Consideratii Privind Folosirea Jocurilor cu Efectiv Redus pe Teren Redus In Lectia de Educatie Fizica cu Continut de Volei la Nivel Gimnazial

LUCRARE DE LICENȚĂ

Considerații privind folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în lecția de educație fizică cu conținut de volei la nivel gimnazial

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI 4

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. PARTICULARITĂȚILE MOTRICE ȘI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL

2.2. JOCUL SPORTIV ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

2.3. EFORTUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFLUENȚA JOCULUI DE VOLEI ASUPRA ORGANISMULUI

2.4. VOLEIUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

2.5. JOCURILE DE VOLEI CU EFECTIV REDUS, PE TEREN REDUS ÎN ȘCOALĂ

2.6. CONȚINUTUL PROGRAMEI ȘCOLARE PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DE VOLEI ÎN CADRUL LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVUL, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

3.2. PPREMISA ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚII DE DESFĂȘURARE ALE CERCETĂRII

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

ACTUALITATEA TEMEI

Determinarea conținutului jocului de volei a constituit una din problemele primordiale ale specialiștilor ce s-au dedicat activității de cercetare în cadrul acestui domeniu. Ceea ce astăzi învățământul la noi în țară este optimizarea învățământul de toate gradele prin modernizarea proces instructiv-educativ.

Unele puncte de vedere acordă o atenție sporită îmbunătățirii predării, prin diferitele forme și metode de lucru cu elevii, aspect reliefat în mai multe lucrări ale unor autori consacrați, specialiști în teorie și metodică sau volei, dintre care se pot enumera: L. Teodorescu, Ghenadi V., Mârza D., Grapă Fl., E. Scarlat, Murafa Nicolae, Dragnea A., Cârstea N., Ștroe Șt. etc.

Toți acești autori au realizat lucrări și analize valoroase, în primul rând prin ideile elaborate în domeniul cunoașterii modalităților de predare a educației fizice în școală, dar și a jocului de volei și al predării acestuia în lecțiile de educație fizică, pentru că marea lor majoritate descompun până în cele mai mici amănunte toate componentele jocului, înaintând profund în domeniul teoriei și constituind modele de instruire pentru tinerii specialiști, insuflând astfel o nouă orientare profesorului de educație fizică.

De asemenea, în deplină concordanță cu sarcinile etapei actuale, lucrările de specialitate oferă cadrul orientativ general și elementele necesare pentru a stabili cât mai exact idealul, funcțiile și obiectivele urmărite de educația fizică și de activitățile sportive în ansamblul preocupărilor sociale cât și strict delimitate la nivelul învățământului.

Lucrarea de față, făcând parte din teoria și metodica predării jocului de volei în învățământul gimnazial, prin realizarea ei încercându-se aducerea unei modeste contribuții la elaborarea unui material didactic cu destinație către toți specialiști ce se ocupă de instruirea elevilor în practica jocului de volei.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Voleiul este un joc sportiv popular și răspândit. Popularitatea și atracția către volei este determinată fără îndoială de existența unor trăsături și caracteristici proprii care-l fac să aibă în plus, ceva specific față de celelalte discipline sportive. Milioane de tineri de pe glob sunt angrenați în practica lui organizată (baza de masă a performanței, performanță și mare performanță) și cu caracter de și recreere activă (agrement sportiv).

Prezent în Planul de Învățământ și în Programa Școlară, jocul de volei se înscrie printre mijloacele care concură la realizarea obiectivelor și sarcinilor generale ale educației fizice: formarea deprinderilor de practicare autonomă a jocului de volei, asigurarea și întărirea sănătății, recreere și refacere intelectuală, realizarea unei pregătiri multilaterale, formarea ținutei corecte și dezvoltarea armonioasă a organismului, educarea calităților și deprinderilor motrice.

Jocul de volei se concretizează printr-un bogat conținut motric și printr-o varietate deosebit de mare de mișcări. Faptul că voleiul se joacă în sală pe timp frumos, cât și pe timp nefavorabil, face ca acesta să exercite o influență asupra interesului publicului mai larg.

Datorită faptului că nu întotdeauna colectivul unei clase poate lucra concomitent datorită numărului membrilor unei echipe (6), ori nu există la îndemână întotdeauna suprafața unui teren regulamentar de volei (18×9), pe lângă argumentele enumerate anterior au avut un rol hotărâtor în alegerea temei de diplomă și faptul că folosirea metodei efectivelor reduse poate contribui la rezolvarea aspectelor prezentate, prin găsirea unor soluții optime care să contribuie la eficientizarea metodologiei de predare a jocului în lecțiile de educație fizică la elevii din ciclul gimnazial.

Având în vedere cadrul metodic – organizatoric oferit de lecțiile de educație fizică în care trebuie să se înscrie modelul de joc, se apreciază că procedeul metodic privind selectarea și programarea în instruire a celor mai eficiente mijloace este oferit în prezent de folosirea unităților de învățare

Plecând de la posibilitățile reale ale elevilor clasei, se va urmări de fiecare dată organizarea unei competiții la nivelul lecției de educație fizică, cu clasa respectivă, folosind o formă de joc accesibilă elevilor clasei.

Alegerea temei lucrării s-a făcut și pe baza următoarele considerente:

predarea jocului de volei în lecțiile de educație fizică cu ajutorul metodei efectivelor reduse asigură realizarea obiectivelor intermediare și operaționale prevăzute de programe;

prezența jocului de volei în lecțiile de educație fizică este reclamată mai ales de valoarea lui formativă, superioară celorlalte categorii de exerciții, ceea ce presupune practicarea jocului într-o competiție specifică cu echipa și în condiții de independență, autoorganizare, autoarbitrare, autoconducere;

în lecțiile de educație fizică, mijlocul sau exercițiul specific cu ponderea cea mai mare în modul, este jocul cu temă cu efectiv redus pe teren redus.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. PARTICULARITĂȚILE MOTRICE ȘI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL

Această perioadă de școlarizare cuprinde elevi ce se găsesc într-o etapă de dezvoltare înainte de pubertate, în pubertate și după pubertate, etapă denumită și preadolescență ce se caracterizează printr-o serie de transformări specifice. Aceste transformări determină apariția unor mari disproporții de dezvoltare, dar și manifestarea unor particularități de ordin general din punct de vedere morfologic, funcțional, psihic și motric. Prepubertatea și pubertatea reprezintă o etapă de transformare a copilului în tânărul, cu o dezvoltarea ulterioară spre adultul matur. Această etapă fundamentală a dezvoltării se caracterizează printr-o sănătate optimă a organismului., pe care anticii au apreciat-o prin deviza „Mens sana in corpore sano”.

Preadolescența este considerată ca etapa descoperirii identității: în care așa cum atenționează M. Gh. Ciobanu (2005, pag. 2) „începe prin a te cunoaște, a ști cine ești și ce vrei de la viață, pentru a te orienta mai bine în viitor”.

Sănătatea morală și spirituală

Sănătatea emoțională

Sănătatea socială

Sănătatea mintală

Sănătatea fizică

Piramida sănătății optime (după M. Gh. Ciobanu , 2005, pag 25)

Așa cum subliniază A., Demeter, (în 1981, pag. 93) la această vârstă, „dezvoltarea neuniformă”, dar continuă și armonioasă până la pubertate, devine deodată haotică și nearmonioasă. Anumite segmente ale corpului vor continua creșterea, uneori chiar cu un ritm accelerat, în timp ce altele vor cunoaște o stagnare, căutând parcă să echilibreze dezvoltarea explozivă a organelor sexuale. Totul se petrece ca și cum organismul n-ar putea face față transformărilor ce se anunță, fără a-și cruța forțele și fără a încetini toate eforturile care nu sunt legate de declanșarea pubertății. Părinții și educatorii care nu posedă suficiente cunoștințe pot considera această „liniște dinaintea furtunii” drept o stagnare totală a dezvoltării generale și, în loc să fie atenți la viitoarea înflorire pubertală, caută prin întăritoare iluzorii remedierea pretinsei slăbiciuni. Schimbările corpului au loc treptat, și ele se observă cu multă ușurință. Pubertatea debutează în medie, la fete la 11 ani, iar la băieți la 12 ani. Ea se poate termina și la 18 ani sau mai târziu, în funcție de ritmul fiecăruia de dezvoltare, de creștere și de maturizare.

Din punct de vedere morfologic, această vârstă se caracterizează printr-o accelerare a creșterii în înălțime și mai puțin în lățime. Înălțimea crește cu 4-6 cm pe an, iar greutatea cu 3-5 kg. Se observă o alungire a membrelor superioare și inferioare, a trunchiului, creând dizarmonie în ceea ce privește aspectul fizic și deci proporționalitatea segmentelor.

Întrucât structura oaselor se apropie de cea a adulților, dar procesul de osificare nu s-a încheiat, există pericolul apariției unor deficiențe, dar și predispoziția pentru accidentări (fracturi). Mușchii nu sunt suficient de puternici, se dezvoltă mai mult în lungime, din care cauză tonusul muscular este scăzut ceea ce permite instalarea deformărilor la nivelul coloanei vertebrale sau apariția și instalarea piciorului plat. Rămânerea în urmă a creșterii cutiei toracice, împiedică dezvoltarea organelor interne și o adaptare greoaie la eforturi de lungă durată și de mare intensitate. La sfârșitul acestei perioade, la fete, se observă creșterea dimensiunilor transversale, creștere datorată acumulărilor de țesut adipos.

În pubertate se produc modificări semnificative în procesul creșterii și dezvoltării: accelerarea îngroșării osoase în dauna procesului de alungire, accelerarea dezvoltării sistemului muscular, dezvoltarea aproape explozivă a laringelui, mai ales la băieți, creșterea evidentă a trunchiului în comparație cu cea a membrelor.

Din punct de vedere funcțional, capacitatea de efort este scăzută, aceasta fiind un rezultat al dezvoltării insuficiente a plămânilor și inimii, a vaselor de sânge. Efectuarea exercițiilor fizice determină o intensificare a circulației, o presiune crescută a sângelui, realizată printr-un efort mai mare al inimi și a aparatului respirator care nu este bine dezvoltat. În această etapă de vârstă plămânii sunt puțin rezistenți la efort și predispuși la răceli și îmbolnăviri, și se observă un proces de maturizare și adâncire a proceselor nervoase, ca o consecință a creșterii numărului de conexiuni și circumvoluțiuni. Totuși la nivelul sistemului nervos, excitabilitatea este crescută în raport cu inhibiția, elevii sunt neastâmpărați, devin uneori impulsivi și susceptibili, trec repede de la o stare la alta. Maturizarea organelor sexuale determină apariția diferențelor dintre sexe concretizată în schimbarea vocii la băieți, dezvoltarea glandelor mamare la fete și apariția atracției între fete și băieți. De la clasa a VI-a fetele se maturizează mai rapid decât băieții. Datorită faptului că elevii pot fi într-o situație de creștere specifică etapei de prepubertate, pubertate sau postpubertate între elevii aceleiași clase apar cele mai mari discrepanțe din punct de vedere morfologic, funcțional, psihologic și chiar motric.

Psihic este vârsta cu cele mai intense trăiri concretizate în: dorința de afirmare, încredere în posibilitățile proprii, reacții adverse la dorințele părinților, obrăznicie și încăpățânare. Gândirea devine abstractă bazată pe analiză, sinteză, comparație, generalizare. Capacitatea de reținere, crește și se dezvoltă spiritul de observație și cel critic. Apare preocuparea de sine, trezindu-se interesul pentru propria persoană, pentru grija și curățenia proprie și pentru îmbrăcămintea deosebită, șocantă. Fetele sunt mai cochete și sfidează băieții de vârsta lor.

Andrei Demeteiția diferențelor dintre sexe concretizată în schimbarea vocii la băieți, dezvoltarea glandelor mamare la fete și apariția atracției între fete și băieți. De la clasa a VI-a fetele se maturizează mai rapid decât băieții. Datorită faptului că elevii pot fi într-o situație de creștere specifică etapei de prepubertate, pubertate sau postpubertate între elevii aceleiași clase apar cele mai mari discrepanțe din punct de vedere morfologic, funcțional, psihologic și chiar motric.

Psihic este vârsta cu cele mai intense trăiri concretizate în: dorința de afirmare, încredere în posibilitățile proprii, reacții adverse la dorințele părinților, obrăznicie și încăpățânare. Gândirea devine abstractă bazată pe analiză, sinteză, comparație, generalizare. Capacitatea de reținere, crește și se dezvoltă spiritul de observație și cel critic. Apare preocuparea de sine, trezindu-se interesul pentru propria persoană, pentru grija și curățenia proprie și pentru îmbrăcămintea deosebită, șocantă. Fetele sunt mai cochete și sfidează băieții de vârsta lor.

Andrei Demeter (în 1981, pag.105) notează că la această vârstă „segmentele inferioare ale sistemului nervos sunt maturizate atât din punct de vedere morfologic, cât și funcțional. Doar structurile subcorticale cu rol deosebit de important în reglarea nervoasă generală, cum sunt formațiunea reticulată și nucleii dorsali ai nervului vag, își schimbă maturizarea morfofuncțională și în perioada pubertății, prin depunerea de pigment caracteristic”. La nivelul etajelor superioare ale sistemului nervos central și în special la nivelul scoarței cerebrale de produc puține modificări morfologice. Deja numărul neuronilor corticali e stabil și invariabil, modificările morfologice privesc creșterea celulelor, schimbarea caracterului lor, precum și perfecționarea structurilor subcelulare.

Sistemul nervos central din punct de vedere funcțional, la vârsta pubertară, prezintă unele particularități. Acestea trebuie luate în considerație, atât în practicarea educației fizice și sportului, cât și în întreg procesul de instruire și educație a tinerei generații. După A., Demeter (1974) aceste particularități reprezentate de:

plasticitate marea a sistemului nervos central deși în această etapă a vieții a mai pierdut din vitalitate și eficiență, datorită unor perturbări de origine hormonală, care accentuează caracterul reactiv al sistemului nervos, ducând la instabilitatea comportamentului și a stărilor afective;

dominanța excitației față de inhibiția corticală evidentă încă la copiii de vârstă pubertară. Îmbunătățirea coordonării musculare constituie un rezultat al reglărilor corticale.

tendința de iradiere a procesului de excitație ca rezultat al slăbirii relative a procesului de inhibiție corticală la această vârstă, avantajează formarea stereotipurilor dinamice și însușirea deprinderilor motrice noi.

Particularitățile activității sistemului nervos central la elevii de vârstă pubertară influențează direct viteza de formare și stabilizare a deprinderilor motrice. Marea plasticitate a scoarței cerebrale, facilitează formarea unor reflexe condiționate motrice și stereotipuri dinamice complexe, pentru a căror stabilizare și fixare este nevoie de un număr sporit de repetări și exersări. Întrucât această vârstă se caracterizează printr-o capacitate de refacere rapidă, plasticitatea scoarței cerebrale favorizează mobilitatea proceselor nervoase fundamentale.

Motric se constată o îmbunătățire a stăpânirii organismului determinată de însușirea unui mare număr de deprinderi motrice de bază, utilitar-aplicative și specifice unor ramuri de sport, idee subliniată și de A., Demeter (în 1982, pag. 145) când notează că la această vârstă „accentul principal se va pune pe asigurarea unei dezvoltări fizice armonioase, folosind mijloacele pregătiri fizice generale. Numai după ce s-a asigurat o dezvoltare fizică generală corespunzătoare, putem aborda treptat, spre sfârșitul perioadei, pregătirea fizică specială, în funcție de preferințele și aptitudinile fiecărui elev”. (Demeter, A. pag. 145)

Viteza se manifestă diferit, la începutul acestei perioade, fetele sunt mai rapide decât băieții, urmând ca situația să se prezinte invers la sfârșit. Conform lui V.S., Farfel, citat de A., Demeter (în 1981, pag. 136) „în etapa pubertară, substratul morfofuncțional al organismului favorizează în continuare dezvoltarea vitezei, mobilitatea funcțională a scoarței cerebrale fiind foarte mare la această vârstă. Astfel la elevii de vârstă pubertară, viteza se poate dezvolta sub toate aspectele: de reacție, de repetare, de execuție, de deplasare, în așa fel încât la 14 ani viteza mișcărilor în timpul reacției motrice să se apropie de valorile constante la adult”.

Perioada de pubertate este considerată ca fiind perioada coordonării/ îndemânării, perioada în care se învață cu mai multă ușurință deprinderile și se formează priceperile.

Datorită dezvoltării insuficiente a cutiei toracice, rezistența la efort este scăzută, fapt ce necesită o abordare permanentă. Efortul de rezistență, desfășurat cu un volum și cu o intensitate adecvată vârstei fiziologice a elevilor aflați în plin proces biologic de transformare, constituie un stimulent biologic important al dezvoltării funcționale a marilor sisteme, în special circulator și respirator. La această vârstă este indicată folosirea efortului aerob de durată, cu o intensitate moderată, cu o frecvență cardiacă între 120-130 pulsații/minut.

Forța, ca o consecință a creșterii mai mult pe lungime decât în grosime, este și ea slab dezvoltată, ceea ce impune un program de pregătire orientat pe dezvoltarea forței grupelor mari musculare, atât a forței dinamice, cât și a forței statice. Băieții la această vârstă încep să prefere exercițiile mai bărbătești, de forță, în timp ce fetele preferă mai mult exercițiile de gimnastică. Efortul de forță nu trebuie să lipsească din programul pregătirii sportive a elevilor preadolescenți și nici din lecțiile de educație fizică. „Pentru elevii de vârstă pubertară este contraindicat lucrul cu îngreuieri mari, întrucât duce la încordări musculare foarte intense, suprasolicită mușchii, tendoanele, ligamentele și articulațiile încă insuficient consolidate. De asemenea încordările neuromusculare mari au efecte nefavorabile asupra dezvoltării aparatelor circulator și respirator” specifică A., Demeter (în 1981, pag. 137).

Dacă rezultatele la probele de control, în primele două clase sunt aproximativ egale între fete și băieți, în ultimele două clase a ciclului gimnazial încep să fie în avantajul băieților. Apar predispoziții pentru practicarea unor anumite probe sportive sau pentru anumite ramuri de sport, dar și motivații bine justificate.

La această vârstă relațiile dintre copii se realizează ușor. Marea majoritate sunt predispuși pentru a lega relații de prietenie, sunt foarte afectivi si suferă atunci când sunt dezamăgiți. În această etapă de vârstă, copiii/elevii sunt caracterizați de o emotivitate crescută, cu treceri dese de la expansivitate la ”retrageri în sine”. Se leagă ușor prietenii între elevii de aceeași vârstă, aspect deosebit de important pentru dezvoltarea acestora. „Pe pământ, poți avea orice, dar, dacă nu ai prietenii potriviți, ești în pierdere”, consemnează M. Gh. Ciobanu, (în 2005, pag. 286).

Apar sentimente de afinitate și dragoste între fete și băieți. De obicei sentimentele de dragoste apar între fete de vârstă mai mică și băieți mai mari. Se manifestă, și uneori chiar domină, inițiativa personală, logica și atracția spre rezolvarea problemelor dificile, creând posibilitatea angrenării elevilor în organizarea și desfășurarea activității. Încep să se aprecieze și să apară diferențe de opinii și preferințe între ei.

Caracteristic, acestei perioade, este formarea unor grupuri mici, între 2 și 12 tineri, de același sex și de vârste apropiate, exclusiviste, cu atitudini, purtare și valori similar, așa numitele găști. Tinerii sunt atrași de cei cu interese, talente, sentimente, valori și experiențe de viață asemănătoare, în îmbrăcăminte, muzică, se grupează, iar „prin participarea la anumite grupuri, preadolescenții se definesc pe ei și pe ceilalți. Găștile pot aduce în mijlocul lor tineri de vârste și preocupări diferite”, subliniază M. Gh., Ciobanu (în 2005, pag.287). În gașcă, fiecare component are un statut, în funcție de valoarea apreciată de grup, cum ar fi popularitatea, duritatea, umorul. Grupul își formează propriul set de norme de conduită, la care membrii se supun. Asemenea maniere sunt asimilate treptat fără o conștientizare a lor. Apartenență față de un anumit grup, o anumită gașcă, este dată de nevoia de prietenie atașare ce se manifestă la pubertate și se accentuează în adolescență. Grupul poate deveni un înlocuitor al familiei, în care tinerii găsesc sprijin, recunoaștere, acceptare, empatie, nevoi ce nu le găsesc în altă parte. Tinerii care sunt interesați de sport, de o activitate culturală, care sunt preocupați de calculatoare sau șah își formează prieteni cu preocupări comune. Aceștia sunt responsabili, harnici și conștiincioși, și acumulează o anumită educație impusă de specificul activității desfășurate în mod preferențial.

O altă caracteristică a acestei perioade o constituie și apariția manifestării agresive o elevilor, înțeleasă ca o modalitate de afirmare, de evidențiere, de ieșire în prim plan, care de multe ori este și admirată și urmată de cei slabi. Tânărul antisocial devine din ce în ce mai agresiv, mai sfidător, violează normele sociale, evită responsabilitatea, își asumă riscuri mari, este necinstit și nemilos. Lumea îi pare ostilă, nu vrea să se schimbe, nu admite că este pe o cale greșită și nu îi pasă de ceea ce i se întâmplă. Agresivitatea la pubertate se manifestă totuși rar, dar în mai multe forme: verbală, fizică și emoțională. Tinerii agresivi sunt priviți ca fiind populari, deși ceilalți se tem de ei.

2.2. JOCUL SPORTIV ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Rolul jocului în procesul de dezvoltare, instruire și educare a copilului este unanim recunoscut. Educatorii consideră jocul ca principala activitate prin intermediul căreia copilul ia contact cu complexitatea mediului înconjurător, lucru ce îi facilitează lărgirea sistemului de cunoștințe, priceperi și deprinderi, perfecționarea reprezentărilor, spiritul de observație, inițiativa și modul de a gândi.

În procesul de educație fizică organizat la nivelul școlii, jocurile sportive ocupă un loc important, constituind principalele activități globale prin intermediul cărora se acționează pentru realizarea obiectivelor educației fizice.

Stabilirea unui conținut adecvat, bogat în valențe instructiv – educative, asigurarea unei organizări corespunzătoare, în măsură să contribuie la promovarea unor relații și comportamente corect orientate, conform obiectivelor de instruire urmărite, constituie condiții de bază pentru ca jocul sportiv să servească pregătirii și formării elevilor.

În anii anteriori, în programele școlare și chiar în manualele de specialitate (Metodica educației fizice școlare), jocurile sportive au fost considerate în lecția de educație fizică, în exclusivitate, mijloace ale pregătirii fizice multilaterale. Când lecția și-a extins conținutul și asupra pregătirii sportive, prin inventarea și practicarea unei ramuri de sport, problema jocului sportiv prezent în lecția de educație fizică din învățământul gimnazial și liceal a fost reconsiderată.

În educația fizică, jocurile sportive sunt privite ca mijloace specifice, care împreună cu celelalte mijloace, atletismul și gimnastica, trebuie să contribuie la realizarea tuturor sarcinilor educației fizice școlare. Jocul sportiv nu trebuie să se oprească numai la inițierea în acțiunile de bază, ci el trebuie să fie folosit într-o proporție în care să fie capabil să realizeze atragerea elevilor și să declanșeze "trebuința" lor pentru mișcare organizată, în ideea practicării jocului sportiv în timpul liber cu scop de întărire a sănătății și recreere.

Deci, jocul sportiv trebuie învățat la nivel de necesitate de mișcare organizată, care se găsește pe o treaptă superioară pe scara declanșării acțiunilor voluntare ale individului. Numai în aceste condiții, dorința de mișcare va rezista în fața altor avalanșe de activități voluntare distractive extrașcolare la care sunt supuși astăzi elevii.

În acest context, sarcinile educației fizice care vor orienta locul jocului sportiv în școală ar putea fi formulate astfel:

Atragerea tuturor elevilor în practicarea unui joc sportiv, în vederea formării și dezvoltării necesității de mișcare organizată.

Învățarea jocului sportiv la nivelul sportului de masă al elevilor.

Formularea acestor sarcini, împreună cu celelalte sarcini ale educației fizice din școală, vor orienta și contura locul, conținutul și metodica jocului sportiv în lecție.

Se conturează astfel, modelul jocului sportiv în lecția de educație fizică din școală – „Învățarea jocului sportiv trebuie să urmărească jocul bilateral, practicat în condiții de concurs, la nivel de masă, al elevilor”.

Realizarea modelului jocului sportiv trebuie să fie în lecția de educație fizică, singura formă obligatorie pentru toți elevii. Activitățile sportive având caracter voluntar, își vor dovedi eficiența asupra elevilor în măsura în care, jocul sportiv din lecție, va reuși să-i atragă și să le formeze obișnuința de mișcare.

În lecția de educație fizică din școală jocul sportiv se subordonează cadrului metodic și structurii acestuia. Iată câteva din particularitățile predării jocului sportiv în lecție, de care trebuie să ținem seama:

conținutul complex al lecției, pregătirea fizică multilaterală și sportivă a elevilor;

număr mic de ore săptămânal;

efectiv mare de elevi la lecție;

probleme speciale de rezolvat pentru jocul bilateral.

Se recomandă, deci, organizarea colectivului de elevi pe grupe, ateliere, pentru realizarea unei densități optime în execuția acțiunilor din jocul sportiv. Lucrul acesta pe grupe creează o situație specială în cadrul lecției; unele grupe beneficiază de îndrumare directă din partea profesorului, iar alte grupe vor acționa independent, ceea ce îl va determina pe profesorul de educație fizică, ca în fiecare grupă să repartizeze un elev cu un nivel de pregătire mai ridicat, care să îndeplinească și rolul de instructor, iar grupele să aibă o componență valorică cât mai omogenă.

Jocul cu temă este cel mai adecvat mijloc, care răspunde la toate particularitățile și cerințele lecției de educație fizică din școală, iar pentru asigurarea densității corespunzătoare, și-au dovedit eficiența jocurile cu temă, cu efectiv redus, pe teren redus.

Acest joc cu temă, bine organizat, bine orientat, creează premise favorabile pentru o activitate independentă a elevilor, iar profesorul are posibilitatea de a se ocupa de grupele de atletism sau gimnastică din cadrul lecției.

Un alt aspect important, care vizează, de data aceasta, aspectul educativ, este acela că aceste jocuri cu temă creează la elevi spiritul de cooperare, promovând relațiile de grup: simțul de răspundere, disciplina. Elevii, în jocul cu temă, reușesc să se autoorganizeze și autoarbitreze.

Jocurile cu temă, cu efectiv redus, pe teren redus, din cadrul lecțiilor asigură încă de la început, premisele unor întreceri gen competiție, pe grupe de sine stătătoare, care pot fi transformate ulterior, în adevărate campionate pe clase și chiar interclase.

2.3. EFORTUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFLUENȚA JOCULUI DE VOLEI ASUPRA ORGANISMULUI

Nivelul efortului și dinamica acestuia în lecție depind de obiectivele instructiv – educative ale lecției. Efortul se află în strânsă legătură cu celelalte componente ale procesului de instruire, stabilindu-se o relație de interdependență între componentele lui (volum, intensitate, complexitate) și fiecare din celelalte componente ale procesului instructiv (priceperi, deprinderi și calități motrice).

Profesorul trebuie să planifice efortul și să stabilească dinamica lui în fiecare lecție, în funcție de tipul didactic pe care-l prezintă.

Stabilirea nivelului efortului este o operație dificilă, care depinde nu numai de volumul, intensitatea și complexitatea structurilor cu care se operează, ci și de o serie de variabile ca: deosebirile individuale ale elevilor dintr-o calsă, gradul de oboseală fizică și nervoasă a colectivului în momentul începerii lecției, temperatura aerului etc.

Efortul, în cadrul lecției de educație fizică, prezintă o curbă ascendentă în verigile 1, 2, 3, un plan cu oscilații în verigile corespunzătoare dezvoltării temelor de lecție și în veriga „formarea capacității de generalizare”, care scade treptat către finalul lecției, până ajunge la valori apropiate de cele inițiale.

Desigur, curba efortului variază în funcție de tipul lecției și de obiectivele instructiv – educative ale acesteia. În orice lecție însă, în primele trei verigi, trebuie să se realizeze o creștere treptată a efortului până ce F.C. atinge valori între 120-150 pulsații/minut, iar în final ea trebuie să coboare, până aproape de valorile inițiale.

Cele mai ridicate vârfuri de efort se obțin la dezvoltarea calităților motrice, la exerciții efectuate sub formă de întreceri, jocuri sub formă de întreceri. Densitatea nivelului efortului în lecția de educație fizică, se realizează, în mod curent, cu ajutorul frecvenței cardiace (F.C.) și a frecvenței respiratorii (F.R.).

Profesorul are la îndemâna sa și posibilități mai simple, dar validate de practică, pe care le poate folosi pentru a cunoaște nivelul efortului și răspunsul organismului elevilor la acesta.

Nivelul efortului este determinat, după cum am mai arătat, de volum, intensitate și complexitate.

Volumul este componenta cantitativă a efortului. Se obține prin însumarea numărului de repetări, a numărului reprizelor, a distanțelor parcurse. El poate fi mic, mediu, submaximal și maxim.

Intensitatea reprezintă componenta calitativă a efortului. Este condiționată de viteza de execuție a mișcărilor, frecvența acestora în unitatea de timp, durata pauzelor, valoarea încărcăturii. Intensitatea efortului este apreciată în raport cu capacitatea generală de efort a organismului.

Volumul se află în raport invers proporțional cu intensitatea. Volumul caracterizează efortul depus pentru dezvoltarea rezistenței și forței, precum și a fazei de inițiere în formarea deprinderilor motrice, iar intensitatea este specifică eforturilor anaerobe specifice dezvoltării vitezei, detentei, fazei de fixare și perfecționare a deprinderilor și mai ales, fazei de generalizare, de aplicare în condiții variate și de întrecere a acestora.

Complexitatea are un rol important în procesul învățării actelor motrice, a formării deprinderilor motrice și dezvoltării îndemânării.

2.4. VOLEIUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Prezent în planul de învățământ și în programa școlară, jocul de volei se înscrie printre mijloacele care concură la realizarea sarcinilor generale ale educației fizice. Însușirea acțiunilor de joc și a jocului integral trebuie, astfel utilizată, încât să contribuie la realizarea obiectivelor educației fizice.

Jocul de volei, este prezent în programa școlară, ca disciplină sportivă la alegere devenind obligatorie în momentul când s-a optat pentru predarea sa în lecție.

Acesta înseamnă, că prevederile programei trebuie realizate integral în cadrul lecțiilor planificate pentru fiecare clasă.

Întregul proces de instruire este condiționat de caracteristicile și particularitățile lui de învățare. Faptul că practicarea lui nu necesită instalații complicate, iar regulile sunt simple, îl face accesibil elevilor din orice școală, în cadru organizat, în lecția de educație fizică.

Datorită valențelor sale formative jocul de volei este considerat în aproape toate țările lumii, un important mijloc al educației fizice școlare.

Formele variate de practicare și adaptabilitatea acestora la particularitățile organizatorice, de vârstă, sex și scop, fac din jocul de volei o prezență permanentă în programele de învățământ și în lecțiile de educație fizică la toate nivelele.

În contextul obiectivelor educației fizice, voleiul în lecția de educație fizică primește orientări specifice care contribuie la realizarea lor.

Prezent în lecțiile de educație fizică alături de alte mijloace (atletism, gimnastică etc.), jocul de volei, se subordonează total cadrului metodico-organizatoric specific învățământului.

Integrarea și subordonarea jocului de volei în lecțiile de educație fizică se realizează printr-o prelucrare curriculară alături de celelalte discipline.

În acest cadru organizatorico-metodic al lecțiilor de educație fizică voleiul acționează, subordonându-se și integrându-se sistemului de învățământ.

De modul în care este desfășurată și programată pregătirea elevilor în lecția de educație fizică depinde în mare măsură realizarea obiectivelor educației fizice școlare. Jocul de volei prin caracteristicile sale, poate fi și este unul dintre mijloacele cele mai potrivite și la îndemâna multor cadre didactice, care pot și contribuie cu succes la îndeplinirea obiectivelor educației permanente în general și ale educației fizice școlare în special.

Prin caracteristicile sale jocul de volei poate fi introdus în instruire, deci și în lecția de educație fizică la vârste mici, chiar din clasa a IV-a, fără a greși, deoarece prin formele sale de joc poate fi adaptat ușor la nivelului de cunoaștere și însușire specific acestei vârste. În jocul de volei pregătirea timpurie a copiilor trebuie să se îmbine rațional cu pregătirea fizică multilaterală. Acțiunile de joc vor fi selecționate și predate cu multă grijă folosind materiale corespunzătoare și într-o formă atrăgătoare în care jocurile dinamice, ștafetele, exercițiile sub formă de întrecere cu elemente specifice jocului să aibă o pondere însemnată.

Asigurarea satisfacerii prin mișcare a unei sfere emoționale permanente constituie liantul de bază a atragerii elevilor în practicarea jocului. În acest scop caracterul de joc de liberă inițiativă, de folosire largă a elementelor de întrecere, trebuie să-și pună ferm amprenta pe metodica de predare și organizare a lecțiilor.

Principiile de bază ale jocului ne orientează activitatea în toate stadiile acesteia, respectiv ne orientează învățarea, consolidarea și repetarea. În cazul alegerii jocului de volei, ca joc sportiv pentru lecțiile de educație fizică trebuie luate anumite măsuri organizatorice pentru ca voleiul să-și aducă contribuția sa la realizarea obiectivelor.

Aceste măsuri organizatorice ar putea fi :

asigurarea unei baze materiale corespunzătoare practicării jocului de volei, inclusiv mingile;

asigurarea unei activități voleibalistice și în afara lecțiilor; competiții tradiționale, campionate interclase, interșcoli etc.

Predarea voleiului în cadrul orelor de educație fizică pe clase și semestre va fi inclusă în cadrul planului tematic anual și a celui calendaristic semestrial. Întocmirea corectă din punct de vedere metodic a acestor planuri, va asigura eficiența acestei discipline sportive în contextul celorlalte discipline cuprinse în programa școlară.

Temele de lecției privind jocul de volei se vor realiza în cadrul fiecărei ore de educație fizică, împreună cu una sau două teme din atletism sau gimnastică și de dezvoltare a unei calități motrice.

În cadrul lecțiilor, auxiliar fără a modifica structura lecției în general, sau a verigilor acesteia, elementele jocului de volei, pot fi incluse și în cadrul altor verigi ale lecției (respectiv 2, 3, 4 sau 6), dacă respectivele elemente se încadrează în cerințele și sarcinile acestor verigi (ex. învățarea elanului pentru atac poate fi introdus în veriga a patra și folosit pentru dezvoltarea forței picioarelor).

Exercițiile folosite vor trebui să contribuie în același timp și la pregătirea multilaterală. În acest scop învățarea jocului de volei în lecție va ocoli exercițiile statice sau cu mișcare redusă.

Se vor folosi pe scară largă: jocurile pregătitoare, jocurile cu efectiv redus, exercițiile complexe, exercițiile sub formă de joc și mai ales competiția între mai multe echipe.

Toate acestea necesită o pregătire a materialelor înainte de oră. Elevii scutiți pot fi folosiți în cadrul orei la organizarea și desfășurarea lecțiilor pentru, pregătirea și organizarea materialelor, organizarea și arbitrarea competițiilor ce se desfășoară în timpul lecțiilor.

Factorii care frânează instruirea în jocul de volei. Utilizarea voleiului în școală, impune o acțiune eficientă pentru îmbunătățirea metodologiei de predare care trebuie să evite o serie de factori limitativi, după cum urmează:

Însușirea necorespunzătoare a acțiunilor de joc;

Folosirea neadecvată a mijloacelor specifice pentru însușirea acțiunilor de joc,

Folosirea insuficientă a mijloacelor specifice, însușirii globale a jocului;

Folosirea excesivă în instruire a exercițiilor analitice, fără utilizarea jocurilor;

Folosirea insuficientă a jocurilor cu efective: redus, inegale, mixte;

Planificarea unor modele greoaie, neadecvate particularităților colectivului;

Procurarea unui număr insuficient de mingi.

Cerințe privind optimizarea instruirii în lecțiile de educație fizică:

Structurarea modelelor de joc și raționalizarea acestora în funcție de conținutul jocului. Realizarea acestor modele este necesar să se facă în funcție de condițiile concret din școală, de particularitățile colectivelor, de nivelul de pregătire a acestora.

Extinderea jocului cu efectiv redus.

Operativitatea maximă în cadrul exersării.

Autopregătirea și stimularea activității autonome.

Înlocuirea exersării statice cu acțiuni dinamice.

Folosirea sistemelor de acționare eficiente, folosirea algoritmizării și modelării. Folosirea sistemelor de lecții în predarea jocului de volei.

Predarea jocului de volei în lecțiile de educație fizică se va face pe sisteme de lecții sau module de lecții. Structura unui sistem (modul) de lecții de 10 – 12 lecții cu tematică din volei, în cadrul unei unități de învățare, va fi următoarea:

Temele modului

Obiectivele modului

Exerciții izolate și exerciții complexe 15 %

Joc școală 15 %

Joc cu temă 20 – 25 %

Competiții 45 – 50 %

Verificări privind conținutul și modul de aplicare a componentelor.

Metodele și procedeele metodice, formele de organizare a lecției să fie alese cât mai eficient. Printre acestea putem aminti:

exersarea frontală, în circuit;

formele de autoinstruire și autocontrol;

exersarea globală – folosirea jocurilor contratimp (2x10min.);

folosirea, în secundar, a lucrului pe părți;

repetarea multiplă, exersarea grupată prin structuri de exerciții și exerciții complexe.

se va urmări exersarea acțiunilor de joc principale pentru a putea reuși aplicarea lor în jocul bilateral. Se pune accent pe exersarea globală cu finalizare, fără a se accentua pe tehnicitatea execuției.

exersarea în structuri după modelul jocului;

organizarea, în lecție, a elementelor de întrecere prin: jocuri cu efectiv redus, jocuri cu efective inegale sau mixte;

organizarea competițiilor în lecție este primordială;

acordarea unei importanțe deosebite însușirii acțiunilor de joc în cadrul exercițiilor complexe, structurilor de exerciții și în cadrul competițiilor.

În funcție de vârstă, mărimea terenului poate fi variabilă, ex.: pentru 3×3 – 4,5/4,5m., pentru 4×4 – 6/6m. sau 14/7m.

2.5. JOCURILE DE VOLEI CU EFECTIV REDUS, PE TEREN REDUS ÎN ȘCOALĂ

Jocurile de volei cu efectiv redus , pe teren redus , reprezintă o formă de joc valoroasă, folosită atât în voleiul școlar ca mijloc de recreere, cât și în voleiul de performanță, ca mijloc specific de pregătire a jucătorilor de la toate nivelele: copii, juniori, seniori.

Valoarea sau valențele jocului de volei cu efectiv redus pe teren redus , constă în faptul că toți jucătorii participă efectiv și concret la joc, la fiecare fază ceea ce nu se întâmplă a jocul cu efectiv normal, în același rtimp în care sunt prezente toate acțiunile jocului de volei.

Pe acest considerent jocul cu efectiv redus asigură o densitate mare a repetării jocului propriiu-zis, toți elevii lovind cel puțin o dată sau chiar de două ori mingea la fiecare fază. Situația este benefică atât pentru lecțiile de educație fizciă cât și în antrenamentul echipelor resprezenttive șcvolare.

Terenurile cu dimensiuni reduse pe care se desfășoară aceste jocuri asigură menținerea mai mult timp a mingii în joc, ceea ce sporește atât spectaculozitatea cât și solicitarea fizică a participanților.

Terenurile reduse pot fi amenajate cu ușurință și în număr suficient pentru a putea cuprinde în activitate simultană cel puțin 24 de elevi care-și pot desfățura jocul în condiții de autonomie.

O altă calitate a jocurilor cu efectiv redus constă în faptul că pot fi modelate perfect atât după posibilitățile elevilor cât și după necesitățile insruirii lor, variantele formelor de joc cu elfectiv redus pe teren redus sunt practic nelimitate.

După numărul jucătorilor din echipe aceste jocuri pot fi:1 x 1, 2 x 2, 3 x 3, 4 x 4. Dar fiecare formă de joc în parte poate lua, după necesitățiun număr foarte mare de variante.

Jocurile pot fi orhganizate separat pentru fete și separat pentru băieți și chiar cu echipe mixte, fete și băieți.

În lecțiile de educație fizică problema esențială a alcătuirii echipelor cu efectiv redus este asigurarea echilibrului valoric relativ apropiat pentru a se menține motivația ridicată a tuturor participanților , condiție esențială asigurării potențialulului lor formativ.

Amenajarea terenurilor reduse presupune existența fie a trei plase în sală sau pe un teren normal afară, fie a unei singure plase montată pe lungimea terenului normal la care apoi cu ușurință pot fi trasate terenurile aferente. Plasele pot fi înlocuite cu o sfoară îmbrăcată în tifon alb pentru a putea fi observată de la distanță.

În funcție de necesități și spațiu terenurile pot avea dimensiunile: 1/1m, 2/2m, 2/3m, 3/3,m ,4/4,5m, etc.

Desfășurarea simultană a jocului cu teren redus presupune existența obligatorie a căpitanilor de echipă care să-și organizeze și arbitreze jocul propriei echipe. Existența repetată a acelorași căpitani la echipe, căpitani aleși de colegi sau desemnați de profesor, lideri ai colectivelor respective, au toate șansele să devină instructori sau ajutoare ale cadrului didactic în lecțiile de volei sau la echipa reprezentativă a școlii. Formarea corectă a căpitanilor de echipă constituie o premisă necesară realizării autonomiei elevilor în practicarea voleiului din lecțiile de educație fizică, constituind astfel o condiție didactică obligatorie.

Jocurile cu efectiv redus pe teren redus constituie formele ideale pentru competițiile din lecțiile de educație fizică.

În aceste competiții, organizate în lecțiile de educație fizică cu echipe cu efective reduse pe terenuri reduse se realizează concret condițiile repetării și exersării multiple a valențelor jocului de volei cu toți elevii claselor respective.

Organizarea și desfășurarea competițiilor cu echipe cu efectiv redus constituie singura cale didactică pentru practicarea jocului de volei în lecțiile de educație fizică care să se adreseze tuturor elevilor respectivi.

După conținutul lor, în lecțiile de educație fizică , jocurile cu efectiv redus pe teren redus pot fi organizate sub trei forme:

– jocuri școală

– jocuri cu temă

– jocuri libere.

a) Jocurile școală sunt o formă puțin evoluată de joc pregătitor care are următoarele caracteristici:

– nu se joacă pe puncte, fiind o formă didactică a exersării jocului;

– se desfășoară între două echipe;

– obiectivul operațional al jocului școală este repetarea acțiunilor și a structurilor de joc ce urmează să facă parte din jocurile ulterioare cu temă sau libere, în competiții autonome

– se desfășoară sub conducerea directă a profesorului, care explică demonstrează, corecterază, oprește jocul, ori de câte ori este nevoie;

– odată cu exersarea jocului se explică și se exersează și regulile noi sau vechi care vor fi aplicate în următoarele jocuri

– se pregătesc căpitanii de echipă și echipele lor opentru etapele următoare( jocuri cu temă, libere, și competiția)

b) jocurile cu temă constituie o formă competițională a jocului de volei dar în același timp și didactică pentru că el se desfășoară numai pe puncte în condiții de autonomie sub conducerea căpitanilor sau arbitrilor colegi.

Alte caracteristici: tema fixată prin regulamentul jocului stabilește regulamentul oficial care se va aplica în acel joc, tema va favoriza repetarea multiplă a acțiunilor de joc cunoscute de toți elevii și a regulilor aferente acestora. Odată început jocul și pusă mingea în joc, acesta (jocul) nu mai poate fi întrerupt decât în situația mingii "moarte". Prin regulamentul jocului cu temă se precizează: ce se joacă, cum se joacă, cât se joacă, cum se fac punctele, cum se pune mingea în joc , care sunt greșelile, cine arbitrează, cum se poate încheia jocul și cine poate fi declarat câștigător.

Precizăm încă o dată, pentru a se desfășura cu eficiență un joc cu temă și la el să participe toți elevii clasei este necesar ca aceștia să știe să răspundă prin joc la toate întrebările de mai sus.

c) Jocul liber. Este o formă competițională de joc între două echipe în care se aplică integral regulamentul oficial al jocului de volei. I se spune joc liber pentru că el nu este îngrădit în nici un fel de alte prevederi regulamentare în afară de numărul jucătorilor și dimansiunile terenului.

Toate cele trei forme de jocuri sistematizate după conținutul lor: jocuri școală, cu temă și libere, constituie mijloacele și formele principale ale predării voleiului sub formă de competiții în lecțiile de educație fizică la clasele V – VIII.

2.6. CONȚINUTUL PROGRAMEI ȘCOLARE PRIVIND UTILIZAREA JOCULUI DE VOLEI ÎN CADRUL LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Programa școlară pentru disciplina educație fizică vizează cu prioritate valorizarea competențelor cheie care se adresează direct domeniului specific de cunoaștere academică (Comunicare în limba maternă, Competență digitală, Competențe sociale și civice, Spirit de inițiativă și antreprenoriat, A învăța să înveți, Sensibilizare și exprimare culturală), precum și asigurare a transferabilității tuturor celorlalte competențe cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare în interiorul ariei curriculare educație fizică și sport și cu celelalte discipline de studiu.

Disciplina Educație fizică, la clasele V-VIII este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație fizică și sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea învățământului.

La toate jocurile sportive, în procesul de instruire, se recomanda abordarea simultană a acțiunilor de atac și a celor de apărare facilitând jocul bilateral. Pe parcursul instruirii se predau treptat și noțiuni teoretice și a celor legate de regulamentul de joc.

COMPETENȚE GENERALE

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare;

2. Valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase;

3. Utilizarea cunoșțințelor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice;

4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților de educație fizică și sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup;

5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului.

VALORI ȘI ATITUDINI

Interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate

Disponibilitate pentru colaborare în relațiile cu profesorul și colegii

Preocupare pentru dezvoltarea capacității motrice proprii

Respect față de regulile impuse de organizarea și desfășurarea activităților de educație fizică și sport

Opțiune pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber

Disponibilitate pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice

Spirit competitiv și fair-play

Interes constant pentru fenomenul sportiv

Simț estetic, deschidere pentru frumos

CLASA a V-a

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CLASA a VI-a

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CLASA a VII-a

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CLASA a VIII-a

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVUL, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Obiectivul prezentei lucrări îl constituie realizarea unui studiu cu privire la utilizarea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în lecțiile de educație fizică cu conținut de volei la elevii ciclului gimnazial din Școala cu clasele I-VIII nr. 2 și nr. 6 din municipiul Piatra-Neamț.

Pentru a avea eficiență și a ține sub control elaborarea acestei lucrări dar și pentru a mă încadra în perioada pusă la dispoziție, am stabilit atingerea următoarelor sarcini:

Stabilirea planului lucrării;

Studierea literaturii de specialitate și elaborarea fișelor bibliografice;

Stabilirea subiecților supuși cercetării;

Elaborarea chestionarului și stabilirea duratei de lucru;

Aplicarea chestionarului și înregistrarea datelor;

Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor și a datelor din chestionarul aplicat;

Evidențierea concluziilor

Elaborarea și tehnoredactarea lucrării.

Cercetarea de față s-a desfășurat pe parcursul a patru etape:

Etapa I: după alegerea temei pentru cercetare și după ce am realizat documentarea pentru această temă în literatura de specialitate, a urmat formularea ipotezelor, alegerea subiecților și locului de desfășurare pentru cercetare. A durat din martie 2011 și până în septembrie 2011.

Etapa a II-a: a durat din luna septembrie 2011 și până la începutul lunii mai 2012 și a constat din cercetarea preliminară în care s-a realizat observarea lecțiilor de educație fizică din cadrul Școala cu clasele I-VIII nr. 2 și nr. 6 din municipiul Piatra-Neamț.

Etapa a III-a: s-a desfășurat la sfârșitul lunii mai 2012 și a constat din cercetarea propriu-zisă, în care s-a realizat aplicarea chestionarelor asupra celor care participă la lecțiile de educație fizică din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 2 și nr. 6 din municipiul Piatra-Neamț. Înainte de aplicarea chestionarelor subiecții au fost instruiți, explicându-se clar conținutul, rolul și scopul aplicării chestionarului.

Etapa IV-a: în această etapă am trecut la adunarea datelor obținute în urma studiului, interpretarea acestora, formularea concluziilor, cât și redactarea și predarea lucrării, și s-a desfășurat în luna iunie 2012.

3.2. PPREMISA ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

Jocului de volei, poate fi considerat mijloc al educației fizice în ciclul gimnazial, atunci când este ales ca joc sportiv de către cadrele didactice pentru a fi predat în lecția de educație fizică cu ajutorul jocurilor cu efectiv redus pe teren redus.

În cercetarea de față, s-a plecat de la următoarea ipoteză:

Folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus la elevii din ciclul ginmazial, poate conduce la învățarea mai rapidă a jocului de volei, contribuind la creșterea atractivității lecției și la îndeplinirea unor obiective esențiale ale educației fizice școlare.

3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚII DE DESFĂȘURARE ALE CERCETĂRII

Subiecții cercetării au fost elevii de la Scolile cu clasele I-VIII nr. 2 și nr. 6 din municipiul Piatra.

Chestionarele au fost aplicate la un număr de 80 elevi (câte 40 d elevi de la fiecare școală). Elevii care au fost rugați să răspundă la întrebările din chestionar, au fost aleși aleator, câte 5 fete și 5 băieți din fiecare clasă, respectiv în final au fost câte 20 de elevi, la fiecare nivel de clase de la a V-a până la a VIII-a. Elevii care nu au vrut să răspundă serios la întrebările din chestionar, s-au răspunsurile au fost incomplete, au fost înlocuiți cu alții elevi.

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

În cercetarea de față, am folosit o serie de metode de cercetare, care ne-au ajutat în realizarea studiului privind folosirea jocului de volei în lecția de educație fizică din școlile gimnaziale.

Aceste metode au fost următoarele:

– metoda documentării;

– metoda observației;

– metoda anchetei;

– metoda statistico-matematică de prelucrare a datelor;

– metoda grafică.

Din multiplele metode existente și care pot fi folosite cu succes în cercetare le-am ales pe acestea care cred eu că sunt cele mai eficiente și cele mai potrivite studiului pe care l-am realizat.

Metoda documentării

Orice cercetător când se oprește asupra unei teme de cercetat, se oprește întâi asupra materialului bibliografic în legătură cu tema.

Studiul acestui material m-a ajutat să găsesc multiple căi și mijloace de desfășurare a cercetării și să lămuresc unele neclarități.

Această metodă, am folosit-o pentru a întregi unele cunoștințe necesare abordării temei cercetate. Studierea lucrărilor și publicațiilor de specialitate, pentru a cunoaște preocupările analoage, manifestate de către unii specialiști în domeniul jocului de volei, a reprezentat pentru mine un sprijin real în aprofundarea temei cercetate. Materialele studiate au fost grupate în două categorii convenționale:

prima grupă a cuprins lucrări privitoare la educația fizică școlară;

a doua grupă a cuprins lucrări referitoare la aspectele teoretice și metodice ale jocului de volei.

Este adevărat că în domeniul voleiului există puține lucrări în legătură cu tema, dar analizând cu atenție materialul și selectând conținutul său, am reușit să cunosc cercetările întreprinse anterior și rezultatele obținute și să-mi clarific unele aspecte privind: predarea jocului de volei în școală în lecția de educație fizică, și munca de cercetarea în domeniu etc.

Metoda observației

Făcută cu atenție și sistematic, observația este o metodă de cercetare, fiind folosită în multe științe, în special în științele naturii și științele pedagogice.

Metoda observației este de folosită în educație fizică pentru cunoașterea manifestărilor motrice a elevilor, în cadrul lecțiilor de educație fizică și nu numai.

Metoda observației se aplică și prin înregistrarea datelor necesare cercetării propuse prin strângerea unui material faptic mai complet și variat în problema aleasă.

Fie că urmărește unul sau mai mulți subiecți, observatorul înregistrează fidel comportarea lor, expresiile verbale și condițiile concrete ale activității în care acestea s-au produs.

În lucrarea de față am observat comportarea elevilor, în cadrul lecțiilor de educație fizică, la școlile în care jocul de volei este folosit preponderent ca mijloc de bază al acestei discipline.

Metoda anchetei

Fiind deosebit de utilă când este vorba de obținerea unor informații pe care nu le poți obține în alt mod, am folosit din cadrul cercetării de față două procedee specifice ale acestei metode, respectiv convorbirea și chestionarul.

Convorbirea a fost folosită în cercetarea prelimiară, în care s-au purtat discuții cu subiecții (elevii și cadrele didactice implicate în studiul de față), despre unele aspecte care vizează cercetarea privind folosirea jocului de volei, ca mijloc al educației fizice școlare.

Chestionarul a fost utilizat pentru a cunoaște cât mai exact, părerile cadrelor didactice și elevilor, despre impactul și influența practicării exercițiilor fizice și mai ales a jocului de volei în lecțiile de educație fizică, dar și conținutul și mijloacele folosite.

Folosind această metodă, am putut obține informații prețioase în legătură cu unele aspecte caracteristice care nu puteau fi observate sau înregistrate.

Folosirea acestei metode m-a convins de marea ei utilitate în obținerea unor informații precise într-un timp foarte scurt.

Metoda statistico-matematică

Metoda matematică este utilizată în cercetare deoarece este legată de studiul cantitativ al lucrărilor și fenomenelor luate în discuție, iar metoda statistică studiază fenomenele de masă, respectiv, legăturile, corelațiile și semnificațiile rezultatelor obținute pe anumite eșantioane, precum și anticiparea evoluției unor parametri ai acestora. Pentru ca rezultatele cercetării să fie relevante trebuie să avem cel puțin 10 cazuri supuse studiului. Cu cât numărul de cazuri este mai mare cu atât valoarea judecății emise va fi mai mare, în contextul în care se știe că atât în procesul instructiv – educativ cât și în relațiile sociale nu se poate vorbi de 100%.

Datele culese prin diferite metode și procedee de cercetare folosite prezentându-se direct în formă numerică sau fiind aduse la o formă numerică prin operații de codare, se pretează la prelucrare statistico-matematică. Șirurile de numere cu care am lucrat (variabile brute) au rezultat, mai ales, din însumări sau totalizări pe rubrici ordonate ale unui tabel centralizator și, pentru a facilita operațiile necesare și procesul de interpretare a rezultatelor au fost supuse prelucrării statistice.

Metoda statistică constă în colectarea și ordonarea unor date, cu scopul ca din exprimările lor să tragem concluzii asupra unor fenomene sau legi care au loc în acest domeniu.

După culegerea datelor rezultate din observațiile organizate și din chestionare s-a trecut la centralizarea lor. Prelucrarea datelor, s-a realizat prin: calcularea sumei și a expresiei procentuale.

În prezenta lucrare pentru realizarea calculelor statistice de prelucrare tabelară m-am folosit de programul Microsoft Excel, care are un meniu foarte atractiv și o funcție de ajutor foarte bună.

Prelucrările statistico-matematice sunt de utilitate deosebită în fiecare cercetare. Cu ajutorul acestora, se pun în evidență mijloacele folosite și se verifică sau nu ipotezele enunțate, exprimându-se cifric și sintetic, în procente sau prin alte coduri matematice, valoarea și eficiența rezultatelor cercetării.

Metoda grafică

Se folosește în strânsă relație cu metoda statistico-matematică, având ca scop principal o mai bună reprezentare a rezultatelor obținute în urma cercetării. Pentru interpretarea datelor, pornind de la rezultatele obținute în urma calculelor statistico-matematice, am folosit explicații bazate pe descrierea și analiza dinamicii înregistrărilor, în evoluția lor, subliniind mecanismele de producere, interacțiunea și probabilitatea de apariție în viitor, iar prin reprezentare grafică am susținut aceste explicații, evoluții, rezultate.

Reprezentările grafice sub diferite forme, pun în evidență rezultatele și ne ajută să desprindem concluziile de valoare a cercetării.

În lucrarea de față, am utilizat computerul pentru reprezentările grafice ale rezultatelor cercetării, mai exact opțiunea Graf al programul Microsoft Word, care rulează sub Windows și care are o deosebită manevrabilitate în lucru, putând alege dintr-o multitudine de exemple pe cele mai reprezentative.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Cercetarea privind preferințele elevilor, pentru anumite tipuri de activitate, s-a bazat pe studierea răspunsurilor date de către elevii din două școli din municipiul Piatra-Neamț, în care jocul de volei este folosit ca mijloc al educație fizice, respectiv Școala cu clasele I-VIII nr.2 și Școala cu clasele I-VIII nr. 6.

Pentru a afla opțiunile elevilor, am recurs la un chestionar, care au cuprins următoarele întrebări:

1. Sunteți încurajați să practicați exercițiile fizice și să participați la lecția de educație fizică ?

DA 

NU 

Nu pot aprecia 

2. Considerați că practicarea exercițiilor fizice în cadrul lecției de educație fizică are efect benefic asupra organismului ?

DA 

NU 

Nu știu 

3. Vă place să participați la lecția de educație fizică cu conținut din volei?

DA 

NU 

Nu pot aprecia 

4. Considerați jocul de volei este un joc greu de învățat, în cadrul lecției de educație fizică ?

DA 

NU 

Nu pot aprecia 

5. Ce tipuri de mijloace a-ți dori să se folosească pentru învățarea jocului de volei, în cadrul lecției de educație fizică ?

Exerciții analitice 

Jocuri 

Nu pot aprecia 

6. Dintre formele de joc folosite în învățare, care considerați că sunt cele mai adecvate învățării ?

Jocurile cu efectiv redus pe teren redus 

Jocurile cu efectiv normal pe teren normal 

Nu pot aprecia 

7. Sub ce formă a-ți dori să se desfășoare învățarea jocului de volei, în cadrul lecției de educație fizică ?

Exerciții cu număr fix de repetări 

Exerciții și jocuri sub formă de întrecere 

Nu pot aprecia 

8. Care dintre jocurile cu efectiv redus pe teren redus vă plac să le practicați în lecția de educație fizică cu conținut de volei ?

Joc 1×1 

Joc 2×2 

Joc 3×3 

Joc 4×4 

9. V-ar placea să fie folosite jocurile cu efectiv redus pe teren redus în cadrul competițiilor sportive ?

DA 

NU 

Nu pot aprecia 

10. Considerați că folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în cadrul lecției de educație fizică cu conținut de volei conduce la învățarea mai rapidă a jocului de volei și la îndeplinirea unor obiective esențiale ale educației fizice școlare ?

DA 

NU 

Nu pot aprecia 

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR

Chestionarele completate au scos în evidență, o serie de aspecte și opțiuni ale elevilor și elevelor, privind folosirea jocului de volei ca mijloc al educației fizice în școlile în care s-a desfășurat cercetarea.

Analizând fiecare întrebare a chestionarului, în parte, putem sublinia și analiza următoarele aspecte:

1. La întrebarea „Sunteți încurajați să practicați exercițiile fizice și să participați la lecția de educație fizică ?”, elevii au dat următoarele răspunsuri (tabelul de mai jos și graficul nr. 1):

Grafic nr. 1

După cum reiese din răspunsurile, exprimate de cei 80 elevi și eleve din clasele V-VIII, din cele două școli, se poate sublinia că în peste 58% din cazuri copii sunt încurajați să practice într-un fel sau altul exercițiile fizice în mod organizat, în cadrul lecției de educație fizică.

Este totuși îngrijorător faptul că foarte mulți elevi au susținut (18%), că nu sunt încurajați să participe la lecțiile de educație fizică, și ceea ce ni se pare la fel de grav este faptul că și mai mulți copii (28%), au afirmat că cei dun jurul lor, în special părinții sunt indiferenți dacă fac sau nu mișcare într-o formă organizată.

2. La întrebarea „Considerați că practicarea exercițiilor fizice în cadrul lecției de educație fizică are efect benefic asupra organismului ?”, răspunsurile au evidențiat următoarele aspecte (tabelul de mai jos și graficul nr. 2):

Grafic nr. 2

Răspunsurile, grupate în 3 variante, scot în evidență faptul că majoritatea elevilor (72,5%), sunt conștienți de importanța practicării exercițiilor fizice pentru sănătate și pentru activitatea socio-profesional de mai târziu.

Un număr relativ mare de elevi (20%) au răspuns că exercițiile fizice nu au efect benefic asupra organismului și aceasta datorită interesului mic pentru mișcare.

Există de asemenea și unii elevi, cei drept puțini la număr (7,5), care afirmă că „nu știu”, dacă practicarea exercițiilor fizice le este sau nu benefică asupra organismului uman și asupra sănătății lor. Aceștia sunt în general, elevi din clasele a V-a, care nu dețin informații despre influențele practicării exercițiilor fizice.

Răspunsurile la această întrebare, ne conduc la necesitatea unei mai bune informări a elevilor asupra efectelor benefice asupra organismului, pentru menținerea stării de sănătate, pentru dezvoltare fizică armonioasă, pentru creșterea capacității de efort și a rezistenței generale a organismului, aspecte definitorii pentru desfășurarea în condiții optime a activităților pe tot parcursul vieții.

3. La întrebarea „Vă place să participați la lecția de educație fizică cu conținut din volei?”, răspunsurile elevilor s-au grupat în jurul următoarelor formulări (tabelul de mai jos și graficul nr. 3):

Grafic nr. 3

Răspunsurile la această întrebare, confirmă în mare măsură răspunsurile la întrebarea numărul 2., aproximativ aceeași elevi sunt cei care au dat răspunsuri negative și nu participă cu plăcere la lecția de educație fizică cu conținut din volei, restul elevilor fiind atrași de jocurile folosite de profesori în cadrul acestor lecții.

4. La întrebarea „Considerați jocul de volei este un joc greu de învățat, în cadrul lecției de educație fizică ?”, s-au dat următoarele răspunsuri (tabelul de mai jos și graficul nr. 4):

Grafic nr. 4

Răspunsurile la această întrebare evidențiază faptul că elevii consideră jocul de volei poate fi ușor învățat în cadrul lecției de educație fizică (45%). Nu pot aprecia dacă este greu de învățat jocul de volei în cadrul lecției de educație fizică 26,25% din cei chestionați, majoritatea raspunsurilor fiind date de elevii din clasa a V-a care încă nu sunt destul de familiarizați cu acest joc sportiv.

Un procent de 28,75% din cei chestionați consideră greu de învățat jocul de volei în cadrul lecției de educație fizică, probabil că fie nu le place acest joc sportiv sau nu au calitățile necesare practicării acestui joc sportiv.

5. La întrebarea „Ce tipuri de mijloace a-ți dori să se folosească pentru învățarea jocului de volei, în cadrul lecției de educație fizică ?”, s-au obținut următoarele răspunsuri (tabelul de mai jos și graficul nr. 5):

Grafic nr. 5

Analizând răspunsurile la această întrebare, se poate aprecia că majoritate elevilor preferă ca în cadrul lecțiilor de educație fizică pentru învățarea voleiului să se folosească jocurile sub diferite forme (aproximativ 67%). Un număr de 17 elevi (21,2%), au răspuns că preferă exercițiile analitice, în primul rând pe considerentul că vor să-și perfecționeze execuțiile tehnice (majoritatea acestor elevi sunt cei care vor să practice jocul de volei în mod organizat la secția de performanță a LPS Piatra-Neamț).

Concluzia care se desprinde din răspunsurile la această întrebare, este că, jocurile sub diferite forme nu trebuie să lipsească din lecția de educație fizică cu conținut de volei pentru învățarea acestui joc sportiv.

6. La întrebarea „Dintre formele de joc folosite în învățare, care considerați că sunt cele mai adecvate învățării ?”, răspunsurile elevilor s-au grupat după cum se observă din tabelul de mai jos și graficul nr. 6:

Grafic nr. 6

Majoritate elevilor preferă să practice în cadrul lecțiilor de educație fizică, jocul cu efectiv redus pe teren redus (peste 60%), care le dă mai multă satisfacție, jucarea mingii (contactul cu mingea) de către fiecare elev se realizează de mai multe ori și este mult mai simplu de organizat și arbitrat.

Există totuși un număr relativ mare de elevi (aproape 30%) care preferă jocul cu efectiv normal pe teren normal (mai ales cei din clasele a VIII-a) și aceasta din dorința de a-și însuși bine jocul sub forma lui regulamentară.

Numărul elevilor indeciși se situează în jurul acelorași cifre, iar majoritatea provin și în acest caz din clasele mici.

7. La întrebarea „Sub ce formă a-ți dori să se desfășoare învățarea jocului de volei, în cadrul lecției de educație fizică ?”, răspunsurile elevilor s-au grupat în jurul următoarelor formulări (tabelul de mai jos și graficul nr. 7):

Și la această întrebare, răspunsurile elevilor au fost cât se poate de semnificative. Și în această situație elevii preferă în cadrul lecției să desfășoare în principal, exerciții și jocuri sub formă de întrecere/competiție (71.3%). Cei mai puțini sunt, cei care preferă exercițiile analitice cu număr fix de repetări (11,3%), numărul celor indeciși fiind în această situație de 17,4%, dar de data aceasta ei provin din toate clasele.

Grafic nr. 7

Răspunsurile la această întrebare, confirmă încă odată valoarea educativă a competiției/întrecerii în cadrul lecției de educație fizică, aceasta după cum se vede și în cazul folosirii ei pentru învățarea și consolidarea acțiunilor de joc specifice jocului de volei, este preferată de majoritatea elevilor.

8. La întrebarea „Care dintre jocurile cu efectiv redus pe teren redus vă plac să le practicați în lecția de educație fizică cu conținut de volei ?”, răspunsurile elevilor s-au grupat în jurul următoarelor formulări (tabelul de mai jos și graficul nr. 8):

Grafic nr. 8

Analizând răspunsurile la această întrebare, se poate aprecia că majoritate elevilor preferă în cadrul lecțiilor de educație fizică jocurile 2×2, 3×3 și 4×4 în procent de aproximativ 28%.

9. La întrebarea „V-ar placea să fie folosite jocurile cu efectiv redus pe teren redus în cadrul competițiilor sportive ?”, elevii au dat următoarele răspunsuri (tabelul de mai jos și graficul nr. 9):

Grafic nr. 9

Majoritate elevilor preferă să fie folosite focurile cu efectiv redus pe teren redus în cadrul competițiilor sportive (60%), care le dă mai multă satisfacție, jucarea mingii (contactul cu mingea) de către fiecare elev se realizează de mai multe ori și este mult mai simplu de organizat și arbitrat.

Există totuși un număr relativ mare de elevi (aproape 30%) care nu preferă folosirea jocurilor cu efective reduse în cadrul competițiilor sportiveorganizate în timpul orelor sau în afara lor.

10. La întrebarea „Considerați că folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în cadrul lecției de educație fizică cu conținut de volei conduce la învățarea mai rapidă a jocului de volei și la îndeplinirea unor obiective esențiale ale educației fizice școlare ?”, răspunsurile elevilor au fos următoarele (tabelul de mai jos și graficul nr. 10):

Grafic nr. 10

Și la această ultimă întrebare, răspunsurile elevilor au fost cât se poate de semnificative. Și în această situație elevii consideră că folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în cadrul lecțieie de educație fizică cu conținut din volei ajută la învățarea jocului de volei și la îndeplinirea obiectivelor educației fizice și sportului (63,75%).

Răspunsurile la această ultimă întrebare, confirmă încă odată valoarea folosirii jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în cadrul lecției de educație fizică, aceasta după cum se vede și în cazul folosirii ei pentru învățarea și consolidarea acțiunilor de joc specifice jocului de volei.

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Analizând rezultatele obținute în urma desfășurării cercetării noastre, cu privire la utilizarea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în lecția de educație fizică cu conținut de volei la elevii din municipiul Piatra-Neamț, am desprins următoarele:

După cum s-a observat din analiza și interpretarea datelor cercetării și a răspunsurilor la întrebărilor din chestionar, majoritatea persoanelor manifestă interes deosebit față de practicarea acestor jocuri datorită activităților benefice asupra organismului uman și placerii pe care le-o crează elevilor în timpul utilizării acestor jocuri.

Răspunsurile la întrebările din chestionar scot în evidență placerea cu care elevii participa la lecțiile de educație fizică, placerea de a participa la competiții utilizând aceste jocuri și folosirii lor in cadrul lecțiilor de educație fizică pentru învățarea jocului de volei la elevii din cilul gimnazial de la școlile din municipiul Piatra-Neamț.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Analizând rezultatele obținute în urma desfășurării cercetării noastre, cu privire la folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus în cadrul lecțieie de educație fizică cu conținut de volei în școlile din Piatra-Neamț, la elevii din ciclul gimnazial, se confirmă ipoteza de la care am plecat, și anume:

Folosirea jocurilor cu efectiv redus pe teren redus la elevii din ciclul ginmazial, poate conduce la învățarea mai rapidă a jocului de volei, contribuind la creșterea atractivității lecției și la îndeplinirea unor obiective esențiale ale educației fizice școlare.

BIBLIOGRAFIE

CIOBANU M., Sănătatea optimă de-a lungul vieții, Adolescenții, vol.3, Editura Accent Print, Suceava, 2005;

GHENADI V., Volei sub formă de joc, Editura Stadion, București, 1971;

GHIBU C., Minivolei, ed. a II-a, Editura Sport-Turism, București, 1980;

DEMETER A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, Edit. Sport – Turism, București. 1981;

MÂRZA D., GRAPA F., Volei în învățământ, Editura Plumb, Bacău, 1998;

MÂRZA D., GRAPA F., Volei în învățământ, Editura PIM, Iași, 2006;

MARZA D., Bazele metodice ale predării jocului de volei în lecția de educație fizică, Editura PIM, Iași, 2006;

RAȚĂ G., Didactica educației fizice școlare, Edit. Alma Mater, Bacău, 2004;

* * *, Programa de educație fizică pentru învățământ gimnazial, M.E.C.T.S., București, 2009.

BIBLIOGRAFIE

CIOBANU M., Sănătatea optimă de-a lungul vieții, Adolescenții, vol.3, Editura Accent Print, Suceava, 2005;

GHENADI V., Volei sub formă de joc, Editura Stadion, București, 1971;

GHIBU C., Minivolei, ed. a II-a, Editura Sport-Turism, București, 1980;

DEMETER A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, Edit. Sport – Turism, București. 1981;

MÂRZA D., GRAPA F., Volei în învățământ, Editura Plumb, Bacău, 1998;

MÂRZA D., GRAPA F., Volei în învățământ, Editura PIM, Iași, 2006;

MARZA D., Bazele metodice ale predării jocului de volei în lecția de educație fizică, Editura PIM, Iași, 2006;

RAȚĂ G., Didactica educației fizice școlare, Edit. Alma Mater, Bacău, 2004;

* * *, Programa de educație fizică pentru învățământ gimnazial, M.E.C.T.S., București, 2009.