Considerații privind cumulul aptitudinilor ideale ale unui notar de succes [607336]

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU”

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Considerații privind cumulul aptitudinilor ideale ale unui notar de succes

COORDONATOR:

Conf. univ. dr. Manuela Tăbăraș

Absolvent: [anonimizat]
2019

1

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII NOTARIALE

1. Aspecte introductive
2. Obiectul dreptului notarial

3. Izvoarele dreptului notarial
4. Principiile activității notariale

4.1. Principiul legalității

4.2. Principiul egalității de tratament a tuturor cetățenilor în fața notarului

4.3. Principiul confidențialității

4.4. Principiul realizării unui serviciu de interes public

4.5. Principiul desfășurării activității notariale numai la cererea persoanelor interesate

4.6. Principiul independenței notarului și al supunerii lui numai față de lege

4.7. Activitat ea notarială constituie monopol al notarilor publici
4.8. Principiul responsabilității notarului pentru întreaga sa activitate

CAPITOLUL 2. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ ȘI DISCIPLINARĂ A

NOTARULUI PUBLIC

1.RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A NOTARULUI PUBLIC

1.1. Aprecieri generale privind răspunderea patrimonială a notarilor publici

1.2. Natura juridică a răspunderii civile a notarului public

1.3. Reglementarea răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta p roprie
în Codul civil

1.4. Reglementarea răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie
prin Legea nr. 36/1995 și Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România

2. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARULUI PUBLIC

CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA PENALĂ A NOTARULUI PUBLIC

1. Considerații generale privind răspunderea penală a notarului public
2.Infracțiuni ce pot fi săvârșite de către notarul public

2.1. Aspecte introductive privind infracțiunile ce pot fi săvâr șite de către notarul public

2.2. Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private – infracțiunea de
divulgare a secretului profesional
2.3. Infracțiuni contra autorității – Infracțiunea de sustragere sau distrugere de
înscrisuri
2.4. Infracțiuni de corupție: infracțiunile de luare de mită, trafic de influență și
cumpărare de influență

2.5. Infracțiuni de serviciu: delapidare, purtare abuzivă, abuz în serviciu și neglijență
în serviciu

2.6. Infracțiuni de fals în înscrisuri: fals material în înscris uri oficiale, falsul intelectual
și falsul în declarații – între instigare și complicitate

2.7. Infracțiuni de evaziune fiscală

2.8. Infracțiuni de spălare a banilor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Rolul important al notarului public în societatea românească este evidențiat de
frecvența cu care clienții apelează la serviciile notariale, solicitând autentificarea diferitelor
înscrisuri: declarații, procuri, contracte de comodat, contracte de vânzare s au de donație.

Prin constantele modificări legislative a sporit atribuțiile acordate de lege notarilor
publici, iar corelativ cu volumul crescut de atribuții și importanța serviciului a crescut și
gradul de răspundere a membrilor Uniunii Notarilor Publici din România, având in vedere
impactul actelor asupra cetățenilor și a societății.

Încredințarea unor noi atribuții notarilor publici reprezintă dovada încrederii pe care
legiuitorul și întreaga societate civilă o au în profesia notarială. Respectul de ca re se bucură
notarii în colectivitate se datorează în primul rând profesionalismului cu care aceștia își
îndeplinesc sarcinile și atenției sporite acordate fiecărui act în parte.

Activitatea desfășurată de către notarii publici are o importanță deosebită atât pentru
întregul sistem de drept și pentru securitatea circuitului civil, cât și pentru fiecare beneficiar al
serviciilor notariale în parte.

Profesia de notar și -a consolidat statutul prin care notarul public își desfășura
activitatea în cadrul Fostu lui Notariat de Stat către o profesie liberală, în cadrul unui birou
notarial, prin asimilarea acestuia cu funcționarul public.
Statutul notarului public trebuie analizat deopotrivă atât din perspectiva legislației
naționale, cât și a practicii judiciare.

În prezenta lucrare vom evidenția natura juridică a activității notariale, drepturile și
obligațiile acestora precum și principiile după care se ghidează notarii publici în activitatea
lor, pentru a sublinia astfel trăsăturile esențiale ale profesiei ce f ace obiectul cercetării cât și
pentru a facilita înțelegerea exigenței cu care legiuitorul îi sancționează pe notarii publici care
pot dobândi un comportament contrar celui edictat de normele legale.

Prin sporirea importanței activității și a serviciilor notariale va crește automat și
responsabilitatea actelor emise de către notarul public având în vedere impactul acestora
asupra cetățenilor, a societății și a circuitului civil.

Astfel se va pune problema tragerii la răspundere disciplinară, civilă sau penală a
notarului public în funcție de norma încălcată.

Notarul public va răspunde disciplinar dacă își îndeplinește în mod necorespunzător
atribuțiile cu privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constată, la exercitarea
drepturilor și ocrotirea intereselor subiecților de drept care solicită încheierea actelor
notariale. De asemenea, vom evidenția faptul că răspunderea disciplinară va interveni și în
cazul săvârșirii de către no tarul public a unor fapte ce afectează onoarea și prestigiul profesiei
notariale, fapte care vor atrage o sancțiune proporțională cu gravitatea abaterii săvârșite.

Totodată, vom sublinia faptul că măsurile disciplinare vizează doar persoana notarului
și nu actul juridic îndeplinit, acesta continuând să își producă efectele până la invalidarea sa
printr -o hotărâre judecătorească definitivă.

Răspunderea civilă a notarului public va interveni în cazurile în care prin activitatea sa
notarul ar produce un prej udiciu unei persoane fizice sau juridice, deoarece a încălcat unele
obligații profesionale, cauzând cu vinovăție sub forma relei -credințe un prejudiciu, stabilite
prin hotărâre judecătorească definitivă.

Cea mai severă formă de răspundere juridică la care poate fi supus notarul public este
răspunderea penală .
Formele de răspundere juridică trebuie cunoscute și respectate de către notarul public
pentru a nu afecta interesele beneficiarilor actelor și serviciilor notariale și pentru a nu ajunge
în situația în care poate fi tras la răspundere.

În capitolul final al acestei lucrări ne propunem să tragem concluziile cercetării prin
clarificarea statutului și formelor de răspundere ale notarului public.

Întrucât în literatura de specialitate această temă a fos t succint tratată, prin acesta
lucrare se dorește o mai buna cunoaștere a profesiei notarului public și nu numai.

CAPITOLUL 1. PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII NOTARIALE

1.Aspecte introductive

Noțiunea și importanța dreptului notarial

Dreptul notarial este constituit din ansamblul normelor juridice care reglementează
modul de organizare a activității notariale, statutul notarului public și procedura de
întocmire a actelor notariale. Activitatea notarială asigură p ersoanelor fizice și juridice,
astfel cum precizează chiar art.1 din Legea nr.36/1995,” constatarea raporturilor juridice
civile sau comerciale neligitioase precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor,
în conformitate cu legea”.

Formalismul reprezintă o caracteristică a actelor notariale. Dreptul notarial se
constituie, în ultimul timp, într -unul dintre domeniile juridice cele mai dinamice. Printre
actele și procedurile notariale îndeplinite la cererea solicitanților, no tarul public transpune în
practică obiectivul enunțat în articolul mai sus prezentat, dând eficiență juridică dispozițiilor
legale potrivit cărora de esența activității notariale sunt raporturile juridice nelitigioase.

Notarul public este îndrituit de lege să constate voința neviciată a părților, să o
transpună în termenii juridici optimi fiecărui act juridic civil în parte și totodată să îi confere
forța probantă deosebită recunoscută de lege actelor autentice.

Unul dintre marile principii ale dreptului civil este fără îndoială acela al
consensualismului. Aceasta înseamnă că, în general, simplul acord de voință al părților este
generator de drepturi și obligații corelative. Prin urmare, părțile nu sunt ținute să recurgă la
constatarea raporturilor lor civile sau comerciale printr -un act întocmit în fața unui notar
public. Cu toate acestea, siguranța circuitului civil recomandă constatarea unor atare raporturi
printr -un act scris, respectiv chiar printr -un însc ris întocmit și autentificat de un specialist al
dreptului, adică de un notar public.

Întocmirea unui înscris autentic, care să constate raportul juridic civil sau comercial
realizat de părți, este dorit și solicitat adeseori de părți , ceea ce reprezintă o garanție solidă a
conservării drepturilor lor. Alteori, forma autentică a actului reprezintă chiar o condiție de
valabilitate a contractului sau operației juridice întocmite de părți.

Importanța întocmirii actelor a utentice o reprezintă forța probantă pe care o au acestea
în raport cu înscrisurile sub semnătur ă privată. Înscrisul autentic va cuprinde mențiuni ce sunt
constatate de catre notarul public prin propriile sale simțuri și în limita atribuțiilor legale,
acesta având putere doveditoare până la însrierea în fals, întrucât se bucură de veridicitate.

Fac dovadă până la înscrierea în fals: semnăturile părților, semnătura agentului
instrumentator, mențiunile privind prezentarea și identificarea părților, loc ul și data încheierii
actului, consimțământul părților. Aceasta chiar dacă nu toate aceste elemente se regăsesc în
enumerarea de la art. 99 din Legea nr. 36/1995, care are doar caracter exemplificativ.

Notarii publici îndeplinesc numeroase acte juridice, dar în niciun caz ei nu rezolvă
probleme litigioase. Dacă părțile nu se înțeleg sau nu sunt mulțumite de actul îndeplinit de
notar, ele se pot adresa instanței, cerând anularea lui. Aceasta rezultă din prevederile Legii nr.
36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, care precizează rolul activității notariale
de a asigura persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau
comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor în
conformitate cu legea (art. l din lege).
Raporturile juridice nelitigoase, buna credință și principiul consensualismului sunt
pilonii centrali ai edificiului în cadrul căruia notarii publici înfăptuiesc activitatea de mare
finețe juridică ce le -a fost încredin țată.

2. Obiectul dreptului notarial

Din definiția deja enunțată și din ansamblul reglementărilor în vigoare se poate
desprinde cu ușurință și obiectul dreptului notarial.
Acesta este format din normele juridice privitoare la organizarea activității notariale, statutul
notarului public și la procedura de întocmire a actelor notariale.

Obiectul dreptului notarial este constituit și din normele privitoare la procedu ra
succesorală notarială. Obiectul dreptului notarial coincide și cu obiectul disciplinei aferente
acestui domeniu. Aceasta nu înseamnă că obiectul de interes al dreptului notarial este
cantonat la instituțiile deja enunțate și care au esențialmente un car acter organizatoric și
procedural.

Domeniul de interes al dreptului notarial este însă mult mai larg și cuprinde varii
domenii juridice. Avem în vedere, în primul rând, instituții importante ale dreptului civil, cum

sunt cele privitoare la: contracte, una din materiile predilecte ale dreptului notarial,
succesiuni, drepturi r eale și pu blicitate imobiliară.

Dreptul familiei, îndeosebi prin instituțiile privitoare la capacitatea persoanelor fizice și
juridice și la reprezentarea lor, este și el imp licat în activitatea notarială. Dreptul comercial
este și el tot mai mult imp licat în activitatea notarului public.

Din această sferă de interes, pentru dreptul notarial, nu trebuie ignorate nici normele
dreptului internațional privat și ale dreptului comerțului internațional, căci circuitul valorilor
materiale se înscri e, în epoca în care trăim, în cadrul unor tendințe de accelerare a procesului
de integrare economică regională și chiar de globalizare accentuată.

De asemenea, obiectul dreptului notarial include regulile care se aplică notarului în
exercițiul funcțiilor sale și în raporturilor lui cu părțile (clienții notarului). Aceste raporturi au
un caracter particular și generează drepturi și obligații inerente unei profesii liberale, dar și
exercițiului unui act de autoritate publi că. În această perspectivă, dreptul notarial ar trebui
considerat o disciplină juridică importantă, dar și o ramură de drept autonomă.

3. Izvoarele dreptului notarial

Izvoarele dreptului notarial sunt diverse și sunt cuprinse în acte normative de natură
diferită. În mod incontestabil, însă, principalul izvor al dreptului notarial este Legea notarilor
publici și a activității notariale nr. 36 din 12 mai 1995. Ea a fost adoptată ținând seama atât de
experiența dobân dită de notarii din țara noastră, în perioada anterioară, cât și de evoluțiile
legislative din țările democratice europene. Legea nr. 36/1995 se completează în mod
corespunzător cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. Drept urmare,
dispozițiile codurilor menționate constituie și ele izvor de drept notarial, în materiile care
interesează activitatea notarială.

Ordonanțele Guvernului pot constitui și ele izvor al dreptului notarial. Până în
prezent aceste acte normative au fost elaborate în scopul determinării taxelor de timbr u pentru
activitatea notarială. Avem în vedere îndeosebi O.G. nr.12 din 29 ianuarie 1998 privind taxele
de timbru pentru activitatea notarială 2, prin care a fost abrogată O.G. nr.37/1995. De
asemen ea, au caracter de izvor de drept notarial și unele dintre dispozițiile cuprinse în O.G.
nr.32 din 18 august 1995, privind timbrul judiciar. La fel, tot cu titlu de izvor de drept notarial
trebuie amintită și Ordonanța nr. 30 din 29 ianuarie 1999, pentru m odificarea și completarea
Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a Ordonanței Guvernului nr. 12/1998
privind taxele de timbru pentru activitatea notarială.

Un izvor de drept cu o valoare incontestabilă este reprezentat de R egulament , adoptat
în temeiul art. 107 din Legea nr. 36/1995, de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a
activității notariale, nr. 36/1995.

4. Principiile activității notariale

Principiile de bază ale activității notariale se regăsesc chiar in prevederile primului
capitol al Legii nr. 36/1995. Anumite principii derivă din prevederile constituționale,
reprezentând o aplicare particulară a acestora, iar alte principii sunt specifice activității
notariale. În continuare vom evidenția princ ipiile specifice activității notariale.

4.1. Principiul legalității

Legalitatea constituie un principiu de valoare constituțională a cărei importanță și
semnificație într -un stat de drept nici nu trebuie să mai fie demonstrată. Aplicarea acestui
principiu implică, în primul rând, constituirea birourilor notariale în conformitate strictă cu
legea, precum și respectarea tuturor normelor de competență statornicite de reglementările în
vigoare. Respectarea formelor procedurale este, de asemen ea, deosebit de importantă în
activitatea notarială, căci numai actul ce întrunește toate cerințele legale se bucură de
„autoritate publică".
O aplicație particulară a principiului legalității este făcută în art. 6 din Legea nr.
36/1995. Dispo zițiile înscrise în acest text sunt deosebit de sugestive pentru întreaga activitate
notarială și nu doar sub aspectul analizat. Ele reprezintă și veritabile norme de deontologie
notarială. De aceea le și reproducem în cele ce urmează: „Notarii publici și celelalte instituții
prevăzute la art. 5, care desfășoară activitate notarială, au obligația să verifice ca actele pe
care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să
dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le -au înțeles sensul
și le-au acceptat efectele, î n scopul prevenirii litigiilor.

In cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va
refuza întocmirea lui. Dacă înscrisul prezentat are un conținut îndoielnic, iar notarul public nu
poate refuza instrumentarea actului, va atrage atenția părților asupra consecințelor juridice la
care se expun și va face mențiune expresă în act.

Respectarea legalităț ii și rolul activ al notarului public sunt de natură să înfăptuiască
funcția preventivă a activității notariale. Această funcție este enunțată, în mod expres, în art. 6
alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

4.2. Principiul egalității de tratament a tuturor cetățenilor în fața notarului

Potrivit art. 7 din Legea nr. 36/1995 „activitatea notarială se înfăptuiește în mod egal
pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială".

Consacrarea acestui principiu în Legea nr. 36/1995 este o consecință firească a
dispoziției constituționale înscrise în art. 16 alin. (1) din Constituție, privitoare la egalitatea
cetățenilor „în fața legii și a autorităților publice".

Valoarea principiului egalității de tratament este incontestabilă. Așa fiind, un notar
public nu ar putea refuza întocmirea actului notarial prezentat de părți pe vreunul d in motivele
enunțate în art. 6 din Legea nr. 36/1995 (rasă, naționalitate, origine etnică etc).

4.3. Principiul confidențialității

Activitatea notarului, implică cunoașterea unor fapte sau împrejurări pe care părțile
nu doresc, din diferite motive, să le facă publice.
De aceea notarul este îndatorat să respecte confidențialitatea lucrărilor întocmite și să nu
divulge datele sau inform ațiile ce i -au fost încredințate.

Legea nr. 36/1995 consacră în mod expres obligația notarilor publici de a păstra
secretul profesional. în acest sens, art. 36 din legea menționată anterior cantonează această
obligație la „acte le și faptele" despre care notarii au luat cunoștință „în cadrul activității lor".
Obligația notarilor de a păstra secretul profesional subzistă și după încetarea funcției, cu
excepția cazurilor în care legea sau partea interesată îl eliberează pe notar de această
îndatorire.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 36/1995 aceeași obligație de a păstra secretul
profesional revine și „personalului birourilor notariale". Regulamentul de punere în aplicare a
Legii notarilor publici și a activității notariale consacră această obligație în art. 29. Potrivit
acestui text, obligația de a păstra secretul profesional le impune notarilor „interdicția de a da
informații, precum și de a permite accesul la actele notariale altor persoane în afara părților,
succesorilor și reprezentanților acestora, precum și acelora care justifică un drept sau un
interes legitim"

4.4. Principiul realizării unui serviciu de interes public

Activitatea notarilor publici se materializează în acte și consultații notariale. Scopul
acestei activități este, așa cum rezultă și din art. I din Legea nr. 36/1995, „constatarea
raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase" ale persoanelor fizice și juridice.

Prin intermediul notarilor publici persoanele interesate (fizice sau juridice) își pot
satisface unele necesități determinate de inevitabilitatea participării lor la viața juridică. De
aceea, activitatea notarială este organizată pentru satisfacerea unor interese private.

Ordinea de drept nu poate fi indiferentă față de modul de efectuare a operațiilor
juridice notariale. Legea conferă actului notarial forța probantă și caracterul unui act „de
autoritate publică" (art. 4 din Legea nr. 36/1994).

În aceste condiții, este firesc ca activitatea notarială să fie considerată că întrunește
caracteristicile unui serviciu de interes public. Acest principiu este consacrat, în mod expres,
în art. 3 din Legea nr. 36/1995, text ca re dispune explicit că: „Notarul public este învestit să
îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome".

4.5. Principiul desfășurării activității notariale numai la cererea persoanelor
interesate

Acest principiu este situat în Capitolul V al Legii nr. 36/1995, intitulat: „Procedura
actelor notariale". Potrivit art. 43 alin. (1) din actul normativ amintit: „Toate actele notariale
se îndeplinesc la cerere". Așa fiind, s -ar putea susține că ne aflăm în fața unui principiu strict
procedural.

Totuși, apreciem că principiul enunțat are incidență asupra întregii activități notariale.
Așadar, sesizarea reprezintă o premisă a activității notariale, chiar și în cazul îndeplinirii alt or
operații decât înscrisurile notariale, inclusiv cu prilejul acordării de consultații juridice.

Ne aflăm în prezența unei situații similare cu cea a disponibilității care guvernează
activitatea judiciară în materie civilă. Prin urmare, muta tis mutandis, am putea vorbi de
principiul disponibilității notariale.

4.6. Principiul independenței notarului și al supunerii lui numai față de lege

Acest principiu îl regăsim in art . 3 din Legea nr. 36/1995: Notarul public este
învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome.

În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public este protejat de
lege». Autonomia funcției nu poate presupune decât independența ei.

4.7. Activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici

În majoritatea statelor occidentale activitatea notarială se realizează de către
birourile notarilor publici. Notarii îndeplinesc imensa majoritate a actelor cu caracter notarial.
Situația este similară și în sistemul legislației noastre.

Principiul potrivit căruia activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici
comportă unele excepții importante .

Potrivit art. 5 din Legea nr. 36/1995: „Actele notariale pot fi efectuate și de misiunile
diplomatice și oficiile consulare ale României, precum și de alte instituții, în condițiile și
limitele prevăzute de lege". La rândul său, art. 12 di n același act normativ determină
competența notarială a secretarilor consiliilor locale ale comunelor și orașelor unde nu
funcționează birouri ale notarilor publici.

În considerarea acestor prevederi legale s -ar putea susține că notarii publi ci nu
beneficiază de un veritabil monopol asupra activității notariale. Susținerea nu ar fi totuși, după
părerea noastră, pertinentă. într -adevăr, art. 10 din Legea nr. 36/1995 recunoaște notarilor
publici o competență generală.

Pe de altă parte, activitatea notarială a organelor administrative și a misiunilor
diplomatice ori a oficiilor consulare este limitată, astfel cum rezulta chiar din prevederile art.
12-13 din Legea nr. 36/1995. De asemenea, anumite proceduri notariale pot fi realiza te numai
în cadrul birourilor notarilor publici (procedura succesorală notarială etc).

4.8. Principiul responsabilității notarului pentru întreaga sa activitate

Potrivit art. 72 din Legea nr. 36/1995, răspunderea civilă a notarului public poate fi
angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când
acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei -credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre
judecătorească definitivă.

Pentru garantarea față de cetățeni a recuperării prejudiciului, notarii sunt asigurați
pentru răspundere profesională prin Casa de asigurări a notarilor publici, astfel încât, dacă
sunt îndeplinite condițiile cerute, Casa de asigurări va achita în numele notarului prejudiciul
cauzat de acesta, urmând a se întoarce în regres împotriva notarului culpabil” .

5. Drepturile și obligațiile notarului public

Legea nr. 36/1995 consacră un capitol distinct (Capitolul IV) drepturilor și obligațiilor
notarului public. În pofida acestei metode de reglementare legea nu enunță în acest capitol
toate drepturile și obligațiile notarului public. Unele drepturi recunoscute notar ului sunt
precizate și în alte dispoziții normative. Pe de altă parte, unele drepturi și obligații sunt
precizate în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.

5.1 Drepturile notarului public

Notarii publici își exercită funcția și se bucură de stabilitate în funcție, neputând fi
mutați în altă localitatea fără acordul lor.

Potrivit legii. Nr 36/1995, notarul public are dreptul de a -și schimba sediul.
Schimbarea sediului biroulu i notarial dintr -o localitate în altă localitate se poate face doar prin
concurs organizat de Institutul Notarial Român, la nivel național, pe posturile destinate
schimbărilor de sedii.

Potrivit art.66 din Lege notarul public are următoarel e drepturi:

 Să primească onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită în
condițiile legii;

 Să aleagă și să fie ales în organele de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, în
condițiile prevăzute de statut;

 Să se adreseze organelor Uniunii și ale Camerelor și să primească informațiile
solicitate în condițiile stabilite prin statut sau actele normative interne;

 Să poarte însemnele Uniunii și ale Camerelor;

 Să beneficieze de concediu de odihnă, anual, în condițiile stabilite de statu t ( 30 de zile
lucrătoare, înștiințând Camera în circumscripția căreia își desfășoară activitatea);

 Să beneficieze de drepturile de asigurări sociale pe baza contribuției la sistemul
asigurărilor sociale de stat și/sau la sistemul privat, în condițiile le gii;

 Să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activității
notariale, atât la nivelul Camerelor, cât și al Uniunii;

 Să adere individual la Uniunea Internațională a Notariatului;

 Să participe, la cerere, la ședințele organel or Camerelor și al Uniunii, atunci când are
un interes propriu, în vederea susținerii acestuia;

 Să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activității biroului din cauza
incapacității temporare de muncă;

 Să beneficieze, la cerere, de asistență juridică din partea Uniunii, prin personalul de
specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională;

 Să participe la manifestări profesionale organizate în țară și în străinătate;

 Să beneficieze de orice alte drepturi prevăzut e de lege și statut .

De asemenea, notarul public își poate face cunoscute datele profesionale atât cu privire la
persoana sa, cât și cu privire la locul unde își exercită funcția, în condițiile stabilite prin
statutul profesiei.

În ceea ce privește exercitarea profesiei de notar public, aceasta este incompatibilă cu:

 Desfășurarea unei activități salarizate (excepții: activități didactice/universitare,
activități literar -artistice și publicistice, activități de cr eație tehnico -științifice, calitatea
de deputat, senator sau consilier,etc);

 Exercitarea unei funcții publice sau de demnitate publică;

 Exercitarea unei funcții de judecător, procuror, magistrat -asistent sau grefier;

 Exercitarea profesiei de avocat, con silier juridic, executor judecătoresc sau practician
în insolvență;

 Desfășurarea directă de activități de producție, comerț, sau alte activități de prestări de
servicii;

 Calitatea de administrator sau președinte al unui consiliu de administrație al unei
societăți comerciale.

5.2. Obligațiile notarului public

Obligațiile notarului ar putea fi structurate având în vedere raporturile sale cu
proprii colegi, raporturile cu clienți și obligații generale.

În categoria obligațiilor față de proprii colegi enumerăm următoarele:

 Trebuie să -și întemeieze exercitarea autorității pe respectarea valorilor ocrotite de
societate, exercitarea profesiei este o îndatorie sacră pentru notarul public;

 Sunt datori să-și unească toate eforturile pentru creșterea prestigiului și insituției pe
care o reprezintă, exercitând atribuțiile cu competență, cu înalt profesionalism și cu
bună -credință;

 Trebuie să mențină relații corecte cu toți colegii săi, raporturile între e i stând sub
semnul onoarei, întemeind pe solidaritate profesională, respect reciproc, generozitate,
seriozitate, fără manifestări de orgolii, egoism, concurență neloială.

Potrivit Codului deontologic, constituie o îndatorire colegială atenționarea confidențială
făcută acelui notar care, prin modul de instrumentare a actelor, aduce atingere probității
profesionale și intereselor părților. Se interzice notarului public orice manifestare de
concurență neloială, în exercitarea se rviciului sau în legătură cu serviciul său, aceste fiind
enumerate în art. 28 din Codul deontologic:

 aprecierile publice dezavantajante cu privire la alți colegi notari;
 criticile aduse colegilor notari cu privire la pregatirea și calitatea muncii lor;
notarial;
 nerespectarea dispozițiilor stabilite de Uniunea Naționala a Notarilor Publici din
· România privind dimensiunile și forma în care este realizată firma biroului notarial;
 atitudinea notarului care, după îndeplinirea actului notarial, subliniaza părților
avantajele pe care le au din faptul că au încheiat actul la biroul său notarial, ca și
sugerarea adresată parților ca pe viitor actele notariale să le realizeze numai la biroul
său notaria l;

 orice alte practici persuasive folosite de notarul public asupra solicitanților actului
notarial, cu scopul de a -i atrage ca viitori clienți ai biroului notarial;

 folosirea unor onorarii sub nivelul minim stabilit, precum și reclama acordă rii, în
condițiile permise, unor reduceri de onorarii substanțiale;

 determinarea părților de către notarul public ca să solicite strămutarea către biroul său
a dosarului succesoral sau a altor acte și proceduri aflate pe rol sau în desfășurare ,
după caz, la biroul altui notar, fără ca această hotărâre să fie expresia voinței părților
implicate î n actul sau procedura notarială

 refuzul sau sustragerea de la încheierea actului notarial, care trebuie realizat prin
deplasare, în afara sediului biroului notarial sau în situații de urgența și îndrumarea
părților la alt notar;

 deschiderea deschiderea biroului notarial în imediata vecinatate a altui birou notarial
în funcțiune, fără o prealabilă înștiințare a notarului ce funcționează în biroul deschis
inițial, precum și practicile de încheiere a actelor, după caracterul oneros al
onorariului, îndrumând solicitanții actelor notariale, cu onorarii modice sau gratuite,
la orice alt notar;

 culegerea de informații, prin di verse mijloace, despre activitatea notarilor din
aceeași circumscripție, pentru a cunoaște ponderea, trentul veniturilor și clienții
birourilor notariale;

 racolarea personalului instruit și format la un alt birou notarial;

 orice acțiuni, gesturi, atitudini și alte forme de manifestare ale notarului, personal sau
prin interpuși, prin care se urmărește atragerea clientelei și sporirea veniturilor
biroului său notarial, în detrimentul altor notari, precum și orice acțiune a no tarului,
care-și menține sau sporește clientela, prin orice alte acte comportamentale în
beneficiul biroului său.

Neîndeplinirea cu rea -credință sau ignorarea acestor îndatoriri atrage răspunderea lui pentru
atingerea adusă onoarei și a probității profesionale.

Privind obligațiile notarului public față de clienți, acestea depind de anumite drepturi
sau obligații ale părților(clienți):

 Părțile au obligația de a -i furniza informații complete și juste – notarul având obligația
de a verifica informațiile furnizate de părți;

 Părțile au dreptul la repararea prejudiciului cauzat pron fapta culpabilă a notarului,
notarul având obligația să repare;

 Notarul nu are dreptul să refuze un act solicitat de client. Excepția apare atunci când
există motive care ar afecta legalitatea actului saun bunele moravuri;

 Are obligația de a consilia părțile unui act, de a nu le ascunde nimic din ceea ce el
constată fie pozitiv, fie negativ.

În ceea ce privesc obligațiile generale ale notarului enumerăm ;

 Obligația de a păstra secretul profesional cu privire la actele și faptele despre care au
luat cunoștiință în cadrul activității lor;
 Nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile consecutive, fără a informa Camera
din care face parte;
 Obligația de a respecta dispozițiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii și
ale Codului deontologic;
 Obligația de a respecta hotărârile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum
și ale comisiilor de specialitate;
 Obligația de a participa la ședinț ele organelor de conducere din care face parte, la
ședințele Adunărilor generale ale Camerelor la manifestări profesionale organizate de
Uniune și de Camere;
 Obligația de a păstra față de terți confidențialitatea dezbaterilor, opiniilor și voturilor
exprim ate în cadrul organelor de conducere;
 Obligația de a avea un comportament demn în exercitarea funcției;
 Obligația de a perfecționa continuu pregătirea profesională;
 Obligația de a asigura pregătire profesională a notarilor stagiar repartizați;
 Obligația de a declara domicilul fiscal în România.

In esență și în finalul acestor considerații după cum am enunțat mai sus există mai
multe categorii de obligații care se referă la: raporturile notarului public cu clienții săi, la
raporturile dintre no tari și la calitatea de profesionist investit cu autoritate publică. In fapt, în
multe țări există preocupări pentru includerea drepturilor și obligațiilor notarilor publici într –
un cod deontologic.

Un asemenea cod de deontologie notarială a f ost adoptat și în țara noastră și el
cuprinde norme deosebit de utile pentru toți notarii și mai ales pentru cei care doresc să
îmbrățișeze această carieră profesionala. Ne limităm aici să enunțăm doar câteva dintre
regulile cele mai importante statornicit e în acest cod. Astfel, potrivit art. 13 din Codul
deontologic al notarilor publici: „ întreaga activitate a notarului public trebuie să se
întemeieze pe respectarea următoarelor precepte decalogale’’ :

 Onorează -ți funcția pe care o îndeplinești;
 Dacă ai ce a mai mică îndoială cu privire la ceea ce faci, abține -te;
 Așează adevărul mai presus de orice;
 Lucrează cu prudență;
 Studiază cu pasiune;
 Consiliază cu bună -credință;
 Inspiră -te din principiul echității;
 Condu -te după lege;
 Exercită -ți profesiunea cu demnitate;
 Amintește -ți că misiunea ta este aceea de a evita litigiile dintre oameni.

Normele amintite sunt fundamentale și ele pot fi sintetizate, într -o formulă de maximă
generalitate, în pasiune profesională, pasiune pentru adevăr, respec t față de lege și bună –
credință. Iar aceste norme nu trebuie considerate ca simple formule fără fond, sau axiome
doctrinare, ci trebuie aplicate cu rigoare și fermitate de către notari, întrucât numai astfel pot
fi salvate drepturile și interesele pe care ei trebuie să le apere și menținut spiritul de
cofraternitate atât de necesar unei profesii de o incontestabilă utilitate socială.

 Obligația de informare este una dintre cele mai importante obligații al unui notar
public.

Obligația pentru notar de a informa părțile are ca scop să -i permită acestuia să se
asigure că acestea înțeleg consecințele actului instrumentat și că au această voința de a face
aceste declarații. Ea este stipulată de majoritatea reglementărilor. Se face distincție în general
între obligația de a informa și cea de a sfătui; aceasta din urmă se supune regulilor obișnuite
ale Codului obligațiilor.

 Obligațiile notarilor la încheierea actelor autentice

Indiferent că este vorba de incheierea unui a ct autentic sau al unui certificat de
mostenitor, notarul public are obligația de a verifica titlul de proprietate al dispunatorului sau
al autorului succesiunii. În situatia în care nu se prezinta un act justificativ al titlului
dispunătorului sau autorul ui succesiunii, se poate lua în considerație, pe riscul părților
mentionat expres în act, existența dreptului pe baza unei posesii exercitate sub nume de
proprietar necontestat, situație confirmata și prin:

 certificat pentru atestarea că petentul este c unoscut ca proprietar, eliberat de către
primarul localității unde este situat imobilul, potrivit anexei nr. 1, care face parte
integrantă din prezentul protocol de colaborare;

 certificatul emis de organele fiscale ale autorităților locale;

 procesul -verbal de identificare al imobilului, potrivit modelului prevazut în anexa nr.
2, care face parte integrantă din prezentul protocol de colaborare;

 documentația cadastrală

Vor fi inscrise în cartea funciară atât actele autentice, cât și cer tificatele de moștenitor
sau actele de partaj întocmite pe baza posesiei exercitate de către dispunator sau autorul
succesiunii sub nume de proprietar.

După primirea de ANCPI a documentației cadastrale, aceasta va fi transmisă
serviciului de publicitate imobiliară în vederea înscrierii în cartea funciară, printr -un flux de
lucru integrat. Fac excepție de la acest principiu următoarele situatii:

a) în caz de alipire sau dezlipire a unor imobile, actul autentic se va încheia numai după
recepți a documentației cadastrale și atribuirea numărului cadastral de către oficiul de cadastru
și publicitate imobiliară;

b) în cazul încheierii unui act autentic pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar,
notarul public va solicita și documentația cadastrală.

CAPITOLUL 2. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ ȘI DISCIPLINARĂ
A NOTARULUI PUBLIC

1.RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A NOTARUL UI PUBLIC

1.1. Aprecieri generale privind răspunderea patrimonială a notarilor publici

Răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie este reglementată
prin Legea nr. 36/1995, Codul civil, Codul de procedură civilă și Legea nr. 7 7/2012 pentru
modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale.

În cazul răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie se aplică
Legea nr. 36/1995 – republicată, care este legea specială a notarilor publici și a activității
notariale, potrivit adagiului specialia generalibus derogant – legea specială derogă de la legea
generală, în situația de față, de la Codul civil și Codul de procedură ci vilă.

1.2. Natura juridică a răspunderii civile a notarului public

Între notarul public și client se stabilesc raporturi de natură contractuală. În primul
rând, este de remarcat faptul că pentru serviciile prestate notarul public primește un onorariu.
În al doilea rând, activitatea notarului public se realizează numai la cererea părții interesate,
împrejurare ce prezintă semnificații și cu privire la natura raporturilor dintre notar și client.
Iar în al treilea rând, este de menționat că notarul public este supus unor obligații fiscale
proprii profesiilor liberale.

Astfel, notarul poate răspunde:

 delictual, atunci când el intervine în calitate de persoană învestită cu autoritate publică

în acest caz fiind excluse orice relații contractuale între notar și client.

 contractual, atunci când notarul acționează în executarea unui contract încheiat cu
clientul.

Subliniem că, în toate cazurile, contractul trebuie să fie reglementat în mod expres de
lege (de exemplu, cazul prevăzut de art. 78, alin. 2) din Legea nr. 36/1995).

1.3. Reglementarea răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta

proprie în Codul civil

Condițiile care atrag răspunderea civilă a notarului sunt următoarele:

 să existe o cauză de nulitate la încheierea unui contract sau a unui act juridic
unilateral, instrumentat prin procedura de autentificare, indiferent dacă forma autentică este
cerută sau nu pentru validitatea actului;

 cauza de nulitate (absolută sau relativă) să rezulte din însuși textul contractului;

 partea prejudiciată, în cazul anulării sau constatării nulității (fie prin hotărâre

judecătorească, fie prin convenția părților), să ceară repararea prejudiciului, întrucât este un

caz în care operează disponibilitatea, regula fiind dispozitivă, iar nu imperativă)”

Cu toate că la data adoptării Codului civil, răspunderea civilă delictuală a notarului
public era reglementată prin art. 38, alin. 1) din Legea nr. 36/1995, legiuitorul a reglementat -o
din nou, prin art. 1258 C. Civ. Este de observat că din multitudinea de profesioniști, notarul
public este singurul care desfășoară o profesie liberă, nominalizat în Codul civil că răspunde
civil delictual pentru fapta proprie.

1.4. Reglementarea răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta
proprie prin Legea nr. 36/1995 și Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici din
România

Art. 72 din Legea nr. 36/1995 prevede: “Răspunderea civilă a notarul ui public poate
fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci
când acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei -credințe un prejudiciu, stabilite prin
hotărâre judecătorească definitivă”.

„Pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate s -a instituit, după modelul legislației
franceze, un sistem de asigurare de răspundere profesională a notarului. Pentru plata
despăgubirii a fost înființată Casa de Asigurări, casă care funcționează în cadrul Un iunii
Naționale a Notarilor Publici”

Răspunderea este incidentă pentru toate prejudiciile cauzate de notarul public, din
culpă, prin fapte proprii sau ale angajaților săi, în exercitarea atribuțiilor profesionale. Prin
urmare, textul instituie o răspunde re pentru fapta proprie a notarului, dar și o răspundere
pentru fapta angajaților notarului public. În ambele cazuri, răspunderea asigurătorului este
incidentă numai dacă fapta prejudiciabilă s -a produs în «exercitarea atribuțiilor
profesionale».

În al doilea rând, răspunderea civilă operează în toate cazurile în care notarul public
sau angajații săi au acționat «din culpă». Asigurarea acoperă și prejudiciile produse de
angajații notarului public, în exercitarea atribuțiilor sale profesionale.

2. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARULUI PUBLIC

În activitatea notarială, abaterea disciplinară este acea faptă prevăzută de lege,
săvârșită de notarul public ca urmare a nerespectării legilor, regulamentelor, statutului,
codului deontologic, deciziilor obligatorii adoptate de organizația profesională din care face
parte, precum și acea faptă care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei
sale, care va atrage o sancțiune proporțională cu gravitatea abaterii săvârșite.

Notarul public răspunde pentru modul în care își îndeplinește atribuțiile cu privire la
legalitatea raporturilor juridice pe care le constată, la exercitarea drepturilor și ocrotirea
intereselor subiecților de drept care solicită încheierea actelor notariale.

Atât Leg ea nr. 36/1995, cât și Regulamentul de aplicare a legii conțin norme
particulare în ceea ce privește răspunderea disciplinară a notarului public, însă condițiile
generale ale răspunderii disciplinare sunt cele din dreptul comun.

Următoarele fapte p revăzute in mod exemplificativ reprezintă abateri disciplinare:

 încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale stabilite prin lege;
 întârzierea nejustificată sau neglijența în efectuarea lucrărilor;
 lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;
 sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ

Măsurile disciplinare vizează persoana notarului și nu actul juridic ilegal care continuă
să își producă efectele până la invalidarea sa printr -o hotărâre judecătorească definitivă. În
cazul in care există o abatere, acțiunea disciplinară se exercită de Ministrul Justiției, de
președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei și se judecă d e Consiliul de
disciplină din cadrul Uniunii .

Competența de soluționare a abaterilor disciplinare aparține Consiliului de disciplină
constituit la nivelul Uniunii, care este conceput ca un veritabil organ de jurisdicție
disciplinară .

În vederea exercit ării acțiunii disciplinare, cercetarea prealabilă este obligatorie. În
cadrul cercetării prealabile se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au
fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care se poate aprecia asupra e xistenței
sau inexistenței vinovăției care atrage răspunderea disciplinară. Ascultarea și verificarea
apărărilor notarului public cercetat sunt obligatorii. După efectuarea cercetării prealabile,
ministrul justiției sau, după caz, președintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei dispune
cu privire la exercitarea acțiunii disciplinare

Sancțiunile disciplinare ce se pot aplica notarilor publici sunt raportate în funcție de
gravitatea abaterii disciplinare de la cea mai indulgentă respectiv un avertisment scris până la
excluderea din profesie fiind cea mai severă

În cazul în care notarul public nu a fost găsit vinovat, precum și atunci când
sesizarea a fost făcută peste termen, completul dispune respingerea acțiunii disciplinare și
închiderea dosarului.

În cazul în care împotriva notarului public s -a luat măsura arestării preventive,
ministrul justiției, la pr opunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, va lua
măsura suspendării din funcție până la soluționarea cauzei penale, potrivit legii.

Dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă și ea se referă la ‘’ infracțiunile de
serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni’’ ,
din acel moment ministrul justiției dispune excluderea din profesie a notarului public
condamnat.

CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA PENALĂ A NOTARULUI PUBLIC

1. Considerații generale privind răspunderea penală a notarului public

Răspunderea penală a notarului public este atrasă în cazul săvârșirii de către acesta a
unor infracțiuni. Într -adevăr, notarul public nu poate rămâne în afara acestui sistem de
răspundere. Faptele pe ntru care notarul poate răspunde penal și procedura de tragere la
răspundere penală a notarului trebuie să se găsească dincolo de orice formă de discriminare
(inclusiv pozitivă), notarii fiind, în ultimă instanță, cetățeni egali în drepturi și obligații cu
oricare alții. Trebuie totuși să ținem cont de faptul că munca notarului este extrem de
specializată, precum și de faptul că actul notarial, ca act de autoritate publică, trebuie protejat
împotriva oricăror abuzuri sau influențe din afară.

Art. 40 alin. 1), lit. f) din Legea nr. 36/1995 prevede că notarul public își pierde
calitatea «când prin hotărâre judecătorească definitivă s -a dispus condamnarea sau
amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni»” .

Notarul public trebuie să respecte întocmai dispozițiile legale incidente (cu privire la
procedura de autentificare a actelor, la modul de calcul al onorariului, a tarifului de publi citate
imobiliară ș.a.), cunoscut fiind „că cine execută legea nu poate fi socotit ca infractor, astfel
cum spunea reputatul profesor Vintilă Dongoroz încă din anul 1939”

Este important de evidențiat faptul că ceea ce îl face pe un notar inapt pentru p rofesia
de notar este infracțiunea de fals, în toate formele ei. În momentul în care un notar a comis un
fals, în acel moment el și -a trădat profesia, întrucât falsul este incompatibil cu rațiunea de a fi
a profesiei de notar.

O altă infracțiune gravă ce ar putea fi săvârșită de către un notar ar fi infracțiunea de
neglijență în serviciu. Se ridică întrebarea dacă orice «neglijență» notarială este infracțiune
Neglijențe pot apărea în activitatea oricui, inclusiv în activitatea judecătorilor, procurorilo r,
avocaților sau a altor practicieni în drept.

Subliniem faptul că nu toate aceste persoane devin subie cți activi ai infracțiunii prin
«simple neglijențe ». Calea de la simple neglijențe la neglijența -infracțiune este extrem de
discretă, rămânând la înțe lepciunea și diligența magistratului ca cele două noțiuni să nu se
confunde”.

Art. 288 din Codul penal din 1968 prevedea următoarele: “Falsul material în înscrisuri
oficiale’’

(1) Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin
alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani.

(2) Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvâr șit de un funcționar în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Art. 289 din Codul penal din 1968 prevedea: “Falsul intelectual’’

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un
funcționar aflat în exercițiul atri buțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele
date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) ‘’Tentativa se pedepsește” .

Noul cod penal a dorit clarificarea noțiunii de funcționar public și eliminarea
confuziilor din vechea reglementare. Din acest motiv noul cod penal a adus importante
modificări cu privire la definirea conceptului de funcționar public și astfel a prevăzut î n art.

175 următoarele:

“(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent
sau temporar, cu sau fără o remunerație:

exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogative lor puterii legislative, executive sau judecătorești;
exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al
altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de
stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana
care exercită un serviciu de inter es public pentru care a fost învestită de autoritățile publice
sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea

respectivului serviciu public”.

Art. 175 alin. 2) Cod penal asimilează funcționarului public și persoan a care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este
supusă controlului ori supravegherii acestuia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public. Sunt incluși particularii care primesc gestiunea unui serviciu public național sau local,
economic sau socio‐cultural, devenind astfel de utilitate publică. Astfel sunt considerați ca
fiind funcționari publici și persoanele fizice care exercită o profesie de interes public pentru
care e ste necesară o abilitare specială a autorităților publice, fiind cazul și al unei profesii
liberale, precum notariatul.

Camera Deputatilor a adoptat in urmă cu trei ani un proiect de lege care modifica
Legea notarilor publici așa încât notar ul public să nu poata fi asimilat funcționarului public
din punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile și activitatea organizatorică si
administrativă depusă la biroul notarial și în cadrul celorlalte structuri ale organizației
notariale".
Legea notarilor publici se modifică astfel: La articolul 3, dupa alin. (5) se introduce
un nou alineat, alin 5 prim, cu urmatorul cuprins: „Notarul public nu poate fi asimilat
funcționarului public din punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile și activitatea
organizatorică și administrativă depusă la biroul notarial și în cadrul celorlalte structuri ale
organizației notariale”.

Considerăm că acest articol are menirea de a face ca notarilor să nu li se mai aplice
legislația anticorupție, adică l egea 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de
corupție, din moment ce notarii nu vor mai fi asimilați funcționarilor publici în sensul legii
penale.

Totodată a fost modificat articolul referitor la excluderea din profesie, acest lucru
fiind, doar dacă au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare, nu cu suspendare
cum este în prezent.

"Calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea
unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a
unei alte infracțiuni".

Proiectul prevede însa astfel: "Calitatea de notar public încetează când prin hotărâre
judecătorească defin itivă s -a dispus condamnarea cu executare pentru săvârșirea unei
infracțiuni de serviciu".

Suntem de părere ca aceasta modificare este bine venită întrucât excluderea din
profesie trebuie sa aibă legătură doar cu activitatea notarială întrucât se poate a junge la
situația în care un notar public să fie exclus pentru săvârșirea unei infracțiuni precum
amenințarea sau conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat.

Ulterior adoptării acestui proiect de lege, Curtea Constituțională a României a fost
sesizată privind neconstituționalitatea unor articole printre care și cel referitor la faptul că
notarul public nu este asimilat funcționarului public pentru deciziile și activitatea
organizatorică și administrativă depusă la biroul notarial și în cadrul celor lalte structuri ale
organizației notariale.

Cu privire la neconstituționalitatea referitoare la art.II pct.1 din legea examinată,
Curtea a reținut că încalcă valori fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang
constituțional, precum statul de drept, democrația, respectarea Constituției și a legilor, care
sunt consacrate prin art.1 alin.(3) și (5) din Legea fundamentală. Prin această soluție
legislativă se ajunge la extragerea din aria de incidență a răspunderii penale, aplicabilă
funcționarilor publici, a notarilor publici.

Astfel cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și a
constatat că dispozițiile art. II pct.1, pct.5 și pct.15 din Legea pentru completarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicare a unor
regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum și pentru
modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 sunt
neconstituționale.

3. Infracțiuni ce pot fi săvârșite de către notarul public

În ipoteza săvârșirii unei infracțiuni, notarul public va fi tras la răspundere penală, ca
urmare a încălcării normelor sociale protejate și pentru a se restabili ordinea de drept
încălcată.

Nicio faptă penală nu poate rămâne fără a fi sancționată; rolul statului, prin aparatul
judiciar existent, este acela de a asigura protejarea ordinii sociale, de a veghea asupra
respectării dispozițiilor legale și de a interveni imediat ce a luat la cunoș tință de săvârșirea
unei infracțiuni, aplicând pedeapsa potrivită.

Din cele enunțate mai sus reiese că notarul public poate fi subiect activ calificat.
Pentru a fi tras la răspundere penală, organele de cercetare trebuie să facă o corectă încadrare
juridi că a faptei săvârșite de către notarul public, aceasta fiind o operațiune importantă și care
presupune în mod absolut o cunoaștere temeinică a legii. Tragerea la răspundere penală sau
represiunea penală are la bază, în primul rând, un temei de drept și, în al doilea rând, un temei
de fapt.

CONCLUZII

Astfel cum am evidențiat încă de la începutul lucrării, activitatea desfășurată de către
notarul public este o activitate complexă, care joacă un rol important în cadrul sistemului
nostru de drept și care trebuie să fie circumscrisă dispozițiilor legale în materie.
Fie că ne place sau nu, de multe ori avem nevoie de serviciile notarului public.Fie că dorim să încheiem o tranzacție mai importantă, să donăm un bun, în cazul vânzărilor ori cumpărarilor, declarații, procuri, notarul este persoana însărcinată cu întocmirea acestora.

Amplificarea și diversificarea relațiilor sociale și economice au creat noi premise și
implicit noi cerințe în concretiza rea acestora sub forma înscrisurilor autentice. Astfel,
legiuitorul a sporit în ultimii ani atribuțiile acordate notarului public și corelativ l -a supus pe
notarul public unor forme variate de răspundere juridică, în funcție de tipul de normă juridică
nesocotită de către notar.

Statutul notarului public a cunoscut o evoluție treptată în contextul fiecărei perioade
istorice, iar cea mai recentă este tranziția acestuia de la Notariatul de Stat către o profesie
liberală.

Succesiunea de infracțiuni prezenta te, precum și jurisprudența evidențiată fac dovada
că instanțele de judecată îl asimilează pe notarul public unui funcționar public, aspect ce
angajează răspunderea penală a notarului public în cazul săvârșirii unor infracțiuni care au ca
subiect activ cal ificat pe funcționarul public.
De asemenea, am subliniat în cadrul lucrării că în cazul în care notarul public este
condamnat definitiv pentru săvâr șirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

ori pentru săvârșirea cu intenție a unei al te infracțiuni acesta își va pierde calitatea de notar
public [conform art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995].

Consider ca o imagine în general corect prezentată (în cazul de față a profesiei notarului
public) are un rol important în informarea socio -culturală și, prin aceasta, în menținerea
civismului atât de necesar unei societăți care, pentru a asigura membrilor săi comfort și mai
ales, demnitate, trebuie să se raporteze la realități pe care nu le pot cunoaște decât pr intr-o
informare nesubiectivă, personală sau prin mijlocirea unor avizați pe domenii de activitate,
mai ales ca majoritatea efectelor nedorite, care ne fac viața mai grea, sunt rezultatul unor
informări incorecte sau, și mai rău, a lipsei de informare asup ra stării lucrurilor.
Totodată doresc să subliniez cât de important este ca notarii publici să -și respecte
obligațiile și să exercite drepturile în mod corect, deoarece societatea are nevoie atât de
informații, cât și de sfatul lor. Tocmai in sprijinul acestei cauze din punctul nostru de vedere
un notar de succes reprezinta disponibilitate față de client și de problemele acestuia, o cât mai
bună comunicare, la atenție, fler, sigurantă emanată de notar pregătire riguroasă tationament
capacitate analitica abilități de cercetare
Abilități de comunicare Un avocat bun trebuie să se exprime clar în vorbire și în scris. La
fel, un avocat trebuie să fie și un bun ascultător. Comunicarea publică este esențiată pentru a
fi convingător în fața judecătoril or. Ablitatea de vorbire poate fi dezvoltată în timpul studiilor,
dar și prin participarea la activități cum ar fi public speaking -ul. Avocații trebuie să scrie clar,
convingător și concis, pentru că ei elaborează documente legale. Totuși, pentru a analiza o
mărturie sau ceea ce le spun clienții, apărătorul trebuie să știe să asculte. 2. Raționament Un
avocat bun trebuie să poată trage concluzii rezonabile și logice. Critica nu trebuie să lipsească
în aprecierile pe care le dă, pentru a putea anticipa punct ele slabe ale argumenetelor pe care
urmează să le prezinte. Acest fapt îi va permite ca să le îmbunătățească. În cariera sa va avea
de luat multe decizii importante și foarte puțin timp pentru a sta pe gânduri. 3. Capacitate
analitică Atât studiile cât și practicarea dreptului implică absobția unei cantități mari de
informații, care trebuie transformată în ceva ușor de gestionat și logic. Uneori, există ceva mai
mult decât o concluzie rezonabilă sau ceva mai mult decât un precedent, care poate fi aplicat
pentru rezolvarea unei situații. Prin urmare, un avocat trebuie să aibă abilități analitice pentru
a a alege cea mai potrivită soluție. 4. Abilități de cercetare Un avocat trebuie să poată face
cercetări rapide și eficiente. Este un lucru important pentru a înțelege necesitățile clientului, în
pregătirea stategiei legale. 5. Abilități umane Dreptul nu este o practică abstractă. Indiferent
cât de academic este practicat dreptul, într -un final avocații lucrează cu oamenii, în interesul
oamenilor, iar deciziile pe care le iau afectează viața oamenilor. Astfel, apărătorii trebuie să
fie sociabili, convingători și să poată „să -i citească” pe ceilalți, pentru a evalua reacțiile
judecătorilor, dar și onestitatea martorilor. La fel, această calitate ajută avocații să aplice cele
mai bune strategii pentru a obține rezultatul dorit, fie și sfatul către clienții lor de a negocia o
înțelegere cu partea opusă. 6. Perseverență „Perseverența nu este o cursă lungă; înseamnă
mai multe curse scurte una după alta”. Înainte de a p ractica avocatura, studiile implică o doză
de perseverență și angajament. De obicei, un avocat obține diploma de studii în drept, apoi
face cursuri de practică juridică și stagiere, înainte de calificare. Totuși, lucrând asupra unui
caz, un avocat trebuie să aibă persevernța de a finaliza tot volumul de muncă, care îi va aduce
succesul dorit. 7. Creativitate Cei mai de succes avocați nu sunt doar logici și analitici în
gândire, dar implică și creativitate în rezolvarea problemelor. Cea mai bună soluție nu e ste
întotdeauna cea mai evidentă și de multe ori, pentru a dejuca planurile adversarului, este
nevoie să gândești diferit.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate

1. Antoniu George, T Toader (coord.), Explicațiile noului Cod penal , Volumul 4:
Art. 257 -366, Editura Universul Juridic, București, 2016;
2. Boroi Alexandru, Drept penal: partea generală , Editura C. H. Beck, București,
2006;
3. Boroi Alexandru, Drept penal: partea specială: conform Noului cod penal ,
ediția a 2 -a, Editura C. H. Beck, București, 2014;

4. Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil , Ediția a 2 -a, Editura
Hamangiu, București, 2015;

5. Bulai C., Drept penal, partea generală , Tipog rafia Universității din București,
București, 1987;

6. Casa de Asigurări a Notarilor Publici din România, Răspunderea civilă

delictuală a notarilor publici. Culegere de practică judiciară , ediția a II -a, Editura
NOTAROM, București, 2014;

7. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român , Editura All Educational, Editia
a 2-a, Bucuresti, 1998;

8. Cărpenaru Stanciu D., Tratat de drept comercial român , ediția a 3 -a, Editura
Universul Juridic, București, 2012;

9. Ciuncan Dorin, Jurisprudență și doctrină penală în materia corupției , Editura
Lumina Lex, București, 2004;

10. Dobrinoiu Vasile, Dima Traian, Drept penal (partea generală, partea
specială) , Editura Lumina Lex, București, 2002;

11. Dongoroz Vintilă și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român.

Partea specială , vol. IV, ediția a II -a, Editura Academiei Române, Bucure ști, 2003;

12. Leș Ioan, Proceduri civile speciale , Editura All Beck, București, 2000;
13. Leș Ioan, Instituții judiciare contemporane , Editura C.H.Beck, București,
2007;

14. Leș Ioan , Manual de drept notarial , ediția a 2 -a, Editura C. H. Beck, București,

2008;

15. Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil , ediția a 4 -a, București, Editura C. H.
Beck, 2008;

16. Mihailovici Cosmin, Notarul public. Destinul unei profesii , Editura Notarom,
București, 2015;

17. Mihalache Carmen Mariana, Răspunderea penală a funcționarului public ,
Editura Hamangiu, București, 2011;

18. Nistoreanu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, Boroi Alexandru, Pascu Ilie, Molnar
Ioan, Lazăr Valerică, Drept Penal -partea specială , Editu ra Europa Nova, București, 1999;

19. Pascu Ilie, Drept penal: partea generală , Editura Hamangiu, București, 2007;
20. Pascu Ilie, Dobrinoiu Vasile, Hotca Mihai Adrian, Noul Cod penal comentat ,
volumul 2 – Partea specială , ediția a 2 -a, Editura Universul Juridic, București, 2014;

21. Popa Ioan, Moise Adrian -Alin, Drept notarial: organizarea activității, statutul
notarului, proceduri notariale , Editura Universul Juridic, București, 2013;

23. Toader Tudorel, Drept penal român: partea special ă, ediția a 3 -a, Editura
Hamangiu, București, 2007;

24. Toader Tudorel, Michinici Maria -Ioana, Crișu -Ciocîntă Anda, …, Noul cod
penal: comentariu pe articole , Editura Hamangiu, București, 2014;
25. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială. Noul cod de procedură

penală , Editura C. H. Beck, București, 2014;

26. Udroiu Mihail, Drept penal: partea generală; Noul Cod penal , ediția a 2 -a,
Editura C. H. Beck, București, 2015;

27. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României:
îndrumar notarial , volumul I, Editura Monitorul Oficial R.A., București, 2011;

II. Articole și studii de specialitate
1. Antoniu George, Ocrotirea penală a vieții persoanei , în Revista de drept
penal , nr. 1/2002, p. 9;

2. Antoniu George, Infracțiunile săvâr șite cu intenție depășită și tratamentul lor
penal , în Revista de drept penal , nr. 3/2003, p. 9;

3. Bogdan Camelia, Infracțiunea de spălare a banilor în legea franceză și
germană, în Revista de drept penal , nr. 4/2006, pp. 124 -126;

4. Brad Ion, Câteva aprecieri referitoare la sfera no țiunii de „func ție publică de

autoritate”, în Dreptul , nr. 3/2004, p. 135;

5. Ciuncan Dorin, Reflecții asupra infracțiunilor de fals , în Revista de drept

penal , nr. 3/2006, pp. 140 -141;

6. Crăciunean Laura -Maria, Rolul Comentariului general nr. 21 din 2009 al

Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale în clarificarea
conținutului dreptului de a participa la viața culturală , în Acta Universitatis Lucian Blaga,
seria Iurispridentia (AULB), nr. 1/2011, Editura Univers ul Juridic;

7. C.S.J., s.pen., d. 4028/2000, publicată în Revista de drept penal, nr. 2/2002,
pp. 169 -170;
8. C.S.J., s. pen., d. 1753/2002, publicată în Revista de drept penal , nr. 3/2003, p.
121;
9. Dabu V., Gușanu A. M., Noua lege privind evaziunea fiscală (III), în Revista
de drept penal , nr. 3/2006, p. 45;

10. Dumitru Ion, Înțelesul sintagmei de „func ție publică echivalentă cu funcția
deținută de funcționarul public”, în cazul transferului s ău în interesul serviciului, în Dreptul ,
nr. 1/2004, p. 114;

11. Grosu Silviu Crin, Delapidare. Gestiune frauduloasă , în Revista de drept

penal , nr. 4/2003, p. 106;

12. Gorunescu Mirela, Delimitarea infracțiunii de contravenție , în Revista de
drept penal , nr. 4/2003, p. 84;

13. Jurcă Virgil, Ordinul legii și al autorității legitime , în Revista de drept penal ,
nr. 3/2003, p. 65;

14. Popescu Titus, Găitan Ciprian, Luare de mită în formă continuată , în Revista
de drept penal , nr. 1/2002, p. 112;

15. Rus Ciprian, Dimofte George, Infracțiuni de corupție , în Revista de drept
penal , nr. 3/2003, p. 85;

16. Sabău Luana, Protecția penală a dreptului la respectarea vieții private, în

17. Staiu Ion, Noțiunea de funcționar. Controverse , în Revista de drept penal , nr.
4/2003, pp. 33 -34;

III. Jurisprudență

1. Decizia Curții Constituționale nr. 462/2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014;

2. Hotărârea nr. 41/22.11.2013 a Consiliului de Administra ție al Casei de
Asigurări a Notarilor Publici;

3. Decizia nr. 260 din 12 mai 2005 a Curții Constituționale, referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea si exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 54 8 din 28 iunie 2005;

4. Decizia nr. 44/2003 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 161 din data de 13 martie
2003;

5. Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curții Consti tuționale, cu privire la
obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru
modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru
modificarea art. 2531

din Codul penal, public ată în Monitorul Oficial nr. 71 din data de 29 ianuarie 2014;

6. Decizia nr. 1611 din 20 decembrie 2011 a Curții Constituționale, referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, art.
44 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 17 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor
de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr. 106 din data de 9 februarie 2012;

7. Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
privind pronunțarea u nei hotărâri prealabile în vederea rezolv ării de principiu a modalității de
interpretare a dispozițiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu
contract de muncă pe perioadă nedeterminată într -o unitate spitalicească din siste mul public
de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvâr șirii infracțiunii de luare de mită prevăzute
de dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor
publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) din Co dul penal sau în categoria funcționarilor
publici prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 24
din data de 13 ianuarie 2015;

8. Decizia nr. 276/2002 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de
neconstituțion alitate a prevederilor art. 145 și 147 din Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial cu numărul 832 din data de 19 noiembrie 2002;

9. Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015 referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiil or art. 301 alin. (1) și art. 308 alin. (1) din Codul
penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 845 din data de 13 noiembrie 2015;

10. Decizia Curții Constituționale nr. 363/2015 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Lege a nr. 241/2005 pentru prevenirea și
combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din data de 6 iulie 2015;

11. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4/2008 privind examinarea
recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lâng ă Înalta
Curte de Casație și Justiție, cu privire la încadrarea juridică a faptei de efectuar e a unor
înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv, la raportul dintre
infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fisca le și aceea de fals intelectual prevăzută la art.
43 din Legea contabilității nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 868 din
data de 22 decembrie 2008.

IV. Acte normative

1. Constituția României, modificat ă și completată prin Legea de revi zuire a
Constituției României nr. 429/2003, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
758 din 29 octombrie 2003;

2. Legea nr. 15/1968 privind Codul Penal al României, publicată în Buletinul
Oficial nr. 79 -79 bis din 21 iunie 1968, republicat în Buletinul Oficial nr. 55 -56 din 23 aprilie
1973, în temeiul art. III din Legea nr. 6/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6
aprilie 1973 și în temeiul temeiul art. III din Legea nr. 140/1996, publicată în Monitorul
Oficial al României, Parte a I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996 ( Codul Penal al României din
1968 a fost abrogat de art. 250 din titlul IV din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial
nr. 757 din data de 12 noiembrie 2012);

3. Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 510 din data de 24 iulie 2009, cu modificările aduse prin Legea nr. 27/2012 pentru
modificarea și completarea Codului penal al Român iei și a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 180 din data de 20 martie 2012), prin Legea
nr. 63/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din data de 19 aprilie 2012) și prin Legea
nr. 187/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din data de 12 noiembrie 2012);

4. Legea nr. 29/1968 privind Codul de Procedură Penală al României, publicat ă
în Buletinul Oficial nr. 145 -146 din 12 noiembrie 1968, republicat în Buletinul Oficial nr. 58 –
59 din 26 aprilie 1973, î n temeiul art. III din Legea nr. 7/1973, publicată în Buletinul Oficial
nr. 49 din 6 aprilie 1973, iar după modificările aduse prin Legea nr. 141/1996 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 289/14.11.1996) a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 78 din dat a de
30 aprilie 1997 (Codul de Procedură Penală din 1968 a fost abrogat de art. 108 din titlul IV
din Legea 255/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din data de 14 august 2013);

5. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 486 din data de 15 iulie 2010, cu modificările aduse prin Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentr u
modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din data de 14 august 2013 și prin O.U.G. nr. 3 din 5
februarie 2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplică rii Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din data de 7 februarie 2014;

6. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată în
Mon itorul Oficial nr. 444 din 18 iunie 2014;

7. Regulamentul din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici și a
activității notariale nr.36/1995, aprobat de Ordinul 2333/C/2013;

8. Legea nr. 77/2012 pentru modificarea și completarea Legii notarilor publ ici și
a activității notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din data de 8 iunie
2012;

9. Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România aprobat prin
Hotărârea Congresului Notarilor Publici din România nr. 10 din 2 octombrie 2014, publicat în
Monitorul Oficial nr. 853 din data de 24 noiembrie 2014;

10. Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de disciplină din
cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România aprobat prin Hotărârea nr. 74 din 6
august 2013 , publicată în Monitorul Oficial nr. 530 din data de 22 august 2013;

11. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul
Oficial nr. 827 din data de 13 septembrie 2005;

12. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în
Monitorul Oficial nr. 365 din data de 29 mai 2007;

13. Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 3 din 16 iulie
2004, iar ulterior a m ai fost modificată prin Legea -cadru nr. 330/2009 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009;

14. Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității im obiliare, republicată în
temeiul prevederilor art. III din Legea nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii
cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015;

15. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din data de 18 mai 2000;

16. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688
din data de 10 septembrie 2015;

17. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum

și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului,
republicată în temeiul art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 di n 30 aprilie 2008;

5.Bibliografie2
1. Ioan Popa, Alin -Adrian Moise – Drept notarial,Ed. Universul juridic, București,2013
2. Ioan Leș – Manual de drept notarial, Ed. C.H.Beck
3. V.M. Ciob anu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. II, editura Național,
București 1997
4. Yaigre, J.F. Pillebout, Droitprofessionnelnotarial, Litec, 2000
5. Earl K i m m e I, The notarial System and its impact in canadian Law, în Essays on the
Civil Codes of Quebec and St. Lucia, University of Ottawa Press, 1984
6. Al. Basarab -Sinc, Discuții in legătură cu interpretarea și aplicarea în practică a unor
prevederi din Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici și activitățile notariale, în Dreptul
nr. 9/1996
7. Iulia Bănărescu,Natalia Ucrainean – Note de curs, Drept Notarial
8. Legea nr.36/1995
9. Statut din 11/02/1999 al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România
10. Cod deontologic al Notarilor Pulblici din Romania, adoptat la cel de al III –
lea Congres al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, 2001 11.
http://notariatpublic.com/blog/obligaiile -notarului -drept -notarial -vs-drept –
succes oral 12.http://jurnalul.ro/timp -liber/casa/responsabilitatile -si-atributiile -notarului –
5540.html 13.http://www.infolegal.ro/obligatiile -notarilor -la-incheierea -actelor -autentice –
care-au-ca-obiect -dreptul -de-proprietate -asupra -imobilelor/2010/07/1

.