Consideratii Privind Criteriile DE Alegere A Diverselor Regimuri Matrimoniale

CONSIDERAȚII PRIVIND CRITERIILE DE ALEGERE A DIVERSELOR REGIMURI MATRIMONIALE

drd. Anca Doriana MUNTEAN

Abstract

The regulation of a new legal framework regarding property issues between sposes marks an important step in what is called family relationships. We consider that the legislater interference in this field represents a real support for all married couples, both on peaceful times of their matrimony but also when they are crossing tough times, liable to injure their personal relationships. Therefore, before they take other drastic measures such as divorce due to property issues, sposes have the right to try to adjust their matrimonial regime, a right which is materialized by the fact that they have the legal right to sign a prenuptial agreement.

By this study we wish to reveal wich are those decesive factors in choosing one matrimonial regime or another in order to govern the property relationships of sposes, but also which are the main caracteristics of all matrimonial regimes regulated by romanian legislation.

Key words: matrimonial regime, family influence, pfofessional activity, prenuptial agreement, option.

Rezumat

Reglementarea unui nou cadru legal cu privire la problematica raporturilor patrimoniale dintre soți marchează un pas important în ceea ce privește relațiile de familie. Apreciem că inițiativa legiuitorului român în acest sens reprezintă un real sprijin pentru toate cuplurile căsătorite, atât în perioadele de pace conjugală, cât și atunci când soții trec prin momente mai dificile, care pot vătăma grav relațiile lor personale nepatrimoniale. Astfel că, înainte ca aceștia să apeleze la soluții mai drastice, cum este, de exemplu, desfacerea căsătoriei datorită unor probleme de natură patrimonială, soții pot încerca să clarifice aceste aspecte prin adaptarea regimului matrimonial, posibilitate concretizată prin dreptul recunoscut de legiuitor celor doi soți de a încheia o convenție matrimonială.

În cuprinsul studiului de față dorim să surprindem care sunt criteriile avute în vedere de către viitorii soți sau de către soți în alegerea regimului matrimonial care urmează a guverna raporturile lor patrimoniale, dar și care sunt principalele caracteristici ale fiecărui regim matrimonial în parte, reglementat în țara noastră.

Cuvinte cheie: regim matrimonial, influența familiei, activitate profesională, convenție matrimonială, opțiune.

Până de curând, în legislația țării noastre, persoanele care se căsătoreau nu aveau posibilitatea de a dispune cum doresc să-și organizeze viața de familie sub aspect patrimonial, întrucât nu exista o reglementare legală în acest sens, fiind recunoscut de legiuitor un singur regim matrimonial legal. Potrivit art. 30 din Codul Familiei, singurul regim matrimonial legal era cel al comunității de bunuri, potrivit căruia toate bunurile dobândite de către cei doi soți sub durata căsătoriei erau bunuri comune de la data dobândirii lor, fiind lovită de nulitate absolută orice convenție contrară a soților în acest sens, instituindu-se chiar și o prezumție de comunitate în acest sens, în alin. 3 al aceluiași articol din Codul Familiei.

Regimul juridic al raporturilor patrimoniale dintre soți înainte de intrarea în vigoare a Codului Familiei, era reglementat de Codul Civil de la 1864 într-o manieră diferită, fiind consacrat un regim matrimonial legal de tip separatist, soții având totodată posibilitatea de a încheia o convenție matrimonială, potrivit art. 1223 din vechiul Cod Civil, care pentru a fi valabilă, era necesar să fi fost încheiată înainte de căsătorie, în forma și condițiile prevăzute de lege, din reglementările legale în discuție reieșind faptul că regimul matrimonial aplicabil căsătoriei putea fi stabilit numai anterior momentului încheierii acesteia.

În țara noastră, după intrarea în vigoare a Codului Civil 2009, începând cu data de 1 octombrie 2011, tuturor persoanelor căsătorite (chiar și anterior acestui moment, potrivit art. 27 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil) le este recunoscut dreptul de a alege regimul matrimonial care urmează a le guverna căsătoria. Prin urmare, alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale de bunuri, care reprezintă regimul matrimonial legal în țara noastră, se face prin încheierea unei convenții matrimoniale, conform dispozițiilor art. 329 C. civ. Din acest articol se desprinde ideea că, ori de câte ori persoanele care urmează a se căsători nu încheie anterior acestui moment o convenție matrimonială prin care să aleagă un alt regim matrimonial decât comunitatea legală, li se va aplica acest regim matrimonial prin efectul legii, atâta timp cât nu intervine o convenție contrară în acest sens după încheierea căsătoriei.

Potrivit actualei reglementări în materie, soții au posibilitatea de a alege unul dintre următoarele regimuri matrimoniale: comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională (art. 312 C. civ.).

Un aspect extrem de important în acest sens este faptul că soții nu sunt ținuți de un singur regim matrimonial pe întreaga durată a căsătoriei, ci au posibilitatea de a face demersurile necesare în sensul modificării sau schimbării acestuia, atunci când consideră că dispozițiile care reglementează un alt regim matrimonial s-ar plia mai bine pe relațiile dintre ei, cu respectarea condițiilor impuse de lege. Astfel, potrivit art. 369 C. civ., după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei, soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale.

Toate aceste modificări legislative în materia relațiilor de familie se datorează transformării suferite de întregul circuit civil de-a lungul timpului. Acest lucru poate fi pus pe seama procesului de globalizare, care, dincolo de implicațiile politice pe care le are în vedere, a dat naștere și unor diverse tipologiile umane, care se caracterizează prin trăsături specifice distincte, influențate de diverși factori sociali, economici, morali sau religioși și care trăiesc și se dezvoltă în societate ca titulari de drepturi și obligații. În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene se urmărește armonizarea legislațiilor naționale cu cea europeană, astfel încât să fie înlăturate discrepanțele majore dintre normele de drept prevăzute în actele normative ale acestor state. Putem spune că fenomenul este unul extrem de complex, fiind necesar totodată ca acest proces să aibă în vedere și numeroasele tratate ratificate de România, astfel încât să nu apară norme de drept conflictuale.

Din punct de vedere al efectelor pe care le produce încheierea căsătoriei sub aspect patrimonial, la nivel mondial se poate observa faptul că, în legislația a numeroase state există reglementată posibilitatea soților de a alege acel regim matrimonial care să fie în deplină rezonanță cu modul lor de viață, drept de opțiune care este însă limitat de viziunea legiuitorului, în sensul că aceștia nu pot alege decât unul dintre acele regimuri matrimoniale care sunt reglementate de legea aplicabilă căsătoriei.

Chiar și așa, oricât de galopant ar fi procesul de globalizare în ceea ce privește alte aspecte ale societății și oricât de mare ar fi impactul unui astfel de demers, acesta nu poate anihila caracterul unic al fiecărei persoane în parte, caracter care îl determină să facă anumite alegeri, apreciate ca fiind cele mai potrivite în ceea ce îl privește, raportat la anumite situații de fapt. Spre exemplu, în ceea ce privește căsătoria, este posibil ca un cuplu să aprecieze faptul că regimul comunității legale de bunuri este cel care se potrivește cel mai bine relațiilor dintre ei la un anumit moment dat, însă după o anumită perioadă de timp, când se schimbă situația de fapt inițială și unul dintre soți manifestă un caracter neglijent, care pune în pericol grav interesele familiei, aceștia pot opta pentru un regim de separație de bunuri, ceea ce le conferă o minimă stabilitate din punct de vedere economic.

Tot astfel stau lucrurile și atunci când persoanele care se căsătoresc, aleg cărui regim matrimonial decid să se supună pe durata căsătoriei. Astfel, apare următoarea întrebare: care sunt aspectele care pot influența soții în alegerea unui anumit regim matrimonial? Desigur, răspunsul nu poate fi unul general valabil, însă se pot identifica anumite „criterii” avute în vedere de către cei implicați atunci când trebuie să ia o decizie în acest sens.

În demersul conturării unui răspuns la această întrebare, este important să subliniem faptul că, în cele mai multe cazuri, soții au posibilitatea de a alege între două categorii de regimuri matrimoniale, respectiv regimuri matrimoniale de tip comunitar sau regimuri matrimoniale de tip separatist. Fiind vorba despre norme juridice cu caracter dispozitiv, dreptul de a alege un anumit regim matrimonial se poate perfecta, potrivit legii, numai prin încheierea unei convenții matrimoniale, ceea ce conduce la interesul legiuitorului față de acele cupluri care nu încheie o astfel de convenție, aspect care a impus reglementarea unui regim matrimonial legal, ținând cont și de faptul că între căsătorie și regimul matrimonial aplicabil acesteia există o relație de interdependență, în sensul că nu există nicio căsătorie care să nu fie guvernată de regulile specifice unui anumit regim matrimonial, dar nici un regim matrimonial care să existe în afara căsătoriei.

Din acest punct de vedere, în legislația țării noastre, regimul matrimonial legal este cel al comunității legale de bunuri, reglementat în cuprinsul art. 339-359 C. civ., apreciat de legiuitor ca fiind cel care oglindește cel mai bine unul dintre principiile directoare ale căsătoriei, respectiv cel al egalității dintre femei și bărbați, fiind considerată cea mai echitabilă alegere în acest sens, având în vedere însăși comunitatea de viață și de decizie pe care o presupune instituția căsătoriei.

Așadar, opțiunea soților în ceea ce privește regimul matrimonial este limitată, în sensul că aceștia pot alege să se supună regulilor care reglementează regimul matrimonial legal, sau pot opta pentru regimurile matrimoniale convenționale, fie că este vorba despre un regim de tip comunitar, fie de un regim de tip separatist.

În practică, putem remarca faptul că există atât persoane care au cunoștință despre existența dreptului de a alege ca relațiile lor patrimoniale să fie guvernate de regulile unui anumit regim matrimonial, fiind vorba, desigur, despre unul dintre acele regimuri matrimoniale recunoscute de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că există persoane care, la momentul încheierii căsătoriei sau care sunt deja căsătorite, nu au cunoștință despre acest drept arbitrar de a dispune, ori, chiar dacă au cunoștință despre acest lucru, nu cunosc efectele pe care o astfel de decizie le poate avea în ceea ce privește viața lor de familie, motiv pentru care urmează „tradiția” și nu fac niciun demers în acest sens, regimul matrimonial al comunității legale de bunuri fiind cel care, așa cum am precizat, va fi cel care va guverna relațiile patrimoniale ale acestora, prin puterea legii, ca efect al încheierii căsătoriei și datorită faptului că nu există o convenție matrimonială derogatorie de la aceste dispoziții.

Indiferent din ce categorie fac parte cuplurile care se căsătoresc, legiuitorul român recunoaște acestora, dreptul de a-și adapta regimul matrimonial pe parcursul întregii căsătorii, atunci când consideră că normele de drept care reglementează un alt regim matrimonial îi poate avantaja, singura limită în acest sens, așa cum am observat, fiind instituită de art. 369 C. civ.

Aceasta fiind soluția legiuitorului în materie, este important să facem o analiză a factorilor care influențează cuplurile care urmează să se căsătorească, sau chiar și pe cele care sunt deja căsătorite, să aleagă un anumit regim matrimonial, respectiv să-l modifice sau să-l schimbe pe cel existent. În acest sens, atât doctrina franceză, cât și cea română identifică anumite aspecte care pot determina cuplurile să ia o astfel de decizie cu privire la raporturile lor nepatrimoniale.

Trebuie subliniat faptul că aceste direcții surprinse de doctrină, chiar dacă enunță expres anumite situații, iar pe altele le generalizează, în ansamblul lor, acestea acoperă întreaga sferă a vieții de familie, atât sub aspect nepatrimonial, cât și sub aspect patrimonial. Putem identifica astfel faptul că, la momentul alegerii unui regim matrimonial, soții au în vedere unul dintre următoarele aspecte, sau chiar pe toate la un loc, atunci când alegerea unui anumit regim matrimonial se face anterior încheierii căsătoriei:

situația personală nepatrimonială a viitorilor soți;

situația personală patrimonială a viitorilor soți.

Atunci când ne raportăm la aceste situații în care se află unul dintre viitorii soți sau chiar ambii, doctrina a remarcat faptul că aceștia pot fi determinați să aleagă un anumit regim matrimonial de

influența manifestată de familiile acestora,

experiența dobândită dintr-o căsătorie anterioară,

diferența semnificativă dintre patrimoniile celor doi viitori soți sau

activitatea profesională a acestora.

Influența familiei, deși pare a fi un element care și-a pierdut din relevanță în această materie de-a lungul vremii și în contextul actual al desfășurării relațiilor interumane, acesta capătă noi valențe în materia căsătoriei, mai subtile sau mai pronunțate, în funcție de situație și de temperamentul persoanelor implicate. Rolul acestuia se conturează în situațiile în care unul dintre soți aparține unei familii în care tradiția ocupă rolul central și care influențează toate aspectele vieții de familie, fie că este vorba despre aspectul nepatrimonial, cum este spre exemplu oficierea unei anumite ceremonii religioase care diferă de la un cult la altul, și care, potrivit art. 259 alin. 3 C. civ., urmează a fi oficiată numai după încheierea căsătoriei civile, fie atunci când apar în discuții aspecte de natură patrimonială, cum este transmiterea din generație în generație a unor bunuri aparținând familiei unuia dintre soți.

Acest criteriu are un impact puternic asupra cuplurilor în care există și o diferență semnificativă între patrimoniile celor doi viitori soți, cu precădere atunci când se urmărește transmiterea averii familiei către moștenitori. Este conturat astfel un fenomen complex, care înglobează deopotrivă atât elemente patrimoniale, cât și nepatrimoniale, justificate de legăturile de filiație dintre anumite persoane, dar și de asigurarea unui confort economic care ar putea fi zdruncinat în caz de criză conjugală pentru care singura soluție se întrevede a fi divorțul.

În astfel de situații, se procedează de cele mai multe ori la încheierea unei convenții matrimoniale în vederea alegerii unui regim matrimonial de tip separatist. În țara noastră, regimul separației de bunuri este reglementat de art. 360-365 C. civ. Specificul acestui regim este acela că, pe toată durata căsătoriei fiecare dintre soți este proprietar exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a celor pe care le dobândește în nume propriu după această dată, conform art. 360 C. civ. Prin urmare, putem observa faptul că acesta nu presupune existența unei mase patrimoniale comune a celor doi soți, ceea ce este în avantajul celor care urmăresc să imprime un caracter independent relațiilor lor patrimoniale, întrucât facilitează gestiunea bunurilor și raporturile juridice care se pot naște între soți și terțele persoane. Avantajul unui astfel de regim matrimonial constă în faptul că fiecare dintre soți poate face orice fel de acte având ca obiect bunurile sale proprii, fără a avea nevoie de consimțământul celuilalt soț în acest sens. Trebuie precizat faptul că această libertate a soților este limitată de dispozițiile regimului primar imperativ în ceea ce privește locuința familiei și obligația de a contribui, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei.

Cu toate acestea, și regimul separației de bunuri poate ridica unele probleme din punct de vedere juridic, cu precădere în ceea ce privește dovada bunurilor celor doi soți. Datorită operațiunilor de carte funciară care trebuie efectuate cu privire la bunurile imobile, dovada acestora este mult mai ușor de făcut decât în cazul unor bunuri mobile. Astfel că, în ceea ce privește această din urmă categorie de bunuri, este indicat a se întocmi un inventar de către notarul public care să cuprindă bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți, fără a avea relevanță modul în care acestea au fost dobândite de către soți. Atunci când se impune, notarul public poate proceda si la întocmirea unui inventar privind bunurile dobândite de către cei doi soți în timpul regimului separației de bunuri (art. 361 alin. 1 și 2 C. civ.). În toate cazurile, pentru opozabilitate față de terți, inventarul se anexează la convenția matrimonială, supunându-se acelorași formalități de publicitate ca și convenția matrimonială. În lipsa unui astfel de inventar legiuitorul a instituit în cuprinsul art. 361 alin. 4 C. civ. o prezumție relativă de proprietate, în sensul că proprietatea asupra unui bun mobil este prezumată a aparține soțului posesor, dovada contrară putând fi făcută cu orice mijloc de probă. De reținut este faptul că regulile regimului matrimonial al separație de bunuri nu se află în contradicție cu proprietatea comună pe cote-părți, soții având posibilitatea de a dobândi astfel bunuri și împreună, potrivit art. 362 C. civ., bunuri care vor fi supuse dispozițiilor art. 634-645 C. civ, privind coproprietatea obișnuită.

Caracterul independent al separației de bunuri se răsfrânge și asupra veniturilor din muncă obținute de fiecare dintre soți cu titlu de salarii sau asimilate acestora, spre deosebire de regimul comunității legale de bunuri în cazul căruia veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale și altele asemenea, precum și veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanța privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunității, potrivit art. 341 C. civ.

Spre deosebire de celelalte regimuri matrimoniale, regimul separației de bunuri presupune totodată și un proces de lichidare mult mai simplu, întrucât nu există o suprapunere cu privire la patrimoniile celor doi soți, în sens larg. Cu toate acestea, soții trăiesc și se gospodăresc împreună, fapt care generează inevitabil o întrepătrundere de natură patrimonială, care va face obiectul actului de lichidare a acestui regim matrimonial, aplicându-se regulile de drept comun în materia îmbogățirii fără justă cauză, partaj, compensație.

Despre acest regim matrimonial, în literatura de specialitate franceză s-a spus că este preferat de către persoanele egoiste și care dispun de o avere considerabilă, având în vedere faptul că, în caz de divorț, acestea urmăresc păstrarea unui echilibru economic și minimizarea pierderilor.

La polul opus unor astfel de situații, au fost observate și situații în care influența familiei este cea care determină viitorii soți, crescuți în același spirit în care au fost crescuți și părinții acestora, să aleagă un anumit regim matrimonial, astfel că la momentul întemeierii propriei lor familii, aceștia vor acționa și vor adopta o atitudine similară cu cea a părinților lor, datorită preceptelor transmise de la o generație la alta. Prin urmare, dacă părinții au fost căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale de bunuri, este foarte posibil ca și copiii lor să opteze pentru un astfel de regim matrimonial. Aceste cupluri, de cele mai multe ori, împărtășesc concepte ridicate la rang de principiu în ceea ce privește căsătoria, și anume egalitatea dintre cei doi soți.

De esența acestui regim matrimonial este faptul că toate bunurile dobândite de oricare dintre soți sub durata sunt bunuri comune în devălmășie ale acestora, potrivit art. 339 C. civ., cu excepția celor expres și limitativ prevăzute de lege în art. 340 C. civ., ceea ce înseamnă că, dreptul de proprietate asupra lor aparține ambilor soți, fără ca vreunul dintre ei să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune dobândite sub durata acestui regim matrimonial. Cu toate acestea, legiuitorul nu obligă soții să rămână coproprietari devălmași pe toată durata existenței regimului matrimonial, sens în care a reglementat în art. 358 C. civ. posibilitatea acestora de a le partaja în timpul comunității, fără ca regimul matrimonial să înceteze, urmând ca acesta să guverneze în continuare relațiile patrimoniale dintre soți, aspect expres reglementat de art. 358 alin. 4 C. civ. Prin urmare, soții pot opta fie pentru partajarea tuturor bunurilor lor comune, fie numai pentru un anumit bun, urmând ca după efectuarea partajului în timpul comunității, bunurile atribuite fiecărui soț să devină bunuri proprii, iar bunurile neîmpărțite fiind în continuare bunuri comune.

Sub aspect probatoriu, potrivit art. 343 C. civ., calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă, iar în cazul bunurilor dobândite prin moștenire legală, legat sau donație (care sunt, potrivit legii, bunuri proprii ale soțului gratificat) dovada se face în condițiile legii, respectiv prin certificatul de moștenitor, certificatul de legatar sau contractul de donație. Pentru bunurile mobile dobândite de către soți anterior încheierii căsătoriei, se întocmește un inventar de către notarul public sau, dacă părțile convin astfel, le pot menționa în cuprinsul unui înscris sub semnătură privată, în lipsa inventarului, prezumându-se, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.

Atenția legiuitorului s-a îndreptat și asupra situației în care creditorii personali ai unuia dintre soți nu reușesc să-și îndestuleze creanțele prin urmărirea bunurilor soțului debitor. În această situație, art. 353 C. civ. stipulează faptul că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, iar bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii. Rațiunea reglementării este aceea de a pune la adăpost soțul inocent, nevinovat de acțiunile soțului care pune în pericol grav interesele familiei prin asumarea unor obligații excesive. Importanța acestor dispoziții legale capătă noi dimensiuni și își dovedește utilitatea mai ales în cazul familiilor cu copii minori, legiuitorul încercând prin aceste norme să diminueze impactul negativ al actelor prin care unul dintre soți s-a obligat în mod excesiv, aducând atingere comunității legale de bunuri și echilibrului familiei.

Spre deosebire de regimul matrimonial al separației de bunuri care, așa cum am putut observa, implică independență din punct de vedere al gestiunii bunurilor dobândite de către cei doi soți sub durata acestui regim matrimonial, în cadrul comunității legale de bunuri legiuitorul a instituit mecanismul gestiunii paralele cu privire la anumite acte juridice având ca obiect bunurile comune ale soților. Astfel, potrivit art. 345 C. civ., fiecare soț are dreptul de a folosi bunul comun fără consimțământul expres al celuilalt soț, însă schimbarea destinației bunului comun nu se poate face decât prin acordul soților. De asemenea, fiecare soț poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum și acte de dobândire a bunurilor comune.

Atunci când vine vorba despre acte de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale cu privire la bunurile comune ale soților, mecanismul gestiunii paralele este înlocuit de mecanismul cogestiunii, care presupune ca încheierea unor astfel de acte să se realizeze numai cu acordul ambilor soți (art. 346 alin. 1 C. civ.). Chiar și așa, oricare dintre soți va putea dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate, în temeiul art. 346 alin. 2 C. civ. Acest aspect reprezintă, pe de o parte, un dezavantaj al regimului matrimonial al comunității legale de bunuri, întrucât îngreunează circuitul civil prin instituirea dublului consimțământ al soților cu privire la actele de dispoziție având ca obiect bunurile comune ale soților, iar pe de altă parte prin intermediul acestui mecanism legiuitorul asigură familiei o minimă protecție pentru acele situații care pot perturba echilibrul acesteia.

Fie că soții aleg să înlocuiască acest regim matrimonial cu un altul, fie că aceștia decid să pună capăt căsătoriei, trebuie efectuată lichidarea comunității legale de bunuri, moment în care se determină cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune, până la proba contrară fiind prezumat faptul că soții au avut o contribuție egală.

Am putut observa faptul că, atât în ceea ce privește regimul comunității legale de bunuri, cât și cel al separației de bunuri, influența familiei în alegerea unuia sau a altuia dintre aceste regimuri a avut ca fundament ideea de protecție, chiar dacă a vizat valori diferite, respectiv economice și sociale în cadrul unui regim de tip separatist și morale sau tradiționale în cadrul regimului comunității legale de bunuri. Chiar și așa, astfel de situații reprezintă doar exemple marginale, ele oglindind perfect situația patrimonială a soților la un anumit moment dat, fără a exclude posibilitatea ca un astfel de regim matrimonial să funcționeze perfect pe durata întregii căsătorii a acestora. Însă, atunci când echilibrul vieții de familie este întrerupt de un anumit eveniment, legea oferă soților posibilitatea de a-și adapta regimul matrimonial astfel încât familia, în ansamblul ei, să aibă un suport legal în demersul său de redresare, după traversarea unei crize conjugale. Prin acest lucru legiuitorul Codului Civil din 2009 a contribuit semnificativ la evitarea unei rupturi definitive în viața celor doi soți și a celorlalți membrii ai familiei lor.

Dincolo de influența manifestată de familia fiecăruia dintre soți în alegerea unui regim matrimonial, se remarcă un alt element care poate influența decizia soților în acest sens. Astfel că, atunci când se încheie o căsătorie între persoane care au mai fost anterior căsătorite, sau când numai una dintre ele s-a aflat într-o astfel de situație iar cealaltă nu, trebuie să avem în vedere impactul pe care îl are, la nivel psihologic, desfacerea unei căsătorii, indiferent care a fost motivul care a stat la baza unei astfel de decizii. În funcție de cum a fost afectată de procesul de divorț, persoana care dorește să intre într-o nouă căsătorie după această experiență, poate fi determinată să încheie o convenție matrimonială, prin care să reglementeze în mod concret toate aspectele patrimoniale ale noii căsătorii.

În astfel de situații, dacă persoanele în cauză au fost căsătorite sub regimul comunității legale de bunuri iar procedura divorțului s-a desfășurat prin bună-înțelegere, nu este exclus ca la momentul încheierii celei de-a doua căsătorii să aleagă tot acest regim matrimonial. Pe de altă parte însă, în cazul în care procedura divorțului a avut un impact negativ asupra lor, aceste persoane optează fie pentru regimul comunității convenționale de bunuri, fie pentru un regim de tip separatist, aspect care este influențat, așa cum am precizat, de experiența căsătoriei anterioare.

Atunci când aleg regimul matrimonial al comunității convenționale de bunuri, soții au posibilitatea, în funcție de ceea ce așteaptă de la noua căsătorie pe care o încheie, să opteze pentru un regim de comunitate mai restrânsă sau mai extinsă decât cea legală, ceea ce înseamnă că ei vor putea alege de comun acord restrângerea comunității la bunurile anume determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepția obligațiilor asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei. Totodată, potrivit art. 367 C. civ., aceștia au și dreptul de a include în comunitate unele bunuri proprii dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor de uz personal și a celor destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri.

Printre clauzele pe care soții le stipulează în cuprinsul convenției matrimoniale prin care aleg un astfel de regim matrimonial se poate regăsi și clauza de preciput, în temeiul căreia soțul

supraviețuitor preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate, potrivit art. 333 C. civ. Un aspect important al acestei clauze este acela că ea nu este supusă raportului donațiilor, ci numai reducțiunii, în condițiile legii, urmând a fi executată în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent. Aceasta nu poate aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunității, bunurile ce fac obiectul clauzei. Caducitatea acesteia intervine atunci când comunitatea încetează în timpul vieții soților, când aceștia au decedat în același timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.

Caracterul dispozitiv al normelor care reglementează acest regim matrimonial de tip convențional oferă posibilitatea soților de a stipula în mod concret care va fi modul în care urmează a fi lichidat acesta, datorită unor evenimente care se produc exclusiv din voința soților și care îi determină să procedeze la schimbarea regimului matrimonial, sau atunci când relațiile dintre ei sunt atât de grav vătămate încât singura soluție este divorțul, ori datorită unor evenimente independente de voința soților, cum este încetarea căsătoriei, respectiv a regimului matrimonial. Cu privire la veniturile din muncă și cele asimilate acestora, respectiv sumele cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale ori cele cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală vor fi comune sau proprii în funcție de întinderea regimului de comunitate convențională concret aplicabil. Astfel, atunci când suntem în prezența unui regim matrimonial de comunitate restrânsă, așa cum acesta este reglementat de art. 367 lit. b) C. civ, respectiv în situația în care în convenția matrimonială sunt enumerate bunurile sau datoriile care vor face parte din comunitate, veniturile din muncă este evident că nu pot face parte din comunitate, întrucât, în caz contrar, prin subrogație toate bunurile dobândite din aceste venituri ar fi bunuri comune, aspect care ar face lipsită de efecte juridice convenția matrimonială, soților de fapt aplicându-li-se un regim asemănător regimului legal.

În cazul în care suntem în prezența unui regim de comunitate convențională extinsă, veniturile din muncă nu pot fi decât comune, întrucât acest regim de comunitate nu face altceva decât să includă în masa bunurilor comune, pe lângă bunurile care sunt comune în regimul de comunitate legală și alte categorii de bunuri care în regimul legal sunt exceptate ca fiind bunuri proprii.

Oricât de solide ar fi relațiile nepatrimoniale dintre soți, există întotdeauna riscul ca aceștia să întâmpine anumite dificultăți în plan patrimonial, în situația în care unul dintre soți, sau chiar amândoi, exercită o profesie care presupune anumite riscuri. Astfel, este foarte posibil ca viitorii soți sau persoanele căsătorite sub un alt regim matrimonial decât cel al separației de bunuri, să facă demersurile necesare în vederea alegerii lui, atunci când activitatea profesională a acestora este în măsură să afecteze grav interesele familie. După cum am putut observa, în astfel de situații, regimurile matrimoniale de tip separatist, datorită independenței patrimoniale a soților le oferă acestora rezervele necesare pentru soluționarea unor situații de criză. Regimul separației de bunuri este adesea alegerea cuplurilor căsătorite care exercită profesii liberale precum cea de medic, avocat, notar, profesionist etc.

Concluzii

Oricât de departe am încerca să ajungem cu exemplificarea factorilor care determină soții să aleagă un anumit regim matrimonial, trebuie să admitem faptul că acestea țin de liberul arbitru al fiecărui individ în parte. Totuși, pornind de la cele câteva criterii identificate în doctrina de specialitate, nu putem să nu remarcăm faptul că, sub o formă sau alta, toate gravitează în jurul influenței familiei, aceasta reușind să le aducă la un numitor comun pe toate celelalte, datorită finalității lor, și anume crearea unui cadru ideal de desfășurare a relațiilor de familie, atât sub aspect nepatrimonial cât și patrimonial.