CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND ACTUL ADMINISTRATIV … … 6 [608849]

1

2
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 3
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 6
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND ACTUL ADMINISTRATIV ………………………….. …………………… 6
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE ACT ADMINISTRATIV ………………………….. ………………………….. ………. 6
1.1. Definiții legale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 6
1.2. Trăsături caracteristice ale actului administrativ ………………………….. ………………………….. . 7
SECȚIUNEA 2. LEGALITATEA ACTELOR ADMINISTRATIVE ………………………….. ………………………… 10
2.1. Legal itatea actelor administrative ………………………….. ………………………….. ………………….. 10
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 12
ACTUL ADMINISTRATIV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 12
SECȚIUNEA 1. FORMA ȘI PROCEDURA EMITERII ACTULUI ADMINISTRATIV ………………………….. .. 13
1.1. Forma actului administrativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 13
1.2. Fazele procedurii emiterii a ctului administrativ ………………………….. ………………………….. .. 15
1.3. Condiții procedurale concomitente emiterii actului administrativ ………………………….. ….. 18
SECȚIUNEA 2. SUSPENDAREA, REVOCAREA Ș I ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ………………. 19
2.1. Suspendarea actului administrativ ………………………….. ………………………….. …………………. 20
2. 2. Revocarea actului administrativ ………………………….. ………………………….. ……………………. 20
2. 3. Modificarea, anularea și inexistența actului administrativ ………………………….. ……………. 22
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 23
FORȚA JURIDICĂ ȘI EFECTELE JURIDICE ALEACTULUI ADMINISTRATIV ………………………….. ………….. 23
1. Forța juridică ale actelor administrative ………………………….. ………………………….. ……………. 23
2. Efectele actului admin istrativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 24
3. Întinderea efectelor juridice produse de actul administrativși încetarea acestora …………… 25
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 27
ACTUL ADMINISTRATIV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 27
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 32
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 34

3

INTRODUCERE

În perioada postbelică, materia actelor juridice ale administrației era analizată sub denumirea
de actele puterii executive , autorii de drept public f ăcând difereța între actele administrative de
autoritate și actele administrative de gestiune . Actul admin istrativ de autoritate era caracterizat ca
fiind o manifestare de voință realizată de un organ administrativ, prin care se creează o situație
juridică generală sau individuală, guvernată de norme de drept public, în care întâlnim ideea de
dominațiune și co mandament.
Totodata, actul de gestiune reprezintă tot o manifestare de voință, realizată de un organ
competent, care oferă unui organism administrativ o situație juridică cu caracter patrimonial,
reglementată de dreptul privat.
Actul administrativ a repre zentat subiectul multor definiții, fiind de o mare importanță
datorită fiecărui autor ce a ținut să își lase amprenta când a avut ocazia definind această noțiune,
încât cu greu putem discuta despre o definiție comună. Elementele definitorii sunt regăsite c a fiind
utilizate în mod constant, vom defini actul administrativ ca fiind acea manifestare unilaterală de
voință, făcută cu scopul de a produce efecte juridice, emisă în regim de putere publică, pentru
punerea în aplicare a legii sau prestării de servicii publice, încât aceasta să cuprindă actul juridic, cât
și regimul de putere și obiectul actului.
Motivez alegerea temei intitulată Actul Administrativ, deoarece reprezintă o importantă
clasa de avantaje semnificative în materia dreptului. În acest sens, du pă cum se va putea observa în
cele ce urmează, în prima parte a acestei teme am realizat analizat exactitatea acestei teme.
În literatura juridică s -au utilizat, de -a lungul vremii, mai multe expresii pentru a evidenția
actele juridice ale administrației publice. Denumirea de act administrativ accentueaza ideea
activității de evocare a actelor ce se realizează prin intermediul administrației publice, iar numele
actului de drept administrativ întărește ideea regimului juridic aplicabil.

4
Actul administrativ creează o categorie diferită de acte juridice, adoptate sau emise, în
principal, de autoritățile administrației publice, precum și de instituțiile publice, prin care se asigură
realizarea sarcinilor care revin administrației publice.
Actele administrative pot fi adoptate sau emise și de alte autorități publice, din sfera
celorlalte puteri publice ce pot fi: legislative sau judecatorești, dar nu reprezinta activitatea de bază
a acestora, ci activitatea auxiliară.
Din punct de vedere etimologic, termenul adm inistrație provine din limba latină, fiind
format din prepoziția ad care se traduce prin la sau către și substantivul minister , ce are o
semnificația de: servitor, îngrijitor, ajutător . Aceste elemente au format cuvântul administer care
deține o dublă semn ificație, atât aceea de: ajutor al cuiva , executant sau slujitor , cât și sensul
figurativ de de instrument .
Formele corecte prin care autoritățile administrației publice organizează executarea și
execută legea sunt actele administrative, faptele material juridice, operațiunile tehnico -materiale și
actele politice.Cu toate că autoritățile administrative sunt cele învestite, în principal, cu puterea de a
emite, în mod unilateral, acte administrative cu caracter obligatoriu și executoriu, deduce că acestea
nu sunt singurele organe care au dreptul de a adopta asemenea acte.Chiar definiția dată de legiuitor
autorității publice ne determina sa intelegem că formele concrete de manifestare a puterii publice
sunt efectuate uneori și de autorități aparținând puterii legislative sau de autorități aparținând puterii
judecătorești, precum și de către societăți comerciale, regii autonome, instituții publice și asociații
ori fundații private.
Actul administrativ propriu -zis poate fi definit, pe baza definiției legale: actu l juridic
unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării sau
a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.Problema
actelor juridice are multiple relații cu toat e ramurile dreptului.
În lucrarea de față, încă din primul capitol mi -am propus să analizez definiția și trăsăturile
actului administrativ precum și categoriile de acte administrative existente, divizată în trei capitole,
în cadrul căreia sunt evidențiate și aduse câteva aprecieri cu caracter general și cu o importanță
deosebită cu scopul de a specifica dar și de a arăta importanța precum și însemnătatea acestui tip de
act.
Profesor Romulus Ionescu, evidențiază șase forme principale de activitate a organel or
administrației publice, respective: actul administrativ, actul juridic unilateral,

5
actul juridic contractual, operațiunea administrativă precum și operațiunea direct productivă.
Legislația, practica judiciară și literatura de specialitate nu au o te rminologie unitară pentru
denumirea principalului act juridic de putere emis de administrația de stat sau cea locală.
Legislația folosește, de regulă,denumirile concrete ale actelor juridice administrative, ca de
exemplu: hotărâre , ordin , regulament , dispo ziție, autorizație, certificat , proces -verbal .
Din această cauză, dreptul administrativ reglementează, spre deosebire de alte ramuri de drept,
forme mai numeroase de control al legalității actelor administrative. Denumirea de act administrativ
are această deficiență de a nu scoate în evidență semnificația juridică a actului, dar pune în evidență
relevanța juridică a activității administrative prin desemnarea unui tip de act juridic. Considerăm că
termenul de act administrativ este cel care trebuie să fie f olosit din următoarele două principale
argumente: în primul rând, actele normative de bază folosesc acest termen. Legea nr.29/1990,
Legea “Contenciosului Administrativ ”, care constituie actul normativ de bază în ceea ce privește
regimul juridic aplicabil a cestui act juridic, folosește termenul de act administrativ, în al doilea
rând, pe lângă argumentele de text, termenul de “act administrativ ”este preferabil, datorită folosirii
îndelungate în literatura juridică și în practica judiciară. Al doilea capitol, l-am dedicat exclusiv
actului administrativ, relatând în prima secțiune,forma și procedura emiterii actului administrativ,
iar în a doua secțiune suspendarea, revocareași anularea actului administrativ, care în suită
completează analiza actului administra tiv în concepția actuală a legiuitorului, anumite condiții fiind
abordate critic încercând a se evidenția identificarea rațiunilor care i -au determinat pe legiuitorii
români să aibă diferite opinii.
Pentru întregirea viziunii de ansamblu asupra tuturor asp ectelor care vizează atât actul
administrativ cât și efectele pe care acesta le produce, capitolul III, vizează forța juridică și efectele
juridice ale actului administrativ, susținut de studiul de caz în care am evidențiat un exemplu
privind emiterea unu i act administrativ, invocând interesul propriu.

6

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND ACTUL
ADMINISTRATIV

SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE ACT ADMINISTRATIV
1.1. Definiții legale
Prin act administrativ, înțelegem formă juridică principală activității organelor administrației
publice care constă într -o manifestare unilaterală și expres de voință provenită de la organele
administrației publice, prin care se creează o situație juridică nouă sau se refuză o pretenție juridică
referitoare la un drept recun oscut de lege, în regim de drept administrativ.
În activitatea practică se folosesc diferiți termeni pentru a desemna actul administrativ:
ordin, decizie, hotărâre, instrucțiune, regulament, diplomă, autorizație, dispoziție.
Dacă ar fi să atribuim o defini ție generală în accepțiunea structural -organizatorică, vom
reține că actul administrativ este acea formă juridicăde realizare, ca activitate principală ori
secundară, a faptului administrativ de către organele statale sau nestatale, ce concretizează
manife starea de voință a acestora, într -un regim juridic administrativ, tipic sau atipic, după caz.
Din literatura juridică elaborată după intrarea în vigoare a Constituției din 1991, amintim
următoarele definiții: “manifestări unilaterale și expres de voință al e autorităților administrației
publice în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice ”, și act administrativ
constituie o categorie de acte juridice emise, în principal, de autoritățile și persoanele care își
desfășoară activitatea în a dministrația publică, precum și de instituțiile publice și regiile autonome,
fiind o modalitate de lucru a acestora, prin care se asigură realizarea puterii executive în înfăptuirea
sarcinilor ce revin administrației publice.

7
1.2. Trăsături caracteristic e ale actului administrativ
Actul administrativ1, constituie forma principală prin care se realizează administrația publică
și care constă într -o manifestare expresă devoință prin care se creează, se modifică și se sting
raporturi juridice2 dedrept adminis trativ.
Astfel, în ordinea cronologică a apariției lucrării, reținem că marii autori de drept
administrativ și -au exprimat punctul de vedere și s -au rezumat la o serie de trăsături caracteristice
acestui tip de act, astfel că Profesor Tudor Drăgan 3remarca cu rigurozitate șase mari trăsături ale
acestui act și anume: actul administrativ emană de la organele statului, unilateralitatea,
obligativitatea emiterii pe baza și în conformitate cu legea, caracterul obligatoriu, caracterul
executoriu precum și actual itatea.
Alexandru Negoiță se oprește prudent la patru trăsături și anume: un act juridic, o
manifestare unilaterală de voință, o voința ce provine, în principal, de la organele administrației
publice;o voința unilaterală fiind supusă regimului juridic său specific.
Rodica Narcisa Petrescu analizează cu mare vigilență, în schimb, șapte trăsături: acest act
este principalul act juridic al autorităților administrației publice, reprezintă o manifestare de voință
unilaterală, este emis în temeiul și pentru reali zarea puterii de stat, caracter obligatoriu, este
executoriu, este emis pe baza legii și pentru organizarea executării și executarea în concret a legilor
și a celorlalte acte normative, are un regim juridic specific.
Unele elemente comune, chiar dacă sunt formulate diferit, se regăsesc la toți acești mari
autori4 ai dreptului administrativ care și -au exprimat până acum opinia și în același timp că actul

1Ovidiu Podaru, “Drept administrativ. Actul administrat iv. Repere pentru o teorie altfel ”, Editura Hamangiu,
Vol. I 2010, p.158.
2A se vedea Rodica Narcisa Petrescu, “Drept administrativ ”, Editura Hamangiu, București, 2009, p. 276.

3Tudor Drăgan, “Actele de drept administrativ ”, Editura Științifică București, 1959, p. 11 și urm.
4Unii autori le denumesc acte preparatorii (a se vedea, “spre exemplu, Rarincescu Constantin Gheorghe ”,
“Contenciosul administrativ Român ”, Ediția a 2 -a, Editura “Universala ” Alcalay & Co., București, 1936, p. 249 251.

8
administrativ se deosebește detoate celelalte categorii de acte juridice: lege, contract, hotărâre
judecă torească , printr -o serie de trăsături specifice:

A) Actul administrativ este acea formă juridică principală de realizare a activității
organelor administrației publice.
Prin această trăsătură reamintim genul proxim al actului administrativ, formele concre te de
activitate ale organelor administrației publice.
Actul administrativ apare ca una din formele cu semnificație juridică prin care organele
administrației publice își realizează competența și implicit sarcinile.
Actul administrativ este însă forma cea mai importantă, aceasta datorită unor aspecte de
natură cantitativă, ponderea pe care o ocupă.
Administrația publică este în esența sa, o activitate juridică, care presupune, în final,
modificarea raporturilor juridice existente prin nașterea unor noi dre pturi și obligații sau după caz,
prin stingerea celor existente.
De aici și necesitatea că faptul juridic ce stă la baza acestor noi situații juridice, determină
incidența dreptului obiectiv.
La organele de la bază sistemului organizării administrației pu blice au o pondere mai mare
operațiunile și faptele materiale, iar pe măsură ce urcăm spre organele din vârful organizării,
Președintele României și Guvernul, ponderea acestora scade în favoarea actelor juridice, în
principal a actului administrativ.

B) Actul administrativ este o voință juridică unilaterală
Prin această trăsătură se urmărește, includerea actului administrativ în sfera actelor juridice,
dar si delimitarea actului administrativ de operațiunile tehnico -administrative, respectiv de
operațiuni le tehnico -productive.

9
C) Actul administrativ5 este emis numai în realizarea puterii publice.
Această trăsătură deosebește actul administrativ de alte acte juridice cu caracter unilateral
ale organelor administrației publice. Din această trăsătură deduce m obligativitatea actelor
administrative și executarea lor din oficiu. Caracterul actului administrativ de a fi emis în realizarea
puterii publice nu trebuie asemănat cu caracterul general al oricărui act juridic, adică susceptibil de
a fi realizat prin fo rța de constrângere a statului.
Forța de constrângere a statului intervine pentru a înfrânge o rezistență a subiectelor de
drepturi și obligații în exercițiul autorității de stat sau după caz al unității administrative -teritoriale.
Așa se explică de ce atu nci când nu este respectat de bunăvoie un act administrativ nu mai
este cazul să se recurgă la forța de constrângere a statului, adică la învestirea acestuia cu un titlu
executoriu, pentru că actul administrativ este prin el însuși purtător al unui asemen ea titlu.
D) Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea
“Contenciosului Administrativ ” (Legea nr. 554/2004)6 .
Această tr ăsătură a actului administrativ e ajută să diferențiem actul administrativ care este
emis în spe cial de organele administrației publice, de actele de autoritate specifice altor categorii de
organe. Indiferent cum privim administrația în sfera activității publice, ca scop sau ca mijloc, ea nu
este singura activitate publico -statală, iar actul administ rativ nu este singurul act de autoritate, însă
este singurul act de autoritate atacat în contencios administrativ. Chiar și actele administrative care
nu pot forma obiectul unei acțiuni, fiind exceptate, au un oarecare statut consacrat pentru că tot
Legea “Contenciosului Administrativ ” îl prevede.
Așa se explică de ce regimul consacrat de Legea “Contenciosului Administrativ ”, în
concordanță cu principiile Constituției, devine un element obligatoriu al demersului teoretic de
delimitare a trăsăturilor actulu i administrativ, ca specie a actului juridic.

5A se vedea R.N . Petrescu, op. cit., p. 308.
6Anton Trăilescu, Alin Trăilescu, Legea “Contenciosului Administrativ ”, Editia a II a, Editura C.H.Beck,
2014, p.67.

10
SECȚIUNEA 2. LEGALITATEA ACTELOR ADMINISTRATIVE

2.1. Legalitatea actelor administrative
Prin legalitatea actelor administrative înțelegem conformarea lor, cu actele juridice care au o
forță juridică superioa ră. Actele administrative sunt emise în baza și pentru executarea legii.
De aceea, între actul administrativ și lege există un raport de subordonare, astfel că actul
administrativ trebuie să aibă o bază legală.
Actele administrative reprezintă o modalitat e juridică de organizare aexecutării și de
executare în concret a legii. De aceea între actul administrativ și lege există un raport de
subordonare, iar întotdeauna actul administrativ trebuie să aibă o bază legală.
Legalitatea actelor administrative este o condiție esențială pentru valabilitatea acestor acte,
deoarece în primul rând legea nu poate și nici nu trebuie să prestabilească întotdeauna toate cazurile
și toate modalitățile în care trebuiesă intervină organele administrației publice cu acte
admini strative.
Când legea nu reglementează în amănunțire cum trebuie să acționeze administrația, atunci
apar cazurile în care administrația trebuie să găsească o modalitate de acțiune care să fie conformă
cu legea (ca de exemplu, încazul emiterii documentelor de identitate, a permiselor de conducere).
Punând în executare legea care reglementează cele mai importante relații sociale, organele
administrației publice pot emite acte administrativecu caracter individual și acte administrative cu
caracter normativ. At âtactele administrative7 cu caracter normativ cât și cele individuale trebuie
săse întemeieze pe dispozițiile legii.În principiu, actele administrative cu caracter normativ nu
formeazăvalori politice noi, acesta fiind atributul legii, ci se limitează la pr ecizarea modalităților de
punere în executare a legii.
Dacă legea ar prestabili întotdeauna în detaliu toate condițiile și modalitățile de intervenție a
organelor administrației publice prin acte administrative, atunci aceste organe s -ar transforma și nu
s-ar adapta sarcinilor așa devariate și într -o schimbare continuă pe care le prezintă viața socială.

7Antonie Iorgovan, “Tratat de Drept Administrativ ”, Ediția a IV -a, Editura C.H. Beck, 2005, Vol. 2, p. 1348

11
De aceea,organele administrației publice trebuie să dispună de o anumită inițiativă și să aibă
posibilitatea de a aprecia situațiile în care vor emite acte lea dministrative, să aprecieze deci
oportunitatea acestor acte. Majoritatea actelor administrative sunt emise de organele administrației
publice folosindu -se de dreptul lor de a aprecia oportunitatea acestor acte.
Sunt foarte des întâlnite și cazurile în care legea stabilește o serie de condiții, dar lasă în
același timp și posibilitatea de apreciere pentru organele administrației8 publice în vederea emiterii
actelor administrative. Unele din aceste condiții vor fi pur și simplu constatate de organul
admin istrației publice competent să emită actul (de exemplu, îndeplinirea unei anumite vârste sau
plata unei taxe).
După cum se poate observa, principiul legalității actelor administrative înseamnă înainte de
toate că actele pe care întocmesc organeleadministra ției publice trebuie să se sprijine pe lege.
Într-o altă ordine de idei, în acțiunile lor pozitive, organele administrației publice trebuie să
aibă untemei legal întotdeauna.În aprecierea legalității actelor administrative un rol important îl
aumobilul și motivul acestor acte. Înfrângerea legalității de către actul administrativ se poate
constata după cum ilegalitatea afectează unul saualtul dintre aceste elemente ale actului
administrativ, mobilul sau motivul său.
Mobilul actului administrativ este ceea c e determină organul administrației publice9 să uzeze
de competența sa în emiterea actului. Mobilul actului administrativ reprezintă rațiunea competenței
conferiteorganelor administrației prin lege în vederea emiterii actului. De exemplu, conferirea
compete nței organelor administrației locale în vederea apărării ordinii publice constituie mobilul
unor acte administrative pe carele fac aceste organe. Motivul actului administrativ este ceea ce
constituie justificarea conținutului său. Motivul actului administr ativ este cauza acestui act,
adispoziției pe care o cuprinde actul respectiv. Ilegalitatea motivului actului determină ilegalitatea
actului administrativ. Motivul actului administrativ poate fi de drept și de fapt.

8Legea “Contenciosului Administrativ ”Nr. 793 din 10.02.2000, Art.2.
9Alexandru Ioan, “Administrația Public ă, Teorii, Realități, Perspective ”, Editura Lumina Lex, București, 2002,
p.89.

12
Motivul defapt al actului administrativ constă în acele condiții care sunt necesare pentru ca
organul administrației publice să poată emite actul și de celemai multe ori, organele administrației
dispun de latitudinea de a apreciaaceste condiții.
Motivul de drept al actului administrativ constă în textele de lege pe care se bazează
organele administrației publice în emiterea actelor administrative. Actul administrativ trebuie emis
întotdeauna în vederea realizării interesului general. Când competența emiterii actului este deturnată
învederea real izării unui interes particular, aceasta afectează motivul actuluiși prin aceasta
legalitatea actului administrativ. Odată ce sunt emise, sau adoptate, după caz adoptarea fiind
specifică autorităților colegiale, actele administrative trebuie să fie aplicate . În ceea ce privește
aplicarea actelor administrative se impune examinarea concomitentă a două mari probleme: intrarea
în vigoare a actelor administrative și executarea actelor administrative. În ceea ce privește intrarea
în vigoare a actelor administrati ve, aceasta reprezintă momentul din care actul administrativ este
susceptibil a fi pus în executare de a produce efecte juridice. Susceptibilitatea actului administrativ
de a produce efecte juridice, reprezintă momentul de plecare, în aplicarea unui act ad ministrativ și
se referă la aplicarea pentru viitor a actului administrativ. Autoritățile administrației publice nu pot
să dea actelor administrative pe care le emit efecte retroactive.

CAPITOLUL II
ACTUL ADMINISTRATIV

13
SECȚIUNEA 1. FORMA ȘI PROCEDURA EMITERII ACTULUI
ADMINISTRATIV
1.1. Forma actului administrativ
Prin forma actelor administrative apreciem felul în care se exprimă voința juridică pe care o
cuprind aceste acte. Voința juridică este însă și conținutul actului administrativ, care poate îm brăca
anumite forme. Astfel,actul administrativ10 poate fi scris, oral sau implicit.
Acestea sunt formele în care se poate manifesta voința juridică a organelor administrației
publice, când uzează de competența lor pentru a face acte administrative. Problem a formei actului
administrativ are importanță pentruasigurarea legalității acestor acte. De aceea aceasta se impune a
fi cercetatăatunci când examinăm regimul juridic aplicabil acestor acte.
Actele administrative11 cu caracter normativ îmbracă numai forma s crisă, reprezentând doar
o condiție de valabilitate a acestora, deoarece legea fundamentală, Constituția, prevede obligația
publicăriilor. În schimb, actele administrative individuale pot îmbrăca și forma orală,în condițiile
autorizate de lege, O.U.G. nr. 2/2001 care prevedecă sancțiunea avertismentului se aplică oral.
Forma scrisă este uneori prescrisă ca o obligație procedurală, căreia trebuie să i se
subordoneze titularul competenței. Forma scrisă este însă recomandabilă pentru actele
administrative dato rită avantajelor pe care le prezintă. Astfel, această formă îngăduie autorului
competenței să -și formuleze cât mai clar voința sa juridică, iar celor care execută actul sau i se
conformează, li se dă posibilitatea de a înțelege mai ușor voința celui care a emis actul.
De asemenea, forma scrisă este necesară pentru a se cunoaște conținutul exact al actului,
pentru a se putea dovedi, în caz de litigiu, existența și efectele pe care trebuie să le producă actul
respectiv și pentrua se putea controla dacă s -au respectat condițiile de valabilitate. Forma scrisă a
actului administrativ constituie o garanție a legalității. Actul administrativ permite exercitarea mai
lesnicioasă a controlului, putându -se stabili mai ușor raportul de conformitate între bazade referinț ă,
care este norma juridică, ori actele făcute pe baza ierarhiei șiactul administrativ controlat.

10Tudor Drăgan, “Actele administrative și faptele asimilate lor, supuse controlului judecătoresc ” potrivit Legii
nr.1/1967, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1970, p. 72.
11Anton Trăilescu, “Tratat Elementar de Drept Administrativ ”, Editura All Beck, 2002, p.9.

14
Forma oralăa actului administrativ apare ca necesară în acelesituații în care urgența situației
nu permite exprimarea în scris a voinței juridice.
Astfel, se pot emite acte administrative transmițându -se oral celor care trebuie să le execute
sau să li se conformeze. Acest lucru se poate facedirect de către autorul competenței sau de către alți
funcționari care pot transmite actul prin contact direct sau cu aju torul telefonului. Este destul de
uzitată această formă a actelor administrative transmise prin notă telefonică.
De obicei, formei orale a actului administrativ i se alătură ceascrisă. Astfel, unui ordin
verbal sau unei note telefonice îi urmează actulscri s. Este foarte bună această practică a organelor
administrației publice,deoarece forma scrisă a actului administrativ face dovada celui oral și
constituie un mijloc prin care este asigurată legalitatea acestuia.
Actele administrative pot fi și implicite, e le reieșind din tăcerea organelor administrației
publice, care, păstrând tăcerea într -o anumită chestiune, își manifestă voința juridică și fac, prin
urmare, în acest fel, acte administrative. Tăcerea organelor administrației publice poate fi un act
princa re se aprobă un act administrativ12, dar aceasta poate însemna și respingerea unei pretenții
juridice.
Actul administrativ implică caracter pozitiv sau negativ, reieșind din modul în care este
reglementată competența organului administrației publice. Reguli le juridice care fixează competența
lasă să se vadă ce caracter pot să aibă tăcerea, admiterea sau respingerea.
O problemă importantă referitoare la forma actelor administrative este aceea a motivării
acestor acte. Se consideră că actele administrative, s predeosebire de hotărârile judecătorești, nu
trebuie motivate.
În administrația publică modernă care funcționează în cadrul statuluide drept se impune
adoptarea principiului motivării actelor administrative cao garanție de legalitate și de ocrotire a
drept urilor și libertăților cetățenești.
La elaborarea Codului de procedură administrativă trebuie să se aibă învedere acest
principiu, impunându -se autorilor actelor administrative motivarea acestor acte juridice.

12Iovănaș Ilie, “Drept administrativ și elemente ale științei administrați ei”, Editura Didactică și pedagogică,
București, 1977‚ pag. 219.

15

1.2. Fazele procedurii emiterii actului admin istrativ
Actul administrativ este rezultatul unui proces rațional care porneștede la sesizarea
necesității emiterii lui și continuă cu colectarea informațiilor necesare, prelucrarea acestora,
alegerea variantei optime, adoptarea actului și aplicarea acestu ia. Procedura emiterii actelor
administrative cuprinde mai multe activități desfășurate de funcționarii autorităților publice care
emit actul sau / și a altor autorități publice care colaborează la acestea. Procedura de elaborare a
actelor administrative cunoaște mai multe forme, de la cele mai simple la cele mai complicate. Mai
mult, sunt cazuricând administrația poate proceda fără să fie obligată să respecte o procedură
prestabilită. Această libertate de mișcare se recunoaște uneori administrația de stat ținând seama de
varietatea sarcinilor ce -i revin. Actele administrative13 cu caracter normativ îmbracă forma scrisa
deoarece legea, în primul rând Constituția, prevede obligația publicării lor. Actele administrative
individuale pot îmbrăca și forma orală, mai ales în situații urgente, când nu se poate permite
exprimarea în scris a voinței juridice. Este vorba de anumite acte administrative (ordine și
dispoziții) care se transmit frecvent prin intermediul telefonului. Forma scrisă este necesară din mai
multe puncte de vedere, dintre care facem referire la:
– cunoașterea exactă a conținutului actului;
– executarea corectă a actului de către cei administrați;
– existenta dovezii în caz de litigiu administrativ;
– stabilirea legalității actului administrativ;
– realizarea rolului și scopului pentru care a fost emis.

Avizele

13Emilian Stelian Ticameș, “Drept administrativ și elemente de știința administrației ”, Editura Era, pag. 328

16
Avizele reprezintă opinii pe care un organ administrativ le solicită altui organ într -o anumită
problemă pentru a putea decide în deplină cunoștință de cauză. Avizele sunt forme necesare în
procedura de elaborarea actelor administrative și sunt solicitate în cazul unor probleme pentru
acăror rezolvare justă este utilă și cunoașterea opiniilor despecialitate, denumite în literatură și
recomandări.
După modul de conformare a organului solicit at față de opinia exprimată, avizele se
clasifică în următoare categorii:
a) avize facultative , acestea se caracterizează prin faptul că organul emitent are libertatea să
solicite sau nu acel aviz, iar dacă l -a solicitat,este liber să i se confirme sau nu;
b) avize consultative , situație în care organul emitent este obligat săsolicite avizul, în
absența căruia nu poate emite actul administrativ, dar nu este obligat să urmeze avizul acordat,
putând să adopte și alte soluțiidecât cele consemnate în aviz;
c) Avize conforme , când organul emitent este obligat să solicite avizulși, totodată, să țină
seama de avizul solicitat la emiterea actului pentrucare a fost dat, adică să emită actul în sensul
avizuluidat. Prin aviz se concretizează părerile altui organ decât cel care urmăreștesă emită un act,
păreri de care organul emitent trebuie sau nu să țină seama, după cum este vorba despre un aviz
conform sau un aviz consultativ sau facultativ.
Avizele, îndeosebit cele consultative și conforme, deși concretizează o voin ță, o opinie a
unui organ de stat, nu sunt acte administrative de si nestătătoare, ci doar operațiuni administrative
foarte importante. Avizele potfi solicitate de orice organ al administrației publice, fie de competență
materială generală fie de competenț ă materială specială, cu excepția, însă, a organului ierarhic
superior emitentului.
Legalitatea actului administrativ, condiționat în emiterea sa de existența unui aviz, este,
firesc, apreciată și în funcție de conținutul avizului. De altfel, un autor este de părere că avizele
consultative și conforme constituie o importantă condiție de legalitate a însuși actului ceurmează a
se emite, neîndeplinirea sa atrăgând nulitatea absolută aactului. În practică, avizele sunt
solicitate chiar pe proiectul de act norm ativ, fiind una din regulile metodologice în acest sens
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 390/1993, un ante-proiect de Cod de procedură
administrativă.

17
Acordul14
Acordul exprimă consimțământul altui organ administrativ dat pentru emiterea unui act de
către un alt organ și poate fi:prealabil,concomitent sau posterior emiterii unui act administrativ.
Acordul sedeosebește de avizul conform, în primul rând, prin faptul că efectul juridic, în
cazul actului administrativ emis cu acordul prealabil al altuiorga n, este rezultatul manifestării de
voință a mai multor organe. Acordul prealabil, ca de altfel și aprobarea, confirmarea, ratificareași
hotărârile comune conduc la existența actelor administrative complexe,care i -au naștere prin două
sau mai multe manifest ări de voință, ce provinde la organe de stat diferite, dar care converg spre
producerea aceluiașiefect juridic, formând o singură entitate juridică.
Acordul prealabil15 sedeosebește, atât de avizul facultativ cât și de cel consultativ.Avizuleste
o simplă p ărere, pe când acordul este un consimțământ,adică o manifestare de voință care se adaugă
la cea a emitentului, întărind -o, de aceea, acordul, logic, vine de la organul ierarhic superior, ca
regulă, dar el poate veni și de la alt organ al administrației sit uat pe o poziție superioară
emitentului.Pe această linie de idei, putem conveni ca acordul organului ierarhic superior să -l
denumim aprobare, care poate fi prealabilă, teză care este exprimată și prin alte noțiuni. Astfel, atât
acordul în general cât și ap robarea, în particular, nu obligă organul care emite actul administrativ
să-l pună în executare, nu acoperă viciile actului administrativ la care se referă, iar în cazul acțiunii
în anulare, în litigiu va trebui să figureze, ca pârât, atât organul care l -a emis, cât și celcare și -a dat
acordul. Aceste reguli sunt valabile și pentru confirmare, în înțeles de aprobare a unui act
administrativ de către un organ superior organului emitent, în condițiile prevăzute de lege. Trebuie
să admitem, că aprobarea, acord ul și confirmarea, în sensul menționat mai sus, fiind manifestări de
voință ale unor organe de stat princare acestea consimt la emiterea unor acte administrative,
condiționează caracterul executoriu al acestor acte, producând astfel, în mod nemijlocit, efe cte
juridice, fără a crea ele însele noi raporturi juridice.

14Ioan Santai, “Drept administrativ și știința administrației ”, Editura Risoprint , 1998, pag.31.
15Ivan Stelian, “Drept Administrativ Român ”,V.I.S. Print, 2002.

18
1.3. Condiții procedurale concomitente emiterii actului administrativ
Dintre condițiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ16, cele citate cel
mai des în lucrările de speciali tate, sunt cvorumul, majoritatea cerută de lege pentru adoptarea
actului și motivarea. Primele două, care vizează organele colegiale din administrația publică, deși
sunt asemănătoare, nu sunt identice.
Cvorumul, are în vedereîntrunirea valabilă a organulu i colegial, iar cea de a doua are în
vedere adoptarea ( votarea ) propriu -zisă a actului.
Cvorumul, reprezintă numărul de membri care trebuie să fie prezenți pentru adoptarea
actului, raportat la totalul me mbrilor unui organ colegial, problema cvorumului nu intră în discuție
în cazul organelor unipersonale.
Ca regulă, actele normative cer prezența a cel puțin jumătate plus unu, uneori formulările
sunt și în sensul majorității membrilor . Înanumite situații, este cerută prezența unei majorități
calificate, cum estecazul ședinței de constituire a consiliului local, când se adoptă deciziile
devalidare.
Legea nr. 215/200117dispune că : “Ședința este legal constituită dacă participă cel puțin
două treimi din număr ul consilierilor aleși. În cazul încare nu se poate asigura această majoritate,
ședința se va ține, de drept, peste trei zile, în aceleași condiții. Dacă nici la a doua convocare ședința
nu se poate constitui legal, se va proceda la o nouă convocare peste trei zile. La noua convocare,
ședința va fi legal constituită dacă se asigură prezența majorității consilierilor aleși… ”.
În ceea ce privește majoritatea cerută pentru vot ea poate fi:majoritate relativă (jumătate plus
unu din cei prezenți, dar se înțeleg e curespectarea cvorumului de ședință), majoritate absolută (cifra
care este mai mare decât jumătate din numărul total al membrilor ce compun organul administrativ)
și majoritate calificată (o majoritate mai mare decât ceaabsolută, cum ar fi majoritatea a două

16Emilian Stelian Ticames, “Drept administrativ și elemente de știința administrației ”, Ed, ERA 2000, pag 329.
17Publicată în “Monitorul Oficial al României ”, partea I, nr. 204 di n 23 aprilie 2001, cu modificările și
completările aduse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2001; Legea nr. 738/2001; Legea nr. 216/2002; Legea
nr. 161/2003; Legea nr. 141/2004; Legea nr. 340/2004; Legea nr. 393/2004; Legea 286/2006.

19
treimi). Elaborarea Codului de procedură administrativă rămâne un deziderat esențial al procesului
legislativ din țara noastră. Astfel s -ar realiza un obiectiv la care au sperat atâtea generații de autori.
Motivarea ca principiu al procedurii emiterii actelor administrative, a dobândit o consacrare
constituțională. Motivarea actelor administrative normative se află, de regulă, în expunerea de
motive, ar trebui date publicității, făcând corp comun cu actul propriu -zis, iar motivarea actelor
individuale trebuie să fie cuprinsă în conținutul acestora sau într -un document justificativ care
însoțește actul ce emană de la aceeași autoritate, chiar dacă sub semnătura altei persoane.
Acestea sunt probleme de detaliu ale viitorului cod, dar ideea motivării orică rui act
administrativ este sub înțeleasă din textele Constituției, fiind obligația corelativă a autorităților
administrației publicela cel puțin unul din drepturile fundamentale, cel prevăzut în articolul 31 din
Constituție.

SECȚIUNEA 2. SUSPENDAREA , REVOCAREA ȘI ANULAREA ACTULUI
ADMINISTRATIV

20
2.1. Suspendarea actului administrativ18
Suspendarea actelor administrative, reprezintă întreruperea pentru o scurtă perioadă de timp a
efectelor juridice ale acestora. Intreruperea acestor acte este o garanție a asigurării legalității, însă o
garanție de excepție, ce intervine în cazuri limită. Suspendarea unui act poate interveni19:
a) de drept, în baza unei dispoziții exprese a legii (ex. art. nr. 31 din Legea nr. 180/2002
privind modul de stabilire și sancțio nare a contravențiilor , stabilește că introducerea plângerii
suspendă executarea actului).
b) în baza unui act administrativ emis de organul ierarhic superior celui care a eliberat actul;
c) în baza unui act al altor organe ale administrației publice care nu se află în ierarhie cu
organul care a emis actul (numai dacă legea conferă această competență).
d) în baza hotărârii de retractare vremelnică a organului emitent (în acest caz, măsura
suspendării are un caracter excepțional și există îndoieli serioase c u privire la legalitatea actului).
e) în baza unei hotărâri judecătorești.

2. 2. Revocarea actului administrativ20
Revocarea este o operațiune juridică prin care organul emitent al actului administrativ sau
organul ierarhic superior desființează un asemene a act. Este un principiu natural, aplicabil actelor
administrative, cu atât mai mult cu cât un astfel de act nu este conceput permanent, fix.
Revocarea privește actele administrative normative, cât și cele individuale, iar procedura este
întocmai cu cea ca re a stat la baza emiterii actului revocat.

18 Emilian St elian Ticames, op. cit., pag. 330
19Luiza Neagu, “Suspendarea executării actului administrativ, Practica judiciară ”, Editura Hamangiu, 2011,
p.98.
20Mircea Preda, “Curs de drept administrativ ”, Partea Generală, pag. 97

21
De la principiul revocabilității21, izvorăsc mai multe excepții, cum ar fi efectul dispozițiilor
exprese ale legii, ori a naturii drepturilor și obligațiilor care s -au născut în urma actului
administrativ.
Din pu nct de vedere al momentului în care intervin față de emiterea actului, cauzele
revocării, indiferent că vizează nelegalitatea sau inoportunitatea22, pot fi:
– cauze anterioare emiterii actului, care determină efecte juridice pentru trecut, ca și când
actul nu ar fi existat
– cauze concomitente cu emiterea actului, determină efecte juridice ex tunc
– cauze ulterioare emiterii actului, care produc efecte juridice pentru viitor, făcând să
înceteze actul din momentul în care s -au constatat cauzele respective.
Revocarea poate fi dispusă din oficiu sau la cererea persoanelor interesate și duce la
încetarea definitivăa efectelor actului administrativ, deosebindu -se, astfel, de suspendare. În cazul
revocării, aspectele care prezintă importanță sunt:
– situația ef ectelor juridice produse anterior revocării.
– consecințele efectelor juridice produse în raport de cauzele revocării.
Pornind de la cele trei prezumții (legalitatea, autenticitatea, veridicitatea), se va considera că
efectele produse anterior revocării sunt legale.
Revocarea produce efecte juridice începând cu momentul în care actul administrativ a fost
retras, însă, în situația în care actul este revocat pentru motiv de nelegalitate, fiind considerat ca
inexistent, fiind lipsit de efecte juridice chiar din momentul emiterii sau adoptării sale.
Principiul revocabilității actelor administrative este, alături de principiul legalității, un
principiu de bază al regimului juridic al actelor administrative, având o consacrare constituțională

21Erast Diti Tarangul, “Principiul legal ității în dreptul administrativ român și francez ”, Revista de Drept
Public, 1929.
22 Dacian Cosmin Dragoș, “Discuții privind posibilitatea anulării unui act administrativ pe motiv de
inoportunitate ”, Revista Drept nr.8/2004.

22
(art.21 și 52 din Constituția României, revizuită) și un suport legal (art.7 alin.1 al Legii nr. 554/2004
a “contenciosului administrativ ”). În principiu, toate actele administrative pot fi revocate, cele
normative oricând, iar cele individuale cu unele excepții. Excepțiil e de la “principiul
revocabilității ”actelor administrative individuale sunt cunoscute fie din natura actului, fie din
efectele pe care le -au produs sau din voința legiuitorului.

2. 3. Modificarea, anularea și inexistența actului administrativ
Modificarea actului administrativ privește unul sau mai multe elemente ale acestuia.
Această operațiune poate fi făcută de autoritatea care a emis actul, de autoritatea ierarhic
superioară celei care a emis actul, sau când legea prevede, de instanța de judecată compe tentă,
modificarea actului administrativ având efecte numai în viitor.
În cazul actelor administrative normative, modificarea are loc printr -un act de același grad și
cu respectarea aceleeași tehnici legislative.
Actul administrativ individual, poate fi rectificat prin următoarele operații :
– corectarea greșelilor existente în actul de stare civilă;
– completarea actului de stare civilă cu date ce corespund statutului real al unei persoane;
– suprimarea enunțului care nu trebuie înscris în actul de stare civilă.
Anularea unui act administrativ23 reprezintă o operațiune juridică prin care în mod direct
actul este desființat ca urmare a încălcării dispozițiilor legii privitoare la emiterea lui.
Odată desființat, actul administrativ nu își mai produce efecte juridice, fiind considerat
inexistent.Constatarea încălcării dispozițiilor legale în emiterea actelor administrative este de
competența autorităților prevăzute de lege, respectiv puterea judecătorească, organele administrației
publice și puterea legiuitoar e.Actul administrativ, lipsit de elementele sale esențiale nu mai prezintă,
nici o urmă de legalitate și deci materialmente nu poate fi dovedit. În această situație nu mai este
necesară constatarea nulității acestor acte, ci sunt socotite ca inexistente.

23Francois Benoit, “Droit adminis tratif, Ed Dalloz ”, 1968, pag. 472

23
CAPITOLUL III
FORȚA JURIDICĂ ȘI EFECTELE JURIDICE ALEACTULUI
ADMINISTRATIV

1. Forța juridică ale actelor administrative
Actele administrative, ca orice categorie de acte juridice, dau naștere, modifică sau sting
raporturi juridice, deci produc efecte jurid ice cu o anumită forță24.
În literatura de drept administrativ, pentru a se fundamenta forța juridică deosebită a actelor
administrative ca acte de autoritate și implicit obligația executării acestora, se face apel la prezumția
de legalitate care stă la ba zaîntregului edificiu și a teoriei actului administrativ.
Atâta timp cât înființează actul administrativ, se prezumă că a fost emis cu respectarea
tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, de unde ideea respectării lui ne apare
desprinsă din ideea respectării legii, de aici și teoretizarea în toată doctrina occidentală
contemporană a principiului legalității.
Prezumția de legalitate este asociată însă cu alte prezumții: prezumția de autenticitate (actul
emană în mod real de la cine se spun e că emană) și prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod
real ceea ce astabilit autoritatea emitentă), formând împreună fundamentul teoretic atâtal efectelor
în regim de putere ale actului administrativ, cât și al obligației sale de executare.
În literatura de specialitate, se face diferenta între obligația de executare, care privește numai
subiectele titulare de drepturi și obligații, ca efect al emiterii actului și obligația de respectare sau
opozabilitatea, care se întinde asupra altor subiecte de drept decât cele obligate la executare.
În doctrină se afirmă că forța juridică a actului administrativ este identică cu a altor acte
unilaterale ce reiese de la organele statului în realizarea puterii de stat, dar este inferioară forței
juridice a legii .

24Mircea Preda, “Curs de drept administrativ ”, Editura Calistrat Hogaș, 1995, pag. 110

24
Forța juridică a actelor , printre care și actele administrative25, este superioară celorlalte acte
juridice, indiferent de la cine emană.
Forța juridică a actelor de putere este superioară actelor de drept civil, de dreptul muncii.
În principiu, forța juridică a unui act administrativ, este dată de pozitia pe care o ocupă
organul care îl emite în sistemul organizării administrației publice, precum și de natura organului
respectiv.

2. Efectele actului administrativ
Momentul la care actul administrativ p roduce efecte juridice, este celal publicării actelor
normative și, respectiv, al comunicării actelor individuale.
Această regulă este de o mare importanță în practică, deoarece, din modul în care înțelegem
și o aplicăm decurg o serie de consecințe juridi ce: în primul rând, existența sau inexistența obligației
de executare,implicit a posibilității executării din oficiu.
Chiar dacă legislația administrativă26 nu conține un text expres în acest sens, nu poate
pretindeobligația de executare a actului dacă el nu a fost adus la cunoștința subiectelor de drept
cărora le revine această obligație. La fel, nu poate fi pretinsă obligația de respectare a unui act
normativ atâta vreme cât el nueste dat publicității.
Regula de drept cum ca nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea, impune și
concluzia după care nu se poate pretinde unui subiect de drept oanumită conduită înainte de a i se
aduce la cunoștință prescripția actului.
Cu toate acestea, ca efect al aplicării principiului legalității, în activitatea or ganelor
administrației publice, al democratismului și transparenței activității publice, trebuie să admitem, ca
regulă a regimului juridic alactelor administrative, faptul că pentru organul emitent actul creează

25Henri Buch, “La decision, în Traite de science administrative ”, pag. 433 și urm.

26Dumitru Brezoianu, “Drept administrativ român ”, Editura Lucretius, București, 1997, p.78.

25
obligații din momentul adoptării lui, în sen sul că trebuie să -l aducă lacunoștința celor interesați și
nu-l mai poate revoca decât în condițiile legii.
Pentru organul emitent, actul administrativ intră în vigoare din momentul în care există,
adică din momentul în care s -a produs manifestarea expres ă de voință cu respectarea condițiilor
procedurale prevăzute de lege.
Cunoașterea acestor reguli procedurale este de mare importanță teoretică și practică,
deoarece de respectarea lor depinde, înultimă instanță, însăși existența și legalitatea actului
administrativ. Este dela sine de înțeles că un act administrativ, emis fără avizul conform al
unuiorgan de stat, în ipoteza în care un asemenea aviz este cerut de lege, estelovit de nulitate.
În principiu, actele administrative produc efecte pentru viitor27, suntactive și nu retroactive,
adică nu produc efecte pentru trecut.
Această caracteristică a actelor administrative este consecința faptului că aceste acte sunt
emise pe baza și pentru executarea legii. Așa cum legea, ca regulă, produce efecte pentru viito r, iar
actele administrative, care sunt acte de executare a legii, produc și ele efecte juridice pentruviitor .
Cea mai importantă categorie de acte administrative din sfera excepțiilor de la principiul
neretroactivității, sunt actele administrative declar ative, numite și recognitive, care, constatând
existența unor drepturi și obligații ce au luat naștere prin fapte juridice precedente emiterii lor, vor
produce efecte juridice din momentul în care s -au produs respectivele fapte juridice.

3. Întinderea efe ctelor juridice produse de actul administrativși încetarea acestora
Trebuie să diferențiem între actele administrative normative28, care, în principiu, produc
toate categoriile de efecte juridice, acestea fiind izvoarede drept pentru toate ramurile de drep t, cu
excepția dreptului penal și actele administrative individuale.

27 Dumitru Brezoianu, op. cit., p. 154.

28Dana Apostol Tofan, “Drept administrativ ”, Volumul II, Ediția IV, Editura C.H. Beck, 2017, p.367.

26
Actele administrative individuale ni se înfățișează, în principiu, în calitate de fapte juridice
ce dau naștere la raporturi de drept constituțional. “Efectele actelor administrative pot fi
reglementate și de normele generale de drept, alăturide normele dreptului administrativ ”.
În cele mai multe circumstanțe, cu toată pluralitatea de norme care îl reglementează, actul nu
își pierde natura de act administrativ, ci dobândește trăsăturile unui act specific altei ramuri dedrept,
iar regimul său juridic devine un regim mixt, normele ce definescacest regim juridic formează o
instituție juridică complexă.
Efectele juridice ce intră sub incidența altor ramuri de drept decât dreptul administrativ , ne
apar într -un raport de sub secventă față de efectelece sunt reglementate de dreptul administrativ,
aspect ce justifică calificarea regimului juridic al actului respectiv, ca fiind un regim administrativ.
Efectele juridice ale actelor administrative, p ot să înceteze temporar sau definitiv.
Încetarea temporară a efectelor actelor administrative se realizează prin suspendare, iar
încetarea definitivă a efectelor actelor administrative are loc prin anulare.
În astfelde împrejurări actul administrativ nu mai produce efecte juridice. Actele
administrative încetează de a -și mai produce efecte juridice și atunci când a expirat termenul de
valabilitate a acestora, ca, de exemplu, o autorizație cu termen .
De asemenea, în situația în care executarea unui act admini strativ se realizează prin
numărul determinat de fapte materiale, în deplinirea acestor fapte producând încetarea efectelor
actelor administrative29 în cauză.
Renunțarea din partea beneficiarului a unor drepturi stabilite printr -un act administrativ nu
este o modalitate de încetare a efectelor acestuia.

29Verginia Vedinaș, “Drept administrativ ”, Ediția a V -a, Universul Juridic, 200 9, București, p.156.

27
STUDIU DE CAZ
ACTUL ADMINISTRATIV

Emiterea unui act administrativ cu privire la un imobil aparținând unei terțe persoane.
Invocarea interesului propriu.

– Art. 21 și Art.22 din Legea Arhivelor Na ționale Nr.16/1996.
– Art.3 alin. 1 din Ordonanța de Guvern Nr.33/2002 “privind reglementarea eliberării certificatelor și
adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale ”.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VIII -A CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 65/09.01.2012)
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința Civilă Nr.455/05. 08.2011, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată
acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții C.B.D. – Serviciul Județean
Teleorman al Arhivelor Naționale și D.E. – Serviciul Județean Teleorman al “Arhivelor Naționale ”,
prin car e s-a solicitat obligarea pârâților să -i elibereze un certificat din care să rezulte suprafața de
teren deținută de C.P.E., recunoașterea dreptului său, obligarea celor doi pârâți în solidar la
repararea pagubei ce i -a fost cauzată, precum și la plata chel tuielilor de judecată ocazionate de
proces.
Prin cererea înregistrată sub nr.32 din 12.04.2011, reclamantul G.H. a solicitat
Serviciului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale eliberarea unui certificat din care să reiasă
suprafața de teren deținută d e C.P.E.
Cu adresa nr.32/12.04.2011, i se comunicase faptul că pentru rezolvarea cererii sale este
necesar să trimită documente din care să rezulte calitatea de persoană îndreptățită, succesor sau
reprezentant legal, pe care o are în raport cu titularul r olului M.D.

28
La data de 24.04.2011, reclamantul adresează o altă cerere Serviciului Județean Teleorman
al Arhivelor Naționale, înregistrată sub nr. 124, prin care solicită eliberarea unui certificat privind
rolul numitului C.P.A., și nu al lui M.D., fiindu -i necesar în justiție.
Prin răspunsul concretizat în adresa nr.156 din 26.05.2011, pârâții reiterează aspectul că este
necesar a face dovada calității de persoană îndreptățită a obține actul, în caz contrar, acesta putând fi
eliberat numai la solicitarea instanței de judecată.
Prin cererea înregistrată sub nr. 208 din 27.05.2011, reclamantul învederează că nu se află în
niciun grad de rudenie cu titularul rolului C.P.A., cerere la care atașase și declarația pe propria
răspundere solicitând actul, în cali tate de parte vătămată.
Ca urmare a acestei cereri, i se comunicase reclamantului adresa nr. 307 din 01.06.2011,
prin care i se aducea din nou la cunoștință că actele solicitate pot fi eliberate numai dacă face
dovada calității de moștenitor a numitului C .P.A., cu înscrisuri sau declarația notarială pe propria
răspundere.
Din interpretarea prevederilor art. 21 si art. 22 din Legea “Arhivelor Naționale ” nr. 16/1996
cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a reținut că există obligația de a elibera
potrivit legii, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, certificate, copii și extrase de pe
documentele pe care le dețin arhivele, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.
Dispoziții similare se regăsesc și în Ordonanța de Guvern Nr. 33/2002 privind reglementarea
eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, care la art. 3
alin.1 se prevede: Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a
persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea,
respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct ”.
Tribunalul a relevat totodată că actul solicitat de reclamant implică d ate cu caracter personal,
și nu de interes public.
Art. 2 alin.1 lit. i din Legea Nr.554/2004 dispune că prin refuz nejustificat de a soluționa o
cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei
persoane.
Deoarece reclamantul solicitând pârâților eliberarea unui certificat privind suprafețele de
teren deținute de o altă persoană, fără a face dovada calității de persoană îndreptățită de a obține

29
actul, cerința impusă de norma legală, nefiind considerat un refuz nejustificat al pârâților de
eliberare a actului solicitat.
În considerarea pretinsei calități de parte vătămată actul solicitat, din care să rezulte
suprafața de teren deținută de o altă persoană, poate fi eliberat la solicitarea instanței pe rolul căreia
se află cauza respectivă în situația în care apreciază proba utilă.
De altfel, prin adresa nr.124 din 24.04.2011, Serviciul Județean Teleorman al “Arhivelor
Naționale ” a adus la cunoștință reclamantului că, în situația neprezentării înscrisurilor ce i-au fost
solicitate, actul poate fi eliberat doar la cererea instanței de judecată.
În lipsa unui temei legal al pretențiilor deduse judecății, pârâții nu pot fi obligați să dea curs
favorabil cererii reclamantului, acesta nefiind, astfel, îndreptățit nici la despăgubirile solicitate.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul G.H., solicitând
admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei î n fond.
În motivare a menționat că, în baza legilor actuale, a solicitat Arhivelor Naționale
Teleorman eliberarea unui certificat din care să rezulte suprafețele de teren deținute de numitul
C.P.A. având în vedere că este în litigiu cu numita C. E., înfiat ă de M.D ., pentru anularea titlului de
proprietate, certificatul respectiv fiindu -i necesar ca probă în instanță.
Recurentul reclamant a depus ulterior la dosar note scrise arătând că cererea sa este
întemeiată în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin . 4 din Legea Nr.18/1991, actele care stau la
baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezentând informații de interes public.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile
art. 3041 Cod Procedură Civilă, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor
fi arătate în cele ce urmează:
Așa cum a aratat și prima instanță potrivit art. 21 si art. 22 din Legea Arhivelor Naționale nr.
16/1996 și art. 3 alin.1 din Ordonanța d e Guvern Nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării
certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, eliberarea de certificate,
copii și extrase de pe documentele pe care le dețin arhivele se face doar cu referire la drep turi care îl
privesc în mod direct pe solicitant.

30
Recurentul reclamant a solicitat Serviciului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale
eliberarea unui certificat privind suprafețele de teren deținute de o terță persoană, cu care nu se află
în relații de rudenie, justificându -și interesul de a obține actul solicitat prin aceea că îi este necesar
ca probă într -un litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești.
În acest context, întrucât certificatul solicitat nu privește drepturi care să îl vizeze în mod direct pe
recurentul reclamant, ci informații legate de o terță persoană, poziția pârâților, care au refuzat să îi
pună la dispoziție actul, este conformă cu legea și nu rezultatul unui exces de putere.
Această situație nu îl pune pe recurentul reclamant în imposibilitate de a -și apăra drepturile
în litigiul invocat, deoarece, în măsura în care instanțele considerau actul respectiv util ca probă,
puteau să îl solicite arhivelor, așa cum de altfel i s -a adus la cunostinta recurentului prin răspunsul
comuni cat de intimații -pârâți.
Recurentul susținea că era îndreptățit la eliberarea certificatului solicitat în virtutea dreptului
de acces la informații cu caracter public, sens în care invoca dispozițiile art. 12 alin. 4 din Legea
Nr.18/1991 cu modificările u lterioare, potrivit cărora Actele care au stat la baza constituirii sau
reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informații de interes public și sunt deschise
liberului acces al cetățenilor.
Asigurarea accesului la aceste informații de interes p ublic se face în condițiile și potrivit
procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Astfel, Curtea reține că textul precizat se referă exclusiv la documentele în baza cărora
comisia înființată potrivi t art. 12 alin. 1 din lege a hotărât reconstituirea sau constituirea dreptului de
proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991, așadar documentele aflate în posesia comisiilor de
aplicare a Legii fondului și nu documente aflate în posesia altor instituții ale statului, în cazul cărora
se aplică regulile cu caracter general de acces la informații și regulile speciale ce reglementează
activitatea instituțiilor respective.
Prin urmare, art. 12 alin. 4 din Legea Nr. 18/1991 nu constituie temei legal pentru sol icitarea
adresată de recurentul reclamant Serviciului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale, căci
certificatul pretins nu intră în categoria actelor la care face referire acest articol, astfel încât rămân
aplicabile în speță dispozițiile cu caracter sp ecial ce guvernează activitatea Arhivelor Naționale și
activitatea de eliberare a certificatelor și adeverințelor de către autoritățile statului.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312
Cod Procedură Civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

31

32
CONCLUZII

În lumina celor expuse, concluzionăm că, distincția actului administrativ de alte acte emise
în regim de putere publică, nu poate avea ca punct de pornire calitatea subiectului de drept care
emite actul.
În ciuda faptului că autoritățile implicate, în principal, cu dreptul de a elibera, în tr-un mod
care este îndreptat sau situat într -o singură direcție , se admite ca doar instutia de administrație
detine caracter executoriu și obligatoriu ale actelor administrative , prin aceasta lucrare si toate
argumentele aduse în lucrare se demonstrează faptul ca nu sunt singurele organe ce dețin
prerogativa de emitere unor astfel de acte .
Puterea publică nu este o calitate fixată asupra un ui singur lucru ,adică al administrației,
această putere este caracteristică tuturor autorităților publice din regiunea celor trei puteri din stat.
Întrucât mulți subiecți de drept care pot pot face cunoscut în mod oficial acte administrative,
subliniez c ă sintagmele“acte administrative”și“acte de administrație”nu sunt sinonime, cea din urma
sintagma este inclusa în mulțimea primei sintagme.
Analiz ând actele emise de autoritățile puterii judecătorești, se observa ca numeroase acte,
sunt nonjurisdicțional e, în spe ță acte administrative elaborate în regim de putere, însă cu scopul
să creeze mediul necesar pentru a se realiza dreptul .
În acest sens, actele jurisdicționale sunt cele prin care se separ ă o problemă de drept cu
privire la o stare de fapt concre tă. Astfel, majoritatea actelor și lucrărilor notarului public sunt acte
administrative, iar în sfarsitul încheierilor a procedurilor succesorale aceste acte se numesc acte
jurisdicționale, motivul fiind c ă notarul are este cel ce rezolvă problema succesor ala.
Este aproape imposibil s ă se defineasc ă actul administrativ, nici m ăcar prin contestarea sa de
către procedura reglemenata de cel care elaboreaz ă legi (leguitorul). Prin urmare, în urma analizei a
unor acte ce fac parte clasa actelor administative nu li se pot aplica în întregime procedura de
contencios adiministrativ, acest lucru nu înseamn ă că în mod automat ele au alt ă natur ă juridic ă
Subliniem faptul ca leguitorul înlătură anumite acte de la acest tip de control, pe altă parte
sunt acte ce se supun unor proceduri speciale ce sunt prevăzute în alte acte normativ e.

33
Actele individuale de putere publică se împart în mod particular în mai multe subcategorii,
ele beneficiază de proceduri diferite din punctul de vedere al verificării temeiniciei și legalității.
Mijloc de îndreptare sau de îmbunătățire a leguitorului prin care acesta pune la îndemâna celui slab
nu poate schimba caracteristicile actului.
Ca suport acestei lucrări, consemnăm faptul că, deși în acest moment toate litigiile generate
de aceste contracte administrative aparțin de competența instanței de contencios administrativ,
anumite reglementări deosebite din trecut au s tabilit competența instanței de drept comun în
soluționarea pricinilor care se referă la anumite contracte ce sunt administrativ determinate.
Pe această c ale, principiul de baza cărora se clasifică și se face raportul unei corecte
delimitări, considerăm că se include formei de activitate care se aduce la bun sfârșit prin intermediul
acestuia .
Actul ce este eliberat cu scopul de a desăvârși activități executiv e (de asigurare și structurare
a aplicabilității legii) sunt în categoria actelor administrative.
În sens invers , suntem in fata unui act jurisdicțional daca forma fundamentală de activitate
este realizată prin emiterea actului este de natura jurisdicțional a

34
BIBLIOGRAFIE

Cărți:
 Antonie Iorgovan – “Tratat de Drept Administrativ ”, Vol. I, Editura All Beck, București,
2001.
 Antonie Iorgovan – “Tratat de Drept Administ rativ”, Vol. 2, Editura All Beck, Ediția a IV –
a, 2005.
 Anton Trăilescu – “Tratat Elementar de Drept Administrativ ”, Editura All Beck, 2002.
 Alexandru Ioan -“Administrația Publică, Teorii, Realități, Perspective ”, Editura Lumina
Lex, București, 2002.
 Dumitr u Brezoianu – “Drept administrativ român ”, Editura Lucretius, București, 1997.
 Emilian Stelian Ticames -“Drept administrativ și elemente de știința administrației ”,
Editura Era, 2000.
 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu – “Introducere în Dreptu l Civil ”,
Editura Sfera Juridică Cluj -Napoca, Ediția a 2 -a, 2008.
 Iovănaș Ilie – “Drept administrativ și elemente ale științei administrației ”, Editura Didactică
și pedagogică, București, 1977.
 Ioan Santai -“Drept administrativ și știința administrației ”, Editura Risoprint, 1998.
 Ivan Stelian -“Drept administrativ român ”,V.I.S. Print, 2002.
 Mircea Preda – “Curs de drept administrativ ”, Partea generală, Editura Calistrat Hogaș,
1995.
 Podaru Ovidiu -“Drept administrativ ”, Vol. I. “Actul administrativ. Repere pentru o teorie
altfel ”, Editura. Hamangiu, București, 2010.
 Rodica Narcisa Petrescu – “Drept administrativ ”, Editura Hamangiu, București, 2009.
 Rarincescu Constantin Gheorghe – “Contenciosul administrativ Român ”, Editura
“Universala ” Alcalay & Co.,Ediția a 2-a, București, 1936.

35
 Tudor Drăgan – “Actele de drept administrativ ”, Editura Științifică București, 1959.
 Tudor Drăgan – “Actele administrative și faptele asimilate lor, supuse controlului
judecătoresc potrivit Legii nr.1/1967 ”, Editura Dacia, Cluj Napo ca, 1970.
 Verginia Vedinaș -“Drept administrativ ”, Ediția a V -a, Universul Juridic, București.2009.

Legi, Dicționare și Coduri:

 Codul Fiscal, Editura Universul Juridic, București, 2013.
 Dicționar Explicativ al Limbii Române, Editura Universul Enciclope dic, București, 2009.
 Legea “Contenciosului Administrativ ” Nr. 793/2000.
 Legea “Contenciosului Administrativ ” Nr. 554/2004.
 www. legeaz.net/dictio nar-juridic/act -administrativ.

Articole și publicații :

 Dacian Cosmin Dragoș – “Discuții privind posibilitatea anulării unui act administrativ pe
motiv de inoportunitate ”, Revista Drept nr.8/2004.
 Erast Diti Tarangul – “Principiul legalității în dreptul administrativ român și francez ”,
Revista de Drept Public, 1929.
 Francois Benoit – “Droit administratif ”, Editura Dalloz, 1968.
 Henri Buch – “La decision, în Traite de science administrative ”, 1968.