Considerații generale și de ordin istoric privind infracțiunea de tâlhărie … 4 [629748]
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 3
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
Considerații generale și de ordin istoric privind infracțiunea de tâlhărie ………………………… 4
1.1 Locul tâlhăriei în structura infracțiunilor contra patrimoniului ………………………….. ……….. 4
1.1.1 Cadrul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului ………………………….. ………….. 4
1.1.2 Patrimoniul – obiect al ocrotirii penale ………………………….. ………………………….. …… 5
1.2 Precedente legislative ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 8
1.2.1 Tâlhăria în Codul Penal de la 1864 ………………………….. ………………………….. ………… 8
1.2.2 Tâlhăria în Codul Penal de la 1936 ………………………….. ………………………….. ………… 8
1.2.3 Tâlhăria în Codul Penal de la 1968 ………………………….. ………………………….. ………. 10
1.2.4 Tâlhăria prevăzută în Codul Penal actual. Modalități normative. ………………….. 11
(Legea nr. 15/1968) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 11
1.2.5 Tâlhăria prevazută în Noul Cod Penal. (Legea nr. 286/2009) …………………………. 14
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 18
Analiza conținutului legal al tâlhăriei și sanc ționarea acesteia ………………………….. ………….. 18
2.1 Noțiune, caracterizare și condiții preexistente ale tâlhăriei ………………………….. …………… 18
2.1.1 Noțiune și caracterizare ………………………….. ………………………….. ……………………….. 18
2.1.2 Condiții preexistente ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 20
2.2 Con ținutul constitutiv al tâlhăriei ………………………….. ………………………….. …………………… 27
2.2.1 Latura obiectivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 27
2.2.2 Latura subiectivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 37
2.3 Forme, modalități, sancțiuni ………………………….. ………………………….. …………………………. 39
2.3.1 Forme ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 39
2.3.2 Modalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 42
2.3.3 Sancțiuni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 47
Capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 48
Aspecte procesuale și criminologice privind infrac țiunea de tâ lhărie ………………………….. … 48
3.1 Aspecte procesuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 48
3.2 Aspecte criminologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 50
Capitolul 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 52
Aspecte comparative între infracțiunea de tâlhărie și alte infracțiuni prevazute de Codul
Penal. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 52
4.1 Tâlhăria și șantajul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 52
4.2 Tâlhăria și pirateria ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 53
4.3 Tâlhăria și omorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 54
4.4 Violarea de domiciliu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 56
Capitolul 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 58
Aspecte privind infracțiunea de tâlhărie în practica judiciară ………………………….. ………….. 58
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 83
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 85
1. Legislație ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 85
2. Tratate. Cursuri. Monografii ………………………….. ………………………….. ………………………….. 85
3. Studii și articole de specialitate ………………………….. ………………………….. ……………………….. 87
4. Adrese web ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 88
3 Introducere
Cunoscută și incriminată incă din cele mai vechi timpuri, tâlhăria constituie în prezent
una dintre cele mai frecvente categorii de infracțiuni cu un pericol social ridicat, deoarece pe
lângă pagubele pric inuite patrimoniului public sau privat, lezează și relațiile sociale care
ocrotesc viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor. Infracțiunea de tâlhărie face parte
din categoria infracțiunilor contra patrimoniului. În Constituția României, se ar ată că,
„proprietatea este publică sau privată ”1, ea fiind garantată și ocrotită prin lege și aparține statului
sau unităților administrativ -teritoriale. Siguranța persoanei și proprietatea privată este garantată
și ocrotită în mod egal de lege, indifferen t de titular. Noțiunea de „patrimoniu” are o sfera mai
largă decât noț iunea de „proprietate” , pentru că patrimoniul include atât proprietatea cât și
totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare economică . După cum se știe, ocrotirea
patrimoniulu i și a tuturor relațiilor patrimoniale este asigurată, în principal, de dreptul civil,
dreptul administrativ, dreptul muncii și în subsidiar de dreptul penal. Aceasta nu înseamnă că
ocrotirea penală are o însemnătate mai redusă numai doar faptul că intervi ne numai atunci când
se dovedesc ineficiente celelalte mijloace juridice nepenale sau extrajudiciare.
Mi-am ales această temă pentru lucrarea de licență deoarece, în contextul social actual,
consider că această infracțiune a căpătat o importanță deosebită datorită degradarii sociale, a
nivelului de trai din ce în ce mai scăzut, cât și a creșterii continue a criminalității.
În cadrul acestei lucrări, am hotărât să aprofundez studiul privind infracțiunea de
tâlhărie, ce face parte din cadrul infracțiunilor contra patrimoniului.
Această lucrare este structurată pe cinci capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat
infrac țiunea de tâlhărie în ansamblul ei, locul acesteia în structura infrac țiunilor contra
patrimoniului, o scurtă analiză a patrimoniului și a infrac țiunilor contra acestuia, precum și un
studiu privind infrac țiunea de tâlhărie așa cum era prevazută in Codurile Penale anterioare, dar și
cum e prevazută în Codul penal actual și în cel ce urmează a intra în vigoare. Cel de-al doilea
capitol este rezervat analizei infrac țiunii de tâlhărie, iar în capitolul trei și patru am prezentat
aspectele procesuale dar și criminologice privind această infrac țiune, precum și o analiză
comparativă între infrac țiunea de tâlhărie și alte infrac țiuni prevăzute de Codul Penal. Ultimul
capitol este rezervat în totalitate prezentării unor aspecte din practica judiciar ă privind
infrac țiunea de tâlhărie.
1 Constituția României – art.136 , alin. 1, Editura Steaua Nordului, București, 200 5
4 CAPITOLUL 1
Considerații generale și de ordin istoric privind infracțiunea de tâlhări e
1.1 Locul tâlhăriei în str uctura infracțiunilor contra patrimoniului
1.1.1 Cadrul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului
Infracțiunile contra patrimoniului sunt acele infracțiuni care au ca obiect juridic relații
sociale de ordin patrimonial. Desfășurarea normală a relaț iilor sociale de ordin patrimonial,
oricare ar fi acestea, constituie o condiție de existentă a societății, de aceea faptele prin care se
vatamă ori se pun in pericol aceste relații sunt fapte socialmente periculoase, împotriva cărora
este necesară acțiune a represivă.
Legea penală apără, în general, toate relațiile de ordin patrimonial, incriminând și
sancționând faptele îndreptate împotriva acestora, prevăzând un regim sancționator sever.2
Toate aceste infracțiuni constau în diferite atingeri aduse patrim oniului unei persoane și
anume în diferite schimbări ale situației ori stări de fapt a bunurilor produse prin sustragerea,
însușirea, distrugerea, risipirea sau împiedicarea folosirii lor. Ele împiedică realizarea drepturilor
subiective care au ca obiect b unurile a căror situație de fapt a fost schimbată și, prin săvârșirea
lor, tulbură, împiedică sau chiar zădărnicesc desfășurarea normală a relațiilor de ordin
patrimonial. De aici, rezultă și necesitatea ocrotirii penale a patrimoniului.3
În încriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea ține seama de caracterul ilicit al
acțiunilor făptuitorului, iar nu de poziția juridică a victimei, scopul incriminării fiind apărarea
situațiilor, de fapt ale bunurilor în sfera patrimonială.
Toate infracțiunile cont ra patrimoniului cuprind în structura lor o situație preexistentă
pe care se grefează comiterea faptei. Aceasta constă într -o anumită situație de fapt în care se
gasește bunul, situație care este modificată prin comiterea infracțiunii.4
Infracțiunile contr a patrimoniului sunt prevăzute în Codul Penal, în Titlul al III -lea,
denumit" Infracțiuni contra patrimoniului" art. 208 -2225. Infracțiunile contra patrimoniului, cu
toate că au fost tratate în mod separat în funcție de calitatea persoanei vătămate în Titl ul III și IV
al Codului Penal (Titlul IV fiind abrogat prin Legea 140/ 1996), termenul de "obștesc" a fost
înlocuit cu cel "public" prin modificarea art. 145 din Codul Penal, dându -se și o nouă titulatură.
2 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, Explica tii teoretice ale Codului penal român, Volumul III, Ediția a Il-a,
Editura Academiei Române, Editura AII Beck, 2003, pag. 446
3 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, op. cit.,Vol. III, pag. 446
4 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, op. cit.,Vol. III, pag. 447
5 Prin Legea 140/1996 privind modificarea și completarea Codului Penal – a fost abrogat titlul IV din Cod Penal
intitulată. „Infracțiunea contra avutului obștesc" art. 2 23-235
5 În acest context, infracțiunea de tâlhărie, ca infr acțiune patrimonială, este prevăzută la
art. 211 Cod Penal.
Infracțiunea de tâlhărie este privită de legea penală ca o infracțiune contra
patrimoniului.
Ca infracțiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă sub care se
poate comite fapta de furt. Elementul circumstanțial de calificare este îndreptat împotriva
persoanei, această interferență între relații sociale diferite – pe de o parte, relații privind
patrimoniul, iar pe de altă parte relații referitoare la persoană – crează anumi te implicații în sfera
altor infracțiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracțiune distinctă, de sine
stătătoare.6
Prin Constituția României din 1991 s -a instituit un cadru juridic general nou al
infracțiunilor contra patrimoniului.
Const ituția României prevede în conținutul său și norme cu caracter de principii
constituționale referitoare la proprietate. Astfel, sunt stabilite norme fundamentale de
proprietate, și anume, proprietatea publică și proprietatea privată. De asemenea, sunt
menț ionați cei cărora le aparțin bunurile făcând parte din fiecare normă de proprietate: astfel că
proprietatea publică aparține statului sau unităților administrative teritoriale.7
1.1.2 Patrimoniul – obiect al ocrotirii penale
Patrimoniul, din punct de ved ere juridic, este apărat prin numeroase și variate dispoziții
cuprinse în legile extra penale (civile si administrative).
Patrimoniul are însă nevoie și de apărarea complementară a legii penale, care prin
acțiunea de prevenție generală a dispozițiilor sale crează condiții favorabile formării, dezvoltării
și întăririi relațiilor sociale de ordin patrimonial în rândul membrilor colectivității.
În incriminările sale privind patrimoniul, legea penală are în vedere acțiunea ilicită a
făptuitorului, iar nu poziți a juridică a victimei; infractorul trebuie să -și justifice fapta pe care
legea penală o prevede ca infracțiune, pe când victima nu este ținută să dovedească că ar fi
proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alt drept asupra bunului care i -a fost sustras,
însușit sau distrus prin comiterea infracțiunii.8
Pentru asigurarea drepturilor patrimoniale, legea penală apără situații existente,
modificarea lor făcând mult prea anevoioasă ocrotirea penală a entităților patrimoniale de drept
6 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, op. cit.,Vol. III, pag. 447
7 Constituția României – art.136, alin. 2, Editura Steaua Nordului, București, 200 5
8 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, Explica tii teoretice ale Codului penal român, Volumul III, Ediția a Il-a,
Editura Academiei Române, Editura AII Beck, 2003, pag. 449
6 subiectiv.
Relați ile sociale de ordin patrimonial a căror formare, dezvoltare și desfășurare sunt
asigurate prin apărarea patrimoniului constituie generic al ocrotirii împotriva infracțiunilor
contra patrimoniului obiectul juridic.
Pentru a intra sub incidența legii penale , este suficient să se constate că s -a comis o
infracțiune asupra patrimoniului, fără să mai fie necesar să se facă dovada că s -a adus o vătămare
unui raport patrimonial.9
1.1.2 .1 Noțiunea de patrimoniu
S-ar putea susține c ă patrimoniul privit ca o unive rsalitate este o noțiune abstractă, care
nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei persoane, infracțiunea putând fi îndreptată numai
contra unui bun patrimonial, adică asupra unei valori care face parte efectiv din activul
patrimoniului unei persoan e (bun, valoare economică pe care făptuitorul să și -o apropie). Pasivul
patrimoniului, adică datoriile unei persoane, nu prezintă, de regulă, nici un interes pentru cei care
se dedau la fapte de încălcarea patrimoniului, chiar dacă pasivul face parte din p atrimoniu și este
cuprins în această noțiune.10
În terminologia legii penale, noțiunea de "patrimoniu" nu are același înțeles ca în
dreptul civil. Sub aspect civil, patrimoniul înseamnă totalitatea drepturilor și obligațiilor pe
care le are o persoană și ca re au valoare economică, adică pot fi evaluate în bani, sau cu alte
cuvinte, totalitatea drepturilor și datoriilor actuale și viitoare ale unei persoane.
Patrimoniul este un concept juridic care exprimă ansamblul de drepturi și obligații ale
unei persoane private ca o universalitate, ca o totalitate independentă de bunurile cuprinse la un
moment dat în patrimoniu; fie că îl privim ca o entitate strâns legată de persoana subiectului, fie
ca o universalitate de drepturi, el există obligatoriu la orice subiect de drept (chiar când pasivul
depașește activul); el nu se poate niciodată înstrăina, ci se transmite numai la moartea
subiectului, în momentul când voința acestuia – care îi dă caracterul de unitate – se stinge.11
Noțiunea de patrimoniu, în dreptul penal, se referă la bunuri în individualitatea lor,
susceptibile a fi apropiate de făptuitor prin mijloace frauduloase ori a fi distruse, deteriorate,
tăinuite, etc.
Infracțiunea nu va fi îndreptată niciodată asupra patrimoniului ca universalitate de
bunuri, pent ru ca acesta din urma va exista întotdeauna, indiferent de numărul sau valoarea
9 Ion Crangu ș, Adrian Ni țu, Ilie Dragomir – Drept Penal (culegere de lec ții), Editura MAI, 2006, pag. 34
10 Dongo roz Vintil ă și colaboratorii, op. cit.,Vol. III, pag. 448
11 Dongo roz Vintil ă și colaboratorii, op. cit.,Vol. III, pag. 448
7 bunurilor componente, chiar dacă subiectul nu posedă bunuri, nici o persoană nu poate fi lipsită
de patrimoniu, ci doar de bunurile care compun patrimoniul său.12
Prin i ncrimina rea faptelor care aduc a tingerea patrimoniului, legea penală are în vedere
acțiunea ilicită a făptuitorului, nu poziția juridică a victimei.
Pentru ocrotirea patrimoniului și drepturilor legate de acesta, se impune să fie apărate
situațiile de fapt existen te, în sensul menținerii în starea în care se aflau până la intervenția ilicită
a făptuitorului.
1.1.2.2 Formele patrimoniului
Prin norme constituționale, sunt delimitate formele fundamentale de proprietate care fac
obiectul ocroti rii penale.
Art. 135 din Constițutie prevede: Proprietatea este publică sau privată, ceea ce
presupune ca în societatea noastră nu sunt concepute alte forme de proprietate, și, în
consecință, de patrimoniu, decât cele enumerate.13
Bunurile care aparțin unei a sau alteia dintre formele de proprietate nu sunt enumerate în
Constituție. În normele constituționale sunt menționate doar bunurile care formează proprietatea
publică, astfel că în categoria bunurilor care aparțin proprietății private vor intra toate bun urile
care nu formează patrimoniul public.
Constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietății publice, potrivit art.135
alin.4 din Constituție: bogățiile de orice natură ale subsolului , căile de comunicații, spațiul
aerian, apele cu potenția lul energetic valorificabil și naturale ale zonei economice și ale platoului
continental. Aria acestor bunuri poate fi lărgită prin adăugarea altor bunuri care formează
obiectul exclusiv al proprietății publice. De exemplu, conform art.5 din Legea nr.18/ 1 991, au
acest caracter terenurile care prin natura lor sunt de uz public, iar în art.4 aliniatul ultim din
aceeași lege se precizează că aparțin proprietății publice terenurile afectate unei utilități
publice.14
Bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea Regiilor Autonome, instituțiilor
publice sau pot fi considerate închiriate, astfel că se admite o anumită circulație a lor ( art.13 5
alin.2, Constituția României 1991).
Determinarea bunurilor proprietate privată se face pe cale indirectă pri n excluderea
12 I. Pascu, M. Gorunescu – Drept penal – partea speciala, Editura Hamangiu 2008, pag. 137
13 Constituția României – art.135 , Editura Steaua Nordului, București, 200 5
14 Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobri noiu, Ilie Pascu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Valerică Lazăr,
Drept Penal – Partea specială, Editura Europa Nova, București, 1999, pag.195
8 celor care fac parte din sfera proprietății publice, indiferent dacă bunurile se găsesc în stăpânirea
unei persoane fizice ori dacă ele se află în proprietatea statului sau a unor persoane particulare.
Prin urmare, proprietatea privată poate a vea atât statul, cât și cetățenii, precum și persoanele
juridice. Bunurile Regiilor Autonome, altele decât cele aparținând proprietății publice și date
spre administrare, nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată a statului. La fel,
bunuril e unei Societăți Comerciale la care statul deține majoritatea capitalului social, cu excepția
bunurilor ce aparțin proprietății publice care i le -a încredințat sub forma concesionării sau
închirierii.15
1.2 Precedente legislative
1.2.1 Tâlhăria în Codul Penal de la 1864
Vechile noastre legiuiri penale, începând cu pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru
învățături, din 1646) și Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652) și sfârșind cu condicele
penale ale lui Alexandru Sturza (din 1826) în Moldova și a lui Barbu Știrbei (din 1850) în
Muntenia, conțineau dispoziții cu privire la infracțiunile patrimoniale .
Codul Penal Român din 1864, copiat aproape în întregime după Codul Penal Francez,
conținea în capitolul privitor la "Crime și delicte contra proprietă ților" dispoziții inspirate, în
marea majoritate, din Codul Penal Prusian (art.306 -380).
În Codul Penal de la 1864, în grupul infracțiunilor contra proprietății erau incluse și
unele infracțiuni care aveau numai indirect legătură cu ocrotirea avutului.
Codul Penal de la 1864 prevedea infracțiunea de tâlhărie în dispozițiile sale din art.317 –
320, atât în forma simplă, cât și în forme agravate în raport cu mijloacele de constrângere
folosite și cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria era calificată crim ă, fiind sancționată și
prin diferite legi speciale.16
1.2.2 Tâlhăria în Codul Penal de la 1936
În Codul Penal de la 1936, cadrul infracțiunilor contra patrimoniului a fost restrâns la
limitele sale firești, iar toate infracțiunile care fuseseră în mod ne potrivit încadrate în Codul
Penal de la 1864 au fost așezate în despărțăminte corespunzătoare obiectului lor juridic. Tâlhăria
15 Gheorghe Nistoreanu și colectivul, op. c it., pag. 196
16 Dongoroz Vintilă, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Luci nescu, A. Nemes, M. Popovici, P. Sarbulescu, V.
Stoican, " Noul Cod Penal si Codul penal anterior prezentare comparativa' ', Editura Politica, București, 1968, pag.
116
9 este reglementată în Titlul XIV – Crime și delicte contra patrimoniului, Capitolul II, Secțiunea 1,
art. 529 – 534, într -o varian tă tip și în altă formă – asimilată în 3 variante agravate, fără a se face
distincție dacă bunul ce formează obiectul material al infracțiunii aparține patrimoniului privat
sau public, astfel:
art.529 – varianta tip – avea următorul cuprins:
Acela care ia prin violentă sau amenințare un lucru mobil, ce nu -i aparține, din
posesiunea sau detenția altuia, în scopul de a și -l însuși, pe nedrept, comite delictul de tâlhărie și
se pedepsește cu închisoare corecțională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 10. 000 lei și
interdicție corecțională de la 2 la 5 ani;
art.530 – varianta asimilată – avea următorul cuprins:
Se socotește, de asemenea, că a săvârșit delictul de tâlhărie și se pedepsește potrivit
articolului precedent:
1. Acela care, surprins în flagran t delict de furt, întrebuințează violența sau amenințarea
în scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele delictului, ori de a asigura scăparea sa
sau a coparticipanților săi;
2. Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus -o în acest scop în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, prin narcotice sau alte mijloace;
3. Acela care obține prin violență sau amenințare semnătura sau remiterea unui act,
unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte juridice;
art.53 1- varianta agravată – avea următorul conținut:
Tâlhăria se pedepsește cu închisoare corecțională de la 5 la 12 ani, amendă de la 10.000
la 20.000 lei și interdicție de la 3 la 15 ani, când este săvârșită :
1. în timpul nopții;
2. pe drumuri sau în piețe publice;
3. de două sau mai multe persoane;
4. de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau travestite;
5. de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau o parte din ele,
arme sau narcotice;
6. prin bătăi sau rele trat amente care au cauzat victimei vreo vătămare gravă a sănătății
sau integrității corporale;
art.532 – tâlhăria este comisă și se pedepsește cu muncă silnică de la 10 la 15 ani și
degradarea civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri:
1. când s -a întrebui nțat forța;
2. când s -a cauzat vreo vătămare a integrității corporale sau a sănătății din cele
prevăzute la art. 473 ori s -au săvârșit și tentative de omor.
10 art.533 – crima de tâlhărie se pedepsește cu muncă silnică pe viață când s -a cauzat
moartea victimei .
Prin Decretul nr. 192, publicat în Buletinul Oficial nr. 67 din 5 august 1950, în Codul Penal din
1936 s -au introdus în cadrul Titlului XIV, Capitolul II, "unele infracțiuni contra avutului
obștesc" cu un regim de sancționare mai sever în cadrul acestuia din urmă.17
1.2.3 Tâlhăria în Codul Penal de la 1968
Față de precedentele acte legislative, cadrul infracțiunilor contra avutului personal sau
particular a primit în Codul Penal de la 1968 o reglementare diferită. Infracțiunile contra
avutului personal s au particular au fost concentrate în texte incriminatoare mai cuprinzătoare,
așa încât faptele care în codul anterior se încadrau în texte diferite, în Codul Penal de la 1968
sunt cuprinse în acelasi text, cu o corectă încadrare juridică (exemplu: furt, tâ lhărie, gestiune
frauduloasă, etc.).
În Codul Penal de la 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când este comisă
contra avutului personal sau particular, într -o variantă simplă și două agravate, iar când este
comisă contra avutului public – în Titlul IV, de asemenea într -o variantă tip și două agravate,
deosebirea fiind marcată prin prisma secțiunii (pedeapsa este mai severă când tâlhăria este
comisă contra avutului public), astfel:
art. 211 :
– varianta tip – avea următorul cuprins:
Furtul săv ârșit prin întrebuințare de violențe ori prin punerea victimei în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de
mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca
făptuitorul să -și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
-variantele agravate – aveau următorul conținut
Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată de art.180, alin.2, iar vătămarea a necesitat pentru
vindecare îngrijiri m edicale mai mult de 10 zile sau vreuna din urmările arătate în art.181,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă a avut vreuna din urmările arătate la art.182,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la
20 ani și interzicerea unor drepturi.
17 Dongoroz Vintilă, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes, M. Popovici, P . Sarbulescu, V.
Stoican, " Noul Cod Penal si Codul penal anterior prezentare comparativa' ', Editura Politica, București, 1968, pag.
123
11 art.225 : Incriminează tâlhăria produsă în dauna avutului public :
– variantele agravate – aveau următorul conținut:
Când tâlhăria a avut con secințe grave sau vreuna din urmările prevăzute în art.181 sau
în art.182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea
parțială a averii.
Comparând textul ce incriminează tâlhăria în Codul Penal din 1936 cu cel cu prins în
Codul Penal din 1968, pe lângă elementele relevate mai sus ce diferențiază cele două legi mai
există o substanțială deosebire, în sensul că în Codul Penal din 1968 nu sunt prevăzute alte
circumstanțe agravante speciale ca acelea din Codul Penal di n 1936 – de pilda tâlhăria comisă
prin întrebuințarea de narcotice, de cruzimi, prin efracție, escaladare – ele putând fi reținute ca
circumstanțe agravante în baza art.75 din Codul Penal ce duc la aplicarea unor pedepse mai
severe.18
1.2.4 Tâlhăria prevăz ută în Codul Penal actual . Modalități normative.
(Legea nr. 15/1968)
Având în vedere necesitatea punerii de acord a legii penale cu prevederile
constituționale și realitățile prezente ale societății actuale, a fost revizuit Codul Penal prevăzut în
Legea nr. 15/1968, prin adoptarea Legii 140/ 1996 pentru modificarea și completarea Codului
Penal, publicată în Monitorul Oficial nr.289 din 14 noiembrie 1996 .
Astfel tâlhăria este reglementată în Titlul III al Codului Penal, indiferent dacă este
comisă contra p atrimoniului privat sau public. Denumirea Titlului III din actualul Cod Penal
"Infracțiuni contra avutului personal sau particular" a primit denumirea de "infracțiuni contra
patrimoniului ", iar Titlul IV denumit "Infracțiuni contra avutului public" a fost abrogat.
În Codul Penal modificat a rămas infracțiunea de tâlhărie prevăzută de:
art.211 – cu următorul cuprins:
Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în
stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori
pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopții;
18 Dongoroz Vintilă, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes, M. Popovici, P. Sarbulescu, V.
Stoican, " Noul Cod Penal si Codul penal anterior prezentare comparativa' ', Editura Politica, București, 1968, pag.
128
12 c) într -un loc public sau într -un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de
ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 ani, dacă tâlhăria a fost săvârșită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană avînd asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă;
c) într -o locuință sau în dependințe ale acesteia;
d) în timpul unei calamități;
e) a avut una din urmările arătate în art. 182.
Tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Față de vechea reglementare, primul aliniat a rămas neschimbat, cu excepția
cuantumului pedepsei care s -a mărit de la minimul general de 2 a ni la minimul general de 3 ani,
iar maximul general de 7 ani s -a mărit maximul general de 18 ani.
Aliniatul 2 a fost modificat, fiind introduse trei circumstanțe agravante care ridică
cuantumul pedepsei cu 2 ani, atât la minimul, cât și la maximul general, în cazul în care
infracțiunea se comite în vreuna din aceste circumstanțe (de la 5 la 20 ani).
A fost introdus alinatul 2^1 având 5 circumstanțe agravante în care se ridică cuantumul
pedepsei minime cu 2 ani, în cazul în care infracțiunea se comite în vre una din aceste
circumstanțe pedeapsa este de la 7 la 20 ani.
Litera e) de la aliniatul 2^1 face referire la art.182, care precizează urmările ce dau
infracțiunii caracter de mai mare periculozitate. Urmările infracțiunii prevăzute la art.182 se
referă la numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare – respectiv să
fie mai mult de 60 de zile sau dacă victima a suferit una din următoarele consecințe: pierderea
unui organ, încetarea funcționării acestuia, o infirmitate fizică or i psihică, sluțirea, avortul ori
punerea în primejdie a vieții persoanei.
Aliniatul 3 a fost de asemenea modificat, atât în ceea ce privește conținutul – fiind
introdusă precizarea consecinței deosebit de grave pe lângă cea existentă, care a avut ca urmare
moartea victimei, cât și în ceea ce privește cuantumul pedepsei – minimul general fiind mărit de
la 7 ani la 15 ani și maximul general de la 20 la 25 de ani.
Mărirea cuantumului pedepsei la infracțiunea de tâlhărie apare ca o necesitate obiectivă
a stopăr ii fenomenului infracțional, față de creșterea acestuia într -un ritm accelerat, în ultima
perioadă.
Împrejurarea de agravare este prevăzută de litera c) alin. 2 – tâlhăria săvărșită într -un
loc public sau într -un mijloc de transport.
Cu privire la cea de a doua teză: tâlhăria săvârșită într -un mijloc de transport, în
13 literatura juridică s -a exprimat opinia că această agravantă există atunci când fapta se săvârșește
într-un mijloc de transport în comun19, precum și opinia că va exista această agravantă și c ând
fapta se săvârșește în orice mijloc de transport20.
Consideram corectă cea de -a doua opinie, pentru că legiuitorul a folosit sintagma
"mijloc de transport" și nu "mijloc de transport în comun" (cum se prevede la furtul calificat),
sfera celei de -a doua noțiuni fiind evident mai largă, cuprinzând și sfera mijloacelor de transport
în comun.
Trebuie reținut, așadar, că protecția instituită prin această împrejurare calificată a
infracțiunii de tâlhărie se extinde la totalitatea mijloacelor de transport, atât cele care transportă
prin natura lor persoane în comun sau individual, cât și cele care transportă ocazional persoane
indiferent care este mijlocul de transport în care se comite fapta. Este suficient ca tâlhăria să se fi
comis într -un mijloc de transport în care să existe atât făptuitorul, cât și victima.
Împrejurarea de agravare de la litera c) alin.2^1 – tâlhăria săvârșită într -o locuință sau în
dependințe ale acesteia.
Această împrejurare de calificantă este specifică tâlhăriei, pentru că nu se întâlne ște
între elementele circumstanțiale ale infracțiunii de furt calificat, iar prin instituirea ei se
realizează protejarea sporită a dreptului persoanei la folosirea în deplină siguranță a locului în
care își trăiește viața intimă și în care își păstrează b unurile care -i aparțin.
În literatura juridică, "locuința" a fost definită ca fiind un loc destinat efectiv și actual
uzului domestic al uneia sau mai multor persone indiferent dacă este închis sau parțial deschis,
stabil sau mobil, dacă este destinat spec ial acestui scop ori nu este destinat (cort, coliba, garaj,
etc.), dacă reprezintă o locuință permanentă sau trecătoare (camera de hotel, cabina unui vapor,
etc.); es ențial este să fie folosită, în fapt, efectiv pentru nevoi legate de viața domestică a
persoanei (repaus, alimentare, etc)21.
Prin "dependințe" se înteleg locurile accesorii ale locuinței, cum ar fi: bucătăria,
camera, pivnița, magazia, terasa, etc., deci locurile care, direct sau indirect, sunt în relație de
dependență față de locuință22.
Tâlhăr ia, fiind o infracțiune contra patrimoniului, prin incriminarea ei în forma simplă
sau agravată s -a urmărit, în primul rând, apărarea patrimoniului persoanei, a bunurilor acesteia,
pentru sustragerea cărora făptuitorul ar putea intra în locurile în care su nt ținute astfel de bunuri,
respectiv în locuința sau dependințele locuinței subiectului pasiv, fapta fiind mai gravă când se
19 Revista de Drept penal, anul IV, nr. 1/1997, pag. 37, Asociația Română de Științe Penale
20 Vintilă Dongoroz și colectivul – Noul Cod Penal și Codul a nterior. Prezentare comparativă, Editura Politică,
București, anul 1968, pag. 138 – 139
21 Vintilă Dongoroz și colectivul, Noul Cod Penal și Codul anterior. Prezentare comparativă, Editura
Politică, București, anul 1968, pag. 140
22 Ibidem 21
14 comite în acest loc.23
Prin această împrejurare de agravare s -a urmărit, deci, în primul rând protecția bunurilor
și, în al doilea rând, protejarea persoanei la folosirea liniștită a locului în care își trăiește viața
intimă.
art.222 – prevede că tentativa la infracțiunea de tâlhărie se pedepsește.
1.2.5 Tâlhăria prevazu tă în Noul Cod Penal. (Legea nr. 286/2009)
1.2.5.1. Aspect e generale privind Noul Cod Penal al României (Legea nr. 286/2009)
Elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluția
legislativă a oricărui stat. În România, decizia de a se trece la elaborarea unui nou Cod penal nu
a fos t o simplă manifestare a voinței politice, ci a reprezentat, în egală măsură, un corolar al
evoluției economico -sociale, dar și a doctrinei și jurisprudenței și a avut la bază o serie de
neajunsuri existente în actuala reglementare.24
Codul penal actual, a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968, și se află în vigoare din 1
ianuarie 1969 și deși, începând cu anul 1990 s -a constatat o preocupare constantă de înlăturare a
unor reglementări incompatibile cu exigențele statului de drept, modificările operate nu au f ost –
și nici nu puteau fi în măsură – să determine o modificare structurală a reglementării penale
române.
Actualul regim sancționator penal reglementat de Codul penal în vigoare, supus unor
frecvente intervenții legislative asupra diferitelor instituții, a condus la o aplicare și interpretare
neunitară, lipsită de coerență a legii penale, cu repercusiuni asupra eficienței și finalității actului
de justiție.
În acest context, la 24 iulie 2009 s -a publicat în Monitorul Oficial al României, partea I,
nr. 510 din 24 iulie 2009 noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009). Noul Cod penal urmărește
îndeplinirea următoarelor obiective:
– crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor
inutile de norme în vigoare existente în actualul Cod penal și în legile speciale;
– simplificarea reglementărilor de drept substanțial, menită să faciliteze aplicarea lor
unitară și cu celeritate în activitatea organelor judiciare;
23 Vintilă Don goroz și colectivul, Noul Cod Penal și Codul anterior. Prezentare comparativă, Editura
Politică, București, anul 1968, pag. 141
24 Infrac țiunea de tâlhărie potrivit Noului Cod penal, Eduard Dragomir, www.studiijur idice.ro , februarie 2012
15 – asigurarea satisfacerii exigențelor decurgând din principiile fundam entale ale
dreptului penal consacrate de Constituție și de pactele și tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte;
– transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul
Uniuni i Europene;
– armonizarea dreptului penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale
Uniunii Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală bazată pe recunoaștere și
încredere reciprocă.25
1.2.5.2. Tâlhăria potrivit Noului Cod penal (Legea nr. 286/2009). Privire
comparativă față de vechiul cod
Referitor la incriminarea infracțiunii sau infracțiunilor de tâlhărie, înainte de orice
comentariu vom reda comparativ cele două texte legale, din vechiul și noul cod penal, care
reglementează infracțiunile de tâlhărie:26
Codul penal în vigoare
Art. 211. Tâlhăria.
(1) Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei
în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de î ntrebuințarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori
pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
(2) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejur ări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopții;
c) într -un loc public sau într -un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de
ani.
(2^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fos t săvârșită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă;
c) într -o locuință sau în dependințe ale acesteia;
d) în timpul unei calamități;
e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182.
25 Infrac țiunea de tâlhărie potrivit Noului Cod penal, Eduard Dragomir, www.studiijuridice.ro , februarie 2012
26 Ibidem 25
16 (3) Tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
Art. 233. Tâlhăria. Furtul săv ârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin
punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urme lor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea
de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 234. Tâlhăria calificată.
(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea u nei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într -un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violar e de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani
și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoarea de la 5
la 12 ani.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.
Dacă avem în vedere structura celor două coduri, observăm în primul rând că, față de
actualul cod (încă în vigoare la momentul redactării acestui studiu), Noul Cod penal – Legea nr.
286/20 09 a incriminat distinct în două articole separate (art. 233 și art. 234) pe de o parte,
infracțiunea de tâlhărie în formă simplă și pe de altă parte, infracțiunea de tâlhărie în formă
calificată. Cele două infracțiuni au fost reglementate alături de pirat erie în cadrul Capitolului II
al Titlului II din noul Cod – „Tâlhăria și pirateria”.27
Mai mult decât atât legiuitorul Noului Cod penal a reglementat în cadrul aceluiași
articol cele mai grave forme ale tâlhăriei și pirateriei, și anume cele urmate de moart ea victimei:
Art. 236. Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei. Dacă faptele prevăzute în
art. 233 -235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
27 Infrac țiunea de tâlhărie potrivit Noului Cod penal, Eduard Dra gomir, www.studiijuridice.ro , februarie 2012
17 Referitor la sancțio narea tentativei, de asemenea, reglementarea se face în cadrul unui
articol comun atât pentru tâlhărie, cât și pentru piraterie:
Art. 237. Sancționarea tentativei . Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 233 -235 se
pedepsește.
Așadar, din prezentarea cadrului legal, reținem că în Capitolul II (din cadrului Titlului
II – Infracțiuni contra patrimoniului) sunt incriminate tâlhăria în varianta tip, tâlhăria calificată și
pirateria, fiind păstrate în mare parte dispozițiile din Codul penal în vigoare, cu p recizarea că s -a
renunțat la unele dintre elementele circumstanțiale de agravare prevăzute de legea în vigoare.
Este vorba despre tâlhăria săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, în timpul unei
calamități sau într -o locuință ori în dependințe al e acesteia. Rațiunea modificării rezidă în aceea
că primele două împrejurări sunt prevăzute, cu un conținut apropiat, ca și circumstanțe agravate
legale, iar ultima împrejurare a fost reformulată.28
De asemenea, au fost introduse noi ipoteze de agravare, in cidente în ipoteza în care
fapta se săvârșește „asupra unui mijloc de transport” sau prin simularea de „calități oficiale”, în
condițiile în care practica judiciară a semnalat cazuri relativ frecvente în care infractorii recurg la
asemenea procedee.
Urmare a praeterintenționată constând în moartea victimei în cazul tâlhăriei și pirateriei
a fost prevăzută într -un text distinct și comun.29
Dispoziții interesante, cu impact și în cazul infracțiunii de tâlhărie se regăsesc și în
partea generală a noului Cod pena l, în cadrul dispozițiilor ce reglementează concursul de
infracțiuni. Astfel, în materia sancționării concursului a fost introdusă o dispoziție de excepție,
care permite ca în situația comiterii mai multor fapte deosebit de grave, instanța să poată aplica
pedeapsa detențiunii pe viață, chiar dacă aceasta nu a fost stabilită pentru niciuna dintre
infracțiunile concurente. Spre exemplu, autorul a comis 4 fapte de viol sau tâlhărie urmate de
moartea victimei și pentru fiecare instanța a stabilit câte o pedeaps ă de 20 de ani. Aplicând
sistemul clasic de sancționare a concursului, s -ar putea adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor
de cel mult 10 ani, cu toate că față de numărul și gravitatea infracțiunilor comise se justifică
aplicarea detențiunii pe viață. De ac eea, art. 39 alin. (2) oferă judecătorului această posibilitate,
urmând a se aprecia de la caz la caz dacă o asemenea opțiune este sau nu justificată.30
28 Infrac țiunea de tâlhărie potrivit Noului Cod penal, Eduard Dragomir, www.studiijuridice.ro , februarie 2012
29 Ibidem 28
30 Ibidem 28
18 CAPITOLUL 2
Analiza c onținutul ui legal al tâlhăriei și sanc ționarea acest eia
2.1 Noțiune, caracteriz are și condiții preexistente ale tâlhăriei
2.1.1 Noțiune și caracterizare
Tâlhăria este fapta persoanei care pentru comiterea acțiunii de furt sau pentru păstrarea
bunurilor furate ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau înlaturarea pericolului de a fi prinsă
recurge la violențe, amenintări sau alte constrângeri îndreptate împotriva altei persoane.
În Codul Penal în vigoare, tâlhăria este incriminată :
art.211 prevede:
-varianta tip :
"Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei
în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea de
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori
pentru ca făptuitorul să -și asigure s căparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
-variante agravate :
„Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopții;
c) într -un loc public sau într -un mijloc d e transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 ani, dacă tâlhăria a fost săvârșită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paraliz antă;
c) într -o locuință sau în dependințe ale acesteia;
d) în timpul unei calamitați;
e) a avut vreuna din urmările arătate în art.182.
Tâlhăria care a produs consecințe deosebit, de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei se ped epsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”
Deci furtul constituie acțiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei, iar folosirea
violenței, a amenințărilor sau a altor forme de constrângere constituie acțiunea adiacent ă
(secundară), de particularizare a acțiunii principale.
19 Infracțiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de vedere social,
care se răsfrâng direct împotriva relațiilor care asigură existența și dezvoltarea avutului privat și
public.
Tâlhăria este o infracțiune gravă, o faptă profund antisocială, reprezentând un grad de
pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva căruia se îndreaptă.
Gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, gradul de pericol social al acestei fapte rezi dă
din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte normele care
protejează viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme care
asigură existența și dezvoltarea avutului.31
Infracțiunea de tâlhă rie trebuie privită ca o infracțiune gravă, nu numai în formele ei
agravante, întrucât pericolul social al acestei fapte rezultă și din săvârșirea acesteia în forma
simplă.
Spre deosebire de alte infracțiuni care aduc atingere avutului, existența infracțiu nii de
tâlhărie presupune și întrebuințarea de violențe, amenințări sau alte forme de constrângere care
pot leza și integritatea fizică sau psihică a persoanei prejudiciate material.
Întrebuințarea actelor de constrângere sporește gradul de pericol social al tâlhăriei,
întrucât prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în starea de
inconștiență sau neputința de a se apăra, se anihilează opoziția victimei, violența servind ca
mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat, înlaturarea urmelor infracțiunii sau
scăparea făptuitorului.32
Prin întrebuințarea violenței ca element al naturii obiective a infracțiunii de tâlhărie se
aduce atingere relațiilor sociale privind viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea care
formează obiectul juridic special adiacent al tâ lhăriei.
În conținutul obiectiv al tâlhăriei sunt conjugate două acțiuni distincte (furt și tâlhărie),
"tâlhăria este o acțiune complexă constituind o unitate legală în care sunt absorbite două
activită ți specifice, legate între ele printr -un raport de la mijloc la scop și prin aceeași
rezoluție infracțională"33.
Scopul principal urmărit de către făptuitor este comiterea furtului, violența sau
amenințarea constituind doar un mijloc pentru realizarea acest ui scop. De aceea, legiuitorul a
inclus tâlhăria în categoria infracțiunilor contra patrimoniului și nu în categoria infracțiunilor
contra persoanei.
31 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Drept penal român – Curs selectiv pentru licență, Editura Press Mihaela S.R.L. ,
București, 1997, pag. 373
32 C. Bulai, A. Fili paș, C. Mitrache, op. cit., pag. 374
33 Oliviu Augustin Stoica, Drept Penal, Partea Speciala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, anul 1976, pag. 212
20 2.1.2 Condi ții preexistente
2.1.2 .1 Obiectul infractiunii de tâlhărie
Obiectul juridic generic
Caracteriz ată ca o infracțiune contra patrimoniului, tâlhăria are ca obiect juridic relațiile
sociale de ordin patrimonial; acesta este constituit din relațiile sociale a căror formare,
desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin apărarea patrimoniului, mai ales s ub aspectul
drepturilor reale privitoare la bunuri, sub aspectul obligației de a menține poziția fizică a bunului
în cadrul patrimoniului, aceasta făcând parte din gajul general al creditorilor chirografari34.
Obiectul juridic special
Obiectul juridic spec ial al infracțiunii de tâlhărie îl constituie, pe de o parte, relațiile
sociale de ordin patrimonial care nu s -ar putea desfășura normal fără apărarea situației de fapt a
bunurilor mobile în sfera patrimonială a persoanei care are la dispoziția sa acele bu nuri – acesta
fiind obiectul juridic special principal, iar pe de altă parte relațiile sociale privind persoana a
căror desfășurare normală nu ar fi cu putință fără apărarea vieții, integrității corporale, sănătății
sau libertății persoanei – acesta consti tuind obiectul juridic secundar sau adiacent.35
Fiind o infracțiune complexă, tâlhăria are două obiecte juridice speciale, din care unul
este principal, iar celălalt secundar.
Obiectul juridic principal al ocrotirii penale în cazul infracțiunii de tâlhărie constă în
relațiile sociale de ordin patrimonial a caror existență și dezvoltare sunt condiționate de
menținerea situației de fapt, adică poziția fizică pe care o are un bun mobil în sfera patrimonială
a unei persoane .36
Tâlhăria este o infracțiune care se comite printr -o acțiune de sustragere, de schimbare
ilicită a situației de fapt pe care o avea bunul înainte de comiterea infracțiunii. În această situație
ocrotirea relațiilor sociale de ordin patrimonial este asigurată prin mijloace de drept penal.
Obiec tul juridic secundar constă în relațile sociale referitoare la viața, integritatea
corporală sau libertatea persoanei.
Aceste relații sociale constituie obiectul juridic secundar al tâlhăriei, deoarece, în
conținutul complex al acestei infracțiuni, întrebu ințare a violențelor, a amenințărilor sau a
celorlalte mijloace de constrângere a persoanei constituie, în raport cu furtul, numai o activitate
cu caracter secundar. Pentru exemplificare, în acest sens, redăm următoarea speț ă:
34 Gheorghe Nistoreanu si colectivul, op. cit., pag. 193
35 Vintilă Dongoroz și colectivul , op. cit. ,Vol. III, pag. 484
36 Ibidem 35
21 În seara zilei de 26 iunie 20 09, în jurul orei 23, inculpatul C.N., împreună cu doi
martori s -au întâlnit cu numiții S.G. și B.D. Inculpatul a lovit victima S.G., cauzându -i leziuni ce
au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale, luându -i acestuia ceasul de la mână ș i
scurta în care se găseau 35 lei, apoi a lovit și a luat cu forța pe victima B.D. și a dus -o pe malul
râului Timiș, în Caransebeș, a violat -o, sustrăgându -i și suma de 8 0 lei.37
Așadar, prin acțiunea ilicită a inculpatului s -a adus atingere atât integrității corporale,
cât și onoarei victimelor.
În ceea ce privește obiectul juridic principal "prin incriminarea tâlhăriei se apără situația
de fapt, pe care o au bunurile în sfera patrimonială a persoanei fizice sau juridice private sau
publice, îndreptățite să p ăstreze la dispoziția sa acele bunuri."38
Obiectul juridic adiacent va fi determinat de "felul acțiunii adiacente: viața, integritatea
corporală și sănătatea persoanei fiind adiacente față de valorile sociale patrimoniale care
constituie obiectul principal al faptei."39
Obiectul material
Dat fiind că tâlhăria este o unitate infracțională complexă, obiectul său material poate fi
privit atât în raport cu acțiunea principală (de furt), cât și cu acțiunea secundară (adiacentă), deși
pentru existența infracțiunii de tâlhărie nu este necesar ca acțiunea adiacentă să aibă un obiect
material.
Obiectul material al infracțiunii de tâlhărie în raport cu acțiunea principală este bunul
mobil asupra căruia s -a executat acțiunea de sustragere, de luare fără drept.
Pentru ca un bun mobil să poată forma obiectul material al infracțiunii de tâlhărie
trebuie să se afle în posesia sau detenția unei persoane "să fie situat de fapt în sfera patrimonială
a unei persoane".40 Nu pot forma obiect material al tâlhăriei lucrurile care nu se află în stăpânirea
efectivă a unei persoane (res nulius – lucrurile sau bunurile abandonate).
Pot constitui obiect material al infracțiunii de tâlhărie, atât bunurile materiale, cât și cele
neanimate, cu excepția imobilelor care prin natura lor nu pot f orma obiectul acțiunii de
sustragere . Cu toate că imobilele nu pot face obiectul infracțiunii de sustragere, părți ale acestora
pot face obiectul acțiunii de sustragere (exemplu: țigla de pe o casă – care face parte integrantă a
imobilului – poate face obi ectul infracțiunii de sustragere, și deci a infracțiunii de tâlhărie).41
37 Sent. Pen. nr. 2853/2010, dos. 2890/2010, Judecătoria Caransebeș (nepublicată)
38 Vintilă Dongoroz și colectivul, Noul Cod Penal și Codul anterior, Editura Politică, București 1968, pag. 140
39 Vintilă Dongoroz și colectivul, op. cit., pag. 220
40 Dongoroz Vintil ă și colaboratorii, Explica tii teoretice ale Codului penal român, Volumul III, Ediția a Il-a,
Editura Academiei Române, Editura AII Beck, 2003, pag..459
41 Ibidem 40
22 Imobilele, în totalitatea lor sau în parte, fac obiectul infracțiunii de tulburare de posesie.
Între obiectul material al infracțiunii de tâlhărie și cel al infracțiunii de furt nu exi stă
vreo deosebire cantitativă sau calitativă. Poate exista tâlhărie când fapta privește chiar un singur
bun de mică valoare: fapta inculpatului de a urmări victima la plecarea din restaurant și
ajungând -o din urmă, lovind -o cu un briceag și luându -i suma de 90 lei, constituie infracțiunea
unică de tâlhărie.42
Raportat la acțiunea adiacentă, în cazul în care ea se realizează prin violențe, obiectul
material al acesteia este corpul persoanei asupra căreia se exercită acțiunea.43 Dar obiectul
material al acțiun ii adiacente poate fi și un lucru.
După caz și în funcție de natura acțiunii adiacente: violența poate consta în ruperea
hainelor, sustragerea ochelarilor, deposedarea de mijloace de apărare; amenințarea poate consta
în demontarea unor piese de la vehiculu l victimei, expusă să rămână astfel pe drum sau în
stropirea cu benzină a mărfurilor aflate într -un camion pentru a le da foc; constrângerea victimei
prin legare sau narcotizare. Atunci când făptuitorul săvârșește acte de violență asupra unor
lucruri, tre când la distrugerea acestora, în măsura în care prin aceste acțiuni se insuflă victimei o
temere se înfăptuiește în realitate amenințarea ei. Bunurile asupra cărora s -a exercitat acțiunea de
distrugere constituie elemente constitutive ale infracțiunii prev ăzute la art. 217 Cod Penal,
acțiunea de distrugere constând într -o activitate materială distinctă, comisă cu o rezoluție
infracțională, de asemenea, distinctă de cea de tâlhărie.44
În acest sens Tribunalul Suprem a statutat ca "fapta inculpaților, care dup ă ce au sustras,
prin violențe, bunurile aparținând persoanei vătămate – ceea ce constituie infracțiune de tâlhărie –
au distrus buletinul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și diverse
fotografii găsite în portmoneul furat, constituie infracțiunea de distrugere prevazută de art. 217
Cod Penal.45
2.1.2.2 Subiecții infracțiunii de tâlhărie
Subiect activ la infracțiunea de tâlhărie poate fi orice persoană fizică, fără a fi necesar
ca aceasta să întrunească o anumită calitate s pecială.
Subiectul activ nemijlocit – poate fi o singură persoană. În general, tâlhăria se comite
de mai multe persoane care cooperează ocazional sau sunt organizate în bandă.
42 Trib. Suprem., Sect. pen., dec. nr. 2947/1984, C .D. 1984
43 Teodor Vasiliu si coletivul : Codul Penal comentat si adnotat, Partea speciala, voI. 1, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 293
44 Vintila Dongoroz si colectivul: op. cit., Vol. III, pag. 458
45 Trib. Supr., Sect. pen. nr. 2580/1978, "R.R..D." nr. 2/1974, pag. 168
23 În cazul în care mai multe persoane și -au dat contribuția la comiterea faptei, ei sunt
subiecți activi ai infracțiunii, chiar dacă nu au contribuit decât la acțiunea de furt, iar alții numai
la realizarea actelor de violență. Cu privire la această problemă, Tribunalul Suprem a precizat că
"dacă unul dintre inculpați a amenințat victi ma, iar celălalt a deposedat -o de bunul sau, ambii
inculpați sunt coautori ai infracțiunii de tâlhărie comisă; deși fiecare inculpat a desfășurat acte
materi ale distincte de ale celuilalt, amândoi au cooperat nemijlocit la comiterea infracțiunii
prevăzută de art.211 Cod Penal, prin acțiuni care se completează reciproc.46
Astfel, în mod corect, Judecătoria Reșița, prin Sentința penală nr.832/2008 , a reținut în
sarcina autorilor infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211, alin.1 – Cod Penal, condamnând pe
inculpatul B.P. la 3 ani închisoare, iar pe inculpatul T.V. tot la 3 ani de închisoare. În fapt, s -a
reținut că în seara zilei de 30 mai 2008 inculpații au consumat împreună băuturi alcoolice la
restaurantul "Terasa Trandafirilor" din Reșița.
Plecând din re staurant, în drum spre casă, aceștia s -au întâlnit cu victima T.P..
Inculpatul B.P. s -a repezit la victima T.P. și a imobilizat -o, în timp ce inculpatul T.V. a
dezbrăcat victima de haină și, luând -o, au fugit la căminul de nefamiliști unde locuiau.
Inculpa ții au fost urmăriți de victimă, care le -a cerut haina. Inculpații au refuzat să
restituie haina, iar inculpatul B.P. a aplicat acesteia cateva lovituri cu pumnul. Sesizată, Poliția a
intervenit reținând pe inculpați. Recursul inculpaților a fost respins d e Tribunalul Județean
Cara ș-Severin cu Decizia nr.456/2008 .47
În privința participației penale realizată sub forma complicității, în practica judiciară a
Tribunalului Suprem s -a stabilit că "dacă complicele a avut cunoștință că furtul la comiterea
caruia a înțeles să contribuie, prin acte de ajutor, va fi comis prin punerea victimei în stare de
inconștiență în urma folosirii de narcotice, fapta sa urmează să fie calificată drept complicitate la
infracțiunea de tâlhărie chiar dacă a comis sustragerea în alt m od și anume întrebuințând
violența, deoarece el a știut că furtul va fi comis, oricum, în condițiile uneia dintre modalitățile
de realizare a laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie și a voit să participe la comiterea
infracțiunii.48
Dacă unul din part icipanții la furt, prins de persoana vătămată și imobilizat, cheamă în
ajutor, pentru a -l apăra, pe un alt participant care comite în acest scop acte de violență împotriva
persoanei vătămate, cel dintâi inculpat comite, de asemenea, infracțiunea de tâlhări e și nu pe cea
de furt – soluția se impune în raport cu prevederile art.28, alin.2, Cod Penal, potrivit cărora
circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng și asupra participanților în măsura în care le -au
46 Trib. Supr., Sect. pen. nr. 4605/197 1, "R.R.D." nr. 7/1992, pag. 161
47 Dosar pen. nr. 2415/2008 Judecatoria Resita ,jud. Caras -Severin, (sent. nepublicata)
48 Trib. Supr., Sect. pen. nr. 2762/1976, "R.R.D. n";199 6, pag. 73
24 cunoscut sau le -au prevăzut; ori chemând în ajut or, pentru a -l scăpa, pe cel de -al doilea inculpat,
primul a prevăzut în mod neîndoielnic, că acesta va întrebuința violența, deoarece, altfel, nu era
de conceput să scape din imobilizarea în care îl ținea partea vătămată.49
În speță, s -a reținut că, pe tim p de noapte, inculpatul J.C. împreună cu A.V. –
condamnați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie – au spart geamul portierei din dreptul
volanului de la autoturismul parții vătămate, inculpatul J.C.a deschis portiera, a intrat în mașină
și a sustras 12 casete audio pe care le -a dat celui de -al doilea inculpat, care stătea alăuri de pază.
În acel moment, a apărut partea vătămată care l -a surprins pe inculpat în interiorul
autoturismului și l -a imobilizat. Nereușind să scape, deși a încercat, acesta l -a chemat în ajutor
pe A.V., care s -a apropiat de cei doi și a lovit cu o piatra în față pe partea vătîmată, fracturându -i
3 dinți. În urma agresiunii, inculpatul a reușit să se elibereze.
Ca atare, violența folosită de unul din inculpați pentru a asigura scăp area celuilalt,
circumstanța de fapt, prevăzută de acesta, se răsfrânge asupra lui și, ca urmare, fapta sa
constituie, de asemenea, infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 Cod Penal, chiar dacă el nu
a comis acte proprii de violență pentru a scăpa.
În privința participației penale realizată sub forma complicității, coautorului, în practica
judiciară a Curții de Apel București, s -a hotărât că "fapta unei persoane care, deși nu a efectuat
acte materiale de executare, specifice infracțiunii de tâlhărie, fie de sustragere, fie de exercitare a
violenței sau de amenințare, i -a însoțit pe ceilalți inculpați, cunoscând intenția acestora de a
tâlhări victimele, s -a aflat în imediata apropiere a persoanelor vătămate și a asistat la lovirea
acestora și la deposed area acestora de unele bunuri, reprezintă un act de ajutor, efectuate prin
adeziunea deplină față de activitatea coinculpaților și, în drept, constituie acte de complicitate
morală, iar caracterizarea acestora drept coautorat este greșită".50
În practică, i deea coautoratului la infracțiunile praeterintenționate a fost admisă. Astfel,
instanța supremă s -a pronunțat în sensul că în cazul furtului comis de două persoane, când unul
dintre participanți comite acte de violența, iar cel de -al doilea acte de sustrag ere, există coautorat
la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru ambii făptuitori. Când cel dintâi, cu intenție, ucide
victima pentru a putea comite tâlhăria, fapta acestuia constituie și infracțiunea de omor deosebit
de grav, prevăzut în art.176, lit.d , Cod Penal; dimpotrivă, fapta celui de -al doilea inculpat, care a
comis sustragerea în timp ce victima era supusă agresiunii de maniera arătată, dar nu se
dovedește că a urmărit ori acceptat decesul victimei, constituie numai infracțiunea de tâlhărie
prevăzută de art. 211, alin.3, Cod Penal, deoarece a participat la tâlhărie cu intenție, iar moartea
victimei treb uia și putea să o prevadă, poziț ia lui subiectivă fiind caracterizată prin intenție
49 Trib. Supr. Dec. nr. 51 /1987 in compunerea prev de art. 39 din Legea pt organizarea judecatoreasca
50 Asociatia Romana de Stiinte Penal e, Revista de Drept Penal, an IV, nr. 6 Bucuresti , an 1994, pag. 147
25 depășită51.
Pronunțându -se această soluție, s -a avut în vedere, așa cum prevede art.28, alin.2, Cod
Penal, circumstanțele privitoare la fapta, în cazul dat uciderea victimei, se răsfrâng asupra
participanților în măsura în care le -au prevăzut sau le -au cunoscut; ori al doilea inculpat,
cunoscând actele de violență săv ârșite de primul, fără însă a cunoaște și intenția acestuia de a
ucide, va răspunde numai în calitatea de coautor la infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare
moartea victimei prevăzută în art. 211, alin. 3, Cod Penal.
În legatură cu forma de particip are penală sub forma coautoratului sau complicității,
după cum o persoană a fost prezentă la locul infracțiunii manifesându -și acordul cu realizarea
acestuia, existând o înțelegere prealabilă cu autorul faptei, s -au stabilit o serie de criterii de
delimita re.
Astfel, "cel care contribuie la înlăturarea obstacolelor din calea comiterii faptei poate
avea calitatea de coautor, deși contribuția participantului a servit indirect la comiterea acțiunii
ilicite care formează elementul material al faptei; ea este to tuși o contribuție nemijlocită fiindcă
în desfășurarea cauzalității fizice prin care se realizează acțiunea ilicită, sunt considerate ca
nemijlocite și contribuțiile care servesc la înlăturarea, paralizarea rezistenței pe care o întampină
contribuțiile cre atoare.
De asemenea, cel care amenință pe posesorul unui bun pentru ca o altă persoană să
poată lua bunul din posesia celui amenințat în scopul de a și -l însuși pe nedrept, va fi, ca și
realizatorul sustragerii, coautor al infracțiunii de tâlhărie."52
Exist ă și alte categorii de acte care, fără să aparțină în mod aparent acțiunii incriminate,
contribuie totuși, evaluată concret, într -o măsură determinată la realizarea ei, și ca atare, nu li se
poate atribui caracterul unor simple activități de participație s ecundară. Astfel, este posibil ca
autorul sustragerii să fie un tânăr lipsit de forță fizică sau o femeie, dar să fie însoțiți de un barbat
cu o constituție robustă și care prin simpla sa prezență ar constitui o adevărată amenințare pentru
victimă (respect iv subiectul pasiv al infracțiunii respective). De exemplu, se va reține
complicitatea la tâlhărie prevăzută în art. 211, alin.l, lit. c pentru situația în care complicele
furnizează anumite date cu privire la timpul și locul săvârșirii tâlhăriei ori îi pr omite autorului că
va tăinui bunurile provenite din comiterea faptei atâta vreme cât complicele nu mai desfășoară
activitatea de ajutor, concomitent cu executarea faptei.53
Subiectul pasiv al infracțiunii poate fi orice persoană față de care s -a săvărșit tâ lhăria,
adică persoana ale carei bunuri au fost sustrase prin săvârșirea tâlhăriei sau acea ori acele
51 Revista de Drept penal, , nr. 4/1995 , pag. 163
52 Vintil a Dongoroz si colectivul, o p. cit., Vol. III, pag. 5 11
53 Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explica ții, editura C. H. Beck, Bucure ști, 2007, pag.537
26 persoane față de care s -a săvârșit numai acțiunea adiacentă (violența, amenințarea). De exemplu,
când este supus violenței, cel care fără a fi posesorul s au deținătorul bunurilor, intervine pentru a
opri pe făptuitor să le ia ori încearcă să -l rețină. În astfel de cazuri, vor exista doi subiecți pasivi
ai infracțiunii: cel ale cărui bunuri au fost furate și cel care a fost victima actelor de violență sau
amenințare.54
Dacă în aceste situații, victima actelor de violență sau amenințare poate fi numai o
persoană fizică, victima acțiunii de fapt ar putea fi și o persoană privată sau publică.
Prin interpretarea corectă a dispozițiilor art. 211, alin. 1 – Cod Pena l, în literatura
juridică s -a precizat distincția ce trebuie facută între "subiectul pasiv al acțiunii de luare" care
este posesorul sau deținătorul de fapt al bunului sustras și "subiectul pasiv al acțiunii de
constrângere" care poate fi numai posesorul s au deținătorul de fapt al bunului, ci și paznicul sau
orice persoană care apare în fața infractorului în momentul comiterii infracțiunii și față de care s –
au comis actele de constrângere.
În cazul tâlhăriei contra patrimoniului, în ceea ce privește subiect ul pasiv, trebuie
observat că fiind vorba de o acțiune de furt care se comite prin folosirea actelor de constrângere,
infracțiunea are doi subiecți pasivi. La acțiunea de luare, subiectul pasiv este unitatea publică, iar
la acțiunea adiacentă subiectul pas iv este persoana care are în primire bunul (gestionar) sau în
administrare (administrator) sau în pază (paznic), precum și orice persoană care fiind de față la
desfășurarea faptei și împotriva cărora s -au comis acte de violență sau amenințare.55
Prin Sentin ța penală nr.l3/2010 , rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat
de inculp at, cu Decizia penală nr.251/2010 de către Tribunalul Județean Caraș -Severin,
Judecătoria Reșița a condamnat pe inculpatul S.B. la 1 an de închisoare în baza art. 211, al in. 1,
art. 225, alin. 1 – Cod Penal cu aplicarea art. 74 Cod Penal.
În fapt, s -a reținut că în data de 12 noiembrie 2010 , în jurul orei 13, inculpatul a profitat
de lipsa de atenție a responsabilei de ghișeu CEC Reșița și a sustras suma de 2.500 lei. Plec ând
de la ghișeu s -a întâlnit cu un polițist, iar pentru a -și asigura scăparea, l -a lovit, fugind. Instanța a
reținut în sarcina inculpatului și fapta prevăzută de art. 239, alin 2, Cod Penal, pentru care a
aplicat 1 an închisoare.56
Din speța redată, rezul tă că subiectul pasiv al acțiunii de furt este unitatea CEC
prejudiciată, iar subiectul pasiv al acțiunii de violență este lucrătorul de poliție asupra căruia s -au
exercitat actele de violență.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, apreciem că aceast a este conformă cu
54 Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explica ții, editura C. H. Beck, Bucure ști, 2007, pag.538
55 Vintila Dongoroz si colectivul.. op. cit., Vol. III, pag. 5 13
56 Dos. Pen. nr.1 4/2/2011, Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (sentinta nepublicata)
27 dispozițiile legii, reținându -se în mod corect în sarcina inculpatului și fapta prevăzută de art. 239,
alin 2, Cod Penal.
Orice persoană care îndeplinește condițiile necesare pentru a răspunde penal poate fi
subiect activ al infracțiunii de tâlhărie și "chiar dacă acesta ar avea un drept (total sau parțial)
asupra bunului sustras prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în
stare de inconștiență sau neputință de a se apăra."57
În consecință, chiar proprietarul unui bun mobil, prin întrebuințarea violenței și
amenințării, poate fi subiect activ, când bunul se află în acel moment în posesia legitimă a altei
persoane. De asemenea, participația la varianta tip a infracțiunii de tâlhărie este posibilă și în alte
forme decât cea concomitentă cu a autorului la locul faptei.58
Deci va fi complice conform art. 211, alin. 1 – Cod Penal, cel care furnizează date cu
privire la timpul și locul comiterii faptei ori promite că va tăinui bunurile provenite din
comiterea faptei d e ajutor, concomitent cu executarea faptei.
Variantele agravante pentru existența infracțiunii speciale de loc, de timp, de mod sau
consecințe deosebit de grave necesită condiții speciale de loc, de timp, de mod sau consecințe
deosebit de grave.59
2.2 Conț inutul constitutiv al tâlhăriei
2.2.1 Latura obiectivă
În raport de reglementarea cuprinsă în art. 211, alin 1, teza 1 – Codul Penal " tâlhăria
este acea modalitate tipică de sustragere în care luarea bunului mobil al altuia se
realizează prin constrânge rea sau înfrangerea victimei" , de aceea, în structura complexă a
acestei infracțiuni, latura obiectivă se caracterizează prin două componente, fiecare dintre ele
înglobând mai multe aspecte.60
Elementul material
Elementul material are un conținut complex, fiind alcătuit la infracțiunea de tâlhărie din
două acțiuni conjugate, acțiunea de constrângere ca acțiune mijloc și acțiunea de furt ca acțiune
scop.
Elementul material al infracțiunii de tâlhărie este prevăzut în art. 211, alin. 1 – Cod
57 Gheorghe Nistoreanu si colectivul: op. cit. voI. 1. titlul III. pag. 221
58 Trib. Supr., Sect. pen. nr. 2762/1987. "R.R.D." nr. 7/1976. pag. 73
59 Gheorghe Nistoreanu si colectivul: op. cit. voI. 1. titlul III. pag. 228
60 Oliviu Augustin Stoica. Drept Penal, Partea speciala, Editara Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1976, p ag. 487
28 Penal: "Furtul să vârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în
stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urm elor infracțiunii ori
pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani."
"Acțiunea de constrângere" este acțiunea adiacentă care servește ca mijloc pentru
comiterea furtului, păstrarea bunului fu rat, înlăturarea urmelor infracțiunii sau scăparea
făptuitorului și este comisă pentru a impiedica opoziția victimei.
„Acțiunea de constrângere” constă în întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin
punerea victimei în stare de inconstiență sau nepu tință de a se apăra. Întrebuințarea cumulativă a
acestor mijloace nu schimbă caracterul unitar al infracțiunii, dar se va ține seama de aceasta la
aprecierea gradului concret de pericol al faptei.61
Pentru existența laturii obiective a tâlhăriei, violențele trebuie exercitate direct
împotriva victimei, violențele față de lucruri pot constitui și ele uneori o amenințare (de
exemplu: ruperea legăturii telefonice, stropirea cu benzină a încărcăturii dintr -un camion în
scopul de a o incendia). Violența efectuată față de lucruri, dar care nu constituie o amenințare,
nu poate realiza acțiunea adiacentă și nu întrunește conținutul obiectiv al tâlhăriei (de exemplu:
smulgerea ceasului unei persoane aflată într -o stare avansată de ebrietate și dormind, care nu
numai c ă nu a opus rezistență, dar nu poate simți că este deposedată de bunul său".62
Prin întrebuințarea de violențe sau amenințări – ca mijloc de comitere a infracțiunii de
tâlhărie – trebuie să se realizeze constrângerea fizică sau psihică a victimei, în scopul realizării
acțiunii de luare a bunului.63
Astfel, Judecatoria Reșița, prin Sentința penală nr.229/2010 rămasă definitivă, prin
respingerea recursului declarat de inculpați c u Decizia penală nr.311/2010 , a procedat corect
condamnând pe inculpatul V.S. la 3 ani închisoare pentru fapta prevăzută de art.211, alin. 2, cu
aplicarea art.75, Iit. a, Cod penal, iar pe inculpatul F.I. la 2 ani închisoare pentru aceeași faptă,
cu aplicarea art.6 și art.75, lit. a și art.74 – Cod Penal.
În fapt, s -a reținut că inculpaț ii, în seara zilei de 8 noiembrie 2010, au intrat cu forța în
locuința victimei B.I. care se afla împreună cu concubina sa.
Inculpatul V.S. a lovit cu cuțitul pe concubina lui B.I. provocându -i o vătămare
corporală care a necesitat pentru vindecare îngriji ri medicale 20 de zile. Tot inculpatul V.S. a
amenințat cu cuțitul și pe victima B.I., iar acesta de frică a sărit prin geamul locuinței care se afla
la etajul II. În urma căzăturii, B.I. s -a accidentat, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale
61 Vintila Dongoroz si colectivul. o p. cit. , Vol. III, pag. 487
62 Gheor ghe N istoreanu si colectivul, o p. cit., pag. 222
63 Oliviu Augustin Stoica, o p. cit., pag. 159
29 de 90 de zile. Inculpații au sustras din casa victimei suma de 1.000 lei, după care au plecat.64
Este explicabilă atitudinea victimei, deoarece amenințarea care s -a produs asupra sa a
venit din partea inculpatului care cu câteva momente mai înainte o rănise cu c uțitul pe concubina
sa. Constrângerea psihică exercitată asupra sa a fost de asemenea intensitate încât a servit
inculpaților ca mijloc pentru sustragerea bunurilor.65
Violența sau amenințarea, ca mijloc de realizare a acțiunii adiacente , trebuie să
îndepli nească mai multe condiții:
să fie îndreptată împotriva unei persoane pentru a -i anihila opoziția pe care ar opune -o
sau ar putea -o opune.
Prin “victimă a violenței sau amenințării" se înțelege atât persoana care are posesia sau
detenția bunului ce urmează a fi luat, cât și persoana care are paza acestuia sau care ar putea
interveni, fie pentru a impiedica comiterea infracțiunii, fie pentru descoperirea infracțiunii".66
Violența, ca și amenințarea – mijloace folosite de făptuitor pentru realizarea în fapt a
constângerii – trebuie să fie exercitate nemijlocit asupra persoanei victimei. În literatura juridică
și în practica instanțelor s -au adoptat puncte de vedere diferite cu privire la condițiile în care
trebuie să fie realizate violențele pentru a putea între gi conținutul obiectiv al infracțiunii de
tâlhărie. Discuțiile s -au purtat cu privire la justa încadrare a faptei, constând în însușirea unui
bun, pe care făptuitorul îl smulge din mâna victimei și apoi fuge.
Potrivit unei opinii, o astfel de faptă constit uie infracțiunea de tâlhărie, argumentându –
se că prin smulgerea unui obiect din mâna victimei se realizează violența și nu are nici o
relevanță faptul că se exercită direct asupra victimei sau prin intermediul lucrului. Se susține că
prin smulgerea bruscă se înlătură contactul victimei cu obiectul pe care îl ținea și prin aceasta se
realizează cerința necesară pentru existența infracțiunii de tâlhărie.67
În exprimarea celei de -a doua opinii se arată că "violența sau forța fizică față de bunuri
care vizează n umai bunul material" (de exemplu: smulgerea nasturilor de la haină, ruperea
colierului de la gâtul cuiva, smulgerea bruscă prin surpindere, în mod subit, fără posibilitatea de
a fi opus vreo rezistență din partea victimei, a obiectului material sau scoater ea acestuia pe
nesimțite din detenția fizică a victimei) nu este caracteristică tâlhăriei.68 La comiterea furtului în
aceste condiții, nu se aduce nici o atingere relațiilor sociale privind viața, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea, onoarea, care formează obiectul juridic special al infracțiunii de tâlhărie.
Nerealizându -se violența în sensul art. 211 Cod Penal, fapta nu constituie infracțiune de
64 Dos. pen. nr. 826/2010 Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (sentinta nepublica ta)
65 Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explica ții, editura C. H. Beck, Bucure ști, 2007, pag. 561
66 Oliviu Augustin Stoica, op. cit., pag. 295
67 Teodor Vasiliu si colectivul: op. cit., pag. 295
68 Oliviu Augustin Stoica : op. cit., pag. 159
30 tâlhărie, ci întrunește elementele constitutive ale infracțiuni i de furt.
Sunt situații când victima opune rezistență acțiunii de smulgere a obiectului, încearc ă să
înlăture forța agresorului pentru a putea să păstreze obiectul.
Înfrângând rezistența sau opunerea fizică a victimei se realizează violența caracteristică
tâlhăriei, întrucat prin smulgerea bu nului se poate realiza un pericol iminent pentru una din
valorile sociale arătate mai înainte, deoarece agresorul care nu renunță la atac va încerca în
continuare să acționeze cu și mai mare forță. Ori, în această ultimă situație, acțiunea de smulgere
chiar dacă nu pune în pericol iminent și grav viața sau integritatea corporală a posesorului va
însemna, în orice caz, o imixtiune în libertatea de mișcare, ceea ce echivalează cu lipsirea de
libertate a unei persoane.69
În acest sens, practica judiciară a Trib unalului Suprem arată că: "dacă în fapt, anterior
smulgerii pungii cu bani din buzunarul interior al hainei victimei, inculpatul a impins cu o mână
victima spre spate, dezechilibrând -o, și numai în aceste condiții i -a putut lua banii cu cealaltă
mână, se i mpune concluzia că furtul a fost comis prin violență și deci că fapta co nstituie tâlhărie,
iar nu furt.70
Însușirea bunului în aceste condiții constituie infracțiunea de tâlhărie, deoarece prin
smulgerea bunului s -a adus atingere unor relații sociale care f ormează obiectul juridic adiacent al
infracțiunii de tâlhărie, și, în consecință, s -a realizat violența specifică acestei infracțiuni. De
asemenea, fapta inculpatului de a fi smuls din brațele părții civile o sacoșă, conținând diferite
bunuri și de a fi fu git cu ea, constituie infracțiunea de tâlhărie și nu aceea de furt; prin smulgerea
obiectului material al infracțiunii elementul " violența" caracteristic tâlhăriei este realizat.71
În principiu, violențele, ca și amenințările – ca acțiuni adiacente – care alături de
acțiunea principală de furt realizează elementul material al infracțiunii de tâlhărie, pot consta în
orice acțiune de agresiune fizică sau psihică îndreptată împotriva persoanei vătămate, de natura
a-i înfrânge împotrivirea la deposedarea sa. Cu alte cuvinte, în cazul tâlhăriei comisă prin aceste
modalități, persoana vătămată știe că avutul ei va suferi o diminuare prin acțiunea făptuitorului,
dar nu poate împiedica producerea acestui rezultat, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fi e
pentru că nu îndrăznește să se opună.72
În acest sens, în practica judiciară a Curții Supreme de Justiție se arată că "deposedarea
parții vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără
exercitarea vreunei acțiuni agresi ve de natură a -i înfrânge opunerea, constituie infracțiunea de
69 L. Biro. Semnificatia termenului "Intrebuintarea de violenta" din textul care incr imineaza tilharia. "R.R.D”. nr. 4
anul 1973, pag. 32
70 Trib. Supr., Sect. pen. dec. pen. nr. 339/19 98, Op. cit., pag. 410
71 Trib. Supr., Sect.pen. dec.pen. nr. 1187/1971, "R. R.D."nr. 11/1971, pag. 151
72 Ibidem 69
31 furt, iar nu cea de tâlhărie, deoarece lipsește cerința privind întrebuințarea de violențe la care se
referă art. 211, alin. 1 – Cod Penal". Sustragerea căciulii de pe capul celui care o poartă nu s-a
facut printr -o formă de constrângere a acestuia pentru a -i înfrânge împotrivirea, iar deposedarea
nu i-a produs, în timpul desfășurării acțiunii de furt, suferințe fizice sau morale. Lipsind, deci
acțiunea de violență sau ameninare, în sensul preve derilor art. 211, alin 1 – Cod Penal, luarea în
mod brusc a lucrului aflat asupra unei persoane prin simpla detașare a acestuia dintr -un contact
nemijlocit superficial, fără ca deținătorul ei să opună vreo rezistență, întrucât după comiterea
acestei acțiun i fuge, nu aduce vreo atingere relațiilor sociale ce formează obiectul juridic
adiacent al infracțiunii de tâlhărie.73
Ca urmare, ori de câte ori luarea unui bun are loc prin "smulgere", instanța trebuie să
cerceteze cu deosebită atenție dacă prin acțiunea de smulgere s -a adus vreo atingere uneia din
valorile sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracțiunii de tâlhărie, realizându -se
astfel elementul de "violență" caracteristic acestei infracțiuni".74 În acest sens, s -a pronunțat
Tribunalul Munic ipiului București, prin Decizia nr.648/1993, astfel: "Smulgerea violentă și
intempestivă a unui lanțișor din aur de la gâtul persoanei vătămate constituie infracțiunea de
tâlhărie și nu cea de furt ".75
„să fie aptă pentru a servi ca mijloc la luarea bunul ui, păstrarea acestuia sau
scăparea făptuitorului, prin înfrângerea opoziției sau rezistenței fizice a victimei împotriva
acțiunii de luare sau prin intimidarea acesteia, silind -o să rămână inactivă și să renunțe la
orice rezistență sau împotrivire; violen ța trebuie să fie exercitată cu intensitate, să creeze
un pericol iminent pentru viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea victimei sau a
altuia. ”76
Cu privire la aceasta, în practica judiciară, Sentința penală nr. 4893/ 2008 a Judecătoriei
Suceav a, s-a reținut în fapt că, în noaptea de 12 noiembrie 2008 , inculpații A.I. și T.V. au
urmărit pe victima S.C., atacând -o și lovind -o cu pumnii și picioarele, într -un loc întunecos din
cartierul George Enescu din Suceava , după care i -au sustras o scurtă, în valoare de 200 lei.
Victimei i -au fost cauzate vătămări ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 7
zile, conform certificatului medico -legal depus în cauză. Instanța de fond a aplicat inculpaților
pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 lun i, făcând aplicarea art.211, alin 1 Cod Penal.77
Însușirea bunului în condițiile arătate este rezultatul folosirii actelor de violență de o
73 Curtea Suprema de Justitie. dec. nr. 63/1991. in compunerea prevazuta de art 39 alin. 2 si 3 din Legea privind
organizarea judecatoreasca, publicata in 1995
74 Gheorghe Nistoreanu si colectivul: op. cit., pag. 224
75 Vasile Papadopol, M. Popovici , Repertoriu de practica judiciara in materi e penala pe anii: 1990 -1995 , Editura
Enciclopedica, Bucuresti, 1994, pag. 22
76 Oliviu Augustin Stoica : op. cit., pag. 159
77 Dos. pen. nr. 4056/2009, Judecatoria Suceava
32 intensitate sporită, creându -se prin aceasta un pericol iminent pentru integritatea corporală a
victimei, întrucât, chiar dacă ar fi putut opune rezistență atacului agresorilor, aceasta i -a fost
anihilată, atacul producându -se prin surprindere.
În practica judiciară a fost comentată situația în care între acțiunea principală (furt) și
acțiunea adiacentă (folosirea viole nței, amenințări, etc.) există un interval de timp în care a avut
loc succesiunea lor. În speță, s -a reținut că, la sfârșitul lunii septembrie 1993 , inculpatul a sustras
dintr -un bloc de locuințe aflat în construcție o cantitate de parchet, pe care a ascun s-o într -un
bloc neterminat. În data de 19 noiembrie 1993 , inculpatul găsind un cumpărător a mers să ia
parchetul de unde îl lăsase, însa a fost observat de un grup de militari in termen , aceștia alergând
după el, inculpatul, pentru a -și asigura scăparea, a aruncat cu o caramidă asupra unuia dintre ei ,
pe care l -a și mușcat de mână.
Prima instanță a încadrat această faptă în art.211, rap. la art. 225 Cod Penal și art. 239,
alin.2 – Cod Penal cu aplicarea art. 35, lit.a – Cod Penal, iar instanța superioară a respins recursul
declarat de inculpat".78
În acest sens, în literatura juridică s -a arătat că "folosirea efectivă a violențelor,
amenințărilor sau oricăror altor forme de constrângere trebuie să intervină fie în timpul
executării acțiunii de furt, fie imed iat după consumarea acesteia ".79
Ca urmare, "în cazul în speță, când furtul s -a comis în luna septembrie iar exercitarea
violenței pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea a avut loc în a doua jumătate a lunii
octombrie – nu s-a comis o tâlhărie și un ultraj, ci un furt și un ultraj ".80
„să fie ulterioară sau concomitentă acțiunii de luare .”81
În modalitatea tipică de comitere a tâlhăriei, acțiunea mijloc premerge acțiunii de luare.
Dacă violența sau amenințarea este posterioara luării, iar furtul va p utea fi calificat tâlhărie
numai dacă actele de violență sau amenințare sunt întrebuințate ca mijloc pentru păstrarea
bunului furat, pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure
scăparea. În acest sens, în practica judici ară s -a precizat că: "potrivit prevederilor art. 211 Cod
Penal, constituie infracțiune de tâlhărie furtul urmat de întrebuințarea de violențe pentru
păstrarea bunului furat. Dacă însa violențele nu au fost exercitate în scopul de a păstra bunul
furat, ci a u reprezentat o ripostă spontană la comportarea agresivă a persoanelor care au surprins
furtul, faptele nu constituie infracțiunea de tâlhărie, ci infracțiunea de furt și lovire în concurs
real".82
78 Vasile Papadopol si M. Popovici: op. cit., pag. 264
79 Vintil a Dongoroz si colectivul, op. cit., V oI. III, pag. 481
80 Oliviu Augustin Stoica: op. cit. pag. 159
81 Oliviu Augustin Stoica : op. cit., pag. 163
82 Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. -0-1/1973. "R.R.D." nr .11 /1993. pag. 173
33 Punerea victimei în stare de inconștiență sau neput ință de a se apăra, pentru a realiza
acțiunea adiacentă și a întregi conținutul obiectiv al infracțiunii de tâlhărie, trebuie să fie
efectivă. În literatura juridică s -a arătat că: "prin punerea victimei în această stare prin folosirea
de narcotice sau alt e substanțe care pot provoca starea de inconștiență"; iar prin "punerea
victimei în neputința de a se apăra" se înțelege orice acțiune care a anihilat posibilitățile de
scăpare de care victima ar fi putut dispune (imobilizare, dezarmare, punerea unui caluș în gură,
etc.).
Acestea nu sunt în realitate decât tot o formă de violență, de aceea le numim alte acte de
constrângere .83
În acest sens, Tribunalul Județean Satu Mare a hotărât că: " la o astfel de stare se poate
ajunge și prin determinarea sau silirea vi ctimei să consume băuturi alcoolice în cantități mari.
Câtă vreme, în speță, este dovedit că inculpatul nu a determinat sau a silit pe victimă să consume
– în mod exagerat – băuturi alcoolice, ci s -a complăcut în a bea cu acesta în același local, unde s –
au cunoscut întâmplător, sustragerea bunurilor personale ale victimei după ce aceasta ajunsese în
completă stare de ebrietate nu poate fi reținuță încadrarea infracțiunii de tâlhărie, ci de furt,
deoarece lipsește în speță cerința esențiala a elementului mat erial, anume că acțiunea adiacentă
(determinarea sau silirea de a consuma băuturi alcoolice) să fi servit ca mijloc pentru comiterea
furtului.84
În practica judiciară s -a precizat că starea de inconștiență poate rezulta și prin aplicarea
de lovituri multipl e victimelor. Astfel, prin Sentința penală nr.l08/1993 a Judecătoriei Reșița s -a
reținut starea de inconștientță a victimelor cauzată ca urmare a loviturilor multiple pe care le -au
aplicat asupra acestora inculpații G.P. si B.I.
În fapt, în noaptea de 6 fe bruarie 2011 , după ce au băut împreună la barul „Baran" din
Campina – Prahova , inculpații G.P.și B.I. în drum spre casă s -au oprit în dreptul locuinței
minorelor M.D. și B.V., au pătruns pe geam în casă și profitând de faptul că victimele dormeau,
le-au aplicat lovituri până ce le -au adus în stare de inconștiență, după care au sustras din casă
suma de 150 lei și apoi au fugit.
Instanța a reținut în sarcina inculpaților infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211,
alin 1 – Cod Penal, condamnând pe incul patul G.P. la 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea
art.75, lit c – Cod penal, iar pe inculpatul B.I. (minor) la 1 an și 8 luni închisoare, făcând
aplicarea art.99 și următoarele din Cod Penal.85
Infracțiunea de tâlhărie presupune ca sustragerea să se rea lizeze prin violență, deci
83 Vintila Dongoroz si colectivul : op. cit. , Vol. III, pag. 488
84 Trib. Supr.,Sect. pen. dec. pen. nr. 375/197 4, "R.R.D." nr. 8/1974, pag. 72
85 Dos. Pen. nr. 20/2011 – Tribunalul Ploiesti – Prahova
34 odată cu începerea actelor de executare a furtului. Dacă între momentul violenței și luarea
bunului se lasă victimei o pauză mai mare de reflecție, aceasta va constitui infracțiunea de șantaj,
nu de tâlhărie. Există posibilitatea ca amenințarea și violența să preceadă momentul luării
bunului (exemplu: infractorul leagă pe victimă, apoi caută lucrurile de valoare pentru a le
sustrage), dar în aceasta situație ne aflăm tot în cadrul unor acte de executare a faptei de
sustragere, ind iferent dacă opunerea victimei este înlăturată prin violență sau amenințare și care
se situează înainte de momentul deposedării victimei. Prin urmare, din momentul amenințării și
violenței efectuate asupra victimei în scop de furt a început executarea furt ului.86
În consecință „în raport cu furtul, acțiunea adiacentă poate să se comită înainte de
luarea efectivă a bunului, în timp sau imediat după aceea. Dacă se comite cu mult timp după
comiterea furtului nu se mai poate reține tâlhăria”.87
Între infracțiunea de tâlhărie și șantaj există o deosebire care privește succesiunea în
timp a violenței în raport cu actul se sustrage în sensul că "tâlhăria presupune întrebuințarea de
violență sau amenințări spre a crea un pericol iminent pentru viața, integritatea corp orală sau
libertatea fizică persoanei" în timp ce în cazul infracțiunii de șantaj este vorba “de un pericol
care urmează să se producă în viitor”.88
Când victima tâlhăriei este un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică
exercițiul autorităț ii de stat, tâlhăria intră în concurs cu infracțiunea de ultraj atunci când sunt
îndeplinite cerințele legii89. Acțiunea de furt este acțiunea principală din cuprinsul elementului
material al infracțiunii de tâlhărie constând în „luarea unui bun mobil în de tenția altuia, în urma
constrângerii acestuia ca să nu se împotrivească”.90
Sub acest aspect tâlhăria se aseamănă cu furtul. Ceea ce este specific numai acțiunii de
tâlhărie este că făptuitorul, de multe ori, constrânge victima să -i remită ea însăși bunuril e pe care
intenționează să le însușească.91
În acest sens, în practica judiciară, s -a arătat că victimele au fost obligate să remită
făptuitorului banii și unele lucruri pe care le aveau asupra lor ca urmare a constrângerii pe care
acesta a exercitat -o asup ra lor prin amenințarea cu cuțitul.92
Prin "luare" se înțelege scoaterea bunului din sfera patrimonială a persoanei în posesia
sau detenția căreia se găsea sau trebuia să se găsească, schimbându -se în acest fel starea de fapt a
bunului sub aspectul stăpânir ii sale anterioare comiterii acțiunii de constrângere.
86 Vintila Dongoroz si colectivu l : op. cit. , Vol. III, pag. 497
87 Gheorghe Nistoreanu si colectivul.. op. cit., pag. 224
88 Ibidem 87
89 Constantin B ulai, Constantin. Mitrache, Avram Filipas -Curs selectiv pentru licenta, Editura Press, Bucuresti,
1997, pag. 76
90 Oliviu Augustin Stoica, o p. cit., pag. 160
91 Trib. Supr., Sect. pen. dec. pen. nr. 4948/1982, "CD." 1982, pag. 323
92 Sent. pen. nr. 563/1992 Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (nepublicata)
35 Acțiunea de sustragere se poate înfăptui în orice mod (prin apucare, detașare, deviere,
consumare, etc.) și prin orice mijloace (cu propria mână, prin folosirea unor animale dresate,
etc.). Tribunalul Suprem a hotărât, în acest sens, că "fapta prin care se smulge poșeta unei femei
cu scopul de a și -o însuși, înfrângând prin violență împotrivirea victimei, constituie infracțiunea
de tâlhărie și nu cea de furt93. Există tâlhărie chiar dacă violențele ce co nstituie acțiunea
adiacentă din conținutul acestei infracțiuni s -au materializat prin simpla îmbrâncire a persoanei
vătămate"94
Pentru realizarea elementului material si intregirea continutului obiectiv al infractiunii
de talharie , trebuie ca bunul sustras sa fie un bun mobil, acest bun sa se fi aflat in posesia sau
detentia altei persoane, iar 1uarea sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat.
Din punct de vedere al reglementării juridice penale care ocrotește, prin incriminarea
tâlhăriei și starea de fapt a bunurilor mobile, termenii de posesie și detenție au înțelesul de
simplă stăpânire de fapt. Nu prezintă interes dacă cel care avea stăpânirea de fapt a bunurilor ce
au fost deposedate era sau nu proprietar sau titular al unui drept de a poseda s au de a deține.
Pentru realizarea acestei cerințe este suficientă stăpânirea în fapt a bunului.95
Acțiunea scop este realizată chiar dacă bunul s -ar găsi ocazional în mâinile
făptuitorului, întrucât simplul contact material, simpla manipulare a unui bun nu conferă nici
posesia, nici detenția acelui bun. Sustragerea unor materiale în astfel de condiții sau luarea, va
constitui furt. Luarea bunului trebuie să se facă fără consimțământul celui deposedat, adică fără
permisiunea sau îngăduința sa .96 Aceste cerințe cu privire la un bun sunt condiții esențiale în
conținutul obiectiv al furtului, determinante pentru existența infracțiunii de tîlhărie și trebuie să
fie îndeplinite cumulativ.
Urmarea imediată
Comiterea infracțiunii de tâlhărie produce un rezultat speci fic cu caracter complex, și
anume: o pagubă patrimonială – ca rezultat principal și un rezultat secundar – constând într -o
vătămare a libertății, integrității corporale sau sănătății persoanei asupra careia s -a comis
acțiunea de constrângere. În cazul infr acțiunii de tâlhărie, rezultatul principal, ce constă în
sustragerea bunului din sfera patrimonială a celui deposedat, trebuie să fie consecința directă a
acțiunii de luare, această acțiune fiind cauza, iar urmarea imediată efectul. Rezultatul principal se
consideră produs din moment ce persoana care are în posesia sau detenția bunului, este
deposedată prin violență de acel bun. Urmarea imediată se consideră, de asemenea, realizată și
93 Tribunalul Capitalei, dec. pen. nr. 243/1968, "J.N." nr. 11/1968, pag. 1972
94 Vasile Papadopol si M Popovici, o p. cit., pag. 226
95 Vasile Papadopol s i M Popovici, o p. cit., pag. 228
96 Ibidem 95
36 atunci când făptuitorul este deposedat de bunul luat la scurt timp după c omiterea sustragerii, fie
de către victimă, fie de către alte persoane.97
In cazul infracțiunii de tâlhărie, urmarea constă în trecerea bunului din posesia sau
detenția unei persoane în cea a făptuitorului, rezultat care se realizează prin acțiunea principa lă
ce intră în componența elementului material al infracțiunii.
Urmarea acțiunii adiacente variază în raport cu mijloacele folosite pentru realizarea
acesteia (de exemplu prin violență se poate cauza o suferință fizică victimei sau o vătămare a
sănătății o ri integrității corporale a acesteia – art.180, alin.2, art.181 – Cod Penal) .
În cazul unor modalități agravate, urmarea imediată adiacentă constă în vătămarea
gravă ori moartea victimei.98
Raportul de cauzalitate
Legătura de cauzalitate între acțiunea de sustragere și rezultatul principal trebuie să
existe în cazul infracțiunii de tâlhărie, indiferent dacă tâlhăria aduce atingerea avutului privat sau
public. În ceea ce privește acțiunea adiacentă "este suficient pentru existența infracțiunii de
tâlhărie c a această acțiune să fi fost efectuată pentru a înlesni furtul sau pentru a păstra bunul
furat, ori pentru a înlătura urmele faptei, etc, fiind indiferent dacă ea și -a atins scopul sau nu, și
deci, indiferent dacă exista vreo legatură de cauzalitate între violențele, amenințările, etc. folosite
și împrejurarea că lucrul furat a rămas la făptuitor sau că urmele infracțiunii au dispărut ori că
făptuitorul a reușit să scape".99
Pentru întregirea laturii obiective în conținutul infracțiunii de tâlhărie, acțiunea
adiacentă trebuie să fie produsă în desfășurarea activității infracționale pentru oricare din
scopurile arătate la alin.l, art. 211 – Cod penal "eficiența sau ineficiența acestei infracțiuni ne
constituind o cerință pentru existența infracțiunii de tâlhăr ie".100
Pentru exemplificare, cu privire la producerea rezultatului specific în cazul infracțiunii
de tâlhărie, redăm două spețe din practica judiciară penală, una privind tâlhăria comisă contra
avutului privat și una referitoare la o tâlhărie care a adus at ingerea avutului public.
Prin Sentința penală nr. 1070/2009 , rămasă definitivă prin respingerea recursului
inculpaților de către Tribunalul Județean Caraș -Severin cu Decizia nr. 72/ 2009 , Judecătoria
Caransebeș a reținut în sarcina inculpaților infracțiunea de tâlhărie.
În fapt, s -a reținut ca în noaptea de 18 august 2009, inculpații H.I. și D.E. au băut în
comuna Obreja și în drum spre casă, trecând peste un câmp, au întâlnit victima D.P. care avea o
97 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, op. cit., pag. 403
98 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, op. cit., pag. 405
99 Vintila Do ngoroz si colectivul, op.. cit. , Vol. III, pag. 489
100 Sent. pen. nr. 563/2009, Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (nepublicata)
37 raniță în spate. Inculpații, muncitori forestieri, crezân d că în raniță se află o sumă de bani, l -au
bătut și lovit cu cuțitele, cauzându -i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 17 zile de îngrijiri
medicale, i -au luat ranița în care era de fapt o damigeană de țuica și au fugit.101
Rezultatul specific produs ca urmare a comiterii acestei infracțiuni are un caracter
complex, constând în prejudicierea victimei prin deposedare de raniță, în care se afla damigeana
– ca rezultat principal și cauzarea unei vătămări a integrității corporale a victimei prin
întrebuințar ea de violențe de o intensitate sporită, folosind în acest scop cuțitele – ca rezultat
secundar.102
Tâlhăria comisă în paguba avutului public, cu toate că nu mai este tratată separat în
actualul Cod Penal, are ca rezultat specific crearea unui prejudiciu avu tului public și o vătămare
a libertății, integrității corporale sau sănătății persoanei care era în paza sau avea în grija sa
bunuri aparținând respectivei instituții publice. Astfel, prin Sentința penală nr. 35/ 2008 ,
Judecatoria Reșița a condamnat pe incu lpatul M.V. la închisoare de 3 ani, reținând, în fapt, că în
noaptea de 2/3 septembrie 2008 inculpatul a intrat peste paznicul Societății Comerciale "CSR",
l-a amenințat cu un par, sustrăgând un căruț pe care l -a folosit noaptea la transportarea unor
bunur i, iar dimineața l -a abandonat lângă poarta societății.103
Rezultatul principal al acțiunii constă în sustragerea căruțului din patrimoniul Societății
Comerciale "CSR", iar rezultatul secundar produs ca urmare a amenințării paznicului cu parul se
evidențiază prin impiedicarea acestuia de a -și exercita atribuția de apărare a avutului societății în
considerarea unei eventuale vătămări fizice la care s -ar fi expus dacă ar fi reacționat la
amenințarea inculpatului.
2.2.2 Latura subiectivă
Conținutul laturii sub iective privește infracțiunea de tâlhărie în complexitatea ei.
Elementul subiectiv al tâlhăriei constă în comiterea faptei cu intenția de a efectua atât acțiunea
principală, cât și acțiunea adiacentă. În acest sens, în literatura juridică s -a precizat că c eea ce
caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie este faptul că "făptuitorul concepe și
voiește comiterea acțiunii de luare prin constângere, în complexul ei, pe care o realizează cu
intenția directă și în scopul de a -și însuși bunul pe n edrept".104
În cuprinsul elementului subiectiv, atât acțiunea de sustragere, cât și acțiunea de
constrângere există de cele mai multe ori chiar de la început, făptuitorul luând inițial decizia de a
101 Sent. pen. nr. 3086/2009 Judecatoria Resita ,j ud. Caras -Severin (nepublicata)
102 Vintila Dongoroz si colectivul, op.. cit., Vol. III, pag. 497
103 Sent. pen. nr. 35/2008 , Judecatoria Resita, jud. Caras -Severin (nepublicata)
104 Oliviu Augustin Stoica, op. cit., pag. 161
38 comite ambele acțiuni. Nu este exclus, însă, ca această dual itate să apară și ulterior, în timpul
desfășurării acțiunii principale sau imediat după consumarea și întreruperea executării sale.
Având în vedere că textul art.211, alin.I – Cod Penal reglementează o modalitate tipică
și o variantă asimilată a infracțiun ii de tâlhărie se impune precizarea că în modalitatea tipică
acțiunea mijloc premerge acțiunii scop, intenția calificată existând de la început cu privire la
ambele acțiuni, în timp ce în cazul variantei asimilate, unde acțiunea mijloc este posterioară
acțiunii de luare, această dualitate din cuprinsul elementului subiectiv poate apărea și ulterior.105
În acest sens, autorii explicațiilor teoretice ale Codului Penal Român au precizat că "un
făptuitor, care a pornit cu intenția și voința de a comite un furt, v a realiza elementul subiectiv din
conținutul infracțiunii de tâlhărie dacă în fața neașteptatei intervenții a victimei sau a unei alte
persoane a recurs la violențe sau amenințări ori la alte constrângeri pentru a -și putea continua
acțiunea de furt sau dac ă imediat după consumarea sau curmarea acestei acțiuni a întrebuințat
violența, amenințarea, etc. pentru a păstra bunul sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii sau
pentru a -și asigura scăparea.”106
În ceea ce privește elementul subiectiv în raport de acț iunea principalș, aceasta constă în
voința și intenția de a efectua acțiunea de luare a bunului din posesia sau detenția altuia, fără
consimțământul acestuia. Cel care comite o astfel de acțiune, fără drept, prevede totdeauna
producerea rezultatului, astfe l încât intenția de a efectua acțiunea de furt este intenția directă.
Alături de intenția directă, în mod scurte în care se aflau bani sau acte de identitate).
Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de tîlhărie în raport cu
acțiunea principală nu este suficientă intenția de a comite acțiunea de luare a unui bun
fără consimțământul celui în posesia sau detenția căruia se află acel bun, ci se mai cere ca
această intenție să aibă drept scop însușirea pe nedrept a bunului sustras. Această cerință n u
trebuie realizată în fapt, ea fiind cerută numai ca scop urmărit de făptuitor, chiar dacă nu se
înfăptuiește.
Cerința esenția lă cu privire la elementul subiectiv în comiterea acțiunii adiacente constă
în "intenția calificată de a realiza furtul prin ître buințarea de violențe, amenințări, etc. sau de a
recurge la vreunul din aceste moduri de constrângere pentru a păstra bunul furat sau pentru a
înlătura urmele infracțiunii ori pentru a asigura scăparea făptuitorului.107
Întrebuințarea de violențe, amenințări , etc. efectuate anterior datei la care s -a comis
furtul sau care nu au intervenit imediat după comiterea acestuia nu constituie o acțiune adiacentă
a acțiunii de furt, ci o acțiune distinctă, și deci, eventual, o infracțiune separată sau cel mult
105 Oliviu Augustin Stoica, op. cit., pag. 163
106 Vintila Dongoroz si colectivul, op. c it., Vol. III, pag. 489
107 Vintila Dongoroz si colectivul, op. c it., Vol. III, pag. 490
39 conexă.
Din punct de vedere subiectiv, variantele agravate ale tâlhăriei care au avut ca urmare
moarte a victimei sau vătămarea corporală gravă implică forma de vinovăție praeterintenția.
Aceste consecințe survin după folosirea de violențe, amenințări, etc. și făp tuitorul le -a prevăzut
sperând că nu se vor produce sau nu le -a prevăzut, deși trebuie și putea să le prevăda.108
Dacă între autor și victimă au existat anterior anumite litigii de ordin patrimonial, fapta
nu va constitui tâlhărie, deoarece, cu toate că s -au folosit violențe, nu exista din partea autorului
scopul însușirii bunului furat (de exemplu: s -au folosit violențe pentru a i se restitui o suma de
bani datorată), deci fapta va primi o altă încadrare juridică, în raport cu gravitatea și natura
violențelo r exercitate de făptuitor.109
2.3 Forme, modalități, sancțiuni
2.3.1 Forme
Între formele și modalitățile infracțiunii de tâlhărie și sancțiunile acestei infracțiuni
există o strânsă și firească corelație.
În complexul ei, tâlhăria este o infracțiune de co misiune. Desfășurarea activității prin
care ea este realizată poate parcurge toate fazele unei infracțiuni: faza actelor premergătoare, a
actelor de executare, a consumării și, eventual, a epuizării. Actele preparatorii privitoare fie la
acțiunea principal ă (furt) – de exemplu: asigurarea mijloacelor pentru a se afla la timp la locul
unde se va comite furtul, starea la pandă fie la o acțiune adiacentă (întrebuințarea de violențe,
amenințări, etc.), de exemplu: procurarea de arme, de narcotice, de bani pent ru imobilizare – nu
sunt incriminate de lege și nu constituie o formă pedepsibilă a infracțiunii de tâlhărie .
În cazul în care s -a trecut însa la acte de executare, actele preparatorii, în măsură în care
vor contribui la comiterea infracțiunii de tâlhărie , se vor îngloba în activitatea infracționala când
vor fi fost executate de alți participanți decât autorul.
Tentativa de tâlhărie
Există tentativă atunci când, premergator momentului întreruperii acțiunii de sustragere
a bunului sau producerii efectelor acestuia, au fost întrebuințate violențe sau amenințări ori
victima a fost pusă în stare de inconștieță sau neputința de a se apăra.
În acest sens, Tribunalul Suprem a decis că: "fapta inculpatului de a pătrunde într -o
108 Vintila Dongoroz si colectivul, op. c it., Vol. III, pag. 49 2
109 Ibidem 108
40 curte cu scopul de a -și însuși un bun și fiind surprins mai înainte ca bunul respectiv să fi fost
însușit comite acte de violență față de persoana vătămată pentru a -și asigura scăparea, constituie
tentativă la infracțiunea de tâlhărie, iar nu infracțiunea de violare de domiciliu".110
Tâlhăria s e consideră ca fiind tentativă sau consumată după cum infracțiunea principală
– furtul – a ramas în faza tentativei ori s -a consumat.
În consecință, fapta inculpatului care, fiind surprins de persoana vătămată după ce -i
forțase portiera autoturismului în sc opul de a -și însuși unele lucruri pentru a -și asigura scăparea,
a folosit împotriva acestuia un spray cu efect paralizant, constituie tentative la infracțiunea de
tâlhărie prevăzută în. art.20 combinat cu art.21 raportat la art.211, alin. 1 – Cod Penal.
Există tentative de tâlhărie și atunci când acțiunea de furt a fost întreruptă, iar
făptuitorul a întrebuințat acte de constrângere pentru a înlătura unele infracțiuni ori pentru a -și
asigura scăparea.111 Cu privire la aceasta, instanța supremă a precizat că " dacă după ce a încercat
să deposedeze, prin violență, o persoană, de un bun al său, fără însă a reuși, infractorul a
întrebuințat violența față de una din persoanele care -l urmăreau, vătămându -i integritatea
corporală pentru a -și asigura scăparea, nu ne af lăm în fața unui concurs de infracțiuni – tentative
de tâlhărie și vătămare corporală – ci numai a unei infracțiuni unice, complexe: tentative la
infracțiunea de tâlhărie în forma agravată prevăzută de art. 20 combinat cu art. 21 raportat la art.
211 alin. 2 – Cod Penal.112
Infracțiunea de tâlhărie poate fi comisă în forma tentativei și atunci când acțiunea de
sustragere este îndreptată împotriva avutului public. Astfel, "fapta inculpatului, care în
momentul când începuse să transporte bunurile pe care intenț iona să le însușească în vederea
scoaterii lor din incinta unității, a fost surprins de paznic și l -a lovit pe acesta pentru a scăpa,
constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie.113
În practica judiciară și în literatura juridiară, o problemă controvers ată a fost cea a
încadrării juridice a faptei în situația în care autorul faptei de tâlhărie care a avut ca urmare
moartea victimei, fiind surprins de acesta în momentul în care sustrăgea bunul, a lovit -o în
scopul efectuării acțiunii de luare a bunului sa u pentru a -și asigura scăparea, iar în urma
violențelor exercitate (lovire), victima a decedat iar făptuitorul a renunțat la luarea obiectului de
teama de a nu fi surprins de alte persoane care se alarmaseră.114
În această privință s -au exprimat mai multe op inii, instanța supremă stabilind că atâta
vreme cât s -a produs urmarea mai gravă – moartea victimei – nu mai are relevanță, sub aspectul
110 Trib. Supr., Sect. pen. nr. 87/1989, pag. 332
111 Oliviu Augustin Stoica : op. cit., pag. 160
112 Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. 4945/1975 – V. Papadopol si M. Popovici: op. cit., pag. 409
113 Trib. Jud. Suceava, Dec. pen. 129/1974 "R.R.D." NR. 5/1974, pag. 79
114 Gh. Nistoreanu si colectivul, Drept penal, Partea speciala, vol. 1, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1994, pag. 221
41 încadrării juridice, dacă furtul s -a consumat sau nu.
Tentativa la infracțiunea de tâlhărie, care a avut ca urmare moar tea victimei, fiind o
infracțiune praeterintentionața, unică prin voința legiuitorului, nu poate fi descompusă în părți
componente, elementul de agravare al infracțiunii constituindu -l tocmai rezultatul mai grav,
produs fără intenție, iar nu cel mai putin grav urmărit de făptuitor.115
Consumarea infracțiunii de tâlhărie
Infracțiunea de tâlhărie se consumă atunci când acțiunea de sustragere a avut o
desfășurare completă și s -a produs rezultatul specific ca urmare a întrebuințării: actele de
constrângere. În l iteratura juridică s -a subliniat faptul că "dacă activitatea principală s -a
consumat fără ca făptuitorul să fi avut nevoie de a recurge la acțiunea adiacentă, fapta consumată
este infracțiunea de furt, iar nu de tâlhărie".116
Infracțiunea de tâlhărie este co nsumată când făptuitorul, după comiterea sustragerii
efectuată fără întrebuințarea de violențe, recurge la amenințări sau la alte acte de constrângere
pentru a păstra bunul furat sau pentru a înlătura urmele infracțiunii ori pentru a -și asigura
scăparea. C u privire la această ipoteză, Tribunalul Suprem a statutat că "față de prevederile
art.211 Cod Penal, infracțiunea de tâlhărie se consumă chiar dacă făptuitorul nu a reușit, prin
folosirea violenței, să păstreze bunul furat ori să -și asigure scăparea, fiin d suficient să se
stabilească dacă prin activitatea sa de violență el nu a urmărit un asemenea scop".117
În privința consumării acțiunii de furt, Codul Penal a consacrat "teoria apropriațiunii",
potrivit căreia bunul trebuie să fi trecut în posesia infractor ului, indiferent cât durează această
posesie.
Consumarea acțiunii de sustragere implică o luare a bunului în stăpânirea de fapt a
făptuitorului, în scopul însușirii pe nedrept.
Epuizarea infracțiunii de tâlhărie
În ceea ce privește epuizarea infracțiunii de tâlhărie, aceasta este susceptibilă "de o
activitate infracțională prelungită în timp" după atingerea momentului consumativ și deci de o
eventuală amplificare a urmărilor imediate. În măsura în care durează acțiunea adiacentă de
întrebuințare a mijloace lor de constrângere, în aceeași măsură poate fi prelungitș, prin acte
succesive de sustragere, acțiunea principală și deci fapta de tâlhărie.118
În ipoteza unor astfel de prelungiri, fapta de tâlhărie se consideră epuizată atunci când
115 Gh. Nistoreanu si col ectivul, Drept penal, Partea speciala, vol. 1, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1999 , pag. 226
116 Vintila Dongoroz si colectivul: op. cit., pag. 49 0
117 Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. 4945/1975 – V. Papadopol si M. Popovici: op. cit., pag. 421
118 Vintila Dongoroz si colectivul: op. cit. , Vol. III, pag. 49 1
42 "au încetat actele succ esive în efectuarea acțiunii principale sau când nu mai este posibilă o
amplificare a urmărilor acțiunii adiacente".119 Uneori acțiunea adiacentă poate produce urmări de
o gravitate progresivă (vătămări corporale grave, moartea victimei), de na tură să modifi ce tot
progresiv și pericolul social concret al tâlhăriei; în aceste situații și procesul cauzal al activității
infracționale se prelungește, de asemenea, în timp.120
2.3.2 Modalități
Infracțiunea de tâlhărie, ca și infracțiunea de furt, poate fi comisă în diferite modalități
normative, fiecare modalitate de comitere reprezentând particularități de care trebuie să se țină
seama la evaluarea gradului concret de perico l social al faptei comise.121
Fiecarei modalități normative îi poate corespunde o varietate de modalități faptice ce se
au în vedere la individualizarea pedepsei.
Tălhăria poate prezenta concret modalități, variante și în raport cu acțiunea adiacentă,
după mijloacele folosite (violente, amenințări, punere în stare de inconștiență sau neputința de a
se apăra), dupa momentul în care a intervenit acțiunea adiacentă (în timpul executării acțiunii
principale sau imediat după consumarea sau întreruperea acestuia), după scopul în vederea
căruia a fost efectuată acțiunea adiacentă, etc.122
Sunt considerate fo rme agravate ale infracțiunii de tâlhărie împrejurările prevăzute de
alin. 2 al art. 211 Cod Penal. Împrejurările care dau infracțiunii de tâlhărie o formă mai gravă se
referă fie la subiect și latura subiectivă, fie la obiectul ei material.
În Legea nr. 1 40/ 1996 – privind modificarea și completarea Codului Penal – nu se face
precizarea expresă că infracțiunea de tâlhărie este mai gravă dacă este comisă în împrejurările
prevăzute în alin. 2, 2^1. Faptul ca tâlhăria este apreciată mai gravă când este comisă în
împrejurările arătate în alin. 2 al art. 211 Cod Penal rezidă din încadrarea juridică a tâlhăriei în
cazul în care este comisă în împrejurările arătate în alin. 2 al art. 211 Cod Penal, respectiv
pedeapsa în aceste cazuri este închisoarea de la 3 la 18 ani.123
Împrejurările care dau un caracter mai grav infracțiunii de tâlhărie sunt următoarele:
-tâlhăria comisă de două sau mai multe persoane împreună .
Periculozitatea sociala a tâlhăriei este determinată în acest caz de însăși pluralitatea
făptașilor, care dă acestora o mai mare forță de acțiune, le creează mai mari posibilități de
comitere și de ascundere a infracțiunii, îi face să acționeze cu mai multă siguranță și îndrăzneală.
Pentru existența agravantei se cere ca făptuitorii să fi acționat împreu nă la comiterea faptei. Nu
119 Vintila Dongoroz si colectivul. op. cit. , Vol. III, pag. 492
120 Ibidem 119
121 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache , op. cit., pag. 405
122 Ibidem 121
123 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache , op. cit.., pag. 406
43 are relevanță dacă la această faptă, comisă de două persoane, răspunderea penală a uneia este
înlăturată datorită unei cauze de excludere a caracterului penal al faptei (iresponsabilitate,
minoritate, etc).124
Referindu -se la fapta și nu la persoana unuia dintre participanți, agravanta prevăzută de
art. 211, alin. 2^1 lit. a – Cod Penal se răsfrange, potrivit art. 28, alin. 2 Cod Penal, asupra tuturor
participanților care au cunoscut -o.
Dacă tâlhăria a fost comisă de cel puțin 3 p ersoane împreună, circumstanța
agravantă prevăzută de art. 211, alin. 2^1 lit. a – Cod Penal intră în concurs cu agravanta
generală prevăzută de art. 75, lit. a – Cod Penal. Într -o asemenea situație, întrucât specialul
primează față de general, se aplică n umai circumstanța agravantă specială.125
Dacă persoanele care au comis o tâlhărie s -au asociat în vederea comiterii acesteia se
fac vinovate și de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 323 Cod Penal, fapt pentru care se
aplică, potrivit art. 323, alin. 2 – Cod Penal, regulile referitoare la concursul infracțiunii.
-tâlhăria comisă de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică.
În această situație tâlhăria este considerată mai gravă, deoarece, pe de o parte
făptuitorul având asupra sa o armă sau o substanță narcotică capată o încredere sporită în reușita
acțiunii sale, iar pe de altă parte deținerea unei arme sau a unei substanțe narcotice în momentul
comiterii tâlhăriei implică pericolul folosirii acestora. Nu este necesar ca făptuitoru l să se
folosească de arme sau substanța narcotică pe care o are asupra sa în momentul comiterii
tâlhăriei, ci este suficient ca una din acestea (arma sau substanța narcotică) să fie asupra sa. Este
necesar ca făptuitorul să știe că are asupra sa arme sau substanțe narcotice, având astfel
posibilitatea folosirii la nevoie.126
Noțiunea de " armă" are înțelesul stabilit de art. 151, alin. 1 – Cod Penal. Obiectele pe
care alin. 2, act. 151 – Cod Penal le asimilează armelor constituie arme în înțelesul art. 211, alin.
2^1 lit. b – Cod Penal doar în situația când sunt folosite la comiterea tâlhăriei.127
În cazul când făptuitorul care avea arma asupra sa, în cazul comiterii infracțiunii de
tâlhărie, nu poseda permis legal de a o purta, infracțiunea de tâlhărie intră î n concurs cu
infracțiunea prevăzută de art. 179 Cod Penal.
"Prin substanță narcotică se înțelege orice substanță care are însușirea de a
produce adormirea unei persoane".128
124 C. Bula i, A. Filipaș, C. Mitrache , op. cit.., pag. 409
125 Ibidem 124
126 C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache , op. cit.., pag. 413
127 Vintila Dongoroz si colectivul : op. cit., voI. III, pag. 476 (comentariu referitor la furtul calificat)
128 Octavian Loghin, Avram Filip as, Drept penal, Partea speciala, Bucures ti 1997 , Casa de Editura si Presa "Sansa
SRL ", pag. 139
44 În caz de participație agravanta se extinde asupra tuturor participanților, dacă
aceștia au cunoscut că făptuitorul deține asupra sa o armă sau o substanță narcotică.
– tâlhăria comisă de o persoană mascată, deghizată sau travestită
Periculozitatea sporită constă în folosirea de către făptuitor a unui procedeu pentru a nu
putea fi cu noscut, dând totodată victimei o mai mare teamă de a se apăra sau de a riposta.
Mascarea constă în acoperirea feței cu o mască. Travestirea sau deghizarea constă în schimbarea
infățișării prin aplicarea de mustăți sau barbă falsă, folosește îmbrăcămintea s exului opus, astfel
încât să nu poată fi recunoscut.
-tâlhăria comisă în timpul nopții – oferă condiții mai favorabile făptuitorului. Datorită
întunericului, a scăderii atenției sau vigilenței oamenilor, făptuitorul se poate apropia în
siguranță și cu m ai puțin risc de victimă și are mai mult curaj.
Cu privire la momentul când începe și se sfârșește noaptea – întrucât odată cu
schimbarea anotimpurilor soarele răsare și apune la ore diferite – susținem ideea că noaptea
începe la asfințitul soarelui și se sfărșește la răsăritul soarelui.129 Lăsarea întunericului sau
persistența acestuia, la intervalul dintre zi si noapte, mai este influențată și de alte condiții
atmosferice naturale și la terminarea duratei nopții trebuie să se țină seama și de acestea (timp
noros, ploaie).
Instanței de judecată îi revine sarcina de a stabili, în fiecare caz în parte, împrejurarea
dacă tâlhăria a fost comisă în timp de noapte sau zi sau dacă o parte din actele de executare a
tâlhăriei a fost comisă pe timp de noapte, caz în ca re se aplică prevederile art. 211, alin.2 lit. b –
Cod Penal.
– tâlhăria comisă într -un loc public sau într -un mijloc de transport
Prin "loc public", având în vedere dispozițiile art. 152 Cod Penal, se înțelege orice loc
care prin natura sau distincția lui este în permanență accesibil publicului, precum și orice alt loc
în care publicul are acces în anumite intervale de timp. Se apreciază că tâlhăria este comisă într –
un loc public, chiar dacă în momentul comiterii acestuia, în locul respectiv, nu se afla u persoane.
Prin "mijloc de transport" se întelege mijlocul de transport destinat pentru transportul
persoanelor. Este necesar ca mijlocul de transport să efectueze în momentul efectuării tâlhăriei
transportul de persoane – chiar dacă în el nu se aflau alt e persoane decât victima ăi făptuitorul,
129 Vintila Dongoroz si colectivul, op. cit., voI. III, pag. 507
45 iar bunul sustras să se fi aflat asupra victimei.130
Chiar dacă activitatea infracțională a făptuitorului s -a desfășurat în parte în mijlocul de
transport se aplică prevederile art. 211, alin. 2, lit. c – Cod Penal.
-tâlhăria comisă într -o locuință sau în dependințe ale acesteia
Prin "locuință" se înțelege locul ales de o persoană unde aceasta își desfășoara
activitatea personală. Prin “dependințe” se înțeleg acele locuri care constituie un accesoriu al
locuinței care întregește folosirea acesteia. "Nu interesează dacă dependințele fac corp comun cu
locuința sau sunt separate. Constituie dependințe și parțile comune ale altui imobil (scara, holul,
terasa acoperită, etc)".131
Infracțiunea de tâlhărie este considerată că e ste comisă într -o locuință sau dependințe a
acesteia, indiferent de modul cum făptuitorul a pătruns în locuința respectiva (cu sau fără acordul
victimei). Dacă făptuitorul a pătruns în locuința victimei fără acordul acesteia, infracțiunea de
tâlhărie în ac est caz absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, deoarece tâlhăria nu poate fi
comisă decât printr -o pătrundere fără drept în locuința victimei (absorbție naturală).
Pericolul sporit pe care îl dă comiterea infracțiunii de tâlhărie într -o locuință sa u
dependință a acesteia constă în faptul că în acest caz victima are posibilități reduse de a cere
ajutor altor persoane, iar făptuitorul nu poate fi observat, posibilitatea prezenței martorilor
oculari fiind exclusă.
Infracțiunea de tâlhărie întra în conc urs cu infracțiunea de uzurpare de calități oficiale,
prevăzută de art. 240 Cod Penal, în cazul în care făptuitorul, pentru a pătrunde în locuința
victimei, și -a atribuit fără drept o calitate oficială după care a îndeplinit un act legat de calitatea
respe ctivă. Folosind acest procedeu pentru a pătrunde în locuința victimei, făptuitorul învinge
vigilența victimei, ceea ce face ca fapta să fie mai ușor de comis, după ce făptuitorul se află deja
în locuință.132
-tâlhăria comisă în timpul unei calamități
Prin "calamitate" se înțelege situația care se produce ca urmare a unui eveniment
natural, o stare de fapt păgubitoare pentru o colectivitate de persoane (inundații, cutremure,
catastrofe de cale ferată). Este necesar ca tâlhăria să se producă în timpul un ei calamități, adică
în perioada de timp cuprinsă între momentul producerii evenimentului când această stare
încetează.
130 Vintila Dongoroz si colectivul : op. cit., voI. III, pag. 510
131 Vintila Dongoroz si colecti vul : op. cit., voI. III, pag. 515
132 Ibidem 131
46 -tâlhăria care a avut vreuna din urmările arătate în art.182 Cod Penal.
Art.182 Cod Penal prevede infracțiunea de vătămare corporală gra vă. Gravitatea faptei
este dată de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru a se vindeca, respectiv
mai mult de 60 zile sau care a produs una din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau
organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, slutirea,
avortul ori punerea în primejdie a vieții personale .
Dacă făptuitorul, prin agresiunile pe care le -a exercitat asupra victimei pentru a sustrage
un bun, o face pe aceasta să sufere una din consecințele prevăzute de art. 182 Cod Penal, ne
aflăm în situația prevăzută de art. 211, alin. 2 ^1 lit e – Cod Penal.
Între fapta de tâlhărie și urmarea produsă trebuie să existe un raport de cauzalitate. Este
necesar ca agresiunea făptuitorului asupra victimei, care a produs una din consecințele arătate în
art. 182 Cod Penal, să fie urmată de sustragerea unui bun al victimei, bun urmărit de făptuitor.
De asemenea, este necesar ca făptuitorul care a acționat cu intenție pentru comiterea tâlhăriei să
fi fost totodată în culpă față de urmarea mai gravă produsă, în sensul că a prevăzut -o dar a
considerat fără temei că nu se va produce, ori nu a prevăzut -o deși putea și trebuia să o prevăda.
"Dacă făptuitorul a acționat cu intenție în ceea ce privește urmarea mai gravă, c are s -a produs,
faptele constituie un concurs real de infracțiuni.133
În cazul în care făptuitorul a produs vătămări corporale mai multor persoane cu ocazia
sustragerii bunului urmărit de el, dar numai uneia i -a produs vătămările corporale prevăzute de
art. 182 Cod Penal și în acest caz tâlhăria se încadrează în prevederile art. 211, alin. 2 ^1 lit. e –
Cod Penal.
În situația comiterii unei tâlhării care a produs consecințe deosebit de grave,
circumstanța agravantă constă în aceea că, prin comiterea tâlhăriei, s-au produs consecințele
prevăzute de art. 146 Cod Penal, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996 – privind
modificarea și completarea Codului Penal. Prin "consecințe deosebit de grave" se înțelege o
pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității,
cauzată unei autorității publice sau oricăreia din instituțiile la care se referă art. 145 Cod Penal
ori altei persoane juridice sau fizice.134
În cazul comiterii unei tâlhării cu consecințe deosebit de grave, nu se mai ține seama
dacă aceasta a fost comisă în împrejurările prevăzute de alin.l sau alin. 2, art. 211 – Cod Penal.
Fapta poate fi comisă în oricare din aceste împrejurări.
În ceea ce privește tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei, se cere pe de o parte
un raport de cauzalitate între fapta de tâlhărie și moartea victimei, iar pe de altă parte se cere ca
133 Octavian Loghin, Drept penal, Partea speciala, Casa de Editura si Presa "Sansa S.R.L. ", 1997 , pag. 245
134 Ion Crangu ș, Adrian Ni țu, Ilie Dragomir – Drept Penal (culegere de lec ții), Editura MAI, 2006, pag. 127
47 făptuitorul care a acționat cu intenție în ceea ce privește fapta de tâlhărie să fie în culpă față de
producerea rezultatului mai grav. Dacă făpt uitorul a comis cu intenție moartea victimei, suntem
în cazul unui concurs de infracțiuni între infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211, alin. 1 –
Cod penal și infracțiunea de omor. Dacă făptuitorul a acționat cu intenția de a ucide victima
pentru a putea comite mai ușor tâlhăria, ne aflăm în prezența unui omor deosebit de grav
prevăzut de art. 176, lit. d – Cod Penal în concurs cu infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.
211, alin. 1 – Cod Penal.135
2.3.3 Sancțiuni
Tâlhăria comisă în condițiile ar t 211, alin. 1 Cod Penal este sancționată prin pedeapsa
închisorii de la 3 la 18 ani. În mod concret, pedeapsa trebuie să fie stabilită între aceste limite
speciale, pe baza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod Penal.
Când se va constata existența unor circumstanțe atenuante, pedeapsa va fi coborâtă sub
minimul de 3 ani, putând fi redusă, conform dispozițiilor art.76, lit. c – Cod Penal. Coborârea
pedepsei sub minimul de 3 ani nu este obligatoriu în caz de concurs între circumstanțele ate nuate
și agravante – art. 80, alin. 2 – Cod Penal.
Când tâlhăria s -a comis în împrejurările prevăzute în alin. 2 al art. 211 Cod Penal
pedeapsa este închisoare de la 5 la 20 ani, iar când tâlhăria s -a comis în împrejurările prevăzute
în alin. 2^1 Cod Pena l pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 ani. Cănd se constată existența
unor circumstanțe atenuante, pedeapsa va fi coborâtă sub minimul de 5 ani, dar nu mai jos de 1
an.
Când tâlhăria a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. În acest caz,
existența circumstanțelor atenuate coboară pedeapsa sub minimul de 15 ani, dar nu mai jos de 3
ani.136
Celelalte dispoziții ale legii penale privitoare la exist ența circumstanțelor agravate se
aplică în mod corespunzator (art. 78, alin.1 Cod Penal).
135 Octavian Loghin, Avram Filipas, o p. cit., pag. 245 – 246
136 Vintila Dongoroz si colectivul, o p. cit., voI. III, pag. 523
48 Capitolul 3
Aspecte procesuale și criminologice privind infrac țiunea de tâlhărie
3.1 Aspecte procesuale
Aspecte procesuale privitoare la competență
Infracțiunea de tâlhărie se urmărește și se judecă potrivit regulilor de procedură penală
obișnuită. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Chiar și atunci când în conținutul
complex al tâlhăriei ar intra un furt care se urmărește la plângerea prealabilă a per soanei
vătămate (art. 210 Cod Penal), urmărirea penală se face din oficiu, fiindcă tâlhăria este o
infracțiune complexă, unică, cu un grad de pericol ridicat.137
Competența organului de urmărire penală
Competența de a efectua urmărirea penală în cazul infra cțiunii de tâlhărie comisă în
condițiile art. 211, alin.l, 2 si 2^1 Cod Penal aparține organului de cercetare penală al poliției
(art. 207 – Cod de Procedură Penală).
Urmărirea penală în cazul comiterii infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211, alin 3 –
Cod penal se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror (art.209 Cod de Procedură
Penală), așa cum a fost modificat prin Legea 140/1996 – privind modificarea și completarea
Codului de Procedură Penală, când tâlhăria "a produs" consecințe deosebit de grave sau a avut ca
urmare moartea victimei.138
În situația în care organul de cercetare a constatat infracțiunea prevăzută de art.211,
alin.3 – Cod Penal este obligat să efectueze actele de cercetare penală ce nu suferă amânare, chiar
dacă infracțiunea nu este de competența sa, lucrările întocmite de el fiind pe deplin valabile.
Această obligație rezidă din prevederile art.213 Cod de Procedură Penală. Tot din prevederile
aceluiași articol, organul de cercetare penală este obligat să înainteze procurorulu i toate lucrările
efectuate, de îndată.139
De asemenea, s -a precizat că "dacă într -o cauză în care potrivit art. 209 Cod de
Procedură Penală, urmărirea penală se efectuează de procuror în mod obligatoriu, cercetarea
penală a fost facută de organele de poliți e, procurorul căruia i s -a trimis apoi dosarul
neprocedând decât la audierea unor martori și la întocmirea rechizitoriului, se impune concluzia
că primă instanță, la mod corect, s -a desesizat, în baza art. 332 Cod de Procedură Penală și a
137 Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Tratat de drept procesual penal, Editura Nomina Lex, 2011, pag. 258
138 Mrejeru Theodor, Mrejer u Bogdan, Competen ța penal ă. Aspecte teoretice și jurispruden ța in materie, Editura
Nomina Lex, 2011, pag. 109
139 Ibidem 138
49 restituit cauza p rocurorului pentru ca urmărirea să fie facută de organul competent "140.
Competența instanței de judecată
Infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile art.211, alin. 1 – Cod Penal, se judecă în
primă instanță la Judecatorie (art.25 Cod de Procedură Penală) .
Când tâlhăria a fost comisă în împrejurîri prevăzute de art. 211, alin 2 și 2^1 Cod Penal
sau are urmările prevăzute de art.211, alin. 3 – Cod Penal, competența de a se judeca în primă
instanță aparține Tribunalului (art.27, pct. 1, lit. a și b Cod Proc edură Penală) sau când este cazul
Tribunalului Militar Teritorial (art.28, pct.l Cod Procedură Penală).
Când bunul care face obiect al sustragerii este dintre acele aflate în administrarea sau
folosința forțelor armate, competența revine Tribunalului Milit ar ( art.26, pct .2, lit. b – Cod
Procedură Penală).
Cu privire la infracțiunile comise de civili contra bunurilor aflate în administrarea sau
folosirea forțelor armate, în practica judiciară s -a arătat că "deși potrivit art. 26, pct. 1, lit. b –
Cod de Pr ocedură Penală, infracțiunea comisă de civili contra bunurilor aflate în administrarea
sau folosirea forțelor armate sunt date în competența de judecată Tribunalelor Militare, aceasta
nu înseamnă că toate infracțiunile menționate urmează să fie judecate de Tribunalele Militare,
pentru că astfel s -ar nesocoti unul din principiile care determină stabilirea competențelor
instanțelor.141
Astfel, din dispoziția art.27 și 28 – Cod de Procedură Penală, rezultă că anumite
infracțiuni, în special acelea care prin comp lexitatea problemelor pe care le ridică prezintă mai
multe dificultăți de rezolvare, se judecă în primă instanță de Tribunal sau de Tribunalul Militar
Teritorial. Prin urmare, ori de cate ori este vorba de infracțiuni date în competența materială a
tribuna lului, dacă aceste infracțiuni sunt îndreptate împotriva bunurilor aflate în administrarea
sau folosința forțelor armate, ele vor fi judecate de Tribunalul Militar Teritorial, care este
instanța corespunzatoare în grad a tribunalelor ".142
Dacă în cursul jud ecății, instanța constată ca acțiunea penală nu mai poate fi exercitată,
fiind întrunite cerințele art.l0, lit. a – e Cod de Procedură Penală, va dispune achitarea conform
art.ll, pct. 2, lit. a – Cod de Procedură Penală.143
În legatură cu acțiunea civilă în procesul penal, Codul de Procedură Penală prevede că
acțiunea civilă se pornește din oficiu când partea vătămată este o organizație din cele prevăzute
140 Trib. Jud. Bistri ța-Năsăud, Sec ț. pen., dec. nr. 370/1981, "R.R.D." nr. 11/1981, pag. 173
141 Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Compe tența penal ă. Aspecte teoretice și jurispruden ța in materie, Editura
Nomina Lex, 2011, pag. 116
142 Trib. Supr., Sect. pen. d ec. nr. 67/1970 – "R.R.D." nr. 1 /1991 , pag. 155
143 Ibidem 141
50 în art.145 Cod Penal. De asemenea, este prevazută obligația instanței de a solicita instituției
publice date cu privire la prejudiciu, aceasta fiind obligată să comunice instanței datele solicitate.
Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra separării pagubei, chiar dacă unitatea
prejudiciată nu s -a constituit ca parte civilă (art. 17 Cod de Pro cedură Penala).
Aspecte procesuale privind compunerea instanței
Infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile art. 211, alin. 1 – Cod Penal se judecă în
primă instanță la Judecatorie în complet format din 1 judecător, tribunalele judecă apelurile la
infra cțiunea de tâlhărie prevazută de art. 211, alin. 1 Cod Penal în complet format din 2
judecători, iar curțile de apel judecă recursul în complet format din 3 judecători.
Infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile art. 211, alin. 2 și 3 se judecă în prim ă
instanță în complet format din 1 judecător, iar apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă
instanță se judecă de apel în complet format din 2 judecători.144
3.2 Aspecte criminologice
Infracțiunile contra patrimoniului sunt comise în mod frecvent în actualul stat de drept,
având la bază cauze atât de ordin obiectiv ( șomaj), cât și de ordin subiectiv (dezinteres în
dobândirea celor de trebuință pe cale cinstită, dorința de îmbogațire fară muncă, carențe în
educație, etc.).145
Faptele îndreptate împot riva patrimoniului au fost incriminate și sancționate din cele
mai vechi timpuri de legile penale. Legea penală este chemată să apere situațiile de fapt
existente, adică acestea să fie menținute în starea în care se aflau până la intervenția ilicită a unei
persoane, deoarece orice modificare a lor prin acest procedeu duce la o imposibilă sau dificilă
ocrotire reală a entităților patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.
Alături de celelalte mijloace de ridicare a nivelului conștiinței, trebuie să acționeze și
legea penală și implicit cei chemați să o aplice.
Un rol important în combaterea infracțiunilor contra patrimoniului trebuie să -l aibă în
permanență vigilența și prudența cetățenilor, căci infractorii care atacă patrimoniul altora profită
în general de naivitatea victimelor lor. Lipsa de grijă pentru adecvarea autoocrotirii, ușurința în
acordarea încrederii unor persoane necunoscute nu numai că înlesnesc comiterea infracțiunilor,
dar și creează o permanentă tentativă pentru cei ispitiți să c omită astfel de infracțiuni.146
144 Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Tratat de drept procesual penal, Edi tura Nomina Lex, 2011, pag. 271
145 Tănăsescu Camil, T ănăsescu Gabriel, T ănăsescu Iancu, Tipologii criminogene, Editura C.H. Beck, 2007, pag.
103
146 Ibidem 145
51 Prin modificările aduse Codului Penal, prin adoptarea Legii nr. 140/1996, legiuitorul a
mărit limitele pedepselor la infracțiunile contra patrimoniului având în vedere diferențierile sub
aspectul pericolului social și al peric ulozității făptuitorilor, tocmai pentru ca scopul urmărit de
lege – prevenția generală și specială – să fie realizat în perioadă actuală, când fenomenul
infracțional în acest domeniu cunoaște o creștere rapidă.147
Infracțiunea de tâlhărie face parte din cate goria infracțiunilor complexe, întrucât
exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a violenței, de la simple
lovituri până la moartea victimei. De aceea, se impune un tratament juridic adecvat pentru
prevenirea și combaterea acest ui gen de fapte.
Se impune un ansamblu de măsuri pentru eradicarea acestor infracțiuni, la nivel statal,
nu numai intervenția organelor de ordine și a justiției pentru sancționarea corespunzătoare și
rapidă a acestor fapte. O atenție deosebită trebuie aco rdată minorilor care pot fi atrași mai ușor la
comiterea acestor fapte și mai ales la formarea de grupuri infracționale. Aceștia acționeaza fără a
discerne faptele și condițiile pe care le generează.148
Un rol deosebit de important revine și mass -mediei, car e trebuie să cunoască
manifestările de acest gen, să ia poziție față de acestea pentru a crea o atitutidine colectivă a
cetațenilor față de făptuitori și faptele lor.
Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigure reeeducarea
făptuitorilor în locurile de detenție, precum și observarea acestora și după executarea pedepsei.
Este inutilă mărirea durate i pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie, dacă în timpul
detenției nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un mijloc real de ree ducare a făptuitorului.
Se observă că infracțiunile de tâlhărie și, în general, toate infracțiunile se comit de
persoane cu un grad scăzut de pregatire școlară și cu mari carențe educative.
Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profes ionale a deținuților, în
scopul de a -i scoate din sfera și nivelul de cunoștințe la care se află, conștientizându -i în acest fel
de necesitatea reintegrării în societate.149
147 Vintilă Dongoroz și colectivul , op. cit, Vol. III., pag. 508
148 Tănăsescu Camil, T ănăsescu Gabriel , Tănăsescu Iancu , Tipologii criminogene, Editura C.H. Beck, 2007, pag.
130
149 Ibide m 148
52 Capitolul 4
Aspecte comparative între infracțiunea de tâlhărie și alte infracț iuni
prevazute de Codul Penal.
4.1 Tâlhăria și ș antajul
(art. 194 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996)
Există infracțiune de ș antaj, potrivit art. 194 Cod penal – modif icat prin Legea nr.
140/1996, când o persoană a fost co nstrânsă prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu
facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi î n mod injust un folos, pentru sine
sau pentru altul.
Fapta este mai gravă când constrângerea constă în amenințarea cu darea î n vileag a unei
fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau
pentru o rudă apropiată .
Deși între aceste două infracțiuni există asemănări, ambele având două obiecte juridice
speciale – relațiile sociale referi toare la libertatea per soanei ș i cele referitoare la patrimoniul
acesteia – totuși, ele se deosebesc esențial, prin aceea că, în cazul șantajului, în principal sunt
încalcate relațiile socia le referitoar e la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhă riei, sunt
încălcate în pri ncipal, relaț iile sociale referitoare la patrimoniul acesteia.150
Spre deosebire de tâlhărie, infracțiunea de șantaj nu are, de regulă , obi ect material,
libertatea psihică const ituind un drept personal. Sunt însa și situații când ș antaju l are loc prin
folosi rea constrâ ngerii fizice, corpul victimei devenind astfel obiect material al infracțiunii de
șantaj.
La ambele infracțiuni observăm folosirea de violențe sau amenință ri.
La tâlhărie, unii autori, consideră că actele de violență vor putea fi săvârș ite anterior
furtului pentru a se pregăti condițiile sustragerii, existând astfel, o relație de conexitate între
fapta de violență ș i cea de furt.
Infracțiunea de tâlhărie presupune, prin insăși conceptul său, ca sustragerea să aiba loc
prin violență, adică odată cu inceperea actel or de executare a furtului. Dacă se lasă victimei o
pauză mai mare de reflecție între momentul violenței ș i luarea bunului aceasta va constitui
infracțiunea de șantaj si nu cea de tâlhă rie.151
150 Ludovic Biro, C riterii distinctive între infracțiunile de șantaj si tâlhă rie, Revista Română de Drept, nr. 4/1971,
pag. 82
151 Ibidem 150
53 În practica judiciară nu a existat întotdeauna o concepție clară asupra delimitării
infracțiunii de tâlhărie și ș antaj.
Criteriul determinant de delimitare este sucesiunea în timp a violenței î n raport cu actul
de sustragere. În timp ce tâlhăria presupune intrebuinț area de violen țe sau amenință ri, spre a cre a
un pericol iminent pentru viața, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea fizică a persoanei,
în cazul infracțiunii de ș antaj nu este vorba de un pericol iminent pen tru drepturile persoanei
constrânse prin violență sau ameninț are, ci de un p ericol care urmează să se producă în viitor.
Tocmai această distanțare în timp între momentul amenințării și momentul când urmează să se
traducă în fapt, servește ca element pentru a deosebi șantajul de tâlhă rie.152
Prin urmare, î n caz ul infracțiunii de ș antaj, pericolul este “viitor”, iar rezultatul
violenței sau cel al amenințării este distanțat în timp de actul de constrângere, pe când la
infracțiunea de tâlhă rie acesta este “imediat”.
În delimitarea celor doua infracț iuni trebuie a vută în vedere ș i natura diferită a acestora.
Prin specificul său, infracțiunea de șantaj este o infracțiune contra libertații de autodeterminare
psihică a persoanei în timp ce infracțiunea de tâlhărie este o infracț iune contra patrimoniului.153
4.2 Tâlhări a și pirateria
Potrivi t art. 211 Cod penal – modificat prin Legea nr. 140/1996 – pirateria tip constă în
jefuirea prin acte de violență săvârșite î n scopuri personale, de ech ipajul sau pasagerii unei nave
împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împot riva altor nave, dacă
navele se află în marea liberă sau î ntr-un loc care nu este supus jurisdicț iei nici unui stat.
Ca și la tâlhă rie, obiectul juridic este complex, fiind constituit în principal din relaț iile
sociale de ordin patrimonial, iar în secundar , din relaț iile sociale p rivitoare la integritatea fizică a
persoanei. Pentru infracțiunile de tâlhărie și piraterie există un obiect material prin cipal,
reprezentat de bunurile în raport cu care se realizează acț iunea de jefuire, dar și unul adiacent, și
anume persoana fizică împotriva căreia se exercită actele de violență sau de ameninț are.
La ambele infracț iuni, elementul material se realizează prin două activități, o activitate
principală , corespunzatoare furtului, și alta secundară, constând în folosi rea violenț ei.
În cazul infracțiunii de tâlhă rie subie ct activ poate fi orice persoană, iar î n cazul
infracț iunii de piraterie subiectul activ este format dintr -o pluralitate de fă ptuitori, din echipajul
sau pasagerii unei nave.
152 ''Talharie si santaj – deosebiri'', Revista de drept penal, nr. 4/2001, pag. 157
153 Ibidem 152
54 De observat că legea asim ilează infracțiunii de piraterie și jaful săvârșit pe o aeronavă
sau între aeronave ș i nave.
Spre deosebire de infracțiunea de tâlhă rie, infrac țiunea de piraterie este condiționata de
locul săvârșirii ș i anume marea lib eră sau î n apele unei regiu ni de pe g lob nesupuse jurisdicției
unei țări deoarece dacă se comite in cuprinsul mă rii terito riale fapta va constitui infracțiunea de
tâlhă rie.154
În cazul infracțiunii de tâlhărie cât și a infracț iunii de piraterie, agravantă care a avut
vreuna din urmările ară tate in art. 182 C. pen., cât ș i agravanta care a avut consecinț e deosebit de
grave sau moartea victimei, îi sunt imputabile făptuitorului pe bază de praeterintenț ie.
4.3 Tâlhăria ș i omorul
Legiuitorul a considerat că e mai peri culos omorul săvârș it pentru un folos, avantaj sau
beneficiu material.
În acest caz circumstanța de agravare privește mobilul infracț iunii. I nteresul material
poate consta î n bani, lucruri cu valoare patr imonială ori în avantaje în serviciu sau î n societat e,
stingerea unei datorii, obținerea unui spaț iu locativ, etc.155
Omorul săvârș it din interes materi al (art. 175 lit. b) se deosebește atât de tâlhă rie care a
avut ca urmare moartea victimei, cât ș i de omorul deoseb it de grav, prin care se urmarește sau se
ascunde savarșirea unei tâlhării sau piraterii, deoarece în cazul acestora, făptuitorul acționează
nu din convingerea realiză rii unor interese ma teriale pe o cale aparent legală , ci prin sustragerea
de bun uri cu ajutorul violenț ei.
Nu este nevoie ca făptui torul să fi obținut folosul urmărit, este suficient că a acționat î n
acest scop.
Nu există omor calificat din interes mate rial, ci omor deosebit de grav în situația î n care
autorul comite fapta pentru a s ăvârși sau a ascunde o tâlhă rie sau o piraterie (art . 176, lit. d C.
pen.).156
În ceea ce privește omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei
infracțiuni (art. 175 lit. h) această agravantă are în vedere tot scopul săvârș irii omorului, care
constă, de data aceasta, în î nlesni rea sau ascun derea altei infracț iuni.
Nu interesează dacă acest scop a fost ori nu atins, este suficient că el a existat și că
omorul a fost comis î n realizarea lui.
154 G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, Ilie Pascu , Valerica Lazar, Drept penal, P artea speciala, pag.
110 – 111, Editu ra Europa Nova, Bucuresti., 199 9
155 V. Dongoroz si colectiv ul, op. cit., Vol. III , pag. 188
156 Ibidem 155
55 Legea nu ne precizează dacă infracțiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost inlesnită
trebuie să prezi nte o anumită gravitate, așa că agravanta operează de regulă în cazul oricarei
infracțiuni. Există o singură excepție: când omorul a fost săvârș it pentru a ascunde sau săvârși o
tâlhărie sau piraterie. Î n acest din urmă caz, fapta se va încadra, în dispozi țiile art. 176 lit. d C.
pen., referitoare la omorul deosebit de grav.
Omorul săvârș it pentru a comite sau a ascunde săvârșirea unei tâlhă rii sau pi raterii
constituie o circumstanță agravant ă ce se aseamană cu aceea care caracterizează omorul calificat
prevăzut d e art. 175 lit. h, C. pen.; insă se deosebeș te de acesta prin faptul că scopul omorului nu
mai este inlesn irea sau ascunderea unei infracț iuni, oricare ar fi aceasta, ci săvârș irea sa u
ascunderea unei tâlhă rii sau a unei piraterii.157
Deși art. 176 li t. d folosește noțiunea de săvârșire , ș i nu de inlesnire ca la art. 175 lit. h ,
deosebirea este numai aparentă, deoarece noțiunea de săvârșire include ș i pe cea de inlesnire.
Justificarea ac estei deosebiri de încadrare juridică constă în aceea că tâlhăria și pirateria
sunt infracțiuni de o maximă gravitate.
Totodata, este de remarcat și periculozitatea deosebită a infractorului cu predispoziție
spre fapte de mare violență .
Omorul săvârșit î n condiț iile art . 176 lit. d C. pen. se deosebește de tâlhă ria care a avut
ca rezultat moartea vic timei (art. 211 C. pen.) infracțiune care presupune ca făptuitorul să fi fost
în culpă cu privire la rezultatul mai grav, moartea victimei (infracț iune praeteri ntenționată ).
La omorul savarșit în condițiile art. 176 lit. d C. pen., fă ptuitorul a urmărit înca de la
început producerea rezultatului s au a acceptat posibilitatea morț ii victimei.
Dacă, după ce a ucis victima, spre a o deposeda prin violență de anumite bunuri,
făptuitorul și -a realizat scopul urmărit, în sarcina aces tuia urmează a se reține – în concurs – și
infracțiunea de tâlhă rie (art. 211 C. pen.). Co ncursul va fi format din infracțiunea de omor
deosebit de grav și infracțiunea de tâlhărie în formă simplă (art. 211 alin. 1) și nu în formă
calificată (art. 211 alin . 3), deoarece împrejurarea agravantă (uciderea victimei) a fost absorbită
în cadrul infracț iunii de omor deosebit de grav.158
Astfel, în practică s -a decis că există omor comis pentru a savarși o talhărie, în concurs
cu infracțiunea de tâlhărie prevazută la art. 211 alin. 1 C. pen., dacă inculpatul, după ce a lovit
mortal victima, pentru a -și insuși unele bunuri ale acesteia a lăsat -o sumar imbrăcată pe câmp,
într-o noapte geroasă, luâ ndu-i totodata, mai multe bunuri care îi aparț ineau.159
157 V. Dongoroz si colectivul, o p. cit., Vol. III , pag. 201
158 V. Dongoroz si colectivul, o p. cit., Vol. III , pag. 203
159 Trib. Supr., s.p., dec. nr.15/1981, Repertoriu de practica judiciara in materie penala pe an ii 1980 -1985, pag. 213;
sec. Militara, dec. nr.15/1979, R.R.D nr.1/1980, pag. 70
56 Există agravanta în discuție numai dacă făptuitorul a acț ionat în scopul arătat, indiferent
dacă acest scop a fost sau nu atins.
Dacă omorul s -a săvarșit cu scopul comiterii unei tâlhării sau piraterii și nu s -au săvârșit
aceste din urmă fapte, se va reț ine numai omorul deos ebit de grav, deoarece autorul a urmă rit
scopul cerut de lege deș i nu l -a realizat.
4.4 Violarea de domiciliu
În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la
încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mo d, într -o locuință sau dependințe ale
acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării.
Astfel, unele instanțe s -au pronunțat în sensul că infracțiunea de violare de domiciliu,
constând în pătrunderea fără drept într -o locuință sau dependințe ale acesteia, est e absorbită în
infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, săvârșită cu același
prilej. S -a motivat că într -un atare caz există o infracțiune unică de tâlhărie, complexă, întrucât
infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită sub forma pătrunderii fără drept într -o locuință sau
în dependințe ale acesteia, este reglementată și ca circumstanță de agravare a infracțiunii de
tâlhărie, în cuprinsul prevederilor art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal. Alte instanțe,
dimp otrivă, s -au pronunțat în sensul că fapta de pătrundere, în orice mod, într -o locuință sau
dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea în acel loc a unei tâlhării, constituie atât
infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 din Codul pena l, cât și infracțiunea de
tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, aflate în concurs real. S -a
considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) din Codul penal, referitoare la concursul
real de infracțiuni, ori de câte or i tâlhăria este săvârșită într -o locuință sau dependințe ale
acesteia, în urma comiterii infracțiunii de violare de domiciliu prin pătrunderea fără drept în unul
din acele locuri, deoarece atât activitățile desfășurate, cât și rezoluțiile infracționale sun t distincte
și vizează dispoziții de încadrare diferite.
Astfel, se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se stabilesc următoarele:
1. Fapta de pătrundere, în or ice mod, într -o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată
de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu
prevăzută de art. 192 din Codul penal și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 21 lit.
c) din Codul penal.
2. Fapta de pătrundere, în orice mod, într -o curte sau într -un loc împrejmuit ce ține de
domiciliul persoanei, urmată de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între
57 infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de ar t. 192 din Codul penal și infracțiunea de
tâlhărie prevăzută de art. 211 din Codul penal, cu excepția circumstanței incriminate în art. 211
alin. 21 lit. c) din Codul penal.160
160 Recurs ICCJ – Recurs în interesul legii – decizia XXXI din 16.04.2007
58 Capitolul 5
Aspecte privind infracțiunea de tâlhărie î n practica judiciară
Tâlhărie. Concurs real de infracțiuni. Infracțiune continuată. Distincț ie.
Sustragerea, prin violențe, de bunuri de la două părți vătămate, chiar dacă toate bunurile
însușite aparțineau uneia dintre acestea, în contexte diferite, la un interval de timp, prin
modalități și în locuri diferite, constituie două infracțiuni de tâlhărie în concurs real, iar nu o
infracțiune de tâlhărie în forma continuată, deoarece făptuitorul a acționat pe baza unor rezoluții
distincte, reînnoite de fiecar e dată când i s -a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală, neavând
în momentul luării hotărârii reprezentarea activității infracționale pe care urma să o desfășoare,
în ansamblul său.
Prin sentința penală nr. 81 din 11 februarie 2010 , Tribunalul Galaț i a condamnat pe
inculpatul R.C., între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin.
(1) și alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Instanța a reținut că, la 28 iulie 2009 , inculpatul, af lându -se într -o gară, a tras de mână
și de tricou pe partea vătămată S.B. și, împotriva voinței acesteia, i -a luat telefonul mobil, care
era prins de gât cu un șnur; ulterior, după puțin timp, a imobilizat pe partea vătămată B.A. și i -a
sustras o brățară d e la mână.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 202 din 7 aprilie 20 10, a respins apelurile
procurorului și inculpatului.
Recursul declarat de procuror, între altele, cu privire la greșita încadrare juridică a
faptei în prevederile art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc
de două infracțiuni de tâlhărie prevăzute în art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen., este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis două infracț iuni de
tâlhărie în concurs real, una împotriva părții vătămate S.B., iar cea de -a doua împotriva părții
vătămate B.A.
Pentru existența infracțiunii unice continuate este necesar ca toate acțiunile sau
inacțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutu l aceleiași infracțiuni să fi fost săvârșite în
realizarea aceleiași rezoluții, fiind necesar, deci, să se stabilească faptul că în momentul luării
hotărârii făptuitorul a avut reprezentarea activității infracționale pe care urma să o desfășoare, în
ansamb lul său.
În cauză, deposedarea celor două părți vătămate, chiar dacă toate bunurile însușite
aparțineau uneia dintre acestea, s -a realizat în contexte diferite, la un interval de timp, prin
modalități și în locuri diferite, ceea ce impune concluzia că incu lpatul nu a avut de la început
59 reprezentarea concretă și de ansamblu a activității infracționale desfășurate ulterior, ci a acționat
pe baza unor hotărâri distincte, reînnoite de fiecare dată când i s -a ivit prilejul să comită o nouă
faptă penală și, prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen., iar nu cele ale art.
41 alin. (2) din același cod.
În consecință, recursul a fost admis și s -a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul
considerentelor ce preced.161
Tâlhărie. Ameninț area cu un obiect impropriu .
Prin sentinț a penala nr.125 din 16 iunie 1998 Tribunalul Botosani l -a condamnat pe
inculpat pentru tentativa la infractiunea de tâlhărie reținând că, îndreptând spre gestionară un
pistol de jucarie (asemanator unuia adevărat) a ame nințat -o că o împușcă dacă nu -i predă banii
rezultați din încasari. Cum în magazin a intrat un bă rbat, inculpatul a fugit, fiind la scurt timp
imobilizat de cetățenii alertați de victimă .
Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului care a susținut inexistența
infracțiunii de tâlhărie, pe motivul că amenințarea nu a fost serioasă, finalitatea acesteia
(impuș carea) fiind imposibil de realizat cu acel pistol inapt de a produce moartea.
Dacă s -ar fi adus în discuție infracț iunea de omor , într -adevăr ne -am afla în fața unei
tentative absolut imposibile, d ar, obiectul material al infracțiunii de tâlhărie î l constituie furtul
prin folosirea unor mijloace de constrangere. Or i, constrângerea victimei prin amenințarea cu un
pistol adevă rat era de natură a o d etermina să predea banii, deposedarea urmând a se realiza dacă
nu intervenea acel bărbat străin care a întrerupt activitatea infracțională .
Esenț ial nu a fost obiectul folosit de făptuitor, ci convingerea victimei că se afla î n
pericol real , constrângerea fiind astfel realizată .
Astfel, instan ța a re ținut fapta de tâlhărie în forma agravat ă prevăzută la art. 211 alin.
2^1 lit. b162
Furt. Tâlhă rie. Î ntrebuințare de violențe. Intenț ie.
Infracțiunea de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin sc opul în care
făptuitorul întrebuințează violența sau amenințarea: săvârșirea furtului, înlăturarea urmelor
infracțiunii sau asigurarea scăpării.
161 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 76
162 Culeger e de practica judiciara , 1997 -1998, Editura Lumina Lex, Suceava 1999 -decizia nr. 2029 iulie 1998,pag
86
60 În cazul în care prin violențe sau amenințări nu se urmărește un atare scop, dar după
agresarea persoanei vătăm ate făptuitorul sustrage bunuri ale acesteia, în baza unei rezoluții
distincte, intervenite ulterior agresiunii, faptele constituie infracțiunea de furt în concurs real cu
una din infracțiunile contra persoanei prevăzute de lege.
Prin sentința penală nr. 524 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița,
inculpatul D.G. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute
în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. b), e) și g) C. pen., prin schimbarea încadrării
juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. b)
din același cod.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s -a încetat
procesul penal pentru infracțiunile prevăzute în art. 180 alin. (1) și în art. 180 alin. (2) C. pen.
Instanța a reținut că, în seara zilei de 26 ianuarie 2003, pe stradă, inculpatul a avut o
altercație cu R.A. care, de teamă, a fugit.
Inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere crezând că R.A. se află acolo. În local,
inculpatul a reproșat unor consumatori că au băut împreună cu R.A., și a lovit cu cuțitul două
persoane care au părăsit localul.
De pe masa celor doi consumatori inculpatul și -a însușit o bancnotă de 10 de lei și un
pachet de țigări.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, N.N. și G.M. au suferit leziuni pentru
vindecarea cărora au fost necesare 5 -7 zile de îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 46 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul
declarat de procuror, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de furt calificat și lovire în
infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. b) C. pen. și în
baza acestor texte de lege a condamnat pe inculpa t.
Recursul declarat de inculpat este fondat.
Potrivit art.211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin
întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau
neputință de a se apăra, precu m și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să -și
asigure scăparea.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a intrat în r estaurant, convins că
martorul R.A., cu care avusese un conflict, se află acolo.
În local a întâlnit părțile vătămate cărora le -a reproșat că au băut împreună cu R.A. și a
hotărât să -i pedepsească, lovindu -i cu cuțitul.În fața acestei agresiuni, părțile vă tămate au părăsit
localul.
61 Văzând că rămăsese pe masă o bancnotă de 10 de lei și un pachet de țigări, inculpatul a
luat hotărârea de a le însuși.
Este, deci, vorba de fapte distincte, lovire și furt calificat, câte două fapte, comise în
baza unor rezoluț ii distincte, actele de violență fiind comise pentru că părțile vătămate aveau
presupuse legături cu R.A., intenția de furt survenind după ce acestea părăsiseră localul,
abandonând pe masă banii și țigările. Ca atare, violențele nu au fost săvârșite pentru comiterea
furtului și nici pentru ca inculpatul să -și asigure scăparea.
Așa fiind, corect prima instanță a încadrat faptele în câte două infracțiuni de furt
calificat și de lovire a părților vătămate; constatând că acestea nu au formulat plângeri, a încet at
procesul penal potrivit legii.
Sentința fiind, deci, legală și temeinică, iar decizia instanței de apel greșită în drept,
recursul inculpatului a fost admis, s -a casat decizia atacată și s -a menținut sentința pronunțată de
tribunal.163
Tâlhărie. Condiții de reținere. Însușirea unei sacoșe prin smulgere și târârea părții
vătămate .
Prin rechizit oriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de
tâlhărie calificată prevazută de art. 211 alin .2 lit. d si 2 C. pen.
În fapt, inculpatu l care călătorea în acelaș i compartiment de tren cu partea vătămată, pe
timp de seara, profitând de faptul că a rămas singur cu aceasta din urmă, a apucat sacoșa pe care
partea vătămată o avea lâ nga ea, cu inte nția evidentă de a și -o insuș i.
În scopul de a se opune faptei, partea vătămată a apucat sacoșa de partea sa inferioara,
însa inculpatul a smuls -o și a târât partea vătămată agațată de sacoșa până pe culoarul vagonului,
acolo unde ac easta i -a dat drumul d e frică să nu cadă din tren, ușa fiind deschis ă.
Fapta săvârșită de inculpat î ntrunește trăsăturile infracțiunii de tâlhărie întrucat
sustragerea sacoșei s -a făcut pr in smulgere a obiectului aflat în mâinele părții vătă mate. Or i,
această rupere brutrală a contactului material pe care deținătorul îl av ea cu obiectul, chiar dacă
nu a fost insoțită de lovire sau vătămarea corporala a parții vătămate, prezintă totuși o violență
fizică și mai ales psihică, o siluire a voinței deținătorului ceea ce reprezintă o trăsătură specifică
a infracțiunii de tâlhă rie. 164
163 I.C.C.J. , secția penală , decizia nr . 2175 din 22 aprilie 2004
164 Tribunalul Covasna, sentinta penala nr.8 din 24 februaria 2007
62 Tâlhă rie. Complicitate. Tăinuire. Diferenț iere.
Prin sentinț a penala nr.83 din 17 aprile 1998, Tribunalul Suceava l -a condamnat pe
inculpa t pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.26 raportat la art.211
al.2 lit .a C. pen., reținând că, după o ințelegere prealabilă impreună cu ceilalți doi inculpați
(coautori) a urmărit -o pe partea vătămată până î ntr-un loc ferit, iar dupa ce autorii au deposeda t-
o de bani, a primit de la aceștia suma de 100 de lei.
Apelul inculpa tului vizând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tă inuire a
fost resipins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava.
Potrivit art. 211 C.pen., cel care primește un bun știind că provine din infracțiune, este
tăinuitor (poziț ie pe care s -a situat i nculpatul apelant), iar dispozițiile art. 26 C.pen. prevăd că
persoana care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei infracțiuni ră spunde
pentru complicitate la acea infracț iune.
În speță, deș i inculpatul nu a ajutat efectiv la i mobilizarea victimei și sustragerea
banilor, el a înlesnit comiterea infracț iunii prin sprijinul mora l dat autorilor (acceptarea urmăririi
părții vătămate și prezența sa la locul săvârșirii infracț iunii), sprijin r ecompensat cu suma de 100
de lei – element în raport c u care instanța de fond a facut o corecta încadrare juridică a faptei.165
Tâlhărie. Agresiune și furt săvârșite î n locuri diferite .
Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui, negăsirea unor bunuri
asupra ei și fuga ace steia spre a se salva, urmată de îndată de sustragerea unor bunuri din
autoturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracțiunea complexă de tâlhărie,
iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază și furt în cea de -a doua, deoarece fapta are caracterul
unei infracțiuni unice în raport cu persoana victimei, cu timpul și locul săvârșirii faptei și cu
scopul urmărit de făptuitor.
Prin sentința nr. 1050 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II -a penală,
a condamnat pe inculpatul I. D. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie și a
complicității la infracțiunea de furt calificat, iar pe inculpatul B.M. pentru complicitate la
tentativa de tâlhărie și furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de
tâlhărie pentru ambii inculpați.
165 Culegere de practica judiciara , 1997 -1998, Editura Lumina Lex, Suceava 1999 -decizia nr. 2029 iulie 1998,pag
88
63 S-a reținut că, la 23 iulie 2002, inculpații au lovit partea vătămată și au căutat dacă are
bani asupra ei. Aceasta a reușit să fugă, iar inculpații au mers la autoturismul din care partea
vătămată coborâse, au sustras de acolo borseta acesteia, împărțind conținutul.
Instanță a considerat că prima faptă a inculpaților constituie tentativă la tâlhărie,
respectiv complicitate la aceasta, iar sustragerea din autoturism a fost considerată furt, respectiv
complicitate la aceasta .
Curtea de Apel București, secția a II -a penală, prin decizia nr. 413 din 2 iunie 2004 a
admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor și a condamnat pe
inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Potrivit art. 211 C. pen., furtul săvârșit prin violență constituie infracțiunea de tâlhărie.
În speță, nu se poate disocia activitatea inculpaților de lovire de cea de însușire a
bunurilor, față de modul cum au acționat și per ioada scurtă de timp între lovire și furt, cum nici
poziția lor psihică, din moment ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor, găsindu -și
refugiu în scara unui bloc, în urma agresiunii.
În consecință, încadrarea juridică dată faptei de către instanț a de apel este în
concordanță cu probele administrate și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
tâlhărie, motiv pentru care recursul inculpaților a fost respins. 166
Tâlhărie. Smulgerea unui lănțișor de la gât .
Prin sentința penală nr. 10 1 din 7.03.2002, Tribunalul Botoșani l -a condamnat pe
inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e C. pen., reținând că
pe timp de noapte s -a oferit să conducă o fată de la discotecă spre casă și pe drum, prin
surprindere , i-a smuls lănțișorul din aur de la gât, părăsind -o în fugă.
Apelul inculpatului, care viza schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de
furt calificat, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 156
din 13 .05.2002.
Art. 211 alin.1 C. pen. sancționează ca fiind infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin
întrebuințarea de violente.
Violența la care se referă textul, ca acțiune adiacenta, care, alături de acțiunea
principală, de furt, realizează elementul m aterial al infracțiunii de tâlhărie, nu trebuie prevăzută
de art. 181 -182 C.pen. Aceasta se poate materializa și în alte genuri de acțiuni brutale îndreptate
166 I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5886 din 10 noiembrie 2004
64 împotriva persoanei vătămate (smulgerea lănțișorului, a poșetei, a ceasului de la mână), cu
condiț ia ca ele să fi fost de natură a -i înfrânge împotrivirea ce a opus -o ori ar fi putut să o opună
la deposedarea sa
În cazul infracțiunii de furt, victima nu opune rezistență întrucât nu știe că este
deposedată, sau nu se poate apropia de lucrul amenințat, s pre a -l apăra.
În cazul infracțiunii de tâlhărie, dimpotrivă, persoana știe că va fi deposedată dar nu
poate împiedica producerea rezultatului, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că
nu îndrăznește să se opună, din teamă sau din slăbiciu ne.
În speță, opoziția părții vătămate a fost anihilată prin smulgerea brutală, prin
surprindere, a lănțișorului, urmată de imposibilitatea fizică a victimei de a -l împiedica pe
făptuitor să dispară cu lucrul însușit, elemente ce dau conținut infracțiunii de tâlhărie.
Spre deosebire de sustragerea unui obiect personal (ceas, inel ) de la o persoană în stare
de ebrietate, care dorme pe bancă, situație în care este realizată doar infracțiunea de furt, întrucât
acea persoană nu numai că nu era în măsură să opu nă rezistență, dar nici măcar nu putea fi
conștientă că este deposedată de bunul său.
Decizia a rămas definitiv ă prin nerecurare.167
Tâlhărie. Tentativă. Infracțiune consumată .
Pentru ca infracțiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere c a principala sa
componentă, furtul, să se fi epuizat prin însușirea bunului; dacă acțiunea de luare a bunului din
posesia sau detenția altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componența sa
adiacentă, întrebuințarea de violențe sau amen ințări s -a consumat, fapta, în întregul ei, constituie
tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie
prevăzută în art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a și f C. pen., în urm a schimbării încadrării
juridice din infracțiunea consumată de tâlhărie.
Instanța a reținut că, la 4 octombrie 20 10, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința
părții vătămate, căutând lucruri de valoare în sertare și dulapuri, pentru a le fura. În tim p ce
inculpatul se afla în apartament, a sosit acasă partea vătămată însoțită de o altă persoană.
Zgomotul produs de încercarea acestora de a descuia ușă a alertat pe inculpat care a voit
să iasă din locuința, dar persoanele de afară au blocat ușa pentru a nu permite inculpatului să
plece. În această situație partea vătămată a fost lovită de inculpat, suferind o fractură a piciorului.
167 Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara , Editura All Beck, Bucuresti 2002, pag.458
65 Apelul procurorului a fost admis și s -a majorat pedeapsa; susținerea din recurs că fapta
constituie infracțiune consumată de tâlhărie, iar nu tentativă, nu a fost primită. Recursul declarat
de procuror este întemeiat în ceea ce privește individualizarea pedepsei, dar critica referitoare la
încadrarea juridică a faptei nu este fondată.
În conformitate cu prevederile art. 20 alin . 1 C.pen., tentativa constă în punerea în
executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă.
Potrivit art. 211 alin. 1 din același cod, constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul urmat
de întrebuințarea de violență sau ame nințări pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea.
Din examinarea acestor texte se constată că infracțiunea de tâlhărie este consumată când
executarea acțiunii principale, de furt, s -a consumat.
Când după întreruperea executării acțiunii principale de furt, rămasă în faza de
tentativă, făptuitorul întrebuințează violența sau amenințarea pentru asigurarea scăpării, fapta
constituie, în întregul său, tentativa la infracțiunea co mplexă de tâlhărie.
În cauză, așa cum rezultă din probe, inculpatul, după ce a pătruns prin efracție, în
scopul de a fura, în locuința persoanei vătămate și a răvășit lucrurile din casă în căutarea unor
valori, fără să -și aproprie vreunul dintre bunuri, ac tivitatea de executare a furtului fiind
întreruptă de apariția părții vătămate asupra căreia a exercitat violențe pentru asigurarea scăpării
prin fugă, fapta a fost corect încadrată de instanță ca tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
Susținerea din recur sul procurorului, în sensul că prin mutarea unor lucruri de la locul
lor furtul s -ar fi consumat nu poate fi primită, de vreme ce, așa cum s -a arătat, nici unul din
acestea nu a intrat în stăpânirea inculpatului.
Constatându -se că pedeapsa aplicată inculpa tului este prea ușoară, recursul procurorului
a fost admis numai pentru acest motiv, dispunându -se majorarea pedepsei.168
Tâlhărie . Inculpat minor. Mustrare. Art.102 C. Pen. Pedeapsa .
Luarea măsurii educative a mustrării față de minorul în vârstă de 17 an i, cu rea
comportare, autor al unei tâlharii săvârșite ziua, în public, împreună cu un alt minor, nu
corespunde criteriilor menționate în art. 100 alin.1 C. pen.
Reducerea, în apel, prin reținerea de circumstanțe atenuante, a pedepsei închisorii
stabilite de prima instanță la minimul prevăzut de lege coautorului de aceeași vârstă, care a mai
fost anterior condamnat la un an și 6 luni închisoare, nu se justifică.
168 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 46
66 Inculpații, minori în vârstă de 17 ani la data săvârșirii infracțiunii, au fost condamnați la
câte 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin.2
lit. c și alin. 3 lit. a, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
Pentru unul dintre inculpați s -a revocat suspendarea condiționată a executării unei
pedepse anterioare de un an și 6 luni închisoare.
Instanța a reținut că, la 13 iunie 2002, pe stradă, inculpatul V.G. a smuls geanta de sub
braț unei femei, aruncând -o imediat inculpatului D.V., după care au părăsit în grabă locul faptei
în direcții diferite.
La strigătele părții vătămate inculpatul D.V. a fost prins de trecători.
Apelurile declarate de inculpați au fost admise și s -a aplicat inculpatului minor D.V.
măsura educativa a mustrării și s -a redus la un an și șase luni pedeapsa inculpatului V.G.
Recursu l declarat de procurori este fondat.
Instanța de apel, neacordând semnificația cuvenită unor împrejurări în care s -a comis
tâlhăria, pe un bulevard din capitală, în timpul zilei, la o oră de intensă circulație, pe baza unei
înțelegeri prealabile și împărți rea rolurilor între inculpați, nu a evaluat corect gradul de pericol
social al faptei și al inculpaților.
Sub acest aspect este de observat, așa cum rezultă din rapoartele de anchetă socială
efectuate, că inculpatul D.V. a urmat cursurile școlare un singur an, după care le -a abandonat iar
inculpatul V.G. nu are ocupație, anterior a mai fost condamnat și vagabondează, își petrece
timpul pe stradă, în anturaje dubioase, având o comportare necorespunzătoare.
Este semnificativ și faptul că în fața instanței inc ulpații au fost nesinceri în declarațiile
lor.
În raport cu aceste considerente, se impune concluzia că soluția pronunțată de prima
instanță este temeinică și legală, desființarea ei în parte de instanță de apel fiind nejustificată.
În consecință recursul declarat de procuror a fost admis, s -a casat decizia atacată și s -a
menținut sentința pronunțată în cauză. 169
Omor deosebit de grav. Tâlhărie, tentativă. Intenția de a ucide, agresiune săvârșită
de făptuitor pentru a -și asigura scăparea .
Fapta persoanei s urprinse asupra încercării de a săvârși un furt dintr -o încăpere, de a
trage cu pistolul mitralieră asupra ușii prin care mai multe persoane încearcă să intre, rănind pe
una dintre acestea în picior, în scopul de a -și asigura scăparea, constituie tentativă la infracțiunea
169 CSJ, s. pen.,decizia 2127/2003
67 de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit. d, în concurs cu tentativă la infracțiunea de
tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. 1 C. pen., iar nu tentativă la infracțiune de furt calificat în
concurs cu infracțiunea de vătămare corp orală gravă.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat
prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 și la art. 209 alin. 1 lit. g și i, a infracțiunii de
vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 a lin. C. pen., precum și a altor infracțiuni.
Instanța a reținut că, în noaptea de 15 ianuarie 1999, înarmat cu un pistol mitralieră,
inculpatul a pătruns prin efracție într -un bar, cu intenția de a fura; fiind surprins de mai multe
persoane care au venit l a bar și au blocat ușa, inculpatul a tras două focuri de armă în ușă,
amenințând pe cei de afară că îi va omorî dacă nu pleacă.
Aceștia au împins în ușă, moment în care inculpatul a mai tras două focuri de armă,
unul dintre gloanțele care au străpuns ușa lovind în picior partea vătămată. Din raportul de
constatare medico -legal a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat intervenție
chirurgicală și i -au pus viața în pericol.
Împotriva sentinței, rămasă definitiva prin retragerea apelului , s-a declarat recurs în
anulare, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat este greșită.
Recursul în anulare este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, surprins asupra faptei, pentru a –
și asigura sc ăparea, a tras patru focuri de armă asupra ușii în spatele căreia se aflau patru
persoane. Focurile de pistol mitralieră au lăsat în ușa urme la înălțimea de 100 și de 87 cm de la
sol.
Având în vedere că inculpatul a tras repetat, cu o armă de foc, de la m ică distanță, știind
că în spatele ușii se aflau mai multe persoane, se impune concluzia că a prevăzut și acceptat
posibilitatea ca fapta să aibă ca rezultat moartea unei persoane.
Așa fiind, faptele întrunesc elementele tentativei la infracțiunile de omor calificat și
deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i și art. 176 lit. d și de
tâlhărie prevăzută în art. 20 raportat la art. 211 alin. 1 C.pen.
În consecință recursul în anulare a fost admis, s -a casat hotărârea atacată și s-a dispus
trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării, în cauză nefiind efectuată expertiza
psihiatrică obligatorie conform art. 117 alin. 1 C.pen.170
170 CSJ, s.pen,decizia 1304/2002
68 Tâlhărie. Violen ță.
Smulgerea unui obiect din mâna persoanei vătămate constituie un mod violent de
însușire a bunului, deposedarea făcându -se prin folosirea forței.
Prin sentința p enală nr. 292 din 26 aprilie 20 11 a Tribunalului Botoșani, inculpatul BM
a fost condamnat, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută î n art. 211 alin.
1 lit. d și e Cod penal.
Instanța a reținut că, la 10 octombrie 20 10, inculpatul a smuls din mâna părții vătămate
un telefon mobil. Partea vătămată a alertat pe doi martori care l -au urmărit pe inculpat și l -au
imobilizat, predându -l apoi poliției.
Apelul inculpatului asupra sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 347 din
13 iunie 20 11 a Curții de Apel București, secția I penală.
Inculpatul a declarat recurs, susținând că fapta comisă întrunește elementele constitutive
ale inf racțiunii de furt, deoarece nu a exercitat violențe împotriva părții vătămate.
Recursul este nefondat.
Din probe rezultă că inculpatul a venit brusc, în fugă, din spatele părții vătămate și a
smuls telefonul pe care acesta îl avea în mână, rupând astfel, c u forța contactul material pe care
partea vătămată îl avea cu bunul, ceea ce reprezintă o violentă în înțelesul art. 211 Cod penal.
Așa fiind, în mod corect s -a reținut că furtul a fost comis prin violență și că fapta
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
În consecință, recursul inculpatului a fost respins.171
Tâlhărie. Lucruri sustrase din același patrimoniu. Violențe asupra a două
persoane pentru ca făptuitorul să -și asigure scăparea. Încadrare juridică .
Unitatea sau pluralitatea de infracțiuni complexe de tâlhărie prevăzută în art. 211 C.
pen. este determinată de obiectul acțiunii principa le, aceea de furt; ca atare, dacă sustragerea este
săvârșită dintr -un singur patrimoniu, există o unică infracțiune de tâlhărie, indiferent de numărul
persoanelor agresate de făptuitor pentru însușirea lucrului sau pentru păstrarea bunului furat,
pentru în lăturarea urmelor infracțiunii sau pentru a -și asigura scăparea.
Inculpatul a fost condamnat la două pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie
prevăzută în art. 211 alin. 2 lit. a, b și f și la două pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj
prevăzută în art. 239 alin. 1, 2 și 3 C. pen.
171 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 103
69 Instanța a reținut că , în noaptea de 31 decembrie 2008 , inculpatul, împreună cu alții, a
pătruns într -o locuință de unde au sustras diferite bunuri. Fiind surprinși de organele de poliție
inculpatul, încercând să-și asigure scăparea, a lovit doi polițiști.
Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, cu motivarea, între altele, că s -a reținut
greșit săvârșirea a doua infracțiuni de tâlhărie, întrucât prin acțiunea de sustragere a fost vizat un
singur patrimo niu.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu motivarea că încadrarea
faptelor în două infracțiuni de tâlhărie este corectă, de vreme ce inculpatul, pentru a scăpa, a
lovit, succesiv, doi polițiști care încercau să -l imobilizeze.
Prin rec ursul declarat, inculpatul a formulat aceeași critică privind încadrarea juridică a
faptelor.
Recursul este fondat.
Instanțele, reținând în sarcina inculpatului săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, cu
motivarea că pentru a -și asigura scăparea a lovit doi lucrători de poliție, au pronunțat hotărâri
greșite în drept.
Tâlhăria este o infracțiune complexă, din structura ei făcând parte, atât furtul,
componenta principală, cât și actele de violență, care constituie componenta adiacentă. Prin
urmare, faptel e de tâlhărie se raportează la numărul subiecților pasivi ai faptei de furt, și nu la
numărul subiecților pasivi ai acțiunii adiacente de întrebuințare de violente pentru a -și asigura
scăparea.
Sub acest aspect recursul inculpatului a fost admis, s -au casa t hotărârile atacate, s -a
schimbat încadrarea juridică și s -a dispus condamnarea inculpatului pentru o singură infracțiune
de tâlhărie, în concurs cu două infracțiuni de ultraj reținute corect în sarcina acestuia .172
Tâlhărie. Violența exercitată asupra a d ouă persoane. Infracțiune unică .
Prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2010 , Tribunalul Botoșani l -a condamnat pe
inculpat pentru săvârșirea a doua infracțiuni de tâlhărie, una prevăzută de art.211 al.2 lit.a C pen.
și cealaltă prevăzută de art.211 al in. 2 lit.e C. pen.
S-a reținut că inculpatul a sustras din căruța părții vătămate un sac cu zahăr, lovind -o
când a încercat să se opună, iar apoi, la intervenția unei alte persoane, pentru a păstra bunul, a
lovit-o și pe aceasta, fracturându -i trei dinți.
172 CSJ, s.pen., decizia 4271 /2009
70 Curtea de Apel Suceava a admis apelul și a schimbat încadrarea juridică a faptelor într –
o singură infracțiune de tâlhărie prevăzută de art.211 al.2 lit.e și h C. pen.
Elementul material al tâlhăriei – infracțiune complexă – constă într -o acțiune
(princip ală) de furt și o acțiune (adiacentă) de exercitare a violenței, de amenințare sau folosire a
altor mijloace de constrângere. Victima acțiunii principale este persoana deposedată de bun, iar
victimă a acțiunii adiacente poate fi atât posesorul bunului cât și o altă persoană (sau, și
posesorul bunului și altă persoană – cum este cazul analizat). Fiind o infracțiune contra
patrimoniului (Titlul III din C. pen.) tâlhăria îmbraca forma unei singure infracțiuni ori de câte
ori s-a furat de la o singură persoană, chiar dacă pentru deposedare și pentru păstrarea bunului
furat au fost agresate mai multe. 173
Tâlhărie. Agravanta prevăzută de art.211 alin. 3 c.pen. Condiții de reținere.
Lovirea cu un par aplicată de unul dintre infractori peste mâna polițistului ceea c e a
declanșat descărcarea pistolului acestuia și omorârea unui martor .
Fapta unuia dintre infractori urmăriți pentru comiterea unor furturi, în care au fost prinși
în flagrant ,de a lovi cu un păr peste mâna polițistului în care acesta ținea pistolul, cee a ce a
declanșat împușcătura care s -a soldat cu moartea unui martor ocular, constituie infracțiunea de
tâlhărie, în agravanta prevăzută de art.211 alin.2 C. pen.
În fapt,o echipă de control din care făcea parte și un polițist a surprins pe făptuitor în
mom entul în care furau fructe din livada unei ferme.
Unul dintre făptuitori a lovit cu părul peste mâna polițistului în care aceasta avea
pistolul, ceea ce a declanșat o împușcătură fiind ucis un martor ocular.174
Tâlhărie. Forma agravată. Comiterea infracțiun ii de trei persoane.
Inaplicabilitatea și art.75 alin.1 lit.a Cod Penal .
În cazul săvârșirii tâlhăriei de către trei persoane împreună, fapta se încadrează în
prevederile art.211 alin.2 lit.a C. Pen, așa încât nu mai sunt aplicabile și prevederile art.75 alin.1
lit.a C. Pen.( care se referă la circumstanța agravantă legală a săvârșirii faptei de 3 sau mai multe
persoane împreună ), circumstanța agravantă prevăzută de acest text fiind surprinsă în formă
agravată a tâlhăriei prevăzută de art.211 alin.1 lit.a C. Pen. 175
173 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 89
174 C.S.J. s.pen., decizia nr.431 din 21 februarie 1995
175 C.S.J., s.pen., decizia nr.3525 din 21 septembrie 200 8
71 Tâlhărie. Infracțiune consumată. Concurs de infracțiuni. Diferențiere .
Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește, la
diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau in acțiuni care prezintă,
fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Rezultă, deci, că pentru a se reține existenta infracțiunilor continuate este necesar, între
altele, că, pe de o parte, în momentul rezoluției unice inculpatul să -și fi reprezentat, în întregul
ei, activitatea infracțională pe care o va desfășura, iar, pe de altă parte, toate acțiunile repetate să
prezinte, fiecare, conținutul aceleași infracțiuni.
În speță, inculpatul a comis patru fapte de tâlhărie, în condiții conjuncturale priel nice,
asupra a patru părți vătămate diferite, bunurile sustrase constituind patrimoniul disintinct al
fiecăreia dintre ele.
Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare inițială a acțiunilor succesive, el
acționând spontan, în împrejurări diferite, astfe l încât faptele sale constituie o pluralitate de
infracțiuni, fiind comise în condițiile concursului.176
Tâlhărie. Tâlhărie calificată. Săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane
împreună. Condiții de reținere. Participație .
Pentru a fi aplicabilă ag ravanta prevăzută de art.211 alin.2 lit. a C. Pen ( săvârșirea
faptei de două sau mai multe persoane împreună ) este necesar ca tâlhăria să fie săvârșită de
două sau mai multe persoane împreună în condițiile participației. Simpla prezență a unor
persoane l a locul faptei, care îl însoțesc pe făptuitor, fără să comită vreun act de participație nu
are semnificație sub acest aspect.
În speță, inculpatul care era însoțit de două persoane a acostat partea vătămată pe
stradă, a lovit -o cu pumnii și picioarele și i -a sustras bicicleta. Persoanele care îl însoțeau pe
inculpat și care au văzut cele petrecute nu au contribuit cu nimic la activitatea infracțională a
inculpatului.
În mod greșit însă instanță l -a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie,
reținând agravanta prevăzută de art.211 alin.2 lit.a C. Pen, deși pentru a -și găsi aplicarea acest
text era necesar ca tâlhăria să fi fost săvârșită de două sau mai multe persoane "împreună",
176 C.S.J ., s.pen., de cizia nr.2226 din 2 iunie 200 9
72 simpla prezență a mai multor persoane la locul faptei nerealizând co ndițiile pentru reținerea
acestei agravante.177
Tâlhărie. Condiții de reținere. Lipsa intenției de a folosi violența în scopul însușirii
bunurilor victimei .
În cazul în care făptuitorul lovește persoana vătămată ca urmare a unor neînțelegeri
anterioare, du pă care își însușește un obiect al acesteia căzut pe jos în cursul agresiunii, nu
constituie infracțiunea de tâlhărie pentru că întrebuințarea violenței nu s -a făcut în scopul
sustragerii bunului, ci din răzbunare.
Ca atare, încadrarea juridică a celor do uă fapte distincte ale inculpatului este în
infracțiunea de vătămare corporală și furt.178
Tâlhărie. Săvârșire de două sau mai multe persoane. Lipsa de relevanță juridică a
participării unei persoane iresponsabile .
Cerința prevăzută de art.211 alin.2 lit.a C. pen, prin săvârșirea infracțiunii ,,de două sau
mai multe persoane impreună'' este îndeplinită și în cazul în care una dintre cele două persoane
participante la comiterea infracțiunii nu are discernământ.
Dispoziția legii vizând agravarea pedepsei în c azul persoanelor care acționează
împreună, pentru a intimida mai ușor și a micșora posibilitatea victimei de a se apăra împotriva
acțiunii de deposedare, nu poate fi limitată de lipsa de discernământ a unuia dintre participanți
cât timp textul de lege nu f ace nici o distincție în această privință. De aceea, făptuitorului care a
acționat cu discernământ îi este aplicabilă agravanta prevăzută de art.211 alin.2 lit.a C. pen și
atunci când cea de -a doua persoană participantă la infracțiunea de tâlhărie, este li psită de
discernământ.179
Tâlhărie. Infracțiune unică complexă care absoarbe și infracțiunea de distrugere.
Degradarea îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violențelor exercitate contra
ei de inculpat în încercarea de a -și asigura scăparea, consti tuie infracțiunea complexă de tâlhărie,
în care fapta de distrugere este absorbită intrând în conținutul infracțiunii de tâlhărie.
177 C.S.J., s.pen., decizia nr.2603 din 12 iunie 2009
178 C.S.J., s.pen.,de cizia nr.642 din 8 februarie 2010
179 CS.J.,s.pen., decizia nr.81 din 15 ianuarie 2007
73 În fapt, inculpatul a sustras dintr -un autoturism suma de 500 lei, încercând să fugă de la
locul faptei. Partea vătămată a în cercat să -l oprească, însă inculpatul a lovit -o și i -a rupt haina de
blană cu care era îmbrăcată.
Prima instanță l -a condamnat pe inculpat atât pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea
de tâlhărie, prevăzută de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit. a, b și e, cât și pentru infracțiunea de
distrugere prevăzută de art.217 alin.1 C. Pen.
Instanța de apel a schimbat încadrarea juridică, reținând doar tentativa la infracțiunea de
tâlhărie.
Inculpatul a declarat recurs cerând, la rândul său, schimbarea încad rării juridice a faptei
pe care a comis -o în infracțiunea de distrugere.
Recursul nu este fondat întrucât ruperea hăinii de blană a victimei s -a produs în
momentul în care inculpatul, în pericol de a fi prins, a încercat să -și asigure scăparea așa încât
infracțiunea de distrugere comisă cu acest prilej a fost absorbită.180
Tâlhărie. Violențe. Fapta săvârșită de o persoană având asupra sa o substanță
paralizantă. Furt. Tentativă .
Fapta de a sustrage bunuri dintr -o locuință, făptuitorul fiind surprins în mome ntul în
care încerca să părăsească locul, având asupra sa bunurile părții vătămate, și utilizarea de către
acesta a unui spray paralizant pentru a -și asigura scăparea, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de tâlhărie săvârșită de o persoană având asupra sa o substanță paralizantă, iar nu ale
tentativei la infracțiunea de furt calificat.
Prin sentința penală nr. 636 din 14 iulie 2010 , Judecătoria Onești a condamnat pe
inculpatul U.C. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt califi cat prevăzută în art. 20
raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.Instanța a rețin ut că, în noaptea
de 8 iunie 20 10, inculpatul a pătruns prin escaladare în apartamentul părții vătămate. Intrând în
locuință, partea vătămată a surprins pe inculpat în timp ce se îndrepta spre ușă, cu o geantă de
voiaj în care adunase mai multe bunuri.Pentru a -și asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre
partea vătămată din conținutul unui spray paralizant.
Apelul și recursul inculpatului, prin care a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea
prevederilor art. 81 C. pen., au fost respinse.
180 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 113
74 Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la încadrarea juridică dată faptei în
prevederile art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 al in. (1) lit. g) și i) C. pen., în loc de art.
211 alin. (21) lit. b) C. pen., este fondat.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în momentul surprinderii sale în
apartament, inculpatul avea asupra sa o geantă de voiaj cu bunuri sustrase și se pregătea să
părăsească locuința.
În acest stadiu al executării elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt
este realizat, inculpatul reușind să deposedeze partea vătămată de bunuri însușindu -le.
Așa fiind, fapta inculpatului, până în mom entul surprinderii sale, realizează conținutul
infracțiunii consumate de furt.
Din aceleași probe rezultă că, pentru a -și asigura scăparea, inculpatul a pulverizat o
substanță paralizantă asupra părții vătămate, în scopul de a scăpa și de a păstra bunurile furate.
Aceste acte de constrângere, în formă violenței, se află în legătură directă cu acțiunea de
furt, realizând astfel conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie.
Folosindu -se în realizarea actelor de violență de o substanță cu efect paralizant, în cauză
sunt incidente prevederile art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen. privind tâlhăria săvârșită de o
persoană având asupra sa o asemenea substanță.
În consecință, recursul în anulare a fost admis și s -a dispus schimbarea încadrării
juridice din tentativa l a infracțiunea de furt calificat, în aceea de tâlhărie prevăzută în art. 211
alin. (21) lit. b) C. pen.181
Tâlhărie. Violare de domiciliu. Concurs de infracțiuni. Infracțiune complexă.
Diferențiere .
Potrivit art.41 alin. 3din C. Pen, infracțiunea este comp lexă când în conținutul său intră,
ca element sau ca circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o
faptă prevăzută de legea penală.
Aceasta înseamnă că infracțiunea absolută în conținutul infracțiunii complexe ca
element sau circumstanță agravantă, trebuie să fie indicată, în mod expres, în norma de drept
incriminatoare. Ori, în comformitate cu art.211 alin.2 lit. f din C.Pen, infracțiunea de tâlhărie
este agravată ,,dacă s -a săvârșit într -o locuință sau dependințele acest eia''.
181 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 81
75 În consecință,tâlhăria săvârșită într -o locuință sau dependințe ale acesteia nu constituie
infracțiunile de violare de domiciliu și de tâlhărie calificată aflate în concurs, ci o singură
infracțiune complexă prevăzută de art.211 alin.2 lit .f C. Pen .182
Tâlhărie. Complicitate. Contribuție morală .
Participarea la plănuirea infracțiunii, sfătuirea unuia din participanți în lagatură cu
atragerea părții vătămate la locul unde a fost agresată și participarea la folosul realizat prin
săvârșirea tâlhăriei co nstituie elementele ce caracterizează complicitatea prin contribuție morală
la fapta prevăzută de legea penală.
În speță, inculpatul a căzut de acord cu ceilalți făptuitori să urmărească partea vătămată,
pentru a -i lua prin violență diferite bunuri, în ac est scop el a și îndemnat pe unul dintre
participanți la comiterea infracțiunii de tâlhărie (o femeie) să determine partea vătămată să
urmeze cu mașina să un anumit traseu, pentru ca aceasta să poată fi blocată, atacată și jefuită la
locul stabilit.
Dar, î ntrucât inculaptul se afla în stare de ebrietate nu a participat efectiv la comiterea
sustragerii bunurilor prin violență, însă a participat la împărțirea folosului realizat prin
infracțiune.
În drept, conform art.26 teza I din C. pen este complice persoan a care, cu intenție,
înlesnește sau ajuta ,,în orice mod'' la săvârșire aunei fapte prevăzute de legea penală, contribuția
complicelui putând, așadar, să fie materială sau morală, aceasta din urmă caracterizându -se prin
faptul că efectele sale vizează psih icul autorului (autorilor) direct prin întărirea sau întreținerea
intenției de a comite fapta prevăzută de legea penală.
Deci, împrejurarea ca inculpatul nu a participat efectiv la comiterea sustragerii
bunurilor prin violență, neavând o contribuție materi ală la tâlhărie, nu înlătură calitatea sa de
complice moral, el înlesnind realizarea faptei prin întărirea și întreținerea hotărârii celorlalți de a
săvârși infracțiunea.183
Tâlhărie. Furt. Criterii dinstictive. Deposedarea victimei prin amenințare .
Depose darea victimei prin amenințare, fără să se fi exercitat acte de violență efective,
constituie o modalitate de realizare, pe lângă acțiunea de însușire, a celeilalte componente a
laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie .Ca urmare, fapta inculpatului de a determina pe
182 C.S.J., s.pen.,decizia nr.2494 din 17 iunie 2004
183 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed . Moro șan, 2011, pag. 16
76 victima, prin amenințare, să -i dea un bun mobil, pe care apoi și -l însușește, întrunește elementele
contitutive ale infracțiunii de tâlhărie .
În speță, inculpatul a amenințat pe victima că -i va aplica o lovitură de cuțit dacă nu -i va
da lă nțișorul de aur pe care aceasta îl avea la gât .
Această atitudine brutală a inculpatului, care a silit voința victimei, constituie în mod
evident o amenințare în accepțiunea prevederilor art.211 alin.1 C.pen., aptă să întregească latura
obiectivă a infrac țiunii de tâlhărie.184
Tâlhărie. Moartea victimei. Diferențiere în raport cu infracțiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte .
Fapta inculpatului de a lovi pe victimă în momentul surprinderii sale sustrăgând bani
din patrimoniul acesteia urmată de decesul victimei, constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută
de art.211 alin.3 C. pen, iar nu infracțiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte
prevăzută de art.183 C. pen, deoarece o atare faptă, cu caracter complex, este îndreptată atât
contra patrimoniului, cât și împotriva persoanei, iar nu doar contra persoanei.185
Tâlhărie. Infracțiune consumată. Concurs de infracțiuni. Diferențiere .
Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește, la
diferite interval e de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă,
fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Rezultă, deci, că pentru a se reține existența infracțiunilor continuate este necesar, între
altele, ca, pe de o part e, în momentul rezoluției unice inculpatul să -și fi reprezentat, în întregul
ei, activitatea infracțională pe care o va desfășura, iar, pe de altă parte, toate acțiunile repetate să
prezinte, fiecare, conținutul aceleași infracțiuni.
În speță, inculpatul a comis patru fapte de tâlhărie, în condiții conjuncturale prielnice,
asupra a patru părți vătămate diferite, bunurile sustrase constituind patrimoniul disintinct al
fiecăreia dintre ele.
Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare inițială a acțiunilor succesive, el
acționând spontan, în împrejurări diferite, astfel încât faptele sale constituie o pluralitate de
infracțiuni, fiind comise în condițiile concursului.186
184 C.S.J., s.pen., decizia nr.1018 din 17 martie 2009
185 C.S.J., s.pen. decizia nr.1169 din 25 martie 2009
186 C.S.J., s.pen., decizia nr.2226 din 2 iunie 2009
77 Un singur patrimoniu și mai multe persoane agresate.
În cazul în care pentru însușirea un or bunuri din același patrimoniu făptuitorul
săvârșește acte de violență asupra mai multor persoane, subzistă o singură infracțiune de tâlhărie,
iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs, în raport cu numărul persoanelor vătămate.
Prin sentința pen ală nr. 662 din 19 octombrie 20 09, Tribunalul București, Secția I
penală, a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie prevăzute în art.
211 alin. 2 lit. a,b,d,e și alin. 3 C. pen., respectiv a complicității la această infracțiune .
Instanța a reținut că, la 3 februarie 2008 , părțile vătămate TM și PO s -au deplasat la
casieria centrală a societății “A TV” pentru a depune încasările din acea zi, în suma de 15.600
lei.
În timp ce urcau scările imobilului au fost atacați de inculpați c u jet de spray paralizant
în zona feței și lovituri cu corpuri contondente, cauzându -li-se vătămări vindecabile în 7 -8,
respective 5 -7 zile.
Prin d ecizia nr. 232 din 3 aprilie 20 10, Curtea de Apel București, secția II penală, a
admis apelurile declarate de procuror și de inculpați, înlăturând din încadrarea juridică
prevederile art. 211 alin. 3 C. pen. și modificând pedepsele.
Împotriva acestei decizii procurorul și inculpații au declarat recurs, cu motivarea, între
altele, că încadrarea juridică dată fapte i este greșită.
Recursurile sunt fondate.
Din textul de lege care incriminează și definește infracțiunea de tâlhărie ca infracțiune
complexă, rezultă că aceasta se constituie din acțiunea principală, furtul, care este acțiunea scop,
și acțiunea secundară, violența, care este acțiunea mijloc.
Ca atare, infracțiunea de tâlhărie este determinată de numărul patrimoniilor din care au
fost sustrase bunurile însușite fără drept de către făptuitori, iar nu de numărul subiecților pasivi
asupra cărora s -au exercitat violentele pentru însușirea sau păstrarea bunurilor.
Instanțele au reținut corect că inculpații au lovit două părți vătămate, însă acțiunea
principală, cea de furt, care intră in compunerea laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie a fost
îndreptată împ otriva unui singur patrimoniu, cel al părții civile “SC A TV”.
Prin urmare, greșit s -a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea a doua
infracțiuni de tâlhărie în concurs.
78 În consecință, recursurile au fost admise, s -au casat hotărârile atacate și s-a dispus
schimbarea încadrării într -o singură infracțiune de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. 2 lit. a,b,d,
și e C. pen.187
Tâlhărie. Elemente constitutive .
Prin sentința penală nr. 1018 din 5.11.2001, Judecătoria Suceava l -a condamnat pe
inculpat pe ntru trei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.211 al.1 lit.e C.pen. Sentința a rămas
definitiva prin respingerea căilor de atac (decizia penală nr.23 din 14.01.2002 a Tribunalului
Suceava și decizia penală nr.194 din 18.03.2002 a Curții de Apel Sucea va).
Instanțele au reținut că inculpatul a acostat în mod repetat trei tinere, în locuri mai puțin
circulate, și le -a cerut să întrețină cu el relații sexuale.
Cu insistență, inculpatul le ținea de braț și le săruta, afirmând că nu le va lăsa fără a
avea c u ele raporturi intime. Pentru a scăpa, fetele au promis, formal, că vor veni a doua zi la
întâlnire, iar inculpatul le -a cerut drept garanție inelele și cerceii.
Părțile vătămate au anunțat poliția, iar una din ele a venit a doua zi la întâlnire,
supraveg heată discret de polițiști.
Inculpatul nu s -a prezentat, iar după ce a fost descoperit a recunoscut că a vândut
bijuteriile chiar în ziua în care le -a primit de la părțile vătămate.
Prin urmare, deposedarea părților vătămate s -a făcut fără consimțământul a cestora (ele
fiind încredințate de făptuitor că vor primi bunurile a doua zi), scopul urmărit de inculpat a fost
acela de a -și însuși pe nedrept bijuteriile (dovada că le -a vândut în aceeași zi), elemente
constitutive ale infracțiunii de furt. Părțile vătă mate s -au simțit amenințate că nu vor scăpa
neviolate dacă nu predau bijuteriile, fapta, în ansamblu, constituind infracțiunea de tâlhărie.
Apărarea inculpatului, conform căreia fapta sa ar constitui infracțiunea de șantaj, a fost
înlăturată.
Ceea ce carac terizează infracțiunea de șantaj prevăzută de art.194 al.1 C.pen.,
deosebind -o de cea de tâlhărie, este faptul că infractorul întrebuințează violența sau amenințarea
în scopul obținerii ulterioare a unei sume de bani sau a altor valori.
Infracțiunea de tâl hărie, dimpotrivă, este caracterizată prin simultaneitatea violenței sau
amenințării cu deposedarea victimei. 188
187 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Mor oșan, 2011, pag. 44-45
188 Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practic ă judiciar ă, Editura All Beck, Bucure ști, 2002, pag.45 9
79 Omor deosebit de grav. Tâlhărie. Concurs .
În fapt, inculpatul a lovit victima cu o scândură în regiunea capului, provocându -i
moartea, după ca re i-a sustras din buzunar suma de 400 lei.
Prima instanță a reținut săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și cea de
tâlhărie.
Instanță de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de omor
deosebit de grav și tâlhărie, înt r-o singură infracțiune de omor deosebit de grav, prevăzută de
art.176 lit.d C. pen.
Recursul declarat de procuror este fondat. Potrivit art.176 lit.d C. pen. constituie omor
deosebit de grav, omorul comis pentru săvârșirea sau ascunderea unei tâlharii sau piraterii.
Agravanta are în vedere săvârșirea unui omor pentru a înlesni comiterea unei tâlharii, ori pentru
a ascunde o asemenea faptă.
În speță, scopul urmărit de inculpat prin săvârșirea actelor de agresiune fiind însușirea
unei sume de bani aparținând victimei, ceea ce în fapt s -a și produs, el se face vinovat de
săvârșirea a două infracțiuni și anume aceea de omor deosebit de grav, prevăzut de art.176 lit.d
C. pen și de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 C. pen., aflate în concurs real.189
Tâlhărie . Furt. Încadrare juridică .
Agresarea polițistului în timpul exercitării funcțiunii și în legătură cu actele îndeplinite
de el, urmată de însușirea unor lucruri aparținând acestuia, căzute pe jos în timpul agresiunii, nu
constituie infracțiunea de t âlhărie, ci aceea de furt, din lipsa intenției de folosire a violenței în
scopul săvârșirii sustragerii.
Prin sentința penală nr. 44 din 12 februarie 2004, Tribunalul Bihor a condamnat pe
inculpații T.T. și C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj p revăzută în art. 239 alin. (2) și
(3) C. pen. și de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen.
Instanța a reținut că, la 20 august 2003, în timp ce partea vătămată H.O., polițist aflat în
misiune, efectua controlul unui autoturism, a fost insultat și lovit de inculpați până la pierderea
cunoștinței. În continuare inculpații, văzând stația de emisie -recepție și o pereche de cătușe,
aparținând părții vătămate, ce căzuseră pe drum, le -au însușit și apoi le -au aruncat.
Curtea de Apel Oradea a respins apelurile inculpaților.
189 C.S.J., s.pen., de cizia nr 258 din 7 februarie 200 8
80 Recursurile declarate de inculpați sunt fondate, încadrarea juridică dată faptei de
sustragere în prevederile art. 211 C. pen. fiind greșită.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, după încetare a actelor de violență
inculpatul C.M., văzând stația și cătușele pe jos, le -a luat și le -a dat inculpatului T.T., după care
au părăsit locul faptei.
În raport cu această stare de fapt, se constată că actele de violență nu realizează acțiunea
adiacentă din conținutul elementului material al laturii obiective a infracțiunii complexe de
tâlhărie, acestea nefiind săvârșite pentru comiterea furtului, ci în legătură cu exercitarea funcției
de polițist de către partea vătămată.
Hotărârea de a însuși lucrurile menț ionate aparținând acesteia a fost luată de inculpați
ulterior săvârșirii actelor de violență, în momentul în care, voind să părăsească locul faptei, le -au
văzut căzute pe drum.
Așa fiind, încadrarea corectă a acestei fapte în drept este aceea de furt cal ificat
prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., text de lege în baza căruia,
după admiterea recursurilor și casarea hotărârilor atacate, s -a dispus condamnarea inculpaților.190
Tâlhăria. Agravanta săvârșirii în mod public. Drumul dintre două sate .
Drumul dintre două sate fiind un loc care, prin destinație, este întotdeauna accesibil
publicului, constituie loc public în accepțiunea art.152 lit.a C.Pen. Ca urmare, fapta de tâlhărie
săvârșită pe un astfel de drum trebuie înca drată în art.211 alin.2 lit.e C.pen, iar nu în art.211
alin.1 C. pen. 191
Tâlhărie. Tentativă. Infracțiune consumată. Distincție .
Smulgerea unui lanț de la gâtul părții vătămate constituie infracțiunea de tâlhărie în
formă consumată, iar nu tentativă la in fracțiunea de tâlhărie, deoarece furtul, care constituie
acțiunea principală a infracțiunii de tâlhărie, s -a consumat în momentul în care inculpatul a
smuls lanțul de la gâtul părții vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost găsite asupra
inculpatu lui, ci pe caldarâm, la locul săvârșirii faptei.
Prin sentința nr. 746 din 27 mai 20 10, Tribunalul București, secția a II -a penală, a
condamnat pe inculpatul F.I., între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (2) lit . b) și c) C. pen.
190 I.C.C.J., s. pen.,decizia nr. 3307 din 16 iunie 2004
191 C.S.J., s.p en.decizia nr.1772 din 6 mai 1999
81 Instanța a reținut că, la 28 mai 200 9, în jurul orelor 11, în timp ce partea vătămată se
deplasa pe o alee, inculpatul a imobilizat -o și i -a smuls de la gât un lanț din aur pe care se aflau
și alte bijuterii din aur și argint. La strigăt ele părții vătămate, inculpatul a fost imobilizat de un
martor, fiind reținut până la sosirea organelor de poliție, iar bijuteriile smulse de la gâtul părții
vătămate au fost găsite pe caldarâm și recuperate de aceasta.
Curtea de Apel București, secția a I I-a penală, prin decizia nr. 545 din 22 iulie 20 10, a
admis apelurile declarate de procuror și de inculpat cu aplicarea pedepsei complementare a
interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. numai pe lângă pedeapsa aplicată
pentru săv ârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Recursul declarat de inculpat, prin care s -a cerut schimbarea încadrării juridice în
tentativă la infracțiunea de tâlhărie, este nefondat.
Fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de tâlhărie în formă consumată , iar nu
tentativă la această infracțiune, întrucât furtul, care constituie acțiunea principală a infracțiunii de
tâlhărie, s -a consumat în momentul în care inculpatul a smuls lanțul de la gâtul părții vătămate.
Împrejurarea că lucrurile sustrase au fost g ăsite căzute, la locul săvârșirii faptei, iar nu asupra
inculpatului, este lipsită de relevanță juridică pentru încadrarea juridică a faptei, deoarece
aruncarea bunurilor sustrase este o activitate ulterioară consumării furtului.
Prin urmare, furtul nu a r ămas în fază de tentativă, ci s -a consumat în momentul în care
lanțul a fost smuls de la gâtul părții vătămate, iar prin smulgerea lanțului, care constituie un act
de violență, s -a realizat și acțiunea adiacentă a infracțiunii de tâlhăriei.
Încadrarea juri dică dată faptei fiind corectă, recursul a fost respins.192
Tâlhărie. Tăinuire. Diferențiere .
Pentru existența infracțiunii de tâlhărie nu are relevanță dacă inculpatul a urmărit
deposedarea victimei de un anumit bun mai înainte de exercitarea violenței sa u dacă urmărirea
realizării acestui scop a intervenit în timpul folosirii violențelor pentru realizarea acestei
finalități, cum este aceea de a o bate pe victimă. Participarea unui inculpat la lovirea și
imobilizarea victimei, concomitent cu deposedarea ac esteia de bani de către un alt făptuitor,
urmată de primirea unei părți din banii sustrași, constituie infracțiunea de tâlhărie, iar nu
infracțiunea de tăinure de bunuri.
Pentru a ne afla în prezența infracțiunii de tăinuire, este necesar ca inculpatul să nu
participe în nici un mod la săvârșirea infracțiunii, ci doar să primească sau să înlesnească
192 Vasile Calimachi Cartas, T âlhăria. Practica judiciar ă 2009 -2010, ed. Moro șan, 2011, pag. 133
82 valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,
dacă pentru aceasta a urmărit să obțină un folos material .Ori , participând activ la săvârșirea
faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violență, inculpatul a comis fapte care intră
în conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie. Astfel, acțiunea sa de a lovi și a imobiliza
pe victimă se com pletează reciproc cu activitățile celorlalți făptuitori, al căror rezultat final a
condus la deposedarea victimei de suma de bani care a fost împărțită între toți participanții.193
Tâlhărie. Furt. Elemente de distincție. Legătura subiectivă între lovire și
deposedare de bunuri .
Pentru existența infracțiunii de tâlhărie, care se săvârșește numai cu intenție directă,
este necesar ca această formă de vinovăție să fie prezentă atât în acțiunea principală, de furt, cât
și în cea adiacentă, de exercitare de viol ențe sau amenințări, pentru a pune victima în stare de
inconștiență sau în neputința de a se apăra .
În cazul în care, prin lovirea victimei, inculpatul nu a urmărit deposedarea acesteia de
bunuri, ci răzbunarea sau alte asemenea scopuri, iar hotărârea de a-i sustrage un anumit bun a
survenit ulterior, după ce a căzut, cele două acțiuni ale sale neavând legătură subiectivă între ele
costituie infracțiuni distincte care urmează a fi încadrate în infracțiunile de lovire și, respectiv, de
furt.
În fapt, inculp atul a lovit pe victimă nu în scopul de a -i sustrage vreun bun, ci pentru că
a considerat -o pe aceasta implicată în desfacerea contractului său de muncă și numai după ce
aceasta a căzut la pământ i -a luat haina insușindu -și-o.
Ca urmare, fapta inculpatului de a lovi pe victimă constituie infracțiunea de lovire, iar
fapta de a lua haina acesteia în scopul de a și -o însuși pe nedrept costituie infracțiunea de furt.194
193 C.S.J., s.pen.,decizia nr.336 din 4 februarie 2011
194 CS.J., s.pen., decizia nr.104 din 19 ianuarie 2011
83 Concluzii
În societate există, după cum bine se ș tie, num eroase reguli care disciplineaz ă viața în
comun și diferitele activități care se desfașoară în jurul nostru. Încălcarea acestora nu prezintă
însă, acelaș i grad de pericol, sau, cum ar spune Rac ine, “sunt felurimi de trepte, și -n cinste, și -n
păcat”.
Unele dintre ele reprezintă abateri d e o mai mică însemnă tate, cum ar fi cele
disciplinare, convenț ional e, sau de la regulile de politeț e, ori de la un regulament sportiv, etc.
Despre infracț iuni n u se poate vorbi decât atunci câ nd n e referim la cele mai grave
incălcări, iar infractor nu devi ne decât persoana care a săvârșit o faptă cu adevarat periculoasă î n
societate, dupa cum am obs ervat pe parcursul acestei lucră ri.
Legea îngrădește voinț a absol ută a individului. Este oare nevoie de anumite prescripții,
începând de la regulile de bună purt are și pană la normele penale, pentru a ingrădi pe individ,
împiedicându -l să-și manifeste voința în mod absolut liber în relaț iile sociale?
În decursul timpulu i s-au dat diverse explicații în ceea ce privește infracțiunile. S -a
crezut multă vreme că incli națiile spre infracțiune sunt consecința păcatului originar (de
exemplu, în concepția teologică); alții (de pildă, J.J.Rousseau) au dat vina pe î ntreaga societ ate,
susținând că omul se naște bun de la natură dar societatea îl îndeamnă spre infracț iune.
Cercetările mai noi, deși nu inlătură posibilitatea existenței anumitor deformații
biologice care limitează capacitatea omului de a -și stăpâ ni pornirile antisocia le, consideră că
ceea ce determină săvârșirea de infracțiuni sunt condițiile economice ș i sociale .
Când ne referim la infracț iunile determinate (intr -o oarecare măsură) de condițiile
economice și sociale, trebuie să avem în vedere în special, infracț iunile ce se comit contra
patrimoniului: furtul, tâlhăria, pirateria, abuzul de încredere, gestiunea fr auduloasă, înșelăciunea,
delapidar ea etc.
Într-o societate cu ascuțite contradicții de clasă, unde prăpastia dintre bogați și săraci
este tot mai accentuată , unde o parte importantă a populației cunoaște neliniștea și nesiguranță,
mizeria, șomajul și lipsa de cultură, se creează un teren propice pentru t ot felul de excese, de
manifestă ri antisociale. La aceasta se adaugă și goana oarbă după caș tig.
Am observat, așadar, că o infracțiune gravă contra proprietății este tâlhă ria. Comit e
această infracțiune acel a care, de pildă, văzând că victima se împotrivește încercă rii infr actorului
de a-i sustrage geantă, o lovește sau o trantește la pământ, după care fuge cu obi ectul sustras ,
sau hoțul care, văzând că păgubașul îl urmarește, și este gata să -l prindă, se in toarce și îl lovește,
reușind să dispară cu lucrul furat. Tot tâlhărie este și fapta hoțului care leagă mai întâi victima, o
84 imobilizează sau îi administrează un narcotic spre a putea să o jefuiască mai bine ori o leagă
după ce i -a furat tot din casă, spre a o împiedica să ceară imediat ajutor.
Tâlhăria constituie deci o încălcare nu numai a proprietății, dar și o gravă atingere adusă
integritaț ii corporale a omului.
85 Bibliografie
1. Legislație
Constituția României din 1991 (modificat ă in 2003)
Codul Penal publicat in Buletinul Oficial nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968 , republicat
in Buletinul Oficial nr. 55 -56 din 23 aprilie 1973 si republicat in Monitorul Oficial nr. 65 din 16
aprilie 1997
Codul de Procedura Penala publicat in Bule tinul Oficial nr. 145 -146 din 12 noiembrie
1968 si republicat in Buletinul Oficial nr. 58 -59 din 26 aprilie 1973 si in Monitorul Oficial nr. 78
din 30 aprilie 1997
Noul Cod penal prevazut în Legea nr. 286/2009
2. Tratate. Cursuri. Monografii
Antoniu George, C. Bulai, S. Chivulescu, Dicționar juridic pena l, Editura științifică și
enciclopedica, București 1976
Antoniu George, Marin Popa, Ștefan Danes, Codul penal pe înțelesul tuturor , Editura
politică, București, 1988
Bulai Costic ă, Filipaș Avram, Mitrach e Cristian , Drept penal român – Curs selectiv
pentru licență, Editura Press Mihaela S.R.L. , București, 1997, pag. 373
Cantacuzino Matei , Elementele dreptului civil , Editura Ca rtea Româneasca, București,
1921
Crangu ș Ion, Ni țu Adrian, Dragomir Ilie – Drept Penal (culegere de lec ții), Editura
MAI, 2006
Diaconescu Gheorghe, Drept penal – partea speciala, Editura Fundației România de
Mâine, București, 2003
Dongoroz Vintilă, Siegfri ed Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif Fodor, Nicoleta
Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roșca, ''Explicații teoretice ale Codului penal roman'' , vol. III,
Ediția a II -a, Editura Academiei Romane, Editura All Beck, București, 2003,
Dongoroz Vintilă, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes, M.
Popovici, P. Sarbulescu, V. Stoican, " Noul Cod Penal si Codul penal anterior prezentare
comparativa' ', Editura Politica, București 1968
Dobrinoiu Vasile, Drept penal – partea speciala, Vol. I, Editura Lumina Lex București
2004
Dobrinoiu Vasile, Traian Dima, " Drept penal ", Editura Lumina Lex, 2002, pag. 412
86 Gheorghiu – Bradet Ion, Drept penal roman – partea speciala , Vol. I, Editura Europa
Nova, București, 1994
Hotca Mihai Adrian, Noul Cod Penal si Cod ul Penal anterior . Aspecte diferențiale si
tranzitorii , Editura Editas, București, 2004
Hotca Mihai Adrian, Codul penal: Comentarii și explica ții, editura C. H. Beck,
Bucure ști, 2007
Îndrumar legislativ , vol. VI, Editura Lumina Lex, București, 2004
Loghin Octavian, Tudorel Toader , Drept penal roman – partea speciala , Casa de Editura
si Presa "Șansa" București 1997
Loghin Octavian, Avram Filipas, Drept penal – partea speciala , Editura Didactica si
Pedagogica, București 1983
Mateut Gheorghe, " Drept penal spe cial – Sinteza de teorie si practica judiciara" ,Vol. I,
Editura Lumina Lex, București 1999
Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Tratat de drept procesual penal, Editura Nomina
Lex, 2011
Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Competen ța penal ă. Aspecte teoretice și
jurispruden ța in materie, Editura Nomina Lex, 2011
Nistoreanu Gheorghe, Alexandru Boroi, " Drept penal – partea speciala ", Editura All
Beck, București, 2002
Nistoreanu Gheorghe, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu,
Valericǎ Lazăr, Drept penal – partea speciala , Edit ura Europa Nova, București, 1999
Papadopol Vasile , Popovici Mihai , Repertoriu de practica judiciara in materie penala pe
anii: 1990 -1995 , Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1994
Pascu Ilie, Stelian Ivan, " Tâlhărie, aspecte de teorie si practica judiciara ", Editura
Ministerului de Interne, București 1992
Pascu Ilie, Gorunescu Mirela – Drept penal – partea speciala, Editura Hamangiu 2008
Pascu Ilie, Mioara Ketty Guiu, ''Drept penal – partea speciala ", Editura Fundației
"Andrei Șaguna", Constanta 2003
Stoica Oliviu Augustin, "Drept penal – partea speciala", Editura Didactica si
Pedagogica, București 1976
Tănăsescu Camil, T ănăsescu Gabriel, T ănăsescu Iancu, Tipologii criminogene, Editura
C.H. Beck, 2007
Toader Tudorel, "Drept pen al, partea speciala ", Editura All Beck, 2002
87 Vasiliu Teodor, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol,
Virgil Ramureanu, " Codul comentat si adnotat -parte speciala ", vol. I, Editura științifica si
enciclopedica, București 1975
Zarafiu Mariana, Manole Diana, Culegere de practica judiciara , Editura All Beck,
Bucuresti 2002
3. Studii și articole de specialitate
Antoniu George, " Unele reflecții cu privire la tentativa in cazul infracțiunii complexe" ,
Revista Romana de Drept nr. 10/1983
Antoniu George, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul penal comparat'' , Revista
de Drept penal nr. 2/2001
Antoniu George, " Furtul săvârșit in timpul nopții'' , Revista Romana de Drept, nr.
6/1970
Bǎdilǎ Mircea , "Noua reglementare a infracțiunii de t âlhărie ", Revista de Drept Penal,
nr. 1/1997
Biro Ludovic, Semnificatia termenului "Intrebuintarea de violenta" din textul care
incrimineaza tilharia. "R.R.D”. nr. 4/1973
Biro Ludovic, " Criterii distinctive intre infracțiunile de șantaj si tâlhărie" , Revis ta
Romana de Drept nr. 4/1971. Revista de drept penal, nr. 4/2001
Butiuc Constantin , ''Coautoratul in situații deosebite'' , Revista de Drept Penal nr. 4/1995
Calimachi Cartas Vasile, T âlhăria.Practica judiciar ă 2009 -2010, Editura Moro șan, 2011
Culegere de practica judiciara , 1997 -1998, Editura Lumina Lex, Suceava 1999
Danes Ștefan, ''In legătura cu coautoratul la infracțiunea de tâlhărie' ', Revista de Drept
Penal nr. 2/1995
Diaconescu Horia, " Delimitarea intre tentativa si infracțiunea consumatǎ care a avut ca
urmare praeterintenționatǎ moartea victimei ", Revista Romana de Drept nr. 11/1988
Dobrin oiu Vasile , "Reglementarea infracțiunii complexe in noul Cod Penal'' , Revista
Romana de Drept nr. 7/1969
Ivan Gheorghe , "Tâlhărie. Coautorat sau complicitate ", Revi sta de Drept Penal nr.
2/2002
Mitrache Constantin, " Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei ", Revista de Drept Penal
nr. 2/1995
Marinescu Dumitru , „Infracțiunea de tâlhărie in concurs cu infracțiunea de ultraj contra
bunelor moravuri", Revista Romana de Drept nr. 11/1971
88 Niculeanu Costel, " Despre infracțiunea de tâlhărie comisa intr -o locuința sau
dependințe ale acesteia si violarea de domiciliu'' , Revista Dreptul, nr. 2/1998
Pascu Ilie, "Tâlhăria sǎvârșitǎ intr -o locuința sau dependințe ale acesteia'' , Revista
Dreptul nr. 2/2001
Pascu Ilie, ''Pluralitate de subiecți pasivi'' , Revista de drept penal nr. 3/2004
Patulea Vasile, "Delimitarea tentativei de infracțiune consumata, in cazul tâlhăriei care
a avut ca urmare praeterintentionata moartea victimei", Revista Romana de Drept nr. 11/1988
Pavel Doru, " Tâlhărie sǎvârșitǎ împotriva mai multor subiecți pasivi ", Revista de drept
penal nr. 2/1995
Poenaru Vasile , "Violenta ca element al infracțiunii de tâlhărie ", Revista Romana de
Drept nr. 10/ 1975
Soroceanu Constantin , ''Semnificația termenelor întrebuințare de violente din textul care
incriminează tâlhăria'' . Revista romana de drept nr. 4/1973
4. Adrese web
www.sc j.ro
www.studiijuridice.ro
www.unibuc.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Considerații generale și de ordin istoric privind infracțiunea de tâlhărie … 4 [629748] (ID: 629748)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.