Consideratii Generale Privind Regimul Matrimonial

În lucrarea de față mi-am propus să abordez din punct de vedere teoretic, practic și legislativ efectele patrimoniale pe care casătoria le produce și anume regimul matrimonial ales de către soți pe durata căsătoriei.

Prin dezvoltarea acestei teme a regimurilor matrimoniale, voi încerca să arăt că după aplicarea Codului Familiei care impunea aplicarea unui regim matrimonial unic și imperativ a fost reglementată cu succes reînnoirea instituției regimurilor matrimoniale.

Fundamentul regimului matrimonial îl constiuie căsătoria, astel fiecărei casătorii i se aplică un regim matrimonial. Familia a reprezentat dintotdeaua o instituție fundamentală pentru individ și pentru reroducereea societății, astfel căsătoria și familia constituie structuri majore ale existenței.

Starea civilă de persoană căsătorită aduce anumite modificări în statutul patrimonial al acesteia. Pe de-o parte se creează o rețea de raporturi patrimoniale specifice între soți, iar pe de altă parte modalitatea prin care persoana căsătorită intră în cadrul circuitului civil, comercial sau în raport juridic cu terții.

Instituția regimurilor matrimoniale prin regulile sale specifice răspunde la toate întrebările care au în vedere persoana care suportă sarcinile traiului în comun, care e situația bunurilor și drepturilor patrimoniale a soților, ce raporturi se vor naste între părți și terți.

Scurt istoric privind reglementarea regimului matrimonial în legislația românească veche

Din cele mai vechi timpuri căsătoria și familia la români a avut un rol fundamental în s tructura socială a diferitelor epoci.

Voi prezenta evoluția reglementărilor privind căsătoria și regimurile matrimoniale în spațiul românesc începând cu epoca feudală românească, continuând cu dispozițiile Codului Civil de la 1864 si evoluția ulterioară.

Legiuri feudale în dreptul scris al Moldovei și Țării Românești

Încă din sec. XV a început să dateze dreptul feudal scris în Moldova și Țara Românească. În 1646 a fost scoasă prima pravilă oficială în limba română a Moldovei care avea denumirea de “Carte românească de învățătură” și cuprindea reglementări privitoare la moștenire, căsătorie și despărțenie, pierderea zestrei, repudierea soției.

În 1652 a fost tipărită o altă pravilă asemănătoare dar de data aceasta în Țara Românească. Aceste pravile au dat căsătoriei un caracter de contract.

În ceea ce privește relațiile patrimoniale între soți, era rglementat regimul dotal, regimul matrimonial fiind considerat a fi un regim traditional la români.

Foaia de zestre, alături de testament era un act foarte important care avea să fie prezent din ce în ce mai des în viața sociala a poporului. Femeia era cea care avea drept exclusiv asupra zestrei primite de la părinți, bărbatul fiind doar un administrator al zestrei și nu proprietar. Femeia putea oricând să-și reclame soțul că nu a administrat într-un mod corespunzător zestrea.

În caz de divorț, bărbatul trebuia să restituie zestrea femeii. Motivul divorțului era extreme de important deoarece dcă acesta intervenea din cauza femeii, zestrea îi revenea soțului.

Cu toate acestea, pravilele prevedeau o stare de inferioritate a femeii, considerate neputincioasă, de aceea soțul era cel care administra zestrea, fiind considerate ca o măsură de protective față de avere.

După jumătatea sec. XVIII, au început anumite tendințe modern în ceea ce privește familia. Însă cu privire la regimul matrimonial s-au păstrat reglementările anterioare, regimul dotal rămânând cel consacrat.

Conform Codului Colimach convențiile matrimoniale puteau fi făcute nu doar înaintea încheierii căsătoriei ci și în urma celebrării acesteia, însă data avea un caracter inalienabil, legiuitorul permitea părților să își aleagă regimul care le convine.

În anul 1853 a fost introdus Codul Civil austriac care rglementa regimul separației propriu-zise. În sistemul transilvănean, raporturile privind familia au avut la bază Codul Civil austriac până în 1894, an în care s-a adoptat atât în teritoriile trnsilvănene cât și bănățene, crișne ți maramureșene Legea XXXI despre regimul matrimonial care făcea referire în subsidiar la raporturile patrimoniale între soți, obiectul principal constituindu-l logodna.

1.1.2. Reglementarea regimului matrimonial în Codul Civil de la 1864

Codul Civil de la 1864 a fost văzut ca o cale de modernizare a legislației românești. Principal sursă de inspirație a Codului Civil a fost Codul Civil francez. Codul de la 1864 a reglementat principiul libertății convențiilor matrimoniale în care viitorii soți puteau adopta orice regim matrimonial sau să se înțeleagă la combinarea regimurilor, însă aveau o restrictive și anume să nu aducă atingere ordinii publice și bunelor moravuri și o limită specială care avea în vedere dreptul bărbatului în calitate de cap al familiei.

Conform Codului Civil soții puteau interveni în alegerea regimului matrimonial decât înainte de încheierea căsătoriei deoarece a fost reglementat principiul imutabilității regimurilor matrimoniale, astfel orice convenție facută după încheierea căsătoriei era lovită de nulitate.

Regimul de drept comun era cel al separației de bunuri în care ambii soti aveau drept de administrare, de folosință și de dispoziție asupra bunurilor personale, însă erau obligați să contribuie la cheltuielile căsătoriei. Bărbatul trebuia să își întrețină soția, însă aceasta trebuia să îi dea o treime din venituri, soțului. Acest regim îi oferea femeii o libertate paatrimoniala, adica avea voie să își administreze bunurile și averea sa.

Cu titlu de regim conventional, Codul a reglrmentat regimul dotal, dota reprezenta averea ce se aducea bărbatului din partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susțină sarcinile căasătoriei. Conform acestui regim, bărbatul era uzufructuarul bunurilor constituite ca dotă, pe care le administra singur. Soția putea instrăina doar cu autorizația bărbatului bunurile mobile dotale, în timp ce imobilele dotale erau inalienabile. Bunurile care nu erau constituite ca dotă erau numite parafernale, femeia putând exercita asupra lor un drept de administrare, folosință și dispoziție. Principalul caracter al regimului dotal era inalienabilitatea dotei imobiliare, dar și alte caractere precum îngrădirea puterilor bărbatului față de dotă și pentru păstrarea ei.

Regimul separației de bunuri și cel dotal erau cele mai întâlnite regimuri în perioada interbelică, insă a mai fost adoptat și regimul comunității de bunuri.

Sub imperiul Codului, femeia era supusă puterii maritale a bărbatului, nu putea exercita drepturile decât în baza autorizației maritale prealabile. Pentru atenuarea rigorilor acestui principiu s-au adus modificări chiar și prin dispozițiile Constituției de la 1923 care prevedea că drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalități a celor doua sexe. Ulterior prin legea contractelor de muncă s-a prevăzut ca femeia putea încheia o convenție de muncă fără consimțământul bărbatului. Legea din 20 aprlie 1932 avea în vedere ridicarea incapacității femeii măritate și femeia putea să își înstrăineze bunurile fără autorizația soțului.

1.1.3. Evoluția reglementărilor după 1948

Consacrarea unor noi principii în Constituția din 1948 (egalitatea dintre sexe) a dus la modificarea unor dispoziții din Cod.

Regimul dotal a fost abrogat deoarece contravenea principiilor Constituției, astfel femeia măritată își exercită singură drepturile , fără a fi necesară autorizația maritală. Regimul separației de bunuri a rămas în vigoare până la 1 februarie 1954 dar a suferit anumite modificări care aveau în vedere că bunurile care au intrat în patrimoniul unuia dintre soți în timpul căsătoriei puteau fi dobândite în coproprietate de ambii soți.

Evoluțiile doctrinare au dus la reglementarea Codului Familiei care a intrat în vigoare la 1 februarie 1954, în care era prevăzut un regim matrimonial unic și obligatoriu al comunității de bunuri.

Însă Codul Familiei nu s-a dovedit a fi eficient. Schimbarile după anii 1990 au ocolit materia regimurilor matrimoniale, deși era necesară o intervenție legislativă în acest domeniu.

1.1.4.Regimul matrimonial potrivit Codului Familiei

Regimul matrimonial desemna totalitatea regulilor care guvernau raporturile dintre soți privitoare la bunurile lor precum și acelea ce se formau în relațiile cu terții.

O caracteristică a regimului era aceea că era legal și nu le era permis părților ca în locul regimului legal sau în paralel cu acesta să existe alt regim convenit de soți. Bunurile care erau dobândite de oricare dinre soți în timpul căsătoriei erau considerate bunuri comune, orice convenție care era contrară era lovită de nulitate. Erau însă și anumite bunuri, limitativ determinate care erau considerate proprii ale fiecăruia dintre soți.

Erau nule acele convenții încheiate între soți prin care se schimbă regimul juridic a unor bunuri, adică anumite bunuri deși dobândite în timpul căsătoriei, acestea să devină bunuri personale ale unuia dintre soți; declarațiile unilaterale ale unuia dintre soți prin care se recunosc anumite bunuri, neexceptate de la comunitate, că aparțin în exclusivitate celuilalt soț; convențiile încheiate de viitorii soți sau de soți cu terții, prin care ar aduce atingere regimului legal al comunității de bunuri.

Soții puteau încheia între ei orice convenții care nu modificau regimul juridic legal și obligatoriu al bunurilor lor. Puteau încheia convenții privind modul de administrare și folosință a bunurilor comune, astfel unul din soți putea face celuilalt donații care erau revocabile. Convenția prin care unul din soți dădea mandat general celuilalt soț de a dispune de bunurile comune era nulă absolut.

Conform Codului Familiei regimul juridic al bunurilor soților era unul legal, unic, obligatoriu, legea nu îngăduia modificări și nu accepta alt regim decât cel consacrat.

1.2. Noțiunea regimului matrimonial

Orice regim are vocația de a orândui repartizarea bunurilor între soți și de a delimita puterile pe care aceștia le au asupra administrării bunurilor comune.

În sens restrâns prin regim matrimonial se înțelege totalitatea de norme juridice care guverneaază raporturile dintre soți cu privire la drepturile și obligațiile patrimoniale ale vieții conjugale, precum și relațiile care privesc gestionarea acestora.

În sens larg regimurile matrimoniale privesc în plus și raporturile pattrimoniale dintre soți și terți.

Regimul matrimonial este definit de doctrinari ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile dintre soți cu privire la bunurile lor și cele ce se stabilesc între soți pe de-o parte și terțe persoane pe de altă parte privind de asemenea bunurile soților.

1.3. Principiile regimurilor matrimoniale

Principiile care guvernează regimurile matrimoniale sunt:

Principiul egalității în drepturi dintre soți

Acest principiu e consacrat de Constituție în art. 48 dar și de diferite acte internaționale precum art. 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Egalitatea în drepturi garantează că cetățenii pot să își exercite toate drepturile prevăzute de Constituție, legi și alte acte normative. Egaliatea în drepturi dintre soți are o aplicabilitate pentru toate raporturile juridice nepatrimoniale și patrimoniale reglementate de dreptul familiei. Însă în privința regimului matrimonial egalitatea în drepturi dintre soți prezintă mai multe aspecte cum ar fii că soții au aceleași drepturi și obligații patrimoniale care decurg prin efectul legii din căsătorie; natura juridică a bunurilor dobândite de oricare dintre soți sau a datoriilor comune, acestea nu diferă după cum acestea aparțin soțului sau soției; soții au aceleași drepturi asupra bunurilor care le dețin în mod exclusive împreună.

Principiul libertății alegerii regimului matrimonial

Libertatea alegerii regimului matrimonial e legată de libertatea convențională și autonomia de voință. Soții au posibilitatea alegerii regimului matrimonial care li se va aplica în relațiile dintre ei.

Principiul mutabilității (modificării) regimului matrimonial

Libertatea alegerii implică și posibilitatea soților de a modifica regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit în timpul căsătoriei.

Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei

Relațiile patrimoniale dintre soți sunt accesorii raportului nepatrimonial și susțin familia din punct de vedere material și economic. Decurg două consecințe;

– nu există regim matrimonial în afara căsătoriei

– scopul convenției matrimoniale e subordonat scopului căsătoriei.

Noul Cod Civil reglementează următoarele categorii de regimuri matrimoniale;

– Regimul comunității legale;

– Regimul separației de bunuri;

– Regimul comunității convenționale.

1.4. Alegerea regimului matrimonial

Soții au libertatea de a decide asupra alegerii regimului matrimonial. În reglementarea Codului Familiei sistemul român a fost foarte restrictiv, nu permitea soților exprimarea voinței cu privire la amenajarea raporturilor lor patrimoniale pe cale convențională. Aceștia erau nevoiți ca tot ce ținea de latura patrimonială să țină de unicul si imperativul regim matrimonial reglementat de lege.

Conform Codului Civil soții pot alege unul din regimurile matrimoniale prevăzute de lege. Regimul matrimonial se poate alege înainte sau după încheierea căsătoriei:

– înainte de căsătorie prin întocmirea declarației de căsătorie

– înainte de căsătorie prin încheierea unei convenții matrimoniale în formă autentificată de notar

– după încheierea căsătoriei, prin încheierea unei convenții matrimoniale în formă autentificată de notar.

Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se poate face numai prin convenție matrimonială.

1.5. Convenția matrimonială

Convenția matrimonială e actul juridic prin care viitorii soși își stabilesc regimul matrimonial propriu sau prin care soții modifică regimul matrimonial sub care s-au căsătorit. Convenția trebuie relizată în considerarea căsătoriei pentru a putea fi calificată ca “matrimonială”.

Încheierea contractului de căsătorie se face în fața notarului și prin mandatar cu procură autentică conform art. 330 din NCC.

O cerință de formă prevăzută ad validitatem, e consemnarea convenției matrimoniale în scris autentificat de notarul public.

Părțile trebuie să se prezinte personal în fața notarului dar pot fi și reprezentate prin mandatar cu procură autentică , specială și având un caracter predeterminat. Înseamnă că nu e suficient ca procura să fie data doar pentru încheierea convenției ci trebuie să cuprindă și regimul matrimonial agreat de soțul mandant și clauzele pe care mandatarul e împuternicit să le accepte

Convenția se încheie de viitorii soți înainte de căsătorie dar își produce efectele doar de la încheierea căsătoriei. Aceasta se mai poate încheia însă și în timpul căsătoriei, producându-și efectele de la data prevăzută de părți sau în lipsă de la data încheierii.

Obiectul convenției este reprezentat de alegerea de către soți a unuia dinre regimurile matrimoniale prevăzute de lege.

Legiuitorul a îngrădit oarecum libertatea de a contracta a soților și anume că soții nu pot alege decât unul din regimurile reglementate neputând crea un regim prin combinrea anumitor reguli specifice celorlalte regimuri sau prin voința părților. O altă restrângere are în vedere faptul că prin convenție nu se poate adduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale legale. Soții nu pot încălca prin convenția lor legea, ordina publică și bunele moravuri.

Convenția are și anumite principii cu titlu de reguli generale:

Principiul libertății convenționale matrimoniale ca aplicație a principiului libertății de a contracta.

Principiul libertății actului juridic lasă părțile să decidă dacă încheie o convenție matrimonială sau nu. Dacă însă convenția lipsește sau dacă e nulă convenția încheiată de soți se aplică regimul comunității legale, fără să fie afectate drepturile ddobândite cu buna-credință de terți. Convenția părților nu poate adduce atingere egalității drepturilor între femeie și bărbat, autorității părintești, devoluțiunii succesorale legale și nici asupra efectelor nepatrimoniale ale căsătoriei. Părțile sub sancțiunea nulității absolute nu pot deroga de la dispozițiile legale ale regimului matrimonial ales decât în cazurile prevăzute de lege.

Principiul accesorialității

Convenția are un caracter accesoriu, efectele sale se produc doar pe fundamental căsătoriei. Convenția își produce efecte doar dacă părțile încheie căsătoria, în sens contrar convenția devine caducă. Limitele temporale ale căsătoriei se imprimă efectelor convenției care operează doar între dota încheierii și încetării căsătoriei. Caracterul accesoriu face ca eventuala sa nulitate să nu aibă efecte asupra căsătoriei, aceasta din urmă va exista în plenitudinea efectelor sale dacă în locul regimului convenit de părți se aplică regimul legal al cominității de bunuri.

Caractere juridice ale convenției

Caracterul personal are în vedere că este încheiată convenția în considerarea persoanei, datorită specificului patrimonial, poate fi încheiată prin mandatar cu procură specială și autentică, având conținut predeterminat

E act cauzal special dat prin faptul că e animat de o cauză juridical specifică, adică e în serviciul căsătoriei.

Caracter complex deoarece e o cartă veritabilă patrimonială a relațiilor dintre soți, sau a soților cu terții.

Caracter solemn se încheie prin înscris autentificat de notar sub sancțiunea nulității absolute.

Caracter public, convenția e supusă înscrierii în Registrul Național Notarial al regimurilor matrimoniale.

1.6. Clauza de preciput

Preciputul reprezintă acea dispoziție din convnția matrimonială prin care se stipulează că soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile commune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. (art 333 ncc)

Clauza poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei, de aici rezultând că beneficirul clauzei e soțul supraviețuitor.

Codul prevede că obiect al clauzei îl poate constitui unul sau mai multe bunuri proprietate comună în devălmășie sau pe cote-părți. Însă acestea trebuiesc individualizate în cuprinsul convenției. Nu pot fi obiect al clauzei bunurile proprii ale soțului defunct.

Clauza va produce efecte chiar dacă decesul unuia dintre soți intervine chiar a doua zi după încheierea căsătoriei.

Clauza poate fi prevăzută de soți în convenția lor indifferent de regimul matrimonial ales. Clauza devine ineficace când conevnția devine la rândul ei ineficace, astfel nulitatea sau caducitatea convenției va duce la nulitatea sau cducitatea clauzei. În cazul desfințării căsătoriei, conevnția va fi defințată, la fel si clauza.

Art. 333 alin (3) C. civ prevede că prin clauza de preciput nu se poate adduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunității, bunuri ce fac obiectul clauzei.

Caducitatea e o cauză de ineficacitate care lipsește clauza de preciput de orice efecte, din cause ulterioare încheierii sale și independente de voința autorului actului.

1.7 Modificarea regimului matrimonial

Conform art. 319, alin. (2) NCC regimul matrimonial poate fi modificat în timpul căsătoriei.

La încetarea sau schimbarea regimului matrimonial, acesta se lichidează potrivit legii, prin buna învoială a soților sau în caz de neînțelegere, pe cale judiciară, hotarârea judecătorească va constitui act de lichidare. Modificarea este de doua feluri și anume modificare convențională si modificare judiciară.

Modificarea convențională

Potrivit art. 369, alin. (1) C. civ, soții pot modifica sau înlocui oricând regimul matrimonial existent cu un alt regim, dar trebuie îndeplinită o condiție și anume să fi trecut cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei și să fie respectate condițiile legale privind încheierea convențiilor matrimoniale, inclusive formalitățile de publicitate.

Modificarea trebuie facută cu bună credință altfel creditorii prejudiciați prin schimbarea sau lichidarea regimului au de ales doua situații;

– să formulize acțiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate sau de când au luat cunoștință mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale;

– să invoce oricând, pe cale de excepție, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.

Modificarea regimului între soți produce efecte de la data încheierii convenției matrimoniale în forma autentică notarială sau de la data conevnită de soți, iar față de terți de la data efectuării formalităților de publicitate.

Modificarea judiciară

Potrivit art. 370, alin. (1) C. civ regimul matrimonial poate fi modificat judiciar la cererea unuia dintre soți dacă sunt îndeplinite urmatoarele condiții;

– regimul matrimonial al soților e cel al comunității legale sau convenționale

– celalalt soț încheie acte prin care pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei.

Regimul matrimonial modificat de instanța de tutelă nu poate fi decât cel al separației de bunuri.

Modificarea regimului între soți produce efecte de la data formulării cererii, cu excepție în cazul în care instanța de tutelă dispune la cererea unuia dintre soți, ca efectele să se producă de la data despărțirii lor în fapt. Față de terți produce efecte de la data reaizării acelorași formalități de publicitate impuse de lege pentru convenția matrimonială. Creditorii prejudiciați au la îndemână cele doua situații prevăzute la modificarea convențională.

Conform art. 372 alin. (1) C. civ dispune că separația de bunuri pe cale judiciară nu poate fi cerută de creditorii soților, ci pot doar interveni pentru apărarea intereselor lor.

1.8. Încetarea regimului matrimonial

Regimul matrimonial poate înceta prin constatarea nuliății, anulare, desfacerea sau încetarea căsătoriei.

În cazul desfințării căsătoriei, ca urmare a constatării nulității absolute sau anulării acesteia, pentru a îndeplini formalitățile de publicitate, hotărârea judecătorească definitivă de desfacere a căsătoriei trebuie comunicată imediat ți din oficiu de instanța de tutelă pentru ca ofițerul de stare civilă să înscrie mențiunea în actul de căsătorie. Acesta trebuie și el să comunice din oficiu o copie a actului de stare civilă la Registrul Național Notarial al regimurilor matrimoniale și notarului care a autentificat convenția în vederea îndeplinirii formalităților de publicitate față de terți.

Este importantă realizarea tuturor formalităților privind publicitatea în scopul opozabilității față de terți.

În cazul desfacerii căsătoriei regimul matrimonial încetează între soți de la data introducerii cererii de divorț, excepție făcând situția în care soții se înteleg să fie constatată de instanța de tutelă la data desărțirii lor în fapt.

În cazul încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre soți, data încetării regimului va fi data decesului sau prin moarte declarată pe cale judecătorească, data rămânerii definitive a hotărârii de declarare judecătorească a morții unuia dintre soți.

1.9 Lichidarea regimului matrimonial

În cazul incetării sau schimbării, regimul matrimonial se lichidează prin buna învoială a părților sau în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.

Hotarârea judecătorească definitivă sau înscrisul în formă autentică notarială constituie act de lichidare.

Împărțire bunurilor soților e specifică fiecărui regim matrimonial.

1.10. Regimul primar

Regimul primar imperativ este compus din norme impertaive ce exprimă concepția statului asupra căsătoriei și familiei și e impus tuturor persoanelor căsătorite indiferent de regimul matrimonial ales. Regulile sunt generale și se aplică tuturor cuplurilor căsătorite și sunt concepute pentru a fi compatibile cu orice regim matrimonial pe care soții îl aleg.

Regimul primar cuprinde:

– reguli privind puterile soților în legătură cu exercitarea drepturilor care le au potrivit regimului matrimonial (drepturile soților în administrarea, folosința sau dispoziția asupra bunurilor commune sau proprii);

– cheltuielile căsătoriei;

– drepturile soților asupra locuinței familiei si bunurilor ce mobilează sau decorează locuința;

– alte dispoziții privind munca în gospodărie, venituri din profesie și dreptul la compensație.

1.11 Mandatul convențional și judiciar

Pentru ca activitatea cotidiană a soților să decurgă normal ca și relațiile cu terții, legiuitorul a prevăzut posibilitatea mandatării unuia dintre soți să reprezinte interesele ambilor în exercitarea drepturilor ce le au.

Mandatul este cel mai uzitat constract în relațiile dintre soți pentru că facilitează gestionarea intereselor commune.

Reprezentarea a existat si sub imperiul vechiului Cod dar și a Codului Familiei.

Codul reglementează un mandat convențional care pentru a fi valabil trebuie îndeplinite condiții de fond și formă prevăzute. Mandatul e prezumat gratuit chiar dacă e dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale.

Mandatul convențional e facultativ, dar dacă acesta s-a dat, soțul mandant îl poate revoca oricând. Dacă nu e revocat, mandatul este valabil trei ani de la data încheierii lui.

Acordarea reciprocă a mandatului pentru actele curente ar trebui prezumată, în afară de perioadele de despărțire în fapt. Prezumția e relativă astfel că soțul care nu a participat la actul juridic respective să poată dovedi că s-a opus la încheierea acestuia, fapt care va duce la anularea sa. Opoziția nu v-a putea fi opusă terțului de bună-credință cu care s-a contractat.

Soțul mandatar răspunde pentru modul în care a îndeplinit însărcinarea primită ca în dreptul comun. Mandatul fiind gratuit, trebuie să execute mandatul cu diligența pe care o manifestă în propriile afaceri. Dacă soții trăiesc împreună, mandatarul nu e obligat să răspundă ca într-un contract obișnuit.

În cazul în care unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, deci nu poate da mandate convențional, celalalt soț poate cere instanței de tutelă încuviințarea pentru a-l reprezenta în exercitarea drepturilor pe care le are conform regimului matrimonial. Prin hotărâre se stabilesc limitele și condițiile acestui mandat.

Dacă pentru unul dintre soți este instituită tutela sau curatela, tutorele sau curatorul poate încheia acte de administrare sau pentru persoana pusă sub protective și se poate opune la încheierea actelor e care intenționează celalalt soț să le facă.

Instituirea mandatului judiciar vizează actele juridice pentru care legea impune existent consimțământului ambilor soți.

Instanța de tutelă care încuviințează acest mandat judiciar stabilește prin hotărârea care o va da condițiile, limitele și perioada de valabilitate acestui mandat.

Mandatul judiciar încetează la expirarea termenului stability prin hotărârea judecătorească, atunci când soțul reprezentat nu se mai află în imposibilitate de a-și exprima voința sau cand e numit tutore ori după caz curator.

În cazul în care actul se încheie fără consimțământul celuilalt soț acesta cade sub sancțiunea nulității relative. Nulitatea nu intervine dacă actul a fost încheiat de un soț, însă ulterior obținerii mandatului judiciar.

În anumite cazuri excepționale, un soț poate paraliza actele prin care celălalt soț pune în pericol interesele familiei, prin acțiune introdusă la instanța de tutelă, însă trebuie îndeplinite următoarele condiții:

– să fie deja unul sau mai multe acte încheiate de soțul pârât;

– actul încheiat să pună în pericol interesele familiei.

Prin admiterea acțiunii, instanța decide că dreptul de a dispune de bunuri poate fi exercitat doar cu consimțământul expres al soțului reclamant. Hotărârea prevede durata pentru care se va aplica măsura care poate fi prelungită, dar nu poate depăși doi ani. Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii sunt lovite de nulitatea relativă.

1.12 Independența patrimonială a soților

Are în vedere faptuș că fiecare soț poate ăncheia orice acte juridice cu celălalt soț sau cu terțe persoane, excepții făcând cazurile prevăzute de lege. Astfel, aceștia sunt liberi să încheie orice act între ei sau cu terțe persoane.

Spre deosebire de vechea reglementare, Codul Civil nu mai prevede interdicția vâzării între soți. În ceea ce privește donația, Codul nu mai reglementează posibilitatea revocării acesteia decât în timpul căsătoriei soților.

Oricare dintre soți poate face depozite bancare fără consimțământul celuilalt. Soțul titular al contului are dreptul de a dispune de fondurile depuse chiar și după desfacerea sau încetarea căsătoriei, excepție făcând cazul în care prin hotărârea judecătorească executorie nu s-a decis altfel.

Fiecare soț e liber să exercite sau nu o profesie și are dreptul de a dispune de veniturile încasate ca urmare a exercitării profesiei și dreptul la compensație al soțului care participă la activitatea profesională a celuilalt. Soții pot încheia între ei contracte de vânzare-cumpărare, donație, societate, muncă, mandat, etc.

Independența patrimonială e un concept nou care nu a existat în Codul Familiei.

1.13 Locuința soților

Codul Civil instituie ca și efect al căsătoriei îndatorirea soților de a locui împreuna, astfel ă locuința familiei are un rol decisiv pentru că permite desfășurarea normală a vieții de familie și coabitarea.

Cei doi soți au drepturi locative proprii, chiar dacă doar unul dintre ei e titularul contractului sau dacă contractul e încheiat înainte de căsătorie și o altă regulă e instituită de necesitatea consimțământului expres al celor doi soți pentru acte de dispoziție indiferent de modalitatea dreptului de proprietate sau de regimul matrimonial ales.

Locuința soților este locuința comună a acestora, iar în cazul în care soții sunt separați, locuința soțului la care se află copiii. Locuința familiei poate fi în orice imobil, indiferent de titlul cu care soții dețin locuința.

Imobililul poate fi proprietatea unui soț sau proprietatea devălmașă sau pe cote-părți a ambilor soți.

Oricare dintre soți, chiar dacă nu este proprietarul imobilului poate cere notarea în cartea funciară.

Pentru încheierea actelor prin care se dispun drepturile asupra locuinței familiei și cele prin care ar fi afectată folosința acesteia, legiuitorul a prevăzut că e necesar consimțământul ambilor soți, astfel se limitează posibilitatea ca un soț să încheie singur acte care să ducă la pierderea locuințeisau la imposibilitatea folosirii ei. Dacă locuința e proprietatea exclusivă a unuia dintre soți, consimțământul celuilalt soț are natura juridică a unui act unilateral permisiv.

Actele de dispoziție pot fi încheiate doar cu consimțământul ambilor soți, indiferent dacă imobilul e proprietatea exclusivă a unuia dintre ei.

Actele de administrare prin natura lor pot fi încheiate de soțul care e proprietar exclusiv fără consimțământul expres al celuilalt soț doar dacă nu e afectată folosința asupra locuinței.

Actele de folosință pot fi efectuate de soțul proprietar exclusiv dacă nu aduc atingere folosirii locuinței.

Actele de conservare pot fi făcute de oricare dintre soți chiar dacă celalalt se opune. Un caz special îl reprezintă atunci când locuința e urmărită de creditorii soțului proprietar, caz în care locuința poate fi pierdută în favoarea terțilori de bună-credință.

Forma scrisă e o cerință ad probationem, nerespectarea ei ducând la imposibilitatea dovedirii consimțământului.

Protecția locuinței soților se întinde și asupra bunurilor ce mobilează, astfel unul din soți nu poate deplasa bunuri din locuință și nu poate dispune de ele fără consimțământul scris al celuilalt soț.

Sunt anulabile actele de dispoziție prin care se înstrăinează de un soț făără consimțământul scris al celuilalt, dar se cere ca locuința familială a imobilului să fie notată în cartea funciară.

Soțul care nu și-a dat consimțământul pentru încheirea actului poate cere anularea acestuia în termen de un an, de când a luat cunostință de el, dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial.

În cazul locuinței comune închiriate, fiecre soț are un drept locativ propriu, chiar dacă doar unul dintre ei e titularul constractului. Dreptul locativ propriu al soțului rezultă din lege, fiind determinat de calitatea de soț.

Un soț chiar dacă e titualar exclusiv al contractului nu poate face acte de concesiune, subînchiriere, denunțare, reziliere fără consimțământul scris al celuilalt soț, astfel nu poate nici deplasa bunuri ce mobilează sau decorează casa.

Soțul care nu și-a exprimat consimțământul poate cere anularea actului în termen de un an de a data la care a luat cunoștință. Dacă locuința nu e trecută în cartea funciară, cel care nu și-a dat consimțământul poate cere doar daune interese. în cazul decesului unuia dintre soți, soțul supraviețuitor continua exercitarea dreptului său locativ.

În cazul desfacerii căsătoriei se analizează dacă există posibilitatea partajării folosinței în natură. Se va dispune doar când locuința poate fi partajată comod, fiecare dintre soți putând folosi exclusiv cel puțin o încăpere separată și dependințele necesare.

Dacă partajarea nu e posibilă, se va proceda la atribuire, tinându-se cont de interesul superior al copiilor.

Soțul care a rămas cu contractul de închiriere trebuie să îi acorde celuilalt o sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor de instalare în altă locuință, excepție făcând atunci când divorțul a fost din culpa celui din urmă.

Dispozițiile referitoare la partajarea în natură, criteriile de atribuire, indemnizația de mutare se aplică și în cazul în care bunul e proprietatea comună a celor doi soți, atribuirea beneficiului locuinței conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.

1.14 Cheltuielile căsătoriei

Această obligație privind cheltuielile căsătoriei a fost reglementată și în Codul Familiei care avea în vedere faptul că soții au îndatorirea de a contribui la cheltuielile căsniciei în raport cu mijloacele fiecăruia.

Obligația de a contribui la cheltuielile căsătoriei se bucură de o reglementare mai completă și mai flexibilă decât cea existentă în Codul Familiei.

Potrivit art. 325 NCC “soții sunt obligați să-și acorde sprijin material și reciproc. Ei sunt obligți să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție matrimonială nu s-a prevăzut altfel.”

Susținerea cheltuielilor reglementată de lege are doua componente: obligația de sprijin material recirpoc și obligația fiecărui soț de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

Obligația de sprijin material reciproc își are fundamentul în obligația legală de întreținere între soți, astfel că soții contribuie amândoi pentru cheltuielile menajului comun.

În ceea ce privește obligația fiecăruia, stabilirea contribuției fiecăruia dintre soți, proporția contibuției se consemnează în convenția matrimonială cu acordul soților, însă e lovită de nulitate înțelegerea în sensul exonerării toatale a unuia dintre ei. Dacă însă soții nu au o înțelegere, fiecare contibuie după posibilitatea și în rapot cu mijloacele sale, astfel că munca în gospodărie și creșterea copiilor reprezintă un mod de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

În cadrul regimului comunității legale, obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsniciei sunt datorii comune, cu toate că veniturile din muncă și cele asimilate acestora ale unuia dintre soți nu pot fi urmărite pentru datorii comune asumate de celalalt.

În cazul regimului separației de bunuri, niciunul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din actele încheiate de celalalt soț, dar aceștia răpund solidar pentru obligațiile asumate pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și cele legate de creșterea copiilor.

1.14 Munca în gospodărie

Practica judicară a recunoscut chiar înainte de adoptarea Codului Familiei ca și contribuție la dobândirea bunurilor comune, munca depusă în gospodărie și munca femeii pentru creșterea copiilor. În cazul regimurilor comunitare, munca fiecărui soț în gospodărie sau în creșterea coăiilor e considerată ca și contribuție pentru cheltuielile căsătoriei, iar în regimul separației poate fi luată în considerare la stabilirea creanței de patricipare.

1.15 Veniturile din profesie

Independența profesională presupune alegerea liberă a profesiei și schimbarea acesteia ori de câte ori soțul dorește, libertatea de a exercita profesia aleasă și libertatea de a dispune de veniturile încasate.

Codul Familiei nu a reglementat aceste dispoziții însă acest drept aparține libertății individuale și e consacrat în Constituție.

În cadrul regimului comuniății legale, veniturile din activitatea profesională sunt bunuri comune, iar în cadrul separației sunt bunui proprii ale fiecărui soț. Însă soțul care participă la activitatea profesională a celuilalt soț, poate primi o compensație, această dispoziție reprezentând o noutate în dreptul nostru.

CAPITOLUL II. REGIMUL COMUNITĂȚII LEGALE