Consideratii Generale Privind Răspunderea Juridică a Functionarilor Publici cu Statut Special

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: "Considerații generale privind răspunderea juridică a funcționarilor publici cu statut special"

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.

dr.DRĂGHICI Teodora

AUTOR:

Sd.sg.maj.

PETCU Sorina

-Sibiu, 2016-

Cuprins

Capitolul I . Noțiuni generale privind răspunderea juridică și funcționarii publici cu statut special

Partea 1. Generalități despre răspunderea juridică

1.1 Evoluția răspunderii juridice în România

1.2 Definirea și clasificarea răspunderii juridice

1.3 Principiile răspunderii juridice

Partea 2. Funcționarii publici cu statut special

2.1 Funcția publică și funcționarii publici cu statut special- noțiuni generale și clasificare

2.2 Statutul juridic al funcționarilor publici cu statut special- baza egală de funcționare

2.3 Drepturi, îndatoriri și restricții ale funcționarilor publici cu statut special

Capitolul II. Răspunderea juridică a funcționarilor publici cu statut special

2.1 Forme ale răspunderii juridice a funcționarilor publici cu statut special

2.2 Infracțiuni săvârșite de funcționarii publici cu statut special

2.2 Contravenții săvârșite de funcționarii publici cu statut special

2.3 Abaterea disciplinară

2.4 Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei

2.5 Sancțiuni aplicate funcționarilor publici cu statut special

Capitolul III. PARTE PRACTICĂ- Studiu de caz- Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special din sistemul A.N.P.

3.1 Prezentarea misiunii A.N.P. și a unităților din subordine

3.2 Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut specialdin cadrul A.N.P. și patrimoniul unităților penitenciare

3.3 Procedura cercetării administrative a functionarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

3.4 Dosar

3.5 Propuneri

3.6 Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Capitolul I. Noțiuni generale privind răspunderea juridică și funcționarii publici cu statut special

Partea 1. Generalități despre răspunderea juridică.

Din cele mai vechi timpuri oamenii au început să transpună dreptul în viață prin eleborarea unor norme prin care să reglementeze totalitatea relațiilor care apar în societate, impunând condițiile în care tebuie să se realizeze. Așadar, dreptul nu a reprezentat un scop în sine, ci punerea corectă a normelor sale în aplicare.

Răspunderea, ca o componentă esențială a oricărei forme de organizare socială, a existat încă din societatea primitivă. În această societate, individul, absorbit de socialul, încă nediferențiat, suportă din exterior responsabilitatea morală, iar aceasta este eminamente colectivă. Socialul, diferețiat în grupări și categorii sociale, face ca răspunderea să se individualizeze. Devenind subiectivă, răspunderea nu și-a schimbat natura ci doar caracterul, adaptându-se la cerințele civilizației moderne.

Răspunderea juridică, este o formă a răspunderii sociale, ce apare în cazul în care normele de drept sunt încălcate sau în caz de neexecutare întocmai a obigațiilor asumate prin acte juridice.

Atunci când se săvârșește o faptă ilicită, apare un raport juridic între stat- ca subiect activ, și persoana care a încălcat normele de drept- ca subiect pasiv. Subiectul pasiv, poate fi o persoană fizică sau juridică și este obligat prin lege să suporte consecințele sancțiunilor aplicate. De asemenea, acesta are dreptul de a cere să i se aplice doar pedepsele prevăzute de lege și în condițiile stipulate de aceasta.

Acest raport cuprinde drepturi și obligații ale celor în cauză. Statul va fi întotdeauna reprezentat de oganele sale de abilitare, obligate să constate faptele și să aplice sancțiunile corespunzătoare acestora.

Temeiul răspunderii juridice este fapta ilicită săvârșită de subiectul pasiv, iar consecința angajării răspunderii juridice este aplicarea sancțiunii juridice prevăzută de lege. La rândul ei, aplicarea sancțiunii juridice are ca finalitate restabilirea ordinii de drept și prevenirea săvârșirii de alte fapte ilicite, atât de persoana sancționată, cât și de alte subiecte de drept.

Așadar prin toate aceste norme cu caracter obligatoriu, dreptul își atinge scopul și anume restabilirea ordinii de drept, menținerea stării de normalitate dintr-o societate.

Prin fapta sa, cel care încalcă prevederile normelor juridice aduce atingere ordinii de drept, tulbură buna și normala desfășurare a relațiilor sociale, afectează interesele legitime ale celorlalți, pune în pericol echilibrul social. Pentru aceste motive el trebuie să răspundă.

1.1 Evoluția răspunderii juridice în România.

Responsabilizarea statului și a funcționarilor publici a apărut încă din Antichitate în vremea „democrațiilor” romane și grecești când a fost instituit un adevărat drept de anulare al hotărârilor consulilor de către popor. Căci statul, prin natura sa, este ceva multiplu și, dacă devin o unitate mai strânsă, din stat se face familie ți din familie, om.

În ceea ce privește problematica funcției ublice și a statutuluicelor care o exercită, este bine de știut că primul statut al funcționarului public l-a făcut împăratul Hadrian. Roma antică era preocupată de buna administrare a statului, iar în Bizanț, "serviciile ppublice"- așa cum au fost numite mai târziu în textele teoretice, erau grupate în zece ramuri cu nenumărate ministere.

Între secolele XVIII și XX, concepțiile despre limitele și fundamentele răspunderii juridice ale Statului și ale functionarilor de stat au fost dominate de principiul iresponsabilității puterii publice din timpul Revolutiei Franceze, explicat prin concepția greșită pe care oamenii o aveau despre stat. Statul era considerat ca o putere superioară și infailibilă, aflată deasupra tuturor, care nu putea greși și, pentru acest unic considerent, nici nu trebuia tras la raspundere.

S-a considerat ca noțiunea de suveranitate este incompatibilă cu cea de responsabilitate.

Odată cu trecerea timpului s-a considerat că, dacă actele statului sunt vatămătoare pentru cineva, acestea sunt contrare legii și, în acel caz particular, pot da naștere la o cerere de reparație a prejudiciului.

Rezultă că această concepție despre stat nu punea problema responsabilității puterii publice, ci numai a responsabilității funcționarilor publici.

Doar în a doua decadă a secolului XX, acest principiu, al responsabilității juridice absolute, născut și aplicat îndeosebi în Franța, a început să se clatine și s-a admis că responsabilitatea administrației publice derivă din calitatea de girantă a serviciului public care nu a funcționat corect, iar culpa există printr-o acțiune gresită sau prin reaua conducere a serviciului public căreia să-i fie imputată dauna.

În Epoca Modernă, teoriile contractualiste și cele liberale au condus la o nouă concepție asupra statului, care a determinat și o nouă abordare a conceptului de responsabilitate a acestuia și de răspundere a funcționarului public ca reprezentant al statului.

Acum au fost puse bazele unor noi principii dintre care principiul egalității cetățenilor în fața serviciilor publice reprezintă fundamentul juridic al statului liberal, redus la ideea respectului fata de cetateni. Astfel, un asemenea stat este unul responsabil, el insusi un functionar si, ori de cate ori greseste, trebuie sa raspunda direct fie prin autoritatea sau institutia in cauza, fie prin insusi functionarul public care a intocmit actul respectiv, care a intarziat nejustificat elaborarea lui sau care a refuzat din proprie vointa (sau la ordinul scris al superiorului ierarhic) emiterea actului respectiv, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu pentru cetatean. Statul trebuie sa raspunda prompt in fata cetatenilor care asteapta numai o respectare cu promptitudine a indatoririlor fata de ei.

În Romania principiul responsabilitatii statului a fost reglementat pentru prima dată în Legea pentru înfiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864 care dispunea, în articolul 51, că „particularii sau alte persoane juridice a căror interese se află vătămate prin vreo masură administrativă pot reclama la Consiliul de Stat împotriva hotărârilor miniștrilor, ale prefecților sau altor agenți administrativi date cu exces de putere sau cu încălcarea legilor”.

Actualizarea reginului răspunderii juridice este facută, mai târziu, prin reglementările Constitutiei din 1866, în timpul lui Cuza, care aduc ca noutate raspunderea statului pentru cazurile de expropriere pentru utilitate publică (articolul 19), dar și responsabilitatea ministerială (articolul10), completate ulterior prin legislația specială. În același timp, se făcea aplicația articolelor 998 și 1000 din Codul Civil Român de la 1864 care reglementau răspunderea civilă din culpă și răspunderea pentru lucrurile ce sunt sub paza noastră. Legea pentru Curtea de Casație și Justiție din 17 februarie 1912, prin articolul 33 alineatul penultim, dispunea că „daunele interese care ar putea izvorî din asemenea acte sau fapte, se vor cere de către cei interesați de la Curtea de Apel în circumscripția căreia s-a îndeplinit actul administrativ atacat, oricare ar fi valoarea acestor daune”.

Constitutia din 1923 imbunătățește și completează regimul responsabilității statului și al raspunderii juridice a funcționarilor publici prin dezvoltarea institutiei exproprierii pentru utilitate publică (articolele 17 si 20), menținerea dreptului la acțiune întemeiat pe responsabilitatea ministerială (articolul 98) și prin proclamarea responsabilității statului pentru actele și faptele administrative de autoritate (articolele 99 si 107).

În Constituția din 1923, apar o serie de reglementari care individualizează răspunderea funcționarilor publici și reuseste chiar să o disocieze de răspunderea generală a statului fața de particulari, chiar dacă ar putea fi implicați în solidar într-o astfel de răspundere. Aceste reglementări apăreau stipulate în articolul 8, " Legi speciale vor determina statutul funcționarilor publici".

În 1946, din preocuparea de a perfecționa regimul aplicabil funcției publice, a fost adoptat un nou statut, ce a constituit un progres semnificabil față de legislașia anterioară. Principalul său merit a fost acela că, "face din pregătirea și specializarea practică și profesională o condiție sine qua non pentru numire și încredințarea funcțiunilor superioare și dispune reglementarea organizării acestei pregătiri, ceea ce va mării competența și capacitatea de lucru a funcționarilor".

În prezent, statutul funcționarilor publici este reglementat prin Legea 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, având ca bază Constituția României și Ordonațele Guvernului pentru modificări.

1.2 Definirea și clasificarea răspunderii juridice.

Conform D.E.X. răspunderea este definită ca și obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini, responsabilitate. A trage pe cineva la răspundere = a da socoteală pentru faptele sale, a cee cuiva socoteală.Răspundere juridică consecință rezultată de neîndeplinirea unor obligații legale, vinovatul răspunde.

Răspunderea juridică a fost definită ca o situație juridică, ca un raport juridic sau ca o instituție juridică complexă, ca un sistem complex de norme. Ea constă în reacția de reprimare venită din partea societății, față de o acțiune umană care contravine unei norme, acțiune imputabilă, în principal, individului.

Doctrina românească a îmbrățișat, în mod predominant, opinia că răspunderea juridică reprezintă un raport juridic de constrângere care are ca obiect sancțiunea juridică, ca un complex de drepturi și obligații conexe care se nasc – potrivit legii – ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancțiunilor juridice în scopul asigurării stabilității raporturilor sociale și a îndrumării membrilor societății în spiritul respectării ordinii de drept.

Răspunderea juridică este o formă specială a răspunderii sociale, care implică sancționarea socială a conduitei ilicite a individului, corelându-se în mod funcțional cu celelalte forme de răspundere socială. Răspunderea socială cunoaște mai multe forme, precum răspunderea morală, politică, juridică, etc.

Răspunderea juridică derivă din sancțiunea pe care legiuitorul o prevede în conținutul normei juridice și constă într-un complex de drepturi și obligații conexe care, în conformitate cu legea, apar ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancțiunilor juridice cu scopul de a asigura restabilirea ordinii de drept și de asemenea prevenirea săvârșirii de alte fapte ilicite, prevăzute de legi.

Ca formă a răspunderii sociale, putem defini răspunderea juridică ca fiind constrângerea juridică aplicată, în condițiile legii, de autoritățile abilitate ale statului persoanelor care au săvârșit cu vinovăție fapte ilicite, în scopul restabilirii ordinii de drept și prevenirii săvârșirii unor asemenea fapte.

Ca instituție juridică răspunderea juridică este alcătuită din totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile juridice ce se nasc între autoritățile statului și persoanele care săvârșesc fapte ilicite, având drept scop realizarea constrângerii de stat împotriva acestora și prevenirea săvârșirii de alte fapte ilicite.

În ceea ce privește răspunderea salariatului- respectiv funcționarului public, aceasta intervine exclusiv prin fapte care sunt săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu acesta, prin încălcarea unor obligații care decurg din contractul individual de muncă.

Clasificarea răspunderii juridice are în vedere mai multe criterii, precum:

importanța socială a interesului lezat prin fapta ilicită a făptuitorului;

natura faptei ilicite;

natura sancțiunii juridice pe care aceasta o atrage;

calitatea persoanei căreia îi revine răspunderea.

1. În funcție de importanța socială a interesului lezat prin fapta ilicită, există:

răspunderea în fața întregii societăți, care include atât răspunderea penală cât și pe cea contravențională, pentru fapte antisociale calificate prin lege ca infracțiuni și contravenții;

răspunderea față de o anumită autoritate publică sau privată, adică răspunderea contravențională pentru contravenții stabilite prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale și răspunderea disciplinară;

răspunderea față de o colectivitate mai restrânsă de indivizi, formă sub care se manifestă răspunderea din dreptul muncii și de drept cooperatist;

răspunderea față de persoana vătămată în drepturile ei legitime, formă sub care se prezintă răspunderea civilă, răspundere rezultată din fapte personale datorate slăbicunilor inerente ființei umane, imperfecțiunilor acesteia.

2. După natura faptei ilicite, există următoarele forme ale răspunderii juridice:

răspunderea penală, atunci când funcționarul public cu statut special săvârșește fapte ilicite prevăzute de Codul Penal sau alte legi speciale;

răspunderea contravențională, atunci când vorbim de fapte antisociale calificate de lege ca fiind contravenții;

răspunderea disciplinară, fundamentată pe încălcarea normelor de disciplină specifice raportului de funcție publică, de exemplu Regulamentele de ordine interioară din cadrul M.Ap.N., A.N.P., M.A.I. etc;

răspunderea civilă, faptele prevăzute de Codul Civil.

răspundere materială, ce intră sub incidența prevederilor Codului Muncii, al Legii nr. 188/1999 referitoare la statutul funcționarilor publici și al reglementărilor proprii intituțiilor din care aceștia fac parte, bineînțeles în condițiile legii.

3. În funcție de natura sancțiunii juridice pe care o atrage, deosebim între răspunderea patrimonială și răspunderea nepatrimonială (extrapatrimonială).

Răspunderea patrimonială vizează patrimoniului persoanei (acoperirea pagubelor în bani sau natură), iar cea nepatrimonială se referă la restrângerea unor drepturi ale persoanei.(exemplu: restrângerea dreptul de a candida la funcții publice, " nu pot face parte din partide politice judecătorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organică" .).

4. În ceea ce privește calitatea persoanei căreia îi revine răspunderea, putem vorbi despre:

răspunderea juridică a persoanelor fizice;

răspunderea juridică a persoanelor juridice;

răspunderea juridică a cetățenilor români. Sunt asimilați cetățenilor români și apatrizii care domiciliază pe teritoriul României;

răspunderea juridică a străinilor, cetățeni ai unui stat aflați pe teritoriul altui stat. Sunt asimilate persoanele străine și persoanele fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul unui stat;

răspunderea juridică a persoanelor minore. Minorii sunt persoanele sub vârsta de 18 ani și necăsătorite sau care au fost căsătorite;

răspunderea juridică a persoanelor majore;

răspunderea juridică a militarilor;

răspunderea juridică a funcționarilor publici și a funcționarilor pubici cu statut special, reglementată prin legi speciale etc.

1.3 Principiile răspunderii juridice.

Răspunderea juridică îmbracă o varietate de forme concrete, care la rândul lor au o serie de paticularități.

Toate formele răspunderii juridice au un fond de reguli comune, o serie de principii generale ce se aplică acestora. Asemenea principiilor generale ale dreptului, sunt anumite idei călăuzitoare pe care le întâlnim în cadrul instituției și răspunderii juridice, cu anumite trăsături specifice, în care se regăsesc și aspecte de ordin politic și moral.

Aceste principii sunt:

1. Principiul răspunderii pentru fapta săvârșită cu vinovăție – care presupune că orice subiect de drept este sancționat doar în cazulîn care este vinovat și numai în limitele vinovăției sale. O persoană nu poate fi sancționată dacă nu i se dovedește vinovăția.

2. Principiul răspunderii personale – potrivit căruia răspunderea juridică este strict legată de persoana care a săvârșit fapta ilicită, întinderea răspunderii stabilindu-se în funcție de circumstanțele personale ale autorului faptei. Răspunderea nu va putea fi stabilită în sarcina altei persoane decât cea care a înfăptuit-o.

3. Principiul răspunderii personale se află în strânsă corelație și cu regula potrivit căreia autorul faptei nu poate fi sancționat decât o singură dată pentru aceeași faptă. Așadar nu se vor putea aplica mai multe pedepse pentru o singură faptă ce atrage răspunderea juridică.

4. Principiul justeței sancțiunii –pedeapsa va fi întotdeauna direct proporțională cu gravitatea faptei comise. De asemenea, sanțiunile sunt prevărute clar de normele juridice.

5. Principiul celerității tragerii la răspundere – se referă la aplicarea sancțiunii în momentul oportun. Dacă sancționarea individului pentru faptele ilicite săvârșite nu are loc cu promptitudine, atunci nu se mai obțin efectele dorite nici în raport cu făptuitorul, nici cu societatea.

6. Principiul umanismului raspunderii conform căruia sanctiunea aplicată și constrângerea exercitată au un rol de educativ și de reintegrare socială netrebuind să provoace suferinte inutile celui sanctionat și să nu-i înjosească demnitatea și personalitatea.

7. Principiul prezumției de nevinovăție – până în momentul în care o hotărâre judecătorească rămâne definitivă și irevocabilă, cel în cauzăare dreptul să fie considerat nevinovat chiar dacă există suficiente probe care atestă vinovăția lui.

Partea 2. Funcționarii publici cu statut special

2.1 Funcția publică și funcționarii publici cu statut special- noțiuni generale

În doctrina interbelică, funcția publică a fost înțeleasă ca fiind „complexul de puteri și competențe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulți), persoană fizică care, executând puterile în limitele competenței, urmărește realizarea scopului pentru care a fost creată funcțiunea“.

Într-o definiție mai recentă, funcția publică este considerată „situația juridică a persoanei fizice – învestită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice – ce constă în ansamblul drepturilor și obligaților care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit“.

În accepțiunea art.2 alin. (1) din Legea nr. 188/ 1999, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

Prin prisma serviciilor publice pe care statul trebuie sa le asigure cetățenilor săi pentru o bună desfășurare a relațiilor sociale, funcția publică poate fi definită ca totalitatea tribuțiilor, funcțiilor, puterilor și competențelor specifice sarcinilor pe care serviciile publice le realizează, pentru satisfacerea intereselor comune și generale ale societății.

De asemenea, serviciul public, are anumite principii de funcționare reprezentate de: continuitate, egalitatea tuturor în fața serviciului public și adaparea acestuia la cerințele sociale.

Conform art.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, "funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică." De asemenea, își păstrează calitatea de funcționari publici și persoanele care au fost eliberate din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici.

Ceea ce îl diferențiază pe un funcționar public de alte categorii de salariați este tocmai faptul că funcția sa are caracter permanent și activitatea sa este dedicată strict unui serviciu public. Regimul juridic, în baza căruia se prestează munca, al celor două categorii de persoane este diferit. Întreruperea acestor servicii ducând la afectarea societății.

Prin decizia nr. 14/2008 dată de instanța supremă, între raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului diferența specifică rezidă atât în modul în care se naște raportul juridic cât și în faptul că funcționarul public este un agent al forței publice, în timp ce salariatul nu. Ca atare, funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe când salariatul este o instituție a dreptului muncii.

Funcționarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției sale, în baza unui act de numire.

Funcționarilor publici li se aplică prevederile speciale cuprinse în Constituția României, în Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici și alte prevederi și reglementări de ordin administrativ. De asemenea, li se aplică doar în completare normele de drept al muncii.

Pentru a înțelege mai bine diferențele dintre funcționarii publici vom comtinua cu o clasificare a acestora.

În funcție de natura autorității publice din care fac parte, distingem:

funcționari publici ce își desfășoară activitatea la nivelul administrației publice centrale;

funcționari publici ce își desfășoară activitatea la nivelul administrației publice locale.

Din punct de vedere al statutului juridic aplicabil, există următoarele categorii de funcționari statutari:

funcționari supuși statutului general;

funcționari supuși unor statute speciale.

Din punct de vedere al importanței funcției în realizarea competențelor organelor administrative de stat, deosebim funcționari:

cu funcții de conducere;

cu funcții de execuție.

Din punct de vedere al rigurozității disciplinei, deosebim:

funcționari publici civili;

funcționari publici militari.

După criteriul independenței față de politică, există:

funcționari publici cu caracter politic (de exmplu: prefecții, înalții funcționari publici etc.);

funcționari publici de carieră, care sunt sustrași jocului politic, mai mult chiar, le este interzis să facă parte din partide politice, să facă politică, obligația lor fiind aceea de a-și îndeplini cu profesionalism și responsabilitate funcția. Aceștia sunt îndeosebi funcționari publici cu statut special din cadrul miniterelor responsabile cu ordinea și siguranța publică.

Potrivit Statutului funcționarilor publici, pot beneficia de statute speciale persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:

Structuri de specialitate ale Parlamentului Romaniei,

Structuri de specialitate din Administrația Prezidențială,

Structuri de specialitate ale Consiliului Legislativ,

Servicii diplomatice și consulare,

Autoritatea Vamală,

Poliția și alte structuri din cadrul M.A.I.,

A.N.P și alte structuri din cadrul M.J.,

alte servicii publice stabilite prin lege.

Așadar, funcționarii publici cu statul special sunt acea categorie de personal angajat al statului, care pe lânga îndeplinirea normală a atribuțiilor de serviciu, se expun la riscuri deosebite în exercitarea sarcinilor ce le revin.

Un exemplu din această categorie pot fi: personalul din structuri precum M.J., respectiv A.N.P. -penitenciare; M.A.I., respectiv angajați ai poliției și jandarmeriei, I.S.U.- pompieri, angajați ai poliției locale care iși desfășoară activitatea pe teren etc.

2.2 Statutul juridic al funcționarilor publici cu statut special- baza legală de funcționare

Statutul juridic al funcționarilor publici este reglementat prin prevederi speciale în Constituția României prin art.73; Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidată 2009; Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001. Iar în ceea ce privește funcționarii publici cu statut special, sunt prevăzuți în art. 5 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, dar avem în vedere și alte legi și norme interne elaborate pe baza celor amintite mai sus și a ordinelor miniștrilor din structura din care fac parte.

Prin statute speciale pot fi reglementate:

drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice,

funcții publice specifice.

De exemplu, pentru funcționarii publici cu statul special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor există "Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor" republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 28 decembrie 2010; ordine ale ministrului de justiție, la care se adaugă, pentru completare, decizii date de directorul A.N.P. valabile pentru toate unitățile din subordine.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor", personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici cu statut special și din personal contractual.

Statutul funcționarului public cu statut special din sistemul A.N.P conține dispoziții referitoare la :

cariera funcționarului public cu statut special din A.N.P., în ceea ce privește selecția, numirea, evidența, evaluarea, avansarea, pregătirea și perfecționarea acestora;

drepturile, condițiile de muncă și îndatoririle funcționarilor publici cu statut special;

condițiile de muncă și unele sporuri specifice la salariul de bază de care acesta beneficiază;

modificarea, punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și încetarea raporturilor de serviciu; – răspunderea funcționarilor publici cu statut special din cadrul A.N.P..

Activitatea funcționarilor din M.A.I. este reglementată de Legea 360/ 2002 privind statutul polițistului, iar răspunderea acestora reiese din textul art.69 și anume:"  Polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne. Acesta nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unității dacă acestea sunt consecința unei acțiuni desfășurate în limitele legii.".

Pentru funcționarii din cadrul S.R.I. se aplică prevederile Legii nr. 14 din 24 februarie 1992, modificată și comletată prin : LEGEA nr. 181 din 9 octombrie 1998; O.U.G.nr. 72 din 13 iunie 2002; O.U.G. nr. 52 din 12 iunie 2003; Legea nr. 255 din 19 iulie 2013.

2.3 Drepturi, îndatoriri și restricții ale funcționarilor publici cu statut special.

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește în Capitolul V, Secțiunea 1, următoarele drepturile ale funcționarilor publici:

dreptul la opinie;

dreptul la protecție;

dreptul la asociere sindicală și dreptul la grevă.;

dreptul la salariu, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii;

dreptul la uniformă gratuită, pentru personalul ce își desfășoară activitatea în cadrul Sistemului de Ordine și Siguranță Publică;

dreptul de a benificia de o perfecționare profesională permanentă;

dreptul la carieră, posibilitatea de a avansa în grade și funcții;

dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii;

dreptul la pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

dreptul funcționarilor publici de a fi aleși sau numiți în funcții de demnitate publică;

dreptul de a se bucura de protecția legii.

Potrivit Capitolului IV, Secțiunea 1, art.36 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din cadrul A.N.P. funcționarii publici cu statut special au dreptul la:

a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit;

b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;

c) uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente, proteze stomatologice și dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale, în mod gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului) și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate;

d) locuințe de serviciu și de intervenție, în condițiile legii;

e) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului);

f) o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă drepturile salariale aferente lunii în care se efectuează concediul;

g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani, precum și pentru alte situații, în condițiile stabilite de lege;

h) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului); odihna, tratamentul și recuperarea se pot face și în centrele aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești;

i) pensii, în condiții stabilite prin lege specială;

j) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite de lege;

k) decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului);

l) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii; m) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;

n) beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sale, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea sa sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Despăgubirile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

o) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

p) consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești.

Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului.

Îndatoririle funcționarilor publici sunt prevăzute în Capitolul V, Secțiunea a 2-a din Legea nr.188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare. Acestea sunt:

să îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu;

să se abțină de la orice fapte care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici;

să respecte normele de conduită profesională și civică prevăzută de lege;

să se abțină, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor politice;

să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici;

să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu și confidențialitatea în legătura cu tot ce ține de exercitarea funcției publice, cu excepția informațiilor de interes public;

să prezinte, la numirea și la încetarea raportului de serviciu, declarația de avere;

să rezolve, în termenele stabilite, lucrările repartizate;

să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interes și al incompatibilității lor;

sa își îmbunătățească în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională.

Potrivita art.48 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din cadrul A.N.P., funcționarii publici cu statut special au următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației;

b) să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertățile acestora;

c) să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, sex, apartenență sindicală și religie;

d) să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici;

e) să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute;

f) să informeze conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupție;

g) să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională;

h) să păstreze secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum și confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii;

i) să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin;

j) să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);

k) să respecte întocmai programul de muncă;

l) să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate;

m) să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile legii;

n) în situații de catastrofe, calamități, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deținere sau alte tulburări de amploare ale activităților în unitățile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat în activitate este obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea din care face parte;

o) la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și război, personalul va acționa conform legii;

p) în cazul producerii uneia dintre situațiile prevăzute la lit. n) și o), personalul de penitenciare care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta;

q) să informeze șeful ierarhic despre existența în unitatea în care își desfășoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soț/soție sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soțul/soția, în situația în care iau cunoștință de aceste situații;

r) să aducă la cunoștința compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.

Din punct de vedere al obiectului de reglementare, opinăm că noțiunea „alte drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice”, stabilește dreptul de a reglementa prin statute speciale drepturi, îndatoriri și incompatibilități distincte, asociate specificului activităților, diferite de cele prevăzute în statutul general și nu de a reglementa un conținut diferit al acelorași drepturi prevăzute în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acesta este cadrul general care stabilește limitele de reglementare prin lege specială. Altfel spus, prin norma specială se poate deroga de la norma generală, însă în limitele determinate expres de aceasta.

Restricții impuse prin lege funcționarilor publici cu statut special:

dreptul la asociere sindicală și dreptul la grevă, restricționat pentru personalul din M.Ap.N., S.R.I., S.P.P., S.T.S, S.I.E., dar posibil pentru personalul din A.N.P. și M.A.I., reprezentat în acest caz de sindicate, în limitele legii, cu scopul de a reprezenta interesele proprii, promovarea pregătirii profesionale și protejarea statutului lor;

libertatea de exprimare în ceea ce privește opinia politică;

restricții privind acordarea de interviuri în numele instituției din care fac parte sau cu referire la aceasta, fară aprobarea comandanților.

îngrădirea dreptului de a părăsi țara sau garnizoana în care își desfășoară activitatea fără înștiințarea și acordul comandanților. (…)

Articolul 49 din Legea nr. 293/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, reglementează faptul că ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis:

a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere;

b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentru alte persoane, în considerarea calității sale oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;

c) să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți;

d) să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate, în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege; e) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;

f) să adere la secte, organizații religioase sau alte organizații, interzise prin lege.

Funcționarii publici cu statut specialse află în conflict de interese în una dintre următoarele cazuri:

a) când sunt chemați să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care sunt soț/soție, rude de gradul I sau, după caz, au relații cu caracter patrimonial;

b) când sunt chemați să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soțul/soția sau o rudă de gradul I;

c) interesele lor patrimoniale, ale soțului sau rudelor lor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, sunt interzise raporturile ierarhice directe între funcționarii publici cu statut special care sunt soți sau rude de gradul I.

Capitolul II. Răspunderea juridică a funcționarilor publici cu statut special

2. 1 Forme și condiții ale răspunderii juridice a funcționarilor publici cu statut special

Răspunderea juridică "intervine pe terenul răului înfăptuit", adică în urma săvârșirii unei abateri. Abaterile săvârșite de funcționarii publici cu statut special pot intervenii în timpul exercitării atribuțiilor funcției pe care sunt încadrați, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă cu funcția dar care pot pune în pericol prestigiul funcționarului public și imaginea instituției statului.

Răspunderea juridică a functionarilor publici, este reglementată de articolele 70-79 din Legea nr.188/1999, cu modificarile si completarile aduse de Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Astfel în funcție de natura juridică a faptelor ce stau a baza răspunderii juridice a funcționarilor publici se pot delimita următoarele forme ale răspunderii juridice:

răspundere contituțională;

răspundere administrativă;

răspundere contravențională;

răspundere disciplinară, pentru abateri disciplinare;

răspundere penală, în cazul săvârșirii unei fapte prevăzute de Codul Penal;

răspundere materială (patrimonială);

răspundere civilă (contractuală).

Astfel, angajarea răspunderii juridice, este deternimată de conduita ilicită și poate fi de forma: infracțiunii, contravenției, abaterii disciplinare, delictului civil sau neexecutării întocmai a unei obligații contractuale.

Forma răspunderii juridice a functionarilor publici diferă în funcție de loc, timp și mod de săvârșire a faptei ilicite, dar și de calificarea subiectului  – activ din punct de vedere al săvârșirii faptei și pasiv din punct de vedere al răspunderii juridice – căruia i se cere sa aibă calitatea de funcționar public. Așadar, faptele care declanșează raspunderea juridică a functionarilor publici îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

aparțin sferei ilicitului : disciplinar, contraventional, penal sau  civil;

sunt fapte săvârșite cu vinovăție (din intenție sau culpă);

sunt generatoare de prejudicii;

între săvârșirea faptei și producerea prejudiciului există o legatură de cauzalitate;

să existe un subiect calificat- funcționarul public;

fapta să fie săvârșit în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile de serviciu.

2.2 Infracțiuni săvârșite de funcțiionari publici cu statut special

Infracțiunea constituie o formă a conduitei umane ilicite. Sub aspectul pericolului social, infracțiunea ocupă locul preeminent în raport cu celelalte forme ale conduitei umane ilicite. Din punct de vedere al reglementării, infracțiunea aparține exclusiv domeniului penal.

Art. 77 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, prevede că răspunderea penală a funcționarilor publici se poate angaja și pentru infracțiunile săvârșite de aceștiaîn timpul sau în legătură cu atribuțiile funcției publice îndeplinite.

Potrivit art. 15 alin. 1 C. pen., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

Din definiția legală a infracțiunii rezultă că, o faptă ilicită, pentru a fi calificată infracțiune, este necesar să întrunească trei trăsături esențiale, și anume:

să prezinte pericol social;

să fie săvârșită cu vinovăție;

să fie prevăzută de legea penală.

Infracțiunile săvârșite de funcționarii pubici cu statut special intră sub incidența Legii nr. 286/ 2009 legea Codului Penal și le regăsim în Partea specială de la Titlul I pînă la Titlul VII. Acestea pot fi:

infracțiuni săvârșite asupra altor persoane;

infracțiuni contra patrimoniului statului sau altor persoane ce sunt în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu;

infracțiuni contra înfăptuirii justiției;

infracțiuni de corupție și de serviciu;

infracțiuni de fals; ș.a.m.d..

Dintre infracțiunile enumerate mai sus, ne vom concentra asupra celor mai importante din punct de vedere al exercitării atribuțiilor unui funcționar public cu statut special și anume al celor mai des întâlnite în decursul activității acestora. De la sine înțeles că funcționarul public, cetățean cu drepturi și obligații se va supune dreptului comun, respectiv legislației penale în vigoare și poate fi răspunzător pentru comiterea oricăror din faptele prevăzute de Codul Penal.

2.2.1 Infracțiuni contra patrimoniului.

În accepțiunea legii, în România, proprietatea- fie ea publică sau privată, se bucură de protecșie egală, indiferent de titularul său (persoană fizică sau juridică).

Prin patrimoniu se înțelege complexul de drepturi și obligații privind entități care sunt susceptibile de a fi evaluate economic.

Faptele clasificate de Codul Penal ca infracțiuni contra patrimoniului sunt:

furtul și furtul în scop de folosință și furtul calificat- de exemplu: însușirea și folosirea fără drept de către funcționarul public, al unor bunuri aparținînd patrimoniului statului, pentr satisfacerea unor trebuințe personale, ce nu au legătură cu interesul general;

abuzul de încredere, prin nesocotirea încrederii, ce constă în însușirea pe nedrept a bunului, folosirea și refuzul de restituire a acestuia;

bancruta- falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențelor, ascunderea averii, înregistrarea în contabilitate a unor datorii inexistente.

gestiunea frauduloasă- conservarea sau administrarea defectuoasă a bunurilor altei persoane, fapt prin care i se provoacă acesteia pagube.

înșelăciunea- inducerea în eroare a altei persoane cu scopul de a obține un folos material injust, fapta prin care i se cauzează o pagubă materială;

deturnarea licitațiilor publice- fapte de îndepărtare sau constrângere a unui participant la o licitație publică sau înțelegere între participanți cu scopul de a deturna prețul de adjudecare; la această înfracțiune pot fi expuși foarte ușor funcșionarii publici cu statut special încadrați în departamentele de achiziții publice;

fraude informatice- introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la acestea în scopul de a obține un bemeficiu material în scop personal și prin care se creează prejudiciu patrimoniului; de exemplu în cazul funcționarilor încadrați cu atribuții în gestiune și contabilitate, care tin evidența bunurilor instituției, funcționari din cadrul serviciului de salarizare, etc.

efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, retragere de numerar, încărcare, descărcare, transfer de fonduri, folosirea fondurilor fără acordul titularului, de exemplu casierul instituției retrage o sumă de bani mai mare decăt cea aprobată de comandant, sau face încasări și plăți fără acte legale;

distrugerea- poate fi voită sau în urma folosirii inadecvate a bunurilor pe care funcționarul le are în administrare și folosință, fapt ce duce la înlocuirea acestora înainte de expirarea termenului duratei de utilizare, de asemenea, mai poate să apară în urma unor situații speciale (calamități naturale)- caz în care funcționarul nu mai este tras la răspundere pentru distrugerea bunurilor;

2.2.2 Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Acestea sunt în strânsă legătură cu activitatea funcționarilor publici și se referă la :

nedenunțare, persoana care deșii are cunoștiință despre înfăptuirea unei fapte încadrate de Codul Penal, omite să înștiințeze organele competente, cu atât mai mult, un funcționar public este obligat să sesizeze aceste fapte;

omisiunea sesizării, constă în fapta funționarului public care având cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în legătură cu serviciul în care își desfîșoară activitatea, nu sesizează de îndată organele de urmărire penală. Cerințele esențiale sunt: ca fapta denunțată să aibă legătură cu atribuțiile de serviciu și să fie realizată în timpul desfășurării atribuțiilor serviciului și sesizarea să fie făcută în cel mai scurt timp posibil, oral sau scris, pentru a nu acoperii făptuitorul.În cazul în care funcționaru public omite sesizarea unei asemenea fapte, devine în mod tacit părtaș la înfăptuire, prin tăinuirea faptei. De exemplu: funcționarul public care are cunoaște o faptă calificată ca furt, înfăptuită de un coleg de al său- gestionar- și nu o denunță,cu alte cuvinte, îl acoperă pe acesta, va răspunde în fața legi penale ca și colegul său;

inducere în eroare a organelor judiciare- învinuirea unei persoane în mod mincinos, cu intenție, de o paftă prevăzută de legea penală, deși aceasta nu este reală;

favorizarea făptuitorului- totalitatea faptelor pentru îngreunarea cercetărilor pentru stabilirea vinovăției făptuitorului;

tăinuirea- infracțiune ce constă în fapta persoanei care a cunoscut sau prevăzut că un bun provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și cu toate acestea, îl primește, dobândește, transformă și înlesnește valorificarea lui;

obstrucționarea justiției- împiedicarea organelor la efectuarea actelor procedurale, refuzul de a pune la dispoziție, date, înscrisuri, informați cu privire la cazul cercetat în vederea soluționării cauzei;

influențarea declarațiilor- prin constrângere sau corupere, cu scopul de a determina o persoană să nu dea declarații, sau să facă declarații mincinoase, să ăși retragă declarația ori să nu sesieze faptele ilicite cunoscute;

mărturia mincinoasă;

sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri;

compromiterea intereselor justiției- fapta magistratului sau funcționarului public care divulgă, fără drept, informații confidențiale sau care prin natura lor reprezintă secret de serviciu, care prin divulgare pot îngreuna sau împiedica urmărirea penală, sau pot afecta interesele instituției statului;

cercetare abuzivă;

supunerea la rele tratamente, de exemplu faptele prin care agentul de penitenciar sau poliție supune la rele tratamente persoana privată de libertate cu scopul de a afla informații despre cazurile în care a fost implicată;

tortura;

înlesnirea evadării- în cazul agenților din poliție și/ sau penitenciare care ajută la înlesnirea evadării unei persoane aflată legal în reținere sau detenție;

2.2.3 Infracțiuni de corupție și de serviciu

Această categorie de infracțiuni este săvârșită de obicei de către funcționari publici și angajați ai persoanelor juridice din mediul privat ori de către liber profesioniști și constau în acte de încălcare a atribuțiilor de serviciu, legilor, ordinelor, dispozițiilor și regulamentelor din domeniul de activitate.

Potrivit legii, infracțiunile de corupție sunt:

luare de mită, art. 289C.P. constă în fapta funcționarului public care pretinde sau primește în mod direct sau indirect, bani sau foloase, sau care acceptă promisiunea unonr astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce ține de îndatoririle sale de serviciu;

dare de mită, art.290 C.P., fapta persoanei care promite, oferă, dă bani, ori foloase necuvenite ;

trafic de influență, art.291 C.P., fapta persoanei care are influență asupra unui funcționar și pretinde, primește sau acceptă bani ori foloase, direct sau indirect, cu promisiunea de a-l determina pe acesta să îndeplinească sau nu, să întărzie sau să urgenteze, atribuțiile de serviciu pentru favorizarea unor persoane ;

Cumpărarea de influență art. 292 C.P.

Sunt considerate infracțiuni de serviciu următoarele:

delapidarea, art. 295 C.P., ce reprezintă fapta funcționarului public cu atribuții de gestiune sau administrare, de a sustrage bunuri din avutul pe care îl gestionează;

purtarea abuzivă, art. 296 C.P.;

abuzul de serviciu, art. 297 C.P., de exemplu fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciunu îndeplineșe un act sau îl îndeplinește defectuos cauzînd astfel un prejudiciu sau afectare de drepturi și interese legitime unei terțe persoane;

neglijența în serviciu, art. 298 C.P., funcționarul public care din culpă, încalcă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acesteia și cauzeaz o pagubă sau afectare a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane;

folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, art. 299 C.P., de exemplu funcționarul public care pretinde sau obține favoruri de natură sexuală, pentru efectuarea de fapte ilicite în contextul efectuării atribuților de serviciu;

uzurparea funcției, art. 300 C.P., fapta funcționarului public, care în timpul serviciului, se preocupă cu fapte ce nu țin de îndeplinirea atribuțiilor sale și prin care aduce atingere celor enumerate în art. 297, referitoare la abuzul în serviciu;

conflictul de interese, art. 301 C.P., faptă destul de des damintită în doctrină, ce constă în îndeplinirea unor acte sau luare de decizii în favoarea obținerii de foloase materiale pentru sine sau rude ori afini până la gradul II, obținute direct sau indirect.

divulgarea informațiilor secrete de stat, art. 303;

divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, art. 304 C.P.;

neglijența în păstrarea informațiilor, art. 305, fapta funcționarului a cărui neglijență în efectuarea atribuțiilor are ca efecte distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unor documente ce conțin informații a caror divulgare pun în pericol interesele statului;

2.2.4 Infracțiuni de fals

Prin aceste infracțiuni se face referire la orice mod de alterare sau modificare a realității.

În ceea ce privește infracțiunile de fals comise de funcționarii publici putem distinge:

falsificarea de titluri de credit și instrumente de plată, art. 311 C.P.;

falsificarea de timbre sau efecte postale;

falsificarea de instrumente oficiale și folosirea celor falsificate, art. 317-318, de exemplu: sigilii, ștampile, instrumente de marcare;

falsul în înscrisuri, precum ți uzul de fals, art. 320- 328 C.P.

2.2.5. Infracțiuni contra siguranței publice efectuate de funcționari publici

Dintre acestea cele mai importante sunt:

neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă din culpă a acestora, art. 330 C.P.;

părăsirea postului și prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe, art. 331 C.P., infracțiune amintită și de regulamentele militare pentru angajații M.Ap.N. dar și în cazul funcționarilor publici cu statut special din cadrul A.N.P.;

conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe ,art. 336;

refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, art. 337;

nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare șial materialelor explozive, art. 342- 347;

uzul de armă, fără drept, art. 343, de înțeles faptul că infiferent dacă funcționarul public (spre exemplu: agent de poliție sau penitenciar) are în dotare o armă, acesta nu poate face uz de aceasta oricând ci doar în condițiile legii și în acest caz justificat;

2.3 Contravenții săvârșite de funcționarii publici cu statut special

Funcționarii publici răspund contravențional, în baza reglementărilor din Statutului funcționarilor publici și în alte legi speciale, corelate cu O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenției, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care în legile și statutele acestora nu sunt prevăzute reglementări distincte, se vor aplica cele din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit statutului, răpunderea contravențională a funcționarilor se angajează în toate cazurile în care aceasta este săvârșită în timpul și în legătură cu atribuțiile serviciului.

Constatatea contravențiilor săvârșite de funcționari publici poate fi făcută de către organe însărcinate cu executarea controlului administrativ extern de specialitate. Spre exemplu putem vorbi aici despre controlul efectuat de Curtea de Conturi sau controlul efectuat de către organele de la nivel superior asupra celor din subordine.

Sancțiunile contravenționale sunt prevăzute în acte normative care reglementează domeniile de activitate și care au legătură cu atribuțiile și sarcinile funcționarilor publici în cauză.

Funcționarul public poate ataca, procesul verbal de constatare a contravenției printr-o contesie depusă la sediul instituției unde îți desfășoară activitatea sau la judecătoria în raza căreia își are sediul instituția publică.

2.4 Abaterea disciplinară

Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare cu vinovăție a normelor de disciplină a muncii, reglementate prin lege.

Potrivit art. 263 C. Mun., abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Astfel, cerințele pe care fapta trebuie să le întrunească pentru a fi considerată abatere disciplinară, sunt:

să fie săvârșită în legătură cu munca prestată în baza unui contract individual de muncă;

să existe încălcarea de către salariat a normelor legale, a regulamentului intern, contractului individual de muncă sau contractului colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici;

să fie săvârșită cu vinovăție.

Pentru domenii din cadrul sistemului național de apărare, abaterea disciplinară are unele trăsături particulare. Astfel, potrivit art. 68 alin 1 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, "încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravențională."

Răspunderea penală, contravențională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă prin aceasta s-au încălcat și îndatoriri de serviciu.

2.5 Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei

Potrivit Codului Penal, următoarele cauze generale pot înlătura caracterul penal al faptei:

legitima apărare (art. 19 C.P.) persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust;

starea de necesitate (art. 20 C.P.) persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel;

exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații (art. 21 C.P.) drept recunoscut de lege sau obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta;

constrângerea fizică (art. 24 alin. 1 C.P.) căreia făptuitorul nu i-a putut rezista;

constrângerea morală (art. 24 alin. 2 C.P.) amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod;

iresponsabilitatea (art. 28 C.P.) persoana care, în momentul comiterii faptei, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze;

beția, intoxicația (art. 29 C.P.) cu alcool sau alte substanțe;

eroarea de fapt (art. 30 C.P.) persoana care, în momentul comiterii faptei, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al acesteia;

cazul fortuit (art. 31 C.P.) atunci când rezultatul e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

2.6 Sancțiuni aplicate funcționarilor publici cu statut special

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici cu statut special, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravențională.

Trebuie avut în vedere că, potrivit legislației în vigoare, răspunderea penală, contravențională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă prin aceasta s-au încălcat și îndatoriri de serviciu.

În conformitate cu reglementările în vigoare sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate funcționarilor publici cu statut special sunt:

a) mustrarea scrisă;

b)diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 – 10% pe o perioadă de 1 – 3 luni;

c) amânarea avansării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani;

d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;

e) revocarea din funcția de conducere;

f) destituirea din sistem.

Capitolul III. PARTE PRACTICĂ- Studiu de caz

3.1Prezentarea misiunii A.N.P. și a unităților din subordine

Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Justiției și face parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale României.

Activitatea acesteia se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, cu Recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deținuților, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și a actelor normative date în aplicarea acestei legi.

Scopul activității A.N.P. este acela de a contribuii la apărarea ordinii publice și a siguranței naționale prin asigurarea pazei, escortării, supravegherii, prin aplicarea regimului de detenție și organizarea de activități de asistență socială și educație destinate reinserției sociale a persoanelor private de libertate.

Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt prevăzute de Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare.

În realizarea obiectivelor din domeniul sau de activitate, Administratia Naționala a Penitenciarelor exercita, în principal, urmatoarele atribuții:

a) organizeaza și coordonează activitățile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate, a masurii arestarii preventive și a masurii educative de internare a minorilor în centre de reeducare, pronuntate de instantele judecătorești;

b) coordonează, îndrumă și controlează asigurarea pazei, escortarii și supravegherii condamnatilor, arestatilor preventiv și minorilor din unitatile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;

c) elaboreaza strategia de aplicare a regimului penitenciar, urmareste transpunerea ei în practica, tine evidenta nominala și statistica a persoanelor private de libertate și urmareste folosirea lor la activități productive, potrivit legii;d) controlează și ia măsuri pentru executarea misiunilor de paza și escortare a persoanelor private de libertate la instantele de judecată, transferul acestora la organele de urmărire penala sau la alte locuri de detinere;

e) organizeaza, controlează, îndrumă și sprijina activitățile privind asigurarea dreptului la asistența medicală a persoanelor private de libertate și a personalului din sistemul administrației penitenciare;

f) evalueaza nevoile de asistența sociala, educatie și terapeutice ale persoanelor private de libertate și stabileste strategia și modalitatile de realizare a activităților de reintegrare sociala a acestora;

g) organizeaza și îndrumă activitatea de pregatire scolara și de calificare a persoanelor private de libertate și coordonează planificarea etapelor și a programelor educationale;

h) planifica, organizeaza și coordonează activitățile destinate executarii pedepselor, inzestrarii, dotarii și asigurarii cu bunuri și mijloace materiale în functie de obiectivele sistemului penitenciar, prioritatile și resursele materiale și financiare avute la dispoziție și urmareste derularea contractelor de achizitii, conform legii;

i) elaboreaza programe anuale și de perspectiva pentru investitii și reparatii capitale ale spatiilor de detinere, precum și realizarea locuintelor de serviciu și interventie pentru personal;

j) coordonează nemijlocit aplicarea și respectarea legilor, instructiunilor și ordinelor ministrului justiției și deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, referitoare la problematica resurselor umane, aplica legislatia specifică numirii și eliberarii din functie a personalului, a recompensarii și sanctionarii acestuia;

k) elaboreaza, organizeaza și coordonează programele de formare, pregatire și perfectionare profesionala a personalului din sistemul penitenciar, prin centrele de pregatire proprii, precum și activitatea de perfectionare continua a pregatirii de specialitate desfășurate în unități;

l) organizeaza, îndrumă și coordonează activitățile de mentinere a capacității de interventie și actiune a unităților, de intocmire a documentelor de mobilizare pentru trecerea unităților de la starea organizatorica de pace la starea organizatorica de razboi;

m) elaboreaza și fundamentează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției, asigura executarea bugetului în condițiile legii, îndrumă și controlează respectarea dispozițiilor legale pe linie financiar-contabila;

n) asigura administrarea patrimoniului potrivit dispozițiilor legale, organizeaza și asigura alocarea, miscarea, evidenta și controlul mijloacelor și echipamentelor din dotare;

o) îndrumă, controlează și ia măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la evidenta, intocmirea, multiplicarea, manipularea, pastrarea și transportul documentelor clasificate;

p) elaboreaza studii, efectueaza analize și întocmește proiecte de acte normative privind organizarea și activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate și le prezinta ministrului justiției pentru a decide;

r) organizeaza activitatea de relatii publice, îndrumă și coordonează activitățile de primire, evidenta și solutionare a petitiilor;

s) asigura sistemul informatic integrat, prelucrarea datelor, realizarea, implementarea și exploatarea aplicatiilor informatice pentru Administratia Naționala a Penitenciarelor și unitatile subordonate;

t) reprezinta în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdictie interesele Administrației Naționale a Penitenciarelor și coordonează aceasta activitate la nivelul unităților subordonate.

3.2 Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special din cadrul A.N.P. și patrimoniul unităților penitenciare ( omj/1760/c/2013)

3.3 Procedura cercetării administrative a functionarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

3.4 Dosar

3.5 Propuneri

3.6 Concluzii

Bibliografie

Anexe

Anexa nr. 1 Organigrama A.N.P.