CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘT ENIREA Secțiunea I N OȚIUNE. FELURILE MOȘTENIRII. CARACTERE JURIDICE 1. Noțiune. În conformitate cu dispozițiile… [607013]

1

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘT ENIREA

Secțiunea I

N OȚIUNE. FELURILE MOȘTENIRII. CARACTERE JURIDICE

1. Noțiune. În conformitate cu dispozițiile art. 953 din noul Cod civil,
moștenirea 1 este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către
una sau mai multe persoane în ființă 2.
Regulile care guvernează moștenirea se aplică numai în cazul morții unei
persoane fizice, nu și în cazul încetării existenței unei persoane juridice 3.
Frecvent , în locul noțiunii de "moștenire" se utilizează noțiunea de
"succesiune ", care în materia dreptului de moștenire are același înțeles 4.
De asemenea, același termen de "moștenire" sau de "succesiune" este întrebuințat pentru a desemna însuși patrimoniul persoanei fizice decedate , care
se transmite mortis cauza moștenitorilor săi, adică masa succesorală lăsată de
defunct. De exemplu, cu acest înțeles se vorbește despre "moștenirea lăsată de
defunct" sau "moștenirea vacantă" ori "moștenirea dobândită de moștenitori".

1 Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt supuse legii în
vigoare la data deschiderii moștenirii (art. 91 din Legea de aplicare nr.71/2011).
2 Ca lucrări științifice de referință pentru materia dreptului de moștenire recomandăm: Mihail
Eliescu, (I) Moștenirea și devoluțiun ea ei în dreptul RSR, Editura Academiei 1966 (382 p.)
și (II) Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Editura Academiei 1966
(334 p.); F.Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a II -a actualizată și completată, Editura
Universul Juridic, București, 2002 (541 p.). Ca manuale și cursuri universitare pentru studiul
materiei se recomandă: M.Mureșan, I.Urs, Drept civil. Succesiuni, Editura Cordial Lex Cluj-
Napoca, 2006 (229 p.); D.Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente, Editura Rosetti
București, 2003 (568 p.); L.Stănciulescu, Drept civil. Partea specială. Contracte și
succesiuni, Ediția a II -a, Editura ALL Beck, București, 2004 (480 p.) ; Eugeniu Safta –
Romano, Dreptul de moștenire în România. Doctrină și jurisprudență. Vol. I și II, Editur a
Grafix, Iași, 1995 (344 + 318 p.); Raul Petrescu, Drept succesoral. Moștenirea,
devoluțiunea și împărțeala, Editura Oscar Print, București ; Dumitru Macovei, Drept civil.
Succesiuni, Editura Chemarea, Iași, 1993.
3 A se vedea F.Deak, op.cit., p.5.
4 Însă în dreptul civil noțiunea "succesiune" este întrebuințată și într-un sens mai larg ,
incluzând orice transmisiune de drepturi , între vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune
care pot fi univer sală, cu titlu universal sau cu titlu particular . De exemplu , cumpărătorul este
succesorul cu titlu particular al vânzătorului (pentru amănunte, a se vedea F.Deak, op.cit., p.6).

2

P ersoana decedată , despre a căr ei moștenire este vorba, se numește
defunct sau de cujus (abreviere din formula dreptului roman is de cujus
succesione agitur = cel despre a cărui moștenire este vorba). Se mai utilizează și
termenul de "autor" (autorul comun al moștenitorilor), iar în caz ul moștenirii
testamentare, de "testator".
Persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului se numesc
"moștenitori " sau "succesori", iar în cazul moștenirii testamentare "moștenitori
testamentari" sau "legatari".
2. Felurile moșteniri i. Potrivit art. 955 alin.1 din noul Cod civil, "patri –
moniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel
care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament ". Prin urmare, ca și în
sistemul vechiului Cod civil român, moștenir ea este de două feluri : legală sau
testamentară.
a) Moștenirea este legală atunci când patrimoniul defunctului se transmite
în temeiul legii, către persoanele, în ordinea și în cotele stabilite de lege. Ea are
loc atunci când defunctul nu a dispus de patrimoniul său prin testament sau, deși
a dispus, testamentul său nu produce efecte, în total sau în parte. De asemenea,
moștenirea este legală și atunci când defunctul a lăsat testament, însă acesta nu
cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului său, ci numai alte
dispoziții (de exemplu, referitoare la funeralii, numirea unui executor
testamentar etc.).
În literatura de specialitate, în locul noțiunii de moștenire legală se mai
folosește uneori noțiunea din dreptul roman "moștenire ab intestat", adică fără
testament (persoană decedată fără a face testament ) 5.
Persoanele care dobândesc moștenirea ab intestat sunt moștenitori
universali, adică au vocație la întregul patrimoniu succesoral chiar dacă, în
concret, există o pluralitate de moștenitori. Moștenitorii legali nu pot avea
vocație numai la bunuri singulare, privite izolat (ut singuli), deci nu pot exista moștenitori legali cu titlu particular
6.
b) Moștenirea este testamentară atunci când patrimoniul defunctului se
transmite în temeiul voinței defunctului, exprimată în cuprinsul unui testament,

5 A se vedea F.D eak, op.cit., p.10. În literatura de specialitate franceză se utilizează cu
precădere noțiunea de " succesiune ab intestat " ( a se vedea Henri et Leon Mazeaud, Jean
Mazeaud, Leqons de droit civil, vol.IV, Paris, 1963, p.535, nr.663, citați după F.Deak, op.cit.
p.10). În dreptul roman moștenirea testamentară era regula, iar moștenirea legală se definea
prin raportare la absenț a testamentului; în dreptul roman a muri fără testament era o
dezonoare deoarece romanii aveau mania de a face testamente. În acest sens, a se vedea
C.St.Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea București, 1973, p.202.
6 A se vedea F.Deak, op.cit., p.8.

3
către persoanele desemnate (instituite) de el ca legatari 7.
c) Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. Cele două feluri de
moște nire nu se exclud reciproc, putând coexista, împrejurare ce rezultă din
dispozițiile art. 955 alin.2: " O parte din patrimoniul defunctului se poate
transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală".
De exemplu, dac ă defunctul a dispus prin testament numai de o parte din
bunurile sale, cealaltă parte, de care el nu a dispus, se va atribui moștenitorilor
legali; tot astfel, atunci când legatele instituite depășesc cotitatea disponibilă,
dacă există moștenitori rezerva tari aceștia vor culege rezerva succesorală în
temeiul legii, iar legatari vor dobândi cotitatea disponibilă, în temeiul testamentului; mai mult, ca și în sistemul vechiului Cod civil român, una și
aceeași persoană poate dobândi efectiv o parte din moștenire în temeiul legii (ca
moștenitor rezervatar), iar altă parte în temeiul testamentului (ca legatar)
8.
În dreptul nostru, moștenirea legală este regula, însă aceasta poate fi
înlăturată, în tot sau în parte , prin testamentul lăsat de defunct.
Moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă nu există
moștenitori rezervatari, iar defunctul a instituit prin testament legatari cu vocație
la întreaga moștenire.
3. Sediul materiei. Principalele dispoziții normative care reglementează
moștenirea sunt cuprinse în noul Cod civil (art. 953 – 1163) și în unele legi
speciale.
4. Caractere juridice. Transmiterea succesorală are anumite
particularități care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor ș i
obligațiilor .
Astfel, transmiterea succesorală este o transmisiune:
a) pentru cauză de moarte (mortis cauza) deoarece produce efecte numai
la moartea persoanei fizice. Prin urmare, normele dreptului succesoral nu se
aplică în cazul tr ansmisiunilor prin acte între vii și nici în cazul încetării
existenței unei persoane juridice .
b) universală, căci privește totalitatea drepturilor și obligațiilor
patrimoniale 9 care au aparținut defunctului, respectiv întregul său patrimoniu,
privit ca universalitate.
Acestea se transmit fie unui moștenitor unic ( universal) , fie mai multor
moștenitori, în cote părți, egale sau inegale ( cu titlu universal ). Prin testament se
pot institui legatari universali sau cu titlu universal, dar pot fi instituiți și legatari
cu titlu particular, situație în care operează o transmisiune succesorală cu titlu
particular.

7 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.6.
8 Pentru amănunte, a se vedea F.Deak, op.cit., p.7- 11.
9 Drepturile și obligațiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin deces .

4
Prin caracterul universal, transmisiunea succesorală se deosebește de
transmisiunile prin acte între vii, acestea din u rmă neputând avea ca obiect un
patrimoniu.
c) unitară, deoarece moștenirea se transmite la moștenitori după aceleași
norme juridice, indiferent de natura (mobile sau imobile) , proveniența (de pe
linie maternă sau paternă) sau originea bunurilo r (moștenite sau achiziționate).
Prin excepție de la acest caracter, în lipsa descendenților, mobilierul și
obiectele de uz casnic , care au fost afectate folosinței comune a soților , revin
exclusiv soțului supra viețuitor, cu excluderea celorlalț i moștenitori 10. Prin
urmare, în privința acestor bunuri, se aplică o reglementare specială , derogatorie
de la regulile generale care guvernează moștenirea , legiuitorul înlăturând
principiul unității transmisiunii succesorale.
d) indivizibilă, căci acceptarea sau renunțarea nu se poate limita doar la o
parte din moștenire, ci trebuie să privească totalitatea ei (sau totalitatea părții la care moștenitorul are vocație). Prin excepție de la acest caracter , succesibilul
11
care cumulează calitatea de moștenitor legal cu aceea de legatar poate opta
diferit cu privire la moștenirea legală și respectiv la legat (art.1102) 12.

Secțiunea a II -a

DESCHIDEREA MOȘTENIRII

5. Noțiune. Potrivit art. 954 alin.1 " Moștenirea unei persoane se deschide
în momentul decesului acesteia" . Prin urmare, deschiderea moștenirii are loc fie
prin moartea fizic constatată, fie prin moartea judecătorește declarată.
În schimb, tr ebuie reținut că dispariția unei persoane nu are acest efect,
deoarece cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă (art.53).
6. Data deschiderii succesiunii. Data deschiderii succesiunii este
momentul (clipa) morții persoanei fizice despre a cărei moștenire este vorba.

10 Excepțiile de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale s unt denumite de unii autori
"succesiuni extraordinare" sau "succesiuni anomale", adică situații în care anumite bunuri se
transmit pe cale succesorală după alte reguli decât cele obișnuite, ordinare. Succesiunea anomală (anormală) desemnează o devoluțiune întemeiată pe natura sau proveniența bunurilor
succesorale. Este cazul bunurilor la care se referă art.974 din noul Cod civil (mobilierul și
obiectele de uz casnic ce se cuvin soțului supraviețuitor) și al dreptului de locațiune transmis în caz de deces al titularului contractului de închiriere în temeiul art.1834 din noul Cod civil.
11 Potrivit art. 1100 alin.2 din noul Cod civil, prin succesibil se înțelege "persoana care
îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și -a exercitat
încă dreptul de opțiune succesorală".
12 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.8- 9.

5
Dovada morții se face , în principiu, cu orice mijloc de probă, moartea
fiind un fapt juridic. De obicei, dovada morții rezultă, după caz, fie din
certifi catul de deces, fie din hotărârea declarativă de moarte, acte care , în această
privință, fac dovada deplină, până la proba contrară, putând fi combătute sau
completate (de exemplu, cu ora sau minutul morții) prin orice mijloc de probă 13.
Dacă est e cazul, persoanele interesate pot dovedi nu numai ziua morții, ci
și ora sau minutul morții, atunci când două sau mai multe persoane, cu vocație
succesorală reciprocă, au decedat la aceeași dată. De exemplu, au decedat în
aceeași împrejurare: accident avi atic, feroviar, auto etc. situație în care se
prezumă că au murit deodată.
Deschiderea moștenirii nu se confundă cu deschiderea procedurii
succesorale notariale conform Legii nr.36/1995.
Interesul stabilirii exacte a datei deschider ii moștenirii constă în faptul că,
în funcție de această dată:
– se determină capacitatea de a moșteni și vocația succesorală,
compunerea și stabilirea valorii masei succesorale;
– se determină momentul începerii, ca regulă, a curgerii te rmenului de
prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art.1103);
– se determină legea aplicabilă, în caz de conflict de legi în timp;
– se determină momentul până la care retroactivează acceptarea sau
renunțarea la moștenire ;
– se determină momentul inițial al indiviziunii, în cazul în care sunt mai
mulți moștenitori și acela până la care retroactivează efectul declarativ al
partajului .
7. Locul deschiderii moștenirii. Potrivit art.954 alin.2 din noul Cod civil,
moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului (indiferent dacă a
decedat la acest domiciliu, la spital sau în altă parte ; nu interesează nici locul
reședinței, dacă defunctul avea o altă locuință vremelnică sau secundară ).
Stabilir ea ultimului domiciliu al defunctului, c a loc al deschiderii
moștenirii, se impune din considerente de ordin practic , întrucât la ultimul
domiciliu se află, de obicei, înscrisurile defunctului (testamentul) și se pot
culege cel mai ușor informațiile despre moștenire și moștenitori 14.
Dovada ultimului domiciliu se face, conform art. 954 alin.2, cu certificatul
de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte
rămasă definitivă. Însă, domiciliul fiind o stare de fapt, dovada se poate face
prin orice mijloace de probă 15.

13 A se vedea M.Mureșan , I.Urs, op.cit., p.9; Pentru unele amănunte, a se vedea G.Boroi,
L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civi l, Editura Hamangiu
2012, p.517.
14 A se vedea, pentru amănunte, F.Deak, op.cit., p.32- 33.
15 În acest sens, a se vedea Tribunalul Suprem, sec.civ., decizia nr.576/1972, în
R.R.D.nr.10/1992, p.174 și dec.nr.613/1973, în C.D. 1973, p.147- 149.

6
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe
teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în
circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, c u condiția ca în această
circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. În
cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul
deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat,
cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă
moștenirea. Atunci când în patrimoniul defunctului nu există bunuri situate în
România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public
celui dintâi sesizat (art. 954 alin.3).
Dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și atunci când
primul organ sesizat în vederea desfășurării procedurii succesorale este instanța de judecată (art. 954 alin.4)
16.
Interesul stabilirii locului deschiderii moștenirii constă în faptul că:
– acest loc determină competența teritorială a instanței de judecată care va
judeca acțiunile referitoare la moștenire (cererile privitoare la moștenire și la
pretențiile reciproce dintre moștenitori – petiția de ereditate, acțiunea în
reducțiune , acțiunea de partaj succesoral, anularea certificatului de moștenitor ;
cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
cererile legatarilor împotriva vreunuia dintre moșt enitori sau împotriva
executorului testamentar)17;
– secretarul consiliului local al localității ultimului domiciliu al
defunctului poate cere (dacă moștenirea cuprinde bunuri imobile) deschiderea
procedurii succesorale notariale și, dacă este caz ul, luarea măsurilor de
conservare (art.68 și 70 din Legea nr.36/1995);
– procedura succesorală notarială este de competența notarului public de la
locul deschiderii moștenirii (art.10 din Legea nr.36/1995).

Secțiunea a III -a
CONDIȚIILE CERUTE PENTRU A MOȘTENI
8. Enumerare. Pentru ca o persoană să poată moșteni, ea trebuie să
îndeplinească trei condiții generale :
– să aibă capacitate succesorală;

16 Dispozițiile art. 954 alin.3 și 4 din noul Cod civil se aplică numai procedurilor succesorale
notariale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a Codului civil (art.92 din Legea
nr.71/2011).
17 A se vedea F.Deak, op.cit., p.37- 38; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit ., p.520.

7
– să aibă vocație succesorală (adică să fie chemată la moștenire);
– să nu fie nedemnă de a moșteni 18.
Condițiile de mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ, indiferent dacă
este vorba despre moștenire legală sau testamentară.
9. Capacitatea succesorală. Conform art. 957 alin.1 din noul Cod civil " o
persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii.
Dispozițiile art. 36, 53 și 208 sunt aplicabile".
Prin urmare, orice persoană care există la data deschiderii moștenirii are
capacitate succesorală. Deci, capacitatea succesorală nu este legată direct de capacitatea civilă (de folosință și de exercițiu) , ci privește existența în viață a
persoanei succesibile.
A)
Au capacitate succesorală :
a) persoanele născute și aflate în viață la data deschiderii moștenirii ; este
indiferent cât timp a trăit moștenitorul după deschiderea moștenirii, fiind
suficient ca, în momentul decesului persoanei despr e a cărei moștenire este
vorba , el să fi fost în viață, chiar dacă a decedat ulterior. Dovada existenței în
viață la data deschiderii moștenirii se face cu actele de stare civilă sau, dacă este
nevoie, prin orice m ijloace de probă ;
b) persoanele încă nenăscute, dar concepute la data deschiderii
moștenirii, cu condiția de a se naște vii (chiar dacă nu viabile). În acest sens, art.
36 prevede că " drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă
numai dacă el se naște viu". Dovada concep ției se face prin aplicarea prezumției
timpului legal al concepției (art. 412), considerându- se că era conceput la data
deschiderii moștenirii orice copil, cu vocație succesorală, născut înainte de
împlinirea a 300 de zile de la data morții persoanei despr e a cărei moștenire este
vorba 19.
c) persoanele dispărute, căci acestea sunt socotite de lege a fi în viață,
până la declararea judecătorească a morții ; după declararea morții, existența
capacității succesorale depinde , retroactiv, de împrejurarea dacă data morții,
stabilită prin hotărârea judecătorească, se situează înainte sau după data
deschiderii moștenirii 20;
d) persoanele juridice existente la data deschiderii moștenirii, care au
capacitate succesorală de la data înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării) sau
de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data
îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege (art. 205 alin.1 și 2 din noul
Cod civil). Conform art. 208 din noul Cod civil "…..orice persoană juridică

18 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.11.
19 Conform art.412 alin.2 din noul Cod civil, prin mijloace de probă științifice se poate face
dovada concepțiunii copilului într -o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin.
1 sau chia r în afara acestui interval (cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea
nașterii ).
20 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.12.

8
poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de
înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii
moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt nec esare
pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal".
Trebuie precizat că persoanele juridice pot dobândi moștenirea numai în
temeiul unui testament (prin legat).
B) Nu au capacitate succesorală :
a) persoanele predecedate (care au murit înaintea deschiderii moștenirii),
precum și persoanele juridice desființate (care nu mai aveau ființă legală la data
deschiderii moștenirii);
b) persoanele fizice încă neconcepute la data deschideri i moștenirii (cele
născute la mai mult de 300 de zile, socotite de la data deschiderii moștenirii)
precum și persoanele juridice care nu aveau încă ființă legală la data
deschiderii moștenirii;
c) comorienții și codecedații. Potrivit art. 957 alin.2 din noul Cod civil
"dacă, în cazul morții mai multor persoane , nu se poate stabili că una a
supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta".
În literatura de specialitate, comorienții sunt persoanele decedate în
aceeași împrejurare, fără a se putea stabili că una ar fi supraviețuit celeilalte,
persoane prezumate că au murit deodată, astfel încât nici una nu o va putea
moșteni pe cealaltă 21. Codecedații sunt persoane cu vocație succesorală
reciprocă, ce au decedat î n același timp, chiar dacă nu în aceeași împrejurare,
fără a se putea stabili că una ar fi supraviețuit celeilalte (a se vedea F.D eak,
op.cit., p.48-52).
10. Vocația (chemarea) succesorală. Potrivit art.962 din noul Cod civil,
pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament. Rezultă că vocația succesorală
este determinarea persoanelor îndreptățite să vină la m oștenire, care se face fie
prin lege, fie prin testamen t.
Legea conferă vocație succesorală, adică cheamă la moștenire , rudele
defunctului, soțul supraviețuitor și statul (comuna, orașul, municipiul).
Testame ntul cheamă la moștenire persoanele fizice sau juridice instituite
ca legatari prin voința testatorului.
11. Nedemnitatea succesorală. Pentr u ca o persoană să moștenească
trebuie să îndeplinească (alături de condițiile capacităț ii și vocației succesorale )
și o condiție negativă – să nu fie nedemnă de a moșteni.
a)
Noțiune și natură juridică. Nedemnitatea succesorală este sancțiunea
civilă a decăderii din dreptul de a moșteni, care se aplică persoanei (cu
capacitate și vocație succesorală) vinovată de o faptă gravă față

21 Ibidem p.12 -13.

9
de de cujus 22. Sancțiunea nedemnității oper ează fie de drept, în temeiul legii, fie
în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu în temeiul voinței defunctului.
b) Caractere juridice. Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civilă,
prezintă următoarele caractere juridice:
– se aplică numai dacă faptele au fost săvâ rșite cu vinovăție, deci,
implicit, de persoane având discernământ;
– se aplică atât în cazul moștenirii legale, cât și î n cazul moștenirii
testamentare (ceea ce este o noutate față de vech iul Cod civil de la 1864);
– se aplică și produce efecte numai în privința autorului faptei, nu și față
de alte persoane chemate la moștenirea defunctului, în nume propriu sau prin
reprezentare;
– nu poate fi extinsă la alte moșteniri, nedemnul fi ind înlăturat numai de
la moștenirea persoanei față de care s -a făcut vinovat prin faptele comise;
– operează de drept, dar poate fi și judiciară (declarată de către instanța
judecătorească);
– efectele nedemnității pot fi înlăturate expres de către cel care lasă
moștenirea, fie prin testament, fie prin act autentic notarial (cu alte cuvinte,
defunctul îl poate ierta pe nedemn, ceea ce nu se putea în sistemul vechiului Cod
civil de la 1864).
c) Felurile nedemnității . Din dis pozițiile art. 958 și 959 ale noului Cod
civil rezultă că , spre deosebire de dispozițiile vechiului Cod civil român de la
1864, nedemnitatea este de două feluri: nedemnitatea de drept și nedemnitatea
judiciară .
d ) Cazurile de nedemnitate. În teme iul art. 958 și 959 23, cazurile de
nedemnitate sunt următoarele:
10 Nedemnitatea de drept. Conform art. 958 alin. 1 din noul Cod civil,
este de drept nedemnă de a moșteni:
– persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția
de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;
– persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea
moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a -l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
Pentru ca o persoană să fie înlăturată de la moștenire pentru acest e cazuri
de nedemnitate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții; moștenitorul să fi omorât sau să fi încercat să îl omoare (omor sau tentativă de
omor) , cu intenție, pe cel care lasă moștenirea (deci, uciderea din culpă sau

22 Ibidem p.13; Pentru o definiție asemănătoare a se vedea F.Deak, op.cit., p.59; G.Boroi,
L.Stănciulescu, op.cit., p.526.
23 Prevederile art.95 8 și 959 se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a
Codului civil .

10
loviturile cauzatoare de moarte nu atrag sancțiunea nedemnității de drept,
deoarece nu sunt co mise cu intenția de a -l ucide pe cel care lasă moștenirea);
moștenitorul să fi fost condamnat penal, în calitate de autor, coautor , instigator
sau complice, pentru omor sau tentativă de omor; hotărârea penală de
condamnare să fi rămas definitivă. Dacă moșt enitorul a fost achitat, el nu va fi
nedemn.
În schimb, potrivit art. 958 alin.2, în cazul în care condamnarea pentru
faptele menționate mai sus este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin
amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea de drept operează
dacă acele fapte au fost constatate printr -o hotărâre judecătorească civilă
definitivă .
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei
persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către
notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea
(art.958 alin.3).
20 Nedemnitatea judiciară. Potrivit art. 959 alin.1, poate fi declarată
nedemnă de a moșteni:
– persoana conda mnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva
celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei ;
– persoana care, cu rea -credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;
– persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă
moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Pentru ca o persoană să fie înlă turată de la moștenire de către instanța de
judecată, pentru aceste cazuri de nedemnitate, trebuie să fie îndeplinite
cumulativ aceleași con diții, arătate mai sus, în cazul nedemnității de drept.
Moștenitorul trebuie să fi comis faptele de mai sus cu intenție (apreciem
că uciderea din culpă nu atrage nedemnitatea judiciară, dar loviturile cauzatoare de moarte, fiind comise cu intenție și având drept rezultat moartea victimei, atrag sancțiunea nedemnită ții judiciare ).
Potr ivit art. 959 alin.2, orice succesibil poate cere instanței judecătorești,
sub sancțiunea decăderii , să dec lare nedemnitatea , în termen de un an de la data
deschiderii moștenirii
24.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la art. 959 alin. 1
lit. a ) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de un an se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare .
Atunci când condamnarea pentru faptele menționate la art.959 alin.1 lit.
a) este î mpiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin

24 Conform aceluiași art.959 alin.2, introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a
moștenirii de către s uccesibilul reclamant.

11
prescripția răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au
fost constatate printr -o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz,
termenul de un an curge de la apariția cauzei de împiedicare a condamnării,
dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii (art.959 alin.4).
În cazurile prevăzute la art. 959 alin.1 lit. b) și c), termenul de un an
curge de la data când succesibilul a cunoscut moti vul de nedemnitate, dacă
această dată este ulterioară deschiderii moștenirii (art.959 alin.5).
Acțiunea în declararea nedemnității poate fi introdusă și de către comuna,
orașul sau municipiul în a căror rază teritorială se află bunurile la data
deschiderii moșteniri, în cazul în care (afară de autorul f aptei care atrage
nedemnitatea) nu mai există alți succesibili.
e) Efectele nedemnității. Potrivit art. 960 alin.1 din noul Cod civil,
nedemnul este înlăturat atât de la moștenirea lega lă, cât și de la cea testamentară.
10 Efectele nedemnității față de nedemn. Efectele nedemnității constau în
desființarea retroactivă a titlului de moștenitor al nedemnului.
Întrucât titlul de moștenitor al nedemnului este desființat de la data
deschiderii moștenirii, el pierde dreptul la partea de moștenire care i s- ar fi
cuvenit, inclusiv dreptul la rezerva succesorală . Partea sa de moștenire va fi
culeasă de către ceilalți moștenitori . Prin urmare, înlăturarea de la moștenire a
nede mnului va profita comoștenitorilor legali sau moștenitorilor legali
subsecvenți , chiar și legatarilor sau donatarilor în cazul în care nedemnul era
moștenitor rezervatar 25.
Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moștenirii, trebuie să le restituie persoanelor îndreptățite.
Restituirea se face, în principiu, în natură , iar dacă restituirea în natură
nu este posibilă (de exemplu, bunurile au pierit, indiferent din ce cauză, ori au
fost înstrăinate, expropriate etc.) , nedemnul va fi obligat să plătească
despăgubiri, fiind considerat posesor de rea -credință și de drept pus în
întârziere, de la data intrării în folosința bunurilor moștenirii
26. În acest sens,
conform art. 960 alin.2, posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moșten irii este considerată posesie de rea-credință.
În privința fructelor naturale, industriale sau civile , fiind posesor de rea –
credință de la data deschiderii moștenirii, nedemnul trebuie să le restituie în
natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, întrucât nedemnul le -a
consumat ori a neglijat să le culeagă , va restitui valoarea lor
27.
Însă, nedemnul are dreptul să i se înapoieze sumele cheltuite pentru
achitarea datoriilor moștenirii (cu dobânzi) , precum și cheltuielile n ecesare și
utile făcute cu privire la bunurile moștenirii, inclusiv cheltuielile ocazionate de

25 A se vedea F.Deak, op.cit., p.65; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.529.
26 A se vedea F.Deak, op.cit., p.65.
27 Ibidem p.65.

12
perceperea fructelor.
Mai trebuie reținut că drepturile și obligațiile nedemnului față de
moștenire, considerate stinse prin confuziune, vor renaște .
20 Efectele nedemnității față de descendenții nedemnului. În sistemul
vechiului Cod civil de la 1864, sancțiunea nedemnității producea efecte și față
de descendenții nedemnului, în sensul că aceștia nu puteau moșteni prin
reprezentarea ascendentu lui lor nedemn. Descendenții nedemnului puteau veni
la moștenirea lui de cujus numai în nume propriu.
Însă, noul Cod civil, la art. 967 alin.1 prevede că: " poate fi reprezentată
persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat
în viață la data deschiderii moștenirii".
Prin urmare, în prezent, sancțiunea nedemnității nu produce efecte față de
descendenții nedemnului, care vor putea veni la moștenire atât în nume propriu, cât și prin reprezentarea a scendentului lor nedemn.
3
0 Efectele nedemnității față de terți. Față de terții cu care nedemnul a
contractat, în timpul cât a deținut bunurile moște nirii, art. 960 alin. 3 din noul
Cod civil prevede că rămân valabile actele de conservare și de administrare , în
măsura în care profită moștenitorilor. De asemenea, se mențin și actele de
dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună –
credință, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile.
În celelalte c azuri se aplică principiul resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis.
f) Înlăturarea efectelor nedemnității . Potrivit art. 961 alin.1 din noul Cod
civil, efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin
testament sau printr -un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
Fără o declarație expresă, legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei
care atrage nedemnitatea, nu înlătură efectele nedemnității.
De asemenea, efec tele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea
nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale (art. 961 alin.2).
g)
Invocarea nedemnității succesorale . Nedemnitatea poate fi i nvocată de
orice persoană interesată, care urmează să profite de înlăturarea nedemnului de la moștenire , cum sunt: comoștenitorii legali, moștenitorii legali subsecvenți,
legatarii sau donatarii (în cazul în care nedemnul ar fi fost moștenitor
rezervatar).
De asemenea, nedemnitatea poate fi invocată și de creditorii acestor
persoane, pe calea acțiunii oblice, întrucât dreptul de a invoca nedemnitatea nu este un drept exclusiv personal. Considerăm că chiar și nedemnul ar putea
invoca nedemnita tea de drept (nu și nedemnitatea judiciară) .
În toate cazurile, nedemnitatea poate fi constatată sau declarată de către
instanța judecătorească numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația

13
succesorală a nedemnului este concretă , nefii nd înlăturat de la moștenire prin
prezența unor moștenitori în rang preferat.

CAPITOLUL II

MOȘTENIREA LEGALĂ

Sec țiunea I

REGULI GENERALE

12. Dispoziții generale. Dacă defunctul nu a lăsat testament sau, deși a
lăsat un testament, nu cuprinde legate ori acestea sunt ineficace, legea c heamă la
moștenire pe soțul supraviețuitor și rudele defunctului.
În acest caz, conform art. 963 alin.1 din noul Cod civil, moștenirea se
cuvine, în ordinea și după regulile stabilite de lege, soțului supraviețuitor și
rudelor defunctului și anume descendenților, ascendenților și colateralilor
acestuia.
Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de
rudenie cu defunctul , iar colate ralii numai până la gradul al patrulea inclusiv
(art.963 alin.2).
Vocația succesorală a rudelor este reciprocă (de exemplu, copilul are
vocație la moștenirea tată lui său, dar și tatăl are vocație la moștenirea copilului
său, dacă acesta a murit mai înainte).
Reciprocitatea vocației succesorale nu există în cazul moștenirii
testamentare și nici în cazul persoanelor juridice sau al comunei, orașului și
municipiului.
Întrucât legea cheamă la moștenire rudele defunctului, precizăm că
rudenia este de două feluri : rudenia firească și rudenia civilă.
R udenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr –
o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (art.405 alin.1).
Rudenia civilă este legătura rezultată din adopția încheiată în condițiile
prevăzu te de lege (art.405 alin.2).
De asemenea, ca și în sistemul vechiului Cod civil de la 1864, rudenia poate fi: în linie dreaptă sau colaterală.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr -o
altă persoană și p oate fi ascendentă sau descendentă (art.406 alin.1).

14
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun (art.406 alin.2).
Gradul de rudenie se stabilește, conform art. 406 alin.3, astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor; astfel, copiii și părinții sunt
rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul nașterilor , urcând de la una dintre
rude până la ascendentul comun și coborând de la aceasta până la cealaltă rudă;
astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul , de
gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Pentru a nu chema la moștenire deodată toate rudele defunctului (care
dacă sunt foarte multe ar determina fărâmițarea excesivă a moștenirii) , art.964
alin. 1 le împarte în patru clase de moștenitori, stabilind că rudele defunctului
vin la moștenire în următoarea ordine:
a) Clasa întâi: descendenții (adică rudele defunctului în linie dreaptă
descendentă: copiii, nepoții, strănepoții, stră -strănepoții etc.);
b) Clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați (adică
părinții defunctulu i – firești sau adoptatori – și frații sau surorile defunctului,
precum și descendenții acestora , până la gradul al patrulea);
c) Clasa a treia: ascendenții ordinari (adică bunicii, străbunicii, stră –
străbunicii etc.);
d) Clasa a patra: colateralii ordinari (adică unchii și mătușile, verii
primari și verișoarele primare etc.):
Concubinajul este indiferent, deoarece nu creează vocație la moștenire.
În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctu lui se
transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii (art.963 alin.3).
13. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii.
a) Rudele defun ctului sunt chemate la moștenire în ordinea claselor de
moștenitori. Astfel, descendenții, moștenitori din clasa întâi, vin la moștenire
înaintea celor din clasa a doua , chiar dacă sunt rude de grad mai îndepărtat cu
defunctul (de exemplu, strănepotul în linie dreaptă descendentă al defunctului,
fiind descendent și deci moștenitor din clasa întâi, deși rudă de gradul al treilea ,
vine la moștenire înaintea părintelui defunctului, care este rudă de gradul întâi,
dar care, ca ascendent privilegiat, face parte din clasa a doua de moștenitori,
chemată la moștenire numai în lipsă de rude din clasa întâi)
28.

28 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.18; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.535.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, de regulă, o rudă a defunctului poate face parte
dintr -o singură clasă. Este totuși posibil ca legătura de rudenie să fie dublă și, ca urmare,
persoana în cauză să facă parte din două clase. De exemplu, copilul născut din căsă toria
încheiată între nepotul defunctului în linie dreaptă și nepotul de frate al defunctului face parte
atât din clasa întâi (în calitate de strănepot al de functului, rudă în linie dreaptă de gradul IV),
cât și din clasa a doua (în calitate de strănepot d e frate, rudă colaterală de gradul IV). În

15
Potrivit art. 964 alin.2, dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din
clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă
se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a
moșteni 29.
Prin excepție de la acest principiu, soțul supraviețuitor al defunctului (care nu este rudă cu acesta
30 și nu face parte din nici o clasă ) vine la moștenire în
concurs cu oricare dintre clase . Deci, soțul supraviețuitor nu înlătură de la
moștenire nicio clasă de moștenitori, dar nici nu este înlăturat de la moștenire ,
indiferent de clasa cu care vine în concurs.
b) În cadrul aceleiași cl ase, rudele de grad mai apropiat cu defunctul
înlătură de la moștenire pe cele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor
pentru care legea dispune altfel (art.964 alin.3). Se mai numește și principiul
proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă. De
exemplu, copiii defunctului înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți etc.;
bunicii îi înlăt ură pe străbunici; unchii și mătușile pe verii primari etc.
Prin excepție de la acest principiu, în clasa a doua , părinții defun ctului
(rude de gradul întâi) nu înlătură de la moștenire pe frații și surorile acestuia
(rude de gradul al doilea), ci vin împreună la moștenire. De asemenea, unele
rude de grad mai îndepărtat cu defunctul nu sunt înlăturate de la moștenire, dacă vin la aceasta prin reprezentarea ascendentului lor, urcând în locul și gradul
acestuia.
c) În cadrul aceleiași clase, rudele de grad egal moștenesc în părți egale ,
dacă legea nu prevede altfel (art.964 alin.4). De exemplu, dacă la moștenire sunt
chemaț i cei patru copii ai defunctului, fiecare are dreptul la o pătrime.
Prin excepție de la acest principiu, frații și surorile defunctului, dacă provin din căsătorii diferite, primesc părți inegale, întrucât moștenirea se
împarte mai întâi pe linii și apoi partea cuvenită fiecărei linii se împarte la
numărul fraților chemați la aceasta; dar, frații buni moștenesc a tât în linia
paternă cât și în linia maternă, spre deosebire de frații consângeni sau de cei uterini, care moștenesc, fiecare, numai în li nia respectivă
31.

această ipoteză, persoana î n discuție poa te invoca drept temei al chemării la moștenire
calitatea de strănepot al defunctului în linie dreaptă , pentru a înlătura de la moștenire rudele
din clasa a doua, sau poate renunța la moștenire în prima calitate și să moștenească în calitate
de strănepot de frate (a se vedea F.Deak, op.cit., p.74) .
29 Este posibilă această situație num ai dacă, prin testament, sunt exheredați moștenitorii dintr –
o clasă, care sunt și moștenitor i rezervatari (descendenții sau părinții defunctului).
30 În literatura juridică s -a arătat că soțul supraviețuitor poate fi rudă cu defunctul , în ipoteza
căsătoriei încheiată între verii primari; însă, cele două calități nu pot fi invocate cumulativ ,
deoar ece soțul supraviețuitor poate moșteni numai în nume propriu (eventual prin
retransmitere), iar nu și prin reprezentare (A se vedea F.Deak, op.cit., p.74).
31 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.19.

16
De asemenea, rudele de același grad pot moșteni cote inegale, dacă toate
vin la moștenire prin reprezentarea ascendentului lor, iar nu în nume propriu,
căci în această situație moștenirea defunctului se împarte mai întâi pe tulpini și
fiecare reprezentant vine la moștenirea tulpinii, adică a părții din patrimoniul
succesoral cuvenită ascendentului său pe care îl reprezintă .

Secțiunea a II -a

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ
14. Noțiune. Potrivit art. 965 din noul Cod civil " Prin reprezentare
succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit
reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit
repreze ntat, pentru a culege partea din moștenire ce i s -ar fi cuvenit acestuia
dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii
moștenirii".
Reprezentarea succesorală este o instituție specifică dreptului de
moștenire, care nu trebuie confundată cu reprezentarea legală sau convențională
din dreptul comun (acestea din urmă se referă la reprezentarea voinței altuia la
încheierea de acte juridice, cum ar fi reprezentarea persoanelor incapabile ,
mandatul etc.).
În al doilea rând, reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii,
deoarece, prin efectele pe care le produce, înlătură unele consecințe inechitabile
ale principiului proximității gradului de rudenie și ale principiului egalității între
rudele de același grad
32.
De exemplu, dacă defunctul a lăsat trei copii, dintre care doi au
predecedat, dar care au la rândul lor copii (nepoți ai defunctului). Dacă s -ar
aplica principiul proximității gradului de rudenie, moștenirea defunctului ar fi
culeasă de copi lul în viață al defunctului (rudă de gradul întâi), înlăturând de la
moștenire pe toți nepoții (rude de gradul al doilea). O asemenea soluție a fost
apreciată, pe bună dreptate, ca injustă de către legiuitorul nostru, motiv pentru care a reglementat instit uția reprezentării succesorale. Cu ajutorul reprezentării
succesorale nepoții defunctului nu mai sunt înlăturați de singurul copil în viață,
ci vin la moștenire prin reprezentarea părinților lor, c ulegând partea care s -ar fi
cuvenit acestora (dacă ar fi fo st în viață la data deschiderii moștenirii).
15. Domeniul de aplicare. Pot veni la moștenire prin reprezentare
succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau
surorilor defunctului (art.966 alin.1).
Reprezentarea succesorală nu este admisă în privința altor rude ale

32 A se vedea F.D eak, op.cit., p.79; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.537.

17
defunctului, căci ea constituie o derogare, o excepție de la principiul proximității
gradului de rudenie și, uneori, de la principiul egalității între rudele de același
grad. Dispoziț iile care reglementează reprezentarea succesorală sunt de strictă
interpretare, neputând fi extinse la cazuri neprevăzute expres de lege . De
exemplu, un văr primar al defunctului (rudă colaterală de gradul al patrulea ) nu
poate veni la moștenirea acestuia prin reprezentarea părintelui său – unchi al
defunctului – ci numai în nume propriu, dacă nu există alți unchi sau mătuși
(rude colaterale de gradul al treilea), care să -l înlăture de la moștenire 33. Tot
astfel, soțul supraviețuitor nu poate veni la moșteni re prin reprezentare , pentru a
moșten i un frate sau părinții defunctului soț.
Potrivit art. 966 alin.2 din noul Cod civil, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după
cum rep rezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite cu defunctul.
Rezultă că pot fi reprezentați nu numai descendenții de gradul întâi ai
defunctului (adică copiii defunctului) , dar și descendenții de gradul al doilea sau
al treilea (nepoț ii sau strănepoții în linie dreaptă ai defunctului) care pot fi
reprezentați de către proprii lor descendenți.
Reprezentarea operează nu numai atunci când reprezentant ul (descendent)
vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori de gradul repr ezentatului , ci și
atunci când vine în concurs cu moștenitori de gradul reprezentantului care, și ei,
reprezintă un alt ascendent .
În sfârșit, potrivit opiniei dominante în literatura de specialitate,
reprezentarea succesorală operează în toate ca zurile de plin drept și imperativ,
regulile sale neputând fi modificate sau înlăturate prin voința defunctului ori a
moștenitorilor
34.
16. Condițiile reprezentării succesorale. Pentru a opera reprezentarea
succesorală trebuie îndeplinite următoare le condiții:
a) Reprezentat ul să fie decedat sau nedemn la data deschiderii moștenirii.
În acest sens, spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864, care în
art.668 alin. 1 prevedea că "nu se reprezintă decât persoanele moarte", noul Cod
civil prevede la art. 967 alin.1 că: " Poate fi reprezentată persoana lipsită de
capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data
deschiderii moștenirii".
În legătură cu " persoana lipsită de capacitatea de a moșteni " este vorba
despre persoanele fizice decedate la data deschiderii moștenirii , comorienții și
codecedații, căci aceste persoane sunt lipsite de capacitatea de a moșteni.
Dacă un moștenitor este în viață la data deschiderii moștenirii, dar renunță
la moștenire, descendenții lui nu pot moșteni prin reprezentare (eventual, pot

33 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.20- 21.
34 A se vedea F.Deak, op.cit., p.88- 90; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.21; M.Eliescu, op.cit., I,
p.96.

18
moșteni în nume propriu, dacă nu există alte rude de grad mai apropiat care să -i
înlăture).
Recent, î n literatura juridică de specialitate s-a apreciat că, "din
dispozițiile discutabile ale art. 967 alin.1, se înțelege că poate fi reprezentată atât
o persoană decedată , cât și o persoană în viață, lipsită de capacitatea de a
moșteni (nedemnul, renunțătorul sau dezmoștenitul) 35.
În ce ne priveș te, considerăm că interpretarea dată art. 967 alin.1 este , în
parte, greșită.
Astfel, persoana în viață , care a renunțat la moștenire , nu poate fi
reprezentată deoarece nu este lipsită de capacitatea de a moșteni și nici vizată de
dispozițiile art. 967 alin.1, dispoziții care sunt de strictă interpretare , neputând fi
extinse la cazuri neprevăzute expres de lege.
Persoana în viață dezmoștenită , dacă este vorba despre un descendent în
linie dreaptă al defunctului, nu poate fi reprezentată, deoarece nici aceasta nu
este lipsită de capacitatea de a moșteni pe de o parte, iar, pe de altă parte, fiind
moștenitor legal rezervatar, vine personal la moștenire și va c ulege rezerva
succesorală (în opinia autorului s-ar ajunge la situația absurdă, de neconceput,
când la aceeași moștenire a defunctului, pe același loc și grad, ar veni atât
descendentu l dezmoștenit, în nume propriu, cât și descendentul său prin
reprezentare, ceea ce este inadmisibil.
Dacă persoana în viață dezmoștenită este rudă în linie colaterală cu
defunctul – frate, soră ori descendenții acestora – (pentru că numai acestea pot fi
dezmoștenite, nu și descendenții în linie dreaptă ai defunctului, care au calitatea
de moștenitori rezervatari) reprezentarea acesteia la moștenire poate fi o
chestiune interpretabilă. Un frate sau o soră pot fi înlăturați de la moștenire atât ca nedemni, cât și prin testament (dezmoștenire testamentară) . Dacă frații și
surorile sunt nedemni, art. 967 alin.1 permite reprezentarea acestora la
moștenire. Dacă îns ă sunt înlăturați de la moștenire prin exheredare
testamentară , considerăm că nu pot fi reprezentați, în lipsa unei prevederi legale
exprese în acest sens ( textul art.967 alin.1 nu îi vizează ).
Dintre persoanele în viață numai nedemnul poate fi reprezentat, nu și alte
persoane, ceea ce rezultă fără echivoc din textul art. 967 alin.1 – "……precum și
nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii".
De asemenea, o persoană dispărută nu poate fi reprezentată, deoarece ea
este socotită în viață până la data când intervine o hotărâre declarativă de moarte
definitivă și deci are capacitatea de a moșteni . Prin excepție, dacă persoana
dispărută este nedemnă , poate fi reprezentată în temeiul art. 967 alin.1
36.

35 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.538.
36 Într-o altă opinie, se cons ideră că " persoana dispărută poate fi reprezentată, deoarece până
la pronunțarea unei hotărâri judecătorești declarative de moarte rămase definitivă este
prezumată a fi în viață și poate avea calitatea de nedemn, renunțător sau dezmoștenit" (a se

19
Pe de altă parte, se consideră întemeiat că pot fi reprezentați nu numai
descendenții în linie dreaptă sau desc endenții din frați și surori ai defunctului, ci
și cei comorienți (care au murit în aceeași împrejurare, fără să se po ată stabili că
unul ar fi supra viețui t celuilalt) sau codecedați (care au murit în împrejurări
diferite, fără a se putea stabili că unul ar fi supraviețuit celuilalt), căci și aceștia
sunt "morți" la data deschiderii moștenirii și, deci, neputând veni ei la
moștenirea lui de cujus, vor putea fi reprezentați de descendenții lor 37.
În legătură cu " nedemnul ", din dispozițiile art. 967 alin.1 din noul Cod
civil rezultă că acesta poate fi reprezentat indiferent dacă este decedat sau în
viață la data deschiderii moștenirii și indiferent dacă este descendent în linie
dreaptă al defunctului ori descendent din frați i sau surorile defunctului.
b) Reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă al defunctului sau
descendent din frații sau surorile defunctului. Am a rătat mai sus că
reprezentarea succesorală nu este admisă în cazul altor rude ale defunctului .
c) Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a -l
moșteni pe defunct. În acest sens, conform art. 967 alin.2, pentru a veni prin
reprezentare s uccesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să
îndeplinească toate condițiile generale pentru a -l moșteni pe acesta, respectiv:
– să aibă capacitate succesorală ;
– să aibă vocație proprie la moștenirea defunctului, adic ă să fie în viață
(sau cel puțin conceput) la data deschiderii moștenirii, să fie rudă în grad
succesibil cu defunctul (descendent în linie dreaptă, sau colateral până la gradul
al patrulea inclusiv);
– să nu fie nedemn; este indiferent dacă el a venit la moștenirea părintelui
decedat pe care îl reprezintă, sau a fost înlăturat de la aceasta ca nedemn sau
renunțător 38. În acest sens, potrivit art. 967 alin.3, reprezentarea operează chiar
dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a re nunțat la moștenirea
lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el. Aceasta deoarece nu este vorba
despre moștenirea lăsată de cel reprezentat. Reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru a -l moșteni pe cel reprezentat, ci pe
defunct.

vedea, G. Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.538). În ce ne privește, considerăm că persoana
dispărută poate avea cali tatea de nedemn sau dezmoștenit ( dezmoștenire făcută prin
testament), dar nu poate avea calitatea de renunțător la moștenire, întrucât renunțarea la
moștenire nu se presupune , ci necesită o declarație de voință expresă și în formă autentică, ce
nu poate fi dată de o persoană dispărută , nefiind aplicabile dispozițiile art. 1112 și 1113 alin.2.
De asemenea, așa cum am arătat, o persoană în viață poate fi reprezentată numai dacă este
nedemn., iar nu și renunțător sau dezmoștenit , întrucât acest lucru nu rezultă din dispozițiile
art. 967 alin.1.
37 A se vedea F.Deak, op.cit., p. 81; M.Mureșan, I.Urs op.cit., p.22; M.Eliescu, op.cit., I, p.92.
Contra a se ved ea D.Chirică, op.cit., p.76- 77.
38 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.24.

20
17. Efectele generale ale reprezentării succesorale. Efectele
reprezentării succesorale constau în faptul că reprezentantul urcă în locul și
gradul celui reprezentat și deci va culege din moștenire partea care s -ar fi
cuvenit acestuia. Așa fiind, moștenirea se va împărți pe tulpini , iar nu pe capete
(după numărul celor ce vin la moștenire ). În acest sens, art. 968 alin.1 prevede
că în cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte
pe tulpină. Prin tulpină se înțelege:
– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege
moștenirea sau este reprezentat la moștenire;
– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care
culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire.
Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri
subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu- se între ei în mod egal (art.968 alin.3).
De exemplu: defunctul D avea 3 copii: C1, C2 și C3; unul din copii (de
pildă C2) a predecedat, având copiii N1 și N2 (nepoți ai defunctului D); nepotul
N2 fiind și el predecedat și lăsând un copil, pe SN (strănepot al defunctului).
Moștenirea se va împărți în trei tulpini (cuvenite fiilor C1, C2 și C3); partea
(1/3) cuvenită lui C2 (predecedat) se va împărți în două ramuri, cuvenite
copiilor săi N1 și N2 (fiecare câte 1/6), iar partea cuvenită lui N2 (și el
predecedat) va fi moștenită, prin reprezentare, de SN. Dacă însă N2 ar fi lăsat 4
copii, partea lui (de 1/6) s-ar fi împărțit în 4, fiecare strănepot al defunctului
(SN1, SN2, SN3 și SN4) primind câte 1/24 -a parte din întreaga moștenire a
defunctului D.
Trebuie precizat că reprezentarea su ccesorală nu poate opera per saltum
ori omisio medio, ci numai din grad în grad vacant, reprezentantul urmând să
urce prin toate gradele vacante intermediare până în locul ascendentului , care
dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data de schiderii
moștenirii, ar fi putut moșteni pe defunct.
Persoanele care moștenesc prin reprezentare succesorală au calitatea de moștenitori legali și, deci, ei vin atât la activul cât și la pasivul moștenirii, în
cotele -părți cuvenite. De asemenea , în calitate de moștenitori legali, fiecare
dintre ei se bucură de dreptul de opțiune succesorală, putând, independent unul
de altul, să accepte moștenirea sau să renunțe la aceasta
39.
18. Efectele particulare ale reprezentării succesorale. Potrivit art.969
alin.1 din noul Cod civil, copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea
moștenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia
din urmă bunurile pe care le -au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă
vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea
moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul

39 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.24.

21
și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a
depăș it valoarea pa sivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl
suporte ca urmare a reprezentării.
Raportul se face potrivit dispozițiilor prevăzute de noul Cod civil la art.
1146 – 1154.

Secțiunea a III-a
MOȘTENITORII LEGALI

I. Soțul supraviețuitor

19. Considerații generale. În sistemul vechiului Cod civil de la 1864
situația succesorală a soțului supraviețuitor era inechitabilă.
Astfel, soțul supraviețuitor avea drept de moștenire numai după ultimul
colateral de gradul al doisprezecelea cu defunctul (până în anul 1921) sau după
ultimul colateral de gradul al patrulea cu defunctul (după 28 iulie 1921); în mod
excepțional , văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moștenire în uzufruct, în
concurs cu un singur descendent, sau o parte de copil în uzufruct, în concurs cu
mai mulți descendenți, sau 1/4 din moștenire în proprietate, în concurs cu alți
moștenit ori legali, rude mai îndepărtate
40.
Dispozițiile inechitabile ale vechiului Cod civil de la 1864 au fost
modificate prin Legea nr. 319 din 10 iunie 1944 (urmare a criticilor virulente
făcute în doctrină și în practica judiciară ), care a consacrat vocația succesorală a
soțului supraviețuitor în concurs cu orice clasă de moștenitori, cu condiția ca el
să aibă calitatea de soț la data deschiderii moștenirii și să nu fie nedemn. Mai
mult, soțului supraviețuitor i s-a recunoscut calitatea de moștenitor legal
rezervatar .
În prezent, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor sunt stabilite
de noul Cod civil, care a abrogat în întregime Legea nr.319/1944, dar a preluat
aproape integral dispozițiile acesteia (neacordând însă drepturi mai întinse ori
diferite ).
Vocația soțului supraviețuitor la moștenire privește bunurile proprii ale
soțului decedat, precum și partea acestuia din bunurile comune, cealaltă parte
aparținând deja soțului supraviețuitor în temeiul calității de codevălmaș . Această
vocație se păstrează și în condițiile modificărilor aduse de noul Cod civil
privitoare la alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale (încheierea unei convenții matrimoniale – art.329, art.330).
20. Condiții. Pentru a avea dreptul la moștenire soțul supraviețuitor

40 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.31; F.Deak, op.cit., p.111- 112;

22
trebuie să îndeplinească, pe lângă c ondițiile generale cerute de lege (capacitate și
vocație succesorală, să nu fie nedemn) , o condiție specială și anume: să aibă
calitatea de soț supraviețuitor la data deschiderii moștenirii. Această condiție
rezultă din dispozițiile art. 970: " Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul
decedat dacă la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț
definitivă".
Dacă soțu l supraviețuitor a avut această calitate la data deschiderii
moștenirii, nu are importanță durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau
sexul soțului supraviețuitor, dacă au avut sau nu copii ori dacă conviețuiau la
data deschiderii moștenirii sau erau despărțiți în fapt, indiferent din vina căruia
dintre soți 41.
În schimb, concubinajul a două persoane de sex diferit, oricare ar fi durata acestuia, nu conferă vocație succesorală legală concubinului
supraviețuit or.
21. Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.
Potrivit art.972, art.973 și art.974 din noul Cod civil, ca și în sistemul Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor are următoarele drepturi succesorale:
– un drept general de moștenir e, în concurs cu oricare clasă de moștenitori;
– un drept temporar de abitație;
– un drept special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor de uz casnic
care au fost afectate folosinței comune a soților.
Vom analiza mai j os, pe scurt, fiecare dintre aceste drepturi succesorale.
A) Dreptul general de moștenire, în concurs cu oricare dintre clasele de
moștenitori legali . Potrivit art.971 alin.1, soțul supraviețuitor este chemat la
moștenire în concurs cu oricare di ntre clasele de moștenitori legali. Acest drept
variază ca întindere, în funcție de clasa concurentă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 972 alin.1 din noul Cod civil:
a) 1/4 din moștenire , dacă vine în concurs cu descendenții defunctului
(clasa întâi), indiferent de numărul lor;
b) 1/3 din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați
(indiferent de numărul lor), cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului (de asemenea indiferent de numărul lor); este vorba despre clasa a doua;
c) 1/2 din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului, în ambele cazuri
indiferent de numărul lor;
d) 3/4 din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenții ordinari
(clasa a treia), fie cu colateralii ordinari ai defunctului (clasa a patra), în ambele cazuri indiferent de numărul lor ;
e) în absența persoanelor de mai sus sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori
nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.

41 A se vedea M.Eliescu, op.cit., I, p.131; F.Deak, op.cit ., p.112.

23
Co ta-parte cuvenită soțului supraviețuitor se calculează la întreaga masă
succesorală, cu prioritate, urmând ca, numai ceea ce rămâne să se împartă
moștenitorilor legali din clas a concurentă 42. Rezultă acest lucru din dispozițiile
art.963 alin.1, conform cărora " moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile
stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume
descendenților, ascendenților și co lateralilor acestuia, după caz".
Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori legali aparținând
unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu
cea mai apropiată dintre ele (art.972 alin.2). De exemplu , când unicul sau toți
moștenitorii rezervatari ar fi fost exheredați (dezmoșteniți) și la moștenire sunt
chemați moștenitori dintr -o clasă subsecventă, dar și exheredatul/exheredații,
care culege/culeg în temeiul legii rezerva succesorală 43.
Da că, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situația
unui soț supraviețuitor, cota stabilită potrivit art.972 alin. 1 și 2 se împarte în
mod egal între acestea. De exemplu, soțul dintr -o primă căsătorie, valabilă, și
soțul de bună -credi nță dintr -o a doua căsătorie, bigamă, căsătorie nulă față de
bigam, dar valabilă ca o căsătorie putativă față de soțul acestuia, care a ignorat
bigamia celuilalt 44.
Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar și, ca noutate față de
vechiul co d civil de la 1864, sezinar (art.1126). ; este obligat să raporteze la
masa succesorală donațiile primite în timpul vieții de la defunct.
De asemenea, soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume
propriu, nu și prin reprezentare.
B) Dreptul de abitație. Potrivit art. 973 alin.1, soțul supraviețuitor care nu
este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare
nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit
până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile
moștenirii.
Dreptul de abitație se cuvine soțului supraviețuitor peste partea sa legală,
în următoarele condiții :
– soțul supraviețuitor să fi locuit efectiv și statornic în casa sau
apartamentul respectiv , la data deschiderii moștenirii;
– să nu aibă vreun drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare ;
– casa ori apartamentul să facă parte din moștenire , fiind proprietatea
exclus ivă sau comună (împreună cu alte persoane) a defunctului;
– soțul supraviețuitor să nu fi devenit, prin moștenire, proprietar exclusiv
al întregii locuințe ( de exemplu, ca unic moștenitor), deoarece în acest caz el nu
poate fi titular al dreptului de abitație, căci proprietarul nu poate avea în același

42 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.33.
43 A se vedea, pentru unele amănunte, F.Deak, op.cit., p.120- 121.
44 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.33.

24
timp un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului care îi
aparține. Dacă este numai comoștenitor împreună cu alții, dreptul de abitație îi
va permite să folosească locuința potrivit necesităților, iar nu în raport de cota –
parte din dreptul de proprietate dobândit prin moștenire 45.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor nu este aplicabil când locuința
era folosită de soți ca locatari (chiriași), soțul supraviețuitor păstrându- și această
calitate , în condițiile art. 323 din noul Cod civil.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor are următoarele caractere juridice:
– este un drept real având ca obiect casa de locuit;
– este un drep t gratuit, inalienabil și insesizabil (art.973 alin.2); oricare
dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința
nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la disp oziția soțului supraviețuitor o altă locuință
corespunzătoare (art.973 alin.3);
– este un drept temporar , care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de
un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de
împlinirea termenului de un an, în caz de recăsă torire a soțului supraviețuitor
(art.973 alin.4).
O altă noutate este aceea că, toate litigiile cu privire la dreptul de abitație
al soțului supraviețuitor se soluționează de către ins tanța competentă să judece
partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu (art.973
alin.5) .
C) Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra
mobilierului și obiectelor de uz casnic . Conform art. 974, când nu vine în
concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește, pe lângă
cota stabilită potrivit art.972, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost
afectate folosinței comune a soților.
De exemplu, bunurile care serveau la mobilarea locuinței – adică
mobilierul, covoare, perd ele, televizor, radio etc. și obiecte de uz casnic – adică
aspirator, mașină de spălat, de gătit, aragaz , frigiderul , obiectele de menaj,
corespunzător nivelului de trai al soți lor, chiar dacă sunt mai m ulte de același fel
46.
Nu fac parte din această categorie autoturismul, motocicleta , bunurile de
uz profesional, bunurile pe care soții le -au dobândit, împreună sau separat, în
scop de investiții, obiectele de uz personal și exclusiv al defunctul ui etc.

45 A se vedea, pentru unele amănunte, F.Deak, op.cit., p.137.
46 A se vedea M.Mureșan, I.Ur s, op.cit., p.35.

25
II. Descendenții defunctului

22. Noțiunea de descendenți. Potrivit art.975 alin. 1 "descendenții sunt
copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit" , fără deos ebire de
sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite 47.
Noțiunea de descendenți îi include și pe copiii defunctului din afara
căsătoriei, precum și pe urmașii acestora în linie dreaptă, cu condiția ca filiația
să fie stabilită potrivit legii. Într -adevăr, potrivit art. 448 din noul Cod civil,
copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, față de
fiecare părinte și rudele acestora, aceeași situație ca și aceea a unui copil din
căsătorie.
De asemenea, alături de copiii din căsătorie și din afara căsătoriei,
noțiunea de descendenții îi cuprinde și pe copiii adoptați .
Sub imperiul Codului familiei, până la adoptarea O.U.G nr. 25/1997 și a
Legii nr.87/1998 (azi a brogate) adopția era de două feluri; adopție (înfiere) cu
efecte depline și adopție (înfiere) cu efecte restrânse.
În cazul adopției (înfiere) cu efecte depline de filiație firească, adoptatul
și descendenții lui deveneau rude atât cu adoptator ul cât și cu rudele acestuia,
rupând orice legătură de rudenie cu părinții firești și rude le lor, în timp ce prin
adopția (înfierea) cu efecte restrânse ei deveneau rude numai cu adoptatorul (nu
și cu rudele acestuia), păstrând însă legăturile de rudenie c u părinții firești și cu
rudele acestora.
Dacă cel care lasă moștenirea este adoptatorul, nu are importanță felul
adopției, întrucât adoptatul și descendenții lui au întotdeauna vocație la
moștenire.
Deosebirea dintre cele două feluri de adopție se va manifesta numai în
raporturile adoptatului și descendenților săi cu rudele lor firești, așa cum am
arătat mai sus. Astfel , cel adoptat cu efecte depline și descendenții lui îl vor
moșteni atât pe adoptator, cât și pe rudele adoptatorului ; la fel, descendentul
celui adoptat cu efecte depline va putea să -l moștenească pe adoptator prin
reprezentarea adoptatului decedat, fiind rudă și cu acesta. În schimb, cel adoptat
cu efecte restrânse și descendenții lui îl vor moșteni numai pe adoptator (cu care
a devenit rudă prin adopție), nu și pe rudele adoptatorului, deoarece cu acestea

47 A se vedea F.Deak, op.cit., p.97.
Menționăm că descendenții își păstre ază dreptul de moștenire chiar dacă, ulterior nașterii
lor, căsătoria respectivă a fost declarată nulă sau anulată. În acest sens, art. 305 prevede că
nulitatea c ăsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor , care păstrează situația de copii din
căsătorie (la fel dispunea și art. 23 alin.2 din Codul familiei anterior intrării în vigoare a
Codului civil). Această soluție legislativă prezintă interes practic pri n faptul că permite
copilului respectiv să beneficieze de prezumția legală de paternitate, scutindu- l de obligația
de a- și stabili, prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, paternitatea din afara
căsătoriei (a se vedea M.Mureșan, I. Urs, op.cit., p.25).

26
nu au devenit rude ; tot astfel, cel adoptat cu efecte restrânse de către adoptatorul
decedat nu poate să -l reprezinte pe acesta la moștenirea unui ascendent sau frate
al adoptatorului, căci el (adoptatul ) n-a devenit rudă cu rudele adoptatorului și
deci n- are vocație proprie la moștenirea lor.
In prezent însă nu mai există decât o singură formă de adopție (înfiere),
identică în esență cu fosta înfiere cu efecte depline, așa încât cei adoptați devin
rude cu toate rudele adoptatorului și deci au vocație succesorală față de acestea,
atât direct (în nume propriu) cât și prin repr ezentarea adoptatorului decedat 48.
Astfel, conform art. 470 alin. 1 din noul Cod civil, prin adopție se stabilesc
filiația dintre adoptat și cel care adoptă, precum și legături de rudenie între
adoptat și rudele adoptatorului.
Raporturile de rudenie încetează între adoptat și descendenții săi, pe de o
parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte (art.470 alin.2).
Când adoptator este soțul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de
rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc și rudele
părintelui firesc ca re nu este căsătorit cu adoptatorul (art. 470 alin.3) 49.
23. Împărțeala moștenirii între descendenți. Așa cum am văzut, în
conformitate cu dispozițiile art. 964 alin.1, descendenții fac parte din clasa întâi .
Potrivit art. 975 alin.2 , descendenții defunctului înlătură moștenitorii din
celelalte clase și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie .
Dacă vin singuri la moștenire, descendenții dobândesc întreaga moștenire ,
pe care o vor împărți în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu, ori pe
tulpină, când vin la moștenire prin reprezentare succesorală (art. 975 alin.4).
În concurs cu soțul supraviețuitor, descendenții defunctului, indiferent de
numărul lor, culeg împreună 3/4 din moștenire (art.975 alin.3).
Descendenților li se aplică art. 964 alin. 2, respectiv dacă în urma
dezmoștenirii nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie
rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile cerute pentru a mo șteni.
24. Carac terele juridice ale dreptului la moștenire al descendenților.
– pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare (în cazul
descendenților copiilor defunctului);
– sunt moștenitori rezervatari, adică beneficiază, în temeiul legii, de o
parte din moștenire numită rezervă succesorală, de care defunctul nu poate
dispune cu titlu gratuit, prin donații sau legate ;
– sunt moștenitori sezinari, adică au dreptul de a intra în stăpânirea de fapt
a pat rimoniului succesoral chiar înainte de eliberarea certificatului de moștenitor

48 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p. 25; Pentru amănunte și soluții în diverse alte
situații posibile, a se vedea F.Deak, op. cit., p. 83- 87, precum și doctrina și jurisprudența acolo
citate.
49 Adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui față de copilul său
firesc (art.471 alin.1).

27
și posibilitatea de a exercita drepturile și acțiunile defunctului;
– sunt obligați să raporteze donațiile primite de la cel care lasă
moștenirea , adică să readucă la masa succesorală bunurile primite cu titlul de
donație (dacă donația nu a fost făcută cu scutire de raport).

III. Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați

Ascendenții privilegiați și colateralii privile giați fac parte din clasa a doua
de moștenitori legali (art.964 alin.1) și vin la moștenire dacă descendenții nu
îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni (art.976 alin.3 ). Ei se numesc
privilegiați pentru că înlătură de la moștenire pe ceilalți asc endenți și colaterali,
denumiți ordinari, care fac parte din clasele de moștenitori subsecvente.

A. Ascendenții privilegiați.

25. Noțiunea de ascendenți privilegiați. Potrivit art. 976 alin.1 din noul
Cod civil, ascendenții privilegi ați sunt tatăl și mama defunctului.
Cu alte cuvinte, ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului , din
căsătorie, din afara căsători ei și din adopție.
Vocația succesorală a părinților din căsătorie și a mamei din afara
căsătorie i nu a fost contestată niciodată.
În privința dreptului la moștenire al tatălui din afara căsătoriei au existat
unele discuții 50, dar se consideră în general că și tatăl din afara căsătoriei, dacă
paternitatea este stabilită potrivit legii (prin recunoaștere sau hotărâre
judecătorească) 51, are vocație la moștenirea copilului său 52. Recunoașterea
vocației succesorale legale a tatălui din afara căsătoriei este reclamată de
raporturile de rudenie statornicite între copil și tatăl său prin stabilirea filiației,
de principiul egalității între sexe și de principiul reciprocității vocației succesorale legale
53.
De asemenea, discuții au existat și în privința părinților adoptatori ,
impunându- se teza potri vit căreia și părinții adoptatori au voca ție la moștenirea

50 A se vedea F.Deak, St.D.Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor.
Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983 (1986), p.406- 407;
51 A se vedea, pent ru o cercetare adâncită a problematicii filiației față de tată, I.Bohotici,
Stabilirea, tăgăduirea și contestarea paternității, Editura Cordial Lex, Cluj -Napoca, 1994.
52 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.27.
53 A se vedea F.Deak, op.cit., p.100. Unele rezerve au fost exprimate doar pentru ipoteza în
care stabilirea filiației din afara căsătoriei s-a făcut prin recuno aștere, în scopul exclusiv,
dovedit ca atare, de a crea tatălui din afara căsătoriei vocație succesorală la moștenirea
copilului recunoscut .

28
adoptatului, indiferent dacă adopția (încuviințată sub imperiul dispozițiilor
inițiale ale Codului familiei) a fost cu efecte depline sau cu efecte restrânse.
În cazul adopției cu efecte depline , vin la moștenirea celui adoptat numai
părinții adoptatori (precum și rudele acestora, care devin rude cu adoptatul).
Părinții firești ai celui adoptat, pierd orice vocație la moștenirea lăsată de
acesta deoarece încetează raporturile de rudenie dintre ei.
Face exce pție ipoteza când adoptator este soțul părintelui firesc sau
adoptiv , situație în care legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în
raport cu părintele firesc și rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu
adoptatorul (art.470 alin.3).
În schimb, în cazul adopției cu efecte restrânse , vin la moștenirea celui
adoptat atât părinții adoptatori, cât și părinții firești, deoarece această adopție nu
rupe legăturile de rudenie ale adoptatului cu părinții firești 54.
26. Împărț irea moștenirii între ascendenții privilegiați și între e i și
colateralii privilegiați . În cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc
condițiile necesare pentru a moșteni, ascendenții privilegiați vor culege
moștenirea sau partea din moștenire c uvenită clasei a doua (art.979 alin.1).
Dacă ascendenții privilegiați vin singuri la moștenire culeg întreaga
moștenire , pe care o vor împărți între ei în mod egal (art.980).
În cazul î n care ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu
colateralii privilegiați , confor m art. 978 din noul Cod civil, moștenirea se
împarte între aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la
moștenire:
a) în cazul în care la moștenire vine un singur părinte, acesta va culege
1/4, iar colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4;
b) în cazul în care la moștenire vin 2 părinți (sau mai mulți, în cazul adopției cu efecte restrânse), aceștia vor culege împreună jumătate ( 1/2), iar
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate (1/2).
27. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților
privilegiați. Ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari și sezinari ; ei
pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare
succesorală; nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la defunct.

B. Colateralii privilegiați.

28. Noțiunea de colaterali privilegiați. Potrivit art. 976 alin.2, colateralii
privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora,
până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

54 A se vedea F.Deak, op.cit., p.101.

29
Frații și surorile defunctului pot fi din căsătorie, din căsătorii dife rite și
din adopție (sub imperiul dispozițiilo r inițiale ale Codului familiei se includ aici
numai frații și surorile defunctului din adopția cu efecte depline , căci numai
aceștia devin frați și surori cu ceilalți copii ai adoptatorului ; cei adoptați cu
efecte restrânse nu pot nici să moștenească și nici să f ie moșteniți de copiii
firești sau adoptați ai adoptatorului).
29. Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați. În cazul în care
ascendenții privilegiați nu îndeplinesc condițiile nec esare pentru a moșteni,
colateralii privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
clasei a doua (art. 979 alin.2).
Când vin singuri la moștenire , frații și surorile culeg întreaga moștenire.
Dacă vin în concurs c u ascendenții privilegiați, frații și surorile primesc
3/4 sau 1/2 din moștenire, după cum sunt concurați de un singur ascendent privilegiat ori de doi sau mai mulți (în cazul adopției cu efecte restrânse).
Regula este aceea că moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
colateralilor privilegiați se împarte între aceștia în mod egal (art. 981 alin. 1),
deoarece frații și surorile sunt rude de același grad cu defunctul. Această regulă
se aplică însă numai în cazul în car e frații și surorile defunctului provin din
aceeași căsătorie.
În cazul în care colate ralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentare
succesorală, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină (art. 981 alin.2).
În cazu l în care colateralii privilegiați sunt rude cu defunctul pe linii
colaterale diferite, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă și linia paternă. În cadrul fiecărei linii,
sunt aplicabile dispozițiil e art.981 alin.1 și 2.
În ipoteza prevăzută la art.981 alin.3, colateralii privilegiați care sunt rude
cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din
moștenire ce li se cuvine.
Astfel, dacă frații și surorile provin din căsătorii diferite, avem , pe de o
parte, frații buni (primari), care sunt frați cu defunctul și după mamă și după
tată, iar pe de altă parte frații consângeni sau consanguini – (care sunt frați cu
defunctul numai după tată, având însă ma me diferite) și respectiv frații uterini
(care sunt frați cu defunctul numai după mamă, având însă tați diferiți). În
asemenea situații, dacă la moștenire vin frați și surori din categorii diferite,
părțile lor nu vor mai fi egale, ci moștenirea sau parte a din moștenire ce li se
cuvine se va împărți, mai întâi, în mod egal în două linii (linia paternă și
respectiv linia maternă ), urmând ca frații după tată ai defunctului (consângenii)
să vină la moștenirea liniei paterne, frații uterini să vină la moștenir ea liniei
materne, iar frații buni să vină atât la moștenirea liniei materne cât și a celei
paterne, așa încât, în funcție de rudenia cu defunctul (numai după tată, numai
după mamă, ori după ambii părinți) și de numărul fraților din fiecare categorie,

30
cotele părți cuvenite fiecăruia vor fi inegale. De exemplu, dacă de cujus D lasă
un frate bun, doi frați consângeni și trei frați uterini, masa succesorală se împarte
în două linii de câte 1/2 fiecare; linia paternă revine fratelui bun și celor doi frați consâ ngeni (fiecare câte 1/3 din jumătate, deci câte 1/6 din masa succesorală);
cealaltă jumătate a masei succesorale, cuvenită liniei materne, revine fratelui
bun și celor trei frați uterini (fiecare câte 1/4 din jumătate, adică câte 1/8 din
masa succesorală ); însumând părțile cuvenite din ambele linii, fratele bun va
moșteni 1/6+1/8=4/24+3/24=7/24 din totalul masei succesorale, frații consanguini câte 4/24, iar frații uterini câte 3/24 din moștenire
55.
Împărțirea pe linii se aplică nu numai când fraț ii și surorile vin la
moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați, ci și atunci când vin singuri (în absența părinților) sau în concurs cu soțul supraviețuitor, împărțindu- se pe linii
fie toată moștenirea, fie toată partea cuvenită colateralilor privilegiați. De
asemenea, împărțirea pe linii operează nu numai între frații și surorile din
căsătorii diferite , ci și atunci când unii frați sunt din afara căsătoriei, sau din
adopția cu efecte depline, adică întotdeauna când frații și surorile provin din
părinți diferiți
56.
30. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor
privilegiați. Frații și surorile defunctului pot veni la moștenire numai în nume
propriu, în timp ce descendenții lor, până la gradul al patrulea, pot veni și p rin
reprezentare succesorală . Colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari
și nici sezinari ; ei nu sunt obligați să raporteze donațiile primite de la defunct.

IV. Ascendenții ordinari.

31. Noțiunea de ascenden ți ordinari. Potrivit art.982 alin.1, ascendenții
ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția
părinților acestuia.
Așa cum am văzut, ascendenții ordinari fac parte din clasa a treia și îi
cuprinde pe bunicii, străbunicii, stră -străbunicii defunctului , fără limită de grad ,
indiferent dacă filiația între ei este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție (sub vechea legislație , adopție cu efecte depline
57).
Ascendenții ordinari vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții
privilegiați și colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni. Se aplică în mod corespunzător și dispozițiile art. 964 alin.2.
Ascendenții ordinari vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu

55 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.29.
56 Ibidem, p.29.
57 Reamintim că la adopția cu efecte restrânse, adoptatul devine rudă numai cu adoptatorul , nu
și cu ascendenții acestuia, așa încât ascendenții ordinari pe linia adoptatorului cu efecte
restrânse nu au vocație la moștenirea adoptatului.

31
defunctul (bunicii înlăturând de la moștenire pe străbunici, iar aceștia pe stră –
străbunici). M oștenirea sau partea din moștenire cuvenită ascendenților ordinari
de același grad se împarte între aceștia în mod egal , indiferent de linia de
rudenie prin care sunt legați de defunct.
În concurs cu soțul supraviețuitor, ascendenții ordinari ai defunctului,
indiferent de numărul lor, culeg împreună 1/4 din moștenire (art.982 alin.4).
32. Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților
ordinari. Ascendenții ordinari nu sunt moștenitori rezervatari și nici sezinari,
după noul Cod civil (art.1126). Ei pot veni la moștenire numai în nume propriu,
nu și prin reprezentare succesorală; nu sunt obligați la raportul donațiilor primite
de la defunct.

V . Colateralii ordinari.

33. Noțiunea de colaterali ordinari. Potrivit art. 983 alin.1 din noul Cod
civil, colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al
patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.
Colateralii ordinari fac parte din clasa a patra și îi cuprinde pe unchii,
mătușile și verii primari ai defunctului, fie din căsătorie, fie din afara căsătoriei
sau din adopție (sub vechea legislație , numai pe cei din adopția cu efecte
depline), precum și pe frații și surorile oricăruia dintre bunicii defunctului,
adică toate rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.
Aceștia vin la moștenire dacă descendenții, ascendenții privilegiați,
colateralii privilegiați și ascendenții ordinari nu îndeplinesc condițiile necesare
pentru a moșteni. Dispozițiile art. 964 alin.2 se aplică în mod corespunzător.
Colateralii vin la moștenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul
(art. 983 alin.3), respectiv unchii și mătușile – rude de gradul III – înlăturând de
la moștenire pe verii primari și pe celelalte rude colaterale de gradul IV.
În concurs cu soțul supraviețuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună 1/4 din moștenire (art. 983 alin.4).
Moștenirea sau partea din moștenire cuvenită colateralilor ordinari de același grad se împarte între aceștia în mod egal (art.983 alin.5).
34. Caracterele juridice ale drep tului la moștenire al colateralilor
ordinari. Colateralii ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și
prin reprezentare succesorală. Ei nu sunt nici moștenitori rezervatari și nici sezinari ; nu sunt obligați la raportul donațiilor.

32
Secțiunea a IV -a

MOȘTENIREA VACANTĂ

35. Noțiunea de moștenire vacantă. Potrivit art . 1135 alin.1 din noul
Cod civil, dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, moșten irea este
vacantă.
Moștenirea este vacantă nu numai dacă nu există moștenitori legali sau
testame ntari, ci și în cazul în care, chiar dacă aceștia există , vocația lor
succesorală concretă nu se întinde asupra întregii moșteniri.
În acest sens, art. 1135 alin.2 prevede că dacă prin legat s-a atribuit numai
o parte a moștenirii și nu există moștenitori legali ori vocația acestora a fost
restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moștenire rămasă
neatribuită este vacantă . De ex emplu, nu există moștenitori legali, iar defunctul a
instituit unul sau mai multe legate cu titlu universal, dar care nu epuizează
întreaga ma să succesorală, restul moștenirii este vacantă . De asemenea, în cazul
în care există numai moștenitori legali rezervatari, însă aceștia au fost
dezmoșteniți de defunct prin testament, fără să instituie vreun legatar,
rezervatarii vor culege totuși rezerva ce li se cuvine în temeiul legii, restul
patrimoniului succesoral reprezintă moștenire vacantă.
În toate cazurile, prin „l ipsa de moștenitori” la care se referă art. 1135
alin.1 trebuie să înțelegem nu numai absența fizică a moștenitorilor, ci și absența
lor în sens juridic, determinată de renunțarea ori de înlăturarea lor de la
moștenire ca urmare a dezmoștenirii, nedemnității ori revocării pe cale
judecătorească a legatului 58.
Potrivit art. 1136 alin.1, cât timp moștenirea nu a fost acceptată sau dacă
succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate să numească un
curator special al moștenirii, pentru apărarea drepturilor moștenitorului eventual
(care are drepturile și îndatoririle de administrare prevăzute la art.1117 alin. 3 –
5) 59.
Dacă există indicii că moștenirea urmează să fie declarată vacantă, notarul
public competent înștiințează și organul care reprezintă comuna, orașul sau
municipiul (art.1136 alin.3).

58 A se vedea F.Deak, op.cit., p.142; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, dec.nr.5360 din 28 septembrie 2004, în "Dreptul" nr.6/2005, p.232.
59 În cazurile prevăzute la art.1136 alin.1 acțiunile împotriva moștenirii se vor îndrepta
împotriva curatorului special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului
(art.1136 alin.2).

33
36. Dreptul de a culege moștenirea vacantă. Conform cu art. 1138,
moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschider ii moștenirii și intră în
domeniul lor privat 60. Este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară
care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să înlăture
această regulă.
Potrivit art.553 alin. 3 moștenirile vacante și imobile le (cu privire la care
s-a renunțat la d reptul de proprietate conform art.562 alin.2) , aflate în
străinătate, se cuvin statului român 61 .
37. Natur a juridică a dreptului asupra moștenirii vacante. Așa cum s –
a arătat în literatura juridică de specialitate , întrucât dobândirea moștenirii
vacante are loc cu caracter universal , bunurile fiind privite ca elemente ale unui
patrimoniu, cuprinzând nu numai activul, dar și pasivul, comuna, orașul sau
municipiul dobândește patrimoniul succesoral în calitate de moște nitor legal 62.
38. Constatarea vacanței succesorale. Certificatul de vacanță a
moștenirii. Potrivit art. 553 alin.2 din nou Cod civil, moștenirile vacante se
constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al
comunei, orașului s au municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară .
Dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii nu s-a
înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va
soma pe toți succesibili, printr -o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii,
la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într -un ziar
de largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în
termen de cel mult două luni de la publicare (art. 1137 alin.1).
Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicație,
notarul va constata că moștenirea este vacantă (și va elibera certificatul de
vacanță succesorală conform art. 85 din Legea nr.36/1995).

60 În același sens este și art. 963 alin.3 care prevede că: "În lipsa moștenitorilor legali sau
testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz,
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii".
61 Art. 2633 din noul Cod ci vil prevede că moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul
căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită .
Cu toate acestea, conform art.2634 alin.1 din noul Cod civil, o persoană poate să aleagă, ca
lege aplicabilă moștenirii în ansamblul ei, legea s tatului a cărui cetățenie o are.
În cazul în care, conform legii aplicabile moștenirii, succesiunea este vacantă, bunurile
situa te sau, după caz, aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul
dispozițiilo r legii române privitoare la atribuirea bu nurilor unei succesiuni vacante (art.2636
alin.2).
62 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.560. Concepția dobândirii moștenirii vacante
cu titlul de drept moștenire este consacrată expres de art.1936 din Codul civil german (BGB) ,
art. 956 din Codul civil spaniol, art.586 din Codul civil italian și art. 466 din Codul civil elvețian (F.Deak, op.cit., p.142 – 145).

34
Comuna, orașul sau, după ca z, municipiul intră în stăpânirea de fapt a
moștenirii de îndată ce toți succesibili cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la
împlinirea termenului prevăzut la art.1137, dacă niciun moștenitor nu este
cunoscut. Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale
(art.1139 alin.1).
Dacă s -a constatat vacanța succesorală însă există moștenitori, aceștia pot
exercita acțiunea în petiție de ereditate împotriva com unei, orașului sau
municipiului (art.1140).
39. Răspunderea pentru pasivul moștenirii vacante . Se admite , atât
literatura juridică cât și în practica judiciară , că municipiul, orașul sau comuna
culege un patrimoniu, o universalitate, motiv pentru care este ținut de da toriile și
sarcinile moștenirii. În acest sens, conform art. 1139 ali n.2 comuna, orașul sau
municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii bunurilor
din patrimoniul succesoral.
40. Ine xistența dreptului de opțiune succesorală al comunei,
orașului sau municipiului în cazul dobândirii moștenirilor vac ante. În cazul
în care comuna, orașul sau municipiul urmează să dobândească o moștenire
vacantă, ele nu au un drept de opțiune succesorală , așa cum au toți ceilalți
moștenitori, deoarece nu pot renunța la moștenirea vacantă, pentru că oricum
bunurile aband onate ar reveni tot lor (art.553 alin.2 și art. ).

35
CAPITOLUL III

MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Secțiunea I

NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE JURIDICE

41. Noțiunea de testament. Patrimoniul succesoral se poate transmite nu
numai în temeiul legii, ci și în temeiul voinței persoanei care lasă moștenirea,
manifestată prin testament. În a cest caz, moștenirea este testamentară.
Deși în dreptul nostru civil moștenirea legală este regula, totuși ea poate fi
înlăturată, în tot sau în parte, prin testamentul lăsat de defunct.
Potrivit art. 1034 din noul Cod civil " Testamentu l este actul unilateral,
personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una
dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață" 63.
Prin urmare, o persoană poate dispune de soarta bunurilor sale nu numai
prin acte juridice între vii, dar și printr -un act unilateral de voință mortis cauza,
pentru timpul când nu va mai fi în viață, înlăturând normele juridice care
reglementează devoluțiunea succesorală legală.
42. Caracterele juridice. Te stamentul prezintă următoarele caractere
juridice:
– este un act juridic, adică o manifestare de voință făcută cu intenția de a
produce efecte juridice . Prin urmare, testamentul trebuie să îndeplinească toate
condițiile de fond cerute de lege pe ntru valabilitatea oricărui act juridic, plus
cele specifice pentru valabilitatea actelor cu titlu gratuit 64;
– este un act juridic unilateral, valabil prin exprimarea unei singure
voințe, aceea a testatorului , independent de orice manifestare de voință a
beneficiarului;
– este un act juridic personal, adică nu poate fi încheiat prin reprezentare
sau cu încuviințarea ocrotitorului legal. Așa cum s -a arătat, chiar dacă testatorul

63 Codul civil vechi definea testamentul prin art. 802 ca fiind: " un act revocabil prin care
testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau de o parte din avutul său".
În literatura juridică anterioară noului Cod civil s -a precizat că testamentul nu trebuie
confundat cu legatul, deoarece dispozițiile referitoare la soarta bunur ilor moștenirii nu
epuizează conținutul noțiunii de testament , acesta putând să conțină – pe lângă legate – și o
serie întreagă de alte dispoziții de ultimă voință. În realitate, s -a menționat, testamentul
trebuie privit și definit ca fiind "o simplă formă " un tipar în care se îmbracă o pluralitate de
acte juridice de sine- stătătoare, fiecare act având regimul său juridic propriu și distinct (A se
vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.44).
64 Cu privire la noțiunea de act juridic și la condițiile sale de vali ditate , a se vedea M.Mureșan,
Drept civil. Partea generală, Editura Cordial Lex, Cluj -Napoca, 1999, p.95 și p.106 – 144.

36
primește consultații de specialitate de la o altă persoană (avocat) în vederea
redactării testamentului, el trebuie să exprime voința sa personală 65.
– este un act juridic revocabil, adică testatorul poate, oricând până la deces,
să revină în mod discreționar asupra dispozițiilor testamentare, fie revoc ându -le,
fie modificându -le ori înlocuindu -le cu altele noi. Orice clauză de renunțare la
dreptul de a revoca dispozițiile de ultimă voință este nulă;
– este un act juridic solemn, deoarece voința testatorului trebuie să fie
exprimată în una dint re formele cerute de lege;
– este un act juridic pentru cauză de moarte întrucât , deși este valabil de la
data întocmirii sale , dacă s -au respectat cerințele legii, produce efecte juridice
numai de la data încetării din viață a testatorului.

Secțiunea a II -a

CONȚINUTUL TESTAMENTULUI

43. Legatele testamentare. Din dispozițiile art. 1035 rezultă că
testamentu l conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la
bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a
legatarului .
Cu alte cuvinte, testamentul cuprinde, în primul rând, legate , întrucât , ca
act jurid ic, este menit să asigure devoluțiunea bunurilor lăsate de de cujus
potrivit voinței sale, iar nu potrivit regulilor moștenirii legale .
Legatarul nu răspunde de pasivul moștenirii decât cu bunurile pe care le
dobândește ( intra vires hereditatis ) și nu se bucură de sezină 66.
44. Alte dispoziții testamentare. Alături de legate și de dispozițiile
privind desemnarea legatarului (ori chiar în lipsa acestora), testamentul poate
conține și alte dispoziții de ultimă voință sau chiar acte juridice de sine
stătătoare, cum ar fi:
a) dispoziții referitoare la partaj (partajul de ascendent, adică împărțeala
făcută de testator între descendenții săi a bunurilor moștenirii sau a unei părți din
aceste bunuri);
b ) revocarea dispozițiilor testamentare anterioare;
c) dezmoșteniri (exheredări), adică dispoziții prin care testatorul înlătură
de la moștenire pe unii sau pe toți moștenitorii legali;
d) numirea de executori testamentari, adică numire a unei persoane (sau
mai multe) care să aducă la îndeplinire dispozițiile de ultimă voință cuprinse în
testament ;
e) sarcini impuse legatarului (ori legatarilor), adică obligații de natură

65 A se vedea F.Deak, op.cit., p.156.
66 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.45.

37
patrimonială sau de altă natură ;
f) dispoziții p rivind funeraliile și înhumarea;
g) recunoașterea de către tată a unui copil din afara căsătoriei (art.415
alin.2) sau de către mamă a copilului care a fost trecut în registrul de stare civilă
ca născut din părinți necunoscuți ori a cărui naștere nu a fost înregistrată în
registrul de stare civilă (art.415 alin.1);
h) în principiu, orice alte dispoziții de ultimă voință a testatorului (de
exemplu, recunoașterea unei datorii sau a unui drept).
Dispozițiile de ultimă voință cuprinse în testament pot produce efecte
juridice la date diferite. De exemplu, legatele produc efecte numai la data
deschiderii moștenirii . Însă, recunoașterea unui copil sau revocarea dispozițiilor
testamentare anterioare produc efecte imediat.
De asem enea, nulitatea unuia dintre actele de voință cuprinse în testament
nu atrage nulitatea celorlalte acte de voință – independente – cuprinse în același
testament ; de exemplu, dacă testamentul cuprinde atât legate cât și un partaj de
ascendent, legatele pot fi valabile și își vor produce efectele juridice , chiar
partajul de ascendent ar fi lovit de nulitate absolută .

Secțiunea a III -a
CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI
Testamentul, fiind un act juridic, trebuie să îndeplinească condițiile de
validitate ale actului juridic în general : capacitatea de a încheia actul în cauză,
consimțământ valabil, obiect determinat și licit, iar cauza s ă existe, să fie licită și
morală
67.
De asemenea, testamentul fiind un act juridic solemn, voința testatorului
trebuie exprimată în una dintre formele prevăzute de lege.
Așa fiind, vom analiza mai jos, pe scurt, condițiile de fond și condițiile de
formă ale validității testamentului.

A. Condițiile de fond .

45. Capacitatea . Pentru ca dispoziția testamentară să fie valabilă,
testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalități (legate) sau
alte acte jur idice cuprinse în testament, iar persoana care beneficiază de
dispoziția testamentară să aibă capacitatea de a primi.
a) Regula este aceea că orice persoană poate face și primi liberalități, cu
respectarea regulilor privind capacitatea (art.987 alin.1) .

67 A se vedea F.Deak, op.cit., p.161.

38
Condiția capacității de a dispune prin liberalități trebuie îndeplinită la data
la care dispunătorul își exprimă consimțământul (art.987 alin.2) .
Condiția capacității de a primi un legat trebuie îndeplinită la data
deschiderii m oștenirii testatorului (art.987 alin.4).
Ca urmare, incapacitățile de a dispune sau de a primi prin testament, ca
excepții de la regula capacității , trebuie să fie expres prevăzute de lege , fiind de
strictă interpretare și aplicare .
b) Incapacități de a dispune prin testament. Sunt incapabile de a dispune
prin testament, potrivit legii, următoarele persoane:
– Minorii, indiferent dacă sunt lipsiți total de capacitatea de exercițiu sau
au capacitate de exercițiu restrânsă. În a cest sens, art. 988 alin.1 prevede că "cel
lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu
poate dispune de bunurile sale prin liberalități , cu excepția cazurilor prevăzute
de lege". Așa fiind, minorul nu pot dispune de bunuri le sale prin liberalități
(donații sau legate testamentare) nici prin reprezentant și nici cu încuviințarea
ocrotitorilor legali.
Prin excepție , minorul care se căsătorește, dobândind capacitate deplină
de exercițiu 68, poate dispune prin testame nt ca și persoanele majore . Tot astfel,
poate dispune prin testament și minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, căruia instanța de tutelă i-a recunoscut capacitatea deplină de exercițiu, pentru motive
temeinice (art.40).
– Minorul devenit major, nu poate dispune prin liberalități în favoarea
celui care a avut calitatea de re prezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca
acesta să fi primit de la instanța de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se
exceptează situația în care reprezentantul s au, după caz, ocrotitorul legal este
ascendentul dispunătorului (art.988 alin.2).
– Persoana pusă sub interdicție judecătorească, nu poate să dispună prin
testament deoarece este asimilată cu minorul sub vârsta de 14 ani, adică cu cel
lipsit de ca pacitate de exercițiu (art.988 alin.1). Incapacitatea interzisului este
totală și permanentă . Cât timp interdicția nu a fost ridicată , interzisul nu are
capacitatea de a testa, nici măcar în intervalele de lucidi tate, dacă acestea ar
exista
69.
În trucât incapacitățile de a dispune prin testament au ca scop protecția
voinței incapabilului și a intereselor familiei sale, nefiind în joc interese de
ordine publică, încălcarea lor este sancționată cu nulitatea relativă a
testamentului (art.44 alin.1, ar t.988 alin.2).
c) Incapacități de a primi prin testament. Nu pot primi prin testament,
potrivit legii, următoarele persoane:

68 Conform art. 39 din noul Cod civil "Minorul dobândește , prin căsătorie, capacitatea deplină
de exercițiu".
69 A se vedea F.Deak, op.cit., p.162.

39
– Medicii și farmaciștii, precum și alte persoane care l -au tratat pe
testator de boala care este cauză a decesului. În ac est sens, art. 990 alin.1
prevede că sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor
persoane , în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de
specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului 70.
Incapacitatea se întemeiază pe o prezumție absolută de sugestie și captație ,
motiv pentru care medicul sau farmacistul nu ar putea face dovada că
liberalitatea este opera unei voințe libere .
Conform art. 990 alin.2, sunt exce ptate de la prevederile alin.1:
a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor
privilegiați;
b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la
data liberalității, dispunătorul nu a re soț și nici rude în linie dreaptă sau
colaterali privilegiați .
– Preoții sau alte persoane care acordau asistență religioasă în timpul
bolii care este cauză a decesului. Dispozițiile art. 990 alin. (1) și (2) sunt
aplicabile în mod cor espunzător.
– Incapacitățile speciale în materia legatelor. Art.991 prevede că sunt
anulabile legatele în favoarea :
a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1043 alin.2 (care au asistat
testatorul cu ocazia autentificării testamentului) și art.1047 alin. 3 (martorii care
au asistat și semnat testamentul privilegiat);
d) agenților instrumentatori, în cazurile prevăzute de art. 1047;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistență juridică la
redactarea testamentului.
Sancțiunea încălcării incapacităților de a primi prin testament este
nulitatea relativă
71. Sancțiunea nulității relative prevăzute la art. 988 alin.2, 990
și 991 se aplică și liberalităților făcute unei persoane interpuse .
Datorită dificultății de dovadă a simulației prin interpunere de persoane, art. 992 alin.2 prevede că sunt prezumate , până la proba contrară, ca fiind

70 Așa cum s -a arătat în literatura de specialitate, incapacitatea îi lovește pe farmaciști în cazul
în care își depășesc atri buțiile și intră în cadrul profesiunii medicilor, prin efectuarea de
tratamente specifice acestei din urmă profesiuni, indicând și chiar administrând bolnavului
medicamente fără prescripție medicală, procedând ca și cum ar fi medici . Personalul medical
ajutător (de exemplu, infirmiera, asistentul medical) nu intră sub incidența art.990 alin.1,
numai dacă, cu depășirea abilității legale, acordă tratament medical (a se vedea, pentru unele
amănunte, F.Deak,op.cit., p167, precum și literatura juridică și jurisprudența acolo citate ).
71 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.568; F.Deak, op.cit., p.168.

40
persoane interpuse: ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a
primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.
Dacă dispunătorul a de cedat din cauza bolii, termenul de prescripție a
dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care moștenitorii au luat
cunoștință de existența liberalității (art.990 alin.4).
În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil (art.990
alin.5).
46. Consimțământul. Pentru ca dispozițiile testamentare să fie valabile,
nu este suficient ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune, ci este necesar ca
voința acestuia să nu fie afectată de vreun viciu de consimță mânt (eroarea, dolul
sau violența ; problema leziunii nu se pune în această materie, deoarece
dispozițiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros sau comutativ ).
În acest sens, art.1038 dispune că " testamentul este valabil numai dacă
testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat".
Cu privire la discernământ, în literatura juridică anterioară noului Cod
civil s -a arătat că există și cazuri când o persoană , deplin capabilă de a dispune
prin testament, în fapt să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentru a
dispune prin testament (din cauza alienației sau debilității mintale, ori datorită
unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză, somnambulism, beție
alcoolică, folosirea de stupefiante etc. )
72. Lipsa discernământului atrage
nevalabi litatea testamentului deoarece testatorul nu are puterea de a aprecia
efectele juridice ale manifestării sale de voință 73. De asemenea, în practica
judiciară s -a hotărât că " pentru validitatea testamentului este necesar, între
altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl
întocmește …." 74.
Lipsa de discernământ trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe
concludente .
În materie de testament, dolul se manifestă sub forma sugestiei și captației,
constând în utilizarea de manopere viclene și frauduloase cu intenția de câștiga
încrederea testatorului și a înșela buna lui credință pentru a -l determina să facă o
liberalitate pe care altfel n -ar fi făcut -o 75.
Dacă nu s -au utilizat mijloace dolosive nu suntem în prezența dolului.

72 A se vedea F.D eak, op.cit., p.163- 164.
73 G.Boroi, Drept civil. Teoria generală, Editura All, 1997, p.109.
74 A se vedea Trib.Suprem, s.civ. dec.nr.1129/ 1987, în CD, 1987, p.121.
75 A se vedea F.Deak, op.cit., p.171, M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.50. Dolul presupune
mijloace viclene și frauduloase, cum ar fi: îndepărtarea testatorului de rude și prieteni,
interceptarea corespondenței, abuzul de influență și autoritate , alteori presupune ș iretenii,
afirmații mincinoase la adresa anumitor moștenitori legali8, specularea unor sentimente sau concepții , inclusiv religioase ale testatorului (pentru amănunte a se vedea F.Deak, op.cit.,
p.171).

41
Potrivit art. 1038 alin.2, dolul poate atrage anularea testamentului chiar
dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor
testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta.
Sancțiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimțământ este nulitatea
relativă. Viciile de consimțământ pot fi dovedite prin orice mijloace de probă.
47. Obiectul și cauza. Pentru ca dispozițiile testamentare , ca acte juridice,
să fie valabile, ele trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil și licit
(să fie în circuitul civil; obiectul legatului poate fi și un bun viitor, care nu există în momentul testării, cu excepția unei moșteniri viitoare), iar cauza să existe, să
fie licită și morală.
Sancțiunea care intervine în caz de încălcare a cerințelor de mai sus este
nulitatea absolută (art.1226 alin.2, art.1238 alin.2).

B. Condiții de formă.

Din punctul de vedere al formei , condițiile cerute pentru valabilitatea
oricărui sunt: forma scrisă și actul separat.
Scopul formei este de a asigura atât libertatea de manifestare a voinței
testatorului , cât și certitudinea declarației sale de ultimă voi nță
76.
a) Forma scrisă. Forma scrisă este o condiție de validitate a oricărui
testament, iar nu una de probațiune .
Așa fiind, testamentul verbal ( nuncupativ ), recunoscut în dreptul roman,
ca și în dreptul nostru cutumiar și în unele l egiuiri românești mai vechi, este
lovit de nulitate absolută. Pe cale de consecință, legatarul nu va putea dovedi
intenția lui de cujus de a-l gratifica prin nici o altă probă, decât printr -un înscris
testamentar 77. În acest sens, art. 1037 alin.1 prevede că " Orice persoană care
pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească
existența și conținutul lui în una dintre formele prevăzute de lege".
Cu toate acestea, dacă testamentul a dispărut printr -un caz fortuit sau de
forță majoră ori prin fapta unui terț, fie după moartea testatorului, fie în timpul
vieții sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariția, valabilitatea formei și
cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă (art.
1037 alin .2).
Dacă un testament scris a existat, dar a fost distrus ori dosit de către
testator ori cu știrea lui, se consideră că legatele cuprinse în el au fost revocate .
b) Actul separat. Dat fiind caracterul personal al testamentului, prec um
și cerința ca acesta să exprime voința liberă și neviciată a testatorului, este necesar ca testamentul fiecărei persoane să fie distinct și independent de

76 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.569.
77 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.50- 51.

42
testamentul oricărei alte persoane 78. Prin urmare, legea nu permite ca două sau
mai multe persoane să testeze, prin același act, una în favoarea celeilalte ori în
favoarea unei terțe persoane. În acest sens, art. 1036 dispune că: " Sub sancțiunea
nulității absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune ,
prin același testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț".
Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru că
pluralitatea de părți ar conferi testamentului caracter contractual și deci
irevocabil prin voință unilaterală . Ori, testamentele sunt esențialmente
revocabile până în ultima clipă a vieții 79.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, testamentul nu este conjunctiv
dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeași coală de hârtie, însă
"actele" de dispoziție sunt disti ncte, valabile în sine și semnate separat,
exprimând fiecare voința unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv
numai dacă reprezintă, ca act juridic, opera comună a două sau mai multe
persoane , dispozițiile fiind contopite în același context. Dimpotrivă, dacă
testamentele sunt separate și distincte, ele vor fi valabile chiar dacă conțin
dispoziții reciproce și interdependente, inclusiv clauza că revocarea unui
testament atrage și revocarea celuilalt , caz în care dispozițiile dintr -un testament
const ituie motivul determinant al intenției de a gratifica a celuilalt testator . Dar,
reciprocitatea dispozițiilor nu împiedică revocarea lor unilaterală, testamentele
fiind separate 80.
Nerespectarea cerințelor de formă este sancționată cu nulitatea absolută
a testamentului, care nu va putea produce nici un efect.
Cu toate acestea, conform art. 1050 din noul Cod civil, un testament nul
din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile
prevăzute de lege pentru altă f ormă testamentară. De exemplu, un testament
autentic nul pentru vicii de formă, va putea produce efecte ca testament olograf,
dacă sunt îndeplinite condițiile de validitate ale testamentului olograf (scris în
întregime, datat și semnat de mâna testatorului).
48. Interpretarea testamentului. Potrivit art. 1039 alin.1, regulile de
interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt
compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
Elementele extrinseci însc risului testamentar pot fi folosite numai în
măsura în care se sprijină pe cele intrinseci (art.1039 alin.2).
Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în

78 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.51
79 A se vedea F.Deak, op.cit., p.177. Așa cum s -a arătat, în practică problema se pune de
obicei în cazul soților și denotă preocuparea lor de a asigura menținerea dispozițiilor
testamentare mutuale și corelative ori făcute în favoarea unei terțe persoane. Ori acest scop nu
poate fi admis; sub nici o formă nu se pot lua măsuri care să garanteze menținerea –
irevocabilitatea – dispoziț iilor testamentare, căci acestea sunt prin esență revocabile .
80 A se vedea F.Deak, op.cit., p.178.

43
compensația creanței sale (art.1039 alin.3).

Secțiunea a IV -a

FORMELE TESTAMENTULUI

49. Enumerare. Formele de testament prevăzute de noul Cod civil sunt
următoarele:
– testamente ordinare, adică obișnuite, pe care testa torul le încheie în
condiții normale ; din categoria testamentelor ordinare fac parte: testamentul
olograf și testamentul autentic;
– testamente privilegiate, adică extraordinare, pe care testatorul le încheie
numai în situații excepționale ; din categoria testamentelor privilegiate fac parte
cele menționate la art. 1047 alin.1 din noul Cod civil;
– alte forme de testament, special permise de lege cum ar fi: testamentul
sumelor și valorilor depozitate , testamentul cetățenilor români afla ți în
străinătate.

A. Testamentele ordinare. Conform art. 1040 din noul Cod civil,
testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic .
a) Testamentul olograf. Potrivit legii, sub sancțiunea nulității absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna
testatorului (art.1041).
Cele trei cerințe (să fie scris în întregime, datat și semnat de mâna
testatorului ) trebuie să fie întrunite cumulativ , în lipsa oricăreia dintre ele
testamentul este n ul.
În ce privește scrierea, testamentul olograf trebuie scris în întregime de
mâna testatorului (nu la mașina de scris sau cu alte mijloace mecanice ), pe orice
suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, perete, etc .), cu orice instrument (creion ,
stilou, daltă, ruj de buze etc.), în orice limbă pe care testatorul o cunoaște. El nu
este valabil dacă a fost scris de un altul în locul sau în numele testatorului, dar
este valabil dacă testatorul l-a scris cu mâna sa, chiar copiind o ciornă întocmită
de altul, cu condiția ca testatorul să fi fost conștient de semnificația actului.
Dacă testamentul scris de testator cuprinde și o scriere străină (consemnată de o
altă persoană), el (testamentul) rămâne valabil atunci când scrierea străină n -are
legătură cu dispozițiile de ultimă voință scrise de testator (de exemplu, cineva a
notat pe testament un număr de telefon, sau o adresă); dacă însă scrierea străină
privește dispozițiile testamentare (constitui nd o ștersătură, adăugire, completare,
modificare etc.), testamentul este nul; el poate fi valabil în forma inițială,
nemodificată, dacă intervenția străină s -a făcut fără știrea testatorului sau după
moartea sa. Dacă modificările sunt făcute chiar de mâna testatorului, testamentul

44
este valabil; când însă modificările cuprind dispoziții noi, ele trebuie să fie
datate și semnate de testator, atestând astfel că reprezintă ultima sa voință 81.
În ce privește data, testamentul olograf trebuie datat de mâna
testatorului, indicându -se anul, luna și ziua, sau un eveniment de notorietate (“în
ziua de Paști 2008 sau în ziua de Crăciun 2010 ” etc.). Data poate fi scrisă
oriunde – la început, la sfârșit, pe margine etc. Data incompletă sau eronată
involuntar, poate fi completată ori rectificată de instanță numa i pe baza unor
elemente rezultat e din cuprinsul testamentului (elemente intrinseci) ; elementele
extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite în măsura în care se sprijină pe
cele intrinseci . Data falsă ( intenționat greșită), anume trecută de testator pentru a
eluda dispozițiile legale privin d capacitatea etc., poate fi combătută cu orice
mijloace de probă 82
De asemenea,t estamentul olograf trebuie semnat de testator, cu semnă –
tura lui obișnuită, fie la sfârșit, fie în alt loc, dar astfel înc ât să evidențieze
însușirea integrală a conținutului de către testator. Cu această condiție, cerința
legii este îndeplinită printr -o singură semnătură, chiar dacă testamentul este scris
pe mai multe foi 83. Punerea de deget a testatorului neștiutor de carte nu
constituie o semnătură valabilă și atrage nulitatea absolută a testamentului.
Potrivit art. 1042 alin.1, înainte de a fi executat, testamentul olograf se va
prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează la deschiderea
și validarea testamentului olograf și îl depune în dosarul succesoral.
Deschiderea testamentului și starea în care se găsește se constată prin
proces -verbal (art.1042 alin.2).
Persoanele interesate pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe
cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
După finalizarea procedurii succesorale, art. 1042 alin.4 prevede că
originalul testamentului se predă legatarilor , potrivit înțelegerii dintre ei, iar în
lipsa unei înțelegeri, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească.
Legea nu prevede nici o sancțiune pentru cazul neîndeplinirii acestor
formalități posterioare, așa încât testamentul își va pă stra valabilitatea și își va
produce efectele și în acest caz.
Testamentul olograf are puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură
privată. Legatarii care îl invocă trebuie să facă dovada că el a fost scris și
semnat de testator (dar să fac ă această dovadă, nu prin martori, ci prin verificare
de scripte). Odată recunoscută sau verificată scrierea și semnătura, data

81 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.53; A se vedea pentru explicații și detalii
suplimentare M.Eliescu, op.cit., I, p.207 – 209; F.Deak, op.cit., p.184- 192; D.Chirică, op.cit.,
p.186- 200.
82 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.54; M.Eliescu, op.cit., I, p.209- 211.
83 A se vedea F.Deak, op.cit., p.190.

45
testamen tului va fi opozabilă și terților (moștenitorilor legali și legatarilor
eventual instituiți printr -un alt testament), nefiind necesar ca ea să fi devenit
dată certă ; cei interesați pot face dovada contrară, dar numai „prin dovezi trase
din cuprinsul intelectual sau material al testamentului, afară numai dacă a fost
fraudă sau dacă se dovedește nesănătatea de minte a testat orului, cazuri când,
potrivit dreptului comun, data se va putea stabili prin orice mijloc de probă” 84.
Testamentul olograf este un testament simplu, practic și la înde mâna
oricărei persoane care știe să scrie; se poate face oricând și fără chelt uieli;
asigură secretul deplin al dispozițiilor testamentare și poate fi revocat ușor de
către testator prin distrugere.
În schimb, testamentul olograf prezintă și unele neajunsuri, cum ar fi:
poate fi ușor distrus sau dosit după moartea testatorului sau chiar în timpul
vieții; voința testatorului poate fi ușor influențată în mod abuziv ; poate fi mai
ușor falsificat sau contestat decât celelalte forme de testament; dacă testatorul nu
are pregătire de specialitate, testamentul poate conține clauze neclare, confuze,
susceptibile de mai multe înțelesuri.
b) Testamentul autentic . Potrivit art. 1043 alin.1 "testamentul este
autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană
învestită cu autoritate publică de către sta t, potrivit legii ".
Ca o noutate față de vechiul Cod civil de la 1864, testatorul poate fi
asistat, cu ocazia autentificării, de unul sau de 2 martori (art.1043 alin.2).
Din textul legii nu rezultă că asistența martorilor ar fi obligatorie sau că
lipsa acestora ar atrage nevalabilitatea testamentului, motiv pentru care apreciem că prezența martorilor este lăsată la latitudinea testatorului.
Întocmirea testamentului autentic se face în conformitate cu dispozițiile art. 1044 , respectiv testatorul dictează dispozițiile de ultimă voință în fața
notarului, care va scrie actul și apoi i-l citește sau, după caz, i -l dă testatorului
să-l citească , menționându -se expres îndeplinirea acestor formalități. Dacă
dispunătoru l își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va
fi citit de către notar.
După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ult ima sa
voință. Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar.
Autentificarea testamentului în unele situații particulare este prevăzută
expres la art. 1045.
Astfel, în cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notaru l public va face mențiune despre această
împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură. Mențiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezența a
2 martori, această formalitate suplinind absența sem năturii testatorului.

84 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.54; F.Deak, op.cit., p.192.

46
Declarația de voință a surdului, mutului sau surdomutului, știutori de
carte, se va da în scris în fața notarului public, prin înscrierea de către parte,
înaintea semnăturii a mențiunii " consimt la prezentul act, pe care l-a m citit".
Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate
de a scrie, declarația de voință se va lua prin interpret, aplicându -se dispozițiile
art. 1045 alin.1.
În cazul nevăzătorilor, pentru a lua consim țământul acestora, notarul
public îi va întreba dacă au auzit bine atunci când li s- a citit testamentul,
consemnând aceasta în încheierea de autentificare .
Potrivit art. 1046 din noul Cod civil, în scop de informare a persoanel or
care justifică un interes legitim, notarul are obligația să înscrie testamentul
autentificat , de îndată, în Registrul național notarial ținut în format electronic,
potrivit legii. Numai după decesul testatorului se vor putea obține informații cu
privire la existența unui testament autentificat.
Testamentul autentic prezintă următoarele avantaje: poate fi folosit și de
către persoanele care nu știu să scrie și să citească sau de către persoanele care
din pricina bolii, a infirmității, nu pot semna testamentul; contestarea
testamentului, cu succes , este mai greu de realizat; se bucură de forța probantă a
actelor autentice și deci sarcina dovezii revine celui care îl contestă; un exemplar
se păstrează în arhiva notarului public, astfel încât nu poate fi distrus, dos it sau
sustras.
În schimb, test amentul autentic prezintă și dez avantaje: presupune unele
cheltuieli; întocmir ea și autentificarea lui implică pierdere de timp; nu asigură
secretul deplin al dispozițiilor testamentare , chiar dacă notarul public și
personalul biroului au obligația de a păstra secretul profesional.

B. Testamentele privilegiate. Conform art.1047 alin.1, se poate întocmi
un testament valabil în următoarele situații speciale:
a) în fața unui funcționar competent a l autorității civile locale, în caz de
epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepționale;
b) în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei
călătorii maritime sau fluviale . Testamentul întocmit la borul unei aeronave este
supus acelorași condiții;
c) în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește,
dacă testatorul este militar sau, fără a ave a această calitate, este salariat ori
prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa
unui notar public;
d) în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp
dispunătorul este internat într -o instituție sanitară în care notarul public nu are
acces .

47
În toate cazurile prevăzute mai sus, este obligatoriu ca testamentul să se
întocmească în prezența a 2 martori.
Testamentul privilegiat trebuie semnat de testator, de agentul
instrumentator și de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu
poate semna, se va face mențiune despre cauza care l -a împiedicat să semneze
(art.1047 alin.3). Îndeplinirea acestor formalități este prevăzută sub sancțiunea
nulității absolute .
De asemenea, formalitățile prevăzute la art. 1042 se aplică în mod
corespunzător și în privința testamentului privilegiat.
Desigur, persoana care se gă sește în împrejurările excepționale indicate
mai sus nu este obligată să recurgă la această formă de testament. Ea ar putea să –
și întocmească un testament olograf, dacă știe citi și scrie .
Testamentele privilegiate sunt destinate acelor persoane, care se află în
împrejurările excepționate arătate și care doresc să-și facă un testament în formă
autentică, dar nu pot recurge la formalitățile autentificării potrivit dreptului
comun, situație în care legea prevede posibilitatea testării într -o formă autentică
simplificată, potrivit unor reguli speciale și derogatorii.
Forma scrisă și înscrisul separat sunt obligatorii și în cazul testamentelor
privilegiate (de exemplu, soții nu ar putea face un testament conjunctiv) 85.
De asemene a, este necesar ca și testamentul privilegiat să fie datat, pentru
a se putea stabili dacă la data respectivă testatorul se afla în situațiile
excepționale care justifică folosirea acestei forme testamentare.
Testamentele privilegiate își vor produce efectele numai dacă testatorul a
decedat în împrejurările excepționale prevăzute de lege. În caz contrar, art. 1048 alin.1 prevede că testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când
dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul
se suspendă dacă testatorul a ajuns într -o stare în care nu îi este cu putință să
testeze .
Prevederile art.1048 alin.1 nu se aplică dispoziției testamentare prin care
se recunoaște un copil.
C. Alt e forme de testament. Pe lângă testamentele ordinare și
testamentele privilegiate, legea admite și alte forme de testament.
a) Testamentul sumelor și valorilor depozitate. Potrivit art. 1049 alin.1
din noul Cod civil, dispozițiile testamentare p rivind sumele de bani, valorile sau
titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea
condițiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituții
86.

85 A se vedea F.Deak, op.cit., p.200.
86 Potrivit art.1171 din O.U.G nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
(M.Of.nr.1027 din 27 decembrie 2006) și art. 100 pct.2 din Legea nr.71/2011, în vederea
aplicării prevederilor art.1049 din codul civil, condițiile de formă necesare pentru valabilitatea

48
Potrivit art. 1 din Ordinul M.J. nr.1903/ 2011 deponentul unor sume de
bani, valori sau titluri de valoare la o instituție de credit poate dispune de
acestea, pentru cauză de moarte, printr -o dispoziție testamentară cuprinsă în
cadrul convenției încheiate cu instituția de credit.
Testat orul trebuie să completeze prin scriere olografă clauza privind
dispoziția testamentară (art. 2 alin.1 din ordin). Nerespectarea scrierii olografe a
clauzei testamentare atrage nulitatea absolută a dispoziției mortis cauza 87.
Dispoziția testamentară cuprinde desemnarea directă sau indirectă a
beneficiarului acesteia, obiectul, semnătura testatorului, precum și data întocmirii. Desemnarea beneficiarului clauzei testamentare trebuie să conțină
suficiente elemente, astfel încât acesta să poată fi identificat la data deschiderii moștenirii (art.3 alin.1 din ordin).
De asemenea, dispoziția testamentară se completează, se semnează și se datează de către testator numai în prezența a 2 funcționari ai instituției de credit,
special împuterniciț i în acest scop, care semnează convenția alături de testator
(art.4 din ordin).
Conform art. 1049 alin.3 instituțiile de credit au obligația ca, la instituirea de către clienții acestora a unei dispoziții testamentare, să comunice,
de îndată, m ențiunea acesteia în Registrul național notarial ținut în format
electronic (informații cu privire la existența unui astfel de testament se pot
obține numai după decesul testatorului).
Instituțiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având
ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii
judecătorești ori a certificatului de moștenitor care constată valabilitatea
dispoziției testamentare li calitatea de legatar , prevederile referitoare la raport și
reducțiune fiind aplicabile (art.1049 alin.2).
b) Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate. În raporturile
de drept internațional privat (cu element de extraneitate), art. 2635 prevede că
întocmirea, modificarea sau revocarea testa mentului sunt considerate valabile
dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost
întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform
oricăreia dintre legile următoare:
– legea națională a te statorului;
– legea reședinței obișnuite a acestuia;
– legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

dispozițiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de
clienții instituțiilor de credit se vor stabili prin ordin al ministrului justiției, după consultarea
Băncii Naționale a Români ei. A se vedea, în acest sens, Ordinul ministrului justiției nr.1903/C
din 20 septembrie 2011 privind condițiile de formă necesare pentru valabilitatea dispozițiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienții instituțiilor de credit (M.Of.nr.684 din 27 septembrie 2011).
87 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.581.

49
– legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului;
– legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de
transmitere a bunurilor moștenite.
Prin urmare, un cetățean român aflat în străinătate poate testa în oricare
dintre formele de testament recunoscute de legile indicate mai sus.

Secțiunea a V -a

REVOCAREA VOLUNTARĂ A TESTAMENTULUI

Întrucât testamentul este un act juridic esențialmente revocabil, testatorul
poate revoca oricând, până la deces, dispozițiile testam entare .
Revocarea voluntară constă în desființarea testamentului (încheiat valabil)
prin voința testatorului și este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a
testa și consimțământul neviciat.
După modul de manifestare a voinței revocatorii, revocarea voluntară
poate fi expresă sau tacită .
50. Revocarea voluntară expresă. Potrivit art. 1051 alin.1, un testament
poate fi revocat expres, în tot sau în parte , însă numai printr -un act autentic
notarial sau printr -un testament ulterior .
Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn 88, deoarece
actul revocat or trebuie în tocmit fie în formă autentică, fie în for mă testamentară.
În ce privește actul autentic notarial revoc ator acesta poate fi redactat
special în acest scop, dar dispoziția revocatorie a testamentului poate fi cuprinsă
și într -un alt act autentic, cum ar fi un contract de donație .
Dacă actul revocator este un testament ulterior, acesta trebuie să fie
valabil ca atare, dar nu trebuie să aibă aceeași formă ca și testamentul pe care îl
revocă (nu se cere o simetrie sau similitudine a formei). În acest sens, art. 1051
alin.2 prevede că "testamentul care revocă un testament anterior poate fi
întocmit într -o formă diferită de cea a testamentului revocat". De exemplu, un
testament autentic poate fi revocat printr -un testament olograf, sau invers. Este
indiferent dacă testamentul revocator conține sau nu și alte dispoziții .
Revocarea expresă a testa mentului făcută printr -un act autentic notarial sau
printr -un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul
național notarial prevăzut la art.1046.
51. Revocarea voluntară tacită. Revocarea este tacită atunci când rezultă
indirect, dar neîndoielnic , din alte acte sau fapte juridice ale testatorului ori
cunoscute de el.

88 A se vedea F.Deak, op.cit., p.235.

50
Astfel, conform art. 1052 alin. 1, testatorul poate revoca testamentul
olograf și prin distrugerea, ruperea sau ștergerea sa. Ștergerea unei disp oziții a
testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții. Mo –
dificările realizate prin ștergere se semnează de către testator.
De asemenea, distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului olograf,
cunoscută de către testator, atrage revocarea , cu condiția ca testatorul să fi fost
în măsură să îl refacă (art. 1052 alin.2).
Potrivit art. 1052 alin.3 "Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior
decât în măsura în care conține dispoziții contrare sau incompatibile cu acesta.
Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior".
Noțiunile de "dispoziții contrare" (contrarietate) sau " dispoziții
incompatibile" (incompatibilitate) , folosite de textul art.1052 alin.3, nu se
suprapun, ci trebuie analizate diferențiat, așa cum s-a apreciat și în literatura
juridică anterioară noului Cod civil. Analiza lor diferențiată se impune din punct
de vedere practic, întrucât incompatibilitatea se poate stabili pe baza unor
elemente obiective (imposibilitate materială sau juridică), în timp ce
contrarietatea necesită cercetarea unor elemente subiective, de imposibilitate intențională, ceea ce este mai greu de stabilit
89.
Incompatibilitatea dintre dispozițiile testa mentelor succesive presupune o
imposibilitate absolută, obiectivă – materială sau juridică – de a se executa
cumulativ, concomitent. De exemplu, printr -un testament anterior defunctul a
lăsat în proprietatea unei persoane un bun mobil al său, iar printr -un testament
ulterior același bun mobil este lăsat în proprietatea exclusivă a altei persoane.
În această situație, primul legat este incompatibil c u cel de -al doilea, astfel încât
legatele nu se pot executa cumulativ, concomitent, operând revocarea tacită a
primului legat.
Imposibilitatea poate să fie și juridică, în cazul în care printr -un testament
anterior se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin testament
ulterior se lasă altei persoane nuda proprietate sau uzufructul acel uiași imobil
(deplina proprietate este incompatibilă juridic cu nuda proprietate sau cu
uzufructul asupra aceluiași bun, astfel încât primul legat va fi revocat parțial) 90.
Contrarietatea dintre dispozițiile unor testamente succesive presupune și
ea o imposibilitate de executare cumulativă, concomitentă, dar această
imposibilitate nu este absolută, obiectivă , ci se datorează intenției testatorului;
material și juridic ar fi posibilă executarea cumulativă, dar se opune voința testatorului
91. De exem plu, două legate universale dacă au fost făcute prin două
testamente succesive, în favoarea unor persoane diferite, pe cale de interpretare a

89 A se vedea F.D eak, op.cit., p.237; D.Chirică, op.cit., p.237- 239.
90 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.c it., p.66.
91 A se vedea F.Deak, op.cit., p.238.

51
voinței testatorului se poate deduce (prezuma) revocarea primului legat din
cauza contrarietății cu cel de -al doi lea, dacă nu rezultă voința contrară a
testatorului de a institui colegatari universali (știut fiind că legatele universale
pot avea ca titular două sau mai multe persoane). Deci, contrarietatea se referă la
dispoziții testamentare care dacă ar fi cuprinse în același testament ar putea fi
îndeplinite cumulativ, concomitent, fără a se exclude ca în cazul
incompatibilității, dar care fiind cuprinse în testamente succesive s-ar putea
interpreta, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte, în sensul c ă
dispoziția din cel de -al doilea testament (ulterior) revocă dispoziția din
testamentul anterior 92.
Dispozițiile din testamentul anterior sunt revocate din cauza
incompatibilității sau contrarietății cu dispozițiile din testamentul ulterior, chiar
dacă acestea din u rmă ar fi cadu ce sau revocate . În acest sens, art.1052 alin 3
prevede că " efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau
revocare a testamentului ulterior".
În toate cazurile, dispozițiile testamentului anteri or sunt revocate numai în
măsura în care sunt incompatibile sau contrarii cu dispozițiile din testamentul
ulterior , iar în cazul contrarietății numai dacă testatorul nu a voit executarea lor
cumulativă 93.
52. Retractarea revocării. Întrucât revoc area este , ca și testamentul
însuși, un act unilateral de voință pentru cauză de moarte, poate fi și ea, la rândul
său, revocată , situație care în literatura de specialitate se numește retractarea
revocării. În realitate este vorba despre posibilitatea unor revocări succesive.
Ca urmare, retractarea fiind tot o revocare poate interveni, în principiu, în
aceleași condiții.
Astfel, potrivit art. 1053 alin.1, dispoziția revocatorie poate fi retractată
în mod expres prin act autentic nota rial sau prin testament. Se a dmite că
sancțiunea nerespectării formei în care trebuie făcută retractarea expresă este
nulitatea absolută.
De asemenea, se admite și posibilitatea unei retractări tacite, fie prin
întocmirea unui testament nou, care conține dispoziții incompatibile sau contrare
cu revocarea anterioară, fie prin distrugerea voluntară a înscrisului revocator 94.
Retractarea unei dispoziții revocatorii înlătură efectele revocării, cu
excepția cazului în care testatorul și-a man ifestat voința în sens contrar sau dacă
această intenție a testatorului rezultă din împrejurările concrete (art.1053 alin.2).

92 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.238.
93 A se vedea F.Deak, op.cit., p.239.
94 A se vedea F.Deak, op.cit., p.247. Revocarea tacită prin înstrăinarea obiectului legatului și
prin distrugerea testamentului care conține legatul, nu poate fi retractată. În aceste cazuri ,
dacă testatorul dorește să îl gratifice pe beneficiarul inițial al legatului trebuie să facă un nou
testament , cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege. Prin urmare, este
vorba despre dispoziții testamentare noi, fără legătură juridică cu cele anteri oare.

52
Rezultă că, în principiu, retractarea unei dispoziții revocatorii atrage
reînvierea dis poziției testamentare revocate, afară de cazul în care testatorul și- a
manifestat voința în sens contrar . Însă, în cazul revocării dispozițiilor
testamentare prin distrugerea testamentului olograf sau prin înstrăinarea
obiectului legatului, reînvierea nu mai este posibilă prin retractare 95.
În cazul în care retractarea unei dispoziții revocatorii se face prin act
autentic notarial sau printr -un testament autentic , notarul public va înscrie
retractarea, de îndată, în registrul național notarial prevăzut la art. 1046.

CAPITOLUL IV
LEGATUL

Secțiunea I

NOȚIUNE ȘI CATEGORII DE LEGATE
53. Noțiunea de legat. Am văzut că testamentul poate conține mai multe
dispoziții de ultimă voință . Însă, principala menire a testamentului este aceea de
a asigura transmiterea patrimoniului defunctului potrivit voinței acestuia, iar nu potrivit regulilor devoluțiunii legale a moștenirii. Acest scop se realizează prin intermediul legatelor cuprinse în testament.
Potrivit art.986 " Legatul este dispoziția testamentară prin care testatorul
stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulți legatari să dobândească
întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate".
Rezultă din definiția de mai sus că legatul este o dispoziție testamentară,
adică o dispoziție cuprinsă într -un testament, prin care testatorul desemnează
una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi bunurile moștenirii.
În al doilea rând , legatul este un act juridic pentru cauză de moarte
deoarece produce efecte juridice numai din momentul decesului testatorului
(până la decesul testa torului patrimoniul acestuia nu suferă modificări din cauza
legatului sau legatelor cuprinse în testament).
În al treilea rând, deși definiția legală omite, trebuie precizat că legatul este un act juridic cu titlu gratuit, adică este o liberalitate pentru cauză de
moarte . Legatul este o liberalitate (ca și donația) deoarece testatorul urmărește
să procure legatarului un avantaj pa trimonial gratuit, fără contra -echivalent.

95 A se vedea F.D eak,op.cit., p.249.

53
Chiar dacă legatul ar fi cu sarcini, în limita folosului pur gratuit este o
liberalitate 96.
54. Desemnarea legatarului. Potrivit art. 989 alin.1, sub sancțiunea
nulității absolute, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalității ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi
determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice.
Prin urmare, desemnarea legatarului:
– trebuie să fie făcută prin testament, în sensul că elementele necesare
pentru identificarea legatarului trebuie să existe în chiar cuprinsul test amentului ;
dispoziția testamentară este nulă dacă nu se precizează elementele nece sare cu
ajutorul cărora legatarul să poată fi identificat cu certitudine ; de exemplu, este
nulă precizarea că numele legatarului a fost comunicat moștenitorilor legali, ca
și orice formule prin care legatarul nu ar fi desemnat și determ inat în cuprinsul
testamentului; de aceea, este considerat nul legatul secret , prin care persoana
legatarului nu este determinată prin testament, ci este comunicată de testator
(verbal sau chiar în scris) unui terț; este însă valabilă dispoziția testamentară
dacă indică suficiente elemente pentru identificarea legatarului; deci, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puțin determinabilă la data la care
legatul produce efecte juri dice;
– trebuie să fie făcută personal de testator, neputând fi lăsată la latitudinea
unei terțe persoane (legatul cu facultate de alegere , prin care testatorul lasă
desemnarea legatarului pe seama unei terțe persoane , este nul absolut, deoarece
în acest caz nu testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viață) ; astfel ,
art.989 alin.3 prevede , sub sancțiunea nulității absolute, că dispunătorul nu poate
lăsa unui terț dreptul de a -l desemna pe beneficia rul legatului sau de a stab ili
obiectul acestuia ; cu toate acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat
unor persoane desemnate de testator poate fi lăsată la aprecierea unui terț (care
are calitatea de mandatar); s -a apreciat că întinderea drepturilor legatarilor
desemnați de testator nu afectează validitatea legatului
97.
De asemenea, este valabil legatul făcut unei persoane desemnate de testator , cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de legatar, fie de un terț
desemnat, la rândul său, tot de către testa tor (art.989 alin.4).
Persoana care nu există la data întocmirii testamentului poate beneficia de
un legat dacă acesta este făcut în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul legatului îndată ce
va fi posibil (art.989 alin.2).
55. Categorii de legate. Legatele pot fi clasificate după criteriul
obiectului dispoziției testamentare și după criteriul modalităților care le
afectează.

96 A sevedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.58.
97 A se vedea F.Deak, op.cit., p.210.

54
A. După criteriul obiectului lo r legatele sunt universale, cu titlu universal
sau cu titlu particular (art.1054).
a) Legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau
mai multor persoane vocație la întreaga moștenire (art.1055) . Este vorba despre
faptul că legatarul are vocație la întreg patrimoniu succesoral , iar nu despre
emolument, adică de cantitatea de bunuri primită efectiv. Ca și în sistemul
vechiului Cod civil și actualul Co d permite să se instituie mai mulți legatari
universali; dacă unul singur di ntre ei acceptă moștenirea, va lua tot; dacă mai
mulți acceptă, vor împărți "totul" 98.
De asemenea, legatul rămâne universal chiar dacă din cauza unor legate
particulare sau a sarcinilor impuse legatarului universal, emolumentul ar fi
neînsemnat .
Caracterul universal al legatului poate fi exprimat în orice formulă din
care să rezulte vocația la întreaga moștenire ( las lui x "întreaga moștenire" sau
"toate bunurile mobile și imobile", "întreaga cotitate disponibilă" căci în lipsă de
moștenitori rezervatari la data deschiderii moștenirii sau dacă cei existenți nu
vor sau nu pot veni la moștenire, legatarul va culege întreaga moștenire, "nuda
proprietate asupra întregii moșteniri" căci în final, la stingerea uzufructului,
legatarul va dobâ ndi întreaga moștenire 99.
b) Legatul cu titlu universal este dispoziția testamentară care conferă
uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii (art.1056 alin.2) .
Potrivit art. 1056 alin.2, prin fracțiune a moșteniri i se înțelege:
– fie proprietatea unei cote -părți din aceasta (de exemplu, 1/2 din
moștenire sau 1/3 din moștenire);
– fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote –
părți din moștenire (de exemplu, legatul uzuf ructului asupra întregii moșteniri
sau asupra cotei de 1/2 din moștenire);
– fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei
cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența
lor (de exemplu, legatul proprietății asupra tuturor bunurilor imobile sau legatul
proprietății asupra tuturor bunurilor mobile; legatul proprietății asupra cotei de
1/2 din imobile sau legatul proprietății asupra cotei de 1/2 din mobile;
corespunzător cu cele de mai sus, legatul uzufructului asupra tuturor bunurilor
imobile sau legatul uzufructului asupra tuturor bunurilor mobile etc.).
c) Legatul cu titlu particular. Conform art. 1057, orice legat care nu este
universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.
Legatul cu titlu particular conferă uneia sau mai multor persoane vocație la bunuri determinate (ut singuli). Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect

98 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.60.
99 A se v edea M.Eliescu, op.cit., p.253- 255.

55
atât bunuri mobile cât și bunuri imobile, atât bunuri corporale cât și bunuri
incorpora le (de exemplu, o creanță), fie ele determinate indivi dual sau generic
(de exemplu, o sumă de bani) .
B. După criteriul modalităților care le afectează, legatele pot fi pure și
simple, cu termen, sub condiție sau cu sarcină (art.1054 alin.2).
a) Legatele pure și simple nu sunt afectate de modalități și își produc
efectele la data deschiderii moștenirii.
b) Legatele afectate de termen sunt cele a căror executare sau stingere
depinde de un termen suspensiv sau extinctiv.
c) Legatele sub condiție sunt cele a căror naștere sau desființare depinde
de un eveniment viitor și nesigur (condiție suspensivă sau rezolutorie).
d) Legatele cu sarcină. Sarcina este o obligație (de a da, de a face sau de
a nu face) impusă de testator legatarului, fie în interesul testatorului (de
exemplu, lasă o casă, cu obligația legatarului de a plăti anumite datorii ale
testatorului – sarcină care trebuie executată numai după decesul testatorului), fie
în interesul legatarului ( de exempl u, lasă o sumă de bani, cu sarcina ca
legatarul să -și continue studiile sau activitățile începute) fie în interesul unei
terțe persoane (de exemplu, lasă un apartament, cu sarcina legatarului de a
presta întreținere în favoarea unei terțe persoane).

Secțiunea a II -a
EFECTELE LEGATELOR

56. Dobândirea fructelor bunurilor ce constituie obiectul legatului.
Potrivit art. 1058 legatarul are dreptul la fruct ele bunurilor moștenirii care
i se cuvin din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce
efecte în privința sa, cu excepția cazului în care cel care a posedat bunurile ce
constituie obiectul legatului a fost de bună -credință .
57. Drepturile legatarului cu titlu particular. Dacă legatul cu titlu
particular are ca obiect un bun individual determinat, legatarul dobândește
proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii (art.1059 alin 1). Prin
urmare, în acest caz, acțiune a în predarea legatului este, de fapt, una în
revendicare, astfel încât va fi imprescriptibilă extinctiv.
Dacă legatul cu titlu pa rticular are ca obiect bunuri gene rice, legatarul
este titularul unei creanțe asupra moștenirii (art.1059 alin.2) . Ca urmare,
legatarul dobândește dreptul de proprietate asupra bunurilor generice abia cu
ocazia individualizării lor prin numărare, cântărire, măsurare, cu ocazia predării lor efective. Acțiunea în predarea acestor legate particulare este presc riptibilă în
condițiile dreptului comun.

56
Bunul care face obiectul unui legat cu titlu particular trebuie predat cu
toate accesoriile sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii
(art.1061 alin.1). Conform art. 1061 alin.2, legatarul are la dispoziție o acțiune în
despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către o terță persoană după data
întocmirii testamentului.
De asemenea, trebuie precizat că legatul unui bun care, după întocmirea
testamentului, a cunoscut creșteri canti tative, calitative sau valorice prin alipire,
lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziționarea altor bunuri în cadrul unei
universalității se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori
universalitatea rezultată (art.1061 alin.3).
58. Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular. Potrivit art. 1060
alin.1, în cazul în care legatarul nu poate îndeplini sarcina care grevează legatul
său, întrucât valoarea sarcinii ar depăși valoarea bunurilor primite, se va putea
libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau
valoarea lor. Valoarea bunurilor lăsate prin legat și a sarcinilor este aceea de la
data deschiderii moștenirii.
59. Legatul bunului altuia. Dacă bunul individual determinat care face
obiectul unui legat cu titlu particular nu aparține testatorului și nu se găsește în
patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii, se aplică dispozițiile art. 1064 alin.2 și 3 din noul Cod civil, asemănătoare cu dispozițiile vechiului cod
civil de la 1864 (art.906 și 907).
Astfel, dacă la data întocmirii testamentului testatorul nu a știut că bunul
nu este al său, legatul este anulabil (prezumându -se că testatorul nu ar fi dispus
de bun, dacă ar fi știut că nu -i aparține).
D impotrivă, în cazul în care testatorul a știut că bunul nu este al său, cel
însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în
natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moștenirii.
60. Legatul rentei vi agere sau al unei creanțe de întreținere. Conform
art. 1062, atunci când obiectul legatului îl constituie o rentă viageră sau o
creanță de întreținere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii
moștenirii. Deci, creditorul rentei viagere sau a l creanței de întreținere poate
cere executarea din momentul decesului testatorului.
61. Legatul alternativ. Legatul este alternativ atunci când testatorul a
lăsat legatarului cu titlu particular fie un bun, fie un alt bun . În acest caz, dreptul
de alegere revine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest
drept legatarului sau unui terț (art.1063).
62. Legatul conjunctiv. Legatul conjunctiv nu trebuie confundat cu
testamentul conjunctiv.
Potrivit art.1065 alin.1, legatul cu titlu particular este prezumat a fi
conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin același testament, un bun
determinat individual sau generic mai multor leg atari, fără a preciza partea
fiecăruia. Dacă unul dintre legatari nu poate sau nu vrea să accepte legatul ,

57
partea lui va profita celorlalți (este vorba despre așa -numitul drept de
acrescământ).
63. Cheltuielile predării legatului. Așa cum rezultă din dispozițiile art.
1066, în lipsa unei dispoziții testamentare sau legale contrare, cheltuielile
predării legatului sunt în sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să se aducă
atingere rezervei succesorale.
64. Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari.
Potrivit art. 1067 alin. 1 "Creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu
prioritate față de legatari". Regula este echitabilă deoarece interesul creditori lor
trebuie să fie preferat , întrucât ei luptă pentru a evita o pierdere .
În cazul în care legatele cu titlu particular depășesc activul net al
moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii
sau a celui care este obligat să le execute (art.1067 alin.2).
În sfârșit, dacă un legat a fost deja executat, fără a s e cunoaște anumite
datorii sau sarcini ale moștenirii, moștenitorul legal sau testamentar, creditorii
sau orice persoană interesată poate cere restituirea de la legatarul plătit, în
măsura în care urmează a fi redus (art.1067 alin.3).

Secțiunea a III -a
INEFICACITATEA LEGATELOR
Ineficacitatea legatelor poate fi determinată fie de nulitatea lor, fie de
revocarea sau caducitatea lor. Vom analiza mai jos aceste cauze de ineficacitate
a legatelor.
65. Nulitatea legatelor. Întrucât sunt acte juridice unilaterale, cuprinse în
testament , legatele sunt supuse dispozițiilor de drept comun referitoare la
nulitatea actelor juridice .
Astfel, sunt lovite de nu litate legatele încheiate cu încălcarea dispozițiilor
imperative ale legii privitoare la condițiile esențiale de validitate. De exemplu,
dacă testamentu l este nul (pentru nerespectarea formei prevăzute de lege), pe
cale de consecință vor fi nule și legatel e pe care le co nține. De asemenea, sunt
nule legatele cu obiect ilicit ori cauză ilicită sau imorală , legatele având ca
obiect un bun scos din circuitul civil.
Sunt anulabile legatele făcute cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare
la capacitatea testatorului sau în condițiile existenței unui viciu de
consimțământ.
66. Revocarea voluntară a legatelor. Revocarea voluntară a legatelor
constă în desființarea acestora în temeiul voinței testatorului.
Revocarea privește acele legate care s -au născut valabil (adică nu sunt
nule ori anulabile ), dar care ulterior sunt desființate prin voința testatorului.

58
Ca și testamentul, legatul este un act juridic unilateral, esențialmente
revocabil în timpul vieții testatorului, fără a se aduce atingere vreunui drept
câștigat și fără a fi necesar să se ceară consimțământul legatarului sau al altei
persoane.
Potrivit art. 1068 alin.1, legatele sunt supuse dispozițiilor privind
revocarea voluntară a testamentului. Înseamnă că revocarea voluntară a legatelor
poate fi expresă sau tacită.
Întrucât revocarea voluntară a testamentului a fost analizată mai sus, vom
analiza doar celelalte cazuri de revocare voluntară tacită a legatelor și anume:
a) înstrăin area voluntară, în timpul vieții testatorului, a bunului care
face obiectul unui legat cu titlu particular. Potrivit art. 1068 alin.2, orice
înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular 100,
consimțită de către testator, chiar dacă este afectată de modalități, revocă
implicit (tacit) legatul pentru tot ceea ce s- a înstrăinat . Legatul anterior este
revocat chiar dacă înstrăinarea este nulă ca atare , căci ea demonstrează
neîndoielnic intenția testatorului de a revoca legatul (de a nu mai lăsa bunul
respectiv legatarului) și chiar dacă, ulterior înstrăinării, bunul legat ar fi revenit
în patrimoniul testatorului (de exemplu, prin moștenirea cumpărătorului de către
vânzător, prin cumpărare sau prin îndeplinirea unei condiții rezolutorii), motivul fiind același: exprimarea voinței de revocare a legatului din partea testatorului.
Se cere însă ca voința de revocare să fie valabil exprimată, adică să provină de la o persoană capabilă și să nu fi fost viciată prin eroare, dol sau violență
101.
Conform art. 1068 alin.3, ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:
– este determinată de incapacitatea sau vicierea voinței testatorului;
– înstrăinarea reprezintă o donație în favoarea beneficiarului legatului și
nu s-a făcut sub condiții sau cu sarcini substanțial diferite de acelea care
afectează legatul.
Dacă însă înstrăinarea bunului nu s -a făcut din voința testatorului, ci
împotriva voinței sale (de exemplu, prin urmărirea silită a bun ului ori prin
expropriere), legatul anterior nu va putea fi considerat ca revocat, ci, în măsura

100 Revocarea voluntară tacită prin înstrăinarea bunului nu poate opera decât cu privire la
legatele cu titlu particular (având ca obiect bunuri individual determinate), nefiind posibilă
înstrăinarea inter vivos a unei uni versalități sau a unei cote -părți dintr -o universalitate ; pe de
altă parte, înstrăinarea unor bunuri generice nu afectează legatele anterioare privind bunuri de
același gen, căci genera non pereunt și cei obligați la plata legatului vor fi ținuți să îl execute,
fie și măcar prin echivalent ( A se vedea pentru unele amănunte și M.Eliescu, op.cit., p.276-277).
101 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.67.

59
în care nu va putea fi executat, va fi caduc. În ipoteza revenirii bunului în
patrimoniul testatorului, legatul va redeveni eficace și va trebui executat 102.
b) distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul
legatului cu titlu particular revocă implicit legatul (art.1068 alin.4).
Firește, în cazul distrugerii involuntare a bunului, legatul nu va fi
considerat revoca t, ci caduc.
Testatorul nu poate renunța valabil, cu anticipație, la dreptul său de a
revoca legatele anterioare, întrucât o asemenea renunțare ar fi nulă.
67. Revocarea judecătorească a legatelor . Revocarea judecătorească a
legatelor co nstituie o sancțiune civilă pentru legatarul care s-a făcut vinovat de
comiterea faptelor prevăzute de lege față de testator sau față de memoria
acestuia . Ea poate interveni numai după moartea testatorului, la cererea
persoanelor interesate (moștenitori l egali, legatari universali etc.) pentru
motivele de mai jos:
a) neexecutarea sarcinilor de către legatarul gratificat cu un legat cu
sarcini. În acest sens, art. 1069 alin.1 dispune că " revocarea judecătorească a
legatului poate fi cerută în cazu l neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii
instituite de testator".
Revocarea fiind o sancțiune (ca și rezoluțiunea) , pentru aplicarea ei se
cere ca neexecutarea sarcinii (ori executarea necorespunzătoare) să fie imputabilă legatarului (adică legatarul să fie în culpă).
În mod excepțional, art.1069 alin.1, teza a II -a, prevede că " neîndeplinirea
fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinței
testatorului, eficacitatea legatului este condiționată de executarea sarcinii".
În literatura juridică se asimilează cu neîndeplinirea sarcinii și
neexecutarea obligației ce -i revine legatarului universal sau cu titlu universal de
a plăti un legat cu titlu particular
103.
În schimb, nu constituie o sarcină propriu -zisă , și deci neexecutarea nu
atrage revocarea legatului , o eventuală dispoziție testamentară cu caracter
precativ, ce ar constitui doar o recomandare sau rugăminte adresată de testator
legatarului 104.
Dacă sarcina impusă legatarului er a stipulată în favoarea unei terțe
persoane , aceasta nu va fi îndreptățită să solicite instanței revocarea legatului
(din lipsă de interes legitim), ci numai executarea silită a sarcinii.

102 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.275; în același sens se pronunțase și Tribunalul Suprem,
col.civ., dec .nr.552 din 9 iulie 1953, în C.D. 1952- 1954, vol.I, p.115.
103 A se vedea în acest sens M.Eliescu, op.cit., p.269.
104 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.69; în acest sens s -a pronunțat Tribunalul Suprem,
s.civ., dec.nr.1229 din 10 noiembrie 1959, în C.D., 1959, p.193- 195.

60
b) ingratitudinea legatarului. Potrivit art. 1069 alin.2, revocarea
judecătorească a legatului poate fi solicitată și pentru ingratitudinea legatarului,
în următoarele cazuri:
– dacă legatarul a atentat la viața testatorului, a unei persoane apropiate
lui sau, știind că alții intenționează să atenteze , nu l -a înștiințat;
– dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave
față de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Ca și în cazul revocării donației pentru ingratitudine, nu se cere o hotărâre
judecătorească de condamnare penală a legatarului, fiind suficient dacă instanța
civilă stabilește săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute de lege.
Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în
termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine
sau, după caz, de la data la care sarcina trebuie executată (art.1070).
Rezultă că termenul de un an este un termen de prescripție, supus cauzelor
de întrerupere și suspendare prevăzute în materie de prescripție.
Dacă faptele de ingratitudine au fost săvârșite în timpul vieții testatorului,
el (și numai el) poate revoca legatul oricând, până în ultima clipă a vieții,
indiferent de timpul care a trecut de la săvârșirea faptelor și fără a avea nevoie
de acțiune în justiție în acest scop 105. Dacă testatorul nu a revocat legatul, ci
dimpotrivă și- a manifestat expres voința de a -l ierta pe legatar , legatul nu va
putea fi revocat după moartea testatorului la cere rea persoanelor interesate.
Înseamnă că persoanele interesate pot acționa numai dacă testatorul nu l- a
iertat pe legatar și nu s-a împlinit termenul de un an de la data când ei au
cunoscut fapta de ingratitudine .
68. Caducitatea legatel or. Caducitatea constă în desființarea retroactivă
a unui legat – născut valabil și nerevocat – ca urmare a imposibilității executării
lui datorită unor împrejurări străine de voința testatorului și de vreo culpă a
legatarului 106.
Potrivit art. 107 1, orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii (legatul nu
este caduc dacă testatorul a dispus că , în caz de deces al legatarului , legatul să
fie cules de moștenitorii legatarului; de ase menea, legatul nu este caduc dacă
intenția testatorului a fost să gratifice nu un individ anume, ci pe orice persoană
care va avea, la data deschiderii moștenirii, o anumită calitate – de exemplu,
decanul unei facultăți , directorul unui institut de cerceta re, căpitanul unei echipe
de fotbal);
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii
moștenirii (de exemplu, cele prevăzute de art. 990, art.991);

105 A se vedea F.D eak, op.cit., p.255.
106 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.70.

61
c) legatarul este nedemn (iar testatorul nu l-a iertat în condițiile art.961
alin.1);
d) legatarul renunță la legat (el nefiind obligat să accepte legatul);
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce
afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în
totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul vieții
testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul
(numai pieirea fortuită sau din culpă atrage caducitatea, căci distrugerea
voluntară de către testator a bunului individual determinat , ce constituie obiectul
legatului cu titlu particular , semnifică revocare; dacă bunul piere fortuit abia
după decesul testatorului, legatarul a dobândit deja bunul , și, deci, el fiind
proprietar, se va pune , după caz, problema suportării riscului – în caz de pieire
fortuită – ori problema răspunderii – în caz de pieire din culpa vreunei terțe
persoane ; evident, în cazul unui legat universal sau cu titlu univer sal, pieirea
unuia sau mai multor bunuri din universalitate nu atrage caducitatea legatului, ci
doar micșorarea emolumentului acestuia 107.
69. Regimul legatului -sarcină. Potrivit art. 1073 , cu excepția cazului
prevăzut la art. 1071 lit. f), caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat
grevat cu un legat- sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea acestui
din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt
obligați să execute legatul-sarcină.
70. Efectele ineficacității legatelor. Așa cum rezultă din dispozițiile art.
1072, în toate cazurile în care legatele sunt ineficace din cauza nulității,
revocării, caducității sau desființării pentru neîndeplinirea condiției suspensive
ori pentru îndep linirea condiției rezolutorii , această ineficacitate profită
moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz,
înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul.
Este vorba despre așa -numitul drept de acrescământ deoarece partea
moștenitorilor care profită de ineficacitatea legatelor va crește în mod
corespunzător.

107 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.72.

62
CAPITOLUL V

DEZMOȘTENIREA ȘI EXECUȚIUNEA TESTAMENTARĂ

Secțiunea I

DEZMOȘTENIREA (EXHEREDAREA)
71. Noțiune. Testamentul poate conține nu numai legate, dar și dispoziții
prin care testatorul înlătură de la moștenire pe unul sau mai mulți moștenitori
legali ( soț supraviețuitor ori rude).
Noul Cod civil, spre deosebire de legislația anterioară, reglementează
expres dezmoștenire a. Astfel, potrivit art. 1074 alin.1 "Dezmoștenirea este
dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau
în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali".
Precizăm că moștenitorii rezervatari (soțul supraviețuitor, descendenții și
ascendenții lui de cujus ) nu pot fi înlătura ți de la moștenirea rezervei
succesorale, care le revine în virtutea legii . Ei pot fi dezmoșteniți numai de
partea din moștenire care depășește rezerva succesorală legală. Ceilalți
moștenitori, care nu au calitatea de rezervatari, pot fi dezmoșteniți f ără nici o
îngrădire sau limitare.
De asemenea, așa cum s -a arătat în literatura juridică , moștenitorul legal
exhereda t poate cere anularea sau constatarea nulității dispozițiilor testamentare
prin care a fost înlăturat, revocarea judecătorească a le gatelor sau constatarea
caducității lor , inventarierea sau luarea măsurilor de conservare a bunurilor
succesorale. Dacă este rezervatar poate cere reducțiunea liberalităților excesive
108.
72. Felurile dezmoștenirii. În funcție de modul în care se m anifestă voința
testatorului, dezmoștenirea poate fi: directă, indirectă și cu titlul de sancțiune.
Dezmoștenirea este directă (expresă) atunci când testatorul dispune prin
testament înlăturarea de la moștenire a unuia sa u mai multor moștenitori legali
(art.1074 alin.2).
Dezmoștenirea directă poate fi, la rândul său, totală sau parțială.
Dezmoștenirea directă este totală atunci când testatorul îi înlătură de la
moștenire pe toți moștenitorii legali. În acest caz, moștenire a va reveni
legatarului universal sau legatarilor instituiți prin testament.
Dacă testatorul a dispus dezmoștenirea totală, fără a institui nici un
legatar, această dispoziție testamentară trebuie interpretată restrictiv, căci nu se
poate admite ca patrimoniul lui de cujus să nu revină nici moștenitorilor legali
(exheredați) și nici vreunei altei persoane (legatar). De aceea, se admite că

108 A se vedea F.D eak, op.cit., p.270.

63
exheredarea "tuturor rudelor din căsătorie și din afara căsătoriei" permite venirea
la moștenire a rudelor di n adopție (neînlăturate expres); exheredarea "tuturor
rudelor" permite venirea la moștenire a soțului supraviețuitor , care nu este rudă
cu testatorul; exheredarea "tuturor moștenitorilor legali" face ca moștenirea să
devină vacantă , situație în care revine comunei, orașului sau municipiului în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.
Dezmoștenirea directă este parțială atunci când testatorul a înlăturat de la
moștenire numai pe unul sau unii dintre moștenitorii legali. În acest caz, dacă
testatorul nu a dispus altfel, moștenirea va reve ni comoștenitorilor sau
moștenitorilor subsecvenți, potrivit regulilor devoluțiunii legale a moștenirii.
Dezmoștenirea este indirectă atunci când testatorul instituie un ul sau mai
mulți legatari care urmează să culeagă moștenirea , respectiv cotitatea disponibilă
(dacă există rezervatari). Prin instituirea de legatari, moștenitorii legali
nerezervatari pot fi înlăturați total de la moștenire, iar cei care au calitatea de
rezervatari, în limita cotității disponibile .
Dacă legatul este ineficace din cauza nulității, revocării sau caducității,
situația moștenirii se va rezolva în funcție de interpretarea voinței testatorului:
când el a înțeles să exheredeze pe moșten itorii legali sub condiția eficacității
legatului , iar această condiție nu se îndeplinește, dezmoștenirea nu produce
efecte juridice și se deschide moștenirea legală; când testatorul a înțeles să
înlăture necondiționat pe toți moștenitorii legali, moștenir ea va fi vacantă 109.
Dezmoștenirea sancțiune este dispoziția testamentară prin care testatorul
prevede că vor fi înlăturați de la moștenire aceia dintre moștenitori care vor
ataca testamentul cu acțiune în justiție . O asemenea dispoziție îi vizeaz ă, de
obicei, pe moștenitorii legali care ar ataca testamentul ce conține legate , dar îl
poate viza și pe legatarul universal care ar ataca testamentul ce con ține legate cu
titlu particular în favoarea altor persoane.
Așa cum s -a arătat în literat ura juridică, în principiu, dezmoștenirea
sancțiune este valabilă, testatorul având posibilitatea de a lua măsuri de apărare
și de respectare a dispozițiilor sale de ultimă voință .
Însă, ea nu poate aduce atingere drepturilor moștenitorilor legali
rezervatari , chiar dacă au atacat în justiție testamentul și indiferent de rezultatul
procesului, dreptul la rezervă rămâne neatins . De asemenea, nu poate împiedica
pe moștenitori să solicite în justiție constatarea nulității dispozițiilor
testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri 110. În acest sens, art.
1009 alin.2 dispune că este considerată nescrisă dispoziția testamentară prin
care se prevede dezmoștenirea ca sancțiune pentru încălcarea obligațiilor

109 A se vedea M.Mureșan, I.U rs, op.cit., p.75.
110 A se vedea F.Deak, op.c it., p.274.

64
prevăzute la art.1009 alin.1111 sau p entru contestarea dispozițiilor din testament
care aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordin ii
publice sau bunelor moravuri.
Deși noul Cod civil nu reglementează dezmoștenirea sancțiune,
considerăm că testatorul este liber să dezmoștenească și în această modalitate,
așa cum se admitea în literatura juridică anterioară , sub imperiul vechiului cod
civil.
73. Efectele dezmoștenirii. Potrivit art. 1075 alin.1, dacă a fost
dezmoștenit soțul supraviețuitor , moștenitorii din clasa cu care acesta vine în
concurs culeg partea din moștenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soțului
supraviețuitor ca urmare a dezmoștenirii. De exemplu, soțu lui supraviețuitor
dezmoștenit i se acordă rezerva succesorală (la care are dreptul chiar dacă a fost
dezmoștenit), iar partea din moștenire rămasă se atribuie moștenitorilor din clasa
cu care acesta vine în concurs.
Dacă, în urma dezmoștenirii, pe lângă soțul supraviețuitor, vin la moștenire atât cel dezmoștenit, cât și acela care beneficiază de dezmoștenire ,
acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soțului supraviețuitor și a cotei celui dezmoștenit (art.1075 alin.2). De exemplu, singurul copil al
defunctului a fost dezmoștenit, dar acesta are dreptul să culeagă rezerva
succesorală. În acest caz, mai întâi se atribuie soțului supraviețuitor cota legală
(1/4), apoi se acordă copilului reze rva succesorală (3/8), urmând ca partea din
moștenire rămasă (3/8) să fie atribuită celui care beneficiază de dezmoștenire (
moștenitor de grad următor sau din clasa care urmează ).
Atunci când, în urma dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă
inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care vine în concurs culege partea
care ar fi revenit celui de zmoștenit (art.1075 alin.3). De exemplu, defunctul a
dezmoștenit pe unul din cei patru copii ai săi, situație în care copilul dezmoștenit
va culege numai rezerva succesorală (1/2 din cota sa legală), ur mând ca ceilalți
copii să culeagă, pe lângă cota lor l egală și partea din moștenire care ar fi
revenit celui dezmoștenit.
Potrivit art. 1075 alin.4, dacă, în urma dezmoștenirii, o persoană este
înlăturată total de la moștenire (ceea ce înseamnă că este vorba despre un
moștenitor legal nerezervatar) , cota ce i s -ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor
cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora , moștenitorilor subsecvenți.
De exemplu, în lipsa părinților, dacă a fost dezmoște nit un frate al
defunctului, cota ce i s -ar fi cuvenit acestuia se atribuie celorlalți frați cu care ar

111 Conform art. 1009 alin.1, este considerată nescrisă clauza prin care, sub sancțiunea
desființării liberalității sau restituirii obiectului acesteia , beneficiarul este obligat să nu
conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să n u solicite revizuirea condițiilor sau a
sarcinilor.

65
fi venit în concurs (dacă există) sau (dacă nu există frați) moștenitorilor
subsecvenți (din clasa a treia sau a patra).
Dispozițiile prevăzute la art. 1075 alin. (1) – (4) nu pot profita pe rsoanelor
incapabile de a primi legate .
74. Nulitatea. Dezmoștenirea este o manifestare de voință a testatorului,
adică un act juridic unilateral. Prin urmare, ca orice act juridic, trebuie să
îndeplinească condițiile de validitate pr evăzute de l ege.
Potrivit art. 1076 alin.1, dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă,
prevăzute de lege . De exemplu, dispoziția testamentară este lovită de nulitate
absolută dacă testamentul nu respectă forma solemnă .
Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data
la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, d ar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii
(art.1076 alin.2).
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, întrucât textul de lege nu
stabilește durata termenului de prescripție, se aplică dispozițiile dreptului comun, adică termenul general de prescripție de trei ani. În schimb, acțiunea în
constatarea nulității absolute este imprescriptibilă extinctiv
112.

Secțiunea a II -a
EXECUȚIUNEA TESTAMENTARĂ

75. Noțiune. Executarea dispozițiilor de ultimă voință cuprinse în
testament este, de regulă, în s arcina moștenitorilor legali sau a legataril or
universali.
Însă, testatorul este îndreptățit să nu mească el, prin testament, o persoană
(sau chiar m ai multe) c a executor testamentar , care să asigure îndeplini rea
întocmai a dispozițiilor sale de ultimă voință . În acest sens, art. 1077 alin.1
dispune că "Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu -le
împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare..".
Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, oricare dintre ei
poate acționa fără concursul celorlalți, cu excepția cazului în care testatorul a
dispus altfel sau le -a împărțit atribuțiile (art.1077 alin.2) .
Executorul testamentar trebuie desemnat personal de către testator . Totuși,
art.1077 alin. 1 prevede că executorul testamentar poate fi desemnat și de către
un terț, care la rândul său a fost determinat de testator prin testament.

112 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.600.

66
Executor testamentar poate fi numai o persoană cu capacitate deplină de
exercițiu (art.1078).
Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării
misiunii prin declarație autentică notarială (art.1077 alin.3).
76. Natura juridică. Din dispozițiile art. 1077 alin.1 și art.1082 alin.2, se
poate deduce că e xecuția testamentară este un mandat (testatorul conferă
împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare) , iar executorul
testamentar este un mandatar.
Mandatul executorului testamentar se aseamănă cu man datul de drept
comun prin faptul că:
– executorul testamentar, asemenea mandatarului obișnuit, nu este obligat
să primească mandatul, c i poate să -l accepte sa u să-l refuze, în mo d discreționar;
mandatul executorului este însă obligatoriu pentru moștenitori și legatari ;
– mandatul executorului testamentar – ca și cel de drept comun – este
gratuit, dacă testatorul nu a stabilit o remunerație în sarcina moștenirii
(art.10 83);
– împuternicirea executorului testamentar este, ca și cea a mandatarului
obișnuit, personală ( intuitu personae ) și, în caz de deces, nu trece la moștenitorii
săi (art.1081 alin.1 ); prin excepție, misiunea executorului testamentar numit în
considerarea unei funcții determinate poate fi continuată de către persoana care
preia acea funcție (art.1081 alin.2;
– ca orice mandatar, executorul testamentar are dreptul la rambursarea
tuturor cheltuielilor făcute cu prilejul și în interesul îndeplinirii mandatului său
și la despăgubirea pentru prejudiciile ce i-ar fi fost cauzate de executarea
testamentului ; cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea
puterilor sale sunt în sarcina moștenirii (art.1084) .
Pe de altă parte, mandatul executorului testamentar prezintă și unele
particularități față mandatul din dreptul comun, și anume:
– executorul testamentar nu poate fi numit decât printr -un înscris în formă
testamentară, pe când mandatul de drept comun poate fi nu numai scris, dar și
verbal sau chiar tacit 113;
– mandatul executorului testamentar începe să producă efecte la moartea
testatorului, pe când mandatul obișnuit încetează la moartea mandantu lui 114;
– mandatul de executor testamentar (dacă este gratuit) poate fi încredințat
și unei persoane incapabile de a primi legate sau donații, dacă această persoană
are capacitate de exercițiu deplin ă 115;
– puterile executorului tes tamentar sunt stabilite de lege, în timp ce
sarcinile mand atarului obișnuit sunt stabilite de mandant ;

113 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.77.
114 Ibidem.
115 Ibidem.

67
77. Dreptul de administrare. Potrivit art. 1079 alin.1, executorul
testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de
cel mult 2 ani de la data deschiderii moștenirii, chia r dacă testatorul nu i-a
conferit în mod expres acest drept 116.
Dreptul de administrare al executorului testamentar poate fi restrâns, prin
testament , la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt
(art.1079 alin.2).
Pe de altă parte, pentru motive temeinice, termenul de 2 ani poate fi
prelungit de către instanța de judecată , prin acordarea unor termene succesive de
câte un an (art.1079 alin.3).
78. Puterile executorului. Potrivit art. 1080 alin.1, executorul testamentar
are următoarele obligații 117:
– de a cere punerea sigiliilor, dacă printre moștenitori sunt și minori,
persoane puse sub interdicție judecătorească sau dispărute;
– de a stărui pentru a se face inventarul bunurilor moștenirii în prezența
sau cu citarea moștenitorilor;
– de a cere instanței de judecată să încuviințeze vânzarea bunurilor, în
lipsă de sume suficiente pentru exe cutarea legatelor; instanța va putea încuviința
vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moștenitori rezervatari;
– de a depune diligențe pent ru executarea testamentului, iar în caz de
contestație, pentru a apăra validitatea sa;
– de a plăti datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin
testament; în lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea
achita datoriile numai cu încuviințarea instanței;
– de a încasa creanțele moștenirii.
Executorul testamentar poate să partajeze bunurile moștenirii, dacă
testatorul a dispus în acest sens. Partajul produce efecte numai dacă proiectul
prezentat de către executor a fost aprobat de toți moștenitorii (art.1080 alin.2)
79. Răspunderea executorului testamentar. În conformitate cu art.1082
alin.1, la sfârșit ul fiecărui an și la încetarea misiunii sale, executorul testamentar
este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există
moștenitori rezervatari. Această obligație se transmite moștenitorilor
executorului.

116 Execuțiunile testamentare începute înainte de data intrării în vigoare a Codului civil nu pot
dura mai mult de 2 ani calculați de la această dată, cu posibilitatea de prelungire în condițiile
art.1079 alin.3 din Codul civil (art.97 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil).
117 În cazul moștenirilor care se deschid după data intrării în vigoare a Codului civil,
executorii cu sau fără sezină, instituiți prin testamente anterioare acestei date, au atribuțiile prevăzute la art.1080 din Codul civil, cu excepția cazului în care atribuțiile au fost limitate
expres de testator (art.98 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil).

68
Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu
executarea dispozițiilor testamentare (art.1082 alin.2).
Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, răspunderea
acestora este solidară, cu excepția cazului în care testatorul le -a împărțit
atribuțiile și fiecare dintre ei s- a limitat la misiunea încredințată (art.1082 alin.3).
80. Încetarea execuțiunii testamentare. Potrivit art. 1085 execuțiunea
testamentară poate înceta:
– prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducer ii la îndeplinire a misiunii
primite;
– prin renunțare , care se face în forma unei declarații autentice notariale;
– prin decesul executorului testamentar;
– prin punerea sub interdicție judecătorească a executorului testam entar;
– prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își
îndeplinește misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător;
– prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare ,
afară de cazul în care instanța decide prelungirea termenului.

CAPITOLUL VI

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE
DE BUNURILE MOȘTENIRII

81. Considerații introductive. În principiu, orice persoană fizică poate
dispune liber de patrimoniul său, pentru timpul cât nu va mai fi în viață.
Însă, pentru anumite motive, această posibilitate este îngrădită de lege , așa
cum vom arăta mai jos:
– se poate dispune pentru cauză de moarte numai prin acte juridice
revocabile (legate testamentare); prin urmare, nu se poate dispune mortis causa
prin contracte, întrucât convențiile sunt irevocabile ; de asemenea, nu se poate
accepta sau renunța la o moștenire care nu este deschisă încă; așa fiind, sunt
interzise pactele (convențiile) asupra bunurilor dintr -o moștenire viitoare ,
inclusiv actele juridice unilaterale (cu excepția legatelor testamentare);
– se poate dispune de bunuri, în principiu, numai pentru cazul propriei
morți , nu și pe mai departe, pentru cazul morții altei persoane , căreia
dispunătorul i-a lăsat aceste bunuri la moartea sa ; substituția fideicomisară nu
produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege;
– se poate dispune liber numai de partea din moștenire numită cotitate
disponibilă; prin acte juridice cu titlu gratuit (liberalități) nu se poate încălca

69
dreptul anumitor moștenitori la rezerva succesorală; această limitare vizează,
după cum vom vedea, toate liberalitățile (atât donațiile cât și legatele ).

Secțiunea I

INTERZICEREA ACTELOR (PACTELOR) ASUPRA MOȘTENIRII
NEDESCHISE
82. Actele juridice asupra moștenirii nedeschise. Potrivit art. 956 " Dacă
prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice
având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă,
precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta,
înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite
înstrăinarea unor drepturi care s- ar putea dobândit la deschiderea moștenirii".
Așa cum rezultă din textul de lege indicat mai sus, dreptul de opțiune
succesorală (a accepta sau renunța) nu poate fi exercitat, sub nici o formă, de
către moștenitorii prezumtivi decât din momentul deschiderii moștenirii.
În cazul convențiilor (pactelor), pentru ca interdicția să opereze , ce cer e ca
acestea :
– să aibă ca obiect o moștenire nedeschisă, fie o parte din moștenire sau
un bun singular din acea moștenire ;
– drepturile care se dobândesc sau la care se renunță să fie drepturi
succesorale eventuale (toate drepturile s uccesorale sunt eventuale până în clipa
morții lui de cujus ).
Este indiferent dacă pactul (convenția) privește moștenirea uneia dintre
părțile contractante sau moștenirea unei terțe persoane. De asemenea, este
indiferent dacă pactul conferă uneia dintre părți drepturi asupra moștenirii
viitoare ori dacă una dintre ele se obligă să nu pretindă drepturi ce i s-ar fi
cuvenit dintr -o asemenea moștenire
118.
Sunt interzise inclusiv promisiunile de înstrăinare a unor drepturi
eventuale, care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, interdicția se justifică prin aceea
că actele asupra moștenirii nedeschise pot trezi dorința morții celui care va lăsa
moștenirea, iar dacă este și el parte contractantă se contravine principiului
revocabilității dispozițiilor pentru cauză de moarte 119.
83. Sancțiunea aplicabilă. Actele juridice asupra moștenirii nedeschise
sunt lovite de nulitate absolută, sancțiune care poate fi invocată de orice
persoană interesată . De exemplu, pot invoca nulitatea moștenitorii succesibilului

118 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.82.
119 A se vedea F.Deak, op.cit., p.289.

70
care a renunțat la moștenire înainte de deschiderea acesteia sau care a înstrăinat
drepturile succesorale dintr -o asemenea moștenire nedeschisă .
În literatura juridic ă anterioară noului Cod civil s-a pus întrebarea dacă
nulitatea actului juridic asupra moștenirii nedeschise poate fi acoperită prin
confirmarea lui după deschiderea moștenirii . Unii autori au apreciat că , deși este
vorba despre nulitate absolută, care, în principiu, nu poate fi acoperită, totuși
moștenitorii pot să înlăture această sancțiune de îndată ce s -a deschis
moștenirea, căci din acel moment drepturile lor succesorale nu mai sunt
eventuale și viitoare, ci actuale, iar ei sunt îndreptățiți să dispună liber de ele, fie
și reiterând sau confirmând convenția lor anterioară care, la data încheierii sale,
era lovită de nulitate absolută 120. Alți autori au considerat că , în această materie,
validarea actului prin confirmare sau ratificare nu este posibilă. D acă părțile
doresc menținerea pactului, trebuie să -l refacă după deschiderea moștenirii, în
condițiile prevăzute de lege 121.
Noul Cod civil dispune prin art. 1247 alin.4 : "Contractul lovit de nulitate
absolută nu este susceptibil de confirmare d ecât în cazurile prevăzute de lege" .
De asemenea, potrivit art. 1259 "Contractul nul poate fi refăcut, în tot
sau în parte, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege la data
refacerii lui. În toate cazurile, contractul refăcut nu va p roduce efecte decât
pentru viitor, iar nu și pentru trecut".
Așa fiind, în lipsa unei prevederi legale exprese, ne alăturăm opiniei care
susține că validarea actului nul prin confirmare nu este posibilă 122.

Secțiunea a II -a

SUBSTITUȚIILE FIDEICOMISARE

84. Substituția fideicomisară în sistemul vechiului Cod civil de la
1864. Potrivit art. 803 din vechiul Cod civil de la 1864 prin substituție
fideicomisară se înțelegea o dispoziție cuprinsă într -un testament sau într -un
contract de donație prin care dispunătorul obligă pe cel gratificat , numit instituit,
să conserve bunurile primite și la moartea sa să le transmită altei persoane,
numită substituit, desemnată tot de dispunător .
De exemplu, donatorul transmite un imobil lui A (instituit) cu obligația
pentru acesta de a nu îl înstrăina sau greva și de a -l transmite , la moartea sa, lui
B (substituit), pe care l-a desemnat tot donatorul.
După cu m se poate vedea, substituția fideicomisară presupune două

120 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.302; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.82.
121 A se vedea F.Deak, op.cit., p.292;
122 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p. 605.

71
liberalități succesive, având același obiect, dintre care prima este în favoarea
instituitului , iar a doua în favoarea substituitului.
Dar, așa cum s -a arătat, substituția fideicomisară putea fi nu numai unică
(simplă), când dispunătorul stabilește un singur substituit, ci și graduală, care
grevează și pe primul substituit în favoarea unui al doilea ș.a.m.d., iar dacă
substituția urmează să opereze în folosul descendenților la infinit, e a este
veșnică 123.
Pentru existența unei substituții fideicomisare trebuiau îndeplinite
următoarele condiții:
– să existe două sau mai multe liberalități având același obiect, în favoarea
a două sau mai multe persoane desemnate de dispunător și care liberalități
urmau să fie executate succesiv; prima la moartea dispunătorului (respectiv la
încheierea contractului de donație) , iar a doua la moartea instituitului, respectiv
următoarele la moartea substituitului;
– instituitul să fie obligat de dispunător să conserve bunul primit și să -l
transmită, la moartea sa, substituitului, indisponibilizând astfel bunul în mâinile
instituitului;
– dreptul substituitului să se nască la moartea instituitului ; dispunătorul
stabilea o a devărată ordine succesorală (ordo succe sivus) pentru cazul morții
gratificatului (instituitului, respectiv și a substituitului, în cazul substituției
fideicomisare graduale sau veșnice). Ori, era de principiu că nimeni nu poate
dispune pentru cazul morții altei persoane.
Dacă erau îndeplinite condițiile de mai sus, donația sau dispoziția
testamentară respectivă erau sancționate cu nulitatea absolută.
Sancțiunea nulității absolute era justificată deoarece bunurile ce făceau
obiectul li beralității erau indisponibilizate în mâinile instituitului (nu le putea
înstrăina sau greva, ci, dimpotrivă, avea obligația de a le conserva , iar la moartea
sa să le transmită substituitului) . Ori, bunurile nu puteau fi declarate inalienabile,
scoase din circuitul civil prin voința omului. Clauza prin care se interzicea
înstrăinarea sau grevarea bunului contravenea principiului liberei circulații a
bunurilor și dreptului proprietarului de a dispune liber și absolut de bunul său,
drept garantat de Constituția României 124.
Nulitatea era considerată de ordine publică 125 și integrală, adică era
considerată nulă atât liberalitatea făcută în favoarea in stituitului, cât și cea făcută
în folosul substituitului.
85. Substituțiile fideicomisare în concepția noului Cod civil. Noul Cod
civil, cu referire la substituțiile fideicomisare, în art. 993 reglementează

123 A se vedea F.D eak, op.cit., p.293.
124 A se vedea F.Deak, op.cit., p.294.
125 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.318.

72
noțiunea acestora , precizând că: " Dispoziția prin care o persoană, denumită
instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie
obiectul liberalității și să le transmită unui terț, denumit substituit, desemnat de
dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege ".
În schimb, art. 994 alin. 1, sub denumirea "substituția fideicomisară" ,
prevede că: " O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligația
instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie
obiectul liberalității și de a le transmite, la decesul său , substituitului desemnat
de dispun ător".
Unii autori și- au exprimat " nedumerirea față de dispozițiile imprecise și
contradictorii ale art.993 – 994 alin.1 C.civ ". Astfel, s- a apreciat că " potrivit
titlului secțiunii a 3- a, substituțiile fideicomisare, s -ar putea interpreta că ele
sunt cel puțin două: cea prevăzută de art.993 și cea prevăzută de art.994 alin.1
C.civ.; în schimb, denumirile marginale – noțiune – respectiv – substituția
fideicomisară – lasă impresia unei singure instituții. În ce ne privește, în
conformitate cu ac cepțiunea consacrată în doctrină și practică, opinăm în
favoarea celei reglementate și permise de această dată de art.994 alin.1 C.civ. ".
Ca urmare, s -a spus că în concepția noului Cod civil , ceea ce diferențiază
substituția fideicomisară permisă de lege de liberalitatea prevăzută de art.993
C.civ. (prohibită de lege) este momentul transferului bunului către substituit, în
timpul vieții sau la moartea instituitului 126.
Deci, în opinia autorilor cele două te xte de lege sunt contradictorii:
art.993 nu reglementează o substituție fideicomisară , ci o libe ralitate prohibită
de lege; numai art.994 alin.1 reglementează o substituție fideicomisară , permisă
de această dată .
Este adevărat că î n literatura juridică anterioară noului Cod civil numa i
dispoziția prin care instituitul era obligat să conserve bunurile primite și să le
transmită, la moartea sa, instituitului, constituia o substituție fideicomisară. În
schimb, dispo ziția prin care instituitul era obligat să transmită unei anume
persoane bu nurile ce a primit, însă la o altă dată decât cea a morții sale , nu era
considerată o substituție fideicomisară, căci, s -a spus, liberalitatea nu cuprinde
un ordo succe sivus 127.
Însă, în concepția noului Cod civil dispoziția prin care instituitul este
obligat să transmită bunurile primite instituitului, la o altă dată decât cea a morții
sale, este o substituție fideicomisară . Astfel, din dispozițiile art.1005 rezultă că
în cazul liberalităților reziduale nu se aplică art. 996 alin.1, ceea ce însea mnă că
drepturile substituitului s-ar putea naște și în timpul vieții instituitului. Ori,
liberalitățile reziduale sunt substituții fideicomisare și erau considerate ca atare

126 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.605- 606.
127 A se vedea M.Eliescu , op.cit., p.316; F.Deak, op.cit., p.295.

73
și anterior noului Cod ci vil, fiind cunoscute sub denumirea de " legatul
rămășiței ".
După noul Cod civil doar substituția fideicomisară reglementată la art.994
alin.1 presupune că dreptul substituitului se naște la moartea instituitului (art.994
alin.1 combinat cu art.996 alin. 1),iar nu și liberalitățile reziduale reglementate de
art.1001.
Din dispozițiile art.993 nu rezultă expres că bunul sau bunurile se transmit
către substituit în timpul vieții instituitului.
Prin urmare, credem că art.993 nu reglementează o simplă liberalitate
prohibită de lege, ci o substituție fideicomisară (întrucât acest text se referă la
însăși "noțiunea" substituțiilor fideicomisare ), dar care nu produce efecte "decât
în cazul în care este permisă de lege" 128.
În altă ordine de idei, în cazul substituției fideicomisare permise de lege
(art.994 alin.1) donatorul sau testatorul stabilește o ordine succesorală (ordo
succe sivus) , deoarece dispune atât pentru cazul propriei morți, cât și pentru
cazul morții altei persoane (instituit).
Însă, trebuie precizat că substi tuția fideicomisară permisă de lege (art. 994
alin.1) poate fi numai unică (simplă), adică dispunătorul poate stabili un singur
substituit , iar nu și graduală sau veșnică. În acest sens, art. 996 alin.3 prevede
că: "Substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligației de administrare și de
transmitere a bunurilor" 129.
Potrivit art. 994 alin.2, instituitului i se aplică în mod corespunzător
dispozițiile referitoare la fiduciar (art. 773 – 791 din noul Cod civil).
Incapacitățile de a d ispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele
de a primi, în raport cu instituitul și cu substituitul (art.994 alin.3).
86. Condițiile substituției fideicomisare. În principiu, condițiile cerute
pentru existența unei substituții fideicomisare sunt aceleași, ca în sistemul
vechiului Cod civil de la 1864 și anume:
– să existe două liberalități (nu pot fi mai multe pentru că substituția
fideicomisară graduală sau veșnică nu este permisă de lege, așa cum am arătat mai sus) având același obiect, în favoarea a două persoane desemnate de
dispunător și care liberalități urmează să fie executate succesiv: prima la

128 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.605. Autorii se referă la "liberalitatea
prevăzută de art.993, prohibită de lege", adică apreciază că, în realitate, este vorba despre o
simplă liberalitate, iar nu despre o substituție fideicomisară, în accepțiunea consacrată de
doctrină și practică. În ce ne privește, având în vedere că art. 993 reglementează însăși
"noțiunea" substituțiilor fideicomisare, înseamnă că în concepția noului Cod civil o asemenea
dispoz iție trebuie considerată o substituție fideicomisară.
129 În sistemele de drept germanic substituția fideicomisară este valabilă în limita cotității
disponibile , dar numai pentru un grad, nu poate fi succesivă sau veșnică ( A se vedea, pentru
dreptul elveția n, J.Guinand. M.Stettler, citați după F.Deak, op.cit., p.295).

74
moartea dispunătorului sau la încheierea contractului de donație , iar a doua la
moartea instituitului;
– instituitul să fie obligat de dispunător să administreze bunul sau
bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită, la moartea sa,
substituitului , indisponibilizând astfel bunul sau bunurile în mâinile instituitului;
– drepturile substituitului să se nască la moartea instituitului (art.996
alin.1).
Substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității ca
efect al voinței dispunătorului (art.996 alin.2).
87. Efectele substituției fideicomisare. Potrivit art. 995 alin.1, sarcina
prevăzută la art.994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au
constituit obiectul liberalității și care la data decesului instituitului pot fi
identificate și se află în patrimoniul său.
Atu nci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce
efecte și asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc (art.995 alin.2).
Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităților de
publicitate, sarcina trebuie să re specte aceleași formalități. În cazul imobilelor,
sarcina este supusă notării în cartea funciară (art.995 alin.3).
Potrivit art. 997, în vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune
instituitului constituirea de garanții și încheierea u nor contracte de asigurare.
Dacă instituitul este moștenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu
poate încălca rezerva sa succesorală (art.998 ).
Oferta de donație făcută substituitului poate fi acceptată de acesta și după
moartea donatorului (art.999).
88. Ineficacitatea substituției fideicomisare. În conformitate cu
dispozițiile art. 1000, dacă substituitul decedează înaintea instituitului sau
renunță la beneficiul liberalității, bunul revine instituitului, cu excepția cazului
în care s -a prevăzut că bunul va fi cules de moștenitorii substituitului ori a fost
desemnat un al doilea substituit.

Secțiunea a III -a

LIBERALITĂȚILE REZIDUALE

89. Noțiune. Potrivit art. 1001 dispunătorul poate stipula ca substituitul să
fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donațiile sau
legatele făcute în favoarea acestuia din urmă. Cu alte cuvinte, institui tul este
obligat să transmită substituitului ceea ce rămâne la decesul său din donațiile ori
legatele primite de la dispunător , fiind o substituție fideicomisară permisă de
lege. Un asemenea legat era cunoscut în literatura jurid ică anterioară noului Cod

75
civil sub denumirea de "legatul rămășiței" și era considerat o substituție
fideicomisară lovită de nulitate absolută 130.
90. Dreptul de dispoziție al instituitului. Instituitul nu este obligat să
conserve bunurile primite prin donație sau legat de la dispună tor, având dreptul
să încheie acte cu titlu oneros și să rețină bunurile ori sumele obținute în urma
încheierii acestora (art.1002). De exemplu, instituitul poate vinde bu nurile în
discuție.
În schimb, potrivit art. 1003 alin.1, instituitul ui îi este interzis să dispună
prin testament de bunurile c are au constituit obiectul liberalități i reziduale .
De asemenea, conform art.1003 alin.2, dispunătorul poate interzice
instituitului să dispună de bunuri prin donație . Cu toate acestea, atunci c ând este
moștenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a
dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au
constituit obiectul donațiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.
Mai precizăm că instituitul nu este ținut să dea socoteală dispunătorului
ori moștenitorilor acestuia în legătură cu actele încheiate asupra bunurilor care
fac obiectul liberalității reziduale (art. 1004).
91. Aplicarea regulilor substituției fideicomisare. Din prevederile
art.1005 rezultă că dispozițiile art. 995, art.996 alin.2, art.997, 999 și 1000 sunt
aplicabile și liberalităților reziduale.
Prin urmare, liberalitățile reziduale sunt substituții fideicomisare permise
de lege.
În schimb, liberalităților reziduale nu li se aplică dispoz ițiile art.996 alin.1,
ceea ce înseamnă că drepturile substituitului se pot naște nu numai la moartea
instituitului, ci și în timpul vieții acestuia din urmă (de exemplu, în timpul vieții
instituitul a donat substituitului ceea ce a rămas din bunurile primite de la
dispunător).
De asemenea, nu li se aplică nici dispozițiile art.996 alin.3, ceea ce
înseamnă că dispunătorul îl poate obliga și pe substituit ca, la moartea sa, să
transmită ceea ce rămâne din obiectul liberalității reziduale în favoarea unui al
doilea substituit. Rezultă că liberalitățile reziduale pot fi nu numai unice
(simple), dar și graduale sau veșnice (dacă operează în folosul descendenților la
infinit).

Secțiunea a IV -a

SUBSTITUȚIA VULGARĂ

92. Noțiune. Substituția vulgară este o dispoziție cuprinsă în actul de
liberalitate (de obicei în testament) prin care dispunătorul dese mnează , în mod

130 A se vedea F.Deak, op.cit., p.296; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.85.

76
subsidiar , un al doilea gratificat pentru cazul când primul gratificat nu ar putea
sau nu ar voi să primească bunurile lăsate 131. De exemplu, testatorul îl instituie
legatar universal pe unicul său frate, iar în cazul în care acesta nu poate sau nu
vrea să primească moștenirea, îl instituie legatar universal pe un anume văr
primar.
Așa cum se poate observa din cele de mai sus și substituția vulgară
presupune două liberalități, având același obiect, dar spre deosebire de
substituția fideicomisară cele două liberalități nu sunt succesive , obiectul
liberalității nu este indisponibilizat și nu implică stabilirea unei ordini succesorale de către dispunător pentru cazul morții primului gratificat
132. Nici
una dintre condițiile substituției fideicomisare nu este prezentă în cazul
substituției vulgare:
– cele două liberalități nu se execută succesiv, ci alternativ: ori una, ori
cealaltă ; astfel, dacă prima liberalitate se execută, dreptul celui de -al doilea
gratificat nu se mai naște ; dimpotrivă, dacă prima liberalitate este inefica ce, se
va naște dreptul celui de -al doilea gratificat, direct de la dispunător; înseamnă că
prima liberalitate este pură și simplă, iar cea de a doua este făcută sub condiția suspensivă a ineficacității cel ei dintâi;
– indiferent care dintre gratificați beneficiază de liberalitate, obiectul
acesteia nu mai este indisponibilizat (gratificatul poate dispune liber de obiectul
ei);
– deși au fost făcute două liberalități, în favoarea a d ouă persoane diferite,
numai una dintre ele se va executa; dreptul substituitului se naște la moartea
dispunătorului, iar nu la moartea instituitului ; pe cale de consecință, dispoziția
nu reprezintă stabilirea unei ordini succesorale, ci doar o măsură de prevedere luată de dispunător pentru situația în care prima liberalitate ar fi ineficace.
93. Dubla liberalitate în uzufruct și nuda proprietate. Dispoziția prin
care uzufructul unui bun (în cazul testamentului, chiar a întregii moșteniri sau a unei fracțiuni din moștenire) este lăsat unei persoane și nuda proprietate altei
persoane este tot o liberalitate dublă , dar nu constituie o substituție
fideicomisară :
– cele două liberalități nu sunt succesive, ci c oncomitente; ele se execută
în a celași moment (momentul deschiderii moșteniri dispunătorului sau

131 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.84. Substituția vulgară a fost reglementată expres
la art. 804 din vechiul Cod ci vil de la 1864, fiind permisă o asemenea dispoziție. În schimb,
Noul Cod civil nu reglementează substituția vulgară . Considerăm că este greșită părerea unor
autori care, atunci când tratează substituția vulgară, menționează dispozițiile art. 1000 din
noul Cod civil , care se referă la ineficacitatea substituției fideicomisare, iar nu la substit uția
vulgară, dosebită de substituția fideicomisară (A se vedea, G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit.,
p.608). Cu toate acestea, în co ndițiile în care noul Cod civil nu o reglementează, dar nici nu o
interzice, apreciem că substituția vu lgară este o dispoziție valabilă .
132 A se vedea F.Deak, op.cit., p.298.

77
momentul încheierii contractului de donație) ; liberalitățile au un obiect juridic
diferit – dreptul de uzufruct și nuda proprietate – chiar dacă poartă asupra
acelorași bunuri 133;
– obiectul liberalităților nu este indisponibilizat prin voința dispunătorului;
nudul proprietar poate dispune liber de dreptul pe care îl are asupra bunului, iar
uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane (de exemplu, are dreptul
de a închiria sau de a arenda bunul – art.714 alin.1 și art.715 alin.1). Așa cum s -a
arătat, este adevărat că uzufructuarul nu poate înstrăina dreptul său de uzufruct,
dar nu ca urmare a voinței dispunătorului, ci în virtutea regulilor care
guvernează materia 134;
– la stingerea dreptului de uzufruct, nudul proprietar devine proprietar
deplin în virtutea legii, iar nu prin stabilirea unei ordini succesorale de către
dispunător pentru cazul morții uzufructuarului (la moartea uzufructuarului
dreptul de uzufruct se stinge astfel încât el nu transmite nici un drept nudului
proprietar ).

Secțiunea a V -a

REZERVA SUCCESORALĂ ȘI COTITATEA DISPONIBILĂ

94. Considerații prealabile. Orice persoană f izică poate dispune liber d e
bunurile sale, astfel încât patrimoniul succesoral rămas la decesul său să fie
neînsemnat . Mai mult, nimeni nu este obligat să lase o moștenire, chiar dacă are
soț supraviețuitor sau rude apropiate.
Cu toate acestea, dreptul de a dispune poate fi limitat în cazurile prevăzute
de lege . Unul dintre cazurile în care legea limitează dreptul de dis poziție este
acela referitor la rezerva succesorală 135. Astfel, dacă persoana care lasă
moștenirea are moștenitori rezervatari ( soț supraviețuitor, descendenți și părinți)
actele de dispoziție trebuie să se încadreze în anumite limite, prevăzute de lege
în favoarea acestora. În sistemul Codului civil francez ca și al Codului civil
român , spre deosebire de sistemele de drept anglo- saxone (care conferă libertate
deplină de a dispune mortis causa ), se consideră că datoria socială și familială de
a transmite rudelor apropiate o parte a bunurilor succesorale prevalează asupra
libertății de a dispune după bunul plac de propriile bunuri 136. Aceste limitări

133 A se vedea F.Deak, op.cit., p.300.
134 Ibidem.
135 Cu privire la originea rezervei și alte amănunte în legătură cu legitima romană, dreptul
cutumiar francez și rezerva succesorală în Codul Napoleon , a se vedea D.Chirică, Drept civil.
Succesiuni și testamente, Editura Rosetti 2003, p.302- 303.
136 Ibidem p.301.

78
vizează numai liberalitățile făcute prin acte între vii (donațiile) și mortis causa
(legatele), precum și dezmoștenirile făcute prin testament.
În schimb, chiar în prezența moștenitorilor rezervatari, actele cu titlu
oneros și ac tele cu titlu gratuit care nu sunt liberalități (de exemplu, actele
dezinteresate) pot fi încheiate liber , fără nici un fel de îngrădire, pentru că nu
micșorează patrimoniul succesoral.
95. Noțiunea de rezervă succesorală și de cotitate disponibi lă. Potrivit
art. 1086 rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care
moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței
defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.
Prin reglementarea rezervei succesorale, legiuitorul apără pe moștenitorii
rezervatari împotriva donațiilor și legatelor testamentare făcute de defunct în
favoarea terțelor persoane , asigurându -le primirea cel puțin a unei părți din
moștenirea ce li se cuvine potrivit legii.
De asemenea, trebuie precizat că rezerva îi apără pe moștenitorii
rezervatari nu numai împotriva liberalităților excesive făcute în favoarea unor
terțe persoane, dar și împotriva liberalităților făcute în favoarea unor moștenitori
legali rezerv atari. Astfel, dacă defunctul are mai mulți copii, nu poate gratifica
pe unul dintre ei decât cu respectarea rezervei celorlalți 137.
Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este
rezervată prin lege și de care defunc tul putea dispune în mod neîngrădit prin
liberalități (art.1089).
Ca urmare, în toate cazurile în care defunctul a lăsat moștenitori
rezervatari, dacă a dispus de patrimoniul său prin donații sau legate testamentare
ori i-a dezmoștenit , masa succe sorală se împarte în două părți valorice distincte:
rezerva succesorală, de care nu putea dispune cu titlu gratuit în favoarea altor
persoane, întrucât această parte se cuvine, în temeiul legii, moștenitorilor
rezervatari și cotitatea disponibilă , de care putea dispune cu titl u gratuit în mod
liber 138. Rezerva și cotitatea disponibilă se exprimă prin fracțiuni din unitatea
care este patrimoniul defunctului 139.
Dacă defunctul a dispus , prin acte cu titlu gratuit, și de rezervă (sau de o
parte d in rezervă) , la cererea moștenitorilor rezervatari asemenea acte sunt
supuse reducțiunii, fiind desființate, în tot sau în parte, în măsura întregirii
rezervei succesorale.
96. Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Rezerva succesorală
prezintă următoarele particularități:
a) Rezerva este o parte a moștenirii. Așa cum rezultă din prevederile art.
1086, rezerva succesorală este "partea din bunurile moștenirii " care se cuvine și

137 A se vedea F.Deak, op.cit., p.302.
138 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.87.
139 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.300.

79
care trebuie să rămână moștenitorilor rezervatar i, chiar împotriva voinței celui
care lasă moștenirea.
Rezerva succesorală, ca parte a moștenirii, se stabilește (calculează) la
data deschiderii moștenirii. Pentru stabilirea rezervei succesorale se are în
vedere atât patrimoniul defunctului efectiv rămas la data deschiderii moștenirii,
cât și donațiile făcute în timpul vieții, care se adaugă la activul net al moștenirii.
b)R ezerva succesorală se atribuie rezervatarilor în calitate de
moștenitori legali , conform regulilor moștenirii l egale 140; prin urmare, poate fi
pretinsă numai de moștenitorii rezervata ri care vin efectiv la moștenire , adică cei
care îndeplinesc condițiile cerute le lege pentru a moșteni (capacitate
succesorală, vocație concretă la moștenire și nu sunt nedemni) și car e au
acceptat moștenirea ; de exemplu, în prezența descendenților, părinții defunctului
nu au dreptul la rezervă întrucât , făcând parte din clasa a doua de moștenitori
legali, nu au vocație concretă al moștenire ; tot la fel, în prezența copiilor, nepoții
nu au dreptul la rezervă succesorală deoarece sunt rude de gradul al doilea; de
asemenea, nedemnitatea sau renunțarea la moștenire atrage și pierderea dreptului
la rezerva succesorală ;
c) Rezerva succesorală fiind o parte a moștenirii, culegerea ei implică
obligația moștenitorilor rezervatari de a plăti datoriile moștenirii;
d) Moștenitorii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau de renunțare
la rezervă înainte de data deschiderii moștenirii, căci asemenea acte asupra unei
moșteniri ne deschise sunt lovite de nulitate absolută ( art. 956 );
e) Atât întinderea rezervei succesorale cât și moștenitorii rezervatari sunt
stabilite imperativ de lege , neputând fi modificate prin voința defunctului, nici
chiar cu acordul viitorilor moște nitori rezervatari care ar consimți la micșorarea
rezervei (ar constitui un act asupra unei moșteniri nedeschise, lovit de nulitate
absolută); orice dispoziții testamentare prin care testatorul ar dispune micșorarea
rezervei ori ar institui sarcini asupra acesteia sunt lovite de nulitate 141; așa cum
s-a hotărât în practica judecătorească , sunt interzise dispunătorului orice
dispoziții, sarcini, condiții sau clauze care ar aduce atingere drepturilor
moștenitorilor rezervatari 142; însă, așa cum s -a arătat, lege a stabilește imperativ
numai dreptul la rezervă, dar nu și obligația exercitării dreptului ; după
deschiderea moștenirii rezervatarul poate renunța la dreptul conferit de lege ;

140 A se vedea F.Deak, op.cit., p.303.
141 Așa cum s -a arătat în literatura juridică "actele încheiate cu nerespectarea dispozițiilor
legale privitoare la rezervă sunt sancționate cu nulitatea absolută în trucât dezmoștenirea
rezervatarilor contravine celor mai elementare norme de morală, de echitate, rezerva
succesorală având, în ultimă instanță, și caracter social, familia fiind nucleul de bază al
societății" (a s e vedea F.Deak, op.cit., p. 304).
142 A se v edea Curtea Supremă de Justiție, s.civ., dec.nr.1314/1994, în revista "Dreptul"
nr.7/1995, p.87.

80
f) Dreptul la rezerva succesorală este un drept propriu, născut în
persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii, iar nu
dobândit de la defunct prin moștenire 143. Aceasta înseamnă că moștenitorii
rezervatari nu sunt succesori în drepturi ai defunctului în privința liberalităților
făcute de el prin care se aduc e atingere dreptului la rezervă (nu le sunt opozabile
,rezervatarii fiind considerați terți); în schimb, moștenitorii rezervatari sunt
succesori în drepturi în privința celorlalte acte juridice încheiate de defunct (acte
cu titlu oneros, acte dezinteresate), care vor produce efecte juridice și față de ei;
g) Moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură, iar nu sub
forma echivalentului în bani ; cu alte cuvinte, moștenitorii rezervatari sunt au
dreptul să primească bunuri în natu ră întrucât sunt proprietari asupra rezervei ; ei
nu sunt creditori ai moștenirii pentru valoarea rezervei succesorale, adică nu pot
fi obligați să se mulțumească cu valoarea părții rezervate lor din moștenire , ci
pot pretinde predarea bunurilor în natură 144.
Firește, moștenitorul rezervatar poate accepta atribuirea sau întregirea
rezervei s ub forma echivalentului în bani pentru că el are dreptul, dar nu și
obligația de a pretinde rezerva în natură 145; de asemenea, dacă valoarea bunului
donat sau lăs at legat se încadrează în limitele cotității disponibile, beneficiarul
liberalității îl va putea păstra, iar rezerva va fi atribuită în natură din alte bunuri
existente în patrimoniul succesoral, inclusiv în bani.
Numai în mod excepțional, în cazurile expres prevăzute de lege, rezerva
poate fi atribuită sub forma echivalentului în bani (de exemplu, în cazul în care
donatarul a înstrăinat bunul donat înainte de deschiderea moștenirii);
h) Rezerva succesorală este intangibilă , în sensul că nu poate fi știrbită
prin donații sau legate 146; așa cum s-a arătat în literatura juridică, în prezența
moștenitorilor rezervatari (care la data deschiderii moștenirii ar îndeplini
condițiile cerute de lege pentru a moșteni), liberalitățile defunctulu i prin care se
aduce atingere rezervei succesorale sunt supuse reducțiunii până la limita cotității disponibile ; dar aceasta nu înseamnă că bunurile din patrimoniul unei
persoane în viață sunt indisponibile și, cu atât mai puțin, inalienabile și
insesizabile (cum eronat s-a apreciat într -o decizie de speță
147); în timpul vieții,
orice persoană este liberă să -și înstrăineze bunurile sale, chiar și cu titlu gratuit;

143 A se vedea F.Deak, op.cit., p.304.
144 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.89; în practica judecătorească s -a decis că
defunctul nu poate încălca dreptul l a rezervă în natură, dispunând vânzarea imobilului prin
licitație și atribuirea sau întregirea rezervei din prețul obținut (În acest sens, a se vedea Curtea
Supremă de Justiție, s.civ., dec.nr.1314/1994, citată supra.).
145 A se vedea F.Deak,op.cit., p.305.
146 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.325; F.Deak,op.cit., p.307.
147 A se vedea M.Mureșan, Notă sub dec.C.S.J.nr.1314/1994, în " Culegeri tematice de
practică judiciară. Succesiuni" de M.Mureșan, Kocsis Jozsef, Editura Cordial Lex, Cluj –
Napoca, 1996, p.64.

81
viitoarea și eventuala rezervă succesorală nu înseamnă inalienabilitate , ci doar
că aceasta nu poate fi știrbită prin donații sau legate 148; de exemplu, o
persoană cât timp este în viață poate face donații și poate dispune prin legate
testamentare de întreaga sa avere în favoarea terților, numai că din momentul
deschiderii moștenirii rezervatarii au dreptul să solicite reducțiunea liberalităților
excesive.
Moștenitorii rezervatari nu pot fi dezmoșteniți, nici direct (prin dispoziție
expresă de înlăturare de la moștenire) și nici indirect ( prin instituirea de
legatari), căci rezerva succeso rală este o parte a moștenirii "pe care legea o
deferă, imperativ, moștenitorilor rezervatari, fără a ține socoteală de voința
liberală a defunctului" 149.

97. Moștenitorii rezervatari. Potrivit art. 1087 sunt moștenitori
rezervatari soțul supra viețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai
defunctului 150
Rezultă că ascendenții ordinari și rudele colaterale ale defunctului nu
beneficiază de rezervă succesorală. Pe cale de consecință, pot fi înlăturați de la
moștenire fără nici o limitare.
98. Întinderea rezervei succesorale. Spre deosebire de vechiul Cod civil
de la 18 64, noul Cod civil reglementează diferit întinderea rezervei succesorale .
Astfel, potrivit art. 1088 din noul Cod civil "Rezerva succesorală a
fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în
absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal ".
99. Rezerva soțului supraviețuitor. Așa cum am arătat 151, cota
succesorală ce i s e cuvine soțului supraviețuitor , în calitate de moștenitor legal,
diferă în funcție de clasa de moștenitori cu ca re vine în c oncurs. D acă rudele din
cele patru clase lipsesc ori nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a
moșteni, el culege întreaga moștenire.
Întrucât rezerva soțului supraviețuitor este de jumătate din cota
succesorală care i s- ar fi cuvenit ca moștenitor legal, înseamnă că trebuie să se
determine cu exactitate calitatea moștenitorilor cu care el vine în concurs : rude
ale d efunctu lui, care fac parte dintr -o anume clasă de moștenitori legali sau
legatari care nu sunt rude cu defunctul și deci nu fac parte din clasele de
moștenitori legali. Dacă defunctul are rude cu vocație la moștenire , stabilirea
rezervei soțului supraviețuitor se va face ținând seama de rudele care vin efectiv

148 A se vedea F.Deak, op.cit., p.307.
149 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.326.
150 Soțul supraviețuitor, descendenții și părinții defunctului sunt moștenitori rezervatari în
majoritatea statelor occidentale (de exemplu , art.536 C.civ. italian, art.762- 763 C.civ. a ustriac,
art.470 C.civ. elvețian; în schimb, în dreptul englez nu se cunoaște instituția rezervei
succesorale – a se vedea F.Deak,op.cit., p.308).
151 A se vedea supra nr.21 lit. A.

82
la moștenire, adică nu sunt renunțători, nedemni sau dezmoșteniți. Dacă
defunctul nu are rude, rezerva soțului supraviețuitor se va determina numai în
raport cu beneficiarul liberalității (donatar sau legatar).
Având în vedere cele de mai sus, cuantumul rezervei soțului
supraviețuitor va fi:
– 1/8 din moștenire (adică jumătate din cota succesorală legală de 1/4) ,
dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (clasa întâi), indiferent de
numărul sau gradul de rudenie cu defunctul (copii, nepoți, strănepoți etc.) ;
– 1/6 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții privilegiați și cu
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor (adică jumătate din cota
succesorală legală de 1/3 );
– 1/4 din moștenire , dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor (adică
jumătate din cota succesorală legală de 1/2 );
– 3/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari (clasa a
treia) sau cu colateralii ordinari (clasa a patra), indiferent de numărul lor (adică
jumătate din cota succesorală legală de 3/4);
– 1/2 din moștenire , dacă rudele din cele pa tru cl ase de moștenitori legali
nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni (adică jumătate din
întreaga moștenire), deoarece în acest caz concurează numai cu beneficiarul
liberalității, care nu are calitatea de moștenitor legal, inclusiv ipoteza în care ar
fi avut această calitate, dar a renunțat la moștenirea legală 152. De exemplu, dacă
defunctul are ca rude numai colaterali privilegiați, iar aceștia sunt nedemni, renunțători sau sunt dezmoșteniți, rezerva soțului supraviețuitor în concurs cu legat arul universal (terță persoană străină) este de 1/2 din moștenire , deoarec e în
absența liberalității soțul supraviețuitor ar fi cules întreaga moștenire . De
asemenea, dacă defunctul are ca rude un singur frate, instituit legatar universal,
care a optat pen tru calitatea de moștenitor testamentar, renunțând la calitatea de
moștenitor legal, rezerva soțului supraviețuitor în concurs cu legatarul universal
este de 1/2 din moștenire , nefiind nici o diferență între situația în care
liberalitatea este făcută unui terț străin de moștenire sau unui moștenitor legal
care a renunțat la moștenirea legală. Dacă însă fratele vine la moștenire în dublă
calitate, atât ca moștenitor legal, cât și ca beneficiar al liberalității, rezerva
soțului supraviețuitor în concurs cu fr atele defunctului va fi de 1/4 din moștenire
(el fiind dezmoștenit indirect și deci poate lua numai rezerva succesorală) , restul
de 3/4 revenind fratelui (art.1075 alin.1).
Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori
rezervatari (descendenți sau părinți) gratificați de defunct cu donații sau legate,
aceștia pot veni la moștenire atât în calitate de moștenitori legali rezervatari, cât și de beneficiari al liberalităților , făcute în limitele cotității disponibile. De

152 A se vedea F.Deak, op.cit., p.315.

83
exemplu, atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu fiul
defunctului, instituit legatar universal, care vine la moștenire în dublă calitate,
rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/8 din moștenire , restul de 7/8 din
moștenire reveni nd fiului, care va beneficia a tât de rezervă (3/8 din moștenire) ,
cât și de cotitatea disponibilă (4/8 din moștenire).
Ca și în sistemul Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor este rezervatar
numai în privința cotei succesorale care i s -ar fi cuvenit ca moștenitor legal. În
privința dreptului special de moștenire asupra mobilierului și obiectelor de uz
casnic (art.974) , precum și a dreptului de abitație (art.973), soțul supraviețuitor
nu se bucură de rezervă, aceste drepturi speciale putând f i înlăturate prin voința
defunctului 153. Așa fiind, dacă defunctul a dispus prin liberalități de aceste
bunuri , valoarea lor va fi luată în calcul la stabilirea rezervei soțului
supraviețuitor și a părinților defunctului 154. În cazul în care defunctul nu a
dispus prin liberalități de bunurile în discuție, acestea revin toate soțului
supraviețuitor în temeiul art.974, nefiind luate în calcul la stabilirea rezervei
deoarece părinții defunctului nu au vocație la ele.
100. Cotitatea disponibilă special ă a soțului supraviețuitor. Potrivit art.
1090 alin.1 " Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine
la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentulu i care a primit cel mai puțin" .
Prin urmare, asemănător cu dispozițiile art.939 din vechiul Cod civil de la
1864, dacă defunctul are ca moștenitori unul sau mai mulți descendenți, care nu
sunt și descendenți ai soțului supraviețuitor , nu îl poate gratifica pe acesta din
urmă în limitele unei cotități disponibile ordinare (obișnuite) – prevăzută la
art.1089 – ci num ai în limitele unei cotități disponibile speciale – prevăzută la
art. 1090 alin.1 – care nu poate depăși un sfert din moștenire și nici partea
descendentului care a primit cel mai puțin
155.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică , prin instituirea cotități i disponibile
speciale legiuitorul a urmărit ocrotirea descendenților defunctului (indicați mai
sus) împotriva influențelor și presiunilor pe care soțul supraviețuitor ar putea să le exercite asupra lui de cujus, determinându- l pe acesta să -i facă liberalități în
detrimentul descendenților avuți în vedere de lege
156.

153 A se vedea F.Deak, op.cit., p.316.
154 A se vedea op.cit., p.315.
155 Sintagma "partea descendentului care a primit cel mai puțin" din cuprinsul art.1090 alin.1
se referă la situația când defunctul a gratificat cu donații scutite de raport sau legate doar pe
unii dintre descendenții săi, astfel încât aceștia primesc din moștenire mai mult (liberalitatea + rezerva), iar alții mai puțin (numai rezerva , dacă nu au beneficiat de liberalități), precum și la
situația în care defunctul îi gratifică pe toți, dar inegal (a se vedea D.Chirică, op.cit., p.320).
156 A se vedea F.Deak, op.cit., p.321; G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.615.

84
a) Descendenții la care se referă art. 1090 alin.1. Textul de lege se referă
la "alți descendenți decât cei comuni lor", adică la a lți descendenți decât cei pe
care defunctul îi are împreună cu soțul supraviețuitor .
Înseamnă că sunt vizați , ca și sub imperiul art.939 d in vechiul Cod civil de
la 18 64, descendenții defunctului dintr -o căsătorie anterioară , din afara
căsătoriei, precum și descendenții adoptați de către de cujus .
De asemenea, prin descendenți trebuie să înțelegem nu numai descendenții
de gradul întâi (copiii defunctului), ci ș i desce ndenții în linie dreaptă de orice
grad (nepoți, strănepoți, stră strănepoți etc.).
Pentru a invoca prevederile art. 1090 alin.1, descendenții trebuie să
îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru a putea moșteni (capacitate și
voca ție succesorală, să nu fie nedemni), fiind indiferent dacă vin la moștenire în
nume propriu sau prin reprezentare și să vină efectiv la moștenire ( adică să nu
fie renunțători).
Sunt ocrotiți astfel atât descendenții din căsătoria anterioară a
defunctului, cât și cei din căsătoria actuală, care vor profita deopotrivă de partea
din cotitatea disponibilă ordinară care ar depăși cotitatea disponibilă spe cială.
Vor beneficia atât descendenții născuți, dar și cei doar concepuți la data
deschid erii succesiunii. Descendenții din afara căsătoriei vor putea beneficia de
prevederile art.1090 alin.1 indiferent de data când li s-a stabilit legal filiația
(această stabilire operând retroactiv, de la data nașterii și chiar de la data
concepției), iar de scendenții adoptați vor beneficia indiferent dacă au fost
adoptați cu efecte rest rânse ori cu efecte depline de filiație firească.
b) Liberalitățile care intră sub incidența art.1090 alin.1. Sunt vizate de
textul de lege " liberalitățile neraport abile făcute soțului supraviețuitor", adică :
– donațiile pe care defunctul le -a făcut cu scutire de raport (art.1150 alin.1
lit.a); dacă donația este supusă raportului, ea urmează să fie readusă, în natură
sau prin echivalent, la moștenire și de ci reprezintă doar un avans asupra
moștenirii 157; este indiferent dacă donația a fost făcută în perioada căsătoriei cu
soțul supraviețuitor sau înainte de încheierea căsătoriei cu acesta, dacă
încheierea căsătoriei a fost cauza impulsivă și determinantă a l iberalității;
– donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau
efectuate prin persoane interpuse (art.1150 alin.1 lit.b), pentru că , în principiu, și
aceste donații sunt neraportabile, iar noul Cod civil nu mai interzice vânza rea
între soți;
– legatele făcute de defunct în favoarea soțului supraviețuitor, indiferent
de data întocmirii testamentului:

157 A se vedea F.Deak, op.cit., p.322; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., .101; D.Chirică, op.cit.,
p.320.

85
Potrivit art. 1090 alin.3, dispozițiile art.1090 alin. (1) și (2) se aplică în
mod corespunzător și atunci c ând descendentul menționat la alin. (1) 158 a fost
dezmoștenit direct (expres), iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul
supraviețuitor. A ș a c u m s -a observat în literatura juridică, în această situație
soțul supraviețuitor ar culege cotitatea disponibi lă nu ca legatar, ci în calitate de
moștenitor legal. Însă, chiar dacă nu este vorba despre un legat sau donație,
dezmoștenirea directă va produce efecte numai în limita cotității disponibile
speciale , dacă sunt îndeplinite condițiile art. 1090 alin.1159, pentru că altfel s -ar
putea eluda aceste dispoziții legale.
c) Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale. Instituția
cotității disponibile speciale operează numai atunci când soțul supraviețuitor
vine la moștenire în concurs cu cel p uțin un descendent al defunctului dintr -o
altă căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptat numai de de cujus. În aceste
cazuri, dacă defunctul a făcut liberalități în favoarea soțului supraviețuitor
acestea trebuie să se încadreze în limitele cotității di sponibile speciale, dublu
limitată: nu poate depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care
a primit cel mai puțin.
Să presupunem că defunctul a lăsat ca moștenitor un copil din afara
căsătoriei, iar pe soțul supraviețuitor la instituit legatar universal, determinarea
cotității disponibile speciale presupune operațiile de mai jos:
10 În primul rând, se va determina rezerva succesorală a moștenitorilor
rezervatari.
În trucât defunctul a făcut liberalități, moște nirea lăsată de acesta se va
împărți în două părți: rezerva succesorală și cotitatea disponibilă. Determinarea
rezervelor succesorale se face pentru a stabili dacă defunctul a adus atingere
acestora prin liberalitățile făcute.
Rezerva succesoral ă a moștenitorilor rezervatari ( a soțului supraviețuitor
și a copilului) va fi următoarea: 1/8 + 3/8 = 4/8 din moștenire.
20 În al doilea rând, se va deter mina cotitatea disponibilă ordinară,
scăzându -se din întreaga moștenire rezerv ele moștenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibilă ordinară va fi de 4/8 din moștenire.
Această cotitate disponibilă se numește cotitate disponibilă ordinară
(obișnuită) pentru a o deosebi de cotitatea disponibilă specială reglementată de
art.109 0 alin.1.
30 În al treilea rând, se determină cotitatea disponibilă specială, conform
art. 1090 alin.1.

158 Considerăm că prin "descendentul menționat la alin.1" trebuie să înțelegem descendenții
vizați de art. 1090 alin.1 și anume descendenții defunctului din căsătoria anterioară, din afa ra
căsătoriei, precum și cei adoptați numai de el, iar nu orice descendent dezmoștenit de defunct ,
cum apreciază unii autori (a se vedea G.Boroi, L.S tănciulescu, op.cit., p.615).
159 A se vedea F.Deak, op.cit., p.322- 323.

86
P entru că soțul supraviețuitor este concurat de un descendent al
defunctului din afara căsătoriei, el nu va putea primi liberalități (legate) în limita
cotității disponibile ordinare, adică în limita a 4/8 din moștenire, ci numai în
limita cotității disponibile speciale, respectiv 2/8 din moștenire (soțul
supraviețuitor, în exemplul luat, nu va putea primi legate într -o proporție egală
cu partea copilului care a primit cel mai puțin deoarece partea acestuia este de
3/8 din moștenire, deci mai mult decât un sfert din moștenire).
Cotitatea disponibilă specială va fi de 2/8 din moștenire .
Rezultă că soțul supraviețuit or nu va putea beneficia de legatul universal
decât în limita cotității disponibile speciale (2/8 din moștenire).
40 În al patrulea rând, se va stabili diferența dintre cotitatea disponibilă
ordinară (mai mare – 4/8 din moștenire ) și cotitatea di sponibilă specială (mai
mică – 2/8 din moștenire ).
Această diferență este de 2/8 din moștenire . Defunctul putea dispune liber
de această porțiune din moștenire , în favoarea oricui, cu excepția soțului
supraviețuitor care putea fi gratificat numa i în limita unei cotități disponibile
speciale de 2/8 din moștenire.
Dacă defunctul nu a dispus de această diferență prin liberalități, ea revine
descendenților, în exemplul luat copilului. În acest sens, spre deosebire de
vechiul Cod civil de la 1864, care nu prevedea nimic în această privință, art.
1090 alin.2 dispune că: "Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența
dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art.1089 și cotitatea disponibilă
specială, atunci această diferen ță revine descendenților".
Prin urmare, cele două cotități nu se cumulează, cea specială imputându-
se (scăzându -se) asupra cotității disponibile ordinare. Așa fiind, defunctul putea
face liberalități în favoarea soțului supraviețuitor până în lim ita cotității
disponibile speciale , iar în favoarea terților putea face liberalități pentru
diferență, dar numai până la limita cotității disponibile ordinare, în așa fel încât
să nu se aducă atingere rezervei moștenitorilor rezervatari 160.
50 În al cincilea rând, se vor stabili drepturile finale ale moștenitorilor,
care în exemplul luat sunt cele de mai jos:
Soțul supraviețuitor va primi rezerva succesorală (1/8), plus cotitatea
disponibilă specială (2/8) = 3/8 din moștenire.
Copilul defunctului din afara căsătoriei va primi rezerva succesorală
(3/8), plus diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă
specială (2/8) = 5/8 din moștenire .
d) Sancțiunea depășirii cotității disponibile speciale. Deși art.1090 nu
prevede vreo sancțiune în cazul în care defunctul a făcut liberalități care
depășesc limita cotității disponibile speciale , considerăm că, așa cum se admitea
unanim în literatura juridică anterioară noului Cod civil, sancțiunea care

160 A se vedea F.Deak, op.cit., p. 324; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.104 – 105.

87
intervine este reducțiunea. Aceasta deoarece regulile reducțiunii sunt aplicabile
în toate cazurile în care liberalitățile , făcute prin acte între vii sau prin testament,
depășesc cotitatea disponibilă (indiferent dacă este vorba despre cotitatea
disponibilă ordinară sau despre cotitatea disponibilă specială).
De asemenea, în literatura juridică anterioară noului Cod civil se admitea
că, deși reducțiunea profită indirect și copiilor defunctului avuți împreună cu
soțul supraviețuitor, reducțiunea putea fi cerută numai de către descendenții în
favoarea cărora a fost instituită cotitatea disponibilă specială 161, cu condiția ca
aceștia să vină efectiv la moștenire (adică să nu fie nedemni sau renunțători) . În
prezent, o asemenea soluție poate fi conside rată discutabilă î ntrucât art.1090
alin.2 prevede că dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre
cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială, atunci această
diferență revine descendenților (fără deosebire după cum sunt comuni sau sunt
doar ai defunctului) . Rezultă că și ceilalți descendenți ai defu nctului , pe care îi
are împreună cu soțul supraviețuitor , profită direct de reducțiune, situație în care
trebuie admis că și ei ar putea invoca sancțiunea reducțiunii.
Dacă defunctul a făcut liberalități atât soțului supraviețuitor cât și în
favoarea unei altei persoane, atunci liberalitățile făcute soțului supraviețuitor nu
trebuie să depășească cotitatea disponibilă specială, iar împreună cu cele lalte
liberalități să nu depășească cotitatea disponibilă ordinară, adică să nu aducă
atingere rezervei succesorale.
În caz de depășire, se va ține seama de ordinea reducțiunii liberalităț ilor
excesive.
Sancțiunea reducțiunii este aplicabilă în toate cazurile în care liberalitățile
făcute de defunct (inclusiv prin donații indirecte) în favoarea soțului
supraviețuitor depășesc limitele stabilite de art.1090 alin.1,
Prin excepție, în conformitate cu dispozițiile art.992 alin.1, în cazul în
care liberalitatea făcută de defunct în favoarea soțului supraviețuitor este
simulată (donație deghizată sau donație/legat prin interpunere de persoane 162)
sancțiunea va fi nulitatea relativă și totală a liberalității , chiar dacă valoarea ei
se încadrează în limitele prevăzute de art.1090 alin.1, deoarece această nulitate
urmărește să sancționeze nu atât depășirea cotității disponibile speciale, cât
intenția de fraudare a drepturilor descendenților defunctului 163.
Sancțiunea nulității relative poate fi invocată de către descendenții
defunctului care vin efectiv la moștenire și al căror interes este ocrotit prin
dispoziția legală încălcată (art.1248 alin.2). Nulitatea relativă poate fi invocată

161 A se vedea F.Deak, Op.cit., p.327; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.105.
162 Sunt prezumate până la proba contr ară ca fiind persoane interpuse ascendenții,
descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și
descendenții soțului acestei persoane (art.992 alin.2).
163 A se vedea M.Eliescu, op.cit., p.344; F.Deak, op.cit., p.328.

88
pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție stabilit de lege (art.1249
alin.2). Termenul prescripției este de 3 ani (adică termenul general).
101. Rezerva descendenților.
a) Noțiunea de descendenți. Prin descendenți trebuie să înțelegem copiii
defunctului și urmașii lor în linie dre aptă la infinit, indiferent dacă sunt din
căsătorie , din afara căsătoriei (cu filiația legal stabilită) sau din adopție și
indiferent dacă vin la moștenire în nume propriu ori prin reprezentare. Deci,
beneficiază de rezervă succesorală nu numai descendenți i de gradul I (copiii) ,
dar și descendenții de gradul II, III, IV (nepoții, strănepoții, stră -strănepoții ), la
infinit.
În cazul adopției încuviințate înainte de intrarea în vigoare a
O.U.G.nr.25/1997, adoptatul și descendenții lui păstrează legă turile de rudenie
cu familia firească și deci au vocație succesorală legală , inclusi v dreptul la
rezervă succesorală, atât față de părinții firești, cât și față de părinții adoptatori.
Însă, adoptatul cu efecte restrânse și descendenții lui nu au calitatea de
moștenitori rezervatari față de ascendenții adoptatorului, deoarece cu aceștia nu
devin rude.
În schimb, în cazul adopției, încuviințată după intrarea în vigoare a
O.U.G.nr. 25/1997 și, în prezent, în condițiile art.470 alin.2, rapo rturile de
rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții firești și
rudele acestora, pe de altă parte, încetează. Ca urmare , adoptatul și descendenții
lui nu vor beneficia de rezervă cu privire la moștenirea rămasă după părinții
naturali sau alți ascendenți din familia firească .
b ) Descendenții decedați. Descendenții defunctului care nu mai există la
data deschiderii moștenirii (predecedați, comorienți, codecedați) și care nu au
urmași, nu sunt luați în considera re la stabilirea rezervei succesorale deoarece,
neavând capacitate succesorală, nu au calitatea de moștenitori legali și, pe cale
de consecință, nici de moștenitori rezervatari. Dacă însă au urmași , aceștia din
urmă beneficiază de rezervă succesorală, cu c ondiția să vină efectiv la moștenire
(să nu fie renunțători sau nedemni).
În ipoteza în care descendentul defunctului este declarat dispărut , întrucât
este socotit în viață (atâta timp cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească
declarativă de moar te, rămasă definitivă), are dreptul al rezervă succesorală.
Desigur, dacă ulterior va fi declarată moartea descendentului, dreptul lui
la rezerva succesorală va depinde de data morții stabilită în hotărârea
judecătorească : dacă data morții dispărutului este ulterioară deschiderii
moștenirii lui de cujus, el are dreptul la rezervă succesorală, în caz contrar nu.
c) Cuantumul rezervei descendenților. Rezerva succesorală a fiecărui
descendent este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților
sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal (art.1088).
Descendenții defunctului pot veni la moștenire fie în nume propriu, fie
prin reprezentare succesorală .

89
Dacă descendenții defunctului vin la moștenire în nume propriu, rezerva
succesorală se va calcula pentru fiecare dintre ei, pe capete ; de exemplu, dacă a
fost instituit un legatar universal, iar singurii moștenitori legali ai defunctului
sunt cei doi copii ai săi , care vin efectiv la moș tenire, fiecare are o rezervă
succesorală de 1/4 din moștenire (adică jumătate din cota legală de 1/2 a
fiecăruia); de asemenea, în același exemplu, dacă defunctul are un singur copil,
iar acesta renunță la moștenire însă are 3 urmași (nepoți ai defunctulu i), care vin
efectiv la moștenire, fiecare are o rezervă succesorală de 1/6 din moștenire
(adică jumătate din cota legală de 1/3 a fiecăruia).
Atunci când descendenții defunctului vin la moștenire prin reprezentare,
rezerv a succesorală se va calc ula pentru fiecare dintre ei, dar pe tulpini ; de
exemplu, dacă a fost instituit un legatar universal, iar la moștenirea lui de cujus
vin efectiv un copil A și trei nepoți C, D și E (urmași ai copilului B al
defunctului, predecedat) , rezerva succesorală totală a lor va fi de 1/2 din
moștenire , însă aceasta se va împărți pe tulpini între rezervatari , conform celor
de mai jos:
– rezerva succesorală a lui A va fi de 1/4 din moștenire (adică jumătate din
cota legală de 1/2 din moștenire );
– rezerva succesorală a nepoți lor C, D și E va fi de 1/4 din moștenire, câte
1/12 pentru fiecare dintre ei (aceasta deoarece nepoții vin la mo ștenire prin
reprezentare succesorală și deci culeg din moștenire, împreună, rezerva care i s –
ar fi cuvenit lui B, dacă acesta ar fi fost în viață la data deschiderii moștenirii,
rezervă pe care o împart între ei, în mod egal).
În ipoteza în care descendenții defunctului sunt concurați de soțul
supraviețuitor, rezerva acestora va fi de 3/8 din moștenire , pe ca re o vor împărți
între ei în funcție de modul cum vin la moștenire: în nume propriu sau prin
reprezentare succesorală.
102. Rezerva ascendenților privilegiați (părinții defunctului).
a) Noțiunea de ascendenți privilegiați. Ascendenții privilegiați sunt
părinții defunctului, adică tatăl și mama defunctului, din căsătorie, din afara
căsătoriei și din adopție .
În cazul adopției cu efecte restrânse, încuviințată înainte de intrarea în
vigoare a O.U.G.nr.25/1997, păstrându -se legăturile de rudenie dintre cel
adoptat și părinții săi firești, vor avea calitatea de moștenitori rezervatari atât
părinții adoptatori, cât și părinții firești.
În schimb, în cazul adopției defunctului , după intrarea în vigoare a
O.U.G.nr.25/1997 și, în prezent, conform art. 470 alin.2, încetează raporturile de
rudenie între acesta și părinții săi naturali (firești) . Ca urmare, părinții naturali ai
defunctului nu mai au calitatea de moștenitori legali și deci nu mai beneficiază

90
de rezervă succesora lă (care va f i culeasă de părinții adoptatori) 164.
Trebuie p recizat că părinții au dreptul la rezervă succesorală numai dacă
defunctul nu are descendenți sau aceștia nu îndeplinesc condițiile cerute de lege
pentru a moșteni (de exemplu, sunt nede mni sau renunțători).
În schimb, colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului) , deși fac
parte tot din clasa a doua de moștenitori legali, nu beneficiază de rezervă
succesorală, putând fi înlăturați total de la moștenire , fie în mod d irect, fie prin
liberalitățile făcute de către de cujus.
b) Cuantumul rezervei ascendenților privilegiați. Potrivit art.1088
rezerva succesoral ă a fiecărui părinte al defunctului este de jumătate din cota
succesorală care, în absența liberalită ților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit
ca moștenitor legal.
Însă, trebuie observat că părinții defunctului , în calitate de moștenitori
legali , culeg o cotă succesorală variabilă, după cum vin la moș tenire singuri sau
în concurs, fie cu cola teralii privilegiați, fie cu soțul supraviețuitor, ori atât cu
colateralii privilegiați cât și cu soțul supraviețuitor. Așa cum s -a spus, rezerva
succesorală a ascendenților privilegiați este o cotă fixă de jumătate (1/2) dintr -o
cotă variabilă (cota legal ă) 165.
Prin urmare, în funcție de situația concretă, rezerva părinților va fi:
– când părinții defunctului vin la moștenire singuri, indiferent de numărul
lor, rezerva este 1/2 din moștenire ; aceasta deoarece , în absența liberalităților
sau dezmoștenirilor, părinții defunctului ar fi cules întreaga moștenire ;
– când părinții defunctului vin la moștenire în concurs numai cu colateralii
privilegiați , în dublă calitate (fiind instituiți și legatari) rezerva depinde de
numărul pări nților; când vine un singur părinte, rezerva lui va fi 1/8 din
moștenire (jumătate din cota legală de 1/4 din moștenire ); când vin d oi sau mai
mulți părinți, rezerva lor împreună va fi 1/4 din moștenire, pe care o vor împărți
între ei, în mod egal (jumătat e din cota legală de 1/2 din moștenire); dacă
colateralii vin la moștenire doar în calitate de legatari, renunțând la calitatea de
moștenitori legali, atunci rezerva părinților, indiferent de numărul lor, va fi 1/2
din moștenire, stabilindu -se ca și cum ar veni la moștenire în concurs cu orice
legatar , care nu este rudă cu defunctul;
– când părinții defunctului vin la moștenire în concurs numai cu soțul
supraviețuitor, indiferent de numărul lor, rezerva este 1/4 din moștenire
(jumătate din cota legală de 1/2 din moștenire);

164 A se vedea F.Deak, op.cit., p.313; Dacă adopția se desface, atunci părinții firești
redobândesc drepturile succesorale, inclusiv dreptul la rezerva succesorală. De asemenea, în
cazul nulității adopției, care produce efecte retroactive, părinții firești redobândesc drepturile
părințești, inclusiv cele succesorale, desființându- se drepturile adoptatorului .
165 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.612.

91
– în sfârșit, când părinții defunctului vin la moștenire în concurs atât cu
colateralii privilegiați, cât și cu soțul supraviețuitor, cota legală și deci rezerva
depinde de numărul lor: când vine un singur părinte cota legală a acestuia este
de 1/4 din 2/3 (adică 2/12) , iar rezerva este 1/12 ; când vin 2 sau mai mulți
părinți, cota legală a acestora este de 1/2 din 2/3 (adică 2/6) , iar rezerva este 1/6 ;

Secțiunea a VI -a

REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE

103. Stabilirea rezervei succesorale și a cotității disponibile. Rezerva
succesorală și cotitatea disponibilă se determină în funcție de valoarea masei
succesorale la data deschiderii moște nirii. Așa cum vom vedea mai jos, masa
succesorală nu se confundă cu bunurile efectiv găsite în patrimoniul defunctului
la data deschiderii moștenirii. Noțiunea de masă succesorală include, pe lângă
aceste bunuri, și bunurile pe care defunctul le donase în timpul vieții, bunuri a
căror valoare se adaugă la activul net al moștenirii, doar pentru efectuarea unui
calcul pe hârtie .
Potrivit art.1091 alin.1, valoarea masei succesorale, în funcție de care se
determină rezerva succesorală și cotitatea di sponibilă, se stabilește astfel:
a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii
bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii
(bunuri imobile, bun uri mobile, inclusiv valoarea bunurilor care fa c obiectul
unor legate și valoarea drepturilor de creanță ); în schimb, nu se vor lua în calcul:
– drepturile viagere ale defunctului, precum uzufructul, uzul, abitația ,
renta viageră și dreptul la întreținere (legală sau convențională), întrucât aceste
drepturi se sting prin moartea titularului;
– bunurile care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului în timpul
vieții sale, cum ar fi eventualele adăugiri sau îmbunătățiri aduse de moștenitori
unor bunuri succesorale ;
– bunurile sau drepturile viitoare incerte sau imposibil de evaluat, cum
sunt, de exemplu, drepturile patrimoniale de autor sau de inventator, a căror
existență (sau cel puțin întindere) depinde de împrejurări ulterioare, cum ar fi:
publicarea, difuzarea sau ex ecutarea operelor inedite ; onorariile convenite cu
editorul sau cu instituția de spectacole ; mărimea beneficiilor obținute ca urmare
a aplicării invenției etc. 166;
b) determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului
succesoral din activul brut; cu alte cuvinte, din suma totală, care reprezintă
activul brut al moștenirii, se scade pasivul succesoral, adică toate datoriile

166 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.107.

92
defunctului, existente la data deschiderii moștenirii (inclusiv cele afectate de un
termen suspensiv și care înc ă nu sunt scadente, pentru că ele există, deși până la
scadență nu sunt exigibile); în schimb, nu se vor scădea obligațiile care se sting
prin moartea debitorului, cum sunt, de exemplu, obligația legală de întreținere
față de rudele apropiate , obligațiile nesancționate cu o acțiune în justiție (așa –
numitele obligații naturale sau cele morale) și nici cele contractate sub o condiție
suspensivă (a căror existență este încă incertă, depinzând de realizarea condiției)
167. Se obține astfel, ca rezultat al scăderi i, activul net al moștenirii.
c) reunirea fictivă, doar pentru calcul 168, la activul net, a valorii
donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea; potrivit art. 1091 alin.2, în
vederea aplicării art.1091 alin.1 lit. c , se ia în considerare:
– valoarea bunurilor donate la data deschiderii moștenirii, ținându- se
seama de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor
asumate prin contractele de donație;
– dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține se ama de valoarea lor
la data înstrăinării;
– dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea,
la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor
la momentul dobândirii; totuși, dacă devalor izarea bunurilor intrate în
patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea
bunurilor nu este luată în considerare (în acest caz, apreciem că se va lua în
considerare valoarea bunului donat, la data deschiderii moștenirii);
– în ipoteza în care bunul donat sau cel care l -a înlocuit pe acesta a pierit
fortuit , indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive;
– sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației,
cores punzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului
și data deschiderii moștenirii.
Se va adăuga , la activul net al moștenirii, valoarea donațiilor făcute de de
cujus în timpul vieții , indiferent de forma lor (act auten tic, dar manual, donație
deghizată sau donație indirectă), indiferent de persoana gratificată (unul dintre
moștenitorii legali sau o terță persoană, străină de moștenire) și – în opinia
dominantă – indiferent dacă donația a fost făcută cu sau fără scutire de raport 169.
În schimb, conform art. 1091 alin.3, nu se va ține seama în stabilirea
rezervei de darurile obișnuite , de donațiile remuneratorii și, în măsura în care
nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreținerea sau formarea
profes ională a descendenților, a părinților sau a soțului supraviețuitor și nici de
cheltuielile de nuntă.

167 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.108.
168 Este vorba doar despre o simplă operație de calcul, valoric, fără ca bunurile donate să se
întoarcă deja, efectiv, în patrimoniul succesoral.
169 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.108.

93
Până la proba contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori
un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi o
donație, dacă înstrăinarea s -a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației
sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează
numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului
supravi ețuitor ai defunctului dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare (art.1091
alin.4).
După ce s -a stabilit, conform art.1091 alin.1, valoarea totală a masei
succesorale, se pot calcula valorile rezervei succesorale și respectiv a cotității
disponi bile, exprimate în fracțiunile prevăzute de lege.
Conform art.1091 alin.5, la stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care
au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport, potrivit art.1147
alin.2 din noul Cod civil 170.
104. Reducțiunea liberalităților excesive. Potrivit art. 1092, după
deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse
reducțiunii, la cerere (deci, reducțiunea nu operează de drept). Reducțiunea nu
este impusă de lege r ezervatarilor, care sunt liberi să o ceară sau nu 171.
În literatura juridică s-a arătat că reducțiunea este sancțiunea civilă care
intervine în cazul în care liberalitățile făcute de de cujus depășesc cotitatea
disponibilă, aducând atingere rezer vei succesorale. Prin efectul acestei sancțiuni,
liberalitățile care depășesc cotitatea disponibilă sunt reduse în măsura necesară
întregi rii rezervei succesorale, până la limita valorică a cotității disponibile 172.
Rezerva succesorală poate fi încălcată nu numai prin liberalități excesive,
ci și prin clauze testamentare care impun anumite sarcini care se extind și asupra
părții rezervate a moștenirii (de exemplu, un uzufruct în favoarea unui terț,
clauză de inalienabilitate). Reducțiunea protejeaz ă rezerva succesorală doar
împotriva liberalităților excesive, fiind destinată să reconstituie efectiv rezerva
succesorală 173.
Reducțiunea nu se confundă cu nulitatea, căci ea nu are nimic de a face cu
validitatea liberalităților , sancționând excl usiv depășirea limitelor cotității
disponibile, chiar dacă este vorba despre donații deghizate în frauda drepturilor
rezervatarilor 174.

170 Art.1147 alin.2 prevede că: " Prin stipulație expresă în cont ractul de donație, donatarul
poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul
va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul c a moștenitor legal".
171 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.344.
172 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.110.
173 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.344- 345.
174 A se vedea V.Negru, Examen teoretic al practici judiciare privind acțiunea în reducțiune,
în RRD nr.4/ 1984, p.37- 38; D.Chirică, op.cit., p.345.

94
În conformitate cu dispozițiile art.1093 din noul Cod civil, reducțiunea
liberalităților excesive poate fi ceru tă numai de către moștenitorii rezervatari , de
succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor
rezervatari.
105. Căile de realizare a reducțiunii. Reducțiunea liberalităților excesive
se poate realiza prin buna învoială a celor interesați (art.1094 alin.1).
În lipsa unei asemenea învoieli, reducțiunea poate fi invocată în fața
instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune , după caz
(art.1094 alin.2).
Excepția de reducțiune va fi ridicată de moștenitorul rezervatar atunci
când legatarul pretinde plata legatului, adică predarea bunului ce face obiectul
legatului său. De regulă, bunurile ce fac obiectul unui legat se află în posesia
moștenitorului rezervatar, obligat la predarea lor, așa încât acesta va putea refuza
plata integrală, invocând excepția de reducțiune și făcând plata doar până la
concurența valorii cotității disponibile 175.
Excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv (art.1095 alin.3).
A cțiunea în reducțiune se exercită atu nci când bunul donat se află deja în
posesia gratificatului, iar moștenitorul rezervatar cere reducțiunea liberalității și
restituirea bunului .
Reducțiunea profită numai moștenitorului rezervatar care a invoc at-o pe
cale de excepție sau a cerut -o pe cale de acțiune în justiție , operând în limita
necesară întregirii rezervei sale. În acest sens, art.1094 alin.3 prevede că " în
cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în
limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut- o și profită numai acestuia" .
Acțiunea în reducțiune este prescriptibilă.
Astfel, conform art.1095 alin.1, dreptul la acțiunea în reducțiune a
liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii
moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut
posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților.
În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de
moște nitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când
au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv (art.1095 alin.2).
Dovada depășirii cotității disponibile este în sarcina moștenitorului
rezervatar reclamant și poate fi făcută prin orice mijloc de probă (fiind vorba
despre o simplă stare de fapt) 176.
106. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive. Așa cum era și sub
imperiul legislației anterioare, potrivit art.1096 alin.1, legatele se reduc înaintea
donațiilor . Această regulă operează în cazul în care defunctul a făcut atât
donații, cât și legate.

175 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.111- 112.
176 Ibidem p.112.

95
Regula reducțiunii legatelor înaintea donațiilor se justifică prin aceea că
sunt ultimele liberalități făcute de defunct și produc efecte numai la data
deschiderii moștenirii. De aceea , se apreciază că datorită lor s -a adus atingere
rezervei succesorale, liberalitățile anterioare fiind făcute din cotitatea disponibilă
177.
Dacă donațiile s -ar reduce înaintea legatelor, atunci testatorul a r putea
revoca donațiile făcute, lăsând legate care să consume în întregime cotitatea
disponibilă. Așa cum s-a arătat, pe această cale, nu se revocă nici donația făcută
între soți, deoarece reducțiunea începe în toate cazurile cu legatele 178.
Având în vedere cele de mai sus, trebuie reținut că regula reducțiunii
legatelor înaintea donațiilor este imperativă. De aceea, orice clauză testamentară
prin care s -ar dispune reducerea mai întâi a donațiilor sau reducerea
concomitentă cu legatele va fi lovi tă de nulitate .
Legatele se reduc toate deodată și proporțional , afară dacă testatorul a
dispus că anumite legate vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi
celelalte legate (art.1096 alin.2). Această regulă are caracter dispozitiv, ceea ce
înseamnă că testatorul poate dispune ca legatele preferate să fie redus e la urmă
și numai dacă rezerva succesorală nu a fost întregită prin reducțiunea celorlalte.
Dacă reducerea în întregime a tuturor legatelor nu este suficientă pentr u a
reîntregi rezerva succesorală, se va trece la reducțiunea donațiilor.
Astfel, conform art. 1096 alin.3, donațiile se reduc succesiv, în ordinea
inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.
Această regulă se justifică prin aceea că donațiile mai noi au adus atingere
rezervei succesorale. De asemenea, dacă donațiile s -ar reduce în ordine
cronologică, donatorul ar putea revoca donațiile anterioare făcând noi donații
care să consume cotitatea disponibilă, ceea ce ar încălca principiul
irevocabilității donațiilor .
Regula reducțiunii donațiilor în mod succesiv, în ordinea inversă a datei
lor, are caracter imperativ. De aceea, donatorul nu poate impune o altă ordine de
reducțiune a donațiilor, nici prin contractele de donație, n ici prin testament.
Donațiile concomitente (care au aceeași dată) se reduc toate deodată și
proporțional , afară dacă donatorul a dispus că anumite donații vor avea
preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donații (art.196 alin.4) .
Dacă beneficiarul donației care ar trebui redusă este insolvabil, se va
proceda la reducțiunea donației anterioare (art.1096 alin.5).
Ordinea reducerii liberalităților depinzând de data lor, aceasta va trebui să
fie dovedită, potrivit dreptului comun, fie cu înscrisul autentic al donației, fie
printr -un înscris sub semnătură privată cu dată certă, fie – în cazul darurilor
manuale – prin orice mijloc de probă (remiterea bunului fiind un fapt juridic).

177 A se vedea F.Deak, op.cit., p.344.
178 A se vedea F.Deak,op.cit., p.344.

96
107. Efectele reducțiunii . Potrivit art. 1097 alin.1, reducțiunea are ca
efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura
necesară întregirii rezervei succesorale.
Deci, în cazul legatelor (când bunurile legate se află, de obicei, în posesi a
moștenitorilor rezervatari, care invocă reducțiunea pe cale de excepție, refuzând
plata legatului excesiv) , reducțiunea are ca efect caducitatea acestora, adică vor
deveni ineficace , în tot sau în parte, în măsura necesară întregirii rezervei
succesoral e 179.
În cazul donațiilor făcute de defunct în timpul vieții sale (când bunurile
donate se află în posesia donatarilor respectivi), reducțiunea are ca efect
revocarea contractului de donație, dreptul donatarului desființându -se cu efect
retroactiv, dar nu din momentul încheierii actului de donație, ci numai de la data
deschiderii moștenirii, căci în acest moment trebuie întregită rezerva ;
Conform art. 1097 alin.2, întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se
realizează în natură ; așa fiind, donatarul va trebui să restituie bunul, păstrând
însă fructele naturale sau civile percepute înaintea deschiderii moștenirii 180. Mai
mult, în cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții
din bun care depășește cotitate a disponibilă, percepute până la data la care cei
îndreptățiți au cerut reducțiunea (art.1097 alin.6).
Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de
deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asu pra lui
drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr -o cauză imputabilă
donatarului (art.1097 alin.3).
Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar
care nu este obligat la raportul donației, acesta va put ea păstra în contul
rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă (art.1097 alin.4).
Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă
reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat,
donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiunea necesară întregirii
rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin
echivalent bănesc (art.1097 alin.5).
108. Reducțiunea unor liberalități speciale. Conform art. 1098 alin.1,
dacă donația sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori
întreținere viageră, moștenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa
liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotității
disponibile în favoarea beneficiarului liberalității, fie de a solicita reducțiunea
potrivit dreptului comun.
Dacă moștenitorii rezervatari nu se înțeleg asupra opțiunii, reducțiunea se
va face potrivit dreptului comun (art.1098 alin. 2).

179 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.114.
180 Ibidem

97
În cazul în care liberalitatea făcută de de cujus are ca obiect un uzufruct,
uz, abitație, rentă ori întreținere viageră, aplicarea regulilor reducțiunii este
deosebit de dificilă deoarece partea disponibilă (liberă) a moștenirii este stabili tă
de lege în plină proprietate .
Pe de altă parte, așa cum s -a arătat , dezmembrămintele indicate, renta ori
întreținerea viageră pot avea o valoare considerabilă, în funcție de vârsta și
starea sănătății beneficiarului, iar evaluarea acestor drep turi este întotdeauna
aleatorie (incertă), pentru că nu se știe cât timp va trăi beneficiarul liberalității
181.
Pentru a înlătura dificultățile arătate, art. 1098 alin.1 oferă o soluție
rezonabilă atât pentru moștenitorii rezervatari, cât și pentru beneficiarul
liberalității.
Astfel, moștenitorii rezervatari au un drept de opțiune: fie să execute
liberalitatea potrivit voinței defunctului (mulțumindu-se cu restul drepturilor
succesorale până la stingerea dreptului viager al celui gratifica t) 182, fie să
predea beneficiarului liberalității pro prietatea cotității disponibile
(transformând dreptul de uzufruct, uz, abitație, rentă ori întreținere viageră în
plină proprietate asupra cotității disponibile a moștenirii ) 183, obținând la rândul
lor re zerva succesorală în plină proprietate (fără să mai suporte uzufructul, uzul,
abitația, renta sau întreținerea viageră) , fie să solicite reducțiunea potrivit
dreptului comun , dacă e xistă mai multe liberalități, dintre care unele în plină
proprietate , a căr or valoare întrece cotitatea disponibilă (rezerva succesorală
trebuie asigurată în deplină proprietate rezervatarilor, negrevată de sarcini sau
dezmembrăminte ).
Soluția dispusă de lege este satisfăcătoare și pentru beneficiarul
liberalității întrucât dacă se execută liberalitatea el primește exact ceea ce a voit
defunctul, iar dacă primește proprietatea cotității disponibile înseamnă că el a
obținut tot ceea ce putea obține conform legii (adică întreaga parte disponibilă a
moștenirii).
109. Imputarea liberalităților. Potrivit art.1099 alin.1, dacă beneficiarul
liberalității nu este moștenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra
cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii.
Această regulă se aplică și dacă gratificatul este un potențial moștenitor
rezervatar care renunță la calitatea de moștenitor legal; prin renunțarea la
moștenire el pierde nu numai dreptul la moștenirea legală , dar și la rez erva
succesorală, putând păstra donația sau legatul în limita cotității disponibile .

181 A se vedea, pentru amănunte F.Deak, op.cit., p.352.
182 A e vedea, pentru mai multe amănunte D.Chirică, op.cit., p.363.
183 A se vedea F.Deak, op.cit., p.352.

98
Prin urmare, gratificatul renunțător la moștenirea legală păstrează calitatea
de donatar sau aceea de legatar, întrucât poate opta diferit cu privire la
moștenirea legală și moștenirea testamentară.
Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă
raportului (de exemplu, o donație făcută unuia dintre părinți sau un legat ori o
donație făcută cu scutire de raport) ea se impută asupra cotității disponibile.
Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul
gratificatul și, dacă o depășește, este supus reducțiunii (art.1099 alin.2). Rezultă
că moștenitorul rezervatar gratificat cumulează cotitatea disponibilă cu rezerva
sa succesorală.
Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea este supusă
raportului (de exemplu, o donație făcută fără scutire de raport), ea se impută
asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se impută asupra
cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa
asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei
globale se impută asupra cotității disponibile. În toate cazurile, dacă se depășește
cotitatea disponibilă, liber alitatea este supusă reducțiunii (art.1099 alin.3).
Întrucât liberalitatea este raportabilă (pentru că dispunătorul nu a avut
intenția de a -l avantaja pe gratificat în raport cu ceilalți moștenitori rezervatari),
ea constituie un simplu avans asupra părții din moștenire la care are dreptul
gratificatul, deci nu are caracterul unei liberalități definitive (preciputare) .
Când excedentul liberalității există, iar dispunătorul nu a stipulat altfel,
acesta se impută asupra cotității disponibi le, așa încât m oștenitorul rezervatar
gratificat cu o liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.
Dacă există mai multe liberalități, imputarea se face conform art.1099 alin.
1-3, ținând seama și de ordinea reducțiunii li beralităților excesive.

99
CAPI TOLUL VII

TRANSMISIUNEA MOȘTENIRII

Secțiunea I

OBIECTUL TRANSMISIUNII SUCCESORALE

110. Obiectul transmisiunii succesorale. Obiectul transmisiunii
succesorale îl constituie patrimoniul ce aparți nea defunctului în momentul
deschiderii moștenirii.
Patrimoniul succesoral se transmite moștenitorilor în chiar clipa încetării
din viață a persoanei respective. Manifestarea de voință prin care succesibilii își
exercită dreptul de opțiune succe sorală (adică acceptă sau renunță la moștenire),
nu face altceva decât să confirme sau să infirme, retroactiv, această transmitere,
întrucât nu este de conceput ca, între momentul morții lui de cujus și cel al
exercitării dreptului de opțiune succesorală, patrimoniul să rămână fără titular
184.
Patrimoniul succesoral este alcătuit dintr -un ansamblu de bunuri, drepturi
și obligații pe care persoana fizică le lasă la încetarea sa din viață , și care
formează obiectul dreptului de moștenire al moștenitorilor săi legali sau
testamentari 185.
Fiind vorba despre un patrimoniu (adică o universalitate ), acesta cuprinde
o latură activă (activul succesoral) și o latură pasivă (pasivul succesoral).
Activul este format din totalitatea bunurilor și dreptur ilor patrimoniale, iar
pasivul din totalitatea obligațiilor patrimoniale ale lui de cujus 186.
Nu formează obiectul transmisiunii succesorale și deci nu se transmit
moștenitorilor drepturile personale nepatrimoniale (sau extrapatrimoniale),
deoar ece aceste drepturi, fiind strâns legate de persoana titularului, încetează la
decesul acestuia 187.
111. Activul succesoral. Activul succesoral c uprinde totalitatea
drepturilor pa trimoniale , reale sau de creanță , aflate la data deschiderii
moșten irii în patrimoniul defunctului :
– dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile (terenuri, construcții) și
mobile, inclusiv asupra bunurilor de uz casnic și personal;
– unele drepturi reale principale (servitute, superficie);

184 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.116.
185 A se vedea V.Ursa, Dicționar de drept civil, Editura Științifică și Enciclopedică București,
1980, p.379.
186 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit.,p.117.
187 Ibidem.

100
– drepturile reale accesorii (ipotecă, gaj) prin care defunctului i s-a
garantat execu tarea creanțelor;
– drepturile de creanță, cum ar fi dreptul la restituirea unui împrumut sau
la încasarea unui preț neachitat, a unei chirii;
– drepturile patrimoniale de autor și de inventa tor, precum și alte drepturi
patrimoniale izvorâte din creația intelectuală;
– acțiuni patrimoniale nesoluționate până la data deschiderii moștenirii
(de exemplu, acțiunea în revendicare, în rezilie rea sau rezoluțiunea unui
contract, acțiunea în anularea sau în constatarea nulității absolute a unui contract
etc.);
Nu intră în alcătuirea activului succesoral unele drepturi care, deși
patrimoniale și existente în patrimoniul lui de cujus la data deschiderii
moștenirii, se sting la moartea titularului , cum ar fi: dreptul la pensia de care
beneficiase defunctul, dreptul de uzufruct, uz sau abitație, dreptul la întreținere
sau rentă viageră .
Însă, există și unele drepturi care, deși nu erau în patrimoniul defunctului
la data deschiderii moștenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral:
– fructele naturale și civile produse de bunurile succesorale ulterior
momentului deschiderii moștenirii;
– bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducțiunii liberalităților
excesive sau ale raportului donațiilor.
112. Transmiterea activului succesoral. Transmisiunea activului
succesoral operează de drept, de la data deschiderii moștenirii.
Trans misiunea poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Transmisiunea universală are ca obiect patrimoniul defunctului;
moștenitorii au vocație la întregul patrimoniu succesoral, chiar dacă, în concret,
emolumentul pe care îl vor culege va fi neînsemnat. Transmisiunea cu titlu
universal are ca obiect o fracțiune din patrimoniul succesoral, moștenitorii
având vocație doar la o cotă -parte din acesta 188.
Transmisiunea cu titlu particular are ca obi ect unul sau mai multe bunuri
determinate sau determinabile, privite izolat. Este cazul legatului cu titlu
particular.
Transmisiunea cu titlu particular operează tot de la data deschiderii
moștenirii, dar natura dreptului dobândit de către legatar depinde de obiectul
legatului :
– dacă legatul are ca obiect un bun individual determinat, legatarului i se
transmite, pe data deschiderii moșteniri, dreptul de proprietate asupra bunului;
înseamnă că acțiunea în predarea legatului, în acest caz, este de fapt una în
revendicare, astfel încât va fi imprescriptibilă extinctiv 189;

188 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.121.
189 Ibidem p.122.

101
– dacă legatul are ca obi ect bunuri determinate generic, legatarul
dobândește , pe data deschiderii moștenirii, numai un drept de creanță (dreptul de
a cere predarea legatului) ; dreptul de proprietate asupra bunurilor generice
urmând a i se transmite abia în momentul individualizării bunurilor (prin
numărare, cântărire , măsurare), cu ocazia predării lor efective. Acțiunea în
predarea acestor legate particulare este prescriptibilă, în c ondițiile dreptului
comun 190;
– dacă legatul cu titlu particular este afectat de o condiție suspensivă sau
de un termen suspensiv incert, legatarul va dobândi dreptul asupra legatului
numai la îndeplinirea condiției sau termenului incert și numai dacă la acea dată
el mai este în viață (în caz contrar, legatul este caduc); însă dobândirea se face
cu efect retroactiv, de la data deschiderii moștenirii 191.
Drepturile de creanță se transmit moștenitorilor universali sau cu titlu
universal divizate de drept între ei. Astfel, în momentul deschiderii moștenirii
creanțele defunctului, inclusiv cele solidare, se divid între comoștenitori în
proporție cu cota fiecăruia din moștenire. Ca urmare, fiecare moștenitor va putea
urmări debitorul numai pentr u partea sa din creanță. Dacă obiectul creanței este
indivizibil, atunci fiecare moștenitor poate cere executarea în întregime 192.
În schimb, drepturile reale asupra bunurilor din patrimoniul defunctului
se transmit în stare de indiviziune , ele ne fiind susceptibile de diviziune prin
efectul legii; comoștenitorii dobândesc numai cote -părți ideale din dreptul real
asupra bunurilor , corespunzătoare cu drepturile ce le revin din moștenire ,
urmând ca drepturile exclusive, concrete, să fie stabilite prin partaj (împărțeală).
113. Pasivul moștenirii. Pasivul cuprinde datoriile și sarcinile moștenirii.
Datoriile moștenirii sunt obligațiile cu caracter patrimonial al căror
debitor era defunctul, indiferent de izvorul lor:
– obligații contractuale (de exemplu, obligația defunctului de a plăti o
chirie sau prețul unui bun cumpărat, o sultă, un împrumut nerestituit etc.);
– obligații delictuale (de exemplu, obligația defunctului de a repara un
prejudiciu cauzat prin fapta sa ilicită și culpabilă);
– obligații cvasicontractuale (de exemplu, de a restitui o plată nedatorată,
de a plăti unui gerant cheltuielile necesare și utile făcute în timpul gestiunii);
– obligații legale (de exemplu, plata impozitelo r).
Nu intră în pasivul succesoral obligațiile pe care defunctul le -a contractat
intuitu personae (ca mandatar, antreprenor) căci acestea încetează la decesul
debitorului; nici obligațiile impuse de lege în temeiul unei calități personale a
debitorului (obligația legală de întreținere datorată de defunct în calitate de soț
sau de rudă apropiată ).

190 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit.,p.122.
191 Ibidem p.122.
192 A se vedea F.Deak, op.cit., p.455; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.123.

102
Sarcinile moștenirii sunt acele obligații patrimoniale care , fără să fi existat
în patrimoniul defunctului, se nasc direct în persoana moșteni torilor , la data
deschiderii moștenirii sau ulterior , independent de voința lui de cujus, cum ar fi:
– cheltuielile de înmormântare , inclusiv cele efectuate de moștenitori cu
paras tasele, conform obiceiului locului,
– cheltuielile ocazion ate de administrarea și lichidarea moștenirii, inclusiv
taxele și impozitele pentru bunurile din moștenire sau cheltuielile pentru
efectuarea procedurii succesorale notariale;
– plata legatelor cu titlu particular, inclusiv a sarcinilor, în cazul legatului
cu sarcini 193.
114. Transmiterea pasivului succesoral. Moștenitorii obligați să suporte
pasivul moștenirii sunt moștenitorii legali, legatarii universali și legatari cu titlu
universal , care au acceptat moștenirea. Succesibilii car e au renunțat la moștenire
nu au această obligație.
Conform art.1114 alin.2, moștenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu
universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din
patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.
N u au obligația de a suporta pasivul moștenirii legatarii cu titlu particular ,
deoarece aceștia dobândesc doar unul sau mai multe bunuri determinate, iar nu o
universalitate.
În mod excepțional, art. 1114 alin.3 prevede că legatarul răspunde pentru
pasivul succesoral , însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul
legatului, dacă:
– testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
– dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o
moștenire culeasă de testator și nelichidată încă; în acest caz legatarul răspunde
pentru pasivul acelei universalități 194;
– celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și
sarcinilor moștenirii; atunci când activul nu acoperă pasivul moștenirii legatarul
cu titlu particular va suporta, în mod indirect, consecințele existenței pasivului,
întrucât datoriile succesiunii vor trebui plătite înaintea legatelor ; deci, legatarul
își va primi legatul numai după plata datoriilor lui de cujus 195.

193 Așa cum s -a arătat, nu intră în pasivul moștenirii cheltuielile pentru întreținerea lui de
cujus, suportate pe timpul vieții acestuia de către unul singur dintre moștenitori. Asemenea
pretenții trebuie soluționate direc t între moștenitori, fără implicarea patrimoniului succesoral
(a se vedea D.Chirică, Drept civil. Succesiunile, Editura Lumina Lex București, 1996, p.242-
243).
194 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.123.
195 Ibidem p.125.

103
Secțiunea a II -a

DREPTUL DE OPȚIUNE S UCCESORALĂ

115. Caracterul neobligatoriu pentru moștenitori sau legatari al
transmisiunii moștenirii. Chiar dacă transmisiunea moștenirii operează de plin
drept, în virtut ea legii , de la data deschiderii moștenirii, totuși moștenitorii legali
sau legatari nu sunt obligați să primească moștenirea. În acest sens, art.1106 din
noul Cod civil prevede că " nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i
se cuvine".
Prin urmare, persoanele cu vocație la moștenire își păstrează dreptul de a
opta între acceptarea moșteniri i (situație în care ele își cons olidează drepturile
dobândite în momentul deschiderii ei) și renunțarea la moștenire (când ele își
desființează , retroactiv, drepturile respective).
116. Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil. Opțiunea
succesorală este posibilitatea oferită de lege persoanelor cu vocație la moștenire
de a accepta moștenirea sau de a renunța la ea . În acest sen s, art.1100 alin.1 din
noul Cod civil prevede că "cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței
defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea" .
Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute
de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune
succesorală (art.1100 alin.2).
Opțiunea succesibililor poate fi analizată sub dublu aspect: ca drept
subiectiv (posibilitate recunoscută de lege) și ca act juridic (manifestare de
voință făcută în scopul de a produce efectele juridice dorite de succesibili).
117. Dreptul subiectiv de opțiune succesorală. Este facultatea
recunoscută de lege, de la data deschiderii moștenirii, de a alege între
acceptarea moștenirii ori renunțarea la aceasta .
Subiectul activ, titular al dreptului de opțiune succesorală, este persoana
chemată la moștenire, indiferent dacă vocația sa rezultă din lege sau din
testament și indiferent dacă vocația este universală, cu titlu universal sau cu titlu
particular 196.
În cazul moștenirii legale pot exercita dreptul de opțiune succesorală toți
moștenitorii, indiferent de clasa din care fac parte sau de gradul de rudenie (grad
succesibil). Dacă un moștenitor din clasă sau grad preferat acceptă moștenirea,
el își consolidează drepturile și anihilează drepturile moștenitorilor de rang mai
îndepărtat; dacă el renunță, se consolidează drepturile acceptanților de rang
următor 197.
Dacă un succesibil a decedat înainte de a-și fi exercitat dreptul de

196 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.128.
197 Ibidem p.129.

104
opțiune, acest drept se retransmite moștenitorilor săi, care îl vor putea exercita în
limitele timpului rămas din termenul de 1 an de la deschiderea moștenirii. În
acest sens, art.1105 alin.1 prevede că "moștenitorii celui car e a decedat fără a fi
exercitat dreptul de opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru
partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea
autorului lor". De exemplu, moștenitorul cu vocație a decedat la 8 luni de la
data d eschiderii moștenirii lui de cujus , fără a exercita dreptul de opțiune
succesorală; în acest caz, dreptul de opțiune se retransmite succesibililor
moștenitorului de cedat, care vor trebui să -l exercite în limitele timpului rămas de
4 luni, din termenul de 1 an de la data deschiderii moștenirii lui de cujus.
În cazul prevăzut la art.1105 alin.1, partea succesibilului care renunță
profită celorlalți moștenitori ai autorului său.
118. Actul juridic de opțiune succesorală. Este manifestarea d e voință a
succesibilului de a accepta moștenirea sau de a renunța la acesta .
Actul juridic de opțiune succesorală prezintă următoarele caractere
juridice:
a) este un act unilateral, în sensul că exprimă voința unei singure
persoane – succesibilul; se poate exercita de către succesibil fie personal, fie prin
reprezentant cu procură specială; dacă succe sibilul este o persoană lipsită de
capacitate de exercițiu , voința se exprimă prin reprezentantul său legal (părinte
sau tutore);
b) este un act indivizibil, prin care se acceptă sau se renunță la întreaga
moștenire (art.1101); nimeni nu poate accepta o parte din moștenire și renunța la
o altă parte .
Prin excepție, potrivit art. 1102 alin.1, moștenitorul care în baza leg ii sau
a testamentului, cumulează mai multe vocații la moștenire are, pentru fiecare
dintre ele, un drept de opțiune distinct.
Legatarul chemat la moștenire și ca moștenitor legal își va putea exercita
opțiunea în oricare dintre aceste calități. Dacă, deși nu a fost încălcată rezerva,
din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit
legatarului ca moștenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar
(art.1102 alin.2).
De asemenea, potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991, dacă
moștenitorii fostului proprietar nu au depus cerere de reconstituire a dreptului de
proprietate asupra terenului, înseamnă că, deși au acceptat moștenirea lăsată de
fostul proprietar al terenului, prin derogare de la principiul indivizibilității
opțiunii succesorale, ei renunță astfel (nedepunând cererea) la reconstituire 198;
c) este un act pur și simplu, care nu poate fi afectat de condiție sau
termen; dacă opțiunea ar fi afectată de vreo modalitate , ar fi lovit ă de nulitate

198 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.130.

105
absolută, pentru că ar însemna să nu se ia în considerare voința succesibilului; în
acest sens, art. 1101 dispune că " sub sancțiunea nulității absolute, opțiunea
succesorală …..nu poate fi afectată de nicio modalitate".
d) este un act irevocabil, în sensul că odată exercitat dreptul de opțiune
succesorală, succesibilul nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voință;
succesibilul care a acceptat moștenirea este considerat că a acceptat-o pentru
totdeauna ; ca urmare, declarați a de renunțare la moștenir e făcută după
acceptarea ei, este lipsită de orice efecte juridice ; prin excepție, conform art.
1123 alin.1, renunțătorul poate revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja
acceptată de alți succesibili;
e) este un act declarativ, pentru că produce efecte de la data deschiderii
moștenirii; drepturile și obligațiile dobândite pe acea dată fiind consolidate sau
desființate retroactiv;
f) este un act juridic ce constituie exercitarea unui drept absolut și
discreționar , în sensul că succesibilul nu trebuie să -și justifice sau motiveze
voința de a accepta sau de a renunța, și nici nu răspunde pentru faptul de a fi
optat într -un fel sau altul; libertatea de alegere caracterizează actul de opțiune
succesorală 199.
119. Termenul de opțiune succesorală. Potrivit art.1103 alin.1, dreptul
de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii
moștenirii.
Așa cum era considerat și în literatura juridică anterioară noului Cod civil
200, considerăm că termenul de un an este un termen de prescripție 201. Aceasta
deoarece, conform art. 1103 alin.3 din noul Cod civil, termenului de un an i se
aplică prevederile referitoare la suspendarea și repunerea în termenul de
prescripție extinctivă.
Termenul de un an se aplică, în opinia noastră, atât în cazul moștenirii
legale, cât și în cazul moștenirii testamentare , indiferent dacă transmisiunea este
universală, cu titlu universal ori cu titlu particular 202.

199 A se vedea M.Mureșan, I.U rs, op.cit., p.131- 132; F.Deak, op.cit., p.388- 391.
200 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.134; F.Deak, op.cit., p. 398 (autorul consideră că
nu exis tă motive suficient de temeinice pentru care termenul de opțiune să fie sustras
regimului de drept comun al prescripției extinctive, el oferind soluții corespunzătoare
problemelor care se pun în practică ); D.Chirică, op.cit., p.386; Alți autori au consider at că
termenul de opțiune succesorală este de decădere (a se vedea I.C.Vurdea, Propuneri de lege
ferenda privind natura juridică a termenului de acceptare a succesiunii, în R.R.D.nr.11/1980,
p.32- 35.
201 În același sens, a se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.628.
202 Într-o altă opinie se consideră că termenul de un an vizează numai transmisiunile
succesorale universale sau cu titlu universal , deoarece codul civil face trimiteri exclusive la
"moștenire", în sensul unei universalități. Per a contrario, legatarilor cu titlu particular le vor
fi aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, astfel că dreptul de opțiune succesorală
cu privire la aceste legate se exercită în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani

106
Termenul de un an pr evăzut de art.1103 alin.1 începe să curgă de la data
deschiderii moștenirii, chiar dacă un moștenitor a aflat de moartea lui de cujus
mai târziu (însă, pentru motive temeinice, el va putea fi repus în termenul de
opțiune succesorală).
Această reg ulă privitoare la începutul prescripției dreptului de opțiune
succesorală se aplică indiferent dacă moștenitorii vin în nume propriu sau prin
reprezentare, precum și în situația retransmiterii dreptului de opțiune
succesorală.
Termenul de opțiune succesorală de un an se aplică tuturor succesibililor,
din toate clasele, cei de rang inferior neputând aștepta să vadă dacă cei de rang
preferat acceptă sau renunță; opțiunea celor de rang inferior va fi supusă
condiției renunțării sau nedemnității celor de rang preferat 203.
Actele de opțiune succesorală pot fi exerc itate numai după deschiderea
moștenirii (orice acte de acceptare sau de renunțare la moștenire făcute înaintea
deschiderii ei sun t lovite de nulitate absolută ( art. 956).
De la regula conform căreia dreptul de opțiune succesorală se exercită în
termen de un an de la data deschiderii moștenirii există unele excepții , când
termenul de opțiune curge de la o altă dată . În acest sens, potrivit art.1103 alin.2,
terme nul de opțiune curge:
a) de la data nașterii celui chemat la moștenire , dacă nașterea s -a produs
după deschiderea moștenirii (este vorba despre succesibilul conceput la data
deschiderii moștenirii, dar născut ulterior , situație în care termenul de opțiune va
curge de la data nașterii, cu condiția să se nască viu);
b) de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă , dacă
înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții
celui care lasă moștenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morții
sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care termenul
curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legat ul
său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea
moștenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască
legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această

(art.2517 C.civ.). În ce ne privește, considerăm că argumentele aduse nu sunt convingătoare,
cu atât mai puțin invocarea art. 2517 C.civ. Așa cum s -a arătat în literatura juridică anterioară
noului Cod civil, este inacceptabil ca pentru unii moștenitori termenul de opțiune să fie de un
an, iar pentru alții de 3 ani (D.Chirică, op.cit., p.387). Art. 1103 alin.1 stabilește că dreptul de
opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, fără a face
distincție după cum transmisiunea moștenirii este unive rsală, cu titlu universal ori cu titlu
particular. Așa fiind, apreciem că și pentru legatari particulari termenul de opțiune succesorală nu poate fi altul decât cel de un an de la data deschiderii moștenirii.
203 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.135.

107
dată este ulterioară deschiderii moștenirii.
120. Prorogarea termenului de opțiune. În cazul în care succesibilul a
cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune
succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de
la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere (art.1104 alin.1).
În cazul de mai sus, partea succesibilului care renunță profită celorlalți
moștenitori ai autorului său.
121. Reducerea termenulu i de opțiune. Potrivit art. 1113 alin.1, pentru
motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi
obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială,
să își exercite dreptul de opțiune succesor ală înăuntrul unui termen stabilit de
instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art.1103.
Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța
judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.

Secțiunea a III -a

ACCEPTAREA MOȘTENIRII

122. Libertatea acceptării moștenirii. În conformitate cu dispozițiile art.
1106 din noul Cod civil " nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i
se cuvine". Prin urmare, deși transmiterea patrimoniului succesoral se face de
plin drept, din momentul deschiderii moșteniri, totuși ea nu are caracter definitiv
și obligatoriu pentru moștenitori. Succesibilul are dreptul de a alege între
acceptarea moștenirii (situație în care își consolidează titlul de moștenitor) și
renunțarea la aceasta (când își desființează, retroactiv calitatea de moștenitor).
Acceptarea moștenirii fiind liberă, înseamnă că ea poate fi făcută , în
principiu, numai de către succesibilul îndreptățit.
Cu toate acestea, potrivit a rt. 1107, creditorii succesibilului pot accepta
moștenirea , pe calea acțiunii oblice, în limita îndestulării creanței lor.
123. Felurile acceptării moștenirii. Din dispozițiile art.1108 alin.1
rezultă că acceptarea moștenirii poate fi: expresă sau tacită.
Spre deosebire de legislația anterioară, n oul Cod civil nu a mai
reglementat acceptarea moștenirii sub beneficiu de inventar, dar a prevăzut la
art.1114 alin.2 că moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal
răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul
succesoral, proporțional cu cota fiecăruia (adică exact consecințele pe care le
avea în trecut acceptarea moșteniri sub beneficiu de inventar).
A. Acceptarea expresă . Acceptarea moștenirii este expresă atunci când
succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr -un

108
înscris autentic sau sub semnătură privată (art.1108 alin.2).
Rezultă că voința succesibilului, de a accepta în mo d expres moștenirea ,
trebuie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată 204.
Înscrisul constatator al acceptării exprese nu trebuie să fie redactat cu
respectarea unor formule sacramentale și speciale . El poate îmbrăca și form a
unei scrisori simple, dacă are caracter juridic ; de exemplu, scrisoarea adresată
creditorilor moștenirii prin care succesibilii solicită amânarea plății datoriei ori
propun o ofertă de dare în plată ; scrisoarea adresată comoștenitorilor prin care
propun o ofertă de împărțeală voluntară a moștenirii 205.
De asemenea, acceptarea expresă a moștenirii se poate face și prin
înregistrarea unei cereri de chemare în judecată în legătură cu moștenirea (petiție
de ereditate) sau a un ei cereri la notar pentr u deschiderea procedurii succesorale
notariale 206.
Acceptarea expresă a moștenirii poate fi făcută și printr -un mandatar cu
procură specială dată în acest sens.
Pentru ca înscrisul să valoreze acceptare expresă este necesar ca, din
cuprinsul lui, să rezulte neîndoielnic că succesibilul și-a însușit calitatea de
moștenitor . Cu alte cuvinte, așa cum s-a arătat, să rezulte că succesibilul înțelege
să exercite drepturile și să -și asume obligațiile ce decurg din calitatea de
moștenitor 207.
În toate cazurile, actul de acceptare expresă a moștenirii trebuie să
respecte regulile de capacitate prevăzute de lege și să fie făcut în termenul de
opțiune succesorală 208.
În situația în care acceptarea este făcută printr -un înscris aute ntic,
declarația de acceptare se va înscrie în registrul național notarial, ținut în
format electronic, potrivit legii (art.1109).
B. Acceptarea tacită. Acceptarea moștenirii este tacită când succesibilul
face un act sau fapt pe care nu ar pute a să îl facă decât în calitate de moștenitor
(art.1108 alin.3).
Prin urmare, așa cum s-a arătat în literatura juridică, acceptarea tacită a
moștenirii se rezumă la o singură condiție: actul săvârșit de succesibil să implice
cu puterea necesități i intenția de a accepta moștenirea, să nu poată primi și o
altă interpretare 209.

204 Așa cum s -a arătat în literatura juridică anterioară noului Cod civil " legiuitorul a înlăturat
acceptarea orală, atât pentru ca succesibilul să nu fie legat printr -un cuvânt rostit la
întâmplare, cât și pentru a evita dovada prin martori a unei acceptări date prin viu grai" (A se
vedea M.Eliescu, op.cit. ,II , p.122).
205 A se vedea F.Deak, op.cit., p.412.
206 Ibidem.
207 A se vedea F.Deak,op.cit., p.413.
208 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.140.
209 A se vedea M.Eliescu, op.cit., II, p.122 .

109
Dimpotrivă, actele echivoce nu pot constitui acte de acceptare tacită a
moștenirii.
Acceptarea tacită a moștenirii poate fi făcută și prin mandatar,
împuter nicit special să facă acte de acceptare tacită a moștenirii . Însă, actele de
acceptare tacită trebuie să fie făcute de mandatar în termenul de opțiune
succesorală .
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, acceptarea tacită poate fi făcută
nu numai în cazul moștenirii legale, ci și în cazul celei testamentare . În cazul
moștenirii testamentare, acte de acceptare tacită pot fi săvârșite nu numai de
către legatarul universal sau cu titlu universal, dar și de către legatarul cu titlu
particular 210.
Potrivit art. 1110 alin.1, actele de dispoziție juridică privind o parte sau
totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia.
Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a
drepturilor asupra moștenirii; încheierea actelor de înstrăinare (vânzare, donație
etc.), indiferent de valoarea obiectului actului juridic și de natura lui, presupune
intenția neîndoielnică a succesibilului de a accepta moștenire a; așa cum s -a
arătat, ceea ce interesează în materie de opțiune succesorală nu este actul de
dispoziție în sine, ci intenția de acceptare manifestată de succesibil prin
încheierea lui 211; prin urmare, chiar dacă actul de dispoziție nu ar produce efecte
juridice (de exemplu, este anulabil sau nul, revocat etc.), el valorează act de
acceptare tacită dacă voința succesibilului a fost neechivocă în acest sens 212.
Sunt acte de acceptare tacită a moștenirii atât actele de dispoziție asupra
bunurilor singulare din moștenire (de exemplu, acte de vânzare sau donație în
favoarea unui terț sau comoștenitor, acte de constituire a unor drepturi reale,
cum ar fi: uzufruct, uz, abitație, servitute, superficie, ipotecă, gaj , încheierea de
către succesibil a unui antecontract de vânzare -cumpărare având ca obiect un
bun ce face parte din patrimoniul defunctului), cât și actele de dispoziție
privitoare la întreaga moștenire sau o cotă-parte din aceasta ; așa cum s -a arătat,
înstrăinarea drepturilor succesorale, cu titlu oneros sau gratuit, este posibilă
numai pentru că, în prealabil, succesibilul a acceptat moștenirea 213:
b) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori
determinați;
c) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor
comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.
Asemenea acte de renunțare, denumite renunțare in favorem , constituie în

210 A se vedea F .Deak, op.cit., p.414.
211 Ibidem p.416.
212 Ibidem .
213 A se vedea F.Deak, op.cit., p.418.

110
realitate acte de acceptare tacită a moștenirii , urmate de acte de înstrăinare între
vii a drepturilor succesorale ; succesibilul a deținut și deci a putut dispune de
drepturile sale succesorale în favoarea unuia sau mai multor moștenitori
determinați ori chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor (cu titlu oneros) numai
pentru că, în prealabil, a acceptat moștenirea, consolidându-și calitatea de
moștenitor; partea sa de moștenire va fi dobândită de către moștenitori ori
comoștenitori nu de la defunct, ci de la el, ca urm are a cesiunii drepturilor sale
succesorale 214.
De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de
dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire
(art.1110 alin.2).
În literatura juridică anterioară noului Cod civil s- a arătat că pot fi
apreciate ca acte de acceptare tacită a moștenirii: actele de dispoziție privind
bunurile singulare din moștenire și actele de dispoziție referitoare la moștenire ,
privită ca universalitate, așa cum am arătat; intrarea în posesiunea (preluarea ori
deținerea) și folosința bunu rilor succesorale ; plata impozitelor aferente bunurilor
succesorale; faptul mutării definitive a succesibilului în locuința moștenită;
demolarea unor construcții ; efectuarea unor lucrări ce nu comportă urgență ;
edificarea pe terenul și în gospodăria defunc tului a unor construcții ; demersurile
făcute de succesibil pentru a fi trecut ca moștenitor în inventarul bunurilor
moștenirii; contribuția egală cu a celorlalți moștenitori la plata taxelor
succesorale etc. 215.
Asemenea ac te sau fapte înseamnă acceptare a tacită a moștenirii pentru că
intenția succesibilul ui este neîndoielnică, el se comportă ca un proprietar .
În schimb, s- a apreciat că nu constituie acte de acceptare tacită a
moștenirii: luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie ,
fotografii, bibelouri, a unui singur bun de valoare redusă; reparațiile urgente
făcute unor bunuri succesorale 216; contribuția la cheltuielile de înmormântare ;
încasarea ajutorului de înmormântare; faptul că, după decesul părintelui, fiul a
locuit un timp în casa părintească etc. 217.
Actele de conservare, supraveghere și d e administrare provizorie nu
valorează acceptare , dacă din împrejurările în care acestea s -au efectuat nu
rezultă că succesibilul și -a însușit prin ele calitatea de moștenitor (art.1110
alin.3).
Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a
căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen

214 A se vedea F.Deak, op.cit., p.419; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.141, D.Chirică, op.cit.,
p.400.
215 A se vedea F.Deak, op.cit., p.415; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.141.
216 F.Deak, op.cit., p.415.
217 M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.142.

111
scurt, a bunurilor moștenirii (art.1110 alin.4).
Rezultă că actele făcute pentru păstrarea în bune condiții a patrimoniului
succesoral, determinate de necesități urgente și folositoare tuturor moștenitorilor
și care nu angajează viitorul bunurilor din moștenire, nu sunt acte de acceptare
tacită a moștenirii (de exemplu, actele de întrerupere a prescripției ce curge
împotriva moștenirii; efectuarea unor forme de publicitate imobiliară; încasarea
fructelor și veniturilor curente; efectuarea unor reparații urgente la bunurile
succesorale; cererea de inventarie re, care poate fi urmată și de renunțarea la
moștenire etc. ) 218.
Numai actele de administrare definitivă (care nu au caracter provizoriu și
urgent) , care angajează viitorul patrimoniului succesoral, sunt acte de acceptare
tacită a moștenirii (de exemplu: încheierea de către succesibili a unei convenții
cu privire la administrarea bunurilor succesorale; închirierea sau arendarea
bunurilor succesorale pe o perioadă mai îndelungată; plata datoriilor mai
însemnate ale lui de cujus; încasarea unor crean țe de la debitorii moștenirii, care
nu reprezintă venituri curente etc) 219.
124. Declarația de neacceptare a moștenirii. Potrivit art. 1111 din noul
Cod civil, succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate avea
semnificația acce ptării moștenirii, dar care dorește ca prin aceasta să nu fie
considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o
declarație autentică notarială.
Aceasta deoarece dacă succesibilul îndeplinește un act care valore ază
acceptare tacită, nu mai poate înlătura acest efect prin declarația făcută în act sau
ulterior în sensul că nu a dorit să fie moștenitor.
125. Prezumția de renunțare. În conformitate cu dispozițiile art. 1112
alin.1, este prezumat, până la pr oba contrară , că a renunțat la moștenire
succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de
succesibil, ca urmare a citării sale în condițiile legii, nu acceptă moșten irea în
termenul prevăzut la art.1103. Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea
nulității acesteia, pe lângă mențiunile prevăzute de Codul de procedură civilă, și
precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a accepta moștenirea în
termenul prevăzut la art.1103, va fi prezumat că renunță la moștenire .
Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i -a fost comunicată
succesibilului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opțiune
succesorală (art.1112 alin.2).
126. Efectele acceptării moștenirii. Acceptarea m oștenirii consolidează
retroactiv calitatea de moștenitor a acceptantului. În toate cazurile, c a urmare a
acceptării moșteniri, transmisiunea patrimoniului succesoral, rea lizată de plin
drept la data dec esului, se consolidează, devenind definitivă (art.111 4 alin.1).

218 A se vedea F.Deak, op.cit., p.421.
219 Ibidem p.421 -422.

112
Prin efectul acceptării moștenirii se stinge definitiv dreptul de opțiune al
succesibilului, care nu mai poate renunța la moștenire .
De asemenea, așa cum am văzut, moștenitorii legali și legatarii universali
sau cu titlu uni versal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu
bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia (art.1114
alin.2). Legatarul cu titlu particular răspunde pentru pasivul moștenirii numai cu
bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului (cu excepțiile prevăzute de
art.1114 alin.3).
În cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia,
bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogației pot fi afectate
stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii (art.1114 alin.4).
În raporturile juridice pe care defunctul le avea cu terții, prin acceptarea
moștenirii moștenitorul va lua locul acestuia . Ca urmare, terții vor putea opune
moștenitorului excepțiile personale pe care le puteau invoca în contra lui de
cujus. De asemenea, terțul acționat pentru plata datoriei față de moștenire va
putea opune în compensație o obligație personală a moștenitorului 220.
127. Întocmirea inventarului. Potrivit art.1115 alin.1, succesibilii,
creditorii moștenirii și orice persoană interesată pot cere notarului competent să
dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, iar
toate cheltuielile care se vor face în acest scop sunt în sarcina moșteniri.
Dacă succesibilii s au persoanele care dețin bunuri din moștenire se opun,
efectuarea inventarului este dispusă de către instanța judecătorească de la locul
deschiderii moștenirii (art.1115 alin.2).
Inventarul se efectuează de către persoana desemnat ă prin acordul
moștenitorilor și al creditorilor sau, dacă nu se poate realiza un asemenea acord,
de către persoana numită fie de notar, fie de către instanța de judecată
competentă (art.1115 alin.3).
128. Procesul- verbal de inventariere. Cu ocaz ia inventarierii bunurilor
din patrimoniul succesoral se va întocmi un proces-verbal de inventariere.
Acesta va cuprinde enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a bunurilor
ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moștenirii (art.1116 alin.1).
Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menționa separat
(art.1116 alin.2). Bunurile din moștenire care se află în posesia altei persoane
vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află și a motivului pentru care se
găsesc acolo (art.1116 alin.4).
Dacă cu ocazia inventarierii se va găsi vreun testament lăsat de de cujus,
acesta se va viza spre neschimbare și va fi depus în depozit la biroul notarului
public (art.1116 alin.5).
Conform art. 1116 alin.3, în inventar se fac și mențiuni referitoare la
pasivul succesoral.

220 A se vedea F.Deak, op.cit., p.428

113
Inventarul se semnează de cel care l -a întocmit, de succesibilii aflați la
locul inventarului, iar în lipsa acestora sau dacă ei refuză să semneze, inventarul
va fi semnat de 2 martori.
129. Măsurile speciale de conservare a bunurilor. Potrivit art. 1117
alin.1, dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a
bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui
custode.
În calitate de custode poate fi numit, cu acordul tuturor celor interesați,
unul dintre succesibili sau, în caz contrar, o altă persoană aleasă de notar
(art.1117 alin.2).
Cheltuielile necesare pentru conservarea bunurilor moștenirii vor fi făcute
de către custode sau, în lipsa custodelui, de un curator special, cu încuviințarea
notarului .
Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de proces-
verbal semnat de notar și de custode sau curator . Dacă predarea a re loc deodată
cu inventarierea, se va face mențiune în procesul- verbal , un exemplar al acestuia
predându- se custodelui sau curatorului (art.1117 alin.4).
La finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul cere,
custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile succesorale și să dea
socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestora
(art.1117 alin.5).
În sfârșit, orice persoană care se consideră vătămată prin inventarul
întocmit sau prin măsurile de conservare și administrare luate de notarul public
poate face plângere la instanța judecătorească competentă (art.117 alin.6).
130. Măsurile speciale privind sumele de bani și alte valori. Dacă cu
ocazia efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri
sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituție de
specialitate.
Conform art.1118 alin.2, din sumele de bani găsite se vor lăsa
moștenitorilor sau celor care locuiau și gospodăreau împreună cu defunctul
sumele necesare pentru:
a) întreținerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru
maximum 6 luni;
b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau
pentru plata asigur ărilor sociale;
c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea și administrarea bunurilor
moștenirii.
131. Acceptarea forțată a moștenirii. Acceptarea forțată a moștenirii
este o sancțiune civilă impusă succesibililor în unele situații , constând în
decăderea lor din dreptul de a renunța la moștenire 221. Este o excepție de la

221 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.142.

114
principiul libertății acceptării moștenirii.
Astfel, potrivit art.1119 alin.1, succesibilul care, cu rea -credință, a sustras
ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă
raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă
anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile
sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obliga t să raporteze ori să reducă donația
ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, sustragerea sau ascunderea de
bunuri reprezintă fapte juridice ilicite, adică delicte civile (nu acte de acce ptare
tacită a moștenirii), iar sancțiunea acceptării forțate a moștenirii este o pedeapsă
civilă 222.
Acceptarea forțată a moștenirii operează dacă sunt îndeplinite condițiile
de mai jos:
a) existența unui element obiectiv și anume sustragerea sau ascunderea
unor bunuri din patrimoniul succesoral, săvârșită de succesibil singur ori în
participație cu altul (comoștenitor sau terț) 223.
Noțiunile de "sustragere" și "ascundere" sunt interpretate larg, incluzând
orice acte sau fap te de natură a micșora activul succesoral în detrimentul
comoștenitorilor sau creditorilor moștenirii și în folosul succesibilului de rea –
credință (care acționează cu intenția frau duloasă de a le însuși el în exclusivitate
și de a păgubi pe ceilalți comoștenitori ori creditori ai moștenirii). De exe mplu,
poate fi vorba despre fapte comisive (ascunderea materială a unor bunuri din
moștenire, prezentarea unui testament falsificat sau a unui înscris doveditor al
unei creanțe inexistente asupra moștenirii, car e îl favorizează pe succesibilul
respectiv ) 224 sau despre fapte omisive (omisiunea de a trece anumite bunuri în
inventar, nedeclararea unei donații raportabile sau chiar neraportabile ,
nedeclararea unor datorii ale succesibilului către moștenire ) 225.
Se admite că ascunderea sau dosirea poate viza nu numai bunurile mobile,
dar și bunurile imobile (de exemplu, donația deghizată care are ca obiect un
imobil) .
F apta ilicită poate fi comisă nu numai după deschiderea moștenirii, dar și
înainte de această dată (uneori chiar cu complicitatea defunctului) 226; de
asemenea, fapta ilicită poate fi săvârșită înainte sau după exercitarea dreptului de
opțiune succesorală.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că, în toate cazurile, sustragerea sau
ascunderea bunurilor succesorale să nu fie cunoscută celorla lți comoștenitori

222 A se vedea F.Deak, op.cit., p.423. Este indiferent d acă fapta ilicită constituie sau nu și
infracțiune (A se vedea Trib.Suprem, s.civ.dec.nr.2520/1989, în Dreptul nr.8/1990, p.79.).
223 A se vedea F.Deak,op.cit., p.424;
224 Ibidem
225 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.373; F.Deak, op.cit., p.424.
226 A se vedea M. Eliescu, op.cit., II, p.129.

115
sau creditorilor moștenirii. Dacă aceștia au cunoștință de existența bunurilor (de
exemplu, au fost trecute în inventar sau au constituit obiectul unor negocieri în
vederea real izării unui partaj voluntar), sancțiunea nu se aplică 227;
b) existența unui element subiectiv, care constă în intenția frauduloasă a
succesibilului de rea -credință, în scopul de a și le însuși singur, sustrăgându -le
de la împărțeala cu ceilalți c omoștenitori. S-a admis că frauda succesorală în
această materie poate consta și în intenția de a -i păgubi pe creditorii moștenirii,
prin sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral 228.
În schimb, nu există intenție frauduloasă , și de ci sancțiunea nu se aplică,
dacă succesibilul a omis, din eroare, să declare bunuri succesorale 229. Buna –
credință se prezumă, așa încât intenția frauduloasă trebuie să fie dovedită de
către cel interesat.
De asemenea, sancțiune a nu s e aplică dacă sustragerea sau ascunderea a
fost comisă de către succesibilul care are drepturi succesorale exclusive asupra
bunurilor în cauză, întrucât în această situație fapta nu este păgubitoare pentru
alte persoane (de exemplu, dacă soțul supraviețu itor a sustras sau ascuns obiecte
de uz casnic și vine la moștenire în concurs cu alte rude ale defunctului decât
descendenții, sancțiunea nu se aplică deoarece aceste rude oricum nu moștenesc
obiectele de uz casnic, de ci nu sunt prejudiciate prin dosirea or i ascunderea lor ;
la fel, dacă legatarul particular ascunde bunuri care formează obiectul legatului
său și care îi revin în exclusivitate ) 230;
c) autorul faptei ilicite să aibă calitatea de moștenitor cu vocație
concretă la moștenire (moștenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal).
Se cere condiția ca succesibilul să fi avut capacitate delictuală (nu
capacitate de exercițiu) în momentul săvârșirii faptelor , adică să fi comis faptele
cu discernământ. În privința minorilor sub 14 ani discernământul trebuie
dovedit, iar în cazul m inorilor care au împlinit 14 și nu sunt puse sub interdicție
judecătorească se prezumă că au avut discernământ, până la proba contrară.
Dacă fapta ilicită a fost comisă cu participarea mai mult or moștenitori,
pentru a -i frauda pe ceilalți , consecințele sancțiunii vor fi suportate de toți, iar
pentru restituirea către moștenire a bunurilor sustrase vor răspunde delictual,

227 A se vedea F.Deak, op.cit., p.424- 425.
228 Ibidem p.425.
229 În literatura juridică anterioară noului Cod civil s -a apreciat că ascunderea frauduloasă nu
poate fi invocată dacă succesibilul vinovat înapoiază, din proprie inițiati vă, bunurile ascunse
sau sustrase , înainte de descoperirea faptei ilicite săvârșite. Dacă el încetează din viață înainte
de această dată, succesorii lui nu mai pot înlătura aplicarea sancțiunii prin înapoierea
bunurilor (A se vedea M.Eliescu, op.cit.,II, p.131). Însă, persoanele îndreptățite să invoce
sancțiunea îl pot ierta pe succesibilul vinovat sau pe moștenitorii lui, deoarece normele care
reglementează acceptarea forțată a moștenirii nu sunt imperative.
230 A se vedea F.Deak, op.cit., p.426.

116
adică solidar 231.
Acceptarea forțată a moștenirii produce următ oarele efecte speciale:
– sustragerea sau ascunderea bunurilor este sancționată cu atribuirea
forțată a calității de moștenitor acceptant, chiar dacă anterior succesibilul
vinovat renunțase la moștenire ; deci, succesibilul pierde cu efect retroac tiv
dreptul de opțiune succesorală, fiind considerat acceptant;
– succesibilul vinovat, deși păstrează calitatea de moștenitor, nu are nici
un drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse; aceste bunuri vor fi dobândite de
către comoștenitorul ori comoștenitorii succesibilului vinovat , potrivit cotelor
lor succesorale; dacă succesibilul vinovat este moștenitor unic sau, fiind mai
mulți, cu toții împreună au sustras sau ascuns bunuri din moștenire în scopul
fraudării creditorilor moștenirii, acest e fect al acceptării forțate nu se produce ;
decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse se
produce numai în raport cu comoștenitorii fraudați 232.
Deși succesibilul vinovat nu va beneficia de partea sa din bunurile
sustrase ori ascunse, totuși va răspunde pentru datoriile moștenirii, proporțional
cu cota parte ce i se cuvine din moștenire . În acest sens, art.1119 alin.2 prevede
că "moștenitorul aflat în situația prevăzută la alin.1 este ținut să plătească
datoriile și sa rcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv
cu propriile sale bunuri ".

Secțiunea a IV -a

RENUNȚAREA LA MOȘTENIRE

132. Noțiune. Renunțarea la moștenire este manifestarea de voință prin
care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de
opțiune succesorală, că renunță la titlul de moștenitor .
Este un act juridic unilateral, expres și solemn, ce aparține tuturor
moștenitorilor, legali sau testamentari, cu vocație universală , cu t itlu universal
sau cu titlu particular.
133. Condiții de fond. Renunțarea la moștenire presupune următoarele
condiții de fond:
a) în principiu, renunțarea este expresă, ea neputând fi dedusă din anumite
împrejurări de fapt (de exemplu, n eexercitarea dreptului de opțiune succesorală
în termenul de prescripție ; prescripția stinge titlul de moștenitor, în timp ce
renunțătorul este considerat că nu a fost niciodată moștenitor ).

231 A se vede a F.Deak, op.cit., p.427.
232 Ibidem p.430.

117
Prin excepție, în cazurile prevăzute la art.1112 și art . 1113 alin.2 se
consideră că succesibilul a renunțat al moștenire 233;
b) renunțarea se poate face numai după deschiderea moștenirii (dacă s -ar
face înainte de această dată ar fi vorba despre un act juridic asupra unei
moșteniri nedeschise , sancți onat cu nulitatea absolută ) și numai dacă
succesibilul nu a acceptat anterior moștenire a (deoarece acceptarea moștenirii
este irevocabilă, declarația ulterioară de renunțare este lipsită de orice efecte
juridice) 234;
c) renunțarea este un act ju ridic indivizibil; succesibilul nu poate renunța
la o parte din moștenire, pentru a accepta o altă parte ;
d) renunțarea nu poate fi decât pur abdicativă (impersonală și cu titlu
gratuit); așa cum am arătat, "renunțarea in favorem " are semnificați a acceptării
tacite a moștenirii, fiind însoțită de acte de înstrăinare între vii a drepturilor
succesorale 235.
134. Condiții de formă. Renunțarea la moștenire este un act juridic
solemn . În acest sens, art. 1120 alin.2 prevede că " declarația de renunțare se
face în formă autentică la orice notar public, sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în condițiile și limitele prevăzute
de lege".
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, renunțarea la moștenir e trebuie să
îndeplinească două condiții de formă, una de validitate și alta de opozabilitate
236:
– declarația de renunțare trebuie să fie dată în formă autentică, la orice
notar 237; nerespectarea formei solemne cerută de lege (de exemplu, declar ația a
fost făcută printr -un înscris sub semnătură privată) atrage nulitatea absolută a
renunțării, situație în care succesibilul păstrează dreptul de opțiune câtă vreme
termenul nu a expirat 238; nulitatea renunțării nu se confundă cu revocarea
renunțării, aceasta din urmă se poate face numai în condițiile special prevăzute
de lege; de asemenea, nulitatea renunțării nu atrage acceptarea moștenirii;
– pentru informarea terților, declarația de renunțare se va înscrie, pe

233 A se vedea supra nr.121 și 125.
234 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.148.
235 A se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, s.civ.dec.nr.5440 din 16 decembrie 2003, în
Dreptul nr.2/2005, p.184.
236 A se vedea F.Deak, op.cit., p.433.
237 În literatura juridică anterioară noului Cod civil s -a admis că declarația de renunțare poate
fi cuprinsă și în încheierea ce se întocmește de notar , la fiecare termen, în cadrul procedurii
succesorale notariale (A se vedea F.Deak , op.cit., p.433) ; renunțarea poate rezulta și din
consemna rea declarației în certificatul de moștenitor (A se vedea C.S.J.
s.civ.dec.nr.2498/1992, în Dreptul nr.10- 11, 1993, p.117) sau dată în fața instanței de judecată
cu ocazia judecării cauzelor succes orale.
238 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.148.

118
cheltuiala renunțătorului, în registrul național notarial, ținut în format electronic,
potrivit legii (art.1120 alin.3); înscrierea se face pentru opozabilitate, fiind o
condiție de publicitate, iar nu de valabilit ate a actului de renunțare .
135. Efectele renunțării. Ca u rmare a renunțării la moștenire se
desființează , cu efect retroactiv, titlul de moștenitor al renunțătorului. Astfel,
potrivit art. 1121 alin.1 " succesibilul care renunță este considerat că nu a fost
niciodată moștenitor" .
Consecințele renunțării la moștenire sunt următoarele:
– renunțătorul nu va mai beneficia de nici un drept succesoral, pierzând
retroactiv partea de moștenire la care avea vocație (inclusiv dreptul la rezerva
succesorală); conform art. 1121 alin.2, partea renunțătorului profită
moștenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat- o dacă ar fi acceptat moștenirea ; cei care profită de renunțare
dobândesc partea renunțătorului nu de la acesta, ci de la defunct, din momentul
deschide rii moștenirii, conform regulilor devoluțiunii succesorale legale sau
testamentare; deși renunțarea produce efecte retroactive, totuși actele de
conservare și de administrare provizorie făcute de succesibilul renunțător , în
perioada dintre deschiderea moștenirii și renunțare, rămân valabile, în interesul
securității circuitului civil
239;
– drepturile și obligațiile renunțătorului față de de cujus sau ale acestuia
împotriva succesibilului renunțător, stinse prin confuziune la data deschiderii
moște nirii, reînvie (renasc) prin efectul retroactiv al renunțării;
– dacă renunțătorul a primit de la defunct donații inter vivos le va putea
păstra, indiferent dacă donația s -a făcut cu sau fără scutire de raport, căci, în
principiu, nemaiavând cal itatea de moștenitor, nu va putea fi obligat la raportul
donațiilor (face excepție situația reglementată la art.1147 alin.2); desigur, dacă
există moștenitori rezervatari acceptanți, orice donație va fi supusă re ducțiunii în
cazul în care aduce atingere re zervei succesorale;
– în caz de deces al succesibilului renunțător, descendenții lui nu vor
putea veni la moștenire prin reprezentare, ci numai în nume propriu, dacă nu
există rude în grad preferat care să -i înlăture de la moștenire;
– renunțătorul nu este obligat să plătească taxe succesorale;
– renunțătorul pierde și beneficiul sezinei, dacă face parte din categoria
moștenitorilor sezinari;
– creditorii succesibilului renunțător nu au dreptul să urmărească
patrimoniul succesoral și nici creditorii moștenirii nu vor putea urmări bunurile
din patrimoniul renunțătorului;
136. Renunțarea frauduloasă. Potrivit art. 1122 alin.1, creditorii
succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda drepturilor lor pot cere
instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai în termen de 3

239 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.149.

119
luni de la data la care au cunoscut renunțarea. De exemplu, succesibilul renunță
la o moștenire solvabilă, cu intenția de a frauda drepturile creditorilor săi.
Admiterea acțiunii în revocare produce efectele acceptării moștenirii de
către succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și în limita
creanței acestuia (art.1122 alin.2).
137. Revocarea renunțării. Deși renunțarea la mo ștenire este, în
principiu, irevocabilă (ca și acceptarea), totuși legea permite , în mod
excepțional, ca succesibilul să revină asupra hotărârii de renunțare la moștenire.
Rațiunea pentru care legea permite revocarea renunțării este evitarea vacanței succe sorale
240.
Astfel, conform art. 1123 alin.1, renunțătorul poate revoca renunțarea, în tot cursul termenului de opțiune, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i-ar reveni, dispozițiile art.1120
aplicându -se în mod corespunzător.
La fel ca sub imperiul legislației anterioare, din dispozițiile art. 1123 alin.1 rezultă că revocarea renunțării se poate face dacă sunt respectate două
condiții:
1
0- nu a expirat termenul de prescripție a dreptului de opțiune
succesorală ; împlinirea termenului de prescripție se analizează în raport cu
situația concretă a renunțătorului, ținând seama de regulile aplicabile prescripției
dreptului de opțiune succesorală; decăderea din dreptul de a revoca renunțarea
operează de drept și poate fi invocată de orice persoană interesată 241;
20- moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație
la partea care i -ar reveni renunțătorului (comoștenitor , moștenitor subsecvent,
cu vocaț ie legală sau testamentară, universală sau cu titlu universal); acceptarea
legatului cu titlu particular de către legatar nu împiedică revocarea renunțării
făcute de succesibilul universal sau cu titlu universal, întrucât legatul particular
confe ră vocație doar la unul sau unele bunuri , nu la întreaga moștenire și deci nu
este evitată vacanța succesorală;
Dacă sunt îndeplinite cele două condiții, succesibilul poate reveni asupra
manifestării sale de voință anterioare, putând revoca renunțarea la moștenire.
În ce privește forma în care trebuie f ăcută revocarea renunțării, se aplică
dispozițiile art.1120 referitoare la renunțare a la moștenire . Cu alte cuvinte,
declarația de revocare a renunțării poate fi numai expresă și se face în formă
autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile
consulare ale României, în condițiile prevăzute de lege. Pentru informarea terților, declarația de revocare se va înscrie în registrul național notarial, ținut în
format electronic, potrivit legii.

240 A se vedea F.Deak,op.cit., p.436.
241 Ibidem p.437.

120
În conformitate cu dispozițiile art.1123 alin.2 " revocarea renunțării
valorează acceptare, bunurile moștenirii fiind preluate în starea în care se
găsesc și sub rezerva drepturilor dobândite de terți asupra acel or bunuri".
Revocarea renunțării operează retroactiv, de la data deschiderii moștenirii.
Efectele retroactive ale revocării nu operează însă în privința drepturilor
dobândite de terțe persoane asupra bunurilor succesorale între momentul
renunțării și acela al revocării.
138. Anularea acceptării sau renunțării. Potrivit art. 1124, dreptul la
acțiunea în anularea acceptării sau renunțării se prescrie în termen de 6 luni,
calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din
momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate
relativă.

Secțiunea a V -a

SEZINA

139. Considerații prealabile. Deși toți moștenitorii dobândesc drepturile
succesorale de la data deschider ii moștenirii, în privința dobândirii exercițiului
acestor drepturi, numită " posesiunea moștenirii"
242 sau " sezina" , legea face
distincție între două categorii de moștenitori:
– moștenitori care au de drept posesiunea moștenirii, chiar de la data
deschiderii moștenirii, numiți moștenitori sezinari;
– moștenitori care nu beneficiază de sezină, numiți moștenitori nesezinari;
aceștia dobândesc ulterior sezina, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii
moștenirii, prin eliberarea certifica tului de moștenitor .
140. Noțiunea de sezină. Potrivit art.1125 din noul Cod civil "pe lângă
stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă
moștenitorilor sezinari și dreptul de a admin istra acest patrimoniu ș i de a
exercita drepturile și acțiunile defunctului ".
Noțiunea de "sezină" , denumită și "posesiunea moștenirii" , are în materia
dreptului succesoral un înțeles special. Astfel, sezina conferă moștenitorilor
sezinari dreptul de a lua în stăpânire bunurile succesorale, care nu se află în
posesia legitimă a vreunei terțe persoane, fără să fie necesară vreo formalitate
specială 243; însă, sezina nu presupune neapărat stăpânirea materială a bunurilor
succesorale ( corpus ) și nici intenția de a le stăpâ ni pentru sine ( animus);
moștenitorul sezinar are această calitate chiar dacă, în fapt, nu stăpânește

242 A se vedea F.Deak, op.cit., p.468.
243 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.153.

121
bunurile succesorale ; deci, sezina este independentă de posesia necesară pe ntru a
uzucapa.
De asemenea, sezina poate avea ca obiect bunuri dobâ ndite prin aceeași
moștenire de altul, adic ă proprietatea bunului succesoral să aparțină unui
moștenitor, iar sezina altuia (de exemplu, deși legatarul particular devine
proprietarul bunului individual determinat ce face obiectul legatului, de la data
deschiderii moștenirii, totuși sezina bunului respectiv aprține moștenitorului
sezinar obligat la plata legatului ).
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, sezina conferă moștenitorului
respectiv posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și
de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de moștenitor
244. Sezina este un beneficiu al
legii întrucât anumiți moștenitori au, chiar de la data deschiderii moșteni rii,
exercițiul drepturilor și acțiunilor aferente bunurilor succesorale 245.
141. Moștenitorii sezinari. Conform art. 1126, sunt moștenitori sezinari
soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați.
Calitatea de moștenitor sezinar este condiționată de vocația concretă la moștenire ; numai cei care vin efectiv la moștenire vor fi moștenitori sezinari; cei
care au fost înlăturați de la moștenire prin prezența altor moștenitori dintr -o
clasă preferată sau de grad preferat ori din cauza nedemnității sau renunțării la
moștenire, nu pot avea calitatea de moștenitori sezinari.
Însă, trebuie precizat că moștenitorul rezervatar dezmoștenit, atunci când acceptă moștenirea, păstrează calitatea de sezinar , deoarece culege reze rva
succesorală.
142. Efectele sezinei. Sezina produce următoarele efecte:
– moștenitorii sezinari au dreptul de a intra în stăpânirea de fapt și de a
administra patrimoniul succesoral, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei
formalități prealabile; numai dacă s-au luat măsuri speciale de conservare a unor
bunuri mobile , atunci moștenitorul sezinar nu va putea exercita în fapt stăpânirea
bunurilor respective; de asemenea, sezina nu va putea înlătura drepturile celui
care stăpânește pen tru sine, în fapt, bunurile succesorale și care este apărat
împotriva unor fapte materiale de deposedare
246; dacă bunurile succesorale se
află în posesia altor persoane, moștenitorii sezinari vor putea intra în stăpânirea
lor numai pe cale a exercitării une i acțiuni petitorii sau posesorii 247;
– moșten itorii sezinari pot exercita, chiar de la data deschiderii moștenirii,
drepturile și acțiunile defunctului (inclusiv cele posesorii) fără obținerea în
prealabil a certificatului de moștenitor ; sezina nu înlătură însă diviziunea de

244 A se vedea F.Deak ,op.cit., p.469.
245 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.151.
246 A se vedea Trib.Jud.Hunedoara, dec.civ.nr.138/1971, în R.R.D.nr.7/1971, p.153.
247 A se vedea F.Deak, op.cit., p.471.

122
drept a raporturilor obligaționale; fiecare moștenitor poate acționa și poate fi
acționat numai pentru partea ce -i revine din creanță, respectiv din datorie 248.
Regulile referitoare la sezină sunt imperativ e, ceea ce înseamnă că
ele nu pot fi modificate prin voința persoanei care lasă moștenirea. Testatorul nu
poate înlătura sau atribui sezina sau modifica efectele acesteia după voința sa 249.
În schimb, fiind un beneficiu al legii, moștenitorul sezinar poate renunța la
invocarea acestei calități.
143. Dobândirea sezinei de către moștenitorii legali nesezinari.
Potrivit art.1127 alin.1, moștenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai
prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua
deschiderii moștenirii.
Prin urmare, moștenitorii legali care nu sunt sezinari trebuie să solicite
eliberarea certificatului de moștenitor pentru a putea intra în stăpânirea de fapt a
patrimoniului succesoral.
În pr ezent, eliberarea certificatului de moștenitor se face în cadrul
procedurii succesorale notariale, de către notarul public competent, conform
Legii nr.36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială.
Numai în caz de neînțelegeri între s uccesibili cu privire la calitatea lor de
moștenitori, la drepturile sau la compunerea masei succesorale , ei trebuie să se
adreseze instanței de judeca tă, urmând ca certificatul de moștenitor să fie
eliberat de notarul public în conformitate cu hotărârea j udecătorească pronunțată
în cauză.
În cazul moștenirilor vacante, comuna, orașul și municipiu l dobândesc
sezina prin eliberarea , de către notarul public competent, a certificatului de
vacanță succesorală.
Până la dobândirea sezinei , prin eliberarea certificatului de moștenitor ,
moștenitorul legal nesezinar nu poate exercita drepturile și acțiunile ce au
aparținut lui de cujus și nici nu poate administra patrimoniul succesoral. Pe cale
de consecință, nu poate fi urmărit în calitate de m oștenitor. În acest sens,
conform art. 1127 alin.2 " până la intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii,
moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor".
Însă, drepturile succesorale ale moștenitorilor legali nesezina ri nu sunt
afectate deoarece acestea se dobândesc, în virtutea legii, din chiar momentul
deschiderii moștenirii ; așa fiind, moștenitorul legal nesezinar poate să
înstrăineze bunurile moștenite, înainte de a fi dobândit sezina , deoarece exercită
un drept pr opriu ; de asemenea, poate cere notarului public competent luarea
unor măsuri de conservare a bunurilor succesorale (art.70 și următ. din Legea
nr.36/1995).

248 Ibidem.
249 A se vedea M.Eliescu, op.cit., II, p.64.

123
Trimiterea în posesiunea moștenirii prin eliberarea certificatului de
moștenitor produce ac eleași efecte ca și sezina legală: operează retroactiv până
în ziua deschiderii moștenirii, moștenitorul însezinat având dreptul ș i la fructele
bunurilor moștenite de la această dată 250.
144. Dobândirea sezinei de către legatarul universal sau cu titlu
universal. Potrivit art. 1128 alin.1, legatarul universal poate cere intrarea în
stăpânirea de fapt a moștenirii de la moștenitorii rezervatari. Dacă asemenea
moștenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moștenirii
prin eliberarea certificatului de moștenitor.
În literatura juridică s -a arătat că dacă legatarul este în același timp și
moștenitor legal sezinar, este scutit de a cere dobândirea sezinei, fiind deja
investit cu puterile specifice sezinei 251.
Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a
moștenirii de la moștenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal
intrat în stăpânirea moștenirii ori de la moștenitorii legali nerezervatari care au
intrat în stăpânirea moștenirii, fie de drept (???? ei nu sunt sezinari ????) , fie
prin eliberarea certificatului de moștenitor . Dacă asemenea moștenitori nu există
sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de m oștenitor (art.1128 alin.2).
Atât legatarul universal, cât și legatarul cu titlu universal dobândesc
fructele bunurilor ce li se cuvin din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în
care legat ul produce efecte în privința lor, cu excepția cazu lui în care cel care a
posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună -credință
(art.1058).
145. Predarea legatului cu titlu particular. Conform art. 1129,
legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din ziua în care
acesta i- a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanță a
cererii de predare.
În aplicarea dispoziției legale de mai sus, se admite că trebuie să avem în
vedere natura dreptului care formează obiectul le gatului .
Dacă legatul are ca obiect un bun individual determinat, legatarul
dobândește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii (art.1059 alin.1). Ca urmare, dacă cel obligat la plata legatului nu- și îndeplinește această

250 Ibidem p.473.
251 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.434; Alți autori au considerat că sezina urmează să fie
dobândită de către legatarul universal conform regulilor arătate mai sus chiar dacă el ar avea
și calitatea de moștenitor legal sezinar (de exemplu, unul dintre descenden ții defunctului este
instituit legatar universal): Întrucât el se prevalează de calitatea de moștenitor testamentar, pentru a obține mai mult decât cota sa de moștenitor legal, această calitate urmează să fie atestată, dacă nu a fost recunoscută de bunăvoi e, prin eliberarea certificatului de moștenitor
(A se vedea, în acest sens, F.Deak, op.cit., p.474, M.Eliescu, op.cit., II, p.83).

124
obligație , legatarul particular are la dispoziție acțiunea în revendicare . Dacă
dreptul dobândit asupra bunului individual determinat este un alt drept real,
legatarul are la dispoziție o acțiune confesorie.
În cazul în care legatul are ca obiect bunuri de gen, legatarul este titularul
unui drept de creanță asupra moștenirii (art.1059 alin.2). Pe cale de consecință,
în caz de nevoie, legatarul poate obține predarea legatu lui pe cale a unei acțiuni
personale , cu caracter patrimonial, prescriptibilă în termenul general de 3 ani,
întemeiată pe testament, acțiune introdusă împotriva moștenitorilor universali
sau cu titlu universal, între care datoria se divide proporțional cu partea lor ereditară. Dacă testatorul a însărcinat un legatar particular cu plata legatu lui,
acțiunea va fi exercitată împotriva acestuia ori împotriva terțului debitor, dacă legatul are ca obiect o creanță a testatorului împotriva acestuia din urmă
252.
Însă, trebuie precizat că creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prior itate față de legatari (art.1067 alin.1). Prin urmare, dacă legatele cu titlu
particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le
execute (art.1067 ali n.2). În cazul în care, fără a se cunoaște exact datoriile și
sarcinile moștenirii, un legat a fost deja executat, atunci moștenitorii legali sau
testamentari, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în m ăsura în care legatul urmează a fi redus (art.1067 alin.3).
Legatarul particular are dreptul la fructele bunurilor moștenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce efecte
în privința sa, cu excepția c azului în care cel care a posedat bunurile ce
constituie obiectul legatului a fost de bună -credință (art.1058).
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.36/1995, legatarul cu titlu
particular poate obține, în cadrul procedurii succesorale notaria le, certificatul de
moștenitor, ca dovadă a calității sale de legatar , pe care notarul o constată în
temeiul testamentului prezentat.

Secțiunea a VI -a

PETIȚIA DE EREDITATE

146. Noțiune. La data deschiderii moștenirii patrimoniul succesoral se
transmite de la defunct la moștenitorii săi.
De obicei, bunurile succesorale sunt în posesia moștenitorilor defunctului.
Există însă și situații în care patrimoniul succesoral este stăpânit – în totalitate
sau în parte – de persoane care au n umai în aparență calitatea de

252 A se vedea F.Deak, op.cit., p.475- 476; M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.157.

125
moștenitori, calitate contestată de alte persoane, care se pretind ele a fi adevărații
moștenitori ai defunctului, urmărind să intre în posesia bunurilor succesorale. De
exemplu, bunurile succesorale sunt deținute de cei doi frați ai defunctului,
singurele rude de sânge ale acestuia, dovedindu- se ulterior că o terță persoană a
fost instituită de defunct legatar universal, frații fiind astfel înlăturați (deci erau
moștenitori aparenți).
Mijlocul juridic pe care îl are la îndemână adevăratul moștenitor pentru
recunoașterea calității sale de moștenitor și, pe cale de consecință, pentru a intra
în posesiunea patrimoniului succesoral este o acțiune care se numește,
tradițional (în prezent fiind consacrată expres de noul Cod civil) , petiție de
ereditate .
Petiția de ereditate este acțiunea civilă prin care moștenitorul cu vocație
universală sau cu titlu universal solicită instanței de judecată recunoașterea
calității sale de moștenitor legal sau testamentar și obligarea celui ce deține
bunurile moștenirii la restituirea lor.
Calitate procesuală activă (reclamant) o poate avea numai moștenitorul cu
vocație universală sau cu titlu universal. De această acțiune nu beneficiază
legatarul cu titlu particular întrucâ t, pentru predarea legatului, acesta are la
dispoziție alte acțiuni (așa cum am arătat, fie o acțiune personală, prescriptibilă,
întemeiată pe testament, fie o acțiune reală, în revendicare sau confesorie) 253.
Calitate procesuală pasivă (pârât), o poate avea numai moștenitorul
aparent , adică persoana care și ea se pretinde fi succesor universal sau cu titlu
universal și care posedă toate sau o parte din bunurile succesorale , în această
calitate 254.
147. Caracterele juridice. Petiția de ered itate prezintă următoarele
caractere juridice:
a) este o acțiune reală, deoarece reclamantul urmărește să îl deposedeze
pe moștenitorul aparent de bunurile succesorale și să intre el în stăpânirea lor;
b) este o acțiune divizibilă, în se nsul că fiecare moștenitor reclamant
acționează pentru sine, solicitând partea la care el este îndreptățit; tot la fel, dacă
sunt mai mulți pârâți (moștenitori aparenți), care dețin bunuri din patrimoniul
succesoral, fiecare se apără pe sine și cu privire la bunurile pe care el le deține;
c) este o acțiune imprescriptibilă extinctiv, așa cum rezultă din dispozițiile
art. 1130: " moștenitorul cu vocație universală sau cu titlu universal poate obține
oricând recunoașterea calității sale de moștenitor….".
148. Dovada calității de adevărat moștenitor în cadrul petiției de
ereditate . Petiția de ereditate pune în discuție c alitatea de moștenitor a bunurilor

253 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.163.
254 Așa cum s -a hotărât în practica judecătorească, " în cadrul petiței de ereditate, se pune în
discuție însuși titlul de succesor al moștenitorului aparent" (A se vedea Trib.Suprem,
dec.civ.nr.1051/1969, în C.D., 1969, p.160).

126
succesorale reclamate. De aceea, reclamantul trebuie să dovedească faptul că a
acceptat moștenirea și că titlul său de moștenitor sau vocația sa succesorală, este
preferabilă sau concurentă celei a pârâtului.
Pentru aceasta el trebuie să prezinte instanței de judecată , dacă deține,
certificatul de moștenitor, care îi atestă această calitate . Însă, de cele mai multe
ori, cel care deține certificat de moștenitor este pârâtul, situație în care
reclamantul trebuie să solicite constatarea sau, după caz, declararea nulității
acestuia și stabilirea drepturilor sale, conform legii. De aceea, uneori admiterea
acțiunii în petiție de ereditate depinde de constatarea sau declararea nulității certificatului de moștenitor ori a testamentului, eliberate în favoarea pârât ului. În
acest caz, r eclamantul trebuie să administreze alte mijloace de probă, din care să
rezulte vocația sa succesorală, legală sau testamentară, și anume acte de stare
civilă sau un testament, după caz.
În afara actelor de stare civilă, în practica judecătorească s -a judecat că:
"instanța poate admite și alte mijloace de probă pentru stabilirea raportului de
rudenie, dacă partea trebuie să dovedească nașteri și căsătorii vechi sau
întâmplate în localități necunoscute sau îndepărtate , sau când, pentru obținerea
actelor de stare civilă s- ar întâmpina alte piedici găsite întemeiate, cu condiția
ca aceste probe, astfel admise, să nu fie contrare certificatelor de stare civilă
prezentate"
255.
Alteori, dovada rudeniei petiționarului cu defunctul, rezultată din
certificatele de stare civilă sau din celelalte probe admini strate, trebuie
completată și prin proba cu martori, care să ateste lipsa altor rude în grad preferat sau concurent
256.
149. Delimitarea petiției de ereditate de alte acțiuni. Petiția de ereditate
se deosebește de acțiunea în revendicare deoarece disputa părților di n proces are
ca obiect calitatea de moștenitor universal sau cu titlu universal al defunctului,
predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute 257. De aceea , în
cadrul petiției de ereditate, instanța de judecată trebuie să stabilească cine este
adevăratul moștenitor al defunctului, reclamantul sau pârâtul, deoarece ambii
susțin că sunt succesorii defunctului, contestându -și reciproc calitatea de
moștenitor.
În schimb, în cadrul acțiunii în revendicare, disputa păr ților se referă la
calitatea de proprietar (nu de moștenitor) asupra unui bun individual determinat. Cu alte cuvinte, pârâtul nu contestă reclamantului calitatea de moștenitor al
defunctului, ci contestă calitatea de proprietar a defunctului (sau a reclama ntului) asupra bunului ce face obiectul litigiului, refuzând predarea
bunului pe motivul că el (pârâtul) este proprietar. Deci, instanța de judecată

255 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.164.
256 Ibidem.
257 A se vedea D.Chirică, op.cit., p.457- 458.

127
trebuie să stabilească cine este adevăratul proprietar al bunului revendicat,
reclamantul sau pârâtul.
Petiția de ereditate se deosebește de acțiunea în împărțeală, prin care se
pretinde doar o parte din moștenire, pentru că, în această acțiune, pârâtul nu
contestă calitatea de moștenitor a reclamantului și nici cota sa din moștenire 258.
În sf ârșit, petiția de ereditate se deosebește de acțiunea prin care
reclamantul pretinde plata datoriei pârâtului către moștenire , dacă acesta din
urmă refuză plata nu pentru că ar fi moștenitor, ci pentru că nu este dator,
susține inexistența datoriei sau stingerea ei (ex. prin prescripție) 259.
150. Efectele recunoașterii calității de moștenitor. Recunoașterea
calității de moștenitor a reclamantului, ca urmare a admiterii acțiunii în petiție
de ereditate , produce următoarele consecințe:
A. În raporturile dintre reclamant ( adevăratul moștenitor ) și pârât
(moștenitorul aparent ).
Pârâtul este obligat să restituie reclama ntului bunuri le succesorale. În acest
sens, conform art. 1131 alin.1 "recunoașterea calității de moștenitor îl obligă pe
deținătorul fără titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea
acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art. 1.635 – 1.649".
Obligația de restituire este diferită după cum moștenitorul aparent a fost
de bună -credință (nu a știut că moștenirea preluată nu i se cuvine) sau de rea –
credință (a știut foarte bine că moștenirea preluată nu i se cuvine).
a) Dacă moștenitorul aparent a fost de bună -credință, este obligat să
restituie în natură toate bunurile succesorale pe care le -a deținu t, creanțele pe
care le -a încasat și să achite datoriile pe care le are față de moștenire (dacă
există).
În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, restituirea se face prin
echivalent (art.1640 alin.1) . Astfel, î n cazul pieirii totale (din culpa pârâtului)
sau înstrăinării bunului supus restituirii , moștenitorul aparent este ținut să
plătească valoarea cea mai mică a bunului , considerată dintre valoarea la
momen tul primirii sale și aceea la data pieirii sau înstră inării (art.1641). Dacă
bunul supus restituirii a pierit fortuit, moștenitorul aparent este liberat de această obligație, însă el trebuie să cedeze reclamantului fie indemnizația încasată
pentru această pieire, fie, atunci când nu a încasat-o încă, dreptul de a primi
această indemnizație (art.1642). Când bunul ce face obiectul restituirii a suferit o
pierdere parțială, cum este o deteriorare sau o altă scădere de valoare,
moștenitorul aparent este ținut să îl despăgubească pe reclamant, cu excepția cazului în care pierderea rezultă din folosința normală a bunului sau dintr -o
împrejurare neimputabilă debitorului.
În schimb, moștenitorul aparent are dreptul să i se restituie cheltuielile

258 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.165.
259 Ibidem .

128
necesare și utile făcute cu bunul supus restituirii; de asemene a, dobândește
fructele produse de bunul supus restituirii până în momentul intentării acțiunii
(art.1645 alin.1).
b) Dacă moștenitorul aparent este de rea -credință , el este obligat să
restituie în natură toate bunurile succesorale pe care le -a de ținut, creanțele pe
care le -a încasat și să achite datoriile pe care le are față de moștenire .
În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, restituirea se face
prin echivalent. Astfel, în cazul pieirii totale (din culpa pârâtului) sa u înstrăinării
bunului supus restituirii, moștenitorul aparent este ținut să plătească valoarea
cea mai mare a bunului (considerată dintre valoarea la momentul primiri sale și
aceea la data pieirii sau înstrăinării). În caz de pieire fortuită a bunului supus
restituirii, pârâtul de rea -credință nu este liberat de re stituire , decât dacă
dovedește că bunul ar fi pierit și în cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja
predat reclamantului (art.1642). Când bunul ce face obiectul restituirii a suferit o
pierdere parțială, cum este o deteriorare sau o altă scădere de valoare,
moștenitorul aparent este obligat să -l despăgubească pe reclamant (la fel ca
pârâtul de bună -credință).
În schimb, moștenitorul aparent are dreptul să i se restituie jumătate d in
sporul de valoare ( cheltuielile utile cu bunul supus restituirii – art. 584 alin.2
lit.a) și din cheltuielile necesare (de conservare a bunului) ; de asemenea, este
obligat să restituie fructele percepute sau valoarea lor dacă le -a consumat sau a
neglija t să le perceapă .
B. În raporturile dintre reclamant ( adevăratul moștenitor ) și terțele
persoane. Dacă , în perioada cât a deținut bunurile succesorale , moștenitorul
aparent a încheiat acte juridice cu terțe persoane , având ca obiect aceste bunuri,
se vor aplica dispozițiile art.960 alin.3 din noul Cod civil.
Astfel, actele de conservare, precum și cele de administrare, încheiate
între moștenitorul aparent și terți, în măsura în care profită reclamantului, sunt
valabile și deci vor fi menținute.
De asemenea, se mențin și actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate
între moștenitorul aparent și terții dobânditori de bună -credință, regulile din
materia cărții funciare fiind însă aplicabile .
Prin urmare, dacă actul încheiat cu terțul se menține, moștenitorul aparent
va fi obligat la restituire prin echivalent, după cum a fost de bună -credință sau
de rea -credință. În schimb, dacă actul se desființează, terțul va fi obligat la
restituire către adevăratul propriet ar, dar va avea acțiune împotriva
moștenitorului aparent pentru evicțiune 260.

260 A se vedea F.Deak, op.cit., p.486.

129
Secțiunea a VII -a

CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR

151. Noțiune. Dovada calității de moștenitor se face, de regulă, cu
certificatul de moștenitor. Dacă nu s -a eliber at certificat de moștenitor ( întrucât
emiterea acestuia nu este obligatorie) sau împotriva unui astfel de certificat,
dovada calității de moștenitor se poate face cu alte mijloace de dovadă admise
de lege 261.
Certificatul de moștenitor este actul e mis de notarul public, în cadrul
procedurii succesorale notariale reglementată de Legea nr.36/1995, care atestă
calitatea unei persoane de a fi moștenitor legal sau testamentar al unei persoane
decedate 262.
Certificatul de moștenitor se eliberează , la cererea oricărui moștenitor
legal sau testamentar acceptant, de către notarul public mai întâi sesizat, de la
locul deschiderii moștenirii, după expirarea termenului de opțiune succesorală,
dar numai dacă nu există neînțelegeri între moștenitori. Dacă există neînțelegeri,
procedura succesorală notarială se suspendă și moștenitorii sunt îndrumați la
proces, urmând ca certificatul de moștenitor să fie eliberat de notarul public în
conformitate cu hotărârea judecătorească .
152. Conținutul certif icatului de moștenitor. Potrivit art.1132
certificatul de moștenitor cuprinde constatări referitoare la patrimoniul
succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din acest
patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de lege . De as emenea, conform
art. 81 și 83 din Legea nr.36/1995, certificatul mai poate cuprinde:
– mențiuni despre cel care lasă moștenirea;
– mențiuni referitoare la un partaj voluntar, realizat între moștenitori;
– mențiuni în legătură cu reducțiune a liberalităților excesive.
153. Funcțiile certificatului de moștenitor. Se admite că certificatul de
moștenitor îndeplinește două funcții importante;
– mijloc de însezinare; astfel, moștenitorii nesezinari dobândesc sezina
numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moștenirii
263;
– instrument probator; până la constatarea sau declararea nulității acestuia,
certificatul de moștenitor face dovadă deplină în privi nța calității de moștenitor ,
a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte (art.88 alin.1
fraza a II -a din Legea nr.36/1995).

261 A se vedea O.Rădulescu, P.Rosenberg, A.Rădulescu, Dovada calității de moștenitor, în
"Drept ul" nr.4/2002, p.101- 106.
262 A se vedea M.Mureșan, I.Urs, op.cit., p.158.
263 A se vedea G.Boroi, L.Stănciulescu, op.cit., p.655.

130
154. Puterea doveditoare a certificatului de moștenitor. Conform
art.88 alin.1 fr aza a II -a din Legea nr.36/1995 " până la anularea sa prin
hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovadă deplină în
privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui
moștenitor în parte".
De asemenea, potrivit art. 113 3 alin.1 din noul Cod civil, pe lângă dovada
calității de moștenitor legal sau testamentar, certificatul de moștenitor face
"dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor
din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia".
Însă, certificatul de moștenitor nu face proba dreptului de proprietate,
adică nu constituie o dovadă că bunurile succesorale i -au aparținut defunctului
în proprietate 264(de exemplu, dacă defunctul a lăsat un imobil în masa
succesorală , dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară
sau cu titlul de proprietate eliberat conform Legii fondului funciar nr.18/1991,
nu cu certificatul de moștenitor).
De asemenea, puterea doveditoare a certificatului de moștenitor e ste
diferită și anume:
– între moștenitorii care au participat la procedura succesorală notarială
și au consimțit la eliberarea lui, certificatul de moștenitor are valoarea unei
convenții și face dovadă deplină; anularea sau constatarea nulității lui va putea fi
cerută numai pentru vicii de consimțământ sau incapacitate 265 ori pentru cauze
de nulitate absolută, potrivit dreptului comun 266;
– față de terțele persoane (inclusiv succesibilul care nu a participat la
procedura succesorală notar ială și deci nu a consimțit la emiterea lui),
mențiunile din certificatul de moștenitor fac dovadă numai până la proba
contrară .
În conformitate cu art.1134 din noul Cod civil, cei care se consideră
vătămați în drepturile lor prin eliberarea cert ificatului de moștenitor pot cere
instanței judecătorești constatarea sau, după caz, declararea nulității acestuia și
stabilirea drepturilor lor, potrivit legii.
155. Certificatul de calitate de moștenitor. Art. 84 din Legea nr.36/1995
prevede po sibilitatea eliberării de către notarul public a unui certificat de
calitate de moștenitor, care se emite numai în cazul în care determinarea
existenței unor bunuri în patrimoniul succesoral necesită operațiuni de durată și
moștenitorii cer să li se stabilească doar calitatea. Acest certificat face dovada

264 A se vedeaC.S.J, s.civ., dec.nr.459/1993, în Buletinul CSJ 1993, p.28; Trib.Suprem,
s.civ.dec.nr.672/1976, în CD, 1976, p.150.
265 A se vedea M.Eliescu, op.cit., II, p.181; R.Petrescu, Aspecte din practica judiciară în
legătură cu anularea certificatului de moștenitor, în R.R.D.nr.9/1975, p.36- 37; I.Spirescu,
I.Mihalache, Anularea certificatului de moștenitor la cererea părților pre zente la dezbaterea
succesorală în fața notarului de stat , în R.R.D.nr. 6/1981, p.37.
266 A se vedea F.Deak, op.cit., p.482.

131
numai în privința calității de moștenitor și se emite atunci când nu s -a făcut
proba existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului 267.

267 A se vedea I.Coadă, Natura juridică și efectele certificatului de calitate de moștenitor, în
corelație cu măsurile reparatorii, regl ementate de acte normative speciale, în "Dreptul"
nr.9/2003, p.90- 101. Partea vătămată prin eliberarea certificatului de calitate de moștenitor
poate cere instanței de judecată anularea și stabilirea calității sale de moștenitor.