Consideratii Generale Privind Imobilizarile Corporale

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

Definirea imobilizărilor corporale, potrivit normelor internaționale

Structura imobilizărilor corporale

Evaluarea și reevaluarea imobilizărilor corporale

1.3.1. Evaluarea imobilizărilor corporale

1.3.2. Reguli speciale privind evaluarea imobilizărilor în ceea ce privește reflectarea lor in situațiile financiare anuale

1.3.3. Reevaluarea imobilizărilor corporale

1.4 Documentele financiar-contabile care stau la baza înregistrării în contabilitate a imobilizărilor corporale

1.4.1. Intrarea imobilizărilor corporale în unitate

1.4.2. Mișcarea imobilizărilor corporale

1.4.3. Ieșirea imobilizărilor corporale din unitate

1.4.4. Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale

CAPITOLUL 2 ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

2.1 Conturi utilizate

2.2 Contabilitatea deprecierii imobilizărilor corporale

2.2.1. Contabilitatea amortizării

2.2.2. Contabilitatea ajustărilor

2.3 Prezentarea imobilizărilor corporale în situațiile financiare anuale

2.3.1. Situația activelor imobilizate

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ PRIVIND IMOBILIZĂRILE LA S.C. CONRAL SERVICE S.R.L

3.1 Prezentarea societății comerciale

3.2 Contabilitatea imobilizărilor corporale la S.C. CONRAL SERVICE S.R.L

3.3 Comparație între anul 2012 și 2013 privind imobilizările

3.4 Indicatori economico-financiari

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Contabilitatea este un instrument de cunoaștere, gestiune, și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute care asigură înregistrarea cronologică și sistematică , prelucrarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimoniului și al rezultatelor obținute, atât pentru necesitățile firmei, cât și în relațiile acesteia cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice și juridice.

Accelerarea procesului de privatizare, dezvoltarea pieței de capital și a economiei de piață, precum și accentuarea procesului de globalizare economică, au impus dezvoltarea continuă a sistemului de contabilitate romanânescă,  urmarindu-se o cât mai bună armonizare cu prevederile Directivelor Europene și ale Standardelor Internaționale de Contabilitate.

Imobilizările corporale sunt acele active care sunt deținute de o întreprindere  pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și sunt utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când este posibilă generarea de către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului și costul activului poate fi măsurat în mod credibil.

Imobilizările corporale reprezintă adesea o parte importantă din activele întreprinderii și, prin urmare, ele sunt relevante în prezentarea poziției sale financiare.

Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaștere, o întreprindere trebuie să satisfacă gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenței disponibile în momentul recunoașterii inițiale. Existența unei certitudini suficiente necesită ca întreprinderea să primească avantajele activului respectiv și să suporte riscurile aferente.

Al doilea criteriu de recunoaștere este,de obicei, satisfăcut, întrucât tranzacția de schimb evidențiind cumpărarea activului identifică astfel costul acestuia.În cazul unui activ construit de întreprindere, o măsurare obiectivă a costului poate fi făcută prin intermediul tranzacțiilor cu terții pentru achiziționarea de materiale, forța de muncă și alte intrări utilizate în procesul de construcție.

Pentru a identifica ce constitue un element individual din cadrul imobilizărilor corporale, se cere un raționament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanțelor sau a tipurilor specifice de întreprinderi.

Imobilizările corporale pot fi achizionate, cu scopul sporirii gradului de siguranță sau de protecție a mediului. Achiziția unor astfel de imobilizări corporale, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale unui activ imobilizat, poate fi necesară pentru ca întreprinderea să obțină beneficii viitoare din celelalte active ale sale. Aceste active sunt recunoscute numai în măsura în care valoarea contabilă a unui astfel de activ și a activelor aferente nu depășește valoarea totală recuperabilă ale acestor active și a activelor aferente.

          Imobilizările reprezintă o componentă de bază a activului patrimonial și constituie baza tehnico-materială a activului agentului economic. Contabilitatea, prin funcțiile care le îndeplinește în conducerea activității agentului economic, trebuie să contribuie la o cât mai deplină folosire a capacității activelor imobilizate și prin acestea la creșterea eficienței de utilizare a lor.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

1.1. Definirea imobilizărilor corporale, potrivit normelor internaționale

Imobilizările cuprind valorile economice de investiție care constituie baza și mijloacele de acțiune ale unității patrimoniale, concretizându-se atât prin durata și durabilitatea lor mai îndelungată (mai mare de un an), cât și participarea repetată la circuitul economic.

În literatura de specialitate, imobilizările sunt definite ca acele valori patrimoniale destinate pentru a servi de o manieră durabilă, pe o perioadă mai mare de timp (de regulă mai mare de un an) activitatea întreprinderii. Funcția acestor bunuri este fixată în activitatea economică și socială a unității patrimoniale, fără ca prin destinația lor să se delimiteze ca bunuri destinate direct comercializării. Caracteristica lor de bază constă în faptul că ele nu se consumă și nu se înlocuiesc după prima utilizare.

Ponderea cea mai mare în cadrul imobilizărilor este deținută de imobilizările corporale care sunt: “active fixe, tangibile și cuprind bunuri materiale de folosință îndelungată care sunt utilizate în producția de bunuri, în prestări de servicii sau sunt închiriate terților”.

Norma internațională 16 Imobilizări corporale se aplică imobilizărilor corporale utilizate pentru dezvoltarea și menținerea activităților. În anumite cazuri autorizează ca valoarea contabilă a imobilizărilor corporale să fie inițial constatată conform unei abordări diferite de cea care este prescrisă în norma internațională 16 Imobilizări corporale..

Se consideră imobilizări corporale următoarele active:

active destinate să fie utilizate în producția de bunuri, prestări de servicii, să fie închiriate terților sau să fie folosite în scopuri administrative;

active care sunt folosite pe o perioadă mai mare de un exercițiu contabil.

Identificarea elementelor ce corespund definiției de imobilizări corporale este uneori delicată, mai ales atunci când este vorba de active complexe, de exemplu într-un ansamblu mobiliar, clădirile și terenurile trebuie să fie evaluate și contabilizate separat, deoarece durata de utilizare a terenurilor este nelimitată și, ca atare, numai clădirile trebuie să fie amortizate.

Standardul internațional de contabilitate 16 Imobilizări corporale nu cere vreo condiție legată de o anumită valoare a imobilizărilor corporale. Totuși în reglementările contabile din țara noastră se impune o condiție denumită „ Valoarea legală ”.

Cea de-a doua condiție impusă de standardul internațional 16 Imobilizări corporale, referitoare la durata normală de funcționare, este acceptată și cunoscută de legislația românească. Singura condiție pusă de legislația românească este aceea ca durata să corespundă cu exercițiul financiar – contabil. În standard se prevede pe „ o durată mai mare de o perioadă” iar în reglementările noastre această condiție este „ … pe o durată mai mare de un an”.

Pentru ca un activ să fie considerat imobilizare este important ca activul respectiv să fie utilizat în mod repetat pe o durată de cel puțin un an. Celelalte active, care deși îndeplinesc aceste condiții impuse de standard, nu se includ în categoria imobilizărilor corporale dacă nu se folosesc normal în procesul de exploatare.

În unele situații, se dețin active pentru a fi revândute iar în acest caz acestea se încadrează în categoria activelor circulante „stocuri”, indiferent de durata lor de utilizare.

Conform definiției date de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru Aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, cu modificările și completările ulterioare, un activ reprezintă o resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare. Recunoașterea în contabilitate și prezentarea în bilanț a unui activ au loc atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.

În Monitorul Oficial nr. 313 din 30.05.2013 a fost publicată Hotărârea nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Începând cu 01.07.2013 un mijloc fix va fi recunoscut în contabilitate în categoria activelor imobilizate corporale dacă valoarea acestuia este mai mare de 2500 lei.

Actualele active imobilizate ce au valoarea neamortizată între 2500 lei și 1800 lei, își păstrează calitatea de active imobilizate corporale și se amortizează pe durata normată rămasă.

Considerăm că actul normativ este binevenit, iar această majorare se impune, având în vedere că din anul 2008 nu au mai existat modificări pentru valoarea de intrare a mijloacelor fixe.

Profităm de ocazie să reamintim că duratele normate de utilizare sunt adoptate prin HG nr. 2139/2004 cu modificări ulterioare, cunoscută drept catalogul mijloacelor fixe.

Dacă un agent economic achiziționează active de natura mijloacelor fixe cu valoare de până la 2500 lei, are posibilitatea să înregistreze:

• fie o achiziție de materiale de natura obiectelor de inventar pe care le poate da în consum, la data achiziției;

• fie să înregistreze achiziția în categoria de active imobilizate, ținând cont de natura acestora, și  amortizează activele pe durata normată de utilizare, conform art. 24 alin. (17) din Codul fiscal.

Tot în categoria de subiect de interes amintim și faptul că pentru achizițiile de active necorporale cum sunt licențele, brevetele, concesiunile și alte drepturi de proprietate intelectuală legiutorul nu s-a stabilit o valoare minimă de la care acestea îndeplinesc condiția de active imobilizate necorporale. Astfel, fiecare operator economic poate să își stabilească prin procedura contabilă, în ce condiții și de la ce valoare va înregistra în contabilitate un activ necorporal.

În categoria imobilizărilor corporale se includ: terenurile, amenajările de teren, construții, mașini, utilaje, animale vii și plantații, etc..

Imobilizările corporale în curs de execuție sunt considerate o categorie distinctă de activele imobilizate.

În categoria imobilizărilor corporale nu se regăsesc:

componente ale imobilizărilor corporale, cu ocazia reparațiilor;

construcțiile și instalațiile provizorii;

animalele tinere, animalele de îngrașat, păsările și coloniile de albine;

pădurile;

echipamente de protecție și de lucru, îmbrăcăminte specială și accesoriile de pat, indiferent de valoarea și durata lor de utilizare;

sculele, instrumentele și dispozitivele folosite pentru fabricarea anumitor produse de serie sau pe baza unor comenzi.

Cheltuielile cu reparațiile imobilizărilor corporale se includ integral în cheltuielile de exploatare fie în luna în care s-au efectuat, fie în mod eșalonat pe o anumită perioadă de timp. Spre deosebire de acestea, costul lucrărilor de modernizare, care au drep scop obținerea unor performanțe tehnice superioare față de cele inițiale ale imobilizărilor corporale, se adaugă la valoarea contabilă a acestora.

Structura imobproprietate intelectuală legiutorul nu s-a stabilit o valoare minimă de la care acestea îndeplinesc condiția de active imobilizate necorporale. Astfel, fiecare operator economic poate să își stabilească prin procedura contabilă, în ce condiții și de la ce valoare va înregistra în contabilitate un activ necorporal.

În categoria imobilizărilor corporale se includ: terenurile, amenajările de teren, construții, mașini, utilaje, animale vii și plantații, etc..

Imobilizările corporale în curs de execuție sunt considerate o categorie distinctă de activele imobilizate.

În categoria imobilizărilor corporale nu se regăsesc:

componente ale imobilizărilor corporale, cu ocazia reparațiilor;

construcțiile și instalațiile provizorii;

animalele tinere, animalele de îngrașat, păsările și coloniile de albine;

pădurile;

echipamente de protecție și de lucru, îmbrăcăminte specială și accesoriile de pat, indiferent de valoarea și durata lor de utilizare;

sculele, instrumentele și dispozitivele folosite pentru fabricarea anumitor produse de serie sau pe baza unor comenzi.

Cheltuielile cu reparațiile imobilizărilor corporale se includ integral în cheltuielile de exploatare fie în luna în care s-au efectuat, fie în mod eșalonat pe o anumită perioadă de timp. Spre deosebire de acestea, costul lucrărilor de modernizare, care au drep scop obținerea unor performanțe tehnice superioare față de cele inițiale ale imobilizărilor corporale, se adaugă la valoarea contabilă a acestora.

Structura imobilizărilor corporale

Elementele patrimoniale care sunt concretizate în bunuri și valori și care sunt destinate să servească unității pentru realizarea activitații pe o perioadă mai mare de un an și care nu se consumă la prima utilizare, sunt denumite active imobilizate.

Imobilizările corporale sunt acele bunuri care întrunesc următoarele condiții:

sunt deținute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de an;

au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Imobilizarile corporale sunt bunuri care participă la mai multe cicluri de fabricație sau comercializare, își transmit treptat valoarea, sub formă de amortizări, asupra cheltuielilor fiecărui exercițiu.

Organizarea contabilității presupune clasificarea și calificarea imobilizărilor corporale, stabilirea valorii acestora, organizarea contabilității sintetice și analitice.

După apartenența lor imobilizările corporale se împart în:

imobilizări corporale proprietate a unitățiilor patrimoniale care se cuprind în activul bilanțului și pentru care se calculează amortizarea;

imobilizări corporale în folosință temporară: prin închiriere, locație de gestiune, concesiune, pentru care se organizează separat evidența contabilă.

Imobilizările corporale închiriate au la bază contractele de închiriere sau procesele verbale de închiriere. Evidența imobilizărilor corporale închiriate se ține extracontabil, în conturi din afara bilanțului, iar chiria aferentă imobilizarii închiriate se trece pe cheltuială pentru cel care închiriază, în timp ce la cel care a închiriat imobilizarea corporală rămâne în patrimoniul unității și se înregistrează amortismentul, iar chiria se trece pe venituri.

În categoria imobilizărilor corporale se regăsesc terenurile și mijloacele fixe care sunt reflectate cu ajutorul grupei 21 „ Imobilizări corporale ”.

O altă categorie de active imobilizate este reprezentată de imobilizările în curs. În cadrul acestora se află imobilizările aflate în diverse faze de execuție, sau finalizate și nerecepționate și de avansurile acordate pentru acestea. Imobilizările în curs devin imobilizări corporale sau necorporale în momentul efectuării recepției sau punerii în funcțiune, după caz. Sunt reflectate în grupa 23, care poartă același nume.

Contabilitatea imobilizărilor corporale se realizează cu conturile din grupa 21 „Imobilizări corporale” care cuprinde 4 conturi sintetice de gradul I corespunzătoare celor 4 grupe specifice:

Terenuri și amenajări de terenuri;

Construcții;

Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații;

Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.

Terenurile se diferențiază în funcție de destinația economică în terenuri agricole și terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcție. Valoarea terenurilor cumpărate este stabilită conform negocierii pe bază de cerere și ofertă, iar terenurile primite cu titlu gratuit sau ca aport, se evaluează la prețul pieței, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, ținând seama de o serie de criterii cum ar fi: clasa de fertilitate, suprafața, amplasamentul etc. Având în vedere aceste aspecte ale evaluării terenurilor, valoarea lor pe unitate de suprafață poate varia foarte mult de la o societate la alta.

Din punct de vedere al regimului financiar, terenurile sunt structurate în două grupe și anume: terenuri și amenajări de terenuri care sunt reflectate distinct și în contabilitate.

Contabilitatea terenurilor deținute de o unitate patrimonială se realizează cu ajutorul contului 211 “Terenuri”.

Pentru a fi operațional, contul sintetic de gradul I, 211 “Terenuri” se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul al II-lea:

– 2111 “Terenuri” ;

-2112 “Amenajări de terenuri”.

În cadrul amenajărilor de teren, se cuprind investițiile efectuate pentru racordarea la rețeau de energie, împrejmuiri, lucrări de irigație, izolare și alte lucrări asemănătoare.

Terenurile sunt bunuri care nu se depreciază odată cu trecerea timpului și drept urmare acestea nu se amortizează. Spre deosebire de terenuri, amenajările de teren sunt amortizabile. De asemenea, conform legii, se supun amortizării terenurile cu destinație economică.

Contabilitatea analitică a terenurilor se poate ține pe următoarele grupe: terenuri agricole și silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcții, etc.

Mijloacele fixe, ca parte componentă a imobilizărilor corporale, dețin un rol hotărâtor în desfășurarea activității, cea mai mare parte a lor acționează asupra obiectelor muncii pentru a le transforma în produse, lucrări sau servicii. De performanțele lor tehnice depinde în mare măsură și eficiența activității desfășurate.

Mijloacele fixe prezintă o serie de caracteristici care le delimitează de celelalte valori materiale aflate în patrimoniul unei unități și anume: au o valoare mai mare și o durată de folosință îndelungată, participă la mai multe procese de exploatare, nu-și schimbă forma inițială pe timpul utilizării și își transmit treptat valoarea asupra bunurilor nou create, lucrărilor executate sau serviciilor prestate.

Sunt considerate mijloace fixe obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

– are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege;

– are o durată normală de utilizare mai mare de 1 an.

Pentru mijloacele fixe de natura obiectelor care sunt folosite în loturi, seturi, sau formează un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set.

Legat de evidența mijloacelor fixe, contabilității îi revin o serie de sarcini cum ar fi :

– cunoașterea mijloacelor fixe de care dispune unitatea și a locului de folosință a fiecărui mijloc fix;

– asigurarea controlului gestiunii mijloacelor fixe;

– calculul amortizării și a provizioanelor constituite pentru deprecierea acestora.

Pentru asigurarea gestiunii științifice a mijloacelor fixe este necesară clasificarea acestora, fapt ce permite cunoașterea conținutului economic, destinația, modul de participare în procesul de producție și apartenența acestora.

Potrivit Legii contabilitații 82 din 1991 mijloacele fixe ca structură de activ în cadrul patrimoniului se clasifică în următoarele categorii:

– clădiri;

– construcții speciale;

– mașini, utilaje și instalații de lucru;

– aparate și instalații de măsurare, control și reglare;

– mijloace de transport;

– animale de muncă;

– plantații;

–unelte și alte mijloace fixe.

Din punct de vedere al legăturii cu procesele economice care se desfășoară în unitatea patrimonială, mijloacele fixe se clasifică în două categorii:

a) mijloace fixe productive, ce participă nemijlocit în sfera producției materiale, asigurând transformarea obiectelor muncii în bunuri destinate consumului și cele care asigură condițiile materiale ale desfășurării proceselor de producție;

b) mijloace fixe cu destinație socială, utilizate în activitățile sociale, culturale și sportive.

După apartenență, mijloacele fixe se grupează în două categorii:

– mijloace fixe proprii, care aparțin unității și figurează în patrimoniul acesteia;

– mijloace fixe închiriate, care aparțin altor unități patrimoniale și sunt evidențiate în conturile extrapatrimoniale.

La intrarea în patrimoniu, mijloacele fixe se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care, în funcție de natura provenienței, poate fi:

– costul de achiziție, pentru mijloace fixe procurate cu titlu oneros;

– costul de producție, pentru mijloace fixe obținute în cadrul unității patrimoniale;

– valoarea actuală, care este egală cu valoarea de intrare a mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, pentru mijloace fixe primite cu titlu gratuit;

– valoarea de aport, acceptată de părți, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu în momentul asocierii sau fuziunii, conform statutelor și contractelor;

– valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru mijloace fixe reevaluate.

La ieșirea din patrimoniu prin casare, vânzare, lipsuri, mijloacele fixe se evaluează și înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare.

În situația reevaluării mijloacelor fixe existente în patrimoniul unității se stabilește “valoarea rămasă actualizată” ținându-se seama de: valoarea de intrare, gradul de uzură, durata consumată și durata de folosință stabilită de comisia de reevaluare.

Reflectarea în contabilitate a mijloacelor fixe se realizează cu ajutorul conturilor 212 “Construcții”, 213 “Instalații tehnice, mijloace de transport, animale si plantații”, 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane si materiale si alte active corporale “. Sunt conturi de activ care înregistrează în debit valoarea mijloacelor fixe aduse ca aport la capital, precum și valoarea mijloacelor fixe achiziționate, realizate din producția proprie, primite ca donații, iar în credit valoarea mijloacelor fixe amortizate sau scoase din activ.

Soldul debitor al conturilor reflectă valoarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul unității.

Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe se ține pe fiecare obiect de evidență, prin care se înțelege obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele și accesoriile lui, destinat să îndeplinească în mod independent, în totalitatea lui, o funcție distinctă.

1.3 Evaluarea si reevaluarea imobilizărilor corporale

Evaluarea elementelor patrimoniale se realizează în patru momente: intrarea în patrimoniu, inventarul, închiderea exercițiului și ieșirea din patrimoniu.

1.3.1 Evaluarea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale sunt evaluate pe baza următoarelor valori:

valoarea de intrare (valoarea contabilă) este reprezentată de:

costul de achiziție al imobilizărilor achiziționate cu titlu oneros (preț format din prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport și alte cheltuieli necesare pentru punerea imobilizărilor în stare de utilitate). Cheltuielile administrative și alte cheltuieli generale nu intră în structura costului activului, exceptând situația în care astfel de cheltuieli pot sa fie direct legate de achiziția sau de punerea în stare de utilizare a bunului;

costul de producție este constituit din costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producție și cota de cheltuieli legate de fabricația imobilizărilor. Costul de producție al unei imobilizări poate să cuprindă și cheltuieli financiare, cu condiția ca ele să reprezinte dobânzi aferente împrumuturilor pentru finanțarea investiției și să vizeze perioada ei de execuție;

valoarea de utilitate, pentru imobilizările aduse ca aport, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, stabilită in funcție de prețul pieței, utilitate, prin comparații cu valoarea unor imobilizări cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, starea și amplasarea acestora etc;

valoarea de inventar

cu ocazia inventarierii, evaluarea activelor imobilizate se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element. Pentru imobilizările corporale amortizabile, valorile reținute la inventar trebuie să țină cont de amortizarea calculată, în sensul deducerii acesteia, valoarea de inventar fiind dată de valoarea netă contabilă ce rezultă din planul de amortizare, exceptând situația în care valoarea actuală este considerată inferioară valorii nete contabile.

valoarea bilanțieră este stabilită la închiderea exercițiului

La închiderea exercițiului, valoarea de intrare (valoarea contabila) a imobilizărilor este comparată cu valoarea de utilitate (valoarea actuală), stabilită cu ocazia inventarierii:

constatarea unor plusuri de valoare: plusurile nu se înregistrează în contabilitate, dar pot să facă obiectul unei mențiuni în anexă la bilanț;

constatarea unor minusuri de valoare: minusurile se înregistrează în contabilitate, conform IAS 36 (in contul de profit și pierdere, la cheltuieli), sub formă de amortizări, atunci când deprecierea este ireversibilă, sau sub formă de provizioane pentru depreciere, atunci când aceasta este reversibilă.

În contabilitatea curentă, imobilizările corporale sunt înregistrate la valoarea lor contabilă, în timp ce în bilanțul contabil sunt prezentate la valoarea netă contabilă, stabilită ca diferență între valoarea contabilă și mărimea deprecierilor sub formă de amortizare sau ajustării constatate.

valoarea la ieșirea din patrimoniu

Ieșirea unei imobilizări corporale din patrimoniu poate să fie datorată mai multor cauze:

scoaterea din folosință, la expirarea duratei de utilizare sau înainte de acest termen;

constatarea unui minus în gestiune, la inventariere;

scoaterea din folosință ca urmare a unor situații de forță majoră (distrugere cauzată de incendii, de cataclisme naturale etc);

vânzarea activelor imobilizate corporale;

cedarea cu titlu gratuit sub forma unor donații sau a unor subvenții;

alte cauze.

Imobilizările corporale sunt evidențiate la ieșirea din patrimoniu la valoarea lor de intrare, respectiv la valoarea contabilă.

1.3.2 Reguli speciale privind evaluarea imobilizărilor în ceea ce privește reflectarea lor în situațiile financiare anuale

Imobilizările corporale sunt bunuri cu substanță materială, deținute de o persoană în mod durabil, pe o perioada mai mare de un an, în scopul utilizării în producția de bunuri, executarea de lucrări, prestări de servicii, închirieri sau pentru activități de administrație care au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege, iar această valoare poate fi determinată în mod credibil.

Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale se face conform regulilor generale în raport cu modalitatea lor de intrare. Cheltuielile ulterioare apărute cu privire la un activ imobilizat corporal trebuie tratate drept cheltuieli curente ale perioadei. Tot la fel și cheltuielile cu toate categoriile de reparații. Cheltuielile ulterioare legate de un activ sub forma unor investiții de dezvoltare, modernizare etc. pot fi recunoscute ca un activ imobilizat distinct sau activate în costul istoric al acestuia dacă se asigură beneficii economice suplimentare.

În bilanț imoblizările corporale sunt evaluate la valoarea contabilă netă, deci la costul de intrare mai puțin amortizarea și ajustările pentru depreciere cumulate, puse de acord cu rezultatele inventarierii.

O imobilizare corporală este scoasă din evidență la casare sau cedare atunci când nu se mai așteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau deținerea ulterioară. Câștigurile sau pierderile cu această ocazie se determină ca diferența dintre valoarea recuperată prin vânzare sau recuperări și suma valorii neamortizate și a cheltuielilor ocazionate de cedarea sau casarea bunului.

1.3.3 Reevaluarea imobilizărilor corporale

Potrivit IAS 16 privind contabilitatea imobilizărilor corporale, reevaluarea, ca modalitate de atenuare a efectelor fiscalității în lipsa unei contabilități de inflație, are la bază următoarele reguli:

– reevaluarea nu trebuie să aibă ca rezultat creșterea valorii nete contabile cu o valoare superioară valorii sale actuale;

– când reevaluarea imobilizărilor corporale conduce la o majorare a valorii nete contabile, amortismentele anterioare reevaluării nu trebuie sa fie trecute la rezultate. Există două metode pentru a contabiliza valorile reevaluate privind imobilizările corporale:

a) reevaluarea valorilor brute și a amortizărilor corespunzătoare de o astfel de manieră, încât valoarea netă contabilă să fie egală cu valoarea netă reevaluată;

b) eliminarea amortizării anterioare acumulate și substituirea valorii nete reevaluate vechii valori brute.

– reevaluarea selectivă a activelor poate conduce la prezentarea unor sume necontrolabile în situațiile financiare (dacă nu sunt reevaluate toate bunurile unei categorii de imobilizări, atunci sunt necesare reguli fixe pentru selectarea bunurilor de reevaluat). Prin urmare, reevaluarea este condiționată de două elemente:

– creșterea de valoare este durabilă în timp;

– creșterea de valoare trebuie să fie suportată de rentabilitatea întreprinderii.

Reevaluarea constă în înlocuirea valorii nete contabile a bunului cu valoarea sa justă, astfel spus cu valoarea sa reală.

Valoarea contabilă actualizată = Valoarea contabilă neactualizată*(Valoarea justă/

Amortizarea actualizată)

Valoarea contabilă actualizată = Valoarea justă + Amortizarea actualizată

Amortizarea actualizată = Amortizarea calculata * ( Valoarea justă / Valoarea

contabilă netă )

Valoarea justă este în mod normal determinată de experți calificați in evaluare, membri ai unui organism profesional, recunoscut național și internațional.

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:

– recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încăt valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice:

– eliminată din valoarea contabilă brută a activului și valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, în special, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

Pentru activele strict specializate, care nu fac obiectul unor tranzacții regulate, valoarea justă se identifică cu costul de înlocuire.

În principiu, evaluarea se realizează pe baza utilizării actuale a bunului. Totuși, dacă se așteaptă o schimbare, se va ține cont de noile condiții de utilizare.

Un activ nu poate să fie reevaluat în mod izolat. Reevaluarea trebuie să se aplice la ansamblul bunurilor din aceeași categorie, la toate activele de natură și utilizare identice. Terenurile, construcțiile, mașinile, navele, avioanele, vehiculele cu motor, mijloacele fixe de birou constituie tot atâtea categorii diferite de active care pot să fie reevaluate independent unele de celelalte.

Prin urmare, toate bunurile din aceeași categorie trebuie să fie reevaluate simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situaṭiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinaṭie de costuri și valori calculate la date diferite. Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu exceptia situației când nu există nici o piaṭă activă pentru acel activ.

Nu este necesar să se procedeze la reevaluări în fiecare an. Totuși reevaluările trebuie practicate cu o regularitate suficient de mare, astfel încât valoarea netă contabilă a activelor, la un moment dat, să nu se îndepărteze prea mult de valoarea care s-ar obține prin reevaluare. IASB consideră că pentru imobilizările nesupuse unor fluctuații mari de valoare, o periodicitate de 3 – 5 ani poate să fie suficientă. În intervalul dintre reevaluări, activul figurează în bilanț la o valoare ce rezultă din ultima reevaluare, diminuată cu amortizările înregistrate începând cu această dată.

În cazul imobilizărilor corporale, diferenṭa dintre valoarea rezultată în urma reevaluării și valoarea la cost istoric trebuie prezentată la rezerva din reevaluare.

Surplusul din reevaluare, inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat. Câștigul se consideră realizat la scoaterea din evidentă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare.

Dacă rezultatul reevaluării este o creștere fată de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează astfel :

-ca o creștere a rezervei din reevaluare, daca nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ;

-ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior de acel activ.

Transferul surplusului din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit si pierdere. Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuală diferență neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.

1.4. Documentele financiar-contabile care stau la baza înregistrării in contabilitate a imobilizărilor corporale

Documentele justificative, care stau la baza înregistrării în contabilitate a imobilizărilor corporale sunt împărtite in funcție de fenomenele care au loc în unitate.

1.4.1. Intrarea imobilizărilor corporale în unitate

Inregistrarea în contabilitate a intrărilor aferente unei imobilizări corporale se face pe baza următoarelor documente financiar-contabile: Facturii de aprovizionare și/sau a avizului de expediere al furnizorului.

Factura Fiscală se întocmește manual cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea imobilizărilor, de către furnizor sau un reprezentant al său, pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente. Factura fiscală se întocmește de către plătitorii de taxă pe valoare adaugată (TVA-impozit direct suportat de către consumatorul final și plătit statului de către participanții la circuitul economic).

Factura fiscală cuprinde informații care ar putea fi categorisite astfel

a. Informații cu caracter general (nr. Factură, date despre furnizor/beneficiar,etc);

b.Informații cu caracter contabil:

– informații privind bunurile, serviciile tranzacționate, și prețul acestora, denumirea “mărfurilor” cedate, unitatea de masură, cantitatea, prețul unitar fără TVA;

– informații privind taxa pe valoarea adaugată: valoarea TVA pentru fiecare articol, precum și cuantumul TVA pe total factură;

– informații financiare: de cele mai multe ori se menționează și modaliatățile de plată (chitanță, ordin de plată, etc).

Intrarea de imobilizări care nu necesită montaj și nici probe tehnologice și care sunt date în folosinṭă în momentul recepṭionerii lor de la furnizor sunt consemnate în Procesul-verbal de recepție.

Procesul verbal de recepṭie se întocmește în 3 exemplare si stă la baza înregistrarii in contabilitate a intrarilor de imobilzari corporale. Procesul verbal se poate utiliza in multiple variante :

-Procesul-verbal de recepție se întocmește pentru imobilizările corporale care nu necesită montaj și nici probe tehnologice și se consideră puse în funcțiune la data achiziționării lor. Exemple: utilaje pentru investiții, unelte, mijloace de transport, animale, etc.;

-Procesul-verbal de recepție provizorie se întocmește pentru utilajele care necesită montaj, dar nu și probe tehnologice, precum și pentru construcțiile care nu deservesc procese tehnologice. Aceste categorii de imobilizări corporale se consideră puse în funcțiune la data terminării montajului, respectiv la data terminării construcției;

-Procesul-verbal de punere în funcțiune se întocmește pentru utilajele și instalațile care necesită montaj, dar și probe tehnologice, precum și pentru construcțiile care deservesc procese tehnologice. Aceste categorii de imobilizări corporale se consideră puse în funcțiune la terminarea probelor tehnologice, respectiv la data terminării construcției;

-Procesul-verbal de predare-primire se folosește la intrarea imobilizărilor corporale prin concesionare, locație de gestiune sau închiriere, și are la bază contractul de concesionare sau locație de gestiune.

1.4.2. Mișcarea imobilizărilor corporale

Mișcarea imobilizărilor corporale de la o secție la alta, de la un serviciu la altul, în cadrul aceleiași unitați, se consemnează în documentul Bonul de mișcare a mijloacelor fixe. Acesta se întocmește în două exemplare de către persoana desemnată de compartimentul care dispune mișcarea imobilizărilor corporale. Bonul de mișcare a mijloacelor fixe servește ca document justificativ de predare-primire a imobilizărilor corporale între două locuri de muncă ale întreprinderii (secție, serviciu, atelier, etc.). Este, de altfel, folosit pentru înregistrare în evidența ținută de responsabilul cu imobilizările corporale la locurile de folosință și în contabilitate și ca document de însoțire a imobilizărilor corporale pe timpul transportului de la secția sau subunitatea predatoare la cea primitoare.

1.4.3. Ieșirea imobilizărilor corporale din unitate

Ieșirea din unitate a imobilizărilor corporale se consemnează fie printr-o factură și un aviz de expediție, în cazul vânzării activului respectiv, fie printr-un proces-verbal de scoatere din funcțiune a imobilizărilor corporale/de declasare a unor bunuri materiale.

Procesul-verbal de scoatere din funcțiune reprezintă documentul primar care atestă ca imobilizarea corporală a îndeplinit conditiile necesare pentru a fi casat, operatiunea fiind aprobată de cei in drept iar imobilizarea fiind realmente scoasă din uz. Procesul-verbal de scoatere din folosintă mai îndeplinește și funcția de document justificativ de înregistrare în evidența operativă a magaziilor și în contabilitate.

Procesul-verbal de scoatere din folosință se întocmeste în trei exemplare:

-Exemplarul 1 rămâne la ultimul custode al activului- pentru descărcarea acestuia din gestiune;

-Exemplarul 2 se transmite contabilității- pentru a înregistra corespunzător operațiunea;

-Exemplarul 3 va însoți materialele recuperate, servind ca document de înregistrare a intrării acestora.

1.4.4. Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale

Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe trebuie să fie organizată de o manieră care să asigure individualizarea fiecărui mijloc fix, cunoastereă existenței si mișcării lor pe locuri de folosință, gradul de depreciere pe structura categoriilor de mijloace fixe. De aceea, ea se organizează pe locuri de folosință (secții, servicii etc.), pe categorii de mijloace fixe și, în cadrul acestora, pe obiecte de evidență.

Pentru a se stabili existența efectivă a imobilizărilor corporale pe locuri de folosintă și pe responsabili se utilizează Lista de inventariere și de evidență a mijloacelor fixe. Ea servește la inventarierea imobilizărilor corporale și la consemnarea rezultatelor ei.

Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe se poate ține fie folosind Registrul numerelor de inventar și Fișa mijlocului fix, fie utilizând Registrul pentru evidenta mijloacelor fixe. Mijloacele fixe, fiind foarte numeroase, se pot deosebi între ele în functie de însușirile tehnice, destinație, grad de depreciere etc. Pentru identificarea fiecărui mijloc fix și pentru asigurarea controlului lor se atribuie fiecărui obiect de evidentă un număr de inventar (simbol cifric). Numerele de inventar ale mijloacelor fixe scoase din funcțiune sau vândute nu pot fi atribuite altor mijloace fixe intrate ulterior, ele ramân libere până la o nouă numerotare.

Registrul numerelor de inventar servește ca document de atribuire a numerelor de inventar (simboluri cifrice) imobilizărilor corporale existente în unitate, în vederea identificării lor, și se întocmește într-un singur exemplar de către compartimentul financiar-contablil.

Numerotarea imobilizărilor în cadrul registrului se face pe grupe de imobilizări corporale în ordinea succesivă a numerelor. În acest scop fiecarei grupări i se rezervă o anumită serie de numere, astfel încât prima cifră din serie să reprezinte grupa din care face parte imobilizarea corporală respectivă.

În cuprinsul acestui document se completează date referitoare la numărul de inventar, codul imobilizării corporale, datele de identificare a imobilizărilor corporale, locul unde se află, diverse mențiuni, cum ar fi transferul sau scoaterea din funcțiune a imobilizării corporale. Trebuie facută precizarea că acest document nu circulă, fiind utilizat pentru înregistrarea în contabilitate.

Fișa mijlocului fix se întocmește într-un exemplar de către compartimentul financiar-contabil pentru fiecare imobilizare corporală sau pentru mai multe imobilizări corporale de același fel sau de aceeași valoare, care au aceleași cote de amortizare și sunt puse in funcțiune în aceeși lună. Se completează pe baza documentelor privind intrarea, modernizarea sau reevaluarea imobilizărilor corporale, respectiv: proces verbal de recepție, de punere în funcțiune, bon de mișcare, proces verbal de scoatere din funcțiune, etc. Când formularul este folosit ca fișă colectivă, imobilizările corporale se înscriu în tabelul de pe verso, fiecare pe câte un rând.

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

2.1. Conturi utilizate

Contabilitatea financiară a imoblizărilor corporale este organizată având la bază concepția dualistică. În consecință ea are ca efect evaluarea și înregistrarea imoblizărilor corporale în fucție de natura lor.

Imoblizările corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul grupei 21, care conține conturi de activ în care sunt înregistrate imoblizările la valoarea de intrare în contabilitate. Grupa 21 este detaliată pe patru conturi sintetice de gradul I, și anume:

211 „ Terenuri ”

212 „ Construcții ”

213 „ Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații ”

214 „ Mobilier, aparatură de birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale ”

Alte conturi de activ care ajută la înregistrarea operațiilor privind imobilizările corporale se regăsesc în grupa 23 „ Imobilizări în curs ” și sunt reprezentate de:

231 „ Imobilizări corporale în curs ”

232 „ Avansuri acordate pentru imoblizări corporale în curs ”. ( cont în care se reflectă avansurile acordate furnizoriilor de imoblizări corporale ).

Pentru a corecta valoarea de intrare și a evidenția deprecierile reversibile și ireversibile ale imoblizărilor corporale, se folosesc urmatoarele conturi sintetice de gradul I:

281 „ Amortizarea imoblizărilor corporale ”

291 „ Ajustari pentru deprecierea imoblizărilor corporale ”.

La rândul său contul 281 „Amortizarea imobilizărilor corporale” este împărțit după natura lor, în patru subconturi în corespondență cu conturile din grupa 21:

2811 „ Amortizarea amenajărilor de teren ”

2812 „ Amortizarea contrucțiilor ”

2813 “Amotizarea intalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animale și plantații ”

2814 „ Amortizarea altor imoblizări corporale ”.

Cu excepția terenurilor, celelalte mijloace fixe se supun amortizării conform perioadelor cuprinse în “Catalogul privind clasificarea și duratele de funcționare a imobilizarilor corporale” începând cu luna urmatoare punerii în funcțiune și până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare. Catalogul cuprinde clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie și duratele normale de funcționare ale acestora, care corespund cu duratele de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare liniar.

Durata normală de functionare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează, din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării. In consecință, durata normală de funcționare este mai redusă decât durata de viață fizică a mijlocului fix respectiv.

Mijloacele fixe cuprinse în catalog sunt clasificate în general în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și in familii. Astfel mijloacele fixe amortizabile au fost clasificate în trei grupe principale, și anume:

 Grupa 1 – Construcții;

 Grupa 2 – Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații;

 Grupa 3 – Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.

Catalogul se aplica in mod unitar de catre agentii economici, persoanele juridice fara scop patrimonial cat si de catre

institutiile publice, asigurand determinarea in mod unitar a amortizarii capitalului imobilizat in active corporale.

Pentru fiecare mijloc fix nou achizitionat se utilizeaza sistemul unor plaje de ani cuprinse intre o valoare minima si una maxima, existand astfel posibilitatea alegerii duratei normale de functionare cuprinsa intre aceste limite. Astfel stabilita, durata normala de functionare a mijlocului fix ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a valorii de intrare a acestuia sau scoaterea sa din functiune.

Mijloacele fixe sunt evidențiate separat, distinct, pe fiecare obiect sau ansamblu de obiecte care fucționează ca un tot unitar, cu ajutorul Registrului numerelor de inventar – care atribuie fiecărui mijloc fix un număr de inventar la data intrării în patrimoniu și a Fișei mijlocului fix – care se complectează și se conduce de departamentul financiar – contabil pentru fiecare mijloc fix intrat în patrimoniul unității.

2.2. Contabilitatea deprecierii imobilizărilor corporale

Majoritatea imobilizărilor corporale utilizate de către o întreprindere nu au o viată infinită, ele dispar intr-o zi prin accident (de exemplu un incendiu) sau cel mult mai frecvent prin îmbătrânire. Contabilitate trebuie să țină cont de fenomenul de uzură și de diminuarea de valoare care decurge din el, iar acest lucru se realizează prin înregistrarea amortizării si a ajustărilor ce privesc imobilizările corporale.

2.2.1. Contabilitatea amortizării

Amortizarea este definită ca fiind echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări ca urmare a utilizării, a factorilor naturali, progresului tehnic sau a altor cauze.

Conform IAS 16 “Imobilizări corporale” amortizarea constă în alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de viață .

Scopul calculului și includerii amortizări în cheltuielile de producție sau de circulație, după caz, este de a se recupera pierderea de valoare definitivă a imobilizărilor, prin încasarea prețului de vânzare al bunurilor sau serviciilor la a căror realizare au contribuit și, pe această bază, constituirea unor mijloace bănești care să asigure înlocuirea bunurilor uzate total sau parțial, fizic sau moral, scoase din folosință.

Așadar amortizarea poate fi privită din două puncte de vedere:

-din punct de vedere economic, reprezintă procesul de repartizare a valorii de intrare a imobilizării asupra întregii sale durate de utilizare.Amortizarea este privită ca o cheltuială a exercițiului ce corespunde consumației unei parți din valoarea imobilizărilor.

-din punct de vedere financiar este considerată, în anumite condiții existenta unui rezultat finanaciar pozitiv, ca o componentă a capacitatii de autofinantare ce permite finantarea reînoirii imobilizărilor .

Amortizarea reprezintă o metodă de repartizare a costului. Imobilizările nu sunt amortizate pe baza pierderii de valoare, ci pe baza imputării sistematice a costului lor de intrare asupra unui număr de exerciții.

Sunt supuse amortizării aproape toate bunurile, elemente ale activului imoblizat care se depreciază de maniera ireversibilă și care, după o perioadă mai mult sau mai puțin lungă, nu vor mai îndeplini fucțiile lor. Sunt excluse din câmpul amortizării bunurile a căror utilizare este nelimitată în timp, precum terenurile sau investițiile financiare; eventuala depreciere a acestor elemente este constată prin intermediul ajustărilor.

Fiecare agent economic trebuie să asigure recuperarea valorii activelor, pe baza unui program fundamentat științific denumit plan de amortizare, care este un tablou previzional de reducere a valoriilor înscrise in bilanț, pe o perioadă determinată și prin tranșe succesive. Planul de amortizare vizează imoblizările corporale și necorporale care se depreciază de manieră nereversibilă.

Planul de amortizare se întocmește cu ocazia intrări în fucțiune a bunului, și trebuie să cuprindă următoarele elemente:

costul istoric sau costul de intrare;

mărimea amortizărilor anuale practicate;

valoarea netă contabilă după fiecare exercițiu.

Modificarea planului de amortizare nu ar trebui să se facă decât în circumstanțe excepționale. Durata de viață și metoda de amortizare inițial prevâzute trebuie corectate numai pentru a ține cont de schimbările semnificative în condițiile de exploatare și de uzura morală intervenită mai rapid decât era prevăzut. Întocmirea unui plan de amortizare necesită apelul la reguli aplicabile oricărei schimbări de metodă contabilă, în virtutea acțiunii principiului permanenței metodelor.

Durata de viață a imobilizărilor supuse amortizării este determinată în mod diferit de la țară la țară, astfel sunt țări unde aceasta este stabilită de organismele publice cu titlu indicativ, urmând ca întreprinderea să stabilească o durată de utilizare ținand cont de aceste limite (așa se practică în Franța). În alte cazuri sunt fixate durate de utilizare reglementate.

În țara noastră regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale prevăd următoarele regimuri de amortizare:

amortizare lineară;

amortizare degresivă;

amortizare accelerată.

Amortizarea lineară – această metodă este bazată pe ipoteza unei deprecieri sau a unei utilizări repartizate în timp, în mod regulat. Amortizarea lineară anuală se calculează prin aplicarea cotei medii anuale la valoarea de intrare a mijloacelor fixe.

Cota de amortizare se calculează astfel:

C = 100/Durata normală de utilizare din catalog (exprimă în ani)

În cazul reevaluării activelor corporale, în baza unor acte normative, cota de amortizare se determină după cum urmează:

C = 100/Durata normală de utilizare rămase (exprimată în ani)

Pentru mijloacele fixe de natura construcțiilor, amortizarea anuală se va calcula numai în regim linear.

Amortizarea degresivă – această metodă are ca efect înscrierea în cheltuieli a unei amortizări mai mari în cursul primelor exerciții de utilizare a bunului, în raport cu amortizarea corespunzătoare exercițiilor ulterioare.

În țara noastră, amortizarea degresivă constă în multiplicarea cotei de amortizare lineară cu următorii coeficienți:

1.5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este între 2 și 5 ani;

2.0 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este între 5 și 10 ani;

2.5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este mai mare de 10 ani.

Utilizarea regimului de amortizare degresiv se aprobă de Consiliul de administrație al agentului economic, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului.

Amortizarea degresivă se aplică în două variante:

fără influența uzurii morale (AD1);

cu influența uzurii morale (AD2).

Amortizarea accelerată (varianta românească)

Această metodă constă în includerea în cheltuielile de exploatare, în primul an de funcționare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix.

Valoarea rămasă după primul an de funcționare se recuperează prin includerea în cheltuieli de exploatare a unor sume calculate prin aplicarea regimului linear, în funcție de durata de utilizare rămasă.

Pentru aprobarea utilizării metodei accelerate de amortizare este necesar avizul organului teritorial al Ministerului Finanțelor.

Schimbarea semnificativă ce survine în interpretarea IAS 16 revizuit, pentru depreciere, este că acum Standardul obligă la o amortizare pe componente, în funcție de materialitatea componentei respective și de durata fiecărei componente.

Reflectarea in contabilitate a amortizarii imobilizarilor corporale se realizeaza cu ajutorul conturilor din grupa 28”Amortizări privind imobilizările”, respectiv contul 281”Amortizări privind imobilizările corporale”. Aceste conturi sunt operationale la unitațile mici si mijlocii, la unitățile mari fiind desfasurate pe conturi sintetice de gradul II si pe cele șase categorii de mijloace fixe.

2.2.2. Contabilitatea ajustărilor

În decursul anului, în activitatea desfașurată de către întreprinzători, pot interveni anumite situații neprevazute care pot să afecteze negativ situația financiară si economică a unității. Prin respectarea principiului prudenței se constituie niște rezerve care au rolul de a diminua efectele fenomenelor neprevazute ce pot interveni. Aceste rezervă poartă denumirea de ajustări.

Prin intermediul ajustărilor se constată deprecierile cu caracter reversibil și temporar ale activelor, constate cu ocazia inventarului. Astfel se constituie ajustări pentru deprecierea imobilizărilor. Aceste deprecieri sunt caracteristice îndeosebi imobilizărilor neamortizabile: terenuri, fond comercial, imobilizări financiare.

Ajustările de acest gen se constituie pe seama cheltuielilor și sunt destinate să acopere pierderile de valoare previzibile ce afectează un activ, iar ca marime reprezintă diferenta dintre valoarea de utilitate (mai mica ) și valoarea contabilă (mai mare) a activului inventariat.

La sfârșitul fiecărui exercițiu sau la ieșirea din patrimoniu a imobilizărilor, în urma analizei ajustărilor constituite la sfârșitul exercițiului anterior pentru deprecierea imobilizărilor se procedează astfel:

a) în situația în care deprecierea este superioară valorii pentru care s-a constituit ajustarea, se trece la suplimentarea ajustarii constituite;

b) în cazul în care deprecierea constatată este inferioară ajustarii constituite, diferența se deduce din valoarea ajustarii constituite și se înregistrează la venituri;

c) cu ocazia anulării ajustarii ramasă fără obiect, ieșirea din patrimoniu a imobilizărilor se înregistrează la cheltuieli, iar ajustările constituite se înregistrează la venituri.

Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 29 ”Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor” în care sunt cuprinse conturi sintetice de gradul I:

-291 ”Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale”

-293 ”Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor in curs”

2.3. Prezentarea imobilizărilor corporale in situațiile financiare anuale

„ Situațiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată referitoare la poziția financiară și la tranzacțiile realizate de o întreprindere. Situațiile financiare trebuie să furnizeze deci o informare despre poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi, informare ce este utilă unei game largi de utilizatori, în luarea deciziilor economice”.

Pentru persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de

Contabilitate, aprobate prin Ordin al ministrului finanțelor publice, situațiile anuale se compun din:

Bilanț

Cont de profit și pierdere

Situația modificărilor capitalului propriu

Situația fluxurilor de trezorerie

Politici contabile și note explicative

Persoanele juridice care aplică Reglementările contabile simplificate armonizate cu directivele europene aprobate prin O.M.F.P. 3055/2009 întocmesc situații financiare anuale simplificate care se compun din:

bilanț;

cont de profit și pierdere;

politici contabile și note explicative.

Situațiile financiare pentru celelalte categorii de persoane se compun din:

bilanț:

cont de profit și pierdere.

Situațiile financiare anuale sunt însoțite de raportul administratorilor. Întocmirea situațiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv și a celorlalte bunuri și valori aflate în gestiune și administrare.

Eventualele erori constatate în contabilitate după aprobarea și depunerea situațiilor financiare anuale, vor fi corectate în anul în care acestea se constată.

Situațiile financiare anuale, după aprobare se publică, se păstrează timp de 50 de ani.

Potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 16 „Contabilitatea imobilizărilor corporale ” pentru fiecare categorie de imobilizării corporale, situațiile financiare trebuie să indice:

metodele de evaluare utilizate pentru determinarea valorii contabile brute; când sunt utilizate mai multe metode, valoarea brută corespunde fiecărei metode și pentru fiecare categorie trebuie să facă obiectul comunicării financiare;

metoda de amortizare utilizată;

duratele de utilizare și normele de amortizare folosite;

valoarea contabilă brută ( valoarea inițială ) și amortizările cumulate, la începutul și la sfârșitul exercițiului;

un tablou al evoluției valorii nete contabile în cursul perioadei, tablou care să cuprindă:

achizițiile;

cesiunile;

achizițiile rezultate prin grupări de întreprinderi;

creșterile și diminuările rezultate din reevaluări;

provizioanele constituite;

reluări de provizioane;

amortizările;

diferențele nete de curs ce provin din conversiunea situaților financiare ale filialelor străine;

alte mișcări.

De asemenea situațiile financiare trebuie să indice:

dacă valoarea recuperabilă a imobilizărilor corporale a fost calculată prin actualizarea fluxurilor viitoare de trezorerie;

valoarea imobilizărilor corporale supuse restricțiilor de proprietate sau care fac obiectul ipotecilor;

angajamentele luate referitor la achiziționarea de imobilizări corporale.

Pentru imobilizările care au fost reevaluate trebuie să se indice:

metoda utilizări pentru reevaluare;

data reevaluării;

recursul sau nu la un expert independent;

orice indiciu utilizat pentru determinarea costurilor de înlocuire;

valoarea netă contabilă a fiecărei categorii de imobilizări, dacă acestea nu au fost reevaluate;

diferențele din reevaluare, variația lor în cursul exercițiului, precum și prin ce restricție referitoare la distribuirea acestora în favoarea acționarilor.

De asemenea, întreprinderile sunt încurajate să comunice:

valoarea netă contabilă a activelor temporare neutilizate;

valoarea contabilă brută ( inițială ) a oricărei imobilizări corporale integral amortizată, dar care este încă în funcțiune;

atunci când este utilizată evaluarea la costuri istorice, valoarea justă a imobilizărilor corporale, în cazul în care aceasta diferă de o manieră semnificativă față de valoarea netă contabilă.

2.3.1. Situația activelor imobilizate

În cadrul situațiilor financiare anuale, se cuprinde și situația activelor imoblizate. Situație care ajută la reflectarea investițiilor realizate în cursul exercițiului precum și reducerile activelor ca urmare a cedării în favoarea altei persoane sau prin dezmembrare, casare.

Pentru reflectarea în situațiile financiare ale activelor imobilizate se va ține cont de valoarea contabilă netă.

Prin valoarea contabilă netă se înțelege:

Valoarea contabilă netă = valoarea de inventar – deprecierile reversibile sau ireversibile

Este esențial ca să se evalueze activele imobilizate cel puțin o dată pe an și să se pună de acord cu valoarea netă actualizată, pentru a nu se denatura realitatea postulatelor înscrise în situațiile financiare anuale.

Ca anexă la bilanț, se găsește nota 1: „ Active imobilizate ”.

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ PRIVIND IMOBILIZĂRILE la S.C Conral Service S.R.L.

3.1. Prezentarea societății comerciale

Denumirea societății, forma juridică, sediul

Denumirea societății este S.C. Conral Service S.R.L.

Forma juridică a societății: este persoană juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată, care își desfășoară activitatea cu prevederile statutului societății și cu legiile române existente în vigoare.

Sediul societății: România, localitatea Ploiești, strada Nicolae Bălcescu, numărul. 55.

Societatea este privatizată potrivit Legii nr. 58 /1991 privind privatizarea societățiilor comerciale, numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului J / 19 / 597 / 1996, precum și celelalte coduri de înregistrare.

Durata societății: este nelimitată.

Capitalul social: 200 lei

Cifra de afaceri ( mii lei ): 4.262.093 lei

Obligațiile sociale ale societății sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații, în număr limitat, răspund numai cu cota lor socială. Părțile sociale ale asociațiilor sunt în principiu netransmisibile altor persoane și nici reprezentate prin titluri de valoare negociabile, așa cum sunt acțiunile.

Obiectul de activitate este potrivit statutului. Acesta a fost modificat prin Hotărârea Asociatului unic la data de 16 octombrie 2002 privind obiectul principal de activitate care este după CAEN, Comerț cu amănuntul al produselor alimentare și nealimentare în magazine nespecializate.

S.C. Conral Service S.R.L este o societate puternic dotată de peste 10 ani, deci este o firmă cu tradiție în domeniul comercializări materialelor de construcții, mărfuri industriale și alimentare.

Activele imobilizante proprii ale societății sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel numarul 1: Active Imobilizate proprii

Sursa: Prelucrare date S.C Conral Service S.R.L.

3.2. Contabilitatea imobilizărilor corporale la SC CONRAL SERVICE SRL

ÎNREGISTRĂRI CONTABILE

1. Se achiziționează un teren pentru lărgirea spațiului de comercializare la punctul de lucru din Gării bloc B apartamentul 2 :

2. Se fac lucrări de amenajare, aferente terenului recepționat:

3. Se racordează la rețeaua de energie electrică:

4. Se finalizează și recepționează lucrările de amenajare a terenului, din exercițiul precedent:

5. Se achiziționează un teren de la o persoană juridică care are ca atribut fiscal R, beneficiind astfel de taxarea inversă:

6. Se finalizează și se recepționează lucrările de construcții efectuate:

7. Se achiziționează un spațiu comercial:

8. Se vinde un teren și clădirea aferentă:

Concomitent trebuie să se înregistreze scăderea din patrimoniu:

9. Se achiziționează echipamente tehnologice:

10. Se finalizează lucrările începute în exercițiile precedente și se recepționează mijlocul fix:

11. Se constată lipsa la inventar a unui echipament tehnologic:

12. Se acordă un avans pentru procurarea unui mijloc fix:

13. Se casează aparatura de birotică, în urma căreia rezultă piese de schimb:

14. Se achiziționează un mijloc de transport pe baza unui contract de leasing financiar:

15. La sfârșitul lunii se primește factura cu ratele scadente:

– în momentul în care s-a primit factura cu rata scadentă și dobânda aferentă se va înregistra operația contabilă de trecere pe cheltuieli a dobânzii calculate și virate.

16. Se achită prin bancă furnizorul de imobilizări:

17.Se înregistrează chiria aferentă unui mijloc fix închiriat:

18. Se înregistrează amortizarea aferentă lunii aprilie:

19. Se aduce ca aport la capitalul social, de către asociatul unității, în vederea majorări capitalului social:

20. La sfârșitul lunii se închid conturile de venituri și cheltuieli și se execută decontul de TVA pe baza jurnalelor de cumpărare și vânzare:

închidere conturi de taxă pe valoare adaugată

3.3.Comparație între anul 2012 și anul 2013 privind imobilizǎrile

Tabelul numǎrul 2: „ Situația activelor imobilizate „

Sursa: Situația activelor imobilizate (anexǎ la bilanțul 2012 și 2013)

Dupǎ cum putem observa din tabelul de mai sus, întreprinderea nu dispune de imobilizǎri necorporale în anul 2012, dar nici în anul 2013. Firma deține, în schimb, imobilizǎri corporale, ceea ce se explicǎ datoritǎ obiectului de activitate al entitǎții, dar in anul 2013 acestea scad cu 0,6%. Activele financiare scad pe parcurs, ajungând de la 8.985 RON în anul 2012, pânǎ la 0 în anul 2013, dupǎ cum se poate observa și din graficul de mai jos.

De asemenea, totalitatea imobilizǎrilor scade de la un an la altul datoritǎ scǎderii activelor corporale, dar și datoritǎ scǎderii drastice a celor financiare.

Activele totale cresc și, dupǎ cum ne putem da seama din tabel, ele nu cresc datoritǎ imobilizǎrilor, ci datoritǎ creșterii stocurilor și a creanțelor, ceea ce reprezintǎ o situație nefavorabilǎ pentru societate.

Figura 1 – „Graficul situației activelor imobilizate”

Sursa: Interpretare proprie.

Ȋn acest grafic se poate observa cu ușurintǎ faptul cǎ imobilizǎrile corporale dețin un loc foarte important în firmǎ, chiar dacǎ acestea sunt active nemonetare, aflate durabil în întreprindere.

Tabelul numǎrul 3: „ Situația activelor imobilizate în valori procentuale „

Sursa: Bilanțul 2012 și Bilanțul 2013

Observǎm faptul cǎ ponderea imobilizǎrilor corporale în total imobilizǎri crește în anul 2013 cu 0,7%, ceea ce reprezintǎ o situație favorabilǎ pentru firmǎ, dar acestea nu cresc datoritǎ investițiilor în imobilizari corporale ( adicǎ datoritǎ achiziționǎrii acestora), ci datorita scaderii drastice a celor financiare. Așadar, în exercițiul financiar 2013 imobilizǎrile firmei sunt constituite doar din active corporale.

Ponderea imobilizǎrilor în total active scade cu 3,9% (o pondere destul de semnificativǎ ), ceea ce nu reprezintǎ o situație favorabilǎ pentru firmǎ deoarece în cadrul firmei au crescut valoarea stocurilor și a creanțelor si a scǎzut valoarea imobilizǎrilor. Ar trebui sǎ se menținǎ un echilibru între activele imobilizate și activele circulante.

Figura 2 – „Ponderea imobilizǎrilor la 31.12.2012”

Sursa: Interpretare proprie.

Ȋn anul 2012, ponderea imobilizǎrilor corporale reprezintǎ 99,3%, iar cea a imobilizǎrilor financiare reprezintǎ 0,7%. Firma nu înregistreazǎ imobilizǎri necorporale. Am putea considera situația ca fiind una normalǎ, datoritǎ obiectului de activitate al întreprinderii.

Figura 3 – „Ponderea imobilizǎrilor la 31.12.2013”

Sursa: Interpretare proprie.

Ȋn anul 2013, ponderea imobilizǎrilor corporale în total imobilizǎri a ajuns la 100%, ceea ce reprezintǎ faptul cǎ firma nu mai dispune nici de active necorporale, nici de active financiare. Aceasta ar putea fi o situație favorabilǎ pentru firmǎ dacǎ imobilizǎrile financiare deținute anterior au reprezentat, de fapt, împrumuturi (creanțe imobilizate). Dar, pe termen lung, ar putea duce la creșterea stocurilor și a creanțelor comerciale, fapt care se observǎ și din tabelul anterior, cauza creșterii valorii activelor totale reprezentând-o creșterea valorii stocurilor și a creanțelor.

3.4.Indicatori economico-financiari

Tabelul numǎrul 4: „Indicatori economico-financiari”

Sursa: Raportul administratorilor pe 2012 si pe 2013.

Din acest tabel se observǎ numeroase fluctuații ale valorilor indicatorilor, ceea ce determinǎ interpretǎri diferite și complexe. Valorile indicatorilor înregistrați de întreprindere în anul 2013, comparativ cu anul 2012, sunt interpretate cu ajutorul graficelor de mai jos.

1. Indicatori de lichiditate

Figura 4 – „Indicatori de lichiditate”

Sursa: Interpretare proprie.

a) Indicatorul lichiditǎții curente.

Indicatorul lichiditǎții curente = Active curente / Datorii curente

Acest indicator reprezintǎ posibilitatea acoperirii datoriilor curente cu ajutorul

activelor curente. Valoarea recomandatǎ acceptatǎ este în jurul valorii de 2.

Observǎm cǎ în anul 2012 indicatorul lichiditǎții curente este egal cu 2,44, o valoare mai mare decât 2, adica o valoare general acceptabilǎ pentru ca firma sǎ fie eficientǎ. Așadar, firma este capabilǎ sǎ-și acopere datoriile curente din activele curente.

Ȋn schimb, în anul 2013, valoarea indicatorului este de 0,75 < 2, ceea ce reprezintǎ o situație nefavorabilǎ pentru firmǎ deorece nu poate sǎ-și acopere datoriile curente din activele curente

Indicatorul lichiditǎții imediate.

Indicatorul lichiditǎții imediate = (Active curente – Stocuri) / Datorii curente

Ȋn anul 2012, valoarea indicatorului este de 2,11, ceea ce reprezintǎ faptul cǎ firma dispune de suficiente resurse economice ( cu un grad de lichiditate mare ) pentru a-și acoperi datoriile curente. Așadar, întreprinderea este solvabilǎ imediat fațǎ de terți.

Ȋn anul 2013, valoarea indicatorului este de 0,75, ceea ce reprezintǎ o situație nefavorabilǎ pentru firmǎ deoarece nu are capacitatea de a-și acoperi datoriile curente într-o perioada scurtǎ de timp (cu ajutorul activelor cu o lichiditate ridicatǎ ). Acest lucru ar putea îndeparta furnizorii care doresc plata imediatǎ a produselor sau serviciilor prestate.

2.Indicatori de risc

Figura 5 – „Indicatori de risc”

Sursa: Interpretare proprie.

a) Indicatorul gradului de îndatorare.

Indicatorul gradului de îndatorare = (Capital împrumutat / Capital propriu) * 100

Sau

Indicatorul gradului de îndatorare = (Capital împrumutat / Capital angajat ) * 100

unde:

Capital împrumutat = credite peste un an;

Capital angajat = Capital împrumutat + Capital propriu.

Ȋn anul 2012, indicatorul gradului de îndatorare este 0 deoarece firma nu a contractat credite cu o scadențǎ mai mare de un an. Așadar, firma nu este îndatoratǎ cu nimic în raport cu capitalul împrumutat și capitalul propriu.

Ȋn anul 2013, indicatorul gradului de îndatorare este de 15,77%. Așadar, firma este îndatorata cu 15,77% în raport cu capitalul.

b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor

Indicatorul privind acoperirea dobânzilor = Profit înaintea plǎții dobânzii și a impozitului pe profit / Cheltuieli cu dobânda

Ȋn anul 2012, valoarea indicatorului privind acoperirea dobânzilor nu s-a calculat deoarece în acest an firma a înregistrat pierdere. Acest lucru reprezintǎ o situație nefavorabilǎ pentru firmǎ, mai ales cǎ existǎ în acest an cheltuieli cu dobânda în valoare de 14.324 RON. Așadar, poziția financiarǎ a firmei este riscantǎ. Ȋntreprinderea va trebui sa ia mǎsuri de scǎdere a cheltuielilor cu dobânda, dar și mǎsuri de obținere de profit în viitor : creșterea vânzǎrilor, scǎderea costurilor produselor vândute, creșterea veniturilor din producția realizatǎ în regie proprie, etc.

Ȋn anul 2013, valoarea indicatorului privind acoperirea dobânzilor este de 0,25. Acest lucru nu reprezintǎ o situație favorabilǎ pentru întreprindere deoarece se observǎ cǎ cheltuielile cu dobânzile sunt de 4 ori mai mari decât profitul înaintea plǎții dobânzii și a impozitului pe profit.

3.Indicatori de activitate ( Indicatori de gestiune )

Figura 6 – „Indicatori de activitate”

Sursa: Interpretare proprie.

a) Viteza de rotație a stocurilor (Rulajul stocurilor)

Viteza de rotație a stocurilor = Costul vânzǎrilor / Stocul mediu

Viteza de rotație a stocurilor este un factor cheie în determinarea lichiditǎții.

Ȋn anul 2012, viteza de rotație a stocurilor este de 3,10 ori, ceea ce reprezintǎ o situație favorabilǎ pentru firmǎ, dar ar putea fi mai mare. O vitezǎ de rotație mare permite afacerii sa facǎ mai multe operațiuni fǎrǎ sǎ își sporeascǎ activele și, de asemenea, semnificǎ faptul cǎ suma de bani blocatǎ în stocuri este micǎ, lucru care îmbunǎtǎțește lichiditatea.

Ȋn anul 2013, viteza de rotație a stocurilor este foarte micǎ (0,94 ori), ceea ce reprezintǎ faptul cǎ resursele bǎnești ale firmei sunt blocate în stocuri, lucru care îngreuneazǎ lichiditatea.

Viteza de rotație a stocurilor (numǎr de zile stocate)

Viteza de rotație a stocurilor = (Stocul mediu / Costul vânzǎrilor) * 365

Interpretarea indicatorului este identicǎ cu cea anterioarǎ (pentru anul 2012 și

2013), doar cǎ reprezintǎ numǎrul de zile stocate. Ȋn anul 2012 avem 117,74 zile, iar în anul 2013 avem 378,69 zile.

Viteza de rotație a debitelor – clienți (zile)

Viteza de rotație a debitelor – clienți = (Sold mediu clienți / Cifra de afaceri)* 365

Viteza de rotație a debitelor-clienți exprimǎ eficacitatea societǎții în colectarea

creanțelor sale. Numǎrul mediu de zile de la data emiterii facturii și pânǎ la data încasǎrii contravalorii mǎrfurilor, produselor și serviciilor prestate este de 21,41 de zile în anul 2012 și de 18,11 zile în anul 2013. Se constatǎ o creștere a vitezei de rotație a clienților ca urmare a termenelor mici de platǎ solicitate de clienți.

Viteza de rotație a creditelor – furnizor (zile)

Viteza de rotație a creditelor – furnizor = (Sold mediu furnizor / Cifra de afaceri) * 365

Indicatorul exprimǎ numǎrul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii sǎi. Valoarea indicatorului în anul 2012 este de 11,92 de zile, iar în 2013 este de 19,61 zile. Așadar, se constatǎ o creștere a numǎrului de zile de creditare, ceea ce reprezintǎ o situație favorabilǎ pentru întreprindere deoarece amâna rambursarea creditelor.

Viteza de rotație a activelor imobilizate

Viteza de rotație a activelor imobilizate = Cifra de afaceri / Active imobilizate

Ȋn anul 2012, viteza de rotație a activelor imobilizate este de 0,84, iar în anul 2013 de 0,75. Cele douǎ valori reprezintǎ o situație nefavorabilǎ pentru firmǎ deoarece ambele valori sunt mai mici decat 1. Așadar, eficiența managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate prin exploatarea acestora este scǎzutǎ. Trebuie ca societatea sǎ ia mǎsuri pentru creșterea numǎrului de rotații efectuate de activele imobilizate pentru realizarea cifrei de afaceri.

Viteza de rotație a activelor totale

Viteza de rotație a activelor totale = Cifra de afaceri / Total activ

Indicatorul exprimǎ numǎrul de rotații efectuate de activele totale pentru realizarea cifrei de afaceri.

Atât în anul 2012, cât și în anul 2013 se înregistreazǎ o valoare de 0,56 de rotații. Aceastǎ situație nu este favorabilǎ pentru firmǎ deoarece pune în evidențǎ eficiența scǎzutǎ a managementului activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de activele întreprinderii.

4. Indicatori de profitabilitate

Figura 7 – „Indicatori de profitabilitate”

Sursa: Interpretare proprie.

a) Rentabilitatea capitalului angajat

Rentabilitatea capitalului angajat = Profit înaintea plǎții dobânzii și a impozitului pe profit / Capital angajat, unde:

Capital angajat = banii investiți în societate atât de asociați, cât și de creditori pe termen lung. Ȋn anul 2012 nu se calculeazǎ acest indicator deoarece se obține pierdere.

Ȋn anul 2013, indicatorul are o valoare de 0,04, ceea ce reprezintǎ profitul pe care îl obține societatea din banii investiți în afaceri.

Marja brutǎ din vânzǎri

Marja brutǎ din vânzǎri = (Profit brut din vânzǎri / Cifra de afaceri) * 100

Ȋn anul 2012 nu se calculeazǎ indicatorul deoarece nu avem profit brut din vânzǎri, ci o pierdere.

Ȋn anul 2013, marja brutǎ din vânzǎri este de 1,65%. Astfel, se determinǎ o îmbunǎtǎțire (obținându-se profit din vânzǎri). Așadar, entitatea este capabilǎ sǎ își controleze costurile de producție și sǎ obținǎ un preț optim de vânzare, dar nu este suficient. Societatea trebuie sǎ ia mǎsuri pentru a crește marja brutǎ din vânzǎri.

CONCLUZII

Imobilizările cuprind valorile economice de investiție care constituie baza și mijloacele de acțiune ale unității patrimoniale, concretizându-se atât prin durata și durabilitatea lor mai îndelungată (mai mare de un an) cât și participarea repetată la circuitul economic.

Ponderea cea mai mare în cadrul imobilizărilor este deținută de imobilizările corporale care sunt: ”active fixe, tangibile și cuprind bunuri materiale de folosință îndelungată care sunt utilizate în producția de bunuri, în prestări de servicii sau sunt închiriate terților”.

Imobilizările corporale sunt acele bunuri care întrunesc următoarele condiții:

– sunt deținute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

– sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de an;

– au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare.

După apartenența lor imobilizarile corporale se împart în:

– imobilizari corporale proprietate a unitățiilor patrimoniale care se cuprind în activul bilanțului și pentru care se calculează amortizare;

imobilizari corporale în folosință temporară: prin închiriere, locație de gestiune, concesiune, pentru care se organizează separat evidența contabilă.

Evaluarea elementelor patrimoniale se realizează in patru momente: intrarea în patrimoniu, inventarul, închiderea exercițiului și ieșirea din patrimoniu.

Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale se face conform regulilor generale în raport cu modalitatea lor de intrare. Cheltuielile ulteriore apărute cu privire la un activ imobilizat corporal trebuie tratate drept cheltuieli curente ale perioadei. Tot la fel și cheltuielile cu toate categoriile de reparații. Cheltuielile ulterioare legate de un activ sub forma unor investiții de dezvoltare, modernizare etc. pot fi recunoscute ca un activ imobilizat distinct sau activate în costul istoric al acestuia dacă se asigură beneficii economice suplimentare.

Potrivit Standardului de Contabilitate Internațională nr.16 privind contabilitatea imobilizărilor corporale, reevaluarea, ca modalitate de atenuare a efectelor fiscalității în lipsa unei contabilități de inflație, are la bază următoarele reguli, fiind condiționată de:

- creșterea de valoare este durabila în timp;

- creșterea de valoare trebuie sa fie suportată de rentabilitatea întreprinderii.

Reevaluarea constă în înlocuirea valorii nete contabile a bunului cu valoarea sa justă, astfel spus cu valoarea sa reală.

Inregistrarea în contabilitate a intrărilor aferente unei imobilizări corporale se face pe baza următoarelor documente financiar-contabile: Facturii de aprovizionare si/sau a avizului de expediere al furnizorului.

Mișcarea imobilizărilor corporale de la o secție la alta, de la un serviciu la altul, în cadrul aceleiași unitați, se consemnează în documentul Bonul de mișcare a mijloacelor fixe.

Ieșirea din unitate a imobilizărilor corporale se consemnează fie printr-o factură și un aviz de expediție, în cazul vânzării activului respectiv, fie printr-un proces-verbal de scoatere din funcțiune a imobilizărilor corporale/de declasare a unor bunuri materiale.

Contabilitatea financiară a imoblizărilor corporale este organizată având la bază concepția dualistică. În consecință ea are ca efect evaluarea și înregistrarea imoblizărilor corporale în funcție de natura lor.

Imoblizările corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul grupei 21, care conține conturi de activ în care sunt înregistrate imoblizările la valoarea de intrare în contabilitate. Grupa 21 este detaliată pe patru conturi sintetice de gradul I, și anume:

211 „ Terenuri ”

212 „ Construcții ”

213 „ Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații ”

214 „ Mobilier, aparatură de birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale ”

Cu excepția terenurilor, celelalte mijloace fixe se supun amortizării conform perioadelor cuprinse în “Catalogul privind clasificarea și duratele de funcționare a imobilizarilor corporale” începând cu luna urmatoare punerii în fucțiune și până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare.

Mijloacele fixe sunt evidențiate separat, distinct, pe fiecare obiect sau ansamblu de obiecte care fucționează ca un tot unitar, cu ajutorul Registrului numerelor de inventar – care atribuie fiecărui mijloc fix un număr de inventar la data intrării în patrimoniu și a Fișei mijlocului fix – care se complectează și se conduce de departamentul financiar – contabil pentru fiecare mijloc fix intrat în patrimoniul unității.

Potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 16 „Contabilitatea imobilizăriilor corporale ”pentru fiecare categorie de imobilizării corporale, situațiile financiare trebuie să indice:

metodele de evaluare utilizate pentru determinarea valorii contabile brute; când sunt utilizate mai multe metode, valoarea brută corespunde fiecărei metode și pentru fiecare categorie trebuie să facă obiectul comunicării financiare;

metoda de amortizare utilizată;

duratele de utilizare și normele de amortizare folosite;

valoarea contabilă brută ( valoarea inițială ) și amortizările cumulate, la începutul și la sfârșitul exercițiului;

un tablou al evoluției valorii nete contabile în cursul perioadei

Dacǎ societatea dorește rezultate favorabile pentru viitor , ea va trebui sǎ ia mǎsuri pentru a îmbunǎtǎții situația și, mai ales, în ceea ce privește imobilizǎrile ( datoritǎ obiectului de activitate).

Mǎsurile pe care ar putea sǎ le ia societatea ar fi urmǎtoarele :

creșterea cifrei de afaceri prin creșterea, îndeosebi, a producției vândute și prin creșterea vânzǎrii mǎrfurilor;

scǎderea datoriilor prin achitarea celor pe care le are societatea și prin stagnarea realizǎrii altor datorii;

scǎderea creanțelor prin încasarea celor pe care le are societatea și prin stagnarea realizǎrii altor creanțe;

creșterea ponderii imobilizǎrilor în total active prin realizarea situațiilor prezentate mai sus;

scǎderea gradului de îndatorare și, implicit, scǎderea cheltuielilor cu dobânzile;

creșterea vitezei de rotație a stocurilor prin creșterea costului vânzǎrilor și scǎderea stocului mediu;

creșterea vitezei de rotație a activelor imobilizate prin creșterea cifrei de afaceri.

Bibliografie

1.Coman F., Contabilitate financiară și fiscalitate , Editura Economică, București, 2009

2.Feleagă N., Ionașcu I., Contabilitate financiară, biblioteca digitală ASE București

3.Moroșan I., Contabilitate financiară și de gestiune, Editura CECCAR, București, 2013

4.Neag R., Sisteme contabile comparate, Editura Universității Petru Maior, Târgu-Mureș, 2007

5.Popa A.F., Particularizări privind schimbarea destinației activelor, Revista CECCAR, București. aprilie 2014

6.Robu D.M., Contabilitate generală, biblioteca digitală ASE București

7.Ristea M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, biblioteca digitală ASE , București

8.Stoian A., Contabilitatea și gestiunea fiscală, biblioteca digitală ASE, București

*** Standardul Internațional de raportare financiară – IAS 16 „Imobilizările corporale”, aplicat de la 1 ianuarie 2005;

*** Standardul Internațional de raportare financiară – IAS 1 “ Prezentarea situațiilor financiare”, aplicat de la 1 ianuarie 2005;

*** Tribuna economică nr. 42 din 18 octombrie 2006, „Reevaluarea imobilizărilor corporale”, pag. 36;

*** Tribuna economică nr. 5 din 31 ianuarie 2007, “Amortizarea imobilizărilor corporale”, pag. 78;

*** Tribuna economică nr. 4 din 24 ianuarie 2007, „Noul regim juridic al facturii”, pag 38;

*** Tribuna economică nr. 9 din 28 februarie 2007, “Politici contabile, imobilizări corporale, durata normală de utilizare”, pag. 18;

*** Legea nr 31/1990 privind societățile comerciale, publicat în Monitorul Oficial nr. 33 din 20.01.1998;

*** Legea contabilității nr. 82/1991 cu completări ulterioare ;

*** Legea 494 din noiembrie 2004, publicată în M.OF. nr. 1092;

*** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

*** Ordinul nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, Ministerul economiei și finanțelor, publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 870 bis din 23 decembrie 2008

*** Ordinul nr. 1898/2013 pentru modificarea și completarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului

finanțelor publice nr. 3055/2009

(verso)

14-2-2 t2

Bibliografie

1.Coman F., Contabilitate financiară și fiscalitate , Editura Economică, București, 2009

2.Feleagă N., Ionașcu I., Contabilitate financiară, biblioteca digitală ASE București

3.Moroșan I., Contabilitate financiară și de gestiune, Editura CECCAR, București, 2013

4.Neag R., Sisteme contabile comparate, Editura Universității Petru Maior, Târgu-Mureș, 2007

5.Popa A.F., Particularizări privind schimbarea destinației activelor, Revista CECCAR, București. aprilie 2014

6.Robu D.M., Contabilitate generală, biblioteca digitală ASE București

7.Ristea M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, biblioteca digitală ASE , București

8.Stoian A., Contabilitatea și gestiunea fiscală, biblioteca digitală ASE, București

*** Standardul Internațional de raportare financiară – IAS 16 „Imobilizările corporale”, aplicat de la 1 ianuarie 2005;

*** Standardul Internațional de raportare financiară – IAS 1 “ Prezentarea situațiilor financiare”, aplicat de la 1 ianuarie 2005;

*** Tribuna economică nr. 42 din 18 octombrie 2006, „Reevaluarea imobilizărilor corporale”, pag. 36;

*** Tribuna economică nr. 5 din 31 ianuarie 2007, “Amortizarea imobilizărilor corporale”, pag. 78;

*** Tribuna economică nr. 4 din 24 ianuarie 2007, „Noul regim juridic al facturii”, pag 38;

*** Tribuna economică nr. 9 din 28 februarie 2007, “Politici contabile, imobilizări corporale, durata normală de utilizare”, pag. 18;

*** Legea nr 31/1990 privind societățile comerciale, publicat în Monitorul Oficial nr. 33 din 20.01.1998;

*** Legea contabilității nr. 82/1991 cu completări ulterioare ;

*** Legea 494 din noiembrie 2004, publicată în M.OF. nr. 1092;

*** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

*** Ordinul nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, Ministerul economiei și finanțelor, publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 870 bis din 23 decembrie 2008

*** Ordinul nr. 1898/2013 pentru modificarea și completarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului

finanțelor publice nr. 3055/2009

(verso)

14-2-2 t2