Consideratii Generale Privind Fenomenul Traficului de Persoane

Capitolul I. Considerații generale privind fenomenul

traficului de persoane

I.1. Originile fenomenului și conceptul actual al traficului de persoane

Traficul de persoane acest flagel extrem de grav al zilelor noastre, cu rădăcini vechi perpetuate peste timp, adeseori prins în contextul criminalității organizate, îmbracă forme tot mai variate ale infractionalității, atingând proporții alarmante atât la nivel internațional, cât și național, încălcând grav principiile conviețuirii în societate și drepturile fundamentale ale omului, generând consecințe traumatizante, dramatice pe termen lung.

Conceptul de trafic nu este unul nou, existând din cele mai vechi timpuri. De-a lungul istoriei, după cum se știe, forma cea mai cunoscută de exploatare a constituit-o sclavia, lipsirea de libertate a persoanelor și ținerea lor în această stare, urmată de comercializarea sclavilor, fiind considerate veritabile surse generatoare de profituri , ca urmare a exploatării lor la prestarea anumitor munci ori la practicarea prostituției, principala sursă de sclavi rezultând în urma războaielor, de pe teritoriile cucerite sau colonizate , ori prin naștere , copilul născut dintr-o mamă sclavă devenind la rândul sau sclav.

Documentele vremii mentioneaza de asemenea, existenta sclavilor si pe teritoriul Daciei, atat inainte de cucerirea romana , cat si dupa transformarea ei in provincie romana. In timpul lui Burebista acestia erau folositi la edificarea cetatilor, in mine si pe ogoare , ori ca pastori, argati, in activitati domestice. In seria textelor epigrafice din Dacia Superioara, au fost descoperite si documente care vorbesc despre sclavi care se aflau in posesia altor sclavi. Pornind de la comerțul cu sclavi negri, care a determinat probabil, cea mai mare migrație forțată de persoane din istorie, ținerea persoanelor în sclavie, precum și comercializarea sclavilor în vederea asigurării forței de muncă necesare pentru edificarea marilor construcții –

formele de traficare au evoluat, îmbrăcând noi aspecte, ajungând ca la început de secol XX, termenul de trafic să facă adesea referire la comerțul de sclavi albi, ce reprezenta circulația peste frontiere a femeilor și copiilor în scopul prostituției. Exacerbarea acestui flagel prin diferite modalități de muncă forțată, exploatare sexuală, prelevare ilegală de organe ori alte forme inovatoare de activități infracționale, de o complexă periculozitate socială, de cele mai multe ori generând efecte multiple și iremediabile asupra victimelor, în special, dar și asupra societății, în general, impun măsuri ample de încercare a eradicării acestuia, de prevenire și combatere la nivel global, un efort susținut de contracarare a criminalității organizate.

De-a lungul istoriei umanității, mișcările migratorii au constituit un fenomen constant, ajungându-se astfel să se afirme că „istoria lumii este istoria migrației”.

Secolul al XIX-lea a debutat cu eforturi sustinute de stopare a sclavitutii. In acest sens, o dovada graitoare a constituit-o legea de abolire a traficului de sclavi, promulgata de presedintele american Jefferson, la 2 martie 1807, urmata la scurt timp de un act similar adoptat de Marea Britanie, fenomenul fiind eradicat efectiv , in jurul anului 1890.

Fenomenul migrației a luat amploare și în România în perioada imediat următoare căderii regimului comunist, la începutul anilor ’90, în urma ridicării restricțiilor severe impuse de acesta la trecerea frontierei, dar și datorită instabilității și incertitudinii care au caracterizat prima fază a acestui lung și anevoios proces de tranziție către o societate democratică.

Dezvoltarea acestui fenomen, a făcut ca România să fie citată ca țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei.

Impactul acestor schimbări post – comuniste a însemnat creșterea sărăciei, scăderea calității vieții, dezintegrarea structurilor sociale și a rețelelor de suport social, slăbirea instituțională, creșterea accelerată a valurilor de migrație, creșterea violențelor și a discriminărilor de gen, o corupție practic imposibil de controlat, proliferarea crimei organizate, constituind totodată un teren propice pentru traficanți.

Generat de cauze complexe, traficul de persoane, acest fenomen globalizat a cărui activitate este strâns legată de alte segmente ale criminalității organizate, are implicații

profunde în plan economic, social, demografic și psihologic, frânând progresul societății si alterând valorile umane, atingând cote alarmante la nivel mondial.

Observăm așadar, că fenomenul traficului afectează în același timp atât țările bogate, cât și țările sărace. Țările de origine, ce fac obiectul țintă al traficanților, sunt regiunile cele mai sărace, iar țările de destinație sunt statele puternic dezvoltate și industrializate, privite ca destinații turistice importante și în care există o cerere mare de persoane pentru prostituție sau muncă forțată. Multă vreme, atât la nivel regional, cât și internațional nu a existat o definiție universal valabilă și obligatorie din punct de vedere legal, fiind utilizate diferite definiții, care adeseori se suprapuneau. Protocolul de la Palermo din 2000 însă, a reușit să ofere o definiție clară și completă a traficului de persoane, reunind în art.3 pct.a numeroasele elemente menționate în rapoarte, cercetări și evenimente ce făceau referire la trafic, dând prima definiție a termenului „trafic de persoane” și care a fost unanim acceptată la nivel internațional:

„a) expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoge sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe;

b) consimțământul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintită, astfel cum este enunțată la lit. a) din prezentul articol, este indiferent atunci când unul din oricare dintre mijloacele enunțate la lit. a) a fost folosit;

c) recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane, chiar dacă aceștia nu fac apel la nici unul dintre mijloacele menționate la lit. a) din prezentul articol;

d) termenul copil indică orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani”.

Organizația Internațională pentru Migrație (O.I.M.) consideră că elementele definitorii ale situației de trafic sunt: existența unui intermediar (traficantul), banii sau alte forme de plată care sunt vehiculați între persoanele participante la trafic , trecerea granițelor teritoriale, între regiuni sau țări, intrarea și șederea ilegală în țara de tranzit sau în țara de destinație.

Deschiderea granițelor în perioada post-comunistă a însemnat pe de o parte, creșterea cooperării economice, culturale și politice a României cu alte state, dar a condus și la extinderea criminalităii organizate, dezvoltându-se și extinzându-se astfel traficul de femei, copii și persoane cu dizabilități, țara noastră devenind, prin poziția sa geografică, loc de origine, iar nu numai de tranzit al victimelor traficului.

Analizând acest fenomen din punct de vedere geografic, spațiul balcanic reprezintă o zonă predilectă de interes, determinante fiind neajunsurile de ordin social sau economic, schimbările politice, marcate adesea de violențe, compoziția multietnică a populației, situații ce favorizează activitățile ilicite ale rețelelor de trafic de persoane. Astfel, după anul 1990, pe lângă zonele tradiționale de origine (nordul și centrul Africii, America Latină, Asia), țările din centrul și estul Europei constituie cele mai importante surse de femei și copii traficați pentru exploatare sexuală sau muncă forțată pentru Europa Occidentală.

Traficul de persoane – copii, femei și bărbați realizat prin diferite modalități: exploatare sexuală, muncă forțată, prelevare ilegală de organe ori alte forme ce aduc atingere demnității ființei umane, pe care infractorii nu pregetă să le inoveze – este considerat aducător de profit într-o mai mare măsură decât traficul de droguri , avand in vedere faptul ca drogul se vinde o singura data, pe cand persoana – poate fi obiectul vanzarilor repetate .

Dimensiunile reale ale acestui fenomen nu sunt cunoscute din multiple cauze, precum : subteraneitatea și obscuritatea fenomenului, neputința victimelor de a opune rezistență, versatilitatea infractorilor, complicitatea comunităților sau chiar a autorităților. Cert este însă, în legătură cu acest fenomen, au avut și au loc multiplele acțiuni de prevenire, combatere și diminuare întreprinse de autorități, de societatea civilă, de comunitatea națională și internațională, ce presupun capacitare de forțe umane și materiale, constatându-se într-o oarecare măsură o îmbunătățire a mijloacelor de identificare și urmărire judiciară a infractorilor, fenomenul câștigând în vizibilitate și statistic vorbind, într-o scădere a numărului de victime, deși este evidentă existența fluctuațiilor pe care le-a cunoscut nivelul criminalității din domeniul traficului de persoane.

I.2.Factorii favorizanți ce stau la baza apariției și proliferării traficului de persoane

Pentru a aborda cum se cuvine acest fenomen de amploare este necesară o bună cunoaștere a cauzelor și a factorilor de risc care au determinat nu numai apariția acestuia, ci și proliferarea și menținerea lui la cote alarmante. Studiile efectuate în acest sens, au scos la iveală un număr impresionant de cauze, pornind de la sărăcie – reliefată prin scăderea drastică a nivelului de trai al populației, cumulată cu creșterea ratei șomajului, politici ineficiente marcate de un cadru legislativ inadecvat, discriminări pe criterii de gen, etnie, discriminări pe piața muncii – femeile fiind ultimele angajate și printre primele concediate în multe dintre cazuri, fiind astfel împinse tot mai mult spre sectoarele neconvenționale ale economiei și munca ” la negru”. Astfel, sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii, a îndreptat atenția multora spre oportunitățile de emigrare, considerând aceasta ca pe unica soluție de ieșire din impas. Insă, migrarea legală în țările de destinație s-a lovit de reglementările foarte restrictive, impuse de țările cu o economie mai dezvoltată, situație ce a condus la favorizarea traficului. Așadar, starea precară a victimelor din punct de vedere material, asociată cu lipsa unor perspective de remediere a acesteia, constituie un alt factor ce favorizează traficul de persoane. Specularea nemulțumirilor victimelor raportate la propriul nivel de trai și promisiunile traficanților făcute persoanelor recrutate, că viața lor se va îmbunătăți considerabil, urmând a câștiga sume importante în străinătate, este în majoritatea cazurilor

modalitatea prin care se realizează recrutarea acestora, victimele sfârșind prin a fi exploatate prin muncă, ori obligate la practicarea prostituției, a cerșetoriei sau în alte situații dându-și consimțământul pentru donarea de organe, în schimbul unor sume de bani.

Motivația principală a traficanților ce desfășoară astfel de activități infracționale este reprezentată desigur, de veniturile obținute, cele mai însemnate provenind din exploatarea sexuală a victimelor.

Un alt factor important îl constituie deficitul de oportunități educaționale și lipsa unor programe educaționale relevante, traficanții urmărind victimele cu o educație precară, profitând de lipsa experienței de viață și de naivitatea acestora, traficul fiind astfel frecvent asociat cu abandonul școlar. In acest sens, importanța educației este subliniată în Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor și de asemenea, în Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei – cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene. Prevenirea traficului de persoane, se poate realiza potrivit directivei amintite, inclusiv prin intermediul educației.

Cererea pentru serviciile victimelor, în ceea ce privește exploatarea prin muncă, în vederea prelevării de organe, ori în scopul exploatării sexuale observăm că există inclusiv din partea unor persoane, altele decât traficanții și care nu contribuie în nici un mod la constrângerea acestora. Există însă cerere și din partea traficanților, care se folosesc în mod direct de serviciile victimelor, obligându-le la practicarea cerșetoriei ori practicarea furturilor, sau urmărind „cumpărarea” victimelor pentru a le exploata spre a oferi servicii clienților.

Folosirea serviciilor unei persoane exploatate, a fost conștientizată și de legiuitorul român, care a sancționat-o mai întâi prin intermediul art.215 din Noul Cod penal al României, adoptat în anul 2009 și intrat în vigoare la 1 februarie 2014, iar mai apoi prin intermediul art.141din Legea nr.678/2001, care a fost introdus ca urmare a modificărilor aduse acestui act normativ prin intermediul Legii nr.230/2010. De asemenea, art.265 alin.(2) Codul Muncii

sancționează primirea la muncă a unei persoane aflate în situație de ședere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane.

Un alt factor favorizant îl constituie legislația penala permisivă și folosirea cu multă abilitate a dispozițiilor legale de către traficanți în avantajul lor, aceștia folosindu-se și de sistemele juridice existente în țările de destinație ori lipsa de diligență sau superficialitatea în punerea în aplicare a prevederilor legale de către organele abilitate. Intr-o cauză , de exemplu, s-a reținut că inculpații, care exploatau victimele pe teritoriul statului francez, prin obligarea la săvârșirea de furturi, le-au instruit pe acestea să folosească identități false ale unor persoane minore, motivul fiind acela că în Franța, pentru infracțiuni de furt, persoanele cu vârsta sub 18 ani sunt predate inițial unor centre de minori, fiind arestate și judecate doar în cazul comiterii repetate de infracțiuni. Din centrele de minori, victimele erau sfătuite de către inculpați să fugă în primele 24 de ore.

Având în vedere dimensiunea transfrontalieră pe care o îmbracă în cele mai multe cazuri traficul de persoane, o responsabilitate deosebită revine organelor poliției de frontieră și vameșilor în operațiunile lor de verificare a persoanelor ce doresc să traverseze frontiera de stat. Este cunoscută de asemenea, existența rețelelor de călăuze care organizează trecerea frauduloasă a graniței, nefiind excluse cazurile când rețelele de traficanți beneficiază de protecția anumitor persoane din poliție.

Dar, pe lângă toți acești factori macrosociali, cu un nivel ridicat de generalitate, conform cercetărilor sociologice realizate de IMAS în anul 2005, cu sprijinul UNICEF, mai putem aminti ca factori de risc ai traficului de persoane si o serie de factori microsociali –remarcați la nivel de grup social : instabilitate familială și relații problematice între adulți și copii, antecedente penale ori comportamente deviante – precum consumul de droguri, alcoolismul, violența domestică.

De asemenea, la nivel de individ remarcăm așteptări nerealiste de atingere a unor scopuri de sporire a resurselor materiale, dorința de aventură asociată cu lipsa informării privind riscurile ce pot aparea în astfel de situații, disponibilitatea de a încălca unele norme legale în vederea contractării unui loc de muncă în străinătate, lipsa de încredere în forțele proprii marcată de complexul de inferioritate, relații sentimentale ratate, labilitate psihica ori

antecedente de agresiuni sexuale, neâncredere în instituțiile care ar putea oferi asistență și suport.

Toată această multitudine de factori au contribuit și contribuie în continuare la menținerea fenomenului traficului de persoane la cote alarmante, deși se fac numeroase demersuri și planuri de contracarare a lui atât la nivel național, cât și pe plan european și internațional.

I.3. Etapele traficului de persoane

Traficul de persoane privit în ansamblul său, deși modalitățile concrete de traficare și modul în care acționează traficanții diferă de la o speță la alta, parcurge diverse etape până la punctul „terminus” al exploatării victimelor. Fiecare etapă constituie o grea încercare pentru victimă, însă momentele dramatice, traumele și abuzurile, atât de natură fizică, cât și psihică iau amploare abia în fazele finale , când traficanții sunt convinși că pentru victime numai e cale de întoarcere. Tot acest proces are la bază o organizare foarte bine gândită de către persoanele implicate, cuprinzând următoarele etape: recrutarea, transportul, trecerea frontierei, cazarea, găzduirea, transferarea victimelor către alți traficanți, vânzarea și exploatarea acestora etc.

In faza recrutării, în majoritatea cazurilor avem de a face cu persoane foarte abile în a-și ademeni și minți potențialele victime, prin promisiuni de locuri de muncă bine remunerate în străinătate. In general racolatorii „ sunt persoane tinere, îmbrăcate îngrijit și care fac o bună impresie, atât prin semnele exterioare ale bunăstării lor – vestimentație, mașină, telefon celular etc. – cât și prin poveștile de succes pe care le vehiculează, privind propria reușită ori a altor persoane care au plecat la muncă în străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cât prezintă ca fiind foarte atractive condițiile de lucru : posturi în țări vest europene, foarte bine plătite și care nu necesită o calificare deosebită”. Deseori contactul cu traficanții vine în urma anunțurilor făcute la mica publicitate, ori prin intermediul cunoștințelor comune, reușind să convingă cu atât mai mult , cu cât prezintă mici detalii cu privire la viitoarele locuri de muncă, de exemplu : în construcții, agricultură, ca baby-sitter,

dansatoare în cluburi, ospătari sau chelnerițe în restaurante, în modelling, ori pentru îngrijire bătrâni. „ De cele mai multe ori, le sunt date drept exemple persoane care au fost ajutate sa plece în străinătate și care au revenit cu sume mari de bani după o perioadă relativ scurtă de timp”. Pentru a câștiga încrederea victimelor și a le atrage, traficanții se angajează la suportarea cheltuielilor cu actele necesare călătoriei ori transportului, urmând ca acestea să le fie restituite ulterior din sumele ce li se vor plăti pentru munca prestată, victimele intrând astfel într-o relație de servitute către aceștia și riscând situația în care datoriile le sunt sporite de câteva ori, ceea ce va îngreuna returnarea lor pe viitor. Așadar , această primă etapă se realizează prin obținerea consimțământului persoanei traficate în schimbul unor beneficii, utilizarea unor situații vulnerabile, abuz de putere, înșelăciune și uneori chiar răpire de pe strada sau din locuri publice de distracție – în această ultimă situație fiind vizate persoane de condiție materială modestă ori provenind din familii dezorganizate, mizându-se pe aspectul ca nu va interesa pe nimeni dispariția lor.

Următoarea etapă în procesul de traficare o constituie transportul victimelor, într-un timp cât mai scurt, pentru a nu avea timp să se răzgândească, organizat pe uscat, pe calea aerului sau pe apă, realizându-se trecerea frontierei în mod legal sau în mod fraudulos prin intermediul călăuzelor ce folosesc anumite rute clandestine. Pentru a nu lăsa loc suspiciunilor, victimele sunt tratate civilizat pe tot parcursul călătoriei, beneficiind de masă și cazare, putând lua chiar legătura cu familia, însă după ajungerea la destinație, sub pretextul îndeplinirii unor formalități ori pentru o păstrare mai sigură a acestora, documentele de călătorie și actele de identitate ale persoanelor traficate sunt reținute fie în mod pașnic, fie în mod violent, victimele realizând că au fost înșelate, neurmărindu-se angajarea lor pentru meseriile ce le-au fost anterior promise. De cele mai multe ori, victima este însoțită de recrutor în faza de transportare ori transfer, pentru a se asigura ajungerea ei la destinație fără incidente. La destinație sunt fie cazate sau găzduite și exploatate de însăși traficanții recrutori, fie sunt transferate altor traficanți , în schimbul unor sume de bani, urmând a fi exploatate de aceștia.

In etapa de vânzare putem spune că începe exploatarea propriu – zisă a victimelor, fiind transformate în marfă de traficanții – cumpărători, uneori victimele fiind vândute chiar de către rude sau prieteni.

In etapa exploatării victimele ajung să conștientizeze pericolul real ce le marchează existența, sub teroarea amenințărilor cu moartea și a violențelor de tot felul, din persoane libere se vor trezi într-un regim opresiv, de sclavie, vor fi supuse la tratamente inumane și obligate să se prostitueze, abuzate sexual, fizic si psihic, obligate să se drogheze, să fure ori să cerșească, să muncească în mod forțat. Vor fi constrânse prin false datorii, prin confiscarea actelor de identitate, prin interzicerea părăsirii unei locuințe ori a unui anumit perimetru aflat sub supravegherea traficanților, ori cu represalii împotriva familiilor și a celor dragi – aceasta fiind una dintre cele mai eficiente metode de control și de înfrângere a oricărei tentative de a scăpa. Prin toate aceste metode de control traficanții urmaresc sa creeze o stare de captivitate si de control psihologic, stare prin care își domina întotdeauna victimele.

Sunt însă și cazuri când, unele victime aflate în tot acest proces inuman al exploatării, reusesc sa scape din aceste meandre profitând de neatenția traficanților, ori cu ajutorul anumitor razii efectuate în diferite locații de către organele de poliție ce au fost sesizate, ori plătind anumite sume pentru restituirea actelor de identitate ce le-au fost confiscate de către traficanți etc. In sprijinul acestora intervin pentru a se putea repatria ambasadele și consulatele României în străinătate, organizații neguvernamentale și Organizația Internațională pentru Migrație, în România victimele traficului de persoane beneficiind de dreptul la asistență psihologică, medicală, juridică și socială. Cu toate acestea, pe fondul neajunsurilor de natură materială, a lipsei unui loc de muncă, a stigmatizării de către societate ori a sentimentului de inferioritate cu care se confruntă victima ce a reușit să scape din mâinile traficanților, constatăm ca apar și cazuri când victimele procedează la întoarcerea benevolă în sfera de influență a traficanților.

Modul de operare al traficanților și etapele traficului de persoane le putem observa și din următorul caz de exploatare prin muncă a unui număr de 36 de români în Spania. Prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a reținut că în perioada septembrie 2008 – mai 2009, B.V. împreună și în înțelegere cu fratele său B.I. și cu alte 12 persoane ( din care 7 reținute de autoritățile spaniole), au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, deosebit de periculos, specializat în recrutarea, transportarea și exploatarea unui număr de 36 persoane, pe care le-au dus în Spania, promițându-le în mod mincinos că vor lucra cu contract de muncă și

că vor realiza câștiguri mult mai mari decât în România. Stabiliți în Spania în două localități învecinate orașului V., respectiv B.V. în localitatea A., iar B.I. în localitatea L., pentru aceleași scopuri și în aceleași condiții, după un prim transport de 10 persoane racolate din com.G.F., sat T., jud. Bacău, inculpatul B.V. l-a determinat pe B.I. să recruteze alte persoane din satele menționate mai sus și să le aducă în Spania, unde , a promis că aranjează să găsească locuri de muncă, prin cunoștințe de ale sale, care veniseră cu mult timp înainte în Spania și care „stăpâneau” piața locurilor de muncă din zonele limitrofe ale orașului V., unde au mers si frații B.( localitățile X.,L.,A.,V.).

Așadar B.V., Aflat în Spania, a păstrat permanent legătura cu fratele său B.I. plecat în România în vederea recrutării altor persoane pentru „munca la negru”. După confirmarea lui B.I. că a reușit să racoleze alte 24 de persoane, găsind și mijloacele de transport necesare pentru a le aduce în Spania, B.V. i-a cerut fratelui său să vina cu avionul în V., înaintea grupului, urmând ca amândoi să aștepte sosirea persoanelor din Romania, care plecaseră din G.F., sat T., cu două microbuze, iar din Brașov cu un autocar care făcea curse pentru Spania (V.).

Faptele s-au petrecut întocmai, în sensul ca grupul de persoane recrutate de către B.I., au fost îmbarcate în două microbuze ale unei firme din Onești „T.T.”( cu care a tratat B.I.), la data de 06.10.2008 acele persoane plecând spre Spania , unde au ajuns dupa 3 zile în orașul V. Aici, șoferul autocarului a încercat debarcarea forțată a celor 24 de persoane, dar la rugămintea lui B.N., rudă cu frații B.V. și B.I. și după ce s-a plătit o sumă suplimentară de bani, adunată tot de la persoanele recrutate, au fost transportați în afara orașului V.( pentru a nu fi prinși de poliție), până în localitatea X. Aici, cele 24 de persoane, s-au ascuns în mai multe locații( într-un bar, într-un parc de distracții, sub o lizieră de pomi), după care în jurul orelor 21:00, B.N. l-a găsit la telefon pe B.I., care le-a spus să aștepte că vor veni două microbuze conduse de B.V. și F.D., zis „D” și vor fi duși la un hotel din apropiere unde vor fi cazați peste noapte. B.V. a venit cu un microbuz alb și F.D. cu unul roșu și au transportat cele 24 de persoane, la un hotel, într-o localitate situată la circa 1/2 ore de mers.

Următoarea zi B.V. a efectuat singur alte 2 curse, cu cele 24 persoane, cu același microbuz, intr-o altă localitate (L.), unde acestea au fost cazate în condiții inumane ( într-un

apartament cu 4 camere – 24 persoane), cu mobilier și saltele găsite la locurile de depozitare a gunoaielor (aduse tot de B.V. cu microbuzul condus de el și cu cel condus de F.D.).

Toate activitățile ulterioare, au fost controlate cu strictețe de B.I. și B.V. și alte persoane din anturajul acestora (B.A., B.N., B.I., C.Ș., N.L., N.C.). Astfel, persoanele cazate nu puteau ieși din apartament ( existând pericolul să fie prinși de poliție fără forme de ședere legale), le-au fost luate telefoanele mobile ( pentru a nu comunica cu persoanele cunoscute din Spania și România), li s-au reținut actele de identitate, condițiile de hrană erau total necorespunzătoare, aproape de nesuportat, erau amenințați mereu că dacă nu respectă condițiile impuse vor avea de suportat consecințe mult mai grave.

Din declarațiile majorității părților vătămate ( peste 25) – audiate de procuror în prezența apărătorilor din oficiu, cât și a celor audiați ca martori ( peste 15), rezultă că B.V. era mereu în preajma lui cu B.I., că aceștia hotărau împreună ceea ce aveau de făcut, ei fiind aceia care colaborau direct cu persoanele care răspundeau de munca depusă pe plantațiile de mandarine și portocale. Aceste persoane cu numele de „A.”, „C.”, „D.”, de etnie rromă, normau munca celor ce culegeau mandarine și portocale ori struguri, iar banii erau luați de către frații B.V. și B.I.( la sfârșitul unor perioade de activitate) de regulă la 2 săptămâni, aduse la apartamentul unde locuiau( o singură dată), fie direct de pe plantațiile menționate, însumând venituri în valoare de 61790 euro.

Toate aceste mărturii ale părților vătămate și ale celorlalte persoane – martori din acest grup, au arătat tratamentul inuman ( dus până aproape de limita imposibilului), fără hrană, condiții de igienă și cazare, sechestrate și private de cele mai elementare drepturi fundamentale ale omului ( interdicții de a ieși din imobilul unde erau cazați, de a vorbi la telefoane – acestea fiind confiscate, li s-au ridicat acetle de identitate, nu li s-au dat bani din munca depusă). Pe lângă cele de mai sus, s-a reținut faptul că inculpatul B.V. și învinuitul B.I., îi amenințau într-un mod ieșit din comun pe cei sechestrați ori de câte ori încercau să comenteze anumite ordine sau când se plângeau de câștigurile realizate și condițiile de trai insuportabile, afirmând că le „scoate creierul și că îi taie” dacă nu vor executa ceea ce li se ordona, că li se va da foc la case, alții au fost amenințați că vor suporta consecințe mai grave decât își închipuie dacă nu-și vor achita datoriile față de ei și că nu se vor mai putea întoarce niciodată în țară dacă nu vor face rost de bani. Așa se explică declarațiile victimelor I.D. și A., care au scris acasă, soția sus – numitului vânzând un teren și animale, în satul T., com G.F.,

jud. Bacău, și trimițând banii în Spania, unde au fost ridicați din bancă de B.I., din care acesta și-a reținut suma de 800 de euro( a se vedea fl.nr. 257-281 dosar).

În același sens se înscriu și alte amenințări făcute de B.V. asupra tuturor persoanelor care au fost la muncă cu el în Spania, amenințări exercitate după venirea în țară, în mod repetat și fățiș, în toate locațiile unde acesta s-a întâlnit cu acele părți vătămate, amenințându-i că îi omoară dacă nu-și achita datoriile ocazionate de plecarea în Spania ( câte 400 de euro fiecare), deși părțile vătămate au achitat acele sume de bani prin primirea acestora din România de la rude sau prin reținerea lor din banii rezultați din munca prestată, sumele fiind cu mult peste valoarea de 400 de euro, așa cum reiese din declarațiile tutturor persoanelor audiate de organele de anchetă, acesta obligându-i să le achite de mai multe ori.

Unele victime au reușit să fugă din imobilul unde erau sechestrate și au anunțat autoritățile spaniole, dar pentru un timp traficanții au reușit să se sustragă anchetei fiind anunțați telefonic, însă în cele din urmă, prin colaborarea organelor de anchetă atât din țară , cât și a autorităților spaniole, membrii acestui grup infracțional au fost arestați.

I.4. Profilul traficantului si al victimei

I.4.1. Profilul traficantului

Analizând profilul traficantului din perspectiva cazurilor înregistrate de trafic de persoane, putem distinge câteva criterii ce sunt avute în general în vedere, și anume : vârsta acestora, aspectul fizic, nivelul de educație, inteligența emoțională, gradul de organizare, experiențele traumatizante trăite în copilărie.

Dacă statisticile efectuate până la nivelul anului 2005 arătau un interval de vârstă al traficanților între 20 -35 ani, pentru prezent observăm că acest interval a crescut, majoritatea traficanților având vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, deși există și cazuri cu vârste mai mici sau chiar mai mari. Orientarea vocațională și de carieră este cea care își pune amprenta pe

acest nivel mediu de vârstă, fiind cunoscut faptul că lipsa unor modele alternative și de orientare profesională, nivelul educațional nu foarte ridicat, dorința de atingere a bunăstării prin mijloace neortodoxe, uneori înlesnite de anturajul din lumea interlopă care adesea se prezintă sub masca poveștilor de succes, îi determină pe aceștia să se orienteze spre activitățile ilicite. Așa se face că traficanții își promovează aparentul succes prin tot felul de accesorii, în vestimentație, ori înfățișare îngrijită, dezvoltându-și abilitățile de manipulare, folosind tehnici subtile, și uzitând de o inteligență emoțională ridicată, empatizând cu ceilalți pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lor, toate acestea pentru a-și atinge scopul final, recrutarea unei potențiale victime. Traficanții sunt foarte bine organizați , folosind planuri bine stabilite, acționând uneori independent și organizând singuri toate etapele traficului, de la recrutare până la profitul generat de aceaste operațiuni sau pot fi afiliați unor rețele bine stabilite. Uneori între traficanți sunt și femei care cândva au fost racolate și au căzut victime traficului și care ajung să cunoască foarte bine mecanismul de traficare, experiența lor înlesnindu-le atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării – lucru dovedit de numeroase cercetări psihologice, care au concluzionat că, de cele mai multe ori, cei ce abuzează au fost, la rândul lor , victime – ori în perioada copilăriei au fost martori ai violențelor și abuzurilor fizice și emoționale în familie, fiind caracterizați de o stima de sine scăzută, minimizându-și propriile responsabilități și afișand o nevoie acută de a se impune si de a deține controlul asupra persoanelor cu care vin în contact, folosind un comportament violent ca metoda coercitivă, pentru a obține supunerea persoanelor traficate. În etapa exploatării însă, coerciția victimelor și înfrângerea dorinței lor de libertate este rezultatul colaborării mai multor traficanți, aceștia acționând la acest nivel ca o rețea foarte bine organizată.

I.4.2. Profilul victimei

Din analiza în timp a rapoartelor și statisticilor cu privire la traficul de persoane, observăm că în rândul victimelor se mențin constant persoanele cu o situație materială precară, adesea provenind din familii dezorganizate, unde domina violența, consumul de

alcool ori stupefiante ori alte relații tensionate și abuzuri, de cele mai multe ori din mediul rural, cu un nivel educațional scăzut ori maxim de studii liceale, persoane lipsite de experiență de viață și care se încred cu ușurință în spusele traficanților. Ofertele tentante lansate de aceștia cu precădere prin anunțurile de la mica publicitate cu eventuale locuri de muncă bine plătite în străinătate, determină victimele să își asume riscurile unei astfel de oportunități din dorința de a obține venituri mai mari, de a avea independență financiară și de a-și îmbunătăți condițiile de viață. Se constată de asemenea, preferința pentru persoanele foarte tinere, cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, dacă se urmărește obligarea acestora la practicarea prostituției, pentru cerșetorie fiind preferate persoanele cu anumite handicapuri ori infirmități fizice, indiferent de vârstă, iar dacă se are în vedere exploatarea prin muncă, tot persoanele tinere sunt preferate. Traficanții speculează în special inocența victimelor, exploatându-le gravele probleme socio – familiale și financiare, promițând locuri de muncă oneste și angajamente legale. Spre exemplificare, vom reda următoarea speță, în care instanța a reținut că inculpata K.M., cetățean român s-a căsătorit cu un cetățean olandez în scopul obținerii dreptului de rezidență și a cetățeniei olandeze. Din același an însă, a inițiat o legătură de concubinaj cu învinuitul B.A., cetățean olandez de origine turcă.

În perioada martie – iunie 2003, inculpata a racolat 5 tinere pe care le-a obligat să practice prostituția în folosul său, ăn Amsterdam. Racolarea s-a făcut dintre tinerele ce locuiau pe raza județului Iași, unde locuia familia inculpatei și unde aceasta era cunoscută, aspect ce i-a permis să ia ușor legătura cu părțile vătămate și să le convingă să o însoțească în Olanda, prin promisiuni de asigurare a unui loc de muncă bine plătit (într-o fabrică de încălțăminte, la împletit coșuri sau la case de bătrâni), a cazării și obținerii actelor necesare, respectiv carte de identitate și pașaport.

Odată ajunși în Olanda, inculpata le-a spus părților vătămate că de fapt au fost aduse pentru practicarea prostituției. Părțile vătămate au refuzat, dar sub amenințarea cu vânzarea către proxeneți albanezi și neavând acte, au fost obligate să accepte. Părțile vătămate erau aduse de învinuitul B.A. pe o stradă pentru prostituate din Amsterdam, iar de cele mai multe ori erau însoțite de inculpată pentru a le supraveghea. Părțile vătămate erau plătite cu 25 Euro pentru 10 minute pentru a întreține relații și raporturi sexuale în autoturismele clienților, în

număr de cca.15-20 pe noapte. În perioada 1 aprilie – 26 aprilie 2003, inculpata a câștigat cca 10.000 Euro prin exploatarea părții vătămate D.L. și cca 5500 Euro prin exploatarea părții vătămate M.D.M. Pe 26 aprilie 2003 inculpata le-a restituit actele, iar în aceeași noapte au fost ridicate de poliție și repatriate.

În mai2003 K.M. a revenit în țară și le-a contactat pe părțile vătămate C.N., M.G. și S.M. și, la fel ca în celelalte cazuri, inculpata le-a promis părților vătămate M.G. și C.N. că le va asigura un loc de muncă în Amsterdam și le va ajuta să obțină pașaportul. S.M. i-a spus inculpatei că dorește foarte mult să plece în Olanda și acceptă să lucreze oriunde.

Inculpata a obținut pașapoartele pentru M.G. și C.N., iar în data de 28 iunie 2003 a plecat cu ele în Amsterdam, unde le-a cazat și le-a promis că le caută un loc de muncă, luându-le pașapoartele. După cca. o săptămână le-a spus căvor trebui să practice prostituția dacă vor să câștige bani, părțile vătămate fiind obligate să accepte. Acestea erau plătite cu 25 Euro pentru15 minuteși aveau cca. 10-15 clienți/noapte.

Partea vătămată M.G. a practicat prostituția în favoarea inculpatei 3 seri, câștigând 750 Euro, bani luați de către inculpată. După 3 zile, partea vătămată a fost ridicată de poliție și trimisă în țară.

Partea vătămată C.N. a practicat prostituția în favoarea inculpatei în perioada 5 iulie – 12 august 2003, câștigând cca. 9000 Euro, după care a reusit să fugă.

Partea vătămată S.M. a practicat prostituția în perioada iulie – 20 august 2003, câștigând cca. 9000 Euro. Deși S.M. a fost de acord să practice prostituția pentru a realiza venituri, consimțământul acesteia nu exonerează inculpata de răspundere.

În unele cazuri vânzarea e începutul exploatării, în care victima realizează că a devenit o marfă în mâinile traficanților, fiind dată acestora de rude sau prieteni.

Exemplu – speță: Prin sentința penală nr.585 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpații R.B. și G.J. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane prevăzute în art.13 alin.(1), (3) și(4) și în art.12, alin.(1) și alin.(2), lit.a) din Legea nr.678/2001.

Instanța a reținut că, la 19 mai 2002, inculpatul G.J. s-a deplasat în orașul Năvodari și, interesându-sedespre existența unor copii cu handicap, a fost îndrumat la familia minorei B.M. Minora, care avea o infirmitate la picior, a acceptat oferta inculpatlui de a o duce în străinătate la cerșit, cu condiția de a fi însoțită de sora sa B.A. Inculpatul a convins-o pe mama celor două surori, B.C., să fie de acord cu plecarea acestora, dându-i bani și bunuri.

În realizarea scopului propus, inculpatul G.J. a dus pe minora și pe sora acesteia, precum și pe mama lor, la autorități pentru îndeplinirea formalităților de obținere a pașapoartelor. Inculpatul R.B. a achitat taxele pentru eliberarea pașapoartelor, pe care, apoi, le-au reținut cei doi inculpați.

La 15 iulie 2002, inculpatul R.B. a fost reținut la frontieră, încercând să scoată din țară pe B.M. și B.A.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.354/P din 7 noiembrie 2003, a respins apelurile inculpaților. Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane.

O tendință însă tot mai îngrijorătoare, o constituie media de vârstă scăzută a victimelor traficului, lucru care facilitează dezvoltarea pornografiei infantile, a pedofiliei, internetul oferind spre vizionare tot mai multe imagini și filme erotice cu copii.

Victimele traficului de persoane sunt adesea vădit afectate în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică, sunt încercate de un sentiment de inferioritate, se pot simți stigmatizate de semenii lor și pot prezenta un risc crescut de excluziune socială. Violențele la care sunt supuse de multe ori victimele sunt din cele mai diverse : de la loviri, contuzii, răni deschise, cicatrice, mutilări în cazul cerșetoriei, ori arderea cu țigara, tăierea cu cuțitul sau bătăi repetate pentru a determina victimele să consimtă la întreținerea de relații sexuale cu clienții etc. Toate aceste acțiuni ale traficanților de constrângere fizică prin acte de violență, menite să ducă la înfrângerea rezistenței victimei, ori constrângerea morală ce presupune amenințarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia,

asupra soțului sau unei rude apropiate, rău ce nu poate fi îndreptat decât prin acceptarea cererilor făptuitorului, își pun amprenta asupra psihicului victimelor, acestea trecând de la starea de șoc, frică, neputință, autoblamare, vină, la identificarea cu însăși traficantul ( așa – numitul sindrom Stockholm), ori datorită tulburărilor psihice, ajungând în ultimă instanță la sinucidere.

Prin urmare, din cauza traumelor suferite de victime, investigarea infracțiunilor în materia traficului de persoane nu este deloc simplă. Consecințele psihologice ale unui proces pot fi deosebit de grave atât pentru victimele majore , cât și pentru cele minore în cadrul procedurilor judiciare, fiind foarte important modul în care organele judiciare reușesc să comunice cu victimele evitând victimizarea secundară, făcând tot posibilul pentru a-i căpăta încrederea și a-i reduce stresul și teama încă de la prima întâlnire.

Legea nr. 678/2001 reglementează măsuri privind asistența victimelor traficului de persoane, acestea vizând inclusiv reintegrarea socială, care se dovedește a fi un proces destul de anevoios, un rol important în acest sens revenind și organizațiilor neguvernamentale, deoarece pot oferi sprjin, întrucât au importante legături pe plan local.

I.5.Forme ale traficului de persoane

Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat

fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

Referitor la formele traficului putem distinge o clasificare a acestora în funcție de mai multe criterii, cum ar fi : scopul propriu-zis și finalitatea traficului inițiat, desfășurarea acestuia în interiorul granițelor unei țări sau în afara acestora, tipul de victime traficate, vârsta victimelor traficate, consimțământul victimei de a fi sau nu traficată, etc.

În funcție de scopul propriu-zis și finalitatea traficului inițiat, distingem :

trafic de persoane în scopul exploatării victimelor prin muncă;

trafic de persoane în scopul exploatării sexuale;

trafic de persoane în scopul prelevării de organe;

trafic de persoane în scopul obligării victimelor la practicarea cerșetoriei;

trafic de persoane în scopul obligării victimelor la comiterea de furturi sau alte

fapte penale.

După aria de desfășurare a traficului, în interiorul granițelor unei țări sau în afara acestora, distingem:

trafic de persoane în țara de origine, când un sunt depășite granițele de stat;

trafic de persoane transnațional, când acestea sunt transportate din țara de origine către destinații din alte state.

Traficul internațional este cel mai laborios organizat, fiind derulat de rețele periculoase, ceea ce îl face greu de combătut. Prin urmare distincția acestei clasificări are relevanță sub aspectul aplicării legii penale în spațiu, atunci când infracțiunea este săvârșită în strainătate de un cetățean român ori contra unui cetățean român.

După tipul de victime traficate, distingem :

trafic de femei – care vizează îndeosebi exploatarea sexuală a acestora;

trafic de bărbați – acesta fiind legat mai ales de exploatarea forței de muncă, în domeniul construcțiilor sau agricultură, nefiind însă exclusă și exploatarea sexuală;

trafic de copii – ce are în vedere exploatarea acestora pentru servicii pornografice, cerșetorie, furturi, prelevare de organe ori în economia tenebră.

Un alt criteriu îl constituie vârsta victimelor traficate , unde distingem :

trafic de persoane adulte, care au împlinit vârsta de 18 ani – art.12 din Legea nr.678/2001 sancționează traficul de persoane adulte;

trafic de persoane minore, când victimele un au împlinit încă vârsta de 18 ani

– art.13 din Legea nr.678/2001 sancționând traficul de minori. Diferențierea realizată de Legea nr.678/2001 prin cele două articole (12, respectiv 13), are relevanță sub aspectul elementelor materiale ale celor două infracțiuni și de asemenea sub aspectul pedepselor. Traficul de minori este sancționat mai aspru decât traficul de persoane adulte.

După consimțământul victimei de a fi sau un traficată , distingem:

trafic de persoane fără consimțământul victimei;

trafic de persoane cu consimțământul victimei.

I.6. Evoluția reglementărilor în materia traficului de persoane în

legislația românească

Pe plan juridic, Codul Calimach și Legiuirea Caragea, inspirate din Codul civil austriac și Codul napoleonian au înscris legislația românească în modernitate, fiind o tentativă de a așeza ordinea și legea în drepturile lor. In Codul Calimach( elaborat din porunca domnitorului Scarlat Calimach în 1817) s-a realizat o condamnare teoretică a robiei, fiind considerată „împotriva firescului drit al omului”, însă, fără a o desființa, căci robia „s-a urmat din vechime în prințipatul acesta”. S-a adus totuși o ameliorare situației robilor prin prevederea potrivit căreia : „robul nu se socotește intru toate ca un lucru, ci înct faptele, legăturile, driturile și îndatoririle lui privesc către alții, iar nu către stăpânul său, se socotește el ca o persoană; drept aceia este robul supus pământeștilor legi și se apără de către ele” (art.27), dar robia s-a menținut.

La rândul ei, Legiuirea Caragea – întocmită din ordinul domnitorului Țării Românești Ioan Gheorghe Caragea, publicată în 1818 și intrată în vigoare un an mai târziu, reprezentând voința clasei dominante, a menținut inegalitățile de clasă și de condiție socială (slobozi, robi, dezrobiți), arătând potrivit pct.2 din Cap.VII al Părții I, „câți se vor naște din părinți robi sunt robi”, în acea perioadă țiganii fiind considerați robi.

Codul penal de la 1865 a realizat unificarea legislației penale în statul unitar român și a marcat totodată, începutul dreptului penal modern.