Consideratii Generale Privind Evolutia Obiceiurilor Si Traditiilor la Romani

INTRODUCERE

Așa cum bine știm, trăim într-o perioadă în care multe dintre obiceiurile vechi, odată cu trecerea timpului, au dispărut sau au suferit modificări. Oamenii și-au adaptat preferințele în funcție de evoluția firească a societății și și-au orientat interesul către aspecte mult mai actuale ale mediului în care trăiesc. Puține sunt localitățile din țara noastră în care localnicii poartă costume tradiționale sau în care se mai strâng oamenii la hore cu ocazia diferitelor sărbători.

Tema prezentă în această lucrare este, cred eu, una de actualitate în condițiile în care în ultimii 17 ani, România s-a confruntat cu mari schimbări la nivelul societații, iar datorită deschiderii granițelor, un număr foarte mare de români a ales să emigreze în țările mai dezvoltate (posibilă apariție a unor schimbări la nivelul identității

naționale a celor care părăsesc frecvent țară).

Scopul prezentei lucrări este de a identifica acele obiceiuriradiíi populare care s-au respectat în trecut și acum nu se mai respectă sau, în cazul în care unele dintre acestea se mai respect.

Cînd vorbim despre obiceirui și tradiții ,gîndul ne duce la meleagurile cu o frumusețe rară ,unde se desfășoară acele sărbători însoțite de cîntece populare minunate,cu hore pe care le joacă tineri și bătrîni îmbrăcați în costume naționale,cu mese pe care se așează mîncăruri tradiționale românești.Toate acestea nu ar trebui nicicînd uitate și mai ales înlocuite cu unele ale unor popoare pe care de fapt nu le cunoaștem.

Valorificarea acestora ar trebui să constituie rațiunea de a fi și preocuparea permanentă a poporului roman,pentru că numai astfel se contribuie la păstrarea și dăinuirea culturii ,a specificului nostru național.

Producțiile folclorice trăiesc de multă vreme alături de alte forme ale spiritualității românești,acestea formează conștiința unității naționale și dau specificul poporului nostru.

În zilele noastre obiceiurile și tradițiile sunt amenințate cu dispariția,tinerii din zilele noastre fiind ocupați cu totul ate lucruri,însă dascălii care sunt tot timpul cu ei, nu trebuie sa-i lase să uite niciodată,aceste aspecte importante ale moștenirii de valoare a poporului nostru.

Marele nostru N.Iorga spunea:”O țară se poate moșteni ,dar nu și puterea de a o lăsa urmașilor”,iar acest lucru se reflectă și în moștenirea folclorică,a obiceiurilor și tradițiilor pe care noi trebuie să o lăsăm generațiilor viitoare.Noi le cunoaștem ,ne plac ,sunt frumoase,extraordinare,dar avem datoria de a le păstra și a le transmite mai departe.

Plac și rămîn,rămîn pentru că plac,mor ca să renască,deoarece sunt în consens,cu ocupațiile,gîndurile,concepțiile și gîndurile românilor de pretutindeni și pentru că fac legătura între generații,pîstrîndu-se din bătrîni,pînă la noi,de la străbuni la nepoți.

Folclorul este imaginea vie,oglinda fidelă a sufletului unu popor în care se reflectă întreaga sa lume însuflețită sau neînsuflețită,reală sau închipuită în mijlocul și sub influența care el trăiește.Oferindu-l copilului ,îi cultivăm de la cea mai fragedă vîrstă sentimentul de apartenență ,de iubire și dragoste pentru rădăcinile ți valorile poporului român.Cunoscînd aceste valori ,ei vor continua pașii facuți de înaintași.

Dorul, setea și pasiunea pentru folclorul românesc au trezit în dascălii cei mai pasionați de meseria pe care și-au ales-o, ambiția de a alcătui formații și ansambluri folclorice de valoare, care se concurează de la egal la egal între ele aici, în țară, dar și formații și ansambluri folclorice de o reală valoare care reprezintă România pe plan internațional. Toate aceste realizări au fost posibile datorită unor dascăli inimoși, care au ținut la loc de cinste datinile, tradițiile și obiceiurile noastre populare.

Obiective:

– trezirea curiozității și dezvoltarea interesului elevilor față de valorile culturii naționale și universale;

– cultivarea sensibilității artistice prin audierea unor creații populare din muzica pentru copii;

– cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste față de obiceiruile și tradițiile poporului român ;

– îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii noi ;

dezvoltarea capacităților intelectuale (imaginația, gândirea creatoare, memoria),și dezvoltarea interesului pentru promovarea tradițiilor.

Ipoteza generală:Tradițiile și obiceiurile populare odată cu trecerea timpului au dispărut și ele în negura vremurilor,și trebuie să plăsmuim acea dragoste ,prețuire față de tradițiile și obiceirile populare dispărute,să dezvoltăm la elevi interesul față de datinile poporului nostru.

Metode utilizate:Principalele metode utilizate în cercetarea acestei teme sunt:

-metoda analizei diacronice ,pentru necesitatea de a cunoaște mai detailat tradițiile și obiceiurilespecifice unui popor;

-metoda observației poporului față de tradiții și obiceiuri la etapa actuală,trebuie păstrate pentru determinarea tendințelor existente în societate.

-metoda analizei datelor statistice,privitor la păstrarea și perpetuarea tradițiilor și obiceiurilor la etapa actuală.

Motivația fundamentală a abordării temei este dată de importanța pe care o reprezintă acestea pentru existența umană în general, pentru supraviețuirea popoarelor în cadrul alterității și pentru dezvoltarea atitudinală, comportamentală și cognitivă a elevilor, în special.

În conștiința populară tradiția folclorică trăiește ca o realitate obiectivă.Poporul păstrează cu grijă faptele tradiționale valoroase care se situiază pe linia permanentelor lui năzuințe spre progres.

Ele nu tratează însă global tradiția,ci diferențiază categoriile floclorice după funcția pe care o capătă în viața de azi.Oglindind însuși modul de viață al poporului de-a lungul istoriei și exprimînd în forma imaginilor artistice necazurile și bucuriile individului,dragostea de țară,năzuința colectivă spre libertate și lumină,folclorul se dovedește a fi o artă prin excelență realistă,optimistă și progresistă.

Folclorul romînesc contemporan nu cuprinde deci tot ce masele populare au creat în cursul veacurilor.Multe din aceste creații s-au pierdut în procesul dezvoltării istorice.Altele nu mai corespund experienței actuale de viață a poporului ,stărilor lui sufletești de astăzi și de aceea dispar.Toate ,și cele ce au ajuns pînă în veacurile noastre,au suferit nenumărate transformări succesive.

Într-o lume a informatizării, a vitezei, a noului, în care de cele mai multe ori se promovează kith-ul, adevăratele valori culturale, comori inestimabile ale unui popor încep să se piardă, să se uite asemeni unei vechi lăzi de zestre.

Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Câți dintre tinerii de azi cunosc valoarea unor obiecte, de o rară frumusețe de altfel, pe care le privesc cu dispreț, spunând că sunt „de când era bunica fată ”? Câți din tinerii de azi ascultă cu plăcere cântece populare?E vina lor că nu pot selecta din tot ce li se oferă, lucrurile de calitate,valoroase din punct de vedere cultural și spiritual, sau este vina noastră, a dascălilor că, mânați de dorința de a le preda cât mai multe cunoștințe din diferite domenii am uitat să punem accent tocmai pe ceeace este mai important: lucrurile ce ne definesc pe noi ca români?

Copiii sunt cele mai sensibile ființe, dornice să învețe, să înțeleagă, să simtă. Vârsta lor fragedă nu constituie un impediment în abordarea acestei teme, ci, dimpotrivă, un avantaj căci vom lucra cu niște minți și suflete„nepoluate” încă de alți factori. Cu multă pricepere, dar mai ales pasiune,putem inocula copiilor dragostea și respectul pentru tradițiile, obiceiurile și folclorul românesc. Prin abordarea acestei teme nu s-a dorit o schimbare majoră a percepțiilor naționale asupra tradițiilor,obiceiurilor și folclorului românesc,ci o sensibilizare a noastră, a tuturor, o abordare diferită a unei teme deloc moderne.

Tradițiile romanești constituie una dintre valorile inegalabile și incontestabile ale poporului nostru și nu trebuie să lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne să ne facă să le uitam. Alături de literatură, care costituie un

factor cu eficiență deosebită în educație, artă populară are și ea o contribuție de seama. În primul rând, copiii încep și trebuie să înțeleagă specificul poporului din care fac parte, aspirațiile lui, idealurile de ieri și de azi care sunt oglindite în obiceiurile locurilor și creațiile meșteșugarilor ;în al doilea rând, punându-i pe copii, încă de la vârsta preșcolară, încontact direct cu unele meserii, pe care fie bunicii lor, fie parinții le practică, le insuflăm respectul și dragostea pentru o anumită meserie,pe care o pot aborda și ei când vor crește.

Copilul simte admirația față de creațiile populare încă de când își asculta bunica dapănînd firul unui basm sau al unei legende, în care eroii sunt înzestrați cu calitățile țăranului român, îl simte din cântecul duios de leagăn al mamei, din proverbe și zicători, din ghicitori, din doinele cântate îndelung de moșii și strămoșii noștri.

Varietatea folclorului nostru dezvăluie copilului, în mod treptat,frumusețile artei populare, în al cărei conținut sunt înmănunchiate sentimentele poporului nostru. Mi-am propus să desfășor această temă ,deoarece numai educându-i de mici pe copii, prin diverse activități desfășurate în familie și în unitățile de învățământ, să îndrăgească limba pe care o vorbesc și obiceiurile țării în care s-au născut, ne putem asigura că tradițiile vor avea continuitate în generațiile următoare.

Lucrarea este structurată pe trei capitol:

Primul capitol este rezervat , dezbaterii planului teoretic al temei. În acest capitol am relatat despre obiceiurile și tradițiile populare românești și renașterea lor.

În cel de-al doilea capitol sunt surprinse clasificări, orientari ce țin de obiceiuri și tradiții în primul rând, pentru că se știe că tradițiile fără cultură nu ar exista. Tot în acest capitol m-am mai referit și la diferențele dintre obiceirui și tradiții. În acest capitol am încercat să structurez aceste obiceiuri în funcție de imporțanta lor, obiceiuri calendaristice ,obiceiuri din viața de familie,obiceiuri ocazionale.

În cel de-al treilea este realatat despre rolul tradițiilor populare în educația valorilor.În acest capitol am relatat despre valorile fundamentale,activitățile extracurriculare în educația valorilor moral-civice.

În cîmpul dezbateii sa desprins ideea că obiceiurile și tradițiile populare participă la dezvoltarea interesului pentru cunoaștera,păstrarea și transmiterea valorilor și a tradițiilor și obiceiurilor specifice poporului nostru;

Tradițiile și obiceiurile sunt credințe-izvoare ale identițății noastre.

Cea mai mare bogăție a omenirii sunt copiii. Ar fi nedrept ca ei să nu cunoască istoria, tradițiile șiobiceiurile locale și naționale. Acest lucru ar trebui să fie cel mai important deziderat în educarea lor.

Pentru a ne păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile acestea trebuiesc cultivate în inimile și mințile generațiilor tinere, care se succed pe acest tărâm , ca o valoare autentică de creație iar copiii trebuie să fie acomodați de mici cu specificul acestora. Acest lucru este încă posibil în orașele mici și în mediul rural, unde tradițiile sunt încă vii și încă se mai respectă la anumite evenimente locale. Toată frumusețea lăuntrică, toate acele simțiri cuprinse în creația populară, suntem datori să le-o transmitem elevilor cu îndemnul de a le păstra. Apropiind copiii de cunoașterea folclorului, putem spune că am deschis o poartă spre cunoaștere interioară , întrucât obiceiurile, tradițiile și serbările exprimă pe fiecare ca individ al neamului din care s-a născut. Arta noastră populară manifestată sub toate aspectele ei reprezintă o bogăție neprețuită de comori pentru toți aceia care își iubesc patria și neamul.

Începând cu obiceiurile laice, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă copii, și terminând cu cînturile, dansurile și strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul lor e nesecat pentru cel ce vrea sa le cunoască și să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou, așa cum spunea Anton Pann: “De la lume adunate și iarăși la lume date”

Obiceiurile și datinile stăbune românești, rod al unui îndelungat efort de cunoaștere,reprezintă un tezaur inestimabil de înțelepciune ale cărui valori și sensuri nu se sting niciodată.

Asemenea lui Vasile Alecsandri care spunea : „poți să cutreieri lumea toată și să te minunezi de rezultatele civilizației, dar nimic nu-i mai fermecător decât colțul de pământ pe care te-ai născut.”,și noi trebuie să ne mândrim că suntem români, să ne bucurăm de comorile pe care ni le-au lăsatstrămoșii noștri și să le transmitem mai departe urmașilor noștri.

Redescoperirea și promovarea valorilor tradiționale strămoșești prin implicarea copiilor și cadrelor didactice în diverse activități legate de tradițiile și obiceiurile locale și naționale.-promovarea și cultivarea tradițiilor specific românești;

-cultivarea și valorificarea potențialului creator al elevilor;

-dezvoltarea spiritului umanitar;-păstrarea obiceiurilor ;

-promovarea dialogului între elevii din școlile din mediu rural și urban;

– dezvoltarea colaborarii între cadre didactice din unități de invățământ diferite;

-cunosterea unor valori ale creației artistice populare locale și naționale;

-să conștietizeze afectivitatea de grup ca suport al prieteniei;

-simularea si promovarea capacitatii elevilor prin organizarea de expozitii cu lucrarile lor;

-să aplice principiul echilibrului si armoniei universale.

CAPITOLUL I. Considerații generale privind evoluția obiceiurilor și tradițiilor la români

I.1.Obiceiuri și tradiții populare românești

De-a lungul existentei sale,poporul a plăsmuit numeroase tradiții și obiceiuri populare,multe din ele au dispărut în negura vremurilor,totuși unele din ele depășind epoca în care erau zămislite,au fost transmise de la o epocă la alta,și s-au răspîndit pe întregul areal românesc,înscriindu-se ca permanente ale existenței neamului.E mare bucuria că peste ani se mai încearcă să se înnoade firul rupt al tradițiilor ,că suntem ferm în manifestarea opoziției ,erodării spiritului strămoșesc.

Reîntorcîndu-ne cu fața spre tradiții și obiceiuri spre valorile perene ,ne îndreptăm privirea spre cei ce ne reflectă copiii noștri,prin ei încercăm să renaștem acele obiceiuri,datini ale străvechiului nostru plai prin șezătorile de Sf.Andrei,de Anul Nou și chiar de suflet,prin aceste mesaje peste vreme.Din veacuri îndepărtate oamenii plaiurilor noastre,îndragostiți de natura și de muncile cîmpului,au creat cîntece ,obiceiuri populare și ritualuri,prin care i-au proslăvit munca și recolta dobîn-dită în sudoarea frunții,și-au cîntat dragostea de glia strabună ,de viață,pace și libertate.

Leagănul stravechi al culturii românești ,plaiul moldav este un important tezaur al comorilor spiritual create în spațiu de cei care au trait și trăiesc pe aceste meleaguri.Manifestările artistice ale poporului nostrum s-au cristalizat de-alungul existenței lui în poezie, muzică, dans, teatru, arhitectură,arte plastice etc.Făuritori ai eternelor valori spirituale moldovenii străvechi popor de agricultori și păstori,și-au purificat sufletele la izvoarele frumuseții naturii și vieții,zămislind creații artistice perene.

Cultura populară românească a păstrat numeroase obiceiuri,datini,tradiții1 populare.Diferite ca origine ,ele sînt prilejuite de sărbătorile de peste an,de momente importante din viața oamenilor,de participarea lor la procesele de muncă .Cele mai interesante și mai însemnate obiceiuri și tradiții populare ce s-au perpetuat de-a lungul secolelor sînt cele legate de ciclul familiei și de diferite sărbători de peste an.Obiceiurile sînt manifestări folclorice,spectacole,ele cuprind semnificații profunde asupra omului și relațiile lui cu natura ,lumea înconjurătoare.

In folclorul nostru unele obiceiuri și tradiții au păstrat pînă astăzi forme ample de desfășurare , în care vechile rituri se îmbina cu acte ceremoniale,cu manifestări spectaculoase.Multe din obiceiurile și tradițiile noastre au ramas fără conținut și cel mai adesea,nimeni nu-și amintește sau nu știe ce semnificație au avut. Multe din ele au dispărut în noianul anilor odată cu datinile,credințele ,superstițiile și tradițiile ce le-a generat.

Obiceiurile formează un mecanism activ al vieții sociale,un mecanism creator și păstrător de ordine,un mecanism creator de cultură.Prin aceastea ,ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului:de basme,de cîntecele epice,de cele lirice care vorbesc mai mult despre situațiile în care se gasește omul,despre anumite întîmplări ale vieții sociale,relatează ca texte în sensul propriu al cuvîntului ,pe cînd obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.

Dar în raport cu normele și regulile care organizează relațiile omului cu natura și relațiile interumane,intersociale,obiceiurile sunt acte de comunicare cu limbaj propriu,un limbaj activ în care,pe lîngă cantitatea de informative comunicată,cantitatea de acțiune este mult mai mare decît în orice acte de limbaj verbal.

Ca act de comunicare tradițional,ele au un limbaj complex pentru că la realizarea fiecarui obiect contribuie ,de fapt mai multe modalitați de expresie.

Exprimarea verbală se îmbină cu cea muzicală și coregrafică ,cu cea gestică și cu cea mimică.
Ele se îmbină creînd raporturi ierarhice între limbaje,nu numai în ansamblul obiceiului,ci și în diferite secvențe,în diferitele lui momen-te.Se îmbină pentrucă obiceiurile implică acte ritual și ceremonii ,acte juridice și economi-ce,valori moral-civice,și exprimări estetice,vechi mituri și cunoștințe dobîndite din experiența oamenilor sau integrate din lexical, cultural ,eterogen în succesiunea culturală a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut.Sînt mărci plasate între secvențele succesive ale vieții cotidiene pentru a-i sublinia diferite etape,pentru a-i da ritmul necesar unei trăiri în dinamism propriu.

_________________________________________

1.Revista Neamul Românesc,1991,pag.57.

Tradițiile și obiceiurile populare sunt manifestările artistice ale poporului nostru care s-au cristalizat de-a lungul lor în muzică,dans,teatru,arhitectură,arte plasticeetc.Făuritori ai eternelor valori spirituale,românii,străvechi popor de agricultori și păstori,și-au purificat sufletele la izvoarele frumosului naturi și vieții,zămislind creații artistice perene.Cultura populară românească a păstrat numeroase datini,obiceiuri și tradiții.Cele mai însemnate obiceiuri și tradiții ce s-au perpetuat de-a lungul secolelor sînt cele legate de ciclul familiei și de diferite sărbători depeste an,dar multe din obiceiruile și tradițiile populare au dispărut în noianul anilor.Cîntecul și dansul sînt parte indispensabilă a obceiurilor legate de familie și cele calendaristice.Schimbările social politice survenite în ultimul timp ,destrămarea imperiului sovietic au influențat binefăcător asupra dezvoltării culturii naționale ale teritoriului românesc.A crescut interesul pentru obieciurile și tradițiile strămoșești,s-a intensificat revalorificarea lor,sînt altele și criteriile de estimare a averii noastre spirituale.

Obiceiurile tradiționale care ocupă un loc aparte, prin durata și amploarea lor, sunt cele legate de sărbătorile de iarnă, numite și sărbătorile schimbării anului. Ele acoperă, la cumpăna dintre ani, două săptămâni pline (24 decembrie-7 ianuarie) și au ca puncte centrale Crăciunul și Anul Nou. Acum se face cunoscut repertoriul lor bogat și colorat, care cuprinde: colindele (de copii), plugușorul, umblatul cu steaua și cu sorcova. Prin aceste creații, sărbătorile religioase sunt, pentru întreaga creștinatate, prilejuri de manifestare a bucuriei, recunoștinței, a credinței în Divinitate, momente de purificare spirituală și apropiere între oamenii de toate vârstele . Copiii însuflețesc aceste sărbători, pentru ca ei sunt ,,actorii’’ și ,,beneficiarii’’ principali, chiar dacă sunt însoțiți și de maturii predispuși să retrăiască vârsta neuitată a colindatului și rostirii plugușorului.

Tradițiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau părăsite și nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte țări. Ele sunt ale noastre, ne caracterizeaza, ne definesc și prin ele ne simțim mai bogați, mai aleși, mai altfel decat alții. Aceste tradiții ne fac mai "exotici" în ochii europenilor și altor nații, putem fi subiect de discuții și de laudă, de aprecieri cu semnul mirării. Tradițiile românilor sunt diferite de la o zona la alta, dupa cum spune vorba cîte bordeie, atîtea obiceie, însă tocmai acest lucru ne face mai frumoși, mai atrăgători și mai originali.Poporul român a fost întotdeauna un popor credincios, în majoritate ortodox, iar majoritatea tradițiilor și obiceiurilor relationează cu sarbatorile religioase.

Varietatea tradițiilor și obiceiurilor se datorează trecutului zbuciumat pe care l-a avut poporul nostru, cotropitorii ce au venit în țara noastră s-au îndragostit atît de mult de ea, încît s-au stabilit aici, și-au întemeiat familii, au adus cu ei datini și obiceiuri și -au imprumutat de la noi, rezultînd mozaicul de tradiții și obiceiuri.Sunt zone în țara noastră frumoasă unde tradițiile din moși strămoși nu și-au pierdut practica nici în zilele noastre, fremătătoare, moderne, mereu în schimbare Crescătorii de animale se preocupau de prelucrarea lînii oilor (de la toarcerea cu furca, țesutul și îndesarea lînii în vîrtej, pană la realizarea de covorașe, paturi, toale cu războiul de țesut.Tradițiile de sărbători sunt, de asemenea, însoțite de obiceiuri și ritualuri la care nu dorim să renunțăm, pentru că ne umple sufletul de bucurie și atunci simțim că vine sărbătoarea cu adevărat. În Ardeal se păstrează încă un ritual al fertilitații ce dăinuie din Evul Mediu, stropitul fetelor cu parfum, iar udătorii sunt răsplătiți cu ouă înroșite și vin. Mirosul de pască, drob de miel, ouăle înroșite care se ciocnesc de Sfînta sărbătoare a Paștelui rostind Hristos a înviat! și Adevărat a înviat! ne fac să intrăm în spiritul sărbătorii și să ne bucurăm cu adevarat de învierea Domnului.Macinicii facuți în casa de 9 martie sunt, de asemenea, un obicei, care diferă de la o zonă la alta, Am enumerat doar cateva tradiții și datini2, însă ele sunt mult mai multe unele dintre ele au fost uitate sau părăsite din lipsă de urmași sau doritori. Tradiția este echivalentul social al unui obicei personal.

În cultura populară tradițională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreaga viață a omului, munca lui din timpul anului și diferitele lui ocupații, relațiile cu semenii și cu întruchipările mitologice erau întrețesute cu obiceiuri.

În folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat pînă astăzi forme ample de desfășurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase. Ele sînt adevărate sărbători populare bogate în cântece,dansuri poezie și acte mimice și dramatice. La aceste sărbători contribuie toate domeniile folclorului și chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul,și,diferitele,obiecte,de,recuzită.

Limba noastră cunoaște două cuvinte care denumesc același lucru: obicei și datină, cuvinte pe care Dicționarul Limbii Române Contemporane le consideră sinonime. În limba literară și cea a specialiștilor li s-au adăugat și termenii de rit și ceremonie. În vorbirea zilnică, cele două cuvinte se întrebuințează cu același sens și cei care le folosesc nu ar ști să diferențieze ușor sfera unuia și sfera celuilalt. Datina pare a fi termenul general popular pentru tot ce se practică după anumite reguli de demult. Cuvântul are în limba literară un colorit arhaic, pe când obicei este curent în uzul general al limbii literare și a devenit un termen tehnic în studiile de specialitate.
Obiceiul cuprinde ansamblul manifestărilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumita dată. Ceremonia este o parte a obiceiului constituită dintr-o secvența organizată de acte solemne, indatinate, cu conotații primordiale de bună – cuviință. Ritul este acel element al obiceiului în care intervin reprezentările mitologice care se plasează deci la nivelul sacrului, în virtutea credințelor vechi ale mediilor folclorice. În comunitățile romînești, obiceiul era o manifestare folclorică îndatinată pe care o colectivitate dată o repetă cu regularitate la același prilej,socotind-o obligatorie.

Obiceiurile sînt, în cea mai mare parte, transmise prin tradiție. Ele au fost supuse unui continuu proces de adaptare la noi contexte socio-culturale și aceasta le-a asigurat trăinicia. Dar colectivitățile umane pot să creeze si creează obiceiuri noi. Obiceiurile au contribuit în trecut la închegarea unei colectivități, la păstrarea formelor tradiționale de viață.

Problema identității naționale este una foarte delicată, în primul rând datorită dificultății de definire a acestui concept. Identitatea națională ține atât de identitatea individului (personală) cât și de o serie de alte identități (teritorială, religioasă, etnică, ș.a.).

În determinarea identității naționale a unei persoane sau a unui grup un rol foarte important îl are atitudinea și comportamentul indivizilor față de anumite tradiții și obiceiuri specifice regiunii din care fac parte.Așa cum bine știm, trăim într-o perioadă în care multe dintre obiceiurile vechi, odată cu trecerea timpului, au dispărut sau au suferit modificări.

Oamenii și-au adaptat preferințele în funcție de evoluția firească a societății și și-au orientat interesul către aspecte mult mai actuale ale mediului în care trăiesc. Puține sunt localitățile din țara noastră în care localnicii poartă costume tradiționale sau în care se mai strâng oamenii la hore cu ocazia diferitelor sărbători.Tema prezentată în această lucrare este, cred eu, una de actualitate în condițiile în care în ultimii ani, România s-a confruntat cu mari schimbări la nivelul societații, iar datorită deschiderii granițelor, un număr foarte mare de români a ales să emigreze în țările mai dezvoltate (posibilă apariție a unor schimbări la nivelul identității naționale a celor care părăsesc frecvent țara).

Dintre obiceiurile și tradițiile populare românești fac parte:

-tradițiile de primăvară și de vară;

-tradițiile și obiceiurile populare de iarnă;

-superstiții și tradiții ale toamnei.

Tradiții de primăvară și de vară

Marțișorul

Originea sărbătorii marțișorului nu este cunoscută exact dar se consideră ca ea apărut pe vremea Imperiului Roman,cînd Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii în luna martie.Acesta nu era numai zeul războiului,ci și al fertilitătii și vegetației.Această dualitate este remarcată în culorile mărtișorului,albul însemnînd pace iar roșu razboi.

Documentar, martișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu în “Condica limbii române”.Acesta a trăit între 1768-1848,a fost boier,cărturar și om de stat român,fiul marelui ban Radu Golescu,fratele mai mare a lui Diniciu Golescu și Marioarei,soția sa. Prima zi a primăverii este ziua Babei Odochia.

Baba Odochia este o bătrînă zeiță agrară ,care moare de 1 martie și renaște de Mucenici,pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeiță Terra Mater și poate fi asociata cu Dianași Iuno de la români și cu Hera și Artemis de la greci.

Una dintre legendele Babei Dochia spune,că aceasta a avut un fiu,pe numele ei Dragobete care sa căsătorit împotriva voinței ei.Pentru a-și necăji nora,într-o zi rece de iarnă,i-a dat acesteia un ghem de lînă neagră și a trimis-o la rău sa-l spele,spunîndu-I să nu se întoarcă pînă cînd lîna nu devine albă.Fata a încercat să spele lîna,dar chiar dacă degetele sale au început să sîngereze,culoarea lînii ramînea tot neagră.De disperare că nu se putea întoarce acasă,la soțul iubit a început să plîngă.Impresionat de durerea fetei,Domnul Isus Hristos i-a apărut în cale ăi i-a dat o floare roșie,spunîndu-i să spele lîna cu ea.Multumindu-i, fata a pus floarea în apă,a spalat lîna și a constatat cu uimire ca lîna1 sa albit.Fericită ca reușit sa ducă la bun sfirșit această însărcinare grea,și-a îndreptat pașii spre casă.

________________________________

1 .Popahag T. Mic Dictionar Folcloric , Buc.1979,pag.45.

2..Revista”Terra Moldaviae”,pag.76

Dupa acestă întîmplare,Dochia a pornit cu turma spre munte,fiind convinsă că primăvara venise deja,altfel de unde-ar fi putut Martișor să aibă floarea?Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos ,pe rînd pe rînd,cele douăsprezece cojoace pe care le purta,pîna a rămas fară nici unul.Dar vremea sa schimbat.

Pe cît de frumos fusese la începutul zilei pe atît de urît se facuse acum.Ningea și totul începuse sa înghețe.Dochia a înghețat împreună cu oile sale,transformîndu-se ,conform legendei,în stană de piatra.Se spune că rocile ce se pot observa și astăzi pe muntele Ciahlău ,sunt o marturie vie a acestui mit românesc.

Dupa unele tradiții, firul martișorului,funie de 365sau 366 de zile,ar fi fost tors de Baba Dochia ăn timp ce urcă cu oile la munte.Asemenea ursitoaelor care torc firul vieții copilului la naștere,Dochia toarce firul primăverii,la nașterea anului agrar.Obiceiul a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.

Babele

Zilele babei cuprind un ciclu de 9 zile,începînd cu 1 martie și corespund cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte.Se spune că așa cum va fi ziua aleasă din babe(frumoase,urîte,întunecate,însorite),așa va fi firea și sufletul persoanei în acel an.Zilele urcusului,echivalente cu numarul cojoacelor ,reprezintă durata ciclului de renovare a timpului,iar moartea Dochiei,în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul cel friguros și cel călduros. Dupa încetarea zilelor Babei,numite în Transilvania și vîntoase ,încep Moșii numiți și Sfinși sau Samti.Babele sunt considerate rele iar Moșii sunt buni.Țăranii erau foarte atenîi cum va fi vremea în primele trei zile din luna martie ,deoarece 1 martie era baba plugului ,2 martie era baba de sapă,iar 3 martie era baba de cules.

Mucenicii

Este sărbătoarea celor 40 de sfinți mucenici din Sevastia sa suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițional moldovenească mucenicii sau macinicii În această zi se trece la curațenia gospodăriei, dadîndu-se foc gunoaielor strînse numai cu foc adus din casa,pentru a aduce căldura din casa și afară.In credința populară,în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor,zilele capricioase îngemănării iernii cu primavara ,lasînd loc zilelor moșilor,zile calde.De aceea în acestă zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului cum ar fi:lovirea pamintului cu bate sau maiuri, rostind cîntece,pentrucă să iasă caldura și să intre gerul,sau jocul copiilor peste foc.În ziua mucenicilor, în credința populară,se dechid mormintele și porțile Raiului,iar gospodinele fac,în cinstea Sfinților Mucenici ,40 de colaci numiți sfinți,mucenici sau bradoși.În Moldova, aceștia au forma cifrei opt,o stilizare a formei umane,și copți din aluat de cozonac,apoi unși cu miere și nucă.Dacă pînă la 8 martie ,a fost săptămina femeii ,pe 9 martie se zice că este ziua bărbatului existînd obiceiul de a bea 40 de pahare (200ml)de vin în cinstea celor 40 de Sfinti Mucenici.

Conform tradiției populare cum va fi vremea în 9 martie ,așa va fi timp de 40 de zile.Daca în ziua de Mucenici va ingheța și va fi frig,este semn că iarna va continua pînă în ziua de Sf.Gheorghe(23 aprilie).

Paștele

Paștele (în greacă:paoxa,pascha-pasxa),este cea mai importanta sărbătoare religioasă din calendarul creștin.Paștele este sărbătoarea creștin ortodoxă care vestește Învierea Domnului Isus Hristos,biruința omenirii,triumful asupra suferinței și spălarea păcatelor.El și-a păstrat pînp în prezent farmecul și semnificația,fiind un moment de liniște sufletească și apropiere de familie.Farmecul deosebit este data atît de semnificația religioasă întotdeauna mai există o șansă de mîntuire cît și de tradiții:oul pictat,masa cu bucate tradiționale de paște,-cozonac,pască,miel etc.

Foarte multe tradiții de paște sunt păstrate și acum și sunt foarte mult așteptate de cei mici.Ouăle simbolizează mormîntul lui Isus deschis la învierea sa din morți .

Culoarea roșie a ouălelor simbolizează sîngele lui Isus cae s-a scurs pe cruce pentru mîntuirea lumii.Ouăle simbolizează și reînvirea naturii ,reîntinerirea ,aducînd primăvara.În tradiția populară românească,ouăle de paște sunt purtătoare de puteri miraculoase,vindecă bolile,protejează animalele din gospodărie,te apară de rele.

Semnificația religioasă și semantică a mielului pascal

Sărbătorile religioase sunt pentru credincioși momente sfinte de preamărire a lui Dumnezeu și de înnoire spirituală.

_________________________________

1.M.Pop.”Obiceiuri traditionale românești”Buc.1979.pag.38.

2.Ștefănucă Petre ,Folclor și tradiții populare,Chișinău 1991,pag.94.

3. Popahag T.Mic Dicționar Folcloric,pag.86.

1lînă-  Varietate de fibre textile din părul moale și lung al unor animale, folosite la țesut și împletit.

Ele sunt ținute de oameni, deoarece încă de la creație, Dumnezeu le-a sadit în fire predispoziția de a fi în legatură cu El, adică de a fi o faptura religioasă care caută pe Creatorul său pentru a-l binecuvanta și a-i întări puterile sale spirituale și fizice.

Pentru,poprul român, sărbătorile principale și de înaltă simțire spirituală sunt Paștele și Crăciunul, care în fiecare an sunt întampinate cu o negrăită bucurie spirituală. Din cauza secularizării și a mișcării ateiste care urmărea înlocuirea lor cu niste obiceiuri omenești, cum ar fi serbarea lui Moș Gerilă în loc de Moș Crăciun sau a sărbătorii de primavară cu nelipsitul iepuraș ca simbol al poftei și fricii în loc de Sfintele paști.

Credincioșii au nevoie de o cunoaștere corectă a semnificației lor religioase, în cadrul sărbătorii Paștilor este prezentă și jertfirea mielului pascal creată de Dumnezeu la ieșirea evreilor din robia egipteană, cand s-a nascut un popor ales care sa trăiască în libertate.

Această sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mantuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia pacatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut si la creștini care, în fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel a carui semnificație religioasă cei credincioși n-o mai cunosc și se multumesc doar sa spună că asa au pomenit ca de acest mare praznic să se taie un animal.Atît în Vechiul, cît și Noul Testament este prezentă jertfa mielului pascal, ceea ce denotă și din acest punct de vedere o legatură firească dintre cele doua Testamente. Pentru a înțelege acest lucru și a sublinia mai mult semnificația mielului pascal este nevoie ca înainte de a expune datele despre semnificația religioasă a mielului pascal la români să prezentăm în acest sens datele biblice.

Diferitele opinii ale criticilor raționaliști consideră originea sărbătorii Paștilor în sacrificarea întîilor nascuți din animale, pentru a le ocroti de forțele întunericului. Aceste păreri care pretind a fi corecte, nu iau în seamă faptul că dacă la primul sacrificiu pascal Dumnezeu a nimicit pe primii nascuți dintre oameni și animale, cruțînd primii nascuți ai evreilor, sarbatoarea pastilor a fost instituita nu pentru cei intai nascuti dintre oameni, ci pentru eliberarea israeliților.Tot ceea ce se relatează despre mielul pascal s-a descoperit de Dumnezeu – Iahve, de aceea orice încercare de a vedea în acest ritual o moștenire pagînă este de fapt o negare a relatărilor expuse în Pentateuh al cărui autor, Moise, a fost inspirat cand le-a consemnat în scrierile sale. Așadar, sacrificiul mielului pascal are un incontestabil caracter religios și ramîine cea mai tipică jertfă care a preinchipuit jertfa lui Hristos.

Dumnezeu a rînduit ca prin sacrificiul mielului pascal să salveze nu numai pe cei întîi născuți, ci și întreaga comunitate israelită care va forma poporul ales slobozit din robia poftelor și credințelor politeiste egiptene.

Învierea Domnului

Învierea Domnului ne-a daruit o viață nouă. Răstignirea pe Cruce și Învierea, Moartea și Viața, iată realitațile de culme pe care le-a trăit cu noi…

Paștele blajinilor

Postul pe care obișnuiesc să țină femeile în această săptămîna.A doua săptămînă dupa paști e conscrată mai ales celor răposați .De altfel saptamîna începe cu lumea raposaților zi în care se înalță rugaciuni și se fac sacrificii raposaților din familie.

Ispasul

Ispasul sau Înalțarea Domnului cade în fiecare an la 40 de zile după înviere sau în joia din saptamîna a șasea dupa paști.Cînd cade Ispasul5 codrul e încărcat de frunze și iarba mare.Deaceea flăcăii și fetele mari de prin unele părți ale Moldovei și ale Munteniei se duc noapte spre Înalțarea Domnului prin alunișuri ca să culeagă flori de alun,care înfloresc și se scutură în această noapte ,și care după spusă lor sînt bune de leac ăi dragoste.

Duminica Mare

Duminica Mare încheie șirul marilor sărbători domnești începute cu Florii,în Bucovina și Transilvania ,se zice ca cea mai mare dintre duminici ,deoarece este ziua Maicii Domnului nostru Isus Hristos.Foarte multe dintre datinile ce se obișnuiesc în această zi în legatură cu ziua pregătitoare ,cu Sîmbăta Moșilor sau cu Moșii de vară,sau cu sarbatoarea de-a doua zi,Rusaliile.

Sărbătoarea Rusaliilor

Un moment important în marele ciclu al obiceiurilor ăi tradițiilor de peste an era ,in zona noastra,din cele mai vechi timpuri,sărbătoarea Rusaliilor.Numele Rusaliilor păstrează amintirea uneia dintre cele mai grandioase sarbători ale naturii.Pe plaiurile Taciei și ale Phrygiei,patria rozelor și a vinului,unde contrastele îintre anotimpuri erau atît de izbitoare,reîntoarcerea verii a fost celebrate cu un fast deosebit de populatia tracă.

Sînsîenele sau Drăgaica

Un moment important al sărbătorilor de vară era cel numit Sînzîenele sau Drăgaica.În Moldova se numeste sînzîene,în Tara Românească –drăgaica,în Banat sînziene galbene și Floarea lui Sf.Ioan,în Transilvania sînjuane,sînzene,sînzenie ,plantă a cărei rădăcină traiește și iarna,iar primăvara dă colți si mai tirziu flori.Este o plantă erbacee din familia rubiacee,cu tulpina rigidă,rotunda,frunzele ei sînt depuse cite 8-12,cu marginile răsucite,acoperite pe partea infeioară cu peri scurti și moi.

Paparudele și Caloianul

Printre obiceiurile de peste an ,folcloriștii deosebesc obiceiurile ciclice,care au loc cu regularitate în timpul anumitor perioade ale anului ,legate de anumite date calendaristice,și obiceiurile nelegate de date fixe ci de necesitatea productiei,de desfașurarea muncilor agricole.Dintre obiceiurile nelegate de date fixe ne vom opri doar asupra Paparudelor și Caloianului.

Cununa grîului

Ceremonial agrar la trecerea spiritului grîului din ciclul vietii(planta),în ciclul morții(samînța).Drumul spre nemurire a spiritului grîului intersectează trei adăposturi (lumi) successive: preexistenta,de la samînța semănată la samînța încolțită.

Boboteaza

Boboteaza ,ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou ,marcată în calendarul creștin de celebrarea Botezului Domnului ,dedicată purificării mediului înconjurător,în special a apelor ,de forțele malefice.Dupa unele prorociri și indicații biblice ,teologii au ajuns la concluzia că Isus s-a născut și a murit în aceleasi zile în care s-a nascut și a murit Adam

Blagoveștenia

Ziua cînd biserica creăștină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de A rhanghelul Gavril că va naște Fiul fară înaintași,Isus Hristos sinonima cu Buna-Vestire.Sarbatoarea ,fiind situate în imediata apropiere a echinocțiului de primavară,cînd sosesc rîndunelele îi începecucul a cînta este numită în calendarul popular ăi Ziua cucului.

Obiceiurile de dragobete:Ziua îndragostiților la români

Fiul Babei Odochia,Dragobetele este echivalentul Sf.Valentin și simbolizează sărbătoarea dragostei în tradițiile populare românești.Sărbătorit pe 24 februarie sau 1 martie,Dragobetele este un obicei românesc care marchează începutul primăverii.În mediul rural Dragobetele se sărbătorea prin logodne simbolice și prin jocuri de iubire.În mediul urban aceste tradiții sunt inexistente,Dragobetele fiind umbrit de Valentine’s Day,o sarbatoare de împrumut occidental.

Puțini sunt cei care cunosc cu adevarat tradițiile românești sau obiceiurile românești păstrate din generație în generație pentru sărbătoarea de Dragobete.Puțini sunt și cei care sunt interesați de ritualurile acestei sărbători de cînd e sarbatoare occidental de aceiași natură,Sf.Valentin a dobîndit statut mioritic.Există însă anumite zone rurale care cred în obiceiurile românești și în simbolul sărbătorii de Dragobete. Obiceiurile de Dragobete, zi așteptată cîndva cu nerăbdare de toți tinerii, au fost în mare parte uitate, sărbătorindu-se astăzi doar în unele regiuni ale țării, cu preponderență în mediul rural.

Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un pețitor și un naș al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întîlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, așa cum și păsările “se logodesc” în aceasta zi. Dragobete (numit și “Cap de Primavară”sau “Logodnicul Păsărilor”) era sarbătorit, în funcție de zona etnografica, în una din zilele dintre sfarșitul lunii februarie și începutul lunii martie, cel mai adesea pe 24 februarie. Dupa legendă, Dragobetele este fiul babei Dochia si reprezinta, in opozitie cu aceasta, principiul pozitiv, putratorul dragostei si al bunei – dispozitii. Intr-o alta traditie, Dragobetele este indentificat cu Năvalnicul, feciorul frumos care ia mințile fetelor tinere, fiind transformat de Maica Domnului în planta care îi poartă numele: năvalnic (o specie de ferigă).Cu multi ani în urma, în ziua de Dragobete, satele răsunau de veselia tinerilor și de zicala “Dragobetele săruta fetele”.

________________________________

1Terra Moldaviae”’Chișinău,pag,44.

2.Panfile.T.Sărbătorile de vară la români,studio etnografic,pag.68.

Sunt multe tradiții populare cu referire dintre ele spune ca cine participă la această sărbătoare va fi ferit de boli tot anul și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.Astfel, tinerii, îmbracați în haine de sărbătoare, se întalneau dimineața în fața bisericii din sat și plecau prin păduri să caute flori de primavară. La amiază, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, obicei numit “zburătorit”, urmărite de către un băiat caruia îi era dragă. Dacă flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea, îl săruta în văzul tuturor, sărutul semnificînd logodna ludică a celor doi pentru cel puțin un an de zile.Pentru oamenii mai în varstă, Dragobetele este ziua în care trebuie să aibă grijă de toate animalele din curte, dar și de păsările cerului.În această zi nu se sacrifică animale, pentru că astfel se strică rostul împerecherilor.

În ziua de Dragobete femeile obișnuiau să atingă un barbat din alt sat, pentru a fi dragostoase tot anul, iar fetele nemăritate strîng, cu o seara înainte, zăpada (numită “zăpada zînelor”), apa topita din aceasta fiind folosită tot anul pentru înfrumusețare sau diferite descîntece de dragoste.Chiar dacă cea mai mare parte a obiceiurilor acestei sărbători s-a pierdut în timp, Dragobetele a apărut mai mult în prezent ca o contrapunere ’s Day, printr-o serie de manifestari menite să pună în valoare tradițiile și obiceiurile românești și să arate că tinerii din România nu au nevoie de o sărbătoare importantă.

“Dragobetele sărută fetele”

În vremuri de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase, cuviincioase obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună și cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an.Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră. Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naștere celebrei strigături sau amenințări glumețe “Dragobetele săruta fetele”

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii. În anumite zone fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viața frați de sânge.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobete oficia nunțirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…În anumite zone ale țării, în această zi, tinerii își unesc destinele prin logodnă, promițându-și credința și iubire.

Superstiții și credințe populare de Dragobete

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor

și prospețime.Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

Tradițiile și obiceiurile populare de iarnă

Istoria și semnificația crăciunului

Decembrie este, probabil, cea mai așteptată și mai îndragită lună a anului. de toata lumea, dar în special de copii. Este luna în care temperatura scade mult, iar zăpezile cad în cantități mari, natura oferindu-ne astfel plăcerea de a schia, a patina și mai ales de a merge cu sania la derdelus.

Primul semn ca se apropie Sarbatorile este dat de Sfîntul Nicolae: în fiecare casă, copiii – dar și unii adulții – își pregătesc ghetele, lustruindu-le și punîndu-le langă usă.

Vine noaptea de 5 spre 6 decembrie, atunci cand Moș Nicolae trece pe la toate gospodăriile pentru a lăsa cîte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni și cuminți, sau cîte o nuia pentru cei neascultători.
Tot pînă , pe 20 decembrie, peste sărbătoarea religioasă a Sfîntului Ignatie Teoforul se suprapune datina românească de tăiere a porcului – Ignatul. În acea zi se pregătesc bucatele tradiționale pentru Crăciun: cîrnați, jumări, slanină sau șuncă etc. Tot atunci se toacă și carnea pentru sarmale, iar pulpele se transează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat .Odata finalizate toate pregatirile, gospodinele pun din fiecare fel de mîncare cîte ceva într-un coș de nuiele, plus o sticlă cu vin, și duc acest coș la biserică, în seara de ajun, pentru sfințire.

Pe 24 decembrie, în această zi de Ajun a Crăciunului, începe marea Sărbătoare a Nașterii Domnului. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate și prosperitate.

Aceste colinde sunt creații populare cu text și melodie, care conțin mesaje speciale (religioase sau satirice la adresa celor urați). Colindătorii vestesc nașterea Domnului, urează gazdelor sănătate și bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prajiturele, covrigi, nuci, mere și chiar colăcei – pe care gospodinele care respectă tradiția le-au pregătit cu mult timp înainte.

Diferind doar destul de puțin, colindele religioase sunt foarte asemanătoare în toate zonele țării, cele mai cunoscute și apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “ colo-n jos”,“Cantec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.

Pe langă acestea, al caror subiect este Nașterea Domnului, românii mai fac urări prin intermediul unor alte colinde, create pe baza unor obiceiuri laice: "Plugușorul", "Capra", "Ursul","Sorcova".
Sărbătorile de iarnă, prin magia lor, sunt cele mai așteptate, creînd o atmosferă feerică în mijloc de iarnă. Florile Dalbe, Lerui ler, Steaua sus răsare și alte colinde de acest gen, sau obiceui Capra, și urăturile răsună vesel, urînd tuturor un an nou plin de armonie și sănătate.

În prezent, tot mai mult dăm uitării obiceiurilor și valorilor noastre tradiționale, dînd prioritate sărbătorilor și datinilor altor popoare, doar pentru că ni se par… mai interesante și pline de farmec. Deși, obiceiurile și tradițiile românești, care de multe ori au avut de suferit din cauza invaziei diferitor popoare, s-au păstrat, sau mai bine zis au fost păstrate de strămoșii noștri, lăsându-ne ca moștenire spirituală…Referitor la datinile strămoșești de Crăciun și Anul Nou, trebuie să subliniem că unele din aceste obiceiuri au dispărut, iar altele sînt pe cale de a fi date uitării și înlocuite cu împrumuturi străine, ca „Pomul de Crăciun” afirmă Pantelimon Miloșescu în cartea sa Datini strămoșești. Considerăm că nu ar trebuie să ne uităm tradițiile și datinile, pentru că acestea, de fapt, ne reprezintă și ne duc faima.

Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor româești cuprinde pe lîngă colindele propriu-zise – cantece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu maști (țurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (caluții, calușerii) – și o seamă de datini, practici, superstiții, ziceri, sfaturi cu originea în credințe și mituri străvechi sau creștine. Dintre acestea, care exprima înțelepciunea populară, realul sau fantastical,esențe ale bogăției noastre spirituale,redăm cîteva specifice diferitelor zone ale țării.

– Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi satul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.

_____________________________________________

1.M.Litic”Datini și obiceiuri de Craciun în țară”2000,pag.27

2.M.Pop.”Obiceiuri tradiționale românești”Buc.1979,pag.45.

3.N.Baieșu”Etnofolclorice ale Sărbătorilor de iarnă,vol.IICh.2008,pag.66.

4Revista Lumea copiilor

– În unele zone ale țării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașă, caci și-a vazut cuțitul. Sîngele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină și se afumă cu el, peste an, copiii că sa le treacă de guturai, de spaimă și de alte boli.

– În Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, și să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

– În Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

– Dupa Crăciun să nu mai fie lasați copiii să mai zică colindatul, ca fac bube.

– Acolo unde este datina de a taia porcul în ziua de Craciun, gospodinele pregătesc o mîncare din carne macră de porc cu ceapă și slanină, din care sunt ospatați cei dintîi dintre străinii ce le calcă pragul casei, acestei mîncări i se spune "pomana porcului ".

-În unele sate maramureȘene se zice că-i blestematp femeia care nu pune de Crpciun pe masa fața de masă cu ciucălăi, pe pereți ștergaruri tărcate (brodate) și pe pat perne cu fețe tărcate.

– Cu o saptamana înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureș încep pregătirile pentru colindat, culminand în cele doua zile anterioare sărbătorii, cand se pregătesc mîncărurile și se împodobesc interioarele locuințelor: masa cu fața brodată, fețe de perne ornamentate, pe pereți se pun șterguri și blide ornamentate, crengi de brad, baniță, busuioc, brebenoc.

– Aluatul frămîntat în noapteade crăciun e bun de deochi pentru vite.

-Se crede că la miezul noptii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

– La cele trei sarbători mari – Crăciun, Paște și Rusalii – să te speli cu apă în care au fost puși bani de argint și vei fi sănătos și curat pe tot parcursul anului.

– Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului sa fie pus pe masă mai întai rachiul, pentru că nu el are întaietate în această seară, ci bucatele.

– Dacă visezi grîu verde în postul crăciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos în

toate

– În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat.

– În Ajunul Crăciunului se ung paîinile pe deasupra cu muruială de faină de grîu, ca ele sa nu crape, iar cu muruială care a rămas, se ung pomii din gradină, ca ei sa fie în vară încărcați de roade.

– În Ziua de Crăciun nu se matură în casă, ci a doua zi, și după ce ai măturat du gunoiul acela la pomi, că-i ajuta sa fie roditori.

– Pomul Craciunului îmbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraș. Cel mai răspîndit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sîrmă, îmbrăcate în hîrtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din ață de fuior pe care sunt înșirate boabe de fasole albă.

– În alte sate se facea pom împodobit cu paie de grîu tăiate scurt și înșirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliză "curațirea sufletului".

Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici7 de hîrtie colorată.

– În Ajunul Craciunului se da copiilor să mănînce bostan, ca sa fie grași peste an.

– În Bucovina, colacii Crăciunului se faceau în forma de 8 și se păstrau pînă primavara cand se afumau și se tămăiau boii și plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mîncați de plugari în țarină.

– În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tinda casei, fan și pe el un colac și în jurul colacului un numar de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fanul ca sa se înmulțească și să fie "an bun".

-În seara de 23 spre 24 decembrie, pană după miezul nopții și în unele locuri pînă la ziua, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Buna-dimineața, Colindișul sau Buna-dimineața la Moș-Ajun.

– În unele părti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După credința populară, ei sunt purtători de noroc și fericire.

– Prin unele părti, baieții, dar mai cu seamă cîntăreții bisericești umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugravită nașterea lui Isus Hristos în mijlocul staulului.

– Oamenii, cand se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

– În unele părți, cînd este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lautari sau fară lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriți și le cîntă la fereastră un cîntec sau mai multe, aceste cîntece numindu-se "zori", spunîndu-se că atunci "cîntă zorile".

– Prin Transilvania, se înțelege sub numele de "zorit" datina de a se cînta colinde de către feciori și oameni însurați la "zoritul" în ziua de Craciun.

– Începînd cu întîia zi de Crăciun și în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umbla cu Steaua, cîntînd colinde de stea prin care vestesc nașterea lui Iisus Hristos.

– "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Craciun nașterea lui lisus

Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

– Capra, Țurca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun și Anul Nou.

Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei" că "Țurca este o joaca iscodită încă din vremurile bătrîne, din pricina ciudei și scîrbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu țurca6, capra sau brezaia umbla tinerii începînd de ți sfarțind cu zilele Crăciunului și prin unele părți în ziua de Sf. Vasile pînă seara. Numele de Țurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascați.

– Despre cei Trei Crai de sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia Fericită, iar dupa alții din Persia. Tradiția ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard și Balthazar.

– Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obîrșie germană, așa cum este și cîntecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

– Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franța la sfarșitul secolului al XIX-lea, precum și în Tările de Jos, Spania, Italia, Elveția. Tot pe la sfarșitul secolului al XIX-lea, această datină se întîlnește în casele nemților din orașele românești și apoi se răspîndește pe cuprinsul țării, odată cu cîntecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

– Despre Moș Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpînul staulului unde Maica Domnului la nascut pe lisus Hristos.

– Colinda a dobîndit o destinație precisă ca formă de magie benefică, ea marcînd rodnicia cîmpurilor, sporul animalelor domestice,creștrea copiilor,împlinirea prin căsătorie a tinerilor,pacea și tihna bătrînilor ,influențarea în sens pozitiv ,a vieții oamenilor și a naturii.

– Vinul era în unele regiuni ale țării și simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn8 al căsătoriei li se toarnă vin peste mîinile lor împreunate, simbolizînd puterea vieții, trăinicia și fericirea noii familii.

– "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a baut cîndva în momente solemne, la botez , la cununie, și care reprezenta un bun al familiei, transmițîndu-se din generație

în generație.

La origine are un înțeles magic, proprietăți curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripții cu caracter misterios.

– A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de șase săptămîni, și tot atunci fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata feciorească.

– Crucea ridicată la hotarul satului are menirea să consacre caracterul sacru al locului, să delimiteze și să apere spatial prpriu satului de ființe demonice și totodată și comunitățile pe care le adăpostesc.

– Fiecare om are un copac frate. Sădirea unui copac în grădina, în parc sau în orice alt loc aduce noroc. Confesîndu-te copacului, dobîndești o fortă fizică sporită și tărie sufletească. Copacii, ca și florile, au anumite semnificații: afinul semnifică nevoia de libertate; alunul – bunătate, sinceritate; bradul – teamă de suferință; caștanul – teama nevinovată; frasinul – amabilitate; gorunul – noroc surprinzător; liliacul – iubire; mărul -invidie, nedreptate; maslinul – pace și împăcare; mesteacănul – fericire în familie; nucul – însanatoșire; paltinul – atenție la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultăți; plopul – prietenie, devotament; prunul – făgăduieli uitate; salcia – respect; salcîmul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sinceră; teiul – iubire conjugală; ulmul – prietenie trainică; visinul – lipsa de initiativă; vița de vie – petrecere; zmeurul – discordie.

– Semnificațiile populare ale unor flori: albastrelele – delicatețe; brandușa – regret; bujorul – rușine ; busuiocul – sărăcie; crinul – iubire ideală; garoafa – iubire patimașă ghiocelul -nădejde; iasomia – bucurie; laleaua – reușită deosebită; lacrimioara – noroc

și prosperitate; liliacul – iubire care se naște; macul – liniște, sănătate; margareta – candoare; narcisa – egoism, amor propriu; nufărul – răceală în iubire; nu-ma uita – bucurie efemeră; odoleanul – gelozie, ceartă; sulfina – noutate; vioreaua – aventură primejdioasăa; trandafirul – iubire și frumusețe.

_____________________________________

1.M.Litic”Datini și obiceiuri de Craciun în țară”2000,pag.33.

2..M.Pop.”Obiceiuri tradiționale românești”Buc.1979,pag.48..

3.N.Baieșu”Etnofolclorice ale Sărbătorilor de iarnă,vol.IICh.2008,pag.61.

4. Popahag.T,Mic Dicționar Folcloric,pag.59.

– Aduc noroc și se oferă ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manușile, lampa (veioza), tabloul înramat, blană frumoasă, medalia gravată, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.

– Nu aduc noroc și nu se oferă cadou: cuțite, calimară, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrelă, oglindă, batistă, ace de cravată, ace de păr, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci.

– În noaptea Anului Nou, în Țara Chioarului, fetele ies în ogradă și numară noua stele și dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă ca și ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea să-i aducă ursitul

– La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ține pe masă de sărbători, îl țin pe varful capului, se așează pe taietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o directie oarecare și din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul.

– În Țara Oașului, în vatra focului de la stană se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezîndu-se că oile "stricate", care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului.

– În tinda casei se pune un vas de grîu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grîul se dă la păsări și la animale, "să fie cu spor ca și colindătorii".

– În Ajunul Crăciunului, în unele parți se umblă de către dascali tineri bisericești cu icoana pe care este zugrăvită nașterea lui Iisus Hristos. Intrînd în casă, icoana este ținută la piept de către dascăli cîntînd troparul Nașterii Mîntuitorului.

– În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului ,determinîndu-i astfel să vorbească și să se împace.

– În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decît a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

– În părtile Muscelului se crede că primele patru zile, începînd cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă și a patra de iarnă, și cum va fi vremea în aceste zile așa vor fi și anotimpurile.

– În seara de crăciun , în satele maramureșene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne și șolduri, și ușile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung și oamenii pe frunte, pe spate, la coate și la genunchi, precum și ușile și ferestrele casei pentru a îndeparta demonii nopții.

– În dimineața de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fîntînă în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul saă fim curați ca argintul și feriți de boli.

– În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimanui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alții, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut în iesle și încălzit de vite cu suflarea lor.

– În zonele Făgăraș și Mureș este obiceiul că de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intră pe rînd în casă și întorc fiecare dintre ei cîte o farfurie și ce se află sub farfurie le arată că așa le va fi ursitul(a) sau că așa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda-mîndrie; paharul de țuică-băutor; pîinea- bogație; cărbunele-negru la suflet; sarea-sărăcie; creionul- domn; bani-avuție. Se face haz de aceste preziceri.

-Se crede ca în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întîmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unei urări: "Doamne ajută!", "Sa-ți fie de bine!", "Sănătate!".

– Cand stranuți de mai multe ori la rînd e semn ca vei face chef.

Diferite superstiții:

– Pîinea să nu se pună cu coaja de jos în sus că trage a sărăcie.

– Dacă cineva bea ceai și varsă din el din întîmplare, e semn bun.

– Cand te mănîncă palma dreaptă e semn că vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stîngă înseamnăca vei primi bani.

– Femeia care poartă cercei schimbați, adică unul de la o pereche și altul de la alta, e semn ca iși va schimba și barbatul.

– Dacă porți o camașă pe dos e semn că ți se întoarce norocul spre rău.

– Cînd cineva își mușcă limba e semn că cineva îl vorbește de rău.

– Dacă la masă se varsă vin din pahar din greșeală înseamnă că va fi veselie.

– Cand cocoșul cîntă în fața ușii sau a ferestrei vestește sosirea unor musafiri.

________________________________________________

1..Miloșescu Pantelimon,Datini strămoșești de ctrăciun și Anul Nou,vol.II,ChiȘinău,2008,pag.34.

2..Ștefănucă Petre V.Datini și creații populare,Chișinău ,Știința,pag.154.

Semne de timp:

– Daca începutul lui decembrie va fi geros, tot așa va fi vremea zece săptămîni.

– Cînd cîinii latră la lună, urmează ger mare.

– Cînd porcii de îngrașat mănîncă bine, va fi timp senin.

– După o iarnă grea, urmează un an mănos.

– Zăpada multă și gerul din decembrie vestesc grîu și bucate din belșug.

– Gîște sălbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele.

– De va ploua la începutul lunii noiembrie, săptămîna Craciunului va fi geroasă.

– Neaua multă de pe pomi însemnă muguri puțini pe pomi în primavară.

– Ianuarie cald nu e semn de an mănos.

– Ianuarie uscat și geros aduce Faur umed.

– Cînd se trag norii spre miazăzi, urmează frig, iar cînd e spre miazănoapte, căldură.

Cum sa ne îmbrăcăm de sărbători – semnificațiile unor culori:

-Alb-linipte,inocență,virtute,castitate,împăcare
– caracterizează persoanele expansive, suave, puritane.

– Albastru – liniște, satisfacție, tandrețe, iubire, afecțiune

– caracterizează persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative

-Galben–aspirație,originalitate,veselie,spontaneitate
– caracterizează persoanele active, proiective, expansive, investigative

– Gri – melancolie, tristețe, plictiseală

– caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendințe de izolare, cu stare de amărăciune.

– Negru – sobrietate, tristețe, doliu, singurătate, desparțire, moarte

-Portocaliu-exprimădorința,excitabilitate,dominanță,erotism
– este specifică pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile.

-Roșu–voință,dominanță,ardoare,erotism,acțiune,însuflețire
– specifică persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive.

– Verde – concentrare, renaștere, siguranță, îndrăzneală, autoevaluare, persistență
– caracterizează persoanele pasive, defensive, autonome, reținute, posesive, imuabile,avute.

Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regula de conduită care a luat naștere în cadrul unei societăți și are la bază o repetare voluntară din partea oamenilor.

Istoria bradului de Crăciun

Originea bradului de crăciun a apărut pentru prima dată la poparele germanice.Matin Luther a fost primul care a ornat bradul de crăciun cu ajutorul lumînărilor.Ideea ia venit de la reflectarea luminii stelelor printre ramurile unui brad.Treptat,treptat această tradiție se răspîndește pătrunzînd în Anglia,Franța,Elveția. Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar și instituții publice au câte un brad împodobit, de cele mai multe ori fiind artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. Conform legendei, Moș Crăciun ar fi fost adus în Statele Unite de către coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. Această idee este însă greșită, deoarece imigranții olandezi, fiind protestanți, detestau cultul sfinților, inclusiv cel al Sfântului Nicolae, considerându-l obicei papistaș.„Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.2

Superstiții și tradiții ale toamnei

Obiceiurile acestui anotimp, uitate de cei de la oraș, încă sunt pentru cei de la sate clipe de împlinire, păstrate cu sfințenie pe multe meleaguri românești.Una dintre tradițiile cu vechime este cea dedicată culesului viilor. Ziua Crucii, dinspre mijloc de septembrie, este ziua în care podgorenii cheamă preoții pentru a sfinți viile și pivnițele în care urmează să fie așezate butoaiele cu vin. Tot în această zi toate elementele ce poartă semnul crucii trebuie tratate cu atenție și protejate: crucile ferestrelor sunt spălate și împodobite deoarece apără casa de rău; fetele își spală părul cu busuioc pentru a-l avea frumos tot timpul anului; nucile, usturoiul și pepenii nu sunt mâncați, deoarece crucea din interiorul lor trebuie sfințită. Oamenii se gândesc la morții din neam și împart pentru aceștia ulcele din lut cu apă și miere, lumânări și colaci în formă de cruce. De pe câmp se culeg mătrăguna și năvalnicul (plante medicinale), care se usucă și se folosesc pe parcursul anului. Ziua Crucii mai poartă și numele de Ziua Șarpelui, deoarece se crede că târâtoarele intră sub pământ pentru iernat și că, înainte de a se retrage, șerpii se adună pe un deal pentru a da naștere unei pietre scumpe, iar cel ce găsește această piatră va fi ferit de rele și boli tot anul.
O altă sărbătoare mare a toamnei este Vinerea Mare de toamnă – ziua Sfintei Parascheva. Moaștele sfintei au fost aduse de la Constantinopol în 1694 și depuse la biserica Trei Ierarhi din Iași. Pe 14 octombrie, oameni din toate colțurile țării pleacă în pelerinaj spre Iași, având la ei hainele celor bolnavi. La sate începe prăsirea oilor, care nu mai sunt ținute separat de berbeci, astfel încât acestea să nască în jurul Paștilor. Ciobanii nu cioplesc lemnul, pentru ca mieii să nu iasă tărcați și pentru ca blănița lor să fie bună pentru cojoace.

Sfântul care dezleagă iarna

Astfel mai e numit Sf. Dumitru, ce este celebrat pe 26 octombrie. Sătenii sunt cei care împart anul în două părți distincte: cea a căldurii solare, legată de muncă și fertilitate, și cea a timpului rece, dedicată consumului de provizii și odihnei – cea din urmă fiind dată de Ziua de Sânmedru. Bucuria recoltei este marcată de focurile de Sânmedru, focuri ce sunt aprinse fie în fața curților, fie la răscruci de drumuri. Pentru întreținerea lor, copiii și tinerii primesc colaci. Tot acum, oile sunt coborâte de la munte și date în grija proprietarilor până la Sf. Gheorghe. Ciobanii ghicesc cum va fi iarna punând în mijlocul turmei un pled; dacă se așează pe acesta o oaie neagră, iarna va fi grea, iar dacă se așează una alba, va fi ușoară. Cei ce se ocupă cu muncile câmpului ghicesc vremea după luna din noaptea de Sânmedru. 

Simbolistică bogată de Sf. Andrei

Pe 30 noiembrie, când toamna se îngână cu iarna, femeile întorc oalele și cănile cu gura în jos, scot din sobă cenușa caldă pentru ca strigoii să nu se adăpostească la căldură sau împrăștie prin curte bucăți de pâine pe care strigoii să le mănânce și să nu mai intre în casă. Ca să se apere de vârcolaci, atârnă șiruri de usturoi la intrare și lasă candela aprinsă (în unele zone există obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile ușilor și ferestrelor). Animalelor li se amestecă în hrană câte un fir de busuioc sau li se pune o picătură de aghiasmă în apă. În trecut exista „descântecul sării”: un drob de sare descântat era îngropat în fața grajdului. El era dezgropat la primăvară, de Sfântul Gheorghe, când sarea era amestecată în hrana animalelor, ca să le ferească de farmece.

Sărbătoarea Sfântului Andrei este și prevestitoarea ursitului printre fetele tinere nemăritate. Se spune că un fir de busuioc așezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. În alte părți se folosește metoda „făcutului cu ulcica”: singură în fața sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantație, ea rotește ușor vasul și atrage atenția celui iubit. Un alt obicei pentru a ghici viitorul constă în a privi un pahar cu apă neîncepută, în care aruncă o verighetă sfințită de preot, în mijlocul căruia apare chipul ursitului. Tot pentru aflarea viitorului, o fată dezbrăcată se așează între două oglinzi, cu o lumânare în fiecare mână și privește intens în oglinda din față. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor și imaginea viitorului soț.

________________________________________

 2..Terra Moladaviae,Chișinău,pag,75.

3. Litic Mihai,Datini și obiceirui de crăciun în țară,2000

Calendarul cepei

De Sfântul Andrei se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiția spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei și se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat semnifică luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolțit, luni favorabile pentru recoltă.

La fel se face și cu grâul care este pus la încolțit pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu este frumos și înalt se spune că va avea un an bun, cu bani și sănătate. Dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin și cald, atunci vom avea o iarnă blândă, dacă este ger, vom avea o iarnă grea.

Superstiții autumnale

Când tună toamna târziu, se zice că Sf. Ilie se întoarce cu carul plin de păpușoi acasă. Roatele carului sunt pline de cuie, explică antenasatelor.ro, ca să nu scapete la vale. Cum merg ele pe podul cerului, îl înțeapă, și prin acele înțepături curge ploaia;

-Când vin ciorile de cu toamnă, e semn că se apropie și iarna;

– Dacă toamna vin stoluri de grauri și se pun printre vite la câmp, e semn de toamnă lungă, se vor coace cucuruzii;

-Se crede că, dacă cresc toamna târziu ciuperci pe imaș, în anul viitor va fi multă roadă în secară. Bureții mulți aduc iarnă grea;  

-Dacă rândunelele se duc târziu toamna de la noi, e semn de toamnă frumoasă și călduroasă;

-Dacă păsările sălbatice, toamna, când pleacă de la noi, au zbor lin, toamna e lungă și frumoasă, dar dacă zboară în cerc și lărmuiesc mult, vremea e schimbăcioasă, toamna urâtă;

-Se întâmplă că mai vezi și toamna câte o floare de salcâm printre frunze; aista-i semn de toamnă lungă;

-Când toamna sunt șoareci mulți, e semn că iarna va fi mare;

-Când șoarecii adună spice, va fi iarnă foarte grea;

-Când cântă vrăbiile toamna, are să plouă;

-Toamnă caldă, iarnă lungă.

________________________________________________________

1.Miloșescu P,Datini strămoșești de crăciu și Anul nou,vol.II,chișinău,2008,pag.34.

2.Dicționar Istoric.

3.Wikipedia liberă

I.2.Renașterea obiceiurilor și tradițiilor populare

România este o țară populată preponderent de moldoveni,dar și de diverse minorităti precum ucraineni,bulgari,găgăuzi,ruși,evrei,germani etc.Aici s-au păstrat și s-au amestecat multe tradiții cu elemente comune popoarelor creștine.

Un șir de tradiții românești reprezintă un amalgam de elmente caracteristice calendarului agricol ,păstoresc,religios și civil,amestec care în România s-a transformat într-un permanent izvor de bunăvoință caldura și ospitalitate.Una din cele mai cunoscute tradiții este ospitalitatea moldovenilor.Noi ne mindrim cu faptul ca fiecare oaspete este primit cu o deosebită caldură.Gospodarul casei întotdeauna va găsi pentru el un pahar de vin bun românesc ,iar gospodina –cele mai alese bucate.Oaspeții sunt, de obicei ,invitati în “Casa Mare”, o odaie tradițională în fiecare casă unde se petrec toate sărbătorile.“Casa Mare” nu e doar camera de zi,este de asemenea un loc al memoriei pentru rudele din familie.Pereții sunt decorați cu fotografii ale rudelor ,părinților ,copiilor și nepotilor, brodate cu stofă de casă.

Dar, mai sunt multe alte tradiții și obiceiuri ,care au diferite variații prin diferite zone ale României.Este astăzi un adevăr incontestabil faptul că, în ansamblul său, cultura româneasca își etalează, cu sentimentul temeiniciei, permanența și adînca ei legatură cu creația materială și spirituală de sorginte populară.

În ansamblul culturii populare tradiționale, obiceiurile și tradițiile sunt adevărate sărbători populare bogate în cîntece, dansuri, poezie și acte mimice și dramatice. La aceste sarbatori contribuie toate domeniile folclorului și chiar unele domenii ale artelor populare plastice, că de pildă costumul și diferite obiecte de recuzită. În decursul timpului, numeroși folcloriști și etnologi au studiat în amanunțime obiceiurile și datinile populare românești, contribuțiile lor constituindu-se în masive volume cu adevărat stiințifice.

Este adevarat ca unele datini și obiceiuri și-au pierdut atît din campul de manifestare, cît și din acuratețea de altă dată, capătînd, uneori, aspecte grotești care le îndepărtează de simbolistica initială. Bătrînii satelor intervin frecvent și corectează denaturările tinerilor. Tocmai de aceea, în perieghezele noastre etnoculturale am încercat, apelînd la posibilitatile tehnicii moderne audio-video, sa înregistrăm acele datini și obiceiuri autentice ale creatiei populare.Deși se consideră că obiceiurile românești au, în general, o structura unitară pe tot teritoriul nostru folcloric, fiecare ținut și zonă etnoculturală își are propriile moduli de exprimare prin datini și obiceiuri.

În cultura românească obiceiurile, în totalitatea lor, cele pe care folcloriștii le-au numit calendaristice sau de peste an, împreună cu cele ale vieții de familie formează un sistem interrelațional, un sistem corelat cu viața omului. Sistemul este corelat la normele care organizează aceasta viață, la regulile de conviețuire socială, la regulile dupa care omul își organizează, prin muncă, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigură buna rinduire a societății.

Obiceiurile formează un mecanism activ al vieții sociale, un mecanism creator și păstrător de ordine, un mecanism creator de cultură. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului: de basme, de cîntecele epice și chiar de cele lirice care vorbesc mai mult despre situațiile în care se gasește omul, despre anumite întîmplări ale vieții sociale, relatează ca texte în sensul propriu al cuvîntului, pe cînd obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.Dar în raport cu normele și regulile care organizează relațiile omului cu natura și relațiile interumane, intersociale, obiceiurile sînt acte de comunicare cu limbaj propriu, un limbaj activ în care, pe lîngă cantitatea de informație comunicată, cantitatea de acțiune este mult mai mare decît în orice act de limbaj verbal. Ca acte de comunicare tradiționale ele au un limbaj complex pentru că la realizarea fiecarui obicei contribuie, de fapt mai multe modalități de expresie. Exprimarea verbala se îmbină cu cea muzicală și coregrafică, cu cea gestică și cu cea mimică.Ele se îmbină creînd raporturi ierarhice între limbaje, nu numai în ansamblul obiceiului, ci și în diferite secvențe, în diferitele lui momente. Se îmbină pentru ca obiceiurile implică acte rituale și ceremonii, acte juridice și economice, valori morale și exprimări estetice, vechi mituri și cunoștințe dobîndite din experiența oamenilor sau integrate din lexicul cultural eterogen în succesiunea culturală a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut.

_________________________________________

1. Ștefănucă Petre V. Folclor și tradiții populare ,Ch ,1991,pag 47

2. Simion Florea.Marian, Sărbatorile ,vol II Buc.1994. pag 143.

3. Codin C.Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințe și unele tradiții legate de ele, 1909,pag.55.

Sînt mărci plasate între secvențele succesive ale vieții cotidiene, pentru a-i sublinia diferite etape, pentru a-i da ritmul necesar unei trăiri în dinamism propriu.O importanță sursă de informații o reprezintă cărțile lui Simion Florea Marian, un preot greco-catolic ce a trăit la sfârșitul secolului al IX-lea – începutul secolului XX, intitulate Nașterea la români, Nunta la români, moartea la români.

Tradițiile nașterii la români

Ursitoarele.Credința în ursitoare, în puterea lor de a croi soarta fiecărui om, a fost și mai este încă răspândită și înrădăcinată în sânul poporului român, ea fiind moștenită de la romani.Sunt 3 așa numite zâne care vin în nopțile fără soț din prima săptămână de viață a copilului nou-născut și-i menesc soarta. Se zice că în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de către moașele, care – în aceste zile – privegheau nou-născuții, pe mamele acestora și chiar de părinții copilului. Din păcate, pentru că moașele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acest dar.Legat de ursitoare, în Transilvania există încă tradiția, ca moașa care ajută la nașterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în camera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un "blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. După 3 zile și 3 nopți dacă ursitoarele au venit, moașa și părinții copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină.În Banat, Moldova și Țara Românească, la 3 zile după nașterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găină, vin și 3 bănuți, așa numita "cină a ursitoarelor", existând credința că ele trebuie să fie bine ospătate și plătite pentru a fi mulțumite și a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, moașa – cum se îngână ziua cu noaptea – pune în camera copilului o lumină, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulțumite când găsesc această lumină și îi ursesc copilului o soartă mai bună.

Botezul.Tradiția moașei legată de botezul copilului este inca foarte puternică la români.În tradiția românilor din Transilvania, Banat și Oltenia, rolul moașei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică și spune "duc un păgân și voi aduce un creștin", iar la întoarcere spune "am dus un păgân și am adus un creștin". Nașii, când iau copilul de la moașă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti.În Oltenia, tradiția merge mai departe, pentru că moașa copilului merge apoi în ziua de Sf. Vasile' la casa copilului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și părinți, și cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă, urându-i acestuia să crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezată la masă și ospătată cu toată cinstea.

Prima baie

În apa primei bai tradiția spune ca trebuie să se pună:

Busuioc – ca să fie atrăgător copilul mai ales dacă este fată

Grâu – să fie cinstit

Mărar – să fie plăcut ca mărarul în bucate

Mentă și romaniță – să crească ușor și să fie sănătos

Măciulii de mac – ca să doarmă bine

Semințe de cânepă – ca să crească repede

Pene – ca să fie ușor ca pana

Apă sfințită – ca să fie copilul curat ca aceasta

___________________________________________

1.Wikipedia,Enciclopedia liberă

Lapte dulce

Ouă – ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi

Bani – ca în viața copilul să aibă parte de avere.

Moașa, după ce – conform tradiției – scoate banii, se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o "mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.

Scăldătoarea nepoatei.Este făcută de către moașă în apă caldă, în care se pun diferite plante: mărar, mentă, gălbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropită de către moașă cu apă sfințită. După aceea, nepoata toarnă moașei apă să se spele cu săpun și să se șteargă cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apă sfințită pe mâini. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

Masa moașei.În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie) moașa invită nevestele și nepoatele ei, precum și pe preoteasa satului și dă o masă. Ele aduc câte un plocon moașei, care constă dintr-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine și o sticlă de vin.În mijlocul mesei pregătite de moașă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de mușcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucățică de hârtie, care înseamnă că moașa să fie plăcută nepoatelor și nevestelor ca mierea de la flori albinelor.

Se închină câte un pahar de rachiu și se servește o dulceață. Aprinzând lumânarea, moașa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” și tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se servește masa. După ce nepoatele și nevestele au terminat de mâncat friptura, se adună bacșișul moașei, de către una din nepoate.Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă sau altă pasăre, o bucată de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: "Să fie moașa la primejdie iute ca ardeiul". La sfârșit moașa mulțumește pentru bacșișul primit, mușcă din piciorul de gâscă, bea vinul și închină în cinstea tuturor celor prezenți.

CAPITOLUL II.Sistemul obiceiurilor la români

II.1.Diferențele dintre obiceiuri și tradiții

Obiceiul definește repetarea unor evenimente/practici, în timp ce tradiția se referă la conservarea unui model: Drăgaica din satul Sîrbi, de pildă, nu constituie o repetare constantă și indiscutabilă a unor practici, ci rezultă din conservarea unui model – în cazul de față descrierea lui Cantemir cade devine referință pentru „cum se face”;

Obiceiul face parte integrantă și organică dintr-un ansamblu existențial și își pierde natura și sensul propriu dacă este desprins din acesta, în timp ce tradiția constituie tocmai o astfel de desprindere, o selecție, o strategie a memoriei colective: ca obicei, Drăgaica face parte integrantă dintr-o anumită viziune despre lume și dintr-un ansamblu de alte practici care decurg din această viziune despre lume. Drăgaica din satul Sîrbi (și altele asemenea) poate fi practicată independent de un asemenea ansamblu, izolată de contextul său semnificant inițial;

Obiceiul are astfel un caracter integral, în mare măsură de „fapt social total”, în timp ce tradiția este, comparativ, fragmentară;

Obiceiul se întemeiază și se legitimează în și printr-o filiație, în timp ce tradiția este rodul unei afinități.

În sfîrșit, obiceiul este auto-performativ, se realizează de către o comunitate pentru ea însăși sau pentru o altă comunitate cu care întreține relații substanțiale, în timp ce tradiția presupune un „public” distinct de performeri;

Fiind destinate deci unui public, tradițiile reprezintă și un bun, o „marfă” sau, mai larg, o resursă, care poate face astfel obiectul unor cereri și oferte de piață – internă și internațională – și al unui marketing al tradițiilor menit să le poziționeze cît mai bine pe această piață.

Obiceiurile se pierd, odată cu dispariția societăților cutumiare; dimpotrivă, tradițiile se cîștigă, fiind construcții ale societăților moderne, prin care acestea păstrează o relație electivă și definitorie cu propriul trecut.

Tradiția, Țăranul și Identitatea la români

Ca discurs, „identitatea noastră”, oricum am privit-o, este inseparabilă de „tradiție”: aceasta este o categorie discursivă centrală și definitorie în care se așează toate discursurile noastre identitare. Mai departe, „tradiția” este legată de „cultura populară” iar aceasta de figura emblematică a Țăranului. Ne concepem, deci, ca o „societate tradițională” sau țărănească ? Adesea, dar nu totdeauna, nu întocmai. Mai mult chiar, uneori ne revoltăm împotriva unei astfel de apartenențe: „nu vrem să mai fim eternii țărani ai istoriei !”, exclama Constantin Noica prin anii ’30, în numele generației sale.

„Tradiția” constituie, în mod clar, o apartenență gratificatoare: nu putem trăi fără „mama” iar „tatăl” este mereu și pretutindeni amenințător ! De aici rezultă, probabil, și disonanța noastră identitară: ne declarăm moderni, ca „tatăl”, dar ne e frică să pierdem căldură emoțională a tradiției „materne”.

„Soluția”: renunțarea la matrimoniu pentru a construi, senini, un patrimoniu prin travaliul tradițiilor și nu prin conservarea obiceiurilor !

Ele, obiceiurile, aceste legi nescrise, stabilite prin tradiție, ne diferențiază de alte nații, arată originea noastră milenară pe acest pământ, venind de demult; exprimă într-o mare varietate, vitalitate și cu un înalt rafinament estetic credințele și trăirile legate de evenimentele importante din viața omului.

Tradiția, care este un ansamblu de credințe, concepții și datini, înrădăcinate în timp, caracterizând mari grupuri etnice sau sociale, popoare și nații, include și obiceiul, unul sau mai multe. De exemplu, tradițiile de primăvară sau de iarnă, ca fenomen amplu, specific românilor, conțin o suită întreagă de obiceiuri diverse, practicate în cadrul aceleiași etnii…Tradiția și obiceiul, reprezintă aceeași categorie de fapte prin elementul tradițional al vieții sătești, ca fenomene ele pot fi deosebite. Deosebirea vine din îndoita lor natură și direcție, din sensul lor social.Sa plecăm întîi de la cuvinte și să le judecăm întrucat ele acoperă fapte concrete, viața.Tradiția vine de la ceea ce este dat, lucru obiectiv, exterior. În conținutul său intră ideea de moștenire, adica de trecere între generații. Tradiția este o formă și o realitate tradițională. Reținem aici în primul rînd ideea de obiect exterior, de sine stătător, de lucru gata făcut, primit întreg.

Obicei înseamnă în primul rînd deprindere,deprindere nu individuală, act repetat, săvîrșit fară o prea puternică lumină a conștiinței și care are drept scop o reducere a sfortărilor și conservarea individului, ci deprindere colectivă, act repetat cu scopul de a conserva și indruma viața socială. Deprinderea individuală poartă numele de obișnuința și este un fapt de psihologie, iar deprinderea colectivă poartă numele de obicei și este un fapt de sociologie.Obiceiul este un fapt îndelung repetat și moștenit din bătrîni. Dar în timp ce tradiția este o formă socială, un chip al ființei colective prezent continuu în această ființă, obiceiul este un act social care actualizeaza într-un fel tradițiile și dă viață obștei de azi. Obiceiul îndrumează și înnoiește viața socială în sensul tradiției. Obiceiul cuprinde în sfera sa ideea de tradiție vie.

În concluzie, obiceiul poate fi definit în felul următor:

a) Regula tradițională de comportare;

b) Organizare tradițională de acte.

În genere se înclină spre o identificare a acestor fenomene. Pentru înțelegerea lucrurilor așa cum sunt ele în realitate este necesară o aplicare directă asupra vieții, o examinare mai în deaproape a faptelor corespunzătoare. Discuția pe cuvinte, deși rodnică uneori, nu este aici satisfăcătoare. Daca în vorbirea obișnuită anumite semne – cuvintele – corespund adesea unor realități precise, de cele mai multe ori această vorbire împreună mai multe realități sub același semn, sau dă mai multe semne aceleiași realități.

„Nu trebuie să ignorăm obiceiurile și tradițiile. Ele fac parte din zestrea culturală a românilor. Dacă le-am ignora, am fi ai nimănui!”

II.2.Clasificarea obiceiurilor populare

În lucrarea de față am propus o clasificare generală a obiceiurilor populare:

Obiceiurile calendaristice;

II.Obiceiurile vieții de familie;

III.Obiceiurile ocazionale.

Astfel, în ceea ce privește primele două clase,denumirile sunt cele „tradiționale”, „îndătinate” în folcloristică; acestora le-am adăugato nouă clasă (cea a obiceiurilor ocazionale) în primul rând pentru că în acest modobiceiurile pot fi definite în integralitatea lor, ca instituții tradiționale, și tot înintegralitatea lor ele pot fi descrise și analizate — așa cum au fost și cum sunt (în măsura în care se mai păstrează) — în realitatea proprie și specifică a culturii tradiționale orale: „contexte” ale „textelor folclorice” (motiv pentru care, îndelungată

vreme, în istoria folcloristicii s-a vorbit amplu și detaliat despre „folclorul obiceiurilor”, ba chiar despre „poezia obiceiurilor”). Mai adăugăm, de pildă, că vajnica și prodigioasa instituție tradițională pe care o numim descântatul (deși se produce în timp, pentru că altfel nici n-ar avea cum!) nu „se leagă” exclusiv nici de anumite sărbători (cu dată fixă,cu dată mobilă, fără dată fixă… fără dată mobilă), nici de anumite vârste (ale actantului sau pacientului) și nici exclusiv de ocupațiile tradiționale (decât dacă acceptăm, la limită, „ocupația” de descântător — dar și atunci, doar dacă această „ocupație” ar pretinde existența permanentă a „ocupației” individualizate de „pacient”, altfel spus, în acest caz, de „bolnav”).

Așadar, menținem ideea acestei a treia clasă de obiceiuri -obiceiurile ocazionale- pentru că prin „instituția tradițională a descântecului”, de pildă, obiceiurile de acesttip ocupă o parte însemnată a genului ritual; de asemenea, obiceiurile „fără dată fixă”, dar care nu sunt încadrabile nici exclusiv la cele „cu dată mobilă”,

precum Paparudele, Caloianul, cămașa ciumei și altele își pot găsi locul în categoria obiceiurilor ocazionale.

În aceeași ordine de idei — cea a menținerii acestei a treia categorie —menționăm faptul că aceste obiceiuri sunt ocazionate de circumstanțe majore,semnificative, greu solubile sau insolubile altfel (adică fără „intervenția” practicării lor),precum cele de „magie tare” (combaterea înstrigoirii, practicile contraceptive, cămașa ciumii, practici „de legat” sau „de mărit”) care apar intempestiv ori fortuit în viața individului sau a comunității tradiționale. Prin urmare aceste practici, obiceiuri, datini sunt cășuna, altfel spus, evenimente, fapte, momente existențiale le cășunează oamenilor și mediului tradițional rural practicarea lor. Mai mult, în degradarea populară” actuală, crâmpeie, fragmente destructurate și „dezaxate” din obiceiurile de acest tip apar „ad hoc” în medii periferice semiurbane sau suburbane.

Obiceiurile calendaristice

Viața de fiecare zi a țăranului român a fost însoțită de numeroase obiceiuri care sub aspect monografic însoțesc istoria unei așezări. "Dezvoltarea etnografiei, folcloristicii și studiul artei populare în cadrul sociologiei a dus inevitabil la un nou specific de cercetare a acestor discipline conexe, în care s-au impus în primul rând metoda monografică și tehnicile speciale ale acestei metode și în al doilea rând concepția lărgită a integrării cercetării în sistemul de științe înrudite." Unele obiceiuri au evoluat în timp "până la adevărate forme de teatru popular, așa cum sunt obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, mai ales jocul caprei, la Fundu Moldovei sau Câmpulung."

Chiralesa. Cea mai însemnată sărbătoare din câșlegile de iarnă, după Sfântul Vasile sau Anul Nou este Boboteaza. În ajunul Bobotezei, preotul umblă de la casă la casă cu crucea, stropind cu un mănunchi de busuioc agheasmă dintr-o cofă purtată de pălimar, toate acareturile gospodăriei. Părintele este precedat de un grup de copii care strigă tare ciuralesaa! – o variantă fonetică locală a lui Kirie Eleison – Doamne miluiește! Copiii primesc nuci, mere sau bani. În casa cea mare, fiecare gospodină pregătește bucate de post constând din: prune fierte, pere uscate fierte, bob fiert, colivă, salată de fasole. Preotul primește de la fiecare gospodar un fuior de cânepă, un colac și o sumă de bani. Din fuiorul de cânepă preotul este obligat să facă funia la clopot, precum și funia pentru gropar cu care se lasă sicriul în groapă. Cu acest prilej se pune câte o cruce mică lucrată din draniță cu un fir de strămătură roșie și busuioc în locurile unde se adapă vitele – produf (produh, produu), halău, știubei, la toate fântânile și la ușa grajdului, uneori și pe poartă.

În ziua de Bobotează, preotul face agheasma mare la Moldova, în fața unei cruci de gheață. Din această agheasmă, credincioșii iau pentru acasă în diferite vase pentru a o folosi în ocazii mai speciale.

Ziua ursului. Aceasta cade întotdeauna în ziua de Întâmpinarea Domnului. Se spune că în această zi iese ursul din bârlog și dacă își vede umbra, adică dacă este soare, pleacă mai departe, dar dacă nu-și vede umbra intră înapoi în bârlog, pentru că iarna se mai lungește.

Filipii de iarnă. "Românii din unele părți ale Bucovinei, și mai ales din satele în cari nu e datina de a se serba Sf. Trif țin asemenea trei Filipi numiți în genere Filipii de iarnă, atât în contra lupilor cât și în contra feluritelor prilejuri de boală și primejdii și anume: unul în ajun, al doilea în ziua, iar al treilea a doua zi de Întâmpinarea Domnului." În comuna Fundu Moldovei se ține Trif cel Nebun, patronul gângăniilor, dar se țin și Filipii de iarnă. În aceste zile nu este voie să se folosească pieptenele, acul și nici să se țese.

Moșii de iarnă. Acest obicei cade totdeauna în sâmbăta dinainte de lăsatul secului. Gospodinele din Fundu Moldovei obișnuiesc să facă plăcinte și pampuște care sunt date de pomană, împreună cu o ulcică sau cană de sticlă de sufletul morților. Cu acest prilej se utilizează expresia: "Cine dă lui își dă."

Dochiile. La 1 martie, încep Dochiile în număr de 9 sau 12 zile în care se poate prevedea cum îți va merge în tot timpul anului. Se alege o zi și după cum va fi vremea în acea zi, așa va fi și viața celui ce și-a ales ziua respectivă. În mod simbolic, unele persoane își aleg Dochia după stilul vechi. Dochia reprezintă un personaj legendar din mitologia poporului român, iar B.P. Hasdeu înclină să creadă că ar avea originea în mitologia tracă și ar fi identificată cu zeița Niobe.

Ramura verde de peste an. În jurul zilei de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) se pun ramuri verzi de răchită pe o glie așezată pe stâlpii porții. Se crede că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarbă de pe această glie. De asemenea, începând cu această dată nu se mai mănâncă murături, întrucât se spune că balaurul cu care s-a luptat Sf. Gheorghe se urinează în vasele cu murături. Obiceiul de a pune ramuri verzi la poartă are o dublă semnificație în viața colectivității sătești. Pe de o parte el marca venirea primăverii, verdele simbolizând reînvierea vegetației, iar pe de altă parte, crengii cu muguri i se asociau valori apotropaice, de ocrotire a pășunilor și fânețelor de duhuri rele.

În ziua de Florii, ochii copiilor și ai animalelor erau atinși cu o crenguță de răchită cu mâțișori, crezându-se că astfel li se poate îmbunătăți vederea și sunt feriți de diverse boli.

Sâmbăta din ajunul Rusaliilor, se pun ramuri înfrunzite de tei sau de mesteacăn la porți, la zăvoare, la ușile de la intrare, la grajd, având rolul de ocrotire contra bolilor, precum și contra zloatelor din cursul verii. Aceste ramuri se păstrează "la icoană", împreună cu fire de busuioc pentru a putea fi folosite în caz de nevoie.

Focurile. Un alt obicei practicat atât primăvara cât și toamna îl constituie focurile, care nu se făceau la dată fixă, ele fiind integrate ciclului muncii, având funcție de purificare și fertilizare. Copiii erau puși să sară peste foc ca să fie sănătoși și să nu aibă pureci. Focurile se făceau primăvara când se greblau grădinile, livezile și curțile sau toamna, când se strângeau resturile vegetale uscate de pe arături.

Joile oprite. Există obiceiul ca în joile de după Paști și până la Duminica Mare să nu se lucreze la pământ, pentru a păzi semănăturile de grindină, de trăsnet, de secetă, de foc, precum și contra insectelor dăunătoare și a păsărilor de pradă.

_______________________________________

1Băieșu Nicolae,Folclor din țara fagilor,1993,pag.11.

Sânzienele. În această sărbătoare, băieții făceau coronițe de flori pe care le ofereau fetelor, care după ce umblau cu ele un timp, le aruncau pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, însemna că fata respectivă va trăi mult, iar dacă va cădea, viața ei va fi mai scurtă. Tot în această zi, fiind sărbătoarea Sfântului Ioan de la Suceava, creștinii fac pelerinaj la mănăstirea Sfântul Ion de la Suceava pentru a prăznui acest sfânt.Hramurile. Tot ca obiceiuri calendaristice de peste an trebuie privite și hramurile ce au loc pentru prăznuirea patronilor bisericilor din comună. La Fundu Moldovei hramul are loc în ziua de Sfântul Dumitru, la Colacu, în ziua de Naștere a Sfintei Fecioare Maria, la Botuș de Duminica Mare, la mănăstirea Orata la Adormirea Maicii Domnului, iar la Deluț de Sfântul Ilie. Cadrul religios este evident depășit, sărbătoarea în sine constituind un prilej de refacere a nucleului familiei care, în unele cazuri, este răspândit la mari distanțe. A doua zi după hram se face pomenirea morților la cimitir la care participă întreaga comunitate. Întreaga ceremonie durează timp de trei zile, având și caracterul unui praznic oferit celor morți din fiecare familie, întrucât sunt invitați rude, prieteni, cunoscuți, precum și simpli trecători, ca să se bucure de prinosul de bucate pregătite pentru hram. Adesea se întâlnesc grupuri de persoane venite din altă localitate, care fiind întrebați unde merg, răspund că "ne-a chema cineva la hram."A existat în comună și o nedeie, organizată în satul Deluț, ce prilejuia întâlnirea ciobanilor din zonă, constituind totodată și cadrul organizării unui târg, prilej cu care se făceau diferite schimburi de produse. Al doilea război mondial a stopat această manifestare, iar după 1989, s-a încercat revenirea acestei nedei, însă după doi ani de încercări s-a renunțat. Această manifestare se desfășura concomitent cu hramul de Sfântul Ilie.

Foca. La 23 iulie, este sărbătorit Sfântul Foca, zi în care nu se lucrează, pentru ca gospodăria să fie ferită de trăsnet și de foc.

Obiceiuri de ocrotire a turmelor. Se sărbătorește pentru oi ziua de Sfântul Haralambie și Sfântul Vlasie pentru lupi. Ziua de 23 august este sărbătoarea Sfântului mucenic Lup, în care ciobanii nu vorbesc și nu mănâncă pentru ca gura lupului să fie închisă când vine la turmă. Pentru același motiv se dau oilor în mâncare nodurile de la pornitul pânzei, ca atunci când lupul va intra în turmă, să aibă nodul în gât, iar gura să-i fie încleștată. Capetele sau nodurile de la pornitul pânzei au și alte întrebuințări: țin mârlite oile și înlesnesc ieșirea în lume a mieilor gemeni cu blana frumoasă.

În ziua de Crăciun nu se mănâncă nici o bucățică de carne, ca să nu deie lupul la oi. La Sfântul Haralambie se duc tărâțe la biserică pentru a fi sfințite, tărâțe ce se dau în hrana animalelor.Tot pentru ocrotirea vitelor din gospodărie, de Sfântul Andrei se ung ușile grajdului și ale casei cu usturoi. Se zice că Sfântul Andrei păzește vitele de boli și vrăjitorii care le iau mana. Usturoiul este prezent și atunci când urcă oile și vacile la stână, pentru a fi ferite de mușcătura de șarpe sau de helge.

Alte obiceiuri. În calendarul ortodox, pe 27 iulie se sărbătorește Sfântul mucenic Pantelimon, căruia locuitorii îi spun Pintilie Călătorul și leagă de această dată faptul că "vara s-a călătorit", iar după Schimbarea la față din 6 august, nu mai este bine să se facă baie în apa Moldovei.Este voie să se doarmă afară numai în lunile care nu conțin în denumirea lor sunetul "r": mai, iunie, iulie și august.La Sfântul Andrei se fac vrăji în legătură cu ghicitul viitorului mire, la Sfântul Nicolae, copiii așteaptă să primească daruri.Ignatul reprezintă un obicei care face trecerea spre obiceiurile de Anul Nou, care constă în tăiatul porcului și pregătirea lui.

În cele trei zile de Paști, există obiceiul ca băieții și bărbații să tragă clopotele cu credința că cine se atinge de funia clopotului nu va avea dureri reumatismale. Toată comunitatea participă la acest obicei, ciocnind ouă roșii și aprinzând lumânări în cimitir. Tot cu acest prilej, se formau echipe ce jucau hapucu' – un joc cu reguli precise la care se folosea un gen de minge mică făcută din păr de cal sau de vacă și câteva bețe pentru lovirea hapucului.

Obiceiuri ale vieții de familie

— ceremoniile nașterii;

— botezul;

— nunta;

— înmormântarea;

Ceremoniile nașterii

In vremurile trecute, la nastere existau multe interdictii care trebuie respectate. Nașterea unui copil era insoțită de anumite rînduieli ce trebuie respectate în primul rînd de mama copilului și de moașa. Odata născut copilul, acesta era implicat îintr-o suită de practici ce aveau ca scop protecția copilului în fața forțelor malefice și integrarea noului individ în comunitate.

Botezul

Tradiția moașei de botezul copilului mai este foarte puternică la români.Ea duce copilul la biserica si spune "duc un pagîn si voi aduce un creștin", iar la întoarcere spune "am dus un pagîn și am adus un creștin". Nașii cînd iau copilul de la moașa pun un ban de argint jos pentru a o plati.

Nunta

În satul românesc tradițional nunta constituia un moment important în cadrul comunității. Căsătoria era un moment din ciclul vieții care concentra un număr mare de rituri de trecere dintr-un stadiu de viață într-altul, rituri de purificare și altele menite să aducă fertilitatea în noul cuplu. Se cunosc multiple variante locale de nuntă în Moldova, Transilvania, Maramureș, Ținutul Pădurenilor, dar elementele esențiale sunt aceleași.

Scenariul nunții se derula pe parcursul a patru, cinci zile, de joi până marți, iar ceremonialul se desfășura pe etape dedicate preparativelor anumitelor secvențe ritualice, culminând cu desfășurarea nunții propriu-zise, care era concentrată în ziua de duminică. Fiecare secvență a anunți era exprimată prin strigături sau orații specifice folclorului românesc. Nunțile aveau loc în doi mari timpi:la Câșlegilede iarnă-imediat după sărbători până la începutul Postului Paștelui șla Câșlegilede toamnă până în primele zile ale Postului Crăciunului. Aceste perioade erau considerate momente de răgaz în viața satului. Tot atunci, oamenii agoniseau în cămară destule bucate pentru a organiza nunta.

Înmormîntarea

Tradițiile cu privire la moartea unui om spune că atunci cînd sufletul mortului s-a desprins de trup oglinzile din casă celui decedat trebuie sa fie acoperite cu prosoape întrucat există credință ca sufletul său s-ar privi în ele, lucru care ar aduce mult rau celor din casă. În coșciug sub capul mortului se pun o serie de obiecte care sunt de mare folos celui decedat în marea lui călătorie ți anume: noua pietricele, noua cioburi de porțelan, nouă boabe de tămîie, săpunul cu care a fost spălat, pieptenul cu care a fost pieptănat rupt în trei bucăți și o sfoară roșie cu care s-a măsurat lungimea mortului cît și o turtiță de paine.

Obiceiurile legate de ocupațiile tradiționale

— Sântoaderul;

— Miezul Păresimilor;

— Joimărița;

— Sâmbra oilor;

— Cununa de grâu etc.

CAPITOLUL III. Rolul tradițiilor populare în educația valorilor

II.1.Valorile fundamentale

“Tot ceea ce nu avem de la naștere și ne va trebui când vom fi mari, ne este dat prin educație”

( J. J. Rousseau).

Nici un popor nu poate exista fără comunicare,fără schimb de valori.Valorile fiecărui neam vin din vechime,îl individualizează și îl caracterizează.

Educația este un mijloc de transfer de valori între societate și individ și asigură condiții favorabile pentru asimilarea acestor valori. Vizavi de aceasta, urmărind integrarea individului în societate, educația se ocupă de formarea personalității, trăsăturile căreia vor permite asimilarea valorilor fundamentale , contribuind, în același timp, la depășirea și dezvoltarea lor în corelare cu sensul general al dezvoltării sociale. Contrapunerea tradițională a intereselor personalității cu interesele societății nu se rezolvă pe calea absolutizării valorii personalității sau superiorității societății asupra acesteia, ci, mai curând, pe calea corelării intereselor lor și, ca urmare, a corelării personal/social, colectiv/individual. Personalitatea este de neconceput în afara societății. Tinzînd spre o armonie socială, ambele realizează itinerarul dezvoltativ uniplan.

Copiii trebuie îndrumați să-și îndrepte atenția spre fondul străbun de valori artistice și documentare pentru a-l iubi,a-l aprofunda și a-l răsplăti.Noi cadrele didactice trebuie să-i îndrumăm în acest sens,să trezim în sufletul copiilor sentimente de adâncă dragoste,de admirație și de mândrie față de zona geografică în care s-a născut.

Noi,educatorii trebuie să „sădim” încă din fragedă copilărie,în sufletele copiilor dragostea pentru folclor,dans popular,cântec popular,pentru tot ceea ce au creat strămoșii noștri.

Fundamentele sociale ale educației constau în aceea că prin funcțiile sale, ea urmărește stabilirea unui echilibru dinamic între personalitate și societate, condiție indispensabilă atît pentru existența și dezvoltarea societății, cît și a fiecărui individ în parte.

Dascălii pot avea un impact deosebit asupra elevilor în ceeea ce privește educația lor pentru cunoașterea și păstrarea obiceiurilor și tradițiilor ,introducînd elemente din folclorul zonei unde locuiesc sau din alte zone ale țării în diferitele activități pe care le desfășoară.. Trezindu-le interesul față de tradițiile și obiceiurile strămoșești, le stimulează dorința de a cunoaște și respecta valorile care îi definesc.

Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Tradițiile, obiceiurile, portul sunt comori inestimabile ce definesc un popor9 dascălilor că, mînați de dorința de a le preda cât mai multe cunoștințe din diferite domenii au uitat să pună accent tocmai pe ceea ce este mai important: lucrurile ce îi definesc ca români?

Este bine cunoscut faptul că folclorul constituie una dintre valorile și evenimentele lumii incontestabile ale poporului român și nu trebuie să lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne să ne faă să-l dăm uitării.Astfel, datoria noastră morală este de a păstra și a cultiva în sufletele generațiilor ce ne urmează dragostea pentru valorile care ne-au înconjurat dintotdeauna și ne-au definit. Încă din primii ani de viașă copilul simte admirație față de creațiile populare cînd își ascultă bunica cum deapănă firul unui basm sau al unei legende ,în care eroii sunt înzestrați cu calitățile țăranului român; o simte din cântecul duios de leagăn al mamei, din proverbe și zicători, din ghicitori, din doinele ce se cântau încă din vremea moșilor și strămoșilor noștri.

Alături de literatură, care constituie un factor cu eficiență deosebită în educație, arta populară are o contribuție de seamă. În primul rând, făcând-o cunoscută copiilor, ei încep să înțeleagă specificul poporului din care fac parte, aspirațiile lui, idealurile e ieri și de azi, care sunt oglindite în obiceiurile locurilor și în creațiile meșteșugarilor; în al doilea rând, punându-i pe copii, încă de la vârsta preșcolară, în contact direct cu unele meșteșuguri și meserii pe care fie bunicii lor, fie părinții sau alte rude le practică, le insuflă respectul și dragostea pentru o anumită meserie, pe care o pot învăța și ei când vor crește.Numai educîndu-i de mici pe copii prin diverse activități educative de cultivare a dragostei și respectului pentru folclor desfășurate în unitățile de învățămînt și continuate în familie,ne putem asigura că tradițiile vor avea continuitate în generațiile următoare.

În procesul de învățămînt,valoarea și selecția valorilor sunt fructificate prin educație,considerată ca acțiune desfășurată în mod conștient ,urmărind scopuri și finalități stabilite anterior.

_________________________________

1Băieșu Nicolae,Folclor din țara fagilor,1993,pag.11

2.Wikipedia liberă

Scopul constă în transmiterea valorilor culturale necesare transformării și socializărilor elevilor ,iar finalitatea se verifică în definirea trăsăturilor personalității elevilor și ăn formarea unei noi valori umane.

Încă din grădiniță ,copii au parte de unele contacte cu texte din folclorul românesc(colinde laice,

proverbe, zicători, ghicitori, basme), ca mai apoi în școală și liceu să le poată valorifica prin activități extracurriculare.

Obiceiurile și datinile sunt destul de multe și fac parte din istoria nescrisă a țării noastre,ele sunt bogate ,interesante,legate de folclorul nostru romînesc ,vestit în lume,ceea ce ne oferă o cultură solidă.

„Nu trebuie să ignorăm obiceiurile și tradițiile. Ele fac parte din zestrea culturală a românilor. Dacă le-am ignora, am fi ai nimănui!”

Folclorul se constituie ca parte integrantă a culturii naționale. Prin folclor înțelegem totalitatea faptelor de cultură populară, transmise prin cuvânt și practici. Împreună cu literatura cultă, folclorul relevă particularitățile psihospirituale ale unui popor.

Prin valorile și mărturiile folclorice plăsmuite și exprimate de strămoșii locului în negura vremurilor și cu o zestre spirituală și materială aflată într-un necontenit proces de adaptare și integrare la standardele civilizației europene, poporul român poate și trebuie să fie considerat un miraculos spațiu mioritic și o binecuvântată umanitate.

Păstrarea tradițiilor, a folclorului, a obiceiurilor specifice poporului nostru român, schimbă și transfigurează întreaga viață a românului. Ea realizează un viraj de excepție al destinului fiecăruia spre universul autenticilor experiențe. Trebuie să-i dezvoltăm tinerii generații dragostea față de folclorul românesc și să-i încurajăm timidele încercări de a-l valorifica la scara națională.Folclorul reprezintă „o avere națională demnă de a fi coasă la lumină ca un titlu de glorie pentru nația română”.

Creațiile folclorice, obiceiurile și tradițiile reprezintă o sinteză a gândirii, a experienței, a înțelepciunii, a devenirii noastre în timp. În folclorul nostru, care și-a creat de-a lungul timpului o sumă de valori de autentică relevanță pe diferite planuri (conceptual, etic, estetic, comportamental) sunt încorporate „producte de artă care ating, nu o dată, statutul capodoperei. Folclorul nu s-a devalorizat‚ pierzând din consistență și rafinament, ci, dimpotrivă, și-a conservat în evoluția sa principalele trăsături, evocând acel ideal-vocație al poporului român: „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Folclorul românesc are încă o vitalitate, o strălucire și o putere de seducție reale, pe care se cuvine să le apărăm cu fermitatea și credința ce trebuie să ne călăuzească în protejarea tuturor valorilor ce țin de adâncurile ființei noastre etnice.

Activitatea educativă realizată prin folclor acoperă principalele laturi ale educației. Educația intelectuală formează concepția despre lume prin sondarea eului, prin autocunoaștere și autoevaluare, prin întrebări asupra existenței, declanșându-se astfel setea de cunoaștere, dorința de implicare în evoluția umanității.

Educația morală cuprinde un sistem de valori ca reflex al unor exigențe generale ce impun un anumit comportament, o orală, patriotică, estetică, intelectuală. anumită conduită a individului în grup sau a individului cu sine însuși.

Este vorba de idealurile, valorile, normele și regulile care vor influența permanent formarea elevului, creându-i un profil moral compatibil cu lumea în care trăiește. În acest sens, activitățile extracurriculare prin care sunt valorificate tradițiile și obiceiurile locale devin un instrument valoros, pentru că se bazează pe experiența vieții colective, organizate după anumite principii, legi.

De la proverbe, zicători, de la basme, snoave și balade, până la ritualurile și ceremonialurile de amploare, sunt elogiate cinstea, onestitatea, eroismul, patriotismul, respectul pentru aproapele nostru, omenia, bunătatea, curajul, modestia, înfierându-se lăcomia, minciuna, lenea, lașitatea, necredința . Sarcina învățământului trebuie să se manifeste preponderent în direcția educației, privite ca un corolar al formării personalității elevului, care își va puteaobiectiva ,,sufletul” în tot ceea ce va realiza, de la obiecte, până la relațiile cu cei din jur.

II.2. Lecția de educație muzicală –important mijloc de educație a valorilor

“Muzica este oglinda sufletului omenesc.Ea pornește din inimă și se adresează inimii”

George Enescu.

Pornind de la frumoasele gânduri mărturisite de George Enescu, putem afirma că, dintre toate genurile de artă existente, muzica este cea mai apropiată de inima și sufletul omenesc, mîngîierea ei însoțindu-ne pe tot parcursul vieții, începând cu bine-cunoscutele cântece de leagăn.De la momentul apariției și pînă astăzi, muzica este parte integrantă  a vieții sociale; o prezență constantă în conștiința și natura omului acompaniind istoria civilizației umane în perioadele de mari avânturi, precum și în cele de declin. Ar fi greu să ne imaginăm pe cineva că s-ar putea lipsi totalmente de muzică în viața sa. Aflându-se în fiecare din noi ea acționează ca unul din remediile cele mai importante în serviciul corpului, sufletului și chiar a minții noastre, cu atât mai mult cu cât Beethoven spunea că: muzica este o revelație mai înaltă decât orice înțelepciune și orice filosofie.

În menirea noastră de dascăli, trebuie să facem eforturi susținute pentru a contribui la pătrunderea mesajului muzical în toate sufletele de copii. Cântatul – ca  și vorbirea – este, spunea Liviu Comes, o manifestare fundamentală a  ființei umane; […] se deprinde la vârstele mici prin exemplul anturajului adult și în primul rând al părinților. Cântatul reprezintă pentru mulți copii o acțiune stimulatoare care le mobilizează propriile resurse, un adevărat resort care declanșează aptitudini latente și capacități nebănuite. Cu cât copilul va fi atras spre muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoțiilor artistice.

Arta în general și muzica în special, din mijloc de formare intelectuală a copilului poate deveni și etalon, unitate de măsură a capacității acestuia. Educația artistică, dacă este folosită ca modalitate de exprimare și nu ca un exercițiu de îndemânare, poate fi reprezentativă pentru caracterul și comportamentul copilului, pentru nivelul mental, imaginația, sensibilitatea, puterea de abstractizare, gustul pentru estetic, posibilitățile de exprimare, de stăpânire și coordonare a mișcărilor acestuia.

Elevii cu auzul muzical dezvoltat sesizează ușor, după auz, elementele de ritm, rimă, metru, de simetrie, de consonanță, asonanță sau disonanță, despărțirea în silabe, liniuța de unire, virgula, punctele de suspensie, aspecte constatate de mulți profesori de limba română.

Totodată, aceiași elevi au în vorbire o paletă expresivă mult mai bogată și mai nuanțată, formată în urma abordării unui repertoriu divers și bine interpretat, sunt mai sociabili și mai generoși ca urmare a muncii colective și a trăirii de satisfacții colective pentru fiecare reușită, sunt mai afectuoși și mai disciplinați, au gustul pentru frumos mai dezvoltat, au mai multă încredere în oameni și în capacitatea lor personală.Cultivând la elevi gustul pentru frumosul din viață și din natură, sesibilizându-i, aceștia vor adera mult mai ușor la problemele majore ale societății.

Muzica, artă și totodată știință, este o disciplină exactă, realistă, explicată matamatic de la Pitagora încoace. Academicianul Octav Enicescu o numea chiar matematica sunetelor. De aceea educația muzicală are și deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată terapie și pentru intelectul copilului.

Scopul educaței muzicale este dezvoltarea multilaterală și armonioasă a elevului,sub influența echilibrată cu numeroși factori unul fiind chiar eduația artistică.

__________________________________________________________

1Revista Educațională „Orizont didatic”

2.Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1998

Educația muzicală influențează pozitiv și sub aspect intelectual.Sporirea impresiilor și a cunoștințelor muzicale sunt o lărgire și o aprofundare a experienței lor în viață.Fiecare lucrare muzicală audiată sau intepretată aduce cu sine un conținut nou de idei și fapte,care fac să crească zestrea spirituală a elevilor,capacitatea lor de a vedea ,de a înțelege,de a simți,de a aprecia.Educația muzicală își extinde influența asupra dezvoltării fizice a elevilor.Cîntecele,jocurile cîntec și jocurile muzicale interpretate de aceștia contribuie la dezvlotarea aparatului respiraor,a aparatului vocal și asigură o mai bună oxigenare a sîngelui.

Principalul mijloc pentru învățarea muzicii îl constituie însăși operele acestei arte,reprezentate prin cîntece,coruri,solfegii artistice,studii sa exerciții muzicale.

Cîntecul este mijlocul prin care se realizează cea mai mare dintre sarcinile educației.Datorită conținutului lor foarte variat,cîntecele dezvoltă dragostea copiilor pentru familie,pentru ținutul natal,natură,patrie.

În activitățile de cînt,copii sunt deprinși de timpuriu să asculte muzică,să manifeste intees pentru ea,li se formează unele priceperi și deprinderi elementare de a cînta în colectiv și individual,li se dezvoltă vocea și auzul muzical,simțul melodic precum și cel ritmic.

Cîntecele utilizate la lecția de educație muzicală trebuie alese după diverse criterii:

Concordanța cu subiectul și scopul lecției;

Valoarea estetică și educativă;

Accesibilitatea lor pe grupa sau clasa respectivă.

Materialul muzical din ambele stadii ale școlarității ,și nu numai ,cuprinde piese muzicale cu un conținut foarte variat.Multe cîntece oglindesc întîmplări și fapte din viața copiilor: ”Eu de astăzi sunt școlar”,” Cîntec de seară”…….

În aceeași măsură curriculumul actual presupune și predarea diferitelor cîntece ce se referă la diferite fenomene din natură:”Ploaia”,”Ninge,ninge”,”Toamna”,cîntece care ,de altfel,au versuri,foarte simple ,dar cu o muzicalitate aparte.Iată,spre exemplu ,o variantă a cîntecului „Toamna” ,a cărui muzică a fost scrisă de Nicolaie Boicliu:

“ Toamna cade ne-ncetat

Toamna s-a întors în sat.

Păsărelele-au plecat,

Cuiburile și-au lăsat.”

Asemănătoare din punct de vedere al clarității și simplității versurilor sunt și cîntecele referitoare la unele obiceiuri ale animalelor,păsărilor.De exemplu,cîntecul ”Ursulețul”,compus de El.Schmitzer,”Cocoșelul meu isteț ”-din folclorul copiilor,”Căluțul”-compus de Ana Motora Ionescu,după versuri populare.

Pentru a putea fi executate de copii în cadrul activităților muzicale obligatorii,cîntecele trebuie să fie ușoare,adecvate particularităților vocal-auditive ale acestora,posibilităților lor de interpretare.În aceeiași măsură,cîntecele trebuie să fie bine realizate artistic,să-i emoționeze pe elevi,să constituie un mijloc de a le forma sentimentele estetice puternice și durabile.

Deasemenea ,trebuie avut în vedere ca lucrarea aleasă ca materia suport să nu conțină mai multe elemente necunoscute de elevi,ci numa pe cea prevăzută în subiectul și în scopul lecției.Aici își face loc accesibilitaea care de multe ori este înțeleasă greșit.Se întîmplă acest lucru daorită faptului că ori se aleg mereu lucrări prea ușoare și scurte ,care treptat duc la monotonie și lipsă de interes pentru muzică,ori se aleg cîntece prea grele și lungi care nu fac altceva decît să instaureze oboseala și să descurajeze elevii.

Ideea fundamentală este de a începe studiul muzical cu lucrări ușoare ,ajungîndu-se treptat la piesele mai dificile pemăsură ce pregătirea atinge o dezvoltare corespunzătoare.

Cîntecul ,în sens general ,reprezintă arta muzicii în lecție,imprimîndu-i acesteia specificul ei musical.

Ca profesor de educația muzicală mă strădui să dezvolt la elevii spiritul de creativitate,creație,audiție,pentru a educa acele valori moral-civice,pentr a identifica acele obiceiuri și tradiții care sau dat uitării.,să educ dragostea de patrie ,țară ,plai natal prin cîntece interpretate,audiții musicale etc.

Lecția de educație muzicală este un act de creație ,această afirmație reeiese din modul de realizare a lecțiilor proiectate pe anumite subiecte):”Muzica și natura”(clasa a VI-a),”Valori perene ale muzicii naționale”(clasa a VIII-a),”Arta decorativă populară și folclorul muzical(Costumul național și portul popular)”(clasa a V-a)etc.

În cadrul lecției cu subiectul „Valori perene ale muzici naționale” ,am identificat acele valori perene ,interpreții celebri ai muzicii naționale (M.Tănase,N.Sulac etc.)Scopul lecției fiind cunoașterea și înțelegerea diversității fenomenului muzical-artistic din perspectiva semnificațiilor emoționale , estetice , sociale , culturale , etc .

Obiective operaționale :

1 . Cunoștințe :

Să cunoască activitatea și creații reprezentative din repertoriul interpreților M.Tănase și N.Sulac .

Să numească genurile muzicii populare conform creațiilor abordate în cadrul lecției .

Să identifice valoarea interpreților de muzică populară , rolul cîntecului popular în viața omului .

2.Competențe :

* Să distingă la audiere speciile de cîntec popular din reperoriul interpreților .

* Să caracterizeze conținutul de imagini menționînd nume reprezentative de interpreți și orchestre de muzică populară .

* Să interpreteze expresiv cîntecele studiate ” Barbu Lăutarul ” și ”Mărie și Mărioară ” .

3.Atitudini :

* Să manifeste dragoste și preocupare pentru interpreții de muzică populară prin audieri muzicale , informîndu-se despre interpreți ,concursuri , festivaluri naționale și internaționale .

* Să –și cultive gustul estetic elevat prin audierea muzicii de valoare , perecepînd rolul ei la formarea culturii spirituale .

Pe parcursul lecției elevii s-au familiarizat cu diferite creații ale intepreților celebri M.Tănase,N.Sulac etc., determinarea datelor , informațiilor importante ce reflectă activitatea , aportul M.Tănase N.Sulac în tezaurul muzicii naționale .au interpretat creații din repertoriul interpreților,au analizat creații.Am utilizat diferite metode (Diamantul,Diagrama Wenn,Linia timpuluietc),ceea ce ia facut pe elevi să fie mai activi,mai creativi în valorifcarea valorilor supreme ale neamului nostru:binele ,frumosul,dreptatea ,sacrificiul,înțelepciunea prin care interpreții celebri le-au valorificat prin creațiile lor M.Tănase: ”Ciulendra ” , ”Cine iubește și lasă ” , ”Și-o zis mama că mi-a da ” , ”Mărie și Mărioară ” și N.Sulac: : ” Miorița „ ”Într -o iarnă lungă , grea ” , ”Doina de jale ” , ”Am o mîndră floare dulce ””Așa-i viața omului”etc.

În cadrul lecției în clasa a V-a ,„Arta decorativă și folclorul muzical”,elevii s-au familiarizat cu unele lucrări de artă decorativă,interpretarea unor melodii populare:”Aseară lașezătoare”,”Mamă inima mă doare”,”Chiriac s-ar însura”etc.În această lecție m-am axat pe obiceiurile și tradițiile specifice zonelor Republicii Moldova,chiar și obiceiurile și tradițiile din localitate.

În decursul lecțiilor de educație muzicală folosesc diferite metode de educație prin cintec,joc muzical,audiții,exerciții muzicale etc.

Cîntecul este principalul mijloc de realizare a educației muzicale, poate fi utilizat în activitatea comună fie în combinație cu u alt mijloc specific, fie transformandu-l (dupa însusire) în joc muzical dacă permite conținutul.

Jocul muzical, cu multiplele lui valențe și nenumăratele posibilități de desfășurare, este îndrăgit cu deosebire de elevii claselor primare; este o activitate vie, cu sarcina didactică precisă, care apelează la un material divers.

Jocul muzical dinamizează activitatea de cîntare îmbogațind-o cu mișcări și interpretări în variante;dezvoltă priceperi și deprinderi muzicale (atunci cînd este axat pe exerciții);dezvoltă capacități de recunoaștere auditivă;satisface nevoia de mișcare;contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, la coordonarea mișcărilor cu melodia, ritmul și textul jocului (cîntecului);creează buna dispoziție afectivă;stimulează dorința copiilor de a fi activi, de a se manifesta plenar, de a fi remarcați, admirați.

Audiția muzicală le dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conștient lucrări muzicale și capacitatea de a le întelege mesajul. Audiția poate fi activitate de sine stătătoare sau poate fi combinată cu un alt mijloc specific.

Exercițiile muzicale sunt prezente în toate activitățile comune; ele sunt destinate formării priceperilor și deprinderilor muzicale (de a intui, executa, recunoaște audiții un element muzical și de a-l valorifica creativ). Exercițiile muzicale prezintă următoarele categorii:exerciții ritmice;exerciții melodice;exerciții ritmico-melodice (din cîntece);exerciții de cultură vocală(care vizează formarea unei emisii vocale corecte și îngrijite prin atenția corespunzătoare acordată ținutei corpului, respirației costo-diafragmale, dicției, emisiei propriu-zise).

Activitatea de formare a elevului prin educația muzicală este complexă și continuă ,iar reușita realizării ei se datorează cadrului didactic ,și aume competenței și creativității acestuia în pregătirea și formarea elevului.

________________________________________________

1.Gagim, I., Fundamente psihopedagogice și muzicologice ale Educației muzicale, Autoreferat al tezei de doctor habilitat în pedagogie, 200

II.3. Activități extracurriculare privind educația moral-civică a elevilor

Motto :,,…datinile ,proverbele,muzica și poezia sunt arhivele popoarelor,iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat.Căci nu există bucurii mai de preț ca averea de cuget și simțire inclusă și păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc ,al moșilor și strămoșilor noștri.”

ALEXANDRU VLAHUȚĂ

Educația extracurrriculară este realizată dincolo de procesul de învățămînt și își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității elevilor. Activitățile extrașcolare constituie modalitatea neinstituționalizată de realizare a educației

Educația prin activitățile extracurriculare urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii.

Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi.Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor.Atunci să-i învățăm să se adapteze.

Problematica educației dobândește în societatea contemporană noi conotații, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieții sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ.Educația depășește limitele exigențelor și valorilor naționale și tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanității.

Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversității umane, iar dezideratul educației permanente tinde să devină o realitate de necontestat.Astfel, fără a nega importanța educației de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educația extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învățământ, își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității tinerilor.

Modelarea, formarea și educația omului cere timp și dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formație caracterul și inteligența se completează pentru propria evoluție a individului.În școala contemporană eficiența educației depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care reușește să pună bazele formării personalității copiilor.În acest cadru, învățământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psiho-intelectual ,fizic și socioafectiv, pentru o cât mai ușoară integrare socială. Complexitatea finalităților educaționale impune îmbinarea activităților curriculare cu cele extracurriculare,iar parteneriatul educațional, ca set de intervenție complementară, apare ca o necesitate. Ștefan M. precizează că oricât ar fi de importantă educația curriculară realizată prin procesul de învățământ, ea nu epuizează sfera influențelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viața capătă alte aspecte decât cele din procesul de învățare școlară. În acest cadru, numeroși alți factori acționează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.

După o binecunoscută clasificare UNESCO, educația extracurriculară, adică educația de dincolo de procesul de învățământ, apare sub două aspecte principale: educația informală – reprezintă influiența incidentală a mediului social transmisă prin situațiile viețiide zi cu zi – și educația non-formală, care se realizează fie în sistemul de învățământ, fie în cadrul unor organizații cu caracter educativ. 

Activitățile extracurriculare organizate de Gimnaziul din Voloave au un conținut cultural, artistic, spiritual, științific, tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activități de joc sau de participare la viața și activitatea comunității locale.O parte dintre aceste activitati sunt cuprinse în proiecte educative , ca de exemplu Proiectul local “ Micii Ecologiști”(Anexa 1) , Proiectul local „Tradiții și obiceiuri”,(Mărțișorul,Paștele), Acțiuni de caritate “Casa de copii “din s.Voloave(Anexa 2).

Excursiile contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre frumusețile țării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii,copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit și luptat înaintașii lor învățând astfel să-și iubească țara, cu trecutul și prezentul ei.

Prin excursii copiii pot cunoaște realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit și au creat opere de artă scriitori și artiști.

An de an se organizează excursii cu diferite tematici. Astfel, în (iunie 2010) am organizat o excursie în Nordul Moldovei cu clasele V-IX-a , iar în octombrie 2009 ,cu elevii claselor I , am organizat o călătorie în orașul Soroca(Cetatea Soroca,Lumînarea Recunoștinței,Muzeul de Istorie și Etnografie).

_____________________________

1.Maria Montessori,”Descoperirea copilului”București 1977.

Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacție, bucurii, creează buna dispoziție.Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea și realizarea serbărilor, copiii participă cu însuflețire și dăruire, din dorința de a oferi spectatorilor momente de ținută estetică,distracție, satisfacție, făcându-le viața mai frumoasă, mai plină de sens.

La “Gimnaziul Voloave” se organizează serbări cu diferite ocazii:- Ziua copilului, Sfârșit de an , serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios:Tradiții și obiceiuri populare de iarnă, Ziua eroilor(Anexa 3), Ziua Europei,Ziua muzicii,Ziua Drepturilor Copiilor(Anexa 4),concursuri muzicale (”Închinare la strămoși”-concurs de erudiție muzical-istorică,” concursul lui Euterphe”),”Șezătoare de Sf.Andrei”,”Șezătoare Sătosule bunic din Humulești”etc.

Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinațiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor.

Consider că școala trebuie să acorde atenție timpului liber al copiilor. Ne revine obligația de a organiza activități extracurriculare de calitate, care să-i implice activ pe copii, să-i provoace la căutări, cugetări, alegeri, acțiuni.

Este important ca aceste activități să acopere cât mai multe domenii, cât mai variate și să răspundă intereselor copiilor, să ducă la dezvoltarea personalității lor sub toate aspectele.

În cadrul activităților extracurriculare realizate am avut ca scop,dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.

Activitățile extracurriculare organizate împreună cu elevii mei au conținut cultural, artistic, spiritual, științific, tehnico-aplicativ sau simple activități de joc sau de participare la viața și activitatea comunității locale.De exemplu,desfășurarea concursului “Haideți fetelor” în carul matineului “Bine ai venit primăvară”(Anexa 5).

În cadrul acestui concurs elevele clasei a VII-VIII-a ,au avut de parcurs cîteva probe creative ,susținute și de un juriu (prof.del.romînă,directorul gimnaziului,prof.de ed.plastică).

Scopul concursului:dezvoltarea spiritului de echipă,valorificarea obiceiurilor și tradțiilor populare prin cîntec,dansuri, scenete etc.

O altă activitate realizată este „Tradițiile și obiceiurile populare de iarnă „(Anexa 6).

Scopul activității:Cunoașterea și valorificarea obiceiurilor și tradițiilor populare ,prin respectarea și practicarea și transmiterea lor generațiilor actuale și viitoare.Prin orgaizarea activităților extracurriculare promovăm valori culturale și etice fundamentale, sensibilitatea și personalitatea elevilor , în vederea cultivării și promovării lor.

Ziua copilului-1 iunie am serbat-o mereu cu elevii prin activități extrașcolare iar concursurile au avut o pondere mare .Astfel am organizat diverse concursuri care au dat poisibilitate elevilor să primească fiecare câte o diplomă pentru domeniul în care acesta deține aptitudini.

Spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în școală, prin care copilul face cunoștință cu lumea minunată a artei. Deși această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum și în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului. Elevii au putut vedea spectacole prin care sun puse in scenă diverse povești cunoscute de elevi . Astfel au putut vedea și diferențele dintre poveste și spectacol , diferențe care rezultă din creativitatea actorului.

Avem un orășel(Soroca) încărcat de istorie și cultură. Este păcat să nu valorificăm această zestre de care dispunem (Cetatea Soroca.Lumînarea Recunoștinței,Muzeul de Istorie și Etnografie (șef.I.Bulat)etc.).

Vizitele la muzee au dat posibilitate elevilor să-și îmbogățească nivelul cunoștințelor dobândite în procesul instructiv-educativ.

Activitățile extracurriculare sunt momente de maximă bucurie atât pentru copii, cât și pentru părinții lor. Ele aduc lumină în suflete, dau aripi imaginației, entuziasmului și rămân de-a pururi ca momente de neuitat în viața fiecăruia.Coșbuc spunea: „Ca să poți povesti sau cânta copiilor, trebuie să-i iubești, sa cauți să pricepi firea și lumea aparte în care trăiesc, sa știi să cobori până la nivelul personalității lor. Trebuie să iei parte împreună cu dânșii la toate manifestările sufletești; într-un cuvânt, rămânând om mare, să fii cât se poate de copil”.

Activitățile extracurriculare mai sus enumerate și analizate sunt apreciate atât de către copii, cât și de factorii educaționali în măsura în care :

-valorifică și dezvoltă interesele și aptitudinile copiilor;

-organizează într-o manieră plăcută și relaxantă timpul liber al copiilor, contribuind la optimizarea procesului de învățământ ;

-formele de organizare sunt din cele mai ingenioase, cu caracter recreativ ;

-copiii au teren liber pentru a-și manifesta în voie spiritul de inițiativă;

-participarea este liber consimțită, necodiționată, constituind un suport puternic pentru o activitate susținută;

-au un efect pozitiv pentru munca desfășurată în grup;

-sunt caracterizare de optimism și umor;

-creează un sentiment de siguranță și încredere tuturor participanților;

-urmăresc lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de învățământ;

-contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Activitatea extracurriculară e o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenție, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea activităților extrașcolare oferite crește interesul copiilor pentru școală și pentru oferta educațională.

În cultură nimic nu trebuie pierdut ,totul trebuie transmis și reânoit “este de bun augur mai ales că acum tehnica a luat o amploare deosebită ,majoritatea tinerilor accesează rețelele de internet nemaifiind implicați în cunoașterea adevăratelor comori ale poporului nostru.(Constantin Noica).

Tradițiile populare românești rămân tezaurul nostru cel mai de preț și trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor și a oamenilor.

Activitățile extrașcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar ,oferind cele mai eficiente și oportune modalități de valorificarea tradițiilor ,obiceiurilor și datinilor populare locale și naționale.

Conștientizarea ,transferul de cunoștințe prin intermediul activităților școlare și extrașcolare trebuie organizate astfel încât patrimoniul cultural să poată fi valorificat atât de elevi cât și de comunitățile locale .

Patrimoniul valoric național trebuie îmbogățit și transmis din generație în generație prin procesul educațional.Educația urmărește familiarizarea cu valorile naționale materiale și moral-spirituale;renașterea valorizarea și perpetuarea tradițiilor ;utilizarea potențialului educativ al datinilor și obiceiurilor calendaristice populare ;formarea conștiinței naționale ;educarea civismului ,umanismului.

Folclorul reprezintă oglinda vie a existenței poporului român ,o dovadă grăitoare a străvechii unități culturale a poporului român.

Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a acestei moșteniri.Valorificând cu copiii tradiția folclorică în cadrul diverselor activități școlare și extrașcolare realizăm un important act cultural și educativ.

Prin varietatea folclorului copii pot să cunoască ,să înțeleagă și să prețuiască mai mult trecutul glorios al poporului nostru ,ocupația ,obiceiurile,sentimentele ,năzuințele generațiilor de ieri .

Simpozioanele cu secțiuni axate pe teme de folclor și tradiții constituie acțiuni educative de promovarea artei ca mijloc de păstrare a adevăratelor valori morale și a frumuseții relațiilor interumane și interetnice.

În concluzie,pot spune că cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităților extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica în astfel de activități, să încurajeze elevii și să realizeze un feed- back pozitiv.

_______________________________________________________

1.Cernea, Maria, Contribuția activitților extracurriculare la optimizarea procesului de nvmânt,

n “ Învțmântul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;

II.4.Familia –valoare consolidată prin tradițiile populare

Familia este cel mai apropiat și adecvat mediu de structurare intelectuală, afectivă și volitivă a personalității, climatul familial devenind cadrul de ambianță materială, spirituală și morală în care se formează copiii.În familie se cristalizează un stil caracteristic de viață în baza raporturilor biologice, economice, morale, spirituale .

Oamenii sunt de fel și fel, sunt pestriți din toate punctele de vedere și în general nu au foarte multe lucruri în comun.Dar există un lucru pe care majoritatea oamenilor îl au în comun: familia. Și cred că aceasta este singura valoare universală comună la majoritatea oamenilor.Mediul familial influențează formarea și exprimarea personalității prin componența familiei (părinți, copii, mde), relații de înțelegere și armonie între membrii ei, de interese, conviețuire etc., de valori promovate în familie.

În familie are loc nu numai reproducerea socială a populației, dar și formarea unui anumit stil de viață. Aici se formează astfel de calități vitale importante, ca dragostea față de oameni, receptivitatea și afecțiunea, priceperea și dorința de a fi tolerant,dragostea și valorificarea tradițiilor și obiceiruilor populare. Familia fundamentează moralitatea copilului, îi determină idealurile, valorile spirituale, îi formează atitudinea față de muncă,valori fundamentale , de obiceiurile și tradițiile populare.Ceea ce ne face diferiți unul față de celălalt, pe noi, oamenii, este sistemul de valori în care credem. Acesta ne definește ca indivizi și ca grupuri. Cu un sistem de valori ieșim din familie, cu un sistem de valori ieșim din școală, un sistem de valori promovăm în rândul persoanelor cu care venim în contact și a acelora pe care le educăm, ca dascăli.

Cum putem forma un sistem de valori dezirabil la elevii noștri și care să fie acesta, este frământarea care ne urmărește și pe care o urmăm în parcursul nostru social, familial, profesional și care stă la baza activității noastre didactice și de cercetare.

Trăim un prezent istoric în care părinții își dedică puțin timp pentru educarea copiilor, motiv pentru care considerăm că se impune ca rolul esențial în acest proces să fie preluat de școală, de cadrele didactice. Astfel, privind educația din perspectiva valorilor naționale, avem convingerea că îi putem învăța pe elevi:- să prețuiască omul, cultura, munca, virtuțile morale și creștine;

– să acceadă la fascinanta lume a culturii populare materiale și spirituale;

– să găsească similitudini între practici din viața școlii și practici din viața satului;

– să lege prezentul de trecut și de viitor;

– să știe de unde vin și încotro se îndreaptă;

– să își formeze trăsături pozitive de voință și caracter;

Factorii de influență asupra copilului în familie se pot structura convențional în trei categorii:

-micromediul social al familiei, în care se realizează contactul copiilor cu valorile și rolurile sociale, cunoașterea caracterului complex și contradictoriu al lumii contemporane;

-activitatea inter- și extrafamilială, în special munca de toate zilele, ea constituind o modalitate esențială de integrare socială a omului și de cunoaștere cu viitoarea activitate de viață;

-activitatea educațională a părinților.

Unul din obiectivele de actualizare a funcției educative a familiei constă în încadrarea părinților în activitatea educațională a instituției de învățămînt. Acest proces este eficient în cazul cînd atragerea părinților se face prin intermediul copiilor, cînd toți agenții educaționali participă la realizarea unor obiective comune.

-Formarea personalității se efectuează preponderent pe calea activității propriu-zise a copilului. Măsura efortului pedagogic va varia în funcție de posibilitățile individuale ale copilului.

-Activitatea copilului în procesul de educație este condiționată de necesitățile lui schimbătoare și, la fiecare moment de dezvoltare, sînt determinate de condițiile respective.

Tradițiile de familie sunt foarte importante pentru dezvoltarea armonioasă a copilului și pentru întărirea legăturilor familiale. Crearea și implementarea lor în viața micuțului înca din copilăria timpurie oferă acestuia un sentiment de securitate, stabilitate, de apartenență și mîndrie în familie.

Familiile aderă la tradiții atunci cînd sunt sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Acestea sunt evenimente pline de obiceiuri sau cutume specifice pe care avem tendința să le urmăm. Însă fiecare familie trebuie să aibă tradiții personalizate, dincolo de aceste ritualuri clasice. 

Studiul tradițiilor populare, cunoașterea și conservarea valorilor identitare, stimularea interesului tinerilor pentru aceste valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau mesteșugarești ar putea contribui mult la dezvoltarea personalității umane, la spiritualizarea și socializarea tinerilor, la găsirea unui sens al vieții, a unei motivații existențiale, de care adeseori sunt lipsiți.

Într-un cuvînt, putem spune că patrimoniul valorilor identitare românești poate constitui, pentru societatea actuală, o alternativă educațională, artistică, economică, cu un potențial deloc neglijabil, o alternativă și o soluție a unora dintre dilemele, căutările și neîmplinirile contemporane.

_______________________________________________________

1.Cernea, Maria, Contribuția activitților extracurriculare la optimizarea procesului de nvmânt,

n “ Învțmântul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;

ÎNCHEIERE

”Un popor fără tradiții este un popor fără viitor”.

( Alberto Heras Camargo).

Cercetarea de față a necesitat studiul multor surse documentare de diferite genuri începînd de la monografii studii,teze pînă la material din ediții periodice precum ,articole din ziare,reviste.Au fost consultați cei mai avizați autori în acest domeniu ,care studiază de multe decenii la rînd problema în cauză.

Referințele asamblate în structura lucrării sau facut tocmai cu rostul de a oferi viziunii diverse asupra temei cercetate.Toate aceste tradiții și obiceiuri populare se înscriu în patrimoniul nostru românesc,ele constituie una din valorile inegalabile și incontestabile,amprentă popoarelor de pretutindeni.Noi avem datoria de a nu lasa timpul și evenimentele lumii moderne să ne determine și sa le uităm.

Educîndu-i ,de mici pe copii noștri,prin diverse activităti desfașurate în familie și în unitățile de învățămînt,ei vor îndrăgi limba pe care o vorbesc și obiceiurile țării în care s-au născut.

Păstrarea tradițiilor și obiceiurilor a fost, în anumite momente,un mod de apărare a colectivităților populare de influiențe dezagreatoare venite din afară.Deși obiceiurile românești au o structură unitară pe tot teritoriul nostru folcloric.

Este puțin probabil să cunoaștem originea tuturor tradițiilor și obiceiurilor ,originea unora poate fi dedusă din practice apărute în procesul muncii.Originea altora poate fi pusa în legatură cu rituri bazate pe credințe și mituri străvechi.Altele,care au ajuns pînă în zilele noastre sub formă de joc,de petreceri,s-au putut naște chiar de pe teritoriul nostru.

Multe din obiceiuri sau elementele obiceiurilor tradiționale par a avea originea în cultura traco-dacă.Altele sînt vădite moștenirii romane.Unele le-am împrumutat,probabil,de alte popoare din antichitate,mai cu seamă de la cele din bazinul răsăritean al Mediteranei.

Pentru a cunoaște obiceiurile și tradițiile populare sub toate aspectele,trebuie să cunoaștem locul și condițiile în care apar,să cercetăm concret și minuțios fiecare obicei și apoi să-l raportăm la obiceiurile similare din alte zone ale folclorului,la întrega categorie de fapte din care face parte folclorul nostru și în folclorul altor popoare.

Astfel ne putem asigura că tradițiile și obiceiurile populare românești vor avea continuitate în generațiile următoare.

In lumea contemporană, a vorbi despre tradiție ar părea că înseamnă a fi în urma societății, sau a promova lucruri perimate, ori a privi prea mult în trecut. Trecem însă prea ușor cu vederea faptul că tradiția înseamnă o sumă de valori, o experiență comunitară, în mijlocul căreia ne naștem și de la care plecăm, chiar atunci cand inovăm. Pentru că, așa cum remarcau, în estetică, G. Calinescu la noi și T.S. Eliot în America, raportul dintre tradiție și inovație înclină în favoarea celei dintîi. 

Inovația fară tradiție nu are sens, iar ceva cu totul nou nu ar fi ințeles de nimeni și nici util. Dacă ințelegem tradiția ca pe o sumă de valori, dacă conștientizăm faptul că ne naștem, trăim și profităm de pe urma tradiției, în sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega tradiția de educație, de credință, de cultură și tehnică, de toate domeniile vieții, de noi inșine, care, astfel, trebuie să devenim responsabili pentru valorile pe care le creăm și le transmitem celor care ne vor urma.

Trebuie să păstrăm cu toată seriozitatea problema păstrării valorilor identitare, mai ales în această perioadă de tranziție, cînd în societatea tradițională românească se simte tot mai mult mișcarea către lumea tehnologică ș pierderea, cu timpul, a patrimoniului viu.

Ca cercetător, am remarcat acest lucru pe teren și consider urgențe înregistrarea, cu toate mijloacele, a obiceiurilor vii care mai există, cît și conservarea tradițiilor în forma lor vie, promovarea lor in spatiul european si euro-atlantic, ca o imagine vie, realistă, istorică și contemporană a românilor. Iar dacă am dori să prezentăm identitatea acestui popor, considerăm că nimic nu poate oferi o reprezentare mai completă a tuturor laturilor existenței sale decît tradiția populară. 

Numai înșiruind laturile tradiției românilor, am putea trage concluzii privitoare la diversitatea valorilor și domeniilor în care aceasta este reprezentativă, o adevarată purtătoare a identității neamului nostru de la port, meșteșuguri, arhitectură, pînă la cele mai subtile laturi spirituale, cum ar fi literatura, mentalitatea, practicile și riturile, care coboară tradiția din sfera teoreticului în viața de zi cu zi. În contextul în care trăim, ar fi necesar să subliniem că este necesară păstrarea valorilor tradiționale și pentru că ele cuprind un tezaur moral, al bunului simț, sfidat, sub motivația liberalizării moravurilor, în lumea noastră.

Cuvîntul cheie pentru tradițiile românești credem că poate fi identificat în înțelepciune.

Despre sensul și importanța păstrării tradițiiilor, vorbește și filosoful culturii și esteticianul Tudor Vianu care, scriind despre interacțiunea valorilor precizează că, dacă toate celelalte domenii au o valoare integrativă, păstrarea valorilor și a tradițiilor se constituie ca o valoare ce dă sens integrator celorlalte direcții ale cunoașterii, ajutându-ne să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi și materializarea în comportamente integratoare în viața comunității din care facem parte și a societății în ansamblu. 

În concluzie,putem spune că pentru a ne păstra identitatea nealterată,folclorul trebuie cultivat în inimile și mințile generațiilor care se succed pe acest tărîm,ca o valoare autentică de creație.

Toate obiceiurile trebuie păstrate din generație în generație și sădite în sufletele copiilor cu scopul păstrării  pentru urmașii noștri și pentru a aprecia familia și rolul acesteia în viața fiecărui om. .“De la aceste fermecate izvoare de apă vie,cată să se adape toți cei care cîntă și se simt a acestui popor și ai acestui pămînt” .

Bibliografie selectivă

I.Studii

1.Litic Mihai,Datini și obiceiuri de crăciun în țară,2000.

2.M .Pop.”Obiceiuri traditionale românești”Buc.1979.

3. Ștefănucă Petre ,Folclor și tradiții populare,Chișinău 1991.

4. Panfile.T.Sărbătorile de vară la români,studio etnografic.

5. M.Litic”Datini și obiceiuri de Craciun în țară”2000.

6.M.Pop.”Obiceiuri tradiționale românești”Buc.1979.

7.N.Baieșu”Etnofolclorice ale Sărbătorilor de iarnă,vol.II Ch.2008.

8.Miloșescu Pantelimon,Datini strămoșești de crăciun și Anul Nou,vol.II,ChiȘinău,2008.

9. .Popahag T. Mic Dictionar Folcloric , Buc.1979.

10. Ștefănucă Petre V.Datini și creații populare,Chișinău ,Știința.

11. Florea.Marian, Sărbatorile ,vol II Buc.1994.

12. Codin C.Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințe și unele tradiții legate de ele, 1909.

13.Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1998

14. Dicționar de pedagogie muzicală,Ion Gagim.

15. Educația muzicală,Curriculum modernizat pentru învățămîntul gimnazial(V-VIII),Chișinău 2010.

16. Maria Montessori,”Descoperirea copilului”București 1977.

17. Gagim, I., Fundamente psihopedagogice și muzicologice ale Educației muzicale, Autoreferat al tezei de doctor habilitat în pedagogie, 2004.

18. Cernea, Maria, Contribuția activitților extracurriculare la optimizarea procesului de nvmânt,

n “ Învțmântul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;

II.Articole

1.Revista Lumea copiilor.

2.Revista Terra Moldaviae,Chișinău ,1993.

3.Revista Superstiții și obiceiuri populare

4.Revista Neamul românesc,1991.

5. Revista Educațională „Orizont didatic”

III.Surse web

1.www.tradiții.ro

2.www.wikipedia.org.

3.Wikipedia liberă despre folclor

Anexa 1

(Micii Ecologiști)

Anexa 2

(Proiect de caritate)

Anexa 3

(Ziua eroilor cazuți în războiul pentru apărarea patriei) Veteran de război (Leahu Anton)

(Primarul comunei Parcani-Voloave r-l Soroca,Serghei Cetulean,împreună cu eroii razboiului

pentru apărarea patriei,Afganistan)

Anexa 4

( Dreptuirle copiilor sînt drepturile noastre)(Masă rotundă).

( Activități în grup ) ( Starturi vesele).

Anexa 5

(Mărțișoare.mărțișoare)

Anexa 6

(Nunta în stil vechi moldovenesc) (Ansamblul de dansuri populare “Miorița”)

(Hora fetelor).

Bibliografie selectivă

I.Studii

1.Litic Mihai,Datini și obiceiuri de crăciun în țară,2000.

2.M .Pop.”Obiceiuri traditionale românești”Buc.1979.

3. Ștefănucă Petre ,Folclor și tradiții populare,Chișinău 1991.

4. Panfile.T.Sărbătorile de vară la români,studio etnografic.

5. M.Litic”Datini și obiceiuri de Craciun în țară”2000.

6.M.Pop.”Obiceiuri tradiționale românești”Buc.1979.

7.N.Baieșu”Etnofolclorice ale Sărbătorilor de iarnă,vol.II Ch.2008.

8.Miloșescu Pantelimon,Datini strămoșești de crăciun și Anul Nou,vol.II,ChiȘinău,2008.

9. .Popahag T. Mic Dictionar Folcloric , Buc.1979.

10. Ștefănucă Petre V.Datini și creații populare,Chișinău ,Știința.

11. Florea.Marian, Sărbatorile ,vol II Buc.1994.

12. Codin C.Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințe și unele tradiții legate de ele, 1909.

13.Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1998

14. Dicționar de pedagogie muzicală,Ion Gagim.

15. Educația muzicală,Curriculum modernizat pentru învățămîntul gimnazial(V-VIII),Chișinău 2010.

16. Maria Montessori,”Descoperirea copilului”București 1977.

17. Gagim, I., Fundamente psihopedagogice și muzicologice ale Educației muzicale, Autoreferat al tezei de doctor habilitat în pedagogie, 2004.

18. Cernea, Maria, Contribuția activitților extracurriculare la optimizarea procesului de nvmânt,

n “ Învțmântul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;

II.Articole

1.Revista Lumea copiilor.

2.Revista Terra Moldaviae,Chișinău ,1993.

3.Revista Superstiții și obiceiuri populare

4.Revista Neamul românesc,1991.

5. Revista Educațională „Orizont didatic”

III.Surse web

1.www.tradiții.ro

2.www.wikipedia.org.

3.Wikipedia liberă despre folclor

Anexa 1

(Micii Ecologiști)

Anexa 2

(Proiect de caritate)

Anexa 3

(Ziua eroilor cazuți în războiul pentru apărarea patriei) Veteran de război (Leahu Anton)

(Primarul comunei Parcani-Voloave r-l Soroca,Serghei Cetulean,împreună cu eroii razboiului

pentru apărarea patriei,Afganistan)

Anexa 4

( Dreptuirle copiilor sînt drepturile noastre)(Masă rotundă).

( Activități în grup ) ( Starturi vesele).

Anexa 5

(Mărțișoare.mărțișoare)

Anexa 6

(Nunta în stil vechi moldovenesc) (Ansamblul de dansuri populare “Miorița”)

(Hora fetelor).