Consideratii Generale Privind Combaterea Traficului Si Consumului Ilicit de Droguri

INTRODUCERE

Flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund și tragic al lumii contemporane, în condițiile în care, anual, miliarde de dolari și sute de mii de oameni sunt angrenați în acest mariaj al morții numit" Traficul și consumul ilicit de droguri". În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și datorită faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.

Criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic, cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamentului oamenilor.

Îngrijorarea specialiștilor în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziariști, funcționari din diferite organisme statale, specialiști cooptați în organizații neguvernamentale) este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției, existente într-o recentă anterioritate, între țările producătoare, consumatoare și de tranzit. Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în România începând cu anul 1990, când traficul ilicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de "tranzit" a devenit una "consumatoare de droguri". Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc mulțumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind de către comunitatea mondială și de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.

În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și, ca finalitate, obținerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socio-morale.

Actualitatea prezentei teme de cercetare este în mare măsură determinată și de o contradicție a dezvoltării obiective a României, care constă în faptul că deseori conducătorii și membrii structurilor criminale in domeniu sunt persoane cunoscute, despre ele informând și mass – media, însă lipsa unui număr suficient de probe, mai ales in cazul traficanților, dealerilor, nu permite tragerea lor la răspundere penală (a se vedea anexa 1).

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND COMBATEREA

TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

Elongația istorică privind lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.

Istoricul drogurilor, apariția și clasificarea acestora.

Există numeroase referiri, izvoare scrise sau tradiții orale care atestă rolul drogurilor în viața oamenilor încă de la începutul istoriei. Există, așadar, o istorie a drogurilor? Da, de ce nu?

Cele mai vechi atestări referitoare la stupefiante le regăsim în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele descriau macul, din care se produce apiul și derivatele sale. În Persia și Egipt proprietățile terapeutice ale macului au fost cunoscute, prin intermediul babilonienilor. Grecii și arabii utilizau și ei opiul în scopuri terapeutice. Homer face referire la această substanță. Theofrastus (372-287 î.H.) menționează o otravă preparată din cucută și suc de mac, care ucide ușor și fără dureri. Opiul, ca preparat medicinal a fost menționat de Scriponius Largus în anul 46 î.H. Pătrunderea opiului în farmacopeea chineză, după unele izvoare, s-a semnalat în timpul dinastiei Tang (618-906), deși unii autori susțin că opiul era folosit în China cu sute de ani înainte.

La începutul secolului al XVIII-lea, Compania Britanică a Indiilor de Est desfășura activități comerciale legate de comerțul cu opiu, iar în anul 1838 se declanșa "războiul opiului" dintre China și Anglia, guvernul regal englez situânduse de partea comercianților de opiu, iar China pierzând lupta împotriva drogului.

În Europa, opiul are o carieră interesantă. De exemplu, în Evul Mediu, el a servit in mod cert la suprimarea unor adversari politici, întrucât ucidea ușor și fără urme. Papa Clement al II-lea, Victor al III-lea și alți înalți prelați se numără printre ilustrele victime ale opiului. Apogeul acestei substanțe ca toxic se găsește în timpul papei Alexandru al IV-lea care, cu ajutorul copiilor săi, Cezar Borgia și Lucreția Borgia, își suprima rivalii fără scrupule. În sens pozitiv a fost (și este) un drog deosebit de util medicinei, un binefăcător dar și un dușman al omenirii.

Hașișul este un alt tip de drog folosit din vechime, produs al plantei Cannabis Satina L., cunoscută mai ales sub denumirea de "cânepă indiană". A fost utilizat de milioane de oameni tot de mii de ani. Deși în principal se fumează, este folosit în diferite băuturi sau preparate de cofetărie, consumul său fiind tolerat în unele tări asiatice.

Prima referință cu privire la folosirea marijuanei datează din anul 2737 Î.H. și aparține împăratului chinez Shen Nung, care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului, malariei sau constipației. După anul 1000 Î.H., marijuana a devenit partea integrantă a culturii Hindu în India, iar după anul 500 d.H., aceasta este pomenită în literatura persană și arabă. În Europa, marijuana a fost probabil adusă din Egipt, de către soldații lui Napoleon, la începutul secolului al XIX-lea, fiind folosită pentru a înlătura durerile și ca sedativ ușor. În S.U.A, drogul a fost introdus în jurul anului 1920 iar în 1937, folosirea ori posesia de marijuana a fost prohibită în 46 de state ale S.U.A.

Cocaina se numără printre drogurile cele mai cunoscute, produs de un arbust cu frunze perene (Erytroxylon coca) ce crește în vestul Americii de Sud, frunzele sale fiind masticate, de multe secole, în anumite regiuni ale Americii Latine, în special de locuitorii munților și ai platourilor înalte. Cuceritorul spaniol Pizzaro, nota în anul 1533 că a intâlnit in Peru plantații de arbuști de coca.

Alexander von Humbolld vorbește în lucrările sale, în 1804, despre masticarea frunzelor de coca de către localnici, obicei care se menține și în zilele noastre. Cocaina, alcaloid existent în frunzele de coca, era utilizată acum un secol pentru anestezia locală, dar în prezent, după apariția altor anestezice mai eficiente, a scăzut interesul pentru acțiunea sa anestezică. Traficul ilicit al cocainei cunoaște o răspândire deosebită și, dintr-un drog în general caracteristic celor două Americi, a devenit un drog care se consumă din ce în ce mai mult și pe continentul european.

Vechii azteci consumau mescalina, principiul activ provenind din cactusul numit științific Lophophora Wiliamsii ori în limba aztecă Peyotl. Era socotit ca un medicament universal, cu multe secole înaintea sosirii europenilor în America. Indienii Huicholes îl luau ca medicament pentru a provoca predicții profetice; absorbit de colectivitate, el servea la obținerea unei stări de transă, necesară activităților rituale. Călugărul Nicolas de Leon ( sec.XVII ) , ocupat cu creștinarea indienilor , blestema această plantă a diavolului pentru că nu-i putea împiedica pe azteci să o consume, ei crezând că prin halucinațiile pe care le aveau intrau în legătură directă· cu zeii lor. Astăzi mescalina se obține prin sinteză, ea fiind consumată în cluburile de noapte nord-americane.

În esență, folosirea drogurilor, indiferent de tipul lor, a avut ca scop activități religioase sau rituale. Mai târziu, factorul "plăcere" a căpătat un rol hotărâtor în această privință, în timp ce practicarea cultului a dispărut cu totul.

Despre L.S.D. ,deși a fost sintetizat abia în 1938, iar efectele sale nocive constatate peste încă cinci ani, adică în 1943, când A. Hofmann îi descoperă proprietățile psihotrope , pe propria piele. L.S.D. are și el o istorie bogată în referiri și încărcată, fiind autorul a numeroase victime.

Și totul a pornit de la aparent neofensivul corn al secarei, parazit ivit pe spice în veri le secetoase, sediu însă al unui puternic toxic ce duce la apariția unei boli cumplit, numită de medici ergotism. Deși o echipă de cercetători ai renumitei firme "SANDOZ" din Elveția începuse încă din 1918 studiile privind alcaloizii existenți în ciuperca Cloniceps Purpurea , în 1926, în Rusia secătuită, ieșită de puțin timp din lungul război civil, vor pieri, din aceeași cauză, alți 10 000 de oameni flămânzi și nevinovați. Eforturile specialiștilor continuă. În 1938, W. Stoll și A. Hofmann izolează acidul lisergic, elementul specific din ergotul de secară, principalul vinovat al tuturor epidemiilor de ergotism. Tot ei realizează acidul lisergic dietylamid, prescurtat L.S.D. , după denumirea lui în limba germană (Liserg saure dietylamid ). Actul de naștere al L.S.D. este astfel semnat, dar efectele sale psihotrope , extrem de puternice asupra psihicului uman vor fi stabilite peste încă cinci ani de A. Hofmann, din întâmplare … .

Și la noi, ca și în alte părți ale lumii, fenomenul nu a apărut peste noapte. Multe din drogurile care atrag pe unii și înspăimântă pe alții sunt cunoscute de foarte multă lume.

Literatura de specialitate evidențiază faptul că între Carpați, Dunăre si Marea Neagră se practica frecvent trepanație craniană, operație deosebit de dificilă și pentru efectuarea căreia chirurgul anonim apela fie la drogurile "soporifice" pentru a-l feri pe pacient de durerile insuportabile – , fie la fumigații cu substanțe narcotice.

Cert este însă că și spațiul carpato- danubiano-pontic s-a caracterizat, în principal, prin utilizarea drogurilor în scop terapeutic ori ca antidot împotriva unor otrăvuri și, foarte rar în scopuri criminale.

Totodată, se cuvine să amintim că încă de pe acum sunt edictate primele acte cu caracter normativ ori administrativ, menite să reglementeze regimul drogurilor pe teritoriile românești, acte ce vor prefigura legislația modernă în vigoare.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, drogul este o substanță care fiind absorbită de un organism viu, modifică acestuia una sau mai multe funcții. În sens farmacologic, drogul este o substanță utilizată în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea însă dependență fizică ori psihică, sau tulburări grave ale activității mentale, ale percepției și ale comportamentului. În acest sens ,denumirea de drog se aplică numai substanțelor care pot fi desemnate și prin termenul general de stupefiante.

Legea nr.l43/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, definește drogurile ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, clasificând drogurile în două mari categorii:

~ Droguri de mare risc (heroina, mescalina, morfina, amfetamina,

cocaina, codeina, opiu, pheneyclidina ș.a.)

~ Droguri de risc (cannabis, rezină de cannabis, ulei de cannabis,

diazepam, meprobamate ș.a.)

În sensul dat de convențiile internaționale, prin drog se înțelege o substanță din cele supuse controlului prin Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961, precum și una din substanțele psihotrope al căror control este prevăzut de Convenția din 1971.

Potrivit clasificării făcute de Convenția O.N.U. (1971), substanțele psihotrope se împart în trei grupe de droguri:

Stimulente ( amfetaminele și derivatele lor );

Depresive ( barbiturice, alcool, tranchilizante );(vezi anexa 2)

Halucinogene (L.S.D., M.D.M.A-Ecstasy, mescalina, psilocybina, phencyclidina, marijuana)

Substanțele psihotrope sunt substanțe de origine sintetică ori naturală, capabile să influențeze activ psihicul și comportamentul uman.

În funcție de natura lor drogurile, pot fi clasificate astfel:

a) Analgezice, destinate atenuării durerilor, mai mari sau mai mici, fără ca utilizatorul să-și piardă cunoștința. Sunt deprimante neselective ale sistemului nervos central (S.N.C.);

b) Sedative. Sunt deprimante neselective care la doze terapeutice normale produc diminuarea hiperexcitabilității psihomotorii și tind să reducă la normal tonusul funcțional al S.N.C .. La doze mari, sedativele deprimă intens S.N.C. ;

c) Hipnotice (somnifere). Sunt substanțe deprimante ale S.N.C. și provoacă somnul. Barbituricele, metaqualona și cloral hidratul sunt hipnotice. Numeroase droguri pot fi, concomitent, sedative și hipnotice;

d) Stimulente, acționează S.N.C. și măresc activitatea neuro- cerebrală.

Anumite stimulente au o întrebuințare terapeutică legală cum sunt anorexegenele , indicate la scăderea greutății, tratarea depresiunilor psihice, fiind psihostimulente. Amfetaminele și cocaina sunt principalele droguri de acest gen;

e) Halucinogene acționează asupra S.N.C., provocând denaturarea percepțiilor și a senzorialității. Cunoscute sub numele de psihodelice, în rândul lor se înscriu, mai ales, dietilamida acidului lisergic (L.S.D.), fenciclidina și psihocybina.

Raportat la tipul general de drog, acestea se pot clasifica în două mari categorii:

A. Substanțe psihotrope, care se pot subclasifica în funcție de substanțele din care derivă, de originea lor naturală, semisintetică sau sintetică.

B. Substanțele psihoactive, întâlnite cel mai frecvent la toxicomani (naturale, semisintetice și sintetice ) pot fi clasificate la rândul lor în nouă categorii esențiale : alcoolul, opiacee ( latex, morfină, heroină ș.a.), cocaina și derivatele ei, cannabisul, marijuana, halucinogene, tranchilizante ( sedative, hipnotice), solvenți organici, stimulente psihice (amfetaminele), droguri folosite ca medicamente.

Trăsături caracteristice traficului de droguri.

Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din numeroasele anchete efectuate de organismele naționale și internaționale însărcinate cu prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.

Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor.

Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale in anumite acțiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleși in funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identităti false.

Profiturile obținute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate în general, în țări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime și le garantează secretul.

Luarea în considerare a riscului este o altă caracteristică, motiv pentru care itinerariile și modurile de operare folosite variază în funcție de anumite dificultăți cunoscute sau prevăzute. Sunt preferate rute indirecte și mai lungi dacă prezintă mai multă siguranță, intermediarii sunt schimbați dacă pot fi descoperiți iar uneori chiarsuprimați dacă "vorbesc prea mult". Din aceleași motive, livrările de droguri sunt fracționate pentru a se evita pierderile mari în caz de descoperire și confiscare.

Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a traficului ilicit de droguri. Sunt foarte multe cazurile în care traficanții de droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituției, a jocurilor clandestine, precum și în falsificarea și plasarea de monedă falsă. Pe de altă parte, foștii specialiști ai hold-up-urilor ori proxeneții se reconvertesc în traficanți de droguri.

Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului international de droguri. Numeroși indivizi originari din zonele producătoare de droguri efectuează pe cont propriu transporturi de mici cantități de drog, în special frunză și rășină de cannabis și substanțe psihotrope. Obstacolele pe care le întâmpină din partea vameșilor și a altor funcționari de frontieră îi determină însă, și pe acești traficanți solitari să se asocieze în grupuri mici, astfel încât, în caz de arestare a unuia dintre ei, ceilalți să asigure transportul la destinație și vânzarea mărfii.

1.3. Reglementări juridice pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Prin periculozitatea socială și implicarea mafiei în traficul de stupefiante comunitatea internațională a fost obligată să găsească soluții și strategii de luptă în vederea combaterii, sau cel puțin a restrângerii traficului. Firește că fiecare stat, în special autoritățile publice competente sunt tot mai preocupate de perfecționarea cadrului juridic, de sancționarea acestor fapte, dar, mai ales, de inițierea unor măsuri eficiente de descoperire, combatere și prevenire a traficului de substanțe toxice și stupefiante, a narcomaniei.

Prima conferință internațională privind stupefiantele are loc în anul 1900 , din inițitiva Guvernului Statelor Unite. La aceasta au participat 13 state, prilej cu care au fost adoptate 9 rezoluții privind diverse aspecte din problema opiului.

În anul 1912, , a fost semnată prima Convenție internațională privind stupefiantele, făcând astfel din cooperarea internațională pentru controlul acestora, o problemă de drept internațional. Convenția stipula că atât producerea cât și distribuirea opiului brut trebuie controlate legal; menționa suprimarea progresivă a fumatului opiului și folosirea stupefiantelor doar în scopuri medicale sau pentru alte necesități "legitime" ; producătorii și comercianții de droguri urmau a fi supuși înregistrării.

Țara noastră s-a preocupat în mod constant de îndeplinirea obligațiilor asumate prin semnarea Convențiilor internaționale privind drogurile, lucru ce se poate constata prin succesiunea actelor normative în materie. Astfel, Decretul nr. 1578 din 21 iunie 1928, redă prevederile Convenției internaționale de din 19 februarie 1925 și ale Protocolului anexă. La 9 aprilie 1933 prin Legea nr. 84 se aderă de privind limitarea fabricării și reglementării distribuirii stupefiantelor, semnată la 13 iulie 1933.

Astfel, la data de 18 decembrie 1952, noua putere legislativă a României emitea Decretul nr. 496 ce avea ca obiect reglementarea regimului substanțelor toxice în țara noastră. În lumina acestui act normativ erau considerate substanțe și produse toxice doar cele prevăzute în tabelul anexă a decretului. În urma consultării acestui "apendice", întâlnim, printre altele, și alcaloizii care ne interesează, cum ar fi : aconitum și aconitina, amanitina, atropina, dar și droguri propriu-zise, cocaina, codeina, heroina, dionina, morfina, opiul ș.a .. Decretul nr. 496/1952 avea rolul de lege-cadru în materia combaterii, prin prevederile sale, a traficului și consumului ilegal de substanțe toxice și stupefiante. El se corobora în ceea ce privește (fabricarea, depozitarea, transportul, prescrierea și administrarea) cu Decretul nr. 227/1950.

La data de 29 decembrie fost votată Legea nr.73 care potrivit articolului 1 din acest act normativ, în țara noastră erau interzise: producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor ori a stupefiantelor, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin substanțe stupefiante, prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau a substanțelor stupefiante, precum și organizarea ori îngăduirea consumului acestora în anumite locuri.

Prin Decretul nr. 626 din 21 noiembrie 1973, publicat în Buletinul Oficial nr. 213 din 31 decembrie a aceluiași an, România adera unică asupra stupefiantelor din 1961 și privind modificarea acesteia, încheiat , la 25 martie 1972, cu unele rezerve ce țineau de ordin politic și nu juridic. Prin Decretul nr. 128 din 24 iunie 1992 se aprobă Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și Convenția Națiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988.

La data de 8 decembrie 1992 Parlamentul României adoptă Legea nr. 118 prin care țara noastră aderă la cele două ultime mari convenții din sfera drogurilor, semnate sub egida O.N.U ..

La 26 iulie 2000 Parlamentul României adoptă Legea nr. 143 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La nivelul Inspectoratului General al Poliției și în cadrul DGCCOA a luat ființă Brigada Antidrog, formațiune centrală de reprimare a traficului ilicit de droguri, cu lucrători specializați în structurile inferioare.

Totodată, Inspectoratul General al Poliției a elaborat propria strategie și programul privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, încheind și protocoale de colaborare cu Direcția Generală a Vămilor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

În Hotărârea de Guvern nr. 1359 din 20 decembrie 2000 privind Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri prevede la articolul 6 din capitolul 3 următoarele: "Activitatea de combatere a traficului și/sau a consumului ilicit de droguri sau de forme farmaceutice care le conțin se organizează și se realizează de organele administrației publice și organele judiciare, de unitățile de învățământ, unitățile medicale și alte unități din sistemul serviciilor de sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizațiile neguvernamentale, precum și de alte institutii interesate".

În articolul 8 din același capitol se au în vedere măsurile de combatere a consumului de droguri , întreprinse de Formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției iar în articolul 9 se arată măsurile de combatere a traficului de droguri întreprinse de organele vamale în zona proprie de competență.

Dispoziții procedurale. Livrarea supravegheată a drogurilor.

În prezent producția și traficul ilicit de stupefiante, precum și consumul lor abuziv pune probleme deosebite în ceea ce privește creșterea criminalității în numeroase țări de pe toate continentele și determină statele să-și unească eforturile pentru a realiza o completă conlucrare între diferitele sisteme administrative din întreaga lume pentru prevenirea toxicomaniei și reprimarea traficului ilicit de droguri. În acest context se inscrie și Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, act normativ în care, ca element de noutate în legislația noastră penală, la art. 20 este reglementată o instituție de luptă împotriva traficului și consumului ilicit de droguri: livrarea supravegheată.

Legea nr. 143/2000 definește livrarea supravegheată în articolul 1 la litera j), astfel: "metoda folosită de instituțiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea și sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulației pe teritoriul țării de droguri ori precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanțe care au înlocuit droguri le ori precursorii, în scopul descoperirii activităților infracționale și al identificării persoanelor implicate în aceste activități". Așa cum rezultă din textul de lege livrarea supravegheată constituie o activitate prin care se urmărește întărirea materialului probator, activitate ce constă în permiterea trecerii sau circulației pe teritoriul țării, de droguri ori precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanțe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităților infracționale și al identificării persoanelor implicate în aceste activități. Pentru efectuarea acestei operațiuni legea cere în mod expres autorizarea și controlul procurorului.

La art. 20 din legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se prevede că Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor. Autorizarea de către procuror a efectuării unei livrări supravegheate precizează organele legal abilitate ale Ministerului Admnistrației și Internelor care se implică in desfășurarea acestei actiuni.

Formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției coordonează și centralizează toate datele cu caracter național și internațional care vizează livrările supravegheate cu substanțe pe teritoriul României, care intră sub incidența Legii nr. 143/2000. Dacă în timpul desfășurării controlului vamal organul vamal descoperă produse care intră sub incidența prezentei legi, acesta poate propune organelor competente inițierea unei livrări supravegheat, urmând ca desfășurarea acesteia să se realizeze cu personalul specializat din structurile Ministerului Administrației și Internelor.

Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliție și organele vamale, în zonele proprii de competență, au dreptul să rețină mijloacele de probă consemnate în actul de constatare și în adeverința de reținere eliberată care este înregistrată în evidențele unității de poliție, respectiv ale unității vamale. Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de analiză din cadrul Directiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însotite de adrese de înaintare din care să reiasă acest scop, de la cine a fost reținută, precum și cantitatea deținută și transportată de funcționarul vamal. Se consideră deținute legal cantitățile corespunzătoare solicitate în scris de centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în scop didactic și de cercetare științifică (art.43 din R.G. nr. 1359/2000).

Convenția Națiunilor Unite din anul 1988 împotriva traficului ilicit de droguri și substanțe psihotrope, definește livrarea supravegheată ca fiind metoda ce permite trecerea pe teritoriul uneia sau mai multor state a stupefiantelor expediate ilegal, aflate sub controlul autorităților competente din țările respective, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate la săvârșirea infracțiunilor.

Metoda livrării supravegheate a drogurilor este autorizată într-un mare număr de țări. Sunt țări în care legislația autorizează în mod expres recurgerea la livrările supravegheate, alte țări în care este interzisă expres o astfel de procedură, iar în altă categorie de țări, nu există în legislație referiri la asemenea activități, însă tehnica livrărilor supravegheate este utilizată.

O livrare supravegheată poate fi efectuată în mai multe situații:

• când a fost săvârșită o infracțiune la regimul stupefiantelor (de

exemplu când a fost descoperită o cantitate de stupefiante);

• când poliția sau vama dețin informații certe referitoare la o activitate de trafic de stupefiante ce urmează a fi realizată și care poate fi pusă sub supraveghere;

• când activitățile infracționale ale grupului de traficanți sunt în curs de desfășurare și sunt sub controlul informatic al poliției sau vămii;

• când persoana care transportă cantitatea de stupefiante este dispusă să colaboreze la efectuarea livrării supravegheate.

În practică sunt cunoscute două tipuri de livrări supravegheate : interioare și exterioare.

Livrarea supravegheată interioară este considerată cea la care nu participă nici o autoritate străină. Ea se desfășoară în interiorul unei singure țări și nu comportă o cooperare internațională, fiind executată de poliție, vamă, parchete, potrivit scenariului elaborat în funcție de datele și informațiile existente.

Livrarea supravegheată exterioară este procedura care presupune cooperare internațională, ea desfășurându-se pe teritoriul a cel puțin două state. De aceea, o importanță deosebită o are cunoașterea legislației în această materie, atât în țara unde se produce expedierea cantității de stupefiante, cât și din țara de destinație.

O livrare supravegheată exterioară poate dura săptămâni întregi de la detectarea inițială a drogurilor și până la arestarea persoanelor implicate.

Realizarea cu succes a unei astfel de operațiuni presupune existența unor informații valoroase din punct de vedere operativ, un sistem de comunicații eficient și rapid între forțele participante, efective suficiente de polițiști care trebuie să supravegheze permanent și în deplin secret încărcătura narcotică, mijloace materiale ( autoturisme, aparatură radio, video) suficiente.

Utilitatea declanșării și punerii în aplicare a unei asemenea operațiuni trebuie examinată prin prisma costului total al acțiunii, valoarea drogurilor, efectul preventiv al acțiunii și șansele de succes.

Realizarea cu succes a unei livrări supravegheate presupune o bună colaborare a poliției cu companiile de transport aerian, societăți de transport auto, expeditori, servicii poștale, vamă etc.

Într-un raport al Națiunilor Unite din 2002 asupra drogurilor, tehnica livrării supravegheate a fost considerată ca o măsură de prevenire a traficului ilicit de droguri. Această tehnică este din ce în ce mai utilizată și permite identificarea și arestarea, nu doar a transportatorului( care de cele mai multe ori nu este decât o rotiță a sistemului), dar mai ales a altor membrii, uneori foarte importanți ai bandei de traficanți.

1.5. Modalități și sisteme de operare ale traficanților de droguri.

Metodele și mijloacele utilizate pentru transportarea și ascunderea drogurilor destinate pieței ilicite sunt o varietate extraordinară depinzând mult de ingeniozitatea traficanților, de eficacitatea acțiunii serviciilor represive, de cererea de stupefiante și de mulți alți infractori.

Istoria luptei împotriva traficanților de droguri a cunoscut cele mai variate mijloace de transport cu care aceștia au dus marfa prețioasă la destinație: vapoare de linie, de pescuit ori de agrement, aeronave ale liniilor aeriene regulate, curse charter, avioane cargou, avioane private, autocamioane, autoturisme etc .. Uneori drogurile au fost parașutate pe sol sau pe mare fiind recuperate de către destinatari. Alteori pachetele cu droguri au fost scufundate în locuri semnalate prin repere vizibil de la suprafață. Numeroase sunt cazurile de expediere a drogurilor prin folosirea serviciilor poștale.

Când drogurile sunt transportate de curieri, aceștia le ascund în îmbrăcăminte, încălțăminte ori le înghit sau le introduc în cavitățile naturale ale corpului. Astfel, în Germania au fost depistate numeroase cazuri de trafic de cocaină introduse în niște degetare de cauciuc, cu o capacitate de până la , care erau înghițite de curieri. Fiecare curier primea 1000 $ și medicamente care să micșoreze digestia și tranzitul intestinal, pentru a evita expulzarea prematură a drogului. Depistarea a fost posibilă numai după efectuarea unor radiografii. Unul din acești curieri, toți de origine columbiană, înghițise 97 degetare, cu un total de , altul 61 degetare cu de cocaină, iar un altul, al treilea nu mai puțin de 194 degetare cu . Lipsa de scrupule a traficanților merge până acolo încât uneori și copiii sunt puși să înghită recipienți cu droguri pentru a le transporta la destinație.

În Olanda, poliția de pe un aeroport a descoperit un copil columbian de 13 ani, care avea în stomac 239 degetare cu de cocaină. În Franța a fost descoperit un cadavru având în stomac 124 degetare de cauciuc cu de cocaină, iar într-un hotel din Amsterdam un curier columbian și-a găsit moartea din cauza fisurării în intestine a recipienților care conțineau cocaină.

Destul de numeroase sunt cazurile când drogul îndeosebi heroina, este ascunsă în încălțăminte: tălpi, tocuri etc.

Este un mod de operare întâlnit în special la curierii pakistanezi care transportă heroină în Europa.

Într-un caz descoperit la vama Giurgiu, un traficant turc avea ascunsă cantitatea de heroină într-un brâu cu motive naționale cu care era încins.

Transportul cu bagaje special amenajate, valize ori serviete cu pereți dubli, este întâlnit în toate categoriile de droguri. La 23 martie 1998, vameșii aeroportului din Frankfurt-Main au descoperite în valizele unui indian 7 săculeți din plastic, conținând în total heroină. Depistarea a fost posibilă datorită mirosului puternic de anason degajat de bagajele pasagerului, truc folosit pentru a masca mirosul de heroină.

În luna octombrie 1997 pe aeroportul din Bombay, India asupra unui cetățean din Botswana, care se pregătea să plece spre țară, au fost găsite droguri ascunse într-o valiză cu pereți dubli.

Numeroase sunt posibilitățile de ascundere a drogurilor în diferite locuri din autovehicule: în rezervoarele de benzină, portiere, roți de rezervă, scaune, plafoane, caroserie, amortizoare, filtru de aer etc.

În 1999, în orașul italian Reggio Calabria, a fost anihilată în urma cooperării dintre polițiile italiană, elvețiană și germană, o bandă de 23 traficanți de droguri. Totul a pornit de la un incident în care a fost angajat un autoturism ce avea în porti ere heroină. Nerespectând indicația unui semafor de pe o stradă aglomerată, autoturismul respectiva fost lovit de un camion, fiindu-i smulsă, pur și simplu porti era din stânga, de unde a început să se reverse pe asfalt pulberea prețioasă.

Imaginația traficanților nu cunoaște margini, când e vorba de asigurarea ajungerii la destinație a drogurilor.

Cele mai felurite ambalaje, recipiente ori articole de toate categoriile pot ascunde droguri sub cele mai diferite forme: cutii de conserve, sticle de băutură, cărți, aparate foto, aparate de filmat și de proiecție, aparate radio și televizoare, instrumente muzicale, mobile, frigidere, lumânări, benzi de magnetofon, casete, obiecte de artă, servicii de masă, tacâmuri etc.

Produsele alimentare au constituit un mijloc de a expedia prin contrabandă drogurile în America de Nord, iar portocalele un mijloc excelent de a face să ajungă în Europa Centrală și Occidentală. Nu e vorba de portocale adevărate, ci așa cum s-a descoperit de portocale confecționate din ceară. Asemenea portocale, goale în interior cântăreau câte fiecare, măsurau 27 de centimetri în circumferință și aparțineau tipului de export numit în mod obișnuit ,,90", după numărul de portocale care intrau într-o lădiță. În fiecare din aceste fructe trucate printr-o găurică de făcută abil în partea de jos, turtiță, a fructului, se injectau 110- de stupefiante, astfel încât portocala "gravidă" ajungea la greutatea de 225-235 de grame corespunzând întocmai greutății normale a unei portocale de tipul ,,90". Fiecare lădiță conținea 19- de portocale, din care stupefiante.

Poliția de pe aeroportul Frankurt-Main a arestat un traficant libanez care în două cartușe de țigări "Malboro" transporta de heroină.

În primăvara anului 2000 vameșii dintr-un oraș american au descoperit 35 de kg cocaină trimisă din Bolivia sub forma unor "nevinovate" batoane de ciocolată.

În luna iulie a anului 2001 pe aeroportul Zaventem din Belgia un cetățean din Hong Kong care venea din Thailanda a vrut să treacă prin vamă cu un coș împletit din tuburi subțiri din material plastic, albe și roșii. Deoarece unul din câinii special dresați pentru depistarea traficanților s-a arătat foarte "încântat" de acest coș, vameșii l-au supus unei examinări mai atente descoperind heroină introdusă în tuburile de culoare albă.

Pe aeroportul orașului Perth din Australia, a fost arestat un traficant de opiu ce transporta baticuri în care fusese disimula cantitatea de drog. Mirosul de mucegai al baticurilor impregnate cu drog a fost motivul "indiscreției" vameșilor.

Un alt traficant, mare amator de popice, a fost arestat tot în Australia, întrucât într-una din bilele de lemn ale jocului ascunsese heroină, după ce, mai întâi, îi tapetase interiorul cu plombagină, pentru ca aparatele de detecție cu raze X să fie ineficace.

Poliția orașului spaniol Barcelona a arestat 7 traficanți spanioli și o thailandeză care transportau, în sticle de whisky "Vat . 6" heroină diluată cu etanol.

Tot poliția germană a descoperit cantități importante de hașiș ascunse în figurine de origine indiană, reprezentând diferite animale, ori în vaze cu motive naționale. În una din acestea din urmă a fost găsită o cantitate de hașiș.

Vameșii danezi au descoperit că în unele ambalaje pentru apa minerală, provenită din Maroc, se afla tot un produs originar din această țară, însă mult mai scump și periculos: hașiș.

Într-o armonică adusă din Bombay India vameșii germani au descoperit cannabis. Alte de cannabis au fost descoperite disimulate într-o statuetă a lui Budha expediată din Nepal.

Pe aeroportul Schiphol din Amsterdam s-a prezentat un cetățean pakistanez pentru a ridica de la vamă un colet cuprinzând un serviciu de ceai trimis de un prieten din Karaki. Cum unui vameș ceștile i s-au părut mai grele ca de obicei le-a desfăcut, găsind în interiorul lor o cantitate totală de 785 de grame heroină.

Pe același aeroport a fost descoperită marijuana introdusă în burțile unor crocodili din material plastic și în interiorul unei măști tradiționale din Jamaica.

Poliția germană a arestat în septembrie 2000 un arab cu o pungă de bomboane din ciocolată, în interiorul cărora a fost găsită o cantitate de hașiș.

De multe ori, livrările de fructe sau de legume, expediate din zonele producătoare de droguri către țările care sunt consumatoare, ascund importante cantități de hașiș, heroină sau cocaină introduse în fructe, cărora li s-a scos miezul ori în cele imitate din materiale diferite. În 2000, pe aeroportul din Zurich, în bagajele a doi traficanți turci au fost descoperite hașiș ascuns în migdale și măsline fără miez. Pe aeroportul Heathrow, din Londra a fost descoperit un pachet cu nuci de cocos adus de un pasager sosit cu avionul din Pakistan în care se găseau de heroină în valoare de 250 000 $ pe piața neagră.

În ceea ce privește posibilitățile de ascundere a drogurilor în trenuri, în vapoare și avioane, acestea sunt infinit mai mari și implică pentru cei ce fac controlul un mare volum de muncă, o atenție permanentă și o cunoaștere la perfecție a locurilor pretabile la disimularea acestor substanțe.

Impactul pe plan individual-social al drogurilor stupefiante

Clasificarea Louis Lewin, 1924

Date de consum

CAPITOLUL II

INCRIMINAREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

2.1. Tratamentul juridico-penal al infracțiunilor prevăzute in Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

2.1.1. Analiza unor termeni și expresii.

În cuprinsul textului propus de legiuitor in Legea nr.. 143/2000, precum și în Hotărârea Guvernului nr.1359/2000 privind Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr.143/2000 întâlnim noțiuni noi, cu valențe juridice.

Astfel, in articolul 1 al legii mai sus menționate intâlnim expresia de substanțe aflate sub control național, arătându-se, in acest sens, că acestea se referă la anumite droguri și precursori indicați expres în cuprinsul legii.

Referindu-se la droguri, legiuitorul le-a definit ca fiind "plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope, sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe" înscrise în tabelele I-III anexă la prezenta lege. Calificarea de drog a unui produs provenit din traficul și consumul ilicit de droguri, nu depinde de concentrația substanței stupefiante sau psihotrope depistate în acest produs.

Datorită varietății de droguri și a urmărilor pe care acestea le pot produce, s-a procedat la împărțirea lor în două categorii, respectiv în droguri de mare risc și droguri de risc, fiecare secțiune fiind indicată în tabelele-anexă ce fac parte integrantă din lege. De asemenea, cu privire la precursori, în cuprinsul legii se arată că aceștia nu sunt altceva decât substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor.

În continuarea art.l din Legea nr. 143/2000 legiuitorul definește consumul ilicit de droguri ca fiind consumul de droguri aflate sub control național fără prescripție medicală. În cuprinsul textului de lege mai întâlnim noțiunea de toxicoman, adică cel care se află în stare de dependență fizică și/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unitățile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății.

Cura de dezintoxicare și supravegherea medicală constituie măsuri de siguranță speciale ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenței fizice și/sau psihice față de droguri. Prin cura de dezintoxicare se înțelege ansamblul de măsuri destinate tratamentului dependenței fizice. Supravegherea medicală semnifică ansamblul serviciilor de evaluare și îngrijire medicală continuă, serviciilor de consiliere psihologică si psihoterapie, serviciilor de postcură-reabilitare psihosocială și măsurile destinate reducerii consecințelor asociate consumului de droguri. Serviciile de postcură-reabilitare psihosocială cuprind ansamblul de măsuri destinate tratării dependenței psihice și redobândirii aptitudinilor sociale, profesionale, pierdute datorită consumului de droguri.

Legiuitorul mai folosește noțiunea de livrare supravegheată ce constituie o activitate prin care se urmărește întărirea materialului probator, activitate ce constă în permiterea trecerii sau circulației pe teritoriul țării, de droguri ori precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanțe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităților infracționale și al identificării persoanelor implicate în aceste activități.

Un alt termen explicat în dispozițiile generale din Capitolul 1 este expresia investigator acoperit. Acesta este un polițist special desenmat să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigații în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor și acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.

Măsurile destinate reducerii consecințelor consumului de droguri cuprind programele de substituție în ambulatoriu și activitățile de prevenire a afecțiunilor transmise pe cale sanguină. Tratamentul de substituție, în cadrul curei de dezintoxicare la opiacee, reprezintă administrarea unor substanțe specifice, precum metadona, levo-alfa-acetil-methadol, buprenorphina și altele, în doze progresiv descrescătoare, în vederea împiedicării apariției sindromului de sevraj sau ameliorării acestuia. Sindromul de sevraj (abstinența) reprezintă apariția unor simptome fizice (somatice) specifice la întreruperea administrării unui drog. Delirium semnifică o alterare a stării de conștiență, care poate complica sindromul de sevraj.

Tot în art.l al H.G. nr.1359/2000, se mai arată semnificația noțiunii de metaboliți. Astfel, aceștia reprezintă substanțe ce apar în organism după consumarea unui drog și care pot persista o perioadă îndelungată de la consumul ultimei doze de drog datorită proceselor suferite de acesta în organism.

2.1.2. Obiectul și subiecții infracțiunilor.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000 îl constituie ansamblul relațiilor sociale a căror normală formare și dezvoltare sunt condiționate de respectarea unor norme de conviețuire socială referitoare la sănătatea publică.

Sănătatea publică reprezintă una din valorile sociale de o deosebită importanță în cadrul societății. În literatura de specialitate s-a arătat că sănătatea publică înseamnă, pe de o parte, totalitatea condițiilor și măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat- comună, oraș etc. -iar pe de altă parte, starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătății sale.

Obiectul juridic special diferă în funcție de specificul fiecărei infracțiuni.

În situația prevăzută la agravanta din art.12 alin. (3), obiectul juridic special este complex, în conținutul său intrând, pe lângă relațiile sociale referitoare la sănătatea publică, și relațiile sociale referitoare la viața persoanei. Aceste relații sociale sunt protejate de către legiuitor prin normele privind producerea, condiționarea, deținerea, circulația, prescrierea și administrarea substanțelor și produselor cu caracter dependogen și nu numai. Protecția lor juridică este, de această dată, în aproape perfectă concordanță cu conținutul tratatelor internaționale privind droguri le și cu cerințele comunității europene în materie.

Obiectul material în cazul infracțiunii de trafic de droguri îl constituie substanțele și produsele cu potențial dependogen, substanțele chimice esențiale, precursorii, echipamentele ori materialele care pot servi la obținerea drogurilor precum și inhalanții chimici toxici.

Pentru a nu da naștere la interpretări, legiuitorul limitează, în mod exhaustiv substanțele și produsele de risc dependogen și substanțele chimice esențiale și precursorii, puse sub control național după cum urmează: drogurile de mare risc sunt înscrise în tabelele I și II, drogurile de risc în tabelul III în timp ce, tabelul IV cuprinde substanțele utilizate la fabricarea ilicită a drogurilor.

Din cele prezentate rezultă, per a contrario, că nu poate fi obiect material al infracțiunii de trafic de stupefiante nici o substanță ori produs care nu figurează în cele patru tabele anexe nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Subiectul activ este orice persoană care îndeplinește condițiile legale de tragere la răspundere penală. Participația penală este posibilă în toate formele sale.

O calitate specială (medic) trebuie să aibă subiectul activ în cazul infracțiunii prevăzute la art.6 alin.(l), (prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical), precum și în art.6 alin.(2) în modalitatea eliberării cu intenție de droguri de mare risc în baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1 ) sau a unei rețete medicale falsificate (farmacist).

De asemenea în agravanta prevăzută în art.14 se cere, pentru autorul infracțiunilor cuprinse în capitolul II din lege, calitatea de persoană ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității publice, fapta fiind comisă în exercitarea acestei funcții (litera a), ori de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuții în lupta împotriva drogurilor (litera b).

În aceste situați, coautorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege pentru autor, respectiv medic, farmacist, persoană cu atribuții în lupta împotriva drogurilor sau ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Dacă nu au această calitate, chiar dacă au efectuat acte de executare nemijlocită, activitatea desfășurată de ei va constitui complicitate la acea infracțiune.

De regulă, infracțiunile prevăzute în Legea nr.143/2000 se săvârșesc în forma pluralității constituite de infractori. Aceasta presupune, pe de o parte, o anumită durată de timp pentru desfășurarea activității infracționale iar pe de altă parte existența unei structuri determinate a organizației, cu o ierarhie bine stabilită și cu sarcini concrete pentru fiecare participant, cu un plan de acțiune elaborat în scopul comiterii faptelor prevăzute în legea mai sus menționată și al obținerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite (art.12 alin.(l) și (2)).

Subiectul pasiv este, în principal, statul, ca garant și ocrotitor al sănătății publice, iar în secundar persoana care suferă consecințele traficului, precum și ale altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național.

Subiectul pasiv este calificat în cazul infracțiunii prevăzute în art.8 din lege (minor) și în cazul agravantei la infracțiunile prevăzute în art.2-9 și 1l(art.14 lit.c)), prevede, pentru subiectul pasiv, calitatea de minor, bolnav psihic, persoană aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală.

2.1.3. Forme, modalități și sancțiuni aplicate de instituțiile abilitate.

Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate ca regim juridic sancționator tentativei (art.13 alin.(2)-se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art.2-7, 9 și 10).

Se observă că faptele incriminate în art.9 din lege (producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente sau materiale în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc) constituie la origine acte pregătitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.2 alin.(2) din lege ( cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținere a ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc ).

Aceste fapte nu constituie toate actele pregătitoare la infracțiunea prevăzută la art.2 alin.(2), ci doar actele pregătitoare la săvârșirea infracțiunii în modalitățile cultivării, producerii sau fabricării. Legiuitorul a dorit incriminarea acestor fapte ca infracțiune de sine stătătoare, considerând că prezintă un grad de pericol social ridicat, justificându-se astfel și sancționarea actelor pregătitoare și a tentativei la aceste fapte.

Tentativa la infracțiunile prevăzute la art.2-7, 9 și 10 se pedepsește (art.13 alin.(1 )).

Actele pregătitoare și tentativa la infracțiunile prevăzute la art.8 și 11, deși posibile, nu se sancționează.

Infracțiunile se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre, acțiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică. În cazul agravantei prevăzute la art.12 alin.(3), infracțiunile prevăzute la art.2- 7, 9 și 11 se consumă în momentul producerii rezultatului cerut de norma de incriminare, respectiv moartea victimei.

În anumite modalități de săvârșire (deținere, cultivare, experimentare, organizare, tolerare) infracțiunile prevăzute la art.2, 4, 5 și 9 din lege au caracterul unor infracțiuni continue, existând în consecință și un moment al epuizării, anume al încetării activitătii delictuoase.

Infracțiunile din prezenta lege sunt susceptibile de a îmbrăca forma continuată, dacă sunt săvârșite de mai multe ori, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Infracțiunile prevăzute în legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se comit în mai multe modalități normative (cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, circulația, importul, exportul, tolerarea, prescrierea, administrarea, îndemnul la consum, organizarea, conducerea, finanțarea, etc.). Fiecare dintre modalitățile normative descrise în norma de incriminare poate prezenta variate modalități faptice, determinate de împrejurări concrete în care a fost săvârșită fapta.

Infracțiunile din prezenta lege sunt susceptibile de a îmbrăca și forme agravate. Astfel, în art.l0 din lege se prevede că organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.2-9 se pedepsește mai grav (maximul pedepselor sporește cu 3 ani).

O altă modalitate agravată este instituită în art.12 alin.(3), unde se sancționează mai grav faptele prevăzute la art.2-7, 9 și 11, săvârșite în condițiile art.12 alin.(1) și (2) și care au avut ca urmare moartea victimei.

La art.14 din lege se prevăd anumite circumstanțe agravante speciale, care au însă regimul sancționator al circumstanțelor agravante generale prevăzut la art.78 din Codul penal. Astfel, la art. 14 lit. a), se consideră circumstanță agravantă comiterea infracțiunii de către o persoană care îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții. Asemenea funcții sunt acelea de membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curții Constituționale, al Curții de Conturi, judecător, procuror, ofițer, brigadier silvic, membrii din compunerea birourilor electorale etc. Se consideră că fapta prezintă un pericol social sporit în situația în care este comisă de o persoană care îndeplinește o asemenea funcție, întrucât aceasta a fost învestită cu o anumită funcție ce implică aplicarea dispozițiunilor legale, precum și menținerea ordinii de drept, iar fapta este cu atât mai gravă cu cât este comisă de către cei ce trebuie să impună respectarea legii.

O altă circumstanță agravantă este prevăzută la art.14 lit.b) din lege. Astfel, fapta este mai gravă dacă a fost comisă de un cadru medical sau de către o persoană care are, potrivit legii, atribuții în lupta împotriva drogurilor. Prin persoane cu atribuții în lupta împotriva drogurilor putem enumera specialiștii din cadrul formațiunii centrale de reprimare a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției, personalul aparținând unităților medicale stabilite de Ministerul Sănătății, unde se realizează cura de dezintoxicare a toxicomanilor, personal aparținând Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății- Direcția farmaceutică, Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerului Public.

La art.14 lit. c) se consideră că fapta are un pericol social sporit dacă drogurile au fost trimise și livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una din aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri unde elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale, ori în apropierea acestora. Pentru reținerea acestei agravante, se are în vedere calitatea specială a subiectului pasiv sau locul unde s-a comis infracțiunea.

O altă agravantă este prevăzută la art.14 lit.d) din lege, sancționându-se mai grav folosirea minorilor în săvârșirea faptelor prevăzute la art.2-11.

La art.14 lit.e) se prevede ca circumstanță agravantă amestecarea drogurilor cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru viața și integritatea persoanelor.

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept sunt sancționate, in varianta simplă, potrivit art.2 alin.(1) din Legea nr. 143/2000 cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele săvârșite se încadrează în varianta agravantă, fiind în discuție droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu interzicerea unor drepturi, potrivit art.3 alin.( 1). Dacă faptele prevăzute în art.3 alin.(l) privesc drogurile de mare risc se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consumul propriu, fără drept se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, conform art.6.

Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi potrivit dispozițiilor art.5.

Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca acestea să fie necesară din punct de vedere medical, conform art.6 alin.(1) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, conform art.6 alin.(1).

Cu aceiași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obținerea, cu intenție de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin.(l) sau a unei rețete medicale falsificate.

Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.2-9 din Legea nr.143/2000 se pedepsește, conform art.10 cu pedepsele prevăzute de lege pentru respectivele fapte, limitele maxime, ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Potrivit art.12 alin.(l) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, faptele prevăzute la art.2, 3 și 5, dacă persoana care le-a săvârșit face parte dintr-o organizație sau asociație ori dintr-un grup de cel puțin 3 persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte și al obținerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite.

Dacă faptele prevăzute la art.4, 6, 7, 9, și 11 au fost săvârșite în condițiile art.12 alin.(l), se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.

În cazul infracțiunilor prevăzute la art.12 alin.(1) și (2), (referitor la art.2, 3, 4, 5, 6, 7, 9 și 11) care au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi (art.12 alin.(3)).

2.1.4. Aspecte de procedură.

Există situația de nepedepsire a persoanei care, mai înainte de începerea urmăririi penale, denunță autorităților competente, participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute art. 2-10, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.

Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la articolele menționate anterior iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În cazul în care un toxicoman este condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni, se aplică în mod corespunzător dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală.

Art. 20 din Legea nr. 143/2000 dispune ca Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție să autorizeze, la solicitarea instituțiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări de supraveghere, cu sau fără substituire totală, a drogurilor și precursorilor.

Pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni din cele prevăzute în Legea nr. 143/2000 procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți. Autorizarea, conform art. 21 alin (2), este dată în forma scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită pentru motive temeinice justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.

Polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități.

Cu autorizarea procurorului, organul de urmărire penală când dispune de indicii temeinice că o persoană care pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în legea amintită mai sus sau care a comis o astfel de infracțiune folosește sisteme de telecomunicații sau informatice poate să aibă acces la aceste sisteme, pe o perioadă de timp determinată și să le supravegheze. Percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregătește săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală.

În art. 22 alin.(2) se menționează că actele încheiate de polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum și de colaboratorii acestora, pot constitui mijloace de probă.

La art. 25 din lege se prevede că, în cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimțământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigații medicale. Actele consemnând rezultatul investigațiilor medicale, precum și de cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului, sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.

O altă dispoziție procedurală din legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri prevede că formațiunea centrală de reprimare a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției este unica formațiune care coordonează toate datele care vizează drogurile, substanțele chimice esențiale, precursorii și inhalanții chimici toxici.

Ministerul Administrației si Internelor și Direcția Generală a Vămilor vor desemna persoanele implicate în lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri și vor emite legitimații specifice pentru acestea. Persoana care deține a astfel de legitimație are acces și beneficiază de sprijinul instituțiilor cu atribuții în lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, în vederea exercitării atribuțiilor ce-i revin, potrivit legii.

H.G. nr. 1359/2000 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 143/2000 prevede că supravegherea cultivării plantelor ce conțin droguri este, potrivit prevederilor legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea autorizațiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinație prelucrare licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care cultivă pe bază de autorizație astfel de plante și le prelucrează de a declara scopul culturilor, ce trebuie menționat în mod expres în autorizație. Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor ce conțin droguri și sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul Sănătății prin Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv a municipiului București. Direcțiile județene de sănătate publică, respectiva municipiului București, sunt obligate ca în termen de 7 zile de la data eliberării autorizației să comunice, sub confirmare de primire, o copie legalizată de pe aceasta, în vederea luării în evidență, la inspectoratele județene de poliție, respectiv al municipiului București, acestea urmând să fie centralizate, prin fax și sub confirmare telefonică de primire, de îndată ce au fost obținute, la formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

CAPITOLUL III

PARTICULARITĂTI METODOLOGICE APLICATE ÎN

INVESTIGAREA TRAFICULUI DE DROGURI

3.1. Modalități de depistare a traficanților de droguri.

Pentru depistarea traficanților de droguri, organele de poliție specializate apelează la mijloace diverse în raport de complexitatea fenomenului, de modul de organizare și specificul organelor cu atribuții în acest domeniu, de capacitatea și competența profesională a acestora și de experiența pe care o au în acest gen de activitate.

Depistarea traficanților presupune o activitate complexă, organizată minuțios și uneori de lungă durată, în care investigațiile și verificările au o mare importanță.

3.1.1. Metode tactice.

În vederea descoperirii activităților infracționale, a identificării persoanelor implicate și a obținerii mijloacelor de probă, Legea nr. 143/2000, permite autorizarea de către procuror a folosirii investigatorilor acoperiți, procurarea de droguri, substanțe chimice, esențiale și precursori, în vederea desfășurării unor asemenea acțiuni, precum și folosirea și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau informatice.

Pentru depistarea traficului de stupefiante se efectuează supravegheri și verificări de registre, corespondențe și evidențe financiar contabile, inclusiv cele pe suport informatic, care pot avea legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul național. De asemenea, se efectuează supravegherea și verificarea operativă a clădirilor, depozitelor, terenurilor, unde ar putea să se găsească stupefiante sau precursori, precum și prelevarea de probe în vederea identificării și expertizării bunurilor ce au făcut obiectul operațiunilor vamale.

Pentru depistarea traficanților se apelează și la ceea ce este denumit "urmărirea zborurilor sensibile", adică a acelora despre care se dețin informații că sunt folosite pentru transportul unor produse și substanțe stupefiante, ascunse în diferite locuri de pe aeronave.

În această situație, controlul se va efectua atât asupra călătorilor, personalului navigant și a bagajelor acestora cât și asupra aeronavei, verificându-se cu atenție toate locurile posibile de ascundere a stupefiantelor, folosindu-se specialiști (mecanici) care cunosc caracteristicile tehnice de construcție ale aeronavei.

O metodă specifică folosită de poliție pentru depistarea traficanților o constituie "livrarea controlată", când drogurile sunt lăsate intenționat să treacă prin filtrele organelor de control, pentru ca, prin urmărirea persoanelor care le transportă, să se ajungă în final la marii traficanți, sau la alte persoane implicate, la rețelele și filierele organizate de aceștia, la mijloacele și metodele folosite.

Drogurile și implicit traficanții pot fi descoperiți cu ajutorul câinelui detector de droguri (special dresat pentru depistarea stupefiantelor), așezat în fața valizelor, el le zgârie cu labele pe cele care conțin droguri.

Pentru depistarea stupefiantelor sunt folosite dispozitive cu raze X mai ales pentru controlul bagajelor și a locurilor greu accesibile, ca și aparatură de examinare neutronică.

Pentru interceptarea transporturilor clandestine, autoritățile folosesc tehnică ultrasofisticată, cum ar fi nave rapide, aparatură de control (radare), avioane AWACS ( radar cu rază foarte mare de scanare) și sateliți. Aceștia mai sunt folosiți și pentru depistarea culturilor clandestine.

3.1.2. Metode de identificare a drogurilor.

De obicei drogurile au în compoziție ingrediente de drog activ, de origine și identitate necunoscute, precum și aditivi – cum ar fi zahărul sau chinina- ceea ce diluează concentrația și restrânge valoarea lor pe piața ilicită. Este necesar să avem în vedere faptul că dealer-ii iliciți nu sunt controlați de regulamente legale ale calității și ca atare nu răspund de calitatea și consistența produsului.

Dificultatea în identificarea drogurilor intervine în selectarea procedurilor analitice care pot pune în evidență o identificare specifică a unui drog. Prezența unor substanțe de origine și compoziție necunoscută, determină specialiștii să adopte un plan de acțiune ce în final să ducă la identificarea drogului. De cele mai multe ori se efectuează o serie de teste de culoare care produc o coloratură caracteristică pentru multe droguri ilicite comune.

Următoarea fază constă în identificarea drogului. În multe situații specialiștii folosesc teste specifice, precum spectrofotometria în infraroșu și spectometria de masă, pentru a identifica un drog prin excluderea tuturor celorlalte. În unele cazuri se folosesc o serie de teste nespecifice, ori prezumtive. Fiecare test, prin el însuși, este insuficient pentru a dovedi identitatea drogului, însă o combinație corectă de teste poate determina un rezultat caracteristic unei singure substanțe chimice-drogul investigat. Este necesar ca pentru viitor să existe probe experimentale pentru a confirma că probabilitatea ca orice altă substanță să răspundă într-o manieră identică la aceeași combinație de teste, este mică, chiar dincolo de orice certitudine științifică rezonabilă.

Testele de rutină folosite de specialiști în identificarea drogurilor sunt: testele de culoare, testele microcristaline, cromatografia, spectrofotometria și spectrometria de masă.

Testele de culoare.

Multe droguri au un colorit caracteristic atunci când intră în reacție cu un agent chimic specific. Aceste teste sunt indicatori utili ai prezenței drogurilor, fiind de asemenea utilizate de investigatori în examinarea materialelor suspecte a conține droguri. Aceste teste nu sunt concludente în identificarea unor droguri necunoscute. în mod curent sunt utilizate 5 teste de culoare:

Marquis este reactivul în prezența căruia heroina și morfina, precum și majoritatea derivaților opiului, se colorează în purpuriu, iar în prezența amfetaminei și a metilamfetaminei se colorează în orange-brun;

Dillie-Koppanyi este un reactiv valoros în testarea barbituricelor, în prezența căruia acestea se colorează în albastru-violet;

Duquenois-Levine se folosește în testarea marijuanei, prezența drogurilor fiind evidențiată de o culoare purpurie;

Van Urk este acel reactiv ce capătă culoarea albastru-purpuriu în prezența LSD-ului;

Scott este testul de culoare utilizat pentru a pune în evidență cocaina.

Testele microcristaline reprezintă o tehnică mult mai specifică decât testele color, o picătură de reactiv adăugată unei cantități mici de drog determinând o precipitare cristalină. Forma și măsura cristalelor, examinate la microscop, prezintă caracteristicile specifice fiecărui tip de drog.

Cromatografia pe strat subțire și cromatografia de gaze sunt două tehnici de separare ce pot fi folosite cu succes în analiza drogurilor.

Spectrofotometria.

Absorbția selectivă a luminii de către droguri în zonele UV și IR ale spectrului electromagnetic, definește spectrofotometria ca fiind o tehnică valoroasă în caracterizarea drogurilor. Spectrul ultraviolet nu este concludent pentru o identificare pozitivă a unui drog, deoarece și alte materiale pot produce un spectru asemănător. În același timp, spectrofotometria este adesea utilizată ca tehnică de probabilitate în aprecierea identității unui drog. Spectrofotometria în infraroșu este una dintre cele câteva tehnici ce pot fi folosite de specialiști pentru identificarea drogurilor. Spectrul infraroșu este unic pentru fiecare componentă a unei substanțe, reprezentând o amprentă a acestora.

Spectrometria de masă este considerată o tehnică valoroasă în analiza drogurilor, având în vedere ușurința cu care se poate separa drogul propriu-zis de restul substanțelor ce pot fi prezente în compoziția drogului amalgamat.

3.1.3. Ascultarea toxicomanilor și a persoanelor implicate în traficul de droguri.

Ascultarea toxicomanilor trebuie să se facă în conformitate cu regulile de tactică criminalistică privitoare la ascultarea învinuiți lor sau inculpaților. Potrivit reglementărilor actuale, persoana în cauză, nu va avea în nici un caz calitatea procesuală de martor ori de parte vătămată. Declarația toxicomanului trebuie consemnată pe coală simplă de hârtie și din conținutul ei vor rezulta, în principal, următoarele:

– împrejurările în care a ajuns consumator de stupefiante, cine l-a inițiat în această practică și de când datează autoadministrarea drogurilor;

– natura stupefiantului administrat, doza folosită și dacă se droghează cu un singur tip de stupefiant sau utilizează diferite tipuri;

– de unde și-a procurat și își procură drogurile, cu indicarea persoanelor, a locurilor și a prețului plătit pentru doza de stupefiant;

– dacă a fost luat în evidența toxicomanilor, anul luării în evidență și unitatea sanitară care a făcut acest lucru;

– unitatea spitalicească unde a fost internat pentru dezintoxicare, perioada și tratamentul aplicat;

– modulul și locul unde se găsesc instrumentele folosite(pipe, seringi etc.);

– locurile unde își autoadministrează substanțele stupefiante și dacă mai cunosc și alte persoane despre aceasta, inclusiv dacă aceasta se face în anumite locuri; în caz afirmativ, cine sunt persoanele care organizează consumul de stupefiante;

– cantitățile de droguri pe care le deține în vederea autoadministrării și locurile unde sunt păstrate ori ascunse;

– alte persoane dependente de droguri pe care le cunoaște etc..

De îndată ce într-un anumit loc organele de poliție sau lucrătorii vamali au descoperit un nou gen de ascunzătoare, o nouă metodă de evitare a controlului, imediat traficanții își schimbă metodele și tehnicile folosite până atunci, iar în cele din urmă chiar și ruta. Aceste mutații intervenite în traficul de stupefiante trebuie cunoscute de organele de urmărire, aspect care se realizează și prin ascultarea persoanelor implicate.

Orice persoană implicată în traficul de stupefiante trebuie ascultată pornindu-se de la împrejurarea concretă în care a fost prinsă, pentru a stabili: din ce loc (țară, regiune, zonă etc.) și de la cine și-a procurat stupefiantele; metodele și mijloacele folosite pentru procurarea stupefiantelor; unde, când, cum și cui urma să le predea; prețul plătit și suma ce urma să o încaseze pentru stupefiante sau serviciile făcute.

Ascultarea cetatenilor straini implicati in traficul de stupefiante, aflați în tranzit prin țara noastră sau având ca punct final al călătoriei România, pe lângă elementele arătate mai sus, trebuie să ducă și la elucidarea următoarelor aspecte: stabilirea tuturor legăturilor, a modului în care este organizat și funcționează traficul ilicit, procedeele folosite și sarcinile fiecărei legături; sursele de aprovizionare cu stupefiante (localități, persoane etc.) precum și modul de predare a acestora; persoanele cărora le trebuie predate stupefiantele și orice date despre acestea.

De asemenea, trebuie identificate:

– locurile de fabricare și depozitare a stupefiantelor și stabilirea tuturor legăturilor acestora, atât pe teritoriul țării noastre cât și pe cel al altor state;

– metodele, mijloacele și locurile de ascundere a stupefiantelor în vederea tranzitării lor;

– modul în care au reușit să treacă neobservate pnn mai multe puncte vamale, dacă au sau nu legături în rândul vameșilor și mijloacele folosite pentru coruperea acestora;

– eventualele transporturi anterioare rămase nedescoperite, persoanele implicate, metodele și mijloacele folosite ;

– eventualele transporturi viitoare, date despre alți traficanți, metodele folosite pentru ascunderea stupefiantelor, mijloacele de transport care vor fi utilizate și traseele pe care le vor parcurge.

3.2. Metodologia investigarii traficului de droguri

3.2.1. Activități premergătoare începerii urmăririi penale.

Activitățile premergătoare presupun obținerea unor informații, date referitoare la fapta săvârșită și autorul ei pentru ca, pe baza acestora, organele competente să decidă dacă este sau nu cazul să dispună începerea urmăririi penale.

În funcție de locul și modul de operare, se poate recurge la următoarele mijloace de probă:

În cazul traficanților depistați la punctele de frontieră, la intrarea sau ieșirea din țară cu stupefiante asupra lor:

a) Procesele verbale încheiate de vameși sau cadre ale poliției de frontieră, în care trebuie să se precizeze cu exactitate persoanele asupra cărora s-au găsit substanțe stupefiante, locurile unde au fost ascunse acestea, sortimentele și cantitățile, forma de ambalare și prezentare, metodele de ascundere precum și orice alte amănunte referitoare le acestea;

b) Rapoartele de constatare tehnico-criminalistică sau buletinele de analiză din care să rezulte că substanțele sau produsele în cauză sunt, ori conțin stupefiante;

c) Informațiile desprinse din declarațiile date de alte persoane audiate sau de complici ai acestora;

d) Fotografii judiciare operative efectuate cu ocazia controlului sau al percheziției corporale;

e) Obiecte sau înscrisuri găsite asupra persoanelor implicate în traficul de stupefiante, ori în mijloacele de transport, care au legătură cu stupefiantul găsit, ce se ridică conform art.96-99 din Codul de procedură penală.

În cazul traficanților depistați in interiorul țării noastre:

a) Procesele verbale de prindere în flagrant cu substanțe stupefiante asupra lor ori în momentul vânzării-cumpărării, care trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de art.91 din Codul de procedură penală;

b) Fotografii operative efectuate cu ocazia prinderii în flagrant, în care vor fi prezentate stupefiantele găsite, locurile de ascundere, mijloacele folosite, persoanele implicate, locurile în care s-au săvârșit faptele etc.

c) Datele fumizate de martori oculari, la care se adaugă obiecte și înscrisuri pe care traficanții le au asupra lor .

În cazul stupefiantelor abandonate sau ascunse.

Practica a demonstrat că sunt situații când produsele și substanțele stupefiante pot fi găsite abandonate. De exemplu, în raza unor puncte de frontieră, camere de hotel, sau ascunse în locurile de depozitare a bagajelor, toalete, săli de mese și alte locuri de acces public din mijloacele de transport.

Astfel de situații pot apare atunci când persoanele implicate în traficul de stupefiante s-au sesizat de intensificarea controlului vamal ori și-au dat seama că sunt urmărite.

În împrejurarea arătată se impune o deosebită atenție, fiind necesară o cercetare amănunțită a locului în care substanțele au fost descoperite, efectuarea de fotografii și audierea persoanelor prezente. Produsele și substanțele trebuie să fie ridicate cu grijă, ambalate în mod corespunzător și predate specialiștilor în vederea descoperirii amprentelor sau oricăror alte urme ce pot contribui în final la identificarea și prinderea deținătorilor.

3.2.2. Efectuarea propriu-zisă a urmăririi penale.

În anchetarea traficului de stupefiante, printre primele acte de urmărire penală efectuate se află percheziția, alta decât cea realizată în cazul flagrantului.

În asemenea situații, percheziția trebuie efectuată cu operativitate, realizându-se elementul surpriză, fără însă a se neglija problemele de detaliu. Se recomandă ca înainte de declanșarea perchezițiilor să se analizeze temeinic scopul acestora, și să se aprecieze dacă el nu poate fi realizat prin alte mijloace mai eficiente.

Momentul efectuării perchezițiilor trebuie ales cu multă grijă, acestea se efectuează de regulă, atunci când cercetările ajung în stadiul în care există convingerea că se vor putea obține maximum de probe.

În cazul perchezițiilor efectuate la domiciliul unor toxicomani aflați sub influența consumului de stupefiante trebuie apelat la concursul medicilor pentru a dispune internarea.

De un ajutor prețios în descoperirea obiectelor ascunse sunt mijloacele tehnice aflate în trusa criminalistică. De exemplu, cu ajutorul radiațiilor ultraviolete se determină diferența de nuanță a culorilor, în timp ce cu ajutorul radiațiilor roentgen se cercetează interiorul unor obiecte.

Alături de procesul verbal, ca mijloace tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor percheziției, se mai folosesc fotografierea și înregistrarea pe bandă videomagnetică.

Cu ocazia efectuării percheziției, pot fi ridicate și anumite înscrisuri care au legătură cu fapta cercetată. O problemă care trebuie clarificată în acest caz este determinarea exactă a criteriilor după care se stabilește "legătura cu fapta", astfel încât nu fie întârziate cercetările, mai ales că, în această categorie, mai pot fi incluse și alte obiecte cum ar fi cele care pot oferi indicii cu privire la circumstanțele în care a fost pregătită și săvârșită infracțiunea și la persoanele care au participat sau cunosc ceva despre fapte. De exemplu, note de plată a cazării la hotel sau de achitare a convorbirilor telefonice, agende de telefon, schițe, hărți cu diferite însemne, corespondențe etc ..

Examinarea înscrisurilor poate conduce la stabilirea legăturilor infracționale dintre diferite persoane sau pot contribui la identificarea locurilor de producere, depozitare și desfacere a stupefiante1or. Pot fi obținute date care să conducă la descoperirea unor filiere (rețele de traficanți), organizare, compunere, trasee, mijloace și metode folosite, iar în final la dezmembrarea acestora.

Constatările tehnico-științifice sau expertize le sunt absolut necesare în cauzele penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele modalități științifice de dovedire a existenței stupefiantului.

Identificarea urmelor de substanțe stupefiante se bazează pe punerea în evidență a caracteristicilor calitative proprii fiecărui stupefiant ( stare de agregare, formă de cristalizare, punct de topire, structură moleculară, comportare față de reactivii specifici, proprietăți biochimice) care se păstrează neschimbate, indiferent de conjunctura existentă în momentul folosirii lor ca mijloc al comiterii infractiunii.

Unele substanțe stupefiante, după pătrunderea în organism, suferă o serie de transformări (prin metabolizare) din care pot rezulta compuși netoxici. Evidențierea acestora în produsele biologice poate constitui o dovadă a existenței inițiale în organism a stupefiantului de la care provin.

Evidențierea proprietăților stupefiantelor se face prin folosirea de metode fizico-chimice obiective, rezultatele obținute fiind comparate cu caracteristicile substanțelor menționate în cataloage sau lucrările de specialitate.

Sarcina identificării stupefiantelor este de competența specialiștilor și a laboratoarelor de profil, unde se vor trimite pentru analiză substanțele bănuite a face parte din această categorie.

În cazuri urgente, lucrătorii vamali sau organele de poliție care intră în posesia unor substanțe suspecte a fi stupefiante sau a conține asemenea substanțe, pot proceda la o primă identificare, utilizând în acest scop trusa de reactivi, ce dă rezultate bune, dacă este folosită corect.

Întrebările la care trebuie să răspundă specialistul sau expertul trebuie formulate clar și precis. Primele întrebări la care trebuie să se răspundă exact sunt următoarele: substanța este sau conține stupefiante? În caz afirmativ, despre ce este vorba? Se recomandă să se menționeze denumirea stupefiantului bănuit pentru a limita sfera de căutare de către specialiști.

Totodată, se vor adresa experților întrebări referitoare la puritatea, concentrația, umiditatea, greutatea stupefiantelor și dacă acestea au fost sau nu falsificate.

Analizele de laborator trebuie să ajute și la descoperirea originii stupefiantelor, precizând dacă sunt sustrase dintr-o fabrică, provin din surse ilicite, au aceeași compoziție chimică, descoperire ce se realizează prin examinarea comparativă a eșantionului de probă cu substanțele incriminate.

Având în vedere că prin expertizele toxicologice se identifică stupefiantele, este necesar să fie trimise pentru asemenea analize și unele obiecte suspecte ca: seringi, fiole, pahare, pipe, resturi de țigări etc., pentru descoperirea eventualelor urme ale acestor substanțe.

În urma examinării substanțelor sau produselor de către specialiști se pot formula următoarele concluzii:

cert pozitivă; de exemplu: "Substanța supusă examinării este hașiș";

cert negativă; de exemplu: "Substanța supusă examinării nu este

stupefiant" ;

de probabilitate; de exemplu: "Substanța supusă examinării este,

probabil, opiu";

de imposibilitate; de exemplu: "Nu se poate stabili dacă substanța

supusă examinării este stupefiant,, .

Pentru identificarea stupefiantelor și a altor toxice sunt folosite gazcromatografe portabile, capabile să depisteze aceste substanțe chiar în atmosfera unei camere în care există asemenea substanțe, pentru identificare fiind suficientă o cantitate de produs extrem de redusă.

3.2.3. Realizarea flagrantului în cazul producerii de droguri.

Constatarea infracțiunii flagrante, prezintă importanță sub dublu aspect: pe de o parte, duce la împiedicarea consumării activității ilicite, iar pe de altă parte, prin descoperirea infracțiunilor comise, se realizează tragerea la răspundere penală a făptuitorilor la un moment dat cât mai apropiat de cel al comiterii faptei.

Pregătirea constatării infracțiunii flagrante.

Printre activitățile pregătitoare sau preliminare constatării infracțiunii flagrante se înscriu:

a. Stabilirea oportunității și necesității constatării infracțiunii flagrante. În luarea hotărârii privind necesitatea constatării infracțiunii, organul de urmărire penală trebuie să procedeze la analiza temeinică a fiecărui caz în parte. Astfel, în unele situații, organele de urmărire pot proceda la livrare supravegheată care are ca scop depistarea și destrămarea rețelelor de traficanți, descoperirea mijloacelor și metodelor folosite, a modurilor de operare etc .. în aceste situații se apreciază, de exemplu, că mai mare valoare are descoperirea unor rețele de traficanți decât prinderea unui singur traficant.

b. Obținerea de date referitoare la făptuitor și activitatea sa infracțională.

Cunoscând unele date despre persoanele implicate în traficul de stupefiante și despre activitățile pe care acestea le desfășoară, organele de urmărire au posibilitatea să stabilească modalitățile concrete în care trebuie să se acționeze pentru constatarea infracțiunii flagrante.

Interesează naționalitatea, cetățenia, domiciliul sau reședința, persoanele din anturaj, antecedente penale, metode, mijloace și moduri de operare folosite, locurile din care procură stupefiante etc ..

c. Pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice. În cazul infracțiunilor în discuție, echipa trebuie să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru prelevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat și video.

d. Stabilirea momentului și a modului de acțiune. În cazul infracțiunii de trafic de droguri, momentul acțiunii trebuie fixat în perioada producerii, deținerii sau altor operațiuni privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, în timpul cultivării în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe sau în timpul experimentării produselor sau substanțelor toxice.

e. Stabilirea martorilor asistenți. Aceștia trebuie aleși înainte de a se trece la surprinderea făptuitorului cu substanțe stupefiante asupra sa, pentru a li se asigura posibilitatea să observe atât activitățile desfășurate de către el, cât și de modul de acțiune și constatările organului de cercetare penală.

La alegerea martorilor asistenți, trebuie să se țină seama de condițiile legale care trebuie să le îndeplinească aceștia.

Realizarea efectivă a prinderii în flagrant presupune:

a. Identificarea martorilor oculari. Prin identificarea și ascultarea martorilor oculari se asigură posibilitatea obținerii și a altor probe decât cele ce se constată nemijlocit, cu referire la activitățile desfășurate de către persoanele implicate în traficul de droguri, înaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care le-au ajutat, locurile unde au fost ascunse ori aruncate produsele și substanțele toxice sau stupefiante, mijloacele folosite.

De multe ori, în scopul realizării operative a activităților propuse, organele de urmărire penală trebuie să apeleze la concursul unor persoane de bună credință aflate la locul faptei.

b. Stabilirea activității ilicite desfășurate în momentul constatării. La infracțiunile pe care le analizăm, activitățile ilicite pot consta în producerea, deținere a sau orice operație privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conțin astfel de substanțe, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, dacă toate acestea se desfășoară fără drept.

c. Declinarea calității organului judiciar și luarea măsurilor pentru întreruperea activității ilicite. În momentul intervenției, organul de urmărire penală trebuie să-și prezinte calitatea și să indice unitate a din care face parte, arătând actul doveditor în acest sens, în mod deosebit în cazurile când cei ce actionează sunt îmbrăcați în ținuta civilă.

După prezentarea calității, organul de urmărire penală trebuie să ia toate măsurile necesare pentru încetarea activității ilicite, în acest scop apelând și la sprijinul persoanelor de bună-credință care se află la locul faptei.

d. Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate. Această activitate poate avea loc în cazul unor persoane aflate în stare gravă datorită supradozelor consumate, situație în care se impune internarea imediată. Atunci când există date și informații despre persoane care consumă stupefiante, cu ocazia realizării flagrantului, este necesar ca din echipă să facă parte și un medic specialist.

Înainte de a fi transportată la spital, în raport cu starea ei, persoana în cauză trebuie să fie identificată, făcându-se mențiune despre aceasta și despre măsurile luate în procesul verbal.

e. Identificarea jăptuitorului. Autorul faptei trebuie să fie identificat pe baza actelor de identitate pe care le are asupra sa, reținându-se numele, prenumele, numele și prenumele părinților, data și locul nașterii, seria, numărul și unitatea de poliție care a emis actul de identitate, domiciliul și de reședința acestuia.

Atunci când făptuitorul nu are asupra lui acte din care să rezulte identitatea, vor fi menționate datele declarate de acesta, urmând a fi verificate ulterior de urgență, în evidențele unităților de poliție.

f. Efectuarea percheziției corporale. Percheziția corporală prezintă o mare importanță, se efectuează cu prioritate și este obligatorie în toate cazurile. În aceste cazuri trebuie evitate, pe cât posibil, locurile aglomerate. Percheziția se extinde și asupra bagajelor și autoturismului în care se găsește persoana respectivă.

În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale- în cazul în care există consimțământul scris al persoanei, în caz contrar, se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce va efectua investigațiile medicale.

g. Luarea măsurilor cu privire la jăptuitor și la obiectele, valorile și înscrisurile descoperite. După efectuarea percheziției corporale, făptuitorului i se va asigura paza, aceasta având dublu rol: pe de o parte, pentru a nu-i da posibilitatea să dispară de la locul faptei, iar pe de altă parte pentru a nu distruge eventualele mijloace materiale de probă.

Obiectele purtătoare de urme ( seringi, fiole, țigări prelucrate etc.) rămân asupra organelor de urmărire penală pentru a se dispune constatările tehnicoștiințifice, expertizele și analizele de laborator necesare identificării substanțelor stupefiante.

3.2.4. Cercetarea la fata locului.

Pentru descoperirea și ridicarea mijloacelor materiale de probă, un rol important îl are cercetarea la locul săvârșirii infracțiunii.

Prin specificul său, traficul de droguri este susceptibil să se comită în locuri diverse:

punctele de trecere a frontierei și terenurile înconjurătoare, unde pot fi

abandonate sau ascunse substanțe stupefiante;

terenurile cultivate cu plante ce conțin substanțe stupefiante;

fabricile și unitățile care produc medicamente pe bază de stupefiante;

unitățile medico- farmaceutice cum sunt spitalele, policlinicile, dispensarele și farmaciile care dețin și prescriu medicamente pe bază de stupefiante;

laboratoarele de analiză chimică și control al unor asemenea medicamente și vecinătățile acestora;

unitățile medico-farmaceutice veterinare;

depozite de materii prime sau de produse intermediare sau finite și zonele înconjurătoare;

unitățile de învățământ cu profil medico-sanitar- uman sau veterinar-

și chimic;

unitățile de comerț exterior specializate în importul sau exportul de

droguri;

porturi, aeroporturi, gări, oficii poștale;

mijloacele de transport- auto, navale, aeriene;

locurile de cazare și de distracție, cum ar fi: hoteluri, moteluri, campinguri, restaurante, baruri, discoteci, cazinouri;

unități școlare, cămine, campusuri universitare etc.

Activitatea de cercetare la fata locului este o activitate conditionată de modalitățile normative și faptice de comitere, respectiv dacă în raport cu acțiunile desfășurate de către făptuitori este necesară efectuarea de constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirea și fixarea urmelor acesteia, stabilirea poziției și stării mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care au fost comisă fapta. Prin urmare, în cazul traficului de droguri se impune efectuarea cercetării la fata locului atunci când activitatea infractională a constat în producerea stupefiantelor, experimentarea acestora, cultivarea plantelor ce conțin astfel de substanțe în scop de prelucrare, organizarea sau îngăduirea consumului în anumite locuri ș.a. . Alteori traficul de droguri se săvârșește în concurs de infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei și contrabanda, situație în care cercetarea la fața locului împrumută aspectele specifice investigării unor astfel de fapte, particularizate prin obiectul lor material, în cazul nostru produsele ori substanțele stupefiante. În mod similar se pune problema și în cazul săvârșirii traficului de droguri în concurs cu infracțiunea de furt.

Cercetarea la fața locului se face după regulile cunoscute, respectând cu strictețe toate cerințele impuse de tactica criminalistică și ținând cont de practica pozitivă a organelor de urmărire penală angrenate în lupta antidrog. Ca și în cazul constatării infracțiunii flagrante, echipa care examinează din punct de vedere criminalistic locul faptei trebuie să fie dotată pe lângă trusa criminalistică și cu următoarele mijloace tehnico-criminalistice sau truse specializate:

– truse cu reactivi pentru testarea stupefiante;

– sonda de control (periscop) pentru verificarea locurilor greu accesibile din autovehicule;

– aparatură necesară radiografierii unor obiecte în care ascunse stupefiante;

– aparatură de fotografiere, filmare, video-filmare.

Trusele pentru testarea stupefiantelor conțin tuburi cu reactivi ce permit identificarea unor stupefiante, printre care hașișul, marijuana, L.S.D., substanțe din grupa opiaceelor, amfetaminelor etc.

De asemenea, în raport cu situația concretă din fiecare situație concretă din fiecare caz în parte din echipa de cercetare trebuie să facă parte și specialiști în domeniu, specialiști auto, interpreți ș.a.

În faza statică a cercetării la fața locului se va insista asupra următoarelor aspecte:

1. luarea măsurilor de prevenire a intoxicațiilor cu stupefiante și de salvare a eventualelor victime;

fotografierea sau filmarea stupefiantelor, a locurilor unde au fost ascunse;

descoperirea obiectelor corp delict și a urmelor vizibile;

efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate sau găsite la fața locului;

5. darea spre prelucrare a urmei de miros câinelui de urmărire .

În legătură cu folosirea câinilor pentru prelucrarea urmei de miros trebuie cunoscut faptul că, de pildă, heroina este toxică, chiar și pentru aceștia. Fiind puși în cadrul "atribuțiilor de serviciu" să descopere drogul după miros, câinii devin într-un timp relativ scurt dependenți de drogul respectiv, dau semne evidente când îi resimt lipsa și mor în mai puțin de un an, din cauza "supradozării".

În faza dinamică a cercetării la fața locului, se vor întreprinde următoarele:

1. examinarea amănunțită de către medic a persoanelor suspecte că sunt sub influența stupefiantelor, în vederea recoltării probelor de sânge și urină și a luării măsurilor medicale ce se impun;

2. căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme ce par a avea legătură cu cauza;

3. examinarea conținutului real al unor cutii de conserve, alimente, sticle cu băuturi (alcoolice sau răcoritoare);

4. efectuarea de fotografii sau înregistrări video de detaliu, îndeosebi asupra urmelor injecțiilor, a resturilor de țigări ori a pulberilor de stupefiante, a rețetelor și a altor înscrisuri ce probează existența faptei și participația diferitelor persoane la derularea activității infracționale;

examinarea ținutei vestimentare și a altor obiecte aparținând făptuitorilor;

examinarea minuțioasă a bagajelor, coletelor urmărindu-se descoperirea pereților și fundurilor duble, a capacelor ș.a

Din analiza fenomenului infracțional în materie de droguri rezultă că marea majoritate a acestora ce fac obiectul traficului ilicit sunt ascunse în mijloacele de transport folosite de traficanți, aceste mijloace oferind posibilități nenumărate de ascundere și camuflare a acestora. De exemplu, în cazul autoturismelor se pot ascunde și transporta până la de stupefiante, fără ca această încărcătură să atragă în mod deosebit atenția. La astfel de vehicule cu motor locurile ce pot fi amenajate special prezintă o extrem de mare varietate. De regulă, acolo unde există materiale de acoperire- tapițerie, capacele roților etc. -ușor manevrabile se pot amenaja foarte bine ascunzători. De aceea cu prilejul controlului efectuat asupra mijloacelor de transport de acest fel trebuie acordată atenție sporită portierelor, pragurilor, stâlpilor de susținere a plafonului, podelei, aripilor, barelor de protecție, roților, rezervorului de benzină, radiatorului, bateriei cu acumulatori, tubulatorii sistemelor de ventilație și de încălzire, tabloului de bord, farurilor și lămpilor de poziție și semnalizare, tapițeriei, scaunelor ș.a. în cazul autocamioanelor de transport internațional de mărfuri se impune examinarea instalațiilor frigorifice, suspensiei, șașiului remorcii, insistându-se pe zonele unde apar urme de sudură sau de vopsire recentă. Totodată trebuie verificat sistemul de închidere a ușilor, cunoscut fiind faptul că, deseori, traficanții folosesc diferite ascunzători și dispozitive secrete care permit deschiderea acestora fără violarea sigiliului vamal.

Dacă există date sau suspiciuni că drogurile sunt transportate pe calea ferată trebuie cunoscut faptul că cele mai frecvente ascunzători folosite de traficanți sunt amplasate în următoarele locuri:

~ tapițeria interioară a vagoanelor;

~ plafoniere și lămpi;

~ scrumiere amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele

acestora;

~ spatele radiatoarelor de căldură, oglinzilor și tablourilor;

~ coșurile pentru hârtii;

~ amenajările de la extremitățile vagoanelor, cum ar fi: dulapurile goale sau cele pentru relee electrice, compartimentele unde sunt montate mecanismele ușilor glisante, dulapurile pentru stingătoarele de incendiu, prizele electrice neconectate, precum și dulapurile pentru produsele și substanțele farmaceutice și cele destinate păstrării pieselor de schimb;

~ toaletele și spălătoarele, îndeosebi compartimentul rezervorului de apă și cel al încălzitorului apei, suporturile pentru săpun și șervețele, sub etajere, în spatele oglinzilor, în sulurile de hârtie igienică ori sub suporturile acestora;

~ în compartimentele pentru călători, de regulă, în canapele- ori în spatele sau sub acestea -, în spătarele pe care se sprijină capul, sub sau în spatele meselor rabatabile, suporturile pentru mâini, în spatele perdelelor sau jaluzelelor;

~ în compartimentele vagoanelor de dormit, respectiv în sonerii și suporturile acestora, în saltele, perdele, locurile destinate bagajelor, instalații sanitare etc .

~ în cușetele controlorului de la vagoanele de dormit, inclusiv în depozitele pentru lenjerie de pat – atât pentru lenjeria de schimb, cât și pentru cea folosită -, sacii pentru lenjerie ș.a.;

~ în dulapurile și recipientele ce se află în barurile vagoanelor de pormit;

~ pe culoarele compartimentelor, locurile de ascundere putând fi atât jaluzelele- storurile-, cât și scaunele rabatabile, portbagajele ori ușile culisante etc.

Atunci când cercetarea la fața locului se face pe o navă maritimă sau fluvială, vor fi examinate cu prioritate următoarele locuri pretabile de ascundere a drogurilor:

~ cabinele personalului și obiectele (inclusiv cele de lenjerie) aparținând celor care ocupă cabinele respective;

~ părțile comune ale navei;

~ locul unde este amenajată farmacia vasului șu anexele acesteia;

~ tubulatura din băi și toalete;

~ toate locurile situate pe puntea navei;

~ rezervoarele de reziduuri, de apă, carburanți;

~ sala mașinilor, cu tot ce ține de aceasta;

~ interiorul catargelor, în bastingaje, în spațiul cuprins între punte și

carcasa velierelor din fibră de sticlă;

~ spațiul cuprins între tacheți și îmbinările planșeului;

~ uneltele de pescuit și rezervoarele pentru plonjări submarine.

În cazul aeronavelor vor fi avute în vedere, în primul rând, încăperile pentru depozitarea alimentelor și băuturilor, cele destinate păstrării obiectelor și valorilor ce aparțin membrilor echipajului, locurile amenajate pentru bagajele pasagerilor etc.

Toate produsele sau substanțele stupefiante ori cele care prezintă suspiciuni de apartenență la acestea trebuie ridicate pentru cercetări. Totodată, se va proceda, în mod obligatoriu, la ridicarea tuturor materialelor utilizate de către făptuitori -aparatură, solvenți, seringi, rețete cu timbru sec, materii prime etc. -la fabricarea, prelucrarea, experimentarea, administrarea sau consumarea drogurilor. Sublinierea se impune întrucât atât stupefiantele care au făcut obiectul activității ilicite, cât și echipamentele sau instrumentele utilizate sau destinate a fi folosite în orice fel la comiterea infracțiunilor sunt supuse confiscării.

Materialele folosite la ambalarea drogurilor trebuie să fie perfect curate și etanșe, pentru a se evita deprecierea calitativă a acestora, modificarea gradului de umiditate și aspectul exterior.

Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoare de probă, constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului trebuie să fie consemnate în mijloacele de probă prevăzute de legea procesuală penală, respectiv procesul-verbal, fotografiile executate cu această ocazie, schița locului faptei, filmul sau înregistrările pe bandă videomagnetică.

Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului se va face prin proces-verbal care trebuie să cuprindă următoarele:

data și locul întocmirii;

calitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;

temeiul de fapt al efectuării cercetării la fața locului, rezultat din menționarea modului de sesizare și conținutul sintetizat al sesizării;

temeiul de fapt al efectuării activității;

datele de identificare ale martorilor asistenți;

constatările făcute la fața locului: amplasarea locului unde s-a săvârșit infracțiunea, identitatea făptuitorilor, activitatea desfășurată de aceștia, măsurile luate pentru întreruperea activității ilicite;

urmele descoperite, fixate, ridicate și ambalate, cu precizarea exactă a locurilor unde au fost găsite produsele sau substanțele susceptibile de a aparține clasei drogurilor, aspectul lor exterior, culoarea, cantitățile descoperite, modul de ambalare și prezentare;

rezultatul testării cu ajutorul trusei pentru detecția rapidă a stupefiantelor;

explicațiile făptuitorului cu privire la natura produselor sau substanțelor descoperite, proveniența acestora, modul în care a intrat în posesia lor sau după caz, le-a produs, le-a experimentat și transportat;

mențiune despre urmele și mijloacele materiale de probă ridicate in vederea cercetărilor;

mențiune despre efectuarea fotografiilor judiciare- cu precizarea mărcii aparatului, a sensibilității filmului și a schiței locului faptei;

precizarea dacă a fost folosit câinele de urmă și rezultatul obținut;

ora începerii și ora terminării cercetării la fața locului și condițiile în care s-a efectuat;

observațiile martorilor asistenți și obiecțiile făptuitorului;

numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal și destinatia acestora.

Procesului-verbal i se pot anexa fotografii, schițe, desene ori alte asemenea lucrări și este obligatorie consemnarea în acesta a denumirii originale a produselor sau substanțe lor descoperite, în limba în care este scrisă. Această măsură este impusă de faptul că, unele substanțe pot fi ușor confundate cu medicamentele de uz general (având aceeași formă, mărime și culoare), iar unele produse farmaceutice, deși au în compoziție același stupefiant, poartă denumiri diferite, în raport cu țara de origine și firma producătoare.

3.2.5. Ridicarea de substanțe, obiecte și înscrisuri.

Substanțele sau produsele ridicate, ambalate în mod corespunzător și cu etichetă pe ambalaj, trebuie trimise cu operativitate la laboratoarele de specialitate pentru analiza în vederea stabilirii dacă sunt sau conțin stupefiante. Analiza acestora este impusă de faptul că unele substanțe pot fi confundate cu medicamentele de uz general ce au aceeași formă, mărime sau culoare iar unele dintre produsele farmaceutice, deși conțin același stupefiant, apar în comerț sub denumiri cu totul diferite, în funcție de firma și țara producătoare. De asemenea, această activitate este necesară tinând cont de transformarea sau deteriorarea unor substante în contact cu aerul.

Fotografierea drogurilor descoperite ori a produselor sau substanțelor susceptibile de a fi droguri, a locurilor de ascundere și a instalațiilor utilizate la producerea acestora este utilă atât pentru documentarea activității infracționale, cât și pentru instruirea organelor de urmărire penală angrenate în lupta pentru combaterea și eradicarea acestui cumplit flagel al omenirii.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri se efectuează atunci când se cunosc obiectele și înscrisurile care prezintă valoare pentru cauză, se dețin date și informații despre persoanele fizice ori juridice care le dețin, precum și locurile unde se află.

În cercetarea infracțiunii de trafic de stupefiante, indiferent de modalitățile normative de săvârșire, se ivesc deseori situații când, pentru lămurirea unor împrejurări ale cauzei, este necesară ridicarea unor obiecte și înscrisuri ce au legătură fie cu acțiunile de producere, condiționare sau experimentare a drogurilor, fie cu operațiunile privind circulația acestora, cultivarea plantelor ce conțin stupefiante în scop de prelucrare ori de prescriere de către medic, fără a fi necesar, a unor asemenea produse sau substanțe.

Înscrisurile ce pot servi la aflarea adevărului:

rețetele cu timbru sec în care sunt menționate diagnostice reale;

registrele pentru evidența mișcării produselor și substanțelor stupefiante în farmacii;

certificatele de deces ale persoanelor cărora li s-au administrat stupefiante;

foile de observație clinică pentru persoanele tratate cu medicamente

pe bază de stupefiante;

comenzile și facturile pentru produse și substanțe stupefiante ori toxice;

registrele privind evidența produselor stupefiante în secțiile de fabricație sau de condiționare;

actele de însoțire a transporturilor unor astfel de produse sau substanțe și ordinele de transport emise de conducerea unității;

procesele -verbale de distrugere a produselor sau substanțelor toxice

ori stupefiante devenite necorespunzătoare din diferite motive;

procesele -verbale de restituire către farmacii a stupefiantelor neconsumate;

evidența toxicomanilor comunicați de unitățile sanitare;

alte evidențe specifice;

documentele întocmite cu prilejul intrării-ieșirii din țară a persoanelor cercetate pentru trafic de stupefiante, inclusiv înscrisurile din care rezultă data intrării pe teritoriul național, punctul de frontieră, durata vizei etc.

În legătură cu ridicarea de obiecte și înscrisuri este de menționat faptul că în activitatea practică organele de urmărire penală se pot confrunta cu trei situații. În primul rând, când persoana căreia i se solicită predarea obiectelor sau înscrisurilor acceptă acest lucru, activitatea organelor de urmărire penală se rezumă la ridicarea acestora pe bază de dovadă.

Alteori, deși persoana căreia i s-a solicitat în mod expres să predea obiectele și înscrisurile recunoaște că se află în posesia acestora, dar refuză să le prezinte, organele de urmărire penală vor proceda la ridicarea silită, încheind un procesverbal, în prezența a cel puțin doi martori asistenți.

Într-o ultimă situație, persoana căreia i s-a cerut expres predarea obiectelor și înscrisurilor ce interesează cauza neagă deținerea acestora, caz în care se recurge la efectuarea percheziției, după regulile cunoscute.

Din analiza practicii judiciare rezultă că ridicarea de obiecte și înscrisuri nu creează, în general, probleme deosebite. În schimb, reținerea și predarea corespondenței ori a obiectelor ce interesează cauza, încredințate unităților poștale sau de transport, întâmpină serioase dificultăți. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că unitățile respective sunt obligate, potrivit legii, să asigure păstrarea secretului corespondenței, în caz contrar fapta îmbrăcând aspect infracțional.

Ceea ce este specific pentru această activitate este faptul că organele de urmărire penală dispun, iar organele specializate, fie poștale, fie de transport rețin nemijlocit obiectele și înscrisurile menționate, după care le predau organelor de urmărire penală.

În acest sens, organul de urmărire penală dispune că ridicarea corespondenței trebuie să se facă prin rezoluție motivată, emisă de procurorul care supraveghează cauza. Rezultatul activității se consemnează într-un proces-verbal care trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă cerute de legea procesual penală.

CAPITOLUL IV

INTERACTIUNEA DROG – CRIMINALITATE

4.1. Amploarea și dinamica fenomenului.

Expresia "criminalitatea și legătura cu drogurile" acoperă o gamă de delicte de aceeași importanță și complexitate care se pot clasifica în mai multe categorii:

– prima este aceea a violării diverselor legislații ale drogurilor, care interzic mai ales deținerea neautorizată, consumul de substanțe supuse controlului, cultivarea ilicită, producerea și vânzarea ilicită a acestor substanțe, astfel din aceste activități rezultă spălarea banilor murdari. Numeroase țări au promulgat legi împotriva grupurilor de răufăcători și au aplicat treptat sancțiuni severe când aceștia au încălcat regimul stupefiantelor;

– a doua categorie cuprinde actele criminale comise direct asupra efectului farmacologic al drogurilor;

– a treia categorie, cuprinde delicte precum spargerile și furturile comise de toxicomani pentru a-și procura doza zilnică. Banii astfel obținuți nu servesc întotdeauna exclusiv cumpărării drogurilor, dar pot servi pentru cheltuielile zilnice deoarece consumatorul de droguri nu poate fi în măsură să aibă o slujbă permanentă, caz în care delicvența poate fi singura sa sursă de venit;

– cât despre categoria a patra, ea cuprinde toate delictele legate de traficul de droguri, corupție, intimidare, omor, terorism, trafic de arme și substanțe explozive.

Multe metode diferite permit măsurarea cursului delictelor legate de droguri. Națiunile Unite publică regulat studii ale tendințelor criminalității și funcționării sistemelor penale din statele membre, precum și strategiile de prevenire. Creșterea clară a criminalității între 1975-1995 este datorată în principal delictelor legate de droguri și furturi, rata creșterii lor a depășit-o pe a altora, excepție făcând răpirile, mai puțin numeroase.

În sens larg s-a dovedit că populațiile sărace din cartierele mărginașe ale marilor orașe plătesc un preț mai mare pentru consecințele majorității delictelor, mai ales cele care sunt legate de droguri. În aceste ghetouri, teama vine să ajute delicvența: teama de a fi jefuit sau agresat și prădat când străbați singur aceste locuri seara târziu, teama de a fi pradă între două focuri în momentul unui război al străzii între bande rivale de răufăcători. În aceste orașe, împrejurimile sunt afectate de vandalism iar în curțile imobilelor și în parcurile unde se joacă copiii găsim seringi folosite.

O confuzie sigură caracterizează următoarea discuție asupra drogului și criminalității: ne întrebăm dacă drogul conduce la delicvență sau invers, delicvența la consumul de droguri. După caz este adevărată una sau alta dintre aceste întrebări sau niciuna. Unii consumatorii de droguri pot menține toxicomania fără însă a comite alt delict decât cel al încălcării legislației asupra stupefiantelor, alții încep viața de delicvent și ulterior pe cea de drogat, iar alții încep a se droga și ușor, ușor alunecă spre delicvență.

Descoperirile efectuate în S.U.A. nu confirmă teoria conform căreia tinerii toxicomani comit infracțiuni pentru a-și plăti drogurile, însă frecvent cei care comit în mod obișnuit și după timp îndelungat delicte de la o vârstă fragedă devin toxicomani mai târziu; este adevărat că, consumul repetat tinde să mărească și frecvența delictelor. Deci, consumul de droguri nu este o componentă a stilului deviață axat pe delicvență. Puține țări au efectuat studii aprofundate ale legăturii drog-criminalitate; cele care le-au efectuat au ajuns la următoarele concluzii:

1. spargerile comise de subiecți au fost precedate de consumul ilicit de droguri, cel care înlesnește primele experiențe, consumul sporadic, apoi dependența;

2. consumul dependent de un drog poate fi precedat de perpetuarea altor tipuri de delicte;

3. programele de dezintoxicare permit reducerea activității delictuale a consumatorilor dependenți pe durata tratamentului.

În majoritatea orașelor din S.U.A. cercetătorii au efectuat prelevări ale urinei pe delicvenții arestați care s-au oferit voluntari în schimbul garantării anonimatului. Cel mai frecvent drog folosit de bărbați și femei până în 1990 era cocaina. În eșantionul feminin, 82% din testele pozitive erau ale celor arestate pentru prostituție; la bărbați, majoritatea controalelor pozitive aparțineau deținuților ce au comis furturi prin violență și spargeri. În mai mult de 50% de cazuri, consumul de droguri nu a fost direct legat de delictele ce au condus la arestarea subiectului .

Un studiu realizat în închisorile din trei state americane au reliefat că la 26% din cei arestați, drogurile se situează printre motivațiile primelor lor delicte; pentru 20% dintre ei, per a contrario, drogul a fost unica rațiune de a comite acte criminale. Cercetătorii au concluzionat: "pentru majoritatea delicvenților condamnați pentru furt, consumul de substanțe ilicite nu pare a fi cauza necesară sau suficientă a comportamentului delictual."

Cercetătorii italieni au emis ipoteza unei posibile legături relative între abuzul de cocaină și delicvență. Tot el au spus că o mare proporție dintre cocainomani provin din subculturile frecventate de delicvenți recidiviști și profesioniști criminali și restul din populație. Pentru validarea acestei ipoteze a fost controlată de un grup de cercetători ce activează în trei domenii distincte: toxicologie, criminologie și psihiatrie. Testele post-mortem efectuate pentru descoperirea urmelor rămase de cocaină în toți subiecții decedați între 1995-2000, proveniți din omoruri, suicide sau accidente. Proporția morților în accidente ce au avut rezultat pozitiv la control a fost de 1,69% din total. În cazul suicidelor abuzul de morfină a fost de 3%. O proporție mare din subiecții supuși controlului pozitiv pentru cocaină- 22,94% au fost victime ale omorurilor.

A fost realizat un studiu în închisorile milaneze unde s-a constatat că deținuții consumau cocaină. Din 92 de subiecți studiați, 84 erau criminali de profesie. Studiul medico-legal efectuat din punct de vedere psihiatric, s-a referit la 1400 de dosare, conținând interviurile deținuților luate de psihiatrii și ținute la arhivele departamentului de antropologie criminală al Universității din Milano. Doar în 51 de cazuri, reprezentând 3,56% din totalul eșantionului studiat, nu a fost semnalat abuzul de cocaină. Grupul cel mai important alcătuit din 37 indivizi(72,54 %) care erau delicvenți profesioniști, aparțineau sigur importantelor organizații criminale, majoritatea fiind condamnați pentru delicte patrimoniale. Pentru membrii acestui grup, abuzul de cocaină era considerat ca o activitate recreativă. La finalul acestei cercetări, oamenii de știință italieni au ajuns la trei mari concluzii:

~ abuzul de cocaină este foarte răspândit între delicvenții profesioniști;

~ au descoperit o legătură farmacologică între abuzul de cocaină și

delictul comis, în sensul că efectele drogului determină la perpetuarea delictului;

~ au stabilit o corelație indirectă între nevoia de a procura o substanță costisitoare și recurgerea la delicvență pentru satisfacerea acestei nevoi. Pe acest plan, raportul criminalitate cocaină este diferit față de legătura stabilită între heroină și delicvență. De exemplu, cocaina fiind mai scumpă decât heroina, nici unul dintre subiecții interogați nu comiseseră vreo infracțiune pentru a o procura. Nu s-a putut stabili o mare legătură între perpetuarea delictului și criza de angoasă datorată imposibilității procurării drogurilor; autorii atribuie acestuia un mod de dependență diferit indus de cocaină, după cum și diferența originii sociale și caracterele psihologice ale subiecților în care cocaina era drogul predilect.

Pentru estimarea incidenței financiare a delictelor legate de droguri, fondat pe calculele efectuate pornind de la registrele tribunalelor și închisorilor, după cum și de la interviurile toxicomanilor în situații diverse (într-un centru de dezintoxicare, pe stradă sau în închisoare) pot fi evaluate pe diferite perioade, costurile societății, după numărul indivizilor care au încălcat legea penală comițând delicte legate de droguri.

De asemenea se poate stabili și creșterea infracțiunilor contra proprietății legate de consumul de droguri, dar într-un număr mic de țări și cu aproximație. După efectuarea studiilor în S.U.A. și Regatul Unit al Marii Britanii, proporția abuzului de droguri finanțat prin delicvență se situa între 20-50%.

Mare parte a studiilor realizate în Marea Britanie privind raportul drogcriminalitate arată că toxicomanul își procură doza prin tot felul de activități licite sau ilicite, dar atentatele contra proprietății nu ocupă primul loc dar nu sunt nici inevitabile. Un procentaj important al abuzurilor de droguri -30-500/0 din total este finanțat din activitățile realizate de către lanțul de distribuție a drogurilor. Tipul de drog consumat, modul de consumare și stilul de viață al consumatorilor se pare că toate au o incidență asupra tipului de delicvență adoptat.

, în urma unui studiu efectuat s-a descoperit că heroinomanii își procură doza necesară prin trei metode:

furturi și delicte minore;

cumpărarea și vinderea heroinei;

prostituție.

În ceea ce privește raportul între drog și criminalitate, toxicomania poate fi asociată violentei în două moduri:

a. violența directă – generată de consumul de drog, necesitând o abordare psihodinamică;

b. violenta indirectă – lumea drogului este o lume marginală, delictuală și violentă (abordare sociologică); pe de altă parte toxicomanul este obligat să procure pe orice cale sume importante de bani (abordare economică).

Acest tip de analiză alimentează disputa între curentul prohibiționist, conform căruia consumul de droguri ar trebui interzis prin lege, și curentul favorabil legalizării drogurilor, conform căruia consumul de droguri nu ar trebui sancționat:

~ argumentul prohibiționiștilor ar fi următorul: drogul este criminogen, pentru sine, facilitând scăderea controlului actelor de către cel ce se droghează;

~ argumentul celor ce pledează pentru legalizarea consumului de droguri ar fi întreruperea verigii criminale, ilegale de procurare a drogului, împiedicând astfel toxicomanul să devină delincvent.

În plan teoretic există diferite modele care explică relația între toxicomanie și criminalitate:

modelul farmacologic: intoxicația induce violență;

modelul sistemic: mediul consumatorilor și traficanților de droguri este un mediu potențial delictual;

modelul economic: toxicomanul are nevoi de bani;

modelul integrativ, ce reunește cele trei modele precedente;

modelul psihopatologie: tulburările de personalitate ale toxicomanului sunt responsabile de delicvență și de consumul de drog;

modelul psihosocial: un număr de factori psihosociali determină un "sindrom de devianță", care ar fi responsabil de toxicomanie și de delicvență.

Nici unul dintre modele precedente nu au putut explica în totalitate comportamentul infracțional al unor toxicomani, de aceea este preferabilă o abordare mai pragmatică, cum ar fi cea elaborată de dr. Germain M. și Le Blanc M. în „Typologie integree de la toxicomanie et de la criminalite”. Acești autori au folosit metodologia următoare: grupul cercetat a fost alcătuit din 1365 toxicomani dintr-un centru de readaptare, iar instrumentul utilizat a fost indicele de gravitate al unei toxicomanii ( I.G.T.), versiunea franceză a Addiction Severity Index (A.S.L). Autorii au descris trei profiluri de consum: consumul heteroclit (mai multe produse din clase diferite), consumul de stimulente și consumul de sedative. Aceste profiluri de consum au fost corelate cu criminalitatea.

Au fost descrise patru tipuri de consumatori delicvenți:

consumatorul de produse heteroclite cu criminalitate ridicată; acești toxicomani au o problematică multiplă: psihologică, socială, profesională.

O proporție importantă dintre acești toxicomani au trăsături de personalitate de tip psihopatic.

consumatorul de produse heteroclite cu criminalitate redusă: politoxicomania determină o degradare severă a stării de sănătate mentală, incompatibilă cu o importantă activitate criminală;

consumatorul stimulente cu criminalitate ridicată se referă în special la toxicomanul de cocaină, în acest caz consumul având doar un rol accesor în susținerea activității criminale;

consumatorul de stimulente cu criminalitate redusă se referă la toxicomanii care consumă cocaină sub forma unui "consum social"; la acești indivizi, comportamentul infracțional este pur accidental în măsura în care ei rămân bine inserați social, în ciuda dependenței de cocaină.

Pentru a reda mai bine impactul drogului asupra comportamentului infracțional trebuie menționată experiența americană:

44% din indivizii arestați au consumat un drog ilicit în cursul lunii ce a precedat săvârșirea delictului ce a impus arestarea;

35% din populația închisorilor din S.U.A. și 70% din adolescenții închiși au fost sub influența drogului în cursul săvârșirii delictului;

proporția de consumatori de droguri printre cei închiși este de 17-25 de ori mai mare față de populația generală.

Aceste cifre sunt impresionante, dar trebuie să facem două corecții cu privire la dimensiunea acestora:

arestarea este mult mai facilă din cauza impregnării toxice, de aceea nivelul acestor arestări este mai ridicat;

unii delicvenți consumă drogul înainte de înfăptuirea delictului, pentru a facilita realizarea acestuia (atenuează teama, dau un grad de dezinhibiție).

Studiile franceze asupra criminalității indică faptul că:

10 % din persoanele arestate au consumat un drog, cel puțin de două ori pe lună, în cele trei luni dinaintea arestării. Dintre acestea 60 % au avut un consum zilnic de drog.

între 70-90 % dintre consumatorii de drog arestați sunt utilizatori de heroină.

4.2. Crima organizată și traficul ilicit de droguri.

Sub multe aspecte, noul chip al crimei organizate este tot atât de variat ca locuitorii Americii și este uimitor cât de mult reflectă noile bande de răufăcători tendințele imigrației. Aproape 50 de milioane de consumatori de droguri, din care peste 4 milioane de cocainomani și un trafic ilicit evaluat la mai mult de 110 miliarde de dolari anual, acesta este "bilanțul" cu care S.U.A. intrau în ultimul deceniu al secolului și sfârșitului de mileniu. Cifrele menționate au fost demult depășite, apărând noi varietăți de droguri, acestea pătrunzând în campusurile universitare, școli, în cartierele sărăcăcioase ale orașelor. Se cultivă, în special, marijuana, varietatea "sin semilla", aducătoare de mari profituri. Îngrijorător este și faptul că, alături de laboratoarele clandestine specializate în prelucrarea drogurilor "tradiționale", au apărut o multitudine de laboratoare ce produc droguri artificiale. În decurs de numai un deceniu, 1987-1997, numărul chinezilor din Taiwan sosiți în S.U.A. a sporit, dar în rândul noilor veniți s-au strecurat și elemente infractoare, în speță traficanți de droguri -heroină-, prezența lor fiind confirmată de creșterea consumului acestui stupefiant de la 3 % la 40% reprezentând sporul de heroină adusă din Asia de Sud-Est, consumată , piața cea mai mare pentru acest drog din America.

Numeric, aceste elemente criminale din grupurile etnice sosite. În America sunt reduse, dar ele sunt mai flexibile, își controlează mult mai strâns membrii și, din acest punct de vedere, devin greu de controlat. Prin aceasta ele se deosebesc atât de vechea mafie americană- "Cosa Nostra", cât și de grupul de traficanți sicilieni stabiliți în Statele Unite.

Același lucru se poate spune și despre imigranții sosiți din Thailanda, Malaysia și Hong Kong. Activitatea bandelor de origine asiatică îmbină traficul de narcotice cu alte activități ilicite, cum ar fi folosirea ilegală a mâinii de lucru, prostituție, jocuri de noroc, extorcare de fonduri ș.a. Poliția americană este de părere că tot mai multe bande din Hong Kong și-au mutat centru de acțiune în S.U.A. și din cauză că în 1997 urmează să înceteze protectoratul britanic asupra țării lor de baștină, averile dobândite în mod fraudulos și libertatea de acțiune fiindu-le serios periclitate în viitor. Bineînțeles că acestea și-au păstrat legăturile cu vechile "triade" din Hong Kong, asociații criminale, structurate ierarhic și cu o vechime de 300 de ani.

În afară de bandele de origine asiatică, pe teritoriul nord-american sunt deosebit de active și bandele jamaicane. Acestea au început prin a aduce (prin contrabandă) marijuana din Jamaica, ulterior ocupându-se cu traficul de cocaină. Potrivit surselor poliției, în S.U.A. acționează aproximativ 20 de astfel de bande cu un efectiv de peste 3000 de membrii. Violența acestora, care "ucid fără să clipească,, este dată și de faptul că au fost implicate. În peste 600 de omoruri legate de traficul cu droguri. Dar, în afara drogurilor asiatice și jamaicane, noua crimă organizată este foarte eterogenă. Sindicatul nipon al crimei "Yakuza" – care obține anual din întreaga lume aproape 4 miliarde de dolari-își are puternice ramificații și în comerțul ilicit cu droguri, o parte din profit fiind apoi investită în bunuri imobile și afaceri legale. Bandele israeliene acționează în Florida și pe Coasta de Vest, fiind deosebit de active în traficul cu heroină. Tipic pentru toate bandele ce aparțin grupurilor etnice este strânsa cooperare cu gangsterii locali, inclusiv cu cei din "Cosa Nostra" și "Mafia siciliană”.

Apariția "crack" -ului a făcut să explodeze, pur și simplu, abuzul de droguri. La început a fost importat din Bahamas, dar, foarte curând s-a fabricat și în State.

Potrivit surselor mass-media, aspectul cel mai dramatic, mai dezolant și mai cutremurător este cel al copiilor vânzători de crack. Recrutați de la vârsta de 9-10 ani, micii traficanți constituie pentru gangsterii care au inițiat acest comerț odios o mână de lucru foarte ieftină și ușor de "reciclat", minorii fiind rareori condamnați la pedepse cu închisoarea. După parcurgerea "perioadei de încercare", minorii ajung la "statutul" de curier, transportând crackul de la laboratoarele clandestine la traficanții de pe străzi. Apoi se trece la ultima etapă, aceea de traficant propriuzis cu un câștig de până la 3000 de dolari zilnic. Este aproape firesc ca acești minori să-și apere cu strășnicie "zonele de influență", de concurența celorlalți traficanți, armele de foc fiind folosite frecvent pentru eliminarea rivalilor ori a altor persoane ce le stau în cale, inclusiv din rândul forțelor de ordine.

Alături de minori, adolescenții au ajuns să domine toate afacerile cu crack, ei fiind folosiți la prelucrare, ambalare și distribuire.

Acesta este, linii mari, tabloul oferit de fenomenul proliferării traficului și consumului de droguri pe continentul nord-american. Executivul și guvernul american au ripostat flagelului pe multiple planuri. Zeci și sute de miliarde de dolari au fost alocate pentru eradicarea "mareei albe", atât în interior, cât și în exterior, în acțiunile întreprinse cu țările andine, Mexicul ș.a. Atât sursele de finanțare, cât și sprijinul acordat, deși au condus la rezultate spectaculoase (sub aspectul capturării unor cantități de droguri și al decapitării unor rețele de traficanți) s-au dovedit insuficiente pentru a curma această plagă națională.

Atâta timp cât există o cerere de droguri ilegale, va exista și un puternic stimulent financiar pentru traficanții de droguri, care vor dori să satisfacă această cerere.

În peninsula italică, calamitatea comerțului cu droguri poartă amprenta directă a Mafiei. Potrivit surselor oficiale mafia bazată pe droguri, s-a transformat rapid într-o forță capabilă să se opună autorității statale, controlând zone întregi din Sicilia, Calabria și Campania.

Italia deține primul loc, în rândul țărilor europene, în ceea ce privește numărul dependenți lor de heroină. Principalul vinovat de actuala stare este Mafia siciliană, mult mai periculoasă și mai greu de combătut decât Mafia așa-zis "tradiționaIă", condusă de "nași". În timp ce vechea Mafie avea reguli stricte, interzicând activități de genul prostituției, proxenetismului și narcoticelor, Mafia siciliană nu are astfel de scrupule.

Apariția Mafiei siciliene este un exemplu clar al modului cum bandele criminale au reușit să profite de golul lăsat de dezmembrarea rețelei de traficanți, cunoscută sub numele de "filiera franceză". Mafia din Sicilia a organizat cu rapiditate laboratoare pentru prelucrarea heroinei pe insulă. Aici sub atenta supraveghere a Mafiei, chimiști de origine franceză transformau morfina în heroină, după care era distribuită la consumatorii europeni și americani. Acțiunea comună a autorităților italiene, franceze și americane a condus la destrămarea acestei filiere, confiscarea unor importante cantități de drog, descoperirea a numeroase laboratoare clandestine și arestarea a numeroși traficanți.

Războiul declanșat împotriva a ceea ce italienii numesc ""("Caracatița") a continuat, uneori cu succese spectaculoase.

Ideea potrivit căreia între Mafia americană și cea siciliană nu ar exista legături a fost combătută prin dovezile descoperite în lupta antidrog. De asemenea s-a mai demonstrat că Mafia americană avea legături și cu cea franceză. Astfel, prima "filieră franceză" a fost creată de imensele culturi de mac opiaceu existente în Turcia și traficul ilicit de droguri ce înflorise în această parte a lumii. Cea mai mare parte a opiului obținut din culturile de mac turcești ajungea în State prin portul Marsilia, unde era transformat în heroină de cea mai bună calitate. Transportul se făcea pe cale maritimă, vasele comerciale oferind multiple posibilități de ascundere a drogurilor. Apoi, acest comerț era facilitat și de faptul că anual sute de nave făceau curse regulate între țărmurile turcești și Marsilia, fie în scop comercial, fie în scop turistic. Dar, ceea ce a făcut din Marsilia centrul principal de prelucrare a heroinei fumizate Statelor Unite ale Americii a fost mediul geografic în care este amplasat marele oraș-port. Înconjurat de zone deluroase și o mulțime de sate, locul s-a dovedit ideal pentru instalarea laboratoarelor clandestine, ferit de privirile indiscrete.

În acest context, scutită de neplăceri mari din partea autorităților, "filiera" și-a desfășurat nestingherită activitatea, drumurile ulterioare ale heroinei spre piața nord-americană, datorită câștigurilor fabuloase, meritând orice riscuri. Traficul era patronat de patru "familii" aparținând "Uniunii Corsicane", organizație secretă și având aceeași faimă ca și Mafia, dar cu o putere mai mare decât a acesteia.

Revenind la "filiera franceză" propriu-zisă, deși inițial luaseră hotărârea de a nu distribui droguri în Franța, atrași de câștigurile imediate, traficanții nu au rezistat tentatiei.

Deși dezmembrată, această bandă de criminali și-a continuat activitatea, fie în cadrul "filierei libaneze", a "filierei latine", precum și a "celei de-a doua filiere franceze", așa-numita "filieră franco-siciliană", constituită în membrii primei filiere după ispășirea pedepselor. De asemenea, nu trebuie omis faptul că membrii "Uniunii Corsicane" s-au implicat masiv în traficul de droguri din Indochina, transportând drogurile cu avioane mici, din flota aeriană cunoscută sub numele de „Air Opium”.

4.2.1. Măsuri pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

a) Toleranța desemnează fie o sensibilitate redusă, fie absența sensibilității unei persoane la anumite acțiuni ale substanțelor medicamentoase. Sub acest aspect, pierderea sensibilității la administrarea unui drog – ori a unei grupe de droguri – conduce, invariabil, la mărirea dozei, numai în acest fel consumatorul putând obține efectul cu intensitate inițială. Specialiștii o apreciază ca fiind proprietatea posedată de organismul uman de a suporta, fără manifestări de reacție, administrarea dozelor obișnuite active ale unei substanțe determinate. În materie de droguri, această toleranță poate conduce la o mărire a dozelor în scopul regăsirii efectului căutat.

După o "pauză" de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă, aici se întâlnesc cele mai multe cazuri de supradoză, datorită faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut).

În literatura de specialitate și practica medicală se utilizează și termenul de toleranță încrucișată, aceasta desemnând capacitatea unui individ care, după ce a consumat o perioadă un anumit drog, poate suporta doze mai mari dintr-un alt drog, neutilizat anterior. Un astfel de fenomen este întâlnit în cazul substanțelor înrudite din punct de vedere chimic sau farmacologic.

Toleranța poate fi, la rândul său, de două feluri: dobândită sau naturală. Toleranța dobândită sau obișnuința apare în cursul vieții individului și constă în manifestarea treptată a efectelor substanței administrate repetat, pe o anumită perioadă de timp, astfel încât, pentru a se obține același efect, se impune creșterea progresivă a dozei. Acest tip de toleranță este întâlnit la substanțele cu sau fără potențial dependogen și se caracterizează prin reversibilitate ( după un anumit interval de timp de la întreruperea definitivă a administrării, organismul își restabilește sensibilitatea sa inițială) .

Noțiunea de "obișnuință" este definită ca fiind o stare rezultată din consumarea repetată a unui drog. Caracteristicile sale sunt, îndeosebi:

– o dorință (dar una obligatorie) de a continua luarea drogului din cauza senzației de bine pe care o creează;

– o dependență de ordin psihic cu privire la efectele drogului, abstinența fizică lipsind și, în consecință, și sindromul de abstinență;

– efectele dăunătoare care, dacă există, privesc înainte de orice individul.

Toleranta naturală sau înnăscută este acea stare congenitală întâlnită îndeosebi la unele specii de animale. Un exemplu curent de acest fel este iepurele, care, în comparație cu omul, poate la o singură administrare să suporte cantități mult mai mari de atropină.

Există, totodată, și o anume toleranță încrucișată, ce o putem defini ca fiind o particularitate a toleranței dobândite. În fapt, este capacitatea unui subiect, deja tolerant față de o anumită substanță, de a suporta doze mari dintr-o altă substanță pe care nu a mai utilizat-o anterior.

Astfel, toate opiaceele prezintă toleranță încrucișată între ele, în timp ce consumatorii cronici de alcool pot suporta cantități mari de analgezice fără nici o problemă.

b) Dependența este starea fizică sau/și psihică ce rezultă din interacțiunea unui drog cu o substanță ale cărei efecte sunt caracterizate prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a consuma substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și pentru a evita suferințele produse de drog.

Dependența psihică sau psihodependența poate fi dedusă cu ușurință din definiția generală, constând dintr-o stare psihică, particulară, manifestată prin dorința imperioasă și irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului și de a înlătura disconfortul psihic. Se întâlnește în toate cazurile de dependență, cu anumite particularități, cum este normal, pentru fiecare drog în parte, putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță.

Dependența fizică sau adicția ca și toleranța la care am făcut referire, este tot rezultatul administrării îndelungate a unui drog.

Ea se manifestă, de îndată, la reducerea marcată a dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la amânare a acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situații ce vor genera o serie de tulburări fizice care, în ansamblul lor, îmbracă aspectul sindromului specific toxicomanilor, cunoscut sub numele de sindrom de abstinență (sevraj). Sevrajul (înțărcarea) în ceea ce privește anumite droguri, este nespus de greu de suportat de organism și în această situație, pentru ai înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la o nouă administrare. Modul de manifestare al dependenței fizice, respectiv al sindromului de sevraj, diferă și el în funcție de drog, atât în ceea ce privește natura simptomelor cât și intensitatea acestora. Astfel, ea este mai accentuată la opiacee ca și la barbiturice, dar este moderată sau poate să lipsească chiar la formele de dependență create de celelalte droguri.

c) Toxicomania este definită ca fiind acea stare de intoxicare cronică sau periodică, născută din consumarea repetată a unui drog natural sau de sinteză. Cele mai semnificative caracteristici ale toxicomaniei sunt:

– o dorință nestăvilită sau o nevoie de a continua să consume drogul și să-i procure prin orice mijloacele;

– tendința de a mări dozele;

– efecte dăunătoare asupra individului și a societății.

Toxicomania este ecuația unui flagel, manifestându-se întotdeauna, la interferența mai multor componente: DROG, MEDIU, INDIVID. Deși vom analiza pe rând fiecare din termenii acestei ecuații, trebuie spus de la început, că vorbim despre MEDIU-SOCIO-FAMILIAL și despre INDIVID- ca personalitate deficitară.

Pentru că deși foarte multă lume este expusă acestui pericol, este cert că devin consumatori și uneori dependenți numai unii, puțini față de majoritatea populației, în cadrul unei multitudini de factori care favorizează ajungerea la situatia de criză.

Drumul către maturitate, pe care l-am parcurs fiecare este dificil. De aceea, drogul poate fi o rezolvare a problemelor existenței sau o posibilitate de sustragere pentru cei cu instabilitate emotivă, pentru cei ce nu pot înfrunta responsabilitățile vieții, pentru cei excesiv protejați în copilărie.

În procesul educațional pot fi depistate vaste componente ale toxicomaniei, urmând ca tocmai spre astfel de personalități în formare, să se îndrepte, cu predilecție, efortul nostru conjugat.

Mediul social poate conduce la consum abuziv, o viață ordonată, în care activitatea se completează cu odihna, trebuie să fie plină de preocupări interesante, fie ele școala, recreerea, hobby-urile, toate sub o supraveghere eficientă, dar nu din partea noastră. Un dialog copil-părinte, elev-profesor, profesor-părinte, va reduce șansele apariției consumului de droguri la minim.

Ce trebuie să facem efectiv, pentru ca niciun copil, să nu mai fie un element în ecuația tragică a toxicomaniei?

A fi toxicoman este o tragedie: pentru cel ce se droghează, conștient sau inconștient de decizia asumată zilnic, pentru societatea care pierde o parte din potențialul ei uman și suportă, totodată, consecințele nocive medicale, economice și infracționale ale fenomenului, precum și pentru părintele ce își vede copilul ajuns dependent de droguri.

De aceea, a fi mamă, tată, soră, frate, prieten, coleg, învățător, profesor, medic, jurist, polițist înseamnă să nu te declari niciodată neputincios în fața pericolului reprezentat de droguri și să luptați împotriva acestora.

Efectele opiului se manifestă la nivelul sistemului nervos central și intestinului. La nivelul sistemului nervos central, acționând ca analgezic, opiul produce două faze, de excitare și somn. Produce un somn invincibil, urmat, uneori, direct de moarte.(vezi anexa 2)

După parcurgerea fazei de excitare apar vărsături, slăbirea circulației, coma și moartea. Dozele toxice ale opiului sunt variate, toxicitatea descrescând de la morfină, codeină, nicotină. Intoxicația cronică se produce fie prin inhalarea fumului -prin fumarea opiului cu pipa- ori ingerarea, fie prin injectare. La început induce o stare de excitare trecătoare, apatie, stare de odihnă și vise plăcute.

Efectele morfinei sunt în principal, deprimarea durerii, scăderea sensibilității termice, a capacității de concentrare, precum și a capacității de muncă fizică și intelectuală. Printre efectele secundare la nivelul sistemului nervos central se numără: tremurături, insomnie, delir și convulsii.

Heroina este de cinci ori mai toxică decât morfina. Ea dă o euforie mare și produce greață. Dozele de 5-10 centigrame sunt periculoase. Această substanță consumată în doze mici duce la obișnuință.(vezi anexa 2)

Complicațiile psihiatrice ale dependenței de heroină sunt:

– stările depresive;

– sindroamele confuzionale;

– stările psihotice;

– sindromul amotivational.

Tulburarea depresivă este cea mai frecventă complicație psihiatrică întâlnită la heroinomani, aproximativ 60% dintre ei prezentând la un moment dat o stare depresivă. Depresia poate surveni la debutul toxicomaniei, când după "luna de miere" cu drogul ce a existat inițial, apare o stare depresivă. Ea poate apare ca răspuns la dificultățile existențiale generate de statutul de consumator de drog, în contextul precarității și al incertitudinii.

Sindromul confuzional reprezintă o entitate caracterizată prin următoarele simptome:

– dezorientare temporospațială;

– îngustarea câmpului conștiinței cu amnezie anterogradată;

– manifestări halucinatorii.

Stările psihotice apar post-sevraj sau în cursul tratamentului de substituție.

Sindromul amotivațional cuprinde următoarele elemente semiologice:

l. un dezinteres afectiv, intelectual sau relaționării cu ceilalți;

2. o astenie fizică și psihică cu reducerea activității, inhibiție psihomotorie (abulie apragmatism);

3. uneori tristețe, fără a fi însă o depresie adevărată;

4. pierderea elanului vital, al dinamismului.

Dependența de tip cannabis, apărută în organism prin consumul produselor pe bază de cannabis, se caracterizează prin dependență psihică și toleranță, fără a fi prezentă dependența fizică, aceasta survenind doar în cazurile de consum masiv (vezi anexa 2). Specialiștii descriu mai multe etape în acțiunea exercitată de rășina de cannabis asupra psihicului, cu următoarea succesiune:

etapa de excitație euforică, atunci când individul percepe în organismul său o stare de beatitudine fizică și psihică însoțită de o stare de veselie, de aici și denumirea de " iarbă nebună" și "provoacă râsul" – Laugter Pronoker ;

în faza imediat următoare vor apărea halucinațiile, corpul este perceput anormal, parcă deformat, mâinile și picioarele par grele, capul umflat, pupilele sunt dilatate;

faza a treia este o fază dificilă, de revenire a subiectului de pe tărâmul ireal pe cel de toate zilele, real. Regăsirea este însoțită de somnolență, o apatie temă în care individul meditează ofuscat asupra trăirilor avute ;

în această ultimă fază, organismul manifestă o mare nevoie de somn, este agitat, însoțit de delir, coșmaruri, o stare de rău general, de dezorientare ce poate persista zile sau chiar săptămâni de la utilizare.

Dependența de tip cocainic se caracterizează la rândul său, prin dependență psihică puternică ce se instalează rapid, cât și prin toleranță, dar dependența fizică este mai puțin accentuată.

Activitatea mentală se accentuează, apare o exaltare, logoree, agitație.

Senzațiile de foame, oboseală, somn sunt înlăturate, aceasta în prima fază iar în a doua fază își fac apariția depresia, suspiciunea, insomnia, halucinații vizuale, delir, agresivitate. Pentru a înlătura starea de rău și a resimți starea euforică inițială consumatorul face apel la o nouă doză de cocaină (vezi anexa2).

Amfetamina, ca și toate drogurile de tip amfetaminic care generează acest tip de dependență, face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra sistemului nervos central. Amfetaminele sunt consumate prin ingerare (sub formă de comprimat, capsule) sau prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri (vezi anexa 2). Dependența psihică apare rapid și este întreținută de dorința intensă de a se retrai starea euforica.

Dietilamida acidului lisergic -L.S.D.-25, ca substanță halucinogenă, produce excitare, uneori depresivă, euforie, halucinații, depersonalizare, cu păstrarea intactă a cunoștinței.

Efectele toxice sunt cuprinse în următorul tablou: dezorientare, ataxie, înțepenirea mușchilor maxilarelor, palpitații, durere în zona pieptului, oboseală și tremurături, slăbirea atenției și concentrării.

Cel care consumă ECSTASY prezintă următoarele simptome: are bătăile inimii și tensiunea arterială crescute, e confuz, e depresiv, e anxios, se plânge de tensiuni musculare, sfărâmarea dinților, vedere încețoșată, transpirație, poate leșina, are tremurături și tulburări de coordonare (vezi anexa 2).

Drogul sintetic numit mandrax era folosit în anii '60 ca sedativ, dar din cauza efectelor secundare dezastruoase pentru sistemul nervos a fost interzis în 1980.

Consumatorii de mandrax prezintă simptome de confuzie, dezorientare, anxietate, scăderea ritmului cardiac și respirator, încetinirea reflexelor, ajungând chiar la tulburări ale sistemului sanguin, convulsii și leziuni cerebrale iremediabil.

Noul drog este deosebit de periculos și pentru că organismul dobândește destul de repede o anumită toleranță, astfel încât consumatorul are nevoie de o cantitate tot mai mare de stupefiant pentru a resimți efectele dorite.

Paul Newman, un star strălucitor, a creat "Centrul de recuperare a drogaților" ce ființează pe lângă Universitatea Southern, California, din localitatea Passadena. El nu poate uita nici o clipă că fiul său, Scott Newman, în vârstă de 28 de ani, student al universității menționate, a decedat ca urmare a ingerării unei supradoze de L.S.D. și vrea să întindă o mână de ajutor celor ce au o asemenea nevoie.

Un alt exemplu de consum de droguri și de consecințele pe care acesta le produce asupra omenirii se referă la sindromul modem numit Presley, de care suferă toți cei care au prea mulți bani, toate plăcerile satisfăcute și care caută să-și alunge plictiseala, recurgând la drog.

Acest flagel este prezent și în lumea muzicii. Este de notorietate publică faptul că Elvis Presley se droga, la fel ca și John Lennon, Brian Jones, un membru al celebrei formații Rolling Stones, Billie Holliday, cântăreața americană de culoare, decedată dintr-o supradoză.

Exemplele referitoare la excesul și consumul de stupefiante poate continua și cu altele, dar comentariile despre acestea sunt de prisos ….

4.2.2. Cura medicală de dezintoxicare.

În Regulamentul de aplicare a Legii nr.143/2000 sunt prevăzute câteva măsuri cu caracter obligatoriu sau facultativ destinate anihilării ori reducerii consecințelor consumului de droguri, dintre care putem menționa cura de dezintoxicare, supravegherea medicală ori alte măsuri medicale, aplicate la cerere sau în cazuri de urgență.

Cura de dezintoxicare este reglementată de capitolul 4 unde se stipulează că această măsură destinată anihilării ori reducerii consumului de droguri se dispune pe baza expertizei medico-legale și se realizează în regim de spitalizare în una dintre unitățile medicale stabilite de Ministerul Sănătății sau, după caz, de Ministerul Administrației și Internelor ori de Ministerul Justitiei.

Ministerul Sănătății stabilește, prin ordin al ministrului sănătății unitățile medicale abilitate să dispună și să aplice cura de dezintoxicare, precum și condițiile și normele de avizare și autorizare anuală care trebuie să fie îndeplinite de acestea. Aceste unități au în structura de personal medic psihiatric, asistent medical, psiholog, asistent social.

Secțiile de dezintoxicare au regim închis, ceea ce presupune primirea vizitelor conform regulamentului de ordine interioară al acestor unități medicale. Vizitele se vor desfășura în condiții de strictă supraveghere și în prezența unui cadru desemnat în acest scop. Pachetele și celelalte obiecte destinate persoanei internate vor fi controlate de serviciul de pază la intrarea în secție. Pentru eliminarea riscului de procurare a drogurilor, părăsirea secției de dezintoxicare de către persoana internată se va face numai prin externare. Asigurarea condițiilor de siguranță necesare în vederea aplicării eficiente a tratamentului revine Ministerului Sănătății, în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor și cu Ministerul Justiției.

Cura de dezintoxicare se realizează prin:

oprirea bruscă a administrării drogului;

utilizarea unor metode nonsubstitutive simptomatice;

tratamentul de substituție, prin înlocuirea drogului consumat de toxicoman cu produse, precum metadona sau alte produse farmaceutice specifice curei de dezintoxicare;

psihoterapie.

Administrarea tratamentului de substituție se face sub stricta supraveghere de către medici sau de personalul abilitat pentru această activitate. Tratamentul de dezintoxicare prin substituție poate începe numai după confirmarea diagnosticului de dependență, prin punerea în evidență în sângele sau în urina toxicomanului a drogurilor consumate de către acesta. Perioada de dezintoxicare este stabilită în funcție de starea și de evoluția pacientului, fără a se depăși 30 de zile.

Unitățile medicale care internează persoane pentru cura de dezintoxicare au obligația de a transmite lunar datele necesare în vederea întocmirii statisticii direcțiilor județene de sănătate publică, respectiva municipiului București, până la data de lunii.

Direcțiile județene de sănătate publică, respectiva municipiului București, vor transmite lunar întreaga informație primită, în termen de 5 zile, Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare Medicală care va întocmi rapoarte lunar a sănătății și sănătate comunitară, Direcția generală de asistență medicală și Direcția Farmaceutică din cadrul Ministerului Sănătății.

În cazul persoanelor care solicită internarea pentru cura de dezintoxicare nu este necesară expertiza medico-legaIă. Acestor persoane li se asigură confidentialitatea tratamentului.

În cazul în care persoanele internate de urgență pentru sevrajul complicat nu prezintă acte de identitate sau alte acte din care să rezulte identitatea acestora, unitate a care efectuează internarea sesizează secția de poliție în a cărei rază teritorială se află, în vederea stabilirii identității persoanei internate. Internarea persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă se va face numai cu acordul unui reprezentant legal, cu excepția situațiilor de urgență provocate de sevrajul complicat.

În scopul asigurării eficacității tratamentului, persoanele care se internează din propria inițiativă au obligația de a urma postcura- reabilitarea psihosocială la sfârșitul perioadei de dezintoxicare.

În cazul internării la cerere pentru cura de dezintoxicare, pacientul va semna un angajament. Nerespectarea angajamentului atrage externarea imediată a pacientului. Internarea la cerere, în vederea curii de dezintoxicare se poate face o dată sau de două ori pe an. Pentru persoanele internate pentru sevrajul complicat, după înlăturarea stării de urgență internarea poate continua numai în cazul în care persoanele solicită și semnează angajamentul.

4.2.3. Necesitatea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri.

Necesitatea adoptării unor măsuri concrete de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri s-a făcut simțită și la noi în țară, ca urmare a intensificării traficului și consumului, devenit adevărat fenomen social în ultimii ani.

Activitățile de prevenire a consumului ilicit de droguri sunt următoarele:

a) organizarea de programe educative adresate preșcolarilor, ce presupun promovarea unui stil de viață sănătos în familie și/sau în comunitate, vizând sănătatea publică;

b) organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun activități de instruire, informare, comunicare, incluse în programa școlară;

c) organizarea de programe educative pentru adolescenți, în afara școlii, ce presupun organizarea de către instituțiile de învățământ de activități alternative pentru petrecerea timpului liber;

d) realizarea de campanii mass-media ce presupun activități de informare a populației prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunțuri publice, emisiuni, reportaje, concursuri, video și audioclipuri tematice;

e) furnizarea de informații și sfaturi privind efectele negative ale consumului de droguri, consecințele deținerii și traficului ilicit de droguri, precum și posibilitățile de prevenire și tratament, care pot fi aduse la cunoștința părinților, profesorilor, tinerilor și consumatorilor de droguri prin linii telefonice de informare și ajutorare;

f) organizarea de programe comunitare ce presupun activități care implică o largă participare a membrilor unei comunități;

g) organizarea de programe de consiliere psihologică și psihoterapeutică ce presupun activități specializate.

Ministrul administrației și internelor, ministrul sănătății și familiei, ministrul administrației publice, ministrul educației și cercetării și ministrul tineretului și sportului, în baza prevederilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și ale Hotărârii Guvernului nr. 1359/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000, în temeiul Legii nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de interne, al Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, cu modificările și completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 8/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Administrației Publice, al Hotărârii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării si al Hotarârii Guvernului nr.6/2001 privind organizarea și functionarea Ministerului Tineretului si Sportului, emit următorul ordin:

Se înființează Comisia interministerială pentru prevenirea consumului ilicit de droguri, denumită în continuare Comisia interministerială, formată din reprezentanți desemnați de fiecare semnatar, care va coordona activitatea de prevenire a consumului ilicit de droguri la nivel național- art.l .

La nivelul județelor iar în municipiul București – la nivelul fiecărui sector, se înființează centre de prevenire și consiliere antidrog, formate din reprezentanți ai inspectoratelor județene de poliție, inspectoratelor școlare, direcțiilor de sănătate publică, direcțiilor de tineret și sport, direcțiilor de protecție a copilului și ai societății civile. Aceste centre se vor afla sub coordonarea administrativă a prefecților- art.2.

Competențele Comisiei interministeriale și ale centrelor județene/ale sectoarelor municipiului București de prevenire și consiliere antidrog sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin- art.3.

Finanțarea activităților de prevenire a consumului ilicit de droguri va fi asigurată din suplimentarea bugetară alocată Ministerului Administrației și Internelor, urmând ca celelalte ministere să acționeze în scopul identificării și atragerii de fonduri suplimentare- art. 4.

Fiecare minister își va stabili direcțiile de specialitate care vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin- art.5.

După intrarea în vigoare a prezentului ordin Comisia interministerială și

centrele județene/ale sectoarelor municipiului București de prevenire și consiliere antidrog își vor adopta propriile regulamente de organizare și funcționare- art.6.

Activitatea de combatere a traficului și/sau a consumului ilicit de droguri sau de forme farmaceutice care le conțin se organizează și se realizează de organele administrației publice și organele judiciare, de unitățile de învățământ, unitățile medicale și alte unități din sistemul serviciilor de sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizațiile neguvernamentale, precum și alte institutii interesate.

Măsurile de combatere și reducere a consumului de droguri, realizate de Ministerul Sănătății, constau în activitățile de prevenție primară și în măsurile destinate reducerii consecințelor consumului de droguri, precum și în tratamentul medical și reabilitarea persoanelor dependente de droguri.

Măsurile de combatere a consumului de droguri, întreprinse de formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției, constau în:

a) organizarea și coordonarea activităților cu caracter preventiv în problematica drogurilor atât pentru populație, cât și pentru cadrele Ministerului Administrației și Internelor implicate în astfel de activități;

b) instruirea cadrelor în scopul acționării pentru reducerea cererii de droguri;

c) elaborarea unor materiale instructiv-educative pentru pregătirea antiinfracțională a populației;

d) participarea prin personalul propriu specializat, alături de specialiștii altor instituții, la acțiunile de tipul „formare de formatori”.

Inspectoratul General al Poliției organizează strategii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Motivația unei asemenea strategii a fost că în perioada 1991- 2001 poliția și organele vamale au descoperit și confiscat peste 21,5 tone droguri diverse care au făcut obiectul a 731 cauze penale în care au fost implicate 1020 persoane, dintre care 540 cetățeni străini. În țara noastră a început să se formeze o piață a drogurilor, dozele comercializându-se în locuințele dealerilor, discoteci, baruri, instituții de învățământ și stradal. În centrele universitare se consumă mai ales opiacee, cocaină și droguri sintetice, în mediul liceal se consumă cu precădere cannabis, una dintre explicații fiind prețul de vânzare accesibil acestor categorii de persoane. În același timp se consumă droguri sintetice sub forma comprimatelor de amfetamină, L.S.D., ECSTASY ca și medicamente psihotrope.

Scopul acestei strategii este reducerea și punerea sub control a consumului de droguri, combaterea eficientă a traficului cu astfel de substanțe.

În acest an, subiectul Zilei Mondiale pentru combaterea traficului ilicit și consumului de droguri este „Abuzul de droguri și virusul HIV /SIDA". Utilizarea drogurilor injectabile este calea principală de transmitere a virusului HIV/SIDA în majoritatea țărilor din Asia, America Latina și Europa de Est. Potrivit datelor statistice, între 5 și 10% din infecțiile cu HIV la nivel global sunt rezultatul utilizării drogurilor injectabile – o cale extrem de periculoasă în răspândirea virusului din moment ce utilizatorii de droguri injectabile sunt deseori uniți în rețele strânse și folosesc în comun echipamentul de injectare.

Prevenirea și stoparea traficului și consumului de droguri sunt mai mult decât niște preocupări pentru sănătatea publică. Prevenirea SIDA cere o conducere politică, campanii publice și de informare în școli și alte instituții, mobilizarea și implicarea tuturor păturilor societății, inclusiv a liderilor religioși și obștești.

Acum patru ani, a Adunării Generale, statele membre ale Națiunilor Unite (O.N.U.) au elaborat un plan de acțiune pentru combaterea traficului și consumului de droguri. Iar anul trecut, cu privire /SIDA, ele au promis elaborarea politicilor și programelor de abordare a utilizării drogurilor injectabile ca factor al vulnerabilității față de infecția HIV /SIDA. În această zi mondială să fim fermi in păstrarea acestei promisiuni și să lucrăm împreună pentru o lume fără droguri. Acționând astfel, vom face mult în promovarea altei promisiuni, pe care liderii lumii au reafirmat-o in septembrie 2000 de a stopa și reduce răspândirea virusului HIV /SIDA către 2015.

În ultimii ani România se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari legate de problematica traficului și consumului de droguri. Așa cum arată unii indicatori precum numărul de confiscări de droguri, dezvoltarea pieței ilicite, solicitări de tratament, fenomenul consumului de droguri este în creștere.

În luna octombrie 2001, Comisia Interministerială pentru organizarea prevenirii consumului ilicit de droguri ( CIOPCID ) împreună cu Centrul de Resurse Juridice și cu sprijinul financiar al reprezentanței UNICEF în România, a început derularea proiectului "Consumul de droguri: încotro ?". Una din activitățile importante ale proiectului o constituie instruirea personalului Centrelor de prevenire în scopul profesionalizării și creșterii capacității de intervenție a acestora.

În lupta de prevenire a traficului și consumului ilicit de droguri este antrenat și INTERPOL-ul. În cadrul cooperării zilnice, Birourile Centrale Naționale consacră o mare parte din activitatea lor problemelor legate de droguri. La cererea serviciilor naționale interesate, Birourile Centrale Naționale INTERPOL transmit și difuzează cereri de informații și de verificare, cereri de identificare și ordine de arestare a unor infractori. Aceste cereri, sunt transmise, de regulă, prin rețeaua internațională de poliție, cu ajutorul unor mesaje-tip dar și prin formulare speciale privitoare la cazurile de confiscări de droguri și la indivizii implicați. Aceste formulare, intitulate "ST" sunt însoțite, de regulă, de fotografie și amprentele traficantilor.

O.I.P.C.-INTERPOL manifestă o preocupare constantă pentru problemele legate de pregătirea personalului cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii traficului ilicit de droguri. Organizează numeroase seminarii sau cicluri de studii asupra drogurilor.

Secretariatul General al O.I.P.C.-INTERPOL, în calitatea sa de centru de coordonare și de difuzare a informațiilor schimbate între Birourile Centrale Naționale, desfășoară o activitate deosebită în ceea ce privește reprimarea traficului ilicit de droguri, concretizată în:

– centralizarea informațiilor la nivel internațional;

– identificarea traficanților după amprentele digitale și a aliasurile utilizate;

– difuzarea de informații privind noile moduri de operare folosite pe plan

mondial ori apariția unor noi tipuri de droguri;

– legăturile existente între diferitele cazuri de trafic ilicit și între indivizii ori grupurile de indivizi implicate;

– difuzarea de notițe internaționale privind persoane care fac obiectul unui mandat de arestare ori al supravegherii .

Anual, Secretariatul General întocmește statistici privind cantitățile de droguri confiscate în lume, pe tipuri de droguri și pe fiecare țară. Acest raport este supus dezbaterii Adunării Generale INTERPOL și servește discuțiilor în cadrul Comisiei de Stupefiante a O.N.U.

CONCLUZII

Neîntrerupta prezență a drogurilor pe teritoriul României având ca punct de plecare chiar zorii spiritualității noastre precum și tendințele ascendente ale fenomenului criminalității generat de aceste substanțe și produse, în ultima vreme, trebuie să constituie pentru specialiști un îndemn la reflecție dar nu ca un scop în sine ci drept un prilej de a identifica rapid cele mai potrivite căi și soluții de prevenire și combatere a traficului ilicit și a abuzului de stupefiante și substanțe psihotrope .

În România contemporană, larga deschidere a frontierelor statale, milioanele de persoane care intră și ies, circulând nestingherite în virtutea drepturilor lor constituționale, avalanșa de produse, mărfuri și servicii, de mijloace de transport de toate tipurile, uneori și mass-media, sunt toți factori favorizatori ai traficului și consumului ilicit de droguri și ai criminalității totodată, care schimbându-și din mers coordonatele europene și internaționale, atrage pe orbita sa teritoriul nostru și un număr tot mai însemnat de cetăteni români.

Pe de altă parte implementarea masivă a cetățenilor străini și rezidențiabilitatea de durată a unora dintre aceștia, reprezintă o altă sursă de îngrijorare, deoarece mulți sunt sosiți dintr-o lume dezavantajată economic, in care, printre altele, consumul de droguri este, de cele mai multe ori tradițional.

Și atunci, în calitatea lor de depozitari și "ambasadori" ai cadrului sociofamiliar în care și-au format personalitatea, ei sunt în același timp, răspânditorii practicilor nocive de accedere la consumul de droguri intensificate de sentimentele acute de frustrare și echivoc, sentimente normale pentru o ființă strămutată din locurile sale firești de habitat.

Destrămarea sistemului economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor economiei de piață, criza economică, măsurile tranziției, atât de dificil de ales, complică și mai mult contextul geopolitic și social. Se încurajează astfel, apariția crimei organizate, a traficului ilicit și abuzului de droguri, spălarea banilor obținuți din săvârșirea infracțiunilor ce au ca obiect drogurile și nu numai, ca și multe alte efecte infracționale nedorite în existența unui stat de drept în care libertățile individuale nu pot fi delimitate, cu precizie întotdeauna fără pericolul de a cădea în cealaltă extremă, constituie tot atâtea amenințări grave pentru climatul de siguranță civică, pentru ordinea publică.

Deoarece fenomenul drogurilor a cunoscut o creștere alarmantă în România, prin elaborarea acestei lucrări am dorit să aduc la cunoștința tuturor celor interesați de acest subiect și nu numai, informații despre istoria drogurilor, clasificarea acestora dar și actele normative ce au fost elaborate de către organele abilitate ca măsuri de prevenire și combatere, precum și metodele pe care le folosesc criminaliștii în investigarea traficului și consumului ilicit de droguri, amploarea flagelului drogurilor și urmările abuzului de droguri asupra organismului uman.

Cele mai vechi atestări despre droguri sunt semnalate încă de acum 7000 de ani. De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă, de la simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice de către vindecători, în perioada antică, până la cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.

Toate aceste activități ilegale de cultivare, producere, fabricare, depozitare, transport, comercializare și utilizare a stupefiantelor și produselor psihotrope ca și multe alte aspecte legate de droguri presupun în mod firesc existența unor norme juridice, ca o reacție normală de apărare a societății care se simte direct amenințată, norme juridice care, la nivel internațional și intern constituie arma eficace de contracarare a acestui fenomen.

Cunoașterea legislației în domeniu prezintă o importanță deosebită putânduse astfel stabili dimensiunile reale ale fenomenului, implicațiile de ordin juridic precum și măsurile cu caracter preventiv și sancționator care pot fi luate. Legislația antidrog fiind unică are recunoaștere internațională, ca răspuns al preocupărilor guvernelor la un moment dat. Numeroasele fațete ale luptei contra drogurilor și impactul lor asupra altor domenii ale vieții publice reflectă pe plan internațional, printr-o mare diversitate de instanțe- organizații, agenții sau instituții.

Potrivit actelor normative în vigoare, drogurile pot fi clasificate în mai multe categorii. Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, clasifică drogurile în două mari categorii: droguri de mare risc și droguri de risc. În funcție de natura lor drogurile se împart în: analgezice, sedative, hipnotice, stimulente și halucinogene. Raportat la tipul general de drog acestea sunt de două feluri: substanțe psihotrope și substanțe psihoactive.

Ca element de noutate Legea nr. 143/2000 a introdus livrarea supravegheată și investigatorul acoperit. Aceste două instituții vin în ajutorul organelor judiciare și polițienești pentru reprimarea traficului ilicit de droguri.

Capitolul II al lucrării prezintă analiza infracțiunilor incriminate în textul legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Capitolul următor se referă la elemente metodologice aplicate în investigarea traficului de droguri. În activitatea lor de prindere și tragere la răspundere a celor care încalcă regimul stupefiantelor, organele competente folosesc modalități de depistare a traficanților, cum ar fi metode tactice și metode de identificare a drogurilor, dar recurg și la ascultarea toxicomanilor și a persoanelor implicate în traficul de stupefiante.

Metodologia investigării traficului de stupefiante cuprinde activități premergătoare începerii urmăririi penale, efectuarea propriu-zisă a acesteia, realizarea flagrantului în cazul producerii de droguri, cercetarea la fața locului și ridicarea de substanțe, obiecte și înscrisuri, acestea din urmă constituind mijloace de probă care ajută la soluționarea cauzelor.

Conținutul ultimului capitol al lucrării reflectă amploarea și dinamica fenomenului drogurilor și legătura crimă organizată-trafic și consum ilicit de droguri. La noi în țară, momentan, nu putem vorbi de așa-zise rețele de crimă organizată, dar influența mafiei occidentale tinde să se impună și pe teritoriul României racolând persoane, în special din rândul tinerilor, dornici să obțină profituri mari în timp foarte scurt și fără eforturi prea mari. Tot aici sunt prezentate consecințele consumului de droguri asupra organismului uman, cura de dezintoxicare ca măsură cu caracter obligatoriu sau facultativ destinată anihilării ori reducerii consecințelor consumului de droguri, aplicată la cerere sau în cazuri de urgență, dar și necesitatea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, activitate care implică efortul comun al mai multor ministere, organizații neguvernamentale și asociații.

Nu puteam să închei această lucrare fără să fac dovada existenței infracțiunilor de trafic de droguri în județul Constanța, prin prezentarea unor cazuri reale cu care s-au confruntat polițiștii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța (CZCCOA), dar și instanțele judecătorești.

Aflându-mă la sfârșitul studiilor Facultății de Drept și privind spre o carieră în domeniul juridic, am elaborat această lucrare și din dorința de a trage un semnal de alarmă și totodată să mă alătur celor care prin diferite mijloace, mass-media, simpozioane, luptă împotriva extinderii acestui fenomen.

Avându-se în vedere aceste realități, a devenit imperios necesară schimbarea legislației în domeniul stupefiantelor deoarece, deși au fost diversificate modalitățile de incriminare și au apărut elemente de noutate, fenomenul de trafic și consum cunoaște încă o ascendență ritmică, alimentată de profituri imense care rezultă din aceste activități. Consider că aceste fenomene sporesc din zi în zi datorită regimului sancționator prea blând în ceea ce privește traficul de droguri și a lipsei unei sancționări penale a consumului de droguri.

Legiuitorul a înțeles să combată prin mijloace de drept penal numai traficul ilicit de droguri, lucru ce rezultă din cuprinsul capitolelor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Astfel, Capitolul II al legii mai sus menționate se intitulează "Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național". După cum se poate constata din chiar denumirea capitolului, legiuitorul a înțeles să sancționeze penal numai traficul și alte operațiuni cu substanțe aflate sub control național, nu și consumul ilicit.

Pentru consumul ilicit de droguri a fost consacrat un alt capitol, cel de-al IVlea, care se intitulează "Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri". Deci, este clar că legiuitorul a înțeles să delimiteze măsurile penale pentru "traficul de droguri și alte operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național" de cele pe care le-a considerat necesare a fi luate împotriva "consumului ilicit de droguri".

Sub acest aspect, în Capitolul IV al Legii nr. 143/2000, s-au prevăzut numai măsuri de natură medicală constând în cura de dezintoxicare sau supraveghere medicală.

Rezultă că în România, potrivit legislației în vigoare, consumul ilicit de droguri supuse controlului național, deși este interzis, el nu este prevăzut ca infracțiune, ci poate fi sancționat contravențional, la care se adaugă, în mod obligatoriu, măsura medicală a curei de dezintoxicare sau a supravegherii medicale, după caz.

De aceea, propun ca lege ferenda interzicerea prin lege a consumului de droguri și pedepse aspre pentru toți cei care consumă astfel de substanțe.

În situația în care legiuitorul nu apreciază prima propunere ca fiind oportună, cel puțin să se legalizeze consumul de droguri așa- zis ușoare precum marijuana, asemănător unor state, ca Olanda și unele state din S.U.A .

ANEXA 1

2003 2004 2005 2006 2007

Filiere anihilate de traficanti de droguri

2003 2004 2005 2006 2007

Droguri confiscate (kg)

350 300 250 200 150 100

50

0

Principalele tipuri de droguri capturate în perioada

2003 – 2007

ANEXA 2

a) AMFETAMINA

b) METAMFETAMINA

c) HEROINA

d) ECSTASY

e) COCAINA

BIBLIOGRAFIE

Cursuri, tratate, lucrari monografice

ALECU GH: Criminalistică, Ed.Ex Ponto, Constanța 2001.

ALECU GH: Manual de Educație Antidrog, Ed. CNAPMC SA Constanța, 2003

ALECU GH: Criminalistică. Curs Universitar, Ed.Ovidius University Press, Constanța 2004 ;

D. GOȘA: Criminalistică – Note de curs, Vol. I, Ed. Ager, București, 2006;

BELIȘ, V.: Medicina legală în practica judiciară, București, Editura Juridică, 2002.

BERCHEȘAN, V., PLETEA, C.: Drogurile și traficanții de droguri. București Editura Paralela 45, 1998.

BOROI, A., NEAGU, N., RADU-SULTĂNESCU, V.: Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, București, Editura Rosetti, 2001.

DIMA, T.: Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire la droguri), București, Editura Lumina Lex, 2002.

DONGOROZ V. și colegii: Explicații teoretice ale Codului Penal Român voI. IV, București, Editura Academiei R.S.R. 1969-1972.

DRĂGAN, J.: Aproape totul despre … droguri, București, Editura Militară 1994.

xxx Substanțele chimice esențiale și precursorii, București, Editura M.I., 1995.

xxx Drogurile în viața românilor, București, Editura Magicart Design, 1996.

xxx Incriminarea traficului ilicit de droguri, teză de doctorat, 1997.

xxx Laboratoarele clandestine, București, Editura M.I., 1998.

xxx Dicționar de droguri, București, Editura Național, 2000.

II Studii, articole, note. comentarii:

ALECU GH.: Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri, Teză de doctorat, Chișinău 2004.

ALECU GH: Elemente metodologice pentru investigarea traficului și consumului ilicit de droguri/ / Revista Avocatul Poporului, Nr.8., Chișinău 2003.

BERCHEȘAN V., Descoperirea și valorificarea științifică a urmelor în cazul traficului și consumului ilicit de droguri, Volum :"Rolul și contribuția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului" Ed.Luceamrul, București 2005, pp.86-94

DIMA T., NEAGU, C.: Precursorii și traficul ilicit de droguri, Revista de Drept Penal nr.1/2003.

LASCU, L.C.: Dispoziții procedurale prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, livrările supravegheate, Dreptul nr.11/2002.

LASCU, L.C.: Investigatorul acoperit- o nouă instituție introdusă prin Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Dreptul nr. 9/2002.

III .Acte normative

Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor.

Ordinul nr. 2629/2001 privind organizarea prevenirii consumului ilicit de droguri.

Hotărârea de Guvern nr. 1359/2000 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 143/2000.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și al substanțelor stupefiante.

IV. Mijloace de informare electronice

www.nolabel.info

www.popeanga.go.ro

www.bioport.ro

BIBLIOGRAFIE

Cursuri, tratate, lucrari monografice

ALECU GH: Criminalistică, Ed.Ex Ponto, Constanța 2001.

ALECU GH: Manual de Educație Antidrog, Ed. CNAPMC SA Constanța, 2003

ALECU GH: Criminalistică. Curs Universitar, Ed.Ovidius University Press, Constanța 2004 ;

D. GOȘA: Criminalistică – Note de curs, Vol. I, Ed. Ager, București, 2006;

BELIȘ, V.: Medicina legală în practica judiciară, București, Editura Juridică, 2002.

BERCHEȘAN, V., PLETEA, C.: Drogurile și traficanții de droguri. București Editura Paralela 45, 1998.

BOROI, A., NEAGU, N., RADU-SULTĂNESCU, V.: Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, București, Editura Rosetti, 2001.

DIMA, T.: Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire la droguri), București, Editura Lumina Lex, 2002.

DONGOROZ V. și colegii: Explicații teoretice ale Codului Penal Român voI. IV, București, Editura Academiei R.S.R. 1969-1972.

DRĂGAN, J.: Aproape totul despre … droguri, București, Editura Militară 1994.

xxx Substanțele chimice esențiale și precursorii, București, Editura M.I., 1995.

xxx Drogurile în viața românilor, București, Editura Magicart Design, 1996.

xxx Incriminarea traficului ilicit de droguri, teză de doctorat, 1997.

xxx Laboratoarele clandestine, București, Editura M.I., 1998.

xxx Dicționar de droguri, București, Editura Național, 2000.

II Studii, articole, note. comentarii:

ALECU GH.: Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri, Teză de doctorat, Chișinău 2004.

ALECU GH: Elemente metodologice pentru investigarea traficului și consumului ilicit de droguri/ / Revista Avocatul Poporului, Nr.8., Chișinău 2003.

BERCHEȘAN V., Descoperirea și valorificarea științifică a urmelor în cazul traficului și consumului ilicit de droguri, Volum :"Rolul și contribuția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului" Ed.Luceamrul, București 2005, pp.86-94

DIMA T., NEAGU, C.: Precursorii și traficul ilicit de droguri, Revista de Drept Penal nr.1/2003.

LASCU, L.C.: Dispoziții procedurale prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, livrările supravegheate, Dreptul nr.11/2002.

LASCU, L.C.: Investigatorul acoperit- o nouă instituție introdusă prin Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Dreptul nr. 9/2002.

III .Acte normative

Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor.

Ordinul nr. 2629/2001 privind organizarea prevenirii consumului ilicit de droguri.

Hotărârea de Guvern nr. 1359/2000 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 143/2000.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și al substanțelor stupefiante.

IV. Mijloace de informare electronice

www.nolabel.info

www.popeanga.go.ro

www.bioport.ro

ANEXA 1

2003 2004 2005 2006 2007

Filiere anihilate de traficanti de droguri

2003 2004 2005 2006 2007

Droguri confiscate (kg)

350 300 250 200 150 100

50

0

Principalele tipuri de droguri capturate în perioada

2003 – 2007

ANEXA 2

a) AMFETAMINA

b) METAMFETAMINA

c) HEROINA

d) ECSTASY

e) COCAINA