Consideratii Generale cu Privire la Asigurarile Sociale Si Securitatea Sociala In Romania

Apariția sistemului de securitate socială în România s-a realizat la sfârșitul secolului al XIX-lea, în preajma Primului Război Mondial. Odată cu dezvoltarea capitalismului în România și creșterea din punct de vedere numeric a proletariatului s-au acutizat și revendicările sociale și economice, iar asigurarea socială a muncitorilor a ocupat o poziție prioritară. Drepturile de asigurări sociale ale muncitorilor au fost, în prima fază, acordate prin statute muncitorești sub formă de sprijin mutual între aceștia. Treptat, s-a conturat ideea instituționalizării acestor drepturi prin intermediul legilor care trebuiau să garanteze drepturile de asigurări sociale.

Legalizarea primelor norme de asistență socială s-a concretizat prin Legea minelor din 1985, când aceasta a fost adoptată, lege care a instituit introducerea asigurării sociale obligatorii pentru minerii și muncitorii din industria petrolieră, prin instituționalizarea dreptului la pensie și a dreptului la o indemnizație în cazul accidentelor de muncă. Legea a dispus înființarea unei case de ajutor și a unei case de pensii, ale căror fonduri erau realizate prin contribuția egală a patronilor și muncitorilor.

În 1915 s-a instituit Legea Nenițescu pentru organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești. Legea prevedea principiul asigurării obligatorii pentru accidente, boli și bătrânețe a tuturor salariaților care făceau parte din corporații. Legea Nenițescu a fost apreciată la vremea respectivă ca una dintre cele mai moderne legi europene în domeniu.

În perioada interbelică (1920-1945) a avut loc apariția primelor sisteme private de securitate socială întrucât România a adoptat sistemul comutativ ala asigurărilor sociale și a realizat un sistem de asigurări sociale obligatorii de stat doar pentru titularii contractelor de muncă și meseriași, iar alte categorii socio-profesionale au simțit nevoia să realizeze sisteme proprii de asigurări sociale. Primul sistem privat de securitate socială a fost sistemul avocaților totodată punându-se bazele altor sisteme private de asigurări sociale printre care: cel al Bisericii Ortodoxe Române și cele ale membrilor uniunilor de creație (scriitori, muzicieni, artiști plastici).

În 1933 a intrat în vigoare Legea Ioanițescu, pentru unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul național, care a stabilit cota de contribuții pentru asigurări sociale de 6% calculată asupra salariului și suportat în părți egale de către patroni si salariați. În lege s-a prevăzut și garantarea sistemului de către stat și subvenționarea fondului de asigurări sociale de către stat la nevoie.

În 1938 a fost adoptată o noua lege a asigurărilor sociale prin care s-a încercat să se țină sub control persoanele asigurate.

În perioada regimului comunist (1945-1989), în cadrul asigurărilor sociale, puterea comunistă din România a continuat abordarea acestora conform concepției comutative, privită în mod restrictiv. Conform noii ideologii, legiuitorul comunist s-a preocupat să garanteze drepturile de asigurări sociale ale salariaților într-o concepție centralizatoare. Pe planul organizării sistemului de asigurări sociale,această concepție a generat constituirea asigurărilor sociale de stat ca principal sistem de asigurări sociale care cuprindea salariații întreprinderilor de stat precum și, in mod restrictiv, unele categorii de oameni ai muncii asimilați salariaților. Liberii profesioniști și agricultorii nu au fost cuprinși în sistemul asigurărilor sociale de stat. De aceea, ei au beneficiat de drepturi de asigurări sociale doar în măsura în care au perpetuat sistemele de asigurări autonome, create în perioada interbelică.

În domeniul asigurărilor sociale a avut loc o reformă care s-a afirmat odată cu apariția Legii nr.19/2000. Legea a realizat modificarea de substanță a concepției asupra asigurărilor sociale,făcând posibil accesul la sistemul de asigurări sociale tuturor persoanelor producătoare de venituri, fără a se limita, ca în trecut, doar la titularii contractelor de muncă.