CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA CULTURII CĂPȘUNULUI [303827]

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA CULTURII CĂPȘUNULUI

I.1. Istoricul căpșunului

"Comoara roșie", căpșunul cultivat (Fragaria x ananassa Duch.), fruct de lux, a cărui apariție se apreciază că a avut loc în jurul anului 1750, în apropierea orașului francez Brest (Scott si Lawrence, 1975), este rezultatul hibridării a [anonimizat], originare din America de Nord (Fragaria virginiana Duch.) [anonimizat] (Fragaria chiloensis L.)

Adus din America de Nord (Canada) în anul 1534, [anonimizat] (Fragaria virginiana), [anonimizat]. [anonimizat] a fructului și slabei rezistențe la păstrare. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] (căpșunul modern).

Istoria căpșunului cu fruct mare începe în anul 1714, [anonimizat]édée François Frézier, a fost însărcinat să observe fortificațiile portuare din Chile și Peru (America de Sud). [anonimizat]çois Frézier a descoperit căpșunul cu fruct mare în apropierea orașului Conception din Chile. El menționa:" se cultivă aici sate întregi cu o [anonimizat], [anonimizat], fructele sale având în mod obișnuit mărimea unei nuci și câteodată mărimea unui ou de găină". Fructele sunt de un roșu albicios și sunt mai puțin plăcute la gust ca fragile de pădure. Această plantă (Fragaria chiloensis) nu va fructifica decât în prezența unei alte plante de căpșun originare din America de Nord (Fragaria virginiana). Din încrucișarea acestor două specii se va naște o nouă specie "căpșunul ananas"(Fragaria ananassa), care este la originea tuturor soiurilor de căpșun pe care le cultivăm și le consumăm în prezent.

[anonimizat] F.A.Frezier (fraise=căpșun, fr.), intra în istorie pentru descoperirea speciei F.chiloensis, [anonimizat], [anonimizat]. Duchesne, a fost primul om de știință care a identificat părinții căpșunului modern (Fragaria ananassa), și a demonstrat la Versailles în anul 1770, originea genetică a noii specii descriind-o ca având aroma de ananas și denumind-o după această caracteristică. Căpșunul ananas a rămas fară concurență în cultură pâna în anul 1824, când au apărut pe piața varietățile englezești. În anul 1844 a [anonimizat] a determinat eliminarea completă a [anonimizat].

Anul de apariție a căpșunului ca specie este 1715, iar anul 1893 este considerat anul descoperirii căpșunului remontant ([anonimizat]), autorul descoperirii fiind abatele Thivolet.

Dacă francezii au introdus a doua specie părinte a căpșunului modern și au identificat originea noii specii Fragaria x ananassa, englezii, [anonimizat]. (http://www.capsun.flora.ro/home.php?c1=1&c2=5&c3=0).

Apariția sa cu numai un sfert de mileniu în urmă, conferă căpșunului statutul de unica specie fructiferă al cărui istoric este în întregime cunoscut (Darrow, 1966).

I.2. Aria de răspândire

Căpșunul de desert, Fragaria x ananassa, este o specie pomicolă cu o plasticitate ecologică fără egal, care fructifică economic în cele mai variate condiții de climă și sol existente în spațiul geografic delimitat de paralela 15 și 55 latitudine nordică și sudică.

Datorită numărului mare de specii, subspecii, genotipuri, tipuri și soiuri de căpșun și a multiplelor întrebuințări, această specie (Fragaria x ananassa) a fost extinsă în continentele cu climatul temperat, tropical și subtropical. Unele țări puternic dezvoltate au investit mult pentru extinderea acestei culturi profitabile (S.U.A., Anglia, Spania, Franța etc), în ameliorarea soiurilor și în crearea unei industrii proprii, de procesare a fructelor. Au fost înființate culturi în câmp liber și în spații protejate, asigurându-se piața cu căpșune proaspete și fabricile cu materie primă în tot timpul anului.

Date statistice confirmă că în prezent peste 90% din producția mondială de căpșune se realizează în țările din emisfera nordică și numai 10% în cele din emisfera sudică. In emisfera nordică, țări mari producătoare de căpșune sunt: Statele Unite ale Americii, Spania, Italia, Egiptul, Mexicul, Grecia, Germania, Rusia, etc. Aceste țări sunt situate în spații geografice și zone climatice din cele mai diferite.

In emisfera sudică, producții semnificative de căpșun se înregistrează în Australia, Peru, Chile și Argentina, climatul zonei subtropicale (Peru, Argentina, Columbia) și mediteranean (Chile). In Australia condițiile climatice favorizează cultura căpșunului în tot timpul anului. Căpșunul se cultivă în câmp deschis și sistem hidroponic.

In Europa o pondere importantă în producția de căpșun o au : Spania, Italia, Polonia, Anglia, Rusia și Germania.

I.3.Valoarea alimentară a căpșunului

Căpșunele se numără printre primele fructe care apar pe piață la începutul verii. Ele se consumă proaspete sau prelucrate sub forma de dulceată, gem, compot, jeleuri, vinuri, iaurt, prăjituri și înghețate. Din frunzele de căpșun se prepară sirop folosit pentru întărirea gingiilor și vindecarea ulcerațiilor din gură, loțiuni pentru gargară și ceai antidiareic.

Căpșunele ajunse la maturitate au un conținut ridicat in apă (90%), substanțe solubile totale (10%) și numeroși componenți dietetici.

Determinări mai recente ale compoziției chimice a căpșunelor arată că în 100g substață proaspată de căpșune se află un conținut energetic echivalent cu 30 kcal, proteine (0.6g), lipide totale (0,4g), hidrați de carbon (7,0g), celuloză (0,5g), cenusă (0,4g), calciu (14mg), fier (0,4 mg), magneziu (10mg), fosfor (19mg), potasiu (166mg), natriu (1mg), zinc, cupru și mangan (peste 0,5mg), vitamina C (56,7mg), alte vitamine (0,5 mg), lipide saturate (0.02 mg), nesaturate (0,052mg) și polisaturate (0,186mg), fitosteroli (12mg) și aminoacizi totali (522 mg). Din acest conținut, glucoza și fructoza reprezintă peste 80% din zahărul total și 40% din greutatea substanței uscate, iar dintre acizii organici, acidul citric este dominant (88%). In căpșune se mai află în cantități semnificative, acidul ellagic, cu funcții multiple care privesc sănătatea oamenilor, creșterea și înmulțirea plantelor.

Acidul ellagic inhibă dezvoltarea celulelor canceroase, mutațiile induse de unele substanțe chimice ca benzopyrena sau aflotoxin, absorbția HIV, hemoragia la oameni, activitatea unor fungi și creșterea larvelor de insecte. Compușii acestui acid funcționează ca antioxidanți, stimulează creșterea azotului produs de bacteria fixatoare și realizează legaturi intre metale, Ca și Mg, formând agregate noi, insolubile. http://www.medicultau.com/dieta-nutritie/fructe/valoarea-alimentara-si-terapeutica-a-fructelor/capsunele-si-fragii.php

In scopuri terapeutice, de la căpșun se folosesc fructele, frunzele si rizomii.

Fiind bogate în vitamine din complexul B și în mangan care au rol important în funcționarea normală a sistemului nervos, căpșunele sunt indicate în astenii și pentru prevenirea insomniilor, întrucât conțin mult fier (component al hemoglobinei din sânge) și cupru (care participă de asemenea la formarea hemoglobinei, înlesnind totodată și absorbția fierului), căpșunele se folosesc în tratamentul anemiilor. Având efect tonic, remineralizant, se recomandă în tuberculoză. Ele au și rol de reglementator hepatic (conțin vitamina K, care este esențială pentru funcționarea normală a ficatului, fiind un factor de longevitate). De aceea, căpșunele se folosesc în cazuri de insuficiența hepatică, litiază biliară și dischinezii biliare. Datorită conținutului în vitamina PP care este vasodilatatoare, căpșunele au rol hipotensor; ca atare, ele se folosesc în tratamentul hipertensiunii arteriale. Totodată, cura de căpșune înlesnește acțiunea sistemului imunitar, are un puternic efect diuretic, detoxifiant, favorizănd eliminarea acidului uric, a toxinelor și a excesului de colesterol. Cura de căpșune mai este indicată în afecțiunile renale (inclusiv litiazele), în reumatism, artritism, gută, ateroscleroză etc. Conținând vitamina E și puține zaharuri, căpșunele pot fi consumate de diabetici. Căpșunele în pârgă sunt constipante, iar cele bine coapte au efect laxativ. Pentru nediabetici se recomandă cura de căpșune 250-500 g pe zi, de preferință dimineața, timp de 7-14 zile. Fontenelle, care a atins vârsta de 100 de ani, iși atribuia această longevitate cantității apreciabile de fragi pe care a consumat-o.

Căpșunele sunt contraindicate persoanelor alergice, cărora le pot produce urticarie. Conținând acid citric și fragarol (un alcool triterpenic), căpșunele au acțiune bactericidă. Contra oxiurilor se recomandă 500 g căpșuni, dimineata pe stomacul gol, fără a mai consuma altceva până la prânz. Spuma de căpșune are aceleași utilizări terapeutice ca și fructele.

Frunzele de căpșun conțin tanin, fragarol, cilrol, ulei volatil, zaharuri, săruri minerale, vitamina C ș.a. Datorită taninului, frunzele au proprietăți astringente (antidiareice); ele constituie un adjuvant în tratamentul diabetului, contribuie la eliminarea acidului uric, au efect diuretic în diferite boli ale rinichilor și vezicii urinare. Fragarolul imprimă frunzelor proprietăți dezinfectante (bactericide).

Infuzia din frunze de frag mărunțite (două lingurițe la 200 ml apă clocotită) este indicată în diabetul zaharat; se beau câte două căni pe zi. Decoctul din frunze de căpșun combate diareea cronică, enteritele,

enterocolitele, hemoragiile interne și cancerul pulmonar.

Rizomii (tulpinile subterane) de căpșun, uscați și măcinați, se utilizează la prepararea de infuzie și decoct, care au proprietăți antigutoase, fiind indicate în gută, reumatism și pe cale externă, în herpes.

http://ideideafaceri.manager.ro/articole/afaceri-agricole/importanta-economica-si-alimentara-a-capsunului-2286.html

I.4. Particularități biologice ale căpșunului

Genul Fragaria, aparținând familiei Rosaceae, cuprinde peste 20 de specii și subspecii (Jungnickel, 1988; Staudt, 1989), cu o largă răspândire geografică și impresionantă diferențiere sub aspectul adaptării ecologice. Din punct de vedere genetic, speciile genului Fragaria formează o serie poliploidă în care numărul de bază de cromozomi este n=7 (Yarnell, 193 1a, 193 1b; Staudt,1953; Darrow, 1966;Fadeeva, 1975).

Conform încadrării taxonomice propuse de Staud (1962, 1989) acest gen include specii diploide (Fragaria vesca, F.viridis, F.nubicola, F.Daltoniana, F.nilgerrensis, F.niponica, F.yezoensis, F.Iinumae, F.mandschurica), tetraploide (F.orintalis, F.corymbosa, F.moupinensis), hexaploide (F.moschata) si octoploide (F.chiloensis, F. virginiana, F. iturupensis, F. x ananassa).

Specia Fragaria x ananassa (căpșunul cultivat), este ușor adaptabilă la o mare varietate de condiții climatice, datorită diversității mari a soiurilor care au fost create.

In cadrul acestei specii, se disting 3 tipuri majore de soiuri:

1. soiuri cu o singură fructificare, în sezonul de vară, care necesită zile scurte și temperaturi scăzute pentru formarea florilor. Aceste soiuri fructifică în medie de la 2 pană la 4 saptămâni în sezonul de primavară-vară și sunt clasificate în: soiuri timpurii, de sezon mediu și târzii;

2. soiuri cu fructificare continuă (everbearing), care manifestă trei vârfuri de fructificare maximă: în primavară, în vară și în toamnă; produc un număr redus de stoloni;

3. soiuri indiferente la lungimea zilei (Bringhurst si Voth, 1980),care produc flori atât în perioadele cu zile lungi cât și în cele cu zile scurte și fructifică pe toată perioada sezonului de vegetație; produc doar câțiva stoloni. În general, soiurile cu fructificare continuă (everbearing) și indiferente la lungimea zilei (day-neutral), produc fructe mai mici decât cele cu o singură fructificare. In condițiile regiunilor cu temperaturi ridicate, căpșunul este cultivat ca plantă anuală, în timp ce în condițiile zonelor cu climat temperat, această specie este cultivată ca plantă perenă (până la 3 ani). Majoritatea soiurilor se dezvoltă bine în condiții de climat rece, însă temperaturile sub -0,5 grade Celsius provoacă pagube la faza de înflorire deplină.

În țări precum Belgia, Olanda, Anglia, Germania, temperaturile coboară puțin sub punctul de îngheț o perioadă îndelungată în timpul iernii. De asemenea, în Italia și Spania iernile sunt foarte reci. Cultivatorii din aceste țări au adoptat diferite metode de fortare a culturii căpșunului, pentru a produce în extrasezon, pentru a beneficia de avantajul prețurilor mari de pe piața din

sezonul rece. În Olanda și Belgia se cultivă în sere, în saci sau ghivece umplute cu amestec nutritiv-suport de creștere. Căpșunul este forțat de asemenea în tunele, acoperite cu material plastic (Anglia, Spania, Italia, etc), în sistem suspendat sau la sol. In Israel căpșunul se cultivă în sere sau tunele, în jgheaburi din PVC sau containere. Statele Unite ale Americii sunt cele mai mari producătoare de căpșun din lume. Cultura protejată a căpșunului în America nu este foarte răspândită. Aproape 100% din producție este obținută în culturile anuale din câmp liber, pe sol dezinfectat, modelat în brazde înalțate și acoperite cu mulci de plastic mat (alb sau negru) sau transparent.

În prezent, toate soiurile moderne de căpșun sunt caracterizate prin flori perfecte, dar încă mai există unele soiuri vechi, cu flori femele.

.Plantele femele sunt foarte productive, dar necesită polenizatori foarte eficienți, ceea ce face cultivarea lor dificilă (Niemirowicz-Scott 1990).

http://www.afaceri-agricole.net/2011/03/cultura-capsunului/).

I.4.1. Sortimentul de soiuri

Inainte de aparția căpșunului modern, oamenii consumau fragul de pădure (căpșunul sălbatic). Această specie este cunoscută din vremuri îndepărtate, cu 2200 ani în urmă.

Fig.I.1.. Flori de Fragaria vesca Fig. I. 2. Fructe de Fragaria vesca

(http://www.capsun.flora.ro/home.php?c1=1&c2=5&c3=0)

În scrierile lor, Teofrast, Hipocrate,Columella și alții amintesc despre prezența căpșunului în flora spontană din pădure și câmpie. Mai târziu botaniștii își intensifică cercetările științifice identificând o mulțime de forme de Fragaria vesca.

In ultimele decenii, sortimentul de soiuri de căpșun a fost stabilit pe zone geografice și climatice. Cercetătorii din Marea Britanie și Franța au creat soiurile: Dawnton, Elton, Jucunda, Marguerite, Hericart de Thury, Britsh Quuen, Nobel si Royal Sovereign, care au stat la baza sortimentului de soiuri in țările cultivatoare de căpșuni.

In prima jumătate a secoluluiXX, un nou val de soiuri de căpșun obținute în Anglia, Franța, Germania, Olanda și Scoția înlocuiau vechiul sortiment european.

Cele mai valoroase soiuri ale acestei etape au fost: Madame Moutot, Chambridge Favourite, Chambridge Vigour, Surprise des Halles, Senga

Sengana, Talisman, Red gauntlet și Gorella.

In Europa, sortimentul de soiuri este mai amplu in Anglia, Italia și Olanda și mai restrâns in Franța, Belgia, Germania, Polonia și Danemarca.

In Anglia se cultivă soiuri neremontante cu coacere foarte timpurie: Rosie, Emili, Tango, Everest; Honeoye și Gorela, soiuri cu coacere medie: El Santa, Eros, Cambridge favorit, Pegasus, Rhapsody, Florance și Simphony și soiuri târzii: Pandora, precum și soiuri cu înflorire și fructificare continuă ca Everest, Bolero, Calypso și Mara de Bois.

In România au fost create următoarele soiuri de căpșun : Premial, Magic, Real, Răzvan, Sătmărean, Delicios, Mara, Roxana, Ralu, Diva și Safir.

I.5. Cerințele căpșunului față de factorii de vegetație

I.5.1. Cerințele căpșunului față de căldură

Comportarea căpșunului cultivat față de temperatură, trebuie pusă în legatură cu faptul că plantele sunt parțial sempervire, că organele lor aeriene nu sunt protejate pentru a rezista la temperaturile scăzute (nu au cuticulă sau un strat suberificat izolator ca la alte specii pomicole), iar sistemul radicular fiind superficial, este ușor afectat de ger. Prin talia redusă, căpșunul poate folosi mai bine căldura solului dacă este ușor acoperit de stratul de zapadă, este mai puțin expus acțiunii negative a vânturilor. Căpșunul are pretenții moderate față de căldură, fiindu-i necesară o cantitate ce însumează 800 – 1000șC anual.

Primavara, căpșunul pornește în vegetație când temperatura medie a aerului depășeste 3-5șC și se menține o perioadă de 4 -14 zile. Florile încep să se deschidă după parcurgerea unei perioade de 8-10 zile cu temperaturi medii zilnice de peste 12șC. Pentru maturarea fructelor, la soiurile extratimpurii, sunt necesare în perioada de pârgă, minimum 8 zile cu temperaturi de 14-18șC. La soiurile remontante, acestea nu-și pot desăvârși coacerea dacă temperaturile medii zilnice scad sub 9șC, timp de 8 zile consecutiv. În urma cercetărilor, s-a constatat că de la începutul pornirii în vegetație pâna la deschiderea primelor flori este necesară acumularea de 250 – 300șC, iar de la înflorire pâna la coacerea fructelor sunt necesare înca 300 – 450șC. Aceste sume de temperaturi se realizează în toate regiunile țarii noastre, inclusiv în zonele montane în care coacerea are loc mai târziu. În general, temperaturile extreme, cum sunt gerurile mari din timpul iernii, cele târzii de primăvară și căldurile excesive din timpul verii, influențează negativ atât creșterea vegetativă cât și rodirea căpșunului.

La temperaturi scăzute (negative), căpșunul prezintă rezistență sporită, comparabilă cu speciile cele mai rezistente. Astfel, soiurile din sortimentul actual, pot rezista la temperaturi de -17…-27șC cu foarte mici pierderi, in

funcție de originea soiului, grosimea stratului de zapadă, expozitie, etc.. Deci protejarea culturii cu paie sau alte resturi vegetale împotriva temperaturilor scăzute nu mai este obligatorie, datorită prezenței soiurilor care au rezistență genetică la stresul dat de anotimpul rece.

Momentul pornirii în vegetație este foarte greu de precizat, întrucât procesele fiziologice nu sunt stopate nici iarna, sub stratul de zapadă. Totuși, aceasta fenofază se declanșează când în atmosferă temperatura se menține între 5-7 grade C, o perioadă de 4 – 14 zile. Temperaturile de 3-5șC, pot produce mari pierderi, când survin în timpul fenofazei de înflorire (mai ales la soiurile timpurii). Cea mai sensibilă parte din floare este pistilul, care este ușor afectat de geruri de -2șC, având ca efect ulterior obținerea de fructe deformate. Aceste înghețuri timpurii nu distrug decât parțial recolta și dacă durează mai multe zile în perioada de maximă înflorire, deoarece mare parte din florile deschise sau fructe se află în interiorul frunzișului și în plus, înfloritul și legarea florilor fiind eșalonate, bruma afectează mai puțin bobocii florali încă nedeschiși.

Există 3 perioade critice ale căpșunului în relația cu temperaturile scăzute:
1. toamna, înainte de aclimatizarea completă a plantelor;

2. în timpul iernii, când planta suportă maximum de frig;

3. în timpul primaverii, când are loc reaclimatizarea plantelor la noile condiții de temperatură.

Plantele de căpșun, neaclimatizate suficient, suferă mari pierderi ale mugurilor de rod dacă temperatura de -3 grade Celsius se menține pe o durată de numai 1-2 ore, în timp ce mugurii de rod ai unor plante bine aclimatizate, pot supraviețui la -12,-13șC.

În afară de rezistența genetică a soiului, foarte importantă este lungimea axelor florale, care, dacă sunt scurte și la adăpostul frunzelor, sunt apărate contra frigului.

Durata păstrarii cât și nivelul temperaturilor de refrigerare a stolonilor la soiurile cultivate, contribuie la realizarea necesarului de frig pe de-o parte, cât și

la influențe notabile asupra producției, mărimii fructelor, epocii de coacere și duratei maturării fructelor.

Temperaturile prea ridicate din zilele de vară, cu insolație puternică, provoacă arsuri la nivelul frunzelor, împiedică dezvoltarea și coacerea normală a fructelor, stânjenesc formarea mugurilor florali la soiurile remontante și cu înflorire permanentă.

I.5.2. Cerințele căpșunului față de apă

Speciile americane de căpșun (Fragaria virginiana și Fragaria chiloensis), din care provin majoritatea soiurilor de căpșun cu fructe mari înmulțite în prezent, sunt originare din zonele montane, cu climat umed și relativ răcoros, de pe coasta Pacificului. Din aceste motive căpșunul necesită cantități mari de apă pe parcursul întregii perioade de vegetație. Atât căpșunul cultivat cât și fragul de pădure, sunt specii care iubesc umiditatea. În condiții de umiditate suficientă, plantele cresc și rodesc bine, dând producții de calitate.

Marea masă a rădăcinilor căpșunului este amplasată în stratul superficial al solului, stratul în care apa se pierde prin evaporare în perioadele calde si secetoase ale anului. Perioadele calde și secetoase ale anului coincid cu momente din vegetația plantei, în care masa frunzelor este în proces de maximă înnoire (frunze în formare, frunze tinere, frunze mature), avînd loc o transpirație intensă și necesitând o aprovizionare optimă cu apă.

În ciclul anual al căpșunului sunt două perioade critice în aprovizionarea cu apă: una în timpul înfloritului, legării florilor și creșterii fructelor, cu o durată de 1-2 luni și cealaltă după recoltare, când se formează noi frunze, se intensifică apariția și creșterea stolonilor și are loc diferențierea mugurilor floriferi.

La căpșun, înfloritul, legarea florilor, formarea și creșterea fructelor au loc concomitent (pe o plantă de căpșun se găsesc la un moment dat, boboci

florali, inflorescențe de diferite vârste, flori deschise, fructe tinere și fructe în pârgă sau coapte). Toate aceste organe vor evolua normal dacă nu intră în competiție pentru aprovizionarea cu apă și vor dispune la timp de suficientă sevă.

În condiții de umiditate insuficientă, durata înfloritului se reduce, o parte din flori avortează, fructele nu realizează mărimea și calitatea specifică soiului. În plus, planta de căpșun produce un numar insuficient de stoloni, nu diferențiaza muguri floriferi și nu se pregătește suficient de bine pentru anotimpul rece.

Căpșunile produse în anii secetoși sunt mai bogate în vitamina C și substanță uscată, dar mai sărace în săruri minerale, comparativ cu anii cu regim normal de percipitații. Micșorarea conținutului în substanțe minerale este datorată absorbției reduse din sol, din cauza secetei.

Excesul îndelungat de apă din sol, poate fi mai păgubitor decât seceta de intensitate și durată medie, fiind mediul prielnic de dezvoltare a unor agenți patogeni care vor duce la pieirea plantelor. Drenarea terenului, modelarea suprafeței cultivate prin organizarea de rigole, pot conduce la eliminarea apei suplimentare.

Precipitațiile abundente din perioada de recoltare pot cauza apariția unei boli foarte păgubitoare la căpșun, numită "putregaiul cenușiu". Aplicarea la timp a tratamentelor fitosanitare, mulcirea culturii și de ce nu, protejarea acesteia cu tunele de polietilenă în situația în care precipitațiile devin dăunătoare, sunt soluții viabile de valorificare a recoltei în condiții corespunzătoare.

Căpșunul crește și fructifică bine dacă în sol se menține o umiditate de 65-80% din capacitatea de câmp, de aceea nu se recomandă înființarea unei culturi de căpșun într-un amplasament în care nu există sursă de apă pentru irigație.

I.5.3. Cerințele față de lumină

Față de lumină, căpșunul este relativ puțin pretențios; chiar și la semiumbră, în cultura intercalată, produce bine. Manifestarea potențialului productiv, rodirea abundentă și fructele de calitate se obțin însă numai în condiții normale de lumină.

Majoritatea soiurilor de cultură, sunt de zi lungă. La acestea, pentru

formarea mugurilor de rod este necesar un fotoperiodism de 16-22 ore, iar pentru creștere 17-20 ore. Limitele de fotoperiodism nu mai corespund pentru căpșun, de aceea în privința lungimii zilei se poate spune că cerințele sunt foarte diferite în funcție de grupa soiurilor: de zi lungă, de zi scurtă sau indiferente la lungimea zile.

În condiții de umbrire temporară, plantele formează un frunziș bogat, emit numeroși stoloni, produc fructe puține care se maturează slab, ramân insuficient colorate, au gust acid și sunt slab aromate.

I.5.4. Cerințele față de sol

Căpșunul dă rezultate bune și foarte bune, pe diferite tipuri de sol: (aluviuni) luncile râurilor, cernoziomuri, cenușii de pădure, brun roșcat de pădure, cu condțtia ca acestea să fie fertilizate și lucrate la timp.

Solurile recomandate pentru cultura căpșunului sunt solurile cu textura mijlocie, lutoase, luto-nisipoase, permeabile, cu o bună capacitate de reținere a apei, care nu formează crustă după ploi, cu reacție slab acidă sau neutră (pH=5,5-6,8) și cu pânza freatică sub adâncimea de 80-100 cm.

Cultura căpșunului poate reuși și pe soluri argiloase, mai grele, dacă li se aplică îngrășăminte organice în anul premergător înființării plantației, eventual amendamente (pe soluri acide), și se lucrează la timp pentru a se afâna.

Solurile nisipoase umede, sunt foarte bune pentru cultura căpșunului, mai ales când apa freatică este la mică adâncime (80-100 cm) și se aplică îngrășăminte organice la intervale de 1-2 ani, respectiv înainte de plantare și în toamna anului al doilea.

Pe solurile nisipoase umede, căpșunul dă rezultate bune numai dacă este asigurată irigarea fertilizantă. Literatura franceză, arată că fructele căpșunilor cultivate pe terenuri nisipoase au o savoare deosebită și o aromă intensă. Solurile nisipoase grăbesc coacerea.

Solurile aluvionare, afânate, permeabile și fertile, permit creșterea și fructificarea căpșunului în condiții foarte bune.

Un sol ideal pentru cultura căpșunului nu trebuie să formeze crustă după ploi, trebuie să se lucreze usor, să fie fertil și să aibă o bună capacitate de reținere a apei.

Conținutul în elemente nutritive trebuie să fie de : 25-30 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura acestuia este nisipo-lutoasă și 30-35 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura este lutoasă. Dacă valorile acestui element depașesc limitele indicate, producția începe să scadă. Conținutul optim în celelalte elemente este următorul: 30 mg fosfor (P2O5), 10 mg magneziu și 120 mg calciu la 100 g sol.

Nu sunt recomandate pentru cultura căpșunului solurile cu exces de săruri. Un conținut de 0,5%0 sulfați și cloruri în apa de irigat, are urmări grave asupra căpșunului, scăzând producția de fructe cu pâna la 50%. De asemenea când conținutul în carbonat de calciu al solului depășeste 20%, plantele suferă de cloroză. http://www.recolta.eu/originea-capsunului-si-cerintele-fata-de-factorii-de-mediu/

http://www.afaceri-agricole.net/2011/03/cultura-capsunului/

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR CU PRIVIRE LA

ORGANISMELE DĂUNĂTOARE CULTURII CĂPȘUNULUI

Potențialul biologic de producție la căpșun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de plantele sănătoase. O plantație sănătoasă de căpșun, în care se respectă principalele verigi tehnologice, poate să ofere peste 20-25 tone/ha. Atunci când am „scăpat” bolile în plantație, producția scade simțitor, putând duce, în unele cazuri, la compromiterea recoltei.

Condițiile ecopedologice din aria de cultură a căpșunului pot favoriza sau limita frecvența și intensitatea atacului produs de boli și dăunatori specifici.

Intr-un climat mai umed și mai cald, unde sunt create condiții optime pentru scurtarea ciclurilor biologice și creșterea numărului lor, apar rase și specii noi de organisme dăunătoare, care tind să sporească gradul de atac asupra plantelor, diminuând foarte mult mărimea și calitatea recoltelor. In zonele mai răcoroase plantațiile sunt mai puțin afectate, datorită temperaturilor mai coborâte care limitează evoluția si agresivitatea unor dăunători.

Identificarea bolilor și dăunaăorilor este foarte importantă pentru stabilirea corectă a măsurilor de prevenire și de combatere a lor în condiții de maximă eficiență. Din practică se știe că bolile și insectele pot produce simptome asemănătoare pe plantele atacate, creând astfel confuzii la alegerea și folosirea substanțelor fungicide și insecticide.

Bolile căpșunului sunt produse de virusuri, micoplasme, ciuperci si bacterii.

La căpșun, atacul bolilor se manifestă pe frunze, tulpini, flori și fructe.

II. 1. VIROZELE

Virozele se întâlnesc frecvent la căpșun, mai ales, în plantațiile care au fost înființate cu stoloni proveniți din câmpurile de producție. Principalele simptome care se observă la plantele virozate sunt: mozaicarea, îngălbenirea, decolarea și/sau încrețirea frunzelor. Producția plantelor afectate de viroze scade simțitor și, în unele cazuri, plantele se usucă. Există și cazuri când simptomele nu se văd cu ochiul liber.

Virușii sunt paraziți care se dezvoltă în țesutul plantelor. Principalii vectori care transmit virușii sunt purecii, afidele și alte insecte, pentru organele superioare ale plantei, și nematozii în sol. Deoarece căpșunul se înmulțește pe cale vegetativă, toate plantele afectate vor produce alte plante bolnave.

II.1.1. Virusul ingălbenirii marginale slabe a căpșunului

Strawberry mild yellow edge virus

Ingălbenirea a fost prima boală virală recunoscută a căpșunului, descrisă la Fragaria vesca, în California, de Horne (1922), natura ei virală și transmisibilitatea prin afidul căpșunului Chaetosiphon fragaefolii fiind demonstrate de Plakidas (1926-1927). Harris (1933) descrie sub denumirea de îngălbenirea marginală (yellow edge), o boală similară în Anglia, transmisă de același afid (Masee 1935), iar Harris și King (1940) ajung la concluzia că îngălbenirea căpșunului din California este analoagă cu îngăbenirea marginală din Anglia. Ambele boli s-au dovedit anterior complexe, produse de virusurile marmorării și îngălbenirii marginale uneori în asociație și cu virusul încrețirii, virusul îngălbenirii marginale slabe fiind izolat din acest complex, prin transmiteri succesive cu mai multe serii de afide, de Prentice (1946). Atât bolile complexe cât și ingălbenirea marginală slabă se pare ca au o răspândire generală.

Plante gazdă, simptome. In natură SMYEV apare la Fragaria vesca, plantele infectate manifestând pete clorotice pe frunzele tinere, pierderea treptată a vigurozității, marmorarea clorotică si necroze internervuriene pe frunzele mai bătrâne, precum si la soiurile de capsuni cultivate (F. Chiloensis var. ananassa). De regula SMYEV produce simtome putin evidente la soiurile de capsuni cultivate, infectia manifestandu-se, cel mult, printr-o clorozare slaba a frunzelor tinere. In cazul infectiilor complexe formate din virusului ingalbenirii marginale si virusul marmorarii, virusul ingalbenirii marginale slabe si virusul incretirii, sau virusul ingalbenirii marginale slabe si ambele aceste virusuri, plantele infectate ale soiurilor de capsuni cultivate in prezent manifesta simptome de ingalbenire sau de îngalbenire marginală. Acestea se caracterizeaza prin clorozarea marginala a foliolelor (fig. II.5.), curbarea spre fata superioara a marginei frunzelor tinere si inrosirea prematura a frunzisului in toamna. Petiolurile sunt scurte, plante lipitice si productia mult redusa. In prezenta tulpinii latente A a virusului încretirii, apare clorozarea marginala a frunzelor, cel putin la soiurile Royal Sovereign si Marshall. In general, gravitatea simptomelor variaza cu virusurile participante si cu sensibilitatea soiurilor.

Fig. II. 5. Plantă atacată de Strawberry mild yellow edge virus

Transimitere. Virusul se transmite prin inoculare de suc, altoire si afidul Chaetosiphon fragaefolii. In practica, virusul este raspandit de asemenea prin materialul saditor infectat.

Prevenire si combatere. Deoarece SMYEV nu este răspandit in toate tările si la toate soiurile primele măsuri de prevenire sunt orientate spre excluderea introducerii lui prin materialul importat, aplicându-se reguli stricte de carantină fitosanitară. La identificarea in culturi a plantelor infectate, acestea se distrug in totalitate. Obținerea materialului de inmulțire liber de virusuri, menținerea acestuia in conditii de izolare in spatiu si distribuirea lui in productie insotit de certificat de calitate. Aplicarea termoterapiei se face tinand plantele infectate la temperatura de 38°C timp de peste 6 saptamani. Combaterea vectorilor prin tratamente chimice aplicate primavara si dupa recoltarea fructelor.

II.1.2.Virusul pseudo îngălbenirii marginale slabe a căpșunului

Strawberry pseudo mild yellow edge virus

Virusul a fost izolat priam data de la clona M-1 (F.virginiana) infectată latent, în S.U.A de Frazier (1966), în prezent fiind răspandit în Japonia și S.U.A. Este posibil ca, prin utilizarea clonei M-1 la testare, virusul să fi fost răspandit la unele soiuri de căpșuni.

Plante gazda, simptome. Infectii naturale latente s-au gasit la Fragaria virginiana și soiurile de căpșuni cultivate (F. ananassa). In condiții de inoculari artificiale, virusul a produs infectii latente la soiurile de capsun (F. ananassa), marmorare clorotica, inrosirea, necrozarea si caderea frunzelor batrane la F. vesca si ingalbenire urmata de inrosire a frunzelor batrane la F. virginiana (Frazier 1966; Joshikawa si Inouye, 1986). La F.vesca var. semperflorens simptomele apar numai pe frunzele batrane, sub forma unei marmorari cu reflexe galbui si rosietice, urmate de necreozare prematura. Prin lipsa simptomelor pe frunzele tinere boala difera de cea produsa de tulpinile grave ale virusului, ingalbenirii marginale slabe dar este greu de deosebit de tulpinile slabe ale acestuia.

Transmitere. Virusul se transmite prin altoire si semipersistent prin afidele Caethosiphon thomasi jacobi, C. fragaefolii si Aphis gossypii, ultimele specii find principalii vectori naturali. In natura este raspandit prin multiplicarea materialului infectat.

Combatere. Răspândirea bolii poate fi prevenită prin obținerea si plantarea materialului săditor certificat liber de virusuri și combaterea rațională a afidelor vectuare.

II.1.3. Palidoza căpșunului (Starwberry pallidosis)

Palidoza căpșunului a fost detectată în S.U.A si Australia in 1957 (Frazier Sistubbs, 1969) presupunându-se că este indigenă în America de Nord (Fulton, 1987), aparitia ei în Australia fiind legată de unele soiuri de căpsun importate din Beltsville (S.U.A). In afara de prezenta ei in estul S.U.A, boala a fost identificata in statele din vestul (Mullin s.a, 1975) si nord vestul (Fulton si Moore, 1982) S.U.A, precum si in estul Canadei (Craig, 1981), importanta ei economica fiind redusa in infectiile singulare si mai ridicata in cazul infectiilor complexe cu alte virusuri, datorita efectelor sinergice (Craig, 1981). Mai recent, in Maryland , S.U.A., 71% din plantele de capsun testate prin altoire cu clone indicatoare au dat reactii pozitive pe clona UC-10, palidoza dovedindu-se cea mai importanta viroza a capsunului (Martin s.a., 2000; Tzanetakis s.a., 2002).

Simptome. Palidoza este latenta in majoritatea soiurilor de capsun, simptome (frazier si stubbs, 1969). De asemenea clonele indicatoare de F. vesca nu prezinta importanta pentru identificarea bolii, infectiile la acestea fiind latente sau foarte slabe si transitorii.

Transmitere, răspandire. Boala este usor de transimis prin altoire, simptomele aparand la 18-30 zile de la inoculare. N.N. Frazier sustine ca boala s-a raspandit in sera lui din California, ceea ce nu s-a observat in serele lui J.P. Fulton din Arkansas. In S.U.A., Canada si Noua Scotie (Craig, 1981) s-a observat raspandirea in mica masura a bolii pe cale naturala, ceea ce nu s-a remarcat in California (Mullin s.a., 1975). Raspandirea pe cale naturala a fost

mai mare in Arkansas (Fulton si Moore, 1982), distributia bolii in camp sugerand existenta unui vector aerian.

Combatere. Clonele de capsun infectate pot fi eliberate usor de virusul palidozei prin culturi de apex, cu sau fără termotarpie (Mullin s.a., 1974;1975).

II.1.4. Luteovirusul Ingălbenirii Marginale Slabe a Căpșunului

Strawberry mild yellow edge luteovirus

Istoric. A fost raportat prima data la Fragaria vesca in California (S.U.A.) si Anglia, de Horne (1922) si respectiv Harris (1933). In prezent, este raspandit in regiunile Asiei Orientale, Euroasiatica, Mediteraniana, Nord Americana si Pacifica.

Simptome. In conditii naturale, infecteaza plantele de Fragaria chiloensis si soiurile culvitate de caspsun (F. chiloensis var. ananassa), care nu manifesta simptome externe, F.vesca care se reactioneaza prin transformarea in forma de cupa a foliolelor clorozarea marginei limbului si reducerea vigurozitatii.

Transmitere. Virusul se transmite prin altoire si in mod persistent, prin afidele Chaetosiphon fragefolii, C. thomasi si C. thomsi jacobi, actionand si ca virus ajutator la trasmiterea lui Strawberry mild yellow edge Potexvirus prin afide.

Combatere. Ca masuri de prevenire se recomanda producerea materialului saditor liber de virusuri si combaterea afidelor vectuare.

II.1.5. Virusul Latent al Pătării Inelare a Căpșunului

Strawberry latent ringspot virus.

Istoric. SLRV a fost separat ca entitate distincta pe baza rezultatelor testelor serologice, fiind descris prima data la soiul de capsuni Cambridge Vigour si Rubus idaeus in Dundee, Scotia, de Lister (1964). Ulterior a fost

identificat la numeroase specii de plante ierboase si lemnoase, in prezent fiind raspandit in Australia, Belgia, Canada, Elvetia, Franta, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Olanda, Polonia, Romania, Spania si Turcia, (Allen s.a. 1970; Cooper, 1986; Murant 1974).

Combatere. La capsun, prevenirea raspandirii virusului latent poate fi asigurata prin producerea materialului saditor pornind de la plante care au dat reactie negativa la testarea lor pe Chenopodium amaranticolor, C. murale, C. quinoa. De asemenea, ese necesara plantarea materialului in cursul procesului de inmultire pe soluri necontaminate cu virusul latent al patarii inelare a capsunului si lipsite de nematozii vectori. Pentru prevenire se recomanda evitarea cultivarii capsunului timp de mai multi ani pe aceleasi suprafete.

II.1.6. Virusul Latent al Fragariei

Fragaria chiloensis latent virus

Istoric. A fost identificat prima data in Colectia Nationala de Germoplasme a USDA din Corvalis (Oregon), la plante de capsun (Fragaria chiloensis) colectate din Chile, de Spiegel ș.a. (1993).

Simptome. Plantele de Fragaria chiloensis si Fragaria spp. infectate natural nu manifesta simptome externe.

Transmitere. Se raspandeste pe cale naturala in lipsa unui vector, precum si, in proportie de 30-50 %, prin samanta de Fragaria chiloensis. Experimental poate fi transmis prin inoculare mecanica si altoire.

II.1.7. Virusul Marmorării Căpșunului

Strawberry mottle virus

Istoric. In Anglia, Harris (1938) a transmis, prin altoire, la Fragaria vesca clona EM, un virus de la plante aparent sanatoase din soiul Roial Sovereign, simptomele numindu-le incretire slaba (mild crinkle), denumire atribuita timp

îndelungat atat formelor slabe (“mild”) ale virusului incretirii descris de Zellr (1933), cat si infectiilor combinate ale virusului marmorarii si tulpina latenta A a virusului incretirii. Pretince (1948) schimba denumirea de “strawberry mild crinkle virus” cu “strawberry virus 1”. Denumirea de marmorarea capsunului (strawberry mottle) a fost folosita prima data de Thomas (1949), descriind simptomele aparute la Fragaria vesca var. californica în urma altoirii ei pe plante din soiul Marshal cu aspect normal. Doi ani mai tarziu, Pretince (1952) substituie denumirea de strawberry virus 1 cu cea de “strawberry mottle virus”. Fig. II. 6. Plantă atacată de Strawberry mottle virus

Virusul marmorării este considerat cel mai răspandit și mai păgubitor dintre toate virusurile care infectează căpsunul, apărând peste tot unde se cultivă căpsunul si avand aceeasi importanta economică ăn America si Europa (Frazier si Posnette, 1958).

Simptome. Virusul infecteaza toate speciile de Fragaria insa detectarea infectiilor este dificila, mai ales la soiurile comerciale de capsun, datorita lipsei simptomelor specifice. Boala se manifesta la acestea prin simptome nespecifice, caracterizate prin reducerea vigurozitatii plantelor si micsorarea productiei.

Transmitere. Experimental, virusul poate fi transmis prin altoire, afide, Cuscuta spp. si inoculare de suc, inclusiv de la capsun la plante ierboase (Frazier, 1968). In natura se raspandeste prin multiplicarea materialului saditor infectat si afide, principalele specii vectuare fiind Chaetosiphon fragaraefolii, C. thomasi, C.minor, C.jacobi si Aphis gossypii, penultima specie avand un rol neinsemnat, aparand numai intr-o regiune din California la Fragaria vesca spontana (Mellor si Frazier, 1970).

Combatere. Masura de baza pentru reducerea scaderilor de productie cauzate de virusul marmorarii consta in producerea si raspandirea in productie a materialului de inmultire liber de virusuri, verifcat prin testari pe F. vesca “Alpine” sau clona UC-5. Obtinerea materialului sditor liber de virusul marmorării este posibil prin aplicarea termoterapiei acesta fiind eliminat total din plantele infectate prin cultivarea lor timp de 14 zile a 38°C. Când materialul de înmulțire obținut prin termoterapie nu este absolut liber de virusul marmorării sau cand acesta nu a putut fi izolat in spațiu de sursele de infecție, este necesară inlocuirea lui periodică cu material sănătos, masură ce garantează menținerea vigurozității plantelor și constanta producției.

II.1.8. Virusul Increțirii Căpșunului

Strawberry crincle virus

Istoric. Incretirea căpșunului a fost descrisă prima dată, la Fragaria vesca soiul Marshall, in statul Oregon (S.U.A.) de Zeller si Vaughan (1932). In prezent este răspandit in regiunile africană, euroasiatică, nordamericană sud si central americană, Australia, China, Israel, Japonia si Noua Zeelanda. In Europa, boala este frecventă mai ales in țările cu temperaturi mai puțin scăzute in timpul iernii. Virusul increțirii apare frecvent in infecții complexe cu virusul marmorării căpșunului (Graichen s.a., 1985).

Incretirea căpșunului este deosebit de păgubitoare, tulpinile virulente ale virusului și chiar cele care nu produc simptome externe, reduc vigurozitatea plantelor si capacitatea acestora de a forma stoloni, micșorând, de asemenea, mărimea fructelor și producția unor soiuri. Astfel, virusul increțirii este un factor care poate limita productia de căpșun, pagubele fiind de până la 70-80% când acesta se găsește in complex cu virusurile marmorării, îngalbenirii nervuriene sau îngălbenirii marginale slabe (Aerts, 1973).

Simptome. In natura, SKV infectează numai plante din soiul Fragaria, producând simptome persistente, cosntând in aparitia de pete clorotice sau necrotice pe nervuri (fig.7), epinastia si deformarea frunzelor, leziuni locale pe petioluri si stoloni, patarea si deformarea petalelor la Fragaria vesca,malformarea foliolelor si reducerea vigurozitatii la F. virginiana, infectii latente la F. chiloensis, simptome caracteristice la unele soiuri sensibile si latenta la majoritatea soiurilor de capsuni cultivate (F. chiloensis var. ananassa). Fig. II.7. Plantă atacată de Strawberry crincle virus

Combatere. O măsură importantă de prevenire constă in interzicerea importării oricărui material vegetativ de căpșuni fără certificat fitosanitar, care să ateste că este liber de acest virus. Pentru obtinerea plantelor libere de virusul incretirii se aplică termoterapia, plantele tinându-se timp de mai multe luni la 38°C sau la temperaturi variind zilnic intre 35°C si 41°C. In situatia in care folosirea la plantare a unui material săditor liber de virusul incretirii nu poate fi realizat, importanță primordială prezintă ameliorarea si cultivarea soiurilor tolerante, atât in ceea ce privește prezența simptomelor externe cât și influența atacului asupra producției (Graihen s.a.,1985).

II.1.9. Virusul Latent C al Căpșunului

Strawberry latent C virus

Istoric. Simptome asemănătoare cu ale virusului latent C au fost descrise, dar nedenumite, la Fragaria vesca clona EMC, de Harris și King (1942), in Anglia la testarea soiurilor Fairfax, Dorsett si Premier importate din S.U.A. ultimul fiind total infectat. Simptomele caracteristice virusului latent C la EMC au fost ilustrate si numite tipul 2, de Demaree si Marcus (1951) care l-au gasit

peste tot in statele unite. McGrew (1956) a separat un component de latent A din tipul 2 al lui Demaree si Marcus, pe care l-a numit latent C, constatând ca acesta poate produce singur simptome tipice in unii seminceri EMC, in timp ce la altii latent C sau latent C plus latent A nu produc simptome externe (McGrew, 1958). Singur sau in infectii complexe virusul C are efect daunator semnificativ asupra unor soiuri de capsun, insa soiul premier infectat latent s-a dovedit suficient de tolerant pentru a fi mentinut in productie (McGrew,1970).

Transimitere. Experimental virusul se transmite ușor prin altoire, iar in natură se răspândește, rapid și semi-persistent prin afidul Chaetosiphon fragaefolii, timpul necesar achiziționării find de peste o zi, iar pesrsitenta in vector de cel putin 9 zile.

Prevenire si combatere. Obtinerea materialului saditor liber de acest virus prin inmultirea plantelor care au dat rezultate negative la testarea lor pe clonele indicatoare, mentinerea acestuia in conditii de izolare si aplicarea tratamentelor chimice contra insectelor vectoare. Virusul nefiind depistat in tara noastra se va evita introducerea lui prin importul de stoloni. Virusul poate fi eliminat din plantele infectate prin cultivarea acestora timp de 20 de zile la 35°C, urmata de prelevarea si inradacinarea separata a varfurilor de crestere lungi in jur de 4mm. Rezultate bune s-au obtinut de asemenea, prin aplicarea unui tratament termic la 46,5°C (Bolton,1967).

II.1.10. Virusul Benzilor Nervuriene al Căpșunului

Strawberry vein banding virus

Istoric. Boala Strawberry vein banding descrisa de Frazier (1955) a fost transmisa prima data de Prentice (1952) de la o planta din soiul Fairfax introdusa in Anglia din S.U.A., fiind endermica si frecventa in partea vestica si estica a Americii de Nord, de unde a fost raspandita in regiunea Africana, Australia, Brazilia, Canada, Chile, fosta Cehoslovacie, Japonia, S.U.A. si fosta U.R.S.S. Simptomele caracteristice bolii au fost observate in Romania (Ghena,1972;1979).

Deși boala are efecte grave asupra plantelor, reducand productia de stoloni, vigoarea, recolta si calitatea fructelor (Freeman si Mellor,1962), mai ales in combinatie cu alte viroze, cum este incretirea, importanta ei economica este relativ redusa, datorita aparitiei sporadice si frecventei mici a plantelor infectate.

Transmitere. Virusul poate fi transmis prin altoire, Cuscuta subinclusa si afidele Amphrophora agathonica, A. rubi, Aphis rubifolii, s.a. (Frazier, 1955).

Combatere. Fiind relativ frecvent și producând infecții mascate la soiurile de căpsun cultivate, principala masura de prevenire a virusului benzilor nervuriene consta in producerea materialului saditor liber de acest virus, combaterea afidelor vectuare. Din plantele soiurilor total infectate, virusul poate fi eliminat prin cultivarea pe medii sintetice a unor portiuni de 0,5-1mm separate din varfurile stolonilor (Miller si Belkengrean,1967), sau prin mentinerea plantelor timp de 10 zile la 42°C (Bolton, 1965).

II.1.11. Cloroza marginii limbului și răsucirea frunzelor de căpșun

Boala produsă de Strawberry virus se manifestă în special pe frunzele tinere, situate spre centrul tufei. Acestea prezintă o ingălbenire mai pronunțată a zonelor periferice ale limbului și o răsucire a foliolelor către fața superioară, de-a lungul nervurii mediane (ca o linguriță). Frunzele afectate rămân mici și cu pețiolul foarte scurt (fig.8) Fig. II. 8. Simptome produse de Strawberry virus

Plantele infectate sunt pipernicite, emit foarte puțini stoloni, pedunculii florali sunt scurți, nu formează decât puține fructe, deformate, mici si, ca urmare, producția este foarte mult diminuată. Se apreciază ca această boala este viroza cea mai importantă din punct de vedere economic pentru culturile de căpșuni.

II.1.12. Increțirea frunzelor de căpșun

Increțirea frunzelor, datorată virusului Strawberry crinkle virus, poate produce pagube mari, de până la 70-80% din producție, indeosebi când atacă in complex cu alte virusuri. Primele simptome apar in primavară pe frunzele tinere, prin pete mici, clorotice. Pe masură ce frunzele se maturează, numărul petelor crește, centrul lor se inroșeste și se necrozează. Deoarece țesuturile din dreptul petelor nu mai cresc, se produce o increțire și o deformare a acestora (fig. 9), care au pețiolurile mai scurte, sunt de dimensiuni mai reduse, cu nervurile îngălbenite.

Fig. II. 9 Strawberry crinkle virus – plante atacate

II.1.13. Mozaicul frunzelor de căpșun

Mozaicul frunzelor de căpșun, este produsă de Strawberry virus 1 Jonson. La unele soiuri, acest virus nu produce simptome evidente, la altele se observă o decolorare a nervurilor frunzelor tinere și apariția unor pete clorotice, uneori marginite de zone roșietice (fig.10). Limbul frunzelor capată un aspect ușor ondulat.

Pe fragi (Fragaria vesca L.) se produc simptome mult mai evidente, a căror intensitate poate varia: astfel se observă o decolorare a nervurilor și apariția de pete clorotice pe frunze, care se răsucesc de regulă catre fața inferioară a limbului. Pe limb si pețioluri pot apărea zone necrotice. Frunzele tinere sunt mici, cu foliolele mai mult sau mai puțin increțite și prezintă o mozaicare cu pete verzi deschis, care alternează cu porțiuni de culoare verde inchis. Plantele atacate nu formează sau emit puțini stoloni, iar producția de fructe este mult diminuată.

Fig.II.10. Mozaicul frunzelor de căpșun

II.1.14. Pătarea roșie a frunzelor de căpșun

Este produsă de ciuperca Diplocarpon earliana Wolf – forma conidiană Marssonina fragariae.

Boala se manifestă pe limbul frunzelor, pețioluri și pedunculi florali și caliciu, sub forma unor pete roșietice cu diametru de 1- 5 mm. Cu timpul, petele confluează și ocupă aproape toata suprafața limbului, iar culoarea lor devine brun – roșcată. În dreptul petelor, țesutul se închide la culoare, frunzele se usucă prematur și cad. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență sau prin fructificațiile ciupercii, care se formează pe frunzele moarte. Boala este favorizata de umiditate și de temperatura ridicată(Fig.14).

II.1.15. Pătarea brună a frunzelor de căpșun.

Este produsă de ciuperca Dendrophoma obscurans Sutton. Aceasta boala este mai puțin răspândită la noi.

Atacul se manifesta pe frunze, prin apariția unor pete circulare roșii – violacee, la început de 2-5 mm în diametru, iar cu timpul ajung la 1-2 cm în diametru.

Țesuturile din dreptul petelor se necrozează, frunzele se usucă prematur si cad .

Ciuperca se transmite de la un an la altul prin fructificațiile sale, care se formează pe partea superioara a frunzelor uscate.

Necroza frunzelor produsa de ciuperca Gnomonia fragriae (Arnaud) Fall. Aceasta boală este mai puțin cunoscută în țara noastră. Atacul se manifestă pe frunze, prin apariția unor pete colțuroase in sensul nervurilor, de la 5 la 30 mm in diametru. La început aceste pete apar sub forma unor puncte purpurii, de obicei rotunjite, delimitate de o zona roșie-bruie. Cu timpul țesutul central se necrozează și frunzele se usucă. Atacul se manifestă pe pețioluri si pe pedunculii frunzelor.

Boala este favorizata de temperatură si umiditate ridicată.

Mijloace de apărare în cazul virozelor

Nu există în prezent substanțe chimice care să ne ajute în lupta împotriva virozelor. Trebuie luate măsuri profilactice, în primul rând procurarea de material săditor liber de viroze, din pepiniere autorizate. Se va respecta rotația culturilor, combaterea purecilor, afidelor, nematozilor, curățirea în primăvară a plantației de frunzele bolnave.

II. 2. BACTERIOZELE

II.2.1. Arsura bacteriană a frunzelor – Xanthomonas fragariae Kenedy et King.

Arsura bacteriană, produsa de bacteria Xanthomonas fragariae, are o apariție sporadică, dar atunci când apare produce pagube mari.

Atacul se manifestă pe prin apariția unor pete unghiulare neregulate de 1-4 mm delimitate de nervurile secundare. Pe partea inferioară a frunzei, leziunile sunt asemănătoare unei aureole lucitoare, translucide.

Pe partea superioară a frunzei, aceasta are forme unei aureole decolorate cu contur neregulat (fig.II.11). Țesuturile atacate capătă un aspect umed și translucid și se brunifică. In condiții de umiditate ridicată, pe fața inferioară a frunzei se formează o scurgere lichidă ”exudat bacterian”. Pe partea superioara a frunzei in dreptul leziunilor se observa o ușoara clorozare.

Cu timpul leziunile confluează, distrugând porțiuni mari ale limbului.

Agentul patogen se transmite de la un an la altul prin frunzele căzute la suprafața solului.

Pentru evitarea infecției se recomandă folosirea la plantare a unui material sănătos.

Fig.II 11. Xanthomonas fragariae – Atac pe frunze

II. 3. MICOZELE CĂPȘUNULUI

II.3.1. Mana fructelor și mana coletului la căpșun

Răspândire: Putrezirea coletului și fructelor mărului este o boală cunoscută în diferitele zone de cultură a speciei măr din Europa și America de Nord. Este o boală foarte periculoasă, care s-a extins mult în ultimele două decenii. Phytophtora cactorum poate infecta mai mult de 200 de specii, în 160 de genuri, inclusiv de căpșuni și un număr de plante ornamentale lemnoase și culturi de fructe. Acest agent patogen este răspândit la nivel mondial, dar este cel mai frecvent în regiunile temperate .

Biologie: Mana fructelor și mana coletului la căpșun este produsă de ciuperca Phytophtora cactorum, afectează rizomul la nivelul coletului, pedunculii și caliciul, dar mai ales fructele. Rizomul se necrozează, ceea ce determină in final uscarea plantei. Fructele sunt atacate in toate fazele de dezvoltare, la fel și coletul. Fructele verzi se intăresc și se brunifică, iar cele intrate in pargă se ingălbenesc. Fructele mature au un aspect pielos, o colorație roz-liliachie și un gust amar.

. Fig.II.12. Phytophtora cactorum (ciclu evolutiv). Fig. II.13. Phytophtora cactorum (atac pe fructe). (http://www.capsun.flora.ro/home.php?c1=1&c2=5&c3=0)

In condiții de umiditate ridicată, indeosebi in culturi protejate, la suprafata fructelor se dezvoltă un puf fin, dens, albicios. Când este atacat coletul, pe acesta apar zone necrozate, de 10-12 mm la inceput, care se extind cuprinzând coletul de jur-imprejur.

Miceliul intercelular este constituit din filamente continui, de grosime neuniformă. La suprafața organului atacat se diferențiază fructificațiile ciupercii (conidii și conidiofori). Conidioforii sunt simpli sau ramificați simpodiali, conidiile sunt elipsoidale sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subțire. Ele germinează dând naștere la zoospori sau la un filament germinativ.
În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificațiile sexuate-oosporii, sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor participă anteridiile și oogoanele (Blackweel și Waterhouse, 1954). Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează și rămâne în sol mai mulți ani în stare viabilă.
Infecțiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau zoosporangi și mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile și fisurile scoarței în condiții favorabile.
Pericol mare de infecție este în aprilie-iunie. Un atac mai important s-a observat în anii umezi, când se asigură o înmulțire în masă a zoosporilor.

Descriere: În țara noastră, a fost constatată pentru prima dată în 1936. În ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor și portaltoilor sensibili s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voinești, Vâlcea, Iași, Baia Mare, Prahova).
În literatura de specialitate se găsesc numeroase publicații, în care sunt indicate ca plantă-gazdă pentru Ph. cactorum, în afară de măr, speciile: păr, prun, cais, piersic, cireș, nuc, coacăz, agriș, afin și căpșun (peste 160 plante-gazdă, din diferite familii – Nienhaus, 1960.
Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condițiile de mediu sunt optime pentru realizarea infecțiilor. Infecțiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată; îngrășăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rânduri; protejarea plantelor de diferite acțiuni mecanice, care pot provoca leziuni și deci porți de pătrundere a ciupercii în plantă.

II.3.2. Putregaiul cenușiu al fructelor

Putregaiul cenușiu al fructelor este produs de ciuperca Botryotinia fuckeliana, cu forma conidiană Botrytis cinerea. Este cea mai gravă boală a căpșunelor, pagubele in unele situații ridicându-se la 70-80% din recoltă. Boala afectează toate organele active ale plantei, fiind mai frecventă și mai păgubitoare pe flori și fructe. Butonii florali si florile atacate se brunifică, se inmoaie și se acoperă cu un mucegai cenușiu, pulverulent. Fructele sunt atacate in faza de maturitate, când la suprafața lor se dezvoltă pete brune care ulterior se acoperă cu un puf abundent, cenușiu. Boala se dezvoltă in limite foarte largi de temperaturi, optimul fiind 15-20 C și umiditate ridicată. Umiditatea relativă a aerului, apropiată de punctul de rouă, este suficientă pentru ca infectarea fructelor sa fie foarte rapidă. Cand acestea sunt acoperite cu o pelicula de apă, infecția se produce în timp de 4-8 ore.

Fig.II. 14. Botryotinia fuckeliana -Atac pe fructe (orig.)

II.3.3. Pătarea albă a frunzelor de căpșun

Produsă de ciuperca Mycosphaerella fragariae cu forma conidiană Ramularia gravilleana – este boala cea mai raspândită a căpșunului în condițiile țării noastre.
Atacul se manifestă prin apariția pe frunze a unor pete de culoare roșie – violacee, uniformă, care in timp capătă un aspect cenușiu – albicios. Petele sunt circulare (1-5mm in diametru), izolate sau confluente (fig.II.15). In condiții de umiditate ridicată, pe partea superioară a petelor apare o pulbere fină, albicioasă, alcătuită din fructificațiile ciupercii.

Fig. II.15. Pătarea albă, atac pe frunze (original)

Simptome asemănătoare pot apărea pe sepale și pețioluri la un atac sever. Pe pețioluri petele sunt mai alungite și în general rămân de culoare roșie violacee. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență aflat în organele atacate sau prin fructificațiile care se formează în frunzele moarte. Boala este favorizată de umiditatea ridicată și de vârsta plantei.

III.3.4. Pătarea purpurie a frunzelor de căpșun

Este produsă de ciuperca Diplocarpon earliana, cu forma conidiană Marssonina fragariae. Simptome: sunt atacate toate organele aeriene mai frecvent frunzele, sub forma unor pete brune – purpurii, cu contur neregulat, de 1-7mm.

Fig.II 16. Marssonina fragariae-Atac pe frunze

In dreptul petelor, pe partea superioara a limbului, se dezvolta puncte mici, brune, puțin proeminente- fructificațiile ciupercii. Frunzele atacate mai grav se usucă prematur. Boala este favorizată de umiditatea ridicată.

III.3.5. Pătarea brună a frunzelor de căpșun

Este produsă de ciuperca Phomopsis obscurans, cu forma conidiană Dendrophoma obscurans și este o boală mai rară. Pe limbul foliolelor apar pete circulare, la inceput mici, de 1-5 mm diametru, de culoare brun-deschisă, uneori ușor purpurie. In scurt timp petele se extind, ajungând până la 2 cm diametru, devenind de culoare brună-inchis in centru. Pe fata superioară a limbului, in centru petelor apar punctișoare mici constituind fructificația ciupercii. Țesuturile din dreapta petelor se necrozează și frunzele se usucă prematur. Fig. II. 17. Plantă atacată de Phomopsis obscurans

III.3.6. Făinarea

Boala este produsă de ciuperca Sphaerotheca macularis f. c. Oidium fragarie. Sunt atacate frunzele, pețiolii și fructele. Pe frunze, pe ambele părti, mai frecvent pe cea inferioară, se formează o pâsla fină, albicioasă pe porțiuni mai mici sau mai mari, putând cuprinde toată foliola, care in scurtă vreme devine pulverulentă. Frunzele bolnave nu se mai dezvoltă normal, rămânând mici, adesea răsucite spre fața superioară. La plantele puternic atacate, boala poate invada și florile și fructele verzi.

Fig. II. 18. Sphaerotheca macularis – atac pe fructe

Fig.II.19. Sphaerotheca macularis f. c. Oidium fragarie –(agentul patogen).

II. 4. Principalii dăunători ai căpșunului

II. 4. 1. Afidele. – Ord. Homoptera fam. Aphididae

Se mai numesc și păduchi de frunze. Exista mai multe specii de afide dăunătoare căpșunului, dintre care amintim pe cea mai frecventă – Myzus fragariae – Păduchele verde care iernează sub formă de ou in resturile vegetale.

Fig. II. 21. Myzus fragariae – Păduchele verde Fig. II. 22 – plante atacate

Larvele apar primăvara și populează fața inferioară a frunzelor. Acest păduche este vivipar și se inmulțește și partenogenetic, prin ouă nefecundate. Are mai multe generații pe an (5-6). Atacul masiv are loc in lunile iunie-iulie. Frunzele atacate se răsucesc, se usucă și cad. Afidele pe lângă pagubele pe care le produc direct, mai sunt și transmițători de viroze, aparatul lor bucal fiind adaptat pentru ințepat și supt.

II. 4. 2. Acarienii – Cls. Arahnida, ord. Acari, fam. Tetranychidae

Acarienii sunt păianjenii roșii și bruni, reprezentați de speciile Tarsonemus fragariae – Păianjenul căpșunului, Tetranychus urticae – Păianjenul roșu comun.

Tarsonemus fragariae are 6-7 generatii pe an. Corpul femelei este oval de culoare alb sidefie in momentul aparitiei, apoi se brunifica cu timpul. Masculul este mai mic decat femela. Acarianul ierneaza ca femela adulta in inima plantei, in mugurele central. Primavara, când căpșunul pornește in vegetație, femelele părăsesc acest loc și incep să depună oua pe frunzulițele tinere. Dupa 15-20 de zile din ouă apar larvele care preferă frunzele din interiorul tufei unde umiditatea este ușor mai ridicată. Frunzele atacate se increțesc, devin brune și casante.

Fig.II. 23.Tarsonemus fragariae Fig.II. 24. – frunze atacate- Fig.II. 29.- frunze atacate.

Tetranychus urticae are 5-6 generatii pe an. Femela are corpul ellipsoidal, galben roziu apoi portocaliu. Masculul are corpul piriform, galben verzui apoi brun. Acarianul ierneaza ca adult in resturi vegetale. Primavara femelele parasesc locul de iernare si depun oua pe fata inferioara a frunzelor unde se vor dezvolta apoi coloniile. Pe frunzele atacate apar pete galbui, corespunzatoare locurilor de hranire ale paianjenilor. Cand atacul este foarte puternic, petele acopera frunza in intregime, frunza care se usuca in final.

Fig.25. Tetranychus urticae. Fig. 26.- atacate . Fig. 27.- atacate

La combaterea lor trebuie tinut cont si de prezenta albinelor, deoarece multe produse toxice pentru acesti acarieni sunt toxice si pentru albine. Pe cat posibil se vor utiliza produse cu netoxice fata de fauna utila, iar daca nu, se vor adresa note de prevenire stuparilor din zona, în timp util înainte de aplicarea tratamentului.

II. 4. 3. Gărgărița neagră – Anthonomus rubi

Ord. Coleoptera, fam. Curculionidae

Se găsește răspândită în toate zonele de cultură a căpșunului. Adultul are corpul negru, cu pubescență fină, cenușie. Scutelul și marginile pronotului sunt albe. Rostru este lung și arcuit. Elitrele sunt rotunjite, în partea posterioară și prezintă striuri longitudinale. Larva este albă, cu capul brun este apodă. Pupa este albă.

Fig.II. 28. Adultul – planta atacată Fig.II. 29.- larva

Gărgărița iernează ca adult sub frunzele căzute sau în stratul superficial al solului. Primăvara, gândacul se hrănește cu mugurii vegetativi și floriferi. În luna mai, femelele depunând câte un ou în butonii florali. Femela roade un orificiu până la stamine, depune oul, apoi astupă orificiul cu un dop format din excremente; face apoi o incizie în peduncul, din care cauză circulația sevei fiind întreruptă, bobocul nu se mai dezvoltă; o femelă depune aproximativ 100 ouă. Larvele se dezvoltă în interiorul bobocilor uscați. Gărgărița atacă căpșunul, zmeurul, fragii. Pagubele sunt provocate atât de adulții, care consumă bobocii florali, cât și de larvele care se dezvoltă în interiorul bobocilor florali.

Fig.II.30. Mod de atac (orig.). Fig.II.31.-Atac(orig.) Fig.II. 32. Anthonomus rubi

Combatere: Se recomandă strângerea bobocilor florali și arderea lor înainte de a ieși gărgărițele; prin igiena culturală din căpșunării, se diminuază mult rezerva biologică a dăunătorului. Primăvara, la apariția adulților, în perioada hrănirii suplimentare a adulților, se pot face tratamente chimice, la avertizare cu Thionex 35 EC, Zolone 35 EC, etc.

II. 4. 4. Gărgărița coletului – Otiorhynchus sulcatus

Ord. Coleoptera, fam. Curculionidae

Descriere: adultul are 8-12 mm lungime, corpul negru este acoperit cu solzi fini de culoare galbena. Ierneaza în sol sau resturi vegetale. Are o singura generatie pe an.

Mod de atac: gargaritele apar primăvara devreme si se hrănesc cu frunzele crude. În mod sporadic, sunt atacate si florile. Atacul la frunze si flori nu are importanță economică. Pagubele cele mai mari sunt provocate de larve, care consumă interiorul coletului, acestea luând aspectul unor caverne, iar plantele se ofilesc chiar în perioada coacerii fructelor. Producția poate fi compromisă.

Fig.II. 33.Gărgărița coletului – adultul

Fig.II. 34. Larva Fig. II. 35 – pupa Fig. 36 – pupa

II.4.5. Gândacul lucios al căpșunului– Galerucella tenela

Ord. Coleoptera fam. Chrysomelidae

Este o insectă mică ce iernează sub resturi vegetale. Primăvara gândacul iese si se hrănește cu frunzele tinere. Depune ouăle in tot cursul lunii mai. Larvele apar esalonat, incât pe plante se pot gasi concomitent larve dar si gândaci din generatia a doua. Daca atacul este puternic, plantele se usuca si pier.

Fig.II. 37. Galerucella tenela- adultul

II.4.6. Viermii albi

Viermii albi – sunt larvele carabusilor din fam Scarabaeidae, Ord. Coleoptera (Melolontha melolontha- carabusul de mai, Anoxia orientalis – carabusul vargat, Polyphyla fullo – carabusul marmorat, Phyloperta horticola – carabusul de gradina, Rhyzotrogus aequinoctialis – carabusul de aprilie, Amphimalon solstitialis – carabusul de iulie, Epicometis hirta- Gandacul paros etc.), care desi nu sunt specifice, distrug radacinile si rizomii capsunilor, putând distruge în anii de invazie pâna la 50% din plante. Adultii ataca partile aeriene in special aparatul foliar.

Fig.II. 38. Melolontha melolontha- cărăbușul de mai Fig.II. 39. Larva

Fig.II.40. Phyloperta horticola – cărăbușul de grădină. Fig.II.41.- Atac pe fructe.

Fig. II. 42. Anoxia orientalis I F nsf Fig.II. 43. Polyphyla fullo

Fig.II. 44. Epicometis hirta- Gandacul paros

Gândacul păros distruge staminele si pistilele florilor si in cazul unui atac puternic poate compromite recolta.

II.4.7. Nematozii

Sunt o clasă de viermi cilindrici cu corp lung și nesegmentat din cls. Secernentea ord. Thylenchida, care prezintă dimorfism sexual. Se inmulțesc sexuat și sunt vectori ai unor virusuri. Trăiesc in organele plantei pe care o parazitează. Dintre aceștia, cele mai importante specii sunt:

-Meloidogyne hapla. Femela matura are corpul in forma de para, cu o protuberanta in partea anterioara care reprezinta capul. Atacul se manifesta mai ales pe radacini nde se formeaza gale, datorate celulelor polinucleate care inconjoara corpul nematodului, servindu-i drept protectie si sursa de hrana. In final plantele atacate se usuca.

Fig.II.45. Meloidogyne hapla – plante atacate Fig.II. 46. Meloidogyne hapla

-Aphelenchoides fragariae. Are aspectul unui vierme microscopic subtiat la ambele capete si transparent. Traieste in toate organele plantei, in care patrunde prin stomate si prin rani. Atacul lui produce zbarcirea si inrosirea frunzelor, precum si rasucirea lor. Florile se deformeaza si se atrofiaza. Plantele atacate nu mor, dar raman debile si nu mai produc aproape deloc. Nematodul se poate perpetua o perioada lunga de timp in sol.

Fig.II. 47- Aphelenchoides fragariae Fig.II. 48. Aphelenchoides fragariae- atac

II.5. Dăunători secundari

II:5.1. Cârtița – Talpa europaea

Este un mamifer mic, insectivor, subteran, cu corpul cilindric, blana neagra si catifelata, ochi mici acoperiti de o membrana. Picioarele anterioare sunt scurte cu gheare puternice, adaptate sapatului de galerii. Aceste galerii de mare intindere sunt circulare etajate si ramificate.

II.5.2. Coropișnița – Gryllotalpa gryllotalpa (Ord. Ortoptera fam. Gryllotalpidae)

O insecta cu corpul greoi si cu picioarele din spate adapatate pentru sapat, de forma unor lopeti. Cu ajutorul lor isi sapa galerii in sol, care se termina printr-o camera in care femela depune anual in fiecare primavara circa 200-300 de oua. Larvele naparlesc de 5-6 ori pana la maturitate.

Fig.II. 50. Coropișnița – Gryllotalpa gryllotalpa

Fig. II. 51 Limaxul – Agriolimax agrestis

Măsuri de prevenire și combatere a dăunătorilor căpșunului

Măsurile culturale : Controlul solului, inca de la infiintarea plantatiei, privitor la existenta larvelor de carabus de mai, a rozatoarelor, coropisnitelor si nematozilor.

Măsurile fizico-mecanice : Eliminarea si arderea plantelor infectate. La terminarea recoltarii, este bine sa se coseasca pentru ca miceliul ciupercilor fitopatogene eventual aflate pe frunze sa nu declanseze o infectie tardiva. Frunzele cosite vor fi arse.

Măsurile chimice: Tratamentele se vor aplica doar la realizarea sau depasirea pragului economic de daunare (PED).

In ultima perioadă se acordă o importanță deosebită agriculturii organice a căpșunului, agricultura lipsită de tratamente chimice de fertilizare si combatere a bolilor si daunatorilor. (Nick Waipara, SFF Project, NZ)

In anul 2002, cultura organica a capsunilor fusese deja abordata de peste 130 de fermieri din 35 de tari, cu o productie per total estimata la 10 milioane de dolari. (Sean L. Swezey, University of California).

CAPITOLUL III

CADRU NATURAL IN CARE SE DESFĂȘOARĂ CERCETĂRILE

III.1. Localizarea geografică

Comuna Fărcaș se află în nordul județului Dolj la o distanță de 40 km de municipiul Craiova, teritoriul având o lungime de 15 km se învecinează la nord

cu județul Gorj, la est cu județul Vâlcea și teritoriul comunal Murgași, la sud cu teritoriul comunei Melinești, iar la vest cu județul Gorj.

Fig. III 1. Harta județului Dolj Fig.III. 2.comuna Fărcaș (Google Earth)

(marcată comuna Fărcaș).

Teritoriul este legat de reședința de județ prin șoseaua Craiova-Tălpașu, care continuă în județul Gorj la Dănciulești, Rădinești. Suprafața comunei este de 4.425 ha având o complexitate deosebită în ceea ce privește formele de relief,

șoseaua Fărcaș-Rădinești fiind situată pe un fir de vale nu prea largă, mărginită de dealuri foarte neuniforme, cu pante variabile care depășesc înclinarea de 40%.

Teritoriul comunei Fărcaș face parte din unitatea geomorfologică denumită “Piemontul Getic”, mai precis chiar în centrul acestuia, din subunitatea denumită platforma Oltețului.

Relieful acestui teritoriu prezintă o fragmentare accentuată determinată pe de o parte de sistemul văilor ce străbat teritoriul, iar pe de altă parte de structura litologică ce favorizează eroziunile de adâncime și procesele de alunecare.

Conținutul mare de argilă determină frecventa pseudogleizare a solurilor, fenomen mai des intâlnit în zonele mai joase, microdepresionare.

Dealurile rezultate prin fragmentarea platformei piemontane cu platouri înguste de 1000-250 m lățime, cel mai lat fiind platoul “Blidarului” în N-E teritoriului, iar dealurile principale fiind “Slăvuța” și “Dealul Muierii”, care strabat teritoriul de la nord la sud.

Acestea prezintă un relief ondulat întrerupt de ample procese de eroziune, brăzdate de numeroase văi înguste care colectează apele pluviale și pe cele provenite din topirea zăpezilor, căpătând uneori un aspect torențial atunci când sunt abundente. Pe văi s-au format soluri aluviale, coluviale cu vetre de înmlăștinire iar pereții sunt cuprinși de ample procese de eroziune.

Luncile – teritoriul este străbătut pe direcția nord –sud de lunca

pârâului Plosca variabilă ca lățime între 250-700m.

Numeroase văi și vâlcele fragmentează puternic teritoriul, unele purtând denumiri locale, altele nefiind botezate.

Fenomenele de degradare a solului reprezentate prin eroziuni de suprafată, eroziuni de adâncime și alunecări sunt foarte frecvente și se manifestă în toate formele posibile și în toate gradele.

Platourile și partea superioară a versanților, cu inclinare moderată sau slabă, sunt acoperite de arginele gonflante, carbonatice spre profunzime, urmate de stratificații nisipoargiloase și argilonisipoase care apar la zi în partea inferioară a versanților.

Lunca este acoperită cu material aluvo-coluvial de textură lutonisipoasă și nisipolutoasă. In zonele cu alunecări, polistratificația texturală a favorizat procesele de alunecări prin localizarea apei infiltrate in anumite stratificații cu texturi mai grosiere, prin formarea de fețe de glisaj pe suprafețele stratificațiilor cu texturi fine și prin deformările diferite ca volum ce rezultă din imbibare cu apă și uscare. In văile seci mai inguste și vâlcele s-au depus depozite coluviale lutoargiloase care au generat soluri coluviale.

III.1.1. Hidrologia și hidrogeologia

Din punct de vedere hidrologic ne aflăm în bazinul hidrografic al Jiului și Oltețului, prin intermediul pâraielor Plosca ce se varsă în Amaradia și Germătăluiului care se varsă în Olteț. Pârâul Plosca are un debit permanent de apă care în timpul ploilor torențiale iese din matcă provocând inundații de scurtă durată.

Nivelul apei freatice în zona Platourilor și versanților se află la peste 20 de metri, respectiv peste 15m, adâncime. In zonele din luncă, apa freatică apare la 6-11m adâncime. In lunca albiei, apa freatică se gasește la 3-4 m în văile seci, iar pe firul acestora apa se gasește la 2-3 m adâncime.

III.1.2. Clima și microclima

Caracterizarea climatică a teritoriului comunal Fărcaș s-a făcut pe baza datelor provenite de la stațiunea meteorologică Drăgășani și de la punctele pluviometrice Brădești și Bălcești.

Temperatura medie anuală este de 10,4°C, luna cea mai caldă fiind iulie, iar cea mai rece ianuarie.

Temperatura maximă absolută inregistrată este de 41,5°C in luna august, iar minima absolută este de -27,6°C in luna februarie.

Anual există 13,7 zile cu brume, primele brume apărând în luna octombrie, iar ultimele, accidental, în luna mai.

Anual se înregistrează 100,1 zile de iarnă și 27,8 zile de îngheț precum și 112,2 zile de vară și 48,3 zile tropicale.

Media anuală a precipitațiilor este de 612,9 mm, lunile cele mai ploioase fiind mai și iunie cu media intre 73,3 mm si 81,5 mm. Indicele anual de ariditate este de 29 cu valorile cele mai scăzute in lunile iulie-august-septembrie intre 16,6-18,5-19,6, in această perioadă umiditatea relativă a aerului fiind de 57-58%. Media anuală este 71%.

Suma anuală a temperaturilor permite dezvoltarea mai tuturor culturilor cu excepția bumbacului, ricinului, orezului, a hibrizilor de porumb cu perioada mai lungă de vegetație, hameiului, smochinului.

Vânturile dominante ca frecvență sunt cele dinspre sud urmate de cele dinspre nord, nord-vest și vest iar ca intesitate cele de nord urmate de nord-est, nord-vest, sud și sud-vest.

In funcție de relief apar deosebiri de microclimat, astfel versanții cu expoziție sudică sunt mai însoriți decât cei cu expoziție nordică, fiind mai favorabili coacerii și acumulării unui procent mai ridicat de zahăr în struguri și fructe.

III.1.3. Vegetația

Teritoriul studiat se încadrează în zona de vegetație a pădurilor de quercinee care ocupă încă mari suprafețe. Pe platouri și pe versanți domină Quercus cerris, Quercus frainette iar în lunci Quercus robur.

Pe versanții cu dispoziție nordică sunt frecvenți goruni și apare destul de rar Fagus silvestrica. In păduri mai apar Acer campestris, Acer tartaricum, Pirus pyraster, mai rar Malus silvestris, Ulmus foliaceae care e pe cale de dispariție datorită bolilor criptogamice. Ca subarboret întâlnim: Crategus monogina, Cornus mas, Cornus gusanineum, Prunus spinosa.

Fig. III. 3. Vegetație spontană din zonă (orig.)

Pajiștile naturale de pe versanți sunt dominate de Festuca valeriosa în amestec cu Cynedon dactylon, Lotus comiculatus, Daucus carota, Fragaria vesca, iar luncile, pajiștile și fânețele naturale sunt formate din: Lolium perene,

Pea pretense, Dactylis glomerata, Phleum pretense, Medicago falcate, Lotus comiculatus, Achillea millopholium, Taraxacum oficinalis, ș.a.

Fig. III. 4. Vegetație spontană din zona studiată (orig.)

Buruienile din culturi sunt reprezentate prin: Cynodon dactylon, Settaria viridis, Cyrsium arvensis, Vicia species, Ranunculus species, Rubus caesius fiind foarte frecvent.

Fauna solului – sunt prezente mai ales râmele a caror activitate e destul de redusă, galeriile apar cu totul întâmplător, iar în păduri activitatea microfaunei este prezentă mai intens la nivelul lizierei.

III.1.4. Solurile și starea lor de conservare

In condițiile climatice existente pe teritoriul comunal Fărcaș, coroborate cu zona de vegetație pe care o crează, s-au format soluri care din punct de vedere pedogenetic, corespund solurilor brune-luvice. Tot datorită acestor condiții pe suprafețele plane și culmile înguste unde roca mamă este formată din argile gonflante carbonatice s-au format vertisoluri pseudogleizate neerodate, altele slab erodate, în funcție de înclinarea pantei, în totalitate nepodzolite, fenomen ce se manifestă datorită prezenței carbonaților care încetinesc fenomenul de podzolire.

Pe versanții a căror înclinare a pantei este cuprinsă între 15-40% s-au format regosoluri ca urmare a despăduririlor masive efectuate de om în vederea câștigării terenului pentru agricultură, efectul acestora fiind eroziunile la suprafață și cele în adâncime. Aceleași cauze au stat și la baza formării erodisolurilor prezente pe suprafețe importante în cadrul teritoriului.

Fundul văilor mai largi a permis formarea solurilor sliviale stratificate, peste depozitele vechi fluviatile, soluri cu un conținut redus de humus, expuse uneori inundațiilor.

Firele înguste de văi, peste depozitele coluviale, au generat solurile coluviale cu conținut ceva mai ridicat în humus. Activitațile industriale și de extracție, combinate cu neglijența celor ce le administrează, au dus la modificarea antropică a unor importante suprafețe de teren a căror refacere, redare în circuitul agricol, este practic, imposibilă.

Criteriile de bază care au stat la sistemul clasificării acestor soluri au fost: relieful, roca mamă, morfologia profilului de sol, textura, apa freatică, prezența fenomenului de gleizare, pseudogleizarea, podzolirea, panta cu gradul de eroziune, precum și stabilitatea terenului, ori prezența alunecărilor și gradul de intensitate a acestora.

Clasificarea solurilor pe grupe si unitati de sol Unitățile de sol rezultate in urma studierii profilelor de sol, a reliefului, a eroziunilor existente, a rocilor parentale, a texturii orizonturilor, adâncimea apei freatice și a analizelor de laborator au fost in număr de 24, grupate in 8 grupe de soluri: -soluri brun luvice -vertisoluri -regosoluri -soluri aluvionale -erodisoluri -soluri coluviale -soluri cu modificări antropice -soluri neproductive( bălți și ravene) Solurile brun luvice ocupă o suprafață de 268,6 ha, ceea ce reprezintă 6,7% din suprafața intregului teritoriu, fiind identificate pe platouri, ceea ce favorizează mecanizarea integrală a lucrărilor agricole. Roca parentală o constituie argilele gonflante, carbonatice, iar apa freatică se află la 25-30 m adâncime.

Insușirile fizico-chimice: Reacția solului este slab acidă in jumătatea superioară a profilului și slab alcalină in profunzime. Orizontul cu concentrație mai mare in humus este de circa 25 cm, dar conținutul este totuși foarte mic, urme de humus ajungând până la 85 cm. Drenajul intern cât și cel extern sunt foarte lente datorită orizontalității terenului cât și a conținutului in argilă ridicat din orizonturile genetice, drenajul global fiind incetinit. Pentru aceste motive s-au găsit indicii clare ce atestă prezenta fenomenului de pseudogleizare cu o intensitate foarte mare. Conținutul in principalele elemente nutritive este foarte mic sau mic pentru scopurile in care se folosesc aceste terenuri, respectiv agricultura mare sau chiar pomicultura sau viticultura.

In jumătatea inferioară a suprafeței de control, prezintă un conținut mijlociu de carbonate, evidențiat prin efervescența destul de puternică produsă.

Gradul de saturație in baze indică un sol eubazic in jumătatea superioară a profilului. Recomandări: Datorită fenomenului intens de pseudogleizare, a gradului de alcalinizare aceste soluri prezintă restricții moderate in ceea ce privește pretabilitatea la arabil, incadrându-se in grupa a-III-a de calitate.

Referitor la lucrările de pregătire a terenului, de foarte mare importanța pentru reușita acestora este alegerea momentului optim de executare a arăturilor și de pregătire a patului germinativ.

Arăturile cele mai eficiente sunt cele cu subsolaj, dar periodic, la patru ani e necesară scarificarea solului, lucrare ce contribuie la imbunătățirea drenajului, micșorarea compactității solului și o mai bună aerare a acestuia. Culturile care se pretează pentru aceste soluri sunt: grâul, orzul, floarea soarelui, porumbul (hibrizii timpurii și medii), mazărea, trifoiul.

Aceste soluri fiind sărace in conținutul de substanțe nutritive au nevoie imperioasă de ingrășăminte chimice și naturale. O cantitate de 30-40 de tone de gunoi de grajd la hectar aplicată o data la 4-5 ani, combinată cu dozele prescrise de îngrăsăminte minerale, este călduros recomandată, dat fiind sectorul zootehnic particular destul de bine dezvoltat in zonă.

In eventualitatea creșterii acidității solurilor, aceasta se poate corecta prin aplicarea de amendamente calcaroase in doze de 3-5 t/ha o dată la 6-8 ani. Datorită rezidurilor azotoase din conținutul acestora se va imbunătății substanțial și conținutul in azot din stratul fertil. Vertisolurile ocupă o suprafață de 602,14 ha reprezentând 22,01% din totalul suprafeței teritoriului studiat. Sunt terenuri situate pe platouri înguste sau suprafețe mai slab până la moderat inclinate, care se pretează la lucrarea mecanizată a terenului, de aceea sunt folosite ca teren arabil.

Materialul parental este constituit din argile gonflante sau argile

gonflante carbonacetice. Apa freatică se gasește la adâncimi de peste 20 m. Relieful este constituit din platouri inguste, porțiuni aflate la inflexiunea platou-versant, versanți cu inclinare moderată.

Insușiri fizico – chimice:

Reacția solurilor din această grupă este slab alcalină.

Textura la suprafață este fină (argilolutoasă).

Drenajul extern este lent sau moderat, cel extern este slab, iar in funcție de pantă, drenajul global este din ce in ce mai rapid.

Conținutul in humus din stratul arabil este sărac.

Conținutul in azot total este mijlociu.

Fosforul și potasiul mobil se află in cantități mici in conținutul stratului fertil.

Pe profilurile cu pante mai pronunțate se manifestă fenomene de eroziune datorate scurgerii apelor din precipitații, eroziunea fiind de la slabă până la puternică și se exercită in special asupra orizontului humifer indepărtând porțiuni din acesta.

Recomandări:

Această grupă de soluri se încadreză în categoria solurilor arabile, scop în care se utilizează în momentul de față.

Datorită unor restricții se pot încadra în clasa a treia de fertilitate, restricțiile fiind mai mari datorită eroziunilor, conținutului în carbonați, pseudogleizării și altele.

Culturile care pot da producții satisfăcătoare pe aceste terenuri sunt cele arătate la grupa precedentă.

Pentru combaterea eroziunii solului ar trebui ca arăturile să se facă in direcția paralelă cu curbele de nivel, dar in condiția frgmentării proprietăților in multe locuri nu mai este posibil acest lucru, repartizarea terenului făcându-se “curelește”, majoritatea acestora fiind orientate perpendicular pe curbele de nivel iar lățimea lor mică nu permite arătura recomandată.

Recomandările privind fertilizarea chimică se vor face având grijă să se evite îngrășămintele cu reacție acidă pentru a nu spori aciditatea constatată la analizele efectuate.

In ceea ce privește ingrășămintele organice cantitatea aplicată poate fi cu 20% mai mare decât la grupa precedentă, fapt ce va contribui la creșterea permeabilității solului, mărimea cantităților de elemente principale cât și microelementele necesare.

Lucrările de pregătire a patului germinativ vor fi cele clasice, cu evitarea tendinței de șiruire și ogășire la suprafețele ce prezintă o oarecare inclinare.

Datorită precarității conținutului in humus și in principalele elemente nutritive, capacitatea productivă a acestor terenuri trebuie ajutată prin fertilizări raționale cu ingrăsăminte minerale care să urmărească indeaproape recomandările cuprinse in studiul pedologic.

Arăturile pe aceste soluri se pot efectua la adâncimi de 20-30 centimetrii.

Pentru lucrările agrotehnice de pregătire a patului germinativ trebuie exploatat timpul optim, care, in această zona nu este prea lung.

Se pot cultiva toate plantele pentru care această zonă este favorabilă, cu excepția porumbului cu perioadă mare de vegetație.

Concluzii generale si recomandări :

Teritoriul comunei Fărcaș se află in zona dealurilor mijlocii din centrul Piemontului Getic, având un relief puternic fragmentat cu dealuri ce formează culmi inguste și platouri nu prea largi, văile și luncile fiind de asemenea inguste, iar versanții au pante cu inclinări diverse, multe foarte mari.

Inclinarea deosebită a versanților a provocat fenomene de degradare a solurilor mergând de la eroziuni de suprafața până la cele de adâncimi și alunecări de terenuri in mare parte stabilizate, dar unele chiar active.

Activitatea economică a omului a contribuit și ea la degradarea solului fie prin despădurire, fie prin practicarea unei agriculturi la voia intâmplării, fie prin poluarea provocată de activitatea extractivă neglijentă și necontrolată.

Cultura de căpșun studiată se află in unitatea de sol numarul 19 a comunei Fărcaș, sat Golumbu caracterizată prin: coluvisol slab humifer, pseudogleizat, necarbonatic, eubazic, puțin profound pe depozite coluviale.

Relief: inflexiune vale, versant

Roca mamă: depozite coluviale

Adâncimea apei freatice: 5-9m

Vegetația caracteristică: păduri de quuercinee

Interpretarea datelor analitice:

Reacția solului slab acidă. Conținutul în humus este mic.

Conținutul in azot total este mic. Conținutul in fosfor mobil este mare.

Conținutul in potasiu mobil este mic. Drenajul global este moderat.

CAPITOLUL IV

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII,

MATERIALE ȘI METODA DE LUCRU

IV. 1. SCOPUL LUCRĂRII

In cultura de căpșun, bolile și dăunătorii sunt foarte periculoși deoarece atacul lor poate conduce la deprecierea totală a fructelor, într-un timp foarte scurt, deci și la compromiterea producției.

Pentru ca plantele să se poată dezvolta normal, este necesar controlul repetat pentru depistarea la timp a bolilor si dăunătorilor în vederea stabilirii celor mai corespunzătoare măsuri de prevenire și combatere.

In acest scop ne-am propus ca în lucrarea de față să prezentăm informații referitoare la :

starea fitosanitară a culturii de căpșun din gospodăria personală din localitatea Fărcas, în condițiile climatice ale anilor 2009-2012;

comportarea unor soiuri de căpșun la atacul principalilor agenți fitopatogeni identificați;

stabilirea unei scheme orientative de combatere a organismelor dăunătoare apropiat modelului ecologic.

IV. 2. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Obiectivul 1. Efectuarea de observații în cultură :

recoltarea de probe;

identificarea corectă a organismelor dăunătoare, în vederea stabilirii stării fitosanitare a culturii.

Obiectivul 2. Stabilirea comportării soiurilor la atacul principalilor agenți patogeni:

– determinarea gradului de atac;

– verificarea comportării soiurilor de căpșun cultivate în gospodăria personală la atacul agenților patogeni.

Obiectivul 3. Stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a principalelor organisme dăunătoare identificate într-un sistem apropiat modelului ecologic:

– elaborarea măsurilor de prevenire și combatere a apariției și instalării atacurilor organismelor dăunătoare;

– stabilirea unei scheme orientative de combatere a organismelor dăunătoare din cultura de căpșun aproape de modelul ecologic.

IV.3. MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

Înființarea culturii s-a facut cu material vegetal procurat din Germania, reprezentat de stoloni din soiurile: Premial, Senga Sengana, Simphony, Lambada și Mieze Schindler.

IV.3.1. Descrierea soiurilor

Premial – soi de căpșun românesc realizat la ICDP Pitești-Mărăcineni și omologat în 1989, rezistent la ger și la ciuperci sau boli, foarte productiv. Planta este mediu viguroasă, răsfirată, florile înfloresc simultan (fig.53).

Fig.IV.53.Soiul Premial (orig.)

Fig.IV.54. Soiul Premial fructe (orig.)

Fructul de mărime mijlocie (10-12 g), are formă conică globuloasă, inserția caliciului este la nivelul fructului cu sepalele etalate si aderență slabă, achenele sunt adâncite (fig.54). Epiderma este de culoare roșu aprins,cu luciu mijlociu. Pulpa de culoare rosu deschis, fermitate mijlocie, gust echilibrat. Epoca de coacere a fructelor este foarte timpurie, iar producția este de circa 350 g/plantă. Este tolerant la Botritis cinerea și potivit de rezistent la transport.

Fig.54. Fructe soiul Premial (orig.)

Senga sengana

Soi de origine germană, viguros, este rezistent la ger și înghețuri tărzii, secetă, făinare. Fructele sunt mijlocii și mari, scurt-conice, de culoare roșie-închisă și pulpa fermă, aromată și plăcut acidulată. Se maturează la mijlocul sezonului.

Planta este viguroasă, crește cu un frunziș bogat. Soiul este rezistent la ger, la secetă și boli, în principal la făinare. Este însă sensibil la Botrytis cinerea.Potențialul de producție este foarte ridicat, obtinandu-se 25-30 t/ha. Fig.IV. 55. Soiul Senga-sengana (orig.)

Frunzele sunt mici, verde închis, cu foliola mediană rotunjită și plană. Fructele sunt mari, 10-15 g, scurt conice, cu baza dreaptă, sfero-conice, uneori cu vârful lățit, de culoare uniformă roșie închisă, cu luciu pronunțat. Uneori fructul are slabe denivelari la nivelul caliciului. Achenele sunt mici, potrivit de ingropate in pulpa fructului. Caliciul este mic si usor detasabil. Pulpa este consistentă, aromată puternic, cu rezistență bună la transport datorită consistenței. Fig.IV. 56. Fructe soiul Senga-Sengana (orig.)

Dacă nu se recoltează la timp, fructele capătă o culoare vineție. Inflorescențele sunt hermafrodite, foarte numeroase, mai scurte decât frunzele, conțin între 6-9 flori mici cu petale albe ușor colorate în roz. Florile se deschid în totalitate în interiorul frunzișului.

(http://www.gradinamea.ro/arhiva/flori+gradina)

Simphony

Soi viguros, cu foliajul dens și foarte productiv, recomandat pentru cultura neprotejată. Se adaptează relativ bine pe solurile sărace, este rezistent

la putregaiul coletului (Red core), și tolerant la Verticillium vilt. Se recomandă pentru culturile neprotejate.

Fig. IV.57. Simphony (orig.)

Fructele se recoltează la 8-10 zile dupa Elsanta, sunt de mărime medie spre mare și aromate.

Fig. IV.58. Fructe Simphony (orig.)

Mieze Schindler. Soiul a fost creat în 1925 de Otto Schindler prin încrucișarea unui soi de cultură (obținut prin încrucișarea soiului Lucida perfecta cu soiul Johanes Muller) și un soi de fragi (Fragaria vesca) și i-a dat numele soției sale.

Fig. IV. 59.Fructe Mieze Schindler (orig.)

Soiul are vigoare mijlocie și port răsfirat, are fructe de mărime mijlocie și puține ca număr și seamănă cu fragile, însă mult mai dulci. Fructele au culoare roșu închis cu semințele foarte vizibile. E soi steril, necesită polenizatori. Prezintă numeroase dezavantaje: are productivitate mică; e sensibil la boli, mai ales la putregai; fructele sunt foarte perisabile „se strică din grădină până la masă”. Cu toate aceste dezavantaje, nemții le cultivă din dorința de a aduce pe piață fructe cu gust adevărat.

Fig.IV.60. Mieze Schindler (orig)

Lambada. Soi de vigoare foarte mare. Producție mijlocie, circa 1,5 kg/metru pătrat. Planta este mediu viguroasă, răsfirată, florile înfloresc simultan. Fructul are formă conică globuloasă, inserția caliciului este la nivelul fructului cu sepalele etalate si aderență

slabă, achenele sunt adâncite.

Fig. 61.soiul Lambada (orig.)

Fructele sunt mijlocii și mari, scurt-conice, de culoare roșie-închisă și pulpa fermă, aromată și plăcut acidulată.

Este foarte sensibil la făinare.

Fig.62.Fructe Lambada (orig.)

IV.4. CRITERII ȘI NORME DE APRECIERE A ATACULUI

ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE

Pentru realizarea obiectivului s-au efectuat observații macroscopice în cultură, în diferite perioade de vegetație, asupra diferitelor organe care puteau prezenta modificări morfologice în urma atacurilor naturale ale agenților de dăunare.

In vederea unei diagnosticări corecte, organele plantelor ce prezentau modificări morfologice au fost aduse in laboratoarele disciplinelor de Fitopatologie și Entomologie, pentru observații la microscop și lupa binocular(fig. 63). Fig. 63. Determinări în laborator (orig.)

Pentru organismele dăunătoare identificate s-au făcut notări legate de frecvența și intensitatea atacului, prin observații asupra numărului de plante raportate la numărul total al plantelor analizate.

Frecvența atacului (F %) reprezintă numărul de plante, sau organe ale plantei atacate (n), fața de numărul de plante sau organe analizate (N), exprimate in procente dupa formula:

F% = ( n x 100 ) / N

Intensitatea atacului (I %) reprezintă procentul in care o plantă sau un organ al plantei este atacat, raportat la numărul total de plante analizate.

Intensitatea atacului se calculează după formula:

I = ∑ ( i x f ) / n

în care: f – reprezintă numărul de plante sau organe atacate;

i – reprezintă procentul de plante sau organe atacate;

n – reprezintă numărul total de plante sau organe analizate.

S-a folosit scara de notare de la 0 la 6 in care:

Nota 1 = 1-3% atac;

Nota 2 = 4-10% atac;

Nota 3 = 11-25% atac

Nota 4 = 26-50% atac;

Nota 5 = 51-75 % atac

Nota 6 = 76-100% atac

Frecvența și intensitatea atacului au fost calculate prin analiza a câte 50 de plante.

Gradul de atac (GA%) s-a exprimat procentual in funcție de frecvența F si intensitatea atacului (I) raportat la 100. Gradul de atac se calculează după formula : GA% = F x I / 100 .

IV. 5. STABILIREA STĂRII FITOSANITARE A CĂPȘUNULUI

La controalele efectuate în cultură în vederea stabilirii stării fitosanitare s-au avut în vedere următorii agenți de dăunare:

– Strawberry crinkle virus;

– Strawberry latent ringspot virus;

– Mycosphaerella fragariae;

– Sphaerotheca macularis;

– Botryotinia fuckeliana;

– Phytophthora cactorum;

– Tarsonemus fragariae (acarianul căpșunului);

– Tetranychus urticae (acarianul roșu comun);

– Otiorhynchus sulcatus (gărgărița coletului);

– Anthonomus rubi ( gărgărița neagră a căpșunului);

– Aphelenchoides fragariae (nematodul căpșunului);

– Agriolimax agrestis (limaxul).

În funcție de valorile medii ale gradului de atac ( GA% ), acestea au fost clasificate astfel : – fără atac;

– atac slab – GA% = 1 – 10%;

– atac mijlociu – GA% = 10 – 20%,

– atac puternic – GA% = 20 – 30%;

– foarte puternic – GA% > 30%.

IV. 6. MĂSURI DE COMBATERE A PRINCIPALELOR ORGANISME DĂUNĂTOARE CULTURII CĂPȘUNULUI

Pentru prevenirea pierderilor provocate de agenții de dăunare identificați în cultură, în lucrare prezentăm principalele măsuri profilactice și metode de combatere pe care la aplicăm în gospodăria personală. Pe baza datelor proprii cât și pe baza celor furnizate de literatura de specialitate am întocmit o schemă orientativă de prevenire și combatere a principalelor specii de organisme dăunătoare specifice culturii de căpșun din gospodăria personală, apropiat modelului ecologic,pe care o vom aplica anual pănă la defrișarea culturii.

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE

V.1. Starea fitosanitară a culturii căpșunului din gospodăria personală din localitatea Fărcaș în perioada 2009 – 2012

Recoltele performante la cultura căpșunului, pe măsura potențialului biologic al soiurilor depinde în mare masură de starea de sănătate a plantelor. In cazul neaplicării tratamentelor fitosanitare și a măsurilor de igienă culturală, atacul agenților de dăunare poate duce chiar la compromiterea culturilor. Cele mai serioase probleme în cazul căpșunului sunt create de către ciuperci, acarieni, insecte și melci așa cum menționează literatura de specialitate.

V.1.1. Inventarierea atacului unor agenți patogeni din cultura căpșunului

Căpșunul, cultură perenă este atacată de agenții patogeni din grupa: virusurilor, micoplasmelor, ciupercilor și bacteriilor, menționate în capitolul II al lucrării. Dintre agenții patogeni ce pot fi semnalați în culturile de căpșun numai cateva specii sunt considerate cheie, altele fiind potențial dăunătoare sau lipsite de importanță economică. In acest sens, în perioada 2009 – 2012, în gospodăria personală din localitatea Fărcaș s-au efectuat controale legate de atacul patogenilor: Strawberry crinkle virus, Strawberry latent ringspot virus, Mycosphaerella fragariae, Sphaerotheca macularis, Botrytinia fuckeliana și Phytophthora cactorum; al căror atac este constatat mai frecvent în cultura căpșunului din Romania (tabelul V.1.).

Pentru fiecare patogen s-a menționat perioada de semnalare a atacului, gradul de atac și tipul acestuia.

Tabelul

La controalele efectuate în timpul perioadei de vegetație în cultura căpșunului nu s-a semnalat atacul patogenilor: Strawberry crinkle virus, Strawberry latent ringspot virus și Phytophthora cactorum.

Lipsa atacului virusului Strawberry crinkle virus este dovada că materialul folosit la înmulțire a fost neinfectat fiind cunoscut că răspândirea virusului în timpul vegetației se face prin două specii de afide care din fericire nu au fost semnalate pe teritoriul țării noastre ( Chaetosiphan fragaefolii si Chaetosiphan jacobi). Folosirea materialului liber de viroze este una din măsurile importante în cadrul combaterii integrate.

Lipsa atacului virusului Strawberry latent ringspot virus se explică de asemenea prin faptul că materialul folosit la inmulțire a fost neinfectat și totodată prin lipsa in zona a nematozilor din genul Xiphinema care servesc drept vectori, fiind cunoscut că virusul are și alte plante gazdă ( zmeur, piersic, cireș, prun, cais, coacăz, vița de vie, pătrunjelul, măcesii, narcisele și unele buruieni).

Lipsa atacului fungului Phytophthara cactorum considerăm că este datorat absenței sursei de infecție și totodată evoluției condițiilor climatice din perioada de cercetare, care au fost nefavorabile patogenului.

Atacul ciupercii Mycosphaerella fragariae care produce cea mai frecventă boala a căpșunului a fost slab, gradul de atac având valori cuprinse între 4,2% (anul 2010) și 6,1% (anul 2011). Boala este frecventă în toate culturile de căpșun, atacul intensificându-se din anul al doilea sau al treilea de la plantare, ciuperca rezistând de la un an la altul în frunzele vii, infectate, precum și în frunzele uscate.

Ciuperca Sphaerotheca macularis s-a inscris cu o valoare mică a gradului de atac cuprinsă între 0,1% (anul 20011) și 0,9% (anul2009), ceea ce dovedește că deși făinarea este prezentă, ea nu provoacă pierderi la soiurile luate în studiu.

Atacul ciupercii Botryotinia fuckeliana, care produce cea mai gravă boală a căpșunului ( putregaiul cenușiu), s-a înscris cu o valoare a gradului de atac de 9,4% în anul 2009, dar care a ajuns până la 31,4% în anul 2011, ca urmare a condițiilor climatice, cu toate măsurile de combatere aplicate.

Menționăm că la control, pentru o identificare corectă, s-a avut in vedere că putregaiul cenușiu se poate manifesta impreună cu putregaiul coletului, doar că simptomele la fructe sunt diferite. Mai exact, patogenul Botryotina fuckeliana produce un putregai moale și zemos de culoare gri cenușiu, în timp ce fructele atacate de fungul Phytophtora cactorum au aspect pielos, își modifică culoarea din roșu în roz liliachiu și sunt acoperite de o pâslă albicioasă (simtome pe care așa cum am prezentat nu le-am constatat).

V.1.2. Inventarierea atacului unor dăunători animali din cultura căpșunului

In anul 2009 in cultura de căpșun luată in studiu s-au efectuat controale ce au vizat și atacul dăunătorilor animali așa cum se observă din tabelul V.2.

La controalele efectuate s-a avut in vedere prezența dăunătorilor considerați cei mai periculoși pentru cultura căpșunului: Tarsonemus fragariae (acarianul căpșunului), Tetranychus urticae (acarianul roșu comun), Otiorhynchus sulcatus ( gărgarița coletului), Anthonomus rubi (gărgărița neagră a căpșunului), Myzus fragariae (păduchele verde), Meloidogyne hapla și Aphelenchoides fragariae ( nematozii).

Din grupul dăunătorilor animali – acarianul căpșunului (Tarsonemus fragariae) și gărgărițele (Otiorhinchus sulcatus, Anthonomus rubi), pot compromite total plantațiile dacă nu se iau minime măsuri de combatere.

Pentru depistarea atacului cauzat de Tarsonemus fragariae s-a efectuat control vizual primăvara devreme, la inceputul apariției inflorescențelor. La acest control s-a avut in vedere inventarierea plantelor cu frunzulițe din „inima plantei” ingălbenite și increțite care atestă prezența dăunătorului. Așa cum se observă din datele inscrise in tabel atacul a fost absent, dar pentru prevenire s-au efectuat două tratamente (inainte și după recoltare) având drept scop combaterea tuturor dăunătorilor din cultură.

Un alt dăunător extrem de periculos pentru care s-au efectuat controale este Otiorhynchus sulcatus, ale cărei larve consumă integral coletul și produce colapsul plantelor, chiar în perioada fructificării. Pentru depistarea dăunătorului, primăvara devreme, după apariția frunzelor noi, s-au facut sondaje pe diagonala plantației. In urma controalelor de asemenea s-a constat absența atacului.

A fost depistat un atac slab de Anthonomus rubi, Aphelenchoides fragariae și Agriolimax agrestis, dar situându-se sub pragul economic de dăunare, nu au fost luate măsuri speciale de combatere a acestora, tratamentele aplicate preventiv (tabelul V.16.) fiind suficiente.

Fig. V.64. Frunze atacate de Aphelenchoides fragariae- Nematodul capsunului (orig.)

Fig. V:65. Frunze atacate de Agriolimax agrestis – Limax (original) Fig. V.66.(orig.)

Fig. V. 67. Frunze atacate de Anthonomus rubi – gărgărița neagră (orig.)

Tabelul V.2.

V.1.3. Studiul comportării soiurilor de căpșun din cultura personală la atacul agenților patogeni

Soiurile au un rol insemnat in limitarea pagubelor produse de atacul agentilor de daunare, rol care adesea este trecut cu vederea in protectia plantelor, desi reprezinta veriga cea mai importanta in aplicarea masurilor de combatere integrata apropiate modelului ecologic.

Atacurile slabe la daunatorii pentru care s-au efectuat controale in perioada de cercetare, au fost semnalate la toate soiurile cultivate fara sa semnalam diferentieri evidente, ceea ce nu este cazul pentru agentii patogeni.

In aceste conditii pentru fiecare agent patogen, fiecare soi și an de cultură am facut notări privind gradul de atac și tipul acestuia.

V.1. 3. 1.Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Mycosphaerella fragariae în perioada 2009-2012

Pătarea albă are o largă răspândire in culturile de capsuni si ataca toate soiurile, motiv pentru care preocuparile mele au fost orientate catre modul in care se comporta cele 5 soiuri din gospodaria personala.

La atacul patogenului Mycosphaerella fragariae soiurile cultivate s-au comportat asemanator, inregistrandu-se atacuri slabe dar cu valori diferite de la un soi la altul in functie si de anul de cultura (tabelul V.2., V.3., V.4. V.5.).

In anii 2009-2010 in gospodaria personala cultivam 3 soiuri de capsun (Premial, Senga-Sengana, Simphony) ca apoi din 2011 sa introduc în cultură si soiurile (Lambada si Mieze Schindler).

În anul 2009 pentru patogenul Mycosphaerella fragariae gradul de atac a oscilat între 3,6% la soiul Premial și 6,8% la soiul Simphony (Tab.V.3), ca în anul 2010 valoarea gradului de atac să oscileze între 3% la soiul Premial și 6,4% la soiul Simphony (Tab.V.4).

Tabelul V.3.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Mycosphaerella fragariae în anul 2009.

Tabelul. V.4.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Mycosphaerella fragariae în anul 2010.

In anul 2011 valorile gradului de atac au oscilat intre 3,2% la soiul Senga-Sengana si 8,6% la Simphony, valori apropiate ale gradului de atac cuprinse intre 6,5%-6,8% s-au inregistrat la soiul Lambada si Premial (TabelulV.5.).

Tabelul. V.5.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Mycosphaerella fragariae în anul 2011.

Analizand datele înregistrate în tabelul V.6. în ceea ce priveste comportarea celor 5 soiuri de căpșun la atacul Mycosphaerella fragariae, se observă că valoarea gradului de atac a oscilat între 3,1% la soiul Senga-Sengana și Mieze Schindler și 8,7% la soiul Simphony.

Tabelul V.6.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Mycosphaerella fragariae în anul 2012.

Analizând pe ansamblu datele înregistrate în tabelele V.3, V.4, V.5, V.6 cu privire la comportarea soiurilor de căpșun cultivate în gospodăria personală la atacul patogenului Mycosphaerella fragariae putem concluziona că soiurile ce se comportă cel mai bine la atacul patogenului sunt Senga-Sengana și Mieze Schindler. De asemenea o comportare bună a avut-o și soiul Lambada.

V.1.3.2.Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Sphaerotheca macularis în perioada 2009 – 2012

Făinarea provocată de patogenul Sphaerotheca macularis este o altă boală ce poate produce pierderi de productie la majoritatea soiurilor de căpșun îndeosebi în anii secetoși.

Soiurile cultivate în gospodaria particulară s-au comportat asemănător fata de atacul fungului Sphaerotheca macularis, înregistandu-se grade de atac apropiate de la un soi la altul, precum si de la un an la altul în cadrul aceluiași soi.

Asa cum se observa din Tabelul V.7. în anul 2009 gradul de atac a oscilat între 0,7% la soiul Simphony si 1,1% la soiul Premial. In condițiile climatice ale anului 2010 am constatat că valorile gradului de atac au oscilat între 0,3% la soiul Simphony si 0,8% la soiul Premial (Tab.V.8.).

Tabelul V.7.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Sphaerotheca macularis în anul 2009.

Tabelul V.8.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Sphaerotheca macularis în anul 2010.

Anul 2011, un an mai putin favorabil atacului patogenului Sphaerotheca macularis a inregistrat valori ale gradelor de atac de 0,0% la soiul Simphony si 0,2% la soiul Lambada si 0,1% la Premial, Senga-Sengana si Mieze Schindler.

Tabelul V.9.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Sphaerotheca macularis în anul 2011.

În anul 2012, soiurile Simphony, Lambada si Mieze Schindler s-au înscris cu valori apropiate ale gradului de atac de 0,8-0,9%, în timp ce la soiul Premial valoarea gradului de atac a fost de 0,3% iar la Senga-Sengana de 1,2%.

Tabelul V.10.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Sphaerotheca macularis în anul 2012.

Analizand pe ansamblul rezultatele obținute se poate concluziona că în perioada analizată, soiurile studiate s-au înscris ca rezistente la atacul patogenului Sphaerotheca macularis, cea mai bună comportare având-o soiul Simphony.

V.1.3.3. Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Botryotinia fuckeliana în perioada 2009-2012

Botryotinia fuckeliana, patogen cu o puternică sursă de infecție în natură (se manifestă atat ca saprofit cât și ca parazit), prezintă o mare adaptabilitate si putere de răspândire.

Ciuperca se dezvoltă în limite largi de temperatură (1-32°C), germinarea sporilor este însă condiționată de prezența picăturilor de apă, fiind rare cazurile când aceștia germinează în absența apei lichide, însă atmosfera este saturată în vapori de apă.

Ca urmare, există o corelatie directă între regimul precipitatiilor, umiditatea relativă a aerului si agresivitatea ciupercii, manifestată prin gradul de atac (GA%) a cărui valoare diferă in functie de soi.

Comportarea soiurilor de căpsun, cultivate in gospodaria personală, la atacul fungului Botryotinia fuckeliana, in anii luati in studiu este prezentată in tabelele V.11., V.12., V.13., V.14.

In functie de valoarea gradului de atac s-a stabilit tipul acestuia care reliefează modul de comportare a soiurilor cultivate.

Conditiile climatice ale anului 2009 au favorizat valori ale gradului de atac care au oscilat în functie de soi astfel:

-la soiul Premial si Simphony valorile gradului de atac au fost de peste 7%, tipul atacului fiind slab;

-la soiul Senga-Sengana valoarea gradului de atac a fost de 13,1%,atacul fiind mijlociu ( Tab V.11.).

Tabelul V.11.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Botryotinia fuckeliana în anul 2009.

Anul 2010 a fost asemănător anului 2009 valorile gradului de atac fiind apropiate, soiurile comportându-se asemănător anului precedent. In acest an valoarea cea mai mica a gradului de atac s-a înregistrat la soiul Simphony 6,2% în timp ce soiul Senga-Sengana s-a înscris cu o valoare a gradului de atac de 16,9% (Tab V.12.).

Tabelul V.12.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Botryotinia fuckeliana în anul 2010.

Anul 2011 s-a caracterizat prin conditii favorabile atacului fungului Botryotinia fuckeliana ceea ce a condus la inregistrarea unor valori de peste 20% la soiul Lambada (GA=21,35%), Simphony (GA=23,8), Premial (GA%=27,2%), si Mieze Schindler (GA%=29,7%), iar la soiul Senga Sengana gradul de atac a inregistrat valoarea de 55% atacul fiind foarte puternic (Tab V.13.).

Tabelul V.13.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Botryotinia fuckeliana în anul 2011.

Anul 2012 a fost un an favorabil atacului ciupercii Botryotinia fuckeliana la soiurile analizate inregistrandu-se valori ale gradului de atac cuprinse intre 18,7% la soiul Simphony si 51,3% la soiul Senga-Sengana (Tab V.14.).

Tab.V.14.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul agentului patogen Botryotinia fuckeliana în anul 2012.

Centralizând datele obținute în cultură, în perioada 2009-2012, cu privire la atacul produs de ciuperca Botryotinia fuckeliana la fructele unor soiuri de căpșun din gospodăria particulară, au rezultat următoarele: în condiții asemănătoare de mediu soiurile s-au înscris cu valori apropiate ale gradelor de atac, astfel cele mai slabe valori indiferent de an s-au înregistrat la soiul Simphony, iar cea mai ridicată valoare a înregistrat-o soiul Senga-Sengana.

V.1.3.4. Comportarea soiurilor de căpșun la atacul patogenilor Mycosphaerella fragariae, Sphaerotheca macularis și Botryotinia fuckeliana în perioada 2009-20012

Pentru analiza pe ansamblu a datelor obținute în teren în tabelul V.15. prezentam comportarea soiurilor la atacul celor 3 patogeni cheie.

Centralizarea datelor legate de comportarea unor soiuri de căpșun cultivate în gospodăria particulară din localitatea Fărcaș la atacul patogenilor principali în condițiile climatice din perioada 2009-2012, evidenîiază faptul că deși reacția de rezistență a soiurilor la atacul patogenilor reprezintă un caracter stabil, care își are baza în fondul genetic al soiului, ea poate fi modificată sau poate varia în funcție de diferiți factori interni sau externi, îndeosebi factori de mediu, fiecare factor climatic având o influență bine determinată asupra patogenilor care atacă căpșunul.

Așa cum se observă din datele tabelului V.15., în cei patru ani de cercetare, ca urmare a interacțiunii factorilor climatici din perioadele critice pentru căpșun, la atacul agenților principali, s-au înregistrat în principal valori medii scăzute ale gradului de atac, care au oscilat între 0,5% – 0,73% în cazul fungului Sphaerotheca macularis și între 3,9% – 7,62% în cazul fungului Mycosphaerella fragariae. Valori medii ridicate ale gradului de atac, care au oscilat între 14,15% – 34,07%, s-au înregistrat în cazul fungului Botryotinia fuckeliana.

Aceste valori și date înregistrate la cele 5 soiuri de căpșun luate în studiu, ne îndreptățesc să afirmăm că în cultura de căpșun particulară cea mai bună comportare la atacul celor trei patogeni cheie a avut-o soiul Simphony.

De asemenea o bună comportare o are și soiul Premial care s-a înscris cu valori ale gradului de atac apropiate celor înregistrate la soiul Simphony.

O comportare mai puțin mulțumitoare a avut-o soiul Senga-sengana care s-a înscris cu cele mai mari valori medii ale gradului de atac în cazul ciupercii Botryotinia fuckeliana (GA% = 34,07).

Tabelul V.15.

Comportarea soiurilor de căpșun la atacul patogenilor cheie identificați în cultură în perioada 2009 – 2012.

Aceste aspecte vin să sublinieze că la stabilirea măsurilor de prevenire și combatere trebuie să se aibă în vedere modul de comportare al soiurilor cultivate pe baza unor observații proprii, fiind conștientă că același soi se poate comporta diferit în funcție de condițiile de microzonă.

Pe baza rezultatelor proprii pot afirma că utilizarea unor soiuri rezistente adecvate zonei este o măsură profilactică deosebit de importantă pentru reușita culturii de căpșun.

Prin cultivarea soiurilor rezistente consider că se poate reduce numărul de tratamente, deci cheltuielile și implicit poluarea mediului.

V. 2. Măsuri de prevenire și combatere a principalelor organisme dăunătoare specifice culturii căpșunului

Pentru prevenirea pierderilor provocate de organismele dăunătoare și menținerea stării de sănătate a plantelor, menționăm principalele măsuri profilactice și metode de combatere pe care le-am aplicat incă de la inființarea culturii (tabelul V.16.).

Tabelul V.16.

Măsuri de prevenire și combatere a organismelor dăunătoare din cultura căpșunului

Măsuri preventive si curative aplicate in cultura pe rod

Toate măsurile aplicate (agrotehnice, de igienă culturală cât și cele chimice ( le aplicăm in cultura proprie fiind conștienti ca prezintă o insemnătate deosebită deoarece prin executarea corectă a acestora se crează condiții de mediu favorabile dezvoltării căpșunului și nefavorabile paraziților specifici.

CONCLUZII

1. Recoltele performante la cultura căpșunului, pe măsura potentialului biologic al soiurilor, depind în mare masură de starea de sănătate a plantelor.

2. In cazul neaplicării măsurilor de prevenire și combatere, atacurile organismelor dăunătoare pot duce in scurt timp la deprecierea totală a fructelor, deci la compromiterea producției.

3. La stabilirea măsurilor de prevenire și combatere trebuie să se aibă în vedere modul diferit de comportare al soiurilor cultivate în funcție de condițiile de microzonă.

4. Utilizarea unor soiuri rezistente sau tolerante este o măsură deosebit de importantă pentru reușita culturii de căpșun.

5.. In ceea ce privește agenții patogeni, deosebit de periculoase din punct de vedere economic sunt atacurile fungilor: Botryatinia fuckeliana, Phytophthora cactorum, Sphaerotheca macularis si Mycosphaerella fragaria, pentru care se impun controale în cultură și aplicarea măsurilor de prevenire și combatere.

6. Dintre dăunătorii cei mai periculoși, pentru care trebuiesc efectuate controale in cultură se numără speciile: Tetranychus fragariae, Tetranychus urticarie, Otiorhynchus sulcatus si Anthanomus rubi.

7. Pentru prevenirea si combaterea agenților de dăunare din cultura căpșunului, trebuiesc aplicate corect și complex măsuri agrotehnice, de igienă culturală și tratamente care să asigure un mediu favorabil dezvoltării plantelor.

ASPECTE DIN CULTURĂ

BIBLIOGRAFIE

1. Cepoiu, N., Manolache, C., Tepordei, S., 2006 – Cultura căpșunului in camp și in spații protejate, Ed. Ceres, Bucuresti.

2. Georgescu, T. 2006., – Entomologie horticolă, Editura ”Dosoftei”, Iași.

3. Gheorghies, C., Geaman, I. 2003., – Bolile plantelor horticole. Ed. Universitas Co.,- București.

4.Hoza, Dorel, 2003 – Căpșunul, zmeurul, coacăzul, murul, Tehnici de cultivare, . Ed. Universitas Co.,- București.

5. Iacob, Viorica, Hatman, M., Ulea,E.,Pucei, I. 2000, – Fitopatologie horticolă, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi.

6. Lazar, Al. Hatman, M., Pall, O., Glodeanu, C., Severin, V. 1989, – Fitopatologie (curs comun) pentru studentii facultatii de horticultura, Reprografia Inst. Ag. Iasi.

Mitrea I. 2001, – Entomologie specială. Ed. Rotomat, Craiova.

Mitrea I., Stan C. Tuca O., 2008 – Entomologie vol. I. Craiova, Editura Reprograph.

Mitrea, Rodi, Necula, Cezarina, 2004,– Fitopatologie, Ed. Universitara .

Oroian, , Florian, Viorel, Holanec, L. 2006, – Atlas de fitopatologie Ed. Academiei Romane, Bucuresti.

11. Pârvu, M., 1998, – Fitopatologie Editia a 2-a Ed. Napoca Star, Cluj- Napoca.

12. Parvu, M., 2007, – Ghid practic de Micologie, Ed Casa Cartii de Stiinta, Cluj- Napoca.

13. Radulescu., E. si Colab., 1972 – Tratat de Fitopatologie Agricola vol IV, Ed. Academiei R.S. Romania, Bucuresti.

14. Rosca, I., Istrate, Rada, 2009. – Tratat de Entomologie (agricultura, horticultura, silvicultura) Ed. Alpha MDN Bucuresti.

15. Teodorescu Georgeta, Roman, T., Sumedrea, Mihaela, 2009. – Entomologie horticolă.3., Dăunători specifici și metode de combatere, Editura Ceres, București.

16. Tomsa, M., Tomsa, Elena, 2003. – Protectia integrata a pomilor si arbustilor fructiferi, Ed Geea, Bucuresti.

17. Roșca, I.,Oltean, I., Mitrea, I., Tălmaciu, M., 2011. – Tratat de Entomologie generală și specială, Ed. ALPHA MDN, Bucuresti.

18. Pop,I., 2009. – Tratat de Virologie Vegetală vol. III (virusurile culturilor horticole), Ed., PINTECH, București.

19.www.google.com/images

20. http://www.recolta.eu/originea-capsunului-si-cerintele-fata-de-factorii-de-mediu/

21. http://www.afaceri-agricole.net/2011/03/cultura-capsunului/

22. (http://www.capsun.flora.ro/home.php?c1=1&c2=5&c3=0).

23.http://www.medicultau.com/dieta-nutritie/fructe/valoarea-alimentara-si-terapeutica-a-fructelor/capsunele-si-fragii.php.

24.http://ideideafaceri.manager.ro/articole/afaceri-agricole/importanta-economica-si-alimentara-a-capsunului-2286.html.