CONSIDERAȚII GENERAL E PRIVIND IMOBILIZĂR ILE [601586]

1
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERAL E PRIVIND IMOBILIZĂR ILE

Existența, funcționarea și dezvoltarea unei întreprinderi presupune consumuri
de mijloace bănești concretizate în bunuri sau servicii achiziționate. Beneficiile
așteptate de pe urma exploatării acest ora se obțin fie în perioada curentă, fie în
perioadele viitoare. Dacă beneficiile se obțin în perioada curentă, contravaloarea
bunurilor și serviciilor consumate devine cheltuială în aceeași perioadă. Dacă
beneficiile se așteaptă în perioade viitoare, atu nci valorile bunurilor și serviciilor vor
fi considerate active imobilizate în perioada curentă iar plățile efectuate pentru
procurarea lor vor fi capitalizate (valorificate, fructificate în perioadele următoare).
Activele imobilizate reprezintă bunuri și valori care se utilizează o perioadă
îndelungată în întreprindere și care nu se consumă de la prima întrebuințare. Ele își
transmit treptat valoarea asupra produselor la a căror obținere participă.
Cu excepția terenurilor, activele imobilizate au o existen ță limitată în timp. Ele
se consumă în procesul obținerii veniturilor întreprinderii. Amortizarea este, de altfel,
o modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfășurat pe parcursul duratei
de viață utilă a acestora.
În contabilitate, ca și î n viață, toate elementele veniturilor și cheltuielilor legate
de o anumită perioadă sunt recunoscute pentru determinarea profitului sau pierderii
acelei perioade. Cheltuiala cu amortizarea reprezintă, așadar, fracțiunea din costul
activelor imobilizate fol osită în cursul unei perioade contabile.
Totodată, amortizarea este element de determinare a valorii rămase a activelor
imobilizate, valoare care se înscrie în bilanț.
Există concepția că, prin înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea, se asigură
resurse pentru înlocuirea activelor imobilizate la sfârșitul duratei lor de viață utilă.
Chiar dacă, paralel cu înregistrarea amortizării, întreprinderea ar pune deoparte
numerar în acest scop (fapt care nu se întâmplă în realitate), suma acumulată la

2
sfârșitul v ieții utile a unui activ poate fi insuficientă pentru înlocuirea lui. Inflația sau
progresul tehnologic pot să conducă la creșterea costului de înlocuire.
Trebuie precizat că amortizarea reprezintă constatarea și consemnarea pierderii
definitive a benefici ilor economice asociate activelor imobilizate. Am considerat
necesară această precizare, deoarece există și deprecieri temporare ale activelor
imobilizate, pentru care se constituie provizioane (reduceri) privind deprecierea.
Activele imobilizate ajută la obținerea de venituri pe toată durata lor de viață.
Activele imobilizate asigură baza materială a activității unei întreprinderi. Ele
sunt o categorie de bunuri, reunite prin anumite caracteristici comune, dar și diferite
din punct de vedere al scopului, u tilității și formei. Caracteristicile ce le unesc într -o
categorie de sine stătătoare sunt legate de durata de utilizare (pe parcursul căreia
valoarea lor trece asupra noilor produse prin amortizare) și de importanța
(semnificația) lor valorică.
Punctele d e vedere care le diferențiază au determinat următoarea tipologie
activelor imobilizate:
 imobilizări necorporale (intangibile sau investiții nemateriale);
 imobilizări corporale (tangibile sau investiții materiale);
 imobilizări financiare (investiții financi are pe termen lung).
I.1. RECUNOAȘTEREA ȘI EVAL UAREA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE ȘI
CORPORALE
I.1.1 Definirea, recunoașterea și evaluarea imobilizărilor necorporale
I.1.1.1. Definirea și recunoașterea imobilizărilor necorporale
O imobilizare necorporală e ste un activ identificabil nemonetar, fără suport
material și deținut pentru utilizare în procesul de producție sau furnizare de bunuri
sau servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative.
În bilanț, un activ necorporal trebuie r ecunoscut dacă se estimează că va genera
beneficii economice viitoare pentru entitatea economică și dacă costul său poate fi
evaluat în mod credibil.

3
Prin beneficii economice viitoare se înțelege potențialul de a contribui, direct
sau indirect, la fluxul d e numerar sau de echivalente de numerar realizat de către
entitatea economică.
Imobilizările necorporale cuprind:
 Cheltuielile de constituire;
 Cheltuielile de dezvoltare;
 Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile, drepturile și alte valori
similare;
 Fond ul comercial;
 Alte imobilizări necorporale.
Un activ necorporal se înregistrează inițial la costul de achiziție sau de
producție. În bilanț un activ necorporal trebuie prezentat la cost, mai puțin
amortizarea și ajustările cumulate din depreciere .
Imobiliz ările necorporale achiziționate sunt recunoscute la costul de achiziție
format din:
 prețul de cumpărare;
 taxele vamale și alte taxe nerecuperabile;
 cheltuielile de transport;
 comisioane și taxe notariale și alte cheltuieli nerecuperabile care pot fi
atribu ibile direct achiziției bunurilor respective.
Din costul de achiziție se scad reducerile comerciale primite.
Imobilizările necorporale generate intern sunt recunoscute la costul de
producție format din:
 costul de achiziție a materiilor prime și materialel or consumabile –
cheltuielile de producție direct atribuibile bunului;
 cheltuielile directe aferente producției cu materiale directe, energie
consumată în scopuri tehnologice, manopera directă;
 alte cheltuieli directe de producție, costuri de testare a fun cționării
activului, costul proiectării;

4

 o cotă de cheltuieli indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind
legată de fabricația acestora.
Pentru recunoașterea ca imobilizări a imobilizărilor necorporale generate
intern, procesul de producție a a ctivului se împarte în activitate de cercetare și
activitate de dezvoltare.

Fig. 1. Criterii de definire și recunoaștere a imobilizărilor necorporale
O imobilizare necorporală provenită din dezvoltare trebuie recunoscută ca
imobilizare dacă și numai dacă se pot demonstra:
 fezabilitatea tehnică necesară finalizării imobilizarii necorporale astfel
încât aceasta să fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare;

5
 intenția și capacitatea de a finaliza imobilizarea necorporală și de a o
utiliza sau vinde – modul în care imobilizarea necorporală va genera
beneficii economice viitoare probabile.
 disponibilitatea resurselor tehnice, financiare și de altă natură adecvate
pentru finalizarea dezvoltării imobilizării necorporale și pentru utilizarea
sau vânzarea acesteia.
 capacitatea de a evalua fiabil cheltuielile atribuibile imobilizării
necorporale în cursul dezvoltarii sale.
În situația în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate,
profitul se poate distribui numai dacă suma reze rvelor disponibile pentru distribuire și
a profitului reportat este cel puțin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate la data
bilantului.
Toate cheltuielile ocazionate în cadrul etapei de cercetare se recunosc în contul
de profit și pierdere la momentul înregistrării și nu pot fi capitalizate.
I.1.1.2. Evaluarea imobilizărilor necorporale
Toate imobilizarile necorporale care sunt recunoscute în poziția financiară
trebuie evaluate la costul inițial.
IAS 38 delimitează trei momente ale evaluarii:
 evaluarea la intrare,
 costuri ulterioare intrării inițiale de imobilizari neco rporale recunoscute
ca active;
 evaluarea bilanțieră.
Imobilizarile necorporale dobândite separat pot intra în entitate prin
urmatoarele modalități:
 achiziția separată;
 achiziția ca parte a unei combinări de întreprinderi
 achiziția prin intermediul unei subvenții guvernamentale
 schimbul cu alte active ;
 Fondul comercial generat intern, nu trebuie recunoscut ca activ ;

6
 Imobilizări necorporale generate intern
Imobilizări necorporale dobândite separat la cost de achiziție
Costul unei imobilizări necorporale dobândite separat poate fi evaluat în mod
credibil, mai ales când contravaloarea ia forma numerarului .

COST DE ACHIZIȚIE prețul de achiziție inclusiv: taxele vamale de import,
taxele de ac hiziție nerambursabile, mai puțin reduceri
comerciale și financiare
orice cost direct atribuibil pregătirii activului pentru
utilizare.

Exemple de costuri direct atribuibile :
 costurile cu beneficiile angajaților pentru ca activul să funcționeze;
 onorariile profesionale care decurg direct din aducerea activului la condiția
de funcționare;
 costuri de testare a funcționării corecte;
Exemple de costuri care nu sunt recunoscute în elementele imobilizărilor
necorporale :
 Costurile unui nou produs sau servic iu inclusiv costuri de publicitate și
activități promoționale;
 costuri de desfășurare a unei activități într -un nou loc sau cu o nouă
clasă de clienți , inclusiv costuri de instruire a personalului;
 Costuri administrative și alte cheltuieli generale de reg ie;
 Costuri suplimentare atunci când activul este gata de funcționare în
maniera intenționată de conducere și nu este dat în folosință;
 Costuri legate pierderi inițiale din exploatare;
 Operațiuni ocazionale legate de dezvoltar ea unei imobilizări
necorpora le, dar care nu sunt necesare pentru ca activul să fie adus în
starea de funcționare. Veniturile și cheltuielile aferente operațiunilor

7
ocazionale sunt recunoscute în profit sau pierdere și incluse în clasa
corespunzătoare de venituri și cheltuieli.
 Amân area pl ății pentru un activ necorporal , peste termenul normal de
creditare, costul său este echivalentul în numerar al prețului. Diferența
dintre această valoare și totalul plăților, este recunoscută ca o cheltuială
în profit sau pierdere.
 Recunoașterea co sturilor în valoarea contabilă a unui element de
imobilizări necorporale încetează când activul se află în starea necesară
funcționării și în maniera dorită de conducere.1Acest lucru impune ca
nici un cost să nu fie recunoscut după ce activul a fost dobând it și
îndeplinește toate condițiile utilitate.
Achiziția unui activ necorporal ca parte a unei combinări de întreprinderi
Evaluarea la intrare a unei imobilizări necorporale dobândită în cadrul unei
combinări de întreprinderi, este dată de valoarea sa jus tă la data achiziției.
Un preț de piață cotat pe o piață activă asigură cea mai fiabilă estimare a valorii
juste a unei imobilizări necorporale. Dacă prețul curent de ofertă nu este disponibil ,
prețul celei mai recente tranzacții similare poate oferi o ba ză de la care să se facă
estimarea valorii juste, cu condiția să intervină schimbări semnificative între data
tranzacției și data la care este estimată valoarea justă a activului.
IAS 38 definește o piață activă ca fiind o piață unde:
 elementele tranzacțio nate pe piața în cauză sunt omogene; (de același
tip);
 cumpărători și vânzători interesați pot fi găsiți în permanență; și
 prețurile sunt disponibile pentru public.
Este neobișnuit să existe o piață activă pentru imobilizări necorporale, de
exemplu, nu poa te exista o piață activă pentru patente și mărci comerciale, având în
vedere că fiecare activ este unic.

1 IAS 38,30

8
Atunci când nu poate fi obținut un preț actual, prețul celei mai recente tranzacții
similare poate oferi o bază suficient de rezonabilă pentru estimar ea valorii juste.
Acolo unde nu există o piață activă, costul va fi suma pe care o entitate ar
trebui să o plătească pentru un activ, într -o tranzacție făcută de bunăvoie, între părți
în cunoștință de cauză și în care prețul a fost stabilit obiectiv.
Exemp lu:
O entitate are o echipă de fotbal. Ea decide să vândă un apărător și să cumpere
un atacant. De asemenea, în procesul de vânzare -cumpărare a jucătorilor se află mai
multe entități similare și există o piață activă a jucătorilor care sunt transferați de la o
entitate la alta. Prețul care trebuie plătit sau primit va depinde de cât sunt dispuse
celelalte entități de pe piață să plătească.
Exemplu
O entitate a elaborat un produs nou care mărește siguranța din interiorul
mașinilor. Totuși, din cauza procesul ui de producție implicat, acesta nu se potrivește
prea bine cu procesul de producție deja existent al entității și va trebui construită o
fabrică complet nouă pentru ca acest produs să fie inclus ca parte a producției. În
Europa există doar alte două entit ăți care fac produse similare.
Entitatea decide să vândă procesul uneia din cele două entități. După discuții,
vânzătorul și cumpărătorul cad de acord asupra unui preț de 50 milioane lei. Ambele
părți sunt de acord că acesta este cel mai bun preț pe care l-ar fi putut obține și nici
una dintre părți nu a fost supusă unei influențe a celeilalte (de exemplu, vânzătorul nu
a amenințat că dacă nu obține un preț mai bun, abordează și celălalt cumpărător), deci
tranzacția a fost făcută de bunăvoie.
De aceea, adm inistratorii trebuie să analizeze dacă costul (valoarea justă) unei
imobilizări necorporale poate fi evaluată fiabil și dacă este posibil să se reevalueze
regulat valoarea justă, pentru a se asigura că valoarea contabilă nu diferă semnificativ
de valoarea care ar fi calculată utilizând valoarea justă la data bilanțului.
Deși nu este explicit în standard, când nu poate fi găsită o valoare justă,
imobilizările necorporale achiziționate într -o combinare de întreprinderi trebuie

9
incluse în situațiile financiare ale societății achizitoare la costul la care au fost
incluse anterior în situațiile financiare ale societății achiziționate.
O entitate recunoaște la data achiziției, separat de fondul comercial, o
imobilizare necorporală a entității dobândite, indiferen t dacă activul a fosr recunoscut
sau nu de entitatea dobândită înainte de combinarea de întreprinderi.
O imobilizare necorporală dobândită în urma unei combinări de întreprinderi
poate fi separabilă împreună cu un contract aferent, cu un activ sau o datori e
aferent(ă).2 Astfel, dobânditorul recunoaște o imobilizare necorporală separat de
fondul comercial, dar împreună cu lementul aferent.
Acolo unde cheltuielile nu satisfac criteriile de recunoaștere, elementele trebuie
să fie trecute pe cheltuieli în momen tul în care apar.
Nu este exclus ca entitătățile implicate în achiziția și vânzarea imobilizărilor
necorporale să fi dezvoltat tehnici de estimare indirectă a valorilor juste. Exemple de
tehnici pentru evaluarea inițială a valorii juste a unei imobilizări necorporale includ:
 actualizarea fluxurilor de trezorerie nete viitoare estimate din activ,
 estimarea costurilor prin deținerea imobilizărilor necorporale nefiind
nevoită să cesioneze licența de la o altă parte printr -o tranzacție
desfășurată în condiții obiective ;
 fie, să o înlocuiască conform abordării costului.
I.1.2. Definirea, recunoașterea și evaluarea imobilizărilor corporale
I.1.2.1. Definirea și recunoașterea imobilizărilor corporale
Prin imobilizări corporale înț elegem active corporale, imobiliz ări fizice,
imobilizări tangibile, investiț ii materiale.
Un a ctiv corporal trebuie recunoscut în bilanț dacă se estimează că va genera
beneficii ec onomice pentru persoana juridică ș i cos tul activului poate fi evaluat î n
mod credibil.
Imobiliză rile corporal e sunt active care:

2 IAS 38, 36

10
 sunt deț inute de o pe rsoană juridică pentru a fi utilizate în producț ia
proprie de bunuri sau pres tarea de servicii, pentru a fi închiriate terților
sau pentru a fi folosite î n scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei pe rioade mai mari de un an ;
 au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în
vigoare.
Imobilizările corporale cuprind:
 terenuri;
 construcții;
 instalații tehnice și masini;
 alte instalații, utilaje și mobilier;
 avansuri și imobilizări co rporale în curs de execuție.
Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii:
 terenuri;
 amenajari de terenuri.
În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidențiate pe următoarele grupe:
 terenuri agricole;
 terenuri silvice;
 terenuri fara constru ctii;
 terenuri cu zacaminte;
 terenuri cu constructii si altele.
Imobilizările corporale deținute în baza unui contract de leasing se evidențiază
în contabilitate în funcție de natura contractului de leasing.
Contabilitatea sintetică a imobilizărilor corpor ale se ține pe categorii, iar
contabilitatea analitică se ține pe fiecare obiect de evidență, prin care se înțelege
obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele și accesoriile
acestuia, destinat să îndeplinească în mod independent, în totalitate, o funcție
distinctă.
După destinația lor în întreprindere, imobilizările corporale se clasifică în:

11
 imobilizări profesionale;
 imobilizări neprofesionale.
Delimitarea imobilizărilor corporale în funcție de destinație este utilă pentru
fundamenta rea necesarului în fond de rulment aferent exploatării și în afara
exploatării.
În contabilitate, imobilizările corporale sunt delimitate, indiferent de felul lor,
pe obiecte de evidență. Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau care
forme ază un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea
întregului corp, lot sau set. Fiecare mijloc fix este trecut în registrul numerelor de
inventar.
În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidențiate în mod distinct imobilizăr ile
corporale în curs.
La sfârșitul fiecărui exercițiu, ca și pentru alte categorii de bunuri și valori,
întreprinderea întocmeste un inventar detaliat al imobilizărilor.
Imobilizările corporale care fac obiectul deprecierilor sunt supuse procesului
de dim inuare sistematică a valorii care ia forma amortizărilor, sau de corectare
temporară a valorii, care îmbracă forma provizioanelor pentru depreciere.
Imobilizările corporale amortizate integral rămân înscrise în bilanț atâta timp
cât ele există în întreprin dere.
Investițiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, luate cu chirie sau în
locație de gestiune, se înregistrează în contabilitatea unității patrimoniale care le -a
efectuat.
La expirarea contractului de concesiune, închiriere sau locație de gestiu ne,
valoarea investițiilor executate la mijloacele fixe luate cu acest titlu se scade din
contabilitatea unității patrimoniale care le -a efectuat și se înregistrează în
contabilitatea unității patrimoniale căreia i -au fost restituite, cu valoarea lor
major ându -se valoarea de intrare a mijloacelor fixe respective, potrivit contractelor
încheiate.
I.1.2.2. Evaluarea imobilizărilor corporale

12
Pentru recunoașterea în contabilitate, este necesară exprimarea în unități
monetare a fiecărei structuri bilanțiere. Această operație se numește evaluare și are
loc diferit, în funcție de elementul la care se referă și de momentul la care se
efectuează. În legătură cu momentul de efectuare, se conturează:
 evaluarea cu ocazia primei recunoașteri în contabilitate;
 evaluarea la data inventarierii;
 evaluarea la data închiderii exercițiului financiar (la momentul întocmirii
bilanțului);
 evaluarea la încetarea re cunoașterii în contabilitate.
Aceste patru momente sunt valabile pentru orice element bilanțier luat în
discuție. Pentru imobilizări, evaluarea se face de asemenea în cele patru momente.
În cazul imobilizărilor corporale, evaluarea la momentul primei recun oașteri în
contabilitate se face diferit, în funcție de modalitatea de intrare:
 achiziția de la furnizori presupune evaluarea imobilizării la cost de
achiziție.
Costul de achiziție este format din prețul de cumpărare al bunului (înscris în
factura emisă de furnizor), taxe care nu se mai recuperează (taxe vamale, accize ș.a.),
cheltuieli de transport și eventuale cheltuieli de montare și punere în funcțiune a
activului respectiv.
 aportul în natură la capitalul întreprinderii sau dobândirea cu titlu
gratuit (de exemplu, prin donație). În acest caz, imobilizarea corporală
este evaluată potrivit prețului pieței. Mărimea rezultată în urma acestei
evaluări poartă denumirea de valoare de utilitate.
 producția proprie , caz în care se apelează la costul de producție. Costul
de producție cuprinde cheltuielile directe plus chetuielile indirecte de
producție, repartizate rațional asupra produselor fabricate, lucrărilor
executate și serviciilor prestate.
Alături de aceste elemente, în costul de producție al unei imobiliză ri pot intra și
cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor necesare finanțării investiției.

13
Noțiunile de cheltuieli directe și cheltuieli indirecte de producție se vor prezenta într –
un capitol ulterior, referitor la contabilitatea managerială.
Indifer ent de forma sub care se prezintă, valoarea stabilită la momentul primei
recunoașteri se numește valoare de intrare sau valoare contabilă.
Momentul inventarierii este de fapt momentul în care activele unei
întreprinderi sunt măsurate și exprimate atât în u nități de măsură fizice (buc., t, m, m2
etc.), cât și în unități monetare.
Pentru imobilizările corporale supuse amortizării, se calculează valoarea netă
contabilă, scăzând din valoarea de intrare amortizarea calculată și înregistrată până la
data inventa rului.
În momentul inventarierii, se determină și valoarea de inventar, adică o valoare
actuală sau de utilitate a imobilizării.
Momentul închiderii exercițiului financiar se concretizează, din punct de
vedere financiar -contabil, în întocmirea bilanțului contabil. În bilanț, elementele
entității sunt înscrise la valoare bilanțieră. În vederea determinării ei, se compară
valoarea contabilă netă cu valoarea de inventar. Rezultatul comparației poate conduce
la:
 plus de valoare care, conform principiului prude nței referitor la active,
nu se înregistrează în contabilitate. În această situație, valoarea bilanțieră
a imobilizării este egală cu valoarea contabilă netă.
 minus de valoare care, conform principiului prudenței, se consemnează
printr -un supliment de amor tizare în cazul deprecierii ireversibile (de
exemplu, mijloacele fixe inutilizabile, propuse pentru casare) sau prin
provizioane (reduceri) pentru depreciere dacă deprecierea este
reversibilă (de exemplu, lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în
mom entul inventarierii).
Încetarea recunoașterii în contabilitate a activelor imobilizate are drept valoare
de referință valoarea de intrare a imobilizărilor (valoare contabilă). Este important de
precizat dacă activul imobilizat a fost sau nu integral amorti zat. În cazul unei

14
imobilizări integral amortizate (a cărei valoare a fost integral suportată pe cheltuieli),
amortizarea este egală cu valoarea contabilă.
În cazul unei imobilizări incomplet amortizate, este necesară suportarea pe
cheltuieli a valorii răm asă neamortizată. În această situație, amortizarea înregistrată
plus cheltuiala, reprezentând partea neamortizată, egalează valoarea contabilă care
reprezintă valoarea de ieșire.
În condițiile evoluției crescătoare a prețurilor în economie, periodic au loc
reevaluări ale activelor imobilizate. Reevaluarea se aplică acestor active întrucât
durata lor de viață utilă este mai îndelungată și, astfel, sunt afectate în mai mare
măsură decât activele circulante. Până în prezent, reevaluarea a avut la bază preveder i
legale exprese și a vizat imobilizările corporale. Așadar, reevaluarea nu este
aplicabilă unui singur component al activelor imobilizate, ci uneia sau mai multor
categorii de active imobilizate (de exemplu, terenurile și clădirile) sau tuturor
activelor imobilizate.
Din punct de vedere contabil, reevaluarea imobilizărilor are drept rezultat
diferența din reevaluare, element de pasiv înscris în categoria capitalurilor proprii
(deci surse corespunzătoare activelor imobilizate reevaluate).
Pentru reevaluarea imobilizărilor corporale este necesar să se stabilească
valoarea rămasă actualizată avându -se în vedere următoarele elemente:
 valoarea de intrare a imobilizărilor corporale;
 amortizarea calculată;
 evidențierea în contabilitate a coeficienților de actuali zare determinați în
funcție de indicii de prețuri, grad de utilitate a capacităților de producție
și cursul valutar.

I.2. IMOBILIZĂRI FINANCIAR E
Imobilizările financiare cuprind acțiunile deținute la entitățile afiliate,
împrumuturile acordate entităților afiliate, interesele de participare, împrumuturile

15
acordate entităților de care entitatea es te legată în virtutea intereselor de participare,
alte investiții deținute ca imobilizări, alte împrumuturi.
În conturile de creanțe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează
sumele acordate terților în baza unor contracte pentru care entitatea pe rcepe dobânzi,
potrivit legii.
La alte împrumuturi acordate se cuprind garanțiile, depozitele si cauțiunile
depuse de entitate la terți.
Dacă sunt eviden țiate în contul de crean țe imobilizate crean țele aferente
contractelor de leasing financiar, precum si alte crean țe imobilizate cu scaden ța mai
mare de 1 an, entitatea va prezenta în bilan ț, la imobilizări financiare, numai partea cu
scaden ță mai mare de 12 luni, diferen ța urmând a fi reflectată la crean țe.
Evaluarea inițială
Imobilizările financiare recun oscute ca activ se evaluează la costul de
achiziŃie sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.
Evaluarea la data bilanțului
Imobilizările financiare se prezintă în bilanț la valoarea de intrare mai putin
ajustările cumulate pentru pi erdere de valoare.
I.3. AMORTIZAREA IMOBILIZĂ RILOR
Amortizarea este echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei
imobiliză ri, ca urmare a utilizării, a acț iunii factorilor naturali, a progresului tehnic
sau a altor cauze.
În consecință, amortiz area este rezultatul unui procedeu contabil de repartizare
logică și sistematică a costului imobilizărilor, aplicat astfel încât să se impute o parte
din acest cost fiecărui exercițiu, care va beneficia de utilizarea respectivelor
imobilizări.3
În România, calculul amortizării imobilizărilor corporale se efectuează pentru
perioada unui exercițiu financiar, iar înregistrarea acesteia se realizează lunar,

3 Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară vol II, Editura Economică, București, 1998

16
începând cu luna următoare lunii în care activele imobilizate au intrat în patrimoniu și
au fost puse în funcțiune.
Amortizarea imobilizărilor este reglementată prin legislația fiscală în vigoare,
care cere ca imobilizările să fie amortizate în funcție de durata lor normală de
utilizare, stabilind cote proporționale pentru fiecare tip de imobilizare în parte.
Amortizarea în funcție de timp nu ține seama însă de posibilitatea apariției unor
imobilizări mai perfecționate, care le -ar scoate din funcțiune înaintea expirării duratei
lor de viață, precum și de posibilitatea folosirii intensive a imobilizărilor care ar duce
la același rezultat.
Conform legislației în vigoare4, amortizarea înregistrată în cotele stabilite nu
este supusă impozitării, însă amortizările suplimentare, fără aprobarea organelor
fiscale, sunt considerate profituri și deci sunt supuse amortiză rii.
Rezultă că amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a unei
imobilizări pe durata sa de utilizare previzionată. Față de această interpretare există
numeroase concepții, însă interes pentru contabilitate prezintă următoarele trei:5
 amortizar ea ca proces de corecție al valorii imobilizărilor. Amortizarea
este constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de către activele
imobilizate ca urmare a deprecierii în timp, a uzurii fizice sau uzurii
morale.
Pornind de la această interpretare amortizarea are rolul de a corecta valoarea
activelor imobilizate pentru a le readuce la o valoare cât mai a propiată de realitate.
 amortizarea ca proces de transfer sau de repartizare a costului
imobilizărilor asupra cheltuielilor exercițiului. Amortizarea reprezintă
resursa controlabilă provenită din trecut care produce beneficii viitoare.
Alocarea sau transferul valorii se face pe o perioadă economică de
utilizare a activului amortizabil. De aceea, fracțiunea de valoare etalată
în timp asupra rezultatului ecercițiului trebuie să reprezinte o mărime
rațională înscrisă în principiile și regulile imaginii fidele.

4 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
5 http://facultate.regielive.ro/cursuri/contabilitate.

17
 Amortizara ca sursă de finanțare a reînnoirii imobilizărilor.
Reconstituirea capitalului impune abordarea simultană a amortizării ca o
problemă de r ecuperare a investiției și ca o sursă de finanțare a reînnoirii
imobilizărilor.
I.3.1. Metode de amortizare a imobilizărilor
Prin metodă de amortizare se înțelege un ansamblu corelat și coerent de
reglementări normative ale unei țări privind modul de calc ul al amortizării capitalului
imobilizat în active corporale și necorporale, precum și a condițiile concrete de
aplicabilitate ale acestora.
Semnificația contabilă a amortizării este l egată de corectarea (reducerea)
valorii imobilizărilor ca urmare a utili zării lor, a acțiunii unor factori externi (naturali
și de progres tehnic) sau a unor prevederi legale (în cazul unor imobilizări
necorporale).
Trebuie precizat că nu toate imobilizările sunt supuse amortizării. Imobilizările
financiare (sau investițiile f inanciare) nu se amortizează, deprecierea lor este posibilă,
dar datorită incertitudinii, ea este reflectată prin provizioanele (reducerile) pentru
depreciere.
Din categoria imobilizărilor corporale, sunt excluse din sfera amortizării
bunurile a căror folo sință nu este limitată în timp (terenuri, lacuri, păduri etc.) .
Un element indispensabil determinării amortiză rii este durata de funcționare,
durata de viață a unei imobilizări. Ca regulă, putem spune că sunt supuse amortizării
imobilizările cu durata de v iață determinată în timp.
Durata de viață utilă este perioada pe parcursul căreia se estimează că
întreprinderea va utiliza activul supus amortizării. Datorită faptului că în țara noastră
există o strânsă legătură între raportările contabile și cele fiscal e, durata de viață utilă
a imobilizărilor este reglementată prin lege. Baza de calcul a amortizării o constituie
costul activului sau, dacă acesta a fost reevaluat, valoarea rezultată după ultima
reevaluare.

18
Valoarea amortizabilă a unui activ supus amortiz ării trebuie alocată fiecărei
perioade contabile într -o manieră sistematică, pe parcursul duratei de viață utilă a
activului respectiv.
Estimarea duratei de viață utilă a unui activ se face luând în considerare uzura
fizică estimată, uzura morală și preved erile legale.
După identificarea duratei de utilizare și a valorii amortizabile se pune
problema alegerii regimului (metodei) de amortizare.
Potrivit legislației în vigoare, întreprinderile din România sunt obligate să
amortizeze imobilizările corporale și necorporale utilizând una din următoarele
metode:
 Amortizarea liniară;
 Amortizarea degresivă;
 Amortizarea accelelrată;
Aplicarea unuia sau a aluita dintre metodele menționate se face în funcție de
scopul urmărit, atât în fiecare întreprindere în parte, câ t și de către stat. Întreprinderea
este interesată în stabilirea cât mai corectă a deprecierilor ce trebuie amortizate,
deoarece prin amortizare își asigură reproducția activelor imobilizate, iar statul este
interesat deoarece mărimea amortizării influențe ază mărimea rezultatului impozabil.
I.3.1.1. Amortizarea liniară
Amortizarea lineară presupune desfășurarea în cote egale, pe tot parcursul
duratei de funcționare a valorii contabile de intrare a activului imobilizat. Cota
procentuală se stabilește proporț ional cu numărul anilor cât trebuie să funcționeze
activul respectiv. Pașii de urmat în aplicarea acestei metode de amortizare sunt
următo rii:
 se determină norma de amortizare care exprimă procentual cât din
valoarea de intrare se va include în chetuieli î n fiecare an (exercițiul
financiar). Norme de amortizare (Na) se calculează după relația:

19
 se stabilește valoarea medie anuală a amortizării (anuitatea = A),
înmulțind valoarea de intrare (V i) cu norma de amortizare (N a):
A=V i x N a
Exemplu: În vederea ilustrării metodei amortizării liniare, să presupunem că o
întreprindere achiziționează un utilaj în valoare de 100.000.000 lei cu o durată de
viață utilă de 4 ani.
Calculul normei de amortizare:

Calculul anuității amortizării (A):
A = 25% x 100.000.000 = 25.000.000 lei
Eșalonarea valorii contabile a utilajului pe parcursul duratei de funcționare se
sintetizează într -un tablou al amortizării cu următoarea machetă:
Anul Valoarea de intrare Anuitatea Amortizarea cumulată Valoarea netă
contabilă
2011 100.000.000 25.000.000 25.000.000 75.000.000
2012 100.000.000 25.000.000 50.000.000 50.000.000
2013 100.000.000 25.000.000 75.000.000 25.000.000
2014 100.000.000 25.000.000 100.000.000 0

Durate le normale de utilizare a mijloacelor fixe, stabilite în ani și cotele medii
de amortizare ale acestora, exprimate în procente, sunt cuprinse în Catalogul privind
clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. Înregistrarea în
contabil itatea financiară a amortizării presupune repartizarea în fiecare an a valorii
calculate pe seama cheltuielilor de exploatare .

6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor – cont de activ
280 Amortizări privind imobilizările necorpora le – cont cu funcția contabilă de pasiv, ce se
detaliază în conturi sintetice de gradul al 2 -lea pe categorii de imobilizări necorporale

20
281 Amortizări privind imobilizările corporale – cont cu funcția contabilă de pasiv, ce se
detaliază în conturi sintet ice de gradul al 2 -lea pe categorii de imobilizări corporale

I.3.1.2. Amortizarea degresiva
Amortizarea degresivă conduce la anuități mai mari în primii ani ai duratei de
viață utilă și mai mici în ultimii ani, când oricum cresc chetuielile de întreține re ale
mijloacelor fixe. Este deci o modalitate mai apropiată de condițiile reale, dar care
necesită un sistem de calcul mai complex. Astfel, norma de amortizare se multiplică
cu coeficienți stabiliți în funcție de durata de viață utilă. O altă deosebire f ață de
amortizarea lineară este aceea că norma de amortizare multiplicată se aplică la
valoarea rămasă de amortizat (valoarea netă contabilă).
Utilizarea regimului de amortizare degresivă constă î n multiplic area cotei de
amortizare liniară cu următorii coe ficienți stabiliți în funcție de durata normală de
utilizare a mijlocului fix, astfel:
 1,5 – dacă durata normală de utilizar e a mijlocului fix este cuprinsă între
2 și 5 ani;
 2,0 – dacă durata normală de utilizar e a mijlocului fix este cuprinsă între
5 și 10 ani;
 2,5 – dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este mai mare de
10 ani.
Competența de aprobare a utiliză rii regimului de amortizare degresivă revine
consiliului de administraț ie al contribuabilului.
Calculul amortizării prin utilizarea amo rtizăr ii degr esive presupune
parcurgerea urmă toarelor etape:
 în primul an de funcționare, amortizarea anuală se determină prin
aplicar ea cotei de amortizare degresivă asupra valorii de intrare a
mijlocului fix;
 în anii următori se aplică aceeași cotă de amortizare, dar de fiecare dată
asupra valorii ră mase neamortizate a mijlocului fix;

21
 în anul în care amortizarea anuală rezultată este egală sau mai mică
cu/decâ t amortizarea anuală liniară , se trece la amortizarea liniară, până
la expirarea duratei normale de utilizare.
Exemplu:6
S.C. Xtreme S.A. a achiziționat și a pus în funcțiune, în luna mai 2010 , o
mașina de debitat me tale, despre care se cunosc urmă toarele date:
 valoarea de intrare – 150.000 lei;
 durata normală de funcț ionare, conform Catalog: 10 -12 ani. Se optează
pentru 10 ani;
 cota anuala de amortizare degresiva – 20%.
Ani Modul de calcul Amortizarea anuală
degresiva
(lei) Valoarea rămasă
(lei)
1 150.000 x 20% 30.000 20.00 0
2 120.000 x 20% 24.000 96.00 0
3 96.000 x 20% 19.200 76.80 0
4 76.800 x 20% 15.360 61.44 0
5 61.440 x 20% 12.280 49.15 0
6 49.150 x 20% * 9.830 39.32 0
7 9.830 29.49 0
8 9.830 19.66 0
9 9.830 9.830
10 9.830 0
*20% x 49.150 = 49.150 / 5

I.3.1.3. Amortizarea accelerată
Presupune ca jumătat e din valoarea contabilă a mijlocului fix să se includă în
cheltuielile primului an de funcționare, iar restul să se împartă în mod egal pe
parcursul anilor de funcționare rămași. De menționat că aplicarea acestei metode de
amortizare, propusă de Consiliul de administrație al întreprinderii, necesită aprobarea

6 http://contabilul.manager.ro/a/327/25 -regimuri -de-amortizare.html

22
Ministerului Finanțelor Publice . Așa cum sunt ele reglementate și aplicate în prezent,
metodele degresivă și accelerată sunt puternic influențate de interese fiscale și, de
aceea, tind să nu reflecte realitatea economică a costurilor cu amortizarea.
Exemplu:7
S.C. Extreme S.A. achizi ționeaz ă echipamente antiefrac ție, cod 3.3.1 cu o
valoare d e intrare de 1.500.000 lei, a c ăror durat ă normal ă de func ționare, conform
Catalogului, este de 16 – 24 ani; se opteaz ă pentru 20 de ani.
În primul an de func ționare, amortizarea se va calcul a astfel:
1.500.000 x 50% = 750.000 lei
În anii urm ători, amortizarea se va calcula în regim liniar, prin împărțirea
valorii r ămase la durata normal ă de func ționare r ămasă, astfel:
750.000 / 19 ani = 39.474
Ani Modul de calcul Amortizarea anuală
(lei) Valoarea rămasă
(lei)
1 1.500.000 x 50% 750.000 750.00 0
2 750.000 / 19 39.47 3 710.52 7
3 750.000 / 19 39.47 3 671.05 4 …………
750.000 / 19 39.47 3 …………
20 750.000 / 19 39.47 3 0

Rezult ă că încep ând cu al doilea an se va înregistra o amortizare egal ă ca
valoare pentru fiecare an (liniar ă), până la ex pirarea duratei norma le de func ționare .

7 http://contabilul.manager.ro/a/327/25 -regimuri -de-amortizare.html