Considerații Asupra Cărții Lui Platon ”republica”

=== f989146add9df5781db61ce6b141ce395a058116_707984_1 ===

Considerații asupra cărții lui Platon ”Republica”

Republica este fără îndoială una dintre capodoperele lui Platon și una dintre cele mai influente și mai citite cărți din istoria filosofiei. Este, de asemenea, greu de înțeles cu adevărat. Există o serie de motive pentru acest lucru, dar unul dintre acestea este amploarea temelor și a problemelor pe care le introduce Platon pe parcursul dialogului.

Cititorii trebuie să înțeleagă nu doar aspectele lecturate în sine, ci trebuie să le înțeleagă și în legătură cu temele și dezbaterile mai importante ale lucrării. Aceasta este, desigur, o sarcină descurajantă, în special pentru cititorii abordează de dialog pentru prima dată.

Putem spune că Republica este o carte care este mereu de actualitate, datorită subiectului său și modului de abordare. Fiind un dialog despre dreptate și justiție, Republica are mai multe deschideri mai ales către filosofia politică și către cea morală, dar și către filosofia artei, cea a istoriei religiei, către antropologie, către filosofia imaginarului, către filosofia și istoria mentalitaților și nu în ultimul rând către ontologie și filosofia conștiinței și cunoștinței.

Înainte de a intra în detaliile Republicii a lui Platon, trebuie să observăm modul în care această carte a rămas de actualitate de-a lungul secolelor, având un impact important asupra minții oamenilor. Platon a scris-o în jurul anului 380 î.Hr., astfel încât ar fi fost o literatură clasică pentru cei din primul secol d.Hr.

C.S. Lewis, în eseul său ”Despre citirea vechilor cărți”, spunea că și cel mai simplu student va fi capabil să înțeleagă, chiar dacă nu tot, dar o mare parte din ceea ce a spus Platon, dar aproape nimeni nu poate înțelege câteva cărți moderne despre platonism.

În acest dialog, Plato, în persoana filozofului Socrates, efectuează o anchetă asupra naturii dreptății, punând întrebări dacă dreptatea sau nedreptatea fac ca o persoană să fie mai fericită și de ce, și natura și dezvoltarea statului ideal, definit ca un fel de stat care ar facilita fericirea celui mai mare număr de cetățeni ai săi. Aceasta este o rațiune de înaltă calitate, cu argumente pas-cu-pas care sunt ușor de urmărit.

Cu toate acestea, există unele dintre concluziile lui Platon care pot crea un dezacord important, de exemplu, ideea că copiii ar trebui să fie crescuți și educați de stat mai degrabă decât de părinții lor.

Platon descrie caracteristicile bune și rele ale unor cinci tipuri de state: aristocrația, timocrația (doar deținătorii de proprietăți pot participa la guvernare), oligarhia, democrația și tirania. El nu include socialismul în genurile lui, dar interesant, concepția lui despre democrație pare a fi foarte asemănătoare cu conceptul nostru modern de socialism – egalitatea pentru toți – și democrația lui conduce la tiranie, la fel cum Friedrich Hayek, spune că socialismul nostru duce la totalitarism.

Analiza lui Platon despre tipurile de guvernare este strălucitoare, întrucât toate aceste forme poartă în ele însemnele distrugerii lor, starea ideală a lui Platon ar accentua necesitatea de a identifica și de a ridica conducători puri și înțelepți din copilăria timpurie și de a insufla protecția pentru a se asigura că liderii săi vin numai din această clasă.

Liderul ideal este pur în caracter și are acea abilitate rară de a vedea adevărul pur. El este un adevărat filosof și nu unul fals imitativ cum pretind sofiștii. Nu este un guru popular înțelept al cărui înțelepciune constă în observațiile sale privind ceea ce funcționează, ce acțiuni sau metode sunt cele mai probabile să ducă la bogăție și fericire pentru clasa sa particulară. Acest tip poate să știe ce funcționează, dar nu știe și nici nu-i pasă de ce funcționează. El observă variabilele, dar nu vede adevărul din spatele variabilelor și, prin urmare, este supus vânturilor schimbării și nu merită să conducă Republica Ideală.

Prezentarea stilului de dialog a acestui face ca acestea și toate celelalte idei să fie plăcute pentru a le citi și a le absorbi. Tonul este unul de conversație plăcută și prietenoasă cu libertatea implicită de a fi de acord sau de dezacord, un ton care, în actualul nostru climat politic hiperîncărcat de ideologii care se ciocnesc, mi s-a părut a fi foarte revigorant.

”Republica” este un titlu înșelător, deoarece principala intenție a operei lui Platon din Cartea a VIII-a nu descrie democrația într-un mod atât de plăcut. De fapt, titlul provine din titlul roman ”de re publica”, care înseamnă ”despre afacerile publice”. Acest titlu ascunde adevăratul scop al lucrării, de a înțelege natura justiției prin compararea mai multor analogii.

”Republica” descrie cum funcționează justiția în interiorul unui individ, al unui oraș, care este natura dreptății și, în cele din urmă, sfârșitul definitiv al persoanelor drepte și nedrepte. Allott rezumă cu precizie ”Republica”: ”A treia minune a Republicii lui Platon este că există trei lucruri separabile, dar inseparabile – ființa umană individuală, societatea umană și universul – eu și noi și toți” (Allott, P., 2011).

Fiecare carte din ” Republica” acționează ca un capitol care acoperă o parte din argument, după cum rezumăm mai jos:

• Cartea I – Introducere, respingerea definițiilor eronate ale dreptății

• Cartea a II-a – Apărarea justiției, dezvoltarea analogiei unui oraș just

• Cartea a III-a – Viața și îngrijirea tutorilor, controlul poeziei în societate

• Cartea a IV-a – Patru virtuți ale orașului, aplicație pentru indivizi, trei părți ale sufletului

• Cartea a V-a – Rolul femeilor în oraș, creșterea copiilor, reproducerea societății

• Cartea a VI-a – Explicarea regilor filosofi, educația, forma ”binelui”

• Cartea a VII-a – Alegoria peșterii, structura și educația filosofilor

• Cartea a VIII-a – Tipuri de regimuri, de la cel mai mult la cel nedrept

• Cartea a IX-a – Descrierea personalității tiranice

• Cartea a X-a – Imortalitatea sufletului, destinul sufletului

În timp ce ”Republica” intră în detalii și nuanțe pe care nu le putem acoperi aici, un rezumat general al lucrării descrie modul în care Platon definește dreptatea și dezvoltarea unui ”oraș drept”. În urma definiției, Platon îl compară cu sufletul uman dezvoltând ”orașul cel drept” și sunt trei clase de persoane, creând un oraș perfect perfect și înțelept. Continuând să construiască ”orașul cel drept”, Platon continuă să descrie femeile și copiii și rolul lor în oraș și cine ar trebui să conducă orașul, aplicând analogia sufletului și a regulilor sale. Platon definește dezvoltarea regilor filozofi și înțelegerea ”binelui” ca scop prin analogia peșterii. În cele din urmă, Platon încheie prin aplicarea acestor principii diferitelor tipuri de guverne, modului în care acestea sunt realizate în suflet și destinul și nemurirea sufletului.

”Republica” începe cu Socrate și Glaucon părăsind Piraeus când Polemarchus, Adeimantus, Niceratus și alți alții i-au oprit. Împreună s-au dus la casa lui Polemarchus, unde, după o scurtă conversație cu tatăl său Cephalus, au început să vorbească despre natura justiției, ridicată de Cephalus, gândindu-și viața și ceea ce ar putea fi înainte de moarte.

 Ce urmează sunt mai multe definiții diferite ale justiției pe care Socrate le respinge, începând din Cartea I și continuând prin cea mai mare parte a cărții II. Fiecare interlocutor are definiția sa, iar Socrate simplifică definiția, dă un exemplu pentru a arăta că nu este corectă, apoi trece la următoarea definiție furnizată. Polemarchus a început dezbaterea spunând că justiția îi dă fiecăruia ceea ce merită. Cu toate acestea, Thrasymachus vine cu argumentul că dreptatea este avantajul celui mai puternic, spunând că este de fapt mai benefic să faci mai degrabă nedreptate decât justiție, mai ales dacă o persoană poate obține nedreptate fără preaviz. Socrate respinge această idee, arătând că un om drept este înțelept și bun, făcând pe omul nedrept să nu fie învățat și rău. Socrate își susține argumentul prin legarea acestui concept de cel al unui oraș, în care nedreptatea, răul, va duce la fracțiuni și argumente, în timp ce justiția conduce la unitate. Știind că zeii sunt drepți, cei nedrepți devin în mod necesar dușmani față de zei. În cele din urmă, Socrate consideră dreptatea ca virtute și nedreptatea ca viciu al sufletului, observând că sufletul nu-și poate împlini lucrarea dacă este lipsit de virtute.

Glaucon, nemulțumit de explicația lui Socrate, face distincția între trei tipuri de bine, lucruri bune în sine, bune în sine și pentru ceea ce iese din ele și bune doar din cauza a ceea ce derivă din ele. Glaucon continuă să apere nedreptatea, folosind o poveste despre strămoșul lui Gyges, Lydianul, care avea un inel care îl făcea invizibil și îl folosea pentru a deveni Rege. Argumentul îl conduce pe Socrate să definească dreptatea creând o analogie a unui oraș drept, găsind mai întâi dreptatea în această analogie și apoi aplicând-o sufletului. Socrate folosește acest model pentru restul ”Republicii” și se referă adesea la explicarea sau apărarea justiției.

Socrate începe să descrie ”orașul drept”, stabilind mai întâi trei clase de oameni: producători, auxiliari și tutori. Socrate determină apoi ce fel de material ar trebui să fie interzis de societate pentru a asigura o educație adecvată, înlăturând lucrurile văzute ca o amenințare, mai ales poezia, limitând scrieri care servesc unui scop nobil în oraș. Socrate se cufundă în detaliile lumești ale societății, descriind modul în care drepturile de proprietate vor funcționa, dieta, educația și alte funcții ale orașului. El se concentrează în mod special asupra tutorilor și auxiliarilor, deoarece din clasa auxiliară va fi selectată clasa tutorească, care va conduce orașul.

Cum Socrate construiește analogia și completează viziunea orașului drept, el vede patru virtuți prezente în om: înțelepciune, curaj, moderație și dreptate. Socrate descrie fiecare din primele trei virtuți și în cele din urmă ajunge la definiția sa asupra dreptății. El spune că dreptatea înseamnă ca fiecare să-și vadă de treburile sale. Socrate relaționează de asemenea cele trei clase de oameni în trei părți ale sufletului ca partea doritoare, partea curajoasă și partea de calcul, în comparație cu producătorii, auxiliarii, respectiv gardienii. O persoană găsește un echilibru atunci când regulile părții de calcul conduc, și când atât partea de calcul, cât și cea spirituală domnesc peste partea doritoare, păstrând-o sub control. În acest fel, o persoană este la fel ca orașul este doar atunci când fiecare parte a sufletului își vede de propriile treburi și este în armonie.

În timp ce ”Republica” conține multe intuiții noi privind sufletul omenesc pentru secolul al IV-lea, există și o serie de probleme. Prima problemă este că ”orașul drept” descris de Platon nu este altceva decât drept. O altă problemă este cea a rolului femeilor și copiilor și, în special, al vieții romantice. În cele din urmă, înțelegerea modului în care formele de tiranie sunt discutabile în cel mai bun caz.

Din punct de vedere al standardelor actuale de dreptate, în lumina creștinismului și altor religii și al dezvoltării în continuare a conceptelor filosofice, ”pur și simplu” probabil nu ar fi folosit pentru a descrie orașul descris de Platon. Orașul nu are o mare libertate și ar putea fi descris ca un amestec între un sistem feudal și comunism. După cum subliniază Rosen, analogia particulară a orașului cu sufletul este utilă dacă este adevărat că dreptatea nu poate fi observată în mod direct în persoană (care ar putea fi dezbătută), dar când analogia este inspectată în continuare, apar aspecte structurale: ”Întrucât fiecare dintre cele trei părți ale sufletului se spune că corespunde unei clase politice din oraș, este clar că fiecare cetățean va avea toate cele trei părți ale sufletului. Pentru ca analogii să dețină, muncitorii ar trebui să fie lipsiți de inteligență și de spirit, auxiliarii ar trebui să fie lipsiți de inteligență și dorință, iar regii filosofi nu ar trebui să aibă nici spirit, nici dorință ".

În timp ce o asemănare este într-adevăr prezentă în orașul pe care îl construiește Socrate, aceasta nu ar trebui considerată o copie directă unu-la-unu, așa cum se găsește în suflet. Pentru a face acest lucru, se limitează potențialul uman. Trecând la felul în care Socrate structurează societatea, selectarea anumitor grupuri de oameni în cadrul claselor lor desemnate nu oferă nici o oportunitate de avansare. Cineva considerat ”producător” va fi întotdeauna un producător, fără speranța de a-și îmbunătăți viața. De fapt, definirea ca ”producător” sau orice altă clasă limitează libertatea individului de a se angaja în dorințe diferite sau de a se căsători cu o persoană din afara clasei sale, limitează libertatea umană într-o asemenea măsură încât este nedreaptă numai prin simpla punere în aplicare.

În timp ce unele idei ar fi considerate corecte în secolele anterioare, altele ar arăta foarte restrictive și mai degrabă barbare, mai ales în ceea ce privește femeile și copiii. Un exemplu este rolul femeilor și al copiilor în societate, descris în cartea VI. În timp ce Socrate este foarte modern, având în vedere că femeile ar trebui să facă parte din toate cele trei clase de oameni, le atribuie sarcini mai mici în cadrul fiecărei clase, deoarece sunt de ”sex mai slab”. În plus, nu au niciun fel de control asupra felului cum se îmbracă. Nici bărbatul, nici femeia nu au niciun fel de control asupra celor cu care se împerechează, decizia de împerechere este lăsată la latitudinea gardienilor, potrivind cei mai buni bărbați cu cele mai bune femei pentru a produce urmași buni. Acest program animalic de reproducere ar distruge înțelegerea modernă a libertății de a alege partenerii sexuali și de căsătorie ai cetățenilor. Umanitatea pierde libertatea individuală în schimbul unei societăți ”drepte”.

În timp ce alegoria este utilă pentru a vedea în sufletul unei persoane drepte, Platon face salturi incontestabile cu cererea sa către societate. În căutarea dreptății sale, Platon nu ia în considerare în mod adecvat nevoia societății de libertate. Prin drogarea poporului sau prin organizarea unei ceremonii religioase în care zeii ”aleg” soțul pentru persoana respectivă sau ”stabilesc” selecția, în mod ipocrit, unei persoane i se face nedreptate în căutarea unui oraș drept.

În plus față de lipsa de libertate în această societate ”dreaptă”, orașul separă copiii de părinții lor de la naștere, la fel cum orașul le ia părinților libertatea de a-i crește. În lumea modernă, acest lucru în sine ar fi considerat culmea nedreptății. Mai mult, cum poate fi o societate atunci când nu deține doar tot ce se află în interiorul orașului, ci și oamenii înșiși și viitorul vieții lor?

În timp ce Platon pledează pentru un regim de instruire și educație abrupt pentru gardienii care vor conduce într-o zi orașul, el nu are o înțelegere al unui aspect cheie al oamenilor pe care creștinismul îl găsește ușor de explicat: concupiscența. Deoarece el nu ia în considerare faptul că natura omului a căzut, el nu reușește să vadă că toată educația și formarea din lume nu pot împiedica intrarea in inima puterii, banilor, dorinței, poftei sau a oricărei alte plăceri a oricărui om. Germania nazistă este un exemplu modern pentru cât de rapidă este calea de la regat sau aristocrație la tiranie atunci când un câțiva sau un singur individ deține toată puterea. Puterea în mâna cuiva a puterii, dacă nu este controlată în mod adecvat de către popor într-o oarecare măsură, poate corupe orice oraș, indiferent cât de nobilă este intenția.

În cele din urmă, în timp ce viziunea lui Platon despre regele ”drept” sau aristocrație nu funcționează cu natura căzută a umanității, ea funcționează atunci când se analizează perspectiva creștină a împărăției viitoare. Privind prin prisma credinței catolice în Isus Hristos, Isus este împlinirea finală a conducătorului drept al lui Platon. În persoana lui Hristos, universul are un conducător care este perfect drept. În același sens, cititorul lui Platon îl poate vedea pe Isus ca esența însăși a justiției. Când vine Împărăția lui Dumnezeu, noul Ierusalim va avea un rege care întruchipează această viziune a unui adevărat filosof-rege, perfect în toate privințele.

”Republica” este o capodoperă a timpului său și un clasic în civilizația occidentală. Scrierile lui Platon continuă să provoace dezbateri până în ziua de azi. Toți cei care studiază filosofia trebuie să fie familiarizați cu lucrarea lui Platon ca fiind unul dintre primii care încearcă să definească un bine comunitar precum justiția și să-l pună în practică. Deși multe aspecte ale interpretării sale ar trebui dezbătute, aceasta este prima lucrare de acest gen care încearcă să abordeze o problemă atât de complicată, iar diferitele sale alegorii au o mare valoare pentru a avansa modul în care vedem persoana umană, societatea și întreaga lume.

Bibliografie:

Allott, P., On First Understanding Plato’s Republic, European Journal of International Law 22, no. 4 (2011): 1165-73.

Bloom, A., The Republic of Plato. 2nd ed. New York: Basic Books, 1991

Coumoundouros, A., Plato: The Republic, Internet Encyclopedia of Philosophy, http://www.iep.utm.edu/republic/

Platon, Republica, Editura Antet, București

Rosen, S., Plato's Republic : A Study. New Haven: Yale University Press, 2005