Considerată ca a IV-a problemă de sănătate publică , după bolile cardio -vasculare, [612763]

4
INTRODUCERE

Considerată ca „ a IV-a problemă de sănătate publică ”, după bolile cardio -vasculare,
mentale și cancer, afectând indirect prin perturbarea relațiilor sociale și interpersonale un număr
de persoane de 6 -7 ori mai mare decât cel al bolnavilor, cu implicații și consecințe personale și
sociale incalculabile, alcoolomania se impune astăzi studiului sub aspect tridimensional:
medical, psihologic, sociologic. Studiile sociologice realizate după decembrie 1989 arată că,
între e uropeni, românii dețin u n loc f runtas la consumul băuturilor alcoolice. Alcoolicii trăiesc
adevărate drame, de care uneori sunt conștienți, drame care se răsfrâng și asupra celor din jur.
Cu toate acestea în România alcoolismul nu este privit că o boală, cel puțin nu de masele
largi ale populației. Deși în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg
arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în țara noastră, care se confruntă cu această
problemă, nu există o promovare la nivel național a metodei d e prevenire și combatere a abuzului
de alcool.
Există într -adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte puțin mediatizate. Pe lângă această
se poate adaugă și faptul că majoritatea acestor clinici sunt incluse în cadrul secțiilor de psihiatrie
ale spitale lor, ceea ce induce o piedică în recunoașterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este
întâlnit la toate nivelurile sociale, indiferent de vârstă și sex.
Implicațiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conștientizate. În societatea
noastră alco olicul nu este perceput că un individ care suferă de o boală, ci că o persoană care
,,bea că să -și înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există celelalte aspecte ale
alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populației.
De aici și motiv ația acestei lucrări prin care am încercat să subliniez statutul de boală al
alcoolismului și să demonstrez importantul impact negativ pe care aceasta îl are atât în planul
psihomoral cât și psihosocial al bolnavului.
Pentru finalizarea acestui demers a m pornit de la fundamentarea unui background
teoretic. Acest lucru se poate observa în următoarele capitole al lucrării de față în cadrul căruia
sunt dezbătute aspectele teoretice, cauzele și efectele alcoolului și al alcoolismului luându -se în
considerare perspectiva mai multor autori.
Lucrarea este structurată pe două părți, prima cuprinzând 4 capitole unde am abordat
aspecte teoretice, urmând ca în partea a doua, formată din capitolele 5 si 6 să prezint partea

5
practică și anume cercetarea . Aceasta din urmă s-a desfășurat pe 36 de pacienți , cei mai mulți
dintre aceștia internați în Spitalul de Psihiatrie din Municipiul Cluj -Napoca iar ceilalți din cadrul
Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Zalău , județul Zalău.
În ultimul capitol (7), cel dedicat concluziilor am încercat o corelare a teoriilor expuse
în prima parte cu rezultatele obținute în urma studi ilor de caz.

6

PARTEA I
1. Aspecte teoretice ale alcoolismului
1.1. Alcoolul. Acoolism. Definiție și istoric
ALCOO L, (1) alcooli, s.m., (2, 3) alcooluri, s.n. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și
gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și
folosit la prepararea băuturilor spirtoase ( Vasile Breban, Dicționarul Explicativ al Limbii
Române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, pag.20). Cuvântul "alcool"
provine aproape sigur din limba arabă (prefixul "al -" fiind articol ul hotărât arabic) si inseamna
„cel mai ales” . A fost in trodus în Europa, împreună cu arta distilării și cu substanța însăși, în
aproximativ secolul XII de către diferiți autori europeni care traduceau și popularizau
descoperirile alchimiștilor islamici. Alcoolul este un drog care poate duce la o dependenta de tip
alcool/barbiturice/tranchilizante.
ALCOOLISM, nevroza sau perturbare de comportament constând ȋn hiperconsum de
băuturi alcoolice. După o definiție dată de O.M.S. in 1949, ȋn categoria alcoolicilor pot fi incluși
: „acei băutori excesivi a căror dependența de alcool a atins un asemenea grad ȋncât prezintă o
sensibilă tulburare mentală sau o interferență cu sănatatea lor corporală și mentală, cu relațiile
lor interpersonale și cu funcția lor socială și economică ce nu poate fi exersată norma l sau care
prezintă perturbări evolutive” (Paul Popescu -Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura
Albatros, Bucuresti, 1978, pag.36).
Când vorbim de alcool, ne gândim in primul rând la alcoolul etilic (C2H5OH). Alcoolul
se formează prin ferment ația zahărului. Este vorba de un proces care se intâlnește ȋn natură,
zahărul fiind transformat de către drojdie ȋn etanol si bioxid de carbon. Formula structurală a
alcoolului :

7
Descoperirea faptului ca nu este vorba despre un proces pur chimic, ci de un produs de
metabolism al unui microorganism viu este inca relativ noua. Dateaza din anul 1857 si apartine
lui Louis Pasteur.
Pentru utilitatile tehnice alcoolul poate fi obtinut si prin sinteza chimica incepand cu
secolul al XX -lea.
In natura se intalnesc doar lichide cu un continut de alcool de cel mult 15%, deoarece
microorganismele care il produc mor la o concentratie mai mare. In asemenea concentratii,
alcoolul este un toxic cu proprietati conservante, proprietati de c are omul se foloseste in diferite
domenii (de exemplu, prepararea visinatei).
Alcoolul este mai usor decat apa si se evapora la 78 ̊C. Ca substanta pura, asa cum in
natura nu apare, alcoolul este un lichid incolor, miscibil cu apa, cu gust amar , care arde cu flacara
albastra. Datorita volatilitatii sale, alcoolul aplicat pe piele are efect racoritor.
Oamenii au inceput sa produca alcool cu mii de ani in urma din motive practice. In
Egiptul Antic a inceput productia vinului cand egipt enii si -au dat seama ca sucul de struguri se
strica repede, dar sucul fermentat sau vinul se pastreaza bine. Aveau probleme cu apa, care era
impura, si au observat daca beau vin nu se imbolnavesc. Ulterior vinul a devenit important pentru
biserica romano -catolica, intrucat era folosit la oficiera sfantei liturghii. In perioada renasterii,
bauturile alcoolice au devenit importante in societatea europeana. Au inceput sa fie produse pe
scara larga si promovate de breasla de comercianti care aveau controlul pro ductiei lor. In jurul
anului 1300 a aparut o industrie a „berii” in Europa centrala. In aceasta perioada vinul a continuat
sa creasca in popularitate, dar au aparut multe sortimente denumite dupa locul de origine. Desi
alcoolul a aparut initial din motive practice, utilizarea lui s -a schimbat ulterior. Oamenii au
inceput sa incerce diferite tipuri de alcool, iar consumul de bauturi alcoolice a devenit o parte
din cultura europeana, iar utilizarea lui a dus adesea la abuz.
Paracelsius este socoti t primul care a dat numele de Alckhol substantei volatile obtinute
din distilarea vinului. Cel mai vechi document scris care contine referiri la vin este considerat a
fi papirusul lui Eber, scris in anul 1500 i.e.n. si care contine si prescriptii medicale. Consumul
de alcool apare si in scrierile lui Homer, Herodot, Aristotel, Platon. In tratamentil sau asupra
ranilor, Hipocrate remarca folosirea pansamentelor cu vin, cu exceptia ranilor articulare.
Medicii, filozofii, preotii si scriitorii au recunoscut du bla fata a bauturii alcoolice, fermenti de
recomfortare, convivialitate, bucurie, dar si de mizerie si decadenta.

8
In capitolul al 9 -lea din Biblie ni se spune ca dreptul Noe, dupa potop, a sadit vie, a baut
vin si s -a imbatat, iar in Sfanta Scr iptura se spune : „Vinul veseleste inima omului” (Psalmul
102;16). La români, Bachus a fost primul care a inceput sa cultive vita de vie. Corespondentul
lui la greci era Dionysos. In cinstea lui Bachus, românii organizau petreceri numite bachanale,
la ince put de trei ori pe an, apoi mai des. Aceste petreceri sau transformat cu timpul in adevarate
orgii, prilej de crima si desfrau. Mai tarziu senatul român i -a interzis si izgonit pe preotii lui
Bachus. Efectele nefaste ale consumului de alcool a fost cunoscu t inca din antichitate. Astfel in
mileniul al -III-lea i.e.n., in China antica betia se pedepsea cu moartea. La indieni betivilor li se
turna pe gat metal topit. In Grecia antica, medicii aslepiazi observa ca bolile ficatului sunt
consecinta abuzului de vin . Hipocrate descrie cu 500 de ani i.e.n. criza de delirium tremens, pe
care o atribuie abuzului de alcool.
Termenul de alcoolism a fost utilizat prima data in anul 1849 de catre medicul suedez
Magnus Huss. In anul 1977 Organizatia Mondiala a S anatatii a publicat un document intitulat
„Incapacitati legate de consumul de alcool” care a incercat sa integreze conceptul existent de
„alcoolism”, ca boala care te face sa fii dependent de el. In anul 1979 termenul de „alcoolism” a
fost eliminat din cla sificarea internationala a bolilor si inlocuit cu „sindromul de dependenta
alcoolica” (apropiat de ceea ce nespecialistii denumesc „betia”). Unele persoane care beau nu au
probleme, nu sunt alcoolici. Alcoolismul este o maladie psihologica, alcoolicul fiin d bolnavul
care isi pierde libertatea de a se abtine de la consumul de alcool, adica devine dependent de
alcool.
Putem concluziona ca alcoolul a fost folosit de la inceput pentru a reduce temerile in fata
fortelor naturii si a incertitudinilor vietii, si pentru a trece mai usor peste bariere in contacte
interumane. Se pare insa ca alcoolismul pe scara larga nu s -a manifestat in antichitate, asa cum
a existat in ultimele secole si se manifesta in special in prezent.
1.2. Absorbția, toleranța și dependența alcoolică
1.2.1. Absorbția
Orice băutură alcoolica se absoarbe prin mucoasă gastrică și cea duodenala. Alcoolul se
absoarbe cel mai rapid prin mucoasă stomacului și a intestinului subțire. Viteză de absorție a
alcoolului prin mucoasă gastrică depinde de o serie de factori cum sunt: concentrația de alcool

9
al băuturii ingerate, prezența sau lipsă alimentelor în stomac precum și felul lor (grăsimile sau
substanțele proteice pot întârzia absorbția). La început, ritmul de absorbție este ma i rapid, mai
ales în cazul unor băuturi țări, pentru că mai apoi să scadă. În raport cu acești factori că și cu
perioadă de ingestie a băuturii, absorbția completă poate dură între 2 și 6 ore. Creșterea
concentrației alcoolului ingerat favorizează absorbți a rapidă până la o anumită limită.
Repartiția alcoolului în țesuturi depinde de bogăția lor în apa sau grăsimi: țesuturile cu
conținut mai mare de apa primesc o cantitate mai mare de alcool. Impregnarea organelor cu
alcool depinde de trei fact ori: conținutul de apa, continutyul în grăsimi și stadiul de oxidare a
alcoolului.
Gradul de impregnare a organelor cu alcool ar fi, în ordine descrescătoare următorul:
sânge, creier, rinichi, plămâni, inima, mușchi, ficat, țesut adipos, măduv a osoasă. Alcoolemia
reprezinta concentratia alcoolului in sange, exprimata in grame la litru, ea atinge nivelul maxim
dupa 50 -100 de minute de la ingestie.
Organismul uman poate fi considerat un mecanism minunat, extrem de complex si
dipunand de o capacitate de adaptare impresionanta. De aceea poate prelucra peste timp fara sa
apara acuze semnificative, cantitati mari din toxicul celular care este alcoolul, chiar daca au
aparut deja unele leziuni. Intr -o concentratie suficient de mare, alcoolul poate ataca orice celula
din corp, extragand apa din tesuturi.
Doza de alcool considerata inofensiva pentru un om sanatos este, conform
recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cea de 7 g pe zi.
Concentratia alcoolului se exprima in „promil” (‰). O alcoolemie de 1‰ inseamna un
mililitru de alcool pur (de 100%) pe un litru de sange. Rezulta ca alcoolemia depinde si de
greutatea corporala, respectiv de cantitatea de lichide in care alcoolul ingerat poate difuza.
Aceasta se ca lculeaza dupa urmatoarea formula :
𝐶=A
G.r

C = concentratia alcoolului in sange
A = cantitatea de alcool (in grame)
G = greutatea corporala
r = un factor de difuziune (0,7 pentru barbati si 0,6 pentru femei)

10
In realitate, calculul este mai c omplex, deoarece si factori precum sexul, toleranta
individuala si durata consumului joaca un rol. Daca persoana bea o perioada mai lunga, din
valoarea calculata mai trebuie scazuta cantitatea de alcool eliminata din organism, care si ea
depinde de freutat ea corporala : orientativ 0,15‰ pe ora .
Din cantitatea de alcool absorbită, 90 -98% se oxidează iar restul se elimină nemodificat
prin urină, respirație, salivă și transpirație. Când absorbția din tubul digestiv este lentă,
alcoolemia poate rămâne foarte mică deoarece organismul are timp să oxideze întreagă cantitate
ingerată. Datorită existenței unor variații individuale, nu se poate stabili nivelul alcoolemiei
pentru o cantitate ingerată de alcool , după cum nici aprecierea cantității de băutură ingerat ă în
funcție de alcoolemie nu es te posibilă.
Rapiditatea patrunderii alcoolului in sange depinde de :
a) Modul de a bea – mai incet, mai repede sau „dat pe gat”
b) Sortimentul de bautura – concentratia de alcool, continutul de bioxid de carbon,
continutul in zahar, temperatura
c) Starea stomacului
Absorbtia cea mai rapida se produce in cazul consumului unor bauturi calde, dulci si
carbogazoase cu o concentratie de alcool de pana la 6%, pe stomacul gol si se produce foarte
rapid la persoane care au suferit o rezectie de stomac.
In general se considera ca dupa 10 pana la 15 minute s -a absorbit jumatate, dupa 20 de
minute cam 60%, iar dupa 30 de minute cam doua treimi din cantitatea totala de alcool. Dupa 60
pana la 90 de minute, procesul este incheiat. Deoarece alcoolul se dizolva in apa, el difuzeaza in
toate tesuturile, dar cel mai rapid difuzeaza in cele bine irigate cum ar fi creierul.
1.2.2. Toleranța
Toleranța reprezintă diminuarea progresivă a semnel or de intoxicație și scurtarea
perioadei de manifestare a acestora, în condițiile consumului repetat de alcool; ca o consecință,
apare necesitatea creșterii cantității de alcool pentru a obține efecte similare cu cele produse la
începutul consumului regula t. Nu există încă o explicație sigură a fenomenului de tolerantă. El a
fost pus când pe seamă creșterii rat ei de metabolizare a alcoolului, când a unei schimbări
adaptative a răspunsului sistemului nervos central la alcool; alți autori insistă asupra descr eșter ii
absorbției gastro -intestinal e, precum și asupra creșterii capacității de eliminare a alcoolului.

11
In figura ce urmeaza sunt ilustrate modificarile survenite la nivel metabolic in urma
consumului cantitativ si indelungat de alcool, unde m odificarile din fazele 1 si 2 sunt considerate
drept cauze partiale ale pierderii controlului.

1. La inceput doza de imbatare este de cateva ori mai mare decat cea de usurare.
2. Cresterea dozei de usurare in vederea obtinerii unor efecte similare si scaderea dozei
de imbatare datorita scaderii tolerantei.
3. Deoarece doza de usurare si cea de imbatare au ajuns la fel de mari, destinderea si
starea de betie coincid acum.
4. Efectul de destindere nu se mai produce, deoarece deja inainte se ajunge in stare de
ebrietate.
Întrebarea apare cum aceasta pierdere a controlului, potrivit teoriei elaborate de Hoff,
Viena, mai intai sunt produse modificarile din domeniul metabolic. Doua cantitati de alcool au
in acest context o semnificatie deosebita. Prima cantitate este asa numita doza de usurare ,
respectiv cantitatea de alcool necesara pentru a atinge stadiul relaxarii, al destinderii psihice.
Acest stadiu este telul dorintelor alcoolicilor. Cea de -a doua cantitate, care in mod normal este
considerabil mai mare, es te cea care provoaca ebrietatea, asa numita doza de imbatare . On
decursul fazelor intaia si a doua ambele cantitati de bautura se modifica in mod caracteristic
(figura de mai sus). In timp ce doza de usurare devine tot mai mare (procese similare intalnite si
la consumul de durata al somniferelor, analgezicelor ai al altor medicamente), toleranta
organismului fata de alcool scade in continuu. Consumatorul devine „intolerant”. Doza de
usurare asadar trebuie marita, pentru a obtine acelasi efect, in timp ce do za de imbatare scade in
permanenta. La un moment dat, se ajunge la intersectarea celor doua, si anume alcoolicul nu mai

12
ajunge in stadiu paradisiac, in care parca a evadat din realitate, deoarece e deja beat. De fiecare
data cand vrea doar sa -si atinga doz a de usurare, el ajunge in stare de ebrietate. Deoarece nu vede
posibilitatea rezolvarii conflictelor altfel decat prin consumul de alcool, acest proces va fi repetat
tot mai des, astefel ca treptat se ajunge la formarea unui reflex conditionat.
Cercetările mai noi atrag atenția asupora așa -numitei toleranțe încrucișate; această
reprezintă diminuarea efectului pe care îl au asupra organismului diverse substanțe sedative și
hipnotice la indivizii obișnuiți cu alcoolul. Observația a rezultat din constatarea că anumite
anestezice rămân fără efect când sunt administrate alcoolicilor. Că urmare a fenomenului de
tolerantă încrucișata, se poate vorbi de însumarea efectelor unor substanțe sedative, hipnotice
sau tranchilizante cu cele ale alcoolului, câ nd alcoolemia este mare.
S-a constatat astfel că deterioararea coordonării motorii și a raționamentului, consecință
a unui consum moderat de alcool, dar suficient pentr u a produce o alcoolemie de 0,5‰ , crește
apreciabil la o persoană care a l uat sedative, hipnotice sau tranchilizante. Astfel se explică de ce
alcoolicii în stare de beție sunt mai puțin rezistenți la sedative decât indivizii normali, dar sunt
mai rezistenți la aceleași substanțe atunci când sunt treji. S -a mai observat că asocie rea
consumului de alcool cu tranchilizante amplifică efectul neuropsihic, în disproporție cu
cantitatea de alcool consumată, cantitate care ar putea fi considerată că neînsemnată.
1.2.3. Dependența
Dependența – cuvantul care de fapt nu explica nimic, descrie pe scurt un anumit mod de
comportament. La intrebarea de ce cineva anume este considerat dependent, raspunsul este de
obicei ca el consuma in mod evident prea mult. Aceasta se numeste concluzie in cerc. In acest
context se folosesc a lti termeni : manie, obsesie patima, sugerand pe de -o parte anumite
slabiciuni si labilitate, iar pe de alta parte manifestarea unor emotii puternice care se sustrag
controlului, vointei si ratiunii.
Dependența la alcool este acea stare de into xicație cronică, caracterizată prin nevoia
imperioasă de a ingera băuturi alcoolice. Dependența apare la consumarea a cel puțin un litru de
alcool pe zi, timp de șase luni sau după trei zile de administrare continuă si are doua laturi :
dependenta psihica si dependenta fizica.
Dependența psihică reprezintă impulsul psihic imposibil de stăpânit pe care îl au
alcoolicii cronici de a continuă consumul de alcool; ea este determinată de factori farmacologici,

13
psihologici și sociali. Deoarece sub inf luența alcoolului apare o senzație de relaxare, de
satisfacție, minimalizându -se în percepția bautorului gravitatea unor necazuri, alcoolicul este
tentat să repete consumul, ceea ce duce la dependența psihică. Modificarea funcțiilor psiho –
afective sub inf luența alcoolului ține și de o serie de factori constituționali, sociali sau educativi.
Dependența fizică evoluează paralel cu dezvoltarea toleranței. Procesul este urmărea
menținerii permanente a unei concentrații de alcool în sânge. Experie nțele au demonstrat ca
tolerantă și dependența fizică încep să se instaleze încă de l aprima administrare. S -a constatat
că atunci când concentrația alcoolului în sânge este în scădere, individul își poate recăpăta starea
de trezire, la un nivel care era î nsoțit de comă atunci când alcoolemia era în creștere. Organismul
este capabil să metabolizeze conținutul de alcool a 30 ml de whiskey în decurs de o oră dacă
timpul de absorbție este suficient de lung. Dacă însă capacitatea de etiloxidare este depășită (d e
exemplu 130 ml de whiskey la 3 ore), alcoolemia crește și poate produce dependența în câteva
zile. Sindromul de abstinență survine la alcoolici după 12 -72 de ore de la încetarea ingest iei.
Scăderea alcoolemiei (prin schimbarea băuturii, de exemplu) poate grăbi apariția sindromului de
abstinență.
Dependența fizică ce se dezvoltă treptat, în interval de zile, săptămâni sau luni, con stă în
necesitatea de a continua consumul, pentru a evită tulburările, uneori grave, c are apa r la
întreruperea administrării. Ca și în cazul toleranței, există o dependență fizică încrucișată pentru
alcool, hipnotice și tranchilizante.
Astfel unei persoane dependente de alcool, in viata de zi cu zi ii sunt perturbate, intr -un
cuvant nevoile. Fara a neglija cele biologice, fiziologice, materiale, spirituale as accentua :
– sociale : comunicare, anturaj (relationare), colaborare, integrare sociala.
– la nivelul relatiilor psihosociale : erotice, apreciere, ajutor, cooperare, atasament
afectiv, reali tate, altruism, de valoare, informare.
Privind prin aceasta prisma ne putem da seama de cosecintele dramatice la care
poate conduce o asemenea dependenta, si cu atat mai mult cautarea unor cai de solutionare.
1.2.4. Codependența
Chiar daca acest subcapitol nu este strict legata de problematica tratata de prezenta
lucrare, consider ca nu poate fi trecuta cu vederea, facand succint unele mentiuni (referindu -ma
strict la alcool -alcoolici).

14
Codependenta a fost identificata pentru prima oara in urma cu cateva decenii, pe vremea
cand specialisti se straduiau sa ajute pe alcoolici. Ei au descoperit probleme conexe consumului
in familiile acestora (parinti, sotii, copii). Alcoolicul era dependent de alcool. Familia era
codependenta de alcool alaturi de alcoolic. Astfel a aparut termenul. Tulburarile cauzate de
consumul excesiv si regulat, afecteaza familia si pe cei apropiati – codependentii – care pot suferi
la fel de mult ca persoana dependenta, in unele cazuri ch iar mai mult.
Cuvantul codependent inseamna, literal, „dependent de”. Astfel s -ar putea crede ca numai
partenerul de viata al unui alcoolic poate fi numit codependent. Insa in realitate nu este asa.
Alcoolicul insusi este in stare de codepend enta activa. Dependenta sa se manifesta fata de un
lucru – alcoolul. Tovarasul sau de viata este dependent de o persoana, alcoolicul, si de un anumit
tip de relatie, intrucat atitudinea sa incurajeaza dependenta alcoolicului. Ambii sunt dependenti
unul de celalalt, in egala masura – codependenti.
2. Efectele alcoolului asupra organismului
După cum am văzut, încă din antichitate s -au observat efectele distructive ale alcoolului
asupra organismului, în special asupra femeilor și copiilor. Observației empirice i -au fost
adăugate cercetări specifice bazate pe experiențe asupra câinilor tineri, cărora li se administrau
doze de alcool. Aceste cercetări au fost orientate către acțiunea alcoolului aupra organelor
sexuale, testicul și ovar. S -au provocat astfel animalelor în primul rând stări de excitație,
analoage beției, urmate de o perioadă de st upoare, cu paralizia părții posterioare a corpului; a
urmat paralizia părții anterioare a corpului.
Acestei acțiuni imediate a alcoolului, i s -a adăugat un experiment mai îndelungat,
prelungit până la moartea animalului. S -au produs astfel câi nilor stări de halucinație, tremurături
ale membrelor ș i o stare de alterare progresivă a stării generale cu tulburări digestive importante.
Reprezentative pentru acest tip de cercetări au fost cele ale lui Ballet și Faure, care au constatat
faptul că din 83 de căței născuți din câini alcoolizați, nici un cățel nu a putut supraviețui mai
mult de câteva săptămâni, acțiunea alcoolului exercitându -se mai târziu, chiar când
administrarea de alcool a devenit mult mai rară, chiar și când fusese mai devreme sup rimată.
Alături de aceste efecte corporale produse de alcool, Mac Dowell a evidențiat și efecte asupra
unor aptitudini mentale, dovedind prin experiențe ca alcoolul a determinat o tulburare a funcției
memoriei la șoareci chiar și după două generații. Leziu nile organelor sexuale la animale duc în

15
scurt timp la dispariția spermatozoizilor și în multe cazuri la o alterare a acestora. Aceste
experimente pe animale au fost urmate de cercetări făcute asupra oamenilor; Berthilet a studiat
comparativ autopsia a 163 de bolnavi decedați alcoolici și 100 de cazuri de decedați din cauza
altor afecțiuni. El a constatat leziuni ale testiculelor la 86% din alcoolici și lipsă de spermatozoizi
din lichidului spermatic la 60% din același lot.
Introdus în organism , alcoolul suferă, în cea mai mare parte, descompuneri prin oxidare
rapidă; o anumită cantitate de alcool se regăsește însă, după mai multe ore, în diverse organe,
chiar și după o ingestie de cantități mici, mai ales în ficat, sânge și centri nervoși, înai nte de a fi
eliminat prin respiartie, transpirație sau urină. Acțiunea de apărare a organismului este vădită
atât prin eliminarea alcoolului cât și prin transformările rapide suferite în organism (după o
jumătate de oră după ingestie, alcoolul se află prez ența în toate lichidele organismului). Acțiunea
exerciata de alcool este în primul rând locală, asupra țesuturilor cu care vine în contact, ceea ce
explică frecvență bolilor de stomac în rândul alcoolicilor. După ce alcoolul a fost ingerat, acesta
ajunge î n stomac și în intestine de unde prin absorbție este preluat de sînge și transmis prin
aparatul circulator în tot organismul. Din această cauza sunt afectate cu precădere țesuturile
puternic irigate de sânge.
Din punct de vedere al ef ectului g eneral al alcoolului as upra organismului acesta este în
primul rând un toxic celular. El acționează că o otravă pentru celule datorită efectului sau
higroscopic, adică alcoolul în concentrați mari sustrage apa. Acest lucru duce la nivel celular la
separare a albuminelor aflate în stare coloidala în protoplasmă și în final la coagularea acesteia
distrugând astfel celulă. Din acest punct de vedere nu este de mirare că celulele corpului omenesc
vor fi grav deteriorate în urmă unui consum abuziv și îndelungat de alcool.
Pe de altă parte alcoolul este un factor de stres pentru tot organism producând o creștere
a tensiunii art eriale și eliberarea în organism în măsură mult mai mare a unor substanțe ca lipide,
zaharuri și cortizon în circulația sangui nă.
Abuzul de alcool duce de asemenea la malnutriție, lipsind organismul de proteine,
minerale și vitamine. Excesul de etanol are că efect reducerea progresivă a capacității intestinului
subțire de a resorbi substanțe că proteine și vitaminele A, B1 și C, acidul floric și mai târziu
sodiu și apa. Încapacitatea progresivă a intestinului subțire de a absorbi substanțe vitale este
responsabilă și de tulbularile nervoase de origina somatica. S -au observat la accoolici

16
concentrații sanguine scăzute de calciu, fosfați și vitamină D, care se asociază cu pierderea
însemnată de masă osoasă. Că urmare crește pericolul de apariție a unor fracturi.
Organismul folosește o mare cantitate de energie pentru înlăturarea alcoolului din
organism, ener gie care ar fi fost necesară organelor pentru bună lor funcționare. Pentru
metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului poate fi consumat până la 80% din oxigenul
disponibil acestui organ. Deci alcoolul devine un "paralizant metabolic".
Celul ele cardiace și cele cerebrale care au deasemenea un consum ridicat de oxigen
suferă cel mai mult datorită alcoolului.

Desi rinichii si plamanii sunt bine irigati de sange, pericolul de a fi lipsiti de oxigen nu
este atat de mare, fiind ast fel mai putin vulnerabili la alcool.
Organul care este în totdeauna afectat de abuzul de alcool este ficatul. Un cercetător
francez, Klippel, a arătat cu decenii în urmă rolul pe care îl are ficatul în protejarea organismului
și mai ales a sis temului nervos față de diferite intoxicații. El a arătat ca delirul alcoolic si în

17
general stările confuzionale ale alcoolicilor, nu se produc decât în mom entul în care intervine
deficenț a funcțională a ficatului mai ales prin insuficiență funcțiilor sale antitoxice și a rolului
pe care acest organ îl are în diferitele metabolisme, mai ales azotat și hidrocarbonat. Alcoolul
acoperă o paletă largă de afecțiuni începând de la steatoză hepatica, hepatită cronică, până la
ciroză hepatica.
Atrofierea ficatului poate fi adusă la stagnare prin abstinență, dar nu este reversibila. Cam
15% dintre alcoolici suferă de această tulburare gravă. Complicațiile ei sunt:hemoroizi, varice
esofagiene (care prin ruptură duc adesea la moarte) și ascit ă (colectarea de lichide în cavitatea
abdominală ).
Deoarece ficatul nu doare, leziunile nu sunt observate decât târziu. La început se observă
doar o stare de balonare și eructații (râgâieli) frecvent e. De asemenea, apare o presiune sub
arcada coastelor drepte sau meteorism, iar mai târziu se înregistrează perderea poftei de mâncare,
epuizare rapidă, uneori tulburări de potența și de apetit sexual, precum și stare de vomă. Prin
lezarea progresivă a celulelor hepatice este prejudiciata sinteza proteinelor, ceea ce duce p rintre
altele la probleme de sân gerare și la scăderea imunității. Traumati smele mici pot declanșa
sângerări interne și externe intense, alcoolicul devenind tot mai expus infecțiilor.
Consumul ridicat de alcool pe termen lung are ca efect punerea în funcțiune la nivelul
ficatului a unui mecanism suplimentar de catabolizare a alcoolului și anume sistemul microzonal
de oxidare a etanolului, SOME, care va prelua până la două treimi din cat abolizarea cantității
crescute de alcool. Astfel alcoolicii pot metaboliza și suportă cantități mai mari de alcool. Dar
SOME este declanșat, chiar și după perioade lungi de întrerupere a consumului, de cantități mici
de alcool, declansindu -se o dorință put ernică de a ingera mai multă băutură. Această împiedică
revenirea la consumul controlat.
Afecțiunile pancreatice sunt destul de dureroase. De aceea persoană în cauza se prezintă
rapid la medic și își impune pauze în comnsumul de băuturi alcool ice. De asemenea, se poate
ajunge la diabet. În general, întregul apărat digestiv – de la cavitatea bucală, esofag stomac și
până la intestin -poate fi lezat grav. Se poate astfel ajunge la boli letale. De exemplu, consumul
permanent de alcool inducând un risc de zece ori mai mare de îmbolnăvire de cancer esofag ian.
Și alte forme de cancer apa r mai des la persoanele care abuzează de alcool. Este vorba de cancerul
bucal, laringean, intestinal, iar la femei cel mamar.

18
Încapacitatea progresivă a i ntestinului subțire de a absorbi substanțe vitale (proteine,
vitaminele A și C) este responsabilă și de tulbularile nervoase de origina somatica. S -au observat
la accoolici concentrații sanguine scăzute de calciu, fosfați și vitamină D, care se asociază cu
pierderea însemnată de masă osoasă. Că urmare crește pericolul de apariție a unor fracturi.
Afectarea nervilor membrelor (polineuropatie) se exteriorizează prin furnicături,
înțepături sau arsuri la nivelul membrelor inferioare sau superioar e. Sensibilitatea pielii în aceste
zone poate fi deosebit de mare sau, dimpotrivă, poate lipsii total. În final, apare nesiguranța în
mers sau chiar încapacitatea de a merge.
Sub incidența suferinței intră și mușchiul cardiac (cardiomiopatie). De patru ori mai mulți
alcoolici mor din cauza tulburărilor cardiace decât de ciroză. Trebuie ținut cont de faptul ca
majoritarea alcoolicilor sunt și mari fumători, astfel încât cauzele mortalității sunt complexe. La
toate acestea se adaugă proprietatea de a crea hipertensivitate a alcoolului. Aceasta devine
periculoasă de la 240g pe săptămâna în sus, adică peste un litru de bere pe zi. La femei apare alt
pericol grav, alcoolul provoacă leziuni grave f ătului producând embriopatia alcoolică. Chiar și
"inofensivul" păhărel înainte de masă este mult mai periculos decât se estima. Fătul este cel mai
periclitat în primele luni de sarcină. Aproximativ una din trei femei care abuzează episodic de
alcool în ace astă perioadă, naște un copil cu malformații. Malformațiile constau în debilitatea
mintală, nanism, modificări ale cutiei craniene.
În organism, sistemul nervos central este cel mai afectat de intoxicația alcoolica. Alcoolul
se incorporeza di rect în membrană celulară lipidica, ceea ce duce la creșterea fluidității
membranei. Astfel, este inhibata pompă de Na+ și K+, modificându -se potențialul de membrană.
Dintre neurotransmițători, GABA (acidul gamma -aminobutiric) pare să aibă cel mai interesa nt
aspect în alcoolism. GABA interacționează post sinaptic cloridionofrul, rezultând un produs care
bllocheaza hiperpolarizarea membranei neuronale. Mai multe studii arată un nivel scăzut al
GABA în sângele alcoolicilor, față de normal. Fiind neurotransmiț ătorul sistemelor inhibitorii a
fost propus ca element în explicarea sevrajului. De asemenea experimental s -a găsit o scădere a
acetilcolinei sub influența alcoolului. Inhibând calea oxidării, este perturbata degradarea atât a
noradrenalinei cât și a serot oninei. În doze mici alcoolul este un vasodilatator cerebral iar în
cantități mari este un vasoconstrictor cerebral. Alcoolismul cronic este asociat cu o scădere a
circulației sanguine cerebrale.

19

Alcoolul este un deprimant al sistemului ne rvos central, cu acțiune asemănătoare aceleia
a anestelzicelor generale. Efectul constă în eliberararea centrilor subcorticali de sub controlul
scoarței.
2.1. Ce este alcoolismul?
Alcoolismul este manifestarea conștientă sau nu, prin care in dividul caută satisfacerea
nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecințe, pentru evitarea sevrajului sau
a stărilor psihice neplăcute. Consumul este determinat de dependența fizică și dependența
psihică. Alcoolismul este o boală primară, cronică, influențată în dezvoltarea și manifestările ei
de factori genetici, psiho -sociali și de mediu. Boală este deseori progresivă și fatală. Se
caracterizează prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, constant sau periodic,
preocuparea f ață de alcool, consumul de alcool în ciuda consecințelor nefaste și dereglări ale
gândirii, cea mai importantă fiind negarea. Primară se referă la natură alcoolismului că entitate
a bolii, în completarea acesteia și separat de celelalte stări pato -fiziolo gice care pot fi asociate cu
această. Alcoolicul foloseste alcoolul pentru a scapa de realitate si de responsabilitati, nu se poate
opri din baut, chiar daca vede ca distruge tot ceea ce face ca viata sa merite traita si ca le produce
suferinta celor dragi din jur.
Boală înseamnă un dezechilibru involuntar. Reprezintă sumă fenomenelor anormale
manifestate de un grup de indivizi. Aceste fenomene sunt asociate cu un set comun specific de

20
caracteristici prin care acești indivizi diferă de normal și care îi pune în dezavantaj. Deseori
progresivă și fatală înseamnă că această boală persistă în timp și că schimbările fizice, emoționale
și sociale sunt deseori cumulative și pot progresa pe măsură ce consumul continuă. Alcoolismul
cauzează moartea premat ură prin supradoza, complicații organice asupra creierului, ficatului,
inimii și multor alte organe, contribuind la sinucidere, omucidere, accidente de mașină și alte
evenimente traumatice.
Pierderea controlului înseamnă incapacitate de limitare a consumului de alcool sau de
limitare a duratei consumului de alcool cu orice ocazie, a cantității consumate și/sau a altor
consecințe ale alcoolului privind comportamentul. Preocuparea asociată cu c onsumul de alcool
indică o atenție excesiva, concentrată pe alcool/drog, efectele și/sau consumul acestuia. Valoarea
relativa atribuită astfel de către individ alcoolului, duce deseori la o direcționare a energiei
departe de problemele importante ale vieți i.
2.2. Clasificarea alcoolismului
Polimorfismul manifestă rilor clinice și multitudinea problemelor de ordin psiho -social
cu implicații etiologice pentru consumul abuziv de alcool au determinat numeroase incercă ri de
clasificare prin stabili rea unor tipologii variate sau prin diferențieri în funcție de stadialitatea
procesului. Pe considerente clinice și etiologic e, Fouquet (1948) a propus urma toarea clasificare
a alcoolismului:
Alcoolite – la cei care beau din obisnuință (sau pe ntru completarea rației calorice,
considerent care are o accepțiune limitată ). Pacienții sunt în gene ral de sex masculin, ei consumă
zilnic alcool în cadrul microgrupului socio -familial, inebrierile fiind destul de rare. Debutul
consumului este în general precoce, în adolescență . Anumite profesiuni sunt ma i expuse (în
alimentația publică, în industria bă uturilor alcoolice, etc.) și există factori favorizanți socio –
culturali (mic rogrupul, inabilitatea organiză rii timpului liber, etc.). Depistarea acestor cazuri este
în general tardivă, legată cel mai des de un incident pentru care alcoolul este un factor favorizant.
Alcooloze – care se instalează pe fondul unei personalită ti nevrotice, putând fi singura
manifestare aparentǎ a stǎrii morbide. De butul consumului are loc la vârsta adultǎ, este de obicei
progresiv, însoțit de episoade depresive. Mai rar, se noteazǎ un debut brutal, cu caracter reactiv.
Evoluția imediatǎ este favorabilǎ, dar recǎderile sunt frecvente, prognosticul fiind rezervat.
Depistarea este mai facilǎ, pacienții solicitând frecvent sprijin medical din proprie inițiativǎ.

21
Atunci când consumul de alcool se instaleazǎ la o personalitate psihopatǎ, debutul este mult mai
precoce (în adolescențǎ, chiar în copilǎrie) și se noteazǎ frecv ent stǎri de beție patologicǎ.
Somalcooloze – care apar în contextul unor psihoze acute sau cronice (psihozǎ maniaco –
depresivǎ, schizofrenie). Ameliorarea stǎrii psihice are drept consecințǎ și reducerea sau chiar
sistarea consumului de alcool.
Cea mai rǎspânditǎ este clasificarea lui Jellinek (1960) care descrie mai multe tipuri de
alcoolism, definindu -le caracteristicile:
Alcoolismul alfa presupune o dependențǎ psihologicǎ fațǎ de alcool la care subiectul
recurge „simpt omatic” și episodic, în situația de stres sau ca urmare a unor suferințe fizice, în
scop tranchilizant și euforizant; la baza acestui tip de alcoolism existǎ o organizare nevroticǎ a
personalitǎții; existǎ posibilitatea abținerii, consumul nu este progresi v, se menține controlul, nu
apar fenomene de sevraj.
Alcoolismul beta presupune o perioadǎ îndelungatǎ de ingestie, care are drept urmare
apariția unor complicații somatice (digestive, hepatice, neurologice), a unui deficit nutrițional;
consum ul de alcool se face în virtutea unor obiceiuri socio -culturale, sistarea lui este posibilǎ și
de obicei lipsitǎ de tulburǎri de sevraj.
Alcoolismul gamma presupune o dependențǎ fizicǎ certǎ, sistarea consumului
determinând simptomatologie de s evraj; creșterea toleranței tisulare fațǎ de alcool duce la
consum progresiv cantitativ, apare pierderea controlului asupra cantitǎții ingerate;
comportamentul bolnavului are implicații socio -familiale importante.
Alcoolismul delta semnificǎ consum continuu de alcool, reducerea sau suprimarea lui pe
termen foarte scurt (1 -2 zile) ducând la apariția simptomatologiei de sevraj. Doua cai spre
alcoolism :

22

Bautorul din obisnuinta care nu e dependent se caracterizeaza : bea, daca imprejurarile
permit, vreme indelungata, fara a deveni dependent. Nu si -a pierdut capacitatea de a -si controla
prin vointa consumul de alcool. O intoarcere la B este, eventual, posibila.
Alcoolismul epsilon sau pe riodici : beau necontrolat, timp de cateva zile, avand insa, si
perioade mai lungi fara consum abuziv, este superpozabil cu dipsomanie gravǎ.
Subliniind cǎ noțiunea de dependențǎ este elementul esențial care diferențiazǎ diversele
forme de alc oolism cronic, Lereboullet (1980) considerǎ cǎ stadiile alfa și beta descrise de
Jellinek corespund noțiunii de bǎutor excesiv, stadiile gamma și delta implicând dependențǎ
propriu -zisǎ care se manifestǎ diferit, în funcție de habitudinile naționale de con sum:
 În țǎrile latine, consumul cotidian (în general de vin) este repartizat pe parcursul
întregii zile, pacientul fiind capabil sǎ -și limiteze ingestia în vederea evitǎrii inebrierii;
el nu reușește însǎ sǎ întrerupǎ ritmul ingestiei și fenomenele de sev raj sunt prezente
dimineața, cedând dupǎ prima administrare de alcool;
 În țǎrile anglo -saxone, alcoolizarea se bazeazǎ mai ales pe bǎuturi distilate,
dependența psihologicǎ fiind primordialǎ și alcoolul fiind folosit mai ales ca
tranchilizant; se noteazǎ c el mai frecvent alcoolism beta și gamma; alcoolizarea este
masivǎ vesperal, la sfârșitul sǎptǎmânii, inebrierea este aproape regulǎ, atât la bǎrbați
cât și la femei, mediul fiind tolerant; existǎ posibilitatea ca pacienții sǎ menținǎ
sobrietate câteva zile sau chiar câteva sǎptǎmâni.

23
Trebuie menționatǎ tendința contemporanǎ, mai ales la populația tânǎrǎ și în straturile
sociale cu nivel economic ridicat, cǎtre alcoolizǎri episodice, mai mult sau mai puțin masive,
deseori pânǎ la inebriere cu fre cvențǎ variabilǎ.
Mayer Gross și colaboratorii sǎi (1970) propun o clasificare a tipurilor de alcoolism
superpozabilǎ în mare mǎsurǎ cu cea a lui Jellinek. Ei descriu ca formǎ separatǎ alcoolismul
simptomatic în care consumul de alcool este sec undar unei tulburǎri nevrotice, psihotice sau
organice, primele semne de impregnare etanolicǎ evoluând cu simptomatologia psihicǎ
subiacentǎ. În aceste cazuri, tratamentul trebuie sǎ se adreseze în primul rând tulburǎrilor psihice,
dar instituirea lui este condiționatǎ de rezolvarea problemei alcoolului. Acest punct de vedere
redevine actual în demersurile teoretice (dar cu implicații clinico -terapeutice) ale unor autori
contemporani (Cavenar și Brodie, 1983), care propun diferențierea conceptualǎ a alcooli smului
primar de cel secundar (în sensul lui Shuckit și Winokur), cu sublinierea cǎ nu este vorba de
forme care se exclud mutual, ci dimpotrivǎ, de obicei coexistǎ la același pacient.
În cazul alcoolismului primar, accentul se pune pe patternu l de comportament în sine fațǎ
de alcool, care nu este rezultatul unei tulburǎri afectiv -cognitive sau de personalitate, ci
semnificǎ mai curând o paradigmǎ comportamentalǎ bazatǎ probabil pe comportamente
transmise genetic și relativ independentǎ de ambia nțǎ.
Alcoolismul secundar semnificǎ același comportament autodistructiv de utilizare a
alcoolului, dar care este rezultatul unui sindrom psihopatologic major (boalǎ afectivǎ,
schizofrenie), al unei tulburǎri de personalitate sau al unui confli ct nevrotic.
Au existat încercǎri de clasificare în sfera alcoolismului, pe baza trǎsǎturilor de
personalitate ale alcoolicilor, pentrul studiul cǎrora au fost folosite inventare și chestionare de
personalitate, precum și teste obiective și mǎs uri comportamentale.
Emery (1960) delimita bǎutori „sociali”, „reaparativi” și „indulgenți”. Blum (1966) a
sugerat o tipologie bazatǎ pe stadiile de dezvoltare psiho -sexualǎ, Sanford (1967) propune o
tipologie funcționalǎ, ingestia de alcool f iind „evitantǎ”, „facilitativǎ” sau „integrativǎ”.
O formǎ clinicǎ particularǎ, acceptatǎ de mulți autori o constituie alcoolismul feminin,
cel mai des solitar și secret, controlat cu pudoare, în virtutea unor norme sociale și antrenând un
sentiment de culpabilitate.Se considerǎ cǎ abuzul cronic de alcool la femeie apare de obicei pe
fondul unei organizǎri nevrotice, reprezentând compensarea unui dezechilibru, a unei conduite
de eșec.

24
Deshaies (1963) descrie o formǎ impulsivǎ (în ca re pulsiunea antreneazǎ satisfacerea
imediatǎ, fǎrǎ luptǎ), o formǎ compulsivǎ (caracterizatǎ prin luptǎ, anxietate, culpabilitate) și
forme mixte (în care alterneazǎ fazele impulsive cu cele compulsive).
Datele unor studii mai recente atestǎ extinderea consumului abuziv de alcool la femei,
relația dintre alcoolismul feminin și circumstanțele existențiale pǎrând a fi de interdependențǎ și
influențare reciprocǎ, în sensul cǎ, de multe ori, ambele apar drept consecințe ale unei tulburǎri
de perso nalitate cu comportament impulsiv și agresiv. Trebuie menționatǎ frecvența relativ
scurtǎ a politoxicomaniei la femeile alcoolice, abuzul de alcool complicându -se în aproximativ
o treime din cazuri cu alte toxicomanii medicamentoase.
Ca partic ularitate evolutivǎ, trebuie subliniat cǎ alcoolismul degradeazǎ mai repede și
mai profund femeia, atât biologic, cât și ca statut social și familial.

2.3. Clinica alcoolismului – Fazele de evolu ție ale dependen ței de alcool

2.3.1. Faza prealcoolic ă (a primelor simptome)
– destindere si usurare ; primul consum de alcool are loc aproape intotdeauna cu o
motivatie sociala. Spre deosebire de consumatorul normal se bauturi alcoolice, la viitorul
dependent se manifesta mai pronuntat un efect de destindere su usurare.
– cautarea unor ocazii ; initial, bautorul considera ca starea de usurare se datoreaza mai
mult anturajului vesel, atmosferei de sarbatoare, decat bauturii, el cauta asemenea ocazii la care
se consuma si bauturi alcoolice.
– refugiul zilnic ; dup a o perioada de aproximativ jumatate de an pana la doi ani, in care
usurarea prin bautura a fost resimtita doar ocazional, toleranta la frustrare scade in asemenea
masura incat se ajunge practic la un refugiu zilnic in relaxarea care se instaleaza in urma
consumului de alcool.
– cresterea tolerantei ; dupa o anumita perioada bautorul are nevoie de doze tot mai mari
de alcool pentru a ajunge la starea de calmare si relaxare.
– consumul permanent pentru usurare ; aceasta metoda de a consuma bauturi alcoolice se
intinde, in functie de situatie, de la cateva luni la doi ani, trecand de la stadiul de relaxare
ocazionala la cel de cautare permanenta de usurare.

25
2.3.2. Faza prodromal ă (premerg ătoare toxicomaniei)
– lacune ale memoriei ; la inceputul acestei faze, apa r dintr -o data tulburari ale memoriei
sub forma unor lacune – amnezii. Acestea pot aparea chiar si fara semnele evidente ale ebrietatii.
– consumul tainuit ; bautorul incepe sa constientizeze vag, ca modul lui de a consuma
alcool difera de al celor din jur. Incepe sa bea pe ascuns.
– preocuparea permanenta privind bautura ; nevoia crescanda de alcool se manifesta si
prin faptul ca tot mai des apar ganduri la bautura si preocuparea pentru a o procura de a nu
ramane fara „rezerve”.
– consumul lacom ; dupa cateva zile sau chiar ore de intrerupere a consumului, primul sau
primele doua pahare sunt consumate rapid, cu sete si lacomie.
– sentimente de vinovatie ; bautorul incepe sa -si dea seama treptat ca ceva cu modul lui
de a consuma alcool nu este in regula, apar se ntimente de vinovatie. Acestea devin cu atat mai
apasatoare, cu cat reuseste mai putin sa -si controleze consumul.
– evitarea oricaror aluzii cu privire la alcool ; in discutii, cel in cauza evita, pe cat posibil,
toate aluziile referitoare la bautura.
– agravarea tulburarilor de memorie ; acest mod de comportament, impreuna cu cresterea
frecventei cu care se manifesta lacune ale memoriei, constituie un semnal de alarma premergator
instalarii toxicomaniei alcoolice.

2.3.3. Faza critic ă
– pierderea controlu lui; imediat dupa ce o cantitate mica de alcool a patruns in organism,
apare o dorinta puternica de a consuma mai mult. Aceasta este resimtita ca o necesitate organica,
insa ar putea fi si un fenomen psihic.
– incercari de justificare a modului de a bea ; dependentul de alcool, odata cu pierderea
controlului, incepe sa dea explicatii despre modul sau de a bea, acestea sunt asa numitele „alibiuri
ale alcoolicului”.
– probleme sociale ; este inceputul unui intreg sistem de explicatii, care cuprinde treptat
tot mai multe planuri ale existentei sale. Serveste nu in ultimul rand, ca aparare impotriva
problemelor sociale care apar in urma pierderii controlului.

26
– afisarea unei sigurante de sine exagerate ; se produce o pierdere importanta a
respectului de sine, iar i n incercarea de compensare, dependentul de alcool incearca sa afiseze in
exterior, o siguranta de sine exagerata.
– comportament agresiv ; explicatiile gasite duc, in mod normal, la convingerea ca
greseala nu -i apartine ci a celorlalti din jur. Aceasta il d uce la o autoizolare sociala progresiva,
primul semn al acestei atitudini fiind un comportament agresiv marit.
– remuscari permanente ; apar sentimente de vinovatie care devin un insotitor permanent,
nu sporadic ca in faza prodromala.
– perioade de abstinen ta; datorita presiunilor mediului social, dependentul isi impune
mai scurte sau mai lungi perioade de abstinenta totala.
– schimbarea modului de a consuma alcool ; cel dependent spera ca poate controla
consumul, crede ca dificultatile pe care le are provin din cauza modului sau de a bea. Incearca
sa-si fixeze anumite reguli : sa nu bea inainte de anumita ora, sa nu bea decat in anumite locuri
si imprejurari, sa nu consume decat anumite sortimente si cantitati fixate prealabil, etc. Nu
reuseste sa se tina de aceste reguli prea multa vreme.
– comportament ostil si izolare ; ii creste ostilitatea fata de mediul sau social, incepe sa
abandoneze prieteni vechi si sa paraseasca locul de munca.
– parasirea locului de munca ; este evitat la randul lui de prieteni si uneori isi pierde
serviciul din cauza consumului de alcool, uneori insa cel dependent preia initiativa si isi da singur
demisia.
– pierderea interesului – autocompatimire pronuntata ; izolarea devine tot mai mare, toate
preocuparile concentrandu -se asupra a lcoolului, gandeste cum o anumita activitate i -ar putea
afecta modul de a consuma alcool, decat sa se gandeasca cum consumul de alcool ar putea afecta
munca. Urmeaza pierderea interesului pentru tot mai multe lucruri si deprecierea relatiilor umane
in tand em cu aparitia unor sentimente puternice de autocompatimire.
– evadarea imaginara sau reala ; din cauza izolarii si a sistemului de explicatii gresite,
dependentul cauta o rezolvare prin parasirea anturajului, dar deseori ramane doar o intentie,
alteori se pune in practica prin parasirea localitatii.
– schimbari in viata familiala ; apar perturbari in viata de familie, sotia si copii, din teama
sau rusine se retrag din viata sociala, sau se implica in alte activitati pentru a iesi din mediul
familial.

27
– nemultumire neintemeiata ; cele de mai sus duc la o stare de insatisfactie neintemeiata
si exprimarea nemultumirii fata de tot ce este in jur.
– asigurarea proviziei de alcool ; dependentul are grija sa asigure o provizie suficienta
– neglijarea alimentatiei ; se neglijeaza alimentatia corespunzatoare, ceea ce are drept
consecinta un efect si mai puternic al alcoolului asupra organismului.
– internare in spital din cauza alcoolului ; pot aparea anumite organe afectate, ceea ce
necesita tratament de specialitate . Uneori internarea este solicitata pentru afectiuni secundare si
nu pentru dependenta de alcool, care de fapt le -a generat.
– scaderea instinctului sexual ; una din cele mai frecvente consecinte organice ale
abuzului de alcool la barbati este scaderea ins tinctului sexual.
– gelozia alcoolica ; se manifesta prin cresterea ostilitatii fata de sotie, care este suspectata
de relatii extraconjugale.
– consumul matinal de alcool ; remuscarile, nemultumirea, confruntarea intre indatoriri si
dorinta de a consuma alc ool, pierderea respectului de sine, incertitudinile, dar si atitudinile
gresite ale celor din jur, l -au adus pe dependent intr -o asemenea stare de bulversare, incat nu
poate incepe ziua fara a se calma imediat dupa trezire, cu alcool. Consumul matinal devi ne
regulat.

2.3.4. Faza cronic ă
– starea de ebrietate prelungita ; dorinta nestavilita declansata de consumul matinal
anihileaza rezistenta celui dependent si i se intampla sa se imbete in plina zi sau la mijlocul
saptamanii, respectiv in timpul perioadei de activitate profesionala. Ramane in acest stadiu timp
de cateva zile, si este total incapabil de a mai intreprinde ceva.
– degradarea etica si alterarea rationamentului ; excesele prelungite duc la degradarea
etica si la alterarea rationamentului, proces e care insa intr -o masura mai mare sau mai mica pot
fi reversibile.
– psihoze alcoolice ; adica tulburari psihice grave datorate alcoolului.
– consumul de alcool cu persoane cu mult sub nivelul sau social ; pierderea moralului este
avansata, cel dependent ac cepta compania la bautura a unor persoane aflate cu mult sub nivelul
sau social.

28
– recurgerea la consumul de produse tehnice ; daca alcoolicul nu poate sa procure nici un
fel de bautura alcoolica, recurge la consumul unor produse nealimentare, tehnice sau m edicale,
nemaitinand cont de gustul neplacut si de toxicitatea acestora.
– scaderea tolerantei fata de alcool ; in aceasta faza scade toleranta fata de alcool, ceea
ce inseamna ca persoana poate suporta din ce in ce mai putin alcool, respectiv se imbata din
cantitati din ce in ce mai mici.
– stari de anxietate nedefinite, tremuraturi, tulburari psihomotorii ; starile de teama fara
un obiect anume si tremuraturile devin fenomene frecvente, uneori permanente, aceste simptome
apar atunci cand alcoolul dispare di n organism. Cel dependent combate aceste simptome, prin
reluarea consumului.
– consumul de alcool devine o veritabila manie ; principala problema este nevoia de
control a sevrajului si devine mai importanta decat a rezolva problemele initiale, consumul de
alcool ia trasaturile unei manii, respectiv obsesii.
– dorinte religioase nedefinite ; la multi dependenti apar dorinte nedefinite, mistico –
religioase, care devin cu atat mai pronuntate, cu cat incercarile lor de a oferi explicatii rationale
pentru situatia lor devin tot mai slabe.
– sistemul de explicatii esueaza ; explicatiile invocate pentru a justifica modul abuziv de
a consuma alcool, in cele din urma, sunt demolate de confruntarile frecvente si dure cu realitatea.
– crize depresive ; dependentul in aceasta faza poate ajunge la crize depresive de
intensitate extrema ce necesita asistenta medicala corespunzatore, nu rareori se ajunge la
tentativa de sinucidere.
– delirium alcoolic ; parte din bolnavii de alcoolism pot ajunge la manifestarea unor
tulbura ri neuro -psihice marcate. Pot fi prezente elemente schizoide si paranoide. Apar modificari
de personalitate. În cazul psihozelor alcoolice, se instaleaza halucinatii predominant vizuale si
tactile cu caracter terifiant.

2.4. Intoxicația alcoolică acută

Ingestia de alcool etilic produce manifestǎri clinice care depind de doza ingeratǎ, de
viteza cu care a fost absorbitǎ, precum și de susceptibilitatea individualǎ. Se acceptǎ cǎ
alcoolemiile care depǎșesc un g ‰ corespund unei alcoolizǎri patol ogice. Aspectele clinice

29
diferǎ în funcție de apariția intoxicației acute la un individ sǎnǎtos, în mod accidental, la un
individ care are „probleme legate de alcool” (bǎutor -problemǎ), la un consumator abuziv sau la
un dependent de alcool.
Beția simplǎ determinǎ tulburǎri psihice mai mult sau mai puțin evidente care se pot
grupa în trei faze:
1) faza de excitație intelectualǎ și psihicǎ generalǎ , cu logoree, euforie, înlocuite uneori
de iritabilitate, retragere. Modificǎrile sunt în general puțin sezizabile pentru subiect și chiar
pentru anturaj;
2) faza de ebrietate , cu incoordonare motorie cu simptomatologie cerebeloasǎ (mers
atoxic, tulburǎri de echilibru, imprecizie în mișcǎri) și obnubilare intelectualǎ (ideație lentǎ,
imprecisǎ, incorec tǎ), tulburǎri emoțional -instinctuale și vegetative (crize de râs sau plâns,
atitudini provocatoare erotice, manifestǎri coleroase, tahicardie, congestie sau paloare facialǎ);
3) faza de paralizie sau anestezie care corespunde unui somn mai mult sau mai pu țin
profund, putând merge pânǎ la comǎ (beție comatoasǎ). Subiectul devine insensibil la stimulǎri
exterioare; se noteazǎ hiporeflexie osteo -tendinoasǎ, hipoestezie, hipotermie, respirație
stertoroasǎ, incontinențǎ urinarǎ. La alcoolemie mai mare de 5g ‰ e xistǎ risc letal în absența
îngrijirilor medicale. Somnul dureazǎ de obicei câteva ore și trezirea este penibilǎ cu cefalee,
greațǎ, disconfort geeneral.
În literatura contemporanǎ apare descrisǎ separat beția amnezicǎ (the alcoholic blackout)
care poate apǎrea atât la dependenții cât și la non -dependenții de alcool, cu caracter sistematic
sau întâmplǎtor. Ea este determinatǎ de ingestia unei cantitǎți mai mari de alcool sau chiar a unei
cantitǎți care în mod obișnuit nu determinǎ inebriere, atu nci când existǎ o sensibilitate particularǎ
a individului înnǎsutǎ sau dobânditǎ. Este o beție acutǎ, relativ profundǎ, comportament extrem
de dezordonat, neinfluențabil de anturaj, cu intenții și acte absurde, uneori extrem de periculoase,
urmatǎ de amnez ia totalǎ a episodului sau de rememorarea interioarǎ fragmentarǎ și neclarǎ.
Beția acutǎ patologicǎ apare de regulǎ la „bǎutorii problemǎ”, la cei dependenți de alcool
și se distinge printr -un mare potențial de periculozitate. Ea constituie o stare de confuzie care
apare la indivizii cu anumite predispoziții psihopatologice dupǎ ingerarea unor cantitǎți relativ
mici de bǎuturi distilate (100 -150ml) sau la consumatorii cronici de alcool, dupǎ consumul rapid
al unei cantitǎți importante de bǎutur ǎ. Durata variazǎ de la câteva minute la mai multe ore (24 –
48 ore).

30
Garnier (1890) a descris trei tipuri de beție patologicǎ:
a) beția excito -motorie în care individul devine agresiv, violent, cu impulsuri verbale și
motorii necontrolate, cu m anifestǎri clastice, acțiuni homicidare. În zilele noastre, acest tip de
beție apare relativ frecvent la tineri, mai ales când sunt constituiți în grup și se asociazǎ și altǎ
toxicomanie;
b) beția halucinatorie presupune halucinații vizuale, auditive, uneo ri și olfactive, cu
conținut generator de anxietate pe fondul unor tulburǎri de conștiențǎ, care o apropie de alte
episoade confuzo -onirice din cursul alcoolismului cronic;
c) beția delirantǎ presupune o stare crepuscularǎ în cursul cǎreia contactul cu amb ianța
se pierde progresiv, instalându -se fenomene delirante, al cǎror mecanism este intuitiv și
imaginativ.
În cadrul beției patologice, se descrie și o formǎ de beție de tip maniacal și o beție
depresivǎ (Feline,1982):
1. beția de tip maniacal se caracterizeazǎ prin expansivitate, euforie, logoree, uneori idei
de grandoare, gesturi turbulente; individul nu suportǎ opoziția celorlalți, trecând frecvent la
manifestǎri osile, coleroase.
2. beția depresivǎ poate confirma sau releva, în condițiile a lcoolizǎrii acute, tulburǎri de
dispoziție preexistente. Dispoziția depresivǎ este însoțitǎ de ruminații privind frustrǎri și eșecuri
trǎite; pot apǎrea idei de suicid și ingestia de alcool, generând reducerea inhibiției, poate facilita
comiterea actului.
Atitudinea terapeuticǎ în cazurile de intoxicație alcoolicǎ acutǎ cu implicații psihiatrice
presupune ca principiu fundamental, un examen medical concret în vederea excluderii unei alte
stǎri patologice subiacente sau concomitente – traumatism cranio -cerebral, afecțiuni vasculare
cerebrale, neuroinfecții, complicații metabolice. Se recomandǎ menținerea pacientului sub
supraveghere pânǎ la dispariția principalelor tulburǎri somato -psihice, dozându -se concomitent
alcoolemia, glicemia, ionograma sa nguinǎ.

2.5. Intoxicația alcoolicǎ cronică

31
Consumul cronic de bǎuturi alcoolice determinǎ apariția tulburǎrilor psihice și somatice,
ca urmare a efectelor toxice directe și indirecte ale substanței, la nivelul diferitelor țesuturi și
organe. Modificǎrile pe care le presupune consumul cronic abuziv de alcool se reflectǎ pe plan
comportamental, în mediul socio -familial și profesional. Se noteazǎ în primul rând tulburǎrile
de dispoziție pe fondul unei bune -dispoziții superficiale, nejustificate, apǎrând iritabilitate,
irascibilitate, manifestǎri coler oase. Matinal, predominǎ anxietatea, morozitatea, care sunt
atenuate de obicei de prima absorbție de alcool. Relativ precoce apar tendințe impulsive, care
determinǎ pacientul sǎ acționeze în acord cu instinctele sale primitive, cu dispoziția de moment.
Sentimentele de culpabilitate prezente mai ales în prima perioadǎ genereazǎ un comportament
excesiv de binevoitor în aparențǎ, dar instabilitatea dispoziției se exprimǎ frecvent prin treceri
bruște cǎtre opoziționism, ostilitate, afirmare directǎ a resentimen telor. Declinul etic începe sǎ
se manifeste prin minciunǎ, furt, înșelǎtorie din dorința de a se prezenta într -o luminǎ cât mai
favorabilǎ, blamându -i pe ceilalți și invocând circumstanțe care îl defavorizeazǎ. Apar tulburǎri
intelectuale relativ tardiv: p erturbǎri ale gândirii abstracte, ale capacitǎții de conceptualizare,
deficite de memorie, deficit în analiza informației, disfuncții motorii și perceptuale; tulburǎri
digestive (anorexie, greațǎ matinalǎ care determinǎ apariția unei gastrite etilice); tul burǎri de
somn și tulburǎri sexuale.

2.6. Alcoolismul ca problemă de patologie psihică

Consumul patologic de alcool și consecințele sale sunt întâlnite în diferite asocieri
sindromologice. Cele mai frecvențe diagnostice psihiatrice specif ice patologiei alcoolice sunt:
diagnosticele tulburărilor afective, tulburărilor de personalitate, anxietatea generalizată că
entitate, toxicomaniile și schizofrenia. Desigur, consumul de alcool poate fi găsit alături de alte
boli, al căror curs le influen țează negativ, chiar dacă acest consum nu se încadrează într -un
diagnostic al patologiei alcoolice. Astfel putem aminti consumul de alcool sau participarea să la
evoluția nefavorabilă a unor cazuri de patologie a presenalitatii și senilității, destul de în tâlnită
în patologia vasculara involutiva. Însă relația consumului patologic de alcool cu aceste entități
este superficială, fără a ridica probleme de relație patologiaca specifică.
Relația specifică cea mai studiată în cazul patologiei alcoo lice este cea cu depresia. Însă,
așa cum aprecia Marc Schuckit ( Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolică Psihiatrică, Editura „ Mihai

32
Eminesc u”, Oradea, 1994, pag. 119 ) „ suntem în prezența unei asocieri complexe”. Pe de o parte
se comit confuzii între tristețe a existențială a alcoolului și depresie. O concomitentă a lor
complică evoluția ambelo r, dihotomia diagnostic primar „ diagnostic secundar devenind și mai
dificilă.
Relatia este influentata si de efectul bifazic al alcoolului. Atata timp cat al coolemia este
in crestere, rezultatul este euforia. Cand curba alcoolemiei este in coborare rezultatul este
iritabilitatea si tristetea.
Acest aspect bifazic se pastreaza si in evolutia in ani a consumului de alcool. La debut
este mai euforizan t. Dipa un numar de ani este mai ales disforic si depresiv. Alcoolul exacerbeaza
eventualele simptome prezente : anxietatea, depresia, confuzia, simptomele psihotice. Pe de alta
parte, semnele unei depresii reactive temporare pot fi prelungite de alcool.
Dintre bolnavii având că diagnostic primar depresia, 5 -10% au că diagnostic secundar o
entitate patologică alcoolica. Dintre cei care prezintă un sindrom depresiv și sunt consumatori
de alcool, 90% au că diagnostic primar o entitate de alcooli sm. Riscul pentru urmașii alcoolicilor
de a face depresie este de 20%, față de 5 -10% pentru cei din populația generală. Alte studii arată
frecvență crescută a depresiei la copiii de alcoolici, adoptați de către familii de nealcoolici (M.
Schuckit, Genetic and Clinical Implication of Alcoholism, American Journal of Psychiatry,
Noiembrie 1988).
Litiul scade euforia din timpul beției și duce la scăderea frecvenței internărilor
alcoolicilor. Alcoolicii cu depresie au un risc suicidar de 10 -15%, in diferent care este
diagnosticul primar.
Într-un studiu a lui David Behar(David Behar, George Vinokur, Carol Berg, Depression
în the Abstinent Alcoholic, American Journal of Psychiatry, Septembrie 1984) 15%dintre
alcoolici au prezentat, după o perioadă variabila de abstinență, simptome depresive. Că termen
de referință, dintre cei care au menținut abstinență peste 2 ani, recad cam 30%. la o abstinență
de peste 5 ani recăderile sunt foarte rare (concluzie a aceleași lucrări).

33
Altă relație patologică specifică alcoolicilor este cea cu tulburariel de personalitate.
Statistic, asocierea pare frecvență. Woodruff într -un lot studiat, găsește că 22% dintre femeile
alcoolice și 52% dintre bărbații alcoolici sunt sociopați. Guze afirm ă că între 40 și 67% dintre
criminali sunt alcoolici. Studii familiale arată că între sociopați există o crescută rată a
alcoolicilor, dar între alcoolici există o scăzută rată a sociopatilor. Aceste date sugerează, după
Gavril Cornutiu (Gavril Cornutiu, P atologia Al coolica Psihiatrică, Editură „ Mihai Eminescu”,
Oradea, 1994, pag 17), că dependența este o variabila separată sau că ea poate fi favorizată de
tulburările de personalitate. Winokur, în 1971, a fost primul care vorbind despre depresiile cu
debut precoce, a creat noțiunea de spectru ereditar, incluzînd depresia, sociopatia și alcoolismul.
Lilian Gelbeg analizează un lot de oameni fără adăpost și arată că 61% prezintă consum abuziv
de alcool, 30% au prezentat în trecut delirium tremens, 62% au avut parte de arestări. Dacă
alcoolicul depresiv răspunde bine la tratamentul cu antidepresive și în general da cea mai
crescută rată de succese terapeutice, alcoolicul sociopat nu răspunde satisfăcător la nici o
chimioterapiefiind alcoolicul cel mai refractar din punct de vedere terapeutic. Gavril Cornutiu
(Gavril Cornutiu, Patologia Alcoolica Psihiatrică, Editură „ Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag
17) sugerează că această arată că abuzul de alcool este o expresie comportamentală finală.
Date inte resante oferă studiile loturilor de preadolescenți asupra consumului abuziv de
alcool sau dependenței. Aceștia, în ordine descrescătoare, provin din familii în care găsim
alcoolici, depresivi, familii instabile, dezmembrate sau care au membri cu comportame nt
antisocial. S -a constat de asemenea că toți copiii care au fost violați la vârstă de 6 -8 ani au ajuns

34
ulterior dependenți de alcool și toxice, delicvenți și activi în grupuri de criminali. Aceste date
minimalizea ză moștenirea genetică și sublimeaza impo rtanța structurării personalității.
În relația patologiei alcoolice cu anxietatea s-au găsit datele statistice ca fiind
semnificative următoarele: la nevroticii anxioși prezența problemelor legate de consumul de
alcool se ridica la 25%, iar di n totalul alcoolicilor 22,6% au prezentat anxietate. Probleme ale
patologiei alcoolice se întâlnesc la bolnavii prezentând atacuri de panică și anxietate
general izată. Nici o relație de concomitență nu a fost găsită între fobia simplă și consumul de
alcool . Pe de altă parte, agorafobicii și sociofobicii apelează la consumul de droguri și alcool.
În relația cu epilepsia, relația pornește întotdeauna dinspre alcool spre epilepsie, comportamentul
epileptic neavandnici o tră sătură specifică, prin care să „ alunece” spre comportamentul patologic
al consumului de alcool.
Am putea conchide cu observația lui Gavril Cornutiu (Gavril Cornutiu, Patologi a
Alcoolica Psihiatrică, Editura „ Mihai Eminescu”, Oradea, 1 994, pag. 18) conform căreia „relaț ia
alcooli smului cu tulburările de personalitate, cuplarea sau intersectarea mecanismelor lor, se
produce la nivel personologic, că ele au origini patogenice prepersonologice separate, că sunt
expresii finale ale unor structurări datorate unor constelaț ii existenția le care se cuplează”, nu
inainte de a prezenta graficul liniei vietii, dupa Ralf Schneider (Ralf Schneider s.a.,Alcoolul si
medicamentele -droguri?, Editura Hora, Sibiu, 1999), unde putem observa perioada in care se
poate interveni optim.

Auto rul precizeaza ca in decizia sa, persoana trebuie sa tina cont de urmato arele aspecte :

35
a) sa accepte ca linia vietii are sinuozitati
b) sa faca experienta ca si fara alcool se poate iesi din impasurile vietii si sa isi cimenteze
convingerea ca asa este
c) sa foloseasca efectiv influenta pe care o are asupra vietii: noi idei in petrecerea timpului
liber, controlul comportamentului etc.

2.7. Cauzele alcoolismului cronic

Există numeroase teorii care încearcă să explice consumul cronic de alcool, teorii care se
bazează în special pe date de fiziopatie și pe factorii sociali.
Rolul carențelor alimentare, al subnutriției a fost demonstrat experimental la șobolani ,
care în condiții de reducere a hranei preferau soluțiile alcoolice în locul apei; același
deznodământ pare să -l aibă și lipsă vitaminei B1.
Existența unor familii de alcoolici aduce în discuț ie posibilă etiologie genetică .
Toto dată s -a demonstrat și existența unei toleranțe înnăscute la acool, iar fenomenul de
dependența a putut fi transmis experimental la generații succesive. S -a pus în discuție ideea
existenței unui defect biochimic sau metabolic transmis genetic, precum și a unor modificări de
structură ale sistemului nervos central, ce determină un mod particular de funcționare în prezența
alcoolului.
În ceea ce privește factorul psihic, teoria reflexelor condiționate, deși explică repetarea
consumului după obțin erea satisfacției, nu lămurește de ce nu oricine dintre cei care consuma
ocazional alcool pentru reducerea temporară a unei stări tensionale sau conflictuale, devine
neapărat alcoolic. Mai mult, în timpul curelor de dezintoxicare, alcoolomania ar trebui să dispară
dacă refleuol condiționat ar reprezenta etiologia să.
Cercetările au arătat că bautorii sunt în majoritatea cazurilor personalități psihopatice, cu
dificultăți de adaptare mergând până la inadaptabilitate la mediul social sau familial , precum și
cu tulburări ale vieții sexuale și ale simțului moral, care conduc la un dezechilibru socio -afectiv.
Cei mai mulți dintre alcoolici sunt persoane labile afectiv, lipsite de voința în ceea ce privește
îndeplinirea obligațiilor profesionale și s ociale și respectarea normelor de conviețuire în
societate.

36
Factorii sociali reprezintă de asemenea o cauza deloc neglijabilă: ușurință cu care se pot
procură băuturile alcoolice, obiceiul consumării băuturilor în grup, la diferite ocazii. O l egătură
între nivelul de trăi și alcoolism nu trebuie însă absolutizat, alcoolicul nefiind neapărat un individ
cu posibilități financiare reduse.
Faptul că alcoolismul apare în majoritatea cazurilor la oameni de vârstă medie, afectați
mai mult de traume psihice și de stări stresante comparativ cu ținerii, este relevant pentru rolul
jucat de factorii sociali în geneza alcoolismului.

3. Bolile generate de alcoolismul cronic

3.1. Delirul

La anumiți bolnavi, începând cu vârstă de 30 de ani, se pot observă forme dramatice de
alcoolism acut, denumite delirium tremens, manifestare în urmă căreia a murit scriitorul
american Edgar Poe. Cauzele amănunțite ale apariției acestor manifestări nu se c unosc cu
exactitate, dar boală apare la persoane la care impregnația cu alcool a organismului este masivă
și rezultată dintr -o perioadă îndelungată de consumat băuturi alcoolice.
Delirium tremens este un acces de nebunie acută de mare intensi tate, cu halucinații ale
vederii și auzului, delir de vis, tradus prin acte, tremur general al corpului, transpirații abundente,
stare de spaimă indescriptibilă, de troare fără motiv. În cazurile grave se observă o temperatură
ridicată a corpului.bolnavul se află într -o stare care reunește dezorientarea totală asupra locului
și timpului unde se află, cu o orientare în general exactă asupra propriei persoane; el prezintă un
delir halucinant foarte viu, din care poate fi totuși scos prin întrebări energice, r ostite cu voce
tare, la care poate da, uneori, câteva raspusuri exacte și coerente.
Caracterul dominant al acestei stări este existența unor halucinații vizuale extrem de
abundente; multiplele viziuni ale bolnavului sunt deseori terifiante, reprezentând animale
sălbatice sau reptile și insecte respingătoare, de care bolnavul se ferește și își exprimă, prin
gesturi sau strigăte, spaimă sau dezgustul. Aceste halucinații pot fi provocate sau intensificate
printr -o simplă apăsare pe ochii lui înc hiși și, ceea ce este mai caracteristic, ele pot fi provocate
prin sugestie. În clinică germană era clasic prezentare bolnavului un vas cu apa, sugerându -i
existența în acest vas a diferite obiecte sau ființe pe care bolnavul le zărește și încerca să le ap uce.

37
Acestor halucintii vizuale, frecvențe în intoxicații, li se adaugă halucinații auditive
verbale. Bolnavul este cufundat într -un vis, pe care îl trăiește. Episoade sin existența lui
anterioară, mai ales din activitatea lui profesională su nt retrăite sub formă de vis și bolnavul le
traduce în acte.
În literatură psihiatrică franceză, se descrie delirul profesional al căruțașului, care – și
închipuie căruță împotmolita: bolnavul se agită în jurul cailor imaginari, cu strigăte, î njurături și
îndemnuri, plesnește din biciul pe care credce că -l are în mână, se încordează în spatele căruței
închipuite etc. bolnavii în stare de delirium tremens trăiesc de multe ori un delir de urmărire; ei
amănunțesc peripețiile acestui vis rău în cuv inte și gesturi, se ascund, fug prin cameră, cer ajutor,
arată cum urmăritorii se transformă uneori în animale de pradă, cum ei încearcă să scape
urmăririi, cățărându -se în copaci sau ascunzându -se în văgăuni.
Bolnavul trăiește într -un cuvânt „un vis absurd, de acțiune și metamorfoză, pe care -l
traduce în acte”(Ion Biberi, alcoolismul, Editură Medicală, București, 1966, pag.46). Uneori,
bolnavul reușește să -și învingă teroarea; stăpânit totuși de delir, asistă că spectator la propriile
replici , căutând să -și domine spaimă. Autorii germ ani numesc această atitudine „ galgenhumor”
(atitudine de spectator asistând la o spânzurătoare).
Dispoziția afectivă, natură și intensitatea delirului sunt însă extrem de variabile, de la
bolnav la b olnav, după caracteristicile personalității acestora și natura băuturilor care i -au adus
la delirium tremens. Este interesant că bolnavii sunt uneori atât de dezorientați asupra corpului
lor încât nu știu dacă merg, sunt culcați sau dacă stau în picioare. Domnul Ioan Biberi în cartea
sa, „ Alcooolismul”, d escrie un astfel de caz: „ un bolnav își închipuia că merge, mișcându -și
picioarele, alternativ, în timp ce era culcat pe podea. Înspăimântați, bolnavii strigă după ajutor,
inchipuidu -și că -și pierd echilibr ul și că vor cădea. Faptele acestea dovedesc cât de puternioc
este alterat sistemul lor nervos, interesând toate centrele importante, care țin sub dependența lor
viață de relație, mișcare și gândire.” (Ion Biberi, Alcoolismul, Editură Medicală, București, 1966,
pag.46).
Acestei stări, care durează de la una la cinci zile, îi corespund și o serie de tulburări
organice accentuate că accelerarea pulsului, crestyerera temperaturii, deshidratarea corpului,
paliditatea sau congestia tegumentelor, tul burările gastrice, limbă uscată, buzele arse de febră și
crize epileptiforme.

38
Criză de delirium tremens este de mare intensitate putându -se însă vindecă uneori fără
urme, alteori prelungindu -se cu un delir rezidual, de durată și intensitate va riabile.
Un alt delir care se manifestă la alcoolici este delirul alcoolic cronic, rezultat din alterarea
simțurilor și raționamentului bolnavului. Bolnavul răstălmăcește cele neînsemnate fapte cele
nevinovate gesturi ale persoanelor cu care vine contact văzând acestea indicii clare ale unor
intenții ascunse.
Un caz suferind de acest delir este prezentat de Ion Biberi: “un medic gaseste un bolnav
alcoolic, la vizita de dimineata , culcat, acoperit de sudoare, î n prada terorii Întrebat, bolnavul
răspunde că a auzit (halucinații auditive) cum va fi înjunghiat că un porc, cum apa fiartă cu care
va fi opărit este deja pregătită și cum adversarii i -au și împărțit inimă, ficatul, intestinele, din
care aveau să -și pregătească cârnați […]. Curând după aceasta, în prada unui raptus impulsiv,
bolnavul sparge o sticlă și -și face cu cioburile o rană adâncă în regiunea inimii.” (Ion Biberi,
alcoolismul, Editura Medicală, București, 1966, pag.48).
Delirul cel mai frecvent la al coolici, care după Kraft -Ebing, se găsește la 80% din
alcoolicii de sex masculin, este delirul de gelozie.

3.2. Dipsomania

Alături d e alcoolismul cronic, în care bă utorul consu ma alcool zilnic, se pot observa
bolnavi care beau intensiv, î n accese de câteva zile, după care duc o viață temperată , manifestând
chiar dezgust față de alcool, un timp variabil, pentru a reîncepe excesele, după o perioadă de
neliniște și instabilitate mintală. Poetul german Fritz Reute a descris simbolic într -un po em
accesul dipsomaniac. Edgar Poe a fost, la rândul lui, un dipsoman. Perioada de abstinență, deci
de viață normală a acestor bolnavi, este uneori foarte lungă, îngăduind bolnavului o activitate
profesională normală.

3.3. Psihoză polinevrica Korsakov

Este o afecțiune descrisă secolul trecut și caracterizată prin tulburări de memorie care se
manifestă prin uitarea evenimentelor recente. Aceata însă nu se datorează unei tulburări de fixare
mnezica, întrucât memoria imediată – studiată prin repe tarea unei serii de cifre – rămâne intactă,
ci mai degrabă unei pierderi a reperelor cronologice, ceea ce face imposibilă înlănțuirea în timp

39
a evenimentelor. Acestora li se adaugă și false recunoașteri, persoană identifică, într -o manieră
eronată, că și c ând le -ar fi văzut deja, persoane sau locuri pe care le întâlnește pentru prima data.
Neputând da răspunsuri satisfăcătoare la întrebări simple, bolnavul relatează amintiri false care
vin sa umple o perioadă de lacună mnezica, ele putând interfera că și co nținut cu anumite
elemente onirice sau cu alte amintiri mai vechi.
Tulburărilor de memorie li se asociază și tulburări de tip paralitic ale membrelor
inferioare, mai rar ale celor superioare. Boală se manifestă la început asupra unor anumite
grupuri musculare ale gambei, pentru că apoi să se generalizeze, determinând o paralizie
dureroasă, cu atrofie precoce a mușchilor, cu dureri la presiune asupra traseului nervilor, care
suferă un proces de degenerescență. Boala este de obicei durabilă, dar cedează la tratament și
suprimare a alcoolului, în general după perioade care depășesc 5 luni. Foarte des însă, vindecarea
este incompletă deoarece leziunile nervilor periferici sunt aproape întotdeauna legate de o atrofie
cerebrală.

3.4. Encefalopa tia Gayet Wernicke

Substratul anatomo -patologic atât în cazul psihozei Korsakov, cât și al encefalopatiei
Gayet Wernicke este caracterizat prin leziuni ale celulelor și vaselor sanguine cu microhemoragii
în unele zone ale creierului, considerate consecință lipsei de vitamină B1. Encefalopatia poate să
survină chiar în absența alcoolismului, în cazul unei diete deficitare în vitamină B1, însă cauza
majoră este alcoolismul cronic. Deficitul de vitamină B1 se poate realiză prin aronexie, printr –
un regim alimentar dezechilibrat (bogat în hidrați de carbon și sărac în proteine), prin tulburări
de absorbție sau în caz de gastrectomie. Din punct de vedere clinic, în fază incipientă apare o
agravare a tulburărilor nutriționala cu slăbire importantă, reducerea activității și stări de
somnolență. Fază de decompensare se manifestă prin tulburări psihice cu stare de hipersomnie,
stare confuzională și dezorientare tempo -spațială completă.

3.5. Tulburările digestive

40
Tulburările digestive sunt foarte frecvențe în cursu l alcoolismului cronic, ele stând la
bazaaccidentelor nervoase, dat fiind sindromul carențial pe care îl determină. Această este
consecință lipsei de aport alimentar: alcoolicul cronic nu are poftă de mâncare, se subalimentează
și prezintă adesea vărsături . Gastrită cronică (provocată de acțiunea directă a alcoolului asupra
mucoasei gastrice) de care suferă, stă la originea hipovitaminozei B1, a polinevritelor alcoolice
și a encefalopatiilor.
Alcoolicul prezintă de asemenea intoleranță pentru grăsimi, grețuri, salivație abundentă
dimineața, la deșteptare din somn, limbă acoperită cu un depozit albicios, tremurături ale vârfului
limbii, miros neplăcut în gură, roșeață și uneori coșuri pe față, colorație gălbuie a conjunctivelor,
diaree. Într -un stadiu mai avansat apăr simptomele gastritei atrofice (repulsie pentru alimente,
vărsături) sau ale gastritei ulceroase (hemoragii digestive).

3.6. Afecțiunile hepatice

Este unanim admis că alcoolul exercită o acțiune toxică directă asupra ficatului, organul
la nivelul căruia este metabolizat. Dacă la început leziunile celulei hepatice vor fi ireversibile,
pe măsură ce consumul se cronicizează și în funcție de cantitățil e ingerate, alterările devin stabile
și constituie așa numita încărcare grasă a ficatului și ciroză hepatică.
Ca factori adjutanți intervin carențele vitaminice și dezechilibrele alimentare. Statisticile
arată că 50% dintre alcoolici prezintă leziuni hepatice, iar 50% dintre cirozele hepatice au drept
cauză consumul de alcool. Există studii conform caroraciroza hepatică nu apaare chiar în cazul
unui consum de alcool ridicat, dacă regimul alimentar se menține corect, echilibrat. Leziunile
hepati ce și manifestările clinice corespunzătoare evoluează pe o perioadă de timp relativ lungă
de consum, astfel încât se poate vorbi de câteva stadii anatomo -clinice relativ bine
individualizate.

3.7. Miocardopatia alcoolică

Miocardiopatia alcoolică apare după o perioadă îndelungată de consum continuu de
alcool, de obicei după vârsta de 40 de ani. Clinic, semnele, destul de discrete la început, constau
în apariția gâfâielilor la efort și uneori a extrasistolelor. Cu timpul gre utatea în respirație se

41
accentuează și se însoțește de dureri în dreptul inimii, ce survin în crize. Obezitatea agravează
simptomatologia insuficienței cardiace.

3.8. Bolile vasculare cerebrale

Acestea reprezintă în zilele noastre o probl emă foarte importantă de sănătate, cu
implicații medico -sociale majore prin morbiditatea și mortalitatea pe care le prezintă la orice
vârstă.
Relația complexă dintre alcool și accidentele vasculare cerebrale relevă că alcoolul a fost
recunoscu t că posibil factor de risc pentru accidentele vasculare cerebrale din 1725, când
Sedgwick scria că alcoolul poate deteriora circulația cerebrală. Carpenter nota în 1850 faptul că
intoxicația frecvență cu alcool crește riscul hemoragiei cerebrale și presup unea că digestia
moderată ar putea avea o influență similară.
Această ipoteză nu a fost însă acceptată de alți cercetători în secolul al XIX -lea și a fost
ignorat până în 1954 când Pakkenberg și Balov(1964) au considerat că ingestia excesivă de
alcool reprezintă un factor predispozant pentru accidentul cerebrovascular trombembolic, mai
ales la tineri. La sfârșitul deceniului al VIII -lea și începutul deceniului al IX -lea relația între
alcool și accidentele vasculare cerebrale a stat în centrul unei intense cercetări epidemiologice,
vizând în special ținerii și adulții de vârstă mijlocie.
Cercetările efectuate de Donahne și colaboratorii relevă că alcoolismul crește discret
frecvența accidentelor vasculare cerebrale prin embolie, dar de o manieră mai pregnantă a celor
hemoragice, a căror incidență este de 11,2% la mării băutori, față de 4,6% la nebăutori.

3.9. Personalitatea alcoolicului

Deși este greu de apreciat care dintre carcacteristicele individuale este impli cată în
apariția și instalarea alcoolismului ca boală, majoritatea autorilor sunt de acord că o anumită
structură psihică este necesară, dar nu și suficientă. Probabil descrierea cea mai succint reușită a
făcut -o Shaekspeare atunci când a creionat personal itatea lui Falstaff, ca bombastică și
autodistructivă. Motivațiile recunoscute ale celor care beau sau a abstin enților au o rădăcină
socială. „ Inainte de a suferi de alcoolism, viitorul alcoolic suferă de o distorsionare a sistemului
valoric individual, va lori extrase din oferta socială.” (Gavril Cornutiu, Patologia alcoolica

42
psihiatrică, Editură „ Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag.48). Astfel, pe un lot semnificativ,
motivațiile celor ce beau au fost următoarele:
54% – este obligatoriu la celebrări
53% – este obligatoriu la întâlnirile cu prietenii
20% – pentru autoincredere
15% – pentru a -și uită necazurile
15% – motive anxiolitice
9% pentru că nu au altceva de făcut
(World Health Organization – Drug Dependence and Alcohol Related Problems; A
Manual for Community Health Workers With Guidlunjes for Trainers, Geneva, 1986).
Încercând să surprindă personalitatea alcoolicului, Vailand este de părere că viitor ii
alcoolici sunt copii hiperactivi (predispuși la sociopatie), chiulangii și cu probleme școlare.
James Donovan descrie aceste personalități că impulsive, ce scăzută tolerantă la frustatii și cu
iluzia omnipotenței. Alți autori găsesc la debutul consumulu i patologic de alcool o lipsă totală a
motivației sau motivații foarte imprecise ori confuze.
Gavril Cornutiu face o paralelă inte alcoolici și oamenii normali: „ Individul matur este
autonom și creativ. Alcoolicul este dependent și distructiv . Individul matur acționează nu
reacționează. Alcoolicul reacționează nu acționează. Maturitatea presupune abilitatea alegerii și
deciziei pe care alcoolicul nu o are. Individul matur își asumă roluri în real, alcoolicul nu -și poate
asuma decât roluri fant asmagorice.” (Gavril Cornutiu, Patologia alcoolică psihiatrică, Editura
„Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, pag.45).
Efectele alcoolului se exercită asupra întregii vieți psihice, începând cu inexactitatea
percepțiilor, mai ales a celor vizuale. N ervul optic este foarte sensibil la alcool. Se observă la
alcoolici o deviere a fidelității senzațiilor optice, în primul rând a perceperii culorilor
(daltonism). De asemenea, sculptorii prezintă deformări ale perceperii formelor. Ion Biberi
consideră că aceste manifestări alcătuiesc deseori o explicație a originalității creațiilor unor
artiști.
La alcoolici globul ocular este agitat de mișcări rapide și spasmodice, de mică
amplitudine iar vederea prezintă în numeroase cazuri o slăbire notabil ă a agerimii, împiedicând
pe alcoolici să recunoască o persoană la o distanță de câțiva păși.

43
În cazul vederi, survin de asemenea impresi senzoriale multiple: flăcări, pâlpâiri de stele,
ploi de picături luminoase, vârtejuri colorate, care nu întârzie să ia forme de animale (mai ales
respingătoare, ca șerpi, păianjeni, șobolani). O data cu recrudescență delirului alcoolic apăr și
cazurile de strabism, cu vedere dublă.
Tulburările vizuale sunt însoțite uneori de senzații auditive v ariate (șuierături, uruituri,
zgomote de clopot), de tulburări ale gustului și mirosului și mai ales ale sensibilități tactile
(senzații bizare de înțepături sau furnicături ale tegumentelor, stări de sensibilitate exagerată a
pielii sau dimpotrivă de anes tezie). Toate acestea întregesc tabloul tulburărilor senzoriale și
senzitive pe care le prezintă alcoolicu. Aceste tulburări sunt produsul direct al intoxicației cu
alcool și ele dispar, în general în totalitate, după o dezintoxicare prelungită.
Concentrarea atenției este de asemenea alterată de alcool. Alcoolicul prezintă mari
oscilații în urmărirea uneia și aceleiași activități mintale, obosește repede nu mai are interes
pentru activitatea lui profesională. În același timp el prezintă o gra vă alternare a memoriei. Foarte
des, alcoolici se plâng de uitarea rapidă a întâmplărilor depărtate, mai ales școlare și, ceea ce este
caracteristic, a faptelor și evenimentelor recente.
O altă manifestare este insomnia de care suferă anumiți alcoolici (cazuri de băutori care
de 10 -15 ani nu au avut o singură noapte de somn profund, netulburat de vise rele), intensitatea
pe care o au visele persistentand și în stare de veghe. Se ajunge la un delir de vis, în care
alcoolicul trăiește și mimează peripețiile visului sau, acționând în corcondanta cu acestea.
Această stare morbidă este relativ rară dar tulburarea mintală fundamentală, care stă la bază
acestor fenomene (lipsă de limpezime a conștiintei și tendința de instalere în stare de veghe a
vizuinilor somnului)se observă cu claritate la alcoolici mai ales în momente de oboseală sau în
timpul amurgului, când alcoolicul are vizuini halucinante. In schema de mai jos sunt ilustrate
modificarile survenite in starea de constienta.

44

Tulbur ările mintale culminează cu alterarea gravă a judecăț ii și mai ales a
raționamentului. Alcoolicul nu mai este capabil să facă distincția precisă între fapte; ceea ce
simțurile lui nu mai înregistrează cu fidelitate este deformat de gândirea lui imprecisă; alcoolicul
nu mai poate creă relati logice între fapte și are tendințe interpretante. Această tulburare de
gândire, frecvență la anumiți bolnavi mintali, are la alcoolici o manifestare aproape generală:
gelozia față de soț sau soție, bazată pe interpretar ea inexactă a faptelor. Este caracteristic în acest
sens, siguranță de ton cu care alcoolicul își acuza de infidelitate soția în momentul internări i în
spital, când se află sub efectul intoxicației și risipirea treptată a acestei convingeri pe măsură ce
dezintoxicarea lui înaintează, până la dispariția totală a acestor convingeri delirante în cazuri cu
evoluție favorabilă.
Alcoolul afecte ază în același timp atitudinea bolnavului față de lume și familie. Primele
victime ale acestei schimbări de caracter sunt, firește, membrii de familie. Are loc o schimbare
permanență a felului de a fi a alcoolicului, care se instalează pe măsură ce impregn ația cu alcool
a organismului se accentuează. Alcoolicul, stăpânit de nevoia de a bea, devine cu timp ul o ființă
egoistă, egocentrică . Familia și profesia, mai ales, sunt sacrificate pentru băutură. Asistăm la cea

45
mai gravă alterare a vieții psihice a alco olicului, la degradarea morală, la necunoașterea și
nerespectarea celor mai simple principii etice, fapt care duce la un comportament antisocial.
În momentele când alcoolicul nu este sub efectul băuturii, el este prost dispus, iritabil,
nelini știt, pentru ca, după primele pahare, să devină satisfăcut de șine și relativ împăcat cu cei
din jur, dispoziție care, deseori, mai târziu se transformă în agresivitate și stări de furie. Viață
alcoolicului se află așadar sub dominația alternanței dintre b eție și stare de veghe.
Alcoolicul va prezenta și grave tulburări în sfera intelectuală. Tendințele fundamentale
ale vieții, nevoia alimentară, pulsiunea sexuală sau înstinctul conservării sunt de asemenea
alterate. Poftă de mâncare a alcoolic ului este micșorată sau abolită, prin tulburările gastrice de
care suferă; potența sexuală este scăzută sau, uneori, suprimata; foarte des, în cursul unor stări
impulsive, pe care psihiatrii le numesc raptus -uri, alcoolicii prezintă tendințe de sinucidere sau
omucidere.
Alcoolul atacă integritatea vaselor sanguine, cu precădere a vaselor cerebrale,
determinând alterări grave ale pereților lor cu pierderea elasticității vasculare. Hemoragii de
întindere limitată și cu manifestări discrete vor pr oduce în creier procese distructive variate și
multiple. Aceste leziuni de mici dimensiuni, dar în număr mare, aflate în diferite regiuni ale
creierului, vor avea drept urmare tulburări nervoase și o accentuare a degradării psihice a
bolnavului. Alterarea circulației cerebrale și atrofia cerebrală conduc pe unii bolnavila sta rea a
acestei evoluții, la demența alcoolică . „ Dementul alcoolic este o ființă care și -a pierdut atributele
umane esenț iale” (Ion Biberi, Alcoolismul, Editura Medicală, București, 1 966, pag.43).
Bolnavul trăiește numai în prezent și își pierde simțul moral, de unde posibilitatea actelor
antisociale.

4. Efectele alcoolului asupra vieții sociale

4.1. Alcoolul și viața de familie

Familia alcoolicului dezvoltă reacții emoționale și comportamentale specifice. Astfel,
emoțional apar sentimente de vinovăție pentru situația dependentului, dar și depresia, datorată
pierderii de prestigiu, de demnitate familială și personală, de prieteni, de siguranță (inclusiv
siguranță fina nciară). Sentimentul de depresie este agravat și de faptul că este trăit în singurătate.
Apăr, de asemenea, sent imente de revoltă. Însă, dacă i nitial codependentul se supără pe

46
dependent, în scurt timp, senzația de neputință, datorată amplorii problemelor face ca revolta să
se îndrepte și asupra celor apropiați (și nevinovați) și chiar asupra propriei persoane, iar în ultima
instanță asupra lumii întregi. Pornim de la supozitia ca relatia intre doi parteneri poate fi
considerata bolnava atunci cand :
 sistem ul relational functioneaza inchis si rigid
 unul dintre parteneri are nevoie de ajutor, celalalt preia raspunderea deplina
 unul dintre parteneri semnalizeaza incapacitatea de a evolua in cadrul relatiei
 relatia este astfel construita, incat ambii parteneri trebuie sa respecte niste reguli
gresite de colaborare, pentru a nu periclita relatia
Dacă bărbatul beat își strigă supărarea în toiul nopții, soția și -o exprimă a doua zi
dimineață, dar cei doi nu comunică și astfel situația se agravează. Pe d e altă parte, revolta
neexprimată produce sentimente de frustrare, jignire, umilință, datorate faptului ca persoana
dependentă îi blamează pe ceilalți pentru propria sa vinovăție. Inițial, membrilor de familie le
este rușine de lume pentru comportamentul a lcoolicului, dar, în timp, sentimentul se extinde și
ajunge să le fie rușine de ei înșiși, de propriile performanțe.
Rușinea scade stima de sine, iar în cazul copiilor asta duce la diminuarea drastică a
performanțelor și a nivelului de realiz are în viață, ei restrangandu -și ambițiile și obiectivele
datorită neîncrederii în sine. Apare teamă de viitor, teamă pentru propria viață de familie, teamă
de sărăcie, de relațiile cu alte persoane, de certuri, de caracterul iremediabil al situației – teama
se extinde la orice. Ea conduce la izolare, la mizantropie, generând un sentiment acut de
însingurare. Din punct de vedere comportamental, familia fie neagă problema integral (și scuză
individul), fie o recunoaște, dar o limitează la individ. Ea are ten dința de a -l proteja pe alcoolic.
Între altele, încearcă să țină sub control dependența, insotindu -l pe acesta în locurile în care ar
putea să bea, ascunzând sau aruncând băutură și favorizând băutul la domiciliu (considerat ca
fiind de preferat băutului l a , pentru puține riscuri pentru alcoolic). De multe ori, scăderea de
se proiectează mod inconștient celorlalți sub de furie, traduse prin agresiuni verbale, sarcasm
sau ameninț ări. Codependenț ii pot ajunge depresivi, cu accese de plâns în singu rătate, sau au
izbucniri violențe, care se declanșează din cauze nesemnificative, ceea ce îi face să se considere
bolnavi de nervi.
Membrii f amiliei unui alcoolic dezvoltă t ipare comportamentale specifice, defensive.
Primul dintre ele este c el numit "suspect de bun". Codependentul se apăra, făcând eforturi

47
disperate de a compensa situația familială, încercând să creeze impresia că problema nu există.
De exemplu, soția își îndeplinește exemplar îndatoririle sale și preia din cele ale soțului a lcoolic
și ale familiei, căutând recunoaștere în cadrul acesteia (de fapt, acest comportament se explică și
prin vină, asumată de soție, mai ales față de copii, de a nu fi în stare să se desprindă de situație,
printr -un divorț). Dar prin această atitudine ea se face indispensabilă și ca urmare soțul va aștepta
din ce în ce mai mult de la ea și până la urmă tot va găsi motive de nemulțumire. În plus, astfel,
alcoolicul nu ia contact cu consecințele comportamentului sau, ceea ce încurajează consumul de
alcool .
Un alt tip de comportament este cel "rebel", în cadrul căruia membrul de familie distrage
atenția de la problemă reală , abătând -o asupra comportamentului propriu (dispare de acasă, se
poartă urât, creează probleme, este implicată poliția) .
Gertrud Sandmann, confrunta modul perfect de colaborare si afirmatiile sotilor si
evidentiaza modul perfect de colaborare intre purtatorul sindromului (dependentul) si
intretinatorul simptomului (codependentul). „Devine evident faptul ca este inutil a imputa o vina
mai mare unuia din cei doi. Afirmatiile unuia dintre parteneri prezinta pentru celalalt o provocare
de a mentine jocul alcoolicului”.
Purtatorul simptomului Intretinatorul simptomului
Beau pentru ca tu esti atat de certaret – Sunt certaret pentru ca tu bei atat de mult
Beau pentru ca tu esti atat de distant – Sunt distant pentru ca tu bei atat de mult
Beau pentru ca tu esti atat de dominant – Sunt atat de dominant pen tru ca tu bei
atat de mult
Beau pentru ca tu asculti atat de mult – Ascult de copii pentru ca tu bei atat de
de copii mult
Beau pentru ca tu tii la parintii tai – Tin la parintii mei pentru ca tu bei
Beau pentru ca ma lasi atat de singur – Te las singur pentru ca tu bei atat de mult
În comportamentul "apatic", individul se apăra de sufer ința, anulându -și orice răspuns
emoțional. El evită situațiile stresante și afișează o atitudine de nepăsare, dar în sinea sa nu
reușește să scape de anxietate. Se separă de ceilalți, respingând familia în mod pasiv și
retrăgându -se în reverie. Însă, prin atitudinea să, apaticul contribuie la iluzia ca totul este bine în
familie, întârziind momentul unei schimbări reale.

48
Se pot observa comportamente și sentimente corespondente, "în oglindă", la alcoolic și
la membrii familiei acestuia, în baza unei afectări paralele. Astfel, dacă pacientul (alcoolicul)
este preocupat de următoarea administrare de alcool, familia este preocupată de faptele prezente
și viitoare ale acestuia. Alcoolicul pierde controlul asupra cantității băute, a timpului și a loc ului,
în timp ce familia pierde controlul asupra comportamentului prin care răspunde la situația creată;
alcoolicul evită subiectul, iar familia păstrează secretul viciului. Dependentul găsește justificări
pentru consumul de alcool, în timp ce familia just ifică toate lucrurile negative din casă prin acest
viciu. Agresivitate verbală și chiar este ambele cazuri; alcoolicul este grandoman – se laudă ,
dăruiește și cheltuiește peste măsură ; paralel, familia este preocupată excesiv de compensarea
imaginii în exterior, dând de perfecționism exagerat. Și alcoolicul și codependenț ii neagă
problema sau vina lor cadrul acesteia. Uneori alcoolicul se învinovățește și promite se schimbe;
la rândul lor, codependenț ii
din familie se învinovățesc că nu sunt în stare să rezolve problema. Ambele părți fac periodic
tentative de schimbare sau ameliorare a comportamentului, de cele mai multe ori nereușite.
Progresiv, dependentul de alcool sau de drog și familia acestuia se iz olează de societate, în
paralel având loc un proces de degradare morală. Astfel, alcoolicul ajunge să nu mai returneze
împrumuturile, să cerșească, chiar să fure sau să jefuiască, în timp ce familia îi sustrage bani din
buzunare, mizând pe faptul că la beț ie acesta nu știe niciodată ce sumă a cheltuit și câți bani mai
are asupra sa.
Dacă partenerul poate alege să stea sau nu cu persoană alcoolică, copiii nu au aceeași
posibilitate. Teoretic, copilăria este perioada fără griji a omului. C opilul de alcoolic este aparte
– el are întotdeauna griji. Deși are nevoie de comunicare, se izolează de ceilalți, în special pentru
că nu vrea să deranjeze. De multe ori nu primește suficientă atenție și este încurajat doar
ocazional.
El învăța să se poarte precaut, să nu ceară, să nu -și dorească și să nu aibă nevoie de nimic;
în permanență încearcă să placă celor din jur. Nu are identitate, deoarece nu are ocazia să și -o
formeze. Copiii de alcoolici se confruntă cu numeroase probleme p siho-medicale și sociale,
necunoscute celorlalți copii. Ei sunt afectați de probleme afectiv – emoționale, precum anxietatea
și depresia, probleme de adaptare și școlare, cum ar fi dificultățile de concentrare, tulburările de
conduită și absenteismul.

49
Apar, de asemenea, probleme medicale: sindromul alcoolic fetal și sindromul
hiperchinetic. Acesta din urmă are drept cauza situația tensionată din casă și se manifestă evident
la vârstă de 3 ani, prin neatenție, impulsivitate și comportament hipe ractiv; stimuli neînsemnați
din mediu le distrag atenția și ca urmare nu dau rezultate școlare bune. Nu trebuie uitată nici
predispoziția pentru alcoolism, cauzată de prezența alcoolului, învățarea prin imitație, obișnuire
în perioadă intrauterină, lipsă d e supraveghere.
Lipsa modelului în formarea propriei personalități este foarte importantă, știindu -se că
valorile morale și comportamentul acceptabil social se învață inițial în familie. Rolul imitației în
modelarea copilului este mare, or co pilul de alcoolic vede doar comportamente aberante,
vinovăție, negare, justificări, frustrare, inconsecvență, agresiune și violentă. Deseori integritatea
și chiar viață celei mai iubite ființe, , este amenințată de bețiv. urmare, copilul devine derutat,
anxios, nesigur de viitor; cu timpul ajunge pasiv , resemnat.
El începe se obișnuiască cu minciuna , care este un mecanism fundamental de adaptare
în familia alcoolicului: minte pentru a evita violența soțului, iar acesta face promisiuni, un eori
bine intenționate, pe care nu le poate respecta . Minciunii i se suprapune negarea, care are ca
scop salvarea respectului de sine și a imaginii familiei în raport cu lumea exterioară: din rușine,
copilul ascunde sau minimalizează gravitatea situație i, lucru învățat chiar de la părinți. În ciuda
negării, stima de sine are de suferit – niciodată ceea ce face copilul nu este suficient de bun pentru
alcoolic și ca urmare el pierde încrederea în capacitățile sale, simțindu -se incapabil și inferior
tuturor celor din jur.
Consecința firească este depresia, datorată și lipsei de comunicare cu părintele alcoolic,
dar și cu celălalt părinte, care, preocupat de partener, nu acordă suficientă atenție copiilor.
Preluarea forțată a unor sarcini care î n mod normal revin părinților duce la maturizarea prematură
a copilului de alcoolic. Depresia îi întreține sentimentele de neajutorare, izolare și incompetența,
mila și ura de sine.
Nu în ultimul rând, acest copil este tarat de numeroase fric i: de tatăl beat, de mamă
supărată, de divorț, de posibile boli sau accidente ale alcoolicului, de agresiunea acestuia asupra
mamei iubite, de situații exterioare, în care familia, disfuncțională, nu îl poate ajuta.
Există patru "roluri" pe c are le pot "juca" copiii de alcoolici. Trei dintre ele sunt admirate
de necunoscători, în timp ce ultimul este blamat.

50
"Copilul hiperresponsabil" este un rol caricatural de părinte care ține gospodăria. Este
vorba de o inversare de roluri: co pilul joacă rolul adultului. În acest caz, conducând activitățile
casei, devine independent și capătă încredere în sine. El nu știe însă ce înseamnă a fi protejat și
iubit, iar sarcinile interminabile îi răpesc complet copilăria. De regulă va avea probleme în
relațiile afective ulterioare.
"Copilul adaptabil" este un rol caricatural de copil ascultător. El încearcă să
supraviețuiască haosului din familie conformandu -se la ceea ce i se cere, fără implicare
emoțională și în rezolvarea de situați i. Nu se exprimă, nu se plânge, nu participă – doar execută
ce i se ordonă. Acest comportament artificial duce la o dezvoltare emoțională incompletă. Ca
adulți, copiii aceștia vor fi manipulați, devenind victime în viața socială și de familie.
"Copilul conciliant" este un rol caricatural de mamă. Este un copil bun, altruist, care
proiectează asupra celorlalți nevoia sa de consolare. Are o grijă obsedantă de a nu răni sufletește.
Afectuos, sensibil, ascultător, are o capacitate impresionantă de a-i ajuta pe alții.
"Copilul problemă" este un rol caricatural de copil rău. Sunt afectați și revoltați de mici
de ceea ce se întâmplă în familie. Sunt rebeli acasă la , au izbucniri temperamentale, uneori
comportament delicvent, dar nu tr ebuie uitat că sunt niște mari suferinzi.

4.2. Alcoolul și adole scenții

Abuzul in consumul de alcool la adolescenti prezinta anumite particularitati, si sunt
caracterizate de urmatorii factori de risc :
– subcultura adolescentilor , adultii incearca sa controleze consumul adolescentilor,
asociindu -l cu o anumita varsta, cu anumite evenimente sociale, cu ceremonii si celebrari; cultura
contemporana (familia, comunitatea bisericile) si -a modificat atitudinea semnificativ, avand nu
numai o atitudine pro -consum, ci si o „de -traditionalizare” pana acolo unde dispare controlul.
Per ansamblu, circumstantele reprezinta doar una din cauzele consumului la adolescenti, altfel
spus un factor de risc
– personalitatea adolescentilor , prin natura lor adolescentii sunt inclinati catre asumarea
de riscuri care, desi periculoase, sunt captivante si stimulante, ei se afla la mijlocul distantei intre
copilarie si maturitate, nu numai biologic ci si cognitiv. Din acelasi motiv, adolescentilor le este
difici l sa isi amane recompensarea, consumul ofera gratificare imediata, le este mai usor sa treaca

51
de la consumul experimental la cel habitual pentru a se simti bine/a evita sa se simta rau, fara sa
ia in considerare consecintele. In timp, devine principala sur sa de recreere si modalitate de
coping.
– presiunea egalilor , mare parte a conflictului adolescent -parinte e legat de loialitate,
aprobarea parintilor versus aprobarea prietenilor. Adolescentii sunt sensibili fata de regulile
grupului de prieteni referitoa re la infatisare, comportamente si atitudini, iar o mare parte a
schimbarilor lor de dispozitie au de -a face cu lupta de a castiga si a pastra aprobarea acestora.
– instrainarea adolescentilor , instrainarea se refera la respingerea/intreruperea legaturii
intre adolescent si valorile, idealurile, traditiile parentale si sociale. Instrainarea nu este neutra
din punct de vedere emotional, tinerii instrainati sunt maniosi, actioneaza asa cum fac, pentru ca
se simt tradati.
– stresul , problema factorilor de str es trebuie vazuta in lumina mecanismelor de coping
simptomele de stres includ nervozitate, anxietate, iritabilitate, agitatie, insomnie, dificultati de
concentrare, tulburari ale apetitului alimentar, etc. Un important factor de stres il reprezinta
mediul familial disfunctional (situatii de abuz fizic, sexual, psihologic, violenta, arestari,
afectiuni mentale ale unuia sau ambilor parinti).
– insecuritatea si stima de sine scazuta , stima de sine se bazeaza pe abilitatea de a reusi
in depasirea obstacolelor, succesul intarind stima de sine, pe cand esecul conduce la scaderea
acesteia si la anticiparea esecurilor viitoare. Esecul „cronic”, frustrarea se finalizeaza in disperare
– insecuritate – sentimente de anxietate, care isi au originea in lipsa de afectiun e, a unui climat
de incredere in ceilalti si in propria persoana. Ambele functioneaza ca un declansator pentru
consum.

4.3. Alcoolul și criminalitatea

Agresivitatea este acea stare particulară a individului caracterizată printr -o tensiune acută
sau cronică, ce se satisface printr -o reacție violentă asupra victimei. Asocierea alcoolism ului cu
comportamentul sociopat și intercondiționare reciprocă au loc datorită scăderi inhibiției și
implicit a autocontrolului. Că urmare, individual pierde aptitudinea de a folosi experiență trecută,
ignoră consecințele pe care le au actele antisociale comise începând cu cerșetoria și vagabontajul
și culminând cu agresiunile sexuale, violentă și omuciderea ca formă extremă de agresivitate.

52
După cum am arătat, alcoolul începe prin a altera zonă superioară, conștiente și lucide a
psihicului, agravarea intoxicației, prin mărirea dozei, sfârșind prin tulbularea zonelor automate
ale activități sistemului nervos. Dar acțiunea alcoolului nu se ex ercită numai în momentele
relative rară cu character episodic, ale beției. Ea se prelungeș te asupra gândirii obișnuite a
băutorului, modificând prof und caracterul. Alco olicul cronic devine o ființă impulsivă ,
necontrolată. Aflat sub acțiune directă a impulsurilor comportamentul alcoolicului va fi
antisocial, aj ungând frecvent la contravenienț ă, delict și crime.
Este greu de sta bilit t eoretic o legătură precisă între anumite cazuri de criminalitate și
alcoolism. Criminalitatea ca și alte fe nomane psihopatologice, cum ar fi sinuciderea sau bolile
mintale, recunosc un determinism complex , multiplu, direct sau indirect, mijlocit sau nemijlocit,
prin interferența unui mare număr de factori. Reducerea la o cauzalitate unitară reprezintă o
simpli ficare de neaceptat. În ansamblu, stastisticele sunt în favoarea unei corelați positive între
alcoolism și criminalitatea, dar aceste statistici variază, datorită conditilor diferite ale factorilor
în cauza: formele alcoolismului, tipul delicventei și cri minalitati, țara și reguinea unde aceste
abateri de lege au fost comise, clasă socială a făptașilor, etc.
Cercetările effectuate în ultimi ani în S.U.A.arată că doar 20% dintre agresori nu se aflau
sub influența alcoolului în timpul comiteri c rimei. În occident cercetările în acest domeniu s au
înmulț it considerabil în ultimi ani. Unele au vizat proporția agresorilor și victemelor aflate sub
influența alcoolului, altele proporția alcoolicilor printer cei ce au comis difericte delicate sau acte
de violență și în sfârșit investigatile psihologice au urmărit efectul diferitelor doze și feluri de
băuturi alcoolice asupra cumportamentului alcoolicului sau asupra celor neobișnuiți cu alcoolul.
Au fost efectuate numeroase stud ii antropologice, studii de electroencefalografie asupra celor
condamnați pentru acte de violență, precum și studii genetice ce își propun să stabilească o
legătură între formula cromozomială și comportamentul agresiv.
În studiile epidemiologice referitoare la consumul de alcool înaintea comiteri delictelor
trebuie să ține seamă de unele circumstanțe că : gradul de cultură,tipul de băutură, iar în selecția
cazurilor trebuie avute în vedere unele particularități ce guvernează comportamentul diferitelor
populați a tunci cân d se află sub influența alcoolului.
Este de asemenea important să se știe ca o serie de date utilizate în aceste studii sunt
extrase din anchetă, ele depinzând de interpretările anchetatorului, dar și de interpretările celui
ce le cercetează

53
Indiferent de structură psihică a individului, alcoolul este recunoscut că factor declanșator
al comportamentului auto și heterodistructiv, al unor reacti impulsive sau că dezinhibitor al unor
tendințe agresive potențiale, fără să se poată sus ține că relația dintre alcoolismul acut sau cronic
și comportamen tul deviant antisocial este lin eara.
Cazurile trebuie deci individualizate în funcție de tipurile de agresiune, iar experimantul
trebuie să utilizeze metode adecvate fiecărui tip de agresiune, să diferențieze în primul rând
agresiunea instrumentală sau neinstrumentala și să fie cât mai apropiat de situațiile reale.
Și pentru că cifrele sunt cele mai reprezentative în demonstrarea relatiiei alcool a €€
comportament dev iant, iată câteva statistici recente: la New York, 25% din omucideri și 32%
din actele agresive au fost săvârșite de alcoolici; în Anglia, 22% din omucideri și 59% din actele
de violentă au fost comise de alcoolici cronici, iar în Franța 51% din omucideri au fost comise
de alcoolici.
Cea mai potrivită concluzie a acestui capitol o dă Renard, asasin executat la Paris în
ianuarie 1912, care în ti mp ce se urca pe esafot spune: „Iată unde duce alcoolul” sau Epictet (60 –
140 dp. Hr.) „Vița de vie poa rtă trei struguri : primul aduce plăcerea, al doilea beția, iar al treilea
crima”.

4.4. Alcoolul și accidentele de muncă

Toate accidentele de muncă, având o explicație psihologică (neatenție, oboseală) cu
urmări asupra mișcărilor și comportamentului lucrătorului, vor avea în stare de relativa
alcoolizare, o cauza de agravare. Nu este necesar că muncitorul sa se afle în stare de ebrietate
evidența pentru a -și mari coeficentul de probabilitate în privință accidentări.
Tulburarea atenției și judecății, mărirea timpului de reacție între percepție și mișcări,
vicierea reflexelor, tremurarile, stângăciile apar chiar după consumarea unor cantități mici de
alcool. Este adevărat că cea mai mare parte dintre cei aflați în această stare nu au accidente atâta
vreme cât se află în condiții de muncă de rutină, dar în momentul în care apar împrejurări
neprevăzute, comportament ul acestor muncitori este deficitar, mișcările necesare pentru evitarea
accidentului nu se produc și, ceea ce este cel mai grav, cel în cauză răspunde tocmai cu mișcările
care conduc la producerea accidentului.
Activitatea muncitorului aflat s ub influența băuturilor alcoolice, chiar dacă nu conduce
la accident, scade randamentul și alterează calitatea produsului. Cercetările lui Irving Fischer

54
sunt concludente: după consumarea a 2 -4 sticle de bere pe zi, randamentul unui dactilograf scade
cu 8% , ascensiunea unui munte se încetinește cu 22%, precizia tragerii la țintă scade cu 30%. O
mărire a consumului de bere, între 6 și 8 sticle, conduce la o scădere a randamentului intelectual
cu 25 % la 40%. Un alt aspect îl reprezintă lipsă de continuitate î n lucru a muncitorilor cu
alcoolism cronic.
J. Godard arată că, la o uzină din Normandia lucrătorii nealcoolici aveau o lipsă medie
de 33,5 zile pe an în timp ce lucrătorii cunoscuți că alcoolici aveau o medie de absența de 61,7
zile pe an. O altă statistica stabilită la spitalul din Beauvais, Frântă, a stabilit comparativ
procentul de accidentați în muncă și în accidentele de circulație: 42% din accidentații la locul de
muncă și 52% dintre accidentații de circulație aveau o alcoolemie de cel p uțin 1%.
Oricât de importantă ar fi problemă accidentului de muncă determinat de alcool atât sub
raport individual, cât și social, acestea nu exprimă în totalitate consecințele care pot decurge din
consumul de alcool al salariaților la locul d e muncă.
Accidentul este un fapt relativ rar care nu tulbură procesul muncii decât intermitent și pe
zone limitate. Acestor urmări va trebui să le adăugăm și scăderea randametului muncitorului și
a caliatii produsului acestuia, atât prin acțiunea imediată a alcoolului consumat întâmplător,
înaintea lucrului, cât mai ales consumat în mod cronic.
Tot aici putem aminti accidentele de circulatie, in foarte multe dintre acestea cel putin
unul dintre cei implicati se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

4.5. Alcoolul în perioada sarcinii

Daca o femeie consuma alcool in timpul sarcinii, alcoolul ajunge la fat prin intermediul
sangelui ei. Consumul de alcool in timpul sarcinii poate duce la sindromul alcool ic fetal (SAF),
o boala ce poate afecta copilul pe toata durata vietii. Datele relevante, inclusiv prin scanarea
creierelor copiilor, au condus la concluzia ca anumite legaturi intre nervii cerebrali ai fatului sunt
deja lezate inainte de nastere. Prin urm are, nu exista nici o limita sigura a cantitatii de alcool
permise in timpul sarcinii.
Bebelusii „stimulati” de alcool sunt de trei ori si jumatate mai agitati decat ceilalti. Copii
expusi la alcool inainte de a se naste pot fi mai mici decat c eilalti copii si pot prezenta diferente
usoare de fizionomie (cap mic mic, nasul „in vant”, buza superioara lata, rosul buzelor subtire,
lobul urechii asezat mai jos, ochi mici sau ingusti). Acesti copii pot prezenta si tulburari ale

55
batailor inimii, cu re spiratia si digestia. Multi copii expusi alcoolului in timpul sarcinii sunt
agitati, au dificulati in a se stapani, precum si tulburari de somn, probleme care pot dura ani de
zile.