Consider că baza educației religioase se pune în familie de către părinți, de fapt, încă din pântecele maicii și continuă pe tot parcursul vieții. [307841]

INTRODUCERE

Lucrarea de față este o continuare a lucrării mele de licență “Biserica, Trupul tainic al Domnului” și o [anonimizat]-religioasă a [anonimizat] a Bisericii noastre. Fără educație religioasă nu se pot transmite învățăturile fundamentale ale Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

De ce am ales aceasta temă? [anonimizat], [anonimizat], sugestii care îi pot abate de la trăirea după voia lui Dumnezeu. [anonimizat], [anonimizat] “adultul de mâine” să pășească în școală. La acestea trebuie să se adauge și rugăciunile stăruitoare ale preoților. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-a poruncit: “Învățați-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă”(Mt. 28,29).

În cei 16 ani de activitate la catedră nu m-am confruntat niciodată cu indiferența copiilor ca în ultimii 3 ani. De ce o [anonimizat], față de valorile creștine? Lucrarea de cercetare mă ajută să descopăr rolul pe care îl joacă cei trei factori în viața micului creștin.

[anonimizat], încă din pântecele maicii și continuă pe tot parcursul vieții.

„Astăzi, copiii vin la școală ignorând complet problemele religioase. [anonimizat], dar foarte puține rugăciuni. [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat]. Mulți părinți privesc studiul religiei ca pe o [anonimizat], [anonimizat]: știința mântuiriiˮ.

Cea mai mare moștenire pe care o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], cât și a semenilor. Tânărul care a primit o astfel de moștenire înfrumusețează totul în jurul său și răsplata lui multă este: „Căci așa de mult a [anonimizat]-Născut L-a [anonimizat].”(În 3, 16)

[anonimizat], bunici, preoți și profesori cât de bine știm să-i educăm pe cei mici și cât de pricepuți suntem în a le șlefui sufletul iar “[anonimizat], prin aceasta ei arată că nu o [anonimizat] știu valoarea și nu înțeleg fericirea de a-i aparține.”

Plecând de la problemele cu care se confruntă în zilele noastre Biserica Ortodoxă, m-am gândit să aștern în scris contribuția pe care o are Ea la educația moral-religioasă a copiilor, a tinerilor, și să dovedesc că se implică în mod constant în educația lor. Unele dintre problemele cu care se confruntă Biserica sunt: îndepărtarea de Dumnezeu, biserici pline dar puțină credință, lipsa smereniei, vorbirea de rău, retragerea de la ora de religie, înțelegerea greșită a libertății etc. Cu toate că Biserica este factorul decisiv în educația religioasă, ea are nevoie de ajutorul familiei și al școlii. Singură nu poate definitiva profilul moral-religios și intelectual al copilului și al tânărului din zilele noastre.

Vremurile tulburi pe care le trăim cu toții se datorează necredinței noastre! Omul, în loc să se trezească, aruncă vina pe preoții Bisericii, îi judecă, îi trage la răspundere, le reproșează că lor li se datorează îndepărtarea de Dumnezeu. O, omule, fiecare dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce facem în această viață trecătoare! Ne vom cutremura când vom auzi cu toții: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. ”(Matei 25,41- 43).

De ce să nu auzim: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați căutat; în temniță am fost și ați venit la Mine.”(Matei 25, 34-36).

Biserica face tot posibilul ca învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos să ajungă la inima copilului. Între școală și Biserică a existat încă de la începuturi o strânsă colaborare, cunoscut fiind faptul că primele școli au luat ființă pe lângă mânăstiri. Școala s-a bucurat de-a lungul anilor de grija și sprijinul Bisericii noastre Ortodoxe. La educația moral-religioasă a copiilor și a tinerilor, Biserica a contribuit și contribuie cu implementarea a numeroase programe, simpozioane, proiecte și parteneriate educaționale, inițierea de concursuri și olimpiade, editarea de reviste și cărți religioase, manuale și caiete de religie, etc. În toate aceste proiecte, Biserica îi implică pe profesorii de religie, pe preoți, elevi și părinți pentru a-i face să conștientizeze că fiecare are rolul lui în educație.

Rolul pe care l-a avut și îl are Biserica Ortodoxa Română în educație este prezentat în capitolul 1 al lucrării. Capitolul 2 aduce în discuție statutul orei de religie în Statele membre ale Uniunii Europene, iar în capitolul 3 este prezentat rolul fiecărui factor responsabil în educația moral-religioasă. Fiecare, cunoscându-ne rolul, vom contribui la creșterea duhovnicească a copiilor noștri și vom culege roadele muncii noastre pe acest pământ dar și în veșnicie.

“Toți cei implicați în realizarea educației religioase au misiunea de a propovădui Evanghelia lui Hristos, tinerii conștientizând faptul că îndepărtarea de adevărul revelat manifestat în Persoana și activitatea Domnului nostru Iisus Hristos îl duce pe om la pierzanie. Dimensiunea misionară a educației religioase vizează, pe lângă instruirea tinerilor în ceea ce privește elementele de doctrină și istorie creștină și îndreptarea lor spre împărtășirea lor cu Sfîntele Taine.”

Capitolul 4 scoate la lumină principiile pedagogice ale Sfinților Trei Ierarhi, principii care nu intră în contradicție cu cele ale psihologiei și pedagogiei contemporane. Atât de mult iubește Dumnezeu copiii, încât sfatul Lui este scris în Sfânta Scriptură: “Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor”(Matei 19,14).

În partea a doua a lucrării sunt prezentate datele cercetării personale. În cercetarea mea am avut în vedere următoarele ipoteze:

Elevii de gimnaziu ai căror familii se implică în educația lor moral-religioasă sunt mai motivați să participe activ in cadrul activităților curriculare, extracurriculare și extrașcolare față de aceeași categorie de elevi ale căror familii nu se implică în educația lor moral-religioasă.

Elevii de gimnaziu care au fost implicați în activități educativ-religioase de către profesorul de religie își mențin interesul pentru ora de religie față de aceeași categorie de elevi care nu au fost implicați în activități educativ- religioase.

Întrebările la care am căutat un răspuns în ultimii ani sunt: Familia se implică în educația religioasă a copiilor? De ce copiii nu vor să meargă la biserică? De ce nu mai vor să se spovedească? Care sunt cauzele respingerii orei de religie? De când trebuie să înceapă educația religioasă? Ce rol au familia, școala și Biserica în educația copiilor de azi?.

O parte din răspunsurile la aceste întrebări au fost aflate în urma analizei rezultatelor statistice obținute. Metodologia folosită în elaborarea lucrării a constat în: aplicarea unor chestionare elevilor, intervievarea acestora, metoda comparației, analiza produselor activității didactice și analiză de documente.

Bibliografia utilizată în această lucrare cuprinde lucrări teologice, lucrări de pedagogie și psihologie a copilului, documente legislative și surse electronice.

PARTEA I

CONTRIBUȚIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

LA EDUCAȚIA MORAL-RELIGIOASĂ A COPIILOR

ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ

CAPITOLUL 1

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPRIJINIT ȘI SPRIJINĂ EDUCAȚIA COPIILOR

Biserica și Școala, două izvoare de lumină, știință și virtute, două instituții fundamentale ale neamului nostru românesc, conlucrează la zidirea, creșterea și ridicarea copilului atât timp cât adevărul constituie singura preocupare a lor, adevăr care se găsește în Revelație, a cărei împlinire este Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat.

1.1. Începuturile învățământului românesc

Cunoscut ne este tuturor că până în anul 1864 învățământul românesc s-a desfășurat în cadrul Bisericii, când Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă prima Lege a Instrucțiunii Publice.

Până atunci primele școli funcționau pe lângă mânăstiri și biserici iar preotul juca rol de învățător pentru copiii din parohia lui. Școlile, la început, pregăteau viitori preoți, dascăli, copiști. “La 1509, în documentele vremii, se vorbește de grămătici de la Brașov, care umblau cu crucea, însoțind pe preot în ziua Bobotezii, de unde dovada prezenței mai multor grămătici în același timp și deci a mai multor slujitori ai școlii.” Superior grămăticului era dascălul. El avea o dublă misiune: cel de educator al școlii și de cântăreț al bisericii. Slujitorii școlii din acele vremuri se ocupau cu multiplicarea cărților prin manuscris, ceea ce dovedește că exista la acea vreme și școală de copiști unde se exersa caligrafia.

Se poate da ca exemplu Prima școală românească, atestată în documente, care a luat naștere pe lângă Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, dar despre care nu se știe cu exactitate când a luat ființă. “O școală românească propriu-zisă exista numai la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, întemeiată în ultimii ani ai secolului al XV-lea, cu limba în predare slavonă, devenind apoi școală românească pe la mijlocul secolului al XVI-lea.” În această școală din Șcheii Brașovului erau pregătiți meseriașii, negustorii dar și preoții din Brașov și Țara Bârsei. Preoții care erau pregătiți aici deveneau corespondenți pentru limba română ai Statului orășenesc, erau trimiși cu misiuni la domnii Țării Românești și ai Moldovei.

După istorici, începutul învățământului românesc din Șcheii Brașovului trebuie căutat înaintea anului 1399, pentru că în acest an a fost emisă o “bulă” papală de către Bonifaciu al IX-lea pentru “schismaticii” ortodocși din Șchei urmărind convertirea lor la religia catolică.

Școala din Șcheii Brașovului a fost prima școală din țara noastră cu predare în limba română. Numeroși dascăli, uitați de istorie, au contribuit la redactarea primelor manuale școlare care au ieșit cu greu din cauza condițiilor din acele vremuri. Este socotită drept: „o școala elementară sau cel mult o școală de dieci în care se învăța cititul, scrisul și cântările bisericești, după cum… erau mai toate școlile vechi românești înființate pentru fii de iobagi, care nu puteau aspira mai mult decât la treapta preoției și a dăscăliei.”

Pe lângă școli, s-au dezvoltat și tipografii, ateliere de sculptură, broderie și pictură care au dat mari artiști ce au dăruit și au lăsat ca moștenire poporului nostru românesc și lumii întregi frumuseți de neimaginat în mânăstirile Putna, Curtea de Argeș, Sucevița, Moldovița .

Mari personalități au avut un rol însemnat în istoria învățământului românesc.

Diaconul Coresi, un mare tipograf, cărturar și editor al secolului al XVI-lea, a scos de sub tipar primele cărți în limba română, întrebuințate atât la biserică cât și la școală: Catehismul (1559-1560), Tetraevanghelul (1560-1561), Liturghierul (1570), Psaltirea (1570) etc. Marele tipograf al vremii a contribuit la dezvoltarea limbii literare românești unitare.

Mitropolitul Varlaam, un mare cărturar al secolului al XVII-lea, a adus un aport prețios la tipărirea de cărți în limba română (Cazania din 1643, Răspunsul la Catehismul calvinesc, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu în 1645 etc), fiind și el unul dintre marii făuritori ai limbii românești literare ce a pregătit drumul marilor prozatori din Moldova de mai târziu.

Mitropolitul Antim Ivireanu, teolog erudit, tipograf și caligraf experimentat al secolului al XVII-lea, desăvârșește procesul de românizare a slujbelor bisericești și făurește o limbă liturgică românească, folosită până astăzi.

Bisericii Ortodoxe Române, așa cum se vede mai sus, i se datorează înființarea de școli și tipografii. Rolul ei de-a lungul veacurilor, dintru început, a fost să creeze, să păstreze și să transmită valorile naționale de ordin cultural, moral și spiritual. Marele istoric Nicolae Iorga subliniază importanța Bisericii Ortodoxe astfel: “Nimic nu poate fi mai folositor pentru ca preoții noștri să înlăture anume ispite, pentru ca ei să cultive anumite îndeletniciri potrivite cu demnitatea și chemarea lor, nimic nu poate fi mai priincios pentru a-i face să înțeleagă marea misiune culturală, socială și națională care li se impune, legătura strânsă ce trebuie să păstreze cu poporul, cultul de artă și carte cu care sunt datori, mândria la care au drept îndată ce vor urma bunele tradiții, decât priveliștea unei vieți organizate, aproape milenare, în cursul căreia Mitropoliții, Episcopii, Egumenii și lasă de adesea ori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o arăta în legătură cu gustul și cu nevoile lui, au sprijinit Statul fără să lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-și desface ochii dela cer și au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei românesti, dând istoriei noastre cărturarii, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostași, mucenici și sfînți.”

1.2. Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în școală în epoca contemporană

Sfânta Biserică este instituția divino-umană care a fost întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în chip nevăzut, prin jertfa Sa pe cruce, instituită pentru noi și a noastră mântuire, căci așa cum spune Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei: “În afară de Biserică nu există mântuire”. În chip văzut, a fost inaugurată la Cincizecime, când S-a pogorât Sfântul Duh peste Apostoli în chip de limbi de foc și când s-a înfăptuit prima comunitate de creștini.

După porunca Domnului nostru Iisus Hristos: “Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin”(Mt. 28, 19-20), apostolii au mers în lume și au răspândit Evanghelia la toată făptura. Urmașii acestora, episcopii, preoții și diaconii au misiunea de a continua răspândirea învățăturii, de a îndumnezei în continuare pe om, până la sfârșitul veacului. Sfântul Atanasie cel Mare spune: “Dumnezeu S-a facut Om pentru ca și omul să se îndumnezeiască”.

Cine contribuie la îndumnezeirea omului? Biserica. Teologul Hristu Andrutsos, în lucrarea sa intitulată “Dogmatica Bisericii Ortodoxe Române”, spune că “Biserica se numește instituția sfântă, care e întrupată de Cuvântul Cel întrupat al lui Dumnezeu, spre mântuirea și sfînțirea oamenilor și posedă puterea și autoritatea Lui dumnezeiască, constând din oameni care au aceeași credință și se împărtășesc de aceleași Sfinte Taine și se împart în popor și clerul conducător, care-și derivă puterea prin succesiunea neîntreruptă de la Apostoli și prin ei de la Domnul”. Așadar, membrii Bisericii se împart în două categorii: cler și credincioși, ierarhie bisericească și laici. Cu toții avem misiunea de a răspândi învățătura Domnului nostru Iisus Hristos.

Biserica Ortodoxă Română s-a preocupat și se preocupă de educația moral-religioasă a copiilor și a tinerilor contribuind din plin la formarea și modelarea persoanei umane. Educația creștin-ortodoxă nu se limitează doar la transmiterea de informații, ci pune accent pe formarea morală și religioasă a copiilor și a tinerilor dorind să insufle dragostea față de semeni, respectul față de părinți și profesori și respectul față de valorile și tradițiile neamului nostru românesc. “Misiunea educațională a Bisericii Ortodoxe Române este un factor social decisiv în zidirea credincioșilor și cetațenilor de mâine ai Bisericii și societății noastre, așa încât niciun efort nu este prea mult în acest sens, istoria a dovedit-o: roadele bogate și numeroase servesc persoana umană, Biserica și neamul nostru românesc”.

Ea a întâmpinat de-a lungul anilor numeroase opreliști, dar a ieșit biruitoare de fiecare dată. În continuare prezint statutul orei de religie începând cu anul 1991.

În 1991, în articolul 32, alin. (7) din Constituția României stă scris următoarele “Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specific fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat de stat”. Astfel că, în anul școlar 1990-1991, în urma semnării protocolului încheiat între Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Învățământului, disciplina religie este introdusă în planul cadru, ca disciplina facultativă și opțională, fiind predată de absolvenți ai institutelor teologice.

Începând cu anul 1995, disciplina religie este introdusă oficial în toate școlile. Conform art. 9.1 din Legea Învățământului 84/1995 “Planurile învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară. În învățământul primar este disciplină obligatorie, în învățământul gimnazial este opțională, iar în învățământul liceal și profesional este facultativă. Elevul, cu acordul părintelui său al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea”. Iată cum Biserica Ortodoxă a facut primul pas spre o mai bună educație moral-religioasă a copiilor după 1989.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/1997, pentru modificarea și completarea Legii Învățământului nr. 84/1995, în art 9. Alin.(1), precizează că “Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun”. Legea Învățământului (Legea nr. 84/1995): alin (1) “Elevul, cu acordul părinților săi al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea. Alin.(2) preciza că la solicitarea scrisă a părinților săi a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, șituația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”

Ordinul nr. 3670 din 2001, cu privire la aplicarea Planurilor-cadru de învățământ pentru liceu în anul școlar 2001-2002, la art.(5) prevede: “Conform articolului 9 din Legea Învățământului 84/1995 republicată, planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinților săi al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia și confesiunea. La solicitarea scrisă a părinților săi a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”

Legea Nr.153/2015 pentru modificarea alin.(2) al art.18 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu privire la înscrierea la orele de religie, publicat în Monitorul Oficial partea I, nr. 445 din 22 iunie 2015. Alin(2) al art.18 din Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și are următorul cuprins:

„(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui său a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui său a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplinăˮ. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Un alt pas important al Bisericii a fost să tipărească manuale de religie (fig.1.1) pentru ciclul primar.

fig.1.1

A urmat apoi tiparirea de caiete de religie (fig. 1.2) pentru elevi, cadre didactice și părinți, pentru clasele primare și gimnaziale.

fig.1.2

Cu timpul au aparut și manuale noi de religie (fig.1.3), în conformitate cu noua programă de religie, distribuite gratuit elevilor de la ciclul primar la început de an școlar. Se urmărește, ca pe viitor, să se tipărească manuale și pentru ciclul gimnazial, după noua programă. Manualul este pentru elevi “un izvor important de cunoștințe, un mijloc de perfecționare a cunoștințelor, un stimulent în dezvoltarea interesului și curiozității, un ghid în formarea priceperilor și deprinderilor de muncă individuală”, adaptat vârstei și particularităților elevilor. Este util atât pentru elevi cât și pentru profesorii de religie dar și pentru părinți.

fig.1.3

După evenimentele din 1989 și până astăzi, Biserica Ortodoxă Română a inițiat numeroase programe și proiecte educaționale prin intermediul școlii, al parohiilor și a mass-mediei. Dintre aceste programe amintim:

“Hristos împărtășit copiilor”,

“Icoana din sufletul copiilor”,

“Alege școala”,

“Micul creștin”,

“Biserica și școala din sufletul meu”,

“Pe urmele Sfinților Români”,

“Suflet pentru suflet”,

“Copilul învață iubirea milostivă a lui Hristos”,

”Sfinții, prietenii copiilor”.

Prin aceste proiecte educaționale adresate copiilor și tinerilor se umărește cultivarea iubirii, a prieteniei, a respectului față de aproapele și ajutorarea oamenilor nevoiași.

La nivel național există un proiect de catehizare a copiilor (fig1.4) intitulat “Hristos împărtășit copiilor”, proiect ce se adresează copiilor între 6 și 17 ani. Proiectul este susținut în toată țara prin organizația World Vision România încă din anul 2006. La nivel de parohie au loc întâlniri de catehizare a copiilor și a tinerilor în biserică. Această activitate de catehizare are o triplă semnificație: misionară, pastorală și spirituală. Temele întâlnirilor sunt adaptate vârstei și capacității de înțelegere a copiiilor și a tinerilor. În lumea secularizată în care trăim, Biserica urmărește ca tinerii să rămână în permanentă legătură cu ea.

fig.1.4

La nivel național, la Zalău, are loc anual un concurs intitulat „Biserica-locaș de închinare”, concurs avizat de MENCS, care în anul 2017 a ajuns la ediția a VII-a. Se desfășoară pe trei secțiuni: desen, colaj și fotografie, cu implicarea unui număr mare de elevi din țară. Se încheie cu expoziția tuturor lucrărilor și cu premierea elevilor câștigători (fig.1.5). Rezultatele concursului, fotografii și impresii ale cadrelor didactice și ale elevilor sunt însemnate într-o revistă pe suport electronic. Adevăratul câștig îl reprezintă însă implicarea și participarea unui număr din ce în ce mai mare de copii la acest concurs.

fig.1.5

Din 2008 se desfășoară și concursul interdisciplinar pe echipe cu elevi din clasele V-VI “Sfinții, prietenii copiilor”, care a ajuns în anul 2017, la a X-a ediție și constă în două probe: creație literară și artistică. Concursul urmărește dezvoltarea spiritului de echipă și cunoașterea trăirii duhovnicești autentice ale sfinților, ei fiind modele de viață moral-religioasă. Educația copilului nu se poate realiza fără repere moral religioase mai ales în vremurile pe care le traim. Concursul se încheie cu expoziția celor mai frumoase lucrări, expuse în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din București și cu premierea copiilor (fig.1.6).

fig.1.6

Olimpiada de religie a jucat și joacă un rol însemnat în viața religioasă a copiilor. Numărul mare de elevi participanți dovedește, de fiecare dată, că ora de religie în sine este o oră care îl pune în acord cu valorile, tradițiile și moștenirea culturală a poporului român. Conform regulamentului specific de organizare și desfășurare, olimpiada de religie se adresează elevilor din clasele VII-XII cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplina Religie. Ea se desfășoară în patru etape: etapa pe școală, etapa locală/sector, etapa județeană/a municipiului București și etapa națională. De fiecare dată elevii olimpici au primit diplome, cărti, icoane, iar alteori au primit drept recompensă pentru rezultatele deosebite o excursie (fig.1.7). La nivel de Municipiu premiile au fost înmânate de Patriarhul Bisericii Ortodoxe (fig.1.8) iar la nivel județean de Mitropolitul locului. Aceste recompense acordate cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel îi motivează pe elevi în vederea obtinerii unor rezultate deosebite și pe viitor.

fig.1.7

fig.1.8

Pentru o mai strânsă legătură între preoții de parohie și profesorii de religie, a fost încurajată încheierea unor parteneriate educaționale între parohie și școală pentru întărirea și dezvoltarea misiunii locale. Din anul 2015 toate parohiile au obligația de a încheia astfel de parteneriate educaționale în care profesorii de religie se angajează să participe împreună cu elevii la acțiunile desfășurate de parohie iar preoții să ofere ajutor spiritual și material elevilor cu nevoi deosebite din școli. Astfel, Biserica este aproape de școală iar școala mai aproape de Biserică.

După evenimentele din 1989, au ieșit de sub tipar un număr însemnat de cărți și reviste religioase pentru copii și tineri (fig.1.9), care un rol însemnat în educația moral religioasă a lor: “Filocalia pentru copii și tineri”, cărti de rugăciune și poezii pentru copii, “Biblia ilustrată pentru copii”, cărți de colorat, viețile sfinților pe înțelesul copiilor, “Patericul copiilor”, cărți de învățătură pentru tineri, reviste pentru copii și tineri etc.

fig.1.9

Biserica Ortodoxa Română a organizat un eveniment la Baia Mare în anul 2014 cu titlul Reuniunea Tinerilor Ortodocși (fig.1.10), iar în anul 2015 a organizat la Cluj-Napoca, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa (fig. 1.11). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. În perioada 1-4 septembrie 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, a avut loc Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox la București (fig.1.12), cu participarea tinerilor din țară și din străinătate, aflată la ediția a III-a. Acest eveniment a găzduit peste 2000 de participanți, cu vârste între 16 și 35 de ani. Au fost implicați ca voluntari: tineri, profesori de religie, preoți ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții. În documentul care descrie organizarea evenimentului de la Bucuresti este argumentată astfel această întâlnire a tinerilor ortodocși: “tinerii au nevoie nu doar să fie îndrumați, dar mai ales să fie ascultați și încurajați. În acest sens, întâlnirea internațională a Tineretului Ortodox din septembrie 2016, aflată la a III-a ediție, reprezentând un cadru prielnic pentru dialog, pentru cunoașterea celuilalt și pentru a sărbători bucuria întâlnirii cu Hristos”.

Prima ediție: Reuniunea Tinerilor Ortodocși de la Baia Mare (2014)

fig.1.10

A II-a ediție: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa de la Cluj-Napoca (2015)

fig.1.11

A III-a ediție: Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox de la București (2016)

fig.1.12

La cele trei ediții, tinerii au participat la programe educative, artistice, culturale și duhovnicești cu scopul ca ei să devină la rândul lor formatori în comunitățile din care fac parte.

De asemenea, de-a lungul celor 26 de ani de la evenimentele din 1989, au avut loc un număr însemnat de simpozioane educaționale la nivel național și internațional dintre care amintesc doar câteva:

„Lumina Cuvântului și marea taină a creștinătății”(2008),

“Cultura și educația religioasă în contextul învățării interdisciplinare” (2010),

„Lumina educației, promovată în cooperarea dintre Biserică, Familie și Școală“ (2015),

“Educația-artă și formare” (2016),

“Suflet de copil în lumina Învierii” (2016).

În anul 2016, cu ocazia Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, s-a organizat Concursul și Simpozionul internațional “Educația-artă și formare” la Arad, care a fost la a VIII-a ediție. Concursul care a constat în creație literară, artă plastică și fotografică s-a adresat preșcolarilor, elevilor și studenților, iar simpozionul, cadrelor didactice, având teme bine definite. Tot la Arad, în acest an, pentru a marca anul omagial, a avut loc un alt concurs și simpozion intitulat “Suflet de copil, în lumina Învierii”, tema principală constând în motivul religios din sfera sărbătorilor Pascale, tradiții și obiceiuri legate inclusiv de Sărbătoarea Floriilor, Înviere, Patimi. Concursul destinat elevilor constă în prezentarea de clipuri video, felicitări de Paști și creații literare iar pentru cadre didactice în prezentarea de referate.

Biserica Ortodoxă organizează an de an tabere de vară și de iarnă (fig.1.13) pentru copiii din zone urbane și rurale cu rezultate bune la învățătură dar provenind în special din familii cu posibilități material reduse. Ele sunt organizate de Biserică prin parohii, mânăstiri și protopopiate. Aici s-au putut familiariza cu lumea frumosului prin participarea la ateliere de desen, pictură, broderie, concursuri, drumeții, jocuri. Au fost implicați în activități menite să-i dezvolte pe plan fizic, intelectual și spiritual. Taberele au prezentate în programul lor activități de creație, artistice și sportive, catehetice și de relaxare. În aceste tabere cu scop recreativ și educativ, copiii au putut descoperi dragostea și prietenia, respectul față de semeni și față de natură, darul lui Dumnezeu pentru oameni, să-și dezvolte personalitatea și să comunice între ei.

fig.1.13

În apărarea educației religioase a fost înființată o Asociație „Părinți pentru ora de religie” (APOR) în anul 2015, președinte fiind Liana Stanciu. Această asociație, susținută puternic și de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, are ca scop principal îmbunătățirea manualelor și metodologiei de predare, astfel încât Religia să devină cea mai iubită disciplină de către elevi. Cu ajutorul părinților au fost deschise filiere în toată țara. În întrunirea națională a Asociației „Părinți pentru ora de religie” (fig.1.14) care a avut loc pe 28 martie 2015, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a spus că cea mai mare zestre spirituală pe care o putem lăsa ca moștenire copiilor noștri este credința în Dumnezeu, pentru că „ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere și le formează personalitatea, învățându-i să cultive bunătatea și omenia, iubirea de Dumnezeu și de semeni, recunoștința față de generațiile trecute și responsabilitatea față de prezent și de viitor”

fig.1.14

După cele amintite mai sus, se poate observa că Biserica Ortodoxă Română depune eforturi susținute pentru îndeplinirea unei părți importante din misiunea sa: aceea de a forma din tineri niște adevărați creștini.

CAPITOLUL 2

STATUTUL OREI DE RELIGIE ÎN ȘCOLILE PUBLICE ÎN ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE

În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română a fost supusă unor mari încercări care a dus la scăderea încrederii în Ea și la diminuarea treptată a importanței religiei în școală și în viața noastră a românilor.

Exista pericolul ca toată munca si toate eforturile depuse în această perioadă de timp de către Biserică, preoți și profesori de religie in ceea ce privește educația tinerilor în școală să fie puternic afectată prin eliminarea educației religioase din sistemul de educație românesc. Religia este prezentă “într-o formă sau alta, în școlile publice finanțate de stat” în toate țările din Uniunea Europeană, excepție făcând Franța.

În unele țări ea face parte din trunchiul comun, deci este obligatorie (de exemplu: în Grecia, Germania, Austria, Belgia, Cipru etc.), în altele, are statut de opțional (de exemplu: Italia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Slovenia, Suedia etc.), iar în Franța educația religioasă este interzisă în școală, dar elevii o pot urma în afara ei.

În continuare este prezentat statutul orei de educație religioasă în școlile publice finanțate de stat din Statele membre ale Uniunii Europene.

Austria

Conform Constituției austriece, cetățeanul are dreptul de a adopta sau nu o credință religioasă iar Statul trebuie să-i asigure cetățeanului condițiile formale necesare desfășurării activităților religioase. Există o relație de cooperare între Stat și culte, fiecare cu responsabilitatea ei. Statul se ocupă cu tipărirea de manuale, plata profesorilor, iar cultele cu numirea în funcție a profesorilor de religie, cu stabilirea programelor și editarea manualelor de religie. Religia este materie obligatorie cu două ore pe săptămână, ea făcând parte din trunchiul comun atât în învățământul primar, secundar cât și în cel vocațional. Acolo unde într-o clasă sunt mai puțin de 10 elevi care frecventează ora, elevii au doar o oră săptămânal. Elevii care au peste 14 ani „au dreptul de a cere dispensă de la orele de Educație Religioasă”, oferindu-li-se ca alternativă un curs de Etică.

Belgia

În această țară, religia face parte din trunchiul comun cu 2-3 ore pe săptămână, în ciclul primar și secundar, fiind o disciplină obligatorie. Elevilor scutiți de la ora de religie li se oferă ca alternativă cursul de Educație Morală. Responsabile de editarea manualelor la ciclul primar dar și de stabilirea programei analitice sunt comunitățile religioase. Statul, însă, are obligația de a angaja profesori și de a-i plăti.

Bulgaria

În Bulgaria, ora de religie are statut de disciplină opțională, având o oră pe săptămână, iar elevilor nu li se pun note în catalog. Comunitatea musulmană și cea creștin-ortodoxă sunt responsabile de stabilirea programei analitice și de editarea manualelor deoarece numai lor li s-a acordat dreptul de a preda religia în școlile publice din această țară.

Cehia

Religia este opțională, cu o oră pe săptămână, elevii nefiind notați la această materie. În școlile de stat unde se depun cel puțin șapte cereri de a frecventa această disciplină, directorul este obligat să le pună la dispoziție o sală de clasă. Comunitatea religioasă este cea care numește profesorii, editează manualele și întocmește programa analitică, pe când școala este cea care plătește cadrele didactice.

Cipru

Și în Cipru, ca și în Grecia, religia este o disciplină obligatorie până în clasa a XII-a, cu două ore pe săptămână, elevii având posibilitatea scutirii de la această oră fără să li se ofere altă oră în schimb.

Croația

Cu cel mai ridicat nivel de religiozitate, elevii din ciclul primar au două ore de religie pe săptămână, iar cei din ciclul secundar o oră. Materia este facultativă. Printr-o cerere încredințată conducerii școlii la începutul clasei I, părinții își pot înscrie copiii la această oră. Elevii din ciclul gimnazial care doresc să nu mai frecventeze ora de religie au posibilitatea de a frecventa în schimb ora de Etică. Comunitățile religioase au dreptul de a întocmi programele analitice iar statul este cel care finanțează tipărirea manualelor.

Danemarca

Între Stat și Biserică există o strânsă colaborare cu toate că Biserica a incetat să mai fie Biserică de Stat încă din anul 1849. Religia este disciplină obligatorie la toate nivelurile din învățământul preuniversitar cu o oră pe săptămână, excepție făcând anul III, unde disciplina este opțională. Disciplina este trecută în orar sub denumirea de Studii creștine, elevii putând cere dispesă pentru această oră odată cu împlinirea vârstei de 15 ani, până atunci părinții sunt cei care iau această decizie.

Estonia

În această țară, religie este o disciplină opțională ce este predată atât elevilor din ciclul primar cât și elevilor din ciclul secundar, având o oră pe săptămână. Într-o școală, ea poate fi predată dacă există minim 15 elevi, școala fiind și cea care se ocupă de întocmirea programei analitice.

Finlanda

Religia are statut obligatoriu în toate școlile publice, de la clasa I până la clasa a XII-a, cu o oră pe săptămână. Elevii care sunt de alt cult, a căror religie nu se predă în școala lor, pot participa la ora de Etică seculară.

Franța

În școlile publice nu există o disciplină dedicată studiului religiei, dar anumite elemente religioase sunt integrate în programele altor discipline, cum ar fi: arta, istoria, geografia, literatura etc. În școlile private însă, ea poate avea statut opțional. Elevii care doresc să urmeze cursurile unei astfel de discipline pot participa în afara școlii în cadrul comunității religioase căreia îi aparțin. „Religia nu constituie obiectul unei materii de studiu anume însă analizele recente remarcă un interes din ce în ce mai vizibil privind prezența religiei în spațiul școlilor publice”.

Germania

Ora de religie, conform Constituției germane, este obligatorie atât în învățământul primar cât și cel secundar, de la vârsta de 6 ani la 19 ani, Statul și cultele fiind cele care sunt responsabile de oraganizarea studiului religiei în toate școlile publice. În școlile publice, elevii au două ore de religie în orar. Elevilor care cer dispensă pentru ora de religie li se oferă ca alternativă alte discipline. Refuzul de a participa la orele de religie se face doar din motive care țin de conștiința fiecăruia. „Școala, ca instituție, nu poate să decidă singură dacă acceptă sau nu refuzul participării la orele de religie, deoarece sunt cazuri în care elevii renunță doar pentru că primesc note mici sau nu promovează la această materie”.

Grecia

Conform Constituției elene, elevii trebuie să primească o educație morală, vocațională, spirituală, cognitivă, religioasă în vederea formării lor ca cetățeni responsabili și liberi. Biserica este consultată de către Stat doar în ceea ce privește corectitudinea dogmatică a tuturor materialelor folosite în învățământ, iar Statul este cel care editează manualele, numește profesorii și stabilește programele analitice. „În conformitate cu legislația educațională din Grecia, ora de religie are caracter obligatoriu în curriculum școlar pentru clasele a III-a – a IX-a” cu două ore pe săptămână, excepție făcând ultimul an de liceu unde religia e trecută în orar cu o oră pe săptămână. Elevii care nu doresc să frecventeze ora din anumite motive nu li se oferă nicio alternativă.

Irlanda

În școlile finanțate de Stat, religia este obligatorie, ei fiindu-i alocată o oră pe săptămână la ciclul primar și două ore pe săptămână, la ciclul secundar. Elevii au dreptul de se scuti de la ora de religie, dar puțini profită de această lege.

Italia

Ca disciplină opțională, elevii din ciclul primar au două ore săptămânal, iar cei din ciclul secundar o oră. Participarea sau neparticiparea la ora de religie se face printr-o cerere la fiecare început de an școlar fie de părinți, fie de elevii care au împlinit 14 ani. Nu li se oferă o disciplină alternativă elevilor care nu doresc sa frecventeze ora de religie. Biserica este cea care stabilește programa analitică iar Statul este cel care o vizează.

Letonia

În școlile publice finanțate de Stat, religia are statut opțional, cultele având obligația de a numi profesorii, de a întocmi programe analitice și de a edita manuale. Și în Letonia există posibilitatea oferirii unei discipline altenative intitulată Etică elevilor care nu participă la ora de religie.

Lituania

La începutul fiecărui an școlar, elevilor și părinților li se aduc la cunoștință un pachet de două opționale: Religie și Etică. Ambelor le sunt alocate câte o oră pe săptămână. Cultele au obligația de a întocmi programele analitice și de a edita manuale, iar Ministerul Educației este cel care le aprobă.

Luxemburg

Potrivit acordului încheiat și semnat în anul 1997 între Ministerul Educației și Biserică, religia este o disciplină opțională cu o oră pe săptămână, ce este predată la toate nivelurile învățământului preuniversitar. În cazul unei dispense, elevul participă la ora de Etică.

Malta

Potrivit Constitției malteze, religia face parte din trunchiul comun, ca disciplină obligatorie. Îi sunt alocate 2,5 h/saptămână la ciclul primar și două ore pe săptămână la ciclul secundar. Statul finanțează școlile publice iar Biserica întocmește programa analitică, editează manuale și numește profesorii în funcție.

Olanda

În Olanda, religia poate avea dublu statut: obligatorie, dar și opțională în funcție de profiul ales de elev. Elevii au o oră de religie săptămânal.

Polonia

Ca și în Lituania, și în Polonia elevii au de ales între două opționale la fiecare început de an școlar: Religie și Etică, amândurora fiindu-le alocate câte o oră pe săptămână. Statul și cultele au aceleași resposabilități ca în Malta.

Portugalia

Și în Portugalia, religia este o disciplină școlară opțională cu are altă denumire: Morală și religie, ce poate fi predată unui grup de minim 10 elevi. Elevii au o oră pe săptămână.

Slovacia

În unele școli religia are statut opțional și îi este alocată o oră pe săptămână, in altele este disciplină obligatorie cu două ore pe săptămână. Cultele întocmesc programele, Ministerul Educației le aprobă, iar Statul le finanțează.

Slovenia

Religia predată confesional este interzisă în școlile publice, în locul ei existând o altă disciplină: Religie și etică. Multe elemente de religie sunt integrate în programele analitice a mai multor discipline, cum ar fi: Literatura, Istoria etc. Acolo unde religia este predată confesional, ea are statut obligatoriu.

Spania

În Spania, religia este o disciplină opțională cu o oră pe săptămână. Statul are datoria de a o finanța iar cultele de a o organiza.

Suedia

Disciplina Științele religiei care oferă informații despre religiile lumii are statut obligatoriu cu o oră pe săptămână. Elevilor nu li se acordă dispensă.

Ungaria

În școlile de stat, elevii au o oră pe săptămână iar în cele confesionale, unde religia este obligatorie, elevii au două ore pe săptămână.

Din cele prezentate mai sus, se observă că în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, religia este confesională. În unele țări ea are statut obligatoriu, iar în altele statut opțional sau facultativ. Fiecare stat membru al Uniunii Europene este responsabil de prezența studiului religiei în școlile publice finanțate de stat. În cele ce urmează prezint tabelar situația statutului orei de religie în Statele Uniunii Europene.

Tabel 2.1. Statutul orei de religie în Statele membre ale Uniunii Europene

* date insuficiente.

CAPITOLUL 3

FACTORII RESPONSABILI

ÎN EDUCAȚIA MORAL-RELIGIOASĂ A COPILULUI

Formarea unei conduite morale exemplare și transmiterea valorilor credintei țin de anumiți factori. Acești factori responsabili de educația moral religioasă a lor sunt: Familia, Biserica și Școala. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist al Biserici Ortodoxe Române, în mesajul adresat elevilor la deschiderea noului an școlar, 2001-2002, a spus: „În această unitate, elevi, dascăli și părinți trupești și sufletești, instituții și foruri cu atribuții în domeniu, suntem chemați să împlinim menirea și datoria sfântă de a instrui, educa și forma noua generație. De la mic la mare, de la copil la părinte, de la aceștia la dascăli și educatori și, mai departe, la autoritățile de stat, cu responsabilități în acest domeniu, și până la autoritatea spirituală, Biserica, avem datoria ca, în ciuda greutăților, să găsim calea împlinirilor.”

Părinții, bunicii sunt cei care modelează sufletul copilului până la devenirea lui ca adult, timp în care, și Biserica ajută să crească “…în duh și în adevar…” (In 4, 23) spre desăvârșirea în Hristos. Școala este “un important factor al educației creștine. La nivelul acestei instituții, educația religioasă ajunge într-un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructive-educative. Conținuturile religioase care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectându-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învățare”.

Educatorul, fie el părintele, profesorul de religie sau preotul, trebuie să observe evoluția copilului cu respect și încredere în păstrarea echilibrului, manifestând o atenție specială și punând accent pe caritate, responsabilitate socială, credință și cultură.

3.1. Educația creștină în familie

Educația creștină nu este doar o urmare a lui Hristos ci și o colaborare la creșterea și rodnicia Bisericii. “Principalul scop al educației creștine în cadrul familiei este acela de a trasmite copiilor conceptele de fericire, bucurie, pace interioară și dragoste pentru ceilalți”.

Familia are un rol important și hotărâtor în creșterea și educarea copiilor, deoarece numai în sânul ei se pun bazele unui comportament moral religios și etic.

Familia este cea mai de seamă instituție așezată în slujba vieții. Climatul familial de care beneficiază copilul își pune amprenta pe personalitatea sa. Unui climat familial sănătos îi este proprie o coeziune spirituală trainică, cu adânci implicații pozitive. Intervenția educativă a părintelui joacă un rol însemnat în procesul formării și dezvoltării personalității copilului și mai târziu a tânărului.

Dumnezeu, dăruind părinților copii, i-a înzestrat și pe aceștia și cu însușiri esențiale necesare îndeplinirii acestui mare rol de educatori ai copiilor lor. Părinții trebuie să fie conștienți că sunt exemplele cele mai vii pentru copiii lor și așa cum se poartă în familie și în societate, așa se vor purta și urmașii lor. Așadar într-o familie întâlnim totdeauna și educatori și elevi. Oricât ne-am strădui noi ca profesori, adevărații educatori sunt părinții, ei își pun amprenta în primii ani de viață ai copiilor lor.

Copilăria are o influență mare în viața omului, “încât și psihologii, atunci când se ocupă de toate problemele psihologice ale omului contemporan, întotdeauna ajung până la vârsta copilăriei, căutând să găsească acolo cauzele și rănile care-l influențează pe om tot restul vieții sale”.

Copiii sunt darul lui Dumnezeu și de aceea trebuie crescuți după placul lui Dumnezeu pentru a deveni fii ai Împărăției Sale. “Nu nașterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creștere pe care o dai copiilor” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Familia este primul factor care formează persoana în perspectivă creștină, având un rol esențial în educația copiilor și în special a educației moral-religioasă a copiilor.

Realitatea pe care o trăim cu toții astăzi este dură și nemiloasă, iar copiii cresc în această atmosferă. Oricât ar fi ei protejați de către părinți, copiii trebuie, însă, să dea piept cu provocările lumii contemporane. Cât sunt mici își ascultă părinții, dar când ajung la vârsta adolescenței iar influența societății devine din ce în ce mai puternică, este din ce în ce mai dificil pentru părinți să își exercite influența benefică asupra acestora. Înțeleptul Solomon ne îndeamnă astfel: ”deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă,…, și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22,6).

Părintele Paisie Aghoiritul, asemenea tuturor sfinților, consideră că educația copilului trebuie să înceapă încă din perioada sarcinii. Tot ceea ce simte mama, simte și pruncul. De aceea recomandabil este ca mama să trăiască duhovnicește și în rugăciune și astfel pruncul ce se va naște va fi sfințit. “Dacă părinții, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei lui, se roagă, trăiesc duhovnicește, copilul se va sfinții. Iar în continuare, dacă îl vor ajuta duhovnicește, va deveni un om sfînțit și va ajuta societatea” “Părinții nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va crește mare”. Dovadă sunt atâtea mame care ducând o viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu au dat naștere unor sfinți.

Părinții trebuie să știe că pruncul, odată născut, poartă înlăuntrul lui urmările căderii, stricarea Chipului și aplecarea ființei lui “către cele rele din tinerețile lui” (Fac. 8,21). Încă de mic, încep să se arate în el o serie de trasături negative: se înfurie, este răutacios, invidios, obraznic. Pe copil nu trebuie să-l învețe cineva răul, acesta este deja înrădăcinat în el. Calitățile cele bune se dobândesc prin efort și perseverență, iar cele rele, precum neghina (vezi Pilda neghinei), se dezvoltă de la sine. Părinții pot da vina pe vârsta copilului, spunând că după ce va mai crește se va cuminți el, va înțelege ce este bine și ce este rău. Însă mai tarziu va fi mult mai dificil să se schimbe; va crește plin de încăpățânare sau după voia sa. Din cea mai fregedă vârstă trebuie învățat despre Dumnezeu pentru că primii 6-7 ani sunt hotărâtori pentru tot restul vieții omului. Este o vorba în popor: “Îi are pe cei șapte ani de acasă!”

Cea mai reușită metodă de acțiune în educația copilului este cea religioasă pentru că părinții nu au nevoie de pedepse corporale ci e de ajuns să spună: “Nu face asta! Te vede Dumneazeu și Se supără”, “Lui Dumnezeu nu-I place dacă faci acest lucru”. Încetul cu încetul mama îl obișnuiște pe copil cu prezența lui Dumnezeu în viața lui. Atunci când copilul face ceva pe ascuns iar părinții descoperă pot să îi spună: “Chiar dacă eu nu te văd, să știi că Dumnezeu te vede. Lui Îi dăm socoteală atunci când greșim”. Dacă copilul conștientizezază că Dumnezeu este pretutindeni și vede toate șîncepe să devină mai responsabil și mai atent cu faptele sale.

Copilul trebuie învățat să ceară ajutorul și să-I mulțumească lui Dumnezeu prin rugăciune zilnică, să înțeleagă că fără Dumnezeu nu poate face nimic. Este important ca el să conștientizeze conceptual pe Dumnezeu, ca Tată Ceresc, Care ne iubește și ne ajută și Se îngrijește de noi: “Dragul mami, nu ești singur. Dumnezeu este cu tine. El te apără mereu. Cere-I tot timpul ajutorul!”.

În educația religioasă, ca în orice altă educație, un rol important îl joacă exemplul personal. De aceea părinții trebuie să fie pentru copiii lor exemple morale de urmat în viață. Copiii se educă prin exemplul părinților. În familie, copilul trebuie să învețe să se roage. Atunci când tatăl nu pleacă la serviciu fără a se ruga în fața Sfintelor icoane, iar mama nu începe lucrul fără a-și face Sfânta cruce, când copilului nu i se permite să se atingă de mâncare până nu s-a spălat pe mâini și și-a făcut cruce, oare copilul nu se deprinde să ceară în toate ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, și să creadă că fără ajutorul și binecuvântarea Lui nu există succes în activitățile omenești?

De aceea, părinții au această datorie de a-l ajuta să crească frumos duhovnicește. „Prin creșterea copiilor după voia lui Dumnezeu, părinții își pregătesc și mântuirea lor, și a copiilor care îi vor urma. Aceasta este cea mai mare și cea mai sfântă îndatorire lăsată de Dumnezeu tuturor soților și părinților” .

Dacă educația data de părinți este bună, copiii cresc blânzi, miloși, lipsiți de răutate și sinceri și de aceea Însuși Mântuitorul spune: “De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți întra în împărăția cerurilor»“(Mt. 18, 3). Ei au nevoie de ajutor și de permanentă cultivare pentru că aceste calități sunt slabe. În sânul familiei, copiii își primesc primele îndrumări de viață și care se întipăresc în sufletul lor pentru tot restul vieții.

Părinții, formatorii unei generații, trebuie să se străduiască să dea dovadă de o moralitate ireproșabilă, de întegritate și educație aleasă. Ei trebuie să-i pregătească pentru ispitele și încercările cu care se vor confrunta pe parcursul vieții lor. Tot timpul trebuie să fie pregătiți să răspundă înrâuririi lumii cu principiile unei temeinice educații creștine. „În educația copiilor, mai întâi de toate trebuie să ne educăm noi înșine. Evident, căldura din familie educă mult mai bine decât orice cuvânt, și, dimpotrivă, cuvintele anoste ale părinților obțin exact efectul contrar.”

Lucrurile pe care le învață copilul pot afecta sau nu educația religioasă și de aceea părinții trebuie să fie tot timpul atenți căci altfel, spune Sfântul Ioan Gură de Aur “vor fi pedepsiți nu numai pentru păcatele lor, ci și pentru ale copiilor lor, dacă nu se vor osteni să-i crească în duhul evlaviei și al ascultării de tot Cuvântului lui Dumnezeu”.

Răspunzători pentru educația copiilor sunt și tații, care trebuie să urmeze exemplul soțiilor. Părinții trebuie să se preocupe cel mai mult de înțelepciunea și buna-cuviință a copiilor, a tinerilor, ei fiind ușor de ispitit. De mici copii, trebuie învățați să fie ascultători, cuminți, căci de la neascultare pornesc toate relele. Educația este arta artelor. Dumnezeu văzând străduința părinților în educația copiilor își va revărsa toate bogățiile Lui asupra lor.

Crescând copii așa cum se cuvine, părinții nu rămân nerăsplătiți de Bunul Dumnezeu, o spune sfântul apostol Pavel: “Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Dacă părinții pun o temelie bună educației copiilor lor, vor primi o mare răsplată, așa cum vor fi pedepsiți dacă îi vor neglija. Un exemplu biblic de părinte care n-a făcut tot posibilul în educația copiilor a fost Eli care și-a pierdut mântuirea și pentru el și pentru fiii lui.

Adevărata educație este respectul față de Dumnezeu. Cum poate fii insuflat acest respect copiilor? Încă de la cea mai fragedă vârstă, copiii trebuie să-l cunoască pe Dumnezeu, să învețe rugăciuni, să facă Sfânta cruce corect, să meargă împreună cu părinții la biserică, să se împărtășească cât mai des, să audă în familie cuvinte duhovnicești. Fiecare faptă, fiecare pas pe care îl face un copil să-l înceapă cu semnul crucii și cu rugăciune. Adevărata educație și adevărata înțelepciune nu sunt altceva decât respectul față de Dumnezeu. Lecțiile bune trebuie întipărite, așa cum am menționat mai sus, încă din pruncie. Nimeni nu le va putea șterge, pentru ele rămân întipărite în suflet pentru tot restul vieții. Dacă copilul va crește bine, părinți se vor bucura.

„Familia formează pe membrii ei prin căldura dragostei, al cărei sanctuar este prin excelență, dragostea care este climatul cel mai prielnic pentru dezvoltarea omului. Într-adevăr, nicăieri nu găsim resursele de răbdare, iubire, abnegație atât de necesare educării copiilor, ca la părinții lorˮ .

Influența pe care părinții o exercită asupra copiilor, în primii ani ai vieții, determină întreaga lui conduită și orientare pentru întreaga lor viață. Toate cercetările pedagogice arată că educația copilului se face în primul rând acasă. Înfluența mamei, care prin natura lucrurilor petrece mai mult în preajma copilului mic, este mai hotărâtoare. De aceea s-a spus că cea mai mare fericire pentru un copil este să aibă o mamă bună, o mamă conștientă de rolul ei de educatoare.

În timpurile acestea tulburi prin care trece societatea din zilele noastre, majoritatea părinților se ostenesc mai mult de trupurile copiilor și mai puțin sau deloc de sufletele lor, neglijând educația sufletelor lor. Sfântul Ioan Gura de Aur în lucrarea sa întitulată „Cuvântări despre viața de familie” stă așternut următorul sfat: „Vrei copil ascultător? De la primii pași crește-l în învățătura și certarea Domnului!”. Multe rele ar fii preîntâmpinate dacă s-ar pune pe aceeași linie educația duhovnicească cu orice altă instruire a lor.

Nu numai cu blândețe se educă un copil, căci așa și-a educat copiii și Eli. Este nevoie și de mustrări dar cu discernământ ca nu cumva copilul să ne îndepărteze de părinți și de Dumnezeu. Deci formarea caracterului stă în maînile părinților. Trebuie acordată o mare grijă creșterii duhovnicești căci toate celelalte se vor adăuga lor.

Funcția educativă a familiei nu încetează odată cu intrarea copilului la grădiniță și școală, ci ea continuă cu aceeași importanță, interacționând cu funcția educativă a instituțiilor de învățământ. Ea nu încetează toată viața, căci și atunci când au ajuns adulți și și-au întemeiat o familie, părinții îi conșideră tot copiii lor și pot oricând să vină cu un sfat bun pentru ei.

Părintele Serafim Rose, în lucrarea intitulată Viziunea Ortodoxă asupra lumii, ne îndeamnă să arătăm prin faptă că suntem creștini cu adevărat: „Să începem să aparținem cu adevărat Bisericii lui Hristos, Biserica ortodoxă. Apartenența formală nu este îndeajuns; trebuie să se miște ceva înlăuntrul nostru care să ne deosebească de lumea din jur”.

Urmând sfatul Sfântului Evanghelist Matei: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6,33), prin exemplul personal și prin educația religioasă dată copiilor, aceștia sunt pregătiți pentru a deveni fii ai Împărăției lui Dumnezeu și multă răsplată vom primi de la Dumnezeu și în această viață vremelnică și trecătoare.

3.2. Misiunea profesorului de religie

Sfântul Ioan Gură de Aur, un model de pedagog, ne lămurește ce înseamnă a educa „A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, adică a te îngriji de mântuirea lui. Educația este asemenea unei arte, căci dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se înfăptuiește pentru a câștiga lumea veșniciei.” Începutul educației începe în familie și continuă în școală.

Școala este cel de-al doilea factor de formare a personalității copilului. Activitățile educative ce se desfășoară sub îndrumarea școlii, dezvoltă la copil un caracter planificat, programat și individual.

„Pentru țară este foarte important să-și crească copiii sănătoși și morali. Ori, lucrul acesta presupune și o educație religioasă în spiritul celor mai curate tradiții religioase.” Educația religioasă, o educație pentru veșnicie, formează și desăvârșește profilul moral-religios al copilului, al tânărului, al omului de mâine. Ea are un rol informativ, dar și formativ, care este cel mai important. Pe de o parte ea are în vedere transmiterea de informații, cunoștințe cu caracter dogmatic, liturgic, teologic, iar pe de altă parte îl formează pe om pentru sine și pentru societate. În sânul familiei, se pun bazele educației religioase, apoi ea se continuă în școală și Biserică, cu accent pe iubire, libertate și permanentă legatură cu Dumnezeu.

„Educația religoasă, încadrată în aria curriculară –Om și societate-, este acțiunea specific umană care se desfășoară conștient de către un educator, pe baza unor principii și cu ajutorul unor metode și mijloace specifice; ea este susținută de iubire, încredere și libertate. Scopul educației religioase este realizarea caracterului religios moral al elevului, care să-l conducă la desăvârșirea creștină.” Acest educator, factorul cel mai important al educației religioase, care are datoria de a forma caractere moral- religoase, de a transmite frumusețile învățăturii creștine, a valorilor religioase, de a sensibiliza sufletele învățăceilor este profesorul de religie.

Pentru buna reușită a lucrării lui duhovnicești, el trebuie să aibă anumite calități și virtuți, astfel ora de religie va fi utilă, interesantă, atractivă și roditoare în sufletele copiilor, să aibă dragoste, vocație, rabdare, blândețe, umor, profesionalism, smerenie, optimism. El, urmând sfatul Sfântului Apostol Pavel „Cele ce ați învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acestea să le faceți și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Fil.4,9) trebuie să fie un model pentru copii.

Profesorul de religie trebuie să dea dovadă, în primul rând, de o solidă pregătire profesională, lecția să fie bine pregătită, să fie un model de urmat pentru copii, un bun pedagog și psiholog și nu în ultimul rând, un credincios adevărat. Să dea dovadă de trăire religioasă prin participarea lui alături de copii la slujbele Bisericii, căci, așa cum am menționat mai sus, educația religioasă constă în formarea de caractere creștine. „Apostolatul profesorului de religie este unul dintre cele mai frumoase, mai grele și mai pline de responsabilitate și el trebuie îndeplinit la înălțimea acestei chemări.” Printr-o strategie didactică bine aleasă, profesorul de religie poate să-l determine pe copil, pe tânăr să-și deschidă sufletul, să stabilească o relație apropiată cu el reușind să îndepărteze temerile din sufletul lui. Misiunea lui nu este ușoară pentru că el trebuie să fie și un mediator înțelept între copil, Familie, Școală, Biserică și societate.

El, pe parcursul lucrării lui de formare de caractere moral-religioase, trebuie să atingă obiective cadru care stau la baza disciplinei pe care o predă. Are misiunea de a-L face cunoscut pe Dumnezeu până la a fi iubit de copii și tineri cu toată ființa în vederea mântuirii și desăvârșirii lor; de a-i învăța să cunoască și să folosească adecvat limbajul în sfera valorilor creștine; de a le aduce la cunoștință învățăturile Sfintei Scripturi, a tradițiilor religioase și a istoriei bisericești și de a forma virtuți creștine și a consolida deprinderi de comportament moral-religios.

Religia trebuie prezentată copiilor, atât în școală, cât și în familie, ca o religie a „bucuriei” și nu ca pe o serie de interdicții, căci Dumnezeu este bucurie și iubire.

În atingerea obiectivelor cadru ale disciplinei Religie, profesorul desfășoară diferite tipuri de activități: în primul rând lecția de religie urmată de organizarea de cercuri de religie, pelerinaje pe la biserici și mânăstiri, desfășurarea de expoziții, de acțiuni caritabile și de voluntariat, participarea la sfintele slujbe, în special la Sfânta Liturghie, Spovedania și Împărtășania elevilor, mersul cu colindul, participarea la olimpiade și concursuri școlare, implicarea în activități desfășurate în colaborare cu Biserica și multe altele.

Este foarte important să existe o strânsă colaborare între Biserică și Școală, între preot și profesorul de religie, pentru că împreună reușesc să îndrume pașii copiilor către adevărate valori creștine. Ca urmare a semnării protocolului de colaborare între Biserică și Școală, profesorul de religie și preotul sunt datori să îndeplinească anumite cerințe pentru atingerea scopului propus (vezi Anexe – Protocol de cooperare)

Prin aceste activitățile desfășurate în parteneriat Școală-Biserică, copiii își pot exprima și pune în practica cunoștintele dobândite la ora de religie, contribuind astfel și la integrarea lor în comunitățile parohiale de care aparțin.

În sprijinul misiunii pe care o au în educația copiilor, profesorii de religie au înființat Asociația Profesorilor de Religie (APR).

Profesorul de religie are o misiune foarte grea pentru că în scietatea actuala secularizată valorile spirituale se pierd, el având datoria să facă tot posibilul să le păstreze și să le împărtășească elevilor săi și să le deschidă ochii sufletului. „În societatea contemporană, în care moștenirea creștină s-a subțiat, iar actul educațional este din ce în ce mai marcat de secularizare, orice lecție de religie trebuie să fie concepută ca un act misionar, de transmitere, de aprofundare și de întărire în dreapta credință.” Odată ce copilul a primit educație religioasă în familie încă din primii ani de viață și școala a continuat ceea ce părinții l-au învățat, îi va fi foarte greu să se rupă, să se îndepărteze de Dumnezeu, să rupă orice legătură cu Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu este bucurie, pace, dragoste, scăpare, liniște.

3.3. Preotul în mijlocul copiilor

Biserica joacă cel mai important rol, după familie, în educația religioasă a copiilor. Este factorul care decide definitivarea profilului moral- religios și intelectual. Ea are în centrul ei preotul, care trebuie să se implice cu tot sufletul în creșterea duhovnicească a copiilor, a tinerilor de azi care vor deveni adulții de mâine.

Bisericii îi revine îndatorirea de a educa, ea având misiunea de la Dumnezeu să vestească oamenilor calea mântuirii, să le împărtășească viața în Hristos și să-i ajute, fiind tot timpul aproape de ei, la deplinatătea vieții dumnezeiești. Sfântul Ciprian spunea: „Cine nu are Biserica de Mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”. Biserica contribuie la promovarea desăvârșirii integrale a persoanei umane și la binele societății pământești.

„Prin termenul – Biserică- nu se înțelege numai clădirea în care credincioșii se adună pentru a se ruga și locul în care se săvârșesc Sfîntele Slujbe, ci și totalitatea credincioșilor care Îl mărturisesc pe Iisus Hristos și învățătura Lui neschimbată și Îl recunosc drept cap al Bisericii” . Pentru a-L mărturisi pe Hristos, copiii și tinerii au nevoie să-și cunoască foarte bine preotul paroh și enoriașii bisericii de care aparțin.

„Creșterea” duhovnicească este posibilă, este împlinită, cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, numai aducându-i pe copii la biserică așa cum îi atragem la școală. Ce pot face preoții? Cum se pot implica ei? Trecem cu toții printr-o perioadă grea, de refuz, de respingere a credinței, a participării copilului la ora de religie. El se poate face prezent în viața copilului, a elevului prin desfășurarea de sfeștanii în școală, prin spovedania și împărtășania lor cu inițiativa sau nu a profesorului de religie avându-se în vedere că sunt încheiate parteneriate între parohie și școală. Preotul poate dona școlii materiale auxiliare, poate realiza cercuri de religie, poate desfășura excurșii și tabere cu copiii, acțiuni de voluntariat în care sunt implicați copiii și poate ține cateheze pentru copii în școală sau biserică (vezi Anexe – Protocol de cooperare)

Preotul, trimisul lui Dumnezeu printre oameni, are misiunea de a-i apropia pe copii și familiile lor de Sfânta Biserică, „Mare Taină este Taina Duhovniciei… Dar preotul, fiind duhovnic, are misiunea extraordinară, permanentă și tainică de a ne împăca cu Dumnezeu. De a face în așa fel încât slăbiciunile noastre omenești, greșelile noastre omenești, păcatele noastre să le facă, în virtutea mandatului primit de la Dumnezeu, iertate, și să ne nască din nou. Să ne facă dîn nou curați, așa cum am fost înainte, prin iertarea pe care ne-o dă după mărturisire, prin Taina Spovedaniei” , să se intereseze de starea materială a elevilor cu scopul de a le sări în ajutor, Copiii, implicați în diferite activități ar simți că fac parte din familia parohiei.

Părinții, văzând implicarea permanentă a preotului de parohie, vor privi cu alți ochi preotul, Biserica, ora de religie, credința etc. Activitățile desfășurate cu preotul li se întipăresc copiilor pentru tot restul vieții lor și le pot schimba viața. Aceste activități pot căpăta valoare numai dacă există o strânsă colaborare cu profesorul de religie. Anul școlar poate începe cu o slujbă de Te-Deum și Sfeștanie, iar cuvântul rostit la sfârșitul slujbei să poată constitui un pas pentru sensibilizarea celor de față pentru cele sfinte și, în special, pentru ora de religie.

Activitățile desfășurate în Proiectul Național de catehizare„ Hristos împărtășit copiilor”, activități ce se desfășoară în biserică și nu în școală, sporește atenția, receptivitatea și evlavia copiilor, iar picturile de pe pereții bisericii, obiectele sfinte, structura arhitectonică a bisericii, slujbele ținute pentru copii le facilitează asimilarea de cunoștințe pentru că le sunt prezentate pe viu. Ei au rolul de a-i forma duhovnicește pe copii, pe tineri și nu de a le furniza doar informația. Biserica parohială devine astfel un „laborator” pentru ora de Religie. Deci, icoanele, frescele, obiectele liturgice pot ilustra în mod concret lecțiile teoretice predate la clasă.

Preotul are rol de slujitor, învățător și îndrumător duhovnicesc. El întregește misiunea profesorului și a părintelui, dar și invers. Vorbim de data asta de împreună-lucrare. Neexistând o relație între profesorul de religie și preotul de parohie care să concretizeze formarea unor personalități, a unor oameni, atunci ora de religie ar deveni brusc un loc unde îndemnul lui Filip către prietenul său, Natanael de a-L cunoaște pe Hristos „Vino și vezi” (În. 1, 46)) nu se poate împlini.

Biserica Ortodoxă se implică în viața creștinului îndemnând Statul și societatea noastră să ajute de a crește o generație cultă, umană și educată, folosind și metode de formare spirituală, și poate atunci vom spunea că tineretul nostru este o mândrie pentru societate și „binecuvântare pentru Biserică”.

CAPITOLUL 4

PRINCIPIILE PEDAGOGICE

ALE SFINȚILOR TREI IERARHI

Sfinții Trei Ierarhi, teologi, apărători ai dreptei credințe, oameni de știință și mari dascăli ai creștinătății, „Organe bine glăsuitoare, Apărătorii binecredinciosilor creștini, Alăutele Domnului, Trâmbițele cele dulci glăsuitoare, Apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, Treime de Arhierei”, au contribuit împreună la menținerea unității Bisericii și la educația copiilor și a tinerilor.

Cu toate că principiile Sfinților Trei Ierarhi au fost formulate cu secole în urmă, ele pot fi aplicate și în zilele noastre, neintrând în contradicție cu principiile psihologiei și pedagogiei contemporane.

În operele de pedagogie ale Sfinților Trei Ierarhi, cei trei mari luminători și dascăli ai lumii, ca factori principali în educația copiilor sunt menționați părinții. Ei sunt considerați dascalii naturali, care au rolul de a modela comportamentul copiilor și datoria de a-i crește „întru învățătura și certarea Domnului”(Efeseni 6,4).

“Educația creștină, după Sfântul Vasile cel Mare, slujește destinației și vocației omului”, scrie Ieromonahul Teofan Mada, și continuă: „Nu poate exista o vocație creștină care nu-l va ajuta pe om să-și infăptuiască vocația veșnică și, cu atât mai mult, nici nu poate fi înțeleasă o anumită pedagogie care s-ar opune acestei destinații. Așadar, natura, valoarea și destinul omului vor stabili scopul spre care va ținti educația. Antropologia harului e temeiul pedagogiei antropologice teocentrice.”

Viziunea celor trei mari Dascăli ai Bisericii asupra educației este remarcabilă. Perspectiva asupra educației este hristologică, centrată pe Hristos. Pentru ei, educația nu este altceva decât cultivarea sufletului uman, având ca scop principal educarea copilului și tânărului conform cu principiile Evangheliei, “ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”( Mt. 16, 26). Om înțelept este cel care s-a desăvârșit în învățătura lui Dumnezeu, iar cel care posedă multă cunoștință nu are nicio valoare fără înțelepciunea lui Dumnezeu, de aceea, înainte de toate, părinții să le insufle dragostea de Dumnezeu și de Biserică.

Arhimandritul Antonie Stylianakis, în lucrarea sa intitulată “Principiile psihopedagogice ale Sfinților Trei Ierarhi”, amintește de îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Să nu-mi spuneți că nu trebuie să se ocupe cu problemele duhovnicești copiii… Se cuvine ca una din cele șapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceți pe copii la teatru, nu obiectați că ar avea lecții ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câștige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovnicești, susțineți că sunt ocupați cu altele. Nu vă dați seama că Îl mâniați pe Dumnezeu când pentru orice vă găsiți timp liber, în schimb considerați că e stânjenitor și anacronic să dedice timp și lucrurilor bineplacute Domnului?… Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtați de rău și conduși pe calea virtuții, ei vor dobândi obișnuințe bune și o fire bună. Și nu vor mai fi atrași ușor de lucrurile rele pentru că obișnuința respectivă îi va reține în lucrarea faptelor bune.”

Sfântul Vasile cel Mare, „Pedagogul tinereții”, cum îl numește Sfântul Grigorie Teologul, subliniază importanța educației primilor ani ai copilăriei hotărâtoare în evoluția de mai târziu a copilului și a adultului de mâine. De aceea, părinții joacă un rol însemnat în educația sa, mama, având menirea să-l crească în învățatura lui Hristos, iar tatăl, în cumințenie și ascultare. Părinții trebuie să-i fie copilului lor educatori întru virtute, după învățătura Sfântului Grigorie Teologul, căci “virtutea copiilor e slava părinților”. El spune că blândețea părinților îi ține întotdeauna în frâu pe copiii cei neascultători.

Sfinții Trei Ierarhi insistă asupra importanței pe care o au iertarea, blândețea și înțelegerea în procesul educativ al copiilor. Părinții, după Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să fie foarte atenți la manifestările copiilor, să nu-i neglijeze, să-i apere de toate patimile care le întunecă mintea, permanent întărindu-i duhovnicește. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre răsplata mamelor care dau copiilor o educație bună și îi conduc spre virtute, spune: “ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie”( I Timotei 2, 15). Dacă învățăturile bune sunt întipărite încă de la început, cu greu pot fi șterse deoarece ele se întăresc cu timpul în sufletele copiilor. În mâinile părinților stau formarea și dezvoltarea caracterului copiilor. Sfântul Ioan Gură de Aur vine în ajutorul acestei afirmații spunând: „Ca niște sculptori să depuneți toată strădania, așa încât să faceți din copiii voștri minunate statui care să se asemene lui Dumnezeu. Vor deveni astfel, dacă scoateți din ele orice lucru de prisos, dacă adăugați ceea ce trebuie, și în fiecare zi le inspectați, ca să vedeți ce defect firesc au, ca să îl ștergeți”. Toate manifestările rele ale copiilor în zilele noastre se datorează educației greșite și neglijării cultivării lor sufletești.

Comportamentul părinților se oglindește în cel al copiilor, care nu fac altceva decât să-i imite. Și de aceea, părinții să fie cu băgare de seamă la exemplul pe care îl dau copiilor. Însuși Sfântul Vasile cel Mare i-a urmat întru totul tatălui său, spune Stelianos Papadopoulos: Școală a purtării și a virtuții a fost tânărului elev însuși tatăl său, căruia repede a prins a-i urma. S-ar putea spune că întâia dovadă a înțelepciunii și a virtuții lui Vasile constă în încercarea lui de a urma tatălui său.”

CONCLUZII

Biserica Ortodoxă Română, din totdeauna, a sprijinit școala, educația, dovadă că primele școli și tipărituri din țara noastră au fost lucrarea văzută a Bisericii. Biserica are un rol misionar, educațional rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos. Misiunea creștină constă în trimiterea Bisericii în lume, de către Mântuitorul Însuși, pentru vestirea Evangheliei la toată făptura: “Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitului veacului. Amin”(Mt. 28, 19-20). Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea și o iubește în continuare, încât a dorit ca toți oamenii de pretutindeni, din toate locurile și din toate timpurile, să cunoască voia Lui și să o împlinească pentru a deveni fii ai Împărăției Lui.

În această epocă secularizată în care trăim în care necredința, mândria, egoismul, invidia, răutatea, banul, puterea au pus stăpânire pe om, e nevoie să însămânțăm și să înrădăcinăm în inimile copiilor încă de mici dragostea, pacea, iertarea, prietenia, întrajutorarea, bunătatea etc. Numai împreună, familie – școală – Biserică, putem ajuta la dezvoltarea moral-religioasă a copiilor. Educația moral-religioasă începe în familie de la o simplă cruce care este semnul creștinului, se continuă în școală cu transmiterea, aprofundarea și întărirea în dreapta credință iar Biserica vine cu rolul ei sfințitor, de a-L ține viu pe Hristos în inimile copiilor revărsând asupra lor harul Sfântului Duh, al Mângâietorului.

„Predarea religiei în școală are valențe educaționale deosebite, prin rolul ei formativ în viața tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare, propunând modele viabile de bunătate și sfințenie și oferind tinerilor repere în viața de familie și în societate.”

Să luăm aminte și la sfaturile Sfinților Trei Ierarhi, care, cu toate că au fost așternute în scris cu multe secole în urmă, ele ne sunt de folos și acum în zilele noastre cele tulburi. Ele ne învață cum trebuie să ne creștem copiii pentru Dumnezeu.

PARTEA II

EDUCAȚIA MORAL-RELIGIOASĂ

CERCETARE PSIHOPEDAGOGICĂ

CAPITOLUL 5

PREMISELE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII

„Cercetarea pedagogică subsumează întregul ansamblu de activități sistematice, riguroase și verificabile pentru dezvoltarea generală a cunoașterii în domeniul educației sau pentru elaborarea generală a cunoașterii în domeniul educației sau pentru elavorarea unui răspuns explicit la o problemă educativă specifică”. O cercetare presupune parcurgerea unor etape ce constau în: pregătirea cercetării, realizarea cercetării și valorificarea rezultatelor cercetării cu subetapele lor prezentate în subcapitolul 5.4.

În elaborarea metodologiei cercetării s-a luat în calcul natura obiectivului cercetării, scopul și obiectivele sale, dar și resursele disponibile materiale și umane.

5.1. Obiectivul principal al cercetării l-a constituit modul în care principalii factori implicați în educația religioasă (familia, școala, Biserica) contribuie la formarea moral-religioasă a elevilor.

5.2. Scopul cercetării l-a reprezentat modul în care contribuie familia, școala și Biserica la educația moral- religioasă a elevilor de gimnaziu și care este locul și rolul educației religioase în școală.

5.3. Obiectivele cercetării:

Identificarea modalităților de realizare a educației moral-religioase de către familie, Biserică și a școală;

Aflarea opiniilor elevilor privind rolul și importanța educației religioase în școală;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii implicați în experimentul psihopedagogic cu scopul de a descoperi cauzele pierderii interesului elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a pentru ora de religie;

Realizarea unui inventar de propuneri de activități educative ale celor intervievați cu scopul de a îmbunătăți educația moral- religioasă a elevilor;

5.4. Etapele parcurgerii lucrării de cercetare

În parcurgerea lucrării de cercetare am avut în vedere următoarele etape:

Identificarea unei probleme generale.

Realizarea unui studiu diagnostic referitor la contribuția familiei, Bisericii și a școlii la educația religioasă a copiilor.

Definirea problemei de cercetare.

Formularea ipotezelor de cercetare.

Alcătuirea eșantionului.

Elaborarea instrumentelor de cercetare.

Aplicarea instrumentelor de cercetare.

Analiza și interpretarea datelor prin valorificarea dimensiunilor calitative și cantitative.

5.5. Problema de cercetare: Această cercetare își propune să investigheze în ce măsură familia, școala și Biserica contribuie la educația moral-religioasă a elevilor de gimnaziu.

5.6. Ipotezele de cercetare

Demersul investigativ s-a bazat pe următoarele ipoteze:

Elevii de gimnaziu ai căror familie se implică în educația lor moral-religioasă sunt mai motivați să participe activ in cadrul activităților curriculare, extracurriculare și extrașcolare față de aceeași categorie de elevi ai căror familie nu se implică în educația lor moral-religioasă.

Elevii de gimnaziu care au fost implicați în activități educativ-religioase de către profesorul de religie își mențin interesul pentru ora de religie față de aceeași categorie de elevi care nu au fost implicați în activități educativ-religioase.

5.7. Descrierea eșantionului

Cercetarea s-a desfășurat la Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși” pe o perioadă de 3 ani școlari, 2014-2017, nivelul de pregătire al elevilor fiind omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale. Populația țintă investigată a cuprins elevi de gimnaziu cu vârste între 11 și 14 ani.

Subiecții participanți la chestionar:

clasa a VII-a A: 26 elevi

clasa a VII-a B: 28 elevi

clasa a VII-a C: 26 elevi

Subiecții participanți la interviu:

clasa a V-a A: 30 elevi

clasa a V-a B: 27 elevi

clasa a V-a C: 25 elevi

clasa a V-a D: 26 elevi

clasa a V-a E: 19 elevi

clasa a VI-a D: 29 elevi

clasa a VI-a E: 25 elevi

clasa a VIII-a D: 17 elevi

clasa a VIII-a F: 19 elevi

Mediul familial din care provin elevii intervievați este unul organizat, favorabil instrucției și educației. Eleviilor din clasele care au completat chestionarele le sunt profesor de religie din clasa I.

5.8. Metodele de culegere a datelor cercetării sunt:

Analiza de documente relevante (documente legislative, studii și cercetări în domeniu).

Metoda analizei produselor activității didactice.

Metoda observației, care a însoțit toate etapele cercetării.

Metoda comparației

Anchetă pe bază de interviu.

La interviu au participat elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VIII-a. Cele două întrebări care alcătuiesc interviul se referă la importanța orei de religie în școală din perspectiva elevului.

Anchetă pe bază de chestionar.

Chestionarul aplicat în cercetarea mea psihopedagogică privește implicarea bisericii, a școlii și a familiei în educația moral religioasă a copiilor și cuprinde:

întrebări închise;

întrebări deschise;

întrebări semi-închise;

întrebări mixte.

Itemii care alcătuiesc chestionarul fac referire la:

cât de motivați sunt elevii de către profesorul de religie în a-și menține interesul pentru participarea la ora de religie;

cauzele pierderii interesului pentru participarea la ora de religie în clasa a VII-a;

propuneri de activități educative care să facă ora de religie mai atractivă;

cât de mult i-au ajutat pe elevi cunoștiințele dobândite la ora de religie să se comporte corect în societate;

implicarea familiei în educația moral- religoasă a copiilor;

activitățile religioase desfășurate în familie și în școală;

importanța pe care o acordă postului, rugăciunii, participării la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și precum și participarea la Sfintelor Taine;

rolul și locul religiei în școală, aprecieri privind ora de religie, așteptările elevilor;

contribuția preotului duhovnic la educația moral- religioasă a copilului;

implicarea familiei în activități desfășurate în biserică la îndemnul preotului;

motivele pentru care nu au un preot duhovnic;

Chestionarele au fost confidențiale și au fost administrate de către mine în cadrul orei de religie pe baza unui instructaj realizat în prealabil.

CAPITOLUL 6

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR CERCETĂRII

“Valoarea religioasă este acel bun

care se distribuie fară să se împartă”

(Costantin Noica)

6.1. Importanța educației moral-religioase în învățământul românesc actual prin ochi de copil (metoda interviului)

Din totdeauna s-a făcut educație religioasă, excepție făcând perioada greu încercată, cea comunistă. După încheierea acestei perioade tulburi și dureroase, educația religioasă revine în sânul școlii ca disciplină de studiu în învățământul primar, gimnazial și liceal, disciplină care se bazează pe Revelația Divină și care are ca scop primordial cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar exista sau dacă El nu s-ar fi făcut cunoscut în lume n-ar fi existat religie și nici educație religioasă.

Ce s-a urmărit prin reintroducerea orei de religie în școală odată cu încheierea perioadei comuniste? S-a urmărit formarea caracterului și a personalității, formarea moral-religioasă a copiilor în spiritul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne îndeamnă:"Lăsați copiii să vină la Mine și nu îi opriți, că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor" (Matei 19.14). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Însuși ne îndeamnă să ne apropiem copiii de Dumnezeu și împreună să ne hrănim duhovnicește: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4, 4).

Să ne cunoaștem propriile noastre valori religioase reprezintă un semn de culturalitate și de civism. Aceste valori religioase au darul de a aduce comuniunea între oameni. Prezența orei de religie în școală este importantă atât pentru Biserică, cât și pentru întreaga societate românească.

Idealul educației creștine nu poate fi atins fără ajutorul lui Dumnezeu, căci Însuși Mântuitorul ne asigură astfel: „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic… Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă” (In. 15, 4, 5, 7).

Ora de religie Îl aduce pe Dumnezeu în sufletul copilului, îi formează și modelează caracterul, Îi dezvoltă respectul față de cele sfinte, îl pregătește pentru viață, astfel, îl învață să trăiască în iubire, pace, înțelegere, bunătate, smerenie, iertare, blândețe, răbdare. Modelându-i astfel caracterul, îl ajută să ajungă la sfințenie, care este cea mai înaltă treaptă a desavârșirii morale.

Din experiența mea de profesor de religie, pot spune că există diferențe în ceea ce privește comportamentul moral-religios al copiilor. Astfel că, între 6-9 ani copilul este mai pios, se implică cu drag în tot felul de activități extracurriculare și extrașcolare; între 9-12 ani, gândirea este mai simbolică, normele morale și rugăciunile sunt conștientizate, iar perioada 13-14 este cea mai grea, aduce mari schimbări, afectând întreaga personalitate a copilului.

În cele relatate mai sus, am prezentat punctul de vedere al adultului. În continuare prezint și punctul de vedere al copilului, deoarece este un factor foarte important în educația religioasă. Întrebările: “Este importantă educația religioasă în școală? Cât de importantă este ea pentru copil?” au fost adresate elevilor din clasele a VIII-a D și F și în anul școlar 2014-2015. Prin metoda comparației am urmărit să văd dacă elevii își vor păstra opinia față de ora de religie.

Tabel 6.1.1. Metoda comparației

În continuare prezint opiniile elevilor de clasa a V-a și a VI-a în urma interviului aplicat în anul școlar 2016-2017.

“Pentru mine educația religioasă este una dintre cele mai importante ore. Ea te ajută să devii un om mai bun.” (T.A. cls.a V-a )

„Unii părinți nu au timp să le vorbească copiilor despre Dumnezeu, de aceea e nevoie de cineva care să îi învețe și să-i indrume pe calea cea bună, către Dumnezeu. La ora de religie afli mult mai multe lucruri folositoare pentru suflet.” (F.E. cls.a V-a )

„La ora de religie, învățăm să fim buni, să iubim, să dăruim și să ne ajutăm între noi.” (R.M. cls.a V-a )

„Ora de religie te calmează, te relaxează și te ajută să-ți dezvolți cultura religioasă.” (A.R. cls.a V-a )

„După părerea mea, este importantă ora de religie pentru că învățăm despre credința noastră, să fim miloși și iertători. Tot ceea ce învățăm ne este de folos în viață.” (U.I. cls.a V-a )

„Educația religioasă în școală este foarte importantă, deoarece părinții nu au timp să ne învețe despre Dumnezeu. Ea este distractivă și interesantă.” (P.G. cls.a V-a )

„Pentru mine, educația religioasă este foarte importantă, deoarece cred că ne este folositoare pentru suflet. Aflăm despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră. Dacă a făcut asta, înseamnă că ne iubește foarte mult. Să fim recunoscători! Să încercăm să aflăm mai multe despre El.” (T.O. cls.a V-a )

„Pentru mine este importantă educația religioasă în școală, deoarece aflu multe lucruri despre Dumnezeu. Mă învață cum să mă comport în viață, mă îndeamnă să ajut copiii nevoiași.” (S.E. cls.a V-a )

„Eu consider că educația religioasă este importantă deoarece datorită ei cred acum mai mult în Dumnezeu. Dacă părinții noștri nu au făcut religie, asta nu înseamnă că noi nu trebuie să o facem. Una e ce ne spun părinții și alta e ce ne spune un profesor de religie.”

„Pentru mine ora nu e deloc interesantă sau folositoare.” (O.P. cls.a V-a )

„Pentru mine, educația religioasă este foarte importantă deoarece aflu multe despre credința mea și cunoscând multe să trec cu ușurință peste încercările care vor veni asupra mea.” (T.I. cls.a V-a )

„Pentru mine este foarte importantă educația religioasă în școală deoarece aflu despre Creatorul nostru, despre sfinți, despre sarbători etc. Am o bucurie în suflet atunci când doamna ne spune istorioare creștine. Consider că un adevărat creștin trebuie să iubească și să respecte această materie.” (J.L. cls.a V-a )

„Pentru mine este importantă educația religioasă în școală deoarece mă ajută să aflu mai multe despre Dumnezeu și despre sfinți, despre lumea de dincolo și să duc o viață plăcută lui Dumnezeu.” (U.L. cls.a VI-a )

“Pentru mine ora de educație religioasă este unică, este cea mai importantă oră dintre toate.” (A.O. cls.a VI-a )

“Îmi place pentru că vorbim despre Dumnezeu. Eu nu aș vrea să se schimbe aceasta oră. Vreau să fac până în clasa a XII-a. Aș vrea să fac mai multe ore de religie. E cea mai frumoasă oră din orar.” (P.B. cls.a VI-a )

„Pentru mine este importantă deoarece mă învață cum să fiu un creștin bun. În timpul orei învăț despre Dumnezeu, despre sfinți și cum putem scăpa de păcate etc.” (T.N. cls.a VI-a )

„Mie îmi place ora de educație religioasă deoarece este o oră care îmi arată cum a luptat și luptă Dumnezeu pentru noi.” (S.M. cls.a VI-a )

„Aici putem discuta liber despre problemele noastre și despre cum le putem remedia cu ajutorul credinței. Din când în când realizăm proiecte interesante cu tematică religioasă.” (I.H. cls.a VI-a )

„Pentru mine educația religioasă este foarte importantă și interesantă. Am învățat multe despre credință, despre sfinți și despre Dumnezeu. Acestea le consider folositoare pentru sufletul meu.” (F.H. cls.a VI-a )

„La această oră mă simt ca într-o familie. Discutăm deschis, ne deschidem sufletul. Este locul unde armonia se îmbină cu credința și reiese un minunat loc de învățăminte care pe mine, sincer, m-au ajutat în viața de zi cu zi. Ora de religie mi-a adus mult curaj să merg mai des la biserică și să mă rog mai mult.” (E.R. cls.a VI-a )

„Prin participarea mea la ora de religie Îi arăt respect lui Dumnezeu.” (P.R. cls.a VI-a )

„Religia este cel mai bun lucru din viața mea. Ea ne vorbește despre Dumnezeu. În timpul orei sunt fascinat de multe lucruri. Am aflat multe lucruri despre credința mea ortodoxă. Mă simt foarte norocos că învățăm această materie. Religia vă place? Mie, DA! Chiar dacă nu sunt atent întotdeauna, sunt vrăjit atunci când ascult ceea ce doamna profesoară ne spune.” (M.N. cls.a VI-a )

„Ora de educație religioasă este preferata mea în care aflu multe despre voia lui Dumnezeu. Doamna ne învață multe lucruri, ca un părinte. Pe mine religia m-a ajutat în viață foarte mult. Când o să fiu mare vreau să fiu ca doamna de religie. Pentru mine religia este sfântă!” (L.G. cls.a VI-a )

„Pentru mine educația religioasă în școală este importantă deoarece acasă nu are cine să mă învețe.” (L.B. cls.a VI-a )

Elevii au fost intervievați în timpul orei de religie.

La interviu au participat 217 elevi din ciclul gimnazial. Dintre aceștia 30 sunt elevi în clasa a V-a A, 27 în clasa a V-a B, 25 în clasa a V-a C, 26 în clasa a V-a D, 19 în clasa a V-a E, 29 în clasa VI-a D, 25 în clasa aVI-a E, 17 în clasa a VIII-a D și 19 în clasa a VIII-a F (fig.6.1). Un număr de 17 elevi nu au participat la acest interviu deoarece nu frecventează ora de religie. Motivele care au stat la baza retragerii de la ora de religie sunt: altă confesiune și motive personale.

fig.6.1

Întrebați fiind dacă este importantă ora de educație religioasă în școală, 88% dintre aceștia, adică un număr de 191 elevi au spus ca da, iar restul de 12%, 26 elevi, au spus că nu.

fig. 6.2

fig.6.3

6.2 Strategiile didactice utilizate în educarea moral-religioasă a elevilor (metoda analizei produselor activității didactice)

În acest subcapitol este prezentată activitatea mea didactică din ultimii 3 ani, activitate care mă ajută în interpretarea datelor culese în urma interviului și a chestionarului aplicat elevilor de gimnaziu.

Ce sunt strategiile didactice? Ele reprezintă un ansamblu complex de metode, procedee, mijloace de învățământ și forme de organizare, ce se sprijină reciproc pe tot parcursul activității didactice. Pe baza lor, cadrul didactic elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficiență a învățării.

Metodele didactice sunt acele căi prin care elevii ajung, în procesul de învățământ, sub coordonarea profesorului, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice. Sunt un ansamblu de „procedee de executare a operațiilor implicate în activitatea învățării, într-un flux continuu de acțiuni în vederea atingerii obiectivelor propuse”.

Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul de materiale obiectuale sau fizice, instrumente, reprezentări iconice ce susțin și facilitează transmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții și realizarea unor aplicații în cadrul procesului instructiv-educativ.

Formele de organizare a procesului de învățământ sunt determinate de locul unde se desfășoară, de obiectivul didactic urmărit, de numărul elevilor participanți.

În educarea elevilor, ca profesor de religie, folosesc diferite strategii didactice. Ele urmăresc realizarea obiectivelor propuse de mine.

1. Sfânta Liturghie – cea mai înaltă slujbă de mulțumire

Sfânta Liturghie este cea mai de seamă sfântă slujbă, culmea cea mai înaltă a trăirii duhovnicești și cea mai înaltă formă de cunoaștere a realității religioase. Este cel mai bun prilej al oamenilor de a se ruga împreună, unii pentru alții. Rugăciunea săvârșită împreună este mai puternică, căci spune Mântuitorul: "Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor" (Mt. 18, 20).

În cadrul orelor de religie elevii învață despre Sfânta Liturghie, despre valoarea și însemnătatea ei în viața creștină, cum trebuie să se comporte în timpul slujbei, ce folos și ce câștig sufletesc au, luând parte la Sfânta Liturghie. Am încercat să îmbin teoria cu practica, participând cu elevii duminica la Sfânta Liturghie. Prin participarea la Sfânta Liturghie, elevii:

își formează un mod de viață creștin;

își dezvoltă iubirea față de Dumnezeu și semeni;

își însusesc multe cunoștințe religioase;

își formează deprinderea de a fi solidari.

„Cântarea în comun îi ajută pe elevi să-și însușească graiul liturgic, să-și dezvolte șimțirea pe care o naște rugăciunea în comun. Imnurile bisericești constituie un prilej de meditație mai profundă la învățăturile și poruncile Mântuitorului. Cântarea în comun la Sfânta Liturghie este importantă și în ceea ce privește cultivarea și păstrarea limbii naționale.”

Îi îndemn ca în fiecare duminică să participe alături de părinți la slujba Sfintei Liturghii, în timpul căreia Dumnezeu revarsă harul și binecuvântarea Sa asupra lor. (vezi anexa 2)

Încerc să-i fac să conștientizeze cât de importantă este binecuvântarea primită de la Dumnezeu prin participarea lor la Sfânta Liturghie. Binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă asupra întregii săptămâni.

„Totdeauna lucrul tău

Să-l începi cu Dumnezeu

Unde-i El cu harul Său

Niciun lucru nu-i prea greu”.

2. Sfânta Taină a Spovedaniei – calea renașterii duhovnicești

Păcate au existat de când e omul pe pământ, însă puterea de iertare a venit acum 2000 de ani, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Unii dintre elevi sunt conștienți că fără mărturisirea păcatelor nu pot deveni fii moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. În cadrul orelor de religie, încerc să-i fac pe elevi mei să conștientizeze importanța spovedaniei pentru o mai bună cunoaștere a realității religioase oferindu-le și exemple morale de pocăință pentru păcatele săvârșite.

Vin în ajutorul lor, printre altele, cu pilda vameșului dar și ci cea a fiului risipitor, două pilde care arată că Împărăția Cerurilor e deschisă tuturor celor care, prin practicarea virtuților și prin pocăință, doresc să intre în ea.

În timpul lecției despre Sfânta Taină a Spovedaniei, mă axez mai mult pe rolul etapelor ce trebuie parcurse atunci când se săvârșește această Taină: regretarea păcatelor, mărturisirea sinceră și completă a păcatelor, hotărârea de a nu mai repeta păcatele, dezlegarea de păcate și îndeplinirea canonului dat de preotul duhovnic, dar și pe rolul ei terapeutic. Cât sunt mici, copiii acceptă necesitatea spovedaniei în viața lor și sunt conștienți că atunci când greșesc Îl supără pe Dumnezeu, care este asemenea părinților lor.

„Nu este om drept pe pământ care să facă binele și să nu păcătuiasca”(Ecclesiast 7, 20). De aceea încerc să îi fac să conștientizeze fapte rele pe care le pot săvârși la vârsta lor pentru a-i face să înțeleagă că nu există om fără de păcat. Mântuitorul a venit pe pământ nu pentru cei drepti, ci pentru cei păcătoși. El vrea ca tot omul, de la mic la mare, să se mântuiască, vrea ca tuturor să le dea cununa cea nestricăcioasă și pentru asta a întemeiat această Sfântă Taină a Pocainței, a renașterii duhovnicești.

În fiecare an am mers cu elevii la spovedit sau a venit preotul în școală să-i spovedească și am observat că de la un an la altul tot mai puțini copii de gimnaziu acceptă să fie spovediți. Întrebați fiind de ce consideră că a intervenit o astfel de schimbare între primar și gimnaziu, un elev din clasa a VII-a mi-a răspus: “înainte eram mai mic și credeam orice” (răspunsul respondentului S52).

3. Sfânta Taină a Împărtășaniei – calea către viața veșnică

„Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”(In. 6,54). Prin Sfânta Taină a Împărtășaniei, ne unim în chip real cu Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el.”(In. 6, 56). Fără ea nu putem moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

În special la început de post, le reamintesc elevilor mei importanța și foloasele Sfintei Taine a Euharistiei și cum trebuie să se pregătească pentru primirea ei. Elevii învață că nimeni nu se poate împărtăși fără spovedanie (sunt scutiți de ea doar copiii până la 7 ani), că nu trebuie să rămână certați cu nimeni înainte de Taina Spovedaniei, că nu trebuie să mănânce, nici să bea în ziua când se împărtășesc și că Sfânta Împărtășanie este precedată de 3 zile de post.

Am observat, ani la rând, că foarte puțini copii se mai împărtășesc cel puțin de două ori pe an în Postul Paștelui sau în Postul Nașterii Domnului. Unii au fost obișnuiți de părinți să se împărtășească numai în Postul Paștelui. Pentru alții au trecut mai mulți ani de la ultima împărtășanie, mărturisind că le este greu să țină post, atât timp cât nici părinții lor nu țin. Dar sunt și copii, un număr foarte mic, care participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie alături de bunici și părinți și se împărtășesc de patru ori pe an, unii chiar la fiecare Sfântă Liturghie.

Am ajuns la concluzia că împărtășania în cele patru posturi din an, chiar și în fiecare duminică, are loc în familiile unde părinții contribuie la educația moral-religioasă a copiilor lor, acolo unde părinții iși iau copiii de mânuțe, încă din fragedă pruncie, și merg regulat la biserică, duminică de duminică.

În timpul anului am insistat nu numai pe partea teoretică a lecțiilor referitoare la acest subiect dar și pe partea practică. Atât cât am putut, i-am dus la spovedit și împărtășit cu scopul de a-i face să conștientizeze importanța celor două Sfinte Taine și de a-i obișnui cu timpul să vină singuri, din propria inițiativă, la biserică.

4. Postul – un mijloc de a tinde spre desăvârșirea morală

După Sfântul Ioan Gură de Aur „postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate”. Postul întărește trupul, ușurează și curățește sufletul, păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului, este un mijloc de întărire a credinței și de dobândire a smereniei.

Tot timpul i-am îndemnat pe elevi să țină post miercurea și vinerea, în prag de examene, în Postul Paștelui și al Nașterii Domnlui, căci prin post ne ridicăm cu mintea la frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu. I-am învățat că numai prin fapte dovedim că Îl iubim pe Dumnezeu, iar postul este un mijloc prin care putem să-I arătăm lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim. Mi-am dat seama că degeaba îi îndemn să țină post dacă acasă părinții nu contribuie la educația moral-religioasă a copiilor lor. Un număr foarte mic de copii țin post cel puțin o dată pe săptămână. În prag de examen, i-am îndemnat pe elevii din clasa a VIII-a să țină cel puțin 3 zile post urmate de Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii. Și mare mi-a fost mirarea să văd că nimeni nu a dorit să țină post cu toate că le-am reamintit foloasele lui, foloasele împărtășaniei și a spovedaniei, cărora le sunt profesor din clasa a II-a.

Postul este „o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu”.

5. Solicitarea preotului pentru săvârșirea anumitor ierurgii

Părintele D.C. de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la invitația conducerii școlii, a săvârșit de nenumărate ori anumite ierurgii:

Slujba de Te Deum la început de an școlar;

Sfeștanie la început de an școlar și de Bobotează;

Parastas de hramul școlii: Sfinții Împărați Constantin și Elena (21 mai).

Rugăciunile se fac pentru luminarea și ajutorul elevilor și al profesorilor. Prin aceste ierurgii s-a urmărit și implicarea preotului în activitățile școlii. De câte ori a fost invitat, de-atâtea ori copiii l-au primit cu drag în mijlocul lor, mai ales că unii îl au ca preot duhovnic.

6. Nașterea și Învierea Domnului, momente de bucurie pentru toți creștinii

An de an, elevii participă cu multă bucurie în suflet la activitățile desfășurate în așteptarea marilor sărbători, Nașterea și Învierea Domnului. Fie că sunt activități de creație literară sau plastică, fie că sunt recitaluri de colinde în jurul bradului sau pe culoarele școlii sau de cântări ce ne amintesc de Patimile și Învierea Domnului, bucuria se vede pe chipurile noastre, a celor mici și a celor mari, elevi și profesori.

7. Olimpiade și concursuri

Olimpiadele și concursurile școlare urmăresc verificarea cunoștințelor religioase și aprecierea calitativă și cantitativă a lor. Toți copiii participanți trebuie să înțeleagă că, indiferent pe ce loc sunt clasați, cu toții sunt câștigători.

An de an am trimis elevi la concursuri și olimpiade cu scopul de a-i apropia mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Toți elevii participanți au adus bucurie școlii prin rezultatele frumoase obținute la aceste concursuri școlare.

OLIMPIADA DE RELIGIE

2014-2015

Faza desfășurată pe sector

Faza desfășurată pe municipiu

Faza națională

2015-2016

Faza desfășurată pe sector

Faza desfășurată pe municipiu

Faza națională

CONCURSURI ȘCOLARE

2014-2015

Concursul de creație literară și artistică

“Sfînții, prietenii copiilor”

Fază desfășurată pe Municipiu

2015-2016

2016-2017

8. Activități caritabile și de voluntariat

Activitățile caritabile și de voluntariat dezvoltă o serie de abilități de comunicare și relaționare socială: solidaritate, toleranță, încredere, responsabilitate civică, dragoste față de semeni. Copilul își creionează mai bine setul de valori după care se conduce în viață. Prin implicarea în astfel de activități, învață să aprecieze lucrurile pe care le are, îl formează ca om și îl pregătește pentru viața de adult.

Acțiune caritabilă la Așezământul Social „Patriarhul Justinian Marina”:

„Sfânta Filofteia, cea bună și darnică”

Activitate ecologică:

„Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni”,

9. Activități extracurriculare și extrașcolare

Activitățile extracurriculare și extrașcolare contribuie la dezvoltarea personalității copilului dezvoltâdu-i unele aptitudini speciale, cultivându-i interesul pentru activități socio-culturale, fructificându-i talentul personal, antrenându-l în activități cât mai variate și mai bogate în conținut. Ele contribuie la realizarea scopurilor educației religioase. Ca profesor de religie, am implicat elevii în nenumărate activități educative.

10. Pelerinajul

Pelerinajul joacă și el un rol important în viața spirituală a copilului, a tânărului, a omului în general. Pelerinajul la biserici și mânăstiri oferă copiilor posibilitatea dobândirii și aprofundării cunoștințelor religioase. Copiii implicați și-au putut exersa deprinderile formate în timpul orelor de religie cu privire la actele de cult extern.

Catedrala Patriarhală

11. Hramul școlii: „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Cu ocazia hramului școlii, am desfășurat activități educativ-religioase urmărind apropierea copilului de Sfinții ocrotitori ai școlii și formarea de deprinderi morale folositoare în viața de zi cu zi.

Expoziție de machete de biserică, desene, icoane și cruci

12. Cercul de religie: „Icoana din sufletul copilului”

Prin organizarea cercului de religie „Icoana din sufletul copilului” am urmărit îmbunătățirea calității educației religioase realizată la lecții, dezvoltarea artelor decorative și a dragostei pentru religie.

Excursia olimpicilor

6.3 Contribuția familiei, a școlii și a Bisericii la educația moral-religioasă a copiilor (metoda chestionarului)

Cercetarea de față, în care am folosit ca metodă de cercetare chestionarul, a avut în vedere un număr de 80 de respondenți care sunt elevi în clasa a VII-a, distribuiți ca în fig. 6.4. 53% din ei sunt fete și 47% sunt băieți, după cum se poate observa în fig. 6.5. Nu există o diferență majoră între numărul de fete și cel de băieți.

fig.6.4

fig.6.5

Preocuparea față de studiul religiei

La prima întrebare: „În ce clasă ai fost preocupat mai mult de studiul religiei?”, respondenții au răspuns astfel: 4% au fost preocupați mai mult de studiul religiei în clasa I, 7 % în clasa a II-a, 11% în clasa a III-a, 14% în clasa a IV-a, 18% în clasa a V-a, 21% în clasa a VI-a și 25% în clasa a VII-a. Se observă o diferență semnificativă între primar și gimnazial. 36% dintre respondenți au fost preocupați de studiul religiei în ciclul primar, iar restul de 64% în gimnaziu.

fig.6.6

Motivele alegerii clasei în care au fost preocupați mai mult de studiul religiei

Potrivit respondenților, principalele motive care au stat la baza alegerii clasei în care au fost preocupați mai mult de studiul religiei sunt: “curiozitatea”, “noutatea”, “lecții captivante, interactive și utile”, “mai multe povestiri morale”, “mai multe activități extracuriculare” (vezi chestionare).

Menținerea interesului pentru ora de religie în clasa a VII-a.

Un rol important în a le menține interesul pentru oră îl are și profesorul de religie. Din totalul de 80 de respondenți, 14% au răspuns că sunt motivați “în foarte mare măsură” de profesorul de religie în a-și menține interesul pentru ora de religie în clasa a VII-a , 47% “în mare măsură”, 24% “în mică măsură”, 10% “în foarte mică măsură” și 5% “deloc” .

fig.6.7

Cauzele pierderii interesului pentru ora de religie în clasa a VII-a

Întrebați fiind care ar fi cauzele pierderii interesului pentru ora de religie în clasa a VII-a, respondenții au bifat următoarele variante: 52 de respondenți “importanța altei materii”, 12 “lipsa metodelor moderne”, 11 “lecții grele”, 3 “existența temelor” iar 15 “altele” (vezi fig. 6.8). Cei 15 respondeți au motivat astfel alegerea făcută: “m-am orientat spre altceva care nu e legat de religie”, “învățăturile sunt lipsite de adevăr”, “știu tot”, “nu sunt preocupat de religie”, “sunt obosit”, “este pierdere de timp”, “ nu există niciun motiv” (vezi chestionare).

fig.6.8

Lecție atractivă

Pentru a nu se pierde interesul pentru ora de religie, respondenții au făcut următoarele recomandări: “exprimare mult mai liberă”, „interactivă”, „metode moderne”, „vizionări de filme religioase”, „să nu mai scrie în caiete”, „lecții proiectate”, „să aleagă alegem noi subiectul”, „activități pe grupe”, „manuale mai interesante” (vezi chestionare).

Implicarea elevilor în activități educativ religioase

Cu privire la implicarea elevilor de către profesorul de religie în activitățile educativ-religioase, 65% din respondenți au fost implicați în astfel de activiăți, iar restul de 35% nu (vezi fig. 6.9).

fig.6.9

Activitățile educativ-religioase apreciate de elevi

Potrivit respondenților, cele mai apreciate activități educativ religioase în care s-au implicat cu plăcere sunt următoarele: concursuri, colindatul, confecționarea de globuri, realizarea de desene religioase și icoane pe sticlă, realizarea de machete de biserici, expoziția de poezii religioase, activități caritabile etc (vezi chestionare).

Importanța orelor de religie în viața lor

Conform alegerilor făcute de respondenți la întrebările 8 și 9, 77% consideră că orele de religie i-a ajutat să se comporte corect în viață, iar 70% să se apropie mai mult de Dumnezeu.

fig.6.10

fig.6.11

Relația profesor-elev

Din cei 80 de respondenți chestionați, 60% au cerut sfatul profesorului de religie atunci când au avut nevoie, iar 87% din ei au primit întotdeauna sfaturi și restul de 13% de cele mai multe ori.

fig.6.12

fig.6.13

Utilitatea învățăturilor primite în cadrul orei de religie

Întrebați fiind dacă cele învățate la orele de religie le va fi de folos în viață, respondenții au răspuns astfel: 7 “în foarte mare măsură”, 23 „în mare măsură”, 29 „în mică măsură”, 18 „în foarte mică măsură”, iar 3 „deloc”.

fig.6.14

Contribuția familiei la educația lor moral-religioasă

La întrebarea: “În ce măsură membrii familiei tale contribuie la educația ta moral- religioasă?”, respondenții au răspuns.

Tata: 3 “în foarte mare măsură”, 18 „în mare măsură”, 14 „în mică măsură”, 16 „în foarte mică măsură”, 27 „deloc” și niciunul „nu e cazul”.

Mama: 12 “în foarte mare măsură”, 25 „în mare măsură”, 15 „în mică măsură”, 15 „în foarte mică măsură”, 11 „deloc” și niciunul „nu e cazul”.

Frații: niciunul “în foarte mare măsură”, 2 „în mare măsură”, 8 „în mică măsură”, 7 „în foarte mică măsură”, 61 „deloc” și niciunul „nu e cazul”.

Bunicii: 20 “în foarte mare măsură”, 19 „în mare măsură”, 13 „în mică măsură”, 10 „în foarte mică măsură”, 10 „deloc” și 7 „nu e cazul”.

fig.6.15

fig.6.16

fig.6.17

fig.6.18

Legătura elevilor cu biserica

Considerând participarea săptămânală a elevilor la Sfânta Liturghie un factor decisiv în comportamentul moral-religioas conform cerințelor canonice, am solicitat elevilor să-mi indice cu ce frecvență merg la biserică. Întrebați fiind dacă merg la biserică și cât de des merg, doar 78 din 80 de respondenți au răspuns la cele două întrebări. 29 din cei care au răspuns au spus că merg cu părinții la biserică. Cât de des? 53% merg “anual”, 29% „lunar”, 18% „săptămânal” și niciunul „deloc”.

fig. 6.19

Fig.6.20

Motivele neparticipării lor la Sfânta Liturghie în fiecare Duminică

Argumentele cel mai des întâlnite, care lămuresc neparticiparea lor duminică de duminică la slujbă sunt: necredința părinților, timpul scurt, teme multe pentru școală, meditații, activități extrașcolare, oboseala, lenea etc (vezi chestionare).

Prezența lui Dumnezeu în familie

Următoarele două întrebări urmăresc importanța lui Dumnezeu în familie și dacă au o legătură strânsă cu El prin rugăciune. 20% mărturisesc că anual se vorbește în familia lor despre Dumnezeu, 27% lunar, 34% săptămânal și 19% deloc (vezi fig.5.21). În ceea ce privește rugăciunea zilnică în familie, 31% au spus că în familia lor se face în fiecare zi rugăciunea, iar 69% au spus că nu se face (vezi fig. 6.22)

Fig.6.21

Fig.6.22

Importanța postului, spovedaniei și a împărtășaniei

Postul, spovedania și împărtășania au un rol important în viața unui creștin. Din 80 de respondenți doar 78 au răspuns la itemul 19. Doar unul din cei 78 de respondenți postește împreună cu părinții miercurea și vinerea (vezi fig. 6.23). În 56% din familiile respondenților se pune preț pe Sfânta Taină a Spovedaniei și pe Sfânta Taină a Împărtășaniei.

Întrebați fiind de câte ori pe an se spovedesc, ei au răspuns astfel: 11 “de patru ori” , 22 “de doua ori” , 16 “o singură dată”, 19 “au trecut ani de când nu m-am mai spovedit”, 4 “nu m-am spovedit niciodată” și 3 “altele”(vezi fig.6.25). Cei care au ales altele și-au motivat alegerea astfel: “părinții nu au timp să vină cu mine”, “când voi simți nevoia”. La această întrebare doar câțiva și-au argumentat răspunsul: “cred că e din cauza vieții mele foarte aglomerate, nu pot da un argument destul de viabil”, „nu cred că ne ajută cu ceva”, „nu am timp”, „fiindcă doar de Craciun și de Paști mi se pare important” (vezi chestionare).

fig. 6.25

Activități religioase desfășurate în familie

La întrebarea: “Ce activități religioase desfășurați în familie?”, respondenții au avut de bifat minim o activitate: 8 participă la Sfânta Liturghie, 10 merg în pelerinaje, 10 citesc din căți religoase, 16 desfășoară activități caritabile, 33 au menționat că nu desfășoară nicio activitate religioasă, iar 5 au ales varianta “altele”. Cei care au ales varianta altele și-au argumentat alegerea spunând că în fiecare seară își fac rugăciunea împreună cu părinții.

fig.6.26

Relația lor cu preotul duhovnic

Dintre cei 80 de respondenți, doar 78 au răspuns la cea de-a 23-a întrebare deoarece 2 dintre ei nu au știut ce înseamnă preot duhovnic. Dintre cei care au răspuns, 20 au un preot duhovnic, iar 55 dintre ei nu au. Întrebați fiind cei care au un preot duhovnic dacă le cunoaște familia, ei au răspuns astfel: 19 “da”, 1 “nu” iar 3 “nu știu”.

fig.6.27

fig.6.28

Contribuția preotului la educația moral religioasă

În ceea ce privește contribuția preotului duhovnic la educația lor moral-religioasă, 8 au răspuns că preotul contribuie „în foarte mare măsură”, 7 „în mare măsură”, 5 „în mică măsură”, 3 „în foarte mică măsură”. Niciunul dintre respondenți nu a ales varianta „deloc” (vezi fig. 6.29). După părerea lor, preotul este cel care le îndrumă pașii către Dumnezeu.

fig.6.29

Implicarea familiei în activități desfășurate de Biserică

În ceea ce privește măsura în care s-au implicat împreună cu familia în activitățile desfășurate de Biserică, cei 23 de respondenți au răspuns: 1 „în foarte mare măsură”, 5 „în mare măsură”, 8 „în mică măsură”, 3 „în foarte mică măsură” și 4 „deloc”.

fig.6. 30

Ascultarea față de preot

Întrebarea 29 se adresează tuturor respondenților participanți la completarea chestionarului. 57 dintre ei au răspuns că „ascultă de sfaturile preotului”, 19 au spus că „nu ascultă”, iar 4 nu au bifat niciuna dintre cele două variante.

fig. 6.31

Cauzele care stau la baza refuzului de a avea un preot duhovnic

Dacă nu au, ce îi oprește să aibă un preot duhovnic? Respondenții care au bifat varianta “nu” la întrebarea 23 și-au argumentat astfel răspunul: “nu am nevoie”, “lipsa prezenței mele la biserică”, “nu mă oprește nimic”, “nu am nevoie pentru că merg ocazional la biserică”, “pentru că nu mă spovedesc des”, „consider că este un om ca oricare altul și nu-mi poate rezolva problemele”, „părinții nu au timp de nimic”, „nu cred că mă ajută cu ceva”, „nu mă apropii ușor de oameni”, „nu merg des la biserică așa că nu am nevoie de preot”, „nimic”, „mă primește orice preot”, „nu mă privește această întrebare”, „nu merg la aceeași biserică” (vezi chestionare).

CONCLUZIILE CERCETĂRII

Această cercetare a urmărit să ofere dincolo de analize concrete și răspunsuri la o serie de întrebări care privesc relația elevului cu profesorul de religie, cu Biserica, opinia elevilor față de ora de religie dar și întrebări care privesc implicarea familiei în educația moral-religioasă a elevului.

Analiza și interpretarea datelor obținute în cercetare permit formularea următoarelor concluzii:

Datele au confirmat cele două ipoteze: elevii ai căror părinți se implică în educația lor religioasă participă cu drag și din propria inițiativă la activități educativ-religioase, și cei care sunt implicați de profesorul de religie în diferite activități își mențin interesul pentru ora de religie. Dragostea lor față de religie se observă și în comportamentul lor religios-moral atât din timpul orelor cât și în afara lor. Participarea elevilor la activități educative extracurriculare și extrașcolare, dar și implicarea familiei în educația moral-religioasă contribuie la modelarea comportamentului moral al acestora.

Despre atingerea scopurilor educației religioase, se poate spune că este dependentă de conștientizarea de către elevi a prezenței, existenței și a acțiunii lui Dumnezeu în viața lor și a familiei lor.

Numai împreună familia, școala și Biserica pot modela frumos copilul de azi pentru a ajunge adultul de mâine și tot lor li se atribuie responsabilitatea pentru viața veșnică a copiilor.

Factorul care se implică mai puțin sau deloc în educația lor religioasă este familia, fie din lipsă de timp, fie că părinții sunt necredincioși.

Peste 70% dintre elevi consideră că orele de religie i-au apropiat mai mult de Dumnezeu și i-au ajutat să se comporte frumos în viață.

O contribuție mare la educația moral-religioasă a copiilor o au mamele și bunicii.

Necredința unora dintre părinți, temele multe, meditațiile, activitățile extrașcolare, oboseala, chiar și lenea sunt cauzele neparticipării lor la Sfânta Liturghie în fiecare duminică. Se observă o reducere semnificativă a importanței atribuite ritualurilor religioase. Doar 5 elevi se consideră foarte buni practicanți ai religiei, restul vin la biserică numai sărbătorile mari (Nașterea și Învierea Domnului).

Lipsa rugăciunii și a vorbirii despre Dumnezeu în sânul familiei duc și ele la îndepărtarea copilului de Dumnezeu și a pierderii interesului pentru ora de religie.

Postul și Sfintele Taine nu reprezintă o prioritate în familie. În urma cercetării doar un elev din cei 80 chestionați postește miercurea și vinerea cu părinții, iar un sfert din elevi se spovedesc și se împărtășesc de două ori pe an, de Sfintele Paști și de Nașterea Domnului.

Familia nu se implică în activitățile desfășurate de Biserică.

Elevii consideră că preotul este cel care îndrumă pașii către Dumnezeu.

Cauzele care stau la baza refuzului de a avea un preot duhovnic sunt: mersul ocazional la biserică, și pur și simplu refuzul de a avea, preotul fiind considerat un om ca oricare altul.

Majoritatea elevilor intervievați, 88%, consideră că este bine ca religia să fie predată în școală pe toată perioada școlarității, învățăturile predate aducându-le mult folos duhovnicesc, cei 22 % în majoritate elevi de clasa a VIII-a consideră că ora de religie nu le este de niciun folos.

În ceea ce privește neatenția la oră și îndepărtarea față de ora de religie, există o deosebire majoră între primii 2 ani de gimnaziu și ultimii 2. 30% din elevii de clasa a VII-a chestionați și cei 22 % din cei intervievați consideră că neatenția la oră se datorează în primul rând oboselii, fiind implicați în diverse activități extrașcolare și în aprofundarea suplimentară la anumite obiecte de studiu din care vor da examen, iar unele lecții nu le sunt de folos în viață.

Elevi din primii doi ani de gimnaziu au un respect față de rugăciune și față de oră, se implică cu drag în activitățile educativ-religioase și participă activ la oră, ceea ce nu se observă și la cei din ultimii doi ani de gimnaziu.

În clasele a VII-a și a VIII-a, anturajul este o cauză principală a îndepărtării copilului față de Dumnezeu.

În finalul cercetării, utilizând și metoda comparației, consider că elevii, care acum nu acordă o importanță orei de religie și nu doresc să participe activ atât în timpul orei cât și in cadrul activităților educativ-religioase, considerând că nu le este de niciun folos, la un moment dat, când viața lor va lua o altă întorsătură, Dumnezeu îi va ajuta să-și amintească de sfaturile duhovnicești primite și să conștientizeze cât de importante sunt pentru sufletul lor. Dumnezeu este iubire și vrea ca “toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (Epistola I către Timotei 2,4).

SUGESTII ALE ELEVILOR

PENTRU AMELIORAREA EDUCAȚIEI MORAL-RELIGIOASE

Pentru ameliorarea educației moral-religioasă din școală, elevii aduc următoarele sugestii:

Desfășurarea de activități extracurriculare și extrașcolare (vizionări de filme cu caracter religios, activități caritabile, pelerinaje la locuri sfinte etc.) dar și utilizarea cât mai des, în timpul orelor, a metodelor moderne-interactive.

Schimbarea, actualizarea și accesibilizarea manualelor de religie;

Manuale atractive tuturor elevilor;

Conversațiile libere, exprimare mult mai liberă și interactivă, neluarea de notițe, chiar și alegerea de către elevi a subiectului activității didactice;

Selectarea acelor informații care sunt relevante pentru viața cotidiană a elevilor;

Disciplină, respect și seriozitate în timpul orelor de religie.

ANEXE

Anexa 1. Model chestionar și interviu

Modelul chestionarului aplicat elevilor de gimnaziu

Religia în școală

În ce clasă ai fost preocupat mai mult de studiul religiei? Bifează o singură clasă.

Motivul pentru care am ales această clasă se datorează: (scrie trei motive)

……………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………

În ce măsură consideri că ești motivat de profesorul de religie să-ți menții interesul pentru ora religie, acum în clasa a VII-a?

Care consideri că ar putea fi cauzele pierderii interesului pentru ora de religie acum în clasa a VII-a?

Lecții grele

Existența temelor

Lipsa metodelor moderne

Importanța altor materii

Altele, și anume………………………………………………………………….

Cum ar trebui să fie o lecție atractivă de religie pentru tine? (Dă 3 exemple)

…………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………..

Ai fost implicat în activități educativ-religioase până acum de profesorul de religie?

Da Nu

Dacă ai răspuns Da, treci la următoarea întrebare.

Dacă ai răspuns Nu, continuă cu întrebarea 8.

Menționează 3 activități educativ- religioase în care ți-a făcut plăcere să te implici:

………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………….

În ce măsură te-au ajutat orele de religie să te comporți corect în societate?

În ce măsură orele de religie te-au apropiat mai mult de Dumnezeu?

Ai cerut sfatul profesorului de religie atunci când ai avut nevoie?

Da Nu

Dacă ai răspuns Da, treci la următoarea întrebare.

Dacă ai raspuns Nu, continuă cu întrebarea 12.

Profesorul ți-a dat sfaturi atunci când ai avut nevoie?

Ceea ce ai învățat la orele de religie crezi că îți vor fi de folos pe viitor în viață?

Familia

În ce măsură membrii familiei tale contribuie la educația ta moral-religioasă?

Mergi cu părinții tăi duminica la biserică?

Da Nu

Dacă ai răspuns Da, treci la următoarea întrebare.

Dacă ai răspuns Nu, continuă cu întrebarea 16.

Cât de des mergi cu părinții la biserică duminica?

Dacă nu mergeți în fiecare duminică la slujbă, ce vă oprește? (Argumentează)

…………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

Cât de des se vorbește în familia ta despre Dumnezeu?

Se face rugăciunea în fiecare zi în familia voastră? Da Nu

Postești împreună cu părinții miercurea și vinerea? Da Nu

În familia ta se pune preț pe spovedanie și împărtășanie? Da Nu

De câte ori pe an vă spovediți?

De patru ori în cele patru posturi din an;

De două ori pe an;

O singură dată pe an;

Au trecut ani de când nu m-am mai spovedit;

Nu m-am spovedit niciodată.

Altele, si anume…………………………………………

Argumentează

……………………………………………………………………………………………

Ce activități religioase desfășurați în familie? Încercuiți ce activități desfășurați.

Participare la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică;

Pelerinaje la moaștele sfinților;

Citirea din cărți religioase (Mica Biblie, povestioare religioase etc);

Săvârșirea rugăciunii înainte de masă;

Activități caritabile;

Altele, și anume………………………………………………………………

Niciuna.

Biserica

Ai un preot duhovnic ?

Da Nu

Dacă Da, răspunde la următoarele întrebări.

Dacă Nu, treci la întrebarea 29.

Îți cunoaște familia? Da Nu Nu știu

În ce măsură consideri că preotul contribuie la educația ta moral-religioasă?

Cum contribuie preotul la educația ta moral-religioasă? (dă 2 exemple)

…………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………..

În ce măsură te-ai implicat cu familia ta în activitățile desfășurate de biserică?

Dacă te-ai implicat, cât de puțin, menționează care sunt acele activități (scrie 2 activități)

-………………………………………………………………………………………….

-………………………………………………………………………………………….

29. Asculți de sfaturile preotului? Da Nu

30. Dacă Nu ai, ce te oprește să ai un preot duhovnic al tău?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Model interviu aplicat elevilor de gimnaziu

“Este importantă educația religioasă în școală?”

“Cât de importantă este ea pentru copil?”