CONSERVAREA ȘI RESTAURAREA OBIECTELOR DE PATRIMONIU [309711]

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS"

[anonimizat]: Studentă:

Lector dr. Mihaela Timofti Floca(Butur) [anonimizat]

2021

[anonimizat]-[anonimizat] a ne aminti despre ei și viața lor.

Noțiunea de patrimoniu s-a extins considerabil în ultimele decenii. Astfel, pe lângă ansamblul bunurilor culturale de o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], ritualuri, [anonimizat] a fi promovate și prezervate pentru a fi transmise generațiilor viitoare.

[anonimizat], care prin valoarea lor constituie identitatea culturală națională.

Mai există și o categorie aparte, a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], sunt invocate următoarele soluții:

►educarea populației în spiritul dragostei și grijii față de trecut și implicit față de monumentele istorice;

►[anonimizat], vânătorii de comori sau de amatorii incompetenți;

►crearea unui sistem de acreditare profesională și alcătuirea unor coduri profesionale în urma cărora numai oamenii profesioniști să se ocupe de studierea și prezentarea trecutului.

► presupune restaurarea și conservarea valorilor naționale.

Restaurarea este procesul prin care un obiect mai vechi este adus prin anumite tehnici la parametri inițiali. Practic, [anonimizat].

Restaurarea în sine este o operațiune de consolidare și de completare a operelor de artă pentru a [anonimizat].

[anonimizat], dacă ea cuprinde și părți refăcute în întregime. Restaurarea unei opere de artă se face în două etape:

1. conservarea – [anonimizat] o consecință, prelungirea la maximum a vieții acesteia.

Conservarea cuprinde o [anonimizat], pậnă la măsuri complicate de consolidare. [anonimizat], ci păstrarea sa în forma în care a ajuns.

2. [anonimizat] – [anonimizat]ậ[anonimizat], fie la cel pe care l-a căpătat în cursul uneia dintre etapele valoroase ale existenței sale.

Acțiunea de conservare și restaurare a monumentelor istorice are o [anonimizat] a devenit coerentă și eficace odată cu înființarea Comisiunii Monumentelor Istorice în, 1892, și emiterea unor acte legislative (1892, 1913, 1919, 1955, 1974, 1975).

În secolul al XIX-lea, monumentele au fost privite „ca argument al apartenenței la același neam a românilor de pretutindeni; ca o formă de manifestare a originii daco-romane și a continuității poporului nostru în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Mare, în sfârșit, ca armă de luptă pentru realizarea unității naționale”.

Monumentele istorice au valoare documentară, științifică, și, în același timp, fac parte din fișa autobiografică a poporului. Politica de conservare și restaurare a monumentelor introduce un alt element definitoriu (pe lângă valoarea națională și importanța științifică) al monumentelor istorice: criteriul cronologic.

În cazul monumentelor istorice, avem în vedere clădiri mai vechi de 50 de ani (deși pot fi alese și construcții mai noi, dacă au o valoare excepțională). Cu cât o clădire este mai veche, cu atât este mai valoroasă, pentru că, pe măsura trecerii timpului, s-au păstrat puține construcții similare din aceeași perioadă.

De asemenea, „siturile arheologice trebuie să fie, în general, mai vechi de 100 ani”. Există chiar o clasificare a monumentelor istorice care folosește ca unic criteriu cronologia: foarte vechi (peste 400 ani vechime), vechi (200-400 ani vechime), relativ vechi (100-200 ani), recente (construcții din perioada 1914-1950).

Conservarea este o activitate cu caracter global. Acest principiu impune abordarea și soluționarea tuturor factorilor de care depinde starea bunurilor, întrucât orice factor neglijat, acționează negativ, neutralizarea unor factori nesoluționând acțiunea celorlalți.

Conservarea preventivă este premiza durabilității patrimoniului istoric

Măsurile de conservare pot să asigure patrimoniului o protecție de lungă durată dacă și numai dacă se aplică, în totalitatea lor, tuturor obiectelor și în mod permanent. Soluția se cheamă conservare preventivă. Dar de ce conservare preventivă și nu conservare activă sau pasivă sau aplicată așa cum se sugerează de diverși autori, specialiști în alte domenii, dar care se ocupă, printre altele, și de conservare? Deoarece, conservarea preventivă:

– reprezintă singura cale prin care bunurile culturale pot fi apărate de procesele inevitabile de degradare;

– poate bloca acțiunea factorilor implicați în procesele de degradare, indiferent că aceștia sunt chimici, fizici sau biologici. Acționând direct asupra factorilor respectivi, adică asupra umidității, a oxigenului, a gazelor reactive, a temperaturii și a luminii, vor fi blocate procesele fizice sau chimice pe care aceștia le-ar putea provoca, prevenind astfel efectele lor distructive;

– este impusă de factori obiectivi. Cele mai multe dinre procesele care provoacă degradări sunt procese de natură chimică, ce determină întotdeauna transformări în structura și compoziția bunurilor, efectele fiind întotdeauna ireversibile. Astfel, un obiect muzeal, decolorat sau fragilizat, nu va mai putea fi readus la starea inițială apariției efectelor, orice s-ar încerca. În acest „orice" este inclusă și restaurarea. Și cele mai multe dintre efectele proceselor fizice sunt ireversibile.

Prin urmare, conservarea preventivă rămâne singura cale care poate asigura patrimoniului cultural o viață cât mai lungă.

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh (sărbătorit în duminica de la 50 de zile după Paști).

Mănăstirea Dragomirna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la poziția 305, având cod LMI SV-II-a-A-05577.

Mănăstirea Dragomirna văzută dinspre sud-vest

Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective:

Biserica "Pogorârea Sf. Duh" – construită în 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.01

Paraclisul "Sf. Nicolae” – construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.02

Egumenia – datând din sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.03

Trapeza – datând din 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.04

Zidul de incintă – construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.05

De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” – Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal.

În perioada 1961-1976 s-au efectuat, cu sprijinul statului, ample lucrări de restaurare a Mănăstirii Dragomirna și anume:

rostuirea zidurilor bisericii mari, îndepărtarea tencuielilor de pe fațadă și de pe pereții pridvorului, refacerea acoperișului în forma sa originară, refacerea pardoselilor de piatră și completarea ancadramentelor de la uși și ferestre

completarea și acoperirea zidului de incintă și refacerea drumului de strajă

rostuirea zidurilor de la turnurile de apărare și refacerea acoperișurilor

refacerea pardoselilor de piatră și completarea ancadramentelor de la ușile și ferestrele sălii gotice

refacerea corpurilor de chilii dinspre vest și nord

restaurarea bisericii din cimitir

Complexul de artă medievală de la Dragomirna a fost reabilitat în anii 2010-2012, prin proiectul „Restaurarea și conservarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Dragomirna“, care a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.1 – „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea și modernizarea infrastructurilor conexe“.

S-a urmărit restaurarea componentelor artistice și realizarea de construcții noi pentru modernizarea infrastructurii conexe.

Lucrările au vizat următoarele aspecte:

refacerea pavimentului de pe aleea de acces în mănăstire din cuburi de granit combinate în două culori, cu păstrarea motivului tradițional

împrejmuirea aleii principale de acces cu un gard cu fundație continuă din beton, cu soclu din beton placat cu piatră și care susține plasa ornamentală din fier de bare independente. De asemenea, terenul mănăstirii a fost împrejmuit cu un gard din plasă zincată fixată de stâlpi metalici din țeavă galvanizată montați în fundații izolate din beton.

refacerea șarpantei și înlocuirea învelitorii vechi din tablă zincată a tuturor clădirilor din incinta mănăstirii, a celor cinci turnuri și a drumurilor de strajă cu învelitori din tablă de cupru.

repararea tâmplăriei, montarea unei centrale termice noi și a unor panouri solare, refacerea instalației electrice (înlocuirea tuturor tablourilor de distribuție, a cablurilor și coloanelor de alimentare ale tablourilor de distribuție), refacerea alimentării cu apă a ansamblului mănăstiresc.

conservarea și restaurarea decorațiilor exterioare din piatră de pe turla bisericii (finalizat în 2010)

restaurarea și conservarea picturilor murale de la începutul secolului al XVII-lea din Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, care decorează doar turla, altarul și naosul bisericii. Stratul pictural a fost curățit, consolidat și stabilizat, eliminându-se intervențiile anterioare neglijente de repictare și a reparațiilor care acopereau porțiuni din zidărie și pictură.

restaurarea catapetesmei prin lucrări de conservare-restaurare a structurii de rezistență din lemn, operații de conservare-restaurare pentru policromie plană, sculptată, traforată și operații de conservare-restaurare pentru icoane.

construirea unui punct de informare turistică în incinta mănăstirii, pe latura sudică.

Iconografie

Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost împodobită cu pictură în frescă de către zugravii popa Crăciun Mătieș, popa Ignat și Gligorie, formați în școala de pictură moldovenească tradițională. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceștia au adăugat și unele elemente decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor muntenești.

Pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile și bolțile naosului și altarului. Potrivit unor tradiții, au fost picturi și în pronaos și pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai secolului al XX-lea. Din cauza condițiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul veacurilor, chiar și picturile din naos și altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii fiind șterse. În această situație, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înțelesurilor iconografice și judecarea completă a stilului picturii.

Printre scenele care atrag atenția sunt de menționat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei altarului este Înălțarea. Ca și la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile și unele elemente de folclor, costume de epocă etc.

Catapeteasma bisericii "Pogorârea Sf. Duh" provine de la Mănăstirea Solca și este confecționată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului, fiind bogat sculptată și aurită. Ea este formată din cinci rânduri de icoane. Pe primul rând (cel mai de jos) sunt patru icoane mai mici: Mântuitorul cu Luca și Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile mării și o Minune săvârșită de Sfântul Nicolae. Al doilea rând conține patru icoane mari cu următoarele teme: Mântuitorul pe scaunul arhieresc, Maica Domnului Împărăteasă cu Pruncul, Pogorârea Sfântului Duh (icoana hramului) și Sfântul Nicolae. Pe ușile împărătești se află icoanele Bunei Vestiri și a celor patru evangheliști, iar pe cele diaconești sunt pictați Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Al treilea registru este format din icoanele celor 12 praznice de peste an, pe al patrulea registru sunt icoanele celor 12 apostoli și icoana Deisis în partea centrală și pe ultimul rând sunt icoanele Sf. Prooroci care încadrează la mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul. În partea superioară a catapetesmei este crucea pe care este reprezentat Mântuitorul răstignit, având alături de el pe Fecioara Maria și pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Icoanele sunt pictate în tempera cu emulsie de ou.

Specialiștii Stelian Onica și Georgeta Merișor Dominte, care au cercetat iconostasul bisericii în primul deceniu al secolului al XXI-lea, au constatat existența unor degradări în principal în partea inferioară. Acestea erau reprezentate de desprinderi multiple și pierderea definitivă a stratului pictural policrom sau poleit în proporție de aproximativ 40%, cauzele acestora fiind umiditatea microclimatului, atacul insectelor xilofage și vicii de tehnică de autor (utilizarea unui suport lemnos insuficient uscat și pregătirea incorectă a suprafețelor în vederea pictării). La una dintre icoanele celor 12 apostoli lipsește aproximativ 1/5 din suprafața stratului pictural.

Turnul de aparare de pe latura de sud-est

Zidurile de incintă și turnul-clopotniță

Turnul clopotniță

Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare (numite astfel: Barnovschi, al arhimandritului, Gherontie și Silvestru), iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca.

Pe peretele sudic al turnului clopotniță a fost amplasată o pisanie în limba slavonă cu stema Moldovei și cu următorul text: "Din mila lui Dumnezeu Io Miron Barnovschi Movilă Voievod, Domnul Țării Moldovei, a făcut portalul acesta cu cinci pârguri și îngrăditura de zid în jurul sfintei mănăstiri Dragomirna unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh, întru pomenirea mea și a părinților mei, cu binecuvântarea arhiepiscopului chir Anastasie Crimca, mitropolit al Sucevei, anul 7135 august 30" (1627).

Zidurile de incintă sunt construite din piatră brută de carieră, având o grosime de 1,7 metri și o înălțime de aproximativ 11 metri. În exterior, zidurile sunt sprijinite de contraforturi puternice. În interior, pe ziduri se întinde un drum de strajă susținut de pilaștri uniți prin arcade; la partea superioară se află un șir de metereze înguste. În cele patru colțuri ale incintei se află turnuri de apărare înalte și masive. În exterior, acestea sunt susținute pe cele două laturi de contraforturi. Accesul în aceste turnuri se face din curtea mănăstirii.

Turnul clopotniță are două etaje și îndeplinește și rolul de turn de poartă, pe aici intrându-se în incinta mănăstirii. La parter, el este străbătut de un gang boltit, cu aspect gotic subliniat de arcuri împodobite cu ornamente vegetale ce se găsesc pe bolțarii arcadelor gangului. La primul etaj se află un mic paraclis, iar la etajul al doilea camera clopotelor, cu largi arcade deschise pe fiecare latură.

Gangul de intrarea in incinta manastirii

Trapeza și corpurile de chilii

Trapeza cu sală gotică, aflată în renovare

Casele egumenești

În incinta mănăstirii, la dreapta turnului clopotniță, se află trapeza, unde se hrăneau la un loc călugării. Încăperea principală a acestei clădiri este o sală mare cu două bolți în stil gotic târziu, care se sprijină pe un stâlp octogonal aflat în mijlocul încăperii.

Bolțile au numeroase nervuri sculptate din loc în loc cu motive florale și scuturi. Din acest motiv, trapeza mai este numită și Sala Gotică.  Această sală a servit ca sursă de inspirație pentru sălile gotice de la mănăstirile Sfinții Trei Ierarhi și Cetățuia.

Pe laturile de vest și nord ale incintei se află casele egumenești și chiliile călugărești cu parter și etaj.

În decursul timpului, aceste clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846.

Corpul de chilii se termină pe latura de nord cu un mic paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului". Acesta a fost construit în 1976, la etaj, pentru a permite oficierea slujbelor religioase în vremea sezonului rece.

Ușa de intatre ȋn turnul clopotniței

Turnul bisericii Mănăstirii Dragomirna

Cele două pietre funerare din stânga bisericii

Biserica din cimitir

După cum vedem, unele dintre monumentele istorice din România, sau bucurat de privilegiul de a se fi aflat în atenția unor oameni care vor să salveze, să păstreze și pentru viitor aceste mărturii ale trecutului, însă din păcate, cele mai multe sunt uitate și pierdute, poate, iremediabil în negura vremurilor.

Bibliografie

Dan Coman – "Pictura Mănăstirii Dragomirna a fost restaurată în totalitate", în "Monitorul de Suceava", anul XVII, nr. 70 (4975), 24 martie 2012.

Stelian Onica, Merișor Dominte – "Starea de conservare a iconostasului bisericii „Pogorârea Sf. Duh”, Mănăstirea Dragomirna – jud. Suceava", în vol. Sorin Iftimi, Aurica Ichim și Lucian-Valeriu Lefter (coord.) – "Monumentul – tradiție și viitor. X" (Iași, 2009).

Scarlat Porcescu – "Mănăstirea Dragomirna", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei – "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974),.

Scarlat Porcescu – "Mănăstirea Dragomirna", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei – "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974),