Consecintele Nerespectarii Principiului Sprijinului Reciproc Moral Si Material
CONSECINȚELE NERESPECTĂRII PRINCIPIULUI
SPRIJINULUI RECIPROC MORAL ȘI MATERIAL
CUPRINS
INTRODUCERE
NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE
Efectele casatoriei asupra relatiilor personale
Drepturi si obligatii personale ale sotilor
1.3. Efectele casatoriei asupra relatiilor patrimoniale
PRINCIPIILE ȘI FUNCȚIILE FAMILIEI
2.1. Funcțiile familiei
2.2. Principiul sprijinului moral și material în cadrul familiei
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei. De vreme ce căsătoria reprezintă fundamentul întemeierii unei familii, aceasta trebuie să fie liber consimțită și neviciată.
Actualitatea temei pe care ne-am propus spre investigație este destul de pronunțată din momentul când Republica Moldova este un stat de drept care apără drepturile și interesele cetățenilor, precum și formarea familiilor ca bază fundamentală a societății. La etapa actuală se acordă multă atenție problemei conflictelor apărute din cauza nerespectării principiului căsătoriei astfel provocînd o viciiere a formării familiei ca celulă a societății.
Datorită faptului că valorile general-umane de-a lungul anilor sau schimbat tema tezei propuse rămâne a fi actuală și inovativă chiar dacă a fost studiată de mai mulți autori.
Noutatea științifică a acestei lucrări constă în efectuarea studiului complex asupra problemei realizării principiului căsătoriei la nivel monografic, analizând normele dreptului familiei în vigoare privind realizarea procedurii de soluționare apărute în cazul nerespectării acestui principiu, căutarea căilor și a metodelor de soluționare a acestor conflicte.
Procedura de soluționare a conflictelor apărute în cazul nerespectării principiului suportului moral și material e interesantă. Căsătoria fiind un eveniment bazat pe sentimente de dragoste și stimă reciprocă, iar această decizie de a încheia căsătoia trebuie să fie liber exprimată avînd scopul întemeierii unei familii.
Valoarea teoretică a prezentei lucrări constă în faptul că pentru prima oară este făcută o încercare de a studia problema soluționării conflictelor în cazul nerespectării princpiului susținerii morale și materiale dintre soți, în dreptul familiei a Republicii Moldova. Principiului căsătoriei se cercetează în strânsă legătură cu factorii sociali și psihologici, cu principiile dreptului familiei și cu particularitățile condițiilor de fond ale încheierii căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova.
Scopul. Prezenta lucrare va demonstra necesitatea aplicării procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului susținerii morale și materiale dintre soți față de cetățenii care doresc să încheie căsătoria, pentru asigurarea garanțiilor drepturilor viitorilor soți în dreptul familiei .
Obiectivele lucrării au contribuit la efectuarea unui studiu amplu ale principalelor momente ce țin de realizarea soluționării conflictelor încazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțit între bărbat și femei. Astfel pentru realizarea scopului studiului efectuat ne-am propus următoarele obiective:
1. Descrierea conceptului de căsătoriei în funcție de formă, principiu și metodă de reglementare a raporturilor apărute între viitorii soți;
2. Realizarea condițiilor de fond ale căsătoriei la etapa încheierii căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă;
3. Asigurarea consimțămîntului la căsătoriei la faza înregistrării actelor de stare civilă;
4. Analiza rolului, locului și a importanței principiului căsătoriei în dreptul familiei;
5. Prezentarea soluțiilor intreprinse la etapa realizării procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului susținerii morale și materiale dintre soți.
Suportul metodologic și științific al lucrării. La elucidarea subiectului propus a fost utilizat un complex areal de metode științifice:
Metoda istorică, care are la bază identificarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul relevării lor;
Metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor, studiului inerent și sintezei, argumentarea pe cale strict deductivă;
Metoda comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților contractelor consensuale în domeniul cercetat, extinderea orizontului istoric și științific;
Metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea și reliefarea legislației și a informației juridice științifice.
Metoda transcendentală, a fost utilizată pentru elaborarea formei și conținutului prezentului studiu.
Metoda intuiționistă a fost utilizată la prelucrarea tuturor datelor empirice, la evidențierea scopului și realizarea obiectivelor tezei.
Metoda fenomenologică, a fost utilizată la analiza practicii judiciare.
Metoda bibliografică a servit pentru selectarea bibliografiei pentru materialul prezentat
Abordarea sistematică a proceselor și fenomenelor studiate, au contribuit la efectuarea unei analize și sinteze logico-comparative a problemelor realizării principiului căsătorieiliber consimțămînt între bărbat și femei.
Specificăm că proiectul dată are atât valoare teoretică cât și practică. Baza teoretică a acestei lucrări constituie investigațiile efectuate de către autorii lucrărilor din domeniul filosofiei, de teorie a statului și dreptului, de drept familiei, și de drept civil. Ca bază normativă a servit diferite acte legislative precum sunt:
1. Constituția Republicii Moldova (29.07.1994), abordată pe parcursul întregii lucrări;
2. Codul familiei, a fost menționat în fiecare capitol al lucrării;
3. Legea Republicii Moldova privind actele de stare civilă;
4. Declarația universală a drepturilor omului (10.12.1948).
Structura lucrării. Teza este compusă din introducere, două capitole, care se separă în subcapitole, încheiere și bibliografie.
1. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE
1.1.Efectele casatoriei asupra relatiilor personale
Casatoria, si prin consecinta familia, genereaza o multitudine de raporturi juridice, care se stabilesc intre membrii acesteia sau intre acestia si terti; raporturi care au in continutul lor atat drepturi si obligatii personal nepatrimoniale, cat si drepturi si obligatii patrimoniale.
Codul Familiei consacra Cap. III din Titlul I efectelor casatoriei (art. 25 – 36) in care reglementeaza:
– drepturi si obligatii personale ale sotilor (art. 29 – 28). Relatiile personale dintre soti constituie principalul continut al raporturilor dintre ei, cuprinzand un domeniu amplu si variat;
– drepturi si obligatii patrimoniale (cu continut economic, evaluabil in bani) ale sotilor (art. 29 – 36) [16, p. 153].
Efecte ale casatoriei sunt reglementate de Constitutie si de alte texte ale Codului Familiei, precum si de unele legi speciale, cum ar fi:
– Constitutia in art.48, instituie norme juridice cu privire la urmatoarele aspecte: consimtamantul la casatorie, egalitatea sotilor in timpul casatoriei, dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor, conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate ale casatoriei, egalitatea in fata legii a copiilor din afara casatoriei cu cei din casatorie;
– tot Constitutia, in art. 29 alin.(6) prevede dreptul parintilor si al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine;
– Codul Familiei, in art.2, art. 86 si art. 89, prevede drepturile si obligatiile de sprijin moral si material, respectiv cele de intretinere ale membrilor de familie. Tot Codul Familiei, in art. 97 – 112, stipuleaza drepturile si obligatiile fata de copii lor minori etc.;
– Codul Civil, in art. 937 instituie revocabilitatea donatiilor intre soti, iar in art. 1307 interzicerea contractelor de vanzare – cumparare intre soti etc.;
– Legea nr. 319/1944, in art. 1 – 5, stabileste vocatia succesorala a sotului supravietuitor si dreptul de abitatie al acestuia etc. [16, p. 153].
Efecte ale casatoriei sunt reglementate si in unele acte normative internationale la care Romania este parte sau pe care le-a ratificat ori la care a aderat:
– Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art. 16);
– Conventia suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi si a institutiilor si a practicilor analoage sclaviei [art. 1 lit. c) si d)];
– Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (art. 10 parag. 1);
– Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (art. 10 paragr. 1);
– Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei (art. 1 – 5, art.10 si art. 16);
– Conventia asupra cetateniei femeii casatorite (art. 1 – 3);
– Conventia cu privire la drepturile copilului (art. 5, art. 7 – 10, art. 18, art. 20 – 21, art. 27 ) etc.
Art. 2 C.fam., prevede ca relatiile de familie se bazeaza pe prietenia si afectiunea reciproca dintre membrii ei, astfel ca, reglementarea unora dintre ele are o influenta mare asupra raporturilor normale dintre soti. Raporturile personale dintre soti sunt guvernate de doua principii fundamentale:
principiul egalitatii in drepturi si obligatii (art. 25 C. Fam.);
b) principiul luarii de catre soti, de comun acord, a hotararilor privitoare la casnicie (art. 26 C. Fam.) [26, p. 153].
Relatiile personale dintre soti se refera la obligatia de a locui impreuna, numele sotilor, obligatia de fidelitate, obligatia de sprijin moral si cetatenia sotilor, unele dintre ele fiind reglementate in Cap. II, Sect. I, Titlul I, C.Fam. (art.25 – 29).
Drepturi si obligatii personale ale sotilor
Efectele personale ale casatoriei constau in: numele sotilor, obligatia de sprijin moral, obligatia de fidelitate, obligatia de sprijin material, domiciliul sotilor, efectele casatoriei cu privire la capacitatea de exercitiu, cetatenia sotilor si indatoririle conjugale [16, p. 153].
Numele sotilor
Potrivit art. 27 alin. (1) C. Fam., la incheierea casatoriei (in momentul exprimarii consimtamantului in fata ofiterului de stare civila), viitorii soti vor declara in fata ofiterului de stare civila numele pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie.
Alineatul (2) din cuprinsul art. 27, confera sotilor posibilitatea de a opta pentru una din urmatoarele trei variante:
sa-si pastreze fiecare numele ce l-a avut inaintea casatoriei;
sa poarte amandoi, ca nume comun, numele unuia dintre ei;
sa poarte amandoi, ca nume comun, numele lor reunite.
Legea nu permite ca unul din soti sa pastreze numele avut inainte de casatorie, iar celalalt sa poarte numele lor reunite ori sa poarte fiecare numele celuilalt [26, p. 153].
Dupa incheierea casatoriei, sotii nu mai pot reveni asupra numelui de familie pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie. Schimbarea numelui comun se poate face numai pe cale administrativa si cu consimtamantul expres al celuilalt sot, in conditiile O.G. nr. 41/2003.
In literatura de specialitate s-a concluzionat ca, in cazul sotului adoptat, care poarta nume comun cu celalalt sot, acesta isi va pastra numele din casatorie si dupa adoptie. Deci nu va dobandi numele adoptatorului. Cu consimtamantul celuilalt sot, in temeiul art. 28 alin.(2) C. Fam.,sotul adoptat va putea purta numele adoptatorului.
In cazul casatoriei desfacute prin divort, sotul adoptat va lua numele adoptatorului, deoarece trebuie sa dispara toate urmele rudeniei firesti.
In cazul copilului rezultat din casatorie, el va primi numele de familie al unuia sau a altuia dintre ei ori numele lor reunite si va fi declarat odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. Daca sotii nu se invoiesc, dreptul de a hotara cu privire la numele copilului trece asupra autoritatii tutelare (art.62 alin.2, C. Fam.).
Sotul divortat sau supravietuitor, care poarta un nume comun din casatoria anterioara, daca se recasatoreste, poate purta in noua casatorie acest nume, chiar daca apartine sotului de care a divortat ori care a decedat. Aceasta solutie se impune, intrucat art. 28 alin. (1) C. Fam., obligand sotii sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat, nu interzice ca acest nume sa fie purtat si, evident, folosit dupa incetarea casatoriei. De fapt acest lucru este permis si de normele referitoare la divort [art. 40 alin. (1) si (2) C. Fam.]. In situatia in care sotul adoptat ramane cu numele comun, iar casatoria se desface prin divort, acel sot nu va mai lua numele avut inainte de casatorie, conform prevederilor art. 40, C. Fam., ci numele adoptatorului [23, p. 53].
Obligatia de sprijin moral
Aceasta obligatie este prevazuta explicit in cuprinsul art. 2 C. Fam. Astfel, relatiile de familie care cuprind si relatiile personale dintre soti, se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.
Din categoria indatoririlor reciproce ale sotilor impuse de morala conjugala, se regasesc: indatorirea de sinceritate, de a fi rabdatori unul cu altul, de a promova buna intelegere si comunitatea matrimoniala de viata, de a se incuraja si stimula reciproc in activitatile lor familiale si profesionale, de a apara la nevoie cinstea si reputatia celuilal, indatorirea de a se sprijini in caz de boala, infirmitate etc. [22, p. 43].
Nerespectarea acestor indatoriri este de natura sa afecteze grav relatiile dintre ei si poate constitui motiv de divort. Obligatia de sprijin moral este sanctionata penal conform dispozitiei art. 305, C. Penal, privind abandonul de familie.
Obligatia de fidelitate
Obligatia de fidelitate consta, in principal, in indatorirea sotilor de a nu avea raporturi sexuale cu alte persoane.
La fel si celelalte obligatii, ca un reflex al egalitatii juridice a sotilor, obligatia de fidelitate este reciproca.
Conform prevederilor art. 53 alin. (1) C. Fam. „copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei”, iar alin. (2) al aceluiasi text dispune: „copilul conceput in timpul casatoriei, insa nascut dupa incetarea, desfacerea sau desfiintarea casatoriei, are ca tata pe fostul sot al mamei, daca nasterea sa a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie” [29, p. 83].
Îcalcarea acestei obligatii duce la divort. Din punct de vedere penal, fapta persoanei casatorite de a avea relatii sexuale in afara casatoriei, care pune in pericol increderea dintre soti si submineaza unitatea familiei, constituie infractiunea de adulter, potrivit dispozitiilor art. 304, alin. (1), C. Penal.
Obligatia de sprijin material
Potrivit art. 2 C. Fam., sotii au obligatia de a-si acorda unul altuia sprijin material. Ea se refera la obligatia de intretinere, care, intervine, in conformitate cu prevederile art. 86. C. Fam., cand unul dintre soti se afla in nevoie, neavand putinta unui castig din munca, din cauza incapacitatii de a munci, incat, celalalt sot este obligat sa-i dea intretinere [29, p. 83].
In cazul sotilor divortati, daca unul din acestia se afla in nevoie datorita unei incapacitati de munca, ivita inainte de casatorie sau in timpul acesteia sau in termen de 1 an de la desfacerea ei, celalalt are obligatia de intretinere.
Sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa presteze mai departe acesta indatorire, cat timp acesta este minor si numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti sau se afla in nevoie. Nerespectarea acestor obligatii atrage chemarea in judecata (art. 305, C. Penal) [29, p. 83].
Domiciliul sotilor
Potrivit C. Civil roman din 1865 „femeia maritata nu are alt domiciliu decat cel al barbatului sau” (art.93). Aceasta dispozitie a fost inlocuita cu prevederile art. 113 din Decretul nr. 31/1954, care dispune ca: „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala” [29, p. 83].
Cand unul dintre soti pune in pericol, prin acte de violenta, sanatatea sau chiar viata celuilalt sot sau unuia dintre copiii lor, el isi incalca obligatiile ce decurg din casatorie si poate fi evacuat la cerere, ajungandu-se astfel in fapt ca ei sa aiba domicilii separate.
Daca unul din soti paraseste domiciliul din proprie initiativa sau in urma unor conflicte familiale, acesta nu-si pierde dreptul de a reveni in domiciliul conjugal.
Izgonirea unuia din soti din domiciliul conjugal de catre celalalt este sanctionata dupa caz penal, contraventional sau civil. Potrivit art. 305 lit.a din C. Penal cel ce alunga o persoana fata de care are obligatia de intretinere savarseste infractiunea de abandon de familie, expunand-o la suferinte fizice sau morale [22, p. 41].
Potrivit art. 14 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parintii la care el locuieste statornic”. Conform prevederilor art. 100 C. Fam. „copilul minor locuieste la parintii sai”, iar in alin. (2) se adauga „daca parintii nu locuiesc impreuna, ei vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
Daca minorul a implinit varsta de 10 ani si parintii nu au ajuns la o intelegere in privinta lui instanta judecatoreasca va asculta autoritatea tutelara si pe copil tinand seama de interesele acestuia (art. 100 alin. (3), C. Fam.) [22, p. 41].
Acela dintre soti care a parasit de buna voie locuinta si nu a fost alungat, dar care are conduita violenta, provoaca scandal si consuma bauturi alcoolice, nu poate fi reintegrat in acest domiciliu pentru faptul ca ar pune in pericol viata, integritatea fizica si sanatatea celuilalt sot ca si a celorlalti membri de familie.
1.3. Efectele casatoriei asupra relatiilor patrimoniale
Relatiile patrimoniale
Art. 29 – 36 C. Fam., sub denumirea drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor, reglementeaza, de fapt, regimul juridic matrimonial, caracterizat in doctrina, pe buna dreptate, ca fiind nu numai legal, unic si obligatoriu, dar, mai ales rigid si constrangator. Regimul juridic matrimonial al sotilor este, in ultima instanta, si o importanta institutie juridica a dreptului familiei.
Potrivit Codului Familiei, regimul juridic matrimonial cuprinde, de fapt, norme juridice ce reglementeaza urmatoarele aspecte:
– calificarea bunurilor comune si a celor proprii ale sotilor [2, art. 30 alin. (1) si art. 31];
– dovada bunurilor comune si a celor proprii [2, art. 30 alin. (2)];
– datoriile comune si datoriile proprii ale sotilor (art. 32 – 34);
– obligatia sotilor de a contribui, in raport cu mijloacele de care dispune fiecare, la cheltuielile casatoriei (art. 29);
– partajul bunurilor comune in timpul casatoriei si la desfacerea acesteia prin divort [2, art. 36, art. 38 alin. (4)];
– dreptul sotilor de a efectua acte juridice de folosire, administrare si dispozitie privind bunurile comune (art. 35);
– nulitatile care au ca obiect acte juridice privind bunurile comune si cele proprii ale sotilor [2, art. 30 alin.(2)] etc.
Regimul juridic matrimonial roman actual este un regim juridic al comunitatii de bunuri, chiar daca, in timpul casatorie, sotii au si bunuri si datorii proprii.
Intr-adevar, comunitatea de bunuri are caracter precumpanitor, deoarece, pe de o parte, art. 30 alin. (1) C. Fam. stabileste regula comform careia bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor si, pe de alta parte, art. 31 enumera expres si limitativ sase categorii de bunuri care sunt proprii sotului dobanditor. Altfel spus, regula o constituie bunurile comune, iar exceptia bunurile proprii ale sotilor. Pentru a sublinia caracterul imperativ si lipsit de alternativa al principiului prevazut de alin. (1), in alin. (2) al art. 30 se prevede ca orice conventie contrara este nula [22, p. 41].
În schimb, datoriile comune, potrivit art. 32 C. Fam., constituie exceptia deoarece textul enumera expres si limitativ patru categorii de astfel de datorii, iar datoriile proprii reprezinta regula.
Caracterul precumpanitor al comunitatii de bunuri este fundamentat, potrivit pozitiei unanime si constante a doctrinei, pe urmatoarele imprejurari:
– se presupune ca, in mod obisnuit, bunurile pe care sotii le dobandesc in timpul casatoriei sunt rezultatul direct sau indirect al muncii lor ori a contributiei lor de alta natura;
– principiul egalitatii intre soti, inscris in art. 48 alin. (1) din Constitutie si art. 1 alin. (4), art. 25 si art. 97 alin. (1) C. Fam., domina si raporturile patrimoniale dintre soti. Drept urmare, bunurile dobandite in timpul casatoriei vor fi comune sau proprii, indiferent ca sunt dobandite de barbat sau de femeie;
– comunitatea de bunuri este cea mai judicioasa solutie pentru asigurarea vietii in comun a sotilor, gospodarirea lor comuna si contributia lor comuna si contributia lor la cresterea copiilor;
– comunitatea de bunuri reprezinta premisa solidaritatii familiale evocata de art. 2 C. Fam.;
– comunitatea matrimoniala este de natura sa dea expresie concreta casatoriei ca uniune dintre barbat si femeie, intemeiata pe prietenie si afectiune reciproca si pe indatorirea lor de a-si acorda nu numai sprijin moral, ci si material reciproc [22, p. 41].
Sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune incat, drepturile si obligatiile ce le revin fiecaruia au acelasi continut.
Proprietatea comuna in devalmasie cuprinde alaturi de dreptul de proprietate, si alte drepturi reale, cum ar fi uzufructul, uzul, servitutea, abitatia, concesiunea, preemtiunea etc., precum si creantele comune si garantiile acestor drepturi [23, p. 73].
Ceea ce este caracteristic proprietatii comune in devalmasie este faptul ca dreptul fiecarui sot asupra bunului sau bunurilor comune nu este predeterminat prin cote-parti, adica fiecare copartas exercita nefractionat dreptul de proprietate.
Pentru ca un bun sa fie considerat comun trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
-sa fie dobandit de oricare dintre soti in timpul casatorie;
-sa nu faca parte din categoria de bunuri pe care legea le considera proprii [28, p. 84].
Notiunea de bunuri, desemneaza bunurile corporale, adica lucrurile mobile si imobile cat si bunurile incorporale, adica drepturile reale, de creanta si actiunile privind drepturile patrimoniale. Bunurile pot deveni comune, fara a distinge daca sunt mobile sau imobile, corporale sau incorporale.
În cazul raporturilor patrimoniale dintre concubini daca acest concubinaj este urmat de casatorie la acel moment vor exista in patrimoniul sotilor atat bunuri proprii, cat si bunuri care alcatuiesc proprietatea comuna pe cote parti [28, p. 84].
Cand unul dintre acestia a ridicat o constructie pe terenul celuilalt, fara a fi avut consimtamantul proprietarului terenului , in virtutea accesiunii, constructia devine proprietatea concubinului, proprietar al terenului, celalalt avand dreptul la o suma de bani egala cu valoarea contributiei sale.
Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri, chiar daca ele sunt dobanditein timpul casatoriei. Sunt limitativ prevazute de lege, astfel incat, nu pot prin act juridic, sa prevada ca anumite bunuri, care nu intra in aceasta categorie, deoarece s-ar restrange comunitatea de bunuri [28, p. 84].
Exista mai multe categorii dupa care se determina bunurile proprii: data dobandirii bunurilor, anterioara casatoriei, legatura cu patrimoniul sotului dobanditor (caracterul dobandirii in calitatea de ruda caracterul personal al acestuia, natura si destinatia expresa a bunurilor), subrogatia reala.
Art. 31 C. Fam. prevede ca bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei, sunt proprii (bunurile pe care le au sotii in momentul incheierii casatoriei, nu intra in comunitatea de bunuri). Viitorii soti pot conveni, ca imobilul construit pe numele unuia din ei, dar cu contributia ambilor, sa intre sub regimul comunitatii de bunuri, pe data casatoriei, asemenea conventii fiind sub conditie.
Desi in art. 31 alin. (1) C. Fam. nu sunt mentionate, sunt bunuri proprii si cele dobandite dupa incetarea sau desfacerea casatoriei.
Potrivit dispozitiilor art. 35 alin. (1) C. Fam. sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune. Folosirea unui bun semnifica tocmai utilizarea acestuia conform insusirilor lui materiale si pentru a satisface nevoile materiale si spirituale ale sotilor.
In temeiul art. 35 alin. (2) ipoteza I C. Fam., oricare dintre soti, care exercita singur aceste drepturi, este considerat ca are si consimtamantul celuilalt sot, in temeiul ipotezei II, nici unul din soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot [18, p. 73].
Bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune (art. 31, lit. b C. Fam.). In ce priveste mostenirea aceasta este atribuita de lege in considerarea legatului cu sarcina si ca, daca decedeaza, donatarul nu poate fi obligat sa restituie succesorului donatorului suma imprumutata.
Bunul primit prin legat este propriu, indiferent daca legatul este cu titlu particular sau cu titlu universal, deoarece legea nu face nici o distinctie in acest sens.
Potrivit exceptiei prevazute de art. 31 lit. b) partea finala, se impun urmatoarele precizari:
– exceptie se refera numai la donatii si legate, nu si la mostenirea legala, deoarece in cazul acesteia transmiterea bunurilor, in lipsa vointei exprimate prin testament se va face conform normleor stabilite de legiuitor;
– in cazul legatelor, dispunatorul nu poate dona peste rezerva succesorala prevazuta de lege pentru diferite categorii de mostenitori (art. 841-855 C. Civ.);
– vointa dispunatorului ca bunul sa devina comun nu trenuie sa fie neaparat expresa, ea poate fi si tacita, cu conditia sa fie neindoielnica;
– proba vointei dispunatorului ca bunul sa devina comun se poate face, potrivit doctrinei si jurisprudentei, cu orice mijloc de proba, inclusiv cu martori si prezumtii [18, p. 73].
În legatura cu liberalitatile facute sotilor, dat fiind ca vointa dispunatorului poate fi expresa sau tacita, dar , in acest din urma caz, trebuie sa fie neindoielnica, plecand de la exceptia stipulata de art. 31 lit. b) C. Fam. si apelandu-se la operatiuni de logica elementara, in practica si doctrina, s-au conturat urmatoarele situatii:
– daca liberalitatea este facuta ambilor soti, cu mentiunea expresa ca bunul devine comun, bunul va fi comun;
– daca liberalitatea este facuta ambilor soti, fara mentiunea expresa ca bunul devine comun, bunul va fi comun, deoarece liberalitatea este facuta ambilor soti si nu mai este necesara o stipulatie expresa referitoare la faptul ca bunul va fi comun;
– daca liberalitatea este facuta numai unuia dintre soti, dar cu mentiunea expresa ca bunul sa fie comun, atunci bunul va fi comun;
– daca liberalitatea este facuta numai unuia dintre soti, fara nici o mentiune, bunul va fi propriu [18, p. 73].
Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti (art. 31 lit. c) C. Fam.). Exista doua categorii de bunuri de uz personal si bunuri destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti. Bunurile de uz personal pentru a fi proprii trebuie sa indeplineasca trei conditii: bunul sa apartina unuia dintre soti, adica acesta sa-l fi dobandit, bunul devine propriu al sotului care il foloseste, fara a se deosebi intre modurile de dobandire si bunul sa fie afectat in mod efectiv uzului exclusiv si personal al unuia dintre soti, cum ar fi de exemplu, imbracamintea si incaltamintea [28, p. 63].
Bunurile destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, acestea sunt proprii, indiferent daca sunt dobandite cu mijloace-bunuri proprii ale sotului dobanditor sau cu mijloace, bunuri comune. Sotul care a contribuit cu munca sau cu mijloace proprii la dobandirea unor bunuri destinate exercitarii unei profesii de catre celalalt sot, are impotriva acestuia, un drept de creanta, fundamentat pe imbogatirea fara just temei.
Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii, precum si alte asemenea bunuri [2, art. 31].
Premiile si recompensele reprezinta venituri din munca obtinute in mod exceptional, pentru o activitate deosebita.
Manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii alcatuiesc suportul material al creatiei intelectuale, creatie care este intim legata de autorul ei, intrucat reprezinta aportul lui exclusiv de originalitate, imaginatie, emotivitate si instruire. Aceste suporturi sunt legate de autorul creatiei intelectuale tocmai datorita faptului ca ele incorporeaza si dau expresie materiala creatiei intelectuale respective [18, p. 73].
Categorii de bunuri si natura lor de bunuri proprii sau comune
Venitul realizat de soti din munca. In cazul salariatului ne aflam in prezenta a doua drepturi succesive, si anume:
un drept de creanta asupra salariului cuvenit si neincasat;
un drept real de proprietate asupra salariului incasat [18, p. 73].
In literatura de specialitate s-au conturat urmatoarele opinii:
salariul este bun comun;
salariul, atat ca drept de creanta, cat si ca drept de proprietate este bun comun in raporturile dintre soti;
salariul este bun propriu;
salariul este bun propriu de afectatiune;
salariul nu apartine nici categoriei bunurilor comune si nici categoriei bunurilor proprii;
salariul sub forma dreptului de creanta este bun propriu, iar salariatul sub forma dreptului real de proprietate este bun comun [25, p. 59].
Sunt considerate bunuri comune si urmatoarele sume de bani dobandite de oricare dintre soti sau de acestia impreuna in timpul casatoriei:
sumele de bani dobandite in timpul casatoriei depuse ca aport la diferite forme de intrajutorare;
sumele de bani primite de unul dintre soti cu titlu de pensie pentru munca desfasurata in trecut;
bursa primita de unul dintre soti in tara sau in strainatate, pe baza unei conventii de colaborare stiintifica.
Retributia este un bun propriu, deoarece aceasta poate fi urmarita pentru datoriile personale ale sotului respectiv ceea ce exclude ideea ca este un bun comun care nu poate fi urmarit pentru aceste datorii decat dupa urmarirea bunurilor proprii si nu numai dupa impartirea bunului comun [27, p. 59].
Sumele economisite in depozite bancare. Depunerea sumelor nu schimba natura juridica a acestora, in sensul ca bunurile depuse de catre un sot pe numele lui raman bunuri comune sau proprii asa cum a fost inainte de a se face depunerea.
Codul Familiei nu prevede expres daca depunerile facute de catre unul din soti, pe numele sau exclusiv, sunt bunuri comune sau proprii. In raporturile dintre soti si banca, sumele depuse de unul din soti, pe numele lui sau la purtator, sunt proprii acelui sot.
Comune sau proprii vor fi si bunurile achizitionate cu plata in rate tot in functie de faptul ca acest moment se situeaza in timpul sau in afara casatoriei, indiferent de data achitarii ratelor scadente din pret.
Constructii efectuate de soti. In dreptul civil situatia este reglementata prin accesiune, potrivit careia proprietarul terenului devine si proprietar al constructiilor edificate pe terenul sau, putandu-se deosebi mai multe situatii:
– un sot ridica o constructie cu mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri pe terenul proprietate a celuilalt sot, cu consimtamantul acestuia.
– un sot ridica o constructie cu mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri pe terenul proprietate a celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia sau impotriva vointei lui, sotul fiind constructor de rea-credinta se aplica regulile din dreptul comun.
– ambii soti ridica o constructie cu mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri, pe terenul proprietate al unuia dintre ei [25, p. 59].
În conformitate cu art. 1202 alin. (2) Cod Civil, nu este primita nici o dovada impotriva prezumtiei legale cand legea anuleaza un act sau nu da drept de a se reclama in justitie.
Prezumtia instituita prin alin. 2 al art. 35 din Codul Familiei, „are un caracter relativ, sotul care s-a opus la indeplinirea unui act sau care nu a avut cunostinta despre acel act, putand face dovada respectiva”. Actul savarsit de unul dintre soti nu este opozabil celuilalt cand sotii sunt separati si s-a produs actiunea de divort.
Comunitatea de bunuri a sotilor este o comunitate reala, efectiva, menita sa contribuie la consolidarea familiei. Datorita scopului ei, comunitatea de bunuri dureaza pe tot timpul casatoriei.
Cu toate acestea legiuitorul, manifestand grija pentru trainicia si stabilirea familiei a dispus ca pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau numai o parte din ele, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior, sunt bunuri comune [2, art. 36 alin. (2) ].
Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei se poate face numai in urmatoarele situatii:
– la cererea oricaruia dintre soti [2, art. 36 ];
– la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti [2, art. 33 ];
– in cazul confiscarii averii unuia dintre soti.
Impartirea bunurilor comune la cererea sotilor, conform art. 36 alin (2), C. Fam.
Bunurile pot fi impartite in timpul casatoriei la cererea sotilor, fiind o masura exceptionala, este conditionata de existenta unor motive temeinice.
Impartirea bunurilor comune in cazul confiscarii averii unuia dintre soti
În baza hotararii de condamnare a sotului inculpat cu pedeapsa confiscarii averii, statul devine proprietarul bunurilor sale proprii si al bunurilor comune, ce le are in devalmasie cu celalalt sot [25, p. 59].
Nefiind creditor statul nu va putea cere impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, dar el, prin efectul hotararii de condamnare cu pedeapsa confiscarii, a dobandit un drept de proprietate asupra bunurilor sotului inculpat, s-a substituit acestuia, si prin aceasta a devenit copropietar cu sotul inculpat asupra bunurilor comunitatii. Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei se poate face pe calea unei actiuni principale sau in cadrul contestatiei impotriva urmaririi bunurilor comune pentru a limita urmarirea numai la bunurile proprii ale sotului urmarit.
Hotararea judecatoreasca de impartire a bunurilor comune, in timpul casatoriei, produce efecte numai cu privire la bunurile existente in momentul ramanerii definitive si irevocabile a acesteia. Bunurile dobandite de catre soti dupa aceasta data vor fi supuse regimului comunitatii de bunuri (art. 30 C. Fam.).
Privitor la bunurile proprii, fiecare sot poate incheia diferite acte juridice, in timpul casatoriei, fie cu tertii, fie cu celalalt sot (cu exceptia vanzarii-cumpararii art. 1307 Cod Civil).
Un sot poate dona celuilalt sot, bunuri proprii, poate revendica de la celalalt sot un bun propriu, poate sa ceara restituirea bunurilor proprii printr-o actiune personala, daca exista intre soti un raport juridic care cuprinde obligatia de restituire, si poate cere sa se constate ca anumite bunuri sunt proprii (art. 111 Cod Civil). In aceste conditii este posibila actiunea in constatare prin care, in timpul casatoriei unul dintre soti cere sa se stabileasca faptul ca un imobil ce se gaseste intabulat numai pe numele celuilalt soț [18, p. 73].
În consecință generalizînd cele expuse mai sus,concluzionam faptul ca relatiile familiale sunt generate de un șir de drepturi dar și obligatii reciproce care coagulindu-se produc anumite efecte între soți.Opinia mea referitor la acest subiect este determinată de un șir de principii unele nescrise dar eficiente și anume faptul ca pentru buna desfașurare a unei relații și in general a unei casatorii este in primul rind necesar ca intre parteneri sa existe respectul reciproc deoarece atit timp cit acesta exista,este respectata si aceasta cultura a bunelor maniere care la un loc respectate genereaza o casatorie eficienta si productiva.
De multe ori,chiar foarte des in ultimul timp tinerii uita sau chiar nu cunosc aceste reguli simple si eficiente fapt generat de o sumedenie de factori negativi cum ar fi:lipsa de educatie si suficienta supraveghere din partea parintilor de-a lungul copilariei-adolescentei,tendinta spre un mod de viata cit mai dezorganizat si lipsit de responsabilitati si nedorinta de a crea si munci in obtinerea realizarilor dorite.Este o situatie destul de tensionata dar in viziunea mea acestia sunt primii factori negativi care duc la destramarea relatiilor în momentul de față.Oamenii au incetat sa se mai respecte si totodata sa cultive in generatiile noi bunele maniere si adevaratele valori. Fapt ce genereaza pe parcurs lipsa celor sapte ani de acasa iar ulterior casatorii eșuate.
Deaceea este o obligatie fundamentala a fiecaruia din noi de a face tot posibilul sprea a creste si educa generatii cit mai sanatoase si cit mai eficiente din acest punct de vedere.În caz contrar riscam sa nu mai avem pe viitor familii fericite si copii capabili de a crea la rindul lor asemenea exemple demne de urmat,lucru ce va genera un efect foarte negativ și anume disparitia nucleului societații cum este Familia.
PRINCIPIILE ȘI FUNCȚIILE FAMILIEI
2.1. Funcțiile familiei
Există trei tipuri de familii:
Familie Tradițională. Acest tip de familie presupune că soțul si soția locuiește împreună cu cel puțin doua-trei generații. Rolul liderului in familie este dat bărbatului cel mai bătrân. Familia de acest tip se caracterizează prin: dependența economică a soției de soțului ,o distribuție clară a sferelor vieții in familie, distribuire datoriilor (soțul – susținător a familiei, soția – gospodina) și recunoașterea priorității bărbatului în conducerea a familiei.
Familie Netradițională. Ea a salvat conducerea de către soț. Dar se deosebește de familiile tradiționale – fără motive economice obiective. Acest tip de familie este exploatatoare, deoarece împreună cu dreptul de a participării egale cu bărbații în muncă publica femeile au primit dreptul in gospodărie.
Familia Egalitaristă (egalitate in familie). Familie de acest tip se caracterizează prin: egala, proporționala împărțirea a responsabilităților casnice în familie, schimbarea soților în rezolvarea problemelor zilnice , precum și a discuta despre problemele și deciziile comune.
În familia modernă, nu numai sa schimbat rolul tradițional al femeilor în legătură cu participarea lor in activitățile profesionale, dar de asemenea si rolul bărbaților. De exemplu, este cunoscut faptul că în țările vest-europene nu este anormal cazuri când soțul își ia concediul pentru îngrijirea unui copil. Prin aceasta este important cum soții percep o noua situație, dacă acestea sunt gata să distribuie responsabilitățile familiale, ceea ce determină liderul în familie.
Funcția economică al familiei acoperă diferite aspecte ale relațiilor familiale: prepararea și utilizarea bugetului familiei, organizației de consumul familial, problema distribuției muncii casnice. În țara noastră, problemele casnice cad în primul rând pe umerele femeilor. Anchetele arată că doar 5% dintre femei aleg îngrijirea a copiilor si soțului. Egalitatea cu bărbați în programul de lucru și dimensiunile a concediului, permit doar 1% dintre femei. Chiar mai mult de jumătate cred că programul de lucru al femeilor ar putea fi mai scurtă decât cea a bărbaților, și concediu anual mai lung.
Cu toate acestea, având în vedere situația existentă și realizând că statul nu poate să ofere femeilor posibilitatea de a alege modul lor preferat de viață, singura soluție reală pentru problema pentru femei este – redistribuirea responsabilităților familiale.
Vizualizări marxiste și feministe asupra familiei
Conform modelului marxist al vieții in familie in mod stabilit de producție. Marx făcând o analiză a relațiilor industriale în societatea capitalistă prezintă exemple de familii in care lucrează nu pentru societate, ci doar celor care dețin mijloacele de producție – capitaliștilor sau burgheziei. De exemplu: diviziunea muncii între bărbați și femei în familie și la locul de muncă înseamnă că pentru lucrătorii majore (bărbați) femeile vor avea grijă de ei, vor hrăni și vor îmbracă. Cu alte cuvinte, femeile vor îndeplini aceste funcții, ceea ce face mai fericiți angajații și capabili la lucru. Aceasta este mai avantajos economic pentru angajator, deoarece nu are supra cheltuiri. Femeile de asemenea fără plata educa următoarea generație de muncitori [după 18, p. 73].
Marxiștii au analizat relația dintre familie și alte instituții pe scară largă. Ei ignora faptul ca bărbații, la fel ca capitaliștii, beneficiază prin exploatarea femeilor. Feministele critică marxiștii pentru ceea ce ei nu acordă suficientă atenție ceea ce se întâmplă în interiorul familiilor [după 18, p. 73].
Nemulțumirea față de situația reală a femeilor în familia lor a dat un impuls la mișcarea in eliberarea a femeilor in anii 1960. Când Betty Friedan a scris în ziarul "ghicitoare femeii" despre "problema fără un nume," mii de femei din întreaga lume sa dat seama că are ea in vedere. Femeile s-au spus că ele vor fi fericite dacă vor găsi bărbatul lor preferat, vor trăi într-o casă confortabilă și va avea doi copii frumoși. Se credea că femeile ar trebui să fie mulțumiți cu viața de familie. Dar multe persoane doresc ceva mai mult. Valoarea principală a unei perspective feministe pentru înțelegerea familiei este de a studia "viața interioară" a familiei și natura relației dintre soți [după 20, p. 34].
Schimbarea rolurilor și relațiilor în cadrul familiei
Bărbații și femeile
Sociologi-funcționaliștii George Murdoch și Talcott Parsons a susținut că familia modernă se caracterizează prin roluri comune, în timp ce anterior rolul soților au fost separate. Crearea o căsătorie prin dragoste și dezvoltarea familiei nucleare au condus la o mai mare intimitate între soți, care în căsătorie modernă este considerată egală [după 20, p. 34].
Dar funcționaliștii sugerează că fiecare soț este rezonabil să îndeplinească funcțiile definite in diferențele biologice dintre bărbați și femei. Asta se datorează faptului că femeile au copii, ei trebuie să aibă grijă de ei, precum și să aibă grijă de soțul ei și de casă. Parsons a considerat rolul femeilor în familie asociata cu educația, în timp ce rolul bărbaților a fost "instrumental" cu privire la furnizarea pe soția și copiii. Deși a recunoscut că nu toate femeile ar fi fericite să restricționeze acest rol. El a spus că această divizie este rezonabila. Bărbații și femeile au funcții complementare [după 20, p. 34].
Teoria funcționalistă este uneori numita teoria "măsuri progresive", deoarece acestea implică faptul că societatea în curs de dezvoltare, sunt mai bune decât au fost. Din această perspectivă, familia va fi egalitara, stabilind responsabilitatea generală pentru activitățile de luare a deciziilor .
Elizabeth Bott în studiul său "Familia și servicii sociale", în anul 1957 a scris că există două tipuri de roluri conjugale, segregate și comune [după 23, p. 37].
Rolurile segregate există în cazul în care un soț și o soție au o viață separata. Rolurile separate atât în interiorul și în afara casei, au fost strict separate: bărbații erau susținători de familie, ei vor repara un cărucior, dar nu va conduce căruciorul.
Rolul comun exista unde soții și soțiile petrec mai mult timp împreună, având niște obiective comune, interese și soluții. Într-un mic studiu de douăzeci de familii Bott a constatat că rolurile maritale comune au fost familiile din clasa de mijloc care trăiesc pe cont propriu și a trebuit să se bazeze mai mult pe sprijinul reciproc. Aceasta era teoria "trepte progresive", ceea ce a determinat semne de aparțină mai mare egalitate între soți, si familia nucleară devine norma.
In "Familia simetrica" (1974) Wilmott și Young a prezentat teoria pentru a explica relațiile schimbate în cadrul familiei. Au efectuat un studiu 1928 de oameni care trăiesc în Londra, și sau dovedit că separate ca o mare familie aproape au dispărut. A un nou tip care aveau prioritate pe casa, familia închisa în care soțul și soția au drepturi egale și nu sunt considerate ca familia este sfera femeiei [după 20, p. 34].
Ei nu au ia în considerare rolul bărbaților și femeilor ca interschimbabile – ca Parsons. Ei au fost convinși că egalitatea între soț și soție, pot obține prin împărțirea muncii intre bărbat si femeie. Ei au văzut in familie un adăpost, în care bărbații s-ar putea relaxa după o muncă plictisitoare și grea, și pentru a satisface nevoile lor personale după lucru [după 26, p. 83].
Ei au sugerat ca acest tip de familie se poate schimba si anticipa schimbări în industrie, care va înlocui lucruri murdare, si grele fizic. Deci, multe dintre lucrările vor consta din supraveghere sau din deservirea, aceasta va aduce responsabilitatea și satisfacție. În acest caz, mai mulți bărbați se va concentra la locul de muncă, ca cei care sunt acum în poziții de conducere. Intervievarea unui număr mic de manageri, au descoperit ca atitudinea lor față de muncă lor a dus la o diviziune mai mare a muncii între soți și soții și roluri asimetrice.
Cu toate acestea, aceasta teorie nu a fost conectat cu realitatea. Revoluția tehnologică nu a dus la o îmbunătățire a calității muncii, precum și la pierderea de locuri de muncă și la faptul că a crescut numărul de locuri de muncă prost plătite în sectorul serviciilor, care au fost în mare parte ocupate de femei. De asemenea, a coincis cu un nou val de feminism.
Critica feministă a teoriei rolurilor maritale
Teoria feministă critică opinii funcționaliste asupra familiei, pentru că nu ia în considerare schimbările în familie. Teorii despre egalitatea între femei și bărbați nu au fost confirmate în practică. Ei, de asemenea, nu au luat în considerare impactul inegalității între bărbați și femei în alte instituții sociale: în educație, la locul de muncă, în viața publică, în distribuția bogăției, puterii și statutului.
Numai datorită feminismului familia si relațiile familiale au suferit o investigație detaliată, aprofundată, rezultând într-o teorie coerentă. Impactul feminism făcut sociologia familiei pentru a scapă de explicații funcționaliste. Afirmația că "privat este public" înseamnă că, chiar relațiile personale în cadrul familiei sunt inseparabile de sistemul de inegalitatea de gen, și că această relație, prin urmare, implică diferite grade de putere.
În ultimii ani, raportul de putere în rolurile de familie și relațiile a fost studiat din punct de vedere:
Muncă separata
Împărțirea banilor și alte resurse în familie
Primirea deciziilor
Exploatarea
Munca la domiciliu: cine o face
Întrebarea, cine face muncește pe casa, a fost mult timp un motiv a femeilor nemulțumiți. Dar numai cu apariția de analiză feministă în sociologie a fost considerat ca o zonă interesanta pentru sociologi. Chiar și acum, ea a studiat mai mult ca o parte a sociologiei familie decât sociologia muncii.
La începutul anilor 1970 privind subiectul a fost efectuat multe studii. Uneori spuneau că un nou tip de bărbați care împărtășesc treburile casnice în mod egal, sau apar foarte mulți bărbați care își schimba rolurile cu soțiile lor. O mulțime de dovezi sugerează că, în ciuda mai mult de 30 de ani de feminism, femei (și uneori, copii) gătesc mâncare ,fac curat prin casa, merg la magazin și spală hainele. În plus, se face impresia că, în timp ce multe femei asume roluri de bărbați susținători de familie, ei încă fac mai mult lucrul in gospodărie decât bărbații.
În 1994, organizație a consumatorilor de cercetare "Mintel» a publicat rezultatele sondajului de 1500 bărbați si femei. Scopul acestuia a fost de a studia cupluri care au împărțit gospodărie egal (de gătit, spălare, shopping). Dar organizația a fost nevoit să renunțe la direcția aleasă, a constatat că doar 1 om din 100 face partea lor la domiciliu. Doar 20% din femeile care lucrează a spus că soții lor împărtășesc lucrul cu ei acasă, iar 85% au declarat că fac singuri aproape întotdeauna totul spălarea, călcatul si gătirea mâncarei [după 20, p. 34].
Oare într-adevăr contează cine lucrează la domiciliu? Feministele susțin că are. Ei susțin că femeile cheltuie mai mult timp decât bărbații acestui lucru, chiar după lucrul principal plătit. Gospodăria este similara cu a doilea lucru, casa în loc sa fie un loc de odihna devine un loc de muncă continuă. Timpul petrecut in gospodărie și creșterea copiilor, foarte rău afectează poziția femeilor la locul de muncă. Cu responsabilitățile în casă, ei ar prefera sa lucreze in jumătate de zi, va fi în căutare de lucru în jurul casei sau refuza a crește in cariera. Cu alte cuvinte, executarea de lucrări interne contribuie inegalitate între femei și bărbați.
În plus, munca in casa și muncă plătită au statut deferit în societate, în ciuda faptului că activitatea desfășurată de soții și mame recunosc vitale. Fraze, cum ar fi "doar o gospodină" rămâne statutul jos în societatea noastră.
În 1974, Ann Oakley în "Sociologia munca la domiciliu", a susținut că rolul unei gospodine a fost creată social. A apărut în procesul de industrializare, și este susținută de o ideologie puternica de gospodina și feminitate. Înainte de industrializare și femeile exercita aceste lucrări care nu sunt considerate femeile astăzi – erau copertare, constructori de nave, producători de bere și fermieri. Dar, din secolului al XVI-lea femeile erau alungate de la locuri de muncă bine plătite. Printre clasa de mijloc a devenit norma să ia în considerare ca femeia este frageda, dependente, nu sunt potrivite pentru viața de lucru si au nevoie de îngrijire și protecție din partea soții lor [după 24, p. 62].
Această ideologie a luat mai mult pentru a se stabili în rândul clasei muncitoare, cum îi aparțin femeile au fost servitori în casele de clasa medie si superioara. Până la începutul secolului XX, femeile din clasa muncitoare mai frecvent stea acasă după căsătorie.
Astfel, studiul Oakley nu a confirmat ipoteza că diviziunea muncii între bărbați și femei în familie au avut o baza biologica. Acesta a arătat că, în societățile cu diferite tradiții culturale, femeile efectua diferite roluri. De exemplu, în Marea Britanie a fost rolul gospodina relativ nou [după 20, p. 34].
Oakley foarte tare critică lucrarea lui Young și Wilmott despre familii simetrice. Se crede că acestea nu sunt studiate în mod corespunzător diviziunea muncii. Ei bazează cererea lor pe egalitatea dintre soți cu privire la măsura în care soții ajuta cu treburile casnice. Întrebarea a fost: "Ajutați (ajută soțul tău) cel puțin o dată pe săptămână în executarea lucrărilor prin gospodărie?" [după 20, p. 34].
După cum a sugerat Oakley, orice om care o dată pe săptămână a strâns masa sau a calcat cămașa, acestea vor fi incluși în 72% dintre cei care, în funcție de Wilmott si Young au împărțit treburile casnice.
În propria sa cercetare Oakley a întrebat 40 de cupluri căsătorite cu copii mici si a constatat ca doar 15% din soți au ajutat în mod activ în activitatea prin casa. Doar 25% din cazuri au ajutat în educația copiilor. Ea, de asemenea, a constatat ca multe femei considera lucrările casnice și îngrijirea a copilului, este datoria lor, ci nu este ocupația bărbăteasca [după 20, p. 35].
Oakley a comentat: "În timp ce vina pentru golul din cămară sau murdăria în casă se bazează pe o femeie, nu are sens să vorbim despre căsătorie ca un parteneriat reciproc și egal. Același lucru este valabil și pentru părinți. Cu condiția ca mamele, mai degrabă decât părinții, considerate de aspectul și comportamentul copiilor lor … egalitate este un mit " [după 20, p. 35].
În 1981, Heidi Hartmann a analizat lucrurile in gospodărie realizate în Statele Unite. Ea a constatat că gospodina mediu lucrează la domiciliu 50-60 ore pe săptămâna. Și dacă ar avea copii mici, 70 ore.
Se pare că dacă o femeie se duce la locul de muncă, aceasta nu înseamnă că bărbații vor ajuta din ce în ce în jurul casei. Bărbații, lucrau la domiciliu in jurul 11 ore pe săptămână. Dacă bărbații educau copii mici, timpul lor total a crescut pna la 15 ore. Atunci ei petrec mai puțin timp la alte activități domestice.
A fost efectuat un studiu în care soții și soțiile au aceeași muncă pentru a determina dacă mai mulți bărbați lucrează în casa, în caz de egalitate financiare. Se pare că nu respectă. Eldson intervievat medicii (bărbați și femei) și a constatat că cumpărăturile, gătitul și îngrijirea copiilor bolnavi este încă efectuata de către femei.
Angela HAGS, director de cercetare al proiectului in 1994 "Femeia anului 2000", realizat de «Mintel», a declarat: "Se pare că oamenii au o dorință de a împărți treburile casnice, dar totul se schimbă după nașterea unui copil. În acest moment, omul refuza responsabilitatea pentru partea lui de muncă, indiferent dacă femeia lucrează. "
Distribuția de bani și de alte resurse
Opinii anticipate din familia presupus că femeile sunt și trebuie să fie dependente financiar de bărbați. Conceptul funcționalist prevede că, deși bărbații sunt susținători de familie venitul lor este împărțit în mod egal, ținând seama pe deplin de munca pe care femeile fac in casa.
Interesant, dar acest aspect al vieții in familie este mult mai puțin studiat decât munca la domiciliu, partajarea resurselor și relațiile personale din familie.
Există fapte istorice care sugerează ca femeile in gospodăriile sărace mâncau mai puțin decât bărbații sau copii și așa au fost predispuși la boli asociate cu nutriție proastă (de exemplu, tuberculoza). Chiar și astăzi, toate greutățile de sărăcie sunt în majoritate pe umerele femeii. Femeile cu copii mici sunt de multe ori printre grupurile cele mai dependente economic din societate. Mai puțin de 10% din femeile cu copii preșcolari sunt angajați în muncă plătită.
Multe femei sunt dependente de bărbați, fie, sau de la stat. Și femeile sunt dependente de beneficii de stat, sunt mai bogați. Daca o femeie trăiește cu un bărbat, controlul este în mâinile altora. În teorie, familiile monoparentale sunt mai săraci decât familii cu doi părinți, dar aceasta poate ascunde faptul că resursele sunt de obicei distribuite între parteneri nu sunt egale. Studiul definește modul de distribuire a resurselor în cadrul familiei și cel care păstrează controlul asupra acestor resurse. Gestiona banii și a salariilor "întinde" pentru a acoperi întregul cost al casei mai des femeile.
În 1994, un studiu «Mintel» «Femeia 2000" a arătat că 8 din 10 femei spun ca iau parte la rezolvarea problemelor financiare majore egale, ci doar 4 din 10 au propriile conturi bancare [după 25, p. 84].
Cel mai comun sistem de alocare a resurselor este considerat a fi unul în care a alocat controlul și gestionarea resurselor. Femeii este dat suma pentru întreținerea gospodăriei și omul păstrează restul salariului. De multe ori, femeile plătesc pentru costurile externe (facturile de electricitate, apa), iar ceea ce a rămas este cheltuit pe alimente, îmbrăcăminte și transport. Uneori femeile nu știu cit au câștigat soții lor și nu au bani pentru cheltuieli personale. Aceasta înseamnă, de asemenea, că principala responsabilitate pentru bugetul familiei scade la femei, ceea ce duce la stres.
Noțiunea de "bani comun" este de multe ori un mit. Femeile nu simt că pot cheltui bani pe altceva și nu copii sau acasă, în timp ce bărbații pus mereu ceva în buzunar pentru a petrece în cafenea sau pe hobby-ul lor.
Vogler și Pahl în 1993 explorat diferite moduri de a conta bugetul familiei, și le-a legat cu un grad de satisfacție în parteneri de căsătorie. Cel mai înalt nivel de nemulțumire cu căsătoria, în special de femei, există în căsătorii unde bărbații controlează toate finanțele [după 25, p. 84].
Se crede că într-o căsătorie, uneori, există două căsătorii diferite, în cazul în care femeile au acces mai redus la bani, transport, spațiu și timp decât bărbații. Povara de monitorizare, care au uneori femeile căsătorite crește inegalitatea lor.
Experiența internațională sugerează că munca plătită și independența economică sunt importante nu numai pentru bunăstarea materială a femeilor, dar și pentru copiii lor. Daca o femeie merge la lucru, ea, probabil, va avea mai multe drepturi în distribuția veniturilor lor. Dovezile sugerează că mai mulți bani în mâinile unei femei, cu atât mai mult vor fi cheltuite pe produse alimentare, sănătate și educație. De exemplu, dieta unui copil în Brazilia de 8 ori mai buna în cazul în care venitul suplimentar este controlat de femeie. În plus, în timp ce tații au tendința de a cheltui banii pe fiii, mamele cheltui mai mulți bani pe sănătate și educație de fiicele lor.
Violența
Ultimul nivel de exercitare a puterii în cadrul violenței în familie este de a controla și pe femei și pe copii. Violența în familie – un mod de comportament, a existat de aprobarea tacită pentru o lungă perioadă de timp în Europa. Și numai în anul 1993, violența în familie a fost considerată o crimă. În mod tradițional, legislația engleză susține că femeile și copiii sunt proprietatea oamenilor, și că oamenii au dreptul să le trateze cum le place. Publicul este îngrijorat și primul a devenit interesat de situația de femeile maltratate la începutul anilor 1970, când un grup de femei a început o campanie împotriva violenței. Apoi a stabilit Federația Național al Femeilor și organizarea de sprijin reciproc, care ar putea oferi adăpost pentru femeile maltratate și copiii lor [după 25, p. 84].
Ciuda a ceea ce unii sociologi au încercat să pună vina pentru violență domestică asupra comportamentului grupuri mici de oameni mental bolnavi sau suspectate o nevoie psihologică pentru unele femei, majoritatea de cercetare a identificat violența domestică ca ultimul nivel de control pe care bărbații exercită asupra femeilor într-o societate patriarhală. William Goode în "Studii teoriei sociale" (1973) a descris familia ca o baza pe puterea sistemului în care autoritatea bărbaților a avut loc pe puterea sa economică și poziția în societate. Acesta a fost susținut că, în acest caz, soții recurg des la violență ca o modalitate de a recâștiga dominația lor atunci când simt că autoritatea lor scade [după 28, p. 39].
D. Hanmer în lucrarea sa "sprijin pentru femei și sprijin pentru mișcarea de femei din Marea Britanie," subliniază faptul că apar ca o consecință a bătăi ale inegalității dintre bărbați și femei – atât în familie și în societate în general – inegalitatea, care sunt determinate de venituri, locuințe și garantat prin lege grad de protecție. Cele mai multe femei sunt dependenți, astfel încât acestea sunt neajutorați, și mai probabil că vor fi expuse la violență de către bărbați [după 28, p. 39].
După cum sa explicat Jen Pal ("Shelter pentru femei maltratate"), nu există date fiabile privind nivelul de violență în familie. Frica, rușine și vinovăție, femeile de multe ori nu-l raporta. În plus, femeile aveau puțina speranța in ajutorul poliției și statului. Prin urmare, cifrele oficiale nu reflectă amploarea reală a violenței în familie. Ca și în cazul de abuz al copiilor, putem doar presupune dimensiunea sa adevărata [după 28, p. 39].
Violența în familie este asociată cu dorința de a arăta bărbaților puterea lor. Ei au descoperit ca atacul cel mai probabil să apară atunci când soția sa nu a răspuns la nevoile imediate ale oamenilor (cum ar fi o cina caldă pe masă), sau în cazul în care femeia nu a fost de acord cu acțiunile sau opiniile oamenilor. Ei au descoperit ca disputa dintre soți, de obicei, se termină atunci când omul decide că e timpul să-l termina. Și dacă soția continuă să persiste, aceasta ar putea duce la violență. Au stabilit ca se aplica la femeile din toate clasele și nu a fost rezultatul a persoanelor cu dizabilități mintale, și oameni care în toate celelalte privințe este considerat normal.
Doar relativ recent, violenta a devenit urmărit în mod deschis de către instanțele de judecată și poliție. Legea din 1970 a fost consolidată și decrete în încetare. Dar, în ultimii ani, instanțele sunt reticente să ia decizia de a elimina un om de familie. Cel mai adesea, femeile și copiii sunt nevoiți să plece, deși adăposturile sunt prea improprii pentru viață și, de obicei, foarte dependente de finanțarea de către autoritățile locale.
2.2. Principiul sprijinului moral și material în cadrul familiei
Termenul de ,, principiu ’’ își are originea în grecescul ,, arhe ’’, care desemnează acțiunea de a conduce, acțiunea de a începe.
În sens obișnuit, cuvîntul ,, principiu’’, desemnează un element fundamental, o idee, o lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic etc.; o lege fundamentală a unei științe, a unei arte, a unei discipline.
În sens juridic, termenul ,, principiu ’’ are următoarele caracteristici:
a) Este un început în plan ideal, este o sursă, o cauză de acțiune;
b) Are forța și semnificația unor norme superioare, generale, ce pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă, în Constituție;
c) Se poate prezenta sub diferite forme, în special, ca o generalizare de fapte experimentale;
d) Reflectă funcționarea și reflectarea dreptului;
e) Se caracterizează printr-o pronunțată afinitate logică între ele;
f) Sînt descoperite de legiuitor și reflectă necesitățile societății;
h) Ele reprezintă un factor de stabilitate, adoptare și integrare în ordinea juridică, iar din punct de vedere al tehnicii juridice, completează lacunele, corijează excesele și anomaliile în procesul de integrare și aplicare dreptului [după 28, p. 39].
În literatura de specialitate se întîlnesc mai multe formulări a definiției principiilor de drept. Tradițională este considerată următoarea formulare: ,, principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare, care determină întregul complex al normelor de drept ca un tot întreg în domeniul unui sistem de drept sau într-o sferă anumită a relațiilor sociale ”.
O altă formulare susținută de unii specialiști poate fi dedusă următoarea: ,, în sistemul de drept, cît și o modalitate de coordonare a normelor juridice în cadrul sistemului în jurul unor idei călăuzitoare”.
Caracteristic pentru un principiu fundamental de drept familial este faptul că el guvernează toate regulile de drept familial.
Conținutul principiilor dreptului familiei se află nemijlocit în normele dreptului familial ( art.2 CF ), în Constituție ( art.48 ), după cum pot fi deduse și din alte legi. În sistemul Părți generale a dreptului familiei, instituția principiilor se studiază împreună cu asemenea instituții ca obiectul, metoda, structura, istoria dezvoltării dreptului familiei formând alături de ele elementele de bază ale ramurii dreptului familiei.
Sistemul principiilor dreptului familiei, după cum rezulă din izvoarele menționate, cuprinde următoarele principii:
– Ocrotirea familiei din partea statului;
– Monogamia;
– Căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie;
– Egalitatea în drepturi a soților în familie;
– Sprijinul reciproc material și moral;
– Fidelitatea conjugală;
– Prioritatea educației copilului în familie;
– Manifestarea grijii pentru întreținerea, educația și a celor inapți de muncă;
– Soluționarea pe cale amiabilă a tuturor problemilor vieții familiale;
– Inadmisibilitatea amestecului deliberat în relațiile familiale, accesul liber la apărarea, pe cale judecătorească a drepturilor și intereselor legitime ale dreptului familiei [după 28, p. 39].
Dreptul la egalitate în fața legii și protecția tuturor împotriva discriminării reprezintă norme fundamentale ale legislației internaționale în materia drepturilor omului. Însă, în anul ce marchează a 60-a aniversare a adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului, recunoașterea și posibilitatea de a se bucura de drepturi egale încă nu este la îndemâna unor părti largi ale umanității. În a doua jumătate a secolului al 20-lea legislația internațională în material drepturilor omului a apărut drept un cadru legal major pentru protecția drepturilor și libertăților individuale.
Cu toate acestea, majoritatea statelor lumii nu posedă protecție legală efectivă împotriva discriminării sau mijloace legale pentru a promova egalitatea. Chiar și în țările în care astfel de prevederi există, încă rămân multe de făcut pentru a asigura realizarea dreptului la egalitate. În anumite sisteme legislative naționale și regionale, legislația pentru egalitate a evoluat în ultimele câteva decenii.
Aceasta conține concepte legale, definiții, abordări și jurisprudență, iar unele dintre acestea au dus protecția împotriva discriminării și realizarea egalității la un nivel mai înalt. Cu toate acestea, disparitatea dintre legislația internațională în materia drepturilor omului și abordările naționale cât și cele regionale împiedică progresul. Prin urmare, se impune un efort major pentru a moderniza și integra standardele legale legate de protecția împotriva discriminării și promovarea egalității.
Asupra Principiilor Egalității s-a convenit de către un grup de experți pe parcursul mai multor stadii de consultări. Acestea au fost discutate la o conferință numită „Principiile egalității și dezvoltarea de standarde legale cu privire la egalitate”, organizată de Equal Rights Trust pe 3-5 Aprilie 2008, în Londra. Participanți provenind din diferite medii, incluzând profesori universitari, juriști și activiști în domeniul drepturilor omului din toate regiunile lumii au luat parte la acest eveniment [după 28, p. 39].
Participanții au dezbătut o versiune a variantei existente care încorporase comentariile lor la un document anterior. Au contribuit apoi cu comentarii. Un număr de alți experți au participat în diferite stadii ale procesului de elaborare și deliberare. Rezultatul, Declarația Principiilor Egalității, reflectă un consens moral și profesional între experți în drepturile omului și în domeniul egalității. Această publicație are ca scop să lărgească consensul, să genereze interes și dezbateri și în acest fel să contribuie la reafirmarea și dezvoltarea dreptului la egalitate.
Principiile formulate și agreate de către experți se bazează pe concepte și jurisprudență dezvoltate în contexte legale internaționale, regionale și naționale. Scopul lor este de a asista efortul legislatorilor, judecătorilor, organizațiilor societății civile și ale oricui altcuiva implicat în combaterea discriminării și promovării egalității. Ar putea servi drept punct de referință pentru a orienta eforturile legislative, judecătorești și de politici spre un set progresiv de norme și politici de egalitate în secolul al XXI-lea. În final, speranța este că formularea unor principii ale egalității cu aplicare universală va încuraja eforturi suplimentare pentru a îndeplini egalitatea ca un drept fundamental al omului de care să se beneficieze cu toții [17, p.63].
Odată cu apariția democrației, femeia a început să se regăsească în societate ca membru activ, ce are drepturi egale cu barbatul. Astfel, aceasta a început să facă aceleași lucruri ca bărbatul și, mai presus de toate, a avut dreptul la opinie și decizie.
Din punctul meu de vedere, democrația a reprezentat cel mai important factor după apariția curentului feminist, care a ajutat femeia să se integreze într-un mod firesc în societate. Se poate observa o diferență majoră între felul în care era percepută și văzută femeia înainte de apariția curentului Feminist și a democrației, și după apariția acestora.
Femeile au început să lucreze într-un mod constant și la fel de bine plătit ca slujba unui barbat, au participat la manifestări de tip politic, cultural, religios, fără ca cineva să aibă ceva de obiectat, au putut lua decizii importante, lucru interzis până atunci, iar amprenta democrației asupra drepturilor egale a fost acela că femeile au avut dreptul la vot [17, p.63].
După ce acești doi factori esențiali, democrația și feminismul, au luat naștere, și mentalitatea bărbatului s-a schimbat într-un mod ce ar fi trebuit să existe încă de la început: bărbatul a început să gătească și el, singur sau alături de soție, a început să aibă grijă de copii, lucruri care erau puse numai în atribuțiile femeii. Se observă clar cum uniunea dintre femei și barbați a reușit să schimbe o întreagă societate prin armonie, succese pe toate planurile și, cel mai important, prin responsabilitatea ambelor genuri față de familie, cultură, economie, față de tot ceea ce contează pentru ca o societate să funcționeze așa cum trebuie [22, p.48].
La moment avem multe acte normative naționale și tratate internațional la care Republica Moldova face parte, unde este indicat clar că bărbatul și femeia se află pe poziție de egalitate. Egalitatea între sexe este răspîndită în întreaga lume. Ca excepție sunt țările Islamice, deoarece Islamul consideră un adevăr axiomatic faptul că bărbații sunt mai puternici decât femeile, nu doar din punct de vedere fizic, ci și mintal și moral.
Egalitatea între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental al fiecărei persoane, o valoare comună a Uniunii Europene, o condiție esențială pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei Lisabona și îndeplinirii obiectivelor de coeziune socială la nivel comunitar.
UE a făcut progrese semnificative pentru ca femeile și bărbații să beneficieze de șanse egale prin adoptarea legislației privind tratamentul egal, măsurilor destinate să integreze principiul egalității de șanse în toate politicile comunitare și măsurilor specifice privind promovarea femeilor. La monentul actiual la nivel de Comunitate Europeană au fost adoptate următoarele directive care înlătură orice discriminare de sex :
Directiva 75/117/EEC din 10 februarie 1975, privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la aplicarea principiului plății egale pentru bărbați și femei;
Directiva 76/207/EEC din 9 februarie 1976, privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați referitor la accesul la angajare, pregătire profesională și promovare, precum și la condițiile de muncă;
Directiva 2002/73/EC din 23 septembrie 2002 care amendează Directiva 76/207/EEC privind implementarea principiului egalității de tratament întreși bărbați referitoare la accesul la angajare, pregătire profesională și promovare, precum și la condițiile de muncă;
Directiva 79/7/EEC din 19 decembrie 1978 pentru implementarea progresivă a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în materie de securitate socială;
Directiva 86/378/EEC din 24 iulie 1986 privind implementarea principiului egalității de tratament pentru femei și bărbați în schemele ocupaționale de securitate socială;
Directiva 86/613/EEC din 11 decembrie 1986 referitoare la principiul tratamentului egal al bărbaților și femeilor angajați în activități independente, inclusiv în agricultură și protecția femeilor care desfașoară activități independente în perioada de sarcină și maternitate;
Directiva 92/85/EEC din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru încurajarea îmbunătățirii sănătății și securității în muncă a lucrătoarelor gravide, a lucrătoarelor care au născut recent și a celor care alaptează;
Directiva 96/34/EC din 3 iunie 1996 privind contractul cadru referitor la concediul parental, susținută de UNICEF, CEEP și ETUC;
Directiva 97/80/EEC din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex;
Directiva 97/81/EEC din 15 decembrie 1997 privind principiul nediscriminării lucrătorilor cu timp parțial.
Tratatul de la Amsterdam (1997) și Tratatul de la Nisa (2000), a articolului 13, care integrează termenul de discriminare.[3]
Declarația Universală a Drepturilor Omului menționează că “Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de celelalte în spiritul fraternității. Pe lîngă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care aparține o persoană, fie această țară sau teritoriu independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranității [24, p.59].
Reeșind din normele acestui articol putem spune ferm că toate persoanele indiferent de naționalitate, rasă, culoare, sex, religie, limbă, opinie politică, de origine socială au aceleași drepturi și sunt tratate egal fără vre-o discriminare.
În Declarația Universală a Drepturilor Omului în art. 16 alin.3 stipulează expres ce este o familie:” Familia este elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.” Cu începere de la vîrsta nubilă, bărbatul și femeia fără nici o restricție în privința rasei, cetățeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimțămîntul liber și deplin al viitorilor soți [25, p.84].
Statele vor lua masurile corespunzatoare pentru eliminarea discriminarii fata de femei, in scopul de a le asigura drepturi egale cu cele ale barbatului in ceea ce priveste educatia si, in special, pentru a asigura pe baza egalitatii barbatului cu femeia:
a) aceleasi conditii de orientare profesionala, de acces la studii si la obtinerea de diplome in institutiile de invatamant la toate categoriile, in zone rurale ca si in zone urbane, aceasta egalitate trebuind sa fie asigurata in invataimantul prescolar, general, tehnic, profesional si in invatamantul tehnic superior ca si in cadrul oricarui alt mijloc de formare profesionala;
b) accesul la aceleasi programe, la aceleasi examene, la un corp didactic posedand o calificare de acelasi nivel si la localuri si echipamente scolare de aceeasi calitate;
c) eliminarea oricarei conceptii sablon privind rolul barbatului si al femeii la toate nivelurile si in toate formelbe de invatamant, prin incurajarea educatiei mixte si a altor tipuri de educatie, care sunt destinate si contribuie la realizarea acestui obiectiv si, in special, prin revizuirea cartilon si programelor scolare si adaptarea corespunzatoare a metodelor pedagogice;
d) aceleasi oportunităti de a beneficia de burse si alte subventii pentru studii;
e) aceleasi oportunităti de acces la programele de educatie permanenta, inclusiv la programele de alfabetizare pentru adulti si la programele de alfabetizare speciale, indeosebi in vederea reducerii cat mai rapide a oricarei discrepante in domneniul instructiei publice intre barbat sa femeie;
f) reducerea procentului femeilor care abandoneaza studiile si organizarea de programe pentru tinerele fete si pentru femeile care parasesc scoala inainte de terminarea ei;
g) aceleasi oportunităti de a participa activ la sport si educatie fizica;
h) accesul la informatiile specifice de ordin educativ, care au drept scop asigurarea sanatatii si bunastarii familiilor, inclusiv la informatiile si sfaturile referitoare la planificarea familiala [26, p.48].
În art. 15 aceleiași Convenții ONU:
Statele parti recunosc egalitatea femeii cu barbatul in fata legii.
Statele parti recunosc femeia, in materie civila, ca avand o capacitate juridica identica cu aceea a barbatului si aceleasi posibilitati pentru a o exercita. Ele ii recunosc, in special, drepturi egale in ceea ce priveste incheierea de contracte si administrarea bunurilor si ii vor acorda acelasi tratament in toate fazele procedurii judiciare.
Statele convin ca orice contract si orice act privat, de orice natura, avand un efect juridic care vizeaza limitarea capacitatii juridice a femeii, trebuielsa fie considerat ca nub si neavenit.
Statele parti vor acorda barbatului si femeii aceleasi drepturi in ceea ce priveste legislatia referitoare la dreptul persoanelor de a circula liber side a-si alege resedinta si domiciliul lor [25, p.84].
La nivel național avem și noi acte legislative care nu permit discriminarea în privința de sex, și pune pe nivele egale femeia cu bărbatul.
Legea fundamentală a Republicii Moldova stipulează expres efalitatea între bărbat și femeie (soț și soție) în art.16 aln. (2) “Toți cetățenii Republicii Moldova sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.”, la fel legiuitorul stipulează în art. 48 alin. (1) „Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.” Și alin.(2) „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
La fel aceste prevederi sunt stipulate și în Codul Familiei în art. 5 : „Toate persoanele căsătorite au drepturi și obligații egale în relațiile familiale, indiferent de sex, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenență politică, avere și origine socială”.
Un alt articol care ne indică indirect principiul egalității între soț și soție este art. 11care stipulează condițiile de încheiere a căsătoriei :
(1) Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțămîntul reciproc, neviciat, exprimat personal și necondiționat, al bărbatului și femeii care se căsătoresc, precum și atingerea de către ei a vîrstei matrimoniale.
Astfel la încheierea căsătorie este nevoie de consemțămîntul ambelor soți, deja nu se mai aplică metodele de căsnicie din epoca primitivă sau evul mediu, cînd domnișoara putea fi căsătorită contrar voinței sale, la cererea soțului și din moftul sau obținerea de benefici de către tatăl său.
Asigurarea exercitării drepturilor lor egale de către femei și bărbați în sfera politică, economică, socială, culturală, în alte sfere ale vieții este garatată și reglementată de alte legi [17, p.48].
Noul ideal familial este egalitatea deplină în drepturi între soț și soție, însă, pînă la atingerea unei egalități, care să fie confortabilă și pentru bărbați și pentru femeie, este un “drum lung”, care se așteaptă să constitue prin extinderea și cucerirea compatibilității și armoniei în căsătorie [18, p.93].
Familia este o formă de relații sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soții, părinții și copiii, precum și, uneori, alte persoane între care există relații de rudenie. Și soții singuri fără copii – formează o familie. Familia este o realitate socială prin comunitatea de viață dintre soți, dintre părinți și copii, precum și dintre alte rude.
Familia se întemeiază pe căsătoriea liber consimțită între soți, pe egalitatea și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
În lipsa unei definiții legale, în cuprinsul diferitor reglementări noțiunea de familie apare în accepțiuni diferite. Luând naștere prin căsătorie, familia începe prin a fi formată din soți; familia tipică este cea compusă din părinți și copii. Codul familiei vizează cel mai des acest sens, restrâns al noțiunii ( art. 1-44, art. 47-65, art. 97-112). Familia este o formă socială de bază, realizată prin căsătorie sau concubinaj neformal, care unește pe soți ( părinți ) și pe descendenții acestora ( copiii necăsătoriți ).
Familia este o asociere, are un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali.
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece el influențează și modelează persoana umană. Această formă istorică de comunitate umană are un nucleu social elementar întemeiat prin căsătorie și apoi prin raporturi strânse de ordin biologic, economic, și nu în ultimul rând spiritual. Pentru o reușită totală în clădirea unei familii este nevoie de inteligență și de o strădanie continuă de a ne modela pe noi însîne printr-un adevărat act de voință, de educație și de forța morală [25, p.84].
Cu aceste cuvinte, atît bărbatul cît și femeia, trebuie să devină în ultima instanță, creatorii propriului chip, călăuzitor spre armonie, frumusețe fizică și spirituală, sinceritate și mai ales încredere.
Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane s-au decis să întemieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun. Prin actul de căsătorie se creează o relație de rudenie între familiile persoanelor implicate. Căsătoria este o instituție în care relațiile interpersonale, de obicei, intime și sexuale, sunt recunoscute într-o varietate de moduri, în funcție de cultura sau subcultura în care se petrece. O astfel de uniune, de multe ori formulează printr-o ceremonie de nuntă, poate fi, de asemenea, numită căsătorie.
Toate principiile enumerate mai sus au o importanță decesivă în sistemul dreptului familiei. Este imposibil ca legea să prevadă toate particularitățile reglementării relațiilor dintre oameni. În continuare voi face o analiză a ,,Principiului egalității în drepturi a soților în familei ”.
În cadrul căsătoriei soțul și soția au drepturi și responsabilități egale în familie. Acest statut de egalitate se extinde asupra oricărei schimbări produse în relația celor doi, ea continuă să fie valabilă în cazul unor angajamente privind separarea lagală sau desfacerea căsătoriei, tutela copilului, dreptul la vizite, pierderea sau recuperarea autorității părintești și este recunoscut atît de dreptul internațional și cel național.
Astfel, ambii soți au drepturi și îndatoriri egale cu privire la comunitatea de viață, stabilește Canonul 1135 CDC. Egalitatea dintre bărbat și femeie se bazează pe însăși natura creată de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Bărbatul și femeia care, prin pactul conjugal ,, nu mai sunt doi, ci un singur trup ”, își oferă unul altuia ajutor și slujire prin unirea intimă a persoanelor și acțiunilor sale. Depașind principiul superiorității tatălui asupra mamei, CDC stabilește, de exemplu, că locul de origine al copilului este locul în care părinții își au domiciliul, cînd copilul s-a născut, iar dacă părinții nu aveau amîndoi același domiciliu, locul de origine este locul unde mama își avea domiciliul. Totuși, principiul egalității în drepturi și datorii nu trebuie să fie în dauna complementarității celor doi soți, dimensiune esențială a alianței și vieții matrimoniale, care se bazează pe modul diferit în care ei participă la asemănarea.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a ONU din 10 decembrie 1948, în art.1 proclamă: „ Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi… ”.
Fiecare se poate bucura de toate drepturile și de toate libertățile proclamate în Declarație, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine națională sau socială, de avere, de naștere sau decurgînd din orice altă situație.
Una din principalele efecte ale căsătoriei este acela privind dreptul și obligația părinților de a participa în egală măsură la educația copiilor. Atunci cînd este vorba de educația copiilor, ambii părinți trebuie să depună efort deplin pentru ai asigura copilului un trai decent și un viitor fericit. Axîndune pe problema că unii bărbați sunt de părerea că copilul trebuie educat și crescut de către femeie se ajunge la consecința, că, copilului nu-i este acordată atenție deplină, și, la un moment dat se poate întîmpla ca el sa se închidă în sine sau urmează cai nu prea bune.
Odată ce părinții au decis să conceapă un copil, ambii trebuie să joace un rol semnificativ în viața copilului. Așa cum toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, așa și ambii părinți trebuie să ofere o atenție egală în formarea copilului ca personalitate.
,, Cu începere de la vârsta nobilă, bărbatul și femeia fără nici o restricție în privința rasei, cetățeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei ’’
Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminre față de femeie, în art.15, recunoaște egalitatea femeii cu bărbatul în fața legii. ,, Egalitatea în fața legii ’’ și aspectele ce țin de căsătorie și familie și care sunt specificate în art. 16 al convenție menționate. Astfel, în sensul acestui articol:
– Statul trebuie să asigure egalitatea în căsătorie și în relațiile familiale;
– Femeile trebuie să dispună de același drept la căsătorie ca și bărbații, în baza consențămîntului liber, și să beneficieze de libertate la alegerea soțului;
– Statele se obligă să stabilească vârsta minima de căsătorie și înregistrare a tuturor căsătoriilor. Logodna între copil nu are putere juridică;
– Femeile trebuie să aibă drepturi egale cu bărbații atât în perioada căsniciei, cît și la desfacerea ei;
– Femeile au aceleași drepturi asupra propriilor copii, numărul lor, asupra planificării nașterilor, au același acces la infornații și la mijloacele necesare pentru exercitarea drepturilor sus – menționate. Ele trebuie să se bucure de drepturi egale cu bărbații în materie de tutelă, curatelă și adopție;
– De asemenea, femeile vor avea aceleași drepturi ca și soții lor la alegerea numelui, profesiei sau ocupației, precum și în materie de proprietate și administrare a bunurilor [25, p.84].
Luând notă de actele normative internaționale, Republica Moldova optează pentru o egalitate deplină dintre bărbat și femeie în toate domeniile politic, social, economic, cultural, familial etc., legislația Republicii Moldova, mai ales după 1990, încercă a aduce în concordanță prevederile naționale cu cele internaționale.
Constituția Republicii Moldova în art. 16 alin. 2 prevede: ,, Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială ’’. Egalitatea în drepturi dintre bărbat și femeie este prevăzută și în art. 48 al Constituției.
Aceste prevederi constituționale sunt confirmate și în Codul familiei care în art. 5 alin. 1 stipulează: ,, Toate persoanele căsătorite au drepturi și obligații egale în relațiile familiale, indiferent de sex, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenență politică, avere și origine socială.’’ Toate problemele vieții familiale se soluționează de către soți în comun, în conformitate cu principiul egalității lor în relațiile familiale ( art. 16 alin. 1 C.F.).
În modelul tradițional al familiei soțul deținea autoritatea. Comportamentul tradițional masculin consta într-o constelație de agresivitatea, încrederea în sine.
El lua deciziile privind bugetul și alte chestiuni importante și avea forța de a impune și copiilor respectful față de deciziile lui. Pe de altă parte, constelația rolului feminine tradițional constă în caracteristici expresive, cum ar fi: grijulie, compasivă, afectivă, sensibilă la nevoia altuia. Responsabilitățile de bază ale soției erau: îngrijirea casei , a copiilor și asigurarea confortului și satisfacerii nevoilor sexuale ale soțului.
Noul ideal marital este egalitarismul în toate dimensiunile vieții maritale. Aceasta implică o participare în măsură egală a soților, într-o cooperare privind suportul financiar , îngrijirea domestică și îngrijirea copiilor. Studiile efectuate legate de optică socială, dar și a permisivității sau restricțiilor impuse de familie, religie și morală.
Unul din rezultatele majore ale acestei schimbări este faptul că ambii soți au libertatea de a-și urma propriile interese, fără a avea sentimentul că sunt prestați
De exemplu: ,, noul bărbat ’’ poate să împartă cu soția îndeplinirea unor sarcini demestice sau de îngrijire a copiilor fără a se simți neapărat demasculinizat. Și invers ,, noua femeie ’’ poate să se investească în anumite preocupări privind afacerile sau chiar în profesii ca ofițer de poliție, fără a resimți o pierdere a feminității. Aceste schimbări, vizînd egalitatea dintre sexe, modifică atât relațiile familiale, cît și cele premaritale [25, p.84].
Așa, de pildă, se acceptă acum ca o femeie să propună o întâlnire unui bărbat, să ia inițiativa în comportamentul sexual, să participe ca un egal în luarea deciziilor și chiar să propună o căsătorie unui bărbat. Bărbatul nu mai are întodeauna dreptate cu orice preț, dar acum este liber să-și exprime sentimentele, să-și împărtășească temerile durerile și tipurile de activități. Bărbații preiau din ce în ce mai mult activități domestice ( gătit, spălat, îngrijirea copiilor etc. ); femeile se simt atrase tot mai mult și practică activități, destinate pînă atunci doar bărbaților ( legislație, administrație, medicină, pilotaj etc. ).
În ultimii ani se remarcă o tendință generală de apropiere și ștergere a diferențelor comportamentale dintre bărbat și femeie, creând uneori ambiguitate și discomfort în asumarea rolurilor acceptate social. Adolescenții de azi nu sunt suficient polarizați feminin sau masculin, ceia ce ridică unele probleme privind acceptarea lor socială dar și autoacceptarea. Schimbările radicale în conduita bărbaților și femeilor care au zguduit puternic standardele de rol au apărut în anii 60 – 70, odată cu mișcarea ,, hippy ’’ ca o manifestare a respingerii restricțiilor sociale și a standardelor impuse de societate [25, p.84].
Astfel, vestimentația și stilul estetic atât al bărbaților, cît și al femeilor s-au modoficat semnificativ. Într-o mare măsură, procesul de prefacere al rolurilor masculine și feminine este datorat modificărilor, frustațiilor. Atât bărbații cît și femeile au primit mesaje contradictorii din partea societății: femeia a fost încurajată spre carieră profesională, competență, competitivitate și chiar agresivitate. Totuși, dacă ea obține un nivel crescut de succes în carieră, în lumea noastră dominată de bărbatul a fost stimulat să fie considerată ,, nefeminină ’’; în același mod, bărbatul a fost stimulat să fie grijuliu, emoțional, expresiv și sensibil la sentimentele manifestate de alții. Dar, dacă el merge prea departe în această direcție, se așteaptă să fie considerat drept ,, un îmbrobodit ’’. Încotro ne va duce acestă tranzație a rolurilor, vom vedea.
Se așteaptă cu primul pas în dezvoltarea acceptabilă a rolului bărbatului și a femeii să se sprijine pe cucerirea unei egalități între sexe, în zona educațională, ocupațională, politică și interpersonală. Totuși această egalizare se va baza, în cea mai mare parte, pe recunoașterea că, deși suntem bărbați și femei, înainte de orice alceva suntem ființe umane.
În familia romană din perioada republicii, femeia numită ,, sexul slab ’’ – imbecilitas sexus, trebuia să se supună autorității tatălui, care avea dreptul de viață și de moarte asupra soției și copiilor, pe care-i putea vinde, maltrata sau ucide. Însă, odată cu apariția Imperiului, femeia a ajuns să fie respectată.
În Egiptul antic conștiința egalității sexelor era profund înrădăcinată, iar prescripțiile religioase cereau ca femeia să fie bine trătată. Femeia egiptiană este cea mai privilegiată în lumea orientală.
Femeia ebraică trebuia să se supună autorității tatălui care era absolută.
Structura familială în evul mediu era de tip gentilic. Tatăl avea deplină autoritate mundium asupra familiei; în schimb femeia, considerată inaptă de acțiuni războinice, rămânea toată viața sub autoritatea tatălui sau a soțului. În Evul Mediu timpuriu, în Apus era statuată oficial monogamia însă, în mod practic, domnea poligamia. Numai soțiile oficiale se bucurau de toate drepturile, femeia era ocrotită, însă numai cu condiția de a fi fecioară, virginitatea constituind garanția că toți copiii pe care îi va naște vor fi ai soțului.
În secolul XIX și începutul secolului al XX-lea, s-a generalizat sistemul familiei nucleare, în cadrul căreia, bărbatul asigura securitatea economică a întregii familii, iar femeia se ocupa cu treburile gospodărești. Odată cu revoluția industrială, femeia participă pentru prima dată în istoria societății la producția de bunuri desprinzându-se astfel din starea de dependență față de bărbat și câștigând o poziție socială.
În societatea actuală în domeniul profesional există o tendință spre egalitate, însă toate pozițiile inferioare în ierarhia profesională sunt ocupate de femei.
Rareori, unele femei, cu titlu de excepție, reușesc să obținp poziții cheie într-o lume dominată profesional de către bărbați. Femeile desfășoară numai anumite genuri de muncă, ce necesită o calificare mai slabă și oferă mai puține satisfacții profesionale.
În ceea ce privește formația profesională, tinerele fete sunt orientate spre profesii ,, tipic feminine ’’: coafeze, croitorese, activități de secretariat, medici etc., pe când bărbații sunt orientați spre profesii.
În domeniul politic femeia se lovește de barajul masculin din toate partidele; ea a fost în mod progresiv eliminată din viața politică. Însă nu s-a întâmplat ca vre-un partid, indiferent de orientarea politică, să-și desfășoare campania electorală pe tema promovării feminine.
Cu toate declarațiile naționale și internaționale, națiunile sunt conduse de către bărbați.
Deseori femeile se află în situația dramatică de a alege între o slujbă prost plătită, ori să stea acasă beneficiind de un neînsemnat ajutor social, și pe o perioadă limitată.
Femeia trebuie să fie o soție ireproșabilă, dar are și ,, datoria ’’ de a rămâne seducătoare, tânără, elegantă.
În societatea modernă, dragostea devine obligatorie. Pe de altă parte, unii bărbați deși afirmă că femeile ar trebui să aibă drepturi egale cu ei, în ce privește sexualitatea, acceptă cu greu un comportament similar din partea femeilor. Rolurile asumate de către bărbat și femeie sunt în curs de evoluție. Ca urmare a unei participări mai mari a femeilor la viața profesională și ca urmare a luării în considerare progresive a revendicărilor feministe, nimeni nu se mai miră că bărbații iau parte activă la îngrijirea și educarea copiilor.
ÎNCHEIERE
Concluzionînd cele menționate mai sus, am putea spune că: Căsătoria este izvorul de bază al creării unei familii care, conform Constituției Republicii Moldova, este elementar, natural și fundamental al societății ( art. 48 alin.1). Conform art. 9 alin. 2 Codul Familiei, drepturile și obligațiile juridice ale soților iau naștere din ziua înregistrării căsătoriei la organelle de stare civilă.
Personale sînt drepturile și obligațiile soților care nu au un conținut economic. Ele sînt reglementate de capitolul lV Codul Familiei care cuprinde trei articole – 16; 17; 18. Aceste articole reglementează relațiile personale ale soților, sînt niște norme declarative ce nu conțin sancțiuni pentru încălcarea prevederilor stipulate în ele. Totuși ele au o importanță deosebită, deoarece subliniază cele mai importante momente, care au o însemnătate deosebită în asigurarea egalității soților în familie, ocrotirea intereselor fiecăruia dintre ei și asigură scopul educării eficiente a copiilor în familie. Faptul se lămurește prin aceea că relațiile de familie au un caracter strict personal, sînt bazate pe încredere reciprocă și reies din principiul inadmisibilității amestecului în relațiile de familie al oricăror persone sau organe de stat.
Noul ideal familial este egalitatea deplină în drepturi între soț și soție, însă, pînă la atingerea unei egalități, care să fie confortabilă și pentru bărbat și pentru femei, este un ,, drum lung ’’, care se așteaptă să continue prin extinderea și cucerirea compatibilității și armoniei în căsătorie.
În analiza vieții in familie poate fi o întrebare: ale căror interese este o astfel de instituție? Atenția a fost atras de experiențele diferite ale bărbaților și femeilor în căsătorie. Sa constatat că, în orice căsătorie, există două căsătorie: soț și soție, și că aceste două experiențe sunt diferite. Bărbații, în ciuda glume despre "mă adus cu forța la altar", cum ar fi o căsătorie mai mult decât femeile, și bărbații provin mare beneficiu din aceasta. Este dovedit faptul că bărbații căsătoriți trăiesc mai mult și au o mai bună sănătate mintală și fizică decât bărbați singuri. Și femei căsătorie poate dăuna sănătatea. Multe femei căsătorite suferă de sindromul de gospodine. Comparând starea de sănătate a lucrătorilor casnice și femei singure, sa dovedit că prima susceptibile de a suferi de dureri de cap, leșin, palpitații, convulsii de isterie, depresie si alte simptome psihice.
Este cunoscut faptul că mai mult de 75% din totalul divorțurilor avea loc la inițiativa femeilor. Și numărul maxim de divorțuri au loc în primii 5 ani de căsătorie. Luând în considerare dificultățile economice care sunt de multe ori cu care se confruntă femeile divorțate sau separate care trăiesc, este surprinzător.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22 iunie 2002. http://lex.justice.md/md/325085/
Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova nr. 225 din 30 mai 2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115 din 12 iunie 2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286229
Codul Familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26 octombrie 2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 47-48 din 26 aprilie 2001. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286119
Legea nr. 1453 Cu privire la notariat din 8 noiembrie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 154-157 din 21 noiembrie 2002. http://lex.justice.md/md/311593/
Legea nr.319 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor din 10 iunie 1944. În: Monitorul Oficial al României nr. 133 din 10 iunie 1944.
Noul Cod Civil al României nr. 287/2009 din 17.07.2009. În: Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_civil_republicat_2011_noul_cod_civil.php
Monografii, articole de specialitate
Albu I. Dreptul familiei. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1975. 377 p.
Anca P., Filipescu I.,Calmuschi O. Încheierea căsătoriei și efectele ei. București: Editura Academiei, 1981. 211 p.
Buruiană M.,Efrim O.,Eșanu N. Codul Civil al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Arc, 2005-2006. 815 p.
Bîrsan C. Drept civil. Drepturile reale principale. București: All Beck, 2001. 359 p.
Chirică Dan. Drept civil. Succesiuni și testamente. București: Editura Rosetti , 2003. 565 p.
Ciucă V. Procedura partajului succesoral. Iași: Polirom, 1997. 216 p.
Corhan A. Dreptul familiei – Teorie și practică. București: Lumina Lex, 2001. 551 p.
Crișu Constantin. Ghidul juristului, ediția a VII-a. Revăzută, adăugită și completată cu modificările la zi. Argeș: Editura Iuris Argessis, 2004. 800 p.
Deak F. Tratat de drept succesoral. București: Editura Actami, 1999. 607 p.
Dogaru I. Drept civil. Ideea curgerii timpului și consecințele ei judice. București: All Beck, 2002. 1120 p.
Dogaru I. Drept civil. Idei producătoare de efecte juridice. București: All Beck, 2002. 876 p.
Filipescu I., Filipescu A. Tratat de dreptul familiei. București: All Beck, 2001. 594 p.
Florescu D. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. București: Editura Universității Independente „Titu Maiorescu”, 2002. 708 p.
Florescu D. Drept civil. Succesiunile. București: Editura Universității Titu Maiorescu, 2001. 398 p.
Mărgineanu L., Mărgineanu G. Dreptul familiei. Chișinău: Tipografia „Elena – V.I.”, 2002. 417 p.
Peptan R., Dijmărescu D.M. Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor în reglementarea Noului Cod Civil. Abordare Comparativă. În: Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, nr. 4, 2013, p. 84-85 http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2013-04/8_Rodica%20Peptan,%20Diana%20Dijmarescu.pdf
Rizeanu D., Protopopescu D. Raporturile patrimoniale dintre soți în lumina Codului Familiei. București: Editura Științifică, 1959. 192 p.
Turculeanu I. Drept Civil: Contracte speciale; Succesiuni; Curs. Craiova: Themis, 2000. 380 p.
Culegeri de documente, practica judiciară
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova Cu privire la aplicarea unor dispoziții ale Codului civil și ale altor acte normative referitoare la dreptul de proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcțiilor anexe nr.2 din 27 martie 2006. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, nr.12, 2006, pag.14. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=63
Site internet
About the family code California [online] http://codes.lp.findlaw.com/cacode/FAM/1/d7/2/s2550 (citat la 17.05.2015).
Credit card news [online] http://www.creditcards.com/credit-card-news/credit-card-debt-death-1282.php (citat la 17.05.2015).
Dicționar juridic [online] http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=430 (citat la 28.03.2015)
NiDirect government services [online] http://www.nidirect.gov.uk/what-happens-to-debts-when-someone-dies (citat la 17.05.2015).
Sharing credit cards accounts [online] http://www.bankrate.com/finance/credit-cards/sharing-credit-card-accounts-1.aspx (citat la 19. 05.2015).
Debts of a deceased person in Arizona [online] http://www.tomboumanlaw.com/debts-of-decedent.html (citat la 19. 05.2015).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consecintele Nerespectarii Principiului Sprijinului Reciproc Moral Si Material (ID: 164862)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.