Consecintele Nerespectarii Principiului Manifestarii Grijii Pentru Intretinerea, Educatia Si Apararea Drepturilor Si Intereselor Membrilor Inapti DE Munca Ai Familiei
CONSECINȚELE NERESPECTĂRII PRINCIPIULUI MANIFESTĂRII GRIJII PENTRU ÎNTREȚINEREA, EDUCAȚIA ȘI APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR MEMBRILOR INAPȚI DE MUNCĂ AI FAMILIEI
CUPRINS
INTRODUCERE
I. ANALIZA JURIDICĂ A OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE
1.1 Noțiunii și caracterele juridice ale obligației de întreținere
1.2 Noțiuni generale privind persoanele care se încadrează în categoria membrilor
inapți de muncă ai familiei
1.3 Legislația națională și internațională ce reglementează apărarea drepturilor
personale și patrimoniale ale membrilor inapți de muncă
2. ANALIZA TEMEIURILOR GENERALE DE NAȘTERE
ȘI STINGERE A OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE
2.1 Condițiile necesare nașterii raportului juridic de întreținere
2.2 Temeiurile generale de stingere a obligației de întreținere
2.3 Obligația de întreținere dintre părinți și copii
2.4 Temeiurile apariției obligației de întreținere dintre soți și foștii soți
3. RĂSPUNDEREA ÎN CAZ DE NERESPECTAREA PRINCIPIULUI MANIFESTĂRII GRIJII PENTRU INTREȚINEREA, EDUCAȚIA SI APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR MEMBRILOR INAPȚI DE MUNCĂ AI FAMILIEI 3.1 Analiza juridică a răspunderii persoanelor în cazul încălcării normelor
ce reglementează grija pentru intreținerea, educația si apărarea drepturilor și intereselor
membrilor inapți de muncă ai familiei
3.2 Reglementarea răspunderii în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii
Moldova pentru încălcarea obligațiunilor de întreține a persoanelor inapte
3.3 Practica judiciară în cazurile litigiilor privind apărarea drepturilor și
intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei
3.4 Instituțiile de stat consituite în conformitate cu legislația în vigoare a
Republicii Moldova, în scopul apărării drepturilor și intereselor membrilor inapți de
muncă ai familiei
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Milenii de-a rândul, familia a însemnat totul, a fost rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației, a însemnat stabilitate în timp și speranță pentru viitor. Prima formă de organizare a societății a fost aceea bazată pe familie. Legăturile de rudenie făceau ca această societate să aibă o mare stabilitate.
Relațiile de interdependență dinte părinte și copil și relația de părtășie și susținere reciprocă dintre soț și soție au menirea să furnizeze acele resurse interioare care să ajute individul să depășească situațiile critice din viață și să dea randament la nivelul adevăratelor lui resurse interioare.
Familia reprezintă un grup de persoane, înrudite prin sânge, ce stabilesc un set de drepturi și obligațiuni pe care se angajează să le respecte, fiind reglementate de proceduri legale. În cadrul familiei fiecare persoană își are statutul și rolul său social, astfel familia devenind grupul social primar, cel în care are loc introducerea în societate de la nașterea copilului. În familie omului îi este asigurată hrana, odihna și condițiile pentru un trai decent, membrii familiei cooperând pentru a întreține aceste condiții. Pe lângă îndeplinirea funcțiilor biologice, familia mai are rolul de a susține procesul de socializare, fiind un loc pentru introducerea copiilor în viața socială, familia reprezentând prima întâlnire a copilului cu socialul. De asemenea, în cadrul familiei, membrii acesteia care fac deja parte din societate sunt în stare să se dezvolte în acest plan în interiorul familiei, îmbunătățându-și calitățile, cunoștințele și valorile personale și sociale. Familia, de asemenea, e un loc unde membrii familiei pot contribui la crearea unui fond material din care poate să profite fiecare membru al familiei, fiind uneori o modalitate bună de a împărți veniturile membrilor într-un mod rezonabil și rațional, ce va duce la prosperarea familiei și a acumulării unor rezerve ce pot fi distribuite pentru diferite cauze, un exemplu fiind suportul material acordat copiilor de către părinți.
Toți membrii familiei dispun de anumite drepturi și obligații, printre care și obligația de manifestare a grijii față de membrii inapți de muncă ai familiei.
Principiului manifestării grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei este un principiu fundamental în instituția familiei. Nerespectarea acestui principiu este o problemă foarte acută în societatea de azi. Termenul de obligație de întreținere semnifică acea îndatorire prin care o persoană pune la dispoziția alteia cele necesare traiului. Prin cele necesare traiului înțelegem atât nevoile de ordin material (de exemplu: hrană, locuință) cât și nevoile de ordin moral, spiritual (de exemplu: nevoi de educare, religie, nevoi științifice, de informare).
Conceptul de obligație, ajuns în stadiul perfectei elaborări pe care il avem astăzi, s-a format în baza unei îndelungate evoluții, în procesul de tranziție de la societatea gentilică la societatea politică. La început însă, obligația a fost o simplă legătură fizică, materială. Această legătură s-a juridicizat într-un îndelungat proces de evoluție.
S-au format foarte multe teorii cu privire la originea obligației, însă toate duc la o singură concluzie că originea obligației trebuie căutată undeva în trecutul îndepărtat al omenirii, cînd exista doar ceata primitivă, când oamenii au început să aprecieze și să promoveze Binele și să combată Răul, printr-o serie de interdicții cu caracter social, religios dar și juridic.
În prezent instituția nerespectării principiului manifestării grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei este mai puțin cunoscută și cercetată în Republica Moldova, în comparație cu alte țări.
Scopul și obiectivele lucrării. Prezentul studiu este direcționat spre atingerea următorului scop general: cercetarea multilaterală și analiza consecințelor nerespectării principiului manifestării grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei; apariția și caracterele juridice ale obligației legale de întreținere; analiza reglamentărilor legislative; determinarea rolului și importanței, naturii juridice a insituției nerespectării principiului manifestării grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei.
Petntru realizarea scopului propus au fost atinse următoarele obiective:
a) cercetarea doctrinară a instituției obligației legale de manifestare a grijii față de întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei;
b) analiza condițiilor necesare nașterii raportului juridic de întreținere;
c) determinarea temeiurilor generale de stingere a obligației de întreținere;
d) elucidarea problemelor ce țin de apărarea drepturilor încălcate prin nerespecatarea principiuliu manifestarii a grijii față de întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei.
Metodologia tezei: constituie o cercetare multiaspectuală a subiectului, utilizând următoarele procedee și metode științifice.
Metoda analitică care constă într-un complex de metode analtice, de obervație a evenimentelor, studiul cadrului legislativ național și internațional care reglementează instituția obligației legale de întreținere între membrii familiei, a doctrinei și literaturii de specialitate, practica judiciară.
Metoda de comparație necesară în orice studiu științific. Principalul avantaj al acestei metode constă în căutarea comunului și a diferențelor abordate în sfera dreptului familiei, în special ce ține de insituția de manifestare a grijii față de întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei.
Metoda istorică care constă în cercetarea cît mai profundă a subiectului dat, efectuarea unui studiu retrospectiv ce ține de evoluția instituției răspunderii pentru nerespectarea principiului manifestării grijii față de membrii inapți de muncă ai familiei.
Metoda logică și sistematică, care constau în sistematizarea informației analizate și formarea unor conlcluzii coerente bazate pe informația acumulată.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei. Din perspectivă teoretică, teza constituie o abordare constantă de noi discuții teoretice și polemici științifice, expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova cât și în literatura străină. Situația curentă a trezit un intres deosebit pentru studiul acestor problematici.
În lucrarea dată am încercat să elucidăm lacunele normative și procedurale și să găsim noi soluții de soluționare a problemelor existente.
Evenimentele istorice și social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au rămas în continuare în centrul vieții ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice și filozofice.
Sumarul compartimentelor proiectului.
Lucrarea începe cu o întroducere, în care se explică tema tezei, scopul, metodele de cercetare, precum și obiectivele care se planifică a fi obținute.
Primul capitol, prezintă ce înseamnă noțiunea legală de întreținere, care este fundamentul acesteia și natura sa juridică, caracterele sale juridice și persoanele între care există obligația legală de întreținere. De asemenea am analizat legislația națională și internațională ce reglementează apărarea drepturilor personale și patrimoniale ale membrilor inapți de muncă ai familiei.
Al doilea capitol, cuprinde informații ce vizează condițiile necesare pentru nașterea obligației de întreținere, temeiurile de stingere a acesteia, cât și o analiză mai aprofundată a obligației de întreținere între parinți și copii și cea dintre soți și dintre foștii soți.
Cel de-al treilea capitol reflectă modul în care noțiunile teoretice sunt aplicate în practică, este arătată răspunderea pe care o poartă persoanele în cazul încălcării normelor ce reglementează grija pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei, de asemenea sunt indicate instituțiile de stat consituite în scopul apărării drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei.
Lucrarea este finalizată cu o încheiere, care reprezintă o generalizare a lucrării și recomandări.
Și ca o generalizare a celor menționate credem că lucrarea dată va ajuta să se înțeleagă că manifestarea grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei, reprezintă una dintre cele mai importante obligații existente în societate, fiind bazată pe sentimente de solidaritate, respect, prietenie și afecțiune care caracterizează relațiile de familie. Aceste relații implică ca persoanele între care există relații de familie să nu rămână indiferente față de ceilalți membrii ai familiei care se află în incapacitatea de a munci și de a-și asigura un nivel de trai decent.
Considerăm de asemenea, că lucrarea dată va ajuta să se înțeleagă ce drepturi fundamentale există și la care mecanisme naționale și internaționale se poate de recurs, în cazul încălcării acestor drepturi, pentru a repune în dreptul său libertatea lezată. Iar cei care vor neglija și nu vor respecta principiul manifestarii grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei, ad respondendum sub lege.
1 ANALIZA JURIDICĂ A OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE
1.1 Noțiunii și caracterele juridice ale obligației de întreținere
Termenul de ”întreținere” definește că o persoană pune la dispoziția alteia cele necesare traiului, în temeiul legii sau a unui contract.
Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloace necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale și – în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea lor profesională [19, p.541].
Obligația de întreținere mai poate lua naștere și ca urmare a unei donații cu sarcini sau a unui legat cu sarcină, sau a unui contract de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață. Deci, nu trebuie confundată obligația legală de întreținere reglementată de Codul Familiei cu obligația de întreținere ce ia naștere în urma încheierii unui act juridic și care este reglementată de Codul Civil.
Obligația legală de întreținere are un caracter complex și are menirea de a satisface atât nevoile alimentare ale creditorului dar și de a satisface nevolie de locuință, tratament medical, educare, pregătire profesionale și alte nevoi socio-culturale etc. [15, p.254].
Obligația legală de întreținere are ca obiect prestarea efectivă a întreținerii în beneficiul persoanei întreținute, îndeplinirea acestei obligații trebuie să se facă în măsura, cu mijloacele și prin modalitățile impuse sau permise de starea concretă de nevoie a creditorului, precum și în funcție de posibilitățile materiale ale debitorului.
Temeiul obligației legale de întreținere îl constituie îndatorirea de sprijin material și moral care există între anumite persoane legate între ele prin relații de rudenie, de căsătorie sau de altă natură. Sub aspectul duratei, această obligație poate fi stabilită pe durată de timp nedeterminată, ipoteză în care se consideră că are caracter permanent (este cazul când creditorul este o persoană incapabilă de muncă din cauza unei infirmități permanente) sau pe durată de timp determinată, ipoteză în care este considerată că are caracter temporar (este cazul când creditorul este minor).
Obligația legală de întreținere poate apărea ca efect al: rudeniei – de exemplu între părinți și copii, frați și surori, bunei și nepoți, adoptatul și adoptatorul; al căsătoriei – precum obligatia de inntreținere dintre soți sau foștii soți; alteori ca efect al unor relații asimilate de lege cu relații de familie [17, p.340] – precum obligația de întreținere a copilului celuilat soț, ori obligația de întreținere impusă moștenitorilor unei persoane care a fost obligată la întreținerea unui copil sau l-a întreținut benevol cît timp părinții acestuia au fost dați dispăruți, sunt morți sau sunt în stare de nevoie.
Obligația legală de întreținere este o obligație de tip special, care se naște direct din lege, atunci când sunt îndeplinite codițiile stabilite de legislația în vigoare. Obligația legală de întreținere are două scopuri unul personal și unul social. Din scopul și din reglementarea obligației de întreținere se desprind anumite caractere ce sunt specifice acestei obligații și care o deosebesc de alte obligații.
Obligația legală de întreținere are următoarele caractere juridice:
– este strict personală, care reiese din faptul că există o legătură strînsă a persoanei care beneficiază de pensia de întreținere, precum și a persoanei obligate să o presteze cu însăși obligația. Ea nu poate fi transmisă prin moștenire, nu poate fi obiect al contractelor, nu poate fi cedată de creditor unor terțe persoane, iar debitorul nu poate trece datoria sa la alții, este insesizabila, nu poate face obiectul actiunii oblice;
– este imperativă, pentru că normele legale privitoare la obligația de întreținere sunt inperative, părțile nu pot înlătura sau restrânge prin acte juridice această obligație. Convențiile și actele unilateral de renunțare definitivă la dreptul de întreținere nu sunt valabile [15, p.97], cu unele excepții. De exemplu considerăm valabilă convenția prin care părintele să fie scutit parțial sau temporar, de plata întreținerii, în cazul în care se află în situație materială grea, pînă aceasta va fi redresată, dacă prin acesta nu se încalcă interesele și drepturile copilului [21, p.29];
– de regulă, este reciprocă. Obligația legală de întreținere este cu caracter reciproc între: soț și soție, părinți și copii (în cazul copiilor minori, sau a copiilor majori înapți de a munci), bunici și nepoți, între frați și surori, între adoptator și adoptat [15, p.254]. Asta nu înseamnă că acest caracter se realizează întodeauna. Este posibil cazul cînd părinții, care au întreținut copii minori, să nu aibă nevoie de întreținerea copiilor la o vîrstă înaintată. Susținem legislatorul, atunci când acesta a prevăzut și cazurile de excepție de la această regulă.
Obligația de întreținere are caracter unilateral în următoarele situații [19, p.47]:
a) obligația soțului de rea-credință de a întreține soțul de bună credință, în cazul căsătoriei putative;
b) obligația soțului divorțat recăsătorit de a întreține celălalt soț divorțat, care nu s-a recăsătorit;
c) obligația de întreținere a soțului vinovat de desfacerea căsătoriei, prin divorț, față de celălalt soț aflat în nevoie din pricina unei incapacități de muncă, după trecerea unui an de la desfacerea căsătoriei [4, art.41], până la împlinirea unui an de la această dată, obligația fiind reciprocă;
d) obligația de întreținere a moștenitorul persoanei obligate să întrețină unn minor, sau care fără a avea obligația legală, i-a acordat întreținere, față de cel minor;
e) obligația de întreținere a părinților față de copilul lor minor sau aflat în continuarea studiilor până la vârsta de cel mult 26 de ani ș.a.;
– are un caracter îndelungat sau succesiv. Aceasta se manifestă prin faptul că din momentul nașterii obligației și pînă la încetarea ei se scurge un timp destul de îndelungat (de exemplu, părinții plătesc întreținerea pentru copii până la vîrsta de 18 ani, soțul plătește întreținerea celuilalt soț pe viață sau pe tot timpul cît celălalt este inapt de muncă și necesită spijin material). Din caracterul succesiv al obligației de întreținere rezultă următoarele consecințe:
– întreținerea se acordă de la data adresării cererii în instanță. Daca aceasta întîrzie din cauze imputabile pârâtului, aceasta se poate acorda și pentru trecut;
– pentru fiecare prestație de întreținere în parte curge un termen de prescripție distinct;
– este interzisă prestarea ei anticipată sub forma unei sume globale pe care debitorul să o înmâneze creditorului întreținerii, dar jurisprudența admite că pensia de întreținere stabilită poate fi plătită anticipat pentru toată perioada. În cazul în care unul dintre părinți părăsește definitiv țara, stabilindu-se în străinătate.
– are un caracter variabil în ceea ce privește cuantumul ei. Stabilirea întinderii acestei obligații nu se face cu caracter definitiv pentru toată perioada existenței sale, ci este susceptibilă de modificare pe parcurs, în funcție de evoluția nevoilor creditorului și a posibilităților materiale ale debitorului, în raport de această evoluție, pensia de întreținere acordată inițial poate fi majorată sau după caz redusă ulterior.
– este divizibilă atât activ cât și pasiv. Obligația legală de întreținere este divizibilă atât activ, cât și pasiv, de vreme ce solidaritatea în sistemul Codului nostru civil nu se prezumă. Potrivit prevederilor Codului familiei, în situația în care mai multe persoane sunt îndreptățite la întreținere, în același timp, din partea aceluiași debitor, care nu o poate presta în favoarea tuturor, urmează ca instanța să aprecieze în funcție de nevoile fiecăreia dintre acestea și să decidă fie ca întreținerea să se presteze numai unuia dintre ei, fie ca întreținerea să se împartă între unele sau între toate persoanele îndreptățite să o pretindă.
Creditorul neîndestulat în totul sau în parte poate solicita întreținere de la alte persoane obligate în ordinea imediat următoare. De pildă, părintele, în sarcina căruia s-a stabilit o pensie de întreținere în favoarea copilului minor, poate fi obligat și la întreținerea ascendentului său, dar fără ca prin aceasta să se aducă atingere cuantumului pensiei datorate descendentului minor. În consecință, dacă debitorul nu dispune de mijloace suficiente acoperirii integrale a ambelor obligații, ascendentul creditor al întreținerii se poate îndrepta împotriva altor debitori.
Cu referire la solidaritatea pasivă, Codul familiei dispune că în situația în care mai multe persoane sunt obligate să întrețină aceeași persoană, ele vor contribui la plata întreținerii, fiecare proporțional cu mijloacele sale.
Principiul divizibilității obligației legale de întreținere admite două excepții când operează solidaritatea în privința acestei obligații, și anume:
– în caz de urgență, părintele îndreptățit la întreținere poate porni acțiune împotriva oricăruia dintre copiii săi, urmând ca cel care plătește întreținerea să se întoarcă împotriva celorlalți obligați pentru plata pe care fiecare dintre ei era îndatorat să o facă;
– moștenitorii persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care a prestat întreținere benevolă acestuia sunt obligați solidar față de acel copil;
Regula divizibilității obligației legale de întreținere admite și o excepție când această obligație este in solidum. Este vorba de obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori, ipoteză în care acel copil are dreptul să ceară de la fiecare din părinți întreaga întreținere, urmând ca părintele solicitat să se îndrepte împotriva celuilalt părinte, pentru a recupera ceea ce a plătit în locul acestuia, drept ce izvorăște din principiul egalității dintre părinți în îndeplinirea obligația legală de întreținere față de copiii lor.
Obligația de întreținere ia naștere în baza faptelor juridice expres prevăzute de legislația în vigoare:
– existența dintre subiectele raportului juridic de întreținere a relațiilor de familie la momentul încasării pensiei de întreținere sau pînă la încasare (foștii soți);
– existența condițiilor prevăzute de lege pentru apariția obligației de întreținere (incapacitatea de muncă, starea de nevoie, mijloace suficiente pentru plată etc.);
– hotărîrea instanței de judecată sau contractul privind plata pensiei de întreținere.
1.2. Noțiuni generale privind persoanele care se încadrează în categoria membrilor inapți de muncă ai familiei
Articolul 1331 Cod penal explică că prin membru de familie se înțelege [5, art.133/1]:
a) în condiția conlocuirii: persoanele aflate în relații de căsătorie, de concubinaj, persoanele divorțate, persoanele aflate în relații de tutelă și curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soții rudelor;
b) în condiția locuirii separate: persoanele aflate în relații de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuți în afara căsătoriei, cei aflați sub curatelă.
Ca regulă generală, o persoană este îndreptățită la întreținere numai dacă probează că starea de nevoie în care se află este consecința incapacității sale de muncă. Starea de nevoie a celui ce refuză să muncească nu ne interesează, el nu are dreptul la întreținere, pentru că este de principiu că dreptul unei persoane – inclusiv dreptul la întreținere – nu se poate fonda pe conduita culpabilă a acesteia. Incapacitatea de muncă poate avea cele mai diverse cauze: boala, infirmitatea, vârsta înaintată etc. și poate fi totală sau parțială, definitivă sau temporară. Dreptul la întreținere există în toate aceste cazuri dar în limite diferite, corespunzător potențialului real de muncă al beneficiarului întreținerii.
Noțiunea inapt de muncă include capacitatea de muncă limitată ce permite stabilirea invalidității.
Potrivit legislatiei nationale există obligație de întreținere între următoarele categorii de persoane[4, art.86]: între soț și soție, între părinți și copii, între adoptator și adoptat, între bunici și nepoți, între străbunici și strănepoți, între frați și surori. Prin interpretarea sistematică a celorlalte dispoziții ale Codului familiei rezultă că există obligație legală de întreținere și între foștii soți a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorț; între foștii soți a căror căsătorie a fost desființată, dar la a cărei încheiere cel puțin unul a fost de bună-credință; între cel care a luat un copil spre a-l crește fără a întocmi formele cerute pentru adopție și acel copil; între soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț în condițiile arătate de art. 87 alin.(1) Codul Familiei și acel copil; precum și între acel copil întreținut timp de 10 ani și cel care l-a întreținut, între moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-a dat acestuia întreținere față de acel minor.
Potrivit legiuitorului se încadrează în categoria membrilor inapți de muncă ai familiei și beneficiază de o protecție specială:
a) copii minori – aceștia au dreptul de a fi întreținuți de către părinți, bunei, străbunei, frați șu surori mai mari, adoptatori, moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui copil sau care i-a prestat acestuia întreținere benevolă, dacă acel copil este minor, iar părinții săi firești sunt morți, dispăruți sau în nevoie, părintele vitreg. Întreținerea pentru copii minori se achită din momentul nașterii copilului și pînă la atingerea majoratului de către acesta, adică până la vîrsta de 18 ani.
b) copii majori – dacă satisfac una din condiții: fie aceștia își continuă studiile sau pregătirea profesională, fie aceștia sunt în stare de nevoie rezultată din incapicitatea de a munci.
Drepturile și interesele legitime ale copiilor sunt apărate de părinții lor, care sunt reprezentanții legali ai copiilor lor și acționează în numele lor în relațiile cu toate persoanele fizice și juridice, inclusiv în autoritățile administrației publice și instanțele judecătorești, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.
c) părinții – copiii majori sunt obligați să-și întrețină părinții, indiferent de faptul dacă au mijloace suficiente sau nu. Sunt și aici căteva condiții: părinții să fie inapți de muncă, adică invalizi de gradele I, II, III sau să aibă vîrsta generală de pensionare (57 ani – femei, 62 ani – bărbați) și aceștia să necesite sprijin material.
d) soții – își datorează susținere morală și materială recirpocă. Prin urmare soțul care are mijloace suficiente are obligația de a întreține celălalt soț, dacă acesta face parte din următoarele categorii: (a) soțul inapt de muncă (care a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau III) și care necesită sprijin material; (b) soția în timpul gravidității; (c) soțul care îngrijește copilul comun timp de 3 ani după nașterea acestuia; (d) soțul care îngrijește până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijește un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soț nu lucrează și copilul necesită îngrijire.
e) foștii soți – legea prevede expres că dreptul de a pretinde întreținerea de la fostul soț pe cale judecătorească îl are: (a) fosta soție în timpul gravidității. Dreptul la întreținere apare dacă graviditatea soției a început până la desfacerea căsătoriei; (b) fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia; (c) fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun invalid până la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie; (d) fostul soț, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau (e) timp de un an după desfacerea acesteia. Cauza din care fostul soț a devenit inapt de muncă nu are nici o importanță, este important numai momentul care stabilește cînd fostul soț a devenit invalid sau a atins vîrsta de pensionare; (f) fostul soț, care necesită sprijin material și a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soții au fost căsătoriți cel puțin 15 ani.
f) surorile și frații – de către surorile și frații majori apți de muncă. Surorile și frații sunt obligați să-și întrețină surorile și frații majori dacă aceștia: sunt inapți de muncă (invalizi de gradul I, II, III sau au atins vîrstă de pensionare); necesită sprijin material, adică nu au venituri nu au posibilitatea de a primi întreținerea de la persoanele obligate la plata în primul rînd (părinți, copii majori, soț sau fost soț).
g) nepoții – Codul familiei prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții.
h) bunicii – Obligația nepoților de a-și întreține bunicii este prevăzută de art. 88 Codul Familiei, conform căruia ei pot pretinde întreținerea de la nepoții majori apți de muncă care dispun de mijloace suficiente.
i) copii și părinții vitregi – o altă obligație prevăzută de legislație și atribuită la categoria obligațiilor de întreținere dintre alți membri ai familiei.
j) copii și educatorii lor – Articolul 90 Codul Familiei reglementează relații asimilate de lege cu relațiile de familie.
k) adoptator și adoptat.
Pentru ca o persoană să poată cere întreținere, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții, și anume: să fie inaptă de muncă și să necesite spijin material, adică să fie în stare de nevoie. Deci după cum prevede legea are dreptul la intretinere numai acela care se afla in nevoie, din cauza incapacitatii de a munci, cu exceptia descendentului, pe tot timpul cat este minor, care are drept la intretinere, indiferent de cauza nevoii in care se afla.
Să nu uităm de un factor foarte important că pentru ca o persoană să fie obligată la plata întreținerii, aceasta trebuie să aibă mijloace suficiente pentru a se întreține pe ea însăși și persoana ce se află în incapacitate de a munci. A întreține o persoană înseamnă a-i asigura existența.
1.3 Legislația națională și internațională ce reglementează apărarea drepturilor personale și patrimoniale ale membrilor inapți de muncă
În 1982 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Programul mondial de acțiune privind persoanele cu deficiențe în care se sublinia că persoanele cu deficiențe psihice, fizice sau cu deficiențe senzoriale trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și orice altă ființă umană și să li se ofere oportunități egale.
Prea des viețile lor suferă din cauza unor bariere fizice și sociale impuse de societate și care le împiedică astfel implicarea totală. Din această cauză, milioane de copii și adulți din toate părțile lumii deseori înfruntă o viață izolată și degradantă.
Persoanele cu deficiențe sunt membri ai societății și au dreptul de a rămâne în cadrul comunităților locale. Aceștia trebuie să primească ajutorul de care au nevoie, în cadrul structurii existente de educație, sănătate, forță de muncă și servicii sociale. În ceea ce privește legislația națională, Constituția prevede: "Persoanele handicapate beneficiază de o protecție specială din partea întregii societăți. Statul asigură pentru ele condiții normale de tratament, de readaptare, de învățămînt, de instruire și de integrare social" [1, art.51]. Legea cu privire la drepturile copilului stipulează în art. 24: "Statul garantează copiilor invalizi și copiilor cu handicap fizic sau mental asistență medicală gratuită, ajutor psihologic special, instruire generală și profesională, plasare în câmpul muncii potrivit capacităților, resocializare pentru a se putea bucura de o viață decentă în condiții care să le faciliteze participarea activă la viața socială, statul asigură copiii invalizi cu pensii de invaliditate".
Cu referire la situația copiilor vedem în legislația Republicii Moldova [1, art.48] este prevăzut că creșterea, educația copilului și instruirea este dreptul și obligația egală a părinților. Această normă constituțională este asigurată și concretizată de legislația familială a Republicii Moldova (cap.XI din Codul familiei “Drepturile și obligațiile părinților”, cap.XII “Obligația de întreținere dintre părinți și copii”, cap.XV “Contractul privind plata pensiei de întreținere”). Codul familiei prevede că părinții au drepturi și obligații egale față de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuți în căsătorie sau în afara ei. dacă locuiesc împreună cu părinții sau separate [4, art.58].
Statul asigură protecția drepturilor copilului prin diferite strategii și politici prevăzute de acte normative speciale. Astfel, Guvernul RM prin Hotărîrea nr. 1321 din 09.10.2002 a aprobat Programul-pilot „Copii orfani", care are ca scop îmbunătățirea calității vieții copiilor orfani și a copiilor rămași fără grija părintească.
Prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 727 din 16. 06. fost aprobată „Strategia națională privind protecția copilului și a familiei", care are ca scop asigurarea dezvoltării și realizării politicii de protecție socială a copilului și familiei la nivel național și local, cît și armonizarea cadrului legal în domeniu de protecție a copilului și familiei și asigurarea implementării depline a Convenției ONU și a altor acte normative naționale și internaționale în acest domeniu. În anul 1998 în Republica Moldova a fost creat Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului (Monitorul Oficial 60- 61, art. 518), iar prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 726 din 13.06.2003 a fost modificat Regulamentul acestui Consiliu, care este organ guvernamental menit să asigure elaborarea și implementarea politicilor de protecție a drepturilor copilului și familiei la nivel central și local.
În ultimii ani Republica Moldova a realizat progrese semnificative în consolidarea obiectivelor strategice în domeniul dizabilității și în promovarea unor politici, programe și inițiative coerente, care sunt în concordanță cu standardele europene și internaționale. Prin Legea nr. 166-XVIII din 09.07.2010, Republica Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (semnată la New-York, la 30 martie 2007), demonstrînd voință politică în ajustarea legislației și practicilor naționale la prevederile Convenției.
Primul pas în vederea implementării Convenției a fost elaborarea și promovarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013), adoptată de Parlament prin Legea nr. 169-XVIII din 09.07.2010. Aceasta prevede asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în egală măsură cu alți cetățeni la: protecție socială, asistență medicală, reabilitare, educație, muncă, viață publică, mediul fizic, transport, tehnologii și sisteme informaționale, de comunicare și la alte utilități și servicii la care are acces publicul larg.
Cu toate acestea, Guvernul recunoaște că situația persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova încă rămîne a fi una problematică și sunt necesare eforturi atît din partea Guvernului, cît și a societății în întregime pentru a realiza deplin prevederile Convenției. Necesitatea unor planuri naționale de acțiuni pe termen lung, alocarea de resurse adecvate pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, eliminarea discriminării și ajustarea continuă a cadrului legal la prevederile Convenției sunt dictate de numărul persoanelor cu dizabilități și de necesitățile acestor persoane.
Codul familiei prevede: „Copilul are dreptul la educație din partea părinților, la dezvoltarea capacităților intelectuale, la libertatea gândirii si conștiinței, la apărarea demnității si onoarei” [4, art.51]. Responsabilitatea primară în asigurarea acestor drepturi o au părinții. Statul trebuie să asiste părinții în vederea asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv și pe baza egalității de șanse. Asistența statului nu se limitează doar la haine, hrană, alte ajutoare materiale, ci, în primul rând, se extinde asupra dezvoltării intelectuale, fizice, spirituale și sociale.
Responsabilitatea primară a părinților este expres calificată în măsura posibilităților și a mijloacelor lor financiare. Aceasta înseamnă, că dacă părinților le lipsesc cunoștințele sau resursele necesare, statul trebuie să asiste părinții în necesitățile lor.
Responsabilitatea părinților pentru orientarea și dezvoltarea capacităților copilului este stipulată în art. 5 al Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului: Recunoscând familia ca „unitate fundamentală a societății și mediul natural pentru creșterea și împlinirea bunăstării tuturor membrilor săi, în mod deosebit copiii.
In acest sens Codul familiei prevede: „Părinții au dreptul și suni obligați să-și educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat. Ei poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor și au prioritate la educația lor față de oricare alte persoane” [4, art.60]. În caz că părinții nu-și îndeplinesc această obligație a lor, statul este obligat să le acorde ajutorul și asistența necesară pentru creșterea și educarea copilului, în conformitate prevederile legii supreme a Republicii Moldova, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, iar minimul asigurării medicale oferite de stat este gratuit[1, art 36]. Copiii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. Statul acordă alocații de stat pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități ce le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.
Recunoscând dreptul copiilor la educație și în vederea asigurării acestui drept în mod progresiv și pe baza egalității de șanse, art. 28 al Convenției prevede că: 1. Statele părți vor urmări în special:
a) să facă învățământul primar gratuit și obligatoriu pentru toți;
b) să încurajeze diferite forme de învățământ secundar, atât general, cât și profesional, să le facă deschise și accesibile oricărui copil și să ia măsuri corespunzătoare, cum sunt instituirea gratuității învățământului și acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;
c) să asigure tuturor accesul la învățământul superior, în funcție de capacitățile fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;
d) să facă deschise și accesibile tuturor copiilor informarea și orientarea școlară și profesională;
e) să ia măsuri pentru a încuraja frecventarea școlii cu regularitate și reducerea ratei de abandonare a școlii.
2 ANALIZA GENERALĂ A TEMEIURILOR DE NAȘTERE ȘI STINGERE A OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE
2.1 Condițiile necesare nașterii raportului juridic de întreținere.
Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloace necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale și – în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea lor profesională.
Obligația de întreținere ia naștere în baza faptelor juridice expres prevăzute de legislația în vigoare: – existența dintre subiectele raportului juridic de întreținere a relațiilor de familie la momentul încasării pensiei de întreținere sau pînă la încasare (foștii soți); – existența condițiilor prevăzute de lege pentru apariția obligației de întreținere (incapacitatea de muncă, starea de nevoie, mijloace suficiente pentru plată etc.); – hotărîrea instanței de judecată sau contractul privind plata pensiei de întreținere.
Obligația de întreținere mai poate lua naștere și ca urmare a unei donații cu sarcini sau a unui legat cu sarcină, sau a unui contract de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață. Deci, nu trebuie confundată obligația legală de întreținere reglementată de Codul Familiei cu obligația de întreținere ce ia naștere în urma încheierii unui act juridic și care este reglementată de Codul Civil.
Temeiurile nașterii obligației de întreținere sunt stabilite de lege, ceea ce înseamnă că ea este o îndatorire ce se impune pe tot timpul cît creditorul se află în nevoie din cauza incapacității de a munci, ceea ce fac părțile să n-o poată înlătura sau restringe anticipat prin acte juridice.
Una dintre condițiile necesare nașterii raportului juridic de întreținere este existența relațiilor de familie, care se exprimă prin rudenie, căsătorie, afinitate, creșterea și educarea unui copil în familie. Obligația de întreținere există numai între rudele în linie dreaptă de gradul I (părinți-copii), gradul II (bunici-nepoți), în linie colaterală de gradul II (frați-surori), între afini (părinți vitregi-copii vitregi) și între educatorii care au întreținut și educat copii minori, adică între persoanele care au avut relații asimilate de lege cu relațiile de familie.
Pentru ca o persoană să poată cere întreținere, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții, și anume: să fie inaptă de muncă și să necesite spijin material, adică să fie în stare de nevoie. Deci după cum prevede legea are dreptul la intretinere numai acela care se afla in nevoie, din cauza incapacitatii de a munci, cu exceptia descendentului, pe tot timpul cat este minor, care are drept la intretinere, indifferent de cauza nevoii in care se afla.
Pentru ca o persoană să fie obligată la plata întreținerii, ea trebuie să aibă mijloace suficiente. A întreține o persoană înseamnă a-i asigura existența.
Obligația de întreținere are ca obiect prestarea a tot ceea ce este necesar traiului: alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijirea sănătății, care toate la un loc formează cuprinsul noțiunii de întreținere în înțelesul ei general. In obiectul întreținerii intră și îngrijirea sănătății persoanei întreținute. Cheltuielile corespunzătoare obișnuite se au în vedere la stabilirea întinderii obligației. În cazul în care, într-o anumită perioadă, o boală gravă generează cheltuieli suplimentare, sumele necesare spre a se putea face față acestor cheltuieli se pot cere în mod separat conform art. 79 și 81 Codul Familiei.
Legiuitorul a fixat regula de principiu potrivit căreia întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Vor fi avute în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului, cum ar fi câștigul din muncă – dacă este cazul salariul obținut la fiecare din locurile de muncă – precum și celelalte câștiguri cu caracter de continuitate – cum ar fi sporul de vechime, indemnizația de conducere etc., dar și ajutorul pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor[3, art.409] – de asemenea economiile realizate, bunurile care nefiindu-i necesare ar putea fi înstrăinate.
Sunt imperativ prevăzute de lege categoriile de persoane între care există obligație legală de întreținere, precum și ordinea în care aceste persoane datorează întreținerea sunt stabilite prin dispoziții imperative ale legii.
Tot astfel, legiuitorul a stabilit condițiile în care funcționează obligația legală de întreținere, precum și limitele între care aceasta poate deveni operantă. Dat fiind caracterul imperativ al dispozițiilor normative referitoare la obligația legală de întreținere, părțile raportului juridic de întreținere nu pot suprima această obligație și nici să-i restrângă domeniul de aplicare, în consecință, în principiu nu sunt valabile convențiile și actele unilaterale de renunțare definitivă pe viitor la dreptul de întreținere în întregime sau numai în parte, decât dacă sunt încuviințate de instanța de judecată. S-a considerat, totuși, valabilă convenția prin care părinții au stabilit de comun acord contribuția fiecăruia la cheltuielile impuse de creșterea și educarea copilului minor. Titularul dreptului la întreținere are libertatea de a-și valorifica acest drept sau de a manifesta pasivitate în ce privește exercitarea lui.
Sunt reglementate următoarele categorii de obligații legale de întreținere:
– obligația de întreținere între soți[4, art.82], care este parte integrantă a obligației soților de a suporta cheltuielile căsniciei; ea implică și unele cauze de incapacitate de a muncii, cum este starea de graviditate a soției ori faptul că unul dintre soți este ocupat cu îngrijirea copiilor;
– obligația de întreținere între foștii soți[4, art.83], care prezintă următoarele caracteristici: incapacitatea de muncă a fostului soț care pretinde întreținere trebuie să fi survenit înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă în această ultimă situație numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria; pensia de întreținere se poate stabili până la o treime din venitul net al fostului soț obligat la plata ei; fostul soț vinovat de desfacerea căsătoriei este îndreptățit la întreținere numai un timp de un an de la desfacerea ei;
– obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori [4, art.74] în cadrul ocrotirii părintești, care are caracter distinct față de obligația de întreținere reciprocă cu caracter general între părinți și copii prevăzută de art. 86 alin. (1) Codul familiei; obiectul său este mai larg, deoarece include, pe lângă cheltuielile necesare traiului, și pe acelea necesare creșterii, educării, învățăturii și pregătirii profesionale a copiilor;
– obligația de întreținere a persoanei care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecție în condițiile legii, care are caracter unilateral, deoarece incumbă persoanei care a luat un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecție în condițiile legii;
– obligația de întreținere între copilul vitreg și părintele vitreg, care se naște în persoana părintelui vitreg care a contribuit la întreținerea copilului vitreg, numai dacă acesta este minor, iar părinții lui firești sunt morți, dispăruți sau în nevoie;
– obligația de întreținere ce revine moștenitorilor persoanei care a fost obligată la întreținerea unui copil sau care i-a prestat acestuia întreținere benevolă, dacă acel copil este minor, iar părinții săi firești sunt morți, dispăruți sau în nevoie.
Ordinea în care se acordă întreținerea este, potrivit legii, următoarea:
– soții își datorează întreținere înaintea celorlalți obligați;
– descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului;
– dacă sunt mai mulți ascendenți sau mai mulți descendenți, cel în grad apropiat datorează prioritar întreținere față de cel în grad mai îndepărtat;
– adoptatorul este obligat la întreținere înaintea părinților firești ai copilului minor;
– frații și surorile își datorează întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor.
Ordinea în care se datorează la întreținere între celelalte persoane prevăzute de lege este următoarea:
– între foștii soți divorțați sau a căror căsătorie a fost desființată, întreținerea se datorează în aceeași ordine ca și între soții dintr-o căsătorie în ființă, adică înaintea oricărei alte persoane;
– persoana care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecție în condițiile legii, datorează întreținere copilului minor după obligația părinților lui firești;
– soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț pe timpul cât a fost minor datorează întreținere după părinții firești ai acelui copil; adoptatorul nu datorează întreținere adoptatului în cazul desfacerii adopției;
– moștenitorii celui care a fost obligat la întreținerea unui copil sau care a prestat întreținere benevolă față de copil datorează întreținere cu titlu subsidiar față de obligația ce incumbă părinților firești ai acelui copil.
Condițiile necesare pentru existența obligației legale de întreținere rezultă din prevederile Codului familiei, creditorul întreținerii trebuie să cumuleze două condiții, și anume: starea de nevoie și incapacitatea de a munci, iar debitorul acestei obligații trebuie, la rândul lui, să îndeplinească alte două condiții, respectiv să aibă mijloace materiale și să nu existe o altă persoană obligată la întreținere înaintea sa potrivit ordinii stabilite prin lege.
Starea de nevoie a creditorului întreținerii evocă neputința unei persoane, fie și parțială, de a-și procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic, adică alimente, îmbrăcăminte, locuință, medicamente și alte asemenea. Se află în această situație cel care nu obține venituri dobândite prin muncă ori produse de bunurile sale și nici nu deține bunuri de care, potrivit traiului obișnuit, s-ar putea dispensa valorificându-le.
Faptul că o persoană beneficiază de o pensie de invaliditate sau de o pensie pentru limită de vârstă nu exclude posibilitatea de a primi și o pensie de întreținere potrivit Codului familiei, deorece pensia obținută în cadrul sistemului de asigurări sociale se fondează pe alte criterii decât starea de nevoie a titularului. În practica judiciară s-a decis că, atunci când între părinte și copilul său a intervenit un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, iar obligația de întreținere în natură izvorâtă din contract a fost convertită judecătorește într-o prestație pecuniară lunară, părintele aflat într-o stare de nvoie parțială poate obține, în completare, o pensie legală de întreținere din partea aceluiași copil. Starea de nevoie este, în ultimă analiză, o chestiune de fapt care trebuie analizată și apreciată de la caz la caz, în funcție de situația concretă în care se găsește cel care pretinde întreținere, nivelul general de viață, păstrându-se echilibrul între standardul de viață al creditorului și cel al debitorului întreținerii.
Faptul că o persoană beneficiază de o pensie de asigurări sociale nu răpește dreptul acesteia de a obține o pensie de întreținere în condițiile legii [4,art.86], dacă veniturile sale sunt insuficiente pentru a-și procura cele necesare traiului. De la cerința incapacității de muncă a creditorului întreținerii legiuitorul exceptează categoria descendenților minori care, așa cum stabilește legea[4, art.86], au dreptul la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Proba incapacității de muncă, la fel ca și cea a stării de nevoie, se face prin oricare din mijloacele de dovadă reglementate de lege (înscrisuri, martori, prezumții etc.).
Legea nu stabilește data de la care se datorează întreținerea, dar doctrina și jurisprudența au statuat că aceasta se datorează da la data nașterii obligației legale de întreținere, adică de la data întrunirii cumulative a condițiilor de existență a acesteia. Întreținerea poate consta într-o sumă de bani numită pensie de întreținere, într-o cantitate de bunuri în natură sau atât în bani, cât și în bunuri în natură. Cuantumul întreținerii, ca și obiectul acesteia (o sumă de bani, o cantitate de bunuri în natură sau bani și bunuri în natură) se determină de către instanță în fiecare caz în parte, iar cuantumul ei se stabilește, la modul concret, conform criteriilor legale prevăzute de Codul familiei:
– întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti;
– când întreținerea este datorată de părinte sau de adoptator, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
2.2 Modalitățile de executare și temeiurile generale de stingere a obligației de întreținere
Întreținerea are ca obiect asigurarea debitorului de către creditor cu tot ceea ce este necesar traiului: îmbrăcăminte, hrană, locuință, școlarizare, asigurare medicală etc. Aceasta poate fi prestată fie în natură, fie prin echivalent bănesc de asemenea se poate stabili un sistem mixt de executare atât prin natură cât și prin echivalent bănesc.
Pentru fiecare caz în parte modalitate de executare a obligației de întreținere va fi stabilită de către înstanța de judecată în funcție de circumstanțele cazului. Deci se vor aprecia posibilitățile creditorului și nevoia debitorului, se va lua în considerație modul în care obligația de întreținere va fi executată, astfel se va indica bunurile sau serviciile care urmează a fi transmise debitorului, fie cuantumul pensiei de achitat. Modul de executare poate fi ales și la de învoiala părților, însă instanța de judecată ar trebui să încuviințeze o astfel de învoială.
Reducerea sau încetarea obligației legale de întreținere are loc de la data ivirii cauzei care a justificat admiterea cererii. Modificarea cuantumului întreținerii poate fi determinată și de creșterea numărului persoanelor cărora același debitor le datorează întreținere. Cât privește sistarea întreținerii, aceasta poate fi dispusă atunci când creditorul întreținerii nu se mai află în nevoie, dar și atunci când debitorul nu mai are mijloacele materiale necesare pentru plata ei.
Ca raport juridic concret, obligația de întreținere se stinge în mod obișnuit, prin executare, adică prin plată, așa cum îndeobște se sting și celelalte obligații. Dar existența unor circumstanțe, cum ar fi îmbunătățirea stării materiale a beneficiarului sau micșorarea bruscă a mijloacelor necesare ale plătitorului, trebuie neapărat să fie stabilite prin instanța judecătorească, care va pronunța o hotărâre ce va stinge obligația de întreținere dintre părți.
Obligația legală de întreținere se execută succesiv prin prestații periodice, pe această cale fiind asigurată satisfacerea nevoilor cu caracter permanent ale creditorului. De asemenea, este posibil ca executarea să aibă loc și sub forma plății unei sume globale, dar numai cu condiția să existe certitudinea că nu sunt lezate interesele creditorului.
Potrivit revederilor Codului familiei, obligația legală de întreținere se inceteaza prin moartea celui indreptatit la pensia de intretinere, sau prin moartea debitorului prestatiei, afara de cazul cand potrivit legii, pentru aceasta din urma situatie, mostenitorul persoanei care a fost obligata la intretinerea unui minor sau care I-a dat intretinerea fara a avea obligatia legala, este tinut, in masura valorii bunurilor mostenite, si consimte intretinerea, daca parintii minorului au murit, sunt disparuti sau sunt in nevoie, insa numai cat timp cel intretinut este minor; in cazul cand sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidară, fiecare dintre mostenitori contribuind cu valoarea bunurilor mostenite.
Doctrina admite însă, pe lângă aceste împrejurări, și următoarele cazuri de stingere a obligației legală de întreținere:
– dispariția stării de nevoie a creditorului întreținerii. Obligația de întreținere care se plătește în baza hotărîrii instanței judecătorești persoanelor inapte de muncă și care necesită sprijin material încetează din momentul restabilirii capacității de muncă sau îmbunătățirii situației materiale a creditorului întreținerii. Descendentul ajuns la vârsta majoratului, dacă nu se află în continuarea studiilor, beneficiază de întreținere în condițiile dreptului comun, deci făcând proba stării de nevoie în care se găsește datorită incapacității sale de a munci. Tânărul care își continuă studiile are drept la întreținere până la finalizarea studiilor, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani. Întrucât, exceptând categoria descendenților minori, starea de nevoie a creditorului întreținerii trebuie să fie consecința incapacității de muncă, dreptul la întreținere se stinge odată cu dispariția cauzelor de incapacitate, chiar dacă starea de nevoie s-ar menține.
– obligația de întreținere încetează în caz că cel obligat să plătească, avînd mijloacele suficiente, pierde aceste mijloace, înrăutățindu-și starea materială întru atît că nu mai este în stare mai departe să-și îndeplinească obligația. Această cauză de stingere a obligației poate fi reținută, de pildă, în situația în care persoana ținută să presteze întreținere și-a pierdut capacitatea de muncă, iar veniturile sale nu acoperă nici propriile nevoi. Subliniem faptul că încetarea obligației de întreținere nu este cu titlu definitiv, astfel că se va putea reveni asupra măsurii sistării prestațiilor imediat ce s-au schimbat împrejurările care au justificat luarea acesteia, adică de îndată ce situația materială a debitorului se va fi îmbunătățit.
– pierderea calității avute în vedere de legiuitor impuse obligației de întreținere. Obligația de întreținere dintre foștii soți se stinge în caz că soțul beneficiar a încheiat o nouă căsătorie, deoarece obligația de întreținere există, între soți, deci soțul din căsătoria actuală a beneficiarului preia, odată cu încheierea căsătoriei, obligația de a da întreținere. Nulitatea și desfacerea adopției.
– expirarea termenului pentru care obligația de întreținere a fost stabilită de lege;
– executarea obligației ca modalitate de stingere a obligațiilor prevăzută de dreptul comun.
De asemenea, obligația legală de întreținere se stinge și atunci când dispare una dintre condițiile speciale prevăzute de lege pentru existența ei:
– împlinirea vârstei majoratului de către creditorul minor[4, art.111], obligația de întreținere a soțului care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț încetează când acesta devine major sau dacă părinții lui firești reapar sau nu mai sunt în nevoie;
– obligația moștenitorului la întreținerea copilului față de care autorul său a fost obligat la întreținere încetează când acesta devine major;
– obligația de întreținere dintre foștii soți încetează prin recăsătorirea creditorului întreținerii[4, art.111];
– obligația de întreținere a copilului major aflat în continuarea studiilor încetează la terminarea studiilor sau a împlinirii vârstei de 26 de ani.
Unele temeiuri enumerate (de exemplu, decesul plătitorului sau al beneficiarului, atingerea majoratului de către copil) duc la stingerea obligației de întreținere fără a fi nevoie de hotărîrea instanței de judecată.
Obligatia legala de intretinere se executa in natura sau prin plata unei pensii in bani, dupa cum hotaraste instanta de judecata, tinand seama de imprejurari. Cuantumul ei se stabileste de catre instanta de judecata, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati; atunci cand intretinerea este datorata de parinte sau de catre cel care infiaza, ea se stabileste pana la o patrime din castigul din munca al debitorului, pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Instanta judecatoreasca poate dispune marirea, micsorarea sau incetarea obligatiei de intretinere, in raport cu schimbarile intervenite in legatura cu mijloacele debitorului prestatiei sau cu nevoia celui care o primeste.
Părțile pot conveni, așa cum am mai arătat, ca întreținerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreținere.
Retributiile si celelalte drepturi banesti cuvenite persoanelor incadrate in munca atunci cand acestea sunt supuse unor mai multe executari, pentru mai multe creante, pot fi urmarite numai pana la jumatate si intr-o ordine a creantelor stabilita de lege, pe primul loc aflandu-se obligatia legala de intretinere.
2.3 Obligația de întreținere dintre părinți și copii
"…E imposibil progresul și armonia veșnică cu prețul copiilor suferinzi și chiar a unei singure lacrimi de copil" F. Dostoevski
În preambulul Convenției ONU privind drepturile copilului din 1989 [29, p.2], se subliniază că familia este unitatea fundamentală a societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea copiilor. În spiritul Convenției cu privire la drepturile copilului, părinții sunt cei care au obligația de a crea un mediu favorabil pentru asigurarea, în întreaga măsură a posibilului, a supravețuirii și dezvoltării fizice, psihice, spirituale, morale, psihologice și sociale a copilului, într-o manieră demnă și care să-l pregătească pentru viața într-o societate liberă.
Convenția cu privire la drepturile copilului stipulează că părinții poartă o răspundere comună pentru creșterea și dezvoltarea copilului, conducându-se, înainte de orice, de interesul superior al copilului care trebuie să fie obiectivul principal al grijii părintești. Această dispoziție și-a găsit aplicare nu doar în legislația de drept familial, dar și în legi de bază ale multor țăriPrimii responsabili pentru creșterea și dezvoltarea copilului sunt părinții.
Conceptul de "dezvoltare" nu se referă doar la pregătirea copilului pentru maturitate, ci înseamnă asigurarea de condiții optime în prezent pentru deplina exercitare a drepturilor sale. Indiferent de faptul dacă părinții locuiesc împreună cu copilul sau separat, ei poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor și au prioritate la educația lor față de oricare alte persoane. Obligația de creștere, întreținere, educație reprezintă cea mai importantă caracteristică a ocrotirii părintești decare se bucură copilul minor. Pentru evaluarea deplinei dezvoltări a copilului sunt relevante îndeplinirea responsabilităților părinților legate de ocrotirea sănătății copilului, de formarea aptitudinilor și capacităților mentale și fizice ale copilului la nivelul potențialului lui maxim, de crearea unui nivel de viață satisfăcător pentru dezvoltarea psihică, spirituală, morală și pregătirea copilului pentru o viață responsabilă în societate. Aceste responsabilități sunt amplificate în cazul, cînd în familie crește un copil cu cerințe educative speciale, deoarece părinții sunt obligați să-și întrețină și copiii majori, inapți de muncă, care necesită sprijin material.
Raportul juridic dintre părinți și copii apărut o dată cu atestarea provenienței copilului în modul stabilit de lege, dă naștere la drepturi și obligații părintești. Acestea sunt drepturile și obligațiile părinților cu privire la bunurile copilului și cele cu privire la persoana copilului, sau după cum le determină legislația: patrimoniale și nepatrimoniale. Independența patrimonială în raporturile dintre părinți și copiii lor minori, în sensul că părinții nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor și nici aceștia asupra bunurilor părinților, a opus reglementării juridice doar dreptul la moștenire și dreptul la întreținere. Raporturile nepatrimoniale sînt mult mai vaste și se bazează pe următoarele principii: părinții trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile lor părintești numai în interesul copilului.
Noțiunea de interes al copilului include un interes superior obștesc, căci părinții sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educația, instruirea și pregătirea profesională a acestuia, în conformitate cu capacitățile copilului și posibilitățile părinților; exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești se fac sub îndrumarea și controlul continuu al autorității tutelare. Aceasta urmărește scopul asigurării unei ocrotiri mai depline a minorului; drepturile și obligațiile părintești sînt limitate în timp, acționînd numai pe perioada minorității copiilor. O dată cu împlinirea majoratului, drepturile și obligațiile părinților încetează.
Față de persoana copilului minor, părinții au drepturi și obligații. Dat fiind că ocrotirea părintească există în interesul minorului, pe primul plan sunt obligațiile părintești, căci drepturile sunt recunoscute în vederea îndeplinirii obligațiilor. Așa cum dreptul familiei reglementează relațiile personale nepatrimoniale și patrimoniale ce iau naștere din căsătorie, rudenie și adopție, rezultă că drepturile și obligațiile părintești sunt atât cu privire la persoana copilului, cât și la bunurile acestuia, în determinarea drepturilor și îndatoririlor părintești care aparțin fiecăreia din aceste categorii, în literatura de specialitate se exprimă păreri diferite.
În literatura de specialitate, nu există unitate de vederi cu privire la determinarea concretă a drepturilor și obligațiilor părintești. Autorii ruși, precum M.V.Antokolskaia, A.M.Neceaeva, L.M.Pcelințeva pretind la separarea drepturilor și obligațiilor părintești în personale nepatrimoniale și patrimoniale, iar cei români, precum T.R.Popescu, I.P.Filipescu, Al.Bacaci, loan Albu – la drepturile și obligațiile părinților cu privire la bunurile copilului [după 24, p11]. Intitularea frazeologică a acestor drepturi, la fel, se referă și este reglementată și de legislația națională, bazându-se pe următoarele principia:
1) părinții trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile lor părintești numai în interesul copilului. Conceptul de “interes al copilului” include un interes superior public, căci părinții sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educația, instruirea și pregătirea profesională a acestuia, în conformitate cu capacitățile copilului și posibilitățile părinților;
2) exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești se fac sub îndrumarea și controlul efectiv și continuu al autorității tutelare. Aceasta urmărește scopul asigurării unei ocrotiri mai depline a minorului;
3) independența patrimonială în raporturile dintre părinți și copiii lor minori. În sensul că părinții nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor și nici aceștia asupra bunurilor părinților, în afară de dreptul la moștenire și întreținere;
4) conținutul ocrotirii părintești nu diferă: cum copilul este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție. Acest principiu este o consecință, pe de o parte, a asimilării depline a situației legale a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie și, pe de altă parte, a faptului că drepturile și obligațiile părintești trec, prin adopție, asupra adoptatorului;
5) egalitatea părinților privitor la drepturile și obligațiile față de copilul minor, care este un aspect al egalității în drepturi dintre femeie și bărbat4.
6) dreptul și obligația de a administra bunurile copilului.
Alți autori români consideră că drepturile și obligațiile cu privire la persoana copilului sunt:
a) dreptul și îndatorirea de a îngriji desănătatea și dezvoltarea fizică a copilului; b) dreptul și îndatorirea de a educa pe copil; c) îndatorirea de a asigura învățătura și pregătirea profesională a copilului; d) dreptul de a crește personal copilul; e) dreptul de alua anumite măsuri disciplinare fașă de copil; f) dreptul de a avea copilul lângă părinte; g) dreptul de a avea legături personale cu copilul; h) dreptul de a decide cu privire la întinderea obligației de întreținere datorată copilului; i) dreptul de a cere modificarea măsurilor privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale dintre părinții divorțați și copii; j) dreptul de a consimți la adopția copilului minor ori de a cere desfacerea adopției.
Deci, conform Codului Familiei al Republicii Moldova și altor acte normative, drepturile și obligațiile părinților sunt:
1) de a-i stabili copilului un prenume;
2) educația și instruirea copilului;
3) apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copilului;
4) de stabilire a locuinței copilului;
5) dreptul și obligația de a-i reprezenta pe copii în actele juridice ori de a-i încuviința aceste acte etc.;
În legătură cu obligația de întreținere dintre părinți și copii, în literature de specialitate juridică s-a pus problema dacă avem de a face cu o obligație legală unică al cărei conținut este diferit în funcție de calitatea persoanelor între care ea există sau cu două categorii de obligații, una între părinții și copii minori, obligație unilateral care este o îndatorire părintească și una între părinți și copiii lor majori, obligație reciprocă, bazată pe rudenie.
Pentru a asigura condiții materiale bune pentru creșterea și educarea copiilor minori, legiuitorul a instituit obligația legală de întreținere între părinți si copii.
Atragem atenția asupta faptului că obligația de întreținere revine ambilor părinți.
Această obligație legală de întreținere și-a găsit reglementare prin dispozițiile Codului Familiei care în art. 74, alin. l prevede: "Părinții sunt obligați să-și întrețină copiii minori si copiii majori inapți de muncă, care necesită sprijin material".
După cum am menționat mai sus obligația de întreținere între părinți și copii îmbracă două forme: obligația de întreținere între părinți și copii minori și obligația de întreținere între părinți și copii majori. Să încercăm să le descriem pe fiecare în parte cu deosebirile și asemările pe care le poartă.
Creditorul obligației de întreținere sunt copii minori fără a deosebi dacă aceștia sunt din căsătoriei, din afara căsătoriei sau sunt adoptați.
Calitatea de debitor sunt părinții fără a deosebi dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție.
De menționat faptul că obligația aparține în egală măsură atît mamei, cît și tatălui copilului care sunt indicați în certificatul de naștere al copilului. Obligația de întreținere, de regulă, este înfăptuită fără nici un amestec în viața familiei. În caz că familia se destramă și părinții nu mai locuiesc împreună, ei pot încheia un contract privind modul de plată și cuantumul mijloacelor pentru întreținerea copilului. Dacă întreținerea nu se plătește în mod benevol și nici nu există un contract privind plata întreținerii pentru copii, pensia de întreținere se încasează în baza unei hotărâri a instanței judecătorești.
Întreținerea pentru copii minori se achită din momentul nașterii copilului și pînă la atingerea majoratului de către acesta, adică până la vîrsta de 18 ani. Chiar dacă copiii își continuă studiile după această vîrstă, pensia de întreținere nu poate fi încasată.
Legislația în vigoare prevede o excepție de la regula stabilită în conformitate cu care obligația de întreținere a părinților față de copilul minor se stinge la momentul dobîndirii de către acesta a capacității depline de exercițiu sub vîrsta de 18 ani [4, art.111]. Acesta este cazul cînd minorul se căsătorește în condițiile prevăzute de lege și dobîndește capacitatea deplină de exercițiu sau este declarat de autoritatea tutelară sau instanța judecătoreas că ca fiind emancipat, adică dobîndește capacitatea deplină de exercițiu la vîrsta de 16 ani. Dobîndirea capacității depline de exercițiu la vîrsta de 16 ani nu duce la recunoașterea copilului ca fiind major, dar aceasta presupune că copilul devine economic de sine stătător.
Obligația de întreținere dintre părinți și copil apare ca rezultat al legăturii de rudenie dintre copil și fiecare din părinți stabilită în modul prevăzut de lege. Dacă proveniența copilului este stabilită numai de la mamă, copilul poate pretinde întreținerea numai de la ea. Locuirea împreună cu tatăl biologic nu duce la nașterea obligației de întreținere, dacă nu este dovedită legătura de rudenie dintre copil și tată prin actul de stare civilă.
Potrivit prevederilor Codului familiei decăderea din drepturile părintești nu scutește acesta de a acorda întreținerea copilului minor. De asemena, părintele pus sub interdicție nu este scutit de îndatorirea de întreținere a copilului minor. Obligația de întreținere dintre părinte și copil minor are un caracter mai complex decât obligația de întreținere în general. Acesta rezultă din faptul că părintele trebuie să asigure copilul minor atât cu mijloace necesare traiului cum sunt: hrana, îmbrăcămintea, locuința, nevoi spiriutale, medicale cât și mijloace necesare pentru creștere și educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
Condițiile:
– starea de nevoie. Copilul minor are dreptul la întreținere numai dacă se află în stare de nevoie. În cazul în care copilul nu se găsește în nevoie, adică are venituri îndestulătoare, părinții sunt scutiți de ogligația de întreținere[22, p.290]. Tot astfel s-a decis că instanța poate suspenda plata pensiei de întreținere pe toată durata de timp cât copilul se află într-o instituție de stat, în care îi sunt acordate toate cele necesare traiului.
– irelevanța pricinii nevoii în care se află minorul. În cazul unui copil minor nu se cere condiția incapacității de muncă.
– existența mijloacelor materiale. Părinții trebuie să aibă mijloace financiare suficiente. Precizăm că aici avem în vedere venitul minim pe economia națională. De asemenea subliniem faptul că nu vor putea fi obligați la întreținere părinții care nu realizează venituri și nu au mijlaoce financiare sau material, și care se află în situații speciale: continuara studiilor, satisfacerea stagiului militar etc.
Modul de plată a pensiei de întreținere se determină în baza unui contract încheiat între părinți sau între părinți și copilul major inapt de muncă. Contractul privind mărimea, condițiile și modul de plată a pensiei de întreținere poate fi încheiat între persoan acare datorează întreținere (debitorul întreținerii) și persoana care are dreptul la întreținere (creditoru lîntreținerii), în cazul când debitorul întreținerii și/sau creditorul întreținerii sunt declarați incapabili, contractual este încheiat de către reprezentanții legali ai acestora. Persoanele cu capacitatea limitată de exercițiu încheie contractul cu acordul curatorului. Dacă lipsește un atare contract și părinții nu participă la întreținerea copiilor, pensia de întreținere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre părinți, a tutorelui copilului sau a autorității tutelare [4, art.74].
Legislația în vigoare a stabilit încasarea pensiei de întreținere pentru copiii minori în trei forme: 1) pe cote-părți din veniturile părinților; 2) într-o sumă bănească fixă; 3) în cumularea acestor două forme de plată.
De regulă, plata pensiei de întreținere se stabilește în cote-părți [4, art.75] așa cum prevede legislatia, reieșind din numărul copiilor care urmează a fi întreținuți. Utilizarea acestei forme de plată a pensiei de întreținere pentru copiii minori este optimă, deoarece satisface interesele copiilor minori și a părinților care sînt obligați la plată. Codul Familiei prevede că, instanța judecătorească poate micșora sau majora cuantumul cotelor pensiei de întreținere stabilite pentru copiii minori de la alineatul întîi al acestui articol, ținînd cont de starea materială și familială a părinților și de alte circumstanțe importante [4, art.75]. De regulă, micșorarea cuantumului se poate face numai în cazuri cînd există careva motive temeinice, spre exemplu: a) părintele obligat să plătească întreținerea are gradul I sau II de invaliditate și ca rezultat nu mai poate activa în cîmpul muncii, ceea ce a dus la micșorarea veniturilor lui; b) debitorul are mai mulți copii sau alte persoane (părinți, soț) care este obligat să le întrețină și ei sînt mai puțin asigurați decît copilul care primește întreținerea în cuantumul stabilit inițial. Aceste circumstanțe au intervenit mai tîrziu decît data stabilirii întreținerii; c) copilul care primește întreținerea s-a angajat în cîmpul muncii și are un venit suficient pentru întreținere, iar părintele obligat este șomer sau starea sănătății nu-i permite să practice o muncă mai bine plătită; d) părintele cu care copilul locuiește este asigurat foarte bine, iar cel care plătește întreținerea se află într-o situație materială grea. Pot fi luate în considerație și alte circumstanțe pe care instanța judecătorească le va considera întemeiate pentru micșorarea cuantumului întreținerii încasate pentru copilul minor.
Pensia de întreținere pentru copiii minori poate fi stabilită și într-o sumă bănească fixă [4, art.76]. Această metodă de încasare a întreținerii este mai puțin frecventă, deoarece plata întreținerii este îndelungată și schimbările care au loc în situația materială și familială a părților, cît și inflația economică impune adresarea periodică a părților în instanța judecătorească pentru a modifica suma bănească fixă.
Instanța judecătorească poate stabili plata pensiei de întreținere și în cumularea acestor două forme de plată. Se aplică metoda dată în cazul în care unii copii locuiesc cu un părinte, iar alții cu celălalt. De exemplu, un copil va locui cu tatăl, iar 2 copii – cu mama. Plata se va efectua într-o sumă bănească fixă în favoarea părintelui mai puțin asigurat care și este diferența dintre cotele calculate inițial [4, art.75] pentru plata întreținerii celor 3 copii de către părinții lor. Această metodă mai poate fi folosită și la încasarea întreținerii pentru copiii minori de la părintele care are o parte din venituri în bani, iar alta în natură (de pe lotul de pămînt de lîngă casă, o altă cotă de pămînt sau produse care se produc la locul de muncă și achitarea salariului se face în natură, remunerarea muncii în gospodăria țărănească etc).
Pentru copiii care au rămas fără ocrotire părintească din cauza că părinții au fost decăzuți din drepturile părintești, limitați în aceste drepturi, declarați incapabili, au abandonat copiii etc, pensia de întreținere se stabilește în aceeași mărime, conform regulilor examinate mai sus și se plătește tutorelui sau curatorului copilului [4, art.77].
Copilul rămas fără ocrotire părintească poate fi plasat într-o instituție educativă, curativă, de asistență socială sau altă instituție similară pentru ca să-i fie asigurată o îngrijire și educație respectivă. Aflarea copilului în aceste instituții nu-i eliberează pe părinți de plata pensiei de întreținere chiar și dacă copilul este la întreținerea deplină a statului. Cincizeci la sută, din pensia de întreținere încasată de la părinți, se transferă pe contul instituției respective și se ține evidența pentru fiecare copil în parte [4, art.77], depunerile folosinduse pentru întreținerea copilului. Restul de cincizeci la sută se transferă pe un cont deschis pe numele copilului la o instituție financiară.
Precizăm faptul că părinții sunt datori amândoi să contribuie, fiecare proporțional cu mijloacele de care dispune, la acoperirea chelutielilor legate de creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului. Cu toate acestea dacă unul din părinți nu dispune de mijloace sufieciente pentru a acorda întreținere copilului, celălalt părinte este obligat să asigure în întregime întreținerea. În cazul în care unul din părinți moare sau este dat dispărut celălalt părinte va întreține copilul.
Se știe că drepturile și obligațiile părintești sunt limitate în timp. Aceste drepturi și obligații părintești apar din momentul nașterii copilului și încetează la apariția anumitor situații, prevăzute de lege:
– atingerea de către copil a vârstei de 18 ani (obținerea capacității depline de exercițiu);
– la încheierea unei căsătorii de către copil în ordinea stabilită de legislație și obținerea în legătură cu aceasta a capacității depline de exercițiu;
– recunoașterea minorului, care are 16 ani, cu capacitate deplină de exercițiu, dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau cu acordul părinților, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacității de exercițiu a unui minor se efectuează prin hotărârea autorității tutelare, cu acordul ambilor părinți, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărâre judecătorească.
Deci, rezultă că părinții sunt înzestrați de lege cu drepturi și obligații părintești pe acea perioadă de timp când copilul necesită educație și grijă, garantarea intereselor lui și apărarea acestuia.
Spre deosebire de copii minori, copii majori sunt subiect al obligației de întreținere dacă satisfac una din condiții: fie aceștia își continuă studiile sau pregătirea profesională, fie aceștia sunt în stare de nevoie rezultată din incapacitatea de a munci.
Din practica judiciară vedem că copilul poate beneficia de întreținere dacă acesta își face cu stăruniță studiile, dar numai pînă acesta împlinește vârsta de 25 de ani. De asemenea trebuie de precizat faptul că în cazul în care copilul are venituri proprii suficiente) burse, premii bănești, îndemnizații) părinții sunt scutiți de obligația de întreținere, când aceste venituri sunt insuficiente atunci părinții pot fi obligați la întreținere în completare.
Dovada incapacității de muncă se poate face prin certificate medicale eliberate de medic, care poate stabili existența și gradul acestei incapacități.
Legea prevede ca părinții sunt obligați să-și întrețină copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material [4, art.78]. Se considera, inapt de muncă copilul major, care și-a pierdut capacitatea de muncă, fiind încadrat în unul dintre gradele de invaliditate stabilite de lege (gradul I, II sau III).
La stabilirea cuantumului întreținerii pentru copilul major inapt de muncă instanța judecătorească poate ține cont și de alte circumstanțe importante, cum ar fi: – necesitatea copilului major inapt de muncă într-o alimentare adăugătoare, într-un tratament costisitor sau periodic, în îngrijire din partea altor persoane; – existența nu numai a veniturilor, dar și a bunurilor; – existența altor persoane care sunt obligate de a le acorda întreținerea; – dacă există alte persoane cărora copilul major le este obligat plata întreținerii etc. De asemenea, trebuie de avut în vedere că primirea de către copilul major inapt de muncă a pensiei, a indemnizațiilor sau a altor venituri nu-i scutește pe părinți de obligația de a plăti pensia de întreținere, dacă instanța judecătorească va constata că sumele primite nu sunt destule pentru asigurarea lui. La fel și faptul că copilul major inapt de muncă și care necesită ajutor material este căsătorit nu servește temei pentru refuzul de a încasa pensia de întreținere de la părinți. Astfel, dacă fiul major inapt de muncă este căsătorit și soția sa lucrează, avînd obligația legală de a-1 întreține, instanța judecătorească va stabili cuantumul întreținerii de la părinți, ținînd cont de aceste fapte. Și în cazul cînd copilul major inapt de muncă care pretinde întreținerea de la părinții săi are copii majori, se va proceda la fel.
Așadar, legislația în vigoare nu stabilește ordinea în care membrii familiei sunt obligați la plata pensiei de întreținere, de aceea copilul major inapt de muncă și care necesită ajutor material poate înainta în instanța judecătorească o cerere privind încasarea pensiei de întreținere și atunci cînd copilul inapt de muncă este căsătorit sau are copii majori.
Legislația în vigoare reglementează obligația părinților de a participa la cheltuielile suplimentare generate de circumstanțe excepționale în favoarea copiilor [4, art.79]. Mijloacele acordate de către părinți pentru cheltuielile suplimentare sunt considerate o particularitate a pensiei de întreținere. Părinții sunt obligați să participe la cheltuielile suplimentare atît pentru copiii minori, cît și pentru cei majori, care necesită sprijin material adăugător.
Temeiul prevăzut de legislație pentru încasarea mijloacelor suplimentare sunt circumstanțele excepționale la care pot fi atribuite boala gravă a copilului, mutilarea copilului minor sau a celui major inapt de muncă, necesitatea achitării cheltuielilor privind îngrijirea acestora etc. Principalul este că aceste circumstanțe necesită cheltuieli suplimentare pentru întreținerea copilului, astfel ca plata pentru lecuire, protezare, îngrijire personală din partea altei persoane, învățămînt special etc.
La cheltuielile suplimentare participă ambii părinți prin modalitatea indicată de instanța judecătorească, ținîndu-se cont de starea materială și familială a părinților și copiilor și alte circumstanțe importante. Instanța judecătorească poate obliga părinții să participe la cheltuielile suplimentare deja făcute, precum și la viitoarele cheltuieli suplimentare [4, art.79]. Cheltuielile viitoare pot fi: operația medicală care urmează a fi efectuată în alt oraș; plecarea copilului împreună cu părintele care îngrijește de el la un sanatoriu; protezarea etc.
Părintele care s-a adresat în instanța judecătorească pentru încasarea cheltuielilor suplimentare trebuie să prezinte probe ce ar confirma cheltuielile deja făcute sau calculele pentru cheltuielile viitoare confirmate prin orice probă admisă de lege.
Pensia de întreținere se acordă de la data pronunțării hotărârii rămasă definitivă.
Obligația copiilor majori de a-și întreține părinții
Constituția Republicii Moldova în art. 48 alin. stabilit un principiu de bază conform căruia copiii sunt obligați să aibă grijă de părinți și să le acorde ajutor.
Deși obligația legală de întreținere își are fundamentul în sentimentele de solidaritate și întrajutorare care guvernează raporturile dintre membrii unei familii, nu rare sunt situațiile când copiii se eschivează de la întreținerea părinților lor, care sunt în nevoie, nemaiputând munci fie din cauza vârstei, fie din cauza unei boli sau din alte cauze obiective. Pentru a descuraja aceste fapte, legiuitorul a introdus în Codul familiei și obligația copiilor majori, apți de muncă de a-și întreține părinții. Astfel legislatia prevede ca copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină și să-și îngrijească părinții inapți de muncă care necesită sprijin material[4, art.80].
Pentru ca obligația legală de întreținere să se nască, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: legătura de rudenie dintre părinți și copii să fie dovedită prin actele de stare civilă; copilul să fie major (18 ani) și să fie apt de muncă. Copiii care au dobîndit capacitatea de exercițiu sub vîrsta de 18 ani nu pot fi impuși la plata întreținerii; părinții să fie inapți de muncă, adică invalizi de gradele I, II, III sau să aibă vîrsta generală de pensionare (57 ani – femei, 62 ani – bărbați); părinții să necesite sprijin material, ceea ce înseamnă că ei nu au posibilitatea să-și asigure existența și traiul său din cauza că nu primesc pensie (Indemnizație) sau din cauza că acestea sunt mici, precum și din cauza lipsei altor surse de venit.
Legea nu prevede expres ca copiii majori să aibă mijloace suficiente pentru întreținere. Astfel, copiii majori sunt obligați să-și întrețină părinții, indiferent de faptul dacă au mijloace suficiente sau nu. De aceea obligația de întreținere ia naștere chiar și atunci cînd copiii majori apți de muncă se află într-o situație materială grea. Desigur, de această situație se va ține cont la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere.
Dacă nu există un contract privind întreținerea părinților inapți de muncă care necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreținere de către copiii majori se soluționează pe cale judecătorească. Cuantumul pensiei de întreținere se stabilește de instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ținându-se cont de starea materială și familială a părinților și a copiilor, de alte circumstanțe importante. La stabilirea cuantumului pensiei, instanța judecătorească este în drept să țină cont de toți copiii majori ai părintelui respectiv, indiferent de faptul dacă acțiunea a fost pornită față de unul, câțiva sau toți copiii.
Copiii ai căror părinți sunt decăzuți din drepturile părintești se scutesc de obligația de întreținere a acestora. Instanța judecătorească este în drept să elibereze copiii majori de participarea la cheltuielile suplimentare în favoarea părinților, dacă se va stabili că aceștia s-au eschivat de la îndeplinirea obligațiilor părintești față de acești copii, chiar și în cazul când copiii plătesc pensia de întreținere [4, art.81].
În circumstanțe excepționale, generate de boală gravă, mutilare sau alt viciu al părintelui etc., copiii majori pot fi obligați de către instanța judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de aceste circumstanțe. Instanța de judecată poate obliga copiii majori să participe la plata cheltuielilor suplimentare dacă între aceștia lipsește un contract în acest sens sau dacă copiii refuză să participe benevol la aceste cheltuieli. Modul de participare a copiilor majori la cheltuielile suplimentare în favoarea părinților și cuantumul acestora se determină de instanța judecătorească, într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ținîndu-se cont de starea materială și familială a părinților și a copiilor, de alte circumstanțe importante.
2.4 Temeiurile apariției obligației de întreținere dintre soți și foștii soți
In cazul când soții au o convețuire normală, problema obligației legale de întreținere practic dispare, deoarece fiecare din ei contribuie prin mijloacele dobândite prin muncă la toate cheltuielile căsniciei.
Astfel, în acest caz, prin sentimentele de solidaritate, prietenie și afecțiune, care domină raporturile dintre soți și stau la baza familiei, problema obligației de întreținere e rezolvată de la sine. Totuși, chiar în această situație, problema obligației de întreținere între soți se poate pune. Dacă unul dintre soți nu-și îndeplinește obligația de întreținere față de celălalt soț și dacă apar neînțelegeri, soțul incapabil de muncă sau soția în perioada sarcinii și în curs de trei ani după nașterea copilului au dreptul să intenteze acțiuni în judecată, pentru ca celălalt soț să-i presteze mijloacele pentru întreținere. Această acțiune poate să nu fie intentată atât timp, cât soțul care nu realizează venituri are bunuri proprii sau comune valorificabile, care i-ar putea asigura cele necesare unui trai decent. Noțiunea de trai decent trebuie apreciată în funcție de nivelul general de trai în societate, de nivelul general de trai avut anterior de creditorul întreținerii și de nivelul de trai al debitorului, pentru a se păstra echilibrul între aceste, de sarcinile și de alte obligații de întreținere pe care le prestează debitorul, care-i pot afecta posibilitățile materiale în vederea asigurării cu mijloacele necesare pe cei îndreptățiți a primi întreținere de la aceasta.
Legislația familială prevede că soții își datorează întreținerea materială reciprocă. Cererea soțului privind plata pensiei de întreținere poate fi satisfăcută dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: 1) soții sunt în căsătorie legală; 2) soțul care cere întreținerea este inapt de muncă și necesită sprijin material sau este expres prevăzut în lege ca cel ce poate pretinde întreținerea; 3) soțul care datorează întreținerea dispune de mijloace materiale suficiente pentru plata întreținerii celuilalt soț.
Obligația soților de a se întreține reciproc este prevăzută în legislatia nationala si dispune[4, art.82]: "Soții își datorează întreținerea materială reciprocă. În cazul refuzului de a acorda întreținere și dacă între soți nu există un contract privind plata pensiei de întreținere, dreptul de a porni o acțiune în instanța judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soț îl au: a) soțul inapt de muncă (care a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau III) și care necesită sprijin material; b) soția în timpul gravidității; c) soțul care îngrijește copilul comun timp de 3 ani după nașterea acestuia; d) soțul care îngrijește până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijește un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soț nu lucrează și copilul necesită îngrijire. Pensia de întreținere se plătește persoanelor enumerate numai în cazul când acestea nu au un venit propriu suficient, iar soțul care datorează întreținere are posibilitatea de a o plăti".
Cuantumul pensiei de întreținere încasate de la un soț în favoarea celuilalt soț se stabilește de către instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar.
La stabilirea sumei pensiei de întreținere se ține cont de situația materială și familială a soților, de alte circumstanțe importante. Instanța judecătorească este în drept să-1 elibereze pe unul dintre soți de obligația de întreținere sau să limiteze această obligație la un anumit termen, dacă incapacitatea de muncă a soțului inapt de muncă care necesită sprijin material este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante, ori al unei infracțiuni premeditate.
Obligația legală de întreținere dintre foștii soți divorțați sau dintre foștii soți din căsătoria desfăcută, este o obligație distinctă față de cea fondată pe îndatorirea de sprijin material reciproc din timpul căsătoriei, condițiile celor două feluri de obligații fiind diferite.
Dreptul la întreținere presupune starea de nevoie a celui care pretinde întreținere, determinată de incapacitatea de a muncii și, de partea celui ținut să acorde întreținere, de existența mijloacelor necesare.
În ceea ce privește incapacitatea de muncă, se are în vedere dreptul la întreținere al fostului soț aflat în nevoie din cauza unei incapacități survenite înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei. Însă dacă incapacitatea s-a ivit în decurs de un an de la desfacerea ori de la desființarrea căsătoriei, fostul soț are drept la întreținere numai dacă incapacitatea sa a fost determinată de o împrejurare în legătură cu căsătoria, spre exemplu, în cazul fostei soții, o incapacitate cauzată de naștere.
Obligația de întreținere între foștii soți trebuie stabilită prin hotărârea de divorț sau printr-o hotărâre judecătorească ulterioară. De aceea, fostul soț se poate opune, după desfacerea căsătoriei prin divorț, pe calea contestației la executare, la urmărirea pensiei de întreținere fixată în timpul căsătoriei.
Legea prevede expres că dreptul de a pretinde întreținerea de la fostul soț pe cale judecătorească îl are:
a) fosta soție în timpul gravidității. Dreptul la întreținere apare dacă graviditatea soției a început până la desfacerea căsătoriei;
b) fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia;
c) fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun invalid până la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie;
d) fostul soț, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau
e) timp de un an după desfacerea acesteia. Cauza din care fostul soț a devenit inapt de muncă nu are nici o importanță, este important numai momentul care stabilește cînd fostul soț a devenit invalid sau a atins vîrsta de pensionare;
f) fostul soț, care necesită sprijin material și a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soții au fost căsătoriți cel puțin 15 ani.
Așadar, pentru ca să se nască obligația de întreținere între foștii soți, este necesar ca unul dintre ei să se afle în condițiile enumerate mai sus [4, art.83].
A doua condiție: soțul care pretinde întreținerea să fie inapt de muncă și să necesite sprijin material neavînd un venit propriu suficient.
A treia condiție: soțul obligat la plata întreținerii trebuie să aibă mijloace suficiente pentru întreținerea sa și pentru plata întreținerii atît fostului soț, cît și altor membri ai familiei.
În lipsa dispozițiilor exprese privitoare la ordinea în care iși datorează întreținere foștii soți, prin asemanare cu situația soților, se aplică aceeași regulă de preferință, așadar, foștii soți își datorează întreținere înaintea oricărei alte persoane.
Cuantumul pensiei de întreținere încasate de la un soț (fost soț) în favoarea celuilalt soț se stabilește de către instanța judecătorească într-o suma bănească fixă plătită lunar. La stabilirea sumei pensiei de întreținere se ține cont de situația materială și familială a soților (foștilor soți), de alte circumstanțe importante.
Legea prevede ca: "Instanța judecătorească este în drept să-1 elibereze pe unul dintre soți (fostul soț) de obligația de întreținere sau să limiteze această obligație la un anumit termen dacă [4, art.85]:
a) incapacitatea de muncă a soțului (fostului soț) inapt de muncă, care necesită sprijin material, este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante, ori al unei infracțiuni premeditate;
b) soțul (fostul soț) care necesită sprijin material a avut o comportare amorală în familie;
c) s-a dovedit, pe cale judecătorească, că căsătoria a fost desfăcută din culpa fostului soț care necesită sprijin material."
Deci, instanța judecătorească este în drept să-1 elibereze pe unul dintre soți (foștii soți) de obligația de întreținere sau să limiteze această obligație la un anumit termen [ 4, art.85].
Deci, este important dovada motivelor stipulate în lege, prin probe incontestabile, analizate de instanța judecătorească în fiecare caz concret.
Trebuie menționat faptul, că și în cazul soților, săvârșirea unor fapte grave îndreptate împotriva celui căruia i se cere întreținere atrage decăderea din dreptul de a beneficia de asistență materială, indiferent dacă faptele au fost comise înainte sau ulterior desfacerii căsătoriei.
De asemenea, dreptul la întreținere al fostului soț prin recăsătorire se stinge, deoarece obligația de întreținere există, între soți, deci soțul din căsătoria actuală a beneficiarului preia, odată cu încheierea căsătoriei, obligația de a da întreținere.
Obligația de a da întreținere se păstrează chiar și atunci când debitorul – soțul care plătește întreținerea – se recăsătorește. Nu este exclus ca acesta să fie concomitent ținut la întreținere atât față de fostul soț, cât și față de soțul din căsătoria actuală.
Dreptul la întreținere al fostului soț se stinge prin recăsătorire, precum și prin moartea celui care plătește sau care primește întreținerea.
În contractul matrimonial soții au dreptul să stipuleze obligația de întreținere reciprocă [4, art.29]. În cazul soțului inapt de muncă, care are dreptul la întreținere conform legislației în vigoare, condițiile acestei întrețineri pot fi numai îmbunătățite și în nici un caz defavorizate. În contract poate fi stabilit și dreptul la întreținere a unuia dintre soți care după lege nu beneficiază de acest drept. Toate prevederile ce se referă la întreținere nu pot fi inferioare celor prevăzute de lege.
În cazul căsătoriei putative, dreptul fostului soț de bună-credință sau al foștilor soți de bună-credință ia naștere odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care a fost desființată căsătoria. Reclamantul din cererea având ca obiect stabilirea pensiei de întreținere urmează să probeze, aidoma fostul soț divorțat, starea sa de nevoie datorată neputinței de a munci cauzate de o incapacitate survenită înainte sau după încheierea căsătoriei nule sau anulate ori cu debut în decurs de un an de la desființarea căsătoriei dintr-o împrejurare în legătură cu căsătoria.
Obligația legală de întreținere între alți membri ai familiei
Părinții și copii, precum și soții sunt cei mai apropiați membri ai familiei care au obligația de a se întreține reciproc. Legislația în vigoare, pentru unele cazuri cînd încasarea pensiei de întreținere de la părinți, copii, soți este imposibilă, impune această obligație altor membri ai familiei. Acești alți membri ai familiei sunt frații și surorile minore și majore inapte de muncă, bunicii, nepoții minori și majori inapți de muncă, părinții vitregi inapți de muncă și persoanele inapte de muncă care au întreținut și educat copii minori (numiți educatori).
Obligația de întreținere dintre membrii familiei ia naștere numai atunci cînd nu există posibilitatea de a primi întreținerea de la soți, părinți și copiii majori și, deci, este o obligație subsidiară. Codul Familiei prevede că, frații și surorile minore au dreptul de a primi întreținerea de la frații și surorile majore apte de muncă [4, art.86]. Obligația de întreținere poate fi impusă numai surorilor și fraților majori, apți de muncă și care dispun de mijloacele suficiente pentru a plăti întreținerea.
De asemenea, surorile și frații majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină surorile și frații majori dacă aceștia: sunt inapți de muncă (invalizi de gradul I, II, III sau au atins vîrstă de pensionare [4, art.86]; necesită sprijin material, adică nu au venituri nu au posibilitatea de a primi întreținerea de la persoanele obligate la plata în primul rînd (părinți, copii majori, soț sau fost soț).
Dispoziția art. 87 Codul Familiei prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții. Obligația nepoților de a-și întreține bunicii este prevăzută de art. 88 Codul Familiei, conform căruia ei pot pretinde întreținerea de la nepoții majori apți de muncă care dispun de mijloace suficiente.
O altă obligație prevăzută de legislație și atribuită la categoria obligațiilor de întreținere dintre alți membri ai familiei este – obligația copiilor vitregi de a-și întreține părinții vitregi[4, art.89].
Legislatia in vigoare reglementează relații asimilate de lege cu relațiile de familie [4, art.90]. Ultima categorie de persoane, între care există obligația de întreținere și este prevăzută de dispozițiile Codului familiei sunt copiii și educatorii lor. Astfel, persoanele inapte de muncă, care necesită sprijin material și care au întreținut și educat copii minori (denumiți în continuare educatori), au dreptul la întreținere de la aceștia dacă ultimii au atins vârsta majoratului, sunt apți de muncă și dispun de mijloace suficiente și dacă s-a stabilit imposibilitatea întreținerii educatorilor de către propriii lor copii majori apți de muncă sau de către soț(fostul soț). Instanța judecătorească este în drept să scutească copiii de obligația de a-și întreține educatorii, dacă aceștia i-au întreținut și educat mai puțin de 5 ani sau nu și-au onorat obligațiile.
Legislația noastră, în special Codul familiei, prevede cuantumul și modul de încasare a pensiei de întreținere pentru alți membri ai familiei și anume: cuantumul și modul de încasare a pensiei de întreținere pentru frați și surori, bunei și nepoți, copii și părinți vitregi, copii și educatori pot fi stabilite printr-un contract între părți. Dacă nu există un contract între părți, pensia de întreținere se stabilește de către instanța judecătorească în sumă bănească fixă achitată lunar, ținându-se cont de starea materială și familială a persoanei care datorează întreținere și a persoanei care are dreptul la întreținere, precum și de alte circumstanțe importante.
3 RĂSPUNDEREA ÎN CAZ DE NERESPECTAREA PRINCIPIULUI MENIFESTĂRII GRIJII PENTRU ÎNTREȚINEREA, EDUCAȚIA ȘI APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR MEMBRILOR INAPȚI DE MUNCĂ AI FAMILIEI
Răspunderea, ca și responsabilitatea, sunt noțiuni filozofice al căror conținut s-a circumscris, de cele mai multe ori, cu ajutorul noțiunilor de liber arbitru, discernământ și liberate. Altfel spus, responsabilitatea unui individ sau tragerea lui la răspundere pentru anume fapte nu se poate concepe decât în condițiile în care acesta a acționat liber și în deplină cunoștință de cauză.
3.1 Analiza juridică a răspunderii persoanelor în cazul încălcării normelor ce reglementează grija pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei
Răspunderea juridică reprezintă, alături de răspunderea morală, unul dintre tipurile de raspundere sociala, poate cel mai important.
Ținându-se cont de interesul suprem al membrilor inapți de muncă ai familiei, legea promovează buna înțelegere între toți membrii familiei, drept pentru care stabilește un cadru în care aceștia pot hotărî, împreună, ce este mai bine pentru familie și pentru toți membrii săi. Însă, în cazul în care nu există posibilitatea înțelegerii între părți, tot legea stabilește cum și cât se acordă pensie de întreținere, luându-se în calcul atât posibilitățile materiale ale persoanei care are datoria de a acorda întreținerea, dar și nevoile materiale ale persoanelor inapte care necesită sprijin material și moral.
Codul familiei nu numai enumera conținutul drepturilor și obligațiilor părintești, dar și determină utilul lor și stabilește limitele de executare a acestora.
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor cu privire la întreținerea, educarea și instruirea, apărarea intereselor minorilor de către părinți au ca urmare răspunderea administrativă.
La răspundere penală pot fi atrași și părinții pentru implicarea minorului la o infracțiune și la infracțiuni contra ordinii publice și a sănătății populației.
Cea mai gravă problemă la etapa actuală este răspunderea părinților pentru abuzul de drepturile părintești sau neîndeplinirea obligațiilor părintești. Conceptul de abuz contra minorului se referă, de fapt. la orice comportament al adultului care are un impact negativ asupra primului.
Normele sociale, la fel ca și cele juridice, interzic utilizarea agresiunii și a violenței împotriva oricărui membru al societății. La noi în țară din păcate ne aflăm în situația că nu toți cetățenii înțeleg adevăratul sens al cuvîntului ”abuz”. Când unii consideră comportamentul abuziv al părintelui sau educatorului, alții apreciază că este o conduită acceptabilă, ba chiar necesară pentru disciplinarea copilului.
Răspunderea părinților pentru abuzul de drepturile părintești sau neîndeplinirea de obligații părintești cade sub incidența unor sancțiuni prevăzute de legislație.
Potrivit legii, sancțiunile care se pot aplica părinților pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației părintești ar putea fi clasificată după ramura de drept căreia îi aparțin în sancțiuni de drept penal, sancțiuni de drept administrativ, civil, ori de drept al familiei, fie după cum ele intervin pentru neîndeplinirea obligațiilor părintești nepatrimoniale și patrimoniale.
Nerespectarea principiului manifestării grijii față de membrii inapți de muncă ai familiei poate fi sancționată de către instanța de judecată. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care persoana vătămată va formula o plângere în acest sens.
Sancțiunile care pot fi aplicate persoanelor, care nu și-au onorat obligația legală de manifestare a grijii față de membrii inapți de muncă ai familiei, diferă în dependență de gravitatea abaterilor și de persoana culpabilă.
Codul penal în Articolul 163 dispune că:
(1) Lăsarea, cu bună-știință, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viață și este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinței, dacă cel vinovat știa despre primejdie și a avut posibilitatea de a acorda ajutor părții vătămate fie că el însuși a pus-o într-o situație periculoasă pentru viață,
se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 200 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeași faptă care a provocat din imprudență:
a) o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;
b) decesul victimei
se pedepsește cu închisoare de pînă la 4 ani.
Subiectul infracțiunii de lăsare în primejdie este persoana fizică responsabilă care, la momentul comiterii infracțiunii, a atins vîrsta de 16 ani. În afară de aceasta, trebuie să existe un raport juridic obligațional dintre făptuitor și victimă. Un asemenea anganjament îl poate avea, de exemplu, o rudă apropiată, o dădăcă, un asistent social etc.
Articolul 2011. Violența în familie
(1) Violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică, soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății, suferință psihică ori prejudiciu material sau moral,
se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeași acțiune:
a) săvîrșită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei;
b) care a provocat vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății
se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
(3) Aceeași acțiune care:
a) a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;
b) a determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere;
c) a provocat decesul victimei
se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Anterior în Codul penal existent se prevedea răspunderea pentru „Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreținerea copiilor”, articolul 202 Cod Penal, care însă a fost exclus prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009 și articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinților sau soțului [Art.203 exclus prin Legea nr.292-XVI din 21.12.2007, în vigoare 08.02.2008]
Codul Contravențional în Articolul 63 dispune:
(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinți sau de către persoanele care îi înlocuiesc a obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului
se sancționează cu amendă de la 5 la 20 de unități convenționale.
(2) Acțiunile specificate la alin.(1), dacă au avut ca urmare lipsa de supraveghere a copilului, vagabondajul, cerșitul ori săvîrșirea de către acesta a unei fapte socialmente periculoase,
se sancționează cu amendă de la 15 la 25 de unități convenționale aplicată părinților ori persoanelor care îi înlocuiesc sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de pînă la 40 de ore.
Conform Codului Familiei, pentru neîndeplinirea îndatoririlor se prevăd următoarele sancțiuni: decăderea din drepturile părintești și luarea copilului fără decădere din drepturile părintești.
Decăderea din drepturile părintești este o sancțiune care poate fi aplicată față de părinții care din culpă gravă nu-și îndeplinesc obligațiunile față de copii sau fac abuz de drepturile lor părintești. Sancțiunea dată are o destinație triplă: în primul rînd, și asta este scopul ei principal, de a proteja sănătatea fizică și psihică a copilului și de a-i crea condiții normale de viață; în al doilea rînd, de a pedepsi părinții pentru comportamentul lor antisocial dăunător; în al treilea rînd, prin aplicarea acestei sancțiuni față de părinții concreți a influența asupra altor părinți pentru a preîntîmpina comportamentul lor negativ față de copii.
Decăderea din drepturile părintești se face numai pentru motivele și în ordinea prevăzută de legislație. Este o sancțiune foarte severă, însă nu este absolută, deoarece legislația permite în anumite condiții restabilirea drepturilor părintești. Decăderea din drepturile părintești se poate aplica dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu se fac conform ordinii de drept și moralei. Ea se aplică, în cazul în care părinții, prin purtarea lor abuzivă, ori prin abateri grave de la îndeplinirea îndatoririlor de părinte, pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului, precum și în cazurile în care părinții nu-i dau o educație adecvată cu morala. Așadar, decăderea se face împotriva părinților numai pentru greșeli de o anumită gravitate în exercitarea drepturilor ori îndeplinirea îndatoririlor părintești cu privire la persoana copilului.
Părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești [4, art.67] dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere. Aceasta include acțiunile sau inacțiunile care pun în primejdie sănătatea fizică și psihică a copilului, dezvoltarea lui morală, asigurarea condițiilor de trai și materiale, învățătură și instruirea copilului. Dacă părinții se eschivează sistematic de la plata pensiei de întreținere pentru copii, ei la fel pun în primejdie asigurarea unui nivel decent de viață a copilului. Aici trebuie de luat în vedere faptul că dacă părintele nu plătește pensia de întreținere din motive obiective, decăderea din drepturile părintești nu poate fi efectuată în baza acestei prevederi;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituție curativă, educativă dintr-o instituție de asistență socială sau alta similară. Din aceste prevederi pot face excepție cazurile cînd copilul are un handicap vădit și la cererea părinților sau cu acordul lor el este plasat într-o instituție curativă din sistemul organelor de asistență socială pentru copii invalizi. Nu se va considera refuz și acordul părintelui (care a plasat copilul într-o instituție de stat pentru creștere și întreținere neavînd el însuși mijloace de întreținere);
c) fac abuz de drepturile părintești, ceea ce include folosirea drepturilor pentru a impune copilul la cerșit, consumul alcoolului, a drogurilor, implicarea în activitatea criminală, interdicția de a frecventa școala, cheltuirea mijloacelor destinate pentru creșterea și îngrijirea copilului în scopuri contrare;
d) se comportă cu cruzime față de copil, aplicînd violența fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influențează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvîrșit infracțiuni premeditate contra vieții și sănătății copiilor sau a soțului; precum și
h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
Decăderea din drepturile părintești se face numai pe cale judecătorească. Alte organe nu pot examina această problem [4, art.68].
Acțiunea privind decăderea din drepturile părintești poate fi pornită de:
a) unul din părinți (în cazul lipsei părinților – tutorele copilului);
b) autoritatea tutelară;
c) procuror.
Alte persoane decât cele indicate in lege nu sînt în drept de a se adresa în instanța de judecată cu o cerere privind decăderea părinților din drepturile părintești[4, art.68], în calitate de pîrît poate fi un părinte sau ambii.
Decăderea din drepturile părintești, fiind o măsură de ocrotire a copiilor minori și o sancțiune gravă pentru părinți, are și efectele sale juridice[4, art.70]. Părinții decăzuți din drepturile părintești pierd toate drepturile părintești cu privire la persoana și bunurile minorului precum și îndatoririle părintești, cu excepția îndatoririi de a întreține copilul și anume:
1) dreptul de a educa copilul. Autoritatea tutelară poate da încuviințare părinților decăzuți din drepturile părintești de a avea întrevederi cu copilul dacă, prin asemenea întrevederi, creșterea, educația, învățătura sau pregătirea profesională a acestuia nu sunt în primejdie;
2) dreptul de a apăra și a reprezenta copilul în relațiile lui cu toate persoanele fizice și juridice;
3) dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl reține fără temei legal;
4) dreptul de a primi pensiile, indemnizațiile și alte plăți ce i se cuvin copilului. Acestea vor fi primite de persoanele la care se va afla copilul în continuare;
5) dreptul de a primi întreținerea de la copilul major apt de muncă;
6) dreptul la moștenire asupra patrimoniului copilului în cazul decesului acestuia;
7) dreptul de a da consimțămîntul pentru adopția copilului, emanciparea lui;
8) dreptul de a primi pensie pentru pierderea întreținătorului, în cazul decesului copilului major;
9) dreptul la înlesnirile prevăzute de legislația muncii pentru femeile care au copii minori până la anumite vîrste etc.
Pierderea de către părinți a drepturilor enumerate mai sus are loc numai în privința copiilor care sunt indicați în hotărîrea instanței judecătorești despre decăderea din drepturile părintești.
Dacă în familie mai există și alți copii sau ei se nasc după pronunțarea hotărîrii, părinții au, în privința acestor copii, toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislație. Părinții decăzuți din drepturile părintești pierd nu numai drepturile bazate pe faptul rudeniei cu copilul, dar și posibilitatea dobîndirii anumitor drepturi personale familiale subiective, ca dreptul de a fi: adoptator [4, art.121], tutore sau curator [4, art.143], părinți-educatori [4, art.150]. Dacă din drepturile părintești a fost decăzut un părinte, copilul, reieșind din interesele lui, se transmite spre creștere și educare celuilalt părinte. În cazul cînd ambii părinți au fost decăzuți din drepturile părintești, copilul se transmite autorității tutelare pentru ca aceasta să-1 ia la evidență ca pe un copil lipsit de grija părintească și să-i aleagă una din formele de educație potrivită.
Restabilirea în drepturile părintești se face în baza cererii persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorității tutelare. Restabilirea în drepturile părintești față de copilul care a atins vârsta de 10 ani se admite ținându-se cont de opinia copilului.
Părinții pot fi restabiliți în drepturile părintești[4, art.70] dacă:
a) au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi;
b) dacă restabilirea în drepturile părintești este în interesul copilului;
c) dacă copilul nu este adoptat.
Restabilirea în drepturile părintești se face numai pe cale judecătorească la cererea persoanei decăzute din aceste drepturi și cu participarea obligatorie a autorității tutelare.
Dacă copilul a fost adoptat și adopția a fost desfăcută, hotărârea privind decăderea din drepturile părintești poate fi anulată, fără restabilirea drepturilor și obligațiilor de părinte.
Copilul lipsit de ocrotirea părintească poate fi plasat sub tutelă (curatelă), propus spre adopție, plasat într-o casă de copii de tip familial sau într-o instituție de stat educativă ori curativă.
Luarea copilului fără decăderea din drepturile părintești. O altă sancțiune aplicată în cazul neîndeplinirii obligațiilor părintești și încălcărilor grave ale drepturilor copilului este luarea copilului fără decăderea din drepturile părintești [4, art,71].
Luarea copilului înseamnă limitarea drepturilor părintești în scopul ocrotirii intereselor copilului minor. Spre deosebire de decăderea din drepturile părintești, care se aplică în toate cazurile cînd este prezentă culpa părinților, luarea copilului poate avea loc și în cazul cînd părintele nu conștientizează acțiunile sale și deci nu poate fi stabilită vinovăția lui.
Copilul poate fi luat de la părinți la cererea autorității tutelare în baza hotărîrii judecătorești. Unicul temei pentru luarea copilului este că aflarea copilului împreună cu părinții prezintă pericol pentru viața și sănătatea lui. De regulă, acestea sunt cazurile cînd părinții sau unicul părinte care educă copilul se îmbolnăvește psihic și, respectiv, nu poate crește și educa copilul. Desigur, pot fi și alte motive, dar legislația nu le enumera. Se poate întîmpla cazul cînd copilul este luat de la ambii părinți, deoarece nici unul dintre ei nu este în stare să aibă grijă de copil, și transmis bunicilor spre educare. Codul Familiei prevede că în cazuri excepționale [4, art.71], dacă există un pericol iminent pentru viața și sănătatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinți. In acest caz autoritatea tutelară este obligată: să anunțe procurorul timp de 24 ore; să pornească în termen de cel mult 7 zile o acțiune în instanța judecătorească privind luarea copilului de la părinți sau decăderea părinților din drepturile părintești. Instanța judecătorească va examina cauza și, dacă va lua hotărîea privind luarea copilului de la părinți, acestuia i se va asigura un plasament într-o instituție educativă sau curativă sau sub tutelă (curatelă); dacă instanța va constata că pericolul pentru care a fost luat copilul a decăzut, se va pronunța o hotărâre despre înapoierea copilului părinților. Copilul va fi înapoiat și în cazul cînd autoritatea tutelară nu va respecta termenul de 7 zile pentru adresarea în instanța judecătorească. In urma luării copilului de la părinți, aceștia pierd dreptul de a comunica cu copilul, de a participa personal la educația lui și de a-i reprezenta interesele.
Conform art. 72 alin. 2 Codul Familiei, în unele cazuri părinților li se poate permite de către autoritatea tutelară întrevederea cu copilul. Desigur, aceste întrevederi nu trebuie să influențeze negativ asupra copilului. Dacă, după o oarecare perioadă, părinții se tratează și sunt conștienți de comportamentul lor față de copil, ei pot depune o cerere în instanța judecătorească despre înapoierea copilului [4, art.71]. Cererea, va fi examinată de către instanța de judecată cu participarea obligatorie a autorității tutelare care va examina condițiile de trai ale copilului și ale persoanei care pretinde la educația copilului și va prezenta avizul respectiv. Acest aviz, este foarte important, dar întrucît nici o probă nu poate avea putere doveditoare instanța va lua în considerație toate probele în ansamblu. Dacă, hotărîrea instanței judecătorești este contrară avizului autorității tutelare, ea trebuie să conțină motivația respectivă.
3.2 Reglementarea răspunderii în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova pentru încălcarea obligațiunilor de întreține a persoanelor inapte
Reglementarea legală a drepturilor și obligațiilor părinților este prevăzută în Capitolul 11 al Codului familiei din Republica Moldova. Această reglementare legală se bazează pe următoarele principii:
a) Părinții trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile lor părintești numai în interesul copilului. Noțiunea de interes al copilului include un interes superior obștesc, căci părinții sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educația, instruirea și pregătireaprofesională a acestuia, în conformitate cu capacitățile copilului și posibilitățile părinților;
b) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești se fac sub îndrumarea și controlul efectiv și continuu al autorității tutelare. Aceasta urmărește scopul asigurării unei ocrotiri mai depline a minorului;
c) Independența (separația) patrimonială în raporturile dintre părinți și copiii lor minori, în sensul căpărinții nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor și nici aceștia asupra bunurilor părinților, în afară de dreptul la moștenire și întreținere;
d) Conținutul ocrotirii părintești nu diferă după cum copilul este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopțiune. Acest principiu este o consecință, pe de o parte, a asimilării depline a situației legale a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie și, pe de altă parte, a faptului că drepturile și obligațiile părintești trec, prin adopție, asupra adoptatorului;
e) Egalitatea părinților privitor la drepturile și obligațiile față de copilul minor, care este un aspect al egalității în drepturi dintre femeie și bărbat.
Dispozițiile legale din Codul familiei privind ocrotirea părintească au un caracter imperativ. De aceea, tatăl și mama, prin contract ori fiecare dintre ei prin voință unilaterală, nu pot să extindă ori să restrângă drepturile și obligațiile părintești.
Părinții au drepturi și obligații egale față de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuți în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinții sau separat[4, art.58]. Deci,măsurile cu privire la persoana și bunurile copilului se iau de către părinți de comun acord, în viață, însă, sunt situații în care nu este cu putință ca minorul să fie ocrotit de ambii părinți, ci numai de către unul din aceștia.
Asemenea situații sunt următoarele: a) Decesul unuia dintre părinți. Ocrotirea copilului revine părintelui rămas în viață. Situația este aceiași și când unul dintre părinți este declarat decedat, prin hotărâre judecătorească, în cazul reapariției celui declarat mort și a anulării hotărârii declarative, părintele recapătă exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești în privința copilului; b) Decăderea unui părinte din drepturile părintești. Spre deosebire de situația precedentă, când în mod necesar drepturile și obligațiile părintești revin unui singur părinte, în cazul de față autoritatea tutelară poate da încuviințare părintelui decăzut din drepturile părintești de a avea legături personale cu copilul, dacă prin asemenea legături creșterea, educarea, instruirea sau pregătirea profesională a acestuia nu sunt în primejdie. c) Punerea sub interdicție a unuia dintre părinți. Părintele pus sub interdicție nu este scutit de obligația de a da întreținere copilului minor. d) Unul dintre părinți este în imposibilitatea de a-și manifesta voința. Asemenea situații ar putea fi: dispariția unui părinte, divirgența de interese între minor și unul dintre părinții săi, condamnarea unui părinte la o pedeapsă privativă de libertate etc.
De asemenea se întâlnesc situații în care ocrotirea părintească nu revine în mod egal ambilor părinți sau revine numai în parte părinților. In prezența primei situații, ambii părinți se găsesc în viață si ar trebui să exercite, în mod egal, drepturile si obligațiile părintești față de copilul lor, totuși, acestea, potrivit unor dispoziții speciale, revin, în mod neegal, părinților. Aceste cazuri sunt următoarele: a) Desfacerea căsătoriei prin divorț, în cazul divorțului instanța judecătorească este obligată să se pronunțe și asupra încredințării copilului minor. Părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită, cu privire la acesta, drepturile părintești, atât în ceea ce privește persoana, cât și în ceea ce privește bunurile copilului. Părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, are dreptul de a avea legături personale cu acesta,precum și dreptul de a veghea la creșterea, educarea și instruirea copilului; b) Desființarea căsătoriei. Nulitatea căsătoriei nu produce efecte asupra copilului din respectiva căsătorie. După desființarea căsătoriei părinții nu vor mai locui împreună. Drepturile și obligațiile părinților se vor aplica, prin asemănare, cu dispozițiile privitoare la divorț; c) Încredințarea copilului din afara căsătoriei, în cazul în care filiația copilului din afara căsătoriei a fost stabilită față de ambii părinți, ei vor fi asimilați cu soții divorțați, în consecință, părintele căruia i s-a încredințat copilul exercită, cu privire la acesta, drepturile părintești, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum și dreptul de a avea grijă de educarea și instruirea acestuia. Drepturile și obligațiile părinților, cu excepțiile prevăzute de Codul familiei, încetează din momentul atingerii majoratului sau obținerii capacității depline de exercițiu de către copil.
Legislația în vigoare prevede egalitatea în drepturi și obligații a părinților față de copii, astfel practica judiciară trebuie să țină cont de acest principiu la determinarea locului de trai al copilului, cu atît mai mult că viața dovedește că bărbații nu cedează femeilor în ceea ce privește creșterea și educația copiilor.
Litigiul privind educarea copiilor pot apărea nu numai între părinți, dar și între părinți și alte rude. Articolul 65 Codul Familiei prevede că bunicii, frații și surorile copilului au dreptul să comunice cu acesta. Dacă părinții copilului sau numai unul dintre ei refuză acest drept, litigiul este soluționat de autoritatea tutelară. Aceasta din urmă poate, printr-o hotărâre a sa, obliga părinții să permită rudelor comunicarea cu copilul.
3.3 Practica judiciară în cazurile litigiilor privind apărarea drepturilor și intereselor membrilor inapți de muncă ai familiei
Generalizarea practicii judiciare cu privire la aplicarea de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea pricinilor legate de încasarea pensiei de întreținere pentru copii și alți membri ai familiei a constatat că instanțele, la soluționarea acestor litigii, nu aplică uniform prevederile legislației, nu întotdeauna acordă atenția cuvenită sarcinilor de pregătire a pricinii pentru dezbaterile judiciare, și anume, precizarea legii care urmează a fi aplicată și determinarea raporturilor juridice dintre părți; constatarea circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii și prezentarea de probe.
Astfel, luînd în considerație cazurile de aplicare incorectă a legislației de către instanțele judecătorești în această categorie de pricini, în scopul eliminării deficienților din practica examinării litigiilor în cauză, în temeiul art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție nr.789 din 26.03.1996, art.17 CPC, Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova [23, p.4], prin Hotărîrea nr.4 din 15.04.2013 a dat următoarele explicații: Avînd în vedere faptul că soluționarea justă a litigiilor menționate este una din principalele garanții de apărare a intereselor copiilor și altor membri ai familiei, de a atenționa instanțele judecătorești asupra necesității respectării legislației în vigoare. La examinarea litigiilor, instanțele de judecată vor aplica prevederile Convenției internationale din 20.11.1989 cu privire la drepturile copiilor, adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993, Legii privind drepturile copilului nr.338 din 15 decembrie 1994, Constituției Republicii Moldova, Codului familiei, adoptat prin Legea nr.1316- XIV din 26.10.2000, în vigoare din 26 aprilie 2001, Codului civil, Codului de executare, Codului de procedură civilă și altor acte normative, ce reglementează acest gen de raporturi.
Conform Recomandării nr.44 CSJ din 22.05.2013 „Cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor în litigiile ce țin de decăderea din drepturile părintești”, întru evitarea deficiențelor la punerea în aplicare a legislației privind încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor la examinarea cauzelor ce țin de decăderea din drepturile părintești, Curtea Supremă de Justiție recomandă următoarele: Conform art.67 din Codul familiei, părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă: a) se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere; b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituție curativă, educativă, dintr-o instituție de asistență socială sau alta similară; c) fac abuz de drepturile părintești; d) se comportă cu cruzime față de copil, aplicînd violența fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului; e) prin comportare amorală, influențează negativ asupra copilului; f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie; g) au săvîrșit infracțiuni premeditate contra vieții și sănătății copiilor sau a soțului; precum și h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului. Conform dispozițiilor art.68 al.(1) și al.(2) din Codul familiei, decăderea din drepturile părintești are loc numai pe cale judecătorească. Acțiunea privind decăderea din drepturile părintești poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară sau procurorul. Decăderea din drepturile părintești nu scutește pe părinte de îndatorirea de a acorda întreținere copilului, îndatorire ce se justifică în ideea că o asemenea obligație poate exista în temeiul raporturilor de rudenie dintre părintele decăzut din drepturile părintești și copilul său minor, care rămîn neschimbate și după încetarea ocrotirii părintești, întrucît minorul are nevoie și în continuare de îndeplinirea acestei obligații a cărei executare nu produce și nu are nici un drept corelativ (reciproc) față de copil. Or, concomitent cu înaintarea acțiunii privind decăderea din drepturile părintești, persoanele enumerate în al.(2) art.68 Codul familiei sînt în drept de a solicita și încasarea pensiei de întreținere a copilului de la părinți (părinte).
Potrivit Recomandarii nr. 21 din 01.12.2012 a CSJ Privind procedura de examinare a cererilor despre încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor sunt examinate aspectele privind încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor, stabilirea și consolidarea unei practici judiciare corecte și uniforme de soluționare a acestei categorii de pricini. Conform art.75 din Codul familiei, pensia de întreținere pentru copilul minor se încasează din salariul și/sau din alte venituri ale părinților în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii și 1/2 – pentru 3 și mai mulți copii. Cuantumul cotelor stabilite poate fi micșorat sau majorat de instanța judecătorească, ținându-se cont de starea materială și familială a părinților, de alte circumstanțe importante. Totodată, în cazul în care pe parcursul examinării cauzei va fi stabilit că încasarea pensiei de întreținere sub forma unei cote din salariu și/sau alte venituri lezează substanțial interesele uneia dintre părți, instanța judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreținere într-o sumă bănească fixă plătită lunar.
3.4 Instituțiile de stat consituite în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova, în scopul apărării drepturilor si intereselor membrilor inapti de munca ai familiei.
Pentru a proteja interesele societății și a familiei în particular în Republica Moldova a fost constituit Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care a fost creat în temeiul Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are misiunea de a asigura realizarea prerogativelor Guvernului Republicii Moldova privind elaborarea, promovarea și realizarea politicii statului în domeniile raporturilor asistenței sociale, protecției sociale a persoanelor cu dizabilități, protecției familiei și a drepturilor copilului, asigurării egalității de șanse între femei și bărbați, prevenirii violenței în familie și în bază de gen, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea socială a cetățenilor.
Toate preocupările privind întreținerea, instruirea și educația copiilor orfani și a celor lipsiți de ocrotirea părinților revin statului și societății. Statul stimulează și sprijină activitatea de binefacere față de acești copii [1, art.49].
În același scop a fost insituit și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă [24], care este o instituție de stat, subordonată Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, abilitată cu funcții plenipotențiare în domeniul determinării dizabilității și capacității de muncă. Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă în vederea realizării obiectivelor politicii statului în domeniul de competență, are în subordine consilii specializate și consilii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă.
Fondul republican de susținere socială a populației a fost creat pentru acordare de ajutor material păturilor socialmente vulnerabile ale populației. Mijloacele Fondului republican și ale fondurilor locale se utilizează pentru acordare de ajutor material persoanelor socialmente vulnerabile din rîndul pensionarilor (prioritar invalizi, persoane singure și în etate), altor persoane inapte de muncă, familiilor cu copii. Dreptul la obținerea ajutorului material îl au și alte persoane socialmente vulnerabile în cazurile de îmbolnăvire gravă sau aflate în situații excepționale (calamități naturale, dezastre, avarii, conflicte armate, catastrofe ecologice, incendii, epidemii, accidente etc.), pe care nu le pot depăși de sine stătător.
Autoritățile administrației publice locale – consiliile executive ale municipiilor, orașelor, raioanelor, satelor sînt autorități tutelare care iau toate deciziile referitor la problemele tutelei și curatelei.
Exercită funcțiile de autorități tutelare direcțiile sau secțiile de învățămînt – în cazul minorilor și direcțiile sau secțiile de asistență socială în cazul persoanelor majore, lipsite de capacitate de exercițiu printr-o hotărîre a instanței judecătorești sau copii minori cu handicap care se află în instituțiile subordonate Ministerului Muncii și Asistență Socială. Direcțiile sau secțiile de învățămînt își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu, elaborat în conformitate cu Regulamentul-tip al Direcției generale județene (municipale) învățămînt aprobat prin HG nr.1380 din 2002 și , ulterior, aprobat de Ministerul Educației. Documentul în cauză prevede că direcțiile sau secțiile de învățămînt exercită funcția de protecție a drepturilor copilului, organizează munca de plasare a minorilor orfani și a celor lipsiți de grijă părintească în instituțiile respective sau familii, prezintă spre examinare administrației publice locale propuneri de acordare a înlesnirilor pentru întreținerea lor în instituțiile de învățămînt și în școlile de meserii ș.a.
Totodată prin Legea nr.140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți sunt prevăzute procedurile de identificare, evaluare, asistență, referire, monitorizare și evidență a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți, precum și autoritățile și structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective.
Astfel conform Legii menționate au fost indentificate următoarele autorități statale:
autoritate centrală pentru protecția copilului – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, abilitat să elaboreze, să promoveze și să monitorizeze realizarea politicii statului în domeniul protecției copilului;
autoritate tutelară locală – primarii de sate (comune) și de orașe;
autoritate tutelară teritorială – secțiile/direcțiile asistență socială și protecție a familiei/Direcția municipală pentru protecția copilului Chișinău. În municipiile Bălți și Chișinău autoritățile tutelare teritoriale exercită și atribuțiile de autoritate tutelară locală, cu excepția unităților administrativ-teritoriale autonome din componența acestora, în cadrul cărora atribuțiile de autoritate tutelară locală sînt exercitate de primarii unităților administrativ-teritoriale respectiv.
Deasemenea au fost instituite unele obligații față de părinți, care anterior nu se prevedeau în legislație, cum ar fi prevederile art.13 din Legea nr.140 din 14.06.2013, privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc [9, art.13], și a copiilor separați de părinți, părinții/unicul părinte care pleacă peste hotare pe un termen mai mare de 3 luni și ai căror copii rămîn în Republica Moldova urmează să informeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre persoana în grija căreia rămîn copiii. Conform statisticii din Republica Moldova, fiecare al cincilea copil are cel puțin un părinte plecat la muncă peste hotare, iar circa 5% dintre copii – pe ambii părinți. Pentru copiii care rămân acasă, legislația prevede că părinții ar trebui să stabilească o persoană în grija căreia rămân copiii – un tutore. Cu toate acestea, unii părinți refuză să anunțe autoritățile, de teama să nu fie decăzuți din drepturi părintești.
Pentru ameliorarea situației materiale a minorilor, ai căror părinți se eschivează de la achitarea pensiei alimentare Guvernul Republicii Moldova prevede unele măsuri suplimentare. Astfel, au fost introduse indemnizații temporare pentru minori, ai căror părinți fiind obligați să plătească pensia alimentară sunt urmăriți de către organele afacerilor interne în baza deciziilor instanțelor de judecată și hotărârilor organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor și din alte motive sau își ispășesc pedeapsa în instituțiile de muncă corecțională, fără să primească un salariu din care să fie încasată pensia alimentară în mărime minimă stabilită de lege, sau se află la tratament într-o instituție curativă fără plătirea indemnizației pentru asigurarea socială, precum și în alte cazuri, când încasarea pensiei alimentare este imposibilă din motive care nu depind de persoanele obligate să oplătească.
Legea nr. 547 din 25.12.2013, cu privire la asistență socială, prevede în art.7 care sunt persoanele ce beneficiază de asistență social [10, art.547]. Prin urmare vedem că, de asistență socială beneficiază persoanele și familiile care, din cauza unor factori de natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au posibilitate prin propriile capacități și competențe să prevină și să depășească situațiile de dificultate, și anume:
a) copiii și tinerii ale căror sănătate, dezvoltare și integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;
b) familiile care nu își îndeplinesc în mod corespunzător obligațiile privind îngrijirea, întreținerea și educarea copiilor;
c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;
c1) persoanele afectate de violență în familie;
c2) familiile afectate de violența intrafamilială;
d) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire și supraveghere sau sînt incapabile să facă față nevoilor sociomedicale;
f) familiile cu trei și mai mulți copii;
g) familiile monoparentale cu copii;
h) persoanele vîrstnice;
i) persoanele cu disabilități;
j) alte persoane și familii aflate în dificultate.
Pentru a pune în aplicare prevederile prezentei legi au fost luat un șir de măsuri de ordin organizatoric și au fost instituite mai multe instituții. Prin urmare prin HG Nr. 936 din 08.10.2010, a fost aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea serviciului social „Casă comunitară” și a standardelor minime de calitate [14]. Din acest regulament vedem care sunt scopul și obiectivele acestui proiect: îngrijirea permanentă, dezvoltarea aptitudinilor de autoservire și socializare a beneficiarilor, în vederea asigurării acestora unui mod de viață pe cît este posibil apropiat de cel obișnuit comunității, pentru a facilita creșterea capacității lor de a se integra (reintegra) în familie și societate; cazarea, asigurarea condițiilor minime de trai și a condițiilor igienico-sanitare necesare beneficiarilor Serviciului; protecția, supravegherea stării de sănătate, asistența medicală, îngrijirea și suportul permanent al beneficiarilor; crearea condițiilor pentru dezvoltarea abilităților de autoservire și de autonomie și a climatului favorabil dezvoltării personalității beneficiarilor Serviciului; asigurarea accesului beneficiarilor la educație; asigurarea socializării beneficiarilor, dezvoltarea relațiilor cu comunitatea și reintegrarea familială; asigurarea plasamentului de urgență a persoanei cu dizabilități mintale în Serviciu, în cazul apariției unor circumstanțe imprevizibile, care impun o asemenea măsură.
Prin HG Nr. 75 din 03.02.2014 a fost aprobat Regulamentului-cadru privind organizarea
și funcționarea Serviciului social „Plasament familial pentru adulți” și a Standardelor minime de calitate. Serviciul social „Plasament familial pentru adulți” este un serviciu social specializat, instituit prin decizia Consiliului local/raional/municipal din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, inclusiv din Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, este prestat la nivel local și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Beneficiari ai Serviciului sînt persoanele cu dizabilități cu vîrsta de peste 18 ani, precum și persoanele ce au atins vîrsta de pensionare și care se află, temporar sau permanent, în imposibilitatea de a locui cu familia biologică sau extinsă ori de sine stătător, din cauza nevoilor de îngrijire și suport special. În cadrul acestui Serviciu beneficiarii primesc o îngrijire familială substitutivă în familia asistentului familial.
O insituție foarte importantă în cadrul autorităților judecătorești, care în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor este Procuratura Republicii Moldova. În scopul de a apăra și a reprezenta drepturile și intereselor copilului, a drepturilor persoanelor din categoria social-vulnerabilă a fost insituită Secția minori și drepturile omului în cadrul Procuraturii Generale. La fel în conformitate cu Hotărărea Parlamentului Republicii Moldova nr. 77 din 4 mai 2010 ”Privind aprobarea structurii Procuraturii Generale” a fost formată Secția analiză și impementare CEDO, misiunea cărei este atât evitarea cazurilor de condamnare a Republicii Moldova de CEDO, cât și interprinderea măsurilor pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de încălcarea drepturilor omului și condamnarea Republicii Moldova de CEDO.
Sancțiunile prevăzute de legislație pentru persoanele care abuzează de drepturi sau nu-și îndeplinesc obligațiile față de ceilalți membrii ai familei sunt prea puține și mecanismul implementării lor destul de anevoios.
ÎNCHEIERE
În încheierea acestei teze am vrea să subliniem faptul că manifestarea grijii față de membrii inapți de muncă ai familei este o obligație ce apare în temeiul legii, dar, de fapt, datorită creării unei familiei, datorită nașterii sau adoptării copiilor, aceată obligație este reglementată nu doar de lege, ci și de morala societății, de însăși existența omenirii care are ca scop prelungirea neamului și, respectiv, nașterea și educarea noii generații, acordării spriginului moral și material între membrii familiei. Deci, drepturile și obligațiile tuturor membrilor unei familii se datorează și instinctului biologic al fiecărui om pentru persoana / ruda apropiată care se află la nevoie care are nevoie de o permanentă ocrotire.
Datele statistice indică faptul că familia contemporană rămâne a fi cea mai vulnerabilă și tocmai de aceea legislația Republicii Moldova necesită o perfecționare continuă, inclusiv prin elaborarea unor mecanisme concrete de implementare a normelor elaborate.
Cadrul normativ și instituțional, politicile sociale menite să reglementeze și să protejeze membrii familiei sunt ineficiente atâta timp cât nu sunt sprijinite de schimbări la nivelul mentalității. În absența elementelor de cultură a drepturilor și obligațiilor, reglementările normative, cadrul instituțional creat, deși apar ca precondiții necesare, nu sunt nici pe departe suficiente pentru a asigura garantarea și protecția efectivă a educării și protejării persoanelor apropiate într-un climat de securitate familială și socială.
Considerăm că ar fi rațional de introdus în legislație sancțiuni cu caracter temporar pentru persoanele care nu-și îndeplinesc obligațiile față de membrii inapți de muncă ai familei, însă mai au șanse să-și corecteze comportamentul; sancțiuni mai dure, inclusiv penale, pentru acei care abandonează copii la o vîrstă fragedă fără motiv temeinic, pentru soții care abandonează soțiile în timp ce acestea s-au dedicate în întregimie creșterii, educației, îngrijirii copiilor; pentru copii care nu au grijă de părinții în etate, care la timpul lor au făcut multe sacrificii pentru a le asigura un cămin călduros acestora și în general ar fi trebuit sancționați persoanele care au uitat de grijile și nevoile celor mai apropiați.
În Codul Familiei ar trebui să fie reglementată obligația persoanelor din cercul familial de a informa organele de stat despre situațiile critice în familie și să ceară ajutorul acestora pentru soluționarea tuturor problemelor. Autoritățile de stat care poartă răspundere pentru asistență socială și protecția familiei, la rândul lor, ar trebui să-și stabilească niște obiective care ar facilita legătura dintre acestea și familiile care sunt în situații critice.
Ajutorul social ar trebui să fie concret și în dependență de necesitățile fiecarei familii. Ar trebui de făcut o evaluare, o analiză mai concretă a tuturor familiilor social vulnerabile din Republica Moldova. De elaborat un plan de asistență socială și juridică pentru fiecare familie în parte. De monitorizat ajutorul care i-a fost acordat fiecarei familii, eficiența acestui ajutor. De creat mecanisme care ar aduce rezultate pozitive cu îmbunătățiri semnificative în timp real.
De elaborate un cadru normativ pentru a crea mai multe locuri de muncă pentru persoanele care au mobilitate redusă sau au altă problemă de sănătate, care nu le permite să se angajeze. Avem în țară foarte multe persoane cu diverse grade de invaliditate, dar care sunt foarte deștepte și inteligente, unii chiar și cu cîteva facultăți terminate, cu reușite și performațe impresionante dar care nu se pot angaja din cauza dizabilităților, din cauza că la noi nu sunt prevăzute locuri special amenajate pentru astfel de persoane. Universitățile și școlile au o infrastructură proastă. Persoanele cu dizabilități întîmpină mari dificultăți pentru a accesa aceste insituții, unele sunt în general inaccesibile pentru astfel de persoane. Considerăm că toate instituțiile și locurile publice trebuie să aibă toate condițiile pentru a fi accesate de persoanele cu dizabilități. Acelea care nu se vor conforma acestor cerințe ar trebui să fie amendate sau în genere închise pînă rezolvarea problemelor vizate. Spre exemplu în Marea Britanie, nici o clădire cu acces public, chiar și privată, nu este dată în exploatare pînă ce nu demonstrează ca are toate căile de accese în clădire, are toalete special amenajate pentru persoane cu dizabilități și pentru mămici cu cărucioare pentru copii.
Ar trebui să fie aprobată o lege prin care persoanele care se ocupă de îngrijirea unui membru al familiei și nu au posbilitatea să lucreze la un loc de muncă stabil, să poate beneficia de un loc de muncă temporan, cîteva ore pe zi sau pe săptămînă, dar de acasă. Acum de internet se folosesc toții și majoritatea companiilor ar putea să creeze astfel de locuri de muncă. Sau ar putea fi create creșe speciale în cadrul companiilor, la care ar putea veni părintele împreună cu copilul. Cunoaștem, după statistică, că cu părere de rău sunt foarte multe femei chiar și bărbați care îngrjesc singuri de unul, doi sau chiar mai mulți copii. Copiii la gradiniță pot merge doar dacă au implinit vîrsta de 3 ani. Dar îndemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului este de 300 de lei (anul 2014) timp de 18 luni, pentru persoanele ce nu sunt angajate în cîmpul muncii și de 30 % din salariu timp de 36 de luni, pentru persoanele care sunt angajate oficial în cîmpul muncii, dar care de multe ori nu depășește nici suma de 500 de lei. Acum să ne gândim cum e posbil să supraviețuiască aceste familii cu un venit de doar 300 de lei lunar, cînd din expriență și cazurile cu care ne-am întîlnit vedem că minimum de existență (spunem aici existență și nu trai decent, pentru că multe persoane asta și fac, doar încearcă să supraviețuiască), este cu mult mai mare. Deci la aceste creșe ar putea sta copii care nu sunt admiși la grădinițele generale și care ar putea sta alături de părinți, iar aceștia ar putea lucra și cîștiga bani pentru a le oferi copiilor și celorlalți membri inapți de muncă ai familei o viață mai bună, o viață cu speranță în ziua de mîine.
De asemenea, considerăm că ar trebui să răspundă conform legii, nu doar persoanele ce se eschivează de la îngrijirea membrilor inapți de muncă ai familiei, ci și autoritățile, care au în atribuțiile lor monitorizarea și supravegherea asistenței sociale. Ar trebui să fie făcute mai multe companii sociale de informare a populației, prin diferite mijloace mass -media. Ducem lipsă de o populație educată. Populația din Republica Moldova nu este informată, nu este la current cu dreptuile și obligațiile pe care le are. Mulți nu știu unde ar trebui să se adreseze în caz că se ciocnesc cu o problemă ce ține de familie. Mulți consideră, că problemele, lipsele, nevoia pe care o au țin doar de familia lor și că nimeni nu are de a face cu ei. Însă, nu este așa. Statul e format pentru a apăra drepturile și interesele tuturor cetățenilor săi, mai ales a celor care sunt în imposibilitate de a se apăra singuri.
Într-adevăr, avem foarte multe restanțe la capitulul asistență socială, protecția familiei, asistență medicală, învățămât, informarea și educarea populației și multe altele. Trebuie să depunem foarte mult efort, toții membrii societății pentru a face schimbări pentru a ajunge și noi la un stat de drept de nivelul țărilor europene, cu legi, instituții și mecanisme ce funcționează și care sunt adoptate pentru a asigura un nivel de viață mai bun și mai calitativ și o răspundere a persoanelor vinovate conform legii și în dependență de vinovăție.
Deci, cum am mai spus și mai sus, familia este celula ce stă la baza unei societăți. Familia este nucleul unei societăți, fără de familie societatea nu ar exista, nu ar exista nici statul. Doar având o familie sănătoasă vom avea o societate sănătoasă, educată și prosperă. Pentru aceasta avem nevoie de foarte mult lucru, de solidaritate, de responsabilitate atât a fiecărui cetățean în parte cât și a întregii societăți, a întregului stat.
Să fim deci o familie, să construim o societate bună și inteligentă, să construim o societate puternică și sănătoasă, o societate de care are nevoie Republica Moldova.
BIBLIOGRAFIE:
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1, în vigoare din 27.08.1994
Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art Nr : 661
Cod de procedură civilă a Republicii Moldova, din 30.05.2003, Publicat: 12.06.2003, MO Nr. 111-115, art. Nr.451, în vigoare din 12.06.2003
Codul Familiei al Republicii Moldova din 26.10.2000, Publicat : 26.04.2001 în Monitorul Oficial Nr. 47-48 art Nr : 210
Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art Nr : 195
Codul penal din 24.03.1961, abrogat la 12.06.03 prin L1160-XV din 21.06.02, MO128/13.09.02 art.1014
Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218 din 24 octombrie 2008, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-6 din 16.01.2009, în vigoare 16.01.2009.
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 77 din 4 mai 2010 Privind aprobarea structurii Procuraturii Generale
Legea nr.140 din 14.06.2013, privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc, Publicat: 02.08.2013 în MO Nr. 167-172 art Nr : 534 in vigoare : 01.01.2014
Legea Nr.547 din 25.12.2003, asistenței sociale, Publicată: 12.03.2004 MO Nr. 42-44 art Nr: 249
Legea Nr.60 din 30.03.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, publicată la 27.02.2012, MO Nr.155-159, art. Nr: 508
Legea Nr.45 din 01.03.2007, cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, publicată:18.03.2008, MO Nr. 55-56, art. Nr.178, în vigoare din 18.09.2008
Legea Nr.289 din 22.07.2004, privind îndemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, publicată 10.09.2004, MO Nr.168-170, art. Nr.773, în vigoare din 01.01.2005
Hotărâre de Guvern Nr.936 din 08.10.2010 pentru aprobarea Regulamentului -cadru privind organizarea și funcționarea serviciului social „Casă comunitară” și a standardelor minime de calitate, Publicată: 15.10.2010 în MO Nr.202-205, art Nr : 1030
Hotărâre de Guvern Nr. 1380 din 29.10.2002 pentru aprobarea Regulamentului-tip al direcției generale județene (municipale) învățămînt, Publicată: 31.10.2002 în MO Nr.146 art Nr.1515
Monografii
Bacaci Al., Hageanu C., Dumitrache V. Dreptul familiei. București: ALL BECK, 1999. 478 p.
Cebotari V. Dreptul familiei. Chișinău: USM, 2004. 362 p.
Corhan A. Dreptul familiei: teorie și practică. București: Ed. Lumina Lex, 2008. 564 p.
Costin M, Mureșan M, Ursa V. Dicționar de drept civil. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1980. 649 p.
Filipescu I. P. , Filipescu A.I. Tratat de dreptul familiei. București: Ed. Universul Juridic, 2006.964 p.
Florian E. Protecția drepturilor copilului. București, C.H.Beck, 2006. 376 p.
Lupașcu D. Dreptul familiei. București: Universul Juridic, 2008. 537 p.
Mărgineanu L., Mărgineanu G. Dreptul Familiei. Chișinău: Ed. Elena, V-I, 2002.456 p.
Rotaru S. Repere privind drepturile și obligațiile părinților. În: Revista Națională de Drept 9/44, 2012. p. 38 – 45
Culegeri de documente, practica judiciară
Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova prvind practica judiciară de soluționare de către instanțele judecătorești a cauzelor referitoare la încasarea pensiei de întreținere pentru copii și alți membrii ai familiei, Chișinău, 15.04.2013, nr.4
Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Cu privire la actualizarea Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica examinării de către instanțele judecătorești a cauzelor privind limitarea în capacitatea de exercițiu și declararea incapacității persoanei fizice nr. 17 din 31.05.2004, modificată prin hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 10 din 22.12.2008.
Site intrenet
online http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=112 (citat la 20.04.2015)
online http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286229 (citat la 24.04.2015)
online http://www.unicef.org/moldova/CRC_RO.pdf (citat la 18.04.2015)
online http://ec.europa.eu/romania/news/070111_conventie_handicap_ro.htm (citat la 18.04.2015)
online http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf (citat la 01.04.2015)
online http://cj.md/uploads/Suport_de_curs_dreptul_familiei.pdf (citat la 05.04.2015)
online http://dmpdc.md/despre-noi/subdiviziunile-dmpdc/ (citat la 30.04.2015)
online http://dgas.do.am/ (citat 30.04.2015)
online http://www.mmpsf.gov.md/ (citat 01.04.2015)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consecintele Nerespectarii Principiului Manifestarii Grijii Pentru Intretinerea, Educatia Si Apararea Drepturilor Si Intereselor Membrilor Inapti DE Munca Ai Familiei (ID: 112258)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.