Consecintele Intensificarii Efectului de Sera

Modificarea caracteristicilor climei este pusă în evidență în jurul anilor 1987, prin semnalarea încălzirii globale a mediului înconjurător. Programele de cercetare dedicate schimbărilor globale ale climei au identificat un proces clar de schimbarea climei și au permis formarea certitudinii că se fac simțite primele efecte ale schimbării acesteia.

În ultimi ani au apărut și alți indicatori ai schimbării climei. Astfel, cu ajutorul unui satelit militar a fost detectată o creștere a nivelului mării cu trei milimetrii în perioada 1993-1996. Datele la care are loc schimbarea anotimpurilor pot servi drept barometru al schimbării climei. La începutul anului 1995 au fost publicate primele rezultate ale studiilor ce investighează o perioadă de peste 700 ani, privind datele la care are loc schimbarea anotimpurilor. Este pus cu claritate în evidență procesul de modificare a acestor date începând cu anul 1940.

Este deja acceptat faptul că astfel de schimbări nu se datoreză unor cauze naturale. Preocupările actuale ale cercetărilor sunt îndreptate spre anticiparea cât mai corectă a viitoarei structuri a climei, prin folosirea celor mai moderne și complexe modele de circulație globală a atmosferei.

Tot mai mult, studiile climatologilor sunt concentrate asupra evaluării vitezei cu care se desfășoară procesul de încălzire globală. Cu cât acest proces va fi mai rapid cu atât posibilitățile de adaptare ale oamenilor și ale sistemelor naturale sunt mai reduse.

O preocupare majoră o constituie probabilitatea distrugerii sistemelor atmosferice și oceanice care reglează clima. Studii recente arată că o lume aflată într-un proces de încălzire determină accentuarea extremelor meteorologice. Este astfel de așteptat ca odată cu creșterea temperaturilor să sporească, în anumite regiuni, inundațiile, secetele, incendiile și caniculele.

Cu toată dezvoltarea tehnologică, dependența omului de climă nu poate fi ignorată. Majoritatea necesităților noastre nutriționale și materiale sunt satisfăcute de sisteme agricole, silvice și acvatice, sisteme care se dezvoltă optim în anumite condiții de temperatură și umiditate. Deficitul cronic de apă afectează, în prezent, peste 80 de țări în care trăiește 40% din populația lumii.

Modelele de cercetare evidențiază că efectele regionale ale încălzirii vor fi neuniforme; unele zone vor deveni mai secetoase, în timp ce altele, din contră, pot fi afectate de cantități semnificative de precipitații. Principalii beneficiari vor fi America de Nord și Rusia, ale căror zone agricole se vor putea extinde, ca rezultat al creșterii temperaturilor și al precipitațiilor.

Efectele negative serioase se vor manifesta asupra pădurilor adaptate la condiții particulare de temperatură și umiditate. Readaptarea lor nu va putea urmări ritmul modificărilor acestor factori. Copacii vor deveni mult mai vulnerabili la atacul insectelor sau al bolilor, ceea ce va determina pierderea masivă a acestora într-un interval de timp relativ scurt. Pentru industria lemnului, pentru echilibrul ecologic, pentru turism și pentru multe alte activități acest fenomen va constitui un adevărat dezastru.

Un alt aspect al modificărilor climatice este legat de creșterea frecvenței și gravității furtunilor. Cercetări recente arată că încalzirea atmosferei și a mărilor are ca rezultat un mai mare schimb de energie și mărește forța procesului de deplasare pe vertical a curenților. Acest proces este important în dezvoltarea cicloanelor tropicale, tornadelor, a furtunilor cu descărcări electrice și acelora cu grindină. Aceste conexiuni nu sunt însă în totalitate confirmate. Totuși, numărul mare de dezastre naturale, cu pagube materiale considerabile, produse în ultimii 5 ani, poate constitui un indiciu al corectitudinii acestor conexiuni.

Organismele vii au o activitate biologică, cu un caracter mai mult sau mai puțin ritmic. Pe lângă alți factori care imprimă această ritmicitate sunt și factori meteorologici. Cu studiul schimbărilor la care sunt supuse organismele, sub influența diferiților factori meteorologici, ca rezultat al unor acțiuni în timp sau a unora de moment, se ocupă biometeorologia.

Interdependența între organismele vii și mediul înconjurător, care poate influența procesele de dezvoltare și chiar de evoluție, a fost semnalată încă din antichitate, de învățații acelor timpuri. Părintele medicinii, Hippocrat ( 460-375 i.e.n. ), pornind de la ideea că orice organism are în componența sa și aer, arată că influența factorilor meteorologici este uneori foarte mare pentru menținerea sănătății sau în agravarea unor boli. În lucrarea sa despre ape, aer și locuri, Hippocrat vorbește despre importanța cunoașterii amanunțite a fiecărui anotimp, în scopul combaterii unor boli. Întruncât anotipurile nu seamană unul cu altul, fiecăruia dintre ele îi sunt specifice anumite boli, (de exemplu iarna și primavara sunt anotipurile în care gripa este mai frecventă). Prin observațile pe care le-a facut, Hippocrat poate fii considerat ca autorul primului tratat de meteorologie și de climatologie medicală.

Cele doua științe și-au definitivat abea în secolul nostru obiectul de studiu: meteoropatologia cercetează influența elementelor atmosferice în evoluția diferitelor boli, iar climatologia medicală se ocupă cu acțiunea prin care clima o exercită asupra organismului uman.

Celebrul medic și filozof Abu-Ali Ibn-Sina ( c.980-1037) cunoscut de europeni mai ales prin numele latinizat Avicenna menționează în “Canonul medicinii“ influențele fenomenelor specifice, care se produc în fiecare anotimp pentru sănătatea omului.

În secolele următoare, acțiunile pe care le exercită fenomenele atmosferice asupra sănătății oamenilor au stat în atenția cercetătorilor. Astfel poate fi amintit medical și filosoful elvețian Theophrastus Bombastus von Hohenheim – Paracelsus(1493-1541) una din figurile cele mai pitorești ale Renașterii, care, în lucrarea sa ‘’Opusparamirum’’, face și unele referiri asupra rolului pe care-l au intemperiile vremii asupra organismului uman, se mai întalnesc și în lucrările medicului englez Thomas Sydenham(1624-1689). S-a demonstrat că fenomenele atmosferice au influență asupra tuturor viețuitoarelor indiferent de stadiul lor de evoluție. Deoarece aceste fenomene sunt foarte instabile, schimbându-se de la un moment la altul, viețuitoarele au o mare putere de adaptabilitate, iar influențele suferite de organsime pot fi vizibile, cum sunt cele provocate de vânt și de umezeală –sau mai puțin vizibile –ca acelea provocate de presiune și de temperatură.

Organismul omenesc poate sesiza oscilații de temperatură de ordinul gradelor, dar amplitudinea oscilațiilor este suportată în mod diferit de la un individ la altul, scăderea bruscă a temperaturii se face simțită în special de către organism, în anotimpurile de tranziție, adică primăvara și toamna.

Organismele vii reacționează și la variațiile umezelii aerului.

Într-un mediu mai umed, anumite specii de bacterii și viruși se înmulțesc mai repede, așa cum sunt virușii ce produc afecțiuni ale căilor respiratorii. Umezeala ridicată a aerului amplifică efectele unei temperaturi coborâte. Radiația solară în complexitatea ei este unul din parametrii meteorologici ce are o mare importanță în activitățile biologice ale organismelor.

Atât radiațiile infraroșii (calorice), cât și cele ultraviolete exercită anumite efecte, în special vizuale, dar și asupra sistemului circulator și a aparatului respirator.

O expunere bruscă și prelungită la razele ultraviolete va duce la producerea unor arsuri sau chiar ale unor tumori ale pielii.

În general, organismele expuse la acțiunea unor factori meteorologici suportă reacții mai puternice, când aceștia reacționează pe un termen ereditar și într-un mediu poluat.

Dacă am putea auzi glasul Pământului – această uriașă ‘’casă’’ a celor oameni care o poluează în prezent – cu siguranță am descifra și acest apel, lansat din ce în ce mai des, ca urmare a poluării mereu crescând la care omul îl supune. Dar nu numai Pământul ‘’suferă’’ din cauza poluării, ci și atmosfera.

Faptul că populația globului se va mări, generează necesitatea creșterii producției agricole vegetale și animale, în scopul asigurării hranei, dar totodată și o dezvoltare mereu mai accentuată a producției de materii prime, de combustibili și de energie.

La Conferința Mondială a O.N.U. asupra mediului înconjurător, ținută în 1972, la Stockholm, s-a definit poluarea ca fiind : ‘’modificarea componentelor naturale sau prezența componentelor străine ca urmare a activității omului, și care în lumina cunoștințelor actuale, provoacă prin natura lor, prin concentrația în care se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte nocive asupra sănătății, creează disconfort sau impietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servii în forma sa extraordinară’’.

Când concentrația substanțelor toxice în apă, pe pământ și în atmosferă atinge anumite praguri ce depașesc limitele suportabilității, situația devine alarmantă și se impune luarea unor măsuri urgente și eficace. În ultimul timp în diferite zone ale globului – în special în cele puternic industralizate – a crescut concentrația oxizilor de sulf, a particulelor de metale grele, a resturilor nearse de carburanți si a altor diversi poluanți.

Dar ce însemnă poluant ?

Conferința Mondială a ONU pentru mediul înconjurător a definit poluantul (noxa): ‘’orice substanța lichidă, solidă sau gazoasă, rezultă din procese chimice, fizice sau biologice și care răspândită în aer devine dăunatoare organismelor vii, bunurilor materiale și peisajului‘’. Prin poluarea atmosferei – deci și a aerului pe care îl respirăm – se modifică compoziția sa normală ca urmare a pătrunderii elementelor straine, care nu fac parte din compoziția sa.

Ar fi greșit să se creadă că poluarea este un efect numai al dezvoltării industriale la care asistam astăzi. Și în trecut s-a semnalat apariția unor surse de poluare naturale sau artificiale. Se poate spune însă despre poluarea aerului în zilele noastre că a devenit din ce în ce mai intensă ca urmare a înmulțirii surselor ce o produce și a apariției unui numar mult mai mare de poluanți, rezultați în urma creeării unor noi ramuri industriale (ex.: industria chimică, petrolieră, etc ).

Clima planetei pe care trăim este un fenomen dinamic și se află în continuă transformare încă de la formarea Terrei. Fluctuațiile periodice ale temperaturii și precipitațiilor sunt consecințe normale ale acestei transformări. Există însă evidențe științifice care presupun că modificările climatice actuale sunt mai accentuate decât cele produse din cauze naturale.

Unele gaze din atmosferă (vaporii de apă, bioxidul de carbon, ozonul, metanul, bioxidul de azot și unele tipuri de clorofluorocarburi – CFC), împiedică disiparea căldurii produse de pământ în spațiu, astfel că se produce o încălzire suplimentară a suprafeței pământului. În condiții naturale, vaporii de apă au cea mai mare contribuție la producerea efectului de seră. Datorită vaporilor de apă din atmosferă, temeperatura medie a Pământului este cuprinsă între – 18 și +15° C.

Fenomenul de încălzire globală a fost pus în evidență pentru prima dată în anul 1987. Cu cât crește viteza încălzirii globale, cu atât sunt mai reduse posibilitățile de apărare ale oamenilor și a ecosistemului natural. Acest fenomen se datorează în primul rând emisiilor de carbon, care au crescut foarte mult în ultimii ani. Astfel, în prezent concentrația atmosferică a bioxidului de carbon a atins cel mai înalt nivel înregistrat în ultimi 50 de ani.

În prezent, creșterea temperaturii este majoră în ceea ce privește valorile minime, care cresc cu o viteză de doua ori mai mare decât cele maxime. Încălzirea este majora în zonele urbane, atât din cauza modificarilor suprafeței terenului, cât și din cauza consumului de energie care se produce în zonele foarte dezvoltate.

Încălzirea globală este un bun exemplu legat de modul în care activitatea umană poate degrada mediul la scară planetară.

Creșterea temperaturii determină efecte inevitabile și la nivel meteorologic. Odată cu creșterea temperaturii se intensifică și fenomenul de evaporare, ceea ce înseamnă că, la nivel global, accentuarea efectului de seră cauzează și o creștere a precipitațiilor și o frecvență mai mare a furtunilor puternice.

Calculele privind modificările climatice într-o anumită zonă prezintă o precizie mult mai mică decât cele realizate la nivel global și, în consecință, nu se pot face afirmații clare privind variațiile climatice regionale. Se poate spune că încălzirea conduce la reducerea umidității în diferite regiuni tropicale, unde se vor manifesta fenomene frecvente de secetă.

O ipoteză interesantă a fost formulată pentru condițiile climatice viitoare ale Europei. Unii cercetători susțin că topirea ghețarilor arctici, provocată de încălzirea globală, va determina o intensificare a curenților oceanici proveniți din Arctica, coastele Europei Occidentale. Pentru întelegerea influenței acestui curent asupra climei europene, este suficient următorul exemplu: în luna decembrie, temperatura din Normandia, este de circa 0°C, în Canada, la aceeași latitudine se ating adesea temperaturi de -30°C. Dispariția efectului de încălzire datorat curentului Golfului Mexic, ar putea conduce în mod paradoxal, la o noua glaciațiune în Europa, într-o perioadă în care cea mai mare parte a planetei se va confrunta cu un fenomen de încălzire.

S-a descoperit că, în timp ce cea mai mare parte a plantei se încălzește, regiunile supuse depunerii emisiilor de sulf și staniu se răcesc. Norii de sulfați atmosferici produși de emisiile industriale răcesc atmosfera, reflectand lumina solară în spațiu și atenuând efectul de creștere a concentrației gazelor cu un efect de seră. Înainte de era industrială, atmosfera pământului, în baza unor calcule făcute, conține circa 550 miliarde tone de carbon, adica o concentrație de 280 părti per milion sau 0,028% din volumul aerului. Astăzi, aerul biosferei conține cca 780 gigatone carbon, ceea ce duce la o concentrație de 340 ppm, o creștere de peste 21% la scara planetară. Atmosfera de azi a Pământului are cea mai mare concentrație de dioxid de carbon și metan din ultimii 650 milioane de ani. Pentru unele zone ale pământului creșterea de dioxid de carbon din atmosferă este de 145%.

Deversarea în atmosferă a dioxidului de carbon și a altor gaze de combustie sau industrie este cel mai mare rău care putea să i se întâmple biosferei planetei, în special în era industrială, emanațiile de CO2 au fost mari în perioada 1950-1994 în țările în curs de dezvoltare, lipsite de tehnologii performante ca și de instalațiile de reținere a gazelor, și mai reduse în țările industrializate care dispun de acest tehnologii.

Câteva exemple :

Statele Unite dețin 5,26 t carbon/cap locuitori = 7,44 CO2/an/locuitori

Japonia 2,39 t carbon/cap locuitori = 2,51 t CO2 /an/locuitori

India 0,24 t carbon/cap locuitori = 0,34 t CO2/an/locuitori

Creșterea îndeosebi a dioxidului de carbon, a oxizilor de azot și a metanului a început pentru fiecare în parte imediat dupa anul 1800, valorile acestor gaze poluante și generatoare de efect de seră și de modificări climatice a crescut logaritmic până în zilele noastre și, din nefericire, nu descresc. În înghețurile polare s-au adunat suficienți aerosoli sulfați care ajută, prin scăderea punctului de topire, la topirea prematură a acestora, cu un întreg arsenal de efecte negative.

Există, așadar, variații de peste 20 de ori de la o țară la alta, dar cu posibilități reale de mișcare transfrontalieră. Statele Unite sunt singurele care deversează în atmosferă peste 20% din surplusul de CO2. În economia planetei acest lucru este enorm. Cu toate aceste, Statele Unite încă nu au semnat protocolul de la Kyoto, ce își propune reducerea emisiilor de CO2 cu 12% în 5 ani. Biosfera continuă deci să fie foarte poluată.

Trebuie specificat faptul că, prezența naturală a gazelor de seră în atmosferă este esențială pentru viață: acestea păstrează căldura în atmosfera inferioară care, similar serelor, este mult mai caldă în interior decât în exterior (cu aproximativ 33°C), dar prin creșterea concentrației acestor gaze, o cantitate suplimentară de radiații infraroșii, (care altfel ar fi fost împrăștiate în spațiu) este absorbită în troposferă, ducând la alterarea echilibrului radioactiv al Pământului.

Creșterea temperaturilor cauzate de încălzirea gloabală, provocă, la rândul ei, atat efecte directe, cât și indirecte asupra sănătății umane.

Una dintre cele mai temute și cercetate consecințe ale supunerii la poluanți este cancerul, cazurile de cancer la creier și sistemul central nervos s-a dublat la oamenii între 55 și 74 de ani, înregistrându-se multe cazuri la tineri.

Omul își desfrașoară activitatea în biosferă și de aceea, în permaneță, trebuie îndreptată atenția asupra păstrării bunei calități a aerului, solului, apelor și a vegetației, contribuind astfel la echilibrul ecologic și la păstrarea sănătății.

Oamenii trebuie să se integreze în dezvoltarea armonioasă a naturii și să nu acționeze ca un element distructiv. Atitudinea omului față de natură trebuie să fie aceea a unui bun gospodar, să o ajute în capacitatea ei de producție. Trebuie ca prin măsuri cât mai eficiente să se asigure reținerea și eliminarea efectelor nocive, ce ar putea rezulta ca urmare a activității tot mai intense de realizarea bunurilor materiale, în așa fel, că mediul înconjurător să fie cât mai puțin afectat, iar viața să se desfășoare în condiții optime.

Bibliografie

Lester R. Brown- Probleme globale ale omenirii, editura Tehnica 1994-2001

Maria Lazar, Ion Dumitrescu – Impctul antropic asupra mediului, editura Univesitas 2006

Mihai Berca- Planificarea de mediu si gestiunea resurselor natural, editura Ceres 2006

Geoclima si istoria-Josif Constantin Dragan, editura Nova 1993

Meteorologie fara formule-Ioan Stancescu, editura Albatos 1981