CONSECINȚELE ÎNCĂLCĂRII PRINCIPIULUI SEPARĂRII PUTERILOR ÎN PERIOADA COMUNISTĂ Am vrut foarte mult să realizez o imagine despre consecințele… [602647]

MANOLIU MIHAI
CLASA A VII -A A

CONSECINȚELE ÎNCĂLCĂRII PRINCIPIULUI SEPARĂRII
PUTERILOR ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

Am vrut foarte mult să realizez o imagine despre consecințele încălcării
principiului separării puterilor în perioada comunistă. M -am documentat mult, de la
părinți, bunici, din ziare vechi ș i de pe net. După cum am aflat, România î n perioada
comunismului avea un organ legislativ : Marea Adunare Națională; un organ executiv
central : Guvernul; un sistem judiciar și un preș edinte.
Citind Constituția Republicii Socialiste Româ nia din anul 1965 , titlul I art.1. 2.3.4
am înțeles că, Republica S ociali stă Româ nia este sta t al oamenilor muncii de la oraș e și
sate, independent și unitar în care întreaga putere aparține poporului, li ber și stă pân pe
soarta sa. Forța politică cond ucătoare este Partidul Comunist Român. Dețină tor suveran
al puterii, poporul o exercita prin Marea Adunare Națională și prin consiliile populare,
organe alese pr in vot universal, egal, direct ș i secret .
Marea Adunare Națională ș i consiliile populare consti tuie baza î ntregului sistem de
organ e ale statului. Marea Adunare Națională este organul suprem al p uterii de stat, sub
conducerea și controlul că ruia își desfășoară activitatea toate celelalte orga ne ale statului.
După modelul Constituției staliniste dictatura comunistă, instaurată în țara noastră
după 1945 și oglindită în constituțiile din 1945. 1952 ș i 1965, a pus la baza organizării
statale principiul unității (sau, î ntr-o altă terminologie, a l unicităț ii) puterii de stat.
Construcție teoretică chemată să camufleze atotputernicia partid ului comunist. P rincipiul
unității puterii de stat pleacă de la afirmația că î n stat puterea aparț ine poporului și, prin
urmare, or ganul suprem al p uterii de stat căruia trebuie să i se subordoneze toate
celelalte organe ale statului, ca și cele obșteș ti, este adunarea reprezentativă a cetățenilor.
În realitate însă această adunare era desemnată prin apliearea „ unui si stem electoral
care o transformă î ntr-un instrument aservit partidului unic concentrarea î ntregii puteri de
stat în măinile așa -zisei adună ri reprezentative” echivala cu instaurarea dictaturii
comuniste. Ca o rea cție a tuturor păturilor societa ții noastre î mpotriva abuzurilor, a
crimelor, a corupț iei și a dezastrului economic provocate de tirania tota litară a unui
partid și a familiei așezate în fruntea lui, realizată sub eticheta principiului unității
(unicității) puterii de stat.
Încă din primul moment al triumfulu i Revo luției din 16 -22 decembrie 1989 în
comunicatul Frontului Salvării Naț ionale publicat la 22 decembrie 1989, printre măsurile
politice preconizate î n cadru l programului de guvernare anunțat, se proclama ș i
necesitatea înfăptuirii separației între puter ea legislativă, executivă ș i judecătorească.
Ulterior, fie în cuvântările, fie î n int ervențiile lor, atât d-l Ion Ilieseu, cât și fruntaș ii
principalelor partide politice, au subliniat necesitatea ca viitoarea organizare politică a
țării să aibă la bază se paraț ia puterilor statului.
Primul guvern comunist s -a format în 1945, dar, pentru că șeful statului era încă
regele Mihai, comuniștii nu au reușit să instituie atunci un regim totalitar. La 30
decembrie 1947, regele a fost silit să abdice, Româ nia fiind proclamată republică. Noile

2 condiții politice, dar mai ales schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară
adoptarea altei constituții, fapt realizat în 1948. Conform acesteia, numele țării era
Republica Populară Română.
Principiile constituției:
Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii
democratice , ca de exemplu:egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii ( fără deosebire de
sex, naționalitate, rasă, religie sau grad de cultură ) garantarea dr epturilor și libertăților
cetățenești fundamentale (libertatea conștiinței, a presei, a întrunirilor etc.);
responsabilitatea miniștrilor (miniștrii răspund în fața justiției pentru faptele lor);
suveranitatea poporului .
Totuși, unele elemente ar ată caracterul totalitar al regimului:nu se respectă
principiul separației puterilor în stat (legislativul are puteri executive, executivul se
implică în justiție);deși este menționată proprietatea particulară, se specifică faptul că la
baza dezvoltării e conomice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în formula
bunurile comune ale poporului ); constituția prevede că economia națională este
planificată de către guvern (nu este o economie liberă).
Conducerea statului era împărțită între Marea Adunare Națională și Guvern. Marea
Adunare Națională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de
stat”. Ea are atât atribuții legislative, cât și executive: votează legile și bugetul, se ocupă
de problemele de pace și de război, dar formează și guvernul și stabilește atribuțiile
ministerelor. Marea Adunare Națională este condusă de Prezidiul Marii Adunări
Naționale , alcătuit din 19 membri, dintre care unul este președinte.
Prezidiul are atribuții pe care de obic ei le deține un șef de stat cu puteri sporite:
emite decrete, interpretează legi, numește în unele funcții publice, are drept de grațiere,
conferă decorații, reprezintă țara în relațiile internaționale, numește ambasadorii etc.
Guvernul coordon ează și planifică economia națională, realizează bugetul și
asigură ordinea publică și securitatea statului. La nivel local, conducerea este deținută de
consilii populare (din 1950, sfaturi populare ), alese prin vot universal.
Instituțiile judecă torești sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică
inamovibilitatea judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea și
destituirea acestora. La toate instanțele, cu excepția Curții Supreme, judecarea are loc cu
asesori popular i (un fel de jurați). Instituția as esorilor este explicată în lege privind
organizarea instanțelor judecătorești. De aici aflăm că asesorii sunt de fapt, subordonați
direct puterii politice. În cadrul tribunalelor locale, ei sunt aleși la propunerea unor
organizații ale muncitorilor, ale partidului, ale tineretului, organizații culturale etc.
În realitate, absolut toate organizațiile existente în perioada comunistă erau
controlate de partidul unic, deci și acești asesori erau aleși, sub îndrumarea organelor de
partid. Asesorii populari pentru tribunalele speciale și Tribunalul Capitalei, erau aleși de
Sfatul Popular (pentru consultare, vezi Legea nr. 5 din 19 iunie 1952).
Drepturile și libertățile cetățenești erau asemănătoare cu cele prevăzute într -o
constituție democratică: egalitatea în fața legii, libertatea conștiinței, libertatea religioasă,
libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere,
inviolabilitatea domiciliului, secretul coresponden ței.
O noutate este prevederea conform căreia femeia are drepturi egale cu bărbatul.
Totuși, pentru unele drepturi sunt introduse limitări, ceea ce poate da loc la interpretări
abuzive (de exemplu, orice asociație cu caracter antidemocratic este interzisă), iar dreptul

3 de proprietate nu este garantat. Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul
general o cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.
Consecințele adoptării constituției din 1948: Puterea politic ă are drepturi nelimitate,
fapt care se deduce atât din prevederile legale, dar, mai ales prin aplicarea abuzivă a
acestora (ele nu sunt întotdeauna explicite, ceea ce lasă loc interpretării în sens totalitar).
În practică, orice funcționar de stat era și membru al partidului, deci era subordonat
șefului partidului. Articolele despre proprietate deschid drumul măsurilor de
naționalizare. Se menționează că apărarea și dezvoltarea bunurilor comune ale poporului
sunt o îndatorire a fiecărui cetățean , iar un a lt articol definește bunurile comune ale
poporului ca proprietate de stat; deci, cetățenii au datoria constituțională să dea o parte
din proprietate la stat. Aplicarea acestei constituții a transformat România în stat totalitar
deoarece drepturile și libertățile cetățenești nu au fost deloc respectate. De fapt,
adevăratul conducător era șeful Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu -Dej. Voința sa
arbitrară, dar și a altor oameni politici sau funcționari publici, era adevărata lege.
Constituția din 1952* În 1952, în condițiile amestecului U.R.S.S. în treburile
interne ale statului român, a fost adoptată o nouă constituție care nu aducea modificări
funda mentale în organizarea politică, dar încălca foarte grav independența statului român.
În capitolul introductiv se specifica ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea
teritoriului românesc de ocupația germană și faptul că politica externă a României es te
una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obișnuite despre independența și suveranitatea
statului lipseau. Astfel, constituția consfințea faptul că România nu avea politică externă
proprie.
Constituția din 1952 a fost schimbată în 1965, când R omânia și -a recăpătat
atributele statului independent.
În anul 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu -Dej și noul șef al Partidului Comunist a
fost ales Nicolae Ceaușescu. El a afirmat deschis independența țării față de U.R.S.S. De
asemenea, considera c ă România făcuse un drum important înspre crearea unei societăți
egalitare, adică socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte
necesitau modificarea constituției. Articolul 1 al constituției din 1965 menționează că
numele statului e ste Republica Socialistă România și că este un stat suveran, independent
și unitar , cu un teritoriu inalienabil (adică nu se poate înstrăina) și indivizibil.
În 1974 se creează funcția de președinte al republicii , fapt ce duce la modificarea
constituției pentru a include prerogativele președintelui.
Iată cele mai importante modificări ale constituției în raport cu legile fundamentale
anterioare:
– Se introduce principiul partidului unic, specificându -se faptul că forța politică
conduc ătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român , ceea ce arată fără nici o
îndoială caracterul totalitar al regimului;
– Economia României este proclamată ca socialistă , adică economie bazată pe
proprietatea de stat și cooperatistă asupra mijloace lor de producție . Acest lucru este
reafirmat prin prevederea conform căreia bogățiile de orice natură aparțin statului . Este
menționată și proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit și construcțiile
gospodărești anexe, terenul pe care s e află, animalele de producție și inventarul agricol
mărunt.Se introduc limitări ale libertăților cetățenești , întrucât se menționează faptul că
libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu pot fi folosite
în scopuri potr ivnice orânduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc .

4 – De asemenea, se menționează explicit faptul că statul și partidul sprijină și ocrotesc
organizațiile existente, ceea ce înseamnă, de fapt, că orice organizație este controlată de
partid. O noutate pozitivă este însă dată de garantarea proprietății private ( dreptul de
proprietate personală este ocrotit de lege ), prevedere care dispăruse din celelalte
constituții comuniste, sau de stabilirea duratei maxime a zilei de muncă la 8 ore.
În ceea ce privește instituțiile statului, apar modificări importante față de
constituțiile anterioare. Marea Adunare Națională este condusă de un organism numit
Consiliul de Stat , care înlocuiește Prezidiul Marii Adunări Naționale. Consiliul de Stat
fusese creat în 1961, printr -o lege care revizuia constituția din 1952. Din acest organ
poate face parte și primul ministru, iar din 1974, Consiliul de Stat este prezidat de
președintele statului, ceea ce demonstrează o nouă întrepătrundere între puterea
legisla tivă și cea executivă.
Președintele este ales de Marea Adunare Națională și are și funcția de comandant
suprem al forțelor armate. Cele mai importante atribuții ale sale sunt: numește și revocă
miniștri și alți funcționari publici, acordă gradel e militare, conferă decorațiile și titlurile
de onoare, acordă grațierea, acordă cetățenia română, încheie tratate internaționale, emite
decrete prezidențiale și decizii etc.
Consecințele adoptării constituției din 1965: Prin această constituție se conferă
statului român un clar caracter totalitar comunist, deoarece se afirmă rolul politic
conducător al partidului comunist și se specifică faptul că economia este bazată pe
proprietatea de stat. Revizuirea din 1974 îi conferă șefului statului puteri dictatoriale. Se
afirmă statutul internațional al României de stat independent și suveran, ceea ce lipsea
constituției din 1952.
Pe vremea lui Ceausescu, locurile de muncă erau asigurate pentru toată lumea, în
funcție de pregătirea fiecăruia. Au existat cazuri când oameni fără serviciu au fost luați de
pe stradă și angajați în câmpul muncii. Așadar, nu era șomaj.
Într-o proporție covârșitoare, în perioada Ceaușescu nu exista problema locuințelor
pentru populație. Se construia într – un ritm susținut, iar din moment ce erai angajat,
oportunitatea obținerii unei locuințe era aproape garantată. Garsonieră pentru o persoană,
apartament cu două camere pentru tinerii căsătoriți, care – ulterior – pe măsura măririi
numărului de membri ai familie i, se putea transforma într -un apartament cu 3 camere.
Securitatea individului era mult mai bine asigurată față de ziua de azi. Se fura mult
mai puțin, numărul jafurilor sau al crimelor era sensibil mai mic față de cel actual, iar
atunci când se întâmpla așa ceva, foarte puțini erau cei care știau de existența acestor
fărădelegi. Populația era “protejată” în acest fel, permanentizându – se impresia că statul
are grijă de cetățean.
Aproape toate obiectivele majore ale industriei și infrast ructurii României s -au
realizat pe vremea aceea: Transfăgărășanul, tunelul de la Bumbești -Livezeni, autostrada
București – Pitești, metroul bucureștean, Canalul Dunăre – Marea Neagră, sistemul
hidroenergetic, centrala atomoelectrică de la Cernavodă, marile combinate siderurgice,
sisteme de irigații, șantiere navale, rețeaua electrică, rețeaua feroviară etc.
Una din marile realizări ale “epocii de aur” a fost inaugurarea metroului
bucureștean, pe 16 noiembrie 1979, în prezența Elenei și a lui Nicola e Ceaușescu
Sistemul de pensii era foarte bine pus la punct, cumulul pensiilor fiind rezonabil
pentru orice persoană, care își putea asigura, astfel, o bătrânețe liniștită financiar. În plus,
statul suporta o foarte mare parte din costul utilităț ilor (lumină, apă, telefon, gaze,

5 întreținere), spre deosebire de ziua de azi, în care aceste facturi îngroapă cetățeanul cu un
venit mic.
Concediile erau, în multe cazuri, asigurate de angajator. Practic, statul acorda –
prin fabrici și întrepri nderi – bilete gratuite sau foarte ieftine, în stațiunile din România,
unde omul de rând se putea duce, împreună cu familia, în timpul concediilor.
Sistemul de învățământ era gratuit, iar școala era un reper în viața copiilor și a
familiei. Spre deosebire de ziua de azi, înainte de 1989 copiii învățau carte, profesorii
știau să predea, așa că nivelul intelectual al celor care terminau o unitate de învățământ
era mult mai ridicat decât e acum.
Sistemul de sănătate era gratuit. Statul se o bliga prin lege să asigure îngrijirea
cetățeanului, costul consultațiilor sau al spitalizărilor fiind suportat de sistem.
În primăvara lui 1989, Ceaușescu a reușit plata întregii datorii externe a României,
cifrată la circa 10 miliarde de dolari, spre deosebire de guvernanții de azi, care se tot
împrumută de la străini.
Sistemul lui Ceaușescu nu permitea propagarea, decât la scară foarte redusă – cu
precădere în rândul studenților străini – a rețelelor de distribuție a drogurilor.
Sper că această lucrare va acaparat atenția și v -a îmbogățit cunoștințele.