CONF.UNIV.DR.SANZIANA ROMANESCU ABSOLVENT: ANDREI ORBAN Sesiunea iulie 2016 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA… [310982]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA

Facultatea de Arte

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR.SANZIANA ROMANESCU

ABSOLVENT: [anonimizat] 2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA

Facultatea de Arte

COMPOZITIE ABSTRACTA

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR.SANZIANA ROMANESCU

ABSOLVENT: [anonimizat] 2016

[anonimizat] I. Arta Abstracta

I.1.Prezentare generala……………………………………………………………………..

I.2.Elemente de limbaj plastic în arta abstractă……………………………………………

Capitolul II. Lucrare practica

II.1.Aspecte istorice………………………………………………………………………..

II.2.Surse de inspiratie.Artisti……………………………………………………………..

II.2.1 Pablo Picasso……………………………………………………………………….

II.2.2 Wassily Kandinsky ………………………………………………………………..

II.2.3 Mark Rothko………………………………………………………………………

Capitolul III. Cercetare proprie

III.1.Lucrare Proprie………………………………………………………………………

III.2.Proiecte didactice.Analiza lucrarilor…………………………………………………

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Introducere

În prezenta lucrare de licență am abordat vasta temă a artei abstracte.Motivația alegerii acestei teme a fost pasiunea mea pentru acest tip de exprimare artistică.Majoritatea lucrarilor tradițional academice sunt structurate prin intermediul unor pași foarte bine stabiliți.În prima faza se face o [anonimizat].În arta abstractă libertatea este totala.Artistul se lasa condus de penel exact cum dirijorul își lasă corpul purtat de vibrația notelor muzicale.Putem astfel pune problema sincerității absolute al acestui tip de exprimare.În aceast proces nu există filtre și nici procese mentale.Există doar o oglindire totală a sufletului artistului în textura pânzei albe.Nu pot exista măști.Nu pot exista construcții.Totul este sincer și total.Vid și absolut.

Pe măsura ce viteza crește soliditatea și claritatea imaginii se dezintegreaza.Putem observa acest aspect chiar și în înregistrările video ale poliției care surprind mașini trecând cu o viteză amețitoare.Dacă mașina ar atinge o viteza suficient de mare surprinderea ei ar fi imposibilă.Viteza mașinii ar fi mai mare decat capacitatea dispozitivului de a imortaliza momentul.Astfel putem vorbi despre un nou concept care pune în lumina lipsa formei.Forma este doar o concentrație de energie.Așa cum am învățat de pe băncile școlii orice obiect solid este format la nivel micro de atomi și molecule.[anonimizat] a demonstrat și savantul Masaro Emoto în experimentele susținute : “"Pentru a [anonimizat]”.În aceste experimente savantul a surprins capacitatea acestor energii de a [anonimizat] a [anonimizat] a recipientelor cu apa.

. Dacă un simplu pahar cu apă are această putere de a transmite o [anonimizat] o pânză de dimensiuni considerabile în misiunea de a transmite o stare.

Scopul artei a fost și va rămâne în esența transmiterea unei informații.Această informație poate fi înțeleasă de minte sau nu.Putem spune că gradul de abstractizare este direct proportional cu gradul de adevăr pe care îl transmite o lucrare.Acest tip de exprimare este o linie rapidă către esență.Cele mai frumoase lucruri din lume nu sunt înțelese.Sunt experimentate.Nu înțelegem ce se întâmplă cu fiecare piesă a mașinii atunci când accelerăm un bolid și nici nu cunoaștem fiecare notă muzicală din portativul melodiei preferate de la radio,însă ne bucurăm de esența ei.

Multă vreme oamenii au crezut că doar ceea ce pot percepe cu ochii este real.Dar dacă ochii noștrii doar traduc în funcție de informațiile pe care mintea le are ? Dacă ochii sunt doar un dispozitiv de tradus simboluri și lumea reală este defapt fără formă ?

Capitolul I. Arta Abstracta

I.1 . Prezentare generala

Putem spune că exista un aspect paradoxal între societatea actuală și artă.În societatea modernă oamenii poartă o sumedenie de haine fizice și măști metaforice.Există multe straturi care ne despart de esența noastră pe care noi le catalogăm drept evolutive.Trăim intr-o societate care comunica mai ușor ca niciodată însă comunicarea este la un nivel superficial.Tehnologia ne deschide orizontul către lume însă atunci când suntem în lume ne constrângem orinzonturile interacționand cu tehnologia.Trăim în blocuri grandioase de beton la etaje apropiate de nori însa am pierdut conexiunea cu natura și legile ei.

Din punct de vedere artistic lucrurile stau invers.Am plecat de la o artă canonică și am ajuns la o artă dominată de libertate.În antichitate libertatea de exprimare putea costa nu numai prestigiul dar chiar și viața artistului.Această libertate era condiționată de credințe religioase sau de sceptrul puterii.

De-a lungul timpului artiștii au ieșit puțin câte puțin din aceste canoane revenind gradual la esența ei și anume libertatea.Acest drum către libertate nu a fost deloc lin,societatea opunând rezistență schimbării la fiecare bornă întâlnită.Plecând de la Italia renascentistă prin intermediul maestrilor Michelangelo,Caravaggio,Boticelli și Da Vinci,culminand la Picasso,Jackson Pollock și Mark Rothko,arta a ajuns într-un punct de o foarte mare autenticitate în care fiecare artist poate exprima energia creativă în funcție de chemarea lui interioară și nu de condiționările sociale ale perioadei în care trăiește.Astfel arta a renunțat la haine în favoarea libertății și a îmbrățișat Creatorul însuși în acest demers.

I.2. Elemente de limbaj plastic în arta abstractă

Acest capitol, ce poartă numele „Elemente de limbaj plastic în arta abstractă” subliniază elementele plastice care stau la baza lucrarilor de natură abstractă precum și transformarea limbajelor plastice tradiționale prin limbajul nonfigurativului

Așa cum am menționat și în cadrul introducerii ochii noștrii fizici percep lumea prin simboluri.Fiecare obiect sau întamplare îl decodificăm într-un anumit fel în funcție de educația și credințele noastre.Un criminal poate vedea un cuțit ca pe o armă iar o mamă poate vedea acelaș cuțit ca pe un instrument prin care le poate felia copiilor pâinea la ora cinei.

Limbajul de vorbire nu este cu nimic diferit de simbolurile vizuale.Pentru a decodifica informatia trebuie inteles simbolul.In anumite regiuni un anumit gest poate fi considerat un gest de prietenie iar in alte locuri ale lumii poate fi luat ca pe o ofensa.Traducerea este diferita de la cultura la cultura si de la individual la individual.Cultura nu este decat un asamblu de credinte concentrate intr-o societateArta deasemenea conține simbolurile ei.În artele auditive notele muzicale au rolul de a concentra energia unui sunet intr-un simbol.In artele plastice alfabetul artelor vizuale este reprezentat prin elementele de limbaj plastic.Fara cunoasterea acestui alfabet este imposibila comunicarea.

Rolul acestor simboluri plastice este aceea de a crea o poarta catre anumite stari si intelegeri.Limbajul artistico plastic provoaca stari de empatie,aspecte estetice,fiind cel care uneste un ansamblu de forme,actiuni,fenomene si trairi sufletesti.Pentru elevii din clasele primare,elementele de limbaj plastic creeaza repertoriul de semne plastice care intervine in arta comunicarii.Calitatea comunicarii determina la anumiti copii calitatea comportamentelor artistice.

Principalele elemente ale alfabetului plastic punctul,linia,forma,culoarea devin semne plastice atunci cand sunt folosite cu expresivitate si semnificatie.In cadrul unei compozitii plastice între elementele de limbaj se creează relații de echilibru,armonie,formă,proporție.etc

Aceste elemente plastice împreună cu elementele cromatice pot fi asemănătoare cu cuvintele unui scriitor.Acestea pot crea stari care cuprind tot spectrul emotiilor umane care exprima liniște,putere,agitație,lumina,necunoscut,mister,tristețe,extaz,haos,bucurie.

Asemenea învățării unei limbi străine,familiarizarea se face treptat,prin intermediul tehnicilor de lucru specifice și modalităților de organizare a suprafeței.Elementele plastice devin semne ale limbajului plastic numai daca au sens,conțin un mesaj.Un semn plastic capată însemnătate în relație cu alte elemente de compoziție și capată expresivitatea totală atunci când sunt cumulate și cu elementele cromatice.

I.2.1.Punctul plastic

După cum se poate observa în notele lui Paul Klee, acesta acorda importanță și etapei anterioare liniei, și anume punctului. Acesta îl integrează într-o serie de numeroase considerații. Conceptul de punct este gândit de Klee simultan ca nucleu al cosmogenezei și al creației artistice.

Artistul afirmă faptul că: „drept simbolul plastic al neconceptului e haos, al haosului nemăsurat și necântarit. Este lipsit de opoziție și totodată conținătorul celor mai teribile antagonisme, unind nemișcarea cu mișcarea, moartea și viața. În momentul însă în care punctul este selecționat din haos, el devine origine și mișcare. Stabilirea unui punct în haos acordă acestui punct caracter concentric, de origine. Același lucru se poate spune și despre punctul înscris de vârful creionuluipe hârtia albă. ”

Punctul plastic este o formă plană sau spațială ale cărei dimensiuni sunt reduse în raport cu suprafața sau spațiul în care se află. Pentru ca să devină “plastic”, punctul trebuie transfigurat, așezat în diferite contexte pentru a transmite idei și sentimente. Acesta poate fi element în sine, poate lua forme figurative (flori, fructe, păsări, insecte, stele, fulgi de nea), forme geometrice (triunghi, romb, cerc) sau forme abstracte.

Reluând fraza în alt fragment, Klee descrie metamorfozapunctului originar în „…sori, raze, rotație, mișcarea focurilor de artificii, fascicole”

În desen și pictură, punctul se obține prin diferite procedee tehnice:

• atingerea suprafeței cu un instrument de lucru (pensule, creion, cariocă);

• stropirea suprafeței cu diferite instrumente de lucru (stilou, pensulă);

• pulverizarea culorii fluide, cu ajutorul pulverizatorului;

• dactilopictura, realizarea punctului cu ajutorul degetului;

• amprentarea cu diferite obiecte (bețișor, coada pensulei, baghetă de plastic);

• colajul, obținut prin lipirea unor bucăți mici de hârtie pe o suprafață.

În alte paragrafe, Paul Klee pune accentul pe ideea ce declanșează impulsul punctului de a se activa și de a se desfășura. El consideră că punctul nu are singur inițiativa dezvoltării, ci ideea îl împinge spre mișcare.

După scopul în care este utilizat, punctul poate avea rolul:

• de a construi formele plastice sau de a acoperi suprafața așa cum procedau pointiliștii;

• de a sugera florile de pe câmp, stelele de pe cer, spectatorii, stolurile de păsări, roiul de insecte, fructele sau florile din coroana unui pom etc.;

• de a decora, ornamenta, înfrumuseța diferite obiecte.

Punctul se poate integra suprafeței în mod armonios sau contrastant. Mărimea punctului este corelată implicit și cu efectul de distanță. Efectul de spațialitate al punctului poate fi mărit prin realizarea contrastului cald-rece. Pentru a obține acest efect, se pot asocial punctele mici în culori reci și punctele mari în culori calde.

Klee susținea faptul că „punctul central, selectat pentru germinația creatoare, acest loc în care conceptele zac potențial, nu este lipsit de dimensiuni din punct de vedere plastic, ci este un element plan infinit de mic. Este un loc de întretăiere a direcțiilor și în momentul în care alege o anumită direcție, tensiunea spre un alt punct îl pune în mișcare și realizează linia.”

Atunci când punctul este așezat lângă anumite structuri și îmbinat cu diverse elemente (de exemplu, linii sau forme geometrice), acesta formează o varietate de motive decorative.

I.2.2. Linia ca element plastic

Trăirile și ideile artistului sunt totodată conturate și cu ajutorul potențialității liniei, aceasta fiind un element de limbaj plastic alături de punct, culoare și formă. Linia plastică este la fel de importantă ca și punctul în artele plastice și decorative iar schițarea mesajului unei lucrări cu ajutorul liniei se face prin alunecarea unui instrument de lucru cum ar fi cărbune, creion, lyner sau pensulă pe un suport de lucru, de exemplu hârtie, pânză, lemn, perete etc.

Exprimarea sentimentelor, trăirilor, mișcării și a decorativismului ia naștere atunci când linia este modulată, când diferă forma, aspectul, scopul și poziția acesteia.

După formă, aspect și lungime, liniile pot fi: drepte, frânte, întrerupte, curbe, scurte, lungi, șerpuite, spiralate, în duct continuu, subțiri, groase, modulate etc. Poziția pe o suprafață determină și ea o nouă clasificare a liniilor ce pot fi: orizontale, verticale și oblice.

Paul Klee, în cursul primului an frapează dezvoltarea foarte inspirată a paragrafelor

despre virtuțile expresive ale liniei, despre multiplele posibilități de scriere a imaginii cu ajutorul liniei. De fapt aceasta nu ar trebuie să ne mire, dat fiind ca Paul Klee este un maestru recunoscut al mânuirii liniei și deci concluziile lui despre expresivitatea liniei nu pot fi decât deosebit de interesante. În primul rând trebuie spus că el insistă pe caracterul dinamic, activ al liniei, pe expresiea de mișcare și energie pe care conține în mod firesc. Încă dinprima lecție a primului curs, dă mai multe variante care ar putea rezulta din „plimbarea” creionului pe hârtie. Este unul din momentele cele mai atractive de dezvăluire a posibilităților de creare a semnelor grafice. Aici apare Klee, îndrăgostitul de metamorfozele lniei, pe care a manipulat-o cu o sensibilitate inconfundabilă.

Realizarea motivelor decorative se poare efectua cu ajutorul liniilor ce împodobesc diferite suprafețe. Linia, alături de punct decorează frize sau chenare după principiile artei decorative: simetrie, repetiție, alternanță etc. Cu ajutorul multiplicării și grupării liniilor de grosimi dferite și în poziții diferite se realizează motive decorative de factură florală, geometrică, animalieră etc.

Linia are valențele ei expresive, în arta plastică dar și în arta decorativă, ea poate sugera mișcare, liniște, echilibru, gingăție, armonie, forță, calm, tensiune etc. Liniile pot avea expresivități și semnificații diferite:

• de spațialitateatunci când îmbinarea liniilor subțiri cu cele groase (liniile groase reprezentând apropierea iar cele subțiri departarea);

• cu ajutorul liniilor verticale avem parte de echilibru, măreție și monumentalitate;

• atunci când orizontalele se succed într-un ritm lent și odihnitor apare senzația de monotonie, calm și stabilitate;

• întretăierea sau gruparea diferită a liniilor oblice indică dezordinet;

• cu ajutorul liinilor spiralate putem crea senzația de entuziasm;

• ritm accentuat îl putem demonstra prin linii frânte;

• mișcarea și dinamismul ia naștere prin linii oblice și curbe ferme;

• moliciune este reprezentată cu ajutorul liniilor ușor curbe.

Culoarea poartă un rol important în semnificația și expresivitatea liniilor, în funcție de grupări. Linia cu adevărat larg desfășurată îl pasionează pe artistul Paul Klee.

În ea citește el cel mai bine esența ei: „este cea mai adevărată, pentru că este cea mai activă.” Mai întâi pornește de la cazul cel mai simplu: linia „liberă și independentă”, care este „o plimbare, ca să spunem așa, după propria sa voință, fără țel”. Este „o mișcare simplă, liniștită în sine”. O consideră asemeni unei „melodii”, care poate fi însoțită de teme secundare, de „acompaniamente”, adică de „linii însoțitoare”. Reluând ideea în lecția următoare, Klee vorbește despre această formulă(linie melodică însoțităde acompaniamente) ca despre „forma de cântec popular…desăvârșit artistic”. Linia acompaniatoare poate fi identică cu cea principală, adică să urmărească sincron același drum cu linia principală, doar ceva mai puțin subliniată. Ea mai poate fi „convergentă”, adică să întâlnească linia principală doar în unele puncte dn cauza unui ușor decalaj, precum în canonul muzical și în felul acesta să capete o oarecare autonomie. Este ceea ce îi prijeluește lui Klee amuzanta comparație (reluare puținmodificatăa unei remarci din „Confesiunea creatoare”): „Ceva asemănător cu mersul unui om însoțit de câinele său, care aleargă liber”.

Datorită utilizării liniei modulate, compoziția poate căpăta expresivitate în sine și poate crea un spațiu sugestiv, încărcat de semnificații.

I.2.3 Forma plastică

Forma este aspectul exterior, înfățișarea sub care apare orice element din natură ( limita obiectelor în raport cu spațiul ). Forma întâlnită în natură este denumită formă naturală, iar forma creată de artist în procesul creației prin diferite procedee, în diferite tehnici de lucru, cu ajutorul liniei, punctului și culorii, este denumită formă plastică.Aceasta se constituie ca o configurație de elemente organizate, în funcție de temperamental artistului, de stilul personal sau al epocii în care a fost create.

În funcție de stilul epocii, în toată perioada creației artistice universale, forma a avut parte de continuă evoluție. Cu ajutorul formei și a celorlalte elemente de limbaj plastic amintite mai sus, punctul plastic și linia plastică, putem identifica un stil, un curent sau chiar o personalitate artistică. Forma plastică capătă două aspecte: ea poate să fie plană, atunci când are două dimensiuni, o lungime și o lățime, ea fiind intitulată formă bidimensională și este definitorie picturii și graficii sau poate să fie spațială, în momentul în care are trei dimensiuni: lungime, lățime, înălțime și este denumită formă tridimensională, aceasta fiind specifică sculpturii, ceramicii, modelajului sau chiar tehnicii origami. Cu ajutorul naturii forma capătă viață în actul creației. Aceasta are puterea de a transmite sentimente, trăiri sau idei atât în sine câtși în spațiul unei compoziții.

După spusele lui Paul Klee, „într-o reluare a temei, el descrie transformarea punctului în linie, nu ca pornirea la drum a punctului pe hârtie, ci ca tensiunea dintre două puncte, tensiune care duce la formarea liniei care le unește. Constituirea suprafeței este de asemenea descrisă prin tensiunea care unește două linii. Cubul îl consideră a fi „sinteza echilibrată a celor trei dimensiuni menționare și ca atare simbolul firesc al corporalității”. Toate schițele, care îi servesc în continuare pentru discutarea problemei volumului și spațiului, se bazează pe exemplul cubului. Cele trei „mișcări”, pe care le presupune formarea corpului, necesită spațiu. Numai prin desfășurarea în spațiu dimensiunile corpului pot fi măsurate și cântîrite. Volumul nu se poate constitui decât în spațiu. Klee vorbește la un moment dat și despre suprafață, ca fiind o existență spațială: se află în spațiu și creează spațiu. În artele bidimensionale, grafică și pictură, planul nu are nevoie de grosime pentru ca să existe în spațiu. El este un „mijloc ideal” și nu unul concret, material. Acest lucru apare clar atunci când își pune problema de a indica existența în spațiu, „în relief”, a unui plan răsucit sau curbat, cu ambele lui suprafețe („pozitivă și negativă”) vizibile.”

Expresivitatea formei elaborate nu exclude spontaneitatea și poate fi obținută prin transfigurarea, metamorfozarea formei observate în natură. În cadrul activităților de educație plastică, școlarii și preșcolarii pot obține, prelucra și elabora forme plastice pe care să le integreze în compoziții expresive și originale. În felul acesta se dezvoltă capacitatea imaginației creatoare, necesară în artă.

„În notele pedagogice ale lui Klee găsim nu unul singur, ci mai multe moduri de a prezenta procesul de constituire a formelor prin deplasarea punctului și liniilor în spațiu. Astfel, de exemplu, Klee vorbește despre creșterea circulară dinspre punctul central, asemănând-o cu cercurile vârtejurilor de apă. Apoi indică posibilitatea de a reda plastic diferența de „densitate energetică” din interiorul unei suprafețe prin îndesirea și îngroșarea în unele porțiuni a liniilor care o formează. În unele cazuri, numai linia din mijlocul fasciculului de dâre este mai groasă. Este un tip de schemă pe care Klee o compară cu albia unui fluviu, cu o adâncitură la mijloc. Alteori, în fasciculul de linii dârele devin tot mai slabe și mai distanțate spre margine, ca și cum straturile de materie care se depun pe scheletul osos central sunt din ce în ce mai puțin dense spre exterior.”

I.2.4. Culoarea

Atracția oamenilor către culori și misterele acestora, s-a dovedit încă din cele mai vechi timpuri, deoarece „Lumea este colorată! O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar părea moartă. Gândiți-vă doar la marea deosebire dintre o zi de vară însorită, scăldată de cerul albastru,

de flori, frunze și de o zi de toamnă târzie, ploioasă, mohorâtă, când totul este dominat de cenușiu, sau la trista înfățișare a naturii ce se pregătește de iarnă, există culori, chiar dacă reduse la o gamă. Total lipsit de culoare este numai întunericul absolut. O cât de slabă rază de lumină naște culori. De lumină depinde existența culorilor, lumina este chiar izvorul lor”

Se spune că dezvoltarea primelor forme ale personalității și emotivității omului are loc cu ajutorul culorii, aceasta stimulând spiritul creator și exercitând o influență aparte provocându-i diverse stări psihice și emoționale. De exemplu, omul primește doar 90% din totalul informațiilor despre mediul înconjurător, pe când restul de 10% le descoperă cu ajutorul simțurilor. Principalul element de recepție al semnalelor emise de lumea înconjurătoare este culoare, fiind realitatea subiectivă generată de interacțiunea a trei factori foarte importanți: ochiul, lumina și obiectele. Lumina joacă un rol foarte important deoarece numai prin prezența ei, fie lumină naturală dată de soare, fie lumină artificială, poate fi percepută culoarea.

Terapia prin culoare este o modalitate terapeutică naturală, capabilă de a reechilibra organismul. Încă din Antichitate, oamenii au încercat cu ajutorul culorilor să vindece boli, să stimuleze mentalul și să crească forța vitală..

J.Spiller ne oferă într-o notă și un alt text al lui Klee referitor la autorii, pe care s-a bazat în teoriile lui despre culoare: „Există, după cum se știe, multe teorii despre culoare. Există teoria culorii a lui Goethe, care a fost concepută pentru a combate afirmațiile lui Newton. Conține studiile cele mai amănunțite din epoca sa despre culorile fiziologice, fizice și chimice. Până și efectul moral al senzațiilor culorilor își găsește locul într-un capitol separat. Mărturii anterioare ale unei științe ale culorii și a unei teorii a picturii le găsim oricum la Leonardo, Durer și alții.”

Fizicianul englez, Isaac Newton ce a trăit între anii 1642 și 1727, este cel care ne-a demonstrat pentru prima dată lumina este culoare și că lumina solară se împarte în șapte culori în momentul în care este trecută printr-o prismă de cristal triunghiular. Curcubeul este fenomenul natural în care putem observa descompunerea luminii solare în cele șapte culori spectrale: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, pe scurt ROGVAIV. Culorile pigmentare reprezintă rezultatul chimic dintre pulberi colorate și diferiți lianți. În funcție de liantul folosit, sunt vopsele pe bază de ulei și vopsele pe bază de apă, cum ar fi tempera, acuarela sau guașa. Culorile pigmentare se definesc prin luminozitate sau valoare și puritate sau saturație. Intensitatea unei culori este dată de gradul ei de luminozitate, împărțindu-le în culori deschise: galben, oranj și în culori închise datorită luminozității reduse: albastru și violet. Strălucirea unei culori crește în grad atunci când în componența sa nu se regăsește nicio alta culoare și nici alb sau negru.

„Natura ne dă o mulțime de imbolduri colorate: lumea vegetală, regnul animal, mineralogia, compoziția care se numește peisaj –toate ne dau în fiecare moment de gândit.” Însăpentru artistul Klee, „deasupra tuturor acestor lucruri colorate” stă curcubeul, pe care-l definește ca „o abstractizare în sensul puritățíi cromatice”, conținând culorile în forma lor pură. Este în natură „cazul unic al unei scări a culorilor pure”.

Culorile primare, numite fundamentale sau bază sunt reprezentate de roșu, galben și albastru, gradul lor de strălucire fiind unul foarte mare și nu pot fi obținute din amestecul altor culori. Culorile binare de gradul I sunt oranj, verde și violet, iar obținerea lor se face cu ajutorul amestecului fizic a două culori primare: R+G=O; A+G=Ve; R+A=Vi. Obținerea culorilor binare de gradul al II-lea se face prin amestecul fizic dintre o culoare primară și o culoare binară de gradul I, de exemplu: G + O = Galben-Oranj; R + O = Roșu-Oranj; R + Vi = Roșu-Violet (R-Vi); A + Vi = Albastru-Violet (A-Vi); A + Ve = Albastru-Verde (A-Ve); G + Ve = Galben-Verde (G-Ve).

Culorile calde, care ne trimit cu gândulla soare, la foc sau chiar la vară sunt roșu, galben și oranj. Acestea ne dau senzația de căldură, ne lasă impresia de apropiere în spațiu, sugerează veselia, sărbătoarea. Grupul culorilor reci este reprezentat de albastru, verde și violet, culori ce ne duc cu gândul la răcoarea pădurilor, a apelor și a iernii, ne dau senzația de rece, ne sugerează tristețea și față de culorile calde, acestea ne dau impresia de depărtare în spațiu.

Culorile sunt denumite în mod convențional calde și reci. Dând senzația de cald sau de rece, aproape sau departe, acestea au un rol important atât în pictură, cât și în viața cotidiană. Cercetătorii au demonstrat influența culorilor asupra omului în plan psihic, dar și fizic. Acestea sunt stimulative, tonice, vesele, triste, deprimante, dau senzația de ușor, greu, dulce, amar, acru, sugerează depărtarea sau apropierea etc. Culorile situate în cercul cromatic în jurul galbenului sugerează încredere și optimism, iar cele situate în jurul violetului sugerează tristețe, nesiguranță. Oranjul este culoarea cea mai caldă, deoarece rezultă din amestecul fizic dintre două culori calde (R +G). Albastrul pur este culoarea cea mai rece, deoarece celelalte culori reci conțin și culori calde (Ve = A+ G; Vi = A +R).

Culorile diametral opuse în cercul cromatic se numesc culori complementare, iar acestea sunt: roșu cu verde; galben cu violet; albastru cu oranj. Caracteristicilepe care trebuie să le îndeplinească sunt următoarele: o culoare să fie primară, iar cealaltă să fie binară; o culoare să fie caldă, iar perechea sa să fie rece; atunci când amestecăm două culori complementare să obținem griul colorat și alăturate să se exalte reciproc, producând un contrast puternic. Pentru constituirea unui echilibru fiziologic pe care ochiul îl cere, complementarele se cer una pe alta. Atunci când o culoare primară este privită mai mult timp, ochiul obosește și formează complementara ei și invers. Artiștii recurg la ajutorul complementarelor pentru intensificarea unei culori, acestea având proprietatea ca, prin juxtapunere să se exalte reciproc. Cu alte cuvinte, putem afirma faptu că legea complementarelor este o stare psihofizică a echilibrului, iar în plastică reprezintă legea realizării armoniei într-o operă. Cu ajutorul propriilor trăiri și sentimente, dar și în funcție de personalitatea fiecăruia, culoarea și legile utilizării acesteia reprezintă pentru pictor baza sa în experimentarea plastică.

Nonculorile reprezintă și ele un subiect important la fel ca și culorile. Dat fiind faptul că ele nu conțin pigmenți cromatici în componența lor și nu apar în spectrul culorilor, acestea sunt considerate nonculori.

„Albul reprezintă lumina, iar negrul reprezintă întunericul. Amestecând fizic alb și negru în proporții diferite, se obțin griurile acromatice sau neutre. Când amestecul este progresiv, se obține scara valorică a griului neutru. Ca pigmenți acromatici, albul și negrul au un rol important în deschiderea sau închiderea culorii.”

Rolul albului este acela de a ajuta la obținereatonurilor deschise ale unei culori, iar negrul având rolul invers, acela de a ajuta la obținerea tonurilor închise ale unei culori. Într-o lucrare de artă, în care tema plastică este mnocromia, regăsim o singură culoare amestecată fizic în cantități diferite cu alb și negru, iar prezența albului și negrului în aceeași compoziție nu face în cantități diferite cu alb și negru, iar prezența albului și negrului în aceeași compoziție nu face altceva decât să exalte efectul de luminozitate a culorii.

I.2.5 Pata

Element al limbajului plastic este și pata de culoare, deoarece ea reprezintă urma de culoarea așezată pe suportul de lucru cu ajutorul unui instrument specific domeniului plastic. Obținerea sa poate lua naștere cu ajutorul unei pensule prin procedee diferite: presare, stropire, fuzionare, imprimare etc. Având în vedere modul prin care este obținută, pata de culoare se împarte în trei categorii: spontană, atunci când este obținută în mod întâmplator; dirijată, în acel moment în care se dorește o anumită așezare a pensulei pe suportul de lucru și elaborată, atunci când se încearcă redarea unei idei prin formă.

Pata poate să fie cromatică, în momentul în care este realizată în culorile spectrului, precum și în nuanțele sau tonurile provenite din acestea. Totodată, atunci când este realizată în alb, negru sau cu ajutorul griurilor neutre, ea poartă numele de pată acromatică. Toate aceste pete de culoare se diferențiază unele de altele în funcție de mărime, formă, culoare, valoare sau intensitate. Petele picturale se împart în alte două categorii: pată plată sau decorativă și pată picturală sau vibrată.

„Pata plată sau decorativă se obține prin întinderea uniformă a unei culori pe suprafața de lucru, fără urme vizibile de pensulă, fuzionare sau suprapuneri transparente. Astfel, aspectul ei uniform poate sugera liniște, calm, stabilitate, precum și spațiu sau volum. În pictură se mai numește tentă plată și imprimă lucrărilor un caracter decorativ.”

Obținereapetei picturale se face cu ajutorul vibrării culorii prin procedee sau tehnici de lucru variate. Pata picturală are rolul de a exprima dinamism, mișcare, tensiune sau poate reda volumul și spațiul. Cu ajutorul culorilor, tratarea picturală vizează redarea efectelor de lumină-umbră, aproape-departe și de materialitate a obiectelor. Datorită petei picturale putem crea compoziții plastice pline de armonii cromatice fine și expresive. Realizarea petei picturale se poate efectua pe o suprafață atât uscată cât și umedă pentru a crea diferite expresivități plastice. Suportul uscat ne ajută să realizăm contururi precise, pe când cu ajutorul suportului umed elaborăm contururi fuzionate iar pata are un aspect difuz.

I.2.6 Compoziția

Compoziția plastică este modalitatea specifică de organizare a elementelor de limbaj plastic într-un ansamblu omogen, echilibrat, unitar, capabil să transmită privitorului emoția și mesajul pictorului.

Componentele din natură sunt selecționate, recepționate, transformate în elemente plastice, în mijloace specifice de exprimare, adică în semne plastice și de aici devin convenții reprezentative limbajului pictural.

Exploatarea mijloacelor de expresie definitorii, ritmul, armonia, centrul de interes, cromatica, împreună cu organizarea elementelor de limbaj plastic, punctul, linia, pata și forma, duc la realizarea formei totale cât mai diverse, fiindcă în acest proces condiționează mai mulți factori: intelectuali, nonintelectuali și motivaționali.

Împărțirea elementelor plastice pe suportul de lucru se face în armonie cu subiectul lucrării plastice și maniera pictorului. Forma de ansamblu este obținută prin organizarea suportului după diverse schițe compoziționale, luând naștere compoziții în friză, compoziții pe verticală sau pe orizontală, compoziții organizate în triunghi, dreptunghi, pătrat, compoziții circulare sau radiale etc. Cele care dau compoziției plastice anumite caracteristici sunt schițele compoziționale: orizontalele ne oferă liniște, calm și echilibru; verticalele ne dau sentimentul de măreție, verticalitate sau monumentalitate; diagonalele ne înfățișează dinamismul, ascensiunea dar totodată și căderea; triunghiul ne prezintă o stare de echilibru și de stabilitate; dinamismul maxim fiind reprezentat de către spirală iar stabilitatea în punctul său maxim este exprimată de

„Organizarea unei compoziții plastice presupune unitate în varietate și varietate în cadrul unității, deoarece varietatea obținută prin diversitatea elementelor plastice, a mijloacelor de expresie și a structurii compoziționale se realizează în scopul obținerii unității și echilibrului acelei compoziției.”

Schemelede organizare a unorcompoziții fac ca acestea să se clasifice în compoziții închise sau deschise, cu efecte statice sau dinamice.

Compoziția închisă se referă la acel tip de lucrare în cadrul căreia acțiunea se derulează în interiorul spațiului plastic și deține un singur centru de interes. În cazul acesta, elementele compoziționale sunt aranjate pe schițe compoziționale în formă de triunghi, pătrat sau cerc. Regăsim compoziția deschisă în momentul în care acțiunea se continuă și în exteriorul spațiului plastic și deține mai multe centre de interes. Centrul de interes reprezintă acea zonă din lucrare ce îți atrage privirea și se obține cu ajutorul: contrastelor de culoare și a zonelor de culoare pură, aglomerării de detalii, direcției liniilor de forță și a diferențelor de proporții. Ritmul plastic se obține cu ajutorul succesiunii gândite a elementelor plastice, iar expresivitatea sa constă în modalitatea de structurare și organizare a spațiului. Compoziția plastică devine mai originală în momentul în care expresivitatea ritmului plastic este mai inedită.

„Compoziția statică se realizează prin organizarea elementelor plastice într-un echilibru stabil având ca schemă compozițională pătratul,dreptunghiul sau triunghiul. Acest tip de compoziție ne transmite calm, liniște, echilibru.”

Compoziția dinamică se efectuează prin structurarea elementelor de limbaj plastic într-o stabilitate neregulată prin folosirea schițelor compoziționale bazate pelinii oblice sau spirale, ce dau lucrării configurația de dinamism.

În general, când analizăm o lucrare din punct de vedere artistic, ne referim la unitatea, echilibrul, armonia și expresivitatea sa. Unitatea apare ca o necesitate de a ordona elementele într-un tot, echilibrul este raportul dintre părțile compoziției, armonia se referă la acordul dintre culori iar expresivitatea este proprietatea de a comunica emoții, trăiri și sentimente.

Capitolul II. Lucrare practică

II.1.Aspecte istorice

Abstracționismul a luat naștere,sub forma sa inițială,din cubism și din futurism.El preconizează,vorbind în sensul larg al cuvântului,o artă care să difere de realitate,o creație a pictorului și a sculptorului care să nu conțină asemănări cu lumea reală,o creație a inteligenței și a sensibilității artistului.

Între anii 1907-1917 și-au făcut loc în arta europeană creațiile de artă cubistă,practicată de un grup de artiști primiți cu multă ostilitate din partea publicului.

Numele curentului l-a dat un critic de artă care a văzut o lucrare de-a lui Georges Braque,adept al noului curent.

Se constată că partizanii noii arte nu pictau ceea ce vedeau,ci redau în opere ceea ce știau despre natura.Important este și faptul că,în afară de culoare,ei au adăugat în lucrări și bucăți din obiecte din materiale diferite,titluri de cărți,ziare rupte,etc.

Arta cubistă a luat naștere sub influența unor păreri ale lui Cezanne,din observarea artei primitivilor catalani ( Spania ) și , într-o oarecare măsura,din cercetarea atentă a artei popoarelor de rasă neagră.

Deosebim în cubism o fază cezaniană,o fază de cubism analitic și apoi una de cubism sintetic.În prima fază,cubiștii și-au dezvoltat teoria lor despre artă,plecând de la un pasaj dintr-o scrisoare a lui Paul Cezanne,în care celebrul pictor afirmase că natura trebuie tratată în opera de artă potrivit corpurilor geometrice de bază,în care figurile pot fi redare și anume a cilindriilor,cuburilor și conurilor

În faza a doua,pictorii cubiști au reprezentat,pe suprafața plană a operelor,cele trei dimensiuni are obiectelor,opera de artă trebuind să redea și acele părți ale obiectelor și ființelor care nu se văd,ca și cum ele nu ar fi privite dintr-un singur unghi,ci deodata din mai multe părți (din față,din spate și lateral,deci înconjurate cu privirea).Pentru a îndeplini o asemenea condiție,pictorii cubiști au propus noi procedee de lucru.Ei au socotit că obiectele și ființele care în realitate se văd legate într-un tot unitar trebuie să fie descompuse în elementele geometrice din care se compun și apoi compuse din nou în tablou.Calitatea și valoarea dată operei depind astfel de felul în care erau recompuse elementele,de ordinea și echilibrul lor,realizat prin intermediul liniilor și culorilor.

Pictorii cubiști rup orice tradiție artistică,fac o parte de natură subiectivă,unică,cu valențe personale,fără ca aceasta să aibă o legatură directă cu realitatea.De aceea,ei pun bazele și se aproprie de arta abstractă,un stil atât de neînțeles de contemporani.

În faza a treia,a cubismului-sintetic,pictorii caută să-și imagineze mental adevarate stenograme ale formelor care nu mai sânt supuse analizei caracteristice celei de-a doua faze a cubismului.De această dată formele sunt reconoscibile,dar sunt exprimate într-un mod abreviat asemeni unei stenograme.Altădată ,interpretarea mentală obiectelor este atât de împinsă încât imaginea este o ideogramă ce va duce în viitor la abstracționism.

Aceste trei faze vor apărea clare din analiza activității și operei de seama a cubismului.

De acest curent cubism este strâns legat în primul rând creatorul său,marele pictor Pablo Picasso,născut în 1881 în Malaga,Spania.

Dotat cu excepționale însușiri,de-a lungul anilor de activitate,acesta a luat parte la aproape toate schimbările artistice de la finele secolului al XX-lea,fiind mereu contemporan vremurilor sale.Și-a început cariera de pictor la vârsta de nouăsprezece ani,la Paris,cu lucrări de tip realist.Apoi,între anii 1901 și 1904,a trecut prin perioada „albastră” o perioadă caracterizată printr-un uz și abuz al culorii albastre (Săracii de la malul mării-1903,Viața-1904,Cele două surori,1904).Între 1905 și 1906,Picasso a realizat lucrări în care predomină rozul,perioada fiind cunoscută printre cercurile artistice ca fiind „perioada roză” a lui Picasso,fiind reprezentată prin intermediul arlechinilor,comedianților ambulanți (Arlechinii,1905;Saltimbancii cu circul,1905) etc.

Ca un adevărat promotor al cubismului,pictorul a realizat la început nature statice și mai târziu figure umane ( Femei din Avignon,1906-1907,Portretul lui Volard,1910).Începând din anul 1912,ca și Georges Braque,a introdus în lucrările lui obiecte reale sau fragmente ale unor obiecte.

Aportul lui Picasso în arta cubist este de o foarte mare importanță.Lucrările sale au liniile clare,proporții juste și compozițiile sunt foarte bine așezate.Punând desenul și culoarea pe primul plan,pictorul și-a arătat astfel toată măsura talentului.

După primul război mondial,Picasso a părăsit adesea stilul cubist,dar a revenit de fiecare data la el,în noi moduri și formulări.El a încercat o apropiere de arta antică și de aromanticilor,tinzând spre monumentalitate (Portetul fiului său,Natura moartă cu cap antic 1923).

De o deosebită importanță este deasemenea și panoul transportabil Guernica în care a fost ilustrat o scenă macabre din războiul civil spaniol (1937).În acest panou și în alte lucrări cu aceeasi temă,artistul exprimă sentimental sincer de durere și regret față de suferințele poporului spaniol din acea perioadă.

După 1940,Pablo Picasso a continuat să-și exprime concepția cubist (Sylvette XIII) și să facă o artă în care-și fac loc și probleme la ordinea zilei (Porumbelul Păcii).El a militat de asemenea pentru pace și progress social.

Un alt marcant artist susținător al artei cubist este Georges Braque ( 1882-1963).În tinerețe,el a admirat îndeosebi arta popoarelor antice,dar și pe cea impresionistă.Primele sale picture ( din faza cubismului analitic) arată o paletă simplistă – roșu,verde,violet intens,portocaliu,care amintește de perioada fovistă ( Vedere în portul Le Havre,Vapoarele în portul Anvers).În 1907,când îl cunoaște pe Pablo Picasso,Georges Braque își reduce paleta la ocru,verde și gri.El fragmentează prin intermediul analizei forma obiectelor pe care o privește din cele patru unghiuri ale tabloului.

Conform teoriilor cubist,Braque redă natura prin forme de tip geometrice.Lucrarea sa “Cose la Estoque” ( 1980 ) a fost viu criticată.Totuși,el continuă să facă lucrări în care obiectele și raporturile dintre părțile lor componente sunt readate prin intermediul formelor geometrice.Din această cauză lumina nu mai este un element esențial în compoziție,așa cum a fost în arta impresionistă.

În răstimpul dintre cele două războaie mondiale,Georges Braque face pictură cubistă sintetică ( Trei lămâi,Vasul albastru,1944) etc.Între anii 1949-1956,el picteaza “Ateliere și Păsări” în numeroase variante.

Georges Braque a introdus în domeniul picturii notele muzicale,literele și hârtia lipită.El este de asemenea primul artist care a pictat capul omenesc văzut simultan din două părți (capete cu aspect dublu).

Un alt reprezentant al acestui curent este Juan Gris ( 1887-1927),pe numele adevărat Jose Victoriano Gonzales,de origine spaniolă.Juan Gris a început prin a face caricaturi în ziarele perioadei și apoi a pictat într-un stil ce se încadrează în Modern Style.

Plecat la Paris,după mulți ani de greutăți,reușește să expună în 1912 lucrarea “Omagiu lui Picasso”,care-l face cunoscut ca Pictor cubist.Pictorul se afirmă apoi treptat pe această linie între 1915-1920,realizând o serie de naturi statice ( Poeme în pânză ).Acestea sunt o serie de lucrări în care formele apar geometrizate,unde culoarea este clară,dar fără rezonanțe ori stridențe,negrul armonizându-se cu griurile și cu albastrul,într-un mod neașteptat de atrăgător și în care desenul susține și echilibrează lucrarea.Juan Gris a făcut de asemenea și decoruri de balet.

În grupul pictorilor cubiști a lucrat și Fernand Leger ( 1881-1965),care a suferit la început influența lui Cezanne.A fost bun prieten cu Georges Braque și Pablo Picasso.

Prima sa operă de răsunet a fost „Femeia în albastru”.În unele lucrări,a redat mașina sub diferitele ei aspecte în prezența muncitorilor de fabrici,șoferi,timonieri etc. ( Orașul,1919)

Arta sa capată adesea un aspect monumental,pictorul realizând și opere în tehnica mozaicului.Fernanrd Leger a făcut și decoruri și costume de balet (Crearea lumii,1922),pictură murală(Sporturile,1935) și naturi statice (Natura moartă cu pipă,1928).

În timpul celui de-al doilea război mondial,pictorul,între altele a redat pe docherii din Marsilia în tabloul „Scufundătorii” (1941-1946) și s-a inspirat și din aspectele vieții americane (Dansatorii,1942,Acrobații,1943-1948 sau Adio,New York – 1946).Legat printr-o strânsă legătura de prietenie de militanții progresiști din Franța,Fernard Leger i-a reprezentat în diferite portrete (poetul Paul Eluard).

Concomitent acesta a redat și numeroase lucrări precum (Cicliștii,1943-1951,Marea Paradă,1954,Constructorii,1950) și diferite peisaje.În afară de picture,Fernand Leger a făcut și vitralii,mozaicuri,sculptură policromă,tapiserii,ceramică etc.

În 1952 i-a fost încredințată decorarea sălii mari a Palatului O.N.U din New York.Inspirându-se din viață,Fernand Leger a creat o artă original,plecând de la formele cubist dar interpretându-le într-o manieră proprie.

Pe camp,pe stradă,în uzină,el s-a simțit bine în prezența oamenilor simplii,care l-au inspirit,cu care s-a amestecat și s-a confundat.

În arta cubistă,contribuția lui Albert Gleizes ( 1881-1953) este aceea a unui Pictor,scriitor și theoretician în acelaș timp.Figura umană râmâne elemental esential în opera sa (Muzicianul Stravinski),pe care o interpretează în sensul teoriilor sale(Femeia cu mănușă, 1920).

Cunoscut Pictor cubist este de asemenea și Jean Metzinger ( 1883-1957).Ca partisan convins al acestor formule artistice el consider că între lumea reală și lumea reprezentată nu trebuie să existe nici un raport,fiindcă după parerile acestui Pictor valoarea tabloului nu este data decat de puterea de a încânta prin combinarea formelor și culorilor

În evoluția acestui curent există și un aspect mai umanizat.Între reprezentanții săi,Andre Lhote(1885-1962) este cunoscut ca un autodidact.A fost pictor,om de litere și critic de artă.

Ca pictor el a aparținut cubismului.Figura omului se găsește foarte des în lucrările acestui artist,despre care se spune că a umanizat cubismul (Rugby,Decorațiile pentru Expoziția Universală de la Paris,1937).

Un alt pictor cubist,Roger de la Fresnaye (1885-1925)a fost o fire complexă,având pe lângă postură preocupări de mathematician,poet și logician.Din cubism a luat părerile după care arta este un asamblu de culori și forme,imagine a unei vieți interioare.Cu el,arta cubist reușește să iasă din imobilitate,deoarece în operele sale sugerează mișcarea (Eva,1910,Cuirasierul 1910,Ioana d Arc,1912,Cucerirea aerului,1913).

O prezență umană foarte accentuată apare și în lucrările executate de Maria Blanchard (1881-1952),care a luat de la cubism felul de a-și organiza planurile în tablouri,în forme conturate,ritmice.În această ordine și disciplină,figurile apar însa naturale,expresive și specific omenești ( Copilul cu înghețata ).

În concluzie,căutând să facă din lucrările de artă o creație specifică a pictorului,cubiștii,descompunând și recompunând de multe ori natura și realitatea au ajuns la o artă artificială,în care ființa umană este transformată într-un simplu obiect,care,la rândul său,se pierde ori se dizvolvă în fragmentarea din perioada analitică sau în stenogramele din perioada sintetică.Ca atare,prin cubism s-au pierdut sensurile umaniste ale artei.De aceea,chiar de la apariția sa,cubismul a întâlnim adversari care i-au reproșat lipsa de viață.

Din cubism au apărut alte mișcări artistice.În primul rând se situează orfismul,apărut în 1912,în care se preconizează primatul culorii în construcția picturală.Orfismul arată că la baza oricărei expresii pure în pictura modernă trebuie să stea contrastul simultan,ca singurul mijloc de a asigura dinamismul culorii și construcția lor în tablou.Această exaltare a rolului dinamicii culorii dă,după părerea reprezentanților acestor mișcări artistice,posibilitatea apariției unei arte bazate pe premise noi,care o face să se despartă de reprezentarea obiectivă și vizuală.

Reprezentantul orfismului este Robert Delaunay ( 1885-1941),autor de compoziții de mari dimensiuni ( Turnul Eiffel,Orașul Paris) și opere în care apare pregnanta teoria orfistă (Ferestre simultane prismatice,Discuri,Forme circulare cosmice-1912,Alergători-1924-1926).

În 1918 a apărut manifestul unui alt curent de artă numit purism,semnat de Amedee Ozenfant și de Edouard Jeanneret Le Corbusier,unul dintre cei mai mari arhitecți ai secolului al XX-lea.

Purismul interzice fantezia ori prețiozitatea în pictură și preconizează să redea obiectele în simplitatea lor arhitecturală și în autenticitatea lor.Ca simbol se ia mașina la care orice accesoriu inutil nu-și are locul,realizarea operei de artă fiind în funcție de coeziunea plastică a elementelor ei.Opera apare deci obiectivă,intervenția artistului prea individualistă,fiind respinsă.

Futurismul este un alt curent artistic.El apare în 1909 și se manifestă în primul rând în poezie prin operele lui Filippo Tommaso Marinetti,șeful acestei grupări.

Numele acestui curent vine de la cuvântul italian futuro,care înseamnă viitor.Artiștii futuriști,combatând cubismul pe care îl socoteau prea static,doreau să introducă în opera de artă mișcarea și dinamismul vieții moderne.Petnru a asigura viteza,caracteristică epocii moderne futurismul introduce timpul,sugerat la rândul său prin trecerea mobilului prin mai multe puncte succesive ale spațiului și au căutat să redea în una și aceeași imagine acțiuni care se petrec în spații diferite,în aceeași clipă,ceea ce a dat naștere la simultaneismul futurist.De asemenea ei au prezentat în aceeași imagine pozițiile prin care trece obiectul în mișcare.

Prima manifestare a artei futuriste a avut loc în Paris în anul 1912 și reprezentanții cei mai cunoscuți au fost Umberto Boccioni (1883-1916),Giacomo Balla și Carlo Carra.

Umberto Boccioni a fost sculptor și pictor futurist.În acest sens,a scris și o lucrare (Pictură și sculptură futuristă,1914),în care combate în acelaș timp impresionismul pe care îl învinuiește că dă în opere numai un moment din natură și că subordonează cunoașterea ei prin acel moment.Din contră,spune el,futurismul dă o sinteză a tuturor momentelor în operă,în care locul,timpul,culoarea,tonul și forma sunt prezente.Opera trebuie să exprime,în afara de senzații,stări sufletești,ceea ce se opune cubismului.Lucrarea de căpetenie a lui Boccioni este Elasticitate (1912),în care apare sinteza mișcării unui cal de curse.Sculpturile sale(Sinteze ale dinamismului uman 1913),au și o notă de lirism.

Alt reprezentant al futurismului este Gino Severini a realizat lucrarea Bulevardul și a sfârșit prin a deveni un mare decorator,practicând și compoziția murală în mozaic.

Futurismul pe lângă pictură și sculptură,a influențat și arta decorurilor de teatru,muzică și filme de avangardă.

Căutând mereu mișcarea,unii futuriști au căzut însă în abstracționism.Așa este cazul cu futuriștii ruși și cu cubofuturismul rus,din care au apărut formele abstracționiste din această țară.

În abstracționism,nevoia redării formei obiectelor nu se mai resimte la partizanii acestui curent.Pictorii abstracționiști au descoperit după părerea lor resursele pe care le oferă culoarea singură și satisfacția pe care o dă pata de culoare pe pânză,fie scursă,fie aruncată,fie frecată ori frământată cu pensula.Această culoare capătă o violență agresivă,biruitoare,sau este pusă ca un strigăt emoțional.Ea poate să dea căldură sau răceală,entuziasm ori rezervă,sau se poate revărsa precum un torent,în efuziuni lirice.

Abstracționismul este,deci,după concepția celor care-l practică,o artă pur personală,legată direct de ființa creatorului.De aceea s-a ajuns în deceniile urmatoare,chiar în sânul acestui curent,la formule artistice diferite,cunoscute cu numele de : tașism,artă neformașă,pictură gestuală sau action painting.

Plecând de la aceste idei,unii critici au observat însă pe drept cuvânt că abstracționiștii trâmbițând teoriile și ideile lor,își ascund adeseori incapacitatea de a înțelege și de a reda forma,de a-și organiza emoțiile și de a-și disciplina mijloacele picturale,că reduc inspirația la simple impulsuri psihofizice ale inconștientului,fapte și factori neconstrucitivi,în care omul ca subiect de inspirație dispare,ajungându-se astfel la dezintegrarea și la profunda negare a întregii civilizații umane.Aceasta sub pretextul unei arte a instinctului lipsită de reflexie și de adâncită gândire.

Această judecată a unor critici și-a găsit confirmarea în aceea că un numar însemnat de pictori abstracți au făcut paralel și artă figurativă și mai ales că foarte mulți au părăsit arta abstractă definitiv,revenind la o artă a formei.

Prima etapă de dezvoltare a abstracționismului se fixează între 1910 și 1916.Ea a continuat între cele două războaie mondiale și chiar și în zilele noastre.

De la început,în acest curent artistic apar însă distincte două tendințe.În prima se constată că abstracționiștii pleacă de la un element real pe care îl interpretează până când acesta nu mai poate fi reperat în imagine și a doua în care artistul nu mai pleacă de la o imagine reală și își folosește propria imaginație și simțire.

Această artă a avut răspândire în mai multe țări europene sub diferite nume.În Rusia a fost denumită pictură nonobiectivă (după termenul german gegenstandslos),suprematism,lucism constructivism(raionism).etc

Suprematismul este numele dat de Kazimir Malevici (1878-1935) artei abstracționiste geometrice,pe care o derivă din cubism,întrebuințând pentru aceasta dreptunghiul,cercul triunghiul (Compoziție suprematistă).Prima manifestare de acest fel a avut loc în anul 1913 (Manifestul artei suprematiste a apărut în anul 1915 și a fost redactat și cu ajutorul poetului Maiakovski).

Aproape în acelaș timp a apărut constructivismul preconizat de Tatlin și nonobiectivismul,teoretizat de Rodcenko,reactualizat spre 1920 de frații Gabo și de Pavsner.Ideile suprematismului și ale constructivismului au ajuns apoi cu ajutorul reprezentanților lor la Berlin și la Paris,dar pictorul și desenatorul E.C. Lisitzki este acela care activează mult ca suprematist și constructivist în Germania,începând cu anul 1922.Aici,în mediul Grupării Bauhaus,pe care îl vom aborda mai departe,aceste idei au întâlnit curentul neo-plastic adus din Olanda de Van Doesburg,mai dogmatic și mai rațional.

Meritul cel mai mare în ceea ce privește aceste curente revine însă tot suprematismului lui Malevici prin simplitatea lui (redată în „Careu negru pe fond alb”).

Orice pictură care are ca bază forme geometrice precise,fără nici o căutare de reprezentare,pleacă de la concepția sa care își găsește chiar și în ziua de azi susținători.

Între abstracționiști se înscrie numele lui Vasili Kandinski (1866-1944),un renumit pictor,în operele căruia,între anii 1910-1913,se întâlnesc încă amintiri ale realității deși lucrările pleacă de la o concepție abstractă ( Stabilitate animată ).Printre primele opere ale sale se situează o acuarelă din 1910 (mai mult o schiță).Apoi a făcut opere în care linii unduinde și drepte mărginesc planuri colorate,într-o strălucire ca de vulcan (Pe alb,1913,ori Compoziție Roză ) sau opere de impretuozități și briouri muzicale pe care îl aproprie de arta lui Wagner din care se inspiră.

După război,la Gruparea Bauhaus,pictorul își clarifică compoziția (după 1922).Dinamismul ia locul tumultului dramatic și arta sa merge tot mai mult spre decorativ.Culoarea devine somputoasă și prețioasă.Aceasta arată pe Kandkiski mai mult un oriental,cu toate că a trăit în Occident.Unele dintre lucrările sale sunt de aceea grupate în serii de compoziție ( Compoziția nr.4,studiu în acuarelă din Cavalerul Albastru )

Abstracționist este și cehul Francisc Kupka ( 1881 – 1957 ),cu lucrarea Fuga în roșu și albastru ( 1911-1912),al cărei titlu este inspirat din terminologia muzicală.Artistul a făcut și opere arhitecturale,unde,în unele,sugerează spațiul printr-o simplă justapunere a câtorva benzi de culoare,iar,în altele,face ca planurile să se întrepătrundă,conținând parcă edificii imaginare ( Arhitectură filozofică ) ce se deschid la apariția puternică a unei lumini.În alte cazuri sunt curbe și ogive care se întrec în linii succesive,îndreptate spre privitor.

În Franța a lucrat Robert Delaunay ( 1885 – 1941).El a trecut,rând pe rând de la fovism la cubism,pentru a termina prin constructivism abstract,preocupat fiind de expresia culorii și luminii ( Omagiu lui Bleriot,1914,Alergătorii).

Un alt pictor,Paul Klee ( 1879-1940) ezită la începutul carierei sale între muzică și pictură și se decide,în fine pentru aceasta din urmă,constatând că între ele există o mare afinitate,pe care a încercat să o redea în tablourile realizate mai ales în Germania.Unele lucrări și le intitulează impovizație sau compoziție.Profesor din 1920 la gruparea inovatoare Bauhaus din Weimar,el desfășoară o importantă activitate.

În operele sale,Paul Klee nu a ținut seama de raporturile de volum,culoare și formă ale obiectelor reale și a stabilit raporturi noi,de cele mai multe ori neînțelese de marele public.

Paul Klee a fost un mare desenator și un inovator în pictură.El și-a creat un univers al lui,exteriorizat cu o mare simplitate,dar de o intensă trăire sufletească (Apus și soare ).A redat acest univers printr-un colorit care face parte integrantă din tablou,din gândurile lui exprimate prin intermediul culorii (în special albastru ceruleum,vermillion mergând spre portocaliu,fonduri de mov,brunuri aurii pe cadmiuri ori liliachiu).

În Olanda,arta abstractă este reprezentată de pictorii Piet Cornelius Mondrian (1872-1944) și de conaționalul său Theo van Doesburg ( 1883-1931).

Primul,plecând de la început din zona cubismului,nu a reținut în arta sa de la obiectele reale decât indicații pe linii și pe ritmuri pe care le-a organizat pe pânză în scopul de a face o lucrare autonomă (Compoziție,1913).După aceea,el renunță la orice contact cu natura și creează în pânze doar raporturi plastice,ce stau dincolo de formele schimbătoare ale naturii,care corespound mai bine temperamentului său,raporturi bazate pe verticale și orizontale ce creează compartimente bine delimitate în tablou.

În acest caz,culorile se reduc la roșu,galben și albastru,unde adesea se unesc cu albul,negrul și griul.Mergând mai departe pe această linie,Mondrian arată că nu trebuie niciodată să se amestece culorile primare și că nu este necesar ca ele să intervină toate trei,în aceeași operă.Simplificând mai departe,pictorul arată că un tablou nu comportă decat o suprafață albă,împărțită în doua-trei linii,de obicei negre (Compoziție,1936) care în tablourile după 1942 sunt colorate și ele.În acest fel,practicând calea strâmtă a neo-plasticismului,artistul credea că depășește în artă individualismul și întâmplătorul și că se aproprie de echilibrul perfect universal.

Fără să vrea,arta sa a devenit însă monotonă,neajuns de care a căutat să scape,introducând în opera sa o veselie dinamica,redată prin culoare (Broadway,Boogie-Woogie,1942-1943).

Îndepărtând pictura de la realitate,arta abstractă a fost și este combătută și în prezent cu vehemență,deși ea își găsește în egală măsură susținători chiar și în zilele noastre.

II.2.Surse de inspiratie.Artisti

Urmatorii artisti pe care ii voi prezenta în subpunctele de mai jos au fost o reală inspirație pentru lucrările mele.De la Kadinsky pot spune că am învățat puterea legilor compoziției atunci când sunt aplicate corect precum și fina artă de a crea un haos controlat și nu în ultimul rând capacitatea de a alege simbolurile geometrice în armonie cu restul compoziției.Pablo Picasso m-a instruit în arta simbolurilor și a expresivității figurative,toate așezate într-o compoziție meticuloasă care își poate schimba amprenta emoțională doar cu ajutorul coloristicii folosite.Iar de la Mark Rothko am învățat importanța culorilor precum și a tonurilor acestora asupra minții și emoților noastre,existând numeroase mărturii ale oamenilor care după vizualizarea operelor de artă ale lui Rothko aveau diferite stări psihice și fizice în funcție de culoarea pe care o priveau,fiind în special amplificate de monumentalitatea lucrărilor acestuia,artistul folosind doar dimensiuni foarte mari.

II.2.1 Pablo Picasso

Cea mai mare operă de artă a lui Picasso se spune că a fost propria lui viață. După ani petrecuți printre boemii din Montmartre a devenit grație personalității,geniului, prieteniilor sale celebre cu cele mai în vogă personalități ale perioadei și tot odată spiritului său inovator cel mai renumit pictor al secolului XX-lea .

Totul a început în micul oraș spaniol Malaga când Jose Ruiz Blasco și Maria Picasso Y Lopez s-au căsătorit în anul 1880. Pe data de 25 octombrie 1881 la ora unsprezece vine pe lume primul lor copil . La naștere copilul refuza să respire ,spre îngrijorarea apropiaților familiei însa grație fumului de trabuc suflat de unchiul său ,copilul începu să țipe.

Copilul era descris ca având privire ardentă, intensă,care crea o puternică impresie oricui avea șansa de a-l cunoaște. Mama lui povestea : „Era un copil angelic , frumos și totodată demonic nu puteai să-ți iei ochi de pe el „.Picasso a învățat să picteze de la tatăl său care era profesor la Școala de Arte Frumoase din Malaga. În anul 1891, familia Ruiz se mută în orașul Coruna. Talentul lui îi uimește pe toți profesori de acolo,însă acesta suportă cu greu educația și rigoarea academică. Un șoc pentru el în acea perioadă a fost moartea surorii lui Conchita. Ei se mută la Barcelona. Tatăl observă talentul înnăscut al fiului său și îi dăruiește pensulele sale. Prin acest gest simbolic tatăl recunoaște talentul fiului.

La Barcelona copilul își continuă studiile la Școala de Arte Frumoase din Barcelona. Manuel Pallares un coleg de-al lui spunea „Rapiditatea cu care lucra îi uimea pe toți, el pur și simplu îi ignora pe toți profesori „. Pe la sfrșitul anului 1897, părinți îl trimiteau la studi la Academia de Pictură din Madrid,unde ulterior a fost exmatriculat pe motiv că spunea profesorilor diferite glume având o atitudine ușor sfidătoare.Acesta se întoarce la Barcelona,unde începe a-și semna lucrările cu Picasso,numele mamei,acesta justificându-și decizia din motive fonetice,artistul parcă simțind potențiala rezonanță a numelui său. Atmosfera orașului Barcelona,unde înflorea modernismul sub tutueta lui Santigo Rosinola (1861-1981),I se potrivește ca o mănușă. În cadrul localului Els Quatre Gats (La Patru Pisici) își fac apariția cei trei prieteni Pablo, Jaime, Manuel. Ei se numărându-se printre clienții fideli ai localului. Jaime Sabartes spunea : ‘”Picasso are un program de viață invariabil. Se culcă târziu, se trezește târziu, frecventează cafenele, face plimbări scurte și apoi pictează. „

Picasso își expune pentru prima dată lucrările la Els Quatre Gats la vârsta de nouăsprezece ani,în anul 1900 și apoi pleacă la Paris.

Picasso își va petrce următorii ani calătorind între Franța și Spania. În această perioadă locuia pe strada Gabrielle pe dealul Montmartre, frecventând deseori barurile și bordelurile. Trăiește o poveste de dragoste cu Odette și începe să vândă un număr de tablouri negustorului Pedro Manach . Un alt negustor îi expune pânzele în galeria sa, unde îl va întâlni și pe poetul și pictorul Max Jacob (1876-1944),astfel începând o prietenie de lungă durată. El îl descrise astfel: „ Era extraordinar de frumos, pe chipul lui ca sculptat în fildeș, fără nici cel mai mic rid, ardeau ochii.Părul negru ca pana corbului îi cădea pe frunte ca o mângâiere”. Între ani 1902-1902 ei vor locui împreună într-o mizerie cruntă. Pablo pictând exclusiv în nuanțe de albastru,această perioadă melancolică fiind cunoscută drept perioada albastră.

În 1903 Picasso va locui la Paris, unde va întâlni o tânără de care se îndrăgostește pe nume Fernande Oliver și cu care în anul 1905 va împărți un apartament. În pânzele lui Picasso de atunci domină rozul,perioadă artistică fiind cunoscută drept perioada roz,perioadă în care se poate observa exuberanța și entuziasmul artistului.El se depărtează de sculptura clasică și devine interesat de cea iberică, însă după numeroase studii renunță la modele și pictează exclusiv din imaginație.

Din 1907 nu va mai cunoaște sărăcia, prețurile lucrărilor sale crescând semnificativ. În 1909 se mută cu Fernande într-un apartament elegant pe bulevardul Clichy,viața lui amoroasă devenind progresiv agitată odată cu venirea succesului.În 1912 se mută cu noua lui iubită Marcelle Humbert în cartierul Montparnasse într-o vilă și începe să fie cunoscut în afara granițelor în special în Germania și S.U.A. În 1915 iubita lui moare bolnavă de tuberculoză. Într-o vizită la Roma se îndrăgostește de Olga, fiica unui general al armatei rusești.În prima faza acesta este fascinant de înalta societate a cărei membru a devenit însă după puțin timp se plictisește de compania somităților din acel grup.Acesta realizeazând superficialitatea acestora și începând să facă glume pe seama lor spre propriul lui amuzament. În anul 1918 Pablo se căsătorește cu Olga. Trei ani mai târziu va veni pe lume priml lui copil Paul. Relațiile celor doi soți se schimbă radical,observându-se vizibil în lucrările lui care deveneau din ce în ce mai macabre. În 1927 Pablo aflându-se în fața unui mare magazin universal,o urmărește fascinat pe o tânără pe nume Therese Walter. În 1935 vine pe lume fica lor Maya. Între timp conflictul lui cu fosta soție Olga ia amploare,aceasta dezvoltând o adevărată obsesie pentru artist. Ea pleacă de acasă împreună cu copilul ei și al lui Pablo. După începerea războiului civil din Spania (iulie 1936) el pleacă cu familia și se pronunță de partea guvernului republican. Între timp el se bucura de compania Dorei Maar și a Mariei-Therese.

În iulie 1937, are loc la Paris Expoziția Picturii Mondiale . Tabloul lui se găsește sub pavilionul spaniol și aduce un omagiu orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană. În 1944 el se înscrie în Partidul Comunist Francez. La începerea celui de al doilea război mondial el pleacă cu cele două amante pe coasta Atlanticului, la Royan. El nu se va mai întoarce decât la data de 22 iunie 1940,dată a semnării armistițiului dintre Franța și Germania. În anul 1946 el o părăsește pe Dora,având deja o relație cu Fracoise Gilot pe care o cunoscuse cu trei ani în urmă. Ea suporta cu greu legăturile de familie tot mai complicate ale lui Picasso și în plus suferea din cauza faptului că renunțase la propia ei chemare artistică. Ei se mută împreună în sudul Franței iar în anul 1947, se naște fiul lor Claude. În 1948 ei vor locui în Vallauris. Iar în 1949 vine pe lume fica lor, Paloma. Anul 1953 debutează cu desparțirea de Francoise ieșirea din Partidul Comunist Francez. Jacqeline Roque este ultima lui dragoste, după o căsătorie discretă în 1961 cu care a locuit la Cannes și apoi la castelul Vauvenagues de lângă Aix-en-Provence. Cei doi soți vor trăi împreună douăzeci de ani, după care Pablo Picasso moare la Mougins lângă Cannes pe data de 8 aprilie 1973. Pictorul a lucrat neobosit până în ultima clipă timp de nouăzeci și doi de ani. Vreme îndelungată Jaqueline s-a ocupat răbdătoare de problemele complicate ridicte de moștenirea rămasă după moartea marelui pictor, în cele din urmă în 1986 murind la vârsta de treizeci și trei de ani sinucigându-se.

Pierre Cabanne spuse în 1975 la doi ani după moartea artistului : ‘ Omul și arta creează un minunat spectacol , oferă o bucurie pe care numai puțini artiști au fost capabili să o dea. În el se afla o inepuezabilă poftă de viață ‘.

Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. A jucat numeroase roluri, reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost andaluz și catalan, spaniol și francez. A fost un copil genial, un străin sărman și un ‘ iresponsabil ‘,însă care a transformat cartier francez Montmartre într-o legendă. A fost un soț și un tată. Dar mai presus de toate cea mai stralucită personalitate artistică a secolului XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a ignorat cu tenacitate orice limitare artistică. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea ,putem spune că opera lui Pablo Picasso este o oglindă care ne permite să urmărim filmul secolului al- XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal personal. Optzeci de ani de activitate artistică (poezie, sculptură și pictură) reflectă multilateritatea creației lui Picasso care trăiește pentru artă și prin artă.

II.2.2 Wassily Kandinsky

Wassily Kandinsky a fost un renumit pictor, grafician si scriitor rus, pionier al expresionismului abstract, ce s-a născut pe data de 4 decembrie la Moscova.

Kandinsky a copilărit la Odessa, unde a luat urmat cursuri de violoncel și pian. El a vorbit în repetate rânduri mai tarziu despre influenta pe care a avut-o muzica in munca sa, comparand-o adeseori pe aceasta cu pictura.

Percepand culoarea precum sunetul și invers, lucrarile lui Kandinsky redau anumite stări emoționale care au provocat controverse prin natura lor abstractă.

În primă fază Kandinsky a studiat economia și dreptul la Universitatea din Moscova. Însă după ce a vizitat în anul 1895 expozitia unui pictor impresionist francez in Moscova, Kandinsky,impresionat fiind de acest domeniu,a hotărât să devină pictor.

In anul 1896 Kadinsky s-a mutat în Germania,la Munchen și a lucrat sub indrumarea lui Franz von Stuck și a lui Anton Azbé , studiind Art Nouveau,cromatica impresionista, si anatomia.

Începând cu anii 1901-03, Wassily Kandinsky a contribuit la constituirea societății Phalanx,a cărei orientare era promovarea expozițiilor de avangardă. Deosebitele sale aptitudini administrative i-au fost de mare folos în perioada în care a fost numit director, iar scrierile sale despre spiritualitate au pavat drumul spre lucrarea sa referitoare la teoria culorilor. În aceasta perioada, îndrăgostindu-se de una din studentele sale, Gabriele Münter, acesta a luat decizia de a se căsători.

În anul 1902, Kandinsky a expus pentru prima oară împreuna cu mișcarea Berlin Secession, unde și-a dezvăluit primele sale matrite. El a studiat numeroase tehnici de pictura,experimentând cu numeroase plante,adezive și folosind uleiuri,tempera sau alte materiale mixte.

La jumătatea anului 1904 și 1905 a fost medaliat la Paris și de asemenea ales membru al juriului la Salonul de Toamna. În 1906 i-a fost acordat marele premiu la salonul din Paris , pentru ca în anul următor,acesta să părăsească Parisul pentru a se intoarce în Germania,la Munchen.

Kandinsky a calatorit foarte mult de-a lungul vieții, vizitand adeseori Italia, Olanda, nordul Africii, la care se adauga si nenumărate vizite la Paris, unde a studiat lucrarile lui Paul Gaugain, fauvismul și neoimpresionismul (de la care a învățat în mod indirect utilizarea în forță a culorilor intense).

In 1909, Kandinsky a fost ales presedintele unei noi grupări – Neue Künstlervereinigung München (NKVM). Primul vernisaj al grupului a fost găzduit de galeria de artă modernă a lui Heinrich Thannhauser în Munchenul anului 1909.

In anul 1910 Wassily Kandinsky a fost prezent la o expozitie de arta orientală (arta decorativa) in orașul Munchen iar în cadrul aceluiași an,artistul a creat prima sa operă abstracta (în mediul acuarelei),dezvoltandu-și astfel ideile despre puterea culorii pure și a picturii nereprezentative ca metodă de exprimare a puternicelor emoții interioare.

La un an distanță,Kandinsky împreună cu pictorul german, Franz Marc, au creat grupul expresionist Călărețul Albastru. Grupul s-a numit astfel deoarece Franz Marcs iubea caii iar Kandinsky iubea culoarea albastra! (edificator fiind tabloul Micii Cai Galbeni)

Marc si Kandinsky au organizat numeroase expoziții internaționale de avangarda care s-au dovedit a fi evenimente de o mare importanță în vederea dezvoltării expresionismului german. În almanahul Der Blaue Reiter ei au reprodus arta din toate perioadele. Lucrarile lui Kandinsky din această perioadă se încadrează în stilurile abstracte si figurative, el folosind culori de o mare intensitate precum și modele complexe. Lucrarea sa “Despre Spiritualitate in Arta” a fost publicată în iarna anului 1911.

Prima expozitie personală a lui Wassily Kandinsky a fost organizată în cadrul galeriei der Strum din Berlin în anul 1912.Un an mai târziu,lucrarile sale fiind incluse în „Armory Show” din New York și la primul salon german de toamna găzduit de galeria “Der Strum” din Berlin. Intorcându-se în Rusia,în anul 1914, la Moscova,acesta a ocupat un post în cadrul Comisariatului Popular pentru Educatie,un rol de o mare importanță în cultura rusească.

In 1923, Kandinsky a avut prima sa expozitie personală pe pământ american,în orașul New York la Societatea Anonyme, devenind astfel și vice-președinte al acestei societăți. Membrii grupului Blaue Vier (Cei Patru Albastri), format in 1924, erau: Kandinsky,Lyonel Feininger,Alexei Jawlensky precum și Paul Klee.

Wassily s-a mutat alături de mișcarea Bauhaus la Dessau în anul 1925 și a devenit cetățean german în 1928. În ultimii ani din viață, Kandinsky a combinat imaginile libere și intuitive ale primilor săi ani cu formele geometrice reprezentative Bauhaus.

Guvernul nazist a desființat mișcarea Bauhaus în 1933 iar mai tarziu în acelasi an Kadinsky s-a mutat la Neuilly-sur-Seine, lânga orașul Paris; el a obținut și cetățenia franceză în 1939. 57 dintre lucrările lui au fost confiscate de ocuparea nazistă în 1937, fiind considerate o forma de artă degenerată. Kadinsky a murit pe data de 13 decembrie 1944 la Neuilly.

II.2.3 Mark Rothko

Mark Rothko sa născut în orașul Dvinsk în Imperiul Rus ( astăzi Daugavpils în Letonia ) . Tatăl sau, Jacob ( Iakov ) Rothkowitz , a fost un farmacist și un intelectual care a furnizat inițial copiiilor săi, o educație laică și politică , mai degrabă decât religioasă. Într- un mediu în care evreii au fost adesea acuzați că multe dintre relele pe care a venit peste Rusia , copilaria timpurie a lui Rothko a fost afectat de frică .

In ciuda veniturilor modeste ale lui Jacob Rothkowitz , familia sa a fost foarte educată ,Rothko fiind în stare să vorbească limba rusă , idiș și ebraică . După întoarcerea tatălui său de a iudaismului ortodox al tinereții lui , Rothko , cel mai mic dintre cei patru frați , a fost trimis la cheder , la vârsta de cinci ani , unde a studiat Talmudul , cu toate că frații săi mai mari au fost educați în sistemul școlilor publice .

Temându-se că fiii săi urmau să fie chemați în Armata Imperială Rusă, Jacob Rothkowitz a emigrat din Rusia către Statele Unite ale Americii. Markus a rămas în Rusia, împreună cu mama sa și sora mai mare Sonia. Mai târziu, s-au alăturat lui Jacob și frații mai mari din Portland, Oregon, ajungând la Ellis Island, în iarna lui 1913. Moartea lui Jacob câteva luni mai târziu, a lăsat familia fără sprijin economic. Sonia a operat un registru de numerar, în timp ce Markus a lucrat într-unul din depozitele unchiului său, vânzând ziare angajaților.

Markus a început școala în Statele Unite în 1913, accelerează rapid de la clasa a treia la clasa a cincea terminând nivelul secundar cu onoruri la liceul Lincoln din Portland, în anul 1921, având vârsta de șaptesprezece ani. El a învățat astfel a patra limbă, limba engleză, și a devenit membru activ al centrului comunității evreiești, unde s-a dovedit eficient în discuțiile politice. Ca și tatăl său, Rothko era pasionat de probleme cum ar fi drepturile lucrătorilor și dreptul femeilor la contracepție.

Rothko a primit o bursă la Yale. La sfârșitul primului an studențesc însă,bursa nu a fost reînnoită, acesta fiind nevoit să lucreze ca ospătar și să se ocupe de livrări pentru a putea sprijini studiile sale. El a descoperit comunitatea Yale ca fiind elitistă și rasistă. Rothko împreună cu un prieten, Aaron, a început o revista satirica intitulată “Yale Saturday Evening Pest”, care a satirizat pe un ton înfundat, burghezia școlii.În orice caz, natura Rothko a fost întotdeauna mai mult cea a omului autodidact decât cel al unui elev harnic. Unul dintre colegii săi își amintește că el părea să studieze mecanic cu greu, însă se făcea remarcat ca un cititor feroce. La sfârșitul anului doi, Rothko a renunțat la studii și nu a revenit în lumea universitară până când i-a fost acordat un titlu onorific patruzeci și șase de ani mai târziu

In toamna anului 1923, Rothko și-a găsit de lucru în districtul de îmbrăcăminte din New York. În timp ce vizita un prieten la Liga Studenților de Arta din New York, el a văzut elevii schițând un model. Potrivit lui Rothko, acesta a fost începutul vieții sale ca artist. Mai târziu, acesta s-a înscris la Parsons The New School for Design.Unul dintre instructorii lui fiind artistul și monitorul de clasă Arshile Gorki. Aceasta a fost, probabil, prima lui întâlnire cu un membru al avangardei americane, deși cei doi bărbați nu au devenit niciodată apropiați, având în vedere natura dominantă a lui Gorki. (Rothko face referire la maniera de conducere a cursului lui Gorki în clasă ca "supraîncărcată cu supraveghere." ) Această toamnă, el a luat cursuri de la Liga Studenților de Artă, predate de artistul cubist Max Weber, un coleg rus evreu.Pentru studenții săi,dornici de a cunoaște modernismul, Weber,fostă parte din franceză avangardă, a fost văzut ca "un depozit viu al istoriei artei moderne."Sub tutela lui Weber, Rothko a început să vizualizeze arta ca instrument de picturi emoționale și de expresie religioasă,lucrările lui Rothko din această epocă relevând influența instructorul său. Câțiva ani mai târziu, Weber a participat la o expoziție a fostului său student,exprimându-și admirația spre imensa mulțumire a lui Rothko.

Unul dintre artiștii proeminenți ai generației sale , Mark Rothko este strâns identificat cu New York School , un cerc de pictori care a apărut în 1940 ca o nouă voce colectivă în arta americană . Pe parcursul unei cariere care a durat cinci decenii , el a creat o nouă și în acelaș timp pasională formă a picturii abstracte.

Munca lui Rothko se caracterizează printr- o atenție riguroasă a elementelor formale , cum ar fi culoarea , forma, echilibru , adâncimea , compoziția , și la scară ; cu toate acestea , el a refuzat să ia în considerare picturile sale numai în acești termeni . El a explicat : “Este o noțiune larg acceptată în rândul pictorilor că nu contează ce pictează o atâta timp cât acesta este bine pictat . Aceasta este esența academismului . Nu poate exista o pictură bună despre nimic”

III.1.Lucrare proprie

Prezenta lucrare de licență este ca o oglindire a percepției mele interioare.În momentul concepției am avut o stare de totalitate,de interconexiune cu toate aspectele vieții.Lucrarea a fost inspirată de sistemele solare.Îubim galaxiile datorită vastității lor și le iubim pentru că ne amintesc de fiecare dată când ne îndreptăm capetele către cer că mai există mister în lumea noastră.Această atenție dusă cerului m-a trimis cu gândul la creație.Au urmat o serie de întrebari.Cine a creat lumea ? Care este sursa acestei lumi ? Cine este energia care interconectează tot ce exista ? Înspirat fiind de aceste întrebari am împărțit această lucrare în 3 părți din punct de vedere al semnificației simbolistice.Prima piesă reprezintă sursa a tot ce exista.A doua piesă reprezintă proiectarea energiei acestei surse către lumea noastră iar a treia piesă reprezintă integrarea acestei energii de către noi exact cum mărul roditor acceptă în structurile lui energia razelor soarelui astfel ajungând la maturitate.Tot ce este viu trăiește acest ciclu al vieții.Toți suntem o sămânță care avem potențialul să ajungem o floare.Trebuie doar să lăsăm viața să trăiască prin intermediul nostru.Motivul alegerii unei abordări abstracte s-a datorat atenției mele către esență.Către sursa tuturor lucrurilor.Tot ceea ce ne aduce bucurie în această lume este nematerial.Absolut tot ceea ce facem în această lume este ca să dobândim o stare.Eu am dorit să expun acea stare fără să o conturez din punct de vedere tridimensional,păstrând astfel aspectul ei dinamic,infinit și atotprezent.Orice abordare realistă în această lucrare ar fi dus la limitarea infinitului. .(ANEXA 1,2,3)

Din punct de vedere tehnic lucrarea este creată în tehnica ulei pe pânză.Dimensiunea lucrării este de 255 x 120,lucrarea fiind un triptic de dimensiuni singulare de 85×120 pentru fiecare piesă.

Cromatica lucrării este formată din numeroase combinații solare. Putem vorbi despre trei categorii ale simbolismului cromatic.În prima categorie culorile folosite sunt specifice verii,provenind din grupe cromatice primare și secundare amestecate cu alb,albul fiind un cunoscut simbol al luminii din punct de vedere cromatic.Această primă categorie reprezintă energia pământului.A doua categorie cromatică este formată dintr-o zona de nonculori care reprezintă viața ce urmează a fi creeată.Această categorie reprezintă visele noastre care încă sunt în stadiu de sămânță și așteaptă să înflorească luând realitate în lumea noastră.A treia categorie este reprezentată de culoarea aurie,care simbolizează aspectul masculin,activ,expansiv al divinului împreună cu albul care reprezintă aspectul feminin,pasiv,lunar al divinității.Această lucrare este asemeni unei oglinzi în care m-am eu,în rolul de artist,m-am descoperit și m-am recunoscut în cel mai autentic și pur mod cu putință,asemeni unui drum a cărui puritate necesită eliberarea de orice credință sau identificare mentală pentru a ajunge direct la sursa proiecției în nonmaterial unde găsim vidul în conjuncție cu totalitatea.

III.2.Proiecte didactice.Analiza lucrarilor

Lecția finală

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” – CONSTANTA

FACULTATEA DE ARTE

SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE SI DECORATIVE

UNITATEA DE INVATAMANT : Scoala cu clasele I-VIII nr.16

METODICIAN : Conf.Dr.Daniela Turcanu Carutiu

MENTOR : Prof.Adrian Dragut

ARIA CURRICULARA : Educatia Artei Plastice Vizuale

CLASA : a V – a B

DURATA : 50’

TEMA PLASTICA : Compozitie dinamica.Contrastul culorilor complementare

SUBIECTUL LECTIEI : Compozitie picturala (R-Ve )

PROPUNATOR : student an III Orban Andrei

TIPUL LECTIEI : mixt

SCOPUL : Dezvoltarea deprinderii de a realiza compozitii valorificand o problema de culoare

COMPETENTE GENERALE

Dezvoltarea gandirii artistice si a calitatilor creative specifice artei plastice

Organizarea unui spatiu plastic intr-o compozitie dinamica dupa regulile compozitionale

COMPETENTE COGNITIVE

Elementele plastice folosite intr-un spatiu plastic sa genereze senzatia de miscare

Folosirea contrastului cromatic al culorilor complementare Rosu – Verde care este dinamic

COMPETENTE APLICATIVE

Sa picteze forme plastic dinamice cu ajutorul tonurilor deschise si inchise de rosu

Sa foloseasca pentru contrastul dinamic al culorilor complementare tonurile culorii verde

COMPETENTE AFECTIVE :

Cultivarea imaginatiei si sensibilitatii artistice ale copiilor

Sa manifeste interes,placer pentru frumos

MATERIALE SPECIFICE DE LUCRU : hartie,creion,pensule,culori de apa,etc.

METODE SI PROCEDEE FOLOSITE :

M1:Conversatia; M2:Dialogul; M3:Explicatia;M4:Demonstratia;M5:Observatia;M6:Exercitiul

MIJLOACE DE INVATAMANT : Manual de educatie plastica pentru clasa a V-a,planse,albume de arta,reviste de specialitate

MATERIAL BIBLIOGRAFIC : metodica de specialitate,anualul,introducere in arta,etc.

Am realizat lucrarea de absolvire in domeniul specializarii “Pedagogia Artelor Plastice și decorative”,intitulată “Formarea creativitatii în procesul didactic”,axandu-mă pe aspectele metodico-pedagogice.

Datorită acestei experiențe am putut observa faptul că reusita în activitatea didactica depinde în totalitate de metodele profesorului.Cu cât metodele acestuia sunt mai creative cu atât capteaza mai mult atentia și tot odata interesul elevului.

Cel mai important capitol din această lucrare este acela dedicat practicii.Am pregatit un numar de 6 lectii și am realizat de asemenea 6 proiecte de tehnologie didactica.

Am sustinut lectia finala avand ca tema “Compozitia Dinamica – Contrastul Culorilor Complementare”,subiectul fiind “Compozitie Picturala (contrastele complementare Rosu-Verde),la scoala cu clasele I-VIII,nr 16, Constanta.Rezultatul a fost unul favorabil,la evaluare obținându-se în proporție de 95 % note de 10,lucrăriile fiind expuse într-o expozitie la cadrul lectiei finale,activitatea artistico-plastica reprezintand un factor important in dezvoltarea creativitatii si sensibilizarii elevului.(ANEXE 4-16)

Concluzie

În concluzie aș dori să fac apel la o nouă înțelegere.De multe ori dorim să înțelegem și să explicăm anumite fenomene limitându-ne astfel vederea.Cea mai bună perspectivă este o vedere de ansamblu.Atunci când dorim să vedem lucrurile într-o manieră pe care o putem înțelege există riscul de a limita adevărul la înțelegerea noastră.Dacă corpul nostru ar fi o energie dinamică asemeni lucrării mele practice,atunci corpul fizic ar fi doar o proiecție limitativă a acelui ansamblu,a cărei aparentă soliditate fiind dată doar de concentrarea mărită a energiei.În acest caz o pictură realistă ar fi o iluzie iar o lucrare abstractă ar fi o redare mai fidelă realității.Totul este în ochiul privitorului.Consider că arta abstractă este o invitație către privitor de a simți mai mult și de a raționaliza mai puțin.Arta abstractă este un bilet de vacanță pentru cele cinci simțuri care sunt și așa mult prea folosite în viața cotidiană,înlocuite fiind de o oglindire lipsită de perspective a adevărului spiritual lăuntric,oglindire mediată de pânza albă care așteaptă sclipirea vieții dată de tușa maestrului.

ANEXE

Catalog imagini

ANEXA 1 – „Compoziție Abstractă” – piesa 1

ANEXA 2 – „Compoziție Abstractă” – piesa 2

ANEXA 3 – „Compoziție Abstractă” – piesa 3

ANEXA 4 – ALASTAR ENAAM,nota 10(zece)

ANEXA 5 – BRANDENBURG PETRE VLAD ,nota10 (zece)

ANEXA 6 – CHIRESCU ANA-MARIA,nota 10(zece)

ANEXA 7 – DIACONU ANDREI,nota 10(zece)

ANEXA 8 – DIACONU STEFAN,nota 10(zece)

ANEXA 9 – LESKAS ATHANA SIOS,nota 10(zece)

ANEXA 10 – MARGEANU ROBERTO,nota 10(zece)

ANEXA 11 – MARIN IONESCU DOBROGIANU,nota 10(zece)

ANEXA 12 – MARIN MIHAELA,nota 9(zece)

ANEXA 13 – MATEESCU ANDREEA,nota 10(zece)

ANEXA 14 – RADU ROXANA FLORINELA,nota 10(zece)

ANEXA 15 – TESLARU IONUT,nota 10(zece)

ANEXA 16 – MITA ALEXANDRU,nota 9(noua)

Listă anexe

Anexa 1 Portofoliu Personal : Triptic „Compoziție Abstractă” – piesa 1 . 255 x 120

Anexa 2 Portofoliu Personal : Triptic „Compoziție Abstractă” – piesa 2 . 255 x 120

Anexa 3 Portofoliu Personal : Triptic „Compoziție Abstractă” – piesa 3 . 255 x 120

Anexa 4 Mapă Evaluări – perioadă de practica : ALASTAR ENAAM . A3

Anexa 5 Mapă Evaluări – perioadă de practica : BRANDENBURG PETRE VLAD . A3

Anexa 6 Mapă Evaluări – perioadă de practica : CHIRESCU ANA-MARIA . A3

Anexa 7 Mapă Evaluări – perioadă de practica : DIACONU ANDREI . A3

Anexa 8 Mapă Evaluări – perioadă de practica : DIACONU STEFAN . A3

Anexa 9 Mapă Evaluări – perioadă de practica : LESKAS ATHANA SIOS . A3

Anexa 10 Mapă Evaluări – perioadă de practica : MARGEANU ROBERTO . A3

Anexa 11 Mapă Evaluări – perioadă de practica : MARIN IONESCU DOBROGIANU . A3

Anexa 12 Mapă Evaluări – perioadă de practica : MARIN MIHAELA. A3

Anexa 13 Mapă Evaluări – perioadă de practica : MATEESCU ANDREEA . A3

Anexa 14 Mapă Evaluări – perioadă de practica : RADU ROXANA FLORINELA . A3

Anexa 15 Mapă Evaluări – perioadă de practica : TESLARU IONUT . A3

Anexa 16 Mapă Evaluări – perioadă de practica : MITA ALEXANDRU . A3

Bibliografie

.Masaro Emoto “Mesajele Ascunse din apa”,Editura Adevar Divin,2005

2 .Constantin, P., Culoare, artă, ambient, Editura Meridiane, București, 1979, pag. 23

3 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999

4 .CERGHIT, I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

5 .BÎRZEA, C., Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1995, pag. 47

6 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag. 246

7 .BÎRZEA, C., Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1995, Pagina 50

8 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.252

9 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.253-254

10 .MIHĂILESCU, D., Limbajul culorilor și formelor, Editura Științifică, București, 1980, Pagina 37

11 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.247-248

12 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.248

13 .CONSTANTIN, Paul, Să vorbim despre culori,pag.21

14 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.393-394

15 .YVONNE, Hasan, Paul Klee și pictura modernă, Editura Meridiane, București, 1999, pag.398

16 .CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, București, Corint, 2009, Pagina 32

17 .CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, București, Corint, 2009, Pagina 33

18 .CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, București, Corint, 2009, Pagina 34

19 .Constantin, P., Culoare, artă, ambient, Editura Meridiane, București, 1979, pag. 47.

20 .Cristea, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, Editura Corint, București, 2009, pag. 44

21 .Demetrescu, C., Culoare, suflet și retină, Editura Meridiane, București, 1979, pag. 62

22 .Marin Nicolau Golfin “Istoria Artei volumul II,Editura Pedagogică și Didactică,București,1970

23 .Marin Nicolau Golfin “Istoria Artei volumul II,Editura Pedagogică și Didactică,București,1970

24 .E.H Gombrich „Istoria Artei”,Editura Art,2012

25 .Stephen Farthing „De la pictura rupestră la arta urbană”,Editura RAO,2012

26 .Mark Antliff „Cubism and Culture”,Editura Thames & Hudson,2001

27 .Anna Moszynska “Abstract Art”,Editura Thames & Hudson,1990

28 .Anne Gantefuhrer Trier – Cubism,Editura Taschen,2015

29 .Rebecca Rabinow „Cubism”,Editura Yale University Press Academic,2014

30 .D.Cottington “Cubist Movements in Art”,Editura Kolon,1998

31 .Richard Humphreys – “Futurism”,Cambridge University of Press,1999

32 .Stephen Farthing “Art – The Whole History”,Editura Thames & Hudson,2010

33 .Hugh Honour “A World History of Art”,Editura Laurence King,2009

34 .Kazimir Malevich : Suprematism,Editura Guggenheim Museum,2003

35 .Rodcenko e Stepanova : Alle origini del Construttivismo,Editura Electa,1984

36 .Dietmar Elger “Abstract Art ( Taschen Basic Art),Editura Taschen,2008

37 .Boris Friedewald “Paul Klee – Life and work”,Editura Prestel,2011

38 .Harry Holtzman “The Collected Writings of Piet Mondrian”,Editura Da Capo Press,1993

39 .Jane Fluegel “Pablo Picasso – A Retrospective”,Editura The Museum of Modern Art,1984

40 .John Richardson “A life of Picasso ,The Prodigy ,1881-1906”,Editura Knopf – reprintată,2007

41 .John Richardson “A Life of Picasso,The Cubist Rebel, 1907-1916,editura Knopf-reprintată,2007

42 .Francoise Gilot „Life with Picasso”,Editura Virago Press,1990

43 .Gary Tintelow & Susan Alyson Stein ,”Picasso in The Metropolitan Museum of Art”,Editura Metropolitan Museum of Art,2010

44 .„Istoria Ilustrată a picturii”,Editura Meridiane,1968

45 .Wassily Kadinsky,”Concerning the Spiritual in Art”,Dover Publications,1977

46 .Hajo Duchting,”Kadinsky”,Editura Taschen,2015

47 .Bekah O’Neill, “The Life and Work of Kandinsky”,Editura Smithmark Pub,1996

48 .Angela Lampe,”Kadinsky – A Retrospective”,Yale University Press,2014

49 .Irving Sandler,”The Triumph of American Painting : A History of Abstract Expressionism”,Editura Harper & Row,1976

50 .Christopher Rothko,”Mark Rothko : From Inside Out”,Yale University Press,2015

51 .James E.B.Breslin,”Mark Rothko – A Biography”,Editura University of Chicago Press,reprint 1998