Conf.Univ.Dr.Gherghel Carmen -Liliana Absolvent Badea M.Călin BUCUREȘTI 2019 RECUPERAREA MEDICALĂ IN DISCOPATIA LOMBARĂ STADIUL CRONIC Coordonator… [608919]

MINISTERUL EDUCȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

LUCRARE DE LICENȚ Ă

Coordonator științific:
Conf.Univ.Dr.Gherghel Carmen -Liliana

Absolvent: [anonimizat]
2019

RECUPERAREA MEDICALĂ IN DISCOPATIA LOMBARĂ
STADIUL CRONIC

Coordonator științific:
Conf.Univ.Dr.Gherghel Carmen -Liliana

Absolvent: [anonimizat]
2019
MINISTERUL EDUC ȚIEI NA ȚIONALE
UNIVERSITATEA NA ȚIONALĂ DE EDUCA ȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

1
CUPRIN S

Introducere …………………………………………………………………………………1
Capitolul I – Fundamentarea teoretica privind tema licentei ………………………… ….2
1.1 Anatomia coloanei vertebrale.…………………………………………………………..3
1.1.1 Coloana vertebral ă…………………………………………………………………………………………..4
1.1.2 Scheletul coloanei vertebreale ……………………………………………………… ..5
1.1.3 Caracteristici regionale ……………………………………………………… ……….6
1.1.4 Articulatiile coloane vertebrale ……………………… …………………………… ..10
1.1.5 Musculatura trunchiului …………………………………………………… …….. …14
1.1.6 Maduva Spinarii ………………………………………………… ……………. …… 17
1.1.7 Nervii spinali ………………………………………………… ………………… …… 18
1.2 Biomecanica coloanei vertebrale ……………………………………………………… 19
1.3 Discopatia lombară cronică ……………………………………………………… ……23
1.3.1 Etiologie …………………………………………………… …………………….. …24
1.3.2 Simptomatologie ……………………………………………………… …………….27
1.3.3 Cauze si factori de risc ……………………………………………………… ……….28
1.3.4 Diagnostic ……………………………………………………… ……… ….………….32
1.3.5 Tratament ……………………………………………………… …………………………..31

Capitolul II – Kinetoterapia în discopatia lombară cronică …………………………………….. 37
2.1 Evaluarea pacientului ……………………………………………………… ………………37
2.1.1 Examenul clinic ……………………………………………………… …………………..37
2.1.2 Examenul funcțional …………………………………………………… ……………. …41
2.1.3 Examenul paraclinic ………………………………………………… ……………. …… 47
2.2 Obictivele recuperării medicale …………………………………………………… ..…50
2.3 Mijloace le recuperării medicale …………………………………………………… ..…50
2.4 Protocol de recuperare medical ……………………………………………………… …54

Capitolul III – Concluzii ………………………………………………………………………………………..6 5

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………..6 6

2
INTRODUCERE

Discopatia lombară este o afecțiune frecvent, în principal fiind unul dintre cauzele
de prezentare la medicul de familie.Studiile arată faptul că aproximativ 80% din populație
acuză dureri lombare în decursul vieții.
Întelegerea acestei afecțiuni lombare și a procesului degenerativ a coloanei vertebrale pot
ajută kinetoterapeutii și specialiștii în domeniu să identifice simptomele și semnele acestei
patologii , ajutând la creșterea calității vieții pacientului , la facilitarea tratamentului și la
limitarea costurilor pentru tratament.
Din acest motiv kinetoterapia, reprezintă o formă de recuperare extrem de
importantă, având la baza în principal mișcarea, reprezentând un act terapeutic
complex.Exercițiul kinetic este utilizat în scop profilactic, în recuperare și tratament fiind un
mijloc cu un mare grad de eficientă.
Lucrarea noastră se va adresa în special kinetoterapeutilor, pentru a stabili cât mai
bine anumite noțiuni medicale, privind obiectivele și mijloacele pe care un kinetote rapeut le
poate folosi în a trata și recupera pacienții cu discopatie lombară.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Unul din motivele principale pentru care am ales că tema de licență “Discopatia
lombară cronică” este că reprezintă una dintre cele mai des întâlnită afecțiuni, având
incidența din ce în ce mai mare în rândul persoanelor in varsta dar și cele în tinere.
Un motiv secundar, este faptul că durerile de spate survenite în urmă unor afecțiuni
ale discului intervertebral , sunt tratate prin mijloace farmaceuti ce, ceea ce înseamnă că
acționăm numai asupra simptomelor și nu asupra problemei reale. În tratarea acestei
afecțiuni cred că este necesar să ne îndreptăm atenția mai mult asupra activității fizice sau
terapiei manuale și mai puțin spre produsele farmaceut ice sau intervențiile chirurgicale.
In tratamentul si profilaxia discopatiei lombare exista o gama foarte larga de
abordari , fiind o tema foarte bine studiata si discutata , exist ând unele metode de tratament
care le pot contrazice pe altele.
In tratament ul si profilaxia discopatiei lombare exista o gama foarte larga de
abordari, fiind o tema foarte bine studiata si discutata , existand unele metode de tratament
care le pot contrazice pe altele.

3
SCOPUL LUCARII

Scopul acestei lucrari a fost ca prin studierea literaturii de specialitate conceperea
si elaborarea unor programe de recuperare functionala care sa duca la reducerea durerii de
la nivelul lombar, impreuna cu asuplizarea coloanei vertebrale , in principal s egmentul
lombar, unde nu exista niciun alt fel de sustinere decat centura abdominală, iar pe langa acest
aspect al recuperarii este si reeducarea posturii care este sustinuta pe parcursul zilei sau
specifice profesiei.

4
Capitolul I: Fundamentarea teoretică privind temă licenței

1.1 Anatomia coloanei vertebrale

1.1.1 Coloană vertebrală

Coloană vertebrală sau rahisul reprezintă segmentul axial al sceletului.Coloana
vertebrală face parte , alturi de stern și coaste, din scheletul trunchiului.1
Alcatuirea coloanei vertebrale este reprezentată printr -o succesiune piese osoase
suprapuse denumite vertebre ,și de discurile intervertebrale fibro -cartilaginoase, realizând o
bună rezistență și flexibilitate.Ea este morfologic și funcțional atașată de craniu și de bazin.
Alcătuirea ei este reprezentată de 33 -34 de vertebre.
Coloana vertebrală este formată din :
• coloana mobilă de vertebre libere : – șapte vertebre cervicale (C1 -C7)
– douăsprezece vertebre toracale (T 1-T12)
– cinci vertebre lombare (L1 -L5)
• coloana ”fixă” formată din vertebrele sudate: sacrul si coccisul

1 Buzescu.A, 2002, “Anatomie și Biomecanică”, A.N.E.F.S București, pag.23
Fig.1.1 Coloana vertebrală (Vedere posterioară)

5
Coloana vertebrală prezintă anumite curbuiri:
• curburile sagitale:
Concavitate ventrală – toracale și sacro -coccigiene
Concavitate dorsală – cervicale și lombare
• curburile laterale: Coloana vertebrală prezintă o
ușoară curbură laterală cu convexitatea dre aptă
pentru dreptaci și stânga pentru stângaci2,
Coloana vertebrală mai prezintă și un canal vertebral, realizat
prin suprapunerea vertebrelor, prin care trece măduva
spinării și rădăcinile nerviilor spinali.

1.1.2 Scheletul coloanei vertebreale

Vertebra tip
Toate vertebrele cuprind, cu excepția atlasului (C1)
și axisului (C2), trei elemente de bază: corpul vertebral, arcul
vertebral și gaură vertebrală.
• Corpul: Elementul static, cu rol de susținere, rezistent și voluminos
Prezintă două fețe (una superioară și una inferioară) și o circumferință și este situat anterior.
• Artcul vertebral, situat posterior, este compus din:
– Doi pediculi vertebrali
– Două lame
– Posterior, un proces spinos
– Lateral, două procese transversale
– Superior și inferior, două procese articulare sau zygapofize
• Gaura vertebral ă: Circumscris ă de corpul si de arcul vertebral3.

2 Pierre Kamina , 2015 , ”Bazele anatomiei ”, Editura ”Litera”, București pag.50
3 Pierre Kamina , 2015 , ”Bazele anatomiei ”, Editura ”Litera”, București pag.52
Fig.1.2 Curburile coloanei vertebrale
(Vedere laterală)

6

1.1.3 Caracteristici regionale

În funcție de regiune, vertebrele au anumite caracteristici regionale și speciale.
• Vertebrele regiunii cervicale
Corpul este mic și alungit treansversal, gaura vertebrală are o formă triunghiulară.
Apofizele transverse sunt străbătute de un orificiu prin care trec vasele vertebrale,
numit gaură transversală, și se termină cu doi tubercu li, iar pe față superioară a apofizei se
găsește șanțul nervului spinal. Apofiza spinoasă este scurtă și are vârful bifid, iar apofizele
articulare sunt orientate într -un plan aproape orizontal.
Caracteristic pentru vertebrele C3 -C5 este faptul că pe margi nile laterale ale
suprafețelor articulare superioare ale corpului vertebral sunt puse în evidență două crește sau
proeminențe numite procese unciforme orientate antero -posterior.Pe suprafețele articulare
inferioare ale corpului se găsesc două șanțuri mici orientate tot antero -posterior care răspund
proceselor unciforme subiacente și care formează atriculatia unco -vertebral ă.4

4 V.Papilian, „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”, București,pag.19
Fig 1.3 Vertebra tip
Fig 1.4 Vertebră cervicală

7
• Vertebrele regiunii toracale
Corpul mai mare față de vertebrele cervicale, pe fețele lor laterale se găsesc fațetele
articulare costale ce sunt caracteristice pentru acest tip de vertebre, două superioare și două
inferioare, iar apofizele transverse prezintă o față articulară pentru tuberculul costal5.
Apofizele articulare sunt verticale și d ispuse în plan frontal.

• Vertebrele regiunii lombare
Corpul vertebrei este foarte voluminos, cu marginea concavă situată posterior.
Pediculii artcului vertebral sunt foarte groși. Prelungiriile laterale sunt lungi și se
numesc apofize costiforme.La bază lor se găsește procesul accesor, un tubercul care are
semnificația adevăratei apofize transverse. Lamele vertebrale sunt înalte și înguste6.
Apofizele articulare au o direcție verti cală și sunt dispuse în plan sagital, iar fețele
articulare ale proceselor superiaore privesc medial și prezintă ca segment de cilindru gol, în
timp ce fețele articulare ale apofizelor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segment de
cilindru plin.7

5 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, București, pag.10
6 Buzescu.A, 2002, “Anatomie și Biomecanică”, A.N.E.F.S București, pag 25
7 V.Papilian, „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”, București, pag 20
Fig. 1.5 Vertebră toracală
Fig.1.6 Vertebră lombară

8
• Vertebrele de treanzitie
Sunt reprezentate de C1 (atlas), C2 (axis), C7, T1, T12, L1, L5. Dintre ele, C1, C2
și C7 au caractere evidente.
Prima vertebră cervicală (C1), numită, atlas este fromata din două mase alterale
unite printrun arc anterior și u n arc posterior.
Atlasul nu are corp, acesta fiind reprezentat de dintelele axisului.Pe fața superioară
a maselor laterale se găsește o față articulară concavă pentru articulația cu condilii occipitali,
iar pe cea inferioară, o față articulară pentru axis. Orificiul inelar al atlasului este împărțit
printr -un ligament transvers într -o parte anterioară (articulară pentru dintele axisului) și una
posterioară (care perezinta gaura vertebrală).

A doua vertebră cerv icală (C2), numită axis, are pe fața superioară o apofiză
numită” dinte” sau apofiză odontoidă, care se articulează cu arcul anterior și ligamentul
transvers al atlasului.

Fig. 1.7 Vertebra C1 Atlas si C2 Axis
Fig. 1.8 Vertebra C2 Axis

9
• Vertebra a 7 -a cervicală, numită și “proeminență”, se deosebește de celelalte
vertebre cervicale prin faptul că apofiza spinoasă a acesteia nu se bifurcă, este
lungă și proemină sub piele.
Vertebra lombară L5 are corpul mai înalt în partea anterioară decât în partea
posterioară așa încât faț a inferioară apare oblică. Din această cauză între fața anterioară a
sacrului și fața anterioară a corpului vertebrei L5 se formează un unghi obtuz, deschis
posterior numit “promotoriu”.8
• Sacrul
Sacrul este un os median, impar, format prin sudar ea vertebrelor sacrale.
Sacrul prezintă: două fețe, o bază, un vârf, două parți laterale și canalulul sacral.
Fața pelvina este concavă anterior și prezintă: 4 linii transverse (relizate prin sudarea
corpurilor vertebrelor sacrale), lat eral se află 4 perechi de găuri sacrale anterioare prin care
ies ramurile anterioare ai nervilor sacrali.
Fața dorsală este convexă și prezintă: creasta sacrală mediană (ce ia naștere prin
sudarea proceselor spinoase), de o parte și de altă a ei s e află, dinspre medial spre lateral,
următoarele formațiuni anatomice:
– creasta sacrală intermediară, (care ia naștere prin sudarea proceselor articulare).
– găurile sacrale posterioare, în număr de 4 perechi prin care ies ramurile posterioare
ai nervilor sac rali.
– creasta sacrală laterală, (ce ia naștere prin sudarea proceselor transverse).
Baza privește superior și anterior, posterior de fața superioară a corpului primei
vertebre sacrale se găsește orificiul superior al canalului sacral. Între fața anterioară a
corpului vertebrei lombare 5 și fața anterioară a corpului vertebrei sacrale 1 ia naștere un
unghi obtuz, numit promontoriu.
Părțile laterale prezintă: superior, 2 fețe auriculare pentru articulația cu fețele
corespunzătoare ale oase lor coxale (ce formează articulația sacro -iliacă).
Vârful sacrului este așezat inferior și se articulează anterior, cu coccisul.
Canalul sacral străbate osul sacru, continuând canalul vertebral.9

8 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, București,pag.12
9 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, București,pag.14

10
• Coccigele
Este format prin sudarea a patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate aflat în
continuarea sacrului. Este un os median și nepereche, prezendtand două fețe, două margini,
o bază și un vârf.

1.1.4 Articulațiile coloane vertebr ale
Articulațiile coloane vertebrale se pot clasifica în:
• Articulațiile corpilor vertebrali (intersomatice)
• Articulațiile apofizelor articulare
• Articulațiile lamelelor vertebrale
• Articulațiile apofizelor spinoase
• Articulațiile apofizelor transverse10

Articulațiile corpilor vertebrali
Suprafețele articulare sunt reprezentate prin fețele superioare și inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste fețe sunt ușor excavate, cele două suprafețe adiacente
delimitează între ele un spațiu eliptic. Depresiunea fețelor articulare este ate nuată prin
prezența unei lame fine de cartilaj hialin, care le acoperă.
Mijloacele de unire sunt discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale
longitudinale, anterior și posterior.
Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale au forma unor lentile biconvexe ce
depășesc cu puțin prin circumferința lor, spațiul lenticular dintre suprafețele osoase și în
același timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite.

10 Buzescu.A, 2002, “Anatomie și Biomecanică”, A.N.E.F.S București, pag.51
Fig.1.9 Osul sacru și coccigele

11
Înălțimea discurilor intervertebrale este variabilă, ea fiind mai mică în regiun ea
cervicală (3 mm) decât în cea toracică (5 mm) sau lombară, unde poate atinge un maximum
(9 mm).
În regiunile cervicală și lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea
anterioară, în timp ce în regiunea toracică, sunt mai înalte în partea posterioară, fapt
important în formarea curburilor coloanei.
La bătrâni, aceste discuri, prin deshidratare, se reduc, ceea ce explică scăderea
globală a înălțimii trunchiului la această vârstă. Se admite că discurile intervertebrale în
totalitatea lor rep rezintă o pătrime din înălțimea coloanei.
Fiecărui disc intervertebral i se descriu două porțiuni: una periferică și alta centrală.
Porțiunea periferică, denumită inelul fibros este de natură fibro -cartilaginoasă și
porțiunea centrală, denumită nucleul pul pos, poate hernia din inelul fibros în care este
strânsă.
• Porțiunea periferică sau inelul fibros este fromata din fibre conjunctive
încrucișate.Cu fiecare mișcare, o parte din aceste fibre se întind și se opun
îndepărtării corpurilor vertebrale și în aceel asi timp asigură stabilitatea coloanei
vertebrale și protejează măduva față de mișcările exagerate
• Porțiunea centrală sau nucleul pulpos este elastică, de culoare albicioasă la tineri,
gălbuie și mai consistentă la bătrâni. Nucleul poate fi comparat cu o p ernuță plină cu
lichid care își scimba forma, fără a -și modifica volumul.Pe el repauzează corpul
vertebrei supraiacente într -un echilibru labil. Nucleul pulpos se deplasează
întotdeauna în direcție opusă aceleia pe care o ia coloana.În stare de repaus, nuc leul
ocupă centrul discurilor intervertebrale. Până la adolescență, discurile dispun de vase
sangvine.
Acestea regresează în jurul vârstei de 20 -25 de ani. Pentru ca la adult discurile să
fie lipsite de vase, iar nutriria lor să fie efectuată prin difuziun e. Inervația discurilor provine
din ramura meningeală a nervului spinal.11

11 V.Papilian, „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”, București, pag.93

12

Capsula articulara se afla intre cele doua copruri vertebrale, care ofera suport acestei
articulatii,iar capsula la randul ei este intarita la exterior de ligamentul vertebral comun
posterior si ligamentul vertebral comun anterior.
Rolul discurilor inerbertebrale:
• Contribuie la mentinerea cirburilor coloane vertebrale
• Favorizeaz a revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii
• Transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei
vertebrale
• Amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod special
in cursul miscaril or sau eforturilor.

Articulatiile apofizelor articulare
Sunt articulatii plane ce permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una fata de
cealalta.Suprafetele reprezentate de apofizele articulare.
Aparatul capsulo -ligamentar este format dintr -o capsula foarte subtire.In regiunea toracala
si lombara , capsula este intarita de un ligament posterior.Sinoviala este foarte laxa
Articulatiile apofizelor articulare joaca rolul uni adevarat ghid al miscarilor, limitand
deplasarea excesiva a verte brelor una fata de alta
Pentru fiecare vertebra exista doua articulatii apofizare superioare si doua inferioare.12

12 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, București,pag. 90
Fig. 1.10 Structura discului intervertebral Fig. 1.11 Ligamentele longitudinale

13
Articulațiile lamelelor vertebrale
Articulația dintre lamele vertebrale nu reprezintă o articulație propriu -zisă. Lamele
sunt unite prin “l igamentul galben” constituit din fibre conjunctive elastice. Având o bună
elasticitate, permite, în timpul mișcărilor coloanei vertebrale, îndepărtarea și apropierea
lamelor vertebrale una față de alta.

Articulațiile apofizelor spinoase
Apofizele spinoase sunt unite prin două feluri de ligamente: ligamentele
interspinoase și ligamentul supraspinos.
Ligamentul interspinos este situat între vârful apofizei spinoase și baza ei, iar ligamentul
supraspinos este lozalizat la nivelul vârfului apofizelor spinoase și se întinde de -a lungul
coloanei vertebrale

Articulațiile apofizelor transverse
Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransversare care se întind de
la baza apofizelor până la vârful lor.13

13 Buzescu.A, 2002, “Anatomie și Biomecanică”, A.N.E.F.S București, pag.52
Fig. 1.12 Structură vertebrală. Sectiune sagitală Fig. 1.13 Structură vertebrală. Sectiune frontală
Fig. 1.14 Structură vertebrală. Vedere
posterioară. Articulația apofizelor transverse si
articulația proceselor articulare

14
1.1.4 Musculatura trunchiului

Mușchii motori ai coloanei vertebrale

Mușchii flexori sunt reprezentați de:
• Dreptul abdominal
• Oblic extern
• Oblicul intern
• Iliopsoasul
• Sternocleidomastoidianul
• Scalenii
• Lung al gâtului

Mușchii extensori
Mușchii planului profund:
Sunt mușchii “adevărați” ai spatelui, fiind
inervați de rramurile posterioare ale
nerviilor spinali.
• Extensorul sau erectorul coloanei
(ilio-costalul, lungul șanțurilor vertebrale,
spinalul)
• Semispi nalul și multifidul
• Interspinosii
• Spleniusul
Fig 1.15 Mușchii extensori din planul
profund Fig. 1.15 Mușchii abdominali Fig. 1.16 Mușchiul Iliopsoas

15
Mușchii planului intermediar:
• Dințat postero -superior
• Dințat postero -inferior
Mușchii planului superficial:
• Trapez
• Latissimus dorsi
• Romboid mare
• Romboid mic
• Ridicător al scapulei
Aceste două planuri reprezintă
mușchii extrinseci și sunt inervați de ramurile anterioare ale nervilor spinali sau nervul XI
cranial.

Principalii flexori lateral i:
• Pătratul lombar
• Mușchii intertransversari
• Scalenii
• Sternocleidomastoidianul
• Sungul gâtului
• Spleniusul
• Ridicătorul scapulei
• Trapezul
Mușchii rotatori se împart în:
• rotatori de aceeasi parte:
– oblicul intern
– complexul mic
– splenius
• rotatori de partea opusa:
– sistemul transversospinal
– oblicul extern
– semispinalul
– sternocleidomastoidianul
– iliopsoasul
Fig. 1.16 Mușchi spateluii din planul superficial si intermediar

16

– trapezul
– ridicatorul coastei

Clasificarea lui Braus
1. Sistemul intertransversar: Caracteristica
mușchilor din acest sistem constă în întinderea
între procesele transverse sau procesele
corespondente lor. Sistemul intertransversar
cuprinde:
• Superficial: mușchii iliocostal și
longissimus
• Profund: mușchii intertransversari
lombari, toracici și cervicali
2. Sistemul interspinos: Mușchii din acest
sistem se întind între procesele spinoase. Ei se
împart în:
Superficiali: mușchiul spinal
Profunzi:
– mușchii interspinosi
– mușchiul marele drept posterior al capului
– mușchiul micul drept posterior al capului
– mușchii sacrococcigieni anterior și posterior
3. Sistemul transversospinos: Acest sistem cuprinde mușchi cu origine pe procesele
transverse ale vertebrelor inferioare și inserție pe procesele spinoase ale vertebrelor
superioare, diferențiindu -se prin număr ul de vertebre peste care sar. Sistemul cuprinde:
– mușchiul semispinal
– mușchiul multifid
– mușchii rotatori
– mușchiul oblic superior al capului

Fig. 1.17 Clasificarea lui Braus

17
4. Sistemul spinotransversar: Acest sistem cuprinde mușchi cu originea pe procesul spinos
al unei vertebre inferioa re și inserția pe procesul transvers al unei vertebre superioare.
Sistemul cuprinde:
muschiul spleniusul gatului
– mușchiul spleniusul capului
– mușchiul obilic inferior al capului14

1.1.5 Măduva Spinării

Măduva spinării se găsește situată în canalul vertebral,
format prin suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care însă
nu îl ocupă în întregime. Lungimea măduvei este de 43 -45
cm, cu variații individuale.
Limita superioară a măduvei corespunde găurii occipitale
sau emergențe i primului nerv spinal C1, iar limita inferioară
se află în dreptul vertebrei L2. Faptul că măduva își are
limită inferioară în dreptul vertebrei L2 se explică prin
ritmul de creștere a măduvei. Tot din această cauză,
rădăcinile nervilor spinali lombari și sacrali au o direcție
oblică în jos.
Măduva spinării nu ocupă toată grosimea canalului
vertebral. Între peretele osos al vertebrelor și măduvă se află
cele trei membrane ale meningelor vertebrale care asigură
protecția și nutriția măduvei.
Sub vertebra L2 , măduva se prelungește cu conul medular,
iar acesta cu filum terminale , care ajunge la coccis pe fața
posterioară a celei de -a doua vertebre coccigiene. De o parte
și de altă a conului medular și filum -ului terminale, nervii
lombari și sacral, cu direcție aproape verticală, formează
„coada de cal ”.

14 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, București,pag.154 -156
Fig. 1.18 Măduva săinării

18
Configurația externă a măduvei spinării are forma unui cordon cilindric ușor turtit
în sens antero -posterior, astfel că diametrul transversal depășește cu puțin diametrul antero –
posterior.
În dreptul regiunilor cervicală și lombară, măduva prezintă două regiuni mai
voluminoase, intumescențele sau dilatările cervicală și lombară, care corespund
membrelor.15

1.1.6 Nervii spinali

Nervii spinali conectează măduva cu receptorii și efectorii (somatici și vegetativi).
Sunt în număr de 31 de perechi. În regiunea cervicală există 8 perechi de nervi
cervicali (primul iese între osul occipital și prima vertebră cervicală), în regiunea toracală
sunt 12 perechi de nervi, 5 perechi în regiunea lombară, 5 în sacral ă și o pereche în regiunea
coccigiană.
Nervii spinali sunt formați din două rădăcini:
• anterioară (ventrală), motorie;
• posterioară (dorsală), senzitivă, care prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal.
Rădăcina anterioară conține axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al
măduvei și axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral.
Rădăcina posterioară (dorsală) prezintă pe traiectul său ganglionul spinal, la nivelul
căruia sunt localizați atât neuronii somatosenzitivi, cât și neuronii viscerosenzitivi.
Neuronii somatosenzitivi au o dendrită lungă, care ajunge la receptorii din piele
(exteroreceptori) sau la receptorii somatici profunzi din aparatul locomotor (priorioceptori).
Axonul lor intră în măduvă pe calea rădăcinii posterioare. N euronii viscerosenzitivi
au și ei o dendrită lungă, care ajunge la receptorii din viscere (visceroreceptori). Axonii lor
pătrund pe calea rădăcinii posterioare în măduvă și ajung în cordonul lateral al măduvei
(zona viscerosenzitivă).
Rădăcinile anterioară și posterioară ale nervului spinal se unesc și formează
trunchiul nervului spinal, care este mixt, având în structura sa fibre somatomotorii,
visceromotorii, somatosenzitive, viscerosenzitive.

15 https://www.physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul -nervos/maduva -spinarii/

19
Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebr al prin gaura
intervertebrală. După un scurt traiect de la ieșirea sa din canalul vertebral, nervul spinal se
desface în ramurile sale: ventrală, dorsală, meningeală și comunicantă albă. Prin a cincea
ramură, comunicantă cenușie, fibra vegetativă simpatică postganglionară intră în nervul
spinal.
Ramurile ventrale, prin anastomozare între ele, formează o serie de plexuri:
cervical, brahial, lombar, sacral. În regiunea toracală, ramurile ventrale ale nervilor se dispun
sub forma nervilor intercostali.
Ramur a dorsală a nervului spinal conține, ca și ramură ventrală, atât fibre motorii,
cât și fibre senzitive; se distribuie la pielea spatelui și la mușchii jgheaburilor vertebrale.
Ramur a meningeală a nervului spinal conține fibre senzitive și vasomotorii pentru
meninge.
Ramurile comunicante: prin cea albă trece fibra preganglionară mielinică cu
originea în neuronul visceromotor din cornul lateral al măduvei, iar prin cea cenușie, fibra
postganglionară amielinică, fiind axonul neuronului din ganglionul simpatic pa ravertebral.16

1.1.7 Biomecanica coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care
intervin mai multe segmente vertebrale.
Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la
nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul articulațiilor. Aceste mișcări sunt
limitate de rezistența ligamentelor și articulațiilor intervertebrale și de gradul de
compresibilitate a țesutului fibro -cartilaginos di n care este compus discul.
Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezenței nucleului pulpos, care
trebuie să aibă o consistență, o formă și o așezare normală.

16 https://www.physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul -nervos/nervii -spinali/

20
Coloana vertebrală prezintă mișcări complexe rezultate din micro -miscarile cumulate ale
tuturor articulațiilor intervertebrale:
• Flexie și Extensie
• Înclinare laterală
• Rotație
• Circumducție

Amplitudinile medii normale, pe
segmente și în totalitate, după M.I
Inastki:17
Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia
Cervical 70° 60° 30° 75°
Dorlas 50° 55° 100° 40°
Lombar 40° 30° 35° 5°

TOTAL:
160°
145°
165°
120°

Flexia

În mișcarea de flexie, coloana vertebrală se înclină
înainte, în plan medio -sagital. În timpul acestei mișcări, partea
anterioară a discului intervertebral se subțiază, se aplatizează, în
timp ce partea posterioară crește în înălțime. Din punct de vedere
al ligamentelor, toate ligamentele vertebrale sunt pus e în tensiune,
cu excepția ligamentului vertebral comun anterior, care se
relaxează. În timpul flexiei, coloana vertebrală se comportă ca o
pârghie de gr. III, în care punctul de sprijin se află la nivelul
articulației sacro -vertebrale, rezistența corespun de extremității
superioare a coloanei și forța este reprezentată de mușchii
abdomenului și de mușchiul psoas.

17 Baciu C. „Anatomia functionala a aparatului locomotor”, Editura „Stadion”, București,pag.22 5-226
Fig. 1.19 Biomecanica
Fig.1.20 Segment Vertebral
Flexie

21
Extensia

În mișcarea de extensie, coloana vertebrală se înclină
înapoi, în plan medio -sagital. În compar ație cu mișcarea de flexie,
extensia este mult mai redusă ca amplitudine. În timpul extensiei,
partea posterioară a discului intervertebral se subțiază, în timp ce
partea anterioară a acestuia crește în înălțime. Ligamentul
vertebral comun anterior este pu s în tensiune și toate celelalte
ligamente vertebrale se relaxează. Ca și în mișcarea de flexie, în
mișcarea de extensie, coloana vertebrală se comportă ca o pârghie
de gr III, punctul de sprijin și rezistența rămânând aceleași și forța
fiind reprezentată de mușchii spinali.

Înclinarea laterală

Mișcarea de înclinare laterală a coloanei vertebrale se
realizează în plan frontal. Ea poate fi dreaptă sau stângă. În această
mișcare, discul intervertebral se turtește de partea spre care se face
înclinarea și își mărește înălțimea de partea opusă. Mișcarea de
înclinare laterală este limitată de ligamentele inter -transverse de
partea opusă înclinării și de contactul dintre apofizele transverse
de aceeași parte cu înclinarea. În această mișcare, coloana
vertebrală se comportă tot ca o pârghie de gr III, cu punctul de
sprijin și rezistența aceeași ca în flexie și extensie, singura
deosebire fiind forța, care este reprezentată în acest caz, de mușc hii
spinali de aceași parte cu înclinarea laterală.

Fig. 1.21 Segment Vertebral
Extensie
Fig. 1.22 Segment Vertebral
Înclinare laterală

22

Rotația

Poate fi executată fie la dreapta, fie la stânga. Se realizează în urma
unei torsiuni a discurilor intervertebrale, la nivelul unei singure
articu lații intervertebrale. Mișcarea de rotație este foarte limitată,
aproape imperceptibilă. Efectuată la nivelul întregii coloane,
amplitudinea ei devine apreciabilă, realizându -se printr -o sumare a
mișcărilor de rotație, ce se fac la nivelul fiecărei articul ații
intervertebrale. Axul în jurul căruia se efectuează acest tip de
mișcare este axul longitudinal al coloanei vertebrale.

Circumducția

Rezultă din succesiunea mișcărilor de: flexie/extensie/înclinare laterală dreaptă/înclinare
laterală stângă. În timpul acestei mișcări, coloana vertebrală descrie un con cu baza orientată
superior (cranial) și vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând articulației lombo –
sacrate. Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale: regiunea cervicală, torac ală și
lombară, nu participă în mod egal la diferitele mișcări ale acesteia. Cea mai mobilă regiune
este regiunea cervicală, urmează regiunea lombară și apoi regiunea toracală.18

18 IA Kapandji ”The Physiology of the Joints ” , ”Edinburgh: Churchill Livingstone ” 1975, pag 44 -48
Fig.1.23 Segment Vertebral
Rotație

23
1.3 Discopatia lombară cronică

Discopatia reprezintă un termen care are un caracter general, folosit pentru a
descrie afecțiunile discurilor intervertebrale, indiferent de cauza acestor afecțiuni. Pentru a
fi folosit corect, acest termen trebuie să aibe sensul de discopatie degenerativă sau boală
degenerativă a discului, ce reprezintă o deteriorare structurală a discului.
Aceasta patologie este foarte variabilă pivind manifestările și severitatea ei. Din
persoanele afectare, nu toate prezintă simptome ale degenerării discului. Discopatia poate
să afecteze oricar e dintre segmentele coloanei vertebrale și chiar mai multe segmente în
aceelasi timp.
Stadiul cronicizat de boală discală la nivelul coloanei vertebralelombare este
cunoscut sub denumirea se discopatie lombară. Acesta seinstalează în general ca urmare a
herniei de disc operate sauneoperate, sau ca urmare a afecțiunilordegenerative vertebrale
zonale.
Discopatoa lombară definește o condiție de suferință moderatăaproape
constantă, cu perioade alternante de acalmie și puseu durerosaccentat însoțită de diminuări
funcționle (limitări ale gradelor de mișcarela nivelul afectat). Durerea de spate joasă
asociată cu boala discului lombar degenerativ este de obicei generată de una sau ambele
surse:
Inflamația, deoarece proteinele din spațiul discului irită nervii din jur – atât nervii
mici din jurul discului cât și potențial nervii mai mari care coboară și ajung la picioar
precum nervul sciatic.
Instabilitatea anormală a discului, când inelele exter ioare ale discului sunt uzate și
nu pot absorbi eficient stresul sau șocurile asupra coloanei vertebrale, ducând la mișcarea
discului de -a lungul segmentului vertebral.
Discopatia este caracterizată de deteriorarea discurilor intervertebrale. Există
diferi te tipuri de discopatie, în funcție de amplasarea discurilor afectate:
• Discopatia cervicală – apare atunci când degradarea se petrece la nivelul discurilor
inetrvertebrale ale coloanei cervicale.
• Discopatia toracală – aceasta apare atunci când sunt afectat e discurile
intervertebrale de la nivelul coloanei vertebrale toracale.
• Discopatia lombară – apare la nivelul discurilor dintre vertebrele din zona lombo –
sacrala.

24
Discopatia poate să apară în orice segment al coloanei vertebrale, însă de cele mai
multe ori , această afecțiune apare în zona lombară. Zona lombară este mai predispusă
discopatiei întrucât face legătura între două secțiuni fixe ale coloanei vertebrale: coloana
toracală și zona sacrală.

1.3.1 Etiologie

1. Vârsta și sexul – Îmbătrânirea obișnuită "presupune modificări normale ale discului" în
timp. Totuși, descoperirile ale unei degenerării discale avansate, mai devreme, se pot
indentifică la anumiți indivizi.
Anumite modificări degenerative ale discului apar la femei ca și l a bărbați, dar cu
întârziere de aproximativ de 10 ani.
Femelele pot indica dureri de spate joase asociate cu modificări hormonale legate de
modificările expunerii sistemice la tratamentul cu progesteron, comun în timpul sarcinii.

2. Greutate a – La pacienț ii simptomatici cu sindrom sciatic, greutatea excesivă a fost
frecvent menționată ca un factor cauzal. Studiile au indicat că excesul de greutate și
obezitatea ar putea crește riscul unei dureri cronice sau severe la nivelul spatelui. Cu toate
acestea, o a sociere între sciatică și greutatea excesivă este numai o sugerare dar care care
nu este destul de dovedită în literatură.

3. Eforturi de încărcare – Ridicarea încărcăturii grele și solicitările prin torsiune sunt printre
factorii de risc cei mai bine ide ntificați ai riscului asociat cu discopatie lombară
simptomatică. De asemenea, nu a fost dovedită o asociere definitivă între încărcăturile
transportate și boala degenerativă lombară simptomatică. Cerințele grele de încărcare fizică
de rutină la locul de m uncă sau în timpul liber explică doar o mică parte din variația
globală a degenerării discului lombar.

4. Loc de muncă și Sport – Încărcarea excesivă datorată activităților repetitive de lucru a
fost demonstrată într -un studiu ca fiind al doilea cel mai c omun factor cauzator pentru
discopatia lombară.

25
Un studiu realizat de Ong et al.19 la sportivi sa constatat că sportivii de elită au o
predispoziție și un grad mai mare de degenerare a discului lombar decât populația normală.
Acest lucru poate varia și în funcție de tipul sportului.

5. Fumatul – Poate să afecteaze modul în care creierul transmite semnalele de durere. De
asemenea, fumatul poate afecta țesuturile din zona lombară și din alte părți ale corpului
încetinind circulația și reducând cantitatea de nutrienți la nivelul articulațiilor și mușchilor.

6. Postura vicioasă – Orice tip de postură greșită prelungită va crește, în timp, substanțial
riscul de a dezvolta dureri de spate. Printre exemple se numără postura cifotică la birou sau
la volan sau la ridicarea obiectelor grele necorespunzător.

7. Factorii genetici – În literatura de specialitate, recent au apărut studii despre boala
discului degenerativ în corelație cu factorii genetici care au dat nouă perspectivă asupra
influenței eredității și boal a discului degenerativ simptomatic20. În 1991, Varlotta et al. A
constatat că 32% dintre pacienții adolescenți cu hernie de disc simptomatică au avut o
istorie familială.21

Discopatiile lombare se clasifică după cum urmează:

Discopatie în faza I unde există o laxitate crescută a discului intervertebral și o
laxitate neregulată la nivelul inelului fibros și a nucleului pulpos, cu survenirea unor dureri
la nivel lombar, lombalgii care sunt pasagere respectiv lombagia comună.
Discopatia în faza II în care procesele degenerative sunt mai grave, cu apariția
fisurilor la nivelul inelului fibros, fisuri prin care nucleul presează spre exterior și care
duce la fenomenul de protruzie discală sau bombarea inelului fibros.
Discopatia lombară în faza III reprezintă prolapsul sau hernierea nucleului pulpos
în canalul spinal. Această fază se împarte în 3 stagii:

19 Ong A, Anderson J, Roche J. A pilot study of the prevalence of lumbar disc degeneration in elite athletes
with lower back pain at the Sydney 2000 Olympic Games. Br J Sports Med. 2003;37(3): 263 –6.
20 Battié MC, Videman T, Parent E. Lumbar disc degeneration: epidemiology and genetic infl uences. Spine.
2004;29:2679 –90
21 Varlotta GP, Brown MD, Kelsey JL, Golden AL. Familial predisposition for hernia tion of a lumbar disc in
patients who are less than twenty -one years old. J Bone Joint Surg Am. 1991;73:124 –8.

26
• Stadiul I – Este reprezentat de lomboradiculopatie de tip nevralgic unde apare
iritarea rădăcinii nervoase și durerea de tip nevralgic.
• Stadiul II – Radiculop atie algoparestezica în care apare compresia rădăcinii
nervoase însoțită de parestezii și dispariția reflexelor osteotendinoase.
• Stadiul III – Radiculopatie algoparetica sau algoparalizie reprezentând întreruperea
rădăcinii nervoase în care apare durere, p arestezii și deficit funcțional al
musculaturii.
Discopatia lombar ă in faza IV este reprezentat ă de discartroz ă.22

Dorsalgia joasă poate fi clasificată în funcție de durat ă în acută (durerea durează
mai puțin de 6 săptămâni), subacută (6 până la 12 săptămâni) sau cronică (peste 12
săptămâni). Această tulburare mai poate fi clasificată în funcție de cauza subiacentă, în
durere mecanică sau nemecanică.23

Durerea cronică a spatelui este definită ca durere care persistă timp de 12
săptămâni sau mai mult, chiar și după tratamentul unei leziuni inițiale sau a unei cauze
subiacente a durerii acute la nivelul spatelui. Aproximativ 20 la sută dintre persoanele
afectate de dureri acute la nivelul spatelui dezvoltă dureri croni ce ale spatelui, cu simptome
persistente.

22 Juergen Kraemer, 1981,” Intervertebral Disk Diseases: Causes, Diagnosis, Treatment and Prophylaxis”,
Editura” Thieme”, Stuttgart · New York
23 https://ro.wikipedia.org/wiki/Dorsalgie_joas%C4%83
Fig.1.24 Fazele discopatiei

27
1.3.2 Simptomatologie

Simptomele pot varia, dar caracteristicile generale includ de obicei:
• Durere moderată și continuă a spatelui. Senzațiile dureroase de la nivelul unui disc
deteriorat sunt cele mai frecven te simptome ale unui disc degenerat. Durerea se
poate răspândi la fesă, zona inghinală și parte superioară a coapsei.Această durere
se simte de obicei ascuțită, și poate varia de la ușoară la severă.
• Ocazional durerile pot avea perioade de acutizare. Durer ea din spate se poate
intensifica pentru câteva zile sau săptămâni, apoi poate reveni la un nivel mai
moderat. ”Flare -up-urile” se întâmplă pe măsură ce discul continuă să se
degenereze și coloana vertebrală se stabilizează treptat. Durerile acute pot fi s evere
și bruște și pot reduce temporar mobilitatea.
• Puncte dureroase. Zona lombara care înconjoară discul degenerat poate fi sensibil
la atingere. Afectiunea locală este cauzată de inflamația și tensiunea musculară care
înconjoară discul degenerat.
• Dureri pe membrele inferioare. Simptomele neurologice incluzând amorțeală,
slăbiciune sau durere puternică, dureri ascuțite in fese, șolduri și / sau spatele
membrului inferior pot fi resimțite dacă grosimea discului se limiteaza suficient
pentru a atinge o rădăc ină nervoasă care iese gaurile de conjugare vertebrale.
Durerea la membrele inferioare cauzată de discopatia lombar, de obicei, nu coboară
sub genunchi.
• Senzatia de slabiciune. Un sentiment de slăbiciune bruscă sau de instabilitate se
poate instala, pe măs ură ce integritatea discului scade, creând o senzație că regiunea
inferioara a spatelui va ”ceda” la mișcări bruște.
În plus, durerea se va simți mai putin intensa sau mai intensa cu anumite mișcări,
poziții și posturi, cum ar fi:
• Durerea in așezat. Șederea pentru perioade lungi de timp cauzează adesea dureri și
rigiditate la nivelul zonei lombare, până când se ridică sau se schimbă poziția.
Așezat într -o poziție înclinată, susținută este de obicei tolerată mai bine.
• Durerea exacerbată prin îndoire sa u răsucire. Răsucirea coloanei vertebrale și
îndoirea înainte, înapoi și îndoirea laterale pot provoca o durere intensă și
concentrată la nivelul discului.

28
• Reducerea durerii in timpul mers sau la schimbare de poziției. Când coloana
vertebrala isi schimba p ozitia, presiunea este descarcată de pe discuri și plasată pe
mușchi și articulații. Frecvent schimbarea pozițiilor, alternând între ortostatism și
așezat, sau de a face plimbări scurte poate ajuta la atenuarea rigiditate și menținerea
durerii la un nivel minim.

1.3.2 Cauze si factori de risc

Durerea provocata de discopatia lombara este cauzată în mod obișnuit de o
suprasolicitare pe mușchii care susțin coloana vertebrală și de inflamația din jurul spațiului
intervertebral.
Degenerarea apare odata cu inaintarea in varsta din cauz a uzurii de la nivelul
discului intervertebral și poate fi accelerată de anumite leziuni, de starea de sănătate și
stilul de viață și, eventual, de predispoziția genetică la dureri articulare sau tulburări
musculo -scheletice. Boala discului degenerativ rar începe de la un traumatism major, cum
ar fi un accident de rutier. Degenerarea discului lombar este un proces foarte comun și
natural , iar in anumte cazuri poate sa nu provoace nici un fel de simptome.
Durerea joasă de spate asociată cu discopatia lombar a este de obicei generată de una sau
ambele surse:
• Inflamația, deoarece proteinele din spațiul discului irită structuriile nervoase din
jur, atât nervii mici de la nivelul discului cât și nervii mai mari care ajung la
membrele inferioare precum nervul scia tic.
Proteinele inflamatorii din interiorul discului se pot scurge pe măsură ce
integritatea discul se degenerează, determinând inflamarea structurilor din jur
coloanei vertebrale. Această inflamație poate produce tensiune musculară, spasme
musculare și se nsibilitate locală la nivelul spatelui. Dacă o rădăcină nervoasă
devine inflamată, durerea și amorțelul pot radia în șolduri sau picior numită
radiculopatie lombară.
• Instabilitatea segmentului vertebral, când inelul exterior ale discului, inelul fibros,
este uzat și nu mai poate absorbi eficient stresul asupra coloanei vertebrale , ceea ce
duce la miscare dealungul segmentului vertebral.
Amortizarea și susținerea asigurata de disc scăde, deoarece inelul fibros al discului
se degenerează, ducând la mișcări d e amplitudine mică, nenaturale între vertebre.
Aceste “micro -mișcări” pot provoca tensiuni și iritații în jurul mușchilor,

29
articulaților și / sau rădăcinile nervoase din jur, deoarece segmentul spinal devine
progres iv mai instabil, provocând episoade intermitente acutizare a durerii.

Atât inflamația cât și instabilitatea segmentului vertebral pot provoca spasm
muscular. Spasmul muscular este încercarea organismului de a stabiliza coloanei
vertebrale.
Tensiunea musculară și spasmele pot fi destul de dureroase și poate provoacă
apariția unor dureri acute asociate discopatiei lombare, dar pe o perioadă lungă de timp,
durerea cauzată de discopatia lombară în cele din urmă scade, mai degrabă decât să devi nă
progresiv mai intensă. Această ameliorare a durerii apare deoarece un disc complet
degenerat nu mai are proteine inflamatorii care să poată provoca durere și de obicei
protuzează într -o poziție stabilă, eliminând micro -mișcarea care generează durerea iar, în
mod obișnuit durerile de spate cauzate de discopatia lombară pot să fie mai severe între
vârstele de 30 și 40 de ani și mai puțin severe după de de 60 de ani.
În perspectiva factorilor de risc sunt reprezentați de stilul de viață care afectează
sănătatea generală și poate avea un impact asupra discurilor intervertebrale. Factorii de risc
pentru discopatia lombară includ:
• Antecedente heredocolaterale de dureri de spate sau tulburări musculo -scheletice
• Suprasolicitare pe partea inferioară a spatelui c auzată de activități sportive, de
ridicări frecvente de greutăți sau de muncă fizică intensivă.
• Stres asupra discurilor intervertebrale lombare din cauza șederii prelungite și/sau a
posturii necorespunzătoare
Fig. 1.25 Sindromul radicular sciatic

30
• Lipsa suportului necesar pentru discurile inter vertebrale datorită mușchilor centurii
abdominale slab dezvoltați
• Obezitatea
• Fumatul, sau orice formă de aport de nicotină
• Discopatia lombară este o parte obișnuită a îmbătrânirii, dar nu toți oamenii
dezvoltă durere sau simptome remarcabile. Simptomele ti nd să apară atunci când
apare instabilitatea coloanei vertebrale, tensiunea musculară și posibil iritația
rădăcinii nervoase.

Deși durerea cronică în apropierea locului unde este afectat discul este cu
siguranță cel mai frecvent simptom experimentat, pot apărea și alte simptome cunoscute
colectiv ca radiculopatie cauzată de compresia nervului.
Câteva exemple de simptome ale radiculopatiei includ:
• Amorțeală sau furnicături la nivelul extremităților
• Un sentiment de căldură sau de înțepături
• Slăbiciune musc ulară neașteptată
• Reflexe diminuate
• Rigiditate sau durere articulară
• Căldura sau radiația durerii de -a lungul nervului
• În cazuri de urgență, incontinență sau paralizie
• Alte simptome cunoscute ca sciatică

Un disc intervertebral lombar acționează ca un amortizor de șocuri între două
vertebre și permite articulațiilor și coloanei vertebrale să se miște ușor. Regiunea exterioară
a discului, inelul fibros, înconjoară miezul interior moale al discului, nucleul p ulposus.
Discurile spinale suferă modificări degenerative pe măsură ce îmbătrânim, dar nu
toți vor avea simptome ca rezultat al acestor modificări.
Inflamația neurală este o astfel de cauză posibilă a durerii. Atunci când secțiunea exterioară
a discului se rupe, miezul interior se poate scurge, eliberând proteinele care irită țesutul
neural.
O altă cauză este atunci când discurile nu mai pot absorbi stresul, de asemenea,
ducând la mișcări anormale în jurul segmentului vertebral și provocând spasm muscula r
asupra musculaturii spatelui în timp ce încearcă să stabilizeze coloana vertebrală. În unele

31
cazuri, segmentul se poate” prăbuși”, provocând comprimarea rădăcinii nervoase și
radiculopatia. Durerea se reduce adesea odată cu disiparea proteinelor inflamat orii, iar”
colapsul” discului se află într -o poziție stabilă.

Cascada degenerativă

Când integritatea plăcii de cartilaj este deteriorată, vascularizația discului este
compromisă, ceea ce duce la o lipsă de substanțe nutritive și oxigen care sunt esențial e
pentru regenerarea țesuturilor deteriorate. Odată ce apare un stres sau o leziune, un disc
poate începe să se degenereze relativ repede într -un proces numit” cascada degenerativă”.
Cascada degenerativă este un proces lent care constă de obicei în următor ul ciclu:
• Este posibil să apară un stres inițial sau o leziune, cauzând o durere acută care poate
fi severă. Rigiditatea și limitarea mobilității pot apărea imediat după lezarea inițială
sau după un stres asupra discului. În majoritatea cazurilor, nu exist ă o leziune bine
stabilită care să determine apariția simptomelor.
• Segmentele spinale afectate suferă apoi o perioadă lungă de instabilitate relativă. Pe
măsură ce înălțimea discului scade, mușchii, ligamentele și fațetele articulare de la
nivelul discului se ajustează treptat pentru a stabiliza din nou coloana vertebrală. În
această fază, există recidive periodice de durere moderată sau intensă a spatelui.
• Odată ce segmentele coloanei vertebrale se stabilizează, durerea și alte simptome
au tendința de a se ameliora.

Există o cantitate minimă de alimentare cu sânge a discului, iar sângele este ceea
ce aduce substanțe nutritive și oxigen pentru vindecarea structurilor deteriorate ale
corpului, iar aceasta înseamnă că discul intervertebral nu are nicio proprietate
semnificativă de regenerare.
Spre deosebire de mușchii, care au o bună alimentare cu sânge, o dată ce un disc
spinal este degenerat, nu se mai poate reface.
Unul dintre lucrurile interesante legate de boala discului degenerativ este că
simpla p rezență a acestei afecțiuni nu trebuie neapărat să fie simptomatică. Un disc grav
deteriorat poate duce uneori la dureri de spate, dar acest lucru este deseori confundat cu
durerile normale sau dureri pe care majoritatea dintre noi le asociază cu îmbătrâni rea.
Destul de des, un individ va avea un disc protruzat sau herniat și niciodată nu va ști,
deoarece cauza principală a majorității simptomelor degenerative ale bolii discului nu este

32
de fapt o problemă cu discul în sine, ci mai degrabă prezența compresie i nervoase că
urmare a acestei afecțiuni.
Atunci când o parte a discului protruzat sau un material de disc herniat vine în
contact cu oricare din structura nervoasă din apropiere, funcția acelui nerv poate fi afectată.
Acest lucru se datorează faptului că creierul trimite și primește un număr foarte
mare de semnale senzoriale și motorii în întregul corp prin intermediul unei rețele
complexe de nervi. Atunci când acest flux de transfer de informații este întrerupt,
organismul răspunde cu o varietate de simp tome care pot necesita tratament.

1.3.4 Diagnostic

Primii pași pentru diagnosticarea discopatiei lombare includ următoarele:
• Se colectează un istoric medical care descrie simptomele actuale, inclusiv când
durerea a început, dacă durerea este însoțită de alte simptome precum amorțeală sau
furnicături și dacă durerea a început după o leziune. Un istoric medical adună, de
asemenea, informații despre activitatea fizică regulată, obiceiurile de somn și
leziunile din trecut.
• Un examen fizic testează intervalul de mișcare și forța coloanei vertebrale. Un
examen fizic poate include senzația la palpare de -a lungul coloanei vertebrale
inferioare pentru a localiza zone de sensibilitate, inflamație sau anomalii fizice. În
plus, testele de mișcare care dete rmină ce mișcări sau poziții atenuează sau
agravează durerea pot ajuta la indicarea locului în care durerea este produsă în
coloana vertebrală.

Metodele de diagnosticare de mai sus sunt în mod obișnuit suficiente pentru a
diagnostica durerea cauzată de di scul intervertebral, iar cele mai multe cazuri pot fi
diagnosticate printr -o vizită la medicul de familie. Alte cazuri pot necesita o investigație
mai amănunțită a unui medic specialist și/sau teste suplimentare. Pentru a localiza
segmentul specific al deg enerării discului, pot fi utilizate investigații radiologice.

Diagnosticare imagistică pentru boala discului degenerativ
Un diagnostic definitiv pentru discopatia lombar poate necesita o scanare IRM
(imagistică prin rezonanță magnetică) pentru a se asigura că alte probleme nu contribuie la
durere, cum ar fi o fractură sau o hernie de disc. Dacă este necesară o intervenție

33
chirurgicală, este necesar un test de imagistică înainte de procedură pentru a localiza cu
precizie discul degenerat și pentru a planifica operația.

Scanările cu IRM pot furniza informații utile privind:
• Înălțime discului
• Forma discului
• Eroziunea suprafeței articulare
• Iritarea unei rădăcini nervoase
• Hidratarea discului (dacă hidratare discului este inexistentă sau prea mică, poate fi
denumit” disc negru”, deoarece discul va apărea negru pe scanarea RMN)

Studiile au arătat că rezultatele obținute prin IRM de degenerare ușoară sau
semnificativă a discului se găsesc la scanarea pacienților cu durere severă și pacienților cu
durere minimă sau deloc. În plus, pe un IMR pot să nu apară multe afecțiuni dureroase,
cum ar fi leziunile în inelul exterior al discului s ău unele cazuri de hernie de disc. Din acest
motiv, diagnosticul nu se poate baza numai pe testele imagistice și trebuie utilizat în
combinație cu un istoric medical și un examen fizic.

1.3.5 Tratament

Tratamentul pentru discopatia lombară dureroasă se c oncentrează pe minimizarea
durerii, stabilizarea coloanei vertebrale și îmbunătățirea sau menținerea mobilității coloanei
vertebrale.
Boala discului degenerativ poate fi, de obicei, tratată cu o combinație de tehnici de
gestionare a durerii, tratament kine tic și alte abordări.

Tratamente comune în discopatia lombară:
Metodele inițiale de gestionare a durerii pentru durerea discului degenerativ includ
în mod obișnuit o combinație a următoarelor:
• Medicamente pentru reducerea durerii fără prescripție medicală.
Medicamentele cum ar fi aspirină, ibuprofenul sau naproxenul, pot ameliora
inflamația, rigiditate și iritarea rădăcinii nervoase care contribuie la

34
disconfort. Acetaminofenul este un analgezic care interferează cu semnalele
de durere trimise la creier.

• Medicamente pentru reducerea durerii cu prescripție medicală.
Durerea severă care nu este ameliorată cu medicamentele de mai sus, pot fi
utilizate miorelaxante sau analgezice narcotice. Aceste medicamente sunt
folosite în mod obișnuit pentru a trata durerea intensă, acută, care să nu
dureze mai mult de câteva zile sau săptămâni. Aceste medicamente pot
provoca dependență și pot cauza efecte secundare grave, astfel încât acestea
trebuie utilizate cu prudență și în conformitate cu instrucțiunile furnizate de
medicul care prescrie medicamentul.

Tratamentul Chirugical

Tratamentul chirurgical este o opțiune în cazurile de boală severă,
debilitantă a discului degenerativ lombar și, de obicei, este rec omandat numai după cel
puțin 6 luni de tratament neoperator. Majoritatea cazurilor de discopatie lombară pot fi
abordardate prin metode nechirugicale și nu necesită intervenții chirurgicale pentru
reducerea eficientă a durerii. Tratamentul chirurgical este întotdeauna opțional, ceea ce
înseamnă că este decizia pacientului de a efectua sau nu intervenția chirurgicală.
Se recomandă luarea în considerare a tuturor factorilor înainte de a se decide
o intervenție chirurgicală pentru boala degenerativă a discului , inclusiv durata perioadei de
recuperare, gestionarea durerii în timpul recuperării, reabilitarea coloanei vertebrale pe
măsură ce se vindecă și modul în care recuperarea va afecta viața de zi cu zi.
Tipuri de tratamente chirurgicale:
▪ Fuziunea spinală
Tratamentul chirurgical standard pentru boala discului lombar degenerativ este o
operație de fuziune, în care două vertebre sunt unite împreună. Scopul operației de fuziune
este de a reduce durerea prin eliminarea mișcării pe segmentul coloanei vertebrale.
Procedurile de fuziune pot diferi în privința modului de abordare a coloanei
vertebrale și a metodelor sau instrumentelor utilizate pentru a fuziona articulația. Toate
intervențiile chirurgicale de fuziune spinală constau în următoarele:
• Discul intervertebra l afectat este în întregime eliminat din spațiul discului
(discectomie).

35
• Se instalează un dispoziti de fuziune, care poate consta dintr -o grefă osoasă
și/sau instrumente care să stabilizeze în continuare coloana vertebrală, cum
ar fi implanturile, plăcile, tijele și/sau șuruburile atașate la cele două
vertebre care sunt unite.
• Vertebrele cresc împreună, schimbând structura articulațiilor într -o structură
solidă, imobilă. Fuziunea se întâmplă în lunile următoare procedurii, nu în
timpul intervenției chirurgicale.

Kinetoterapia, medicamentele pentru reducerea dureii și/sau o centură pentru spate
poate fi prescrisă după o intervenție chirurgicală pentru a gestiona durerea și a ajuta la
întărirea musculaturii lombare a spatelui pe măsură c e vindecă coloana vertebrală.
Recuperarea pentru fuziunea vertebrală poate dura până la un an, pe măsură ce vertebrele
se dezvoltă împreună, iar coloana vertebrală se vindecă.

▪ Inlocuirea discului intervertebral
Înlocuirea discului cu o proteza artificială a fost dezvoltată în ultimii ani ca o alternativă la
fuziunea spinală. O intervenție chirurgicală de înlocuire a discului constă în înlăturarea
completă a discului (discectomie), refacerea spațiului intervertebral la o înălțime normală
și impla ntarea unei proteze de disc artificială.

Aceste dispozitive sunt de obicei realizate din:
• Două plăci metalice care se atașează la corpurile vertebrale și includ în mod
obișnuit o acoperire poro asă care încurajează osul să absoarbă dispozitivul.
Fig. 1.26 Operație de inlocuirea discului intervertebral

36
• Nucleu central realizat din plastic (polietilenă) sau aliaj metalic care se îndoaie sau
se rotește pentru a permite mișcarea pe segmentul coloanei vertebrale.

Această procedură are rolul de a menține mișcarea în coloană vertebrală similară
mișcărilor naturale, reducând șansa de a crește presiunea plasată pe segmentele spinoase
adiacente (o complicație oarecum comună a fuziunii spinale).
Recuperarea de la intervenția chirurgicală de înlocuire a discului artificial durează
de obicei până la 6 luni, pe măsură ce corpul se vindecă după operație, iar coloana
vertebrală se adaptează la dispozitiv.

Fig. 1.27 Proteză intervertebrală

37
Capitolul II: Kinetoterapia în disopatia lombară croniă

2.1 Evaluarea pacientului

Evaluarea pacientului se va efecuta prin:
• examenul clinic și funcțional
• examenul paraclinic.

2.1.1 Examenul clinic

Anamneza

La anamneză este important să se obțină informații despre durere:
• sediul durerii (difuză – localizată)
• intensitatea
• momentul apariției
• durată
• elemente declanșatoare sau de accentuare
• iradiere în regiunile proximale sau distale
• aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasă, articulară, neurogenă, vasculară, vis
cerală, psihogenă),
• dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburări de
statică vertebrală)
• impotență funcțională (locală/la distanță).
După ce pacientul a fost interogat asupra antecedentelor personale, familiale și ereditare,
asupra momentului debutului și evoluției bolii, examinarea clinică trebuie făcută pentru
aprecierea statică a coloanei vertebrale.

Somatoscopia

Inspecția din poziție o rtostatică este reprezentată de examenul somatoscopic.
Somatoscopia c onstă din examinarea vizuală a aliniamentului global și segmentar
al corpului din față, spate și profil, în stare statică și dinamică (mers).Se efectuează

38
inițial subiectiv, fără instrume nte de măsură și control. Când serecurge la ajutorul acestora
devine obiectivă, evaluările globale și segmentare fiind în măsură să stabilească un
diagnostic precis al aliniamentului normal și al abaterilor de la acesta. Poziția ideală din
care se realizea ză evaluarea este stând: cu umerii relaxați, membrele superioare pe lângă
corp, palmele în poziție intermediară depronosupinatie, degetele ușor flecate, bărbia
orizontală, privirea anterior, membrele inferioaren apropiate, genunchii extinși, picioarele
orientate anterior, călcâiele apropiate, vârfurile ușor sau chiar mai mult depărtate, fără să
depășească 45°.

Somatoscopia generală poate să aprecieze caracteristici precum:
• statura, care permite clasificarea subiecților în normo -, hiper – și substaturali.
• starea de nutriție, care va conduce la etichetarea subiecților în: normoponderali,
hiper – și subponderali.
• atitudinea globală a corpului, pe care o apreciem ca normală sau deficiență
• proporționalitatea între ansamblul somatic și părțile sale, dar și între segmente
• mușchii scheletici, se apreciază ca formă și relief în funcție de: sex,
vârstă, biotip somatic, profesie, iar în cazul sportivilor și în funcție de
sportul practicat
• articulațiile, respectiv modificările de: formă, volum, dezaxări, mobilitate arti culară
voluntară liberă
• atitudinea în timpul examinării, precum și elementele comportamentale capabile să
aducă informații asupra tipului de activitatenervoasa superioară.

Somatoscopia segmentară

Reprezintă cercetarea caracterelor funcționale și morfologice ale regiunilor,
segmentelor și părților corpului, în mod metodic se face, de sus în jos, în succesiune
următoare: cap; față; gât; trunchi; torace; abdomen; membre superioare; spate; membre
inferioare și bazin sau invers.
Metodele obiective constau în: examinarea somatoscopica instrumentală a aliniamentului
corpului, examen clinic general, examen radiologie și somatometrie.24

24 M.Cordun, 1999, „Kinetologia medicală”, Editura „Axa”, București pag.60 -61

39
Examinarea somatoscopica instrumentală a aliniamentului se realizează cu:
• firul cu plumb, la care raportările se fac doar pe verticală.
• cadrul antropometric de simetrie CAS, la care raportările se fac atât pe verticală, cât
și pe orizontală.

Poziția zero a coloanei este cea realizată în ortostatism, în rectitudine, având ca repere:
• Linia dintre vârfur ile scapulelor și linia bicreta, care sunt orizontale și paralele.
• Verticala care trece prin tragus, prin fața anterioară a umărului, marginea anterioară
a marelui trohanter, marginea externă a piciorului, la nivelul liniei Chopart.
• Occiputul, zona dorsală medie, fesele și taloanele, care sunt tangente în plan
vertical.
• Verticala firului cu plumb, care cade de la protuberanța occipitală, de -a lungul
spinelor vertebrale, în șanțul interfesier între cele două maleole interne.

Examinarea din spate

În această examinare, aliniamentul corpului este ideal, când linia mediană a
cadrului antopometric de simetrie coincide cu axa de simetrie acorpului, care trece prin:
vertex, protuberanța occipitală externă, apofizele spinoaseale vertebrelor cervicale,
toracale, lom bare, pliul interfesier, printre epicondilii femurali interni, maleolele tibiale și
se proiectează în mijlocul bazei de susținere. Verticală trebuie să fie echidistantă față de:
relieful median al călcâielor, gambelor și coapselor, fața de scapule și coinc ide cu linia
mediană a trunchiului și capului

La această verticală se raportează o serie de linii orizontale care unesc:
• marginea inferioară a lobilor urechilor
• extremitățile acromiale (biacromiala)
• spinele omoplaților (bispinoasa) și trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T3
• vârfurile omoplaților și trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T7
• crestele iliace (bicreta)
• trohanterele mari (bitrohanteriana)
• maleolele tibiale (bimaleolara)

40
Toate aceste linii trebuie să fie perpendiculare pe verticală zero, dar și parelele între ele și
cu orizontala cadrului antropometric de simetrie.

Examinarea din profil

În această examinare, postura corectă ideală se realizează când verticala zero a
CAS -ului coincide cu axa de simetrie a corpului, care trece prin: vertex, lobul urechii,
articulația umărului, marele trohanter al femurului, ușor anterior față de mediana
genunchiului, ușor anterior față de maleola laterală, la nivelul proiecției cutanate a
interliniei articulare mediotarsiene .

Examinarea din față

În această examinare, aliniamentul corpului este ideal, când verticala liniei
desimetrie a corpului coincide cu verticala zero a cadrului antropometric desimetrie care
trece prin: mijlocul frunții, mijlocul nasului, mijlocul buzelor, mijlocul bărbiei, ster nului,
ombilic, simfiza pubiană, printre condilii femurali interni și maleolele tibiale și se
proiectează în mijlocul bazei de susținere.
La această verticală se raportează următoarele linii orizontale:
• bisprancenoasa
• biacromiala
• bimamelonara (la bărbați)
• bicreta
• bispinoasa (spine iliace antero -superioare)
• bitrohanteriana
• bimaleolara.
Toate aceste linii trebuie să fie perpendiculare pe verticală zero și paralele între ele și cu
orizontala cadrului antropometric de simetrie.25

25 M.Cordun, 1999, „Kinetologia medicală”, Editura „Axa”, București pag.61 -63

41
Palparea

• Palparea proceselor spinale și articulațiilor sacroiliace – evaluați sensibilitatea și
alinierea
• Palparea musculaturii paravertebrale – se notează orice puncte dureroase sau
spasmul muscular.

2.1.2 Examenul funcțional

Bilanțul articular
Bilanțul articular al colo anei vertebrale se pretează mai puțin exprimărilor cifrice
ale unghiurilor de mișcare, de aceea ne obligă să recurgem la măsurători indirecte sau
mișcări test.
Miscarle în plan sagital (antero -posterior) și ax frontal (transversal) – reprezentate
de flexie și extensie.
• Testul separării degetelor:
Se execută prin plasarea policelui și indexului sau mediusului pe două procese
spinoase vecine.
Se măsoară distanta dintre cele două repere, înainte de flexia trunchiului și după,
iar normal, distanța dintre ele es te cuprinsă între 3 și 4 cm.
• Testul Schober:
Se va determina procesul spinos al vertebrei sacrale S1, ca un prim reper, și se
măsoară proximal l0 cm, acest punct reprezentând al doilea reper.
Se va executa apoi flexia trunchiului pe coapse, unde normal distanța dintre cele
două repere crește cu 5cm. Se notează” Schober – 10/15cm”.
• Testul Ott:
Se efectuează determinând procesul spinos al vertebrei cervicale C7 ca un prim
reper, după care se va măsura distal 30 cm, reprezentând al doiela reper, urmat de
executarea flexiei trunchiului pe coapse, iar în mod normal distanța între cele două repere
măsoară mai mult cu 8cm. Se notează” Ott – 30/38cm”.

42
• Distanța degete -sol:
Se măsoară distanța dintre sol și vârful degetului III, după ce se exe cută flexia
trunchiului pe coapse.
Pentru regiunea cervico -dorsala se va aprecia distanța dintre menton și stern
înainte și după execuția mișcărilor de flexie și extensie.
• Testul Stibor :
Se procedeaza prin indentificarea procesului spinos sacral S1 si procesul spinos
C7 si se masoara distanta dintre cele doua repere.

Se flexează trunchiul pe bazin, iar in mod normal distanta masurată dintre cele
doua repere va crește cu 10cm.
Mișcările care se desfășoară în plan frontal și ax sagital sunt reprezentate
de inclinările laterale.
• pentru segmentul cervico -dorsala se va măsura distanța dintre lobul urechii și
acromion;
• pentru segmentul dorso -lombar se va măsura distanța dintre medius și capul fibular.
Fig. 2.1 Testul Schober / Testul Ott / Distan ța deget -sol
a) pozitie neurta b) flexia trunchiului c) extensia trunchiului

43
Mișcările care se desfășoară în plan transversal și în ax vertical sunt
reprezentate de rotații
– Pentru coloana cervico -dorsala se calculează distanța între menton și acromion
– Pentru coloana dorso -lombara, subiectul este așezat călare pe scaun și se măsoară
gradul de deplasare al planului frontal al umerilor față de planul bazinului.26

Bilanțul muscular al coloanei dorso -lombare

• Flexia trunchiului
Mușchi principali: drepții abdominali, transversul
Mușchi accesori: oblicii abdominali

Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și tălpile
pe banchetă. O poziție antigravitațională adevărată ar presupune că subiectul să stea în
decubit lateral și să execute flexia trunchiului, mișcare ce ar fi prea greu de realizat.
F1: se palpează paraombilical drepții abdominali.
F2: din poziția fără gravitați e subiectul ridică umerii de pe masă până la nivelul spinei
omoplatului.
Poziția antigravitațională: este identică cu cea fără gravitație.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul ridică trunchiul de pe masă până la nivelul
unghiului inferior al omopl aților. De asemenea membrele superioare se ridică de pe planul
mesei.

26 M.Cordun, 1999, „Kinetologia medicală”, Editura „Axa”, București pag.90 -91
Fig. 2.2 Musculatura anterioară a trunchiului. Segmentul abdominal.

44
F4: respectând aceeași poziție subiectul execută aceași mișcare, încrucișând brațele pe
piept.
F5: respectând aceeași poziție subiectul execută aceași mișcare cu mâinile la nivelul cefe i.
Substituții: asocierea flexiei trunchiului cu rotația acestuia, ridicarea tălpilor de pe banchetă
prin flectarea membrelor inferioare.

• Extensia trunchiului
Mușchi principali: paravertebralii din segmentul toracic și lombar, marele dorsal.
Poziția făr ă gravitație: subiectul în decubit ventral. O poziție antigravitațională adevărată ar
presupune că subiectul să stea în decubit lateral și să execute extensia trunchiului, mișcare
ce ar fi prea greu de realizat.
F1: se palpează musculatura paravertebrală.
F2: din poziția fără gravitație subiectul ridică capul și umerii de pe planul mesei până la
desprinderea mentonului de pe planul mesei.
Poziția antigravitațională: este identică cu cea fără gravitație.
F3: din poziția antigravitațională, su biectul ridică cât de mult poate trunchiul de pe masă,
nivelul maxim fiind până la decolarea ombilicului de pe planul mesei. Stabilizarea se face
la nivelul gambelor (posterior).
F4: respectând aceeași poziție se opune o rezistență ușoară simultană în seg mentul dorso –
lombar sau în funcție de zona interesată, verificând pe rând cele două segmente.
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: extensia capului, extensia membrelor superioare, extensia membrelor
inferioare.

• Înclinarea lat erală a trunchiului
Mușchi principali: oblicii interni și externi abdominali
Mușchi accesori: drepții abdominali.
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal.
Stabilizarea: se realizează bilateral la nivelul bazinului.
F1: se palpează mușchii pe partea laterală a trunchiului.
F2: din poziția fără gravitație subiectul execută înclinarea trunchiului.
Poziția antigravitațională: subiectul în decubit heterolateral.
F3: din poziția fără gravitație subiectul execută înclinarea trunchiului.
F4: respe ctând aceeași poziție se opune o rezistență ușoară la nivelul umerilor.

45
F5: rezistența aplicată în aceeași regiune este mai mare sau excentrică.
Substituții: înclinarea capului de aceași parte, flectarea membrelor inferioare

• Rotația trunchiului
Mușchi p rincipali: oblicii interni și externi abdominali.
Poziția fără gravitație: subiectul în șezând.
F1: se palpează mușchii pe partea laterală a trunchiului.
F2: din poziția fără gravitație se execută rotația trunchiului.
Poziția antigravitațională: subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și
tălpile pe banchetă.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul execută rotația trunchiului. Stabilizarea se
realizează la nivelul picioarelor.
F4: respectând aceeași po ziție se opune o rezistență ușoară lprin încrucișarea membrelor
superioare la nivelul umerilor.
F5: Rezistența mai mare este obținută prin ducerea mâinilor la ceafă.
Substituții: rotația capului, înclinarea trunchiului.27

Teste patologice

• Testul Lasegue
Subiectul relaxat, în decubit dorsal.
Examinatorul flectează întreg
membrul inferior afectat, cu
genunchiul extins, șoldul rotat
intern și ușor addus, aplicând o
priză la nivelul călcâiului.
Ridicarea membrului se face până
când subiectul acuză dureri pe fața posterioară a membrului sau în zona lombară. Dacă
durerea este cu predominanță în zona lombară se suspectează o herniere a discului
intervertebral. Dacă durerea este la nivelul membrului, leziunea care pune su b presiune
rădăcinile nervoase, este situată lateral.

27 Balint.T, 2007, „Evaluarea Aparatului Locomotor”, Editura „Tehnopress”,Iași pag. 41. -46
Fig. 2.3 Testul lasegue

46
• Testul flectării genunchiului
Subiectul este în decubit ventral, examinatorul duce genunchiul acestuia în flexie, până
când călcâiul ajunge la șezută. Dacă din cauza unei patologii la nivelul genunchi ului,
acesta nu poate fi flectat la maxim,
testul se va face prin extensia pasivă
a șoldului cu genunchiul flectat atât
cât permite.
Testul este pozitiv dacă apare
durere în zona lombară, fese și/sau
fața posterioară a coapsei, indicând
existența unei pro bleme la nivelul
nervilor L2 sau L3.

• Testul Kerning
Subiectul este în decubit dorsal, cu mâinile împreunate la ceafă, iar examinatorul
roagă subiectul să își flecteze gâtul, ducând bărbia în piept.
Subiectul flectează activ șoldul, cu genunchiul extins, până când apare durere în
zona lombară.
Testul este c onsiderat pozitiv dacă flexia genunchiului scade durerea.
Subiectul este rugat să inspire și să adopte poziția “ghemuit”. Dacă durerea crește,
testul este pozitiv, indicând o presiune exagerată pe meningele care învelește măduva
spinării.

• Tracțiunea nerv ului femural
Subiectul în decubit lateral pe partea opusă celei afectate, cu membrul neafectat
ușor flectat din șold și genunchi, cu spatele drept,
capul ușor flectat.
Examinatorul extinde pasiv genunchiul
de pe partea afectată în timp ce extinde și șold ul,
cu aproximativ 15°. Apoi genunchiul este flectat.
Dacă testul este pozitiv, apare durere pe partea
anterioară a coapsei.

Fig. 2.4 Testul flectării genunchiului
Fig. 2.5 Tracțiunea vervului femural

47
• Testul Shirado
Acest test examinează flexorii trunchiului și se face cu subiectul în decu bit dorsal,
coapsele și genunchii flectate la 900, brațele pe lângă corp. Subiectul ridică umerii de pe
masă, menținând această poziție cât mai mult posibil, în izometrie. La un subiect normal
timpul este de 2 minute.

• Semnul Neri
Din ortostatism, flexia capului și gâtului poate determina
dureri în regiunea lombară și în membrul inferior. Aceste dureri
sunte determinate de prezența sindromului dural.

• Testul Sorensen Beiring
Acest test examinează extensorii coloanei v ertebrale și
se efectuează cu subiectul în decubit ventral, la
marginea mesei, bazinul și gleznele sunt menținute
ferm de către examinatori. Subiectul va menține cât
mai mult timp posibil greutatea corpului. Un subiect
sănătos menține poziția 2 minute.

• Semnul” soneriei”
Semn radicular, percuția/apăsarea pe punctul Barre (punct dureros paravertebral
situat la 2 cm de apofizele spinoase) determină dureri pe tot traiectul nervului sciatic.28

2.1.3 Examenul paraclinic

Examenul radiologic

Radiografiile lombare ar trebui să includă o serie completă de radiografii , cu
vedere din ortostatism ,in pozitie incarcată precum si vederea antero -posterioara a
pelvisului și vedere laterala de flexie -extensie a coloanei lombare.

28 Balint.T, 2 007, „Evaluarea Aparatului Locomotor”, Editura „Tehnopress”,Iași pag.55 -58
Fig. 2.6 Semnul Neri
Fig. 2.7 Testul Sorensen Beiring

48
Studierea modificărilo r apărute prin aplicarea greutății și în dinamică pot ajuta la
identificarea multor diagnostice care pot fi trecute cu vederea printr -o radiografie făcută
greșit sau care nu a fost făcută în condiții de încărcare a coloanei vertebrale: instabilitate,
mișca re unghiulară crescută pe vederile laterale de flexie, anteroliza sau retrolisteza pot fi
indicații subtile sau directe ale instabilității locale sau constatări indirecte ale degenerării
discului lombar.
Radiografiile sunt folosite mai frecvent
pentru a e xclude alte diagnostice decât pentru a
diagnostica direct boala discului degenerativ.
Diagnosticele care pot fi excluse în mod direct cu raze
x adecvate includ scolioza, spondilolisteza, fracturile
și instabilitatea grosieră. Constatările radiografice
actuale ale bolii discului lombar cuprind o serie de
descoperiri utilizate pentru a deduce boala discului.
Radiografiile sunt utilizate în primul rând
pentru evaluarea reperelor anatomice și alinierii
osoase. Nu evaluează direct discurile și țesuturile
moi. În stadiile incipiente ale bolii discului lombar,
înălțimile discului pot fi neschimbate. Pot fi
identificate leziuni inelare, dar radiografiile nu pot
indica nici un semn semnificativ al leziuni discului, în
special în stabilirea unei leziuni ale discului în sadiul acut.
Examinările laterale de flexie -extensie pote sugera spasmul muscular și scăderea
amplitudinii de miș care. Prin urmare, spasmul muscular sau scăderea amplitudinii poate fi
dedusă, dar nu direct atribuită bolii discului.
Sugestia suplimentară de boală degenerativă a discului de -a lungul cascadei
degenerative ar conduce la formarea de osteofite de -a lungul marginilor suprafețelor
articulare ale corpurilor vertebrale, îngustarea înălțimii spațiului intervertebral, scleroza
crescută de -a lungul suprafețelor articulare nivelul segmentului discal și posibilele formați
de osteofite sau apariția sclerozei osoase l a nivelul fațetelor articulare. În combinație cu
pierderea înălțimii spațiului intervertebral, spațiul foraminal se poate îngusta și restrânge
pe zonele laterale și oblice.

Fig. 2.8 Radiografie lombară cu îngustarea
spațiului de la nivelul discul L5 -S1. Această
îngustare sugerează o degenerarea a
discului.

49
Examenul cu computer tomograf (CT)

În general, o scanare CT
în sine are o valoare limitată în
diagnosticul corect al bolii
degenerative a discului. Adesea, o
scanare CT poate fi aparent
normală în fața ac estei boli. O
scanare CT are o valoare mai
mică față de examenul radiologic
în evaluarea directă a bolii
degenerative a discului.
O scanare CT este utilizată pentru a ajuta la excluderea altor diagnostice. CT -ul
este foarte utilă pentru a ajuta la evaluare a unui defect pârș sau un spondilolistezis. În plus,
o scanare CT poate demonstra constatări care se regăsesc și pe radiografii. Scanarea CT ar
putea să evidențieze mai bine osteofitele, precum și scleroza finală și semnalul de vid al
discului, toate fiind semne ale bolii degenerative de disc.
Scanare CT este efectuată într -o poziție de descărcare a coloanei vertebrale și este
limitat pentru a evalua orice instabilitate dinamică a coloanei vertebrale lombare. CT -ul
poate fi utilizat pentru a evalua anatomia osoasă vertebrală și canalul spinal, precum și
complexul articular posterior. Acesta poate evalua în continuare potențiala stenoză
foraminală și, atunci când este utilizată împreună cu mielografia, poate evalua posibila
comprimare a nervilor spinali și în mod indirect protruzii discale.

Imagistică prin rezonanță magnetică

Scanarea RMN, precum și scanarea CT, poate fi utilizată pentru a evalua canalul
spinal și spațiul disponibil pentru structurile neuronale. Poate evalua alinierea globală a
structurilor osoase și a fațetelor articulare, dar are avantajul suplimentar de a permite
evaluarea directă a structurilor neuronale și a structurilor discului. Această evaluare directă
A structurilor neuronale și a discurilor nu este posibilă prin scanarea CT.
Examenul cu ajutorul RMN -ului este capabil să evalueze hidratarea din interiorul
discurilor. Scăderea hidratării duce la pierderea intensității semnalului pe secvențele T2,
ceea ce duce la întunecarea discului pe imagine. Acest deshidratarea sau pi erderea de ioni
Fig. 2.9 S pondilolistezis gradul I Reconstrucție 3D Vedere laterală /
Spondilolistezis gradul I Vedere laterală

50
de hidrogen din interiorul discului este adesea
asociat cu degenerarea discului lombar.
Imagistica prin rezonanță magnetică joacă un
rol important, dar nu exclusiv, în diagnosticul
bolii degenerative de disc. Într -un pacient
simptomatic care a eșuat în tratamentul
conservator neoperator și are detectări normale
de raze X, un RMN poate fi un i nstrument
foarte util pentru evaluarea ulterioară a unui
pacient cu durere lombară. Un disc” întunecat”
poate fi un semnal ce sugerează un diagnostic al bolii degenerative simptomatice.

2.2 Obiectivele recuperării medicale

Principalele obiective ale programului de recuperare sunt
• Ameliorarea durerii
• Asuplizarea coloanei vertebrale și tonifierea musculaturii a centurii abdominale
• Reeducare și readaptarea posturii corecte în viața de zi cu zi și profesională, precum
și îndepărtarea factorilor mecanici d e stres.
• Creșterea stabilității trunchiului
• Corectarea dezechilibrelor musculo -scheletale care perturbă funcția statică și
dinamică a coloanei vertebrale
• Conștientizarea poziției corecte ale coloanei și a bazinului prin metodologia școlii
spatelui “school back “.

2.3 Mijloacele recuperării

• Terapia kinetică și modificarea activității
Terapia kinetică este adesea sugerată sau prescrisă pentru a ajuta la menținerea
mobilității coloanei vertebrale și reducerea durerii. Un program kinetic ar trebui să includă
o combinație de exerciții precum:
– Exerciții de întindere pentru mușchii din partea inferioară a spatelui și a
șoldului, precum și a mușchii coapsei. Tensiunea în acești mușchi pune
Fig. 2.10 RMN sagital T2 -ponderat care
demonstrează scăderea semnalului de disc la L5 –
S1. Aceasta indică o hidratare redusă a disc ului.

51
presiune asupra coloanei vertebrale lombare și contribuie la dureri de
spate joase.
– Exerciții pentru creșterea forței și tonifierea pentru musculatura spatelui
și mușchii abdominali pentru a menține o postură corectă și pentru a
susține mai bine coloana vertebrală. Programele pentru creșterea forței și
tonifiere ar putea include un program personalizat de kinetoterapie,
stabilizare dinamică a coloanei lombare, tai chi, pilates sau altele.
– Exercițiu aerobic cu impact redus, care ridică ritmul cardiac pentru a
îmbunătăți circulația și a elibera substanțe nutritive și oxigen necesare
pentru vindecarea țesuturilor organismului. Exemple de exerciții aerobice
care sunt recomandate includ mersul pe jos, înotul și aqua gym, ciclismul
staționar și alergarea pe un aparat eliptic.

Programele de terapie fizică sunt de obicei adaptate de la caz la caz în funcție de
starea generală a sănătății, severitatea durerii și preferințele personale. În plus, efectuarea
unor mici ajustări ale activităților de zi cu zi (modificări ale stilului de viață) poate atenua
efectiv durerea. De exemplu, pur tarea unei centuri pentru spate sau evitarea răsucirii în
timpul ridicării unor obiecte mai grele poate împiedica apariția durerii cauzată de
suprasolicitarea coloanei vertebrale. Utilizarea unui scaun ergonomic și a unei saltele de
sprijin pot oferi, de a semenea, o amelioare.

• Hidrokinetoterapie
Hidrokinetoterapie reprezintă terapie kinetică realizată în bazin sau piscină,
împreună cu exerciții specifice înotului.
Beneficiile hidrokinetoterapie în tratamentul discopatiei lombare cronice sunt
multiple inclu zând:
– Descărcarea coloanei vertebrale datorită flotabilității furnizate de apă.
– Mobilitate crescută ceea ce ne permite să facem exerciții cu o amplitudine mai
cresctută decât pe uscat.
– Rezistență apei care este de aproximativ 600 de ori mai rezistentă dec ât aerul,
așa ca anumite exerciții terapeutice pot fi mai eficiente atunci când se fac în
apă.
– Ameloirarea durerii, deoarece apa contribuie la creșterea alimentării cu sânge
a mușchilor și a articulațiilor. Anumiți pacienți care suferă de dureri de spate

52
remarcă faptul că este mai puțin dureros să facă un exerciții în apă decât pe
uscat.

• Căldură și gheață (termoterapie)
Aplicarea căldurii în partea inferioară a spatelui îmbunătățește circulația, ceea ce
reduce spasmul musculare și tensiunea musculară și îm bunătățește mobilitatea. Aplicațiile
cu gheață pot reduce inflamația și durerea ușoară. Poate fi utilă aplicații calde înainte de
activitățile fizice pentru relaxarea mușchilor și aplicații reci după activitate pentru a reduce
inflamația.

• Terapie prin masaj
Terapia prin masaj poate reduce tensiunea și spasmul muscular, reducând presiunea asupra
coloanei vertebrale și ameliorând durerea. În plus, terapia prin masaj poate îmbunătăți
circulația, oferind elemente nutritive și oxigen pentru mușchii tensionaț i.

• Tracțiunea/Elongația
Mobilizarea coloanei vertebrale se poate realiza printr -un grup de modalități
terapeutice care utilizează o forță pasivă pentru refacerea mobilității legăturilor și
extensibilității țesuturilor, realizanduse prin presiune redusă ș i oscilații asupra zonelor
afectate. Tracțiunea are ca scop întinderea musculaturii spinale și se poate efectua manual
sau folosind mijloace mecanice sau gravitaționale, continuu sau intermitent. În elongație
greutățile care se aplica trebuie să fie echiva lente cu cel puțin 25% din greutatea corpului,
pentru a învinge inerția și rezistenta grupelor musculare și cu până la 60%, pentru
modificarea presiunii intradiscale.29

• Electroterapie
– TENS (stimularea nervoasă electrică transcutanata)
În terapia TENS pentr u ameliorarea durerii, un mic dispozitiv furnizează curent
electric de joasă tensiune prin piele prin intermediul unor electrozi plasați în apropierea
sursei de durere. Energia electrică de la electrozii stimulează nervii din zona afectată și
transmite sem nale către creier care perturbă percepția durerii normale. TENS nu este dureros

29Beckworth, William Jeremy, MD ”Advanced Concepts in Lumbar Degenerative Disk Disease”, 2014,
pag.217

53
și poate fi o terapie eficientă pentru a reduce durerea. Totuși, TENS pentru durerea lombară
cronică nu este eficientă și nu poate fi recomandată, spune acum Academia Americană de
Neurologie (AAN).30

– IDET (Terapia electro -termică intradiscală)
IDET utilizează căldură pentru a modifica fibrele nervoase ale unui disc spinal și
pentru a elimina receptorii de durere din zonă. În această procedură, o fir numită cateter
electrotermic este plasată printr -o incizie pe disc. Un curent electric trece prin fir, încălzind
o mică parte exterioară a discului la o temperatură de 90 de grade Celsius.
Studiile recente au arătat că durerea lombară a fost ameliorată la unii pacienți până
la șase lu ni sau mai mul. Efectele pe termen lung ale acestei proceduri asupra discului, totuși,
nu au fost determinate. Sunt necesare mai multe studii pentru a compara acest tratament cu
terapiile standard și chirurgie, precum și cu cel placebo.

• Injecțiile epidura le cu steroizi
O injecție de steroizi administrat în spațiul din jurul coloanei vertebrale poate
reduce semnalele de durere, precum și inflamația. O injecție de steroizi poate fi utilizată în
combinație cu un program kinetic pentru a oferi o ameliorare a durerii în timpul exercițiilor
fizice. Când este eficientă, o injecție epidurală cu steroizi poate ameliora durerea pentru
câteva săptămâni până la un an.

În multe cazuri este necesară o combinație de tratamente pentru o gestionare
eficientă a durerii. Un proces de încercare și de eroare este de obicei necesar pentru a găsi
tratamentele care oferă cel mai bine o reducere semnificativă a durerii.
Prelungirea perioadei de repaus nu este recomandată, iar durerile de spate se pot de
obicei agrava. Poate fi util să vă odihniți o zi sau două, sau atunci când durerea este foarte
severă, dar dacă pacientul rămâne inactivă pentru perioade lungi de timp poate scădea
tonusul muscular și poate rigidiza coloana vertebrală, ducând la creșterea durerii.

30 https://www.webmd.com/back -pain/guide/electrothermal -therapy

54
2.4 Protocolul de recuperare medicală

În prima fază a protocolului se vor urma exercițiile de la punctul 1 și 2 de 2 -3 ori pe zi, până
când durerea lombară și eventualele iradieri ale durerii se ameliorează și mobilitatea coloanei
se înbunatațește.

1.Exerci ții pentru cresterea mobilit ății coloanei lombare si reducerea durerii

o Exercițiul 1.1

Poziția inițială: Decubit ventral cu brațele pe
lângă corp cu capul și privirea spre lateral
Acțiune: Respirând adânc și amplu, relaxăm
zona lom bară și facem un efort conștient
pentru a înlătura orice fel de tensiune.
Menținem această poziție 2 -3 minute

o Exercițiul 1.2

Poziția inițială: Decubit ventral cu sprijin pe
antebrațe, coatele sub umeri
Acțiune: Se va respira adânc și amplu, relaxând
cât mai bine zona lombară și se va face un efort
conștient pentru a înlătura orice fel de tensiune.
Menținem această poziție 2 -3 minute.

Fig. 2.11 Exercițiul 1.1
Fig. 2.12 Exercițiul 1.2

55
o Exerci țiul 1.3

Poziția inițială: Decubit ventral cu palmele pe lângă
corp, la nivelul pieptului .
Acțiune: Extindem coatele realizând extensia
coloanei lombare, atât cât ne permite durerea și
amplitudinea articulară, după care coborâm în poziția
inițială încet, ritmic și controlat .
Respirăm amplu și încercăm să relaxăm șoldul și membrele inferioare, iar cu fiecare repetare
durerea se va ameliora.
La fiecare repetare încercăm să ne ridicăm mai sus și menține 2 -3 secunde. Se vor efectua
10-15 repetări.

o Exerci țiul 1.4

Pozitia initială : Din pozitie ortostatică cu palmele la nivel lombar,
picioarele departate la nivelul umerilor si genunchii extinsi
Actiune : Impingem bazinul spre inainte si efectuam extensia coloanei
vertebrale, crescând amplitudinea miscarii de la o repetare la alta si
revenim in pozitie initială.
Mentinand 2 -3 secune si se vor efectua 10 -15 repetări .

o Exerci țiul 1.5

Pozitie initială: Decubit dorsal
Actiune: Se va realiza flexia coapselor pe bazin , cu
genunchii flectați, facilitând amplitudinea mișcarii cu
ajutorul bratelor care vor fii la nivelul genunchilor, tragand
genunchii sper piept si revenim in pozitie initială .Se vor
efectua 10 -15 repetari, m entinand pozitia finală 2 -3
secunde, crescând amplitudinea mișcarii progresiv de la o
repetare la alta.

Fig. 2.13 Exercițiul 1. 3
Fig. 2.14 Exercițiul 1. 4
Fig. 2.15 Exercițiul 1. 5

56
o Exerci țiul 1.6

Poziția inițială: Așezat pe un scaun
Acțiune: Se realizează flexia trunchiului pe bazin , atingem
solul cu palmele, dupa care revenim in pozitia initiala.
Mișcare se va executa incet si ritmic, iar la fiecare repetare
incercam flexăm din ce in ce mai mult coloane vertebrală.
Menținem 2 -3 secun de pozitia finală si repetam mișcare de
10-15 ori .

o Exerci țiul 1.7

Pozitia initială: Patrupedie
Actiune: Realizăm flexia coloanei
vertebrale, impreuna cu expir , urmat de
extensia coloanei vertebrale insotită de
inspir amplu.
Repetăm mișcare de 10 -12 ori.

2. Ex erciții pentru asuplizare coloanei vertebrale și tonifierea trunchiului inferior

o Exercițiul 2.1

Poziție inițială: Decubit dorsal cu
brațele extinse pe lângă corp
Acțiune: Flexia coapsei pe bazin cu
genunchiul flectat, împreună cu
ridicare capului sper genunchi,
asistând mișcare cu ajutorul brațelor,
palmele apucând genunchiul în timpul mișcării, revenind ulterior în poziție inițială. Se va
menține zona lombară în contatc cu solul pe tot parcursul exercițiului
Se va exec uta 10 -16 repetări.

Fig. 2.16 Exercițiul 1. 6
Fig. 2.17 Exercițiul 1. 7
Fig. 2.18 Exercițiul 2.1

57
o Exerci țiul 2.2

Poziția inițială: Decubit dorsal cu brațele extinse
pe lângă corp .
Acțiune: Flexia coapselor pe bazin cu genunchii
flectați împreună cu ridicare capului sper
genunchi, asistând mișcare cu ajutorul brațelor,
palmele apucând genunchii în timpul mișcării.
Zona lombară va fi menținută pe sol pe tot parcursul exercițiului. Repetăm mișcare de 10 –
12 ori .

o Exercițiul 2.3

Poziția inițială: Decubit dorsal Decubit dorsal cu
genunchii flectați și tălpile pe sol și brațele extinse
deasupra capului
Acțiune: Se va apropia regiunea lombară de sol prin
intermediul contracției abdominale și retroversia
ușoara a bazinulu. Se va ridica zona sacrală de pe sol
și se revine în poziție inițială. În acest exercițiu nu se
prelungește contracția abdominală.
Se va repeta de 10 -15 ori.
Cu cât exercițiul devine mai ușor de executat, genuchii se vor extinde puțin câte puțin în așa
fel încât eficiența și dificultatea exercițiului să crească.

o Exercițiul 2.4

Poziția inițială: Decubit dorsal cu genunchii flectați și
tălpile pe sol
Acțiune: Se coboară ambii genunchi spre stânga și apoi
spre dreapta până când ating solul. Nu se fo rțează
mișcarea dacă intervine senzația de durere sau disconfort.
Repetăm mișcare de 12 -15 ori.

Fig. 2.19 Exercițiul 2. 2
Fig. 2.20 Exercițiul 2. 3
Fig. 2.21 Exercițiul 2. 4

58
o Exercițiul 2.5

Poziția inițială: Decubit dorsal cu brațele extinse
pe lângă corp
Acțiune: Se va realiza flexia coapsei pe bazin,
alternativ, cu genunchiul extins, după care
revenim în poziție inițială, menținând zona
lombară apropiată pe sol pe tot parcursul
mișcării.
Se realizează 8 -12 repetări

o Exercițiul 2.6

Poziție inițială: Ortostatism, cu palmele pe
mânerele trx -ului.
Acțiune: Efectuăm genuflexiune, flexând
genunchii și coborând bazinul spre înapoi,
menținând coloana vertebrală în rectitudine, iar
genunchii să nu depășească vârful piciorului
când coborâm și revenim în poziți e inițială.
Repetăm mișcare de 10 -12 ori.

o Exercițiul 2.7

Poziție inițială: Ortostatism, cu spatele la perete, zona
occipitală, partea superioară a trunchiului și regiunea
fesieră în contact cu peretele. Picioare depărtate la nivelul
umerilor, taloanele la distanță de 25 -30 cm de perete.
Acțiune: Se apropie zona lombară de perete, prin
intermediul contracției abdominale și retroversia
bazinului. Exercițiul este similar cu exercitul 2.3, aici
poziția inițială fiind diferită.
Fig. 2.22 Exercițiul 2. 5
Fig. 2.23 Exercițiul 2. 6
Fig. 2.24 Exercițiul 2. 7

59
Pentru creșterea dificultății și eficienței exercițiului se apropie treptat călcâiele de perete.
Reteptam mișcare de 10 -12 ori.

Pe măsură ce durerea lombară și eventuala iradiere a durerii se ameliorează, în programul
terapeutic se vor întroduce exercițiile pentru dezvoltarea stabilității coloanei vertebrale și
execitiile de stretching, care se vor efectua de 2 -3 ori pe zi, continuând și cu exercițiile
precedente o dată ori pe zi.

3. Exerciții pentru creșterea stabilității coloanei vertebrale

o Exercițiul 3.1

Poziție inițială: Partupedie
Acțiune: Extensia membrului superior drepr cu extensia
membrului inferior stâng, menținând coloana vertebrală
într-o poziție neutră, după care revenim în poziția inițială
și repetăm mișcarea cu celelalte membre.
Scopul exercițiului este să menținem trunchiul paralel cu
solul, fără dezechilibrări.
Repetăm aceste exercițiu de 10 -12 ori.

o Exercițiul 3.2

Poziție inițială: Decubit dorsal pe mingea bobath cu
genunchii flectați și tălpile pe sol
Acțiune: Se va executa flexia trunchiului pe bazin, cu
revenire în poziție inițială, menținând stabilitatea
trunchiului în timpul execuției.
Se vor efecuta 10 -15 repetări.

Fig. 2.25 Exercițiul 3.1

Fig. 2.26 Exerci țiul 3.2

60
o Exercițiul 3.3

Poziție inițială: Decubit ventral, coatele flectate la
nivelul pieptului și palmele la nivelul capului, cu
sprijin pe vârfuri.
Acțiune: Ridicăm trunchiul cu ajutorul punctelor de
sprijin în planșă ventrală și menținem între 30 -40 de
sec această poziț ie fără a ne dezechilibra sau fară a lăsa
bazinul pe sol, după care revenim în poziția inițială.
Repetăm de 5 -8 ori.

o Exercițiul 3.4

Poziție inițială: Decubit lateral cu sprijin pe antebraț
Acțiune: Ridicăm trunchiul de pe sol, și executăm
planșa laterală fără a ne dezechilibra și menținând 30 –
35 se secunde, revenind în poziție inițială. Bazinul
aliniat cu membrele inferioare și trunchi.
Repetăm de 5 -7 ori pe fiecare parte.

o Exercițiul 3.5

Poziție inițială: Decubit dorsal, cu palmele la spate, pe
zona cervicală, coapsele flectate pe bazin la 90 de
grade, și cu genunchii flectați la 90 de grade.
Acțiune: Executăm o mișcare de pedalare cu membrele
inferioare, concomitent cu flexia trunchiului orientată
spre genunchiul care se apropie de piept.
Executăm această mișcare între 30 -45 de sec de 3 ori cu
pauză 15 -20 de secunde între serii.

Fig. 2.27 Exerci țiul 3.2
Fig. 2.28 Exerci țiul 3. 4
Fig. 2.29 Exerci țiul 3. 5

61
4. Exerciții pentru stretching

o Exercițiul 4.1

Poziție inițială: Decubit ventral
Acțiune: Flectăm genunchiul , iar cu ajutorul unei benzi
elasctice puse în jurul gleznei încercăm să întindem cât
mai mult partea anterioară a coapsei.
Menținem acest stretching între 30 de secunde și 1
minut.

o Exercițiul 4.2

Poziție inițială: Fandat
Acțiune: Împingem bazinul cât mai în
față posibil, cu scopul de a întinde și
relaxă psoasul ilia c.
Menținem acest stretching între 30 de
secunde și 1 minut, după care lucrăm
și pe partea opusă.

o Exercițiul 4.3

Poziție inițială: Decubit dorsal
Acțiune: Cu genunchiul stâng flectat, rotăm
extern membru inferior drept și punem
porțiunea distală a gambei pe genunchiul
stâng, după care efectuăm flexia coapsei
stângi pe bazin, atât cât permite mobilitatea
atriculației coxo -femurale drepte, după care
revenim.
Prin intermediul acestiu exercițiu se exercită
o întindere a muschiilor din zona fesieră.
Repetăm această mișcare de 8 -10 ori, încercând să menținem poziția finală 10 -15 secunde,
după care v om lucra și pe partea opusă.

Fig. 2.30 Exerci țiul 4.1
Fig. 2.31 Exerci țiul 4.2
Fig. 2.32 Exerci țiul 3.3

62
o Exercițiul 4.4

Poziție inițială: Stând, cu în picior pe treaptă/scară fixă
Acțiune: Menținând genunchiul întins, se va efectua o
aplecare spre piciorul de pe treaptă, menținând pe cât
posibil, pe tot parcursul mișcării spatele drept.
Repetăm această mișcare de 8 -10 ori, încercând să
menținem poziția finală 10 -15 secunde, după care vom
lucra și pe partea opusă.

5. Exerciții acvatice/hidrokinetoterapie

În urma unui studiu, mai mult de 9 0% dintre pacienți care au parcurs un program de
hidrokinetoterapie, având dureri lombare au simțit că durerea de spate s -a ameliorat după 6
luni de participare. Rezultatele obținute sugerează că exercițiile în apă pot fi unul dintre
modurile cele mai util e de tratare pentru un pacient cu dureri de lombare.31.

o Exercițiul 5.1

În apă, ne vom deplasa prin diferite tipri de mers după cum urmează:
Mers obișnuit – 3 minute
Mers cu genunchii sus – 3 minute
Mers în lateral cu pas adăugat – 2 minute pe fiecare parte
La acest exercițiu se va modifica dificultatea prin adoptarea pozițiilor corective în timpul
mersului precum mâinile la spate, maîinile la spate, pe zona cervicală etc.

31 Ariyoshi M, et al. Kurume Med J. 1999.
Fig. 2.32 Exerci țiul 4.4
Fig. 2.24 Exercițiul 5.1

63
o Exercițiul 5.2

Poziția inițială: Stând cu spatele la perete
Acțiune: Flexia coapsei pe bazin cu genunchiul
flectat, cu revenire, alternativ.
Repetăm mișcare de 20 de ori.

o Exercițiul 5.3

Poziția inițială: Stând cu bratele abduse in lateral cu ganterele de aqua -gym
Acțiune: Adducția
brațelor si revenire,
controlând ganterele
pe tot parcursul
mișcării.
Repetăm miscare de
20 de ori.

o Exercițiul 5.4

Poziția inițială: Palmele pe prima treaptă a scării, picioarele pe treapta trei cu genunchii
flectați.
Acțiune: Extensia
genunchiilor și
relaxarea zonei
lombare, și revenire.
Repetăm de 10 -15 ori.

Fig. 2.25 Exercițiul 5.2
Fig. 2.26 Exercițiul 5.3
Fig. 2.27 Exercițiul 5.4

64
În momentul în care durerile lombare au început să fie mai reduse ca durată și intensitate,
mobi liatea și stabilitatea coloanei vertebrale s -a inbunătațit, acest protocol de recuperare
trebuie efectuat o dată pe zi, împreună cu activități aerobice cu impact redus efectuate de
cel puțin 3 ori pe săptămână.

6. Activități aerobice cu impact redus (Înot ) și exerciții specifice înotului

o Picioare crawl cu pluta
Poziție inițială: Plută ventrală cu
brațele pe plută
Acțiune: Se va efectua o mișcare
de forfecare cu membrele
inferioare.
Exercițiul trebuie efectuat pe o
distanță de 50m de 3 -4 ori.

o Picioare spa te cu pluta
Poziție inițială: Plută dorsală cu
pluta îmbrățișată
Se va efectua o mișcare de
forfecare cu membrele inferioare.
Exercițiul trebuie efectuat pe o
distanță de 50m de 3 -4 ori.

Atâta timp cât în timpul înotului nu există nici un discomfort la nivelul spatelui,
înotul poate să fie un mijloc excelent pentru recuperarea discopatiei lombare cronice având
în vedere că flotabilitatea apei susține greutatea corporală, reducând stresul pus pe
articulații și pe coloanei vertebrale.
Procede ele preferabile de înot în această afecțiune sunt procedeul crawl și
procedeul spate pentru că nu forțează coloana vertebrală în extensie precum procedeul
fluture sau bras.

Fig. 2.28 Piciare crawl cu pluta
Fig. 2.29 Picioare spate cu pluta
Fig. 2.30 Stilu de înot crawl si spate

65
CAPITOLUL IV

CONCLUZII
Discopatia lombară este o afecțiune întâlnită frecvent la adulți în perioada activă a
vieții și afectează mai mult bărbații decât femeile ..
Discoaptia lombară este o condiție în care discurile intervertebrale își pierd
înălțimea și hidratarea și, prin urmare, discurile nu reușesc să -și îndeplinească funcțiile lor
principale. Deși cauza exactă a nu este cunoscută, se crede că este asociată în primul rând
cu procesul de îmbătrânire. Loca ția cea mai comună a acestui proces este situată în
regiunile cervicale și inferioare lombare ale coloanei vertebrale.
Protocolul de tratament preferat este tratamentul conservator, constând în terapie
fizică și medicamente analgezice. Scopul terapiei fizi ce este de a reduce durerea, de a
tonifia și de a crește stabilitatea centrurii abdominale și de a informa și a sfătui pacientul cu
privire la boală, astfel încât acesta să poată gestiona afecțiunea în mod eficient pe termen
lung.
Stilul de viață activ fiz ic nu va avea efecte adverse asupra coloanei și efectuarea
exercițiilor aerobice cu impact redus este de fapt benefică pentru coloana vertebrală,
crescând fluxul de nutrienți și sânge către structurile coloanei și scade presiunea asupra
discurilor interver tebrale.
Discopatia lombară este o afecțiune în care pacientul nu trebuie să neglijeze
programul de recuperare prin kinetoterapie , chiar dacă durerea s -a ameliorat și s -a
înregistrat o îmbunătățire a calității vieții, iar kinetoprofilaxia secundară este un important
proces care se realizează printr -un program de exerciții urmat toată viața .
În general, înotul este o formă excelentă de condiționare aerobică cu impact redus,
care este nu pune stres mare pe coloană vertebrală. Spre deosebire de alergare sau mu lte
alte forme de exerciții aerobice, înotul exercită practic niciun impact asupra structurilor
spinării. Apa sprijină corpul, ușurând stresul asupra tuturor articulațiilor din corp.
Marele avantaj al hidrokinetoterapiei constă în aceea că în apă, conform
principiului lui Arhimede, corpul pierde din greutate o parte egală cu volumul de apă
dislocuit. Mișcările devin astfel mai ușor de executat și recuperarea grupelor musculare
deficitare se efectuează în condiții mult mai ușurate ca sarcină.

66
Bibliogr afie

1. Antonescu D., 2001, „Elemente de ortopedie și traumatologie”, U.M.F „Dr. Carol
Davila”, București.
2. Antonescu D., 2008, „Patolgia Aparatului Locmotor”, vol 2, Editura „Medicală”,
București
3. Baciu C., 1972, „Anatomia funcțională a aparatului locomotor”, Editura „Stadion”,
București
4. Balint. T, 2007, „Evaluarea Aparatului Locomotor”, Editura „Tehnopress”, Iași.
5. Bota A., 2007, ” Kinesiologie”, Editura Didcatică și Pedagogică, București
6. Bratu M., 2011, ”Bazele generale ale kinetoterapiei”, Editura ”BREN” București
7. Bratu, A.I., 1977,” Gimnastică pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice”,
Editura” Sport -Turism”, București
8. Buzescu A, 2000,” Ghid de biomecanică a omului”, București
9. Buzescu. A, 2002, “Anatomie și Biom ecanică”, A.N.E.F.S București.
10. Cordun M., 1999, „Kinetologia medicală”, Editura „Axa”, București.
11. Cordun, M., 1999.,” Postura normală și patologică”, Editura A.N.E.F.S., București
12. Crețu A., 1996, „Afecțiuni reumatice care beneficează de kinetoterapie”, Edi tura
„Romfel”, București
13. Geambașu A., 2015, ”Kinetoterapia deficiențelor fizice funcționale și senzoriale”,
Editura ”BREN” Bucuresști
14. https://physio -pedia.com/Low_Back_Pain
15. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dorsalgie_joas%C4%83
16. https://www.physioanatomy.com/ro manian/medicina/sistemul -nervos/maduva –
spinarii/
17. https://www.physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul -nervos/nervii –
spinali/
18. https://www.physio -pedia.com/Degenerative_Disc_Disease
19. https://www.spine -health.com/
20. https://www.webmd.com/back -pain/guide/elec trothermal -therapy
21. IA Kapandji, 1975,” The Physiology of the Joints”, Editura” Churchill
Livingstone” Edinburgh
22. Ispas C., 1998,” Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți”, Editura”
Art Design”, București.

67
23. Ispas, C. 2005, „Kinetoterapia în afe cțiunile ortopedico – traumatice. Deficiențele
fizice”, Editura” A.N.E.F.S”, București
24. J.L. Pinheiro -Franco, 2016,” Advanced Concepts în Lumbar Degenerative Disk
Disease” Editura” Springer” Berlin
25. Juergen Kraemer, 1981,” Intervertebral Disk Diseases: Cause s, Diagnosis,
Treatment and Prophylaxis”, Editura” Thieme”, Stuttgart · New York
26. Kiss, I. 1999” Fiziokinetoterapia și recuperarea madicala”, Editura” Medicală”,
București
27. M.Hollis, 1981,” Practical exercise therapy, 2nd edition, Balckwell Scientific
Public ations”, London
28. Marinescu G., ”Aspecte privind însemnătatea mijloacelor specifice
hidrokinetoterapie” București
29. Papilian V., „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”,
București
30. Pierre Kamina, 2015,” Bazele anatomiei”, Editura” Litera”, București
31. R. El Bsat, 2002,” Fizioterapie pentru kinetoterapeuți, Editura Semne”, București
32. Robin A. McKenzie” The Lumbar Spine: Mechanical Diagnosis & Therapy, 2 Vol
Set”, Editura” Orthopedic Physical Therapy Products”, USA
33. Sbenghe T., 1987, “Kin etologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura
“Medicală”, București.
34. Sbenghe, T., 1987,” Kinetologie, profilactică, terapeutică și de recuperare”,
Editura” Medicală”, București
35. Scurtu. L ., „Caiet Lucrări Practice Anatomie”, Editura „Alexand ru 27”, București
36. Vasile L., 2013, ”Înotul terapeutic” Editura ”BREN”, București