Conf.univ. Da niel Cristea -Enache Autor: Arsene I. Sorina Elena (căs. Vasluianu) Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, Slobozia, Ialomița 2017 2… [622747]

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA de LITERE

LUCRARE ME TODICO -ȘTIINȚIFICĂ
pentru ACORDA REA GRADULUI
DIDACTIC I

Coordonator științific:
Conf.univ. Da niel Cristea -Enache

Autor:
Arsene I. Sorina Elena (căs. Vasluianu)
Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, Slobozia, Ialomița

2017

2
UNIVERSITATEA din BUCUREȘTI
FACULTATEA de LITERE

POETICA JURNALULUI INTIM ÎN
LITERATURA INTERBELICĂ.
APLICAȚII METODICE

Coordonator științific:
Conf.univ. Daniel Cristea -Enache

Autor:
Arsene I. Sorina Elena (căs. Vasluianu)
Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza , Slobozia, Ialomi ța

3
CUPRINS

Cuprins………………………………………………………………………………………………………. …………. p.3
Argument……………………………………………………………………………………………………… ……….. p.5
A.Demersul teoretic
Cap.I Studiul literaturii române în învățământul liceal…………………………………. ……………. p.10
I.1. Aspecte ale studierii literaturii române astăzi …………………………………………………p.10
I.1.a. Reflecții asupra rolului disciplinelor umaniste în educație de -a lungul timpului p.11
I.1.b. Obiective ale studierii literaturii române în școala contemporană …………………. p.12
I.1.c. Caracteristici psiho -pedagogice ale copiilor de vârstă școlară mare (14 -18 ani) cu
implicații în învățarea literaturii române …………….. …………………………………………………….. p.14
I.2. Privire analitică asupra programelor și manualelor școlare ……………………………… p.17
I.3. Strategii didactice ……………………………………. ……………………………………………….. p.21
I.3.a. Delimitări conceptuale: metodă, tehnică, procedeu, metodologie, tehnologie,
strategie didactică …………………………………………………………………………. ……………………….. p.23
I.3.b. Principalele tendințe ……………………………………………………………………………….. p.25
I.3.c. Metode interactive ……………………………………………… ………………………………….. p.26
I.3.d. Predarea – componenta procesului de învățământ …………………………………………p.27
I.3.e. Lecția – formă fundamentală a activității didactice ………………………… ……………. p.29

Cap.II Jurnalul intim în perioada interbelică – Probleme de specialitate…………………………. p.32
II.1. Perioada interbelică: schimbări, modernitate …………………………………………………p.32
II.2.Definiție …………………………………………………………………………………………………….p.34
II.3. Scurt istoric ………………………………………………………………………………… ……………. p.35
II.4. Specie fundamentală a literaturii confesive …………………………………………………… p.37
II.5.Trăsături ……………………………………………………………………………… …………………….p.39
II.6. Funcții ………………………………………………………………………………………………………p.40
II.7. Instanțe ……………………………………………………. ………………………………………………p.42
II.8. Disticție terminologică: autobiografie, corespondență, memorii ………………………p.43
II.9.Conceptul de jurnal intim feminin ………………………………………………………………… p.46
II.10. Analiza tematică a jurnalelor din perioada interbelică …………………………………..p.48

4
B.Demersul practiv -aplicativ
Cap. III Cercetarea psihopedag ogică …………………………………………………………………………p.67
III.1. Scopul cercetării ……………………………………………………………………………………..p.67
III.2 Obiective le cercetării ……………………………………………………………………………….p.67
III.3 Ipoteza cercetării …………………………………………………………………………………….p.73
III.4 Variabilele cercetării ………………………………………………………………………………..p.74
III.5 Coordonatele majore ale cercetării ……………………………………………………………..p.74
III.6 Desfășurarea cercetării pe etape și interpretarea datelor ………………………………..p.75
III.6 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii …………………………………p.95
III.7 Măsuri de reme diere …………………………………………………………………………………p.97

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………. ………..p.98
Anexe …. …………………………………………………………………………………………………………….. ..p.99
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………… ……….p.103
Declație de autenticitate………………………………………………………………………………………. …p.108

5
ARGUMENT

PERSPECTIVA CONTEMPORANĂ ASUPRA EDUCAȚIEI ROMÂNEȘTI

Moto:
Înainte exista sofistica. Învățau oamenii cum să gândești despre orice și ce să
răspunzi oricui. Pe urmă, veacuri întregi, s -a învățat retorică. Învățau copiii cum să vorbești,
care sunt părțile unui discurs, și cum să spui ceva, chiar când nu ai nimic de spus. Azi nu se
mai învață sofistica și retorica. Dar ceva trebuie să le fi luat locul. Omenirea nu renun ță așa
de ușor la dreptul ei de a schimba învățătura vie în învățătură moartă. Ce le -a înlocuit? Am
crezut multă vreme c ă e dreptul. Nu, e pedagogia. 1
Constantin Noica

Din cele mai vechi timpuri omul a dovedit o uluitoare capacitate de a se adapta
provocărilor, de a se perfecționa . I-a fost frig și a inventat focul. A fost în pericol și a inventat
arme le. A învățat să -și dezvolte rațiunea și a înțel es că mâine trebuie să trăiască mai bine
decât azi . Cercetările din domeniul psihologiei au demonstrat științific capacitatea indivizilor
de a învăța și de a se educa la orice vârstă. În societatea actuală, individul se mișcă mult mai
repede, responsabilitățile sale sunt mult mai mari. Problematica lumii contemporane,
provocările acesteia au dus la o dezvoltare agresivă a omului, dar și a lucrurilor pe care le
deține. Valul schimbărilor și al noutăților au asaltat viața umanității și a fiecărei colectivități
umane.
Socie tatea românească actuală este una total diferită față de cea de dinainte de 1989.
Omul de astăzi se supune multiplelor provocări și are o mentalitate nouă , de aceea o in struire
continuă este fenomenul generat odată cu aceste modificări. Omul nu poate deveni om decât
prin educație , spune Kant, la modul imperativ deoarece conturarea aspectelor care -l definesc
se realizează numai prin educație. Limbajul, rațiunea, sentimente le, morala, gustu l pentru artă,
toate se dezvoltă prin educație.
Educatorii, din toate timpurile, au oferit cel mai sugestiv exemplu privind nevoia de
educație. Pedagog ul ceh J.A.Comenius, nume de referință al didacticii pentru contemporani ,

1 C. Noica , Jurnal filozofic , Ed. Humanitas, București, 2012, p. 102.

6
este creatorul primului mare sistem de educație: Didactica noastră are drept proră și pupă: să
cerceteze și să găsească un mod prin care învățătorii, cu mai puțină osteneală, să învețe mai
mult pe elevi, în școli să existe mai puțină dezordine, dezgust și muncă irosită și mai multă
libertate, plăcere și progres temeinic, în comunitatea creștină să fie mai puțină beznă,
confuzie și dezbinare, dar mai multă lumină, ordine, pace și liniște. 2 Tot în c artea de căpătâi
a psihopedagogiei, Didactica Magna , Comenius afirma: arta de a preda și a învăța să fie
adusă la un asemenea grad de siguranță ca mișcarea boltei cerești, ca mecanismul ceasului,
ca arta navigației, ca agricultura și horticultura, ca pictura, arhitectura, sculptura și, în fine,
ca arta tipografică.3 Învățământul de astăzi i se datorează în mare parte lui Jan Amos
Comenius. Începând cu acest mare pedagog , învățământul nu se mai desfașoară individual sau
în grupuri eterogene , ci pe clase de elevi de acee ași vârstă, cu aceleași particularități, într -o
formă organiza tă numită lecție.
Heinrich Pestalozzi, pedagog elvețian, continuă în secolul al XVIII -lea opera înc epută
de Comenius. El este autorul lucrării Cum își creste Gertruda copiii în care subliniază ca și
predecesorul său , rolul educației în familie. Pestalozzi înființează școli ș i institute pedagogice
care să se ocupe de studiul pedagogiei. Precum Comenius, el pune un accent deosebit pe
finalitatea morală a educației, pe dobândirea virtuții prin intermediul adevărului . Lucră rile
sale cele ma i importante pentru evoluția pedagogiei ca știință sunt Pedagogia generală și
Prelegeri pedagogice .
Mai târziu, în 1776, Jo hann Friedrich Herbart afirma că educația nu este posibilă fără
instrucție, iar învățarea sau asimilarea cunoștințelor este posibilă numai prin parcurgerea
anumitor trepte . El pune în evidență trei concepte noi: guvernarea, învățământul și educația în
strânsă legatură cu disciplina, autoritatea, virtutea.
În societatea actuală, caracterizată prin mobilitate ec onomică, politică, culturală,
ordine a educațională vizează o nouă formulă, educația pentru toți . După anul 1990 apare o
democratizare a școlii, dar și o egalizare a șanselor tuturor elevilor, un nou statut și roluri
multiple ale cadrelor didactice . Preocupările intense ale s pecial iștilor din domeniul educației
se concretizează acum în găsirea unor noi soluții pentru : dificultățile la învățătură, atitudini și
comportamente problematice, clasele incluzive , absenteism, abandon școlar . Acestea sunt
puternic influențate de schimbă rile profunde din domeniul ș tiinței, tehnicii, tehnologiei .
Astăzi, educația nu poate rămâne în afara evoluției tehnologiei: creșterea imensă a
volumului informațiilor caracterizează și procesul instructiv -educativ. Construcția tehnică și

2 J.A.Comenius, Didactica Magna , (trad.rom.) Editura Di dactică și Pedagogică, București, 1970, p . 60.
3 Ibidem .

7
științifică a calculatorului permite profesorului să stocheze, să prelucreze și să disemineze
mult mai ușor și mai repede informațiile. Calculat orul permite simulări ale unor fenomene,
propune utilizatorului variate trasee de gândire, determinând, în mod e vident, asimilarea unei
culturi informaționale. Calculatorul electronic, Internetul, clasele virtuale (învățarea
distribuită în avans – Advanced Distributed Learning, prescurtat ADL) sunt tehnologii
sincronizate cu noua educație, din ce în ce mai mult utili zate la ora de curs. Utilizarea
principalelor mijloace multimedia (retroproiectorul, diaproiectorul, video -casetofonul, DVD –
ul, camerele video, tec.) sporesc eficiența procesului instructiv -educativ prin gradul de
participare activă a elevilor și a cadrelo r didactice, precum și prin dezvoltarea curiozității
științifice.
Profesorul contemporan are responsabilități din ce în ce mai mari , adecvate ritmului
înalt al schimbărilor sociale. Deschiderea spre universalism, toleranță, înțelegere, pluralism,
democraț ie, promovarea tehnologiilor moderne, antrenează noi responsabilități pentru
profesori. Pregătirea profesorilor trebuie să cultive o perspectivă asupra predării care să
transceadă utilitarismul și să încurajeze spiritul interogativ și interacțiunea. Calitatea pregătirii
de care beneficiază profesorii, precum și calitatea predării efective, depind în mare măsură de
materialele didactice utilizate . Folosirea tehnicilor informaționale pentru introducerea noilor
cunoștințe, pentru dezvoltarea unor abilită ți, pentru evaluarea performanțelor elevilor se
dovedește a fi tot mai apreciată , atât pentru îmbunătățirea manierei de predare, cât și pentru
dezvoltarea propriului nivel de cunoștințe. Astfel, școala stă sub semnul inovației, cautând să
identifice și să dezvolte structuri de învățare alternative, cu parcursuri multiple, adaptabile și
eficiente în contexte formale, nonformale și informale, active pe durata întregii vieți sociale și
profesionale.
Prin lucrarea de față mi -am propus să demonstrez și să exemp lific valoarea jurnalului
ca specie literară, valoarea documentară, dar și relația autor -text-cititor. Sprijinindu -mă pe
concepții riguros științifice privind procesul de învățământ și pe experiența dobândită în anii
de activit ate la clasă, am încercat să evidențiez eficientizarea procesului de receptare a acestui
tip de text de graniță prin utilizarea unor metode și procedee tradiționale și moderne în cadrul
orelor de limba și literatura română.
Într-o perioadă în care parcă timpul nu mai a re răbdare , când însăși lectura s -a
condensat, când individul aleargă necontenit să prindă istoria într -un crâmpei , jurnalul
reprezintă momentul de reflexivitate pe care și -l acordă atât autorul, cât și cititorul. Am ales
jurnalele scriitorilor români, pentru că, dincolo de fascinația personală față de acestea, ele
constituie o specie literară inedită, diferită de romane, poezii sau nuvele pentru că reprezintă

8
nu doar viața autorilor, ci viața înseși, în momentul în care este trăită. Am urmărit felul în care
jurnalele scriitorilor români au oglindit epoca în care au trăit și au scris, cum vorbesc ele
despre sensibilitatea vremii lor, despre preocupările cotidiene și viața materială, despre marile
evenimente, despre problemele de creație . Pagini simultane cu viața, jurnalele red au realitățile
diariștilor și exprimă opiniile acestora. Pentru că oglindesc realitățile, aceste documente au
tematică diversă, de la date personale, intime, la unele ce țin de programul de fiecare zi,
impresii despre evenimente poli tice, crezuri asupra lumii, relațiile cu cei din jur, obsesii și
vise. Astfel că , prin jurnal se poate reconstitui viața unui om dintr -o anumită epocă în cele mai
diferite aspecte ale ei.
Am optat pentru cei patru scriitori interbelici pentru că ei oglind esc cel mai bine epoca
aceasta, pentru că ei dețin o anumită sensibilitate prin care extrag evenimentele, detaliile din
experiența lor sau din a altora. Centrală a fost ideea preocupării față de sine, față de destin,
față de starea de spirit. Dincolo de ac easta, răzbate atmosfera epocii și marile evenimente ale
acesteia. Există o reciprocă influență între scriitor și epoca sa , alături de o putere de
exemplaritate și generalizare a jurnalului și a scriitorului pentru epoca sa. M-am oprit asupra
fiecărui jurn al, tratându -le separat în subcapitole distincte, pentru a personaliza felul în care
fiecare jurnal oglindește epoca, abordare ce mi -a permis să mă apropii mai mult de textele
documentelor, spre analiză. În subcapitolele introductive am schițat câteva idei despre jurnal
ca istoric, specie literară, distincție literar -nonliterar, utilizând surse de sinteză ale unor istorici
și critici literari (Mihai Zamfir, Ioan Holban, Eugen Simion). Invocarea jurnalelor din
perioada interbelică a intenționat să urmărească atât constanțele , cât și diferențele în
preocupările, sensibilitățile și modul de viață al scriitorilor. Aplicând prin microlecturi o grilă
de lectură tematică (aspecte legate de viața materială, spirituală, culturală, politică, religioasă,
socială, cotid iană), am încercat să evidențiez prioritățile tematice ale jurnalelor din perioada
respectivă, ceea ce m -a ajutat să reconfigurez specificul epocii.
Avantajele jurnalelor ca sursă istorică nu sunt numai la nivel tematic, prin diversitatea
subiectelor trata te, prin accesul pe care îl are cititorul în lumea interioară și cea exterioară a
diaristului (atât cât acesta îi permite) . Ca egodocumente, ele exprimă mărturiile unor oameni,
de o autenticitate garantată prin identitatea dintre autor -narator -personaj – știm sigur că cel
care povestește este însuși autorul și personajul narațiunii. Diaristul este martorul ocular al
propriei vi eți și al epocii sale, datorită simultaneității – momentul trăirii unui eveniment este
foarte apropiat de momentul relatării acestuia. Faptul că diaristul își datează însemnările, îl
ajută pe istoric să contextualizeze textele cu mai multă ușurință. Egodocu mentele livrează, de

9
asemenea informații despre viața privată a oamenilor din trecut, dezvăluind, în același timp ,
felul în care gândeau și problematizau diariștii.
Pentru că exprimă realitățile autorilor săi, jurnalele personale sunt unicele specii
litera re care se îndepărtează de povestirile de ficțiune și preiau povestirile factuale. De aceea,
ele devin documente istorice cu mare potențial. Lectura jurnalelor personale este ca și cum am
avea acces la cutia Pandorei, ea pune în lumină aspecte problematice și sensibile, puncte
nevralgice din viața și epoca diariștilor.
Lucrarea are trei capitole și urmărește:
– identificarea metodelor tradiționale și moderne î n abordarea unui text de graniță , și
anume jurnalul intim la clasele liceale;
– premisa că elevul este un factor activ și conștient, responsabil și autonom în procesul
didactic;
– formarea capacităților de comunicare, dar și dezvoltarea competențelor culturale, de
argumentare și de gândire critică;
– prezentarea unor metode interactive;
– realizarea unei sinteze a noțiunilor teoretice referitoare la textul de graniță , și în
special la jurnalul intim.
În primul capitol, am motivat alegerea acestei teme, am subliniat locul și rolul acestei
discipline, Limba și Literatur a Română, în ciclul liceal, precum și caracter isticile psiho –
pedagogice ale copiilor cu această vârstă școlară cu implicații în învățarea limbii și literaturii
române.
În capitolul al doilea am definit jurnalul intim, prezentând trăsăturile acestuia. Am analizat
tematic cele patru jurnale alese din perioada interbelică, cel al lui Mi hail Sebastian,
Constantin Fântâne ru, Alice Voinescu și Jeni Acterian.
Odată cu capitolul al treilea, începe demersul practic, realizat la clasa a noua, în vederea
eficientizării procesului de receptare a textelor nonlit erare, în special a jurnalului intim prin
utilizarea unor metode și procedee tradiționale și moderne în cadrul orelor de limba și
literatura română. Prezenta cercetare s -a realizat la Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza ,
Slobozia, în anul școlar 2015 -2016. În cercetare a fost implicată clasa a IX -a A, profil
matematică -informatică, având un efectiv de 29 elevi (6 fete, 23 băieți), care au constituit
eșantionul experimental.

10
A.DEMERSUL TEORETIC

CAP. I STUDIUL LITERATURII ROMÂNE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL

Moto:
„A vorbi despre limba în care gândești – a gândi – gândire se poate face numai într -o
limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea
lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se
numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se
numește nor! Ce patrie minunată este această limbă (…) noi, de fapt, avem două patrii
coincidente: o dată este patria de pământ și de piatră și încă o dată este numel e patriei de
pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie, o patrie fără de nume nu este patrie.
Limba română este patria mea”. 4
Nichita Stănescu

4 http://libersaspun.3netmedia.ro/tag/citate -nichita -stanescu/

11
I.1. Aspecte ale studierii literaturii române astăzi
I.1.a. Reflecții asupra rolului disciplinelor umaniste în educație de -a lungul
timpului

Limba și literatura română poate fi considerată în școală mai mult decât o disciplină de
învățământ. Ca limbă maternă și ca obiect de studiu, limba și literatura română ocupă locul
central în ansamblul general de pregătire a elevilor, fiind principalul mijloc de comunicare și
de informare. Însușirea corectă a limbii române este o datorie de onoare a fiecărui cetățean,
limba identificându -se cu existența milenară a poporului, cu modul lui particular de a înțelege
existența, cu momentele istorice cruciale prin care a trecut, cu bucuriile și tristețile trăite .
Studiul limbii și lite raturii române duce în mod firesc la crearea posibilităților
dezvoltării plenare a copiilor, le deschide acestora perspectiva unei vieți spirituale bogate.
Omul care nu are cuvinte, nu are idei. Limbaj sărac înseamnă gândire săracă și co nfuză ,
capacitate c reatoare săracă și fără valoare. Numai prin limbă, prin cuvinte poți învăța ce
înseamnă dorul și dragoste a de țară, de mamă și de semeni . În limba sa numai i se lipesc
poporului de suflet perceptele bătrâneții, istoria părinților săi, bucuriile și durerile
semenilor5 – spunea Eminescu. Numai prin puterea demiurgică a cuvântului, mereu nouă,
mereu ne stinsă ființa neamului românesc a dăinuit și va dăinui.
Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarizării este acela de a
forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă
lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii, să se integreze efectiv în
contextul viitorului său parcurs, să -și utilizeze în mod eficient și creativ capacită țile proprii
pentru rezolvarea unor probleme concrete în viața cotidiană, să poată continua în orice fază a
existenței sale procesul de învățare, sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.
Lunga istorie a educației pune în lumină rolul formativ pe care l -au jucat din
Antichitate și până astăzi studiile umaniste , învățarea scris -cititului drept competență de bază
la care s -au adăugat studiul gramaticii și al literaturii, alături de di scipline conexe precum
prozodie sau retorică. Antichitatea ne arată omul preocupat de dezvoltarea capacităților sale
intelectuale ca urmare a unor necesități de legitimare a statutului social. Educația nu era un
bun public, ci un bun al claselor privilegiate. Scribii primeau știința scris -cititului din tată în
fiu. Gr ecia, ca și Roma Antică, au acordat științelor umaniste locul prim pe scena formării
morale și intelectuale a omului. Imnurile și cântecele dedicate zeilor la Jocurile Olimpice

5 E. Popescu (coord.), Sinteze de metodică a predării limbii și literaturii române în învățământul
primar , Ed. Ca rminis, Pitești, 2015 p . 5.

12
contribuiau la formarea și cultivarea sentimentelor cetățenești. Platon, într -unul din
Dialogurile sale, sublinia: dascălii după ce i -au învățat literele și sunt în stare să înțeleagă
cuvintele scrise, îi pun să citească, în bănci, poemele poeților buni și îi silesc să le învețe pe
de rost, căci în ele sunt multe sfaturi bune, multe deslușiri, îndemnuri și elogii ale oamenilor
de ispravă din trecut, astfel încât copilul silitor să se străduiască să devie asemenea lor.
Dascălii de chitară […] le dau să învețe și operele altor poeți de vază care au alcătuit și
muzică, punându -i să exe cute și făcând ca armoniile și ritmurile să pătrundă în sufletele
copiilor, insuflându -le mai multă blândețe și astfel devenind mai mlădioși și mai armonioși,
să fie destoinici la vorbă și la faptă .6 Elevii făceau exerciții de lectură cu voce tare, recitau , li
se dădeau lecții de dicție , învățau figurile de stil. La vârsta de 17 ani, cei înstăriți făceau și
studii de retorică.
În Evul Mediu, școlile retrase în mănăstiri și devenite adevărate centre de cultură unde
se traduceau, se scriau și se inter pretau texte sacre, introduc o viziune creștină asupra
educației promovată de principiile pedagogiei ca știință și de pedagogul J.A. Comenius în
secolul al XVII -lea.
În contemporaneitate , obiect ul limba și literatura română rămâne un obiect de studiu
cu un potenț ial formativ recunoscut formal de sistemul de învățământ românesc prin numărul
mare de ore pe săptămână (4 -5 ore/clasă) din planul cadru, e valuările semestriale și finale .
Prin educație sunt asumate valorile lumii contemporane, necesitățile imediate putând fiind
puse în practică doar prin intermediul cuvântului .

I.1.b. Obiective ale studierii literaturii române în școala contemporană

Studierea limbii și literaturii române în școala contemporană este un proces complex și
de durată, reglementat în documentele elaborate MECT -CNC (Consiliul Național pentru
Curriculum) și se subordonează finalităților pentru fiecare nivel de învățămînt – primar,
gimnazial, liceal – dar și obiectivelor ciclurilor curriculare , acestea toate derivâ nd din idealul
educațional , așa cum este formulat în L egea învățămîntului: dezvoltarea liberă, integrală și
armonioasă a individualității umane, formarea pers onalității autonome și creative7. În
planurile -cadru pentru gimnaziu și liceu, limba și literatura română ocupă o poziție
privilegiată în ceea ce privește numărul de ore din curriculum nucleu : cinci la clasa a V-a,
patru pentru clasele a VIa – a VIII -a și câte trei/patru ore la clasele a IX a – a XII a.

6O. Drâmba, Istori a culturii și civilizației , vol.III , Ed. Saeculum, București, 2000, p .113.
7 MEN -CNC, București, 1998, p.3 .

13
Curriculum Național pentru învățământul obligatoriu . Cadru de referință , document
care definește reperele de politică și de strategie educațională pentru învățămâ ntul obligatoriu
românesc formulează scopul studierii limbii și literaturii române în perioada învățămâ ntului
obligatoriu : acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază,
capabil să înțeleag ă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii , să se
integreze efectiv în contextul viitorului parcurs școlar, respectiv profesional , să-și utilizeze în
mod eficient și creativ capacităț ile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete de viață
cotidiană, să poată continua, în orice fază a existenței sale, procesul de învăț are, sensibil la
frumosul din natură și la cel creat de om.8
Noul curriculum pentru liceu se centrează pe valori și atitudini , aceleași pentru
cursurile inferior și superior ale liceului, care vizează sfera afectivului și sunt favorizate de
studiul literaturii, mai ales prin modelele / antimodelele p e care le aduc aproape de elevi:
 cultiva rea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în
domeniul literaturii;
 stimularea gîndirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje
receptate;
 formarea unor reprezentări culturale privind evoluția și valorile literaturii române;
 cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare și a încrederii în propriile
abilităț i de comunicare;
 abordarea flexibilă și tolerantă a opiniilor și a argumentelor celorlalț i;
 cultiv area unei atitudini pozitive față de limba maternă și recunoaș terea rolului
acest eia pentru dezvoltarea personală și îmbogăț irea orizontului cultural;
 dezvoltarea interesului față de comunicarea intercultural ă.9
Competențele generale, pe care programa de liceu le conține, accentuează caracterul
formativ al învățării, o îmbinare a folosirii instrumentelor de lucru cu textul cu studiul
descriptiv al literaturii române:
– utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor
în diverse situații de comunicare;
– folosirea modalități lor de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea
diferitelor texte literare și nonliterare;
– argumentarea în scris sau oral a opiniilor privind un text literar sau nonliterar .10

8 Curriculum National…. , Ed. Corint, București, 1998, p . 21.
9 Programe scolare pentru clasa a X-a ,Ciclul inferior al liceului , Limba si literatura romana ,
București , 2004, p.4 .

14
Conținuturile învățării la limba și literatura română sînt repre zentate de noțiuni și
concepte (noțiuni gramaticale, de teoria literaturii, concepte literare, din domeniul istoriei
literaturii, al esteticii etc.), informații de specialitate pe care profesorul le prelucrează pentru a
fi transmise elevilor săi. Selectate pe baza unor criterii bine cunoscute, – logico -științific,
psihologic, pedagogic etc. – conținuturile învățării sînt cuprinse în programele și manualele
școlare . Pregătirea profesorului de limba și literatura română pentru activitatea didactică
presupune cunoașterea prevederilor programei, a modului în care acestea sînt reflectate în
manual, dar și decizia personală legată de cît anume poate transmite – raportat la capacitățile
intelectuale ale elevilor săi – și, mai ales, ce strategie didactică va folosi pentru facilitarea
asimilării noilor conținuturi.

I.1.c. Caracteristici psiho -pedagogice ale copiilo r de vârstă școlară mare (14 -18
ani) cu implicații în învățarea li teraturii române

Dezvoltarea psihică a copilului se realizează în stadii, fiecare stadi u caracterizându –
se printr -o configurație proprie de procese și însușiri psihice. Trecerea de la un stadiu la
altul marchează un salt nu numai în cadrul diverselor componente psihice, ci și în cadrul
relațiilor dintre ele, a personalității în ansamblul să u. Planul psihic suportă la vârsta
adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la
cristalizarea și stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului . 11
Se consolidează struc turile gândirii logico -formale, capacitatea de interpretare și
evaluare, de anticipare, de predicții, spiritul critic și autocritic. Gustul excesiv pentru
raționament, accesul la noțiunea de lege, reactivarea curiozității, vor conduce spre
abordarea mai am plă, filozofică a realității, la apariția atitudinilor critice față de valori. Ca
urmare, se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii, dar și unele instrumente ale activității
intelectuale (capacitatea de argumentare și contraargumentare, de demonstrare, de
elaborare a unor ipoteze, etc.)12
Atenția dezvoltată în această perioadă este cea voluntară. Capacitatea de concentrare
crește, ajungându -se până la 4 ore. Capacitatea de memorare ajunge la mari performanțe.
Memoria, fiind o activitate implicată în organizarea și reacționarea numeroaselor legături
asociative disponibile, devine una dintre laturile cele mai solicitate ale activității intelectuale.

10 Idem, p.5 .
11 U. Șchiopu, Psihologia vârstelor , EDP, București, 1993, p .185.
12 D. Salavastru , Psihologia educației , Ed. Polirom, Iași, 2004, p .58.

15
În această etapă un rol preponderent îl au caracterul activ și voluntar al memoriei. Alături de
acestea, apare memoria logică, care păstrează ceea ce este esențial și operează cu scheme
logice, reprezentări și noțiuni din ce în ce mai bogate, organizate și complexe. Prelucrarea
informației apare în procesul fixării, când au loc restructurări care fac sistematic și inteligibil
materialul de memorat. Păstrarea se sistematizează, recunoașterea reconstituie materialul în
aspecte detaliate, iar prin reproducere, adolescentul include în relatarea verbală elemente
subiective, asociații care dau o notă de originalitate.
La nivelul gândirii, are loc o dezvoltare diferențială la nivelul cunoștințelor în diverse
domenii, astfel apare gândirea diferențiată. Studiul diferitelor materii dau posibilitatea
însușirii unei concepții materialist -dialectice despre lume și viață. În însușirea cunoștințelor
sunt utilizate deprinderi specifice de a gândi care formează sisteme de gândire. Judecățile
devin complexe, dezvoltându -se spiritul critic al gândirii ca urmare a logic ii, a posibilității de
analiză. Pe măsură ce se dezvoltă sistemul de cunoștințe are loc o ierarhizare a valorilor celor
cunoscute, ierarhizare care se manifestă în preferințe, urgențe, interese, etc.
La nivelul limbajului, se produce o diversificare a lexi cului . Datorită lecturilor, apare
un stil propriu de exprimare orală și scrisă. În afară de imaginația reproductivă, care ajută la
însușirea sistemelor de cunoaștere transmise instructiv, se dezvoltă imaginația creatoare, care
are ca sursă de inspirație lu mea reală, trecutul istoric, acțiuni umane, atitudini, defecte,
perspectiva profesiei, etc.
Datorită creșterii orientării socio -culturale și a îmbogățirii experienței de viață se
lărgește și sfera intereselor, care devin tot mai stabile, fiind legate de d omenii mai cunoscute,
pentru care manifestă aptitudini evidente. Interesele devin mai conștiente, active, eficiente, cu
un caracter mai selectiv. La această vârstă, ele sunt legate în special de idealul profesional.
Prin urmare, caracteristicile psiho -peda gogice ale elevilor de vârstă școlară mare sunt
conform lui Cucoș C. :
– scad pragurile senzoriale și crește operativitatea explorării percepției a oricărui tip
de stimul;
– adolescenții pot organiza și dirija propriile observații;
– sunt posibilități deosebite d e reprezentare. Adolescentul este capabil să realizeze cu
ușurință imagini foarte bogate în detalii.
– operațiile de gândire sunt eliberate de conținuturile informaționale cărora li se
aplică, devenind formale;
– se formează și se consolidează scheme de gândir e;
– raționamentul ipotetico -deductiv se realizează cu ușurință;

16
– gândirea adolescentului poate prelucra un mare volum de informații și operează cu
sisteme variate de simboluri .13
La nivelul memoriei, trăsăturile identificate sunt:
– creșterea volumului memoriei;
– dominarea memoriei logice;
– amplificarea capacităților de a memora laturi abstracte și generale ale cunoștințelor;
– creșterea caracterului activ al memoriei exprimat în identificarea cu ușurință a ideilor
centrale;
– dezvoltarea metamemoriei care -i permite adolescentului să susțină activ atât
întipărirea, cât și păstrarea cunoștințelor .14
Din punct de vedere afectiv, se remarcă:
– rezonanța afectivă amplă a tuturorfelurilor de evenimente trăite;
– amplificarea și consolidarea sentimentelor cristalizate în stadiile anterioare;
– existența unui grad înalt de conștientizare a experienței afectate .15
Motivația presupune:
– manifestarea activă a trebuințelor de autorealizare și autoafirmare;
– interesul pentru lectură;
– apariția cunoașterii de sine și a celor din jur;
– dezvoltarea unor noi forme de motivație, cum ar fi: concepția de viață, idealul de
viață, aspirații puternice de a se apropia de stadiul adultului.16
Prin urmare, caracteristicile psiho -pedagogice ale elevilor de vârstă școlară mare permit
trecerea de la al cătuirea unui rezumat, specific gimnaziului, la formarea unei opinii privind un
text lecturat și la argumentarea propriei opțiuni necesare configurării conștiinței identității
culturale. Este perioada când se face tranziția de la înregistrarea părerilo r la formarea opiniei
personale, opinie care trebuie exprimată clar, corect și coerent. Adolescentul caută în cărțile
pe care le citește răspunsul la marile frământări sufletești, exemple demne de urmat. De aceea,
lectura în această etapă este esențială.

13 C. Cucoș , Psihopedagogie pentru exameele de definitivare și grade didactice , Ediția a III -a, Ed.
Polirom, 2009 , p.43.
14 A. Neculau, L. Iacob, Psihologie, Manual de clasa a XI -a, Ed. Polirom, Iași, 2012, p. 35.
15 J. Dobson, Pregătirea pentru adolescență , Ed. No ua speranță, București, 2011, p . 29.
16 M. Golu, M. Pais, Lăzărescu , Psihologie , clasa a X -a, Editura Economică, București, 2008, p . 49.

17
I.2. Privire analitică asupra programelor și manualelor școlare

Activitatea profesorului are ca p rincipal reper programa școlară, unul dintre produsele
curriculare, alături de planurile -cadru de învățământ și manualul școlar.
Programa școlară este un document curricular oficial care cuprinde oferta educațională
a unei discipline pentru un parcurs școlar determinat. Filosofia contemporan ă a educației a
evidențiat diferența dintre o educație bazată pe curriculum , adică având ca element central la
toate e tajele sale activitatea de proiectare, și programa analitică, document care are în centrul
activității didactice ideea de programare a traseului elevului către un țel cunoscut și impus
doar de către adulți. De aceea, programa analitică era posesoarea în mo d absolut și univoc a
tuturor componentelor procesului instructiv -educativ stabilit la nivel central. Profesorul și
elevul erau doar simpli executanți ai unui program de instruire menit să reproducă o stare de
fapt.
Din septembrie 2009, programele școlar e au fost elaborate din perspectiva trecerii de
la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective (obiective cadru și obiective de
referință) –elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor ′90 –
la modelul centrat pe competențe. Conceptual, programele școlare actuale se diferențiază de
programele analitice prin accentul pe care îl pun pe interiorizarea unui mod de gândire
specific fiecărui domeniu transpus în școală prin intermediul unui obiect de studiu. Totodată ,
programa actuală promovează abordarea educațională centrată pe nevoile elevilor, propunând
aspecte de comunicare ancorate în cotidian, care să ofere elevilor achiziții de calitate, în
contexte semnificative de învățare. Tabelul care urmează prezintă în antit eză caracteristici ale
procesului de învățare din didactica tra dițională și didactica actuală:17

Criterii Strategii didactice
Orientare tradițională Orientare modernă
Rolul
elevului Urmărește prelegerea,expunerea,
explicația profesorului.
Expune puncte de vedere proprii.
Încearcă să rețină și să reproducă
ideile auzite. Realizează un schimb de idei cu ceilalți.

17 V. Pădureanu, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Limba și literatura română
învățământ primar și gimnazial , Ed. Aramis, București, 2002, p . 12.

18
Acceptă în mod pasiv ideile
transmise. Argumentează; pune și își pune întrebări
cu scopul de a înțelege, de a realiza sensul
unor idei.
Lucrează izolat. Cooperează în rezolvarea problemelor și a
sarcinilor de lucru.
Rolul
profesorului Expune, ține prelegeri. Facilitează și moderează învățarea.
Impune puncte de vedere. Ajută elevii să înțeleagă și să explice
punctele de vedere proprii.
Se consideră și se manifestă în
permanență ca un părinte . Este partener în procesul învățării.
Modul de
realizar a
învățării Învățarea are loc predominant prin
memorare și reproducere cu
cunoștințe, prin apel doar la
exemple clasice , validate. Învățarea are loc predominant prin formare
de competențe și deprinderi practice.
Învățarea conduce la competiție
între elevi, cu scopul de
ierarhizare. Învățarea se realizează prin cooperare.
Evaluarea Vizează măsurarea și aprecierea
cunoștințelor (ceștie elevul) Vizează măsurarea și aprecierea
competențelor (ce poate să facă elevul cu
ceea ce știe).
Pune accent pe aspectul cantitativ
(cât de multă informație deține
elevul) Pune accent pe elementele de ordin
calitativ ( valori, atitudini)
Vizează clasificarea statică a
elevilor. Vizează progresul în procesul învățării
pentru fiecare elev.

Programa pentru Limba și literatura română propune o racordare fără echivoc la
tendințele actuale în didactica maternei. În acest sens sunt valorificate o serie de documente
agreate la nivel internațional (Recomandarea Parlamentului European vizând competențele
cheie, Cadrul de referință pentru literaturi LiFT, Cadrul PIRLS – Studiul internațional privind
progresia competențelor de lectură la finalul învă țământului primar), precum și concluziile
vizând dezvoltarea de curriculum avansate în cadrul proiectului POSDRU 35279 Un
învățământ performant bazat pe decizii fundamentate – Strategii de valorificare a evaluărilor
internaționale privind rezultatele învăț ării.
Programa de Limba și literatura română are la bază modelul comunicativ -funcțional,
comun pentru aria curriculară Limbă și comunicare. Acest model se bazează pe faptul că orice
act de comunicare comportă două tipuri de procese : producerea (emiterea, exprimarea în scris
sau oral a mesajelor) și receptarea (ascultarea sau lectura mesajelor). Se produc astfel, o serie
de schimbări în cadrul disciplinei: literatura nu mai este un domeniu static, în care elevii
studiază despre texte, ci devine un domeniu d inamic, în care literatura nu înseamnă doar
cunoaștere, ci și comunicare. Apare o schimbare a focus -ului dinspre produs (opera literară),

19
spre proces (lectura operei) și intrarea receptorului într -un dialog deschis cu textul , pe care -l
interoghează și căru ia îi oferă răspunsuri personale. Pe de altă parte, și domeniul limbii
capătă o altă dimensiune, prin faptul că nu învățarea regulilor gramaticale este prioritară, ci
felul în care elevii pot aplica cele învățate în propria comunicare (în receptarea și
producerea mesajelor).18
Trăsăturile programei de limba și literatura română au fost menționate de Florentina
Sâmihăian în lucrarea Didactica Limbii și Literaturii române (I):
– orientarea studiului către elev;
– selectarea conținuturilor învățării în raport cu finalitățile vizate (obiective -cadru și de
referință în învățământul primar și gimnazial, competențe generale și specifice, valori
și atitudini în clasele a IX -a și a X -a). Conținuturile disciplinei devin, în acest context,
mijloace de atingere a acestor f inalități și ele pot fi diverse, chiar diferite. Nu se
studiază textul x sau y, ci tipuri de texte , care oferă oportunități de actualizare și de
transferare a competențelor de lectură ale elevilor. De asemenea, nu se studiază doar
despre verb sau despre ad jectiv, ci și despre felul în care acestea funcționează în
comunicare. Cu alte cuvinte, de la un accent preponderent informativ și reproductiv, se
trece la focalizare pe formativ și pe autonomia elevului în manevrarea cunoștințelor
asimilate.
În domeniul conținuturilor, o pondere importantă au căpătat formele comunicării orale,
introducerea textelor nonliterare, a altor forme de comunicare artistică (teatru, film),
deschiderea canonului școlar spre texte actuale din literatura română, toate ace stea urmărind
de fapt să -i ofere elevului o motivație mai bună pentru dezvoltarea propriei personalități și
sensibilități într -o lume dinamică.
– Construirea unui parcurs didactic coerent și funcțional (programa a fost concepută ca
un parcurs eșalonat, în ca drul căreia fiecare ciclu sau an de studiu are o dominantă,
care se reflectă într -un anumit decupaj al conținuturilor: abordarea literaturii în
gimnaziu din perspectiva genurilor și a speciilor, menită să -i familiarizeze pe elevi cu
principalele tipuri tex tuale (narativ, descriptiv, dialogat); abordarea literaturii din
perspectivă tematică în clasa a IX -a, menită să înlesnească familiarizarea elevilor cu
tipuri variate de texte, să lege studiul literaturii de experiența lor de viață și să
stimuleze plăcerea lecturii; abordarea literaturii din perspectivă structurală largă la
clasa a X -a (proză, poezie, dramaturgie, critică), menită să stimuleze capacitățile

18 F. Sâmihăian, Didactica Limbii și Literaturii române(I), Ministerul Educației și Cercetării,
București, 2005, p .15.

20
elevilor de a înțelege, analiza și interpreta operele literare; abordarea literaturii din
perspectivă cronologică (cu o dublă contextualizare, istorică și culturală) în clasele a
XI-a și a XII -a);
– Integrarea celor trei discipline: literatură, limbă și comunicare (programa acordă o
pondere sporită elementelor de limbă și comunicare și recomandă studierea ac estora
cu accent pe latura aplicativă și în relație cu studiul literaturii);
– Structurarea modulară (programa este astfel structurată încât să faciliteze profesorilor
proiectarea activității didactice, lăsând la alegerea acestora modalitățile de corelare a
conținuturilor, ordinea abordării acestora, structurarea unităților de învățare sau
alegerea strategiilor didactice și a metodelor de evaluare).
Programa școlară se concretizează prin intermediul manualului. Acesta vizează
prezentarea cunoștințelor și a ca pacităților într -un mod sistematic, prin diferite unități
didactice, operaționalizabile, în special, din perspectiva elevului: capitole, subcapitole,
grupuri de lecții, secvențe de învățare. Este un instrument de lucru adresat atât elevului, cât și
profeso rului.
Analizat din perspectivă structurală , manualul prezintă nu numai conținuturile într -o
formă detaliată și pedagogizată, ci și elemente cum sunt exercițiile, problemele, seturi de fișe,
teste prin care elevii se pot autoevalua, aplicații prin care pot fi exersate conținuturile
asimilate, glosare de termeni, referințe bibliografice . La ora de limba și literatura română,
manualul constituie una dintre sursele de informare, nemaifiind considerat un etalon sau
unicul sistem de referință, mai ales că manual ele tradiționale au fost înlocuite cu manualele
alternative care pornesc de la aceeași programă, dar al căror conținut este diferit.
Conținuturile curriculum -ului nu mai sunt tratate preponderent teoretic și exhaustiv, fiind
considerate în cadrul lecțiilor doar un sistem de referință. De aceea, autorii manualelor
alternative pot recurge la modele diferite și originale de tratare didactică a materiei. În cazul
manualelor de limba și literatura română, aceștia evită obișnuitele comentarii și teoretizările
neatractive ale unor concepte operaționale, sprijinindu -se, în mod deosebit pe lectura elevilor,
stimulându -i să gândească pe cont propriu, să -și exprime opiniile, să -și susțină punctul de
vedere. Manualele de limba și literatura română cuprind, astfel, în lo cul clasicului comentariu
fragmente reprezentative ale unei opere pe care elevii pot să le analizeze, aprecieri ale unor
critici sau întrebări care le suscită interesul față de un anumit aspect al operei. Dacă înainte
profesorul punea accentul pe capacitat ea de a memora cunoștințe livrate sub forma unor
comentarii literare, acum, manualele alternative au produs o schimbare de atitudine față de

21
lucrul cu textul literar, prin diversificarea tipurilor de exerciții ce pot fi rezolvate individual
sau în grup, cu sarcini de lucru având diferite grade de dificultate.
Deci, așa cum atrăgea atenția Mihai Eminescu o carte de citire nu e numai o eciclopedie
națională ci, dacă e bună și cu îngrijire lucrată […] ea revarsă în mii de capete aceleași
cunoștințe fără de n icio silă, căci nu se învață pe de rost; ea insiră la zeci de mii de cetățeni
viitori aceeași iubire pentru trecutul și brazda pământului lor; ea preface după o justă
observație, o masă de indivizi, ce se întâmplă a trăi pe aceeași bucată de pământ, într -un
popor ce mănține o țară. […] Cărți speciale cată să cuprindă definiții stricte, abstracte;
cartea de citire e prin natura ei descriptivă. Se descriu toate ăn ea, deci se văd toate cu ochii
minții. A preface o carte neapărată educațiunii tinerimii, neap ărată pentru cultura limbii
materne, pentru istoria și geografia țării, pentru variile cunoștințe ce trebuie să le aibă un
om, într -o carte de agronomie este o adevărată orbire.19

I.3. Strategii didactice

Strategia didactică reprezintă un sistem complex și coerent de mijloace, metode,
materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective. Ocupă un loc
central în cadrul activității didactice deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în
funcție de decizia strategică a profesorului. Fiecare profesor posedă un arsenal metodologic
propriu de instruire și actualizează multiple variante de strategii didactice. Experiența
educațională a relevat faptul că valoarea sau calitatea acțiunii pedagogice este dependentă nu
doar de nu mărul metodelor, ci și de inspirația strategiei didactice concepute și aplicate.
Strategiile didactice depind de experiența profesională și de cultura psiho -pedagogică și
metodologică, de creativitatea profesorului .
Dintre caracteristicile strategiei didactice pot fi amintite:
– au caracter normativ, dar nu și rigiditatea unei reguli sau a unui algoritm de
desfășurare;
– constituie componenta dinamică și deschisă a situațiilor de instruire, caracterizată prin
flexibilitate și elasticitate internă;
– funcția strategiilor de instruire este de a structura și modela înlănțuirea situațiilor de
învățare în care sunt puși elevii și de a declanșa la aceștia mecanismele psihologice ale
învățării;

19 M. Eminescu, Cartea de citire , Publicistică, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1990, p . 260 .

22
– elementele componente ale strategiilor de instruire alcătuiesc un siste m; între ele se
stabilesc conexiuni, interrelații și chiar interdependențe;
– strategia didactică vizează procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvență
de instruire;
– strategiile nu se asimilează cu lecția, întrucât ele pot fi și trebuie să fie valorificate nu
doar în cadrul lecțiilor și al activităților didactice desfășurate în clasă, ci în cadrul
tuturor tipurilor de activități desfășurate de binomul profesor -elev;
– strategiile au caracter probabilistic, stocastic; există un mare număr de variab ile și
subvariabile care intervin în acest proces.
Tipuri de strategii didactice:
– strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
– strategii deductive ( invers față de cele inductive) : general -particular, legi sau
principi i-concretizarea lor în exemple;
– strategii analogice – predarea și învățarea se desfășoară cu ajutorul modelelor;
– strategii transductive cum sunt explicațiile prin metafore;
– strategii mixte: inductiv -deductive și deductiv -induc tive;
– strategii algoritmice: explicativ -demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate și algoritmice propriu -zise;
– strategii euristice – de elaborare a cunoștințelor prin efort propriu de gândire, folosind
problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic,
experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativității.
La stabilirea strategiilor didactice trebuie avute în vedere câteva criterii :
– concepția pedagogică și didactică generală a perioadei respective, pri ncipalele
orientări din didactică și concepția personală a cadrului didactic;
– sistemul principiilor didactice generale și cel al principiilor didactice specifice
disciplinei de studiu;
– obiectivele generale, cadru, de referință și specifice, în funcție de f inalitatea urmărită;
– natura și specificul conținutului științific care face obiectul activității instructiv –
educative; acesta poate fi predat și asimilat în moduri diferite, în funcție de rolul
deținut de profesor sau elev;
– particularitățile clasei de elev i (număr de elevi, grad de omogenitate, nivel de
pregătire, de dezvoltare intelectuală, particularități de vârstă și individuale, nivelul
motivațional, sistemul de interese și aspirații, aptitudini etc.);

23
– experiența și tipul de învățare ale elevilor (cele mai eficiente strategii sunt cele care
promovează tipul de învățare activă, euristică și creatoare);
– natura și formele probelor de evaluare;
– dotarea didactico -materială a școlii, caracteristicile spațiului școlar;
– timpul disponibil;
– personalitatea și comp etența științifică, psihopedagogică și metodică a cadrului
didactic, stilul, ingeniozitatea și creativitatea sa.20

I.3.a. Delimitări conceptuale: metodă, tehnică, procedeu, metodologie, t ehnologie,
strategie didactică

Metoda didactică
Este o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a
proceda care reunește într -un tot familiar eforturile p rofesorului și ale elevilor săi . 21 Ea este
calea de urmat în activitatea comună a educatorului și educaților, pentru îndeplinirea
scopurilor învățământului, adică pentru infor marea și formarea educaților (C. Moise).
Metoda de învățământ poate fi privită și ca o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul
căruia elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc și
aprofundează cunoștințe, își informează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și
practice, aptitudini, atitudini etc .22 În didactica modernă, metoda de învățământ este înțeleasă
ca un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elev ul (și/sau studentul – n.n.) într -o
situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată care să se apropie până la identificare cu
una de cercetare științifică, de urmărire și descoperire a adevărului și de legare a lui d e
aspectele practice ale vieții .23

20 E. Macavei, Pedagogie, Teoria educației , Ed. Aramis, București, 2001, p . 215 .
21 I. Cerghit, Metode de învățământ , Ed. Polirom, Iași, 2011 , p. 29.
22M. Ionescu, M. Bocoș, Cercetarea pedagogică și inovația în învățământ , în Pedagogie. Suporturi
pentru formarea profesorilor, Ed. Presa Uni versitară Clujeană, Cluj -Napoca , 2001, p.54.
23M. Ionescu, V. Chiș, Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor , Editura Presa Universității
Clujeana, Cluj, 2001, p.10 .

24
Tehnica didactică
Presupune îmbinarea mai multor procedee didactice ca soluție practică însoțită de
mijloace pentru realizarea activităților didactice . 24Termenul este destul de rar utilizat sau
primește semnificații mai largi.

Procedeul didactic
Este o particularizare sau o componentă a metodei; procedeele didactice sunt practice
(soluții didactice practice) însoțite, după caz, de tehnici și mijloace didactice, pentru
realizarea metodelor didactice .25 Între cele trei elemente există o evidentă interdependență :
metoda subsumează tehnicile care la rândul lor subordonează procedeele. Dacă spre ex emplu
metoda este descoperire a (învățarea prin descoperir e), tehnica utilizată poate fi munca
intelectuală (individuală), iar procedeul lectura bibliografiei ( sau manualului) . Relația dintre
metode, teh nici și procedee este una dinamică și complexă; în anumite contexte pedagogice o
metodă se poate transforma în procedeu (sau invers); demonstrația poate fi procedeu în cadrul
explicației (care fiind dominantă într -o secvență didactică, o subsumează) dar poate fi metodă
în cazul unor demonstrații pe viu (când se prevalează).

Metodologia didactică
Desemnează fie combinația mai multor metode prin care se realizea ză efectiv actul
educativ, fie teoria care sudează între ele aceste metode, o anumită concepție pedagogică,
proprie epocii și școlii (I. Cerghit). Este teorie și practică a metodelor de învățământ, știința
care se ocupă cu definirea, clasificarea și valorificarea sistemului metodelor de învățământ,
bazate pe o concepție unitară despre actul predării și învățării, pe principiile și legile care
stau la baza acesteia . (M. Ionescu, V. Chiș)

Tehnologia didactică
Reprezintă ansamblul tehnicilor și cunoștințelor practice imaginat pentru a organiza,
a testa și a asigura funcționalitatea instituției școlare la nivel de sistem .26 Termenul a fost
foarte mult vehiculat, a cunoscut numeroase resemnificări. El desemnează, în esență (și în
accepțiune actuală) ansamblul metodologiei didactice corelat cu mijloacele de învăț ământ
asociate. În literatura de specialitate se utilizează și sintagma tehnologia instruirii pentru a

24I. Radu, M. Ionescu , Cercetarea pedagogică – moment al perfecționării și creativității , în Experiență
didactică și creativitate , Editura Dacia, Cluj -Napoca , 1987, p.19.
25I. Bontaș, Tratat de pedagogie , Ed. All, București, 2008, p. 23 .
26 S. Cristea, Dicționar de pedagogie , Ed. Litera, București, 2000, p.302 .

25
desemna un mod sistematic de proiectare, realizare și evaluare a întregului proces de învățare
și predare, în concordanță cu obiectivele pedagogice asuma te (M. Ionescu, I. Radu).

I.3.b. Principalele tendințe

Evoluția societății a determinat și perfecționarea metodologiei didactice, termenul
perfecționare referindu -se, pe de o parte la reconsiderarea metodelor tradiționale și adaptarea
lor în raport cu atributele specificității populației școlarizate (O. Pânișoară), iar, pe de altă
parte, la preluarea unor metode din alte domenii și adaptarea lor la specificul educaționalului.
Astfel, prima direcție a procesului de perfecționare a strategiilor de predare -învățare își
propune să elimine caracterul pasiv al elevului, trăsătură specifică metodelor de tip expozitiv.
Se poate încerca modernizarea expunerii prin următoarele procedee: folosirea explicației,
ancorarea în realitatea timpului , problematizare a, folosirea unor elemente ale artei dramatice,
întrebări retorice, sondaje de opinie, formularea unor judecăți de valoare, prezentări cu
ajutorul calculatorului, expunerea cu oponent, expunerea -dezbatere . De asemenea, în
modernizarea conversației avem în vedere folosirea unor întrebări variate (convergente,
divergente, de evaluare, problemă, retorice etc.), valorificarea experienței personale a
elevilor, folosirea permanentă a modalităților de feed -back, utilizarea convorbirii inverse
(când elevii pun într ebări), întrebări și răspunsuri date de grupe de elevi e tc.27
Prin urmare, vor fi folosite strategiile de tip activ -participativ care nu trebuie rupte de
cele tradiționale, ele marchând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.
Prin metode activ -participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active propriu –
zise în care elevii sunt puși și care -i scot pe elevi din ipostaza de obiect al formării și -i
transformă în subiecți activi, copartic ipanți la propria lor formare. A activiza înseamnă, deci, a
mobiliza/angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului, pentru a obține în
procesul didactic performanțe maxime, însoțite constant de efecte instructiv -educative,
optimale în toa te componentele personalității . Acestea subliniază că interiorizarea operațiilor
în plan mintal să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele (Piaget,
Galperin), pun în evidență rolul grupului în care se învață pe baza conflictului socio -cognitiv
dintre participanți (Doise ,Mugny). Psihologia cognitivă a subliniat importanța mecanismelor

27 I. Cerghit, Metode de învățământ , Ed. Polirom, Iași, 2006, p . 45.

26
de procesare intelectuală a informației primite (care presupune o implicare activă a
structurilor intelectului).28
Rolul central în modernizarea strategiilor didactice va reveni profesorului care va
trebui să se preocupe de găsirea unor metode și procedee variate adaptate diferitelor situații de
instruire în care elevii vor fi puși. Pe baza metodelor pe care le stăpânește, educatorul va
încerca noi metode de predare . Succesul lecțiilor desfăș urate depinde în cea mai mare măsură
de metodele selectate de profesor în vederea predării noilor cunoștințe elevilor. Profesorul
trebuie să țină seama de faptul că elevii rețin mai mult timp și mai profund ceea ce aud, văd și
fac în același timp , ceea ce echivalează cu utilizarea unor metode interactive care să -l pună pe
elev în contact direct cu ceea ce este de studiat.

I.3.c. Metode interactive

Metodele interactive de grup sunt modalități moderne de stimulare a învățării și
dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe. Promovează învățarea interactivă, fiind
orientate către intensificarea interacțiunilor și interrelațiilor în cadrul grupului de elevi.
Interactive sunt metodele care contribuie la crearea unor situații de învățare centrate
pe disponibilitatea și dorința de cooperare și colaborare a elevilor. Varietatea metodelor
interactive este mare . Ele se pot diferenția în funcție de sarcina care le este propusă. Astfel,
unele favorizează jocul interactiv de roluri și situații, altele angajează la cooperare
explorativă, dezvoltând valențele euristice ale căutării și imaginației, sau atrag elevii la
cooperare interpretativă și la valorificarea evenimen telor sau faptelor. Altele stimulează
participarea la construcția sensului conținuturilor studiate, ori sunt centrate pe producerea
de idei și rezolvarea de probleme. Comun tuturor este respectarea unor reguli de participare,
autoimpuse, așa cum ar fi: res pect reciproc, atitudine pozitivă, toleranță, sinceritate,
ascultare până la capăt a celui care vorbește fără a interveni sau a întrerupe, punctualitate,
analiză a faptelor .29
Pentru o utilizare eficientă a acestor metode, în practica didactică, este necesa ră
cunoașterea teoretică, o anumită experiență în utilizarea acestor metode și integrarea
corespunzătoare în proiectul didactic, în interrelație cu metodele tradiționale. Acest mod de

28 I. Cerghit, Sisteme de instruire alternative și complementare , Ed. Polirom, Iași, 2008 , p. 72.
29 M. Gotcu, Metode interactive de predare -învățare , Ed. Polirom, Iași, 2011, p . 4.

27
predare transformă elevul într -un actor, participant activ în procesul î nvățării, pregătit să -și
însușească cunoștințele prin efort propriu, o angajare optimă a gândirii, mobilizându -l în
raport cu sarcinile de învățare date. Se identifică cu situația de învățare în care este antrenat,
fiind parte activă a propriei transformăr i și formări generale.
Metodele interactive:
– creează deprinderi;
– facilitează învățarea într -un ritm propriu;
– stimulează cooperarea, nu competiția;
– sunt atractive;
– pot fi abordate din punct de vedere al diferitelor stiluri de învățare.
Dintre metodele interactive folosite la ora de limba și literatura română pot fi amintite:
brainstorming -ul (o strategie care oferă posibilitatea de a -i pune pe elevi în situația de a se
gândi la o temă pe care o vor întâlni în text și de a face asociații în legătură cu aceasta),
lectura predictivă (presupune citirea fragmentată a textului, făcută de către profesor, care îi
întreabă pe elevi ce cred că se va întâmpla mai departe), ciorchinele (este un organizatr grafic
prin care se evidențiază într -o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect), procesul
literar (este un joc de rol cu caracter general care presupune o dezbatere de pe poziții extreme,
acuzare – apărare , a unor aspecte problematice dintr -o operă literară), cubul (presupune
explorarea unui subiect din mai multe perspective), cvintetul (reprezintă o poezie care impune
sintetizarea informațiilor dintr -un text în exprimări clare, care descriu reflecții asupra temei
date), etc.
Prin urmare, utilizarea metodelor interactive în activitatea didact ică are ca rezultat
creșterea motivației pentru învățare și a încrederii în sine, contribuie la formarea atitudinii
pozitive față de obiectele de studiu din școală și asigură condițiile formării capacității elevilor
de a interacționa, pregătindu -i pentru v iața socială.

I.3.d. Predarea – compo nenta procesului de învățământ

Procesul de învățământ este un ansamblu de activități organizate și dirijate care se
desfășoară etapizat, în cadrul unor instituții specializate, sub îndrumarea unor persoane
pregătite în acest scop, în vederea îndeplinirii unor obiective instructiv -educative. În cadrul
procesului de învățământ se desfășoară mai multe tipuri de activități, primordiale fiind cele de
predare -învățare -evaluare.

28
Predarea este o activitate specifică profesorulu i, prin care le transmite elevilor un
sistem de cunoștințe din diverse domenii ale cunoașterii umane. De aceea, predarea trebuie
concepută și împlinită cu înțelesuri cuprinzătoare, complete. În acest sens, profesorul devine
nu numai o sursă de informare pe ntru elevi; ele este, în același timp, specialistul care știe să
trateze această informație, s -o prelucreze, s -o adapteze sistemului de gândire al celor care
învață. Mai mult, profesorul este cel care selecționează și ordonează informațiile în optica
spori rii eficienței formative și educative. El asigură condițiile necesare pentru ca sursele de
informații și modalitățile de difuzare a lor să funcționeze la modul optim. Profesorul îi
îndrumă și -i conduce pe elevi la diverse surse de informare, elaborează str ategii didactice în
care prefigurează comportamentul la care urmează să ajungă elevul în urma parcurgerii
secvenței de instruire prevăzute.
În conceperea programelor , el are în vedere: clarificarea și precizarea
performanț elor, pe care le propune a fi atinse; gradarea progresivă a sarcinilor; stimularea
intereselor de cunoaș tere ale elevilor; evaluarea rezulta telor pentru stabilirea eficienței
programului realizat ș i pen tru reglarea în continuare a acț iunii de instruire. Astfel, funcțiile
predă rii se ex tind de la comunicarea sau transmiterea informațiilor, care -și păstrează un rol
important, la activități de elaborare și conducere, organizare și dirijare a învățării, de
control și inovare a procesului de învăță mânt, de creație didactică . Cu fiecare secve nță de
instruire, profesorul parcu rge cele trei etape ale unei acț iuni eficiente: p roiectare
desfaș urarea procesului – evaluare. El concepe, proiectează programul concret al activităț ii
instructiv – educative, organizează și dirijează (îndrumă) activitatea d e învățare a elevilor,
controlează și evaluează rezultatele, proiectează noua etapă, făcând amelioră rile de rigoare.
Toate aceste acț iuni contribuie la ridicarea continuă a calității învățământului. Profesorul
conferă predării valențe formative și le poten țează, făcând ca actul învățării să devină tot mai
mult un act de autoinstruire, autoformare.30
Predarea eficientă respectă logica discursului pedagogic care ia forma unei
comunicări între cadrul didactic și clasa/grupa de (pre)școlari/studenți. Realizarea sa anjajează
trei operaț ii complementare:
a) operaț ia de definire , care asigură introdu cerea conceptelor în actul predă rii, cu
concretizarea acestora prin descriere a unor episoade, pesoane, situații ș i identificarea lor la
nivelul uno r cuvinte, semne, sim boluri, mișcă ri;

30 *** Probleme de pedagogie contemporană , Biblioteca Centrală Pedagogică, București, 1987, p.
123.

29
b) operaț ia de expunere, care asigură susținerea actului predării prin aserț iunea
conceptelor definite, compararea ș i clasificarea acestora prin demonstraț ii, compun eri,
substituiri, care angajează (și) opiniile celor educați (elevi, stud enți);
c) operați a de explicare , ce asigură susținerea actului predă rii. Asamblarea operaț iilor
de definire -expunere – explicare la nivelul acț iunii de predare solic ită cadrului didactic nu
numai să transmită cunoștințele într -un mod logic, dar să -l și îndrume pe elev, astfel încât
acesta să -și mânuiasca s ingur cunoștinț ele în mod logic .31
Așadar , noțiunea de predare constituie baza procesului didactic de ea depinzând
formarea atitudinii pozitive față de învățare.

I.3.e. Lecția – formă funda mentală a activității didactice

Majoritatea pedagogilor consideră că forma de organizare cel mai des întâlnită și cu
rezultate încă viabile este sistemul pe clase și lecții, fundamentat de Comenius și ameliorat de
contribuțiile lui Pestalozzi, Diesterweg și Herbart.
I.Cerghit propune un model tridimensional al variabilelor lecției, identificând
dimensiunea funcțională (orice lecție presupune un scop și obiective bine determinate),
dimensiunea structurală (orice lecție angajează resurse umane , materiale și de conținut,
presupune selectarea unor metode și mijloace de învățământ, se realizează într -un timp
determinat și într -un mediu pedagogic) și dimensiunea operațională (vizează desfășurarea
lecției cu strategii și procese specifice)32 Deci, lecția condensează, pe lângă conținut
informațional, resurse materiale, procedurale, particularități psihice ale elevilor, personalitatea
profesorului, toate fiind subordonate logicii acțiunii educaționale . (I.Nicola, Tratat de
pedagogie generală , 1966, pag. 385)
Mariana Momanu încearcă să evidențieze o serie de avantaje ale acestei forme de
organizare a instruirii: este o formă mai comodă de organizare și desfășurare a activității
pentru profesor (beneficiază de un supor teoretic mai consistent decât alte modalită ți de
organizare a activității didactice, dispune de instrumente de evaluare verificate, eficiente),
instituie caracterul unitar al desfășurării procesului de învățământ, sporește

31 D. Ausubel, F. Robinson , Învățarea în școală (trad.), Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981,
p. 56.
32 I. Cerghit, Prelegeri pedagogice , Ed. Polirom, Iași, 2001, p . 187.

30
responsabilitatea individuală și socială a partenerilor implicați și dezvolt ă competențe de
comunicare socială .33
Proiectarea și realizarea lecției trebuie să integreze într -un sistem de relații obiectivele,
metodele și mijloacele. Astfel, fie că este vorba de o lecție de consolidare și sistematizare a
conținuturilor preponderent t eoretice, fie de o lecție de consolidare prin exerciții sau de o
lecție de recapitulare, proiectarea are în vedere prefigurarea activității ce reprezintă conținutul
lecției, corelată cu metodele, procedeele, mijloacele și secvențierea în timp. Modernizarea
produsă și la nivelul învățământului a dus la apariția a două modalități de proiectare a lecției,
în afara celui tradițional: modelul Știu -Vreau să știu -Am învățat și modelul Evocare –
Realizarea sensului -Reflecție.
Modelul tradițional presupune o succesiun e de etape clar delimitate : organizarea clasei
pentru lecție, verificarea și aprecierea cunoștințelor și a capacităților elevilor, transmiterea
noilor cunoștințe (captarea atenției, comunicarea obiectivelor, reactualizarea cunoștințelor,
dirijarea învățări i, asigurarea feed -back -ului), sistematizarea și consolidarea cunoștințelor.
Noile modele ale demersului didactic au ca punct de plecare două direcții importante care
structurează procesul de predare -învățare:
– o direcție care vizează continuitatea: fiecare lecție trebuie să se înscrie într -un
proces;
– o direcție care susține explicarea strategiilor de predare -învățare, înțelegerea
modului în care învățarea se petrece34.
Modelul Știu -Vreau să știu -Am învățat a fost creat de Donna Ogle (1986) și putea fi
folosit doar pentru lectura textelor expozitive. Ulterior, modelul s -a impus pentru toate lecțiile
de asimilare de cunoștințe ori de actualizare -sistematizare. Organizarea activității de învățare
se sprijină pe cunoștințele pe care elevul le are deja despre noua temă, se subordonează
așteptărilor elevului care, căutând răspuns unor întrebări explicite, formulează întrebări noi
la care trebuie să răspundă. Folosind acest mode l, se pot obține rezultate bune la lecțiile de
lectură/literatură despre: basm, narațiune, descriere, personaj, specii precum: doina,
pastelul, etc., dar și în unele lecții despre substantiv, articol, verb, despre lexic sau aspecte
legate de comunicare.35

33 M. Momanu, Introducere în teoria educației , Editu ra Polirom, Iași, 2002, p . 61.
34 Alina Pamfil, Structuri didactice deschise , Ed. Paralela 45, București, 2003, p. 27 .
35 Idem, p. 23 .

31
Modelul Evocare -Realizarea sensului -Reflecție a fost propus de J.L.Meredith și K.S.Steel
(1997), propunându -și să evidențieze caracterul procesual al învățării. Autorii au imaginat un
cadru pentru dezvoltarea gândirii critice, cadru ce se structurează în tr ei secvențe:
– actualizarea și sistematizarea cunoștințelor (Evocare);
– redarea și învățarea conținuturilor noi (Realizarea sensului);
– reflecția asupra cunoștințelor însușite
Prin urmare, indiferent de modelul aplicat de profesor la clasă este necesară și ut ilă
diversificarea demersului didactic. Trebuie să se pună accent pe experiența de viață a elevilor,
pe cunoștințele dobândite în afara clasei : participarea la activități culturale, implicarea în
unele acțiuni sociale și, mai ales, pe explicarea pașilor ce urmează a fi parcurși pentru ca
învățarea să se producă, pe înțelegerea strategiilor învățării.

32
CAP. II JURNALUL INTIM ÎN PERIOADA INTERBELICĂ – PROBLEME DE
SPECIALITATE

II.1. Perioada interbelică: schimbări, modernitate

Perioada interbelică, desemnând intervalul de 21 de ani dintre cele două războaie
mondiale (1919 -1939), a fost o etapă zbuciumată în care două ideologii, nazismul și
comunismul, câștigă tot mai mult teren. Pe plan european, etapa se caracterizează prin
înfrângerea Germaniei, prăbușirea Imperiului Austro -Ungar și Revoluția din Rusia. Pe plan
național se realizează unitatea națională și integrarea în ritmul european de modernizare.
Perioada interbelică , numită și Epoca de Aur a fost momentul de vârf al dezvoltării culturii
naționale. În această perioadă au avut loc progrese în mai multe domenii precum în știință,
medicină, filosofie, aeronautică, iar intelectualitatea a cunoscut ascensiunea din punct de
vedere calitativ prin dezbateri în fața opiniei publice, înființându -se publicistica. Redacțiile
ziarelor și revistelor românești au luat locul cenaclelor literare din secolul trecut .
După înfăptuirea unității naționale în 1918, în literatura română a apăr ut o perioadă de
dezvoltare. Se impun personalități precum: Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Tudor
Arghezi, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Ion Barbu, Lucian Blaga. Societatea tradițională și
recentele evenimente politice au influențat opere precum Răscoala lui Liviu Rebreanu
publicată în 1932 și inspirată de revolta țărănească din 1907 și Pădurea spânzuraților
publicată în 1922 și inspirată de participarea României la Primul Război Mondial .
Începuturile romanului modern pot fi observate în proza unor s criitori precum Hortensi a
Papadat Bengescu ( Concert din muzică de Bach ), Camil Petrescu ( Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război ). Romanul își lărgește tematica, cuprinzând medii sociale diferite,
problematici bogate și complexe. Caracteristicil e lui devin: narațiunea la persoana I, aspectul
de jurnal intim sau de scriere autobiografică, sondaj psihologic, predilecție pentru eroi atipici
(marginali, bolnavi) ori pentru experiențe spirituale excepționale. Proza românească
interbelică este influenț ată de operele lui Marcel Proust, Honoré de Balzac, André Gide,
Giovanni Papini.
Perioada interbelică a însemnat pentru literatură un amplu proces de modernizare ce a
avut în centru dezvoltarea romanului subiectiv și a jurnalului intim deoarece scriitorii doresc
să examineze interiorul vieții sufletești. Ambele specii se întemeiază pe conceptul de
autenticitate, apanajul psihologismului, modalitatea de a depăși individualismul . Privită în
ansamblu, estetica autenticității se revendică din idealul existențialist al unei generații

33
păstorite de profesorul Nae Ionescu. Înainte de a fi ilustrate în literatură, tezele existențialiste
fuseseră teoretizate și discutate în amănunt de cătr e discursul filozofic al lui Noica, Cioran,
Comarnescu și chiar de doctrinarul Mircea Eliade. Așada r, autenticitatea din literatură nu
trebuie scoasă din contextul mai larg al unei ideologii aparținând unei generații de
intelectuali ai anilor ’30 (filozofi , ideologi, etc.). Doctrina lui Heidegger și Sartre va deveni
în perioada interbelică un fond conceptual foarte puternic, tinzând uneori să -și subordoneze
literatura.36
Când Eliade transferă conceptul de autenticitate în literatură, s pune: Un jurnal intim
are, pentru mine, o mai universală valoare omenească decât un roman cu mase, cu zeci de
mii de oameni. Faptele celui dintâi, fiind cu desăvârșire autentice și atât de exprimate, încât
depășesc personalitatea experimentatorului și se alătură celorlalte fapt e decisive ale
existenței, reprezintă o substanță peste care nu se poate trece. Experiența este concepută ca o
nuditate desăvârșită și instantanee a într egii ființe. Nu poți experimenta nimic dacă nu știi să
te dezgolești, dacă nu lepezi toate formele prin care ai trecut până atunci, dac ă nu faci din
tine o prezență.37
În perioada interbelică are loc un moment de răscruce, întrucât vechile stări de fapt
au cedat rapid locul celor noi, remarcându -se o evoluție în ceea ce privește căutarea de sine
și încercarea de autodefinire și autocunoaștere. Sondate, de multe ori, cu eșecuri, dar și cu
momente de iluminare, aceste căutări presupun explorarea specifică a tărâmului lăuntric al
experienței, de unde va deriva drama cunoașterii la omul modern. „Arta est e un mijloc de
cunoaștere. Un formidabil mijloc de pătrundere și de obiectivare a sufletelor omenești, acolo
unde știința nu poate ajung e”, scria Camil Petrescu în 193 4 . De aceea , creatorul din spatele
operei este înlocuit de propriul său jurnal sau de co respondență și „documentarul”, ce își
integrase (auto)biografiile, memoriile, scrisorile și dosarele existențiale, este subminat de
principiul fragmentarului, cu alte cuvinte, se (re)descompune în biografii, memorii și acte,
corporalizând timpul și actul c unoașterii. Preferința înregistrată acum pentru literatura de
mărturisire poate fi explicată prin faptul că aceasta vizează evenimentul trăit („faptul
biografic prin excelență: situația concretă in care se află omul, față de care reacționează în
felul său personal, care lasă adesea urme adânci asupra configurației operei, deoarece se
constituie in experiență s tructuratoare a personalității” ), în raport cu cel asumat. Scriitorul
caută, în literatura mărturisirilor, o eliberare a eului prin funcția cathartică a confesiunii, iar

36 V. Iorga , Autenticitatea în literatura română interbelică , în Interferențe în educație – Revistă
națională de educație, București, 2010, p .1.
37 M. Eliade , Originalitate și autenticitate , în Oceanografie , Ed. Humanitas, București, 2003, p. 54

34
cititorul, saturat de ficțiune, dorește să citească un text „ca în viață”. Ficțiunea în sine nu
mai constituie o modalitate capabilă de a -l sustrage pe omul modern forțelor realului,
deoarece, în multe privințe, realitatea unui cotidian agresiv depășește ficțiunea. Din moment
ce jurnalul, memoriile, corespondența relatează fără artificii fapte reale mai cutremurătoare
decât tot ce s -a imaginat vreodată, romanele își pierd poziția privilegiată de altă dată. În
această situație, cititorul aflat sub presiunea unor forțe incontrolabile se reîntoarce la sursele
primare ale literaturii, unde este reprezentată experiența directă, nemijlocită a unui individ,
iar subiectivitatea se poate manifesta nestingherită.38

II.2.Definiție

Jurnalul este o specie a genului autobiografic ce conține însemnări zilnice ale cuiva
despre anumite evenimente: operațiuni militare, ale unei expediții, ale unei călătorii pe mare
(jurnal de bord). De -a lungul timpului, m ai mulți critici literari au dat diverse definiții acestui
tip de text: Eugen Lovinescu , într-un interviu din 1937, în Adevărul literar și artistic definea
jurnalul ca o aruncătură de peniță, lavă izbucnită sub presiunea unei emoții, impresii
nemijlocite și pasionale . Eugen Simion consideră jurnalul o con fesiune care poate fi de trei
tipuri: oratoric, dramatic sau poetic. Orice jurnal de călătorie este un extaz al șocului și al
meditației, afirma Eugen Simion. Jurnalul este o literatură a confesiunii, sinceritatea fiindu -i
caracteristică. Dacă am avea cura jul să scriem o carte cu viața noastră, cu condiția să fim
absolut sinceri, am face o capodoperă , nota Baudelaire.
Termenul jurnal provine din limba franceză veche, journal , care, la rândul său, provine
din latinescul diurnalis . Cuvântul jurnal are exact aceeași rădăcină din latinescul diurnus , al
zilei, de -a lungul zilei . În limba engleză, diary , etimonul latinesc este mult mai vizibil. În
limba română, termenul păstrează o legătură cu franțuzescul, journal , în timp ce englezescul
diary are un ascendent în latinescul diarium , porție zilnică , derivat din latinescul diaria ,
pluralul lui dies, zi. Un jurnal este, de obicei, un caiet în care există câteva consemnări a ceea
ce s-a întâmplat în cursul unei zile, planificări ale unor activități viitoar e. Asemenea caiete pot
conține informații din domenii foarte diferite ale civilizației umane, cum ar fi înregistrarea
etapelor unei operațiuni militare, a unei expediții, călătorii, evenimente climaterice sau
personale.

38 M. Crăciun Decsei – Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de doctorat, 2011, Tărgu Mureș,
p. 10.

35
Noțiunea de jurnal intim are încă un statut controversat, adesea marginalizat.
Clasicizanți, Vianu și Călinescu, deși autori ei înșiși, de proză „subiectivă”, acordă
memorialisticii intime , un preț modic, văd în jurnal o specie periferică. În schimb, Mircea
Eliade, Eugen Lovinescu, Mihail Se bastian, Octav Șuluțiu au, la adresa jurnalului, doar
aprecieri favorabile. „Un jurnal intim – mărturisește cel dintâi – are pentru mine o mai
universală valoare omenească decât un roman cu mase, cu zeci de mii de oameni”. Preferința
e motivată prin aceea că faptele din jurnal sunt „cu desăvârșire autentice”, revelă „o
experiență autentică, adică nealterată și neliteraturizată”, în timp ce un roman este „o
simplă carte făcută”, care nu surprinde în autenticitatea ei conștiința umană. Pe același
temei acorda p rioritate jurnalelor intime autorul „Orașului cu salcâmi”: „aceste jurnale au
accent pe adevăr, pe care literatura nu -l realizează niciodată pe de -a-ntregul”. În opinia lui
Eugen Ionescu, jurnalul – „preferabil romanului, tragediei, poemei și celorlalte ge nuri
literare, pentru că e mai complet și mai adevărat, pentru că oferă cititorului putința de a
vedea viața fără sufleur”. Romanul, tragedia, poezia, toate celelalte specii n -ar fi decât
„pervertiri ale jurnalului pur”.39
În ceea ce privește situarea jurnalului într -un gen literar, Silvian Iosifescu consideră
această scriere ca aflându -se sub o dublă stăpânire, aparținând atât istoriei, cât și literaturii:
Avem de -a face cu teritorii de graniță, în care literatura intră în combinații mai mult sau mai
puțin sudate cu documentul istoric, cu știința. Esteticul intră într -o sinteză sui -generis cu
faptul real. Modurile de comunicare diferite coexistă, ca și punctele de vedere. Faptul real și
enunțul filosofic au relativă independ ență, valoare proprie. Conceptul de verosimil e greu de
definit. El se impune însă. Când o ipoteză dizolvă cauzalitatea sau ireversibilitatea timpului
istoric, avem sentimentul vag iritat al unei deghizări, constatăm că am pătruns nemărturisit
în lumea fan teziei pure, a basmului, a magiei .40 Deci, ca specie literară aparține literaturii de
tranziție sau de graniță căci, mai mult decât o altă scriere, poartă amprenta individualității,
evanescența unei clipe, mărturiile unor timpuri istorice.

II.3. Scurt isto ric

Cele mai vechi jurna le se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada
medievală celebrele cărți sau caiete de pernă (Makura no soshi, a lui Sei Shonagon este cea

39 D. Micu, În căutarea autenticității , Ed. Minerva, București, 1 992, p . 19.
40 S. Iosifescu, Literatura de frontieră , ediția a doua, revăzută, Ed. Enciclopedică, București, 1971,
p.5.

36
mai cunoscută) , dar și jurnale de călătorie răspândite în China, Japonia sau Coreea sunt printre
cele mai vechi specimene ale acestui tip de scriitură (în limba engleză ele se numesc travel
log, jurnale de călătorie ). Ultima modă în materie de jurnal este cel care folosește drept suport
Internetul, web log sau blog. În lumea occidentală, jurnalele au fost folosite inițial pentru a
înregistra tranzacții de tip comercial. Jurnalul ca specie literară a apărut în perioada
Renașterii, când importanța individului a început să crească.
În literatura română, jurnalul intim ia n aștere în perioada pașoptistă când C.A.Rosetti
începe să -și scrie notele personale începând din 18 44 până în 1859. Romantismul este
perioada propice pentru jurnal în întreg spațiul european, căci acesta (jurnalul) înflorește
atunci când persoana scriitorul ui este mai importantă decât opera, căci individualismul devine
mai pronunțat. În perioada pașoptistă și -au scris jurnalele: V. Alecsandri, Alecu Russo, Iacob
Negruzzi, Timotei Cipariu, Ioan Armetie Andreco, iar în a doua jumătate a secolului al XIX –
lea și începutul secolului al XX -lea: Titu Maiorescu, Gala Galaction, Martha Bibescu, Teohari
Antonescu. Perioada 1930 -1944 cuprinde jurnalele lui Mihail Sebastian, Maria Banuș, Camil
Petrescu, Octavian Goga, Octav Șuluțiu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Petr u
Comarnescu, Gala Galaction, Miron Radu Paraschivescu, Jeni Acterian, Alice Voinescu,
Alice Botez. Perioada comunistă adăpostește jurnalele lui Radu Petrescu, I.D.Sârbu, Stelian
Tănase, Florența Albu, Marin Sorescu, Marin Preda, Eugen Barbu, Livius Ciocâr lie, Liviu
Antonesei, Luca Pițu, Ion Caraion, Doinea Cornea, Mircea Zaciu, Victor Frunză, Constanța
Buzea.
O înșiruire a pr imelor jurnale românești face Mihai Zamfir în Cealaltă față a prozei :
începe cu jurnalul lui Alecu Russo, Soveja: Scris în limba franceză, el notează o experiență
ieșită din comun, și anume exilul politic suferit de autor în urma reprezentării piesei sale
Provincialul la Teatrul Național, în 1846. Document al unei crize sufletești – arestarea și
izolarea – Soveja nu excelează prin re latarea unor fapte ieșite din comun pentru că cele câteva
zile de închisoare trec repede; infinit mai interesante par notațiile intime ale acestui mare
melancolic, ce ajunge să priveasc ă p-aproape cu încântare noua sa stare de deținut politic
limitat la pe rimetrul unei camere, fericit că -l poate citi pe Théophile Gautier și medita la
Joseph de Maistre. Pentru Alecu Russo, exilul la Soveja a fost prilejul de a descoperi o lume a
cărei existență nici nu o bănuia: a țăranilor simpli din jur, a căror primitivit ate îl face să se
gândească la populațiile băștinașe din America, a lumii reculese din mănăstiri. Răzbate din
fiecare pagină, fără voia autorului, fericirea indemiabilă de a fi singur și de a se putea
concentra asupra lui însuși. Tristețea din primele zile ale surghiunului se schimbă rapid în
resemnare, iar resemnarea în satisfacție ascunsă. La eliberare, după aproape o lună, Soveja

37
este părăsită cu regret. Celula devenise locul prietenos, ce nu mai poate fi ușor abandonat. Și
jurnalul se încheie cu cuvinte le: Tot nu mi -a fost așa de rău. Aventura neplăcută a arestării a
avut un rezultat benefic: a prilejuit un examen de conștiință și a dat naștere jurnalului intim
românesc.41
Urmează câteva pagini consacrate jurnalului lui C.A.Rosetti care are aceași funcție de
apărare contra unei agresiuni a realului. „Jurnalul meu” al lui C.A.Rosetti inaugurează o
viață de studiu și de renunțare la plăceri. Spectaculosul urmărit de jurnalul r osettian nu este
întotdeauana acela al evenimentelor exterioare, ci reflectă mai curând lumea intimă a
autorului. Din jurnal răzbat tot timpul oftări, gemete, hohote, scrâșnete din dinți. Chiar
lecturile eroului sunt alese nu în funcție de un program intel ectual coerent, ci în funcție de
impulsurile momentane ale fiziologiei: nu ne mirăm că Byron, George Sand, Michelet sau
Lamartine sunt citiți în clipele de agitație, ca acompaniament rezonant. La capătul unor
însemnări, Rosetti izbucnește în plâns și nu ma i poate continua.42
Jurnalul lui Iacob Negruzzi aduce în prezent evenimente specifice vieții studențești
berlineze cuprinse între 1861 -1864. Jurnalul consemnează chefuri, mers la teatru și la
localuri de distracții, pierderi la jocurile de noroc, flirturi ș i amoruri pasager e, discuții
aprige între colegi.43
Punc tul central al scrierilor intimiste îl constituie jurnalul lui Titu Maiorescu:
Consemnarea maniacală a orei trezirii și culcării, buletinul meteorologic zilnic, menționarea
exactă a fiecărei cheltuieli stârnesc la început zâmbete; dar această perfectă punere în scenă
este doar o parte a strategiei adoptate pentru a înfrunta și, dacă e posibil, pentru a supune
existența. Din mici notații capătă formă o mare personalitate.44

II.4. Specie fundamentală a literaturii confesive

Detaliul cel mai important al unui jurnal este sinceritatea, căci autorul își exprimă
tristețea, bucuria, deznădejdea fără să poarte vreo mască. Așezată între exercițiu stilistic,
mărturisire, mărturie, clipă de viață și destin, jurn alul intim mijlocește o întâlnire cu un
celălalt îndeobște secret. Un celălalt cu multiple chipuri, care se dezvăluie chiar și atunci când
caută camuflajul sau când se descoperă pe sine ca altul. Căutarea acestei alter identități
conferă scriiturii intimis m, imprimă fragmentaritate, născută din trăirea intensă a căutării, iar

41 M. Zamfir, Cealaltă față a prozei , Ed. Eminescu, 1988, București, p. 115.
42 Idem, p. 116.
43 Idem, p.117.
44 Idem, p.118.

38
analizele psihologice minuțioase, pasajele descriptive, de multe ori impregnate de lirism,
împing textul către străfundul ființei . Așadar, autorul de jurnal își întoarce privirea spre
propria intimitate și inițiază un dialog cu sinele. Textul devine un partener, un dublu, o
oglindă.
Orice jurnal intim este o pendulare între două imagini: una ce ni se oferă și alta pe
care o deducem, iar lectura jurnalului nu e în fapt decât încercarea de a pune în acord aceste
două fantas me care se ascund una după alta , scria E. Simion într -un număr din Caiete Critice
(1986) dedicat jurnalului.
În definitiv, jurnalul exprimă personalitatea diaristului , mizând pe poetica spontanului
și a autenticității . Acest text dezvăluie subconștientul căci subiectul care scrie lasă adevărul să
vorbească , se manifestă liber, dând glas în spațiul intim al jurnalului nevoilor de orice tip și,
mai ales, nevoii de exprimare, distrugând constrângerile sociale, desconsiderân d orice regulă.
Eul diarist, respectând clauza confidențialității, în momentul redactării notelor intime se
sustrage din lumea în care trăiește, se izolează de exterior și își creează o atmosferă propice
dezvăluirii gândurilor, analizării sentimentelor. In tră într -o stare de dialog cu sine, dar și cu
lumea înconjurătoare, textul devenind un mijloc de cunoaștere.
Numeroși scriitori preferă jurnalul intim romanului datorită fap tului că acesta dintâi
vizează evenimentul trăit (faptul biologic prin excelență: situația concretă în care se află
omul, față de care reacționează în felul său personal, care lasă adesea urme adânci asupra
configurației operei, deoarece se constituie în experiență structuratoare a personalității45).
Scriitorul caută, în literatura mărtu risirilor, o eliberare a eului prin funcția cathartică a
confesiunii, dând naștere unui text ca în viață . Autorul de jurnal este, în cele mai multe
rânduri, un om fără însușiri al cărui eu, inevitabil fragmentat, se dilată și se comprimă
ciclotimic pe parc ursul unei scrieri în care construiește un loc al răgazului existențial, un
teritoriu propice ebuliției intelectuale.
Jurnalul intim este un tip de scriitură personală în care se decantează reflecții, teme,
idei și se alocă un spațiu generos tribulațiilor eului . Coerent în fragmentaritatea lui, autentic și
convențional sincer, jurnalul reprezintă expresia individului în căutarea sinelui , a modului de
a înțelege lumea în care trăiește, dar și de a fi înțeles de aceasta.

45 Șt. Aug. Doinaș, Măștile adevărului poetic , Cartea Românească, București, 1993, p. 306 .

39
II.5.Trăsături
Principalele trăsături ale jurnalului sunt: simultaneitatea evenimentului cu scriitura,
sinceritatea și autenticitatea notațiilor, confidențialitatea scriiturii, ca element derivat al
noțiunilor de intimitate și ocrotire a secretului personal, de unde și sintagma, jurn al intim.
Elementele biografice reale sunt prezentate fără a face apel la mărcile caracteristice ficțiunii
literare. Ceea ce primează este confesiunea, ființa spirituală a autorului trece în plan central,
evenimentele sociale având valoare în măsura în car e pot revela trăirea sufletească.
Jurnalul ia forma monologului, trăsătură ce susține autenticitatea, iar dialogul, acolo
unde apare, devine o formă mascată de monolog căci replicile sunt reconstituite de memoria
autorului. Schimbul de replici focalizează numai într -o direcție – dinspre vorbitori către unicul
ascultător – autorul jurnalului. Structuri de genul: îmi spune , îmi mărturisește , precum și
verbele dicendi devin indici lexicali care probează capacitatea acestuia de receptare .
Peroanele cu care intră în contact diaristul, precum și replicile acestora sunt trecute prin filtrul
gândirii celui care scrie.
La nivel gramatical, simultaneitatea este creată prin utilizare timpului prezent. Este
vorba însǎ de un prezent convențional, c ircumscris celor douǎ repere fundamentale: momentul
trǎirii și momentul consemnǎrii . În jurnal , timpul trǎirii aparține trecutului apropiat (din
punctul de vedere al logicii evenimentelor și al scriiturii), el fiind actualizat de cǎtre și în
timpul consemn ǎrii – reprezentat, prin definiție, de prezentul discursului narativ. Acest lucru
este rezultatul direct al unui permanent proces retrospectiv de re -facere și re -trǎire a unor
momente din trecutul apropiat. Cum între timpul real, al desfǎșurǎrii evenimente lor, și timpul
înregistrǎrii lor în scris existǎ un decalaj inevitabil, prezentul narației este concurat frecvent de
celelalte timpuri ale trecutului, în special de perfectul compus și imperfect.
Îndeplinind funcția de actualizare ori de reliefare a unor trǎiri și simțiri profunde,
prezentul verbal apare atât în discursul narativ, în fragmentele comentative sau de tipul
comentariului cât și în secvențele ori pasajele descriptive. În fragmentele de relatare/narare
propriu -zisǎ, prezentul indicativului este folosit frecvent, cu un dublu rol: de re -trǎire a
evenimentelor povestite și de redare (înregistrare) a lor ca fiind mereu actuale, aflate în plin
proces de desfǎșurare. Diaristul își reface astfel, prin scris, traiectul existențial, încercând în
subsidiar sǎ se explice și sǎ se înțeleagǎ, notând faptele, respectiv activitǎțile personale,
efectuate de -a lungul zilelor și raportându -se, în egalǎ mǎsurǎ, la ceilalți. În jurnalul intim
prezentul indicativ, asociat cu persoana I, exprimǎ în modul cel mai eficie nt concomitența
momentului trǎirii cu momentul consemnǎrii. De aceea , el devine timpul narativ predominant.
Deși diariștii își îndreaptǎ privirea cu precǎdere spre clipa prezentǎ cu scopul de a recupera

40
trecutul recent trǎit, sunt deosebit de interesante ș i utilizǎrile prezentului cu valoare de viitor,
tocmai datoritǎ numǎrului mare de apariții și diversitǎții variantelor constitutive .
Sinceritatea notațiilor răzbate la nivel gramatical prin verbele de persoana întâi,
pronumele și adjectivul posesiv (meu, mea) confirmându -se astfel, confesiunea ideilor celui
care încearcă să explice și să se explice. Prin urmare, exprimarea spontană a experienței
individului atrage după sine manifestarea sincerității, naturaleței, consemnarea fragmentară,
subiectivitatea.

II.6. Funcții

Jurnalul este o formă de rezistență în lupta cu timpul căci el cuprinde o serie de trăiri,
amintiri ale celui care -l scrie. Este locul în care autorul se întâlnește cu el însuși, locul în care
gândurile sale sunt libere, locul în care nu se poate ascunde. De aceea, se spune că scriind
într-un jurnal prindem curaj, ne vindecăm rănile pricinuite de realitatea care rănește. Jurnalul
dă curaj și este primul că ruia i se împărtășesc ideile, temerile, speranțele, dragostea și ura,
durerea și fericirea. Odată puse pe hârtie, acestea se conturează și pot fi analizate. Citind și
recitind cele așezate pe hârtie, găsim răspunsuri la multe întrebări, identificăm clar mo tivele
diverselor acțiuni. Puterea gândului, transpusă în cuvintele pe care le scriem deschide
perspectiva unor speranțe neîmpărtășite nimănui. A așterne pe hârtie ceea ce îți dorești sau
simple gânduri reprezintă cel mai eficient mod de a le sorta, acțiun e ce ajută la dezvoltarea
gândirii. Astfel, apar următoarele funcții ale textului diaristic: c unoaștere de sine și a lumi i
exterioare, mijloc terapeutic de ieșire dintr -o criză (psihică, sentimentală, artistică), instrument
de salvare a timpului trăit, aide -memoire și confident , atelier de creație .
În psihologie se vorbește despre patru funcții ale jurnalului: psihoterapeutică, etică,
estetică, religioasă. Funcția psihoterapeutică are în vedere rolul de psiholog al jurnalului, căci
scriind despre sentimente, necazuri, frământări, experiențe, bucurii le și conștientizăm în
același timp. Jurnalul știe să asculte fără a jigni sau a lua în derâdere, este confide ntul care
păstrează secretul confesiunii. Scriind ne atenuăm durerea provocată de experințele
traumatizante, ne detașăm de evenimentele negative și reflectăm asupra conflictelor și
deciziilor. Jurnalul devine propriul sanctuar în care ne explicăm grijile , menționând detalii pe
care nu am îndrăzni să le precizăm cuiva cunoscut. A fost dovedit științific că scriind despre
subiecte tulburătoare, atenuăm durerea și îmbunătățim dispoziția, descreștem depresia și
anxietatea. Cu ajutorul jurnalului avem posibilita tea să ne explorăm sentimentele, să punem

41
întrebări, să notăm ceea ce ne trece prin minte atunci când nu ne simțim bine, când nu ne
permitem să greșim sau când vrem mai mult decât putem .
Gheorghe Glodeanu în lucrarea Narcis și oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului
intim în literatura română vorbește despre f uncția terapeutică, dar și de diagnoz ă și prognoză
în cazul jurnalului intim: Notele zilnice pot duce la depășirea unor inhibiții sau complexe .46
Se disting dimensiunea revanșardă a genulu i și aceea a autocenzurii care pătrunde sine qua
non în spațiul libertății absolute de exprimare. În perioada de maximă recluziune totalitară,
scrisul devine salvatorul insului, un panaceu al memoriei. Autorul lui Narcis și oglinda
fermecată menționează faptul că înaintea lui N. Steinhardt, Alecu Russo descoperă iluminarea
și fericirea în detenție, iar Soveja devine un profund examen de conștiință. Sunt remarcabile
scrierile reprezentanților Școlii de la Târgoviște, sau opere care nu au văzut tiparul decât după
1990 când s -a manifestat o explozie a autoficțiu nii prin însemnări aparținând lui N.
Steinhardt, I. D. Sârbu, M. Preda, M. Zaciu . Pot fi amintite, de asemenea operele
reprezentanților care au alcătuit diaspora și disidența semnate M. El iade, E. Ionescu, Vintilă
Horia, Monica Lovinescu, V. Ierunca, Paul Goma.
Pentru istorie și pentru istoria literară în special, toate genurile de memorialistică sunt
documente esențiale. Memor iile și jurnalele artiștilor al cătuiesc izvoare de cercetare pen tru
estetica generală, pentru fiecare teorie a artei. Mulți scriitori au ținut jurnale, acestea fiind
adevărate capodopere. Jurnalul unui scriitor propune o altă colaborare cu cartea, cu
documentul sau cu manuscrisul. Ci titorul nu mai citește ca să evadeze , ci ca să cunoască, să
înțeleagă și apoi să asimileze, ori, dimpotrivă, să respingă un spirit și un sistem particular de
percepere a lumii care a existat. Scriitorul își exprimă modul particular de percepere a
existenței, iar cititorul reține și își îmbog ățește spiritul cultural. Aspecte ale cotidianului,
gândirea autorului respectiv, prioritățile sale îl ajută pe cititor să descopere un alt mod de a
privi realitatea înconjurătoare. Parcurgând experiențele diverse ale autorilor de jurnale și
memorii cititorul capătă mobilitate și profunzime în gândire.
Așadar, jurnalul personal este un refugiu, o necesitate creativă, un spațiu de explorare
a prop riei ființe, dar și o formă de artă.

46 Gh. Glodeanu, Narcis și oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim în li teratura română ,
Ed. Tipo Moldova, Iași, 2012, p.34 .

42
II.7. Instanțe

Există în jurnal o identitate structurală î ntre cele trei instanțe narative autor -narato –
personaj . Astfel, apare o dependență între repartiția relatării și a narației și importanța
mesajului transmis . Dacă relatarea are în vedere în special, evenimentele cotidiene, banale,
rutiniere, ce alcătuiesc configurația obișnuită a fiecărei zile, narațiunea se referă numai la
acele întâmplări unice, rare, remarcabile prin farmecul lor. Consecința fireascǎ a ace stei
interdependențe se regǎsește în repartiția funcțiilor îndeplinite în cadrul discursului diaristic:
relatarea are ca funcție principalǎ reprezentarea universului individual, re -constituirea și re –
construcția timpului trǎit, iar narațiunea îndeplinește funcția de reliefare și evidențiere a
unor momente și/sau evenimente deosebite.
Din punctul de vedere al focalizǎrii, al perspectivei abordate, relatarea este prin
excelențǎ autodiegeticǎ, bazându -se pe identitatea perfectǎ dintre autorul -narator și
personaj, în timp ce narațiunile întâlnite sunt atât autodiegetice cât și homodiegetice, privirea
diaristului -narator fiind îndreptatǎ spre lumea din afarǎ, ai cǎror reprezentanți sunt actanți
direcți ai istoriei povestite. Narațiunile heterodiegetice, sau de gradul al doilea, adicǎ cele
relatate de un personaj, autorul asumându -și doar rolul de scriptor fidel, sunt foarte rare și
doar la câțiva autori .47
Specifică jurnalului este utilizarea persoanei I, ca marcă distinctivă a planului
autorului, imprimând t extului o structură monologică. Utilizarea persoanei I, verbale și/sau
pronominale, ca formǎ fundamentalǎ de redactare a narației, genereazǎ, așa cum am vǎzut,
identitatea perfectǎ dintre autor, narator și personaj, ca instanțe ale textului narativ literar .
Ca urmare, focalizarea adoptatǎ de cǎtre diarist este majoritar autodiegeticǎ (autor =
narator = erou), și, cu intermitențe homodiegeticǎ (autor = narator = martor participant), în
foarte rare cazuri apǎrând narațiunile factuale heterodiegetice (autor = narator # erou #
martor marticipant). Omniprezența persoanei I singular denotǎ faptul cǎ autorul nu este
numai subiectul enunțǎtor ci și obiectul principal al discursului, ce vizeazǎ printr -o
introspecție permanentǎ, descrierea și analizarea eului sǎu pro fund.48
Persoana I plural are un numǎr de ocurențe destul de ridicat, datoritǎ valorilor multiple
pe care le ea îndeplinește: definirea unei colectivitǎți umane din care autorul face parte
integrantǎ (familia, prietenii, cunoscuții, membrii unui grup social , profesional sau etnic – cu

47 Fl. V. Racoviță Cornet, Stilul memorialisticii românești din secolul al XX -lea, Teză de doctorat, p .
11.
48 Idem, p. 12 .

43
sau fǎrǎ statut de actori în universul diegetic – etc.); exprimarea modestiei autorului sau, pur
și simplu, ea este întrebuințatǎ ca exercițiu de stil, respectiv ca variație de numǎr. În
fragmentele comentative ea îndicǎ plural ul autorului sau poate funcționa ca formǎ eficientǎ de
atragere, deci de implicare a cititorului -receptor. În cazul generalizǎrilor, al maximelor și
reflecțiilor, persoana I plural poate avea valoare generalǎ, fǎrǎ referire la un personaj anume.
Un alt aspect important rezidǎ în faptul cǎ persoana I auctorialǎ se definește întotdeauna
prin raportare la lumea exterioarǎ, reprezentatǎ de cǎtre persoana a III -a singular și plural, și
care nu dispune de utilizǎri ori valori stilistice particulare. Toți diari știi concep însǎ un raport
implicit de opoziție între persoana I, ca expresie a individualitǎții și unicitǎții ființei umane, și
persoana a III -a, ca exponentǎ a alteritǎții.

II.8. Disticție terminologică : autobiografie, corespondență, memorii

Memoriile, jurnalele și corespondența sunt documente subiective. Totuși există
diferențe între jurnal, memorii sau autobiografie. Aceste diferențe au fost surprinse de criticul
Gheorghe Glodeanu în lucrarea Narcis și oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim
în literatura română . Autobiografia reconstituie devenirea ființei, accentuând latura
cognoscibilă și introspectivă a profunzimii sufletești, o încercare de re -cunoaștere a intimității
autorului, o psihanalizare a propriei conștiințe. Ea nu are destinatar precis, este scrisă cu
scopul de a fi publicată, reconstituind formarea unei personalități. Printre autobiografiștii de
prestigiu ai literaturii române și universale, Gheorghe Glodeanu îi menționează pe Jean –
Jacques Rousseau, Confesiuni , Heinrich Heine, G oethe, Ion Creangă, Amintiri din copilărie și
L.Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor . Autoconfesiunea se concentrează de regulă asupra
anilor de formare ai scriitorilor sau asupra unui segment din biografia autorului.
Criticul atrage atenția și asupra distincției dintre autobiografie și memorii. Deși există
interferențe de nuanță și de convenții ale genurilor, iar termenii sunt adesea considerați
sinonimici chiar de studiile de specialitate, sunt totuși recognoscibile diferențe notabile.
Principa la distincție constă în faptul că autorul de autobiografii concentrează, în scrisul său,
propria -i devenire, nucleul constituindu -l el însuși, spre deosebire de memorii care nu vizează
persoana autorului, ci obiectivul focalizează evenimentele exterioare l a care a asistat în
calitate de actor sau martor, insistându -se și asupra funcției documentare a speciei.
Memoriile (din subst. masculin francez memoire , cu sensul de înregistrare a unui
eveniment) sunt o specie a literaturii autobiografice, în care eveni mentele istorice sau de altă
natură sunt recompuse pornind de la observații și experiențe strict personale. În memorii

44
accentul este pus pe evenimente exterioare, concentrându -se uneori asupra unui episod
punctual al vieții autorului, asupra unui eveniment istoric la care acesta a fost martor. Printre
cei mai însemnați memorialiști, universitarul băimărean îi menționează pe: Cezar, Saint –
Simon, Chateaubriand, Churchill, Malraux, Gheorghe Panu și Iacob Negruzzi, iar un puternic
reviriment este înregistrat în perioada interbelică, dar și după 1990 când s -a consacrat
memorialistica închisorilor.
O diferență există și între memorii și jurnal: primele vor să restituie, în chip coere nt, o
istorie a sufletului, cel ălalt vrea să surprindă o cronologie a sufletului î n momentul
desfășurării ei. În memorii prevalează pactul cu istoria, în timp ce jurnalul intim are în vedere
pactul autorului cu sine. Dacă jurnalul este scris sub impulsul evenimentului, memorialul este
o istorie întâmplată cu mult timp în urmă.
Granița d intre memoriile scrise posterior evenimentelor, de obicei la capătul
drumului și însemnările cotidiene pare certă. Dar înseși denumirile ezită. Ioga și -a intitulat
jurnalul „Memorii”. Edmund de Goncourt a publicat și el în timpul vieții, cu subtitlul
„Memo rii din viața literară”, cele nouă volume constituind o parte din jurnalul început
împreună cu Jules de Goncourt și continuat de el singur după moartea lui Jules, în 1870.
Constantin Bacalbașa a început să scrie la aproape 70 de ani „Bucureștii de altădată ”. Cele
patru volume evocă anii dintre 1870 și 1914, prin consultarea evidentă a gazetelor, alternând
amintirile cu informații scoase din ziare și cu fragmente din articolele pr oprii. Cartea
oscilează astfel între memorialistică și istoriografie. Amintirile capătă vivacitatea și prezența
însumărilor la zi. Între însemnări și narațiunea memorialistică se situează uneori și
scrisorile, devenite un mijloc de a comunica impresii de călătorie, -scrisorile din Italia ale lui
De Brosses, scrisorile din Sp ania ale lui Mérimeé .49
Exactitatea amănuntelor e superi oară în jurnal față de memorii: Deosebirea dintre
jurnal și memorii, dintre observa țiile calde încă și evocarea lor du pă o perioadă de obicei
lungă , se repercutează asupra modului de a răsfrânge lumea și de a înfățișa experiențele
individuale. Jurnalul are o explicabilă structură caleidoscopică, alternează faptul cu
impresia fugară, cu nota de lectură. Memoriile sunt mai organizate, structurate epic.
Memoriile sunt construite narativ pe largi perioade s uccesive, amintirile selectează episoade,
jurnalele alcătuiesc un caleidoscop de fapte, impre sii, reînnoiesc mărturiile despre aventura
creației. Descoperă variatele situații care au contribuit ca un individ să nu rămână un simplu
inadaptat, un izolat psih ic, să găsească mijloacele de a comunica prin valori, ceea ce îi

49 S. Iosifescu, Literatura de frontieră , ediția a doua revăzută, Ed. Enciclopedic ă română, București,
1971, p .70.

45
permite să descopere structura lui astfel nuanțată. Interesul nu e numai documentar, ci uman
și artistic. Formarea artistului e obiect de artă.50
Trăsături specifice prezintă și autobiografia în comparație cu jurnalul: Jurnalul și
autobiografia se ivesc atunci când trecutul nu mai e faptă, ci limbaj. Și nu atunci când
realitatea e înlocuită de „suprarealitatea” limbajului începe, de fapt, demersul l iterar. Dar,
în vreme ce jurnalul se scrie pe măsură ce se produce limbajul, „codul”, autobiografia nu
face decât să descrie un cod deja constituit. „A privi este, în jurnal, a se privi. Paginile
jurnalului prospective, sunt pândite mereu de șocul viitorul ui.” Cele ale autobiografiei,
retrospective, sunt lovite de „șocul trecutului”. Notația cea mai simplă și, aparent, foarte
exactă din jurnal reprezintă un cadru ficțional, o matrice a romanescului . În vreme ce
ficțiunea jurnalului este viitorul, a autobiog rafiei rămâne trecutul. Prospectarea prezentului
pentru a descoperi semnele viitorului este, în fond, punerea în ficțiune a vieții, organizarea ei,
determinarea unui om construit. Revenirea în insula trecutului pentru a descoperi vârsta de
aur este, la fel , o punere în ficțiune a existenței prin determinarea însă a omului de –
construit.51
A scrie jurnal este a deveni conștient de viața actuală, în succesiunea clipelor ei. A
scrie un text autobiografic este a avea revelația existenței spirituale anterioare în succesiunea
etapelor creației: rememorându -le, se reface momentul tensionat al scrierii. Și scrisul este
actul care se trăiește de două ori: când s -a înfăptuit și când este reconstituit. Fixând
imaginea lumii (creației), Autorul în instanța memoriei îi des tramă urzeala: se desface de
ceea ce s -a țesut, eul adică. Durata creației devine un simplu punct a cărui bogăție trebuie să
se destrame în gândire și cuvânt: iar aceasta spunea Poe – „nu pentru a face să dureze
starea, căci nu pot face din acest punct alt ceva decât un punct, ci pentru a trece fără tranziție,
din acest punct, la deplina conștiință și a transporta astfel punctul însuși în împărăția
Memoriei”. Textul autobiografic compune (ființa) decompunând (opera), în vreme ce jurnalul
descompune (o existe nță) pentru a compune (o operă). Astfel, jurnalul reprezintă conștiința
vieții; autobiografia, pe aceea a operei. Jurnalul, știind ce ești, poți afla cine vei fi.
Autobiografia, știind cine ești, afli ce ai fost. Jurnalul, o poetică a expansiunii în densit atea
vieții. Autobiografia, o poetică a limitării în densitatea operei. Autobiografia este simbolul
idealului atins, pe când jurnalul exprimă raportul mobil al eului cu ținta spre care tinde. În
jurnal, totul pare simultan, în timp, ca și în spațiu. Ființa este robită actualității, multiplelor
ipostaze ale realității înconjurătoare: privirea trece de la un amănunt la altul, descoperind

50 Idem, p. 155 .
51 I. Holban, Literatura subiectivă , Ed. Minerva, București, 1989, p . 54.

46
încă mereu și mereu alte amănunte: o gândire care pulverizează realul, în timp ce
autobiografia îl centralizează. Jurnalul este spațiul unde proliferează multiplicitatea realului;
autobiografia este spațiul în care, fie și aparent doar, cunoașterea de sine este certitudine: o
eră de autoritate, cum o numește Mallarmé într -un poem. Jurnalul este o sumă a momentelor
în care eul trăiește, gândește, făptuiește; autobiografia fixează momentul în care ființa se
gândește ca la un fapt despre care se știe cu certitudine că a fost. Proiectul textului
autobiografic este reconstruirea (recucerirea) identității eului „risipit” într -o epocă ori într -o
operă. Jurnalul înseamnă construirea identității, a eului care se află încă risipit în propria sa
biografie; și unul și celălalt dezvăluie o criză a identității.
Memorialistul își pune viața sub microscop, privindu -se ca un el pentru a marca
„însușirea” de obiect a personajului. În jurnal și autobiografie el încearcă reconstituirea
experienței personale, în vreme ce autorul de memorii vizează ceea ce aș numi o reconstituire
istorică: eul este aici, de fapt, noi .52
Eugen Simion considera că jurnalul beneficiază de o scriitură fragmentată sub
raportul continuității temporale. În schimb, autobiografia ar fi o narațiune lineară, coerentă ,
cu un scenariu previzibil, adică o istorie ordonată , chiar o istorie semnificativă . O altă
diferență se stabilește și în funcție de vârsta autorului, care diferă de la un gen la altul. Astfel,
memoriile și autobiografiile ar fi genuri de bătrânețe , în vreme ce jurnalul intim – unul
preferat de tinerețe .53

II.9.Conceptul de jurnal intim feminin

Mentalitatea secolului al XIX -lea a asociat practica scriiturii diaristice cu femeile,
plasând -o într -o zonă marginală a literaturii. Femeia era percepută ca alteritate a băr batului, ca
ființă de rang inferior, care a condus la o marginalizare din punct de vedere juridic, social,
politic, educațional, cultural, femeia fiind limitată la sfera domesticității, în rolul de soție și
mamă, situație care s -a menținut până la începutul secolu lui al XX -lea. Astfel, odată cu
această perioadă se poate vorbi despre : statutul social al femeii, educația feminină și
activismul social, sociabilitatea mondenă, presa feministă, apariția scriitoarei și dezvoltarea
literaturii feminine în spațiul românesc .
Rolul femeii în societate, dar și în literatură se modifică. În primul rând, bărbatul a
constituit, pentru toate perioadele anterioare modernității, categoria dominantă, cu

52 Idem, p. 51 .
53 E. Simion, Genurile biograficului , București, Ed. Virtual, 2010, p.23 .

47
precădere din secolul al XVII -lea până însecolul al XIX -lea. Categorie dominantă
presupunea deținerea autorității asupra privirii, privire a cărei analiză era explicitată sau nu.
De altfel, dominația bărbatului era atât de clară încât nu era cazul să se scrie studii despre
privirea lui asupra diverselor realități obiectuale. Privirea l ui unilaterală și dominatoare
transforma în obiect orice subiect al focalizării ochiului. Bărbatul era eroul, iar restul lumii
era Altul. Această relație presupune o indiferență a senzațiilor cu care lumea înconjurătoare
era percepută. În secolul al XX -lea se schimbă total aceste raporturi. Relația nu mai este
bărbat -Alții, ci bărbat -Ceilalți, adică o relație în care subiectul se simte amenințat de către
obiect. Eul său este deconstruit de către categorii inferioare care își revendică poziția. Astfel,
femininul, categorie secundară prin excelență, subminează și deconstruiește primarul,
masculinul. Pierzându -și poziția privilegiată, bărbatul se simte amenințat: femeia este
agresivă, are mult timp de recuperat, timp în care a consimțit să fie pe plan secu nd și tocmai
faptul că a consimțit o revoltă, iar acum are nevoie să se afirme ca ființă, să arate că există,
că nu este un simplu accesoriu al bărbatului. Astfel, privirea femeii începe să obțină cât mai
mult loc, spațiu în realitate și chiar să capete d iverse forme și să aibă diverse sensibilități.54
Femeia cucerește spațiul literar atât ca personaj, cât și ca autoare. Sensibilitatea ei este
valorificată în perioada interbelică, mai mult decât în orice alt timp. Spațiul urban și celelalte
inovații aduse î n textul ficțional încurajează schimbarea de optică generată de ascensiunea
feminină , scrisului feminin fiindu -i atribuite trăsături precum: sentimentalismul,
susceptibilitatea, ingenuitatea erotică, autoanaliza lucidă, excesul de sondare a psihicului
uman , senzualitatea, erotismul, căldura iradiantă, emoția metafizică, rafinamentul sau
speculativitatea. Despre feminitatea jurnalelor intime se vorbește în diaristică deja din anii
’80. Béatrice Didier, de exemplu, vorbește despre un soi de feminitate a jurna lelor, ce ar
consta în pasivitatea scrierii sau în lipsa unei cauzalități explicit exprimate. Mircea Mihăieș
sau Eugen Simion amintesc și ei, fără a accentua, că se impută adesea scriiturii diaristice
feminitatea, prin aceasta înțelegând intimismul, deschi derea spre erotism sau
susceptibilitatea, privite, în ansamblu, ca puncte „slabe”, atacabile ale textelor. Alte voci
critice fac distincția clară între jurnale scrise de femei și jurnale scrise de bărbați, susținând
că jurnalul feminin este relațional, că memoria femeilor înseamnă mai ales verb, derivat din
oralitatea societăților tradiționale care le încredința misiunea de povestitoare ale comunității
sătești, spre deosebire de bărbați, care scriu un jurnal autocentrat .55

54 R. Moise, Imagini ale masculinității în perioada interbelică , versiunea online, București, 2012, p.4.
55 M. Crăciun Decsei – Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de doctorat, Tărgu Mureș, 2011 p .
7.

48
Urmând modelul occidental, tinerele din înalta societate școlite în străinătate își țineau
jurnale, cel mai adesea în limba franceză, începând cu secolul al XIX -lea. Diaristica feminină
românească s -a dezvoltat aproape sincronic cu cea europeană, prin contribuția unor femei din
mediile aris tocratice și intelectuale. Autoarele de jurnal sunt personalități ale vieții culturale,
sociale, politice din perioada interbelică, fără să fi fost neapărat scriitoare: regina Maria,
Martha Bibescu, Maria Cantacuzino -Enescu, Simona Lahovary, Arabella Yarka , Yvonne
Blondel, Pia Alimăneștianu, Lucia Țenovici, Elisabeta Odobescu Goga, Jeni Acterian, Alice
Voinescu, Alice Botez. Doar trei dintre autoare și -au publicat fragmente din însemnări în
timpul vieții, restul jurnalelor păstrându -se în manuscris și fiind redescoperite după anii
comunismului. Publicarea recentă a acestor jurnale constituie o adevărată revelație, pentru
publicul cititor și pentru specialiști, permițând o redimensionare a rolului femeilor în cultura
și societatea românească din prima jumătat e a secolului al XX -lea. Aceste texte og lindesc
următoarele teme: imaginea Primului Război Mondial, corporalitatea și dilemele ei, ipostaze
ale erosului și dialogul cu divinitatea. Majoritatea jurnalelor au fost începute în timpul
Primului Război Mondial și au fost continuate în anii de după. Scriitoare le apar în ipostaza de
infirmiere, îngrijind în spitale răniți .
Creat la început ca instrument pedagogic, ca mijloc de exersare a red actării și exercițiu
moral, jurnalul devine în final, un spațiu al evadării, al manifestării libertății individuale,
dincolo de constrângerile sociale, asigurând premisele creativității artistice în cazul autoarelor
cu talent literar.

II.10. Analiza temat ică a jurnalelor din perioada interbelică

Jeni Acterian se integrează generației anilor ′30 ai secolului trecut, alături de Emil
Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, denumită și generația marilor revoltați , o perioadă
prielnică literaturii de frontieră, textelor în care biografia se transformă în destin. Eugenia
Maria Acterian, cunoscută în teatru ca Jeni Arnotă s -a născut la 22 iunie 1916 la Constanța și
a fost sora mai mică a scriitorilor Arșavir Acterian și Haig Acterian. Absolventă a Facultății
de Litere și Filosofie, a Conservatorului de Artă Dramatică, director de scenă al Teatrului
Odeon, duce o existență umilă de funcționară la C.A.F.A. între anii 1941 -1947. A fost
studenta preferată a lui Nae Ionescu, dedicându -se activității regizorale la Teatrul Odeon și
Teatrul Tineretului din București. Repurtând succese cu punerea în scenă a unor piese destul
de dificile, Jeni Arnotă moare în 1958, la 42 de ani, din cauza cancerului.

49
Descoperită mai ales prin inter mediul jurnalului fratelui său, Arșavir Acterian, Jeni
Acterian își începe jurnalul la 16 ani, pe 12 decembrie 1932, și îl încheie în ziua de 22 august
1947, la 31 de ani. Ea a lăsat aproape o mie de pagini de jurnal scrise cu talent și dovedindu -i
înzestrarea scriitoricească. Intitulat Jurnalul unei fete greu de mulțumit , textul cuprinde 27 de
caiete. Formula jurnalului este predominant utilizată de către tinerii interbeli ci care au
renunțat la romanul analitic proustian pentru a se găsi pe sine. Jurnalul ca literatură de
frontieră asigură limbajului acuitatea destinului, au tenticitate , scriitura relevându -se ca o
realitate trăită.
Tot ceea ce prezintă Jeni Acterian în jurnal dezvălu ie o femeie cultă, independentă: Cu
M. ne -am dus să mâncăm undeva. Fost apoi la Studio s -o văd pe M[arieta Sadov] în 6
personaje. Pentru prima oară am văzut -o pe M. într -un rol pe care nu l -a înțeles. De altfel, e
explicabil. Structural M. nu poate pricepe Pirandello. Vorbit cu Puiu Capriel. Am umblat
puțin pe străzi. Am rămas cu S. Conversația a trecut de la Pirandello -M.Anca la Quai des
Brumes. Îi plăcuse asta și ei extraordinar. I -am vorbit de lipsa de înțelegere a oamenilor de
teatru pentr u sensuri , de felul exterior în care privesc.56 Opțiunile sale de a petrece timpul îi
conturează caracterul: citește, merge la teatru, la cinematograf, petrece vara la Balcic și se
duce la Academie ( 17 martie 1933, seara. Citesc Femmes amoureuses de D.H.Law rence. Am
citit C. De Maurice Baring. N -are valoarea lui Daphne Adeane, dar nu e rău )57. Lectura e
realizată până la epuizarea fizică. Citește cărți de filosofie, dar și de beletristică: Am citit
Femei de Mihail Sebastian. Sentimentalism mandolinar. Am înce put Sixtine de R émy de
Gourmont .58 E obsedată de siluetă, de kilogramele în plus, ține regim: 17 aprilie 1933, ora 2.
Am luat o hotărâre, pe care am luat -o de vreo câteva ori fără succes. Vreau să slăbesc. Am
devenit urâtă foc. Dacă am să continui să mă-ngraș, voi deveni diformă .59
Jeni Acterian este o femeie cu îndoieli, cu neliniști. Se regăsesc angoase, spaime
(predomină sentimentul singurătății: Sunt prea tristă, prea abătută. Ce -mi lipsește, în fond, nu
știu zău. Îmi lipsește totuși ceva, altceva d ecât școala )60. Trăiește într -o zbatere interioară
continuă, care o adâncește în crize existențiale repetate și care îi declanșează un lung șir de
întrebări despre credință, despre viață și despre condiția omului: Mediocritatea și haosul sub
chipul lor cel mai urât, acoperite uneori de scântei de lumină și suferință. Restul murdărie.
Suntem atât de bine acoperiți de această murdărie care se numește viața noastră socială, că

56 J. Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulțumit , Ed. Humanitas, București, 2015, p.27.
57 Idem, p.18.
58 Idem, p.67 .
59 Idem, p.21.
60 Idem, p.29.

50
ne trebuie forțe mai mari decât le posedă hoiturile noastre cu leșele lor puteri spre a ne
scutura de murdărie.61 Chiar autoarea de caracterizează drept omul tuturor întrebărilor și
tuturor incertitudinilor .
Duce o luptă cu încercările deloc potrivnice ale sorții: 22 august 1947. Îmi dau seama
limpede că rămân pe paie și -mi va fi extrem de greu. Rog totuși viața din tot sufletul să se
aranjeze în așa fel încât să scap de C.A.F.A. Voi răsufla. Indiferent dacă asta înseamnă
categorică mizerie. Trebuie să fac teatru chiar dacă se întoarce lumea pe dos.62
Portretul moral al tinerei este caracterizat de trei atribute: luciditate, spirit critic,
inteligență: Pe cuvântul meu, nu numai că atunci când învățăm prea multe o luam razna,
începem să batem câmpii, ba ne și tâmpim, dar pierdem deseori bunul -simț elemen tar și
simțul ridicolului .63 Obiectivitatea caracterizează atât propria persoană, cât și pe cele cu care
intră în contact: Ieri am fost la A[lice Botez] cu Nuni [Dona] și Lucia [Vasiliu]. Clubul e cam
depresiv de câtva timp.64 Simțul acut al observației luci de conferă claritate și limpezime lumii
reprezentate transpusă în formulări succinte, lapidare ( Ascult radio. O piesă regizată de H.
Am fost la cinema. Nu merita să -mi pierd vremea65).
În această lume se desenează imaginea femeii și a bărbatului interbelic: Duminică, 16
februarie 1941. Era o vreme spendidă. M -am dus spre șosea pe jos și întâlnit pe Tudor Vianu
cu soția. Au fost foarte drăguți. M -au întrebat de H[aig]…Mers apoi la Lucica, unde … Club.
Era și Titi. Stat târziu, spus anecdote, discutat flea curi și făcut haz de necaz.66 O
lume bucureșteană energică , eterogenă, în care bărbații sunt judecați sau admirați, urâți sau
frumoși, interesanți sau banali, față de care autoarea nu po ate fi indiferentă: Nostimul meu flirt
de la telefon continuă. Am vorbi t și ieri cu el. Mă amuză să reconstitui astfel un om din nimic.
După voce am impresia că e în vârstă. E imposibil să aibă mai puțin de 35 de ani, dar înclin
să cred că e în jurul lui 50. E român get -beget și am impresia că trebuie să fie înalt, chiar
masi v, poate chiar are burtă. Nu e un om de cultură și trebuie să facă parte din burghezie .67
Amintește pe mulți dintre marii reprezentanți ai generației interbelice: Emil Cioran, Mircea
Eliade, Marieta Sadova , Alexandru Dragomir, Mihail Se bastian, Cella Delavr ancea, cu unii
fiind chiar prietenă: 4 iulie 1946. Fost la Cella D[elavrancea] ieri după -amiază. A cântat
Ioana Nicola, care are într -adevăr un glas minunat, și un oarecare domn Katz, pianist nu

61 Idem, p.214
62 Idem, p.498.
63 Idem, p. 324.
64 Idem, p.228.
65 Idem, p.20.
66 Idem, p.332.
67 Idem, p.78.

51
lipsit de calități. Era Mihai [Rădulescu], cu care am bârfit toate fosilele mondene și ne -am
bețivit într -un colț cu perseverență cinică .68
Ceea ce i -a marcat existența în plan sentimental a fost căsătoria cu tânărul actor Adrian
Georgescu, o căsătorie eșuată în asemenea măsură încât îi aduce depresia : De joi de când cu
privirea aceea sunt un om fără liniște. Fac obsesie. M -am convins de unul singur că -l iubesc.
Îmi clatin aceleași gânduri prin pereții creierului și repet idiot: Îl iubesc, Îl iubesc, Îl iubesc.
(…) E groaznic să iubești. Tortură de fiece clipă. Am c ăzut pe cea mai autentică lichea din
sud-estul Europei. E încăpățânat, orgolios și mai are și un caracter infect.69 Povestea de
dragoste o epuizează fizic și moral și îi schimbă optica chiar asupra propriului jurnal,
deoarece nu îl continuă . Jurnalul se termină cu bruschețe: viața este o repetare de farse, iar
omul le joacă fără oprire, ca și când de fiecare dată ar fi ceva nou : E sinistră viața asta. M -am
săturat de farsele ei, asta e cert, dar îmi joc rolul în ele ca și când nu m -aș fi săturat; mai
mult decât asta, îmi joc rolul ca și când n -aș fi conștientă că e un rol, că e o farsă macabră .70
Frazele pe care și le destinează sieși devin învățăminte, analize cu iz de concluzii: Mă-
ntrebi: de unde vine timiditatea? –O! S-ar putea răspunde: dintr -un exces de gândire . , Poate
că ar trebui să iubesc. Știu că dacă voi iubi voi suferi nebunește, dar cel puțin voi suferi
pentru ceva . , Murdară e natura umană . Până și la cei mai buni, mai inteligenți, mai subtili,
surprinzi meschinării care te dezgustă și te fac să te îndoiești de bunul simț universal . , E atât
de frumos și răcoros aici, încât îmi vine să cred că probabil așa ceva se numește fericire. De
fapt, dacă vrei să fii fericit nu trebuie să gândești, trebuie doar să trăiești . , Miracolele
încetează să mai fie interesante imediat ce sunt explicate.71
Textul este un jurnal interior, autoarea se dedică sufletului și minții și nu
evenimentelor exterioare, politice : Vineri, 28 iunie 1940. Aseară a venit H[aig] cu vestea
cedării Basarabiei. S -a făcut atmosferă de război. Am dormit prost azi -noapte. De dimineață,
azi, lucrurile păreau mai puțin alarmante.
Jurnalul ei respiră aerul unei epoci extraordinare, dinamice, fervente, și prezintă
preocupările unei tinere și, mai târziu, femei intelectuale: lecturi mai mult d ecât substanțiale,
frecventarea operei, baletului, teatrului și, nu în ultimul rând, a cinematografului.
Amenințarea războiului o determină să trăiască mai intens, să ascundă sentimentul acut al
morții printr -o mască a forței. Toate judecățile sale de lect ură sunt strălucite, impecabile,
iuți, corosive, dar creatoare. A rămas în memoria unor scriitori ca Emil Cioran, Eugen

68 Idem, p.433.
69 Idem, p.301.
70 Idem, p.497 .
71 Idem, p.30 .

52
Ionescu, Mircea Eliade și Emil Botta ca una dintre cele mai strălucite minți din perioada
interbelică, o minte care, încă de la 16 ani, era obsedată de moarte. Ascundea această
obsesie printr -o mască a unei vitalități accentuate, luxuriante care se manifesta prin
mii de pagini citite zilnic, mersul la cinema, evadările în societate, interesul pentru
teatru, pentru operă și balet, vizitele, flanările, dar mai ales intensitatea cu care a iubit.72
Este un jurnal ce dezvăluie o femeie inteligentă și complicată, dar cu o viață tristă,
marcată de singurătate, de constrângeri și capcane . O ființă sinceră și înțeleaptă, mofturoasă și
cu pretenții în viață, dar cu dorința lucidă de incompatibilitate cu restul lumii, cu
mediocritatea lucrurilor. O ființă înzestrată cu puterea de a pătrunde clipa, de a savura
momentele frumoase, de a fi feri cită în singurătate, dar supusă morții, temă obsedantă a
jurnalului.

Alice Voinescu – Jurnal
Născută la 10 februarie 1885, Alice Voinescu a fost o scriitoare, eseistă și critic de
teatru, remarcându -se prin activitatea universitară la Conservatorul de Artă Dramatică din
București, dar și prin conferințele radiofonice pe subiecte culturale și feministe, adevărate
prelegeri de umanism. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză,
tragedia greacă și drama elisabe tană, iar cele de sociologie la Înalta Școală de Asistență
Socială militau pentru emanciparea și educarea femeilor. Teza de doctorat în filosofie asupra
Școlii neokantiene de la Marburg, susținută la Sorbona, fusese atât de elogios apreciată,
încât i se ce ruse să susțină prelegeri la prestigioasa universitate. Cursurile de estetică și
istorie a teatrului la Conservatorul din București se bucurau de o audiență numeroasă chiar
din afara cadrului universitar.73
Absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, își ia licența în fi losofie
avându -l ca îndrumător p e Titu Maiorescu. Teza de doctorat în filosofie o obține în Germania,
fiind apreciată în întreaga lume academică occidentală. Între 1925 -1939, a fost invitată la
reputatele decade de la Pontig y din Franța, unde cunoaște numeroase personalități ale culturii
franceze. Odată cu anul 1951, activitatea culturală a autoarei este întreruptă fiind arestată și
făcând un an și șapte luni de închisoare urmați de domiciliu obligatoriu în satul Costești din
apropierea Târgului Frumos, unde rămâne să trăiescă în condiții destul de grele. Alice
Voinescu reprezintă un tip uman dispărut astăzi, produs de o lume de asemena dispărută […].

72 R. Moise, Imagini ale masculinității în perioada interbelică , versiune online, București ., 2012 , p.8.
73 M. A. Murnu, Prefață la Jurnal , Ed. Polirom, Iași, 2013 , p.4.

53
Mare cititoare și comentatoare harnică a lecturilor sale, angajată patetic în traseele
labirintice ale credinței, Alice Voinescu e unul dintre acele personaje benigne, cultivate,
civilizate, pe care România interbelică le producea, adesea, și pe care răzătoarea comunistă
le-a lichidat nemilos, dezlănțuit, fără altă motivație dec ât utopia grosolană și resentimentul.74
Activitatea desfășurată în timpul vieții este dezvăluită prin intermediul jurnalului scris
într-un stil intelectual, cultivat ce pun e în evidență o femeie încrezătoare , sensibilă, cu o
uimitoare putere de înțelegere, dar niciodată pe deplin mulțumită de sine. O ființă ce iradiază
căldură și tandrețe, religioasă, capabilă de revelații. O ființă înconjurată de mulți cunoscuți,
dar singuratică ( Avea o rară vocație de confidentă. Asculta pe oricine, cu mare atenție și
răbdare, cu o abnegație și o solicitudine pe care nu -mi amintesc să o mai fi văzut la cineva ,
mărturisește Alexandru Paleologu în Prefața Jurnalului autoarei ). Jurnalul Alicei Voinescu
reprezintă un argument cu care contrazicem opinia călinesciană că jurna l țin doar „femeile
romanțioase și tinerii imberbi”. Atât jurnalul ei, cât și cel al lui Constantin Fântâneru, sunt
jurnale de maturitate și expresia lucidă a doi oameni aflați sub „vremi”. Personalitatea
fascinantă a omului Alice Voinescu, așa cum reiese din mărturiile celor care au cunoscut -o,
se deconstruiește cu finețe și minuțiozitate .75
Început în 1929 la sugestia lui Roger Martin du Gard, în cadrul uneia dintre
numeroasele întâlniri de la Pontigny și continuat, cu scurte întreruperi până la dispariția sa pe
30 mai 1961 , jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre evenimente și
personalități din perioada interbelică și postbelică precum: Nicolae Iorga, George Enescu,
Regina Maria, Gala Galaction, Andre Gide, Ernst Robert Curtius. Pe parcursul celor 32 de
caiete cu însemnări (nu zilnice) asistăm, așa cum spunea Alexandru Paleologu, la destinele
generațiilor, pe care Alice Voinescu le urmărește cu interes, cu afecțiune, cu grijă, cu multă
sensibilitate. Pe prima pagină a jurnalului, în ziua de 28 septembrie 1929, consemnează
mirarea mustrătoare a lui Roger Martin du Gard, afând în cursul unei conversații din acea
vară că nu ține un jurnal – și hotărârea de a consemna pe viitor tot ce trăiește intim, tot
reziduul spiritual ce -i lasă vi ața. Astfel, demarează filmul interior, care până cu câteva zile
înainte de a muri (4 iunie 1961) va înregistra fidel oscilațiile cele mai fine pe curba largă și
bogată a unei existențe exemplare. Două sunt coordonatele majore pe care se construiește
viața Alicei Voinescu: iubirea de oameni și de adevăr. Ca să împace acomodările inerente
dictate de prima cu exigențele absolute ale celei de -a doua întreaga viață a Alicei Voinescu a
fost o perpetuă răfuială patetică cu sine însăși, angajată pe traiectoria une i măsuri ideale a

74 A. Pleșu, Dilema Veche , București, 2009, nr. 268 , p.13.
75 M. Crăciun Decsei, Jurnalul și paradigma scrisului f eminin , Teză de doctorat, Târgu Mureș, p . 14.

54
umanului . Confesiune și martor al epocii, Jurnalul (neasemuit act cultural) este, un roman,
romanul unei vieți și al unui caracter de excepție.76
Programul diaristic se precizează încă de la primele pagini : voi scrie de azi jurnalul,
voi s crie tot ce trăiesc intim, tot reziduul spiritual ce -mi lasă viața .77 Jurnalul, în prima parte,
are un destinatar semnalat, Maricica , nepoata diaristei . Privit din acest punc t de vedere, se
poate vorbi de un scop pedagogic , de î ndrumare pentru adolescentul aflat în formare . Însă,
destinatarul poate fi extins spre toți cei care pot profita de o experiență pentru a se descurca
în unele momente grele din viață .78
Atmosfera de început a jurnalului este una de efervescență intelectuală din abația de la
Pontigny, u nde Alice Voinescu era invitată împreună cu alte minți luminate ale epocii (André
Gide, Roger Martin du Gard, Charles du Bos, Claudel, Mauriac, Curtius ș.a.): Îmi e dor de
Paris, de Pontigny – ca de mama spirituală, de Atena – ca de un paradis pământesc, n u cred
că aș mai putea resimți vreodată emoțiile violente din 1927, 1928, 1938. Am rupt legăturile
cu trecătorul, le iubesc, dar nu mai trăiesc prin ele. Prin tine m -am legat definitiv numai de
mister, cu lumea nevăzutelor.79 În prefața jurnalului lui Alice Voinescu, Alexandru Paleologu
afirmă: Era o ființă pentru care viața fără cultură nu e viață, iar cultura fără viață nu e
cultură .80 Obsesia culturală este, deci pregnantă . Autoarea are darul comunicării și știe să
contureze destinele apropiaților pe care le urmărește cu interes, cu afecțiune, cu grijă:
Christiana P. a trecut pe la mine. Ce dureros sună înțelepciunea de resemnată. E curajoasă
fetița asta și tare îmi e dragă .81 Portretele pe care le face vizează frumusețea sufletului,
autoarea subliniind calitățile omului: Ieri am fost frapată de ritmul Aurorei și al lui Nicu. Ea
mai grațioasă, mai tânără, mai luminoasă ca oricând.82 Se dezvăluie tonul cald, prietenos al
unei fem ei cu iubește oamenii: Ieri m -a apucat un soi de imensă milă, de simpatie mai adâncă
decât o ai pentru cei vii.83
Căsătoria nu -i oferă împlinirea sentimentală, jurnalul dezvăluind încă din primele
pagini regretul, dezamăgirea în fața unei relații false într e soț și soție: Dar prea minte – din
delicateță și din prudență – și aș vrea să simtă că prudența exagerată e lașitate… Nu mă tem
de scenele lui S[tello] – ca să chemi pe un om la adevăr merită să înghiți mai multe scene,

76 Maria Ana Murnu, Prefață la Jurnal , Polirom, 2013 , p.2.
77 A. Voinescu, Jurnal, I, Ed. Polirom, Iași, p.19.
78 Ibidem.
79 Idem, p.22.
80 Idem, p.7.
81 Idem, p.30.
82 Idem, p.83
83 Idem, p.397 .

55
dar mă tem, nu știu nici eu de ce. Experiența dură a căsniciei, mărturisește autoarea a educat -o
mult: M-a învățat să mă cunosc, să mă stăpânesc, să mă înving și să mă liberez. Dacă aș
avea curajul să vorbesc odată, cu inima deschis, cu el, i -aș mulțumi pentru tot ce am suferit
fiindcă m-a dezrobit de tot.84
Evenimentul central al jurnalului îl reprezintă m oartea avocatului Stello Voinescu
(călăul, cel mai nedrept om pe care l -am întâlnit în viață, m are copil, piatra de încercare ,
gelos, infidel, capricios, egoist etc.). Dacă la început s oțul Stello este perceput ca posibil
lector i ndiscret al jurnalului de care î și ascunde însemnările, un bărbat gelos, adulterin,
chefliu, în a doua parte a jurnalului, după trecerea în neființă, Stello este idealizat , transformat
în partenerul ideal, în su fletul pereche și devine destinatarul notațiilor, redactate sub formă
epistolară : Dacă nu aș nutri nădejdea că intru în legătură cu tine în aceste reflexiuni, de ce
le-aș scrie? Ca să le las Maricichii ca experiență care să -i profite? Nu cred. […] Ce curio s
dialog cu mine, adică cu tine, astă -seară .85 Viața culturală este înlocuită de o vi ață
contemplativă , de o asceză interioară, voluntar ă, asumată, în spiritul legii creștine, a fidelității
maritale post -mortem: Nu ți -am mai scris fiindcă tot timpul stau cu tine de vorbă. Te caut prin
aer când alții vorbesc. Nu mă simt bine decât cu tine, încep să văd oamenii prin tine, înțeleg
câtă dreptate aveai .86
O dată cu moartea avocatului, dimensiunea culturală nu mai reprezintă o necesitate,
tentațiile culturale fiin d interpretate ca devieri de la drumul cel drept. Jurnalul abundă în
lamentații pe tema insu ficienței/sterilității culturii : Femeie sterilă! Blestem care marchează o
viață. Ce păcate strămoșești ispășesc? […] M -a pervertit, m -a tâmpit, m -a secătuit amăgeal a
de inteligență care m -a cârmit spre sfere de care nu sunt capabilă! M -a rupt din viață și nu
sunt capabilă de dincolo. Ființă hibridă pe care Dumnezeu și lumea o arun că la fel ca pe o
iarbă uscată.87 Tonul devine nostalgic, chiar trist: Vii în vis? Îmi er a drag să fiu singura noi
doi.
Reproșul frecvent în jurnal este acela al trăirii inautentice, imperfecte, mecanicizate, în
dezaco rd cu propria condiție feminină: Cred că toți se înșeală când socot că femeia de azi –
cea coaptă și a vremii, iar nu păpușă și în afară de realitate – e mai fericită cu iluzia decât
adevărul. Cert, iluzia e realitatea cea puternică și adevărată, dar nu iluzia minciună, ci iluzia
creatoare care se naște numai din cunoașterea adevărului.88 Trăirea autentică, sinceritatea

84 Idem, p.21.
85 Idem, p.392.
86 Idem, p.376.
87 Idem, p.324.
88 Idem, p.527.

56
constituie o temă recurentă a jurnalului : Trec luni și nu mai scriu aci nimic. Am impresia
câteodată că mă deformez involuntar în acest caiet, tocmai când am impresia că sunt mai
sinceră! E posibilă o mărturisire în vorbe care să nu fie un dans în fața oglinzii ? ; nu scriu,
dintr -un fel de lene, care seamană a înstrăinare de mine, nu scriu și de teamă să nu dansez în
fața oglinzii, căci evenimente exterioare nu sunt în viața mea, ci numai interioare .89
Calea cea mai sigură spre o trăire autentică o reprezintă religia: Ce zi frumoasă!
Dimineața Smerenia și rugăciunea devin supremele călăuze: Sunt împărțită între Dumnezeu
și lume. Servesc doi stăpâni . Creștinismul devine răspunsul multor probleme: Nemților le -ar
trebui un mare Apostol creștin, deoarece sunt prea trufași în război , iar dacă oamenii și
guvernele ar fi cinstite și creștine, totul s -ar liniști . În plus, creștinismul e răspunsul și în viața
particulară, autoarea considerând că Maruca Cantacuzino, în relația furtunoasă cu Enescu, nu
poate fi salvată decât prin rugăciune, iar dacă vreun necaz apare în viața omului, lecția e de la
Domnul și este spre binele nostru , iar singura cale de adevărată umanizare este Evanghelia
lui Cristos .
Acest jurna l feminin este un jurnal al ne fericirii, tema carcerală fiind prezentă : Nu
vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul
meu, de soarta adevărată îndreptată spre libertate, încât nu -mi recunosc nici o rudenie, nici o
afinitate, nici o coincidență între mine și cele prin care am tre cut. Zadarnic am încercat să
integrez acest timp în sensul vieții mele. Am vrut să -i găsesc un rost, o explicație. Mă
amăgeam când pretindeam că e o mare experiență ce -mi poate folosi. Nu mi -a folosit toată
urâțenia și murdăria și comicăria decât să mă del imite z mai bine, să mă smulg din ea.90
Închisoarea nu este decât un spațiu claustrant, o îngrădire maximă a libertăților personale.
Închisoarea nu sporește spiritul, nu convertește la ideea creștină, nu inițiază, ci diminuează
ființa, credința ei. Jurnalul nefericirii carcerale este un jurnal trist, al iluziilor alterate, al
puterilor frânte . Plin de dramatism este episodul Costești, cuprins între 1952 și 1954 în care
apar: crunte dezamăgiri ( umblând cu scârbă prin glodul primordial al drumurilor țării
noast re91), disperări provocate de răutatea oamenilor ( am auzit că muieri neroade spun despre
mine că am fost spioană ), resemnări, sentimentul inutilității, spaime la fiecare prezentare
periodică sau obligatorie la poliție, la fiecare sosire a unui securist în s at, tentația sinuciderii.

89 Idem, p.279.
90 Idem, p.335.
91 Idem, p.236.

57
Jurnalul se încheie într -o notă disperată ce dezvăluie o femeie neconsolată, părăsită,
neînțeleasă : Și apoi, poate că -mi trebuie umilința sărăciei. Am luptat toată viața cu ea.
Dragule, nu vreau să te întristez, susține -mă. Vă iub esc pe toți, ajutați -mă. A ta.92
Jurnalul interior este dublat de jurnalul exterior, de consemnarea ferventă a
evenimentelor social e (cumpărarea unui porc, oferirea/primirea unui cadou, plata chiriei,
insuficiențele materiale etc.). Jurnalul exterior conțin e meditații extrem de lucide asupra:
derivei legionare, asupra nazismului și a comunismului, asupra patosului inadecvat și
periculos al tinerilor – animați și deturnați de la direcția lor firească de personalități culturale
controversate și carismatice pre cum cea a lui Nae Ionescu, asupra metodelor inch izitoriale ale
comuniștilor: Deși victima acestui regim actual, nu pot să fiu pătimașă și să condamn orbește
tot ce se întâmplă. Gospodăria colectivă ar putea fi cu adevărat o fericire pentru toată lumea,
dacă s-ar realiza voluntar și cinstit din toate părțile .93
Jurnalul expune etape ale istoriei naționale , devenind un document prețios : primul
război mondial, interbelicul polarizat ideologic, ascensiunea și declinul legionarismului ,
regimul antonescian, al doilea război mondial, nazismul , antisemitismul, măsurile inumane
împotriva evreilor, ar mistițiul, invazia rusească și instaurarea comunismului cu toate
consecințele sale: deportările germanilor, cenzura, epurarea lumii culturale, închisoarea (ca
experiență personală), tortura, ingineria s ocială și primenirea noului om: E vădit că nivelul
cultural al maselor se ridică. Cred că în 20 de ani se va resimți acest proces, ar fi grozav
dacă s -ar ridica și nivelul spiritual .94 Toate aceste evenimente istorice ale secolului XX sunt
interiorizate: Nu am nimic contra programului comunist, ba chiar sunt foarte multe lucruri pe
care le admit și chiar le găsesc bune, le doresc împlinirea, dar am oroare de metodele lor:
minciună, perfidie, teroare .95
Jurnalul personal constituie, așadar , un jurnal feminin care reunește o dimensiune
culturală, spirituală, mistică asupra istoriei , este un jurnal altruist prin deschidere a față de
Ceilalți. Un jurnal despre căutarea necontenită a împlinirii morale, dar și religioase, despre
contopirea cu arta care deschide în suflet porți prin care intră bucuria, dar și Dumnezeu
(Doamne! Ce bun ești Tu! Îmi trebuia să mă scald din nou în uman superior, îmi era dor de
Pontigny și mi -ai trimis Muzica și pe Enescu ), despre zbuciumul omului capturat între a
înțelege și a crede.

92 Idem, p.476.
93 Idem, p.406.
94 Idem, p.232.
95 Idem, p. 393.

58
Mihail Sebastian – Jurnal

Pe numele real, Iosif Hechter, s -a remarcat unul dintre cei mai importanți discipoli ai
filosofului Nae Ionescu. Născut la 18 octombrie 1907 la Brăila , Mihail Sebastian face studii
de drept și filosofie la București. Originea evreiască îi aduce damnarea scrisului, căci piesele
îi sunt interzise, fiind însă redescoperite după 1996 când reintră în atenția cititorilor. Destinul
scriitorului este unul spect aculos. Este renegat de evrei pentru că dorește armonizarea cu
valorile românești și vânat de antisemiți. A avut curajul să pledeze în instanță pentru Geo
Bogza, acuzat de imoralitate pentru Poemul invectivă sau să -i sprijine prin articole pe Eliade,
Arghe zi, Aderca, acuzați de pornografie. Dar solidaritatea nu i -a fost întoarsă, fiind renegat
chiar de mentorul său în prefața cărții După două mii de ani (Suferi pentru că ești evreu, ai
înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; și nu ai putea scăpa de suferință
decât încetând a fi evreu96). Moare lovit de un camion în 1945, la numai după câteva luni de
la plecarea naziștilor din România, iar opera suferă prigoana antisemită. Acest calvar îl
dezvăluie în J urnalul ținut în perioada 1935 -1944 ca urmare a unei sălbatice resurecții
antisemite. Aici apar incertitudinile, neliniștea, suferința, dar și iubirea față de literatura
franceză, față de muzică, față de actrița Leni Caler, actriță evreică, faimoasă în epocă.
După ce a fost publicat, abia în 1995, iar apoi tradus în limba engleză, Jurnalul ,
document vital pentru cultura română, a avut un ecou remarcabil în străinătate, fiind comparat
cu jurnalul Annei Frank. Jurnalul lui Mihail Sebastian atrage atenția datorită du blei identități
a autorului, ce conferă particularitate scriiturii intime. Profunzimea textului derivă și din
originea evreiască a scriitorului, deoarece iudaismul, atât ca religie cât și ca situație,
predispune la confesiune .97 Textul dezvăluie ultimii nouă ani din viață ai scriitorului, cei mai
grei ani deoarece perioada coincide cu preluarea puterii de către extrema dreaptă, cu
introducerea legislației antievreiești (inclusiv interdicția de semnătură), cu mari lipsuri
material e. Acestora li se suprapune și criza declanșată de scandalul generat de prefața
romanului De două mii de ani în care Nae Ionescu justifica teologic antisemitismul. La nici
28 de ani, Mihail Sebastian ține piept cu luciditate atacurilor diverse și numeroase , devenind
din ce în ce mai singur . Ziarul Cuvântul , în redacția căruia lucrase din 1928, este suspendat în
1934 după asasinarea lui I.G.Duca, iar gruparea Criterion începe să se destrame din cauza
politizării excesive și radicale a mentorului, a lui Nae I onescu. Atmosfera intelectuală în care

96 M. Sebastian, După două mii de ani , Ed. Cartex, București, 2016, p.5.
97 M. Crăciun Decsei, Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de doctorat, Tărgu Mureș, 2011,
p. 15.

59
fusese activ și apreciat dispare. Intenția de a aduce un suflu nou în viața literară românescă
este curmată brusc. Astfe l, jurnalul apare ca o punte de salvare, ca o eliberare prin confesiune,
dar și ca o mărturie a u nui eșec atât pe plan individual, cât și în planul evoluției lite raturii:
Trebuie oarecare energie, anumită încăpățânare pentru a ține un jurnal – cel puțin la
început, până te deprinzi, până găsești tonul just. În definitiv, este ceva artificios în însuși
faptul de a ține un jurnal intim. Nicăieri scrisul nu mi se pare mai fals. Îi lipsește scuza de a fi
un mijloc de comunicare, îi lipsește necesitatea imediată.98
Sentimentul deznădejdii nu -l cuprinde cu totul deoarece autorul știe să aprecieze
singurele lu cruri de preț rămase, muzica și literatura. Își găsește liniștea în muzică pe care o
caracterizează drept: singurul lucru consolator din ultimul timp, liniștitor, un fel de narcotic,
un ceas de uitare . Joi, 4 aprilie [1940] Aseară, de la Viena, Missa solemnis de Beethoven, din
care însă n -am mai prins decât ultimele părți (Sanctus, Benedictus, Miserere). Pe urmă, pe
discuri, de la București, câteva lucruri de Bach, între care Suita a II -a. Azi -dimineață, de la
Paris -Colonial, un concert de Vivaldi și p e urmă Nopți în grădina din…de Manuel de Falla,
iar acum, seara (întorcându -mă de la recitalul Jacques Copeau, un admirabil trio de Ravel,
tot la Paris.99
Același efect îl are și scrisul. Deși strâmtorat financiar, Sebastian face câte o escapadă
în Bucur ești, la Balcic, la Sinaia, la Br eaza, la Predeal pentru a scrie: Duminică, la Sinaia și
Predeal (cu Camil, Rosetti, Lassaigne), pe o zi neverosimilă de iarnă, cu ninsoare și troieni
de ianuarie.100 Lăsând deoparte teroarea generalizată și crescândă , autorul duce o intensă
viață literară: scrie teatru, roman, studiu critic, citește în engleză, traduce sonete, își lecturează
textele în grupul de amici. O inefabilă candoare vitală și parfumul unui alt fel de timp (față de
cel de azi) se degajă din acest mod de existență. Ce e literatura pentru Sebastian? O insulă ?
Un joc de -a vacanța ? O tentativă de a ieși din accidențele vieții în spații de o claritate
structurală asemănătoare mereu -invocatei Eine kleine Nachtmusik ? Atent, zi de zi, la fiecare
meandră a marii conflagrații și la toate atrocitățile ori mizeriile impuse evreimii din
România, Sebastian se izolează totuși și scrie lucruri suave. Într -o lume care miroase a carne
de om arsă, Sebastian creează micro -universuri liliale (fără, însă, dulcegăriile teodore niene).
Numai Jurnalul (în afara publicisticii, din prima parte a activității sale, cînd îi era

98 M. Sebastian, Jurnal , Ed. Humanitas, București, 2016, p.11.
99 Idem, p. 79.
100 Idem, p.22.

60
îngăduită) e mărturia, zguduitoare, a perfectei prize la real pe care o avea teoreticianul
iluziei.101
Autorul creează un adevărat jurnal de creație în care fac e cunoscute toate operațiile
scriitoricești din perioada de criza și izolare, detaliind modul de elaborare a textului literar,
mărturii despre pătrunderea unor întâmplări și situații reale în spațiul ficțiunii, despre felul în
care forma finală a textelor a fost influențată de părerea prietenilor. Citește, recitește,
corectează, f ace comentarii, notații asupra textelor publicate: eseul despre corespondența lui
Proust, piesele de teatru Steaua fără nume și Ultima oră : M-am gândit azi -dimineață din nou
la misterele Grodeck și mi s -a părut posibil un roman, sau mai degrabă o povestire, care să
se petreacă 20 de ani înainte de Accidentul. Aș povesti acolo legătura tinerei doamne
Grodeck cu Hagen, logodna cu bătrânul Grodeck, primii ani de căsnicie, nașterea l ui
Gunther…Ceea ce nu însemnează că prin aceasta va trebui să renunț la piesă. Ea continuă în
anumit sens datele din Accidentul, în timp ce acest mic roman le precede, le pregătește, le
explică, le face posibile.102
Sunt prezentate relațiile de amiciție cu personalități culturale ale vremii: Camil
Baltazar, A.L.Zissu, Felix Aderca. Și ei, evrei de origine, au aceeași soartă umilitoare,
activitatea fiindu -le restricționată în jurul instituțiilor comunitare: teatrul Barașeum, liceul și
colegiul evreiesc. Ca ș i jurnalul lui Jeni Acterian sau Alice Voinescu, textul lui Mihail
Sebastian face referire la nume cunoscute ale perioadei, prieteni, adversari: Nae Ionescu,
Cioran, Eliade, Eugen Ionescu, Lovinescu, Marietta Sadova și soțul ei Haig Acterian : Mircea
numit atașat cultural la Londra. Pleacă peste câteva zile. Retribuția, se pare, fabuloasă.
Giurescu i -a povestit lui Rosetti că, în audiența de azi -dimineață , Regele i -a spus că -l
numește în postul de secretar -general al Fundațiilor pe… Herescu. Mare lovitură pentru
Rosetti și mare nenoroc pentru mine personal.. Sunt de două ori consternat. Nu -mi lipsea asta
pentru ca să fiu într -o perioadă de depresie, de tristețe.103
Jurnalul intim înregistrează stările, experiențele sentimentale ale autorului, relația cu
famil ia, cu mama și cei doi frați, impresiile de lectură și pasiunea pent ru muzică ascultată cu
frenezie: Ce i-aș mai putea reproșa Lenei după convorbirea noastră de ază? A fost bună,
afectuoasă, drăguță, fără niciun fel de falsă abilitate, cu puțină cochetărie , cu oarecari
elanuri și mai ales fără nici un fel de ipocrizie. S -o chem la mine și va veni. Starea de izolare
și persecuție și -o asumă cu resemnare și ironie : Cine ocupă orașul? Cine atacă? Cine pe cine

101 G. Pruteanu, Cronici literare , varianta online, București, 2011 .
102 M. Sebastian, Jurnal , Ed. Humanitas, București, 2016, p . 87.
103 Idem, p.311.

61
încercuiește? Încercuitorii par la rândul lor încer cuiți. Aștept ziarul de seară.. Iată cele două
evenimente între care se împarte ziua mea. Sunt obosit de a nu putea gândi la altceva decât la
război. Nici un moment de libertate, nici un moment de odihnă .104 Frământările eroului sunt
rezultatul respinge rii din mediul literar românesc: Era un timp – nu demult – când o zi de întâi
era un fel de sărbătoare: a mai trecut o lună! Dar acum, cu cât timpul trece, cercul se strânge
tot mai mult în jurul nostru și viața devine mai sufocantă. E adevărat că avem îna intea
noastră un drum mai scurt de străbătut, mereu mai scurt, dar cu atât mai primejdios.
Aproape că nu îndrăznești să întorci privirea înapoi spre cele 31 de zile ale lui iulie, care au
trecut – dar nici s -o îndrepți înainte spre cele 31 de zile ale lui august, care încep.105
Sentimentul de dragoste, preocuparea față de femei apare frecvent în prima parte a jurnalului:
Zoe vine mereu. Aseară, sâmbătă seara și eu nu am curajul să n -o primesc .106 Dominante
însă, sunt paginile despre trăirile față de Leni Caler , o cunoscută actriță din perioada
interbelică : Jocul meu în dragoste e una dintre cele mai stupide torturi. E umilitor, e
primejdios, e zadarnic, este fără sens și totuși nu -mi pot impune o dată pentru totdeauna o
definitivă renunțare.107
Tema centrală a jurnalului o reprezintă antisemitismul, mărturiile și consemnările
având valoare documentară asupra perioadei legionare. Atmosfera degajată e sumbră, mai ales
că sunt înregistrate afirmațiile unor prieteni apropiați autorului. De exemplu, M ircea Eliade îi
declară lui Mihail Sebastian că el iubește Garda, speră în ea și așteaptă victoria ei ; că lui
Gogu Rădulescu i-ar fi scos și ochii ; că toți cei care nu sunt gardiști, toți cei care fac altă
politică decât cea gardistă sunt trădători de neam și merită aceeași soartă . Ba chiar și Camil
Petrescu e de acord să li se interzică evreilor profesia de ziarist, iar în privința lui Ionel
Teodoreanu, autorul scrie: am răsfoit la întâmplare ultimul sau penultimul roman al lui Ionel
T. și am găsit un pasa j de așa abject antisemitism, încât dezgustul a fost mai tare decât
cinismul meu principial. Drama acestui popor , marcat de discriminare și marginalizare e
consemnată apăsător. Individului îi este contestat dreptul de a exista, de a se afirma ca
intelectual
Tema războiului transformă textul într -o cronică, redând fidel evenimentele de pe front
și evoluția operațiunilor: Războiul ne urmărește ca propria noastră urmă . Teroarea continuă
și umilințele îndurate sunt consemnate obiectiv, lucid, fără teamă sau panică: Nedumerire,
frică, îndoială. Soldați ruși care violează femei (Dina Cocea povestea ieri). Soldați care

104 Idem, 65.
105 Idem, 402.
106 Idem, p.63.
107 Idem, p.65.

62
opresc mașini în stradă, dau jos șofer și pasager, se urcă la volan și dispar. Magazine
prădate. Azi după -masă, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde
au luat ceasornice . Sentimentul morții este dominant: Totul capătă aerul alarmant din prima
clipă. Suntem din nou puși în fața unei adevărate ridicări în masă a evreilor. Internare în
lagăre? Exterminare?
Autenticitatea și sinceritatea gândului exprimat au prioritate. Autorul se construiește
pe sine prin consemnarea fiecă rei clipe, a stărilor esențiale: Sâmbătă, 2 august [1941]. Toți
evreii, de la 20 la 36 de ani, convocați la Prefectura Poliției pentru astă -seară și mâine
dimineață, cu mâncare pe trei zile și rufe de schimb. Așadar și Benu, și eu. Un moment de
înlemnire, de spaimă neputincioasă, de disperare. Și pe urmă vechiul meu sen timent de
inutilitate, de predare în fața nenorocirii, de acceptare cu ochii închiși a catastrofei.108
Jurnalul se încheie la sfârșitul anului 1944, înregistrând evenimentele de după
încheierea regimului din România: Luni, 21 august [1944] De două zile s -a declanșat
ofensiva sovietică în Moldova și Basarabia. Se spune că Iașul a căzut. Războul vine spre noi.
Nu războiul care ne apasă de 5 ani, ca o dramă morală: războiul fizic. Mari răsturnări se pot
întâmpla la fiecare ceas, la fiecare minut. Din nou intrăm cu viața noastră, cu pielea noastră
în joc.109 Sentimentul trăit de autor nu este unul de fericire, ci de neliniște, anticipând semnele
instaurării unor noi forme de represiune: Imbecilitatea îndoctrinată e mai greu de suportat
decât imbecilitatea pură și si mplă.
Consemnând, dincolo de oboseală, înfrângere, descurajare, minuțios evenimentele,
autorul creează un jurnal intim, un jurnal de creație, dar și o cronică a războiului .

Constantin Fântâneru – Junal

Constantin Fântâneru, cunoscut azi mai degrabă datorită faptului că a fost
meditatorul lui Noica pentru limbile clasice, este un scriitor uitat al generației ’30, al cărui
jurnal, editat de Aurel Sasu în colecția „Restituiri”, se concretizează într -un disc urs fascinant
despre damnarea scriitorului. Departe de patetisme romantice, avem în față o confesiunea de
maturitate ce permite greu accesul în străfundul ființei, călirea conferită de viață
pătrunzându -l adânc pe autor. Fiind o structură clasică, deprinsă cu severe exerciții de
autoeducație, diaristul se dezvăluie vag, lent, voalat într -un text concentrat, a cărui resorturi
feminine se întrevăd cu dificultate. Sensibilitatea scriiturii se degajă din fine observații și

108 Idem, p.316.
109 Idem, p.576.

63
analize, autoanaliza și luciditatea co nlucrând în direcția încadrării textului în paradigma
scrisului feminin.110
Născut la 1 ianuarie 1907 în județul Argeș, Constan tin Fântâneru a fost un poet,
prozator și critic literar interbelic, remarcându -se prin romanul Interior despre care G.
Călinescu scria în Istoria literaturii române de la origini până în prezent că este un jurnal
liric, analizând psihologia incertă a generației noi , o încercare de renovare a genului, pe
urmele unor modele prestigioase (îndeosebi Andre Gide) , în direcția autenticității. Absolvent
al Facultății de Litere din București, Fântâneru pătrunde cu greu în lumea presei, publicând
articole pe teme culturale. A fost profesorul de greacă a lui Constantin Noica, redactor la
Universul și Universul literar , membru al Societății Scriitorilor Români. În 1942 suferă o
depresie nervoasă și este internat într -un spital specializat. Externat, se stabilește în satul natal
și lucrează ca profesor. În ultimii ani de viață și -a reluat preocupările literare, publicând, în
revista Argeș , câteva narațiuni. Aceeași revistă îi publică postum o suită de texte
memorialistice, între care memorialul Slijba din hol și diverse jurnale strânse în volumul Cărți
și o altă carte (1999), urmat de Cruciada umbrelor (2001), reunind o mare parte din cronicile
și articolele din Universul literar .
Jurnalul constituie o radiografie a bolii și o analiză a statutului său pe plan literar:
Nu numai că nu ascund că am fost bolnav, nu mă jenez să mi se spună că am fost nebun, ci,
dimpotrivă, vreau să arăt cât de nebun am fost, să -mi descriu nebunia. Cu scopul de a stârni
interes, deși pare extrem de dificil. Ni ci nebunia nu mai interesează. Totuși, fiindcă este
maladie, atrage atenția prin aspectul de suferință umană. Că am suferit, nimeni nu se poate
îndoi,…aceasta vreau să arăt… De aceea, cât va dura experiența nebuniei, voi nota zilnic
ceea ce se poate no ta fără altă preocupare decât a fi sincer… Voi realiza un document,
desigur, original, sau, poate, unic în literatură.
Retras în grădina de la țară, hărțuit de boală și încercând cu disperare s -o țină în
frâu, Constantin Fântâneru înaintează pe două plan uri năucitor de paralele. Pe de -o parte, o
relatare amănunțită a gesturilor domestice ritmate după mișcările limbajului, pe care le
însoțesc și le provoacă, exersând scrisul publicabil (alt cuvânt laitmotivic, semn al unei
„frământări permanente”): „fără e xhibiționism stilistic, narațiunea curge lentă, stârnind
interesul prin ineditul experienței […] lucruri trăite punct cu punct, secundă de secundă”.
Aceste emoționante exerciții de normalitate, de integrare sunt subminate de rupturi, frângeri,
dezintegrări . Personajele la care lucrează sunt alteri capricioși, demolatori ai abia

110 M. Crăciun Decsei, Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de doctorat, Tărgu Mureș, 2011,
p. 15.

64
înălțatelor construcții logice. Deconcertantul său „jurnal al nebuniei” nu e de alăturat lui
Blecher, căci vizuina sa interioară nu e luminată (înregistrează, dimpotrivă, „progresul
întunecării minții”), și nu are nici senzualitatea brutală a lui Bonciu, din Bagaj. Femeia sa
demonică și otrăvită sau, dimpotrivă, „simbol al numelui inefabil” rămâne un simplu enunț.
Dar poate fi citit ca tulburător roman al infernului (cuvântul cu cea m ai mare frecvență în
Jurnale) unei inteligențe fisurate și al unei hipersensibilități vulnerate.111
Textul este organizat în două volume, sugestiv intitulate: vol. I -Halucinația ideatică și
vol. II -Semenul uitat și cuprinde perioada ianuarie 1969 – august 1973. Autorul mărturisește că
scrie un jurnal din dorința de a lăsa criticilor, biografilor și istoricilor urmași date care să -l
scoată din anonimat și să -l așeze în rândul scriitorilor de prestigiu ai literaturi i române: Ieșirea
din anonimat mi -ar da în primul rând prestigiu la masa de lucru și mi s -ar respecta condițiile
necesare muncii de creație.112 Cu un statut literar controversat, Constantin Fântâneru cere în
jurnal atenția cuvenită și, mai ales o reevaluare a activității: Va veni vremea când se va dori să
se știe totul despre mine și când se vor căuta cele mai mici documente pe care le -am lăsat cu
caracter autobiografic .113 Evenimentele nefericite care l -au pus în umbră nu -i spulberă ideea
optimistă că opera sa va fi citită și apreciată , că numele său va fi repus pe treapta potrivită a
literaturii. De aceea, jurnalul exprimă cu ardoare ideea revenirii, reînvierii sale, nevoia de a fi
citit și apreciat ca scriitor.
Monologul își propune să defi nească pe rsonalitatea scriitorului care încearcă să
găsească o explicație, o justificare a stărilor prin care trece . Fiecare tră ire este numită direct,
coerent susținută de câte o explicație. Astfel, t alentatul prozator cucerește prin sensibilitate
cititorul: A sosit însă vremea când suferința de orice fel nu se mai cuvinte să fie însă
exteriorizată, ci, dimpotrivă, ascunsă .114, scriitura sa fiind una sinceră, spontană: Mult aș vrea
să se știe ceea ce se petrece cu mine, în mod intim, experiența mea absolut inedită nu poate fi
redată prin nici un complex de metafore spre a fi sugerată lectorului.115
Impresiile retrospective dezvăluie concepția autorului despre literatură, o concepție
bine definită în mânuirea cuvântului, în destinul etern al scrisului : Ceea ce mă preocupă însă
este ce trebuie să fac în puținii ani pe care îi mai am de trăit. În primul rând, firește, să
public…116 Consideră că trebuie să publice texte care să respecte criteriul estetic: Scopul

111 I. Petraș, Un nume uitat în România literară , nr.18, Ed. Comunicare.ro, Cluj -Napoca, 2012, p.2.
112 C. Fântâneru, Jurnale , Ed. Eikon, București, 2012, p .434.
113 Idem, p .452.
114 Idem, p .446.
115 Idem, p .439.
116 Idem, p . 453.

65
operei este […] să facă pe lectorii ei eroi și eroine pe tărâm transcendent. Dacă nu reușesc
acest lucru, opera nu are rațiune să existe.117 Apar, de asemenea portretele subiective ale
unor personalități din perioada interbelică, notații trecătoar e, fragmente din viața solitară,
introspecții și reflecții existențiale, cu scurte analize ale unor opere literare și tendin țe artistice
ale acelui timp. Paginile jurnalului îl înfățișează pe autor ca pe un autodidact, traduce mult,
chiar din mai multe li mbi concomitent: Ieri tradus un fragment din Caligula de Camus (II,
14), cu mult interes intelectual și cu gândul la copilul crescut în tabăra armatelor de la Rin
(fiu al comandantului) și răsfățat de soldați (săndăluță) , cum îl prezintă Tacitus .118 În ciuda
dezaprobărilor soției, Fântâneru traduce pentru că fac un simplu exercițiu pentru a -l înțelege
mai bine pe autor, pentru a mă informa, în amănunt, asupra ideilor acestei celebrități
mondiale119 în cazul lui Valery sau pentru a înțelege ce înseamnă bufonadă în literatură ca
gen în cazul lui Alfred Jarry. Atât traducerile, cât și cunoștințele din celelalte arte pun în
evidență un erudit care a studiat ani îndelungați .
Cu gândul la marea revenire pe care i -o promite Gheorghe Tomozei (îmi va face o
reintrare în literatură cu fastul cuvenit), Fântâneru muncește neîntrerupt, după cum reiese
din ultima parte a jurnalului, scrie și transcrie, furnizează materiale, vrea să lărgească sfera
publicațiilor la care ar putea colabora și începe să -și scrie memoriile . Scriitorul renaște la
gândul că opera îi va fi publicată în timpul vieții, chiar dacă îi apar doar zece dintre
Narațiuni în revista Argeș. Se mută la Pitești pentru o perioadă, călătorește la București
pentru a se întâlni cu Matei Alexandru, care -i solic ită memoriile, cunoaște noi scriitori, este
invitat la iferite întâlniri și chiar membru în comisia de premiere în revista Argeș unde s -a
vorbit despre el mai elogios decât despre autorii premiați. Toate acestea hrănesc optimismul
scriitorului pentru a -și vedea cartea publicată, dar nu -i modifică percepția despre lume, care
s-a conturat deja pentru cititorul jurnalului până în acel moment. Ceea ce se schimbă este
factura notațiilor: sunt mai scurte, se transformă în simple consemnă ri tot mai laconice și se
încheie brusc, dar rotund, la data de 10 august, 1973, într -o zi de vineri, cu promisiunea unei
reveniri superioare calitativ, care nu se va mai realiza însă. Autorul moare doi ani mai târziu,
fără a -și vedea opera tipărită. Din a ceastă perspectivă, avem în acest jurnal mărturia unei
speranțe deșarte, care a generat însă opera și a repus în circulație un nume devreme dispărut

117 Idem, p . 441.
118 Idem, p .421.
119 Idem, p .422.

66
de pe harta literaturii într -un sat argeșean, pentru a crește boboci de rață, a bate prunii și a
culege flo ri de tei.120
Frazele bine construite l -au determinat pe Mircea Cărtărescu să -i încadreze opera în
postmodernism. Coerența ideilor, luciditatea, maturitatea însoțesc fiecare cuvânt, excluzând
lamentațiile, disperarea .

Concluzii

Critica literară a realizat o distincție clară între jurnalele feminine și cele masculine,
susținând că jurnalul feminin este relațional, că memoria femeilor înseamnă mai ales verb,
derivat din oralitatea societăților tradiționale care le încredința misiunea de povestitoare ale
comu nității sătești, spre deosebire de bărbați, care scriu un jurnal autocentrat .121 Femeia
cultivă o scriitură autocentrată, psihologizantă, intimistă. Totuși, în general jur nalul are o
deschidere feminină și rămâne o specie literară cu o deschidere spre eul in terior.

120 M. Crăciun Decsei, Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de do ctorat, Tărgu Mureș, 2011,
p. 18 .
121 F. Simonet -Tenant, Le journal intim. Genre littéraire et écriture ordinaire , Paris, Édition Nathan,
2001, p.52.

67
B.DEMERSUL PRACTIC -APLICATIV

Cap. III CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ

III.1. Scopul cercetării

Capitolele anterioare au pus în evidență o serie complexă de factori care țes o pânză
subțire dar rezistentă în calea atingerii competențelor instructiv -educative de formare a unor
priceperi și deprinderi de utilizare corectă și adecvată în receptarea și p roducerea mesajelor
scrise. În centrul atenției vor sta documentele care conturează strategia didactică, utile pentru
praxisul didactic.
Eficiența unei lecții este dată, nu numai de vehicularea corectă și rapidă a unor
informații de la profesor la elev și invers, ci și de modalitățile de însuși re a unor cunoștinț e,
priceperi și deprinderi, astfel încât acestea să le fie utile elevilor și să le asigure eficiența în
viața personală și profesională. Astfel, în acest capitol voi prezenta demersul aplicativ rea lizat
la clasa a IX, în vederea eficientizării procesului de receptare a textului de tip jurnal prin
utilizarea unor metode și procedee tradiționale, dar și moderne în cadrul orelor de limba și
literatura română. Receptarea textului de graniță asigură form area unei gândiri flexibile , iar
metodele active stimulează participarea psihică și fizică, individuală și colectivă a elevilor în
procesul instructiv -educativ.

III.2 Obiectivele cercetării

În cercetarea realizată, utilizând un sistem de metode și procedee, am avut în vedere
atingerea următoarelor obiective:
– Îmbogățirea vocabularului;
– Cultivarea interesului pentru lectură;
– Însușirea conștientă și personal -creatoare a cunoștințelor din cadrul disciplinei limba și
literatura română;
– Cunoașterea și înl ăturarea factorilor care blochează manifestările literare, originale,
creative ale elevilor;
– Cultivarea deprinderilor de a gândi, formarea obișnuinței exprimării curente, spontane,
fluente și eficace, calități cerute de viața socială modernă;

68
– Dezvoltarea s piritului de sinteză și exprimarea capacității de a naliză a unor texte de
graniță ;
– Pregătirea elevilor pentru a se integra în activitățile didactice din clasele liceale și viața
socială.
O analiză atentă a rezultatelor elevilor din anul școlar 2014 -2015, d e la clasele la care
am desfășurat activitatea experimentală a pus în lumină faptul că simpla cunoaștere a
programei școlare și întocmirea planificărilor anuale și calendaristice pe baza manualului
școlar nu reușise să dea rezultate coerente, constante, pr ogresive în atingerea competențelor
de comunicare scrisă ale elevilor. Sursele bibliografice de metodica predării literaturii române
consultate au pus în evidență diferențele de tratament de care s -a bucurat jurnalul intim de -a
lungul istoriei învățământul ui instituționalizat. Trecerea de la ore special destinate la simple
exerciții de recunoaștere doar la clasa a noua, m -a deter minat să acord mai multă atenție
acestui subiect.

Jurnalul – între programa școlară și practica didactică
Jurnalul este inclus în programele școlare pentru clasele a IX -a, a X -a și a XI -a ca text
nonliterar. La clasa a IX -a se specifică studierea unor texte care nu aparțin ficțiunii literare
pentru a se urmări diferențele privitoare la scopul comunicării, la situația de comunicare, l a
ceea ce se comunică și la reacția receptorului, domeniul Literatură propunând trei module:
Ficțiune literară, Ficțiune și realitate, Literatură și alte arte.122 Se vor studi a între 4 și 8 texte
câte unul din fiecare dintre următoarele categorii:
– Texte memorialistice (amintiri, memorii, mărturii, jurnal intim, jurnal de călătorie,
etc.);
– Texte epistolare (corespondență privată, corespondență oficială, etc.);
– Texte jurnalistice (reportaj, interviu, articol, anunț publicitar, etc.);
– Texte juridic -administr ative sau științifice (lege, regulament, raport, referat, studiu
științific, etc.);
– Texte argumentative (eseu, discurs oratoric, prelegere etc.).
Acestea pot fi repartizate fie mai multe la o temă, fie câte unul la fiecare temă. Concepte
precum ficțiune, i maginație, invenție; realitate, adevăr; eu ficțional/eu real; text ficțional/text
nonficțional vor fi abordate în studiul comparativ al textelor ficționale și nonficționale. De

122 http://www.isjcta.ro/wp -content/uploads/2013/06/Programa -limba_si_literatura_romana_9.pdf

69
exemplu, la tema Adolescența , va fi inclus un fragment de jurnal intim (Titu Ma iorescu,
Mircea Eliade – Memorii , Simone de Beauvoir – Aventurile unei fete cuminți ).
La clasa a X -a se urmărește aprofundarea studiului privind principalele tipuri de texte
literare; noțiunile și tehnicile de analiză și de interpretare menite să înlesnească receptarea
textelor epice, dramatice și lirice, în proză sau în versuri. Pe lângă textele literare se adaugă
studiul integral sau fragmentar al unor texte nonliterare specifice domeniului de
specializare.123
La clasa a XI -a, având în vedere formarea deprind erilor și competențelor de
documentare ale elevilor, precum și formarea competențelor de lectură, programa specifică
studierea textelor pe baza principiului cronologic . Astfel, se va avea în vedere jurnalul de
călătorie prin valorificarea unor texte literare precum: Iașii și locuitorii lui la 1840 de Alecu
Russo, Iașii în 1844 , Balta Albă de Vasile Alecsandri, O călătorie de la București la Iași
înainte de 1848 de Ion Ghica prin evidențierea formelor hibride ale civilizației românești la
mijlocul secolului al XIX -lea. De asemenea, pentru perioada interbelică va fi realizată o
dezbatere privind literatura și pictura, în care va fi abordat comparativ modul în care se
reflectă perioa da în ce le două arte, urmărindu -se imaginea creată și cu ajutorul jurnalelor.
La clasele liceale mari apare și o formă contemporană a jurnalului – blogul sau jurnalul
on-line. Acronimul de la weblogs, blog -urile sunt utilizate pentru a schimba informații și
opinii cu cititorii și pentru a solicita reacții și discuții. Blogul reprezintă o publicație web,
adică un text scris care conține articole periodice actualizate permanent și poate lua adesea
forma unor jurnale. Cu ajutorul internetului, ideile sunt expri mate cu rapiditate, deve nind
mărturia nevoii de exprimare, adaptată ace stor timpuri postmoderne și mărturia singurătății
omului în mijlocul haosului din secolul vitezei . Sunt fragmente autentice, expresie a
individului în căutare de sine, dornic de a înțe lege lumea în care trăiește, dar și de a fi înțeles
de aceasta. Iată motivul scriiturii pentru un bloger: Scrisul e alienant pentru spiritul meu,
vindicativ pentru pesimismul meu și distr uctiv pentru raționalismul meu. Scriu (a)simptomatic
încercând o echi libristică între tabloidizare și criptare.
Am scris de cele mai multe ori fragmentar, discontinuu, disipat pentru a vă oferi
bucuria de împletire, de întregire a puzzle -ului, de măcinare și conexionare a trecutului,
cărților, filmelor și experințelor la persoana întâi.
Am scris mai mult ironizări ciugulitoare, bufonarii mistice și parodieri metafizice.

123 http://www.isjcta.ro/wp -content/uploads/2013/06/Programa -limba_si_literatura_romana_10.pdf

70
Doar prin ciocnirea baloanelor transfigurate în comentarii putem forma bula
blogală.124 Multe bloguri permit cititorilor să dea comentarii creându -se astfel, o comunitate
interactivă. Renunțând la clauza confidențialității, blogul devine astăzi o metodă facilă de
comunicare, de socializare și chiar o sursă importantă de venituri pentru cei care le
administrează. Oricine își poate crea propriul blog, pornind de la teme diverse.
În procesul didactic, blogul poate servi ca factor motivațional, dar poate avea în vedere
și:
– stimularea și dezvoltarea potențialului cognitiv multiplu al elevilor;
– dezvoltarea abilităților necesare secolului al XXI -lea;
– orientarea proce sului de instruire către interesele elevilor (predarea centrată pe
elevi);
– dezvoltarea abilităților de gândire de nivel superior.
Elevii vor fi încurajați să contribuie cu idei, să împartă cu ceilalți experințe și să învețe
lucruri noi. Își vor dezvolta ca pacitatea de a analiza critic un conținut dat, ca factor
fundamental de cunoaștere. Posibilitatea de a crea un conținut multimedia (prin introducerea
de imagini, filmulețe, secvențe sonore, link -uri către alte site -uri sau alte funcții interactive)
oferă b logului un caracter enciclopedic deosebit de atractiv pentru elevi. Directorul unei școli
primare din Cardiff utilizează blogul ca metodă de stimulare a interesului elevilor față de
materia predată. Dacă le spui elevilor că tema de acasă va fi citită de un public, nu numai de
profesor și părinți, copiii devin mai serioși în activitatea lor școlară fiindcă au un motiv
pentru care fac o temă, altul decât o notă, spune Simon Pridham, cel care a creat un program
de educație premiat. Eu folosesc WordPress să pos tez lucrările copiilor și efectul este
fantastic fiindcă le creează o audiență și un motiv pentru care să scrie .125
De asemenea, blogul poate fi utilizat la ora de limba și literatura română ca:
– instrument administrativ folosit în comunicare cu elevii și părinții (profesorul
postează pe blog diverse informații, iar elevii pri mesc, receptează informația);
– instrument folosit pentru schimbul de idei și reflecții (profesorul postează
informații pe blog, elevii comentează și primesc note pe baza comentariilor date);
– instrument utilizat pentru publicare (studenții postează pe blogurile individuale, iar
părinții sau profesorul citesc informațiile, oferind comentarii).

124 https://academianae.wordpress.com/de -ce-scriu -pe-blog/
125 http://adevarul .ro/educatie/scoala/metode -predareingenioase -aptitudini -profesorii -nu-aveau -nevoie –
10-ani-descurca -dascalii -clasa -1_5432b6520d133766a8b69e87/index.html

71
Ca metodă didactică la ora de limba și literatura română, blogul poate fi realizat la
clasele te rminale, a 11 a sau a 12 a ca instrument de evaluare a unui conținut literar.
Profesorul postează un fragment de text, iar prin intermediul comentariilor, elevii vor face o
analiză, își vor exprima propriile păreri pornind de la fragmentul dat. Elevii vor fi încurajați să
posteze comentarii, nu înainte de a revizui codul de conduită al clasei pe blog. Înaintea
.textului de comentat, profesorul va posta și lista de obiective. Elevii se vor responsabiliza în
ceea ce privește actul scrierii, corectitudinea gra maticală, ortografică, logica informațiilor,
susținerea unei opinii, ținând cont că produsele minții lor vor fi văzute de alți colegi, de
profesor, de părinți sau de elevii altor clase. Se va exersa astfel, structura argumentativă.
Spațiul blogului este un ul participativ și antrenează colectivul întregii clase, obligându -i și pe
cei care sunt de obicei pasivi la lecție să se mobilizeze. Observând comentariile celorlalți
colegi, cei pasivi vor fi stimulați să participe. Profesorul va fi cel care va modera co mentariile,
folosind platforma în spiritul disciplinei.
Profesorul poate iniția un blog personal, poate utiliza un blog al clasei sau poate
urmări blogurile elevilor în activitatea de predare, colaborare, reflexie, discuții și evaluare a
acestora. Scopul b logului este de a da elevilor oportunitatea de a interacționa online, de a
promova cărțile și lectura. De exemplu, pentru a încuraja lectura, profesorul creează un bloc
personal în care va afișa lecturile constante pe care le face, invitându -i pe elevi să lase
comentarii.
Așadar, blogul reprezintă o metodă interactivă ce poate fi aplicată și în cadrul orelor de
limba și literatura română, însă nu va monopoliza parcursul didactic, pentru că lucrul în clasă,
cu instrumentele clasice, cartea și caietul, este c el care creează deprinderile necesare
disciplinei limba și literatura română.
Pentru clasele a IX -a, a X -a și a XI -a vor fi valorificate din programa școlară
următoarele competențe generale:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor
în diferite situații de comunicare.
2. Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în recepatrea
diferitelor texte literare și nonliterare
3. Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau l a curente
culturale/literare.
În procesul de receptare a jurnalului literar se regăsesc multe dintre competențele
specifice recep tării textelor literare:
La clasa a IX -a

72
1.1 Utilizarea adecvată a achizițiilor lingvistice în receptarea diverselor texte.
1.2 Identi ficarea elementelor specifice din structura unor tipuri textuale studiate.
1.3 Exprimarea orală sau în scris a propriilor reacții și opinii privind textele receptate.
1.4 Redactarea unor texte diverse.
1.5 Utilizarea corectă și adecvată a formelor exprimării orale și scrise în diverse situații de
comunicare .
3.1 Aplicarea unor tehnici vizând înțelegerea textelor literare sau nonliterare.
3.2 Identificarea temei textelor propuse pentru studiu.
3.3 Compararea ideilor și atitudinilor diferite în dezvoltarea aceleiași teme literare.
3.4 Compararea trăsăturilor definitorii ale comunicării în texte ficționale și
nonficționale.
La clasa a X -a, jurnalul va fi valorificat ca tehnică literară:
2.1 Analiza principalelor componente de structură, de compoziție și de limbaj
specifice textului narativ (particularități ale compoziției în textele narative studiate:
incipit, final, secvențe narative, tehnici narative)
La clasa a XI -a:
2.1 U tilizarea strategiilor de lectură în vederea înțelegerii adecvate a textelor studiate
(lectură-înțelegere – înțelegerea globală a textului, analiza unor elemente ce pot
conduce la înțelegerea textului, anticipări; chei de lectură – titlu, incipit, simbol central,
personaje, etc. Texte de bază (poezie, proză), texte din literatura populară, texte
nonliterare (texte de doctrină, texte istorie, filosofice, științifice, eseu literar, memorii
etc.) ilustrative pentru studiile de caz)
2.2 Compararea viziunii despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate
în texte literare, nonliterare sau în alte arte (viziunea despre lume, teme și motive,
concepții despre artă. Literatură și pictură – limbajul literaturii, limbajul picturii)
2.3 Interpretarea textelor studiate prin prisma propriilor valori și a propriei experiențe
de lectură (lectură criti că- elevii evaluează ceea ce au citit, lectură creativă – elevii
extrapolează, caută interpretări personale, prin raportări la propria sensibilitate,
experiență de viață și de lectură)
3.1 Identificarea și explicarea relațiilor dintre opera literară studiat ă și contextul
cultural în care a apărut aceasta (curente culturale/ literare – context istoric, social –
politic, evenimențial; trăsături ale curentelor literare; referate, proiecte, studii de caz,
dezbateri)

73
3.4 Utilizarea adecvată a tehnicilor de documenta re și cercetare a unei teme (fișe de
lucru, materiale documentare asupra unei epoci, a unui curent literar, sinopsis privind
dinamica fenomenului literar/ cultural în diferite epoci, surse de documentare, inclusiv
internetul)
În cla sa a IX -a, jurnalul repr ezintă o te matică frecventă prin includerea sa în cadrul
modulului Ficțiune și realitate . Astfel, în scopul dezvoltării capacității de receptare a
mesajului, Conținuturile din programa școlară pot fi aplicate acestui tip de text:
1.1 Niveluri ale receptării j urnalului: fonetic, ortografic și de punctuație,
morfosintactic, lexico -semantic, stilistico -textual
1.1 Texte nonficționale: memorialistice, epistolare, jurnalistice, biografice.
1.2 Tipuri textuale și structura acestora
1.3 Exprimarea orală/în scris a reacțiilor și a opiniilor față de textele nonliterare
1.4 Redactarea unei pagini de jurnal
1.5 Reguli și tehnici de construire a monologului
2.1 Stabilirea ideilor principale, rezumarea, identificarea câmpurilor semantice
dominante dintr -un text
2.2 Temă, motiv, viziune despre lume, relații tematice între diverse texte
2.3 Modul de reflectare a unei idei în mai multe texte
2.5 Ficțiune, imaginație, invenție; realitate, adevăr. Scopul comunicării . Reacțiile
receptorului. Eu ficțional și eu real, text ficțional și text nonficționa l.

III.3 Ipoteza cercetării

Prin această lucrare , mi-am propus să demonstrez faptul că prin intermediul metodelor
și tehnicilor folosite, elevii claselor liceale, în special elevii clasei a noua , își vor îmbunătăți în
mod real capacita tea de receptare a textelor non literare, datorită faptului că elevul deține un
rol activ, fiind pus în fața unor sarcini corespunzătoare capacității sale intelectuale. Elevul se
antrenează voit în realizarea lor și participă la propria formare. Metodele utilizate vor fi ales e
astfel încât să stimuleze creativitatea, să creeze o atmosferă permisivă și să -i antreneze pe
elevi în discuții libere. Acest lucru va fi benefic și pentru celelalte discipline de studiu, pentru
dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter.

74
III.4 V ariabilele cercetării

Variabila independentă: folosirea sistematică a metodelor interactive: brainstormingul,
jurnalul cu dublă intrare , știu -vreau să știu -am aflat, scheletul de recenzie , ciorchinele,
diagrama Venn , rețeaua discuțiilor.
Variabila depende ntă: deprinderi pentru dezvoltarea creativității, deprinderi sociale,
deprinderi de utilizare a metodelor interactive .

III.5 Coordonatele majore ale cercetării

Eșantionul de participanți
Prezenta cercetare s -a desfășurat la Liceul Tehnologic Al.I.Cuza , Slobozia, în anul
școlar 2015 -2016. În cercetare a fost implicată clasa a IX -a A, profil matematică -informatică,
având un efectiv de 28 de elevi (4 fete și 24 băieți), care au constituit eșentionul experimental.
Cercetarea a cuprins o perioadă de 2 luni, între 26 septembrie și 7 noiembrie 2016 .
Eșantionul de conținut
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română, clasa a IX -a
Unitatea de învățare: Adolescența
Metodologia cercetării
Metodele didactice pe care le -am folosit au fost alese astfel încât să răspundă
principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și
prelucrare a materialului faptic. Astfel, pentru confirmare sau infirmarea ipotezei de la care
am plecat am folosit un sistem metodologic compus din:
– Metoda anchetei;
– Metoda autoobservației;
– Metoda observației sistematice;
– Metoda analizei produselor activității;
– Metoda experimentului psihopedagogic/didactic, colectiv, de durată medie,
desfășurat în trei etape: preexperime ntală, experimentală și postexperimentală.
Instrumente de cercetare
Pentru a atinge obiectivele amintite, am folosit ca instrumente de cercetare:
chestionarul, lucrul cu textul, fișele de lucru. Aceste instrumente au fost preluate și adaptate
conținuturilor vehiculate și particularităților elevilor.

75
III.6 Desfășurarea cercetării pe etape și interpretarea datelor

În semestrul I, după aplicarea testării inițiale, care a avut un caracter constatati v, am
urmărit transmiterea și consolidarea cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor de a identifica
un text nonliterar. Am aplicat apoi, metode și tehnici diverse cu valoare formativă în
stimularea proceselor psihice și a personalității elevilor prevăzut e în programa școlară pentru
clasa a IX -a. Testele de evaluare sumativă au fost prelucrate statistic și comparate cu
rezultatele înregistrate în urma evaluării inițiale, în scopul evidențierii progresului și a
stabilirii eficienței utilizării metodelor și tehnicilor utilizate, în formarea deprinderilor vizate.
În consens cu remarca lui D. Ausubel: Dacă aș vrea să reduc toată psihologia la un
singur principiu, eu spun: ceea ce contează cel mai mult în învățare sunt consecințele pe cre
le posedă elevul la ple care și instruiți -l în consecință126, cercetarea a cuprins trei etape:
– Etapa inițială care a avut un caracter constatativ;
– Etapa intervenției ameliorative;
– Etapa evaluării ce a avut un caracter comparativ, cu privire la rezultatele
obținute în urma demersului experimental formativ
Etapa inițială sau constatativă a avut în vedere aplicarea unui test pentru a stabili
nivelul existent în momentul inițierii experimentului. Testul aplicat a cuprins itemi care vizau
personalitatea elev ilor, imaginația, cre ativitatea, având următoarele obiective:
– Să extragă mesajul care se transmite cu ajutorul textului;
– Să identifice caracteristicile proprii textului;
– Să redacteze o pagină de jurnal respectând caracteristicile, structura și forma
proprie ;
– Să utilizeze corec t normele limbii literare.

TEST INIȚIAL
Data: 26.09.2015
Clasa: a IX-a A
Disciplina: Limba și literatura română
Subiectul lecției: Textul nonliterar -jurnalul intim
Scopul: Utilizarea corectă și adecvată a formelor exprimării scrise

126 D. Ausubel, F.G.Robinson, Învățarea în școală, o introducere în psihologia pedagogică , Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1981, p.36 .

76
Testul începe cu câteva întrebări de personalitate:

A. Răspunde la întrebările:
Ai vreun hobby?
Îți place sentimentul când afli că ești invidiat?
Te deranjează dacă afli că ești considerat plicticos și antipatic?
Îți place să -ți expui părerile în fața unui public numeros?
Ce filme îți plac?
Care este culoarea ta preferată?
Menționează două schimbări prin care ai trecut în ultimul timp.
Ce așteptări ai de la viața de licean?
Ce părere ai despre cei care scriu într -un jurnal?
B. Citește cu atenție textul următor:
Luni 02
Dragă Jurnalule,
Deci ne pun în continuare să facem ora de Științe, deși am demonstrat în mod grijuliu, de
ani de zile, că nimeni nu are cu adevărat nevoie de ea .[…] Noua mea profesoară de Științe,
doamna Maple – care este tot timpul într -o dispoziție proastă și îi place să poarte sandale ca
să putem observa că al treilea deget de la picior e mult mai mare decât cel mare – nu este de
aceeași părere. Mă pune să învăț oricum. În momentul de față studiem furnicile, ceea ce
poate suna plictisitor, dar, dă -mi voie să te asigur, este mult mai puțin interesant decât
plictisitor.[…]
În timpul celei mai fascinante părți din lecția despre furnici, Isabella m -a trezit cu un
ghiont între omoplați. A șoptit: Nu vei putea să mă mai lovești vreodată în față așa cum ai
făcut -o.
Probabil că Isabella s -a gândit toată noaptea la asta. După mulți ani, știu că, atunci când
Isabella se gândește prea mult la ceva, asta înseamnă probleme. (Deși, chiar dacă nu se
gândește mult la o chestie, tot poate să iasă ceva urât.)
Am încercat în mod ostentativ să schimb subiectul, spunând: O să avem Târgul Distracției
în curând.
Când ne -a observat șușotind, doamna Maple mi -a aruncat o privire răutăcioasă despre
care am știut că zice: Lasă vorba sau vin la tine cu degetele mele prelungi și poate c ă unul
dintre ele te va atinge și ce o să zici atunci? (Jim Benton – Jurnalul meu haios )

77
1.Încercuiește varianta corectă: 1,5 p
Textul de mai sus are ca temă :
a)familia; b) adolescența; c) școala;
Textul este scris pentru: a) a impresiona; b) a mărturisi o experiență; c) a informa.
Tonul naratorului este: a) sobru; b) amical; c) confesiv; d) distant; e) mobilizator.
2.Formulează răspunsuri pentru întrebările: 3 p
Ce trăsături ale diaristului transpar în textul propus?
Cine vorbește? Cui i se adresează textul?
Ce poate învăța cel care citește un astfel d e text?
Textul se bazează pe realitate sau pe imaginație? Motivează -ți răspunsul.
3.Completează propozițiile : 1 p
Modul principal de expunere este……………………. fiind utilizat pentru………………………………….
Perspectiva narativă este…………………………………..
4. După modelul dat, redactează o pagină de jurnal. 3,5 p
Se acordă 1 p din oficiu
Barem și punctaje
1.1,5 p (3 0,5p)
2. 3p (4 0,75p)
3. 1 p (3 0,5p)
4. 3,5 p (a) organizarea ideilor în scris – 2p
b) utilizarea limbii literare – 0,5p
c) ortografia, punctuația – 0,5p
d) lizibilitatea – 0,5p)

Diagramă cu rezultatele obținute pe obiective

78

Analizând rezultatele înregistrate în graf ice și tabel, s -a constatat că 84 % dintre elevi
identifică mesajul textului (tema tica adolescenței) , iar 16% întâmpină greutăți în a stabili cu
claritate motivul central. Un număr de 12 elevi ( 46%) întâmpină dificultăți în a formula
răspunsuri coerente, complexe la întrebările referitoare la text: nu răspund în propoziție, nu
reușesc să com pună un text alcătuit din enunțuri lungi , 20% nu folosesc scrierea corectă a
semnelor ortografice și de punctuație. Primul pas în reorganizarea instruirii l -a constituit
analiza produselor activității elevilor, observarea psihopedagogică, convorbirea ,
problematiz area, folosirea unor exerciții -joc cu un grad mai mare de complexitate în
comunicarea și reactualizarea noțiunilor de limbă și literatură, precum și efectuarea unui
număr sporit de exerciții de lectură explicativă care să asigure înțelegerea d e către fiecare elev
a sarcinilor cerute și posibilitatea rezolvării cu ușurință a acestora.
Grupe de medii

O 1
84%O 2
54%O 3
27%O 4
27%Sales

79

Tabel analitic cu rezultatele testului inițial pe grupe de medii
Nr.
crt. Nr. elevi Procentaj Grupe de medii

1. 2 2% 1,00-4,99
2. 4 8% 5,00-6,99
3. 12 46% 7,00-8,99
4. 10 44% 9,00-10

Etapa formativă
Pe parcursul etapei experimentale, am avut în vedere utilizarea metodelor cu valențe
creatoare (brainstormingul, ciorchinele, diagrama Venn , rețeaua discuțiilor, turul galeriei ), a
celor activizatoare (cadranele, știu/vre au să știu/am învățat, discuția, problematizarea,
comparația, exerciții de dezvoltare a receptivității literar -artistice ). Am încercat ca fiecare
metodă implementată să fie făcută transparentă pentru ca elevul să -i poată d escoperi utilitatea
și în alte situații. De asemenea, am mai organizat, exerciții care vizează stimularea
originalității, dezvoltarea capacității de sinteză, de îmbo gățire a vocabularului, urmărindu -se
stimularea proceselor psihice și a personalității elev ilor. Obiectivele principale le reprezintă
reactualizarea noțiunilor de limbă și literatură română și creșterea interesului față de lectură .
Jurnalul va fi abordat la modulul Ficțiune și realitate, tematica – Adolescența, pornind de la Sales
sub 4
între 5 și 6
între 6 și 8
între 8 și 10

80
textul literar Romanu l adolescentului miop de Mircea Eliade. Jurnalul utilizat ca text -suport
este Jurnalul unei fete greu de mulțumit de Jeni Acterian.

LECȚIA 1

Competențe specifice Activități de învățare Valori și atitudini
1.1 Utilizarea adecvată a
achizițiilor lingvistice în
receptarea diverselor texte.
1.2 Identificarea elementelor
specifice din structura unor
tipuri textuale studiate.
1.3 Exprimarea orală sau în
scris a propriilor reacții și
opinii privind textele
receptate.
1.4 Redactarea unor texte
diverse.
2.1 Aplicarea unor tehnici
vizând înțelegerea textelor
literare sau nonliterare. -rolul virgulei;
– mărcile lexico -gramaticale
ale subiectivității;
-elevii identifică posibile
trăsături ale jurnalului intim;
-lectura -înțelegere a textului –
suport;
-exprima rea opiniei personale
privind tema, titlul textului;

-realizarea unei continuări a
fragmentului;

-lectura -critică a jurnalului. Seriozitate
Încredere
Inițiativă
Cooperare
Responsabilitate

Abordare flexibilă și
tolerantă a opiniilor

Stimularea gândirii
autonome , reflexive, critice

Evocare
După testarea inițială, profesorul aplică metoda ciorchinelui, desenând pe tablă un
ciorchine , în centru termenul ADOLESCENȚA, elevilor cerându -le să menționeze toate
sintagmele care le vin în minte în legătură cu termenul respectiv , stabilindu -se conexiuni. Se
discută și despre modul în care adolescenții percep școala și despre preocuparea lor de a ține
jurnale .

81

Constituirea sensului
Apoi le prezintă un PPT cu informații despre apariția, istoricul, definiția, reprezentații
jurnalului, tipuri de jurnal ca text nonliterar, precum și alte categorii de texte nonliterare.
Elevii primesc o fișă de lucru cu un fragment din Jurnalul unei fete greu de mulțumit
de Jeni Acterian pentru a fixa cunoștințele dobândite. Sunt vizate aspecte teoretice ale textului
nonliterar, trăsături ale adolescenței, precum și preocuparea pentru studiu, viziunea asupra
școlii. Profesorul utilizează abordarea afectivă /emoțională ca modalitate de înțelegere a
textului, pornind de la corelarea cu experiențele proprii elevilor.
Citește cu atenție textul următor:
Ora 1 noaptea
Sunt de o nervozitate stupidă și, aparent, cel puțin fără cauză. Asta m -apucă subit.
Sunt tentată să țip, să bat pe cineva, să -mi frâng mâinile. Îmi simt inima strânsă de gheare
invizibile. O adevărată panică mă locuiește. Sufăr îngrozitor și, când caut cauza, n -o găsesc.
16 martie 1933
Ei bine, cauza cred c -am găsit -o. E școala, tot școala. Sunt prea tristă, prea abătută.
Ce-mi lipsește, în fond, nu știu zău. Îmi lipsește totuși ceva, altceva decât școala. Cred că am
nevoie să iubesc și mai ales să fiu iubită. Răul de care sufăr acum e singurătatea .
17 aprilie 1933, ora 2
Am luat o hătărâre, pe care a m luat -o de vreo câteva ori fără succes. Vreau să
slăbesc. Am devenit urâtă foc. Dacă am să continui să mă -ngraș, voi deveni diformă. Am mai
încercat de trei ori să slăbesc, dar de astă dată jur să mă țin de hotărârea luată.
7 mai 1933 ADOLESCENȚ A

82
Am luat cartea de fr anceză și m -am izolat în fundul grădinii ca să învăț. Dar, în loc să
învăț, îmi vine să cânt, să râd. E atât de frumos!…Și nu e oare normal ca la 17 ani să râzi, să
cânți, să zburzi, să nu te sinchisești de nimic?
28 august 1933, seara
Am văzut două film e. Asta e singura mea satisfacție. Cinematograful!
15 iunie 1934, vineri
Am fost la școală pentru examenul meu de literatură franceză, dar examenul a fost
amânat pentru ziua de 19, adică în ajunul examenului de matematici. E îngrozitor ce mă
așteaptă. Nici o zi de repaos. Câte un examen în fiece zi. De azi până vinerea viitoare, nu voi
mai putea dormi mai mult de două ore din 24, nu -mi mai rămâne un minut de peirdut sau de
visat. Trebuie să fac drumul între școală și casă și să învăț, să învăț, să învăț.
(Jeni Acterian – Jurnalul unei fete greu de mulțumit )

I.Formulează răspunsuri pentru întrebările :
Primele reacții
Ți-a făcut plăcere să citești textul?
Spune ceva autorul cu care te -ai putea identifica?
Înțelegerea inițială a textului
Care este tema textului?
Care este scopul textului?
Textul apelează la sentimentele cititorului sau la rațiune?
Textul se bazează pe fapte sau pe opinii?
Dezvoltarea interpretărilor
Tonul diaristului este obiectiv sau subiectiv?
Ce trăsături ale autorului reies din textul dat?
Ce mijloace literare a folosit autorul pentru a -și comunica ideile? (imagini artistice,
figuri de stil)
Ce observi în legătură cu ordinea înregistrării evenimentelor. Coerența textului,
limbajul folosit?
Care este rolul perf ectului compus utilizat în text?
Există clișee specifice unui jurnal?
Dezvoltarea unei viziuni critice
Este informația oferită utilă? Pentru cine?
Cine este persoana care scrie jurnalul? Caracterizeaz -o în 60 -100 de cuvinte.

83
II.Scrie pe foaie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:
Precizează rolul virgulei în structura: Sunt prea tristă, prea abătută .
Explică prezența cratimei în structura: să mă -ngraș .
Identifică patru termeni din câmpul semantic al adolescenței.
Comentează int erogația: Și nu e oare normal ca la 17 ani să râzi, să cânți, să zburzi,
să nu te sinchisești de nimic?
Menționează semnificația titlului.
Extrage două mărci lexico -gramaticale ale subiectivității în textul citat .
După modelul textului dat, realizează o continuare a jurnalului adolescentei.

Se citesc câteva informații despre viața lui Jeni Acterian și se verifică cerințele
fragmentului dat.
Reflecție
La final, se aplică metoda Știu -Vreau să știu -Am învățat, solicitând elevilor să noteze
în prima rubrică ce știu despre jurnal și, în general, despre textul nonliterar, în cea de -a doua
rubrică, ce ar vrea să știe, iar în reflecție, informațiile însușite.

ȘTIU VREAU SĂ ȘTIU AM ÎNVĂȚAT

LECȚIA 2
Competențe specifice Activități de învățare Valori și atitudini
1.2 Identificarea elementelor
specifice din structura unor
tipuri textuale studiate.
1.3 Exprimarea orală sau în
scris a propriilor reacții și
opinii privind textele
receptate.
2.1 Aplicarea unor tehnici
vizând înțelegerea textelor
literare sau nonliterare. -elevii identifică trăsăturile
jurnalului intim;
– distingirea între textul
literar și cel nonliterar;

-recunoașterea textului de
graniță;

-enumerarea stilurilor
funcționale;
Seriozitate
Încredere
Inițiativă
Cooperare
Responsabilitate

Abordare flexibilă și
tolerantă a opiniilor

84
Evocare
-Diagrama Venn: se rea lizează o paralelă între Jurnalul lui Jeni Acterian și Romanul
adolescentului miop de Mircea Eliade (modul în care tema adolescenței se r eflectă în două
tipuri de texte, dar și c onceptele de autor, cititor, narator , titlul, marcarea fiecărui fragment,
utilizarea monologului – ca trăsături distinctive ale jurnalului intim ).

Autor — persoană care concepe și care scrie o operă (literară, științifică,
publicistică etc.). Autorul și cititorul există în spațiul din afara textului, fiind entități aflate la
capetele opuse ale procesului semiotic. Primul este cel care a creat și a semnat ope ra,
cititorul este cel care o receptează și o interpretează în funcție de individualitatea proprie
(bagaj cultural, referințe și capacități de înțelegere). Reflexul autorului într -un text narativ
este naratorul , delegat să relateze faptele / întâmplările universului ficțional. Atât naratorul /
naratorii, cât și personajele sunt mânuite / dirijate de autor, în scopul dorit de acesta și în
conformitate cu propria viziune asupra veridicității, autenticității relatării. În poezie, reflexul
autorului este eul l iric, voce delegată să exprime stări, sentimente, idei imaginate de autor.
Atât naratorul, cât și eul liric sunt realități de hârtie, abstracții ale convenției textului
beletristic, cu roluri diverse în economia operei, care mediază contactul dintre autor și Jurnalul unei fete
greu de mulțumit Romanul
adolescentului
miop

85
cititor. În textul dramatic, autorul comunică direct cu cititorul prin didascalii (indicațiile
scenice). Având însă în vedere că textul dramatic este menit a fi pus în scenă, autorul pare a
comunica mai degrabă cu regizorul, căruia îi oferă diferite sug estii privind decorul, mișcarea
actorilor în scenă, jocul acestora. Singura situație în care autorul își asumă integral rolul de
a povesti în nume propriu este cea a jurnalului, a memoriilor sau a autobiografiei. Numai în
acest caz se poate pune semnul ega lității între autor, narator și personajul central.
Naratorul – cel care povestește istoria, instanță intermediară între autor și istoria
romanescă. Naratorul este o figură creată, care aparține operei literare: „în arta povestirii
naratorul nu este nicio dată autorul, deja cunoscut sau încă necunoscut, dar un rol inventat
este adoptat de către autor“ (Kayser). Naratorul este, deci, o figură autonomă, creată de
autor ca și personajele romanului. Naratorul și personajele sunt „ființe de hârtie“, expresie a
imaginației autorului. Actul narării poate fi asumat de către (a) o instanță narativă anonimă
care nu participă la acțiunea romanescă (autorul omniscient) sau (b) de către un personaj
care joacă un rol în lumea narată ( personaj -narator ).
Cititor — persoana care citește un text, o „instanță producătoare de sens“. Pentru a
înțelege / descifra un text, cititorul trebuie să dispună de codul estetic, moral, social,
ideologic al autorului, nefiind însă obligat să -l împărtășească integral. Estetica receptării
(Jaus s, de ex.), arată că „autorul poate modifica orizontul de așteptare al cititorului, la fel
cum cititorul, la rândul său, poate influența asupra producției literare printr -o receptare
activă, critică sau aprobatoare“.127

Univers real

Autor Cititor

Instanțele textului narativ

127 Fl.Sâmihăian, Didactica limbii române , Program de conversie profesională la nivel postuniversitar
pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, București, 2011, p.46. Univers ficțional
Narator Personaje

86
Trăsături specifice jurnalului intim:
Titlul unui jurnal face referire la specia autobiografică în care se încadrează; includerea în
titlu a anilor la care se face referire în volum constituie o trăsătură specifică.
Marcarea fiecărui fragment cu data însemnării reprezintă o convenție a speciei.
Identitatea autor -narator -personaj
Utilizarea monologului sporește autenticitatea
Constituirea sensului
Se pornește o discuție despre stiluril e funcționale ale limbii române având la bază cele
două texte. Se enumeră stilurile funcționale și trăsături le fiecărui stil. Se fa ce o distincție între
stiluri artistice/ficționale, nonartistice/nonficționale, de graniță.
– Metoda rețeaua discuțiilor va fi aplicată în stabilirea relației jurnal -opera literară:
elevii aduc argumente pro și contra ținerii unui jurnal, rolul jurnalului pentru adolescenți. Se
subliniază dubla funcție a jurnalului: furnizarea unor date exacte în domeniul vieții personale
și alcătuirea unei imagini a autorului care să se desăvârșească în opera sa.
Reflecție
– cvintetul (Elevii primesc ca sarcină de lucru construirea unei poezii de 5 versuri după
anumite reguli, timpul disponibil fiind de 5 -7 minute. Pornind de la termenul JURNAL, elevii
vor respecta următoarele reguli: primul vers este format din cuvântul tematic (un substantiv);
al doilea vers este format din 2 adjective care să arate însușirile cuvântului tematic; al treilea
vers este format din 3 verbe la gerunziu care să exprime acțiuni ale cuvântului tematic; al
patrulea vers este format din 4 cuvinte care alcătuiesc o propoziție prin care se afirmă ce va
esențial despre cuvântul tematic; al cincilea vers este format dintr -un singur cuvânt care
sintetizează ideea)

LECȚIA 3
Competențe specifice Activități de învățare Valori și atitudini
1.2 Identificarea elementelor
specifice din structura unor
tipuri t extuale studiate.
1.3 Exprimarea orală sau în
scris a propriilor reacții și
opinii privind textele
receptate. -lectura -înțelegere;

-recunoașterea pe un text la
prima vedere a trăsăturilor
jurnalului intim;

-lectura -critică; Seriozitate
Încredere
Inițiativă

Abordare flexibilă și
tolerantă a opiniilor

87
2.1 Aplicarea unor tehnici
vizând înțelegerea textelor
literare sau nonliterare.
3.3 Compararea ideilor și
atitudinilor diferite în
dezvoltarea aceleiași teme
literare.
3.4 Compararea trăsăturilor
definitorii ale comunicării în
texte ficționale și
nonficționale.
– realizarea distinc ției operă
literară -jurnal intim;
Dezvoltarea spiritului critic

Evocare
-scheletul de recenzie
Constituirea sensului
Rolul jurnalului în relație cu opera literară va fi pus în valoare în opera Romanul
adolescentului miop de Mircea Eliade (pornindu -se de la un fragment de jurnal al scriitorului
vor fi discutate aspecte privind opera literară amintită; se va încerca un răspuns pentru
întrebarea: Ce a declanșat actul creației? Se va ajunge la următoarele concluzii: elementele
specifice unui jurnal, precum introspecția și observația personală constituie punctul de plecare
al actului creator. Scriitorul după ce -și așterne gândurile, emoțiile, ideile în jurnal începe
opera literară . Elevii prezintă referatele despre viața și opera lui Mircea Eliade. Primesc fișe
cu fragmente din jurnalul scriitorului, stabilindu -se concepția despre scris . Vor fi extrase și
câteva fragmente din Jurnalul lui C. Fântâneru privind condiția scriitorului. )
Reflecție
-jurnalul cu dublă intrare

LECȚIA 4
Competențe specifice Activități de învățare Valori și atitudini
1.4 Redactarea unor texte
diverse.
-realizarea unui fragment de
jurnal intim;

-lectura -critică a jurnalului. Seriozitate
Cooperare
Responsabilitate

88
Etapa formativă se încheie cu o lecție de comunicare scrisă care își propune
dezvoltarea capacității de exprimare scrisă prin însușirea unor proceduri specifice jurnalului,
precum și aplicarea normelor de ortografie și punctuație.
Evoc are
-rețetă de construire a unui jurnal
Constituirea sensului
-elevii primesc un fragment de jurnal lipsit de semne de punctuație pe care -l vor
corecta.
-elevii alcătuiesc o pagină din propriul jurnal în decursul a 15 minute. Profesorul le
precizează că s e va pune accent, în primul rând, pe notarea imediată a ideilor și gândurilor,
fără o anumită ordine, încurajându -i în alcătuirea unor texte cât mai originale. Pot fi abordate
diferite tipuri de organizare: individuală sau colectivă (frontală, în perechi, în echipă) .
Profesorul va utiliza abordarea expresivă conform modalităților de structurare a lecțiilor de
redactare prezentate de Alina Pamfil. Abordarea expresivă conferă scrierii valoarea de
activitate esențială în procesul de dezvoltare personală a elev ului, considerând -o un proces
creativ . După etapa scrierii libere, urmează cea a rescrierilor, a variantelor intermediare,
numite de Alina Pamfil ciorne succesive128 care presupun coexistența planificării,
redactării/textualizării și verificării/revizuirii. Ultima etapă este cea a variantei finale.
-citirea unor pagini de jurnal, discuții privind redactarea.
Florentina Sâmihăian în Didactica limbii române propune pentru scrierea reflexivă, în
realizarea scenariului didactic, respectarea următorilor pași:
– amintirea unor evenimente/ momente semnificative din viața elevilor;
– relatarea orală a acestor evenimente, prin gruparea elevilor în perechi și folosi nd
ascultarea activă, apoi 2 -3 elevi vor relata evenimentele în fața întregii clase, colegii putând
cere lămuriri sau încurajându -i în feedback pozitiv;
– relatarea în scris a evenimentelor prezentate anterior de către fiecare elev, ținând
seama de feedbac k-ul colegilor;
– lectura textelor redactate în perechile constituite anterior, rescrierea lor în urma
dicuțiilor purtate;
– citirea unor texte redactate , în fața clasei ;
– reflecție asupra activității desfășurate prin metoda Turul Galeriei;
– așezarea tex telor redactate în portofoliu.

128 A.Pamfil, Structuri didactice desch ise, Ed. Paralela 45, București, 2008, p.45.

89
Evaluarea activității de redactare a elevilor constituie o etapă esențială a muncii
depuse. Produsele realizate trebuie corectate, discutate și evaluate. Vor fi supuse evaluării atât
textele in termediare, cât și cele finite, profesorul verificând astfel, modul în care elevii au
înțeles explicațiile sale, iar elevii, la rândul lor, stadiul în care se află competența de
comunicare scrisă.
Prima etapă, c orectarea , are rolul, arată Florentina Sâmihăian, de a încuraja elevul în
producerea diverselor texte, de a -i confirma reușita ori de a -i semnala eventualele erori.
Corectarea devine eficientă dacă se respectă următoarele cerințe:
– Se realizează la timp pentru a evita decalajele dintre elaborare și evaluare;
– Se folosesc diverse modalități de corectare, pentru a evita monotonia;
– Este adecvată particularităților de vârstă și celor intelectuale ale elevilor;
– Are un caracter sistematic și încurajator.129
Corectarea va avea în vedere:
– Corectitudinea exprimării;
– Respectarea regulior de o rtografie și punctuație;
– Lizibilitate;
– Conținut adecvat temei;
– Folosirea unui registru stilistic potrivit (colocvial).
Corectarea poate fi realizată de către profesor sau de elevul însuși (autocorectare).
Elevii pot fi organizați și în perechi sau în grupe, fiecare corectând produsul muncii colegului .
Cea de -a doua etapă, discutarea compunerii, contribuie la conștientizarea actului
redactării, a pașilor pe care trebuie să îi parcurgă elevul în realizarea unui anumit text; se
poate realiza fie ca un mom ent distinct al unei ore obișnuite de limba și literatura română, fie
ca o activitate de sine stătătoare, cu un demers riguros proiectat. O lecție consacrată exclusiv
discutării compunerilor poate avea următorul desfășurător (cf. Constantin Parfene, Metodi ca
studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico -aplicativ, Iași, Polirom, 1999,
p.167):
– Anunțarea activității;
– Precizarea obiectivelor activității;
– Audierea unei sau unor compuneri;
– Formularea de întrebări de către auditori, adresate autorului, șirăspunsurile
acestuia;

129 Fl. Sâmihăian, Didactica limbii române , Program de conversie profesională la nivel postuniversitar
pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, București, 2011 , p.135 .

90
– Discuții pe marginea lucrării și replica autorului;
– Concluziile profesorului.
Evaluarea redactărilor realizate de elevi contribuie la motivarea lor , la trezirea și
menținerea interesului acestora față de cuvântul scris. În evaluarea compunerilor, trebuie să
respectăm câteva cerințe de bază (cf. Constantin Parfene, lucr.cit., p.167):
– Evaluarea trebuie să fie făcută consecvent și sistematic (la anumite intervale);
– Să fie subordonată scopului general de optimizare a exprimăr ii elevilor, în
strânsă legătură cu obiective ca dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii,
a imaginației, orizontului cultural;
– Să se bazeze pe o anumită plasticitate afectiv -intelectivă din partea
profesorului – pentru a putea surprinde nota perso nală a lucrării, determinată și
de particularitățile de vârstă și intelectuale ale fiecărui elev
Textele produse de elevi pot fi apreciate prin diferite modalități (apud Constantin
Parfene, lucr.cit.,p.167):
– Modalitatea impresiei generale – aprecierea glob ală a compunerii într -un
timp dat, pe baza unei impresii generale produse;
– Modalitatea scărilor de specimene – selectarea a 4 -5 compuneri,
reprezentative pentru diferite niveluri de calitate (insuficient, slab, mediocru,
bine, foarte bine) sau de notare (4, 5, 6, 7, 9, 10), în funcție de care se vor
aprecia și celelalte compuneri;
– Modalitatea analitică – definirea unor criterii de evaluarea (itemi) pe baza
obiectivelor de evaluare stabilite;
– Modalitatea determinării frecvențelor – întocmirea unui inventar al greșelilor
tipice, prin contabilizarea greșelilor și raportarea lor la suta sau la mia de
cuvinte.
Reflecția se poate realiza fie printr -o fișă de autoevaluare (inclusă apoi în portofoliul
elevului), fie printr -o discuție cu întreaga clasă, accentul punându -se pe evidențierea
obiectivelor activității și pe înțelegerea și fixarea pașilor parcurși. Iată o listă de întrebări
propusă de Alina Pamfil:
1.Care este, în opinia ta, compunerea cea mai bună pe care ai realizat -o și de ce?
2.Cum ai scris -o?
3. Ce probleme ai întâmpinat în redactarea ei?
4. Cum le -ai rezolvat?
5. Prin ce se deosebește cea mai bună lucrarea a ta de celelalte?

91
6. Ce obiective îți fixezi pentru următoarele activități de redactare?
7. Ce reușești să faci acum și nu reușeai înainte?
8. Ce te -a ajutat cel mai mult să -ți îmbunătățești tehnica de redactare în perioada acestui
semestru?

LECȚIA 5 – sistematizarea informațiilor
– asocierea jurnalului lui Jeni Acterian cu melodia Angels or devils – Dishwalla ;
-test grilă de verificare a cunoștin țelor;
-fișă de lucru;
-poster de promovare a citirii unui jurnal ;
-chestionar metacognitiv:
1.Am învățat…………………………………………………………………………………
2. Am fost surprins de faptul că ……………………………………………………………
3.Cel mai ușor a fost să……………………………………………………………………..
4.Cel mai mult mi -a plăcut să……………………………………………………………….
5.Am întâmpinat următoarele dificultăți: …………………………………………………..
6.Consider că activitatea mea în această perioadă a fost……………………………………
7. Îmi propun să ……………………………………………………………………….

Etapa finală
Ultima etapă a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală

TEST DE EVALUARE FINALĂ
Data: 09.11.2016
Clasa: a IX a A
Disciplina : Limba și literatura română
Subiectul: Textul nonliterar – jurnalul intim
Scopul: recunoașterea trăsăturilor j urnalului ca specie literară

A. Răspunde la întrebările:
Ce îți place cel mai mult la ora de Limba și literatura română?
Ce motiv ai atunci când cumperi o carte?

92
Care crezi că este cea mai bună carte din lume?
Ce operă nu ți -a plăcut sau te -a dezamăgit?
Care crezi că este scopul unui text nonliterar?
Există un ritual al lecturii (gesturi tipice, timpul, atmosfera, lumina în timpul lecturii)?
Ce scuză ai pentru a nu cumpăra cărți?
B.Citește cu atenție textul următor:
1929
Maricichii
28 septembrie
Era la Pontigny, nu mai știu cu ce prilej, la masă, R.M. du Gard s -a mirat mustrător
că nu -mi țin jurnalul. Vorbind despre altele, dedesubtul ideilor ce se perindau în conștiință,
parcă se înfiripa un gând limpede și compact – compact de tot dorul ce -l mân a: voi scrie de
azi jurnalul, voi scrie tot ce trăiesc intim, tot reziduul spiritual ce -mi lasă viața și – fiindcă
niciodată nu am făcut nimic fără dragoste, nimic cu folos zic – știam că și această hotărâre nu
o voi putea realiza consecvent decât dedicând -o cuiva. Maricico, tu ai fost cea care mi -ai
părut în suflet atunci și, pe când vorbeam și râdeam, îți făgăduiam ție acest depozit de ce
devine om sub acțiunea vieții. […] Îl veți citi tu și Lala și Flo și Mad, poate îl veți citi și
altora care m -au cun oscut așa cum sunt și care vor avea nevoie de o experiență pentru a se
descurca în unele momente grele în viață. […] Nu scriu decât pentru a fixa clipe atât de
inconsistente, atât de ireale . […] Bucurii, tristeți, indiferențe plate – am trăit de toate. Îmi
trebuie desăvârșita singurătate și calm pentru a scrie!

1.Explică rolul virgulei în secvența: Bucurii, tristeți, indiferențe plate – am trăit de toate.
2.Indică sinonime contextuale pen tru următoarele cuvinte: mustrător, singurătate .
3.Extrage din text un indice temporal, respectiv un indice spațial.
4.Prezintă, într -un enunț, părerea autoarei despre conținutul jurnalului.
5.Menționează două motive ale scrierii jurnalului.
6.Transcrie o scurtă secvență care ți -a rămas în minte după lectura fragmentului.
7.Extrage din text informațiile necesare completării coloanelor din tabelul de mai jos:

JURNALUL
Princip iul
calendarului

93
Mărcile subiectivității
Timpul verbelor
Exprimarea spontană
Contractul sincerității
Încărcătura afectivă

8.Comentează, în 50 -70 de cuvinte, următoarea secvență: Nu scriu decât pentru a fixa clipe
atât de inconsistente, atât de ireale. […] Bucurii, tristeți, indiferențe plate – am trăit de toate.
Îmi trebuie desăvârșita singurătate și calm pentru a scrie!
9.Exprimă -ți opinia despre importanța păstrării unui jurnal de către personalitățile culturale și
istorice ale unui popor. În compunerea ta, poți valorifica și următoarea afirmație a lui Mihai
Enachi: Jurnalul este oglinda în care ne privim propria viață.

Redactează un eseu, de 200 -250 de cuvinte, în care să justifici încadrarea fragmentului
în categoria jurnalului.

Testul de evaluare sumativă are în vedere următorele obiective și descriptori de
performanță:
Ob1: Să extragă mesajul care se transmite cu ajutorul textului;
Ob2: Să identifice caracteristicile proprii textului;
Ob3: Să justifice încadrarea fragmentului dat în tipul corespunzător de text ;
Ob 4: Să utilizeze corect normele limbii literare.

Descriptori de performanță

Foarte bine Bine Suficient
Extrage mesajul unui text la prima
vedere Extrage mesajul unui text
la prima vedere Identifică mesajul unui text la
prima vedere
Identifică trăsăturile jurnalului Identifică cel puțin două
trăsături ale jurnalului Recunoaște două trăsături ale
jurnalului
Justifică încadrarea fragmentului Justifică în fraze logice
încadrarea fragmentului Justifică în cel puțin 40 de
cuvinte încadrarea fragmentului
Aplică normele limbii literare Respectă normele Respectă normele gramaticale

94
gramatica le

Obiectivele urmărite au fost realizate în proporție de 9 0 % față de 84 %, procent
obținut la testarea inițială, după cum urmează:
Procentul de realizare a obiectivelor la testul final

Tabel analitic cu rezultatele testului final pe grupe de medii
Nr.
crt. Nr. elevi Procentaj Grupe de medii

1. 2 2% 1,00-4,99
2. 4 6% 5,00-6,99
3. 12 44% 7,00-8,99
4. 10 48% 9,00-10

Analizând rezultatele înregistrat e în grafice s -a constatat că 90 % dintre elevi cunosc și
identifică trăsăturile jurnalului intim , diminuându -se numărul elevilor care întâmpină
probleme în realizarea unei argumentări logice. Rezu ltatele destul de mici de nivel mediu
dovedesc că elevii și -au însușit bine cunoștințele de la acest capit ol, recunosc un fragment de
jurnal, identifică trăsăturile acestuia cu ușurință, redactează un asemenea text, aplică normele
limbii literare. Față de etapa preced entă se remarcă un progres de 6 % la nivelul clasei .
Sales
O1
O2
O3
O4

95

Prezentarea comparativă a rezultatelor obținute la testul inițial și cel final

III.6 Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a
rezultatelor școlare ale elevilor. Prin aplicarea sistemat ică a metodelor interactive se observă o
ameliorare a capacității de exprimare orală și scrisă a elevilor, dar și dezvoltarea unui climat
de cooperare și colaborare. A fost încurajată inițiativa elevilor, adresarea de întrebări,
comunicându -li-se denumirea metodelor aplicate, motiv pentru care s -a făcut mai bine
înțeleasă eficiența lor sau pașii de urmat. Folosind metodele și tehnicile de stimulare a
creativității, am constatat următoarele:
– Elevii își însușesc mai ușor noile cunoștințe;
– Crește încrederea că pot să înțeleagă noile conținuturi, dorind să se implice în
învățare;
– Învață activ și logic;
– Își îmbogățesc vocabularul.
Rezultatele obținute confirmă ipoteza cercetării, evidențiind rolul și valoarea
metodelor utilizate (cvintetul , diagrama Venn, jurnalu l cu dublă intrare, chestionarul,
test inițialtest finalSeries 3
0%10%20%30%40%50%
note între
1,00-4,99note între
5,00-6,99note între
7,00-8,99note între
9,00-10test inițial
test final
Series 3

96
brainstormingul ) care prin mecanismele lor motivaționale și reglatoare au îmbunătățit în mod
real capacitatea de receptare a textelor nonliterare.
Am comparat rezultatele obținute la această probă cu cele obținute la testarea inițială,
folosind tabele, diagrame de comparație, diagrame de st ructură. Se observă că a crescut
numărul elevilor care au obținut rezultate între 9 și 10. De asemenea, scăderea numărului de
elevi care au obținut note între 5 și 6, dovedește că ac eștia și -au însușit cunoștințele de la acest
capitol și le aplică în activitățile practice. Comparând rezultatele de la testul inițial cu cele de
la testul final, situația se prezintă astfel:
Rezultatele la testul inițial și cel final în procente

Tipul de test Note între
1,00-4,99
Note între
5,00-6,99 Note între
7,00-8,99 Note între
9,00-10
Test inițial 2% 8% 46% 44%

Test final 2% 6% 44% 48%

S-a realizat o îmbunătățire cu 4% pentru elevii care au obținut note între 9,00 și 10. În
etapa de formare am acordat o atenție deosebită eliminării lacunelor existente în receptarea
textelor de graniță prin utilizare metodelor moderne, active, crearea suportului motivațional,
stimulări și aprecieri pozitive, sarcini antrenante ce au ajutat la dezvoltarea capa cității de
exprimare scrisă.
Este evidentă o evoluție. Chiar dacă rezultatele au o valoare predictivă, ele confirmă
ipoteza cercetării, evidențiind importanța utilizării metodelor active, specifice receptării unui
text.
Concluzii
Textul de graniță, cât și cel nonliterar constituie o bază necesară receptării textului
literar, dezvoltării interesului pentru lectură , precum și redactării unor compuneri de diverse
tipuri. Atât metodele moderne, cât și cele tradiționale, desfășurate sub forma unor activități
diverse, pot fi aplicate fragmentelor de jurnal, sporind gradul de motivație a învățării.
Evaluările realizate au pus în evidență importanța alegerii metodelor folosite la ora de
literatură, dar și progresul în dobândirea cunoștințelor. Au fost evitate metod ele explicativ –
exemplificative, bazate pe comunicarea unor cunoștințe gata făcute, fiind abordate metodele

97
care încurajează exprimarea opiniei, plăcerea de a citi, stimulează gândirea critică și
încrederea în propriile abilități de comunicare.
Rezultatele înregistrate pe parcursul cercetării prin aplicarea testelor, fișelor de lucru
îmi permit să afirm că în urma desfășurării acestui experiment s -a confirmat ipoteza, aceea că
textul de graniță și cel nonliterar poate fi utilizat în abordarea multora dintre aspectele literare.
Atât metodele tradiționale cât și cele moderne au înregistrat efecte pozitive în receptarea
jurnalului, dar și în aprecierea estetică a unui text. Includerea textelor de graniță în studiul
literaturii constituie baza formării unor lecto ri competenți, activi pe parcursul întregii vieți.
Redactând o pagină de jurnal, elevul se înțelege pe sine și apoi lumea din jur , își formează
repere culturale, valorizând literatura ca artă de cunoaștere. În viața de zi cu zi, în societatea
aflată într -o continuă schimbare, elevul vine în contact cu diverse tipuri de texte, nu doar
literare, de aceea ora de română trebuie să -i dezvolte această abilitate de a interacționa și de a
înțelege texte precum reclama, anunțul, știrea, articolul, autobiografia, jur nalul.

III.7 Măsuri de remediere

Alegerea metodelor potrivite conținutului literar constituie o premisă de bază în
receptarea oricărui tip de text. La ora de limba și literatura română, atât textul literar cât și cel
nonliterar poate fi folosit pentru atingerea competențelor specifice din programa școlară.
Elevul va fi astfel, implicat activ în parcursul lecției, creându -se o atmosferă pozitivă.
Adoptând și experimentând metode moderne cât mai atractive și antrenante vom eficien tiza
procesul instructiv.
În abordarea textelor, se va avea în vedere următoarele măsuri:
– Alcătuirea unor fișe de lucru cu grad diferit de dificultate;
– Realizarea a cât mai multe compuneri pe teme diferite;
– Analizarea și discutarea compunerilor realizate;
– Realizarea unor exerciții vizând ortografia, punctuația;
– Tratarea diferențiată și individualizarea predării -învățării -evaluării;
– Parcurgerea unor texte la prima vedere, insistându -se pe textul nonliterar;
– Punerea accentului pe lecții atractive.

98
CONCLUZII

Luptând cu libertatea de manifestare transformată în regulă, oscilând între acceptare și
refuz, jurnalul intim își continuă periplul început cu sute de ani în urmă, stârnind interesul
cititorului (de orice calibru), chiar dacă e deseori pus la colț, nevoit să accepte ironiile celor
din jur, să militeze pentru drepturile sale și să se elibereze de etichete.
Lucrarea Poetica jurnalului intim în literatura interbelică. Aplicații metodice a avut în
atenție, în prima sa parte, aspecte teoretice asupr a rolului literaturii în învățământul liceal ( I.
Aspecte ale studierii literaturii……). În partea a doua a demersului, am avut în vedere
caracterizarea jurnalului intim în perioada interbelică
În partea a treia, partea cea mai extinsă și cu un pronunțat caracter aplicativ -metodic,
am urmărit modul în care jurnalul literar, o temă mereu actuală, poate fi valorificat la clasă.
Am evidențiat rezultatele utilizării în cadrul lecțiilor a metodelor interactive: un climat de
încredere și cooperare, în sensul că elevii învață prin interacțiune cu ceilalți, formarea unei
atitudini pozitive față de cadrul didactic, disciplina de studiu și conținutul acesteia, precum și
dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor. Soluția optimă ar fi utilizarea în paralel a
meto delor tradiționale (în special, exercițiul, conversația, demonstrația) și a celor interactive,
concomitent cu stabilirea clară a obiectivelor, precizarea prealabilă a rezultatelor așteptate ale
activităților, plasarea elevilor în grupuri eterogene, astfel încât ei să fie siguri că au șanse
egale de reușită, angajarea elevilor în sarcini care presupun interdependența pozitivă, aceștia
acceptând că recompensele vor reveni echipei, și nu indivizilor; facilitarea accesului elevilor
la informații și posibilitate a de a le prelucra.
Consider că soluțiile pe care le -am propus sunt o alternativă modernă pentru
dezvoltarea calității predării disciplinei Limba și Literatura română, iar abordarea se poate
continua prin multe proiecte menite să stârnească interesul elevilor față de propria
perfecționare.

99
ANEXE

LECȚIA 5
CHESTIONAR

1. Care dintre caracteristicile comune genurilo r bigraficului depinde într -o măsură mai mare
de personalitatea, motivația celui ce scrie ș i de co njunctura în care se fac însemnă rile?
a. ide ntitatea dintre autor, narator și personajul textului;
b. sinceritatea;
c. nonfi cționalitatea ;
d. subiectivitatea .

2. Care dintre următoarele trăsături conferă o diferență specifică tuturor genurilor
biograficului?
a. subiectivitatea ;
b. obiectivitatea .

3. Opiniile diferite asupr a jurnalului intim pun în discuț ie:
a. caracterul documentar general;
b. sinceritatea relată rii.

4. Pentru care dintre cei doi autori de jurnal intim, din perioada interbelica, jurnalul nu poate
fi o formulă de roman, ci doar doc ument omenesc ?
a. Mircea Eliade;
b. Liviu Rebreanu .

5. Cine a pledat pentru valoa rea jurnalului intim afirmând: jurnalul este genul originar
literar, genul tip, iar romanul, tragedia, poema etc. sunt pervertiri ale jurnalului pur ?
a. Mircea E liade;
b. Mihail Sebastian ;
c. Eugen Ionescu.

6. Exista jurnale intime care pot fi încadrate exclusiv într -o anume tipologie (jurnal

100
existential, de creație, de idei, de lectură etc.)?
a. da ;
b. nu .

7. Care este principala clauză care diferențiază jurnalu l intim de memorii, corespondență ,
amintiri, de alte forme ale confesiunii subiective?
a. confidenț ialitatea ;
b. calendaritatea .

8. Cum se numește acea clauză a jurnalului intim care -l defineș te ca text scris pentru sine,
păstrat secret în cele mai multe cazuri pâna târziu, în secolul al XX -lea?
a. spontaneitatea ;
b. simultaneitatea ;
c. conf idenț ialitatea.

9. Care dintre formele genurilor biograficului exclude calendaritatea?
a. jurnalul intim;
b. memori ile, autobiografi a, corespondenț a.

10. În care dintre formel e confesiunii naratorul încearcă să -și depășească subiectivitatea
pentru a oferi un document cât mai autentic asupr a istoriei tră ite?
a. autobiografia ;
b. memoriile ;
c. jurnalul intim .

11. În ce perioada a vieții Sfântului Augustin sunt scrise Confesiunile ?
a. în adolescență;
b. la maturitate .

12. Prin care dintre clauze le jurnalului intim se sugerează apropierea maximă dintre timpul
trăirii ș i timpul scrierii?
a. clandestinitatea ;
b. simultaneitatea .

101
13. Lectura jurn alelor intime poate avea o funcție modelatoare (morală, estetică etc) asupra
lectorului?
a. da;
b. nu .

14. Care dintre direcț iile poeticii interbelice stimulează scrierea jurnalului intim?
a. modernismul lovinescian ;
b. opțiunea pentru autenticitate și experiență;
c. opțiunea pentru marea tradiț ie a romanului .

15. Când a fost publicat jurnalul intim al lui Mihail Sebastian ?
a. în timpul vietii autorului;
b. postum .

16. Din punctul de vedere al structurii narative ș i stilist ice, jurnalul intim se caracterizează
prin:
a. relatarea neconvențională, directă , sub iectivă, inegală sub raport tematic, stilistic;
b. relatare convențională, obiectivă , pe teme fixe, uniforme .

LECȚIA 5
FIȘĂ DE LUCRU

Rezolvă cerințele, cu privire la fragmentele de mai jos:
Sâmbătă, 11 iulie 1942
Dragă Kitty,

Tata, mama și Margot n -au putut să se obișnuiască nici până acum cu ceasul mare de
pe Westerturm, care bate fiecare sfert de oră. Eu însă da; îmi place chiar, mai ales noaptea,
îmi dă un sentiment de siguranță. Îmi închipui că ai vrea să știi acum, dacă îm i place locul
unde ne -am refugiat. Să -ți spun sincer, nici eu nu știu încă. Cred însă că niciodată nu mă voi
simți aici ca la mine acasă. Dar cu asta nu vreau să spun că locuința e neprietenoasă și
tristă. Uneori am impresia că mă aflu într -un pension neo bișnuit. E o părere cam ciudată, nu
crezi ? Aripa aceasta secretă este într -adevăr o ascunzătoare grozavă. Chiar dacă e umedă,

102
cu odăile anapoda, nepotrivite pentru locuit, cu greu vei găsi ceva mai confortabil în
Amsterdam, poate nici chiar în întreaga Ol andă.
Până acum camera noastră părea tare pustie. Din fericire însă, tata a luat cu el
întreaga colecție de artiști de cinema și de ilustrate și eu am împodobit pereții, cu ajutorul
pensulei și al cleiului. Acum totul arată foarte vesel. Când va veni aic i și familia van Daan,
vom construi din lemnul care se află în pod dulăpioare și alte obiecte folositoare. […]
Mă bucur foarte mult că marți va veni familia van Daan. Atunci va fi mai prietenos și
mai puțin monoton. Liniștea mă enervează teribil, mai ales seara și noaptea; aș da orice,
dacă vreunul din protectorii noștri ar dormi cu noi. Mă apasă gândul că nu mai p utem ieși
afară deloc și mi -e teamă că vom fi descoperiți și împușcați. Simt că mă înăbuș. Chiar și în
timpul zilei trebuie să stăm în cea mai mare liniște, n -avem voie să călcăm prea apăsat și
trebuie să vorbim aproape numai în șoaptă, ca să nu fim auziți jos, în magazie. În clipa asta
am fost chemată.
Anne
( Jurnalul Annei Frank )

1. Notează sinonime contextuale pentru cuvintele: refugiat , ciudată .
2. Scrie două expresii/ locuțiuni care să conțină cuvântul a lua .
3. Motivează folosirea cratimei în structura Să-ți spun sincer…
4. Menționează două repere temporale și două spațiale.
5. Precizează două motive literare.
6. Descrie, în 4 -6 rânduri, locul/ camera în care se află Anne.
7. Evidențiază relația emițător -receptor.
8. Comentează, în 8 -10 rânduri, ultimul paragraf.
9. Argume ntează, prin două trăsături, apartenența fragmentelor la specia jurnal .

103
BIBLIOGRAFIE

1. Anca, Elena Claudia – Incursiuni în femininul interbelic românesc , Ecou Transilvan,
București, 2014
2. Acterian, Jeni – Jurnalul unei fete greu de mulțumit , Ed. Humanitas, București, 2015
3. Bălănescu, Olga – Jurnalul intim în literatura română , Editura Paco, București, 1998
4. Bordieu, Pierre – Dominația masculină , Editura Meridiane, București, 2003
5. Câncea, Paraschiva – Mișcarea pentru emanciparea femeii în R omânia, 1848 – 1948 ,
Editura Politică, București, 1976
6. Cordoș, Sanda – Ce rost are să mai citim literatură? , Editura Compania, București, 2004
7. Cordoș, Sanda – În lumea nouă , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2003
8. Cozea, Liana – Confesiuni ale eului fem inin, Editura Paralela 45, Colecția Deschideri,
Pitești, 2005
9. Crăciun Decsei, Melinda – Jurnalul și paradigma scrisului feminin , Teză de do ctorat, Tărgu Mureș,
2011
10. Cristea, Dan – Versiune și subversiune , Editura Cartea Românească, București, 1999
11. Dămean, Diana – De la femeia – obiect la imaginea – identitate: reprezentări ale
feminității în cultura de masă , Editura Lumen, Iași, 2006
12. Doinaș, Ștefan Augustin – Măștile adevărului poetic , Cartea Românească, București, 1993
13. Drâmba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației , vol.III, Ed. Saeculum, București, 2000
14. Eliade , Mircea – Originalitate și autenticitate , în Oceanografie , Ed. Humanitas, București, 2003
15. Eminescu, Mihai – Cartea de citire , Publicistică, Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău,
1990
16. Fântâneru, Constantin – Jurnale , Ed. Eikon, București, 2012
17. Glodeanu, Gheorghe – Narcis și oglinda fermecată: metamorfozele jurnalului intim în
literatura română , Tipo Moldova, Iași, 2012
18. Holban, Ioan – Literatura română subiectivă de la origini până la 1990. Jurnalul intim.
Autobiografia literară , Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009
19. Holban, Ioan – O istorie a jurnalului literar românesc , vol. I – II, Ediție și cuvânt înainte
de Ioan Holban, Editura TIPOMOLDOVA, Iași, 2009
20. Iorga, Violeta – Autenticitatea în literatura română interbelică , în Interferențe în educație – Revistă
națională de educație, București, 2010
21. Iosifescu, Silvian – Literatura de frontieră , Ediția a doua revăzută, Editura Enciclopedică
română, Bucu rești, 1997

104
22. Micu, Dumitru – În căutarea autenticității , vol. II, Editura Minerva, București, 1992
23. Mihăieș, Mircea – Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea , Ediția a II -a revăzută,
Editura Polirom, Iași, 2005
24. Mihăieș, Mircea – Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea , Editura Amarcord,
Timișoara, 1995
25. Mihăieș, Mircea – De veghe în oglindă , Editura Cartea Românească, București, 1988
26. Mincu, Marin – Textualism și autenticitate , Editura Pontica, Constanța, 1993
27. Miroiu, Miha ela – Drumul către autonomie, Teorii politice feministe , Editura Polirom,
Iași, 2004
28. Miroiu, Mihaela – Neprețuitele femei, Publicistică feministă , Editura Polirom, Iași, 2006
29. Moise, Raluca – Imagini ale masculinității în perioada interbelică , versiune online, București .,
2012
30. Noica, Constantin – Jurnal filozofic , Ed. Humanitas, București, 2012
31. Pârvulescu, Ioana – Întoarcere în Bucureștiul interbelic , Editura Humanitas, București,
2011
32. Petraș, Irina – Un nume uitat în România literară , nr.18, Ed. Comunicare.ro, Cluj -Napoca, 2012
33. Pleșu, Andrei – Dilema Veche , București, 2009, nr. 268
34. Potra, George – Din Bucureștii de ieri , Editura Științifică și Enciclopedică, Bucrești, 1990
35. Pruteanu, George – Cronici literare , varianta online , București, 2011
36. Racoviță Cornet, Florina Valeria – Stilul memorialisticii românești din secolul al XX -lea, Teză de
doctorat
37. Sebastian, Mihail – După două mii de ani , Ed. Cartex, București, 2016
38. Sebastian, Mihail – Jurnal , Ed. Humanitas, București, 2016
39. Simion, Eugen – Ficțiunea jurnalului intim , vol. I Există o poetică a jurnalului? , vol. II,
Intimismul european , vol. III, Diarismul românesc , Editura Univers Enciclopedic, București,
2001
40. Simion, Eugen – Genurile biograficului , Buc urești, Ed. Univers Enciclopedic, 2002
41. Simion, Eugen – Întoarcerea autorului, Eseuri despre relația creator – operă , Editura
Cartea Românească, 1981
42. Simion, Eugen – Sfidarea retoricii , Editura Cartea Românească, București, 1985
43. Simion, Eugen -Timpul trăirii, timpul mărturisirii , Editura Univers enciclopedic gold,
București, 2013
44. Simonet -Tenant, Françoise – Le journal intim. Genre littéraire et écriture ordinaire , Paris, Édition
Nathan, 2001

105
45. Ursa, Anca – Metamorfozele oglinzii, Imaginaru l jurnalului literar românesc , Editura
Limes, Cluj -Napoca, 2006
46. Voinescu, Alice – Jurnal, I, Ed. Polirom, Iași
35. Zaharia -Filipaș, Elena – Studii de literatură feminină , Editura Paideia, București, 2004
36. Zamfir, Mihai – Cealaltă față a prozei , Editura Eminescu, București, 1988

Bibliografie online

http://www.uab.ro/upload/3227_rezumat%20teza%20romana%20CALINESCU.pdf
http://ro.scribd.com/doc/89615133/Imagini -Ale-Masculinitatii -in-Perioada -Interbelica#scribd
http://www.upm.ro/scoala_doctorala/assets/pdf/rezumate/2011/Decsei%20Melinda%20(Craci
un)%20Jurnalul_si_paradigma_scrisului_feminin,_rezumat%20RO .pdf
http://cyd.ro/lectia -forma -traditionala -de-organizare -a-predarii -invatarii/
https://pre zi.com/2rvxod05rq6n/prezentare -lucrare -grad/
https://www.moodle .ro/preparandia/index.php/inv -primar/item/378 -cercetarea -pedagogica –
privind -eficienta -metodelor -si-tehnicilor -interactive -in-stimularea -creativitatii -elevilor
http://ruminref.eu/index.p hp?newsid=364321&news_page=3
https://ro.scribd.com/doc/85191506/Tehnica -jurnalului -in-proza -lui-Camil -Petrescu
http://libersaspun.3netmedia.ro/tag/citate -nichita -stanescu/

Bibliografie metodică

1. Ausubel, David, F.G.Robinson – Învățarea în școală, o introducere în psihologia pedagogică , Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1981
2. Bontaș, Irina – Tratat de pedagogie , Ed. All, București, 2008
3. Cerghit, Ioan – Metode de învățământ , Ed. Polirom, Iași, 2011
4. Cerghit, Ioan – Sisteme de instruire alternative și complementare, Ed. Polirom, Iași, 2008
5. Cojocariu, Venera Mihaela, Educație pentru schimbare și creativitate , București, Editura
Didactică și Pedagogică, 2003
6. Comenius, Jan Amos – Didactica Magna , (trad.rom.) Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970
7. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminița, Psihologie școlară , Iași, Ed. Polirom, 2005
8. Cristea, Sorin – Dicționar de pedagogie , Ed. Litera, București, 2000

106
9. Cucoș , Constantin – Psihopedagogie pentru exameele de definitivare și grade didactice ,
Ediția a III -a, Ed. Polirom, 2009
10. Dobson, James – Pregătirea pent ru adolescență , Ed. Noua speranță, București, 2011
11. Flueraș, Vasile, Gândirea laterală și scrisul creativ , Casa cărții de știință, Cluj -Napoca,
2008
12. Gotcu, Mihaela – Metode interactive de predare -învățare , Ed. Polirom, Iași, 2011
13. Ionescu, Mircea, Bocoș, Maria – Cercetarea pedagogică și inovația în învățământ , în
Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor, Ed. Presa Uni versitară Clujeană, Cluj –
Napoca, 2001
14. Ionescu, Mircea, Chiș, Vasile – Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor ,
Editura Presa Universității Clujeana, Cluj, 2001
15. Macavei, Elena – Pedagogie, Teoria educației , Ed. Aramis, București, 2001
16. Pamfil, Alina – Structuri didactice deschise , Ed. Paralela 45, București, 2008
17. Petean, Ana & Mircea, Ocolul lumii în 50 de jocuri creative , Cluj -Napoca, Ed,. Limes,
2005
18. Popescu, Elena (coord.) – Sinteze de metodică a predării limbii și literaturii române în
învățământul primar , Ed. Carminis, Pitești, 2015
19. Radu, Ion, Ionescu, Mircea – Cercetarea pedagog ică – moment al perfecționării și
creativității , în Experiență didactică și creativitate, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1987
20. Sâmihăian, Florentina – Didactica Limbii și Literaturii române(I), Ministerul Educației și
Cercetării, București, 2005
21. Salavastru , Dorina – Psihologia educației , Ed. Polirom, Iași, 2004
22. Șchiopu, Ursula – Psihologia vârstelor , EDP, București, 1993

Programe. Documente

1.Curriculum National…., Ed. Corint, București, 1998
2. Programe scolare pentru clasa a X-a ,Ciclul inferior al liceului , Limba si literatura
romana , București, 2004
3. MEN -CNC, București,1998
4. Pădureanu, Victoria – Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Limba și
literatura română învățământ primar și gimnazial , Ed. Aramis, București, 2002

107
Manuale școlare. Auxiliare didactice

1. Golu, Mihail, Paiș -Lăzărescu, Mihaela – Psihologie , clasa a X -a, Editura Economică,
București, 2008
2. Neculau, Adrian, Iacob, Luminița – Psihologie, Manual de clasa a XI -a, Ed. Polirom, Iași,
2012

108
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata Vasluianu Sorina -Elena, cadru didactic la Liceul Tehnologic Alexandru
Ioan Cuza din localitatea Slobozia, județul Ialomița , înscris ă la examenul de acordare a
gradul ui didactic I, seria 2016 / 2018 , cunoscând dispozițiile articolului 292 Cod penal cu
privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele:
1. lucrarea metodico -științifică pentru acordarea gradului didactic I cu titlul
Poetica jurnalului intim în perioada interbelică. Ap licații metodice a fost
elaborată personal și îmi aparține în întregime;
2. nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie;
3. nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte
surse fără a fi citate și fără a fi pre cizată sursa preluării, inclusiv în cazul în
care sursa o reprezintă alte lucrări ale subsemnatei ;
4. lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Dau prezenta declarație , fiindu -mi necesară la predarea lucrării metodico -științifice
pentru acordarea gradului didactic I, în vederea avizării de către conducăt orul științific,
domnul Conf.univ. Daniel Cristea Enache

Declarant ,
Vasluianu Sorina – Elena

Data :