Confruntarea Euro Dolar
CONFRUNTAREA EURO-DOLAR
CUPRINS
Introducere pag.3
CAP.1. Elemente introductive despre moneda unică europeană pag.6
1.1. Moneda europeană pag.6
1.2. Bipolarismul $-Euro pag.8
1.2.1. Dinamica bipolarismului și hegemonia monetară pag.8
1.2.2. Va reuși Euro să preia hegemonia în lumea financiară? pag.10
1.2.3. Configurația bipolarismului $-EURO. Modelul teoretic bazat
pe funcția de reacție. pag.13
1.3. Volatilitatea Euro pag.16
1.3.1. Evoluția Euro: succes sau eșec ? pag.16
1.3.2. Euro în zilele noastre – evoluție și prognoze pag.18
CAP.2. Analiza evoluției $-Euro în perioada 2005-2012 pag.20
2.1.1.Evoluția parității $-Euro în 2005,2006,2007 pag.20
2.1.2.Prognoze privind evoluția euro dolar în 2008 pag.23
2.1.3.Paritatea între euro și celelalte valute în 2009 pag.24
2.1.4.Euro în anul 2010 pag.25
2.1.5.Evoluția monedelor de schimb față de moneda euro în 2011-2012 pag.29
2.1.6. Criza din Grecia și influența acesteia asupra cursurilor de schimb pag.30
CAP.3.Analiza critică a datelor prezentate pag.32
CAP.4.Euro sau dolarul american pag.37
4.1.Intervențiile BCE în susținerea evoluției raportului de schimb
euro/dolar pag.41
Concluzii pag.46
Bibliografie pag.51
INTRODUCERE
Lansarea monedei euro, reprezintă unul din cele mai importante, dacă nu cel mai important eveniment petrecut după căderea zidului Berlinului. Conceperea și realizarea euro reprezintă mai mult decât un exercițiu intelectual. Sistemul euro și UEM reprezintă prima provocare serioasă la sistemul monetar internațional creat la Bretton Woods. Sistemul creat în Europa este un eveniment politic, un moment esențial al procesului de integrare politică europeană și nu își bazează existența, în principal, pe considerente economice. Zona euro va pune în valoare o nouă mentalitate. Ea conține multe schimbări fundamentale, constituind o abandonare reală a suveranității naționale.
Legat de acest aspect, apare noutatea istorică a euro, și anume este pentru prima dată când un grup independent de state și-au înlocuit monedele naționale cu o monedă comună, transferând suveranitatea politicii monetare către o instituție nouă, respectiv Banca Central Europeană.
Comunitatea Economică Europeană a început să abordeze în mod serios ideea accentuării procesului de întegrare, prin formarea unei uniuni monetare, la sfârșitul anilor 60. Scopul creării unei monede unice a fost de a face economia Europei mai eficientă, în special în competiție cu S.U.A. în 1979, Consiliul Europei a decis crearea Sistemului Monetar European, cu obiectivul de a limita fluctuațiile cursurilor de schimb ale monedelor europene. A fost creată moneda ECU, Unitatea de Cont Europeană (European Currency Unit). În 1992, țările Comunității Economice Europene au semnat Tratatul de la Maastricht, care prevedea crearea Uniunii Monetare Europene. În iunie 1997, Tratatul de la Amsterdam vine să completeze și să extindă Tratatul de la Maastricht. Moneda unică, a cărei denumire de euro a fost stabilită la reuniunea de vârf de la Madrid din decembrie 1995, a fost introdusă în 11 din cele 15 tări ale UE, începând cu 1 ianuarie 1999. Țările care au adoptat euro au fost Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania. Anglia, Suedia și Danemarca au întrunit criteriile de convergență dar au hotărât să nu participe din motive politice interne. Grecia nu s-a încadrat. În 1 ianuarie 1999, cele 11 națiuni au început să folosească euro pentru transferuri electronice de bani, monedele naționale fiind folosite pentru alte scopuri. Euro a devenit astfel, moneda oficială pentru 291 milioane de europeni.
Scenariile trecerii la moneda unică și înlocuirea monedelor naționale, au constituit un obiect important al disputelor la nivel european. Au fost respinse din start scenariile extremiste și anume big-bang-ul imediat considerat nerealist și tranziția excesiv de gradualistă. A fost adoptat scenariul “masei critice” considerat cel mai potrivit. Scenariul ține seama de o serie de constrângeri, precum și de necesitatea pregătirii operatorilor și a opiniei publice pentru introducerea monedei unice. Se acordă de asemenea răgazul necesar producerii monedelor precum și stabilirea măsurilor de înlocuire a monedelor naționale.
Scenariul “masei critice” este conceput pe o schemă în trei etape.
Etapa I (1998)
Desemnarea țărilor, care satisfăcând criteriile de convergență nominală, participă, de la început, la moneda unică.
Adoptarea mai multor acte juridice în vederea trecerii la euro.
Numirea conducerii B.C.E.
Etapa II (1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2001)
La 1 ianuarie 1999, ratele de conversie între monedele țărilor participante și moneda unică vor fi irevocabil fixe. Euro va fi monedă deplină.
Agenții economici privați, vor putea, începând de la această dată, în orice moment să hotărească utilizarea sau nu a monedei unice. Nu vor fi încă obligați.
Operatorii bancari vor trebui să fie în măsură să realizeze, la cerere, operațiuni în euro.
Piețele de capitaluri și de schimb vor înclina spre unitatea monetară europeană.
Datoriile publice vor fi exprimate în euro.
Etapa III (1 ianuarie 2002)
Cel târziu la 1 ianuarie 2002, vor fi introduse monedele și biletele euro. Comerțul cu amănuntul va fi obligat să accepte cele două monede – națională și euro.
La 1 ianuarie 2002, la ora zero, introducerea bancnotelor și a monedelor euro a marcat nu numai completarea uniunii monetare și economice, ci și un pas major, dacă nu cel mai important pas înainte în istoria integrării europene. Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), dl. Wim Duisenberg considera că data de 1 ianuarie 2002 va apărea în cărțile de istorie din toate țările europene, membre ale Uniunii Monetare și Economice, ca fiind începutul unei noi ere în Europa. Crearea unei monede unice europene este cel mai important pas realizat pentru dezvoltarea sistemului monetar internațional de la adoptarea ratelor de schimb flexibile, în anii 70. Dolarul american va avea astfel primul competitor real.
Așteptatul rol mondial al monedei euro trebuie privit de-a lungul a trei perioade de timp: o perioadă a pregătirilor pentru crearea infrastructurii necesare introducerii monedei unice (până în anul 1999); o perioadă de tranzitie de 5 pana la 10 ani, în timpul căreia euro își va câstiga poziția în cadrul sistemului finanțelor internaționale; și pe termen lung, când condițiile structurale relativ stabile vor fi îndeplinite.
Lansarea lină a monedei unice europene ca monedă cash a demonstrat că publicul este doritor să accepte credibilitatea noii monede și că domeniul business a fost pregătit să plăteasca costurile substanțiale ale tranziției. Teama de un coșmar logistic s-a dovedit nefondată, dar numai datorită investițiilor substanțiale realizate de către bănci și magazine în pregătirea personalului și în sisteme informatice.
În cele ce urmează sunt prezentate: un istoric al monedei unice europene și rolul Băncii Centrale Europene în evoluția acesteia, necesitatea introducerii euro, precum și avantajele și dezavantajele aferente.
Un interes deosebit prezintă fluctuațiile raportului de schimb euro/dolar evidențiate în capitolul II.
1. ELEMENTE INTRODUCTIVE DESPRE MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ
1.1. MONEDA EUROPEANĂ
Euro este denumirea monedei unice a statelor membre participante la zona euro. Logo-ul EURO este reprezentat de litera greceasca epsilon peste care sunt suprapuse două linii orizontale paralele amintind de simbolurile dolarului american ($), al lirei sterline (₤) si de cel al yenului japonez (¥). Prin alegerea literei epsilon s-a făcut referire la prima literă a cuvântului "Europa". Liniile paralele sugerează stabilitatea monedei euro. Abrevierea oficială, "EUR", a fost inregistrată la Organizatia Internațională de Standardizare (ISO). Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea monedei unice ,,EURO” care înlocuiește vechea monedă comună ECU. Denumirea de „euro” a fost aleasă și pentru că publicul german asocia „ecu” inflației și devalorizării. Ortografia oficială va fi „euro” fără majusculă, cum este, de altfel, pentru majoritatea monedelor. Există însă două excepții: Germania, limbă în care toate substantivele comune – deci și euro – se scriu cu majusculă, și în Grecia care utilizează alfabetul specific, grec. De fapt cuvântul „ecu” era ortografiat în patru moduri: écu, ecu, Ecu și ECU.
Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevăzut următorii pași:
faza I: la începutul anului 1998 au fost selecționate din cele 15 țări membre UE, acelea care au îndeplinit criteriile de convergență, pentru anul 1997;
faza a II-a: de la 1 ianuanie 1999, odată cu începerea activității Băncii Centrale Europene, s-au stabilit ratele de schimb între EURO și devizele țărilor care au aderat. Moneda EURO a fost introdusă în paralel cu monedele naționale; inițial, EURO era admisă doar ca monedă scripturală; plățile cash continuau să se realizeze în monedele naționale;
faza a III-a: a debutat la 1 ianuarie 2002 și s-au pus în circulație biletele și monedele EURO, care au circulat paralel cu monedele naționale timp de 6 luni;
faza a IV-a: se derulează începând cu 28 februarie 2002, când EURO a devenit singurul mijloc de plată.
Introducerea monedei EURO de la 1 ianuarie 1999 a fost precedată de adoptarea Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevăzut dispozițiile referitoare la înlocuirea ECU cu EURO, astfel:
de la 1 ianuarie 1999, toate referirile la ECU, utilizate în contracte și alte instrumente juridice au fost inlocuite cu EURO, utilizându-se pentru conversie, raportul 1/1 (1 ECU = 1 EURO);
au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999;
au fost definite regulile de rotunjire.
Astfel, istoria EURO a început la 1 ianuarie 1999, când unsprezece state membre ale Uniunii Europene au aderat la moneda unică europeană. Aceste state au fost: Germania, Italia, Franța, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia, Finlanda, Austria, Irlanda și Luxemburg. În data de 1 ianuarie 2001 li s-a alăturat cea de-a douăsprezecea țară, Grecia. În data de 1 ianuarie 1999 s-au stabilit ratele fixe de conversie care au rămas neschimbate până în data de 31 decembrie 2001.
Ratele de schimb între EURO și cele 12 unități monetare naționale ale statelor ce formează Zona Euro au fost fixate irevocabil, fără diferențe între cursurile de vânzare și cumpărare. Cursul de schimb față de dolarul american s-a stabilit la 1 EURO = 1,170 $.
Odată cu introducerea monedei EURO, o nouă dobândă de referință pentru piața interbancară europeană EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilită de către principalii operatori ai pieței financiare din Londra. Această dobândă a fost fixată la nivelul de 3,25000% pentru o săptamână și o lună, și la 3,20250% la termen de 1 an a început să fie utilizată pentru reglarea tranzacțiilor din 4 ianuarie 1999, prima zi în care moneda EURO a început să circule pe piețele monetar-financiare internaționale. Eurolibor a fost stabilită la inițiativa British Bankers Association (BBA) de către un grup de 16 bănci, selecționate conform importanței și experientei pe piața valutară și a produselor derivate de la Londra. Din grupul celor 16 instituții au făcut parte bănci americane, japoneze și europene.
1.2. BIPOLARISMUL $-EURO
1.2.1. DINAMICA BIPOLARISMULUI ȘI HEGEMONIA MONETARĂ
Dominația $ este deosebit de puternică în tranzacțiile pe piața schimburilor. Moneda euro va putea să mofice această stare de fapt, beneficiind de anumite avantaje semnificative:
piața sa financiară va câștiga în lichiditate
euro va fi utilizat ca monedă internă pe un teritoriu vast (reprezentând între 50 și 100% din PIB-ul american potrivit numărului de participanți la uniunea monetară).
Uniunea va exercita deasemenea un efect de atracție pentru țările europene răm, o nouă dobândă de referință pentru piața interbancară europeană EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilită de către principalii operatori ai pieței financiare din Londra. Această dobândă a fost fixată la nivelul de 3,25000% pentru o săptamână și o lună, și la 3,20250% la termen de 1 an a început să fie utilizată pentru reglarea tranzacțiilor din 4 ianuarie 1999, prima zi în care moneda EURO a început să circule pe piețele monetar-financiare internaționale. Eurolibor a fost stabilită la inițiativa British Bankers Association (BBA) de către un grup de 16 bănci, selecționate conform importanței și experientei pe piața valutară și a produselor derivate de la Londra. Din grupul celor 16 instituții au făcut parte bănci americane, japoneze și europene.
1.2. BIPOLARISMUL $-EURO
1.2.1. DINAMICA BIPOLARISMULUI ȘI HEGEMONIA MONETARĂ
Dominația $ este deosebit de puternică în tranzacțiile pe piața schimburilor. Moneda euro va putea să mofice această stare de fapt, beneficiind de anumite avantaje semnificative:
piața sa financiară va câștiga în lichiditate
euro va fi utilizat ca monedă internă pe un teritoriu vast (reprezentând între 50 și 100% din PIB-ul american potrivit numărului de participanți la uniunea monetară).
Uniunea va exercita deasemenea un efect de atracție pentru țările europene rămase în exteriorul ei, iar acestea dacă vor dori să participe la funcționarea ei, vor fi stimulate să ancoreze monedele lor în euro și să-și finanțeze eventualele deficite externe în această monedă, având în vedere că structura comerțului lor exterior le va împinge în această direcție.
Euro va deveni concurent serios pentru dolarul american numai în măsura în care el se va impune în exteriorul Uniunii prin cele trei funcții ale sale ca monedă internațională – de rezervă, de plată și unitate de cont – funcții care sunt perfect interdependente. Astfel, dacă o monedă este frecvent utilizată atrage investițiile internaționale, căci piața sa oferă în mod natural o mare lichiditate și un număr foarte mare de instrumente.
În același timp, o țară care își are ancorată moneda sa la o altă monedă cu caracter internațional, va fi interesată să o utilizeze pe aceasta ca rezervă de valoare sau ca mijloc de schimb.
Se știe că folosirea unei monede ca intermediar al schimburilor este supusă unor mari inerții. Fiecare alege, într-adevăr moneda cea mai utilizată căci ea îi procură maximum de lichiditate cu un cost minim al tranzacțiilor. Din acest punct de vedere se poate spune că euro se va bucura de un argument puternic, pentru că el va fi utilizat pentru toate tranzacțiile comerciale ale zonei.
Pe piețele de schimburi, fluxurile de capital sunt mai importante decât bunurile și serviciile. Dacă se exclud tranzacțiile între monedele europene, care vor dispare odată cu crearea Uniunii Monetare, preponderența $ în tranzacțiile de pe piețele de schimburi apare deosebită deocamdată. Aceasta nu înseamnă că el va rămâne permanent în această situație hegemonică. Este în același timp evident că internaționalizarea euro se va realiza progresiv, perioadă în care $ va menține un rol internațional important.
Leadershep hegemonic reprezinta un mixaj de cooperare și control, relațiile economice create prin mijloace politice și economice sunt mai degrabă de tip cooperant iar relațiile politice sunt solicitate prin mijloace economice, căpătând astfel un caracter cooperant – hegemonic. Statul hegemon poate chiar stimula cooperarea . Scopurile hegemonului sunt de regulă de mijloc. Acesta poate să întreprindă acțiuni care să contravină cu anumite direcții ale avantajelor sale imediate. Dominația hegemonică nu-l împiedică să-și urmărească interesele, el poate folosi mijloace de presiune și să stabilească niște granițe stricte ale legitimității.
În sistemul unipolar, atât de tip lider cât și de tip hegemon, puterea dominantă folosește resurse consistente pentru construirea unor aranjamente internaționale stabile, însă statul de tip hegemon extrage resurse pentru nevoile sale de tip specific.
Distincția între sistemele multipolar, bipolar, unipolar apare din consecințele istorice.
Principiul echilibrului se aplică în toate sistemele, dar în mod diferit: în bipolarism se aplică blocurilor, coalițiilor nu actorilor în sine. Analizând acest sistem Raymond Aron clasifica actorii:
șefii coalițiilor (state primare, exemplu:SUA și URSS în timpul Războiului Rece );
state secundare (care trebuie să se alinieze)
state în afara sistemului (mișcarea țărilor nealiniate în timpul Războiului Rece ).
În comportamentul celor trei tipuri de actori, din clasificarea lui Raymond Aron, există reguli specifice.
Șefii coalițiilor trebuie să prevină creșterea puterii adverse și să mențină coeziunea în interiorul propriei alianțe. Acestia au două tipuri de mijloace: de tip represiv și cele care tind să acorde anumite privilegii pentru cointeres în alianță și protecție.
Statele secundare acționează în funcție de două considerente: interesul general al coaliției corespunde propriilor lor interese naționale, dar se întâmplă să existe diferențe și se încearcă o influențare a alianțelor sau își rezervă o forță armată în cadrul coaliției pentru folosul propriu și astfel pot exista disensiuni în cadrul alianței.
Statele din afara sistemului nu au nici un motiv pentru a participa, dar în cele din urmă sfârșesc prin a se alătura unei alianțe fie pentru că realizează că o implicare ar fi câștigarea unor avantaje superioare costurilor, fie că realizează că în caz de neutralitate, după terminarea conflictului ar avea de pierdut.
Există alianțe și în sistemul multipolar – majoritatea actorilor sunt preocupați ca din alianță partenerii să nu câștige mai mult decât ei iar interesul general al alianței este mai puțin important.
Beneficiile unei victorii nu sunt echitabil distribuite deoarece importantă este forța pe care o deti în momentul păcii și nu resursele implicate.
În cadrul sistemului bipolar, alianțele tind să devină permanente (exemplu : N.A.T.O.), iar în prim plan este interesul general al alianței. Aceasta este solidă atunci când există un echilibru al forțelor relative dintre state, sau când unul dintre state se erijează în arbitru sau protector (exemplu: SUA în cadrul NATO).
Teoriile moderne ale relațiilor internaționale sustin, ca modele sau stări de ordine internațională semnalează în decursul istoriei, pe acelea de pace precară (sau ordine tulburată) și stare de război. Abordările din acest domeniu postulează că ordinea , în măsura în care ea există, depinde de configurația de putere, dar și de practicile statelor (coaliții, alianțe, masuri unilaterale de înarmare și expansiune).
1.2.2. VA REUȘI EURO SĂ PREIA LOCUL DOLARULUI ÎN LUMEA FINANCIARĂ?
“Dolarul S.U.A. va domina încă o lungă perioadă de timp în economia mondială” afirma Philipp Hartmann, șeful Direcției de Cercetări Economice și Financiare din cadrul B.C.E. Prin această afirmație a temperat speranțele politicienilor europeni, că euro va sfărâma dominația globală a dolarului. Tot el arăta că din prima zi a Uniunii Monetare, euro s-a situat pe locul doi pe piețele internaționale de devize, după dolar, dar cu mult înaintea yenului japonez. Pe aceste piețe acționeză în prezent două forțe contradictorii. Una este apelarea la moneda dominantă, care generează astfel costuri tranzacționale scăzute, cealaltă este de a apela la o monedă terță, astfel încât operatorii sa nu-și concentreze riscul doar spre moneda dominantă.
Sistemele financiare internaționale se dezvoltă, din această cauză, încet. Astfel, dolarul a necesitat peste 40 de ani pentru a înlătura din poziția dominantă lira sterlină.
Pentru a dobândi statutul de monedă dominantă, trebuie îndeplinite o serie de funcții economice importante. În principal următoarele criterii definesc importanța monedelor:
Să joace un rol major în tranzacțiile internaționale comerciale și valutare
48% din tranzacțiile comerciale internaționale la nivelul anului 1999, erau derulate în dolari, ponderea monedelor UE în cadrul comerțului mondial fiind de 31%, iar cea a yenului japonez de 5%. Dolarul deținea 42% din tranzacțiile valutare internaționale, comparativ cu 35%, pondere deținută de monedele UE.
Chiar și în interiorul UE 1/3 din relațiile comerciale se desfășoară în dolari, ca urmare a faptului că o monedă, cu cât este mai utilizată ca mijloc de plată, cu atât costurile utilizării ei sunt mai scăzute.
Euro și dolarul vor coexista ca mijloc de plată și unitate de cont, dar se așteaptă o divizare a zonelor de influență. Euro va deveni moneda principală pentru tranzacții în Europa Centrală și de Est, în timp ce dolarul va continua să domine piața în America Latină și Asia.
Să fie o importantă monedă de investiții
În 1999, S.U.A. avea cea mai mare piață de lichidități din lume. Piața obligațiunilor avea un volum în S.U.A. de peste 12,5 trilioane dolari, în Europa de 8,5 trilioane dolari și în Japonia de 5 trilioane dolari. Piața obligațiunilor europene era cu peste 1/3 mai mică decât piața S.U.A.
Dezvoltarea pieței de capital europene va depinde de mai mulți factori, cei mai importanți fiind:
stabilitatea monetară;
stabilitatea politică;
BCE trebuie să urmeze o politică monetară independentă;
piața de capital trebuie să fie atractivă pentru investitori, respectiv să ofere o gamă largă de produse și să fie suficient de lichidă;
calitatea de monedă de investiție depinde, în ultimă instanță, de situația economiei reale. Ori, PIB-ul UE poate egaliza pe cel al S.U.A., ponderea UE în comerțul mondial este mai mare decât a S.U.A., chiar fără comerțul intracomunitar. Bazat pe acești factori, euro are potențialul să realizeze un rol egal cu cel al dolarului american.
Să fie atractivă ca monedă de rezervă pentru băncile centrale
Ca monedă de rezervă, $ deține în prezent, un rol dominant, reprezentând 65% din rezervele valutare mondiale (monedele UE reprezentând 21%), dar cu o tendință de scădere de la o pondere de 76% în 1973 (comparativ cu 14% în cazul monedelor europene).
Se estimează că pe termen mediu euro va crește în importanță ca monedă de rezervă deoarece:
euro va fi moneda unei zone importante a lumii;
euro va deveni monedă de intervenție a acelor țări care nu fac partea din primul val din uniunea monetară, dar își vor lega monedele lor de euro în cadrul SME II;
țările din Europa Centrală și de Est, care sunt asociate la UE și vor să devină membre, își vor lega complet monedele lor de euro;
pentru țările din Asia și America Latină, care își leagă monedele lor de un coș de valute străine sau utilizează flotarea controlată în funcție de o monedă internațională importantă, un euro va reprezenta o alterbativă, așa cum a fost marca germană într-o proporție mai redusă.
Să joace un rol central, ca ancoră monetară, în sistemul existent al cursurilor de schimb
Punctul de vedere că euro va deveni monedă de rezervă internațională implică și faptul că euro va deveni ancoră valutară. Euro va servi ca ancoră valutară pentru țările membre ale SME II și multe țări din Europa Centrală și de Est.
Restructurarea portofoliului internațional va avea drept rezultat un aflux de lichidități în zona euro și un reflux al altor valute.
Trebuie totuși avut în vedere că euro este o monedă nouă, iar BCE o instituție nouă. Euro va trebui să cucerească mai întâi încrederea piețelor financiare, iar transferurile de capital în euro vor avea loc pe termen lung.
1.2.3. CONFIGURAȚIA BIPOLARISMULUI $-EURO. MODELUL TEORETIC BAZAT PE FUNCȚIA DE REACȚIE.
Ascensiunea Europei la rangul de emitentă de monedă internațională ridică o serie de probleme având în vedere și gradul redus de internaționalizare a monedelor țărilor membre.
Costruirea unui scenariu bipolar $-euro devine cu atât mai pertinent cu cât, în comparație cu spațiul zonei $, arhitectura zonei euro nu va fi limitată doar la europenii monedei unice, ci va fi mult mai largă prin intermediul asocierilor și reatașărilor diferitelor monede (spre exemplu țările Europei Centrale și Orientale care și-au legat monedele lor naționale de marca germană vor fi automat legate de euro).
O problemă care se ridică este definirea sistemului de relații între cele două zone, a principiilor și a modului de funcționare a regimului monetar între cele două monede înternaționale.
În ceea ce privește sistemul de relații între cele două zone, vom face apel la microeconomie, în special la teoria oligopolului. Cele două zone – zona $ și zona euro – sunt o formă specială de oligopol, respectiv de duopol. Prin teoria oligopolului, microeconomia ne pune la dispoziție o serie de modele de comportament duopolist ca: modelul Cournot, modelul Stackelberg și modelul Bowley. Modelele au ca bază comună funcția de reacție.
Cooperarea dintre parteneri sau apariția unui “război ” care să ducă la eliminarea unui concurent și revenirea la sistemul de monopol depinde de comportamentul fiecăruia dintre protagoniști, de felul temperamentului pe care îl au – pacifist sau agresiv – dacă doresc să domine, sau acceptă o situație de dependență. În funcție de aceste comportamente vor exista diferite tipuri de echilibre și de împărțire a pieței. Dacă cei doi protagoniști vor să domine, în poziția făcută de Bowley, nu există echilibru posibil și se ajunge la o confruntare, pornind de la acest comportament numit de dublă dominație. În acest caz se ajunge la o situație instabilă, care generează fie război (economic, monetar) fie la o alianță. Dacă, dimpotrivă, unul dintre protagoniști acceptă poziția de dependență, de satelit, se va instala o situație de echilibru stabil – ipoteza stabilității prin asimetrie de tip Stackelberg. În cazul în care cei doi duopoliști au o personalitate pacifistă, va rezulta o împărțire a pieței monetare mondiale, fiind situația stabilității prin simetrie de tip Cournot.
Bipolarismul dolar-euro
Tabelul nr. 1.2.3.1
În stabilitatea prin simetrie, se presupune că cele două zone vor avea o comportarea pacifistă și nu vor încerca să domine una în defavoarea celeilalte. Fiecare va căuta sa-și maximizeze spațiul de influență. Variabila de ajustare va fi cantitatea de monedă (valută) pe piață, iar instrumentul de acțiune – rata dobânzii.
Presupunem că, la început, $ este singura monedă internațională și deține deci monopolul ofertei, iar euro dorește să intre pe piață și să ofere o anumită cantitate de monedă internațională. În aceste condiții, forța lui va trebui să fie atât de mare încât să-i permită asigurarea intrării, oferta de $ fiind dată. Dacă $ consideră că euro are capacitatea de a intra (conform ipotezei că protagoniștii sunt pacifiști), își va adapta propria ofertă având în vedere și noua ofertă. Într-un mod corespunzător se va comporta și euro. Procesul de ajustare se va continua, până în punctul în care se va realiza o anumită stabilitate, exprimată de punctul de interferență a celor două funcții de reacție.
Graficul nr.1.2.3.2. Modelul teoretic bazat pe funcția de reacție
Pe grafic, cele două curbe de reacție se întretaie în punctul E. Presupunem că $ este singur pe piață, că euro este nul prin ipoteză, adică cantitatea de $ este situată la punctul de intersecție al curbei de reacție Qs cu axa ordonatei, adică M1. Dacă euro vine pe piață, nivelul optim al cantității sale este dat de abscisa punctului N1, situat pe curba sa de reacție. Acestei oferte de euro, îi va corespunde o reacție a $, care va veni la cantitatea corespunzând ordonatei M2, ceea ce determină o nouă reacție a euro în N2. După cum am spus, procesul continuă până se va stabiliza în punctul E, în care cei doi protagoniști își găsesc stabilitatea. Punctul E este un punct de echilibru stabil. Ipoteza de comportament analizată este, în mod evident teoretică. Soluția este criticabilă. Ea prezintă totuși valoare, deoarece introduce o primă ipoteză de interdependență. Lucrurile se pot schimba dacă cei doi au un comportament agresiv, necooperant și fiecare candidează la stăpânirea lumii. Punctul H, așa numitul punct Bowley, situat evident în afara curbelor de reacție, nu este un punct de echilibru. El traduce dezechilibrul și lupta care s-ar putea da între cele două zone monetare prefigurate. Se va putea produce fie o supra-cantitate de lichiditate internațională, fie o subcapacitate, pentru că niciuna din cele două zone nu a ținut seama de comportamentul real al celeilalte. Ajustării i se va opune războiul dobânzilor, a speculațiilor care poate duce la pierderea puterii uneia și controlarea sa de către celălalt și revenirea la unipolarism sau multipolarism.
1.3. VOLATILITATEA EURO
1.3.1. EVOLUȚIA EURO. EURO: SUCCES SAU EȘEC ?
După cum se știe euro s-a lansat la 1 ianuarie 1999 la un curs de 1.1745 față de dolarul american. Evoluția monedei unice pe cei trei ani de existență este cuprinsă în anexa nr.1 și anexa nr.2 a acestei lucrări.
În anul 2000, performanța euro a fost o dramă în trei acte.
Pentru început, euro ajunsese că valoreze doar 83 cenți cu 30% mai puțin decât valoarea sa de la lansare 1,1745$. A doua fază a constat în îndemnul BCE ca investitorii și speculanții să intervină pe piețele euro. Toate acestea au fost urmate de un final surprinzător. După ce ajunsese la cea mai mică valoare înregistrată în istoria euro, moneda a început subit să se reprecieze, câștigând mai mult de 7% în doar 2 săptămâni. Rămâne de văzut dacă anul următor va fi unul glorios, sau o mai degrabă o tragicomedie.
Totuși, susținătorii monedei euro consideră că anul 2000 a demonstrat succesul monedei. O privire de ansamblu arată că euro nu este atât de slab precum pare. Marca germană s-a depreciat și mai tare față de dolar în perioada 1995-1997, decât moneda euro în acești doi ani. Susținătorii consideră că deprecierea monedei a susținut economia zonei euro, sporind exporturile. Mulți analiști irlandezi și portughezi consideră că aderarea la zona euro a menținut creșterea economică, evitând în același timp fluctuațiile care obișnuiau să fie la ordinea zilei în materie de comerț internațional.
Euro, cu siguranță a asigurat stabilitatea prețurilor și rate mici ale inflației în multe din țările zonei euro. Deasemenea, moneda unică a forțat guvernele să lanseze o serie de reforme structurale. Germania, cea mai mare economie din regiune a început să-și revizuiască taxele. Franța a redus deasemenea taxele, în timp ce Italia a redus deficitul bugetar.
Cel mai mare succes, a fost pe piața obligatară. Companiile zonei euro au alocat sume enorme pentru investiții financiare și expansiune. Piața obligatară euro a ajuns din urmă piața obligatară a dolarului în ceea ce privește mărimea. Lăsând la o parte eșecurile sau beneficiile aduse de moneda euro, valoarea euro pe piețele financiare va rămâne o măsură cheie a succesului său.
Unii analiști au detectat un nou trend.
Pe cea mai mare perioadă a verii anului 2000, investitorii au ignorat toate datele favorabile legate de zona euro, agățându-se de veștile proaste. Economia zonei euro era în creștere, dar ignorată în umbra puterii economice a Statelor Unite. Acum situația se inversează. Cu economia Statelor Unite în recesiune, euro se va apropia încet de paritatea dolarului. Unii economiști prevăd o recesiune puternică a SUA, ceea ce va da zonei euro un boom puternic.
Dar, cheia, spun unii experți, vor fi fluxurile de capital.
Companiile din zona euro au fost nevoite pentru derularea afacerilor lor să cumpere dolari, ducând la deprecierea euro. Totuși, analiștii sunt încrezători în revenirea euro. Cu recesiunea SUA, investitorii din zona euro se vor gândi de două ori până să-și schimbe capitalurile pe acțiuni sau bonuri de tezaur SUA. Se estimează o revenire modestă a euro, ajungând la o valoare de 1,05$ peste un an.
Potrivit unor sondaje efectuate de BCE, în ciuda estimărilor de repreciere a monedei unice, euro își pierde sprijinul. Mai mult de jumătate din 6000 de adulți chestionați cu referire la încrederea în moneda euro au răspuns că sunt nemulțumiți. Aceasta, în comparație cu doar o treime într-un sondaj similar de acum 18 luni. Deasemenea, în 7 din cele 12 țări care au adoptat euro, 52 % din persoanele chestionate au dat același răspuns referitor la moneda unică.
Astfel, în Germania sprijinul monedei euro a scăzut cu 18 % în ultimele 18 luni. În Franța, această cifră se ridică la 50%. O scădere a încrederii în euro se înregistrează și în Grecia, Italia și Spania. În Anglia, în proporție de 2/3 a fost susținută neaderarea la zona euro. Doar în Luxemburg sprijinul pentru euro a fost puternic – 72% din cei chestionați fiind mulțumiți de monedă.
Pierderea încrederii este datorată parțial de scăderea valorii euro. De la lansare, euro s-a depreciat cu aproximativ o pătrime din valoare față de dolar. Aceasta pare să-I îngrijoreze pe europeni, cărora li s-a promis o monedă cel puțin la fel de puternică față de cele pe care le-au abandonat cu 2 ani în urmă.
1.3.2. EURO ÎN ZILELE NOASTRE. EVOLUȚIE ȘI PROGNOZE
Moneda euro a devenit mai puternică în ultima perioadă, chiar dacă viitorul zonei euro este încă incert iar problemele din Grecia legate de al doilea plan de salvare încă nu s-au terminat. Avansul monedei unice față de cea americană a fost determinat de 4 factori, a precizat economistul Tommy Molloy, de la FX Solutions, citat de Business Insider.:
băncile centrale din Asia de SE și-au acumulat sume importante în rezervele interne și au început să-și diversifice portofoliile. Deși majoritatea activelor sunt denominate în dolari, instituțiile financiare au început să cumpere și euro sau chiar și lire sterline
Orientul Mijlociu a fost mereu un cumpărător avid de euro iar faptul că petrolul se vinde cu 100 de dolari-baril înseamnă că investitorii doresc să cheltuiască doar când euro se vinde ieftin. Apetitul pentru euro venit din partea Orientului Mijlociu a fost mare doar atunci când moneda unică a fost cotată sub 1,3 dolari.
Piața duce lipsă de euro în acest moment. Dacă pui pistolul la tâmplă cuiva și îl întrebi dacă vinde sau cumpără răspunsul corect este primul.
Băncile europene, marile corporații și firmele din industrie își repatriază fondurile din străinătate pentru a-și întări balanța comercială. Aceste tranzacții întăresc moneda euro chiar dacă sunt cauzate de scăderea economică.
În prezent, Europa trebuie să reziste celei de a doua lacune – aceea că ideile Germaniei și Franței referitoare la federalizarea Europei sunt profund incompatibile. Nu numai că cele două națiuni au teorii complet diferite privind centralizarea și cedarea guvernării, dar cu atât mai mult viziunile celor două state asupra Europei federale sunt fundamental incompatibile în privința politicilor de conducere.
Nemții se consideră principală puterea economică a Europei și de aceea cred că sunt îndreptățiți să conducă zona euro conform propriului model. În mod egal, francezii susțin că de-a lungul istoriei națiunea lor s-a dovedit a fi un model de diplomație, inteligență și birocrație și de aceea se văd în mod natural în poziții de conducere a tuturor instituțiilor europene. Marea problemă fundamentală ce trebuie rezolvată acum, pentru ca euro să funcționeze în continuare, nu este punerea în discuție a necesității existenței unei Europe federale, ci cine anume dintre Franța și Germania va conduce federația ce se formează
Germania ar putea ca urmare să emită o nouă marcă germană și apoi alte țări vor trebui să facă o simplă alegere: să urmeze modelul german și să iasă din zona euro sau să continue într-un grup mai mic, condus de Franța, similar cu Grupul Monetar Latin, care a unit Franța, Spania, Italia, Grecia și Belgia între 1866 și 1908.
Retragerea voluntară a Germaniei ar putea ridica mult mai puține probleme legale și instituționale decât dizolvarea monedei euro prin expulzarea forțată a Greciei, Italiei și Spaniei. Germaniei i-ar putea fi oferită o derogare de la tratatul de la Maastricht, similar cu situațiile de care s-au bucurat Marea Britanie și Danemarca. Deținătorii obligațiunilor germane nu ar avea nimic de obiectat, deoarece portofoliile lor ar fi transformate într-o monedă mai puternică – noua marcă. Pentru toate țările latine, incluzând Franța, această situație ar oferi avantaje uriașe și fără neajunsuri importante. Ele ar putea recâștiga controlul asupra propriilor monede naționale și ar putea să le folosească la răscumpărarea datoriilor propriilor guverne. Din proprie voință, aceste state ar putea devaloriza monedele naționale, fără însă a provoca conflicte comerciale cu vecinii lor latini.
În tabelul 1.3.2.1. pot fi observate fluctuațiile principalelor cursuri de schimb după 1999 și introducerea euro. Facem precizarea că tabelul surprinde numai valorile la sfârșitul anului, în timp ce fluctuațiile cursurilor de schimb pot fi semnificative chiar pe parcursul unei singure zile
Fluctuațiile principalelor cursuri de schimb în perioada 1999-2004
tabelul 1.3.2.1.
2. ANALIZA EVOLUȚIEI $-EURO ÎN PERIOADA 2005-2010
2.1.1. EVOLUȚIA PARITĂȚII $-EURO ÎN 2005, 2006, 2007
Evoluția cursurilor din 2005 a arătat o legătură destul de strânsa cu ceea ce s-a petrecut cu euro. Dacă la finele lui 2004 euro atingea un maxim istoric de 1,3666 dolari, iar cursul sau mediu era de 3,9663 lei, ieri el coborase la 1,2049 dolari
"De cand s-a renunțat la coșul valutar euro-dolar, în piață se observă o adaptare a cursului la comparativ cu evoluția parității", declara un dealer bancar.
Atunci când euro începe să crească față de dolar, observăm o depreciere a leului. Aceasta nu este comparabilă, de fiecare data, cu ceea ce se intâmplă afară, dar ea exista. Bineînteles, atunci când dolarul începe sa castige teren, cursul euro începe sa scada. Prognozele care indicau o apreciere a dolarului în ultima parte a anului, datorită distanței mari dintre dobânda americană și cea europeană, nu cred ca vor influenta foarte mult evoluția cursului leu/euro. Cu siguranta, BNR va avea grijă să monitorizeze și apoi să intervină pentru a menține cursul între 3,55 si 3,65 lei". O dată cu aprecierea dolarului, cotațiile euro au început sa scadă, pana la 3,6050 – 3,61 lei. Însă inchiderea a fost făcuta la 3,6120 – 3,6170 lei, cererea de valuta ignorând evoluțiile de pe piețele internaționale.
Pentru sfârșitul anului, cursul anticipat de piată este cuprins între 3,6 si 3,65 lei, existând opinii care indică un nivel de 3,7 lei, in noiembrie.
Tabelul 2.1.1 Paritatea euro/dolar în anul 2005
Anul 2006
În 2006 se estima faptul că, dacă China va continua să se dezvolte rapid, este posibil ca peste un deceniu, moneda ei să fie utilizată ca valută de rezervă de țări asiatice și de alte țări.
Țara noastră a fost vizitată de către Yves Thibault de Silguy, înalt oficial al companiei franceze Suez și fost comisar pe probleme monetare și financiare al UE. 2006 consemnează șapte ani de la introducerea euro, ca monedă comună a 12 dintre cele 25 de țări membre ale Uniunii. În prelegerea susținută la BNR, de Silguy a subliniat că euro a avut o evoluție care a infirmat profețiile cenușii ale unora; ca monedă unică s-a conturat ca alternativă solidă la dolarul american – ca valută de rezerva, de denominare a unor plasamente financiare și tranzacții comerciale. Mai mult, că este nevoie de un euro puternic, credibil pentru a avea șanse mai mari în corectarea unor dezechilibre majore în economia globala. De Silguy a criticat insuficiențele în politicile bugetare actuale, care nu ajută coordonarea politicilor economice și a menționat faptul că este nevoie de reforme structurale pentru a se învigora activitatea economica în spațiul UE.
Tabelul 2.1.2 Paritatea euro/dolar în anul 2006
2006 – American Dollars to 1 EUR (invert)
Anul 2007
Paritatea între euro și celelalte valute în 2007
Tabelul 2.1.3
2.1.2.PROGNOZE PRIVIND EVOLUȚIA EURO DOLAR ÎN 2008
Investitorii de la Bursa de la Sibiu sunt de părere că leul nu va reuși să se întărească în acest an și au cotat moneda europenă, pentru sfârșitul lui 2008 la 3,8 lei. Pe piața valutelor, euro a fost cotat pentru iunie la 3,76 lei, în scădere cu 0,0050 lei. Pentru septembrie moneda unică a fost evaluată la 3,7851 lei, în minus cu 0,0049 lei. Investitorii au realizat câteva tranzacții pentru cotația leu/euro cu finalizare în decembrie 2008 și au considerat că un euro va valora la sfârșitul anului 3,8075 lei.
“Evoluțiile valutare de săptămâna trecută au fost extrem de volatile. Luni și marți piața de capital americană a avut aprecieri importante iar dolarul s-a apreciat la rândul său, în raport cu monedele europene", explică analiștii de la KTD Invest. Practic, în după-amiaza zilei de luni, raportul euro-dolar a urcat pâna la un maxim de 1,5890 în timpul discursului Secretarului Trezoreriei americane, Henry Paulson. Ulterior, cotația a început să scadă abrupt și aproape continuu, astfel că la finalul zilei de marți cotația euro-dolar se afla în zona 1,55.
În același timp, dolarul s-a apreciat și față de lira sterlină, francul elvețian și yenul japonez.
Începând de miercuri, în așteptarea datelor de vineri referitoare la indicatorii pieței forței de muncă din SUA, dolarul a reluat tendința de scădere.
Leul nu va reuși să se întărească în acest an, este părerea investitorilor la Bursa de la Sibiu care a cotat moneda europeană pentru sfârșitul acestui an la 3,8 lei. Pe piața valutelor euro a fost cotat pentru iunie la 3,76 lei, în scădere cu 0,0050 lei. Pentru septembrie moneda unică a fost evaluată la 3,7851 lei, în minus cu 0,0049 lei. Investitorii au realizat câteva tranzactii pentru cotația leu-euro cu finalizare în decembrie 2008 și au considerat că un euro va valora la sfârșitul anului 3,8075 lei.
2.1.3.PARITATEA ÎNTRE EURO ȘI CELELALTE VALUTE ÎN 2009
Valori medii pentru USD și EUR în 2009, în funcție de moneda națională a României
Tabelul 2.1.4
USD EUR
Ianuarie 2009 3.16 4.21
Februarie 2009 3.35 4.28
Martie 2009 3.29 4.28
Aprilie 2009 3.18 4.2
Mai 2009 3.06 4.17
Iunie 2009 3 4.21
Iulie 2009 3 4.22
August 2009 2.96 4.22
Septembrie 2009 2.91 4.24
Octombrie 2009 2.89 4.28
Noiembrie 2009 2.88 4.29
Decembrie 2009 2.89 4.22
În data de 8 sept 2009 dolarul a ajuns la cel mai scazut nivel din acest an, în raport cu euro, pe fondul speculațiilor că recesiunea globală se diminuează, creându-se o cerere sporită pentru moneda americană. După ce, în cursul diminetii, ajunsese la un raport de 1,4507 dolari/euro, dolarul s-a stabilizat la pretul de 1,4498 unitati/euro, relatează Bloomberg.
2.1.4.EURO ÎN ANUL 2010
Acum două luni, sub presiunea informațiilor negative legate de deficitele bugetare și datoriile publice ale unor state din zona euro, moneda unică europeană atingea un nou minim al ultimilor trei ani în raport cu dolarul american. Aversiunea piețelor financiare atinsese un nou vârf, în condițiile în care criza elenă părea departe de a se fi consumat. Pericolul de contagiune către alte țări din UE, precum Spania, Italia, Irlanda sau Portugalia, economii cu ponderi semnificativ mai mari în cadrul Uniunii, era tot mai des invocat de analiști și investitori. Procentul jucătorilor din piață care se declarau "bearish" pe euro ajunsese la un covârșitor 90%. O situație extremă, care nu se mai consemnase decât în oglindă, în mai – iunie 2008. Atunci, într-un moment în care problemele legate de asiguratorii ipotecilor Freddie Mac și Fannie Mae se dezvăluiau în toată gravitatea lor, 90% dintre investitori își exprimau neîncrederea față de moneda americană. Declarațiile incendiare despre o inevitabilă hiperinflație în SUA, alimentată de "hellicopter Ben", nu lipseau din media de peste Ocean în care realizatorii își amintiseră brusc de Jim Rogers, pe care îl invitau zilnic în intervenții televizate după ce vreme de mai bine de zece ani acesta avertizase despre perspectiva deprecierii dolarului. Era un răstimp în care moneda americană era la minim nu numai față de euro, dar și în raport cu petrolul sau cu alte mărfuri.
Istoria pare a se fi repetat și în acest an, momentul de maxim pesimism/optimism din piață fiind asociat de regulă unei întoarceri. În ultimele două luni, aproape nebăgat în seamă de nimeni, am asistat la un rally susținut al euro, care s-a apreciat de la un low din zona de 1,19 euro pentru un dolar, către nivelul de 1,31 euro pentru un dolar, atins, intraday, în ultimele două zile de tranzacționare ale săptămânii trecute. Estomparea fluxului știrilor negative privind datoriile publice a fost suficient pentru a permite susținerea acestei tendințe de apreciere, după supravânzarea din a doua parte a primăverii. Rezultatele testelor de stress pentru cele 91 de bănci europene nu au influențat decisiv piața, deși numărul scepticilor față de felul în care acestea s-au derulat a fost destul de mare. Astfel, tendința a rămas pozitivă și în cursul săptămânii trecute. Andrei Ciubotaru, Head of Brokerage la SSIF Tradeville, a atras atenția pentru Curierul Național că acest rally a fost alimentat în principal de închiderea pozițiilor short pe perechea EUR/USD, care erau la un număr record pe minime și care s-au înjumătățit până la finele lui iulie.
Rămâne de văzut dacă respectivul pattern va fi confirmat, iar moneda europeană într-adevăr nu se va întoarce prea curând sub nivelul de 1,2 euro pentru un dolar. Fluxul știrilor urmează să dicteze și fluxul banilor. Cumpărarea de euro din ultima perioadă ne lasă să înțelegem că situația țărilor europene s-a ameliorat? Sau trebuie să ne așteptăm de acum la un nou val de informații negative de peste Ocean?
În anul 2010, evoluțiile cursului de schimb au fost determinate în mare măsură de redresarea economică, de condițiile fiscale și de politica monetară pe plan mondial. Evoluțiile au fost relativ volatile în multe economii dezvoltate, în contextul unei relansări economice încă vulnerabile și al dependenței acesteia de continuarea implementării politicilor fiscale și monetare. În semestrul I 2010, euro s-a depreciat față de mai multe monede principale, reflectând preocupările tot mai intense privind situația datoriilor publice în unele țări din zona euro. Aceste incertitudini au determinat, de asemenea, accentuarea volatilității implicite a cursului de schimb al euro față de monedele principale în lunile mai și iunie 2010 (figura 1.3.2.1). În semestrul II 2010, pe fondul unei ușoare volatilități, euro a cunoscut o revigorare, în principal ca urmare a atenuării preocupărilor legate de datoriile publice și a unor
evoluții macroeconomice pozitive peste așteptări în zona euro. Aprecierea generală s-a datorat în principal evoluțiilor cursului de schimb USD/EUR. Pe parcursul anului 2010, euro s-a depreciat cu 8,2% în termeni efectivi față de monedele a 20 de parteneri comerciali importanți ai zonei euro (Figura 1.3.2.2.). În consecință, nivelul mediu al cursului de schimb efectiv nominal a fost cu 6,3% mai scăzut în anul 2010 decât în anul anterior. În perioada de referință,
euro s-a situat la un nivel cu 5,5% superior mediei istorice consemnate începând cu anul 1999.
La data de 31 decembrie 2010, euro a fost tranzacționat la un curs de 1,34 USD, un nivel cu 7,3% mai scăzut decât cel consemnat la începutul anului 2010 și cu 4,2% mai mic față de media anului 2009. Deprecierea euro în raport cu dolarul SUA în semestrul I 2010 s-a datorat unei redresări macroeconomice mai puternice în Statele Unite decât în zona euro la începutul anului 2010.
În semestrul II 2010, ca urmare a adoptării unor măsuri suplimentare de stimulare a economiei de către autoritățile americane, euro s-a întărit față de dolarul SUA.
În semestrul I 2010, euro a continuat, de asemenea, să se deprecieze față de yenul japonez, aprecierea consemnată în anul 2009 fiind în totalitate anulată . Pe parcursul următoarelor luni ale anului 2010, cursul de schimb bilateral JPY/EUR a fluctuat într-un interval relativ îngust, euro fiind tranzacționat la valori cuprinse între 105 JPY și 115 JPY. La data de 31 decembrie 2010, euro a fost tranzacționat la cursul de 108,65 JPY, nivel inferior cu 18,4% celui consemnat la începutul anului și cu 16,7% mediei anului 2009. Volatilitatea cursului de schimb JPY/EUR s-a accentuat semnifi cativ în lunile mai și iunie 2010, atenuându-se în semestrul II 2010.
În perioada analizată, euro s-a depreciat cu 3,1% în raport cu lira sterlină, de la 0,89 GBP la 0,86 GBP. În semestrul I 2010, euro s-a depreciat față de lira sterlină pe fondul preocupărilor de pe piețe privind sustenabilitatea fi scală în unele țări din zona euro. În semestrul II 2010, euro s-a redresat într-o oarecare măsură, după pierderile consemnate anterior. Până la finele anului 2010, ca urmare a aprecierii în 2008 și în primele luni ale anului 2009, cursul de schimb bilateral al euro față de lira sterlină s-a menținut la un nivel superior mediei istorice consemnate începând cu 1999.
În anul 2010, euro s-a depreciat față de francul elvețian cu 15,7%. Până în luna iunie 2010, deprecierea a consemnat o temperare ca urmare a intervențiilor Băncii Naționale a Elveției. În semestrul II 2010, euro a continuat să se deprecieze semnificativ față de francul elvețian, pe fondul unei ușoare volatilități.
În perioada cuprinsă între începutul anului și 31 decembrie 2010, euro s-a depreciat cu 11,9%, 17,9% și 6,0% față de dolarul canadian, dolarul australian și, respectiv, coroana norvegiană, în principal datorită diferențialului pozitiv al ratelor dobânzilor comparativ cu zona euro. De asemenea, euro s-a depreciat în raport cu monedele asiatice legate la dolarul SUA, respectiv yuanul chinezesc (cu 10,3%) și dolarul Hong Kong (cu 7,0%), precum și față de wonul coreean (cu 10,7%). Cursul de schimb efectiv real al euro, stabilit pe baza unor măsurări diferite ale costurilor și prețurilor, a scăzut în semestrul I 2010, stabilizându-se ulterior.
Până la finele anului 2010, valorile cursurilor de schimb efective reale au fost foarte apropiate de mediile istorice consemnate începând cu 1999. Cursul de schimb efectiv real,
deflatat cu indicele prețurilor de consum a fost, în medie, cu 6,9% mai scăzut în 2010 comparativ cu anul anterior.
1) O evoluție în sens ascendent a indicilor CSE-20 reflectă o apreciere a euro. Cele mai recente date se referă la trimestrul IV 2010 pentru cursul de schimb nominal și cel real, deflatat atât cu IPC, și la trimestrul III 2010 pentru cursul de schimb real, deflatat
cu PIB, și cel real, deflatat cu CUME, și se bazează parțial pe estimări. CUME reprezintă costurile unitare cu forța de muncă pe ansamblul economiei.
Figura nr. 1.3.2.1.Evoluția cotației EUR-USD în anii 2005-2010
2.1.5.EVOLUȚIA MONEDELOR DE SCHIMB FAȚĂ DE MONEDA EURO ÎN 2011-2012
2.1.6. CRIZA DIN GRECIA ȘI INFLUENȚA ACESTEIA ASUPRA CURSURILOR DE SCHIMB
S-au făcut atâtea pentru ca moneda euro să reziste în fața dolarului! Chiar și așa, euro s-a prăbușit cu 5% numai în ultima lună, ceea ce înseamnă o scădere cu 50% a acțiunilor de bursă iar valutele puternice nu au parte des de astfel de schimbări într-un timp atât de scurt.
Nu cu mult timp în urmă, euro se agăța în jurul valorii de 1,30 dolari, ca acum să ajungă la 1,25 dolari, scăzând până și sub cursul de vineri, potrivit unei analize realizate de CNN.
Temerile referitoare la ieșirea Greciei din zona euro și revenirea acesteia la drahmă – moneda națională a Greciei, înainte de introducerea euro – au fost principalele scântei care au dus la alunecarea recentă a monedei unice. Dacă euro nu va fi capabil să se stabilizeze la 1,25 dolari, se poate lua în considerare o depreciere până la 1,20 în raport cu dolarul și să ajungă la valoarea minim înregistrată vreodată de la începutul crizei datoriilor în Europa – 1,18 dolari, în vara lui 2010. Această scădere a euro a reprezentat doar începutul dezastrului în Europa cu toate că pe atunci, nimeni nu vorbea despre Grexit – ieșirea Greciei din zona euro.
"Un obiectiv al valorii euro de 1,18 dolari ar putea fi normal având în vedere toate problemele din zona euro. Situația din 2010 nu este cu nimic mai sumbră decat este acum. “Degeaba mai agiți conserva în mijlocul drumului dacă nu mai iese nimic din ea", a declarat directorul executiv al companiei de cercetare londoneze Intermarket Strategy Ltd, Ashraf Laidi. Același Ashra Laidi a spus că euro va ajunge la 1,10 dolari doar dacă va exista o îmbunătațire decentă în principiile aplicate de Statele Unite. Acum dolarul pare puternic în fața euro însă totul este relativ. Investitorii pot căuta siguranța de moment oferită de dolar și de obligațiunile trezoreriei americane pe ideea că economia Americii este mai puțin afectată decât cea a Europei.
Liderul partidului grec de dreapta Noua Democrație, Antonis Samaras, a declarat sâmbătă, 26 mai, la Atena, în cursul unui miting electoral că neaplicarea planului de redresare economică solicitat de troica UE- FMI-BCE va împinge Grecia în afara zonei euro, ceea ce ar fi o “adevărată catastrofă” pentru această țară, relatează AFP. “Respingerea acestui acord va împinge Grecia în afara zonei euro”, a afirmat Samaras la mitingul prin care și-a început oficial campania electorală pentru alegerile legislative anticipate de pe 17 iunie. Samaras a mai afirmat că, prin revenirea la drahmă, “Grecia va intra într-un faliment incontrolabil”, “se va izola pe plan internațional timp de mai mulți ani” și în plus va cunoaște o criză de “alimente, medicamente și combustibili”.
Cu doar câteva ore înaintea summit-ului informal al Uniunii Europene de la Bruxelles din 23 mai 2012, frica unei posibile ieșiri a Greciei din zona euro a provocat o contracție a burselor și un recul al monedei euro în fața monedei americane. Declarațiile făcute de fostul prim-ministru al Greciei Lucas Papademos, care a confirmat că riscul ca “Grecia să părăsească moneda europeană este cât se poate de real” nu este de natură a ajuta la întărirea euro. Investitorii par a pune tot mai mult la îndoială găsirea unor soluții concrete pentru rezolvarea crizei europene, mai ales că diferența de poziții dintre Germania și Franța cu privire la emiterea de eurobonduri se adâncește. Riscul unei dezamăgiri la sfârșitul acestui summit este semnificativ. O altă temere a investitorilor este legată de riscul retragerii depozitelor bancare din țări ca Portugalia, Spania, Italia, băncile europene având împrumutați acestor țări peste 1,19 trilioane de dolari. Nici pragul dintre euro și francul elvetian nu mai e sigur: de la 1,2 el ar putea fi ridicat pana la sfârșitul anului la 1,25, spun traderii citați de agențiile de presă străine.
În urma alegerilor din 6 mai, politicienii greci nu au reușit să formeze un guvern viabil, iar ultimele sondaje de opinie arată că circa jumătate dintre greci se pronunță pentru renunțarea la acordurile severe cu UE. La rândul lor, liderii europeni au dat clar de înțeles că renunțarea la acorduri va însemna sistarea atât a ajutorului financiar direct, cât și oferirea de mijloace băncilor grecești prin intermediul BCE.
România și cursul valutar
Cursul euro/leu ar putea încheia anul 2012 în zona de 4,55 – 4,57 pe previziunile curente, dacă Grecia rămâne în zona euro, a declarat, joi, Claudiu Cazacu, analist – șef la X-Trade Brokers. În caz contrar, pe termen scurt s-ar înregistra fluctuații importante, iar previziunile ar fi dificile. În România, cursul euro/leu se va situa în zona 4,55 – 4,57 pe previziunile curente și în scenariul de bază în care Grecia rămâne în zona euro. Dacă iese Grecia, intrăm pe un teritoriu impredictibil. Pe termen scurt, este posibil să avem fluctuații destul de importante dar, în timp scurt, lucrurile s-ar calma și, de aceea, contează când se întâmplă acest lucru. De aceea, dacă Grecia ar ieși din zona euro în lunile următoare, la nivelul anului am avea un curs probabil, tot în zona aceasta, de 4,55 – 4,57, pentru că ar fi suficient timp cât să se liniștească.
De câștigat din depreciere câștigă cei care încasează în euro, adică exportatorii. Ei obțin pentru aceeași cantitate de euro mai mulți lei, ceea ce le permite angajarea unor cheltuieli mai mari.
CAP.3 ANALIZA CRITICĂ A DATELOR PREZENTATE
Evoluția principalelor monede față de euro, în perioada decembrie 2005–mai 2012
Tabelul nr. 3.1.
Din tabelul 3.1. se poate constata faptul că, în ultima perioadă moneda noastră națională s-a depreciat foarte mult în raport cu euro ajungându-se la un raport de schimb de 1 euro = 4,4447 lei (cu 0,014% mai mult față de cursul înregistrat în data de 30.03.2012) lei, un maxim istoric care nu s-a mai înregistrat niciodată.
Deprecierea leului a început de la 30.04.2012 și are legatură cu tot ceea ce se întâmplă pe plan european, motiv pentru care și alte monede, fie că a fost vorba de zlot, de coroană, de
forint, au suferit poate chiar mai mult decât leul. Cand v-am spus că am încredere în modul de gestionare a acestei situații de către Banca Naționala știam pe ce mă bazez.
Cum a evoluat cursul de schimb în România
La începutul lui ianuarie 2005, un euro era 3,93 lei. A urmat o apreciere aproape continuă până la nivelul minim de 3,1112 lei, în iulie 2007, apoi euro a câștigat teren, din ce în ce mai mult după ce europenii au început să simtă criza, până la peste 4,3 lei, cu un maxim de 4,3688 lei în iulie 2010, urmare a reacției investitorilor la decizia Curții Constituționale de a respinge reducerea pensiilor propusă de guvern.
Între valoarea minimă și cea maximă, pentru euro avem o variație de 38%. Însă, situația nu este atât de dramatică dacă ne uităm la mediile anuale. Între cursul mediu pe 2007 (3,3373) și cel pe 2009 (4,2373) avem o variație de 27%, și între 2007 și 2010. Între 2006 și media pe 2011 avem o variație de 19%.
Figura nr. 3.1. Evoluția euro și a francului elvețian în perioada 2007-2011
Din grafic se observă creșterea cu 40% a euro în perioada 2007-2010 în timp ce francul elvețian a crescut cu 73% în aceeași perioadă.
Cum au evoluat dobânzile
Din 2007 până spre sfârșitul lui 2010, dobânzile la creditele în euro (fie că vorbim de cele de consum sau locuințe) aflate în sold au scăzut aproape continuu. În schimb, la lei am văzut mai multă volatilitate și chiar creșterei ale dobânzilor în 2008 și 2009, dobânzile intrând în pantă descendentă abia din 2010.
În 2007, DAE la creditele noi în euro pentru locuințe a fluctuat între 8,7% și 7,63%, și dobânda la creditele în sold era de 8,3% și 7,76%. În cazul creditelor în lei, DAE la împrumuturile noi a fluctuat între 11,3% și 8,3%, iar dobânda la creditele în sold a fost între 10,3% și 9,7%. Anul 2008 a adus dobânzi mai mari la lei pentru creditele de locuințe, iar cele în euro, au avut o evoluție stabilă.
Figura nr. 3.2. Evoluția dobânzilor la creditele acordate în perioada 2007-2011
DAE la creditele pentru locuințe a scăzut continuu începând cu 2008
Rata la credit
Cel mai nefericit caz este al celor care și-au luat casă în 2007. Prețurile apartamentelor creșteau de la lună la lună, și iluzia leului puternic a făcut atractive creditele în valută, mai ales pe cele în euro și franci elvețieni.
Rata lunară la un credit ipotecar de 60.000 euro, pe 30 ani, la dobânda medie de 8% din 2007, era de 440 euro, adică 1.468 lei la media de curs pe 2007. Suma totală de rambursat era de 158.491 euro la acel moment. Un împrumut în lei, la o sumă echivalentă a 60.000 euro, adică 200.238 lei, la o dobândă medie de 10%, presupunea o rată lunară de 1.757 lei (526 euro) și o sumă totală de rambursat băncii de 632.607 lei (189.556 euro). Diferența între cele două rate era de 289 lei.
În 2007, pentru varianta în euro a creditului, cele 12 rate lunare plătite însumează 5.280 euro (17.620 lei), în timp ce pentru varianta în lei avem un total de 21.084 lei (6.317 euro).
În 2008, dobânzile la euro au coborât la 7,73%, iar cele la lei au crescut ușor la 10,18%. Cursul de schimb s-a dus la 3,6827 lei/euro. Rata la creditul în euro exprimată în moneda europeană a scăzut la 429 euro și a crescut în moneda românească la 1.579 lei, suma totală rămasă de rambursat era de 149.366 euro (550.070 lei). Rata la creditul în lei a crescut la 1.783 lei (484 euro), iar suma totală rămasă de rambursat a ajuns la 620.670 lei (168.536 euro). Diferența între cele două rate a scăzut la 204 lei. Dacă adunăm cele 12 rate lunare obținem o sumă de 5.148 euro (18.958 lei) pentru creditul în euro și de 21.396 lei (5.809 euro) pentru cel în lei.
Anul 2009 a adus un curs mediu de 4,2373 lei/euro, după o depreciere puternică a cursului de schimb. Dobânzile la creditele ipotecare în euro au scăzut la 7,13%, în timp ce dobânzile la creditele în lei au crescut la 11,07%. Pentru exemplul de credit ipotecar în euro rata lunară exprimată în moneda străină a scăzut la 405 euro și a crescut substanțial în cea locală la 1.716 lei. Suma totală de rămasă de rambursat era de 136.259 euro (577.370 lei). În cazul creditului în lei, rata lunară a crescut la 1.913 lei (451 euro).
Chiar și după o depreciere de 15% a leului față de 2008 (27% față de 2007), pe fondul evoluției dobânzilor, rata la creditul în euro a rămas mai mică decât cea la creditul în lei, cu o diferență de 197 lei (46 euro).
În 2010, leul a mai recuperat teren și cursul mediu a fost de 4,2099 lei/euro. Dobânzile medii la creditele ipotecare în euro au scăzut destul de substanțial la 6,24%, în timp ce cele la lei au cunoscut o scădere mai mică la 10,79%.
Rata lunară la creditul în euro a scăzut la 372 euro (1.566 lei), iar cea la creditul în lei a scăzut la 1.872 lei (444 euro), diferența fiind de 72 euro sau 306 lei.
La sfârșitul anului, din creditul în euro mai erau de rambursat 120.583 euro (507.642 lei) iar din cel în lei mai rămâneau de plătit băncii 606.810 lei (144.138 euro).
În primele două luni din 2011 dobânda medie la euro a fost de 6% și cea la lei de 10,7%, iar media de curs până acum a fost de 4,1933 lei.
La dobânzile de acum, cursul de schimb ar trebui să ajungă la 5,1 lei/euro pentru ca împrumuturile ipotecare în lei să fie mai rentabile decât cele în euro.
Desigur, riscul de dobândă pentru cei cu credite în moneda unică europeană pare mai mare în acest moment decât riscul de curs, în condițiile în care dobânzile la euro sunt așteptate să ajungă treptat la nivelurile de dinainte de criză.
Figura nr. 3.3. Evoluția ratelor lunare la creditele ipotecare
Din figura de mai sus se observă o creștere semnificativă a ratelor la credite pentru cei care au luat un credit ipotecar datorită devalorizarii accentuate a leului.
CAP.4. EURO SAU DOLARUL AMERICAN?
Fenomenul masiv de dolar(euro)izare este o trăsătura a economiei românești ce crește incertitudinea referitoare la efectele politicii monetare. Într-o economie care este parțial dolar(euro)izată, dolarul (euro) este utilizat în oricare din cele trei roluri clasice ale banilor: ca unitate de cont, instrument de schimb sau ca mod de păstrare, cele mai relevante fiind primele două (Calvo, 1999). Economiștii definesc situația în care dolarul(euro) este folosit ca metodă alternativă de plată ca “substituția monedei”. În practică, când aceasta este prezentă, agenții privați preferă mai degrabă să-și țină disponibilitățile pe care le au în active denominate în valută (dolari sau euro) decât în active denominate în lei; în speță aceștia vor prefera dolarul în locul leului pentru depozitele bancare.
De obicei, fenomenul de substituție a monedei apare ca o reacție la o inflație volatilă și imprevizibilă precum și în cazurile de incertitudine economică și politică. Dat fiind evoluția inflației în ultimii 14 ani în România nu este surprinzător faptul că fenomenul de dolar(euro)izare a luat o asemenea amploare. Publicul a căutat protecție în fața costurilor de economisire a activelor în lei, plasându-și disponibilitățile în active denominate în dolari(euro). Mai mult, dolarul(euro) a fost utilizat pe scară largă în contracte ca mijloc de indexare, fapt ce a indus o creștere a cererii de dolari(euro). Ceea ce este important de remarcat este persistența fenomenului de dolar(euro)izare în ciuda faptului că inflația a continuat să scadă. (Figura 4.1) și tabelul 4.1.
Rata reală de schimb a leului raportată la Euro și USD
Figura 4.1.
Tabelul 4.1.
Componenta valutară a M2 a scăzut la aproximativ 40% la sfârșitul lui 2003 după ce a
atins un maxim de 46% la începutul lui 2002. Ca un criteriu de comparație, Reinhart et al. (2003) arată că între 1996 și 2001, rata medie a componentei valutare în M2 pentru o selecție a țărilor în curs de dezvoltare s-a situat în jurul valorii de 18.4%. În exemplele considerate, Argentina a avut cea mai mare rație, 52.5%, urmată de Turcia cu 45.9%. În comparație cu alte țari din estul europei România este una dintre cele mai dolar(euro)izate țări. În 2001 de exemplu, componenta valutară în M2 a fost de 9.9% pentru Republia Cehă, 13.3% pentru Polonia și 30.1% pentru Slovenia. Este evident faptul că acest fapt este o indicație a potențialului risc asociat cu activele denominate in lei. În contrast cu dolarizarea parțială, o țară care este total dolarizată va înlocui moneda domestică cu una externă.
În România dobânzile la depozitele în lei sunt de aproape două ori mai mari decât la euro, dar riscul valutar nu poate fi ignorat complet având în vedere tensiunile de pe piețele externe. Cine vrea câștig maxim din sumele economisite într-un depozit trebuie să își pastreze banii in lei, dobânzile fiind aproape duble față de valută, dar pentru a se proteja de volatilitatea cursului de schimb un client ar trebui să opteze pentru un coț de economisire care să includă și alte valute, spun analiștii.
Câștigul obținut dintr-un depozit în lei este cu circa 70% mai mare decât câștigul dintr-un depozit în euro și în plus bonificațiile plătite de banci pentru sumele economisite în lei sunt duble față de inflație, în timp ce veniturile dintr-un depozit în euro abia acoperă creșterea prețurilor.
Volatilitatea din ultimele luni a piețelor financiare arată însă că, pe lângă câștigul nominal trebuie urmărit și impactul unui eventual curs valutar mai depreciat.
În acest moment ar trebui ca economisirea să fie formată în principal din depozite in lei, deoarece randamentele obținute pentru lichiditățile în moneda naționala sunt net superioare depozitelor în alte devize.
Prudent ar fi ca jumătate din Portofoliu să fie diversificat în depozite în euro și dolari pentru ca deponentul să se protejeze de volatilitatea cursului de schimb, considera Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank.
Spre exemplu, un client care depune 5.000 de euro pe 12 luni, cu o dobanda de 4% pe an, încasează la scadenta 5.170 de euro, iar la un depozit de 21.500 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), cu dobanda de 7% pe an, primeste dupa acelasi interval 22.770 de euro (adica 5.290 de euro).
Sumele reprezintă câștigul net obținut după plata cotei de 16%, reprezentând impozitul pe venit. Analiștii spun că, printr-un depozit se urmărește conservarea avuției și nu câștigul maxim, pentru acest din urma caz existând numeroase alte variante de plasament.
"Este recomandabilă varianta unui coș de economisire. Nu te imbogățesti din dobânzi, ci încerci să-ți conservi avutia, iar cea mai simplă modalitate de a-ți conserva avutia este să nu pui toate resursele în același coș. Un jucător profesionist poate sa-și plaseze economiile doar în dolari, dar le monitorizează la secundă, urmărește evoluția cotațiilor, pe când un om obișnuit nu are aceste posibilități", comentează Lucian Anghel, economistul-sef al BCR.
Câstigul la lei este cu aproape 70% mai mare decât la euro, dar există riscul ca acesta să fie erodat de cursul de schimb. Leul a pierdut peste 3% în fața euro în ultimele trei luni pe fondul tensiunilor de pe piețele externe, care au determinat investitorii să-și reducă expunerile pe piețele emergente, considerate ca fiind mai riscante.
"Un portofoliu de economisire care are în componența sa și devize prezintă avantajul că deținătorul poate desfiinta depozitul în devize care s-a apreciat cel mai mult în ultima perioadă si ar fi extrem de util pentru călătoriile în străinatate sau pentru achizițiile de diverse bunuri ale caror prețuri sunt în valuta", mai spune Hancila.
De asemenea, dolarul american a castigat nu mai puțin de 9% în fața monedei naționale în ultimele trei luni și a ajuns de la 2,97 lei/dolar la sfârșitul lunii august la 3,24 lei/dolar în prezent.
INTERVENȚIILE BCE ÎN SUSȚINEREA EVOLUȚIEI RAPORTULUI DE SCHIMB EURO/DOLAR
Banca Centrală Europeană (a înlocuit Institutul Monetar European) – sistem Eurofed (ESCB -European System of Central Banks) este o instituție independentă atât față de guvernele statelor participante la UM, cât și față de organismele comunitare, deciziile pe care aceasta le ia urmărind exclusiv atingerea obiectivelor sale ața cum acestea au fost formulate prin statut.
Capitalul social al băncii centrale europene este de 5 milioane Euro. Acest capital s-a format prin contribuția băncilor centrale ale celor 11 țări membre precum și a cotelor părți subscrise de către băncile centrale ale unor țări nemembre. Calculul acestor contribuții s-a făcut în funcție de PIB și mărimea populației și urmează a fi plătit în întregime.
Stabilitatea prețurilor este obiectivul principal al BCE, așa cum a fost acesta stabilit prin statut și se defineste ca o crețtere anuală a Indicelui Armonizat al Prețurilor de Consum (HICP) pentru zona euro de sub 2% pe termen mediu (file:H:\Euro.htm). O asemenea formulare nu exclude oscilații ale prețurilor pe termen scurt, dar cu o încadrare în tendința de stabilitate prevăzută.
La mijlocul anului 1998, au fost nominalizate statele care îndeplinesc condițiile de participare la viitoarea uniune monetară, ținându-se seama atât de gradul îndeplinirii criteriilor economice prevăzute, cât și de opțiunea acestora privind participarea sau neparticiparea la Uniunea Monetară. Țările care au fost selectate pentru uniunea monetară sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Spania, Portugalia. Din 15 state ale UE, patru nu au fost incluse pe lista inițiala fie deoarece au optat pentru a nu participa la uniunea monetară prin ceea ce se numeste opt-out (Danemarca, Suedia, Regatul Unit), fie deoarece nu îndeplineau condițiile privind performanța economiei (Grecia). De la 1 ian. 2001, Grecia a intrat în uniunea monetară.
Pentru a evita o recesiune economică în Europa, la 8 aprilie 1999, Consiliul BCE a considerat că pe piața europeană este un exces de monedă si a recurs la reducerea ratei dobânzii, singurul instrument cu care jonglează pentru a gestiona politica sa monetară. Eonomiștii europeni au sperat că stimulând cresterea economică vor putea avea o monedă puternica. Euro a rezistat bine în urma deciziei de scădere a remunerației sale. La închiderea pieței valutare din 9 aprilie 1999, cursul euro era de 1,08 dolari. Reacția pozitivă a euro la decizia BCE a fost de scurtă durată: dacă imediat dupa anuntul reducerii ratei directoare s-a apreciat, a continuat apoi tendinta de depreciere.
Evoluția nefavorabilă a cursului de schimb euro/dolar a fost interpretată în mod diferit de personalitățile lumii financiare europene. De exemplu, Hans Eichel, ministrul de finanțe german, a declarat în 8 iulie că ,,un euro slab nu constituie o problemă în măsura în care este favorabil exporturilor germane”, în timp ce președintele Bundesbank-ului din acea vreme Hans Tietmeyer declara: ,,Gândesc că euro este o moneda puternică și sunt convins că are un potențial de crestere. Trebuie, mai intâi, reglate veritabilele probleme care există în Europa, și anume politica bugetară și problemele structurale”.
Introducerea monedei unice a determinat și alte modificări în cadrul sistemului financiar al UE, și anume internaționalizarea fluxurilor investiționale în acțiuni, progresul tehnologic și creșterea competitivității odată cu dezvoltarea comerțului electronic. În anii 1999 și 2000 au existat mai multe propuneri de integrare a burselor din cadrul UE (spre exemplu, fuziunile Euronext, Virt-X și iX, care a eșuat). Totuși, trebuie notat că integrarea piețelor de acțiuni este un fenomen global. Acest fapt este ilustrat de propunerile de a conecta bursele de valori din întreaga lume pentru a crea așa numita “Piață Globală a Acțiunilor”.
Integrarea piețelor de acțiuni din cadrul zonei euro și dezvoltarea unor alternative tehnologice la vechile burse de valori au implicații profunde. Pe măsură ce bursele de valori se dezvoltă, fiind bazate pe comerț electronic, ele trebuie să fie mai bine reglementate și supravegheate.
Introducerea euro la 1 ianuarie 1999 a determinat schimbări semnificative în mediul economic și financiar. Aceste schimbări ar putea modifica structura financiară a zonei euro într-o manieră fundamentală în anii următori. Integrarea viitoare ar putea spori eficiența piețelor financiare ale zonei euro, care ar deveni astfel benefică atât pentru debitori cât și pentru investitori. La inceputul anului 2001, raporul euro/dolar a evoluat in favoarea monedei europene, dar nu pentru mult timp. Astfel, dupa ce a atins un maxim de 0.95 la sfarsitul lunii ianuarie, euro a intrat intr-o perioada lunga de devalorizare in raport cu dolaru, ajungand la un minim de aproximativ 0,837 la inceputul lunii iulie 2001.
Dupa noi interventii ale Bancii Centrale Europene, dar si ca urmare a climatului favorabil din economia europeana, cursul euro a inceput sa se stabilizeze, urmand un trend crescator pana la sfarsitul lunii august 2001, cand a depasit usor cursul de 0,92EUR/USD.
Cursul euro intrase din nou intr-o perioada slaba, cand s-au petrecut atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Imediat dupa aceste atacuri indreptate impotriva celor mai reprezentative simboluri ale Americii, cotatia pe dolar in raport cu euro a scazut rapid in defavoarea monedei americane, aceasta reusind o stabilizare precara abia dupa primele 48 de ore de la atac. La 3 zile dupa atacul terorist, dolarul american era cotat la 0,925 USD/EUR, fata de 0,89 USD/EUR cat contabiliza cu o zi inaintea atacului.
In 24 aprilie 2002 cursul euro era de 0,892 EUR/USD, reprezentând aproximativ 76% din valoarea sa inițială față de dolar. Acest lucru se traduce printr-o devalorizare a monedei unice europene de aproximativ o pătrime față de dolar în cei 3 ani de existență.
Încă de la apariție, moneda euro se luptă cu dolarul american pentru supremația mondială. Din păcate pentru ambele valute, criza începută în 2007 ajută doar aurul să se aprecieze. România nu renunță la euro, cu ținta stabilită 2015. Inclusiv actualul guvern a aprobat Programul de convergență care prevede adoptarea monedei europene în 2015. Totuși, condițiile macroeconomice și valutare globale se vor modifica până în momentul respectiv, ceea ce înseamnă că nu știm exact cum va arăta moneda euro atunci când o vom adopta noi. Între valuta europeană și dolarul american se duce un război încă din momentul apariției fizice a euro. Războiul are ca țintă dominația valutară globală, zonă în care americanii sunt încă stăpâni. Dar nu mai sunt stăpâni absoluți, așa cum erau la începutul secolului. Mai exact, în 2000, procentajul ocupat de dolar în rezervele valutare globale era de 70,5%, iar în 2011 a coborât până la 62,1%, conform datelor FMI. Euro a urcat de la 18,8%, în 2000, până la 27,6%, în 2009, pentru ca în 2011 să coboare până la 25%.
„Este perfect de conceput că euro va înlocui dolarul american ca valută de rezervă sau va fi tratat ca având o importantă egală cu aceasta“, spunea Alan Greespan, fostul șef al Federal Reserve, în septembrie 2007. Simulările făcute de economiști indicau ca dată pentru previziunea lui Greenspan anul 2020, însă erau precizate două condiții: ca Danemarca și Marea Britanie să adopte euro, iar dolarul să rămână pe trendul de depreciere.
Criza pornită în 2007 a dat peste cap toate prognozele iar în condițiile în care se vorbește despre supraviețuirea euro nu se mai pune problema dominației. Cel puțin teoretic. Euro rămâne o monedă importantă, cu o stabilitate mai mare decât cea a dolarului și cu diriguitori (BCE) mai stricți decât omologii americani (FED). Iar dacă privim situația în ansamblu, nu doar prin prisma dificultăților particulare ale unor state, o monedă precum euro dispare chiar mai greu decât a fost necesar ca să apară.
Metalele prețioase, și mai ales aurul, rămân în schimb investiții stabile. Criza nu modifică proprietățile chimice și fizice ale aurului, iar de metal va fi nevoie în continuare. Dar trendul de apreciere pe care se află cotația în ultimii ani este datorat slăbiciunii și evitării riscurilor associate monedelor de hârtie. „Când doi se bat, al treilea câștigă“ – proverbul se aplică și în acest caz. Cotația aurului a coborât de la 1.800 de dolari pe uncie până la circa 1.600 de dolari, dar în prezent a revenit pe creștere, până la 1.662 dolari/uncie în primul trimestru. Cererea de aur va continua. Anul trecut, cererea globală s-a ridicat la peste 4.000 de tone de aur, foarte aproape de nivelul-record din 2010. Printre cumpărători se numără și multe bănci centrale, în special cele din Asia (China, India, Coreea de Sud), care dau dovadă de o încredere tot mai redusă în dolar și euro. Iar războiul dominației se mută acum din teritoriul rezervelor în cel al activelor, adică al obligațiunilor și bondurilor pe care statele le dețin.
62% este procentajul pe care îl ocupă dolarul american în rezervele internaționale, în 2011, în scădere de la 71%, în 1999.
Investițiile în acțiuni au dispărut anul trecut dintre preferințele superbogaților lumii, persoane cu averi de peste 100 milioane de dolari, realocările din portofolii înclinând în principal către obligațiuni, bani cash și aur, potrivit unui raport prezentat miercuri de Knight Frank și Citi.
Averea superbogaților este distribuită, în medie, în proporție de 23% în proprietăți, câte 21% în acțiuni și obligațiuni, 15% în conturi bancare la vedere, câte 3% în aur și valute, respectiv 2% în mărfuri și materii prime. Restul de 12% figurează la alte destinații.
Pe de altă parte, 7% dintre milionarii intervievați declară că au redus anul trecut ponderea acțiunilor în portofolii, preferând realocarea averii către alte tipuri de active.
Astfel, 65% dintre respondenți afirmă că și-au crescut în 2011 deținerile de obligațiuni, titlurile fiind urmate în preferințele investitorilor de bani cash (60%), aur (47%), valute (23%), proprietăți (19%) și mărfuri (10%).
Investitorii sunt tot mai atenți la modul în care își conservă averea, trend care a început în urma crizei financiare din 2008-2009.
Superbogații se concentrează pe reducerea riscului, creșterea transparenței investițiilor și îmbunătățirea lichidității. Astfel, în rândul obligațiunilor sunt vizate în principal titlurile de stat cu maturitate lungă emise de SUA, Germania sau Marea Britanie, percepute printre cele mai sigure investiții, alături de depozitele din conturile curente și aurul.
Studiul mai relevă că 36% dintre bogații Europei sunt pesimiști în privința șanselor de creștere a averii, iar principalele temeri privind siguranța banilor variază de la răsturnarea ostilă a guvernului în Rusia și război în Orientul Mijlociu la inflație în India sau, pentru milionarii din Singapore, perpetuarea crizei financiare mondiale.
Numărul persoanelor cu averi mai mari de 100 milioane de dolari a crescut anul trecut la 63.000, averea totală a acestora fiind estimată la aproape 40.000 miliarde de dolari, potrivit raportului Knight Frank și Citi Private Bank.
În România Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. PIB în primul trimestru 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu ultimul trimestru al anului anterior, potrivit primelor estimări făcute publice azi de Institutul Național de Statistică. Față de trimestrul corespunzător din 2011, PIB a înregistrat o creștere cu 0,3% pe seria brută și cu 0,8% pe seria ajustată sezonier. PIB pentru trimestrul I 2012, în variantă provizorie, va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în 6 iunie 2012. În ultimul trimestru al anului trecut economia a înregistrat o scădere de 0,2% față de trimestrul anterior.În urmă cu câteva zile, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România arătau, într-un comunicat de presă, că estimările privind evoluția economiei în primul trimestru al anului 2012 arată o posibilă creștere a PIB cu 1,1%, dar față de trimestrul I 2011.
“Datele ajustate sezonier ar putea indica o contracție a produsului intern brut cu 0,2% față de trimestrul anterior”. Semnale negative referitoare la evoluția economică în primul trimestru au apărut încă din luna martie.
Fostul ministru al Finanțelor, Bogdan Drăgoi, declara, în 9 martie, că economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce ar echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condițiilor meteo. "În trimestrul întâi avem din păcate această neșansă a vremii, iar economia se pare că se va contracta față de ultimul trimestru din 2011, dar nu pentru că s-a redus economia sau cererea, ci pentru că nu s-a putut livra efectiv. Tehnic, este posibil să intrăm în recesiune în primul trimestru, dar apoi vom avea creștere (…) Față de primul trimestru din 2011 estimăm o creștere cu 1,5 – 2%", a spus atunci Drăgoi.
CONCLUZII
Sistemul financiar al Uniunii Europene este supus unei transformări continue determinată de trei factori principali și anume: procesul de globalizare, întreținut de liberalizarea mișcărilor internaționale de capitaluri și de evoluțiile tehnologice, armonizarea reglementărilor în cadrul uniunii, care sunt necesare pentru definitivarea pieței interne a serviciilor financiare și implementarea reformelor financiare în cadrul statelor membre. Efectele combinate ale acestor factori vor determina integrarea progresivă a sistemului financiar al UE, proces evidențiat de piețe mai omogene și apariția unor produse și tehnici noi și inovative.
Uniunea Economică și Monetară contribuie la transformarea sistemului financiar al UE, acționând ca un puternic catalizator. Înainte de ianuarie 1999, nevoia de a opera în monedele naționale a costituit un obstacol major în calea integrării. Riscul valutar al operațiunilor trasfrontaliere a încetinit procesul de globalizare și de armonizare a reglementărilor la nivelul UE. Cu toate acestea, de la lansarea UEM, situația s-a schimbat foarte mult.
Introducerea monedei unice în cele 12 state membre ale UEM a redus riscul valutar, care reprezenta o sursă a fragmentării sistemului financiar al UE. De asemenea, euro a facilitat procesul de globalizare prin crearea unor piețe financiare mai mari și mai lichide. În prezent, operatorii de pe piață adoptă strategii pan-europene, fiind acordată prioritate definitivării pieței interne a serviciilor financiare. Rezultatul a fost accelerarea procesului de integrare financiară, care va crea condițiile pentru îmbunătățirea performanțelor economiei Uniunii Europene.
Uniunea Economică și Monetară a contribuit la accelerarea integrării financiare a UE în cadrul principalelor piețe financiare (piața monetară, piețele derivate, piața obligațiunilor și piața acțiunilor).
Introducerea unei politici monetare unice în UEM a asigurat o rapidă integrare a pieței monetare. BCE și-a condus operațiunile exclusiv în euro, astfel la 1 ianuarie 1999 piețele monetare naționale au convers către euro. În afară de unele dificultăți tehnice minore din primele săptămâni ale noului regim de politică monetară, piața monetară a funcționat fără probleme. Tranzacțiile transfrontaliere au crescut semnificativ, reflectând nevoia de a redistribui lichiditatea furnizată de BCE pentru întreaga zonă euro. Buna funcționare a sistemului TARGET a facilitat procesul de integrare, în prezent tranzacțiile transfrontaliere reprezentând aproximativ 60% din totalul activității celor mai mari participanți de pe piața monetară a zonei euro.
Gradul de integrare variază în funcție de diferitele segmente ale pieței monetare. Cele mai integrate segmente sunt piața interbancară a depozitelor negarantate și piețele derivate. Pe piața depozitelor interbancare negarantate, integrarea este completă și există o convergență deplină a ratelor dobânzii în cadrul zonei euro. Gradul ridicat de convergență a acestor rate ale dobânzii pe termene foarte scurte (în principal pentru o zi) reflectă acceptarea celor doi indici, și anume EONIA și EURIBOR, drept referințe uniforme de preț de către operatorii acestui segment de piață. Piața interbancară a zonei euro are o structură duală. Băncile relativ mari tind să domine tranzacțiile interbancare transfrontaliere, în timp ce băncile mai mici încă se bazează pe tranzacțiile interbancare naționale pentru a se finanța.
Piața derivată pe termen scurt a zonei euro este deasemenea foarte integrată. Piața swap-urilor cu rata dobânzii s-a dezvoltat remarcabil, majoritatea tranzacțiilor fiind transfrontaliere. Lichiditatea mare de pe piața swap-urilor este reflectată în spread-urile foarte mici dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare. Activitatea de pe alte piețe derivate a crescut deasemenea, contractele futures pe EURIBOR înlocuind toate contractele futures care au existat înainte de UEM.
Segmentele garantate ale pieței (acordurile de răscumparare sau repo, bonurile de tezaur, efectele de schimb comeciale și certificatele de depozit) care implică schimbul de lichidități contra garanții au rămas destul de mici și mai puțin integrate. Fragmentarea acestor segmente reflectă în principal dificultăți în gestionarea garanțiilor. Aceste dificultăți sunt determinate de diferențele de preț, lichiditate, tratament fiscal și legal al acestor active (în principal obligațiuni) care fac obiectul tranzacției. Persistența fragmentării este de asemenea atribuită garanțiilor distribuite inegal și dificultăților practice în ceea ce privește compensarea transfrontalieră a garanțiilor.
UEM a unit 12 piețe obligatare naționale într-o singură piață a obligațiunilor denominate în euro, euro devenind foarte repede a doua cea mai importantă monedă pentru finanțarea internațională, alături de dolarul american. Dolarul și euro domină în prezent emisiunea internațională, reprezentând împreună 80%-85% din totalul acestei emisiuni. În 1999, ponderea monedei euro în totalul emisiunii internaționale (43%) era aproximativ egală cu ponderea dolarului (46%), dar ponderea emisiunii denominate în euro (36%) în 2000 a fost mult sub ponderea dolarului (50%).
Introducerea euro a determinat apariția economiilor de scară datorită dispariției barierelor referitoare la monedele naționale. Aceasta se reflectă, în principal, în existența unui număr mai mare de investitori și de emitenți potențiali. Alte efecte ale introducerii euro asupra pieței obligațiunilor se referă la creșterea diversificării portofoliilor investitorilor din cadrul zonei euro, o creștere a participanților la piață și a mărimii medii a emisiunilor, creșterea stimulentelor pentru emisiunea de obligațiuni în comparație cu împrumuturile bancare, ceea ce va determina un proces de securitizare, noi oportunități de acces la piețele de capital a unor sectoare ale economiei care în trecut nu participau la piață (în principal întreprinderi mici și mijlocii și corporații), o îmbunătățire a lichidității pieței și o formare mai eficientă a prețului.
În ceea ce privește aspectele tehnice ale tranziției la UEM, cum ar fi redenominarea și reconvertirea obligațiunilor denominate în euro legacy currencies în obligațiuni denominate în euro, nu au fost probleme, procesul desfășurându-se foarte ușor. Singurele excepții la această regulă sunt câteva titluri care sunt încă denominate în euro legacy currencies și pentru care lichiditatea a scăzut.
Emisiunile de obligațiuni de stat în cadrul zonei euro au fost denominate în euro de la începutul UEM. Acesta a fost un pas major către integrarea deplină a pieței. De atunci, emisiunea de obligațiuni de stat a fost în general stabilă, cu toate că există dovezi ale unei reduceri a emisiunilor din partea guvernului central în favoarea emisiunilor din partea altor sectoare guvernamentale. Redenominarea obligațiunilor de stat în euro a dus la crearea unei piețe mai omogene. Totuși, piața este încă fragmentată, fiind necesară sporirea eficienței funcționării pieței obligațiunilor de stat denominate în euro. Fragmentarea existentă a pieței este explicată de existența barierelor legale și de faptul că obligațiunile sunt emise de 12 agenții separate cu strategii, proceduri și instrumente distincte. Consecința acestei fragmentări este lichiditatea redusă pe piață. Având în vedere faptul că riscul valutar a dispărut, lichiditatea a devenit a devenit principala caracteristică de diferențiere a obligațiunilor.
Cea mai semnificativă evoluție a pieței obligațiunilor denominate în euro de la lansarea UEM a fost creșterea emisiunilor din partea sectorului corporativ. Piața obligațiunilor corporative denominate în euro s-a ridicat la 137 miliarde euro în 2000. Alte dovezi ale existenței unei piețe lichide a obligațiunilor corporative sunt mărimea mare a emisiunilor corporative (tranșele de 1 miliard de euro fiind obișnuite) și ponderea mare a obligațiunilor slab cotate în totalul emisiunilor.
Pe ansamblu, piața obligațiunilor a devenit o sursă importantă de finanțare a sectorului privat și în principal a corporațiilor, completând astfel rolul pieței titlurilor pe termen scurt. Un număr mai mare de firme au acces la piață datorită faptului că investitorii sunt dispuși să cumpere titluri cu rating-uri mai slabe, în timp ce inovările în domeniul emisiunii și tranzacționării determină o îmbunătățire a lichidității.
Șeful dreptei conservatoare elene Antonis Samaras a promis țării, vineri seară, 15 iunie 2012, “să o scoată din criză și nu din euro”, în caz de victorie a partidului său Noua Democrație la alegerile legislative cruciale de duminică, pe care le va aborda cot la cot cu stânga radicală antiausteritate.
Din cele de mai sus se poate trage concluzia că Euro, ca urmare a alegerilor anticipate din Grecia și a câștigării alegerilor de către partidul Noua Democrație, va avea o evoluție descendentă. La noi în țară nu am observat o scădere a cursului euro față de leu din contră euro a crescut de la 4,4576 în 15 iunie la 4,4640 în 18 iunie 2012.
Ca urmare a celor întâmplate în Grecia, în 18 iunie 2012 piețele europene au deschis în creștere, moneda euro s-a apreciat în fața dolarului, iar prețul petrolului a crescut. Prețul petrolului s-a majorat, sprijinit de slăbirea dolarului și pe fondul speranțelor de creștere a cererii de consum, care își poate reveni dacă în zona euro se va întoarce stabilitatea.
De asemenea, piețele bursiere asiatice, care au deschis mai devreme, au crescut. Indicele Nikkei 225 din Japonia și Kospi din Coreea de Sud au închis in crestere, cu 1,8%, în timp ce indicele ASX 200 din Australia s-a majorat cu 1,9%.
BIBLIOGRAFIE
1.Hermann, M.,G., Hagen, J.,D., 1998, INTERNATIONAL DECISION MAKING:LEADERSHIP MATTERS, Foreign policy
2.Horobeț, Alexandra – Managementul riscului în investițiile internaționale, Editura AllBeck, București, 266 pagini
3.Miroiu, A., Ungureanu, R. S.,2006, Manual de Relatii Internationale, Ed. Polirom
4.Tommy Molloy – FX Solutions
5.Zenovia – Doina Penea, Moneda Euro, Editura Tehnică, București 1999
6.Raymond,A., Paix et querre entre les nations, Paris, 1962
7.Grigore Silași, Integrarea monetară europeană între teorie și politică, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 1998
1.Banita, Mihai -Riscul valutar e o poveste: Cât ar trebui să fie euro ca să renteze creditul în lei www.money.ro ,04 mai 2011
2.Cursul euro/leu ar putea încheia anul în zona de 4,55 – 4,57, dacă Grecia rămâne în zona euro, 25 mai 2012
3.Daniel Daianu- Euro, Dolar si… http://www.jurnalul.ro/editorial/euro-dolar-si-29253.htm, 25 ian.2006
4.Cum sa-ti pastrezi economiile la banca: lei, euro sau dolari?,1 dec.2011 http://www.newsiasi.ro
5.Euro, cotat la 3,8 lei la sfârșitul anului, , 07 Aprilie 2008, http://www.ziare.com
6.Euro într-o cădere liberă fără sfârșit, 26 mai 2012, http://www.ziare.com/ articole/stabilitate+euro
7.Georgescu, Radu- Evolutia parității euro/dolar influențează leul, 27 oct. 2005
8.In contrast cu dolarizarea parțială, o țară care este total dolarizată va înlocui moneda domestică cu una externă. Institutul European din România, Studii de impact (PAIS II)
9.Anatole Kaletsky- Cum să salvăm euro fără Germania 19 august 2011
10.Adrian Panaite, EUR-USD, la o nouă răscruce Piata bursiera – / [anonimizat]
11.Cursul euro/leu ar putea încheia anul în zona de 4,55 – 4,57, dacă Grecia rămâne în zona euro, 25 mai 2012
12.Ponta: Evolutia cursului euro nu a avut legătură cu România, Wall Street pentru noua economie, 18 mai 2012
13.România a intrat în recesiune tehnică, , http://www.digi24.ro/stire/INS-anunta-azi-estimarile-semnal-privind-PIB-in-primul~15241,15 mai 2012
14.Antonis Samaras,Vom ieși din criză. Nu vom ieși din euro. Nu vom lăsa pe nimeni sa ne scoată din Europa, http://www.capital.ro
15.Superbogații lumii preferă obligațiunile, cashul și aurul, Mediafax, 28 mar 2012
http://www.9am.ro
http://cursvalutar.clubafaceri.ro/evolutie-curs/?an=2009
http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html
http://www.x-rates.com/d/USD/EUR/hist2005.html
www.ziare.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Confruntarea Euro Dolar (ID: 137971)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.