Conform legii finanțelor publice, bugetul reprezintă un document prin care sunt [606785]

CAPITOLUL 1. BUGET UL – INSTRUMENT DE POLITICĂ
BUGETARĂ

Conform legii finanțelor publice, bugetul reprezintă un “document prin care sunt
prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, doar cheltuielile, în
funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice ”. (Legea nr. 500/2002 privind finanțele
publice, republicată cu modificările și completările ulterioare)
Guvernul elaborează propunerea de buget și îl prezintă P arlamentului spre aprobare. În
urma aprobării, bugetul devine lege, implementarea căreia este obligatorie, ca și a oricărei alte
legi a țării.
Termenul de “buget” provine din limba engleză “budget” având la început înțelesul de
“geanta regelui “ cu banii ne cesari cheltuielilor publice. Cuvântul îl întâlnim și în limba franceză,
cu sensul de “geantă mică ”.
În Dicționarul Explicativ Român, cuvântul “buget” reprezintă evidența veniturilor și
repartizarea lor pe categorii de cheltuieli dintr -o anumită perioadă ( de obicei un an) ale unui stat,
organizații etc.
Bugetul are cinci caracteristici importante:
Anualitatea : În fiecare an se elaborează un proiect de buget care a coperă perioada unui
singur an.
Unitatea : Veniturile și cheltuielile, precum și finanțarea deficitului, necesită a fi analizate
împreună, în scopul stabilirii obiectivelor bugetare anuale.
Unitatea monetară: Veniturile și cheltuielile trebuie exprimate în moneda națională.
Universalitatea : Toate resursele trebuie să fie direcționate către un fon d comun, care să
fie alocate și utilizate pentru cheltuieli conform priorităților actuale ale Guvernului.
Echilibrul: Bugetul trebuie să fie echilibrat. Cheltuielile bugetare trebuie să fie egale cu
veniturile, plus sursele de finanțare a deficitului. (Min isterul Finanțelor)
Potrivit legii fundamentale a țării, bugetul public national cuprinde bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
(Constituția României, a rt. 138 – Bugetul publi c național)

1.1. BUGETUL DE STAT – CONCEPT, ROL

Legea privind finanțele publice precizează că administrarea fondurilor publice se
realizează prin intermediul unui sistem unitar de bugete (bugetul general consolidat) care are
următoarele componente:
 Buge tul de stat – este un document program elaborat și administrat de către Guvern, adoptat
de către Parlament prin lege, prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și
cheltuielilor din cadrul sectorului public;
 Bugetul asigurărilor social e de stat – reprezintă un document ce se întocmește distinct de
către bugetul de stat, se aprobă de către Parlament prin lege separată fiind administrat și
gestionat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
 Bugetul fondurilor speciale – întocmit în vederea finanțării anumitor obiective și acțiuni
necesare în perioada considerată, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe bază de legi
speciale;
 Bugetul trezoreriei statului – este un document în care sunt însc rise veniturile și cheltuielile
trezoreriei privind activitatea desfășurată de aceasta în scopul îndeplinirii funcțiilor sale;
 Bugetele instituțiilor publice autonome – includ veniturile și cheltuielile sau, după caz, doar
cheltuielile anuale ale instituțiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte
entități de drept public;
 Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale – cuprind veniturile și cheltuielile
anuale ale instituțiilor publice ce primesc subvenții de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale în completarea fondurilor proprii;
 Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii – cuprind documentele în
care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile instituțiilor public e aflate în
subordinea unor instituții publice autonome, ce funcționează doar pe baza veniturilor proprii
ce provin din desfășurarea activităților lor;
 Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror
rambursa re, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
 Bugetul fondurilor externe nerambursabile – este un document în care sunt prevăzute și
aprobate veniturile și cheltuielile fondurilor externe care nu sunt rambursate;

 Bugetele locale – reprezintă bugete de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ
teritoriale, elaborate autonom, fapt ce stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și
satisfacerea cerințelor locale.
Bugetul de stat exprimă relațiile economice în forma bănească ca re apar în procesul
repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială, și
de altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relații se manifestă în sens dublu: pe de o parte, ca
relații prin intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de altă
parte , ca relații prin care se repartizeaza aceste resurse.
Bugetul de stat reprezintă expresia sintetizată a relatiilor economice ce se manifestă în
procesul formării și utilizării princ ipalului fond centralizat de mijloace bănești ale statului.

1.2. PRINCIPIILE BUGETARE

Principiile bugetare reprezintă totalitatea cerințelor și exigențelor ce stau la baza
elaborării și execuției bugetelor. (Haralambie, 2013)
1. Principiul universalității – presupune că veniturile și cheltuielile se includ în totalitate în
buget, în sume brute. Aplicarea acestui principiu permite evidențierea cuantumului efectiv al
veniturilor și cheltuielilor bugetare, destinația efectivă a resurselor financiare bugetare și
facilitatea controlului financiar.
2. Principiul publicității – se aplică în timpul elaborării bugetului, cu ocazia dezbaterii
proiectului în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Utilizarea acestui principiu se face
pentru informarea contribuabililor , dar și pentru cei interesați din afara țării: organisme
financiare internaționale, țările cu care se întrețin relații economice, potențialii agenți
economici în afaceri etc.
3. Principiul unității – presupune ca veniturile și cheltuielile bugetare să fie cu prinse într -un
singur document, pentru asigurarea utilizării eficiente și monitorizarea fondurilor publice.
4. Principiul anualității – sugerează că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege
pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiul ui bugetar. Perioada de 1 an reprezintă
avantajul realizării veniturilor și cheltuielilor, evitându -se totodată prelungirea controlului
financiar pe o durată prea mare.
5. Principiul unității monetare – toate tranzacțiile bugetare se vor realiza în moneda naț ională.

6. Principiul specializării bugetare – veniturile și cheltuielile bugetare se regăsesc și se aprobă
în buget pe surse de proveniență, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică și destinația acestora. Aplicarea acestui pri ncipiu constă în organizarea structurală
pe care o generează gruparea veniturilor și cheltuielilor, fapt ce permite desfășurarea unor
analize adecvate referitoare la contribuția pe care îl au diferitele surse de venituri, la raportul
relativ între destinaț ii sau între nevoi, la rolul pe care diferite categorii de contribuabili îl are
în susținerea nevoilor publice.
7. Principiul neafectării veniturilor – presupune ca toate veniturile să fie destinate acoperirii
cheltuielilor, fără a se cunoaște destinația expr esă ce li se rezervă. Argumentul care a stat la
întemeierea acestei reguli a fost acela că este complicat și incomod să se stabilească câte un
venit diferit pentru o anumită cerință. Neafectarea veniturilor generează o mare adaptabilitate
în folosirea lor, deoarece oricare dintre ele poate ajuta la un moment dat la acoperirea unor
nevoi.
8. Principiul echilibrului – potrivit căruia, cheltuielile aferente unui buget se acoperă integral
din veniturile bugetului respectiv. În practica economică, intervin constant situații în care,
datorită situației financiare nefavorabile, este imposibilă aplicarea acestui criteriu.

1.3. PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL
BUGETULUI DE STAT

Procesul bugetar conține totalitatea de operaț iuni referitoare la elaborarea, aprobarea,
execuția și controlul execuției bugetului. Acesta se finalizează cu aprobarea contului general de
execuție a bugetului. (Haralambie, 2013)
Baza legală a acestui ansamblu de atribuții o reprezintă Constituția și legile specifice
(legea nr. 500/20 02 privind finanțele publice, legea nr. 273/2006 privind finanțele publice
locale).
Procesul bugetar la nivelul bugetului de stat cuprinde unele caracteristici:
 este decizional, deoarece are ca scop formularea, realizarea și controlul formării
resurselor bugetare și al alocării lor;

 este democratic, fiind rezultat al exercitării atributelor statului de drept și al
exercițiului puterii de stat pe seama alegerilor liber formulate prin vot de către
cetățeni;
 este preponderent politic, deoarece conținutul său se raportează la politica
economică a cărei exprimare reflectă decizia politică a forțelor majoritare în
Parlament;
 este periodic, fiindcă se reia anual;
 are un impact public larg, pentru că sfera sa de cuprindere și efectele generate se
regăsesc în macro și microeconomie.
Etapele procesului bugetar: (Moșteanu, 2002)
1. Elaborarea proiectului de buget – presupune evitarea depășirilor evidenț iind existența
unei bune organizări financiare. În elaborarea proiectului de buget sunt incluse toate instituțiile
publice în vederea propunerii de resurse financiare și de obiective pentru care să se prevadă
cheltuieli din buget.
Elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor se face de către Guvern,
prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, pe baza:
– prognozelor principalilor indicatori macroeconomici și sociali pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani;
– politicilor fiscale și bugetare;
– prevederilor memorandumurilor de finanțare înche iate cu organisme și instituții
financiare internaționale;
– politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de
buget, prezentate de către ordonatorii principali de credite;
– propunerilor de cheltuieli detaliat e ale ordonatorilor principali de credite;
– proiectelor elaborate de către ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor
acțiuni;
– propunerile de sume defalcate din veniturile bugetului de stat, precum și transferurile
consolidate pentru au toritățile administrației publice locale;
– posibilitățile de finanțare și refinanțare ale deficitului bugetar.

Indicatorii macroeconomici și sociali ce stau la baza stabilirii proiectului de buget sunt
elaborați până la data 31 martie a anului în curs, ur mând ca pe parcursul desfășurării anului
bugetar să fie actualizați.
Până la data de 1 mai, Ministerul Finanțelor Publice va prezenta Guvernului obiectivele
politicii fiscale și bugetare pentru anul bugetar pentru care se realizează proiectul de buget și
următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,
urmând ca acesta să le aprobe pana la data de 15 mai și să informeze comisiile pentru buget,
finanțe și bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientă ri ale politicii sale macroeconomice
și ale finanțelor publice.
Ministerul Finanțelor Publice va trimite ordonatorilor principali de credite până la data de
1 iunie a fiecărui an, o scrisoare -cadru în care va prezenta contextul macroeconomic ce va sta la
baza realizării proiectului de buget, metodologia de elaborare a acestuia, dar și limitele de
cheltuieli acceptate de Guvern. Modificarea limitelor cheltuielilor va fi anunțată de către
Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu limitele de cheltuieli restabilite, până la data de 15
iunie, în vederea definitivării proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au responsabilitatea, ca până la data de 15 iulie a fiecărui
an, să depună la Ministerul Finanțelor Publice recomandările pentru proiectul de buget și anexele
la acesta.
Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor d e buget ale ordonatorilor principali de
credite și a bugetului propriu, elaborează proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe
care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Guvernul aprobă proiectele legilor bugetare și de buget, după care le transmite spre
adoptare Parlamentului până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
2. Aprobarea bugetului
Parlamentul aprobă bugetele pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole,
alineate. Aprobarea bugetului este actul final dintr -o procedură complexă, cu rolul de a asigura
analiza sporită a deciziei bugetare și alegerea celei mai adecvate opțiuni cu privire la constituirea
și folosirea resurselor bugetare.
În cadrul acestei proceduri se întâlnesc următoarele etap e:
a) prezentarea proiectului de buget Parlamentului de către Primul ministru sau de
către Ministrul Finanțelor;

b) examinarea acestui proiect în comisiile permanente ale Parlamentului (educație,
sănătate, cultură, apărare etc);
c) examinarea proiectului de buget î n comisia de buget, finanțe și bănci, care, în plus
față de alte comisii, este chemată să se pronunțe asupra amendamentelor
formulate de acestea;
d) recomandarea acestei comisii privind proiectul de buget pe ansamblu, pe părți,
capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate;
e) aprobarea prin vot a fiecărui articol din legea bugetului;
f) promulgarea legii bugetului de către Președintele țării;
g) publicarea în Monitorul Oficial a legii privind bugetul. Legea bugetului de stat
intră în vigoare de la data publicăr ii, dar nu înainte de 1 ianuarie.
3. Execuția bugetului – reprezintă operațiunea de încasare a veniturilor bugetare și de
efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget, derularea acestor tranzacții realizându -se atât în
numerar, cât și prin transfer bancar .
La execuția bugetului participă Ministerul Finanțelor Publice, Trezoreria Statului (ca
instituție specializată a Ministerului Finanțelor Publice și subordonată acestuia), alte instituții
bugetare (în calitate de ordonatori de credite bugetare) și sistemu l bancar.
Pentru o execuție bugetară eficientă este nevoie de:
 introducerea bugetului în conformitate cu autorizările acordate prin lege, atât din
perspectivă financiară, cât și politică;
 adaptarea execuției bugetare la schimbările semnificative din mediul
macroeconomic;
 rezolvarea problemelor apărute în timpul implementării;
 administrarea achiziționării și utilizării eficiente și eficace a resurselor.
Principiile ce stau la baza execuției cheltuielilor bugetare sunt:
 creditele bugetare aprobate sunt autori zate pe perioada exercițiului bugetar;
 alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de
credite;
 creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi
virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite;

 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui
capitol;
 sunt interzise transferurile de credite bugetare de la capitolele care au fost
majorate din fondurile de rezervă bugetară și de i ntervenție la dispoziția
Guvernului;
 situația privind virările de credite bugetare este transmisă lunar Ministerului
Finanțelor Publice de către ordonatorii principali de credite bugetare, în termen de
5 zile de la sfârșitul lunii;
 creditele bugetare aprob ate și care nu au fost folosite până la sfârșitul exercițiului
bugetar se anulează.
4. Încheierea anului bugetar
Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Veniturile neîncasate
și cheltuielile angajate, lichidate și neplătite pân ă la această dată se vor încasa sau plăti, după caz,
în contul bugetului pe anul următor.
Pe baza situațiilor financiare prezentate de către ordonatorii principali de credite, a
conturilor cu privire la execuția de casă a bugetului, Ministerul Finanțelor P ublice elaborează
contul general anual de execuție a bugetului, ce conferă o imagine asupra modului în care au fost
realizate veniturile, cheltuielile și soldul bugetului, așa cum au fost ele aprobate prin legea
bugetului, pe care îl prezintă spre analiză Guvernului.
După analiza acestuia de către Guvern, contul general anual de execuție a bugetului este
transmis spre aprobare Parlamentului până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuție.
5. Controlul execuției bugetului
Contul general anual de e xecuție a bugetului se aprobă prin lege împreună cu conturile
anuale de execuție ale bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale
ordonatorilor principali de credite, după verificarea acestuia de către Curtea de Conturi, insti tuție
supremă de control a finanțelor publice subordonată direct Parlamentului ce exercită un control
de tip ulterior.
Controlul Curții de Control vizează:
 legalitatea și realitatea datelor cuprinse în dările de seamă contabile și în conturile
de execuție de casă a bugetului la oricare ordonator de credite, precum și în
raportul și contul general de execuție întocmite de Ministerul Finanțelor Publice;

 eficiența, eficacitatea și economicitatea execuției bugetare, respectiv calitatea
gestionării banilor publi ci la toate nivelurile;
 descoperirea utilizării nelegale a banilor publici, evaluarea posibilelor pagube și
recuperarea lor prin organe jurisdicționale proprii sau prin instanțe judecătorești.

1.4. CORELAȚIILE EXISTE ÎNTRE BUGETUL DE STAT
ȘI CELELALTE COMPONENTE ALE SISTEMULUI
UNITAR DE BUGETE

Diversitatea și specificitatea proceselor și relațiilor financiare prin care se mobilizează și
se distribuie spre utilizare resursele financiare publice au ca efect direct întocmirea mai multor
bugete publice, la niveluri diferite și pentru diverse activități.
Deși, principial, aceste bugete se diferențiază prin competențele administrative care le
privesc, modul de întocmire, aprobare, execuție, încheiere și control, sursele de venituri sau
destinațiile cheltuiel ilor reflectate, ele sunt totodată corelate, între ele manifestându -se interrelații
specifice, ceea ce determină necesitatea considerării lor ca un sistem al bugetelor publice .
În opinia unor auto ri, noțiunea de sistem bugetar desemnează „totalitatea bugetelor
publice între care se manifestă interdependențe caracteristi ce, având mai multe componente ce se
individualizează prin anumite elemente proprii (competențe de elaborare, adoptare, execuție și
încheiere, surse de constituire a veniturilor, destina ția cheltuielilor, nivel teritorial de aplicare
etc.), dar care au un conținut comun grefat pe caracterul public al nevoilor ce se satisfac și
resurselor ce se administrează”.
Bugetul de stat reprezintă componenta centrală a sistemului bugetar, având o poz iție
privilegiată și reprezentând principalul instrument funcțional al gestiunii financiare publice prin
care sunt mobilizate cele mai importante surse de venit, acestea având o bază de impunere
mobilă și fiind colectate de la nivelul întregului teritoriu național.
Sumele colectate sunt destinate finanțării cheltuielilor afectate cu furnizarea bunurilor și
serviciilor naționale, precum apărare, ordine și siguranță națională. Printre categoriile cele mai
importante de venituri regăsim taxa pe valoare adăuga tă, impozitul pe profit sau accizele,
impozite recunoscute ca fiind pârghii de influențare a unei economii.

Pe aceste considerente, bugetul de stat reprezintă mai mult decât un tablou evaluativ de
venituri și cheltuieli, fiind conceput ca „intrument de co nducere a activității financiare a
statului”. (Filip, 2010)
Bugetele locale reprezintă, în plan formal, documentele în care se înscriu veniturile și
cheltuielile de la nivel local ale comunelor, municipiilor și județelor pe rațiunea administrării
locale a nevoilor acestor colectivități. Funcționarea bugetelor locale ca instrumente de gestiune
financiară a fondurilor publice în cadrul sistemului bugetar reprezintă expresia nevoii de
descentralizare și a investirii cu autonomie administrativă și financiară a autorităților locale, din
rațiunea degrevării de sarcini a autorităților de la nivel central, rezultând o simplificare a
aparatului administrativ și din rațiunea faptului că autoritățile locale cunosc mai bine specificul
fiecărei comunități și nevoile de a dministrat. Administrarea locală a nevoilor publice locale
eficientizează interrelațiile bugetare și prin faptul că se reduc costurile de formare și administrare
a fondurilor financiare publice.
Totuși, bugetele publice locale nu sunt complementare bugetu lui de stat, ci dimpotrivă
eficientizarea interrelațiilor bugetare presupune și partajarea anumitor nevoi publice. (Oprea,
2011)
Într-o altă viziune, bugetele locale sunt considerate ca fiind „instrumentul principal al
autorităților administrației publice locale în vederea selectării prorităților de finanțare din
strategiile de dezvoltare economică și socială ale localităților”. (Cigu, 2011)
Relația între cele două componente majore în sistemul bugetar este asigurată de
organizarea unui sistem de interrel ații administrative, actualmente regl ementat prin l egea
273/2006 privind finanțele publice locale, modificată prin OUG nr. 63/2010 privind modificarea
și completarea legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea
unor măsu ri financiare.
Organizarea raporturilor bugetare dintre bugetul de stat și bugetele locale reprezintă un
demers rațional care stă la baza delimitării fiecărei componente bugetare și identificării și
atribuirii de compentențe specifice autorităților public e ale celor două paliere de guvernare, în
funcție de anumite repere, cerințe și condiții contextuale concrete, astfel încât, pentru fiecare stat
(administrație publică) să rezulte un set de interrelații bugetare diferențiat și rațional, răspunzând
eficace și eficient la nevoile colectivităților naționale și locale și asigurând premisele dezvoltării
socio -economice. Conceperea rațională a interrelațiilor bugetare în mod obligatoriu trebuie

corelată cu compențele de la nivelul fiecărei componente bugetare, as pect deosebit de important
pentru funționarea în ansamblu a sistemului bugetar, implicit pentru ritmul de dezvoltarea
economică și socială a statului și totodată, opinia împărtășită de mai mulți autori, dacă ne
raportăm la bugetele locale, este că pentru a asigura eficacitatea transferurilor și a consolida
autonomia locală, transferul resurselor financiare acoperitoare trebuie să se realizeze în același
timp cu transferul de competențe. (Oprea, 2011)
Principalele transferuri inter -administrative între buget ul de stat și bugetele locale în
România regăsim:
– cotele defalcate din impozitul pe venit;
– sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
– subvenții.
Un alt raport între cele două bugete evocate este evidențiat de cotele și sumele defalcat e
din unele venituri ale bugetului de stat, a căror proveniență rămâne eludată în legislația în
vigoare, ele fiind alocate 70% în funcție de capacitatea financiară locală și 30% în funcție de
suprafața județului.
Judecând după principalele venituri ale bu getului de stat și observând structura veniturilor
bugetelor locale, aceste sume provin în cea mai mare parte din taxa pe valoare adăugată. Astfel,
la nivel local găsim de sume defalcate din TVA pentru finanțarea protecției copilului,
învățământului specia l, acordării produselor lactate și de panificație școlarilor, cheltuielilor
instituțiilor de cultură, serviciilor de evidență a persoanelor, cheluielilor de personal, burselor,
cheltuielilor pentru drepturile asistenților personali, ajutorului social, ajut orului pentru încălzirea
locuinței, cheltuielilor pentru creșe, dezvoltării infrastructurii și bazelor sportive în mediul rural.
Acordarea veniturilor evocate de această manieră bugetelor locale, cât și multitudinea lor
contravine ideii de simplificare a interrelațiilor sistemului bugetar și obiectivului de autonomie
financiară asumat prin Constituție în anul 1990. Această practică este una disfuncțională,
bugetele locale fiind asociate unor vehicule prin care autoritățile centrale se achită de furnizarea
unor bunuri și servicii publice, fiind afectate aspectele ce țin de autonomie și proactivitate locală,
favorabile dezvoltării economice a regiunilor.
Transferurile sub forma subvențiilor sunt destinate acoperirii unor cheltuieli mandatorii,
iar repartizar ea sumelor se realizează prin intermediul ministerelor responsabile.

Totodată, bugetele locale beneficiază de subvenții și din partea altor administrații, precum
bugetul de asigurări pentru șomaj, pentru acoperirea cheltuielilor programelor de ocupare
temporară a forței de muncă. Și în acest caz, maniera de acordare a sumelor și multitudinea lor
produce efecte similare repartizării cotelor și sumelor defalcate din TVA.
Începând cu anul 2018, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se înregistreaz ă pe
seama contribuției angajaților, prin plata contribuției de asigurări sociale în procent de 25%,
precum și din contribuția angajatorilor care suplimentează contribuțiile de asigurări sociale cu 4 –
8%, în cazul în care au persoane angajate în condiții de osebite și speciale de muncă. Celelelate
surse de finanțare ale bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv dobânzile și penalitățile,
sunt surse asociate contribuțiilor la asigurări sociale, generate de întârzieri la plata sumelor de
către contribua bili, precum și din venitul din dobânzi aferent păstrării disponibilităților în
conturi.
În situația în care există deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat, acesta se
acoperă din fondul de rezervă. În mod excepțional, bugetul asigurărilor sociale de stat se
echilibrează din surse de la bugetul de stat, în situatia în care deficitul bugetului asigurărilor
sociale de stat nu poate fi acoperit prin consumarea fondului de rezervă. In acest caz, veniturile
bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.
Între bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale există o relație bilanțieră. Echilibrarea
bugetului asigurărilor sociale se realizează temporar, în situații de excepție în care din sursele
proprii, bugetul asigurărilor sociale nu își poate acoperi cheltuielile prevăzute anual.
În sistemul public de pensii există și categorii de pensii în care sursele de finanțare se
realizează din ambele bugete.