Conflictul Social

Investigarea trăsăturilor de personalitate în diverse culturi reprezintă, pentru majoritatea pishologilor, o tematică arhicunoscută în cadrul cercetărilor internaționale, în primul rând din prisma adresării „spinoase” a problematicii diferențelor, ori chiar a asemănărilor transculturale.

În prezent trăim într-o eră a globalizării, iar aceasta rezidă în „subțierea” simbolică a granițelor, care devin astfel invizibile. Ceea ce rămâne în urmă și este de actualitate, este reprezentat de diferențele culturale, ce prezintă încă interes. Aceasta rezultă mai ales din cauza faptului, sau poate datorită faptului că renumitele granițe psihologice, formate de-a lungul timpului, reușesc să treacă dincolo de globalizare, lăsând în urmă individualitatea națională, mult blamată până atunci.

Dr. Luminița Nicolescu și Dr. Valentin Cojanu afirmă în lucrarea lor „Imaginea României în exteriorul țării – reflectare în presa străină”, publicată în anul 2006, faptul că în ceea ce privește situația României, imaginea ei în Europa a avut mai degrabă înclinații negative, decât pozitive, în pofida dorințelor noastre.

În decursul timpului, în perioadele imediat anterioare contemporaneității noastre, au fost vehiculate la nivelul presei internaționale, imagini ale unei Românii corupte, cu zone largi de sărăcie, având copii instituționalizați în condiții improprii, iar acestor fapte adaugându-se o incapacitate de a implementa legislația europeană și o capacitate redusă, aproape parcă de absurd, a gestionării fondurilor europene. Pe lângă acestea, pentru a contura un stigmat cât mai profund, imaginii deja alterate a României i se adaugă acuze de automulțumire și autocompătimire în „găzduirea” unor rețele consolidate de traficanți și cerșetori.

Conform acelorași autori menționați mai sus, în perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană, presa internațională contura o imagine cu tentă bipolară, având drept cuvânt-cheie, sau noțiune de bază pozitivă a jurnaliștilor străini „creșterea”, iar antiteticul său negativ era însăși „corupția” (Nicolescu et al., 2006). Cu toate aceste imagini, ce știrbesc din calitățile patriei noastre, sondajele de opinie efectuate de omonimii jurnaliștilor noștri de pe alte meleaguri arată și creionează stringent o altă creangă uscată din arborele simbolic al României, și anume imaginea „migrantului” român.

Câteva studii mai vechi ne arată situația din 2008, și anume faptul că 61% dintre cetățenii spainioli aveau o părere negativă despre emigranții români în Spania, însă aveau o părere statistic semnificativ mai bună despre contemporanii lor veniți din America Latină, Africa sau chiar Asia.

Din păcate, din sondajele efectuate asupra percepției față de România, scorurile obținute pentru sărăcie, delincvență, problemele economice și minoritatea romă au fost considerabil mai mari.

Atât în Italia, cât și în Spania, destinații centrale în alegerile emigranților temporari, din perioada anilor 2001−2006 (Sandu, 2010), câteva studii realizate recent, și care vorbesc despre imaginea României alături de cea a migranților români, au evidențiat deficitul de imagine al românilor în relația cu ceilalți europeni. În Italia, de pildă, românii sunt asemuiți albanezilor, pe care par să-i fi înlocuit, potențându-se imaginea lor ca „oameni negri” ai imaginarului colectiv. Acestea s-au petrecut mai ales după intrarea României sub egida Uniunii Europene, dar și după valul de romi cu cetățenie română, plecați peste noapte în Italia (Deaglio, 2009, apud Cionchin,2009). Nici perioada 2008–2010 nu a fost mai bună, întregul neam românesc ajungând să fie etichetat drept „criminal”, totul pornind de la câteva delicte săvârșite de emigranți români în Italia. (Pittau, Ricci, Timsa, 2010)

Datele unui sondaj de opinie realizat în 2008 în Italia de către Agenția de Strategii Guvernamentale arată că cetățenii italieni văd România mai ales ca pe o țară pauperă ce a avut mult de suferit, cu performanțe economice slabe, dar cu peisaje frumoase. Majoritatea italienilor consideră că aprecierile negative din presa italiană la adresa imigranților români sunt adevărate și că imaginea României în Italia s-a schimbat în rău după venirea imigranților români.

În opinia mea, reacția italienilor se datorează în primul rând datorită (spun datorită, deoarece a contribuit semnificativ) situațiilor care s-au repetat de-a lungul mai multor ani, aceștia ajungând în timp să generalizeze situația românilor de pretutindeni, mai ales a celor de pe teritoriul lor.

Și în interiorul României imaginea cetățenilor români despre ei înșiși și despre țară conține elemente negative. Într-un recent sondaj de opinie care încerca să ia pulsul națiunii pe problematica intrării României în Spațiul Schengen – temă larg dezbătută la nivelul discursului public în anul 2011 – 80% dintre respondenți considerau că vina pentru posibila neacceptare a României îi aparține României însăși, față de doar 14% dintre respondenți, care spuneau că vina ar aparține Uniunii Europene. De asemenea, 78% era procentul celor ce credeau că România se îndreaptă într-o direcție greșită, 58% dintre respondenți considerând că și Uniunea Europeană face același lucru. Datele furnizate de Eurobarometrul din toamna anului 2010 pun în evidență un grad ridicat de pesimism al românilor comparativ cu alți cetățeni europeni: România ocupă penultimul loc în ceea ce privește nivelul satisfacției față de viață (45% dintre români se declară satisfăcuți de viața lor, față de 78% – media europeană) și se situează în grupul celor mai pesimiste țări în aprecierea evoluției situației economice interne.

Tema identității, ca temă sociologică și antropologică, a făcut o carieră foarte interesantă de-a lungul ultimelor decenii. Dialectica universal-local în abordarea chestiunii identității se regăsește în expresii precum universalizarea naționalismului ca pan-fenomen (Dieckhoff, 2003). Expresia, aparent surprinzătoare, se referă la răspândirea „ideologiei mobilizării specificității” la nivel mondial, căci în ultimele decenii „universalizarea naționalismului a devenit o realitate care nu încetează să provoace efecte în cascadă” (Ibidem, p. 13). Dilemele majore provocate de procesul de globalizare (Waters, 2002) au primit un răspuns acceptabil, în procesul de construcție europeană, prin intermediul principiului „unității în diversitate”. În domeniul sociologiei dezvoltării, de pildă, a fost formulată paradigma cultură-dezvoltare (Cobianu-Băcanu, Alexandrescu, Cucu-Oancea, 2002), al cărei ax este dat de promovarea schimbării și a inovației sociale pe fundamentele culturale ale comunităților, regiunilor și statelor.

Cunoașterea identităților culturale este esențială în procesele de dezvoltare deoarece, pe baza lor, pot fi proiectate strategii de dezvoltare „compatibile cultural” (Kottak, 1990, apud Chelcea, 2006) și pot fi mobilizate resurse specifice, altădată ignorate sau subutilizate.

Bibliografie:

Nicolescu, L., Cojanu, V., Diaconescu, M., Păun, C., Pânzaru, F., Drăghici, A., Popescu A. (2006). Imaginea României în exteriorul țării – reflectare în presa străină;

Robert V. Levine, Ara Norenzayan, Karen Philbrick, Cross-cultural differences in helping strangers, Journal of cross-cultural psychology, 2001

Pittau, F.; Ricci, A.; Timsa, L. (2010), I romeni in Italia tra rifiuto e accoglienza

Cionchin, A. C. (2009), L’imagine dei romeni in Italia tra realtà e percezione

Sandu, D. (2010), Lumile sociale ale migrației românești în străinătate. Iași: Editura Polirom

Sandu, D., Emerging transnational migration from Romanian villages, în „Current Sociology”, vol. 53, no. 4, 2005, pp. 555–582.

Sandu, D., Home orientation in transnational spaces of Romanian migration, în „Studia Sociologia”, 2, 2010b, pp. 15–36

Sandu, D., Migrația circulatorie ca strategie de viață, în „Sociologie Românească”, nr. 2, Iași, Editura Polirom, 2000, pp. 5–29.