Conflictul din Siriadocx

=== Conflictul din Siria ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

Facultatea de Business și Turism

– Master Geopolitică și Afaceri –

Conflictul din Siria

Disciplina: Geostrategia Conflictelor Masterand: Nae Andrei

BUCUREȘTI 2016

Introducere

Conflictul sirian a devenit una dintre cele mai mari calamități umane ale noului mileniu, în urma dimesiunii și amplorii la care s-a ajuns, evenimente care au consecințe la nivel global, unde sunt implicate o multitudine de actori, fiecare cu agenda și interesul propriu.

Un conflict care a început ca un simplu protest împotriva guvernului, pașnic, dar care a escaladat într-un adevărat război civil, cu un număr impresionant de victime, de peste 250 000, dar afectând peste 11 milioane de sirieni, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, fugind din calea bătăliilor purtate de guvernul lui Bashar al-Assad cu rebelii, cu Statul Islamic sau de intervențiile militare externe.

Fețele conflictului din Siria sunt diverse, întrucât se poate vorbi despre un război religios, un război civil, unul împotriva terorismului, dar și un război pentru resurse, mai exact pentru traseele de transport ale resurselor energetice. Astfel, în această zonă apar în coliziune și interesele altor actori, dornici să controleze aceste rute, influențând conflictul care aparent a fost unul local, luptă în care la mijloc sunt prinși oameni nevinovați.

Întregul șir de evenimente a intrat în atenția occidentului în momentul în care și-a făcut apariția un val de refugiați, sirieni ce fug din calea războiului, un val ce a atins cote ce depășesc procesele migraționiste din perioada celui de al doilea Război Mondial, căutându-și un loc de trăi în care se pot stabili, orientându-se într-un final către Bătrânul Continent, Europa, afectandu-i întru-un final unitatea politică a acestuia.

După cum am precizat, dintr-un conflict local, pornit de la Primăvară Arabă, în care revoltele civile manifestate împotriva sistemului dictatorial perpetuat de familia al-Assad, dar și împotriva hegemoniei sectei alawite, s-a ajuns la un conflict de proporții mondiale, în care sunt angrenați actori cu diferite puteri și mărimi, care au intervenit sub diverse forme, oficiale sau nu, în conformitate cu drepturile omului sau nu.

Cauzele apariției coflictului și desfașurarea acestuia

Pe fondul Primăverii Arabe din anul 2011, în Siria au apărut o serie de proteste pro-democratice împotriva guvernului Bashar al-Assad în martie, precum cele de la Damasc, unde a apărut și sloganul “O Sirie fără tiranie”, dar și în sudul orașului Deraa, unde niște adolescenți sunt arestat și torturați pentru aceste sloganuri revoluționare pictate pe unele clădiri, iar guvernul reprimă în mod violent demonstrațiile, în urma cărora mai multe persoane sunt ucise de către armata guvernamentală, aceasta denunțând ca fiind o “rebeliune armată din partea unor grupări salafiste”(mișcare sunnită fundamentalistă, ultra conservatoare).

În urma acestor tensiuni ce apar pe teritoriul Siriei, președintele al-Assad este îndemnat să plece de la putere, iar o serie de sancțiuni internaționale îi sunt aplicate regimului de către Statele Unite și aliații săi occidentali.

Acest conflict are la bază și un alt motiv, mult mai înrădăcinat în conștiința sirienilor decât cel al democrației și anume cel al discrepanței dintre populația de religie sunnită, într-o proporție covârșitoare, de peste 80% din totalul cetățenilor siriei și a clasei conducătoare, de religie șiita, apartinad sectei alawite, care însumează aproximativ 11% din total. Acest lucru s-a datorat tatălui actualului președinte, Hafiz al-Assad care a instaurat regimul alawit la putere în anul 1966. Rezistența islamiștilor sunniți a crescut în anii `80, când au organizat demonstrații împotriva regimului pe întreg teritoriul țării (asemenator cu cee ace s-a întâmplat în anul 2011), încercând chiar să-l asasineze pe Hafiz al-Assad. Dar acesta având susținerea URSS-ului a abolit rebeliunea, existând totuși total alte circumstanțe față cele din momentul actual, chiar Siria aderând la coaliția Statelor Unite împotriva Iraq-ului în anul 1990.

Așadar, în urma acestor evenimente, la 15 septembrie este creat Consiliu Național Sirian, de către 140 de activiști aflați în opoziție cu guvernul al-Assad, la Instanbul, consiliu ce susține că reprezintă interesele majorității siriene aflate în opoziție. Acest consiliu își face simțită prezența și oficial când cere ajutorul comunității internaționale de a interveni și a apăra interesele protestatarilor. După cum am specificat, circumstanțele rebeliunii actuale diferă față de cea din anii `80, întrucât, după cum va recunoaște oficial mai târziu, Statele Unite a susținut rebeliunea din Siria cu diferite ajutoare, atât alimentare, materiale cât și militare.

Totuși, Bashar al-Assad semnează un acord la sfârșitul anului 2011 prin care acceptă o monitorizare din partea Ligii Arabe pentru implementarea planului de pace cu care Siria a fost de acord în noiembrie. Cu toate că primele declarații ale delegaților Ligii Arabe erau pozitive, s-a observant și o menținere a violentelor împotriva protestantiilor în orașe precum Homs, iar la începutul anului 2012, Secretarul General al Ligii Arabe a susținut faptul că cei ce prostesteaza sunt în continuare uciși de forțele gurvernamentale în pofida prezenței observatorilor.

Anul 2012 nu aduce decât o intensificare a conflictului și nu aplanarea acestuia cum se aprecia la finele anului precedent. Conform acordului semnat de Siria, guvernul trebuia să retragă efectivele militare în mai multe orașe, dar opoziția semnalizează că aceștia doar le înlocuiesc cu aceleași echipamente, dar de această dată aparținând poliției locale și nu armatei. Mai multe conflicte sângeroase între armată și rebeli au loc în diferite orașe precum Damasc și Alep.

Misiunea diplomatică a Ligii Arabe ia sfârșit, înstrucat statele implicate se tem pentru siguranța delegaților acestora, lăsând evenimentele din Siria nesupravegheate. În aceeași perioadă în Consiliul de Securitate al ONU, Rusia și China își utilizează dreptul de veto împotriva unei rezoluții în care guvernul Assad este acuzat de crime împotriva propiilor cetățeni, argumentându-și oficial poziția prin faptul că se pune prea multă presiune externă pentru asigurarea unui mediu politic stabil în Siria și doresc tranziția către un sistem democratic. În aceeași lună a anului 2012, în februarie, guvernul sirian anunța că vor accelera împlementarea unui referendum asupra unui draft de constituție cu reforme democratice, dar care este respins de către opoziție și o mare parte a comunității internaționale pe motiv că este doar o simplă intenție de a muta atenția de la violența existentă în Siria. Referendumul a trecut cu un procentaj de peste 90%, dar este combătut de către opoziție care susține că e făcut în grabă și trebuie considerat ilegitim.

Fostul Secretar General ONU, Kofi Annan, este desemnat pe 23 februarie că delegate pentru a conduce negocierile de pace de către ONU și Liga Arabă și deja pe 16 martie înaintează Consilului de Securitate un plan prin care cere încetarea focului dintre guvern și opoziție, acțiunea fiind monitorizată de către ONU, iar planul este acceptat, Siria fiind amenințată cu viitoare represalii dacă nu încetează violențele. Cu toate că este raportată o reluare a violentelor, ce escaladează în acest război civil, iar o ochipa de observatori este deplasată pe teritoriul sirian, Secretarul General ONU, Ban Ki-moon afirma că încetarea focului a fost încălcată, responsabile fiind ambele părți implicate, iar pe 16 august, ONU își încetează oficial misiunea de monitorizare a războiului civil.

În urma eșuării găsirii unei rezoluții pe cale diplomatică, președintele Statelor Unite, Barack Obama, îl acuză pe Bashar al-Assad de utilizarea armelor chimice și amenință cu represalii. O nouă lovitură asupra guvernului alawit din Siria este formarea unei noi coaliții siriene aflate în opoziție, ce include și Coaliția Națională Siriana, iar această nouă coaliție este recunoscută la nivel internațional de mai multe state ca fiind reprezentanții legitimi ai cetățenilor sirieni.

La începutul anului 2013, ONU deja estimează că peste 60 000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului, că până în iulie acest număr să crească la peste 100 000. Acesta continuă, prin atacul asupra unei baze militare siriane în apropierea Damascului de către aparate de zbor israeliene, recunoscute în mod implicit de Israel.

În legătură cu armele chimice utilizate în acest război, situația este neclară, nefiind demonstrate nici până în prezent folosirea acestora de către guvernul lui Bashar al-Assad, cu toate că pe 19 martie s-au raportat prezenta mai multor arme de acest tip, dar fiecare parte implicată s-a acuzat reciproc de deținerea acestora, așadar învinuirile rămân nefondate. Noi acuze sunt aduse Siriei de folosire a armelor chimice, în special al gazului sarin, cerându-se oficial de către ONU, UE și Statele Unite că inspectorii ONU ce li s-a permis accesul în august în Siria s-a investigheze aceste acuzații în locurile în care se presupune că s-au folosit recent. Inspectorii ONU au fost “întâmpinați” cu focuri de armă , reușind totuși să adune anumite informații conform cărora s-ar putea demonstra existența, sau cel puțin fabricarea unor asemenea arme. Răspunsul apare imediat, prin Barack Obama, care anunța că i-a în considerare acțiuni militare limitate împotriva guvernului Assad, dar Rusia intervine și propune un plan prin care aceste presupuse arme să fie puse sub control internațional, ajungându-se într-un final la un acord între cele trei părți implicate în acest scandal.

Deja din anul 2013, la doi ani de la izbucnirea acestui război, se poate observa cum numărul actorilor implicați în conflict se diversifica, fiecare urmărindu-și interesul propiul. Peste toate aceste alianțe care apar și se desfac peste noapte, apare un numitor comun, un actor ce este recunoscut ca fiind dușman de către toate părțile implicate și anume Statul Islamic, care anunța prin liderul acestuia, Abu Bakr al-Baghdadi, formarea unui califat cu teritorii din Irak și Siria unde impune ideologia islamistă fundamentalistă strictă.

Numărul victimelor ajunge la peste 150 000 la începutul anului 2014 și se încearcă o nouă serie de negocieri între guvern, opoziție și mai multe puteri mondiale, dar unde nu se găsește nici o soluție. Atenția se muta de la războiul intern către combaterea Statului Islamic, iar prin luptă împotriva acestuia își motivează prezența anumite state pe teritoriul sirian. Astfel, după capturarea mai multor puncte strategice, precum și orașul Moșul, al doilea că mărime din Siria, de către gruparea jihadista, Statele Unită anunța începerea bombardamentelor obiectivelor Statului Islamic, fiind susținuți și de alte state precum Arabia Saudită, Iordania sau Turcia, în schimb sunt acuzați de către Bashar al-Assad că susțin cu aceste bombardamente defapt rebelii ce aparțin opoziției siriene.

Situația guvernului Assad se destabilizează din ce în ce mai mult, în timp ce Statul Islamic înaintează pe teritoriul sirian cucerind mai multe zone, pierzând și controlul orașului Kobani, aflat la granița cu Turcia, kurzii având drept de câștig asupra acestuia. În timp ce Statele Unite recunoaște oficial faptul că a ajutat și va susține în continuare opoziția împotriva regimului și lupta împotriva terorismului, Assad primește un ajutor cheie ce poarte întoarce balanța conflictului în favoarea sa și anume intervenția militară a Rusiei în Siria în septembrie 2015, care începe să bombardeze în mod oficial obiectivele ISIS, dar fiind acuzată și de atacul mai multor tabere militare ale opoziției. Astfel, situația se complică în această zonă, întrucât nu se dorește o escaladare a conflictului între cele puteri, în speță Statele Unite și Rusia.

Factorii declanșatori ai conflictului

Cauzele apariție acestui conflict sunt multiple, diverse, implicând diferiți actori, atât statali cât și non-statali și nu putem concluziona ce fel de război se desfășoară în momentul actual în Siria, dacă este unul civil, unul de natură religioasă, împotriva terorismului sau poate o bătălie pentru accesul la resurse sau la rutele parcuse de acestea.

După cum am precizat, revoltele din 2011 reprimate violent de către guvern au produs o ruptură între conducere și populație și au condus la un război civil, afetand milioane de persoane. Dar aceasta nemulțumire față de guvern are la bază un factor adânc înrădăcinat în mentalul colectiv sirian, ce a produs revolte și în trecut, când la conducerea statului se afla tatăl lui Bashar al-Assad, Hafez al-Assad și anume disproporționalitatea dintre majoritatea populației, care este sunnita și conducere, fiind de origine șiita alawita.

Poziția geopolitică a Siriei a atras atenția de-a lungul timpului a mai multor superputeri și a fost des un loc al conflictelor între acestea. Totuși, în istoria milenară a Siriei, minoritățile sale au jucat un rol activ, mai ales în câștigarea independenței față de ocuparea otomană și de sub Mandatul Francez, în anul 1946. Atât creștinii, cât și druizii, simpatizanții sectei alawite șiite, au lucrat împreună cu majoritatea șiita pentru asigurarea eliberării Siriei.

Dar situația politică a țării a lua o întorsătură dramatică în anii `70, când a preluat puterea o facțiune militară care aparținea sectei alavite, condusă de Hafez al-Assad. Contrar așteptărilor sirienilor că acesta le va aduce pacea și stabilitatea dorită, la doar trei ani după preluarea puterii, Hafez al-Assad s-a unit forțele cu Egiptul într-un nou război împotriva statului Israel. Înainte ca statul să se recupereze, președintele a atras Siria într-un nou conflict sângeros, de această dată în războiul civil din statul vecin din sud, Liban.

În tot acest timp, în care Hafez și-a îndreptat atenția mai mult către politica externă, în Siria cei ce aparțineau sectei alavite se bucurau de anumite privilegii, precum și poziționarea acestora în puncte cheie ale conducerii, atât naționale cât și locale, dar și de marile oportunități de afaceri, care ajungeau tot în mâna acestora. Nemulțumirea poporului sirian a fost adâncită și de faptul că că începutul aniilor `80, regimul Assad a oprit anumite revolte provocate de populație sunnite, prin uciderea a mii de simpatizanți sunniți. Astfel, aceste acțiuni care provoacă într-un final frică de regim, nu au înnăbușit dorința de revoltă, ci au transpus-o la un alt nivel, mult mai ascuns de ochii regimului condus cu un pumn de oțel.

Așadar, doar o parte minoritară a populației se bucura de toate privilegiile, pe când restul trăiau în obscuritate. Populația alavita în Siria reprezintă aproximativ 10% din total, pe când cea sunnita peste 60%. Astfel, se poate spune că unul dintre factorii care au pornit acest conflict din anul 2011 este rezultatul unei minorități ce guvernează o majortate.

Un alt factor care a agravat conflictul din 2011, a fost pus și pe seama tensiunile dintre Iranul șiit și regatul Saudit sunnit, iar Siria a devenit locul lor de bătălie, un conflict ce se desfășoară de zeci de ani pentru supremația în Golful Persic și Orientul Mijlociu. Arabia Saudită a văzut o oportunitate în războiul civil din Siria pentru a rupe alianța acesteia cu Iranul și cu toate că intervenția armată directă nu era o posibilitate, susținerea financiară a opoziției siriene a făcut ca acest război să ia amploare, iar în eventualitatea unei “debarcări” a regimului Assad, să fie înlocuit cu un guvern prieten.

Aceste tensini dintre Iran și regatul saudit s-au amplificat și în urma eveinmentelor recente, când saudiții au condamnat la moarte un influent cleric șiit, iar Iranul a rupt relațiile diplomatice cu Arabia Saudită, aceasta la rândul ei renunțând la ambasada din Teheran. În viziunea lui Assad și a Iranului, opoziția siriană este clasificată ca o grupare teroristă, susținută financiar de Arabia Saudită, iar Iranul chiar i-a acuzat pe saudiți de susținere a terorismului internațional, înaintea începerii negocierilor de pace din Siria, care au avut loc la începutul lui februarie 2016, la Geneva.

Și un ultim factor identificat, poate cel mai important, este și importanța poziției geostrategice a Siriei, zonă unde se intersectează diverse posibile trasee energetice, rute pe care ar putea ajunge petrolul și gazele naturale din Golful Persic către diverse piețe, precum cea europeană, iar cine deține controlul Siriei, controlează și aceste rute.

Învecinarea la sud cu Peninsula Arabică, zona bogată în petrol, din care amintim cel mai mare exportator de petrol din lume și anume Arabia Saudită, deținătoare certa de aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol, reprezintă un factor de importanță strategică, întrucât petrolul pentru a ajunge pe piețele occidentale are de parcurs un drum lung, iar o rută directă prin Siria ar ajuta la economisirea unor sume importante în transportul acestei resurse energetice, iar pe lângă poziționarea Siriei, mai adaugăm faptul că are porturi bine amplasate la Marea Mediterană.

În legătură cu gazul natural, transportul acestuia este mai complex comparativ cu petrolul. Pentru a fi transportat maritim, acestra trebuie lichefiat și apoi dezlichefiat de către cumpărător pentru a fi utilizat, ceea ce presupune costuri în plus. Așadar, trasnportul prin gazoducte este cel mai eficient mod și totodată cel mai ieftin. Zona Golfului Persic este bogată și în gaze naturale, unde putem aminti Qatarul, cu 13% din totalul rezervelor mondiale certe și Iranul cu aproximativ 18% din total. Rutele posibile pentru a aproviziona piața europeană ar fi nevoite să treacă și prin Siria. Deja planul pentru trei astfel de gazoducte a fost realizat, gazoducte precum : Gazoductul Arab, care există în momentul de față, dar nu este în totalitate funcționabil, dat fiind evenimentele amintite, care transporta gazul din Egipt, prin Iordania, apoi SIRIA, având o ramnificație în Israel, ce ar avea rolul de a servi țările europene; Gazoductul Prieteniei, în stadiul de proiect, cu ruta Iran-Irak-SIRIA-Liban, cu ținta bineînțeles tot piața europeană; și Gazoductul Qatar-Turcia, cu ruta Qatar-Arabia Saudita-Iordania-SIRIA-Turcia. Toate aceste gazoducte ar avea importanță în interdependență energetică dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, ce ar rupe aceast raport și ar îndepărta țările europene de dependența rusă asupra gazului, un lucru ce pune în pericolul interesele Rusiei și totodată o posibilă explicație asupra intervenției acesteia în conflictul sirian.

Actorii implicați și interesele acestora

Prezența actorilor în conflictul din Siria este atât de diversificată, încât numărul exact poate fi cu greu apreciat, dar și relația între actori, întrucât alianțele pot fi oficiale, secrete, conjucturale, pot avea însemnătate azi, pe când mâine pot fi încălcate. Situația este foarte complexă, un exemplu îl putem oferi din noiembrie anul 2015, moment până în care Statele Unite și aliații acestora, nu recunoșteau legitimitatea guvernului Assad în Siria, dar în urma insistentelor Rusiei, Bashar al-Assad a fost primit la negocierile ONU, recunoscându-i într-un final legitimitatea, iar în februarie 2016 este primit la negocierile de pace de la Geneva. Numărul actorilor fiind foarte mare și raportul de puteri se modifică constant, iar riscul apariției unui conflict ce poate escalada la cote mult mai mari, se multiplică pe zi ce trece.

Putem clasifica actorii prezenți în Siria în mai multe moduri, precum cei ce susțin guvernul Assad, ce i se împotrivesc, cei ce lupta împotriva Statului Islamic și bineînțeles Statul Islamic, actori locali sau internaționali.

Principalii actori pe plan local sunt guvernul Bashar al-Assad, Opoziția Siriană, milițiile kurde și Statul Islamic. Inderpartându-ne pe plan regional, își fac simțită prezența Turcia, Iranul, gruparea Hezbollah și Statele Golfului Persic, iar pe plan internațional apar Statele Unite cu alianții săi și Federația Rusă. Fiind una dintre controversele conflictului sirian, dacă regimul Assad ar trebui să rămână la putere sau nu, aceștia se împart în Statele Unite și alianții, precum și Arabia Saudită cu statele golfului, Turcia și cei mai vocali la nivel internațional, Consiliul Național al Opoziției Siriene, dar și milițiile kurde care susțin înlăturarea lui Bashar al-Assad, dar și rămânerea sa temporară pentru o tranziție pașnică. Pe partea opusă se afla Iranul ce susține conducerea șiita din Siria, gruparea Hezbollah și bineînțeles aliatul de nădejne al Siriei, Rusia.

Interesele acestor actori sunt variate, dar multe dintre ele sunt asemănătoare, dorind a profita de acest conflict, sau de rezolvarea acestuia în modul dorit. Astfel consider că este necesară o analiză a principalilor actori prezenți pe teritoriul sirian, exceptând guvernul lui Assad, care aspirația lui Bashar al-Assad de rămânere la putere este ușor de intuit.

Statele Unite ale Americii

Statele Unite au acuzat de la bun început pe președintele Bashar al-Assad de crime împotriva propriului popor și susțin înlăturarea acestuia de la putere în Siria, dar în același timp sunt de acord cu negocierile de pace și o tranziție a administrație pe cale pașnică. Am putea aprecia faptul că doresc instaurarea unui regim pro-occidental, întrucât controlul rutelor de energie i-ar putea ajuta în altă problemă și anume slăbirea Federației Ruse, întrucât piața europeană ar putea fi aprovizionată de către alți furnizori de gaze, ce ar înlătura dependența resurselor energetice rusești.

Statele Unite oferă suport, inclusiv militar, principalei forțe de opoziție împotriva guvernului – Consiliul Național al Opoziției. Din date de 14 septembrie 2014, SUA a condus bombardamente împotriva Statului Islamic de pe teritoriul Siriei, cu ajutorul unei coaliții internaționale, dar sunt acuzați că atacă și obiective ale guvernului, slăbindu-i acestuia puterea.

Federația Rusă

Rusia a fost pe parcursul mai multor decenii cel mai statornic aliat al Siriei și al guvernării Assad. În momentul de față este cel mai important partener pe plan internațional al lui Bashar al-Assad, susținundu-i poziția și în forumurile internaționale, blocând rezoluțiile ONU, putând considera faptul că în interesele atât ale lui Assad cât și ale lui Putin s-a format o interdependență, Rusiei fiind necesară supraviețuirea regimului actual în vederea perpetuării influenței în zonă.

Singurul port militar al Rusiei în Mediterana se afla la Tartus, în Siria, fiind o facilitate cheie în interesele Rusiei, iar revenind la rutele energetice, este imperativ obligatoriu să le controleze, nedorind a-și pierde cota de piață ce o are în Europa și acest instrument politic ce i-a folosit de-a lungul aniilor.

În septembrie 2015, Rusia a început bombardamentul aerian în Siria, ținta fiind Statul Islamic și toate grupările teroriste fiind vizate, înțelegând prin acest fapt și opoziția siriană, care este catalogată de Assad ca fiind teroriști.

Arabia Saudită

Arabia Saudită susține cu tărie înlăturarea președintelui sirian și înlocuirea cu un guvern de ideologie sunnită, acesta neputând fi o parte a soluției, iar îndepărtarea acestuia trebuia făcută ori pe cale pașnică ori prin forță armată. De precizat faptul că saudiții înșiși nu au fost de acord cu decizia administrației Obama de a nu interveni militar în anul 2013 în urma acuzației de utilizare a armelor chimice.

Regatul Saudit este un important furnizor financiar și militar ale unor grupări aflate în opoziție cu Assad, dar și ale unor grupuri de o indeologie fundamentalistă, acceptând apoi coaliția cu SUA de a bombarda obiective ISIS, bucurându-se și de o popularitate în rândul unor minorități siriene.

Repubica Islamică Iran

Se crede că Iranul cheltuie anual miliarde de dolari în sprijinarea guvernării șiite-alavite din Siria, atât militar, cât și financiar și energetic. Bashar al-Assad este cel mai apropiat aliat al Iranului în materie de transport de arme pentru gruparea libaneză Hezbollah. Este considerat că Iranul a influențat decizia Hezbollah de a trimite lutptători în sprijinul guvernului sirian, iar mai multe miliții din Iran care susțin că protejează locurile sfinte din Siria au fost observați că luptă alături de forțele guvernamentale. Iranul participa și la negocierile de pace care au loc între Siria și celealte puteri internaționale.

Turcia

Guvernul turc a fost un aspru critic al lui Assad încă de la începerea revoltelor din anul 2011. Însuși președintele Erdogan a subliniat faptul “că este inadmisibl ca un dictator să rămână la putere în urma uciderii a peste 350 000 de cetățeni”.

Turcia a oferit suportul logistic necesar pentru înființarea opoziție siriene, aceasta formându-se chiar în Istambul, permițându-le trecerea, ceea ce a fost exploatată și de viitorii luptători ISIS, având un punct de liberă trecere înspre obiectivul avut.

Turcia participa activ la coaliția SUA de a bombarda Statul Islamic, permițând accesul la bazele sale aeriene.

Consecințe și Concluzii

Acest conflict din Siria are ca rezultat cea mai mare criză umanitare din ultimul deceniu, peste 12 milioane de sirieni fiind afectați, iar o consecință a acestei crize este și apariția valului de refugiați, care inițial au plecat în țări precum Liban (peste un milion de refugiați), Iordania (aproximativ un milion) și Turcia (peste două milioane), dar aceste țări neavând puterea economică să-i susțină, cei afectați de acești război și-au îndreptat atenția către țările europene, unde au provocat un dezechilibru la nivelul politicilor adoptate de către țările membre ale Uniunii Europene și acest val este văzut că o amenințare la stabilitatea Uniunii.

Dintr-un război civil, conflictul s-a trasnformat în unul de interese, la care participa mai mulți actori internaționali mânați de propriile aspirații, iar cei afectați sunt poporul sirian. Dar repercusiunile acestui război devin internaționale și se încearcă o rezolvare tot în interesul diferiților actori, întrucât se caută și stăvilirea valului de refugiați. Totuși, nu consider că în viitorul apropiat se poate rezolva conflictul, întrucât interesele sunt prea importante, iar implicarea profundă a actorilor atât financiară, cât și militară nu poate fi trecută cu vederea.

Bibliografie

http://middleeast.about.com/od/syria/a/Religion-And-Conflict-In-Syria.htm

http://www.bbc.com/news/world-middle-east-23849587

https://www.worldwatchmonitor.org/2013/08/2648161/

Syria Feature: What Do Kurds Want? — Interview with Kurdish Leader Muslim

http://www.britannica.com/event/Syrian-Civil-War

http://www.cfr.org/global/global-conflict-tracker/p32137#!/conflict/civil-war-in-syria

http://www.aljazeera.com/news/2015/03/syria-enters-year-bloody-civil-conflict-150315063900644.html

https://www.hrw.org/world-report/2015/country-chapters/syria

http://www.theatlantic.com/international/archive/2015/10/syrian-civil-war-guide-isis/410746/

http://edition.cnn.com/2015/10/08/middleeast/syria-war-how-we-got-here/

BP Statistical Review 2015 – World Enegy