Conflictele Comunităților Multiculturale

CAPITOLUL I

CONFLICTELE COMUNITĂȚILOR MULTICULTURALE

INTRODUCERE

Conflictul social nu poate și nu trebuie să fie justificat, dar poate și este necesar să fie explicat, înțeles și depășit pentru a clarifica derularea reală a evenimentelor, pentru a ne avertiza asupra pericolului și pentru a-i ajuta, atât pe cei care au fost implicați în conflicte, cât și pe cei care au asistat neputincioși la ele să-și înțeleagă faptele și, printr-un efort comun, să se reîntoarcă la starea de pace, de normalitate. Totodată, autorii avertizează asupra faptului că păstrarea unui echilibru în conviețuirea multietnică depinde de gradul de flexibilitate al membrilor comunității de a se racorda la procesul de depășire a stereotipiilor ce caracterizează perspectivele fiecărui grup social asupra celorlalte. În mai mare măsură însă, acest echilibru depinde de capacitatea autorităților de a promova strategii și modele de acțiune bazate pe recunoașterea diferențelor care conferă identitatea ca grup etnocultural, dar cu accentul pus pe respectarea legii și pe valorizarea pozitivă a punctelor de interes comun care susțin colaborarea. Din această cauza, specialiști din Poliția Română (Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității) au avut inițiativa abordării situațiilor conflictuale care s-au ivit după 1990, într-o manieră care a permis înțelegerea mecanismelor psihosociale ce au menținut și amplificat starea de tensiune, la identificarea unor disfuncționalități în modul de reacție a autorităților locale, a modalităților de intervenție, precum și a mijloacelor reparatorii la nivel intracomunitar. Rezultatele acestor eforturi s-au materializat în prezenta lucrare, a cărei valoare de necontestat este dată de pertinența analizei și profunzimea argumentelor, în contextul în care au existat și interpretări tendențioase ale acestor evenimente. Poliția trecând prin aceasta experiență a devenit mai promptă în sancționarea încălcărilor legii, în luarea măsurilor de cunoaștere a stărilor pre-conflictuale pentru a interveni în timp util în vederea disipării tensiunilor. Reprezentanții ei au participat într-o manieră majoră la reuniuni interne și internaționale în care erau analizate aceste conflicte, dorind să-și însușească metode moderne de acțiune, care să contribuie la restabilirea ordinii sociale. Poliția a depus eforturi pentru implementarea unui program de pregătire la toate nivelele, care au dus la o creștere a gradului de cunoaștere de către polițiști a problemelor comunității, cu precădere acolo unde există diversitate etnoculturală. Referitor la aceasta problemă a fost înființată o structura guvernamentală și neguvernamentală, pentru realizarea unui program de prevenire eficient. Problema sensibilă a conviețuirii unor diverse comunități etnoculturale a afectat deseori pacea socială din statele în care există populații multietnice, după lecturarea cărții ne dăm seama că societatea românească va fi ferită de astfel de probleme, deoarece atât eforturile comune ale autorităților și organizațiilor neguvernamentale, cât și ale populațiilor din comunitățile de acest tip au dus la depășirea prejudecăților etnocultura

1.CONFLICTELE SOCIALE DESFĂȘURATE ÎNTRE 1989-1995 Mutațiile intervenite în societatea românească după 1989 au declanșat apariția unor disfuncții socio-economice grave, având printre alte consecințe și continua alterare a raporturilor interumane. În contextul în care structurile economice și sociale anterioare erau în plin proces de transformare, iar cele noi nu se sedimentaseră încă în conștiința colectivă, conduita diverselor grupuri sociale suferea grave perturbări. Amploarea restructurării prin care trecea societatea, caracterul ei contradictoriu, a declanșat, în perioada de referință, numeroase conflicte de interese, iar evoluția ei sinuoasă a prelungit criza socială Prin anvergura și profunzimea sa, prin multiplele ei implicații, criza declanșată după 1989 a afectat întregul sistem al relațiilor interumane, evidențiindu-se în primul rând la nivelul relațiilor de grup. Analiza evoluției realităților sociale globale din acea perioadă a evidențiat faptul că într-o serie de țări se agravaseră și se extindeau fenomenele de marginalizare, deviantă, criminalitate, „violență colectivă, etc. În general, recrudescența violenței, creșterea frecvenței și diversificarea delictelor contra persoanei și patrimoniului, sporirea fenomenelor de corupție dincolo de încălcarea normelor și valorilor legitime și de prejudiciile morale și materiale care le produc au efecte negative asupra relațiilor interumane și asupra securității indivizilor, perturbând considerabil ordinea socială. În primii ani după evenimentele din 1989, criminalitatea se situa deja în topul motivelor de neliniște a populației. Studiile de specialitate evidențiau că în România, în perioada 1990-1994, printre motivele de îngrijorare a populației, într-un procent ridicat se situa lipsa de securitate personală. În 1992 pe primele două locuri se aflau temerile referitoare la creșterea prețurilor și cea a impozitelor, teama de aceste două aspecte fiind întemeiată dacă avem în vedere situația economică reală și perspectivele imediate pe care le întrevedea marea majoritate a populației. În același an, procentul care indica teama de șomaj era la egalitate cu cel relevant pentru sentimentul de îngrijorare față de securitatea personală. Aproximativ o treime din populație manifesta temeri mari în privința securității personale datorită ratei criminalității. De altfel, evoluția modului în care erau percepute aceste fenomene sociale reflecta dinamica lor reală.

1. Intensitatea sentimentului de îngrijorare (în procente)

În acest context, este de menționat un amplu studiu comparativ referitor la evoluția criminalității în capitalele est europene (Varșovia, Praga, Budapesta, București, Sofia, Moscova, fostul Berlin de Est). În cadrul anchetei a reieșit că între cele 22 de motive de neliniște prezentate subiecților investigați, agresivitatea și violența, ca și crima organizată, ocupau primele două locuri, cu un procent de 75% și respectiv 70% față de degradarea stării sociale 58%, de război sau pericol de război 57%, șomajul 48%. Concluzia studiului era că teama de criminalitate părea să fie mai mare decât fenomenul însuși. Acest lucru se datorează și faptului că mass-media, prin prezentarea abundentă a evenimentelor criminale, a dus la crearea stării de angoasă socială față de acest fenomen. Violența, corupția, infracțiunile din sfera proprietății nu erau fenomene noi, dar erau prezentate și, în consecință, percepute ca manifestându-se la nivel extrem de ridicat. Criminalitatea nu este un fenomen singular, separat sau izolat de restul fenomenelor anemice ce se manifestă în societate, ea este în corelație și interdependență cu o serie de mecanisme distructive și de dereglare politică, morală, normativă și culturală existente atât la nivelul întregii societăți, cât și la nivelul unor instituții și grupuri sociale. Sursele criminalității puteau fi identificate în structurile economice, politice și sociale deficitare, incapabile să atenueze în anumite momente sau perioade stările conflictuale, crizele economice, disputele etnice, sărăcia, șomajul și marginalizarea unor categorii de grupuri umane. Printre factorii criminogeni se înscriu cu precădere și disfuncționalitățile apărute la nivelul mecanismelor de control social, labilitatea criteriilor de apreciere și sancționare a abaterilor, eșecul unor persoane în procesul de socializare, dezorganizarea unității familiale, agravarea diverselor tipuri de conflicte și tensiuni sociale. Începând din anul 1990, diverse grupuri etnice își refundamentează interesele, pozițiile și atitudinile, se redefinesc social și cultural, influențând evoluția ulterioară a societății, 1990-1995 fiind perioada în care a avut loc o repoziționare a diferitelor tipuri de interese, în funcție de numeroase repere interne și externe, proces ce se desfășoară într-o atmosferă de instabilitate și incertitudine colectivă și individuală. Economia de piață, chiar în condițiile unui succes al reformei, nu putea fi favorabilă în egală măsură pentru întreaga populație, progresul social general antrenând pentru unele categorii sociale regres sau chiar eșec individual, ceea ce a dus la un acut sentiment al frustrării. Climatul politic tensionat, derutant, vehicularea în mass-media a unor știri și comentarii, de multe ori în contradicție flagrantă cu adevărul și cu normele etice elementare, au generat în perioada imediat următoare anului 1989 stări de incertitudine. Acestea s-au manifestat și la nivelul structurilor judiciare, care au devenit ezitante în modul de aplicare a legii. Între strategia legislativă și realitățile cu care se confruntă societatea există un „vid tactic”, din lipsa acută de soluții realiste, pertinente, care să poată fi adaptate la specificul și tendințele perioadei de tranziție. Schimbarea socială a afectat moralul individului, care percepe la alte cote inegalitatea socială, diferențele de statut între diferitele grupuri sociale. Discrepanțele tot mai marcante între aspirații și posibilități aveau o nouă dimensiune, fapt ce facilita tendința de a găsi mijloace alternative celor legale, în scopul realizării accesului la bunurile și valorile sociale. Aceste aspecte au dus la multiplicarea formelor de criminalitate violentă, la multiplicarea delictelor îndreptate contra proprietății particulare sau publice. În general, destabilizarea socială generează dezorganizarea personalității individului, facilitând astfel apariția unor indivizi dezorientați, în raport cu normele și criteriile de apreciere ori sancționare a comportamentelor, sau la revigorarea grupurilor marginale care îi socializează negativ. Generând consecințe negative, directe sau indirecte, asupra interacțiunii umane, violența conduce la creșterea nesiguranței individuale și alimentarea tensiunilor sociale. Manifestările comportamentale agresive pun în pericol valorile promovate de societate. Violența, prezentă în societatea românească, acoperă un spectru larg de comportamente (de la agresivitățile în limbaj până la suprimarea vieții), are o etiologie complexă și implică o abordare diferențiată, după mai multe criterii. Din punct de vedere al participației la comiterea infracțiunilor violente, în literatura de specialitate s-au evidențiat trei categorii: violența individuală, de grup și violența mulțimii. Statisticile judiciare arată că dintre aceste categorii, violența individuală este cea mai frecventă, este de regulă tipul de violență „primitivă” – generată de cele mai multe ori de consumul exagerat de alcool, care declanșează reacții violente, necontrolate. De regulă, astfel de violențe se declanșează spontan, fără să existe o pregătire prealabilă, minuțioasă a crimei. Individul aflat sub influența unei excitații paroxistice, accentuată în primul rând de consumul de alcool, pus în fața unei situații concrete alege o singură alternativă – violența. Aceste agresiuni le exercită fără a conștientiza în momentul respectiv consecințele faptelor sale, sentimentul dominant fiind defularea prin violență. În sfera acestui gen de criminalitate apăruseră în acea perioadă noi mobiluri. Astfel, tensiunile create de modul de împărțire a pământului s-au soldat în numeroase cazuri cu săvârșirea unor infracțiuni grave contra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei. Se afla, de asemenea, într-o creștere considerabilă violența intrafamilială. Pe fondul crizei morale ce se manifestă tot mai acut în societate, rude de toate gradele, soți și concubini își rezolvă conflictele mai vechi sau ocazionale recurgând cu multă ușurință, în special când se află sub influența alcoolului, la mijloace agresive. Toate aceste forme de manifestare a violenței ocupă primul loc în „topul” statisticilor judiciare. A doua categorie, violența comisă în grup, atinge proporții îngrijorătoare prin dimensiunea și formele de manifestare. Ea a fost denumită „violență de tip utilitar”, întrucât se comite în vederea realizării unui anumit scop. Acest gen de violență este frecvent întâlnit în structurile crimei organizate și intră în categoria „marii violențe”, cum este denumită de specialiști. Membrii acestor grupuri criminale folosesc ca metode violența, amenințările, șantajul, răfuielile de tip mafiot, iar armamentul este unealtă de lucru. Schimbările din societatea românească au înlesnit printre altele nu numai liberalizarea legăturilor dintre persoane fizice și organizații legale din Est și Vest, ci și dintre cele ilegale. Din această cauză, Europa răsăriteană, inclusiv România, este confruntată cu o creștere masivă a crimelor și a numărului de bande organizate de delincvenți, care acționează pe teritoriul fostelor țări comuniste. Cea de-a treia categorie, violența mulțimii, era o formă de criminalitate necunoscută în perioada regimului totalitar, dar care, din păcate, a proliferat în contextul tranziției ți a crizei pe care o traversează societatea românească.

Violența mulțimii constă în „acțiuni în comun și în masă”, comise sub impulsul unor antrenări la care participă cei prezenți și unde se degajă forțe, vitalități care, în stare de izolare, ar rămâne nemișcate. Indivizii aflați în mulțime suportă transformări adaptând „caracteristicile speciale” uneori opuse individului luat separat.

În desfășurarea evenimentelor s-a putut vorbi de mulțimi deoarece în conflicte erau implicate grupuri de la 30-40 de persoane până la sute sau chiar mii de persoane, structurate ca grupări eterogene ce cuprindeau persoane de toate vârstele, sex diferit, de orice profesie sau categorie socială, apartenență religioasă etc. În grupurile mari de persoane, adevărate mulțimi, implicate în conflictele desfășurate în 1990-1995, indivizii au prezentat caracteristicile specifice pe care autori celebri le-au evidențiat, și anume:

• individul în mulțime dobândește un sentiment de putere invincibilă, care îi permite să cedeze unor instincte pe care singur nu și le-ar exprimat obligatoriu; • individul este supus „contagiunii mentale” – în mulțime orice sentiment este contagios astfel încât individul își sacrifică foarte ușor interesul personal în favoarea celui colectiv; • indivizii aflați în mulțime suportă transformări adoptând „caracteristici speciale” uneori opuse individului luat separat. În mijlocul mulțimii, mai ales când aceasta este agitată, individul este puternic influențat, controlul de sine slăbește, chiar dispare. Acțiunile mulțimii sunt asemănătoare cu cele ale infractorului pasional, care tinde să-și facă singur dreptate, iar mulțimea acționează de cele mai multe ori cu sentimentul că face dreptate. Din acest motiv, specialiștii au denumit acest gen de violență a mulțimii „violență pseudo justițiară”. O altă caracteristică a violenței grupurilor mari analizate rezidă într-o descărcare, o eliberare a unei tensiuni psihice acumulată în timp, generată în special de reacția unei anumite categorii sociale sau chiar a autorităților. Privind prin prisma celor câteva caracteristici ale mulțimii, putem aprecia că în România ultimilor 50 de ani, pentru prima dată, în decembrie 1989 mulțimea a devenit „personalitate” – dintr-o masă amorfă și apatică a devenit „mulțime psihologică”, conștientizând dezideratele și rolul pe care și le asumă. Acest lucru a influențat manifestarea ulterioară a mulțimii, care a dobândit exercițiul de manifestare a „personalității” evoluând spre atitudini revanșarde, într-o contagiune emoțională care a reverberat la nivelul tuturor palierelor de manifestare colectivă. Atitudini de acest gen s-au diversificat și amplificat, având conotații în funcție de varii cauze care le-au generat. Se remarcă astfel manifestările colective care au avut la bază motivații sociale, declanșate cu preponderență în comunitățile rurale. Apariția și proliferarea știrilor tensionate și conflictuale reprezintă o componentă intrinsecă a oricărei situații post-revoluționare, caracterizată în general prin tentativa recuperării drepturilor și libertăților de care cetățenii au fost frustrați în perioada anterioară. Analiza etiologică a acestora indică faptul că motivele declanșării lor au fost diferite. Unele dintre ele au fost generate de neînțelegeri apărute în legătură cu împărțirea patrimoniului vechilor structuri. O altă categorie a unor astfel de conflicte, fără a avea amploare și implicații sociale generale, este cea reprezentată de neînțelegerile dintre cetățenii aparținând unor culte religioase diferite. În aceste cazuri, natura conflictului nu a fost determinată de concepte ideologice, ci de modul în care au fost alocate spațiile necesare (acest tip de conflict a existat între ortodocși și greco-catolici) Trebuie menționat că nici unul dintre tipurile de conflicte prezentate nu se bazează pe concepte rigide, intolerante. Sunt conflicte de natură socială, apărute și ca o compensare față de perioada anterioară, când posibilitățile de manifestare personală și colectivă erau reduse. Prin amploare și consecințe, la nivelul întregii societăți sau detașat conflictele între comunitățile de romi și cetățenii aparținând altor etnii: români, maghiari, macedoneni și germani. Aceste conflicte s-au declanșat pe fondul unor tensiuni generate de modul de viață marginal al unor categorii de romi. Am precizat deja că perioada pe care o parcurge România este caracterizată printr-un proces de afirmare a identității etnice a tuturor grupurilor minoritare. Acest proces a avut tendința de a se realiza pe două coordonate: – prin afirmarea identității etnice a grupurilor minoritare, structurată firesc prin promovarea unor tradiții socio-culturale de exemplu, comunitățile turco-tătară, elenă, germană etc. -prin impunerea imperativă, radicală a identității etnice, care duce la intoleranță. Este cazul tipic al romilor, ai căror lideri au exagerat prin supradimensionarea dezideratelor etnice. Fiind transmise unei populații nepregătite, aceste deziderate au fost percepute ca o posibilitate din partea acestora de a beneficia numai de drepturi, înțelegând că li se cuvin mai multe decât majorității populației, iar obligațiile incumbă altora, nu lor. Alături de alți factori, aceste tendințe au influențat negativ manifestările comportamentale ale romilor, fiind favorizate și de victimizarea exagerată a acestei populații de către liderii acestora, sau de către cei care, într-un fel sau altul, se ocupă de „protecția” lor. Acest gen de „protecție” poate conduce la o supra-protecție ce îi va încuraja la perpetuarea aceluiași mod de viață dar care îi defavorizează și poate determina apariția altor tensiuni sociale. Modul de viață tradițional al romilor conține o serie de elemente care, pe de o parte, au consecințe negative asupra șanselor sociale ale fiecărui individ, iar pe de altă parte generează tensiuni cu populația majoritară. În general, datorită condițiilor de viață, cutumelor, respingerii unor valori morale acceptate de restul comunității, romii se auto-marginalizează ca o subcultură care se manifestă agresiv, nerecunoscând și încălcând premeditat normele juridice instituționalizate în societate. Spre deosebire de alte violențe îndreptate împotriva romilor din majoritatea țărilor europene, concretizate în acțiuni „menite să protejeze puritatea rasială”, în România aceste violențe colective au reprezentat un fenomen rural explicabil prin specificul comunităților din acest mediu, caracterizate printr-o cunoaștere comportamentală a fiecărui membru din comunitatea respectivă, prin coeziune și solidaritate, prin respectarea unor valori tradiționale. Fiind comunități ce au în general un număr relativ mic de membri, este facilitată cunoașterea oricăror evenimente ce au loc în comunitate și modul în care fiecare individ sau grup „răspunde” normelor sociale. Din acest motiv, comportamentul antisocial al romilor în comunitățile rurale a avut un impact mai dur, stârnind reacții adverse de respingere și sancționare a acestuia. Marea majoritate a romilor împotriva cărora s-a îndreptat violența era fără ocupație, se întreținea din sustrageri de produse agricole, cerșit și alte activități ilicite. Desființându-se vechea formă de proprietate, alături de ceilalți membri ai comunității, romii au primit loturi în folosință, pe care nu le-au lucrat, ocupându-se în continuare cu sustrageri de bunuri, comise în grup și cu violență, ținta activității lor infracționale fiind de data aceasta proprietatea privată, ceea ce a declanșat atitudini de revoltă și respingere mai puternice decât cele anterioare. O altă formă de manifestare comportamentală care a stârnit reacții de indignare a fost atitudinea agresivă, sfidătoare a romilor îmbogățiți prin valorificarea ilegală de bunuri aduse din străinătate. Reacții similare le-au avut și față de persoanele aparținând aceleiași etnii, care aveau o conduită socială nediferențiată de cea a majorității populației. De asemenea, grupuri de romi au declanșat numeroase conflicte cu tinerii din diverse localități, față de care se manifestau agresiv, sustrăgându-le prin forță bani sau bunuri avute asupra lor. În locurile de întâlnire ale tinerilor au fost mai mult tentative de viol, care în general nu erau reclamate de victime de teama amenințărilor exercitate de romi. În general, o parte a acestor romi se manifestau în comunitate ca niște „stăpâni”, sfidând orice normă de conviețuire socială. La încercările persoanelor cu autoritate morală în comună (preot, primar, profesor etc) de a-i determina să-și schimbe comportamentul, aceștia au fost amenințați sau timorați prin agresivitate. Documentările efectuate în localitățile unde au avut loc violențe colective îndreptate împotriva romilor au relevat faptul că majoritatea acestora erau cu antecedente penale și chiar recidiviști, în general pentru infracțiuni comise cu violență.

În România, intensitatea și dimensiunile conflictelor au fost diferite, în raport direct proporțional cu acumulările anterioare. Astfel, în localitățile unde conflictul nu a avut ca fundament lezarea directă a vieții și integrității cetățenilor și a avutului lor, a putut fi aplanat cu operativitate sau s-a putut interveni prompt, în timp ce în situațiile în care vreme îndelungată majoritatea populației a fost nevoită să suporte agresivitatea unor grupuri de romi s-au aplanat foarte greu. Specific acestui ultim tip de conflict au fost incidentele de la Hădăreni județul Mureș, Ghidfalău județul Covasna, Plăieșii de Jos județul Harghita, Mihail Kogălniceanu județul Constanța și Bolintin județul Giurgiu. În diverse materiale prezentate de unele organizații nonguvernamentale, ce au tratat conflictele în care au fost implicați romii, se afirmă că după 1989 au avut loc 6905 conflicte. Într-adevăr, această cifră a fost preluată de la instituția respectivă, dar în mod arbitrar, întrucât ea reprezintă totalul stărilor conflictuale din România în perioada 1990-1994, în care sunt incluse toate categoriile de tensiuni sociale (generate de modul de aplicare a legii funciare, interconfesionale, de folosire a unor terenuri sau imobile), care au generat sau ar fi putut genera violență. Mai mult decât atât, în aceste materiale sunt prezentate localități din mai multe județe ale țării ca fiind locul de manifestare a unor conflicte interetnice, deși cauza declanșării lor a fost strict determinată de motivele sociale, modul de împărțire a pământului (de exemplu Certeze, Comarna jud. Satu Mare, Ghimpați și Letca Nouă jud. Giurgiu, Podul Nărujei și Pufești jud. Vrancea etc). De asemenea, în cifra respectivă sunt incluse și unele altercații care au avut loc între grupuri mici de tineri din care făceau parte inclusiv romi. Constatările poliției au evidențiat că în perioada 1990-1994 la nivel național au avut loc 23 de acțiuni din totalul de 214 conflicte de toate tipurile. În urma acestor acțiuni au fost distruse circa 400 de case aparținând romilor, majoritatea prin incendiere. La aceste conflicte au participat aproximativ 14.000 de persoane aparținând populației majoritare, precum și a altor minorități maghiari, germani, macedoneni etc. S-au înregistrat, de asemenea, 38 de situații pre-conflictuale (în jud. Bihor, Brașov, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Neamț etc) care, datorită intervenției prompte a organelor de poliție, au fost dezamorsate și nu au mai generat în violențe de grup. Este necesar să amintim și de existența conflictelor dintre diverse grupuri de romi, mediatizate în cele mai multe cazuri ca fiind conflicte între romi și populația majoritară. Pentru o mai bună înțelegere a cauzelor și tipologiei conflictelor, este necesară analiza acestora în două sub-etape: 1990-1992 și 1993-1994. În prima perioadă, starea de provizorat socio-politic s-a resimțit mai ales în domeniul ordinii publice. Alături de nesoluționarea corespunzătoare a unor conflicte prealabile s-au creat precedente care au dus la creșterea numărului manifestărilor revendicative, de justiție personală sau colectivă. Acestea au fost favorizate și de faptul că nu se consumase culpabilizarea nici personală, dar mai ales cea instituțională a organelor de ordine publică, lucru ce a determinat anumite rezerve din partea acestora în implicarea, detensionarea ºi aplanarea situațiilor conflictuale apărute. În aceeași etapă, numeroși indivizi și grupuri, mai ales de romi, au încercat să exploateze liberalizarea socio-economică și politică prin manifestări anarhice de indisciplină socială, prin adoptarea unor modalități de îmbogățire ilicită. Rezultatul a fost că aceste categorii sociale au prezentat o sfidare morală și un permanent pericol pentru ordinea publică. În contextul general al conflictelor sociale, evenimentele din prima etapă se detașează atât prin modul lor de desfășurare și extindere, cât și prin dificultățile pe care le-au surmontat forțele de ordine implicate în aplicarea lor. De asemenea, evenimentele din această perioadă se caracterizează prin amploare și intensitate, favorizate atât de contextul socio-economic general, cât și de faptul că procesul de restructurare a instituțiilor statului și a sistemului legislativ era încă în fază incipientă. Această primă etapă cuprinde conflictele din următoarele localități: Turulung (10-11 ianuarie 1990), Reghin (29 ianuarie 1990), Lunga (5 februarie 1990), Cuza Vodă (iulie 1990), Cașinul Nou (12 august 1990), Mihail Kogălniceanu (9 octombrie 1990), Bolintin Deal (7 aprilie 1991), Ogrezeni (17 mai 1991), Bolintin Vale (18 mai 1991), Găiseni (5 iunie 1991), Plăieșii de Sus (9-10 iunie 1991), Vălenii Lăpușului (13 august 1991) și Comănești (22-23 noiembrie 1992). Tipice pentru această perioadă sunt conflictele din Mihail Kogălniceanu și cele din județul Giurgiu. Semnificativ pentru violențele din localitatea M. Kogălniceanu este faptul că s-au declanșat într-o comunitate eterogenă din punct de vedere etnic, unde cetățeni aparținând mai multor etnii (români, turci, macedoneni, tătari, germani) s-au solidarizat împotriva romilor din comună, fiind revoltați de gravele abateri comportamentale manifestate într-o perioadă lungă de timp, ai căror victime erau în majoritate locuitori ai comunei. Violența împotriva romilor s-a exercitat selectiv, nu au fost vizați cei integrați normal în viața socială (cele cincisprezece case ale romilor existente în centrul comunei, unde s-a adunat mulțimea violență, au rămas intacte). Mai mult decât atât, au existat tentative de a-i pedepsi și pe alți cetățeni ai comunei bănuiți „a fi colaborat” cu romii la activități infracționale, ceea ce demonstrează clar că nu era vizată etnia, ci anumite persoane cu deviantă comportamentală. Deși în județul Giurgiu trăiesc mai multe categorii de romi (zidari, căldărari, spoitori, lăutari, romi de vatră și ursari), violențele au fost îndreptate numai împotriva celor din urmă. Reacția deosebit de dură a mulțimii și intensitatea acestor conflicte a constituit „un răspuns” la formele comportamentale agresive ale ursarilor. Extinderea conflictelor violente de la o localitate la alta, în scurt timp (Bolintin Deal-Ogrezeni-Bolintin Vale) a îngreunat intervenția poliției, mai ales că a lipsit cooperarea acesteia cu autoritățile locale. De altfel, această implicare a celorlalți a făcut ca poliția să rămână singura instituție obligată să reacționeze la violențe, ceea ce în concepția mulțimii a apărut ca un simbol al represiunii, în contextul în care imaginea acesteia fusese deja deteriorată, iar atribuțiile ei greșit înțelese. Pentru noul context social românesc, postura în care se aflau forțele de poliție era inedită. Polițiștii, pe de o parte, trebuiau să mențină ordinea de drept, să acționeze în limitele stabilite de lege și în același timp să protejeze viața cetățenilor implicați în conflict, indiferent căror categorii etnice aparțineau. La nivelul organizațiilor nonguvernamentale și al presei au fost tendențios interpretate ca fiind conflicte interetnice și manifestări rasiale față de romi, evenimente care nu au avut amploarea unor conflicte sociale sau violențe de grup în care au fost implicate persoane aparținând aceleiași etnii. În acest sens, semnificative pentru perioada la care ne referim sunt incidentele din localitățile Vășad (jud. Bihor), unde „conflictul social” a avut loc între două familii. Numai faptul că una dintre victime era rom nu justifică aplicarea etichetei de „conflict interetnic”, nici măcar de conflict social. Un alt caz îl reprezintă incidentele din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța, în care au fost implicate două comunități distincte de romi, cea a rudarilor, a căror membri s-au adaptat cerințelor modului de viață stabil, și romii seminomazi, „căldărarii”, ale căror manifestări comportamentale generau frecvent reacții de adversitate. Reprezentativă pentru cea de-a doua etapă, respectiv 1992-1994, este mediatizarea exacerbată și prezentarea subiectivă, uneori tendențioasă a acestor evenimente care, victimizând romii, au dus la apariția unor reacții de indignare din partea populației care cunoștea exact situația reală, trăind alături de aceștia. O mare parte a romilor a continuat să se manifeste comportamental ca și înainte, în unele cazuri chiar mai violent, sfidând elementarele reguli de conviețuire socială. Manifestările au fost deci determinate și de problematizarea exagerată a situației acestora. A contribuit de asemenea și lipsa de fermitate a organelor de ordine în luarea unor măsuri împotriva celor care „terorizau” prin comportament majoritatea localnicilor, ceea ce a dus la apariția sentimentelor de protecție nejustificată și injustiție socială. Continuarea stării de sărăcie a unei largi categorii a populației (explicabilă în contextul socio-economic respectiv) a dus, de asemenea, la utilizarea unor mijloace din ce în ce mai agresive din partea unor romi pentru asigurarea mijloacelor de trai. Statistica judiciară evidenția pentru perioada respectivă creșterea numărului de infracțiuni comise cu violență, ai căror autori au fost mai ales romi. Astfel, crescuse numărul infracțiunilor de tâlhărie, înșelăciune, trafic de valută și furturi, în special în anul 1993. De asemenea, s-a constatat că în localitățile unde au avut loc conflicte, romii, în proporție de 30-40%, uneori chiar 50%, aveau antecedente penale, iar dintre ei 15-20% erau recidiviști. În acest mod, se explică reacția dură a populației afectate direct de aceste „îndeletniciri” ale romilor. Implicarea autorităților în rezolvarea și soluționarea conflictelor a fost mai operativă și eficientă, urmărind stabilirea răspunderii individuale în raport cu gradul de vinovăție și reducerea consecințelor conflictelor declanșate, mai ales în privința distrugerii de bunuri și a pierderilor de vieți omenești. Un exemplu elocvent pentru cea de-a doua perioadă îl reprezintă cazul Hădăreni, din județul Mureș, care a fost mediatizat profilându-se de faptul că incidentele s-au soldat și cu victime, iar polițiștii din localitate nu au folosit cele mai adecvate modalități de intervenție pentru aplanarea conflictului. Modul în care a reacționat unul dintre polițiști în situația limită în care se afla reprezintă o acțiune individuală, nu o atitudine generală a poliției ca instituție, nefiind justificate acuzațiile aduse acesteia de „a fi participat activ la violențele îndreptate împotriva romilor”, așa cum rezultă din lucrarea Linșaj împotriva romilor din România, apărută sub egida Asociației pentru Drepturile Omului – Helsinki din SUA. De altfel, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Mureș. Intens au fost mediatizate incidentele din localitatea Cărpiniș, județul Timiș, cărora li s-a dat o tentă de conflicte interetnice soldate cu o victimă din rândul romilor. În realitate, au fost altercații între două grupuri de tineri romi și români, cunoscute în comunitate cu un comportament agresiv, iar așa-zisa „victimă” a conflictului a decedat într-un accident de circulație dudă un an de la evenimente. Sintetizând cele prezentate, pot fi stabilite următoarele caracteristici ale conflictelor în care au fost implicați romii. Violențele îndreptate împotriva romilor având un evident caracter selectiv, nu au vizat etnia, ci anumite persoane sau grupuri, după criterii socio-comportamentale (neetnice). Specificitatea fiecărui conflict este dată de două coordonate: a) contextul socio-economic și politic general: • Interpretarea eronată a libertăților vehiculate în plan social. • Posibilitatea de afirmare și solidarizare colectivă în rezolvarea imediată a unor probleme sociale. • Instabilitatea socio-politică care a generat ineficiența acțiunii instituțiilor statului în aplanarea conflictelor. b) condiții specifice localității: • Zona geografică, situația economică a membrilor comunității respective, starea infracțională, intensitatea acumulărilor tensionale și gravitatea actului care a declanșat conflictul. • Analiza orientării violențelor demonstrează acțiunea predilectă spre distrugeri de bunuri aparținând romilor în scopul „sancționării” celor vizați și nu suprimarea vieții acestora, mai ales că de fiecare dată aceștia erau avertizați de ceilalți membrii ai comunității asupra pericolului iminent. În consecință, nu se justifică vehicularea pe plan internațional a ideii de linșaj, pogrom și manifestări rasiale. • În majoritatea cazurilor, imobilele incendiate au fost reconstruite, romii întorcându-se la locuințele lor, acțiuni realizate de autoritățile locale cu implicarea membrilor comunității și cu sprijin guvernamental. În situațiile în care s-au declanșat astfel de violențe, poliția nu a rămas în expectativă, intervenind de fiecare dată în aplanarea conflictelor și chiar în detensionarea unor stări pre-conflictuale ce s-ar fi putut solda cu consecințe deosebit de grave. Modalitățile de intervenție și eficiența acțiunilor trebuie privită ca un proces evolutiv. Dacă la început, confruntată cu ineditul situației și marcată de destructurările sociale, poliția a avut unele reticențe, în timp și-a elaborat noi strategii prin care tehnicile de intervenție au fost adaptate situațiilor conflictuale concrete. Acest fapt a favorizat identificarea cu mai multă operativitate a persoanelor implicate în aceste conflicte, împotriva cărora poliția a luat măsuri legale în limitele competenței sale. În acest context, este semnificativă operativitatea cu care au intervenit forțele de ordine în unul dintre conflictele de mare amploare din localitatea Bâcu, jud. Giurgiu. Deși era în continuare învinuită de cercetări discriminatorii, în aproape toate cazurile au fost identificați participanții la violențele îndreptate împotriva romilor, cercetările fiind finalizate, majoritatea celor vinovați aflându-se la instanțele de judecată. Conștientizând că frecvența interacțiunilor cotidiene dintre poliție și membrii comunității, precum și calitatea acestora, este o determinantă a stabilității sociale, poliția și-a propus implementarea unui program de instruire la toate nivelele, care vizează creșterea gradului de înțelegere de către polițiști a problemelor comunității, mai ales acolo unde există diversitate culturală, și a modului de tratare a cetățenilor indiferent de statutul lor social sau apartenența etnică. Printre ideile centrale folosite în pregătirea polițiștilor a fost aceea că orice persoană care trăiește într-o societate democratică are dreptul la protecția oferită de lege, iar poliția este obligată să i-o asigure, liantul fundamental dintre cei care exercită autoritatea și cei care se supun acesteia fiind legitimitatea. De asemenea, și-a propus instruirea polițiștilor nu numai în cunoașterea legilor, ci mai ales în favorizarea unei interacțiuni care trebuie să existe între aceștia și membrii comunității, întrucât acolo unde ostilitatea și lipsa de încredere caracterizează aceste relații, terenul este propice pentru apariția tulburărilor și chiar a conflictelor sociale. Aceasta a implicat un efort mare din partea poliției, întrucât se știe că debarasarea de vechile mentalități era un proces anevoios pentru ambii parteneri: poliție – comunitate. În scopul prevenirii unor astfel de conflicte, poliția a luat măsuri de cunoaștere a stărilor pre-conflictuale, pe care prin măsuri concrete le-a dezamorsat, identificând localitățile unde trăiesc numeroase familii de romi, cu preponderență a celor cu manifestări violente. În același timp a devenit mai promptă în sancționarea oricăror încălcări ale legii, indiferent cărei persoane îi aparțin, acționând deci cu imparțialitate. De asemenea, s-au luat măsuri în vederea cunoașterii de către polițiști a tuturor categoriilor de romi, a preocupărilor și obiceiurilor lor, pentru valorificarea acestor cunoștințe în scop preventiv. În același timp, poliția a luat măsuri de atragere a structurilor guvernamentale și nonguvernamentale în scopul realizării unui program coerent de prevenire. În acest sens, prin Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității, înființat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, s-au inițiat programe de colaborare cu Consiliul pentru Minorități Naționale, ce vizează acțiuni în sfera prevenirii criminalității în comunitățile multiculturale. Urmărind menținerea ordinii de drept și realizarea unei strategii comune de prevenire a criminalității în rândul romilor, poliția a realizat mai multe întâlniri cu reprezentații lor. Astfel, s-au desfășurat numeroase programe de colaborare cu diferite organizații ale romilor sub deviza „dialogul în comunitate, factor de prevenire a violenței”. La nivelul comunităților rurale, unde romii reprezintă o pondere semnificativă a populației, s-a încercat constituirea unor comisii de dialog social care să se întrunească periodic și din care să facă parte autoritățile locale, persoane cu prestigiu în comunitate și reprezentanți ai romilor. S-a instituit totodată un program permanent de colaborare a populației cu PER (Proiectul pentru relații etnice din SUA – filiala București), împreună realizându-se mai multe întâlniri de lucru la care au participat polițiști și reprezentanți ai minorităților naționale. Dintre cele mai reușite activități de acest gen a fost și simpozionul organizat la Neptun, cu participarea și a unor specialiști din SUA, având ca temă „Poliția și minoritățile” aprilie 1995. Aceste programe de colaborare cu societatea civilă au fost extinse la toate unitățile de poliție teritoriale, având ca scop principal prevenirea criminalității în rândul romilor și implicit a stopării oricăror stări pre-conflictuale ce ar putea genera în violențe de grup.

2.Romii din România. Romii din România (romi, uneori scris și rromi, cunoscuți de către noi ca țigani) reprezintă unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România. După recensământului din 2011, ei sunt în număr 621.573 de persoane (adică 3% din totalul populației), clasându-se pe locul doi ca grup etnic minoritar ca mărime, după cel maghiar. Din acești 621.573 de oameni, 62% locuiesc în mediul rural (390.903). Se susține că cifra estimată nu corespunde realității, datorită faptului că ei refuza să-și declare etnia. În Maramureș, Bucovina, Banat, Dobrogea și Moldova concentrația romilor este sub media țării. In ziua de azi romii sunt încă victime ale discriminării, ceea ce îi împiedică să fie corect școlarizați și integrați în societate. Această realitate există și în alte țări care găzduiesc minorități rome: Ungaria, Slovacia sau Cehia. Denumirea etniei este controversată. De exemplu într-un dicționar cuvântul „țigan” a avut ca o parte din definiția sa „o persoană cu un comportament răutăcios” Avocați ai drepturilor romilor în România pretind că „a-i chema țigani” îi mai izolează din societate de masă. Prin îmbunătățire, „romi” este acum denumirea oficială a țiganilor în dicționare. Numărul oficial al romilor (conform recensămintelor), numărul estimat este de obicei semnificativ mai mare:

– 1886: 200.000 (3,2%) în Vechiul Regat (estimare neoficială)

– 1930: 242.656 (1,6%) în România Mare

– 1956: 104.216 (0,6%)

– 1966: 64.197 (0,3%)

– 1977: 227.398 (1,05%)

– 1992: 409.723 (1,8%)

– 2002: 535.250 (2,5%)

– 2011: 621.573 (3,0%) Despre istoria lor nu se știe sigur când au apărut primii romi pe teritoriul României. Jonathan Fox a cercetat și constatat că probabil au venit în secolul XI. Un alt cercetător, Bogdan Petriceicu Hasdeu, a găsit un document semnat de Mircea cel Bătrân care sugerează că veniseră cu un secol înainte de acea dată.O atestare documentară a romilor de pe teritoriul României actuale, datează din anul 1385, când domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește Mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră mai înainte Mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care și 40 de sălașe de „țigani”. Imediat după sosirea lor în România, romii au devenit sclavi ai boierilor care deja locuiau acolo. Condițiile romilor au fost neînduplecate. Pedeapsa cu moartea a fost des întâlnită: “un sclav care viola o femeie era ars de viu”. În Transilvania (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar), dacă un rom vorbea limba romani (țigănească) primea douăzeci și cinci de lovituri cu biciul. Hainele lor tradiționale au fost interzise de asemenea în Transilvania. Majoritatea erau meșteșugari de lemn, vânzători de cai, și lăutari. Romii au fost cunoscuți mai ales pentru talentul lor muzical. Se poate vedea și astăzi cum mulți dintre ei se mai țin de ocupațiile pe care le aveau când erau înrobiți. În Țara Românească trăiau 90.000 de romi reprezentând 4% din populația țării, iar în Moldova 12.000 , reprezentând 0,8% din populația statului. Recensământul din Transilvania din 1850 confirmă o proporție de 2,2% de romi din populația totală. În secolul XIX s-a ivit o schimbare în atitudinea față de sclavi, nu doar în România ci și prin toată Europa, astfel, sub influența ideilor liberale ale revoluției de la 1848, toți oamenii au fost declarați liberi și egali, robia romilor fiind definitiv abolită în 1856. Prima declarație a libertății sclavilor a fost data în anul 1848, dar din cauza faptului că guvernul acela a fost slab și nu a durat mult timp, nici acest decret nu a durat, nici nu a făcut mai nimic. În Moldova și Valahia s-au mai făcut declarații de emancipare în anii 1855 și 1856 respectiv, dar tot nu au avut efectul dorit. În anul 1864 Ioan Cuza, care a domnit peste ambele principate la acea vreme, i-a eliberat pe toți romii definitiv. După ce romii au fost eliberați, unii dintre ei au părăsit România. Mulți romi erau deja sau au ajuns în țările din Europa de Vest și mulți au ajuns de asemenea și în America. 2.1.TRADIȚIE: Tradițiile pentru ei reprezintă o parte esențială a vieții. Acest grup etnic a păstrat multe din tradițiile lor de când erau sclavi. Cel mai decorat și important eveniment din tradiția lor este "nunta țigănească". Ca la cele mai multe culturi din lume nunta la romi este foarte decorată și strălucitoare. Există mult dans și multă muzică. Una din tradițiile care iese la iveală astăzi este tradiția de "căsătorie minoră". Vârsta medie la căsătorie pentru fete este nouăsprezece ani. Aceasta este o vârstă foarte fragedă în comparație cu alte culturi ale lumii moderne. Romii au mai mult respect pentru tradiția și obiceiurile lor decât față de legile țării în care trăiesc. Căsătoriile între minori reprezintă un respect al tradiției, care duce la multe conflicte între romi și instituțiile de protecție a copilului și Uniunea Europeană. 2.2.LEGENDA: Unele legende și izvoare istorice arată prezența triburilor nomade, indiene, ale mezilor începând cu cucerirea Mediei de perși. În anul 550 î.Hr., unul dintre descendenții regelui Achaemenes, Cyrus, învinge pe ultimul rege al mezilor, Astyages, și fondează Imperiul Medo-Persan. În 547 î.Hr. împăratul persan Cyrus cel Mare cucerește Sciția Mică până la Dunăre în Bulgaria de azi. În anul 529 î.Hr. într-o expediție împotriva triburilor nomade Cyrus îl capturează pe Spargapises, fiul reginei geților Tomiris și conducătorul armatei, care se sinucide, determinând împăratul să treacă fluviul în zona Brăila, unde moare în luptă cu massogeții. 2.3.SITUATIE ECONOMICA: Prin toată lumea romii trăiesc în condiții mai joase. O parte dintre ei recurg la cerșetorie in scopul de a trai de pe-o zi pe alta. În Europa Centrală și de Est condițiile sunt într-un mod special rele pentru romi. Din situl Partidei romilor Pro-Europa sunt câteva cifre care demonstrează acest lucru:

51% din familiile romilor chestionate susțin că suferă de foame cel puțin 1-2 zile pe an. 20% suferă de foame 1-2 zile pe lună și 15% suferă permanent de foame.

Dintre cei care suferă de foame, 32% împrumută hrană de la vecini și 5% cerșesc.

În unele țări, până la 30% din familiile romilor supraviețuiesc din asistența socială și până la 24% din ajutorul pentru copii. Doar 26% trăiesc din salariile obișnuite.

În medie, 46% din romii chestionați susțin că sunt șomeri și 21% nu au lucrat niciodată. 37% susțin că ultimul loc de muncă l-au avut în 1990.

Cel mai mare nivel al șomajului este înregistrat printre tinerii romi.

Pentru 78% din romii intervievați, respectarea "drepturilor omului" înseamnă "a găsi un loc de muncă". Pentru 77%, aceasta înseamnă "lipsa foamei" și pentru 68% "posibilitatea de a educa copiii".

62% din romi își au locuințele proprii sau locuiesc în casele familiilor lor, care influențează mobilitatea.

Doar 66% din familii au un pat separat pentru fiecare membru al familiei. Doar 42% dispun de cărți.

Doar 59% din familii au apă la robinet (încă 55% au mașini de spălat), 49% au acces la sistemul de canalizare, 46% au veceuri în locuință și 55% au veceuri în curte.

Aceste procente privite în comparație cu cele naționale, peste 40% dinte romani au WC-urile în curte și 56% au apa curenta, denotă ca starea economică nu este mai proastă decât a populației majoritare, chiar dacă șomajul este mai ridicat. 2.4.Educație: O problemele importantă de rezolvat este acea de a da fiecărui copil o șansa egală la educație. Pentru multe minorități acest lucru este o străduință greu de obținut din cauza barierei limbii și a culturii. În România multe familii ale romilor nu trimit copiii lor la școală fiindcă copiii nu au învățat limba română destul de bine. Există organizații care ar încerca să schimbe acest lucru prin a avea învățători care să predea în limba "țigănească" (romani). Multe alte bariere există așa cum demonstrează următoarele cifre de la situl Partidei Romilor Pro-Europa:

Mai puțin de o jumătate din romii intervievați au declarat afilierea lor etnică pe parcursul ultimului recensământ național. Peste 28% au declarat că aparțin populației majoritare.

54% din romii intervievați vorbesc limba natală în familie.

Doar 37% (1 din 3) din romii chestionați au absolvit școala primară, doar 6% (1 din 18) au absolvit școala secundară și 1% au frecventat un colegiu.

Unul din 5 romi nu vor trimite copiii la școală din lipsa de îmbrăcăminte decentă.

Părinții își trimit copiii în școli și instituții speciale (deseori pentru copii cu probleme mentale) pentru că ei consideră că "programul școlar este mai ușor și copilul poate să reușească".

Mai mult de jumătate din romii intervievați consideră că printre ocupațiile tradiționale (așa ca meșteșugărit, vindecare, ghicit, etc.) doar comerțul și muzica le poate aduce un venit.

Romii consideră că o persoană are nevoie de o sănătate bună (69%), noroc (66%) și sârguință (53%) pentru a reuși în viață. Asistența din partea statului este pe locul 4 după importanță.

2.5.RELIGIE: În lume, pe lângă numeroase practici păgâne, romii dețin în general religia populației majoritare. Astfel, în conformitate cu religia predominantă a României, majoritatea romilor sunt creștini ortodocși. În ultimele două decenii au existat multe cazuri în care romi ortodocși s-au convertit la diverse culte neoprotestante (totuși, majoritatea enoriașilor acestor comunități religioase nu sunt etnici romi, ci români). În unele localități cu o populație predominant maghiară (în estul și nordul Transilvaniei), romii sunt fie romano-catolici, fie reformați (în funcție de confesiunea maghiarilor). De asemenea, în unele sate care dețin (sau au deținut) o populație săsească există mici comunități de romi luterani (de ex. la Uila). O bună parte a romilor din Dobrogea sunt musulmani (aprox. 1% din totalul romilor din România, una dintre cele mai însemnate comunități fiind cea din Babadag)

2.6.Inițiativă legislativă: Deputatul PD-L Silviu Prigoană a înaintat un proiect de lege, prin care propunea înlocuirea în documentele oficiale a denumirii de "rrom" cu cea de "țigan" pentru a elimina confuziile dintre termenii "român" și "rom". În aprilie 2011, Camera Deputaților a respins proiectul de lege. În Expunerea de motive pentru această lege, Prigoană scria: În ceea ce ne privește, ca națiune, cuvântul generează confuzie pe plan internațional. Sute de milioane de oameni de pe planetă n-au studii filologice și de etimologie. Ei fac o asociere firească (și justă!) între terminația -ia / -(an)ia și țara (= națiunea ei) care are această particulă: – Britania = brit + ania = “țara briților, a englezilor”; – MaureTania = maur + (et)ania = “țara maurilor”, -România = rom + ania = “țara romilor”. E incorect. Se creează o falsă direcționare. Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele comunității țigănești (problemele create de mulți din această etnie) nu dispar dacă schimbăm numele. Ea se rezolvă prin: educație, prin programe iscusite, prin respectul legii etc. Ziarul Financial Times comenta astfel propunerea legislativă: Aceasta reflectă frustrarea românilor cu privire la confuzia care se poate face între numele minorității rome și cel al țării lor, deși acesta provine din limba romani și nu are nicio legătură cu România.

CAPITOLUL II CONFLICTELE SOCIALE DIN LOCALITĂȚILE TURULUNG ȘI RACȘA (JUD. SATU MARE)

La nivelul județului Satu Mare, în perioada 1990-1994, au existat mai multe tipuri de conflicte sociale , cu o cauzalitate complexă, cele mai importante dintre acestea fiind: neînțelegerile ivite între grupuri de romi și ceilalți locuitori, modul de aplicare a legii funciare, conflicte interconfesionale etc. Prin natura și consecințele produse se disting conflictele apărute între romi și ceilalți locuitori ai județului. Acestea, în toate cazurile, au fost un efect al comportamentului membrilor etniei, concretizat în forme agresive, deviante și infracționale, care au dus la apariția unor stări tensionate în rândul populației. Ca o necesitate a înțelegerii conflictelor în toată complexitatea lor, analiza ce urmează a fi prezentată se bazează pe o documentare temeinică la fața locului, realizată pe baza discuțiilor cu autoritățile locale, cu ambele părți implicate și a probelor materiale. Deoarece fiecare conflict prezintă particularități distincte, le vom prezenta numai pe cele din localitățile Turulung și Rașca, care s-au detașat prin amploare. 1. Evenimentele din localitatea Turulung Comuna Turulung se află situată la circa 20 km de municipiul Satu Mare și are o populație de 4.800 locuitori, formată din 3.150 cetățeni de naționalitate maghiară, 1.270 români și 380 cetățeni aparținând etniei romilor. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu creșterea animalelor și cultivarea pământului, iar ceilalți, mai ales cei tineri, lucrează în municipiul Satu Mare și fac naveta. Romii, circa 48 de familii, locuiesc în comună, în zona denumită „Cartierul Podului” unde și-au construit 41 de case, fără autorizații de construire și fără să plătească vreodată impozite la bugetul local. Marea majoritate a romilor sunt fără ocupație (numai 10% dintre ei lucrează) și se întrețin din sustrageri de produse agricole de pe câmp, cerșit și ocupații ocazionale (fac chirpici, împletituri din nuiele, culeg fructe de pădure). 1.1. Cauze ce au generat conflictul. Evenimentele ce au avut loc au fost urmare a unor tensiuni acumulate în timp, generate de comportamentul unor membrii ai etniei romilor și care au culminat cu provocări directe ale acestora în diverse forme. Divergențele au apărut în timp, din perioada în care locuitorii își desfășurau activitatea în C.A.P.-uri unde romii, deși nu lucrau, trăiau din vânzarea produselor agricole sustrase de pe terenul C.A.P.-ului. Când cetățenii luau atitudine față de aceste manifestări, erau amenințați, timorarea lor favorizând perpetuarea unor astfel de îndeletniciri din partea romilor. Mai mult decât atât, unii romi s-au dedat și la activități infracționale. În afara sustragerilor de pe câmp și din gospodăriile localnicilor, au început să se manifeste violent tâlhărind persoane în vârstă, semnificativ fiind cazul lui Gyopias Nicolae care, la data de 29.12.1989, împreună cu alți romi au comis infracțiunea de tâlhărie împotriva unui bătrân din localitate. La vremea respectivă s-au luat măsuri legale împotriva acestora. De altfel, analiza stării infracționale din comună, în perioada 1990-1994, evidențiază faptul că, din totalul de 380 de romi din comună (în care sunt incluși și numeroși copii – fiecare familie având între șase și zece copii), 27 dintre aceștia au antecedente penale, mai ales pentru comiterea de infracțiuni cu violență și furturi. Din totalul infracțiunilor săvârșite în comună, în perioada de referință, 25% au fost comise de romi, procent semnificativ în contextul în care întreaga populație a romilor reprezintă 7,9%. De menționat că, în aceeași perioadă, un număr de 70 romi au fost sancționați contravențional cu amendă și 17 cu închisoare. Amenințări din partea romilor au existat și la adresa fostului primar și medicului veterinar, care au luat atitudine față de comportamentul acestora. Conflictul deschis a fost favorizat de altercațiile ivite în noaptea precedentă incendiului, dintre tinerii aflați în discoteca comunei și grupurile de romi organizate, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice au încercat să acosteze tinerele din discotecă. La intervenția celorlalți tineri din comună, grupurile de romi au ripostat violent, amenințându-i cu cuțitele și provocând scandal. De altfel, astfel de tensiuni între tineri și romi apăreau frecvent la întâlnirea din discotecă. A doua zi, respectiv pe 11 ianuarie 1990, ca o reacție a evenimentelor petrecute la discotecă, din dorința de răzbunare, grupuri de romi au atacat cu pietre cetățenii care sosiseră în localitate cu autobuzul din Satu Mare. În autobuz predominau femeile și copiii care, speriați, au fugit în comună și au alertat locuitorii. Până la sosirea autobuzului, care oprește în fața braseriei din localitate, au existat altercații între consumatori și grupurile de romi ce așteptau autobuzul în scopuri provocatoare. 1.2. Desfășurarea evenimentelor În urma celor două zile de panică creată în rândul locuitorilor de grupurile de romi, cumulată cu înlănțuirea tensiunilor anterioare, s-a declanșat o reacție colectivă de revoltă împotriva acestora, manifestată printr-o organizare spontană, în scopul curmării stării de fapt și anihilării oricărei riposte din partea romilor. În consecință, s-au tras clopotele la biserică în semn de alarmă, s-au strâns circa 800 de persoane care împreună s-au deplasat în cartierul romilor, incendiind casele acestora. Au ars 38 de case aparținând comunității romilor din Turulung. De remarcat este faptul că nu toate casele aparținând romilor au fost incendiate. Deși dezlănțuită, mulțimea nu a incendiat casele romilor integrați normal în viața socială a comunei, cu toate că locuințele acestora se aflau în apropierea celor incendiate. Avertizați la timp de unii cetățeni din comună, care au prevăzut consecințele acțiunii, romii au fugit, părăsindu-și locuințele. Poliția din comună, împreună cu reprezentantul gărzilor patriotice, a încercat să tempereze mulțimea, dar fără succes. A fost anunțată poliția județeană și celelalte autorități care s-au deplasat urgent, luând măsuri menite să stopeze amplificarea incidentelor. Incendierea a produs pagube materiale importante care ulterior au fost evaluate pe fiecare familie în parte (vezi la cap. Ilustrații, foto nr. 1-3). În rândul romilor nu au fost victime, însă familia Varga Iosif și Veruca au reclamat dispariția în timpul incendiului a unui copil în vârstă de doi ani și jumătate. Dispariția copilului este îndoielnică, ca de altfel și existența lui, din următoarele considerente: – familia Varga avea la vremea respectivă șase copii și persoanele investigate, inclusiv membri ai familiei, nu au putut preciza că respectivii aveau, în ianuarie 1990, un copil în vârstă de doi ani și jumătate; – inexistența certificatului de naștere a copilului sau înregistrarea acestuia ca handicapat, mai ales că se obțineau ajutoare materiale în astfel de cazuri. (Din declarațiile soților Varga rezultă că acest copil ar fi fost handicapat); – reclamanții au prezentat ca singură probă în susținerea dispariției copilului, materie carbonizată de mărime între 1-3 cm lungime și un bulgăre de materie carbonizată de mărimea unui ou, care a fost trimisă pentru expertizare la Institutul Medico-legal din București, concluzia acesteia fiind că materialul expertizat „nu oferă datele din care să reiasă apartenența pieselor examinate la schelet”; – Varga Iosif și Veruca nu au reclamat imediat dispariția copilului în incendiu, ci numai după o săptămână când au aflat că vor primi ajutoare: 10.000 lei fiecare adult și 5.000 lei fiecare copil, sume importante pentru anul 1990; – problema nefiind elucidată, face obiectul cercetărilor Poliției criminale din Satu Mare. 1.3. Măsuri luate de autoritățile locale După incendiu, romii din Turulung s-au refugiat la rude în municipiul Satu Mare, o parte din ei au fost cazați într-un pavilion din incinta ștrandului din oraș prin intermediul autorităților locale, ajutate și de Comunitatea romilor liberi filiala Satu Mare, asigurându-li-se condiții minime de viață. Ulterior, structura provizorie a puterii – C.P.U.N. Satu Mare – a hotărât acordarea de ajutoare bănești romilor sinistrați în scopul reclădirii caselor incendiate, din fondul „Libertatea”. În acest sens, fiecare adult a primit câte 10.000 lei iar copiii câte 5000 lei. Prin Hotărârea nr. 42/1990 a Consiliului Provizoriu de Uniune Națională Satu Mare privind soluționarea problemelor unor locuitori ai comunei Turulung, s-a constatat în primul rând dreptul romilor din localitate de a-și reclădi aceste construcții în locurile inițiale, acordarea de ajutoare familiilor păgubite și atribuirea de loturi în folosință. În baza acestei hotărâri, Consiliul local al primăriei Turulung a strâns fonduri pentru construirea caselor incendiate. Au primit de asemenea ajutoare bănești și materiale de la organizația nonguvernamentală „Caritas” din Satu Mare, organizație care continuă să trimită ajutoare și în prezent. Urmare a acestor ajutoare primite, în timp, romii au început să se întoarcă în sat, unde și-au reconstruit casele incendiate, astfel că în prezent au fost reclădite 34 de case. Aspectul și condițiile de locuit sunt mult mai bune decât cele anterioare, aspect confirmat nu numai de autoritățile comunei, ci și de romi (vezi foto nr. 4-5). Nu au fost reclădite în totalitate cele 38 de case datorită faptului că trei familii au primit locuință în municipiul Satu Mare, iar o altă familie, Varga Iosif și Veruca, sunt plecați la muncă în Ungaria. Verificându-se problema împroprietării romilor, s-a stabilit că numai trei familii din toată comunitatea au solicitat terenuri. În legătură cu această problemă s-au constatat următoarele: în comuna Turulung nu s-a terminat procesul de punere în posesie și de eliberare a titlului de proprietate supra pământului a celor în drept (circa 25% din pământul aferent comunei a rămas neîmpărțit), pentru a se putea constitui fondul de rezervă, din care li s-ar putea da teren în folosință romilor, conform Legii nr. 18/1991. Cele trei familii care au solicitat pământ aveau dreptul, prin moștenire, la obținerea lui, dar în județul Maramureș, aproape de graniță, la o distanță apreciabilă de comuna Turulung. Cu toate acestea, au refuzat să primească pământul ce le revenea de drept, solicitând pământ în Turulung, unde vor să rămână în continuare. Oricum ei au primit de la Asociația agricolă locală produse în natură, alături de ceilalți săteni. În paralel cu aceste acțiuni, organele judiciare au luat măsuri în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor incendiului. Deși masa celor care au acționat era compactă, greu de individualizat, totuși poliția a reușit să identifice două persoane care au instigat și au avut o contribuție esențială la declanșarea incendiului. Aceștia au fost numiții Savel Gabor și Gorzo Pavel, împotriva cărora s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de distrugere în dauna avutului privat. Pe parcurs, în urma ajutoarelor primite și reclădirii caselor distruse, marea majoritate a romilor și-au retras plângerile depuse, prejudiciul fiind integral recuperat, fapt ce a determinat soluționarea legală a cauzei prin încetarea procesului penal, soluție dispusă de Procuratura județului Satu Mare. Întrucât trei romi nu și-au retras plângerea, cauza s-a disjuns iar cercetările continuă. 1.4. Probleme actuale Trăind consecința dramatică a neintegrării lor în comunitate și a comportamentului provocator, întorși în casele nou construite cu ajutorul sătenilor, aceștia continuă să ducă același mod de viață anterior incidentelor. Proporția celor care lucrează nu ajunge la 10%. Numărul romilor care muncesc permanent este de 6 persoane, iar al lucrătorilor romi sezonieri de 20-25 persoane. De remarcat că acești romi se bucură de aprecierea locuitorilor comunei, deoarece au avut și au o conduită comportamentală adecvată, fiind normal integrați în comunitate. Ceilalți și-au extins aria infracțională în afara comunei, determinând apariția unor stări conflictuale în alte zone. Un exemplu în acest sens este comuna Livada (comună învecinată cu Turulung), unde s-au înregistrat numeroase furturi de la pescăria din satul Adrian. În prezent, paznicul pescăriei este arestat pentru folosirea abuzivă a armamentului din dotare, împotriva unui grup de romi care sustrăgea pește. Continuă furturile de produse agricole de pe câmp, existând conflicte chiar între diverse grupuri de romi, legate tocmai de împărțirea produselor și a „ariei de acțiune”. Toate eforturile depuse de săteni pentru construirea caselor nu i-au împiedicat pe unii romi să-și vândă locuințele și să trăiască adăpostiți pe la rude sau prieteni (cazul Farcaș Gheorghe și Gyárfáș Gheorghe). De asemenea, s-a constatat că o parte din romi, pentru obținerea unor venituri facile, vând țigla de pe acoperișul casei în speranța că vor primi din nou ajutoare, cum de altfel s-au obișnuit (vezi foto nr. 5). În același scop, romii continuă procesul de autovictimizare în fața autorităților și mai ales a vizitatorilor. Urmărind același scop, obținerea unor avantaje materiale fără a răspunde unor obligații sociale, romii nu respectă angajamentul luat de a-și trimite copiii la școală, decât la începutul anului școlar sau începutul trimestrelor, pentru obținerea alocațiilor pentru copii.

Foto 1. Turulung: casă incendiată:

Foto 2. Turulung: casă incendiată:

Foto 3. Turulung: casă incendiată:

Foto 4. Turulung: case reconstruite de către sătenii implicați în conflict

Foto 5. Turulung: casă reconstituita

2. Evenimentele din localitatea Racșa Localitatea Racșa este un sat care aparține de comuna Orașul Nou, împreună cu alte șapte sate și se află la circa 40 km de municipiul Satu Mare. Satul Racșa are 3.800 locuitori, toți români („oșeni”) a căror principală îndeletnicire este creșterea animalelor. Prin anii 1960 s-au stabilit în localitate câteva familii de romi, care inițial au locuit în vecinătatea sătenilor. În timp, mărindu-se numărul acestora și condițiile de locuit devenind improprii, obștea satului a hotărât, în decursul anului 1976, să le acorde un lot din pășunea satului pentru ca aceștia să-și construiască locuințe. Terenul disponibil ce le-a fost cedat se află la aproximativ 1 km de vatra satului unde romii și-au construit 9 case în care locuiau, la începutul anului 1994, număr de 47 de romi. Acești romi își asigurau mijloacele de trai din ceea ce primeau din bunăvoința sătenilor, din sustragerile de produse agricole de pe câmp sau din gospodăriile oamenilor și din cerșit. Sătenii au manifestat o atitudine tolerantă față de romi, considerând pagubele produse de aceștia ca fiind lipsite de importanță pentru a le sesiza poliției, iar timpul afectat rezolvării cauzelor reclamate ar fi fost în detrimentul activităților curente. De altfel, de cele mai multe ori, valoarea pagubelor era echivalentă cu donațiile făcute. Un alt motiv al nesesizării autorităților despre prejudiciile suferite era și teama ca romii să nu se răzbune în urma reclamației (teamă existentă mai ales la persoanele în vârstă). Pentru infracțiunile cu un pericol social mare, autoritățile s-au sesizat, luându-se măsuri legale împotriva romilor, astfel că din totalul de 47 romi (în care sunt incluși și copiii), cinci au antecedente penale, în general pentru vătămări corporale și sustrageri. 2.1. Cauzele care au generat conflictul La data de 27 mai 1994, doi romi din satul Racșa, Varga Marin Adrian și Mezei Marin l-au asasinat în scop de jaf pe ciobanul Crăciun Toma, în vârstă de 69 ani, căruia i-au sustras în urma omorului 66 de oi. Măsurile operative întreprinse de poliție au dus la identificarea și prinderea autorilor. Satul Racșa este o comunitate distinctă printre celelalte așezări de oșeni, caracterizată printr-o coeziune puternică a membrilor săi, solidaritate manifestată și în alte ocazii, când unii din membrii ei au fost victimele unor violențe exercitate de indivizi din afara comunității. În acest context, crima comisă a produs consternarea întregului sat, mai ales că victima era o persoană în vârstă, lipsită de apărare și care se bucura de prestigiu. În general, ciobanii satului sunt protejați de întreaga obște, având în grijă o parte însemnată a avutului acesteia, iar prin specificul activității, trăiesc mai mult izolați. În acest mod, se explică natura deosebită a stimulului care a transformat comunitatea pașnică și tolerantă din Racșa într-o mulțime dezlănțuită, incapabilă de a mai discerne elementele obiective de încărcătura lor subiectivă. Deși stârniți de fapta abominabilă comisă, reacțiile n-au apărut imediat, acestea izbucnind tocmai după trei zile, când au intervenit factorii declanșatori. În preziua declanșării conflictului, sâmbătă, 28 mai 1994, în localitate, sătenii au participat la o nuntă, unde au fost amplu comentate evenimentele. A doua zi dimineață, la biserica satului, cu ocazia slujbei, discuțiile pe aceeași temă au continuat, fiind alimentate și de referirile la eveniment, făcute de preotul satului în timpul slujbei. În aceeași zi, au avut loc și alte evenimente incitante: reconstituirea crimei și înmormântarea decedatului. La reconstituirea organizată de parchetul și poliția locală au participat un număr mare de săteni. Pentru atmosfera deosebit de tensionată, momentul reconstituirii a fost total neinspirat. Autoritățile locale canalizate numai pe soluționarea cauzei privind omorul au ignorat posibilele reacții ale mulțimii, care a asistat la reconstituire, neluând în calcul că, prin derularea filmului crimei, tensiunile acumulate puteau atinge punctul culminant, declanșând o reacție colectivă violentă. 2.2. Desfășurarea evenimentelor Urmare a deciziei luate, s-au tras clopotele bisericii, în semn de incendiu, toată mulțimea adunată s-a îndreptat spre cartierul romilor denumit „Luști”, având în frunte rudele victimei, cărora li s-au alăturat imediat persoane cu un comportament violent, printre care două cu antecedente penale. Deplasarea s-a făcut cu autovehiculele sătenilor, transportând canistre cu benzină în scopul incendierii caselor de romi. Au fost incendiate astfel nouă case aparținând romilor (foto nr. 6,7). Din rândul mulțimii revoltate, s-a detașat un grup format din 38 de persoane care au depășit intențiile inițiale ale sătenilor și s-au dedat la distrugeri și sustrageri de bunuri aparținând romilor, cu precădere ale lui Varga, așa-zisul „bulibașă”, despre care se cunoștea în sat că a acumulat avere în urma unor afaceri făcute în Austria și Ungaria. Autoritățile locale au fost ferme, identificând operativ persoanele implicate direct în evenimente, împotriva unora luându-se măsura arestării preventive, restul fiind cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la comiterea de infracțiuni, distrugere în dauna avutului privat și furt calificat avut privat. În prezent, dosarul penal al cauzei privind evenimentele din satul Racșa, se află pe rolul instanței Judecătoriei locale Satu Mare. S-a făcut o evaluare a pagubelor create în urma incendiului, acesta fiind de 10 milioane lei, prejudiciul creat prin incendiu și de 11 milioane lei, prin sustrageri la care prejudiciul a fost individualizat pe fiecare familie. 2.3. Măsurile luate de autoritățile locale Imediat după declanșarea incendiului, organele de poliție fiind sesizate, s-au deplasat la fața locului, luând măsuri de preîntâmpinare a amplificării evenimentelor. Au constatat că nu există victime și împreună cu primăria locală au luat măsuri de adăpostire a romilor sinistrați. Aceștia au fost cazați inițial în incinta primăriei din comuna Orașul Nou, de care aparține satul Racșa. Ulterior, romii s-au cazat la rude, în municipiul Satu Mare, în cartierul „Veseliei”. Autoritățile județene, împreună cu organizația neguvernamentală „Caritas” filiala Satu Mare, au luat măsuri de ajutorare a romilor prin constituirea unor fonduri bănești ce au fost folosite pentru procurarea de materiale necesare reclădirii caselor incendiate. De asemenea, la nivelul obști sătești din Racșa, s-au strâns fonduri ce urmează a fi folosite în același scop. De menționat că, în cadrul procesului penal declanșat împotriva persoanelor care s-au făcut vinovate de comiterea de infracțiuni, s-au stabilit și răspunderi civile. Din luna iulie 1994 a început reconstrucția caselor incendiate, sătenii din Racșa asumându-și obligația de a reface în întregime casele acestora, o parte din ele sunt deja terminate (vezi foto nr.8 ). Până în luna septembrie 1994, în satul Racșa se întorseseră 12 romi care asistau la reconstrucția propriilor case, restul a rămas în continuare în municipiul Satu Mare. Foto 6. Racșa: casă incendiată

Foto 7. Racșa: casă incendiată

Foto 8. Racșa: casă în reconstrucție

3.Alte conflicte sociale între etnii

• Vârghiș (jud. Covasna – 24 decembrie 1989 – 2 romi morți, 2 case distruse – 11 suspecți trimiși în judecată, condamnați la închisoare între 5 luni și 3,6 ani) • Reghin (jud. Mureș – 29 ianuarie 1990 – 5 case incendiate – plângerile au fost retrase, 4 romi au primit condamnări între 6 luni și 2 ani pentru ultraj contra bunurilor moravuri) • Lunga (jud. Covasna – 5 februarie 1990 – 4 romi morți, 6 case incendiate – caz nefinalizat de procuratură) • Cașinul Nou (jud. Harghita – 12 august 1990 – 29 case incendiate – caz nefinalizat de procuratură) • Cuza Vodă (jud. Constanța – 7 octombrie 1990 – 34 case incendiate – neînceperea urmăririi penale) • Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța – 9 octombrie 1990 – 32 case arse, 4 distruse – 12 suspecți trimiși în judecată) • Bolintin Deal (jud. Giurgiu – 6-7 aprilie 1991 – 22 case arse, 2 distruse – caz nefinalizat de procuratură) • Ogrezeni (jud. Giurgiu – 16-18 mai 1991 – 21 case incendiate – 11 suspecți trimiți în judecată) • Bolintin Vale (jud. Giurgiu – 18 mai 1991 – 13 case incendiate – 6 suspecți trimiși în judecată, dintre care trei condamnați la închisoare între 6 luni la un an cu suspendare) • Găiseni (jud. Giurgiu – 5 iunie 1991 – 3 case incendiate, 6 distruse – 25 suspecți trimiși în judecată) • Plăieșii de Sus (jud. Harghita – 9 iunie 1991 – un rom mort, 27 case incendiate – caz nefinalizat de procuratură) • Vălenii Lăpușului (jud. Maramureș – 18 case incendiate – 9 suspecți trimiți în judecată, condamnați la închisoare între 6 luni și un an cu suspendare) • Cărpiniș (jud. Timiș – 17 martie 1993 – 5 case distruse – 23 suspecți trimiți în judecată) • Hădăreni (jud. Mureș – 20 septembrie 1993 – 3 romi morți, 13 case incendiate, 4 distruse – caz nefinalizat de procuratură • Bâcu (jud. Giurgiu – 7-8 ianuarie 1995 – 2 romi răniți, 4 case incendiate. 4. Concluzii finale cu referire la cele două localități TURULUNG și RACȘA (JUD. SATU MARE) Analiza cauzelor și modalităților de desfășurare a evenimentelor conduce la concluzia că, în cele două localități, conflictele nu au fost de natură etnică. Au fost conflicte între două categorii de grupuri sociale cu concepții și manifestări comportamentale diferite, care în anumite condiții s-au transformat în reacții colective violente. Edificator în acest sens este cazul unei categorii distincte de romi – seminomazi, stabiliți din anul 1960, în comuna Turulung ale căror preocupări nu au lezat interesele sătenilor. Aceștia nu au fost afectați în nici un fel în timpul evenimentelor din anul 1990. Mai mult decât atât, în Turulung trăiesc și romi integrați în comună (este vorba de patru familii), ale căror case nu au fost incendiate, aceștia bucurându-se de aprecierea sătenilor pentru modul cum s-au integrat toți aceștia au ocupații permanente (mineri, tăietori de lemne etc.). Deși a urmărit aplicarea unor pedepse exemplare, menite a-i determina pe romi să renunțe la vechile obiceiuri, totuși mulțimea nu a avut drept scop suprimarea acestora, dovadă că, în ambele cazuri (Turulung, Racșa), romii au fost avertizați de către unii săteni asupra pericolului ce îi amenința, influențându-i să-și părăsească locuințele pentru a evita producerea de victime omenești. Comunitatea romilor nu a intrat în conflict cu categorii sociale aparținând unei anume naționalități, astfel, în Turulung, populația majoritară implicată în conflict este de naționalitate maghiară, iar în satul Racșa locuiesc numai români; se poate concluziona că au fost conflicte intracomunitare, între categorii sociale cu mod de viață deferit. Conflictele între romi și celelalte categorii sociale nu au apărut instantaneu, ci au fost rezultatul unui cumul tensional, generat în majoritatea cazurilor de comportamentul specific unei anumite categorii a acestora (sustrageri, agresiuni, amenințări etc.), comportament socialmente respins mai ales de acele comunități în care coeziunea se bazează pe respectarea normelor și valorilor fundamentale specifice unor comunități tradiționale. Susținerea materială și morală a comunităților de romi, afectate de evenimentele prezentate, este necesară, dar ajutoarele periodice nu fac decât să accentueze victimizarea romilor și în ultima instanță marginalizarea lor socială, favorizând imposibilitatea integrării firești în viața socială. În ceea ce îi privește, protecția socială poate conduce la o supraprotecție care îi va încuraja în adoptarea aceluiași mod de viață ce îi defavorizează și poate determina apariția altor tensiuni sociale. Dacă luarea măsurilor legale împotriva celor care au participat direct la evenimente reprezintă o necesitate generată de respectul față de lege, a atenuării conflictelor și neperpetuării lor, în aceeași măsură prezintă o importanță deosebită înțelegerea de către reprezentanții romilor și de către cei care, într-un fel sau altul, se ocupă de protecția lor, că detensionarea unor astfel de conflicte se produce în condițiile în care romii vor fi ajutați constructiv să-și schimbe treptat stilul și modul de viață, în general, comportamentul, în scopul integrării lor sociale.