Conflicte și Armonii Între Industria Turistică și Mediul Înconjurator

Diverse

Conflicte și Armonii Între Industria Turistică și Mediul Înconjurator

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== cbddfb00e0423dd8929932c34f7b4d87f4315a00_630772_1 ===

UNIVERSITATEA

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

Lucrare de licență

Coordonator științific,

Absolvent,

Localitatea

2018

UNIVERSITATEA

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

Conflicte și armonii între industria turistică și mediul înconjurător

Coordonator științific,

Absolvent,

Localitatea

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I. CONCEPTUL MODERN DE DEZVOLTARE DURABILĂ

1.1. Dezvoltarea durabilă, scurt istoric al conceptului

1.2. Raportul Brundtland

1.3. Noțiunea de societate durabilă

Capitolul II. TURISMUL DURABIL- O ALTERNATIVĂ ȘI O NECESITATE

2.1. Definiția turismului durabil

2.2. Turismul durabil și formele sale

2.3. Locul și rolul turismului în economie

2.4. Relația dintre turism ca activitate economică și protecția mediului natural

Capitolul III. IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

3.1. Tipuri de impact

3.2. Cauze declanșatoare ale impactului negativ turistic asupra mediului natural

3.3. Consecințe în plan economic și ecologic

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În privința motivației alegerii prezentei teme a contat foarte mult necesitatea demonstrării faptului că, dezvoltarea durabilă este un concept mai mult necesar decât modern, în condițiile accentuării presiunii activităților umane asupra mediului natural. Dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai vine de multe ori la pachet cu degradarea unor spații naturale, de multe ori iremediabil. De asemenea, activități precum transporturile și turismul sunt și ele responsabile de degradarea generală a factorilor de mediu. Turismul ar trebui să se constituie într-o activitate care să protejeze tot ceea ce înseamnă natură și neatins sau valoros dar nu au fost puține situațiile în care activitatea turistică a dus la degradarea unor importante obiective turistice naturale sau antropice. Dezvoltarea durabilă în turism este o provocare și de aceea am ales această temă.

Lucrarea are un principal scop, anume acela de a demonstra faptul că potențialul turistic, oriunde s-ar afla el, poate fi valorificat în mod durabil. Din acest punct de vedere, un rol deosebit de important revine amenajărilor de tip ecoturistic care valorifică în mod durabil, ecologic și cu un impact minim resursele turistice existente. În egală măsură, se dorește o analiză concretă a riscurilor generate de turism în general și mai ales asupra mediului natural protejat.

Obiectivele, activitățile și ipotezele, au fost inserate în tabelul de mai jos, pentru o mai bună prezentare a aspectelor privind activitățile care sunt propuse pentru atingerea principalelor obiective ale lucrării dar și rezultatele anticipate în cazul fiecărui obiectiv.

Lucrarea este structurată în trei capitole. După prezenta introducere, capitolul unu este destinat prezentării unor elemente de natură teoretică, care țin de noțiuni legate de dezvoltarea durabilă, raportul Bruntland, factorii care influențează activitatea de turism, noțiunea de dezvoltare durabilă. Capitolul secund, are în vedere, prezentarea principalelor caracteristici ale turismului durabil (definiție, forme, locul turismului în economie, etc.).

În cadrul ultimului capitol, sunt prezentate efectiv tipurile de impact negativ și pozitiv generate de turism asupra mediului înconjurător, cauze și consecințe.

Lucrarea se va încheia cu concluzii și bibliografia de specialitate.

În redactarea acestei lucrări am utilizat mai multe metode de lucru pe care le voi prezenta succint în această introducere.

Observația- a fost utilizată pentru a studia materialele bibliografice, hărțile și imaginile care mi-au fost utile în realizarea lucrării;

Lucrul cu harta- una dintre metodele indispensabile, extrem de utile în lucrul la tema de față. Au fost analizate numeroase hărți ale zonelor naturale protejate.

Problematizarea- implică ridicarea problemelor ivite de-a lungul cercetării, identificarea cauzelor acestora și descoperirea modalităților de rezolvarea a acestor derapaje. Este o metodă de cercetare.

Sintetizarea informațiilor- este o metodă foarte importantă, în condițiile în care, există numeroase surse de informare (bibliografie selectivă, hărți de specialitate, internet, imagini) este foarte utilă și necesară în egală măsură.

Comparația- va fi utilizată pentru analiza unor elemente din mai multe surse bibliografice.

Capitolul I

CONCEPTUL MODERN DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Creșterea rapidă a industriei turistice ce caracterizează ultima parte a secolului XX și începutul secolului XXI, poate fi corelată cu dezvoltarea fără precedent a economiei, a urbanizării, urmate de tendința de mărire a veniturilor populației, a concediilor prin micșorarea timpului de lucru..

Această prosperitate economică, mai ales a țărilor dezvoltate, a impus o evoluție accelerată și a turismului prin costul redus al transporturilor, explozia informației și tehnologiei, marcată de o rată a intrărilor turistice de 9%/an . Însă, în același timp, această dezvoltare în ansamblul său a presupus și presupune costuri de mediu care pot afecta turismul pe termen lung. Poluarea aerului la nivel local sau global (încălzirea climatică, pierderea stratului de ozon) pun în pericol prin efectele induse (topirea calotelor glaciare, ridicarea nivelului mării, pierderea biodiversității, intensificarea activității ciclonilor, etc.), multe dintre destinațiile turistice ale Terrei. Deteriorarea componentelor hidrosferei, datorită presiunilor antropice, sau a solurilor, vegetației, faunei, constituie probleme care cer o rezolvare imediată pentru că ele afectează viața, omul, ramurile economiei, implicit turismul.

Între mediu, turism, om, sunt relații complexe, de interdependență, reciprocitate etc., dar problema esențială rămâne păstrarea în echilibru a mediului natural, deoarece nu există turism fără mediu. Alături de malfuncționalitățile sistemelor socio-economice în general și turismul pune în pericol chiar viitorul său, în primul rând prin fluxul de turiști, extrem de ridicat, din unele destinații.

Astfel, dacă în anul 1950, fluxul turistic mondial a fost de 25 000 000 turiști, el a ajuns în anul 2004 la 763 300 000 turiști. Această creștere nu a fost continuă ci a fluctuat din cauza șocurilor economice și a unor evenimente sociale și politice. Criza de resurse, declașată în 1970, a determinat o micșorare a numărului de turiști, fapt marcat de atingerea prognozei fluxului mondial pentru anul 1970 abia în anul 1980. Conflictele politice și militare din Europa, Africa, Orientul Mijlociu, au determinat reorientarea marketingului turistic, dar și a opțiunii turiștilor. Astfel, dacă în anii 70, Europa domina piața turistică prin Franța, Spania, Italia, Austria, Marea Britanie, Elveția, astăzi, piața acestor țări a scăzut din cauza dirijării, promovării turismului de lungă durată spre Asia, australia, America de Sud, Groenlanda și chiar Antarctida, ele realizând circa 80% din veniturile lor doar din călătoriile de scurtă durată din țările vecine.

Scena actuală demonstrează că turismul este sectorul economic marcat de cea mai rapidă

creștere, deoarece el furnizează mai mult de 6% din produsul global și 13% din cheltuielile de

consum (conform OMT) .

Industria turistică se sprijină pe rolul turismului prin beneficiile econimcie, psihologice, sociale create (recuperare, regenerarea fizică și psihică, integrare socială, comunicare, lărgirea orizontului cultural, libertate și autodeterminare, fericire, delectare, realizare personală).

Totuși, după anul 1990, turismul a început să fie asociat cu degradarea , epuizarea mediului. De fapt, primel îngrijorări s-au manifestat încă din anul 1975, când Miles Turner, în lucrarea sa Hoardele aurii, identifica turiștii cu sălbaticii care invadează lumea, iar în anul 1987, Krippendorf îi definea drept consumatori de peisaje .

În concluzie, probleme de mediu din partea turismului provin de la mărirea fluxului de turiști, abilitatea crescândă a accesării arealelor naturale nealterate, asumarea dreptului de a proceda astfel, gama largă de servicii, structuri specializate pe diverse grupuri sociale, și numărul extrem de mare al firmelor.

Pentru a-și atinge scopul, fie cel al prosperității fie cel al supraviețurii, companiile urmăresc atragerea unui număr cât mai mare de turiști, ceea ce duce la aglomerarea unor regiuni, la micșorarea prețurilor, etc. Companiile mari, transnaționale părăsesc aceste oferte consumate și deschid noi destinații, care le pot aduce venituri mai mari, urmărind de cele mai multe ori doar propriul lor interes ci nu pe cele locale sau guvernamentale. În acest context, apare un dezechilibru între profit/ responsabilitate/ sensibilitatea mediului, ceea ce poate duce la o ofensivă a unor guverne sau a ecologiștilor asupra industriei turistice. Răspunsul dat acestor manifestări este ecoturismul ca formă a turismului durabil, alături de turismul ecologic.

România nu a făcut excepție, și aici impactul activităților umane, industriale și agricole în mod special a cunoscut un impact deosebit de-a lungul timpului, atenuat în ultima perioadă de desființarea multor unități economice. Acest lucru implică și turismul, care trebuie să se mențină activ în domeniul dezvoltării durabile și să aibă o permanentă legătură cu celelalte ramuri economice pentru a-și asigura operaționalitatea.

Turismul durabil rămâne un scop, de aceea trebuie admis faptul că orice dezvoltare care implică turismul într-o zonă, implică anumite modificări în zona respectivă. Acestea trebuie menținute în limitele acceptabile dezvoltării durabile, astfel încât scopul durabilității să fie atins. Turismul durabil trebuie să fie atent planificat, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare sectorului turistic pe baza unor principii. Relația dintre turism și mediul natural este foarte strânsă, turismul depinde practic de resursele naturale.

1.1. Dezvoltarea durabilă, scurt istoric al conceptului

Este din ce în ce mai clar că dezvoltarea economică din zilele noastre nu se mai poate realiza la fel ca în secolul XX, cu un consum exagerat de resurse, fiind periclitată însăși existența civilizației umane prin periclitarea uneori ireversibilă a componentelor naturale.

Dezvoltarea economică este o dimensiune a dezvoltării umane, care are în vedere creșterea calității și cantității bunurilor și serviciilor. Din păcate acest lucru se face cu consum de resurse, consum realizat pentru creșterea nivelului de trai, creșterea bunăstării și sporirea venitului real pe cap de locuitor. Conceptul de dezvoltare durabilă, aparține dezvoltării economice și prezintă avantajul existenței unei compatibilități între economie și mediul înconjurător. În consecință, dezvoltarea durabilă reprezintă capacitatea omenirii de a-și asigura satisfacerea cerințelor actualei generații însă fără a compromite capacitatea generațiilor următoare de a-și satisface propriile necesități .

Stockholm- Conferința Națiunilor Unite (1972)

Anul 1972, a fost primul în care s-a ridicat problema deteriorării mediului natural din cauza activităților umane, problema fiind dezbătută în premieră cu ocazia Conferinței pentru Mediu Ambiant. Din numeroasele interpretări date conceptului cel mai des uzitat a fost cel de ecodezvoltare . Tot în anul 1972, a fost publicat pentru prima oară un raport al Clubului de la Roma, numit Limitele creșterii

Comisia Brundtland (1983)

Națiunile Unite înființează în anul 1983, Comisia Mondială de Mediu și Dezvoltare, având ca principale scopuri studiere dinamicii degradării mediului și oferirea de soluții pentru rezolvarea problemelor. Comisia a fost prezindată pentru prima dată de către Primul-Ministrul al Norvegia la acea dată, Gro Harlem Brundtland . Comisia evidențiază două probleme esențiale:

Dezvoltarea nu implică numai un profit mare și beneficii de care să se bucure numai o mică parte a populației, fapt care este comun în majoritatea statelor lumii, mai ales în cele în curs de dezvoltare economică;

Dezvoltarea economică nu poate fi justificată prin degradarea mediului natural și consumarea nesăbuită a resurselor planetei.

Problemele cheie ale discuțiilor comisiei au fost:

Dezvoltarea durabilă este opoziția între nevoile de creștere ale populației și resursele limitate ale planetei;

Degradarea continuă a mediului.

Conferința Națiunilor Unite privind Mediul și Dezvoltarea de la Rio (1992)

Conferința de la Rio a implicat din nou problemele privind degradarea continuă a mediului natural. Au participat 120 de șefi de stat. Scopul principal a acestei conferințe a fost conceperea unei strategii a dezvoltării economice, industriale și sociale, având numele de dezvoltare durabilă- sustainable development .

Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat".

Națiunile Unite cu această ocazie, au fost de acord asupra unui anume Plan de Dezvoltare

Durabilă, numit Agenda 21, enunțând două principii: Declarația de la Rio cu privire la mediu și dezvoltare și Principiile Pădurii.

Toate discuțiile de la Rio pot fi sintetizate într-o singură propoziție, numită Declarația de la Rio: "Oamenii au dreptul la o viață sănătoasă și productivă în armonie cu natura; națiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara granițelor proprii." .

Summitul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, Johannesburg (2002)

Cu această ocazie se menționează existența unor progrese în domeniul dezvoltării durabile de-a lungul celor zece ani de la Conferința de la Rio și se reînnoiește angajamentul statelor participante .

Principalele probleme discutate cu această ocazie au fost:

Până în anul 2015, reducerea numărului celor care nu au acces la apă potabilă de la 1 miliard la 500 000 000 persoane;

Scăderea numărului celor care nu au parte de o salubritate corespunzătoare la 1,2 miliarde;

Creșterea ponderii utilizării resurselor durabile de energie și refacerea resursei de pește la nivel global.

Acțiunile întreprinse la nivelul Uniunii Europene:

1972- Summit-ul de la Paris: ridică problema protecției mediului în condițiile unei presiuni economice tot mai mari;

1987- Actul Unic European: este un punct de referință al politici de mediu;

1993- Tratatul de la Maastricht: protecției mediului i se oferă un statut complet în cadrul politicilor europene ;

1999- Tratatul de la Amsterdam: a fost consolidată baza legală a politicii privind protecția mediului și a avut în vedere și promovarea dezvoltării durabile la nivel continental;

2000- Consiliul European de la Lisabona: șefii statelor UE și-au luat angajamentul ca până în anul 2010, dezvoltarea economică să se bazeze pe cunoaștere științifică;

2001- Summit-ul de la Goteborg: a fost adoptată Strategie pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene ;

2005- Revizuirea Strategiei de Dezvoltare Durabilă, astfel în luna februarie au fost evidențiate probleme precum schimbările climatice, amenințările la adresa sănătății populației, creșterea numărului de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei, excluziunea socială, epuizarea resurselor

naturale și afectarea biodiversității; în luna iunie, este adoptată și confirmată Agenda reînnoită de la Lisabona;

2006- în luna iunie, este adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru Uniunea Europeană extinsă ;

2007- Tratatul de la Lisabona: sunt aduse protocoale adiționale privind efectele schimbărilor climatice, lupta împotriva încălzirii climatice globale, problema energică .

Un rol extrem de important l-a avut Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU, comisie care s-a implicat activ în toate activitățile și conferințele care au avut în vedere dezvoltarea durabilă la nivel mondial . Aceasta a fost înființată în anul 1992, luna decembrie având ca principal scop coordonarea și monitorizarea implementările măsurilor de dezvoltare durabilă la nivelul statelor membre ale ONU .

În ceea ce privește relația dintre turism și mediul înconjurător este una specială, ocrotirea și conservarea mediului este una dintre condițiile desfășurării activității turistice. Mediul natural este resursă pentru turism, iar activitatea turistică se manifestă pozitiv sau negativ asupra mediului natural. Mc Kercher, declara în anul 1993 că dezvoltarea durabilă a turismului depinde direct sau indirect de dezvoltarea durabilă a altor domenii . Turismul nu se poate dezvolta durabil, corespunzător ci numai împreună cu celelalte ramuri ale economiei.

1.2. Raportul Brundtland

Raportul Brundtland a fost enunțat în anul 1987 , la un an de la catastrofa nucleară de la Cernobal, având titlul Viitorul nostru comun .

Raportul Brundtland definește „dezvoltarea durabilă drept dezvoltarea care împlinește necesitățile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a împlini propriile lor nevoi.” Formularea exactă în limba engleză este: „Sustainable development is development that meets the needs of the present without compromising the ability of future generations to meet their own needs.”.

Raportul Brundtland din anul 1987, precizează referitor la dezvoltarea economică, că aceasta nu trebuie stopată sau încetinită ci din contră, accelerată, dar cu respectarea restricțiilor legate de mediul înconjurător . Se stabilește de asemenea că prosperitatea economică și protecția mediului se susțin reciproc. Caracteristicile acestui tip de dezvoltare durabilă sunt următoarele:

Durabilitatea. Satisfacerea cerințelor actuale fără a compromite aceeași posibilitate generațiilor viitoare. Presupune conservarea ecosistemelor naturale sau valorificarea lor în limita posibilităților de regenerare ale acestora;

Dimensiunea economică. Implică înlocuirea criteriului pur economic, acela de profit cu orice preț cu cel al dezvoltării armonioase și de durată. Se are în vedere o redimensionare și o redistribuire a creșterii economice, o distribuție echilibrată a resurselor, supravegherea impactului activităților economice asupra mediului natural, reorientarea tehnologiilor și gestionarea riscurilor;

Dimensiunea socială: asigurarea creșterii numerice a populației la un nivel optim și eliminarea sărăciei;

Dimensiunea ecologică: Se are în vedere analiza și controlul raportului dintre procesele naturale și intervenția umană. Important este din acest punct de vedere, măsura capacității de autoreglare a sistemelor naturale și măsurile de protecție generate de

societatea umană. Mult timp, omul a fost preocupat de obținerea de profit, mult și repede, fără a ține cont de protecția mediului și a resurselor acestuia. În consecință, crizele de mediu și dezastrele ecologice au fost destul de prezente în secolul XX. Ca o consecință firească a acestora au apărut noțiunile de ecodezvoltare și dezvoltare durabilă, ca o relație la o dezvoltare economică agresivă care poate pune în pericol soarta întregii planete. Supraviețuirea ecologică nu exclude evoluția tehnologică ci adaptarea ei la noile nevoi ecologice contemporane.

Unul dintre indicatorii cei mai des utilizați pentru a prezenta măsura sustenabilității mediului este amprenta ecologică. Aceasta cuantifică suprafața de teren și apă necesară unui individ pentru a susține propriul stil de viață în condițiile tehnologice actuale. Indică de fapt gradul de agresivitate asupra mediului. Este un indicator care nu este utilizat la valoarea corespunzătoare decât în anumite state, în altele nu este luat foarte în serios în seamă iar studiile respective sunt considerate pur teoretice (vezi fig. 1.1).

Fig. 1.1 Amprenta ecologică la nivel de țară, anul 2016, sursa: http://www.wwf.ca/?21901/Earths-resources-depleted-for-2016#, accesat în data de 28.04.2018.

Raportul Brundtland admitea faptul că dezvoltarea economică nu poate fi stopată dar strategiile de dezvoltare trebuie schimbate pentru a se încadra în limitele ecologice, suportabilității planetei. Un alt fapt scos în evidență este dat de semnificația diferită a cuvântului nevoie, nevoile fiind diferite în mai multe locuri la nivel mondial, în funcție de gradul de dezvoltare. O atenție sporită se va acorda resurselor naturale non-regenerabile .

Sustenabilitatea capătă astfel opt aspecte:

Capitalul de resurse: este nevoie de nouă abordare a valorificării resurselor naturale, propunând un produs verde național, astfel încât toate statele indiferent de gradul de dezvoltare economic să poată valorifica eficient resursele disponibile fără ale exploata în scopul achitării unor datorii;

Energia încorporată: reprezintă toată energia necesară producerii, transportului, asamblării unui materiale sau unor resurse;

Comunitatea globală: implică luarea unor decizii la nivel mondial în privirea protecției mediului și conservării unor resurse;

Dezvoltarea economică: este absolut necesară și chiar poate fi eficientă în protecția mediului natural dacă este îndreptată spre o creștere durabilă;

Regenerabilitate: este vorba despre stabilirea unei strategii privind înlocuirea treptată și

pe scară cât mai mare a resurselor care se vor epuiza cu cele regenerabile;

Înțelepciunea tradițională: se referă la modul în care utilizarea unor resurse naturale ecologice sau adoptarea unui mod de viață în care utilizarea unor resurse ecologice nu trebuie să fie privit ca o problemă sau ca o întoarcere în timp;

Problema tehnologiei

Finalul raportului aduce în vedere necesitatea unei conferințe mondiale pe tema dezvoltării durabile.

Definiția dată dezvoltării durabile propusă de către raportul comisiei Brundtland era inspirată, cel puțin în prima fază, din principiul echității intergeneraționale, acesta este un principiu privind justiția distributivă ce a fost propus și enuțat pentru prima dată de un filosof american John Rawls (1921–2002). Însă, comisia care a fost coordonată de catre primul-ministru norvegian Gor Harlem Brundtland, care a dat și numele comisiei și a raportului a definit .apoi dezvoltarea durabilă ca fiind o problemă cu mai multe obiective, a cărei gestionare se cere să poată fi realizată o așa numită ‚performanță triplă’ (‚the triple bottom line’, în limba engleză) . În anii dinainte enunțării ‚principiilor Brundtland’, o multitudine de evenimente consecutive care au fost asociate cu poluarea mediului și cu reducerea biodiversității au avut drept consecințe consolidarea conceptului de „criză a calității mediului înconjurător” sau cum mai apare în alte cărți din literatura de specialitate „criza deteriorării mediului”, în literatura britanică, preluată apoi de cea din România, apare termenul englezesc „environmental crisis” .

Principiile Brundtland și Agenda 21 au indicat, în mod direct, iminența unei probleme de mediu extrem de grave și cu extindere globală. Adoptată de către statele semnatare ale Declarației de la Rio de Janeiro din 1992, Agenda 21 reprezintă un program cu acțiuni destinate secolul XXI, acțiuni care sunt orientate în mod direct spre obținerea unei dezvoltării durabile, acest lucru implicând lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, producția bunurilor de larg consum și a serviciilor durabile, dar și protecția mediului înconjurător. A fost mai mult decât recunoscut faptul că fenomenul degradării mediului este de fapt o consecință a procesului de industrializare, iar o idee de bază, adoptată a fost, că mediul natural nu mai trebuie considerat un rezervor nesecat de resurse, absolut toate elementele mediului natural având o capacitate infinite de regenerare, lucru confirmat și de studiile științifice. Totuși. Rachel Carson a fost cel care a subliniat în lucrarea ‘Primăvara tăcută’ faptul că, nu numai chestiunea ambientală are de suferit, ci chiar și economia mondială prin epuizarea resurselor . Economiștii și factorii de decizie din domeniul industriei se vor apleca pentru prima dată asupra acestor probleme pentru prima dată cu ocazia dezbaterii asupra ‚crizei ambientale’ din anul 1972, an când a fost publicat și raportul Clubului de la Roma numit ‚Limitele creșterii’ („The limits to growth”). Textul raportului Brundtland sintetiza practic preocupările din perioada de dinainte de anul 1972 ale celor care lucrau în industrie și a ambientaliștilor. În egală măsură, raportul Brundtland este primul care trăgea un clar semnal de alarmă în privința problemelor care au apărut și apar în continuare în calea dezvoltării economice a popoarelor prin diminuarea drastică a resurselor economice inițiale (vorbim aici de începutul epocii industriale) , resursele minerale reprezentând sursa de materii prime neregenerabile, absolut necesare pentru funcționarea corespunzătore a tututor sistemelor de producție industrială . Cu toate acestea, concluziile pe tema economică ce prevedeau chiar catastrofe economice concluzii la care au ajuns în anul 1972 raportorii Clubului de la Roma nu s-au adeverit.

Cu toate acestea avertismentele lor au fost binevenite pentru specialiștii din cadrul Ecologiei Industriale, pentru că, au constituit un punctul de plecare în cadrul analizelor ulteriore care au condus la așa numitul concept al ‚surplusului de energie’, acesta fiind asociat exploatării unor resursele minerale limitate cantitativ, el fiind în egală măsură un concept integrat în una dintre cele mai puternice metodologii contemporane de evaluare a impactului ambiental (metodologia europeană „Eco Indicator”).

Cu toate că dezvoltarea durabilă este condusă după principiile Raportului Brundtland, trebuie observat faptul că, în primul rând, provocarea de tip ambiental, reprezintă factorul care focalizează modul de realizare a strategiilor contemporane în organizarea industrială.

Idealul în obținerea acestei sustenabilități sau a dezvoltării durabile, idealul definit în raportul Brundtland, ar putea fi obținerea unei decuplării complete a creșterii economice a așezărilor umane de încărcarea ambientală a Hinterlandului sau a Oceanului. Este foarte discutabil dacă acest ideal ar putea fi atins într-un viitor pe termen scurt sau mediu– adică înainte de completa degradare a Hinterlandului și Oceanului– dar căutarea lui, într-o primă direcție operațională, înseamnă crearea de mai multă valoare adăugată (aici sintagma nu este folosită ca o metaforă, ci în sensul definiției sale cele mai proprii din economie) pentru fiecare unitate de încărcare ambientală. Este de observat faptul că după Conferința de la Rio din anul 1992, a urmat un extraordinar de bine concertat efort internațional pentru instituționalizarea procedurilor dezvoltării durabile.

1.3. Noțiunea de societate durabilă

În anul 1974, Lester R. Brown a creat Worldwatch Institute , fiind promotorul unor serii, materializate în rapoartele anuale privind progresele pe calea realizării unei societăți durabile, denumite și Starea lumii sau Semne vitale .

O societatea durabilă este una care își modelează întreg sistemul economic și social, astfel încât resurse naturale disponibile și cele de suport ale vieții să fie menținute .

În lucrarea sa Planul B 2.0, autorul atrage atenția asupra conflictului dintre civilizația industrială și mediul natural evidențiind următoarele aspecte :

Deja se observă la nivel global, tendința de epuizare a resurselor energetice, de materii prime dar și a celor de hrană;

Este deja o realitate faptul că resursele regenerabile se consumă într-un ritm mult mai alert decât se pot ele reface;

Factorii vitali de mediu (apă, aer, sol) sunt deja grav afectați;

O soluție de moment dar care se poate aplica și în viitor este reciclarea deșeurilor.

Dintre principalele caracteristici ale unei societăți durabile pot fi menționate:

Societatea de tip durabil este axată pe susținere biofizică, pe o dreptate și mai ales pe o echitate redistributivă (vezi fig. 1.2.);

În cadrul unei astfel de societăți durabile, oamenii respectă limitele planetei, se asigură că există suficiente resurse și pentru generațiile următoare și se are în vedere protejare mediului natural;

Există oportunități egale pentru toată lumea, acest lucru se datorează faptului că o societate durabilă este una puternică, justă și sănătoasă, este evident un scenariu ideal dar în condițiile unei societăți durabile acest lucru nu mai este o utopie;

Chiar în aceste condiții (economisirea resurselor neregenerabile, utilizarea altor tipuri de resurse, poate mai scumpe) societatea surabilă poate asigura dezvoltare economică, chiar una stabilă, puternică și susținută prin măsuri de tip ecologic;

Societatea durabilă este cea care promovează un sistem de conducere eficient, fără corupție, la toate nivelurile societății.

Fig. 1.2. Relația dintre resurse- creștere economică- echitate- societate durabilă. Sursa: prelucrare personală

Observăm că în ultimul timp se pune accent pe educație, ca factor decisiv în modelarea personalității tinerilor încă de la o vârstă fragedă pentru a le inocula dragostea față de mediu, grija pentru protejarea naturii și înțelegerea nevoii de a apăra sistemele ecologice .

Capitolul II.

TURISMUL DURABIL- O ALTERNATIVĂ ȘI O NECESITATE

Turismul durabil a devenit în zilele noastre, în egală măsură, o alternativă la turismului clasic și o necesitate în acest sens. Degradarea resurselor turistice naturale și antropice generate de presiunea turistică, neglijența sau indiferența autorităților locale sau centrale, a determinat apariția unei forme de turism, generată din nevoia de a proteja peisajele, elementele de floră și faună, rezervațiile naturale sau monumentele cultural-istorice, în ideea de a fi valorificate cât mai mult timp și de a crește valoarea turistică a acestora.

2.1. Definiția turismului durabil

Turismul durabil s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului XX ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea turismului.

Noțiunea de turism durabil implică înțelesuri diferite (turism în natură, turism verde, turism ecologic). În anul 1983 Hector Ceballas Lascurain spunea: Ecoturismul este un turism care implică călătorii în areale relativ neperturbate cu scopul de a dmira, studia, bucura de peisaje, faună, plante ca și de unele resurse cultural .

În anul 1991, Valentine P. introduce termenul de durabilitate definind turismul durabil ca un turism bazat pe natură, un turism nedegradabil, nepericulos, care contribuie la protejarea mediului prin alegerea unui regim administrativ propriu și corect .

Preluând unele idei legate de exploatarea resurselor naturale, Figgis în anul 1992 afirmă că orice călătorie spre areale naturale izolate cu scopul îmbogățirii înțelegerii și aprecierii patrimoniului ecologic și cultural fără a produce deteriorarea acestora se încadrează în termenul de ecoturism .

Uniunea Mondială a Conservării Naturii afirmă că ecoturismul, este o călătorie ecologică responsabilă, în areale naturale neperturbate cu scopul de relaxare și apreciere a naturii și a oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă din zonă, care promovează conservarea, având un impact negativ redus și oferă beneficii comunităților implicate. (1996) . Este o definiție destul de cuprinzătoare a aspectelor turismului durabil- ecoturism, fiind în fapt și definiția oficial acceptată la nivel mondial.

Industria turismului a acceptat conceptul de dezvoltare durabilă și a adoptat noțiunea de turism durabil (WTO, OMT, WTTC, 1995). În publicația Organizației Mondiale a Turismului „Turismul în anul 2010” se specifică următoarele: „Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și a industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor” .

Indiferent ce definiție se adoptă se poate concluziona că turismul durabil este o variantă a afirmării turistice, ce constă în deplasarea omului în special în areale naturale atractive pentru a se relaxa, cunoaște, informa, fără a produce pierderi sau distrugeri ale calității mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor segmentelor implicate în actul turistic.

Turismul durabil reprezintă a cale de exploatare durabilă a mediului și un produs turistic cu proprietăți terapeutice pentru psihicul sau fizicul uman. Turismul durabil nu este o modă ci o necesitate a mileniului trei care poate aduce chiar și așa venituri pe termen lung celor implicați. În același timp permite protejarea unor habitate vulnerabile exploatării turistice clasice, introduce cunoașterea, educarea, relaxarea turistului pe baza unor produse turistice sensibile fragile. Treptat a devenit un segment de piață turistică cu un potențial în creștere prin calitățile sale ecologice, responsabile, durabile, integre. Planificarea, dezvoltarea infrastructurii turistice trebuie să fie focalizate pe criterii de mediu.

2.2. Turismul durabil și formele sale

Pentru a cunoaște sensul și funcțiile turismului durabil, dar și importanța acestei forme de turism este absolut necesar ca principiile ecoturismului să fie clare.

Principiile ecoturismului:

1. Durabilitatea

Reprezintă procesul prin care dezvoltarea are loc la un nivel care să satisfacă cerințele populației actuale, fără a compromite capacitatea de susținere a mdiului pentru generațiile viitoare. De aceea este util ca activitățile desfășurate să fie organizate prin parteneriate, o colaborare de tip deschis pentru a da o imagine cât mai transparentă utilizării acestor resurse. Acest principiu este cerut de:

Schimbările de tip social: implică îngrijorarea mereu în creștere pentru calitatea mediului, gradul de vulnerabilitate a destinațiilor turistice.

Politica turistică: ce trebuie să reflecte grija pentru mediu.

2. Echitatea

Trebuie să elimine interesele egoiste, exclusiviste axate pe acumulare de capital doar pentru unele segmente ale societății. Acest principiu se sprijină pe studii profunde, deoarece ce pare a fi durabil pentru un segment poate fi neelocvent pentru altul.

3. Eliminarea opțiunii dictatului

Din partea marilor puteri economice asupra țărilor mai puțin dezvoltate, deoarece crează situații care pot duce la pierderi ale diversității ecologice și sărăcirea comunităților din arealele țintă. Această politică este înlocuită de cooperare și parteneriate strategice interstatale, între firme, între guvern și firme sau între acestea și comunitățile locale.

În viziunea prof. Mazilu Mirela principiile dezvoltării durabile din prisma turismului sunt următoarele:

Valorarea intrinsecă a mediului pentru turism este deosebit de mare și este absolut necesar ca să aplicăm cerințele dezvoltării durabile, pentru ca și generațiile următoare să se bucure de aceste valori naturale;

Turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul ambiant, comunitățile locale și vizitatorii;

Relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea turistică pe termen lung, turismul, la rândul său, fiind „obligat” să nu cauzeze prin derularea sa degradarea mediului înconjurător.

Dezvoltarea activității de turism trebuie să respecte caracteristicile ecologice, sociale, economice, culturale ale spațiului geografic în care se desfășoară;

Scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor și gazdelor acestora;

Industria turistică, guvernele autoritățile responsabile cu protecția mediului și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să conlucreze pentru a le pune în practică.

Conceptele moderne având în vedere înființarea ariilor protejate și parcurilor naționale datează încă din anul 1872 când anumite terenuri au fost excluse în mod voit de la dezvoltarea urbană și rurală corespunzătoare colonizării Statelor Unite de către europeni. Conceptele inițiale ale protejării mediului natural stau încă la baza protecției a peste 30000 de arii protejate din lume. Abia după o sută de ani au apărut primele conceptele de durabilitate și de dezvoltarea durabilă. Originile acestor concepte se găsesc în Raportul Brundtland din anul 1987 al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (WCED, 1987) . Acest Raport a fost prima inițiativă pentru gestionarea durabilă a acestor resurse, astfel ca și generațiile următoare să se poată bucura de utilizarea acestora, practic să dorit o conservare și o exploatare economicoasă a acestora.

În anul 1991 TIES (Societatea Națională a Ecoturismului) a anunțat o serie de principii ce țin de turismul durabil:

Minimalizarea impactelor negative asupra mediului sau culturii care pun în pericol destinațiile;

Educarea turiștilor privind importanța conservării resurselor;

Accentuarea ideii de afacere responsabilă și armonizare ei cu interesele locale și de mediu;

Realizarea de venituri directe din conservarea arealelor protejate;

Utilizarea studiilor de mediu și monitorizarea destinațiilor pentru reducerea impactelor;

Zonarea turistică și desemnarea unui management pentru fiecare regiune;

Asigurarea că dezvoltarea turistică nu depășește capacitatea de suport;

Bazarea pe o infrastructură dezvoltată armonios cu mediul, minimalizând utilizarea combustibililor fosili.

Necesitatea apariției. Turismul durabil a apărut din necesitatea de a conserva habitatele naturale vulnerabile prin exploatarea turistică, fiind în același timp o cale de exploatare turistică o sursă importantă de venituri de care depind atâția oameni mai ales în regiuni în care nu sunt multe surse dar și o cale de exploatarea durabilă a mediului, un produs turistic ce poate aduce venituri pe termen lung tuturor partenerilor implicați. Creșterea populației constituie principala presiune asupra mediului și este inexorabilă. Industria turismului este privită ca fiind, prin specificul său, legată de mediu mai mult decât alte industrii, dar mărimea și prezența ei au creat impacte de natură fizică și socială negative asupra mediului. Turismul a devenit de asemenea o mare problemă culturală și de mediu în multe zone datorită dezvoltării puternice pe termen scurt care nu ține seamă de modificările de durată pe care le produce. Conceptele odată puse comparativ vor alcătui o strategie de turism durabil, iar acestea au fost inițiate și proiectate, supuse testelor, tocmai pentru a evita distrugerea echilibrului zonelor unde se desfășoară activități turistice .

Factorii care influențează turismul durabil:

Varietatea mediilor naturale geografice: sunt cele care oferă practic numeroase resurse naturale turistice (acvatic-marin, lacustru, rivier, fito-faunistic- pădure tropicală, temperată, foiase, conifere, prerie, stepă, savană, deșert, tundră, litologic- vulcanic, structural, sculptural, glaciar).

Polarizarea financiară și economică mondială: implică state cu venituri mari (SUA, Canada, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie) ce pot investi în turismul durabil, state cu venituri medii (Cehia, Polonia, Ungaria), care promovează un turism durabil moderat ca dotare și flux, state subdezvoltate (Africa, Asia de Sud, Pacificul de Sud) cu un mare potențial ecoturistic în care această alternativă de turism este de fapt o sursă de supraviețuire.

Dinamica turismului în funcție de gama de interese: poate fi grupată pe patru direcții- turiști, firme turistice, comunități locale și mediu.

Turismul are din păcate în numeroase situații un impact fizic deosebit de puternic asupra locurilor vizitate, dintre acestea pot fi menționate:

Păduri defrișate sau mai bine spus distruse pentru a face loc construcțiilor de aeroporturi și drumuri, hoteluri și terenuri de golf;

Eroziunea solului, zonelor cu pășuni valoroase științific, a spațiilor umede, a mediilor forestiere, determinate din cauza numărului mare de turiști care nu știu sau nu vor sau nu sunt interesați să păstreze aceste valori, exemple tipice sunt: eroziunea montană din zona Alpilor și din Carpați, din Parcurile Naționale din Statele Unite șidin Munții Himalaya care din păcate au devenit exemple clasice.

Impactul turismului asupra mediului: un impact pozitiv este refacere unui echilibru ecologic dar din păcate cele negative sunt mult mai evidente și prezente:

a) Raportul dintre turismul litoral și mediul ambiant: litoralul corespunde cu cele mai cerute areale din industria turistică. Resursele turistice ale litoralului au determinat de-a lungul timpului concentrări mari ale populației și economiei și a crescut substanțial fluxurile turistice. Astfel au apărut megastructuri hoteliere, s-a depășit capacitatea de suport a plajei, s-au constatat pierderi ale biodiversității costiere prin imposibilitatea monitorizării activității turistice. Astfel s-a ajuns la supraaglomerare a mediului litoral în Maldive, Bali sau America Centrală iar în România utilizarea incorectă a resurselor de litoral a dus la reducerea numărului de turiști;

b) Impactul turismului balnear asupra mediului: cu toate că este una dintre formele cele mai valoroase ale turismului în multe zone ale lumii turismul balnear intră într-o relație conflictuală cu mediul. Unele stațiuni balneare sunt afectate de poluare și degradare (alunecări de teren, eroziune, torențailitate, inundații, viituri, cutremure, activități industriale diverse ce poluează resursele);

c) Impactul turismului montan asupra mediului: problemele induse în mediu de către turismul montan sunt diverse (fluxuri neorganizate de turiști, accentuarea eroziunii pe treseele turistice montane, poluarea cu deșeuri, colectraea și distrugerea vegetației sau a rocilor, vânatul ilegal, tăierea pârtiile de schi prin defrișare).

d) Impactul turismului cultural asupra patrimoniului cultural: patrimoniul cultural național sau al umanității este periclitat de activitățile economice în multe areale ale Terrei. Grave probleme de degradare datorită poluării cu diferite substanțe care în contact cu vaporii de apă formează acizi care erodează, corodează, oxidează clădirile. La toate acestea se mai adaugă: fluxurile mari de turișri mai ales cu anumite ocazii, evenimente, lipsa de educație manifestată prin vandalism, incendii, furturi, depunerea de deșeuri, schimbarea tradițiilor prin modernismul adus de turiști, managementul neadecvat al obiectivelor culturale sau al unităților economice poluante. Turismul poate avea serioase impacturi culturale. Turiștii sunt bogați și pretențioși. Prezența turiștilor poate face să dispară obiceiuri locale,poate schimba valoarea terenurilor șipiațaforței de muncă cu susul în jos, poate provoca regresul limbilor locale, poate schimba echilibrul politic în favoarea unor companii multinaționale. turismul poate distruge viitorul promis prin transformarea unei destinații turistice într-o zonă dependentă de banii proveniți din activități turistice ca apoi să fie considerată a nu mai fi la modă sau neinteresantă în continuare. Dezvoltarea economică a turismului convențional utilizează cultura și mediul natural ca pe materii prime destinate efectiv exploatării și expuse în timp epuizării. Turismul convențional este o industrie pe termen scurt, un sezon turistic este considerat o perioadă lungă de timp în domeniul turistic. Din păcate impactul se manifestă direct asupra monumentelor cultural care sunt scrijelite, distruse, demolate sau lăsate în paragină chiar dacă valoarea lor este una recunoscută.

e) Transportul la și de la destinațiile turistice poate genera o serie de dezechilibre- nu în cele din urmăpoate avea efecte asupra încălzirii globale și atmosferei. Transportul aerian și transportul auto ard cantitățiuriașe de combustibil fosil și eliberează în atmosferă cantități mari de noxe. La nivelul terenului deplasarea cu mașini și parcarea mașinilor pot dăuna serios peisajelor și naturii.

Obiectivul turismului durabil trebuie să fie diversificarea ramurilor economiei locale în timp ce schimbarea activităților agricole de creștere a animalelor cu activități de tip turistic nu poate fi o soluție. O astfel de schimbare economică poate prezenta trei pericole: crearea unei dependențe față de o singură activitate, declanșare dezvoltării economice de tip localitate- stațiune turistică și astfel în timp se va pierde caracterul specific sătesc, autentic bazat pe ruralism și natură, automat se va declanșa declinul activităților agricole rezultând în final distrugerea peisajelor naturale și a anumito tipuri de habitate.

Protecția acestor resurse turistice este absolut necesară în condițiile în care absolut toată lumea are de câștigat de pe urma unor resurse turistice apte și bine conservate, iată numai câteva dintre beneficiile unui turism în care protecția patrimoniului natural și cultural este asigurată :

Procesele ecologice și suprafețele acvatice sunt protejate și conservate astfel viața plantelor, animalelor și a oamenilor este protejată;

Conservarea biodiversității, aici se include toată resursa biologică (gene, specii și ecosisteme);

Conservarea și protejarea pentru ca mai apoi să poată fi valorificate, resurselor culturale și patrimoniul construit, o resursă turistică este mult mai valoroasă în forma sa originală, nemodificată, sau cât se poate de puțin modificată;

Schimbarea mentalității comunității locale în privința resurselor de care dispun, astfel încât să nu mai privească resursele turistice numai ca o sursă de profit fără nici o scrupulă;

Valorile astfel conservate, trebuie transmise generațiilor următoare prin tradiție, spiritualitate și educație, este necesară schimbarea mentalității tinerilor pentru craerea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător;

Oferirea unui ajutor celor care doresc să cunoască mai mult, să exploreze și să împărtășească mai departe din experiențele trăite în anumite locuri, prin practicarea unor forme și tipuri de turism care nu rănesc mediul natural;

Acordarea de suport total celor care doresc să călătorească și chiar să efectueze studii științifice chiar și turism de afaceri, dar și instruirea turistilor în vederea comportamentului vizitatorului la destinație;

Îmbunătățirea facilităților locale, de transport și comunicații;

Sprijin pentru dezvoltarea mecanismelor de autofinanțare privind acțiunile întreprinse în ariile protejate;

În acest sens se pot lua anumite măsuri care se pot aplica numai prin voință și respectarea întocmai a legii, se pot identifica trei direcții de dezvoltare:

Sprijinirea comunităților locale pentru a putea menține sau în cel mai rău caz a restabili organizarea celor mai importante și reprezentative festivaluri de ordin cultural, tradiționale sau în cazul evenimentelor cu specific local și foarte important să fie sprijinite financiar de către autoritățile centrale pentru a putea demara acțiuni de restaurare a patrimoniului construit, care în multe situații suferă din lipsa fondurilor destinate renovării;

Comunitățile locale au numai de câștigat atunci când, cu mândrie își pot etela numeroasele valori de ordin cultural-istoric, etnografic, folcloric dar și atunci când valorile naturale sunt bine conservate și bine puse la punct, protejate și permanent monitorizate astfel încât orice vine să laude cu prisosință muncă localnicilor și să fie dați mai departe ca exemplu pentru alte comunități locale;

Încurajarea comunităților locale pentru a demara, organiza și susține o reconstrucție ecologică, pentru utilizarea sustenabilă a resurselor locale.

În privința îmbunătățirii calității vieții turismul durabil nu face excepție în a contribui la creșterea calității vieții individului dar și a comunităților fie ele locale sau la nivel național, în acest sens pot fi menționate anumite aspecte:

Sprijinirea acțiunilor de educație și formare de mediu, pentru vizitatori și localnici;

Stabilirea unor elemente de atractivitate pentru destinații, pentru rezidenți dar și pentru vizitatori, care să contribuie la conceperea unor alte noi activități compatibile, de la pescuit la oferta de servicii sau produse ale industriilor locale ;

Creșterea nivelului schimburilor interculturale;

Încurajarea dezvoltării activităților culturale, meșteșugurilor, și artelor;

Creșterea nivelului de educație a populației locale;

Încurajarea populației de a vorbi și a seapropia de cultura turiștilor străini;

Încurajarea populației locale de a aprecia cultura locală proprie și mediul.

Și în această direcție pot fi luate și aplicate anumite măsuri pentru ca obiectivele propuse prin aplicare turismului durabil să fie atinse:

Dezvoltarea facilităților și serviciilor pentru turism care pot să aducă beneficiu pentru condițiile de trai ale rezidenților locali;

Îmbunătățirea sistemului de comunicații;

Îmbunătățirea procesului de educație;

Sporirea nivelului de trening pe domenii specifice;

Asigurarea serviciilor de sănătate;

Dezvoltarea cunoașterii și aprecierii publice a biodiversității de excepție a județului (vizitarea zonei de către rezidenți, interpretarea pe teren, program de educație ecologică în școală, încurajarea vizitelor făcute de grupurile de elevi în zonele locale cu potențial).

Observăm se pune accent pe educație, ca factor decisiv în modelarea personalității tinerilor încă de la o vârstă fragedă pentru a le inocula dragostea față de mediu, grija pentru protejarea naturii și înțelegerea nevoii de a apăra sistemele ecologice care deși extreme de fragile sunt cele care susțin viața. Am utilizat, deja, de câteva ori până acum, termenul de „actori” și „factori interesați” (stakeholders). Aceștia sunt persoane sau grupuri de persoane, părți interesate, strâns legate de o companie, o organizație, un proiect, un eveniment. În contextul dat, părțile interesate sunt implicate în procesul de turism. De multe ori, din păcate se poate întâmpla ca toate părțile să nu țină cont și de protejarea resurselor exploatate și să vizeze numai profitul imediat.

Turismul durabil este de multe ori, nejustificat considerat o frână în calea dezvoltării turismului, această idee eronată nu este deloc îndreptățită pentru că turismul durabil își dorește tocmai să conserve acele obiective turistice pentru ca să fie utilizate cât mai mult timp și toți partenerii implicați: habitatele gazdă și comunitățile lor, turiștii și industria turistică propriu zisă să aibă numai de câștigat. Astfel, principalul obiectiv al turismului durabil este atingerea unui echilibru stabil între dezvoltare și conservare, de-asemenea un obiectiv al turismului durabil este găsirea celei mai bune forme de turism pe care o zonă, o regiune o poate îmbrăca, pentru acest lucru trebuie să se țină cont de ecologia și cultura acesteia. Atingerea acestui echilibru este posibil de realizat este drept, cu niște costuri, astfel pentru o perioadă este nevoie de restricționarea accesului sau chiar interzicerea acestuia, să fie mai mult decât necesară limitarea sau chiar stoparea dezvoltării extensive care oricum nu este benefică atunci când este realizată forțat și când vizează un câștig imediat cu orice scop, în consecință este necesară adoptarea unei game largi de măsuri de management turistic. În conceptele turismului durabil nu se planifică numai activitățile și dezvoltarea turistică, ci se integrează turismul cu mediul natural, cu mediul economic al regiunii respective astfel încât să rezulte o relație echilibrată care să includă și viitoarele dezvoltări în contextul atingerii scopurilor foarte importante de conservare.

Referitor la turismul durabil, identificăm următoarele grupe de actori conform figurii 2.1. Diferite instituții și organizații gravitează în jurul interesului legat de turismul durabil. Guvernul, comunitatea locală și industria turistică se află deasupra, de-a parte și de alta, în al doilea rând sunt turiștii și grupurile de presiune iar în rândul de jos voluntariatul, educația și media pe aceeași linie.

Fig. 2.1. Actori ai turismului durabil (după prof. Mazilu Mirela)

Toți actorii trebuie să îndeplinească o sarcină concretă pentru a da forța necesară dezvoltării turismului durabil și pentru ca fiecare dintre ei să obțină beneficii, prin păstrarea unui mediu turistic atractiv, care să protejeze în același timp mediul înconjurător. Se știe deja că turismul, în general, generează beneficii economice atât pentru țările și regiunile de destinație, cât și pentru țările emițătoare. Dezvoltarea sectorului ecoturistic va antrena simultan și prosperitatea altor sectoare ale economiei (industria alimentară, comerțul, transportul etc.). Deoarece cererea pentru turismul ecologic este în permanent și constantă creștere (pe plan mondial), ca o tendință de menținere a acestei influențe pentru piața turismului și a comunităților locale prezintă interes continuitatea promovării modelelor de dezvoltare durabilă.

Turismul durabil nu poate fi însă implementat brusc, s-ar crea anumite derapaje și cu siguranță ar exista opoziție din parte anumitor instituții, de exemplu comunitatea locală. Astfel în dezvoltarea turismului durabil putem distinge următoarele etape :

Prima etapă constă în decizia de a include în circuitul turistic o anumită zonă și construirea echipamentelor turistice necesare amenajărilor turistice respective;

A doua etapă constă în desfășurarea progresivă a activității turistice (în paralel cu responsabilitatea protecției mediului înconjurător și respectării turismului durabil).

În continuare sunt câteva aspecte care trebuie clarificate:

1. Turismul durabil nu urmărește doar ocrotirea mediului. Când spunem dezvoltare durabilă spunem impacturi (fie environmentale, fie socio-cultural etc.), iar dezvoltarea durabilă presupune gestionarea durabilă a acestor impacturi. Este o problemă de realizare a unui echilibru și a uneiarmonii, într-o optică de durabilitate (chiar prosperitate) pe termen lung.

2. Turismul durabil nu este un produs turistic, ce se poate vinde turiștilor. Turismul durabil este un mod de a concepe și de a planifica și gestiona durabil activitățile turistice. În același timp el presupune și o schimbare în stilul de gestionare, în comportamente, în mentalități și obiceiuri.

Nevoia de a conserva comunitățile gazdă și habitatele naturale este de o importanță majoră în cadrul conceptului de turism rural durabil. În timp ce unele tipuri de turism pot distruge comunitățile și habitatele, turismul durabil are drept scop folosirea veniturilor și oportunităților legate de activitățile turistice ca instrumente pentru conservare. Turismul durabil poate include ecoturismul. Dar în timp ce ecoturismul se concentrează asupra oamenilor care contemplă natura, peisajele naturale și societățile tradiționale, conceptul de turism durabil se potrivește a fi aplicat și în cazul turismului de masă.

Îmbrățișarea schimbării în privința turismului durabil

Pentru început trebuie fixate și înțelese cele trei componente ale bunăstării durabile:

1. CREȘTEREA ECONOMICĂ;

2. PROTECȚIA MEDIULUI;

3. BUNĂSTAREA SOCIALĂ.

Se recomandă abordare unei strategii noi pentru interconectarea celor trei componente prin dialog, cooperare și găsirea de soluții care să fie echilibrate și să asigure beneficii în toate din cele trei direcții.

Clădirea unei noi culturi de firmă: este foarte important să se pornească de jos, de la unitățile cele mai mici, schimbarea mentalității despre mediu din interiorul societăților economice (turistice, industriale, agricole, de transport), crearea unei atitudini pozitive în privința protejării mediului natural și a celui construit.

Inițierea acțiunilor voluntare: se referă la adaptarea prezentei legislații la cerințele protejării mediului, inițierea unor legi noi și acordarea de stimulente importante economice pentru ca societățile comerciale să evite a polua mediul.

Proiectarea pentru eco-eficiență: este necesară o reevaluare a ciclului de viață al produselor, de la faza de materie primă și până la produsul final și deșeurile care se aruncă după utilizare . Obiectivul este să se identifice părțile de proces ce au cea mai mare intensitate a resurselor și apoi să se reproiecteze produsul pentru a obține economii importante de energie.

Căutarea oportunităților pentru creștere: pe măsură ce se urmărește să se ajungă la durabilitate, managerii trebuie să fie atenți la schimbările nevoilor indivizilor și ale societății pentru calitatea mediului înconjurător.

Investirea în creativitate: tehnologia este cea mai mare contribuție pe care industria o poate face pentru dezvoltarea durabilă. Fundamentul cu cel mai mare succes este deci inovarea. Este necesar deci, să se creeze tehnologii mai curate, procese mai eficiente, produse alternative, ecoeficiente. Rezultatele nu trebuie să utilizeze în exces resurse și nu trebuie să lase în urma lor reziduri toxice.

Conceptul de eco-business: tot mai mulți manageri au început să înțeleagă importanța mediului natural, ca factor primordial de producție, la fel de important ca resursele umane, capitalul acumulat, tehnologiile informatice etc. Conceptul de eco-business reprezintă o noțiune complexă ce acoperă o sferă largă de acțiuni și implică următoarele direcții: însumează ansamblul bunurilor și serviciilor eco-eficiente; concentrează întreaga activitate care se derulează în cadrul producției, comercializării și consumului; promovarea unor instrumente și mecanisme de implementare: ecologia industrială, sisteme de gestiune a mediului, stimulente economice, acțiuni de finanțare, acorduri multilaterale privind protecția mediului.

2.3. Locul și rolul turismului în economie

Operațiunile turistice influențează, atât la credit cât și la debit, balanța comercială, balanța serviciilor și balanța capitalurilor .

Turismul și balanța comercială

În cadrul poziției mărfuri din balanța de plăți sunt cuprinse- la debit- toate produsele (de consum sau bunuri de echipament) importate pentru a satisface cererea turistică. pentru țările, regiunile primitoare, este important să se reducă acest import, favorizând o politică de turism intern sau internațional orientată spre utilizarea și vânzarea produselor locale, care, dacă ar deveni exclusivă, ar putea să aibă drept consecință, descurajarea turiștilor de a vizita țara atunci când consumul lor are de suferit pe plan calitativ.

De aceea, prin intermediul unei politici de preț nuanțate, o țară sau chiar o regiune dintr-o țară, poate atinge un dublu obiectiv: reducerea cheltuielilor cu importurile în cadrul balanței comerciale și dezvoltarea activității turistice generatoare a unei creșteri a exporturilor de turism. la creditul balanței comerciale sunt înscrise toate produsele vândute turiștilor: produse alimentare, băuturi, suveniruri, artizanat și orice alte produse prelucrate.

Volumul acestor vânzări este evaluat pornind de la bugetele de cheltuieli ale turiștilor în balanța comercială turistică atât volumul exporturilor cât și cel al importurilor de mărfuri destinate turismului.

Turismul în balanța serviciilor

De obicei, cheltuielile și încasările legate de turism sunt cuprinse la poziția călătorii. Totuși, cheltuielile turistice se referă și la alte activități, deci și la alte posturi din balanța de plăți: transporturi, venituri din transferuri private și transferuri de capital. la poziția călătorii, sunt cuprinse cheltuielile călătorilor străini în țara primitoare de exemplu. Acestea sunt incluse la creditul balanței, în timp ce cheltuielile călătorilor naționali care se deplasează ăn străinătate sunt incluse la debitul balanței respective. Cheltuielile și încasările cuprind cazarea și transportul intern, alte consumuri de servicii, exclusiv transporturile interne și internaționale. pentru cheltuielile și veniturile legate de transporturi, este elaborat un post special în cadrul balanței de plăți. Acesta cuprinde veniturile obținute de casele de transport naționale prin serviciile prestate pentru turiști.

Soldul balanței transporturilor interne sau internaționale modifică substanțial veniturile nete ale balanței turistice.

O serie de localități și chiar regiuni din interiorul statelor, recurg la importul de forța de muncă calificată, pe care o angajează pentru activități turistice. veniturile obținute de forța de muncă exterioară fac obiectul transferurilor private care măsoară dimensiunea importului respectiv și sunt cuprinse în balanța de plăți. De asemenea, pentru formarea și calificarea personalului din turism, sunt angajați specialiști care instruiesc forța de muncă locală în diferite specialități: gestiune hotelieră, prestări de diverse servicii de agrement etc. Pentru țările sau regiunile care furnizează forța de muncă importată, transferurile private intră în balanța de plăți. Pentru completarea imaginii economice a legăturii dintre turism și balanța de plăți este necesar a fi prezentat și modul în care turismul influențează balanța capitalurilor.

Turismul și balanța capitalurilor

Mișcarea capitalurilor legate de finanțarea infrastructurii turistice este deosebit de importantă. Deși în balanța de plăți importul de capital este înscris la creditul acesteia, cheltuielile generate de import sunt înregistrate la debit, cu ocazia returnării capitalului importat sau a creditului acordat. Aceste ieșiri valutare se extind pe o perioadă mai lungă fiind incluse în balanța plăților curente din mai mulți ani consecutivi. Din figura 1.2. rezultă că, la nivelul anul 2017 au 1,220 bilioane USD este suma totală a încasărilor din turism iar numărul total al sosirilor turistice a fost de 1,322 milioane persoane.

Fig. 2.2. Număr total de sosiri turiști și capitalul recepționat. Sursa: http://media.unwto.org/content/international-tourism

Sursa: World Tourism Barometer, site: http://mkt.unwto.org/barometer, accesat în data de 12.04.2018

Modalitățile de integrare a turismului în balanța de plăți sunt numeroase și variate. Aici pot fi incluse și cheltuielile care se fac de către regiunea, localitatea primitoare pentru publicitatea și promovarea turistică, cheltuielile făcute cu plata intermediarilor, a agenților de voiaj. Toate aceste cheltuieli valutare sunt trecute la debitul balanței de plăți, iar pentru țările în care ele reprezintă încasări valutare, evidența lor se face la creditul balanței de plăți. dacă am prelua toate cheltuielile și toate veniturile incluse în balanța serviciilor, balanța comercială, balanța capitalurilor și balanța transferurilor și balanța transferurilor private se poate realiza o balanță turistică detaliată .

Una dintre caracteristicile turismului și mai ales a turismului internațional este reprezentată de stabilitatea semnului soldului balanței turistice, care se modifică la intervale mari de timp, deși dimensiunea sa variază frecvent. Din punctul de vedere al semnului soldului balanței turistice, țările pot fi grupate în țări cu sold cronic pozitiv și țări cu sold cronic negativ. Din acest punct de vedere, se pot delimita grupa statelor cu sold turistic cronic pozitiv, cu soldurile curente turistice pozitive permit ameliorarea soldului pozitiv al balanței de bunuri și servicii, reducerea soldului negativ al acesteia sau chiar transformarea soldului ei negativ în sold pozitiv.

La nivel mondial, pentru anul 2016, Statele Unite ale Americii au încasat cei mai mulți bani din turism, mare distanță de Spania, surpriza Thailanda, China și Franța (vezi fig. 1.3.) iar în topul cheltuitorilor sunt China urmată de USA, Germania, Marea Britanie și Franța (vezi fig. 1.4.)

Fig. 2.3.-2.4. Încasări și cheltuieli din turism, la nivel de state, anul 2016

Sursa: World Tourism Barometer, site: http://mkt.unwto.org/barometer, accesat în data de 12.04.2018

Impactul turismul asupra economiei unei țări sau regiuni poate fi redat astfel:

– Turismul are un aport semnificativ la crearea PIB;

– Turismul antrenează și stimulează activitatea din celelalte ramuri ale economiei;

– Turismul reprezintă un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări;

– Turismul reprezintă o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse;

– Turismul poate să absoarbă forța de muncă rezultată în urma disponibilizărilor;

– Turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate;

– Turismul asigură o circulație echilibrată a capitalurilor;

– Efectul multiplicator, direct prin creșterea veniturilor din sectorul turistic și indirect prin impactul creșterii cheltuielilor asupra pentru serviciile turistice asupra altor ramuri producătoare de bunuri de consum pentru turism; efect indus asupra întregii economii naționale.

Rezultatele de ordin economic, sunt în mare măsură influențate de nivelul de dezvoltare al bazei materiale și al serviciilor ce pot fi asigurate într-un spațiu mult mai larg decât cel în care turistul ajunge dar și în timp. De aici o diversitate de aspecte care conduc la împliniri graduale ale cerințelor, aspirațiilor turistului dar și la nivele de participare a turismului la dezvoltarea unor regiuni. Acest ultim este de altfel determinat nu numai de valoarea resurselor naturale care capacitează turiștii ci și tot ceea ce se face (infrastructură, dotări și servicii) pentru ca acestea să poată fi valorificate cât mai bine și organizat .

Fig. 2.5. Impactul turismului asupra economiei globale

Sursa: World Tourism Barometer, site: http://mkt.unwto.org/barometer, accesat în data de 10.03.2018

În graba unui profit imediat se pot produce daune de multe ori ireparabile în sistemul natural sau pot conduce la condiții de disconfort pentru localnici și pentru vizitatori. De aici necesitatea ca turismul să capete un caracter ecologic bazat atât pe reglementări dar și pe o educație adecvată și cu caracter de masă. Totodată, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice, ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei (transport, alimentație publică, tratament balneo-medical), conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență. De aici, amploarea și complexitatea legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei. De exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri ca: materialele de construcție, sticlă, lemn, metalurgie, industrie chimică, energetică, alimentară; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, gospodăria comunală, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, contribuie nemijlocit la asigurarea consumului și sănătății populației, împărțind această sarcină cu ocrotirea sănătății și comerțul. În acest caz, dezvoltarea turistică, poate să antreneze dezvoltarea altor ramuri industriale. În corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii.

Cererea turistică determină o adaptare a ofertei, ce se materializează printre altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și indirect prin stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea unor mijloace de transport, de instalații pentru agrement. Turismul apare și ca un mijloc de diversificare a structurii economiei, prin crearea unor activități sau ramuri proprii acestuia (industria agrementului, spațiile de voiaj) sau dezvoltarea la noi dimensiuni a unora dintre cele existente. Dezvoltarea turismului exercită influență pozitivă și asupra utilizării forței de muncă, în sensul înființării de noi locuri de muncă .

Turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă, lucrătorul în turism trebuie să aibă un orizont cultural- științific larg, să cunoască o limbă de circulație internațională, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic.

În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul are consecințe și asupra utilizării forței de muncă în alte ramuri ale economiei: agricultura, industria alimentară, industria ușoară și construcțiile. Turismul este o activitate complexă, capabil să determine mutații și în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară națională. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă.

Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor. Are un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației și reprezintă una din principalele destinații ale timpului liber de la sfârșitul săptămânii sau al vacanțelor.

2.4. Relația dintre turism ca activitate economică și protecția mediului natural

Calitatea mediului înconjurător de a fi baza tuturor activităților, inclusiv a celor turistice, îl face inseparabil de fenomenul turistic. Varietatea mediului natural, calitatea și aspectul său estetic, constituie resurse de bază pentru turism în lumea de azi, tot mai omogenizată prin procesul

globalizării economiei. Între mediul înconjurător și diferitele forme de turism există relații reciproce complexe, de interdependență care adeseori sunt descrise ca o simbioză.

Turismul, departe de a proteja mediul înconjurător, este un generator al problemelor sale, fiind capabil să distrugă tocmai resursele de care acesta este dependent. În prezent se discută despre relația dintre turism și mediul înconjurător și se fac considerații asupra modului în care relațiile reciproce dintre acestea pot fi durabile. Turismul trebuie organizat și practicat în așa fel încât să utilizeze mediul, dar în același timp să contribuie activ la păstrarea calității lui. Un mediu înconjurător de calitate favorizează dezvoltarea turismului.

Turismul este prin natura sa o activitate atrasă de mediile înconjurătoare naturale și sociale, mai ales cele care au calitatea de a fi unice și fragile. Analizând relația dintre acestea, se observă că în cele mai multe cazuri se calculează beneficiile economice ale turismului și nu se lasă și posibilitatea cuantificării consecințelor sale asupra mediului și societății. În relațiile ce se stabilesc între cele două elemente- mediul înconjurător, ca factor și turismul, ca activitate, există influențe pozitive și negative . Se vorbește tot mai mult de impactul turismului asupra mediului, în special de latura negativă a acestuia, generată de o activitate antropică intensă și greșit dirijată.

Starea mediului înconjurător la un moment dat se reflectă în activitatea turistică. Acest fapt se resimte mai ales în dezvoltarea regională și locală a turismului. Valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice și antropice este determinantă asupra turismului. Exploatarea irațională la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependentă.

O problemă dificil de rezolvat într-un termen scurt, ce a fost mai acut semnalată în literatura de specialitate după anul 1990, deși a existat cu mult înainte, este aceea a relațiilor ce se vor stabili în contextul necesității dezvoltării durabile, între mediul înconjurător și diferite activități turistice. Mediul înconjurător a intrat în centrul dezbaterilor de la Rio de Janeiro, rămânând, și în prezent și mai mult ca sigur în secolul acesta, o problemă mereu în atenție. OMT a îmbrățișat acest concept și a promovat materiale în domeniu.

Orice manifestare sau activitate antropică cu impact pozitiv sau negativ asupra mediului înconjurător se reflectă direct sau indirect asupra activității turistice dintr-o regiune. Dintre modificările mediului, unele sunt temporare și deci reversibile (calitățile valoroase ale componentelor mediului se refac într-un anumit timp) sau sunt profunde și devin ireversibile (deci fără speranță de refacere).

Există nenumărate exemple pe glob și la noi în țară în care un mediu natural degradat nu reprezintă o destinație turistică sau, în orice caz, nu una valoroasă. Ariile cunoscute ca fiind

frecvent afectate de hazarde naturale (seisme, activitate vulcanică, uragane, inundații, alunecări de teren, curgeri de noroi), necesită practicarea unui turism controlat (supravegheat).

Ariile în care deja s-au produs hazarde tehnologice (accidentul de la Cernobâl) au afectat mișcarea turistică din regiunea apropiată.

În mediile poluate și nesănătoase activitate turistică este slabă și de scurtă durată chiar dacă există obiective turistice valoroase (cazul văii Prahovei la Comarnic sau Cheilor Turzii, în care aerul poluat al fabricilor de ciment reduce vizibilitatea, îngreunează respirația, iar pulberile răspândite în atmosferă devin nuclee de condensare, sporind frecvența ploilor orografice și pri intermediul apei pătrunderea lor în sol).

Și alte activități de exploatare a resurselor de subsol degradează mediul, în intervale de timp ce durează uneori până la epuizarea resurselor sau chiar după aceea. Câmpurile petroliere în care poluanții se infiltrează în sol, ajungând prin orizonturile de roci permeabile în pânza apă freatică (petrolul ce se pierde din conducte), devenind cauza unor boli grave (platformele de exploatare a petrolului din zonele Brazi, Moinești); regiunile de extracție a cărbunilor în mine și cariere cu întinsele halde de steril (zonele miniere din bazinele Motru-Tismana, Berevoiești- Aninoasa, Barcău, etc.); exploatările de sulf din Munții Călimani; exploatările de minereuri neferoase de la Baia Mare, Roșia Poieni- Valea Arieșului; zonele afectate de industrii profund poluante: Zlatna, Copșa Mică, sunt tot atâtea locuri evitate de turiști.

Regiunile cu tăierile masive ale pădurilor și activități industriale legate de acestea (depozitarea rumegușului și deșeurilor pe malurile apelor și în albiile râurilor), ariile cunoscute ca locuri de depozitare a deșeurilor de orice fel (de la cele radioactive a gropile de gunoi ale orașelor) descurajează activitățile turistice.

Având în vedere numeroasele cauze care distrug mediul înconjurător, privit ca resursă de bază a turismului, în perioada actuală apare tot mai mult necesitatea cercetării impactului mediului înconjurător asupra turismului.

În particular, indicatorii de mediu pot fi folosiți pentru a determina costurile și beneficiile refacerii lui, dar și pentru stabilirea standardelor de mediu adecvate.

Rezultă implicit că se va concepe și o amenajare a mediului înconjurător pentru practicarea unui turism de calitate. Pentru aceasta trebuie făcută o bună planificare a turismului în ariile de destinație, în concordanță cu protejarea mediului înconjurător, dar și cu dezvoltarea socială și culturală. În ultimii ani, tehnicile de planificare și management turistic există și sunt bine implementate în multe state, dar devin tot mai necesare înlăturarea unor bariere existente în calea planificării și managementului utilizat și introducerea efectivă a tehnicilor moderne.

Capitolul III

IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

În prezent, cadrul natural are de înfruntat câteva probleme majore, cu impact asupra întregii planete; dintre acestea pot fi menționate efectul de seră și subțierea, chiar perforarea stratului de ozon, poluarea mărilor interioare și a oceanelor, a fluviilor și râurilor de pe continente, reducerea biodiversității floristice și faunistice.

Pe continente, mediul natural cunoaște multe dezechilibre datorate activității din industrie, agricultură, transporturi și servicii. În consecință, s-au identificat anumite modalități de poluare care au dat naștere unor puternice distrugeri ale mediului ambiant. La nivel local, poluarea se manifestă mai ales prin acumularea de deșeuri, gunoaie, circulație haotică, mirosuri pestilențiale, degradări estetice ale ambientului.

Acutizarea problemelor de mediu, din ultimele decenii, pune problema modului de gestionare a resurselor, creșterea costurilor legate de poluare, păstrarea unui standard de viață cât mai bun. Spre deosebire de orice altă activitate de tip econimic, turismul este ramura economică cea mai dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând de fapt principala resursă, iar calitatea acestuia poate favoriza sau obstrucționa derularea activităților turistice.

Relieful, pădurile, fluviile, râurile, lacurile, marea, apele minerale și termale, parcurile naționale și monumentele naturii, monumentele de arhitectură și artă, valorile etnografice se constituie în cele mai valoroase elemente ale mediului natural și construit, adevărate resurse cu valențe turistice, care pot favoriza, în timp și spațiu, dezvoltarea multor forme de turism.

Mediul înconjurător constituie patrimoniul turistic al unei națiuni, care prezintă propria structură și dezvoltă o rețea de relații între elementele care îl alcătuiesc, determinând motivațiile turiștilor și o anumită capacitate de adaptare față de nivelul de valorificare pe care îl poate atinge.

3.1. Tipuri de impact

Evoluția contemporană a activității de turism poate fi caracterizată printr-o revigorare deosebită a ofertelor turistice la nivel mondial, mai ales prin apariția și dezvoltarea unei noi game de produse turistice, considerate superioare din punct de vedere calitativ dar și cantitativ. Reabilitarea turismului din România presupune printre altele o remodelare a produselor de tip turistic în funcție de evoluția motivațiilor turistice la nivel intern și internațional. Principalele probleme ale turismului din România sunt legate de infrastructură, de calitatea drumurilor, calitatea serviciilor, etc.

Din acest punct de vedere se pot aminti principalele tendințe ale turismului pe plan mondial și regional :

Preferința pentru destinațiile la mare distanță, sunt cele care permit în timp diversificarea locurilor de cazare și pentru sejururile în perioada de extrasezon;

Dezvoltarea vacanțelor cu o anumită tematică (de tip cultur, pentru practicarea sportului, de divertisment și turismul de aventuri) sunt organizate în mod special pentru o clientelă considerată exigentă, categorie de turiști care realizează un număr mai mare de călătorii turistice de-a lungul unui an calendaristic;

Construirea unor noi produse destinate odihnei și recreerii, cu cazare turistică dispersată, care urmărește sentimentul autentic și permite dezvoltarea schimburilor mai active între populațiile locale și turiști.

Aceste deziderate se bazează pe un anumit număr de factori fiecare având o valoare implicită asupra turismului:

1. Valoarea calitativă și cantitativă a resurselor naturale și culturale;

2. Nivelul creșterii economice generale, care conduce la creșterea locurilor de muncă și a veniturilor;

3. Evoluția cursului de schimb valutar, care susține puterea de cumpărare a rezidenților și a turiștilor;

4. Repartiția resurselor turistice și a veniturilor care influențează evoluția fluxurilor de turiști.

Turismul funcționează, mai ales, pe baza valorificării resurselor de tip turistic, iar gradul și intensitatea valorificării produc în timp și spațiu efecte negative asupra mediului, care sunt exprimate prin noțiunea impactului turistic. Din acest punct de vedere, resursele de tip turistic trebuie exploatate în mod durabil, eliminând riscul degradării și a distrugerii. Necesitatea dezvoltării tipurilor și formelor de turism nu trebuie să justifice valorificarea exagerată a resurselor dispobile, dar, în egală nu trebuie să afecteze dezvoltarea economică locală.

De foarte multe ori, bunurile materiale și culturale exploatate în turism fac parte din patrimoniul național sau mondial și din acest punct de vedere este vital pentru dezvoltarea turismului să se vegheze la protecția și conservarea lor. În mod succint, probleme specifice impactului activităților specifice turismului asupra mediului natural și construit se pot prezenta în modul următor, conform tabelelor 3.1. și 3.2. Trebuie menționat faptul că există un număr destul de mare de repercursiuni pe care turismul îl generează asupra cadrului natural, economic dar și social. Din păcate turismul prezintă și o serie de elemente negative alături de cele pozitive care aduc destule beneficii.

Tabel 3.1. Categorii de impact produse de turism asupra mediului natural

Sursa: Cândea Melinda și colab (2001), România. Potențial turistic și turism

Tabel 3.2. Categoriile specifice de impact care sunt produse de către activitatea de turism asupra elementelor antropice

Sursa: Cândea Melinda și colab (2001), România. Potențial turistic și turism

Impactul economic este impus de rolul și funcțiile actuale ale turismului, rezultă din efectul combinat al mai multor ramuri. Numărul mare al ramurilor care contribuie la efectuarea de prestații pentru turism indică faptul că produsul turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate aceste ramuri intră în structura sa cu elemente de calitate superioară (vezi fig. 3.1.). astfel, impactul economic la nivel local este substanțial.

Este recunoscută valoarea economică-financiară a turismului asupra comunităților locale dar și la nivel național, fiind considerat practic a doua sursă de venit a unui stat. Din acest punct de vedere se impune acordarea unei atenții deosebite asupra strategiilor turistice pentru conservarea și promovarea resurselor disponibile și chiar activarea potențialului latent.

Fig. 3.1. În cadrul activităților turistice există intrări și din alte ramuri socio-economice. Sursa: prelucrare personală.

Rolul turismului în economia unei țări poate fi definit prin :

Aportul la nivelul dezvoltării economice locale;

Valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial;

Ridicarea economică a unor zone lipsite de resurse naturale de sol sau de subsol;

Stabilizarea și specializarea forței de muncă;

Asigurarea unei circulații bănești normale;

Regulator al balanței de plăți externe;

Vocația ecologică a turismului.

În literatura de specialitatea se vorbește despre efectul multiplicator al turismului, incidența cheltuielilor turistice asupra economiei unei țări poate fi analizată prin intermediul efectelor directe, indirecte sau induse, asupra altor ramuri economice. Efectele directe sunt generate de primul circuit monetar provenit de la turist, cele induse de salariile angajaților din turism cheltuite pentru procurarea unor bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, atunci când o cheltuială turistică injectează fonduri în economia zonei gazdă, apare un efect economic care este ceea ce a fost inițial cheltuit, multiplicat de un anumit număr de ori. Acest efect este considerat multiplicator de venit, întrucât cheltuiala turistului devine venit direct și indirect pentru zona locală.

Turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă, lucrătorul în turism trebuie să aibă un orizont cultural- științific larg, să cunoască o limbă de circulație internațională, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic. În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul are consecințe și asupra utilizării forței de muncă în alte ramuri ale economiei: agricultura, industria alimentară, industria ușoară și construcțiile .

Turismul este o activitate complexă, capabil să determine mutații și în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară națională. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă. Este o activitate de tip complex, nu doar pentru că el generează circulația unor sume uriașe de bani, dar și pentru că generează activități economice colaterale, contribuie la luarea unor măsuri în favoarea protecției mediului înconjurător, pentru restaurarea și protecția monumentelor istorice și culturale, se implică în protecția culturii autohtone.

În sensul cultural larg, turismul contribuie la accentuarea procesului de globalizare. În diferite locuri turistice, pentru turiștii veniți de pretutindeni, pe lângă restaurantele cu specific local s-au amenajat unități tip Mc Donalds, Pizza Hut sau KFC, aceleași parcuri tematice tip Disneyland, programele TV difuzează aceleași filme în arii geografice diferite, radiourile difuzează aceeași muzică. Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor. Are un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației și reprezintă una din principalele destinații.

3.2. Cauze declanșatoare ale impactului negativ turistic asupra mediului natural

Orice manifestare naturală sau activitate antropică cu impact pozitiv sau negativ asupra mediului înconjurător se reflectă direct sau indirect asupra activității turismului dintr-o anumită regiune. Schimbările la nivelul mediului, pot fi temporare și deci reversibile (calitățile valoroase ale componentelor mediului se refac într-un anumit interval de timp) sau sunt profunde și devin ireversibile (deci fără speranță de refacere) .

Cauzele apariției fenomele de risc sunt multiple, ceea ce determină, de altfel, și varietatea lor de manifestare. Ele pot fi grupate în trei categorii distincte și anume: naturale, antropice și endogene.

O primă grupă de factori generatori aparțin cadrului natural și fac parte adesea din matricea evolutivă a componentelor peisajului (relief, hidrografie, climat, vegetație, faună). Astfel, spre exemplu, modificările climatice induse de cauze astronomice vor perturba nu numai cadrul de desfășurare, de lungă durată., a actului recreativ, ci vor afecta și valențele atractive ale unor elemente proprii (răcirea climei ca factor restrictiv și de cură helio-marină sau încălzirea climatului

ca factor restrictiv pentru turismul hibernal). În mod similar, alunecările de teren pot distruge infrastructura turistică, prăbușirile de peșteri pot afecta pitorescul lor, dispariția faunei, prin schimbarea sau distrugerea lanțurilor trofice, afectează turismului cinegetic, reducerea activităților post-vulcanice are efecte negative asupra conservării acviferelor minerale sau termale, etc. Fenomele naturale menționate, precum și altfel, mult mai numeroase, deși au desfășurare logică, obiectivă, în domeniul propriu, se reflectă în turism ca un risc potențial.

Determinările de ordin natural li se adaugă, într-o proporție covârșitoare, cele de proveniență antropică. Acțiunea umană exercitată în sfera turistică se multiplică paralel cu lărgirea acesteia și se diversifică în strânsă corelație cu nuanțarea dezideratelor cererii.

Premisele riscului antropic sunt înmagazinate în manifestarea abuzivă a intervenției asupra elementelor naturale constituente ale landșaftului, în neadaptarea ei la condițiile de funcționare optimă a structurilor preexistente, în introducerea unor elemente perturbatoare a dinamicii și funcționalității ansamblurilor sau subsistemelor ce servesc turismul. La originea fenomenelor de risc antropo-turistic se află, așadar, necunoaștere potențialului de acțiune și reacțiune a elementelor asupra cărora se acționează, alegerea deficitară sau greșită a metodelor și mijloacelor de intervenție, supralicitarea interesată a unor componente ale sistemului, inconsecvența, neprofesionalismul, etc.

O ultimă categorie de cauze generatoare de risc turisc, mai dificil de identificat la primee introspecții științifice, sunt cele de natură endogenă și derivă din însăși dinamica fenomenului studiat. Ele sunt rezultata erodării sistemului turistic, a stagnării evoluției sale, a contradicțiilor permanente în raporturile cerere-ofertă. Dacă determinările naturale sau antropice apar relativ brusc, producând un veritabil șoc în funcționarea unităților integratoare sau la anumite nivele ale acestora, cauzele integratoare se manifestă insidios, camuflate, în etapa inițială, de apariția ineficienței și optimei funcționalități. Astfel de procese de risc sunt specifice de regulă fazei de închidere, de decadență a ciclurilor turistice .

Din prezentarea aspectelor menționate se constată grefarea fenomenelor și proceselor de risc pe trei segmente, pregnant individualizate, ale sistemului turistic și anume pe: nivelul potențialului atractiv (resurse), al infrastructurii și al finalității economice care caracterizează, nemijlocit turismul.

Astfel, după cum se observă și din schița alăturată, riscul amenință structura, calitatea și cantitatea resurselor atractive, indiferent dacă ele se adresează turismului recreativ, curativ, culturalizant sau polivalent. Integritatea fizică a unui obiectiv poate fi subminată prin acțiunea factorilor umani, îndeosebi climatici sau hidrologici sau prin impactul excesiv al omului (fig. 3.2.).

Fig. 3.2. Cauzele ale impactului negativ al turismului. Sursa: Cocean Pompei și colab (2005)

Deprecierea calitativă a resurselor atractive este provocată nu numai de afectarea structurii sale fizice, cât și de modificări de ordin chimic. Forajele practicate în zona acviferelor cu ape minerale sau termale determină frecvent conexiuni artificiale între acumulări freatice cu însușiri diferite, micșorându-le principiile curative.

Excesiva dezvoltare a turismului în unele areale și intensa exploatare a unor resurse poate duce la epuizarea timpurie a factorului care a condiționat implantarea activităților de acest gen în regiune. Avem în vedere, în primul rând, resursele greu regenerabile, cum ar fi nămolurile sapropelice, apele minerale și termale, a căror valorificare dincolo de pragul critic al regenerării naturale intră în această categorie.

Practica amenajării și exploatării turistice a unui teritoriu sau grupări de obiective pune uneori în evidență riscul exploatării neadecvate, când o mare parte din însușirile atractive ale resurselor nu sunt puse în valoare sau sunt deficitar într-un sistem turistico-economic.

Pentru exemplicare amintim valorile de natură etnografică a căror semnificație culturală este deturnată de kitsh-uri înspre latura recreativă a turismului.

Turismul forțat sau care este prost organizat are un impact deosebit asupra mediului natural de destinație. În multe areale, gândirea și exploatarea comercială a turismului au permis apariția unor construcții neaspectoase (hotel, motel sau pensiune turistică) unități care nu se integrează cu arhitectura generală a stațiunii sau cu elementele mediului ambiant. În mod normal, au fost ridicate pentru a fi utile turiștilor, dar și pentru câștiguri imediate, fără a se gândi cineva la încadrarea lor în peisaj. Efectele devin uneori dramatice, mai ales când sunt completate cu gunoaiele și resturile acestei dezvoltări, datorate turiștilor, ale cărei urme se imprimă pe întinse suprafețe cu soluri fertile, pe malurile apelor (râuri, lacuri, mări), pe terenuri din localități sau din apropiere acestora.

Formele unui turism sărac distrug ireparabil (ireversibil) mediile naturale iar adevăratul beneficiu pe termen lung nu poate fi calculat (mlaștinile cu mangrove care erau loc de pescuit și reglaj natural al inundațiilor au fost parțial desecat pentru a crea locuri de agrement; circulația turistică în aria de răspândire a coralilor, mai ales în Marea Barieră de Corali din nord-estul Australiei afectează grav viața și aspectul coralilor, etc.).

Consumul mare al unor resurse naturale pentru nevoile turiștilor împiedică viața normală a localnicilor, dar aduce și prejudicii mediului. Se citează cazul unor resurse sărace de apă ale unor regiuni care au fost luate de la localnici (fermieri) pentru a fi utilizate de turiști în hoteluri .

În ariile montane, pădurile au fost tăiate pentru a face loc pârtiilor de schi sau bob, iar pe acești versanți s-a declanșat eroziunea (ravene, alunecări de teren, curgeri de noroi) cauzând pierderi materiale și de vieți omenești .

Turiștii contribuie adesea la distrugerea mediului, uneori din ignoranță, alteori cu bună

stiință, afectează recolta și utilajele fermierilor, decimează animalele, aruncă mari cantități de gunoi în locurile unde poposesc (exemplu: în timpul verii, de pe un singur munte din Marea Britanie a fost colectat circa o tonă de deșeuri pe zi, în special pachetele de mâncare, iar în New Forest, în sudul Angliei, aproximativ 25 000 de cutii goale de băuturi/an .

În multe locuri sălbatice peisajul a fost distrus treptat prin pătrunderea turiștilor. De multe ori, este greu de separat aportul turismului dintre celelalte activități economice la degradarea mediului.

Se constată că atât turismul intern cât și cel internațional este în același timp o forță pozitivă ce poate ajuta la conservarea mediului regiunilor cu destinație turistică.

Multe dintre dezavantajele menționate pot fi eliminate printr-o mai bună planificare și management și prin educarea turiștilor către înțelegerea și păstrarea elementelor mediului înconjurător.

Turiștii sunt atrași întotdeauna de locurile frumoase, de regiunile cu un trecut istoric bogat, de construcțiile arhitectonice interesante și de areale cu o natură mai sălbatică în care intervenția omului este mai puțin vizibilă .

O parte din banii cheltuiți de turiști în regiune (în special taxele de intrare) se utilizează pentru conservarea mediului și a moștenirii culturale (ariile naturale protejate, clădirile istorice, muzeele). În special în ariile protejate, veniturile obținute din turism pot contribui atât la implementarea măsurilor de protecție și conservare, dar și la dezvoltarea comunităților locale din apropiere.

Un moment propice manifestării unor riscuri privind afectarea structurii resurselor este cel al perioadei amenajării și punerii în exploatare, când unele dintre valențele inițiale se degradează sau își diminuează ponderea (afectarea peisajului subteran al peșterilor prin construcția căilor de acces, atenuarea laturi estetice a peisajului prin implantare infrastructurii, etc.).

Există numeroase exemple în care practicile turistice sunt bune sau rele. Din păcate, se acordă foarte puțină atenție necesităților și dorințelor populației locale. Deciziile sunt luate prea des de către politicieni și planificatori în termenii percepției lor, în interes național, mai mult decât în interes local.

Finanțatorii pun pe primul plan recâștigarea investiției lor și nu investițiile în reabilitarea mediului. În ultima perioadă, studii de tip academic s-au preocupat în mod deosebit să rezolvarea problemelor de mediu în special în ariile de destinație cerute de dezvoltarea turismului și deschiderea unor noi areale turistice. Aceasta rezultă în apariția unei noi terminologii care vine să o completeze pe cea existentă, deși în multe cazuri se creează numeroase confuzii care nurezolvă problemele ivite.

Din păcate se observă și elemente legate de poluarea morală, astfel, trecerea la societatea de consum în România, saltul de la un sistem de valori la altul, bazat pe alte motivații a bulversat total sistemul de valori morale existent, pe primul loc aflându-se dorința acerbă de înavuțire cu

orice preț, ignorându-se cu desăvârșire concepte ca: datoria morală, satisfacția morală a muncii,

satisfacția profesională, etica profesională. Această poluare morală cvasigenerală nu ocolește turismul, acesta constituind chiar mediul propice pentru înavuțire prin tot felul de practici, mai mult sau mai puțin legale, cu consecințe dezastroase asupra turismului.

Poluarea psiho-socială, se referă la spectrul șomajului acționează ca un flagel distructiv asupra psihicului personalului, ducând la un permanent stress, lipsă de emulație și competitivitate în cadrul colectivelor de muncă și implicit, la scăderea serviciilor turistice.

Apatia generalizată, un alt factor de poluare morală, a apărut ca urmare a neconturării ferme a destinației, a scopului vieții economico-sociale actuale (economie de piață sau centralizată, privatizare sau etatizare), destinație în funcție de care se elaborează concret criterii de performanță pentru fiecare etapă, fiecare sector de activitate și pentru societate comercială. Deci, neexistând direcții clare, nu există nici scenarii și nici criterii proprii de performanță, salariații intră în derivă, apatia copleșindu-i. Teoria este valabilă atât pentru personalul de execuție, cât și pentru cel de conducere.

De pe plajele Californiei sunt adunate zilnic 400 tone de deșeuri menajere, din Parcul Național Retezat peste 50 tone/an, cantitatea de asemenea poluanți depășește 5 kg/turist/zi, pe Coasta de Azur în sezonul estival, gestiunea lor prin incinerarea, stocare, neutralizare sau reciclare ridică probleme noi de impact ecologic; altfel spus, totul se reduce la o problemă de atitudine personală, care, conjugată de la individ la individ, mai poate salva câte ceva din patrimoniul Terrei.

Analiza în profunzime a factorilor cu acțiune poluantă în turism permite conturarea unui plan ecologic în acest domeniu, fapt care are în vedere excluderea anumitor factori, doar atunci când se poate realiza acest lucru, fie activarea, potențarea sau introducerea în acel câmp de interacțiune al altor factori care, acționând împreună cu factori care generează poluare, reducând efectul toxic, sau chiar sa-l elimine în totalitate.

3.3. Consecințe în plan economic și ecologic

Mărimea și natura pagubelor făcute mediului de către turiști, ca și daunele ecologice sunt dependente de gradul de dezvoltare și de numărul vizitatorilor, de concentrarea utilizării spațiale și temporare, de natura mediului natural și de felul planificării și managementului adoptat și după ce dezvoltarea a avut loc.

Analiza atentă a statisticii turismului internațional pune în evidență câteva caracteristici majore ale acestei practici mondiale:

Tendința de a călătorii și cunoaște, direct proporțională cu nivelul mediu al veniturilor care permit abordarea unor sejururi diferențiate ca durată și spațiu;

Deplasarea curentă în zonele de parcurs; mai bine de 80% din europenii care petrec vacanțele în străinătate râmân în Europa și fenomenul este comun și pentru SUA;

Concentrarea fluxurilor majore de turism în țările dezvoltate; grupul Europa-America de Nord este responsabil de furnizarea a 75% din fluxurile mondiale de turism și absorția a 70% dintre acestea ;

Redistribuirea monetară, prin mobilitatea indivizilor-turiști care sunt purtătorii unor resurse bănești, dobândite la locul de muncă și purtate spre locul de vacanță pentru a fi cheltuite; acest transfer a devenit benefic mai ales pentru statele în curs de dezvoltare care prin turism dobândesc importante venituri în devize și o dată cu acestea posibilitatea dezvoltării infrastructurii și a mijloacelor de promovare a turismului;

Amenajarea teritoriului pentru turism, funcție configurativ spațială a patrimoniului și tendința motivațională a turismului promovat (exemple: Plan-Neige din Franța, amenajările litorale din România, Bulgaria și Coasta Adriatică a Italiei, amenajările tradiționale din unele state africane, Casamance din Senegal);

Turismul este astăzi sectorul cu cea mai mare cifră de afaceri pe plan mondial cu mult

înaintea industriei petroliere, realizând încasări anuale substanțiale din care 12% provin din turismul internațional. Pentru o evaluare globală a impactului economic și financiar, trebuie luat în calcul consumul deplasat pe care-l furnizează mișcarea turistică. El, explică în general, volumul de cheltuieli în regiunea de primire. Pe baza acestor evaluări se determină pentru orice unitate spațială dată (oraș, zonă, țară, continent sau unitate taxonomică de turism, indiferent de mărime) contribuția activității turistice la constituirea produsului local, regional sau național.

Există țări cu o încasări mari din turism dar și state pentru care turismul reprezintă sursa majoră de constituire a venitului brut (Bermude, Monaco, Andorra, San Marino, Malta, etc.).

Un alt aspect important îl reprezintă contribuția pe care turismul o aduce la promovarea investițiilor de stat sau private, complementarea infrastructurii regiunilor de primire multifuncționale.

Pentru a finaliza problema impactului financiar și fiscal al turismului trebuie subliniate contribuțiile turismului la rețelele fiscale locale prin diferite tipuri de taxe percepute și cele referitoare la aportul monetar în devize, practic turismul impunându-se în ultimele decenii ca una dintre primele resurse de export, deopotrivă dinamică și sigură . Mai poate fi amintit efectul de concurență pe care îl promovează activitatea turistică, ce poate conduce la excluderea sau, mai ales, stimularea reciprocă pentru unele sectoare, precum agricultura, pescuitul, industria,

serviciile și echipamentele .

Practicarea turismului în toate formele sale și în toate regiunile globului aduce astăzi în prim plan problemele de impact ecologic.

Deși este un mare creator de resurse financiare, turismul reprezintă o uriașă forță distructivă, ce exercită presiune asupra mediului.

Cercetările organizate în această direcție au desprins câteva domenii unde au fost observate anumite consecințe de ordin ecologic:

Consumul de spațiu și resurse: construcțiile au dus la scoaterea din circuitul agricol a importante suprafețe, mai ales în apropierea marilor orașe, unde apariția parcurilor de recreere a devenit o practică a ultimelor decenii (Paris, Londra, New York, Tokyo); sunt modificate calitățile solului și ale apelor subterane, rețeaua hidrografică și biodiversitatea, este creat un microclimat local, în cele mai multe dintre cazuri nefavorabil;

Modificările aduse Golfului Mont Saint Michel (diguri, baraje) pentru a da așezământului

un caracter insular au avut ca efect consumul de spațiu și o denaturare turistică a acestuia. Plajele nisipoase sunt foarte sensibile la acțiunea antropică. Construcția unui mare baraj pe râul Tijuana în California a însemnat reținerea a peste 600 000 mc de aluviuni, conducând la erodarea plajelor de la Imperial Beach. Creșterea numărului de stațiuni montane și a amenajărilor pentru schi în Alpii Francezi a condus la defrișări masive și la reducerea suprafețelor pentru pășunat. Practicare turismului motorizat sau pedestru neorganizat în Munții Bucegi conduce anual la consumul pentru foc a 2 000 mc de masă lemnoasă numai în zona Padina (Valea Ialomiței), unde pădurea s-a restrând considerabil, iar mai nou s-a trecut la arderea coniferelor tinere (jneapăn și ienupăr). În Rezervația Biosferei Delta Dunării, practicarea turismului dezorganizat și a braconajului au afectat

zonele de cuibărit pentru numeroase specii ornitologice cu implicații asupra diminuării efectivelor.

Presiunea asupra mediului înconjurător se traduce prin apariția supraaglomerării până la saturația unor zone, conducând chiar la apariția supra-aglomerării până la apariția unor stări conflictuale; creșterea numărului de turiști a provocat o creștere a densității pe kmp de plajă ca urmare a restrângerii suprafețelor pe care au apărut investițiile imobiliare, foamea de spațiu conducând la disconfort; aceasta crește atunci când asigurarea apei potabile în cantități suficiente devine imposibilă; pe coastele Andaluziei se consumă în medie 500 litri de apă pe zi pentru fiecare persoană, în comparație cu 380 litri în orașe și 80 litri la sate, situație care devine alarmantă în sezonul estival, rezolvarea sa ridicând probleme extrem de dificile;

România, este, poate edificator exemplul presiunii exercitate de turism asupra biodiversității Munților Bucegi, cei mai circulați din toți Carpații. Dispariția vulturului pleșuv, reducerea exemplare de capră neagră, distrugerea exemplare de flore de colț, bujor de munte, gențiană și arderea jnepenișurilor la focurile de tabără de la Piatra Arsă reprezintă câteva dintre argumente.

Degradarea mediului înconjurător ca efect al poluării de toate categoriile; daunele cauzate mediului ca efect al exploatării sale turistice au fost clasificate de experții OCDE (1998) astfel:

Efecte ale poluării: aerului (circulația automobilelor, producerea și utilizarea energiei, produsă de industria metalurgică, chimică, petrochimică, materiale de construcție, prelucrarea lemnului; emisiile mixte de pulberi, gaze nocive, substanșe iritante și mirositoare produse de unități ale acestor industrii pot polua resursele ce stau la baza desfășurării de activități specifice turismului balnear, de odihnă și recreere, cultural, vânătoare și pescuit sportiv; cele mai poluante surse ale aerului sunt fabricile de ciment, pulberile de praf alterează puritatea atmosferei, distrug vegetația și peisajul, alungă păsările și fauna, atacă clădirile și monumentele istorice; unele dintre acestea sunt situate în zone turistice: Bicaz și Tașca- pe Valea Bistriței- Cheile Bicazului, Câmpulung, Comarnic, Târgu-Jiu), apei (diversității de ape uzate și deșeuri solide, motonautismul, etc., prezintă consecințe negative asupra turismului contribuind la degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare; implicații grave se crează în cazul poluării apelor mării. Lacurilor, râurilor și Deltei; se produce o scădere a efectelor biostimulatorii sau terapeutice; exemple de această natură le constituie lacurile Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Balta Albă, poluarea episodică a Mării Negre sau a apelor freatice dulci sau minerale), siturilor (deșeuri menajere provenite din activitatea turistică sau industrială), poluare acustică (circulație, vibrație, animație, etc.); solului (din apa ploilor contaminate cu agenți poluanți, deversări de deșeuri, îngrăsăminte chimice; degradarea apelor freatice și a oglinzilor de apă utilizate în balneo-turism și agrement); poluarea sonoră (are implicații și asupra turismului, existența surselor de poluare sonoră, influențează odihna sau buna dispoziție a turiștilor),

Degradările peisajelor, locurilor și monumentelor istorice (urbanizarea excesivă, arhitectura inadecvată și/sau calitate îndoielnică; poluanți, tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată de deșeurilor, realizarea de construcții neaspectoase sau neadecvate locului, semnificative din acest punct de vedere sunt: șantierele de construcții hidroenergetice, drumurile industriale, construcțiile de

drumuri forestiere, odată cu care se produc defrișări, escavarea versanților, defolierea copacilor, cazuri întâlnite în Munții Apuseni, Munții Cozia, Munții Bucegi, în rezervația Bila-Lala din Munții Rodnei; carierele de calcare- Cheile Corcoaia, haldele de steril- Băile Harghita, Sântimbru; degradările pădurilor- Munții Apuseni, exploatările forestiere au degradat peisajul carstic din Platourile Padiș și Lumea Pierdută, declanșarea fenomenelor de versant, afectarea peisajelor, în cazul tăierii pădurilor din preajma stațiunilor balneoclimaterice se diminuează cu mult posibilitățile de autopurificare a atmosferei, sunt puse în pericol și zăcămintele hidrominerale, diminuându-le potențialul de debitare până la dispariție, degradarea rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii- poate fi în mare măsură de activitățile economice necontrolate, afectarea lor cauzând prejudicii incalculabile atât sub aspect științific cât și economic) ;

Agresiunile de vandalism și inscripționare rebelă;

Distrugerea iremediabilă a resurselor și caracteristicilor mediului înconjurător, în termenii unei dezvoltări mai mult sau mai puțin stăpânite, animată, însă de interese pecuniare, reprezintă cazul limită al impactului produs de homo turisticus; dispariția frecventă a unor specii de vegetație sau animale, pângărirea unor situri istorice prin intercalarea unor construcții neavenite ca amplasament sau stil (cazul Ulpiei Traiana, Sarmisegetuzei), reținerea în regim de suvenir a unor fragmente sau specii din patrimoniul natural sau antropic, preluarea distorsionată în regim de kisch a unor creații folclorice sau obieceiuri populare regionale sau naționale și prezentarea lor publică, etc., reprezintă numai câteva dintre elementele reprobabile, distructive, cu efecte negative de neimaginat pentru generațiile viitoare.

Dezvoltarea accelerată a turismului din ultimele decenii, continuată în același ritm și în prezent, impune o abordare în concordanță cu preocupările tot mai concrete pentru păstrarea mediului înconjurător. Experiența din trecut raportată la scara globală subliniază efectele pozitive și negative ale raporturilor dinamice dintre cei doi termeni. Judecata evoluției lor trebuie să aibă un aspect spațial și unul temporar. Ceea ce în prezent este un element pozitiv, se poate transforma ușor în negativul de mâine.

Relațiile reciproce dintre mediu și diferitele forme de turism sunt fundamentale. Încă din timpuri străvechi, plăcerea vizitării mediilor înconjurătoare- fie definite în termeni fizico-geografici sau socio-culturali a avut un impact major în modelarea unei succesiuni de geografii a turismului. Preferințele populației pentru diferite forme de recreere în mediul înconjurător s-au dezvoltat în timp prin crearea stațiunilor ori prin schimbarea preferințelor pentru peisaje în secolul al XIX-lea, sau pentru regiuni cu climate mai blânde sau locuri istorice atractive în secolul XX, astfel, au apărut mereu locuri noi de interacțiune dintre oameni și mediu.

Cu toate acestea, relația dintre turism și mediul natural nu e chiar fundamentală dar este foarte complexă . Există o interferență între cei doi factori care adesea este prezentată sub forma unei simbioze. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că atunci când turismul este localizat într-un mediu înconjurător de calitate, aceleași calități proprii mediului care beneficiază de măsuri de protecție mențin valoarea lui și ca resursă turistică.

În unele state (exemplu: Marea Britanie), desemnarea parcurilor naționale a devenit parte a turismului deoarece recunoașterea prin lege a unei calități ridicate a mediului înconjurător este văzută ca o resursă valoroasă a ariilor turistice și un argument pentru întărirea conservării lor. Cum turismul s-a dezvoltat în perioada de după al II-lea Război Mondial (atât ca ordin de mărime, cât și ca noi destinații), există semne reale că simbioza este serios pusă în balanță. Turismul, departe de a fi o forță pentru a ridica și proteja mediul înconjurător, în prezent se arată a fi un generator major al problemelor de mediu, cu o considerabilă capacitate de distrugere a resurselor de care acesta este dependent.

Se acordă mai multă atenție înțelegerii impactului mediului asupra turismului și căilor de

producere a celor mai bune forme de dezvoltare durabilă a turismului, care menține, mai mult decât degradează, cheia resurselor. Caracterul complex al relației turism-mediu înconjurător este dependent de natura impactului dintre ele și de inconsistența în timp și spațiu a cauzelor și efectele lor. Este adevărat că efectele turismului asupra mediului înconjurător sunt parțial, și există dificultăți practice în stabilirea mărimii impactului și mai ales în separarea efectelor influenței turismului de ale altor agenți care pot afecta de asemenea mediul. Exemplu: poluarea plajei și apei din Golful Napoli poate fi parțial atribuită prezenței turiștilor și parțial populației locale, fermelor și industriei care descarcă deșeurile în Mediterana.

Diversitatea impactului mediului asupra turismului variază din punct de vedere geografic din mai multe puncte de vedere. În primul rând trebuie să se țină cont de natura turismului și degradarea efectelor lui. Studiile de impact fac adeseori prezumții eronate că turismul este o activitate omogenă ce are efecte consistente, dar există mai multe forme de turism și alte tipuri de turiști. Masele de turiști care se adună cu milioanele să viziteze coasta spaniolă a Mediteranei crează o mare înghesuială și potențial un impact mult mai serios decât grupurile mici de exploratori din Nepal, paradoxal, unde masele de turiști sunt bine planificate și bine utilizate, consecințele asupra mediului pot fi în prezent mai mici decât cele create de grupuri mici în locuri neamenajate pentru turism. De exemplu, dispariția locală a aprovizionării cu combustibil, lemn și problemele majore ale gunoiului au fost îndelung semnalate în lungul drumului principal spre zona Himalayei din Nepal.

În al doilea rând, este important să se țină cont de dimensiunea temporală. În mai multe părți ale globului, turismul este o activitate sezonieră care exercită presiuni asupra mediului pentru o perioadă a anului, dar permite apariția unor perioade în care este posibilă refacerea resursei. Deci poate exista un impact temporar, pe termen scurt asupra mediului care poate coincide cu sezonul turistic (cum ar fi poluarea datorată traficului vizitatorilor, parcărilor) sau mai serios, efectele pe termen lung unde capacitatea de refacere a mediului a fost distrusă și s-au instalat schimbări ireversibile (de exemplu: reducerea nivelului biodiversității prin călcarea vegetației) .

În al treilea rând, diversitatea impactelor depinde de natura destinației. Unele medii (de exemplu stațiunile climaterice urbane pot susține un nivel foarte ridicat al vizitatorilor, deoarece infrastructura lor este adaptată și au structuri organizatorice (ca planificarea muncii) care permit provizii efective pentru vizitatori.

În contrast, alte locuri sunt mai puțin rezistente, și este probabil o nefericire ca o activitate turistică susținută să se desfășoare (după gusturi, preferințe și obiceiuri), în apropierea acestor

locuri foarte fragile.

Coastele maritime și mediile montane sunt destinații ale turismului popular, care sunt vulnerabile din punct de vedere ecologic și în acest locuri chiar și resursele ne-naturale pot suferi. Locurile istorice, în particular, pot fi afectate de prezența turiștilor, și în anii din urmă locuri de atracție ca Partenonul din Atena și mormântul lui Tutankamon din Egipt au devenit

obiective parțial sau total închise vizitatorilor din cauza efectelor negative asupra mediului.

Impactul turismului asupra mediului are adeseori un efect cumulativ, în care procesele secundare întăresc și dezvoltă consecințele schimbărilor în moduri de neprevăzut, astfel că, tratând problemele individuale izolat, se ignoră legăturile reciproce care compun impactul total, ce poate fi mai mare decât suma parților individuale. Efectul bătătoririi solului de către turiști este un exemplu edificator.

Există tentația de a da multe exemple de impact negativ și deteriorant pe care turismului îl poate avea, dar fiind vorba despre o relație simbiotică, este foarte clar că sunt, de asemenea și efecte pozitive.

Acestea trebuie să fie reprezentate prin atitudini pozitive asupra creșterii gradului de protecție a mediului, ori ar trebui să fie reflectate mai practic în actualele investiții pentru îmbunătățirea calității mediului în localitățile, atât ca arii de rezidență ale populației, dar în

același timp și ca baze turistice de atracție.

Problema impactului turismului asupra mediului este pe cât de importantă pe atât de diverisificată. Ea devine, practic, indispensabilă pentru a completa inventarul general de probleme și de a-l focaliza asupra aspectelor metodologice, prospective, care să urmărească, în final, conservarea, protejarea și reconstrucția ecologică.

CONCLUZII

Ca ansamblu al elementelor naturale și antropice, potențialul turistic se prezintă ca o parte din mediul înconjurător, în care se desfășoară activitatea turistică, dar și ca materie primă pentru formarea ofertei turistice românești. De aceea, valorificarea potențialului turistic și dezvoltarea teritorială a turismului, respectiv implantarea unor obiective turistice, realizarea unor programe și trasee turistice nu pot fi rezolvate decât în strânsă interdependență cu mediul înconjurător în care se dezvoltă activitatea turistică. Ca atare, dezvoltarea activității de turism trebuie să se facă în concordanță cu legile privind protecția mediului înconjurător, a apelor, fondului funciar și forestier, urmând apărarea și păstrarea cât mai intactă a condițiilor naturale și a integrității mediului ambiant în teritoriile de interes turistic. Se au în vedere, în acest sens, următoarele aspecte:

Conservarea, protejarea și ameliorarea mediului înconjurător în zonele, stațiunile, centrele, localitățile și obiectivele integrate în circuitul turistic;

Amenajarea, exploatarea rațională și conservarea mediului natural în teritoriile turistice valorificate incomplet;

Controlul efectelor activității turistice în vederea preîntâmpinării degradării mediului și a resurselor turistice.

Protejarea mediului înconjurător și a resurselor turistice este strâns legată de activitatea de amenajare turistică și împreună urmăresc, în contextul sistematizării teritoriului, printre altele, și următoarele aspecte:

Utilizarea rațională a resurselor turistice naturale și evitarea degradării acestora;

Amenajarea, protejarea și conservarea monumentelor naturii, a vestigiilor istorice, a arhitecturii tradiționale, pentru evitarea distrugerii sau degradării lor inevitabile și integrarea în circuitul turistice.

Degradarea mediului înconjurător și a potențialului turistic este generată de activitatea turistică, printr-o echipare necorespunzătoare sau circulație turistică necontrolată, cât și în urma proceselor de industrializare, de chimizare a agriculturii, de urbanizare. Cu toate acestea, sursele de poluare și de degradare a mediului prin repartiția teritorială și specificitatea lor, afectează, totuși, numai anumite sectoare turistice importante.

Potențialul turistic al României este, în cea mai mare parte, în afara pericolului de poluare și degradare, fiind necesare în continuarea măsuri pentru a i se păstra această calitate. De aceea, protejarea și conservarea mediului înconjurător devine o prioritate.

BIBLIOGRAFIE

a) Literatura de specialitate

1. Brigand I. (1991), Les îles en Mediteranee, Fascicule du Plen Bleu, Editura Economică, Paris

Cazes G. (1992) Le tourisme dans le monde, în Enciclopedie de geographie, Editura Economică, Paris;

2. Cândea Melinda, Erdeli George, Simon Tamara (2001), România. Potențial turistic și turism. Editura Universității din București;

3. Cocean Pompei, Vlăsceanu Gheorghe, Negoescu Bebe (2005), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București;

4. Cristureanu Cristiana (1992)., Economia și politica turismului internațional. Editura Abeona, București;

5. Dinu Mihaela (1999), Turismul, componentă a dezvoltării durabilă. Consecințele dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător, Analele Universității Oradea, Seria Geografie, IX;

6. Dinu Mihaela (2006), Geografia Turismului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

7. Gheorghilaș Aurel (2008), Geografia turismului, Editura Universitară, București;

8. Matei Elena (2006), Ecoturism, Editura Top Form, București;

9. Mazilu Mirela (2002), Ghid- transportul pe Dunăre, Strategia durabilă a Dunării, Consorțiul proiectului Platina:

10. Nistoreanu Puiu (2011), Economia Turismului, Academia de Studii Economice, București;

11. Theobald W.F. (1998), Global Tourism, Butterworth- Heinemann, Oxford;

12. Timbergen Jan (1978), Restructurarea ordinii internaționale. Raport către Clubul de la Roma, Editura Politică, București;

13. Valentine P.S. (1992), Nature- Based Tourism, B. Weiller, C.M. Hall;

14. *** (1987), Raportul Brundtland;

15. *** (1998), Raport W.T.O, accesat în data de 7.04.2018;

16. *** (2002), Revista de Marketing online, vol.1, nr. 4 Mirela Mazilu, Turismul- o relație privilegiată cu dezvoltarea durabilă;

17. *** (2011), Revista de Marketing online nr. 4, Mazilu, Mirela , Turismul durabil și probleme sale;

b) Webografie

1. *** http://www2.unwto.org/, accesat în data de 6.04.2018;

2. *** http://www.revistadestatistica.ro/Articole/2013/RRS_10_2013_a3ro.pdf, accesat în data de 6.04.2018;

3. *** http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/scurt-istoric-al-dezvoltarii-durabile/, accesat în data de 25.03.2018;

4. *** http://www.un.org/geninfo/bp/enviro.html, accesat în data de 25.03.2018;

5. *** http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/scurt-istoric-al-dezvoltarii-durabile/, accesat în data de 25.03.2018;

6. *** http://www.earthsummit2002.org/Es2002.pdf, accesat în data e 25.03.2018;

7. *** http://www.descopera.ro/istorie/15043625-tratatul-de-la-maastricht-documentul-care-sta-la-baza-uniunii-europene-de-astazi, accesat în data de 6.04.2018;

8. *** http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/strategia-nationala-a-romaniei-2013-2020-2030/, accesat în data de 6.04.2018;

9. *** http://strategia.cndd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf, accesat în data de 6.04.2018;

10. *** https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12007L%2FTXT, accesat în data de 6.04.2018;

11. *** http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-5708_ro.htm, accesat în data de 6.04.2018;

12. *** https://sustainabledevelopment.un.org/intergovernmental/csd, accesat în data de 31.03.2018;

13. *** https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09669589309450697, accesat în data de 6.04.2018;

14. *** http://www.un-documents.net/our-common-future.pdf, accesat în data de 6.04.2018;

15. *** http://www.eytv4scf.net/wced-ocf.htm, accesat în data de 31.03.2018;

16. *** https://blogecologic.wordpress.com/tag/principiile-brundtland/, accesat în data de 28.03.2018;

17. *** http://www.anpm.ro/ro/dezvoltare-durabila, accesat în data de 6.04.2018;

http://www.wwf.ca/?21901/Earths-resources-depleted-for-2016#, accesat în data de 28.04.2018.

18. *** http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Strategii_si_politici_europene_de_dezvoltare_durabila.pdf, accesat în data de 6.04.2018;

19. *** https://info.era-environmental.com/blog/bid/40788/sustainability-management-system-the-triple-bottom-line, accesat în data de 6.04.2018;

20. *** http://www.ecoterra-online.ro/files/1288547428.pdf, accesat în data de 6.04.2018;

21. *** https://www.green-report.ro/o-primavara-tacuta/, accesat în data de 6.04.2018;

22. *** http://www.ziare.com/mugur-isarescu/guvernator-bnr/isarescu-primul-raport-al-clubului-de-la-roma-a-creat-o-unda-de-soc-in-toata-lumea-1193418, accesat în data de 6.04.2018;

23. *** https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/09/13/club-of-rome-clubul-de-la-roma-cor/, accesat în data de 6.04.2018;

24. *** http://comunitatedurabila.ro/articol/8/ce-este-dezvoltarea-durabila.html, accesat în data de 6.04.2018;

25. *** https://www.iucn.org/, accesat în data de 6.04.2018;

26. *** World Tourism Barometer, site: http://mkt.unwto.org/barometer, accesat în data de 12.04.2018

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Conflicte și Armonii Între Industria Turistică și Mediul Înconjurator (ID: 112216)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Conflicte și Armonii Între Industria Turistică și Mediul Înconjurator

Copyright Notice

Institutia Primarului

Generatia Millennials

Efecte Cognitive Si Comportamentale a Consumului de Droguri

Abordarea Kinetica a Copilului cu Amiotrofie Spinala Progresiva

Uciderea la Cererea Victimei

Positioning Theory In The English Class

Copyright Notice

Similar Posts