Conflict de Interse
Cuprins
Introducere
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
Secțiunea 1 Cadrul legislativ
Secțiunea 2 Evoluția legislației penale
Secțiunea 3 Aspecte privind infracțiunile de corupție și de serviciu
3.1 Incriminarea corupției
3.2 Necesitatea protejării bunei desfășurări a relațiilor de serviciu
Secțiunea 4 Funcționarul public
4.1 Funcționarul public în accepțiunea Statutului funcționarilor publici
4.2 Funcționarul public în accepțiunea Noului Cod penal
4.3 Funcționarul public european și funcția publică europeană
Secțiunea 5 Prevenirea și combaterea infracțiunilor de serviciu
CAPITOLUL II
CONFLICTUL DE INTERESE. CONȚINUTUL JURIDIC AL INFRACȚIUNII
Secțiunea 1 Considerații generale
Secțiunea 2 Obiectul juridic al infracțiunii
2.1 Obiect juridic generic
2.2 Obiectul juridic special
Secțiunea 3 Obiectul material al infracțiunii
Secțiunea 4 Subiecții infracțiunii
4.1 Subiectul activ al infracțiunii
4.2 Subiectul pasiv
4.3 Participația penală
Secțiunea 5 Conținutul constitutiv al infracțiuni
5.1 Latura obiectivă
5.2 Latura subiectivă
CAPITOLUL III
FORMELE ȘI MODALITĂȚILE INFRACȚIUNII
Secțiunea 1 Formele infracțiunii
1.1 Actele preparatorii și tentativa
1.2 Infracțiunea consumată
1.3 Unitatea infracțională și pluralitatea de infracțiune
Secțiunea 2 Modalitățile infracțiunii
Secțiunea 3 Sancțiuni
3.1 Pedeapsa principală
3.2 Pedeapsa complementară
3.3 Pedeapsa accesorie
3.4 Legea penală mai favorabilă
Secțiunea 4 Aspecte procesuale specifice
CAPITOLUL IV
DREPT COMPARAT
Secțiunea 1 Statele Unite ale Americii
Secțiunea 2 Franța
Secțiunea 3 Reglementări privind funcțiile publice în diferite state
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Introducere
Prezenta lucrare de licență reprezintă un studiu amănunțit al fenomenului des și amplu mediatizat, întâlnit sub denumirea de conflict de interse, incriminat de Noul Cod penal în art.301, care are la bază ale subiecte controversate precum corupția, etica, moralitatea și limitele legale încălcate în exercitarea atribuțiilor de serviciu de tot mai mulți funcționari publici sau de către persoane aflate în strânsă legătură cu această calitate, fără a mai ține cont de consecințe.
Astfel, în primul capitol, se găsesc reperele legislative care stau la baza acestei infracțiuni, atât pe plan național, cât și internațional. De asemenea, primul capitol cuprinde și o scurtă prezentare a evoluției legii penale în România, o prezentare din mai multe perspective a funcționarului public ca subiect activ calificat al infracțiunii prezentate, precum și importanța prevenirii și combaterii infracțiunilor de corupție și de serviciu.
În capitolul al doilea și al treilea, este prezentată infracțiunea propriu-zisă, conținutul juridic al acesteia, respectiv, obiect, subiecți, conținutul constitutiv, formele și modalitățile de comitere a infrațiunii, sancțiunile și mijloacele procesuale speciale prevăzute de lege pentru urmărirea, descoperirea și sancționarea infracțiunilor de serviciu și de corupție, în general, și a infracțiunii de conflict de interese, în special.
Pentru a putea înțelege în profunzime această infracțiune, am considerat că cea mai bună metodă în acest sens, este prezentarea infracțiunii și din perspectiva altor state. Astfel, în capitolul al patrulea, alături de legile care reglementează această chestiune în Franța și Statele Unite ale Americii, am adăugat și un exemplu concret de astfel de faptă sancționată în sistemele de drept respective.
Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de a mă documenta în legătură cu acest fenomen infracțional, devenind un subiect controversat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod penal la 1 februarie 2014, și nu numai. Considerăm ca orice faptă antisocială săvârșită de un funcționar public duce într-o măsură la stoparea evoluției societății. Infracțiunile săvârșite de funcționarii publici în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, duc la scăderea drastică a încrederii cetățeanului, în primul rând, în instituția respectivă, iar mai apoi, în toate instituțiile statului. Acest lucru este alarmant, întrucât România zilelor noastre se luptă, din păcate, să-și păstreze o reputație la nivel european, lucru îngreunat tot mai tare din cauza faptului că, zi de zi, trebuie, mai întâi, să ”curețe” această reputație pentru că legile sunt tot mai des încălcate.
Câteva sinonime pentru cuvântul lege ar fi: regulă, normă, disciplină, ordin, dreptate, echitate; cuvinte care ne duc cu gândul la bunăstarea societății, a majorității, pentru a evita anarhia și a soluționa problemele cu care cetățeanul se confruntă zi de zi. Încălcarea regulilor implică un abuz la adresa celorlalți membri și atrage după sine o pedeapsă. În societatea democratică regulile se impun, dar fiecare are putere de discernământ decizional, însă de cele mai multe ori regulile sunt încălcate de cei care nu au capacitatea de a le înțelege, în mare parte, datorită lipsei de educație. Regulie nu trebuie privite ca o îngrădire a persoanei sau o îngrădire a libertății de gândire și de exprimare, ci prin ele se asigură respectarea drepturilor altor indivizi.
Legile au fost create pentru a fi respectate, iar mai apoi, în funcție de realitatea socială și economică, acestea au fost dărâmate; nu o dată au existat persoane care au rămas în istorie pentru că au încălcat regulile. Realitatea zilelor noastre este alta pentru că, teoretic, legile sunt adoptate pentru o organizare mai bună, sunt măsuri organizatorice, economice, sunt legi pentru toți cetățenii, menite să stabilească o anumită ordine în societate. Într-adevăr, ca să fie respectate, trebuie să fie acceptate, pentru a nu se ajunge la ignorarea și chiar respingerea acestora prin metode mai puțin pașnice, precum revoluțiile sau schimbarea radicală a unui sistem.
Mircea Djurava susținea că ”realitatea cea mai puternică și cea mai interesantă în drept, cea mai pasionată de studiat este statul„. Într-adevăr, statul vine cu o complexitate a funcțiilor sale prin atribuțiile autorităților și organelor sale, statul contribuie la dinamica vieții sociale, economice, politice și culturale, dar puterile sale sunt bine delimitate, prin separarea acestora pentru asigurarea suveranității sale. Funcțiile – legislativă,executivă și judecătorească – nu pot fi realizare decât prin independență una față de cealaltă, fiind reprezentate de organe corespunzătoare.
Legătura dintre imoralitate și ilegalitate este una strânsă, și constă în faptul că nu întotdeauna ceea ce este imoral este și ilegal, dar întotdeauna ceea ce este ilegal este și imoral. Fiind înzestrați cu capacitatea de a distinge binele de rău, unii pot considera moralitatea un lucru relativ, însă legea este cea care îi face pe oameni egali.
Considerăm că fiecare dintre noi este dator să cultive și să protejeze idei precum echitate, bună-credință și moralitate, pentru a menține un echilibru în societate.
Rata criminalității crește pe zi ce trece din motive precum limitarea resurselor vitale prin care se asigură o viață normală, adâncirea sărăciei, fluxurile migratoare, lacunele legislative, incompetența instituțiilor și autorităților statului, lipsa locurilor de muncă, lipsa educației și lista poate continua, pentru că motivele sunt diverse, iar unii nu se gândesc la consecințe în drumul lor spre îmbogățirea în afara legii.
Mai grav este când influența negativă este piramidal opusă, astfel persoanele aflate în vârful ierarhiei sunt cele care răspândesc comportamentul antisocial. Acest lucru este valabil și în cazul infracțiunilor de corupție și de serviciu, dar mai ales în cazul conflictului de interese, unde funcționarul public, în care cetățeanul își pune încrederea că veghează la respectarea legii, o încalcă, punând pe primul loc propriul interes sau interesul celor apropiați.
Suntem de părere că n-o să existe niciodată o țară fără funcționari corupți sau o țară în care să existe o pace socială și o armonie perfectă, ba chiar credem că, în doze mici, corupția ”hrănește” progresul, însă linia este foarte fină, și din această cauză de la legal la ilegal nu e decât un mic pas, pe care tot mai mulți aleg să-l facă.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
Secțiunea 1 Cadrul legislativ
La nivel european, conflictul de interese își găsește reglementarea în art.52 al Regulamentului nr.1605/2002, în art.34 al Regulamentului nr.2342/2002, în art.13 din Recomandarea nr.10/2000 și în Ghidul OECD pentru soluționarea conflictului de interese în administrația publică.
La nivel naționl, infracțiunea de conflict de interese este tratată în Titlul V al Noului Cod penal, Infracțiuni de corupție și de serviciu, titlu structurat în două capitole: primul capitol cuprinde infracțiunile de corupție, iar al doilea capitol pe cele de serviciu.
Infracțiunile de corupție sunt incriminate în șase texte, respectiv de la art.289 la art.294, în primul capitol al Titlului V Infracțiuni de corupție și de serviciu, separat de infracțiunile de serviciu prezentate în capitolul doi, de la art.295 la art.307; cele doua categorii de infracțiuni având în comun art.308 al Noului Cod penal.
Sub aspect penal, infracțiunea de conflict de interese este incriminată de Noul Cod penal în art.301 și de Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, iar în materie administrativă legile relevante pentru reglementarea conflictului de interese sunt: Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificare și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
Trebuie lămurit un aspect foarte important, și anume, acela al diferenței dintre conflict de interese și incompatibilitate, pentru că în mass-media există tot mai des confuzia aceasta, iar cetățenii fără cunoștințe juridice pot fi induși în eroare. Diferența dintre cele două este că, pentru a exista un conflict de interese trebuie să existe o decizie luată în interes personal, pe când starea de incompatibilitate există, pur și simplu, în cazul unui cumul de funcții expres interzis de legiuitor.
Secțiunea 2 Evoluția legislației penale
Primul Cod penal al României, din anul 1864, a fost în mare parte o traducere a Code Pénale din 1810, având o puternică influență franceză. Codul penal din 1936 a fost influențat în continuare tot de tradiția franceză chiar dacă, Vintilă Dongoroz, însărcinat fiind cu crearea unui nou Cod penal, s-a inspirat în mare parte din Codul penal Italian din 1930, Codice Rocco. Codice Rocco a fost considerat unul dintre cele mai moderne concepte legislative. Codice Rocco a introdus pedeapsa cu moartea, a introdus circumstanțele agravante desființându-le pe cele atenuante, bazându-se pe principiul intimidării prin severitate extremă. În Codul penal de la 1936, a fost introdusă diferențierea între pedepsele principale, complementare și accesorii, iar pe lângă pedepse, au fost introduse măsurile de siguranță.
La 1 ianuarie 1937, intră în vigoare al doilea Cod penal român, iar în 1948 această lege a fost modificată și publicată din nou.
La 20 de ani de la terminarea celui de al II-lea Război Mondial, Vintilă Dongoroz trebuie să creeze un nou Cod penal român. Acesta se bazează pe Codul penal din 1936, având astfel influențe franceze și italiene. Influența italiană se vede, în special, prin înăsprirea și prelungirea pedepselor. Chiar și ordinea conținutului incriminărilor în partea specială a Codului penal din 1936 se orientează după Codice Rocco, fiind reglementate mai întâi normele împotriva statului și, mai apoi, cele împotriva persoanei.
Istoria însă își spune cuvântul astfel că, ulterior, legea este completată și modificată cu elemente comuniste impuse de Uniunea Sovietică. Marea Adunare Națională a României aprobă în 21 Iunie 1968 proiectul de lege Dongoroz și la 1 ianuarie 1969 el intră în vigoare.
După schimbarea regimului din 1989, legea a suferit numeroase modificări păstrându-și totuși influențele franceză, italiană și comunistă. Au fost introduse noi infracțiuni și pedepse, pedeapsa cu moartea a fost desființată, s-a introdus răspunderea penală a persoanei juridice, s-a abrogate legea confiscării totale sau parțiale a averii.
La 29 iunie 2004, Parlamentul român a adoptat un nou Cod penal, urmând să intre în vigoare la 1 iulie 2005, dar s-au constatat o serie de neconcordanțe iar intrarea acestuia în vigoare a fost amânată.
Ca urmare a neregulilor evidente, Ministerul Justiției a convocat o comisie compusă din specialiști și practicieni în domeniul dreptului penal și i-a însărcinat cu crearea unui nou proiect de Cod penal. Baza acestuia a fost Codul penal de la 1936, precum și Codul Italian în vigoare, dar a primit și influențe din dreptul penal german. De asemenea, s-a renunțat la conceptele comuniste, dată fiind realitatea economico-socială a României la perioada respectivă. Acest proiect a fost prezentat Parlamentului în februarie 2009 și adoptat prin Legea nr.286/2009 privind Codul penal.
În prezent, în vigoare de la 1 februarie 2014 este Noul Cod penal, așa cum este cunoscut din perioada dezbaterilor, care răspunde necesităților practice care de multă vreme reclamau ajustări ale legislației penale. Acesta răspunde și standardelor europene și cerințelor procesului de monitorizare al Comisiei Europene, integrându-se pe baza unei concepții unitare alături de elemente preluate din alte sisteme de referință dar și din reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spațiului de libertate, securitate și justiție.
Secțiunea 3 Aspecte privind infracțiunile de corupție și de serviciu
3.1 Incriminarea corupției
La nivelul percepției publice, corupția continuă să fie identificată ca o piedică în prestarea serviciilor publice de calitate de la nivel central și local, ca un fenomen ce subminează administrarea eficientă a fondurilor publice și obstrucționează înfăptuirea justiției afectând totodată mediul de afaceri. Indicatorii interni și externi specializați în evaluarea percepției și a impactului corupției, poziționează România sub media țărilor member ale UE.
Conflictul de interese nu este prevăzut în capitolul infrcțiunilor de corupție din Codul penal însă, cu siguranță, este o infracțiune care se înscrie pe coordonatele actelor de corupție, pentru că, și în acest caz, funcționarul public își folosește funcția în alte scopuri decât cele legale, ori pentru a obține un folos personal.
Cuvântul corupție derivă de la latinescul coruptio-onis, care înseamnă o stare de abatere de la moralitate, cinste, datorie și, de asemenea, desfrânare, depravare.
Deși în Noul Cod penal nu găsim o definiție expresă a “corupției” sau a “infracțiunilor de corupție”, acesta sunt atât de bine impregnate în limbajul și în viața de zi cu zi, încât societatea e mereu în alertă în ceea ce privește acest fenomen.
Dacă analizăm rădăcinile actelor necinstite ale funcționarilor, vom înțelege mai bine acest concept. Astfel, în Roma antică existau anumite concepții potrivit cărora era permisă o anumită compensație pentru îndeplinirea unor acte. Prin faptul că oamenilor publici le era interzis să primească “daruri”, era stopată corupția sub toate formele sale. Principiul gratuității prestațiilor a fost apărat prin sancționarea celor culpabili abia în timpul lui Cato cel Bătrân, când acesta a început să reprime prin măsuri legislative îmbogățirea incorectă a avocaților și magistraților. Lex Cintia de donis et muneribus, votată în anul 204 î.e.n., interzicea avocaților să primească foloase de pe urma talentului lor. Această măsură a fost însă de nenumărate ori înnoită și extinsă pentru că mereu exista o cale prin care era încălcată.
În Grecia antică, această practică era atât de uzuală încât Platon propunea ca cei care primesc mită să fie pedepsiți cu moartea.
Istoria ne arată ca infracționalitatea, în general, și corupția, în special, au existat sub toate formele din cele mai vechi timpuri. În prezent, acestea se manifestă în toate statele, indiferent de gradul de dezvoltare, infiltrându-se în viața socială, economică, politică și culturală.
”Fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publie și asupra funcționării economiei de piață”, statuează Curtea Constituțională.
În Franța, cetățenilor francezi învestiți cu putere publică, cărora li se încredințează o sarcină în serviciul public sau un mandat public, li se interzice prin lege să accepte beneficii de orice fel pentru asigurarea unui serviciu sau pentru a se abține de la o conduită decurgând din atribuțiile sale, sarcină sau mandat, sau pentru a-și exercita influența, fie reală sau presupusă, în scopul de a obține de la un organ public sau un organ de administrație publică un onorariu, o slujbă, tranzacție comercială sau orice altă decizie folositoare.
Este, de asemenea, interzis prin lege să se acorde orice formă de beneficiu pentru scopul de a se obține oricare din „facilitățile” mai sus menționate de la o persoana învestită cu putere publică, cărei i se încredințează o sarcină în serviciul public sau mandat public. Sancțiunea este închisoare până la 10 ani.
Din nefericire, realitatea zilelor noastre e alarmantă întrucât corupția cunoaște o evoluție vizibilă, în sensul că, s-a ajuns la coruperea organismelor cu atribuții de control. Cele mai ușor influențabile sunt organele de control financiar, funcționarii, demnitarii din departamentele ministeriale, oficiile pentru protecția consumatorului, garda financiară, agenții fiscali, funcționarii primăriilor și prefecturilor care au legătură cu publicul, personalul unităților vamale și cele de control pentru trecerea frontierei, persoanele cu atribuții de pază și administrarea patrimoniului public și alte organisme de bază ale societății.
Convenția penală cu privire la corupție, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg, prevede că: fiecare parte stat-semnatar al convenției, adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect orice folos necuvenit unuia dintre angajații săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale (corupție activă) sau fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direc sau indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndepli ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale (corupție pasivă).
Legea nr.365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, prevede că ”statele membre UE trebuie să fie conștiente de responsabilitatea ce le revine de a stârpi acest flagel și că acestea trebuie să coopereze între ele, cu sprijinul și participarea persoanelor și grupurilor care nu aparțin sectorului public, cum ar fi societatea civilă, organizațiile neguvernamentale și comunitățile de persoane, pentru ca eforturile lor în acest domeniu să fie eficiente, având în egală măsură conștiința principiilor bunei gestiuni a afacerilor publice și a bunurilor publice, de echitate, de responsabilitate și de egalitate în fața legii, precum și de necesitate a păstrării integrității și favorizării unei culturi de refuz al corupției”.
Pentru aplicarea Convenției cu privire la lupta împotriva corupției funcționarilor Comunității Europene sau a funcționarilor statelor membre din Uniunea Europeană, semnată la Bruxelles în 26 mai 1997, Codul penal francez în art. 435-1 pedepsește cu 10 ani închisoare și 150.000 euro amendă, fapta unui funcționar comunitar sau cea a unui funcționar național al unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui membru al Comisiei Comunităților Europene, a Parlamentului European, a Curții de Justiție sau a Curții de Conturi din cadrul Comunităților Europene de a cere sau de a încuviința, fără drept, oricând, direct sau indirect, oferte, promisiuni, donații sau avantaje de orice fel pentru a îndeplini sau a se abține de la îndeplinirea unui act în legatură cu funcția sa, care intră în atribuțiile sale sau în legatură cu mandatul său, ori să faciliteze îndeplinirea unui astfel de act.
În raportul Comisiei Europene din 2002, se consemnează că, în Romania, corupția "rămâne un motiv foarte serios de îngrijorare". Aceasta este însă și părerea altor instituții internaționale, guvernamentale (spre exemplu Banca Mondială) sau neguvernamentale (Transparency International, Institutul pentru o Societate Deschisă etc.). Evaluarile multianuale ale organizației Transparency International (TI) consemnează agravarea corupției din România. Indicatorul de percepție a corupției realizat de TI în anul 2001 a situat România pe poziția 69 din 91 de țări. Punctajul României s-a situat între 3,44 (în anul 1997) și 2,8 (în 2001), în condițiile în care un punctaj de 10 arată cea mai puțin coruptă țară. Potrivit acestor evaluări, situația din România este mai precară decât aceea din țări precum Columbia, Kazahstan, Belarus, Tailanda, Ghana, Senegal, Zimbabwe.
3.2 Necesitatea protejării bunei desfășurări a relațiilor de serviciu
Ceea ce caracterizează, în principal, această categorie de infracțiuni este valoarea socială protejată, și anume, buna desfășurare a relațiilor din organismele publice. Legiutorul sancționează în acest capitolul intitulat Infracțiuni de serviciu și persoanele care nu sunt funcționari publici, dar care comit infracțiunea in exercitarea atribuțiilor de serviciu (Art. 296 NCP, Purtarea abuzivă).
Infracțiunile de serviciu constau în acțiuni sau inacțiuni prin care autorul își încalcă o îndatorire de serviciu, dar și o acțiune sau inacțiune care, chiar dacă nu încalcă atribuții exclusive ale autorului, este în strânsă legătură cu îndatoririle de serviciu ale acestuia.
Incriminând aceste infracțiuni legiuitorul a urmărit să asigure corectitudinea funcționarilor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și să prevină orice amestec din partea unei terțe persoane în îndeplinirea normală a respectivelor atribuții.
De la data de 1 februarie 2014, prin intrarea în vigoare a Noului Cod penal regăsim în titlul V, capitolul I. Infracțiuni de corupție iar în capitolul II. Infracțiuni de serviciu, astfel legiuitorul statuează distinct infracțiunile de corupție față de cele de serviciu. Conform Noului Cod penal din categoria infracțiunilor de serviciu fac parte: Delapidarea (art. 295), Purtarea abuzivă (art. 296), Abuzul în serviciu (art. 297), Neglijența în serviciu (art.298), Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299), Uzurparea funcției (art. 300), Conflictul de interese (art. 301), Violarea secretului corespondenței ( art. 302), Divulgarea informațiilor secrete de stat ( art. 303), Divulgarea informațiilor secrete e servicuu sau nepublice ( art. 304), Neglijența în păstrarea informațiilor (art. 305), Obținerea ilegală de fonduri ( art. 306), Deturnarea de fonduri (art. 307), iar art. 308 incriminează infracțiunile privitoare la funcționarii publici, dar săvârșite de persoane sau în legătură cu persoanele care exercită permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin 2 ori în cadrul oricărei persoae juridice, doar că în acest caz limitele pedpsei se reduc cu o treime. Prin acest text sunt sancționate faptele de corupție comise în mediul privat sau în zona profesiunilor liberare.
Denumirea Titlului V Infracțiuni de corupție și serviciu a fost criticată de nenumărați autori, deoarece fiecare din acese grupe de infracțiuni are un obiect juridic distinct. Cei care au discutat această fuziune consideră ca infracțiunile pot coexista sub o denumire comună, dată de un obiect juridic comun de grup, cum ar fi aceea de ”infracțiuni contra intereselor publice”, asa cum prevedea Codul penal din 2004, care unea sub acest titlu infracțiunile de corupție și de serviciu, precum și alte infracțiuni care se încadrează cu acest obiect juridic generic de grup.
Secțiunea 4 Funcționarul public
4.1 Funcționarul public în accepțiunea Statutului funcționarilor publici
Funcționarul public este un element important în orice unitate administrativ-teritorială. El are menirea de a transpune în practică legislația și importanța rolului său social, care rezultă din faptul că legislația consacră valorile fundamentale ale colectivității.
Regimul juridic al funcției publice și al funcționarului public se găsește în Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată în 2004, modificată de Legea nr.251 din 23 iunie 2006 și completată cu mai multe acte administrative normative: Hotărârea Guvernului nr.1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, Hotărârea Guvernului nr.1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, Hotărârea Guvernului nr.432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici.
Art.2 din Statut definește funcția publică astfel: „ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”.
În România, pentru cetățeanul obișnuit, fără prea multă cultură juridică, cel care este prea puțin interesat de termenii ”compentență”, ”scop social” sau ”bine public”, funcționarul public este sinonim cu un om care are dreptul de comandă și control, cu un „guvernant„ de la care așteaptă soluții la orice problemă.
Funcționarul zilelor noastre stă sub eticheta ”birocrației” și a ”corupției”, credibilitatea scăzută fiind și consecința nivelul scăzut al efortului depus pentru soluționarea unor probleme.
Tragerea la răspundere a funcționarului public se face conform dispozițiilor Codului de procedură penală, dispozițiilor din Constituție, Statutului funcționarului public, precum și a altor legi speciale incidente.
4.2 Funcționarul public în accepțiunea Noului Cod penal
În legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține, fiind supus unui anumit statut și regim juridic și exercitându-și activitatea în serviciul unei entități determinate de legea penală.
Textul de lege care definește funcționarul public în Noul Cod penal are corespondent parțial în art.147 CP 1969, cu o redactare radical modificată și o reglementare cu o semnificație diferită. În codificarea anterioară, legiuitorul definea atât noțiunea de funcționar public cât și pe cea de funcționar, pe când în noul Cod întâlnim semnificația propriu-zisă a primului concept și semnificația asimilată a funcționarului public. Noul Cod penal mai utilizează uneori noțiunea simplă de funcționar, explicând-o însă prin norme speciale (de exemplu, art.294 Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia). Alteori, fără a o indica expressis verbis, legiuitorul o întrebuințează în concret, extinzând incriminarea și asupra unor anumite categorii de persoane (de exemplu, art. 308 Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane).
Conform legii precedente funcționar public era orice persoană care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unor autorități/instituții publice, instituții/persoane juridice de interes public ori care administrau, foloseau, exploatau bunuri proprietate public sau bunuri indicate prin lege a fi de interes public, precum și serviciile de interes public. În acepțiune penală, legea actuală încadrează persoanele care dobândesc acest statut în trei categorii de domenii și anume: domeniul exercitării de atribuții și responsabilități legal stabilite în vederea realizării prerogativelor celor trei puteri (legislativă, executivă și judecătorească); domeniu exercitării funcției publice (conform Anexei la Legea nr.188/1999) ori de demnitate publică (indiferent de natura acestora); domeniul exercitării atribuțiilor legale de realizare a obiectului de activitate a unei regii autonome ori al altui operator economic sau al altei persoane juridical care are capital integral/majoritar de stat.
Astfel, conform celor prezentate anterior, din punct de vedere penal, vor continua să fie funcționari publici propriu-ziși: Președintele statului, miniștrii, deputații și senatorii, euro-parlamentarii, primarii și președinții de consilii județene, membrii consiliilor locale și județene, prefecții, magistrații, grefierii, directorii de regii autonome, persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ș.a.
Funcționarul public în înțelesul art.175 alin.(1) lit.a) din Codul penal este persoana care exercită atribuții și responsabilități, adică îndeplinește sarcini și își asumă anumite obligații, în scopul realizării prerogativelor uneia dintre cele trei puteri în stat: legislative, executive sau judecătorești. Funcționarii publici care îndeplinesc prerogativele puterii executive sunt: Președintele statului, prim-ministrul, miniștrii și alți membrii stabiliți prin lege organică. Prerogativele puterii legislative sunt realizate de deputați și senatori aleși, care pe perioada mandatelor sunt funcționari publici. Puterea judecătorească este exercitată prin judecători, procurori, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorilor și procurorilor li se adaugă magistrații asistenți și grefierii, care au statut de funcționari publici.
Condiția primordială pentru încadrarea unei persoane în categoria funcționarilor publici este exercitarea atribuțiilor și resposabilităților numai în legătură cu prerogativele respective puteri în stat. Astfel, personalul angajat în aparatul Senatului, Guvernelor sau ministerelor, precum paznici, conducători auto, muncitori sau îngrijitori, nu poate fi încadrat în categoria funcționarilor publici.
Norma prevăzută la art.175 alin.(1) lit.b) se referă la persoana care exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură. Funcțiile publice și demnitățile publice sunt într-o strânsă legătură, dar bine delimitate. Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în Anexa VII, enumeră funcțiile de demnitate publică. Această funcție se ocupă în mod direct ca rezultat al unui process electoral sau indirect, prin numire, conform legii.
Conform Constituției României, sunt funcții de demnitate publică alese: Președintele României, Președintele și Vicepreședintele Senatului, Președintele și Vicepreședintele Camerei Deputaților, secretarii, chestorii, președinții, vicepreședinții și secretarii comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, liderii grupurilor parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților, senatorii și deputații. Funcțiilor alese li se adaugă cele numite, potrivit Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, din cadrul Guvernului, a organelor autorităților publice locale și instituțiilor din subordinea acestora.
Conform Legii nr.188/1999, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogtivelor de putere publică de către administrația publică central, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, iar funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
O altă categorie a funcționarilor publici în accepțiunea Codului penal, o găsim la art.175 alin.(1) lit.c) și e reprezentată de persoanele care exercită în cadrul unei regii autome, a altui operator economic ori a unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Regiile autonome sunt reglementate de Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, iar noțiunea de operator economic este definită de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.34/2006 ca fiind oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări, persoană fizică sau juridică de drept public sau privat ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piață produse sau servicii și/sau executare de lucrări.
Persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat este acea persoană juridică la care statul deține mai mult de jumătate din întregul capital social subscris și vărsat.
Motivul pentru care s-a inclus această categorie de persoane în sfera funcționarilor publici este acela de a incrimina anumite fatpe comise în afara instituțiilor publice, dar în legătură cu folosirea, gestionarea, administrarea bunurilor statului.
Dincolo de această categorie a funcționarilor publici propriu-ziși, Noul Cod penal ne indică o nouă categorie asimilată acestora, care privește persoanele ce nu se integrează în art.175 alin.(1), dar care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost investite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Astfel, i s-a atribuit conceptual de ”funcționar public” oricărei persoane care îndeplinește o activitate pentru un serviciu public, indiferent de natura acestuia. Așadar, în cazul de față, este necesară îndeplinirea cumulativă a doua condiții obligatorii, și anume: să exercite un serviciu de interes public și să fie investită cu îndeplinirea respectivului serviciu de către o autoritate publică sau să exercite acel serviciu sub controlul ori supravegherea unei autorități din categoriile prezentate mai sus. De menționat este faptul că, realizarea serviciului urmărește satisfacerea unor nevoi de interes general (de exemplu, particularii care primesc gestiunea unui serviciu public național sau local, economic sau sociocultural, devenind astfel de utilitate publică, adică subiecții care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ, cum ar fi societățile comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectiviății, naționale sau locale, după caz, bunuri și servicii publice). Învestirea pentru îndeplinirea serviciului trebuie făcută de către o autoritate publică sau activitatea persoanei să fie supusă controlului ori supravegherii unei autorități publice, indiferent de modul în care a fost învestită.
”Învestirea” poate fi înțeleasă în doua sensuri, și anume: fie acordarea unei calități din care derivă obligația de a realize respectivul serviciu de către o autoritate publică, fie încredințarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorității.
Notarul public este învestit, potrivit art.3 alin.(1) din Legea nr.36/1995 să îndeplinească o funcție publică.
Executorul judecătoresc este, conform art.2 alin.(1) din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.
Interpretul și traducătorul autorizat, potrivit art.2 din Legea nr.178/1991, sunt atestați în profesie, iar activitatea lor este autorizată de Ministerul Justiției în situația în care primesc însărcinări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, instanțelor judecătorești, parchetelor sau organelor de cercetare penală.
Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.175 alin.(2) din Noul Cod penal trebuie analizată în fiecare caz în parte, ținându-se seama de categoria profesională din care face parte persoana și cadrul legislativ special care reglementează acea categorie, pentru că, în condițiile alin.(2) al art.175 pot fi considerate ”funcționari publici” și unele persoane care exercită profesii liberare. Profesiile liberale se organizează și se exercită numai în condițiile prevăzute de lege, a statutului profesiei și a Codului deontologic; se exercită în birouri sau cabinete în cadrul asociațiilor profesionale înființate conform legii.
Curtea Constituțională precizează în acest sens că ”determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidența normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză și autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public”.
Considerăm că aceste explicații sunt extrem de importante, pentru că unele persoane exercită activități profesionale deținând prin acestea o funcție publică, fără a cunoaște că pot deveni subiecți activi ai unei infracțiuni precum conflictul de interese, regelementat de art.301 al Noului Cod penal.
4.3 Funcționarul public european și funcția publică europeană
Formarea Uniunii Europene a dus la apariția unei noi categorii de funcționari în activitatea europeană. La început, situația juridică a acestora era reglementată prin contract, dar mai apoi s-a adoptat un regim statutar.
Definiția sintagmei de funcționar european o găsim în art.1 din Statut, potrivit căruia „este funcționar al comunităților, în sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită în condițiile prevăzute de acest statut, într-o funcție permanentă dintr-una din instituțiile Comunității, printr-un act scris al autorității învestite cu puterea de numire de această instituție.”
Administrația publică europeană funcționează ca și administrația publică națională, ghidată de anumite principii precum cultura serviciului, independența, raspunderea, eficiența și transparența. Pentru a pune în practică, dar mai ales pentru a apăra aceste principii, Comisia a adopta, la data de 13 Septembrie 2000, un cod al bunei conduite pentru personalul său în relațiile cu publicul.
Codul instituie obligații pentru toți membrii personalului care fac obiectul Statutului funcționarilor Uniunii Europene și Regimului aplicabil altor agenți ai Uniunii Europene și al celorlalte dispoziții privind relațiile dintre Comisie și personalul său care se aplică funcționarilor și altor agenți.
Convențiea penală cu privire la corupție utilizează noțiunea de „agent public“ în cuprinsul art.1, fiind interpretată prin referire la definiția noțiunilor de funcționar, funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție, precum și la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal. În plus, Convenția folosește, în art.4, și noțiunea de „membru al unei adunări publice naționale“, categorie care îi are în vedere pe parlamentarii aleși sau numiți la nivelul adunărilor, regionale sau naționale, care exercită puteri legislative sau administrative și precizează că ”Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, faptele menționate la art. 2 și 3, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative“.
Se apreciază că prima țară care a adoptat un Statut general al funcției publice este Spania, prin Legea din 1852, urmată de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872 și Danemarca, în 1899.
În Italia, primul statut al funcționarilor civili a fost adoptat la 22 noiembrie 1908, iar în Republica Irlanda prima lege privind funcția publică datează din anul 1922. Olanda și Belgia au adoptat prima lege privind funcționarii în 1929, iar Regulamentul general al funcționarilor din Regatul unit al Marii Britanii și Irlandei de nord apare în 1931.
Germania are tradiții în ceea ce privește funcția publică încă din evul mediu, în acest sens, profesorul Jacques Ziller apreciază că prima lege privind codificarea generală a normelor funcției publice s-a adoptat de către regimul național socialist în 1937, deși a existat un Cod bavarez al funcției publice încă de la începutul secolului al XIX-lea, mai exact de la 1 iulie 1806.
Paradoxul legislativ din Germania se regăsește și în Franța, unde tradițiile funcției publice sunt cu mult anterioare Revoluției de la 1789, iar Camerele parlamentare au discutat proiecte de lege în repetate rânduri (1879, 1885, 1909 etc.), dar primul Statut al funcției publice a fost adoptat abia de regimul de la Vichy (Octombrie 1946).
Grecia a adoptat primul Statut al funcționarului public în anul 1951, fiind inspirat, după cum apreciază prof. Ziller, din statutul francez, din dreptul german și din dreptul englez al funcției publice.
În cele mai multe țări (Belgia, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Olanda, Portugalia) statutul se aplică tuturor agenților permanenți ai administrației publice, adică, stat, colectivități teritoriale și stabilimente autonome. Aceasta era și situația din Italia, până la decretul-lege din februarie 1993 al Guvernului Amato.
Procedura prin care se accede la o funcție pulică este, de regulă, stabilită de fiecare stat în parte prin legi speciale.
În Franța și în Spania, concursul este modalitatea prin care se recrutează aproape toți funcționarii publici. Excepție fac cei care sunt nominalizați politic. În Franța există chiar și o prestigioasă școală a înalților funcționari publici numită ”École Nationale d’Administration”, unde au acces cei mai buni, fiind apoi integrați în posturile cheie ale ale administrației publice. În Italia, numai concursurile pentru cele mai importante posturi se organizează centralizat de către Departamentul funcției publice subordonat Consiliului de Miniștri, Dipartimento della funzione pubblica presso la Presidenzia del Consiglio dei Ministri.
În Marea Britanie, funcționarii publici sunt aleși în mod democratic și sunt considerați ajutoare fidele ale guvernului.
În România, recrutarea funcționarilor publici se face conform Statutului funcționarului public cu respectarea principiului accesului liber și selectării funcționarilor exclusiv pe bază de competențe.
În Germania, la examenul teoretic se adaugă stagii de practică, pe când în Irlanda și Marea Britanie nu exista o reglementare în ceea ce privește concursurile de ocupare a unei funcții publice. Concursurile în Belgia, Spania și Luxemburg au bază exclusiv teoretică, iar țări precum Italia sau Portugalia se axează pe partea practică.
Secțiunea 5 Prevenirea și combaterea infracțiunilor de serviciu
Funcționarul public în România, și nu numai, este într-o continuă probă a integrității, iar acest lucru se bazează atât pe menținerea reputației acestuia nepătată cât și pe modul în care acesta protejează în mod activ integritatea instituției în care acesta activează. Astfel, funcționarul public are anumite coduri de etică și deontologie pe care trebuie să le respecte cu sfințenie pentru a nu ajunte în postura de a fi autor al unei infracțiuni de serviciu sau de corupție.
Legea, în mod imperativ, prevede că funcționarului public îi este interzis să pretindă foloase în schimbul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau să profite de situația în care se află la un moment dat, situație care i-ar putea da posibilitatea obținerii de foloase patrimoniale în moduri ilegale îmbrăcate intr-o haină legală, pentru sine, soț, rude, afini sau alte persoane cu care s-a aflat în diverse raporturi economice.
Orice funcționar are obligația de a sesiza organul de urmărire penală competent, de fiecare dată când ia cunoștință de săvârșirea unei infracțiunii în legătură cu serviciul. Încălcarea acestei obligații constituie, conform art.267 Noul Cod penal, infracțiune, și anume omisiunea sesizării organelor de urmărire penală. Acest tip de obligație revine numai funcționarilor publici, și îi obligă pe aceștia să sesizeze îndată organelle de urmărire penală.
De asemenea, în legislația actuală se găsesc și anumite cazuri particulare care îi vizează persoanele cu funcții de conducere sau funcții de control. Astfel, art.291 al Codului de procedură penală reglementează sesizările făcute de persone cu funcții de conducere și de alte persoane din cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori alte persoane juridice de drept public, precum și orice persoană cu atribuții de control, care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care sunt obligate să anunțe organul de urmărire penală și să ia masuri corespunzătoare ca urmele infracțiunii, corpurile delicate și orice alte mijloace de probă să nu dispară. Aceste dispoziții se aplică si persoanelor prevăzute de art.175 alin.(2) Noul Cod penal.
În cazul persoanelor cu atribuții de control, textul Codului de procedură trebuie conexat cu Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție care prevede, în art.23 că persoanele cu atribuții de control au obligația de a sesiza organele competente de fiecare dată când există indicii privitoare la fapte de corupție.
Dacă există indicii ca s-a săvârșit o anumită infracțiune de către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul care efectuează controlul sau inspecția trebuie să sesizeze de îndată organele de cercetare penală. Trebuie precizat că obligația de sesizare a persoanelor cu funcție de control nu constituie o încălcare a secretului professional conform art. 25 din Legea nr.78/2000, iar dispozițiile se aplică chiar dacă după cercetarea faptei sau judecarea faptei nu au condus la începerea urmăririi penale sau la o condamnare. În cazul în care funcționarul cu rea-credință nu își îndeplinește această obligație, acesta va răspunde penal conform art. 266 Noul Cod penal pentru nedenunțare.
În activitatea de zi cu zi a funcționarilor publici se regăsesc diverse tipuri de activități, care fie sunt în relație cu cetățeanul fie au un grad rdicat de vulnerabilitate la corupție. În acest sens, putem afirma că gradul de risc este diferit de la un funcționar public la altul.
Există posibilitatea diminuării acestui risc, prin limitarea contactului cu cetățeanul, care nu știe cine îi va procesa cererea sau prin modalități concrete de a-l elimina pur și simplu, de exemplu înlocuirea anchetatorului în cazul în care există o legătură între acesta și anchetat.
În ultimii ani, s-au dezvoltat tot mai multe inițiative publice de combatere a corupției în statele democratice. În acest scop s-a înființat organizația Transparency International (TI), care realizează studii și anchete în diferite țări, la diferite nivele, elaborând standarde de combatere a corupției.
Motivele pentru care un funcționar public încalcă legea cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu pot fi diverse: unii pot considera că nu sunt remunerați corespunzător, că nu sunt tratați cu respectul cuvenit raportat la funcția pe care o dețin, munca și beneficiile nu le mai sunt satisfăcătoare, iar alții preferă doar să apeleze la o îmbogățire în afara legii sau aleg să le fie de ”folos” soților, rudelor, afinilor sau altor persoane.
Funcționarii publici nu se mai bucură de respectul de care se bucurau, tocmai pentru ca au pierdut încrederea cetățenilor datorită comportamentului și atitudinii lor la locul de muncă. Birocrația excesivă este, de asemenea, alt motiv pentru care funcționarii publici recurg uneori la gesturi ilegale și nu sunt singurii care fac asta. Tot mai mulți cetățeni ”păcălesc” statul în activitățile lor pentru a scăpa de birocrație și de plata taxelor către bugetul de stat. Uneori legislația este una cu lacune și trebuie adaptată la cazuri concrete nu la scenarii posibile.
Factorii care favorizează apariția infracțiunilor de serviciu sunt multiplii: de natură juridică, instabilitatea legislativă, practică juridică neunitară, reglementări incomplete; de natură politică, prin faptul că Parlamentul nu sancționează corespunzător astfel de infracțiuni; factori precum inegalitatea social, factori administrative precum birocrația și lipsa autorității și nu în ultimul rând factorul economic, caracterizat prin aspirația la confort și bunăstare.
Conduita personalului administrativ care lasă impresia că nu cunoaște legislația ori nu are un interes în soluționarea unei cauze sau acordă amânări nejustificate este una greșită în sistemul public, dar de cele mai multe ori nici cetățeanul nu își cunoaște drepturile sau nu are acces la informații despre funcționarea sistemului legal.
Pregătirea profesională a funcționarilor este una deficitară, birocrația este excesivă și dezorganizată, iar de cele mai multe ori angajaților le este frică să acționeze atunci când iau cunoștință de acte ilegale. Salariile personalului sunt mici în multe dintre cazuri, astfel că acesta nu este motivat din acest punct de vedere.
Considerăm că infracțiunile de serviciu și de corupție pot fi diminuate prin numirea în funcții publice a persoanelor competente din punct de vedere profesional și nu pe alte criterii. Bineînțeles, în teorie, acest lucru este prevăzut în Constituție, Codul penal, legi speciale și regulamente de ordine interioară, dar încălcarea acestora se referă chiar la conținutul infracțiunilor pe care încercăm să le combatem. O monitorizare strictă a activității, în fapt, de organisme total independente, ar putea fi una dintre soluțiile combaterii infracțiunilor de serviciu.
De asemenea, trebuie îmbunătățite prevederile privind accesul la informație și a celor privind transparența activității publice, demararea de proiecte privind promovarea integrității în sistemul public și proiecte privind unele strategii de îmbunătățire a relațiilor funcționarilor publici cu publicul, prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice, extinderea atribuțiilor de verificare și control ale instituțiilor cu acest statut, sistematizarea legislației și a procedurilor în sistemul public, organizarea periodică de cursuri de formare profesională multidisciplinară pentru promovarea bunelor practici de către funcționarii publici, simplificarea procedurilor administrative ș.a.
Este extreme de importantă cunoașterea de către angajați a normelor etice, administrative sau penale care guvernează funcția publică sau funcția de demnitate publică pe care o dețin, și nu numai, a atribuțiilor de serviciu, a procedurii de lucru și a sancțiunilor care li se pot aplica în cazul încălcării normei etice sau penale.
Credem că este necesară participarea activă a instituției la combaterea infracționalității n sistemul public, prin asigurarea, cu regularitate a personalului propriu la cursuri anticorupție.
De asemenea, un rol foarte important îl au și cetățenii în combaterea infracțiunilor de serviciu și de corupție, prin respingerea oricărei forme de corupție și raportarea abuzurilor sau ilegalităților. Acest lucru presupune însă și o educare a cetățenilor în acest sens.
Cetățenii pot fi educați prin organizarea de campanii referitoare la buna desfășurare a activității în sectorul public, promovarea acestora prin programa școlară, înființarea de organizații neguvernamentale specializate în domeniu, și chiar formarea de cadre didactice în domeniul combaterii corupției.
Considerăm ca și corupția stă la baza săvârșirii infracțiunilor de serviciu, principalii factori care au determinat în timp creșterea courpției în țara noastră fiind:
● lipsa de preocupare a partidelor politice, care au condus țara pentru o bună gestionare a treburilor și patrimoniului de stat și obștesc, promovarea în funcțiile de conducere a vieții social-economice și politice, nu pe baza competenței profesionale ci a clientelismului politic preocupat în special de rezolvarea unor probleme personale sau interese de grup ori firme care au făcut „contribuții politice”;
● abrogarea unora din legile anterioare (exemplu: Legea patrimoniului cultural național) și neadoptarea rapidă a altora (exemplu: Legea responsabilității ministeriale) ori adoptarea unor legi cu serioase vicii de fond (exemplu: Legea nr. 18/1990) au creat un „vid legislativ tactic”, care a încurajat disoluția ilicită a avuției publice (vânzarea flotei, a întreprinderilor rentabile, a terenurilor, a valorilor care trebuiau protejate); pe de altă parte degringolada economică a favorizat apariția unui „homo economicus” hrăpăreț, necinstit, agresiv, incapabil să recunoască valoarea unor norme legale sau morale56. Politicile de privatizare nu au fost clare, explicite și transparente, fapt care a favorizat foarte mult actele de corupție;
● criza de autoritate și credibilitate a instituțiilor de stat atât la nivel central cât și local chemate să aplice legea, scăderea controlului normativ și social, implicarea unor funcționari publici în activitățile ilegale, toleranța manifestată de cei care controlează aplicarea legii;
● trecerea de la economia de piața în lipsa capitalului privat a condus la afirmarea individului îndrazneț, descurcăreț și lipsit de scrupule, care folosește orice mijloace pentru a se îmbogăți;
birocrația excesivă și utilizarea funcțiilor publice, administrative care recompensă pentru clientela partidelor politice. O atare stare de criză, în cadrul căreia normele economice juridice, morale, politice, religioase nu mai au decât un slab impact asupra acțiunilor indivizilor, este resimțiță de populație și are un efect demoralizator, deoarece determină polarizarea societății: pe de o parte săracii, care formează marea majoritate a populației și care continuă să creadă în moralitate și legalitate, iar pe de altă parte bogații și cei în curs de a se îmbogății, printre care se numără și cei favorizați de putere sau de autoritate, ori care se identifică cu acestea și care ignoră normele morale și legea, folosind pentru realizarea intereselor lor căi ilicite, dintre care în primul rând actele de corupție.
CAPITOLUL II
CONFLICTUL DE INTERESE. CONȚINUTUL JURIDIC AL INFRACȚIUNII
Secțiunea 1 Considerații generale
În Codul penal în vigoare se găsește o definiție a noțiunii de infracțiune, iar în spatele acestei definiții se ascunde un parcurs istoric destul de alambicat. Conform Codului penal, infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.O definiție a infracțiunii este găsită și în țări precum Germania,Franța și Italia, doar că, în aceste țări, doctrina este cea care definește noțiunea de infracțiune.
Conlictul de interese apare atunci când un funcționar public are un interes personal prin luarea unei decizii sau participând la luarea unei decizii, încălcând atât legea penală cât și principiile deontologice care îi guvernează funcția, principii precum: profesionalismul, independența, imparțialitatea, integritatea morală, cinstea, corectitudinea și transparența.
Încă de la începutul conturării dreptului și normelor legislative, funcționarul public s-a bucurat de un statut aparte datorită atribuțiilor pe care le avea și modului în care acesta era numit, dar pentru ca oricărui drept îi este corelată o obligație, și privilegiile de care se bucură un funcționar public au corelate anumite interdicții și incompatibilități, precum și reguli stricte de moralitate și integritate.
Imaginea funcționarilor publici a fost ușor „șifonată” în ultimul timp datorită apariției, atât în televiziune cât și în presa scrisă, a unor fapte ale acestora care nu le-au făcut cinste și i-au adus, de cele mai multe ori, în fața instanțelor de judecată.
Conform unui raport al Agenției Naționale de Integritate, în perioada 2008-2014, au fost constatate de către aceasta (A.N.I), 340 de conflicte de interese administrative și penale.
Identificarea conflictului de interese implică o analiză dificilă care presupune decelarea anumitor situații, persoane și profesii cărora să li se aplice regulile referitoare la o conduită impusă și consecințele nerespectării acesteia. Or, o astfel de abordare creează numeroase incertitudini, spre exemplu, dacă oricare operațiune sau situație, numai unele, ori cumularea unor operațiuni, profesii, calități, reprezintă conflict de interese sau dacă orice persoană profesionist sau nu în accepțiunea noului Cod civil, sau numai funcționarii publici, se pot afla într-un conflict de interese, ori dacă, profesia (ocupația sau meseria) este determinantă și superioară calității de profesionist a cetățeanului și/sau funcției publice, pentru existența unui conflict de interese.
Art.175 al Noului Cod penal, stabilește semnificația penală a conceptului de funcționar public într-o manieră care nu se suprapune complet peste semnificația pe care o are în alte domenii de drept, cărora le este specific (este vorba în speță de dreptul administrativ, care cuprinde propriile prevederi normative incidente în materie, în Legea nr.188/1999, (republicată).
Așa cum s-a arătat și în literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de „funcționar public” și de „funcționar” au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității, impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.
Secțiunea 2 Obiectul juridic al infracțiunii
2.1 Obiect juridic generic
În ceea ce privește obiectul juridic general al infracțiunilor de serviciu, opiniile autorilor sunt diferite, astfel că unii consideră că obiectul juridic al acestor infracțiuni este alcătuit din totalitatea relațiilor sociale apărate prin normele de drept penal, pe când alții susțin că acesta este format dintr-un ”fascicul„ de relații sociale referitoare la o singură valoare esențială.
Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni este, potrivit unor autori, alcătuit din relațiile sociale privitoare la normala evoluție a relațiilor de serviciu, care se pot dezvolta numai în condițiile bunei desfășurări a activității orgaizațiilor de stat și publice, pretinzându-se astfel o anumită conduită funcționarilor.
Considerăm ca obiectul juridic generic al infracțiunii de conflict de interese este reprezentat de relațiile sociale care formează obiectul juridic al tuturor infracțiunilor care aduc atingere serviciului din instituțiile publice.
Existența unui grup de infracțiui evidențiază preocuparea pe care legiuitorul o are de a proteja, prin mijloace de drept penal, desfășurarea optimă a activității în instituțiile statului.
2.2 Obiectul juridic special
Atata timp cât individul va exista și va conviețui ca parte dintr-o societate, a unui întreg, este necesară existența unui echilbru constant și preocuparea pentru dezvoltarea sentimentelor de comuniune socială.
Pe măsură ce individul și societatea au evoluat, s-au dezvoltat și criminalitatea, dar, în paralel, și măsurile de combatere a acesteia. E mai mult decât necesară o ierarhie în societate, o ordine, și o respectare a unor valori, iar în domeniul public este cel mai periculos să găsim ”dezordine”.
Obiectul juridic special al infracțiunilor de serviciu îl constituie acele relații sociale cărora li se aduce atingere directă prin activitatea făptuitorului.
Obiectul juridic speial al infracțiunii de conflict de inrerese este reprezentat de relațiile sociale care trebuie protejate cu loialitatea și corectitudinea funcționarului public, pe respect, prestigiu și probitatea cu care acesta își îndeplinește atribuțiile.
Secțiunea 3 Obiectul material al infracțiunii
Infracțiunii pe care o analizăm îi lipsește obiectul material, deoarece infracțiunea se referă la conduita funcționarului public în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, iar ”folosul patrimonial” reprezintă produsul infracțiunii.
Secțiunea 4 Subiecții infracțiunii
4.1 Subiectul activ al infracțiunii
În ceea ce privește funcția publică și statutul celor care o exercită, este bine de precizat că primul statut al funcționarilor publici l-a făcut împăratul Hadrian, prioritatea Romei antice fiind buna administrare a statului.
Considerăm ca buna administrare a statului trebuie să fie o prioritate și pentru societatea modernă, funcționarul public jucând un rol princpial în atingerea obiectivelor în acest sens. Acesta trebuie recrutat după motive obiective, îndemnat la o morală ierproșabilă și sancționat aspru pentru abaterile sale, tocmai datorită funcției pe care o deține.
În art.75 din Legea nr.188/1999, republicată, încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.
Aunci când dorește să restrângă sfera persoanelor care răspund penal pentru săvârșirea unei anumite infracțiuni, legiuitorul caracterizează subiectul cu una sau mai multe trăsături. Acest subiect este unul special, calificat sau circumstanțiat. În cazul infracțiuni de conflict de interese, așa cum rezultă din dispozițiile art.301 Noul Cod penal, subiectul nu poate fi decât un funcționar public în accepțiunea art.175 Noului Cod penal.
Se ridică, totuși, două probleme importante în cece privește infracțiunea de conflict de interese, aceea a subiectului activ, și dezincriminării din alin. 2 al art. 301 Noul Cod penal.
Ne vom opri, în primul rând, asupra problematicii subiectului activ, care este funcționarul public în înțelesul legii penale. Legiuitorul a ținut, totuși, să incrimineze și conflictul de interese din mediul privat prin art. 308 Noul Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.308 Noul Cod penal, subiect activ al infracțiunii poate fi și persoana care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remunerație o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Definiția funcționarului public din art.175 Noul Cod penal, trebuie raportata la art.176 al Noului Cod penal și la Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Potrivit Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, persoana care accede la o funcție publică terebuie să fie numită oficial, fapt care presupune o anumită solemnitate, să aibă sarcini ce trebuie îndeplinite în serviciul autorităților publice, iar pentru aceasta trebuie să fie remunerată.
Activitățile ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele: punerea în executare a legilor și a altor acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor, precum și documentației necesare executării legilor, consilierea, controlul și auditul public intern.
Art. 2al Legii nr.188/1999 prevede că „funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică”. Din punct de vedere juridic, funcția publică este activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau de execuție.
În Anexa la Legea nr.188/1999 se găsește lista funcțiilor publice generale și specifice, corespunzătoare categoriei înalților funcționari public și funcțiilor publice de conducere sau de execuție.
Conform art.175 din Noul Cod penal, pentru ca o persoană să poată fi considerată funcționar public trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
● să fie încadrată în muncă cu titlu permanent sau temporar, cu remunerație sau fără remunerație;
● să exercite o funcție de demintate publică sau o funcție publică de orice natură;
● atribuțiile și responsabilitățile conferite de lege să aibă ca scop îndeplinirea prerogativelor sistemului tripartit de puteri din România
● să exercite, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate a acesteia;
● și, de asemenea, în accepțiunea legii penale, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Cea din urmă condiție reprezintă un subiect amplu dezbătut de către analiștii juridici și politici pentru că a lărgit sfera funcționarilor publici asimilați și a creat nenumărate confuzii și nemulțumiri.
Dincolo de sfera funcționarior publici propriu-ziși, în sensul legii penale, NCP, ne indică și categoria asimilată acestora, și anume, persoanele care nu se încadrează în textul art. 175, alin 1, dar care au fost învestite de autoritățile publice să exercite un serviciu în interes public, sau care exercită un asemenea serviciu fără să fi fost învestite de o autoritate publică, dar care sunt supuse supravegherii și controlului acesteia.
Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înțelege fie acordarea acelei calități din care derivă exclusiv obligația de a realiza respectivul serviciu de catre autoritatea publică, fie încredințarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorității.
Este de reținut faptul că sunt asimilate funcționarilor publici și persoanele fizice care exercită profesii liberare organizate numai în condițiile legii, ale statutului profesiei și codului deontologic, având statutul unei funcții autonome, care se exercită în birouri sau cabinete ori în cadrul asociațiilor profesionale înființate potrivit legii .
Așadar, subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese poate fi un funcționar public sau orice persoană asimilată acestuia în condițiile art. 175, alin 2.
În condițiile legii funcționari publici asimilați pot fi: notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii autorizați, medicii cu drept de liberă practică care iși desfășoară activitatea pe cont propriu în cadrul unor cabinete medicale private, experții independeți autorizați în diferite domenii, lista continuând, fiind însă apreciată de unii autori drept „excesivă”.
Pentru o corectă apreciere a cadrului si a limitelor ce cuprind această categorie, trebuie să ne raportăm la natura juridică de normă penală generală a textului care le consacră, existând posibilitatea de a deroga de la această normă doar printr-o normă specială, în mod concret, în fiecare speță determinată în parte.
4.2 Subiectul pasiv
Subiectul pasiv general este statul ca titular al tutuor valorilor sociale pe care le apără și le ocrotește și autoritatea publică asupra căreia se răsfrânge activitatea infracțională.
Încrederea cetățeanului în instituțiile statului este invers proporțională cu frecvența și diversitatea infracțiunilor comise de „oamenii statului”, care trebuie să dea dovadă de o conduita exemplară și o moralitate nepătată.
O infracțiune săvârșită de un funcționar public, precum conflictul de interese, prin care acesta își aduce sieși sau familiei sale bunăstare, nu face decât să sădească nesiguranță în conștiința cetățeanului, pentru ca statul, prin instituțiile sale promovează cinstea, corectitudinea și moralitatea
4.3 Participația penală
Participația penală este posibilă sub toate formele. Din faptul că subiectul activ este unul calificat, deducem că, în cazul coautoratului, făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială cerută de legiuitor. În schimb, instigator sau complice, poate fi orice persoană.
Secțiunea 5 Conținutul constitutiv al infracțiuni
5.1 Latura obiectivă
5.1.1 Elementul material al infracțiunii este formulat în textul de lege astfel: “a îndeplinit un act” și “a participat la luarea unei decizii” prin care s-a obținut un folos patrimonial. Pentru ambele aspect aspecte ale elementului material este important ca fapta antisocială să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Pentru existența infracțiunii este necesară o “situație premisă”, care constă în aceea că funcționarul respective are competența de a îndeplini actul sau de a participa la luarea deciziei. De asemenea, este indispensabil ca prin îndeplinirea acelui act sau participarea la luarea respective decizii să se obțină folosul patrimonial. Acest folos trebuie să fie urmărit și realizat pentru funcționarul public, soțul acestuia, o rudă, un afin până la gradul II inclusive sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.
■ Prin îndeplinirea unui act se înțelege realizarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului active, indiferent dacă este vorba de îndeplinirea unui înscris sau de realizarea unei acțiuni la care acesta este ținut în virtutea atribuțiilor sale.
■ Participarea la luarea unei decizii este realizată atunci când funcționarul public face parte din conducerea colectivă a instituției publice (de exemplu o comisie sau consiliul de administrație), iar în baza acestei calități, împreună cu ceilalți membrii iau decizii care prejudiciază unitatea, aducându-le beneficii personale sau pentru soț, rude, afini sau alta persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani.
Pentru ca fapta săvârșită să intre sub incidența legii penale, respective să constituie inracțiunea de conflict de interese, aceasta este condiționată de întrunirea mai multor cerințe esențiale, și anume:
● prin fapta săvârșită să se realizeze, direct (spre exemplu, făcând parte din comisia de examinare își examiează propriul frate pentru angajarea ca funcționar public în unitatea în care lucrează), sau indirect (spre exemplu, încheie un contract avantajos cu o societate comercială, persoană juridică, al carei director este soția funcționarului, în acest caz avantajul realizându-se în mod direct în patrimonial persoanei juridice și în mod indirect în cel al rudei apropiate), folosul patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusive sa pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.
● Conform alin. 2 al art. 301 îndeplinirea actului sau luarea deciziei nu trebuie să se refere la emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative. Motivul pentru care acestă activitate legislativă nu poate îndeplini elementele constitutive ale acestei infracțiuni se referă la faptul că aceasta are caracter general, și nu se referă la o persoană izolată care să realizeze astfel un folos patrimonial. Pe de altă parte, se dorește “să se evite șicanarea funcționarilor publici implicați în procesul de legiferare cu acuzații de conflict de interese susceptibile să dăuneze procesului în sine”.
Prin Decizia Curții Constituționale Nr.2/2004 este condamnă această excepție (alin(2), art.301, Noul Cod penal) de la incriminarea faptelor care se constituie în conflict de interese considerând că echivalează cu o dezincriminare a faptei.
Argumentul are la bază atribuțiile de serviciu din cadrul autorităților publice și instituțiilor publice care, în mare parte, constau în emiterea, aprobarea, adoptarea și semnarea unor acte administrative care produc efecte juridice ce profită întregii comunități. Curtea consideră că “înlăturând de la incidența legii penale tocmai faptele persoanelor care constituie principalul obiect de activitate al acestora, tragerea la răspundere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii vizate, devine una iluzorie”.
Considerăm ca argumentul Curții Constituționale este unul pertinent, dar credem că orice faptă antisocială din această sferă, dezincriminată de alin.(2) al art.301 Noul Cod penal, își va găsi incriminearea sub o altă formă în diversitatea textelor de lege din cadrul Titlului V Infracțiuni de corupție și de serviciu.
Un “conflict de interese” reprezintă conflictul dintre datoria pe care funcționarul public o are față de cetățeni, și interesele sale personale, în calitate de persoană privată. Acest lucru influențează negativ îndeplinirea obligațiilor sale și este în conflict cu principiile care stau la baza prevenirii acestei infracțiuni: imparțialitate, integritate, transpareța deciziei, și supremația interesului public.
5.1.2 Urmarea imediată și legătura de cauzalitate
Urmarea imediată și legătura de cauzalitate validează existența infracțiunii. Săvârșirea acestei infracțiuni pune în pericol buna desfășurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităților prevăzute la art.176 Noul Cod penal precum și reputația instituției și a funcționarului public.
Urmarea este un element deosebit de important al unei infracțiuni. Orice infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul produce o urmare, care presupune atingerea adusă bunului mers al unui organism de stat sau public, însoțită în anumite cazuri, de o lezare a unui interes legal al unei persoane.
În cazul infracțiunilor de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Conchidem că deși incriminarea și sancționarea infracțiunilor de serviciu se face diferit pentru fiecare infracțiune în parte, toate pun în pericol buna desfășurare a relațiilor de serviciu și îndeplinirea atribuțiilor, duc la scăderea credibilității în instituțiile statului și la relații sociale și economice defecte.
5.2 Latura subiectivă
Pentru a intra sub incidență legii penale activitatea care constituie elementul material al infracținii trebuie săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirece. Funcționarul public trebuie să conștientizeze faptul că prin îndeplinirea actului sau participarea la luarea unei decizii, va realiza în mod direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, soțul său, rude sau afini până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani, urmare pe care o urmărește ori o acceptă.
Mobilul și scopul sunt întâlnite la orice infracțiune, deși numai în unele cazuri fac parte din conținutul textului legal al acestora. Mobilul și scopul sunt importante pentru că se vor avea în vedere la individualizarea pedepsei.
În cazul infracțiunilor de corupție și de serviciu, mobilul este caracterizat de decizia funcționarului de a se îmbogăți fără muncă, de multe ori într-un mod aparent legal, dar care este, în esență, o faptă social deosebit de gravă.
Pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni de conflict de interese, scopul trebuie atins, după cum ne precizează textul de lege prin folosirea verbelor la timpul trecut, și anume “s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial”.
Pentru a înțelege mai bine conceptual, prezentăm următoarea situație întâlnită în practica judiciară:
1. Fapta primarului unei comune de a dispune, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, achiziționarea unor produse de la societatea aparținând soției sale, prin care aceasta a obținut un folos patrimonial și fapta aceluiași primar de a dispune, după un interval de 4 ani, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, achiziționarea unor produse de la societatea aparținând fiului său, prin care acesta a obținut un folos patrimonial, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conflict de interese, în forma continuată, aflate în concurs.
2. Fapta primarului unei comune de a emite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dispoziția de angajare a fiicei sale în funcția de consilier al primarului comunei respective, prin care aceasta a obținut un folos patrimonial constând în salariu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese.
Așa cum s-a menționat în mod constant în literatură juridică, în înțelesul legii penale, noțiunea de funcționar public are o semnificație mai largă decât aceeași noțiune din dreptul administrativ, datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase și a faptului că exigențele de apărare a patrimoniului și de promovare a intereselor colectivității impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.
De asemenea, în doctrina juridică s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține, în sensul că își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală și este supus unui anumit statut și regim juridic.
Pe de altă parte, calitatea de funcționar public a inculpatului s-a menținut și prin dispozițiile Codului penal în vigoare; potrivit art.175 alin.(1) lit. b), conform căruia, este funcționar public persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură.
Funcția de demnitate publică este definită prin Legea nr.284/2010 ca fiind o funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea face distincție între demnitățile alese și cele numite, cele alese fiind împărțite în două categorii: demnități alese la nivel național și demnități alese la nivel local, din acestea din urmă făcând parte și primarii.
Potrivit art.76 alin.(1) din Legea nr.161/2003, primarii (…) sunt obligați să nu emită un act administrativ, să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție: în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau pentru rudele sale de gradul I.
În speță:
Până să fie ales în funcția de primar, inculpatul împreună cu soția sa au fost asociați la o societate comercială. Odată cu ocuparea funcției de primar al comunei, inculpatul s-a retras din societate, soția sa devenind asociat unic și administrator al acestei societăți. În calitate de primar al comunei, în mod repetat, a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare în valoare de 145.122,85 lei de la societatea al cărei asociat unic era soția inculpatului, fără încheierea unor contracte și fără întocmirea unor referate de necesitate, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea al cărei asociat și administrator era soția sa. Tot inculpatul a fost cel care, de cele mai multe ori, a semnat ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziționate.
De asemenea, în mod repetat, inculpatul, în aceeași calitate de primar, a achiziționat mărfuri și de la o altă societate comercială în sumă de 15.262,06 lei, cunoscând că la această societate este unic asociat fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea acestuia. Nici în acest caz nu au fost încheiate contracte cu societatea furnizoare și nu au fost întocmite referate de necesitate, inculpatul fiind și de această dată cel care a semnat de cele mai multe ori ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziționate.
S-a mai reținut, în fapt, că inculpatul, în calitatea sa de primar al comunei, a emis o dispoziție, prin care a dispus angajarea fiicei sale în funcția de consilier al primarului comunei, pe durată determinată, cu un salariu de încadrare lunar de 1.322 lei, știind că prin aceasta va realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă, care s-a și produs în fapt, folos constând în salariul încasat pe perioada în care a fost angajată.
Inculpatul a încercat să invoce în apărarea sa, legat de angajarea fiicei sale pe postul de consilier juridic, fatptul că intenția lui nu a fost obțiunerea unui folos patrimonial, considerând că salariul încasat pe perioada cât a fost angajată i se cuvenea pentru munca prestată, însă forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii nu este aceea a intenției calificate prin scop, ci a intenției simple, directe sau indirect. În cazul acestei fapte, inculpatul a acționat cu intenție, chiar și numai indirectă, știind că îndeplinește un act prin care s-a realizat un folos material – chiar dacă pentru o muncă efectiv prestată în realitate – pentru persoane dintre cele prohibite de lege și, chiar dacă nu a urmărit neapărat această finalitate, a acceptat totuși producerea ei.
În drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului care, în calitate de primar al comunei, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a achiziționat mărfuri de la societatea comercială în sumă de 145.122,85 lei și, respectiv, de la societatea comercială în sumă de 15.262,06 lei, cunoscând că la aceste societăți sunt asociați soția sa și, respectiv, fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceștia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută în art.301 Noul Cod penal, cu aplicarea art.35 Noul Cod penal.
Curtea a considerat că s-a comis o singură infracțiune de conflict de interese în formă continuată și nu două infracțiuni în formă continuată, așa cum s-a reținut în actul de sesizare, distinct pentru faptele referitoare la ambele societăți, având în vedere că toate actele materiale au fost săvârșite de inculpat, fiecare dintre ele prezentând conținutul aceleași infracțiuni de conflict de interese și, în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind evidentă hotărârea inculpatului de a repeta activitatea infracțională până la realizarea finalității urmărite (obținerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale), cu atât mai mult cu cât aceste acțiuni se realizau, în relația cu ambele societăți, în același scop.
Inculpatul a primit o pedeapsă principal de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, aplicându-se legea mai favorabilă, legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, și anume Codul penal în vigoare înainte de 1 februarie 2014.
Considerăm că prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice.
Aceasta presupune și corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale.
De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public.
Apreciem pedeapsa complementară aplicată în această speță fiind una potrivită, dar credem că, în condițiile date, 6 luni de închisoare pentru o infracțiune săvârșită în formă continuată, nu va îndeplini scopul pedepsei prin care se încearcă prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, și anume, scopul de a sădi în mintea celorlalți ideea că o astfel de infracțiune are o pedeapsă aspră care le poate schimba decizia de a o săvârși. În consecință, minimul pedepsei din reglementarea actual, 1 an închisoare, cu executarea pedepsei, ar fi fost mai potrivit.
CAPITOLUL III
FORMELE ȘI MODALITĂȚILE INFRACȚIUNII
Secțiunea 1 Formele infracțiunii
1.1 Actele preparatorii și tentativa
La infracțiunile de serviciu pot fi concepute și efectuate acte care să constituie forme de activitate infracțional imperfect, adică acte de pregătire și tentative.
În ceea ce privește conflictul de interese, acesta este susceptibil de desfășurare în timp, astfel că sunt posibile atât actele de pregătire cât și însă legea nu le pedepsește.
1.2 Infracțiunea consumată
Punctul final al desfășurării infracțiunii este consumarea faptei. La infracțiunile de serviciu consumarea faptei implică executarea faptei prin care s-a adus atingere bunului mers al instituției publice, iar în cazul infracțiunii pe care o dezbatem consumarea se produce în momentul îndeplinirii actului sau luării deciziei, cu consecința obținerii folosului patrimonial.
1.3 Unitatea infracțională și pluralitatea de infracțiune
În cazul în care făptuitorul acționează în favoarea mai multor persoane prevăzute de textul de lege, fără a exista vreo legătură între acestea, prin același act ce intră în atribuțiile sale, se va reține concursul de infracțiuni, nu o infracțiune în formă continuată. Făcând o paralelă între art. 301 N.C.p. și art 35 N.C.p. alin (1), putem face precizarea că pentru a ne afla în cadrul infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, fapta trebuie sa aibă o repetivitate asupra aceluiași subiect pasiv, la diferite intervale de timp și în cadrul aceleiași rezoluții.
●Practica judiciară a reținut următoarea situație de conflicte de interese concurente:
În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpata, în calitate de funcționar public, preșdinte al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap pentru soțul și respectiv fiul acesteia, semnând certificatele de încadrare în grad de handicap și documentarele de evaluare medicală, iar prin încadrarea lor în grad de handicap aceștia au beneficiat de drepturile și accesibilitățile prevăzute de Legea nr.448/2006, respectiv de indemnizație lunară și buget complementar, săvârșirșind astfel două infracțiuni de conflict de interese aflate în concurs real, prevăzute de art.2531 alin.(1) Cod penal (1969).
Prin încadrarea în grad de handicap, fiul și soțul inculpatei au beneficiat de drepturile și accesibilitățile prevăzute de Legea nr.448/2006, respectiv indemnizații lunare și buget complementar. Sumele încasate de cei doi de la data încadrării în grad de handicap și până în luna mai 2013 sunt de 13.704 RON pentru soț și de 13.487 RON pentru fiu.
Curtea a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală sunt suficiente pentru a stabili dacă fapta există, dacă constituie infracțiune și dacă a fost săvârșită de inculpată. De asemenea, a constatat că inculpata a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat decât administrarea de probe în circumstanțiere, respectiv înscrisuri, astfel că cererea acesteia a fost admisă.
Potrivit dispozițiilor art.79 alin.(1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu, care are relații cu caracter patrimonial; participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț său rudă de gradul I; interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. Alineatele (2) și (4) ale aceluiași articol stabilesc că în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct, încălcarea acestor dispoziții putând atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală.
Curtea a reținut că, în drept, faptele inculpatei, care în calitate de funcționar public, președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap pentru soțul său, semnând Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6394 din 19 iunie 2008 și documentarele de evaluare medicală, și pentru, fiul său, semnând Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.8129 din 30 iulie 2008 și documentarele de evaluare medicală, cele două persoane încasând până în luna mai 2013 sumele de 13.704 RON și respectiv 13.487 RON, fapte săvârșite în datele de 19 iunie 2008 și 30 iulie 2008, fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art.2531 alin.(1) Cod penal (1969).
Întrucât cele două infracțiuni sunt concurente, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), instanța a contopit pedepsele stabilite pentru fiecare dintre acestea urmând ca inculpata să execute pedeapsa.cea mai grea, respectiv 8 luni închisoare. Având în vedere cuantumul pedepsei rezultante și dispozițiile art. 65 C. pen., pedeapsa complementară nu a fost aplicată.
Instanța a făcut aplicarea art.71 și art.64 alin.(1) lit.a) teza a II-a, b) și c) C. pen., inculpata fiind nedemnă să mai ocupe o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea celor două infracțiuni.
Cu privire la modalitatea de executare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea efectivă, astfel că, în temeiul art.81 și art.82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare care a fost stabilit potrivit art. 82 Cod penal (1969), respectiv 2 ani și 8 luni.
Întrucât la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. proc. pen., în baza art. 10 alin.(2) din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte a recalificat calea de atac exercitată de inculpată în aceea de apel. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept astfel cum prevăd dispozițiile art.417 alin.(2) Cod procedură penală. Înalta Curte constată următoarele: Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de conflict de interese prev. de art.2531 alin.(1) Cod penal (1969), reținându-se în sarcina sa că, în calitate de funcționar, public, președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Prahova, aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap pentru soțul său, semnând certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6394 din 19 iunie 2008 și documentarele de evaluare medicală, și pentru fiul său, semnând certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8129 din 30 iulie 2008 și documentarele de evaluare medicală, cele două persoane încasând până în luna mai 2013 sumele de 13.704 RON și respectiv 13,487 RON, fapte săvârșite în datele de 19 iunie 2008 și 30 iulie 2008. Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că în fața primei instanțe, inculpata a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor imputate prin rechizitoriu și nesolicitând alte probe.
Semnarea certificatelor de încadrare în grad de handicap și documentele de evaluare medicală pentru soțul și fiul său, a fost făcută de inculpată în cunoștință de cauză și cu încălcarea dispozițiilor art.79 alin.(1), (2) și (4) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
La individualizarea pedepselor de câte 8 luni închisoare, instanța de fond a avut în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, gravitatea deosebită a acestora, circumstanțele personale ale inculpatei, care a dat dovadă de sinceritate dar și faptul că a mai fost condamnată anterior și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care după aplicarea art.3201 Cod procedruă penală sunt cuprinse între 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare. Astfel pedepsele de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatei sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege, fiind just individualizate.
Examinând hotărârea atacată și prin prisma dispozițiilor art.5 alin. (1) al noului Cod penal, Înalta Curte apreciază că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri și stabilirea aceleia care este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, ar conduce la crezarea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituția României care stabilește că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării. Astfel, infracțiunea prevăzută de art.2531 Cod penal (1969) se regăsește în dispozițiile art.301 din noul C. pen. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzute de art.2531 Cod penal (1969) sunt cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art.301 Noul Cod penal sunt cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare. Prin aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală limitele de pedeapsă infracțiunea prev. de art.2531 alin.(1) Cod penal (1969) se reduc cu o treime, fiind cuprinse între 4 luni închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art.301 alin. (1) din Noul Cod penal, limitele de pedeapsă, reduse în aceeași proporție, sunt cuprinse între 8 luni închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare. Având în vedere pedepsele de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatei, se constată că acestea corespund criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal (1969) referitor la limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracțiunilor, persoana inculpatei și împrejurările cauzei, reprezentând limita minimă prevăzută de noile dispoziții. De asemenea, având în vedere normele legale privitoare la concursul de infracțiuni prevăzute de art.39 alin.(1) lit. b) din Noul Cod penal, care prevede aplicarea unui nou spor de o treime din totalul pedepselor stabilite cât și împrejurarea că dispozițiile art.81 Cod penal (1969) de care inculpata a beneficiat în baza vechilor dispoziții, nu se mai regăsesc în noile reglementări, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă inculpatei.
Comparând vechea reglementare și noua reglementare în ceea ce privește conflictul de interese putem constata ca singurul aspect de diferențiere este unul pur terminologic: folosul material în Codul penal anterior și folosul patrimonial în reglementarea în vigoare. Limita minimă a pedepsei este majorată, iar durata pe care se va dispune pedeapsa complementară nu mai este strict prevăzută. Astfel că, deși infracțiunea a fost comisă la data la care vechea reglementare era în vigoare, elementele constitutive ale infracțiunii sunt tot cele ale unui conflict de interese reglementat la momentul actual de art.301 Noul Cod penal, aplicându-se în acest sens art.5 al Noului Cod penal, referitor la legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei.
In fapt și în drept, în cazul de față, inculpata deține calitatea de funcționar public în condițiile legii iar soțul și fiul sunt persoane expres prevăzute în textul infracțiunii pentru care unui funcționar public îi este interzis să intervină în luarea unei decizii sau îndeplinirea unui act care să-i aducă un folos patrimonial.
Elementul material e caracterizat, în cazul de față, prin participarea la luarea unei decizii, prin semnarea certificatului în grad de handicap pentru soțul și fiul inculpatei, având ca urmare obținerea de către aceștia a unui folos patrimonial, respectiv indemnizațiile pe care cei doi le-au obținut.
Inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă principală cu închisoarea de 8 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu i s-a aplicat pedeapsă complementară, dar i s-a aplicat pedeapsa accesorie, fiind nedemnă sa mai ocupe o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea celor doua infracțiuni de conflict de interese concurente.
Cele două infracțiuni sunt concurente deoarece au fost săvârșite de inculpată prin acțiuni distinct și individuale una față de cealaltă, înainte ca aceasta să fie condamnată definitive pentru una dintre ele.
Considerăm că individulizarea pedepsei s-a făcut în mod corespunzător, ținându-se seama de persoana inculpatei, starea de sănătate a acesteia, atitudinea sinceră pe care a avut-o prin recunoașterea faptei și ajutarea la facilitarea procesului, iar pronunțarea unei condamnări la pedeapsa închisorii reprezintă un avertisment serios la adresa inculpatei pentru ca aceasta să se abțină pe viitor de la orice faptă de natură penală.
● De asemenea, jurisprudența ne prezintă și cazuri de conflict de interese în formă continuată după cum urmează:
Inculpatul a fost condamnat la o pedepsă de 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendarea condiționaă a pedepsei pe termenul de încercare de 3 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.
Având funcția de șef de ocol silvic și existând premisa cunoașterii de către acesta a reglementărilor silvice în vigoare, precum și situația fondurilor forestiere exploatabile, inculpatul avea acces în mod direct la cunoașterea persoanelor care doresc să își vândă porțiunile de pădure.
Din dorința de a achiziționa suprafețe de teren cu vegetație forestieră, inculpatul a semnat cu trei proprietari diferiți antecontracte de vânzare-cumpărare pentru diferite suprafețe de teren cu vegetație forestieră și cu unul dintre ei un contract de vânzare-cumpărare.
La scurt timp după aceasta, inculpatul a contactat-o pe una dintre proprietarii terenurilor forestiere cu care a mai încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un alt teren forestier, de 54.000 pentru suma de 10.000 lei. Odată cu încheiarea antecontractului inculpatul a intrat în posesia terenului și a devenit proprietarul vegetației forestiere, conform clauzelor contractuale.
Pe fondul forestier obținut, au fost constituite și exploatate, în interes personal, de către inculpat cu ajutorul unei societăți comerciale, trei parchete (partizi), înregistrate corespunzător, având documentația necesară exploatării fiecărui parchet.
În legătură cu exploatarea a două dintre partizi, procurorul l-a acuzat pe inculpat de săvâșirea infracțiunii de conflict de interese (două acte) constând în aceea că, în calitate de funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și-a aprobat autorizația de exploatare și actul de punere în valoare pentru ambele parchete când s-a procedat la exploatarea masei lemnoase de pe acestea.
Inculpatul nu a negat că a aprobat exploatarea, conștient fiind că o face în interes personal, dar s-a apărat, susținând că era singurul care putea să emită o astfel de aprobare. Apărarea i-a fost respinsă întrucât se putea proceda legal la înlocuirea acestuia, așa cum se întâmplă în cazul în care șeful ocolului silvic este în concediu sau lipsește o perioadă de la serviciu.
De asemenea, inculpatul a încercat să se apere și sub aspectul calității sale de subiect activ calificat, invocând faptul că nu este funcționar public, apărare care i-a fost repinsă, inculpatul fiind șeful Ocolului Silvic Vatra Dornei din cadrul Direcției Silvice Suceava, unitate ce face parte din Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și care este instituție publică ce se ocupă de modul de administrare și exploatare a vegetației forestiere, indiferent de forma de proprietate a acesteia. În plus, calitatea de funcționar public a fost notificată prin adresă de Direcția Silvică Suceava, prin care a arătat statutul funcționarului silvic, indiferent de natura juridică a fondului forester pe care-l gestionează este reglementată de O.G. nr. 59/2000 modificată și aprobată prin Legea nr.427/2001. Art. 20 al legii prevede că personalul silvic de toate gradele, angajat petru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietății acestuia, are drepturi și obligații ce decurg din prevederile prezentului statut, iar în art.58 se indică în mod expres faptul că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Actele îndeplinite de inculpat constau în aprobarea autorizației de exploatare și a actului de punere în valoare, iar folosul patrimonial constă în urgentarea procedurilor de exploatare a vegetației forestiere, facilitarea îndeplinirii acestor proceduri, folos care, în final, este materializat în valoarea masei lemnoase obținute și posibilitatea reinvestirii mai urgente a acestei valori cu consecința obținerii mai rapide a unor profituri suplimentare.
Obiectul juridic special al infracțiunii de conflict de interese îl constituie relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice.
Conflictul de interese nu presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos patrimonial, conform textului de lege care incriminează fapta, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de conflict de interese presupune acțiunea de îndeplinire a unui act ori de participare la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material, în vechea reglementare și, respectiv, patrimonial, în actuala reglementare.
Prin îndeplinirea unui act se înțelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acțiuni la care acesta este ținut în virtutea atribuțiilor sale. Spre deosebire de îndeplinirea unui act, care este acțiunea exclusiv personală a funcționarului public, participarea la luarea unei decizii semnifică îndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu în situația în care decizia nu aparține în totalitate funcționarului, ci aceasta trebuie luată, în colectiv, de mai multe persoane (spre exemplu, o comisie sau un consiliu de administrație). In această calitate, împreună cu ceilalți membri, ia decizii păgubitoare pentru instituție, unitate etc. și aducătoare de beneficii pentru acesta, pentru soț, o rudă ori un afin etc.
În speță, Înalta Curte a procedat la identificarea legii penale mai favorabilă inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului. În cauză, se constată că legea nouă sancționează conflictul de interese prin art.301 al Noului Cod penal, conținutul infracțiunii fiind preluat din art.2531 Cod penal (1969). Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
În privința infracțiunii continuate, intrarea în vigoare a Noului Cod penal aduce modificări cu privire la limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, la condițiile de existență ale infracțiunii continuate și la tratamentul sancționator prevăzut pentru infracțiunea continuată, noua reglementare reducând sporul de pedeapsă aplicabil la 3 ani, cu menținerea caracterului facultativ al acestui spor, conform legii vechi.
Susținem decizia Curții de a respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat pentru motivele invocate întrucât, conform celor prezentate mai sus, criteriile respingerii au o bază legală solidă. Considerăm însă, că suspendarea executării nu atinge scopul aplicării unei sancțiuni penale, ținând cont de calitatea și funcția inculpatului și de faptul că, acesta, trebuie să cunoască și să respecte legislația în vigoare mai bine ca oricine.
Secțiunea 2 Modalitățile infracțiunii
Codul penal incriminează ca modalitate de săvârșire a infracțiunii de conflict de interese o formă tipică și una atenuată. Prin conexarea art.301 Noul Cod penal cu art.308 Noul Cod penal reiese posibiitatea săvârșiri infracțiunii în formă atenuată.
Varianta tipică este reglementată de art.301 alin.(1) care prevede următoarele: ”Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusive sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căruia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
Alin.(2) al art.301 îi excepteză de la comiterea infracțiunii pe funcționarii publici care emit, aprobă sau adoptă acte normative, chiar dacă prin asta ar realize foloase patrimoniale pentru soț, o rudă apropiată ori un afin până la gradul II inclusive sau o persoană cu care s-a aflat în relații comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani.
Analizând art.308 al Codului penal, sesizăm că pe lângă enumerarea infracțiunilor pentru care nu mai este necesar ca subiectul active să fie funcționar public, este definit și subiectul activ al variantei atenuate, intitulat în doctrină funcționar privat.
Forma atenuată a acestor infracțiuni este determinată de calitatea subiectului activ care, în cazul de față, poate fi o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciu unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, spre deosebire de varianta tipică în care subiectul activ are calitatea de funcționar public.
În aces sens, legiuitorul consideră că infracțiunile săvârșite de funcționarii privați sunt mai puțin grave decât cele săvârșite de funcționarii publici, astfel că, sancționarea este atenuată atât în ceea ce privește minimul cât și în ceea ce privește maximul pedepsei, caz în care în situația săvârșirii unei infracțiuni în aceste condiții limitele special se reduc cu o treime.
În ceea ce privește săvârșirea unei astfel de infracțiuni într-o formă agravată, noțiunea de ”circumstanță agravantă” se referă, conform noului Cod penal, dar și în înțelesul vechiului Cod penal la diferite stări, situații, calități sau alte date ale realității care nu fac parte din conținutul infracțiunii, dar care, au legătură cu fapta săvârșită, crescându-i gradul de periculozitate și, în același timp, ducând la creșterea limitelor speciale ale pedepsei.
Considerăm că săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, în speță, săvârșirea unei infracțiuni de serviciu de către un funcționar public, atinge un grad maxim de periculozitate prin încălcarea de către funcționar a legii penale și a jurământului depus.
De asemenea, conexând prevederile Codului penal cu Legea nr.78/2000, în cazul infracțiunilor de corupție, în legătură directă cu acestea sau asimilate acestora, pedeapsa se poate majora în cazul săvârșirii de către anumite categorii de funcționari publici (de exemplu, funcționarii care exercită o funcție de demnitate publică).
Secțiunea 3 Sancțiuni
3.1 Pedeapsa principală
Infracțiunea de conflict de interese se sancționează cu închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție public. La fel ca și în reglementarea anterioară pedepsei principale i se adaugă și pedeapsa complementară.
Conform art.308 Noul Cod penal, în cazul infracțiunilor săvârșite de categoria de persoane prevăzută în acest articol, limitele pedepsei se reduc cu o treime.
3.2 Pedeapsa complementară
Referitor la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a mai ocupa o funcție public, este relevant faptul că, potrivit art.66 alin.(2) NCP, aplicarea acestei pedepse atrage și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Această dispoziție nu se regăsește în veche reglementare penală generală.
Conform legii penale în vigoare pedeapsa complementară se poate aplica pe o perioadă de la unu la 5 ani și poate fi dispusă și după executarea pedepsei principale. De asemenea, Codul penal mai statuează că aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.
3.3 Pedeapsa accesorie
Conform reglementării în vigoare, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.(1) lit. a), b) și d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Pedeapsa accesorie expiră sau se suspendă odată cu suspendarea sau executarea pedepsei principale. De asemenea, interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică execițiul autorității de stat se dispune cumulativ (art.66 alin.(3) NCP).
3.4 Legea penală mai favorabilă
Referitor la art.5 Noul Cod penal, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, în cazul conflictului de interese, legea veche este mai favorabilă, deoarece limita minimă prevăzută (6 luni de închisoare) este mai mică decât în actuala reglementare (un an de închisoare). Limita maximă a rămas însă de 5 ani de închisoare ca în vechea reglementare.
În cauzele penale care la data intrării în vigoare a Noului Cod penal nu erau judecate definitive, în ideea în care legea veche este considerată mai favorabilă, conform art.12 alin.(1) din Legea nr.187/2012, pedeapsa complementară care se aplică este cea din vechiul Cod penal.
Secțiunea 4 Aspecte procesuale specifice
Noul Cod de procedură penală reglementează regulile procesului penal în cazul tuturor infracțiunilor, inclusiv în cazul conflictului de interese, în măsura în care nu există derogări prin legi speciale.
La nivel european, art.52 din Regulamentul nr.1605/2002 îl obligă pe cel care se găsește în situația unui conflict de interese să se abțină de la luarea unei măsuri și să prezinte situația autorității competente. Autoritatea competentă este superiorul ierarhic al personalului implicat. Conform art. 34 din Regulamentul nr.2342/2002, superiorul ierarhic constată în scris daca se află în prezența unui conflict de interese, luând apoi decizia corespunzătoare.
La nivel național, Agenția Națională de integritate este instituția căreia îi revine sarcina legală de a evalua posibilele situații de conflict de interese și incompatibilitate. Aceasta, conform Legii nr.176/2010 intomește un raport de evaluare privind existența unei stări de conflict de interese sau de incompatibilitate, raport care poate fi contestat în termen de 15 zile, iar în caz de necontestare rămâne definitiv.
Legea nr.176/2010 stabilieste scopul Agenției care este asigurarea integrității în exercitarea demnitățiilor și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale prin evaluarea declarațiilor de avere, a incompatibilităților și conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele care exercită o asemenea funcție. Pentru realizarea acestui scop, inspectorii de integritate nu pot decât să evalueze situațiile respective, redactând un raport, care este transmis ulterior atât persoanelor a căror situație a fost evaluată, cât și unei comisii de cercetare de la nivelul instanței de judecată, compusă de doi judecători și un procuror, care va decide în ceea ce privește sesizarea sau nesesizarea organelor jurisdicționale competente.
Potrivit Legii nr.161/2003 persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții assimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită una act administrative sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material, pentru sine, pentru soțul său ori altă rudă de gradul I, încălcarea acestor dispoziții constituind abatere adiminstrativă, dacă fapta nu este mai gravă, potrivit legii. Verificarea sesizărilor privind încălcarea respectivului articol se face de către Corpul de control al primului-ministru, iar rezultatul verificărilor se prezintă primului-ministru, care dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente sau a comisiilor competente de cercetare a averii, constituite conform Legii nr.115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarlor, magistraților, a unor personae cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici.
Conform art.74 din Legea 161/2003, în cazul conflictlui de interese prevăzut în prezenta lege, primul-minstru poate fi sesizat de orice persoană sau se poate sesiza din oficiu, iar persoana care se consider vătămată într-un drept ori interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.
În cazul în care un funcționar public se află în situația unui conflict de interese, acesta este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea deciziei și să-l informeze în termen de 3 zile de la luarea la cunoștință pe șeful ierarhic superior căruia îi este subordonat direct. Ca urmare a sesizării, conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcționarul în cauză, va desemna alt funcționar public, care are aceeași pregătire și același nivel de experiență pentru soluționarea problemei de la care acesta e forțat să se abțină. Nerespectarea oricăreia dintre dispozițiile referitoare la conflictul de interese prevăzut de legea nr.161/2003, poate atrage, după caz, raspunderea disciplinară, administrativă,civilă ori penală, potrivit legii.
Sancționarea civilă este de natură patrimonială și este reglementată de Codul Civil. Aceasta apare în situația în care funcționarul public, prin încălcarea conduitei profesionale creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Sancțiunile penale sunt prevăzute în codul Penal și în legi speciale. Codul penal reglementează conflictul de interese în art.301, coroborat cu art.175 privind funcționarul public și art.176 care reglementează termenul ”public”. Pentru situațiile reglementate penal, atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute în art.301 sau de alte infracțiuni speciale, norma penală are prioritate și va înșătura norma adinistrativă.
Art.12 din Legea nr.78/2000 pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul: efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informații obținute în virutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În exemplu în care o persoană este primarul unei comune, iar în timpul exercitării funcției, obține informații despre proprietăți care urmează a fi expropriate, iar primarul cumpără proprietățile respective și primește despăgubiri pentru ele, se depășește conflictul de interese și se încadrează în art.12 al Legii nr.78/2000.
Tot prin Legea special nr.78/2000 este incriminată și fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Pentru infracțiunile înrudite conform Legiin nr.78/2000 competența aparține Direcției Naționale Anticorupție sau, după caz, altor structure de parchet din Ministerul Public. Conexând Legea nr.78/2000 cu OUG nr.84/2002 constatăm că sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute de Legea nr.78/2000 dacă indiferent de calitatea persoanei care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei persoane juridice dacă valoarea sumei sau a bunlui care formează obiectul infracțiunii este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro.
CAPITOLUL IV
DREPT COMPARAT
Secțiunea 1 Statele Unite ale Americii
Sistemul de drept cunoscut în Statele Unite ale Americii are ca sursă principal dreptul englez. Common-Law este cel de-al doilea mare sistem juridic contemporan și își găsește aplicarea în SUA ( cu excepția statului Louisiana), Anglia, Irlanda, Țara Galilor ( nu își găsește aplicabilitate în Scoția pentru că aceasta are un regim juridic propriu), în Australia, Noua Zeelandă, Canada (cu excepția provinciei Quebec) etc.
Sistemul de drept american are la bază Constituția americană, adoptată în anul 1787, fiind cunoscută ca prima constituție scrisă din lume. Constituția este însoțită de o Declarație a Drepturilor (Bill of Righst), la care se adaugă un numar de 50 de Constituții ale statelor federale.
Dreptul american, ca și cel englez, este unul jurisprudențial, iar juristul american dă o importanță mai mare judecătorului decât legii.
Conform principiului separației puterilor în stat, Congresul adoptă legi în mod exclusiv, a căror aplicabilitate și exectuare sunt obligatorii pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii. Dreptul de inițiativă legislativă îi revine fiecărui membru al Congresului și Administrației. Sistemul de drept american cunoaște doua ctegorii de legi: legi publice, care reglementează relații de interes general; și legi private, care reglementează interesele personale și individuale. Președintele și secretarii de stat pot înaint oricând proiecte de lege Congresului.
Codul de Legi al Statelor Unite ale Americii (Code of Law o the United States of America, Code of Laws of the United States, United States Code, U.S. Code, U.S.C) este principala codificare a statutelor federale a Statelor Unite ale Americii. Acest cod reprezintă modalitatea de simplificare a organizării legilor prin încadrarea lor în anumite categorii. Codul este împărțit în 51 de Titluri împărțite într-o manieră logică ,în funcție de subiectul de interes, în Subtitluri, Capitole și Subcapitole, Părți, Subpărți, Secțiuni, Subsecțiuni, Paragrafe, Clauze, Subclauze, Itemi și Subitemi.
Infracțiunea de conflict de interese este reglementată în Titlul 18 Infracțiuni și Procedură penală (Crimes and Criminal Procedure) al U.S.C, Partea I , intitulată Infracțiuni (Crimes), în Capitolul 11 Mituire, Mită și Conflict de interese ( Bribery, Graft and Conflict of interest), la Secțiunea 208 Acte referitoare la interes financiar personal ( Acts affecting a personal financial interest).
Acest articol reglementează forma de bază a conflictului de interese, care îi interzice unui angajat de la nivelul executivului, participarea la rezolvarea unei probleme la nivelul Guvernului, dacă prin aceasta se urmărește un interes financiar pentru sine, soț, copilul minor, unui partener cu care e în relații comerciale, unei organizații unde acesta este director, administrator, funcționar sau angajat sau o persoană cu care se află în negocieri pentru ocuparea unui post.
Un angajat are un interes financiar într-o anumită chestiune, numai dacă există o legătură de cauzalitate strânsă între situația respectivă în care participă angajatul și un efectul direct asupra interesului, precum și în cazul în care există posibilitatea reală de câștig sau pierdere ca efect previzibil. Posibilitatea unui beneficiu sau prejudiciu trebuie să fie reală, nu speculativă.
Interdicția penală se aplică indiferent de importanța interesului financiar, dacă acest lucru afectează integritatea angajatului.
Conflictul de interese financiar se bucură de doua derogări: primul caz este acela în care agenția de care aparține angajatul acoperă anumite interese financiare care nu sunt de natură a aecta integritatea angajatului și o derogare special pentru agenții guvernamentali speciali ai comisiilor din Comitetele Federale Consultative când importanța realizării unui act depășește potențialul conflict de interese.
Prezentul articol se aplică funcționarilor sau angajaților din ramura executivă a Guvernului Statelor Unite sau oricărei agenții independente din Statele Unite, diretorilor din băncile federale, funcționarilor sau angajaților din Districtul Columbia, angajaților speciali din Guvern care, participă personal, decisional prin aprobare, dezaprobare, recomandare, consiliere, investigare, într-o procedură judiciară referitoare la contracte, cereri, taxe, acuzații, arestări sau alte situații speciale, în care are cunoștință că sunt implicați soțul, copilul minor, o organizație în care acesta este partener, director, funcționar sau orice altă organizație cu care el se află în negocieri sau alte aranjamente privind o viitoare angajare.
Pedeapsa pentru încălcarea acestor dispoziții este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă până la $50.000.
De asemenea, în Statele Unite ale Americii există un Cod de etică al Camerei Reprezentaților care stipulează anumite obligați pentru membrii acesteia, care se referă și la conflictul de interese. Astfel, este interzisă folosirea informațiilor confidențiale ce le dețin în virtutea funcției, în interes propriu. Membrii Camerei Reprezentanților trebuie să se abțină de la exprimarea votului într-o problem care interesează în mod direct sau care implică pentru aceștia un interes personal. În Regulament se stipuleazpă și anumite restricții privitoare la veniturile parlamentarilor obțiunute prin alte activități.
Pentru a preveni conflictul de interese, în Regulament se stabiliesc următoarele restricții:
● este interzisă acceptarea de plăți pentru servicii care implică o relație fiduciară, precum activitățile de consultanță și consiliere;
● este strict interzisă asocierea obținerii de beneficii la acele societăți care prestează servicii de consultanță și de consiliere;
● membrii camerei nu au dreptul de a preda în învățământ fără acordul Comisiei de etică;
● acceptarea sumelor pentru plata drepturilor de autor se face ulterior aprobării contractului de către Comisia de etică.
Legea penală americană, le interzice membrilor Congresului să reprezinte vreo persoană fizică sau juridică în fața Guvernului Federal sau în fața unei instanțe de judecată, în afara atribuțiilor oficiale, dacă în problemele respective Guvernul este parte sau are interes direct.
În practica judiciară americană întâlnim următorul caz de conlict de interese și modalitatea în care acesta a fost rezolvat:
United States v. Edward J. Mango
În cazul de față, inculpatul era angajat al NASA (National Aeronautics and Space Administration), care se află în subordinea Guvernului Statelor Unite ale Americii, ocupând funcția de manager al programului ce viza echipajele de zboruri comerciale la Kennedy Space Center în Brevard County, statul Florida.
NASA a numit un angajat pentru a asista la programul respectiv care, chiar dacă nu era direct supravegheat de inculpate, lucra pentru acesta și interacționau destul de des.
În Decembrie 2012, autoritățile statale au arestat-o pe angajata X. Inculpatul a vrut să o ajute pe aceasta cu plata asistenței juridice și celelalte cheltuieli, iar pentru aceasta a făcut un împrumut în avans, pe care angajata X s-a obligat să-l restituie integral cu dobânzile aferente. Chiar dacă inculpatul a redactat un acord în acest sens, acordul nu a fost niciodată legalizat.
Ca urmare a taxelor suplimentare de stat, angajata a fost supusă de către NASA unui proces disciplinar. Inculpatul a intervenit în favoarea angajatei conștient fiind de faptul că, dacă aceasta va fi concediată nu-i va mai restitui împrumutul; folosindu-și influența pentru a atenua pedeapsa disciplinară care NASA i-ar fi aplicat-o angajatei. În încercarea sa de a o scăpa pe angajată de sancțiune, inculpatul a contactat numeroși angajați, inclusiv pe cei de la resurse umane, pe directorul de resurse umane și alți angajați ai NASA din Washington, D.C. Inculpatul a motivat intervenția sa prin prisma faptului ca angajata este o mamă singură, iar o astfel de sancțiune o poate afecta din punct de vedere financiar.
Ca urmare a intervențiilor sale, angajatei i s-a dimunat sancțiunea disciplinară.
Deși a fost des întrebat ce interes are în această problemă, inculpatul nu a dezvăluit că are un interes personal financiar în situația de față.
La 13 noiembrie 2013, inculpatul și Guvernul au avut un acord de recunoaștere a vinovăției prin care, la data de 2 Decembrie 2013, acesta a pledat vinovat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de U.S.C în Titlul 18 §208(a) iar la 3 Martie 2014 i-a fost stabilită o pedeapsă cu amendă de $2.000.
Secțiunea 2 Franța
Spre deosebire de legea penală română, care se referă în mod expres la funcționarul public ca subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, Codul penal francez prevede, în conținutul normei din art. 432-12 alin. 1, trei categorii de persoane ce pot avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni, și anume „persoana depozitară a autorității publice”, „persoana însărcinată cu o misiune de serviciu public” și „persoana învestită cu un mandat electiv public”. În Codul penal francez persoanele ce exercită o funcție publică sunt desemnate prin expresia generică de „persoană depozitară a autorității publice sau însărcinată cu o misiune de serviciu public”, această desemnare substituindu-se unor multiple noțiuni utilizate în legislația penală franceză, ca acelea de „funcționar public”, „agent 4 sau însărcinat al guvernului”, „judecător”, „administrator”, „agent sau însărcinat al administrației publice”. Aceste expresii îi arată în particular pe ofițerii publici sau ministeriali, în măsura în care aceștia din urmă, potrivit actelor pe care le îndeplinesc, fie exercită funcții de autoritate (de exemplu, un executor care procedează la executarea unei creanțe sau la o expulzare), fie sunt însărcinați cu un serviciu public (de exemplu, un notar care redactează o vânzare imobiliară). Potrivit doctrinei franceze, persoanele vizate de textul art.432- 12 Codul penal francez pot fi primarii sau viceprimarii și, în general, toți cei însărcinați cu o misiune oficială administrativă ori de monitorizare a afacerilor în numele autorității.
Pedeapsa pentru cei ce săvârșesc astfel de infracțiune este de 5 ani de închisoare și o amendă de 500.000 Euro.
Curtea de Casație din Franța dă o intepretare severă ”interesului” și ”participării la decizie”. Această infracțiune este constituită pe existența unui interes patrimonial personal, dar nu putem nega și existența unui interes de ordin oral sau familial.
Practica judiciară franceză ne prezintă următorul caz de conflict de interese:
În anul 2005, inculpatul a făcut parte dintr-un consiliu special al Asociației Internaționale Aquitaine într-o misiune publică, ce avea ca scop promovarea relațiilor comerciale internaționale in Sud-Vestul Franței.
Una dintre modalitățile de promovare a constat în implementarea unor proiecte și strategii prin intermediul studiilor în domeniul economic.
Asociația are ca scop să coordoneze și să promoveze operațiunile de comerț pentru a dezvolta activitățile întreprinderilor din regiunea Aquitaine pe plan internațional. Această asociație reunește Camera Regională de Comerț și Industrie, Consiliul Regional și unele companii mari din regiune. Asociația Națională Aquitaine este 100% finanțată din fonduri publice, majoritatea membrilor săi fiind autorități publice centrale sau locale.
Inculpatul, angajat al Camerei de Comerț și Industrie, a luat parte la un astfel de proiect, fiind chiar managerul unui priect finanțat timp de 3 ani din fondurile Uniunii Europene cu 466.440 Euro.
Proiectul reprezenta un motor de căutare conceput pentru companiile exportatoare din regiune, prin asigurarea accesului la informație economică din bazele de date din acea regiune.
În urma acestei misiuni, inculpatul a oferit și acceptat ca două studii legate de proiect să revină unei societăți ai căror administratori erau tatăl vitreg al inculpatului și unchiul soției inculpatului.
Conform art.432-12 din Codul penal francez, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, datorită caracterului specific al sarcinilor care i-au fost încredințate, datorită finanțării din fondurile publice și controlului exercitat de guvern în cadrul unei misiunui de serviciu public, iar interestul pe care acesta l-a urmărit este atât dfinanciar cât și moral și familial.
În urma anchetei s-a constat că nu a existat niciodată o licitație câștigată de compania căreia i-a fost cedat proiectul de către inculpat.
Curtea de Apel din Bordeaux a menținut pedeapsa aplicată de Tribunalul din Bordeaux (Tribunal correctionnel de Bordeaux, du 7 janvier 2008) și anume, 4 luni de închisoare și o amendă de 5.000 de Euro.
Secțiunea 3 Reglementări privind funcțiile publice în diferite state
Nu toate constituțiile europene prevăd aspecte procesuale specifice în ceea ce privește funcțiile publice, dar aceasta își găsește reglementare în diferite legi speciale.
Franța
În Franța, funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărui mandate parlamentar, a oricărei funcții publice sau activitate profesională.
Germania
În Germania, Președintele Federal nu poate aparține nici Guvernului, nici unui corp legislative al Federației sau al unui land. Miniștrii federali și Cancelarul Federal nu pot exercita nicio altă funcție remunerată, nicio ocupație sau profesiune și nici să fie parte al direcției sau consiliului de administrație al unei întreprinderi bazate pe profit.
Italia
În Italia, legea este cea care stabiliește cazurile în care un cetățean este incompatibil sau dacă poate sau nu fi ales pentru un mandat de santor sau deputat. Constituția Italiei prevede că nimei nu poate fi, în același timp, deputat și senator. Fiecare Cameră stabilește criteriile proprii de admitere a membrilor precum și motivele care îi pot face incompatibili cu funcția.
Belgia
Conform Constituției Belgiei, nimeni nu poate fi, în același timp, membru al celor două Camere. De asemenea, Constituția prevede că, membrul uneia din cele două camera, numit de Rege, în calitate de ministru, și care accept această calitate, încetează a-și ocupa mandatul până când funcția de ministru atribuită de Rege ia sfârșit. Legea prevede totuși modalitatea de înlocuire a sa în Cameră.
De altfel, membrul Camerei numit de Guvernul Federal într-o altă funcție salarizată, alta decât cea de ministru, și care o acceptă, încetează imediat de a ocupa fotoliu și nu își reia locul decât în urma unor noi alegeri.
Grecia
În Grecia, mandatul de deputat este incompatibil cu activitățile sau cu calitatea de mebru al consiliului de administrație, cu funcșia de președinte, director general sau substituit al acestora. Deputatul nu poate folosi întreprinderi sau societăți comerciale în interes particular sau subvenții de stat obținute în urma concesionării unei întreprinderi publice.
Deputații la care se referă cele prezentate mai sus, sunt obligați să declare în termen de 8 zile de la rămânerea definitivă a alegerii lor, opțiunea de a alege între mandatul de parlamentar și activitățile menționate. Nerespectarea acestei prevederi atrage sancțiuni precum pierderea calității de parlamentar.
Cehia
Ca în cazul Belgiei, nici Cehia nu le permite membrilor Camerei să dețină funcții în ambele Camere ale Parlamentului.
Exercitarea funcțiilor precum Președinte al Republicii Cehe, judecător sau alte funcții publice sunt incompatibile cu funcția de senator sau deputat. Mandatele de senator sau deputat expiră în ziua investirii într-una din funcțiile incompatibile cu aceste calități.
Albania
În Albania, deputații nu pot îndeplini simultan o altă funcție publică, cu excepția celei de membru al Consiliului de Miniștri. De asemenea, deputații nu pot îndeplini nicio altă activitate care le-ar putea aduce profit pe baza unei proprietăți a statului.
Turcia
Legea Turciei prevede că Membrii Marii Adunări Naționale Turce nu pot exercita funcții de conducere în departamente de stat sau alte instituții publice, în organele de execuție și control unde statul este implicat direct, în organele de execuție și control ale asociațiilor în beneficiu public, cu resurse și privilegii speciale prevăzute de lege. Membrii Marii Adunări Naținale Turce nu pot fi implicați în nicio misiune oficială privată fără recomandarea și aprobarea organului executiv.
Deputatul Turciei poate fi membru în Consiliul de Miniștri numaicu aprobarea Adunării și pentru o perioadă de maxim 6 luni.
Federația Rusă
În Rusia, aceeași persoană nu poate fi simultan membră a Consiliului Federației și deputat în Duma de Stat. Deputatul Dumei de Stat nu poate fi deputat și în alte organe representative ale puterii de Stat sau în alte organe ale administrației locale. Deputații Dumei nu pot deține funcții publice, nu pot exercita activități remunerate, cu excepția celor în domeniul învățământului, științei sau altor activități de creație.
Concluzii și propuneri
Pe parcursul elaborării lucrării de licență, în urma studiului intens al infracțiunilor de corupție și de serviciu, dar mai ales al infracțiunii de conflict de interese; analizând în amănunt materia dreptului penal, partea specială și corelând-o cu alte materii, legi speciale și legislație internațională, putem afirma că, prin prezenta lucrare, am atins principalele probleme legate de modul în care aceste fapte au căpătat denumirea de fapte antisociale, pericolul la care societatea se expune dacă acest fenomen scapă de sub control și modalitățile prin care poate fi redus.
Nu încape îndoială că fenomenul corupție este un fenomen complex, care ia amploare pe zi ce trece și, considerăm că, odată cu trecerea timpului și cu întârzierea măsurilor nu va ma exista posibilitatea diminuării acestuia.
Funcționarul nostru este deseori asociat cu cuvine precum incompetență, birocrație, nepotism, mită și e din ce în ce mai greu să înclinăm iar balanța în favoarea lui, dar este o luptă la care fiecare dintre noi am luat parte sau vom lua parte sub o anumită formă, fie că vom acuza, fie că vom încerca să găsim soluții sau vom lupta în mod direct.
Faptul că suntem o societate în declin, are la bază multe cauze: economice, sociale, politice, dar nici pasivitatea cetățenilor nu ajută la redresare.
A trăi într-o anumită colectivitate presupune cunoașterea și respectarea valorilor fundamentale ocrotite de acea colectivitate. Astfel, sunt impuse anumite reguli de conduită, dictate prin norme juridice menite să disciplineze membrii comunității. Poporul român, stat membru al Uniunii Europene are datoria de a cunoaște și respecta dreptul comunitar iar apartenența noastră la această comunitate și traiul în armonie nu se poate realiza decât prin impunerea regulilor în mod direct cetățenilor români. Totuși, considerăm că presiunea Uniunii Europene este una pozitivă pentru evoluția dreptului național și pentru scăderea ratei criminalității, datorită faptului că suntem ”forțați” la o armonizare și compatibilizare a sistemelor de drept.
Problema infracțiunilor din mediul public este una serioasă iar statisticile ne dovedesc acest lucru. În primii 6 ani de activitate ai Agenției Naționale de Integritate au constatat în cazul a 10 membri ai Guvernului, 106 parlamentari, 19 președinți și vicepreședinți de Consilii județene, situații de incompatibilitate sau conflict de interese administrativ sau penal. În plus, Agenția a identificat incidente de integritate în cazul câtorva sute de aleși localui, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali, persoane în funcții de conducere din cadrul instituțiilor și autorităților publice, funcționari publici, persoane care gestionează fonduri europene și alte persoane care pot, prin funcția deținută, să săvârșească asemenea infracțiuni. Statisticile ne pot pune pe ganduri, dar ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este faptul că, mass-media ne aduce la cunoștință aproape zi de zi cazurile de acest gen, iar în mintea cetățeanului anormalul devine normal, iar acesta este primul pas spre o societate în derivă.
Primii pași spre redobândirea echilibrului au început să se facă odată cu înființarea instituțiilor, organizațiilor, agențiilor care au ca scop principal prevenirea și combaterea acestor infracțiuni, dar din păcate, se pare că acest lucru nu este suficient, întrucât principiile fundamentale au început a fi încălcate de cei care le promovează și susțin că le ocrotesc.
Factorul determinant al infracțiunii de conflict de interese este persoana, individul cu conștiință. Conștiința și morala corespunzătoare se deprind încă din copilărie, indiferent că a fost crescut în cadrul unei familii, de părinți, bunici sau alte rude sau într-o instituție, copilul dobândește de la o vârstă fragedă bunul simț, conduita dreaptă și principiile drepte care-l vor ghida pe tot parcursul vieții. Din păcate, așa cum copiii pot fi modelați ușor spre niște principii de viață sănătoase, la fel de ușor aceștia pot atinge extrema pentru că cel mai des este promovat faptul că e foarte ușor să-ți satisfaci nevoile în afara legii.
Măsuri pentru combaterea acestui fenomen pot fi: diminuarea birocrației excesive, numirea în funcțiile cheie ale țării și instituțiilor a persoanelor competente, în fapt, din punct de vedere al cunoștințelor deținute de acestea și nu pe criterii care nu au nicio legătură cu funcția, promovarea principiilor, dar mai ales promovarea transparenței în rândul persoanelor care dețin funcții publice, remunerarea corespunzătoare a celor care dețin astfel de funcții și tratarea lor cu demnitatea și respectul cuvenite, dar mai ales sprijinirea instituțiilor, organizațiilor și agențiilor care au ca sop principal combaterea fenomenelor infracționale la nivel național și internațional.
Teoretic, măsurile există, ideile sunt bune, propunerile legislative se dezbat, dar în fapt, ne îndreptăm într-o direcție total greșită.
Mihai Eminescu spunea că ”Ideea valorii este relativă, căci fiecare o măsoară după interesul său”, dar interesul nu trebuie să depășească niciodată limitele morale și, mai ales, legale.
Bibliografie
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București 2006
Alina Livia Nicu, Drept administrativ, Metodologie pentru verificarea cunoștințelor de drept administrativ, Editura Universitaria, Craiova, 2012.
Alina Livia Nicu, Drept adminstrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.
Anton P. Parlagi, Dicționar de Administrație publică, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2011.
Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Tratat elementar, Editura Hercules, București, 1993.
Carmen Mariana Mihalache, Răspunderea penală a funcționarului public, Editura Hamangiu, București, 2011.
Ferrando Mantovani, Dritto Penale. Parte generale, Ediția a V-a, Padova, 2007.
Gabriela Stănciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administrație publică europeană, Editura Economică, București, 2001.
George Antoniu, Explicații preliminare ale noului Cod penal, Vol II articolele 53-187, Editura Universul Juridic, București, 2011.
Grigore Ioan Prodan, Sebastian Sârbu, Corupția, Flagelul societății moderne, Ed. Victor, București, 2005.
Ion Oancea, Drept penal. Partea Generală, Editura Didactica și Pedagogică, București, 1971.
Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, George Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, București, 2014.
Teodor Vasiliu, Codul penal, adnotat și comentat, Partea specială, Vol. II, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1977.
Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Ediția a 7-a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu,București, 2012.
Tudorel Toader, Maria-Ioana Michinici, Anda Crișu-Ciocîntă, Mihai Dunea, Ruxandra Răducanu, Sebastian Răduleț, Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014.
Vasile Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, 1995
Vasile Dobrinoiu, Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal, Partea specială, Teorie și practică judiciară, Editura Wolters Kluwel, București, 2008.
Vasile Papadopol, Principii de drept, Editura Științifică, București, 1959.
Verginia Vedinaș, Statutul funcționarului public, Editura Nemira, București, 1998.
II. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Andreea Corina Târșia, Relația dintre profesie, profesionist, funcția publică și conflictul de interese, Pandectele Române, Nr.5/2013.
Angelica Chirilă, Conflictul de interese. Implicații juridice administrative și penale, în Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 3/2010.
Constantin Duvac, Infracțiunile de corupție și de serviciu din perspectiva Noului cod penal și a Codului penal anterior, RDP Nr.4/2013.
George Antoniu, Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal, RDP Nr. 1/2008.
George Gîrleșteanu, Evoluții legislative și jurisprudențiale române în materia Legii nr.144/2007 privind Agenția Națională de Integritat, Revista de Științe Juridice, Nr.2/2010.
Johanna Rinceanu, Analiza trăsăturilor esențiale ale infracțiunii în legea penală română, RDP Nr.1/2010.
III. LEGISLAȚIE
Regulamentul (CE, EURATOM) NR. 1605/2002 AL CONSILIULUI din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, publicat în JO L 248, 16 septembrie 2002.
Regulamentul (CE, EURATOM) NR. 2342/2002 AL COMISIEI din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului privin rgulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, publicat în JO L 357/1 din 31 decembrie 2002.
Recomandarea No. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, adoptat de Comitetul Miniștrilor la 11 mai 2000 la a 106-a sesiune a sa.
Ghidul OECD pentru soluționarea conflictului de interese în administrația public, ghid publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu Scopul principal de a ajuta statele membre, la nivel guvernamental central, să evalueze politica și practica actuală privind conflictul de interese în relație cu oficialitățile publice – inclusiv funcționarii publici, salariații și cei care dețin diverse funcții în sectorul public – care lucrează în administrația publică națională.
Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000.
Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, publicată în Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001 și republicată în M. Of. Nr. 123 din 20 februarie 2007.
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M .Of. nr. 297 din 21 aprilie 2003.
Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, publicată în M. Of. nr. 912 din 7 octombrie 2004.
Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificare și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010.
Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009.
Decizia CC nr. 2 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecția de neconstituționalitate a disozițiilor art.I pct.5 și art.II pct.3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea art.2531 din Codul penal, Publicată în M. Of. Nr.71 din 29.01.2014.
Convenția penală cu privire la corupție, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, Convenție ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 publicată în M. Of., Partea I, nr.65 din 30 ianuarie 2002.
Legea nr.365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în M. Of. nr. 904 din 5 octombrie 2004.
Decizia CC nr.2/2014 Neconstituționalitatea noilor prevederi care definesc noțiunea de „funcționar public”.
Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în M. Of. Nr.157 din 23 februarie 2004 și republicată în M. Of. Nr. 525 din 2 august 2007.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost republicată în M. Of. Nr. 365 din 29 mai 2007 (în temeiul Legii nr. 251/2006, publicată în M. Of. Nr. 574 din 4 iulie 2006).
Decizia I.C.C.J, nr.20 din 29 septembrie 2014, publicată în M. Of. Nr. 766 din 22 octombrie 2014, Expertul tehnic judiciar este funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza I NCP.
IV JURISPRUDENȚĂ
Cour D’Appel de Bordeaux, ct0074, Audience publique du mardi 13 janvier 2009, No de RG 08/00398, Dossier n 08/00398.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 68/A/2014, Dosar nr. 390/42/2013, pronunțată în ședința publică din 27 martie 2014, www.scj.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 109/A din 24 aprilie 2014, www.scj.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 350/A/2014, Dosar nr. 119/39/2014, publicată în 30 octombrie 2014, www.scj.ro.
Jurisprudența obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale, Ed. Hamangiu, București, 2014.
United States v. Edward J. Mango, Case 6:13-cr-00278-RBD-DAB Document 7 Filed 11/19/2013.
V SITE-URI WEB
www.sna.just.ro/Stategia națională anticorupție 2012-2015.
http://www.legifrance.gouv.fr/w Asped/Rechercher.
www.romaniacurata.ro /Ghid privind incompatibilitățile și conflictul de interese.
www.mpublic.ro/Concluzii formulate de procuror în cauza nr.22/1/2014/HP/P a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rezolvarea de principiu a chestiunii de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art.175 alin.1 și 2 din Codul penal privind funcționarii publici, respectiv dacă expertul judiciar este funcționar public în sensul alin.1 ori alin.2. Nr. 1899/C/2544/III‐5/2014.
ec.europa.eu/Cod de bună conduită administrativă pentru personalul Comisiei Europene în relațiile sale cu publicul.
www.integritate.eu/BROSURA-A.N.I.
http://www.justice.gov/usam/criminal-resource-manual-2064-conflict-interest-chapter-11-title-18-us-code.
http://www.oge.gov/Topics/Enforcement/Conflict-of-Interest-Prosecution-Surveys/.
www.legifrance.gouv.fr/code-penal.
http://people.howstuffworks.com/judicial-system.htm.
http://www.uscourts.gov/FederalCourts/JuryService/about-jury-service.aspx.
www.bccla.org/John Langford si Kernaghan Kenneth, The Responsible Public Servant, British Columbia Civil Liberties Association.
Bibliografie
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București 2006
Alina Livia Nicu, Drept administrativ, Metodologie pentru verificarea cunoștințelor de drept administrativ, Editura Universitaria, Craiova, 2012.
Alina Livia Nicu, Drept adminstrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.
Anton P. Parlagi, Dicționar de Administrație publică, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2011.
Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Tratat elementar, Editura Hercules, București, 1993.
Carmen Mariana Mihalache, Răspunderea penală a funcționarului public, Editura Hamangiu, București, 2011.
Ferrando Mantovani, Dritto Penale. Parte generale, Ediția a V-a, Padova, 2007.
Gabriela Stănciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administrație publică europeană, Editura Economică, București, 2001.
George Antoniu, Explicații preliminare ale noului Cod penal, Vol II articolele 53-187, Editura Universul Juridic, București, 2011.
Grigore Ioan Prodan, Sebastian Sârbu, Corupția, Flagelul societății moderne, Ed. Victor, București, 2005.
Ion Oancea, Drept penal. Partea Generală, Editura Didactica și Pedagogică, București, 1971.
Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, George Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, București, 2014.
Teodor Vasiliu, Codul penal, adnotat și comentat, Partea specială, Vol. II, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1977.
Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Ediția a 7-a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu,București, 2012.
Tudorel Toader, Maria-Ioana Michinici, Anda Crișu-Ciocîntă, Mihai Dunea, Ruxandra Răducanu, Sebastian Răduleț, Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014.
Vasile Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, 1995
Vasile Dobrinoiu, Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal, Partea specială, Teorie și practică judiciară, Editura Wolters Kluwel, București, 2008.
Vasile Papadopol, Principii de drept, Editura Științifică, București, 1959.
Verginia Vedinaș, Statutul funcționarului public, Editura Nemira, București, 1998.
II. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
Andreea Corina Târșia, Relația dintre profesie, profesionist, funcția publică și conflictul de interese, Pandectele Române, Nr.5/2013.
Angelica Chirilă, Conflictul de interese. Implicații juridice administrative și penale, în Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 3/2010.
Constantin Duvac, Infracțiunile de corupție și de serviciu din perspectiva Noului cod penal și a Codului penal anterior, RDP Nr.4/2013.
George Antoniu, Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal, RDP Nr. 1/2008.
George Gîrleșteanu, Evoluții legislative și jurisprudențiale române în materia Legii nr.144/2007 privind Agenția Națională de Integritat, Revista de Științe Juridice, Nr.2/2010.
Johanna Rinceanu, Analiza trăsăturilor esențiale ale infracțiunii în legea penală română, RDP Nr.1/2010.
III. LEGISLAȚIE
Regulamentul (CE, EURATOM) NR. 1605/2002 AL CONSILIULUI din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, publicat în JO L 248, 16 septembrie 2002.
Regulamentul (CE, EURATOM) NR. 2342/2002 AL COMISIEI din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului privin rgulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, publicat în JO L 357/1 din 31 decembrie 2002.
Recomandarea No. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, adoptat de Comitetul Miniștrilor la 11 mai 2000 la a 106-a sesiune a sa.
Ghidul OECD pentru soluționarea conflictului de interese în administrația public, ghid publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu Scopul principal de a ajuta statele membre, la nivel guvernamental central, să evalueze politica și practica actuală privind conflictul de interese în relație cu oficialitățile publice – inclusiv funcționarii publici, salariații și cei care dețin diverse funcții în sectorul public – care lucrează în administrația publică națională.
Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000.
Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, publicată în Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001 și republicată în M. Of. Nr. 123 din 20 februarie 2007.
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M .Of. nr. 297 din 21 aprilie 2003.
Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, publicată în M. Of. nr. 912 din 7 octombrie 2004.
Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificare și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010.
Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009.
Decizia CC nr. 2 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecția de neconstituționalitate a disozițiilor art.I pct.5 și art.II pct.3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea art.2531 din Codul penal, Publicată în M. Of. Nr.71 din 29.01.2014.
Convenția penală cu privire la corupție, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, Convenție ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 publicată în M. Of., Partea I, nr.65 din 30 ianuarie 2002.
Legea nr.365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în M. Of. nr. 904 din 5 octombrie 2004.
Decizia CC nr.2/2014 Neconstituționalitatea noilor prevederi care definesc noțiunea de „funcționar public”.
Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în M. Of. Nr.157 din 23 februarie 2004 și republicată în M. Of. Nr. 525 din 2 august 2007.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost republicată în M. Of. Nr. 365 din 29 mai 2007 (în temeiul Legii nr. 251/2006, publicată în M. Of. Nr. 574 din 4 iulie 2006).
Decizia I.C.C.J, nr.20 din 29 septembrie 2014, publicată în M. Of. Nr. 766 din 22 octombrie 2014, Expertul tehnic judiciar este funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza I NCP.
IV JURISPRUDENȚĂ
Cour D’Appel de Bordeaux, ct0074, Audience publique du mardi 13 janvier 2009, No de RG 08/00398, Dossier n 08/00398.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 68/A/2014, Dosar nr. 390/42/2013, pronunțată în ședința publică din 27 martie 2014, www.scj.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 109/A din 24 aprilie 2014, www.scj.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 350/A/2014, Dosar nr. 119/39/2014, publicată în 30 octombrie 2014, www.scj.ro.
Jurisprudența obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale, Ed. Hamangiu, București, 2014.
United States v. Edward J. Mango, Case 6:13-cr-00278-RBD-DAB Document 7 Filed 11/19/2013.
V SITE-URI WEB
www.sna.just.ro/Stategia națională anticorupție 2012-2015.
http://www.legifrance.gouv.fr/w Asped/Rechercher.
www.romaniacurata.ro /Ghid privind incompatibilitățile și conflictul de interese.
www.mpublic.ro/Concluzii formulate de procuror în cauza nr.22/1/2014/HP/P a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rezolvarea de principiu a chestiunii de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art.175 alin.1 și 2 din Codul penal privind funcționarii publici, respectiv dacă expertul judiciar este funcționar public în sensul alin.1 ori alin.2. Nr. 1899/C/2544/III‐5/2014.
ec.europa.eu/Cod de bună conduită administrativă pentru personalul Comisiei Europene în relațiile sale cu publicul.
www.integritate.eu/BROSURA-A.N.I.
http://www.justice.gov/usam/criminal-resource-manual-2064-conflict-interest-chapter-11-title-18-us-code.
http://www.oge.gov/Topics/Enforcement/Conflict-of-Interest-Prosecution-Surveys/.
www.legifrance.gouv.fr/code-penal.
http://people.howstuffworks.com/judicial-system.htm.
http://www.uscourts.gov/FederalCourts/JuryService/about-jury-service.aspx.
www.bccla.org/John Langford si Kernaghan Kenneth, The Responsible Public Servant, British Columbia Civil Liberties Association.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conflict de Interse (ID: 126886)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.