Conflict de competență. Judecător de cameră preliminară. Declinare de competență [615591]

Conflict de competență. Judecător de cameră preliminară. Declinare de competență
Cuprins
pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelorjudiciare
Indice alfabetic:
Drept procesual penal –
conflict de competență-
declinare de competență
C. proc. pen.,
art. 40, art. 51
1.
Noțiunea de „instanță” utilizată în dispozițiile art. 51 C. proc. pen. referitoare la conflictul de competență include șijudecătorul
de cameră preliminată, întrucât una dintre atribuțiile judecătorului de cameră preliminată în procedurilereglementate în art. 341 și art.
342 C. proc. pen. constă în verificarea propriei competențe.2.
În raport cu dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție soluționeazăconflictele
de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, precum și înraport
cu dispozițiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora conflictul pozitiv sau negativ de competență sesoluționată de
instanța ierarhic superioară comună, hotărârea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție trimite o cauzăspre
competentă soluționare unei instanțe reprezintă atât declinator de competență, cât și regulator de competență,Înalta
Curte de Casație și Justiție fiind instanța ierarhic superioară tuturor celorlalte instanțe judecătorești din România.În
consecință, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a trimisplângerea
întemeiată pe dispozițiile art. 340 – art. 341 C. proc. pen. spre competentă soluționare unei instanțe,judecătorul
de cameră preliminară din cadrul acesteia nu își poate declina competența în favoarea judecătorului decameră preliminară de la Înalta Curte
de Casație și Justiție și nu poate sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, conformdispozițiilor art. 51 C. proc. pen., în v
ederea soluționării unui conflict negativ de competență.
I.C.C.J., Secț
ia penală, încheierea nr. 409 din 31 octombrie 2019
La
data de 19 septembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Direcției Naționale Anticorupție plângerea penală formulatăde
A. împotriva unui număr de 57 de persoane din cadrul mai multor instituții publice din județul Iași, respectiv PrimăriaMunicipiului
Iași, Prefectura Iași, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, O.C.P.I., Judecătoria Iași, Tribunalul Iași,Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Parchetul de
pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,Baroul
Iași, Inspectoratul Județean de Poliție Iași, Secția IV de Poliție, Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum șiîmpotriva
unor reprezentanți ai societății B., petenta solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 C. pen.; inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută în art.
268
C. pen.; înșelăciune, prevăzută în art. 244 C. pen.; delapidare, prevăzută în art. 295 C. pen.; fals privind identitatea,prevăzută
în art. 327 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 322 C. pen.; fals în declarații,prevăzută
în art. 326 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 320 C. pen.; fals intelectual, prevăzutăîn
art. 321 C. pen.; uz de fals, prevăzută în art. 323 C. pen.; favorizarea făptuitorului, prevăzută în art. 269 C. pen.;tăinuire, prevăzută în art. 270
C. pen.; mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 C. pen.; posibile fapte de corupție, fărăa indica infracțiunile
și conținutul acestora.În motivarea
plângerii, petenta a susținut că faptele reclamate au fost săvârșite de către C., complici ai acestuia, precumși
de către reprezentanți ai instituțiilor statului, în perioada 1990-2014, în strânsă legătură cu procese civile și penaleintentate de familia A. în scopul r
evendicării unui teren în suprafață de 44.464 mp situat în Municipiul Iași.La data de 23 septembri
e 2016, Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție a fost sesizat de D. cu privire lasăvârșirea
de către E., de către avocații F. și G. și de către executorul judecătoresc H. a infracțiunilor de abuz în1/5
Detalii jurisprudență

serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri, dosarul fiind înaintat Direcției Naționale Anticorupție, Secția decombatere a corupției și înregistr
at sub nr. X.Prin
ordonanța nr. X. a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-a dispus începerea urmăririipenale sub aspectul săvârșirii i
nfracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri.La
data de 28 octombrie 2016, dosarul nr. X. a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere ainfracțiunilor asimilate
infracțiunilor de corupție, fiind înregistrat sub nr. Y., iar, prin ordonanța nr. Y. din 14 iulie 2017, s-adispus reunirea acestuia
la dosarul nr. Z.Prin
ordonanța nr. Z. din 27 martie 2018 a Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție dincadrul
Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.proc.
pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 13
2 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. și fals în înscrisuri, cumotivarea că,
în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat aspecte de natură a confirma susținerile petentei în ceea ce-lprivește
pe C. și nu au fost identificate probe sau indicii privind săvârșirea infracțiunilor de corupție sau asimilateacestora
imputate magistraților din cadrul unităților de parchet din județul Iași și lucrătorilor de poliție judiciară ce auinstrumentat dosarele con
stituite în urma plângerilor formulate de A.Împotriva
acestei ordonanțe, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în temeiul art. 339 alin. (4) C.proc. pen., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.Prin
ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor decorupție
din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 339 C. proc. pen. raportat la art. 222 alin. (2) din O. U.G. nr. 43/2002, s-a dispus respi
ngerea plângerii formulate de petenta A., apreciindu-se că pe această cale se urmărește,în
esență, reformarea unor decizii definitive pronunțate de instanțele judecătorești ori de organele de urmărire penală șică,
în lipsa unor minime indicii referitoare la săvârșirea unor infracțiuni concrete de corupție ori de abuz în serviciu,activitatea
de urmărire penală nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și nu poate realiza o nouă evaluare atemeiniciei soluții
lor dispuse anterior de alte organe judiciare.Împotriva
ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DirecțiaNațională
Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la data de 9 iulie 2018, aformulat
plângere petenta A., invocând dispozițiile art. 340 – art. 341 C. proc. pen. și reluând susținerile din sesizareainițială.
În esență, petenta a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la organulde
urmărire penală pentru continuarea cercetărilor față de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale, în vedereaadministrării tuturo
r probelor necesare pentru aflarea adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.Cauza a fost înregistrată pe rol
ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.În
cursul soluționării plângerii de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție,petenta
a precizat, în scris, pentru termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2018, precum și oral, la termenul dejudecată
din data de 21 martie 2019, că își menține plângerea formulată numai cu privire la soluția de clasare dispusăfață
de intimatul C. și că renunță la judecata cauzei în ceea ce privește soluția dispusă de procuror față de celelaltepersoane reclamate.
Prin
încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție atrimis
plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă ÎnaltaCurte
de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilorde
corupție, menținută prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al aceleiași secții, în ceea ce-l privește peintimatul
C., spre competentă soluționare la Tribunalul Iași și a luat act de retragerea plângerii formulată de petentă cuprivire la ceilalți intimați.
Pentru
a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară, raportându-se la dispozițiile art. 414 C. proc. pen., art.406
C. proc. civ. și art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dar și la cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite,prin
Decizia nr. 27 din 2 iunie 2008 dată într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 423 din 22 iunie 2009 (alecărei
considerente își păstrează, pe deplin, valabilitatea și în prezent, în lipsa unor alte dispoziții contrare) și având învedere
manifestarea de voință exprimată de petenta A., în mod expres, prin precizarea transmisă la dosar la termenuldin
4 aprilie 2019, a luat act de retragerea plângerii formulată de aceasta împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018a
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a2/5
Detalii jurisprudență

infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, menținută prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al aceleiașisecții, cu
privire la intimații I., Î., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., A.A., B.B., C.C., D.D.,E.E., F.F.,
G.G., H.H., I.I., Î.Î., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., Q.Q., R.R., S.S., Ș.Ș., T.T., Ț.Ț., U.U., V.V., W.W.,X.X., Y.Y., Z.Z., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E. și F.F.F.
Totodată,
judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, raportându-se laprecizările
transmise în scris de petenta A., a constatat că intimatul C. (director general și administrator al societății B.)nu
deține vreo calitate specială care să atragă competența instanței supreme, neregăsindu-se în enumerarea limitativăprevăzută
în dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., iar infracțiunile de abuz în serviciu, conflict de interese și fals înînscrisuri,
cu privire la care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de intimat, nu sunt date în competența unei instanțeierarhic
superioare tribunalului. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. și art. 36alin.
(1) lit. c) C. proc. pen., raportat la lipsa unei calități speciale a intimatului C. și la infracțiunile ce fac obiectulcercetărilor,
s-a observat că, în speță, competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A., astfel cum a fostprecizată,
revine Tribunalului Iași, instanță în a cărei circumscripție se află locul săvârșirii unora dintre faptele reclamate(referitoare
la procesele penale și civile intentate de familia A. în scopul revendicării unui teren situat în Municipiul Iași),motiv pentru care s-a dispus trimitere
a cauzei la această instanță.Cauza
a fost înregistrată la Tribunalul Iași, Secția penală, fiind repartizată unui judecător de cameră preliminară, care,prin
încheierea nr. 255 din 4 octombrie 2019, a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, invocată dinoficiu și, în consecință, în temeiul art.
50 alin. (1) raportat la art. 47 și art. 48 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competențade
soluționare a plângerii formulate de petenta A. împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pelângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilateinfracțiunilor de
corupție, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută înart.
297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. șifals
în înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în favoareaÎnalta Curte de Casație și Justiție – judecătorul de cameră preliminară. Potrivit dispozițiilor art. 51 alin.
(2) C. proc. pen., asesizat Înalta Curte de Casație și Justiți
e în vederea soluționării conflictului negativ de competență.Pentru
a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a arătat că, prin ordonanțanr.
Z. din 27 martie 2018, s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei în raport cuinfracțiunile
de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri, apreciindu-se că, din cercetările efectuate, nu aurezultat
aspecte care să confirme susținerile petentei referitor la intimatul C. și nici nu au fost identificate probe sauindicii
privind comiterea infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora imputate magistraților, lucrătorilor de poliție saualtor
persoane indicate ca făptuitori, soluția fiind menținută prin ordonanța din data de 15 iunie 2018 a procurorului șefde
secție. Ca urmare, a apreciat că soluția de clasare criticată de petenta A. se referă exclusiv la faptele reclamate deaceasta, iar nu la persoan
e, dosarul fiind soluționat în faza de investigare a faptei.Chiar
dacă, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta și-a manifestat voința în sensul de a-și retrage plângereaformulată
în raport cu reprezentanții instituțiilor publice menționate, dar a precizat că insistă în finalizarea proceduriijurisdicționale
doar față de intimatul C., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a constatat că pentruniciuna
dintre faptele reclamate pentru care s-a dat o soluție de clasare nu este incidentă instituția plângerii prealabile,procesul
penal declanșat fiind guvernat de principiul oficialității, subliniindu-se, totodată, că obiectul controluluijurisdicțional îl
reprezintă soluția de clasare cu privire la fapte, și nu la persoane, cadrul procesual stabilit de organele deurmărire
penală obligând pe judecător să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei soluției în limitele respective,acesta
neavând competența de a redefini obiectul cauzei în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 340 – art. 341 C.proc. pen.
S-a
mai arătat că, la pronunțarea Deciziei nr. 27 din 2 iunie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte deCasație
și Justiție, Secțiile Unite, s-a avut în vedere natura juridică a plângerii împotriva soluției procurorului, de cale deatac
similară apelului sau recursului, precum și faptul că exercitarea controlului jurisdicțional este posibilă doar încondițiile
exprimării manifestării de voință a persoanei interesate în acest sens. Or, atât timp cât petenta și-a menținutplângerea
formulată doar cu privire la intimatul C., iar soluția de clasare criticată a fost dispusă cu privire la fapte, chiardacă
o parte dintre argumentele procurorului s-au referit la persoanele reclamate în calitate de făptuitori, însă nu sepoate
distinge între faptele comise în calitate de autor unic sau în diverse forme de participație penală, proprie sauimproprie, judecătorul de cameră preliminară de
la Tribunalul Iași a apreciat că, față de calitatea unora dintre persoanelereclamate
ca făptuitori, care au grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,potrivit
dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., competența de soluționare a cauzei după calitatea persoanei aparțineÎnaltei Curți de Casație și Justiție.
3/5
Detalii jurisprudență

Fiind sesizată în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, nuexistă
un conflict negativ de competență între Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte deCasație și Justiție, judecătorul de c
ameră preliminară.Astfel,
Constituția României prevede, în art. 126 alin. (1), că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justițieși
celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Implementând în legislația organică prevederile constituționaleamintite,
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabilește că justiția se realizează prinurmătoarele
instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale, tribunale specializate,instanțe militare, judecătorii.
Rezultă,
așadar, că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară tuturor celorlalte instanțejudecătorești din România.
Totodată,
reglementând procedura de soluționare a conflictelor de competență, art. 51 alin. (1) C. proc. pen. prevede cărezolvarea
situațiilor în care două sau mai multe instanțe se recunosc competente ori își declină competența reciprocrevine
instanței ierarhic superioare, pentru ca în alin. (6) să stipuleze că încheierea prin care această instanță sepronunță asupra conflictulu
i nu este supusă niciunei căi de atac.Se
observă, de asemenea, că, atunci când folosește termenul de „instanță” în cuprinsul art. 51 C. proc. pen., legiuitorulactual se
referă la instanțele judecătorești prevăzute de lege, care pot fi de categorii diferite (civile și militare) ori de graddiferit
(judecătorii, tribunale, curți de apel), fără, însă, a exclude din înțelesul acestei noțiuni pe judecătorul de camerăpreliminară,
de vreme ce una din atribuțiile acestuia în procedurile reglementate în art. 341 C. proc. pen. și art. 342 șiurm. C. proc. pen. constă tocmai în verific
area competenței sale.Mai
mult, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează,printre altele, conflictele de com
petență în cazurile în care este instanța superioară comună celor aflate în conflict.Din
interpretarea dispozițiilor mai sus amintite, rezultă că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție esteinstanța
ierarhic superioară tuturor celorlalte instanțe judecătorești din România, hotărârea acesteia prin care trimite ocauză
spre competentă soluționare la o altă instanță reprezintă atât declinator de competență, cât și regulator decompetență.
Prin urmare, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța căreia i se trimitecauza
spre soluționare, care nu are dreptul de a refuza judecarea cauzei sub motivul că nu este competentă, cuexcepția cazului în care din cercetarea judecătorească rezultă elemente noi care atrag competența altei instanțe, situație
care, însă, nu se regăse
ște în speță.În
același sens sunt și dispozițiile art. 135 C. proc. civ. (aplicabile potrivit art. 2 alin. 2 C. proc. civ.), în conformitate cucare
nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție, iar hotărârea de declinare acompetenței
sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentruinstanța de trimitere.
Se
constată, astfel, că, față de considerațiile teoretice expuse, pe larg, anterior, judecătorul de cameră preliminară de laTribunalul Iași a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție
cu soluționarea unui conflict de competență, deși, în cauză, nusunt
incidente dispozițiile art. 51 C. proc. pen., de vreme ce, așa cum s-a arătat, cea din urmă, în cadrul căreia îșidesfășoară
activitatea judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 (princare
s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, față de lipsa calității speciale aintimatului
C. care să atragă incidența art. 40 alin. 1 C. proc. pen.), este instanța ierarhic superioară comună tuturorcelorlalte instanțe din țară.
Ca
urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se poate reține existența, în cauză, a unui conflict decompetență
între Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul decameră preliminară.
În
aceste condiții, având în vedere cele dispuse prin încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte deCasație
și Justiție, Secția penală, referitoare la competența de soluționare a plângerii formulată de petenta A. împotrivaordonanței
nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția NaționalăAnticorupție,
Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, menținută prin ordonanța din 15iunie
2018 a procurorului șef al aceleiași secții, în ceea ce-l privește pe intimatul C., va trimite cauza la judecătorul decameră preliminară de la
Tribunalul Iași.În
consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat inexistența conflictului negativ de competență între4/5
Detalii jurisprudență

Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de camerăpreliminară și a trimis cauza privind p
e petenta A. la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași.5/5
Detalii jurisprudență