Confidentialitatea, Valoare Morala Fundamentala In Relatia Asistent Social Asistat

INTRODUCERE

Definiția asistenței sociale; nivelele și dimensiunile sale

Asistența socială poate fi definită ca procesul prin care cetățenii beneficiază de măsuri de protecție socială și de ajutor profesionist în vederea satisfacerii trebuințelor lor și a unei bune integrări în societate. Procesul de asistență socială constă în ansamblul activităților profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situației lor.

În asistența socială problemele pot fi abordate la 4 nivele:

nivelul individual, al unor persoane care au dificultăți de adaptare la cerințele sociale sau au nevoie de diferite forme de protecție socială;

nivelul familial, la care persoanele beneficiază de ajutor nu ca indivizi, ci ca membri ai unei familii (restructurarea comunicării dintre membrii familiei, formarea unor deprinderi de rezolvare nonviolentă a conflictelor etc.).

nivelul de grup se referă la munca cu grupuri de persoane care au caracteristici comune (abuz de substanțe, șomeri etc.).

nivelul comunitar abordează probleme sociale (lipsa locurilor de muncă, conflicte etnice etc.) prin mobilizarea cât mai multor membri ai unei comunități în vederea rezolvării acestor probleme.

La toate cele patru nivele, activitatea asistentiala are doua dimensiuni principale:

-dimensiunea economica vizeaza alocarea unor ajutoare financiara si materiala pentru persoanele care nu reusesc sa se autosustina la un moment in viata (intr-o situatie de criza) sau in mod cronic;

-dimensiunea psihosociala se refera la munca desfasurata cu persoane, grupuri, comunitati pentru a determina schimbari in comportamentul lor adaptativ si in integrarea lor in comunitate. In acest sens, asistentul social desfasoara activitatati cu caracter educativ sau terapeutic. In munca directa cu clientii, asistentul social inceraca sa determine schimbari in atitudinile clientului/grupului fata de propriile lor probleme si sa dezvolte capacitatea lor de rezolvare de probleme (Roth Szamosközy, 2003).

Indiferent de caracterul problemei abordate (economic sau psihosocial) și de nivelul la care lucrează (individual, familial, de grup sau comunitar), asistentul social poate avea și rolul de consilier. Unii asistenți sociali, psihologi și alți specialiști consideră că activitatea de consiliere se integrează în strategia generală a muncii asistențiale. Alții privesc consilierea ca pe o metodă autonomă, care este realizată de consilieri.

Dreptul la asistență socială

Pentru cetățenii români cu domiciliul în România acesta este un drept nediscriminatoriu.

Cetățenii altor state și apatrizii care au domiciliul sau reședința în România au dreptul la măsuri de asistență socială, în condițiile legislației românești și ale tratatelor internaționale la care România este parte. Asistența socială se poate acorda la cerere sau din oficiu.

Toți cetățenii au dreptul de a fi informați cu privire la conținutul și modalitățile de acordare a asistenței sociale. Evidența beneficiarilor drepturilor de asistență socială se realizează pe baza codului numeric personal, cu asigurarea confidențialității datelor personale.

Serviciile sociale sunt reglementate în România prin Ordonanța de Guvern nr. 70 pe 2003, care le definește astfel: serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale sau de grup, în vederea depășirii unor situații de dificultate, pentru asigurarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale.

Responsabilitatea realizării și coordonării serviciilor sociale revine în principal Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, autorităților publice centrale și locale cu competențe în domeniu.

Principiile care stau la baza serviciilor sociale

respectarea individualității fiecărei persoane;

respectarea libertății de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială;

asigurarea accesului la servicii sociale în condiții tratament egal, prin excluderea privilegiilor și eliminarea oricărei forme de discriminare;

asigurarea de servicii e calitate, accesibile, flexibile, adaptate nevoilor sociale;

asigurarea drepturilor și siguranței beneficiarilor, protejând în același timp și interesele acestora, dar și pe cele ale comunității;

asigurarea accesului la informațiile privind drepturile fundamentale, măsurile legale de protecție, precum și posibilitatea de contestare a deciziei de acordare a unor servicii sociale;

respectarea vieții intime a persoanei;

respectarea confidențialității;

dezvoltarea parteneriatului între părțile implicate în procesul de acordare a serviciilor sociale și beneficiarii acestora.

Serviciile sociale se organizează la nivelul comunității, în funcție de nevoile

identificate, de numărul potențial de beneficiari, de complexitatea situațiilor de dificultate și de gradul de risc social. Aceste servicii sunt în principal de două feluri:

servicii de asistență socială

servicii de îngrijire social-medicală.

CAPITOUL 1 Profesia de asistent social

Prezentarea generala a profesiei

Profesia de asistent social are o istorie recenta, in ciuda faptului ca serviciile asistentiale s-aud ezvoltat pe masura evolutiei civilizatiei umane. Domeniul asistentei sociale a fost circumscris ca o profesie clar delimitate abia la inceputul secolului XX, atunci cand au aparut primele diferente intre diverse genuri de prestatie sociala.

Inceputului secolului XX va insemna insa si aparatia unui alt model de asistenta sociala, care presupune abordarea unei strategii a actiuniloi asistentiale. Este vorba despre modelul medical casework, ce urmarea sa dubleze tipul de asistenta medicala la domiciliu cu unul de asistenta sociala efectuata de catre personal calificat, care vaavea studii de specialitate. Treptat actiunea de asistenta sociala se va extinde si in sfera educatiei sanitare in scoli si familie.

Asistenta sociala nu este o meserie care sa fie practicata in mod izolat pe cont propriu., caci intr-un astfel de caz, efectele sale si rezolvarile pe care ea le propune in cazul diferitelor situatii sociale nu ar putea fi resimtite la nivelul societatii globale. Asistenta sociala apare ca fiind o profesie de echipa, iar o echipa de interventie sociala cu adevarat profesionista se afirma mai ales prin interdisciplina. C.Bocancea si G.Neamtu afirmau: “Asistentul social este un agent al schimbarilor care actioneaza in contexte sociale complexe; el nu se limiteaza la un tip sau altul de ajutorare, ci concepe strategii combinate si, la limita, integrale.” (1999)

Ocupatia face parte din grupa 3460 –Asistenti sociali.

Acorda consultatii asupra problematicii sociale; initiaza actiuni pentru prevenirea delicventei sau pentru readaptarea delicventilor; acorda ajutor handicapatilor fizic sau mental in scopul ameliorarii capacitatii de integrare sociala a acestora..

1.1.1 Obiectul de studiu si campul de actiune

In prezent asistenta sociala, ca domeniu teoretic de formare și domeniu de acțiune socială reprezinta o necesitate recunoscuta de majoritatea guvernelor lumii, un serviciu social foarte important pentru dezvoltarea comunitara, alaturi de sanatate, educatie in contextul mai larg al protectiei sociale.

Protectia sociala mai cuprinde, in afara asistentei sociale asigurarile sociale si venitul minim garantat.

Definirea domeniului si a granitelor asistentei sociale nu este simpla, fiind un

domeniu teoretic mai recent. Exista conexiuni dar si suprapuneri cu sociologia, protectia sociala, psihologia, medicina, antropologia, psihopedagogia speciala etc.

O comparatie dintre felul de a actiona al sociologului si asistentului social poate fi relevanta in incercarea de a surprinde specificitatea fiecaruia: In timp ce sociologii pun intrebari asistentii sociali trebuie sa se comporte ca si cum ar cunoaste raspunsurile (Davies, 1992).

Potrivit legislatiei din Romania (legea nr. 705 din 2001, art.2) asistenta sociala ‘reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane’.

Intr-o definitie asemanatoare dar mai ampla Elena Zamfir (1999) evidentiaza ca problemele, dificultatile care solicita asistenta sociala pot fi ale unor persoane, grupuri sau comunitati, iar motivele acestora pot fi de natura economica, socioculturala, biologica sau psihologica.

Dupa Doru Buzducea (2005) ‘paradigma asistentei sociale contine trei elemente structurale, de baza: asistentul social, persoana asistata si mediul social.

Misiunea asistentului social este de a interveni atunci cand anumite persoane se confrunta cu probleme, dificultati, lipsuri. Asistentul social trebuie sa participe la rezolvarea problemelor sociale comunitare, in asigurarea unui minim decent de viata si in asigurarea cresterii calitatii vietii grupurilor sociale vulnerabile.

Conceptul de ‘ingrijire’ este considerat a fi ‘inima asistentei sociale’, deoarece astfel asistentul social contribuie la vindecarea societatii in ansamblu, prin terapie sociala, consiliere dar si prin schimbare si reforma sociala.

Persoana asistata

Lumea nu este perfecta. In lume exista multe traume, discriminari, multi oameni exclusi social, multa durere si suferinta. Persoanele si/sau grupurile respective reclama cu necesitate interventia de asistenta sociala.

Dreptul de a beneficia de asistenta sociala este unul universal, al tuturor oamenilor si se acorda potrivit legislatiei fiecarei tari. In Romania ‘au dreptul la asistenta sociala, in conditiile legii, toti cetatenii romani cu domiciliul in Romania, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala’ (Legea nr.705/2001, art.10).

Ca obiective ale interventiilor de asistenta sociala, in raport cu mediul social se pot distinge:

schimbarea sociala prin ajutarea clientilor sa functioneze la parametri normali din punct de vedere social;

rezolvarea de probleme sociale la nivel comunitar;

reducerea saraciei;

realizarea incluziunii sociale, eliminarea formelor de discriminare la nivel comunitar etc.

Din perspectiva mediului social sunt importante cateva elemente, in functie de

care un mediu social este mai favorabil sau mai putin favorabil dezvoltarii programelor de asistenta sociala:

gradul de dezvoltare a societatii

ideologia pe care se bazeaza guvernele

vointa politica si gradul de asumare a responsabilitatilor

1.1.2 Profesia cadru de asistent social – tipuri si domenii diferite

Asistentul social este un agent al schimbarii care actioneaza in contexte sociale complexe, el nu se limiteaza la un tip sau altul de ajutorare, ci concepe strategii combinate si la limita, integrate.

La orizontul anilor 1990, se identificau aproximativ 10 profesii asistentiale, tinand seama de complexitatea campului social si a problemelor pe care incearca sa le rezolve profesia cadru de asistent social. Aceste persoane rezolva probleme legate de sarcinile de natura sociala, educativa, psihologica sau medico-sociala pe langa o populatie aflata in dificultate. In anii 90 se putea identifica peste 10 profesii asistentiale:

Puericultorii se ocupa de copiii din mediul spitalicesc si din alte institutii de protectie infantile

Consilierii in economie sociala si familiala

Delegatii la tutela, insarcinati cu aplicarea hotararilor judecatoresti privind prestatiile familiale in situatiile in care minorii sunt supusi unui tratament necorespunzator (igiena defectuoasa, hrana insuficienta, abuzz de orice tip)

Asistentele familiale asigura efectuarea unor activitati menajere in familiile cu probleme deosebite, activitatea lor include si supravegherea copiilor

Animatorii socio-culturali desfasora activitati culnctie de

care un mediu social este mai favorabil sau mai putin favorabil dezvoltarii programelor de asistenta sociala:

gradul de dezvoltare a societatii

ideologia pe care se bazeaza guvernele

vointa politica si gradul de asumare a responsabilitatilor

1.1.2 Profesia cadru de asistent social – tipuri si domenii diferite

Puericultorii se ocupa de copiii din mediul spitalicesc si din alte institutii de protectie infantile

Consilierii in economie sociala si familiala

Asistentele familiale asigura efectuarea unor activitati menajere in familiile cu probleme deosebite, activitatea lor include si supravegherea copiilor

Animatorii socio-culturali desfasora activitati culturale, sportive si educationale in care sunt atrasi mai ales tinerii din medii defavorizate

Educatorii specializati pe diferite tipuri de actiuni pedagogice si psihologice recuperatorii

Educatoarele, in unele tari, profesia de educatoare pentru copiii de pana la 6 ani este inclusa in asistenta sociala, in Romania, educatoarele fac parte din cadrele didactice

Menajerele si ingrijitoarele pentru persoanele in varsta si pentru alte categorii de indivizi aflati in situatia de dependenta, in cazul acestor profesii nu exista o pregatire scolara speciala, ca pentru cele citate anterior

Asistentii sociali – propriu-zisi – din diferite institutii (scoli, spitale, case de copii, penitenciare)

Asistentii de agentie sau serviciul social

Asistentii maternali (substitut de parinti).

Statutul este inca ambiguu si se confunda cu alte profesii (Bocancea, Neamtu, 1999).

Asistentii sociali practicieni au sesizat unele erori (tipice) de reprezentare sociala asupra lor, din partea clientilor si a populatiei, care sunt impoortant de cunoscut intrucat reprezinta anumite riscuri ale meseriei

– Asistentul social este un fel de semizeu, omnipotent si atotcunoscator (vezi modelul medical).

– Asistentul social este sclavul persoanei asistate.

– Asistentul social este victima contextului politic si economic in care traieste.

– Cine practica asistenta sociala va avea el insusi candva probleme personale sau familiale.

– Asistentii sociali sunt mai buni profesionisti decat altii in cunoasterea problemelor clientului.

– Din punct de vedere politic asistentii sociali sunt de stanga (socialisti sau comunisti).

Asistentul social are nevoie de o solida pregatire teoretica (psihologie, psihologie sociala, informatica si statistica, sociologie, drept, psihopatologie si alte stiinte aplicate. La baza interventiei de asistenta sociala trebuie sa stea cateva valori fundamentale, cu dubla orientare:

spre individ: respect fata de persoana, demnitatea acesteia, respectarea intimitatii, confidentialitate, dreptul la optiune;

spre comunitate: respect fata de traditiile si modelul cultural local, cooperarea cu actorii locali, adaptarea la specificul comunitatii.

1.1.3 Persoana asistata (clientul/beneficiarul/consumatorul de servicii)

Sistemul de client – in asistenta sociala se refera la clienti (termen care se inlocuieste tot mai mult cu cel de beneficiar) este lansat ca termen de metodologia casework care a inlocuit asistenta represiva in care conta doar institutia si ordinea sociala (nenorociti, saraci, mizerabili) pe si cea medicala cu termenul de pacient. Actual se foloseste tot mai mult termenul de utilizator sau consumator de servicii pentru cel asistat.

Clientul este o entitate individuala sau multipersonala care beneficiaza de ajutorul specializat al unei profesii asistentiale.

Sistemul client se deosebeste de sistemul tinta. Acesta este un concept care are relevanta doar din perspectiva asistentului social si a institutiei sale, sau chiar a unui tert implicat in activitati sociale. Sistemul tinta este persoana, grupul sau comunitatea care se afla intr-o situatie dificiala si care necesita interventia unui serviciu asistential specializat, pentru a se schimba. De aceea sistemul social are nevoie de o evaluare de unde sa reiasa normalitatea functionala, aceasta fiind efectuata de asistentul social sau un sistem martor. Transformarea sistemului tinta in sistem client se face ca urmare a constientizarii propriei situatii disfunctionale si a formularii unei cereri de ajutor, sau ca urmare a initiativei asistentului social sau sesizarii institutiei asistentiale de catre un tert.

David Landz, 1965 descrie procesul prin care o persoana devine client al asistentei sociale in urmatorele etape:

individul recunoaste fata de sine ca ceva nu merge bine in viata sa;

cel care cauta ajutor isi asuma riscul ca apropiatii lui sa afle despre problema lui si ca nu si-o poate rezolva singur;

cel care solicita ajutor recunoaste starea critica si incapacitatea de a depasi singur, in fata unui asistent social;

cel care solicita ajutor specializat accepta sa renunte la o parte din autonomia sa si sa se plaseze intr-un rol de dependenta.

Clientii asistentei sociale pot fi :

minori

orfani

abandonati

in situatii de tutela

familii in criza economica, psiho-afectiva,

persoane cu dizabilitati

persoane varstnice

someri

dependenti de alcool si droguri, etc.

Se pot opera anumite clasificari ale clientilor cum ar fi

In functie de numarul indivizilor care constituie sistemul, putem distinge clienti individuali si multipersonali. Individul client trebuie tratat ca o persoana unica aflata intr-o situatie unica chiar daca problemele sunt asemanatoare. Clientul multipersonal poate fi un grup mic (familia) sau o comunitate mare (o regiune, o localitate, un grup etnic, etc).

In functie de orientarea ajutorului specializat

clientul care solicita ajutor pentru sine

clientul care solicita ajutor in favoarea altor persoane

clientul care, desi nu a solicitat ajutor, a intrat in zona de interes a asistentei sociale, ca factor de blocaj pentru functionarea sociala normala a altui client

clientul care cauta sau utilizeaza asistenta sociala ca alternativa la alte tipuri de asistenta, cum este cea juridico-represiva

clientul care solicita ajutor pentru scopuri inadecvate.

In functie de atitudinea clientului fata de serviciul asistential, Messu, 1991, distinge:

asistatul rusinos – cel care apeleaza la serviciul social doar atunci cand nu mai are nici o alta posibilitate de a depasi situatia si renunta repede la ajutor

clientul revendicativ – cel care solicita imperativ ajutorul social, bazandu-se pe dreptul sau la asistenta sociala si pe compararea situatiei sale cu aceea a altor persoane care beneficiaza de asistenta sociala

clientul ezitant – cel care doreste sa beneficieze de serviciile asistentiale, dar care evita pe cat posibil contactul cu sistemul institutional si cu mecanisme birocratice; acest tip de client dezvolta in principal o strategie de asteptare.

1.2 Scurt istoric al asistentei sociale

In lume multa vreme asistenta sociala s-a realizat pe baze empirice.

Este foarte cunoscuta grija civilizatiei aztece pentru orfani si persoane cu

handicap. Civilizatia hindu proteja grupurile vulnerabile si aflate in nevoie. In timpul imparatului crestin Constantin cel Mare s-au creat primele institutii de asistenta sociala pentru copii si tineri abandonati, femei vaduve, batrani si saraci.

Multa vreme activitatile de asistenta sociala s-au dezvoltat pe langa institutiile religioase. Treptat au devenit o ocupatie, au dobandit apoi statutul de profesie si respectiv cel de stiinta a asistentei sociale.

Ca etapa cronologica cei mai multi autori situeaza institutionalizarea asistentei sociale pe la inceputul secolului al XVII –lea cand a aparut in Anglia ‘Elisabethan Poor Law’ (1601), lege ce stabilea o ‘taxa pentru saracie’ aplicata persoanelor care detineau pamant. Din banii adunati erau ajutati cei care se confruntau cu dificultati majore (persoane cu handicap sever, cu boli grave, copii abandonati de proprii parinti etc.).

Evolutia asistentei sociale, ca domeniu de cunoastere si interventie structurata este relativ inegala. Exista tari cu o istorie recenta ca SUA dar care au sisteme dezvoltate de asistenta sociala. Exista tari europene cu o istorie indelungata (inclusiv Romania) dar care se afla inca la inceput de drum in ce priveste constructia unui sistem de asistenta sociala – desi exista o anumita traditie, relativ emprica.

Pe la inceputul secolului trecut se punea inca intrebarea daca asistenta sociala este o profesie? (Flexner, 1915).

Dezbaterile periodice ale unor organizatii si asociatii interesate de problema au contribuit la clarificarea, sedimentarea si imbogatirea unui corp de legitati, principii, teorii si metode proprii, care au consacrat profesia si stiinta asistentei sociale.

Un rol important au jucat din acest punct de vedere incepand din anul 1956, National Association of Social Work (NASW) din SUA, care a produs revizuiri si reformulari periodice ale definitiei si obiectivelor asistentei sociale.

Una dintre cele mai recente definitii este realizata de International Federation of Social Work in anul 2000.

In Romania (ca si in lume) asistenta sociala a aparut ca raspuns la nevoile si

suferintele umane.

Doru Buzducea face urmatoarea periodizare a activitatilor de asistenta sociala:

perioada voievozilor si domnitorilor

Multi dintre domnitorii provinciilor romanesti au dezvoltat programe sociale,

au construit diverse institutii pentru protejarea persoanelor vulnerabile. Erau ca si in lume activitati sociale empirice, initiative caritabile denumite adesea de asistenta a ‘saraciei sau mizeriei’.

Sunt cunoscute in istorie astfel activitati legate de numele lui Radu Negru (1365) creator al unui sat special destinat oamenilor aflati in situatie de risc (de pilda nevazatori si schiopi), Negru Voda (care a infiintat doua ‘calicii’ – pentru persoane cu handicap), Stefan cel Mare care in 1480 a inceput colonizarea ‘calicilor’ oferindu-le anumite servicii sociale. Matei Basarab a ctitorit in Tara Romaneasca asezaminte pentru protectia vaduvelor si orfanilor minori (similare centrelor maternale din zilele noastre) iar Vlad Voievod (1524) a ocrotit saracii la Curtea de Arges, unde primeau locuinta, hrana, imbracaminte si bani.

De remarcat ca domnitorii care au promovat asemenea initiative de protectie sociala nu au incurajat lenea si dependenta sociala. Este cunoscuta in acest sens o legenda despre Vlad Tepes care ar fi dat foc unei case in care erau ‘ocrotiti’ oameni care simulau diverse handicapuri.

Perioada moderna a asistentei sociale incepe in Romania odata cu aparitia

primei legi de protectie pentru copil (1775) si infiintarea unor institutii de ocrotire pentru persoane in dificultate (fete-mame, saraci, bolnavi, persoane varstnice fara sprijin, persoane cu handicap fizic sau psihic.

Masuri legislative consistente de asistenta sociala au fost luate in continuare odata aparitia Regulamentului Organic (1831) si mai ales dupa Unirea Principatelor Romane din 1859.

Perioada contemporana, a secolului XX si XXI cunoaste la randul ei doua etape, relativ diferite.

In prima parte a secolului XX, mai ales dupa Unirea de la 1918 asistenta sociala a

atins in Romania o dezvoltare care din anumite puncte de vedere nu este egalata inca in prezent (reteaua de asistenta sociala din mediul rural).

In anul 1920 s-a infiintat Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, care avea o directie de asistenta sociala. Sub responsabilitatea comitetului judetean s-au constituit birouri judetene si comunale care coordonau asistenta sociala la nivel local.

In 1929 s-a infiintat Scoala Superioara de Asistenta Sociala ‘Principesa Ileana’ din Bucuresti.

Prin Legea serviciului social din 1930 sau pus bazele unei retele teritoriale de servicii sociale comunitare (inclusiv in comune si sate).

In perioada 1929-1936 a aparut revista ‘Asistenta sociala – traditie si necesitate’, a carei aparitie s-a reluat abia in anul 2002, finantata initial de UNICEF.

In anul 1936, sub coordonarea lui Dimitrie Gusti s-a infiintat ‘Asociatia pentru progresul asistentei sociale. O alta asociatie de specialitate in acest sens a aparut abia in 1992 – Asociatia Romana pentru Promovarea Asistentei Sociale condusa de Elena Zamfir – devenita din 2003 Federatia Nationala a Asistentilor sociali din Romania.

In perioada comunista se poate spune ca asistenta sociala aproape ca nu a existat.

In anul 1952 invatamantul universitar de asistenta sociala (infiintat in 1929) a fost redus la nivel postliceal, care este apoi desfiintat in 1969. Ideologia vremii, care a abolit asistenta sociala in Romania, s-a bazat pe premisa falsa ca ‘statul comunist nu se confrunta cu probleme sociale’.

Reconstructia sistemului de asistenta sociala a inceput in 1990, prin infiintarea

unor facultati de asistenta sociala in marile centre universitare (din 2005 si la Universitatea Ovidius din Constanta), ca si prin instituirea cadrului legislativ si administrativ necesar (dupa anul 2000).

Descrierea ocupatiei.Continutul muncii

Se ocupa in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu probleme speciale:deficiente psihice si /sau fizice,comportament antisocial(delicventa),probleme sociale diverse.Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor si tehnicilor de lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situatia lor sociala sau de viata personala.

Exercitarea profesiei de asistent social este avizata de Colegiul Asistentilor Sociali din Romania si autorizata de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Asistentul social indeplineste o misiune sociala care are la baza valorile si principiile fundamentale ale profesiei: justitia sociala, demnitatea si unicitatea persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidentialitatea, importanta relatiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenta si in beneficial clientilor.

Exercitarea libera a profesiei si independenta profesionala confera asistentului social dreptul de a actiona si a lua decizii in beneficiul clientilor sai si deplina raspundere a acestora.

Profesia de asistent social poate fi exercitata de catre persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

• este cetatea roman, cu domiciliul in Romania ;

• este licentiat sau absolvent al unei institutii de invatamant de specialitate, acreditata de stat in conditiile legii;

• detine avizul Colegiului Asistentilor Sociali din Romania pentru exercitarea libera a profesiei de asistent social;

• nu se gaseste in vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate prevazute de prezentul statut.

Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibila cu:

• persoana care nu are capacitate deplina de exercitiu;

• promovarea sau apartenenta la o grupare scoasa in afara legii;

• folosesirea cu buna stiinta a cunostintelor profesionale in defavoarea clientului ;

• desfasurarea de activitati de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de asistent social sau bunelor moravuri.

Este nedemn de a exercita profesia de asisten social:

• asistentul social care a fost condamnat definitiv si irevocabil, chiar daca a fost reabilitat, pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii in imprejurari legate de exercitarea profesiei de asistent social;

• asistentul social caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, indiferent de durata, prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara.

Valori si Principii Etice

Acest set de principii etice reprezinta totalitatea exigentelor de conduita morala corespunzatoare activitatii asistentului social. Principiile au la baza valorile fundamentale ale asistentei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul clientilor, justitia sociala, respectarea demnitatii si unicitatii individului, a confidetialitatii si integritatii persoanei, autodeterminarii si competentei profesionale. Fiecare asistent social îsi va însusi aceste valori si principii, ele urmând sa se regaseasca în comportamentul sau, astfel încât sa nu aduca prin actiunile sale prejudicii imaginii profesiei.

1. Furnizarea de servicii în beneficiul clientilor

Principiul etic: Scopul principal al activitatii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea, întelegerea, evaluarea corecta si solutionarea problemelor sociale.

În toate demersurile sale, asistentul social actioneaza cu prioritate în interesul clientului. În situatia în care interesul clientului reprezinta o amenintare pentru comunitate / membrii comunitatii, asistentul social are responsabilitatea de a îndruma clientul si de a media în scopul armonizarii intereselor partilor implicate.

2. Justitia sociala

Principiul etic: Asistentii sociali promoveaza principiile justitiei sociale.

Asistentii sociali se asigura de egalitatea sanselor privind accesul clientilor la informatii, servicii, resurse si participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Ei contesta si combat diferitele forme ale injustitiei sociale precum: saracia, somajul, discriminarea, excluderea si alte asemenea forme.

3. Demnitatea si unicitatea persoanei

Principiul etic: Asistentii sociali respecta si promoveaza demnitatea individului, unicitatea si valoarea fiecarei persoane.

Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la nici o forma de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex si orientare sexuala, varsta, convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienta fizica sau psihica, situatie materiala si/sau orice alta preferinta, caracteristica, conditie sau statut.

4. Autodeterminarea

Principiul etic: Asistentul social respecta si promoveaza dreptul clientilor la autodeterminare. Asistentul social asista clientii în eforturile lor de a-si identifica si clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune optiuni. Asistentii sociali pot limita drepturile clientilor la autodeterminare atunci când, în judecata profesionala a asistentului social, actunile prezente si/sau viitoare ale clientilor prezinta un risc pentru ei însisi si/sau pentru ceilalti.

5. Relatiile interumane

Principiul etic: Asistentii sociali recunosc importanta fundamentala a relatiilor interumane si le promoveaza în practica profesionala. Asistentii sociali încurajeaza si întaresc relatiile dintre persoane cu scopul de a promova, reface, mentine si/sau îmbunatati calitatea vietii persoanelor, famililor, grupurilor, organizatiilor si comunitatilor.

6. Integritatea

Principiul etic: Asistentii sociali actioneaza cu onestitate si responsabilitate în concordanta cu misiunea profesiei si standardele profesionale.

7. Competenta

Principiul etic: Asistentii sociali trebuie sa îsi desfasoare activitatea numai în aria de competenta profesionala determinata de licenta, expertiza si exprienta profesionala. Asistentii sociali au obligatia de a-si îmbunatati permanent cunostintele si deprinderile profesionale si de a le aplica în practica. Asistentii sociali contribuie la îmbunatatirea si dezvoltarea bazei de cunostinte a profesiei.

Standardele Etice

1. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de societate

1.1. Actiune sociala si politica

Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata care sa conduca la satisfacerea nevoilor umane de baza si promoveaza valorile sociale, economice, politice si culturale care sunt compatibile cu principiile justitiei sociale. Asistentul social trebuie sa fie constient de impactul vietii politice asupra profesiei si practicii profesionale. Asistentul social pledeaza pentru schimbari care sa contribuie la îmbunatatirea conditiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza si promovarii justitiei sociale. Asistentul social actioneaza pentru a facilita accesul la servicii specifice si posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate. Asistentul social promoveaza conditiile care încurajeaza respectarea diversitatii sociale si culturale atât în interiorul României, cât si la nivel global. Asistentul social promoveaza politicile si practicile care încurajeaza constientizarea si respectarea diversitatii umane. Asistentul social faciliteaza si informeaza publicul în legatura cu participarea la viata comunitara si schimbarile sociale care intervin. Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în situatii de urgenta. Asistentul social actioneaza pentru a preveni si elimina dominarea, exploatarea sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau categorie sociala pe baza etniei, originii nationale, sexului sau orientarii sexuale, vârstei, starii civile, convingerilor politice sau religioase, deficientelor fizice/psihice sau altor asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor fundamentale ale omului si de aplicarea legislatiei internationale la care Romania a aderat, conform Constitutiei României.

2. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali fata de profesie

2.1. Integritatea profesionala si promovarea profesiei

Asistentul social promoveaza si mentine standardele practicii profesionale. Asistentul social promoveaza si dezvolta valorile si etica profesiei, baza de cunostinte si misiunea profesiei. Asistentul social protejeaza si promoveaza integritatea profesionala atât prin studii, cercetare, analiza si critica constructiva, cât si prin activitati de predare, consultanta, expuneri în cadrul comunitatii si participare activa în cadrul organizatiilor profesionale. Asistentul social actioneaza pentru a preveni si a elimina practicarea neautorizata si necalificata a profesiei de asistent social semnalând Colegiul Asistentilor Sociali.

2.2. Evaluare si cercetare

Asistentul social evalueaza si promoveaza politicile din domeniu, implementarea programelor si interventiile practice. Asistentul social care se agajeaza în programe de cercetare respecta etica profesiei si utilizeaza tehnici si metode profesionale. Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure anonimatul participantilor si confidentialitea asupra datelor obtinute.

3. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de clienti

3.1. Angajamentul fata de clienti:

Principala reponsabilitate a asistentului social este de a promova bunastarea clientului. Intresele clientului primeaza. Asistentul social activeaza în limitele obligatiilor legale si ale responsabilitatilor sale în cadrul institutiei angajatoare.

3.2. Respectarea principiului autodeterminarii

Asistentul social nu decide în numele clientului. Asistentul social îl ajuta pe client sa-si identifice si sa-si dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune optiuni, acordând totodata atentia necesara intereselor celorlalte parti implicate. Exceptiile sunt prevazute de lege. Asistentii sociali pot limita drepturile clientilor la autodeterminare atunci când, în judecata profesionala a asistentului social actiunile prezente si/sau viitoare ale clientilor prezinta un risc pentru ei insisi si/sau pentru ceilalti.

3.3. Contractul cu clientul

• Asistentul social va furniza servicii clientilor numai în contextul unei relatii profesionale bazate, atunci când este cazul, pe un contract scris si/sau pe consimtamântul clientului. În cazul în care clientul nu are capacitatea de a semna un contract, asistentul social trebuie sa protejeze interesele clientului urmarind sa obtina permisinea reprezentantului legal al acestuia (tutore, curator, etc.).

• Asistentul social foloseste un limbaj clar pentru a informa clientii despre scopul, riscurile si limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul clientului de a refuza sau de a rezilia contactul cât si despre perioada pentru care se încheie contractul respectiv. Asistentul social trebuie sa ofere clientilor posibilitatea de a pune întrebari.

• În situatiile în care clientii nu înteleg sau au dificultati în a întelege limbajul primar folosit în practica, asistentul social trebuie sa se asigure ca acesta a inteles. Aceasta presupune asigurarea unei explicatii verbale detaliate sau asigurarea unui translator sau intepret.

• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informatii despre natura si necesitatea serviciilor si de a informa clientul cu privire la dreptul sau de a refuza serviciul oferit (indiferent daca serviciul a fost solicitat su nu de catre client).

• Asistentul social informeaza clientii cu privire la limitele si riscurile furnizarii de servicii prin intermediul computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace de comunicare si solicita acordul scris al clientilor pentru orice înregistare audio si video, cât si pentru prezenta unei a treia persoane ca observator.

3.4. Competenta profesionala

Toate actiunile asistentul social trebuie sa se înscrie în limitele de competenta ale profesiei. Pregatirea profesionala a asistentului social trebuie sa fie un proces continuu de perfectionare. Colegiul Asistentilor Sociali stabileste procedura, limita de timp si modalitatea prin care asistentii sociali îsi vor mentine si imbunatati performantele profesionale. Pentru a asigura o interventie competenta, asistentul social are dreptul si obligatia de a asigura servicii si de a folosi tehnici specializate de interventie, numai dupa participarea la un program de instruire specializata. Starile personale (emotionale sau de alta natura) nu influenteaza calitatea interventiei profesionale a asistentului social.

3.5. Competenta culturala si diversitatea sociala

Asistentul social ofera servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine clientul, adaptându-se diversitatii culturale prin cunoasterea, întelegerea, acceptarea si valorizarea modelelor culturale existente. Asistentul social trebuie sa aiba cunostinte de baza despre mediul cultural si caracteristicile grupului/comunitatii din care fac parte clientii. Instruirea asistentului social îi permite acestuia întelegerea diversitatii sociale si culturale privind etnia, religia, sexul si orientarea sexuala, varsta, statutul marital, convingerile politice si religioase, dizabilitatile mentale sau fizice.

3.6. Conflicte de interes

Asistentul social evita conflictele de interese în exercitarea profesiei si promoveaza o abordare impartiala a situatiilor profesionale. Asistentul social informeaza clientul despre posibilele conflicte de interese si intervine, dupa caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora. În anumite cazuri, protejarea clientului poate conduce la încheierea relatiei profesionale si orientarea clientului catre un alt coleg sau un alt serviciu. Asistentul social nu foloseste relatia profesionala cu clientul pentru obtinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal. Asistentul social care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relatie (de exemplu membrii unei familii, cuplul) trebuie sa clarifice care dintre indivizi sunt considerati clienti, natura obligatiilor profesionale ale asistentului social si ale partilor implicate, încercând sa atenueze sau sa previna conflictele de interese posibile sau reale.

3.7. Confidentialitatea si viata privata

Asistentul social trebuie sa se bazeze pe principiile respectului apararii intimitatii, confidentialitatii si utilizarii responsabile a informatiilor obtinute în actul exercitarii profesiei. Asistentul social nu solicita informatii despre viata privata a clientului decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru interventie. Odata ce aceste informatii au fost obtinute, asistentul social pastreaza confidentialitatea asupra lor. În anumite situatii, asistentul social poate dezvalui informatii confidentiale, cu acordul clientului sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistentii sociali pot dezvalui informatii confidentiale fara acordul clientilor în anumite situatii de exceptie, cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara, când acest lucru este prevazut prin lege, cand se pune în pericol viata clientului si/sau a altor persoane, când se transfera cazul catre alt asistent social. Asistentul social informeaza clientul în masura posibilitatii despre încalcarea confidentialitatii si despre posibilele consecinte. Asistentul social discuta cu clientii si alte parti implicate despre natura informatiei confidentiale si circumstantele în care aceasta poate fi încalcata. Discutia trebuie sa se faca la începutul relatiei profesionale si de câte ori este necesar pe parcursul acesteia. Atunci când asistentul social furnizeaza servicii de consiliere familiilor, cuplurilor sau grupurilor, acesta trebuie sa obtina un consens privind dreptul fiecaruia la confidentialitate si obligatia fiecaruia de a pastra confidentialitatea informatiilor. Asistentul social informeaza familia, cuplul sau membrii grupului cu care lucreaza despre faptul ca nu poate garanta pastrarea confidentialitatii de catre toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie sa pastreze confidentialitatea atunci când prezinta un caz social în mass media. Asistentul social patreaza confidentialitatea în timpul procedurilor legale, în masura permisa de lege.

3.8. Accesul la dosare

Accesul la dosarele clientilor si transferul acestora se realizeaza astfel încât sa se asigure protectia informatiilor confidentiale. Accesul la dosarele clientilor este permis profesionistilor care lucreaza în echipa pluridisciplinara, supervizorilor activitatii profesionale de asistenta sociala si altor persoane autorizate în unele cazuri prevazute de lege. La cerere, clientii au acces la informatii din propriile dosare, în masura în care acestea servesc intereselor clientilor si nu prejudiciaza alte persoane. La încheierea serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele clientilor pentru a asigura accesul la informatie în viitor si protectia informatiilor confidentiale.

3.9. Contactul fizic

Contactul fizic cu clientul este evitat de catre asistentul social, daca acest lucru îl afecteaza din punct de vedere psihologic pe client. Asistentul social care se angajeaza în contacte fizice cu clientii are responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferentelor culturale. Asistentul social nu se angajeaza în relatii sexuale cu clientii sau rudele acestuia, pe toata durata relatiei profesionale. Asistentul social nu manifesta fata de clienti comportamente verbale sau fizice de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau solicitarile de favoruri sexuale.

3.10. Limbajul

Asistentul social foloseste un limbaj adecvat si respectuos fata de client si evita folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunitatilor.

3.11. Plata serviciilor

Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se asigura ca acestea sunt rezonabile si în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul social nu accepta bunuri sau servicii din partea clientilor în schimbul serviciilor furnizate.

3.12. Întreruperea si încheierea relatiei cu clientul

Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt întrerupte de factori cum ar fi: transfer, boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social încheie relatia profesionala cu clientul si serviciile oferite acestuia atunci când acestea nu mai raspund nevoilor si intereselor clientului. Asistentul social se asigura ca încheierea relatiei profesionale cu clientul si a serviciului oferit este un proces planificat asupra caruia clientul are toate informatiile necesare.

4. Responsabilitatile etice ale asistentilor sociali ca profesionisti

4.1. Supervizarea si consultarea

Pentru a exercita functii de supervizare sau consultanta, asistentii sociali trebuie sa detina pregatirea, cunostintele, abilitatile, specializarea si experienta practica solicitata de aceasta pozitie. Asistentul social exercita functii de supervizare si consultanta numai în aria de competenta specifica profesiei. Asistentii sociali cu functii de conducere asigura conditiile necesare respectarii prevederilor Codului Etic.

4.2. Educatia, formarea si evaluarea

Asistentii sociali care îndeplinesc functii de supervizare trebuie sa asigure un program de pregatire si dezvoltare profesionala continua a asistentilor sociali din subordine. Asistentii sociali care au responsabilitatea de a evalua performantele asistentilor sociali din subordine vor folosi criterii si instrumente de evaluare profesionala clar definite. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea continua a profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la începutul carierei si prin participarea la schimb de experienta si cunostinte profesionale intra si interdisciplinare.

4.3. Angajamentul fata de institutia angajatore

Asistentul social respecta politica, principiile si regulamentele interne ale institutiei angajatoare. Asistentul social participa la îmbunatatirea politicilor si procedurilor institutiei angajatoare si la sporirea eficientei serviciilor oferite. Asistentul social se asigura ca institutia angajatoare cunoaste obligatiile etice ale profesiei de asistent social prevazute de Codul Etic si implicatiile practice ale acestor obligatii. Asistentul social se asigura ca practicile, politicile si procedurile institutiei în cadrul careia îsi desfasoara activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului Etic. Asistentul social actioneaza astfel încât sa previna si sa elimine orice forma de discriminare în activitatile, politicile si practicile institutiei angajatoare.

4.4. Conflictele de munca

Conflictele de munca ale asistentilor sociali sunt rezolvate conform legislatiei în vigoare. Actiunile asistentilor sociali care sunt implicati în conflicte de munca trebuie sa se ghideze dupa valorile, principiile si standardele etice ale profesiei. În cazul unui conflict la locul de munca, trebuie acceptate diferentele de opinie, iar acestea trebuie puse în discutie tinând cont si de interesele clientilor.

4.5. Discriminarea

Asistentul social nu practica, nu se implica, nu faciliteza si nu colaboreaza la nici o forma de discriminare bazata pe etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila, convingeri politice si/sau religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe alte asemenea criterii.

4.6. Conduita privata

Asistentul social va evita ca prin propriul comportament sa aduca prejudicii imaginii profesiei. Asistentul social va evita ca problemele personale sa îi afecteze judecata, performantele profesionale sau intersele clientilor. În cazul în care aceasta situatie nu se poate evita, asistentul social trebuie sa solicite imediat consultanta si sprijin profesional, sa reduca numarul de cazuri cu care lucreaza, sa îsi încheie activitatea profesionala sau sa întreprinda orice alta actiune pentru a proteja clientii.

4.7. Reprezentare

În situatia în care reprezinta o institutie, asistentul social trebuie sa prezinte clar si cu acuratete punctul oficial de vedere al institutiei respective.

4.8. Onestitate

Asistentul social îsi asuma responsabilitatea si meritele numai pentru propria activitate si recunoaste cu onestitate meritele si contributia altor profesionisti.

5. Responsabilitatile etice ale asistentului social fata de colegi

5.1. Respectul

Asistentul social îsi trateaza colegii cu respect si evita aprecierile negative la adresa lor în prezenta clientilor sau a altor profesionisti. Asistentul social acorda sprijin si asistenta colegilor care trec prin perioade dificile. Daca perioada respectiva se prelungeste si are urmari în planul activitatii profesionale, asistentul social va apela la procedurile din cadrul agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali.

5.2. Confidentialitatea

Asistentul social respecta confidentialitatea informatiilor împartasite de colegi în cursul relatiilor profesionale.

5.3. Colaborarea interdisciplinara si consultarea

Asistentii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea deciziilor care vizeaza bunastarea clientului, utilizând valorile profesiei si experienta profesionala. Obligatiile etice si profesionale ale echipei multidisciplinare ca întreg si a membrilor echipei trebuie clar definite. Asistentii sociali solicita si ofera consultanta si consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie.

5.4. Disputele dintre colegi

Disputele dintre colegi se rezolva în interiorul echipei de catre cei implicati si prin respectarea dreptului partilor la opinie. În cazul prelungirii acestora se apeleaza la un mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator si un alt coleg nu este folosita de asistentul social pentru a obtine o pozitie sau un avantaj personal. Disputele sau conflictele dintre colegi sunt rezolvate fara implicarea clientului.

5.5. Orientarea catre alte servicii

Asistentul social orienteaza clientii catre alte servicii atunci când problematica clientului depaseste competentele sale profesionale, când nu a înregistrat progrese semnificative si atunci când clientul are nevoie de servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. Asistentul social care orienteaza clientul catre alte servicii, transmite catre noua agentie toate informatiile necesare solutionarii cazului.

5.6. Relatiile sexuale si hartuirea sexuala

Asistentii sociali care desfasoara activitati de supervizare evita sa întretina relatii sexuale cu supervizatii sau cu alte persoane asupra carora îsi exercita o autoritate profesionala. Asistentii sociali evita sa se implice în relatii sexuale cu colegii atunci când exista un posibil conflict de interese. Asistentii sociali nu trebuie sa manifeste fata de colegi comportamente verbale sau fizice susceptibile a fi interpretate drept hartuire sexuala.

5.7. Incompetenta si comportamentul lipsit de etica

În situatiile în care asistentul social observa incompetenta sau comportamentul lipsit de etica al unuia dintre colegi, îi acorda acestuia sprijin si asistenta. Daca cel în cauza nu îsi corecteaza comportamentul profesional, asistentul social va apela la procedurile din cadrul agentiei sau la Colegiul Asistentilor Sociali. Asistentul social actioneaza pentru a descuraja, preveni si corecta comportamentul lipsit de etica. Asistentul social trebuie sa apere si sa asiste colegii acuzati pe nedrept de comportament lipsit de etica.

Asistentul social îsi desfasoara activitatea în institutii publice, private, ONG-uri sau poate sa desfasoare activitati în cadrul liberei practici, în conditii autorizate de lege.

Activitatile desfasurate de catre asistentul social pot fi:

• consiliere familiala si sprijin terapeutic în depasirea unor situatii de criza;

• suport social si psihologic

• asistenta si protectie a copilului din: centrele de plasament, asistenta maternala, adoptie, institutii;

• sprijin pentru persoanele vârstnice:

• sprijin pentru persoanele afectate de violenta domestica;

• prevenirea si tratarea abuzului emotional, fizic, sexual la copii, tineri si adulti;

• prevenirea si tratarea dependentei de drog, alcool etc.

• sprijin pentru copiii delincventi si corectarea abaterilor de la normele sociale de viata;

• sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situatii dificile;

• sprijinirea si integrarea acelor persoane sau familii din casele sociale ale caror vieti sunt puse în pericol (adaposturi sociale);

• ajutor specializat pentru cei saraci, someri, tineri proveniti din casele de copii, copiii strazii, probatiune etc.

Competente generale si speciale solicitate

Exercitarea profesiei de asistent social este un drept al oricarei persoane fizice, cetatean roman, posesoare a diplomei de licenta cu titlui de asistent social sau al diplomei de asistent sociale, liberata de o institutie de invatamant de specialitate, acreditata in conditiile legii din Romania sau strainatate, echivalata potrivit legii.

Cerinte de educatie si pregatire profesionala:

-studii superioare cu specializarea în sociologie;

– studii in domeniul asistentei sociale;

-experienta practica in domeniul protectiei copilului;

-abilitati de relationare cu reprezentantii institutiilor si ai altor organizatii;

-atitudine pozitiva fata de oameni;

-sa stiti cum sa va purtati cu oamenii;

-sa aveti o tinuta si o conduita cultivata;

-o buna judecata;

-rabdare;

-studii universitare incheiate;

-participarea la cursuri de perfectionare;

-prezentari de referate;

-publicatii de specialitate;

-participarea la congrese,simpozioane si alte activitati de specialitate.

CAPITOLUL 2: CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

Dispozitii generale

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1

(1) Codul deontologic al profesiei de asistent social, denumit in continuare cod, stabileste normele obligatorii de conduita profesionala a asistentilor sociali, respectiv a membrilor Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania, denumit in continuare Colegiu.

(2) Codul are ca scop reglementarea principiilor si regulilor de conduita a asistentilor sociali pentru a preveni aparitia unor situatii care ar putea afecta reputatia si buna practica a acestora, dezvoltarea si consolidarea Colegiului, precum si imaginea corpului profesional al asistentilor sociali in general.

Art. 2

Codul reglementeaza relatiile profesionale ale asistentilor sociali si stabileste standardele de conduita a acestora in relatiile cu beneficiarii, membrii corpului profesional, precum si cu alte categorii de profesionisti.

Art. 3

(1) Respectarea intocmai a prevederilor prezentului cod constituie o obligatie profesionala pentru fiecare asistent social.

(2) Desfasurarea activitatilor de asistenta sociala se va realiza numai in conditiile prezentului cod si ale legislatiei in vigoare.

Art. 4

(1) Colegiul poate actiona pentru tragerea la raspundere disciplinara a asistentilor sociali care incalca normele imperative privind cadrul legal al exercitarii profesiei de asistent social, precum si pentru tragerea la raspundere penala, civila, administrativa sau de alta natura, dupa caz.

(2) Colegiul poate sesiza organele in drept cu privire la practicarea profesiei de asistent social de catre o persoana care nu a obtinut titlul profesional de asistent social, in conditiile legii.

Necesitatea codului deontologic

Fiecare profesie are incorporat un cod etic normative, care impune un anumit comportament membrilor sai. Termenul de “profesie” si “etic” se reunesc formand astfel o descriere specifica: deontologia profesionala. Un astfel de cod deontologic trebuie sa se constituie dintr-o sinteza a acelor principii etice relevante pentru practica unei profesiuni. Cum sugereaza Frank Loewenberg si Ralph Dolgoff (1985) este necesar ca membri profesionisti sa adere la aceste principii.

Codul etic al profesiei este atat formal, cat si informal. Cel formal este codul scris la care profesionistii adera in mod official pentru a putea fi admis in practica. Cel informal este codul nescris, bazat pe cutume, obiceiuri, dar care are uneori putere mai mare decat cel formal. Anumite coduri deontologice prescriu alaturi regulile pe care trebuie sa le urmeze profesionistii si sanctiunile pe care le vor suporta membri unei profesii, care nu respecta aceste reguli. “Un cod deontologic incearca sa transleze valorile profesionale in cadre importante.

Codurile deontologice au urmatoarele functii:

-functia de aghida practicienii in momentul in care acestia se confrunta cu dileme practice, care implica o problema etica

-functia de a asigura clientii, dar si potentialii clienti impotriva incompetentei si a neprofesionistilor

-de a reglementa comportamentul practicienilor, precum si relatia acestora cu clientii, colegii si practicienii din alte profesii cu ceilalti angajati ai institutiei in care lucreaza si cu intreaga comunitate

-functia de a asigura supervizare si consultanta practicienilor cu scopul de a evalua activitatea acestora.

De vreme ce aceste coduri incearca sa ofere un ghid pentru fiecare situatie, ele sunt redactate in termenii unor principii generale, nu in termenii unor reguli speicifice. Codul deontologic contemporan incearca sa anticipeze anumite situatii, tocmai cu scopul de a le putea preintampina. Codurile autonormative se prezinta astfel ca un angajament al profesiei fata de comunitate, asigurarea, increderea acesteia in profesia responsabilului, increderea fara de care nu si-ar putea pastra monopolul. Dincolo de specificitatea ocupatiei profesionistilor, codurile deontologice au in comun 2 tipuri de relatii: client-profesionist si coleg-coleg.

Principii generale profesionale

Art. 5

Asistentul social are obligatia de a-si exercita profesia potrivit prevederilor legale in vigoare privind exercitarea profesiei de asistent social, precum si ale normelor profesionale specifice din domeniul asistentei sociale.

Art. 6

Asistentul social este obligat sa promoveze si sa respecte valorile profesiei, metodologia exercitarii profesiei, precum si ghidurile de buna practica in domeniu, aprobate de Colegiu, asigurand in acest mod realizarea calitatii actului profesional.

Art. 7

Asistentul social trebuie sa isi imbogateasca permanent cunostintele profesionale si sa caute in mod consecvent sa isi ridice standardele de calitate ale exercitarii profesiei, precum si in domeniul cercetarii, semnaland autoritatii profesionale practicile ilicite in domeniu, precum si pe cele care incalca dispozitiile prezentului cod.

Independenta profesionala si responsabilitatea asistentului social

Art. 8

(1) Asistentul social isi desfasoara activitatea pe baza principiului independentei profesionale, care ii confera dreptul de initiativa si decizie in exercitarea actului profesional, cu asumarea deplina a raspunderii pentru calitatea acestuia.

(2) Independenta asistentului social nu poate prejudicia in niciun fel interesele beneficiarului serviciului profesional.

Art. 9

Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata care sa conduca la satisfacerea nevoilor umane de baza si promoveaza valorile sociale, economice, politice si culturale, compatibile cu principiile justitiei sociale.

Art. 10

Asistentul social este obligat sa isi exercite profesiunea cu responsabilitate, in conformitate cu competentele corespunzatoare treptelor de competenta profesionala dobandite, prevazute in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezentul cod.

Art. 11

Actul profesional al asistentului social se exercita in mod obligatoriu olograf, cu precizarea numelui, prenumelui si codului alocat din Registrul National al Asistentilor Sociali, Partea I, precum si prin aplicarea parafei profesionale individuale.

Art. 12

Asistentul social presteaza numai categoriile de servicii de asistenta sociala specifice tipului de interventie si beneficiarului serviciilor, potrivit ghidurilor de buna practica in domeniul asistentei sociale, precum si normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent social, aprobate de Colegiu, in conditiile legii.

Art. 13

Pentru serviciile de asistenta sociala prestate in relatiile contractuale stabilite cu beneficiarul acestora, asistentul social, indiferent de forma de exercitare a profesiei, beneficiaza de un salariu sau onorariu negociat in mod liber cu beneficiarii serviciilor prestate sau cu furnizorii de servicii de asistenta sociala ori cu alta entitate angajatoare in cadrul carora activeaza, dupa caz.

Art. 14

(1) Asistentul social are urmatoarele responsabilitati sociale:

a) sa pledeze pentru imbunatatirea conditiilor sociale in vederea satisfacerii nevoilor umane de baza si promovarii justitiei sociale;

b) sa actioneze pentru a facilita accesul la servicii specifice si posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate in dificultate;

c) sa promoveze conditiile care incurajeaza respectarea diversitatii sociale si culturale;

d) sa promoveze politicile si practicile care incurajeaza constientizarea si respectarea diversitatii umane;

e) sa faciliteze si sa informeze publicul in legatura cu participarea la viata comunitara si schimbarile sociale care intervin;

f) sa asigure servicii profesionale in situatii de urgenta, in conditiile legii si ale normelor privind exercitarea profesiei de asistent social;

g) sa recunoasca importanta fundamentala a relatiilor interumane si sa le promoveze in practica profesionala, incurajand relatiile dintre persoane cu scopul de a promova, reface, mentine si/sau imbunatati calitatea vietii;

h) sa se asigure de respectarea drepturilor fundamentale ale omului si de aplicarea legislatiei internationale la care Romania a aderat.

(2) Asistentul social trateaza toate cazurile date spre asistare, in functie de concluziile evaluarii riscului, nevoilor si resurselor.

(3) Asistentul social va trata cu prioritate cazurile minorilor aflati in dificultate, fiind activat in mod automat principiul interesului superior al acestora, in conditiile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, in acest sens avand obligatia de a se autosesiza.

(4) Asistentii sociali vor avea in vedere intotdeauna ca propriul lor comportament reprezinta un model pentru membrii comunitatii, actionand in consecinta.

Obligatii fata de profesia de asistent social

Art. 15

Asistentul social contribuie la promovarea profesiei de asistent social, precum si la sustinerea spiritului de breasla.

Art. 16

In vederea asigurarii standardelor de integritate profesionala, asistentul social este obligat:

a) sa promoveze si sa mentina standardele de calitate in practica profesionala;

b) sa promoveze si sa dezvolte valorile si etica profesionala, baza de cunostinte si misiunea profesiei de asistent social;

c) sa protejeze integritatea profesionala a asistentilor sociali prin conferinte, studii, cercetare, analiza, activitati de predare, consultanta, expuneri in cadrul comunitatilor, prin participarea activa in cadrul organizatiei profesionale, precum si prin alte actiuni de eficientizare a activitatii profesionale.

Art. 17

In spiritul promovarii demnitatii profesiei, asistentul social se va preocupa permanent ca partenerii, asociatii si/sau angajatii sai sa nu lezeze drepturile persoanelor cu care interactioneaza in actul profesional, sa nu diminueze increderea publica in profesionalismul, onestitatea si responsabilitatea membrilor Colegiului, precum si pentru a preveni si elimina practicarea ilegala a profesiei de asistent social, sesizand in acest sens Colegiul.

Deontologia profesiei de asistent social

2.4.1 Competențe interpersonale ale terapeutului centrat pe persoană

Reușita consilierii depinde în foarte mare măsură de abilitatea consilierului de a crea o relație interpersonală armonioasă, empatică cu clientul. Comunicarea consilier – client se realizează atât verbal, cât și nonverbal (prin paralimbaj și metacomunicare). Cercetările au arătat că în timpul unui discurs ținut în fața unui grup, 55% din impactul acestuia se datorează limbajului corporal (postură, gesturi, contact vizual), 38% tonului vocii și doar 7% conținutului verbal al mesajului transmis (Mehrabian, Ferris, după Dafinoiu, 2005, p. 94). Adică, de cele mai multe ori felul în care vorbim este mai important decât ceea ce spunem. Cele mai importante competențe interpersonale ale consilierului, care asigură crearea unei relații, armonioase cu clientul, sunt comportamentul participativ, reformularea și reflectarea sentimentelor.

Comportamentul participativ

Comportamentul participativ al consilierului indică implicarea efectivă a consilierului în relația cu clientul, interesul său profund față de problemele clientului și se exteriorizează prin participare și ascultare. Comportamentul participativ are o importanță decisivă asupra eficienței consilierii. Participarea se exprimă prin orientarea fizică a consilierului către client, iar ascultarea înseamnă capacitatea de a capta și a înțelege mesajele pe care clienții le comunică verbal sau nonverbal, clar sau vag (Egan, după Dafinoiu, 2005, p. 94).

Orientarea fizică spre interlocutor se realizează prin distanța spațială, poziția spațială, contactul corporal, postura, gesturile, fața și mimica, privirea (contactul vizual).

Distanța spațială dintre două persoane care comunică exprimă destul de bine distanța psihologică dintre ele, dar trebuie să se țină seama și de deosebirile de natură culturală, cât și de personalitatea celor implicați în comunicare. Persoanele timide preferă să își țină interlocutorul la o distanță mai mare.

Poziția spațială poate influența comunicarea. Poziția față în față poate sugera unora o relație de opoziție; unii consideră că în timpul unei ședințe de consiliere este preferabilă așezarea într-un unghi de 45 – 90 de grade. Această așezare oferă mai mult confort, deoarece contactul vizual se poate realiza opțional.

Contactul corporal, atingerea clientului poate avea efecte pozitive, clientul fiind astfel încurajat sau asigurat de faptul că este înțeles. Dar atingerea poate avea și efecte negative, pentru că clientul poate avea impresia că nu a fost respectat spațiul său intim. De aceea atingerea clienților trebuie făcută cu prudență.

Postura (poziția corpului) este un foarte bun indicator al stării afective în care ne aflăm. Consilierul trebuie să adopte o poziție care sugerează o atitudine deschisă, care să stimuleze contactul psihologic cu clienții săi. O astfel de poziție este cea cu corpul aplecat puțin în față, capul ușor aplecat într-o parte, postura relaxată.

Gesturile însoțesc și completează cuvintele; între cuvinte și gesturi în general există o concordanță. Discordanța dintre ele are efecte negative asupra comunicării. Utilizarea adecvată a gesturilor, și mai ales a mișcărilor capului de către consilier, îl fac pe client să se simtă ascultat și urmărit cu atenție.

Expresia facială comunică numeroase mesaje privind starea afectivă, dorințele, părerile noastre. Zâmbetul are o semnificație foarte puternică: zâmbind părem prietenoși și îi încurajăm pe ceilalți să comunice cu noi. Dar consilierul trebuie să utilizeze zâmbetul cu atenție: dacă zâmbim prea mult în timp ce clienții vorbesc despre lucruri serioase, care îi afectează, părem superficiali, lipsiți de empatie.

Contactul vizual este, probabil, cel mai puternic indicator nonverbal. Multe dintre aprecierile noastre inconștiente despre alte persoane se bazează pe durata și tipul contactului vizual pe care îl avem cu acestea. Contactul vizual are 4 funcții importante în comunicare (Argyle, după Hayes și Orrell, 1997, p. 284):

reglarea fluxului conversației. Dacă dorim să inițiem o conversație cu cineva, ne uităm la persoana respectivă, pentru “a-i prinde privirea”. Dacă vrem să spunem ceva, așteptăm până când apare o pauză și persoana care vorbește se uită la noi. Atunci când dorim să încheiem, ne uităm la interlocutorul nostru, sugerând că acum este rândul lui să spună ceva.

În general cel care ascultă își privește mai mult interlocutorul decât cel care vorbește.

furnizarea de feedback vorbitorului despre ceea ce a comunicat. Cel care a spus ceva dorește să fie aprobat, și această nevoie de aprobare se exprimă prin căutarea contactului vizual. S-a observat că persoanele care au o dorință puternică de aprobare stabilesc un contact vizual mai prelungit decât altele.

exprimarea emoțiilor. Poziția sprâncenelor, frecvența cu care clipim, gradul de încordare / relaxare a mușchilor din jurul ochilor, dar mai ales gradul de dilatare a pupilei exprimă sentimentele noastre. Pupila se dilată dacă privim ceva sau pe cineva care ne place.

Informarea participanților despre natura relației lor. Un contact vizual de scurtă durată poate semnala un interes scăzut pentru mesajul transmis de interlocutor sau o atitudine negativă (de antipatie, nemulțumire, supărare) față de celălalt. O persoană care vorbește despre probleme personale importante, are tendința de a privi rar spre interlocutor. Un contact vizual prelungit poate deveni neplăcut, dacă cei care discută nu sunt în relații foarte strânse. Privirea insistentă poate induce sentimente de disconfort, ideea că celălalt dorește să-l controleze, să-l evalueze, să-l domine.

Atunci când două persoane sunt într-o relație empatică, ele adoptă poziții corporale asemănătoare, fac gesturi asemănătoare, ritmul vorbirii și intensitatea vocii devin asemănătoare. Comportamentul nonverbal bine sincronizat contribuie la crearea unei relații armonioase, de încredere reciprocă.

Consilierul trebuie să știe să descifreze semnalele nonverbale ale clienților, pentru a-i înțelege cât mai bine. De asemenea el trebuie să controleze modul în care utilizează aceste semnale, inclusiv contactul vizual, pentru a-i încuraja pe clienți. De exemplu, dacă clientul este tensionat, stă crispat pe marginea scaunului, cu brațele încrucișate, picioarele strânse sau așezate unul peste celălalt, putem încerca să adoptăm la început și noi o poziție asemănătoare. După ce am stabilit o relație psihologică mai bună, putem să ne schimbăm poziția corpului, să luăm o poziție mai relaxată, și probabil clientul ne va urma în mod inconștient, se va relaxa și el.

Reformularea

A reformula înseamnă a spune cu alte cuvinte ceea ce a spus clientul. Consilierul poate considera corectă reformularea doar dacă aceasta este acceptată de client deoarece, după cum arată Rogers, fiecare om este expert în propria sa problemă. El stie cel mai bine despre ce este vorba.

Aceasta este una dintre cele mai importante deosebiri între terapia centrată pe client și terapia de natură psihanalitică. Psihanalistul consideră că el înțelege mai bine / mai profund problema pacientului decât pacientul însuși, pentru că problemele au cauze care provin din inconștient. Din această cauză psihanalistul, pornind de la informațiile obținute de la pacient, propune interpretări privind cauzele inconștiente ale problemelor, iar pacientul ar trebui să accepte aceste interpretări.

R. Mucchielli (după Dafinoiu, 2005, p. 102), analizând reformularea așa cum este ea privită de Rogers, pune în evidență trei procedee principale ale acesteia: reformularea – reflectare, reformularea ca inversare a raportului figură – fond și reformularea – clarificare.

Reformularea – reflectare reia o secvență importantă a discursului sau ultimele cuvinte care sunt urmate de o pauză mai lungă. În acest fel sunt puse în evidență ideile importante și se face o invitație la continuarea discursului. Reformularea – reflectare se poate realiza în mai multe moduri:

răspunsul – ecou, când sunt repetate cuvintele spuse de client. Utilizarea prea frecventă a acestei reformulări poate crea clientului impresia că terapeutul nu depune efortul necesar pentru a-l înțelege.

reformularea prin utilizarea unor alți termeni care sunt echivalenți cu termenii utilizați de client. Consilierul folosește expresii de genul: vreți să spuneți că…, cu alte cuvinte…, după părerea dumneavoastră…. etc. Este un procedeu mai eficient decât răspunsul – ecou pentru că terapeutul dovedește faptul că a fost atent și a încercat să înțeleagă clientul.

Reformularea rezumat pune în evidență aspectele esențiale ale mesajului clientului. Este important ca terapeutul să evite interpretările sau evaluările cu caracter moral.

Reformularea ca inversare a raportului figură – fond ajută clientul să-și privească problema dintr-un alt punct de vedere. Aplicarea acestui procedeu poate ajuta clientul să conștientizeze anumite aspecte ale problemei sale pe care până atunci nu le-a înțeles prea bine. Acest procedeu poate determina apariția unor stări afective intense; din această cauză metoda trebuie utilizată cu prudență.

Reformularea clarificare. De multe ori clientul nu reușește să se exprime prea clar, el își prezintă problemele într-un mod imprecis, confuz, neorganizat. Consilierul reformulează mesajul și îi spune clientului cum a înțeles el problema despre care se discută. Este important ca terapeutul să sesizeze sentimentele clientului, să înțeleagă semnificația problemei pentru client și să accepte aceste sentimente și semnificații.

Reformularea este o metodă utilă din următoarele motive:

Clientul poate accepta sau nu reformularea consilierului, Dacă clientul este de acord cu reformularea, consilierul își dă seama că l-a înțeles bine. Clientul oferă astfel un feedback privind corectitudinea modului în care a înțeles consilierul problema.

consilierul care reformulează corect cele spuse de client dă dovadă de o ascultare activă. El arată că este implicat activ în relația terapeutică, îl ascultă și îl înțelege pe client.

Dacă clientul se recunoaște în reformularea terapeutului, el are sentimentul că este ascultat și înțeles; aceasta îl va stimula să se angajeze și mai activ în relația terapeutică.

Reformularea ajută clientul să conștientizeze anumite informații despre sine, să se cunoască mai bine.

Reformularea respectă sentimentele, opiniile, ideile clientului. Atunci când reformulează cele spuse de client, consilierul nu interpretează cele spuse de client, nu caută cauzele ascunse ale comportamentului său, nu îl critică, nu îl evaluează moral. El acceptă clientul așa cum este el, dovedind prin aceasta acceptarea sa necondiționată. În acest fel consilierul pune în evidență încrederea sa în client, în capacitatea sa de a se autocunoaște, de a se înțelege, de a găsi răspunsuri la propriile sale probleme.

Reflectarea sentimentelor

Reflectarea sentimentelor se realizează printr-o repetare sau o reformulare a afirmațiilor clientului care pune accentul pe sentimentele acestuia. În timp ce reformularea oferă clientului un feedback privind semnificația mesajului, reflectarea sentimentelor oferă un feedback privind conținutul afectiv explicit sau implicit al acestuia.

Ne putem întreba de unde știe terapeutul ce sentimente trăiește clientul? Hill și O’Brien (după Dafinoiu, Vargha, 2005, p. 107) menționează patru surse importante ale identificării sentimentelor care vor fi reflectate:

Exprimarea directă a sentimentelor de către client. Deseori clienții sunt conștienți de sentimentele lor și le exprimă verbal. De exemplu, un adolescent poate spune: am fost foarte supărat pe tatăl meu pentru că…. Consilierul poate reflecta aceste sentimente utilizând un alt cuvânt, care i se pare potrivit în funcție de context (dacă înțeleg bine, ai fost nemulțumit pentru că tatăl tău….). Sinonimele nu sunt perfecte. Prin această reflectare consilierul își încurajează clientul să se gândească la sentimentele sale și să precizeze / să conștientizeze mai bine sentimentele sale.

Prezentarea verbală a unor evenimente de viață, fără referire la sentimentele pe care le-a determinat acest eveniment. Clientul povestește ce i s-a întâmplat, dar nu vorbește despre sentimentele sale. Consilierul, pe baza cunoștințelor sale și a experienței sale de viață, își poate da seama ce stări afective a trăit clientul în timp ce a trăit acele evenimente. Consilierul va verbaliza aceste stări afective, dar sub formă ipotetică (cred că te-ai simțit…în această situație), deoarece nu poate fi sigur de faptul că clientul a reacționat afectiv așa cum presupune el. Clientul poate accepta sau nega această presupunere.

Comportamentul nonverbal al clientului. Mimica, postura, gesturile clientului ne pot informa despre starea afectivă a acestuia. Și în acest caz reflectarea se realizează sub formă ipotetică.

Proiectarea sentimentelor consilierului. Bazându-se pe capacitatea sa empatică, terapeutul se identifică cu clientul pe plan mental, se proiectează în situația acestuia și își dă seama de stările afective trăite de acesta. Consilierul trebuie să fie prudent când apelează la această metodă, deoarece ar fi posibil ca el să resimtă situația altfel decât clientul său.

Reflectarea sentimentelor are mai multe funcții:

Asigură participarea activă a consilierului la actul terapeutic. Pentru a realiza reflectarea sentimentelor, consilierul trebuie să rămână tot timpul activ și să depună un efort pentru a-și înțelege clientul.

o mai bună înțelegere a clientului. Prin cunoașterea sentimentelor clientului consilierul reușește să îi înțeleagă mai bine comportamentele, problemele, îi cunoaște mai bine universul intern.

Modelarea exprimării sentimentelor. Exprimând sentimentele clientului, consilierul îi oferă un model privind exteriorizarea, verbalizarea stărilor afective.

Conștientizarea și “normalizarea” sentimentelor clientului. Mulți oameni nu reușesc să conștientizeze sentimentele pe care le trăiesc. Pentru ei sentimentele sunt confuze, greu de definit, contradictorii, ambivalente. Prin exprimarea lor de către consilier, clientul le înțelege mai bine, le conștientizează, le acceptă, și aceasta reprezintă un pas important spre dezvoltarea capacității de a le controla. În același timp clientul își dă seama de faptul că a trăi un sentiment într-o anumită situație este ceva normal, nu trebuie să își facă griji sau să se simtă vinovat pentru că are acele sentimente.

Stimularea autocunoașterii afective. Receptând reflectarea sentimentelor de către consilier, clientul se simte stimulat să se gândească mai mult la propriile stări emoționale și să progreseze pe calea autocunoașterii.

Crearea unui climat securizant. Vorbind despre sentimente, consilierul arată că el cunoaște bine aceste sentimente, și sugerează faptul că el îl respectă pe client chiar dacă are asemenea sentimente. Clientul își dă seama de faptul că sentimentele (chiar și cele pe care el le consideră a fi “rușinoase”, “neacceptabile”) pot fi exprimate în prezența consilierului. El se simte deci în securitate în prezența consilierului și se simte acceptat în mod necondiționat.

Reformularea și reflectarea sentimentelor sunt două procedee centrale ale consilierii centrate pe client. Utilizând aceste procedee într-un climat de acceptare necondiționată a clientului, consilierul exercită o influență numită facilitare. Clientul se înțelege tot mai bine, se autoacceptă (pentru că este acceptat și de consilier) și toate acestea facilitează (ușurează, ajută) evoluția sa. Evoluând, maturizându-se, clientul va reuși să își rezolve problemele în mod independent.

Fiecare metodă de psihoterapie sau consiliere are anumite indicații și contraindicații (după Holdevici, 1996, p. 75). Consilierea nondirectivă poate fi utilizată cu succes în cazul persoanelor care au probleme de adaptare la mediu, dar nu suferă de probleme psihice grave (eventual de tulburări nevrotice ușoare). Prin această metodă pot fi abordate mai ales problemele care își au originea mai mult în interiorul personalității și mai puțin în surse de natură externă.

Consilierea centrată pe persoană este mai puțin eficientă în cazul persoanelor cu nivel intelectual redus, al celor trecuți de cincizeci de ani, al celor care au dificultăți de verbalizare, al personalităților dependente și în cazul psihoticilor.

Mulți terapeuți consideră că această metodă poate fi combinată cu alte metode de consiliere, în cadrul unui demers eclectic.

2.4.2 Obligatii fata de beneficiari

Art. 18

(1) Relatiile asistentului social cu beneficiarii serviciilor sale profesionale se bazeaza pe onestitate si confidentialitate, asistentul social avand obligatia de a informa beneficiarii asupra problemelor specifice si cheltuielilor probabile pe care le implica prestarea serviciilor de asistenta sociala.

(2) Asistentul social are obligatia de a informa beneficiarul – persoana fizica sau persoana juridica – in timp util asupra oricaror modificari intervenite in legatura cu prestatia sa, care ar putea influenta calitatea, costurile sau termenele de prestare a serviciilor.

(3) Asistentul social intreprinde toate masurile care sa ii permita intreruperea, la nevoie, a relatiilor contractuale cu acei beneficiari sau cu acei angajatori care, prin cerintele sau atitudinea lor pe parcursul desfasurarii activitatilor contractate, genereaza situatii incompatibile.

Art. 19

(1) Respectarea principiului autodeterminarii obliga asistentul social sa nu decida in numele beneficiarului.

(2) Asistentul social sprijina beneficiarii pentru identificarea si dezvoltarea resurselor in vederea alegerii celei mai bune optiuni si acorda toata atentia necesara intereselor celorlalte parti implicate in activitatea de asistenta sociala.

(3) Asistentul social poate limita drepturile beneficiarilor la autodeterminare atunci cand acesta considera ca actiunile prezente si/sau viitoare ale beneficiarilor prezinta un risc pentru ei insisi si/sau pentru alte persoane.

Art. 20

(1) Asistentul social va furniza serviciile de asistenta sociala beneficiarilor numai in contextul unei relatii profesionale contractuale si al consimtamantului informat al beneficiarului, dupa caz.

(2) In cazul in care beneficiarii serviciilor de asistenta sociala nu au capacitatea de a-si exprima in scris consimtamantul sau de a contracta, asistentul social trebuie sa protejeze interesele beneficiarului serviciului sau, urmarind obtinerea consimtamantului scris al reprezentantului legal al acestuia, dupa caz.

Art. 21

(1) Asistentul social utilizeaza un limbaj clar si adecvat pentru a informa beneficiarii serviciilor de asistenta sociala despre scopul, riscurile si limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul beneficiarilor de a refuza sau de a rezilia relatiile contractuale stabilite, precum si despre perioada pentru care sunt incheiate raporturile contractuale de asistenta sociala.

(2) In situatiile in care beneficiarul serviciilor de asistenta sociala nu intelege sau are dificultati in a intelege limbajul utilizat in practica, asistentul social trebuie sa se asigure ca acesta a inteles conditiile prezentate, in acest sens asigurand beneficiarului o explicatie detaliata, direct sau prin intermediul unui translator/interpret, dupa caz.

Art. 22

Asistentul social informeaza beneficiarii serviciilor de asistenta sociala cu privire la limitele si riscurile furnizarii de servicii prin intermediul tehnicii de calcul si de comunicare moderne, solicitand acordul scris al acestora pentru orice inregistrare audio si video, precum si pentru prezenta unei terte persoane, in calitate de observator sau supervizor.

Art. 23

Pentru a asigura o interventie competenta, asistentul social are dreptul si obligatia de a asigura si de a utiliza servicii si tehnici specializate de interventie, in conditiile respectarii obligatiei de formare profesionala continua, potrivit legii.

Art. 24

(1) Asistentul social presteaza serviciile profesionale in concordanta cu specificul cultural al beneficiarilor, adaptandu-se diversitatii culturale prin cunoasterea, intelegerea, acceptarea si valorizarea modelelor culturale existente.

(2) Asistentul social trebuie sa detina cunostinte de baza despre mediul cultural si caracteristicile grupului sau comunitatii din care fac parte beneficiarii serviciilor de asistenta sociala.

(3) Formarea profesionala a asistentului social ii permite acestuia intelegerea diversitatii sociale si culturale privind etnia, religia, sexul si/sau orientarea sexuala, varsta, statutul marital, convingerile politice si religioase sau dizabilitatile mentale ori fizice ale beneficiarului.

Art. 25

(1) Asistentul social evita conflictele de interese in exercitarea profesiei si promoveaza o abordare impartiala a situatiilor profesionale.

(2) Asistentul social informeaza beneficiarul despre posibilele conflicte de interese si intervine, dupa caz, in prevenirea sau rezolvarea acestora.

(3) In anumite cazuri, protejarea beneficiarului poate conduce la incheierea relatiei profesionale si orientarea clientului catre un alt profesionist sau catre un alt serviciu care sa corespunda nevoii acestuia.

(4) Asistentul social nu foloseste relatia profesionala cu beneficiarul serviciilor sale profesionale pentru obtinerea de avantaje sau alte beneficii de orice natura in interes personal.

(5) Asistentul social este obligat sa atenueze sau sa previna conflictele de interese existente sau posibile.

Art. 26

(1) Asistentul social se bazeaza in activitatea profesionala pe principiile respectarii si apararii intimitatii beneficiarului, confidentialitatii acestuia, precum si pe principiul utilizarii responsabile a informatiilor obtinute in timpul exercitarii profesiei sau in legatura cu aceasta.

(2) Asistentul social nu poate solicita informatii despre viata privata a beneficiarului serviciilor sale, decat in cazul in care acestea sunt relevante pentru interventie, asistentul social avand obligatia pastrarii confidentialitatii in privinta acestora.

(3) In anumite situatii, asistentul social poate dezvalui informatii confidentiale, cu acordul beneficiarilor sau ai reprezentantilor legali ai acestora, dupa caz.

(4) Asistentii sociali pot dezvalui informatii confidentiale fara acordul beneficiarilor, in conditiile legii si ale actelor normative adoptate in vederea executarii acesteia sau atunci cand nedezvaluirea acestora ar pune in pericol viata, integritatea fizica a beneficiarilor sau a altor persoane.

(5) Asistentul social informeaza beneficiarii serviciilor de asistenta sociala despre incalcarea confidentialitatii informatiilor pe care le detin in legatura cu acestia, motivatia avuta in vedere, precum si despre posibilele consecinte, in conditiile legii.

(6) Asistentul social trebuie sa pastreze confidentialitatea asupra identitatii beneficiarilor, atunci cand acesta prezinta informatii in mass-media, in conditiile legii.

Art. 27

In cazul in care autoritatile publice competente solicita, pe cale legala, informatii despre un anumit caz sau atunci cand sunt puse in pericol interesele legitime, viata ori integritatea beneficiarilor, asistentul social poate dezvalui informatiile cerute, in conditiile legii.

Art. 28

(1) Accesul la documentele beneficiarilor si transferul acestora se realizeaza astfel incat sa se asigure protectia deplina a informatiilor confidentiale continute.

(2) Accesul la documentele beneficiarilor este permis profesionistilor care lucreaza in echipa pluridisciplinara, supervizorilor sau coordonatorilor activitatii profesionale de asistenta sociala, precum si altor persoane autorizate in conditiile legii.

(3) La cerere, beneficiarii au acces la informatii din propriile dosare, in masura in care asistentul social apreciaza ca acestea servesc intereselor lor si nu prejudiciaza alte persoane.

(4) La incheierea serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele clientilor pentru a asigura accesul la informatie in viitor si protectia informatiilor confidentiale.

Art. 29

(1) Contactele fizice intre asistentii sociali si beneficiarii serviciilor de asistenta sociala trebuie evitate in cazul in care se constata ca acest lucru ii prejudiciaza in vreun fel pe acestia.

(2) Asistentul social care se angajeaza in contacte fizice cu beneficiarii trebuie sa aiba responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferentelor culturale, in conditiile legii.

(3) Asistentul social nu poate intretine relatii sexuale cu beneficiarii serviciilor de asistenta sociala sau cu rudele acestuia, pe toata durata prestarii serviciilor profesionale catre acestia.

(4) Asistentul social nu manifesta fata de beneficiarii actului sau profesional comportamente verbale sau fizice de natura sexuala, menite a fi intelese ca avansuri sexuale sau solicitari de favoruri sexuale.

Art. 30

Asistentul social foloseste un limbaj adecvat si respectuos fata de client si evita folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunitatilor.

Art. 31

(1) Asistentul social va asigura continuitatea serviciilor in cazul in care acestea sunt intrerupte de factori cum ar fi: transferul, boala, indisponibilitatea temporara etc.

(2) Asistentul social poate finaliza relatia profesionala cu beneficiarii, precum si serviciile oferite acestora atunci cand acestea nu mai raspund nevoilor si intereselor acestora.

(3) Asistentul social se asigura ca finalizarea relatiei profesionale cu beneficiarii si a serviciilor oferite este un proces planificat, asupra caruia beneficiarii detin toate informatiile necesare.

2.4.3 Sanctiunile disciplinare

Art. 39

(1) Incalcarea de catre asistentii sociali a dispozitiilor prevazute in prezentul cod constituie abatere disciplinara.

(2) In urma realizarii cercetarii disciplinare, Comisia de deontologie profesionala si organele de conducere ale Colegiului, dupa caz, apreciaza gravitatea fiecarui caz de incalcare a dispozitiilor prezentului cod.

(3) Sanctiunile disciplinare aplicabile asistentilor sociali sunt prevazute in art. 20 alin. (2) lit. a)-d) din Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului National al Asistentilor Sociali.

2.4.4 Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 40

(1) De la data adoptarii prezentului cod se abroga orice alta dispozitie contrara, in conditiile legii.

(2) De la data adoptarii prezentului cod autoritatile publice, alte persoane juridice sau entitati specializate care au incadrati asistenti sociali vor aduce la cunostinta acestora prevederile prezentului cod.

(3) Prezentul cod a fost adoptat in executarea Legii nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, pentru detalierea si aplicarea unitara a dispozitiilor legale privind deontologia profesiei de asistent social.

Art. 41

Punerea in aplicare a prezentului cod se realizeaza sub aspect procedural potrivit dispozitiilor procedurale prevazute in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezentul cod.

Art. 42

Prezentul cod se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

CAPITOLUL 3: CONFIDENTIALITATEA IN RELATIA ASISTENT SOCIAL-ASISTAT

3.1 Principiile si valorile care stau la baza furnizarii serviciilor sociale

Valori si principii etice aplicate in cadrul furnizarii serviciilor sociale

Art.5. Principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt:

Principiul solidarității sociale

Comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale.

Principiul universalității

Fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege. Prin acest drept recunoaștem principiul accesului egal la servicii pentru persoanele care domiciliază sau au reședința pe raza municipiului Sibiu.

Principiul subsidiarității

Statul prin autoritățile publice locale intervine când resursele personale și comunitare nu au satisfăcut sau au satisfăcut insuficient nevoile sociale ale persoanelor cu domiciliul sau reședința pe raza municipiului Sibiu.

Principiul planificării și furnizării de servicii sociale pe baza datelor concrete

Pentru asigurarea unor servicii de calitate care să satisfacă nevoile celor mai defavorizate categorii sociale, planificarea și furnizarea acestor servicii au la bază o bună informare privind nevoia socială pe care serviciile încearcă să o acopere, impactul serviciilor asupra nevoii respective și asupra vieții cetățenilor.

Proximitate în furnizarea de servicii sociale

Serviciile sociale oferite vor fi adaptate nevoilor comunității sociale în schimbare ale fiecărei persoane, oricare potențial beneficiar putând accede în mod facil la aceste servicii.

Abordarea integrată în furnizarea serviciilor sociale

Acordarea de servicii sociale se bazează pe evaluarea completă și complexă a nevoilor solicitanților, a situațiilor de risc și criză pentru individ, familie și copil urmată de intervenția planificată asupra tuturor aspectelor problemei sociale de rezolvat.

g. Eficacitate și eficiență

Serviciile sociale oferite trebuie să fie eficace și eficiente, resursele posibile să fie corect utilizate, răspunzând nevoii sociale a solicitantului pentru restabilirea echilibrului psiho-social al acestuia.

Oferirea de servicii de calitate cu costuri reduse.

h. Îmbunătățirea continuă

Serviciul Public de Asistență Socială are o abordare proactivă pentru satisfacerea nevoilor sociale ale comunității fiind preocupat de îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor sociale urmărind respectarea standardelor de calitate.

i. Parteneriat

Serviciul Public de Asistență Socială oferă servicii sociale în parteneriat cu alți furnizori acreditați pe baza convențiilor prin care s-au stabilit de comun acord obiective comune și modalități de cooperare.

j. Orientarea spre rezultate

Serviciul social are ca obiectiv principal orientarea spre rezultate în beneficiul persoanelor deservite. Impactul serviciilor sociale este monitorizat și evaluat în permanență.

Valori

Egalitatea de șanse

Toate persoanele vulnerabile beneficiază de oportunități egale cu privire la accesul la serviciile sociale și de tratament egal prin evitarea oricăror forme de discriminare de ordin politic, economic, religios sau de altă natură.

Libertatea de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială

Fiecărei persoane îi este respectată alegerea făcută privind serviciul social ce răspunde nevoii sale sociale. In situația în care unele persoane se expun riscului, serviciile sociale vor promova interesele acestor persoane și vor avea o preocupare continuă pentru bunăstarea acestora.

Independența și individualitatea fiecărei persoane

Fiecare persoană are dreptul să fie parte integrantă a comunității, păstrându-și în același timp independența și individualitatea. Dacă unele persoane se află într-o situație de vulnerabilitate acestea au dreptul să-și aleagă serviciul social care să le asigure starea de normalitate păstrându-și independența și individualitatea evitând etichetarea lor ca beneficiari de asistență socială ca fiind diferiți de ceilalți cetățeni. Acest principiu urmărește să evite marginalizarea beneficiarilor de servicii sociale pe baza principiului că toți cetățenii, indiferent dacă necesită servicii de asistență socială sau nu, sunt ființe umane normale cu nevoi și aspirații normale.

Transparența și participarea în acordarea serviciilor sociale

Fiecare persoană are acces la informațiile privind drepturile fundamentale, măsurile legale de asistență socială precum și posibilitatea de contestare a deciziei de acordare a unor servicii sociale. Membrii comunității trebuie încurajați și sprijiniți pentru a fi parte integrantă în planificarea și furnizarea serviciilor în comunitate.

Confidențialitatea

În acordarea serviciilor sociale se impune luarea de măsuri posibile și rezonabile astfel încât informațiile care privesc pe beneficiar să nu fie divulgate sau făcute publice fără acordul persoanei în cauză.

Demnitatea umană

Fiecare persoană este unică și trebuie să i se respecte demnitatea.

Fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă și deplină a personalității. Toți oamenii sunt tratați cu demnitate cu privire la modul lor de viață, cultură, credințele și valorile personale.

Regulile de comportament si conduita in acordarea serviciilor sociale

Art.6. Complexitatea și diversitatea sistemelor de relații în baza cărora se acordă servicii sociale impune respectarea unor norme de comportament și conduită în scopul:

a. de a ghida persoana implicată în acordarea serviciilor, în momentul în care aceasta se confruntă cu dileme practice care implică o problematică etică;

b. de a asigura beneficiarii, dar și potențialii beneficiari de servicii sociale împotriva incompetenței și a neprofesionaliștilor;

c. de a reglementa comportamentul persoanelor implicate în acordarea serviciilor sociale precum și relațiile acestora cu beneficiarii, cu colegii, cu reprezentanții altor instituții sau ai societății civile.

d. de a asigura supervizare și consultanță personalului implicat în acordarea serviciilor sociale în vederea evaluării activității acestora.

Art.7. Reguli de comportament și conduită în relația client – profesionist:

1. În identificarea clientului, evidențierea, diagnosticarea și evaluarea nevoii sociale, în vederea realizării de acțiuni și măsuri cu caracter preventiv, monitorizare:

– profesionistul trebuie să manifeste disponibilitate față de clientul de bunăvoie, care vine din proprie inițiativă la asistentul social cât și cel involuntar ca și când asistentul social a fost trimis la client și el a inițiat intervenția, să fie dispus să asculte și să fie interesat de ceea ce îi spune clientul;

– profesionistul stabilește împreună cu clientul care este problema asupra căreia urmează să se acționeze;

să asculte și să nu intervină decât în momentele propice;

să inspire încredere clientului;

– să știe să-I suscite și să-i mențină interesul pentru subiectul interviului;

– să manifeste empatie, respectiv să înțeleagă ceea ce îi spune interlocutorul, să fie capabil să se pună în situația acestuia;

– să reducă, pe cât posibil, distanța dintre el și client (distanța datorată diferențelor de statut social, de cultură, de sex, etc.);

– profesionistul trebuie să fie capabil de a înlătura barierele psihologice ale comunicării și să-și dea seama de mecanismele de apărare ale eului pe care clientul le utilizează pentru a ocoli răspunsurile mai sensibile și problemele care-l privesc îndeaproape;

2. În furnizarea serviciilor de informare

Informare competentă, corectă, completă, adecvată, transparentă, operativă:

– profesioniștii trebuie să ofere cel mai competent ajutor posibil ceea ce presupune o bună pregătire profesională, teoretică și practică, limbajul profesional trebuie să fie clar, concis la nivelul capacității de înțelegere a clientului, clientului i se vor prezenta date, avantajele și dezavantajele opțiunilor posibile, informarea trebuie să răspundă nevoilor și problemelor clientului, informarea să se facă în cel mai scurt timp de la solicitarea clientului.

3. În furnizarea serviciilor de consiliere

– consilierea se realizează în baza unui contract între serviciul public și client cu precizarea drepturilor și obligațiilor părților precum și a sancțiunilor în cazul nerespectării clauzelor contractuale;

– profesionistul face o analiză corectă și obiectivă a nevoilor și problemelor obiectului alegând strategia și metodele adecvate în rezolvarea problemelor;

– profesionistul nu face discriminări în funcție de gen, vârstă, capacitate fizică sau mintală, culoare, categorie socială, rasă, religie, limbă, convingere politică;

– profesionistul nu intră în relații de consiliere cu prieteni, colegi, cunoscuți sau rude;

– profesionistul evită transpunerea în starea emoțională a clientului; profesionistul trebuie să își controleze propriile sentimente și să își reprime propriile afecțiuni, profesionistul trebuie să asculte, să acorde atenție reală fiecărui client, să evite atitudinile superficiale și neglijente;

profesionistul nu se va implica în relații sentimentale cu clientul;

profesionistul pune interesul clientului mai presus de interesul său;

– profesionistul nu poate impune o decizie luată de el clientului său, profesionistul trebuie să țină seama de opțiunea clientului;

4. In furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanei vârstnice, a serviciilor acordate de către asistentul personal la domiciliul persoanelor cu handicap grav precum și a serviciilor de zi din cadrul centrelor de zi:

– furnizarea serviciilor se realizează cu respectarea normelor legale în vigoare, după caz: în baza contractului încheiat între părți, a planului de servicii stabilit prin acordul părților sau a planului individualizat de protecție;

– profesionistul implică beneficiarii și partenerii în procesul de organizare și dezvoltare a serviciilor sociale, beneficiarii fiind informați asupra procedurilor de participare în cadrul furnizării de servicii;

– profesionistul se preocupă permanent pentru creșterea calității serviciilor oferite monitorizând evoluția cazului, venind în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor cu promptitudine și eficiență cu respectarea termenelor legale;

– profesionistul manifestă corectitudine, obiectivitate și imparțialitate în acordarea de servicii;

– personalul implicat în furnizarea serviciilor de asistență la domiciliul persoanei vârstnice și al persoanei cu handicap trebuie să dovedească respect față de persoana asistată, să țină seama de opțiunile acesteia, să-I respecte demnitatea ținând cont de dorințele și starea în care se află aceștia respectându-le intimitatea, manifestând atitudine de reconciliere când situația o impune;

– profesionalistul trebuie să-și asume o anume mentalitate emoțională față de client oferind servicii cu respectarea condițiilor legale, oricui le solicită în calitate de client, considerațiile particulare nefiind acceptate în relația profesională;

– profesionistul trebuie să fie dezinteresat în relația sa cu clientul, trebuie să fie motivat mai puțin de interesul propriu și mai mult de dorința de a-și oferi serviciul la nivel maxim; el trebuie să fie pregătit să ofere la cerere serviciile sale, renunțând chiar la prioritățile vieții private.

Art.9. În relația angajat – reprezentanți ai altor instituții și ai societății civile.

1. Relațiile fiecărui angajat cu reprezentanții altor instituții și ai societății civile vor avea în vedere interesul clientului, al persoanei asistate, manifestând respect și atitudine conciliantă în identificarea și soluționarea tuturor problemelor evitând situațiile conflictuale, după caz procedând la soluționarea pe cale amiabilă.

2. În reprezentarea instituției în fața oricăror persoane fizice sau juridice angajatul trebuie să fie de bună credință, contribuind la realizarea scopurilor și obiectivelor serviciului.

3. Angajatul este obligat la apărarea prestigiului serviciului, în desfășurarea activității profesionale și în luarea deciziilor fiind reținut la respectarea întocmai a normelor legale în vigoare și aducerea lor la cunoștința celor interesați, pentru promovarea unei imagini pozitive a serviciului, pentru asigurarea transparenței activității instituției și creșterea credibilității acesteia.

4. Angajatul colaborează cu alte instituții în interesul clientului în scopul realizării optime a programelor și strategiilor instituției evitând dezvăluirea informațiilor confidențiale.

5. Angajatul nu poate folosi imaginea instituției în scopuri personale, comerciale sau electorale.

3.2 Caracteristicile relatiei client-profesionist

3.2.1 Confidentialitatea, un principiu fundamental in relatia profesionist si client

Confidentialitatea garanteaza respectarea drepturilor de care partile implicate in procesul de recrutare – angajator si candidat – trebuie sa beneficieze. In plus, asigurarea confidentialitatii este un pas esential in construirea unei relatii profesioniste intre candidat si specialistul HR, bazata pe respect si avantaj reciproc.

De regula, urmatoarele categorii de informatii sunt considerate cu caracter confidential:

a). numele, adresa si persoana de contact a angajatorului;

b). informatii specifice (referitoare la buget, numar de angajati, proiecte manageriale), asupra carora angajatul cere explicit respectarea confidentialitatii;

c). date cu caracter personal, fara relevanta profesionala (etnia, sexul, religia; numele si prenumele, adresa);

d). asteptarile salariale ale candidatului, precum si informatii referitoare la contractele de munca incheiate sau in derulare.

3.2.2 Asigurarea confidentialitatii: metode si motive

Daca principiul confidentialitatii are un rol important in orice proces de recrutare, el este fundamental in cazul recrutarii de personal pentru pozitiile de specialisti, middle si top manageri. Unul dintre principalele motive il constituie faptul ca posibilii candidati nu cauta activ un astfel de job si nici nu sunt “pusi in miscare” (de regula) de anunturile din ziar. Ei prefera sa “delege” aceasta atributie firmelor de resurse umane specializate care activeaza in aceasta selecta nisa a pietei de munca. Candidatii pentru un post de senior manager, de exemplu, vor accepta aceasta delegare numai daca mediatorul va putea asigura o confidentialitate stricta in centralizarea si procesarea datelor cu caracter personal si profesional.

Firmele de recrutare au obligatia de a garanta confidentialitatea informatiilor candidatilor, indiferent de modul in care intra in posesia lor. Ele pot initia cautarea candidatilor prin contactarea colegilor acestora din cadrul asociatiilor profesionale in care ei sunt membri sau a jurnalistilor specializati in domeniul respectiv de activitate, care pot oferi detalii importante referitoare la persoanele corespunzatoare unei anumite pozitii de top. Desi in aceasta etapa, premergator procesului de recrutare, intre firma de resurse umane si persoanele contactate nu exista un contract de confidentialitate, este in interesul primei parti sa respecte standarde riguroase de onestitate si confidentialitate. Astfel, ea va reusi sa devina si sa se mentina credibila atat in fata posibililor candidati, cat si in fata “surselor” de informatii.

Desigur, exista un numar semnificativ de candidati care isi trimit voluntar CV-urile catre firmele specializate, pe suport clasic sau electronic, in vederea procesarii datelor si a contactarii ulterioare, atunci cand apare o oferta corespunzatoare experientei si asteptarilor acestora. Desi ei dezvaluie intentionat informatiile privitoare la activitatea lor profesionala, se asteapta ca firma de resurse umane sa respecte un standard de confidentialitate corespunzator, pentru a nu le afecta pozitia curenta.

In caz contrar, mediatorul intre candidat si angajator isi pierde credibilitatea in ochii celui dintai. In loc sa isi pastreze CV-ul in baza de date a firmei respective si sa il actualizeze permanent pana cand o pozitie adecvata experientei sale este deschisa, candidatul va opta pentru serviciile unei alte firme, pentru care confidentialitatea in procesul de recrutare este o valoare fundamentala, care face parte din “carta drepturilor” candidatului.

Confidentialitatea este un subiect sensibil, cu atat mai mult cu cat in timpul procesului de intervievare candidatul va dezvalui informatii suplimentare referitoare la personalitatea si traiectul sau profesional, astfel incit specialistul in resurse umane sa realizeze o evaluare cat mai apropiata de realitate. Din acest punct de vedere, confidentialitatea este un prim pas necesar in castigarea increderii candidatului si in inceperea unei colaborari reciproc avantajoase.

3.2.3 Nu doar etic, ci si legal

Confidentialitatea in procesul de recrutare nu este, insa, doar un principiu etic pe care firmele de recrutare aleg sau nu sa il aplice, in functie de coerenta lor manageriala. In Uniunea Europeana, principiul confidentialitatii a devenit un concept legal, in doua etape.

Prima data a fost introdus prin Directiva 46/95, care in octombrie 1998 a devenit lege pentru cele 15 state membre (la acea vreme). Astfel, “confidentialitatea” a devenit un concept juridic, a carui aplicare este supervizata de Autoritatile pentru Protectia Datelor, care pot interfera cu activitatea firmelor de recrutare care nu respecta confidentialitatea, prin amenzi sau chiar ridicarea temporara a dreptului de a procesa date cu caracter confidential.

Legislatia europeana referitoare la protectia datelor cu caracter personal stipuleaza o serie de obligatii pe care firmele de resurse umane trebuie sa le respecte, corespunzatoare unui set de drepturi de care candidatul se bucura.

Astfel, colectarea si procesarea datelor individuale este permisa doar in scopuri legitime, asupra carora firma de recrutare si candidatul au cazut de comun acord de la inceput. De aceea, consimtamantul aplicantului (fie si implicit) este necesar la inceputul procesului de recrutare. In al doilea rand, informatiile care vor face obiectul colectarii si procesarii trebuie sa fie relevante pentru pozitia urmarita de persoana in cauza. Chiar daca sunt colectate, datele referitoare la origine etnica, opinii politice, sex sau orientare sexuala nu vor fi procesate decat daca sunt relevante pentru pozitia respectiva sau daca candidatul consimte in mod explicit. In al treilea rand, firma de recrutare trebuie sa se asigure ca informatiile sunt accesibile doar expertilor in resurse umane autorizati. Scopul acestei prevederi este eliminarea posibilitatii ca un CV sa ajunga pe masa de lucru a unui angajator fara consimtamantul explicit al aplicantului. Nu in ultimul rand, firma de recrutare trebuie sa ia toate masurile tehnice necesare pentru ca informatiile sa nu poata fi pierdute accidental sau sustrase. Prin urmare, o atentie sporita va trebui acordata securizarii retelei interne de calculatoare si a transferului de date catre si in afara acestei retele. In acelasi timp, candidatul are obligatia de a respecta aceleasi standarde de confidentialitate, corespunzatoare celor ale recrutorului, acolo unde exista o astfel de similitudine.

Aceste obligatii se intemeiaza, in principal, pe dreptul candidatului de a alege in ce moment, catre cine, in ce scop si ce categorii de informatii pot fi transmise angajatorului. De aceea, aplicantul este indreptatit sa obtina detalii referitoare la tertii carora expertul in recrutare intentioneaza sa le trimita CV-ul. In acelasi timp, el are dreptul de a-si actualiza dosarul profesional, atunci cand doreste, sau de a-l retrage definitiv din baza de date a mediatorului.

3.2.4 Confidentialitatea, in expansiune

De o importanta cruciala este si faptul ca politica de confidentialitate in procesul de recrutare nu poate fi limitata la un anumit spatiu (Uniunea Europeana, de exemplu), ci are tendinta de a-si impune standardele oriunde au loc investitii majore ale firmelor aflate sub jurisdictia acestui concept. Atunci cand se initiaza o investitie intr-un spatiu exterior Uniunii Europene, primele eforturi de a pune pe picioare afacerea revin unor senior managers cu experienta, care de regula deja beneficiaza de aplicarea efectiva a principiului confidentialitatii. Daca initial recrutarea se realizeaza prin firme dintr-o arie juridica identica (UE) sau similara (SUA), care subscriu conceptului de confidentialitate, ea se poate desfasura, in timp, prin medierea unor experti in recrutare a caror demers poate sa nu fie reglementat strict sau explicit printr-un act cu caracter de lege. Chiar si in acest caz, recrutorul va dori sa aplice normele de confidentialitate cu care un senior manager este familiar, pentru a-i oferi acestuia un prim argument decisiv in favoarea utilizarii serviciilor sale.

Confidentialitate

Confidentialitatea sau secretul profesional reprezinta obligatia profesionistilor de a pastra secrete informatiile despre persoane, atunci cand respectivele informatii sunt obtinute in exercitarea profesiei. Aceste informatii (inclusiv cele referitoare la starea de sanatate sau situatia sociala) nu pot fi divulgate altei persoane decat cu acordul beneficiarului/clientului sau, in cazul copiilor, cu acordul apartinatorilor legali ai acestora. Conform legislatiei in vigoare, confidentialitatea poate fi rupta atunci cand se solicita informatiile printr-o decizie judecatoreasca sau atunci cand este in pericol iminent viata unei persoane. In Romania exista inca o exceptie de la pastrarea confidentialitatii: medicii specialisti isi pot comunica diagnosticul de infectie cu HIV al pacientului comun.

In cazul infectiei cu HIV sau al vulnerabilitatii sociale, respectarea confidentialitatii inseamna nu numai respectarea dreptului unei persoane la viata privata, ci si evitarea stigmatizarii si discriminarii acesteia, intr-o societate care nu reuseste inca sa asigure respect si sanse egale pentru toti membrii ei. In contextul existentei discriminarii, urmatoarele informatii despre persoane necesita pastrarea stricta a confidentialitatii: diagnosticul de infectie cu HIV, efectuarea unui test HIV, angajarea unui comportament cu risc de infectare (parteneri multipli, prostitutie, consum de droguri), asocierea (partener, membru al familiei) cu o persoana infectata cu HIV. Informatii suplimentare

Datele de identificare ale parintilor adoptivi si naturali vor fi confidentiale

Legislatie

Referitor la sporul de confidentialitate (15% din salariu)

In scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate in legislatia nationala au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane – salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea O.G. nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că „pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul – avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază”.

De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.

În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Însăși O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.

Or, deși grefierii, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.

Actiunile intemeiate pe discriminarea existenta intre categoria personalului auxiliar si conex si celelalte categorii socio-profesionale care au un statut ce le recunoaste dreptul la sporul de confidentialitate au fost respinge aproape in bloc, cu mici exceptii, astfel incat in acest mod au fost create premisele unei continue discriminari in cadrul aceleiasi categorii socio-profesionale, caz ilar cand in cadrul aceleeasi Curti de apel, sa existe instante care acorda acest spor la salariu, in dauna altora care nu l-au recunoscut.

Astfel, s-a retinut ca funcția de grefier nu este enumerată în textele de lege ca fiind beneficiara a sporului de confidențialitate de 15 % solicitat, iar conform art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 19/2006 „(…) pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază„. De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Conform art. 20 alin. (3). din Legea nr. 656/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15 % unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. De asemenea, conform O.G. nr. 137/2000 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15 % personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Din textele de lege amintite mai sus rezultă indubitabil că personalul auxiliar din justitie ocupând funcțiile de grefieri nu este îndreptățit la sporul de confidențialitate solicitat întrucât nu există niciun text de lege care să prevadă acordarea acestui spor și grefierilor, iar dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde acest spor și grefierilor atunci prevedea în mod expres într-unul din textele de lege menționat, acordarea acestui spor și acestora.

Potrivit art. 1 și art. 295 alin. (2) din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada in care o persoana prestează munca îi revine obligatia de confidențialitate.

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca in dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesionala (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii).

Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică si legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.

Insă, este de remarcat că reclamantii (grefierii – n.n.) deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut in cazul restului personalului din sistemul bugetar.

In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest in spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică si practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare – Curtea de Apel București, secția a Vil-a, Decizia civilă nr.2814/R/2G06, în Al. Țiclea – „Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).

Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. (1) – (3), art. 6 din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000).

Prin art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta că obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.

Potrivit art. 2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale intr-o societate democratică.

Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă si rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții. – grefierii – s.n.)(Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția civilă, de munca și asigurări sociale, pentru minori și familie in dosarul nr. 1988/102/2007, prin decizia nr. 1421/R din 20 Decembrie 2007)

In sustinerea punctului de vedere contrar celui exprimat in lucrarea de fata, sunt trecute in revista atributiile de serviciu ale personalului auxiliar in concret, prin analiza acestora in comparatie cu cele ale altor categorii profesionale, prin raportare la grila de salarizare ale acestora, constatandu-se ca nu se poate retine situatia comparabila intre categoriile profesionale in discutie, invocandu-se ca actele normative la care am facut referire mai sus prevad acordarea sporului de confidentialitate raportat la gestionarea informatiilor clasificate in redactarea Legii nr. 182/2002, conchizandu-se ca personalul auxiliar nu este indrituit sa beneficieze de sporul solicitat intrucat nu manipuleaza si nu gestioneaza informatii clasificate, iar legile invocate nu prevad expres acordarea respectivului spor si pentru categoria personalului auxiliar. Totodata, se motiveaza ca acordarea sporului de confidentialitate este prevazut sub o conditie, respectiv ca o conditie de valabilitate a actului juridic civil, de incadrarea acestuia in limitele bugetelor aprobate de catre ordonatorul principal de credite, care in opinia subsemnatului este potestativa simpla, depinzand atat de vointa ordonatorului principal de credite cat si de bugetul alocat institutiei respective, conditie neinterzisa de lege.

Se mai fac aprecieri referitoare la faptul ca statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti constituie o reglementare distincta de alte categorii profesionale, astfel incat nereglementarea de catre legiuitor a anumitor aspecte care tin de statutul profesiei nu este o problema care sa poata fi apreciata din punctul de vedere al discriminarii, depasind sfera de aplicare a cadrului legal instituit prin O.G. nr. 137/2000, facandu-se o analogie, in sensul ca daca exista contradictii in legatura cu o dispozitie cuprinsa intr-o lege sau ordonanta cu dispozitia constitutionala reprezentata de liberul acces la justitie si la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice din perspectiva art. 16 din Constitutie, aceste aspecte tin insa de contenciosul constitutional, depasind competenta instantelor ordinare, ignorandu-se voit probabil dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit carora „Curtea se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Concluzionand asupra punctului de vedere de mai sus, s-a considerat ca exercitarea unor drepturi la care face referire O.G. nr. 137/2000 vizeaza modul de aplicare al unor dispozitii legale care instituie acele drepturi si nu examinarea solutiilor legislative alese de catre legiuitor, astfel ca in afara legii nu se poate vorbi de discriminare in sensul O.G. nr. 137/2000. Astfel, prin Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 s-a instituit cadrul general obligatoriu pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial Nr. 790 din 12 decembrie 2001.

Potrivit art. 1 din lege, scopul acesteia vizeaza garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, iar exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.

Domeniul de aplicare al legii vizeaza aplicarea prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

În înțelesul legii, unii termeni se definesc după cum urmează: a) date cu caracter personal – orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale; b) prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea; (…) e) operator – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, care stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; dacă scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt determinate printr-un act normativ sau în baza unui act normativ, operator este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care este desemnată ca operator prin acel act normativ sau în baza acelui act normativ; f) persoană împuternicită de către operator – o persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului; (…)

Referitor la confidențialitatea prelucrărilor, in cuprinsul art. 19 din lege se mentioneaza ca orice persoană care acționează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite, inclusiv persoana împuternicită, care are acces la date cu caracter personal, nu poate să le prelucreze decât pe baza instrucțiunilor operatorului, cu excepția cazului în care acționează în temeiul unei obligații legale.

Pentru neindeplinirea obligatiei de respectare a confidentialitatii lucrarilor, art. 33 din lege stipuleaza ca neîndeplinirea obligațiilor privind aplicarea măsurilor de securitate și de păstrare a confidențialității prelucrărilor, prevăzute la art. 19 și 20, constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei la 500.000.000 lei.

In consideratia celor ce preced, trebuie analizate dispozitiile legale care reglementeaza statutul personalului auxiliar si conex, care, potrivit art. 59 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, in redactarea data dupa modificarea adusa prin Legea nr. 17/2006, stipuleaza ca stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice.

Potrivit art. 60. alin. (1) din lege, pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.

In conditiile alin. (3) al aceluiasi articol, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.

In conformitate cu dispoz. art. 76, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are obligația să își îndeplinească îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparțialitate și celeritate, în conformitate cu legea, și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției, iar fata de art. 77 alin. (1) funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice.

Confidentialitatea lucrarilor efectuate si a informatiilor despre care iau cunostinta sunt stipulate la art. 78 alin. (1), potrivit caruia personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, iar la alin. (2) se mentioneaza ca personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Nerespectarea confidentialitatii lucrarilor se considera abatere disciplinara potrivit art. 84 lit. e) din statut, sanctionabila in conditiile art. 82 si urm din statut.

Totodata, potrivit Ordinului nr. 52 din 18 aprilie 2002 privind aprobarea cerințelor minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, publicat în Monitorul Oficial Nr. 383 din 05 iunie 2002, emis de catre Avocatul Poporului, in contexul Hotărârii Senatului României nr. 33 din 4 octombrie 2001 pentru numirea Avocatului Poporului, văzând prevederile art. 13 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului și ale art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului si în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, conform cărora cerințele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal vor fi elaborate de autoritatea de supraveghere și vor fi actualizate periodic, corespunzător progresului tehnic și experienței acumulate, s-au prevazut cerințele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal trebuie să stea la baza adoptării și implementării de către operator a măsurilor tehnice și organizatorice necesare pentru păstrarea confidențialității și integrității datelor cu caracter personal.

In drept, pretentiile afirmate de catre grefieri se întemeiaza pe dispozițiile Codului muncii (Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003), Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Constitutia Romaniei revizuita, Legea nr. 567 din 09/12/2004, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1197 din 14.12.2004, intrata în vigoare la data de 01.01.2005 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.135 din 31 mai 1994,

Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciara, republicata,

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

Conventia nr. 111/1958 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei,

Art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului,

Art. 19 pct. 3 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice.

O asemenea reglementare trebuie sa fie în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, nu înseamnă «eo ipso» aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.

Tratarea inegală a indivizilor sau grupurilor în raport cu unele trăsături categorice cum ar fi apartenența etnică, rasială, religioasă sau de clasă este caracteristica ideeii de discriminare. În mod obișnuit, termenul este folosit pentru a descrie acțiunea unei majorități dominante în raport cu o minoritate dominată și implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup. Organizația Națiunilor Unite include în discriminare „orice conduită bazată pe distincția operată în raport cu anumite categorii naturale și sociale și care nu este legată de capacitățile și meritele individuale sau de comportamentul concret al unei persoane."

CAPITOLUL 4

4.1 DEFINIREA PROBLEMEI

Calitatea serviciilor sociale oferite de institutiile de stat este mai scazuta decat calitatea serviciilor sociale oferite de institutiile nongurvernamentale. Calitatea serviciilor poate fi afectată de un număr mare de cazuri active, iar pentru a evita acest lucru, specialistul stabilește un număr optim de cazuri active. Pentru a reduce stresul activitățile sunt planificate, în funcție de urgențe, priorități.

Nevoia de asigurare a confidentialitatii se regăsește în calitatea serviciilor oferite beneficiarilor, profesionalismul specialiștilor, munca în echipă, responsabilitatea celor implicați. Acestia au nevoie de asigurarea confidentialitatii deoarece prin acest proces fiecare parte implicată se dezvoltă profesional și personal.

ÎNTREBĂRILE CERCETĂRII

Care sunt diferențele între asigurarea confidentialitatii din cadrul instituțiilor de stat și din cadrul instituțiilor non-guvernamentale?

Diferențele existente în acest punct de vedere influențează calitatea serviciilor oferite de aceste instituții?

ELABORAREA IPOTEZEI

Procesul de confidentialitate este mai dezvoltat în cadrul instituțiilor non-guvernamentale decât în cadrul instituțiilor de stat (fapt care crește calitatea serviciilor oferite de instituțiile non-guvernamentale).

SCOPUL CERCETĂRII

Scopul cercetării este de a identifica modalitățile de asigurrare, nivelul la care este folosit și rezultatele procesului de confidentialitate.

OBIECTIVE

Realizarea unui studiu exploratoriu în cadrul instituțiilor de stat și în cadrul instituțiilor non-guvernamentale pentru a identifica modalitățile de asigurare a confidentialitatii.

Identificarea existenței diferențelor la nivelul instituțiilor de stat și non-guvernamentale.

GRUPUL ȚINTĂ

Universul cercetării: asistenții sociali din cadrul instituțiilor de stat și non-guvernamentale.

Universul cercetării se compune din asistenți sociali care lucrează în instituții de stat și asistenți sociali care lucrează în instituții non-guvernamentale. Numărul de asistenți sociali care au participat la interviu a fost: șase asistenți sociali din cadrul instituțiilor de stat și șase asistenți sociali din cadrul instituțiilor non-guvernamentale. Am ales un număr egal de asistenți sociali care să reprezinte instituțiile în care lucrează (de stat și non-guvernamentale) pentru a obține un rezultat echilibrat în urma analizei și interpretării interviului.

METODĂ DE CULEGERE A DATELOR:

INTERVIUL

Pentru a atinge scopul acestei lucrări am utilizat ca metodă de culegere a datelor interviul semistructurat extensiv. Acesta a avut la bază un ghid de interviu care ilustrează principalele teme pe care le-am abordat în cadrul interviului.

Am optat pentru această metodă de culegere a datelor pentru a mă afla față în față cu persoanele implicate, pentru a lămuri în mod direct aspectele neclare cu privire la temele abordate în cadrul interviului și pentru a surprinde reacțiile intervievaților.

Termenul „interviu” provine din limba engleză: „interview” și înseamnă întâlnirea și conversația între două sau mai multe persoane (Chelcea, 2001 apud Neamțu, 2003). Interviul reprezintă comunicarea în care o persoană obține informații de la altă persoană.

Interviul este o modalitate de investigare științifică și de intervenție socială bazată pe comunicarea verbală, cu scopul de a înțelege și explica fenomenele socioumane.

Interviul se folosește când subiectul cercetării este dificil de observat (se desfășoară în locuri private, nu există documente scrise). (Scârneci, 2006)

Interviurile se clasifică în funcție de mai multe criterii, astfel avem: interviul față în față (în funcție de genul convorbirii), interviul structurat, semistructurat și nestructurat (în funcție de gradul de libertate în formularea întrebărilor de către cercetător), individual și de grup (în funcție de numărul de participanți). Combinând aceste criterii se pot realiza mai multe tipuri de interviu. (Chelcea, 1996 apud Iluț, 1997)

Din categoria interviurilor semistructurate face parte interviul centrat cu răspunsuri libere care are un grad de libertate redus, prin impunerea unor teme de discuție. Răspunsurile la întrebări sunt libere.

În interviul semistructurat sunt stabilite temele în jurul cărora se va discuta. În cadrul acestora se va folosi un ghid de interviu. Ghidul de interviu se regăsește sub multe forme, începând de la unele care cuprind doar teme generale până la altele care cuprind întrebări specifice.

Interviul extensiv presupune investigarea mai multor persoane: realizarea practică a mai multor interviuri cu aceeași temă.

Interviul de cercetare urmărește obținerea de informații pentru efectuarea unui studiu social (Neamțu, 2003).

Caracteristicele interviului sunt:

Interviul este un „fapt de vorbire”, o tehnică de comunicare și de interacțiune umană bazată pe o relație asimetrică între cercetător și intervievat.

Relația dintre cei implicați depinde de statusul social (vârstă, sex și educație) și de modul de desfășurare a interviului (debut, derulare și final).

Interviul se bazează pe un subiect ales de cecetător și are un scop.

Interviul determină construirea unui discurs: discursul factual (despre evenimente, comportamente și acțiuni), discursul reflexiv (despre gânduri, sentimente, valori, atitudini) și discursul intențional (prin care se construiește imaginea de sine).

Interviul descrie personalitățile celor implicați: abilități de comunicare (cercetătorul) și dezvoltarea mecanismelor de apărare ale eului (persoana intervievată). Mecanismele de apărare ale eului sunt: fuga de răspuns, raționalizarea, proiecția, introiecția, identificarea și refularea (Chelcea, 2001 apud Neamțu, 2003).

În aplicarea interviului este necesar să luăm în considerare parametri situaționali: timpul și spațiul. Intervalul de timp acordat interviului trebuie să fie optim; spațiul comunică semnificații care pot influența discursul persoanei intervievate.

Interviul cuprinde trei etape:

Pregătirea interviului

Pentru realizarea interviului se impun următoarele condiții:

pregătirea prealabilă a interviului de către cercetător;

abilitățile de comunicare ale cercetătorului;

acceptul și cooperarea intervievatului;

asigurarea unui cadru potrivit.

Dimensiunile pregătirii interviului:

pregătirea teoretică a interviului (identificarea și formularea temei, documentarea teoretică, precizarea scopului și a obiectivelor interviului, eșantionarea, construirea unui plan de interviu care să cuprindă ghidul de interviu și parametrii situației de interviu);

pregătirea practică a interviului (vizează abilitățile de comunicare și relaționare ale cercetătorului: să inspire încredere, să mențină interesulpentru subiectul interviului, să manifeste empatie, să asculte fără a interveni, să știe să exploateze cunoștiințele pe care le posedă interlocutorul cu privire la tema interviului).

Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de teme, subteme și indicatori, care structurează activitatea de ascultare și intervenție a cercetătorului în procesul comunicării.

Derularea interviului

Derularea interviului impune aplicarea unor strategii și tactici metodologice. Acestea din urmă vizează stabilirea parametrilor de interviu:

cadrul interviului (locul, timpul, distribuția actorilor);

strategiile de comunicare (ascultarea activă, tipuri de intervenție: consemnul sau întrebarea externă care definește un câmp tematic nou, contrazicerea care constrânge intervievatul să își argumenteze discursul și relansarea care are rolul de a-l determina pe interlocutor să expliciteze mai bine ideea și să dezvolte fragmentul de discurs pus sub semnul întrebării).

Există mai patru tipuri de relansări:

parafrazarea (cercetătorul reia, prin repetiție, un punct de vedere enunțat de interlocutor);

completarea (sub forma sintezei parțiale, prin care cercetătorul dovedește că ascultă și înțelege);

interpretarea (reformularea sentimentelor interlocutorului care pune în valoare atitudinea comprehensivă a intervievatorului);

interogația (conținutul propriu-zis al interviului: întrebările utilizate). Pentru formularea adecvată a întrebărilor se impun principii precum: evitarea concurenței întrebărilor, repetiția, respectarea contextului cultural al intervievatului, evitarea lui „de ce?”, evitarea cuvintelor cu dublu sens, formularea de întrebări scurte și clare, neutralitatea întrebărilor (Neamțu, 2003).

Analiza interviului

„Analiza de conținut repezintă un set de tehnici de cercetare cantitativ-calitativă a comunicării verbale și nonverbale, în scopul identificării și descrierii obiective și sistematice a conținutului manifest și/sau latent, pentru a trage concluzii privind individul și societatea sau comunicarea însăși, ca proces de interacțiune socială” (Chelcea, 2001 apud Neamțu, 2003).

DATE SOCIO-DEMOGRAFICE

Vârsta dvs.

Sexul dvs.

Studiile dvs.

Instituția în care lucrați (denumire, tipul instituției: de stat sau non-guvernamentală), departamentul

Vechimea

Funcția dvs. în cadrul instituției

Profesia dvs.

GHID DE INTERVIU

Cum vă simțiți după o zi de lucru?

Cum ați defini confidentialitatea?

Cum se realizează condifentialitatea în instituția unde lucrați?

Considerați că confidentialitatea este necesară în instituția în care lucrați? Argumentați.

Care este, în opinia dvs., rolul confidentialitatii?

Cum este evaluată confidentialitatea în cadrul instituției în care lucrați?

Care credeți că este impactul pe care îl are confidentialitatea asupra instituției/angajaților si beneficiarilor?

Cum descrieți relația ideală dintre asistent social si client?

Care considerați că sunt cele mai importante calități ale unui specialist?

Data:

Semnătura intervievatului:

CODUL ETIC

AL PERSONALULUI CARE OFERĂ SERVICII SOCIALE

CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

Art.1. Codul etic cuprinde norme de conduită obligatorii în legătură cu exercițiul îndatoririlor profesionale ale personalului care oferă servicii sociale precum și principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale.

Art.2. Prevederile prezentului cod etic se aplică personalului care oferă servicii sociale atât la sediul Serviciului Public de Asistență Socială cât și la centrele de zi din subordinea serviciului și la domiciliul persoanelor vârstnice.

Art.3. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanță cu reglementările legale în vigoare din domeniul asistenței sociale.

Art.4. Serviciile sociale oferite trebuie să răspundă nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii, limitării și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE ȘI VALORILE CARE STAU LA BAZA

FURNIZĂRII SERVICIILOR SOCIALE

Art.5. Principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt:

Principiul solidarității sociale

Comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale.

Principiul universalității

Principiul subsidiarității

Principiul planificării și furnizării de servicii sociale pe baza datelor concrete

Proximitate în furnizarea de servicii sociale

Serviciile sociale oferite vor fi adaptate nevoilor comunității sociale în schimbare ale fiecărei persoane, oricare potențial beneficiar putând accede în mod facil la aceste servicii.

Abordarea integrată în furnizarea serviciilor sociale

g. Eficacitate și eficiență

Oferirea de servicii de calitate cu costuri reduse.

h. Îmbunătățirea continuă

i. Parteneriat

j. Orientarea spre rezultate

Serviciul social are ca obiectiv principal orientarea spre rezultate în beneficiul persoanelor deservite. Impactul serviciilor sociale este monitorizat și evaluat în permanență.

Valori

Egalitatea de șanse

Libertatea de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială

Independența și individualitatea fiecărei persoane

Transparența și participarea în acordarea serviciilor sociale

Confidențialitatea

Demnitatea umană

Fiecare persoană este unică și trebuie să i se respecte demnitatea.

CAPITOLUL III

REGULILE DE COMPORTAMENT SI CONDUITA

IN ACORDAREA SERVICIILOR SOCIALE

Art.6. Complexitatea și diversitatea sistemelor de relații în baza cărora se acordă servicii sociale impune respectarea unor norme de comportament și conduită în scopul:

a. de a ghida persoana implicată în acordarea serviciilor, în momentul în care aceasta se confruntă cu dileme practice care implică o problematică etică;

b. de a asigura beneficiarii, dar și potențialii beneficiari de servicii sociale împotriva incompetenței și a neprofesionaliștilor;

d. de a asigura supervizare și consultanță personalului implicat în acordarea serviciilor sociale în vederea evaluării activității acestora.

Art.7. Reguli de comportament și conduită în relația client – profesionist:

1. În identificarea clientului, evidențierea, diagnosticarea și evaluarea nevoii sociale, în vederea realizării de acțiuni și măsuri cu caracter preventiv, monitorizare:

– profesionistul stabilește împreună cu clientul care este problema asupra căreia urmează să se acționeze;

să asculte și să nu intervină decât în momentele propice;

să inspire încredere clientului;

– să știe să-I suscite și să-i mențină interesul pentru subiectul interviului;

– să manifeste empatie, respectiv să înțeleagă ceea ce îi spune interlocutorul, să fie capabil să se pună în situația acestuia;

– să reducă, pe cât posibil, distanța dintre el și client (distanța datorată diferențelor de statut social, de cultură, de sex, etc.);

2. În furnizarea serviciilor de informare

Informare competentă, corectă, completă, adecvată, transparentă, operativă:

3. În furnizarea serviciilor de consiliere

– profesionistul face o analiză corectă și obiectivă a nevoilor și problemelor obiectului alegând strategia și metodele adecvate în rezolvarea problemelor;

– profesionistul nu face discriminări în funcție de gen, vârstă, capacitate fizică sau mintală, culoare, categorie socială, rasă, religie, limbă, convingere politică;

– profesionistul nu intră în relații de consiliere cu prieteni, colegi, cunoscuți sau rude;

profesionistul nu se va implica în relații sentimentale cu clientul;

profesionistul pune interesul clientului mai presus de interesul său;

– profesionistul nu poate impune o decizie luată de el clientului său, profesionistul trebuie să țină seama de opțiunea clientului;

– profesionistul manifestă corectitudine, obiectivitate și imparțialitate în acordarea de servicii;

Art.8. Reguli de comportament și conduită în relația coleg – coleg.

1. Între colegi trebuie să existe cooperare și susținerea reciprocă motivat de faptul că toți angajații sunt mobilizați pentru realizarea unor obiective comune conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, comunicarea prin transferul de informații între colegi fiind esențială în soluționarea cu eficiență a problemelor.

2. Colegii își datorează respect reciproc, considerație, dreptul la opinie, eventualele divergențe, nemulțumirii, apărute între aceștia soluționându-se fără să afecteze relația de colegialitate, evitându-se utilizarea cuvintelor, a expresiilor și gesturilor inadecvate, manifestând atitudine reconciliantă.

3. Intre colegi trebuie să existe sinceritate și corectitudine, opiniile exprimate să corespundă realității, eventualele nemulțumiri dintre colegi să fie exprimate direct netendențios.

4. Relația dintre colegi trebuie să fie egalitară, bazată pe recunoașterea intraprofesională, pe colegialitate, pe performanță în practică și contribuție la teorie.

5. Între colegi în desfășurarea activității trebuie să fie prezent spiritul competițional care asigură progresul profesional, acordarea unor servicii sociale de calitate, evitându-se comportamentele concurențiale, de promovare ilicită a propriei imagini, de atragere a clienților, de denigrare a colegilor; comportamentul trebuie să fie competitiv, loial, bazat pe promovarea calităților și a meritelor profesionale nicidecum pe evidențierea defectelor celorlalți.

6. În relația dintre colegi trebuie permanent promovat spiritul de echipă, deciziile fiind luate prin consens, manifestându-se deschidere la sugestiile colegilor admițând critica în mod constructiv și responsabil dacă este cazul, să împărtășească din cunoștințele și experiența acumulată în scopul promovării reciproce a progresului profesional.

Art.9. În relația angajat – reprezentanți ai altor instituții și ai societății civile.

2. În reprezentarea instituției în fața oricăror persoane fizice sau juridice angajatul trebuie să fie de bună credință, contribuind la realizarea scopurilor și obiectivelor serviciului.

4. Angajatul colaborează cu alte instituții în interesul clientului în scopul realizării optime a programelor și strategiilor instituției evitând dezvăluirea informațiilor confidențiale.

5. Angajatul nu poate folosi imaginea instituției în scopuri personale, comerciale sau electorale.

Sancțiuni, modul de soluționare a reclamațiilor

Art.10. Nerespectarea prevederilor prezentului cod de etică atrage răspunderea persoanei vinovate.

Stabilirea vinovăției se face cu respectarea procedurilor legale în vigoare și în conformitate cu normele Codului de Conduită al personalului contractual, Statutul asistenților sociali, Regulamentul intern al instituției.

Art.11. Reclamațiile și sesizările referitoare la acordarea serviciilor sociale se înregistrează și soluționează cu respectarea procedurii stabilită la nivelul instituției în conformitate cu normele legale în vigoare.

Art.12. Reclamațiile și sesizările se pot face și verbal în cadrul programului zilnic de audiențe al directorului serviciului, stabilit prin Regulamentul intern sau în scris și adresat instituției.

Înregistrarea sesizării se realizează prin:

înscrierea în registrul de audiențe;

înscrierea în registrul sesizărilor telefonice;

înregistrarea la ghișeul de relații cu publicul de către inspectorul de serviciu;

înscrierea în registrul de intrare-ieșire al instituției.

CAPITOLUL IV

DISPOZITII FINALE

Art.13. Prezentul cod va fi îmbunătățit periodic dată fiind complexitatea experienței în domeniul asistenței sociale.

Art.14. Codul etic se va aduce la cunoștința cetățenilor prin afișare la sediul instituției cât și prin orice alte mijloace accesibile persoanelor interesate.

CODUL ETIC

AL PROFESIONISTILOR DIN CADRUL CENTRULUI DE INFORMARE,CONSILIERE SOCIALA

Codul etic al profesionistilor reprezinta un set de reguli care reflecta principiile generale de conduita profesionala.Totodata reprezinta o parte necesara a practicii profesionale a oricarei persoane care lucreaza in domeniul serviciilor sociale. Disponibilitatea de a actiona etic este un aspect esential al serviciului oferit clientilor.

Codul etic cuprinde doua capitole:

Capitolul I :principiile fundamentale corespunzatoare activitatii profesionale din cadrul CENTRULUI.

Capitolul II: Standardele etice ale activitatii profesionale desfasurate in cadrul CENTRULUI

Codul etic se bazeaza pe valorile organizationale precum si principiile etice fundamentale ale asistentei sociale.Codul etic ofera principiile generale care calauzesc comportamentul si aprecierea corecta a profesionistilor in situatiii ce au implicatiii etice si se refera la standardele de aconduita ale acestora aflati intr-o interrelatie profesionala cu beneficiarii , cu colegii, cu comunitatea si societatea ca intreg.

Scopul codului etic este:

de a garanta valorile si principiile fuundamentale ce stau la baza misiunii serviciului;

de a stabili un set de standarde de conduita profesionala;

de a clarifica responsabilitatile si actiunile profesionistilor ,care stau la baza rezolvarii conflictelor etice.

Prevederile prezentului cod etic sunt asumate de catre tot personalul de specialitate al CENTRULUI,pe toata durata practicarii activitatii in organizatie.

Prezentul cod etic este complementar codurilor etice profesionale ( codul asistentului social, codul psihologului etc.)

CAPITOLUL I: VALORI SI PRINCIPII ETICE

Comportamentul si conduita ca profesionist

Personalul trebuie sa fie vigilent si s-a reziste influientelor si presiunilor care interfereaza cu exercitarea profesiei, pastrand impartialitatea judecatilor necesare pentru o practica.

Competenta si dezvoltarea profesionala.Personalul trebuie sa isi desfasoare activitatea in aria de competenta determinate de opregatirea profesionala, expertiza si experienta profesionala . personalul trebuie sa faca tot posibilul pentru a deveni si ramane expert in Practica Profesionala.

Locul de munca .Personalul trebuie sa aiba in vedere in primul rand obligatiile de serviciu.personalul are cea mai mare responsabilitate pentru calitaea si perioada serviciilor pe care le ofera.

Responsabilitatile etice fata de beneficiari

Furnizarea de servicii in interesul beneficiarilor . In toate demersurile , personalul actioneaza cu prioritate in interesul beneficiarului.In situatia in care interesul beneficiarului reprezinta o amenintare pentru comunitate profesionistii din domeniu au responsabilitaea de a indruma beneficiarul si a media scopul armonizarii intereselor partilor implicate.

Egalitatea de sanse. Personalul promoveaza si sprijina principiul de egalitate a sanslor privind accesul beneficiarilor la informatii,servicii,resurse si participarea acestora la procesul de luare a deciziilor.Personalul nu trebuie sa practice ,sa scuze,sa faciliteze sau sa colaboreze cu nici o forma de discriminare pe baza de rasa,etnie,culoare,sex,convingeri politice sau religioase .

Dreptul si obligatiile beneficiarilor. Personalul respecta si promoveaza dreptul beneficiarilor la autdeterminare si recunaoste importanta fundamentala a relatiilor interumane si le promoveaza in practica profesionala.

Caracterul privat si confedential. Personalul trebuie sa respecte caracterul privat al relatiei cu beneficiarii sis a pastreze toate informatiile obtinute pe parcursul activitatii profesionale.personalul de specialitate informeaza beneficiarii in detaliu cu privire la limitele confidentialitatii intr-o situatie data cu privire la socpurile pentru care informatia este obtinuta si la modul in care va fi folosita.

Responsabilitatile etice fata de colegi.

Respect, obiectivitate ,impartialitate si politete.Colaborarea intre colegi este in sopul promovarii intereselor si preocuparilor profesionale.

Personalul are in vedere uramtoarele:

sa respecte confidentialitatea informatiilor aflate de la colegi in cadrul actiivitatii;

sa creeze si s-a mentina conditiile de practica ce faciliteaza performanta etica si profesionala;

sa respecte educatia, formarea profesionala si performanta colegilor, promovand orice cooperare necesara pentru cresterea eficacitatii serviciilor sociale.

CAPITOLUL II:STANDARDE ETICE

ANGAJAMENTUL FATA DE BENEFICIARI

Principala responsabilitate a personalului este de a promova bunastarea beneficiarilor.personalul activeaza in limita competentelor si a obliatiilor legale.

COMPETENTA

Toate actiunile personaluli trebuie sa se inscrie in limitele competentelor.pregatirea profesionala trebuie sa fie un process continu de perfectionare. Comportamentul privat nu influienteaza calitatea responsabilitatilor profesionale.

AUTODETERMINAREA

Personalul nu decide in numele beneficiarului .Profesionistul face orice efort pentru a-l ajuta pe asistat sa-si identifice si sa-si dezvolte resursele in vederea alegerii celei mai bune otiuni.Exceptiile sunt prevazute de lege.

CONTRACTUL CU BENEFICIARUL/REPREZENTANTUL LEGAL

Personalul furnizeaza servicii sociale beneficiarilor numai in contextual unei relatii profesionale pe baza uni contract scris intre furnizorul de servicii sociale ( SPAS DAMIENESTI) si beneficiar.

CONFLICTUL DE INTERESE

Personalul evita conflictele de interese in exercitarea profesiei si promoveaza o abordare impartiala a situatiilor profesionale.Personalul nu foloseste relatia profesionala in scop personal.

CONFIDENTIALITATEA SI VIATA PRIVATA

Personalul respecta dreptul la viata privata a beneficiarului. Profesionistii mentin dreptul de utilizare a informatiilor.Colectarea si impartasirea informatiilor/datelor se afla in lagatura cu serviciul professional de informare a beneficiarului in functie de necessitate si utilitate. Nu se eliberaeza nici o informatie fara ca baneficiarul sa fie instiiintat in prealabil,cu exceptia cazurilor in care acesta nu poate fi responsabil sau in care alte persoane se pot afla in pericol.

MANAGEMENTUL INFORMATIEI

Accesul la dosarele beneficiarilor si transferal acestora se realizeaza astfel incat sa se asigure protectia informatiilor confidentiale.Accesul la dosare este permis profesionistilor din institutie ,supervizorilor activitatii profesionale si altor persoane autorizate .La cerere beneficiarii au acces la informatiile din propriile dosare ,in masura in care servesc intereselor lor si nu prejudiciaza alte persoane.Dosarele benficiarilor trebuie arhivate in deplina siguranta.

LIMBAJUL

Personalul foloseste un limbaj adecvat si respectuos fata de benficiari si evita folosirea termenilor care pot adduce prejudicii persoanelor ,grupurilor sau comunitatilor.

PLATA SERVICIILOR

Atunci cand se stabilesc taxe pentru furizarea serviciilor sociale acestea sunt aduse la cunostinta beneficiarilor in schimbul serviciilor furnizate.

INTRERUPEREA SI INCHEIEREA RELATIE CU BENEFICIARUL

Profesionistii asigura continuitatea serviciilor in cazul in care acestea sunt intrerupte de factori cum ar fi:transfer,boala,indisponibilitate etc..

Legea privind sistemul national de asistenta sociala, publicata in M. Of, Partea I nr. 239 din 16/03/2006

Text preluat din Indaco Lege

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1

Prezenta lege reglementeaza organizarea, functionarea si finantarea sistemului national de asistenta sociala in Romania.

Art. 2

(1) Sistemul national de asistenta sociala reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, prin autoritatile administratiei publice centrale si locale, colectivitatea locala si societatea civila intervin pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor.

(2) Asistenta sociala, componenta a sistemului national de protectie sociala, cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

Art. 3

(1) In vederea promovarii procesului de incluziune sociala, prezenta lege reglementeaza coordonarea si organizarea unitara a sistemului de servicii sociale si prestatii sociale.

(2) Scopul prezentei reglementari este de a crea conditiile necesare implementarii masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecarei persoane aflate intr-o situatie de nevoie sociala, datorata unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, de a beneficia de servicii sociale si prestatii sociale.

Art. 4

In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in vigoare, sistemul de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii generale:

a) universalitatea, potrivit caruia fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala in conditiile prevazute de lege;

b) respectarea demnitatii umane, potrivit caruia fiecarei persoane ii este garantata dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;

c) solidaritatea sociala, potrivit caruia comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu isi pot asigura nevoile sociale, pentru mentinerea si intarirea coeziunii sociale;

d) parteneriatul, potrivit caruia autoritatile administratiei publice centrale si locale, institutiile de drept public si privat, structurile asociative, precum si institutiile de cult recunoscute de lege coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;

e) subsidiaritatea, potrivit caruia, in situatia in care persoana sau familia nu isi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locala si structurile ei asociative si, complementar, statul;

f) participarea beneficiarilor, potrivit caruia beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta sociala contribuie activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;

g) transparenta, potrivit caruia se asigura cresterea gradului de responsabilitate a administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;

h) nediscriminarea, potrivit caruia accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrangerea folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Art. 5

In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:

a) procesul de incluziune sociala reprezinta setul de masuri si actiuni multidimensionale din domeniile protectiei sociale, ocuparii fortei de munca, locuirii, educatiei, sanatatii, informarii-comunicarii, mobilitatii, securitatii, justitiei si culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;

b) nevoia sociala reprezinta ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata, in vederea integrarii sociale;

c) prestatiile sociale sunt masuri de redistributie financiara destinate persoanelor sau familiilor care intrunesc conditiile de eligibilitate prevazute de lege;

d) serviciile sociale reprezinta ansamblul complex de masuri si actiuni realizate pentru a raspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunitatilor, in vederea prevenirii si depasirii unor situatii de dificultate, vulnerabilitate ori dependenta, pentru cresterea calitatii vietii si promovarea coeziunii sociale; serviciile sociale se pot organiza in forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale;

e) furnizorii de servicii sociale sunt persoanele fizice sau juridice, de drept public ori privat, care acorda servicii sociale in conditiile prevazute de lege;

f) asezamantul reprezinta amplasamentul social organizat pentru desfasurarea serviciilor sociale si a altor activitati de interes obstesc;

g) colectivitatea locala reprezinta totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala, cu interese, credinte sau norme de viata comune;

h) comunitatea locala reprezinta membrii organizati ai colectivitatii locale, formele de asociere a acestora, institutiile administratiei publice locale, precum si alte institutii publice ori private din domeniul educatiei, sanatatii sau altele asemenea;

i) acreditarea reprezinta procesul prin care furnizorul de servicii sociale isi demonstreaza propria capacitate functionala, organizationala si administrativa in acordarea serviciilor sociale, cu conditia respectarii standardelor de calitate in vigoare, iar statul recunoaste competenta acestuia de a acorda servicii sociale;

j) standardele generale si specifice de calitate reprezinta ansamblul de norme pe baza carora sunt evaluate si monitorizate activitatea furnizorilor si calitatea serviciilor sociale acordate;

k) ancheta sociala este o metoda de investigatie intemeiata pe diferite tehnici de culegere si de prelucrare a informatiei, in scopul analizei situatiei sociale si economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunitatilor, avand rol de diagnostic social;

l) dezvoltarea comunitara reprezinta procesul prin care o comunitate isi identifica anumite probleme prioritare, se implica si coopereaza in rezolvarea lor, folosind preponderent resurse interne;

m) societatea civila este formata din persoane asociate sub diferite forme, pe baza unor interese comune, si care isi dedica timpul, cunostintele si experienta pentru a-si promova si apara drepturile si interesele; formele asociative pot fi, in principal, asociatii si fundatii, organizatii sindicale si patronale, organizatii culturale si de cult, precum si grupuri comunitare informale.

Art. 6

(1) Statul, prin autoritatile administratiei publice centrale si locale, isi asuma responsabilitatea de realizare a masurilor si actiunilor prevazute in actele normative privind prestatiile sociale si serviciile sociale.

(2) Autoritatile administratiei publice centrale asigura transferul atributiilor si al mijloacelor financiare necesare catre autoritati ale administratiei publice locale si societatea civila, inclusiv catre institutiile de cult recunoscute de lege.

Capitolul II – Dreptul la asistenta sociala

Art. 7

(1) Dreptul la asistenta sociala este garantat, in conditiile legii, pentru toti cetatenii romani care au domiciliul sau resedinta in Romania, fara nici un fel de discriminare.

(2) Cetatenii altor state, apatrizii, precum si orice alta persoana care a dobandit o forma de protectie si care are domiciliul sau resedinta in Romania au dreptul la asistenta sociala, in conditiile legislatiei romane si ale acordurilor si tratatelor la care Romania este parte.

(3) Persoanele prevazute la alin. (1) si (2) au dreptul de a fi informate asupra continutului si modalitatilor de acordare a masurilor si actiunilor de asistenta sociala.

Art. 8

(1) Drepturile la asistenta sociala se acorda la cerere sau din oficiu, dupa caz, in conformitate cu prevederile legii.

(2) Serviciile sociale si prestatiile sociale se acorda in functie de situatia persoanei sau familiei, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Art. 9

Drepturile la asistenta sociala se acorda in conditiile prevazute de legile speciale care le reglementeaza.

Capitolul III – Sistemul de servicii si prestatii sociale

Sectiunea 1 – Serviciile sociale

Art. 10

(1) Serviciile sociale pot fi servicii primare si servicii specializate.

(2) Serviciile sociale primare sunt masuri si actiuni de proximitate si preventie acordate in comunitate, in scopul identificarii si limitarii situatiilor de risc in care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.

(3) Serviciile sociale specializate sunt masurile de suport si asistenta care au ca scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea capacitatilor persoanei ori familiei, aflata in situatii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere sociala, si sunt acordate de personal calificat si specializat.

Art. 11

(1) Furnizarea serviciilor sociale se organizeaza intr-un sistem descentralizat, la nivelul comunitatilor locale, pentru a raspunde cat mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potentialilor beneficiari si conditiilor particulare in care acestia se afla.

(2) Sistemul de servicii sociale se reglementeaza prin legi speciale.

Art. 12

(1) Furnizorii de servicii sociale pot organiza si acorda servicii sociale, cu sau fara gazduire, dupa cum urmeaza:

a) in comunitate;

b) la domiciliul beneficiarului;

c) in centre de zi si centre rezidentiale, publice sau private.

(2) Centrele de zi si rezidentiale reprezinta asezaminte in care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat si care dispun de infrastructura adecvata furnizarii acestora; in centrele rezidentiale persoana este gazduita mai mult de 24 de ore.

(3) Serviciile sociale se pot organiza in forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale, care se aproba prin hotarare a Guvernului.

Art. 13

(1) Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

(2) Furnizorii de servicii sociale si serviciile sociale acordate se acrediteaza in conditiile prevazute de lege.

(3) Furnizorii de servicii sociale acreditati, precum si serviciile sociale acordate de acestia se inregistreaza in registrul electronic unic, organizat la nivel national pe baza ordinului ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei.

Art. 14

(1) Asigurarea calitatii serviciului social se realizeaza prin respectarea standardelor generale si specifice de calitate, aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei.

(2) Respectarea standardelor de calitate este supusa unui proces de evaluare si monitorizare.

(3) Metodologia de evaluare si monitorizare a indeplinirii de catre furnizori a standardelor de calitate se aproba prin hotarare a Guvernului.

Art. 15

Furnizorii de servicii sociale acreditati pot incheia conventii de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale.

Art. 16

Serviciile sociale sunt organizate intr-un sistem flexibil, multidisciplinar si coordonat si pot fi furnizate in sistem integrat cu serviciile de sanatate, invatamant, locuire, ocupare a fortei de munca si altele asemenea, in functie de complexitatea situatiei.

Sectiunea 2 – Prestatiile sociale

Art. 17

(1) Prestatiile sociale reprezinta transferuri financiare si cuprind: alocatii familiale, ajutoare sociale, indemnizatii si facilitati.

(2) Alocatiile familiale se acorda familiilor si au in vedere nasterea, educatia si intretinerea copiilor.

(3) Ajutoarele sociale se acorda persoanelor sau familiilor aflate in dificultate si ale caror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viata, evaluate prin ancheta sociala, precum si prin alte instrumente specifice.

(4) Indemnizatiile si facilitatile se acorda persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale si asigurarii unei vieti autonome; indemnizatiile cu caracter reparatoriu se acorda persoanelor si, dupa caz, familiilor acestora, care au suferit daune in urma unor evenimente socio-politice sau legate de catastrofe si calamitati naturale, recunoscute prin lege.

Art. 18

Principalele criterii pe baza carora se acorda prestatiile sociale sunt urmatoarele:

a) evaluarea contextului familial;

b) veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

c) conditiile de locuire;

d) starea de sanatate si gradul de dependenta.

Art. 19

(1) Statul acorda prestatiile sociale prin autoritatile administratiei publice centrale sau locale, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare.

(2) Prestatiile sociale se acorda in bani sau in natura, din bugetul de stat ori, dupa caz, din bugetul local, si sunt reglementate prin legi speciale.

Capitolul IV – Personalul din sistemul de asistenta sociala

Art. 20

(1) In domeniul asistentei sociale activeaza personal de specialitate in asistenta sociala, precum si personal cu diverse calificari si competente.

(2) Formarea personalului de specialitate in asistenta sociala se realizeaza in institutii de invatamant de stat si private, care functioneaza in conditiile legii, precum si in procesul de formare continua.

(3) Personalul implicat in furnizarea serviciilor sociale isi desfasoara activitatea in conformitate cu statutul profesiei, al dispozitiilor Codului muncii, precum si al altor dispozitii legale, dupa caz.

Art. 21

(1) Serviciile sociale sunt furnizate de asistenti sociali, precum si de persoane cu diverse calificari si competente, specifice domeniului de interventie.

(2) In procesul de furnizare a serviciilor sociale se pot implica, alaturi de personalul prevazut la alin. (1), membri de familie, alte persoane fizice, precum si voluntari, in conditiile legii.

(3) In functie de complexitatea si de forma de organizare, serviciile sociale sunt acordate de echipe pluridisciplinare.

(4) Coordonarea echipelor pluridisciplinare, precum si a activitatilor legate de solutionarea cazului social se realizeaza de managerul de caz sau de responsabilul de caz.

Art. 22

Personalul care activeaza in domeniul asistentei sociale are obligatia:

a) sa isi desfasoare activitatea in conformitate cu legislatia in vigoare;

b) sa asigure confidentialitatea informatiilor obtinute in exercitarea profesiei;

c) sa respecte intimitatea beneficiarilor;

d) sa respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale si furnizorii de servicii sociale;

e) sa respecte etica profesionala;

f) sa implice activ beneficiarii de servicii sociale si, dupa caz, familiile acestora in procesul decizional si de acordare a serviciilor sociale;

g) sa respecte demnitatea si unicitatea persoanei.

Art. 23

(1) Unele categorii ale personalului din sistemul public de asistenta sociala pot beneficia de sporuri la salariul de baza, in functie de conditiile specifice de activitate.

(2) Categoriile de personal, conditiile de acordare si nivelul sporurilor prevazute la alin. (1) se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Capitolul V – Organizarea si functionarea sistemului national de asistenta sociala

Sectiunea 1 – Administratia publica centrala

Art. 24

(1) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei este autoritatea publica centrala care elaboreaza politica de asistenta sociala si promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap si ale oricaror alte persoane aflate in nevoie.

(2) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei stabileste strategia nationala si sectoriala de dezvoltare in domeniul social, coordoneaza si monitorizeaza implementarea acestora, sustine financiar si tehnic programele sociale si exercita controlul asupra acordarii serviciilor sociale si prestatiilor sociale. In elaborarea strategiei nationale si sectoriale, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei se consulta cu autoritatile publice centrale si locale care au responsabilitati in finantarea si acordarea serviciilor sociale, precum si cu reprezentanti ai societatii civile cu activitati in domeniu.

(3) In domeniul protectiei copilului, familiei si a persoanelor cu handicap functioneaza organe si institutii de specialitate, organizate la nivel de autoritati sau agentii nationale, subordonate Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, infiintate prin lege.

(4) In exercitarea atributiilor sale, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei colaboreaza cu celelalte ministere si organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte institutii publice si cu organisme de drept privat.

(5) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei poate constitui structuri executive sau consultative in scopul implementarii si monitorizarii politicilor sociale, precum si a programelor de dezvoltare in domeniu.

Art. 25

In vederea realizarii rolului sau in domeniul asistentei sociale, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei indeplineste urmatoarele functii:

a) de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului aplicarii unitare si respectarii reglementarilor legale in domeniu;

b) de strategie, prin care se stabilesc obiectivele si directiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenta sociala, in concordanta cu politicile sociale stabilite de Guvern;

c) de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice in domeniul asistentei sociale;

d) de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului roman, reprezentarea pe plan intern si extern;

e) de coordonare, prin care se asigura functionarea unitara si eficienta a sistemului de asistenta sociala;

f) de armonizare, prin care se asigura transpunerea reglementarilor Uniunii Europene in legislatia nationala;

g) de administrare, prin care se asigura gestionarea resurselor umane, materiale si financiare, conform legii;

h) de mediere sociala, prin care se asigura solutionarea pe cale amiabila a contestatiilor.

Art. 26

In domeniul asistentei sociale, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei indeplineste urmatoarele atributii principale:

a) elaboreaza politici si programe de dezvoltare unitara in domeniu;

b) stabileste obiectivele prioritare si directiile de actiune ale politicilor din domeniul asistentei sociale;

c) elaboreaza proiecte de acte normative, norme metodologice si alte reglementari privitoare la organizarea, functionarea si dezvoltarea sistemului de asistenta sociala;

d) initiaza si sustine proiecte-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistentei sociale;

e) monitorizeaza si evalueaza sistemul de servicii sociale si prestatii sociale;

f) finanteaza sau, dupa caz, finanteaza in parteneriat programe din domeniul asistentei sociale;

g) elaboreaza, propune si monitorizeaza indicatorii sociali din domeniu;

h) dezvolta instrumente si metodologii necesare asigurarii calitatii serviciilor sociale;

i) initiaza si asigura participarea la programe de formare profesionala in domeniu;

j) reglementeaza si organizeaza un sistem unic si coerent de acreditare in domeniul serviciilor sociale.

Art. 27

Aplicarea unitara, la nivel teritorial, a legislatiei si a strategiilor nationale din domeniul asistentei sociale este asigurata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, prin structurile sale deconcentrate.

Art. 28

(1) Se infiinteaza Observatorul Social, institutie publica cu personalitate juridica, ce functioneaza ca organ de specialitate in directa coordonare a Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

(2) Observatorul Social are drept scop eficientizarea procesului de elaborare si implementare a politicilor sociale la nivel national.

(3) Organizarea, functionarea si finantarea Observatorului Social se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Art. 29

(1) Se infiinteaza Inspectia Sociala, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

(2) Inspectia Sociala are ca scop controlul implementarii legislatiei in domeniu, precum si inspectarea activitatii institutiilor publice si private, responsabile cu furnizarea prestatiilor si serviciilor sociale.

(3) Organizarea, functionarea si finantarea Inspectiei Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Art. 30

(1) Se infiinteaza Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, ca organ de specialitate cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, cu scopul crearii unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestatiilor sociale.

(2) In vederea indeplinirii atributiilor care ii revin, Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale isi desfasoara activitatea prin structuri organizate in fiecare municipiu, resedinta de judet, precum si in municipiul Bucuresti.

(3) Structurile organizate conform prevederilor alin. (2) pot infiinta filiale locale, cu sau fara personalitate juridica, in functie de numarul si de categoriile de persoane beneficiare, precum si de complexitatea activitatii la nivel teritorial.

(4) Organizarea, functionarea si finantarea Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Sectiunea 2 – Administratia publica locala

Art. 31

(1) Pentru asigurarea aplicarii politicilor sociale in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, precum si altor persoane, grupuri sau comunitati aflate in nevoie sociala, autoritatile administratiei publice locale infiinteaza si organizeaza servicii publice de asistenta sociala.

(2) Autoritatile administratiei publice locale raspund de infiintarea, organizarea si furnizarea serviciilor sociale.

Art. 32

Consiliile judetene infiinteaza si organizeaza, in subordinea lor, serviciul public de asistenta sociala, la nivel de directie generala, cu urmatoarele atributii principale:

a) elaboreaza si implementeaza strategiile si planurile de actiune la nivel judetean, in concordanta cu strategiile si planurile nationale de actiune in domeniu, precum si cu programul propriu de dezvoltare comunitara;

b) initiaza si aplica masuri de prevenire si combatere a situatiilor de marginalizare si excludere sociala si asigura solutionarea urgentelor sociale;

c) coordoneaza infiintarea, organizarea si furnizarea serviciilor sociale, in concordanta cu nevoia sociala identificata, asigurand o acoperire echitabila a dezvoltarii acestora pe intreg teritoriul judetului, si acorda sprijin financiar si tehnic pentru sustinerea acestora;

d) propune infiintarea si administreaza serviciile sociale specializate, direct sau in parteneriat, ori prin contractare cu alte autoritati si institutii publice si private, forme de asociere a societatii civile, inclusiv cu institutii de cult recunoscute de lege, implicate in derularea programelor de asistenta sociala;

e) acorda sprijin autoritatilor locale, in scopul dezvoltarii si organizarii serviciilor sociale;

f) asigura activitatile de informare, formare si consiliere, in vederea cresterii performantei serviciilor publice de asistenta sociala de la nivelul consiliilor locale ale municipiilor, oraselor si comunelor;

g) monitorizeaza si evalueaza serviciile sociale infiintate si administrate;

h) elaboreaza si implementeaza proiecte cu finantare nationala si internationala in domeniu;

i) acorda asistenta tehnica necesara pentru crearea si formarea structurilor comunitare consultative, ca forma de sprijin in activitatea de asistenta sociala;

j) elaboreaza si propune consiliului judetean proiectul de buget anual pentru sustinerea serviciilor sociale si a altor masuri de asistenta sociala, in conformitate cu planul de actiune propriu.

Art. 33

(1) Consiliile locale ale municipiilor, oraselor si comunelor infiinteaza, in subordinea lor, serviciul public de asistenta sociala, la nivel de directie sau, dupa caz, serviciu, cu urmatoarele atributii principale:

a) identifica nevoile sociale ale comunitatii si le solutioneaza in conditiile legii;

b) raspunde de infiintarea, organizarea si furnizarea serviciilor sociale primare;

c) dezvolta si gestioneaza servicii sociale specializate, dupa caz, in conditiile legii;

d) incheie conventii de parteneriat si initiaza programe de colaborare cu alte autoritati locale, institutii publice si private, structuri asociative, precum si cu institutii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale dezvoltate, in conformitate cu nevoile locale identificate si cu prevederile planului judetean de actiune;

e) furnizeaza informatiile si datele solicitate de serviciul public de asistenta sociala judetean, precum si de autoritatile publice centrale cu responsabilitati in domeniu;

f) elaboreaza si implementeaza proiecte cu finantare nationala si internationala in domeniu;

g) elaboreaza si propune consiliului local al municipiului, orasului sau comunei proiectul de buget anual pentru sustinerea serviciilor sociale si a altor masuri de asistenta sociala, in conformitate cu planul de actiune propriu.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru indeplinirea atributiilor prevazute la acelasi alineat, consiliile locale si primariile de la nivelul comunelor, care nu dispun de capacitatea si resursele necesare infiintarii unui serviciu public de asistenta sociala, angajeaza personal cu competente in domeniul asistentei sociale, cu contract individual de munca.

Art. 34

Consiliul General al Municipiului Bucuresti infiinteaza si organizeaza in subordinea sa Serviciul public de asistenta sociala la nivel de directie generala, cu urmatoarele atributii principale:

a) elaboreaza strategiile de dezvoltare si planurile de actiune in domeniul asistentei sociale pentru municipiul Bucuresti si asigura o dezvoltare unitara si echitabila a serviciilor sociale la nivelul intregii capitale;

b) identifica si evalueaza nevoile sociale, categoriile de beneficiari si tipurile de servicii sociale dezvoltate la nivelul municipiului Bucuresti;

c) colaboreaza cu serviciile publice de asistenta sociala de la nivelul sectoarelor, precum si cu formele de asociere ale societatii civile, in vederea organizarii si dezvoltarii serviciilor sociale in mod echitabil, pe intreg teritoriul municipiului Bucuresti;

d) avizeaza proiectele de servicii sociale, initiate la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, privind conformitatea acestora cu strategia municipala de dezvoltare in domeniu;

e) initiaza si aplica programe de prevenire si combatere a situatiilor de marginalizare si excludere sociala, asigura solutionarea urgentelor sociale si dezvolta proiecte de servicii sociale destinate, in principal, categoriilor de persoane ale caror nevoi nu sunt acoperite de serviciile create la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, cum ar fi centre-pilot, centre de tranzit si altele asemenea;

f) creeaza sistemul informational managerial necesar implementarii activitatilor de evaluare, monitorizare si comunicare in domeniu;

g) furnizeaza datele si informatiile solicitate de autoritatile administratiei publice centrale;

h) elaboreaza si propune Consiliului General al Municipiului Bucuresti proiectul de buget anual pentru sustinerea serviciilor sociale si a altor masuri de asistenta sociala, in conformitate cu planul de actiune propriu.

Art. 35

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti infiinteaza si organizeaza in subordinea lor serviciul public de asistenta sociala, la nivel de directie generala, cu urmatoarele atributii principale:

a) identifica nevoile sociale din raza sectorului si le solutioneaza, in conditiile legii;

b) elaboreaza, implementeaza, monitorizeaza si evalueaza planurile de actiune in domeniul asistentei sociale, in concordanta cu nevoile proprii de dezvoltare, precum si cu strategiile si planurile de dezvoltare nationale si ale municipiului Bucuresti;

c) raspunde de infiintarea, organizarea si furnizarea serviciilor sociale primare si specializate, in conditiile legii;

e) furnizeaza datele si informatiile solicitate de Serviciul public de asistenta sociala al municipiului Bucuresti, precum si de autoritatile publice centrale cu responsabilitati in domeniu;

f) monitorizeaza si evalueaza serviciile sociale infiintate si administrate;

g) initiaza si aplica programe de prevenire si combatere a situatiilor de marginalizare si excludere sociala si asigura solutionarea urgentelor sociale;

h) elaboreaza si implementeaza proiecte cu finantare nationala si internationala in domeniu;

i) elaboreaza si propune consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti proiectul de buget anual, pentru sustinerea serviciilor sociale si a altor masuri de asistenta sociala, in conformitate cu planul de actiune propriu.

Art. 36

Modelul regulamentelor de organizare si functionare ale serviciilor publice de asistenta sociala de la nivelul administratiei publice locale se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si a Ministerului Administratiei si Internelor.

Capitolul VI – Finantarea prestatiilor sociale si a serviciilor sociale

Art. 37

(1) Asistenta sociala se finanteaza, in principal, din fonduri alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

(2) Modul de finantare a asistentei sociale se stabileste prin legile speciale care reglementeaza acordarea de prestatii sociale si furnizarea serviciilor sociale.

Art. 38

(1) Finantarea serviciilor sociale din sursele publice se face pe principiile concurentei si al eficientei.

(2) Autoritatile administratiei publice centrale sau locale pot contracta servicii sociale in conditiile legii.

Art. 39

De la bugetul de stat se asigura:

a) finantarea prestatiilor sociale reglementate prin legi speciale;

b) finantarea programelor de interes national, elaborate pe baza programelor judetene si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in scopul infiintarii, dezvoltarii si sustinerii serviciilor sociale;

c) functionarea si administrarea institutiilor publice cu atributii in domeniul asistentei sociale, aflate in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei;

d) acordarea de subventii in vederea dezvoltarii serviciilor sociale si a asigurarii functionarii acestora;

e) finantarea in parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuitatii serviciului, in conformitate cu nevoia sociala si cu principiul subsidiaritatii;

f) finantarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistentei sociale.

Art. 40

(1) De la bugetele judetelor, bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si de la bugetul municipiului Bucuresti se aloca fonduri pentru:

a) finantarea serviciilor sociale organizate la nivelul judetului, al sectoarelor municipiului Bucuresti si al municipiului Bucuresti;

b) finantarea prestatiilor sociale stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ale municipiilor, ale oraselor si ale comunelor sau prin legi speciale, dupa caz.

(2) De la bugetele judetelor se poate asigura finantarea in parteneriat a serviciilor sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor.

(3) De la bugetele locale ale municipiilor, oraselor si comunelor se asigura finantarea:

a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau in parteneriat cu formele de asociere ale societatii civile;

b) ajutoarelor sociale si facilitatilor acordate pe plan local.

(4) Consiliile locale de la toate nivelurile administratiei publice locale au obligatia sa prevada in bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale si prestatii sociale, stabilite prin legi speciale si hotarari ale consiliilor locale.

Art. 41

(1) La finantarea serviciilor sociale sunt utilizate si sume provenite din venituri proprii, din donatii, sponsorizari sau din alte contributii din partea unor persoane fizice ori juridice, din tara si din strainatate, precum si din alte surse, cu respectarea legislatiei in domeniu.

(2) In functie de venituri, persoanele beneficiare contribuie la finantarea acordarii serviciilor sociale, conform legii.

(3) Sumele incasate drept contributii, in conditiile alin. (2), se utilizeaza pentru finantarea serviciilor sociale.

Art. 42

(1) Furnizorii de servicii sociale pot dezvolta activitati lucrative numai pentru autofinantarea serviciilor sociale acordate.

(2) Veniturile obtinute din activitatile prevazute la alin. (1) se utilizeaza si pentru lucrari de modernizare, reamenajare si renovare a centrelor prevazute la art. 12 alin. (1) lit. c).

Art. 43

Actualizarea sau corectarea cuantumului prestatiilor sociale reglementate prin legi speciale se realizeaza anual, cu indicele preturilor de consum, prin hotarare a Guvernului.

Capitolul VII – Jurisdictia sistemului national de asistenta sociala

Art. 44

(1) Cererea pentru acordarea prestatiilor sociale se inregistreaza la serviciul public de asistenta sociala din subordinea consiliilor locale sau, in situatia prevazuta la art. 33 alin. (2), la primaria comunei in a carei raza isi are domiciliul sau resedinta persoana solicitanta.

(2) Dupa caz, cererea se poate inregistra la structurile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sau la serviciul public de asistenta sociala organizat in subordinea consiliului judetean, respectiv in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

(3) Cererea pentru acordarea serviciilor sociale se inregistreaza la furnizorul de servicii sociale, public sau privat, dupa caz.

(4) Procedura de inregistrare si solutionare a cererii de acordare a serviciilor sociale si a prestatiilor sociale se reglementeaza prin legi speciale.

Art. 45

(1) Dreptul la prestatii sociale se stabileste prin decizia structurilor deconcentrate ale Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale.

(2) In situatia in care sunt indeplinite conditiile legale, plata prestatiilor sociale se efectueaza incepand cu luna urmatoare depunerii cererii.

(3) Incetarea platii se face incepand cu luna urmatoare celei in care nu mai sunt indeplinite conditiile de eligibilitate.

Art. 46

(1) Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale si prestatii sociale poate fi contestata la Comisia de mediere sociala.

(2) Comisia de mediere sociala este obligata sa se pronunte in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii de mediere.

(3) Deciziile Comisiei de mediere sociala pot fi atacate in termen de 30 de zile de la data emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Art. 47

(1) Comisia de mediere sociala este organizata si functioneaza in aparatul structurilor deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

(2) Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei de mediere sociala se aproba prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

Art. 48

Cererile adresate instantelor judecatoresti pentru solutionarea litigiilor in legatura cu acordarea serviciilor sociale si a prestatiilor sociale sunt scutite de taxa judiciara de timbru.

Capitolul VIII – Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 49

(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2008, gestiunea si plata prestatiilor sociale se asigura de Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale.

(2) In perioada 2006-2008, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei testeaza modalitatea de organizare si functionare a sistemului de administrare si gestionare a prestatiilor sociale la nivelul unor centre-pilot si va constitui baza nationala de date.

Art. 50

Incepand cu data de 1 ianuarie 2007, Inspectia Sociala preia atributiile si responsabilitatile referitoare la inspectie, precum si personalul aferent de la Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap si de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Art. 51

(1) In termen de un an de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei elaboreaza modificarile si completarile corespunzatoare la actele normative in vigoare din domeniul asistentei sociale.

(2) Pana la elaborarea modificarilor si completarilor prevazute la alin. (1), actele normative in vigoare la data intrarii in vigoare a prezentei legi se vor aplica in continuare, cu exceptia dispozitiilor care contravin prevederilor prezentei legi.

Art. 52

(1) Dispozitiile art. 28, 29 si 30 se vor aplica la datele prevazute de legile speciale.

(2) La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 814 din 18 decembrie 2001, precum si orice alte dispozitii contrare.

Bibliografie

Neamțu, George (coord.), (2003) “Tratat de asistență socială”, Editura Polirom, Iași;

Pașa, F., Pașa, L. M. (2004) “Asistența socială în România”, Editura Polirom, Iași

Bocancea, C., Neamțu, G., (1999), Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași.

Popescu, M., (2002), Consiliere, în Pop, L., (coord.), Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București, pp. 187 – 193.

Buzducea D., Aspecte contemporane în asistența socială, Polirom, 2005

5. Curs de asistență socială, University of East Anglia-Norwich, Ministerul Muncii, UNICEF, 1992

Legea nr. 466 din 2004 privind statutul asistentului social

internet

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Confidentialitatea, Valoare Morala Fundamentala In Relatia Asistent Social Asistat (ID: 164849)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Confidentialitatea, Valoare Morala Fundamentala In Relatia Asistent Social Asistat

Copyright Notice

Fenomenul Rezultat In Urma Colaborarii Psihologilor din Maramures

Metode DE Psihodiаgnostic Utilizаte In Expertizа Psihologica Judiciаra А Minorilor Implicаti In Cаuze Penаle

Consilierea Profesionala

Relatia Dintre Tipurile de Atasament Si Aparitia Tulburarilor de Personalitate de Tip Anxios

Solicitari Psihice ale Personalului Aeronautic

Cultivarea Identitatii Personale

Copyright Notice

Similar Posts