,,Conferința de la Potsdam 16 iulie -2 august 1945 [613938]

1 UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA
Departamentul pentru pregătirea și perfecționarea personalului didactic
Specializarea: Istorie

Relații internaționale după al doilea război mondial în
perioada 08 mai 1945 – 30 decembrie 1947

Autor : prof. Grigo re Tudorel Ionuț
Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Fetești
Coordonator științific: Lector univ. dr. Marius -George COJOCARU

Constanța
2018

2
Cuprins
Introducere …………………………………………………………………………………. 3
Capitolul I . Relații internaționale după al doil ea război mondial în perioada
08 mai 1945 – 29 iulie 1946 …………………………………………………………….. 6
I.1 Relații internaționale premergătoare Conferinței de la Postdam (08 mai – 16 iulie 1945 )… 6
I.2 Conferința de la Postdam 16 iulie -2 august 1945……………………………………… .. 23
Capitolul II. Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada
2 august 1945 -30 decembrie 1947 …………………………………………………………. 40
II.1. Cortina de Fier (1945 -1946) …………………………………………………………… 40
II.2 Anii 1946 -1947…………………………… ……………………………………………. . 57
Capitolul III . România în contextul relațiilor internaționale în perioada
08 mai 1945 – 30 decembrie 1947 ……………………………………………………….… 79
III.1 Relațiile internaționale ale României după al Doilea Război Mondial
(8 mai 1945 – 31decembrie 1946) …………………… ……………………………….….. 79
III.2 Anul 1947 în istoria României ………………………………………………….…… 100
Capitolul IV . Modalități de valorificare didactică …….………………………………… 118
IV .1.Proiect de opțional pentru anul școlar 2018 -2019 …………………………………… 118
IV .2.Fișă de avizare ……………………………………………………………………… 122
IV .3. Planificare calendaristică …………………………………………………………… 123
IV .4. Planuri de lecții ……………………………………………………………………… 126
IV .5. Teste…………………………………………………………………………………. 130

Încheierea ………………………………………………… …………………………….. 138
Bibliografie selectivă ……………………………………………………………………. 142
A. Lucrări selective ……………………..………………………………………….. 142
B. Articole și documente ………..………………………………………………… . 144
C. Surse web…………………………………… …………………………………….. 145

3
Introducere

Lucrarea de grad didactic I Relații internaționale după al doilea razboi mondial ( 8 mai
1945 – 30 decembrie 1947) am ales -o din mai multe motive obiective și subiective. În primul
rând pentru că sunt fas cinat de istoria contemporană și de relațiile internaționale care au
influențat lumea pentru mai mult de 50 de ani. Astfel soarta statelor mici și mijlocii a fost incă
odată stabilită în fața ușilor închise de marile state, în cazul de față de URSS, SUA și Marea
Britanie. Ca urmare statele din estul Europei printre care și România au fost nevoite să intre în
lagărul socialist unde drepturile omului nu au fost respectate și s -a instaurat dictatura comunistă.
Lucrarea reprezintă o abordare interdisciplinară a unei problematici de mare complexitate
în istoria relațiilor internaționale : stabilirea păcii în urma Celui de al Doilea Război Mondial și
modul în care negocierea acesteia a influențat cursul ulterior al evenimentelor pe scena politică
internațională.
Al Doilea Război Mondial a schimbat cursul istoriei omenirii, în special al Europei
Centrale și de Sud -Est. Considerată în mod tradițional ca o zonă de frontieră sau o semiperiferie
a Occidentului, această regiune a devenit o anexă a Uniunii Sovietice, stat ele din regiune intrând
într-o relație de dependență față de această Mare Putere. Tot în această perioadă au fost stabile
regulile în privința criminalilor de război naziști care au fost judecați și condamnați la tribunalul
de la Nurenberg. Și nu în ul timul rând cum a fost afectata România în aceasta perioadă deși a
luptat împotriva Germaniei naziste în perioada 23 august1944 – 9 mai 1945 contribuind la
eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei.
Obiectivul lucrării științifice de gra d didactic I îl constituie demonstrarea faptului că
noua configurare a Europei postbelice își are cauzele în modul în care s -au derulat relațiile dintre
Aliați în timpul războiului, în timpul negocierii proiectelor de Tratate din cadrul conferințelor
internaționale, dar mai ales în modul de desfășurare a Conferinței de pace și tratamentul aplicat
învinșilor reflectat în redactarea dispozițiilor cuprinse în textele Tratatelor.

4 Despre Relațiile internaționale după al doilea razboi mondial au fost scrise mai multe
lucrari precum cele ale istoricului Michael Neiberg, POTSDAM Sfârșitul celui de -al Doilea
Război Mondial și refacerea Europei, a lui Feliks Ciuev; Viaceslav Molotov, Conversații cu
Molotov în cercul puterii comuniste, a lui Michael Lynch, Stalin și Hrusciov URSS, 1924 –
1964, a lui Paul Ullmann , Relațiile Austriei cu România între 1945 -1955, a lui Scott Burchill ,
Relațiile internaționale dupa 1945.
Sunt abordate în detaliu implicațiile juridice ale Tratatelor de Pace din 1947, i nsuficient
analizate până acum. Aspecte legate de legislația nediscriminatorie, respectarea regulilor și
cutumei internaționale cu privire la dreptul tratatelor, delimitarea și demarcarea frontierelor,
schimbul de populație, integritatea și suveranitatea n ațională, pedepsirea criminalilor de război,
implementarea legislației cu privire la respectarea drepturilor omului în țările foste satelite ale
Axei, în general toate aspectele legislative care au o influență deosebită asupra credibilității
politice a unu i stat fac obiectul analizei..
Ultima parte a lucrării este dedicată consecințelor de natură politică și economică ale
semnării Tratatelor de Pace din 1947, mai exact: neacordarea cobeligeranței, impunerea
statutului de stat învins, sovietizar ea și satelizarea, preluarea modelului sovietic al economiei de
comandă și începutul Războiului Rece.

Ce este istoria relațiilor internaționale? Aparent răspunsul la această întrebare ar trebui să
fie unul simplu de dat: istoria relațiilor dintre statel e-națiuni. Privind mai îndeaproape această
definiție nu este înca satisfăcătoare. Ce fel de relații? Diplomatice, economice, politice,
culturale? Unde este locul organizațiilor internaționale, a actorilor non -guvernamentali, a
fenomenelor interacțiune la u n nivel mai subtil definit decât cel al statului, mai ales în perioada
postbelică unde procesul de globalizare și de depăsire a modelului politic reprezentat de statul –
națiune este din ce în ce mai prezent?
Istorie politică? În consecință, răspunsul la înt rebarea de mai sus trebuie puțin rafinat.
Inițial disciplina aceasta era doar o parte a istoriei politice – acea națiune ( cronică ) a faptelor
,,mari” populate de personajele grandioase, conducători, regi,miniștrii. Al doilea război mondial
a fost semnific ativ și pentru că prin slăbirea statelor europene și a imperiilor lor coloniale a mutat
atenția istoricilor spre evenimentele globale propuse în sau cu contribuția noilor state

5 independente din Asia de sud_est și Orientul Mijlociu. Istoria complexă a decol onizării și
manevrele diplomatice ale competitorilor în războiul rece a deschis zone noi istoricilor
diplomației.
Istoria relațiilor internaționale înseamna astăzi mai mult decat istoria relațiilor dintre
statele -națiuni. Ea se ocupă nu numai cu afacerile dintre guverne ci și cu toate interacțiunile
transflontariere ( comerț, emigrație, mișcarea capitalurilor și a ideilor ), cu acțiunile individuale
și ale organizațiilor non -statale ( companii internaționale, Crucea Roșie, Fondul Monetar
Internațional etc ).
În același timp istoria relațiilor internaționale înseamna și inverstigarea modului cum se
realizează politica externă a unui actor de acest tip. Care sunt factorii de decizie, ce rol joacă,
care sunt obiectivele și instrumentele folosite pentru atinge rea acestora? Care sunt sursele interne
și externe ale unui gest în politica internațională, care sunt factorii economici, militari dar și
culturali sau mentali care influențează decizia? În ce mod percepția factorilor de decizie asupra
realității mediului internațional, sublimate fără îndoială din mentalul colectiv contemporan a
determinat o anumită evoluție a evenimentelor pe scară internațională?
Toate aceste întrebări și multe altele înca provoacă în egală măsură cercetătorul și
publicul larg și istori a relațiilor internaționale, deși preocupată uneori de detalii obositoare,
prezintă o dublă fascinație deoarece ,,combină complexitatea unei table de șah cu stimulul
mental al studierii iraționalității naturii umane active în politica de putere”.
Statele în relațiile internaționale situează întodeauna pe poziții de cooperare.
Interacțiunea elementelor fundamentale ale sistemului politic internațional mondial poate genera
uneori stări conflictuale de grade și pâna la promovarea stărilor conflictuale militar e, adică a
războaielor. Cooperarea deplină armonizează interesele statelor, iar armonia interstatală trebuie
înteleasă ca o legătură perpetuă care nu este tulburată de vreo stare conflicuală.

6
CAPITOLUL I

Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada
08 mai 1945 – 29 iulie 1946

I. 1 Relații internaționale premergătoare Conferinței de la Postdam
(08 mai – 16 iulie 1945 )

Hitler s -a sinucis și, la 7 mai 1945, inamicul a semnat capitularea necondiționată .
Churchill a apărut într -un balcon din Londra și a fost aclamat; el a evocat vremea când luminile
erau stinse, când cădeau bombele și când nici un om, nici un bărbat, nici o femeie, nici un copil
nu vorbeau de încetarea luptei. Acum, Anglia, după ani înd elungați, scăpase din ,,gurile
infernului și din ghiarele morții”. Mai rămânea de învins Japonia, dar și această victorie era pe
calea cea bună.1
Eisenhower se achită de sarcini până la capăt: pe 7 mai 1945, primește capitularea
generalului Jodl, la Reims . ,,Ike” este în culmea gloriei. Moartea lui Roosevelt îl transformă,
alături de Churchill și Stalin, în simbolul victoriei aliate. Ca succesor al lui Marshall,
Eisenhower începe reorganizarea armatei americane.2
Data oficială a sfârșitului războiului în Europa, Ziua V -E, a fost de fapt 8 mai. Stalin era
furios că generalul Eisenhower își permisese să accepte predarea naziștilor de pe Frontul de Vest
și de pe Frontul de Est, numai sovieticii ar fii trebuit să aibă privilegiul acela la Berlin. Stalin
voia s ă amâne Ziua V -E pe 9 mai. A fost o idee care l -a înfuriat pe Churchill. În confuzia
generală germanii au fost cei care au anunțat pentru prima oară sfârșitul războiului, într -o
transmisie radio de la Flensburg, unde amiralul Donitz era încă, teoretic, la cârma ruinelor Reich –

1 Andre, Maurois . Istoria Angliei , Editura O rizonturi, București, 1987, pp 667 .
2 Larousse. De la primul război mondial până în prezent . 1914 -până în prezent , Editura RAO, București, 2003, pp
128.

7 ului zdrențuit. Știrea a fost preluată de BBC.3
Cu puțin înainte de miezul nopții, pe 8 mai, la comandamentul sovietic din Karlshorst,
mareșalul Gheorghi Jukov, un geniu militar brutal, a acceptat în sfârșit predarea Germaniei. Din
nou amiralul von Friedeberg și -a pus semnătura pe înfrângerea Germaniei.4 În prezența
generalului francez Sevez, generalul Jodl semnează la Reims, la 7 mai 1945, capitularea tuturor
forțelor germane. Ceremonia s -a repetat pe 8 mai la Berlin, în prezența – din partea Franței – a
generalului De Lattre de Tassigny.5
Churchill care hotărâse să ignore dorința lui Stalin de a amâna Ziua V -E până pe data de
9, avea să se adreseze națiunii la ora trei după -amiază. Președintele Truman luase cuvântul mai
devreme. Genera l Charles de Gaulle, care nu suporta gândul să i -o ia Churchill înainte, a insistat
să transmită anunțul către francezi exact la aceeași oră.6
Pe 9 mai 1945 am fost la San Francisco, am vorbit la radio de Ziua Victoriei. Mi s -a
propus pe 8. Am spus: nu pot , o serbăm pe 9. Ei – pe 8, iar noi pe 9. Mulți sunt atrași să o serbeze
totuși pe 8, dar noi considerăm că este incorect. Iar eu cred că Stalin se temea să nu fim trași în
piept, să nu ne ducă de nas aliații noștri. Că cine știe în ce ne mai bagă,cine știe ce boacănă mai
fac. Stalin era foarte precaut… A fost corect, în opinia mea. Churchill doar i -a dat indicații lui
Montgomery: aveți grijă de armele germane, încă mai pot prinde bine împotriva Uniunii
Sovietice. Le era frică să nu mergem mai departe… P e 8 mai am fost felicitat. Dar au avut o
sărbătoare mică. Cum se cuvine, un moment de reculegere. Dar nu se simțea… nu că nu le -ar fi
păsat, dar erau prudenți în legătură cu noi, dar și noi eram și mai și în relațiile cu ei…7
Pe 8 mai 1945, de Gaulle îi scria lui Churchill „Pe măsură ce tunurile se scufundă în
tăcere de -a lungul și de -a latul Europei, vă scriu pentru a vă asigura de admirația și de prietenia
mea sinceră. Ceea ce s -a întâmplat nu s -ar fi putut întâmpla fără dumneavoastră. Sunt sigur că
împărtășim aceleași speranțe că națiunile noastre mărețe vor progresa împreună, în armonie și
pace glorioasă”. Într -adevăr războiul dintre cei trei aliați se finalizase glorios, chiar dacă
Roosevelt nu a trăit să vadă sfârșitul. De armonie, însă nu a fost vorba niciodată.8
John Colville descrie astfel relația dintre Churchill și de Gaulle: „În pofida tuturor

3 Ian, Buruma . Anul Zero. 1945, o istorie , Editura Humanitas, București, 2015, pp 29.
4 Ibidem, pp 30.
5 Alexandru, Vianu; Calin, Mureșan; Robert, Paiusan; Simona, Nistor. Președinții Franței , Editura Universalia –
Dialog, Craiova, 1991, pp 169 .
6 Ian, Buruma. Op.cit., pp 31.
7 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov . Conversații cu Molotov în cercul puterii c omuniste , Editura Corint Books ,
2017, pp 82.
8 Simon, Berthon. Război între aliați. Povestea rivalității dintre Churchill, Roosevelt și de Gaulle , Editura
Humanitas,București, 2014, pp 393.

8 diferențelor dintre ei, atât de temperament, cât și politice, Churchill și de Gaulle s -au respectat și
s-au admirat reciproc”. 9
Brejnev ajunge la Buda pesta, unde rămâne pentru a participa la parada de ziua victoriei,
la 9 mai 1945, ceea ce reprezintă o onoare considerabilă. Mai târziu, este trimis să sovietizeze
Moldova, unde îl întâlnește pe tenebrosul cekist Constantin Cernenko, pe care îl transformă în
valet personal.10
În 1944 a fost desemnat să candideze pentru postul de vicepreședinte, alături de Franklin
D. Roosevelt, candidatul la președinție al Partidului Democrat. Cei doi au câștigat alegerile și
Truman a depus jurământul ca vicepreședinte în i anuarie 1945. Optzeci și două de zile mai târziu
s-a trezit președinte. Nu cunoștea deloc afacerile secrete ale țării, întâlnindu -se doar de două ori
cu Roosevelt înainte de moartea acestuia.11 În primele zile de funcție Truman s -a angajat public
să continu e politicile și spiritul Franklin Roosevelt. La doar două zile după investire, i -a trimis
lui Wiston Churchill un mesaj „Puteți conta pe mine pentru continuarea colaborării strânse și
loiale pe care, spre beneficiul întregi lumi, ați avut -o cu marele nostr u președinte”.12
Fără prea mare ajutor de la Departamentul de Stat, care, deseori, era la fel de prost
informat ca Truman însuși, noul președinte era nevoit să se bazeze temporar pe consilierii lui
Roosevelt, ca Leahy Hopkins și Davies, cât și pe ambasador ul american in Uniunea Sovietică,
Averell Harriman. Aceștia îi făceau lui Truman recomandări contradictorii, Harriman și Leahy
fiind cei mai pesimiști cu privire la viitorul cooperării cu sovieticii, iar Hopkins și Davies – cei
mai optimiști.13
Truman a ale s linia dură, avertizandu -l pe Molotov, în timpul unei întâlniri din 23 aprilie,
că, dacă rușii nu implementau acordurile de la Ialta așa cum le interpretau americanii, aceasta
„va pune sub îndoieli serioase unitatea noastră de obiective privitoare la cola borarea după
război”. Truman l -a întrerupt pe Molotov de cel puțin trei ori, când acesta a încercat să explice
poziția URSS -ului. Întrevederea s -a terminat cu Truman expediindu -l tăios pe Molotov, care s -a
ridicat și i -a spus lui Truman: „În viața mea nu m i s-a vorbit astfel”. Truman i -a replicat
„îndepliniți -vă angajamentele și n -o să vi se mai vorbească astfel”.14

9 Ibidem, pp 392.
10 Vladimir, Fedorovski; Alexandre, Adler. Seco lul Roșu de la Revoluția bolșevică la Putin , Editura Corint, 2012,
București, pp 76.
11 Ian, Whitelaw; Julie, Whitaker. Oameni care au făcut Istorie. Cele mai influente 100 de personalități ale secolului
XX. Editura Rao, 2010, pp 132.
12 Michael, Neiberg. Potsdam. Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial și refacerea Europei . Editura Litera,
București, 2017, pp 53.
13 Ibidem, pp 55
14 Ibidem, pp 68

9 A murit Roosevelt. Prima întâlnire cu Truman. El începe să vorbească cu mine pe ton,
așa, poruncitor! Iar înainte de asta am avut la Moscova o discuție cu Harriman și cu ambasadorul
englez Kerr în problema poloneză – cum să formăm guvernul. Noi eram pentru a fi format de
către Comitetul Național Polonez.15
Truman a continuat să -și caute consilieri noi, în special pentru Departamentul de Stat,
despre care credea că nu fusese cu totul onest. În primele zile ale lunii mai Truman scria în
jurnal: „Este evident că unii tipi din Departamentul de Stat nu iau în serios pe nimeni, nici măcar
președintele Statelor Unite. Nu e îngrozitor? Trebuie făcute niște schimbări”. Cu câteva zile să
scrie asta în jurnal, Departamentul de Stat neglijase să -i transmită un mesaj de la Stalin,
nemulțumit de faptul că americanii anunțaseră capitularea Germaniei pe 8 mai. Data notei din
jurnal sugerează că Truman aflase de ace st lucru abia atunci. Deoarece momentul anunțului,
germanii se predaseră doar americanilor și britanicilor, Stalin considera că sărbătorirea în SUA
era prematură și reprezenta o încălcare mai gravă decât părea să creadă Departamentul de Stat.
Stalin încerc a să-i reamintească președintelui că din punct de vedere tehnic, Uniunea Sovietică
rămânea în război cu Germania și că, în 1943, cele trei mari puteri căzuseră de acord că trebuie
să consimtă toate trei la termenii capitulării Germaniei. Capitularea oficia lă a Germaniei în fața
Uniunii Sovietice a venit la momentul programat câteva ore mai târziu, prin ceremonia din
cartierul berlinez Karlshorst. Însă, decizia Departamentului de Stat de a nu -i spune lui Truman i -a
surprins neplăcut pe unii, la Casa Albă.16
Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial a adus cu sine o reafirmare a principiului
autodeterminării, de data aceasta pentru întreaga lume, prin procesul decolonizării.17 Una dintre
primele și poate cea mai vizibilă formă de multilaterism specifică sfârș itului celui de -al Doilea
Război Mondial este semnarea Acordului de la Bretton Woods din 1944, care „nu instituia doar
un sistem al cursurilor fixe de schimb, ci și fundamentul unei noi ordini comerciale
multinaționale” având în centrul său două instituții financiare: Fondul Monetar Internațional
(FMI) și Banca Mondială (BM).18
Două propuneri ale lui White avea să se materializeze devenind instituții postbelice
importante: Fondul Internațional de Stabilizare (care a devenit FMI), al cărui scop era să
corect eze problemele bugetare ale diferitelor state, menținând stabilitatea în cadrul sistemului; și

15 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 99.
16 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 58.
17 Daniel, Biro. Relații le internaționale contemporane.Teme centrale în politica mondială , Edit. Polirom, Iași, 2013,
pp 47.
18 Ibidem, pp 89.

10 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (transformată în Banca Mondială) care
furniza capitalul necesar pentru reconstrucția postbelică, cu toate că prevederile inițiale ale
actului său de înființare erau, în fapt mai puțin numeroase decât ce ar fi fost nevoie. Participanții
la conferință au întocmit Acordul General pentru Tarife si Comerț (GATT), o acceptare în
principiu de către 23 națiuni semnat are a liberalizării comerțului global prin reduceri periodice
ale tarifelor, însă condițiile sale modeste au fost ratificate de -abia în 1948.19
Primii pași către stabilirea unei noi ordini economice mondiale au fost făcuți în iuli e
1944, atunci când la Bretton Woods ( New Hampshire) s -a desfășurat Conferința Monetară și
Financiară a Națiunilor Unite. Cu această ocazie, reprezentanții a 44 de guverne au stabilit
înființarea FMI, care urma să ofere ajutor financiar statelor ce se con fruntau cu probleme ale
balanței de plăți pe termen scurt, și a BM, care urma să ofere împrumuturi pe termen lung
statelor sărace. Acest aranjament instituțional este rezultatul negocierilor dintre administrația
americană și cea britanică. 20
Will Clayton, principalul economist de la Departamentul de Stat, remarca într -un discurs
faimos din mai 1945: „ Pentru a doua oară în această generație, țara noastră se află în fața
responsabilităților și a oportunităților participării la conducerea lumii. La sfârsitul Primului
Război Mondial, ne -am dat la o parte, iar mantia a căzut pe pământ. De data aceasta, mantia este
deja pe umerii noștri iar o lume devastată și înspăimântată privește spre noi cu speranță, să o
ajutăm să -și recapete pacea și viața”. Clayton, care m ai târziu avea să fie numit la conducerea
comisiei de compensații, la Conferința de la Potsdam a avertizat că doar extinderea în întreaga
lume a democrației și a liberei inițiative, cu sprijinul puterii americane, putea preveni un al
treilea război mondial .21
Interesul sovietic față de Turcia și Strâmtori s -a manifestat rapid, fără a mai aștepta
transpunerea în practică a unei înțelegeri multilaterale. „Ofensiva” sovietică a vizat, la început,
bazele relațiilor bilaterale, urmând a cuprinde, treptat, delicat a problemă a Strâmtorilor. Astfel, la
19 martie 1945, Uniunea Sovietică a denunțat Tratatul de Prietenie și Neutralitate încheiat în
1925, ce urma să fie supus reînnoirii în noiembrie 1945.22 Răspunsul guvernului de la Ankara a
fost reținut; astfel, ministr ul Afacerilor Externe, Hasan Saka, a arătat, la 4 aprilie, că era pregătit
pentru negocierea unui nou tratat cu Uniunea Sovietică și discutarea unei revizuiri a Convenției

19 Ian, Kershaw. Drumul spre iad , Editura Litera, București, 2017, pp 519.
20 Daniel, Biro. Op.cit., pp 95.
21 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 65.
22 Emanuel, Plopeanu. Politica Statelor Unite față de Turcia între anii 1943 și 1952 , Institutul European, Iași, 2009,
pp 114

11 dar nu va renunța niciodată la suveranitatea asupra Strâmtorilor și nici nu va accep ta revendicări
teritoriale sau baze în Dardanele. 23
În aceeași perioadă, Marea Britanie, în special, și -a manifestat îngrijorarea față de
evoluția din întreaga zonă central -europeană. Într -o telegramă către Harry Truman, din 11 mai
1945, Winston Churchill enumera teritoriile -în fapt întreaga Europă Centrală, cu marile capitale
Berlin, Viena, Budapesta, Belgrad, București și Sofia – aflate sub controlul Uniunii Sovietice.
Având în vedere această situație, „poziția Turciei și a Constantinopolelui va ajunge im ediat în
discuție”.24
Presiunea sovietică se va intensifica rapid, din Bulgaria și Caucaz au sosit la Ankara
informații despre mișcări de trupe sovietice, de -a lungul frontierei cu Turcia. Astfel de informații
au primit și oficialii americani din România. Generalul Cortland V .R.Schuyler, membru în
Comisia Aliată de Control de la București, arăta în jurnalul său, la 29 mai 1945, că la Legația
turcă exista o mare îngrijorare, datorită rapoartelor referitoare la concentrările de trupe sovietice
în Sudul Români ei și în Bulgaria, ca și la rechizițiile de vagoane de marfă românești, turcii
temându -se că ar putea fi folosite pentru a transporta noi trupe și provizii spre granița turco –
bulgară.25
Drept mărturie a înrăutățirii relațiilor turco -sovietice stă și întâln irea dintre Veaceslav
Molotov și ambasadorul Selim Sarper, din 7 iunie 1945. Molotov a revendicat departamentele
Kars, Ardahan și Atvin. În fața acestui demers, Sarper a refuzat vehement discutarea oricărei
probleme ce afectează integritatea teritorială a țării sale. Un al doilea punct al convorbirii s -a
referit la problema Strâmtorilor. Guvernul sovietic recunoștea faptul că autoritățile de la Ankara
au acționat cu bună credință, în timpul războiului, și s -au comportat satisfăcător cu privire la
apărarea S trâmtorilor. Totuși, buna credință a Turciei nu era suficientă pentru a garanta
securitatea Uniunii Sovietice. Sarper a întrebat dacă această aluzie înseamna că Uniunea
Sovietică dorește baze pe teritoriul Turciei, primind răspunsul afirmativ al lui Moloto v. În aceste
condiții diplomatul turc a refuzat să discute o astfel de solicitare.
Din punct de vedere strategic, prezența unor baze sovietice în Dardanele ar fi închis
Marea Neagră pentru puterile străine, dar ar fi asigurat accesul sovietic spre Marea M editerană.
În plus, cedarea Karsului și Ardahanului ar fi încurajat tentative de lovituri de stat comuniste în
Iran si Golful Persic. Scenariul era în totalitate previzibil, dacă se lua în considerare implicarea

23 Ibidem, pp 115.
24 Ibidem, pp 118.
25 Ibidem, pp 116

12 sovietică în instaurarea unor regimuri fidel e în Europa Centrală. Astfel, o eventuală cedare a
Turciei ar fi putut închide, din punct de vedere ideologic, Marea Neagră, transformând -o într -un
„ lac sovietic”.26
În mai 1945, cu două luni înainte să înceapă Conferința de la Potsdam, Stalin l -a avertiz at
pe trimisul lui Truman, Harry Hopkins, că el vroia să evite modelul Versailles la viitoarea
întâlnire cu Truman și Churchill, chiar dacă nu a intrat în amănunte privitor la problemele
specifice pe care le vedea în modelul respectiv. Stalin i -a spus unui alt american că îl îngrijora
faptul că Senatul american ar fi putut respinge orice ar stabili Cei Trei Mari la Potsdam.
Comportamentul Senatului, un organism străin pentru gândirea lui Stalin, îl făcea pe liderul
sovietic să se întrebe dacă se putea baza pe o înțelegere făcută cu Truman.27
Schimbările făcute de Truman au început de la vârf, Byrnes devenind Secretar de Stat pe
3 iulie, cu doar trei zile înainte ca amândoi să se îmbarce spre Potsdam.28 Încurajat de Byrnes,
Truman a trecut repede peste reticen ța lui de a face schimbări la nivelul guvernului. El a
schimbat aproape complet echipa de consilieri de rang înalt pe care o alcătuise Roosevelt.29
Truman îl asculta , de asemenea, cu o atenție aproape de religiozitate pe seful statului
major al armatei te restre, George Marshall, căruia îi punea rareori la îndoială raționamentele.
Când Byrnes a plecat în cele din urmă din Departamentul de Stat în 1947, Truman l -a desemnat,
în locul lui pe Marshall.30
Oficialii sovietici au ajuns la concluzia că politica ame ricană se schimbase iar rușii
trebuiau să se schimbe o dată cu ea. În ceea ce -l privește pe Molotov niciunul din cuvintele
conciliatorii pe care avea să le audă ulterior de la diplomații americani nu i -a șters din minte
această impresie de ostilitatea amer icană, nepotrivită față de un aliat.
Rușii au reacționat la întâlnirea Molotov -Truman cu acțiuni pe care americanii le -au
interpretat drept ostile. Stalin i -a trimis lui Truman un mesaj ce confirma dorința sovieticilor de a
exercita controlul asupra Polon iei după război, făcând remarca frivolă că rușii nu se amestecaseră
în politica de ocupație a britanicilor și a americanilor în Franța, Belgia sau Grecia. El sugerase,
astfel că se asteaptă ca Occidentul să nu se amestece în Polonia, indiferent de cele sta bilite de
cele trei mari puteri la Ialta. Odata ajuns la San Francisco, Molotov a rămas ferm pe poziție în
privința Poloniei insistând că doar delegația Lublin, prosovietică, putea să reprezinte poporul

26 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 117.
27 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 19.
28 Ibidem, pp 59.
29 Ibidem, pp 60
30 Charles E. , Bohlen. Witness to History , Hardcover , 1973, pp 226.

13 polonez la conferința Națiunilor Unite. Americanii și britanici susținea un alt grup, numit
„polonezii de la Londra”, dar presupuneau că rușii nu aveau să aducă în discuție chestiunea,
extrem de delicată, la San Francisco. Oficialii americani din țări aflate sub ocupație sovietică,
precum Austria, Bulgaria ș i România, au raportat, apoi, că sovieticii introduseră măsuri noi și
dure care le limitau și mai mult libertatea de mișcare.31
Churchill i -a scris lui Truman : „Urmăresc, cu cele mai rele presentimente, retragerea
armatei americane până la linia noastră d e ocupație din sectorul central, aducând, astfel, puterea
sovietică până în inima Europei de Vest și coborând o cortină de fier între noi și tot ce se află la
Est. Sper că retragerea aceasta, dacă tot este făcută, va fii însoțită de înțelegeri privind nume roase
lucruri de importanță majoră, care să stea, cu adevărat, la temelia păcii mondiale.32
Anthony Eden i s -a plând lordului Halifax, după ce a citit ziarul de dimineață despre
realocarea masivă de trupe americane spre Asia ce avea să demareze la începutu l verii: „ Ce ar
trebui să facem? Curând se va pune mare presiune asupra noastră să ne demobilizăm parțial
trupele. În foarte scurt timp, armatele noastre se vor fi topit, dar rușii ar putea rămâne cu sute de
divizii, să controleze Europa de la Lubeck la T rieste”.33
Cu aproximativ o lună să plece spre Potsdam, Truman scrisese în jurnalul lui că trăise
„niște zile foarte agitate”. Un mic număr de savanți și de militari de rang înalt îl informaseră
despre o armă care ar putea produce pagube „de neimaginat”.34
Opiniile celor trei Aliați victorioși s -au distanțat și mai mult în zilele ce au urmat
capitulării Germaniei. Churchill și britanicii au continuat să facă presiuni asupra americanilor ca
să-i determine să -și mențină trupele pe poziții în Europa, în loc să le retragă pe liniile convenite
la Ialta. Retragerea ar fi însemnat să li se cedeze rușilor mii de kilometri pătrați de teritoriu
controlat deja de Aliații occidentali, cea mai mare parte din el în Germania, Austria și
Cehoslovacia, între linia de demarca ție comvenită și fluviul Elba. Churchill nu vedea nici un
motiv pentru care să cedeze de bunăvoie acest teritoriu, mai ales că avea valoare strategică. Într -o
scrisoare trimisă președintelui Truman pe 11 mai 1945, Churchill argumenta, cu pasiune, că
decizi a de a retrage forțele americane și britanice pe liniile convenite ar fi „una dintre cele mai
triste din istorie” și „un eveniment cum nu a mai fost altul în istoria Europei și cu care Aliații nu
s-au mai confruntat în lupta lor îndelungată și riscantă”. Î n viziunea lui Churchill, chestiunea
retragerii trupelor reprezenta sigura „monedă de schimb puternică” pentru țara lui la negociere,

31 Michael, Neiberg. Op.cit., pp70
32 Ibidem, pp 72
33 Ibidem, pp 73
34 George McKee, Elsey. An Unplanned Life . University of Missouri Press, 2016, pp 74

14 dar avea nevoie de sprijinul americanilor să o folosească. Americanii continuau să se opună
vehement menținerii trupelor p e linia fluviului Elba. Diplomații americani nu înțelegeau cum ar
fi fost posibil ca Statele Unite să pledeze într -o zi pentru păstrarea trupelor lor pe poziții care nu
fuseseră convenite la Ialta, iar în ziua următoare să -i acuze pe sovietici că nu își re spectă
obligațiile asumate prin acordurile de la Ialta.35
Victoria l -a adus pe Stalin pe culmi amețitoare. Demonstrația triumfătoare a forțelor
armate care au defilat prin Piața Roșie, în iunie 1945, a fost un simbol important al acestei noi
puteri, acum ma i trainică decât oricând și legitimată prin titlul de generalissim. Dar Stalin era un
politician îndeajuns de experimentat ca să știe că victoria, care transformase Armata Roșie într –
una dintre cele mai grozave forțe de pe pământ, nu era decât primul pas p e drumul lung și greu
de după război, către recâștigarea și menținerea statutului țării de putere mondială. Națiunea
sovietică era slăbită.36
Autoritățile sovietice din zonele ocupate în Est unde era concentrată o mare parte din
agricultura și industria ge rmană ( Leipzig, Dresda, Chemnitz), nu au făcut nici un efort pentru a
restabili capacitatea economică a țării. Ce mai rămăsese din fabrici și alte bunuri a fost jefuit.
Utilaje, vagoane de tren și de tramvai, camioane, toate au dispărut în convoaie plecat e spre
Răsărit. Seifurile băncilor au fost golite de aur și de obligațiuni, institutele de cercetare au fost
lăsate fără arhivă și multe opere de artă au fost confiscate pe post de despăgubiri de război.37
În vara anului 1945, cazacii trecuți de partea ger manilor ( 50000 de oameni, dintre care
11000 de femei, copii și bătrâni, printre care doi generali Albi, Peter Krasnow de 75 de ani și
Andre Șkuro) se retrăseseră într -un lagăr din satul austriac Gleisdorf, unde au fost descoperiți în
scurt timp de agenți SMERȘ, care le -au cerut autorităților britanice să -i deporteze. Ca și în cazul
generalului Okulicki, comandantul Armatei Teritoriale, SMERȘ si NKVD -ul au conceput o
capcană complexă. Ofițerilor cazaci li s -a spus că se va aranja o întâlnire cu mareșalul br itanic
Sir Harold Alexander, în decursul căreia le va fi decis viitorul. Pe 29 mai, 1475 dintre ei au fost
suiți în camioane, dar n -au mai ajuns niciodată să se întâlnească cu Alexander. Soarta lui
Krasnow și a celorlalți lideri ai cazacilor a fost ,,trata mentul special” din celulele Lubiankăi,
adică umiliri extreme și torturi prelungite, sfârșite prin execuții.38
Până la 2 milioane de oameni, inclusiv zeci de mii de cazaci care luptaseră de partea

35 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 75
36 Oleg, V . Hlevniuk. Stalin. O nouă biografie a unui dictator . Editura Litera, 2017, pp 359.
37 Ian, Buruma. Op.cit., pp 81.
38 Rupert, Butler . Instrumentele terorii lui Stalin. Ceka -Ogpu -Nkvd -KGB între 1917 și 1991 , Meteor Pu blishing,
București, 2015, pp 103.

15 Axei, au fost repatriați de Aliații occidentali în Uniunea Sovietică, în concordanță cu înțelegerea
încheiată cu Stalin către sfârșitul războiului. În cazul în care nu erau direct executați, soarta cea
mai probabilă era trimiterea în gulag sau într -un exil la mare distanță.39
Generalul Eisenhower a fost de acord cu poziția Departamentului de Stat, scriind: „să
începem prima noastră asociere directă cu Rusia prin refuzul de a pune în practică un acord în
care a fost implicată buna -credință a guvernului nostru ar distruge din start întreaga tentativă de
cooperare ( cu Rusia)”. Oficialii americani au subliniat totodată că, până la momentul respectiv,
cel puțin, rușii își respectaseră partea de înțelegere, neimplicându -se în războiul civil care
mocnea în Grecia. Continuarea bunelor relații cu Rusia li se părea multor ame ricani la fel de
importantă ca bunele relații cu britanicii, poate chiar mai importantă.40 Până la urmă, Churchill și
Eden și -au epuizat argumentele chiar dacă au rămas cu convingerea fermă că americanii nu
înțelegeau gravitatea situației. 41
Churchill cred ea că putea obține rezultate mai bune dacă se întâlnea cu Truman și cu
Stalin, ca să le prezinte personal viziunea țării lui. Sperând să -și folosească puterea de
convingere, în luna mai, el a propus celor trei mari puteri o conferiță cât mai curând posibil ,
preferabil la sfârșitul lunii iunie. A argumentat că era nevoit să încheie conferința respectivă
înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie, programate pe 5 iulie. Logica lui nu i -a
convins însă pe americani, care voiau să amâne conferința până în iulie sau chiar în august,
pentru a -i da lui Truman mai mult timp să se pregătească și, probabil, pentru a le da savanților
care lucrau la Proiectul Manhattan, în New Mexico, șansa să -și termine treaba. Churchill dorea o
conferință organizată cât mai r epede deoarece era convins că timpul curgea în favoarea rușilor,
având în vedere că americanii își demobilizau trupele sau le mutau în Asia. La scurt timp după ce
a primit solicitarea lui Churchill pentru o întâlnire în iunie, Truman a replicat propunând 1 5 iulie,
dezamăgindu -l iarăși pe prim -ministru.42
Exagerarea amenințării sovietice era doar una din mișcările tactice prin care Churchill
încerca să -i aducă pe americani mai aproape de punctul de vedere britanic. Ieșirile lui Churchill
împotriva rușilor s -au îndesit după moartea lui Roosevelt și au devenit și mai virulente după
capitularea Germaniei. Această linie dură îi servea și interesele interne, și pe cele internaționale.
Pe plan extern, Churchill spera să le prezinte americanilor o viziune asupra lum ii plină de
amenințări pe care le putea preveni doar continuarea coaliției anglo -americane. La el în țară,

39 Ian, Kershaw. Op.cit, pp 570.
40 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 76.
41 Ibidem, pp 77
42 Ibidem, pp 78

16 spera să distragă atenția alegătorilor britanici de la problemele economice, îndreptând -o spre
scena globală, unde avea un avantaj clar față de rival i.43
Pe 18 mai, i -a ținut ambasadorului sovietic Fiodor T. Gusev o predică despre politica
rușilor în Polonia, Viena, Praga și Trieste, într -un limbaj atât de nediplomatic, încât Gusev s -a
simțit nevoit să trimită o plângere la Moscova. Churchill, a spus e l, o ținuse numai în „amenințări
și șantaj”.44 Eden nutrea mult mai puțin respect pentru politicienii americani, despre care spunea
că ar fi „deplorabil de slabi”, mai ales în chestiuni sensibile cum erau Turcia și Polonia, pe care
americanii nu le înțelege au prea bine.45
În ansamblu, însă, diplomația americană, concentrată asupra Poloniei, Conferinței de la
San Francisco, războiul din Pacific și reconstrucției postbelice a continuat să se dezintereseze de
disputele diplomatice legate de Strâmtori.46 Ambasado rul Wilson a atras atenția că „solicitările
pentru reînapoierea Karsului și Ardahanului trebuiesc luate foarte în serios. Este o problemă de
prestigiu, pentru actualul guvern sovietic, de a recupera ceea ce a deținut fostul regim țarist.
Aceste teritorii a u o mare valoare strategică, fiind aproape de Nordul Iranului și Anatolia de
Est”.47
Atitudinea lui Harry Truman se afla în dezacord cu propunerile Diviziei pentru Afacerile
Orientului Apropiat și Africii, din 30 iunie 1945, care recunoșteau inclusiv posib ilitatea
instaurării de baze sovietice în Strâmtori, este adevărat, cu acordul Turciei. Truman a creat acest
dezacord conștient, la sfatul amiralului William Leahy, șeful JCS, unul dintre adepții unei politici
ferme față de Uniunea Sovietică. Acesta, în ti mpul unei convorbiri dintre Churchill și Molotov, a
strecurat o notă către președinte, arătând: „atitudinea noastră constă în acceptarea trecerii libere a
navelor tuturor națiunilor prin Strâmtori, în termeni egali, și respingerea creării de fortificații”,
poziție pe care Truman cât și Churchill au respins solicitarea privind acordarea unei baze în
Marea Marmara și a unui mandat asupra unei foste colonii italiene.
În lumina acțiunilor sovietice ulterioare în zonă, intransigența lui Truman și Leahy pare
să fi primit confirmarea istoriei. Oricum, chiar și Hrușciov avea să afirme, în memoriile sale,
relativ la presiunea asupra Turciei din primăvara și vara anului 1945, că a reprezentat o „greșeală
capitală”. Pe termen lung, un astfel de comportament provocator , în zona unde nu erau în joc
interese vitale ale Uniunii Sovietice, nu a dus decât la ralierea altor națiuni împotriva

43 Ibidem, pp 79
44 Max, Hastings. Winston's War: Churchill, 1940 -1945 , Hardcover, 2009, pp 469.
45 Michael, Neiberg. Op.cit ., pp 83
46 Emanuel, Plopeanu. Op.cit, pp 122.
47 Ibidem, pp 123

17 Moscovei.48
În mai, bombasticul general american George Patton a ajuns pe primele pagini ale
ziarelor spunându -i ministrului adjunct de război, în fața ziariștilor, că Statele Unite ar trebui să
înceapă pregătirile pentru un război cu Rusia. El a cerut imperativ, ca prim pas, ca Statele Unite
să nu își demobilizeze armata sau să mute prea mulți oameni spre Pacific: „Să ne păstrăm
cizmele l ustruite, baionetele ascuțite și să afișăm în fața acestor oameni o imagine de forță, de
putere. Este singurul limbaj pe care îl înțeleg și îl respectă. Dacă nu faceți asta, atunci vreau să vă
spun că i -am învins pe germani și i -am dezarmat, dar am pierdut războiul”.49
Diplomații americani au încercat să liniștească temerile rușilor respingând comentariile
făcute de unii ca Patton, ca fiind pripite și nereprezentative pentru poziția oficială, dar chiar
acțiunile guvernului Statelor Unite alimentau paranoia rușilor.50 Mai important era că Stalin îi
vedea pe Churchill și întreaga delegație britanică drept reprezentanți ai unei foste mari puteri,
acum într -un declin inevitabil.51
„Hier Spricht Berlin” „Aici Radio Berlin” Radiourile din casele berlinezilor au rev enit la
viață cu aceste cuvinte. Era 13 mai 1945. Tăcuseră vreme de aproape două săptămâni, de pe data
de 1 mai, când amiralul Doenitz anunțase moartea lui Adolf Hitler. Acum, capitularea germană
era deplină, iar Administrația Militară Sovietică preluase c lădirea radioului. 52
Acea primă transmisie a durat doar o oră. A început cu imnurile sovietic, american,
britanic și francez, urmate de un discurs al lui Stalin. Ascultătorii au auzit condițiile capitulării
necondiționate rostite cu glas tare, împreună c u declarații ale lui Churchill, Roosevelt și , din nou
Stalin. Au urmat știri din toată lumea – inclusiv informația că Himmler fusese arestat și planul
privind procesele crimelor de război – , între care s -a difuzat muzică militară sovietică. 53
Radioul es t-german a debutat avănd ca angajați comuniști instruiți la Moscova. Radioul
polonez a debutat cu aparatură sovietică. Radioul maghiar a debutat printr -un decret, redactat în
limba rusă. 54
De la ambasada americană la Moscova, George Kennan a avertizat, pre monitoriu, că rușii
aveau să fluture ispita cooperării, cu zâmbete și ospitalitate de mare lux, dar, până la urmă, nu
aveau să cedeze nici un pic în ceea ce privește chestiunile importante. În schimb, aveau să -și

48 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 130.
49 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 84.
50 Ibidem, pp 85
51 Milovan, Djilas. Conversații cu Stalin , Grup Editorial Corint, București, 2015, pp 69.
52 Anne, Apple baum. Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945 -1956 , Editura Litera, București,
2015,pp 259
53 Ibidem, pp 260
54 Ibidem, pp 275

18 strige instantaneu indignarea dacă american ii și britanicii nu și -ar fi onorat angajamentele până la
capăt. Ambasadorul Harriman i -a avertizat și pe Roosevelt, și pe Truman că, atunci când ai de -a
face cu rușii, „trebuie să cumperi același cal de două ori”, deoarece termenii înțelegerii se
schimbau întotdeauna în ultima clipă.55
Pe 11 mai, ambasadorul Harriman l -a convins pe Truman, care era în funcțiune de mai
puțin de o lună, să anuleze ajutorul de război acordat sovieticilor. Din punct de vedere legal,
cazul lui Harriman era solid. Harriman, care spunea de multă vreme că Statele Unite ar fi trebuit
să le ceară sovieticilor concesi concrete în schimbul ajutorului de război, i -a prezentat atât de
convingător cazul lui Truman încât noul președinte a semnat ordinul fără să citească. Ordinul
cerea pân ă și întoarcerea în porturile americane a navelor care, la momentul respectiv se aflau pe
mare.
Oarecum lipsit de tact, Harriman nu i -a anunțat pe ruși de schimbarea din politica
americană. Când navele nu au mai sosit la termenul stabilit, reacția rușilor a fost una de confuzie
și de mânie. Stalin a calificat decizia drept „disprețuitoare și bruscă”, apoi a lansat un averisment.
Dacă americanii intenționau să -i amenințe sau să -i timoreze pe ruși prin mișcări ca aceasta,
făceau „o eroare fundamentală”, care punea în pericol cooperarea viitoare dintre Marile Puteri. 56
Joseph Davies, care era mai înțelegător față de poziția rușilor, decât Harriman, l -a
convins pe Truman că făcuse o mare greșeală și că ar fi trebuit să revoce ordinul. El a argumentat
că adopta rea, atunci, a unei atitudini prea dure față de ruși punea în pericol orice cooperare
viitoare în chestiuni mai importante, cum erau Polonia sau despăgubirile pentru Germania.
Uniunea Sovietică ar fi putut totodată, să se retragă din Națiunile Unite, a arg umentat el, folosind
ca pretext unul din numeroasele puncte de disensiune aparute în detaliile de organizare la San
Francisco. Molotov deja obiectase vehement la sprijinul acordat de americani pentru apartenența
la Cartă a guvernului „fascist” din Argentin a.57
Truman a considerat înțelept să tempereze retorica americană până când avea să
descifreze personal intențiile rușilor, la apropiata întâlnire a celor trei mari puteri. Livrările din
cadrul ajutorului de război american s -au reluat curând, iar Truman i -a trimis un mesaj
înpăciuitor lui Stalin prin Harriman. Pentru întreruperile din programul de ajutor de război,
administrația americană a dat vina, public, pe o neînțelegere birocratică, dar explicația nu i -a
convins pe ruși, care au văzut în mișcarea res pectivă încă o dovada că americanii nu îi

55 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 89
56 S.M. Plotkhy. Yalta: The Price of Peace , 2011, pp 382
57 Michael, Neiberg . Op.cit., pp 91

19 considerau viitori parteneri. 58
Stalin și -a exprimat pentru prima dată sprijinul pentru o conferință a celor trei mari
puteri, într -un mesaj din 23 mai către Churchill, care a urmat unui schimb tensionat de replic i
privind viitorul Poloniei. Într -unul dintre aceste mesaje, Churchill îi scrisese cam pompos
„prietenului meu Stalin” că o întâlnire i -ar putea ajuta pe „liderii democrației anglofone” să le
explice rușilor „cum privesc ei viața”. Cuvintele erau alese spe cial, desigur, ca să -i prezinte lui
Stalin imaginea unei unități perfecte anglo -americane în privința viitorului Poloniei, cât și a lumii
întregi. Churchill susținea și el, cu putere o întâlnire a celor trei mari puteri, cât mai curând
posibil. 59
În URSS în această perioadă „credeam că după război totul are să se schimbe. Că Stalin
are să capete încredere în poporul său. Dar nici nu se terminase bine războiul, că trenurile au
început să plece spre Magadan. Trenul cu învingători. Erau arestați cei care fu seseră prizonieri,
cei care supraviețuiseră în lagărele germane, cei pe care nemții îi luaseră la muncă silnică – toți
cei care văzuseră Europa. Care puteau povesti cum trăiește poporul acolo. Fără comuniști. Cum
arată acolo casele și drumurile. Cum nu -s pe nicăieri colhozuri. După Victorie, toți au tăcut. Au
tăcut și s -au temut ca și înainte de război”.60
În Germania, două treimi din populație au fost deplasate într -o direcție sau alta până la
terminarea războiului. Milioane de soldați au ajuns în captivita te (cei mai mulți dintre ei, aproape
3 milioane, care se predaseră în fața Aliaților occidentali, au fost eliberați treptat până în 1948,
însă ceilalți 3 milioane, ajunși în mâinile sovieticilor, au fost eliberați abia în 1955 -1956).61
În 1945, Marea Brita nie a ieșit din război slabă din punct de vedere financiar, cu mult mai
multă infrastructură avariată sau distrusă și, cel mai alarmant, mult mai dependentă de interesele
strategice ale unui partener superior, în acest caz Statele Unite. Celălalt partener strategic al
Marii Britanii din timpul războiului, Rusia, le aparea multor britanici drept următorul potențial
rival și hegemon european. 62
În Extremul Orient, britanicii aveau în față misiunea uriașă de a se întoarce în locurile
unde îi umiliseră armatel e japoneze, precum Hong Kong, Birmania și Singapore. De asemenea,
războiul subminase prestigiul și puterea britanicilor în Egipt, unde conducătorii locali, mai ales
cei din armată, se dovediseră susținători ai germanilor. Această evoluție a complicat contr olul

58 Ibidem, pp 92
59 Ibidem, pp 93
60 Svetlana, Aleksievici. Războiul nu are chip de femeie , Editura Litera, București, 2017,pp 43.
61 Ian, Kershaw. Op.cit.,pp 516
62 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 99

20 britanic asupra Canalului Suez, din punct de vedere strategic, unul dintre locurile cele mai
importante de pe glob pentru conducătorii politici de la Londra. În India, britanicii se
confruntaseră, în vremea războiului, nu cu una, ci cu două mișcări ca re urmăreau să forțeze
Marea Britanie să plece din vechia ei colonie. India are una din cele mai importante surse de
bogăție ale Marii Britanii.63
Pierderea definitivă a Egiptului, a fostei colonii Singapore și chiar a unor părți din India
avea să aducă da une severe, poate ireparabile, economiei britanice, precum și poziției
internaționale a Marii Britanii.64
Attlee participă la Conferința de la Potsdam, cu toată anticipata lui înfrângere în alegeri și
cu toate ca nu fusese implicat în planurile făcute înai nte de reuniune. Churchill știa că există
posibilitatea ca Attlee să preia guvernul la jumătatea conferinței și, după cum i -a spus lui
Truman, „Statele Unite și Uniunea Sovietică au dreptul să știe că tratează cu Marea Britanie ca
întreg, oricare ar fi vii torul imediat al partidului nostru”.65
Experitiza osemintelor lui Hitler și ale Evei Braun a fost efectuată în grabă și neatent.
Există mărturii că agenții sovietici au falsificat deliberat datele. Principala dovadă de ,,
autentificare” a osemintelor arse ale lui Hitler și ale soției lui au fost protezele dentare.
Americanii,însă, afirmă că agenții NKVD au pus ei înșiși protezele în cavitatea bucală a Evei
Braun. Mai târziu, s -a aflat că, deși acesta fuseseră confecționate special pentru Eva, ea nu
reușise să se folosească de ele. Presupusele oseminte ale lui Hitler și Braun au fost înmormântate
într-o localitate de lângă Leipzig. În anul 1972, la ordinul lui Andropov, ele au fost scoase din
morminte și incinerate.66
Pe Augusta , Truman a ascultat o informare care prezicea că Franța, Germania, Italia și
toate țările scandinave aveau să devină comuniste în câțiva ani, dacă Statele Unite nu acționau
decisiv să prevină asta.67
Pe Augusta, Byrnes îl împingea pe Truman să aranjeze ordinea priorităților trei subiect e
principale. În primul rând, Aliații trebuiau să -și determine politicile pentru ceea ce Byrnes ca și
alții se așteptau să devină o ocupație comună a întregii Germanii, între trei sau patru puteri în
funcție de viitorul statut al Franței. În al doilea rând , el se aștepta de la cele trei mari puteri să
decidă cum să interpreteze și să pună în practică înțelegerile încheiate la Ialta. În al treilea rând,

63 Ibidem, pp 100
64 Roy, Jenkins. Churchill: A biography . Pan books, 2001, pp 102
65 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 131
66 Enciclopedia Enigmelor Istoriei , Editura ROOSSA, pp 219
67 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 136

21 el spera că s -ar putea ajunge la un acord asupra delicatului subiect al despăgubirilor de război pe
care s ă le plătească Germania.68
Lista proprie de obiective pentru Potsdam a lui Truman era, și ea scută. El dorea, înainte
de orice altceva, să asigure participarea Rusiei la războiul împotriva Japoniei cât mai curând
posibil. Aceasta presupunea stabilirea unui preț pentru statutul de beligerant al Uniunii Sovietice.
La Ialta, rușii au fost de acord să -și limiteze contribuția la o invazie a Manciuriei și, amintindu -și
de debarcarea trupelor aliate în nordul Rusiei, după Primul Război Mondial, au refuzat constant
cererile americanilor pentru baze aeriene sau pentru oricare alt sprijin pe teritoriul sovietic. Rușii
au mărit prețul: în schimbul intrării în conflict, au cerut mai mult ajutor de război și au făcut
aluzii la achiziții teritoriale mai consistente în est ul Asiei. Truman voia să se asigure că sovieticii
aveau să -și onoreze angajamentele – sau, poate, să -și modereze termenii. Președintele voia,
totodată, să întărească disponibilitatea Rusiei de a participa la Națiunile Unite, mai ales după
întâlnirea lui fu rtunoasă cu Molotov de dinaintea Conferinței de la San Francisco. Truman știa
că, fără participarea sovieticilor, noua organizație nu avea nici o șansă de succes. Dacă putea să
obțină o înțelegere asupra acestor două puncte, simțea el, putea asigura și înc heierea mai rapidă a
războiului din Pacific, și împlinirea visului măreț a lui Wilson și Roosevelt, al unei organizații
internaționale funcționale pentru rezolvarea pașnică a disputelor între țări.69
Eisenhower, care venise să îl întâlnească pe Truman la A nvers și apoi a vizitat neoficial
delegația americană și la Potsdam, i -a spus lui Truman că el nu mai pune așa mare preț pe nevoia
de a-i avea alături pe ruși în războiul împotriva Japoniei. Chiar și fără a lua în calcul bomba
atomică, el credea că războiu l din Pacific avea să se încheie curând, făcând ca sprijinul rușilor să
nu mai fie necesar. Leahy, King și atașatul militar american în Uniunea Sovietică, John Deane,
au fost, cu toții, de acord. Ei au argumentat că armata japoneză avea să intre repede în colaps,
sub greutatea combinată a blocadei navale, a campaniei devastatoare de bombardamente și a
amenințării cu invazia propriilor insule; așadar americanii nu mai aveau nevoie de ruși.
Eisenhower l -a avertizat, însă, pe Truman că „nici o putere de pe Păm ânt”, nici chiar o
demonstrație cu bombe atomice, nu i -ar împiedica pe sovietici să intre in China. Truman a
ascultat cu atenție și i -a spus unui Eisenhower surprins că putea conta pe sprijinul lui pentru orice
doream inclusiv pentru o candidatură la preșe denție în 1948.70
În Polonia, Ungaria, Germania, Cehoslovacia, România și Bulgaria, sosirea Armatei

68 James F. Byrnes. Speaking Frankly , Harper & Brothers Publishers, 1947, pp 66
69 Michael , Neiberg. Op.cit., pp 138
70 Ibidem, pp 141

22 Roșii este rareori considerată o simplă eliberare. În schimb, oamenii își amintesc de începutul
brutal al unei noi ocupații.71
După victorie, dezacordurile di ntre Aliați deveniseră și mai mari. Dictatorul sovietic urma
să aibă prima lui întâlnire cu noul președinte american, Harry Truman, ai cărui consilieri care
susțineau o linie dură în raport cu URSS -ul câștigau teren. Aliații occidentali erau nemulțumiți de
sovietizarea României și a Bulgariei, ca să nu mai vorbim de disputele nerezolvate cu privire la
guvernul polonez. Stalin nu avea încredere în americani și în britanici. Această neîncredere a
crescut atunci când Truman l -a informat în privat pe Stalin cu privire la testele nucleare
americane. Principiile de demilitarizare a Germaniei, de denazificare și de democratizare au fost
aprobate în unanimitate, dar Aliații s -au certat amarnic cu privire la toate celelalte lucruri.
Încercarea de a face compromisuri și concesii reciproce a fost încurajată de temerile că lumea
obosită de război putea fi aruncată într -o nouă confruntare, de speranțele sovietice de cooperare
economică cu Vestul și speranțele Vestului că URSS -ul avea să intre în război împotriva Japoniei.
În cele din urmă, Stalin a reușit să ajungă la un acord prin care Poloniei îi era permis să -și
extindă granițele pe teritoriul Germaniei, iar Uniunea Sovietică încorpora zona Konigsberg. Nu a
reușit, însă, să facă așa cum voia el în privința despăgubirilo r de război sau a creării unor baze
sovietice în strâmtorile Turciei și în Mediterana.72
După ce a obținut ce a putut in Europa, Stalin și -a îndreptat atenția către dobândirea de
teritorii japoneze și cucerirea de capete de pod în nordul Chinei. La Ialta, fusese de acord să intre
în război împotriva Japoniei la două sau trei luni după capitularea Germaniei.știind cât de mult
doreau Statele Unite ajutorul sovietic, el reușise să obțină condiții foarte avantajoase. S -a păstrat
,,statu -quoul” în Republica Popu lară Mongolă, acesta rămânând de facto sub control sovietic.
URSS -ul a recâștigat partea sudică a Sahalinului, pe care Rusia o pierduse în Războiul ruso –
japonez din 1905, dar și un port comercial și o bază militară în nordul Chinei, alături de linia de
cale ferată care ducea către aceasta. De o importanță fundamentală pentru URSS a fost acordul
Aliaților de a recunoaște suveranitatea sovietică asupra Insulelor Kurile, care aveau importanță
strategică.73
Conferința de la Potsdam, care a început în iulie 1945 , a fost în esență o conferință a
Ialtei. Probleme puse în discuție – reparațiile germane, Europa de Est, Japonia – erau aceleași și
au produs aceleași animozități între Uniunea Sovietică și ceilalți Aliați. Scurta perioadă dintre

71 Anne, Applebaum. Op.cit.,pp 69
72 Oleg, V . Hlevniuk. Stalin. O nouă. biografie a unui dictator Editura Litera, 2017, pp 342
73 Ibidem, pp 343

23 cele două conferințe pare să fi înrăutățit relațiile. Comisia pentru reparații de război, stabilită la
Ialta, n -a ajuns la nici o rezoluție acceptabilă privind datoriile de război ale Germaniei iar
tratamentul nemilos al sovieticilor în Polonia și Europa de Est sugera că Stalin in tenționa să
impună acolo un sistem la fel de rigid ca cel ce domnea în URSS. Atitudinea lui Stalin de la
Potsdam a fost încă mai rigidă decât fusese la Ialta. El nu era pregătit să facă nici o concesie în
privința oricăror chestiuni majore.74

I. 2 Confe rința de la Postdam 16 iulie -2 august 1945

Cei trei bărbați aveau viziuni diferite pentru perioada de după război, bazate pe interesele
strategice și experiențele istorice ale națiunilor lor în prima jumătate a secolului XX. În 1945,
Stalin venea în Germ ania nu ca un negociator, ci ca un cuceritor, convins că, de data aceasta
Rusia nu doar va avea o voce, dar că vocea ei va domina. Venea nu ca să încheie înțelegeri, ci să
se răfuiască.75
Stalin ajunge la Potsdam însoțit de demnitari de curte și de multe p regătiri demne de un
împărat. Trenul blindat care îl transportă parcurge 1923 de kilometri pe un teritoriu în întregime
controlat de Armata Roșie și supravegheat cu acea ocazie de 18515 oameni ai NKVD, un gardian
la 100 de metri. Delegația sovietică dispun e în orăselul german de 56 de vile, rânduite în jurul
vechiului hotel care odinioară îl găzduia pe generalul Ludendorff și in care locuiește Stalin. Șapte
regimente ale NKVD și 1500 de oameni din trupele sale speciale asigură protecția delegației.
Ministru l de externe în persoană, Beria, a avut grijă să procure vânat, conserve, legume și să
instaleze două brutării care produc încontinuu pâine proaspătă.76
Sovieticii venisera la Potsdam dornici să ia decizii în chestiuni practice. Nu aveau răbdare
pentru pre legeri despre principii călăuzitoare. Stalin juca rolul polițistului bun, în timp ce

74 Michael, Lynch. Stalin și Hrușciov URSS, 1924 -1964 , Editura All , 19 94,pp 109
75 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 12
76 Ibidem, pp 171.

24 ministrul de externe, Molotov, juca rolul polițistului rău.77
Poziția lui de forța este incontestabilă: identificarea cu trecutul imperial al Rusiei, care a
constituit una dintre temele cele mai importante ale Marelui Război Patriotic, îi permite să se
mândrească acum cu recucerirea tuturor teritoriilor pierdute de Imperiul Rus în războaiele din
1904 -1905 și 1914 -1918, extinzând granițele tării încât au cuprins o arie mai v astă decât cea
cucerită vreodată de vreunul dintre predecesorii săi țarii. Dar știrea că americanii dețin bomba
atomică îi parvine la Potsdam ca o lovitură de fulger neașteptată. Deși era la curent prin agenții
spionajului sovietic din Statele Unite despre cercetările în curs în domeniul nuclear, la Potsdam
înțelege gravitatea întârzierii oamenilor săi de știință. Franchețea lui Truman îl irită, în
comparație cu amabilitatea și cu rafinamentul lui Roosevelt. Jocurile se schimbă, atmosfera
devine mai apăsăto are.78
Eden, Churchill și alți delegati din Marea Britanie îl plasaseră pe Molotov în ceea ce ei
numeau „grupul neprietenos” al oficialilor sovietici. În cel mai bun caz, ei îl considerau pe
Molotov drept o barieră în calea unor relații mai bune cu Stalin.79
Cei Trei Mari s -au întâlnit de 13 ori. Nouă dintre aceste 13 sesiuni au avut loc înainte de
anunțarea rezultatelor alegerilor generale din Marea Britanie, din 26 iulie. Consiliul miniștrilor
de externe, despre care tot sperau că va deveni un organism per manent, cu câteva reuniuni pe an,
s-a întâlnit de 12 ori la Potsdam. Se va întâlni în viitor, incluzând la deliberări miniștrii de
externe ai Franței și ai Chinei, pentru a pune bazele consiliului de securitate al Națiunilor Unite.
La Potsdam, miniștrii de externe au abordat unele dintre cele mai spinoase și mai concrete
probleme, dar rareori au luat decizii importante.80
De câteva ori în timpul conferinței, Stalin a sugerat viitoare întâlniri ale Celor Trei Mari,
ca părți ale unui proces de pace lent, oferi nd perspectiva ademenitoare ca viitoarea conferință să
aibă loc la Tokyo. Când americanii au sugerat ca viitoarea conferință să aibă loc la Washington,
pentru ca Stalin să poată să vadă în sfârșit Statele Unite, el a răspuns „ cum vrea Dumnezeu”.
Truman di mpotrivă voia decizii concrete, preferabil înregistrate și aprobate de Cei Trei Mari, la
sfârșitul fiecărei zile. „Eram acolo ca să realizăm ceva și, dacă nu puteam face asta, voiam să mă
întorc acasă”, povestea el.81
Faptul că nu s -a discutat despre imper ialism la Potsdam le -a convenit britanicilor pentru

77 Elena, Dundovich . Iosif Vissarionovici Djugașvili Stalin , Editura Litera, București, 2017,pp 68.
78 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 183
79 Elena, Dundovich. Op.cit.,pp 69.
80 Michael, Neiberg. Op. cit., pp 185.
81 Ibidem, pp 191

25 că acest lucru însemna că India nu urma să aibă reprezentanți acolo. Nici China nu a trimis un
reprezentant, deși toți delegații de la Potsdam au înțeles că această țară urma să joace un rol –
cheie în stab ilizarea lumii postbelice, dacă aceasta putea ieși intactă din război. În acel moment,
atât americanii, cât și sovieticii își exprimau convingerea că va rămâne intactă, cel mai probabil
sub conducerea liderului chinez necomunist Chiang Kai -Shek. Franța și Italia, importante puteri
continentale antebelice, puneau un tip diferit de problemă. Ambele state aparțineau, tehnic,
coaliției învingătoare; Aliații recunoscuseră Guvernul Provizoriu a lui Charles de Gaulle drept
guvernul legitim al Franței, iar Italia s chimbase tabăra din 1943. Totuși, nimeni de la Potsdam nu
lua în serios contribuțiile oricăreia din aceste țări la victorie și considerau atât Franța, cât si Italia
mai mult drept națiuni cucerite decât eliberate.82
Tratau Italia la fel cum tratau Germania și Austria, atât sovieticii, cât si britanicii cerând
despăgubiri și, dacă era necesar, o ocupație aliată. Ar fii insistat, probabil, pentru un acord
similar, ceva mai punitiv pentru Franța, dacă de Gaulle nu ar fi preluat frâiele guvernului francez
cu to ată forța cu care a facut -o. O ocupație anglo -americană a Franței nu ar fi slujit intereselor
nimănui, iar americanii au renunțat rapid la idee.83
Truman a suspendat livrările de arme americane către Franța chiar înainte de a pleca spre
Potsdam, ca răzbuna re pentru o declarație a lui de Gaulle care lăsa a se înțelege că Franța s -ar fi
putut opune participării americane la ocupația Italiei. Diplomații din Statele Unite și din Marea
Britanie și -au exprimat deschis speranța că de Gaulle să fie înlăturat de la putere și să fie înlocuit
de un politician profesionist mai puțin naționalist, cu care se putea negocia mai ușor.84
Potrivit protocolului diplomatic internațional, Truman, singurul șef de stat prezent, îi
depășea în rang pe Churchill și Stalin. Drept rezul tat Truman a devenit președintele conferinței,
deși era, de departe cel mai puțin experimentat dintre participanți.85
William Leahy, care îl însoțise la Potsdam își asumase mare parte din responsabilitatea de
a-l ajuta, îl credea pe Truman atât de nepregăt it pentru noul lui rol încât nu vedea „cum treburile
complicate și critice de război și de pace puteau fi duse mai departe de noul președinte lipsit
complet de experiență în politica internațională”.86
Iosif Stalin, cel mai pregătit dintre Cei Trei Mari de la Ialta, se pregătise la fel de bine și
pentru Potsdam. Petrecuse nenumărate ore gândind strategii pentru întâlnirea viitoare, în pofida

82 Harry S. , Truman. Memoirs: 1945 Year of Decisions , William S. Konecky Associates, 1999, pp 349.
83 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 194.
84 Michael S. , Neiberg. The Blood of Free Men: The Liberation of Paris , 1944, Basic Books , 2012, cap 9.
85 Idem, pp 196
86 Ibidem, pp 197

26 oboselii care se instalase dupa patru ani de război. El ordonase, de asemenea, să i se pregătească
profilurile psihol ogice a lui Churchill și Truman.87
Fostul ambasador sovietic în Marea Britanie, Ivan Maiski, a pledat împotriva ajutorului
pentru americani și britanici în Asia, ca răzbunare pentru întârzierea lor de a deschide un al
doilea front în Europa, dar atracția Or ientului era prea puternică pentru conducerea sovietică.
Odată ce războiul cu Germania se încheiase cu un triumf, rușii puteau să denunțe pactul de
neagresiune și să trimită trupe în Manciuria. Doreau Insulele Sahalin, Insulele Kurile, calea
ferată din Man ciuria și portul Dairen. Întrucât Uniunea Sovietică are o frontieră lungă cu China,
Stalin era, de asemenea, interesat și cine câștigă Războiul Civil chinez, dintre Partidul
Kuomintang a lui Chiang Kai -Shek și Partidul Comunist a lui Mao Zedong, care urma, aproape
sigur, să se dezlănțuiască, după plecarea japonezilor.
Agenții sovietici îi spuseseră lui Stalin că găsiseră și identificaseră, cu certitudine,
rămășițele lui Hitler, în ruinele fumegânde ale Cancelariei Reichului. Agenții sovietici au
îngropat c orpul dictatorului nazist în Magdeburg, ca să păstreze secretul, luând maxilarul lui
Hitler și o parte din craniu la Moscova, în cazul în care Stalin ar fi avut nevoie de o confirmare
din partea medicilor legiști; aceiași agenți comparaseră maxilarul cu fi șele stomatologice ale lui
Hitler.88
În timpul războiului, fusese necesară satisfacerea nevoilor esențiale ale întregii populații,
înainte de a le permite privilegiaților să se bucure de avantaje. Britanicii se familiarizaseră astfel
cu ideea necesității u nei puteri minime de cumpărare pe care Statul avea datoria s -o mențină.
Funcțiile Statului se extinseseră mult, de asemenea, în domeniul controlului tuturor ramurilor
industriei astfel încât, printr -un proces logic, în rândul maselor se răspândise convinge rea că o
anume formă de socialism, adaptată tradițiilor națiunii, ar putea, chiar și în de pace, să asigure un
plus de justiție socială. De aici a venit victoria partidului laburist în primele alegeri de după
sfârșitul războiului ( 1945 ).
Domnul Attlee l -a înlocuit pe Winston Churchill în postul de prim -ministru. Churchill își
îndeplinise misiunea – câștigase războiul; însă țara sa nu -i mai încredința și organizarea în timp de
pace. În Franța, Clemenceau trăise odinioară aceeași dramă. ClementAttlee era un parlamentar
cu o vastă experiență, un om de stat moderat, conciliant,care a reușit să mențină unitatea națiunii
luând măsuri de socializare. În ceea ce privește prelungirea raționalizării și eliminarea șomajului,
el avea să se lovească de o opoziție slabă . Cancelarul său din eșichier, Sir Stafford Cripps, a

87 Ibidem, pp 22
88 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 198

27 impus țării un regim de austeritate. 89
Alegerile au provocat o surpriză istorică, o victorie neașteptată pentru laburiști și liderul
lor Clement Attlee. Majoritatea conservatoare din Camera Comunelor a dispărut, întrucât
numărul locurilor obținute de conservatori s -a prăbușit de la 585 la 213. Laburiștii, cu 393 locuri,
erau, acum, partidul dominant, ceea ce însemna că Attlee se întorcea la Potsdam ca prim -ministru
britanic, iar Churchill urma să părăse ască guvernul.90
Stalin nu îl simpatiza pe Attlee și nici nu avea încredere în Partidul Laburist britanic.
Oricât de mult încercase Churchill să îi descrie pe laburiști ca fiind prosovietici, nici Attlee, nici
Stalin nu se considerau în vreun fel tovarăși de drum. Deși laburiștii și sovieticii fuseseră de
aceeași parte în Războiul Civil din Spania, ca și în susținerea politicii anticonciliatorii, din anii
1930, fiecare procedase astfel din motive proprii.91
Alegerile din Marea Britanie, ale căror rezultate au apărut când Conferința de la Potsdam
era în toi, au înlăturat uimitor de la guvernare Partidul Conservator a lui Winston Churchill, în
favoarea Partidului Laburist, de opoziție. Churchill avea o înțelegere profundă asupra multora
dintre subiectele – cheie și se bucura de reputația de a fi unul dintre cei mai puternici și mai
influenți oameni din lume. Plecarea lui la jumătatea conferinței l -a lăsat in locul lui pe mai puțin
impunătorul Clement Attlee, care servise ca vicepremier a lui Churchill într -un guvern de
coaliție, dar fusese rareori în decizii strategice cheie. Lui Churchill îi plăcea să -l ia în râs pe
Attlee cu obișnuitele lui ironii numindu -l „oaie în blană de oaie”. Așa cum Truman a adus la
Potsdam un nou secretar de stat, si Attlee a venit cu un nou ministru de externe, ceea ce însemna
că ambele delegații își schimbaseră aproape în întregime echipele de politică externă.
Dacă politicile lui Truman și ale lui Attlee au fost diferite de cele ale predecesorilor lor,
diferențele au fost minore. N ici Truman, nici Attlee nu au făcut schimbări radicale în poziția de
bază a țărilor lor.92
Attlee și echipa lui – ca și Truman – au continuat, în mare măsură, politica predecesorilor
lor. Politica britanică în chestiuni esențiale, cum ar fi Polonia, Grecia și despăgubirile pentru
Germania, nu se schimbase.93
Spre deosebire de Truman, Attlee fusese implicat în numeroase decizii importante de
când intrase în guvernul britanic, în 1940. Întâlnise și discutase strategie cu mulți lideri americani

89 Ibidem, pp 201
90 Andre, Maurois. Op.cit., pp 668
91 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 209.
92 Ibidem, pp 210
93 Ibidem, pp 214

28 importanți, incl usiv cu Roosevelt și Marshall.94
Ialta și Potsdam nu au reprezentat atât simple acorduri internaționale, cât recunoașterea
de către țările occidentale a extinderii de facto a puterii sovietice în Europa. Mulți comentatori au
subliniat că refuzul lui Stalin de-a accepta reunificarea Germaniei sau de a renunța la câștigurile
obținute de URSS în timpul războiului este un factor major în crearea războiului rece. S -a afirmat
de asemenea, adesea, că Stalin în realitate nu a înțeles niciodată poziția Occidentului. Este
adevărat, aceste probleme nu au fost totul. Neînțelegerea s -a manifestat de ambele părți. Există o
perspectivă sovietică pe care Occidentul nu a apreciat -o niciodată. În ciuda victoriei sale asupra
Germaniei și ridicării lui Stalin ca remarcabil om d e stat internațional, Uniunea Sovietică se
simțea mai vulnerabilă decât oricând de la revoluție încoace. Era o chestiune economică. Teama
pe care o simțise întotdeauna, că Occidentul are posibilitatea să invadeze URSS, s -a intensificat
datorită cunoștințel or asupra capacității SUA dovedite de efortul prodicios al acestora în război
și de construirea bombei atomice. Pretenția tradițională sovietică de a poseda un sistem economic
și cultural intrinsec superior ar fi fost greu de susținut în fața realităților internaționale postbelice.
întrucât URSS nu putea spera să concureze în termeni economici egali cu SUA, Stalin a calculat
că singura politică ce -i era la îndemână după 1945 era să retragă URSS în spatele noii sale
bariere defensive, creată în timpul războ iului prin achiziționarea Europei de Est. Germania a
devenit noua linie de front a acestui sistem defensiv, ceea ce explică de ce Stalin s -a comportat
atât de suspicios și necooperant în problema Germaniei, privind totdeauna propunerile
occidentale de aran jamente ca pe capătul ascuțit al unei pene menite să despice sistemul sovietic
de securitate.95 Problema criminalilor de război a fost unu dintre cele mai importante teste ale
acestor principii la Conferința de la Potsdam.96
Pedepsirea prea multor oameni ris ca să facă ocupația nepopulară în rândul germanilor și,
de asemenea, să elimine din Germania mulți oameni calificați, într -un moment în care aliații
aveau nevoie de priceperea lor. Dar a aduce în fața justiției prea puțini oameni însemna să fie
lăsați să s cape mulți care aveau mâinile mânjite cu sânge. Britanicii înclinau spre abordarea
blândă, atât pentru a reduce riscurile ocupației, cât și pentru a pune bazele unei viitoare cooperări
anglo -germane. Ministrul de externe, Anthony Eden, scrisese o notă pen tru Churchill, în prima zi
a conferinței, cu doar zece nume care să fie puse sub acuzare: comandantul Luftwaffe Hermann
Goering; ministrul de externe Joachim von Ribbentrop; fost fuhrer adjunct Rudolf Hess, care era

94 Ibidem, pp 217
95 Michael, Lynch. Op.cit., pp 110
96 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 227

29 arestat deja de britanici, din mai 1941; Robert Ley, care condusese sindicatul nazist Deutsche
Arbeitsfront; Wilhelm Frick, principalul autor al Legilor de la Nurnberg; Wilhelm Keitel, cel mai
important consilier militar al lui Hitler; ideologul nazist Alfred Rusenberg; liderul SS Ernst
Kaltenbr unner; propagandistul Julius Streicher; și Hans Frank, guvernatorul nazist al Poloniei.
Ideea că doar zece oameni, plus Adolf Hitler și Josef Gobbels, care erau morți, provocaseră atâta
moarte și distrugere era absurdă, dar slujea unui imperativ politic. S ovieticii considerau că lista
era mult prea mică și cereau o epurare mai minuțioasă a sistemului nazist. La Potsdam, rușii au
argumentat că britanicii încălcaseră spiritul acordurilor deja în vigoare, care cereau pedepsirea pe
o scară mult mai amplă a ofic ialilor naziști.97
Punerea sub acuzare a liderilor naziști era partea cea mai ușoară, cu toate că faptul în sine
era un teren minat din punct de vedere legal, deoarece nu existau precedente, iar Tribunalul
Militar Internațional (cu judecători și procurori aparținând celor patru puteri învingătoare), care
s-a reunit la Nurnberg timp de un an, între 1945 și 1946, nu aveau o jurisdicție instituită.
Churchill propusese ca marii criminali să fie împușcați imediat după ce erau prinși, Stalin prefera
ca aceștia să fie mai întâi judecați, abia apoi împușcați. Însă presiunile americanilor pentru a
construi un caz juridic adevărat împotriva acuzaților, cu scopul de a le demonstra vinovăția, nu în
ultimul rând în ochii populației germane, în loc de a o presupune au avu t câștig de cauză.
Doisprezece inculpați au fost condamnați la moarte.98
Partidul Nazist, SS și Gestapo au fost declarate organizații criminale. Douăsprezece
procese, organizate doar de americani, au mai urmat la Nurnberg, între 1946 și 1949. 185 de
figuri marcante, provenind din ministere, armată, industrie, sistemul de sănătate, respectiv
judiciar, precum și din criminalele Einsatzgruppen ale poliției de securitate, au fost inculpate
pentru complicitate la crimele din timpul războiului. Bilanțul proceselo r a fost de 24 condamnări
la moarte, 20 condamnări la închisoare pe viață și 98 de sentințe mai scurte cu închisoarea.99
Toți cei de pe lista lui Eden au fost judecați la Nurnberg, între noiembrie 1945 și
octombrie 1946, alături de alți 12 oficiali naziști de rang înalt. Dintre cei zece de pe lista
britanicilor, toți, mai putin trei, au fost găsiți vinovați și spânzurați. Goering și Ley au evitat
această soartă sinucigându -se. Hess a primit condamnare la închisoare pe viață, pe care a
executat -o în regim de izolare la închisoarea Spandau.100
Chiar înainte să înceapă conferința, comandanții militari ai celor trei puteri făcuseră un

97 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 228
98 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 582
99 Ibidem, pp 583
100 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 229.

30 aranjament pentru ocupația comună a unei Germanii unificate. La cererea americanilor și a
britanicilor, francezii s -au alăturat ca a patra putere, pentru a împărții obligațiile ocupației, dar, la
insistența sovieticilor, zona franceză a fost formată din zonele britanică și americană.101
Molotov i -a spus lui Byrnes la Potsdam că parte considerabilă din țara lui „a fost ocupată,
iar fabr icile și orașele au fost pustiite de germani”. Orice despăgubiri luate din Germania aveau
să fie doar „o măruntă compensație pentru distrugerile făcute de germani, care nu au ajuns pe
teritorul american sau britanic. La o întâlnire din 23 iunie a Consiliul ui miniștrilor de externe,
Molotov a vrut să știe dacă rămânea valabilă decizia de la Ialta, de a impune Germaniei
despăgubiri în valoare de 20 miliarde de dolari, din care jumătate să revină Uniunii Sovietice.
Byrnes a argumentat că nu era posibil.102
Așa cum argumenta un raport american din 30 iulie, „importurile noastre ( către
Germania ) sunt ceea ce i se permite Rusiei să ia despăgubiri din Germania, astfel spus noi
plătim despăgubirile (Rusiei)”. Dată fiind experiența Primului Război Mondial, nimeni di n
delegația americană sau din cea britanică nu vroia să vadă repetarea unei asemenea scheme.103
Americanii și britanicii știau foarte bine că rușii „prădători naturali”, cum le spunea
Truman, începuseră deja să transporte active din Germania spre Rusia. Ei știau, de asemenea, că
rușii luaseră proprietățile deținute de germani în Polonia, Ungaria și România. Mai știau că rușii
aveau plan să facă presiuni asupra guvernelor Spaniei și Suediei, să le cedeze proprietățile
germane din țările respective. Un raport pe care Byrnes l -a primit la Potsdam, pe 18 iulie, îl
informa că sovieticii luaseră, pentru ei, concesiunile petroliere germane din România; alte
rapoarte de la Washington pentru delegații de la Potsdam arătau că sovieticii confiscaseră, de
asemenea, banii românești depuși în bănci deținute înainte de germani. Americanii știau că rușii
confiscaseră și informații științifice legate de programele de construire a rachetelor V -1 și V -2,
tot materialul științific din laboratoarele militare germane, precum și ce mai rămăsese din
centrele de cercetare ale universităților și institutelor din zona Berlinului. După ce primise aceste
rapoarte, Truman a scris că rușii stăpâneau arta de a arunca mortul ca să fure sicriul.104
Granițele vestice ale Germaniei nu aveau să se modifice față de perioada de dinainte de
război. Marile Puteri au respins o propunere de a transfera Schleswig și Holstein, împreună cu
canalul strategic Kiel, către Danemarca. Ele au respins, de asemenea punerea sub tutelă a zonelor

101 Ibidem, pp 230
102 Michael, Neibergop.cit., pp 236
103 Charles E. , Bohlen. Op.cit., pp 233.
104 Harry S. , Truman. Op.cit., pp 360.

31 industriale ale German iei și desprinderea Renaniei de restul țării „o Alsacia – Lorena pe dos”.105
Încă o dată, schimbările cele mai importante aveau să se producă in Est. 106 Într-o discuție
cu Molotov: „ Americanii au propus ca Germania să fie împărțită în niște mici… În nișt e mici
state, confirmă Molotov. O măsură stupidă. Așa erau propunerile. Totuși, în America sunt
politicieni obtuzi.”107
Americanilor și britanicilor, Polonia le stârnea, simultan, simpatie și uluire. Chiar înainte
de Potsdam, diplomatul Joseph Davies i -a transmis președintelui Truman un editorial din
Baltimore Sun , care sublinia simpatia americană pentru Polonia, pe care o numea „puternică și
curajoasă”.108
Statul Major Interarme l -a avertizat pe Truman că „din punct de vedere militar, ar fi
aproape imposibi l să se ridice obiecții serioase” la revendicările teritoriale ale Rusiei în
Germania și Polonia, „dacă URSS insistă asupra lor”. Cu alte cuvinte, dacă Occidentul trebuia să
sacrifice Polonia ca să obțină pacea in Europa, nu avea de ales și trebuia să o fa că.109
Înțelegerile de la Ialta semnalau, așadar, că Polonia avea să piardă Wilno, Lwow, minele
de cărbuni din Silezia și aproape 200.000 km2 de terenuri agricole dintre Linia Curzon și Linia
Riga. Mai important, la fel ca in 1919, polonezii nu aveau nici u n cuvânt de spus în luarea
deciziilor. Cei Trei Mari de la Postdam trebuiau să găsească o soluție la problema poloneză cât
mai repede posibil, în parte ca să prevină declanșarea unui nou conflict. Chestiunea cea mai
urgentă era repatrierea sutelor de mii d e așa -numite persoane strămutate din Europa de Est într -o
nouă Polonie.110
Am fost neliniștiți foarte tare de problema poloneză, problema reparațiilor. Și am obținut
ce am vrut, deși au încercat în tot felul să pună presiune, să impuna Poloniei un guvern bu rghez
care, evident, ar fi fost agentul imperialismului. Dar noi, Stalin și eu după el, am păstrat linia ca
la graniță, dar nu ostilă nouă. La tratative am avut și înainte dispute despre granițe, ,,linia
Curzon”, ,,linia Ribbentrop -Molotov”. Stalin a spus: ,, Spuneți -i cum doriți! Dar granița noastră
va trece așa!” Churchill a protestat: ,, Dar Lwow nu a fost niciodată oraș rusesc!” ,, Dar Varsovia
a fost”, a raspuns liniștit Stalin. La Potsdam principala problemă a fost a reparațiilor, dar
problema polone ză a avut și ea o mare importanță. Americanii ne -au dat o ieșire din situație care
a redus fricțiunile dintre aliații noștrii occidentali și noi. Ceea ce am și semnat în problema

105 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 240.
106 Ibidem, pp 241.
107 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 82.
108 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 246.
109 Ibidem, pp 249
110 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 252.

32 poloneză a fost discutat în prealabil foarte mult. Polonia nu trebuia să fie ostilă Uniunii
Sovietice. Independentă, dar nu ostilă.111
Faptul de a le da sovieticilor Linia Curzon ca graniță cu Polonia rezolva jumătate din
problemă, cel puțin pe hartie, dar neliniștea rămăsese în mințile tuturor americanilor. Arthur Bliss
Lane, ambas adorul Statelor Unite în Polonia, a numit -o „politică de împăciuitorism”, cu toate
asocierile istorice neplăcute ale expresiei. Americanii ca Lane și James Byrnes își făceau griji, de
asemenea, din cauza termenilor foarte vagi din înțelegerile de la Ialta privind obligațiile
sovieticilor de a informa Occidentul despre evoluțiile din Polonia și de a asigura țării o guvernare
pe bază de alegeri libere. George Kennan s -a plâns de „nepăsarea și ușurința” cu care americanii
și britanicii dăduseră Rusiei portul K onningsberg și Linia Curzon, fără să primească, în schimb,
nimic ferm în privința constituirii unui guvern polonez.112
În Polonia era clar încă dinainte de sfârșitul războiului că Stalin era hotărât să impună o
influență comunistă decisivă. Neavând încreder e în guvernul polonez în exil format la Londra, el
i-a trimis pe comuniștii polonezi aflați la Moscova împreună cu Armata Roșie să formeze un
guvern la Lublin, recunoscut de URSS. Sovieticii au reprimat apoi sistematic toate elementele
noncomuniste din Rez istență. 113
Între conferința de la Ialta, din februarie, și cea de la Potsdam, din iulie, sovieticii și -au
întărit controlul asupra Poloniei. Ei au recunoscut Comitetul de la Lublin, pro -sovietic, ca guvern
legitim al Poloniei. Au cerut totodată, ca polonez ii în exil la Londra să se alăture guvernului
Lublin, să -l recunoască drept bază a noului stat polonez și să -i predea activele lor, financiare și
militare. Polonezii de la Londra vroiau o guvernare cu totul nouă, rezultată din alegeri generale și
în care C omitetul de la Lublin să nu fie privilegiat. Disputa a împiedicat Polonia să aibă un
reprezentant la prima conferință a Națiunilor Unite, în iunie, la San Francisco. În același timp,
Rușii au început să ia măsuri pentru a -și întării controlul, cum ar fi em iterea unei noi monede
poloneze sub autoritatea Comitetului de la Lublin și impunerea unei reforme agrare în stil
sovietic.114
Evenimentele petrecute chiar înainte să înceapă conferința de la Potsdam au mărit
tensiunile deja considerabile pe tema Poloniei. Î n mai, 16 membrii ai rezistenței poloneze din
timpul războiului, pe care Occidentul îi identificase ca posibili conducători într -un guvern
polonez postbelic, au dispărut în timpul unei vizite oficiale în Uniunea Sovietică. A durat două

111 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 96.
112 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 253.
113 David, Priestland. Steagul roșu. O istorie a comunismului , Editura Litera, București, 2012, pp 277.
114 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 254.

33 săptămâni ca să se c onfirme că -i arestaseră sovieticii. Acuzațiile implicau „transmiterea de
informații despre forțele armate sovietice, culese prin spionaj, către guvernul polonez de la
Londra. 115
Deși arestările și farsa de proces care a urmat ar fi trebuit să arate cât de puțină bună
credință aveau să arate rușii în privința Poloniei, Occidentul nu a făcut mai mult decât să emită
proteste diplomatice. În timpul vizitei la Moscova, din iunie 1945, emisarul prezidențial Harry
Hopkins a insistat pe lângă Stalin pe tema conducă torilor polonezi arestați. El i -a reamintit lui
Stalin ca rușii arestaseră, cu toate că, anterior, le garantaseră in scris siguranța. Pe un ton amabil,
Hopkins l -a avertizat pe Stalin că „atmosfera apropiatelor consultări (de la Potsdam) ar fi serios
marca tă” de arestări și l -a îndemnat pe liderul sovietic „să gasească, în felul lui, o soluție la
această problemă”. Stalin i -a zâmbit lui Hopkins și i -a spus că trebuia să fie un proces, dar că el
poate garanta sentințe blânde.
Arestările nu a împiedicat guve rnele occidentale să recunoască pe 5 iulie, cu doar câteva
săptămâni înainte de începerea Conferintei de la Potsdam, Comitetul de la Lublin, prosovietic, ca
fiind baza noului guvern polonez.116
Dintre cele 21 de poziții din guvernul provizoriu, 17 au fost o cupate de comuniști care
aveau legături cu Comitetul de la Lublin, fapt care a confirmat, pentru Charles Bohlen, că
guvernul de la Lublin nu era altceva decât o marionetă sovietică. Leahy a deplâns ceea ce el a
numit lipsa de onestitate și brutalitate a Ru siei. Stalin i -a spus lui Hopkins că Statele Unite și
Marea Britanie nu aveau cum să înțeleagă poziția Rusiei privind Polonia, întrucât cele două țări
nu se confruntaseră niciodată cu o invazie, „ale cărei rezultate nu sunt ușor de uitat”. La întâlnire,
Stalin a vorbit, mai degrabă, ca un cuceritor care își revendică prada, spunându -i lui Hopkins că,
dacă n -ar fi existat „enormele pierderi de vieți omenești” suferite de Armata Roșie pentru
eliberarea Poloniei „n -ar fi vorbit nimeni despre o nouă Polonie”, n ici în 1945, nici altă dată.117
Nici Truman, nici Churchill nu s -au arătat dispuși să facă din Polonia un subiect major la
Potsdam. 118 Churchill a făcut un efort simbolic la Potsdam în favoarea polonezilor, pledând
împotriva stabilirii fluviului Oder ca gran iță vestică a Poloniei pe linii atât economice, cât și
etnice. El a argumentat că nici Stettin, nici Breslau nu aveau caracter polonez și nici unul dintre
cele două orașe nu ar fi trebuit să devină partea Poloniei. Și el, și Truman susțineau că
revendicare a liniei Oder -Neisse de catre polonezi mergea prea departe. Liderii occidentali au

115 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 255.
116 Ibidem, pp 256.
117 Ibidem, pp 257.
118 Charles L. , Mee. Meeting at Potsdam , M Evans & Co, 1975, pp 171.

34 rămas surzi la cererile reprezentanților polonezi că noile granițe occidentale să fie „expresie a
justiției istorice” pentru o Polonie chinuită. „Nu vrem să plătim noi pentr u răzbunarea
polonezilor”, a răspuns Truman. Până la urmă nici unul dintre argumentele occidentului nu a
contat prea mult. Până să înceapă Conferința de la Potsdam rușii au transferat controlul întregului
teritoriu dintre Linia Curzon și Linia râurilor Ode r-Neisse către noul guvern polonez.119
Liderii americani și -au recunoscut neputința de a opri acest fait accompli al rușilor.
Averell Harriman, ambasadorul american în Uniunea Sovietică, a observat că, în ceea ce privea
Polonia, nu avea importanță că Statele Unite erau reprezentate de Truman, nu de Roosevelt. Nu
conta cine era președinte, a spus el, „rușii nu vor să cedeze”. Soarta orașului -port de pe fluviul
Oder, Stettin, demonstrează cât de puternic înclinaseră sovieticii balanța în favoarea lor în
chestiu nea Poloniei. La Ialta, Molotov insistase pentru includerea Stettinului în noua Polonie, dar
diplomații occidentali nu au fost de acord și chestiunea a rămas, teoretic, deschisă pentru discuții
la Potsdam.120
Totuși sovieticii organizaseră o ceremonie prin care se transfera oficial orașul sub control
polonez. La începutul anului 1945, orașul avea doar 5.000 de locuitori polonezi; un an mai
târziu, avea peste 100.000 . Noua Polonie, „translatată spre vest”, apărea ca un potențial stat
puternic în inima Europe i. Avea controlul unei linii de coastă lungi, precum și un număr
considerabil de resurse naturale, incluzând fostele regiuni germane Silezia, Pomerania și Prusia
de Est. Liderii occidentali sperau că, dacă se organizau alegeri libere, Polonia încă mai pute a
deveni un tampon puternic intre germani și sovietici.121
Chiar dacă rezultatul discuțiilor de la Potsdam pe tema Poloniei i -a lăsat pe ruși într -o
poziție dominantă, conferința a rezolvat problema Poloniei așa cum o înțelegeau Cei Trei Mari în
1945.122 Trum an recunoștea: „Cu toată sinceritatea, nu îmi place această prevedere din acordul
de la Berlin”. Dar, argumenta el, cele trei mari puteri rezolvaseră problema Poloniei odată pentru
totdeauna.123
La conferința de la Postdam în problema expulzării locuitorilor germani din Europa
Centrală și de Est, s -au decis cele ce urmează: „Cele trei state, după ce au luat în considerare
chistiunea sub toate aspectele sale, recunosc că va fi necesar transferul în Germania al
populațiilor germane, sau al unor elemente din ele , rămase in Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.

119 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 260.
120 Ibidem, pp 261.
121 Alfred M. De Zayas. Nemesis at Potsdam , Boston: Routledge and Kegan Paul, 1977, pp 53.
122 Michae l, Neiberg. Op.cit., pp 265.
123 Ibidem, pp 266.

35 Se hotărăște ca toate transferurile să fie efectuate în mod ordonat și uman”.124
În spatele retoricii fade de la Potsdam se aflau sentimente exprimate în termeni mult mai
brutali. Deja fuseseră izgoniți din case le lor din Regiunea Sudetă, Silezia și Prusia Orientală
milioane de germani. Chiar înainte de conferința de la Potsdam, Stalin îl linistise pe prim –
ministrul cehoslovac Zdenek Fierlinger: „Nu vă vom deranja. Dați -i afară”.125
Polonezii din estul Poloniei, d evenită parte din Ucraina, s -au mutat în Silezia, odinioară
parte din Germania, golită acum de germani. Dar realitatea a fost că au fost izgoniți din propriile
case în jur de 11 milioane de oameni, foarte rar în mod ordonat și uman.126
Conflictul etnic era î nscris clar în acordul semnat de cei trei lideri aliați la Potsdam, în
iulie 1945. generația următoare de politicieni europeni va reacționa oripilată la auzul noțiunii de
„purificare etnică”. Dar Stalin, Truman și Attlee au încurajat în mod clar transferul în masă de
populații. Acordul semnat de ei la Potsdam cerea calm „transferul spre Germania al populațiilor
de origine germană… care au rămas în Polonia, Cehoslovacia și Ungaria”, o hotărâre care a
afectat milioane de oameni. Convenind să mute granița P oloniei cu URSS spre vest, ei au
acceptat, în mod tacit, că vor exista transferuri de milioane de polonezi în Polonia din Ucraina, și
de milioane de ucrainieni în Ucraina din Polonia. Deși transferurile de maghiari din
Cehoslovacia și de slovaci din Ungari a nu au apărut în textul acordurilor de la Potsdam, nimeni
din comunitatea internațională nu s -a opus cănd acest lucru s -a produs. În ceea ce o privea,
Uniunea Sovietică se ocupase deja de deportarea în masă a circa 70.000 de etnici germani din
România în URSS, în ianuarie 1945, cu șase luni înainte de semnarea Tratatului de la Potsdam.127
În vara anului 1945, cehii i -au forțat pe germani să poarte banderole pe care era scrisă
litera N – de la Nemec , însemnând „german” în limba cehă – , svastici desenate pe spinare, și li
s-a interzis să stea pe bănci în parcuri, să meargă pe trotuare sau să intre în cinematografe sau
restaurante. Polonezii i -au pus pe germani să facă muncă silnică, așa cum fuseseră ei forțați, în
timpul ocupației naziste – , câteodată chiar în fostele lagăre de concentrare nazistă. În unele
cazuri, foștii deținuți erau stăpânii foștilor gardieni și îi băteau și îi torturau așa cum fuseseră
tratați ei. 128
Obsedat ca întotdeauna de slăbiciunea granițelor sovietice, Stalin intenționa în primul
rând să -și asigure o sferă de influență în jurul URSS. Spre vest avea să fie o palisadă de state est

124 Ian, Buruma. Op.cit.,pp 172.
125 Ibidem, pp 173.
126 Ibidem, pp 174.
127 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 187.
128 Ibidem, pp 192.

36 europene „prietene” , inclusiv, spera el, o Germanie unită și prosovietică; spre est, teritoriile
pierdute înainte în fața japonezilor și revendicate acum în Manciuria și Kurile; iar spre sud,
posibil o enclavă în nordul Iranului, influență în Turcia și Bosfor, precum și tutelă asupra fostelor
colonii italiene din nordul Africii. Acesta era un program maximal și Stalin și -a dat seama că
nu-l va putea realiza fără luptă, dar probabil era încrezător că mare parte din el putea fi asigurat
prin înțelegeri cu Aliații.129
Statele Unite erau dispuse să accepte dominația sovietică în zona pe care Armata Roșie o
ocupase în Europa de Est, dar nimic mai mult. Dacă soviet icii controlau Europa occidentală și
Japonia, ei și -ar fi putut folosi resursele ca să provoace America, la fel cum făcuseră naziștii.
Aprecierea făcută de Truman la Potsdam referitor la Stalin – „Îmi place Stalin. Este un tip direct.
Știe ce vrea și va ac cepta un compromis dacă nu poate să obțină ceva” – fusese confirmată.
Stalin era într -adevăr, dispus să facă unele concesii retrăgându -și trupele din Manciuria și din
Cehoslovacia.130
Poporul american sprijinea eforturile lui Truman de a -i determina pe ruși să intre în
războiul împotrica Japoniei, potrivit unei sinteze de presă pe care Departamentul de Stat i -a
transmis -o lui James Byrnes la Potsdam, pe 21 iulie.131
Pe 28 iunie 1945, chiar înainte să plece spre Potsdam, Stalin le -a spus comandanților lui
să înceapă, „în cel mai mare secret”, pregătiri pentru un război împotriva Japoniei. Așa cum avea
să se relateze ulterior, „comandanții militari (urma) să li se dea ordine personal și verbal, fără nici
un fel de directive scrise”. La Potsdam, Stalin avea să -i dea lui Truman ce vroia acesta, dar
trebuia ca Truman să considere că procedează astfel ca parte a unui set mai larg de negocieri, nu
doar în interesul Rusiei.132
Stalin i -a spus lui Truman, când abia începuse conferința de la Potsdam aveau să
invadeze Manci uria nu mai târziu de jumătatea lui august. El cerea, în schimb, predarea imediată
a unei părți din flota comercială germană, ca să mute trupe și armament din Europa în Asia.
Americanii au fost repede de acord. Contrar recomandării britanicilor, Truman a p romis, pe 19
iulie, că Rusia avea să primească o parte egală din navele comerciale germane, de îndată ce
Stalin îi declara război Japoniei. Truman a fost, totodată, de acord să transfere imediat nu mai
puțin de 20 escadrile de bombardiere în Asia și să con tinue să furnizeze Chinei asistență militară.
Americanii au promis să nu desfășoare operațiuni militare în Coreea sau în Insulele Kurile, o

129 David, Priestland. Op.cit., pp 283.
130 Ibidem, pp 284.
131 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 275.
132 Ibidem, pp 276.

37 recunoaștere tacită a intrării acestora în sfera de influență sovietică. În schimb, rușii au promis
că, deși urmărea u condiții comerciale favorabile în Manciuria, nu aveau nici o intenție să ocupe
vreo parte a teritoriului chinez și nici nu doreau să se amestece în politica americană a „Ușii
deschise” în China. Ambasadorul Harriman se îndoia de aceasta din urmă, dar am iralul Leahy și
președintele Truman au descris, amândoi, atmosfera acestor discuții ca „prietenoasă”.133
Truman și Churchill s -a întâlnit pe 24 iulie, la Potsdam, cu consilierii lor militari, iar
Truman a decis, la întâlnire să folosească bomba de îndată c e era posibil. Ea deschidea o cale de
a obține capitularea necondiționată a japonezilor fără o invazie a insulelor nipone care ar fi putut
costa sute de mii de vieți americane si japoneze.134
Truman a decis, până la urmă, să -i spună lui Stalin despre acest eveniment istoric într -un
mod cât mai relaxat posibil. La sfârșitul reuniunii de seară din 24 iulie, l -a abordat pe Stalin când
acesta se pregătea de plecare.135
La Potsdam, Truman s -a hotărât să ne uimească. Din câte îmi amintesc, după masa pe
care a dat -o delegația americană, cu o înfățișare misterioasă, mi -a luat pe mine și pe Stalin într -o
parte și ne -a spus că au o armă deosebită care nu a mai existat până acum, o armă iesită din
comun… E greu să spun ce avea în vedere, dar mi s -a părut că voia să ne n ăucească. Stalin s -a
comportat foarte calm în această privință. Și Truman și -a spus că acela nu înțelesese nimic. Nu a
spus ,, bombă atomică” , dar am ghicit imediat despre ce este vorba. Și ne -am dat seama că
deocamdată nu sunt în stare să declanșeze răzb oiul, aveau numai o bombă, două, după aceea le –
au lansat deasupra Hiroshimei și Nagasaki, altele nu mai erau. Dar chiar și dacă mai erau,pe
atunci nu puteau juca un rol deosebit.136
Declarația de la Potsdam privind Japonia a fost emisă pe 26 iulie, la timp p entru ca
Wiston Churchill să joace un rol important în anunțarea ei înainte să plece spre Anglia, pentru a
urmării desfășurarea alegerilor. Puțini dintre cei de la Potsdam își imagina atunci că Declarația
avea să fie una dintre ultimile lui contribuții în timpul războiului.137
Declarația urma sfaturile moderaților. Ea nu -l menționa pe împărat, nici direct, nici prin
referire la instituția pe care o reprezenta acesta. Ea promitea că Japonia avea să -și păstreze
suveranitatea asupra insulelor din arhipelag, Hon shu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku. Astfel,
Declarația de la Potsdam promitea „distrugerea imediată și completă”, dacă Japonia nu capitula,

133 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 277.
134 Ibidem, pp 281.
135 Ibidem, pp 285.
136 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 100.
137 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 287.

38 dar oferea, totodată, ceva japonezilor, în cazul în care se predau. Indirect, i -a lăsa deschisă
posibilitatea ca împăr atul să rămână pe tron. Declarația era un document politic, destinat opiniei
publice de acasă, care cerea termeni duri, dar, în același timp le dădea japonezilor un motiv să se
predea, în loc să continue lupta. Japonezii care nu știau despre bombele atomic e, au văzut
Declarația ca pe un ultimatum politic și au respins -o. Truman a autorizat folosirea bombei, însă
doar după ce avea să plece din Potsdam, iar nava lui era deja în drum spre Statele Unite. Truman
vroia să se afle pe mare și astfel să nu poată fi contactat de ruși, odată ce bomba și -ar fi făcut
treaba și s -ar fi deschis o nouă eră în istoria umanității.138
Cei Trei Mari au decis să împartă colonia franceză Indochina pe linia paralelei 16, cu
scopul de a facilita predarea japonezilor. China avea să a cepte capitularea la nord de această
linie, iar britanicii în sud. Apoi, dacă lucrurile mergeau după planurile americanilor, Indochina nu
avea să mai revină sub control francez, ci să intre, în schimb sub mandat internațional. De partea
cealaltă a lumii în tr-un birou de la Pentagon, un colonel pe nume Dean Rusk lua o decizie
similară pentru Coreea. El a ales paralela 38 ca linie temporară de diviziune, înainte de formarea
unui mandat internațional pentru o Coree unificată. Uniunea Sovietică acceptase deja u n astfel de
mandat la Ialta și își confirmase angajamentul în fața lui Harry Hopkins, la Moscova, în iunie.
Așa cum făcuseră și Cei Trei Mari la Paris, ceilalți Trei Mari reuniți la Potsdam au luat decizii
aparent nesemnificative, dar care aveau să afectez e viețile a milioane de oameni în deceniile care
au urmat. 139
Oficialii americani nu considerau, la plecarea de la Potsdam, că un conflict cu rușii era
inevitabil sau măcar probabil. Truman avea să spună, mai târziu, că, la Potsdam, fusese un
„idealist ino cent” în raporturile cu Stalin, dar la conferință a obținut ce dorise și a plecat din
Germania încrezător și mulțimit. Chiar dacă știa că rușii aveau să emită și mai multe cereri, care
puteau interfera cu interesele americane, Potsdam i -a confirmat că, la momentul respectiv, cel
puțin, un viitor de cooperare rămânea posibil. După cum i -a spus secretarului său de presă:
„Stalin și cu mine am reușit să ne înțelegem bine. Nu am avut nici un dezacord, cu excepția celui
legat de tratamentul reprezentanților noșt rii diplomatici în Bulgaria și România”. Ca și ceilalți
lideri de la Potsdam, Truman încă nu vedea că Occidentul și Uniunea Sovietică se îndreptau spre
un inevitabil viitor conflictual. Chiar dacă unii cunoscători, precum Clement Attlee și George
Kennan, au prezis un viitor conflictual Est -Vest din ce în ce mai puternic, la sfârșitul conferinței

138 Michael, Neiberg. Op.cit., pp 288.
139 David, McCullough. Truman . Simon & Schuster, 1992, pp 785.

39 de la Potsdam erau mai mulți optimiști decât pesimiști. 140
Faptul că întâlnirea de la Potsdam nu se numise conferință de pace servea interesele
tuturor. Dacă nu er a o conferință de pace însemna că nu există un tratat pe care noul președinte
american să -l supună votului Senatului. Truman, ca și omologii lui britanic și sovietic, era foarte
mulțumit să lase misiunea dificilă de a negocia detaliile in seama Consiliului Miniștrilor de
Externe. Consiliul a finalizat tratatele cu Italia, Finlanda, România, Ungaria și Bulgaria într -o
serie de reuniuni care au avut loc între 11 septembrie 1945 și 12 decembrie 1946.141
Departamentul de Stat i -a recomandat lui Truman să discute despre Palestina „doar în
termeni generali” și să nu accepte nimic din ce ar propune britanicii sau sovieticii.
Departamentul de Stat încerca fie să tragă de timp, fie să nu amestece Statele Unite într -o parte
dificilă a lumii și care încă se afla la peri feria intereselor americane. Britanicii erau și mai
interesați ca subiectul Palestinei să nu intre pe agenda discuțiilor de la Potsdam, pentru că nu
voiau o intervenție externă în dilema lor deja de nerezolvat, de dinainte de război, dintre Scila
naționali smului arab și Caribda reprezentantă de dorința evreilor pentru patrie în Palestina.142
Odată încheiată conferința, reuniunile miniștrilor de externe cărora le -a fost transmisă
sarcina de a definitiva nenumăratele chestiuni lăsate deschise de conflict se vor împotmoli în
curând. Europa se îndreaptă spre divizarea definitivă în două blocuri a căror natură militară
devine politică și ideologică. Stalin este conștient de faptul că victoria asupra Germaniei naziste
a proiectat Uniunea Sovietică la o scară interna țională căreia nu îi percepe încă granițele. Cu
structura lui de om de stat al secolului XIX, cu o viziune diplomatică mult mai apropiată de a lui
Bismarck decât de a lui Truman, își imaginează după război o lume în care Statele Unite vor
reveni la izolați onismul lor tradițional, extins cel mult la zona intereselor din Pacific, în timp ce
Marea Britanie și Uniunea Sovietică vor face jocurile Europei.143

140 Michael, Neibergop.cit, pp 292.
141 Ibidem, pp 295.
142 Ibidem, pp 296.
143 Elena, Dundovich. Op.cit., pp 70.

40
Capitolul II
Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada
2 august 1945 -30 decembrie 1947
II. 1. Cortina de Fier (1945 -1946)

Deși nu avusese habar de existența Proiectului Manhattan înainte de a deveni președinte,
Truman va afla că una dintre primele lui decizii era legată de lansarea unor atacuri cu bombe
atomice, asupra oraș elor Hiroshima si Nagasaki, în august 1945. După terminarea războiului,
Truman s -a străduit să asigure o pace trainică, inclusiv prin înființarea ONU. În 1947 a fost
aprobată Doctrina Truman, care impunea o politică de descurajare a apropierii de URSS.144
Uniunea Sovietică, la îndemnul Statelor Unite, declarase război Japoniei chiar înainte de
sfârșit, pe 8 august. Pe 9 august, cu trei zile înainte de bombardamentul de la Hiroshima, trupele
sovietice au invadat Manchukuo. Uzine masive, căi ferate moderne, exp loatări miniere,
construite de japonezi, printr -un proiect lipsit de orice scrupule pentru populația locală, au fost
demontate sistematic iar materialele au fost transportate în Uniunea Sovietică. Uzine întregi au
fost dezasamblate și mutate.145
Japonia împă ratului Hirohito, obligată să accepte o înfrângere umilitoare, a intrat și ea
într-o epocă nouă. Constituția impusă de Statele Unite ale Americii reduce, de altfel, persoana
împăratului la cadrul strâmt al unei monarhii constituționale și seculare. Împărat ul domnește,
desigur, dar nu guvernează. Prerogativele sale nu mai sunt decât simbolice și se rezumă la
promulgarea legilor și la primirea ocazională a șefilor de stat străini. De acum înainte, Hirohito
se străduiește să sprijine recunoștința Japoniei: el nu ezită să parcurgă țara în lung și în lat pentru
a impulsiona ,,miracolul economic” postbelic. 146
În august 1945 de Gaulle a plecat din nou în Statele Unite, apoi la Ottawa. Insistențele
sale pe lângă Truman au convins pe Aliați să recunoască Franța ca a patra Mare Putere. Ea va fi
deci consemnatară a deciziilor privitoare la Germania și va avea o zonă proprie de ocupație.

144 Ian, Whitelaw; Julie, Whitaker. Oameni care au făcut Istorie. Cele mai influente 100 de personalități ale
secolului XX . Editura Rao, 2010, pp 133.
145 Ian, Buruma. Op.cit., pp 82.
146 Larousse. Op.cit., pp 144.

41 Întors în Franța, de Gaulle emite ordonanța care instituia asigurări sociale obligatorii pentru toți
salariații. La 21 octombrie are lo c referendumul care să decidă cu privire la convocarea unei
Adunări Constituante.147
Ca președinte al guvernului provizoriu al Republicii Franceze (GPRF), el intervine,
adeseori în mod decisiv, în chestiuni precum dreptul de vot al femeilor, primele naționa lizări,
înființarea unui Comisariat al Planului, asocierea comuniștilor la guvernare (cu excepția
ministerelor ,,sensibile”, care au tangență cu politica externă).148
Din nefericire, președintele Roosevelt a decedat pe 12 aprilie 1945, iar succesorul său,
Harry Truman, era lipsit de experiență în afacerile internaționale. În plus , alegerile generale din
Marea Britanie l -au înlăturat pe Churchill din postul de premier, în care a fost ales Clement
Attlee. Experimentat, abil și la fel de necruțător ca întotdeau na, Stalin se afla la apogeul puterii
sale pe plan intern, fiind eliberat de restricțiile democrației. Moscova controla Germania de Est și
Polonia, cea din urmă fiind un tampon docil între URSS și atacatorii potențiali din Vest. Se
pregăteau începuturile r ăzboiului Rece, destinat să dureze două generații.149
Philippe Petain este condamnat la moarte pe 15 august 1945 de Înalta Curte de Justiție, la
capătul unui proces confuz, în cursul căruia a păstrat o tăcere obstinată. Respectând dorința
juraților, de Gaull e îl grațiază și pedeapsa este comutată în închisoare pe viață.150
A apărut, de asemenea, o întreagă serie nouă de provocări internaționale. Relațiile cu
Aliații se răciseră considerabil. Uniunea Sovietică a lui Stalin și democrațiile occidentale, unite
de agresiunea nazistă într -un mariaj din interes, aveau puține lucruri în comun. Negocierile
pentru încheierea reîmpărțirii lumii după război au deschis noi subiecte de controverse, dar
Uniunea Sovietică era prea slabă ca să intre într -o luptă care să tranșeze conflictul. A fost
descurajată de monopolul nuclear al Statelor unite și a alocat resurse enorme pentru a pune capăt
acestuia. 151
„- Am pus problema controlului strâmtorilor din partea noastră și a Turciei. Consider că
această punere a problemei nu a fost pe deplin corectă, dar trebuia să îndeplinesc ce mi s -a
încredințat. Am pus această problemă în anul 1945, după încheierea războiului. Strâmtorile
trebuie să fie sub paza Uniunii Sovietice și a Turciei. Era o chestiune timpurie, imposibil de
realizat. Îl c onsider pe Stalin un politician remarcabil, dar și el a avut greșelile lui. Am pus acest

147 Alexandru, Vianu; Calin, Mureșan; Robert, Paiusan; Simona, Nistor. Președinții Franței , Editura Universalia –
Dialog, Craiova, 1991, pp 46.
148 Larousse. Op.cit., pp 112 .
149 Rupert, Butler. Op.cit., pp 107
150 Larousse. Op.cit., pp 119.
151 Oleg, V . Hlevniuk. Stalin. O nouă biografie a unui dictator. Editura Litera, 2017, pp 360.

42 control în cinstea victoriei obținute de trupele sovietice. Dar nu a putut fi acceptat, știam. De
fapt, din partea noastră nu era corect: dacă Turcia ar fi fost un st at socialist, am mai fi putut
vorbi de asta”.152
În august 1945, în Azerbaidjanul iranian, s -a creat un partid autonomist, dar cu legături
comuniste, care a provocat, în noiembrie 1945, o revoltă la Tabriz. Aici s -a proclamat, în
decembrie, Republica Autonom ă Azerbaidjan, cu un guvern condus de Jaafar Pishevari, ale cărui
posturi cheie au fost atribuite comuniștilor. Anumite informații arătau că 12000 de soldați
sovietici au sosit în provincie și au distribuit arme insurgenților. Sovieticii doreau menținerea
trupelor lor în Nordul bogat în petrol și chiar crearea unei societăți comune sovieto -iraniene, deși
conferința miniștrilor Afacerilor Externe de la Londra, din septembrie 1945, a convenit că toate
trupele străine trebuiau să fie evacuate cel târziu până l a 2 martie 1946. De asemenea, o
Republică Populară a Kurzilor s -a proclamat la Mahabad ( Sanj Bulogh ) la 20 de mile Sud de
Lacul Urmia, cuprinzând, în opinia inițiatorilor, kurzi din Iran, Turcia, Irak și Siria. Problema
iraniană a constituit unul dintre Jaloanele Războiului Rece.153
La sfârșitul lunii noiembrie 1945 a avut loc o conferință, la Washington, care a reunit toți
atașații navali americani. O întrevedere similară s -a desfășurat la Londra , între 26 și 29
noiembrie 1945, ocazie cu care s -a discutat în detaliu situația din această zonă. Cu acest ultim
prilej căpitanul Webb Trammell, atașat naval al Statelor Unite al Ankara, a arătat că Turcia era
cheia unui plan unitar pentru întreaga zonă. Această țară reprezenta „o punte de legătură între
civilizat ia occidentală și continentul asiatic (…) poate și trebuie folosită de noi pentru răspândirea
idealurilor noastre în Asia. Dacă nu -i ținem pe ruși pe această linie, tot Occidentul Mijlociu și,
probabil, toată Asia vor fi curând forțate să intre în sistem ul sovietic”.154
<< – După război am avut nevoie de Libia. Stalin spune: „Hai, fă presiuni”! – Și
dumneavoastră cu ce argumentați? – Tocmai de asta e vorba, că era greu de argumentat. La una
din ședințele Consfătuirii miniștrilor de Externe am declarat că în Libia a apărut o mișcare
națională de eliberare. Dar deocamdată e destul de slabă, dorim să o susținem și să construim
acolo o bază militară. Lui Bevin i s -a făcut rău. I -au făcut chiar o injecție. A trebuit să renunțăm.
Bevin a sărit în sus, strigând: „Ă sta e șoc, șoc! Șoc,șoc ! V oi nu ați fost niciodată acolo!”>>155
Monopolul nuclear al Americii și ezitarea ei de a -i lăsa pe ruși să ia parte la ocuparea
Japoniei s -au numărat printre numeroasele frustrări pe care le -a încercat Stalin în relația lui cu

152 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit.,pp 124.
153 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 138.
154 Ibide m, pp 135.
155 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit.,pp 125.

43 State le Unite. La o întâlnire cu Averell Harriman, care a avut loc la vila din sud a liderului
sovietic, în octombrie 1945, Stalin s -a întrebat supărat, cu voce tare, dacă nu cumva Statele Unite
,,au nevoie nu de un aliat, ci de un satelit în Japonia? Trebuie s ă spun că Uniunea Sovietică nu e
potrivită pentru rolul acesta. (…) Ar fi mai onorabil pentru URSS să își retragă complet
pretențiile asupra Japoniei decât să rămână acolo ca o mobilă”. În ceea ce îl privea, Stalin i -a
supărat pe liderii occidentali, dej a fundamental ostili comunismului sovietic, cu dorința lui ușor
voalată de a sovietiza Europa de Est cu ajutorul Armatei Roșii și al comuniștilor locali. Este greu
de imaginat ce concesii reciproce ar fi putut să împiedice ruperea relațiilor dintre două si steme
atât de diferite. O astfel de ruptură putea fi amânată numai prin calcule tactice și factori politici,
inclusiv prin iluzia opiniei publice occidentale că o alianță trainică ar fi fost chiar fezabilă. 156
Pe 2 septembrie 1945, Ho a apărut în Piața Ba D inh din Hanoi, îmbrăcat într -un costum
modest, kaki, cu încălțări de pânză albastră, și a declarat independența Vietnamului, sub control
comunist. Ho încă spera că își poate asigura sprijinul americanilor dacă semnalează că pe termen
mediu, este dispus să formeze un guvern larg, neideologizat; Stalin încă nu oferise comuniștilor
vietnamezi nici recunoaștere, nici ajutor. Totuși, când francezii au revenit în sud cu sprijinul
britanicilor, la puțin timp după declarația de independență, grupurile naționaliste au început să
retragă sprijinul Vietminh -ului. Comuniștii cu un sprijin puternic în nord, erau în defensivă în
sud, iar în 1947 Vietminh -ul lupta într -un nou război anticolonial, împotriva unui regim sprijinit
de francezi.157
În august, guvernul de la Tokyo este silit să capituleze. Profitând de vidul de putere, Ho
Și Min, îmbrăcat cu un veston kaki cu guler înalt, proclamă independența de pe treptele palatului
guvernatorului general, pe 2 septembrie 1945. Abia încheiată această lupta a lui Ho Și Min, că a
alta începe: păstrarea independenței cucerite atât de greu. În timpul războiului cu Franța din anii
1946 -1954, apoi al celui cu Statele Unite ale Americii din 1964 -1973, Ho Și Min organizează
rezistența. 158
Cei mai mulți asiatici au fost cum nu se poate mai b ucuroși să se vadă scăpați de
japonezi, a căror „eliberare asiatică” se dovedise mai rea decât imperialismul occidental căruia –
îi luase locul temporar. Dar în 1945 eliberarea era ultimul lucru pe care -l aveau în plan olandezii
pentru Indiile Olandeze de E st, francezii pentru Indochina sau englezii pentru Malaya. Olandezii
și francezii vroiau să restabilească ordinea colonială de dinainte de război cât mai repede cu

156 Oleg, V . Hlevniuk. Op.cit., pp 366.
157 David, Priestland. Op.cit., pp 342.
158 Larousse. Op.cit., pp 141.

44 putință.159
În dimineața zilei de 17 august, la două zile după capitularea Japoniei, Sukarno a citit o
declarație scurtă, bătută la mașină, în fața unei mulțimi destul de mici adunate în Batavia
(Jakarta): „Noi, poporul Indonezian, declarăm prin prezentul act independența Indoneziei.
Detaliile privitoare la transferul de putere etc. V or fi rezolvat e cu conștiinciozitate, cât mai
repede cu putință”.160
Olandezii au cerut sprijinul Biroului pentru Afaceri Externe al Angliei. În loc să
negocieze direct cu Sukarno, au făcut promisiuni vagi pentru autonomia Indoneziei într -o
comunitate condusă de Olanda.161
Francezii se temeau la fel de mult ca olandezii să nu -și piardă posesiunile coloniale dupa
1945. În prima săptămână a lui august, când înfrângerea era aproape certă, japonezii și -au
transferat autoritatea politică conducerii regale din Vietnam, în timp ce Vietminh -ul comunist a
preluat controlul în nord. Câteva săptămâni mai târziu, când trupele chineze s -au revărsat peste
granița nordică, iar în sud era iminentă debarcarea trupelor engleze, atât împăratul Vietnamului,
Bao Dai, cât și liderul comunist Ho Ș i Min au declarat fără echivoc că, orice s -ar întâmpla,
revenirea sub conducerea Franței era inacceptabilă.162
După sfârșitul războiului, Leclerc se îmbarcă pe vapor cu destinația Indochina ocupată de
japonezi, unde Viet -minh -ul lui Ho Și Min scutură jugul c olonial. Francezul este adeptul unei
soluții negociate în privința Tonkinului, unde naționaliștii au baze puternice, reușind totodată să
recucerească regiunile Cochinchina și Annam. Acest pragmatism îl rearanjează pe înaltul comisar
Thierry d’Argenlieu, dr ept care Leclerc renunță la post în iulie 1946. Este numit inspector al
forțelor franceze din Africa de Nord.163
În noiembrie 1945, Donald Keene, care se afla în orașul chinezesc Tsingtao, a luat masa
într-o seară cu câțiva coreeni. El a povestit într -o scri soare că, așa cum nu se întâmplă de obicei
nu existaseră dispute pe tema independenței Coreei. „Singurul subiect de discuție care a dat
naștere unor controverse a fost cel al relațiilor ruso -americane”. Lui Keene i s -a părut „foarte
greu” să -și convingă pr ietenii coreeni că „America și Rusia nu au nimic de împărțit și se pot
înțelege într -o lume pașnică”.164
La conferința din decembrie a miniștrilor de externe ținută la Moscova, se părea că

159 Ian, Buruma. Op.cit., pp 128.
160 Ian, Buruma. Op.cit., pp 131.
161 Ibidem, pp 133.
162 Ibidem, pp 138.
163 Larousse. Op.cit., pp 131.
164 Ian, Buruma. Op.cit., pp 294.

45 optimismul lui Keene fusese îndreptățit și că Statele Unite și URSS puteau ajunge la o înțelegere.
În Coreea avea să se stabilească o „autoritate tutelară” sub controlul unei comisii mixte formate
din înalții ofițeri ai armatelor americane și sovietice. Autoritățile Statelor Unite și ale Uniunii
Sovietice aveau să -i ajute pe coreeni să alcătuiască un guvern provizoriu și să îndrume țara către
independență totală, cu ajutorul Marii Britanii și Chinei. Procesul putea dura ca estimare maximă
5 ani. Sovieticilor nu le -a fost greu să -și convingă aliații coreeni din nord să acce pte
înțelegerea.165
Regimul Nord -Corean a fost creat sub auspiciile trupelor sovietice. Americanii
propuseseră împărțirea Coreei cu puțin timp înainte de capitularea Japoniei, în august 1945,
alocând porțiunea de la nord de paralela 38 ( și la granița cu URS S ) sovieticilor, ei înșiși urmând
să păstreze sudul. Nordul a urmat apoi scenariul din Europa de Est; un front popular, urmat de
comunizare. În februarie 1946 a fost instalat un guvern central dominat de comuniști și condus
de Kim Ir Sen (Kim „O stea” ).166
Exact când Coreea era divizată, în august 1945, un alt regim comunist se ridica din
cenușa guvernării japoneze, în Vietnam. Dar, spre deosebire de coreeni, comuniștii vietnamezi au
venit la putere ca urmare a unei revoluții indigene reale.167
Dar în afară d e China, Vietnam și Coreea, ei nu au fost, în general, capabili să facă să
fuzioneze comunismul cu un naționalism atrăgător. Partidul Comunist din Indonezia a luat parte
la lupte în potriva olandezilor, dar cu prea puțin succes. Conducătorul socialist indo nezian
Sukarno, care s -a gândit să combine un socialist nonmarxist cu islamul, a fost mult mai în
măsură să unească arhipelagul decât comuniștii. Partidul Comunist a fost în cele din urmă
zdrobit după o rebeliune eșuată în estul insulei Java, în 1948. Amer icanii au acordat
independența Filipinelor în 1946.168
În 9 octombrie 1945, Biroul Politic a adoptat o rezoluție care îi oferea lui Stalin o vacanță
pentru a putea ,,odihni timp de o lună și jumătate”. Presa străină era plină de speculații. Pe 11
octombrie, a primit o serie de rezumate ale știrilor de la agenția de știri TASS despre discuțiile
din Vest referitoare la starea lui proastă de sănătate și la uneltirile potențialilor săi succesori
pentru a obține o poziție bună. Potrivit rezultatului, corespondentu l de la Londra pentru Chicago
Tribune scria, citând surse diplomatice, despre o luptă înverșunată pentru putere, desfașurată în
culise, între Jukov și Molotov, cei doi rivalizând să -i ia locul lui Stalin. Se spunea că Jukov era

165 Ibidem, pp 295.
166 David, Priestland. Op.cit., pp 339.
167 Ibidem, pp 341.
168 Ibidem, pp 343

46 susținut de armată, iar Molo tov de aparatul de partid. Peste o săptămână, rezultatul de la TESS
includea o afirmație a ambasadorului sovietic în Franța: ,,În ultimele zece luni, am fost rugați de
15 ori să confirmăm zvonurile despre moartea lui Stalin”. Un articol despre Molotov, apă rut într –
un ziar norvegian, a afirmat că: ,,Pentru opinia publică din SUA, Anglia și pentru alte popoare
care iubesc libertatea, Molotov reprezintă o nouă și puternică Uniune Sovietică ce solicită statul
egal cu marile puteri mondiale”. Stalin nu a fost me nționat. Articolul vorbea numai de succesorii
lui. 169
Aceste informații din presa străină reflectau viziunea Occidentului asupra configurației
postbelice a puterii. Războiul cel îndelungat și oribil devenea istorie, la fel ca și liderii care
obținuseră vic toria. Rossevelt era mort. Înfrângerea Partidului Conservator în Marea Britanie îl
trimisese pe Churchill la pensie. Stalin îmbătrânea și se zvonea că era bolnav. Pentru
observatorul occidental, toate acestea erau elementele aceleiași imagini coerente. Bin ențeles că
Stalin nu împărtășea această viziune.
Iritarea tot mai mare pe care o simțea Stalin față de Molotov a fost evidentă în timpul
reuniunii din septembrie 1945 a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe de la Londra,
convocat pentru a discuta nou a ordine postbelică și condițiile de pace cu țările învinse. La
începutul reuniunii, Molotov nu a așteptat încuviințarea lui Stalin în legătură cu o chestiune
procedurală. Cedând în fața unei solicitări a Aliaților occidentali, acesta a fost de acord ca, p e
lângă Uniunea Sovietică, Statele Unite și Marea Britanie, să poată participa la elaborarea
tratatelor și Franța și China. Conform acordurilor anterioare, Franța și China urmau să fie
implicate numai în stabilirea condițiilor pentru Italia și respectiv, J aponia. Molotov nu a
considerat problematică această modificare și, la drept vorbind, nici nu era fructuoasă. Franța si
China contribuiau numai cu informații și comentarii la tratate; ele nu au primit drept de vot.
Acceptarea acestui aranjament era perfect rezonabilă. Sperând într -o reuniune rodnică, Molotov
nu a avut să piardă timpul provocând un conflict asupra unor chestiuni secundare.170
Concesia lui ar fi trecut neobservată dacă negocierile nu ar fi ajuns într -un impas aparent
de nerezolvat. Stalin a ce rut ca Uniunea Sovietică să aibă un rol real în hotărârea destinului
Japoniei. Partea occidentală nici nu a avut să pună această chestiune pe ordinea de zi. Stalin a
cerut ca una dintre coloniile Italiei din Africa de Nord să fie pusă sub tutelă sovietică, ceea ce i -ar
fi oferit țării sale o poziție solidă în Mediterana. Partea occidentală a refuzat. Cele două părți au
ajuns la un impas și în ceea ce privește România și Bulgaria. Considerând că acestea erau țări

169 Oleg, V . Hlevniuk. Op.cit., pp 369.
170 Ibidem, pp 370.

47 ,,satelit” (Stalin chiar a folosit terenul ru sesc într -o telegramă pe care i -a trimis -o lui Molotov în
timpul reuniunii), autoritățile sovietice instalaseră deja guverne procomuniste acolo. Statele
Unite și Marea Britanie au refuzat să recunoască aceste guverne sau să semneze vreun acord cu
ele. Stal in a hotărât să exercite presiuni mai mari asupra partenerilor săi, chiar dacă părea că
negocirile erau pe punctul de a fi întrerupte. Chestiunea referitoare la Franța și China, a căror
participare era susținută de Statele Unite și de Marea Britanie, a ofe rit un pretext convenabil. Pe
21 septembrie, Stalin l -a mustrat pe Molotov pentru concesia lui procedurală, iar Molotov s -a
căit: ,,Recunosc că am comis o neglijență gravă. V oi lua imediat măsuri.” În ziua următoare, și -a
retras acordul. Aliații accidental i s-au înfuriat. Această chestiune procedurală simplă a adus
negocierile într -un impas.
Incidentul ilustrează din plin personalitatea manipulatoare a lui Stalin. În timp ce își
cultiva imaginea unui politician moderat și predictibil în ochii aliaților săi , își obliga tovarășii să
se ocupe de treburile murdare. A fost revoltat cănd Molotov a destăinuit că retragerea acordului
pentru participarea Franței și a Chinei s -a făcut la ordinul lui. Necazurile lui Molotov au început
cu o știre din 1 decembrie 1945 a unui corespondent al ziarului britanic Daily Herald , care
aducea la cunoștință niște zvonuri conform cărora era posibil ca Stalin că iși dea demisia din
funcția de președinte al Consiliului Comisarilor Poporului și că Molotov să preia această
funcție.Conf orm rezumatului TASS, corespondentul a spus că Molotov deținea frâiele conducerii
politice a Uniunii Sovietice, primind directive generale de la Biroul Politic.171
Furios, Stalin i -a telefonat lui Molotov pe 2 decembrie, cerând să se exercite o cenzură
mai s trictă asupra relatărilor transmise de corespondenții străini, Molotov a transmis ordinile
corecte biroului de presă al comisariatului pentru afaceri externe. În ziua următoare, însă, s -a
petrecut o încurcătură birocratică. Rezumatul TASS pentru ziua de 3 decembrie includea o știre
din ziarul New York Times care fusese publicată în 1 decembrie, înainte de ordinul lui Stalin
referitor la înăsprirea controlului. Articolul din New York Times, ca și cel din Daily Herald, făcea
aluzie la un conflict în interior ul conducerii sovietice și la slăbirea poziției lui Stalin. Stalin a citit
rezumatul articolului din New York Times, realizat de TASS, în 5 decembrie. Se pare că, în
aceeași zi, a citit o știre a agenției Reuters din 3 decembrie, care vorbea despre o rela xare a
cenzurii in raport cu corespondenții străini in URSS. Agenția de presă a afirmat că, după ce
jurnaliștii occidentali trimiseseră o plângere colectivă autoritățiilor sovietice, Molotov îi spusese
unui american la recepție din 7 noiembrie ,, Știu că voi, corespondenții vreți să scăpați de
cenzura sovietică. Ce -ați zice dacă aș fi de acord, cu condiția ca acest lucru să fie reciproc?”

171 Oleg, V . Hlevniuk. Op.cit., pp 371.

48 Potrivit agenției Reuters, peste câteva zile, corespondenții presei occidentale au văzut, intr –
adevăr, semne ale relaxa rii controlului.172
Stalin a izbucnit că atitudinea liberală a lui Molotov față de corespondenții străini
reprezenta un efort intenționat de a schimba ,,cursul politicii noastre”.După ce i -a acuzat pe
Malenkov, Beria și Mikoian de complicitate, Stalin i -a adresat lui Molotov cuvinte extrem de
grele . ,,Sunt convins că Molotov nu -i pasă de interesele statului nostru și de prestigiul
guvernului nostru atâta timp cât câștigă popularitate în anumite cercuri străine” a scris el. ,,Nu
mai pot să iau în considerare ca un astfel de tovaraș să fie prim -adjunctul meu”.173
De Gasperi în decembrie 1945, devine președinte al Consiliului de Miniștri, funcție pe
care o va deține până în 1953. El profită de contextul internațional al războiului rece și își
angajează ferm țara î n tabăra occidentală, acceptând Planul Marshall. După sfârșitul războiului,
situația Italiei pe plan internațional este delicată. Tratatul de pace încheiat în 1947 contrariază
opinia publică, pentru că în el sunt consfințite pierderea coloniilor africane și renunțarea la
provinciile Fiume și Dalmația. În cursul negocierilor, De Gasperi pledează cu dârzenie cauza
unei tări și victimă, și învinsă. Verticalitatea sa îi impresionează pe toți cei cu care discută. Ca și
omologii săi democrat -creștini, el afirmă prioritatea unei construcții europene ca unică
alternativă la un nou conflict pe bătrânul continent.174
Până la alegerea primului președinte al celei de a IV -a Republici. Blum a păstrat pentru el
și Ministerul Afacerilor Externe. Are 74 de ani, sănătatea sa este puternic deteriorată din cauza
deportării și a detenției. Nu consimte să lucreze decât patru ore zilnic, și, treptat, se resimte și de
aceste eforturi. După decembrie 1946 își dă acordul asupra tratatului de alianță franco -britanic și
participă la dez baterile legate de războiul din Indochina. La 16 ianuarie 1947, după alegerea lui
Vincent Auriol în funcția de Președinte al Republicii, Leon Blum demisionează.175
Peron este ales președinte al republicii Argentina. Peron își pune în aplicare programul
popul ist, care are drept obiectiv preîntâmpinarea unei eventuale explozii sociale: sindicatele sunt
autorizate, cu condiția să rămână apolitice. Peron dezvoltă o politică intervenționistă,
naționalizând căile ferate franceze și britanice și punând în funcțiune un program de achiziții la
prețuri joase, de către stat, ale produselor agricole.176
După al doilea război mondial, Stalin renunță la visul lui Lenin de a declanșa revoluția la

172 Ibidem, pp 372.
173 Oleg, V . Hlevniuk. Op.cit., pp 373.
174 Larousse. Op.cit., pp 151.
175 Alexandru, Vianu; Calin, Mureșan; Robert, Paiusan; Simona, Nistor. Op.cit., pp 161.
176 Larousse. Op.cit., pp 147.

49 nivel european sau chiar mondial și se mulțumește să extindă nodelul sovietic în Europa de Est și
în Asia, în condițiile ,,războiului rece”. Favorizează instaurarea ,,democrațiilor populare” între
1945 și 1949, organizează satelizarea Europei Centrale.177
O modalitate prin care bolșevicii controlau mișcarea consta în convocarea regulată a
comuniștilor de frunte din străinătate să dea raportul la Moscova, formându -se o rețea strânsă în
jurul inadecvat numitului Hotel Lux. Avea să găzduiască temporar numeroși lideri comuniști, de
la bulgarul Dimitrov la vietnamezul Ho Și Min, de la germanul Ulbricht la italianul Togliatti.178
După ce Armata Roșie a străpuns frontul în Iugoslavia și a eliberat Belgradului, în
toamna lui 1944, atacurile soldaților sau ale grupurilor de soldați sovietici comise împotriva
cetățenilor și ofițerilor armatei iugoslav e erau atât de grave, încât au devenit o problemă politică
pentru noul regim și pentru Partidul Comunist.179
De îndată ce Tito se întoarce la Belgrad din România – atunci a vizitat și el Moscova și l -a
întâlnit, pentru prima oară, pe Stalin – problema a fost luată în discuție.180
„Comuniștii Moscovei” vor juca un rol -cheie în formarea primelor guverne postbelice în
întreaga Europă. Klement Gottwald, „micul Stalin” ceh, fusese lider al Cominternului, la fel ca și
Iosip Broz Tito, liderul partizanilor iugoslavi, c are a devenit dictatorul Iugoslaviei. Gheorghi
Dimitrov, „micul Stalin”al Bulgariei, a fost de fapt șeful Cominternului aproape un deceniu. Atât
Maurice Thorez, liderul Partidului Comunist Francez în timpul războiului și după aceea, cât și
Palmiro Togliatt i, care a jucat același rol în Italia, au fost și ei „comuniști ai Moscovei”. Ambii
au participat îndeaproape la activitatea Cominternului și, dacă șansa le -ar fi surâs, ar fi fost
marionetele numite de Stalin în Europa Occidentală. Au existat una sau două excepții – de
exemplu, Partidul Comunist Român postbelic a fost condus de Gheorghe Gheorghiu -Dej, un
comunist „local”, însă și el a făcut eforturi pentru a -și demonstra loialitatea față de Stalin, ori de
câte ori a fost posibil.181
Cortina de Fier avea să s e transforme într -un avantaj indirect pentru jumătatea
occidentală a continentului, în vreme ce partea estică era condamnată la o soartă de neinvidiat.
Aceasta a fost o tragedie pentru oamenii blocați în spatele Cortinei de Fier. Nu se poate pune preț
pe privarea de libertate care avea să dureze mai bine de 4 decenii. Spre deosebire de țările din
proaspăt apărutul bloc sovietic, acestea au putut să beneficieze de sprijinul american acordat

177 Ibidem, pp 57.
178 David, Priestland. Op.cit., pp 173.
179 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 115.
180 Ibidem, pp 116.
181 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 101.

50 pentru reconstrucția popriilor economii distruse.182
Triumful lui de G aulle nu a durat mult. La sfârșitul războiului, francezii au votat o nouă
constituție și membrii noii Adunări l -au votat în unanimitate pe de Gaulle președinte. Dar
alegerile au avut și rolul de a reînvia toate vechile dispute și toate vechile interese par tidice.
Exasperat de revenirea politicilor de coaliție, de Gaulle a demisionat din funcția de președinte în
1946. Deși se aștepta ca masele să -l cheme înapoi mult mai repede, a trebuit să aibă răbdare până
la declanșarea crizei din Algeria, doisprezece ani mai târziu pentru a reveni în viața publică.183
Cu timpul, expulzarea germanilor din Polonia, Ungaria și Cehoslovacia – și , în cele din
urmă, a ungurilor din Cehoslovacia – a început să desfășoare în mai multă ordine. Președintele
cehoslovac a emis Decrete le Benes, care au dat o poleială legală a acestor expulzări făcute
spontan. Aceste decrete au autorizat confiscarea proprietăților germane și maghiare din
Cehoslovacia; evacuarea locuitorilor germani și unguri; recolonizarea cehilor și a slovacilor pe
pămâ nturile care aparținuseră germanilor și ungurilor; și anularea cetățeniei cehoslovace a
germanilor și ungurilor.184
Între semnarea Tratatului de la Ialta, care promitea alegeri libere în Europa de Est, și
cuvântarea în care Winston Churchill a vorbit de „Cor tina de Fier”, care a prevestit nașterea
totalitarismului, a trecut un an. Armata Roșie a adus agenți secreți instruiți la Moscova în fiecare
țară ocupată, a plasat comuniști locali în funcții de comandă ale posturilor naționale de radio și a
început să de structureze grupurile de tineret și alte organizații civice. A arestat, ucis și deportat
oameni pe care îi bănuia de atitudini antisovietice și apoi a aplicat o politică brutală de purificare
etnică.185
Aceste schimbări nu au constituit un secret și nu fuse seră ascunse de ochii lumii de afară.
Prim -ministru britanic nu a folosit pentru prima oară expresia „cortina de fier” în cadrul
discursului ținut la Fulton, ci exact la sfârșitul războiului, în mai 1945, la doar trei luni după
Ialta. 186 În perioada inițial ă de ocupație sovietică și de conducere în coaliție a Europei de Est –
aproximativ între 1945 și 1947 – unele partide politice non -comuniste, dar nu toate, încă aveau
dreptul legal de a exista. Puteau fi publicate unele ziare necomuniste. Se puteau desfășu ra
campanii politice. Gradul de libertate politică a fost diferit de la o țară la alta, dar la fel a fost și
gradul în care au fost manipulate sau chiar falsificate alegerile. Însă, măcar la început, Uniunea

182 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 521.
183 Simon, Berthon. Op.cit., pp 389.
184 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 194.
185 Ibidem, pp 281.
186 Ibidem, pp 282.

51 Sovietică a intenționat să păstreze cel puțin ap arențele și, într -o oarecare măsură, realitatea
alegerilor democratice. Și se aștepta să obțină beneficii. Așa cum am remarcat deja, nu numai
Uniunea Sovietică, ci și aliații săi din Europa Răsăriteană socoteau că democrația va funcționa în
favoarea lor.187
În Polonia, România și Ungaria, neîndoios, a existat în prima fază a regimului comunist o
prezență masivă a militanților de origine minoritară (ucrainieni, evrei, maghiari, bulgari ) în
aparatele de dominație ( partid, Securitate, ideologie, planificare, etc ).188
Nici Iosif Chișinevschi, nici Ana Pauker, nici Vasile Luca, nici Gheorghiu -Dej nu
acționau în virtutea unei motivații „naționale”. Acești oameni erau „exteriori” nu prin etnie, ci
prin ideologie, fie că se numeau Gheorghe Gheorghiu sau Iosif Chiși nevschi, Wladyslaw
Gomulka sau Roman Zambrowski, Antonin Novotny sau Bedrich Geminder. Acești fanatici din
România, grupați într -o sectă mesianică în care „mântuitorul” purta numele Stalin, serveau
interesele Kremlinului, ca și Matyas Rakosi și Erno Gero î n Ungaria, ca și Klement Gottwald și
Rudolf Slansky în Cehoslovacia, ca și Boleslaw Beirut și Jakub Berman în Polonia, ca și
Wilhelm Pieck și Walter Ulbricht în RDG, ca și Gheorghi Dimitrov și Vîlko Cervenkov în
Bulgaria, ca și Enver Hoxha și Mehmet Shehu în Albania.189
Câteva țări au urmat cu supunere formula lui Stalin și au organizat alegeri fără
competiție. Iugoslavia a organizat exact acest tip de alegeri – nu era nevoie ca Tito să fie convins
de sovietici să își persecute adversarii – în 1945. Rezultate le oficiale au arătat ca 90% dintre
alegători votaseră Frontul Poporului Iugoslav, singurul partid aflat pe buletinele de vot.
Ambasadorul sovietic la Belgrad a lăudat cu efuziune acel exercițiu democratic, spunându -i lui
Molotov că acele alegeri „întărise ră” țara. El le socotea un mare succes. În cadrul alegerilor din
1945 din Bulgaria, Partidul Comunist Bulgar a strâns câteva partide cu orientare de stânga într -o
coaliție numită Frontul Patriei. În ambele țări, opoziția autentică – partidele de centru și de
centru -dreapta, care au refuzat intrarea în coaliție – a cerut concetățenilor să boicoteze alegerile,
iar mulți oameni le -au urmat îndemnul. Însă partidele comuniste și -au declarat oricum victoria.190
Prim -ministru al guvernului provizorii, Tito este mar ele învingător în alegerile din
noiembrie 1945: comuniștii obțin 90% din voturi. Monarhia este abolită, iar pe 29 noiembrie
1945 Tito proclamă Republica Populară Federativă Iugoslavă . Cadrele partidului cultivă un acut

187 Anne, Applebaum. Op .cit., pp 283.
188 Marius, Stan; Vladimir, Tismaneanu. Dosar Stalin. Genialissimul generalissim . Editia a II -a, editura Curtea
Veche, București, 2016, pp 156.
189 Ibidem, pp 157.
190 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 285.

52 sentiment al propriei independențe, iar tentativele de amestec al Moscovei cristalizează rapid
tensiunile dintre Stalin și Tito. Refuzul acestuia din urmă de a înclina în fața pretențiilor
Kominformului, de a -și plasa poliția, armata, serviciile de informații, întreaga economie sub
controlu l trimișilor sovietici, îl înfurie pe Stalin care începe, imediat după război, o campanie de
readucere la ascultare a partidelor comuniste europene. Asaltul de scrisori reprobatoare, Tito
înțelege că este condamnat. Preluând inițiativa, face el însuși o ep urare a cadrelor considerate
,,staliniste”. 191
„- Bulgarii pun adesea întrebarea: De ce dupa război nu le -am anexat o parte din Grecia,
regiunea litorală? Îl întreb pe Molotov. – Tare mult insista pe asta tovarăsul Kolarov, care lucrase
cu Dimitrov. Era imp osibil. De ce noi nu am reușit să luăm tot Berlinul? Ar fi fost mai bine. Dar
trebuie să știm măsura. Asta ar fi tulburat multe treburi. Englezii și francezii ar fi fost împotrivă.
Imediat ar fi început tulburări la începutul perioadei de pace. S -a pus ace astă întrebare, dar era
imposibil. M -am sfătuit în CC, ni s -a spus că nu trebuie, că nu e vremea potrivită. A trebuit să
păstrăm tăcerea. Dar Kolarov tot insista pe asta. E de dorit, dar e prematur”.192
Puterile occidentale au privit de pe margine, incapabil e să facă ceva în privința
controlului tot mai puternic exercitat de Uniunea Sovietică. Polonezii înșiși se întrebau, nu fără
justificare, pentru ce se luptase în război. Ei crezuseră că scopul fusese independența Poloniei.193
În Polonia, Stalin a intervenit la început cu precauție, cel puțin în chestiunea alegerilor.
Trimiși lui nu au silit imediat clasa politică poloneză să regizeze alegeri monopartinice, ca în
Iugoslavia sau Bulgaria. Stalin a simțit că era important să păstreze iluzia unui guvern provizor iu
de coaliție.194
Evenimentele petrecute în Germania de Est au avut o evoluție similară cu modul în care a
fost instituită dominația sovietică asupra celei mai mari părți a Europei de Est în primii ani
postbelici. Puterea sovietică nu a fost singurul facto r care a determinat constelația politică; roluri
importante au jucat discreditarea elitelor interbelice, pornind de la colaborarea acestora cu
naziștii, speranțele de a beneficia de pe urma redistribuirii averilor, precum și neîncrederea tot
mai mare în Al iații occidentali. Însă puterea sovietică a fost elementul constant al acestei ecuații,
factorul comun și, totodată, cel hotărâtor. Ca în cazul Germaniei de Est, tiparul urmat a fost cel al
unei presiuni tot mai intensificate pentru asigurarea dominației c omuniste, aplicate din momentul
în care devenea clar că pluralismul democratic nu avea cum să genereze acel sprijin de care

191 Larousse. Op.cit., pp 157.
192 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 113.
193 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 607.
194 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 286.

53 comuniștii aveau nevoie pentru a prelua puterea.195
Ungaria a oferit cea mai clară demonstrație. Un guvern provizoriu, format din mai multe
partide, câștigase popularitate datorită redistribuirii pământului, care fusese preluat de la marii
latifundiari, în favoarea țăranilor, fapt ce a făcut ca Partidul Micilor Proprietari, majoritar
țărănesc, să câștige până la 57% din voturi la aleger ile din noiembrie 1945, în vreme ce
comuniștii au primit doar 17% dintre voturi. În orice caz, acest fapt nu a împiedicat distrugerea
treptată a Partidului Micilor Proprietari și a altor forme de opoziție politică, prin intermediul
brutalelor tactici de in timidare ale comuniștilor, utilizate până în 1949, când Partidul Comunist
având susținerea Moscovei și -a asigurat controlul total asupra puterii.
În Polonia, Comitetul de la Lublin, susținut de Moscova, primise încă din 1944
recunoașterea oficială, ca duv ern provizoriu al Poloniei din partea sovieticilor. Exilat la Londra
de la începutul războiului, dar încă recunoscut ca guvern legitim al Poloniei de către Aliații
occidentali, guvernul național era lipsit de putere. La sfârșitul lui iunie 1945, o parte di n membrii
guvernului din exil, inclusiv Stanislaw Mikolajczyk, care deținuse funcția de prim -ministru au
fost convinși să se alăture unui mai larg guvern provizoriu de unitate națională, luând în calcul
perspectiva alegerilor ce urmau să vină. Prin această decizie cu o lună înainte de Conferința de la
Potsdam, Aliații au fost puși în fața faptului împlinit, retrăgându -și în mod oficial recunoașterea
guvernului în exil de la Londra. La Ialta Stalin promisese alegeri democratice, însă versiunea sa
de democraț ie nu era similară celei a puterilor occidentale. Când alegerile au avut loc, în cele din
urmă, în ianuarie 1947, ele s -au petrecut într -un context marcat de represiune și intimidări
sovietice.196 În memoriile sale, Mikolajczyk a descris ziua votului, 17 ian uarie 1947, drept „o zi
neagră în istoria Poloniei”.197
Potrivit rezultatelor oficiale, 80% dintre polonezi au votat în favoarea „blocului
demoratic”. Doar 10% au votat PSL. În semn de protest, Mikolajczyk și -a dat demisia din
cabinet. Parlamentul l -a ales pe Beirut președinte al Poloniei. Ambasadorii britanic și american
au protestat în mod oficial și au boicotat inaugurarea Parlamentului, dar fără nici un folos. Nouă
luni mai târziu, în octombrie 1947, Mikolajczyk a plecat discret din Polonia, a ajuns în z ona
britanică a Germaniei și a zburat spre Anglia.198
În realitate, eșecul în alegeri înregistrat de Partidul Comunist Polonez nu putea fi chiar
atât de surprinzător, cel puțin pentru Moscova; Stalin nu -și făcea multe iluzii privind

195 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 605.
196 Ibidem, pp 606.
197 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 296.
198 Anita, Prazmowska. Poland: A modern history , Londra, 2010, pp 167.

54 devotamentul politic al polonezilor. Însă Uniunea Sovietică investise multă încredere în partidele
comuniste din alte țări. În estul Austriei, unde Armata Rosie era încă prezentă, el a crezut că
Partidul Comunist ar putea înregistra rezultate bune în alegerile din toamnă și exist au speranțe
mari și în privința României. Însă nicăieri nu existau așteptări mai mari decât la Budapesta.199
Însă lucrurile nu s -au desfășurat astfel. Primul șoc s -a petrecut pe 7 octombrie 1945, în
seara alegerilor municipale de la Budapesta. Când s -a dat citire rezultatelor, comuniștii au aflat
că Partidul Micilor Agrarieni obținuseră peste 50% din voturi. Nici alegerile generale din 4
noiembrie nu au adus victoria.200
Partidul Micilor Agrarieni câștigaseră lejer, primind 57% din voturi. Al doilea s -a situa t
Partidul Socialist, cu 17,4%. Partidul Comunist Maghiar s -a situat pe locul trei cu 16,9%.201
Imediat ce Ungaria a fost eliberată de germani, conducerea țării a fost preluată de un
guvern provizoriu complet aservit Moscovei. Partidul Micilor Proprietari a obținut 57% din
voturi în alegeri și părea decis să formeze un guvern, o mișcare impulsionată de maresalul
Kliment V oroșilov ( 1881 -1969), care comandase armatele sovietice din nord – vest în al Doilea
Război Mondial. În calitate de președinte al Comisiei Aliate de Control, el îi ignorase frecvent pe
membrii britanici și americani, iar acum a stabilit o coaliție în care comuniștii dețineau posturile –
cheie. Au urmat o serie de epurări și procese -spectacol.
Pentru o vreme, Laszlo Rajik, care nu era doar mini stru de interne, ci conducea și Avo, s –
a bucurat de o autoritate considerabilă. El și -a creat în mod inevitabil inamici, iar unul dintre cei
mai importanți a fost următorul ministru de interne, Janos Kadar, un discipol al interogatorilor
brutali ai Moscove i. Rajik a fost arestat alături de alte 18 persoane și acuzat că era ,,spion
titoist” – adică susținător al lui Iosip Tito, care -l înfuriase pe Stalin, deoarece devenise șeful
guvernului iugoslav și obținuse independența față de controlul sovietic. Alte cap ete de acuzare
susțineau că era ambasador al imperialismului occidental, că plănuia restaurarea capitalismului și
că periclita independența Ungariei. Spectrul lui Stalin și, mai presus de orice, al lui Beria plutea
peste toate procedurile. Rajik a fost tor turat în închisoare, unde a primit obișnuitele promisiuni
deșarte de achitare dacă își asuma responsabilitatea pentru toate acuzațiile.202
Numai în Iugoslavia au eșuat tentativele de extindere a influenței sovietice. Însă aici au
acționat mai multe circumșta nțe speciale. Partizanii lui Tito controlau deja cea mai mare a
Iugoslaviei în momentul sosirii Armatei Roșii, în toamna anului 1944. Trupele sovietice s -au

199 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 298.
200 Ibidem, pp 299.
201 Ibidem, pp 300.
202 Rupert, Butler. Op.cit., pp 121.

55 retras din nou la sfârșitul războiului, lăsându -l pe Tito să se bucure de onoarea de a fi eliberato rul
Iugoslaviei. Mai mult decât atât, comuniștii iugoslavi, conduși de Tito, au ajuns la putere fără
ajutor din partea Moscovei, fiind singurul partid comunist din Europa care a reușit acest lucru.
Deși fusese un agent credincios al Uniunii Sovietice, stat ura lui Tito i -a asigurat o bază sigură de
putere autonomă, care i -a permis să sfideze presiunile lui Stalin de aliniere la cererile Moscovei,
odată cu instalarea Războiului Rece. 203
Când o delegație destul de mare de conducători iugoslavi – Tito, Rakovic, K idric,
Neskovic – a făcut un popas la Moscova, în primăvara lui 1946, din relațiile între cele două
grupuri de conducere se putea deduce cu mult mai mult decât o cordialitate de suprafață. Stalin l –
a îmbrățișat pe Tito, s -a referit la rolul său de anvergură europeană și i -a bagatelizat cu bună
știință pe bulgari și pe Dimitrov. Dar imediat după aceea au început să apară tensiunile și
conflictele în legătură cu companiile mixte. Fricțiunile subterane au continuat constant. Invizibile
pentru lumea necomunistă, răbufneau în spatele ușilor închise ale adunărilor de partid, declanșate
de recrutările făcute de agențiile spionaj sovietice, care își băteau joc în mod special de aparatul
de partid și de stat. Răbufneau, de asemenea, și în sfera ideologică, în special pentru că sovieticii
ironizau în fel și chip revoluția iugoslavă. Era clar ca bună ziua că sovieticii înghițeau cu noduri
faptul că iugoslavii îl puneau pe Tito lângă Stalin, în mod special, de asocierea independentă a
Iugoslaviei cu alte țări est -europene și de creșterea prestigiului acesteia printre ele.204
În Ungaria, după înlăturarea lui Nagy – și după fuga altor politicieni – , alegerile din 1947
aveau să se încheie cu rezultatul dorit. Chiar și așa, comuniștii nu au vrut să riște nimic. Înaintea
alegeri lor, au eliminat mii de oameni de pe listele electorale, nu doar „dușmani”, ci și prieteni și
rude ale dușmanilor, precum și oameni care se întorseseră din prizonierat.205
Andropov a fost trimis la mine de CC, departamentul de înregistrare și distribuire, u nul
dintre secretari. Mi -a lăsat o impresie bună. A venit la mine la Ministerul de Externe: ,,uite, sunt
trimis pe canale diplomatice”. Și la CC, nu mai țin minte, cineva mi -a spus că uite, omul ăsta
poate fii folosit în activitatea diplomatică. I -am propu s Ungaria. A fost de acord. Și s -a comportat
bine în Ungaria. Cred că a fost o destinație de succes, pentru că atunci când a fost numit
ambasador, în afacerile interne ale Ungariei nu se așteptau la ceva neobișnuit și rău. Era calm.
Școala românească a fac ut-o Epișev, de la mine. Da, da, eu l -am trimis ca ambasador in
România. Și el s -a dovedit a fi la locul potrivit. Că la noi astea erau cele mai dificile două țări. Eu

203 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 609.
204 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 168.
205 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 304.

56 am luat parte activ la crearea primului guvern al Ungariei. Asta a fost, mă rog, în anul 1945. Am
creat guvernul ăsta. Acolo a fost creat destul de repede.206
Otto Grotewohl, liderul social democraților din zona estică a Germaniei, în februarie
1946 i -a spus unui oficial brianic că este extrem de îngrijorat. Personal, se simțea sub o presiune
deosebită – afirmând că se simțea „gâdilat de baionete rusești” – și că partidul său era în
primejdie; „organizarea din provincie fusese complet subminată”, a explicat el; și nu mai avea
nici un rost să se opună fuziunii cu comuniștii. În toamna anului 1946 , Grotewohl își schimbase
părerea deoarece tactica folosită de comuniști se modificase, la fel ca și aceea a Administrației
Militare Sovietice. Eșecul comuniștilor de a câștiga alegerile în Ungaria, rezultatul slab obținut
de Partidul Comunist Austriac ( î n ciuda tuturor așteptărilor, la alegerile din noiembrie, acesta
obținuse doar patru locuri în Parlament ) și popularitatea Partidului Social – Democrat din zonele
de ocupație occidentală ale Germaniei i -au convins în primul rând pe comuniștii germani, iar
apoi pe stăpânii lor sovietici, că sosise vremea unificării stângii. La începutul anului 1946,
comandanților Armatei Roșii li s -a cerut să impună fuziunea celor două partide de stânga de la
nivel local.207
Peste 80% dintre social democrații din Berlin au v otat împotriva unificării cu Partidul
Comunist, decizie care a pus ambele partide într -o situație extrem de ciudată. Deși în restul
Germaniei de Est încetase să existe, la Berlin, Partidul Social – Democrat a rămas o fortă
importantă.208
În Berlin unde soci al – democrații și -au desfășurat campania separat de SED -ul „unit” –
și unde alegerile s -au ținut simultan atât în jumătatea de est, cât și în cea de vest – , rezultatele au
fost catastrofale. Social – democrații au câștigat în mod decisiv, cu 43% din votu ri în sectorul
sovietic și cu 49% per total. SED a reușit să obțină doar 19,8% la general, situându -se chiar în
urma creștin – democraților, care au avut 22,2%. Conducerea s -a arătat dezamăgită iar rușii au
fost furioși. La Moscova conducerea sovietică a s tabilit o schimbare de politică și a analizat chiar
retragerea lui Tiulpanov. La sediul din Karlshorst al Armatei Roșii, unii și -au exprimat îndoiala
că democrația putea fi „creată doar cu ajutorul baionetelor” și au recomandat o politică mai
liberală. În loc să liberalizeze politica, Administrația Militară Sovietică a declanșat ofensiva.209

206 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov . Op.cit., pp 109.
207 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 308.
208 Ibidem, pp 310.
209 Ibidem, pp 311.

57

II.2 Anii 1946 – 1947

În 1946, însă, relațiile au început să se deterioreze mai grav. Vinovate de acest lucru au
fost, în parte, nestatornicia lui Stalin, oportun ismul și spiritul lui aventurier. În încercarea de a
extinde influența sovietică în Iran și Turcia, a alimentat suspiciunile referitoare la motivele lui,
iar intențiile i -au devenit imprevizibile; constatarea făcută de sovietici că Statele Unite nu aveau
să le ofere ajutor fără să impună condiții politice a mărit și ea tensiunile. Dar o forță importantă
și care a scos în relief schimbarea relațiilor a fost natura ideologică a conflictului și obsesia
ambelor tabere cu privire la ceea ce s -ar putea numi „secu ritatea ideologică” – o neliniște care a
făcut ca pacea să fie foarte puțin probabilă.
Într-un discurs din 9 februarie 1946, Stalin a avertizat cu privire la posibilitatea acestei
noi lupte. A fost un discurs defensiv, adresat unui public intern. Dar obse rvatorii americani l -au
interpretat ca pe un semn de intenții agresive. Acest fapt a declanșat la rândul lui neliniști
referitoare la subversiunea sovieticilor și la stabilitatea internă a Statelor Unite. Adjunctul sefului
misiunii diplomatice americane la Moscova, George Kennan, a scris foarte influenta lui
„Telegrama lungă” la mai puțin de două săptămâni după discurs, argumentând că Stalin plănuia
să dimineze influența americană, prin subversiune comunistă în Occident.210
Discursul lui Wiston Churchill din 1946, în Fulton, Missouri, care a anunțat căderea unei
Cortine de Fier asupra teritoriilor cuprinse între Marea Baltică și Marea Adriatică nu a fost o
declarație iresponsabilă, așa cum pretind unii istorici revizioniști, care îl consideră pe Churchill
și, desigur, Occidentul, responsabil pentru declanșarea Războiului Rece. Afirmațiile fostului
premier britanic au fost o denunțare conștientă a planurilor lui Stalin de a aduce la putere
partidele comuniste în teritoriile ocupate de Armata Roșie.211
Stalin gânde a asa: ,,Primul Război Mondial a rupt o pagină din robia capitalistă. Al
Doilea Război Mondial a creat sistemul socialist iar cel de -al treilea o va termina cu
imperialismul”.212

210 David, Priestland. Op.cit., pp 285.
211 Marius, Stan; Vladimir, Tismaneanu. Op.cit., pp 80.
212 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov., op.cit., pp 111.

58 În acest context, în cadrul birocrației americane au apărut schimbări în ceea c e privește
perceperea fostului aliat. La începutul lui 1946, Divizia pentru Afacerile Orientului Apropiat și
Africii a început să se teamă de extinderea dominației sovietice peste limitele asigurării
securității proprii, pentru a include întregul Orient Ap ropiat. Aceste schimbări s -au produs pe
fondul deteriorării cooperării dintre Marile Puteri din Iran și a reactivării extremei stângi în
Grecia, iar Turcia a început să fie privită cu îngrijorare, fiind astfel reevaluată întreaga influență
americană în Med iterana Orientală și Orientul Mijlociu.213
Întregul context analizat ne determină să fim de acord cu opinia conform căreia „perioada
de la sfârșitul lui februarie -începutul lui martie 1946 marchează o cotitură decisivă în politica
americană față de Uniunea Sovietică” sau, mai pe scurt, „în martie 1946 Marea Alianță a murit”.
Una din cauzele „decesului”, cu implicații strategice importante asupra situației Turciei, a fost
criza iraniană. Conform înțelegerilor Aliate din timpul războiului, trupele străine afla te în Iran
trebuiau să părăsească această țară până în martie 1946. La 2 martie 1946 toate trupele britanice
au fost retrase din teritoriul iranian. La 1 martie Radio Moscova a anunțat începerea evacuării din
anumite zone, în același timp cu păstrarea tru pelor în alte părți ale țării „până la clarificarea
situației”. În acest context, Statele Unite au trimis o notă diplomatică la Moscova, la 6 martie, în
care se exprima nemulțumirea față de menținerea trupelor sovietice în Iran, peste termenul
stabilit. Co nform lui Harry Truman, nu a existat o replică oficială la această notă (nici la o a
doua, din 8 martie).214
Așa cum arăta Truman în memoriile sale , prezența sovietică în Iran implica trei
consecințe importante, inclusiv pentru spațiul pontic: agravarea po ziției Turciei, în cazul în care
Uniunea Sovietică sau un stat marionetă subordonat acesteia ar fi flancat granița sa orientală;
controlul sovietic asupra petrolului iranian, direct sau indirect, ar fi dus la dezechilibrarea
balanței materiilor prime și la pierderi importante pentru economia lumii occidentale; disprețul
sovietic față de drepturile unei națiuni mici ar face imposibilă cooperarea internațională, fapt „ce
m-a perturbat cel mai mult”.215
Pentru Statele Unite, Turcia a devenit o verigă într -un la nț global care trebuia să aparțină
sferei americane de influență, nu celei sovietice. Și, așa cum se exprima plastic Thomas Paterson,
„o Uniune Sovietică înfuriată a trebuit să -și lingă încă o dată rănile, temându -se că un alt vecin al
său a invitat o amen ințare străină la frontiera sovietică”.216

213 Emanuel, Plopea nu. Op.cit., pp 140.
214 Ibidem, pp 145.
215 Ibidem, pp 146.
216 Ibidem, pp 159.

59 -În același timp, Azerbaidjanul pretindea să li se mărească republica de aproape două ori
pe seama Iranului. Am început să tatonăm această problemă – nu ne susține nimeni. În afară de
asta, am avut o tentativă de a s olicita raionul care era lânga Batumi, pentru că în acest raion
turcesc fusese cândva populație gruzină. Azerii vroiau să pună mâna pe partea azeră, iar gruzinii
pe a lor. Și armenii voiau să li se dea Ararat. Pe atunci era greu să vii cu asemenea solicită ri.
Guvernul țarist a alipit cu forța aceste raioane în jurul Rusiei. Trebuia să fim precauți. Dar de
speriat, i -am speriat tare.217
Împreună cu generalul de armată I. G. Pavlovski, recent comandant suprem al trupelor de
infanterie, am fost în Ciukotka. Aco lo au rămas până azi cazarme în care in anul 1946 a locuit a
14-a desant sub comanda generalului Oleșev. Armata avea un obiectiv strategic: dacă americanii
vor declanșa asupra noastră un atac atomic, ia va desanta in Alaska, va merge pe coastă și va
desfăș ura ofensiva asupra SUA. Stalin a pus acest obiectiv.218
Pe lânga frenetica îndeplinire a directivelor lui Stalin, Andrei Jdanov și -a consolidat
puterea prin intermediul unei coterii de susținători. Acest cerc de colaboratori avea să devină
extrem de influen t mai ales după 1946, când Jdanov a dobândit poziția de principal aghiotant al
dictatorului de la Kremlin în Secretariatul CC. Campaniile isterice împotriva cosmopolitismului,
formalismului, „decadentismului”, organizate de patronul ideologiei, mai ales în tre 1946 și vara
anului 1948 când va înceta din viață în urma unui infarct, sunt stiute sub denumirea de
jdanovșcina.219
Lagărele speciale nu erau lagăre ale morții de genul pe care le construiseră naziștii. Însă
aceste lagăre erau la fel de ucigătoare. Di n cei aproximativ 150.000 de oameni încarcerați în
lagărele NKVD din estul Germaniei între 1945 și 1953 – dintre care 120.000 erau germani și
30.000 cetățeni sovietici – aproape o treime au murit de malnutriție și boli. Scopul explicit al
lagărelor special e sovietice din estul Germaniei nu era munca sau exterminarea, ci izolarea. Ele
aveau rolul de a -i rupe pe suspecți de restul societății, cel puțin până când sovietici ajungeau să
se orienteze. Aveau un scop mai curând preventiv decât punitiv, fiind proiec tate, în primul rând,
să îi țină în carantină pe oamenii care s -ar fi putut opune sistemului, nu să țină închiși oameni
care manifestaseră vreo opoziție.220
În numele suferințelor de nedescris pe care le -a îndurat, populația sovietică este străbătută
de un f reamăt de libertate. Dar speranțele cetățenilor de rând într -o scădere a tensiunii interne

217 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 126.
218 Ibidem, pp 122.
219 Marius, Stan; Vladimir, Tismaneanu. Op.cit., pp 73.
220 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 175.

60 sunt în curând înșelate: pentru a face față foametei ce va lovi mai ales Rusia centrală, bazinul
sudic al V olgăi, Moldova și Ucraina în 1946, provocând moartea a cir ca două milioane de
persoane și condamnând la boli și la suferințe cauzate de malnutriție alte circa o sută de
milioane, între 1946 și iunie 1947 sunt emise diverse decrete pentru ,,apararea cerealelor de stat”:
pe scurt, acestea prevăd o pedeapsă între ci nci și douăzeci și cinci ani de muncă forțată pentru
cine ar atenta la proprietatea statului și a colhozurilor și de la doi la trei ani de colonie
penitenciară, pentru cei care nu denunță asemenea fapte penale, deși sunt în cunoștință de
cauză.221
În septemb rie 1946, la Zurich, Churchill emite o idee originală: ,,Ne trebuie un fel de
Statele Unite ale Americii ale Europei. Pentru a îndeplini această sarcină urgentă, trebuie să se
producă reconcilierea Franței cu Germania”. Dar tot el precizează că Marea Brita nie nu va
participa la proiect decat indirect.222
Determinarea americană în ceea ce privește sprijinirea Turciei a fost, încă o dată, pusă la
încercare în cadrul Conferinței de pace de la Paris ( 29 octombrie -15 iulie 1946). În ședința din
11 octombrie Molo tov a pus punctul pe i arătând că Strâmtorile turcești „erau considerate la fel
de vitale pentru securitatea Rusiei ca și Canalul Panama pentru securitatea Statelor Unite”. Era
acesta un motiv în plus pentru ca, în toamna anului 1946, structurile birocrati ce americane să fie
convinse de necesitatea sprijinului economic, politic și militar, mai ales în contextul crizei din
august și a continuării războiului civil din Grecia. Turcia a fost văzută ca singurul obstacol în
calea „ofensivei” sovietice spre canalu l de Suez și Golful Persic iar susținerea acestei țări a părut
necesară nu numai pentru garantarea unui regim echitabil al Strâmtorilor dar și pentru a întări
poziția strategică a Occidentului, în cazul unui război cu Uniunea Sovietică.223
Anul 1946, ONU. Ți n minte de la cinci ani discursul dumneavoastră, toată țara îl știa:
,,Nu trebuie să uităm că pentru bombele atomice ale unei părți se pot găsi bombe atomice și ceva
în plus la cealaltă parte ( Molotov se complimentează: << Uite, asta e corect !>> ) și atu nci
crahul definitiv al socotelilor unor oameni automulțumiți, dar deloc vizionari, va fi mai mult
decât evident”. – Asta a fost chiar ideea mea personală, spune Molotov. Credeam că aici nu e
nimic periculos. M -am gândit cu mare grijă la treaba asta, dar t rebuia spus în același timp, pentru
că în Japonia au fost aruncate bombele, și bombele astea, desigur, nu erau împotriva Japoniei, ci
a Uniunii Sovietice: Uite, țineți minte ce avem noi. V oi nu aveți bombă atomică, dar noi avem și

221 Elena, Dundovich. Op.cit., pp 71.
222 Larousse. Op.cit., pp 109.
223 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 162.

61 uite care vor fi urmările dacă faceți un pas.224
– Iată, din discursul dumneavoastră de la ONU, tot din anul 1946: ,, Delegatul din Filipine
a încercat să demonstreze că votarea propunerii sovietice e imposibilă, pentru că ar contraveni
regulilor parlamentare… Îi mulțumesc delega tului din Filipine pentru această învățătură utilă pe
care ne -o dă referitor la rânduielile parlamentare. Cred că asta va fi utilă mai ales în Filipine,
când acolo va exista un parlament (râsete generale), și în alte locuri unde există deja
parlamente”.225
Deși eram doar în trecere prin România, am găsit motive pentru criticile noastre
pretutindeni. În primul rând, în privința relațiilor dintre Uniunea Sovietivă și alte țări est –
europene: aceste țări erau practic încă sub ocupație, iar bogăția lor era sustra să pe diferite căi, cel
mai frecvent prin companii mixte în care rușii abia de investeau altceva decât capitalul german,
pe care ei îl declaraseră, pur și simplu, pradă de război. Comerțul cu aceste țări nu se conducea
după regulile din restul lumii, ci ur ma proceduri speciale, conform cărora guvernul sovietic
cumpăra la prețuri mici și se revindea la prețuri mai mari decât cele mondiale. Numai Iugoslavia
era o excepție. Știam toate astea. Iar spectacolul mizeriei și observarea neputinței și a slugărniciei
autorităților române nu puteau face decât să ne crească indignarea.226
Jdanov vorbea despre contractele sale cu finlandezii și sublinia admirativ promtitudinea
cu care -și plăteau daunele de război: – Totul este la timp, împachetat la mare fix și de cea mai
bună calitate. Concluzionă : Am făcut o greșeală că nu am ocupat Finlanda. Totul ar fi fost cum
trebuie dacă o ocupam. Molotov: – Mda, Finlanda, ăsta -i mărunțiș.227
Ca foste aliate ale naziștilor, Ungaria, România și Finlanda au fost obligate să plătească
despăgubiri uriașe, sub formă de țiței, nave, echipamente industriale, alimente și combustibili.228
Arhivele mai arată că Stalin a fost forța motrice din spatele altor acțiuni menite să
promoveze rigiditatea ideologică, așa cum a fost bine cunoscutul caz al cu plului de oameni de
știință Nina Kliueva și Gheorghi Roskin, care lucrau la un medicament împotriva cancerului la
Moscova. În 1947, ei au fost acuzați fără temei că furnizaseră informații secrete americanilor.
Cuplul a fost acuzat de ,,ploconire și servili sm în fața a orice este străin”.229
Așa cum se obișnuia cu spionii, care erau perfect conștienți că puteau fi abandonați și
trădați dacă nu ofereau informații, cererile adresate lui Klaus Fuchs au crescut treptat. Când a

224 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 103.
225 Ibidem, pp 104.
226 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 180.
227 Ibidem, pp 200.
228 Anne, Applebaum. Op.cit, pp 85.
229 Oleg, V . H levniuk. Op.cit., pp 365.

62 fost selectat de britanici ca să luc reze în colaborare cu savanți americani în New York, el a primit
instrucțiuni de la Anatoli Iakovlev, agent GRU sub acoperire la consulatul sovietic din New
York, pentru a -l contracta pe Harry Gold ( pe numele său adevărat Golodnoțki ). Gold era de
mult ti mp spion sovietic, și l -a supravegheat pe Fuchs în cei doi ani și jumătate în care fizicianul
a slujit doi stăpâni în Statele Unite: pe britanici și pe sovietici. În perioada cât a lucrat în Los
Alamos Național Laboratory, Fuchs a transmis detalii despre p rimele arme cu fusiune și cele
dintâi modele ale bombei cu hidrogen. Abia în 1949, investigațiile americane au dezvăluit
prezența unui trădător britanic.230
Din 1945 și până în 1947, a dispărut între o treime și jumătate din capacitatea industrială
a Germani ei. Deși Aliații au „recrutat”oameni de știință și alți experți germani, în zonele vestice
ale Germaniei nu s -a constatat un efort comparabil de însușire a industriei. În urma
despăgubirilor de război luate de sovietici, economiile celor două jumătăți ale Germaniei au
început imediat să se deosebească radical.231
În mod surprinzător, chinurile evreilor care supraviețuise exterminării naziste nu se
încheiase. În jur de 220 mii de evrei încă mai trăiau în Polonia, circa 1 milion în Ungaria. Însă
dezlănțuirile d e violență antisemită din mai multe orașe poloneze, maghiare și slovace au lăsat în
urmă sute de morți și mulți alți evrei au fost forțați să plece, cele mai grave manifestări fiind
progromul din Kielce, în Polonia, din iulie 1946, și cel din Miskolc, în U ngaria produs câteva
săptămâni mai târziu. În Kielce, violența antisemită a erupt pe 4 iulie 1946, când tatăl unui băiat
întors acasă după ce lipsise două zile i -a acuzat pe evrei că -l răpiseră. Poliția și autoritățile
militare nu au făcut nimic pentru a î mprăștia mulțimile care s -au adunat însetate de sânge. În
total, 41 de evrei au fost uciși în acest progrom.232
În jur de 70 mii evrei polonezi au plecat în Palestina, în căutarea unei noi vieți, în
următoarele 3 luni după revoltele din Kielce. La fel au pro cedat mulți alți evrei din Polonia,
Ungaria, Bulgaria, România și Cehoslovacia. În cele din urmă ei ajunseseră la concluzia că
Europa nu le mai putea asigura un viitor.233
Neoficial, câteva state est -europene au fost chiar mai dispuse să ofere ajutor, mult m ai
mult decât vor recunoaște conducătorii lor. Cu excepția Iugoslaviei, în 1947, toate votaseră
pentru divizarea Palestinei, mai ales pentru că Stalin crezuse că Israelul va intra curând în tabăra
comunistă. Entuziasmul pentru Israel era mare și în Europa de Est – astfel încât, la sfârșitul

230 Rupert, Butler. Op.cit., pp 131.
231 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 83.
232 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 574.
233 Ibidem, pp 575.

63 anului 1947, guvernele polonez, cehoslovac și ungar au înființat tabere de instruire pentru
Haganah, organizația paramilitară a Israelului, care avea să devină ulterior Forța de Apărare a
Israelului.234
În jur de 3 milioan e de germani au fost alungați din Cehoslovacia până în toamna lui
1947. Între 19.000 și 30.000 de germani din Regiunea Sudetă au fost uciși. În total cel puțin 12
milioane de germani au fost deportați din Europa Centrală și de Est în zonele ocupate ale
Germaniei. 235
Cele mai bune estimări arată că 500.000 germani și -au pierdut viața într -un fel sau altul,
în timpul brutalelor expulzări; soarta altor 1,5 milioane de germani a rămas necunoscută. Alții,
provenind din comunitățile germane istorice din România, Ungaria și Iugoslavia, au devenit o
parte a „reparațiilor în natură”, fiind deportați către o soartă de neinvidiat în lagărele de
prizonieri din Uniunea Sovietică.236
În țările aflate sub scutul sovietic, epurările „oficiale” ale fașciștilor și susținătoril or
regimurilor colaboraționiste au fost drastice, dar, la scurt timp, au devenit un mijloc tot mai
arbitrar de a impune loialitatea față de noii conducători. Cei considerați principalii vinovați au
fost judecați și executați, uneori în public. În Riga o mu lțime uriașă a asistat la spânzurarea a 7
germani, în 1946. În general, foștii colaboraționiști cunoscuți au fost împușcați fără ezitare atunci
când sovieticii au reocupat teritoriile pierdute. Cu toate acestea, pedeapsa cea mai întâlnită a fost
deportarea în lagărele de muncă forțată situate în regiunile inospitaliere ale Uniunii Sovietice. Se
estimează că minimul 500.000 de oameni au fost deportați din Estonia, Letonia și Lituania, între
1944 și 1949. Între 140.000 și 200.000 persoane au fost arestate în Ungaria și deportate în
Uniunea Sovietică, majoritatea în gulag. Un mare număr de oameni suspectați de simpatii
fasciste sau de activități anticomuniste, de obicei considerate sinonime, au fost trimiși în
închisoare. În România, numărul deținuților politi ci a ajuns la 250.000 , până în 1948 –
aproximatix 2% din populația țării. În acel moment, linia de demarcație dintre o colaborare reală
și acțiunile „contrarevoluționare” ale „dușmanilor de clasă” fusese de mult estompată. 237
Epurările s -au transformat în modalități arbitrare de asigurare a supunerii politice, așa
cum a fost cazul în România, Bulgaria și Ungaria. Dintr -o dușmănie personală, un om complet
nevinovat putea fi denunțat drept „fascist” pentru orice manifestare minoră de nonconformism

234 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 219.
235 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 576.
236 Ibidem, pp 577.
237 Ibidem, pp 578.

64 politic.238
Luptele împotriva naționaliștilor din Gomindan sunt reluate în 1946. În ciuda ajutorului
economic și militar al Statelor Unite ale Americii, situația economică și politică se degradează
din ce în ce mai tare în China lui Tchang Kai -Chek. În zonele pe care le controlează, comuniștii
extind reforma agrară și confiscă fără despăgubiri pământurile latifundiarilor, pe care le
redistribuie, aducând astfel de partea revoluției în jur de 100 de milioane țărani chinezi. În
noiembrie 1948, marea bătălie de la Huan Ha i, în care se înfruntă o jumătate de milion de soldați,
se încheie cu zdrobirea definitivă a armatei naționaliștilor. Pe 21 ianuarie 1949, Tchang Kai -Chek
renunță la președenție și se refugiază pe Insula Formosa (Taiwan). Pe 1 octombrie, victorios,
Mao Zed ong proclamă la Beijing Republica Populară Chineză.239
Contractele dintre el și autoritațile britanice se inmulțesc iar în septembrie 1946 Nehru
devine șeful guvernului interimar instalat de englezi. Lordul Mountbatten, ultimul vicerege al
Indiilor, găsește persoana lui Nehru un interlocutor de excepție. O sinceră și profundă prietenie și
un respect reciproc îi leagă pe cei doi oameni politici. Nehru sfârșeste prin a accepta separarea
Indiei și Pakistanului, devenită inevitabilă. Dar asistă neputincios la sce nele de violență intre
hinduși și musulmani:,,Nu așa ne -am imaginat libertatea”. În timp ce militeaza activ pentru o
reconciliere prea puțin probabilă, vestea asasinării lui Ghandi îl întristează profund. Rămas făra
maestrul său spiritual, Nehru se angajea ză să -i continue opera. Exercițiul puterii îi va arăta
distanță uriașă între filozofia nonviolenței și realitatea politică cotidiană.240
Preocupat, încă din 1947, de păstrarea suveranității și a integrității teritoriale ale națiunii
indiene, Nehru practică o politică fermă în relațiile cu puteriile vecine, in primul rând cu
Pakistanul. Eternul conflict dintre cele două țări este axat pe spinoasa problemă a Kashmirului, o
provincie majoritar musulmană înglobată in India în momentul separării. Nehru nu cedează în
fața presiunii forțelor pakistaneze și își angajează țara într -un conflict armat cu țara vecină, intre
1947 și 1949.241
Pe 15 august 1947, este semnată Legea pentru independența Indiei, cu prețul unei
separări între India hindusă și Pakistanul musulman, acesta din urmă împărțit la rândul său în
două: jumătatea sa răsăriteană se va numi Bangladesh. Pentru Mahatma, care organizase mai
multe ,,posturi până la moarte” pentru restabilirea păcii religioase, această divizare este
dureroasă. Gandhi este tulburat de masivele dislocări de populație și de violențele care însoțesc

238 Ibidem, pp 579.
239 Larousse. Op.cit., pp 171.
240 Ibidem, pp 153.
241 Ibidem, pp 154.

65 separarea: șapte milioane de musulmani sunt constrânși să părăsească Uniunea indiana, zece
milioane de hinduși fug din Pakistan. Chemările la toleranță ale lui Mahatma rămân, de această
dată, fără ecou. Cea care câștigă teren este Liga musulmană, condusă de Mohamed Ali Jinnah,
care va deveni primul președinte al Pakistanului. Detestat de musulmani, considerat trădător de
numeroși hinduși care nu mai înțeleg rațiunea luptei sale, Gandhi este m ai sigur ca niciodată. Pe
30 ianuarie 1948, Mahatma este asasinat de extremistul hindus Vinayak N. Godse.242
Comunitatea britanică dăduseră dovadă de o solidaritate extraordinară; dominioanele cu
populație anglo -saxonă susținuseră Marea Britanie cu fervoare si afecțiune. Dar în Africa de Sud,
unde se amestecau diverse rase, se dezvolta un naționalism local și India refuza să mai accepte
mult timp o administrație britanică. Marea Britanie a decis să taie legăturile care, oricum, nu mai
puteau fi păstrate. Ea a luat hotărârea de a retrage din India atât trupele, cât și administrația
civilă. Ultimul vice -rege, lordul Louis Mountbatten, a dat dovadă de tact și demnitate în perioada
în care s -a făcut transmiterea puterii. La 15 august 1947, India s -a împărțit in do uă state
independente și suverane: Pakistanul și Uniunea Indiei care au devenit fiecare în parte, membre
ale Comunității britanice. Poziția economică a Angliei în India a rămas foarte puternică. Limba
engleză avea să mai aibă statut de limbă oficială pe ac elași plan cu limbile locale încă 15 ani. În
1948, Ceylon a devenit la rândul său Dominion, iar Marea Britanie a renunțat la protectorul său
asupra Palestinei.243
Anumite Dominioane: Canada, Australia, Noua Zeelandă, fuseseră conduse spre o
apropiere de Sta tele Unite, din motive de învecinare, solidaritate economică și apărare națională.
Canada, având o frontieră comună cu acest vecin puternic, ajunsese cu guvernul american la mai
multe înțelegeri monetare și comerciale; Australia și Noua Zeelandă încheiaser ă cu Statele Unite
acorduri pentru apărarea în Pacific. Nu se poate nega emoția opiniei publice englezești în fața
acestei întăriri a legăturilor dintre Statele Unite și națiuni care până atunci fuseseră esențialmente
britanice. În plan general, relațiile anglo -americane au trecut, în anii care au urmat după război,
printr -o perioadă dificilă. Aceasta situație a izvorât din două cauze principale. În primul rând,
Washington -ul devenise centrul incontestabil al alianței occidentale. Britanicii priveau acest
lucru cu părere de rău; erau prea realiști ca să n -o recunoască. Știau foarte bine că poziția țării lor
în lume nu putea fi menținută pe viitor decât prin păstrarea unor relații bune cu Statele Unite, atât
pe plan militar, cât și economic. Cu toate acestea, schimbarea fusese prea rapidă ca să nu
rănească cunoștințele unor englezi. Pentru mulți dintre ei a fost un șoc să vadă că un american a

242 Ibidem, pp 78.
243 Andre, Maurois. Op.cit., pp 670.

66 fost numit amiral al Atlanticului, și încă un șoc și mai puternic să constate că America a preluat
coordonarea politic ii din Orientul Extern si Mijlociu. Totuși, ei au acceptat noul echilibru de
forțe, străduindu -se în anumite puncte să mențină o politică independentă în China, de exemplu,
țară în care sunt în relații mult mai bune cu guvernul comunist decât americanii.244
Stalin nu voia să încurajeze comuniștii independenți în ambițiile lor revoluționare, în
parte pentru că aceștia puteau pune la îndoială preeminența Moscovei, în parte pentru că ar fi
putut aliena puterile occidentale, subminând astfel acordurile încheiate în vremea războiului
pentru împărțirea Europei. El a refuzat, așadar să -i ajute pe comuniștii greci sau vietnamezi și
inițial a avut reticențe în a -l recunoaște pe Mao Zedong, liderul comuniștilor chinezi. Trădarea de
către el a comuniștilor locali a fost cea mai izbitoare – și mai contraproductivă – în Iran, unde
Frontul Popular Tudeh, condus de comuniști, era nerăbdător să preia puterea. Stalin nu era
interesat de revoluția iraniană și a insistat că aceasta era prematură: obiectivul lui era un stat
irania n „burghez”, prietenos față de URSS și dispus să -i acorde concesiuni petroliere. El a făcut
presiuni asupra Teheranului, folosindu -se de prezența trupelor sovietice în Nord și susținând
mișcarea de independență a azerilor, până când Tudeh a fost obligat să urmeze linia sovietică.
Politica lui Stalin a fost însă un eșec spectaculos, distrugând perspectivele influenței comuniste.
Americanii au făcut presiuni asupra sovieticilor să -și retragă trupele, iar în 1947 Tudeh a fost
interzis și șahul a ajuns în sfera de influentă americană.245
În completarea Acordului de la Bretton Woods, Carta de la Havana (1947) prevedea
înființarea unei Organizații Internaționale a Comerțului al cărui rol era de a evita reîntoarcerea la
măsurile protecționiste specifice anilor 1930.246
Adevărata problemă de după eliberare, ca și în Italia ( sau în China și în multe alte
locuri), a fost monopolizarea folosirii forței. Frontul Național de Eliberare (ELAS) din Grecia
acceptase, după negocieri susținute, să depună armele, atâta timp cât făc eau același lucru și
grupările militare înarmate de dreapta, ca vestitele Batalioane de Securitate înființate în timpul
ocupației naziste. Scopul guvernului era să formeze o armată națională din cele mai bune
elemente din ambele tabere. După ELAS, guvernul nu s-a ținut de promisiune; deși stânga a fost
demobilizată ( într -o oarecare măsură ), dreptei i s -a permis să -și păstreze puterea de foc. Cei mai
mulți foști luptători din ELAS au privit situația, după cum e ușor de înțeles ca pe o trădare
crasă.247

244 Ibidem, pp 671.
245 David, Priestland. Op.cit., pp 298.
246 Daniel, Biro. Op.cit., pp 90.
247 Ian, Buruma. Op.cit., pp 125.

67 Violențele au fost atât de sângeroase de ambele părți, încât pacea negociată în februarie a
fost întâmpinată de populație cu o mare ușurare. Churchill și -a făcut apariția la balconul hotelului
Grande Bretagne și a spus, în fața unei mulțimi enorme care aclama :„Grecia pentru totdeauna!
Grecia pentru toți!” nu a fost decât o acalmie temporară. Războiul civil din Grecia avea să
reînceapă în anul următor și să dureze încă trei ani.248
În Grecia începuse războiul civil. Iugoslavia a fost acuzată în ONU că se implica dând
ajutor și incitând; în același timp, relațiile Iugoslaviei cu țările occidentale și în special cu Statele
Unite ale Americii erau atât de încordate încât amenințau să se rupă în orice moment.249
Guvernul sovietic nu a luat nicio măsură în legătură cu r evolta din Grecia, lăsând, practic,
Iugoslavia să primească singură bobârnacele în Națiunile Unite, nici nu a întreprins nimic pentru
a ajunge la un armistițiu – a făcut -o doar când Stalin a considerat că este în propriul interes.250
În Grecia, conflictul înt re facțiunile de stânga (grupate în ELAS, condus de comuniști) și
regaliști (sprijiniți de britanici) a reizbucnit imediat după alegerile din primăvara lui 1946,
câștigate de monarhiști, și a fost impulsionat de referendumul din septembrie 1946, care a
evidențiat o largă majoritate în favoarea reîntoarcerii regelui George II. Comuniștii au beneficiat
și de sprijinul sateliților Uniunii Sovietice de la frontiera continentală a Greciei: Iugoslavia,
Bulgaria și Albania care le ofereau arme, alimente și tabere de antrenament și refacere. Spre
sfârșitul anului 1946, situația a devenit foarte critică pentru guvernul de la Atena, care a reclamat
Consiliului de Securitate faptul că insurgenții greci erau ajutați din exterior.
Ultimul moment al evoluției spre totala implicare americana în zonă l -a constituit decizia
Marii Britanii, anunțată la 12 februarie 1947, de a sista ajutorul militar și economic pentru Grecia
și Turcia, datorită propriilor dificultăți economice. La 21februarie, primul secretar al ambasadei
de la Washington, Henry Sichel, a avut o întrevedere cu Loy Henderson, ocazie cu care a
înmânat acestuia două note referitoare la începerea ajutorului pentru Grecia și Turcia, începând
cu data de 31 martie 1947. Nota referitoare la Turcia a fost una foarte scu rtă. Guvernul britanic a
reamintit faptul că secretarul de Stat, James Byrnes, i -a declarat ministrului britanic al Apărării,
la 15 octombrie 1946, că Statele Unite vor face tot posibilul pentru a ajuta economic Turcia, în
speranța că Marea Britanie va fac e același lucru pe plan militar.
În actuala situație, forțele armate ale acestei țări nu puteau rezista efectiv unei agresiuni
din partea unei puteri de prim rang. Marea Britanie nu mai putea furniza echipament pentru

248 Ibidem, pp 127.
249 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 170.
250 Ibidem, pp 171.

68 forțele aeriene și navale fără efectu area unor aranjamente financiare. Turciei îi era necesar un
program de dezvoltare economică și, în același timp, unul de modernizare a armatei, dar nu putea
îndeplini aceste două obiective cu propriile resurse. Marea Britanie nu mai putea oferi ajutor
financiar, sarcina trebuind să fie preluată fie de Statele Unite fie de Banca Mondială.251
În aceste condiții, pe baza analizelor și a convorbirilor mai sus amintite, George Marshall
s-a arătat convins de patru realități: 1. Britanicii erau sinceri în ceea ce pr ivește problemele lor
financiare; 2. Situația, mai ales cea din Grecia, era disperată; 3. Colapsul guvernului turc va pune
interesele Statelor Unite în pericol; 4. Statele Unite trebuiau, așadar, să acorde tot ajutorul posibil
către Grecia și Turcia (ultim a pe o scară mai mică, este adevărat).252
În acest context, la 12 martie 1947, Harry Truman s -a adresat Congresului american,
solicitând 400 milioane de dolari ajutor pentru Grecia și Turcia, ce urma să fie acordat până la 30
iunie 1948. Truman a prezentat unui Congres „întunecat și tăcut” situația internă dezastruasă a
Greciei și efectele războiului mondial și, mai ales, ale celui civil asupra nivelului de trai al
populației. De asemenea, a subliniat necesitatea ajutorului pentru menținerea integrității
teritoriale a Turciei, accentuând asupra faptului că numai Statele Unite pot furniza ajutor acestor
țări.253
Condițiile din iarna 1946 -1947 au fost foarte grele, iar oficialii americani au avertizat că,
dacă Statele Unite nu furnizează ajutor și sprijin, comun iștii vor exploata deziluzia populației.
Potrivit nou -înființatei Agenții Centrale de Informații ( CIA), în septembrie 1947, „cel mai mare
pericol potențial la adresa securității SUA” stătea în „posibilitatea colapsului economic al
Europei Occidentale, ce ar fi urmat de preluarea puterii de către elementele subordonate
Kremlinului”. Comuniștii erau puternici în special în Italia. Exista temerea că, odată ce ar fi
ajuns la putere, ei ar fi recurs fără scrupule la tacticile de intimidare folosite în Europa de Est.
Ceea ce sovietici nu au reușit să obțină prin forța armelor ar fi putut câștiga prin subversiune
internă.254
Congresului i s -a cerut ajutor pentru Grecia și Turcia, iar doctrina Truman a promis
sprijin american pentru toate „popoarele libere” din lume „care rezistă tentativelor de subjugare
de către minorități înarmate sau de către forțe de presiune exterioară”.255
Planul Marshall nu a fost atât de important economic pe cât pretind admiratorii lui și nici

251 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 165.
252 Ibidem, pp 168.
253 Ibidem, pp 171.
254 David, Priestland. Op.cit., pp 286.
255 Ibidem, pp 287

69 criza economică europeană nu era atât de gravă p e cat credeau americanii. Dar planul a avut un
profund impact politic, deoarece i -a obligat pe vest -europeni să aleagă între capitalism și
comunism.256
Planul Marshall i -a pus pe toți comuniștii, inclusiv pe sovietici, în defensivă. Ei știau că
va fi popula r, dar presupunea și acceptarea unor legături, iar Moscova l -a văzut pe bună dreptate
ca un mecanism ce avea să tragă Europa Centrală și de Est într -o sfera americană de influență.
Americanii au oferit tuturor posibilitatea de a participa la el, inclusiv r ușilor și est -europenilor.
Iar Molotov a crezut inițial că sovieticii vor putea să neutralizeze Planul Marshall, detașându -l de
conducerea americană. Dar când a descoperit că acest lucru este imposibil, el și Stalin au tras
concluzia că America era hotărât ă să distrugă influența sovietică în statele tampon. Primirea
entuziastă pe care Frontul Popular Cehoslovac a făcut -o Planului Marshall nu a făcut decât să -i
dovedească lui Stalin că acesta era conceput astfel încât să -i atragă pe est -europeni afară din
tabăra sovietică. Premierul comunist cehoslovac Klement Gottwald a fost covocat la Moscova și
instruit, cu furie, să denunțe Planul Marshall; la fel s -a procedat cu toate partidele comuniste și în
toate celelalte țări aflate sub control sovietic ( cu excepț ia Austriei, care era împărțită între foștii
Aliați ).
Planul Marshall a fost hotărâtor pentru Stalin și l -a convins că apariția a două blocuri era
inevitabilă. America, a concluzionat el, încerca să reînvie puterea industrială a Germaniei și să o
folosea scă pentru a construi o coaliție antisovietică în Europa. Ca răspuns, el a decis că
securitatea URSS necesită sovietizarea Europei Centrale și de Est. El le -a dat mână liberă
comuniștilor locali și fronturile populare au fost distruse unul câte unul.257
Trum an a deschis calea îndiguirii , în sensul acordării de ajutor economic pentru a
împiedica instaurarea unui regim comunist în Grecia și a întării capacitatea de rezistență a
Turciei față de amenințarea sovietică. Președintele american a instituit o relație directă între
securitatea Turciei și a Greciei și cea a Statelor Unite, imagine care a avut darul să impresioneze
Congresul și opinia publică, în sensul că afectarea stabilității interne a celor doua state, prin
diverse mijloace, ar avea un impact major as upra securității Statelor Unite. Astfel Doctrina
Truman nu interpreta securitatea drept rezultanta echilibrului de putere între state, ci drept o
consecință a ordinii interne menținută de toate statele, nu numai de unele dintre ele.258
Semnificația Doctrina Truman constă în faptul că a închis cercul implicării complexe a

256 Ibidem, pp 288
257 David, Priestland. Op.cit., pp 289
258 Eman uel, Plopeanu. Op.cit., pp 172.

70 Statelor Unite în sprijinirea Turciei. Convingerea necesității acestei hotărâri există încă din 1946,
în cea mai mare parte a cercurilor decizionale, programul de ajutor nefăcând altceva dec ât să
afirme public preluarea unilaterală, de către Statele Unite, a sarcinii sprijinirii Greciei și
Turciei.259
Presa sovietică a dedicat ample comentarii discursului prezidențial din 12 martie. Într -un
articol publicat în Izvestia,la 13 martie erau respin se afirmațiile conform cărora Uniunea
Sovietică amenința Strâmtorile sau provinciile Kars și Ardahan. Astfel, Doctrina Truman a fost
considerată „o perdea de fum pentru expansiune”.260
O poziție interesantă regăsim în jurnalul generalului Dwight Eisenhower care, după ce
arăta, într -o însemnare din 15 mai 1947, că „cel mai bun lucru pe care îl putem face este să se
pună la dispoziția secretarului de Stat 5 miliarde de dolari pentru a -i folosi în sprijinul
democratice oriunde interesele noastre vitale o cer” sugera că „nu avem nici un interes să salvăm
Grecia și Turcia de comunism, dar ele tot vor cădea”.261
Îndiguirea anunțată de Harry Truman și conceptualizat de George Kennan a fost urmată și
de alte măsuri concrete în afara programului de ajutor pentru Greci a și Turcia. La 26 iulie,
Congresul a aprobat National Security Act, promovat de președintele Truman în scopul de a
transforma „sistemul învechit de apărare al Statelor Unite”. Conform acestei legi, s -a creat un
Departament al Apărării condus de James Forr estal, prin unificarea Departamentelor de Război și
Marină. De asemenea noua lege a oferit baza statutară a JCS. Prin aceeași lege, s -a înființat
National Security Council și Central Intelligence Agency . Doctrina Truman și lansarea
conceptului îndiguirii, reprezintă, fără nici o îndoială, o ruptură radicală față de principiile de
politică externă vehiculate de diplomația de la Washington înainte dar și în timpul celui de -al
Doilea Război Mondial.
Decizia de a iniția o astfel de schimbare a fost rezultatul unor dezbateri ample, la diverse
paliere de analiză în cadrul structurilor guvernamentale. Nu a existat o opoziție fundamentală
față de noile concepte proclamate; schimburile de opinii din cadrul executivului au prilejuit
apariția unor atitudini rezervate , chiar critice, exprimate în corespondență sau în analize mai
ample.262
În 1947, Războiul Rece începea să înghețe. Diviziunile, un bloc sovietic, în mare parte
monolitic, se confrunta un bloc occidental tot mai temător, dar de neclintit, dominat de

259 Ibidem, pp 178.
260 Ibidem, pp 179.
261 Ibidem, pp 181.
262 Emanuel, Plopeanu. Op.cit., pp 187.

71 american i- deveneau deja adânci la acea vreme. În anul următor, ele erau clar vizibile. 263
Statele Unite și Uniunea Sovietică au umplut vidul apărut în Europa după dispariția
marilor puteri europene – Germania distrusă, Franța și Marea Britanie mult slăbite. Cele d ouă noi
mari puteri, singurele rămase în lume, au fost mult întărite de război, dar în moduri diferite.
Puterea economică a Statelor Unite o depășea masiv pe cea a oricărei alte țări, complexul său
militaro -industrial fiind nemaipomenit. De cealaltă parte, purtând povara războiului continental
timp de 4 ani, Uniunea Sovietică suferise pierderi economice imense, însă își dezvoltase o
mașinărie de război colosală, care s -a mândrit cu marea victorie obținută și care acum ținea sub
cizma sa întreaga Europă de E st. Puterea militară sovietică o depășea cu mult pe cea a Aliaților
occidentali. Chiar și după 1947, când capacitatea militară din timpul războiului a fost drastic
redusă, armata sovietică avea, în continuare, în jur de 2,8 milioane de oameni pregătiți de luptă;
fortele americane din Europa scazuseră sub 300.000 de oameni la un an după terminarea
conflagrației.264
Începând din martie 1947, Statele Unite a oferit ajutor și pregătire militară forțelor de
dreapta din Grecia, fapt care s -a dovedit decisiv pentru înfrângerea stângii. Pentru Statele Unite,
politica „îngrădirii” s -a dovedit un succes. Președintele Harry S. Truman a numit -o chiar
„doctrină” – ea semnificând sprijinul „popoarelor libere” împotriva „totalitarismului”, cu scopul
blocării răspândirii comu nismului. Va deveni mantra Războiului Rece.265
Germania a ajuns să fie văzută ca un experiment decisiv. Tensiunile dintre puterile
ocupante s -au intensificat în timpul anului 1946, pe măsură ce sovieticii s -au dovedit tot mai
puțini dispuși să coopereze pe plan economic, iar presiunile pentru asigurarea dominației totale a
comuniștilor au crescut, în același timp în care zona de ocupație est europeană intra tot mai mult
pe orbita sovietică. Planul inițial prevedea ca trupele americane să se retragă din Europ a în 1947.
Însă, într -un important discurs ținut în septembrie 1946, secretarul de stat american, James F.
Byrne, a anunțat că trupele americane urmau să mai rămână. Byrne a recunoscut eșecul
administrării unificate a Germaniei prin intermediul Comisiei Al iate de Control, așa cum fusese
imaginată la Potsdam, și a sugerat că redresarea economică a Germaniei, considerată vitală
pentru întreaga Europă Occidentală, trebuia realizată pe zone. El a propus perspectiva formării
unui bloc economic compus din zona am ericană și celelalte zone occidentale. Până în ianuarie
1947, acest plan s -a materializat prin unificarea zonelor ocupate de americani și de britanici. O

263 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 610.
264 Ibidem, pp 613.
265 Ibidem, pp 616.

72 dată cu aceasta, împărțirea oficială a Germaniei în state separate rămânea doar o chestiune de
timp. P lanul Marshall a fost precedat de o creștere economică începută în 1945. Toate țările
occidentale, cu excepția Germaniei înregistrau deja randamente industriale și acumulări de
capital mai mari în 1948. 266
Impactul Planului Marshall a fost cel mai mare în G ermania de Vest, Italia și Austria,
foste țări inamice. Efectele au fost atât simbolice, cât și economice. Aceste țări au fost făcute să
se simtă că nu mai erau inamice, ci părți ale unui proiect american care le oferea perspective de
redresare pe termen l ung și stabilitate politică. Planul Marshall era departe de a fi o manifestare
de altruism. A ajutat afacerile americane în aceeași măsură în care le -a ajutat pe cele europene,
întrucât mărfurile achiziționate în cadrul Planului proveneau din Statele Unite . Însă, dincolo de
considerațiile economice, Planul Marshall a fost evident politic. Încă din momentul conceperii
acestuia, el a fost văzut drept o armă ce putea fi folosită în Războiul Rece, abia declanșat.
Ajutând Europa să devină puternică din punct de vedere economic – și readucând la viață uriașul
răpus al continentului, Germania – , jumătatea vestică urma să fie legată de interesele americane
și să formeze o barieră puternică în calea expansiunii sovietice. 267
Viaceslav Molotov, șeful diplomației sovie tice și vasalul lui Stalin, a fost de acord cu
adoptarea planului Marshall. El l -a sfătuit cu stângăcie pe Stalin să nu rupă relațiile cu Statele
Unite ale Americii și i -a cântat în strună lui Churchill. O astfel situație nu a fost pe gustul
stăpânului de la Kremlin: ,, Nu mai pot să consider un asemenea camarad drept adjunctul meu ”,
declara Stalin, care a pus la cale un plan pentru a -l îndepărta.268
Circula o anecdotă în legătură cu contactele dintre Molotov și occidentali. La o recepție
privată care a avu t loc după război, vorbind despre Hitler, Churchill ar fii spus: ,, Am ucis porcul
nepotrivit”, ceea ce în rusă este o ofensă teribilă. Molotov l -a informat pe Stalin, care a luat
injuriile personal, și aceasta tocmai în momentul în care Molotov îl vorbea de bine pe autorul lor.
Teribil quiproquo! Situația lui s -a agravat și mai mult când soția sa, de origine evreiască și
prietenă din copilărie a Goldei Meir, a propus cearea statului Israel în Crimeea, lucru care a
costat -o trimiterea neîntârziată în gulag.269
– În vest se scrie că o mare greșeală a diplomației sovietice a fost neacceptarea Planului
Marshall. – Dimpotrivă, a fost chiar o mișcare reușită, soluția noastră. La început am fost de

266 Ibidem, pp 617.
267 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 618.
268 Vladimir, Fedorovski; Alexandre, Adler. Secolul Roșu de la Revoluția bolșevică la Putin , Editura Corint, 2012,
București, pp 53.
269 Ibidem, pp 54.

73 acord, de fapt, am făcut propunerea în CC: trebuie să ne implicăm. N u numai noi, ci și cehii,
polonezii. La conferința de la Paris. Dar mai apoi mi -am dat seama.270
Urma să fie organizată o conferință a țărilor est -europene la Moscova, pentru a adopta o
poziție referitoare la Planul Marshall. Am fost delegat să re prezint Iugoslavia. Adevărul obiectiv
al conferinței era să supună presiunii comune Cehoslovacia al cărui guvern nu era împotriva
participării la Planul Marshall. A fost necesară conferința întrucât guvernul cehoslovac renunțase
la poziția inițială.271
După al Doilea Război Mondial, lovitura de stat a comuniștilor în Cehoslovacia a pus
capăt speranțelor revenirii la orice formă de democrație și a pavat drumul spre 40 de ani de
conducere opresivă. Înfrângerea Germaniei n -a îndulcit dezamăgirea cehilo r față de Occident,
provocată de amintirile amare ale Acordului de la Munchen din septembrie 1938, care cedase
Germaniei Regiunea Sudeților cu populație vorbitoare de germană. Printre cei care s -au întors
acasă la sfârșitul războiului s -a numărat una dintr e figurile cele mai populare și mai respectate în
Cehoslovacia, Jan Masaryk, fiul primului președinte al țării, Tomas Garigue Masarjk. Jan fusese
anterior ministru de externe, iar acum și -a păstrat postul într -un guvern al Frontului Național din
care făcea parte și Partidul Comunist. Era o alianță care nu asigura nici pe departe paritatea cu
URSS -ul, și întoarcerea acasă a însemnat pentru Masaryk o deziluzie.
În 1947, el și liderul comunist Klement Gottwald au fost chemați la Moscova de Stalin,
care, print re alte observații, a interzis participarea cehilor la planul Marshall conceput de Statele
Unite pentru reconstrucția Europei, pe care îl considera o amenințare gravă la adresa controlului
sovietic asupra Europei de Est. Bruschețea și inflexibilitatea lui Stalin l -au făcut pe Masaryk să
declare la revenirea în țară: ,, Am plecat ca ministru al unui stat suveran, dar m -am întors ca
sluga lui Stalin”.272
Cu mult înainte să fi devenit președintele Cehoslovaciei în 1948. Klement Gottwald
pornise prin a fi un stal inist ca la carte, decis să înlăture fără milă orice tentative de opoziție.
Propunerile conciliatorii ale lui Jan Masaryk, care făcuse parte dintr -o coaliție alături de
comuniști, n -au însemnat finalmente nimic. A fost format un guvern comunist și a urmat un
șablon familiar: naționalizarea industriei, colectivizarea gospodăriilor individuale și procesele de
,,trădare”. Procesele s -au ținut la cererea lui Stalin, care simțise în guvernul ceh o poziție
proamericană și proevreiască. Întreaga opoziție a fost mă turată. Procesele au decretat executarea

270 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 108.
271 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 166.
272 Rupert, Butler. Op.cit., pp 124.

74 lui Rudolf Slansky, secretarul -general al partidului, și a lui Vlado Clementis, ministru de externe.
Zeci de oficialități guvernamentale au fost condamnate la închisoare.273
În atmosfera războiului rece, Occidentul a interpretat greșit mișcările defensive sovietice
drept dorință de expansiune. Neliniștea permanentă a SUA după 1945 era că Europa, slăbită de
război, va cădea pradă cu ușurință unei Uniuni Sovietice agresive politic și economic. Pentru a
evita aceasta și a stfel a preveni criza economiei mondiale care survenise după primul război
mondial, în 1947, Statele Unite au introdus Planul de ajutorare Marshall, care a oferit cantități
însemnate de capital american pentru a da posibilitatea națiunilor europene să trea că la
reconstrucția economică postbelică. Nu așa vedeau lucrurile sovieticii. Ei condamnau planul,
considerându -l o falsă acoperire a imperialismului american, legându -l de recent proclamata
doctrină Truman. În 1947 Anglia copleșită de poveri, își declaras e intențiile de a -și retrage forțele
din Grecia și Turcia. Temându -se că acest fapt a lăsat cele două țări la cheremul URSS, după cum
se întâmplase în întreaga zonă balcanică, SUA a luat o decizie de moment. Președintele Truman a
promis că de acum înainte America va prelua asupra sa apararea Greciei și Turciei. Încă și mai
semnificativ este faptul că el a amenințat că SUA considerau de datoria lor să susțină activ
popoarele libere care rezistau încercărilor de subjugare. URSS n -a fost numită expres ca agres or,
dar Truman s -a referit cu adresă la o lume împărțită între democrație și totalitarism.274
Planul Marshall a părut sovieticilor ca legat în mod deliberat de acesta. Reacția
înveninată a lui Stalin a fost redată în mod agresiv de reprezentantul sovietic la ONU:
După cum este clar acum, Planul Marshall constituie în esență o simplă variantă a
doctrinei Truman adaptată la condițiile Europei postbelice. Devine din ce în ce mai evident că
implementarea planului Marshall va însemna plasarea țărilor europene sub controlul economic
și politic al Statelor Unite și amestecul direct al acestora în treburile interne ale respectivelor
țări. mai mult, acest plan este o încercare de a împărți Europa în două tabere și de -a consolida
formarea unui bloc de mai multe țări eu ropene ostile intereselor țărilor democratice din Europa
de Est și în special Uniunii Sovietice.
O trăsătură importantă a acestui plan este încercarea de a confrunta țările din Europa
de Est cu un bloc de state vest -europene, inclusiv Germania Federală. Intenția este de a se folosi
de Germania Vestică și de industria grea vest -germană ( bazinul Ruhr ) ca de una dintre cele
mai importante baze economice ale expansiunii americane în Europa, fără a ține cont de
interesul național al țărilor care au suferit a gresiunea germană.

273 Ibidem, pp 127.
274 Michael, Lynch. Op.cit., pp 111.

75 ( Extras dintr -un discurs ținut de A. Vîșinski la Adunarea generală ONU, septembrie 1947 ) 275
Războiul Rece, care în mod convențional începe cu Doctrina Truman ( martie 1947 ) și cu
Planul Marshall ( mai 1947 ) , este pentru el o noutate complet neașteptată care îi modifică
integral și definitiv viziune geostrategică asupra relațiilor internaționale.276 În al doilea rând, mult
timp Britanicii s -au temut să nu fie antrenați de Americani într -un al treilea război mondial.277
La sfârșitul anului 1947, cu privilejul urărilor adresate Națiunii, Auriol subliniază marea
șansă oferită Franței prin oferta făcută de Secretarul de Stat George Marshall, al cărui plan consta
într-un ajutor de 2 miliarde si 800 milioane dolari, la care se adăugau și alte cr edite
importante.278
Auriol primea adesea prieteni dintre șefii de stat. A fost în relații amicale cu regina
Iuliana a Olandei și cu soțul ei, Prințul Berhard de Lippe. A făcut o serie de călătorii oficiale în
Marea Britanie, în Canada și în Statele Unite.279
Temându -se de posibile represalii din partea Uniunii Sovietice, și Finlanda a refuzat
ajutoarele. Respingerea Planului Marshall de către Stalin a fost o mișcare decisivă. Refuzul de a
împiedica Europa de Est să se bucure de beneficiile pe care Planului Ma rshal le -ar fi furnizat.
Însă, din perspectiva lui Stalin, îngrijorat de faptul că securitatea Uniunii Sovietice și a statelor –
satelit era vulnerabilă în fața puterii economice superioare a Statelor Unite, respingerea Planului
Marshall bloca orice fel de i nterferențe occidentale în ceea ce privește consolidarea puterii
sovietice din Europa de Est. Teama sa, probabil justificată, era că ajutorul economic din partea
Statelor Unite era un mijloc prin care dominația politică sovietică din statele -satelit putea fi
subminată. Decizia lui Stalin a marcat ruperea definitivă a Europei în două părți.280
La un an după înfângerea Germaniei, Andrei Vâșinski adjunctul ministrului de externe
sovietic, și Ernest Bevin, ministru de externe britanic, se insultau reciproc în cad rul sesiunilor
Adunării Generale a Națiunilor Unite, iar în 1947, propaganda sovietică îi acuza pe ,,imperialiștii
americani și pe șacalii lor, laburiștii britanici că merg pe urmele lui Hitler”. La conferința de la
Potsdam au aparut în public abordări div ergente asupra naturii regimurilor postbelice, care urmau
să se stabilească în Europa Răsăriteană și în privința rolului forțelor de ocupație ale Armatei
Roșii, impedimente în calea alegerilor libere prevăzute la Ialta. Obiectivul comun, care îi unise
pe A liați în timpul războiului, se prăbușea acum, dar acest proces va continua încă doi ani, timp

275 Michael, Lynch. Op.cit., pp 112.
276 Elena, Dundovich. Op.cit., pp 70.
277 Andre, Maurois. Op.cit., pp 672.
278 Alexandru, Vianu; Calin, Mureșan; Robert, Paiusan; Simona, Nistor. Op.cit., pp 177.
279 Ibidem, pp 178.
280 Ian, Kershaw. Op.cit., pp 619.

76 în care relațiile interaliate au fluctuat.
Problema centrală era în Germania. La Potsdam, Aliații în timpul războiului căzuseră de
acord ca, până la încheierea u nui tratat de pace, această țară să rămână o entitate, administrată de
o Comisie de Control, cuprinzând pe șefii celor patru zone în care Germania fusese împărțită din
rațiuni administrative. Cu toate acestea, noii stăpâni nu au reușit să cadă de acord asu pra
mecanismelor de stabilire a bazei economice a Germaniei, ceea ce a făcut ca Marea Britanie și
Statele Unite să -și unească zonele în ianuarie 1947 și ca Stalin să înființeze în mai o autoritate
economică separată în zona sovietică. Din zonele de ocupați e americană, britanică și franceză s -a
născut Germania Occidentală, iar din cea sovietică a aparut Germania Răsăriteană.281
Ocuparea de către Stalin a Europei Răsăritene și refuzul său de a slăbi controlul sovietic
asupra acesteia au modelat politica extern a americană și britanică dupa cel de -al doilea război
mondial. Țelurile lui în privința europei au fost în modul cel mai spectaculos demonstrate prin
atitudinea s -a față de Planul Marshall, gândit de Statele Unite ca un program uriaș pentru
ajutorarea proc esului de refacere a economiilor zdruncinate ale Europei. Ajutorul prevăzut de
acest plan era menit să fie aplicabil ,,peste tot la Vest de Asia”. Stalin a respins, motivând că îi
primejduia propria stăpânire asupra Europei „sale”, pe care, până atunci, A liații occidentali o
încuviințaseră.Ca răspuns la Planul Marshall (iunie 1947), Stalin a accelerat consolidarea sferei
sovietice din Europa Răsăriteană, prin constituirea Kominformului ( Biroul Informativ al
Partidelor Comuniste și Muncitorești) în septemb rie 1947, cu scopul de a dirija politica partidelor
comuniste din Europa. 282
Stalin era reținut în relațiile lui personale cu liderii occidentali. Prefera să -l lase pe
Molotov să adopte poziții dure în timpul negocierilor diplomatice, în vreme ce el interve nea din
când în când și făcea concesii demonstrative ce permiteau părții occidentale să nu se facă de râs
sau o împiedicau să întrerupă negocierile. Ca și în timpul războiului, Stalin a încercat să -i
învrăjbească pe americani și pe britanici. În aprilie 19 46, după discursul lui Churchill – ,,Cortina
de Fier” – susținut la Fulton, în Missouri, Stalin s -a întâlnit cu ambasadorul american la Moscova.
După ce a acceptat cadourile care au constat într -un aparat de bărbierit și un aparat de radio cu
tranzistori, St alin a oferit un avertisment ,,prietenesc”: urmărindu -și propriile interese, ,,Churchill
și prietenii lui” ar putea încerca să îndepărteze Statele Unite de URSS.
Asemenea întâlniri diplomatice directe nu au avut efect în fața forțelor puternice aflate în
joc. Truman a răspuns tentativelor sovietice de a câștiga teren în Iran, Turcia si Grecia printr -un

281 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Istoria României ,
282 Ibidem, pp 490.

77 plan de ajutor pentru reconstruirea Europei, punct central al acestuia fiind cunoscut drept Planul
Marshall. Stalin a replicat printr -un refuz al ajutorulu i oferit prin acest plan ( așa cum au făcut
alte state est -europene, la presiunile URSS -ului) și prin crearea unei organizații comuniste
internaționale, Cominformul. La prima conferință a Cominformului, Jdanov a repetat ideea lui
Stalin că lumea era împărț ită în ,,două tabere”. Eforturile de menținere a alianței din timpul
războiului au cedat în fața apelului tradițional de a opune rezistență ,,imperialismului
internațional”.283
Stalin, personal, nu era îngrijorat atât de radicalismul lui Tito în interiorul I ugoslaviei, cât
de amenințarea pe care o reprezenta acesta la adresa dominației sovietice internaționale. Ajutorul
dat de iugoslavi grecilor amenința să anuleze înțelegerea cu Churchill, dându -le Aliaților o scuză
să intervină la rândul lor în Bulgaria și România. Stalin a fost și mai înfuriat de ambițiile mari ale
iugoslavilor în Balcani: implicarea lui Tito în Albania, încheierea unui acord cu Bulgaria în 1947
fără permisiunea Moscovei și pretențiile lui la teritorii din Italia și Austria.284
Între Iugoslav ia și Al bania se dezvoltaseră legături în toate domeniile. Iugoslavia
trimisese în Albania tot soiul de experți și în număr tot mai mare. Trimiteam și alimente în
Albania, deși era penurie și în Iugoslavia. Au fost create societăți comerciale comune. Ambele
guvern e erau de acord, în principiu, că Albania ar trebui să se unifice cu Iugoslavia, pentru a
soluționa astfel problema minorității albaneze din Iugoslavia. Condițiile propuse albanezilor de
guvernul iugoslav erau de departe mai favorabile și mai drepte pentru albanezi decât, daca am
face o comparație, cele pe care Uniunea Sovietică le oferise iugoslavilor.285
Pe lângă aceste divergențe între guvernele sovietic și iugoslav, tendința Moscovei de a se
substitui Iugoslaviei în Albania a devenit tot mai evidentă, cee a ce li se părea iugoslavilor extrem
de nedrept, având în vedere faptul că nu URSS propunea unirea cu Albania, sovieticii neavând
nici măcar graniță comună cu Albania. Întoarcerea liderilor albanezi către Uniunea Sovietică a
devenit tot mai evidentă și și -a găsit o expresie și mai grăitoare în propaganda lor.286
La începutul lui 1948 relațiile dintre Uniunea Sovietică si Occident căpătaseră deja
configurația din timpul Războiului Rece dintre cele două blocuri politice. Evenimentele -cheie
care duseseră la acea stă situație au fost, în opinia mea, respingerea Planului Marshall, cea dintâi
în principal din cauza dogmatismului revoluționar și a doua de teamă că ajutorul economic

283 Oleg, V . Hlevniuk. Op.cit., pp 367.
284 David, Priestland. Op.cit., pp 282.
285 Milovan, Djilas. Op.cit., pp 173.
286 Ibidem, pp 176.

78 american ar putea restructura imperiul recent cucerit pe cale militară.287
– Când am spus la ONU că noi mai avem ,,ceva în plus” toți m -au întrebat după aceea:
,,Ce ai avut în vedere?” Desigur, am avut în vedere rachetele. Ce înseamnă ,,Războiul Rece”?
Relații actualizate. Toate acestea pur și simplu depind de ei sau pentru că noi am cedat. S -au
înverșunat împotriva noastră, iar noi a trebuit să consolidăm ceea ce am cucerit. Dintr -o parte a
Germaniei am făcut una a noastră, Germania socialistă, iar Cehoslovacia, Polonia, Ungaria,
Iugoslavia – doar erau în stare lichidă, trebuia să facem ordine peste tot. Să înlăturăm rânduielile
capitaliste. Uite ,,Războiul Rece”. Desigur, trebuie să știm măsura. Eu cred că în privința asta
măsura lui Stalin a fost respectată foarte brutal.288
În toamna anului 1947, Stalin încetase să se mai prefacă față de comuni tatea
internațională că va respecta prevederile Tratatului de la Ialta. În timpul războiului, închisese
Cominternul Internaționala Comunistă, ca un gest de bunăvoință față de Aliații occidentali.
Acum crease o nouă organizație – Biroul de Informații Comuni ste, Cominform – în parte ca un
gest de agresiune față de aceeași Aliați. Un susținător american al Planului Marshall, scria :
„Planul va crea în Europa un mediu economic favorabil creșterii și dezvoltării proceselor
democratice și prosperității economice” . Mai precis, planul poate „împiedica o prăbușire a
structurii economice și politice a Europei” și astfel va minimaliza șansele revoluțiilor comuniste
în Europa Occidentală, lucrul care, la acea dată, erau considerate amenințări reale.289
Crearea unui imperi u comunist în Europa Centrală și de Est au fost confirmate la
congresul fondator al Cominforumului, în orașul polonez Szklarska Poreba, în septembrie 1947.
Prezentat ca organizație pentru schimb de informații între partidele comuniste, Cominformul nu
era m enit să fie un succesor al Cominternului, pentru a răspândi revoluția internațională. El
includea mai de grabă toate partidele est europene și câteva partide cu importanță strategică din
Europa de Vest, cărora urmărea să le impună liniile politicii extern e sovietice.
Stalin devenise convins că lejeritatea supravegherii partidelor comuniste europene trebuia
să ia sfârșit. El știa că solicitările lui vor fi nepopulare printre partidele naționale și a păstrat
secret scopul întâlnirii. Conducătorul polonez Go mulka și -a exprimat clar nemulțumirea, însă
fără efect. Partidele urmau să fie supuse unei supravegheri stricte și trebuiau să se mobilizeze
împotriva amenințării americane. În vest, comuniștii erau nevoiți să se descurce cum puteau, în
circumstanțe foarte nefavorabile. Chiar dacă partidele comuniste din Franța și Italia erau forțe

287 Ibidem, pp 165.
288 Feliks, Ciuev; Viaceslav, Molotov. Op.cit., pp 105.
289 Anne, Applebaum. Op.cit., pp 314.

79 politice puternice în 1946 și la începutul lui 1947, tensiunile Războiului Rece le -au subminat
poziția. În mai 1947 au fost expulzate din coalițiile guvernamentale, iar Cominform ul le-a cerut
apoi să adopte o linie militantă, nu să instige la revoluție, ci să mobilizeze opinia publică
împotriva influenței americane. În 1947, Stalin le -a cerut să organizeze greve, iar în anul următor
li s-a spus să intre în coaliții ale „păcii” imp otriva Statelor Unite. Partidele comuniste au avut
inevitabil de suferit de pe urma noii linii.290

290 David, Priestland. Op.cit., pp 291.

80 Capitolul III – România în contextul relațiilor internaționale
în perioada 08 mai 1945 – 30 decembrie 1947
III.1 Relațiile internaționale ale României d upă al Doilea Război Mondial
(8 mai 1945 – 31decembrie 1946)

Diplomații britanici și americani nu au considerat condițiile de armistițiu excesiv de
aspre. Cu toate acestea Averell Harriman, ambasadorul Statelor Unite la Moscova a avut îndoieli
serioase în privința intențiilor sovietice și a prezis că termenii „arta comandamentului sovietic
control nelimitat asupra vieții economice a României” și, mai rău decât atât, ar acorda „putere
poliției pe perioada armistițiului” . Atât guvernul britanic, cât și ce l american au susținut acordul
fără ezitare. Într -un discurs adresat Camerei Comunelor pe 26 septembrie 1944, Churchill
accepta că inevitabil faptul că Uniunii Sovietice îi va reveni această poziție.291
Pe 1 martie, Vișinski l -a informat pe rege că Petru Gro za, adjunctul lui Rădescu și omul
de încredere al rușilor, era „alegerea sovieticilor”. Fără tragere de inimă, Mihai i -a dat mână
liberă lui Groza să formeze guvernul, dar liberalii și țărăniștii au refuzat să se alăture unui guvern
controlat de FND. Primu l cabinet Groza a fost respins de rege. Pe 5 martie, Vișinski l -a informat
pe regele Mihai că, dacă nu era acceptat un Guvern Groza, „nu va mai putea răspunde de
continuarea existenței României ca stat independent”. De teama unei lovituri de stat, regele ș i-a
dat acordul în după -amiaza zilei următoare. Din acel moment, preluarea României de comuniști
s-a desfășurat cu rapiditate. 292
Deși nu manifestau o simpatie deosebită pentru România, cu puțin timp înainte de ieșirea
țării din alianța cu Germania sovieti cii înclinau spre o Transilvanie autonomă, care să
nemulțumească în mod egal România și Ungaria. O altă variantă la fel de sofisticată era și
formarea unei federații alcătuită din România, Ungaria și Transilvania, sub același patronaj
sovietic.293
Optimismul resimțit în cercurile britanice și americane în urma acordului încheiat de
Aliați la Ialta a fost în mare măsură spulberat de comportamentul sovieticilor de după conferință,

291 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Regele, comuniștii și C oroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I,
Editura Polirom, Iași, 2017, pp 35
292 Ibidem, pp 47.
293 Cosmin, Popa. Suprarealismul postbelic în Regele, comuniștii și Coroana , pp 104.

81 în special în România. Impunerea guvernului Groza i -a dat oarece speranțe lui Cla rk Kerr,
ambasadorul britanic la Moscova, care, într -o lucrare din 27 martie 1945, descria politica
sovietică în România drept „cea mai pură politică de forță, total lipsită de armonie cu principiile
înscrise în declarația din Crimeea”.294
La 20 mai 1945, aj utorul vicepreședintelui Comisiei Aliate de Control, I.Z.Susaikov, scria
Moscovei cu privire la situația politică din România : „Pentru că noi nu lucrăm cu regele, situația
pe acest sector al frontului din România nu a fost în beneficiul nostru, mai ales c ă britanicii și
americanii au început să arunce cu daruri”.295
În momentul în care sovieticii au încălcat pe față acordul de armistițiu cu România,
Aliații occidentali nu au făcut altceva decât să protesteze, o acțiune care nu putea avea efect
asupra cursul ui evenimentelor. Guvernul prezidat de Petru Groza era un guvern minoritar, impus
de către Uniunea Sovietică și nu reprezenta voința majorității românilor. Lipsit în ansamblu, de
sprijin intern, noul guvern a luat o serie de măsuri pentru a se întări și pe ntru a lovi opoziția. Cele
mai importante au fost schimbările de amploare din administrația locală, introduse de Ministerul
de Interne în mai 1945. În fiecare județ au fost numiți prefecți comuniști și au fost create consilii
cu puteri largi, dominate de c omuniști.296
Rușii și lipovenii din județul Tulcea au creat și ei un Comitet de Eliberare Națională Rusă care
alimenta curentul de emigrare în URSS ( Arhiva Star Constanța, fond Inspectoratul Regional de
Poliție,dosar 133/1945 -1947,p.27);o delegație a a cestei comunități a cerut chiar împuternicitului
sovietic din Tulcea al Comisiei Aliate de Control anexarea Dobrogei la URSS. 297
Anul 1945 este edificator în acest sens, prin încercările de a neglija importanța datei de
10 mai. La ședința festivă a Consiliu lui de Miniștri din 9 mai, proaspătul prim -ministru Petru
Groza a luat cuvântul, sublinind numai relevanța zilei respective. Felicitând trupele sovietice, a
adus în prim -plan doar însemnătatea ,,victoriei împotriva Germaniei hitleriste”. Nu a pomenit
nimic despre semnificația zilei de 10 mai, nimic despre rege sau despre instituția monarhică.298
Petre Constantinescu -Iași, pe atunci ministru al Propagandei, specifica în comunicatul pe
care îl pregatise doar că guvernul, întrunit în sedința solemnă, hotarase de clararea zilei de 9 mai
drept Ziua Victoriei, ,, zi de bucurie și sărbatoare a întregului popor” , transmițând felicitări în
primul rând guvernului Uniunii Sovietice, Armatei Roșii, lui Stalin și, în al doilea rând,

294 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 49.
295 Tatiana, Pokiv ailova. Moscova și Regele Mihai în Regele, comuniștii și Coroana , pp 94.
296Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 473.
297 Adrian, Rădulescu; Ion, Bitoleanu. Istoria Dobrogei , Editura Ex Ponto, Constanța, 1998, pp 460.
298 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 119.

82 guvernului României, poporului român și armatei române pentru victoria împotriva Germaniei.
Prin urmare, semnificația zilei de 10 mai a fost diminuată prin impunerea unei noi date de
referință pentru calendarul comunist, a cărei principală menire era eclipsarea trecutului. În
,,Tezele” pregătite pentru 10 mai 1946, de pildă, ,,Ziua Regelui” era lăsată în umbră. Documentul
sublinia că poporul român sărbatorește pe 10 mai o dublă aniversare: ,, independența țării
obținută în 1877 cu sprijinul armatei rusești și victoria militară asupra fascismului , obținută prin
înfrângerea totală a armatelor hitleriste în ziua de 9 mai 1945 de către viteaza Armată
Roșie”.Aparatul propagandistic a făcut așadar tot ce s -a putut pentru a evita orice asociere cu
regele Mihai.299 În vara și toamna anului 1945, Partidul C omunist și aliații lui au devenit mai
puternici în lupta politică care s -a intensificat în România.300
La 2 iulie 1945, Petru Groza ( Președintele Consiliului de Miniștri ) a adresat un memoriu
generalului Ivan Zaharoviei Susaikov, vicepreședintele Comisiei Aliate de Control ( sovietică ),
în care semnala dificultățile economice cu care se confruntă România, dificultăți datorate
faptului că „atât volumul bunurilor de restituit conform art.12, cât și valoarea efortului
economic românesc în vederea ducerii răzb oiului, nu au putut fi prevăzute nici la semnarea
armistițiului și nici cu ocazia încheierii Convenției din 16 ianuarie 1945, când s -au fixat
obligațiile statului român pentru despăgubirile de război”. El arată că, având în vedere situația
grea a țării, ch iar și cu o reeșalonare a datoriei „sarcina economică și financiară a României ar fi
extrem de apăsătoare și ar împiedica o reluare a activității economice în țara românească pentru
un timp îndelungat, mai ales că în curs de șase ani, până în 1950, mai ave m de plată despăgubiri
de război în valoare de 1.200 miliarde lei. O asemenea povară ar periclita chiar viața însăși a
statului”.301
La 6 iulie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS l -a decorat cu cea mai înaltă
distincție militară a URSS, Ordinul „Victo ria”, „ pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a
politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa
când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei” , înmânarea prestigiosului Ordin având
loc peste două să ptămâni la Palatul Regal din București. Cu această ocazie, mareșalul sovietic
I.P. Tolbuhin a declarat că „ Această decorare este recunoașterea aportului personal al Majestății
Voastre în înțeleapta și brusca întorsătură de la 23 august. Lucru acesta istori a nu-l va uita!”.302

299 Ibidem, pp 120.
300 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 474.
301 Dan, Vătăman. Politica externă a României de la armistițiu și până la semnarea Tratatului de Pace ( 1944 –
1947 ), Editura Pro Universitatea, București, 2009, pp 98.
302 Ibidem, pp 100.

83 Problema în ansamblu avea să fie reglementată la următoarea întâlnire a celor Trei Mari
( I.V . Stalin, Harry Truman, Winston S Churchill/ Clement Attlee ) de la Potsdam din iulie -august
1945, deci după terminarea războiului în Europa. Acordul convenit, în urma unor propuneri
britanice și americane, a avut la bază poziția sovietică referitoare la trecerea în posesia URSS a
echipamentului petrolier aliat din România în contul ,,reparațiilor de război”. În ședința plenară
din 1 august 1945 Stalin și Truman s -au înțeles negustorește și într -un spirit mai larg: astfel că
toate investițiile străine din Europa de Est recunoscută sub tutela Moscovei se transferau URSS –
ului, în vreme ce acelea de la vest de ,,zona sovietică” li se cuveneau Occide ntalilor. Stalin a
făcut trimitere specială la faptul că ,,de exemplu investițiile germane în România și Ungaria
aveau să cadă în mâinile rușilor”. Textul a fost reținut ca atare în raportul asupra reuniunii de la
Potsdam din ziua respectivă. Înțelegerea a vea să provoace numeroase complicații, cu prilejul
aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 1947.303
În industria petrolului s -a creat rapid un sector sovietic, reprezentat din 1945 de faimoasa
societate de tristă amintire Sovrompetrol, care, așa după c um s -a observat, în condițiile prăbușirii
Reichului nazist, a luat locul lui Kontinental Ol A.G. în domeniul explorării și valorificării
,,aurului negru” dacă înainte se putea vorbi de o colaborare a intereselor române și străine, din
toamna anului 1944 ea s-a transformat într -o subordonare necondiționată a tuturor intereselor
față de ocupantul sovietic și de statul român, care îl reprezenta pe cel dintâi întocmai. Din suma
totală a ,,despăgubirilor de război” cea mai mare parte era acoperită de produsele p etroliere =
150 000 000 dolari.
Din cauza secetei, la 1 septembrie 1945 prof. Mihail Ghelmegeanu, președintele Comisiei
Române de Armistițiu, a propus ca o parte din livrările de cereale (grâu, porumb) să fie
compensate cu produse petroliere în valoare de aproximativ 8 milioane dolari. Istoricul William
L. Langer, relatau modul în care sovieticii înțelegeau să aplice convenția de armistițiu. Din
capitolul petrol al documentului, reținem: ,,Se pare că rușii au reacționat foarte dur la protestele
anglo -ameri canilor față de mutarea echipamentului petrolier de la Ploiești. Argumentul rușilor că
echipamentul este ,,de prisos” sau ,,german” nu are o valoare prea mare.304
Evaluarea efortului economic al României pentru executarea prevederilor Convenției de
armistiți u în perioada 12 septembrie 1944 – 31 martie 1947 a fost realizată de specialiștii
Ministerului de Finanțe din acea vreme. Aceștia au ajuns la concluzia că valoarea totală a
cheltuielilor statului român pentru aplicarea armistițiului este de aproximativ 1 ,1 miliarde dolari,

303 Gh, Buzatu. O istorie a petrolului românesc , Editura Enciclopedică, București, 1998, pp 410.
304 Ibidem, pp 411.

84 la această sumă adaugându -se și diminuarea avuției naționale prin jafurile și sechestrele operate
de către Armata Roșie ( circa 410 -430 milioane dolari ).305
În zilele de 17 iulie -2 august 1945 s -a desfășurat Conferința de la Potsdam, la care au
participat conducătorii URSS, SUA și Marii Britanii. Cu acel prilej s -a discutat și problema
încheierii tratatelor de pace cu Italia, România, Bulgaria, Finlanda și Ungaria. În cadrul
conferinței, reprezentanții SUA și Marii Britanii au apreciat că , întrucât guvernele din Bulgaria,
România și Ungaria nu erau reprezentative, nu vor accepta să poarte tratative cu ele. Imediat
după Conferința de la Potsdam, în ziua de 6 august, Uniunea Sovietică, a decis să stabileasca
relații diplomatice cu România, r ecunoscând, astfel, guvernul Groza și dându -i un important gir
internațional.
La rândul său, Roy Melbourne, locțiitorul reprezentantului SUA la București, a prezentat,
o notă Ministerului de externe în care se arată că guvernul american,,nu are nici o obiecție de
făcut reluării relațiilor diplomatice între URSS și România, fiecare dintre cele trei guverne aliate
fiind libere a hotărî, conform vederilor sale, în această privință”. Nota preciza însă că guvernul
american ,,nu poate relua raporturile diplomatice cu România”, ,,nu admite să aibă tratative și
nici să semneze un tratat de pace final româno -american, decât cu un guvern român
reprezentativ, democratic, deplin recunoscut de către Casa Albă”. La 19 august, o notă similară a
înaintat regelui și John Helier Le Rougetel, reprezentatul guvernului englez la București. La 21
august, regele Mihai I a trimis câte o scrisoare guvernelor sovietic, american și britanic în care se
afirmă ,,Având în vedere că președintele Consiliului Groza, refuză să -și dea demisia, vă rog să
interveniți ”.până la rezolvarea situației, suveranul a întrerupt legăturile cu guvernul,
declașându -se astfel așa -numita ,,greva regală”.306
În august 1945, la Viena și -a inceput activitatea o comisie de repatriere a arma tei
române. Câteva luni mai târziu, aceasta s -a transformat intr -o legație condusă de un diplomat din
Ministerul de Externe, ale cărei atribuții erau de a repatria și de a rezolva problemele consulare.
De asemenea atribuțiile conducatorului legației, consu lul general Ion Cîrstiuc, țineau și actele
diplomatice și consulare, precum și menținerea unei imagini pozitive a României în Austria.
În martie 1947, o reprezentație a Teatrului Popular vienez a constituit subiectul unui raport
al consului gener al către Ministerul de Externe din București. Eroul piesei semnalate de o
autoare americană, Lilian Hellman, ar fi fost Baronul Brâncovici., un fost secretar al Ambasadei

305 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 99.
306 Ioan, Scurtu. Gh. Gheorghiu Dej reglează conturile cu Titel Petrescu în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.3, pp 11.

85 din Paris.307
Ignorând faptul că statutul lui in Austria nu era clarificat încă, consu lul general Cîrstiuc
întreținea relații normale cu departamentul de externe austriac.308
John Helier Le Rougetel a mai spus că : „n -a existat nici o intenție de consultare cu noi
sau cu americanii și s -au așteptat ca noi să fim de acord și, într -adevăr, să n e asociem cu deciziile
impuse regelui Mihai de către Vișinski. Când protestele noastre devin mai insistente, în secunda
următoare este inițiată o campanie de presă de foarte mici dimensiuni împotriva generalului
Plastiras și a administrației sale din Greci a, ca și cum ne -ar aminti faptul că îndurarea Rusiei față
de această țară este proporțională cu a noastră în România”.
Tânărul rege era deosebit de demoralizat din cauza acestor evoluții și a solicitat sprijinul
Marii Britanii și a Statelor Unite. Pe 2 au gust, la sfârșitul conferinței de la Potsdam, ambele țări
au anunțat că vor semna tratate de pace „doar cu guverne democratice recunoscute”, o prevedere
care a dat oarecare speranțe regelui și liderilor opoziției, Maniu și Brătianu. Acesta din urmă a
propu s un plan de îndepărtare a guvernului Groza, iar pe 20 august regele a cerut demisia lui
Groza; însă prim -ministru, cu sprijinul generalului Susaikov a refuzat. Drept represalii, regele
Mihai a boicotat guvernul; a refuzat să se întâlnească cu miniștrii a cestuia și să semneze
decrete.309
La 23 august 1945, generalul Susaikov a comunicat o notă semnată de V .M. Molotov în
care se arată că: „ Guvernul Uniunii Sovietice se opune categoric demiterii Guvernului Groza și a
notificat acest lucru și la Londra și Washi ngton ”.310
Asupra regelui exercitau influență și reprezentanții Marii Britanii, ai Statelor Unite și ai
Comisiei aliate de Control din România. Tocmai din cauza presiunii din partea Marii Britanii și
ai Statelor Unite, în 1945 a izbucnit o nouă criză politic ă, supranumită „greva regală”. Astfel,
documentele din arhivele rusești prezintă în general, cu excepția momentelor de criză politică,
relația regelui cu guvernul sovietic poate fi considerată loială.311
Într-o telegramă adresată Departamentului de Stat ame rican din 23 august 1945, Roy
Melbourne consemna că în tribuna guvernamentală se aflau membrii cabinetului și oficiali
sovietici, printre care generalul Ivan Z.Susaikov și mareșalul Fiodor Tolbuhin. Cu toate acestea,
pentru publicul adunat în Piața Palatul ui, loja regală reprezenta un ,,simbol al acțiunii politice a

307 Paul, Ullmann. Relațiile diplomatice austro -române între 1945 -1997 , Institutul European, Iași, 2009, pp 48.
308 Ibidem, pp 49.
309 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 50.
310 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 101.
311 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 95.

86 Regelui”.Așa a început,, greva regală”, ce avea să crească și mai mult popularitatea de care
regele Mihai se bucura atât în ochii populației, cât și ai occidentalilor. Robert Coe, secretar al
Ambasadei SUA la Londra, preciza în preajma acelui moment că regele este „figura cea mai
proeminentă de pe scena politică din România”.312
Dintre cele două super puteri postbelice, Statele Unite se aflau în mod clar în avantaj.
Totuși, în Europa poziția ameri cană prezenta un handicap. Trebuia găsită o soluție pentru
anularea posibilității de retragere a trupelor americane din Europa, cum se întâmplase după
Primul Război Mondial, la solicitarea Congresului. Deși situațiile nu erau identice, iar retorica
„izolaț ionistă” din 1919 -1920 nu mai era atât de intensă, președintele Truman nu putea să susțină
o prezență militară americană pe termen îndelungat în Europa decât dacă oferea opiniei publice
americane dovezi privind existența unei amenințări majore la adresa in tereselor și idealurilor
americane.313
În septembrie 1945, tot la Moscova, la reuniunea miniștrilor de Externe ai Coaliției
Națiunilor Unite, ministrul sovietic, Viaceslav Molotov, i -a declarat omologului său american,
James Byrnes, că „el, Molotov, crede c ă guvernul american nu ar fi tolerat în Mexic un guvern
dușmănos guvernului american. În acest fel, nici Uniunea Sovietică nu poate permite un guvern
ostil într -o țară învinsă, România, care este vecină cu URSS. România reprezenta un obiectiv
nenegociabil pentru Stalin: liderul de la Kremlin nu era dispus să țină cont de obiecțiile
occidentalilor. Integrarea României în sfera de influență a Moscovei a fost pricinuită de
presupusele înțelegeri interaliate, de ocupare a țării de către trupele sovietice și de faptul că
politicile Statelor Unite și Marii Britanii erau concentrate pe alte state din zona central – și sud –
est-europeană.314
Impasul a durat mai bine de 4 luni, până la Conferința de la Moscova a miniștrilor de
externe ai Marii Britanii, Statelor Unite și Uniunii Sovietice, desfășurată în perioada 16 -22
decembrie, unde s -a decis ca o comisie alcătuită din ambasadorii Clark Kerr și Averell Harriman
și adjunctul ministrului de externe, Vișinski, să se deplaseze la București pentru a -l înștiința pe
rege cu privire la includerea în guvern a câte unui reprezentant al Partidului Național Țărănesc și
a Partidului Național Liberal. După această reorganizare, s -a convenit să se țină alegeri libere
„cât mai curând posibil, pe baza votului universal și secret”. Acor dul de la Moscova a constituit
pasul final al sovieticilor în obținerea recunoașterii de catre Occident a dominației în România.

312 Ibidem, pp 122.
313 Lucian, Leuștean. ,,De ce n -au venit americanii în Europa Răsăriteană ” în Regele, comun iștii și Coroana , pp
80.
314 Ibidem, pp 82.

87 Groza a îndeplinit prevederile acordului de la Moscova, acceptându -l în cabinetul său pe Emil
Hațieganu, din partea Partidului Național Țărănesc, și pe Mihail Romniceanu, din partea
Partidului Național Liberal, ca miniștrii fără portofoliu, și a promis, pe 8 ianuarie 1946, să țină
alegeri anticipate și să le garanteze tuturor partidelor accesul la radio și la alte mijloace de
informare. Pe baza acestor asigurări la începutul lunii februarie, Marea Britanie și Statele Unite
și-au exprimat disponibilitatea de a recunoaște Guvernul Groza, cu speranța că alegerile vor fi
ținute la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lui mai. În pr ivința alegerilor, Groza a recurs la
amânări. Pe 27 mai, atât Marea Britanie, cât și Statele Unite au protestat față de faptul că Groza
nu și -a onorat angajamentele și că, în cele din urmă, guvernul a elaborat o lege electorală care
înclina puternic balanț a în favoarea sa.315
În timp ce evenimentele din România erau în curs de desfășurare, la Conferința de la
Moscova, din 16 -26 decembrie 1945, Occidentul și Uniunea Sovietică au căzut în cele din urmă
de acord asupra unui plan pentru soluționarea propriei dis pute asupra reorganizării României.
Uniunea Sovietică a fost de acord cu includerea în guvern a unui ministru din partea Partidului
Național Țărănesc și unul din partea Partidului Național Liberal, reprezentanți autentici ai
partidelor respective. Guvernul urma apoi să stabilească data alegerilor anticipate și să garanteze
tuturor partidelor libertate totală de asociere, libertatea de întrunire și libertatea presei. În schimb,
Statele Unite și Marea Britanie au promis recunoașterea noului guvern. O lună mai târziu, Emil
Hațieganu, membru al Partidului Național Țărănesc și Mihail Romniceanu, membru al Partidului
Național Liberal, cu state vechi în partidele lor, dar nu din rândul membrilor marcanți, au luat
locul în guvern ca miniștri de stat fără portofoliu. Groza a consimțit să organizeze alegeri fără
întârziere și, la 4 februarie 1946, Statele Unite și Marea Britanie au recunoscut guvernul lui
Groza.
Acest aranjament a reprezentat o înfrângere severă atât a partidelor istorice din România,
cât și a țărilor occidentale. Noul cabinet nu era câtuși de puțin reprezentativ pentru voința
majorității românilor și a continuat să fie dominat de comuniști și de mentorii lor sovietici.
Recunoașterea lui de către occidentali, înainte de desfășurarea alegerilor, a fost o gafă tactică,
pentru că Statele Unite și Marea Britanie au renunțat la singurul mijloc eficient pe care -l aveau la
dispoziție de a face presiuni asupra guvernului Groza pentru ca acesta să respecte hotărârile de la
Moscova. După cum aveau să dovedească e venimentele, nici guvernul, nici Uniunea Sovietică
nu aveau intenția de a permite desfășurarea unor alegeri libere, de care se temeau, pe bună
dreptate, pentru că ele ar fi adus la putere partidele istorice. De aceea, comuniștii, care nu erau

315 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 51.

88 siguri că vor fi capabili să controleze rezultatul alegerilor dacă acestea ar fi avut loc imediat, le –
au amânat până în noiembrie.316
La întâlnirea de la București cu Vișinski și ambasadorii Statelor Unite și Marii Britanii la
Moscova, Averel Harriman și sir Archibald C lark Kerr, din 1 ianuarie 1946, primul a fost extrem
de satisfăcut să „fluture” în fața regelui decizia comună a celor Trei Mari. În urma discuției de la
Palat, a devenit clar că occidentalii se împăcaseră cu sovietizarea României, iar alegerile „libere”
din toamna anului 1946 aveau să fie serios „influențate” de guvernul care le organiza. Încercarea
regelui de a -i înlătura pe comuniști de la conducerea Internelor avea să fie hotărât combătută de
Vișinski.
În prezența ambasadorilor Statelor Unite și Marii Britanii, care se mărginiseră la rolul de
ecou al sovieticului, Vișinski avea să -i spună regelui că „nu se pune problema” numirii unui
reprezentant al altui partid în postul de ministru de Interne, în vederea pregătirii alegerilor.
Recunoașterea guvernului Groza l -a lipsit pe rege de capacitatea de a intervenii semnificativ in
viața politică romănească. De altfel, pe parcursul anului 1946, comuniștii români și sovietici au
fost mai preocupați de comportamentul lui Petru Groza decât de cel al regelui, acuzân du-l pe
primul că este excesiv de critic la adresa politicii economice sovietice de ocupație.317
La 2 ianuarie, cei doi ambasadori occidentali au avut, succesiv, întrevederi cu Iuliu Maniu
și Dinu Brătianu. Harriman i -a declarat limpede lui Maniu atunci că „România constituie o zonă
de influență sovietică”, iar „sovieticii văd în partidele istorice partide dușmănoase pe care nu
sunt dispuși să le îngăduie”, adăugând că „prezența lui și a ministrului englez nu sunt decât pur
formale și pentru a da o oarecare satisfacție Coroanei și opiniei publice românești”. Sfatul
diplomatului american era ca „Maniu și liberalii să facă toate posibilitățile pentru a se apropia de
sovietici”. 318
În Timpul, din 7 februarie: „Elementul principal care a dus la recunoașterea guve rnului
dr. Petru Groza a fost executarea letală a convenției de la Moscova. Guvernul a fost completat în
spiritul hotărârilor celor trei miniștri de externe (aliați), ziarele partidelor din opoziție au apărut,
libertatea întrunirilor este asigurată, iar pr egătirea alegerilor e în plină desfășurare.319
La 18 ianuarie 1946, adjuncți miniștrilor de externe ai Uniunii Sovietice, Statelor Unite
ale Americii, Marii Britanii și Franței s -au reunit la Lancaster House (Londra), reluându -și
activitatea în vederea elab orării celor cinci tratate de pace, aceștia reușind până în luna aprilie să

316 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 476.
317 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 1 07.
318 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1996 nr.2, pp 30.
319 Ibidem, pp 31.

89 stabilească conturul tratatelor.
Discutarea și definitivarea proiectelor tratatelor de pace au format obiectul Conferinței de
la Paris a miniștrilor de externe ai URSS, SUA, Marii Britanii și Franței. Sarcina Conferinței era
surmontarea dificultăților care au ținut pe loc lucrările adjuncțiilor și să grăbească pregătirea
tratatelor de pace cu fostele state inamice. Conferința s -a desfășurat în două sesiuni: prima în
perioada 25 apr ilie- 16 mai și a doua între 16 iunie -12 iulie 1946, la lucrări participând V .M.
Molotov (URSS), J. Byrnes (SUA), E. Bevin (Marea Britanie) și Georges Bidault (Franța),
însoțiți de adjuncții lor, consilieri și experți.
În ceea ce privește România, la 7 ma i 1946, în a 19 -a ședință plenară a Conferinței
miniștrilor de externe, s -a hotărât ca Dictatul de la Viena să fie declarat nul și neavenit, frontiera
dintre Ungaria și România fiind restabilită pe aliniamentul prevăzut de Tratatul de la Trianon din
1919. Consiliul miniștrilor a respins pretențiile guvernului Ungariei care solicitase într -un
memoriu orașele Oradea, Satu Mare, Arad și aproximativ 12.000 de km2 din teritoriul românesc
aflat sub jurisdicția românească.320
În aceeași ședință s -a decis ca frontie ra româno -sovietică să fie consființită în limitele
celei stabilite după 28 iunie 1940. Decizia stabilea includerea Basarabiei în cadrul Uniunii
Sovietice, a cărei frontieră de sud pe talvegul brațului Chilia era definită prin procesul verbal de
descriere a frontierelor, anexă la Tratatul de la Berlin din 1878. În ceea ce privește frontiera
româno -bulgară s -a hotărât ca aceasta să rămână cea fixată prin Tratatul de la Craiova din 7
septembrie 1940, cu toate că oficialitățile de la București au apreciat că c edarea Cadrilaterului
fusese o consecință a presiunilor exercitate de către Germania. În fața reuniunii miniștrilor de
externe au apărut unele neînțelegeri cu privire la frontiera italo -iugoslavă și la statutul orașului
Trieste, discutându -se chiar de aban donarea întregului proiect combinat și încheierea unei păci.
Aceste neînțelegeri au făcut ca pe 15 mai 1946 să se hotărască nu sistarea, ci întreruperea
lucrărilor pentru o lună.
Cea de a doua sesiune a Conferinței s -a focalizat pe problemele economice di n tratatul cu
România și cu celelalte state foste aliate ale Germaniei. Textul Tratatului cu România a fost luat
în discuția adjuncților miniștrilor de externe la 20 și 22 iunie 1946, iar analizarea clauzelor
economice de către Consiliului miniștrilor de e xterne a început pe 26 iunie. La 28 iunie au luat
sfârșit discuțiile pe marginea clauzelor economice ale Tratatului cu România, fără prea multe
rezultate concrete, urmând ca o comisie de experți să se ocupe de rezolvarea lor.321

320 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 103.
321Ibidem, pp 104.

90 Lucrețiu Pătrășcanu întreba, la 5 aprilie, la Moscova ,,care sunt considerentele guvernului
sovietic privitoare la judecarea lui Antonescu și a clicei sale, care se află sub pază înarmată în
URSS” și ,,când și cum, după opinia guvernului sovietic, trebuie judecați marii criminali de
război aflați acum în mainile autoritaților române?”
Abia in februarie 1946 a fost pusă din nou guvernului sovietic problema procesului lui
Ion Antonescu și a grupului său. Cererea formulată de Tătărescu a fost trimisă spre aprobare la
cel mai înalt nivel al conducerii sovietice, care a considerat necesar să iși consulte și aliații în
această problemă. Astfel se explică poziția aprobativă a guvernelor american și englez fața de
executarea sentinței capitale în cazul lui Ion Antonescu . Abia la 3 aprilie 1946 a hotărât
Moscova să cedeze autoritațiilor române grupul Antonescu. Și abia la 2 mai 1946 a decis
guvernul român să inceapă judecarea lui.322
Fiecare a fost nevoit să împartă camera cu câte un ofițer rus. Acest regim nu s -a schimbat
până la 10 mai 1945. Din acest moment, au fost transferați la închisoarea Liublianka, despărțiți
unul de altul, întâlnindu -se doar în vagonul care i -a adus în țară, în anul 1946. La Liublianka au
primit tratamentul unor deținuți de drept comun, în celule cu câte o s ută, o sută cincizeci de
deținuți, care își băteau joc de ei. Imediat a început ancheta.323
Mareșalul i -a povestit generalului Pantazi cum a decurs interogatoriul lui. Anchetatorul,
fost ministru, Abakumov, i -a cerut Mareșalului să recunoască în scris că Ro mânia a dus
împotriva Uniunii Sovietice, un război de jaf, crime și distrugeri, și că Basarabia nu a fost
niciodată pământ românesc, românii stăpânind -o vremelnic și fără nici un drept. I s -a spus că
Maniu și Brătianu au recunoscut aceste fapte, iar guvern ul român a făcut o declarație
desolidarizându -se total de războiul dus de Mareșal. Ei ar fi recunoscut că Românii n -ar fi avut
nici un drept asupra acestui teritoriu vremelnic stăpânit. Mareșalul a refuzat să dea vreo
declarație și a răspuns că nu crede ni mic din ceea ce i s -a spus. La Liublianka Mareșalul și ai săi
au trăit într -un regim de grea detenție.324
Despre cei doi ani de captivitate ai Mareșalului în închisorile sovietice Țara nu a aflat
niciodată. Parcă l -ar fi înghitit neamul. Mareșalul dispăruse și atâta tot. Nimeni nu se îndoia că el
era pierdut pentru totdeauna, odată dus în URSS. Experiența dureroasă pe care o avea poporul cu
privire la vecinii de la răsărit nu lasă loc la nici un dubiu: cine trece frontiera URSS -ului e

322 Dumitru, Tănăsescu. În 1945 criminali de razboi la bara în „Magazin Istoric” , 1997 nr.5, pp 16.
323 Centrul Europea n de Cercetări istorice, Veneția ; Mărturii și documente coordonate și îngrijite de Josif
Constantin, Drăgan. Antonescu . Mareșalul României și răsboaiele de reîntregire , Editura Europa Nova, București,
1996, pp 496.
324 Ibidem, pp 497.

91 definitiv pierdut. Fapt ul că numele lui nu apăruse în procesul de la Nurenberg m -a făcut să cred
că murise, când, deodată, la jumătatea lunii mai 1946, ziarele publică cu titluri mari : Dublu
concert Enescu -Menuhim și Procesul Antonescu. În această ambiață, ca un omagiu și ca o
închinare adusă celui înfrânt, s -a deschis marele proces, purtând o denumire echivocă ,,Procesul
marii trădări”.325
În ziua de 1 iunie 1946 era stabilită executarea sentinței. O seamă de martori oculari au
relatat cum au decurs faptele. Către orele 17, ce i șapte condamnați la moarte au fost conduși la
capela închisorii, unde preotul a oficiat slujba religioasă, după care condamnații s -au spovedit și
au primit împărtășania. Preotul a scos panglica tricoloră din Evanghelie și i -a dat -o Mareșalului,
care și -a prins -o la piept. Preotul i -a transmis Mareșalului, din partea Regelui Mihai, regretul de a
nu-i fi acordat grațierea solicitată de mama sa.326
Regele nu apare pe banca acuzațiilor, deoarece și -a câștigat prin crimă și trădare clemența
inamicului, care l -a decorat cu cea mai înaltă distracție, Ordinul Victoriei, și i -a făcut cadou o
avionetă cu două motoare. Inamicul l -a tolerat, l -a folosit pentru a așeza mai lesne poporul în
jugul sovietic, iar apoi, cu tot disprețul, l -a aruncat pe tron și l -a șters din istorie. Pentru a -l ajuta
să-și desăvârșească ,,opera”, Stalin îl restituie pe Mareșalul Antonescu și pe principalii lui
colaboratori, negăsind nimerit să -i judece în URSS, unde, pentru demnitatea și patriotismul său
ajunsese să fie respectat, și nici să -l trimită spre judecare tribunalului internațional de la
Nurnberg. Regele respinge cererea de grațiere înaintată de mama Mareșalului și semnează cu
sânge rece condamnarea la moarte a acestuia.327
Generalul Vinogradov, locțitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de Control, își
încheie misiunea, fiind chemat la Moscova. „Din prima zi în care dl. General Vinogradov a
ocupat în România înaltul post ce i -a fost încredințat – scrie Liberalul – d-sa a dat dovadă de
sentimente prietenoase față de țara noastră , a cărui limbă a învățat -o în scurtă vreme, d -sa
străduindu -se din răsputeri să cunoască nevoile reale și să satisfacă interesele legitime ale
poporului român”. 328
Ziarele publică, la 8 iunie, schimbul de note între guvernele SUA și Marii Britanii și
guve rnul român din data de 27 mai 1946. În documentele remise vicepreședintele Consiliului de
Miniștri și ministru al afacerilor străine, Gh. Tătărescu, de către reprezentanții la București ai
SUA, Burton Y . Berry și Marii Britanii, Adrian Holman, se exprimă î ngrijorarea celor două

325 Centrul European de Cercetări istorice, Veneția; op.cit., pp 498
326 Ibidem, pp 510.
327 Ibidem, pp 552.
328 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1996 nr.6, pp 54.

92 guverne aliate pentru faptul că „nu a fost promulgată o lege electorală și nu s -a fixat o dată
pentru alegeri” și, apoi, pentru „abuzurile împotriva libertăților și îndeosebi frecvența crescândă
a actelor de violență care sfidează ap licarea libertăților garantate de guvernul român prin
acceptarea din partea lui a deciziilor de la Moscova”, se consemnează în nota americană.329
La rândul său guvernul britanic declară că „privește cu îngrijorare crescândă continuarea
condițiilor existente în această țară și cere să se ia măsuri imediate de către guvernul român
pentru a înlătura diferite abuzuri”. Printre abuzuri, este invocată încălcarea libertății de întrunire,
iar „ starea de violență politică a crescut în mod simțitor și cazuri constata te de huliganism, atât
în București cât și în provincie, se întâmplă în scopul vizibil de a molesta pe membrii partidelor
de opoziție și de a împrăștia întrunirile lor politice”.330
Odată cu intrarea în vigoare a celui de -al doilea acord al Austriei ( 27 iulie 1946), care a
îmbunatățit considerabil situația politică a acestuia, relațiile diplomatice au putut fi reluate și au
fost trimiși și primiți reprezentați diplomatici cu titlurile diplomatice obișnuite. Pâna atunci, Au s-
tria avea reprezentanți dipl omatici doar în capitalele celor patru puteri ocupante.331
La câteva luni după reorganizarea Republicii Austria, și -a reluat activitatea în Viena Comisia
de Repatriere a românilor, confirmată de Instanță de Control a Aliaților pentru Austria. Inițial
aceasta a fost condusă ca un serviciu militar. Abia după 1946 a devenit un serviciu civil, avâ n-
du-l în frunte pe Ion Cîrstiuc, consulul general român. Printre rapoartele lui Cîrstiuc, păstrate în
arhiva Ministerului de Externe, nu se află niciunul cu conținut politic. Dezvoltarea economică și
socială de atunci din Austria se pare că nu prezenta pentru București un interes evident. Într -o
discuție purtată de Consulul General român cu partenerii austrieci, aceasta a afirmat categoric
faptul ca România nu a recun oscut încă Austria și nici nu o va face până în momentul încheierii
unui tratat de stat.332 La 12 iunie 1946 s -a încheiat Conferința miniștrilor de externe urmând ca
adjuncții lor să redacteze proiectele tratatelor de pace în vederea trimiterii acestora stat elor care
urmau să participe la Conferința păcii, care fusese stabilită să înceapă pe 29 iulie 1946.333
La lucrările Conferinței au participat delegați reprezentând 21 de state care formau
Națiunile Aliate și Asociate (Australia, Belgia, Bielorusia, Brazili a, Canada, Cehoslovacia,
China, Etiopia, Franța, Grecia, India, Iugoslavia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă,

329 Ibidem, pp 55.
330 Ibidem, pp 56.
331 Paul, Ullmann. Op.cit., pp 20.
332 Ibidem, pp 21.
333 Dan, Vătăman. Op.cit ., pp 105.

93 Olanda, Polonia, SUA, Ucraina, Uniunea Sud -Africană și Uniunea Sovietică) precum și
delegațiile din Italia, Bulgaria, Ungaria, Finlanda și România în calitate de invitați. Cu titlu
consultativ au mai luat parte reprezentanții Albaniei, Austriei, Cubei, Egiptului, Iranului și
Mexicului.334
Primul ministru britanic, Clement Attlee, a arătat că cele patru mari puteri nu pot rămâne
insensibile la opiniile celorlalte țări care au participat la război și că avizul celor 17 state mici și
mijlocii prezente la conferință este important. Atmosfera a devenit și mai încordată după
intervenția lui V .M. Molotov, care, încuvântarea sa din 31 iulie 1946, a afi rmat că : „pentru noi
trebuie să fie clar că țările atacatoare care au luptat alături de Germania trebuie să poarte
responsabilitatea crimelor comise de cercurile lor conducătoare” , subliniind totuși că statele
care intrase în război de partea Națiunilor U nite „ nu vor plăti în întregime, ci în proporții definite
și limitate pagubele ce le -au provocat” . Din această declarație devenea clar că România nu se va
bucura de statutul de stat cobeligerant, în ciuda sacrificiilor și a imensului efort depus în războiu l
contra Germaniei.335
Faptul că mandatul Conferinței era numai de a face recomandări a remarcat încă de la
început posibilitățile limitate ale reuniunii. De aici reiese , pe de o parte, rolul preponderent pe
care marile puteri și l -au atribuit în viața int ernațională postbelică, inclusiv dreptul de a interveni
în drepturile interne ale altor state, iar pe de altă parte sunt relevate dificultățile statelor mici și
mijloci în încercările lor de a -și face ascultate punctele de vedere, de a influența în vreun f el sau
altul evoluția lucrărilor Conferinței de pace de la Paris.
În raport cu drepturile pe care statele le puteau exercita în cadrul Conferinței, statele
participante erau împărțite în trei categorii. În prima erau incluse marile puteri, care și -au asum at
rolul principal în adoptarea deciziilor, iar în a doua cele 16 state membre ale Națiunilor Aliate și
Asociate, care aveau numai dreptul de a formula observații și propuneri, care dacă era acceptate
de către majoritate intrau din nou în competența Consil iului miniștrilor de externe, singurul în
măsură să redacteze tratatele de pace. A treia categorie de state era aceea a țărilor învinse care
urmau să încheie tratatele de pace. Acestea aveau dreptul să intervină numai atunci când erau
solicitate să răspun dă cu lămuriri și explicații la întrebările formulate de reprezentanții celorlalte
state. Cu toate că aveau posibilitatea de a prezenta memorii și observații, acestea nu constituiau
documente de lucru ale Conferinței și nu erau luate în discuție decât dacă erau însușite cu
amendamente proprii, de una din cele 21 de state din primele două categorii.

334 Ibidem, pp 106.
335 Ibidem, pp 107.

94 Referitor la acest fapt, delegatul sovietic Andrei I. Vâșinski remarca: „Este evident că
reprezentanții Italiei, României, Bulgariei, Ungariei și Finlandei nu v or lua parte permanent la
lucrările conferinței, ei vor veni, pur și simplu, să -și exprime speranțele, ca și puncte de
vedere” .336
La 31 iulie 1946, Proiectul Tratatului de pace cu România a fost dat publicității simultan
la Londra, Paris, Moscova și Washin gton, iar pe 3 august a apărut și în presa românească.
Proiectul de tratat cuprindea un preambul, 38 de articole împărțite în 8 părți și 6 anexe.
Părțile proiectului de tratat erau: partea I -a, Frontiere; partea a II -a, Clauze politice; partea a III -a,
Clauze militare; partea a IV -a, Retragerea forțelor aliate din România; partea a V -a, Reparații și
restituiri; partea a VI -a, Clauze economice; partea a VII -a, Clauze relative la Dunăre; partea a
VIII-a, Clauze finale. Anexele erau: I. Harta frontierelor Rom âniei; II. Definirea instrucției
militare, aeriene și navale; III. Definirea și lista materialelor de război; IV . Dispoziții speciale
privind categorii de bunuri; V . Contracte, prescripții, efecte comerciale; VI. Tribunalele de priză
și de judecată.
Pream bulul proclama încetarea stării de război cu Națiunile Unite, dar nu notifica
declarația de război a României împotriva Ungariei horthyiste din 7 septembrie 1944, în plus,
lucru și mai grav, se considera că intrarea României în războiul antihitlerist s -a produs începând
cu 12 septembrie 1944 și nu la 24 august, ora 4, așa cum o probează adevărul istoric.337
O altă chestiune injustă privea cobeligeranța României. Nu există un motiv pentru care să
nu fie recunoscută cobeligeranța. Cu toate acestea Puterile Ali ate și Asociate erau decise să
trateze România ca pe o țară învinsă, neținând cont de promisiunile și de declarațiile prin care
contribuția ei la înfrângerea Germaniei era explicită recunoscută.
Partea a I -a, Frontiere ( art.1 și 2), repara injustiția pro dusă de dictatul de la Viena
restabilind frontiera nord -vestică așa cum fusese hotărâtă prin Tratatul de la Trianon, însă
consacra grave amputări teritoriale ale statului Român, stabilind că frontiera româno -sovietică va
fi cea fixată prin Acordul sovieto -român din 28 iunie 1940 aceasta în ciuda faptului că cedarea,
în iunie 1940, a Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța, provincii românești istorice
și etnice, nu a fost rezultatul unui acord bazat pe voința liber exprimată a părților, ci a f ost un act
de impunere al sovieticilor. De asemenea, cedarea Cadrilaterului către Bulgaria prin Acordul de
la Craiova din 7 septembrie 1940, s -a produs ca urmare a presiunilor exercitate de către
Germania asupra autorităților de la București, când Hitler a cerut guvernului român să cedeze

336 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 108.
337 Ibidem, pp 109.

95 Bulgariei partea de sud a Dobrogei.
Partea a II -a, Clauze politice (art 3 -10), reflectă concepția generală care a stat la baza
elaborării Proiectului de tratat. Principiile proclamate în cauzele politice ale Proiectului d e tratat
erau susceptibile de a fi interpretate diferit de către statele aliate și asociate. Ambiguitățile și lipsa
unor proceduri clare deschidea calea intervenției unora dintre statele Aliate și Asociate în viața
politică a României.
Partea a III -a, Cla uze militare, navale și aeriene ( art. 11 -20), reflecta în mod direct faptul
că în România a fost tratată ca o țară învinsă căreia nu -i fusese recunoscut statutul de stat
cobeligerant.
Partea a IV -a, art. 21, prevedea retragerea trupelor aliate din Români a în termen de 90 de
zile de la intrarea în vigoare a Tratatului, Uniunea Sovietică rezervându -și dreptul de a menține
pe teritoriul roman trupe destinate să asigure căile de comunicație cu zona de ocupație sovietică
din Austria. Textul articolului nu prec iza nici efectivele care puteau fi păstrate și nici căile de
comunicații care trebuiau puse la dispoziție, rezervarea acestui drept Uniunii Sovietice lăsând
deschisă calea abuzurilor de mai târziu.
Partea aV -a, reparații și restituiri și Partea a VI -a, Cl auze economice, au impus României
clauze împovărătoare, care cumulate cu alte obligații, puneau economia românească într -o
situație extreme de grea. Referitor la aceste aspecte presa românească scria: „Ne întrebăm ar fi
oare echitabil ca atunci când este v orba de interesele economice să nu se ia în considerare situația
României, care a participat, printr -un imens efort militar și economic, la repurtarea epocalei
victorii asupra fascismului? Ar fi oare în interesul unei păci bazate pe dreptate și prosperitat e
impunerea unor sarcini excesive, care ar pune România în fața dezastrului economic și, slăbind
economicește țara noastră, ar amenința independența ei?”.338
Partea aVII -a (art. 34) se referă la clauzele privitoare la statutul Dunării prevederi care nu
trebuiau și nu puteau fi rezolvate prin Tratatul de pace.
Partea a VIII -a, Clauze finale( art. 35 -38), conținea prevederi privind avizele tehnice și
lămuririle ce urmau a fi date de către șefii misiunilor diplomatice din București ale Uniunii
Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite în toate chestiunile relative la executarea și
interpretarea Tratatului. Clauzele incluse în aceasta Parte finala conținea o serie de ambiguități,
art. 38 prevedea obligația României de a ratifica tratatul iar pe de altă parte, sublinia că indiferent
dacă a fost sau nu ratificat va intra negreșit în vigoare.
O data definitivate proiectele tratatelor de pace s -au hotărât să se facă demersurile

338 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 110.

96 necesare pentru invitarea la Conferință a delegațiilor statelor foste aliate ale German iei. Astfel, la
8 august 1946, guvernul francez în numele Națiunilor Unite, a adresat guvernului roman invitația
de a participa la Conferința de pace de la Paris.339
În ziua de 11 august 1946, la ora 600 dimineața, delegația româna a plecat la Paris. Cu
această ocazie, Gheorghe Tătărescu a declarat „Plec în fruntea delegației guvernamentale pentru
a apăra interesele României de la conferința de la Paris. O vom face cu cuviință, dar și cu
hotărâre. Nădăjduiesc că vom fi izbăvitori.”340
În ziua de 13 august, în cea de -a 15 -a ședința plenară a Conferinței, șeful delegației
române Gheorghe Tătărescu a prezentat Declarația guvernului român, precum și un memoriu în
care au fost formulate cererile și amendamentele referitoare la Tratatul de pace, grupate pe
probleme. În primul rând, a fost subliniată lipsa unei mențiuni care să consființească României
calitatea de cobeligeranță, Gheorghe Tătărescu precizând că România a intrat în război împotriva
Germaniei la 24 august 1944 și nu la 12 septembrie 1944, așa cum se stip ulează în preambulul
proiectului de tratat. De asemenea, el a arătat că România a purtat acest război nu numai
împotriva Germaniei, ci și împotriva Ungariei hortiste.341
Declarația expusă de către șeful delegației române a produs o impresie favorabilă în
rândul delegațiilor participante și a avut un ecou pozitiv în cadrul mass -media internatională. La
discuțiile generale pe marginea declarației române, președintele ședinței plenare, James Byrnes, a
apreciat că declarația a fost ascultată cu mare interes și a asigurat pe delegații români că aceasta
va fi studiată cu mare grijă de către Conferință. Reprezentantul Uniunii Sovietice, Andrei I.
Vâșinski declara: „Întrucât România și -a lichidat vechia politică atât cea internă, cât și cea
externă și că pășește pe drumul nou de democratizare consecventă a orânduirii sale sociale și de
stat, noi toți trebuie să tindem a ține seamă de aceasta, în proiectul Tratatului de pace pentru a
ușura României eforturile pe care le face, înaintând pe drumul cel nou”. De asemenea el a arătat
că: „Guvernul sovietic insistă să se ia în considerare și interesele naționale ale statelor înfrânte”.
Începând cu data de 16 august 1946, delegația română și -a desfășurat activitatea pe
comisii în funcție de necesitățile impuse de lucrările C onferinței, concentrându -și atenția asupra
problemelor politice, teritoriale, militare și economice.342

339 Ibidem, pp 111.
340 Lache, Ștefan; Țuțui, Gheorghe. România și Conferința de pace de la Paris din 1946 , Editura Dacia, Cluj –
Napoca, 1978, pp 245.
341 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 113.
342 Ibidem, pp 114.

97 În ședința a 4 -a a Comisiei politice și teritoriale pentru România, desfășurată la 27 august
1946, au fost discutate cererile delegației române în legătur ă cu problema cobeligeranței, modif i-
carea datei de 12 septembrie ca data a intrării a României în război cu data reală de 24 august
1944, data cuprinsă și în Convenția de armistițiu, precum și cererea părții române de a se adăuga
la sfârșitul aliniatului 4 al Preambulului, că România a participat la război nu numai împotriva
Germaniei ci și a Ungariei. În urma supunerii la vot, propunerea a fost respinsă cu 8 voturi împ o-
trivă ( Australia, Canada, India, Marea Britanie, Noua Zeelandă, SUA, Uniunea Sud – Afric ană și
Uniunea Sovietică) și numai 4 voturi pentru ( Bielorusia, Cehoslovacia, Franța și Ucraina). S -a
stabilit ca în tratat să se înscrie că la 24 august România a încetat operațiunile militare împotriva
Uniunii Sovietice, dar data participării efective l a războiul împotriva Germaniei să rămână 12
septembrie 1944, data la care a fost semnată Convenția de armistițiu.343
În discursul ținut pe 14 august în ședința plenară, Janos Gyongyosi ( ministrul de externe
al Ungariei ) a cerut cedarea către Ungaria a 22.0 00 km2 din teritoriul Transilvaniei, pentru a
realiza un echilibru între minoritățile de pe teritoriul ambelor state.344
La 28 august 1946, Gheorghe Tătărescu a adresat o scrisoare Comisiei politice și
teritoriale pentru România prin care susținea din nou t emeinicia cererilor formulate și ruga ca ele
să fie luate în considerare în faza de procedură care va apărea mai indicată.345
Articolul 26 ( care prevedea blocarea și lichidarea bunurilor românești pe teritoriul
Națiunilor Unite ) a fost adoptat aproape nem odificat, cu toată opoziția delegației româ ne. La
inițiativa Australiei s -a admis ca drepturile de autor, artistice și literare ale resortisanților români
care aveau depozite pe teritoriul Națiunilor Unite, să fie exceptate.346
Conferința de pace de la Par is, încheiată la 15 octombrie 1946, nu a reușit să satisfacă
decât parțial speranțele participanților, fapt recunoscut și de unii dintre reprezentanții marilor
puteri.347
În cadrul reuniunilor Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Franț ei
(Londra, Moscova și Paris, 1945 -1946), la Conferința de pace de la Paris (iulie -octombrie 1946)
ori la Consiliul MAE ai Puterilor Aliate și Asociate de la New York (noiembrie -decembrie 1946),
de îndată după clauzele privind statutul după clauzele privin d statutul internațional și politic,

343 Lache, Ștefan; Țuțui, Gheorghe. Op.cit., pp 259.
344 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 116.
345 Ibidem, pp 117.
346 Ion, Enescu. Politica externă a României în perioada 1944 -1947 , Editura Științif ică și Enciclopedică,București,
pp 263.
347 Dan, Vătăman. Op.cit., pp 128.

98 noile granițe ale României, despăgubirile de război ( cuantumul, modalitățile și ritmul lor de
plată), problema petrolului, separat ori în cadrul acestui ultim capitol, a preocupat pe învingători,
Tratatul de Pace, semn at la Paris, la 10 februarie 1947, reflectând această aserțiune (partea a IV
a- reparații și restituiri; partea a VI a – clauze economice; unele anexe). După atâția ani de
convulsii, România reintra în concertul națiunilor, cu speranțe pe care Tratatul, pr in conținutul
său și în condițiile în care a fost redactat și impus, nu i le îngăduia nicidecum.348
Fragmente din raportul SR -12 privind situația României înaintat de CIA președintelui
Statelor Unite, Harry S. Truman. Industria petrolieră românească, care e ste a doua în Europa
după URSS, este importantă, atât ca o potențială sursă de aprovizionare pentru URSS în cazul
unui război, precum și ca reazem pentru economia românească. Oricum, de la terminarea celui
de-al doilea război mondial, această industrie s -a aflat într -un permanent declin, ca urmare a
exploatării exagerate, deposedării masive de echipament modern și de piese de schimb și a
instruirii inadecvate în vederea exploatării și dezvoltării.349
În 1946, surplusul pentru export scăzuse la aproximativ 2, 3 milioane de tone. Din acest
total, 17,7 milioane de tone erau programate pentru livrarea către URSS ca reparație de război și
276000 tone pentru livrarea ca urmare a convenției comerciale româno -sovietice. Livrările
pentru întreținerea trupelor de ocupaț ie erau de 94800 tone, conform raportului. Restul (229000
tone) era angajat în convenții comerciale cu Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria și
Ungaria. O nouă scădere a producției de țiței nerafinat a redus exporturile în 1947 la 1,85
milioane de to ne, din care URSS absorbea 1,75 milioane de tone.350
La jumătatea lunii octombrie 1946 guvernul a stabilit în cele din urmă data alegerilor, 19
noiembrie, dar, de fapt, campania începuse încă din vară. În toiul campaniei electrorale, i -a
informat pe membrii misiunii americane de la București că alegerile sunt o luptă în care
inamicul, partidele istorice, trebuie să fie învinse, și a recunoscut deschis că, în dorința de a
câștiga alegerile, guvernul profită de orice slăbiciune a opoziției. A mărturisit, de as emenea, că
autoritățile sovietice se așteptau ca guvernul român să câștige.351
Sub presiunile Marii Britanii și Statelor Unite, Groza acceptase organizarea de alegeri, cu
scopul de a oferi poporului ocazia de a -și alege reprezentanții, dar, într -o demonstra ție de
beligeranță, le declarase muncitorilor petroliști într -un discurs: ,, V om fi victorioși în alegeri.
Dacă reacțiunea câstigă, credeți c -o s-o lăsăm în viață 24 de ore? O să ne luăm imediat revanșa”.

348 Gh, Buzatu. Op.cit., pp 412.
349 Ibidem, pp 504.
350 Ibidem, pp 505.
351 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 477.

99 Un alt lider de frunte, Gheorghe Tătărăscu, spusese : ,,Pe unii îi vom arunca în închisoare, pe alții
îi vom lichida, iar restul vor fi deportați.”
În lunile premergătoare alegerilor, membrii partidelor din opoziție au fost urmăriți și
mulți dintre ei au fost arestați. Huligani plătiți de comuniști le -au atacat întrunirile și au hărțuit
activiștii și vorbitorii. Oponenții cunoscuți ai FND -ului s -au lovit de un zid birocratic când au
dorit să -și exprime dreptul la vot și să capete buletine de vot. Printr -o acțiune de cenzură
concertată, campania electorală l a radio și în presă a fost oprită. Chiar înainte de deschiderea
secțiilor de alegeri, susținătorii guvernului votaseră de câteva ori, punându -și buletinele în urme
deja pline cu voturi proguvernamentale. Procedurile de după scrutin au atins nivelul absurdu lui,
când, după numărătoarea voturilor, legăturile telefonice cu provincia au fost tăiate: multe județe
votaseră predominant în favoarea partidelor din opoziție, așa că era nevoie de timp pentru
falsificarea rezultatelor. Inevitabil s -a anunțat că FND -ul câștigase cu majoritate de 80%.
Cu toate acestea, la o reuniune a miniștrilor de externe care s -a ținut la Moscova, Statele
Unite au denunțat regimul din România ca fiind autoritarist și nereprezentativ și au cerut ca
Groza să numească în cabinetul său mem bri legitimi ai partidelor de opoziție. Groza a consimțit
să desemneze doi membri ai fostelor partide Național Țărănesc și Național Liberal, dar ca
miniștri fără portofoliu. Miniștrii din FND au dominat guvernul.352
Preocupate să se ajungă mai degrabă la î ncheierea tratatelor de pace, democrațiile
occidentale au trecut cu vederea falsificarea alegerilor din România, iar regele Mihai a validat
prin înalta sa sancționare noul Parlament constituit prin fraudă. Se știe astăzi că planul de
comunizare a României, convenit între conducătorii sovietici și liderii comuniști români a
prevăzut de la bun început supravegherea și urmărirea partidelor politice de opoziție și chiar a
celor aliate. Așa cum rezultă din sintezele informative aflate în arhive .353
Rezultatele al egerilor care au avut loc pe 19 noiembrie, nu au constituit o surpriză nici
pentru Foreign Office, nici pentru Departamentul de Stat. În opinia diplomaților și
corespondenților de presă occidentali, rezultatele au fost falsificate și, în consecință, Dean
Acheson, secretarul de stat american în exercițiu, a declarat că guvernul său nu le va recunoaște.
În Camera Comunelor, Hector McNeil, subsecretarul pentru Afaceri Externe, a declarat că
alegerile nu au fost nici libere, nici corecte. În ciuda denunțării re zultatelor, guvernul britanic, la
sfatul primit din partea Foreign Office, a decis să nu sprijine protestul american înaintat rușilor,
în care se cerea reluarea alegerilor, pe motivul neconcludent că Moscova putea oricum să

352 Rupert, Butler. Op.cit., pp 115.
353 Adrian, Rădulescu; Ion, Bitoleanu. Op.cit., pp 464.

100 ascundă adevărul. Regele Mihai a amenințat că va amâna deschiderea parlamentului dar Burton
Berry, reprezentantul american de la București, căreia i -a cerut sprijinul, n -a fost în stare să -i
ofere nici o încurajare.354
Deși Statele Unite și Marea Britanie au denunțat alegerile ca fiind n ereprezentative pentru
voința poporului român și au învinuit guvernul Groza că nu și -a respectat promisiunea de a
organiza alegeri libere, nici una dintre ele nu era pregătită să meargă mai departe în sprijinul
celor pe care, mai înainte îi încurajaseră să se opună presiunilor comuniste și sovietice. Alegerile
au reprezentat sfârșitul încercărilor celor trei aliați din timpul războiului de a hotărî împreună
situația României. După acea dată, influența occidentală asupra cursului evenimentelor din
România pr actic a încetat.
Negocierile pentru încheierea acordului final de pace cu România, care începuseră la
Paris în august 1946, au fost finalizate la începutul anului următor. Tratatul, semnat la 10
februarie 1947, a inclus hotărâri luate anterior, în cadrul armistițiului din 1944, referitoare la
granițe și reparațiile de război. Trebuie menționată confirmarea reintegrării nordului
Transilvaniei în România, care s -a produs în 1945, la scurtă vreme după instaurarea guvernului
Groza. Uniunea Sovietică a fost de acord să -și retragă armata din România la trei luni după
intrarea în vigoare a tratatului, cu excepția acelor unități care erau necesare pentru menținerea
comunicațiilor cu forțele de ocupație din Austria (forțe terestre și aeriene sovietice numeroase au
fost, de fapt, staționate în România până în 1958). În articolul 3, guvernul României se angaja să
apere drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv libertatea de exprimare și cea a presei,
libertatea de asociere și de încredere, dar, așa cum aveau să arate evenimentele, el nu avea câtuși
de puțin intenția de a respecta aceste angajamente.
O povară în plus pentru economia românească era prezența copleșitoare a Uniunii
Sovietice. Plata despăgubirilor, în care se includeau alimente și materii prime de t oate felurile,
pradă de război, în special echipament industrial și obligația de a furniza armatelor sovietice din
teren tot felul de bunuri au secătuit țara de resurse de care avea mare nevoie pentru propria
redresare economică. Autoritățile sovietice își făceau rechizițiile fără a lua în considerare
capacitatea României de a le furniza. În același timp, în perioada de după război, guvernul
sovietic era hotărât să monopolizeze producția românească și comerțul printr -o serie de tratate pe
termen lung. Dintr e acestea, tratatul cu implicațiile cele mai ample pentru dezvoltarea politică și
economică a țării fusese deja semnat la 8 mai 1945, la Moscova. Acesta stipula înființarea unor
companii mixte sovietico -române, Sovromurile, care, teoretic, erau înțelegeri între parteneri

354 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 52.

101 egali, menite să asigure relații economice reciproce avantajoase, dar care, în practică, au devenit
instrumente prin care sovieticii au exploatat resursele economice ale României.355

III.2 Anul 1947 în istoria României

Ajungând la an ul 1947, Istoria noastră se încheie într -un moment grav pentru România,
cu fapte și constatări deosebit de triste. La 1947, nu numai petrolul nostru, ci România însăși și
tot ceea ce avea ea mai bun – oameni, bogății, natură – se aflau în pragul transformă rii lor într -o
colonie a URSS.356
Tratatul de Pace de la Paris nu înseamnă redobândirea suveranității, ci abandonarea u l-
timelor constrângeri care mai ofereau Aliaților occidentali o putere de intervenție nominala.
Noua independență a României nu modifică dat ele protectoratului sovietic, ci le face încă și mai
apăsătoare. Suveranitatea limitată a regatului pe cale de a deveni republică populară este
confirmată prin agresivitatea cu care regimul Groza atacă exilul democratic. Instalarea în logica
confrun tării de „Război Rece” este evidentă. Anul 1947 marchează precipitarea în direcția
remodelării totalitare. 357 Anul 1947 este definit prin avansul inexorabil al modelului sovietic de
democrație populară.358
Tratatul de pace dintre România și membrii Coali ției Națiunilor Unite, semnat la Paris pe
19 februarie 1947 și intrat în vigoare pe 15 septembrie 1947, a complicat și mai mult poziția țării
în dinamica relațiilor internaționale postbelice prin nerecunoașterea statutului de cobeligeranță și
prin impunere a plății unor reparații de război care ruinau realmente țara, a întărit controlul
sovietic asupra statului și economiei românești prin exploatarea resurselor naturale ale țării, prin

355 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 477.
356 Gh, Bu zatu. Op.cit., pp 418.
357 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 245.
358 Ibidem, pp 246.

102 recunoașterea juridică a prezenței trupelor Armatei Roșii pe teritor iul național. România nu mai
era un stat independent .359
Transformarea economiei românești în conformitate cu modelul sovietic a fost însoțită de
integrarea ei în blocul sovietic. Un tratat comercial cuprinzător, semnat în februarie 1947 la
Moscova, referito r la schimburile de mărfuri și plăți, a pus bazele relațiilor economice româno –
sovietice. O consecință nefastă a pătrunderii masive a Uniunii Sovietice în economia românească
a fost ruperea legăturilor tradiționale cu Occidentul, o izolare și mai completă decât cea din
timpul suzeranității otomane din secolul al XVIII -lea.360
Liderii comuniști, în frunte cu Groza, îl bănuiau pe regele Mihai că s -ar afla „zilnic prin
radio în legătură cu americanii”. Când diplomatul străin l -a contrazis pe premierul român
afirmând că o asemenea ipoteză este „ridicolă”, Groza i -a replicat că informația este sigură,
verificată, în baza rapoartelor pe care le primea despre activitațiile cotidiene ale suveranului.361
La doi ani de la reinstaurarea administrației românești în Ardealul de Nord, Stalin,
președintele Consiliului de la Minștrii al URSS, este proclamat cetățean de onoare al României,
printr -o hotărâre a guvernului. Molotov , ministrul afacerilor străine al URSS este declarat
cetațean de onoare al Clujului, iar Vîșinski, pri m locțiitor al ministrului afacerilor străine al
URSS este decorat de regele Mihai cu ordinul,,Carol I” în gradul de cavaler al Marii Cruci.
La 10 martie 1947 se deschide la Moscova cea dea cincea Conferință a Consiliului
miniștrilor afacerilor exte rne ai celor patru mari puteri, la care participă Molotov (URSS), Bevin
(Marea Britanie), Marshall (SUA) și Bidault (Franța). Conferința își desfăsoară lucrările până la
24 aprilie 1947. Printre problemele abordate, tratatul de pace cu Germania, schimb de scrisori
între SUA și URSS cu privire la China în legătură cu evacuarea trupelor americane din această
țară, reconvocarea comisiei sovieto -americane în Coreea, problema frontierei sovieto -polone,
planul francez de încorporare a Saarului și viitorul statul al regiunii Ruhr.362
Un apel din 5 mai 1947 al Partidului Social -Democrat Independent semnat de Constantin
Titel Petrescu, solicită, tuturor partidelor socialiste și tuturor națiunilor democrate din întrega
lume” să protesteze ,,împotriva persecuțiilor atr oce din România”. La rândul său, C.I.C Brătianu,
președintele Partidului Național -Liberal, adresa la 20 mai 1947, un Memoriu regelui care protesta

359 Ibidem, pp 83.
360 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 478.
361 Alexandru, Muraru; Andrei, Mur aru. Op.cit., pp 211.
362 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.3, pp 51.

103 contra samavolniciilor comise de PCR împotriva opoziției.363
Sosește în Capitală generalul Picka, sub -șeful St atului major al armatei cehoslovace, care
a înmânat 5000 decorații oferite de președintele Beneș ostașilor români care au luptat în
Cehoslovacia. Regele Mihai primește din partea președintelui SUA cea mai înaltă decorație
americană de război, „Legiunea pen tru merit”.364
Între 29 mai și 12 iunie se află în vizită în România patriarhului Alexei al Rusiei, însoțit
de mitropolitul Grigorie al Leningradului, arhiepiscopul Vitalie Dimitrovski. Întâistătătorul
Bisericii ruse este primit de regele Mihai, de primul mi nistru dr. Petru Groza, oficiază Te –
Deumuri în catedrala patriarhală din București și în celelalte orașe vizitate.365
Aflată în plin proces de refacere a rețelei sale diplomatice, Austria și -a redeschis, relativ
curând după sfarșitul războiului (1947 ) repre zentanța de la București. Fără a ține cont de marile
greutați materiale, s -a încercat stabilirea unor relații concrete, fapt realizat inițial doar în plan
economic. Astfel , în ciuda tensiunilor politice existente, s -a incheiat un acord privind schimbul
de mărfuri și de plăți, aceasta fiind primul acord încheiat de România cu o țară occidentală după
instaurarea regimului comunist la București. În 1946, înaintea preluării puterii de comuniști,
România a încheiat o convenție comercială și de plăți cu Elveți a. Aceasta activitate politică
externă foarte timpurie se explică prin soldul avans pentru achizițiile de arme. Guvernul român
se lovea de dificultatea accesului la aceste solduri făcute prin plăți în avans înainte de 23 august
1944, fiind vorba de solduri pe care guvernul elvețian nu le -a mai onorat prin livrari de arme.366
În primavara anului 1947, delegația austriacă din Budapesta a sondat opinile
reprezentaților români privind o eventuală reluare a relaților diplomatice. Bazându -se pe o
reacție poz itivă venită din partea românilor, la 5 mai 1947 printr -o notă diplomatică austriacă s -a
sugerat schimbul de reprezentați politici. Curând, la 7 iunie 1947, Ministerul român de Externe
și-a exprimat printr -o notă de răspuns, recunoașterea guvernului federa l austriac. In urma acestei
cereri, în iulie Dr. Herbert Schmidt a fost numit consilier de legație.367
O delegație guvernamentală românească, condusă de primul ministru Petru Groza, și din
care mai fac parte Gh. Tătărescu, vicepreședintele Consiliului de Min iștri și ministrul afacerilor
străine Gh. Gheorghiu -Dej, ministrul industriei și comerțului, Ștefan V oitec, ministrul educației
naționale, și Emil Bodnăraș, subsecretar de stat, vizitează Iugoslavia între 7 și 9 iulie 1947, la

363 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.5, pp 18.
364 Ibidem, pp 19.
365 Ibidem, pp 20.
366 Paul, Ullmann. Op.cit., pp 22.
367 Ibidem, pp 26.

104 invitația mareșalului Tito.
Între problemele discutate, s -au aflat și cele privind navigația pe Dunăre. „Cele două
guverne au căzut de acord să elimine toate dificultățile provenite din regimul apelor bazinului
dunărean carpatic. În vederea soluționării integrale a acestei probleme. C ele două guverne vor
face propuneri țărilor din sistemul apelor carpatice direct interesate, pentru a se putea realiza o
completă colaborare. Urmărind o politică identică de pace și colaborare internațională, ambele
guverne au examinat problema încheierii, într-un viitor apropiat, a unui pact de prietenie, de
colaborare și de asistență mutuală”.368
O altă delegație guvernamentală, formată din Gh. Gheorghiu -Dej și Traian Săvulescu,
ministrul agriculturii, se deplasează la Moscova pentru a trata un import de ce reale. Marți, 3
iunie 1947, se inaugurează Institutul de studii româno -sovietice, în prezența primului ministru dr.
Petru Groza și a patriarhului Alexei al Moscovei și întregii Rusii. La festivitate participă membrii
guvernului, ai conducerii PCR , deputaț i, ambasadorul URSS la București, S.I.Kavtaradze,
locțiitorul președintelui Comisiei Aliate de Control(sovietică), generalul de tancuri I.Z. Susaikov,
universitari, oameni de artă și de cultură.369
Regimul comunist instalat la București de sovietici era atât de vulnerabil, atât de nesigur
pe capacitățile sale cât și pe sprijin popular, încât nu a fost capabil să identifice o altă cale de
supraviețuire în afară de cea a completei subordonări față de Moscova, văzută ca fiind singurul
factor de putere capabil să ofere regimului forța de a rezista pe plan intern și internațional. Drept
urmare, teoria lui Jdanov, a luptei pe viață și pe moarte între lagăre, a fost însușită complet de
liderii de la București, asumarea ei influențând în mod decisiv natura relațiilor României cu alte
state. Acțiunea Statelor Unite ale Americii de subordonare a Europei era considerată principala
amenințare fiind văzută ca un prim pas spre atacul împotriva lagărului socialist.370
Organizarea conferinței de formare a Biroului Informațional al partidelor comuniste, din
septembrie 1947, de la Szklarska Poreba ( Polonia ), a stat sub semnul capacității limitate a
sovieticilor de a racționa la amplele manevre americane. Planul Marshall nu i se putea răspunde
cu instaurarea terorii comuniste și i zolarea Europei de Est. Desfășurată în mijlocul unei păduri
din apropierea Varșoviei, conferința la care A. Jdanov și -a lansat celebra teorie a „lagărelor
antagonice” s -a desfășurat după toate regulile conspirativității, de parcă nu ar fi avut loc în
mijlo cul unei Europe ocupate de sovietici. W. Gomulka ( Polonia ), G. Dimitrov ( Bulgaria ), G.

368 În Bucureș ti, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.6, pp 88.
369 Ibidem, pp 89.
370 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op. cit., pp 84.

105 Gheorgiu -Dej ( România ), K. Gottwald ( Cehoslovacia ), M. Rakosi ( Ungaria ), I.B. Tito (
Iugoslavia ), P. Togliatti ( Partidul Comunist Italian ) și M. Thorez ( Pa rtidul Comunist Francez )
au aflat cu surprindere de la Jdanov și G. Malenkov, aflați în legătură radio permanentă cu Stalin,
că variantele naționale de socialism, bazate pe combinația dintre instituțiile tradiționale și
politicile comuniste, nu mai erau a greate. Un semn al problemelor care deja apăruseră în viitorul
lagăr a fost faptul că comuniștii albanezi ai lui E. Hoxha nu au fost invitați, pentru a nu -l irita și
mai mult pe Tito, care voia să „înghită” Albania, iar comuniștii germani ai lui W. Pieck a u aflat la
mult timp după eveniment despre înființarea Cominformului.371
Educația marxistă a unor Gheorghiu -Dej, Ana Pauker, Chișinevschi, Răutu, Drăghici,
Ceaușescu a fost impregnată de tezele Cursului scurt . Pentru ei, acest volum era Biblia
marxismului. A celași lucru poate fi spus despre militanții din alte partide comuniste, de la Rakosi
la Beirut, de la Ulbricht la Enver Hoxha, de la Gottwald la Cervenkov.372
Până la 23 august 1947, treptat, numele regelui va fi evitat cu orice ocazie. Potrivit
constatării lui Jean Paul Boncour, comparativ cu sărbătorirea zilei de 23 august în 1945 și 1946,
cea din 1947 se caracteriza prin omiterea aproape completă, în comentariile de presă și chiar în
discursurile oficiale, a numelui regelui. În plus, nici măcar o fotograf ie a suveranului nu a fost
inclusă în paginile jurnalelor. „Cenzura comunistă și -a jucat bine rolul”, conchidea ministrul
Franței la București.373
În urma intrării în vigoare a Tratatului de Pace încheiat între Puterile Aliate și Asociate cu
România, la 15 s eptembrie Comisia Aliată de Control instituită prin Convenția de armistițiu, își
înceteaza activitatea în România. Cu acest prilej Gh. Tătărescu, vicepreședintele consiliului de
miniștrii și ministru al afacerilor străine, oferă la restaurantul Capșa un de jun în cinstea
membrilor Comisiei. Rostesc toasturi Gh. Tătărescu și generalul colonel de tancuri I.Z. Susaikov,
locțiitorul președintelui Comisiei Aliate de Control Sovietice.
La Cercul Militar Național, guvernul român oferă, de asemenea, un dineu în ono area
Comisiei Aliate de Control Sovietice. Fragmente din cuvântările rostite cu acest prilej reproduse
de Scânteia din 22 septembrie 1947. Dr. Petru Groza : „ Putem să strigăm lumii întregi : Da, a
fost un regim de armistițiu în țara noastră, dar un armist ițiu cu biruitoarea armată sovietică, cu
reprezentanții popoarelor sovietice, ai guvernului sovietic condus de marele șef al popoarelor
sovietice generalissimul Stalin, un regim care ne -a asigurat libertatea și suveranitatea statului

371 Ibidem, pp 108.
372 Marius, Stan; Vladimir, Tismaneanu. Op.cit., pp 67.
373 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 123.

106 nostru”.374
Maniu, Mihal ache și ceilalți conducători ai partidului au fost judecați de curtea marțială
la 29 octombrie 1947. Procesul avea ca scop preluarea totală a puterii de către comuniști, fiind
totodată o nouă rundă în lupta inegală dintre Est și Vest pentru România, căci U niunea Sovietică
urmărea să distrugă influența democrațiilor occidentale prin înlăturarea reprezentanților celor
mai de frunte ai acestora din viața publică.
Maniu și colegii săi au fost acuzați de trădare, și , în mod specific, de a fi conspirat cu
agenț i secreți de la legațiile americană și britanică din București pentru a răsturna guvernul
Groza. În momentul în care și -a justificat actiunile, Maniu a subliniat că fusese angajat într -o
luptă pentru restaurarea alegerilor libere, a libertăților politice, și a drepturilor fundamentale ale
omului și a declarat că era hotărât să folosească toate mijloacele pe care le avea la dispoziție
pentru a atinge aceste scopuri. El a recunoscut că avusese contacte frecvente cu reprezentanții
americani și britanici, dar a evidențiat că discutarea problemelor interne și internaționale era una
din îndatoririle fiecărui om de stat. Verdictul nu a fost nici o clipă în cumpănă. La 11 noiembrie
1947, tribunalul i -a condamnat pe Maniu și Mihalache la închisoare pe viață și pe cei lalți acuzați
la termene cuprinse între 5 ani și închisoare pe viață. Maniu a murit în închisoare în 1953,
Mihalache în 1963.375
Primele negocieri privind un acord de comerț inițiate de Comitetul Austriac din București
în martie 1946, nu au dus la nici un r ezultat pozitiv. De aceea, una dintre primele misiuni ale
reprezentantului politic din București, Dr. Herbert Schmidt, din octombrie 1947, a fost aceea de a
lua contact cu funcționarii regimului responsabili de economie. Încercarile de a fixa termene
exact e pentru discuțiile cu ministrul economiei, Gheorghe Gheorghiu -Dej, și secretarul de stat
Ion Gheorghe Maurer au rămas fără succes. Atunci când Dr. Schmidt s -a plâns în această privință
ministrului de Externe Ana Pauker, a primit un răspuns evaziv, dar lin iștitor. Situația nu a
cunoscut însă ulterior nici o modificare.376
Sub influența Uniunii Sovietice și sub ocupația militară a Armatei Roșii regimurile
monarhice din spatele Cortinei de Fier au fost abolite la scurt timp ( noiembrie 1945 – Iugoslavia;
ianuari e 1946 – Albania; februarie 1946 – Ungaria; septembrie 1946 – Bulgaria ), astfel încât,
începând cu septembrie 1946, România era înconjurată doar de republici, fiind singura monarhie
din spațiul balcanic rămasă în picioare. Cazul particular al regelui Mihai î ntre ceilalți monarhi

374 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.9, pp 90.
375 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 479.
376 Paul, Ullmann. Op.cit., pp 35.

107 balcanici, popularitatea și susținerea de care se bucură și mai ales rolul său în răsturnarea
guvernării antonesciene i -au făcut pe sovietici să temporizeze momentul schimbării formei de
guvernământ. Cu toate acestea, prin intervenția brutală a reprezentanților Uniunii Sovietice în
perioada 1944 -1947, regele fusese deposedat de atributele sale, așa cum erau garantate de legea
fundamentală – parțial repusă în drepturi în 1944 – , în ciuda opoziției suveranului. Ulterior,
odată cu abdica rea regelui Mihai I, transformarea României după modelul politic și economic
sovietic a avut cale liberă, iar încălcarea suveranității țării avea să fie o constantă a regimului nou
– instalat.377
La 1 octombrie 1947 și -a luat în primire postul de reprezentant politic și a devenit astfel
martor la ultima fază a consolidării puterii comuniste în România. Dr. Herbert Schmidt, care
avea în România titlul de Consul General, a înmânat scrisoare de numire în funcția de
reprezentant politic al Ministrulu i de Externe austriac lui Gheorghe Tătărescu, la data de 5
octombrie 1947. Tătărescu și -a prezentat scuzele pentru amânarea oferirii acordului, invocând
motive de politică internă, dar fără a le preciza detaliat. În realitate, înlăturarea sa nu era departe .
După cum aflase Schmidt din surse de încredere, se pare că s -a iscat o luptă aprigă între
Tătărescu și Partidul Comunist pentru ocuparea funcției de conducere a delegației din Viena. Dar
acest conflict între Ministerul de Externe și conducerea comunist ă , care decidea realmente
poziția statului, nu era decât unul marginal. În realitate, serviciile lui Tătărescu in politică nu mai
erau necesare pentru comuniști. Cu gruparea sa politică de facțiune, el a reușit în 1944 să le
formeze comuniștilor o conduce re de front popular, care în aparență întrunea grupările burgheze,
dar în realitate tranzita doar marele Partid Liberal tradițional. Tătărescu era important și pentru
tratativele de pace, unde era privit ca un ministru de Externe liberal și necomunist, car e putea să
semneze tratatele de pace ale României, însă în 1948 toate acestea nu mai aveau nicio
semnificație. La vizita de investire în funcție a lui Schmidt, Tătărescu i -a declarat ,, cu un torent
de cuvinte” că este un adversar al oricărui fel de polit ică de bloc. În ceea ce privește Austria , el
spera să se ajungă ,,cât mai curând la o convenție de politica de comerț, care să ofere rezultate
concrete, dacă nu foarte curând, cel puțin într -un viitor apropiat”. Tătărescu a ridicat apoi din
proprie initi ativă problema retrocedării sediului ambasadei din Bucuresti și i -a promis lui
Schmidt ajutorul în soluționarea acesteia. Schmidt l -a atenționat că în Bulgaria a retrocedat
Austriei fostul sediu al ambasadei fără întârziere. În plus, Bulgaria își organizas e o clădire
pentru delegați, iar la Sofia era deja un delegat austriac acreditat. Tătărescu a încercat să
remedieze situația și a explicat faptul că în maximum doua luni situația lui Schmidt va fi

377 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 18.

108 reglementată la București și că un delegat român va fi acreditat la Viena. Curand însă acest lucru
avea să se dovedească a fi doar o promisiune. Schmidt a intuit imediat în torentul de cuvinte ale
lui Tătărescu un om pe care nu se poate baza și nu i -a privit afirmațiile ca pe o asigurare.
Următoarea discuție a lui Schmidt în Ministerul de Externe român cu privire la problematica
româno -austriacă a avut loc cu noul ministru de Externe, Ana Pauker, la 20 noiembrie 1947.
Având în vedere poziția luată de noul ministru de Externe, care întrevedea o rezolvare rapidă a
problemei, și ținând cont de rolul dominant al acesteia în politica românească, Schmidt lua în
calcul posibilitatea retrocedării rapide a clădirii ambasadei. Realitatea urma să arate însă total
diferit.378
Despre numirea Anei Pauker în funcția de ministru de Externe, dr. Herbert Schmidt a
remarcat la câteva săptămâni după ce a ajuns în București faptul că aceasta denotă percepția de
atotstăpânitor al Partidului Comunist care nu ține cont de nicio dorință a poporului. Populația o
considera pe Ana Pauker, la fel cum s -a întâmplat odinioară cu doamna Lupescu, străină și
evreică. Numirea ei nu a făcut decât să mărească panica instalată în rândul oamenilor, panică
dovedită de afluxul mare de austrieci și români care veneau la reprezentanță austriacă și care
cerea u eliberarea de pașapoarte și vize pentru Austria sau vize de tranzit. În legătură cu
ceremonia de preluare a funcției de către Ana Pauker, Schmidt raportează că aceasta s -a prezentat
viitorilor ei subalterni drept delegata partidului și a poporului. Servi ciul diplomatic a fost afectat
apoi de un val de epurare masiv. În Monitorul Oficial a fost publicată în scurt timp o listă de 165
de diplomați concediați. În ceea ce privește obiectivele concrete, Ana Pauker a încercat să
formeze o rețea de tratate de col aborare și întrajutorare cu Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria,
Cehoslovacia, Polonia și Albania. România lupta astfel, alături de aceste state în funte cu URSS,
în războiul anti -imperialism și împotriva oricărei dependențe de statele străine, iar planul
Marsha ll era vizat în primul rând deoarece urmarea acestuia ar fi dus la o astfel de dependență.
Destul de curând după venirea lui, Schmidt raportează despre procesul lui Iuliu Maniu și prezintă
un act de acuzare tradus în limba engleză care i -a parvenit de la r eprezentantul american,
Schoenefeld.379
După ce Ana Pauker a preluat conducerea Ministerului de Externe în toamna anului
1947, Cîrstiuc a căzut și el victimă acțiunii de epurare a serviciului diplomatic.380
În noiembrie 1947, Schmidt a furnizat un alt rapo rt Ministerului de Externe referitor la

378 Paul, Ullmann. Op.cit., pp 27.
379 Ibidem, pp 29.
380 Ibidem, pp 50.

109 congresul partidului social -democrat român și la participarea lui Karl Waldbrunner și a Rosei
Flossmann ca delegați invitați ai SPO.381
În septembrie 1947, ministrul de externe Tătărescu a fost silit să demită câteva sute de
angajați ai ministerului său considerați a fi pro -occidentali, iar la 7 noiembrie atât el, cât și alți
membrii ai cabinetului au fost eliminați din funcție la insistențele lui Groza. Regele s -a văzut
obligat să o accepte pe comunista Anna Pauker c a Ministru de Externe. Cănd regele a plecat la
Londra pe 12 noiembrie, împreună cu regina -mamă pentru a participa la căsătoria prințesei
Elisabeta, Groza și Gheorghiu -Dej sperau că monarhul va renunța la tron și nu se va mai
întoarce. Într -adevăr, regel e Mihai a cerut sfatul americanilor în această privință, iar
ambasadorul american la Londra a fost de părere că întoarcerea lui „nu ar servi nici un scop util”.
Cu toate acestea, în timp ce se afla în străinătate, regele a anunțat logodna sa cu prințesa A nne de
Bourbon -Parma și a luat decizia îndrăzneață de a se întoarce în țară împreună cu regina -mamă pe
21 decembrie.382
Pentru România, notele de protest anglo -americane nu mai foloseau la nimic, țara fiind
complet subordonată Moscovei, fapt reliefat de semn area Tratatului privind regimul frontierei de
stat dintre România și Uniunea Sovietică pe 25 noiembrie 1949. Practic, URSS căpăta un soi de
drept de preemțiune asupra politicii externe românești și asupra oricărei inițiative de politică
externă pe care R omânia ar fi încercat să le avanseze, fiind obligatorii consultarea și aprobarea
prealabile ale Kremlinului. Cedarea fără negociere a unei părți consistente din teritoriul țării,
pierderea Insulei Șerpilor și a platoului continental din jurul acesteia deno tă subordonarea totală
a liderilor comuniști de la București față de stăpânii lor de la Moscova. Pe 5 noiembrie 1947 a
fost înlăturat liberalul Gheorghe Tătărescu din postul de ministru de Externe, fiind numita Ana
Pauker pentru a conduce diplomația române ască. Ea aparținea aripii promoscovite a comuniștilor
români iar primele ei acțiuni în fruntea ministerului au fost cele prin care elita diplomatică
românească a fost înlăturată, fiind promovați oamenii fideli Moscovei.383
Plecarea regelui și a reginei -mamă Elena la Londra, pe 12 noiembrie 1947, turneu
organizat de nunta principesei Elisabeta a Angliei,viitoarea regină Elisabeta a II -a, cu Philip
Mountbatten, duce de Edinburgh, desfășurată la 20 noiembrie 1947. Foreign Office fusese
instituția care sugerase, de fapt, invitația lui Mihai, „de vreme ce fusese încheiat un tratat de pace

381 Ibidem, pp 30.
382 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 54.
383 Ibidem, pp 85.

110 cu România”. Regele a crezut inițial că guvernul și Groza nu vor fi de acord cu plecarea, dar,
„spre marea lui surpriză, nu numai că a acceptat (Petru Groza) propunerea plin de b unăvoință dar
peste câteva zile și Moscova și -a dat acordul”. La discuția inițială cu președintele Consiliului de
Miniștri, Mihai I primește un răspuns oarecum surprinzător, având în vedere relațiile dintre
suveran și liderii comunisti: „Trebuie neapărat s ă vă duceți, altfel, se va pretinde că sunteți
prizonier”. Cu toate acestea, executivul s -a limitat la acceptarea „diplomatica” a călătoriei,
reducând drastic numărul colaboratorilor regelui care puteau să -l însoțească la Londra.384
Chiar la scurta ceremoni e de dinaintea plecării spre Marea Britanie de pe aeroportul din
Băneasa, regele și regina -mamă fuseseră conduși la avion de membrii guvernului și de alți
oficiali care, de altfel, îi uraseră la 8 noiembrie 1947 monarhului „viață lungă și o domnie
fericită , în cursul căreia să vegheze la realizarea reformelor democratice”. Liderii comuniști
sperau, de fapt, că acesta va fi ultima întrevedere cu familia regală. Regina -mama Elena remarca
faptul că aceștia afișau la plecarea din București „o amabilitate neobiș nuita”. Deși protocolul
impunea membrilor guvernului să -l conducă pe monarh la plecare și să -l întâmpine la întoarcerea
dintr-o călătorie oficială din străinătate, domnea un „ nivel neobișnuit de entuziasm și
amabilitate”. Totodată, ambasadorul Marii Brita nii la București anunța Foreign Office în ziua
plecării lui Mihai I, la 12 noiembrie 1947, că prezența întregului cabinet român pe pista
aeroportului Băneasa era „cu siguranță un semn bun, dacă se poate spune așa ceva”.385
Londra, seara zilei de 24 noiembri e 1947: pe o intrare secundară pășește apăsat șeful
diplomației britanice, Ernest Bevin. Doar serviciile de informații cunosc motivul prezenței sale
aici. Regele George al VI -lea intermediase în mare secret această întâlnire cu ultimul monarh din
Balcani. Eroul care scurtase războiul în Europa, mutând frontul hitlerist cu 500 kilometri, încă
lupta. Dar în scurt timp primește o lovitură devastatoare: „Anglia nu este în măsură să facă nici
cel mai mic lucru pentru dumneavoastră”, îl anunță rece politicianul. Două zile mai târziu,
primește încă o veste dezarmantă.
George Marshall, secretarul de stat american cu al cărui plan urma Europa să fie
reconstruită, prezent la Londra, nu îl poate primi. Era de fapt un răspuns. Viaceslav Molotov,
mâna dreaptă a lui Stal in, care hotărâse în secret soarta a milioane de oameni, se afla și el la
Londra. Realpolitik -ul acționa cu asprime: americanii nu doreau, de fapt, să -și deranjeze
„partenerii” tocmai ajutând un șef de stat din sărmana Europă de Est, abandonată în brațele

384 Ibidem, pp 188.
385 Ibidem, pp 198.

111 sovieticilor. Mihai primește doar un singur îndemn concret cu privire la întoarcerea la București:
„Wait and see”, îl sfătuia ambasadorul american în patria politeții.386
Un director din cadrul Foreign Office opina, înaintea călătoriei ambasadorului america n
de la Londra, că eventuala revenire a lui Mihai în România ar fi un risc major, „eliminarea lui
prin asasinat, încarcerare sau expulzare era o chestiune de timp, și probabil nu mult timp”.387
Un prim sfat pentru regele Mihai în chestiunea revenirii în Rom ânia a fost transmis pe
cale diplomatică de secretarul de stat american George Marshall chiar înainte de sosirea
monarhului în capitala Marii Britanii. Mihai I a făcut eforturi pentru a stabilii o întâlnire cu
Marshall, dar i s -a spus că organizarea unei a semenea întrevederi era imposibilă. Totuși,
comunicând o telegramă ambasadei americane de la Londra înainte de sosirea regelui în Regatul
Unit, Marshall transmitea că decizia reîntoarcerii îi aparținea exclusiv lui Mihai, însă, „având în
vedere ultimele e voluții din țara sa, spunea secretarul de stat, noi suntem sceptici” în privința
oportunității prezenței în continuare a monarhului in România. Totodată, în cadrul întrevederii cu
Lewis Douglas, ambasadorul SUA in Marea Britanie, acesta i -a transmis regel ui că nu il poate
sfătui să se întoarcă sau nu în România. La întrebarea suveranului legată de posibilitatea ca, in
cazul unei crize care i -ar pune viața în pericol în România, americanii sa îi ofere protecție la
Legația SUA de la București, ambasadorul i -a replicat că un răspuns definitiv nu poate fi
formulat pe moment, însă a apreciat că avea „îndoieli seriose” că s -ar putea face ceva „concret
pentru a -l putea scoate din țară”. În aceiași întâlnire, partea americană l -a mai sfătuit pe Mihai I
să încerce să câștige timp. „Wait and see”, povestește Jacques Vergotti, ofițerul de ordonanță al
regelui, că i -ar fi spus reprezentantul guvernului american. Amânând întoarcerea în România
pentru o perioadă „rezonabilă”, cu pretexte plauzibile, credea Douglas, suver anul ar fi facilitat
clarificarea situației din țara sa. Este de remarcat și dorința regelui Mihai de a merge în SUA
imediat după nunta cuplului princiar britanic, pentru a formula o proclamație către poporul său.
Intenția monarhului, care s -ar fi vrut o denunțare a politicii pro -sovietice de la Bucuresti a
Guvernului Groza, și care nu a primit răspuns concret, părea, din perspectiva americanilor, o
reală problemă diplomatică: „nu considerăm că este recomandabil pentru el să plece din Anglia
spre SUA și, o dată ajuns acolo, să dea proclamația la care se gândește… ne îndoim că în acest
moment ar trebui să folosească SUA ca centru pentru activitațiile sale politice”.388
Alți oficiali, printre care fostul premier britanic Winston Churchill, Anthony Eden,

386 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 186.
387 Ibidem, pp 192.
388 Ibidem, pp 193.

112 viitorul ministru de Externe, sau feldmareșalul Jan Smuts , fostul guvernator al Africii de Sud, au
ezitat să -i dea regelui sfaturi concrete în privința pașilor de urmat sau să -i ofere garanții pentru
soarta României în fața valului de sovietizare. Se pare că d oar Churchill și Smuts l -ar fi îndemnat
pe monarh să se întoarcă. Regele povestește că fostul premier al Marii Britanii i -a spus foarte
franc: „Eu am apucat întodeauna un drum curajos”, cu referire la eventuala înfruntare cu
comuniștii, iar Smuts a fost l a fel de direct: ,,Alegeți alternativa celor curajoși. Indiferent de risc,
întoarceți -va în România.389
Legația britanică de la București îi transmitea lui Ernest Bevin, ministrul britanic al Afa c-
erilor Externe, la doua luni după alungarea monarhului, un rap ort amănunțit asupra anului 1947,
în care sublinia că decizia privind proxima căsătorie a regelui fusese tocmai motivul unei decizii
de ultim moment a sovieticilor privind abolirea monarhiei:„ Moscova a considerat, cel mai
probabil, că, dacă și -ar da ac ordul, ar fi mult mai greu să obțină abdicarea după ce s -ar instala in
țară o regină tânără și populară și posibil și un moștenitor. Se pare, prin urmare, că s -a luat o
decizie fulgerătoare și, cum nu a mai fost timp pentru a se găsi o problemă pe baza că reia regele
să fie obligat să abdice, s -a recurs la o simplă lovitură de stat sprijinită de forța armatelor”.
Vizita (17 -19 decembrie 1947) lui Iosip Broz Tito în România s -a desfașurat tocmai in
lipsa regelui, iar prezența la București a unui lider regio nal în contextul din România aduce
posibile explicații pentru desfăsurarea evenimentelor de mai târziu. Venirea mareșalului
iugoslav, un erou al Balcanilor de la sfârșitul anilor 1940 care se luptase cu fasciștii, era o
premieră pentru puterea sovietică de la București. Guvernul condus de Petru Groza, izolat
internațional, beneficiase după 6 martie 1945 doar de vizitele comisarilor sovietici și de una a
maghiarilor, dar nici una de anvergură.390
O delegație guvernamentală iugoslavă, condusă de mareșalul I.B. Tito, președintele
Consiliului de Miniștri al Republicii Federative Populare Iugoslave, se află în vizită la București
în zilele de 17,18 și 19 decembrie 1947. Tito este întâmpinat de primul -ministru român, dr. Petru
Groza, de membrii gu vernului, reprezentanți diplomatici acreditați la București, ziariști, delegați
ai organizațiilor obștești etc. În comunicatele date publicității nu apare nici un reprezentant al
Casei Regale. În cursul vizitei este semnat Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală
între Regatul României și R.F.P. Iugoslavia.391

389 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 194.
390 Ibidem, pp 196.
391 În București, acum 50 ani în „Magazin Istoric ”, 1997 nr.12, pp 28.

113 Semnele că România era încă o monarhie constituțională au fost ascunse, imnul regal nu
s-a cântat în nici un moment al vizitei, în vreme ce salba de decorații pe care membrii delegației
iugoslave le -au primit arătau devalorizarea ceremoniei și falsificarea grosolană a atribuțiilor
guvernului în lipsa regelui.4
Thomas Snow, ministrul extraordinar și plenipotențiar în Elveția, transmitea după o
întâlnire cu Mihai I, în ianuarie 1948, către F oreign Office detali despre vizita lui Tito și rolul
acesteia în logica desfășurării abolirii monarhiei. Diplomatul britanic relua raționamentele și
mărturisirile regelui potrivit cărora îndepărtarea sa fusese grăbită de mareșalul Tito. Acesta din
urmă av ea ambiția să devină șeful Federației Statelor Balcanice și precipitarea acțiunilor
guvernului român ar fi fost generată de întâlniri pe care liderul iugoslav le -ar fi avut „la sfârșitul
lui octombrie în sud -vestul Romaniei, dupa ce s -a aranjat cu Cominfor mul”.
Reprezentantul Marii Britanii în Elveția transmitea prin telegramă cifrată cu „top secret” că
„Majestatea Sa avea o informație particulară în sensul că, fiind la București, Tito a reproșat
furios guvernului român că nu s -a descorosit de el (rege ). Ipoteza monarhului, semnalată și peste
ani în interviurile sale, este confirmată de o deducție logică, respectiv de vizita pe care Tito o
făcuse la Moscova, unde este posibil ca, după prima sa întrevedere directă cu Stalin, să fi
transmis la București semn ale pentru urgentarea alungării suveranului de pe tron.392
Gheorghe Gheorgiu -Dej, ministrul Industriilor și Comerțului, partenerul lui Petru Groza
la întâlnirea cu regele Mihai și regina -mamă din după -amiaza zilei de 30 decembrie 1947, avea
să afirme irita t către mama suveranului: „nu vedeți în ce situație ne puneți , Majestate? Eu am
sperat că veți înțelege din atitudinea noastră binevoitoare când v -am condus la aeroport ce
urmăream. Ne -am luat rămas bun! Nu pot să înțeleg de ce v -ați mai întors în România !”
Tot o atitudine suspectă s -a observat la întoarcerea suveranilor în țară, pe 21 decembrie,
după o absență de aproape șese săptămâni. Primirea regelui în gara Mogoșoaia a fost una glaciară
și, așa cum își amintea Mihai I, „când m -am văzut coborând din tr en, au făcut niște mutre de
înmormântare”. Atitudinea neobișnuită din partea decidenților prosovietici de la București este
remarcată și prin mărturia ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Rudolf
Schoenfeld. Diplomatul sublinia, într -o tele gramă secretă trimisă Departamentului de Stat, pe 23
decembrie 1947, că „situația suveranului față de actualul guvern este sugerată de un mic
amănunt”: pentru întâmpinarea lui Iosip Broz Tito – care făcuse o vizită oficială în România în
perioada 17 -19 dece mbrie 1947, când regele și regina nu erau în țară -, toți șefii miniștrilor
diplomatice fuseseră invitați la gară pentru a -l întâmpina pe mareșalul iugoslav, pe când pentru

392 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 197.

114 întâmpinarea regelui Mihai și a mamei sale, la întoarcerea din Anglia, fuseseră invi tați doar
diplomati reprezentând țările în care suveranul călătorise.393
Emil Bodnaraș călătorise la Moscova, unde primise de la Stalin indicații privind
organizarea abdicării regelui Mihai. Aceasta ipoteza a fost susținută imediat după abdicare, în
Elveți a, de către un purtător de cuvânt al regelui, fiind transmisă atunci pe postul de radio V ocea
Americii: „Regele Mihai nu a abdicat în mod voluntar… Cu trei zile înainte de abdicare, ministrul
de Război Bodnaraș a venit de la Moscova, de unde se banuiește că a adus cererea de
abdicare”.394
Partidul Comunist a făcut ultimul pas logic în asigurarea dominației sale asupra țării,
forțându -l pe Regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947. Proclamarea Republicii Populare
Române în aceeași zi a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii. La
un nivel, acțiunea a marcat subordonarea țării modelului politic și economic sovietic în relațiile
internaționale. La un nivel mai profund a marcat momentul în care epoca modernă a istoriei
României, car e începuse o dată cu slăbirea legăturilor cu Estul și deschiderea față de Vest, a luat
sfârșit.395
Actul de la 30 decembrie 1947 a remarcat „subordonarea țării modelului politic și
economic sovietic și aservirea națiunii scopurilor sovietice în relațiile int ernaționale”, iar
impunerea abdicării, abolirea monarhiei și transformarea Regatului în republică populară
anunțau că „epoca modernă a isoriei României care începuse cu slăbirea legăturilor cu Estul și
deschiderea față de Vest, luase sfârșit”.396
Deschidere a de către regele Mihai a sesiunii de lucru a Adunării Naționale, în care nu
figurau membri ai opoziției, a fost urmată de un calm de rău augur. Acesta a fost sfârșitul când
Moscova, fără niciun avertisment, a instituit o nouă politică pentru comuniștii r omâni, care purta
toate semnele stalinismului autentic. Arestările, limitate până atunci la foștii membri ai opoziției,
s-au extins la tărani și muncitori de rând. Marea Britanie și Statele Unite au protestat față de
nerespectarea drepturilor omului în Rom ânia. Răspunsul sovieticilor a fost de a le impune
domiciliu forțat liderilor Partidului Național Țărănesc, anterior cel mai puternic din Blocul
Național Democrat, care au fost ulterior condamnați penal. Represaliile s -au abătut apoi asupra
regelui, căruia i s-a cerut să demită membri ai personalului său; el însă și -a păstrat cumpătul și a
refuzat ferm.

393 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 198.
394 Ibidem, pp 190.
395 Ibidem, pp 209.
396 Mihai, Bărbulescu; Dennis, Deletant; Keith, Hitchins; Șerban, Papacostea; Pompiliu, Teodor. Op.cit., pp 480.

115 Următoarea mișcare a fost făcuta de Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu -Dej, secretarul
general al Partidului Comunist și un stalinist intransigent, care au cerut o întrevedere cu regele
Mihai, care se logodise recent cu principesa Ana de Bourbon -Parma. Episodul a fost ulterior
relatat de către Mihai scriitorului Simon Sebag Montefiore: ,, Mi -au spus că doreau să vorbim
despre <<o chestiune de familie>> și am crezut că vor să discute despre logodna mea… Cei doi
mi-au prezentat o hârtie. Era abdicarea… Gramatica nu era bună. Abia dacă puteau scrie, așa că
n-am vrut să semnez. Dar ei mi -au zis: << Paza palatului a fost arestată, liniile telefonice au fost
tăiate, iar artileria este ațintită chiar asupra acestei încăperi>>. Am privit pe fereastră. Tot ce
spuseseră era adevarat; un obuzier era îndreptat spre mine. Am încercat să tărăgănez, sugerând
consultarea poporului. ,,Nu este timp pentru așa ceva”, au zis ei. ,, V or urma tulburări, noi îi vom
împușca pe toți și va fi vina ta”. Am fost dezgustat de cât de josnici erau oamenii aceștia. Și am
semnat.”
I s-a dat de asemenea de înțeles că dacă nu semna ar fi fost arestat pentru presupusă
complotare cu Marea Bri tanie și Statele Unite împotriva propriului său guvern. Dincolo de
zidurile palatului, controlul era în mâinile diviziei formate din români instruiți de ruși; tancurile
înconjurau palatul Elisabeta și străzile din jur. O consolare, dacă se poate spune așa, pentru exil a
fost primirea ulterioară de către Mihai a Legiunii de Merit Americane, pentru ,,aducerea unei
contribuții extraordinare la cauza libertății și democrației”, așa cum a declarat președintele Harry
Truman.
Pumnul de fier al lui Stalin a lovit apoi împotriva lui Petru Groza și puterea s -a deplasat
într-o măsură tot mai mare spre Gheorghiu -Dej, un intrigant iscusit care și -a propus să profite de
pe urma creșterii antisemitismului în politica sovietică. Atenția s -a concentrat asupra ministrului
de externe Ana Pauker, o evreică ortodoxă aprigă și deschisă la vorbă, care a fost descrisă ca
,,greoaie și trândavă…având tot ce este respingător, dar totodată fascinant la un șarpe”.
Vehemența ei arțăgoasă i -a atras furia lui Stalin și acuzația de ,,cosm opolitism”, o etichetă
familiară utilizată la adresa evreilor din Uniunea Sovietică și Blocul răsăritean. Alimentat și de
alte criteri, Stalin a considerat că Pauker era ,,prea moale” și i -a spus lui Gheorghiu -Dej, aflat
acum la conducerea României: ,,Ana e o tovarășă bună, de încredere,dar, vezi tu, ea este evreică
și de origine burgheză, iar partidul din România are nevoie de un conducător din clasele
muncitoare, un adevărat român…”. Pauker a fost arestată în februarie 1952 și supusă la
interogatorii pr elungite, în cursul cărora n -a ezitat să critice unele dintre politicile lui Stalin.
După decesul lui Stalin, petrecut în anul următor, condamnarea ei la închisoare a fost comutată în
arest la domiciliu. Toate acestea au urmat adoptării unei noi Constituți i după modelul sovietic,

116 care a inclus reformarea guvernării locale după sistemul sovietelor și introducerea obligatorie a
limbii ruse în toate școlile și universitățile; România a devenit un satelit servil al URSS -ului.397
Adevărul din 1 ianuarie publică Pr oclamația guvernului către popor, facsimilul actului
abdicării, un editorial (în care se menționează: „O nouă fază a istoriei românești a început ieri.
Ceea ce continuă este statul român, care azi, ca și mâine, are nevoie de munca disciplinară și
încordat ă a tuturora”) și o relatare a ședinței Parlamentului din seara zilei de 30 decembrie, între
orele 19.10 și 19.55.398
În cadrul acestei ședințe, deputații adoptă în unanimitate ( 295 voturi pentru, din 295
prezenți) o lege care prevede, între altele, că se „ ia act de abdicarea regelui Mihai I pentru el și
urmașii săi”, se abrogă Constituția din 1866, cu modificările din 1923 și 1944, titulatura statului
român devine Republica Populară Română, „puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea
Deputaților până la dizolvarea ei și până la constituirea unei Adunări Legislative Constituante”,
obligativitatea depunerii jurământului de „credință poporului român” de către membrii
Prezidiumului Republicii Populare Române (organism însărcinat cu executarea puterii „până la
intrarea în vigoare a noii constituții”) și de către „armată și funcționarii publici”.399
Ministrul Angliei la București, Adrian Holman, cel care descrisese într -un raport
diplomatic către ministerul său contextul loviturii de stat din 30 decembrie 1947 , organizase la
scut timp în București, deloc întâmplător, vizionarea unui film documentar despre nunta
principesei Elisabeta, fica regelui George al VI -lea, cu principele Philip Mountbatten – unde
România fusese reprezentată de suveranul său. La eveniment ul organizat de diplomatul britanic
n-a participat nici un membru al guvernului comunist român, fapt care a creat nemulțumire la
Foreign Office.400
În Occident, imediat după abdicare, versiunile evenimentului au fost de asemenea
cunoscute public doar parția l. Explicațiile țin de contextul în care Aliații nu doreau să complice
politic relația cu URSS, care era oricum extrem de anevoioasă, construită în sensul înțelegerilor
postbelice, unde regimurile din Europa de Est fuseseră lăsate la îndemâna sovieticilor. După
deschiderea arhivelor diplomatice a fost evident faptul că administrațiile occidentale au fost
informate imediat, într -un interval de câteva ore sau zile, desfășurarea și detaliile abdicării.
Comunicatul secretarului de stat american George Marshall, care în 14 ianuarie 1948 solicita
reprezentanților diplomatici ai Statelor Unite în Elveția să publice – coordonându -și pașii cu

397 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 187.
398 În București, acum 50 ani î n „Magazin Istoric” , 1997 nr.12, pp 26.
399 Ibidem, pp 27.
400 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 303.

117 ieșirea publică a lui Mihai spre a nu -i leza interesele – versiunea și detaliile oferite de Mihai I
asupra abdicării „cât mai repede, deoarece avem de -a face cu o nouă agresiune ruso –
comunistă”.401
La 30 decembrie 1947, Schmidt a trimis o telegramă cifrată la Viena: „se presupune că
regele a fugit în străinătate cu avionul. Parlamentul reunit.” În data de 1 ianuarie 1948 găsim o
notă a unui funcționar al Ministerului de Externe, scrisă cu creionul: „evident fals”.
Consulul general nu era însă atât de departe de situația reală, pentru că, cu câteva ore
după trimiterea telegramei ar fi putut să știe exact. El e cel care ar fi trebui t, probabil, să
elibereze, în noaptea dinspre 30 spre 31 decembrie 1947, vize de tranzit pentru rege și alți 31 de
însoțitori. Plecarea în străinătate a survenit în primele zile ale lui ianuarie 1948 nu cu avionul, ci
cu un tren special prin Ungaria și Aus tria spre Elveția.
Schmidt a discutat și cu trimisul belgian de Bois, care il vizitase pe rege în Sinaia, la 29
decembrie 1947. Du Bois a spus că regele avea o foarte bună stare de spirit și că nimic din
comportamentul lui nu lăsa să se întrevadă însemnăt atea acestui moment în viața lui. Schmidt a
mai observat faptul că, în ansamblu, se crease o stare de agitație a populației bucureștene care îl
îndrăgea. Populația, majoritar necomunistă, avea impresia că, odată cu regele va dispărea și
ultima protecție îm potriva bolșevizării.402
Mult mai concludent în acest sens este un mesaj nesemnat transmis de la București
secretarului de stat al Statelor Unite pe 1 ianuarie 1948. Potrivit documentului, reacția populației
în primele 24 ore de la abdicare era asemănătoare cu reacția americanilor la aflarea veștii
decesului lui Roosevelt, în aprilie 1945.403
Stalin întreabă dacă moneda națională este în creștere. Petru Groza spune că reforma
monetară în România s -a produs după exemplu altor țări, și anume fără acceptarea împr umutului
extern, cu toate că liberalii au insistat ca reforma monetară să fie efectuată în baza creditului în
valoare de 600 milioane de dolari, oferit de SUA. Poporul a primit bine reforma, dar liberalii,
aflați în fruntea ministerului, au încercat să o s aboteze, dar după eliminarea lor de la putere
lucrurile au mers bine.404
,, După eliberarea Bucureștiului acolo s -a dus Vâșinski, a locuit la Palatul Regal și l -a
convins pe Regele Mihai să abdice de la tron. Ne înțelesesem mai înainte despre asta – eu cu
Eden, iar mai apoi Stalin cu Churchill. (Așa cum se știe Mihai a fost decorat cu ordinul sovietic

401 Ibidem, pp 217.
402 Paul, Ullmann. Op.cit., pp 31.
403 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 129.
404 Ibidem, pp 97.

118 „Pobeda” și a plecat liniștit din patrie.)” Și P.S. Popivoda mai povestea cum Prim -ministrul
român de după război, Petru Groza, după discuția cu Stalin care, ap ropo, a fost purtată în limba
germană, a luat masa cu conducătorul nostru. După ce a băut și mâncat bine Petru Groza a spus:
„Știți, îmi plac foarte mult femeile”. „Iar mie îmi plac foarte mult comuniștii”, a răspuns Stalin.
Un liberal burghez tipic, a spu s Molotov despre premierul român.405
Relațiile diplomatice dintre SUA și RPR au continuat, însă Războiul Rece începuse.406
Vizita regelui Mihai însoțit de regina mamă, Elena s -a desfășurat între 10 martie și 8 aprilie 1948
și a fost organizată de Departamentul de Stat. Mihai a dat un interviu pentru un post de radio,
spunând că „Partidul Comunist din România nu -l putea răsturna prin mijloace pașnice”.407
Întâlnirea regelui Mihai cu președintele Harry Truman la Casa Albă a avut loc pe 22
martie, știrea fiind repr odusă în presa americană, câteva detalii fiind transmise și la București
prin intermediul telegramelor diplomatice românești : „Mihai a declarat presei că <<Sperăm cu
toții că mă voi reîntoarce>> și a exprimat aceleași cuvinte către Președinte care i -a răs puns că
împărtășește aceeași părere”.408

405 Feliks, Ciuev; Viace slav, Molotov. Op.cit., pp 144.
406 Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Op.cit., pp 305.
407 Ibidem, pp 312.
408 Ibidem, pp 313.

119
IV. Modalități de valorificare didactică

IV. 1. CURRICULUM OPȚIONAL LA DECIZIA ȘCOLII
PROIECT DE OPȚIONAL PENTRU ANUL ȘCOLAR 2018 -2019

Denumirea opționalului: Relații internaționale după al do ilea război mondial în
perioada 08 mai 1945 – 30 decembrie 1947
Aria curriculară: Om și societate
Tipul de opțional: opțional la nivel de disciplină
Durata: 1 an – 1 oră pe săptămănă
Clasa: a VII -a
Unitatea școlară: Școala Gimnazială „Dimitrie Cante mir” Fetești
Profesor: Grigore Tudorel Ionuț

I. Argument
Elaborarea și aplicarea noului curriculum au în vedere, între altele,
posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de învățare printr -o
ofertă curriculară flexibilă, adaptată specificului șco lii și intereselor
elevilor.
Programa școlară de curs opțional Relații internaționale după al doilea
război mondial în perioada 08 mai 1945 – 30 decembrie 1947, prin
competențele generale și competențele specifice pe care le formulează,
răspunde unu i set de finalități ale studierii disciplinei Istorie, în ciclul
superior al gimnaziului, circumscrise următoarelor idei:
– formarea capacității de a reflecta asupra lumii, de a formula și de a
rezolva probleme pe baza achizițiilor din diferite domenii al e cunoașterii;
– stimularea receptivității și a expresivității prin intermediul unor
reprezentări multiple ale istoriei politice, în scopul construirii unei vieți
de calitate;
– dezvoltarea competențelor esențiale pentru reușita personală și socio –
profesi onală: comunicare, gândire critică, prelucrarea și utilizarea
contextuală a unor informații complexe;
Acest opțional vine, așadar să completeze și să aprofundeze deprinderile
și cunoștințele prevăzute în programa școlară a orelor din trunchiul
comun, să d ezvolte plenar personalitatea elevului, capabil să analizeze, să
propună soluții, să accepte diversitatea și dialogul, să abordeze
perspectivele multiple asupra trecutului, să -și însușească și să practice
atitudinile și valorile domocratice.

120 II. Competențe ge nerale:
1. Utilizarea corectă și coerentă a limbajului general de specialitate
(termeni și noțiuni istorice, concepte);
2. Utilizarea principiilor, metodelor și surselor de studiere a istoriei în
context de civilizație și culturale ale istoriei recente;
3. Formarea imaginii pozitive despre sine și despre ceilalți;
4. Utilizarea surselor istorice, a metodelor și tehnicilor adecvate istoriei
pentru rezolvarea de probleme;
5. Folosirea resurselor care susțin învățarea permanentă.
III. Valori și atitu dini
– Gândire critică, flexibilă și prospective;
– Asumarea multiperspectivității în istorie;
– Promovarea dialogului și comunicării interculturale;
– Respectul față de sine și față de ceilalți;
-Cultivarea unei atitudini pozitive față de istoria românilor în context
European;
– Respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
– Antrenarea gîndirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața
prezent ă și ca factor de predicție a schimbărilor;
– Disponibilitatea față de dialog și dezbatere.

IV . Competențe specifice și activități de învățare:

Competențe specifice Conținuturi
1.1. Folosirea limbajului adecvat în c o-
municarea oral ă și scrisă
1.2. Utilizarea termenilor istorici
specifici secolului al XX -lea, în
diferite situații de comunicare scrisă
sau orală
2.1. Extragerea informațiilor esențiale
dintr -un mesaj
2.2. Rezolvarea în echipă a unor
probleme/ situații -problemă, prin
negocierea soluțiilor identificate
2.3. Dezvoltarea unei atitudini
pozitive față de sine și față de ceilalți, în
cadrul unei dezbateri
3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice
3.2. Pre zentarea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, utilizând
informații selectate din surse istorice Europa anului 1945
Introducere în studiul opționalului
Instituții politice în Europa după al doilea război
mondial
Conferința de la Potsdam 16 iulie -2 august 1945
Participanți
Hotărârile conferinței
Relații internaționale SUA -URSS
Bomba atomică
Europa divizată; Războiul rece și urmările sale
Principalele personalități istorice : Stalin și Tru man
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15
octombrie 1946 )
Părțile implicate
Transferuri teritoriale
Daunele de război
Relațiile internaționale după Conferința de pace
de la Paris
Planuri de reorganizare a lumii și urmările războiului

Studiu de caz: Harta lumii după conferința de la Paris

121 3.3. Stabilirea relației de cauzalitate
pentru un fapt istoric din secolul al
XX-lea, în surse istorice date
4.1. Utilizarea surselor istorice pent ru
susținerea unui punct de vedere
4.2. Utilizarea tehnologiilor de
informare și comunicare pentru
obținerea surselor necesare rezolvării
unei situații problemă

Democrație și totalitarism (1945 -1947)
State democratice și state totalitare
Tensiunile internaționale și crizele politico –
diplomatice
URSS și statele satelit
Instaurarea sistemului totalitar în Europa de Est –
statele comuniste: Bulgaria, Cehosovlacia, Ungaria,
Polonia, Iugoslavia, Albania, RDG.
România în contextul relațiilor internaționale în
perioada 08 mai 1945 – 30 decembrie 1947
Guvernul Petru Groza
Studiu de caz: Rezistența față de regimul comunist
Greva regală
Relațiile internaționale și subordonarea fața de URSS
Abdicarea regelui Mihai

V . Sugestii metodologice și modalități de evaluare:
EV ALUARE INIȚIALĂ :
– chestionar cu itemi obiectivi și semi -obiectivi
EV ALUARE FORMATIVĂ orală și scrisă ( posibilă atât în procesul de predare, cât și în
timpul ac odat feed -back -ului :
1. orală :
– simulare/joc de rol/ interpretarea unui rol pe baza cerintelor sau liber;
– observarea sistematică (prin metodele : cercul de conversație, brainstorming,
conversație euristică);
– întrebări simple;
– întrebări complexe (aplicarea p roblematizării);
– identificarea noțiunilor și termenilor specifici;
– transmiterea rezolvărilor fișelor de lucru, de studiu.
2. Scrisă :
– elaborarea elementelor mapei de interviu, a proiectelor și a articolelor/eseurilor
(individual, de grup, frontal);
– alcătuire a ghidului de interviu, a listei de cuvinte cheie;
– completarea glosarului de termeni, a jurnalului individual și al echipei;
– postarea pe pagina wiki, în revista online etc;
– rezolvarea chestionarelor cu itemi obiectivi și semi -obiectivi;
– redactarea unor t exte cu teme date sau la alegere;
– autoevaluarea ( prin corectarea propriilor greșeli din chestionare);
– alcatuirea produselor originale : afiș, pliant, chestionar, fișă, ghid de întrebări,
articol, pagina wiki etc;
EV ALUAREA SUMATIVĂ :
– teste, chestionare cu itemi obiectivi și semi -obiectivi;
– realizarea de album /buletin/broșură cu teme și imagini reprezentative ale
proiectului/opționalului;
– organizarea unei expoziții tematice (fotografii, obiecte);
– prezentarea paginii wiki, a revistei online;

122 – realizarea glos arului cu termeni specifici optionalului;
– prezentarea proiectului individual, de grup, frontal;
– prezentarea portofoliului ( cu componente alese de profesor și elev dintre cele mai
performante și reprezentative contribuții ).

VI. Bibliografie selectivă :
Michael, Neiberg. POTSDAM Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial și refacerea Europei,
Editura Litera , 2017
Paul, Ullmann. Relațiile diplomatice austro -române între 1945 -1997, Institutul European, Iași,
2009
Emanuel, Plopeanu. Politica Statelor Uni te față de Turcia între anii 1943 și 1952, Institutul
European, Iași, 2009
Anne, Applebaum. Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945 -1956, Editura
Litera, București, 2015
Alexandru, Muraru; Andrei, Muraru. Regele, comuniștii și Coroana . Adevarata istorie a abdicării
lui Mihai I, Editura Polirom, Iași, 2017
David, Priestland. Steagul roșu. O istorie a comunismului, Editura Litera, București, 2012

123 IV.2.
AVIZAT,
Inspector de specialitate

– FIȘĂ DE AVIZARE –
A PROIECTULUI DE PROGRAMĂ PENTRU OPȚIONAL
A.* Avizul școlii :
Denumirea opționalului – Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada 08 mai 1945 – 30
decembrie 1947
Tipul opțional la nivelul disciplinei (gimnaziu)
Clasa VII
Durata _1__ an
Număr de ore pe săptămână __1_ oră / săptămână
Autorul prof. GRIGORE TUDOREL IONUȚ
Instituția de învățământ Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Fetești

B. Avizul Consiliului de Curriculum al Școlii (CCȘ)
CRITERII ȘI INDICATORI DE EVALUARE
DA NU DA, cu
recomandări
I. Respectarea structurii standard a progr amei
 Argument X
 Competete specifice / obiective X
 Activități de învățare (cel puțin una pentru fiecare obiectiv) X
 Conținuturi X
 Modalități de evaluare X
II. Existența unei bibliografii X
III. Elemente de calitate
 Respectarea part icularităților de vârstă ale elevilor X
 Concordanța cu etosul școlii, cu interesele elevilor și cu nevoile comunității X
 Conținutul argumentului
– oportunitatea opționalului X
– realismul în raport cu resursele disponibile X
 Corelarea obiective lor cu activitățile de învățare X
 Corelarea obiectivelor cu unitățile de conținut X
 Adecvarea evaluării la demersul didactic propus X

AVIZUL CCȘ:

Avizul conducerii școlii: ………….

NOTĂ: Pentru a fi acceptat, proiectul de programă trebuie să întrunească "DA" la punctele I și II și cel puțin 5
"DA" / "DA cu recomandări" la punctul III.
AVIZAT,
DA
DA, cu recomandări
NU

124

IV.3.

NUMELE SI PRENUMELE PROFESORULUI : GRIGORE TUDOREL -IONUȚ
DISCIPLINA: ISTO RIE
OPȚIONAL : RELAȚII INTERNAȚIONALE DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
1945 -1947
Clasa a VII -a
Număr de ore pe săptămână: 1

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
SEMESTRUL I

Nr.
crt
Unități de
învătare
Competențe specifice
Conținuturi
Număr de
ore
Săptămâna
Obser –
vații
1 Introducere
Test predictiv
3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice
Introducere în studiul
opționalului 1 S1

2.
Europa anului
1945 1.2. Utilizarea termenilor istorici
specifici secolului al XX -lea, în
diferite situații de comunicare scrisă
sau orală

3.2. Prezentarea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, ut i-
lizând informații selectate din surse
istoric
3.3. Stabilirea relației de cauzal itate
pentru un fapt istoric din secolul al
XX-lea, în surse istorice date

Instituții politice în Europa
după al doilea razboi
mondial
3
S2-S4

3. Conferința de la
Potsdam 16 iulie –
2 august 1945 4.2. Utilizarea tehnologiilor de
informare și c omunicare pentru
obținerea surselor necesare rezolvării
unei situații problemă

1.1. Folosirea limbajului adecvat în
comunicarea orală și scrisă

Participanți

Hotărârile conferinței

3

S5-S7

4.
Relații inte r-
naționale SUA_
URSS 2.2. Rezol varea în echipă a unor
probleme/ situații -problemă, prin
negocierea soluțiilor identificate

4.2. Utilizarea tehnologiilor de
informare și comunicare pentru
obținerea surselor necesare rezolvării
unei situații problemă

Bomba atomică
Europa divizată Răz boiul
rece și urmările sale
Principalele personalități
istorice : Stalin și Truman

3

S8-S10

5.
Conferința de
Pace de la Pa r-
is (29 iulie – 15
octombrie , 1946 )
4.2. Utilizarea tehnologiilor de
informare și comunicare pentru
obținerea surselor necesare rezolvării
unei situații problemă

Părțile implicate
Transferuri teritoriale
4

S11-S14

125 3.2. Prezenta rea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, ut i-
lizând informații selectate din surse
istorice

3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice

4.1. Utilizarea surselor istorice pentru
susținerea unui punct de vedere

Daunele de război

6.
Recapitulare s e-
mestrială
2.2. Rezolvarea în echipă a unor
probleme/ situații -problemă, prin
negocierea soluțiilor identificat e
Evoluția economică și
politică după al doilea
război mondial
1
S15

SEMESTRUL II

Nr.
crt.
Unităti de
învătare
Competente specifice
Continuturi
Număr de
ore
Săptămâna
Observ a-
tii

7.
Relațiile inte r-
naționale după
Conferința de
pace de la Paris

3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice

4.1. Utilizarea surselor istorice pentru
susținerea unui punct de vedere

2.2. Rezolvarea în echipă a unor
probleme/ situ ații-problemă, prin
negocierea soluțiilor identificate

3.2. Prezentarea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, ut i-
lizând informații selectate din surse
istorice

Planuri de reorganizare a
lumii și urmările războiului

Studiu de caz: Ha rta lumii
după conferința de la Paris

3

S16-S18

8

Democrație și
totalitarism
(1945 -1947 )

3.2. Prezentarea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, ut i-
lizând informații selectate din surse
istorice

4.2. Utilizarea t ehnologiilor de
informare și comunicare pentru
obținerea surselor necesare rezolvării
unei situații problemă

3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice

State democratice și state
totalitare

Tensiunile internaționale și
crizele politico -diplomatice

3

S19-S21

Instaurarea sistemului t o-

126
9. URSS și statele
satelit

2.1. Extragerea informațiilor esențiale
dintr -un mesaj
3.3. Stabilirea relației de cauzalitate
pentru un fapt istor ic din secolul al
XX-lea, în surse istorice date
3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice
1.2. Utilizarea termenilor istorici
specifici secolului al XX -lea, în
diferite situații de comunicare scrisă
sau orală
4.1. Utilizarea surselor istorice pentru
susținerea unui punct de vedere talitar în Europa de Est –
statele comuniste
 Bulgaria

 Cehosovlacia

 Ungaria

 Polonia

 Iugoslavia

 Albania
 RDG

6

S22 –S27
12. Săptămâna „Sco a-
la Altfel”
1 S28

13.

.

România în co n-
textul relațiilor
internaționale în
perioada 08 mai
1945 – 30 dece m-
brie 1947

4.2. Utilizarea tehnologiilor de
informare și comunicare pentru
obținerea surselor nece sare rezolvării
unei situații problemă

3.2. Prezentarea unui fapt istoric
referitor la secolul al XX -lea, ut i-
lizând informații selectate din surse
istorice

3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice

4.1. Utilizarea surselor istorice pentru
susținerea unui punct de vedere

1.2. Utilizarea termenilor istorici
specifici secolului al XX -lea, în
diferite situații de comunicare scrisă
sau orală

Guvernul Petru Groza

Studiu de caz: R ezistența
față de regimul comunist

Greva regală

Relațiile internaționale și
subordonarea fața de URSS

Abdicarea regelui Mihai

5

S29 -S33

15.
Recapitulare
semestrială
2.3. Dezvoltarea unei atitudini
pozitive față d e sine și față de ceilalți,
în cadrul unei dezbateri

Relațiile internaționale după
Conferința de pace de la
Paris

1

S34

16.

Recapitulare
anuală
3.1. Localizarea în timp și plasarea
în spațiu a faptelor istorice din
secolul al XX -lea, pe baza surselor
istorice
2.3. Dezvoltarea unei atitudini
pozitive față de sine și față de ceilalți,
în cadrul unei dezbateri
Relații internaționale după
al doilea război mondial
1945 -1947
2
S35-S36

127

IV .4.

Plan de lecție

Profesor propunător : Prof. Grigore Tudorel -Ionuț
Data :12 decembrie 2018
Clasa : a V-a A
Tema : ,,Conferința de la Potsdam 16 iulie -2 august 1945’’
Lecția : ,, Hotarârile conferinței’’
Tipul lecției : mixtă
Locul de desfășurare : cabinetul de istorie
Bibliografia : Michael, Neiberg. POTSDA M Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial și
refacerea Europei, Editura Litera , 2017; Anne, Applebaum. Cortina de fier. Represiunea
sovietică în Europa de Est, 1945 -1956, Editura Litera, București, 2015
Mijloace de învățare : tabla și creta, , calculat orul, videoproiectorul, , prezentare ele c-
tronică, surse istorice, harta, imagini, tabele, fișe de lucru, chestionar de autoevaluare.
Metode de învățare : explicația, conversația, buzz -groups, descoperirea, demonstrația,
organizatorul grafic, metoda SPIDER M AP.
Forme de organizare a activității : frontal, individual, pe grupe (se va ține cont de instruirea
diferențiată).
Competențe generale : 3. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea
surselor istorice.
Competențe specifice 4.2. Utilizarea te hnologiilor de informare și comunicare pentru obținerea
surselor necesare rezolvării unei situații problemă
3.6. Prezentarea unui fapt istoric referitor la secolul al XX -lea, utilizând informații selectate din
surse istorice
3.5. Localizarea în timp și pl asarea în spațiu a faptelor istorice din secolul al XX -lea, pe baza
surselor istorice
4.1. Utilizarea surselor istorice pentru susținerea unui punct de vedere
Obiectivul general: . imbogatirea cunoștințelor elevilor cu noțiuni despre Hotarârile co n-
ferinței de la Potsdam
Obiectivele operaționale : La sfârșitul lecției, elevii:
O1- să indice timpul și spațiul la care face referire lecția;
O2- să identifice în text modurile de guvernare din SUA și URSS;
O3- să precizeze acordul asupra reparaților de razboi;
O4- să identifice cei trei conducatori ai statelor invigatoare;
O.5 sa definească noțiunile istorice, cum ar fi: “democratizare”, “demonopolizare”, “denazif i-
care”

Succesiunea secvențelor de învățare:
Momentele
lecției Deta lieri de conținut Strategia didactică
Activitatea profesorului Activitatea el e-
vilor Metode forme mijloace
I. Momentul
organizatoric – consemnează absențele;
– organizează materialele; Responsabilul
clasei comunică Conversația frontal

128 (1 min.) – organizează clasa,
– creează u n climat cooperant. lista cu elevii
absenți
– își pregătesc
materialele
necesare de s-
fășurării orei;
Reactualiz a-
rea c u-
noștințelor/ev
aluarea
(,,Statele
participante la
Conferința de
la Potsdam’’)
(10 min. ) Profesorul adresează intrebari din lecția prec e-
dentă,,Statele participante la Conferința de la Pot s-
dam’’
Oferă fiecărui elev câte o fișă de lucru/instrument
de evaluare.
Explică care sunt sarcinile de lucru și dă elevilor
câteva explicații.

Oferă fiecă rui elev câte o noua fișă de l u-
cru/instrument de evaluare.
Explică care sunt sarcinile de lucru și dă elevilor
câteva explicații.

Elevii ținând cont
de indicațiile
primite rezolvă
sarcinile de lucru

Răspund la
întrebări. Conversația

Metoda spider
map

Observarea
sistematică a
elevilor
privind rezo l-
varea sarc i-
nilor de lucru Activitate
pe grupe

Activitate
individuală Fișe de lucru

Metoda spider
map
III. Anunțarea
lecției noi, a
planului de
predare –
învățare, a
obiectivelor
pe care elevi i
trebuie să le
cunoască la
sfârșitul
lecției
(4min) – notează titlul lecției ,, – Hotarârile conferinței
monitorizează elevii;
– precizează ce vor afla, ce trebuie să facă, la
sfârșitul lecției, de ce trebuie;
– stabilește reguli/comunică ;
– organizea ză învățarea.
– spargerea gheții: vizionarea unui minifilm despre
conferința de la Potsdam – elevii sunt atenți
la argumentele
aduse de profesor

Expunerea

Frontal

Planșă

IV. Dobând i-
rea noilor
cunoștințe
(25min.) – pe baza cunoșt ințelor dobândite în lecțiile anter i-
oare, solicită elevilor să identifice timpul și spațiul
la care face referire lecția .
Timpul și spațiul la care face referire lecția de
astăzi sunt:
Timpul – Epoca contemporana(16 iulie -2 august
1945.)
Spațiul – Potsda m
Cu ajutorul calculatorului și videoproiectorului se
proiectează o prezentare PowerPoint/Prezi care redă
metoda ce urmează a fi folosită, câteva explicații
utile și sursa istorică care va permite elevilor găs i-
rea răspunsurilor sau rezolvarea sarcinilor.
Secvența I
Profesorul proiectează timpul și spațiul la care face
referire lecția
– pe baza celor relatate stabilește, împreună cu
elevii timpul și spațiul istoric la care face referire
lecția:
Secvența II
– retrocedarea tuturor anexărilor făcute de germani
după 1937 și separarea Austriei de Germania .
– declarația obiectivelor ocupării Germaniei de
către Aliați:
demilitarizarea , denazificarea , democratizarea și de
monopolizarea țării.
– acordul de la Potsdam , care cerea împărț i-
rea Germaniei și Austriei în câte patru zone de
ocupație
– în continuare, pe baza celor discutate , solicită
elevilor să stabilească pe baza textului din secvența
II la cerințe. – elevii răspund
cerințelor
profesorului st a-
bilind, pe baza
cunoștințelor
anterioare
dobândite, spațiul
și timpul istoric

-elevii descoperă
răspunsul celor
două coordonate
ale istorie.

elevii notează în
caiete
informațiile.

elevii sunt atenți
la expunerea
realizată de
profesor

Conversația

Descrierea

Expunerea

Explicația

Frontal

Frontal

Frontal

Videoproiector

Calculator

129 Are în vedere instruirea diferențiată.
(Pentru elevii cu un nivel slab) Grupa 1 va
răspunde sarcinii de lucru:
În cate zone a fost împărțită Germania ?
(Pentru elevii cu un nivel mediu) Grupa 2 va
răspunde sarcinii de lucru: Ce urma să retrocedeze
Germania in urma discuțiilor ?
(Pentru elevii cu un nivel ridicat) Grupa 3 și a 4
va răspunde sarcinii de lucru: Definește termenul
de denazificare ? ; Definește termenul de d e-
monopolizare ?
Secvența III
– acordul pentru pune rea sub acuzare și jude c-
area criminalilor de război naziști .
– stabilirea liniei Oder -Neisse ca frontieră
a Poloniei postbelice .
– expulzarea germanilor rămași în afara granițelor
Germaniei postbelice.
– acordul asupra reparațiilor de război. Aliații și -au
estimat pierderile la 200 de miliarde de dolari SUA.
(Pentru e levii cu un nivel slab) Grupa 1 va
răspunde sarcinii de lucru:
– De unde erau expulzați cetățenii germani?
(Pentru elevii cu un nivel mediu) Grupa 2 va
răspunde sarcinii de lucru: – Ce prevedea acordul în
privința criminalilor de război naziști?
(Pentru el evii cu un nivel ridicat) Grupa 3 și a 4
va răspunde sarcinii de lucru: -Unde era stabilită
linia de frontieră a Poloniei? ; Ce reparații de război
erau impuse Germaniei ?
Secvența IV

-discută cu elevii să stabilească pe baza textului din
secvența 4, l a cerințe:
Aliații occidentali, în special Churchill, aveau mari
suspiciuni în ceea ce privește motivele lui Stalin,
care instalase deja guverne comuniste în statele
din Europa Centrală aflate sub influență sovietică.
Conferința de la Potsdam a fost ultima conferință
între aliați.
În timpul conferinței, Truman i -a vorbit lui Stalin
de "arme noi mai puternice " nespecificate. Stalin
care, în mod ironic, știa de existența armei nucl e-
are americane cu mult înaintea lui Truman, a î n-
curajat folosirea oricărui mijloc care ar fi grăbit
sfârșitul războiului. Spre sfârșitul co n-
ferinței, Japoniei i s -a dat un ultimatum,
amenințând -o cu "distrugerea imediată și totală",
fără a menționa bomba nucleară. După ce Japonia a
respins ul timatumul, americanii au lansat atacurile
nucleare de la Hiroșima (6 august ) și Nagasaki (9
august ). Truman a luat decizia de a folosi armele
atomice cât încă se mai afla la conferință.

(Pentru elevii cu un nivel slab) Grupa 1 va
răspu nde sarcinii de lucru:
-ce arme noi si mai puternice aveau americanii?
(Pentru elevii cu un nivel mediu) Grupa 2 va
răspunde sarcinii de lucru: Cărei țări i s -a dat ult i-
matum?

(Pentru elevii cu un nivel ridicat) Grupa 3 și a 4
va răspunde sarcinii de lucr u: -Ce suspiciuni avea
Churchil în privința lui Stalin privind Europa

– elevii răspund
cerințelor
profesorului

– urmăresc ima g-
inile
sunt atenți la e x-
punerea realizată
de profesor

– elevii sunt atenți
la descrierea rea l-
izată de profesor

– elevii
răspund cerințelor
profesorului

– urmăresc
imaginile
sunt atenți la e x-
punerea realizată
de profesor

-elevii răspund
cerințelor
profesorului r e-
dactant u n scurt
text

Problemati –
zarea

Învățarea prin
descoperire

Conversația

Activitate
pe grupe

Activitate
pe grupe

Activitate
pe grupe

Fișe de lucru

Videoproiector

Calcu lator

Videoproiector

Fișe de lucru

Calculator

130 estică?
Ce regim politic a instaurat Stalin in Europa estică?
Secvența V

– în Comunicatul dat publicității de Conferința de la
Potsdam a fost reluată problema criminalilor de
război: „ Criminalii de război, se spune în capitolul
al III lea, Germania și indivizii care au participat la
planurile sau executarea de intreprinderi naziste,
tinzând sau înfăptuind atrocități sau crime de ră z-
boi, vor fi arestați și aduși în fața justiției. Șefii
naziști, persoanele influente ale partidului și înalții
demnitari ai organizațiilor și instituțiilor naziste,
precum și orice alte persoane periculoase pentru
ocupanții aliați sau pentru scopurile pe care ei și le
propun, vor fi arestate și internate.” În acest scop, la
8 august 1945, la Londra, reprezentanții SUA, Ma r-
ii Britanii, Franței și URSS au hotărât înființarea
unui Tribunal Internațional pentru judecarea și
pedepsirea principalilor criminali de război naziști.
– în continuare, pe baza celor discuta te , solicită
elevilor să stabilească pe baza textului din secvența
V la cerințe.
(Pentru elevii cu un nivel slab) Grupa 1 va
răspunde sarcinii de lucru:
Ce problemă a fost comunicată dupa conferința de
la Potsdam?.
(Pentru elevii cu un nivel mediu) Grupa 2 va
răspunde sarcinii de lucru: Care au fost statele care
au decis înfințarea unui tribunal de război pentru
judecarea criminalilor de război?
(Pentru elevii cu un nivel ridicat) Grupa 3 și a 4
va răspunde sarcinii de lucru:
Ce categorii erau vizate p entru a fi judecați ca
criminali de război? Ce intâlniri au precedat Con-
ferința de la Potsdam ?

-elevii notează
urmarile ră z-
boiului

-elevii sunt
atenți la explicații
și pun întrebări în
legătură cu noii
termeni amintiți

-elevii răspund
cerințelor
profesorului pe
baza textului

Învațarea prin
descoperire

Activitate
pe grupe

Videoproiector

Fișe de lucru

Calculator

Videoproiector

Fișe de lucru

Calculator

V. Fixarea și
sistematizarea
cunoștințelor
(8 min.)
– Elevii sunt așezați în 4 grupe, fiecare grupă
formată din 4 -5 elevi. Cele 4 grupe au contact
vizual permanent cu mijloacele didactice folosite.
– Elevii din cele cinci grupe vor primi câte un
document și vor răspunde cerințelor.Liderul
fiecăr ei grupe va explica cele notate. Prin dezbateri
se stabilește dacă răspunsurile sunt corecte

(Pentru elevii cu un nivel slab) Grupa 1 va
răspunde sarcinii de lucru: Care au fost țările
participante la conferința de la Potsdam
(Pentru elevii cu un nivel mediu) Grupa 2 va
răspunde sarcinii de lucru: Cine au fost cei 3 lideri
care au participat la Conferința de la Potsdam?
(Pentru elevii cu un nivel ridicat) Grupa 3 și a 4
va răspunde sarcinii de lucru: Ce consecințe a avut
pentru Europa de Est h otărârile stabilite ? Care au
fost termenii stabiliți în privința Germaniei?

Chestionar de autoevaluare
Răspund la
cerințele
profesorului.
Explicația

Conversația

Buzz -groups

Activitate
pe grupe
Fișe de lucru

Calculatorul

videoproiectorul
IV. Temă
pentru acasă
(1min.) Realizați o scurtă compunere în care să vă
imaginați o întâlnire cu Iosif Stalin
Notează
cele cerute. Explicația
Conservația
Aprecierea
activității
elevilor
(1min.) Aprecierea performanțelor, progresului, activităț ii
elevilor.

Notarea elevilor. Notează elevii.

131

Plan de lecție

Profesor propunător : Grigore Tudorel -Ionuț
Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir’’ Fetești
Data : 3.12. 2018
Clasa : a V -a A
Aria curriculară: Conferința de Pace de la Paris
Unitatea de învațare : Transferuri teritoriale
Lecția : Formarea statelor medievale
Tipul lecției : mixtă (predare – învățare – evaluare)
Timp: 50 minute
Locul de desfășurare : sala de clasă
Strategia didactică:
Mijloace de învățământ : tabla și creta, , calculatorul, vid eoproiectorul, , prezentare ele c-
tronică, surse istorice, harta, imagini, tabele, fișe de lucru, chestionar de autoevaluare.
Metode și procedee didactice:
 conversația euristică, expunerea sistematică a cunoștințelor, explicația, descoperirea,
exercițiul.
Forme de organizare a activității : frontal, individual, pe grupe.

Bibliografia: Relații internaționale după 1945 BURCHILL, Scott ; Relațiile est -vest MOREAU –
DEFARGES, Philippe ; Războiul, pacea și relațiile internaționale. O introducere în istoria str a-
tegică Colin S. Gray.
Competențe specifice:
3.5. Localizarea în timp și plasarea în spațiu a faptelor istorice din secolul al XX -lea, pe baza
surselor istorice
3.6. Prezentarea unui fapt istoric referitor la secolul al XX -lea, utilizând informații selectate din
surse istorice
4.1. Utilizarea surselor istorice pentru susținerea unui punct de vedere
4.2. Utilizarea tehnologiilor de informare și comunicare pentru obținerea surselor necesare r e-
zolvării unei situații
Scopul lecției: de a dezvolta capacități cognit ive prin însușirea de noi cunoștințe privind transferurile
teritoriale survenite în conferința de la Paris și de a stimula gândirea critică privind mecanismele puterii
în secolul al XX -lea.
Competențe operaționale: La sfârșitul lecției, elevii să realiz eze:
C1 – Identificarea corectă a timpului și spațiului istoric la care face referire lecția.
C2 – operarea corectă cu termenii :agresor, jurisdicție și semi -militar ;
C3 – menționarea elementelor care au favorizat revenirea Transilvan iei la România

Resurse: : – oficiale: programa școlară, planificarea calendaristică orientativă
– umane: elevii clasei a VII – a
Evaluare: – continuă prin întrebări frontale ,analiza răspunsurilor la fișele de muncă ind e-
pendentă
– finală – fișă de evaluare

132

Succesiunea secvențelor de învățare:
Momentele lecției Detalieri de conținut Strategia didactică
Activitatea profesorului Activitatea elevilor Meto de forme mijloace
I. Momentul organiz a-
toric
(1 min.) – consemnează absențele;
– organizează materialele;
– organizează clasa,
– creează un climat cooperant. Responsabilul clasei
comunică lista cu elevii
absenți
– își pregătesc mater i-
alele necesare de s-
fășurării orei; Conversația frontal
Reactualizarea c u-
noștințelor/evaluarea
(Statele participante
(10 min.) Profesorul adresează intrebări din lecția
precedentă ,, Statele participante”

Care au fost statele învingătoare
participante?
Care au fost statele considerate învinse
invitate la conferința de pace?
România de ce nu a semnat un tratat de
pace cu Ungaria?
Ce clauză era stipulată în aceste doc u-
mente în privința organizaților fasciste? Răspund la întrebări.

Elevii ținând cont de
indicațiile primit e re-
zolvă sarcinile de lucru Conversația

Observarea
sistematică a
elevilor
privind rezo l-
varea sarc i-
nilor de lucru Activitate
individuală

Fișe de
lucru
III. Anunțarea lecției
noi, a planului de
predare – învățare, a
obiectivelor pe care
elevii trebuie să le
cunoască la sfârșitul
lecției (3min) – notează titlul lecției,, Transferuri
teritoriale
– monitorizează elevii;
– precizează ce vor afla, ce trebuie să
facă, la sfârșitul lecției, de ce trebuie;
– stabilește reguli/comunică ;
– organiz ează învățarea.
-spargerea gheții:vizionarea unui film
documentar despre Conferințele de
Pace de la Paris(1946). – elevii sunt atenți la
argumentele aduse de
profesor Expunerea frontal Planșă

IV. Dobândirea noilor
cunoștințe (25min.) -pe baza cuno ștințelor dobândite în
lecțiile anterioare, solicită elevilor să
identifice timpul și spațiul la care face
referire lecția
-În vederea dezvoltării competențelor
digitale putem alege un elev care să
ruleze prezentarea sau putem numi
succesiv mai mulți elev i care să der u-
leze doar o parte din prezentare.

 Timpul și spațiul la care face referire
lecția de față sunt:
Timpul – 1946 -1947
Spațiul – Paris
Arată pe Harta Europei și Harta lumii
dupa al doilea război mondial, mod i-
ficările survenite

Explică înțelesul termenilor agresor,
jurisdicție, semi -militar

Tratatele au permis Italiei, României,
Ungariei, Bulgariei și Finlandei să își
reasume responsabilitățile ca state s u-
verane în relațiile internaționale. Au
fost incluse o serie de clauze care d e-

Elevii descoperă
răspunsul celor două
coordonate ale istoriei.

Identifică pe Hartă E u-
ropei, spațiul românesc

Descoperă înțelesul
termenilor

Elevii descoperă ce
provincii a pierdut
România dar și ce ter i-
toriu a recuperat de la Conversația

Învătarea prin
descoperire

Descrierea

Expunerea

Explicația

Descoperirea

frontal

Frontal

Hartă Eur o-
pei de după
al doilea
război
mondial

Calculatorul

Videopr o-
iectorul

133 fineau despăgub irile de război, dreptu r-
ile minorităților și ajustări teritoriale
incluzînd sfîrșitul imperiului colonial al
Italiei din Africa și modificări ale fro n-
tierelor Ungaro -Slovace, Româno –
Ungare, Sovieto -Române, Bulgaro –
Române și Sovieto -Finlandeze. Cla u-
zele sti pulau că semnatarii vor lua toate
măsurile necesare " pentru a asigura
tuturor persoanelor de sub jurisdicția
sa indiferent de rasă, sex, limbă sau
religie, drepturile umane și libertățile
fundamentale, inclusiv libertatea de
expresie, a presei, a religiilo r, a opiniei
politice și a întîlnirilor publice ". Fie c-
are guvern se obliga să împiedice r e-
nașterea fascismului sau a oricărei o r-
ganizări " politice, militare sau semi –
militare, al căror scop ar fi acela de a
împiedica accesul la drepturile dem o-
cratice ."
Finlanda pierdea aproximativ 10% din
suprafața sa în favoarea Uniunii Sov i-
etice. Această cerere a sovieticilor a
fost privită ca o mare nedreptate în
rândul aliaților, deoarece în acest
caz URSS era agresorul (în c a-
drul pactului Hitler -Stalin ) și datorită
simpatiei de care se buc u-
ra Finlanda mulțumită victoriilor
din 1939 – 1940 .

După expunerea noilor cunoștințe
profesorul continuă schița lecției.

Se proiecteaza imagini cu teritoriul
disputat
România , mulțumită contribuției sale
militare de partea Aliaților după 23
august 1944 primea
înapoi Transilvania de Nord transferată
de Hitler Ungariei prin Dictatul de la
Viena , dar pierdea Basarabia , Bucovina
de Nord și Ținutul Herța în favoarea
Uniunii Sovietice, și Dobrogea de
Sud (Cadrilaterul ) în f a-
voarea Bulgariei .

Cere elevilor să citească din materialul
didactic înțelesul termenului de Ținutul
Herța
Italia ceda localitățile Tende și La
Brigue Franței, Zadar (actual pe terit o-
riul Croației) și regiunea Istria (actual
pe teritoriul
Croației și Sloveniei ) Iugoslaviei și arhi
pelagul Dodecanez Greciei .
Ungaria

Elevii completează
schema lecției

Elevi urmaresc cu
atenție imaginile
prezentate

Vor descoperii primele
teritorii anexate de
URSS

Sunt atenți la profesor
care afișează imagini
provinciile românești
disputate.

Urmăresc docume n-
tarele pe calculator

Descoperă înțelesul
termenului ,, Ținutul
Herța " citind expl i-
cațiile din materialul
didactic

Sunt atenți la profesor și
descoperă cu ajutorul
documentelor ter itoriile
pierdute de Italia

Lucrul cu
documentul
istoric

Descoperirea

Explicația

Descoperire

Conversația

Expl icația

Activitate
individuală

Frontal

Frontal

Frontal

Tabla și
creta

Calculatorul

Videoprie c-
torul

Tabla și
creta

Calculatorul

Videoprie c-
torul

Tabla și
creta

V. Fixarea și sistem a-
tizarea cunoștințelor
(9 min.) Profesorul oferă fiecărui elev o fișă de
lucru care cuprinde 5 î ntrebări și o fișă
de autoevaluare.
Fișă feed -back
I. Cum se numește lecția de astăzi? Răspund la cerințele
profesorului.
Explicația

Conversația Activitate
individuală

134 II. Determinați timpul și spațiul la care
face referire lecția de astăzi!
III. Definiți termenii: ,,agresor’’ și
,,jurisdicție’!
IV. Enumerați provincile anexate de
URSS ?
V. Enumerați teritoriile pierdute de
Italia
Chestionar de autoevaluare

Buzz -groups

Fișe de lucru

Activitate
individuală
IV. Temă pentru
acasă
(1min.) Realizați o scurtă compunere în care să
vă imaginați reprezentatul României la
conferința de pace . Notează cele cerute. Explicația
Conservația
Aprecierea activității
elevilor (1min.) Aprecierea performanțelor, progresului,
activității elevilor.

Notarea elevilor. Notează elevii.

135

IV .5. Numele și prenumele…………………………………. .
TEST
SEM. I, AN SCOLAR 2018 -2019

I. Scrie, pe foaia de teză, litera corespunzătoare răspunsului corect din enunțurile de mai jos:
1. Germania a capitulat în:
a. 8 mai 1945 b. 15 mai 1945 c. 9 mai 1946 d. 1 decembrie 1947
2. Regele Mihai I a fost silit sa abdice în
a. 30 octombrie 1944 b. 10 mai 1945 c. 20 noiembrie 1946 d. 30 decembrie 1947
3. Liderul care a reprezentat URSS in Conferi nța de la Potsdam a fost:
a. Roosevelt b. Truman c.Stalin d. Churchill
4. Statul european care nu a intrat în lagărul socialist a fost:
a. România b. Franța c. Ungaria d. Polonia
4x5p=20p
II. Citește cu atenție enunțurile de mai jos. Încercuiește : A pt. Adevarat și F pentru fals.
1. Attlee și echipa lui – ca și Truman – au continuat, în mare măsură, politica predecesorilor lor. A -F
2. Partidul Nazist, SS și Gestapo au fost declarate organizații criminale A-F
3. Granițele vestice ale Germaniei nu aveau să se modifice față de perioada de dinainte de război. A -F
4. Conferința de la Potsdam a fost o conferință de pace. A-F
4x5p=20p
III. Citiți cu atenție textul de mai jos:
„ Planul Marshall nu a fost atât de important economic pe cât pretind admiratorii lui și nici criza economică
europeană nu era atât de gravă pe cat credeau american ii. Dar planul a avut un profund impact politic, deoarece i -a obligat pe
vest-europeni să aleagă între capitalism și comunism.
Planul Marshall i -a pus pe toți comuniștii, inclusiv pe sovietici, în defensivă. Ei știau că va fi popular, dar presupunea și
acceptarea unor legături, iar Moscova l -a văzut pe bună dreptate ca un mecanism ce avea să tragă Europa Centrală și de Est într -o
sfera americană de influență. Americanii au oferit tuturor posibilitatea de a participa la el, inclusiv rușilor și est -europenil or. Iar
Molotov a crezut inițial că sovieticii vor putea să neutralizeze Planul Marshall, detașându -l de conducerea americană. Dar când a
descoperit că acest lucru este imposibil, el și Stalin au tras concluzia că America era hotărâtă să distrugă influența sovietică în
statele tampon. Primirea entuziastă pe care Frontul Popular Cehoslovac a făcut -o Planului Marshall nu a făcut decât să -i
dovedească lui Stalin că acesta era conceput astfel încât să -i atragă pe est -europeni afară din tabăra sovietică. Premier ul comunist
cehoslovac Klement Gottwald a fost covocat la Moscova și instruit, cu furie, să denunțe Planul Marshall; la fel s -a procedat cu
toate partidele comuniste și în toate celelalte țări aflate sub control sovietic ( cu excepția Austriei, care era îm părțită între foștii
Aliați ).
Planul Marshall a fost hotărâtor pentru Stalin și l -a convins că apariția a două blocuri era inevitabilă .
(David Priestland. Steagul roșu )
Pornind de la acest text, raspundeți la urmatoarele cerințe :
1. Transcrieți fragmentul care arată impactul politic al Planului Marshall. 3P
2.Precizati, pe baza textului, un motiv pentru care statele comuniste au refuzat Planul Marshall. 3P
3. Precizati, pe baza textului, mijloacele prin care acceptarea Planului ar fii diminuată influența sovietică. 3P
4. Mentionati, pe baza textului, o urmare a acțiunilor lui Stalin. 3P
5. Menționati o actiune de politica externă din perioada războiului rece. 4P
6. Stabiliți două deosebiri și o asemanare între statele democratice și statele din lagărul socialis t , puteți face referire la
urmatoarele evenimente si fapte istorice :
 întinderea si forța marilor puteri;
 refacerea Europei;
 politica internă a celor doua blocuri politice; 12P
7. Prezentat i o cauza a războiului rece ; . 6P
8. Prezentati o cauza a declanșării Planului Marshall; 6P

IV. Ordonat i cronologic urmatoarele evenimente: 10 p
a. Conferința de la Potsdam
b. Sfarșitul celui de -al doilea război mondial în Europa
c. Conferința de la Ialta

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10p din oficiu.

136

Chestionar de autoevaluare

Elevul trebuie să știe că:

Autoevaluarea -reprezintă expresia unei motivații lăuntrice față de
învățătură și devine un mijloc de cultivare a unei atitudini pozitive față
de propria activitate .

I. Cum te simți după lecție?
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………….. ……………..

II. Ce crezi că ai reușit cel mai bine?
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………. ………
III. Ce te -a nemulțumit?
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………….
IV. Ce ai schi mba în lecție după această experiență?
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………….

V. Răspun surile corecte și activitatea (personală) din timpul orei, co n-
sider că, pot fi evaluate cu calificativul sau nota:

Foarte Bine
Bine
Satisfăcător
Insuficient

9-10 7 -8 5-6 sub 5

137

Numele și prenumele …..………………… …. Istorie -Opțional

Clasa ……
Data ………………………

I. Cum se numește lecția de astăzi?

II. Determinați timpul și spațiul la care face referire lecția de astăzi!

III. Definiți termenii: ,,doctrina Truman ,,lagărul socialist’’
……………………………………………………………….. …………………………………..

…………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………… ……………….

IV. Apreciază importanța discursului lui Winston Churchill la Fulton

……………………………………………………………………………………………………..
…………….
V. Apreciază necesitatea reco nstrucției Europei postbelice
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………. ……..
……………………………………………………..
I
3. Răspunsurile corecte și activitatea (personală) din timpul orei,
consider că, pot fi evaluate cu calificativul sau nota:

Foarte Bine
Bine
Satisfăcător
Insuficient

9-10 7 -8 5 -6 sub 5

138 Numele și prenumele …..……………
Istorie – Opțional
Clasa ……
Data ………………………

I.Răspundeți cu ADEVĂRAT (A)sau FALS (F):
a) Planul Marshall a fost acceptat de România
b)Truman a condus delegația Sua la conferința de la Potsdam .
4 puncte
II. Alegeți varianta corectă:
1. După 1945 Polonia a devenit „satelit” al:
A. SUA; B.URSS -ului; C. Marii Britanii
III. Completați propoziția de mai jos cu termenul istoric
corespunzător :
La 30 decembrie 1947 a f ost nevoit să abice regale
României………..
Termeni: Carol I, Mihai I , Carol al -II-lea
Autoevaluare
Autoevaluarea – reprezintă expresia unei motivații lăuntrice față de
învățătură și devine
un mijloc de cultivare a unei atitudini pozitive față d e propria activitate.
1. Existența greșelilor în formularea răspunsurilor a apărut din:
a) neștiință; b) neglijență; c) grabă.
2. Pe viitor aș putea îmbunătăți viteza și randamentul răspunsurilor dacă:
……………………………………………………………………… ……….
3. Răspunsurile corecte și activitatea (personală) din timpul orei,
consider că, pot fi evaluate cu calificativul sau nota:

Foarte Bine
Bine
Satisfăcător
Insuficient

9-10 7-8 5 -6 sub 5

139

Încheiere

Primele luni de după război au cunoscut ultimele manifestări ale Alianței, cum ar fi aderarea
puțin entuziastă a lui Stalin la charta ONU, semnarea tratatelor d e pace între învingători și aliații
Germaniei (Finlanda, Italia, România, Ungaria, Bulgaria), acordul din noiembrie 1945 garantând
libertatea de survolare a avioanelor în culoarele aeriene ce leagă cele trei zone de ocupație occ i-
dentale și Berlinul, și pro cesul de la Nürnberg (noiembrie 1945 – octombrie 1946, unde au 21 de lideri
naziști au fost judecați pentru crime de război).
Totuși, c hestiunea germană a escaladat diferendele dintre ruși și occidentali. La Pot s-
dam (iulie 1945) fuseseră fixate fron tierele estice (linia Oder -Neisse) și se stabilise soarta noii
Germanii. A ceasta era administrată de un consiliu interaliat și divizată în 4 zone de ocupație
(rusă, americană, britanică și franceză), la fel ca și Berlinul, situat în zona sovietică. Deși la Ya l-
ta fuseseră stabilite condițiile de organizare a Germaniei, prevederile n -au mai fost respectate.
URSS, al cărei teritoriu a fost răvășit de război, a înțeles ca trebuia să transforme Germania
într-o țară exclusiv agricolă, incapabilă să -și ia revanșa. În a cest sens, sovieticii au demarat
acțiunea de demontare a uzinelor situate în zona pe care o controlau, pentru a -și reconstrui
propria sa economie. Spre deosebire de ruși, americanii și britanicii au renunțat la politica de
distrugere a industriei și de den azificare, temându -se ca nu cumva fostul Reich, sărăcit, privat de
cadre și nemulțu mit de soarta sa, să basculeze spre comunism. Pentru Stalin, această atitudine a
fost dovada răsturnării strategiei inițiale și o expresie a dorinței occidentalilor de a reconstrui o
Germanie puternică, aliată a "imperialismului". Pregătind zona răsăriteană pentru instaurarea unui
regim comunist, Stalin declanșa, de fapt, „d ialogul surzilor”.
La 5 iunie 1947, secretarul de stat american Marshall a propus, în discursul său de la Ha r-
vard, un vast "plan de asistență americană pentru redresarea Europei" (ERP, European Recovery
Program ). El presupunea livrări de produse cu titlu gratuit și credite cu dobânzi foarte scăzute f i-
nanțate de Trezoreria americană. În contrapartidă, țăril e europene trebuiau să se concerteze pentru a –
și defini planul de redresare și a lua măsurile necesare pentru a -și asigura stabilitatea monedelor.
Ajutorul nu era acordat fiecărei țări în parte, ci unui organism grupând beneficiarii și repartizând cre d-

140 itele între aceștia, Acest ajutor economic de peste 10 000 milioane de dolari – dintre care peste
jumătate împărțite între Germania de Vest, Italia, Franța și Marea Britanie – a fost acceptat cu ent u-
ziasm de 16 țări, care vor constitui OECE. Deși oferta s -a adresat, în egală măsură, și statelor din E u-
ropei de Est, iar Polonia și Cehoslovacia au fost gata să -o accepte, Kremlinul, vorbind în numele
întregului "lagăr socialist", a refuzat planul Marshall, numindu -l „cal troian” destinat să submineze
influența sa î n țările în curs de satelizare.
Politica intransigentă a lui Stalin față de măsurile occidentalilor s -a manifestat în „Criza
Berlinului”. Acesta fusese împărțit în 4 sectoare, dintre care 3 formau o „enclavă occidentală” în
inima zonei sovietice. Pentru a încerca să -i gonească pe occidentali de acolo, sovieticii au decis, în
iunie 1948, să blocheze orice acces rutier și feroviar spre Berlinul Occidental, con damnând orașul
la sufocare. Americanii au ripostat prin organizarea unui gigantic "pod aerian": 2 50 0 000 de tone de
provizii de orice natură au fost transportate într -un an de sute de avioane. Însuși președintele Tr u-
man s -a arătat dispus să le arate rușilor că putea face uz de forță pentru a menține libere culoarele
aeriene. Ridicând blocada în iunie 19 49, Stalin a recunoscut prima sa mare înfrângere în războiul rece
care îl opunea lagărului occidental.
O dată cu criza Berlinului și „ lovitura de stat de la Praga" (care îi aducea la putere, în co n-
diții dramatice, pe comuniștii până atunci minoritari în Ce hoslovacia), occidentalii au decis să acce l-
ereze reconstituirea, în zona care le revenise lor, unui stat german puternic economic și politic, un
adevărat baraj în calea comunismului. Prima etapă a procesului care a dus, în mai 1949, la crearea
Republicii F ederale a Germaniei, cu capitala și guver nul la Bonn, a fost reforma monetară operată de
anglo -americani în sectoarele lor fuzionate ("bi -zona"). Pe 30 mai 1949 avea să se proclame și Re-
publica Democratică Germană, de obediență comunistă, cu capitala în B erlinul de Est.
La 4 aprilie 1949, la Washington, reprezen tanții a 12 țări au semnat pactul de const i-
tuire a Alianței atlantice: SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Lu x-
emburg, Portugalia, Norvegia, Danemarca, Islanda. La baza pac tului a stat teama occide n-
talilor în fața avansării comuniste în Europa (crearea Kominformului, grevele comuniste în
Italia și în Franța în 1947 -1948, „lovitura de la Praga” și „blocada Berlinului”). Încă din 1947,
prin tratatul de la Dunkerque, Marea Brit anie și Franța și -au propus să -și lărgească pactul lor
de alianță. Pe 17 martie 1948, la Bruxelles, un nou tratat a fost încheiat între cele două puteri
și Belgia, Olanda și Luxemburg. Încheiat pentru cinci ani, el stipula că în cazul în care una
din părți ar fi obiectul unei agresiuni în Europa, celelalte semnatare "îi vor procura ajutor și
asistență prin toate mijloacele care le vor sta în puteri, mili tare și de alt tip". Blocada Berlinului a
lansat ideea extinderii pactului de la Bruxelles și la alte țăr i ale Europei occidentale și la cele două m a-

141 ri țări industriale ale Americii de Nord. La 11 iunie 1948, prin „ rezoluția Vandenberg” (după numele
senatorului care a propus -o), SUA aderau la sistemul unic de apărare reciprocă, iar în 4 aprilie 1949
a fost se mnat tratatul Atlanticului de Nord.
Pactul își propunea să asigure, în mod colectiv, securitatea statelor semnatare. T extul
tratatului evoca principiile pe care trebuia să se bazeze ordinea internațională: libertatea popoarelor,
"domnia dreptului", "justiț ia", "bunăstarea" populației, cooperarea economică, refuzul folosirii forței
în reglementarea dife rendelor internaționale. Securitatea colectivă a statelor membre era asigurată:
a) în timp de pace prin asistența mutuală și cooperarea economică (art. 2). Î n 1949, în momentul în
care a fost semnat tratatul, aceasta nu ridica nici o problemă, până în anii '60, când CEE (instituită prin
tratatul de la Roma din 1957) a devenit rivala comercială a Statelor Unite. b) în timp de război era
prevăzută o acțiune conc ertată a statelor membre ale Alianței.
Tratatul putea fi revizuit după zece ani la cererea uneia dintre părți și
pe calea consultărilor și putea fi denunțat de orice parte după 20 de ani. La Tratatul Atlanticului au
aderat și Turcia și Grecia (în 1952) și RFG (în 1955).
În 1952, organizația și -a întemeiat structurile esențiale, atât civile, cât și militare. Au
fost create 4 zone cu comandamente distincte: în Europa (Cartier general: Roquencourt –
Franța) în Atlantic (sediul la Norfolk în Virgin ia), în Marea Mânecii (Northwood – Marea Britanie)
și un Grup strategic regional Canada – SUA (Washington).
Ca o reacție la tratatul Atlanticului, URSS a supervizat crearea Pactului de la Varșovia în
1955, a semnat tratate militare cu sateliții săi și, din ianuarie 1949, s -a străduit să -i integreze ec o-
nomic pe aceștia spațiului sovietic, prin intermediul CAER, replică răsăriteană a OECE.
Opționalul „Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada 08 mai 1945 – 30
decembrie 1947” realizat și propus de mine are mai multe argumente științifice și didactice. De exe m-
plu este o perioadă istorică foarte importantă ce a împarțit lumea în două mari blocuri politice, mil i-
tare, socio -economice și culturale. Astfel țările din Europa de Est au fost nev oite să accepte jugul
sovietic și comunismul, ele fiind abandonate de marile puteri democratice (SUA și Marea Britanie). În
acest context și Romania a căzut încă odată victimă a intereselor marilor puteri mondiale și astfel a
fost nevoită să îndure pri vațiunile comunismul timp de jumatate de secol.
Opționalul „Relații internaționale după al doilea război mondial în perioada 08 mai 1945 – 30
decembrie 1947” din punct de vedere didactic poate duce la :formarea capacității de a reflecta asupra
lumii, de a formula și de a rezolva probleme pe baza achizițiilor din diferite domenii ale cunoașterii;
stimularea receptivității și a expresivității prin intermediul unor reprezentări multiple ale istoriei
politice, în scopul construirii unei vieți de calita te; dezvoltarea competențelor esențiale pentru reușita

142 personală și socio -profesională: comunicare, gândire critică, prelucrarea și utilizarea contextuală a u n-
or informații complexe;
Acest opțional vine, așadar să completeze și să aprofundeze de prinderile și cunoștințele
prevăzute în programa școlară a orelor din trunchiul comun, să dezvolte plenar personalitatea elevului,
capabil să analizeze, să propună soluții, să accepte diversitatea și dialogul, să abordeze perspectivele
multiple asupra trec utului, să -și însușească și să practice atitudinile și valorile domocratice.

143

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

A. Lucrări generale

Aleksievici , Svetlana . Războiul nu are chip de femeie , Editura Litera, București, 2017, (pp432)
Applebaum , Anne . Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945 -1956 , Editura
Litera, București, 2015, (pp760)
Bărbulescu, Mihai ; Deletant, Dennis ; Hitchins, Keith ; Papacostea, Șerban; Teodor, Pompil iu.
Istoria României , Editura Enciclopedică, București, 1998, ( pp 618 ).
Berthon, Simon. Război între aliați. Povestea rivalității dintre Churchill, Roosevelt și de
Gaulle , Editura Humanitas,București, 2014, (pp404)
Biro, Daniel. Relațiile internaționale contemporane. Teme centrale în politică mondială , Edi-
tura Polirom, Iași, 2013, (pp336)
Bohlen , Charles E . Witness to History 1929 -1969 , W. W. Norton & Company, 1973, (pp 562)
Buruma, Ian . Anul Zero. 1945, o istorie , Editura Hu manitas, București, 2015, (pp408)
Butler, Rupert . Instrumentele terorii lui Stalin. Ceka -Ogpu -Nkvd -KGB între 1917 și 1991 , Me-
teor Publishing, București, 2015, ( pp 192 ).
Buzatu, Gh . O istorie a pe trolului românesc , Editura Enciclopedică, București, 1998, ( pp 572).
Byrnes , James F. Speaking Frankly , Harper & Brothe rs Publishers, 1947, (pp 324)
Căpiță, Laura; Căpiță , Carol. Tendințe în didactica istoriei , Editura Paralela 45, 2005, (pp196)
Centrul European de Cercetări istorice, Veneția; Mărturii și documente coordonate și î ngrijite de
Josif Constantin, Drăgan. Antonescu . Mareșalul României și răsboaiele de reîntregire , Editura
Europa Nova, București, 1996, ( pp 740 ).
Ciuev , Feliks ; Molotov , Viaceslav . Conversații cu Molotov în cercul puterii comuniste , Editura
Corint Books , 2017, ( pp 672 ).
De Zayas , Alfred M. . Nemesis at Potsdam: The Anglo -Americans and the Expulsion of the
Germans —Background , Execution, Consequences . Boston: Routledge and Kegan Paul, 1977.
(pp268).

144 Djilas, Milovan . Conversații cu Stalin , Grup Editorial Corint, București, 2015, (pp 288)
Dundovich, Elena. Iosif Vissarionovici Djugașvili Stalin , Editura Litera, București, 2017, ( pp
192 ).
Elsey , George McKee . An Unplanned Life . University of Missouri Press, 2016, (pp 288)
Enciclopedia Enigmelor Istoriei , Editura ROOSSA, ( pp 256 ).
Enescu , Ion. Politi ca externă a României în perioada 1944 -1947 , Editura Științifică și Encicl o-
pedică,București, 1979, ( pp 472)
Fedorovski, Vladimir ; Adler, Alexandre . Secolul Roșu de la Revoluția bolșevică la Putin , Edi-
tura Corint, 2012, București, ( pp 240 ).
Gafar , Tatiana, . Metodica predării istoriei , Editura Didactică și Pedagogică, 1968, (pp 264)
Hastings , Max. Winston's War: Churchill, 1940 -1945 , Alfred A. Knopf, 2009, (pp 556).
Hlevniuk, Oleg V . Stalin. O nouă biografie a unui dictator . Editura Litera, 2017, ( pp 560 ).
Ioniță, Gh. I. Metodica predării istoriei , Ediția a II -a, Editura Universității, București, 1997,
(pp216)
Jenkins , Roy. Churchill: A biography . Pan books, 2001, (pp 958)
Kershaw , Ian. Drumul spre iad , Editura Litera, București, 2017, (pp688)
Lache, Ștefan; Țuțui, Gheorghe. România și Conferința de pace de la Paris din 1946 , Editura
Dacia, Cluj -Napoca, 1978, (pp352)
Larousse. De la primul război mondial până în prezent . 1914 -până în prezent , Editura RAO,
București, 2003, ( pp328 ).
Lynch, Michael . Stalin și Hrușciov URSS, 1924 -1964 , Editura All , 1994, ( pp 171 ).
Manea , Mihai, Pascu , Adrian . Atlas școlar de istorie universală , Editura Corint, 2007, (pp64)
Maurois, Andre. Istor ia Angliei , Editura Orizonturi, București, 1987, ( pp 720 ).
McCullough , David . Truman . Simon & Schuster, 1992, (pp 1120)
Mee, Charles L. . Meetin g at Potsdam , M Evans & Co, 1975, (pp 370)
Muraru , Alexandru ; Muraru , Andrei . Regele, comuniștii și Coroana. Adevarata istorie a a b-
dicării lui Mihai I , Editura Polirom, Iași, 2017, (pp424)
Neiberg , Michael S. . The Blood of Free Men: The Liberation of Paris, 1944 , Basic Books,
2012, (pp 352)
Neiberg, Michael. POTSDAM Sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial și refacerea Eur o-
pei, Editura Litera , 2017, ( pp 352 ).

145 Rădulescu, Adrian; Bitoleanu, Ion . Istoria Dobrogei , Editura Ex Ponto, Constanța, 1998, ( pp
536 ).
Păun, Ștefan . Didactica istoriei , Editura Corint, București, 2007, (pp224)
Plopeanu, Emanuel . Politica Statelor Unite față de Turcia între anii 19 43 și 1952 , Institutul E u-
ropean, Iași, 2009, ( pp280 ).
Plotkhy , S.M. Yalta: The Price of Peace , Penguin Books, 2011, (pp 496)
Prazmowska , Anita . Poland: A modern history , I. B. Tauris, Londra, 2010, (pp 288)
Priestland , David . Steagul roșu. O istorie a comunismului , Editura Litera, București, 2012,
(pp800)
Pițigoi, Rodica . Istoria românilor Sinteze selective și Teste , Editura Muntenia, 2004, (pp220)
Stan, Marius ; Tismaneanu, Vladimir . Dosar Stalin. Genialissim ul generalissim . Editia a II -a,
editura Curtea Veche, București, 2016, (pp272)
Străulești , Petre Dan . Atlas istoric ilustrat al României , Editura Litera, 2007, (pp96)
Tănasă, Gheorghe. Metodica învățării -predării istoriei , Editura Spiru Haret, Iași, 1996, (pp220)
Truman , Harry S. . Memoirs: 1945 Year of Decisions , William S. Konecky Associates, 1999,
(pp 608)
Ullmann, Paul . Relațiile diplomatice austro -române între 1945 -1997 , Institutul European, Iași,
2009, ( pp428 ).
Vătăman, Dan . Politica externă a României de la armistițiu și până la semnarea Tratatului de
Pace ( 1944 -1947) , Editura Pro Universitatea, București, 2009 (pp312)
Vianu, Alexandru ; Mureșan, Calin ; Paiusan, Robert; Nistor, Simona . Președinții Franței , Edi-
tura Universalia -Dialog, Craiova, 1991, ( pp 232 ).
Whitelaw, Ian; Whitaker, Julie . Oameni care au făcut Istorie. Cele mai influente 100 de pe r-
sonalități ale secolului XX . Editura Rao, 2010, ( pp 256 ).

B. Articole și documente

În București, acum 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – Februari e 1996, Editor „ Fundatia
Culturala Magazin Istoric ”, 1996, ( pp 30 -31 )
În București, acum 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – Iunie 1996, Editor „ Fundatia Cu l-
turala Magazin Istoric ”, 1996, ( pp 54 -56 )

146 În București, acum 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – martie 1997, Editor „ Fundatia Cu l-
turala Magazin Istoric ”, 1997, ( pp 51 )
În București, acum 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – Mai 1997, Editor „ Fundatia Cu l-
turala Magazin Istoric ”, 1997, ( pp 18 -19 )
În București, acum 50 ani în Magaz in Istoric – serie noua – Iunie 1997, Editor „ Fundatia Cu l-
turala Magazin Istoric ”, 1996, ( pp 88 -89 )
În București, acum 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – Septembrie 1997, Editor „ Fundatia
Culturala Magazin Istoric ”, 1996, ( pp 90 )
În București, ac um 50 ani în Magazin Istoric – serie noua – Decembrie 1997, Editor „ Fundatia
Culturala Magazin Istoric ”, 1996, ( pp 26 -27 )
Scurtu , Ioan. Gh. Gheorghiu Dej reglează conturile cu Titel Petrescu în Magazin Istoric – serie
noua – martie 1997 , Editor „ Fundatia Culturala Magazin Istoric ”, 1997, ( pp 11 )
Tănăsescu , Dumitru . 1945 criminali de razboi la bara în Magazin Istoric – serie noua – Mai
1997, Editor „ Fundatia Culturala Magazin Istoric ”, 199 7, ( pp 16 )

C. Surse web
www.Adevărul.ro
www.bucurestiivechisinoi.ro
www.wikipedia.org

147 DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnatul (a) ………………………………………………………………………………………………..,
profesor I / II de ………………………………………………………………………………….. ……………………………………., la
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………
(Denumirea completă a Instituției de învățămînt, localitatea, județul)
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………
…………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………..
înscris (ă) la examenul pentru acordarea gradului didactic I în învățământ, seria ………………………….., sp e-
cializarea ….. …………………………………………………………………………………………………………….. ………………….,
DECLAR PE PROPRIE RĂSPUNDERE că lucrarea metodico -științifică cu TITLUL /TEMA ,
……………………… …………………………………………………………………………………………………………….. ………………
………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………..
coordonator științific ………………………………………………………………………………………………………………. ….,
elaborată în vederea susținerii, în anul școlar …………………………., este rezultatul muncii mele, pe baza
cercet ărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform no r-
melor etice și deontologice, în note și bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă
drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ s u-
perior în vederea obținerii unui grad didactic sau titlu științific sau în a lte contexte evaluative (concursuri,
examene etc).

Data, Semnătura,