Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu [610916]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Facultatea de Biologie, Domeniul Știința Mediului
Specializarea Ecologie și Protecția Mediului

Lucrare de licență

Coordonator științific:
Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu
Șef lucrări Dr. Ciprian -Claudiu Mânzu

Student: [anonimizat], 2017

Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” din
Iași,
Facultatea de Biologie, Domeniul Știința
Mediului, Specializarea Ecologie și Protecța
Mediului

Anatomia comparată a organelor
vegetative de la Ligularia sibirica (L.)
Cass. și Ligularia glauca (L.) O. Hoffm.

Coordonator științific:
Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu
Șef lucrări Dr. Ciprian -Claudiu Mânzu

Student: [anonimizat], 2017

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
CAPITOLUL I. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR PRIVIND GENUL
LIGULARIA L. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 4
I.1. Cercetări taxonomice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 4
I.1.1 Date generale privind genul Ligularia L. ………………………….. ………………………….. … 4
I.1.2 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia sibirica ………………………….. ……….. 7
I.1.3 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia glauca ………………………….. …………. 8
I.2. Corologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 9
I.2.1 Corologia speciei Ligularia sibirica ………………………….. ………………………….. ………. 9
I.2.1 Corologia speciei Ligularia glauca ………………………….. ………………………….. ………. 11
I.3. Situația actuală a speciei Ligularia sibirica ………………………….. ………………………….. … 12
I.4. Descrierea zonelor de unde au fost colectate exemplarele studiate …………………………. 13
I.4. 1. Ligularia sibirica ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 13
I.4.1.1. Tinovul Șaru Dornei (ROSCI0249) ………………………….. ………………………….. 13
I.4.1.2. Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi, județul Neamț ……………………… 14
I.4.2. Ligularia glauca – Fânațele seculare de la Calafindești ………………………….. ………. 14
CAPITOLUL II. MATERIALE, METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU ………………………….. .. 16
CAPITOLUL III. REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………………….. ………………………….. ……. 17
III. 1 Rădăcina ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 17
III. 1. 1. Ligularia glauca ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 18
III. 1. 2. Ligularia sibi rica ………………………….. ………………………….. ………………………….. 18
III. 1. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei ………………………….. ………………….. 18
III. 1. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi ………………………….. ………………………….. . 18
III. 2. Tulpina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 21
III. 2. 1. Ligularia glauca ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 22
III. 2. 2. Ligularia sibirica ………………………….. ………………………….. ………………………….. 22
III. 2. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei ………………………….. ………………….. 22
III. 2. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi ………………………….. ………………………….. . 22
III. 3. Limbul foliar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 25
III. 3. 1. Ligularia glauca ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 26
III. 3. 2. Ligularia sibirica ………………………….. ………………………….. ………………………….. 26
III. 3. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei ………………………….. ………………….. 26
III. 3. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi ………………………….. ………………………….. . 26
CONCL UZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 29
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30

3 INTRODUCERE

Lucrarea de fa ță, intitulată „ Anatomia comparată a organelor vegetative de la
Ligularia sibirica (L.) Cass. și Ligularia glauca (L.) O. Hoffm.” are ca obiectiv principal
identificarea unor caracteristici comune si particulare ale structurii organelor veget ative aeriene
de la doua specii de asteracee cu deosebită importanță ș tiințifică datorită statutului l or de relict
glaciar: Ligularia sibirica și Ligularia glauca.
În acest sens mi-am însușit etapele protocolului experimental, etape care au vizat:
conserv area materialului vegetal în alcool de 70o, secționarea și colorarea dublă, observarea și
interpretarea secțiunilor la microscop.
Toate activitățile realizate, adică documentarea din surse științifice (atlase, monografii,
lucrări din reviste de specialitat e), completată de învățarea unor tehnici de lucru în Laboratorul
de Morfologie și anatomie vegetală din cadrul Facultății de Bi ologie mi -au permis elaborarea
acestei lucrări de licență.
Prin elaborarea aceste lucrări de licență am avut posibilitatea de a folosi informații
acumulate în timp de la numeroase discipline din domeniul Biologiei vegetale pe care le -am
parcurs ca student în ciclul de licență, specializarea Ecologie și protecția mediului.
De asemenea, am dobândit cunoștințe referitoare la tipologia cercetării științifice:
citarea informațiilor în text prin menționarea autorilor care se regăsesc și în Bibliografia acestei
lucrări, precizarea surselor în capul fotografiilor preluate de la alți autori, menționarea
fotografiilor originale.

Muțumiri:
Doresc să -i mulțumesc coordonatorului științific Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivanescu pentru
implicare dar și pentru tot sprijinul acordat pe tot parcursul elaborării acestei lucrări.
De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă și către domnul Șef lucrări Dr. Ciprian -Claudiu
Mânzu pentru ideea temei de licență și ajutorul acordat pe tot parcursul elaborării lucrării.

4 CAPITOLUL I . SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR
PRIVIND GENUL LIGULARIA L.

I.1. Cercetări taxonomice
I.1.1 Date generale privind genul Ligularia L.
Genul Ligularia L. face parte din ordinul Asterales, familia Asteraceae (sau Compositae )
și cuprinde 129 de specii, majoritatea fiind răspândite în Asia, preponderent în partea estică,
aici fiind întâlnite 119 specii ( Mânzu și colab., 2013). Partea centrală a Chinei este considerată
ca fiind zona de origine a genului Ligularia, mai mult de jumătate din speciile genului fiind
endemice Chinei. Se crede că genul Ligularia a apărut în perioada cretacică și s -a răsp ândit mai
ales de -a lungul munților din partea sudică a Asiei, câteva specii răspândindu -se totuși și în
partea nordică a continentului.
Numele genului provine din latinescul ligularia – cu aspect de curea mică, referitor la
aspectul „petalelor”, de fapt al florilor ligulate exterioare, cu rol de petale ale inflorescențelor
ca de margaretă (capitule) ale plantei. Numele de specie este latinizatul sibirica – din Siberia,
planta fiind descrisă prima dată din turbăriile din taigaua vest -siberiană. (Brînzan, T . și colab.,
2013).
În Europa, respectiv în România, se găsesc doar două specii ale acestui gen: Ligularia
sibirica (L.) Cass. și L. glauca (L.) O.Hoffm. Sârbu și colab., 2001 folosesc pentru cea de -a
doua denumirea L. carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark., considerată de ei sinonimă
cu L. glauca (L.) O.Hoffm. Aceiași autori admit de asemenea ca sinonim pentru L. sibirica (L.)
Cass. pe L. bucovinensis Nakai. De -a lungul timpului, acestor specii le -au fost atribuite mai
multe denumiri.
Sinonime cu Ligularia sibirica sunt și următoarele1:
• Cineraria cacaliiformis Lam.
• Cineraria sibirica (L.) L.
• Hoppea sibirica (L.) Rchb.
• Ligularia bucovinensis Nakai
• Ligularia lydiae Minderova
• Ligularia ucrainica Minderova

1 Informații preluate de la adresa https://prezi.com/bdruwydi0kay /studiul -corologic -al-speciei -ligularia -sibirica -l-
cass-i/

5 • Othonna sibirica L.
• Senecillis sibirica (L.) Simonk .
• Senecio cacaliifolius var. cebennensis Rouy
• Senecio cacaliifolius Sch.Bip.
• Senecio cacaliiformis Rchb.f.
• Senecio ligularia Hook.f.
• Senecio sibiricus (L.) Clarke

În ceea ce privește Ligularia glauca , sunt2:
• Cineraria glauca L. Sp.
• Ligularia carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark.
• Senecillis carpathica Schott Analect.
• Senecillis glauca Gartn. Fruct.
• Senecio senecillis Maxim.

Figura 1. Imagini preluate de la paginile http://plantillustrations.org/species.php?id_species=603489 (L. sibirica)
și http://e -ecodb.bas.bg/rdb/bg/vol1/Liggl auc.html (L. glauca)

2 Informații preluate din volumele Flora of the U.S.S.R ( A.I. Poiarkova , 1968) și Flora Republicii Populare
Române (Săvulesc Traian și colab., 1964)

6 Ligularia sibirica este un relict3 glaciar aflat în regresie în Europa, fiind menționat în
Anexa I a Convenției de la Berna , dar și în Anexele II și IV ale Directivei Habitate , care se
referă la specii de plante și animale cu foarte m are interes comunitar și a căror conservare
necesită delimitarea unei zone speciale de prezervare (Neblea Monica, 2009).
În România, existența taxonului din perioada tardiglaciară a fost demonstrată prin stabilirea
vârstei Wurmiene a înmlăștinirii eutrofe din Rezervația Naturală Fânețele seculare Ponoare
(Matei Andreea Natalia, 2015).
Ligularia sibirica a fost descrisă pentru prima dată în România de către Franz von
Waldstein și Pál Kitaibel, în lucrarea lor Descriptiones et icones plantarum rariorum
Hunga riae, Viena, 1802. Specia este descrisă sub numele Cineraria sibirica , pe baza
exemplarelor găsite în Munții Gutâi, la Tăul lui Dumitru și la Cavnic (informații preluate de la
adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/ ).
O altă descriere amănunțită a acestei specii o face Johann Christian Baumgarten, în lucrarea
Enumeratio stirpium in Magno Transsilvaniae principatui , Viena, 1816, adăugând locațiilor
deja pomenite, lo calitățile harghitene Lueta și Vlăhița (informații preluate de la adresa
http://www.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/ ).
În 1865, în Enumeratio plantarum Transsilvaniae , Viena, P hilipp Johann Ferdinand Schur
descrie L. glauca și L. carpathica (la el, Senecillis glauca Gaertn., respectiv S. carpathica
Schott) pe care le -a găsit pe Corongiș (Munții Rodnei), respectiv, tot în Munții Rodnei (fără o
localizare precisă), dar și La Piat ra Secuiului/Rimetea (informații preluate de la adresa
http://www.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/ ).
Lajos Simonkai precizează în Enumeratio florae transsilvanicae vesculosae c ritica ,
Budapesta, 1886, doar locațiile pentru L./Senecillis sibirica și L./Senecillis glauca , citând alți
autori (ex. Schur, Fuss, Baumgarten) (informații preluate de la adresa
http://w ww.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/ ).
D. Grecescu, în Conspectul florei României , București 1898, prezintă doar specia Ligularia
sibirica (L.) Cass ., indicând două locații: Munții Bucegi spre Sinaia și la Bușteni (informații
preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/ ).
M. Gușuleac și E. Țopa găsesc și colectează specia Ligulara glauca pentru Flora Exiccată
a României în anul 1936. Aceasta este i nserată sub numărul 2296, cu adnotația: Bucovina,
District Rădăuți, In pras ad rivulum Călin, loco „Horaiț”, Dicto propepagum Țibeni, Alt. cca
350 m.s.m., 7 iun. Et 24 iun. 1936. Legit et. det. M. Gușuleac et E. Țopa. În Contribuțiuni

3 Specie de plante care constituie o rămășiță a unei flore dispărute.

7 etnobotanice , incluse în „Buletinul Facultății Științifice” Cernăuți, IX (1937), E. Țopa
amintește, printre altele, numele popular pentru Ligularia glauca de „varza iepurelui”, cules de
la localnicii din preajma Horaițului (Domnica Țibu, 1997).
În Flora Republicii Populare Române , lucrare în 13 volume, editată sub egida Academiei
Române în perioada 1952 -1976, în volumul IX sunt prezentate cele doua specii, Ligularia
sibirica și Ligularia glauca (Ligularia carpathica fiindu -i considerată sinonim cu Ligularia
glauca ).
În legăt ură cu L. bucovinensis , academicianul E.I. Nyárády (autorul secțiunii rezervate
familiei Compositae/ Asteraceae) neagă existența speciei. Judecata sa se bazează pe materialul
de ierbar colectat din Bucovina și din Munții Tatra și consideră că ceea ce se cr edea a fi o specie
diferită reprezintă de fapt o formă ecologică a speciei L. sibirica .

I.1.2 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia sibirica
Ligularia sibirica (L.) Cass. (cunoscută și sub numele de L. bucovinensis Nakai), este o
plantă perenă denumită popular și gălbinele sau curechi de munte. În cele ce urmează sunt
prezentate caracterele de recunoaștere ale speciei, pe baza Florei Republicii Populare Române ,
volumul IX ( T. Săvulescu și colab., 1952 -1976, volumul I X – 1964 ).
Rădăcina este un r izom scurt4, dens acoperit cu rădăcini adventive groase sau subțiri,
lungi, fasciculate, cărnoase, foarte abundente, la partea superioară adeseori cu resturi fibroase
ale pețiolilor din anii trecuți.
Tulpina aeriană este viguroasă, dreaptă, erectă, groasă, înaltă de 50 -120 (150) cm,
cilindrică, striată, frunzoasă, glabrescentă sau de obicei aspru păroasă.
Frunzele bazale și tulpinale inferioare sunt foarte lung pețiolate (pețioli groși),
triunghiular ovate sau triunghiular reniforme, cu lamina aproape la fe l de lungă cât lată, uneori
si mai lată. La vârf sunt obtuze sau rotunjite, la bază adânc cordate (uneori aproape până la
jumătatea laminei), cu lobi bazali foarte divergenți, subhastați, rotunjiți sau unghiulari. Pe
margini, frunzele bazale sunt accentuat dințate, viu verzi, glabre și netede, uneori pe dos la
nervuri și pe pețiol dispers aspru păroase ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
Frunzele mijlocii sunt asemănătoare, scurt pețiolate, cu vagina5 largă, prelungită, iar
cele superioare sunt reduse la o vagi nă mai mult sau mai puțin membranacee.

4 Din punct de vedere morfologic, rizomul este o tulpină subterană; Săvulescu sinonimizează în mod eronat
rădăcina și rizomul. Planta prezintă într -adevăr un rizom scurt de pe care porne sc rădăcini adventive.
5 Vagina reprezintă teaca frunzei.

8 Antela6 este lungă, erectă și formează un racem simplu (foarte rar una, două ramuri
poartă raceme secundare scurte), cu axa adeseori brună -purpurie, muchiată, mai mult sau mai
puțin glandulos păroasă.
Antodiile în bo boci, precum și cele abia înflorite sunt erecte. Cele înflorite au 3 -4 cm în
diametru, având peduncul lung aproape cât involucrul, cu bracteole mai lungi decât pedunculii
și cu vârfurile ieșite din boboci. Antodiile, după înflorire devin nutante, cu pedunc uli încârligați.
Involucrul este cilindric campanulat, lung de 9 -12 mm, glabru, la bază cu 2 scvame
liniare, lungi cât involucrul. Foliolele involucrale sunt verzi sau brune roșiatice, la bază
uniseriate. Spre vârf, foliolele sunt alternativ membranos lățite, părțile lor membranoase fiind
acoperite de foliolele nelățite cu care alterează ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
Florile radiare sunt femele, galbene, cu ligulă lungă de 15 -16 mm și lată de 3 -5 mm, la
vârf rotunjită sau cu 3 dințișori. Florile centrale sunt hermafrodite, lungi cât involucrul, cu
corolă infundibuliformă, atenuată într -un tub subțire, tot atât de lung, cu antere cilindrice, lung
exserte și stigmat pe întreaga sa latură internă pubescent ( T. Săvulescu și colab., 196 4).
Achenele sun t glabre, cilindrice, lungi de cca 6 mm. Papusul este alb gălbui, puțin mai
lung decât achena, cu radiile foarte scurte, dințate ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
În România, rozeta frunzelor bazale la Ligularia sibirica se dezvoltă în mai, iar tulpina
floriferă, târziu, în iunie; înflorirea are loc în perioada iulie -august, iar fructificarea în a doua
jumătate a lui august; diseminarea durează până în decembrie.

I.1.3 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia glauca
Ligularia glauca (L.) O. Hoffm. (c unoscută și sub numele de L. carpathica Schott Nyman
& Kotschy), numită popular și varza iepurelui, este o plantă perenă, glabră, glaucă, cu o înălțime
cuprinsă între 60 -150 cm (Gheorghe Dihoru, Gavril Negrean, 2009).
În cele ce urmează sunt prezentate ca racterele de recunoaștere ale speciei, bazate în special
pe Flora Republicii Populare Române, volumul IX (T. Săvulescu și cola b., 1952 -1976, volumul
IX – 1964 ).
Rădăcina este un rizom7 scurt, cu numeroase rădăcini adventive filiforme și fibroase și cu
resturi fibroase de pețioli uscați în partea superioară ( A.I. Poiarkova , 1968).
Tulpina este erectă, verde, glabră, cilindrică, striată sau fin costată, foliată.

6 Antela reprezintă antodiul (inflorescența).
7 Se referă doar la rizom.

9 Frunzele bazale au lamina eliptică sau ovat eliptică, lungă până la 23 cm și lată până la 15
cm, brusc atenuată în pețiol, mai mult sau mai puțin aripat, lung până la 37 cm. Uneori, frunzele
bazale sunt subcordate la bază, cu margini întregi sau mărunt și dințat denticulate, puțin
cărnoase; sunt glabre pe ambele fețe ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
Frunza tulpinală inferioară este adeseori mică, aproape rotundă sau lat eliptică, lată de 5 -6
cm, scurt pețiolată cu vagina lată, amplexicaulă. Cele următoare sunt mai mari, sesile sau cu
pețioli scurți și lat aripați, aplexicaule, lat ovate sau eliptice, descres cente; cele de sub antelă cu
câte o scvamă lată, amplexicaulă.
Antela8 este erectă și formează un racem dens, ovoidal, de 4 -5 cm în diamtreu, uneori
prelungit cilindric, cu antodii mai mult sau mai puțin rărite. Pedunculii prezintă un singur
antodi u în general, foarte rar doi. La înflorire, atodiile sunt erecte, de 3 -4 cm în diametru. Dupa
înflorire devin nutante ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
Involucrul este globulor obcronic, lung de 8 -9 mm, la bază adeseori lanuginos, cu 1 -2
scvame foarte mici. Foliolele involucrale sunt liniar lanceolate, glabre, acute.
Florile radiare sunt galbene, eliptice sau eliptic -oblongi, lungi de cca 13 mm, late de 5 -6
mm, la vârf rotunjite sau numai cu urme de dinți. Florile centrale sunt tubuloase, puțin mai
lungi dec ât involucrul ( T. Săvulescu și colab., 1964 ).
Achenele sunt cilindrice, gălbui -maro, lungi de 5,5 mm, cu papus foarte mic, lung de 1 mm
sau chiar lipsite de papus.
Înflorirea la Ligularia glauca are loc din a doua jumătate a lunii iunie până la finele lui
iulie.

I.2. Corologie
I.2.1 Corologia speciei Ligularia sibirica
În prezent, Ligularia sibirica are ca areal de distribuție zona euro -siberiană. Zona de
distribuție c ontinuă începe în Asia de Est ( Japonia, Coreea, China și Mongolia), continuă în
partea de sud a Siberiei și în partea europeană a Rusiei, Belarusia și Ucraina.
În Europa, Ligularia sibirica a migrat în timpul glaciațunilor în zone în care condițiile
climatice au făcut posibilă adaptarea speciei. În prezent, se găsesc populații separate în
următoarele țări: Austria, Bulgaria, Croația, Estonia, Franța, Letonia, Polonia, Republica Cehă,

8 Se referă la antodiu.

10 Republica Slovac ă, România și U ngaria. Specia a fost de asemenea găsită în partea asia tică a
Turciei (Mânzu și colab., 2013).
Localitățile în care se găsește Ligularia sibirica în aceste țări se află la o distanță
considerabilă de zona de distribuție continuă a speciei și reprezintă rămășițe valoroase ale unei
distribuții continue din trecut. Așadar, este considerată a fi un relict glaciar. (Oltean și colab.,
1994; Oprea, 2005).
Ligularia sibirica are un grad înalt de adaptabilitate la factorii de mediu, găsindu -se pe cele
două continente în numeroare habitate precum pajiști umede, mlaștini eutrofe, uneori mlaștini
sărăturate, tinoare, de -a lungul malurilor râ urilor, în zone arbustive, în păduri umede, în poieni,
pe versanți stâncoși, în grohotișuri, până chiar în golul alpin (Andreea Natalia Matei, 2016).
În Romania, Ligularia sibirica se află într -o stare bună de conservare datorită includerii
sale în Rețeaua Ecologică Europeană NATURA 2000.
Conform lui Iuliu Prodan (1939), Ligularia sibirica se găsește în văile din etajul subalpin
și alpin din Carpați, începând din Bucovina (Poiana Stampii, Bobaica, Lucica, Țapul, Cocos,
Găina), în continuare în Transilvania (Asav -Gutâi, Cluj în Făget, Borsec, Tușnad), în munții
Bârsei pe ambele versante: atâ t în turbăriile de la Hermanul săsesc cât și pe Bucegi la Sinaia și
Bușteni.
Conform lui Ion Sârbu și colab. (2001), Ligularia sibirica este prezentă începând cu
regiunea colinară până în subalpin, prin mlaștini eutrofe, pajiști înmlăștinate, locuri ruder ale,
depresiuni intramontane.
În „Flora Republicii Populare Române”, voluml IX, (T. Săvulescu și colab., 1952 -1976,
volumul IX – 1964 ), referitor la răsândirea speciei Ligularia sibirica în țară sunt menționate
mai multe regiuni. În regiunea Maramureș se găsește în următoarele zone: Sighet la Strunga
Țiganului, Munții Gutin, Munții Piatra, Halta Runc (r. Sighet). În regiunea Cluj se găsește în
împrejurimile Rodnei, Cluj la Făget și Vârful Morii . În regiunea Mureș -Aut. M. se găsește în
Lueta, Căpâlnița, Mu nții Hatghita, Dealu (r. Odorhei); Borsec (r. Toplița); Joseni, Lăzăreni,
Borzontu Mic în zăvoaie, Remetea, Voșlăbeni, Izvorul Mureșului (r. Gheorgheni); Tușnad,
Sâncrăieni la turbăria Luci, Simionești, între Siculeni și Ciceu, Miercurea Ciuc, Jigodin,
Bârzava, Vrabia, Tușnad -Sat, Tușnadul Nou, Bicsad, Munții Nămirei pe Pârâul Brațul Încet și
Apa Roșie din Valea Uzului (r. Ciuc). În regiunea Brașov se găsește în următoarele zone:
Brașov la Stupin, Zagon, Ozunca, Prejmer, Hărman (r. Sf. Gheorghe); Turia la Pucioasa,
Cașinul Mic, Comandău (r. Tg. Secuiesc). În regiunea Argeș se găsește în Munții Buila, cheile
râului Cheia (r. R. Vâlcea). În regiunea Ploiești se găsește în Munții Bucegi în V. Jepilor și
Cheile Ialomiței. În regiunea Bacău se găsește în zona Bă lănești (r. Piatra Neamț). În regiunea

11 Suceava se găsește în zonele: Neagra Șarului, Drăgoiasa pe Pârâul Neagra, Coșna, Poiana
Stampii (r. Vatra Dornei); Bosanci la Ponoare, Suceava la Cunteni (r. Suceava).

Figura 2. Distribuția generală a speciei Ligularia sibirica în lume și în România (preluată din Mânzu și colab. 2017)
I.2.1 Corologia speciei Ligularia glauca
Ligularia glauca este prezentă în etajul montan, etajul alpin și mai rar în etajul colinar, în
locuri stâncoase calcar oase, de la 350 m la 900 -1000 m și 1650 -1700 m. Se găsește în Carpații
de Sud -Est, Munții Rila, Siberia: Bulgaria, România, Slovenia, Ucraina, fiind un element
carpato -balcano -sud siberian.
Conform volumului „Cartea roșie a plantelor vasculare din România” (Gh. Dihoru, G.
Negrean, 2009), L. glauca se găsește în următoarele zone: județul Alba (Rimetea, lângă Colții
Trascăului, Munții Trascău, Gisteagul Hidișinilor, Masivul Corabia – Cheile); județul Argeș (
Munții Făgăraș, pe Râiosul deasupra costelor de la Lespezi, Capra Budei și Cheia Gegiu);
județul Bacău ( Trecătoarea Ghimeș); județul Bistrița -Năsăud (Corongiș, la Piatra Știolului,
Munții Rodnei, Varful Saca); județul Buzău (Muntele Siriu, Colții Bocârnei, Colții Balei);
județul Dâmbovița (Munții Leaota, Culmea Zacotelor); județul Harghita (Tulgheș, Cheile
Tulgheșului); județul Prahova (Munții Bucegi) Vârful cu Dor, Izvorul Dorului, brânele de sub

12 Colții lui Barbeș); județul Suceava (Calafindești); județul Vâlcea (Muntele Buila, Curmătura
Bulzului și Stâlp ul Neacșului).
În „Flora Republicii Populare Române”, volumului IX (T. Săvulescu și cola b., 1952 -1976,
volumul IX – 1964 ), referitor la răspândirea speciei Ligularia glauca în țară sunt menționate
mai multe regiuni. În regiunea Cluj se găsește în Munții Rodnei pe Corongiș sub Poartă și la
Piatra Știolului (r. Năsăud); lângă Colții Trascăului ( Rimetea, r. Turda). În regiunea Mureș –
Aut. M. se găsește la Tulgheș (r. Gheorghen i). În regiunea Ploiești se găsește în Munții Bucegi:
pe brânele de sub Colții lui Barbeș 1650 m, V. Izvorul Dorului. În regiunea Argeș se găsește în
Munții Făgărașului pe Râiosu, foarte abundentă deasupra coastelor de la Lespezi, Capra Budei
și Cheia Gegi u. În regiunea Suceava se întâlnește în fânețele Horaieț, lângă Țibeni, 350 m (r.
Rădăuți).

I.3. Situația actuală a speciei Ligularia sibirica
În prezent, speciile relict, cum este spre exemplu și Ligularia sibirica , trebuie să facă față
schimbărilor cli matice în contextul actualei încălziri globale. Ca rezultat al activităților
industriale din ultimele decenii, schimbările climatice de la nivel global au produs modificări
importante în distribuția biodiversității( Mânzu și colab., 2013).
Cu toate că în trecut putea fi cosiderată o plantă comună, Ligularia sibirica fie a dispărut
din multe locuri din Europa, fie se confruntă cu reducerea habitatelor. Majoritatea populațiilor
sunt amenințate de activitățile umane, chiar dacă sunt protejate.
Cauze care du c la dispariția speciei sunt: lucrărilor de drenare a mlaștinilor pentru
înființarea de culturi agricole, pășunatul intensiv în apropierea ochiurilor de apă, cositul
fânețelor, tratarea c himică a culturilor agricole, modificările climatice și competiția
interspecifică (Matei Andreea Natalia, 2016).
Indivizii crescuți în zone umbrite fie nu înfloresc, fie nu produc un număr mare de semințe.
De asemenea, germinarea semințelor în aceste condiții este foarte redusă.
Uneori, Ligularia sibirica este crescută în grădini pentru frunzele mari și florile atrăgătoare.
Este folosită ca specie ornamentală, având astfel importanță economică.
În prezent, siturile Natura 2000 din România acoperă doar 33.76% din zonele unde se
găsește Ligularia sibirica , majoritatea aflându -se în partea centrală și sudică a zonei de
distribuție a speciei (județele Harghita, Brașov și Prahova). Având în vedere acest procent,
putem concluziona că specia Ligularia sibirica este protejată insuficient (Mânzu și colab.,
2013 ).

13 De asemenea , distrugerea habitatelor are loc mai rapid decât înființarea siturilor Natura
2000. Pr otejarea speciei este de asemenea dificilă deoarece multe habitate se află fie în zone de
interes turistic, fie în apropierea localităților sau a ș oselelor p rincipale. Un alt aspect important
îl reprezintă insuficiența informațiilor asupra populațiilor de Ligularia sibirica la nivel
European. În România, spre exemplu, distribuția geografică a acestei specieii este bine
documentată, însă informațiile cu privire la mărimea și structura populațiilor sunt insuficiente
(Mânzu și colab., 2013).

I.4. Descrierea zonelor de unde au fost colectate exemplarele studiat e
I.4. 1. Ligularia sibirica
I.4.1.1. Tinovul Șaru Dornei (ROSCI0249)
ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei este o arie protejată de interes național ce corespunde
categoriei a IV -a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în sud -vestul Județului Suceava,
în raza administrativă a comunei Șaru Dornei, la nord -est de localitatea Neagra Șarului. Are o
suprafață de 41 ha fiind administrată de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, prin Direcția
Silvică Suceava, Ocolul Silvic Vatra Dornei. Situl a fost constituit inițial ca rezervație natural
prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Suceav a nr.492 din 1973 și
prin Legea nr.5/20009.
Situl a fost desemnat pentru conservarea speciei de interes comunitar Ligularia sibirica și
a habitatelor Turbarii active 7110* și Turbarii cu vegetatie forestieră 91DO*, însă conform
planului de management al RO SCI0249 Tinovul Șaru Dornei, prezența speciei Ligularia
sibirica în sit este incertă. Aceasta a fost însă identificată într -o suprafață adiacentă sitului, într –
un fragment de habitat fără corespondență Natura 2000 (5411 Mlaștini sud -est carpatice, eu –
mezot rofe cu Crex nigra ssp. nigra, Juncus glaucus și J. effusus, Agrostis stolonifare și
Deschampsia caespitosa ).
Aria este dominată de mlaștini oligotrofe (sărace în substanțe nutritive), biocenozele
acestuia fiind puternic influențate de prezența mușchiului de turbă Sphagnum care se întinde
peste suprafața mlaștinii. Pe alocuri din el se înalță zone bombate create din mușchi sau asociații
cu alți mușchi ( Polytrichum ). "Mușuroaiele" din pătura de mușchi, ca și întreaga mlaștină, sunt
populate de diferite speci i de plante vasculare ierboase și lemnoase10.

9 Informație preluată din Planul de management al ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei
10 Informație preluat ă din Planul de management al ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei

14 Elementul interesant întâlnit în mlaștinile oligotrofe îl constituie prezența coniferelor, unele
dintre ele relicte glaciare rămase captive după ultima glaciațiune terminată acum mai bine de
10.000 de ani. La Șa rul Dornei este vorba despre un arboret de pin silvestru ( Pinus silvestris
forma turfosă ).
După cum am menționat anterior, ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei este o rezervație
naturală de tip mixt, în sit găsindu -se următoarele plante protejate: roua cerului ( Drosera
rotundifolia ), bumbăcărița ( Eriophorum vaginatum ), răchițeaua ( Vaccinium oxycoccos ),
ruginarea ( Andromeda polifolia ) și specia de rogoz ( Carex echinata ). În ceea ce privește
păsările, se întâlnesc codobatura vânătă ( Anthus pratensis ), fâsa de luncă (Motacilla cinerea )
și sfrânciocul ( Lanius collurio ), iar din rândul mamiferelor protejate întâlnim mistrețul ( Sus
scrofa )11.

I.4.1.2. Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi, județul Neamț
Mlastinile eutrofe sunt răspândite în cuvetele lacustre sau î n luncile râurilor, sunt bogate în
substanțe minerale, având ca sursă de alimentare apele atmosferice, freatice si cele de la
suprafață.
Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi, județul Neamț, este situată la sudul masivului
forestier Ghindăoani -Tupila ți. Suprafața este traversată în partea sudică de către râul Valea
Albă, afluent al râului M oldova. Mlaștina este de asemenea alimentată cu apă freatică și ape
meteorice (ploi, zăpezi), care se scurg de pe versanți. Dealurile din jurul zonei au înălțimi
cuprinse între 400 și 600 m. Versanții sunt afectați de a lunecări de teren, torenți și eroziune
ridicată a solului datorată suprapășunatului (Oprea Adrian și Sîrbu Culiță, 2010).
Ligularia sibirica a fost găsită din abundență în mlaștina de lângă localitat ea Unghi.
Această zona, împreună cu alte 4 (Bahna Mare, Râșcolnița, B orșeni, and Borniș ) a fost studiată
de către Oprea Adrian și Sîrbu Culiță în vederea propunerii sale ca și arie protejată în rețeaua
Natura 2000.

I.4.2. Ligularia glauca – Fânațele sec ulare de la Calafindești
Fânațele seculare Calafindești alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde
categoriei a IV -a IUCN (rezervație naturală de tip botanic) situată în județul Suceava, pe
teritoriul administrativ al comunei Calafindeșt i.

11 Informații preluate de la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Tinovul_%C8%98aru_Dornei

15 Aria naturală cu o suprafață de 17,30 hectare se află în partea nord -vestică a satului
Calafindești, în apropiere de orașul S iret, lângă drumul național DN212.
Interesul științific asupra fânețelor din județul Suceava a fost mult sporit prin semnalarea
de către unii cercetători – Mihail Gușuleac, iar mai apoi de Emilia Țopa, Ad rian Tudorică,
Nicolae Boșcaiu, Taras George Seghedin – a unei specii relictare deosebit de rare în flora
României: Linguria glauca13.
Fânețele în care a dăinuit popolația eurosiberiană de Ligularia glauca , la limita sud -vestică
a arealului său mondial, se află în locul cunoscut în toponimia populației autohtone prin
indicația „La Stejărei”. Însăși această referință toponimică atestă remi niscențele unei
diseminații de „stejari” ( Quercus petraea și Quercus robus ) care au supraviețuit dupa defrișarea
stejărișului xeroterm în locul căruia s -au înfiripat aceste fânețe. Analizele sporo -polinice au
evidențiat caracterul stravechi al acetor stejă rișe din exteriorul arcului carpatic, pe care se pare
că glaciațiunea wurmiană nu le -a desființat. Îndelungata contribuție a acestor stejărișe, care în
timpul glaciațiunii wurmiene alcătuiau „benzi de oscilație” pe dealurile podișului sucevean,
dobândește un considerabil interes pentru explicarea dăinuirii unor populații de plante ierboase
care în răstimpul extremelor crioterme au putut găsi un refugiu favorabil în poienile sau
arboretele rărite ale unor asemenea formațiuni silvestre din zona periglaciară. Argumentele
palinologice oferă astfel premise concludente pentru explicarea supraviețuirii aceste populații
de Ligularia glauca din România (Taras George Seghedin, Nicolae Boscaiu , 1979 ).
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 și
reprezintă o zonă de fânețe cu rol de protecție pentru mai multe specii floristice rare, printre
care: varza iepurelui (Ligularia glauca ), laleaua pestriță ( Fritillaria meleagris ), săbiuța
(Gladiolus imbricatus ), stânjenel ( Iris sibiri ca), coada cocoșului ( Poligonatum odoratum ) și
crinul de pădure (Lilium martagon ).

12 Informații preluate de la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%A2na%C8%9Bele_seculare_de_la_Calaf
inde%C8%99ti
13 Informații preluate de la adresa http://judetulsuceava.ro/locuri/arii -naturale -prote jate/rezervatii –
naturale/fanetele -seculare -de-la-calafindesti/

16 CAPITOLUL II . MATERIALE, METODE ȘI TEHNICI DE
LUCRU

În vederea realizării cercetărilor histo -anatomice s -a utilizat material biologic
reprezentat de fragmente din organele vegetative (tulpină aeriană, frunză – pețiol și limb foliar)
colectate de la plante aflate în stare de antez ă. S-au luat în observație două specii de plante după
cum urmează: Ligularia sibirica (L.) Cass , prelevată din două zone: Tinovul Șaru Dornei
(jude țul Suceava) și Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi ( județul Neamț) și Ligularia
glauca (L.) O.Hoffm, prelevată din Fânațele seculare de la Calafindești (județul Suceava).
Fixarea și conservarea materialului vegetal s -au realizat în alcool 70°, u rmând a fi
secționate la microtomul de mână, cu ajutorul briciului botanic.
Probele se fixează între două jumătăți de măduvă de soc, obținute astfel încât să intre
ușor forțat în orificiul microtomului. Secțiunile se realizează prin învârtirea șurubului
microtomului, astfel încât, la fiecare rotație, să expună un fragment din probă de 30 – 50μm,
care se secționează printr -o mișcare rapidă și uniformă cu briciul.
Secțiunile se adună într -o sticlă de ceas; măduva de soc, fiind mai ușoară, plutește la
suprafa ța apei, iar materialul vegetal cade la fundul vasului. Se separă secțiunile, se trec într -o
altă sticlă de ceas și se colorează.
Colorarea se realizează cu roșu Ruthenium și verde iod (colorația clasică utilizată în
studiile de histo -anatomie vegetală).
Pentru aceasta secțiunile au fost mai întâi supuse procesului de javelizare cu hipoclorit
de sodiu 20 -35 minute (funcție de material) și spălate cu apă acetică și cu apă distilată.
Secțiunile astfel prelucrate au fost colorate mai întâi cu verde iod (1 min ut), spălate cu
alcool etilic 900, iar apoi colorate cu roșu Ruthenium (20 minute), spălate cu apă distilată și
montate în glicero -gelatină (lichefiată în prealabil prin încălzire la lampa cu spirt) (Șerbănescu –
Jitariu G., Andrei M., Mitroiu -Rădulescu N., Petria E., 1983).
După preparatele astfel obținute s -au efectuat fotografii la microscopul OLYMPUS cu
cameră foto inclusă aflat în dotarea Laboratorului de Morfologia și anatomia plantelor din
cadrul Facultății de Biologie din Iași.

17 CAPITOLUL III . REZU LTATE ȘI DISCUȚII

III. 1 Rădăcina

Figura 4. Secțiune transversală prin rădăcină la Ligularia
sibirica, Unghi (original)

Figura 5. Secțiune transversală prin rădăcină la Ligularia glauca (original)

Figura 3. Secțiune transversală prin rădăcină la
Ligularia sibirica, Șaru Dornei (original)

18 III. 1. 1. Ligularia glauca
Conturul secțiunilor transversal e este circular. La exterior, rizoderma cu peri absorbanți
s-a exfoliat f iind înlocuită de o peridermă rezultată din activitatea meristemului secundar numit
felogen. Felogenul a format spre exterior numeroase straturi de suber, aflat în stadiul de
exfoliere .
În grosimea parenchimului cortical se observă prezența a nu meroase canale secretoare
(7-8) dispuse pe un cerc.
Cilindrul central ocupa cam 1/3 din volumul rădăcinii, fiind format din 7 -8 fascicule de
lemn ce alterează cu tot atâtea de liber, aspect neobișnuit având în vedere că specia este o
dicotiledonată .
În centru persist ă măduva, aspect care de asemenea este rar întâlnit la dicotiledonate.
Pe unele secțiuni necolorate se mai poate observa exoderma, unistratificată cu celule
poligonale , ușor alungite radiar .
Observație : canalele secretoare se află în porțiunea mediană a parenchimului cortical, la
distanță aproximativ egală de peridermă și cilindrul central. Sunt în număr de 7 -8.

III. 1. 2. Ligularia sibirica
III. 1. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei
Conturul secțiunilor transv ersal e este circular. De la exterior spre interior se succed
următoarele zone anatomice: rizoderma, scoarța și cilindrul central .
Scoarța prezintă o exodermă unistratificată și un parenchim cortical pluristratificat.
Observație : la partea intern ă a parenchimului cortical, în vecinătatea cilindrului central,
se află 5 canale secretoare aflate în dreptul fa sciculelor de liber ( în număr de 5) din cilindrul
central. În cilindrul c entral se găsesc de asemenea 5 fascicule de lemn.
Observație : Măduva pe rsită, nefiind dislocată din ultimele vase de metaxilem.
III. 1. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi
Cilindrul central este tetra rh, cu structură tipică de dicotiledonat, adică prezintă 4
fascicule de lemn ce alternează cu 4 fascicule de liber. Vasele de metaxilem înlocuiesc măduva
(Figura 6).

19 Canalele secretoare, în număr de 4, sunt în apropiere a cilindrului central
Ultimul strat al scoarței este o endodermă de tip primar cu benzi Caspary în pereții
laterali.
Observație : pe unele secțiuni se observă prezența unor mici canale aerifere ceea ce
indică un substrat relativ bogat în apă ori umiditate crescută.

Figura 6. Secțiuni transversale prin cilindrul central la cele două specii studiate (original)

20

Figura 7. Secțiuni transversale prin rădăcină la Ligularia glauca (original)
Figura 8. Secțiuni transversale prin rădăcină la Ligularia sibirica (original)

21 III. 2. Tulpina

Figura 9. Secțiune transversală prin tulpină la Ligularia
sibirica, Șaru Dornei (original)
Figura 10. Secțiune transversală prin tulpină la
Ligularia sibirica, Unghi (original)

Figura 11.. Secțiune transversală prin tulpină la Ligularia glauca (original)

22 III. 2. 1. Ligularia glauca
Conturul secțiunilor transversal e este trunghiular, cu unghiurile atenuate, ușor rotunjite .
Măduva este dezorganizată în totalitate, astfel încât în centrul tulpinii se află o cavitate aeriferă
de formă triunghiulară.
Sub epidermă se află scoarța pluristratificată, diferențiată în două subzone ce alternează:
colenchim angular și parenchim asimilator.
În cil indrul central se află numeroase fascicule libero -lemnoase de tip colateral dechis
de trei categorii: mari, mijlocii și mici, fără a exista un anume tipar al dispoziției lor
(aproximativ 30 -35).
Remarcăm faptul că aceste fascicule prezintă atât la perifer ia liberului cât și la periferia
lemnului câte o teacă mecanică de sclerenchim, teacă foarte bine dezvoltată.

III. 2. 2. Ligularia sibirica
III. 2. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei
Conturul secțiunilor transversal e este tot triunghiular, cu unghiurile foarte ascuțite.
Mădu va dezorganizată în totalitate va forma în centrul tulpinii o cavitate aeriferă
neregulată.
Scoarța este foarte slab reprezentată, fiind în totalitate parenchimatică.
În clilindrul central numărul d e fascicule libero -lemnsoase este mai mic (14 -15), de
dimensiuni aproape egale.
Și aceste fascicule au la periferia liberului și a lemnului câte o teacă mecanică de
sclerenchim, mai bine dezvoltată la periferia liberului.
Pe unele secțiuni, teaca de scle renchim are elemente cu pereții uniform îngroșati dar
nelignificați. Pe unele secțiuni, în poziție hipodermică se observă 1 -2 straturi de colenchim
tangential.
III. 2 . 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi
Conturul secțiunilor transversale este trunghiu lar-costat; mă duva dezorganizată lasă loc
unei cavități aerifere neregulate.
Fasciculele conducătoare par aranjate pe două cercuri, unul extern (6 -7 fascicule) și unul
intern (5 -6 fascicule). Între fascicule nu există diferențe dimensionale apreciabile.
Observație: teaca de sclerenchim se află mai ales la periferia liberului. Uneori, pot fi
observate și fascicule lipsite de teaca de sclerenchim de la periferia liberului.

23
Figura 12. Secțiuni transversale prin tulp ină la Ligularia glauca (original)
Figura 1 3. Secțiuni transversale prin tulpină la Ligularia glauca (original)

24
Figura 1 4. Secțiuni transversale prin tulpină la Ligularia sibirica (original)
Figura 15 . Secțiuni transversale prin tulpină la Ligularia sibirica (original)

25
III. 3. Limbul foliar

Figura 17. Secțiune transversală prin limbul foliar la
Ligularia sibirica, Șaru Dornei (orig inal)

Figura 18.. Secțiune transversală prin limb ul foliar la
Ligularia sibirica, Unghi (original)
Figura 16 . Secțiuni transversale prin tulpină la Ligularia sibirica – detalii (original)

26
Figura 19. Secțiune transversală prin limbul foliar la Ligularia glauca (original)
III. 3. 1. Ligularia glauca
Nervura mediană proemină puternic la fața inferioară (abaxială). Între cele două
epiderme se află colenchim tangential și un paren chim fundamental în care se află dispuse 3
fascicule libero -lemnoase orientate cu lem nul spre fața superioară. Parenchimul fundamental
dintre aceste 3 fascicule este dezorganizat, formând o cavitate aeriferă trunghiulară.

Mezofilul este omogen, de tip lacunos, deci limbul foliar are o structură bifacială
ipofacială centric omogenă.

III. 3. 2. Ligularia sibirica
III. 3. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei
Nervura mediană are contur circular, fără a se observa o cavitate aeriferă în interiorul
acesteia.
Număr ul de fascicule libero -lemnoase este mai mare (8 -9), de dimensiuni difer ite.
Mai cu seamă, la fața inferioară se observă peri tectori pluricelulari, unisexuați, foarte
lungi.
Mezofilul este omogen, de tip lacunos, iar liberul foliar are o structură bifacială
izofacială centric omogeană.

III. 3. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi
Este i dentic ca s tructură cu cel recoltat de la Ș arul Dornei.

27
Figura 20 . Secțiun i transversale prin limbul foliar la cele două specii studiate (original)
Figura 21 . Secțiuni transver sale prin limbul foliar la Ligularia glauca (original)

28

Figura 2 2. Secțiuni transversale prin limbul foliar la Ligularia sibirica – detalii: peri tectori (original)

29 CONCLUZII

CARACTERE DE DIAGNOZĂ ÎNTRE LIGULARIA GLAUCA ȘI
LIGULARIA SIBIRICA

1. La nivelul rădăcinii
În primul rând , diferă numărul de canale secretoare (7 -8 la Ligularia glauca ; 4-5 la
Ligularia sibirica ). Poziția cana lelor secretoare este de asemenea diferită (în porțiunea mediană
a parenchimului cortical la Ligularia glauca ; la partea internă a parenchimului cortical, în
imediata vecinătate a cilindrului central, în dreptul fasciculelor de liber la Ligularia sibirica ).
Numărul fasciculelor conducătoare de lemn și de liber din cilindrul central este de
asemenea diferit (câte 7-8 fascicule de lemn și de liber, caracter histo -anatomic neobișnuit
pentru tiparul structurii rădăcinii de la dicotiledonate, la Ligularia glauca ; câte 4 fascicule de
lemn și de liber la Ligularia sibirica , caracter spec ific rădăcinii dicotiledonate).
2. La nivelul tulpinii
Conturul secțiunilor transversale este triunghiular, cu unghiuri atenuat -rotunjite la
Ligularia glauca și triunghiular, cu unghiuri ascuțite prelung la Ligularia sibirica .
Prin dezorganizarea măduvei rezultă o cavitate aeriferă central ă de formă triunghiulară
la Ligularia glauca și de formă neregulată la Ligularia sibirica .
Număr ul de fascicule conducătoare libero -lemnoase este de asemenea diferit la cele
două specii : 30-35 la Ligularia glauca și 14 -15 la Ligularia sibirica .
3. La nive lul limbului foliar
Nervura mediană cuprinde 3 fascicule libero -lemnoase separate de o cavitate aeriferă
triunghiulară la Ligularia glauca , în timp ce la Ligularia sibirica nervura mediană are 8 -9
fascicule conducătoare libero -lemnoase de dimensiuni diferit e.
Nervura mediană are contur triunghiular la Ligularia glauca și contur rotunjit la
Ligularia sibirica .

Rezultatele investigației noastre sunt inedite , cele doua specii analizate de noi nemafiind
analizate din punct de vedere histo -anatomic până în preze nt, conform lucrărilor de specialitate
pe care am avut posibilitatea să le consultăm până în prezent.

30 BIBLIOGRAFIE

1. Bădărău Alexandru Sabin, 2013 – Catalogul speciilor Natura 2000 din România, Plante,
p. 138 -164, în „ Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România”
(coord. T. Brânzan), ISBN 978 -606-8534 -17-6, p. 143 ( Ligularia sibirica ), (doc. pdf.)
2. Dihoru Gheorghe, Negrean Gavril, 2009 – Cartea roșie a plantelor vasculare din
România , Editura Academiei Române, București
3. Matei Andree a Natalia, 2015 – Phytosociological study concerning habitats with
Ligularia sibirica (l.) Cass. and cladium mariscus (l.) Pohl from Hărman marsh ,
Contribuții Botanice – 2015, Grădina Botanică “Alexandru Borza” Cluj -Napoc, p. 105 –
111
4. Matei Andreea Natalia – Studiul corologic al speciei Ligularia sibirica (L.) Cass. în
România și în Europa, respectiv corologia genului Ligularia la nivel mondial , Marisia,
Studii și materiale, Științele Naturii, XXXV/2015, Muzeul Județean Mureș.
(https://prezi.com/bdruwydi0kay/studiul -corologic -al-speciei -ligularia -sibirica -l-cass-
i/ )
5. Mânzu Ciprian, Gherghel Iulian, Zamfirescu Ștefan, Zamfirescu Oana, Roșca Irina,
Strugariu Alexandru, 2013 – Current and future potential distribution of glacial relict
Ligularia sibirica (Asteraceae) in Romania and temporal contribution of Natura 2000
to protect the species in light og global change , Carpathian Journal of Earth and
Environment al Sciences, May 2013, Vol. 8, No. 2, p. 77 – 87
6. Neblea, Monica, 2009 – Phtosociological researches concerning habitats with Ligularia
sibirica (L.) Cass. from Meridional Carpathians . Analele științifice ale Universității
“Al. I. Cuza” Iași Tomul LV, fasc . 2, s.II a. Biologie vegetală, 2009, p. 145 -154
7. Oltean, M., Negrean, G., Popescu, A., Roman, N., Dihoru, G., Sanda, V., Mihăilescu,
S., 1994 – Lista Roșie a plantelor superioare din România , Academia Română,
Institutul de Biologie, București
8. Oprea Adrian , 2005 – Lista critică a plantelor vasculare din România , Iași, Editura
Universității „Alexandru. Ioan. Cuza” Iași, p. 384
9. Oprea Adrian, Sîrbu Culiță, 2010 – Phytocoenotic surveys on some mesotrophic –
eutrophic marshes in Eastern Romania , J. Plant Develop. 17 (2010): 75 -108
10. Poiarkova A.I., 1968 – Flora of the U.S.S.R ., vol. XXVI, Sm ithsonian Insitution
Libraries, Whasington D.C., 2000, p. 804

31 11. Prodan Iuliu, 1939 – Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc în
România , Vol. I, Cluj, Ti pografia „Cartea Românească”
12. Săvulesc Traian și colab., 1962 – Flora Republicii Populare Române , vol. IX,
București , Editura Academiei Republicii Populare Române, p. 587 -590
13. Sârbu Ion, Ștefan Nicolae, Ivănescu Lăcrămioara, Mânzu Ciprian, 2001 – Flora
ilustrată a plantelor vasculare din estul României , Vol. II, Iași, Editura Universitatii
Alexandru Ioan Cuza din Iasi , p. 208 -209
14. Seghedin Taras Georg e, Boscaiu Nicolae 1979 – Fânețele cu Ligularia glauca (L.) O.
Hoffm. de la Calafindești (jud. Suceava)
15. Tibu Dominica, 1997 – Rezervația naturală de la Stejari -Horaiț , Analele Bucovinei,
Tom IV, 1, 165 -170

16. http:/ /www.anpm.ro/documents/839958/2259964/Plan+Management+ROSCI0249+Ti
novul+Saru+Dornei.pdf/b47e3dff -e0cc-44d6 -92a6 -0f919d3057c2
17. http://e -ecodb.bas.bg/rdb/bg/vol1/Ligglauc.html
18. http://www.muntesiflori.ro/ligularia -sibirica -glauca/
19. http://judetulsuceava.ro/locuri/arii -naturale -protejate/rezervatii -naturale/fanetele –
seculare -de-la-calafindesti/
20. http://plantillustrations.org/species.php?id_species=603489
21. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tinovul_%C8%98aru_Dornei
22. https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%A2na%C8%9Bele_seculare_de_la_Calafinde%C
8%99ti