Conferențiar dr. ing. BALEA GABRIEL Mirela STANCIU [310514]

UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE ,,[anonimizat] “ SIBIU

SPECIALIZAREA MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII DURABILE A ZONEI RURALE LUCRARE DE DISERTAȚIE Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat] 2017

UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE ,,[anonimizat] ’’ SIBIU

SPECIALIZAREA MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII DURABILE A ZONEI RURALE TITLUL LUCRĂRII

ASPECTE PRIVIND CREȘTEREA vacilor de lapte ÎN

SISTEM ECOLOGIC ÎN JUDEȚUL SIBIU

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat] 2017

CUPRINS

Introducere: Agricultura ecologică……………………………………………………………………pag 2

Capitolul I: Situația agriculturii ecologice în județul Sibiu……………………………….pag 5

Operatorii ecologici din județul Sibiu……………………………………………………………………….pag 5

Situația suprafețelor certificate ecologic din județul Sibiu………………………………………….pag 6

Situația animalelor certificate ecologic / în conversie din județul Sibiu……………………….pag 7

Capitolul II: Creșterea bovinelor în România………………………………………………….pag 9

2.1 Dinamica efectivelor și a producției de carne perioada 2001-2013……………………………….pag 9

2.2 Dinamica efectivelor matcă și a producției de lapte perioada 2001-2013…………………….pag 10

2.3 Efectivul de bovine pe toate județele………………………………………………………………………pag 11

Capitolul III: Prevederi legislative privind creșterea bovinelor în sistem

ecologic……………………………………………………………………………………………………………………pag 14

3.1 Legislație……………………………………………………………………………………………………………pag 14

3.2 Noile orientări privind confortul animalelor din fermele de exploatare. Bunăstarea

animalelor………………………………………………………………………………………………………………..pag 19

Capitolul IV: Tehnologia de creștere a bovinelor în sistem ecologic………………..pag 34

Capitolul V: Creșterea bovinelor în sistem ecologic în județul Sibiu……………….pag 51

5.1 Efectivul de bovine din județul Sibiu……………………………………………………………………..pag 52

5.2 Efectivul de bovine ecologice din județul Sibiu……………………………………………………….pag 53

5.3 Analiza tehnologiei de creștere aplicată în exploatațiile de bovine crescute în sistem

ecologic……………………………………………………………………………………………………………………pag 55

Concluzii………………………………………………………………………………………………………pag 60 Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..pag 62

INTRODUCERE:

Agricultura ecologică este o arta a ținerii sub control a viețuitoarelor agricole și

a mediului lor de viață în folosul omenirii prin metode și mijloace prietenoase cu mediul înconjurător.

,, Producția ecologică reprezinta un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, reprezinta un nivel înalt de biodiversitate conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor și o metodă de producție care respectă preferințele anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale.”Regulamentul (CE) nr. 837/2007”

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai potrivită metabolismului uman, mai curata, în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului sau, altfel spus, unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este obținerea de produse agricole și alimentare proaspete și autentice, prin procese create să respecte natura și sistemele acesteia. Avantajul promovării unui astfel de sistem reprezinta existența unor filiere de producție, transformare și comercializare organizate și de asemenea existența unei piețe potențiale neacoperite de producție. Dacă luăm în calcul, procentul consumatorilor bio permanenți și ocazionali, situat între 3 și 53%, putem aprecia că există un procent mai mare de consumatori ocazionali, care ar putea deveni permanenți într-un viitor apropiat, în condițiile existenței unor politici comerciale de atragere a acestora.

Obiectivele, principiile și normele aplicabile producției ecologice sunt cuprinse în legislația comunitară și națională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de producție în sectorul de producție vegetală, animalieră și de acvacultură reglementează și următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea, comerțul, importul, inspecția și certificarea. În România, controlul și certificarea produselor ecologice este asigurat în prezent de organisme de inspecție și certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de imparțialitate,de independență și competență stabilite în Ordinul nr. 181/2012 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și desupraveghere a activității organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecție și certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop. Procesul de inspecție și certificare a conformității produselor rezultate din producția ecologică pentru următoarele domenii:

● producție vegetală, produse vegetale, animale și produse animaliere; ● unități de procesare a produselor vegetale și animaliere, a alimentelor compuse din produse vegetale și animaliere;

● importatori și comercianți de produse vegetale și animaliere și a alimentelor compuse din produse vegetale și animaliere;

● furaje.

Actele și documentele necesare inițierii procesului de certificare: Inițierea certificării se face de către operatorul interesat care contactează OIC și căruia i se pun la dispoziție informații referitoare la procesul de certificare a produselor ecologice, precum și următoarele documente:

→ Cererea sau chestionar de autoevaluare pentru certificarea produselor ecologice; → Proceduri OIC privind ,, tratarea reclamațiilor și a apelurilor”; → Regulamentele europene aplicabile. Cerearea completată de operator este transmisă OIC pentru evaluare și acceptare a acesteia. În cazul acceptării Cererii de către OIC se transmit operatorului următoarele documente:

→ Contractul de certificare; → Proceduri OIC privind ,, Utilizarea certificatelor și a marcajului de conformitate” și ,, Catalogul de sancțiuni”.

În urma acceptării documentației OIC ce i-a fost transmisă, operatorul returnează la OIC următoarele documente:

→ Contractul de certificare, semnat → Fișă de înregistrare a operatorului (DADR), completată conform cerințelor Autorității Competente (MADR) → Documente suplimentare specifice activității operatorului ( după caz, documentele Sistemului de Management; Copie de pe Certificatul de înmatriculare- în cazul societăților comerciale, a persoanelor fizice autorizate, a asociațiilor familiale; Copie de pe statutul legal / actul constitutiv, precum și alte documente care au ca scop clarificarea situației specifice de aplicație a operatorului, cum ar fi: acte de proprietate (titlu de proprietate sau contracte, care să justifice utilizarea suprafețelor de teren declarate) și după caz autorizații necesare, specifice domeniului de activitate; cartografierea terenului (imagine cadastrală); (Tănase Maria, Sava Sand Camelia, Stanciu Mirela, 2014, Agricultură ecologică și dezvoltarea durabilă, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu.)

CAPITOLUL I:

SITUAȚIA AGRICULTURII ECOLOGICE ÎN

JUDEȚUL SIBIU

1.1 OPERATORI ECOLOGICI DIN JUDEȚUL SIBIU

În județul Sibiu operatorii ecologici sunt repartizați pe regiuni în cele 6 gal-uri (grup de acțiune locală).

După cum se vede în județul Sibiu cei mai multi dintre operatorii ecologici sunt în GAL- ul ,,Microregiunea Hârtibaciului” și cei mai puțini se află în GAL- urile ,,Podișul Târnavelor Interjudețean’’ și ,,Țara Secaselor Interjudețean’’.

În județul Sibiu există un total de 36 de operatori ecologici (vezi anexa 1) care au fost certificați de 5 organisme de inspecție și certificare aprobate din totalul de 14 organisme de inspecție și certificare aprobate de MADR.(vezi anexa 2 )

Cei 36 de operatori ecologici care au fost cerificați de organisme de inspecție și certificare aprobate de MADR sunt din localitațile Agnita, Bazna, Bruiu, Cârțișoara, Cisnădie, Dobârca, Ilimbav, Marpod, Nocrich, Porumbacu de Jos, Roșia,Scoreiu, Șura Mare, Sibiu, Târnava, Vurpăr, dar sunt si operatori care își desfășoară activitatea în alte localitați cum ar fi : Altâna, Blăjel, Chirpăr, Meringheal și Porumbacul de Sus, dar sediul îl au în alte localități.

Activitățiile principale ale acestor operatori ecologici sunt: creșterea animalelor, producția vegetală, produsele vegetale neprocesate, produsele neprocesate și procesate de origine animală, procesarea produselor alimentare.

1.2 SITUAȚIA SUPRAFEȚELOR CERTIFICATE ECOLOGIC DIN JUDEȚUL SIBIU- 2015

În anul 2015 județul Sibiu are înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală 11.000 ha, suprafețe certificate ecologic. Putem face o împărțire pe categorii de folosință a acestor suprafețe certificate ecologic pentru a vedea mai bine ce se cultivă ecologic în zona noastră, culturii care sunt necesare pentru a crește animalele în sistem ecologic.

Ponderea suprafețelor certificate ecologic pe categorii de folosință Sibiu – 2015

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală,2016

După cum se observă cea mai mare suprafață este ocupată cu pajiști permanente (5500 ha) apoi plantele de nutreț (1032 ha), livezi (564 ha), teren necultivat (321 ha), iar cea mai mică suprafață este ocupată de legume (3 ha) și flori și plante aromatice (3 ha.)

Suprafețe certificate ecologic / în conversie pe categorii de

folosință – date comparative – Sibiu 2015

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

1.3 SITUAȚIA ANIMALELOR CERTIFICATE ECOLOGIC / ÎN CONVERSIE PE CATEGORII DE ANIMALE DIN JUDEȚUL SIBIU

Ponderea numărului de animale ecologice / de conversie pe categorii Sibiu – 2015

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

După cum se observă în graficul anterior în județul Sibiu cei mai mulți operatori ecologici se ocupă cu creșterea ovinelor, având un total de 17182 capete, apoi sunt urmați de crescătorii de albine cu 2307 de familii, bovinele de lapte 1088 capete, bovine de carne 690 capete, caprine 687 capete, găini ouătoare 30 capete și bivolițe 10 capete. În total sunt înscrise 21.994 de animale ecologice.

Situația numărului de animale certificate ecologic / în conversie pe categorii de animale – date comparative- Sibiu 2015

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

După cum se observă indiferet de categoria de animale, numărul acestora este mai mare în sistem ecologic decât cel în conversie, cu excepția caprinelor.

CAPITOLUL II:

CREȘTEREA BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

2.1 DINAMICA EFECTIVELOR ȘI A PRODUCȚIEI DE CARNE ÎN

PERIOADA 2001-2013

Tabel 1

Sursă: Balea Gabriel date prelucrate de pe siteul http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html

După cum putem vedea în tabelul anterior efectivul de bovine a avut creșteri și descreșteri pe parcursul anilor. Putem observa că în anul 2006 a fost cel mari mare efectiv de bovine, pe când în anul 2010 a fost anul cu cel mai scăzut efectiv.

În ceea ce privește producția totală de carne de vită în viu în anul 2004 a fost anul cu cea mai mare producție de carne vită în viu, pe când anul 2010 a înregistrat cea mai mică producție de carne vită în viu.

Greutatea medie la sacrificare a fost cea mai mare în anii 2005 și 2011, având un total de 333 kg/cap, pe când în anul 2001 greutatea medie la sacrificare a avut cea mai mică înregistrare. 2.2 DINAMICA EFECTIVELOR MATCĂ ȘI A PRODUCȚIEI DE LAPTE ÎN PERIOADA 2001-2013

Tabel 2

Sursă: Balea Gabriel date prelucrate de pe siteul http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html

După cum putem vedea în tabelul anterior avem cel mai mare efectiv matcă în anul 2005, cu un efectiv de 1.812 mii capete și în anul 2010 cel mai mic efectiv matcă de 1.282 mii capete. Producția medie de lapte a fost cea mai mare în anul 2009 cu o cantitate de 3.807 l/cap, iar cea mai mică în anul 2010 cu o cantitate de 2.595 l/cap.

Anul cu producția de lapte cea mai mare a fost anul 2006, an în care producția înregistrată a fost de 58.307 mii hl, iar anul în care producția de lapte a fost cea mai mică a fost anul 2012, an în care producția a fost 42.036 mii hl.

Producția marfă a fost cea mai mare în anul 2006 cu o producție de 28.834 mii hl, iar în anul 2002 a fost cea mai mică producție, aceeasta fiind de 5.006 mii hl.

2.3 Efectivul de bovine pe toate județele

RAPORT TEHNIC-OPERATIV asupra situației din zootehnie

la data de 31 decembrie 2016

Tabel 3

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de pe situl http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html

După cum putem vedea în tabelul anterior, în România avem un total de 2.163.050 sectoare, din care 6.050 sunt sectoare de stat și 2.157.000 sunt sectoare private. În sectorul privat 290554 sunt unități cu flux individual, 184.173 societăți și asociații private și 1.943.273 sunt ferme familiare.

Cele mai multe sectoare le are județul Suceava având 130.947 sectoare, acestea fiind toate sectoare private, din care 9.688 sunt societăți și asociații private iar 121.259 sunt ferme familiare. Județul Suceava este urmat de județul Botoșani 12 sectoare de stat și 103.730 sectoare private, din care 1.325 sunt societăți și asociații private și 102.393 sunt ferme familiare.

Cele mai puține sectoare le are Bucureștiul, acesta având 166 de sectoare dintre care 0 sectoare de stat și 166 de sectoare private , acestea fiind toate ferme familiare.

Județul Sibiu are un total de 49.782 de sectoare, din care 210 sunt sectoare de stat, 10.502 sunt societăți și asociații familiare și 39.070 sunt ferme familiare, astfel acesta se situează pe locul 17 în topul județelor cu cele mai multe sectoare.

CAPITOLUL III:

PREVEDERI LEGISLATIVE PRIVIND CREȘTEREA

BOVINELOR ÎN SISTEM ECOLOGIC

3.1 LEGISLAȚIE

(,, REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008- Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ”)

REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul

Regulamentul (CE) nr. 834/2007, în special titlurile III, IV și V, stabilește cerințe de bază cu privire la producția, etichetarea și la controlul produselor ecologice în sectorul de producție vegetală și productie animalieră. Este necesar o stabilire de norme de aplicare a cerințelor în cauză.

Este necesară stabilirea unor definiții, în vederea evitării ambiguităților și a garantării aplicării uniforme a regulilor de producție ecologică.

Articolul (8) Abordarea holistică a agriculturii ecologice impune o producție animalieră în strânsă legătură cu terenul, unde gunoiul de grajd produs trebuie folosit ca îngrășământ în producția vegetală. Având în vedere faptul că sectorul creșterii animalelor implică întotdeauna gestionarea terenului agricol, este necesar să se prevadă interzicerea producției animaliere în lipsa terenului. În producția animalieră ecologică, alegerea raselor trebuie să țină cont de capacitatea acestora de a se adapta la condițiile locale, de vitalitatea lor și de rezistența la boli; este necesară încurajarea unei mari diversități biologice.

Articolul (9) În anumite condiții, operatorii pot întâmpina dificultăți în obținerea animalelor de reproducere ecologice datorită unui capital genetic redus, ceea ce împiedica dezvoltarea sectorului. În consecință, trebuie prevăzută posibilitatea de a introduce un număr limitat de animale neecologice într-o exploatație agricolă în vederea reproducerii.

Articolul (10) Activitatea de creștere ecologică a animalelor trebuie să garanteze satisfacerea nevoilor comportamentale specifice ale animalelor. În această privință, adăposturile tuturor speciilor trebuie să satisfacă nevoile animalelor în ceea ce privește aerisirea, spațiul și confortul , lumina și trebuie să ofere spațiu corespunzător suficient, pentru a permite libertatea de mișcare necesară fiecărui animal și pentru a dezvolta comportamentul social natural al animalului. Trebuie stabilite condiții specifice de adăpostire și practice de creștere în ceea ce privește anumite animale, printre care albinele. Practicile de creștere ecologice trebuie să prevină creșterea prea rapidă a păsărilor de curte. În consecință, este necesara stabilirea dispoziției specifice în vederea evitării metodelor de creștere intensivă. În principal, în cazul păsărilor de curte, acestea trebuie crescute până ating o vârstă minimă sau trebuie să provină din rase cu creștere lentă, în așa fel încât în oricare dintre cele două cazuri să nu existe niciun stimulent pentru folosirea metodelor de creștere intensivă.

Articolul (11) În majoritatea cazurilor, efectivul de animale trebuie să aibă acces permanent la suprafețe de pășunat în aer liber, în cazul în care condițiile climatice permit acest lucru, iar aceste suprafețe în aer liber trebuie să fie organizate în principiu în cadrul unui sistem de rotație corespunzător.

Articolul (13) Trebuie interzise mutilările, care conduc la stres, daune, boli sau suferința animalelor. Cu toate acestea, anumite operațiuni esențiale pentru anumite tipuri de producție din motive legate de securitatea animalelor și a oamenilor pot fi permise în condiții restrictive.

Articolul (14) Efectivul de animale trebuie hrănit cu iarbă, nutreț și produse obținute în conformitate cu regulile de agricultură ecologică, de preferință cele care provin de la exploatația proprie, luând în considerare nevoile fiziologice ale acestora. De asemenea, pentru a îndeplini cerințele nutriționale de bază ale efectivului, ar putea fi necesar ca anumite minerale, oligoelemente și vitamine să fie folosite în condiții bine definite.

Articolul (15) Având în vedere faptul că este de așteptat să persiste diferențele regionale în ceea ce privește posibilitățile rumegătoarele ecologice de a obține vitaminele necesare A, D și E, esențiale în rațiile lor nutritive, este oportun să se permită utilizarea acestor vitamine pentru rumegătoare.

Articolul (16) Gestionarea sănătății animalelor trebuie să se bazeze în principal pe prevenirea bolilor. De asemenea, este necesar să se aplice măsuri specifice de curățare și dezinfectare.

Articolul (17) Utilizarea preventivă a medicamentelor alopatice chimice de sinteză nu este permisă în agricultura ecologică. Cu toate acestea, în caz de boală sau accidentare a unui animal, care necesită tratament imediat, utilizarea medicamentelor alopatice chimice de sinteză trebuie limitată la strictul necesar. Mai mult, pentru a garanta integritatea producției ecologice pentru consumatori, este necesar să fie posibilă adoptarea de măsuri restrictive cum ar fi dublarea perioadei de retragere de pe piață după utilizarea acestor medicamente.

Articolul (24) În conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, trebuie stabilite condiții specifice pentru aplicarea derogărilor prevăzute la articolul în cauză. Este oportună stabilirea unor astfel de condiții cu privire la indisponibilitatea animalelor ecologice, a hranei pentru animale, a cerii de albine, a semințelor și a cartofilor de sămânță și a altor ingrediente ecologice, precum și cu privire la problemele specifice legate de gestionarea efectivului de animale în caz de catastrofe.

Articolul (25) Diferențele geografice și structurale din agricultură și constrângerile climatice pot împiedica dezvoltarea producției ecologice în anumite regiuni și, în consecință, se poate recurge la derogări în cazul anumitor practici în ceea ce privește caracteristicile construcțiilor și ale instalațiilor destinate creșterii animalelor. În consecință, trebuie permisă, în condiții bine definite, adăpostirea animalelor în exploatații agricole care, datorită locației geografice și constrângerilor structurale, în principal în regiunile muntoase, sunt de dimensiuni mici și numai în cazul în care nu este posibilă creșterea animalelor în grupuri corespunzătoare nevoilor lor comportamentale.

Articolul (26) Cu scopul de a asigura dezvoltarea unui sector animalier ecologic incipient, s-au permis mai multe derogări temporare în ceea ce privește priponirea animalelor, condițiile de adăpostire pentru animale și densitatea animalelor, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2092/91. Pentru a nu denatura sectorul animalier ecologic, aceste derogări trebuie menținute până la data expirării.

Articolul (28) În anumite condiții, agricultorii pot întâmpina dificultăți în asigurarea de animale crescute ecologic și de furaje ecologice și, în consecință, este necesară autorizarea utilizării unui număr limitat de inputuri agricole produse prin metode neecologice, care trebuie folosite în cantități restrânse.

Articolul (31) Gestionarea bovinelor adulte ar putea pune în pericol îngrijitorul sau alte persoane care manipulează animalele. În consecință, este necesar să se prevadă derogări în ultima etapă de îngrășare a mamiferelor, în principal în ceea ce privește bovinele.

Articolul (32) Catastrofele sau bolile animalelor sau ale plantelor răspândite la scară largă pot afecta serios producția ecologică în regiunile în cauză. Trebuie întreprinse măsuri corespunzătoare pentru a asigura continuitatea activităților agricole sau chiar reluarea acestora. În consecință, în regiunile afectate trebuie permisă procurarea de animale neecologice sau de furaje neecologice, pentru o perioadă limitată.

Articolul (34) În conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, trebuie stabilite cerințe specifice privind etichetarea aplicabile hranei ecologice pentru animale, luând în considerare varietățile și compoziția acesteia, precum și dispozițiile orizontale privind etichetarea aplicabile hranei pentru animale.

Articolul (35) În afară de sistemul de control bazat pe Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale effectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu regulile de sănătate animală și de bunăstare a animalelor, trebuie stabilite măsuri specifice de control al conformității cu regulile privind sănătatea și bunăstarea animalelor (3). În principal, trebuie stabilite cerințe detaliate privind toate etapele producției, preparării și distribuției referitoare la produsele ecologice.

Articolul (36) Notificările transmise de către statele membre Comisiei trebuie să îi permită acesteia să folosească informațiile trimise direct și cât se poate de eficient pentru gestionarea informațiilor statistice și a datelor de referință. Pentru realizarea acestui obiectiv, toate informațiile care trebuie puse la dispoziția statelor membre și a Comisiei sau care trebuie comunicate între acestea trebuie trimise în format electronic sau digital.

Articolul (37) Schimburile de informații și documente între Comisie și statele membre, precum și informațiile și notificările transmise de către statele membre Comisiei se realizează în general în format electronic sau digital. Pentru a îmbunătăți modalitatea de tratare a acestor schimburi de informații cu privire la regulile de producție ecologică și pentru a extinde utilizarea lor este necesară adaptarea sistemelor electronice existente sau instalarea altor astfel de sisteme noi. Trebuie să se prevadă realizarea acestui lucru de către Comisie și punerea în aplicare după informarea statelor membre prin intermediul Comitetului pentru producția ecologică.

Articolul (38) Condițiile de procesare a informațiilor de către aceste sisteme electronice, precum și forma și conținutul documentelor care trebuie comunicate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007 trebuie să fie ajustate în mod frecvent, în paralel cu modificările aduse normelor aplicabile sau cerințelor de gestionare. Prezentarea uniformă a documentelor care trebuie trimise de către statele membre este de asemenea necesară. Pentru realizarea acestor obiective și pentru a simplifica procedurile și a asigura faptul că sistemele electronice în cauză pot fi puse imediat în funcțiune, forma și conținutul documentelor trebuie stabilite pe baza unor modele și chestionare, care urmează să fie adaptate și actualizate de Comisie după informarea Comitetului pentru producția ecologică.

Articolul (41) Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 este abrogat de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 cu efect de la 1 ianuarie 2009. Cu toate acestea, multe dintre dispozițiile acestuia trebuie, cu anumite adaptări, să continue să se aplice și, în consecință, să fie adoptate în cadrul prezentului regulament. Din motive de claritate, trebuie stabilită corespondența dintre dispozițiile în cauză din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 și dispozițiile prezentului regulament.

Articolul (42) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare pentru producția ecologică. (,, REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008- Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”)

3.2 NOILE ORIENTĂRI PRIVIND CONFORTUL ANIMALELOR DIN FERMELE DE EXPLOATARE. BUNĂSTAREA BOVINELOR

(Tănase Maria, Sava Sand Camelia, Stanciu Mirela, 2014, Agricultură ecologică și dezvoltarea durabilă, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu)

Conceptul de bunăstare a animalelor se referă la sănătatea, confortul productiv și protecția animalelor. În Declarația Universală privind Bunăstarea Animalelor, elaborată de către Societatea Mondială pentru Protecția Animalelor, bunăstarea este definită ca fiind: ,, gradul în care sunt întrunite cerințele fizice, comportamentale și psihologice ale animalului”.

Confortul unui individ constă într-o anumită stare fiziologică bună, estimată în funcție de efortul pe care-l efectuează pentru a face față mediului înconjurător. Bunăstarea este influențată de o serie de factori: ● condițiile de hrănire și adăpare;

● condițiile de microclimat;

● circuitul informațional dintre animale și mediul lor de viață. La aceleași condiții de creștere animalele pot să se acomodeze în mod diferit. Acomodarea depinde de: specie, sex, stare fiziologică, vârstă, rasă, individ, capacitatea animalelor de a învăța.

3.2.1 Reglementări în vigoare privind confortul animalelor Toate statele membre ale U.E au ratificat Convenția europeană pentru protecția animalelor de fermă, ale cărei principii se referă la furnizarea de adăposturi, hrană, apă și îngrijire adecvată nevoilor acestor animale. Statele membre trebuie să țină seama de aceste cerințe de bunăstare a animalelor atunci când elaborează și pun în aplicare legislația europeană și, în special, în domeniile politicii agricole.

La nivelul Uniunii Europene își desfășoară activitatea Consiliul Europei care a inițiat 6 convenții și 4 protocoale în domeniul protecției animalelor. Cele 6 convenții se referă la protecția animalelor pe timpul transportului, la protecția animalelor la fermă, la protecția animalelor destinate tăierii, la conservarea vieții sălbatice în habitatul său natural, la protecția animalelor vertebrte folosite pentru scopuri experimentale și alte scopuri științifice, la protecția animalelor de companie și agrement.

În explotarea animalelor trebuie să ținem cont de animal și mediul său înconjurător, de parametrii tehnico-economici și de factorul uman.

Cadrul general de acțiune al UE privind bunăstarea animalelor este definit prin planuri de acțiune ,,Protecția și Bunăstarea Animalelor” 2006-2010 și o nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013).

Direcția 98/58/CE (http://ec.europa.eu/food/animal/welfare/farm/index_en.htm) a Consiliului stabilește standardele minime pentru protecția tuturor animalelor de fermă, în timp ce alte acte legislative ale UE stabilesc standardele de bunăstare pentru animale în timpul transportului până la sacrificare.

Bunăstarea animalelor reprezintă o parte importantă a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, aceasta fiind indirect afectată pe flux de bunăstare animală, în mod particular acele ferme de producere a hranei, datorită legăturilor strânse între bunăstare-hrană-sănătate. Factorii legați de stres și condiții precare de întreținere pot duce la creșterea susceptibilității de boală printre animale. Acesta poate induce risc direct la consumatori de exemplu prin infecția alimentară cu Salmonella, Campzlobacter și E.Coli.

(http://ec.europa.eu/food/animal/welfare/farm/index_en.htm).

Bunăstarea depinde de felul în care este organizată de către om. La noi în țară protecția și bunăstarea animalelor de interes economic, sunt reglementate prin acte normative specifice pentru fiecare specie, emise de A.N.S.V.S. transpuse din legislația U.E. și care stabilesc standarde minime pentru protecția acestora:

● Ordin 13/2008 animale ținute pentru scopuri zootehnice.

● Ordin 75/2005 privind protecția animalelor de fermă.

● Ordin 72/2005 standarde minime pentru protecția vițeilor.

● Ordin 202/2006 standarde minime pentru protecția porcinelor.

● Ordin 73/2005 înregistrarea exploatațiilor care dețin găini ouătoare.

● Ordin 30/2010 norme minine de protecție a puilor destinați producției de carne.

● Ordin 42/2010 pentru modificarea normei privind standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare, aprobată prin Ordinul nr. 136/2006.

● Ordin 20/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat, precum și a necesarului de apă și de hrană, în vederea asigurării statusului minim de bunăstare a porcinelor. (http://www.gazetadeagricultura.info/animale/14800-reguli-privind-protectia-si-bunastarea-animalelor.html)

3.2.1.1 Exigențele confortului Consiliul pentru Bunăstarea Animalelor din Marea Britanie consideră că animalelor trebuie să li se asigure 5 libertăți fundamentale:

● Libertatea față de senzațiile de foame și de sete- Animalele trebuie să aibă acces nelimitat la apă proaspătă și la o hrană adecvată pentru a-și menține starea de sănătate. ● Libertatea față de disconfort- Animalele trebuie să aibă un mediu de viață adecvat, care să includă un adăpost și o zonă comfortabilă de odihnă.

● Libertatea față de durere și boală- Animalelor trebuie să li se asigure un diagnostic rapid și un tratament adecvat.

● Libertatea de a-si exprima comportamentul natural- Animalelor trebuie să li se ofere spațiu suficient și compania animalelor de aceeași specie.

● Libertatea față de teamă și stress- Animalele trebuie tratate într-un mod care să nu le provoace suferințe psihice.

Dacă primele trei aspecte corespund exigențelor de bază (fiziologice) sau de creștere, ultimele două pun probleme majore, obiective, atât în definirea lor cât și în măsurarea (cuantificarea) lor. Animalul se adaptează față de un mediu în schimbare prin comportamentul său și prin răspunsurile sale fiziologice inițiale. Unele condiții de adaptare pot fi mai puțin observabile și anume, unele semne clinice considerate ca rezultat a unor stări (situații) anxiogene, durabile.

3.2.1.2 Standarde minime obligatorii pentru vaci:

– interzicerea folosirii de cuști individuale îngrădite după vârsta de 8 săptămâni; – stabilirea dimensiunilor minime admise pentru standuri sau a spațiului minim necesar la întreținerea în grup;

– hrănirea la nivelul cerințelor fiziologice; – hrana să conțină suficient fier (ca o particularitate); – o rație zilnică minimă de fibroase de la vârsta de 2 săptămâni; – să nu poarte botniță. Pentru o evaluare realistă a bunăstării animalelor, este necesară efectuarea de măsurători cu privire la nivelul producției, comportament, anatomie, fiziologie, starea de sănătate și imunitate, dar și alte elemente precum:

○ impactul asupra mediului cu referire la sol, apă, aer;

○ starea de sănătate și siguranța angajaților și a lucrătorilor;

○ economicitatea fermei; ○ sistemul de producție; ○ interacțiunile comunitare ale exploatației (în legătură cu poluarea, sau alți factori); ○ comerțul internațional.

Condițiile minime privind asigurarea bunăstării animalelor de fermă:

▪ amplasarea adăposturilor trebuie să se facă în zone lipsite de poluare (să nu fie în apropiere de fabrici);

▪ adăpostirea să fie corespunzătoare, respectiv să fie asigurate condiții privind spațiul, temperatura optimă, concentrația gazelor și umiditatea să se mențină la un nivel adecvat;

▪ materialele folosite pentru construcția adăposturilor și a echipamentelor cu care animalele vin în contact să nu dăuneze acestora, să poată fi dezinfectate și curățate, suprafețele de contact să nu prezinte margini ascuțite care să poată afecta animalele;

▪ adăposturile să beneficieze de iluminarea necesară, să fie disponibile și surse de iluminare artificială, fixe sau mobile, care să permită examinarea minuțioasă a animalelor în orice moment; ▪ animalele să beneficieze de hrănirea diferențiată, conform cerințelor fiziologice, cu nutrețuri de calitate, fără riscuri pentru sănătatea animalelor și a consumatorilor;

▪ asigurarea apei să se facă în cantități corespunzătoare și respectând condițiile de calitate, potrivit cu specia, starea fiziologică și condițiile de mediu;

▪ accesul la hrană și apă trebuie asigurat la intervale de timp corespunzătoare vârstei și sexului animalului, asigurându-se un front de furaje și adăpare suficient, astfel încât să nu apară confruntări între animale (cazul în care sunt mai multe în adăpost);

▪ să se aplice măsurile de igienă corporală necesare; ▪ libertatea de mișcare nu trebuie să fie restricționată; animalele legate trebuie să beneficieze de spațiu suficient pentru necesitățile fiziologice și pentru exprimarea comportamentului specific, cât mai aproape de cel natural.

Respectarea condițiilor de asigurare a bunăstării animalelor este importantă pentru fermierii care practică agricultura ecologică, respectiv un concept important în creșterea animalelor este crearea unui mediu corespunzător fiecărei specii. Practici comune privind bunăstarea animalelor care se aplică în cadrul creșterii animalelor în sistem ecologic: ș interzicerea legării permanente sau a izolării animalelor;

ș așternut și adăpost corespunzător; ș densitatea mică a animalelor pe suprafața de pășunat; limitarea timpului de transport; ș interzicerea folosirii podelelor cu grătar pentru odihna animalelor; ș durerea și suferința trebuie să fie minime de-a lungul întregii vieți a unui animal, ca urmare este restricționată tăierea sau scurtarea cozilor – la oi, porci etc., a ciocurilor – la găini, curcani etc., a coarnelor – la vite; ș metodele de sacrificare să fie, pe cât posibil, rapide și fără durere;

ș acces permanent la pășune în aer liber și la nutrețuri grosiere, și, de asemenea, hrana trebuie să îndeplinească cerințele nutriționale pentru fiecare etapă de dezvoltare. Furajele ecologice trebuie produse, de preferință, chiar în ferma în care sunt crescute animalele.Următoarele incrediente sunt interzise în alimentația ecologică a animalelor: agenții de reștere; aminoacizii sintetici; organismele modificate genetic (OMG-uri). Alte ingrediente pot fi folosite numai în anumite condiții și anume: materiale nonecologice de origine vegetală; materiale de origine animală și minerală; aditivi furajeri.

ș animalele tinere, care sunt vițeii sau mieii, să fie hrăniți numai cu lapte natural – ideal de la mamele lor.

3.2.2 Norme privind bunăstarea bovinelor

Pentru a îmbunătăți condițiile care asigură bunăstarea bovinelor trebuie să existe în ferme persoane care să cunoască cerințele de bunăstare ale animalelor și care să posede cunoștințe teoretice și abilități practice privind manevrarea animalelor, identificarea animalelor prin aplicarea de crotalii auriculare, prevenirea și tratarea cazurilor de șchiopături ușoare, administrarea medicamentelor, acordarea primului ajutor pentru bovinele rănite sau bolnave, ecornarea, mulgerea, fătarea, îngrijirea ongloanelor.

Toți îngrijitorii trebuie să fie familiari cu comportamentul normal al bovinelor și să observe semnele de boală sau de stres. Aceste semne includ: neliniște, separare de grup, comportament anormal, scăderea greutății corporale, pierderea apetitului, scăderea bruscă a apetitului, scăderea bruscă a producției de lapte, constipație, diaree, lipsa rumegării, scurgeri din nări sau din ochi, hipersalivație, tuse persistentă, respirație neregulată sau accelerată, odihnă în poziții anormale, articulații inflamate, șchiopătură, mastită.

(www.agrowebcee.net/fileadmin/subnetwork/awsee/fawro/DOCS/Bovine/bovine1(ro).pdf)

Bovinele crescute în sistemele intensive de creștere trebuie să fie inspectate cel putin o dată pe zi, îngrijitorii trebuind să observe semnele de boală sau de stres. Bovinele trebuie să fie lăsate să se deplaseze în propriul lor ritm, fără a fi grăbite de îngrijitori, câini sau vehicule. Îngrijitorii nu trebuie să strige la animale, să le amenințe sau să le lovească. Dacă se folosesc bețe pentru ghidarea animalelor, acestea nu trebuie să fie ascuțite, iar folosirea bastoanelor electrice în cazul bovinelor adulte trebuie evitată. Suprafața pe care se mișcă bovinele trebuie inspectată pentru ca animalele să nu se răneasă în timpul deplasării. Pentru manevrarea animalelor se pot folosi boxe de contenție, porți mobile și culoare special amenajate, care ar trebui să fie curbe, nu cu unghiuri drepte. (Vlad I., 2010)

În cazul transportului bovinelor în afara fermei animalele nu trebuie să fie suspendate prin mijloace mecanice sau ridicate de coarne, de cap, de picioare sau de coadă. Persoanele care se ocupă cu transportul animalelor nu trebuie să folosească forța excesivă pentru a controla animalele. Pentru încărcarea și descărcarea animalelor, îngrijitorii trebuie să cunoască faptul ă bovinele au un câmp vizual larg, dar au o zonă oarbă în spatele lor și bovinele preferă să se deplaseze de la lumină spre întuneric.

Pentru marcarea bovinelor se folosește aplicarea de crotalii auriculare, de către o persoană competentă, pentru ca animalul să nu sufere inutil. La aplicarea croataliilor trebuie să se respecte regulile de igienă. Crotaliile trebuie poziționate corect, evitându-se vasele mari de sânge și marginile cartilajului. Dacă se folosesc vopseluri pentru marcarea temporală, acestea trebuie să fie netoxice.

În vederea menținerii stării de sănătate a bovinelor este necesar să se asigure igiena adăposturilor, un management zootehnic și veterinar corect, ventilația eficientă și vaccinarea pentru anumite boli.

În anumite zone geografice în care există deficiențe în anumite minerale, trebuie să se suplimenteze dieta animalelor cu elementele necesare. Bovinele trebuie să primească supliment de magneziu la începutul primăverii sau în momentul înțărcării.

Controlul mastitelor din sezonul cald se poate realiza prin stoparea mulsului, aplicarea de ,,dopuri mamare’’, controlul muștelor, în special din iulie până în septembrie, prin folosirea de crotalii auriculare impregnate cu insecticide sau de soluții insecticide, evitarea pășunilor cu populații mari de muscide, cum ar fi cele aflate în apropierea apelor curgătoare. Aprecierea stării de întreținere a bovinelor trebuie urmărită, în special, în anumite momente, cum ar fi înțărcarea, fătarea, începutul și momentul de vârf al lactației. În funcție de starea de întreținere trebuie modificată rația animalelor.

Biosecuritatea se referă la reducerea riscului de apariție și diseminare a anumitor boli și se poate realiza printr-un bun management, o bună igienă, reducerea stresului și programe eficace de deparazitare și de vaccinare. Transportul bovinelor reprezintă un risc pentru transmiterea de boli infecțioase și, ca urmare, bovinele trebuie transportate numai în vehicule care au fost, în prealabil, curățate și dezinfectate riguros. La cumpărarea unui animal trebuie obținute informații exacte în privința vaccinărilor și deparazitărilor care s-au efectuat.

În ferme trebuie să existe zonă de carantină în care animalele pot fi izolate și observate înainte de a intra în contact cu alte animale.

Șchiopăturile reprezintă un semn de disconfort și o manifestare a durerii la nivelul membrului respectiv. Acest fenomen afectează atât bunăstarea animalului, cât și nivelul producției. De aceea, bovinele cu șchiopături grave nu trebuie să fie cazate pe pardoseli de ciment, ci pe așternut. Vacile care șchiopătează trebuie să fie consultate de un veterinar, iar dacă șchiopătura nu poate fi tratată este preferabil ca animalul să fie sacrificat. Dacă transportul animalului la abator i-ar cauza acestuia mai multă durere, atunci este de preferat să se facă sacrificarea în interiorul fermei.

Instalațiile cu paraziți trebuie controlate prin deparazitări periodice. Programele de deparazitare trebuie adaptate pentru fermele ecologice. Animalele bolnave trebuie să primească îngrijire imediată și, dacă este nevoie, trebuie să fie izolate în adăposturi speciale, amenajate cu așternut uscat. Trebuie verificat dacă există posibilitatea ca animalul să sufere de o boală infecțioasă declarabilă. Animalele bolnave izolate trebuie inspectate în mod periodic. Trebuie să li se ofere apă la discreție și hrana necesară. Când un animal este incapabil să se ridice, trebuie să fie întors de pe o parte pe alta în mod frecvent, pentru a preveni rănile decubitale. Nu trebuie să se încerce ridicarea animalului înainte ca acesta să fie consultat de către medicul veterinar, deoarece mișcarea ar putea agrava suferința animalului.

Dacă un animal aflat în stare gravă nu răspunde la tratament, acesta trebuie sacrificat în fermă prin mijloace care să-i provoace cât mai puțină suferință (asomarea prin folosirea unui pistol cu glonț captiv sau a unui asomator electric, după care se poae face jugularea animalului; împușcarea, caz în care animalul trebuie omorât cu un singur glonț în cap). Adăposturile de animale se racordează la bazinele de stocare a apei prin intermediul rețelei de distribuție. Se recomandă ca pe conducta principală de distribuire a apei să se monteze o unitate de racord care să conțină reductorul de presiune cu monometru și filtru, la care se montează conducta de aprovizionare cu apă a adăposturilor, un racord pentru dozatorul de medicamente, un filtru decantor, un apometru și un dozator de medicamente. Pentru bovinele aflate la pășunat, trebuie să existe adăposturi de dimensiuni mai mari, în număr suficient, amplasate în zone nealunecoase și neaccidentate. Adăposturile se montează la o înălțime de 55-65 cm, asigurându-se o adăpătoare la 10-15 animale. Adăposturile pot fi cu nivel constant (capacitate 55-70 l) sau jgheaburi cu nivel constant sau manuale (fără nivel constant) cu o capacitate de 400-1500 l. Aceste adăposturi sau jgheaburi se pot racorda la o sursă de apă sau se pot monta pe cisterne. Pentru a putea fi ușor igienizate adăposturile sau gheaburile trebuie prevăzute cu orificii de golire situate în partea cea mai înclinată. Cazarea bovinelor trebuie să se facă în adăposturi construite din materiale care să poată fi ușor curățate și dezinfectate sau să se poată înlocui ușor atunci când este necesar. Suprafețele interioare nu trebuie să aibă margini ascuțite sau deformări care ar putea provoca rănirea animalelor.

Zona de odihnă trebuie menținută curată și uscată, iar zona în care urinează și defecă trebuie drenată în mod eficient. Pardoselile din ciment, în special atunci când sunt prost întreținute, pot cauza probleme grave, cum ar fi șchiopături sau leziuni la nivelul membrelor. Panta pardoselii nu trebuie să fie mai mare de 10%, deoarece ar putea provoca probleme la nivelul membrelor, alunecări și căzături. Podelele cu stinghii nu trebuie să fie alunecoase, iar spațiul dintre stinghii să nu permită rănirea animalelor. Podelele trebuie menținute curate. Pe suprafețele la care au acces bovinele nu trebuie să se aplice vopseluri sau alte substanțe chimice care pot fi toxice pentru animale. Indiferent de durata perioadei pentru care sunt cazate bovinele, ele trebuie să aibă posibilitatea de a se mișca și de a interacționa unele cu altele. Este important să se asigure o zonă confortabilă în care bovinele să se poată odihni. Tăurașii la îngrășat trebuie ținuți în grupuri mici, de maxim 20 de animale. Nu trebuie să se introducă tăurași noi în grupuri deja formate și nici nu trebuie amestecate grupurile pentru a fi trimise la abator. Grupurile de tăurași trebuie menținute la distanță de grupurile de juninci. Microclimatul din adăposturile de bovine Se recomandă ca dioxidul de carbon să nu depășeacă 1500 ppm, amoniacul 26 ppm, iar monoxidul de carbon 30 ppm. Supraîncălzirea adăpostului sau pierderile excesive de căldură pot fi prevenite prin izolarea pereților externi, a acoperișului și a podelelor și prin asigurarea de așternut adevat. Este foarte important să existe ventilație eficientă în toate clădirile și să se evite producerea curenților de aer.

Pe timpul zilei, nivelul de lumină din adăpost trebuie să fie suficient pentru a permite ca toate bovinele să poată fi vazute clar. Trebuie să existe permanent posibilități de iluminare adecvată pentru a permite inspectarea animalelor în orice moment al zilei sau al nopții. Când lumina naturală din adăpost nu este suficientă pentru a asigura nevoile fiziologice și etologice ale animalelor, trebuie să se asigure lumină artificială suplimentară. Trebuie să se asigure o perioadă de întuneric pentru odihna animalelor.

Tabel 4: Parametrii de microclimat recomandați pentru adăposturile diferitelor categorii de taurine

Tabel 4

Sursa: Balea Gabriel date prelucrate de pe siteul (http://agricultura sustenabila.blogspot.ro/2011/03/stelian-acatincai-etologie.html)

Literatura de specialitate (Coman I., Podoleanu L., Gașpar, C., 2003; Vlad I., 2000), descrie următoarele componente normale la bovine: nutrițional (al taurinelor întreținute pe pășune și al taurinelor întreținute în condiții de stabulație), dipsic (adăparea), de excreție, de odihnă și somn, de igienizare, sexual, matern și al noului-născut, social (de grup, interindividual), conflictual, neagresiv, de explorare (de investigare, de curiozitate), ludic. (http://agricultura-sustenabila.blogspot.ro/2011/03/stelian-acatincai-etologie.html)

Norme de bunăstare privind creșterea vițeilor Conform normelor de protecție și bunăstare a animalelor de la nivel european, există o serie de reglementări privind creșterea vițeilor până la vârsta de 6 luni, la noi în țară existând Ordinul ANSVSA nr.72/2005 privind Norma sanitar-veterinară care stabilește standarde minime pentru protecția vițeilor. Aceste recomandări nu se aplică în cazul exploatațiilor cu mai puțin de 6 viței, precum și vițeilor ținuți alături de mame în vederea alăptării.

Aspecte privind adăposturile destinate vițeilor. Vițeii nu trebuie ținuți în boxe individuale după vârsta de 8 săptămâni, cu excepția cazului în care medicul veterinar certifică faptul că sănătatea sau comportamentul vițelului necesită ca acesta să fie izolat pentru a fi supus unui eventual tratament.

Mărimea boxei individuale pentru un vițel trebuie să fie cel puțin egală cu înălțimea vițelului la greabăn, măsurată în poziție patrupedă, iar lungimea acesteia trebuie să fie cel puțin egală cu lungimea corpului vițelului, măsurată de la vârful nasului până la marginea caudală a tuberozității ischiatice, înmulțită cu 1,1. Boxele individuale pentru viței, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor bolnave, trebuie să aibă pereți perforați care să permită vițeilor să aibă contacte vizuale și tactile cu ceilalți viței.

Pentru vițeii crescuți în grupuri, suprafața liberă de pardoseală alocată pentru fiecare vițel trebuie să fie de cel puțin :

▪ 1,5 m2 pentru vițeii cu o greutate vie de până la 150 kg ;

▪ 1,7 m2 pentru vițeii cu greutatea vie între 150 kg și 220 kg ;

▪ 1,8 m2 pentru vițeii cu greutatea vie de peste 220 kg. Pardoseala trebuie să fie netedă, nealunecoasă, astfel încât să se prevină rănirea vițeilor. Trebuie proiectată astfel încât să nu provoace răniri sau suferințe vițeilor culcați sau atunci când aceștia se află în poziție patrupedă.

Pardoseala trebuie să fie adecvată pentru mărimea și greutatea vițeilor. Acesta trebuie să formeze o suprafață rigidă, plană și stabilă. Zona de odihnă trebuie să fie confortabilă, curată, și drenată corespunzător. Vițeilor mai mici de 2 săptămâni trebuie să li se asigure un așternut corespunzător (paie).

Materialele utilizate pentru construcția adăposturilor, respectiv a boxelor și a echipamentului cu care aceștia intră în contact, trebuie să nu dăuneze sănătății animalelor, să fie rezistente, impermeabile, să permită curățenia mecanică și o dezinfecție temeinică. La nivelul animalului nu trebuie să existe muchii, margini ascuțite, capete de bare sau orice alte obiecte care pot răni animalele. Adăposturile pentru viței trebuie să fie construite în așa fel încât să permită fiecărui vițel să stea culcat, să stea în poziție patrupedă și să se lingă fără dificultate.

Vițeii nu trebuie să fie legați, cu excepția celor cazați în grupuri, care pot fi legați pentru perioade de cel mult o oră pentru hrănire cu lapte sau administrarea de substituenți de lapte. Atunci când se folosește legarea vițeilor, acesta nu trebuie să le producă răniri. Vițeii trebuie inspectați cu regularitate, iar mijlocul de legare trebuie ajustat pentru a le asigura confortul. Fiecare mijloc de legare trebuie să fie confecționat în așa fel încât să elimine riscul de strangulare sau rănire și să-i permită vițelului posibilitatea să se miște.

Circuitele electrice și echipamentele trebuie să fie instalate în conformitate cu normele în vigoare, pentru a se preveni eventualele electrocutări. Animalelor care nu sunt ținute în adăposturi trebuie să li se asigure protecția necesară împotriva intemperiilor și a riscurilor privind sănătatea lor.

Umiditatea relaivă în perioada de vară va fi crescută artificial cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon.

Toate echipamentele automate sau mecanice trebuie să fie inspectate cel puțin o dată pe zi. Atunci când se constată defecțiuni, acestea trebuie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare în vederea protejării sănătății și bunăstării vițeilor până la remedierea defecțiunii, în special prin utilizarea metodelor alternative de furaje și de menținere a condițiilor de mediu în limite normale. Atunci când se utilizează un sistem de ventilație artificială, trebuie prevăzut un sistem de rezervă corespunzător care să poată asigura o reînnoire a aerului suficientă pentru a păstra sănătatea vițeilor. În eventualitatea unei avarii trebuie să se amplaseze un sistem de alarmă care să atenționeze îngrijitorul în caz de apariție a unei defecțiuni a echipamentului de monitorizare a condițiilor de microclimat. Acest sistem de alarmă trebuie să fie testat periodic. Pentru a satisface nevoile fiziologice și etologice ale vițeilor, în adăposturi trebuie să se asigure un iluminat artificial sau natural corespunzător. În cazul iluminatului artificial, acestea trebuie să funcționeze pentru o perioadă cel puțin echivalentă cu perioda de lunimă naturală disponibilă în mod natural între orele 9,00 și 17,00. De asemenea, trebuie să existe surse adecvate de iluminat, fixe sau mobile, suficient de puternice pentru a permite o inspectare a vițeilor în orice moment.

Tabel 5: Microclimatul din adăposturile de viței

Tabel 5

(Tănase Maria, Sava Sand Camelia, Stanciu Mirela, 2014, Agricultură ecologică și dezvoltarea durabilă, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu.)

Hrănirea și adăparea vițeilor (Sârbu Alina, Coman I.,2007)

Vițeilor trebuie să li se asigure o alimentație corespunzătoare vârstei, greutății, cerințelor fiziologice și comportamentale ale acestora, pentru asigurarea unei stări de sănătate și bunăstare corespunzătoare.

Accesul la hrană trebuie să se facă ușor, hrana trebuie să fie în cantitate suficientă, iar administrarea trebuie să se facă cu regularitate, respectându-se anumite intervale de timp. Periodic se vor recolta probe de furaje pentru examenul de laborator. Depozitele pentru furaje vor fi amplasate cu respectarea normelor de biosecuritate. Fiecare vițel trebuie să primească colostru cât mai curând posibil după fătare și, obligatoriu, în primele 6 ore de viață pentru instalarea imunității contra bolilor neonatale și, în primul rând, a diareilor. În primele 6 ore de la naștere vițelul trebuie să primească 2 kg colostru, în 3-4 tainuri. Vițelul trebuie să consume în primele 5-6 zile câte 4-5 kg colostru pe zi administrat în 3-4 tainuri (Stoica I., 2001).

Rația vițeilor trebuie să conțină o cantitate suficientă de fier, pentru a se asigura un nivel mediu sanguine de hemoglobină de cel puțin 4,5 mmol/l.

Pentru vițeii de peste 2 săptămâni se va asigura o rație zilnică minimă de furaje fibroase, cantitatea crescând de la 50 la 250 g/zi pentru vițeii cu vârsta între 8 și 20 de săptămâni. Vițeii trebuie să fie hrăniți cel puțin de 2 ori pe zi. Atunci când vițeii sunt cazați în grupuri și nu sunt furajați ad libidum sau cu un sistem de furajare automat, fiecare vițel trebuie să aibă acces la hrană în același timp cu ceilalți din grupul respectiv.

Vițeii mai mari de 2 săptămâni trebuie să aibă acces liber la o cantitate suficientă de apă proaspătă. Apa de băut trebuie să le fie asigurată în permanență, atunci când temperatura din adăposturi este crescută sau pentru vițeii care sunt bolnavi.

O atenție deosebită trebuie acordată vițeilor îngrășați în sistem intensiv (baby-beef). Greutatea de sacrificare este de cca 400-450 kg/cap la vârsta de 10-12 luni, cu un consum specific de 5,5-6,5 UNC/kg spor. Alimentația vițeilor este bazată pe substituenți de lapte în faza I, după care alimentația constă din fân, nutrețuri însilozate și nutrețuri combinate. Echipamentele de furaje și adăpare trebuie să fie proiectate, construite, instalate și întreținute, asfel încât să se limiteze pe cât posibil contaminarea hranei și a apei destinate vițeilor.

Întreținerea vițeilor

Vițeii ținuți în adăposturi trebuie să fie inspectați de către proprietar sau de către persoana responsabilă de animale cel puțin de 2 ori pe zi. Vițeii ținuți în aer liber trebuie să fie inspectați cel puțin o dată pe zi.

În timpul inspecției trebuie să se asigure condițiile necesare astfel încât să se poată observa membrele, ongloanele, animalul în decubit. Persoanele care efectuează astfel de inspecții trebuie să implementeze măsurile speciale de igienă necesare pentru a exclude orice risc de transmitere a bolii.

Orice vițel suspect de îmbolnăvire sau rănit trebuie să fie tratat corespunzător de medicul veterinar, dacă nu sunt suficiente îngrijirile acordate de personalul îngrijitor. Atunci când este necesar, vițeii bolnavi trebuie să fie izolați în spații adecvate, cu așternut uscat și confortabil, prevăzute cu echipamente de furajare și adăpare care trebuie curățate și dezinfectate săptămânal. Animalele bolnave care nu răspund la tratament vor fi eutanasiate prin metodele prezentate de legislația în vigoare. La nivelul fiecărei ferme va trebui să existe un spațiu special amenajat pentru păstrarea produselor biologice și a medicamentelor. Proprietarul, administratorulul unității sau medicul veterinar trebuie să păstreze o evidență a tuturor tratamentelor efectuate și a numărului de animale moarte găsite la fiecare inspecție (registru de tratamente, registru de mortalități).

De asemenea, trebuie să se mai păstreze atestatele angajaților privind parcurgerea unor cursuri de creștere, protecție și bunăstare, precum și o evidență a instructajelor cu personalul angajat privind protecția și bunăstarea animalelor.

Evidențele vor fi păstrate pentru o perioadă de el puțin 3 ani și trebuie să fie puse la dispoziția autorității competente atunci cînd se efectuează o inspecție oficială sau la cerere.

CAPITOLUL IV:

TEHNOLOGIA DE CREȘTERE A BOVINELOR

ÎN SISTEM ECOLOGIC

Sursă: Bovine de carne, rasa Aberdeen Angus, ferma Karpaten Meat, Marpod

(foto 1 original)

Activitatea de creștere a animalelor trebuie să garanteze satisfacerea nevoilor comportamentale specifice ale animalelor crescute în condiții ecologice. Practicile ecologice trebuie să prevină creșterea forțată a animalelor, fiind necesar să se stabilească dispoziții specifice în vederea evitării metodelor de creștere intensivă.

Animalele trebuie să provină din rase cu creștere lentă, fiind interzise cu desăvârșire produsele de stimulare a creșterii.

Creșterea animalelor în ferme ecologice se realizează în sistem extensiv, cu acces obligatoriu la pășune, întreținere în sistem liber.

Sursă: Bovine de carne, rasa Aberdeen Angus,pe pășune ferma Karpaten

Meat (foto 2 original)

Activitatea în fermă se desfășoară pe bază de programe diferențiat în funcție de sezon. Odihna vacilor se face pe stand cu așternutul din paie sau în cușete la stabulație liberă. Animalele trebuie să aibă acces la suprafețe de exercițiu în aer liber, iar densitatea acestora pe unitatea de suprafață trebuie limitată, pentru asigurarea unui sistem integrat între producția animalieră și producția vegetală.

Spațiile de mișcare în aer liber sau traseele exterioare de plimbare trebuie să ofere, în funcție de condițiile meteo-climatice locale și de rasele respective, o protecție suficientă împotriva ploii, vântului, soarelui sau temperaturilor extreme.

Sursă: Bovine de carne, rasa Aberdeen Angus,spațiu de mișcare în aer liber,

ferma Karpaten Meat (foto 3 original)

Animalele trebuie sa aibe acces la padoc. Pardoseala trebuie să fie întreagă cu asternut bogat. Se admite și gratar pe zone limitate de depunere a dejecțiilor.

Sursă: Pardoseală cu așternut, bovine de carne, rasa Aberdeen Angus, ferma

Karpaten Meat (foto 4 original)

Adăpostul trebuie să aibă legătură cu spațiile de hrănire acoperite și să fie legat cu un coridor cu pavaj solid de pășune sau padocul pentru plimbare.

Adăposturile trebuie să fie bine izolate termic, ventilate natural și iluminate astfel încât să asigure animalelor un microclimat de confort, cu temperatură și umiditate optime și curenți de aer adecvați, concentrația de gaze, nivelul de pulberi și aeromicroflora trebuie să se încadreze în normele specifice de igienă.

Secțiunea unui grajd de vaci crescute în sistem ecologic

Se vor respecta normele de suprafață astfel:

 6m2/cap la vaci;

 1,5-5m2/cap la tineret ;

 10m2/cap la tauri;

 norme de volum de aer: 25m3/cap de animal;

 indice de luminozitate 1/18 (1m2 de geam la 18 m2 de pardoseală).

Pentru alegerea speciilor și a raselor de animale, se va ține cont de capacitatea de a se adapta la condițiile specifie locale, precum și de vitalitatea și rezistența lor la boli. Rasele de animale vor fi selectate cu prioritate dintre cele indigene, pentru evitarea bolilor specifice sau a problemelor de sănătate.

Animalele trebuie să provină din unități sau ferme de producție care respectă regulile de producție ecologică, certificate conform O.U.G. nr. 34/2000 (cu modificările și adăugirile ulterioare), privind diferitele tipuri de creștere a animalelor. Acest sistem de producție se poate aplica pe toata durata de viață a acestor animale.

În cazul în care nu sunt disponibile animale crescute ecologic, reînnoirea sau reconstituirea efectivelor trebuie facută anual cu animale femele, cu un maxim de

10% la bovine și bivolițe adulte, cu informarea și autorizarea organismelor de inspecție și certificare.

Administrarea furajelor

Sursă: Furajarea bovinelor de carne, rasa Aberdeen Angus,ferma Karpaten Meat

(foto 5 original)

Creșterea bovinelor, se face în sistem extensiv pe pașune în perioada de vegetație și în stabulație liberă, având ca principal furaj, fânul obținut pe pajiști naturale bogate în leguminoase perene sau din culturi de leguminoase și amestecuri de graminee, cu leguminoase perene în arabil. Furajele concentrate (graunțe de cereale și boabe de leguminoase) sunt produse pe cât posibil în ferma proprie și în caz că nu ajung sunt cumpărate din alte ferme cerealiere care produc în sistem ecologic, fiind aproape singurele intrări din afară, pe lângă sare.

Sursă: Bovine de carne, rasa Aberdeen Angus, în stabulație liberă la ferma

Karpaten Meat (foto 6 original)

Furajarea vacilor se face diferențiat în funcție de potențialul de producție și stadiul de gestație. Alimentația animalelor nu trebuie să fie forțată, folosind furaje, care satisfac necesitățile lor în diferite etape din dezvoltarea acestora. De asemenea este interzisă înfometarea animalelor din lipsa surselor de hrană.

În fermele ecologice animalele se alimentează cu furaje, produse după metode ecologice, iar în perioada de sugere, acestea trebuie să consume numai lapte matern. Se admite ca 30% din furajul animalelor să fie produs pe terenuri în perioada de conversie, iar dacă furajele sunt cultivate în gospodăria proprie se admite un procent relativ până 60%.

În dozele zilnice ale animalelor ierbivore cel puțin 60% din substanța solidă se asigură din furajul proaspăt, uscat sau grâne însilozate. Cu permisiunea organismului de inspecție conținutul de substanță solidă poate fi redus până la 50 % pentru o perioadă de trei luni de la începutul lactației pentru animale pentru lapte.

Furajele administrate în două sau mai multe tainuri se execută în următoarea succesiune:

iarna: fânuri, concentrate, suculente

vara: fânuri, concentrate, suculente, fânuri.

Sursă: Furaj administrat bovinelor, ferma Karpaten Meat (foto 7 original)

Rația de furaje pentru o vacă de lapte de 600 Kg și o producție medie de 16 Kg/zi

Iarna

Tabel 6

Rația asigură:

Energie 0,82 UN/Kg;

– Volum 2,84 Kg/S.U./100 Kg greutate vie;

-Raport nutritiv (R.N.) 1322/(14,01 x 0,6 x 1000) – 1322 = 1/5,3;

-Structură rație – fibroase 27%, suculente 40%, concentrate 33%.

Vara

Tabel 7

Rația asigură:

– Energie 0,84 UN/Kg SU;

-Volum 2,71 Kg SU/100 Kg greutate vie;

-Raport nutritiv suculente 70%, fibroase 0%, concentrate 24%.

În perioada de vară pășunatul se organizează în intervalul dintre două mulsuri, evitând căldurile exesive, prin umbrare sau prin prelungirea pășunatului de seară.

Furajele, materiile prime pentru furaje, furajele complexe, adaosurile și alte materiale auxiliare, adăugate în furajele, fabricate după tehnologii speciale, se folosesc la hrănirea animalelor dacă la fabricarea lor nu au fost folosite organisme modificate genetic sau derivații lor.

Substanțele minerale și microelementele, care nu sunt enumerate în actele legislative privind creșterea ecologică a animalelor, se includ numai dacă acestea au origine naturală sau sunt fabricate sintetic sub aceeași formă ca produsele naturale.

Mulsul vacilor se face de două ori pe zi, la intervale precise, excepție făcând vacile cu producții foarte mari ( peste 25 litri/zi), care se mulg de trei ori pe zi, precum și vacile supuse regimului de înțărcare care se mulg odată pe zi.

Ca cerință fiziologică și de producție, intervalul între mulsori va fi de 10-12 ore. Vacile se mulg totdeauna în aceiași ordine în sistem legat, iar în sistemul de întreținere liberă se respectă ordinea locurilor.

Pregătirea pentru muls conține următoarele etape:

– pregătirea și verificarea instalației și aparaturii pentru muls;

– spălarea ugerului cu apă caldă;

– ștergerea ugerului cu un prosop curat;

– efectuarea masajului;

– mulsoarea propriu zisă.

Mulsul manual: în gospodăriile țărănești este mai bine recomandat mulsul manual. Următoarele condiții sunt obligatorii pentru a obține un lapte curat și bun:

– Spațiul unde se efectuează mulsul trebuie să fie bine ventilat sau un spațiu deschis pentru ca să nu fie mirosuri (laptele preia foarte ușor mirosurile ambiante).

– Vacile trebuie sa fie foarte curate (în caz de nevoie se țesală, se periază si se șterg vacile inainte de muls, după care ne spălăm bine pe mâini cu apă caăduță și săpun).

– Se folosește apa calduță pentru spălarea țâțelor.

– Se șterg țâțele, prin tamponare cu hărtie (șervețele speciale sau hârtie igienică simplă, natur, necolorată). Hârtia folosită se aruncă pe grămda de compost.

– Se mulge primul jet din fiecare țâță pe jos.

– Se mulge într-o găleată curată.

– Imediat dupa muls se filtrează laptele (la fața locului, în padoc sau unde se face mulsul) ‚în bidon printr-un microfiltru special sau prin filtre de hârtie specială).

– Dacă nu avem posibilități de răcirea laptelui sau dacă dorim să procesăm, să consumăm și/sau să vindem laptele crud proaspăt (de recomandat), acestea trebuiesc făcute imediat după muls (maxim o jumătate de oră de la începerea mulsului, vara chiar mai repede).

Mulsul mecanic propriu zis constă din aplicarea paharelor de muls pe sfârcuri după următoarea ordine:

– stâng posterior, drept posterior;

– stâng anterior, drept anterior.

Încheierea operațiunii de muls se face cu mulsul suplimentar, intensitatea vacuumului care tebuie să fie de 0,45 Kg/cm2, iar numărul de pulsații să fie cuprins între 50-60.

Evacuarea dejecțiilor

În sistem de întreținere liberă: plug raclor, tractoraș cu lamă. Pentru menținerea curățeniei în grajd și evitarea suprasolicitării utilajelor de evacuare, se întocmesc grafice de evacuare a dejecțiilor de 2-3 ori pe zi.

REPRODUCȚIA

Activitatea de reproducție trebuie organizată și coordonată astfel încât să se asigure obținerea unei natalități de 90-95% pe fermă. În acest scop se vor lua următoarele măsuri:

– individualizarea întregului efectiv de vaci și vițele pentru reproducție prin tatuaj;

– întocmirea programului lunar de montă;

– depistarea vacilor în călduri;

– însămânțarea animalelor la timpul optim;

– urmărirea întoarcerilor la vacile și vițelele montate;

– efectuarea lunară a diagnosticului de gestație;

– examenul ginecologic al vițelelor și vacilor cu tulburări de reproducție,stabilirea diagnosticului și efectuarea corespunzătoare a tratamentului;

– înregistrarea corectă a evenimentelor de reproducție în Registrul Unic;

– înregistrarea zilnică a produșilor obținuți și individualizarea lor.

În fermele de producție ecologică, înmulțirea animalelor trebuie să fie în mod natural, se admite în anumite cazuri și înseminare artificială. Sunt interzise intervenții chirurgicale, că de exemplu transplantarea de embrioni.

Pentru înseminarea animalelor într-o gospodărie ecologică se pot folosi animale masculine pentru reproducere, provenite din gospodarii neecologice, cu condiția că animalele vor fi crescute și alimentate după metode ecologice în campania de înseminare. Dacă animalele provin din gospodării neecologice, organismul de inspecție poate recomanda o anumită perioadă de carantină sau alte măsuri specifice pentru apărarea sănătății animalelor.

Zootehnia ecologică promovează rasele și metișii autohtoni, cu mare rezistență naturală, indici buni de reproducție, vitalitate și producții mixte. Se acordă importanță maximă însușirilor calitative ale producției și nu celor cantitative. Este interzis orice manipulare genetică ca transplantarea de embrioni ori clonarea.

PĂȘUNATUL

Pășunatul bovinelor se face pe pășuni cultivate sau naturale cu toate categoriile de bovine de 3 luni.

Amenajările de pășune se fac pe unitatea de exploatare, cu luarea următoarelor măsuri:

– tarlalizarea pășunii în vederea practicării pășunatului rațional;

– asigurarea sursei de apă;

– amenajări de drumuri acces;

– amenajări de adăposturi simple și diferențiate, pe categorii de animale;

– amenajarea de spații pentru cazarea îngrijitorilor;

– spații pentru izolarea și tratarea animalelor bolnave;

– spații pentru depozitarea unor materiale;

– asigurarea instalațiilor și aparaturii necesare efectuării mulsului mecanic, depozitării și livrării laptelui.

Amplasarea și delimitarea tarlalelor în teren trebuie să asigure accesul animalelor la adăpost și umbrar.

Sursă: Bovine în stabulație liberă, ferma Karpaten Meat (foto 8 original)

Sursă:Sursa de apă a bovinelor aflate în stabulație liberă, ferma Karpaten Meat

(foto 9 original)

Sursă: Sursa de apă pe pășune la ferma Karpaten Meat (foto 10 original)

Sursă: Spațiu pentru depozitare unor materiale ferma Karpaten Meat (foto 11 original)

Jgheaburile la adăpat se amplasează în așa fel încât să folosească pentru două parcele de pășunat. Lungimea jgheabului de adăpat pe o singură parte a parcelei va fi de 2-4 m la 20 animale. Jgheaburile se amplasează la înălțimea de 40-60 cm, de sol și sunt prevăzute cu platforme de beton, piatră sau cărămidă așezată pe cant.

La scoaterea animalelor pe pășune se vor lua următoarele măsuri:

– trecerea la pășunat se va face treptat pe o perioadă de 10-15 zile;

– asigurarea necesarului de masă verde se va face prin crearea de pajiști semănate, amestec de graminee și leguminoase în jurul fermei, amplasate la o distanță de maxim 1 km de adăposturile de animale, iar în caz contrar să se asigure grup de muls pe pășune și sursă de apă.

Trebuie asigurată suprafața necesară pentru pășunat, adică 0,5 ha/cap de vacă, care în mod obligatoriu se tarlalizează și se utilizează rațional deparatizarea spațiului și eliminarea rozătoarelor, dar numai cu substanțe și metode aprobate de legile în vigoare.

Animale trebuie să aibă acces permanent la mișcare și suprafețe de pășunat în aer liber, care se amenajează corespunzător, cu acces permanent sau sezonier, după cum condițiile climatice permit acest lucru, iar aceste suprafețe în aer liber trebuie în principiu să fie organizate în cadrul unui sistem de rotație corespunzător, pentru protejarea covorului ierbos.

Este necesară stabilirea unei limite superioare pentru utilizarea îngrășămintelor naturale pe hectar și pentru încărcătura de animale din efectivul total deținut în fermă, pe hectar. Această limită trebuie legată de conținutul de azot din îngrășământ, având în vedere că substanța activă nu trebuie să depășească 170 Kg/ha.

FURAJELE

Producãtorii de furaje ecologice trebuie sã aplice proceduri corespunzãtoare, bazate pe identificarea etapelor și a punctelor critice de procesare a furajelor, pentru a garanta cã produsele obținute respectã regulile de producție ecologicã. Materiile prime trebuie sã corespundã cerințelor impuse de norme.

Furajele, materiile prime pentru furaje, furajele complexe, adaosurile și alte materiale auxiliare, adăugate în furaje, fabricate după tehnologii speciale, se folosesc la hrănirea animalelor dacă la fabricarea lor nu au fost folosite organisme modificate genetic sau derivații lor.

Recoltarea laptelui

Pentru ca o fermă să producă lapte atestat ecologic, trebuie să fie ecologic în totalitate: animale, pășune, culturi furajere, alte furaje administrate, fluxul tehnologic și intervenții eco.

Laptele se recoltează în perfecte condiții de igienă, incluzând sănătatea și igiena glandei mamare, igiena mulgătorilor, a aparatelor și vaselor de muls, răcirea lui imediată. La igienizare se vor utiliza numai mijloace și procedee admise în zootehnia ecologică.

Laptele bio trebuie să fie un lapte cu zero defecte de calitate. Asta înseamnă că laptele corespunde deplin la tuturor criteriilor de calitate: nutrițional, sanitar, bacteorologic și tehnologic.

Laptele ecologic trebuie să prezinte următoarele însușiri de calitate:

● substanțe utile: 7% (grăsime 3,6 % + 3,2%);

● NTG/ml: sub 50 000 de germeni;

● germeni patogeni: absenți;

● spori butirici < 1000/l;

● număr celule somatice < 250 000/ml;

● lipoliza: sub 0,18%;

● inhibitori: absenți;

● metale grele: absente;

● pesticide: absente;

● micotoxine: absente;

● radionuclizi: în stas;

● condiții senzoriale normale;

● calitatea comercială optimă.

În toate etapele din lanțul de prelucrare a laptelui ecologic, trebuie efectuat un control sever, urmat de certificarea produselor.

PROFILAXIA BOLILOR ȘI TRATAMENTUL MEDICAL AL ANIMALELOR

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor trebuie selectate rase potrivite și aplicate metode corespunzătoare de selecție a animalelor, alimentație cu furaj calitativ, plimbări in aer liber, acces la pășuni pentru consolidare forțelor de apărare a organismului, densitate conform cerințelor pentru numărul minim de animale pe unitate de suprafață în grajd.

Toate spațiile din fermă, închise și deschise, au o destinație precisă și este necesar să se aplice măsuri specifice de curățare și dezinfectare în funcție de scopul pentru care sunt utilizate.

Produse de curățare și dezinfecție a clădirilor și instalațiilor utilizate pentru producția animalieră permise în fermele ecologice sunt:

● Săpun de potasiu și sodiu

● Apă și vapori

● Lapte de var

● Var

● Var caustic

● Hipoclorit de sodiu (ex.: sub formă de clor)

● Sodă caustică

● Potasă caustică

● Peroxid de hidrogen

● Esențe naturale din plante

● Acid citric, acid peracetic, acid formic, acid lactic, acid oxalic și acid acetic

● Alcool

● Acid azotic (utilaje pentru produse lactate)

● Acid fosforic (utilaje pentru produse lactate)

● Formaldehidă

● Agenți de curățare și de dezinfecție pentru ugere și instalații de muls

● Carbonat de sodiu.

In caz de îmbolnăvire sau accidentare a animalelor imediat trebuie asigurată asistență veterinar-medicală profesională, iar la constatarea unei boli contagioase, tratamentul trebuie efectuat în săli speciale izolate, dotate cu un așternut uscat și comod.

Pentru tratamentul animalelor bolnave se folosesc preparate fizico-terapeutice, medicamente homeopatice, microelemente și substanțe, recomandate de legislația pe domeniu.

Este interzis tratamentul cu preparate medico-veterinare alopatice, obținute pe cale de sinteză chimică, precum și cu preparate medico-veterinare, care stimulează creșterea și productivitatea, cu hormoni sau preparate similare hormonilor pentru control al reproductivității sau cu alte scopuri, inclusiv introducerea și sincronizare a estrosului. Numai in anumite cazuri izolate este admisă folosirea preparatelor hormonale.

CAPITOLUL V:

CREȘTEREA BOVINELOR ÎN SISTEM ECOLOGIC

ÎN JUDEȚUL SIBIU

În județul Sibiu cresterea bovinelor este o activitate importantă datorită faptului că: ● este o activitate tradițională a populației din zona rurală și în special din zona montană.

● diversitatea producțiilor pe care le realizează, consumul redus de energie și natura furajelor pe care le valorifică, conferă creșterii și exploatării bovinelor caracterul unei activități durabile și de perspectivă.

● există posibilitatea realizării de producții pentru acoperirea necesarului intern și de export de carne de bovine, care să aducă venituri mari producătorilor.

● este o sursă pentru schimburile comerciale.

● asigură stabilitatea forței de muncă în zona rurală și montană.

http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html

Crescătorii de bovine au anumite avantaje în creșterea acestora, cum ar fi:

● suprafața mare de pășuni, precum și o cantitate mare de produse secundare de la producția vegetală, ce pot fi valorificate de către specia bovină;

● piață de desfacere pentru produsele obținute, la nivel mondial în ultimul deceniu a crescut foarte mult cerința pentru produsele lactate;

● capacități de creștere și exploatare a taurinelor pentru îngrășare;

● capacitate mare de producere a cerealelor destinată furajării tineretului taurin și a bovinelor adulte în perioada de finisare;

● efectiv matca suficient de mare pentru structurarea producțiilor la taurine în cele doua directii: lapte și carne fără a afecta cota de lapte a României;

● disponibilitate de resurse umane în mediul rural, în special în zonele colinare;

● disponibilitate mare de specialiști în domeniul creșterii, reproducției, ameliorării, apărării sănătății, cercetare și învățământ de specialitate;

● stare bună de sănătate a efectivelor de bovine manifestată prin absența unor boli majore ca BSE, Blutongue și existența programelor de eradicare a TBC și LEB

.( http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html)

5.1 Efectivul de bovine din județul Sibiu

În județul Sibiu există un efectiv de 35.149 capete de bovine care apar în situațiile înregistrate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în 31 martie 2014.

Acest efectiv de bovine este împărțit pe două sectoare: de stat și privat. MADR a grupat efectivul de bovine pe mai multe categorii: vaci, juninci, bubaline, bivolițe, și tineret gestant, după cum putem vedea în următorul tabel.

RAPORT TEHNIC-OPERATIV privind situația

bovinelor în județul Sibiu la data de 31 martie 2014

Tabel 8 capete

Sursă: Balea Gabriel, date preluate de pe siteul http://www.madr.ro/ro/cresterea-animalelor/bovine.html

5.2 Efectivul de bovine crescute în sistem ecologic în județul Sibiu În județul Sibiu avem un efectiv de 2121 de bovine crescute în sistem ecologic, ceea ce reprezintă cca. 6,5% din efectivul total de bovine din județ. Creșterea bovinelor în sistem ecologic este destul de raspandită în județul nostru. Avem crescători în localitățile: Vurpăr, Cisnădie, Nocrich, Rășinari, Săliște, Roșia, Ilimbav, Laslea, Agnita și nu în ultimul rând Sibiu.

FIGURA 1 Localitățile în care se cresc bovine în sistem ecologic din județul Sibiu, Balea Gabriel, hartă prelucrată după foto de pe site-ul

https://www.google.ro/maps/@45.9375906,24.2451128,10z

Cei mai mulți crescători de bovine în sistem ecologic îi avem în localitatea Vurpăr, localitatea unde am reușit să vorbesc cu crescătorii și sa-mi spună cateva detalii despre fermele lor, detalii pe care le voi dezvaluii în interpretarea chestionarului pe care ei l-au completat. În următorul tabel se prezintă lista crescătorilor de bovine în sistem ecologic și efectivele deținute de aceștia, conform datelor obținute de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu.

Crescătorii de bovine în sistem ecologic din județul Sibiu- date din – 25.11.2014

Tabel 9

Sursa: Borza Ioana, date obținute de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu.

După cum se observă din tabelul anterior există 19 crescători de bovine în sistem ecologic în județul Sibiu, indiferent de forma organizatorică a acestora. Cele mai mari efective de bovine crescute în sistem ecologic se regăsesc la S.C. KARPATEN MEAT SRL (1572 capete – 74,11 %), S.C. AGRO CRINȚ TOURISM (90 capete – 4,2 %), S.C. BIO CINEGETICA SRL (81 capete – 3,8 %).

5.3. Analiza tehnologiei de creștere aplicată în exploatațiile de bovine crescute în sistem ecologic

Obiectivele și metodologia cercetării

Cercetarea de față face parte din proiectul ,, Analiza privind creșterea bovinelor în sistem ecologic în județul Sibiu’’

Obiectivul general al proiectului este de a afla cât de dezvoltată este cu agricultura ecologică și anume creștere bovinelor în sistem ecologic în județul Sibiu.

Instrument de cercetare: Chestionar standardizat cu 26 de întrebări.

Modalitate de culegere a datelor:

Chestionarul a fost realizat unui număr de 7 crescători, majoritatea fiind din Vurpăr.

Pentru culegerea datelor am fost la domiciliul acestora unde am discutat cu ei pe baza chestionarului.

Populație țintă

Crescătorii de bovine în sistem ecologic din Vurpăr, Sibiu și Agnita.

Eșantion

7 chestionare completate .Localitățile cuprinse în cercetare: Sibiu, Vurpăr, Agnita.

În județul Sibiu există un efectiv total de 2121 capete de bovine crescute în sistem ecologic. Acestea aparțin unui număr de 19 crescători din mai multe localități din județul Sibiu. Pentru a vedea care este starea actuală a exploatației crescătoare de bovine în sistem ecologic, am elaborat un chestionar cu 26 de itemi, care a fost completat de 7 dintre cei 19 crescători de bovine în sistem ecologic (36,8%), 4 fiind din localitatea Vurpăr.

Itemii cuprinși în chestionar s-au referit la: domiciliul proprietarului, vârsta acestuia, istoricul activității, ultimele studii absolvite, apartenența la o asociației, efectivul deținut, numărul persoanelor care lucrează în fermă, rasa exploatată, provevniența animalelor, direcția de explotare, sistemul de întreținere, tipul adăpostului, procurarea furajelor, suprafața de teren de pe care se obțin furajele și modul de deținere a acesteia, sistemul de reproducție, producții obținute și modul de valorificare al acestora, sursele de informare cu privire la legislația în vigoare, obținerea de finanțare prin proiecte europene, intențiile privind dezvoltarea viitoare a fermei.

În prelucrării și sintezei datelor obținute din chestionare, rezultă următoarele observații privind starea actual a explotațiilor crescătoare de bovine în sistem ecologic din județul Sibiu:

Date despre respondenți

→ Toți crescătorii sunt de sex masculin → Toți au vârsta trecută de 40 de ani

→ Toți cresc bovine de mai mult de 3 ani

→ 2 dintre crescători au facut și o facultate, restul au doar liceu

→ 3 dintre ei nu au studii de specialitate → Toți fermierii fac parte dintr-o asociație de creștere a bovinelor în sistem ecologic și anume: Asociația de crestere a bovinelor Șura Mare și Asociația Aberdeen Angus.

→ Efectivele de bovine deținute de cei 7 respondenți variază de la 9 până la 1572 capete → Majoritatea fermierilor au persoane angajate care lucrează în fermă, doar doi dintre fermieri au spus că au și persoane din familie care se ocupă de fermă

→ Doar un singur crescător are mai mult de 20 de persoane angajate, restul nu au mai mult de 10 persoane care se ocupă de fermă.

→ Rasele pe care le cresc sunt: Aberdeen Angus, Bălțată Românească și metiși ai acestor rase.

→ Toți fermierii au o rasă de bovine mixtă, cu excepția SC Karpaten Meat SRL care are o rasă de carne.

→ 6 dintre fermieri au spus că animalele provin din prăsilă proprie, iar reprezentanții SC Karpaten Meat au declarat că dețin atât animale din prăsilă proprie, cât și animale importate din: Scoția, Germania, Austria, Cehia.

→ Toți aplică un sistem de întreținere extensiv, gospodăresc → Adăposturile pe care le au sunt integral din zidărie → Toți crescătorii au spus că furajele pe care le administrează animalelor sunt din producție proprie, aceștia având teren agricol proprietate, dar luat și în arendă.

→ Suprafața de teren pe care o lucrează variază între 25 ha și 2500 ha

→ Un singur crescător realizează reproducția prin montă naturală și însămânțare artificială, restul de 6 crescători au ales ca modalitate de reproducție monta naturală, având fiecare taurii lor.

→ În ceea ce privește valorificarea producției de carne sau de lapte majoritatea crescătorilor respondenți au spus că își valorifică aceste produse prin vânzarea către procesatori, doar doi crescători au spus că își valorifică produsele prin procesare proprie prin vânzarea laptelui la dozator, a cărnii la abatoare, dar și în piețe și târguri care se organizează în fiecare an la noi în județul Sibiu (vezi anexa 3).

→ Doar un fermier crește rasa pe care o are și anume Angus pentru realizarea unui număr cât mai mare de efectiv și vânzare și pentru valorificarea produselor obținute de la această rasă, și anume carnea de Angus care este de o calitate superioară, iar restul fermierilor cresc rasa pentru a realiza un număr cât mai mare de efectiv și vânzare.

→ În ceea ce privește mărirea capacității fermei există 2 crescători care nu doresc să-și mărească capacitatea fermei ci doar să o mențină constantă deocamdată, pe când ceilalți vor să-și mărească capacitatea fermei, unii spunând că nu au un efectiv sau o suprafață de teren anume la care doresc să ajungă.

→ Niciunul din fermierii respondenți nu a beneficiat de fonduri europene, deși știu de aceste fonduri de la primărie, de la agentul agricol și de pe internet.

CONCLUZII

Strategia de dezvoltare a sistemului de Agricultură Ecologică are următoarele obiective:

ș Creșterea suprafețelor cultivate în sistem ecologic

ș Diversificarea sortimentelor de produse procesate

ș Extinderea pieței interne de produse agroalimentare ecologice

ș Creșterea consumului de produse ecologice / cap de locuitor

ș Încurajarea exportului intracomunitar și țări terțe.

Pentru a realiza aceste obiective, beneficiarilor (producătorii agricoli/ P.F.A./ persoane juridice/ I.I. /I.F. – înregistrați la D.A.J. Sibiu, aflați în conversie ) li se oferă un sprijin financiar specific pentru perioada de conversie conform H.G.Nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul Agriculturii Ecologice.

Pentru a beneficia de acest sprijin trebuie să îndeplinească câteva criterii de eligibilitate, si anume:

ș Înregistrarea anuală în sistem agricultură ecologică

ș Contract cu O.I.C. Aprobat de M.A.D.R.

ș Să dețină un certificat de conformitate a conversiei

ș Fără datorii restante la bugetul de stat / local.

Județul Sibiu este dezvoltat în ceea ce privește agricultura ecologică,operatorii ecologici fiind repartizați pe regiuni în cele 6 Gal-uri: Gal-ul ,,Podișului Mediașului’’, Gal-ul ,,Microregiunea Hârtibaciu’’, Gal-ul ,,Țara Oltului’’, Gal-ul ,, Țara Secaselor Interjudețene’’, Gal-ul ,,Mărginimea Sibiului’’ și Gal-ul ,,Podișul Târnavelor Interjudețene’’.

Activitățiile principale ale acestor operatori ecologici sunt: creșterea animalelor, producția vegetală, produsele vegetale neprocesate, produsele neprocesate și procesate de origine animală, procesarea produselor alimentare.

În județul Sibiu cresterea bovinelor este o activitate tradițională a populației din zona rurală și în special din zona montană. Creșterea bovinelor poate realiza producții care să acoperire necesarului intern și de export de carne de bovine, să aducă venituri mari producătorilor și asigură o stabilitate a forței de muncă în zona rurală și montană.

Județul Sibiu are în anul 2014 un număr de 19 crescători de bovine în sistem ecologic efectivul fiind de 2121 capete, care au fost înregistrați la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală Sibiu. Aceștia sunt din localitațiile din împrejurimea Sibiului, și anume din: Vurpăr, Cisnădie, Nocrich, Rășinari, Săliște, Roșia, Ilimbav, Laslea, Agnita și nu în ultimul rând Sibiu.

Cele mai mari efective de bovine crescute în sistem ecologic se regăsesc la S.C. KARPATEN MEAT SRL (1572 capete – 74,11 %)- Sibiu, S.C. AGRO CRINȚ TOURISM (90 capete – 4,2 %)- Săliște, S.C. BIO CINEGETICA SRL (81 capete – 3,8 %)- Sibiu.

BIBLIOGRAFIE

● Stanciu Mirela, 2013, Zootehnie ecologică. Surpot de curs, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

● Ion TONCEA, Enuță SIMION, Georgeta IONIȚĂ NIȚU ,Daniela ALEXANDRESCU ,Vladimir Adrian TONCEA, 2012, MANUAL DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ (suport de curs)

● Asociația operatorilor din agricultura ecologică, 2011, MODEL DE MICRO FERMĂ PENTRU VACI DE LAPTE ÎN SISTEM ECOLOGIC

● Tănase Maria, Sava Sand Camelia, Stanciu Mirela, 2014, Agricultură ecologică și dezvoltarea durabilă, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu.

● Vlad Iulian, 2010, Note de curs. Bunăstarea animalelor domestice, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

● Sârbu Alina, Coman I., 2007, Aprecierea bunăstării animalelor prin intermediul etologiei aplicate, Editura ASAS.

● Stoica Ioan, 2001, Alimentația animalelor domestice, Editura Ceres, București

● REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008- Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

● http://www.madr.ro/ro/

● http://www.dadrsibiu.ro/

● http://ec.europa.eu/food/animal/welfare/farm/index_en.htm

●http://www.gazetadeagricultura.info/animale/14800-reguli-privind-protectia-si-bunastarea-animalelor.html

● www.agrowebcee.net/fileadmin/subnetwork/awsee/fawro/DOCS/Bovine/bovine1(ro).pdf

● http://agricultura-sustenabila.blogspot.ro/2011/03/stelian-acatincai-etologie.html