Conferen țiar univ. abilitat Balica Ecaterina [618314]

UNIVERSITATEA BUCURE ȘTI
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Accesul persoanelor adulte f ără adăpost la
Sistemul Public de S ănătate

Coordonator științific:
Conferen țiar univ. abilitat Balica Ecaterina

Absolvent: [anonimizat] – Ionuț

Februarie 2018

2
Cuprins
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
Capitolul 1. Definiri conceptuale și forme de manifestare ………………………….. ………………………….. …. 6
1.1 Persoanele adulte fără adăpost – delimitări conceptuale ………………………….. …………………… 6
Capitolul 2. Persoanele fără adăpost o privire de ansamblu ………………………….. ………………………….. . 9
2.1 Persoanele fără adăpost în lume și în Europa ………………………….. ………………………….. …….. 9
2.2 Persoanele fără adăpost – o privire de ansamblu în România ………………………….. …………. 10
2.3 România – un paradox al locuințelor ………………………….. ………………………….. ……………….. 10
Capitolul 3. Nevoia comună a persoanelor fără adăpost ………………………….. ………………………….. …. 12
3.1 Sănătatea persoanelor fără adăpost la nivel internațional ………………………….. ………………. 12
Capitolul 4. Accesul persoanelor adulte fără adăpost ………………………….. ………………………….. …….. 15
din București, la sistemul de sănătate ………………………….. ………………………….. ………………………….. 15
4.1 Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 15
5.1 Date demografice privind persoanele fără adăpost care au accesesat sistemul medical … 18
5.2 Măsuri, directive, legi și hotărâri privind protecția sănătății și dreptul la sănătate a
persoanelor fără adăpost la nivelul României și Bucure știului ………………………….. …………….. 19
Capitolul 6. Persoanele fără adăpost și sistemul de sănătate românesc ………………………….. ………… 22
6.1 Contactul dintre persoanele fără adăpost și sistemul medical românesc ………………………. 22
6.2 Accesul persoanelor fără adăpost la servicii de tratament intraspitalicesc …………………… 23
6.3 Accesul persoanelor fără adăpost la controale și servicii de recuperare medicală ………… 24
6 .4. Probleme medicale ale persoanelor aflate în stradă ………………………….. ……………………… 24
Capitolul 7. Dificultăți privind accesu l persoanelor fără adăpost ………………………….. …………………… 26
la serviciile medicale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 26
7.1 Probleme care țin de persoanele fără adăpost ………………………….. ………………………….. …… 26
7.2 Probleme care țin de personalul medical ………………………….. ………………………….. ………….. 27
7.3 Probl eme care țin de sistemul de decontare al serviciilor medicale prin Casa de Asigurări
Sociale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 29
Capitolul 8. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 31
Bibiliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 32

3
Rezumat
Lucrarea de fa ță și-a propus să identifice modul în care persoanel e fără adăpost
accesează sistemul public de sănătate precum și dific ultățile și oportunitățile pe care această
categorie de persoane le întâmpină .Metodologia cercetării utilizate în această lucrare a inclus
anchet a sociologic ă, instrumentul investigației fi ind interviul . Investigațiile au evidențiat
faptul că există o serie de măsuri care facilitează accesul persoanelor fără adăpost la sistemul
de sănătate, dar aceste măsuri nu sunt implementate la nivel național sa u au un caracter
provizoriu și sezonier . Au fost identificat e o serie de „bune practici”, dar în absența unei
politici generalizate , acestea sunt doar modele izolate . Printre factorii care împiedică accesul
persoanelor fără adăpost la sistemul de sănătate publică , se numără : factori individuali care țin
de persoanel e fără adăpost (vicii, comporta mente) :elemente care țin de personalul medical și
de spital pr opriu -zis (lipsa spațiilor, teamă, atitudinea față de persoanele fără adăpost și
preconcepții) , factori care țin de sistemul de sănătate (metode de decontare a cheltuielilor
serviciilor medicale).
[persoane adulte fără adăpost, sistem public de sănătate ,bune practici ]

4
Introducere
Sunt acolo: murdar i, neîngrijiți, mirosind urât. Când trecem pe lângă ei ne ferim bagajele
(de teamă să nu fim fura ți), când sunt în autobuz călătorii se retrag și fac „cerc” în jurul lor,
trecem pe lângă ei în fiecare zi. Poate ne inspiră milă, frică, dezgust sau pur și simplu nu ne
inspiră nimic. Aceștia sunt oamenii fără adăpost (homeless, roofless).
De unde vin ei? Cine au fost? Cum au ajuns în această stare? La aceste întrebări s -a răspuns
prin diverse cercetări atât calitative cât și cantitative, de -a lungul a nilor.
Cine ar trebuie să se ocupe de aceste persoane? Cine ar trebui să le ajute să își depășească
situația lor actuală? Consider că răspunsul la această problemă este societatea în ansamblul ei.
Singura pârghie prin care societatea poate face acest lucru este statul, prin politicile sale
mai mult sau mai puțin vizibile și de impact.
Aceste politici sunt însă de un impact real pentru persoanele fără adăpost? Persoanele fără
adăpost (beneficiarii) sau prestatorii acestora cunosc aceste politici? Au ei pârgh iile necesare?
Lucrarea de fata pornește de la cercetarea din 2011 „Adaptări socio -economice ale
persoanelor fără adăpost din București” , în care este descris universul persoanelor fără adăpost
din București. În urma acestei lucrări s -a constatat că, de și există o serie de organizații
guvernamental e și neguvernamentale, nici una dintre acestea nu se dedica acoperirii nevoi i
comun e personaelor fără adăpost : problemele de sănătate.
Astfel, în cadrul cerce tării de față ne propunem să identificăm modalitățile prin care o
persoană fără adăpost poate avea acces la sistemul de sănătate, care sunt modalitățile prin care
personalul din sistemul de sănătate poate satisface aceste nevoi și care sunt dificultățile p rivind
această relație.
În capitolul 1 „Definiri conceptuale și forme de manifestare” , am încercat să explic
conceptul de persoană fără adăpost și să subliniez dificultățile care stau la baza definirii acestui
termen.
În capitolul 2 „Persoanele fără adăpost o privire de ansamblu” , am văzut care este
dimensiunea acestui fenomen , câte persoane sunt la nivel mondial și european și care este
amploarea acestui fenomen pe teritoriul României.
În capitolul 3 „Nevoia comună a persoanelor fără adăpost ” , am pus accent pe sănătatea
persoanelor fără adăpost și pe modul în care aceste persoane și -o dobândesc și și -o păstrează ;
care sunt probleme cu care acestea se confrunt ă și care este răspunsul societății la nivel
internațional privind această nevoie.

5
În capitolul 4 „Accesul persoanelor adulte fără adăpost din București, la sistemul de
sănătate” am prezentat obiectivele și ipotezele care stau la baza cercetării, precum și metodele
de cercetare, subiecții și câteva date demografi ce, pe care le -am considerat relevante pentru
cercetare.
În capitolul 5 „Rezultate le privind accesul la sănătate a personalor fără adăpost” am
încercat să arăt răspunsul ”Statului” la nevoia comună a persoanelor fără adă post.
În capitolul 6 „Persoanele fără adăpost și sistemul de sănătate românesc ” am
identificat modul în care persoanele care locuiesc în stradă, accesează sistemul medical.
În capitolul 7 „Dificultăți privind accesul persoanelor fă ră adăpost la serviciile
medicale ” am constatat modul în care elemente, precum statu tul, modul de viață, sistemul și
preconcepțiile diminuează sau chiar opresc accesul la aceste servicii.

6
Capitolul 1. Definiri conceptuale și forme de manifestare
Omul, ca și ființ ă socială, nu poate exista decât în cadrul societății. Ca și dovadă în
sprijinul acestei afirmații sunt numeroasele comuni tăți descoperite ca existând încă din cele
mai vechi timpuri.
Omul, a încercat să găsească un loc în care să își satisfacă nevoile de bază: locuința. În
cadrul acesteia omul a găsit adăpost, siguranță. Locuințele au evoluat odată cu omenirea, astfel
ele nu au fost doar surs ă de odihnă și de adăpost, ci au devenit și modal itatea de a -și arăta
statu tul social. Astfel că au apărut case care și -au depășit funcționalitatea. Palatale de exemplu,
arătau puterea și statutul nobililor.
Dar ce se întâmplă când o persoană nu își poate asigura această locuință? Atunci persoana este
catalogată ca și “Homeless ” (fără casă) sau ca și “Roofless ” (fără acoperiș).
1.1 Persoanele adulte fără adăpost – delimitări conceptuale
În ceea ce înseamnă definirea persoanelor adulte fără adăpost, la o primă vedere lucrurile
pot părea destul de clare : persoane care nu au o locuiță stabilă.
Dacă ne referim la cauzele care determină această stare , A. Dan , în luc rarea
Homelesness/Lipsa de locuință , publicată în 2002, vorbește despre cauze endogene și cauze
exogene.
Cauzele endogene țin strict de individ și de comportamentul s ău deviant (elemente care sunt
indezirabile social, cum ar fi alcoolismul sau alte vicii ). Acest aspect este subliniat și de Celine
Bellot „homelessness -ul contemporan este un fenomen masculin, explicat prin imposibilitatea
de a se integra social.” ( Bellot, 2001, p.129). Ace asta, numește persoană fără adăpost
„inadaptatul social pr in excelență ” (Bellot, 2001 , p.128), datorită obiceiurile sale dobândite
(sau din contră, pe care nu le -a dobândit) , sau pentru că nu poate crea condițiile în care să
dobândească o locuință și să o păstreze.
Pe de altă parte, cauzele exog ene, potrivit lui A. Dan, reprezintă cauze care nu țin de
individ, ci sunt „ toate acele contingențe independente de individ – cauza principală pentru care
unii indivizi sunt fără adăpost aparține societății și eșecului acesteia de a asigura un nive l de
bunăstare și oportunități egale în accesul la diferite beneficii, pentru toți indivizii (fenomenul
celor fără adăpost este analizat ca problemă socială, din perspectiva dezorganizării sociale)”
(Edgar et all , 2004, p 2 ).
Celine Bellot face și ea referire la cauze care țin de societate . De exemplu , vorbește de era
industrializării, în care datorită migrație i excesiv e, au apărut o serii de „mutații sociale” , astfel

7
„boemul, vagabondul, bețivul de pe străzi au fost înlocuiți de tineri, femei și chiar familii.”
(Cast el, apud Bellot, s. a)”. Practic e a acuză societatea că prin evoluția ei a creat acești indivizi,
incapabili să se adapteze social.
Cele două perspective nu rezolv ă în mod automat dificultatea cu care este definită această
categorie socială.
Dificultățile legate de definirea acestei categorii sociale , a fost semnalată în numeroase
cercetări, „numărul de persoane aflate în stradă este calculat în funcție de modul în care este
definit termenul” (Solemberg, 1903 apud Levinson et al., 20 04).
Astfel, cercetarea longitudinală efectuată de Zlotnick și colegii săi, în California, cu privire
la „exit homeless” – trecerea de la persoană fără locuință la persoan ă cu locuința, atunci când a
fost întrebat de câți oameni sunt pe stradă, a replicat că „există mai multe răspunsuri, în funcție
de cum definim persoană fără adăpost” ( Zlotnick, apud Levinson et al., 2004) .
Zlotnick vorbește astfel de faptul că , dacă am număr a persoanele pe o perioadă de timp
(perioada de prevalen ță) ar fi mai mare decât pentru un „punct de prevalen ță” (Zlotnick, apud
Levinson et al., 2004). Practic dacă ar fi să ne raportăm la a număra indivizii fără locuință din
cadrul unei nopți, pe o zonă aleasă, aceștia ar fi mai puțini decât dacă am număra persoanele
fără adăpost din decursul unui an, pe ace eași arie.
Edgar (2004) vorbește de „continuum al persoanelor fără adăpost/care au condiții de
locuire impropii (…)”. Definirea unui domiciliu, a unui spațiu individual d e locuit – și implicit
caracterizarea locuirii precare – se regăsește la intersecția a trei sfere, absența cel puțin a uneia
generând fenomene/situații distincte pe continuumul la care ne -am referit anterior.
Astfel, așa cum explică Edgar (2004) a avea unde să locuiești/un domiciliu poate fi înțeles
în termeni de:
 a avea o locuință adecvată (sau spațiu) asupra căruia o persoană și familia acesteia pot
exercita un drept exclusiv de posesiune (domeniul fizic);
 a fi capabil(ă) de a menține o anumi tă intimitate și de a te bucura și dezvolta relații
sociale (domeniul social);
 a avea un titlul legal de ocupare a unei locuințe/spațiu (domeniul legal) ” (Edgar et all ,
2004, p 3 )
În această perspectivă , Edgar, reunește cele două concepte (homeles s ca produs al
societății sau ca individ neadaptat social) și ad augă încă un aspect important – cel al deținerii
unei locuințe din punct de vede re legal. De exemplu, construirea unor locuințe improvizate pe

8
terenurile virane de pe raza unei localități, fără drept și fără aviz, nu transform ă o persoană din
persoană fără adăpost în persoană cu adăpost.
Deși Earl a adăugat un aspect important asu pra definirii conceptul de ”homeless”, consider că
o contorizare a acestor persoane este încă dificilă, așa cum arată și Carl O. Helvie,Wilfried
Kunstmann în lucrarea „Homelessness în the United States, Europe, and Russia: A
Comparative Perspective ”: ”(…)în clasă, îmi pun stu dentii să aleagă un interval între 250.000 –
500.00, 500.000 -1.00.000 (.. .)reprezentând numărul de persoane fără adăpost din Statele Unite
(…)Fiecare alege o categorie și susține că are dreptate, în funcție de autor, de metodă de
definiție și de metodologie(…)”( Helvie et all 1999 , p8)

9
Capitolul 2. Persoanele fără adăpost o privire de ansamblu
2.1 Persoanele fără adăpost în lume și în Europa
Ținând cont de dificultatea și de multitudinea modalităților de a contoriza și defini
persoanele fără adăpost , voi prezenta mai jos o serie de statistici privind persoanele fără adăpost
la nivel mondial și la nivel european.
Astfel , Comisia Națiunilor unite privind Drepturile Omului afirma că la nivel mondial
sunt peste 1 00 de milioane de oameni fără adăpost. Dintre acestea 24,4 milioane sunt în Nigeria
și peste 9,5 milioane de oameni sunt în Columbia (Reagan M, 2015, p 1 ).
Potrivit acele ași surse, orașul cu cele mai multe persoane fără adăpost este Manila, din
Philipine. Aici trăiesc aproximativ 700,000 de persoane fă ră adăpost. Comisia Națiunilor unite
privind Drepturile Omului vorbește despre încă 1,200,000 de copi i, care trăiesc pe stradă pe
întreg teritoriul țării.
La nivelul Europei , tara cu ce l mai mare număr de persoane fără adăpost este Rusia .
Potrivit https://homelessworldcup.org/homelessness -statistics/ 3.5 % din populația acestei țări
ar fi fără o locuință. Sursa citează o sursă guvernamentala oficială, care spune că 5 milioane de
oameni nu au o locuință, însă, așa cum bine observă sursa citată, aceste persoane sunt acelea
care nu sunt înregistrate (aproximativ 4 milioane), adică nu au “propiska” ( Homelessness
World Cup, 2015 , p1). Cei mai mulți dintre aceștia trăiesc în Moscova. Acesta este și orașul cu
cel mai mare număr de locuitori din Europa.
În Uniunea Europeană (UE) , țara cu cel mai mare număr de persoane fără adăpost este
Ungaria. Budapesta, este orașul cu cel mai are număr de homeless din UE. El ocupa locul 9
mondial, cu peste 10.000 de persoane fără adăpost (Homelessness W orld Cup, 2015, p1 ).
Aceeași surs ă ne spune practic că , este ilegal să fii persoană fără adăpost în Ungaria, datorită
unei legi care obliga persoanele fără adăpost î n adăposturi – „Este practic ilegal s ă fi persoan ă
fără adăpost in Ungaria. Parlamen tul Ungarie i a introdus aceast ă lege care mut ă forțat un numar
tot mai mare de persoane fără adăpost , in adăpost uri special create .” (Homelessness W orld
Cup, 2015, p1 ).
La polul opus se situează Bulgaria. Aceasta în 2006 a raportat că nu are nicio persoană
fără adăpost ( DAN si DAN, 2006, p.5 ), iar în anul 2013 aceast a estimând un număr de 1370
de persoane fără adăpost. ( Homelessness W orld Cup, 2015, p1 ).

10
2.2 Persoanele fără adăpost – o privire de ansamblu în România
În România situația persoanelor fără adăpost este sub media europeană. Pe teritoriul țării
au fost raportate sub 10 .000 de persoane fără adăpost, dintre care aproximativ 6000 numai la
nivelul Municipiului București. (Samu Social, 2010) .
Dintre acestea, ace eași surs ă vorbește despre o împărțire pe sexe astfel 72 % dintre cei care
locuiesc în stradă sunt bărbați și 28 % sunt femei (Samu Social, 2010) .
Printre sursele de venit a le persoanel or fără adăpost se număra cerșetoria, vânzarea
diversel or obiecte, furtul și intr-o foarte mică măsură , venituri de la stat (pensie, alocații,
ajutoare) sau din salariu (Piele , 2011, p 39 ).
În România, potriv it lui DAN si DAN (2006 ) ,,ar fi între 10 000-13000 de persoane fără
adăpost, dintre care 5000 de persoane ar fi n umai în București ”.
Următorul județ, după București, în ceea ce privește numărul de persoane fără adăpost este
Călărași , cu aproximativ 2000 de persoane fără adăpost.
La polul opus se situează județul Alba cu 11 persoane fără adăpost raportate.
Cercetare a, considerată cea mai amplă cercetare cantitativă cu privire la persoanele fără
adăpost , are însă limitele ei asumate, și anume că cifrele sunt estimări făcute de reprezentați ai
Consiliilor Județene Anti -Sărăcie.
2.3 România – un paradox al locuințelo r
Potrivit Eurostat, România este pe locul 1 în Europa în ceea ce privește numărul de
locui nțe. Astfel 96, 6 % dintre români , sunt proprietari ( Mihăilescu si Cozmei, 2013 ).
La popul opus se afla, potrivit acele ași surse , Elveția , unde doar 43,8 % din populație
deține o locuință.
Dacă este să comparăm rata privind persoanele fără adăpost , România are aprox.14 .000
de persoane , pe când în Elveția , acestea practic nu exista: „Nu există numere oficiale privind
persoanele fără adăpost în Elveția (Wilco, 2013). Persoanele fără adăpost nu sunt foarte vizibile
în țară ” (Homelessness world Cup, 2015 ).
Ca și adaptări la viața de stradă, persoanele fără adăpost din România, așa cum reiese din
lucrarea „Adaptări socio -economice ale persoanelor fără adăpost din Bucure ști” (Piele, 2011)
se evidențiază o serie de adaptări la viața de stradă: adaptări de ordin economic, adaptări de
ordin revelaționar și de habitat.

Astfel, atunci când vorbim de activități economice, persoanele fără adăpos t, pe măsură ce
trăiesc în stradă , „învață” să își câștige bani i prin diverse mijloace. Se observă că dacă o

11
perso ană ajunsă în stradă, la început doar aște aptă să primească, cu cât perioada este mai mare,
cu atât aceasta va încerca și alte metode d e a face rost de bani (cerșetoria, vân zarea diverselor
obiecte ,etc) .

12
Capitolul 3. Nevoia comună a persoanelor fără adăpost
Nevoia comună a persoanelor fără adăpost , așa cum re iese din lucrarea mai s us citat ă
„Adaptări socio -economice ale persoanelor fără adăpost din București” (Piele, 2011) , este
nevoia de a accesa sistemul sanitar. Persoanele fără adăpost prezintă o serie de probleme
medicale, care au o incidență mai m are decât în rândul populației generale.
3.1 Sănătatea persoanelor fără adăpost la nivel internațional
Dacă este se facem o referire la incidenta problemelor de sănătate ale persoanelor făr ă
adăpost, în raport cu inciden ța acestor boli în rândul populație , în general, se pot observa
următoarele:
Probleme le psihice și psihiatrice sunt des întâlnite în ace astă categorie socială: ”Persoanele
fără locuință au starea de sănătate fizică și emoțională mai slabă decât populația generală (…).
Alți facto ri de risc secundari (…) sunt alimentația necorespunzătoare, expunerea la boli
transmisibile, la medii dure de viață,(…) de accesul scăzut la îngrijire a sănătății și dependen țele
de substanțe .” (Europe PMC Funders Group Author 2015 , p 6)
Dacă este să vorbim despre problemele psihice des întâlnite la persoanele fără adăpost,
cele mai întâmpin ate sunt dependen țele: de alcool (peste 58 % di n populația fără locuință) și
de substanțe halucinogene (peste 54% din această populație). Aceste dependente sunt subliniate
și de interviurile cu persoanele fără adăpost. Acestea considera că acest consum – in special de
alcool – face parte din rutina zil nică: ( Vali, 38 apud Piele 2011 , p 32 )” dimineața, așa pe
stomacu’ gol iau o bere… îl umple… pa la prânz după ce mănânc ceva m ai iau o sută (n.a. 100
ml de vodcă) și apoi seara, dacă e frig beau și o sticluță de Polar (n. a un tip de votcă). Că altfel
intra frigu în oase.” Astfel de exemple , apar în majoritatea interviurilor realizate. Diferența, așa
cum am spus, o constituie can titatea.” (Piele, 2011 , p 33 )
O alta problemă de natura psihiatrică , cu a ceeași inciden ță ca și dependen ța, o reprezintă
depresia. Aceste boli sunt accentuat e de statusul social, de situația financiară și de motivele
care au declanșat pierderea unei locuințe.
Acestea apar frecvent în perioada de adaptare la ”viața de stradă” în a do ua etapă, cea în
care se renunț ă la luptă pentru dobân direa unei locuințe În rândul persoanelor fără adăpost au
mai fost raport ate o serie de probleme psihice , cu o incidență mai scăzută, cum ar fi:
schizofrenia, episoadele paranoide, halucinațiile, vedenii.
În stradă, peste 58 % dintre persoanele fără adăpost au un diagnostic dublu în ceea ce
privește problemele psihice.” (…) două treimi din persoanele fără adăpost cu schizofrenie au
folosit substanțe ilegale , conform unui studiu clinic efectuat la 185 de persoane fără adăpost

13
din Copenhaga .” (Europe PMC Funders Group Author 2015 p 8). Acea sta combinație , mai ales
pentru persoanele aflate sub tratament de specialitate, poate fi mortală.

O altă problemă de sănătate întâlnită sunt infecțiile .
Tabel 1 – Infecțiile în rândul persoanelor fără adăpost , compar ativ cu infec țiile în rândul
popula ției generale
Rata în rândul
popula ției fără adăpost Rata în rândul
popula ției generale
TBC 0-8% 0,005 -0,032 %
Hepatita C 4-36% 0,5-2%
HIV 0-21% 0,1-0,6%
Râie (scabie) 4-56% Sub 1 %
Păduchi 7-22% Sub 1 %
Bartonella Quintana 2-30% Sub 1 %
Hepatita B 17-30% Sub 1%

Sursa Europe PMC Funders Group Author Manuscript Lancet . Author manuscrip t; available
in PMC 2015
Conform tabelului de mai sus, în care găsim indicele fiecăreia dintre infecții , în cadrul
populație i persoanelor fără adăpost și cel al populație i care are un spațiu locativ, se observ ă că,
fiecare dintre infecții este mult mai des întâlnită în rândul acestora.
Astfel, tuberculoza , hepatita C și HIV – infecții cu potențial letal – au o rată de până la 50
de ori mai mare în rândul populație i fără adăpost, comparativ c u rata de infecție din populați a
generală.
Alte boli cu incidenta foarte mare, așa cum se relev ă, sunt Hepatita B, r âia și infecția cu
Bartonella Quintana (un virus care produce episoade febril e intense) , având o incidență de 30 –
50 de ori mai mare decât în populați a generală .

14
”Dacă este să comparăm îmbătrânirea populație i fără adăpost comparativ cu îmbătrânirea din
rândul populați ei generale, se observă o vârstă a organismului mai înaintată decât vârsta
biologică ” (Europe PMC Funders Group Author, 2015 , p6)
Bolile cronice dependente de vârsta , apar în cadrul populație i fără adăpost mai devreme
decât media : ”Cercetătorii au susținut că persoanele fără adăpost ar trebui să fie considerate
eligibile pentru servicii destinate adulților de la vârstă de 50 de an i, comparativ cu media de
vârst ă a populație i, care este de 65 de ani. Această mențiune este în concordanță cu cercetarea
din SUA , care a identificat faptul că persoanele fără adăpost se prezintă la spital pentru
probleme medico -chirurgicale cu 10 -15 ani mai devrem e decât omologii lor cu locuinț ă; în
ceea ce privește defi ciențele venite odată cu îmbătrânirea (deficiențe funcționale, deficiențe
cognitive, incontinență urinară) , indivizii fără adăpost sunt cu 20 de ani mai în vârstă, în
comparație cu populația generală .” (Europe PMC Funders Group Author , 2015 , p 6)
Accidentările sunt mai frecvente în rândul persoanelor fără adăpost , comparativ cu persoanele
care au un adăp ost. Astfel , 53% dintre persoanele fără adăpost suferă o acciden tare, comparativ
cu 14 procente , la niv elul populație i generale .
Principalele accidentări pe care le suferă persoan ele fără adăpost sunt c ăzăturile , leziunile
provocate de hipotermii, intoxicații cu divers e substanțe, traumatisme cranio -cerebrale,
agresiuni (inclusiv de natură sexuală) și chia r automutilări.
Motivele principale , pentru astfel de accidentări , îl constituie improvizațiile , pe care
oamenii străzilor le au pentru a -și prepara mâncarea și pentru a se încălzi : ”Se preferă acest loc
deoarece țevile de termoficare au fost decopertate ș i deasupra s -au construit adevărate „case”
din carton, acoperite de folie de celofan. În locurile unde au fost „construite casele” vegetația
fost lăsată să crească pentru „că dacă ne văd gaborii (n.a poliția) vine și le dărâm ă.” (Gabi 35
ani.). În aceste „ locuințe” (care nu au o suprafață mai mare de 2 mp și nu sunt mai înalte de 1.5
m) temperatura poate atinge și 25 grade, când afară sunt temperaturi negative” ( Piele, 2011, p
30 )Astfel de improvizații făcute pe țevile de termoficare, de exemp lu, vor duce automat la
riscul de arsuri , de intoxicații cu diverse substanțe. Totodată ”a scunderea” acestor improvizații,
nu face decât să îngreuneze personalul medical de pe ambulanță să intervină într -o astfel de
situație.

15
Capitolul 4. Accesul pers oanelor adulte fără adăpost din
București, la sistemul de sănătate
4.1 Metodologia cercetării

Scopul cercetării
Cercetarea a avut ca scop identificarea modului în care politicile și măsurile luate , de către
statul român cu privire la persoanele fără a dăpost , satisfac nevoia de a accesa sistemul de
sănătate. Totodată, cercetarea și -a propus să vadă în ce măsură aceste politici sunt cunoscute și
folosite de către beneficiari și de către prestatori (cadrele medicale, sistemul de urgență, etc)

Obiectiv e
 Identificarea politicilor și directivelor naționale privind sănătatea populație i;
 Identificarea politicilor și directivelor naționale privind sănătatea persoanelor fără adăpost ;
 Identificarea dificultăților privind implementarea politicilor și directivel or naționale
privind sănătatea populație fără adăpost ;
 Formularea unor propuneri pentru îmbunătățirea stilului de viață a persoanelor aflate în
stradă.

Ipoteze
Dacă o persoană se încadrează în categoria „Persoane Adulte Fără Adăpost ”, atunci
beneficiază d e o serie de măsuri privind accesul la sistemul sanitar .
Daca e ști Persoan ă Adultă fără Adăpost , atunci accesul la serviciile medica le care necesit ă
perioade mai lungi de tratament, este diminuat.
Dacă sistemul de sănătate se confrunta cu persoanele fără adăpost, atunci personalul
implicat (medici, asistenți, infirmieri) trebuie să identifice soluții adaptate la nevoile
persoanelor făr ă adăpost.
Populația investigată
Populația investigată a fost formată din 6 persoane care luc rează în sistemul de sănătate:
2 medici, 3 asistenți medicali . o infirmieră și două persoane persoane fără adăpost.
Persoanele intervievate au între 25 și 70 d e ani și se împart în 2 categorii: beneficiari (2
interviuri) și prestatori de servicii medicale (6 persoane) .
Beneficiarii au fost selectați cu o vârstă înaintată pentru că aceștia, pe lângă problemele
medicale care apar odată cu statul în stradă, au și o serie de probleme medicale care pot apărea

16
odată cu vârsta: hipertensiune arterială, tulburări neurologice (demenț ă, parkinson), probleme
osteo -articulare (reumatism, artrite), etc.
Personalul din sistemul medical a fost selectat din medii care au contact direct cu
persoanele fără adăpost: personal din cadrul Serviciului de Ambulanță, personal din secțiile de
infecțioase și personal din cadrul unității de primiri urgente. Aceștia au vârst a cuprinsă între 25
și 47 de ani .
Interviurile cu cadrele medicae s-au desfășurat în medii informale (cafenele, pub -uri) și în
spitale. Întâlnirea se stabilea în prealabil și de multe ori era întreruptă de activitatea propriu
zisă (prezentarea pacienților , situa ții medicale care solicita u medicul/asistenta respectivă).
Interviurile au fost înregistrate sau scrise , în funcție de acceptul personalului.
Medicii și asist enții au fost selectați prin “tehnica bulgărelui de zăpadă”. După ce s -a
discutat cu o persoană di n sistemul sanitar, aceasta era rugată să ne recomande colegi de -ai
acesteia din secțiile sau din sistemele de inte res.
Interviurile cu persoanele fără adăp ost au fost doua . Acestea au oferit informații atât despre
probleme lor medicale cât și despre modul în care ei beneficiază de sistemul de sănătate.
Interviurile s -au desfășurat în stradă folosindu -se atât metode de înregistrare audio cât și
metode de scriere a interviurilor.
Pentru a putea distinge oamenii care locuiesc în stradă de oamenii care îș i desfășoară
activitatea în acest loc (cerșetori sau vânzători ambulanți) , primul contact cu persoanele fără
adăpost se desfășura în timpul nopților. Abordarea acestor persoane se realiza prin intermediul
asistenților sociali care lucrau în stradă, precum și prin contactele din cer cetările anterioare cu
acestea.
Metode și tehnici
Pentru a se realiza această cercetare s -a folosit ancheta sociologica pe bază de interviu
și analiza documentelor (legi, directive, ordonante, circulare, etc ) Analiza de domumente a
contu rat universul legal în ceea ce prive ște accesul persoanelor fără adăpost la Sistemul Public
de Sănătate. Aceast ă analiz ă a mai relevat o serie de m ăsuri luate de c ătre statul rom ân pentru
a facilita sau, din contr ă, pent ru a ingreuna accesul persoan leor fără adăpost la serviciile
medicale .

Ancheta sociologică „are un caracter neexperimental, cu un grad relativ scăzut de
control al cercetătorului asupra variabilelor analizate” (Mărginean, 1993, p. 36 apud Chelcea
et all , 1998, p. 129) . Ancheta sociologică se distinge de alte tipuri de cercetări sociologice

17
concrete (de teren, empirice) prin: utilizarea, în principal, a chestionarului și interviului pentru
obținerea informațiilor și nerecurgerea la experi ment.
Interviul reprezintă o “tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor
verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru verificarea
științifică a fenomenelor socio -umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și
presupune întrebări și răspunsuri” ( Chelcea, et all , 1998, p. 270 )
Selecția în Lanț (metoda bulgărelui de zăpadă): eșantionarea presupune că respondenții
să ofere numele altor respondenți care fac parte din populația de interes.
Prin "persoană fără adăpost” se înțelege acea persoană care, din diverse motive , nu deține
în posesie, chirie sau dreptul de a folosi o locuință pentru o perioadă nedeterminată.
Prim ”măsuri privind accesul al s istemul sanitar” se înțelege o serie de măsuri (legi,
ordonanțe de urgență, Hotărâri Guvernamentale, Directive, Circulare) .
Prin ”persoana implicată în sistemul de sănătate” se înțelege o persoană angajată în
sistemul sanitar (medic, asistent) sau care lu crează ca adjuvant pentru ace asta (infirmieră).
Prin ”nevoile persoanelor fără adăpost” se înțelege o serie nevoi care trebuiesc satisfăcute
pentru această categorie socială, în mediul intraspitalicesc.

Dificultăți metodologice
Probleme le întâmpinate în timpul cercetării au apărut în momentul în care respondenților
li se spunea că vor fi înregistrați cu ajutorul unui reportofon. De cele mai multe ori aceștia
refuzau să mai acorde interviuri sau ofereau informații standardizate și evazive.
În momentul în care intervievatorul nota, atitudinea respondenților se schimba, astfel încât
ei puteau vorbi. Totuși, la sfârșitul unei fraze apărea întrebarea : ”ați notat?” semn că ei
continuau încă să răspundă standardizat.
Pentru a înlătura ace astă problemă, am reformulat aceeași întrebare sub mai multe forme
și am încercat să creez ”discuții libere, neoficiale” .
O altă problemă , apărută în timpul cercetării , a constat în faptul că interviurile au fost
realizate fragmentat. Acestea erau întrerupte de ur gențe sau de activitatea curentă și unele
dintre ele nu au putut fi realizate fără prezența altor persoane în încăpere.
Întâlnirea în a făra programului de lucru – fapt ce ar fi rezolvat această problem ă – nu s-a putu t
realiza decât cu o persoană din sistem ul sanitar.

18
Capitolul 5. Rezultatele privind accesul la sănătate a perso anelor
fără adăpost.
5.1 Date demografice privind persoanele fără adăpost care au accesesat sistemul
medical
Medic 1 , 25 de ani , este medic rezident în medicină de urgență. Are experiență de peste
5 ani în cadrul Serviciului de Ambulanță București. Din pun ct de vedere al experienței ace asta
declară: ”îi cărăm mereu” (n.a cu mașina de ambulanță). Lumea îi vedea întinși pe jos și suna
la ambulanță. Noua ni -l dădeau ca și căzut în stradă. ” ( Medic 1 ) întrebat ă, cam câte as tfel de
persoane au transportat, aceasta a replicat: ”anul acesta ? (n.a 2017) cred că au fost cam 50 de
persoane .”( Medic 1 )
Asistent 1, 34 ani , asistentă în cadrul Serviciului de Ambulanță a municipiului București,
afirmă că a avut peste 100 de persoane fără adăpost , diferite, în cei 6 ani de experiență. ”Le
luăm din aceleași locuri, în special în perioada de iarnă. De multe ori , într-o săptăm ână duceam
și de câte 2 ori ace leași persoane .”
Medic 2 , 40 ani , medic specialist în medicină de urgență afirma : ”Ajung la noi la triaj. În
special iarna. În medie avem cel puțin 3 persoane pe noapte, mai ales în perioadele reci. ”
Asistent 2, 24 de ani , asistent în cadrul Unității de primiri urgente, lucrează de 2 ani în
această unitate. Declară că a văzut (în cei 2 ani ) cel puțin 100 de persoane fără adăpost în
camera de gardă.
Medic 3 , 29 ani, medic specialist în Boli Infecțioase: ”La noi , pe secție , ajung doar
cazurile grave. Cu HIV, SIDA, Hepatite.” Declară că în perioada de activitate (4 ani) în această
secție, nu a avut mai mult de 20 de persoane fără adăpost internate.
Infirm ieră, 47 de ani , infirmier ă în cadrul Unității de Primiri Urgență. În cei 9 ani de când
lucrează pe acest post declar ă că a văzut ”sute” de persoane fără adăp ost. ”toți pe care îi aduc
aici, dacă medicul hotărăște să îi interneze, noi trebuie să îi spălăm .”
Nicu 70 de ani , locuiește în stradă de peste 20 de ani . El afirmă că locuiește pe străzi ”din
totdeauna”, dar că a avut și o casă pe care însă a pierdut -o în urma unui divorț.
Nuța 60 ani, a terminat 10 clase și o ucenicie de 3 ani în croitorie. Ea este în stradă de
peste 10 ani.

19
5.2 Măsuri, directive, legi și hotărâri privind protecția sănătății și dreptul la
sănătate a persoanelor fără adăpost la nivelul României și București ului

Sănătatea este un drept fundamenta l, garantat de Constit uție. ”Dreptul la ocrotirea sănătății :
(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a săn ătății publice.
(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților
paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a să nătății fizice și mentale a persoanei se
stabilesc potrivit legii.” (Constituția Românie, Drepturile și libertățile, Articolul 34).
Această lege fundamentală este prim ul document oficial identificat . Pe parcursul
cercetării , care face referire la garant area dreptul ui la sănătate tuturor persoanelor de pe
teritoriul țării (inclusiv al persoanelor fără adăpost).
La nivel național nu am identificat documente care să conțină strategii/ proiecte privind
sănătatea persoanelor fără adăpost. Astfel de documente au putu t fi identificate ca și hotărâri
de consilii locale, ca decizii luate în comandamentele de iarnă sau ca protocoale încheiate între
spital și diverse instituții.
Astfel , în cadrul Comandamentului de Iarn ă din cadrul Primăriei Capitale i, s-a hotărât
crearea de paturi special destinate peroanelor fără adăpost, pentru perioada în care sunt în
vigoare coduri de vreme rea (cod galben, portocaliu și roșu): ”Managerul Serviciului de
Ambulanță București – Ilfov a declarat, luni, la Comandamentul de Iarnă de l a Primăria
Capitalei, că spitalele aflate în administrarea Primăriei Generale ar trebui să aibă pregătite, în
perioada iernii, pături pentru persoanele fără adăpost care au afecțiuni cronice sau au probleme
cu consumul de alcool și nu sunt primite în centr ele sociale ” ( Gheorghita , 2016, p1 ) .
În cadrul aceluiași comandament s -a hotărât crearea a 10 p aturi pentru persoanele fără
adăpost în cadrul unităților spitalicești bucureștene (numărul de paturi este la nivelul
Bucureștiului , nu în fiecare spital) și faptul că ”Vor fi desemnate o secție de chirurgie și o secție
de dermatologie care să preia și să g estioneze cazurile care necesit ă astfel de intervenții. Nu în
ultimul rând, vor fi activate echipe mobile de identificare și transport ale persoanelor adulte
fără adăpost, urmând să fie implicate în această activitate, în baza unui protocol, inclusiv
organizaț iile neguvernamentale de profil .” (Consiliul General al Municipiului Bucuresti , 2017 )
O altă măsură , luată tot pe plan local , o constituie măsura Direcției General e de Asistență
Socială și Protecția Copilului Sector 6 , care pune la dispoziți e serviciil e de asistența medicală
și cazare pentru persoanelor fără adăpost, în perioada iernii. Astfel , ”persoanele fără adăpost

20
identificate beneficiază de analize de laborat or gratuite și de consultații medicale la indicația
medicului de specialitate la cabinetele existente în cadrul Complexului Socio -medical “Sfântul
Nectarie” :
 dermatologie,
 ginecologie,
 ortopedie și reumatologie,
 explorări funcționale – ecografie,
 cardiolog ie,
 medicină internă,
 medicină generală/internă și de familie,
 ORL,
 analize de laborator,
 gastroentorologie,
 psihologie, psihiatrie,
 medicina muncii,
 diabet – boli de nutriție și endocrinologie”.
(DGASPC sector 6, 2012)
Deși am identificat câteva câteva centre pentru persoanele fără adăpost în care se oferă
servicii medicale de bază, acesta a fost singuru l centru identificat care ofe ră o gamă largă
de investigații , inclusiv analize de laborator. Capacitatea de cazare este însă redusă pentru
aceste servicii, de numai 34 de persoane.
Așa cum afirma sursa citată, complexul este singurul complex medico -social care poate
asigura servicii medicale pentru situații medicale urgente și cronice, pentru persoanele fără
adăpost și pentru persoane fără venit.
O altfel de soluție găsită la nivel l ocal, este Protocolul încheiat între Direcți a General ă de
Asistență Socială a Municipiului București și Spitalul Municipal Universitar în care toate
persoanele ajunse în cadrul spitalului sunt tratate aici , apoi sunt cazate lângă spital : ”Aproape
300 de persoane fără locuință au fost cazate în adăpostul municipalității de lângă S pitalul
Universitar, pe strada Dr. Leonte Anastasievici nr. 2 -4.” (Romania Libera , 2009, p1 )”.

21
În același timp, a fost lansat un număr de telefon în care se pot sesiza situațiile persoanelor
fără adăpost, ”în acest mod se poate evita îmbolnăvirea sau chiar decesul acestor persoane din
cauza temperaturilor scăzute pe timpul iernii” (Idem)
Aceeași situație a fo st întâlnită și în Ia și, unde Spitalul Sf. Spiridon a încheiat un protocol
cu Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, Spitalul Clinic de Recuperare Iași și Spitalul de Boli
Cronice „Sf. Ioan” Târgu -Frumos. Astfel, în perioadele cu temperaturi extreme, ace ste spitale
trebuie să preia persoanele fără adăpost ajunse în cadrul Unității de Primiri Urgente și să le
ofere adăpost și asist ență medicală pe toată perioadă : ”Având în vedere situația din anii
precedenți, pe perioada sezonului rece, când mai multe unit ăți sanitare din municipiul Iași (în
special Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași) au fost
supraaglomerate de numărul mare de persoane fără adăpost” ( Tran dafir, 2017 )

22
Capitolul 6. Persoanele f ără adăpost și sistemul de s ănătate
românesc
6.1 Contactul dintre persoanele fără adăpost și sistemul medical românesc
Așa cum reiese din interviurile realizate , legătura dintre persoanele fără adăpost și spital îl
reprezintă Serviciul de Ambulanță.
Aceștia refuz ă să meargă personal la spital deoarece considera că li se va refuza tratamentul :
”Noi așa l a spital nu ne ducem. Nu ne bag ă nimeni în seamă.”(Nicu 70 ani) sau deoarece se
deplasează cu dificultate ”Și cum aș putea să mă duc? Eu abia merg.” (idem).
Această realitate este confirmată și de Medic 1, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță:
”Nou ă ni-l dă ca și ”căzut în stradă”. Fără identitate și cu un diagnostic destul de vag. Noi ,
odată ajunși acolo , îl preluăm , facem minim de investigație și îl transferăm la spital.” (n.a cazul
este transmis către echipaj de către o centralistă, în urma unui apel la 11 2, medicii nu discut ă
direct cu cel care sună).
Persoanele care trăiesc în stradă accesează Serviciul de Ambulanță prin intermediul
celorlalți cetățeni. ”ei se întind pe jos. Și îi vede câte un ”binevoitor” și sună la Ambulanță.
Pentru el (n.a.cel care f ace apelul) nu contează că ăla (n.a persoană fără adăpost) a stat tot acolo
și ieri. El sună să zică că e urgenț ă.” (Asistent 1 )
De multe ori, persoanele fără adăpost nu au neapărat nevoie de transport la Unitatea de
Primiți Urgențe. ”nu este ne voie să meargă la spital. Noi trebuie să ducem numai urgențe le.
Dacă el are, să zicem o tuse , pe care o are d e o săptămână, asta nu e urgenț ă. Asta e de
comepentența medicului de familie. Dar cum să îl lași în stradă?” ( Medic 1 ). Aceștia îl
transportă totuși și datorită presiunii publice ”să vină ăla și să zică ”uite mă, era boschetar și
nu i-au făcut nimic”?( Idem ) sau datorită ordinelor și directivelor date de către dispecerat.
Faptul că , persoanele fără adăpost nu ajung la spit al decât într -un procent foarte m ic, ne
confirmă și Asistent 1 , care ne spune că ”din 50 de persoane care au ajuns la noi (n. a . Camera
de Gardă ) , cred că toți au fost aduși cu ambulanța”.
Numărul persoanelor fără adăpost este mai mare în sezonul rece. Aceștia folosesc spitalul
ca și un adăpost în cadrul acestui sezonul rece. Ei prefer ă spitalul în detrimentul adăposturilor,
deoarece ”aici nu te bate nimeni.( … ) Te mai și spală, îți mai dă și un algocalmin de cap, o
masă caldă( … )”( Nuta 60 ani ).

23
6.2 Accesul persoanelor fără adăpost la servicii de tratament intraspitalicesc
Odată ajunși în camera de gardă, persoanele fără adăpost sunt consul tate în camera de triaj.
Acestora li se fac e un set complet de analize: măsurare constante (tensiune a rterială, puls,
saturație) , ekg și analize de sânge. ” Asta este procedura s tandard pentru orice persoană , chiar
dacă vine de pe stradă sau din orice alt loc. Vrem să știm exact cu ce f el de probleme ne
confruntăm . ” ( Medic 2 )
După aceast ă consultație , personalul medical hotărăște internarea pe urgență a persoanelor
fără adăpost. Potrivit declar ațiilor tuturor intervievaților, aceast ă internare are loc automat în
sezonul rece , indiferent de probleme medicale pe care persoanele fără adăpost le p rezintă sau
nu în momentul internării. ”prea suflet de câine trebuie să aibă doctoru ' ăla, ca să nu te interneze
când afară ninge. Măcar o zi , două , câte poate și el, tot te ține”.(Nicu 70)
Internarea în regim de urgență este de 3 zile (72 de ore). Pentru persoanele fără adăpost ,
există locuri special amenajate în care aceștia sunt internați deoarece ”dumneavoastră ați
accepta să stați în salon cu un boschetar? Eu cred că nu!” ( Asistent 1 ). ”problemele pe care
aceste persoane le prezintă la inte rnare, sunt numeroase. Chiar d acă nu țin de domeniul
urgenței , aceste probleme su nt și nu pot fi ignorate. (.. .) tocmai din această cauză noi avem în
spital locuri special amenajate în care internam aceste cazuri sociale. Nu ține de discriminare .”
(Medic 2 ).
În perioada de internare de urgență , au loc o serie de consult ări interdisciplinare pentru a
stabili un diagnostic precis, pentru fiecare persoană în par te și pentru a stabili dacă este nevoie
de intern are pe termen lung și în ce sec ție.
Un element foarte important identificat este faptul că în această perioadă nu contează dacă
persoana este asigurată sau nu, serviciile de urgență fiind gratuite pentru toată populația ”la noi
(n.a Unitatea de Primiri Urgență ) nu contează dacă ești asigur at sau nu. Eu nu te întreb unde
lucrezi. Dacă nu ai buletin, rog un echipaj de poliție să vină și să te identifice. Fac fișa și la noi
poți rămâne maxim 3 zile” (Medic 2)
După cele 72 de ore, per soanele care au rămas internate , sunt transfera te pe secție. Aici
începe tratamentul în funcție de prescripția medicului de pe secție. De menționat este faptul că
aceste persoane stau în saloane comune cu ceilalți bolnavi, în funcție de afecțiunile pentru care
sunt internați . ”dacă ajung la mine pe se cție, asta e! Intră la dezinfectat și îl internez acolo
unde am cazuri asemănătoare. De exemplu , dacă vine unu cu TBC , îl pun în salonul , în care
am și alte persoane cu această afecțiune ( … ). Eu nu am saloane să fac izolatoare. (…) dar să

24
nu credeți că asta se întâmplă doar la noi în spital. Așa se întâmplă peste tot. Nu am auzit de
saloane speciale pe secție” ( Medic 3 ) .
Dezinfectarea constă în , spălarea de către infirmiere (în unele s pitale și de către
brancardieri ) a persoanelor fără adăpost . Hainele și tot ce dețin aceste persoane sunt aruncate
și în schimb ei primesc pijamale de la spital sau de la bolnavi care au abandonat haine prin
spital. ”pijamale nu avem tot timpul. Ei mai pleacă și cu ele. Dar dacă lasă cineva o haină prin
spital, noi le luăm și le punem deoparte pentru astfel de situații .”( Infirmiera )
Timpul mediul de internare pe secție este de 3 -7 zile, dar acesta se poate prelungi ”până
bolnavul se ameliorează sau se vindecă .” (Medic 3 )
6.3 Ac cesul persoanelor fără adăpost la controale și servicii de recuperare
medicală
După perioada de vindecare , în mod normal , persoanele fără adăpost ar trebui să vină la
control și la recuperare medical ă. În cadrul cercetării, toți cei interviați au afirmat c ă persoanele
fără adăpost nu beneficiază de aceste facilități.
”Ce recuperare medicală și ce rețet e vorbiți dvs? Nu am auzit nici unul să se înt oarcă după
așa ceva! Ei dacă vi n, vin înapoi cu ambulanța, stau prin Urgență vreo 3 zile și ajung la noi ( n.a
secția de Infecțioase ) cu alte probleme. Nici rețeta pe care le -am dat -o când i -am externat nu
și-au luat -o. (către celelalte persoane aflate în cabinet) Voi ați auzit de așa ceva? Să vină un
homeless după vreo rețeta, ceva?” ( Medic 3 )
Vehemen ța răspunsului dnei doctor a fost confirmată și de către Nicu 70 de ani : ”cu ce să
iau rețeta? Că doar de la spital îți dă o hârtie, nu îți dă pastilele. Și -apoi, cu ce să mă duc până
acolo? Și crezi că mă mai băga cineva în seamă? Lasă!, am ajuns până la vârsta asta…..”
În timpul cercetării am aflat de centru Sfântul Luca , din București, care ar avea centru de
recuperare medicală. În cadrul acestui centru ar exista o secție privind recuperarea medicală a
persoanelor fără adăpost. Nu am găsit nici o altă i nformație în mediul on -line cu privire la acest
aspect, iar încercarea de a realiza un interviu cu o per soană din cadrul acestui centru , nu s -a
putut concretiza.
6 .4. Probleme medicale ale persoanelor aflate în stradă
”Noi suntem ”copți” de bolnavi. Ne ” doare” toate: tușim, facem febră… asta e! eu sufăr și
cu inima, cu sto macu ' (…).”(Nuta 60 ani ) Aceasta este descrierea prop riei sănătăți, făcute de
persoanele fără adăp ost.

25
În ceea ce privește personalul medical, aceștia au identificat o serie de p robleme cu care s –
au confruntat : principala problemă identificată în toate interviurile au fost virozele respiratorii,
urmate de plăgi suprainfectate: ”o plagă, de multe ori mi noră. Ei nu o îngrijesc, nu o s pală și te
trezești că se infectează chiar și până la cangrenă” ( Medic 1 )
Alte probleme identificate , recunoscut e de toți cei intervievați au fost probleme de na tură
psihică: toți prezintă cât e o tulburare psihică. Măcar depresie și tot au(…) , toți sunt dependenți
de ceva: alcool, tutun, aurolac”.( Medic 2 )
Au mai fost enumerate și alte probleme legate de sănătatea persoanelor fără adăpost (sunt
enumerate în ordine aleatorie) : infecții (HIV, TBC, Infecții cutanate ), probleme cardiace,
probleme renale, etc.
Obiectivele lucrării de față nu sunt acelea de a identifica problemele medicale cu care se
confruntă persoanele fără adăpost , ca urmare întrebările din interviuri, referitoare la acest
subiect au fost puține și nu s -a pus accent pentru o clasificare a acestor situații medicale.

26
Capitolul 7. Dificultăți privind accesul persoanelor fără adăpost
la serviciile medicale
În cadrul inteviurilor au fost identificate unele dificultăț i privind accesul persoanelor fără
adăpost în mediul spitalicesc.
7.1 Probleme care țin de persoanele fără adăpost
O primă dificultate identificată este refuzul acestor persoane de a se deplasa , deoarece
”îmi pierd locul. Dacă eu plec nu vine altul să stea aici?”(Nuț a 60 ani). Aceas tă teritorialitate
este foarte importantă în rându l persoanelor fără adăpost, iar „păzirea” locurilor este
documentată în lucrările care privesc acest aspect.
O altă situație care ține de persoanele fără adăpost și care împiedică accesul acestora la
serviciile medicale, îl constituie volumul mare de bagaje pe ca re aceste persoane le transport ă
cu ele. Acest volum foarte mare este o problemă , care pun e in dificultate atât echipajele de
ambulanță cât și personalul din cam erele de gardă.
”Când îi luăm , ei vor să vină cu toa te pungile după ei. Noi îi luăm, luăm și o parte din
bagaj , dar nu putem lua tot. Nu avem , fizic, cum să luăm tot.” ( Medic 1 )
Odată ajunș i la Unitatea de Primiri Urgenț e, situația este l a fel. Medic 2 ne declară: ” noi
avem un dulap în care încuiem lucrurile de valoare ale celor internați. Dar nu pot să pun acolo
pungi cu reviste, aparate de radio și mai știu eu ce au ei în pungi. Pur și simplu nu am loc fizic.”
Rezultatul acestei probleme este , de cele mai multe ori , refuzul persoanei fără adăpost ,
de a accesa serviciile medicale : ”Ăia (n.a personalul de pe ambulan ță) nu îmi iau toate lucrurile.
Zice să le las aici. Cum să le las aici? Cine mi le păzește ? ( … ) și atunci nu mă duc!” (Nuta 60
de ani ).
În această situație, serviciile medicale sunt nevo ite să acorde prim ajutor la fa ța locu lui
în măsura în care pot: ”ei vor să îi faci bine acolo. Dar de multe ori nu se poate! Trebuiesc
făcute radiografii, investig ații amănunțite sau chiar un tratam ent pe mai multe zile. Încerc ăm
să îi convingem să îi luăm cu mai puține bagaje sau facem și noi ce se poate”( Asistent 1)
O alt ă situație pentru care ei refuz ă sistemu l medical o constituie dependen țele. Fie c ă
este vorba de dependența de tutun, de alcool sau de alte substanțe, aceste dependen țe nu se pot
satisface în unitățile spitalicești: ”aici nu au voie să fumeze. De multe ori i -am găsit cu țigara
aprinsă. Am urlat să ei : băăă sărim în aer. Ai oxigen la c apu' patului.”( Infirmiera ).

27
Tot aceste dependen țe nu permit urm area tratamentului. ”De multe ori ei sunt dependenți. Dacă
nu își satisfac viciul, încep să țipe , să urle, vor să iasă. Dacă nu au o boa lă periculoasă pentru
populație , nu îi pu tem obliga să rămână internați. Atunci ei pleacă și gata.” (Medic 2)
7.2 Probleme care țin de personalul medical
 Igiena precară a persoanelor fără adăpost
Problemele de igienă sunt un alt impediment în accesul p ersoanelor fără adăpost. Aceste
dificultăți s unt identificate atât de personal ul de pe ambulan ță cât și de personalul din spital.”În
ambulanță, în momentul în care se urcă (n.a o persoană fără adăpost ) împute toată ambulan ța.
Când mă duc la un alt caz , după 5 min ute, după ce a m lăsat boschetarul la spital și un alt pacient
se urcă în ambulanță, s trâmbă din nas. Dvs dacă ați fi , ați putea merge cu o ambulanță în care
miroase a urină și a toate cele?”( Asistent 2 ).
De aceea, procesul de igienizare , după transportul fiecărei persoane fără adăpost,
începe cu scoate rea mașin ii din traseu pentru cel puțin 30 de minute: ”după fiecare pa cient ,
noi oricum ștergem targ a cu substa nțe dezinfectate. Dar în aceste cazuri (n.a transportul
persoanelor care locuiesc în stradă, la spital) trebuie să scoatem ma șina din traseu și să o
igieniz ăm. Gândiți -vă, că poate luăm o persoană care miroase a urină, sau care, băut fiind , poate
a vomitat în mașină. Mașina trebuie spălată. Așa e normal și așa e igienic. În plus, riscul de a
transmite infecții și para ziți (n.a păduchi, purici) este mai mare în cazul acestor categorii
sociale” ( Medic 2 ).
În Unitatea de Primiri Urgente, situația este asemănătoare. Odată ajun se aici, persoanele
fără adăpost pot prim i îngrijiri medicale mai târziu decât o p ersoană care are o locuință, din
cauza igienei. ”Nu se pune problema că nu i -am trata. N u, noi tratăm pe toată lumea, dar avem
o singură cameră de triaj cu 6 paturi. Aici este consultată toată lumea. Dacă vine o persoană
care are o igienă precară și este c onsultată în imediata apropiere a unui alt pacient, cre ează un
disconfort pentru acesta? Eu zic că , da. De asta , poate , de multe ori amânăm consultația , mai
ales dacă viața pacientului nu este pusă în pericol” ( Asistent 2 )
 Spații limitate
Spațiile limitate din cadrul unui spital sunt și ele un inconvenient în ceea ce privește accesul
persoanelor fără adăpost la servicii medicale.
Astfel , spațiile special create pentru persoanele fără adăpost , pot fi un inconvenient în
momentul luării deciz iei privind o internare în regim de urgență. ”noi rezervăm un salon, mai

28
ales în perioada rece. Dar în timpul verii, de exemplu, când numărul persoanelor fără adăpost
este aproape de 0 , nu pot ține rezervat un salon de 4 sau 6 paturi . Și dacă ar veni un a stfel de
pacient, ce pot face? Nu am decât 2 soluții: ori nu îl internez , dacă situația o permite , ori îl
internez într -un salon oarecare și atunci î mi sar ceilalți pacienți în cap .”(Medic 2 )
O problemă privind spațiile de cazare se întâmplă și în sezonul rece. ”Iarna ne vin și
câte 10 -12 persoane fără adăpost în 24 de ore . În mod normal , eu ar trebui să am saloane
separate pentru bărbați și femei. Dar nu este spațiu suficient. Au fost situații în care am avut și
saloane mixte.” (Idem)
 Siguran ța personalului
Siguranța personalului este o altă dificultate în ceea ce privește accesul persoanelor fără
adăpost la sistemul medical. Medic 1 spune: „în special vara sau când sunt sub influența
alcoolului fac așa ( n.a. să d evină agresivi ). Dau din mâini , din picioare, scuipă, (…). În
principiu încercam să ne ferim . Dacă scuipă, îi punem o mască , dacă ne lovește, încercam să
îl ținem și să îl convingem să stea liniștit ,(…). Dacă nu reușim să ne înțelegem cu ei, atunci
chem un echipaj de poliție și îl imobilizează ei (…) . Nu îl lăsăm în stradă”
În ceea ce privește agresivitatea persoanelor fără adăpost în spital, ”asta nu este o
problemă. Noi avem pază. Inte rvine destul de repede. În plus , ei cam stau liniștiți când văd
mulți bărbați în jur.”( Asistent 2 ).
Agresiunea verbală este mult mai prezenta în comportamentul persoanelor care locuiesc
în stradă, în spi tal, decât agresivitatea fizică. ” De lovit, nu cred că ne -au lovit vreodată. Dar de
înjurat și de cuvinte obscene , asta cât cuprinde (….)” ( Medic 1). Această atitudine este descrisă
de Medic 2 ” Ei nu sunt conștienți de ceea ce spun (…) ,ei vorbesc așa , fie pentru că vin băuți
sau consum ă cine știe ce. Ei nu spun d in dorința de a j igni. Colegele, în special , se simt … na…,
să îți vorbească așa de față cu alți pacienți …, dar nu poți să te superi pe asta, nu poți să îi iei în
seamă.”
Deși agresivitatea persoanelor fără adăpost este prezentă în mediul spitalicesc, ace ste
acte nu împiedica efectuarea manevrelor medicale. S -au dezvoltat o serie de metode care să o
combată.
Există totuși o serie de preconcepții, care diminuează accesul persoanelor fără adăp ost
la sistemul medical. Astfel , Infirmiera ne spun e: ”eu , dacă îi văd că fac așa (n.a. devin agresivi),

29
eu nu îi spăl. Păi cum să îi spăl ?! Gândiți -vă să intru cu el , așa, în duș , el dezbrăcat și … Doamne
Ferește! Să îi spele un brancard ier, sau să se spele singuri.”
Întrebat ă dacă a fost vreodată agr esată de o persoană fără adăp ost în timp ce o sp ăla, aceasta a
răspuns : ” Nu, dar mai ști i? Se poate întâmpla orice! Eu, una, nu mă bag !” ( Infirmiera )
7.3 Probleme care țin de sistemul de decont are al serviciilor medicale prin Casa
de Asi gurări Sociale
Sistemul de decont are al serviciilor medicale prin Cas a de Asigurări Sociale este
sistemul prin care spitalele de stat se finanț ează. Acest sistem presupune că, o persoană , pentru
a beneficia de sist emul de sănătate trebuie să fie: copil p ână în 18 ani, angajat , pensionar, șomer
sau să beneficieze de o pensie de handicap. Verificarea acestor s tatuturi se face pe bază de
CNP , prin introducerea acestuia în baza de date de la nivel național.
Acest sistem este cel care împiedică persoanele fă ră adăpost să acceseze sistemul public
de sănătate, în special la nivelele de mai sus ale acestuia (spital, sistemele pentru persoane care
suferă de boli cronice, recuperare medicală, etc).
În ambulanță , ”nouă nu ne trebuie nici un fel de date. Noi primim cazul prin 112 (n.a.
cazurile se primesc prin dispeceratul serviciului de ambulanță, nu numai prin 11 2), ni se spune
un număr de fiș ă și dacă nu se știe numele s au vârsta persoanei , ni-l dau ca f iind ”necunoscut”.
Noi justific ăm deplasarea prin aceast ă fișă.(…) Practic orice persoană poate accesa și beneficia
fără să plătească nimic, de acest serviciu ”( Medic 1 ).
Situa ția se schimbă odată ce persoan a fără adăpost ajung e în Unitatea de Primiri
Urgenț e. ”noi avem nevoie de un nume și de u n CNP. Doar așa pute m face fi șa. (….) Pe noi nu
ne interesează dacă e sau nu asigurat!(….) Dacă persoana respect ivă nu știe să își spună CNP –
ul, se apelează la Poliție. E i vin, fac verificări și ne spun un nume și un C NP. Atunci ei pot
rămâne la noi , maxim 72 de ore” (Medic 2)
Situația devine și mai restrictiv ă, odată ce o persoană fără adăpost are nevoie de
serviciile unei secții , din cadrul spitalului ( de exemplu : secția de chirurgie , boli infecțioase, sau
dermatologie, etc.). Pentru a beneficia de aceste servic ii, o persoană trebuie să fie asigurată.
”La noi, trebuie să fie asigurat. Avem nevoie , pentru că , altfel nu ne primim banii pe serviciile
pe care le prest ăm. Nici măcar , nu avem voie să le decontăm mas a, dacă nu au asigurare
medicală”. ( Medic 3 )

30
Chiar și în aceste situații, există cazuri , în care persoanele fără adăpost, chiar dacă nu
beneficiază de o asigurare medicală , primesc serviciile de care au nevoie:
”Ce putem face în situația asta? Ori îi tratăm în cele 3 zile cât st au în Urgență, (…), m ergem
acolo, îi consultam , le facem investigațiile necesare. Lucrul ăsta îl facem pentru că ne înțelegem
cu un coleg de a colo, care acceptă așa ceva.(…) ” (Idem)
Dacă tratamentul necesită o perioadă mai mare, atunci ”îl internez, îl pun să completeze
o declarație pe propria răspundere cum că, la sfârșit, va achita contravaloarea serviciilor și îl
țin cât timp am nevoie. Știu că ăla (persoană fără adăpost), săracul , nu are de unde să plătească,
dar ce să fac? La noi (n.a secția de b oli infecțioase a unui spital) p roblema este mai complexă:
dacă, să spunem , are meningoencefalită (n.a boală infecțioasă, extrem de contagioasă, care
produce inflamarea unei membrane care acoperă creierul), pot să nu îl tratez? Să îl las să plece
așa, prin mijloacele de transport în comun și să infect eze alți oameni?(…). După aia , spitalul ar
trebuie să îl acționeze în judecată pe respectivul, ca să î și recupereze banii. Dar astfel de situații
sunt excepții, sunt cunoscute și de cele mai multe ori, sunt t recute ca și pi erderi. ”( idem)

31
Capitolul 8. Concluzii
Lucrarea de fa ță a eviden țiat lipsa unor norme /reglementări generale , valabile la nivel
național , privind persoanele adulte f ără adăpost la sistemul public de sănătate.
Există însă, la nivelul municipiului București o serie de documente care reglementează
accesul persoanelor fără adăpost la Serviciul Public de Sanatate, cum ar fi: hotărâri ale
Comandamentului De Iarna, din cadrul Prim ăriei Municipale, protocolae incheiate între
Unitățile de Primiri Urgen țe și diverse institu ții (spitale de psihiatrie, de bolnavi cronici, etc)
sau chiar centre special create pentru a primi și trata persoanele fără adăpost .
Totuși, aceste exemple au cara cter local; ele nu sunt aplicate la nivel national, iar multe
dintre ele nu au normele de aplicare aferente. Astfel, aceast ă problem ă rămâne să fie gestionat ă
de către personalul medical (medici, asistente sau director i ai spitalelor).
În urma analiz ării rezultatelor, am descoperit o serie de factori care diminueaza accesul
persoanele fără dapost la servicii medicale. Printre ace ști factori se num ără insăși statu tul de
”persoan ă fără adăpost ”, care vine cu o serie de caracteristici: lipsa actelor de indenti tate, lipsa
asigur ărilor sociale, igiena precar ă și chiar o serie de depende nțe (alcool, tutu n, droguri, etc).
Alte elemente care limiteaza accesul la serviciile medicale, sunt cele care țin de
personalul medical: imposibilitatea de a crea spa ții special amenajate pentru persoanele fără
adăpost, nevoia de a izola persoanele care locuiesc în strad ă de ceilal ți pacien ți – rezultat ă
atât din motive igienico -sanitare, cat și din atitudinea celor lalți pacienti f ață de persoanele
fără adăpost.
Agres ivitatea persoanelor fără adăpost contribuie de asemenea, la limitarea accesului la
serviciile medicale, însa nu în mod semnificativ.
Cel mai important factor care împiedic ă accesul persoanelor fără adăpost la sistemul de
sanatate public ă, în special pentr u problemele de sănătate mai complexe (intern ări mai mari de
3 zile, tratamente pentru probleme cronice) , este modul în care se face decontul serviciilor
medicale. Aceste servicii se pot deconta doar pentru persoan ele care sunt asigurate, iar
persoanele , care locuiesc în strad ă, sunt în cea mai mare parte neasigurate.
Deși cercetarea de față a avut un caracter exploratoriu și a fost realizată doar la nivelul capitalei,
au fost evidențiate o serie de factori care fac dificil accesul la sistemul public de săn ătate pentru
persoanele adulte fără adăpost. Cercetările viitoare ar trebui să se realizeze și în alte orașe din
România pentru a confirma sau infirma rezultatele investigațiilor din București

32
Bibiliografie
Badea, V . s.a. Aspecte psihosociologice ale lucrului cu PAFA . (s.l).
Raportul Sammu Social privind Gradul de satisfacere a serviciilor Centrului Samu Social din
România in rândul beneficiarilor . [Online] Disponibil pe http://www.samusocial.ro accesat
la data de 20.12.2017
Dan A. (2002 ), Homelesness/Lipsa de locuință
Dan A. & Dan M. (2005 ), Persoanele fără adăpost din România – O estimare a numărului
acestora
Constituț ia Romaniei (2003 )
Piele I. (2011 ), Adaptări socio -economice ale persoanelor fără adăpost din București
Helvie C. & Kunstmann W. (1999 ), Homelessness în the United States, Europe, and Russia:
A Comparative Per spective , Greenwood Publishing Group
Europe PMC Funders Group Author Manuscript Lancet . Author m anuscript; available în
PMC (2011 )
Levinson D. (2004 ), Encyclopedia of Homelessness , London, Sage
Mihăilescu R. Cozmei V. (2013 ), Romania are cei mai multi proprietari din Europa – 96,6%
din populatie (date Eurostat 2011) [Online] disponibil pe http://www.hotnews.ro accesat la
data de 15.01. 2018
Gheorghita E. (2016 ), In ultimele 24 de ore ambulanta Bucuresti Ilfov a fost solicitata pentru
10 persoane fără adăpost , [Online] disponibil pe https://www.news.ro accesat la data de
15.11.2017
Edgar B, Meert H. and Doherty J. (2004 ) Third Review of Statistics on Homelessness în
Europe. Developing an Operațional Definition of Homelessness , [Online] dispon ibil pe
http://www.revistacalitateavietii.ro accesat la data de 20.12.2017
Reagan M . (2015 ), United Nations Commission on Human Rights , [Online] disponibil pe
http://www.therichest.com accesat la data de 18.12.2017
http://www.protectiacopilului6.ro/ accesat la data de 15.11.2017
http://www.ziarulevenimentul.ro/ accesat la data de 15.01.2018
http://romanialibera.ro accesat la data de 10.11.2017
http://www/sage -ereference. com/ accesat la data de 10. 11.2017