Conf .univ. Georgeta SABĂU [623779]

UNIVERSITATEA DE VEST ”V ASILE GOLDIȘ ” din ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf .univ. Georgeta SABĂU

CANDIDAT: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA DE VEST ”V ASILE GOLDIȘ ” din ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf .univ. Georgeta SABĂU

CANDIDAT: [anonimizat]
2020

3
CUPRINS

CAPITOLUL I. PARTE INTRODUCTIVĂ …………………………………….. … Pag.4
1.1. Introducere……………………………………………………………… ………………………Pag.4
1.2. Importanța și actualitatea temei………………………………… ………………………Pag.5
1.3. Motivația alegerii temei……………………………………………… …………………….Pag.5
1.4. Scopul lucrării…………………………………………………. ………………………………P ag.5

CAPITOLUL II. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL PENAL
ROMÂN ȘI RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE …Pag.6
2.1.Generalități privind dreptul penal român ca ramuraă de drept………………..Pag.6
2.2.Aspecte generale privind evoluția dreptului penal român.. ……………………..Pag.8
2.3.Principiile de bază ale dreptului penal român………………… ……………………Pag.11
2.4.Izvoarele dreptului penal român…………………………………. ……………………..Pag.15
2.5.Persoana juridică ca și subiect al răspunderii penale…… ……………………..Pag.18
2.6.Personalitatea juridică pentru angajarea răspunderii penale a
persoanei juridicce …………………………………………….. …………………………..Pag.20
2.7.Capacitatea juridică a persoanei juridice………………….. ……………………..Pag.23
2.8.Atragerea răspunderii penale a persoanei juridice…….. ……………………..Pag.24
2.9.Conexiunea răspunderii penale a persoanei juridice cu cea a
persoanei fizice …………………………………………… ……………………………….Pag.28
2.10. Jursiprudență….. …………………………………………………. ……………………..Pag.28

CAPITOLUL III. CONSIDERAȚII PRELIMINARE
PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE……Pag.31
3.1.Generalități privind sancțiunile de drept penal………… ……………………..Pag.31
3.2.Încadrarea sancțiunilor de drept penal român în legislația
penală actuală….. ………………………………………………… ……………………..Pag.33
3.3.Aspecte privind unitatea de infracțiune…………………. ………………………Pag.34
3.4.Pluralitatea de infracțiuni……………………………………. ……………………..Pag.36
3.4.1 Concursul de infracțiuni …….. ……………………. ……………………..Pag.36
3.4.2 Recidiva…………………………………………………. ……………………..Pag.39
3.4.3 Pluralitatea intermediară………………………… ……………………..Pag.43

CAPITOLUL IV . RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI
JURIDICE ȘI PEDEPSELE APLICABILE ACESTEIA……………… …..Pag.45
4.1.Caracteristici ale principiilor răspunderii penale a persoanei
juridice.. ………. ……………………………………………………………………………. ……Pag.45
4.2.Aspecte generale privind pedepsele ……………………………… ………….. ……Pag.45
4.3.Pedepsele aplicabile persoanei juridice………………. …………………… …..Pag.47
4.3.1. Aplicarea pedepsei amenzii persoanei juridice.. …………… ..Pag.47
4.3.2. Aplicarea pedepselor complementare per soanei juridice …Pag.48
4.3.3. Reabilitarea persoanei juridice………………………………….. .Pag.51
4.4.Tentativa…………………………………………………………… ……………………..Pag.51
4.5.Prescripția răspunderii penale în cazul persoanei juridice…….. ……..Pag.52

CONCLUZII …………………………………………….. ……………… ……………….. ..Pag.55

BIBLIOGRAFIE …………………………… ………………………… …………….. ……Pag.57

4
CAPITOLUL I. PARTE INTRODUCTIVĂ

1.1. Introducere
Structura prezentei lucrări , Răspunderea penală a persoanei juridice , constă în patru capitole,
care la rând ul lor conțin partea teoretică specifică fiecărei teme abordate pe parcursul acestora.
Pe parcursul capitolului II, intitulat Generalități privind dreptul penal român și răspunderea
penală a persoanei juridice , am analizat atât aspectele privind evoluția dreptului penal român cât și
aspectele generale cu privire la persoana juridică ca și subiect al răspunderii penale.
Astfel, odată cu apariția si evoluția statului român s-a dezvoltat și funcția de apărare a valorilor
sociale fundamentale și esențiale. Apărarea și ocrotirea acestor valori sociale se realizează și cu
ajutorul dreptului penal român. Această funcție de apărare și ocrotire se realizează prin interzicerea
fapte lor considerate periculoase pentru valorile sociale fundamentale și esențiale și prin aplicarea de
sancțiuni acelor persoane care săvârșesc sau produc astfel de fapte.
Costică Bulai, definește dreptul penal astfel : ”dreptul penal reprezintă subsistemul n ormelor
juridice care reglementează relațiile de apărarea socială prin interzicerea ca infracțiuni, sub sancțiuni
specifice, denumite pedepse, a acțiunilor sau inacțiunilor, periculoase pentru valorile sociale, în
scopul apărării acestor valori, fie prin p revenirea infracțiunilor, fie prin aplicarea pedepselor
persoanelor care le săvârșesc ”.
Definițiile dreptului penal român in literatura de specialitate sunt multe. Mulți autori au
incercat să definească dreptul penal diferit, dar din definițiile acestora reiese că dreptul penal are
același obiect.
Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, susțin că ”obiectul dreptului penal îl constituie
relațiile de apărare socială, relații ce se nasc între membrii societății pentru respectarea de către aceștia
a unor v alori cum sunt persoana cu drepturile și libertățile sale, liniștea și ordinea publică, în săși
societatea în întregul ei. ”
În cazul persoanelor juridice, răspunderea penală a acestora a fost contestată. Con testarea
acesteia avea ca premis ă ideea că persoanele juridice nu pot săvârși infracțiuni, deoarece aceste
persoane nu sunt persoane reale ca și persoanele fizice, iar conduita acestora depinde de conduita
persoanei fizice.
În actuala reglementare, persoana juridică reprezintă o realit ate juridică incontestabilă și poate
săvârși infracțiuni, putând fi subiect activ și pasiv al infracțiunii.
În dreptul penal român, primele dispoziții cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice
au fost consacrate în Codul penal Carol al II -lea.
Pentru a angaja răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta trebuie să aibă personalitate
juridică. Personalitatea juridică este o condiție generală și esențială pentru atragerea răspunderii
penale a personei juridice.
Capacitatea juridică reprezint ă a doua condiție generală pentru a putea fi angajată răspunderea
penală a persoanei juridice
Pe parcursul acetui capitol am prezent și un studiu de caz prin care am încercat să subliniez
cerința existenței personalității juridice ca premisă pentru angaj area răspunderii penale a persoanei
juridice.
Pe parcursul capitolului III, intitulat Considerații preliminare privind răspunderea penală
a persoanei juridice , am reliefat importanța încadrării sancțiunilor de drept penal român aplicabile
persoanei juridi ce în legislația penală actuală.
Sancțiunile de drept penal au fost considerate ca fiind acele consecințe ale încălcării normelor
penale. Prin intermediul aplicării sancțiunilor de drept penal se urmărește: restabilirea ordinii de drept,
se realizează prevenirea săvârșirii de infracți uni din partea celui sancționat, se realizează prevenirea
săvârșirii de infracțiunii de către alte persoane prin intermediul normelor penale.
Cu privire la categoria pedepselor aplicabile persoanei juridice, pedeapsa princi pală a amenzii
și pedepsele complementare, precum și înlăturarea executării ori a înlăturării consecințelor
condamnării unei astfel de persoane, Codul penal român actual a ales o reglementare separată a

5
acestor pedepse.
Astfel, pedepsele aplicabile persoa nei juridice se regăsesc în cuprinsul Titlului VI, art.135 –
151.
Tot pe parcursul acestui capitol, am analizat atât unitatea de infracțiune cât și plura litatea de
infracțiuni ( concursul de infracțiuni, recidiva și pluralitatea intermediară).
Capitolul IV , inti tulat Răspunderea penală a persoanelor juridice și pedepsele aplicabile
acestora , cuprinde atât descrierea cu caracter general a principiilor răspunderii penale a persoanei
juridice cât și aspecte generale cu privire la pedepsele aplicabile persoanei juridice.
Principiile răspunderii penale reprezintă idei de bază, diriguitoare, acestea se regăsesc in
normele de reglementare a răspunderii penale.
Pedeapsa ocupă un loc important în cadrul sancțiunilor de drept penal, aceasta are rolul de a
asigura restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin săvârrșirea de infracțiuni, atât de către
persoanele fizice cât și de persoanele juridice.
Pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare.
Art.136 Cod penal actual, prevede că, persoanei juridice se aplică atât pedepse principale cât
și pedepse complementare .
Pe parcursul acestui capitol am analizat și reabilitarea persoanei juridice, tentativa în cazul
persoanei juridice și prescripția.

1.2. Importanța și actualitatea temei
Răspunderea penală a persoanei juridice, reprezintă o importanță deosebită, atât în legislația
română actuală cât și în legislațiile altor țări.
În cazul persoanelor juridice, răspunderea penală a acestora a fost contestată. Contestarea
acesteia avea ca premi ză ideea că persoanele juridice nu pot săvârși infracțiuni, deoarece aceste
persoane nu sunt persoane reale ca și persoanele fizice, iar conduita acestora depinde de conduita
persoanei fizice. În actuala reglementare, persoana juridică reprezintă o realita te juridică
incontestabilă și poate săvârși infracțiuni, putând fi subiect activ și pasiv al infracțiunii.
Așadar, pentru prima dată, în dreptul penal român, prin Legea nr.301/2004 privind Codul
penal, lege a cărei intrare în vigoare a fost părăsită, aban donată, s -a reglementat răspunderea penală
a persoanei juridice, o răspundere penală cu caracter general.
În reglementarea actuală, condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice sunt prevăzute
în art.135 Cod penal .

1.3. Motivația alegerii temei
Motivul pentru care am recurs la alegerea acestei teme, constă în sesizarea evoluției
răspunderii penale a persoanei juridice pe parcursul ultimilor ani, precum și a sesizării gradului de
eficacitate și necesitate a atragerii răspunderii penale a acesteia.

1.4. Scopul, sarcinile și ipoteza lucrării
Prin intermediul acestei luc rări, mi -am propus să demonstrez faptul că răspunderea penală a
persoanei juridice , recunoscută și reglementată în actualul Cod penal român, îndeplinește un rol
deosebit de important . Astfel, pe parcursul anilor, s -a ajuns la concluzia că nu orice persoană juridică
poate să răspundă penal, ci aceasta trebuie să aibă personalitate juridică. Fără personalitate juridică o
persoană juridică nu poate fi subiect activ al infracțiunii, prin urmare, nu poate răspunde penal.
Existența personalității juridice a unei entități este o conditie esențială pentru a se putea angaja
răspunderea sa penală. Această condiție nu este prevăzută expres în cuprinsul art. 135
din Codul penal, dar se poate deduce fără nicio îndoială, pe de o parte, din utilizarea expresiei
"persoană juridică", ci nu a expresiei "entitate colectivă" sau "persoană colectivă".

6
CAPITOLUL II. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL PENAL ROMÂN ȘI
RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

2.1. Generalități privi nd dreptul penal român ca ramură de drept

Odată cu apariția si evoluția statului român s -a dezvoltat și funcția de apărare a valorilor
sociale fundamentale și esențiale. Apărarea și ocrotirea acestor valori sociale se realizează și cu
ajutorul dreptului penal român. Această funcție de apărare și ocrotire se realizează prin interzicerea
faptelor considerate periculoase pentru valorile sociale fundamentale și esențiale și prin aplicarea de
sancțiuni acelor persoane care săvârșesc sau produc astfel de fapte.
”Termenul de drept penal este folosit pentru a denumi ramura de drept ca sistem al normelor
juridice penale ce reglementează relațiile de apărare socială; dar același termen, drept penal, se
folosește și pentru a denumi știința dreptului penal ca ansamblu de idei, teorii, concepții cu privire la
dreptul penal român ”. (Costică Bulai și Bogdan Nicolae Bulai, 2007).
Între cele două termene, dreptul penal și știința dreptului penal nu trebuie să se producă
confuzii și nu trebuie să fie considerate la fel , deoarece sunt accepțiuni distincte .
Accepțiunea de drept penal derivă de la cuvântul din limba latină poena care înseamnă
pedeapsă.
Dreptul penal român, în literatura de specialitate a cunoscut mai multe definiții, fiecare autor
încercând să identifice cu exactitate și precizie trăsătur ile dominante și specifice ale acestei ramuri de
drept. În identificarea acestora s -a ținut cont atât de obiectul dreptului penal cât și de scopul și metoda
de reglementare.
În cele ce urmează voi prezenta câteva dintre definițiile dreptului penal așa cum au fost
prezentate în literatura de specialitate.
Autorul și profesorul Matei Basarab, a considerat că ”dreptul penal (legislația penală) ca
ramură a sistemului de drept român este format din totalitatea normelor juridice prin care se prevede
în ce con diții o faptă este infracțiune, felul acestor infracțiuni, sancțiunile ce se aplică în cazul
comiterii lor, precum și răspunderea penală, în scopul apărării ordinii de drept din România împotriva
unor asemenea fapte ”. ( Matei Basarab, 2001).
Costică Bulai , definește dreptul penal astfel : ”dreptul penal reprezintă subsistemul normelor
juridice care reglementează relațiile de apărarea socială prin interzicerea ca infracțiuni, sub sancțiuni
specifice, denumite pedepse, a acțiunilor sau inacțiunilor, periculo ase pentru valorile sociale, în
scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracțiunilor, fie prin aplicarea pedepselor
persoanelor care le săvârșesc ”. ( Costică Bulai, 1997).
De asemenea, autorul și profesorul, Viorel Pașca, susține faptul că mulți autori din literatura
de specialitate definesc în mod eronat dreptul penal român, aceștia asemănându -l sau chiar
identificându -l cu însuși știința dreptului penal, deși așa cum am me nționat anterior, aceasta este o
entitate total distinctă de dreptul penal.
În literatura de specialitate, s -a remarcat și definiția dreptului penal, oferită de cunoscutul
Proefsor Ion Oancea, care susținea că: ” dreptul penal este o ramură a sistemului nostru de drept
alcătuit dintr -o totalitate de norme juridice, edictate de stat, prin care se stabilesc faptele considerate
infracțiuni, pedepsele și dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc
infracțiuni, în scopul apărării ordinii de drept. ” ( Ion Oancea, 1971).
Definițiile dreptului penal român in literatura de specialitate sunt multe. Mulți autori au
incercat să definească dreptul penal diferit, dar din definițiile acestora reiese că dreptul penal are
același obiect.
Obiectul dreptului penal îl constituie relațiile de apărare socială, relații ce se nasc între
membrii societății pentru respectarea de către aceștia a unor valori cum sunt persoana cu drepturile și
libertățile sale, liniștea și ordinea publică, în săși societ atea în întregul ei. ( Constantin Mitrache și
Cristian Mitrache, 2016).

7
Autorii, Constantin Mitrache și Cristian Mitrache fac referire la necesitatea dreptului penal ca
fiind fundamentală, și că aceasta nu poate fi pusă la îndoială.
Necesitatea dreptului penal așa cum a fost prevăzută și de către autorul Costică Bulai, este
determinată de :
a.) necesitatea apărării valorilor sociale;
b.) existența fenomenului infracțional și necesitatea combaterii lui;
c.) necesitatea reglementării juridice a ac țiunii de apărare a valorilor sociale.
a.) Valorile sociale precum: persoana umană cu drepturile și libertățile ei recunoscute, inclusiv
statul român cu suveranitatea și independența, unitatea și indivizibilitatea lui, proprietatea, indiferent
de forma pro prietății, fie că este publică sau privată, liniștea și ordinea publică, ordinea de drept, au
nevoie de apărare.
b.) Existența fenomenului infracțional și necesitatea combaterii lui.
Necesitatea combaterii fenomenului infracțional este esențială pentru existența societății. Statistica
penală este cea care evidențiază și reliefează existența fenomenului infracțional.
Aducem în discuție termenul criminalitate, deoarece se află într -o strânsă legătură cu
fenomenul infracțional.
Criminalitatea , reprezintă ansamblul tuturor faptelor penale care sunt comise într -un anumit
spațiu și într -o anumită perioadă bine determinată.
În literatura de specialitate, în urma studierii fenomenului infracțional și al criminalității, s -a
făcut distincție între:
 criminalitat ea zisă legală;
 criminalitatea zisă aparentă sau relevată;
 criminalitatea zisă reală
Criminalitatea zisă legală, este constituită din totalitatea infracțiunilor pentru care au fost
aplicate sancțiuni penale de către instanțele judecătorești competente.
Criminalitatea zisă aparentă sau relevată, este constituită din totalitatea infracțiunilor de care
organele judiciare și organele de poliție au luat cunoștință.
Criminalitatea zisă reală, este constituită din totalitatea infracțiunilor care au fost comise în
realitatea socială , incluzandu -le și pe cele care nu au fost cunoscute de organele de stat specializate.
c.)Necesitatea reglementării juridice a acțiunii de apărare a valorilor sociale.
Această necesitate este condiționată de:
 interesul societății pentru a ocroti sistemul său de valori fundamentale și esențiale, de a
asigura și a apăra aceste valori, prin prevederea faptelor periculoase și a stabilirii sancțiunilor
pentru combaterea și prevenirea lor;
 interesul societății ca apă rarea valorilor sociale să se poată realiza conform voinței societății
și bineînțeles cu respectarea strictă a drepturilor celui suspectat de comiterea unei sau unor
infracțiuni.
Conform teoriilor și multor studii de specialitate, dreptul penal are următoa rele caractere :
 caracter autonom;
 caracter unitar;
 caracter de drept public.
Caracterul autonom .
În cadrul sistemului de drept, caracterul autonom al dreptului penal se justifică prin
intermediul unui obiect propriu de reglementare.
În dreptul penal, obiectul de reglementare îl formează acele categorii de relații sociale sau
relații de apărare socială care prevăd prevenirea și combaterea faptelor prin care se pot leza valorile
sociale specifice acestei ramuri de drept și ocrotite de legea penală. Din a cest punct de vedere, dreptul
penal este considerat ca fiind esențialmente normativ.
Dreptul penal este format din norme juridice de natură imperativă, aceste norme, prin natura
lor, impun o anumită conduită socială care trebuie respectată de majoritatea c etățenilor. Auxiliar,
putem menționa că dreptul penal are și un caracter sancționator.

8

Caracterul unitar .
Așa cum s -a precizat în doctrină, caracterul unitar al dreptului penal este evidențiat prin
intermediul unității principiilor care parcurg legislați a penală cu privire atât la infracțiune cât și la
răspunderea penală și la sancțiunile aplicate. Dreptul penal cuprinde și norme penale generale și
bineînțeles norme penale speciale.
Caracterul unitar al dreptului penal român reiese și din dispozițiile art .236 din Legea
nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal unde sunt prevăzute următoarele: ”
Dispozițiile părții generale a Codului penal, precum și dispozițiile generale ale prezentei legi se aplică
și faptelor sancționate penal prin legi spec iale, în afară de cazul în care legea dispune altfel. ” ( Art.
236 din Legea nr.187/2012 pentru punerea in aplicare a Codului penal , publicată în Monitorul Oficial
nr.757 din 12 noiembrie 2012).
Caracterul de drept public al dreptului penal .
Sunt câțiva au tori care consideră că dreptul penal aparține în egală măsură atât dreptului public
cât și dreptului privat.
Este recunoscut caracterul de drept public datorită faptului că, prin reglementările sale, dreptul
penal aparține dreptului public deoarece societa tea a fost mereu preocupată și interesată de apărarea
valorilor sociale esențiale și fundamentale. Din toate acestea reiese și faptul că statul este un subiect
considerat dominant în toate raporturile de drept penal.
Scopul dreptului penal.
Dreptul penal are ca scop apărarea valorilor sociale.
În vechiul Cod penal din 1969 , scopul legii penale era menționat în art.1 astfel: ”Legea penală
apără, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea
statului, persoana , drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept. ”
Chiar dacă nu mai este expres prevăzut în actualul Cod penal, scopul dreptului penal este
același și se află într -o strânsă legătură cu politica penală.
În literatura de specialitate, politica penală a fost definită ca fiind: ”ansamblul de procedee
susceptibile să fie propuse legiuitorului sau care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat într –
o țară determinată, pentru combaterea criminalității ” sau ”politica penală este în egală măsură o știință
și o artă, ce constă în a descoperi și organiza în mod rational cele mai bune soluții posibile pentru
diferitele problem de fond și de formă pe care le ri dică fenomenul criminalității ”.(Constantin
Mitrache și Cristian Mitrache, 2016 ).
Dreptul penal este considerat ca fiind un instrument al politicii penale. Subliniez faptul că,
politica penală face parte din politica generală a statului roman și bineînțeles impune respectarea si
apărarea valorilor sociale esențiale, pr evede combaterea și prevenirea fenomenului infracțional.
Dreptul penal ca instrument al politicii penale, în vederea realizării scopului său trebuie să
îndeplinească anumite funcții sau anumite sarcini.
Sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească drept ul penal ca instrument al politicii penale
sunt următoarele:
 prevenirea infracțiunilor și asigurarea prevenirii acestora, prin incriminarea faptelor care sunt
considerate periculoase, sau prin avertizarea sau amenințarea cu sancțiunea prevăzută de legea
penală pentru cei care sunt dispuși sau tentați să comită infracțiuni;
 în vederea ocrotirii valorilor sociale esențiale, este necesar să se asigure un cadru legal pentru
realizarea funcției de apărare social, dar și ocrotirea și protejarea făptuitorilor îm potriva
eventualelor abuzuri la care ar putea fi supuși din partea organelor statului;
 să ajute la dezvoltarea noilor valori și relații sociale. Dreptul penal român, trebuie să asigure
protejarea și dezvoltarea noilor valori sociale precum și a relațiilor sociale. Toate acestea sunt
prevăzute în reglemntările sale. Valorile protejate sunt drepturile fundamentale ale omului,
proprietatea indiferent de forma sa, fie că este publică, fie că este privată, precum și valorile
democratice ale statului de drept.
Dreptul penal se află într -o strânsă legătură cu alte ramuri de drept, cum ar fi:
 dreptul constitutional, deoarece contribuie la ocrotirea relațiilor sociale. Prin intermediul

9
normelor penale sunt incriminate anumite categorii de fapte care pun în pericol st atul;
 dreptul procesual -penal, este considerată ca fiind cea mai strânsă legătură;
 dreptul civil, contribuie la apărarea relațiilor personale nepatrimoniale și a relațiilor
patrimonale. Aceste tipuri de relații formează obiectul de reglementare al dreptulu i civil.
 dreptul familiei, același interes de ocrotire a valorilor sociale;
 dreptul administrativ, aceeași preocupare de ocrotire împotriva faptelor considerate
periculoase pentru relațiile sociale;
 dreptul financiar,

2.2. Aspecte generale privind evoluția dreptului penal român

Codul penal român de la 1865 .
Codul penal român de la 1865 era format din 422 de articole și a avut ca scop și rezultat
unificarea legislației penale în statul unitar român și de asemenea a avut o deosebită însemnătate în
ceea ce prevedea începutul dreptului penal român.
Așadar, Codul penal român de la 1865, a marcat începutul dreptului penal român.
Codul penal român de la 1865, a fost inspirit după Codul penal francez de la 1810 și din Codul
prusian de la 1851.
Codul penal român de la 1865, cuprindea principiile Școlii clasice și anume:
 legalitatea infracțiunii și pedepsei;
 responsabilitatea celui care a comis infracțiunea înzestrat cu liber arbitru;
 vinovăția fiind considerate temei pentru pedeapsa aplicată;
 recunoașt erea egalității în fața legii penale;
 precum și pedepse umanizate.
Modelul francez și celelalte coduri penale din Europa prevedeau aplicarea pedepsei cu
moartea.
Codul penal român de la 1865, având ca model Codul francez, prevedea aplicarea pedepsei
muncii silnice și nu prevedea următoarele pedepse:
 pedeapsa cu moartea;
 confiscarea averii;
 pedepse corporale.
Nu erau incriminate anumite fapte în partea specială, fapte care erau incriminate în majoritatea
țărilor care aveau la bază societatea modernă.
De asemenea, pentru anumite fapte incriminate erau aplicate pedepse mai reduse decât în
codurile penale care au stat la baza inspirației.
Codul penal român de la 1865, a fost considerat ca fiind legea penală din Europa cea mai puțin
aspră. Acesta a fost modif icat de mai multe ori, existând nemulțumiri cu privire la gradul de
aplicabilitate al pedepselor.
Codul penal român de la 1865 a fost în vigoare până la 31 decembrie 1936.
Codul penal român de la 1937.
Codul penal român de la 1937 a mai purtat și numele de Codul penal Carol al II -lea.
Menirea acestui Cod a fost aceea de a asigura unitatea legislativă a României după momentul
realizării Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Acest Cod penal a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937 și era alcătuit din 608 articole .
La baza reglementării acestuia erau principiile democratice și progresiste.
Ca și noutate, alături de pedepse au fost incluse sau mai bine spus introduse atât măsurile de
siguranță cât și măsurile educative pentru infractorii minori.
Nici Codul penal din 1937 nu prevedea pedeapsa cu moartea ca sancțiune aplicată acelora care
săvârșesc infracțiuni deosebit de grave.
În comparație cu Codul penal din 1865, pedepsele prevăzute în acest Cod erau considerate
mai aspre.

10
Codul penal din 1937 a fost considerat ca fiind cea mai avansată lege penală din acea perioadă.
Evoluția dreptului penal român în perioada 1938 -1969.
Începând cu anul 1938 s -a implementat regimul de dictatură al regelui Carol al II -lea. Prin
instaurarea acestui regim, dreptul penal român a ajuns să fie folosit în îndeplinirea scopurilor politice
specific e regimurilor totalitare.
Pedeapsa cu moartea a fost introdusă în această perioadă, 1938, pentru anumite infracțiuni
contra siguranței statului român.
Din anul 1938 până în anul 1990 pedeapsa cu moartea a fost prevăzută și aplicată în legislația
penală română.
S-au adus câteva modificări legislației penale în această perioadă și anume:
 vârsta răspunderii penale a fost redusă, de la 14 ani la 12 ani;
 s-a remarcat o tendință de sporire a caracterul ui represiv al dreptului penal român;
 iar după finalizarea războiului au fost adoptate o serie de legi special care prevedeau
pedepsirea criminalilor de război și totodată pedepsirea a celor care erau vinovați de dezastrul
produs țării.
Acest Cod penal suf erind și el modificări, a fost republicat în februarie 1948.
Modificările aduse Codului penal au avut ca scop:
 idelologizarea acestuia;
 urmărirea transformării lui într -un instrument al politicii;
 reprimarea persoanelor considerate ca fiind periculoase pe ntru regimul totalitar comunist;
 apărarea grupării socialiste.
Prin modificările aduse acestui Cod a fost încălcat principiul legalității, deoarece s -a introdus
analogia.
De asemenea, modificările aduse ulterior Codului penal din 1937 au contribuit la prev enirea
pedepsei cu moartea și înlăturarea acesteia pentru următoarele infracțiuni considerate grave:
 delapidare;
 infracțiuni de omor calificat;
 infracțiuni săvârșite contra securității statului român;
 infracțiuni săvârșite contra păcii;
 infracțiuni săvârșite contra omenirii.
Codul penal român de la 1969
Codul penal român de la 1969 s -a desprins foarte mult de influența ideologiei marxiste și a
consacrat anumite principii de politică penală modernă.
Principiile legalității incriminării și pedespei, precum și cel al răspunderii penale personale
întemeiată pe vinovăție au fost consecrate.
În Codul penal român de la 1969 a apărut pentru prima dată definiția infracțiunii.
Dispozițiile art.17 cuprindea noțiunea generală de infracțiune.
Art. 19 definea fo rmele și modalitățile vinovăției.
Au fost reglementate instituții ce priveau:
 participația penală;
 formele unității legale a infracțiunii;
 formele pluralității de infracțiuni;
 cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Codul penal de la 1969 a suf erit modificări în anul 1973 și în anul 1977.
După momentul marcant al revoluției din anul 1989 și până în anul 2014, Codul penal român
a fost supus multor modificări.
După revoluția din 1989 s -au abrogat următoarele pedepse:
 pedeapsa cu moartea;
 s-au abr ogat dispozițiile care incriminau avortul;
 confiscarea averii;
 s-au abrogat dispozițiile care priveau infracțiunile contra avutului obștesc;

11
De asemenea, după revoluția din anul 1989 s -au luat măsuri aspre asupra infracțiunilor pe care
statul român, conform statisticilor, le considera ca fiind în creștere, aici putem enumera infracțiunile
săvârșite contra patrimoniului.
Codul penal român din 20 09.
Codul penal român din 2009 a fost adoptat prin Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată
în Monitorul Oficial nr.510 din 24 iulie 2009. Acesta a fost pus în aplicare prin Legea nr.187/2012.
Codul penal român adoptat în anul 2009 a intrat în vigo are la data de 1 februarie 2014. Data
intrării în vigoare a Codului penal român din 2009 a fost stabilită prin dispozițiile art.246 din Legea
nr.187/2012.
Codul penal din 2009 este considerat ca fiind un cod penal modern.
Ca și structură, este împățit în d ouă părți: partea generală și partea specială.
Sunt introduse multe elemente de noutate privind tratamentul penal al stărilor și al circumstanțelor
de agravare, precum:
 concurs;
 infracțiune continuată;
 pluralitate intermediară;
 recidivă;
 circumstanțe agra vante.
Actualul Cod penal prezintă o creștere a represiunii față de cei care sunt recidiviști sau față de cei
care au antecedente penale. De asemenea, prezintă o scădere a represiunii față de cei care se află la
primul incident cu legea penală.

2.3. Principiile de bază ale dreptului penal român

Principiile generale sau fundamentale așa cum au considerat unii autori, ale dreptului sunt
acele idei conducătoare ale conținutului tuturor normelor juridice aparținând unui siste m de drept. (
Viorel Pașca, 2006 ).
Autorul și profesorul Viorel Pașca a tratat cu implicare problema principiilor dreptului. Astfel
într-una din lucrările sale a enumerat viziunile cunoscuților autori cu privire la problema principiilor
dreptului. ”Pentru Dongoroz, principiile funda mentale ale unei legi nu se confundă cu scopul acesteia,
și esxistă diferențe între principiile fundamentale ale dreptului penal ( principiul democratismului, al
umanismului și al legalității) și principiile generale ale dreptului penal, derivate și subord onate celor
fundamentale, și care ar fi: principiul egalității în fața legii penale, principiul potrivit căruia
infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, principiul că fără vinovăție nu există nici
infracțiune nici răspundere penală, principiul personalității răspunderii penale și a pedepsei, principiul
individualizării constrângerii penale, enunțarea fiind doar exemplificcativă (”pentru a nu cita decât
pe cele mai importante ”)” .(Viorel Pașca, 2006).
”Pentru Matei Basarab, principiile fundame ntale sau regulile de bază ale dreptului penal român sunt
tot cinci și anume : principiul legalității răspunderii, principiul legalității incriminării și a pedepsei,
principiul caracterului personal al răspunderii penale, principiul individualizării răspun derii penale și
principiul umanismului. ” ( Viorel Pașca, 2006).
”Mircea Djuvara consideră că un principiu de drept nu apare în mintea noastră înaintea unei
experiențe și pe cale de consecință nu pot exista principii de drept imuabile, care să valoreze pent ru
orice timp și orice loc. ” ( Viorel Pașca, 2006).
Putem considera că principiile ale dreptului penal nu sunt altceva decât orientări de bază care
ajută deosebit de mult la elaborarea și realizarea normelor penale.
Principiile de bază ale dreptului penal român scot în evidență trăsăturile legislației penale
române.
În literatura de specialitate se consideră că principiul legalității și principiul umanismului
reprezintă principiile fundamentale în dreptul penal român.
Conform multor autori, princip iile fundamentale ale dreptului penal român sunt următoarele:

12
 principiul legalității;
 principiul umanismului;
 principiul egalității în fața legii penale;
 principiul prevenirii săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală;
 infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale;
 principiul personalității răspunderii penale;
 principiul individualizării sancțiunilor
Principiul legalității
Principiul legalității are o deosebită însemnătate. Acest principiu a fost admis atât în doctrina
penală străină cât și în d octrina penală română.
Principiul legalității presupune desfășurarea activității în domeniul dreptului penal pe baza
legii și doar în coformitatea cu aceasta.
Acest principiu este examinat în funcție de instituțiile dreptului penal și anume: infracțiunea,
pedeapsa și răspunderea penală.
Analiza adagiului ”nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, nullum judicium sine lege ”.
Reiese faptul că, o faptă dacă nu este considerate ca fiind periculoasă nu reprezintă infracțiune
atăta timp cât prin legea penală nu este calificată ca atare. La fel și asupra pedepsei aplicate asupra
celui care săvârșește o infracțiune, pedeapsa trebuie să fie calificată prin lege. La fel s e întâmplă și
asupra răspunderii penale, stabilirea acesteia trebuie să se facă conform legii penale.
Principiul legalității asigură o garanție a libertății persoanei împotriva abuzurilor și
arbitrarului din întreaga activitate a aparatului judiciar româ n.
Acest principiu a fost înscris în Declarația drepturilor omului și cetățeanului în anul 1789.
Ulterior a fost consacrat și în unele constituții ale statelor europene ba chiar și din lume.
Principiul legalității în dreptul românesc a fost înscris în Co nstituția din 1923 în art.14, textul
reproducând art.16 din Constituția de la 1866 care prevedea : ”Nici o pedeaspsă nu poate fi înființată,
nici aplicată decât în puterea unei legi ”.
Principiul legalității se regăsea și în Codurile penale române de la 18 64, de la 1937 și de la
1969.
Prin consacrarea analogiei, principiul legalității a fost încălcat în statele totalitare și în statele
fasciste.
În Codul penal român, analogia a fost introdusă în anul 1949, dar a fost abrogată în anule
1956.
În 10 decembr ie 1948, adunarea general ă ONU a adoptat principiul legalității în ”Declarația
universală a drepturilor omului ”. Art. 11, alin.2 din Declarația universală a drepturilor omului,
prevedea : ” Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu con stituiau, în momentul
în care ele au fost comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului internațional sau național. ”
În 16 decembrie 1966, adunarea generală ONU a adoptat principiul legalității în ”Pactul
internațional cu privire la drepturile civil e și politice ”.
Astfel, art.15 din ”Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ”, prevedea:
”nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit
dreptului național sau internațional, în momentul în care au fost săvârșite. ”
În noiembrie 1950, principiul legalității a fost înscris și în Convenția europeană a drepturilor
omului.
Principiul legalității este înscris și în actualul Cod penal român .
Art. 1 -legalitatea incriminării și art.2 – legalitatea sancțiunilor de drept penal, reprezintă
principiul legalității.
Art.1, Cod penal, prevede:
” Legalitatea incriminării (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea
penală la data când a fost săvârșită. ” ( Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).

13

Art.2, Cod penal, prevede:
”Legalitatea sancțiunilor de drept penal . (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile și
măsurile educative ce se pot l ua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de
siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de
siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor generale ale acesteia. ” (
Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Introducerea principiului legalității în Codul penal român are o deosebită importanță. Acesta
asigură garanția drepturilor și libertăților omului deoarece interzice extinderea legii penale prin
analogie.
Principiul umanismului.
Acest principiu are la baz ă interesele fundamentale ale omului si presupune că întreaga
reglementare trebuie să înceapă de la aceste interese.
Apărarea drepturilor și libertăților omului reprezintă o însemnătate deosebită.
Acest principiu a fost formulat în cadrul Școlii clasice.
În reglementarea actuală, dispozițiile principiului umanismului se regăsesc în art.4 din Legea
nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal .
Art. 4 din Legea nr .254/2013, prevede:
”Respectarea demnităț ii umane. Pedepsele și mă surile p rivative de libertate se execută în
condiții care să asigure respectarea demnităț ii umane. ” (Legea nr.254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal .)
De asemenea, dispozițiile principiului umanismului se regăsesc și în cuprinsul art.5 din Legea
nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal .
Astfel, art.5 din Legea nr.254/2013, prevede:
” Interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente
(1) Se interzice supunerea oricăre i persoane aflate î n executarea unei pedepse sau a unei alte mă suri
privative de libertate la tortură , la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
(2) Încă lcarea pr evederilor alin. (1) se pedepseș te potrivit legii penale. ” (Legea nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal .)
Așadar, observăm că pe lângă funcția coercitivă, sancțiunile penale îndeplinesc și funcția de
reeducare.
De asemenea, o altă observație cu privire la minorii infractori. Sistemul sancționator este
diferit pentru minorii infractori, acesta este format doar din măsuri educative.
Principiul egalității în fața legii penale.
Acest principiu reprezintă regula, și anume: toți indivizii unei societăți sunt egali în fața legii.
În actuala reglementare, legislație penală, nu este prevăzut expres principiul egalității în fața
legii penale. Acest principiu poate fi dedus din faptul că legea penală actuală nu prevede ni ci privilegii
și nici imunități. Prevederea acestor imunități și privilegii ar putea să producă inegalități de tratament
cu privire la aplicarea legii penale române.
În schimb, principiul egalității în fața legii penale, este prevăzut în actuala Constituț ie a
României, prin dispozițiile art.16 care prevede:
”Egalitatea în drepturi . (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără
privilegii și fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege.(3) Funcțiile și demnitățile
public e, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română
și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea

14
acestor funcții și demnități.(4) În condițiile ade rării României la Uniunea Europeană, cetățenii
Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile
administrației publice locale.” (Constituția României, Ediția 2012).
Principiul prevenirii săvârșirii fa ptelor prevăzute de legea penală.
Acest principiu presupune îndeplinirea celor două aspecte deosebit de importante și anume:
prevenirea săvârșirii faptelor periculoase atât prin metoda de conformare cât și prin metoda de
constrângere față de acei indivizi care săvârșesc astfel de fapte.
Conform art.3 alin.1 din Legea nr.254/2013, prevenirea faptelor periculoase este nu altceva
decât scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate.
Art.3 din Legea nr. 254/2013, prevede:
”Scopul executării pedepselor și a mă surilor privative de libertate.
(1) Scopul executării pedepselor și a mă surilor educative privative de libertate este prevenirea
săvârșirii de noi infracț iuni.
(2) Prin executarea pedepselor și a mă surilor educativ e privative de libertate se urmăreș te for marea
unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă,
în vederea reintegrării în societate a deținuț ilor sau persoanelor internate. ” (Legea nr.254/2013
privind executar ea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal .)
Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale.
În actualul Cod penal român, acest principiu este consacrat prin dispozițiile art.15 alin.2
Art.15 Cod penal, prevede:
”Trăsăturile esențiale ale infracțiunii. (1)Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală,
săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit -o. (2) Infra cțiunea este
singurul temei al răspunderii penale. ” ( Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Acest principiu reprezintă o garanție a libertății persoanei deoarece fără săvârșirea unei
infracțiuni periculoase nu se poate atrage răspunderea penală.
Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, reprezintă un principiu fundamental al
dreptului penal.
Principiul personalității răspunderii penale.
Și acest principiu este considerat principiu fundamental al dreptului penal.
În reglementarea penală nu se poate atrage răspunderea penală pentru fapta altuia. Din această
reglementare reiese și caracterul personal al celui care săvârșește infracțiunea.
Aplicarea pedespei se dispune în funcție de cel care a comis -o, poate fi vor ba fie de un
infractor minor sau fie de un infractor major. Starea de pericol social trebuie înlăturată prin aplicarea
pedepsei corespunzătoare celui care a săvârșit infracțiunea.
Principiul personalității răspunderii penale, conține regula potrivit cărei a ”atât obligația ce
decurge dintr -o normă penală de a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce decurge din
nesocotirea acelei obligații revin persoanei ce nu și -a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă, și
nu alteia ori unui grup de personae .” ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Princi piul individualizării sancțiunilor de drept penal.
Acest principiu presupune stabilirea pedepselor, luarea măsurilor de siguranță și luarea
măsurilor educative ținând cont de următoarele:
 gravitatea faptei comise;
 periculozitatea infractorului;
 de necesitățile de redresare a acestuia.
Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal este reglementat în actualul Cod penal,
art. 74 Cod penal și art. 61 alin.3 Cod penal.
Art.74 Cod pena l prevede că:
” Criteriile generale de individualizare a pedepsei .
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii
săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

15
a.)împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiuni i și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de
criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea. ” ( Codul penal și Codul de
procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art.61 alin.3 teza a II -a Cod penal, prevede că:
”Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile -amendă se stabilește ținând seama de situația
materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în
întreținerea sa. ” ( Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal este considerat a fi un principiu al
răspunderii penale.

2.4. Izvoarele dreptului penal român.

Noțiunea de izvor de drept a cunoscut mai multe d enotații pe parcursul timpului în literatura
juridică de specialitate.
Pentru a deveni obligatorie, o normă de drept trebuie să îmbrace o anumită formă. Astfel
izvorul de drept, reprezintă forma juridică pe care trebuie să o îmbrace o normă.
În doctrina juridică, s -a pus semnul egalității între noțiunea de izvor formal al dreptului penal
și noțiunea de lege penală în sensul ei larg.
Autorul și profesorul Viorel Pașca, definește izvorul de drept ca fiind ”ansamblul de norme
juridice adoptate de puterea legislative după o procedură specific prin care se reglementează care
fapte constituie infracțiuni, condițiile în care este antrenată răspunderea penală și sancțiunile
aplicabile în cazul săvârșirii acestor fapte. ” ( Viorel Pașca, 2006).
Nu pot f i considerate ca izvoare de drept penal următoarele:
 legile ordinare;
 actele normative care au putere inferioară legii. Aici putem menționa: ordonanțe simple ale
Guvernului, hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale consiliului local.
Prin noțiunea de lege pe nală, în doctrina juridică, se înțelege orice dispoziție care are caracter
penal și bineînțeles este cuprinsă în legi organice , ordonanțe de urgență sau orice alte acte cu caracter
normativ care la data când au fost adoptate aveau putere de lege. Art. 173 Cod penal, prevede aceste
aspecte.
Subliniez faptul că normele de drept penal pot fi cuprinse doar în legi.
Legiuitorul Codului penal român în vigoare, nu a acceptat gruparea tuturor dispozițiilor într –
un singur cod. Gruparea tuturor normelor penale într -un singur cod ar îngreuna folosința și
interpretarea acestuia.
În literatura de specialitate s -au adus în discuție și au fost analizate mai multe izvoare ale
dreptului penal român.
Clasificarea izvoarelor dreptului penal în special:
 Constituția României, p revăzută ca izvor de drept penal;
 Codul penal al României;
 Legile penale complinitoare;
 Legile penale speciale;
 Tratatele și convențiile internaționale;
 Alte categorii de izvoare ale dreptului penal.

16
Constituția României, prevăzută ca izvor de drept penal.
Aceasta a fost prevăzută ca izvor de drept penal, deoarece deoarece cuprinde diferite categorii
de norme care consacră valorile sociale ale statului român, care sunt considerate valori fundamentale,
și anume:
 suveranitatea;
 independența;
 unitatea și indivizibilitatea statului român;
 persoana umană cu drepturile și libertățile sale fundamentale;
 proprietatea indiferent de formele sale, fie publică, fie privată;
 ordinea de drept.
Prin încălcarea acestor valori sociale fundamentale, se atrage răspundere a penală.
De asemenea, tot în Constituția României sunt prevăzute anumite norme cu caracter principal,
care reprezintă o deosebită importanță pentru dreptul penal, și anume:
 ”legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai
favorabile” -Art.15, alin.2. ( Constituția României, Ediția 2012).
 egalitatea în fața legii, prevăzută de art.16 alin.1 ” . (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a
autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. ” ( Constituția României, Ediția 2012).
 ”Pedeapsa cu moartea este interzisă”. Interdicție prevăzută de dispozițiile art.22 alin.3
(Constituția României, Ediția 2012).
Codul penal al României.
Este considerat ca fiind principalul izvor al dreptului penal român.
Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 24 iulie 2009 și a intrat în vigoare la data
de 1 februarie 2014.
De la intrarea lui în vigoare, Codul penal a mai fost modificat.
Ca și structură, are două părți: Partea general ă și Partea specială și cuprinde 446 de articole.
Partea generală, cuprinde 10 titluri începând de la art. 1 -187 și este împărțită astfel:
 legea penală și limitele ei de aplicare;
 infracțiunea;
 pedepsele;
 măsur ile de siguranță;
 minoritatea;
 răspunderea penală a persoanei juridice;
 cauzele care înlătură răspunderea penală;
 cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei;
 cauzele care înlătură consecințele condamnării;
 înțelesul unor termini sau expresii în legea penală.
Partea specială cuprinde 13 titluri, începând de la art.188 -446 și este împărțită astfel:
 infracțiuni contra persoanei;
 infracțiuni contra patrimoniului;
 infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat;
 infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
 infracțiuni de corupție și de serviciu;
 infracțiuni de fals;
 infracțiuni contra siguranței publice;
 infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială;
 infracțiuni electorale;
 infracțiuni contra s ecurității naționale;
 infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate;
 infracțiuni de genocid;

17
 infracțiuni contra umanității și de război.
Legile penale complinitoare.
Aceste legi au ca rezultat completarea reglemtărilor penale cu norme de drept penal.
Acestea nu conțin incriminări noi, ci sunt constituite, formate în exclusivitate doar din norme
de drept penal.
Sunt considerate a fi izvoare ale dreptului penal român datorită conținutului lor. Fac parte din
această categorie următoarele:
 Legea nr. 546/2002 privind grațierea și procedura acordării grațierii;
 Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar;
 Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
 Legea nr.252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de p robațiune;
 Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
 Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal.
Legea de executare a pedepselor este considerate ca fiind izvor de drept penal ca și lege
complinitoare.
Legile penale speciale.
Această categorie include incriminările separate de Codu l penal actual.
Aceste legi speciale sunt considerate a având caracter penal doar dacă în cuprinsul lor, în
structura lor pot fi prevăzute fapte care trebuie să fie sancționate din punct de vedere a legii penale.
Categorii de legi penale speciale:
 Legea nr.58/1934 asupra Cecului;
 Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;
 Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea pornografiei;
 Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
 Legea nr .46/2008 privind Codul silvic.
Tratatele și convențiile internaționale.
Acestea devin izvoare de drept în măsura în care ele sunt ratificate.
Printre cele mai importante tratate și convenții internaționale, enumerăm:
 Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 de Adunarea Generală a ONU,
aceasta a fost ratificată de România prin Legea nr.19/1990;
 Convenția de la Montreal din 23 septembrie 1971 pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate
împotriva securității aviației civile, a fost ratifcată de România prin Decretul nr.60/1975;
 Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la dat de 27 ianuarie 1999, fiind
ratificată de România prin Legea nr.27/2002.
Pentru aceste situații, se reține faptul că, actele normative prin care au fost adoptate convențiile și
tratatele devin izvoare de drept. Tratatele și convențiile internaționale nu au ele calitatea de izvoare
de drept.
Alte categorii de izvoare ale dreptului penal.
Pe lângă cele enumerate până acum, actuala reglementare consideră izvor de drept penal și
deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și anume:
 recursul în interesul legii;
 hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chest iuni de drept.
Recursul în interesul legii este prevăzut de art.471 și următoarele din Cod procedură penală
și dispune:
” (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele
judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din
oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de co nducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție
sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară

18
Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate
diferit de instanțele judecătorești.
(2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și mo tivarea acestora,
jurisprudența Curții Constituționale , a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a
Drepturilor Omului sau , după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în
doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în int eresul
legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca
inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept
care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești. ” (Codul
penal și Codul de pr ocedură penală, actualizat 01.09.2018).
Hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este prevăzută de art. 475 și
următoarele din Codul de procedură penală și este pronunțată de către Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Aceste categorii de decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt incluse în rândul
izvoarelor de drept prin dispozițiile art. 474 alin.4 Cod procedură penală și art.477 alin.3 Cod
procedură penală.
Art. 474 alin. 4 Cod procedură penală, prevede:
”(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data
publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. ” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
Art.477 alin.3 Cod procedură penală, prevede:
”(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării
deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. ” (Codul penal și Codul de procedură penală,
actualizat 01.09.2018).
De asemenea, poate fi considerat izv or de drept penal român:
 decretul Președintelui R omâniei prin care acordă grațierea individuală unei persoane
condamnate.
Acest izvor de drept este recunoscut prin Constituția României, art.94 lit.d prevede:
Alte atribuții . ” Președintele României îndeplinește și următoarele atribuții:
a) conferă decorații și titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareșal, de general și de amiral;
c) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege;
d) acordă grațierea individuală. ( Constituția României, Ediția 2012).

2.5. Persoana juridică ca și subiect al răspunderii penale

În cazul persoanelor juridice, răspunderea penală a acestora a fost contestată. Contestarea
acesteia avea ca premiză ideea că persoanele juridice nu pot săvârși infracțiuni, deoarece aceste
persoane nu sunt persoane reale ca și persoanele fizice, iar condu ita acestora depinde de conduita
persoanei fizice.
În actuala reglementare, persoana juridică reprezintă o realitate juridică incontestabilă și poate
săvârși infracțiuni, p utând fi subiect activ și pasiv al infracțiunii.
În dreptul penal român, primele dispoziții cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice
au fost consacrate în Codul penal Carol al II -lea. Acesta prevedea următoarele măsuri care se puteau
lua în privința persoanelor juridice și anume:
 închiderea localului, dispozițiile art.84;
 suspendarea și dizolvarea, dispozițiile art.85.
Aceste categorii de măsuri nu pot fi considerate ca fiind prima formă de reglementare în
dreptul nostru penal a răspunderii penale a persoanei juridice.

19
Astfel, primele dispoziții care cu adevărat au consacra t răspunderea penală a persoanei juridice
în dreptul penal român au fost cele cuprinse în Legea nr.299/2004 privind răspunderea penală a
persoanei juridice pentru infracțiunile de falsificare de monede sau de valori.
În Codul penal de la 1969, erau prevăzu te următoarele infracțiuni care puteau fi săvârșite de
persoanele juridice:
 săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monede sau de alt e valori, dispozițiile art. 282;
 falsificarea de valori străine, dispozițiile art. 284;
 deținerea de instrumente în vede rea falsificării de valori, dispozițiile art.285.
Așadar, pentru prima dată, în dreptul penal român, prin Legea nr.301/2004 privind Codul
penal, lege a cărei intrare în vigoare a fost părăsită, abandonată, s -a reglementat răspunderea penală
a persoanei juridice, o răspundere penală cu caracter general.
În reglementarea actuală, condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice sunt prevăzute
în art.135 Cod penal, și anume :

”Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru
infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei
activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
În literatura de specialitate s -au adus în discuție și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
o persoană juridică pentru a putea fi considerată subiect activ sau pasiv al infracț iunii.
Din coți nutul dispozițiilor art.135 Cod penal se deduc condițiile generale pe care trebuie să le
îndeplinească o persoană juridică pentru a fi considerată subiect active al infracțiunii.
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească persoana juridică pen tru a putea fi
subiect activ al infracțiunii:
a.) să aibă personalitate juridică ;
b.) să nu facă parte din categoria acelora care se bucură de imunitate penală;
c.) să fi săvâ rsâșit o infracț iune;
d.) să facă parte din sfera persoanelor juridice care răspund penal;
e.) infracțiunile să fie comise în interesul acesteia;
f.) infracțiunile să fie săvârșite în numele acesteia, chiar dacă ele nu sunt susceptibile de a aduce
un profit sau a evita o pierdere ori nu au legatură cu real izarea obiectului de activitate;
g.) condiții privin d persoanele care prin faptele lor pot antrena răspunderea penală a persoanei
juridice.
Persoana juridică pentru a putea răspunde din punct de vedere a legii penale, trebuie să existe
în momentul săvârșirii infracțiunii.
Nu pot fi considerate subiecte active ale infracțiunii asociațiile și grupările care nu au dobândit
personalitate juridică până la data comiterii infracțiunii.
În actuala reglementare, persoana juridică care se află în proces de lichidare până la încetarea
activității poate fi considera tă subiect activ al infracțiunii.
Art.151 Cod penal, prevede:

” Efectele comasării și divizări persoanei juridice
(1) În cazul pierderii personalității juridice prin fuziune, absorbție sau divizare intervenită
după comiterea infracțiunii, răspunderea pen ală și consecințele acesteia se vor angaja:
a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b) în sarcina persoanei juridice absorbante;

20
c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracțiuni
din patrimoni ul persoanei divizate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ține seama de cifra de
afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infracțiunea,
precum și de partea din patrimoniul a cesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice
participante la operațiune. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018 ).
Societatea comercială care este dizolvată și aflată în procedură de lichidare poate fi
considerată subi ect activ al infracțiunii, astfel ea își menține personalitatea juridică până la sfârșitul
procedurii de lichidare.
În situația în care societatea comercială își pierde personalitatea juridică prin fuziune,
absorbție sau divizare, după momentul săvârșirii infracțiunii, atragerea răspunderii penale și
consecințele acesteia vor reveni în sarcina persoanei juridice create prin fuziune, persoanei juridice
absorbante, respectiv persoanei juridice create prin divizare sau care a obținut fracțiuni din
patrimoniul persoanei divizate.
Răspunderea penală în general poate fi aplicată și poate interveni la orice persoană juridică.
De la această regulă, au existat câteva excepții. Astfel, nu răspund penal statul și autorităț ile
publice cum ar fi: Parlamentul, Președintele României, Guvernul, administrația publică centrală de
speci alitate, administrația locală, autoritatea judecătorească, acestea beneficiază de imunitate
generală și absolută .
Instituț iile publice care săvârșesc infracțiu ni în realizarea unei activități care poate să facă
obiectul domeniului privat nu sunt exceptate de la răspunderea penală, acestea bucurându -se de o
imunitate parțială.
Așadar, conform art.135 Cod penal, statul, autoritățile publice și instituțiile public e nu răspund
penal.
Conform teoriei, orice persoană juridică poate să răspundă penal pentru orice faptă prevăzută
de legea penală în vigoare.
Persoana juridică nu poate săvârși î n calitate de subiect activ nemijlocit toate infracțiunile pe
care le poate să vârși o persoană fizică. Infracțiunile pe care nu le poate săvârși persoana juridică, cu
titlu exemplificativ, sunt următoarele: nu poate fi autor la infracț iunea de evadare, bigamie, viol,
agresiune sexuală, conducerea unui autovehicul fără permis de cond ucere.
Actuala reglementare, prevede trei modalități de comitere a infracțiunii de către persoana
juridică pentru a răspunde penal, și anume: în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în
numele persoanei juridice.
Prin reglementarea celo r trei modalități s -a încercat evitarea posibilităților de sustragere de la
răspunderea penală a persoanelor juridice.
În cazul răspunderii penale a persoanei juridice nu se poate stabili o anumită formă a
vinovăției, deoarece aceasta este specifică doar p ersoanelor fizice, fără a se extinde și la persoanele
juridice.
Pentru faptele săvârșite de persoanele juridice, vinovăția în forma cerută de lege va fi aceeași
cu cea reținută pentru persoana fizică ( organul de conducere al persoanei juridice).
Persoanel e fizice care pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice pot fi administratorii,
gestionarii , prepuș ii, reprezentanț ii societății chiar și mandatarii.
Dacă persoana fizică a săvârșit fapta în interes propriu , atunci răspunderea penală a persoanei
juridice este exclusă.
2.6. Personalitatea juridică pentru angajarea răspunderii penale a persoanei
juridice.
Aspecte generale.
Pentru a angaja răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta trebuie să aibă personalitate
juridică. Personalitatea juridică este o condiție generală și esențială pentru atragerea răspunderii
penale a personei juridice.

21
Personalitatea juridi că reprezintă o deosebită importanță în vederea angajării răspunderii
penale a persoanei juridice.
Art. 25 alin. (3) Cod civil prevede definiția legală a noțiunii de persoană juridică și anume
"Subiectele de drept civil
(1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice.
(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi și de obligații civile.
(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de
lege, este titulară de drepturi și de obligații civile .” (Codul Civil, actualizat la 1 februarie 2019, Ediție
îngrijită de Judecător Claudiu Dragușin).
Dispozițiile art.25, alin.3 Cod Civil circumscrie acestei categorii de subiecte de drept acele
forme de organizar e care, pe de o parte, îndeplinesc condițiile exprese ale legii, iar, pe de altă parte,
sunt titulare de drepturi și obligații civile, cee ace înseamnă că persoanele juridice au capacitate civilă.
Art. 187 Cod civil face referire la elementele constitutive ale persoanei juridice și prevede că:
” Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu
propriu, afect at realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.” (Codul Civil,
actualizat la 1 februarie 2019, Ediție îngrijită de Judecător Claudiu Dragușin).
Art.188 Cod civil, dispozițiile acestuia fac referire la calitatea de persoană jur idică, și prevede
că:
” Sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal
înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute
la art. 187.” (Codul Civil, actualizat la 1 februarie 2019, Ediție îngrijită de Judecător Claudiu
Dragușin).
Specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității de Drept din Timișoara au analizat în
detaliu dispozițiile art.187 și a art.188 Cod civil, și au ajuns la concluzia că nu orice persoană juridică
poate să răspundă penal , aceștia susțin că perso ana juridică trebuie să personalitate juridică. Fără
personalitate juridică o persoană juridică nu poate fi subiect activ al infracțiunii și, prin urmare, nu
poate răspunde penal.
Existenț a personalității juridice a unei entități este o conditie esențială pentru a se putea angaja
răspunderea sa penală. Această condiție nu este prevăzută expres în cuprinsul art. 135
din Codul penal, dar se poate deduce fără nicio îndoială , pe de o parte, din utiliza rea expresiei
"persoană juridică", ci nu a expresiei "entitate colectivă" sau "persoană colectivă".
De asemenea , s-au adus precizări și cu privire la entitatea colectivă, astfel, o entitate colectivă
de drept, pentru a putea răspunde penal, trebuie să aibă capacitate juridică penală.
În Jurispr udență, s -a reținut că personalitatea juridică nu ar fi o componentă definitorie a
calității de persoană juridică, cea din urmă putând exista, ca regulă, și în absența celei dintâi;
În sfera subiectelor de drept care pot avea calitatea de persoane juridice, legiuitorul român a
ales să includă două categorii de entități, fie colective, fie unipersonale:
-entități cărora, prin acte normative speciale, legiuitorul le -a atribuit în mod explicit calitatea de
persoană juridică, indiferent dacă ele îndeplinesc ori nu toate cele trei elemente constitutive,
cumulative, ale persoanei juridice;
-entități cărora, deși legiui torul nu le -a atribuit în mod expres calitatea de persoană juridică, le -a
asimilat totuși o atare calitate, ca efect al constituirii lor în conformitate cu legea și al întrunirii
condițiilor specifice persoanei juridice. (Jurisprudență, EuroAvocatura.ro).
Dacă persoan a juridică este acea formă de organizare înființată conform legii, titulară de
drepturi și obligații p roprii, personalitatea juridică semnifică, în schimb, rezultatul procedeului
tehnico -juridic prin care o persoană juridică este înființată și recunoscută ca veritabil subiect de d rept,
distinct de persoanele fizice ce o compun. (EuroAvocatura.ro)
Data dobândirii personalității juridice nu este, în mod necesar, data înfiintării persoanei
juridice. Regula este că o entitate dobândește personalitate juridică și, implicit, capacitatea deplină de
a avea drepturi și obligații, ulterior înființării, fie prin înregistrare (în cazul persoanelor juridice
supuse înregistrării), fie ca efect al autorizării constituirii lor ori al îndeplinirii altei cerințe prevăzute
de lege. Numai prin excepție, legiuitorul recunoaște entităților nesupuse înregistrării capacitate civilă

22
de la data înfiintării lor, în conditiile generale prevăzute de art. 205 alin. (2) din Codul civil și cu
respectarea cerințelor particulare, prevăzute de actul no rmativ în temeiul căruia acestea iau ființă.
(EuroAvocatura.ro)
Făcând referire la participarea " în nume propriu " a persoanei juridice la circuitul civil, textul
reconfirmă raportul de condiționare dintre dobândirea – în mod prealabil – a personalității juridice de
către o organizație și aptitudinea sa de a -și asuma drepturi și obligații proprii – în mod subsecvent –
ca subiect de drept distinct. Personalitatea juridică este, prin urmare, cea care conferă unei entități
calitatea de subiect de drept distinct, drepturi și obligații proprii, dar și responsabilitate juridică
proprie. (EuroAvocatura.ro)
Capacitatea de exercițiu și funcționarea persoanei juridice este prevăzută de a rt. 219 Cod civil:
”Răspunderea pentru fapte juridice
(1) Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana
juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.
(2) Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le -au săvârșit, atât față
de persoana juridică, cât și față de terți.” (Codul civil, actualiza t septembrie 2018).
Putem aminti și dispozițiile art.220 Cod civil, care prevăd :
” Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice
(1) Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor și a altor
persoane care au acționat în c alitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile
cauzate persoanei juridice de către aceștia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, aparține,
în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va dec ide cu majoritatea cerută
de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare.
(2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1)
nu figurează pe ordinea de zi.
(3) Organul de conducere compete nt desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată
să exercite acțiunea în justiție.
(4) Dacă s -a hotărât introducerea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul
acestora încetează de drept și organul de conducere competent va proce da la înlocuirea lor.
(5) În cazul în care acțiunea se introduce împotriva directorilor angajați în baza unui alt
contract decât a unui contract individual de muncă, aceștia sunt suspendați de drept din funcție până
la rămânerea definitivă a hotărârii jude cătorești.” (Codul civil actualizat, septembrie 2018)
În ceea ce privește entitățile în curs de constituire sau pe cele care și -au încetat existența
prin dizolvare , acestea nu răspund penal,
În literatura de specialitate s-au adus mențiuni cu privire la angajarea răspunderii penale
pentru persoanele juridice aflate în procedura de lichidare . Astfel s -a ajuns la concluzia că acestea
răspund penal pentru faptele săvârșite în timpul procedurii de lichidare.
Autoarea , Dorina Maria Costin, într -una din lucrările sale făcea referire răspunderea
persoanelor juridice străine și atragerea răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul
României. Astfel, ”î n temeiul principiului teritorialității legii penale, trebuie să admitem că și
persoanel e juridice străine care comit infracțiuni pe teritoriul României vor răspunde penal potrivit
legii penale române .” ( Dorina Maria Costin, 2010).
În Jurisprudență, s -a ridicat problema răspunderii penale a partidelor, sindicatelor și
patronatelor.
Art.22 di n Legea nr.14/20013 prevede că :
” Partidul politic dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive și irevocabile
a hotărârii instanței privind admiterea cererii de înregistrare. ” (Legea nr.14/2003, Legea partidelor
politice).
Astfel, partidele politice își încetează existența juridică prin :
 dizolvare;
 hotărâre a Curții Constituționale ;
 hotărâre judecătorească.

23
Chiar dacă prin lege partidele politice sunt considerate persoane juridice de drept public,
legiuitorul român nu le -a excclus d e la răspundere penală, ci acesta a exclus doar aplicarea împotriva
acestora a anumitor pedepse , cum ar fi cele complementare care fac referire la dizolvare și lichidare.
Sindicatele și patronatele își dobândesc personalitatea juridică și totodată își pierd
personalitatea juridică în condițiile prevăzute de Legea nr. 54/2003 (a sindicatelor) și Legea nr.
54/2004 (a patronatelor). La fel ca și partidelor politice, nici sindicatelor sau patronatelor nu li se pot
aplica dizolvarea și suspendarea activităț ii.
Art.193 Cod civil prevede efectele personalității juridice în cazul persoanelor juridice, și
anume:
” (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile
asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s -ar dispune altfel.
(2) Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună -credință calita tea de subiect de
drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmărește ascunderea unei fraude, a unui abuz de
drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice. ” (Codul Civil, actualizat la 1 februarie 2019, Ediție
îngrijită de Judecător Claudiu Dr agușin).

2.7. Capacitatea juridică a persoanei juridice.

Capacitatea juridică reprezintă a doua condiție generală pentru a putea fi angajată răspunderea
penală a persoanei juridice . Pentru a putea fi trasă la răspundere din punct de vedere al legislației
penale , persoana juridică trebuie să nu facă parte din categoria celor excluse, deoarece nu toate
persoanele juridice răspund penal .
Art.205 Cod civil, prevede:
” Data dobândirii capacității de folosință
(1) Persoanele juridice care sunt supu se înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și
obligații de la data înregistrării lor.
(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit
art. 194, de la data actului de înființare, de la data autoriză rii constituirii lor sau de la data îndeplinirii
oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de
înființare, să dobândească drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca
persoana juridică să ia ființă în mod valabil.
(4) Fondatorii, asociații, reprezentanții și orice alte persoane care au lucrat în numele unei
persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat și solidar față de t erți pentru actele juridice
încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispozițiilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana
juridică nou -creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le -a preluat asupra sa. Actele astfel
preluate sunt considera te a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor și produc efecte
depline.” (Codul civil, actualizat septembrie 2018).

În reglementarea actuală, condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice sunt prevăzute
în art.135 Cod penal, și anu me:

”Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru
infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei
activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09. 2018).

24
Răspunderea penală în general poate fi aplicată și poate interveni la orice persoană juridică.
De la această regulă, au existat câteva excepții. Astfel, nu răspund penal statul și autoritățile
publice cum ar fi: Parlamentul, Președintele României, G uvernul, administrația publică centrală de
specialitate, administrația locală, autoritatea judecătorească, acestea beneficiază de imunitate
generală și absolută.
Instituțiile publice care săvârșesc infracțiuni în realizarea unei activități care poate să fa că
obiectul domeniului privat nu sunt exceptate de la răs punderea penală.
Așadar, conform art.135 Cod penal, statul, autoritățile publice și instituțiile publice nu răspund
penal.
Statul și autoritățile publice nu răspund penal , deoarece nu au capacitate j uridică penală,
astfel că nu pot intra în raporturi de răspundere penală în calitate de subiecți pasivi ai acestor raporturi .
Art.221 Cod civil face referire la răspunderea penală a persoanelor juridice.
”Răspunderea persoanelor juridice de drept public
Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru
faptele licite sau ilicite ale organele lor, în aceleași condiții ca persoanele juridice de drept privat.”
(Codul civil, actualizat septembrie 2018).
Cu privire la excluderea statului din sfera persoanelor juridice car e răspund penal, această
excludere se justifică prin faptul că, statul , este printre singurele persoane juridice care nu pot fi
desființate, statul este unicul subiect activ al raporturilor de răspu ndere penală.
Pe de altă parte ,statul nu poate să -și impună singur sancțiuni. În cazul persoanelor juridice
singura pedeapsă principală este amenda . De asemenea, statului nu i se pot aplica nici pedepsele
complementare.
În sistemul nostru de drept, statul nu răspunde penal .
În legislația penală a Danemarcei , este prevăzută angajarea răspunderii penale a statului .
Autoritățile publice precum : Parlamentul, Președintele României, Guvernul, administrația
publică, autoritatea judecătorească nu răspund p enal.
De asemenea, i nstituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în
exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat .
Sunt considerate instituții publice , cu titlu exemplificative, Institutul Național al Magistraturii,
Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, Institutul de Expertize Criminalistice, Institutul
Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, Banca Națională a României, Uniunea
Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici.
De subliniat faptul că, persoanele juridice de drept privat pot răspunde penal , indiferent de tipul
de activitate pe care -l desfășoară.
Art. 141 Cod penal, prevede:
” Neaplicarea dizolvării sau suspendări i activității persoanei juridice
(1) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) și lit. b) nu pot fi aplicate
instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori
aparținând minorități lor naționale, constituite potrivit legii.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în
domeniul presei. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018 ).
Următoarelor categorii de persoane juridice li se poate atrage răspunderea penală, în condițiile
în care sunt îndeplinite și celelate criterii de atragere a răspunderii penale pentru faptele săvârșite :
asociațiile, fundațiile, sindicatele, societățile comerciale, soci etățile cooperative, societățile agricole,
grupuri le de interes economic și regiile autonome.

2.8. Atragerea răspunderii penale a persoanei juridice
În litearatura de specialitate, s -a subliniat idea că, fapta săvârșită de persoana juridică nu poate
fi concepută în afara persoanei fizice care prin intermediul acțiunilor sau inacțiunilor ei determină
conduita persoanei juridice.

25
Relațiile care trebuie să existe între persoana fizică și persoana juridică, pentru ca fapta
persoanei fizice să poată antrena răspunderea penală a persoanei juridice, reies din dispozițiile art 135
Cod penal.
Art.135 Cod penal, prevede:
” Condițiile răspunderii penale a persoa nei juridice
(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru
infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei
activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Semnificațiile art.135 Cod penal. (Laura Maria Stănilă, Caiet de seminar. Drept penal -Partea
generală, 2018).
a) model de răspundere directă;
b) este independent, distinctă de răspunderea penală a persoanei fizice;
c) nu este condiționată de răspunderea penală a persoanei fizice;
d) este o răspundere subiectivă: analiza vinovăției persoanei juridice se realizează distinct de
analiza vinovăției persoanei fizice care a comis actul material;
e) identificarea elementului subiectiv în cazul infracțiunii comise de persoana juridică se
realizează diferit , în funcție de cazul în care subiectului colectiv de drept i se poate antrena
răspunderea penală;
f) infracțiunea trebuie comisă în numele, interesul sau realizare a obiectului de activitate al
persoanei juridice;
g) infracțiunea se comite faptic de către reprezentantul legal, statutar, contractual sau de către
un angajat al persoanei juridice.
a.) Modelul răspunderii directe
 consolidează principiul răspunderii penale personale;
 răspundere proprie a persoanei juridice care se angajează prin derularea unui procedeu distinct
de evaluare a vinovăției față de procedeul de angajare a răspunderii penale a persoanei fizice;
 persoana juridică și persoana fizică sunt două entită ți separate, doi agenți distincți, fiecare
răspunzând penal în conformitate cu actele materiale.
b.) Analiza vinovăției persoanei juridice se realizează distinct de analiza vinovăției persoanei
fizice care a comis actul material.
 cerința ca fapta să fie comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege subzistă;
-definiția legală a infracțiunii -art.15 Cod penal și anume : ” (1) Infracțiunea este fapta
prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit –
o. (2) Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
-art.315 alin.1 lit.b Cod procedură penală și art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la
art.16 alin.1 lit.b teza a II a Cod pr ocedură penală;
 formele de vinovăție reglementate de art.16 Cod penal -intenția, culpa și intenția depășită -se
aplică și persoanelor juridice (dificil prin prisma teoriei psihologice);
 analiza distinctă a elementului subiectiv al persoanei juridice, datorit ă specificului acestuia,
se realizează în strânsă legătură atât cu elementul material al faptei comise de persoana
juridică, cât și cu conduita agentului/agenților umani implicat/implicați în comiterea
infracțiunii;
c.) Identificarea elementului subiectiv în c azul infracțiunii comise de persoana juridică se
realizează diferit, în funcție de cazul în care subiectului colectiv de drept i se poate antrena
răspunderea penală.

26
 Comiterea faptei în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice
– doar dacă fa pta comisă are legătură cu realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice –
principiul specialității;
– nu ar putea atrage răspunderea penală a persoanei juridice faptele care au doar o legătură
nespecifică și ocazională cu obiectul de activitate al persoanei juridice;
– agentul uman care comite actul material poate fi atât o persoană fizică ce face parte din
organele de conducere ale persoanei juridice, cât și orice altă persoană fizică ce acționează în
baza unui mandat de reprezentare legal, contrac tual sau chiar de facto ;
– dacă fapta e comisă de un organ de conducere – teoria identificării;
– dacă fapta e comisă de un reprezentant legal, contractual sau de facto –se verifică dacă între
structura decizională a persoanei juridice și comiterea infracțiunii de către agentul uman există
o legătură în sensul că persoana juridică, prin structura sa decizională, a urmărit, a cunoscut
sau măcar a putut prevedea, în mod rezonabil, posibilitatea comiterii unei asemenea fapte.

 Comiterea faptei în intere sul persoanei juridice
– indiferent de natura interesului, material sau non -material;
– beneficii materiale: realizarea unui câștig/evitarea unei pierderi;
– interes non -material: creșterea prestigiului, a vizibilității în plan social, eficientizarea
funcționări i, eficientizarea organizării activității persoanei juridice;
– agentul uman poate fi orice persoană, indiferent de poziția sa în societate, de aceea,
identificarea elementului subiectiv este destul de dificilă;
– dacă fapta e comisă de un organ de conducere -teoria identificării;
– dacă fapta e comisă de o altă persoană, este nevoie a se demonstra că structura decizională a
persoanei juridice a urmărit, cunoscut, prevăzut sau măcar ar fi putut să prevadă în mod
rezonabil comiterea faptei ori că există la nivelul decizional o politică tolerantă și pasivă față
de comiterea unor asemenea fapte;
– dacă fapta a fost comisă în interesul personal al agentului uman, fără nicio legătură cu
interesele persoanei juridice, nu se poate angaja răspunderea penală a persoanei jurid ice pe
temei subiectiv.

 Comiterea faptei în numele persoanei juridice
– în numele persoanei juridice nu pot acționa decât organele sale de conducere și reprezentanții
săi, legali sau contractuali, care acționează în baza și în limitele puterilor conferite d e persoana
juridică prin încheierea unor contracte de mandat, management;
– actele juridice încheiate de organele de conducere sau de reprezentanții persoanei juridice sunt
actele persoanei juridice înseși, deoarece voința reprezentanților persoanei juridice e de fapt
voința persoanei juridice;
– existența și forma de vinovăție cerută de lege vor fi stabilite pentru persoana juridică în măsura
în care se vor regăsi în sarcina organului de conducere al acesteia -nu se mai impune vreo
analiză suplimentară a elemen tului subiectiv -automatisme în practică;
– în cazul reprezentantului contractual (ex. mandatar), pentru a evita pericolul alunecării spre
un temei obiectiv, este necesar a se verifica, pentru stabilirea elementului subiectiv al
persoanei juridice, dacă fapta a fost comisă în limitele sau cu depășirea mandatului:
 dacă a fost comisă în limitele mandatului, se verifică legalitatea însărcinărilor prin
prisma deciziei date de organul de conducere care a autorizat încheierea contractului
de mandat;
 dacă a fost comisă cu depășirea limitelor mandatului, se verifică dacă structura
decizională a persoanei juridice a încurajat prin pasivitate, a tolerat sau are măcar o
culpă in eligendo în alegerea reprezentantului, care să ofere în mod rezonabil indicii
cu privire la cunoașterea sau măcar posibilitatea de prevedere a comiterii faptei
respective;

27
– elementul subiectiv al persoanei juridice poate fi eliminat în totalitate dacă fapta e comisă de
mandatar în interes pur personal, fără nicio legătură cu persoan a juridică, chiar dacă aparent
este satisfăcută cerința acționării în numele persoanei juridice;
În practică cele trei cazuri sunt dificil de delimitat, uneori fapta fiind comisă atât în numele,
cât și în interesul sau în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice.
Cu excepția cazurilor în care fapta este comisă de chiar organul de conducere , când vinovăția
acestuia se identifică cu vinovăția persoanei juridice, în toate celelalte situatii, indiferent că vorbim
de fapte comise în nu mele, interesul sau realizarea obiectului de activitate a persoanei juridice,
stabilirea elementului subiectiv al persoanei juridice nu se poate realiza fără o analiză temeinică și
complexă a structurii decizionale, a politicilor societare, deci a culturii entității colective, vinovăția
acesteia fiind determinată de măsura în care modul de organizare și funcționare a entității a determinat
comiterea infracțiunii.
Având în vedere reformularea art.135 Cod penal, din care a fost eliminată sintagma prevăzută
de art.19 indice 1 Cod penal anterior ”dacă fapta a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de
lege” , precum și necesitatea analizei structurii și modurilor de decizie în cadrul persoanei juridice în
marea majoritate a cazurilor, este foarte probabil ca formele de vinovăție cu care acționează persoana
juridică, pe de o parte, și persoana fizică, pe de altă parte, să nu fie identice (omor -ucidere din culpă).
Deși este destul de dificil de acceptat o atare soluție, textul art.135 vorbind despre angajarea
răspunderii penale a persoanei fizice și a persoanei juridice pentru aceeași faptă, lucrurile se clarifică
dacă înțelegem noțiunea de faptă în sensul de conduită, iar nu acela de faptă descrisă de o normă de
incriminare (faptă tipică).
Forma de vinovăție cu care a acționat persoan juridică se stabilește prin identificarea poziției
subiective a organelor persoanei juridie față de faptă și față de urmările ei.
Intenția directă – structură decizională a persoanei juridice prevăzută și urmărită prin
directivele sa u însărcinările date de producerea rezultatului.
Intenția indirectă – structura decizională a luat în cunoștință de cauză o serie de decizii, însă
prin adoptarea acestora s -a acceptat indferent de către organele de conducere probabilitatea comiterii
faptei .
Culpa cu prevedere și culpa simplă se demontrează prin analiza organizării activității și a
politicilor de acțiune ale persoanei juridice în sensul identificării unei politici de tolerare, acceptare
a unor conduite umane în domeniul de activitate în ca re a fost comisă fapta.
Practica judiciară întâmpină dificultăți în motivarea prezenței elementului subiectiv, de aceea,
numărul cazurilor de inculpare a persoanei juridice este redus, raportat la cazurile de inculpare a
persoanei fizice.
Persoane juridice care nu răspund penal în mod absolut:
 statul ;
 autoritățile publice.
Persoane juridice care răspund penal limitat:
 instituțiile publice (răspund penal doar pentru infracțiuni comise în derularea unor activități
care fac obiectul domeniului privat.
Persoane juridice care răspund penal, dar nu li se pot aplica anumite pedepse complementare
(dizolvarea, suspendarea activității, plasarea sub supraveghere judiciară):
 instituțiile publice;
 partidele politice;
 sindicatele;
 patronatele și organizațiile reli gioase ori aparținând minorităților naționale;
 persoanele juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.
Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de absolut orice persoană fizică cu
condiția ca aceasta să facă parte din organele de conducere ale persoanei juridice.
De asemenea răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice prepus al
persoanei juridice, de orice persoană care se află sub autoritatea persoanei juridice, de o anumită

28
persoană care are o relație fie de fapt, fie de drept cu persoana juridică în cauză și aceasta acționează
în vederea realizării obiectului de activitate ori acționează în interesul persoanei juridice sau
acționează chiar în numele persoanei juridice.
În literatura de specialitate s -a menționat faptul că răspunderea penală a persoanei juridice
poate fi angajată chiar și ca urmare a conduitei unei alte persoane juridice care a acționat în realizarea
obiectului de activitate al persoanei juridice răspunză toare penal, în interesul ori în numele acesteia.
În acest caz, pentru fiecare dintre persoanele juridice, condițiile răspunderii penale se vor verifica în
mod distinct. Bineînțeles că răspunderea penală a persoanei juridice se va analiza prin prisma
condu itei persoanelor fizice implicate. (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).

2.9.Conexiunea răspunderii penale a persoanei juridice cu cea a persoanei fizice.
Cunoscuții autori, au susținut ideea că, prin introducerea răspunde rii penale a persoan ei
juridice, legiuitorul român nu a încercat să protejeze persoanele fizice care au săvârșit infracțiunea
sau mai bine spus au contribuit la realizarea obiectului material al infracțiunii .
Contrar , în art. 135 alin. (3) C. pen. se precizează că „răspundere a penală a persoanei juridice nu
exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte”.
Persoana fizică î n privința căreia sunt întrunite aspectele obiective ale faptei prevăzute de
legea penală răspunde penal, în timp ce persoana juridică în legătură cu care s -a comis infracțiunea
răspunde penal uneori și, foarte rar, sunt cazuri în care persoana juridică răspunde penal în mod
exclusiv. Posibilitatea răspunderii penale exclusive a persoanei juridice rezultă din pre vederile art.
135 alin. (3) C. pen., conform cărora răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea
penală a persoanei fizice. (Mihai Hotca, articol publicat la 23 septembrie 2017)
Răspunderea penală a persoanei juridice se poate cumula cu c ea a persoanei fizice, dar nu o
presupune, astfel că pot exista cazuri în care persoana juridică să răspundă penal, deși organele
judiciare nu au reușit să rețină în sarcina vreunei persoane fizice condițiile răspunderii penale.
Stabilirea răspunderii pen ale a persoanei juridice presupune în toate cazurile raportarea la una
sau mai multe persoane fizice care au realizat elementul material al faptei prevăzute de legea penală.
Fără o asemenea raportare, angajarea răspunderii penale a persoanei juridice ar fi arbitrară .
Chiar dacă răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii
penale a cel puțin unei persoane fizice, mereu aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin
unei persoane fizice, chiar dacă nu se poa te stabili identitatea acesteia.

2.10. Jurisprudență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, decizia nr.1/2016 din 13 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr.138 din 23
februarie 2016. (Laura Maria Stănilă, Caiet de seminar. Drept p enal-Partea generală, 2018).
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că întreprinderea individuală, fiind formă de
activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în baza dispozițiilor Ordonanței
de Urgență nr.44/2008, nu are ca litatea de persoană juridică, așadar, nu poate răspunde penal în
condițiile prevăzute de art. 135 Cod penal, care prevede că:
” Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspu nde penal pentru
infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei
activități ce nu poate face obie ctul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).

29
Înalta Curte de Casați e și Justiție notează că, în ceea ce privește raportul dintre noțiunea de
persoană juridică și aceea de personalitate juridică, desi, din punct de vedere terminologic , cele două
concept nu se suprapun, se află însă într -o relație de condiționare reciprocă.
Dacă persoana juridică este acea formă de organizare înființată conform legii, titular de
drepturi și obligații proprii, personalitatea juridică semnifică, în schimb, rezultatul procedeului
tehnico -juridic prin care o persoană juridică este înființată și recunoscută ca și veritabil subiect de
drept, distinct de persoanele fizice ce o compun.
Data dobândirii personalității juridice nu este, în mod necesar, data înființării persoanei
juridice. Regula este că o entitate dobândește personalitate juridică și, i mplicit, capacitatea deplină de
a avea drepturi și obligații, ulterior înființării prin:
 înregistrare (în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării);
 ca effect al autorizării constituirii lor ori al îndeplinirii altei cerințe prevăzute de lege.
Numai prin excepție, legiuitorul recunoaște entităților nesupuse înregistrării capacitatea civilă
de la data înființării lor, în condițiile generale prevăzute de art.205 alin (2) Cod civil și cu respectarea
cerințelor particulare, prevăzute de actul normative î n temeiul căruia acestea iau ființă.
Art. 205 alin.2 Cod civil prevede că:
” Data dobândirii capacității de folosință
(1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și
obligații de la data înregistrării lor.
(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit
art. 194, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii
oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de
înființare, să dobândească drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca
persoana juridică să ia ființă în mod valabil.
(4) Fondator ii, asociații, reprezentanții și orice alte persoane care au lucrat în numele unei
persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat și solidar față de terți pentru actele juridice
încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispozițiilor alin. (3) , în afară de cazul în care persoana
juridică nou -creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le -a preluat asupra sa. Actele astfel
preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor și produc efecte
depline.” (Codu l civil, actualizat septembrie 2018).
Indiferent însă de specificul mecanismelor legale prin care entitățile colective sau
unipersonale dobândesc personalitate juridică, recunoașterea calității lor de subiect de drept, distinct
de constituenții săi, este c ondiționată întotdeauna de finalizarea acestor mecanisme.
Unei entități nu i se poate recunoaște, așadar, calitatea de persoană juridică dacă ea nu are, în
condițiile legii și personalitate juridică, după cum nu se poate vorbi de personalitate juridică în cazul
unei forme de organizare care ab initio nu poate avea calitatea de persoană juridică. Fie potrivit legilor
special, fie Codului civil.
O atare concluzie se desprinde nu doar din analiza coroborată a prevederilor legale anterior
enunțate, ci și din in terpretarea logică a dispozițiilor art.193 alin 1 Cond civil, care sub denumirea
marginală ”Efectele personalității juridice”, prevede:
” (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile
asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s -ar dispune altfel.” (Codul civil,
actualizat septembrie 2018).
Făcând referire la participarea în nume propriu a persoanei juridice la circuitul civil, textul
reconfirm raportul de condiționare dintre dobândirea în mod prealabil a personalității juridice de către
o organizație și aptitudinea sa de a -și asuma drepturi și obligații proprii, în mod subsecvent ca subiect
de drept distinct. Personalitatea juridică poate fi considerate ca fiind cea care confer unei en tități
calitatea de subiect de drept distinct, drepturi și obligații proprii, dar și personalitate juridică proprie.
În acest context se poate conchide, contrar tezei avansate, că o persoană juridică este, prin
ipoteză, o entitate dotată întotdeauna cu per sonalitate juridică.

30
În planul răspunderii penale, concluzia astfel enunțată, are semnificația imposibilității de
antrenare a răspunderii unor entități/organizații fără personalitate juridică, indiferent dacă ele sunt
înființate și organizate în strictă co nformitate cu normele unor legi special și independent de forma
concretă de organizare.
Având ca efect inexistența capacității sale juridice, absența personalității juridice a subiectului
de drept semnifică, în materie penală, inaptitudinea acestuia de a s e implica ab initio, în nume propriu,
în raporturile penale de conformare, de a -și asuma proprio nomine obligațiile ce îi revin în acest tip
de raporturi și, implicit, de a suporta, în caz de încălcare a acelor obligații, toate consecințele penale
ale fapt elor sale.
Cerința existenței personalității juridice ca premise pentru angajarea răspunderii penale a
entităților colective în condițiile art.135 Cod penal a fost subliniată, de altfel, expressis verbis în chiar
expunerea de motive la Legea nr.286/2009. Î n secțiunea a 2 -a pct.2.38 a acestui document s -a precizat
că ”în reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se
fundamentează această răspundere în concepția Codului penal în vigoare, astfel cum a fost modifi cat
prin Legea nr.278/2006”, afirmându -se explicit că ” a fost menținută cerința existenței personalității
juridice ca premise pentru angajarea răspunderii penale a entităților colective.”

31
CAPITOLUL III. CONSIDERAȚII PRELIMINARE PRIVIND
RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

3.1. Generalități privind sancțiunile de drept penal .
Sancțiunile de drept penal au fost considerate ca fiind acele consecințe ale încălcării normelor
penale. De asemenea este menționat faptul c ă, orice normă juridică este constituită din consecința
nerespectării dispoziției, mai exact, sancțiunea la care este expus cel care nu a luat în considerare
această dispoziție.
Realizarea normelor de drept penal se face după cum ne este cunoscut, prin re spectarea
acestora de bunăvoie de către indivizii societății a tuturor preceptelor penale.
Pentru cei ce respectă normele penale, care își conformează conduita normelor penale din
convingere că respectarea acestora este în interesul lor și al întregii soc ietăți, sancțiunile penale din
normele respective evidențiază doar importanța valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptelor
care ar aduce atingere acestor valori. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Față de cei care își conformează conduita dispozițiilor din normele penale, din teama de a nu
fi sancționați, sancțiunile penale reprezintă amenințarea cu anumite privațiuni și suferințe inevitabile
în cazul încălcării normelor penale. Prin prevederea sancțiunilor în normele penale se rea lizează
prevențiunea generală, se atrage atenția tuturor destinatarilor că în apărarea valorilor sociale este
interesată întreaga societate, iar întinderea sancțiunilor sunt o reflectare a importanței acordate
valorilor sociale respective apărute prin norm ele penale. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache,
2016).
Față de cei care, cu toată amenințarea sancțiunilor din normele penale, au săvârșit faptele
interzise, au încălcat dispozițiile din normele penale, sancțiunile sunt consecințele inevitabile al e
conduitei lor periculoase și sunt menite să asigure atât constrângerea, cât și reducerea celor care au
comis fapte interzise prin normele penale. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Prin intermediul aplicării sancțiunilor de drept penal s e urmărește:
 restabilirea ordinii de drept;
 se realizează prevenirea săvârșirii de infracțiuni din partea celui sancționat;
 se realizează prevenirea săvârșirii de infracțiunii de către alte persoane prin intermediul
normelor penale.
Sancțiunile de drept pe nal sunt considerate a fi instituția fundamentală a dreptului penal.
Sancțiunile de drept penal alături de instituția răspunderii penale și instituția infracțiunii
constituie pilonii oricărui sistem de drept penal.
Sancțiunea penală este consecința stabi lirii răspunderii penale a făptuitorului, iar, la rândul ei,
răspunderea penală este consecința săvârșirii unei infracțiuni. ( Constantin Mitrache și Cristian
Mitrache, 2016).
Sancțiunile de drept penal au următoarele caractere:
 acestea sunt prevăzute în normele penale și pot fi aplicate și luate doar de către organele
penale;
 au caracter represiv;
 au caracter retributiv;
 acestea implică o restrângere a drepturilor , o suferință sau chiar o privațiune a celui care a
săvârșit infracțiunea;
 scopul acestora e ste acela de a preveni săvârșirea de noi fapte considerate periculoase atât de
către cel care suportă sancțiunea cât și de ceilalți indivizi ai societății;
 sancțiunile de drept penal sunt fundamentale în vederea apărării valorilor sociale.
Clasificarea sancțiunilor de drept penal .
În continua luptă împotriva infracționalității, s -au diversificat măsurile de apărare socială.
Științele penale au contribuit la găsirea celor mai eficiente măsuri de restabilire a ordinii de
drept ce au fost încălcate. De asem enea au contribuit și la prevenirea săvârșirii infracțiunilor in viitor
atât de către cei care au săvârșit o infracțiune cât și de către ceilalți indivizi ai societății.

32
În dreptul penal român, în lupta împotriva infracționalității, pe lângă pedepse a fost introduse
și alte sancțiuni cu rol preventiv și educativ.
În Codul penal român în vigoare sunt prevăzute următoarele sancțiuni:
 pedepsele;
 măsurile de siguranță;
 măsurile educative.
Pe lângă aceste trei sancțiuni importante, în Codul penal român este prev ăzută și o sancțiune
cu caracter administrativ, cum ar fi avertismentul.
Avertismentul este aplicat de instanța de judecată, dar acesta nu devine o sancțiune de drept
penal, deoarece nu antrenează nicio consecință produsă în materie penală, acesta putând f i considerat
ca o sancțiune extrapenală.
Avertismentul este prevăzut în Codul pena l actual în art. 81:
” (1) Când dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică infractorului un
avertisment.
(2) Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fa pt care au determinat renunțarea la
aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care
se expune dacă va mai comite infracțiuni.
(3) În caz de concurs de infracțiuni se aplică un singur avertisment.” (Codul penal și Codul de
procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Avertismentul este aplicat de instanța de judecată în cazul în care dispune renunțarea la
aplicarea pedepsei în condițiile art.80 Cod penal.
Art.80 Cod penal prevede:
” (1) Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele
condiții:
a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea
urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost co misă, motivul și scopul
urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de
posibilitățile sale de în dreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza
consecințelor pe care le -ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42
lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s -a împlinit termenul de reabilitare;
b) față de același infractor s -a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s -a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;
d) pedeap sa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5
ani.
(3) În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă
pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).”
(Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Pedepsele și măsurile educative sunt sancțiuni penale și măsurile de siguranță sunt sancțiuni
de drept penal.
Distincția este importantă, deoarece pedepsele și m ăsurile educative sunt consecințe ale stabilirii
răspunderii penale a infractorului major, respectiv a infractorului minor pentru infracțiunea săvârșită.
Dintrea acestea, pedeapsa îndeplinește un rol complex de constrângere, de reeducare, de prevenire a
săvârșirii de noi infracțiuni. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Pedepsele se aplică de fiecare dată când s -a stabilit răspunderea penală a celui care a săvârșit
infracțiunea . Pedepsele au caracter inevitabil.

33
Măsurile educative sunt acele categorii de sancțiuni care se aplică minorilor care au săvârșit
infracțiuni.
Măsurile educative au rol de constrângere și rol educativ.
Acestea nu sunt lipsite de caracterul coercitiv, deoarece presupun restrângeri ale libertății
minorului:
 internarea în tr-un centru educativ;
 internarea într -un centru de detenție.
Măsurile educative nu au caracter represiv.
Măsurile de siguranță sunt acele categorii de sancțiuni de drept penal care se aplică
persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea panală , având ca scop înlăturarea stării de pericol
și de a preveni săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranță la fel ca și măsurile educative nu au caracter represiv, spre deosebire de
pedepse.

3.2. Încadrarea sancțiunilor de drept penal român în legislația penală actuală.
Încadrarea principiilor sancțiunilor de drept penal.
În literatura juridică sunt recunoscute următoarele principii ale sancțiunilor de drept penal:
 principiul legalității sancțiunilor de drept penal;
 principiul s tabilirii unor sancțiuni compatibile cu conștiința juridică și morală a societății;
 principiul stabilirii unor sancțiuni revocabile;
 principiul individualizării sancțiunilor de drept penal;
 principiul personalității sancțiunilor de drept penal.
În legislaț ia penală română actuală sunt prevăzute și analizate toate cele trei sancțiuni de drept
penal:
 pedepsele;
 măsurile educative;
 măsurile de siguranță.
Încadrarea pedepselor.
Pedepsele sunt grupate în principal în Titlul III al Părții generale a Codului penal și mai exact
în cuprinsul articolelor 53 -106.
Cu privire la categoria pedepselor aplicabile persoanei juridice, pedeapsa principală a amenzii
și pedepsele complementare , precum și înlăturarea executării ori a înlăturării consecințelor
condamnării unei ast fel de persoane, Codul penal român actual a ales o reglementare separată a
acestor pedepse.
Astfel, pedepsele aplicabile persoanei juridice se regăsesc în cuprinsul Titlului VI, art.135 –
151.
Încadrarea măsurilor educative.
Măsurile educative sunt încadrat e în Titlul V al Codului penal, care se intitulează
”Minoritatea ”, și sunt prevăzute în art. 113 -134.
Încadrarea măsurilor de siguranță.
Măsurile de siguranță sunt încadrate în Codul penal român actual în Tiltul IV al Părții generale,
prevăzute în cuprinsu l articolelor 107-112.
Măsurile de siguranță prevăzute în Codul penal român actual, sunt:
 obligarea la tratament medical;
 internarea medicală;
 interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
 confiscarea specială;
 confiscarea extinsă.

34
3.3. Aspecte privind unitatea de infracțiune.
Calificarea juridică a unei fapte sau activități antisociale ca formând o singură infracțiune sau
, dimpotrivă, două sau mai multe infracțiuni produce consecințe juridice importante, fiindcă, în primul
caz, f ăptuitorul urmează să răspundă pentru o singură infracțiune, pe când, în cel de -al doilea caz,
urmează să răspundă pentru două sau eventual pentru mai multe infracțiuni. ( Constantin Mitrache și
Cristian Mitrache, 2016).
Când fapta sau activitatea săvârsită formează o singură infracțiune, există unitate de
infracțiune, iar când fapta sau activitatea formează două sau mai multe infracțiuni, există pluralitate
de infracțiuni. Distincția dintre unitatea și pluralitatea de inf racțiuni se face cu ajutorul conținutului
infracțiunii, ce reprezintă baza de evaluare. Există unitate de infracțiune în cazul în care fapta sau
activitatea săvârșită corespunde conținutului unei singure infracțiuni și există, dimpotrivă , pluralitate
atunc i când în fapta ori activitatea săvârșită este identificat conținutul a două a mai multor infracțiuni.
( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Prin unitatea de infracțiune se înțelege acea activitate infracțională prin intermediul căreia
se rea lizează conținutul unei singure infracțiuni și care decurge din natura infracțiunii sau faptei
comise sau bineînțeles din voința legiuitorului.
Unitatea de infracțiune este de două feluri, această clasificare se face după izvorul ei și anume:
 unitatea de infracțiune naturală;
 unitatea de infracțiune legală.
La rândul ei, unitatea de infracțiune naturală este cunoscută sub trei forme:
 infracțiunea simplă;
 infracțiunea continuă;
 infracțiunea deviată.
De asemenea și unitatea de infracțiune legală este cunoscu tă sub mai multe forme și anume:
 infracțiunea continuată;
 infracțiunea complexă;
 infracțiunea progresivă;
 infracțiunea de obicei.
Pentru infracțiunile continuate săvârșite de o persoană juridică există următorul
tratament penal , astfel, sancționarea infrac țiunii continuate în cazul persoanelor juridice, se face
conform dispozițiilor art.147 Cod penal actual și anume:
” Atenuarea și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1) În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauz e de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru
persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepția
dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele
complementare de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracțiuni, măsurile de siguranță luate conform art. 112 se
cumuleaz ă.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
De asemenea, la fel și în cazul persoa nei juridice, dacă prin săvârșirea infracțiunii continuate
s-a urmărit realizarea sau mai bine spus obținerea unui folos patrimonial, pe lângă art.36 alin.1 Cod
penal, ” (1) Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu
cel mult o treime în cazul pedep sei amenzii.” ( Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018), vor deveni aplicabile și dispozițiile art.137 alin.5 Cod penal și anume: ” (5) Când prin
infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale
ale zilelor -amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se
depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului
patrimonial obținut sau urmărit.” ( Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018) ,
iar după aceea maximul special astfel majorat va putea fi la rândul său majorat cu cel mult o treime,

35
conform art.147 alin.1 Cod penal ” (1) În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară
sau de cauze de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul
amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.”, raportat la art.36 alin.1 Cod penal actual ” (1)
Infracțiunea continuată se sancționează cu p edeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită,
al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o
treime în cazul pedepsei amenzii.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2 018).
De asemenea și la persoanele juridice în cazul infracțiunii continuate , pedeapsa se aplică la
fel, într -o singură etapă și anume: între limitele care reies din lege, mai exact, între minimul special
al pedepsei amenzii și maximul ei special depășit cu o treime.
Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată săvârșită de persoana juridică.
Dacă după momentul condamnării definitive, vor fi descoperite și alte acțiuni sau inacțiuni ce
fac parte din conținutul aceleiași infracțiuni, pedeapsa se rec alculează ținându -se cont de întreaga
activitate infracțională, astfel completul de judecată putând aplica o pedeapsă mult mai aspră sau
acesta poate să mențină pedeapsa pe care a aplicat -o anterior. De reținut faptul că, instanța, nu va
putea aplica o ped eapsă mai mica decât pedeapsa stabilită anterior, aceste dispoziții regăsindu -se în
cuprinsul art. 37 Cod penal și anume:
” Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sau complexă .
Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexă este judecat
ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându -se
seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate
fi mai ușoară decât cea p ronunțată anterior.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Dispozițiile art. 37 Cod penal sunt aplicabile pentru infracțiunea continuată sau complexă
indifferent dacă această infracțiune a fost săvârșită de o persoană fizică sa u a fost săvârșită de o
persoană juridică.
În doctrină s -a arătat în mod întemeiat că, desi dispozițiile art.37 Cod penal se referă la existența unei
condamnări definitive inițiale pentru o infracțiune continuată sau pentru o infracțiune complexă, acest
text ar trebui aplicat pentru identitate de rațiune și în cazul în care condamnarea inițială rămasă
definitivă a fost pronunțată cu reținerea unei alte forme de infracțiune decât cea continuată ori
complexă. Ca și exemplu, dacă a fost pronunțată initial o co ndamnare definitive pentru o infracțiune
simplă, iar ulterior cel condamnat este judecat și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în
conținutul infracțiunii pentru care a fost condamnat initial și care astfel devine continuată.
( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
De subliniat faptul că, recalcularea pedepsei pentru întreaga infracțiune continuată poate să se
facă oricând.
Recalcularea acesteia se poate face chiar si după executarea pedepsei inițiale sau stin gerea
executării acesteia prin modurile prevăzute de legislația penală, până la intervenția unei cauze care
înlătură răspundera penală pentru întreaga infracțiune continuată. Ca și exemple de cauze care înlătură
răspunderea penală pentru aceste dispoziții : amnistia și prescripția răspunderii penale.
De reținut, recalcularea pedepsei nu poate fi posibilă pentru actele de executare, făcând parte
din conținutul aceleiași infracțiuni continuate, au fost reținute prin hotărâri de condamnare definitive
în care pedepsele au fost deja executate. Aceste dispoziții se regăsesc în cuprinsul art, 585 alin.1 litera
d din Codul de procedură penală.
Art.585 Cod procedură penală, prevede:
” Alte modificări de pedepse
(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în
cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre
următoarele situații:
a) concursul de infracțiuni;
b) recidiva;
c) pluralitatea intermediară;
d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

36
(2) Instanța competentă să disp ună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a
ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța
corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
(3) Sesizarea instanței se f ace din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
(4) La primirea cererii, președintele completului de judecată dispune atașarea la dosar a
înscrisurilor și luarea tuturor măsurilor necesare soluționării cauzei. ” (Codul penal și Codul de
proce dură penală, actualizat 01.09.2018).

3.4. Pluralitatea de infracțiuni
Definiție
Pluralitatea de infracțiuni desemnează cazurile în care aceeași persoană comite două sau mai
multe infracțiuni, sau mai detaliat, pluralitatea de infracțiuni, reprezintă ace a situație în care o singură
persoană , comite mai multe infracțiuni anterior de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre
infracțiunile comise, de asemenea presupune și situația în care o persoană comite o nouă infracțiune
după ce a fost condamnată de finitiv pentru o altă infracțiune.
Codul penal român actual, reglementează trei forme de pluralitate de infracțiuni și anume:
 concursul de infracțiuni;
 recidiva;
 pluralitatea intermediară.
A. Concursul de infracțiuni
Concursul de infracțiuni este o formă a pluralității de infracțiuni constând în comiterea a două
sau mai multe infracțiuni de către acceași persoană anterior ca aceasta să fie condamnată definitiv
pentru vreuna dintre infracțiunile comise.
Pentru reținerea concursului de infracțiuni t rebuie îndeplinite anumite condiții, atât pentru
infracțiunile săvârșite de către persoanele fizice cât și pentru infracțiunile săvârșite de către persoanele
juridice.
Condițiile existenței concursului de infracțiuni:
 săvârșirea a două sau mai multe infrac țiuni în țară sau în străinătate;
 indiferent de calitatea celui care o săvârșește ( complice, autor sau instigator), infracțiunile să
fie săvârșite de aceeași persoană, fie că este persoană fizică, fie că este persoană juridică;
 infracțiunile să fie comise mai înainte de condamnarea definitivă a infractorului persoană
fizică sau persoană juridică, pentru vreuna dintre infracțiunile săvârșite;
 o ultimă condiție a existenței concursului de infracțiuni are în vedere ca pentru cel puțin două
dintre infracțiunil e săvârșite să poată fi supuse judecării.
Concursul de infracțiuni la rândul l ui îmbracă două forme și anume:
1. Concurs real de infracțiuni, sau concurs material.
Art. 38 alin.1 Cod penal, prevede concursul real de infracțiuni: ” (1) Există concurs real de
infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau
inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de
infracțiuni și atunci când una dintre infracțiun i a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei
infracțiuni.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
De asemenea se disting două modalități ale concursului real de infracțiuni:
 Concurs real simplu , nu există decât o legătură personală între infracțiunile săvârșite;
 Concurs real calificat, presupune existența anumitor conexiuni între infracțiunile săvârșite de
aceeași persoană. Astfel, se disting următoarele categorii de conexiuni:
 conexiune topografică;
 conexitate cro nologică;
 conexitate consecvențională;
 conexitate etiologică.

37
2. Concursul formal de infracțiuni, sau concursul ideal.
Art.38 alin.2 Cod penal, prevede concursul formal de infracțiuni: ” (2) Există concurs formal
de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care
a avut loc sau a urmărilor pe care le -a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. ” (Codul
penal și Codul de proce dură penală, actualizat 01.09.2018).
În cazul concursului formal, infracțiunile săvârșite pot fi de acceași natură, astfel concursul
este omogen, iar dacă infracțiunile sunt de natură diferită, atunci concursul este eterogen.
Concursul de infracțiuni presu pune anumite sisteme de sancționare pentru asigurarea
constrângerii și reeducării persoanelor care au săvârșit anumite infracțiuni.
Distingem următoarele categorii de sisteme de sancționare :
 Sistemul cumului aritmetic, acest sistem de sancționare presupune adunarea tuturor
pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune aflată în concurs și de asemenea presupune
executarea pedepsei care a rezultat din adunare lor.
 Sistemul absorbției, prevede aplicarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea cea mai gravă
astfel se absorb pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni mai ușoare.
 Sistemul cumului juridic, este un sistem intermediar între celelalte două sisteme, se mai
numește si sistemul contopirii pedepselor și presupune posibilitatea adăugării unui spor l a
pedeapsă.
Sancționarea în cazul concursului de infracțiuni.
Aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni săvârșite de persoana juridică.
Art. 147 Cod penal actual, prevede același sistem de sancționare pentru infracțiunile săvârșite
de persoana juridică, ca și pentru persoana fizică.
Astfel, art.147 Cod penal actual, prevede:
Atenuarea și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
”(1) În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege
pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepse le complementare de natură diferită, cu excepția
dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele
complementare de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracțiuni, măsurile de siguranță luate conform art. 112 se
cumulează.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Astfel, instanța de judecată va stabili câte o pedeapsă cu amenda pentru fiecare infracțiune
concurentă și după ace ea va dispune aplicarea celei mai mari cu condiția adăugării unui spor de o
treime din totalul celorlalte pedepse cu amenda deja stabilite.
Art. 147 alin. 2 Cod penal, prevede aceleași reguli de aplicare a pedepselor complementare cu
cele de la persoana fi zică. ” (2) În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepsele complementare de natură
diferită, cu excepția dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar
dintre pedepsele complementare de aceeași natură și cu același conț inut se aplică cea mai grea. ”
(Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
”Pedepsele complementare de natură diferită, cu excepția dizolvării, sau de aceeași natură, dar
cu conținut diferit, se vor aplica toate alături de pedeapsa am enzii (principiul totalizării pedepselor
complementare. Dacă pedepsele complementare sunt de aceeași natură și cu același conținut , se va
aplica cea mai grea dintre ele (principiul absorbției pedepselor complementare.” ( Mihail Udroiu,
2018).
Art.112 Cod penal actual, prevede:
” Confiscarea specială
(1) Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a
cunoscut scopul folosirii lor;

38
c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei
persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală
sau pentru a răsplăti pe f ăptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este
vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin
echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s -ar fi putut produce și de contribuția
bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei
prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și li t. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât
nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca
echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).
(4) Dispozițiile alin. ( 1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.
(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) -e) nu se găsesc, în locul lor se
confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunu rile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse
confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b)
și lit. c).” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art. 1121 Cod penal actual, prevede:
”Confiscarea extinsă
(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul în care
persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este
susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau
mai mare:
a) infracțiuni privind traficul de droguri și de precursori;
b) infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracțiuni privind f rontiera de stat a României;
d) infracțiunea de spălare a banilor;
e) infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei;
f) infracțiuni din legislația privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracțional organizat;
h) infracțiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind
operații de import sau export, deturnarea de fonduri, infracțiuni privind regimul importului și al
exportului, precum și al introducerii și scoaterii din țară de deșeuri și reziduuri;
l) infracțiuni privind jocurile de n oroc;
m) infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracțiuni de evaziune fiscală;
o) infracțiuni privind regimul vamal;
p) infracțiuni de fraudă comise pri n sisteme informatice și mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condam nată, într -o perioadă de 5 ani înainte și,
dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a
instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit;

39
b) instanța are convingerea că bun urile respective provin din activități infracționale de natura
celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispozițiilor alin. (2) se va ține seama și de valoarea bunurilor transferate
de către persoana condamnată ori de un terț unui membru al famil iei sau unei persoane juridice asupra
căreia persoana condamnată deține controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înțelege și sumele de bani.
(5) La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor ave a
în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată,
membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până
la concurența valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor
supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin.
(2), car e excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.” (Codul penal și Codul de
procedură penală, actualizat 01.09.2018).
În caz de pluralitate de infracțiuni, conform art.112 Cod penal actual, măsurile de siguranță se
vor cumula.
B. Recidiva
Definiție și aspecte generale
Recidiva, reprezintă o formă a pluralității de infracțiuni, aceasta constând în comiterea din
nou a unei infracțiuni de către o persoană care anterior a mai fost condamnată definitiv pentru o altă
infracțiune.
În comparație cu concursul de infracțiuni , recidiva reflectă o periculozitate mai mare a celui
care săvârșește infracțiunile în stare de recidivă.
Structura recidivei.
Din noțiune rezultă că pluralitatea de infracțiuni sub forma recidivei este condiționată, pe de
o parte, de existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune comisă anterior și, pe de altă
parte, de săvârșirea unei noi infracțiuni. Așadar: condamna rea pentru o infracțiune și comiterea unei
noi infracțiuni sunt elementele stării de recidivă, elementele pluralității de infracțiuni sub forma
recidivei. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
S-a subliniat în literatura de specialitate că atât condamnarea definitivă pentru infracțiunea
anterioară și noua infracțiune săvârșită, au fost definite ca fiind termeni ai recidivei. Astfel, primul
termen al recidivei constă întotdeauna într -o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate, i ar cel de -al doilea termen constă în săvârșirea din nou a unei infracțiuni.
Clasificarea recidivei.
a.) recidivă postcondamnatorie și recidivă postexecutorie;
b.) recidivă generală și recidivă specială;
c.) recidivă absolută și recidivă relativă;
d.) recidivă permanentă ș i recidivă temporară;
e.) recidivă teritorială și recidivă internațională;
f.) recidivă cu efect unic și recidivă cu efecte progressive;
Codul penal in vigoare, prevede următoarele modalități ale recidivei în cazul persoanei
juridice:
 recidivă postcondamnatorie , art.146 alin. 1: ” Există recidivă pentru persoana juridică atunci
când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana
juridică săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită.” si alin.3 Cod
penal :” Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru
noua infracțiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas
neexecutat din aceasta.” (Codul penal și Codul de procedură penală , actualizat 01.09.2018).
 recidivă post executorie , art.146 alin. 1: ”Există recidivă pentru persoana juridică atunci când,
după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana

40
juridică săvârșește din nou o infracțiune, c u intenție sau cu intenție depășită. ”, și alin.2 Cod
penal: ” În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua
infracțiune se majorează cu jumătate, fără a depăși maximul general al pedepsei amenzii. ”
(Codul penal și Codul d e procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Recidiva în cazul persoanei juridice.
Recidiva ca și formă a pluralității de infracțiuni, și în cazul persoanelor juridice constă în
săvârșirea din nou a unei infracțiuni, după ce persoana juridică a fost condamnată definitiv pentru
comiterea unei alte infracțiuni.
Art.146 alin. 1 , Cod penal actual, prevede: ” (1) Există recidivă pentru persoana juridică
atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana
juridică săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită. ” (Codul penal și Codul
de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Recidiva în cazul persoanei juridice, este de două feluri:
 recidivă postcondamnatorie;
 recidivă postexecutorie.
Distincția dintre cele două modalități constă în executarea sau neexecutarea pedepsei
definitive aplicată pentru infracțiunea anterioară până la săvârșirea din nou a unei infracțiuni.
Aspecte privind recidiva pos tcondamnatorie în cazul persoanei juridice .
Definiție.
Recidiva postcondamnatorie în cazul persoanei juridice reprezintă modalitatea recidivei care
există când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare , persoana juridică săvârșește
din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, iar amenda pentru infracțiunea anterioară
nu a fost executată. (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Art. 146 alin.1 Cod penal, prevede condițiile de existență ale recidivei postcondamnatorii în
cazul persoanei juridice și anume: ”Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana juridică săvârșește
din nou o infracțiune, cu intenție sau cu intenție dep ășită. ” (Codul penal și Codul de procedură penală,
actualizat 01.09.2018).
Condițiile primului termen în cazul recidivei postcondamnatorii .
 să existe o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii;
 infracțiunea poate fi comisă fie cu intenție, fie cu praeteri ntenție;
 până la săvârșirea noii infracțiuni să nu fie executată pedeapsa definitivă aplicată ori să nu fie
executată în întregime;
 condamnarea la pedeapsa amenzii să nu facă parte din categoria hotărârilor de condamnare cu
privire la :
 pedepsele care nu m ai sunt prevazute de Codul penal actual;
 infracțiunile amnistiate;
 infracțiunile săvârșite din culpă;
Condițiile celui de -al doilea termen în cazul recidivei postcondamnatorii .
 persoana juridică să săvârșească din nou o infracțiune;
 infracțiunea nou săvârșită trebuie să fie săvârșită mai înainte ca pedeapsa amenzii pentru
infracțiunea anterioară să fi fost executată;
 infracțiunea nou săvârșită să fie comisă fie cu intenție, fie cu intenție depășită. Această
condiție este expres prevăzută în art.146 al in.1 Cod penal actual: ”Există recidivă pentru
persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și
până la reabilitare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție sau cu
intenție depășită. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Aspecte privind recidiva postexecutorie în cazul persoanei juridice.
Definiție.
Recidiva postexecutorie este forma recidivei care există când, după executarea pedepsei
amenzii ori considerarea ca executată a acesteia, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune cu
intenție sau cu intenție depășită. (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).

41
Art. 146 alin.1 Cod penal, prevede condițiile de existență ale recidivei postexecutorii în cazu l
persoanei juridice și anume: ”Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea
definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana juridică săvârșește din nou o
infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Condițiile primului termen în cazul recidivei postexecutorii.
 condiția existenței unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni;
 existența intenței ori intenței depășite pe ntru infracțiunea ce a atras condamnarea definitivă;
 în cee ace privește pedeapsa amenzii, condamnarea definitivă să fie executată ori considerată
ca executată până la comiterea noii infracțiuni;
 condamnarea la pedeapsa amenzii să nu facă parte din categor ia hotărârilor de condamnare cu
privire la :
 pedepsele care nu mai sunt prevazute de Codul penal actual;
 infracțiunile amnistiate;
 infracțiunile săvârșite din culpă;
la acestea se mai adaugă și reabilitarea specifică persoanei juridice, astfel art 150 Cod penal
prevede: ” Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care
pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta
nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune. ” (Cod ul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Condițiile celui de -al doilea termen în cazul recidivei postexecutorii .
 săvârșirea din nou a unei infracțiuni;
 după ce amenda a pentru infracțiunea săvârșită anterior a fost executată sau considerată ca
fiind executată;
 existența intenței directe sau indirecte cât și intenței depășite pentru noua infracțiune săvârșită;
 infracțiunea nou săvârșită trebuie să fie comisă până la reabilitare.
Aspecte privind aplicarea pedepsei principale în cazul recidivei postcondamnatorii.
Conform art.137 Cod penal actual, pedeapsa principală în cazul persoanei juridice este amend
ape sistemul zilelor -amendă.
Astfel, art.137 Cod penal, prevede:
” Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
(1) Amenda const ă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească
statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor -amendă. Suma corespunzătoare unei
zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor -amendă, care este
cuprins între 30 de zile și 600 de zile.
(3) Instanța stabilește numărul zilelor -amendă ținând cont de criteriile generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile -amendă se determină ținând
seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului
patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor -amendă sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile -amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa
amenzii;
b) 120 și 240 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică
sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 și 300 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 și 420 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 și 510 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani
sau deten țiunea pe viață.
(5) Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos
patrimonial, limitele speciale ale zilelor -amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot
majora cu o treime, fără a se depăși maximul genera l al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține

42
seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit. ” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
Limitele speciale de pedeapsă sunt exprimate în zile -amendă.
Mecanismul de aplic are a pedepsei în cazul recidivei persoanei juridice este diferit de
mecanismul în cazul persoanei fizice. Pedeapsa pentru noua infracțiune are limitele prevăzute de lege
majorate cu jumătate în cazul persoanei juridice, iar în cazul persoanei fizice, limi tele pedepsei sunt
cele prevăzute de lege, iar agravarea se produce în etapa următoare când această pedeapsă se adaugă
la pedeapsa anterioară ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Instanța va dispune o pedeapsă cu amenda pentru noua infracțiune, dar între limitele prevăzute
de lege majorate cu jumătate. Limitele special care se majorează cu jumătate sunt numărul de zile –
amendă. Cunatumul unei zile -amendă nu este influențat de nicio cauză de atenuare ori de agravare și
se stabilește între 100 și 5.000 lei numai după criterial cifrei de afaceri, în cazul persoanei juridice cu
scop lucrative, respective în funcție de valoarea activului patrimonial în cazul celorlalte persoane
juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice. (art.137 ali n.3 teza a II -a Cod penal).
Apoi această pedeapsă se va adăuga la pedeapsa anterioară sau la restul rămas de executat din aceasta.
(art.146 alin.3 Cod penal). (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Aspecte privind aplicarea pedepsei în cazul săvârșirii din nou a mai multor infracțiuni
de către persoana juridică în cazul recidivei postcondamnatorii.
Cu privire la aceste aspecte, în literatura de specialitate s -a subliniat faptul că aplicarea
pedepsei în cazul săvârșirii din nou a mai multor inf racțiuni de către persoana juridică în ca zul
recidivei postcondamnatorii, reprezintă o problemă nerezolvată.
Codul penal actual pentru persoanele fizice prevede in cuprinsul art.43 alin.2 mecanismul de
aplicare a pedepsei și anume: ” Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată
ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare
de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referito are la concursul de
infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas
neexecutat din aceasta. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Pentru persoana juridică, legiuitorul nu a prevăzut un astfel de mecanism. Astfel, au apărut
controverse cu privire la mecanismul de aplicare al pedepsei, au fost câțiva autori care au susținut că
se aplică mecanismul aplicat persoanelor fizice., dar conform reglementărilor în materie se rețin
urmă toarele aspect cu privire la mecanismul de aplicare a pedepsei în cazul săvârșirii din nou a mai
multor infracțiuni de către persoana juridică în ca zul recidivei postcondamnatorii. Conform celor
spuse, instanța de judecată va proceda astfel:
1. prima data se va stabili câte o pedeapsă pentru fiecare nouă infracțiune, iar pentru infracțiunile
săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie pedeapsa se va stabili așa cum prevede legea,
între limitele speciale prevăzute de lege majorate cu jumătate;
2. după aceea, pedepsele prevăzute sau mai bine spus stabilite de către instanța de judecată la
punctul 1 se vor contopi conform dispozițiilor de la concursul de infracțiuni;
3. iarăși în final, pedeapsa care rezultă de la punctul 2 se va adăuga la pedeapsa anterioară sau
la restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Aspecte privind aplicarea pedepsei principale în cazul recidivei postexecutorii în cazul
persoanei juridice.
În cazul recidivei postexecutorii cu privire la persoan juridică, pedeapsa pentru noua
infracțiune se va s tabili între limitele speciale prevăzute de lege majorate cu jumătate.
Pedeapsa amenzii se va aplica doar într -o singură etapă pentru că în cazul recidivei
postexecutorii condamnarea la pedeapsa amenzii, care bineînțeles formează primul termen al
recidivei , a fost executată sau considerată ca executată.
Dacă după executarea pedepsei amenzii ori stingerea executării acesteia prin grațiere ori
presripție , persoana juridică săvârșește din nou mai multe infracțiuni în stare de recidivă
postexecutorie, mai întâi se va stabili câte o pedeapsă pentru fiecare între limitele special prevăzute
de lege majorate cu jumătate, iar apoi toate aceste pedepse se vor contopi potrivit regulilor de la
concursul de infracțiuni. (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).

43
Aspecte privind aplicarea pedepselor complementare și luarea măsurilor de siguranță
asupra persoanelor juridice în cazul recidivei postexecutorii.
Se vor aplica dispozițiile art. 147 Cod penal, indiferent de felul recidivei.
Astfel, art.147 Cod penal, pre vede:
” Atenuarea și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1) În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege
pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepția
dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele
complementare de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracțiuni, măsurile de siguranță luate conform art. 112 se
cumulează.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Aspecte privind descoperirea ulterioară a stării de recidivă în cazul persoanei juridice.
Dacă ulterior se descoperă starea de recidivă în cazul persoanei juridice, atunci vor fi aplicate
dispozițiile art.43 ali n 6 Cod penal, dispoziții aplicabile persoanei fizice.
Astfel, art.43 alin.6 Cod penal, prevede:
” Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune și mai
înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat
se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile alin. (1)-(5).” (Codul penal și Codul de
procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art.43 alin.1 -5 Cod penal, prevede:
” (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se
săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la
pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa ante rioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt
săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă,
pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiun i, iar
pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din
aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și alin. (2) s -ar depăși cu mai mult
de 10 ani maximul general al pedepsei închiso rii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu
închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de
recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se
săvârșește o nouă infracțiune în star e de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege
pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.” (Codul penal și Codul de procedură penală,
actualizat 01.09.2018).
C. Pluralitatea intermediară de infracțiuni
Definiție
Codul penal actual, prevede pluralitatea intermediară de infracțiuni în cuprinsul art.44 și
anume: ” (1) Există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerat ă ca executată,
condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru
starea de recidivă.
(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară
se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
Pluralitatea intermediară în cazul persoanei fizice, presupune săvârșirea din nou a unei
infracțiuni (nu doar o faptă prevăzută de legea penal ă), indiferent de natura, gravitatea ori forma de

44
vinovăție a acesteia, de către o persoană fizică majoră condamnată definitive, înainte de începerea
executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, în cazul în care nu sunt
întru nite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă postcondamnatorie. ( Mihail Udroiu,
2018).
Pluralitatea intermediară, în cazul persoanei juridice, există când, după condamnarea
definitivă la pedeapsa amenzii, dar neexecutată, este comisă din nou o infracțiune de către persoana
juridică, și nu sunt îndeplinite condițiile de la recidivă.
În cazul persoanei juridice, condițiile pluralității intermediare au același înțeles ca și în cazul
persoanei fizice așa cum reiese din cuprinsul a rt.147 Cod penal, care se referă la neîndeplinirea
condițților prevăzute de lege pentru existența recidivei în cazul persoanei juridice.
Dacă fapta este săvârșită din culpă nu sunt îndeplinite condițiile recidivei.
Modalitatea de stabilirea și aplicare a p edepsei în cazul persoanei juridice.
Se aplică dispozițiile art.147 alin.1 Cod penal, cele referitoare la persoana fizică, și anume:
” În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale , persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru
persoana fizică. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Aplicarea pedepselor complementare și luarea măsurilor de siguranță se vor face după aceleași
dispoziții aplicabile în cazul tuturor formelor de pluralitate de infracțiuni comise de persoana juridică.

45
CAPITOLUL IV . RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANELOR JURIDICE
ȘI PEDEPSELE APLICABILE ACESTORA.

4.1. Caracteristici ale principiilor răspunderii penale a persoanei juridice
Principiile răspunderii penale reprezintă idei de bază, diriguitoare, acestea se regăsesc in
normele de reglementare a răspunderii penale.
Clasificarea principiilor răspunderii penale aplicabile atâ t persoanei fizice cât și persoanei
juridice:
 principiul legalității răspunderii penale;
 infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale;
 principiul umanismului;
 principiul răspunderii penale personale;
 principiul unicității răspunderii penale;
 principiul inevitabilității răspunderii penale;
 principiul individualizării răspunderii penale;
 principiul prescriptibilității răspunderii penale.

Cadrul principiilor răspunderii penale a persoanei juridice.
Sunt considerate principii ale răspunderii penale a persoanei juridice:
1.) Răspunderea penală a persoanei juridice poate interveni pentru orice infracțiune.
Codul penal din 1969 prin Legea nr.278/2006, prevede sistemul răspunderii penale generale.
Sistemul răspunderii penale generale face referire la faptul că persoanele juridice au
capacitatea penală similară cu cea a persoanelor fizice.
În doctrina de specialitate, sistemul răspunderii penale pentru persoana juridică a fost
considerat ca fiind cuprinzător întemeiat și chiar realist. Acest sistem pe rmite organelor penale să
constate implicarea persoanei juridice în comiterea faptei.
2.) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei
fizice care a contribuit la comiterea infracțiunii.
Persoanele fizice care răspund penal și atrag și răspunderea penală a persoanei juridice, sunt
următoarele:
 persoanele fizice din conducerea persoanei juridice;
 prepușii persoanelor juridice;
 persoanele fizice care au o relație de fapt sau de drept cu persoana juridică și acestea săvârșesc
fapta în realizarea obiectului de activitate sau în interesul persoanei juridice și bineînțeles cu
acordul acesteia.
De asemenea, subliniez faptul că, răspunderea penală a persoanei juridice nu este condiționată
de răspunderea penală a persoanei fizice care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.
3.) Răspunderea penală nu intervine pentru persoanele juridice de drept public.
Putem aminti că, nu răspund penal următoarele categorii de persoane juridice:
 statul;
 autoritățile publice și instituțiile publice;
Specialiștii în materie, au considerat că, excepțiile prevăzute de lege privind persoanele
juridice care nu răspund penal sunt pe deplin întemeiate.

4.2. Aspecte generale privind pedepsele
Pedeapsa ocupă un loc important în cadrul sancțiunilor de drept penal, aceasta are rolul de a
asigura restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin săvârrșirea de infracțiuni, atât de către
persoanele fizice cât și de persoanele juridice.
Pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare.
Art.52 Cod penal din 1969 prevedea:

46
” Pedeapsa și scopul ei
Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul
pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de
ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze
suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.” (Vechiul Cod penal)
Din definiția pedepsei reies următoarele trăsături specifice acesteia și anume:
 Pedeapsa este o măsură de constrângere, o măsură de represiune, de privațiune pentru cel care
a nesocotit dispozițiile imperative ale normei penale și a comis fapta incriminată.
Ca măsură de constrâ ngere, pedeapsa implică o suferință (aflicțiune), o privațiune sau o
restrângere de drepturi civice, o privațiune de bunuri, o privațiune de libertate, uneori în cazuri
excepționale, chiar de viață în unele tări.
Prin caracterul său de constrângere, pedeap sa se diferențiază de celelalte sancțiuni de drept
penal și de orice altă sancțiune juridică.
 Pedeapsa este un mijloc de reeducare.
Prin aplicarea acesteia nu se urmărește doar reprimarea infractorului, ci se urmărește și
formarea unei noi atitudini față de valorile sociale.
Față de persoanele care nu au săvârșit infracțiuni, pedeapsa prevăzută în lege exercită un rol
preventiv. Când, cu toată amenințarea ce a exercitat -o pedeapsa prevăzută în legea penală, o persoană
a săvârșit infracțiunea, pedeapsa pe lângă constrângerea ce o presupune are și un rol de reeducare în
sensul că prin aplicarea și prin executarea ei se urmărește îndreptarea conduitei condamnatului,
formarea unei conștiințe noi a acestuia, astfel încât după executarea pedepsei să nu mai săvâr șească
infracțiuni. Între cele două fațete ale pedespei, de a fi o măsură de constrângere și un mijloc de
reeducare, există o concordanță deplină: ”Constrângerea apare ca mijloc sau instrument de continuare
în condiții special a procesului educativ. ” (Cons tantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
 Pedeapsa este prevăzută în legea penală.
Prin reglementarea acesteia se exprimă implicit caracterul de constrângere și se dă expresie
deplină principiului legalității în dreptul penal.
 Pedeapsa este aplicată numai de instanțele judecătorești.
Aplicarea pedepsei este atributul exclusiv al unor organe specializate ale statului și anume:
instanțele judecătorești.
Pedeapsa va fi aplicată de către instanțele judecătorești numai dacă se stabilește răspunde rea
penală a infractorului.
 Pedeapsa are caracter personal.
Pedeapsa se aplică doar celui care a săvârșit sau a participat la săvârșirea unei infracțiuni, în
calitate de:
 autor;
 coautor;
 instigator;
 complice.
Dispozițiile art. 174 Cod penal actual prevăd:
” Săvârșirea unei infracțiuni
Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia
dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și
participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice ”. (Codul penal și
Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
 Pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Pedeapsa realizează împiedicarea făptuitorului să mai săvâr șească alte fapte prevăzute de
legea penală.
Scopul pedepsei este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni.

47
4.3. Pedepsele aplicabile persoanei juridice
Art.136 Cod penal actual, prevede că, persoanei juridice se aplică atât pedepse principale cât
și pedepse complementare.
Art. 136 Pedepsele aplicabile persoanei juridice
”(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale și complementare.
(2) P edeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare. ” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).

4.3.1. Aplicarea pedepsei amenzii persoanei juridice
Pedeapsa amenzii este singura pedeapsă principală aplicabilă persoanei juridice.
Art. 137 Cod penal prevede:
” Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
(1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească
statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor -amendă. Suma corespunzătoare unei
zile-amendă, cupri nsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor -amendă, care este
cuprins între 30 de zile și 600 de zile.
(3) Instanța stabilește numărul zilelor -amendă ținând cont de criteriile generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespu nzătoare unei zile -amendă se determină ținând
seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului
patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor -amendă sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile -amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa
amenzii;
b) 120 și 240 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică
sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 și 300 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 și 420 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 și 510 de zile -amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani
sau detențiunea pe viață.
(5) Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos
patrimonial, limitele speciale ale zilelor -amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot
majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține
seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
Pedeapsa amenzi i constă în suma de bani pe care persoana juridică care a săvârșit infracțiunea
și a fost condamnată trebuie să o plătească statului.
Pedeapsa amenzii se stabilește ca și în cazul persoanei fizice, pe sistemul zilelor amendă.
Limitele generale ale amenzii pentru persoanele juridice sunt cuprinse între 30 și 600 de zile –
amendă. Suma aferentă unei zile -amendă este între 100 și 5.000 lei.
Conform art.137 alin.2 Cod penal actual reies limitele generale ale pedepsei amenzii în cazul
persoanelor juridice. Limitel e sunt cuprinse între 3.000 lei și 3.000.000 lei.

48
Art.137 alin.3 Cod penal actual, prevede cuantumul sumei corespunzătoare unei zile -amendă
ținându -se cont de cifra de afaceri a persoanei juridice cu scop lucrativ, în alte situații ținându -se cont
de valoa rea activului patrimonial precum și de alte obligații ale acesteia.
La fel ca și în cazul persoanei fizice, există o dispoziție cu privire la majorarea limitelor
pedepsei amenzii. Aceasta majorându -se în cazul în care persoana juridică a urmărit obținerea unui
folos patrimonial prin săvârșirea infracțiunii.
Astfel, limitele speciale ale zilelor -amendă se pot majora cu o treime, fără să se depășească
maximul general al amenzii.
De la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa amenzii trebuie ex ecutată într –
un termen de 3 luni, iar în cazul în care persoana juridică se află în imposibilitate de plată poate
solicita judecătorului sindic posibilitatea efectuării plății eșsalonat, în rate lunare pe o durată de cel
mult 2 ani .
În cazul neachitării p edepsei amenzii de către persoana juridică, atunci există posibilitatea
executării silite potrivit Codului de procedură fiscală.

4.3.2. Aplicarea pedepselor complementare persoanei juridice
Conform art.136 Cod penal actual, p edepsele complementare sunt:
”a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare. ” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
A.) Dizolvarea persoanei juridice
Dizolvarea persoanei juridice este considerată ca fiind cea mai severă pedeapsă
complementară aplicată persoanei juridice.
Art.139 Cod penal prevede:
” (1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică at unci când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani.
(2) În caz de neexecutare, cu rea -credință, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute
în art. 136 alin. (3) lit. b) -e), instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.
(3) Abrogat.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01 .09.2018).
De asemenea, dizolvarea persoanei juridice se mai dispune și în caz de neexecutare, cu rea –
credință, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art.136 alin.3, lit. b -e Cod penal actual,
și anume:
” b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de l a unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară; ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Dizolvarea persoanei juridice se aplică și ca o sancțiune pentru întârzierea peste un anumit
termen a punerii în executare a pedepse i complementare a afișării sau publicării hotărârii de
condamnare. Termenul este stabilit de instanță și nu poate fi mai mare de 3 luni. Referitor la acestea,
art.140 Cod penal, prevede:
” Suspendarea activității persoanei juridice

49
(1) Pedeapsa complementa ră a suspendării activității persoanei juridice constă în interzicerea
desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice în realizarea căreia a fost
săvârșită infracțiunea.
(2) În caz de neexecutare, cu rea -credință, a pedepsei co mplementare prevăzute în art. 136
alin. (3) lit. f), instanța dispune suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice
până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa complementară nu a fost
pusă în executare, instanța dispune dizolvarea persoanei j uridice.” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2018).
Conform art.141 alin.1 Cod penal, dizolvarea persoanei juridice ca pedeapsă complementară
nu poate fi aplicată:
 instituțiilor publice;
 partidelor politice;
 sindicatelor;
 patronatelor;
 organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale constituite potrivit legii.
Conform art.141 alin.2 Cod penal, dizolvarea persoanei juridice ca pedeapsă complementară
nu poate fi aplicată nici persoanelor juridice care își des fășoară activitatea în domeniul presei.
B.) Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice.
Art.140 Cod penal, prevede:
” (1) Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice constă în interzicerea
desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice în realizarea căreia a fost
săvârșită infracțiunea.
(2) În caz de neexecutare, cu rea -credință, a pedepsei complementare prevăzute în art. 136
alin. (3) lit. f), instanța dispune s uspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice
până la punerea în executare a pedepsei complemen tare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa complementară nu a fost
pusă în executare, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.” (Codul penal și Codul de procedură
penală, actualizat 01.09.2 018).
Art.141 Cod penal, prevede neaplicarea pedepsei complementare a suspendării activității
peroanei juridice.
”(1) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) și lit. b) nu pot fi aplicate
instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori
aparținând minorităților naționale, constituite potrivit legii.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în
domeniul presei.” (Codul penal și Co dul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
C.) Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice.
Art.142 Cod penal, prevede:
” Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în
închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparținând persoanei juridice cu scop
lucrativ, în care s -a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiune a.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în
domeniul presei.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Executarea acestei pedepse complementare aplicabile persoanei juridice p oate fi dispusă pe o
perioadă cuprinsă între 3 luni și 3 ani.
D.) Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice.
Art.143 Cod penal prevede:
” Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice
Pedeapsa complementară a interzi cerii de a participa la procedurile de achiziții publice constă
în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de

50
achiziții publice, prevăzute de lege. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Această pedeapsă complementară este prevăzută pe o durată de la unu la 3 ani.
Pedeapsa nu poate avea în vedere derularea contractelor încheiate deja, ci doar activitatea
viitoare.
E.) Plasarea sub supraveghere judiciară.
Art.144 Co d penal prevede:
” Plasarea sub supraveghere judiciară
(1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfășurarea sub
supravegherea unui mandatar judiciar a activității care a ocazionat comiterea infracțiunii, pe o
perioadă de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana
juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracțiuni. În cazul în care
instanța constată că sesizarea este înt emeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa
prevăzută la art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menționate
în art. 141.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Această pede apsă complementară nu se aplică:
 instituțiilor publice;
 partidelor politice;
 sindicatelor;
 patronatelor;
 organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale constituite potrivit legii.
Plasarea sub supraveghere judiciară ca pedeapsă complementară nu poate fi aplicată nici
persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.
F.) Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Art.145 Cod penal prevede:
” Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare
(1) Afișarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe
cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2) Prin afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea altor
persoane.
(3) Afișarea hotărârii de cond amnare se realizează în extras, în forma și locul stabilite de
instanță, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni.
(4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras și în forma stabilită de instanță, prin
intermediul presei scrise sau audio vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală,
desemnate de instanță.
(5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanța stabilește numărul
aparițiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mi jloace audiovizuale
durata acesteia nu poate depăși 3 luni.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Prin aplicarea pedepsei complementare, afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare, nu
poate fi dezvăluită identitatea altor persoane.
Aspecte generale privind aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul
persoanei juridice. (Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
a) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanța
constată că față de natura și gravitatea infracțiunii, precum și față de împrejurările în care
a fost săvârșită, aceste pedepse sunt necesare.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se face pe lângă pedeapsa principală
a amenzii, indiferent de cuantumul acesteia.

51
Întrucât în lege se prevede că ”aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este
obligatorie când legea prevede această pedeapsă ”, înseamnă că în cele lalte cazuri aplicarea pedepsei
complementare este facultativă. Așadar, în principiu, aplicarea uneia sau mai multor pedepse
complementare în cazul persoanei juridice este facultativă, iar în mod excepțional aplicarea uneia sau
a mai multor pedepse este ob ligatorie când legea prevede aplicarea acelei pedepse complementare
pentru persoana juridică.
Cele șase pedepse complementare nu se pot aplica cumulativ. Pedeapsa complementară a
dizolvării persoanei juridice poate fi aplicată doar singură.
Celelalte pede pse complementare se pot aplica în mod cumulativ.
b) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
Astfel, în cazul persoanelor juridice, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
începe atât executa rea pedepsei principale a amenzii, cât și pedeapsa complementară.
Neexecutarea cu rea -credință a pedepselor complementare ce presupun punerea în executare
de către chiar persoana juridică va fi sancționată, după caz, cu aplicarea pedepselor complementare
mai severe a dizolvării persoanei juridice, art.139 alin.2 Cod penal ” (2) În caz de neexecutare, cu
rea-credință, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) -e), instanța
dispune dizolvarea persoanei juridice.” , ori a sus pendării activității persoanei juridice conform
art.140 alin.2 și 3 Cod penal și anume: ” (2) În caz de neexecutare, cu rea -credință, a pedepsei
complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. f), instanța dispune suspendarea activității sau a
uneia din tre activitățile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare,
dar nu mai mult de 3 luni. (3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa
complementară nu a fost pusă în executare, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice. ” (Codul
penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
În cazul persoanelor juridi ce care nu pot fi sancționate cu dizolvarea ori cu suspendarea
activității, neexecutarea de către mandatarul ori de către administratorul lor a pedepselor
complementare va constitui infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale în varianta prevăzută în
art. 288 alin.3 Cod penal și anume: ” (3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a
pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se
pedepsește cu amendă.” (Codul penal și Codul de procedură penală, a ctualizat 01.09.2018).
Așadar, mandatarul ori administratorul societății vor răspunde penal dacă, în cazul persoanelor
juridice condamnate, prevăzute în art.141 Cod penal : ” (1) Pedepsele complementare prevăzute în
art. 136 alin. (3) lit. a) și lit. b) n u pot fi aplicate instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor,
patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale, constituite potrivit
legii. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în
domeniul presei.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018), nu pun în
executare pedepsele complementare aplicate persoanelor juridice respective. Desigur, este vorba de
pedepsele complementare care pot fi aplicate acestor categorii de persoane juridice ( închiderea unor
puncte de lucru -pedeapsă complementară ce nu poate fi aplicată persoanelor juridice care își
desfășoară activitatea în domeniul presei, interzicerea de a participa la procedurile de achiziț ii publice
și afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare).
4.3.3. Reabilitarea persoanei juridice
Conform art.150 Cod penal: ” Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs
de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau
considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune .” (Codul penal și Codul de
procedură penală, actualizat 01.09.2018).

4.4. Tentativa în cazul persoanei juridice
Tentativa este forma de infracțiune care se situează, în faza de executare a infracțiunii, între
începutul executării acțiunii ce constituie elemental material al laturii obiective și producerea
rezultatului socialmente periculos. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitra che, 2016).

52
Art. 32 Cod penal prevede:
” (1)Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiune a, executare
care a fost însă întreruptă sau nu și -a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința
modului cum a fost concepută executarea. ” (Codul penal și Codul de procedură penală, actua lizat
01.09.2018).
Tentativa trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 existența unei intenții de a săvârși o infracțiune;
 rezoluția infracțională să fie pusă în executare;
 executarea să fie întreruptă ori să nu -și producă rezultatul.
Tentativa poate fi:
 tentativă întreruptă;
 tentativă perfectă;
 tentativă idonee (pedepsibilă);
 tentativă neidonee ( tentativă absurdă);
Sancționarea tentativei în cazul persoanei juridice
Art.147 Cod penal prevede modul de sancționare a tentativei și anume:
” Atenuarea și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1) În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pe ntru
persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepția
dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele
complementare de aceeași natură și c u același conținut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracțiuni, măsurile de siguranță luate conform art. 112 se
cumulează.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
În cazul persoanei juridice, sancționarea te ntativei se face cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea consumată , ale cărei limite se reduc la jumătate.
Ca și în situația persoanelor fizice, săvârșirea unei tentative la o infracțiune nu influențează
aplicarea pedepselor complementare.
4.5.P rescripția răspunderii penale în cazul persoanei juridice
Prescripția răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut
prin săvârșirea unei infracțiuni, ca urmare a nerealizării lui într -un termen prevăzut de lege.
Prin prescripție se stinge răspunderea penală, adică se stinge dreptul statului de a stabili
răspunderea penală și de a aplica pedeapsa ori măsura educativă prevăzută de lege pentru infracțiunea
comisă și se stinge, totodată, obligația infractorului de a m ai suporta consecințele săvârșirii
infracțiunii. ( Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016).
Prescripția răspunderii penale în cazul persoanei juridice operează după aceleași dispoziții ca
în cazul persoanei fizice.
Astfel, art.148 Cod penal preve de:
” Prescripția răspunderii penale
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condițiile prevăzute de lege pentru persoana
fizică, dispozițiile art. 153 -156 aplicându -se în mod corespunzător. ” (Codul penal și Codul de
procedură penală, actua lizat 01.09.2018).
Art. 153 Cod penal prevede:
”Prescripția răspunderii penale
(1) Prescripția înlătură răspunderea penală.
(2) Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a) infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent d e data la care au fost
comise;

53
b) infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea
victimei.
(3) Prescripția nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (2)
lit. b) pentru ca re nu s -a împlinit termenul de prescripție, generală sau specială, la data intrării în
vigoare a acestei dispoziții.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art. 154 Cod penal prevede:
” Termenele de prescripție a răspunderii pe nale
(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau
pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșit ă pedeapsa închisorii mai mare de
10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un
an, dar care nu depășește 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește
un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.
În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul
infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau in acțiuni, iar în cazul infracțiunilor
de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
(3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să
curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în rapo rt cu pedeapsa corespunzătoare
rezultatului definitiv produs.
(4) În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, al celor de trafic și exploatare
a persoanelor vulnerabile, precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un
minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul
a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data
decesului.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art.155 Cod penal prevede:
” Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale
(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act
de procedură în cauz ă.
(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
(3) Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune,
chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele p revăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite
îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou
termen de prescripție a răspunderii penal e.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).
Art.156 Cod penal prevede:
” Suspendarea cursului prescripției răspunderii penale
(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție
legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii
penale sau continuarea procesului penal.
(2) Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare. ” (Codul penal și
Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art.149 Cod penal prevede:
” Prescripția executării pedepsei

54
(1) Termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de
5 ani.
(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într -un
termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca
executată.
(3) Dispozițiile art. 161,art. 162 alin. (2), art. 163 și art. 164 se aplică în mod corespunzător.”
(Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Astfel, art. 161 Cod penal prevede:
” Prescripția executării pedepsei
(1) Prescripția înlătură executarea pedepsei principale.
(2) Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
a) infracțiunilo r de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost
comise;
b) infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea
victimei.
(3) Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracțiunilor
prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, nu s -a împlinit
termenul de prescripție a executării.” (Codul penal și C odul de procedură penală, actualizat
01.09.2018).

Art.163 Cod penal prevede:
” Întreruperea cursului prescripției executării pedepsei
(1) Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea
executării pedepsei. Sustragerea d e la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un
nou termen de prescripție de la data sustragerii.
(2) Cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei
infracțiuni.
(3) Cursul termenului de pr escripție a executării pedepsei amenzii se întrerupe și prin
înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității.” (Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).
Art.164 Cod pena l prevede:
” Suspendarea cursului prescripției executării pedepsei
(1) Cursul termenului prescripției executării pedepsei este suspendat în cazurile și condițiile
prevăzute în Codul de procedură penală.
(2) Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare. ” (Codul penal și
Codul de procedură penală, actualizat 01.09.2018).

55
CONCLUZII
După parcurgerea prezentei lucrări, intitulată, Răspunderea penală a persoanei juridice ,
putem reține următoarele aspecte de o însemnătate majoră.
Reținem faptul că , odată cu apariția si evoluția statului român s -a dezvoltat și funcția de
apărare a valorilor sociale fundamentale și esențiale . Apărarea și ocrotirea acestor valori sociale se
realizează și cu ajutorul dreptului pena l român. Această funcție de apărare și ocrotire se realizează
prin interzicerea faptelor considerate periculoase pentru valorile sociale fundamentale și esențiale și
prin aplicarea de sancțiuni acelor persoane care săvârșesc sau produc astfel de fapte.
În reglementarea actuală, condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice sunt prevăzute
în art.135 Cod penal.
Persoana juridică pentru a putea răspunde din punct de vedere a legii penale, trebuie să existe
în momentul săvârșirii infracțiunii.
Sublinie z faptul că, r ăspunderea penală în general poate fi aplicată și poate interveni la orice
persoană juridică.
De la această regulă, au existat câteva excepții. Astfel, nu răspund penal statul și autoritățile
publice cum ar fi: Parlamentul, Președintele Român iei, Guvernul, administrația publică centrală de
specialitate, administrația locală, autoritatea judecătorească, acestea beneficiază de imunitate
generală și absolută.
Instituțiile publice care săvârșesc infracțiuni în realizarea unei activități care poate să facă
obiectul domeniului privat nu sunt exceptate de la răspunderea penală, acestea bucurându -se de o
imunitate parțială.
Așadar, conform art.135 Cod penal, statul, autoritățile publice și instituțiile publice nu răspund
penal.
Din coținutul dispoziți ilor art.135 Cod penal se deduc condițiile generale pe care trebuie să le
îndeplinească o persoană juridică pentru a fi considerată subiect activ al infracțiunii.
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească persoana juridică pentru a putea fi
subiect activ al infracțiunii: să aibă personalitate juridică; să nu facă parte din categoria acelora care
se bucură de imunitate penală; să fi săvârsâșit o infracțiune; să facă parte din sfera persoanelor juridice
care răspund penal; infracțiunile să fie c omise în interesul acesteia; infracțiunile să fie săvârșite în
numele acesteia, chiar dacă ele nu sunt susceptibile de a aduce un profit sau a evita o pierdere ori nu
au legatură cu realizarea obiectului de activitate; condiții privind persoanele care prin faptele lor pot
antrena răspunderea penală a persoanei juridice.
Actuala reglementare, prevede trei modalități de comitere a infracțiunii de către persoana juridică
pentru a răspunde penal, și anume: în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele
persoanei juridice.
Pentru a angaja răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta trebuie să aibă personali tate
juridică. Personalitatea juridică este o condiție generală și esențială pentru atragerea răspunderii
penale a personei juridice.
Personalitatea juridi că reprezintă o deosebită importanță în vederea angajării răspunderii
penale a persoanei juridice.
Capacitatea juridică reprezintă a doua condiție generală pentru a putea fi angajată răspunderea
penală a persoanei juridice. Pentru a putea fi trasă la răspundere din punct de vedere al legislației
penale, persoana juridică trebuie să nu facă parte din cate goria celor excluse, deoarece nu toate
persoanele juridice răspund penal.
În litearatura de specialitate, s -a subliniat idea că, fapta săvârșită de persoana juridică nu poate
fi concepută în afara persoanei fizice care prin intermediul acțiunilor sau inacțiunilor ei determină
conduita persoanei juridice.
Relațiile care trebuie să existe între persoana fizică și persoana juridică, pentru ca fapta
persoanei fizice să poată antrena răspunderea penală a persoanei juridice, reies din dispozițiile art 135
Cod penal.

56
Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de absolut orice persoană fizică cu
condiția ca aceasta să facă parte din organele de conducere ale persoanei juridice.
În literatura de specialitate, s -au făcut remarcate și principiile răspunderii penale a persoanei
juridice. Astfel, sunt considerate principii ale răspunderii penale a persoanei juridice, următoarele :
1.Răspunderea penală a persoanei juridice poate interveni pentru orice infracțiune . Codul penal din
1969 prin Legea nr.278/2006, prevede sistemul răspunderii penale generale.Sistemul răspunderii
penale generale face referire la faptul că persoanele juridice au capacitatea penală similară cu cea a
persoanelor fizice. 2. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la comiterea infracțiunii. Astfel, persoanele fizice care răspund
penal și atrag și răspunderea penală a persoanei juridice, sunt următoarele: persoanele fizice din
conducerea persoanei juridice; prepușii persoanelor juridice; persoanele fizice care au o relație de fapt
sau de drept cu persoana juridică și acestea săvârșesc fapta în realizarea obiectului de activitate sau
în interesul persoanei juridice și bineînțeles cu acordul acesteia. 3.Răspundere a penală nu intervine
pentru persoanele juridice de drept public. Putem aminti că, nu răspund penal următoarele categorii
de persoane juridice: statul; autoritățile publice și instituțiile publice;
Specialiștii în materie, au considerat că, excepțiile prev ăzute de lege privind persoanele
juridice care nu răspund penal sunt pe deplin întemeiate.
Reținem de asemenea, că s ancțiunile de drept penal au fost considerate ca fiind acele
consecințe ale încălcării normelor penale.
Sancțiunile de drept penal alături de instituția răspunderii penale și instituția infracțiunii
constituie pilonii oricărui sistem de drept penal.
Cu privire la categoria pedepselor aplicabile persoanei juridice, pedeapsa principală a amenzii
și pedepsele complementare, precum și înlăturarea executării ori a înlăturării consecințelor
condamnării unei astfel de persoane, Codul penal român actual a ales o reglementare separată a
acestor pedepse.
Astfel, pedepsele aplicabile persoanei juridice se regăsesc în cuprinsul Titlului VI, art.135 –
151.
Art. 147 Cod penal actual, prevede același sistem de sancționare pentru infracțiunile săvârșite
de persoana juridică, ca și pentru persoana fizică.
De reținut că, p edeapsa ocupă un loc important în cadrul sancțiunilor de drept penal, aceasta
are rolul de a asigura restabilirea ordinii de drep t ce a fost încălcată prin săvâ rșirea de infracțiuni,
atât de către persoanele fizice cât și de persoanele juridice.
Pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare.
De asemenea putem remarca , că art.136 Cod penal actual, prevede că, persoanei juridice se
aplică atât pedepse principale cât și pedepse complementare.
Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice este amenda.
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică care a săvârșit infracțiunea
și a fost condamnată trebuie să o plătească statului.
Pedeapsa amenzii se stabilește ca și în cazul persoanei fizice, pe sistemul zilelor amendă.
Pedepsele compl ementare sunt: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activității sau
a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; c) închiderea unor puncte
de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la
procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publ icarea hotărârii de condamnare.
Pedeapsa realizează împiedicarea făptuitorului să mai săvârșească alte fapte prevăzute de
legea penală.
Scopul pedepsei este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni.

57
BIBLIOGRAFIE

1. Codul civil , actualizat la 1 februarie 2019, Editura Solomon, Ediție îngrijită de judecător
Claudiu Drăgușin;
2. Codul civil, actualizat septembrie 2018, Editura Universul Juridic;
3. Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat la 01.09.2018 , Editura C.H. Beck;
4. Constituția României, actualizată la data de 18 septembrie 2012, Editura Hamangiu, Ediția
2012;
5. Constantin Mitrache și Cristian Mitrache, 2016, Drept penal român.Partea generală, Editura
Universul Juridic, Ediția a II -a revăzută și adăugită, București.
6. Costică Bulai, Manual de drept penal.Partea generală, 1997, Editura All, București;
7. Costică Bulai, Bogdan Nicolae Bulai, 2007, Manual de drept penal.Partea generală, Editura
Universul Juridic, București;
8. Dorina Maria Costin, 2010, Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român, Editura
Universul Juridic, București;
9. Ion Oancea, 1971 , Drept penal. Partea generală, Editura Didactică și Pedagogică, București;
10. Laura Maria Stănilă, 2018, Caiet de seminar.Drept penal -Partea generală, Editura Universul
Juridic, Ediția a II -a, București;
11. Legea nr.14/2003, Legea partidelor politice;
12. Legea nr. 187/2012, Legea pentru punerea în aplicare a Codului penal, publicată în Monitorul
Oficial nr.757 din 12 noiembrie 2012;
13. Legea nr. 253/2013 , privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ;
14. Legea nr.254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal;
15. Matei Basarab, 2001, Drept penal.Partea generală, Vol.I, ediția a III -a, Editura Lumina Lex,
București;
16. Mihail Udroiu, 2018, Drept penal. Partea generală, Editura C.H. Beck, București;
17. Viorel Pașca, 2006, Drept penal. Partea generală I, Editura World Teach, Timișoara;

Referințe online:

18. https://legeaz.net/cod -penal -actualizat -2011/ , Vechiul Cod penal, consultat în data de
18.06.2019;
19. http://legislatie.just.ro /Public/DetaliiDocument/22361 , Legea nr.78/2000, consultat în data
de 04.08.2019;