CONF. UNIV. DR. RUXANDRA GHERGHINESCU MODULUL I: PRIVIRE GENERAL Ă ASUPRA ISTORIEI PSIHOLOGIEI UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 1 CURS INTRODUCTIV Plan de… [626267]

ISTORIA PSIHOLOGIEI

– SUPORT DE CURS –

CONF. UNIV. DR. RUXANDRA GHERGHINESCU

MODULUL I: PRIVIRE GENERAL Ă ASUPRA ISTORIEI
PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 1

CURS INTRODUCTIV
Plan de idei:

1. Psihologie știin țific ă și psihologie pre știin țific ă

2. Cele mai importante rupturi epistemologice din i storia psihologiei

3. Istoria psihologiei ca istorie a reprezent ărilor sociale a comunit ății
știin țifice despre om

4. Obiectivul cursului

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– s ă argumenta ți ideea c ă psihologia pre știin țific ă nu cuprinde numai
supersti ții și prejudec ăți

– s ă în țelege ți modul în care evolueaz ă știin țele în general, psihologia în
particular

– s ă cunoa ște ți principalele rupturi epistemologice și schimbări de
paradigm ă din istoria psihologiei

– s ă explica ți de ce istoria psihologiei este o istorie a reprez ent ărilor
sociale ale comunit ății știin țifice dintr-o anumit ă epoc ă, despre om

1. Psihologie știin țific ă și psihologie pre știin țific ă
Ebbinghaus spunea c ă „psihologia are un trecut lung, dar o istorie scur t ă”.
Psihologia s-a n ăscut în mintea lui Aristotel (De anima) și a devenit știin ță
desprinzându-se din mintea, unor fizicieni și fiziologi, la jum ătatea secolului al XIX-
lea. Na șterea ei s-a datorat mai ales metodei.
Unii istorici ai psihologiei trateaz ă psihologia anterioar ă actului ei oficial de
na ștere ca psihologie ne știin țific ă, metafizic ă, filosofic ă sau empiric ă. Am avea astfel,
mai multe psihologii:
– o psihologie știin țific ă
– o psihologie pre știin țific ă
Dar, trecutul con ține, pe lâng ă erori și supersti ții multe cuno știn țe și observa ții
obiective provenite din surse diferite: clinic ă, școal ă, gr ădin ă zoologic ă, penitenciar,
de la morali ști, scriitori, medici, pedagogi, grafologi surse și chiar și din domenii
extra știin țifice: vân ători și cresc ători de animale.
Istoria psihologiei nu este o lung ă succesiune de mo șteniri:
– au existat filia ții de idei lungi
– rupturi
– c ăi f ără ie șire
– probleme care se dezbat în continuare și ast ăzi.
Izvoarele antice și Evul Mediu timpuriu sunt greu de în țeles pentru noi,
culturile fiind foarte diferite. Teologii cre știnismului s-au inspirat îns ă din Aristotel și
Platon, teologia medieval ă fiind leag ănul în care s-au n ăscut problemele și dezbaterile
psihologiei

Exemplul 1. O distinc ție fundamental ă pentru psihologia
contemporan ă o constituie distinc ția sensibil – latent care a
pornit de la Platon și de la Mitul pe șterii. Ast ăzi o reg ăsim
într-o tez ă freudian ă care face distinc ție între con ținutul
con știent al visului și con ținutul latent la care se ajunge prin
efort, pornind de la cel con știent. De asemenea, teoria
atribuirii vorbe ște despre comportamente manifeste și
despre tr ăsături de personalitate inferate pornind de la
aceste comportamente.

Reciti ți Mitul Pe șterii și încerca ți s ă deosebi ți sensibilul de
latent

Exemplul 2. Disputa realism-nominalism (Toma d Aqui no
– William Occam).
Toma d Aquino , c ălug ăr dominican , sub influen ța lui
Platon considera c ă adev ărata cunoa ștere este cea care
provine din universalii. Clasele, categoriile, univ ersaliile
exist ă în mod obiectiv, obiectele individuale nefiind alt ceva
decât exemple ale formelor universale
W. Occan, c ălug ăr franciscan, adept al lui Aristotel
consider ă c ă realul nu este alc ătuit decât din lucruri
singulare pe care le percepem prin sim țuri, universaliile
fiind lipsite de realitate.
Consecin țele acestor dou ă moduri de gândire asupra
psihologiei

– realismul nu acord ă un rol primordial cunoa șterii sensibile
și se opune metodei experiementale
– nominalismul leag ă experien ța sensibil ă de experiment, ca
metod ă de cunoa ștere.

Exemplul 3. În Grecia antic ă „terapiile psihice” aveau loc
în Aesclepia )templele zeului Esculap). Procedura e ra
urm ătoarea: bolnavul era culcat, pe rând:
– într-o grot ă
– într-o camer ă subteran ă
Remarca ți c ă ambele spa ții sunt plasate sub p ământ
– pe p ământ
– pe un kline(în gr. pat). Aici i se d ădea s ă bea ap ă din
izvorul „memoriei” sau „uit ării”( de fapt un drog care îl
aducea pe bolnav într-o stare hipnotic ă. Acesta se uita la
frescele de pe pere ți și avea o „viziune oniric ă”
– sub îndrumarea preotului lua loc pe „scaunul memo riei” și
povestea ce a v ăzut în viziunea oniric ă
– vindecare
În aceste practici transpare ideea „secretului pato gen”,
adic ă ceea ce e ținut secret se afl ă la originea tulbur ărilor
mentale, teorie integrat ă în psihanaliza lui Freud.

Exemplul 4. În concep ția lui Aristotel, sufletul era
organizat ierarhic:
– sufletul vegetativ, care permite cre șterea, dezvoltarea,
nutri ția, reg ăsibil la plante, animal și om
– sufletul sensibil, care permite existen ța senza țiilor și a
motricit ății, reg ăsibil la animal și om
– sufletul intelectiv sau ra țional, care permite gândire și care
este reg ăsibil doar la om
La Aristotel, deci ra țiunea apare în prelungirea celor dou ă
etape precedente, c ărora le este superioar ă.
Pe aceia și linie de idei, J. Piaget afirm ă c ă inteligen ța este o
prelungire a adapt ării biologice.

2. Cele mai importante rupturi epistemologice din i storia psihologiei
G. Bachelard a inventat conceptul de „ruptur ă epistemologic ă” pentru a
marca momentele de discontinuitate din istoria unei știin țe. În concep ția sa știin ța nu
evolueaz ă cumulativ, liniar, ci este un proces sinuos, în ca re o nou ă descoperire ca s ă
se impun ă trebuie s ă înving ă obstacole epistemologice (idei vechi, adev ăruri non-
negociabile pentru o epoc ă, prejudec ăți).
T. Kuhn inventeaz ă conceptul de „ paradigm ă” .

T. Kuhn afirm ă referindu-se la paradigme. „Paradigma este
o concep ție dominant ă într-un câmp al cunoa șterii, c ăreia i
se raliaz ă comunitatea știin țific ă la un moment dat. Ea este
alc ătuit ă dintr-un ansamblu coerent de fapte și interpret ări
teoretice, consolidat prin factori extra știin țifici și mai ales

prin instalarea în posturi cheie a savan ților aderând la
paradigma în cauz ă sau prin finan țare privilegiat ă.
Paradigmele nu se transform ă spontan în paradigme
modificate sau diferite, a șa cum se succed speciile unele
altora în procesul evolu ției. Ele sunt r ăsturnate a șa cum
sunt r ăsturnate guvernele în timpul revolu țiilor de opera
unor oameni de știin ță marginaliza ți.

O ruptur ă epistemologic ă echivaleaz ă cu o schimbare de paradigm ă.
În sistematizarea prof. Ion Mînzat cele mai import ante momente din istoria
psihologiei sunt urm ătoarele:
1. 1860 – apare psihofizica lui G. Fechner, ceea c e marcheaz ă începutul
psihologiei experimentale. Cu cartea sa „Elemente d er Psychophysik” se trece de la
psihofiziologie la psihofizic ă.
2. 1879 – W. Wundt înfiin țeaz ă la Leipzig primul laborator de psihologie
experimental ă. Este actul de na ștere al psihologiei știin țifice moderne. Wundt devine
părintele psihologiei experimentale iar Leipzig, metr opola interna țional ă a
psihologiei.
3. 1890 – W. James de la Harvard public ă primul tratat de istoria psihologiei,
intitulat „Principiile psihologiei”. El este fondat orul curentului numit „psihologia
con știin ței”.
4. Tot în 1890 apare pentru prima dat ă cuvântul „test” la J. K. Cattell care
propune determinarea fizionomiei mentale a omului c u ajutorul unor probe numite
„teste mentale” (test în engl. semnific ă prob ă).
5. 1905 – medicii francezi A. Binet și T. Simon public ă „Scara metric ă a
inteligen ței”, ca etap ă în diagnosticarea obiectiv ă și știin țific ă a aptitudinii.
Neobservat ă în Fran ța, scara este preluat ă și dezvoltat ă în SUA unde degenereaz ă în
testolatrie. Succesul metodei testelor se explic ă prin urm ătoarele:
– deschide acces spre investiga ția știin țific ă a etajelor superioare ale vie ții
psihice
– asociat ă cu statistica ofer ă posibilitatea determin ării cantitative a rezultatelor
(QI)
– devine accesibil ă unui num ăr mare de practicieni
– aplicat ă în anumite domenii (industrie, armat ă, școal ă, clinic ă) aduce
avantaje materiale
6. Între 1905-1908 se dezvolt ă Școala de la Wurzburg, reprezentat ă de N. Ach
și O. Kulpe. Aici se elaboreaz ă metoda introspec ției experimentale ca o cale
intermediar ă de investiga ție între psihologia subiectiv ă și psihologia obiectiv ă.
7. 1907 – V.M. Behterev public ă lucrarea „ Psihologia obiectiv ă” pe care
Pieron o consider ă un manifest revolu ționar.

Pieron afirma despre aceast ă lucrare: „Împerecherea îns ăți
a acestor doi termeni nu poate s ă nu par ă paradoxal ă: cum
să pretinzi s ă faci psihologie obiectiv ă, atunci când
domeniul psihologiei este în mod esen țial acela al
con știin ței, adic ă al subiectivului.

1908 – Primul Congres de psihanaliz ă de la Salzburg. Dup ă un an va apare
primul periodic psihanalitic. Psihologia sa s-a num it psihologie abisal ă, iar Freud a

fost întâmpinat pe de-o parte cu aprecieri, iar pe de alta cu proteste și critici.
Contribu țiile lui Freud la istoria psihologiei:
– a pus bazele determinismului intrapsihic
– a dezvoltat dialectica subiectiv ă
În 1912 are loc Marea Schism ă a Școlii psihanalitice prin desprinderea psihologilor
disiden ți:
– A. Adler, care va dezvolta „psihologia individua l ă” în cadrul Școlii de la
Viena
– C.G. Jung, care va dezvolta „psihologia analitic ă” la Școala din Zurich
Mo ștenirea lui Freud va fi valorificat ă de neofreudi ști:
– Șc. Britanic ă prin M. Klein
– în SUA de A. Freud, K. Abraham, K. Horney, H. Ha rtman

A.A. Roback afirma: „Psihanaliza a revolu ționat nu numai
toat ă concep ția noastr ă psihologic ă ci și întreaga noastr ă
privire asupra civiliza ției…Revolu ția freudian ă este o
revolu ție a existen ței care a creat o nou ă imagine asupra
omului.”

9. 1913 – G. Watson pune bazele behaviorismului și ale „psihologiei f ără
con știin ță ” prin manifestul „Psihologia, a șa cum o vede un behaviorist”. Concep ția lui
este urm ătoarea: „Psihicul este o cutie neagr ă care se manifest ă în comportamente
care pot fi m ăsurate, observate, experimentate”. Aceast ă atitudine cre ște încrederea în
știentificitatea psihologiei.
E. Tolman, dup ă 1930 instaureaz ă neobehaviorismul, situând între stimul și
reac ție o serie de variabile intermediare (aptitudini, t rebuin țe, dispozi ții).
10. 1924 – W. Dilthey (psiholog german care se opu ne psihologiei
experimentale) întemeiaz ă psihologia spiritualist ă sau comprehensiv ă. El opune
psihologiei cauzale, naturaliste și explicative o psihologie descriptiv ă și analitic ă.
11. anii 30 – L.Vîgotski elaboreaz ă o teorie a dezvolt ării culturale în contrast
cu psihologia biologizant ă a lui Pavlov. El abordeaz ă problema înv ățare-dezvoltare,
gândire-cuvânt.
12. 1935 – Kurt Lewin întemeiaz ă psihologia dinamic ă a personalit ății
13. 1936 – C. Spearman ini țiaz ă cercetarea factorial ă, care dup ă p ărerea lui ar
scoate psihologia din starea ei actual ă, identic ă cu alchimia, adic ă din stadiul de
disciplin ă a subiectivului și de disciplin ă subiectiv ă.
14. 1936-1936 – Psihologia conduitei a lui P, Jane t stabile ște leg ătura dintre
lumea intern ă și cea extern ă, între subiect și obiect, gândire și ac țiune, psihic și fizic.
15. 1935-1945 – se dezvolt ă gestaltismul sau psihologia configura ției ( Școala
de la Berlin), ca o reac ție contra atomismului asocia ționi știlor. Gestaltismul confer ă
prioritatea întregului.
Dup ă al 2-lea r ăzboi mondial J. Piaget des ăvâr șește psihologia dezvolt ării
stadiale a inteligen ței. Întemeiaz ă Școala de la Geneva care elaboreaz ă:
– psihologia genetic ă
– epistemologia genetic ă
– structuralismul genetic
Piaget define ște urm ătoarele concepte:
– opera ție intelectual ă
– opera ție de gradul 2
– principiul acomod ării prin dep ăș ire

– stadialitate
– reversibilitate/conservare
16. dup ă 1955 – se dezvolt ă psihologia umanist ă american ă considerat ă a treia
mare for ță în psihologie, dup ă behaviorism și psihanaliz ă. Reprezentan ți:
– C. Rogers – psihoterapia centrat ă pe client
– A. Maslow – piramida trebuin țelor
– E. Fromm – psihanaliza social ă
– R. Coan – personalitatea optimal ă
17. 1963 – G. Allport concepe personalitatea ca pe un sistem dinamic și
deschis care func ționeaz ă prin complementar ă (concentrare/expansiune,
diferen țiere/integrare)
18. 1967 – J.P. Guilford elaboreaz ă modelul tridimensional al intelectului. De
asemenea, inventeaz ă conceptele de „gândire convergent ă” și „gândire divergent ă”.
19. ultimele decenii – Psihologia cognitiv ă care deschide noi orizonturi
tematice și metodologice.

Reaminti ți-vă cel pu țin 5 momente importante din istoria
psihologiei și numele psihologilor implica ți.

3. Istoria psihologiei ca istorie a reprezent ărilor sociale a comunit ății știin țifice
despre om
Defini țiile pe care le d ăm obiectului unei știin țe sunt subordonate mediului din
care privim acest obiect. Acest mediu nu schimb ă cu nimic „realitatea obiectiv ă” a
obiectului de studiu, dar ceea ce cunoa ștem din aceast ă realitate și discursurile despre
ea sunt diferite, în diferite epoci și contexte culturale. Fiecare discurs a fost consid erat
la vremea sa ca fiind cel mai adev ărat și mai savant.
Aceste diferen țe sunt func ție de:
– ce a șteptau oamenii de la lume
– ce i-a înv ățat filosofia, religia și știin ța. De multe ori filosofia justifica
tendin țele economice ale lumii.
Omul este un obiect ideologie. Obiectul ideologic se define ște prin faptul c ă
suport ă mai multe interpret ări, dup ă concep țiile despre lume via ță din diferite epoci.
Istoria psihologiei apare astfel ca o istorie a re prezent ărilor despre om.

Exemplul 1. În primii 50 de ani ai secolului XX omu l era
perceput ca o fiin ță activ ă, iar în acea epoc ă psihologia
comportamentului a devenit în mod natural psihologi a
dominant ă.
Exemplul 2. Ast ăzi tr ăim în epoca informa țiilor iar omul
este v ăzut ca un sistem de prelucrare al informa țiilor.
Aceast ă viziune apar ține psihologiei cognitive

De aceea în istoria psihologiei se g ăsesc diferite teorii despre om. Teorii
diferite pot coexista un timp lung:
– teorii ireconciliabile care studiaz ă acelea și fenomene, dar nu se poate stabili
care are dreptate pentru c ă nu exist ă mijloace tehnice pentru realizarea unui
experiment decisiv.
– teorii adverse, care mai târziu se dovedesc a fi par țiale și complementare, și
care vor fi integrate într-o sintez ă la nivel mai general.

Ele trebuie privite va ni ște etape, ni ște aproxim ări care a șteapt ă s ă fie dep ăș ite.

De ce putem afirma c ă omul este un „obiect ideologic”?

4. Obiectivul cursului
Obiectivul cursului este atât formarea unei imagin i clare asupra genezei și
dezvolt ării conceptelor și teoriilor psihologice cât și cunoa șterea marilor rupturi
epistemologice și a schimb ărilor de paradigm ă din istoria psihologiei. Ca urmare:
– evenimentele și personalit ățile vor fi încadrate în curente, școli sau direc ții
teoretice
– în cadrul fiec ărui curent se vor men ționa selectiv contribu țiile aduse de la
întemeietori pân ă ast ăzi
– la fiecare curent se va men ționa filosofia din care acesta s-a inspirat
– se va explica apari ția diferitelor concep ții despre om prin evolu ția intern ă a
știin ței și prin specificul cultural, știin țific, filosofic, economic al epocilor respective

Rezumat

Psihologia are un trecut lung, dar o istorie scurt ă. Ea s-a n ăscut în mintea lui
Aristotel (De anima) și a devenit știin ță desprinzându-se din mintea, unor fizicieni și
fiziologi, la jum ătatea secolului al XIX-lea. Na șterea ei s-a datorat mai ales metodei.
Pe lâng ă erori și supersti ții în psihologia pre știin țific ă avem multe cuno știn țe și
observa ții obiective provenite din surse diferite.
În dezvoltarea ei, psihologia știin țific ă a suferit rupturi epistemologice ce
echivaleaz ă cu schimb ări de paradigm ă.
Fiind un obiect ideologie, omul a suportat mai mul te interpret ări dup ă
concep țiile despre lume via ță din diferite epoci.
Istoria psihologiei apare astfel ca o istorie a re prezent ărilor despre om.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.67-70

Bibliografie recomandat ă
Parot, Francoise și Richelle, Marc (1995), Introducere în psihologie. Istoric și
metode, Bucure ști, Ed. Humanitas, p. 14-42

Gril ă de autoevaluare

1. Paradigma este:
a. un mod ne știin țific de a face psihologia
b. o concep ție dominant ă într-un câmp al cunoa șterii, c ăreia i se raliaz ă
comunitatea știin țific ă la un moment dat.

2. Cuvântul „test” apare pentru prima dat ă la:
a. J. K. Cattell
b. A. Binet și T. Simon

3. Anul 1879 este legat de:
a. apari ția c ărții lui Fechner „Elemente der Psychophysik” prin car e se face
trecerea de la psihofiziologie la psihofizic ă.
b. apari ția primului laborator de psihologie experimental ă de la Leipzig sub
conducerea lui Wundt

4. Omul este un obiect ideologic pentru c ă:
a. poate suporta diferite interpret ări
b. construie ște ideologii

5. C. Rogers este un reprezentant al:
a. psihologiei umaniste
b. neobehaviorismului

MODULUL I: O PRIVIRE GENERAL Ă ASUPRA ISTORIEI
PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 2

NA ȘTEREA PSIHOLOGIEI ȘTIIN ȚIFICE: PSIHOFIZICA

Plan de idei:

1. Desprinderea psihologiei din filozofie

2. Na șterea psihologiei din fizic ă și fiziologie

3. Psihofizica
3.1. G. T. Fechner (1801 – 1887)
3.2. E. H. Weber (1795 – 1878)
3.3. H. Helmholtz (1821 – 1894)
3.4. W. Wundt (1832 – 1920)

4. Psihofizica și psihologia contemporan ă

Obiective
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– s ă în țelege ți modalit ățile prin care psihologia s-a desprins de filozofie

– s ă cunoaște ți cele mai importante evenimente istorice care au m arcat
devenirea psihologiei ca știin ță autonom ă

– s ă explica ți fundamentele filosofice ale psihofizicii

– s ă scoate ți în eviden ță contribu țiile aduse de G. T. Fechner, E. H.
Weber, H. Helmholtz și W. Wundt

1. Desprinderea psihologiei din filozofie
Secole la rând psihologiei i s-a refuzat desprinder ea din filozofie. Opozi ția
venea din dou ă direc ții:
– concep țiile mistice care considerau c ă transformarea analizei psihologice în
analiz ă știin țific ă de laborator constituie un atentat adus divinit ăți, deoarece psihismul
era considerat a fi o „iradia ție divin ă”, „imponderabil ă” și „inefabil ă”, ce se las ă
surprins numai prin tr ăiri de esen ță revelatorie.
– opozi ția de factur ă academic ă pornea de la premisa c ă pentru a deveni știin ță
obiectul de studiu al psihologiei trebuie m ăsurat și cuantificat prin intermediul
aparatului matematic. Psihismul îns ă fiind adimensional, psihologia nu poate deveni
știin ță .
Se observ ă cum ambele orient ări demonstreaz ă acela și lucru, dar pe c ăi
diferite.
În acest context desprinderea psihologiei din filo zofie și constituirea ei ca
știin ță autonom ă se datoreaz ă nu analizei psihologice în sine, ci:
– cercet ărilor efectuate în domenii conexe (fiziologia siste mului nervos și
fiziologia organelor de sim ț)
– progreselor f ăcute de fizic ă prin demonstrarea posibilit ății experiment ării și
măsur ării obiective (indirecte) a ceea era considerat ca tr ăire subiectiv ă pur ă.
În acest sens se poate considera c ă preludiul psihologiei experimentale a fost
fiziologia. P. Fraisse afirma c ă nu trebuie s ă ne mir ăm c ă „primele probleme abordate
de psihologia experimental ă ca senza ția, percep ția, aten ția, durata proceselor psihice
se pot m ăsura prin cronoscoape și cronografe care fuseser ă puse la punct pentru
măsurarea duratei proceselor fizice sau fiziologice și care sunt la dispozi ția primilor
experimentatori”

Enumera ți câteva dintre modalit ățile prin care psihologia
s-a desprins de filosofie

2. Na șterea psihologiei din fizic ă și fiziologie
Se cunoa ște faptul c ă descoperirile într-o știin ță nu sunt posibile uneori decât
dup ă ce inven țiile din domenii conexe permit explorarea unor noi câmpuri
problematice

Exemplu. Progresele fiziologiei se datorau progrese lor
fizicii în domeniul optic (microscopul) și în domeniul
electric. De aceea psihologia nu a putut s ă devin ă știin ță
pân ă când nu a atins fiziologia un anumit grad de
maturitate.

Primii psihologi au fost:
– fizicieni care studiau fenomene optice și acustice, constatând c ă unele
componente ale acestor fenomene nu se supun legilor fizicii, având „ingrediente” de
alt ă natur ă, ceea ce cerea elaborarea unor noi concepte și explica ții
– fiziologi care ocupându-se cu studierea propriilor probleme întâlnesc
fenomene ce ies din câmpul lor problematic, atingân du-se aspecte psihologice.
Astfel în laboratoarele de fizic ă și fiziologie s-a n ăscut problematica senza ției,
iar observatoarele astronomice au atras aten ția asupra timpului de reac ție.

Exemplul 1. Opticianul P. Bouguer (1698 – 1758) f ăcând
experimente fotometrice descoper ă c ă diferen țe de
intensitate luminoas ă reale din punct de vedere fizic pot
deveni inexistente pentru percep ție. De asemenea, el
constat ă c ă aceste „erori” ale organelor de sim ț variaz ă de
la individ la individ și trage concluzia c ă o determinare
precis ă a faptului fizic impune eliminarea corelatului
psihologic al acestuia.
Exemplul 2. Uneori descoperirile se datoreaz ă întâmpl ării.
Asistentul Kinnebrook de la Observatorul astronomic din
Greenwich a fost concediat în 1796 de c ătre directorul s ău
din cauza erorilor în determinarea momentului trece rii
soarelui peste meridian prin metoda lui Bradley (ob servarea
simultan ă a pozi ției astrului de pe re țeaua lunetei și a
bătăilor unui pendul. Precizia determin ării trebuia s ă fie de
1/10 sec. Aceast ă întâmplare a fost publicat ă în 1816 în
ziarul Zeitschrift fur Astronomie și a atras aten ția
astronomului Bessel din Konigsberg. El a descoperit
deosebiri individuale între el și colegii lui în determinarea
momentului trecerii soarelui peste meridian de pân ă la
1sec. Astfel s-a ajuns la ideea existen ței unei „ecua ții
personale” în domeniul percep ției, unde TR (timpul de
reac ție) joac ă un rol important.

Astfel, încet, încet cercet ările s-au mutat de pe plan fizic pe plan fiziologic
îndreptându-se spre investigarea unor problematici de grani ță cu psihologia.

Explica ți de ce se poate afirma c ă psihologia s-a n ăscut în
mintea lui Aristotel și a devenit știin țific ă în mintea unor
fizicieni și fiziologi.

3. Psihofizica
Fundamentele filosofice ale psihofizicii îl constit uie paralelismul
psihofiziologic (psihofizic), concep ție dualist ă care consider ă c ă fenomenele
fiziologice și cele fizice sunt dou ă serii de fenomene paralele, f ără rela ții cauzale între
ele. De remarcat faptul c ă psihologia experimental ă începe prin a fi psihofizic ă sau
fiziologic ă și prea pu țin psihologic ă.

3.1. G. Fechner
Data na șterii psihofizicii este conform lui P. Fraisse anul 1860, când apare
lucrarea Elemente der Psychophysik a lui Gustav Fec hner, biolog, fizician și filosof
german, elev al lui E. H. Weber. El a ini țiat psihofizica. Aceasta î și propune s ă
studieze rela țiile cantitative dintre stimul ările fizice și senza ții.
Ini țial Fechner s-a ocupat cu cercet ări fizico-chimice, apoi cu studiul
percep ției culorilor. Între anii 1839 – 1842 el sufer ă de o criz ă de depresie
melancolic ă, înso țit ă de orbire care a exacerbat tendin țele sale mistice care se
manifestaser ă deja în 1825 când a publicat lucrarea Anatomia îng erilor, semnat ă Dr.
Mises. Fechner a declarat c ă a „v ăzut” în somn nr. 77 și se auto-convinge c ă peste 77
de zile de cur ă cu o șunc ă condimentat ă, ale c ărei virtu ți terapeutice le v ăzuse tot în
vis, se va vindeca. Acest lucru s-a și întâmplat. Din acest moment gândirea sa s-a

îndreptat spre inspira țiile mistice și a renun țat la catedra de fizic ă pentru cea de
filozofie în cadrul Universit ății de Leipzig.
În anul 1850 o nou ă viziune i-a relevat c ă lumea mental ă și cea fizic ă sunt
unite, iar acest lucru se produce cu ajutorul numerelor . Se reg ăsesc aici credin țele
numerologice din Evul Mediu conform c ărora misterele lumii se pot elucida prin
manipularea numerelor. Fechner este prezentat în is toria psihologiei tocmai datorit ă
interesului s ău pentru m ăsurare, drept fondatorul unei psihologii care n-ar fi existat
fără el.

În istoria gândirii m ăsurarea a fost când:
– instrument de cercetare alchimist ă, mistic ă a unor for țe
oculte ce guverneaz ă fenomenele tangibile
– garan ția pu țin costisitoare a scientificit ății unui program
pozitivist, care de altfel se aseam ănă cu cel al alchimi știlor
prin ambi ție: s ă în țeleag ă lumea, rezumând-o la câteva
formule.

În urma acestei a doua viziuni, pentru a demonstra comuniunea spiritului și
materiei, Fechner a fondat psihofizica și tot el i-a determinat prima lege care pune în
rela ție intensitatea unei senza ții cu intensitatea stimulului care o provoac ă.
În concep ția sa corpul și spiritul sunt dou ă aspecte ale aceleia și realit ăți. Ca s ă
valideze aceast ă ipotez ă a verificat-o prin legea asupra rela ției dintre stimul și
senza ție. Independent de P. Bouguer și de E. H. Weber el a elaborat Legea lui Fechner
care afirm ă c ă senza ția corespunde logaritmului excita ției și a construit celebrele sc ări
psihofizice care definesc cre șterea senza ției ca func ție logaritmic ă a cre șterii
stimulului. Aceast ă formulare este ast ăzi contestat ă.
Alte contribu ții ale lui G. Fechner:
– conceptul de „Lustprinzip” (principiul pl ăcerii), principiu universal
fundamental care guverneaz ă via ța spiritului. Prin acest principiu el explic ă și
sentimentul estetic.
– principiul pl ăcerii, al energiei mentale, al constan ței, al repeti ției sunt
concepte ale lui Fechner care au fost preluate de S . Freud și integrate în psihanaliz ă.

3.2. E. H. Weber fiziolog și anatomist german. A predat la Universitatea din
Leipzig, unde l-a avut elev pe Fechner.
Lui Weber i se atribuie conceptul de „prag diferen țial”. El a stabilit Legea lui
Weber. Pentru un continuum senzorial dat raportul d intre pragul diferen țial și valoarea
stimulului etalon r ămâne constant.
În anul 1831, Weber demonstreaz ă c ă pragul diferen țial relativ numit și frac ția
lui Weber este acela și pentru diferite greut ăți.
În anul 1846 el va generaliza acest rezultat în cad rul legii sensibilit ății, numit ă
Legea Weber-Fechner.

3.3. Hermann von Helmholtz a studiat:
– mecanismul vederii în culori și a propus o teorie a perceperii culorilor
– percep ția sunetelor și a propus o teorie a rezonan ței în audi ție
Ambele teorii constituie înc ă surse de inspira ție în cercet ările contemporane.
– a utilizat tehnica TR pentru a m ăsura viteza influxului nervos izolând un nerv
motor de la broasc ă, stimulându-l la 5 cm de jonc țiunea sa cu mu șchiul și m ăsurând

timpul scurs între stimulare și contrac ție. Aceasta a fost prima m ăsur ătoare dintr-o
serie lung ă de m ăsur ători ale timpului de reac ție.

Enumera ți câteva din contribu țiile aduse psihologiei de
reprezentan ții psihofizicii studia ți pân ă acum

3.4. Wilhelm Wundt a fost asistentul lui Helmholtz. El a fost fiziolog cu
interes pentru psihologie și se recomand ă ca principalul artizan al institu ționaliz ării
psihologiei în Germania.
În concep ția sa, psihologia trebuia s ă ia ca model fiziologia, având posibilit ăți
de progres doar dac ă cercet ările se vor desf ăș ura în laborator, utilizându-se
măsur ători. Admirându-l pe Fechner, Wundt a împrumutat de la el metode și gustul
pentru m ăsur ătoare.
Wundt înfiin țeaz ă primul laborator de psihologia experimental ă din lume , la
Leipzig, în anul 1879, ceea ce echivaleaz ă cu recunoa șterea de c ătre comunitatea
știin țific ă a faptului c ă fenomenele mentale pot constitui obiect de studiu știin țific.
Din acest moment faptele psihice sunt studiate:
– ca fapte naturale
– cu aparate
– de c ătre savan ți
Prin aceast ă concep ție Wundt s-a remarcat ca fiind un pozitivist. Pe de alt ă
parte, îns ă în laboratorul s ău s-a recurs din abunden ță și la introspc ție, chiar dac ă se
studia cu mare aten ție anatomia și fiziologia.
Obiectul de studiu al psihologiei lui Wundt r ămâne faptul mintal , con știin ța,
care se preteaz ă greu observa ției și experiment ării directe.

În Laboratorul de la Leipzig:
– s-a generalizat studiul TR pe baza ipotezei teore tice a
paralelismului între faptele psihice și cele nervoase
– s-a generalizat rapid recurgerea la experiment
– certificarea adev ărurilor spuse de psihologi ca adev ăr
știin țific va decurge de acum în acolo prin:
– standardizarea situa țiilor
– repetabilitatea experimentelor
– rigoarea datelor

Wundt a studiat:
– natura fizico-chimic ă a senza ției
– ra ționamentul complex
– energia specific ă nervilor
– sentimentele
– psihologia popoarelor. A publicat 10 volume Folkp sychologie, unde trateaz ă
probleme de limb ă, mitologie, religie, art ă, moravuri, manifest ări ale psihologiei
colective. Apari ția acestor volume s-a constituit ca un moment de ru ptur ă
epistemologic ă în elaborarea psihologiei sociale și a inspirat elaborarea unei teorii a
culturii.

Medita ți asupra acestei întreb ări: Psihologia experimental ă
s-a n ăscut întâmpl ător în Germania?

4. Psihofizica și psihologia contemporan ă
Gheorghe Zapan (1897 – 1976). În 1956 a demonstrat insuficien ța
psihofizicii ca domeniul propriu de cercetare știin țific ă, în sensul c ă stabilirea unei
leg ături directe între intensitatea stimulului fizic și intensitatea senza ției nu este
posibil ă decât pe cale empiric ă. A demonstrat, de asemenea, necoresponden ța cu
realitatea a legii Weber-Fechner, în cazul limitelo r extreme,. Ca urmare, el a corectat
și generalizat aceast ă lege care a devenit valabil ă astfel pe toat ă scara valorilor
posibile ale excita ției (pentru valori subliminale și supraliminale ale stimulului).
Psihofizica f ără stimuli se bazeaz ă pe experimente mentale, f ără ca
evenimentele fizice la care corespund s ă poat ă fi definite cu precizie (clarificarea ca
„sumbru” sau „clar” a unui sentiment). Aceast ă abordare și-a g ăsit aplica ții în cadrul
metodei diferen țiatorului semantic al lui Ch. Osgood și în sc ările de atitudini.
Diferen țiatorul a fost inventat în anul 1950 și era destinat s ă caracterizeze
sensul unui cuvânt prin utilizarea unor scale bipol are cu 7 trepte, permi țând astfel s ă
se fac ă un portret semantic respectivului cuvânt. Ast ăzi este utilizat pentru a
determina conota țiile unui cuvânt.
Scalarea , principala virtute a psihofizicii clasice, este u tilizat ă în continuare în
psihologia contemporan ă, dar în contextul unor analize multidimensionale.
Discu ții asupra raportului fizic-psihic în prezent . Paralelismul psihofizic
preocup ă epistemologia contemporan ă și pune problema rela ției dintre fizicalism și
psihism
Jung și Pauli, elaboreaz ă în anul 1951 principiul sincronicit ății. Jung consider ă
că psyche și materia pot fi dou ă aspecte ale unei aceleia și realit ăți numit ă de el „unus
mundus”. El se refer ă în lucr ările sale la natura psihoid ă a universului sau la psihismul
obiectiv.
Ștefan Lupa șco se refer ă la energia primordial ă de tip nuclear-psihic și la
natura „psihic ă” a energiei.
David Bohn postuleaz ă un substrat al universului pe care și-l imagineaz ă ca o
mare de energia în care are loc holomi șcare ce include unitar principiile fizice, ale
vie ții și ale mentalului.

Rezumat

Desprinderea psihologiei din filozofie s-a realizat datorit ă avântului
cercet ărilor din domenii conexe: fiziologia sistemului ner vos și psihofiziologia
senza ției, în contextul în care fizica a demonstrat posib ilitatea experiment ării și
măsur ării obiective.
Psihologia s-a n ăscut din fizic ă și fiziologie. Astfel în laboratoarele de fizic ă și
fiziologie s-a n ăscut problematica senza ției, iar observatoarele astronomice au atras
aten ția asupra timpului de reac ție.
Anul na șterii psihologiei experimentale este 1860 când Gust av Fechner a
publicat lucrarea Elemente der Psychophysik, înteme ind psihofizica. Psihofizica î și
propune s ă studieze rela țiile cantitative dintre stimul ările fizice și senza ții.
Fundamentele filosofice ale psihofizicii îl constit uie paralelismul psihofiziologic .
Întemeietorii psihofizicii sunt: G. T. Fechner, E. H. Weber, H. Helmholtz și W.
Wundt.
G. T. Fechner a inventat legea care îi poart ă numele: senza ția corespunde
logaritmului excita ției și a creat sc ări psihofizice.

E. H. Weber a inventat conceptul de prag diferen țial și frac ția care îi poart ă
numele. Împreun ă cu Bouguer a stabilit legea constan ței raportului dintre pragul
diferen țial și valoarea stimulului etalon.
G. Zapan va aduce corec ții Legii Weber-Fechner, extinzând-o și pentru valori
apropiate de cele 2 extreme.
H. Helmholtz a m ăsurat viteza influxului nervos pe baza TR și este considerat
ca unul dintre întemeietorii psihometriei. A studia t mecanismul vederii în culori și
percep ția sunetelor.
W. Wundt este considerat adev ăratul fondator al psihologiei experimentale,
înfiin țând primul laborator de psihologia experimental ă din lume, la Leipzig, în anul
18 ț79.
Psihofizica nu și-a pierdut actualitatea dac ă avem în vedere problematica
rela ției fizic-psihic sau obiectiv-subiectiv.

Bibliografie obligatorie

Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.72-79;
Pavelcu, Vasile (1972), Drama psihologiei, Bucure ști, E.D.P., p. 36, 81-84;

Bibliografie recomandat ă
Bonnet, Claude, (1986), Manuel pratique de psychopuhysique , Paris, Colin

Gril ă de autoevaluare

1. Desprinderea psihologiei din filozofie și constituirea ei ca știin ță autonom ă
se datoreaz ă:
a. cercet ărilor de fizic ă și fiziologie
b. analizei psihologice

2. Psihofizica este o disciplin ă care studiaz ă:
a. paradigmele fizicii
b. rela țiile cantitative dintre stimul ările fizice și senza ții

3. Fundamentul filosofic ale psihofizicii este:
a. existen țialismul
b. paralelismul psihofizic

4. Întemeietorul primului laborator de psihologie e xperimental ă din lume este:
a. W. Wundt
b. E. H. Weber

5. Printre contribu țiile lui H. Helmholtz se enumer ă:
a. utilizarea tehnicii TR pentru m ăsurarea viteza influxului nervos
b. inventarea conceptului de prag diferen țial

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 3

EMPIRISMUL ȘI ASOCIA ȚIONISMUL

Plan de idei:

1. Empirismul

2. Asocia ționismul

2.1. Precursorii (Aristotel, J. Locke, E. Condilla c, J. F. Herbart)
2.2.Asocia ționi știi ideali ști (D. Hume)
2.3. Asocia ționi știi experimentali ști (H. Ebbinghaus)
2.4. Conexionismul (E. Thorndike)
2.5. Reflexologia

3. Neoasocia ționismul și neoconexionismul

Obiective:

La sfâr șitul acestui curs ve ți fi ap ți:
– s ă explica ți ce este empirismul și asocia ționismul

– s ă scoate ți în eviden ță contribu țiile aduse de precursorii
asocia ționismului

– s ă releva ți importan ța și limitele primelor cercet ări efectuate asupra
memoriei de c ătre H. Ebbinghaus

– s ă explica ți legile înv ăță rii elaborate de E. Thorndike

– s ă în țelege ți procedura prin care se ob ține condi ționarea clasic ă,
pavlovian ă și s ă cunoa ște ți legile acesteia

1. Empirismul

Cuvântul „empiric” desemneaz ă ceva fondat pe experien ță și observa ție. Ca
urmare, empirismul este o cunoa ștere ce deriv ă din experien ță . Empirismul se opune:
– ra ționalismului
– teoriei ideilor înn ăscute a lui Descartes
Demersul experimental care prelunge ște observa ția a fost utilizat destul de târziu
în istoria gândirii (sec. XVI și XVII în fizic ă și sec. XIX în psihologie). Acest lucru
este cu atât mai ciudat cu cât experimentarea î și are r ădăcinile în natura uman ă, lucru
dovedit de apari ția tehnicilor artizanale care presupun explorarea e xperimental ă a
realului.

Găsi ți și alte exemple care s ă sus țin ă ideea c ă
experimentarea î și are r ădăcinile în natura uman ă

Explica ția rezid ă în faptul c ă în acea vreme exista o încredere excesiv ă în
virtu țile verbului, în discursul savant și o mare supunere la autoritatea vechilor
mae ștrii.

Aceast ă atmosfer ă poate fi exemplificat ă cu o anecdot ă. Se
spune c ă o adunare de c ălug ări savan ți s-au întrebat într-o
zi câ ți din ți are un cal. Ei au examinat sursele cele mai
prestigioase , apar ținând fie lui Aristotel sau Platon, fie Sf.
Augustin sau Sfintele Scripturi. Toate aceste cerce t ări au
fost zadarnice c ăci nu au g ăsit în ele r ăspunsuri și ca atare
au declarat problema nerezolvabil ă. Nici unul nu s-a gândit
să mearg ă la grajduri, s ă deschid ă botul unui cal și s ă-i
numere din ții.
Aceast ă poveste ilustreaz ă o atitudine care a împiedicat
recurgerea la experiment.

2. Asocia ționismul
Asocia ționismul este o teorie empirist ă a cunoa șterii, reprezentând o reflectare
a empirismului în psihologie. El este mai mul un pr incipiu decât o școal ă de
psihologie, de și în interiorul s ău putem g ăsi curente, cum ar fi pavlovismul.
Asocia ționi știi pornesc de la întrebarea „Cum putem cunoa ște?”, întrebare care
suport ă 2 r ăspunsuri: prin sim țuri sau prin ra țiune. Fiind empiri ști asocia ționi știi
opteaz ă pentru primul r ăspuns. Întrebându-se de unde provin sim țurile complexe care
nu sunt senza ții, asocia ționi știi concluzioneaz ă c ă ele provin din asocierea multipl ă a
sim țurilor simple. Via ța psihic ă este astfel explicat ă prin asocia ții dintre diverse st ări
și fenomene psihice elementare.
Pentru c ă interpreteaz ă activitatea mental ă prin însumarea unor fenomene
elementare ale psihismului asocia ționismul este considerat un atomism psihologic.
Pulverizarea psihicului în elemente și unificarea acestora pe baza legilor
mecanice ale asocia ției constituie tr ăsătura dominant ă a psihologiei secolului al XIX-
lea.

2.1. Precursorii (Aristotel, senzuali știi J. Locke, E. Condillac, J. F.
Herbart )
Aristotel (383 -322 î.e.n.) clasific ă asocia țiile simple dup ă:
– contiguitate
– asem ănare
– contrast
Asocia țiile semnalate de el au fost preluate de senzuali știi secolului XVIII și
XIX ca activitate psihic ă fundamental ă, capabil ă s ă explice întreaga via ță psihic ă.
Atomii care se pun în diferite rela ții de asociere sunt senza țiile.

– asocieri de senza ții produc percep ții
– însum ări de percep ții duc spre reprezent ări
– asocia ții selective ale reprezent ărilor produc concepte
– corelarea conceptelor produce judec ăți
Este o încercare de a reduce complexul la simplu

John Locke în Eseu asupra intelectului omenirii (1690) consid era c ă:
– spiritul este o foaie nescris ă, o tabula rasa pe care
– senza țiile vin s ă înscrie ideile simple, care
– combinându-se prin mijlocirea puterilor interne a le spiritului (memorie,
aten ție, voin ță ), produc
– idei generale
Deci cunoa șterea rezult ă din experien ța asupra realit ății prin sim țuri.
Mecanismul pus la baza form ării ideilor este asocia ția. Lock se dovede ște a fi un critic
al ineismului lui Descartes și un empirist prin teoria sa asupra cunoa șterii.

J. Lock ofer ă un exemplu de asociere a ideilor. Este vorba
despre cazul unui tân ăr care a înv ățat s ă danseze într-o
camer ă unde era și un cuf ăr vechi și care nu mai reu șea s ă
execute pa șii de dans decât în prezen ța cuf ărului.

Explica ți de ce teoria asupra cunoa șterii a lui John Locke
este empirist ă

Etienne Bonnet de Condillac a propus o psihologie apropiat ă de cea a
empiri știlor englezi, o psihologie care a fost calificat ă drept senzualist ă. Pentru el
fenomenele psihice sunt sume de senza ții, la fel cum corpurile fizice sunt formate din
atomi iar desf ăș ur ările psihice sunt explicate prin legea asocia ției mecanice.
El a fost și unul dintre marii inspiratori ai enciclopedismulu i francez. Proiectul
său consta în reconstruirea ansamblului cunoa șterii dup ă o igien ă strict ă a con știin ței
și știin ței.
J. F. Herbart . În concep ția sa via ța sufleteasc ă este supus ă unor legi ca și
stelele cerului. Tot el consider ă c ă nu se poate face știin ță f ără m ăsur ători și calcul
matematic.
Empirismul englez, senzualismul lui Condillac și opera lui Herbart constituie
primii pa și spre desfilosofarea psihologiei sub influen ța știin țelor naturii și dezvolt ării
economice din secolele XVIII-XIX.

2.2. Asocia ționi știi ideali ști (D. Hume)
David Hume (1711 – 1776) a fost filosof, economist, istoric englez, adept al
scepticismului. În concep ția sa toate cuno știn țele provin din experien ță care se
prezint ă ca o totalitate de impresii. Problema izvoarelor s enza țiilor și percep țiilor
rămâne irezolvabil ă pentru c ă cunoa șterea nu poate dep ăș i limitele impresiilor.
Hume a propus 3 tipuri de asociere a ideilor:
– contiguitatea care organizeaz ă memoria (exemplu: evocarea mental ă a unui
obiect conduce natural la evocarea obiectelor care, în realitate, i-au fost învecinate
spa țial sau temporal)
– asem ănarea care este leg ătura care duce de la fiecare exemplar la ideea
general ă
– rela ția cauz ă-efect pe baza c ăreia se construie ște cunoa șterea practic ă și
ansamblul de credin țe.
Hume este empirist pentru c ă atât credin țele cât și cuno știn țele sunt bazate pe
experien ța realit ății. În concep ția sa asocierea dintre idei este un mecanism univer sal,
natural, un principiu general care guverneaz ă lumea ideilor, spa țiul interior.
Hume a criticat categoriile:
– „cauzalitate”. El afirm ă c ă aceasta nu este un fapt obiectiv, ci pur psihologi c
în sensul c ă experien ța ne arat ă c ă un fapt este urmat de un altul și nu c ă primul îl
produce cu necesitate pe al doilea. El afirm ă c ă succesiunea a dou ă evenimente
creeaz ă în minte o asociere care ne face s ă ne a ștept ăm ca primul s ă fie urmat de al
doilea.
– „substan ță ”.Hume a negat existen ța oric ărui tip de substan ță , material ă sau
spiritual ă.

2.3. Asocia ționi știi experimentali ști (H. Ebbinghaus)
Activitatea lui Herman Ebbinghaus (1850 – 1909) st ă la baza cerfcet ărilor
moderne asupra memoriei. El a studiat factorii care influen țeaz ă memoria și uitarea,
utilizându-se pe sine însu și ca subiect și folosind silabe f ără sens (TAF, ZUC,
POV).Se pornea de la premisa c ă folosirea unor astfel de silabe ofer ă posibilitatea de
a studia „noua înv ățare”, tocmai pentru c ă sunt f ără sens. „Noua înv ățare” desemna
formarea de asocia ții în cadrul unui material care nu este asociat cu o înv ățare
anterioar ă.
În urma acestor cercet ări, Ebbinghaus:
– a produs date cuantificate și a contribuit la în țelegerea memoriei și uit ării
– a introdus metoda „economiei” pentru a studia mem oria verbal ă în 1885. El
propune s ă se testeze memoria comparând num ărul de încerc ări necesare pentru
realizarea a dou ă înv ăță ri identice, decalate în timp. Dac ă a doua înv ățare necesit ă
mai pu ține încerc ări înseamn ă c ă o urm ă a primei încerc ări a r ămas în memorie.
– a creat „curba uit ării” prin care se demonstreaz ă c ă se uit ă într-un ritm destul
de rapid în primele ore dup ă înv ățare, iar apoi rata devine progresiv mai sc ăzut ă.

Analiza curbei uit ării prin metoda reînv ăță rii. El a înv ățat
perfect liste cu 13 silabe f ără semnifica ție. Dup ă perioade
începând cu 20 de minute pân ă la 30 de zile a m ăsurat
num ărul de încerc ări necesare reînv ăță rii acestor liste,
constatând c ă economia la reînv ățare diminueaz ă în timp.

2.4. Conexionismul (E. Thorndike)
Conexionismul este o teorie care afirm ă c ă înv ățarea este realizat ă dac ă sunt
stabilite anumite leg ături între stimul și r ăspuns.
Edward Lee Thorndike (1874 – 1949) a fost elevul lu i W. James,
întemeietorul psihologiei con știin ței. Lucr ările lui Thorndike au produs o ruptur ă
decisiv ă în istoria psihologiei, dar paradoxal a deturnat-o de la studiul con știin ței
promovat de James.
El a lucrat pe inteligen ța animal ă studiind înv ățarea la animale, în special
asocia țiile care se formeaz ă între un stimul și r ăspunsurile voluntare. Este vorba
despre comportamente care nu fac parte din repertor iul instinctiv al animalului.

Exemplu. În pivni ța lui James, Thorndike a construit a șa
numitele „cutii cu probleme”, cu ști cu diferite mecanisme
de deschidere a u șii pentru ca animalul s ă ajung ă la hran ă.
Ca atare animalele înfometate trebuiau s ă înve țe s ă
deschid ă u șa pentru a ajunge la hran ă.
Experimentul cel mai cunoscut descrie comportamentu l
unei pisici plasate într-o cutie cu probleme. Pisic a
înfometat ă plasat ă în cu șcă pentru prima oar ă are diferite
comportamente inadecvate pentru a deschide u șa (se freac ă
de bare, miaun ă, se scarpin ă, se ridic ă în dou ă labe etc.).
Din întâmplare, unul dintre aceste comportamente de schide
ușa. Repetând experimentul se poate observa cum
comportamentul adecvat (cel ce deschide u șa) și este urmat
de consecin țe favorabile (hran ă) va fi f ăcut din ce în ce mai
repede, în timp ce comportamentele neadecvate vor
disp ărea.
Timpul necesar ie șirii din cu șcă era considerat un indicator
al înv ăță rii. Animalele asociau r ăspunsul bun cu o stimulare
vizual ă (mecanismul u șii). Aceste conexiuni (termenul
apar ține lui Thorndike) erau înt ărite prin ob ținerea hranei.

Astfel a demonstrat c ă înv ățarea se produce gradat, iar recompensa este
responsabil ă de r ăspunsul adecvat, punând în eviden ță 2 legi ce faciliteaz ă conexiunea
între stimul și r ăspuns.
– legea exerci țiului care afirm ă c ă înv ățarea nu se produce dintr-o dat ă, ci prin
încerc ări și erori
– legea efectului care arat ă cum conexiunile sunt fortificate dac ă sunt urmate
de o stare agreabil ă (succes), și sl ăbite dac ă sunt urmate de o stare dezagreabil ă
(e șec). Aceast ă lege a fost ulterior dezvoltat ă de Skinner

Explica ți de ce Thorndike este considerat asocia ționist

2.5. Reflexologia este o variant ă fiziologic ă a conexionismului
experimentalist.

I. P. Pavlov a fost fiul unui preot de țar ă, crescut în credin ța
ortodox ă pe care o va pierde, dar aceast ă pierdere va
determina un scientism profund.
El a studiat digestia și rolul secre țiilor glandulare la
animale. Marile cercet ări le-a f ăcut la Institutul de
Medicin ă Experimental ă din Moscova. Dup ă ce a studiat în
Germania.
Studiind sucurile gastrice a constat c ă animalele saliveaz ă
și la vederea hranei sau a îngrijitorului, fenomen n umit
„secre ție psihic ă” și considerat diferit de secre țiile normale
și determinat de starea de foame a animalului.
Pân ă în anul 1890 Pavlov nu s-a ocupat de acest fenomen .
Par țial, ca urmare a cercet ărilor f ăcute de studen ții s ăi, la
începutul secolului începe s ă se ocupe de studiul
condi țion ării psihice a saliva ției.
În 1904 a fost primul savant rus care a primit prem iul
Nobel pentru medicin ă pentru lucr ări asupra digestiei, și nu
asupra condi țion ării.
Mecanismul condi țion ării descoperit de el pare s ă explice
întregul comportament. El cuno ștea bine puterea de control
asupra oamenilor pe care o conferea cunoa șterea procesului
de condi ționare și a legilor lui. Se pare c ă acest lucru îl știa
și Lenin, pentru c ă la 72 de ani ai lui Pavlov semneaz ă un
decret prin care i se acord ă un tratament excep țional. Lenin
a creat și institute specializate în studiul condi țion ării.

Ivan Petrovici Pavlov (1849 – 1936) a descoperit c ă un stimul cum este
mâncarea (stimul necondi țional), care este legat în mod natural de un anumit reflex,
de exemplu saliva ția (r ăspuns necondi țional) se poate asocia cu al ți stimuli prezen ți în
acela și timp. Astfel, un câine va începe s ă saliveze la sunetul unui clopo țel dac ă
mâncarea i-a fost dat ă în timp ce suna clopo țelul.

Stimul necondi țional……………………………………. reac ție necondi țional ă
(mâncare) (saliva ție)

Stimul neutru asociat cu stimul necondi țional…………… reac ție necondi țional ă
(sunetul unui clopo țel) asociat cu (mâncare) ……………………saliva ție

Dup ă condi ționare:

Stimul condi țional……………………………………….reac ție condi țional ă
(sunetul unui clopo țel) (saliva ție)

Reflexul condi țional ia na ștere când între doi sau mai mul ți stimuli de natur ă
diferit ă dup ă semnifica ția biologic ă, se stabile ște o leg ătur ă:
– unul dintre stimuli obligatoriu trebuie s ă aib ă o semnifica ție intrinsec ă,
biologic ă, pentru a declan șa un reflex necondi țional
– stimulul condi țional care i se ata șeaz ă este neutru din punct de vedere al
semnifica ției biologice, și deci nu poate declan șa o reac ție motivat ă a organismului

– leg ătura dintre cei doi stimuli se stabile ște pe baza unui raport de
semnalizare, favorizat de ordinea în care sunt prez enta ți
– condi ții pentru formarea unui reflex condi țional:
a) preceden ța sau simultaneitatea în timp a stimulului condi țional și a
celui necondi țional
b) coinciden ța, adic ă stimulul necondi țional trebuie s ă acopere un
anumit interval de timp ac țiunea celui condi țional
c) repetarea asocia ției celor doi stimuli
– stimulul necondi țional poate avea:
a) o valoare pozitiv ă și atunci reflexul este de apropiere
b) o valoare negativ ă și atunci reflexul este de evitare

Explica ți cum se poate ob ține reflexul condi țional de clipire
la vederea unui cartona ș ro șu, folosind un jet de aer și
respectivul cartona ș. Stabili ți întâi care este stimulul
condi țional și cel necondi țional și apoi explica ți cum se
procedeaz ă.

Principiile condi țion ării clasice.
. – stingerea . Odat ă instalat ă condi ționarea, r ăspunsul se poate observa în
prezen ța stimulului condi țional, chiar dac ă stimulul necondi țional nu este prezent.
Totu și stimulul necondi țional este un înt ăritor al asocia ției, motiv pentru care se
nume ște și agent înt ăritor. Pe m ăsur ă ce stimulul necondi țional nu mai este prezentat,
răspunsul condi țional sl ăbe ște pân ă la stingere.
– generalizarea r ăspunsului condi țional la stimuli ce prezint ă caracteristici
asem ănătoare cu cele ale stimulului condi țional.

La om se poate ob ține o generalizare semantic ă: când un
cuvânt a devenit stimul condi țional pentru un r ăspuns, un
alt cuvânt din aceia și categorie semantic ă poate avea
acela și efect. De asemenea, simplul fapt de a auzi un cuv ânt
ce desemneaz ă un stimul condi țional poate genera reac ția
condi țional ă la om.

– discriminarea . Când subiectul generalizeaz ă r ăspunsul condi țional la al ți
stimuli este important de stabilit dac ă acesta discrimineaz ă între noul stimul și cel
utilizat pentru condi ționare. În acest caz se poate utiliza o extinc ție selectiv ă: stimulul
original este urmat de agentul înt ăritor în timp ce stimulul nou nu este urmat de nimi c.
Dac ă r ăspunsul condi țional la noul stimul se stinge, continuând s ă se manifeste în
prezen ța stimulului original, înseamn ă c ă s-a f ăcut o discriminarea între cele dou ă
stimul ări.
Aceste principii au fost aplicate în studiul compo rtamentului uman, în
explicarea apari ției fobiilor sau a temerilor ira ționale, în terapia c ărora stingerea joac ă
un rol important.

Explica ți de ce nu se poate ob ține în laborator un reflex
condi țional de clipire durabil folosind în locul cartona șului
ro șu din exemplul anterior, pachetul de țig ări al subiectului.

Gândi ți-vă ce se întâmpl ă cu stimulul necondi țional și cu
cel condi țional, dup ă p ărăsirea laboratorului.
Ce lege a condi țion ării se aplic ă?

Pavlov s-a considerat întotdeauna fiziolog care stu diaz ă func ționarea
sistemului nervos central. Dar metodele sale au fos t comportamentale ceea ce justific ă
să fie considerat psiholog.
Datele strânse de Pavlov constituie și astăzi o baz ă de lucru pentru psihologia
înv ăță rii.
Contribu ții:
– a descoperit reflexul condi țional și stereotipurile dinamice
– a teoretizat organizarea diferit ă a celor dou ă sisteme de semnalizare
– a întemeiat o școal ă de neurofiziologie, școala pavlovist ă, foarte influent ă în
perioada comunismului. Din p ăcate, psihologii vremii au transformat teoriile lui
Pavlov într-o ideologie reduc ționist ă, dogmatic ă.

3. Neoasocia ționismul și neoconexionismul
Neoasocia ționismul se refer ă la o familie de teorii sau metode asociative
reluate în prezent în psihologia cognitiv ă. În aceste modele asocia țiile constituie
leg ături între reprezent ările stocate în memoria de lung ă durat ă.
Neoconexionismul se refer ă la un grup de tehnici și teorii bazate pe ideea
circula ției informa ției în re țele de unit ăți legate prin conexiuni (re țele
neuromimetice). Neoconexionismul studiaz ă microstructura cognitiv ă și reu șește s ă
explice conving ător procesele periferice

Rezumat
Empirismul este o cunoa ștere ce deriv ă din experien ță . Asocia ționismul este o
teorie empirist ă a cunoa șterii. Ei explic ă via ța psihic ă prin asocia ții dintre diverse st ări
și fenomene psihice elementare. Printre precursorii asocia ționismulului se pot
enumera Aristotel și senzuali știi J. Locke, E. Condillac, J. F. Herbart.
H. Ebbinghaus, asocia ționist experimentalist a produs date cuantificate și a
contribuit la în țelegerea memoriei și uit ării
E. Thorndik, reprezentant al conexionismului, a stu diat înv ățarea la animale și
a formulat legea exerci țiului care afirm ă c ă înv ățarea nu se produce dintr-o dat ă, ci
prin încerc ări și erori și legea efectului care arat ă cum conexiunile sunt fortificate
dac ă sunt urmate de o stare agreabil ă și sl ăbite dac ă sunt urmate de o stare
dezagreabil ă.
I. Pavlov a descoperit reflexul condi țional și stereotipurile dinamice, a
teoretizat organizarea diferit ă a celor dou ă sisteme de semnalizare și a întemeiat o
școal ă de neurofiziologie, școala pavlovist ă.
În prezent asocia ționismul se reg ăse ște în neoasocia ționism și
neoconexionism.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.79- 80;
Bejat,Marian (1972), Geneza psihologiei ca știin ță experimental ă în România ,
Bucure ști, E.D.P., p. 19-20

Bibliografie recomandat ă
Hilgard, E. R. și Bower, G. H. (1974), Teorii ale înv ăță rii , Bucure ști, E.D.P.;
Roulin, J.-L.(coord), Psychologie cognitive , Paris, Breal, p. 26-31

Gril ă de autoevaluare

1. Empirismul este o cunoa ștere ce deriv ă:
a. din experien ță
b. din ra țiune

2. Asocia ționismul este:
a. o teorie empirist ă a cunoa șterii
b. o doctrin ă economic ă din secolul al XVIII

3. Curba uit ării a lui H. Ebbinghaus demonstreaz ă c ă:
a. materialul memorat este bine re ținut în memorie câteva ore, dup ă care se
instaleaz ă progresiv fenomenul de uitare
b. se uit ă într-un ritm destul de rapid în primele ore dup ă înv ățare, iar apoi rata
uit ării devine progresiv mai sc ăzut ă.

4. Cele dou ă legi ale înv ăță rii, legea exerci țiului și legea efectului au fost
elaborate de:
a. E. Thorndike
b. H. Ebbinghaus

5. În condi ționarea clasic ă, pavlovian ă, este necesar ca:
a. stimulul condi țional s ă precead ă sau s ă fie simultan cu stimulul
necondi țional
b. stimulul necondi țional s ă precead ă sau s ă fie simultan cu stimulul
condi țional

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 4

GESTALTISMUL ȘI METODA STRUCTURAL Ă

Plan de idei:

1. Conceptul de „gestalt”

2. Inven țiile conceptuale și metodologice ale gestaltismului clasic
2.1.Conceptul de form ă
2.2. Senza țiile și percep țiile
2.3. Conceptul de „câmp”
2.4. Legile organiz ării perceptive
2.5. Intui ția

3. Neogestaltismul
3.1. G. Allport și structura personalit ății
3.2. H. Ey

4. Structuralismul genetic și structura generativ ă

Obiective:

La sfâr șitul acestui curs ve ți fi apți:

– s ă defini ți conceptul de gestalt

– s ă cunoa ște ți coordonatele teoretice fundamentale ale gestaltis mului

– s ă în țelege ți și s ă utiliza ți principalele concepte gestaltiste

– s ă aprecia ți contribu țiile aduse de gestalti ști psihologiei

– s ă explica ți cum gestaltismul a inspirat orient ările structuraliste

– s ă în țelege ți concep țiile celor mai importan ți reprezentan ți ai
neogestaltismului

– s ă compara ți concep țiile asocia ționi știlor cu cele ale gestalti știlor

1. Conceptul de „gestalt”
Gestalt înseamn ă configura ție, structur ă, form ă adic ă un mod de organizare a
câmpului. Conceptul de „structur ă” provenit din conceptul de „gestalt” a cunoscut și
cunoa ște o mare expansiune în psihologie: structuri mnezi ce, logico-verbale,
motiva ționale, afective, cognitive.
Gestaltismul s-a n ăscut în Germania, în anii 1910-1912, ca o reac ție contra
asocia ționi știlor. Gestalti știi afirm ă prioritatea întregului asupra p ărților. Gestaltheorie
sau teoria formei a pus în valoare elementele confi gura ției și prioritatea totalit ății
asupra p ărților în domeniul percep ției.

2. Inven țiile conceptuale și metodologice ale gestaltismului clasic
Teza căreia i se subsumeaz ă aceste inven ții este urm ătoarea: toate fenomenele
psihice sunt structuri, configura ții integrale, realit ăți primordiale, ireductibile la p ărțile
care sunt subordonate întregului.
2.1.Conceptul de form ă. Gestalti știi afirm ă c ă nu exist ă experien ță care s ă nu
aib ă form ă, ceea ce se percepe fiind întreguri organizate, de limitate în unit ăți
individuale, care se deta șeaz ă de un fond, formând împreun ă forma.
2.2. Senza țiile și percep țiile. În concep ția gestalti știlor percep ția nu este o
sum ă de senza ții.

Exemplu. O melodie este compus ă din note muzicale cu
diferite în ălțimi și aflate într-o anumit ă ordine. Dac ă o
transpunem în alt ă gam ă o recunoa ștem totu și pentru c ă
percep ția are un caracter integral și nu este o sum ă de
sunete. Chiar dac ă lipsesc unele sunete sau este cântat ă la
diferite instrumente ea este recunoscut ă pentru c ă se
păstreaz ă aceia și structur ă.

2.3. Conceptul de „câmp”
W. Kohler consider ă câmpul ca pe o distribu ție dinamic ă de energie. El
postuleaz ă un izomorfism de natur ă topologic ă între trei tipuri de câmpuri:
– un câmp fizic
– un câmp cerebral creat prin sosirea în zona de pr oiec ție cortical ă a senza țiilor
de la câmpul fizic
– un câmp perceptiv.
Izomorfismul se explic ă prin faptul c ă obiectul perceput seam ănă cu obiectul
fizic și nu cu proiec ția retinian ă.
Kurt Lewin introduce în anul 1933 conceptul de „câmp psiholog ic” conceput
ca un ansamblu de fapte interdependente fizice, bio logice, sociale, psihice (con știente
și incon știente) existente la un moment dat și care determin ă comportamentul unui
individ sau grup.
El consider ă existen ța a trei câmpuri suprapuse:
– individual
– grupal
– social
Aceste câmpuri sunt compuse din:
– variabile psihologice (nevoi, scopuri, percep ții)
– variabile ne-psihologice (sociale, biologice, fiz ice)

– alte variabile din univers f ără impact direct asupra comportamentului
Câmpul psihologic include doar acele variabile care au un impact
demonstrabil asupra persoanei, indiferent dac ă aceasta este con știent ă sau nu de ele.
Variabilele psihologice care au inciden ță asupra unei persoane formeaz ă spa țiul s ău
de via ță care este format din dou ă structuri: personalitatea și mediul. Aceste variabile
psihologice sunt inserate într-un mediu non-psiholo gic care poate influen ța
comportamentul printr-o zon ă de frontier ă.

Exemplu. Frontiera este o limit ă pe care variabilele non-
psihologice o impun celor psihologice (limitarea
comportamentului individual de c ătre normele de grup).
Reciproc se petrece și o limitare a variabilelor non-
psihologice de cele psihologice (normele de grup nu pot
dep ăș i limitele toleran ței la frustrare a individului).

În 1947, K. Lewin teoretizeaz ă conceptul de „câmp social” privit ca un
ansamblu de entit ăți sociale coexistente, cum ar fi grupurile, subgrup urile, membrii
lor, canale de comunica ție. Caracteristica fundamental ă a câmpului social o constituie
pozi ția relativ ă a entit ăților care îl compun.

Încerca ți să compara ți concep ția despre „câmp” a lui W.
Kohler cu cea a lui K. Lewin.

2.4. Legile organiz ării perceptive
Acestea au fost enun țate de Max Wertheimer.
Legea fundamental ă a organiz ării perceptuale este legea pregnan ței sau legea
celei mai bune forme. Aceast ă lege face ca organizarea psihic ă a câmpului ei s ă fie
bun ă, forma s ă fie stabil ă, structura s ă fie proeminent ă, simpl ă, regulat ă, simetric ă.
Criteriile pregnan ței sunt:
– regularitatea
– simetria
– simplitatea
– inclusivitatea
– continuitatea
– unificarea
Legile intrinseci sau „de constelare” ac ționeaz ă independent de experien ța
subiectului și se refer ă la modul în care este organizat stimulul. Aceste l egi sunt:
– legea unific ării se refer ă la forme care se închid, se contopesc facilitând
astfel unitatea.
– legea inclusivit ății ac ționeaz ă atunci când din componente rezult ă un întreg
unitar, elementele componente nemaifiind decelabile .
– legea continuit ății se refer ă la faptul c ă formele care au contur continuu sunt
mai perceptibile decât cele cu contur discontinuu. Aici ac ționeaz ă legea direc ției celei
mai bune care afirm ă c ă la intersec ția a dou ă contururi, acestea sunt percepute dup ă
continuarea cea mai simpl ă
– legea proximit ății se refer ă la faptul c ă în cazul unui șir de figuri, dac ă se
apropie elementele 2 câte 2, creând condi ții de proximitate și distan țare, atunci șirul se
sparge. Elementele aflate în proximitate spa țial ă fiind grupate într-o singur ă unitate
perceptiv ă;

– legea similitudinii se refer ă la faptul c ă elementele similare sunt grupate în
aceia și unitate perceptivã, care e contrapusã altora.

Exemplificare a câtorva legi ale organiz ării perceptive

Organizarea stimulilor vizuali pe baza principiilor gestaltiste.

a) Legea proximit ății. Fiind distan țați diferit, stimulii sunt
grupați 2 câte 2 pe baza proximit ății. Subiec ți percep, în
general, 4 coloane (truchiuri de copac, stâlpi, tra verse de
cale ferat ă etc) mai degrab ă de 8 linii paralele.
b) Legea similitudinii. Subiec ții descriu imagine ca fiind
format ă dintr-un rând de cercuri, sub care este un rând de
X-uri s.a.m.d., figura fiind « citit ă » în majoritatea
cazurilor, dup ă asem ănarea stimulilor, adic ă pe orizontal ă
și nu pe vertical ă ( șiruri formate din cercuri și X-uri)
c) Legea bunei continu ări. În general, imaginea este citit ă
ca fiind format ă din 2 linii AB și CD care se intersecteaz ă.
Teoretic, îns ă poate fi vorba și despre liniile AD și CB, AC
și DB. Faptul c ă liniile percepute sunt considerate a fi AB
și CD arat ă preferin ța spre o anumit ă continuare (din alte
continu ări posibile) pornind din punctul de intersec ție.
d) În general, figura este descris ă ca fiind format ă din 2
cercuri care se suprapun par țial, presupunându-se c ă discul
ocluzat se închide.

Vă propun un mic experiment. Privi ți cu aten ție figura b.
Tendin ța de a o « citi » pe orizontal ă se poate datora :
1. interven ției legii gestaltiste a similitudinii
sau

2. tendin ței naturale a subiec ților dintr-o cultur ă occidental ă
de a citi pe orizontal ă, de la stânga la dreapta
Avem deci în acest moment 2 ipoteze care sunt puse la
competi ție.Cum putem g ăsi ipoteza valid ă ? Exist ă 2
modalit ăți :
1. Prezent ăm imaginea unor subiec ți dintr-o cultur ă în care
se cite ște pe vertical ă, de sus în jos. Dac ă vor percepe
coloane de cercuri și X-uri, atunci ipoteza 2 este valid ă.
Dac ă vor percepe șiruri, atunci ipoteza 1 este valid ă. (Greu
de pus în practic ă, a șa c ă vom renun ța la aceast ă modalitate
de verificare).
2. Rotim figura la 90 grade și o prezen țm subiec ților din
cultura occidental ă. Dac ă vor percepe șiruri înseamn ă c ă
ipoteza 2 este valid ă. Dac ă vor percepe coloane, înseman ă
că ipoteza 1 este valid ă. (Aceast ă modalitate de verificare
poate fi pus ă în practic ă).
Face ți acest mic experiment. La ce concluzie a ți ajuns ?.
Cum o explica ți ?

Legile extrinseci se refer ă la contribu ția specific ă adus ă de subiect organiz ării
câmpului perceptiv.
– legea montajului se impune atunci când pregnan ța figurii este sc ăzut ă
(configura ții vagi, neregulate, asimetrice). Atunci gestaltul se impune și se prezint ă ca
o imagine a obiectului, ceea ce este perceput depin zând de starea de preg ătire a celui
ce percepe
– legea lui G. Murphy afirm ă c ă percep țiile sunt influen țate de st ările
emo ționale și experien țele proprii, percep ția fiind de fapt un compromis între
experien ța trecut ă și cea actual ă.

2.5. Intui ția (insight). Este actul brusc de surprindere sau în țelegere a unei
rela ții sau situa ții. Este un moment de salt al cunoa șterii care î și surprinde mijloacele
ap ărând astfel ca nemijlocit.
W. Kohler a experimentat pe maimu țe în insulele Teneriffe.

În experimentul imaginat de Kohler maimu țele erau puse în
fa ța unor situa ții problematice pe care dac ă le rezolvau
intrau în posesia unei banane. Banana era atârnat ă de un
dispozitiv de tavanul cu știi, de unde era coborât ă sau
în ălțat ă, în func ție de condi țiile experimentale.
La început, banana era coborât ă din tavan cu un scripete.
În pasul urm ător, maimu ței i se pretindea s ă ajung ă la
banan ă întinzând mâna sau f ăcând un salt.
În etapa urm ătoare, banana era atârnat ă la o în ălțime la care
animalul nu mai putea ajunge, întinzând mâna sau f ăcând
un salt. El putea totu și s ă ajung ă la banan ă dac ă descoperea
că în completarea membrelor sale putea s ă pun ă unul din
be țele de bambus dispuse la întâmplare prin cu șcă.
În etapa final ă, banana era plasat ă la o în ălțime la care se
putea ajunge doar prin montarea a dou ă be țe de bambus,
unul în continuarea celuilalt.

Montarea celor dou ă be țe de bambus solicita mai întâi o intuire mental ă.
Tocmai acest lucru a fost invocat de Kohler ca prod us al interven ției legilor de
organizare a „întregului” perceptiv, completat de u n element inventat intuitiv, care d ă
solu ția pentru situa ția problematic ă creat ă.
Mai exact, în mintea maimu ței se produce o iluminare, adic ă un insight cu
ajutorul c ăruia animalul va ajunge la descoperirea solu ției Aceasta corespunde cu o
restructurare a câmpului perceptiv.

Cum explic ă gestalti știi fenomenul de „insight”?

În cadrul rezolv ării de probleme, intui ția apare ca o restructurare brusc ă a
elementelor unei situa ții.

Exemplu de tip de problem ă care se rezolv ă prin intui ție.
Un str ăin abordeaz ă pe curatorul unui muzeu și ofer ă spre
vânzare o moned ă antic ă de bronz. Moneda avea un aspect
autentic și avea marcat ă pe ea anul 544 î.e.n. Curatorul
achizi ționase lini știt și înainte obiecte antice din surse
nesigure, dar de aceast ă dat ă a chemat poli ția și str ăinul a
fost arestat. De ce? (Metacalfe, 1986)

Care sunt diferen țele esen țiale dintre concep țiile
asocia ționi știlor și cele ale gestalti știlor? Exemplifica ți.

3. Neogestaltismul
3.1. G. Allport și structura personalit ății
Caracteristici ale concep ției lui Gordon Allport:
– se pune accentul pe organizarea dinamic ă a personalit ății aflate în dezvoltare
și transformare
– personalitatea este un sistem în cadrul unor matr ici de sisteme socio-culturale
– ultima realitate a organiz ării psihice este tr ăsătura , conceput ă ca un element
de stabilitate și consisten ță , care nu se observ ă direct, ci se deduce din comportament.
– tr ăsăturile sunt organizate ierarhic în :
a) tr ăsături cardinale care sunt în num ăr de una sau dou ă și care se
caracterizeaz ă prin persisten ță , dominan ță , reprezentativitate pentru subiect
b) tr ăsături centrale , care definesc profilul personalit ății, în num ăr de
20-30.
c) tr ăsături secundare , câteva mii, mai pu țin conturate
Ierarhizarea tr ăsăturilor variaz ă de la persoan ă la persoan ă.
– lanseaz ă conceptul de „proprium”, o expresie mai cuprinz ătoare pentru „eu”,
care s ă includ ă și sim țul corporal, identitatea de sine, autoaprecierea, i maginea de
sine.
– susține c ă personalitatea este un sistem incomplet, cu diferi te grade de ordine
și dezordine, cu structuri, dar și cu lips ă de structuri.

Cum explic ă G. Allport structura personalit ății?

3.2. H. Ey
Inventeaz ă conceptul de „câmp de con știin ță ” care reprezint ă o conjugare a
câmpurilor perceptiv și tematic (interpretativ-conceptual) sau un ansambl u de opera ții
intelectuale deschise spre lume și spre sine. El constituie organizatorul vie ții noastre
psihice și modelul personal al lumii
Forma în care apare con știin ța în centrul vie ții psihice este câmpul și orice
con ținut devine con știent dup ă scopurile acestui câmp.

4. Structuralismul genetic și structura generativ ă
Jean Piaget pune bazele structuralismului genetic, considerând c ă între
structur ă și genez ă (organizare și dezvoltare) exist ă un continuum și o interdependen ță
Orice structur ă împinge dezvoltarea mai departe și orice dezvoltare înseamn ă
elaborarea de structuri superioare
Structura este un sistem de transform ări care, ca sistem, comport ă existen ța
unor legi și care se conserv ă sau se dezvolt ă prin însu și jocul transform ărilor sale, f ără
ca acestea s ă duc ă la dep ăș irea grani țelor sistemului respectiv sau s ă apeleze la
elemente din exterior. Structura are trei calit ăți:
– totalitate
– transform ări
– autoreglaj
Structurile se nasc unele din altele prin genealogi i și în acest sens subiectul
este un „constructori de structuri”.
În concep ția lui Piaget, problema fundamental ă este de a pune de acord
structura cu geneza Astfel, orice structur ă comport ă o genez ă și orice genez ă este
conceput ă ca o trecere formatoare de la o structur ă de pornire la una de sosire. În acest
sens, problema este cea a filia ției structurilor.
Un alt postulat al lui Piaget afirm ă c ă „orice organizare este o dezvoltare și
orice dezvoltare este o organizare”. Acesta este fu ndamentul structuralismului
genetic.
Sinteza structuralismului cu genetismul rezult ă din coordonarea a dou ă
exigen țe:
– conservarea în cursul transform ării
– construc ție transformatoare legat ă de echilibrarea care asigur ă conservare.
Caracteristicile structurilor:
– o structur ă este format ă din elemente și rela ții care unesc elementele.
Elementele nu pot fi caracterizate sau definite f ără a cunoa ște rela țiile
– structurile pot fi considerate independente de el ementele ce le compun
– exist ă structuri de diferite tipuri și putem considera c ă exist ă și structuri de
structuri
– exist ă izomorfism între structuri dac ă se poate stabili o coresponden ță
biunivoc ă între elementele lor și între rela țiile care le unesc
– sub-structura este o parte a unei structuri care poate fi izomorf ă sau nu cu
structura total ă
– structurile pot fi statice sau dinamice ( se poat e vorbi chiar de activarea unei
structuri)
– construirea unei structuri noi este posibil ă în dou ă condi ții:
a) noua structur ă s ă fie o reconstruc ție a celei precedente pentru c ă
altfel dispare coeren ța și continuitatea
b) noua structur ă trebuie s ă extind ă structura preceden ță , generalizând-
o, pentru c ă altfel nu aduce nimic nou.

Structura generativ ă este considerat ă paradigma fundamental ă a
epistemologiei contemporane. Noam Avram Chomsky est e cel care a ini țiat o
orientare structuralist ă în lingvistica teoretic ă, cunoscut ă sub numele de „gramatic ă
transforma țional-generativ ă (1961).
Structurile generative pot fi privite ca matrici al e tuturor genurilor de entit ăți,
ca arhetipuri de construc ție și organizare a lumii
Alternativa atomism (asocia ționism) / holism (gestaltism) poate fi dep ăș it ă
prin luarea în considera ție a structurilor generative.

Rezumat

Conceptul de „gestalt” înseamn ă configura ție, structur ă, form ă, mod de
organizare a câmpului.
Gestaltismul s-a n ăscut în Germania, în anii 1910-1912, ca o reac ție contra
asocia ționi știlor, afirmând prioritatea întregului asupra p ărților. Teoreticienii
gestaltismului sunt M. Wertheimer, W. Kohler, K. Ko ffka, K. Lewin.
Inven țiile conceptuale ale gestalti știlor se refer ă la: form ă, câmp, legile
organiz ării perceptive, intui ție.
Dintre reprezentan ții neogestaltismului se remarc ă: G. Allport care concepe
personalitatea ca pe o structur ă dinamic ă, aflat ă în transformare și dezvoltare, H. Ey
care utilizeaz ă conceptul de „câmp de con știin ță ” și concepe con știin ța ca organizare a
vie ții psihice și model personal al lumii.
Gestaltismul a inspirat diferite orient ări structuraliste: structuralismul genetic
al lui J. Piaget, structuralismul lingvistic genera tiv al lui N. Chomski.
Structura generativ ă devine paradigma fundamental ă a epistemologiei
contemporane prin care se dep ăș ește atomismul (asocia ționismul) și holismul
(gestaltismul) și se sus ține complementaritatea dintre analiz ă și sintez ă în cunoa ștere.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.81-87;

Bibliografie recomandat ă
Pavelcu, Vasile (1972), Drama psihologiei, Bucure ști, E.D.P., p.77-78, 230-
231;
Roulin, J.-L.(coord), Psychologie cognitive , Paris, Breal, p. 43-47

Gril ă de autoevaluare

1. Gestaltismul este un curent care afirm ă:
a. prioritatea p ărților asupra întregului
b. prioritatea întregului asupra p ărților

2. Printre inven țiile conceptuale ale gestalti știlor se enumer ă:
a. conceptul de „câmp”
b. reflexul condi ționat

3. Legea care afirm ă c ă percep țiile sunt influen țate de st ările emo ționale și
experien țele proprii ale subiectului, este:
a. o lege intrinsec ă a organiz ării perceptive
b. o lege extrinsec ă a organiz ării perceptive

4. În concep ția lui G. Allport:
a. personalitatea este un sistem incomplet, cu dife rite grade de ordine și
dezordine, cu structuri, dar și cu lips ă de structuri
b. personalitatea este un sistem complet, ordonat, dotat cu toate structurile
necesare

5. Care din urm ătoarele dou ă afirma ții nu este corect ă din punct de vedere
știin țific? Construirea unei structuri noi este posibil ă când:
a) noua structur ă este o reconstruc ție a celei precedente, pentru a nu dispare
coeren ța și continuitatea
b) noua structur ă nu este o reconstruc ție a celei precedente, pentru a putea
aduce elementul de noutate

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 5

INTROSPEC ȚIONISMUL ȘI INTROSPEC ȚIA
EXPERIMENTAL Ă

Plan de idei:

1. Conceptul de „introspec ție” și esen ța metodei introspective

2. Fundamentele filosofice: fenomenologia lui Edmun d Husserl (1859-
1938)

3. Psihicul în viziunea introspec ționi știlor

4. Virtu țile și limitele introspec ționismului ortodox al lui Wundt

5. Școala de la Wurzburg. Concepte și problematic ă
5.1. Metoda introspec ției experimentale
5.2. Rezolvarea de probleme în concep ția Școlii lui O. Kulpe
5.3. Otto Selz și opera țiile gândirii

6. Disputa dintre Școala de la Wurzburg pe de-o parte și Școala de la
Gratz și grupul lui E.B. Titchener

7. Introspec ționismul în actualitate

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– s ă în țelege ți conceptul de „introspec ție” și esen ța metodei introspective

– s ă argumenta ți avantajele și limitele metodei introspective

– s ă aprecia ți contribu țiile aduse psihologiei de Școala de la Wurzburg

– s ă utiliza ți metoda introspec ției în contextul altor metode obiective

1. Conceptul de „introspec ție” și esen ța metodei introspective
Primul Congres Interna țional de Psihologie de la Paris din anul 1889 a lua t în
discu ției probleme cum ar fi sim țul muscular, ereditatea calit ăților psihice, hipnoza
sus ținând independen ța noii știin țe. Fiind o pledoarie pentru știin țificitate, pentru
obiectivitate și m ăsur ătoare s-a pus un mare accent pe reac țiile fiziologice și
comportamentale.
Acest fapt a dat na ștere unei reac ții și la al 3-lea congres Interna țional de
Psihologie de la Munchen din anul 1896 a ap ărut o prim ă confruntare între partizanii
psihologiei fiziologice și cei ai introspec ționismului.
Conceptul de „introspec ție” provine din cuvântul latin introspectio-
introspectare, ceea ce înseamn ă „a privi în interior”.
Introspec ția înseamn ă deci privire spre propriile st ări și desf ăș ur ări subiective
și este opus ă extrospec ției , care desemneaz ă o privire c ătre lumea extern ă.

Ast ăzi se consider ă c ă cunoa șterea despre lume și despre
sine sunt dou ă orient ări complementare și indisociabile,
cunoa șterea fiind întotdeauna impregnat ă de subiectivitate

Introspec ția este deci o metod ă psihologic ă subiectiv ă, fondat ă pe observarea
con știin ței de c ătre ea înse și, obiectul de cunoscut și subiectul care cunoa ște fiind
acela și. Introspec ția nu trebuie confundat ă cu examenul de con știin ță deoarece în
cadrul introspec ției ne analiz ăm ca s ă ne cunoa ștem, în calitate de om de știin ță , și nu
pentru a ne judeca, în calitate de subiect naiv. In trospec ția deriv ă din filosofia clasic ă
(spre exemplu, Socrate lega efortul cunoa șterii de sine de perfec ționarea moral ă) și
este o extensie a medita ției și contempla ției vie ții psihice individuale.
În istoria psihologiei, introspec ționismul apare într-o dubl ă accep ție
– concep ție
– metod ă de cercetare psihologic ă
Metoda introspectiv ă î și are originea în Germania, în laboratorul lui Wund t,
care a utilizat aceast ă metod ă pentru a investiga psihologia con știin ței și a
fenomenelor psihice superioare.

2. Fundamentele filosofice: fenomenologia lui Edmun d Husserl
Edmund Husserl (1859-1938) este fondatorul fenomeno logiei Husserl definea
fenomenologia ca fiind o metod ă filosofic ă ce întrune ște dou ă condi ții pentru a ajunge
la esen ța dat ă apriori:
– reduc ția fenomenologic ă sau „punerea în paranteze” a lumii sensibile și a
tuturor cuno știn țelor
– intuirea esen ței prin care aceasta este sesizat ă nemijlocit

Husserl a fost întâi logician și a încercat s ă descrie
opera țiile spiritului, s ă degajeze „esen țele” pe care
inteligen ța le percepe în rela țiile logice . Devine astfel un
teoretician al „experien ței tr ăite”, subiacente opera țiilor
mentale. Fenomenologia lui Husserl ia ca punct de p ornire
conceptul de „inten ționalitate”.
El a fost elevul lui F. Brentano care considera con știin ța ca
o rela ție cu un obiect, ca o orientare spre un obiect

(inten ție), afirmând c ă orice con știin ță este con știin ța a
ceva. În concep ția lui a studia con știin ța echivaleaz ă cu a
alc ătui o fenomenologie, o știin ță descriptiv ă a
fenomenelor, a șa cum apar ele în con știin ță

Aduce ți argumente în favoarea faptului c ă
introspec ționismul se inspir ă din fenomenologie

3. Psihicul în viziunea introspec ționi știlor
În concep ția introspec ționi știlor, psihicul este un cerc de fenomene care î și au
izvorul în sine, f ără leg ătur ă determinativ ă cu exteriorul.
Ei consider ă c ă psihicul exist ă în m ăsura în care se reflect ă în con știin ță

Titchener exprima extrem de sugestiv aceast ă idee prin
ceea ce el numea „eroarea stimulului” (stimulus err or):
când oamenii î și relateaz ă senza țiile, tr ăirile, ideile, ei fac
gre șeala s ă se refere la obiectul perceput. Deci, în loc s ă-și
caracterizeze tr ăirea , ei se refer ă la stimulul ei.

În concep ția introspec ționi știlor, pentru a putea studia realitatea interioar ă,
cercet ătorul trebuia s ă se dedubleze în obiect și subiect al cercet ării. A fi concomitent
obiect și subiect al cercet ării este regula sine qua non a metodei introspectiv e. Cum,
îns ă, prin aceast ă metod ă cercet ătorul nu se poate cerceta decât pe sine, pentru a
cerceta pe al ții, se recomand ă utilizarea empatiei, proces psihic de transpunere în
st ările psihice ale altora.

Cine este obiectul de cunoa ștere și cine este subiectul
cunoa ștere în cadrul metodei introspective?

4. Virtu țile și limitele introspec ționismului ortodox al lui Wundt
Metoda introspectiv ă a avut sprijinitori și critici.
Sprijinitorii introspec ționi știlor au fost existen țiali știi. E. Rignano a numit
introspec ția „metoda regal ă a psihologiei”.
Criticii introspec ționismului au fost mai numero și.
E. Kant, considerând introspec ția ca unica metod ă a psihologiei a declarat
imposibilitatea existen ței acestei știin țe, pentru c ă psihismul cu calit ățile sale
apriorice r ămâne un lucru în sine.
A. Comte se îndoia de eficacitatea acestei metode pentru c ă evenimentele
relevate introspectiv sunt inconsistente, superfici ale, fugare. Pe o alt ă linie de
argumenta ție Comte consider ă c ă transformarea introspec ției în metod ă psihologic ă
de cunoa ștere ar echivala cu „încercarea ochiului de a se ve dea pe sine” sau „cu
dorin ța unui om de a se privi din camera lui, cu inten ția s ă se vad ă trecând pe strad ă”.
El este convins c ă tr ăirea psihic ă se schimb ă în momentul în care devine
obiect de observa ție, în sensul c ă atunci când are cine s ă observe, nu are ce s ă
observe, și când exist ă obiect de observat nu are cine s ă-l observe.
Critica introspec ției se reduce, conform lui A. Lalande, la câteva te ze:
– faptul observat se altereaz ă prin îns ăș i actul observa ției
.- st ările afective intense sunt mai pu țin accesibile introspec ției

– nu se pot sesiza decât fenomenele psihice con știente, care nu constituie decât
o parte din via ța psihic ă
– ideile preconcepute falsific ă interpretarea fenomenelor, deformându-le
J. Piaget aduce aproximativ acelea și argumente:
– introspec ția modific ă chiar fenomenele observate

În percep ția duratelor, acestea par mai lungi când subiectul
le evalueaz ă chiar în timpul desf ăș ur ării lor.

– în urma dedubl ării obiect-subiect, subiectul este transformat de o biectul pe
care urmeaz ă s ă-l cunoasc ă

În actul cunoa șterii subiectul intervine cu toat ă experien ța
sa anterioar ă de care nu este con știent

În concep ția lui Piaget, atât obiectul cunoa șterii cât și subiectul cunosc ător se
modific ă în timpul introspec ției.
Prof. Paul Popescu-Neveanu este de p ărere c ă:
– introspec ționismul lui Wundt se desf ăș oar ă într-un cadru individual, pe când
știin ța poart ă asupra generalului
– actul de dedublare actor-spectator este dificil d e realizat și limitat
– datele ob ținute prin metoda introspectiv ă sunt relatate verbal și nu tot ce este
sim țire și afectivitate poate fi exprimat în cuvinte.
Afirmarea și negarea metodei introspective permite câteva conc luzii.
– Cercet ătorul nu poate s ă-și permit ă o abordare a psihicului prin metoda
introspec ției pentru c ă el trebuie s ă fie obiectiv și s ă explice cu exactitate fenomenele
studiate.
– Cunoa șterea știin țific ă porne ște de la date pe care le prelucreaz ă deductiv. În
acest context introspec ție este mai mult un fapt brut (o dat ă) decât o metod ă. Dac ă
dore ște s ă fie metod ă, ea trebuie s ă fie încadrat ă în alte metode obiective și s ă se
subordoneze acestora.
– Psihologia s-a putut c ăpăta statutul de știin ță numai dup ă ce a dep ăș it
introspec ția și concep ția ce îi conferea un rol decisiv, dar nu a abandona t-o niciodat ă,
ea r ămânând un fenomen real și o metod ă autentic ă psihologic ă.

Întocmi ți o list ă cu principalele critici aduse metodei
introspective, independent de autorii acestor criti ci.

5. Școala de la Wurzburg. Concepte și problematic ă
Ne afl ăm în perioada extinderii experimentului ca garan ție a veridicit ății
rezultatelor. Dac ă la început, psihologii încercau s ă analizeze ac țiunea mental ă,
considerat ă ca obiect al psihologiei, metoda experimental ă va modifica acest obiect de
studiu, considerat acum ca fiind fenomenul observab il.
Un curent va rezista punerii în „exterioritate” a obiectului psihologiei, chiar cu
prețul renun ță rii la scientificitate. Acesta este introspec ționismul
5.1. Metoda introspec ției experimentale

Școala de la Wurzburg caut ă s ă revizuiasc ă introspec ția și s ă o adapteze
exigen țelor experimentului obiectiv.
În metoda introspec ției experimentale în timp ce rezolvau o problem ă,
subiec ții erau pu și în situa ția de a verbaliza, oferind astfel informa ții asupra modului
în care gândesc și asupra etapelor parcurse. În alte experimente, su biec ții verbalizau
despre cele întâmplate cu ei, dup ă efectuarea unei sarcini experimentale, procedeu
numit retrospec ție sau introspec ție provocat ă.

Prin revizuirea și adaptarea acestei metode s-a n ăsut
„protocolul gândirii cu voce tare”, metod ă utilizat ă în
psihologia cognitiv ă pentru analizarea modului în care sunt
rezolvare problemele.
La baza acestei metode st ă presupunerea c ă subiectul poate
verbaliza cuno știn țe și modul de procesare al acestora, pe
parcursul procesului rezolutiv sau ulterior. Gândir ea cu
voce tare în momentul efectu ării unei opera ții se nume ște
verbalizare concomitent ă, iar verbalizarea la sfâr șitul
rezolv ării unei probleme se nume ște verbalizare
retrospectiv ă.
Subiectului i se explic ă ce înseamn ă a gândi cu voce tare,
apoi i se ofer ă o sarcin ă de prob ă (s ă descrie traseul pe care
l-a parcurs în diminea ța aceea, sau cum face o sum ă între
dou ă numere). În momentul în care a în țeles sarcina sa, i se
dă spre rezolvare problema a c ărei analiz ă se urm ăre ște.
Tot ce relateaz ă subiectul este înregistrat și consemnat într-
un protocol. Dup ă 5 min. de t ăcere i se cere explicit s ă
verbalizeze. De asemenea, subiec ții pot fi întreba ți pe
parcursul procesului rezolutiv de ce au procedat în tr-un fel
sau altul, cu toate c ă acest procedeu se recomand ă s ă fie
aplicat la sfâr șit.
Se remarc ă faptul c ă de regul ă se verbalizeaz ă mai mult
informa ții despre cuno știn țe decât despre prelucr ări sau
opera ții.
Odat ă constituit, protocolul suport ă o serie de analize:
– segmentarea, adic ă împ ărțirea în unit ăți relativ
independente
– umplerea „petelor albe” se refer ă la inferarea
cuno știn țelor sau proces ărilor care nu au fost verbalizate
– traducerea protocolului într-un limbaj formal (pr ogram de
calculator) opera ție care se nume ște codarea protocolului
– implementarea pe calculator
Neajunsurile verbaliz ării concomitente rezid ă în
interferen ța dintre procesul rezolutiv și verbalizare care îl
încetine ște și îl distorsioneaz ă.
Neajunsurile verbaliz ării retrospective const ă în faptul c ă
cu cât intervalul de la sarcin ă la verbalizare cre ște, cu atât
pot s ă apar ă mai multe distorsiuni ale datelor.
Limitele protocolului gândirii cu voce tare const ă în faptul
că aceast ă metod ă a psihologiei cognitive ofer ă informa ții
doar despre acele proces ări care sunt con știentizate și

verbalizate (prelucr ările mai mici de 500 milisec nu pot fi
con știentizate).

Prin ce se aseam ănă protocolul gândirii cu voce tare
(metod ă a psihologiei cognitive) de introspec ția
experimental ă (metod ă utilizat ă de Școala de la
Wurzburg)?
Prin ce se deosebesc?

5.2. Rezolvarea de probleme în concep ția Școlii lui O. Kulpe ( H. Y. Watt,
K. Buhler, N. Ach)
Marea inova ție a Școlii de la Wurzburg este c ă gândirea este conceput ă ca un
proces de rezolvare de probleme. Subiec ții asupra c ărora se experimenta aveau de
rezolvat probe de calcul, interpretarea unor texte abstracte, g ăsirea unor solu ții la
situa ții problematice.
H. Y. Watt a introdus conceptul de „sarcin ă” și consider ă c ă toate procesele
asociate sunt dirijate în raport cu sarcina. Subiec tiv, apari ția sarcinii const ă în
transformarea instruirii în autoinstruire.
K Buhler consider ă c ă orice întrebare genereaz ă o sarcin ă la care gândirea
trebuie s ă g ăseasc ă un r ăspuns.
N. Ash distinge în sarcin ă dou ă segmente corelate:
– reprezentarea scopului
– tendin ța determinant ă care depinde de semnifica ția scopului
Ash împreun ă cu Messer și Marbe au elaborat teoria conceptului asenzorial .

În aceast ă teorie, conceptele sunt disociate de imagini și
neformulate verbal. Ele nu sunt decât tr ăirea rela țiilor cu
al ți termeni decât cei senzoriali și dincolo de ceea ce este
dat în imagini.
Cu timpul, ei au abdicat de la aceast ă pozi ție purist ă și au
recunoscut prezen ța și importan ța imaginilor senzoriale și a
cuvântului în rezolvarea de probleme și în formarea
conceptelor.

5.3. Otto Selz și opera țiile gândirii
Contribu țiile lui Otto Selz:
– ideea rezolv ării de probleme prin anticip ări integrale
– introducerea conceptului de opera ție intelectual ă
Între opera ție și anticipare exist ă un raport asem ănător celui dintre scop și
mijloace.
Principalele opera ții intelectuale despre care vorbe ște Selz:
– completarea complexului adic ă tendin ța de a umple golurile, de a înlocui
necunoscutele cu o cunoscut ă
– abstrac ția selectiv ă care se refer ă la deta șarea diferitelor caracteristici, fiind
numit ă mai târziu analiz ă prin sintez ă
– reproducerea sem ănărilor, care faciliteaz ă transferurile în gândire.
Selz a elaborat trei legi ale complet ării complexului:
– o parte a întregului are tendin ța de a reproduce întregul complex

– o schem ă anticipatoare a unui întreg are tendin ța de a provoca reproducerea
întregului complex
– anticiparea favorizeaz ă tendin ța complet ării întregului complex.
În concep ția sa, procesul gândirii se integreaz ă și trece de la nivel reproductiv
al complet ării lacunelor unor obiecte sau ac țiuni cunoscute la nivelul productiv , adic ă
ob ținerea de solu ții noi. Noutatea gândirii productive const ă în aplicarea unor
mijloace anterior aplicate, la un material nou.

6. Disputa dintre Școala de la Wurzburg pe de-o parte și Școala de la Gratz și
grupul lui E. B. Titchener
Școala de la Wurzburg sus ținea c ă gândirea nu poate fi reconstituit ă din date
senzoriale, motiv pentru care unii dintre reprezent an ții ei cad în extrema gândirii f ără
imagini și cuvinte.
Titchener sus ține c ă senza țiile reprezint ă elemente primordiale și ireductibile
ale oric ărei forma țiuni psihice. F ără a contesta metoda introspectiv ă el infirm ă
prezen ța unor idei f ără imagini și cuvinte. Cercet ările actuale au scos în eviden ță
prezen ța în gândire a unor imagini vizuale și kinestezice și în genere a unor pulsiuni
ideomotorii, resim țite ca imagini kinestezice.

Cine considera ți c ă avea dreptate în cadrul acestei dispute?

Alte concep ții ale lui Titchener. El concepe con știin ța ca pe
o structur ă global ă, subiacent ă tuturor conduitelor,
constituind unicul și autenticul obiect de studiu al
psihologiei. Concep ția sa era orientat ă contra:
– zoo-psihologiei americane, acuzat ă c ă nu este altceva
decât „ știin ța comportamentului șobolanului alb”
– școlii de la Chicago (James, Dewey), care considera c ă
con știin ța îndepline ște o func ție de adaptare la mediu.
Titchener considera, în schimb, c ă psihologia nu trebuie s ă-
și formuleze scopuri practice , singurul ei scop fii nd acela
al unei bune cunoa șteri a con știin ței prin introspec ție.

7. Introspec ționismul în actualitate
Conceptul de „opera ție intelectual ă” este în actualitate. Punerea în eviden ță a
opera țiilor intelectuale de c ătre Otto Selz oferit nun model pentru simularea gân dirii
rezolutive pe computer. Succesul postul al lui Otto Selz se datoreaz ă faptului c ă el a
pus accentul pe latura opera țional ă a gândirii.
Imaginea mental ă, tem ă major ă a psihologiei introspec ționiste, eliminat ă de
psihologia behaviorist ă, a fost reinserat ă în problematica psihologic ă de psihologia
cognitiv ă.
Cu toate limitele semnalate, introspec ția r ămâne o metod ă proprie psihologiei,
care poate fi utilizat ă eficient cu condi ția s ă fie înso țit ă de alte metode obiective.

Psihologia introspec ționist ă este cea mai puternic ă
reprezentant ă a psihologiei subiective , care va intra în
conflict teoretico-metodologic cu psihologia obiectiv ă.

Rezumat

Introspec ția este o metod ă psihologic ă subiectiv ă, fondat ă pe observarea
con știin ței de c ătre ea înse și, obiectul de cunoscut și subiectul care cunoa ște fiind
acela și. Fundamentele filosofice ale introspec ționismului le constituie fenomenologia
lui Edmund Husserl: metod ă filosofic ă de cunoa ștere a „con știin ței inten ționale”,
adic ă orientat ă c ătre ceva.
Psihologia introspec ționist ă a avut atât sus țin ători (E. Rignano și
existen țiali știi) cât și critici (A. Comte, A. Lalande, J. Piaget, Paul Po pescu-Neveanu).
Școala de la Wurzburg caut ă s ă revizuiasc ă introspec ția și s ă o adapteze
exigen țelor experimentului obiectiv. Contribu țiile Școlii de la Wurzburg sunt de
natur ă metodologic ă (introspec ția experimental ă, conceperea gândirii ca rezolvare de
probleme) și conceptual ă (sarcin ă, opera ție intelectual ă, teoria conceptului
asenzorial).
În timp ce Școala de la Wurzburg sus ține c ă gândirea nu poate fi reconstituit ă
din date senzoriale, motiv pentru care unii dintre reprezentan ții ei cad în extrema
gândirii f ără imagini și cuvinte (teoria conceptului asenzorial), f ără a contesta metoda
introspectiv ă, Titchener infirm ă, pe bun ă dreptate, prezen ța unor idei f ără imagini și
cuvinte, comb ătând aceast ă teorie.
Cu toate limitele semnalate, introspec ția r ămâne o metod ă proprie psihologiei,
care poate fi utilizat ă eficient cu condi ția s ă fie înso țit ă de alte metode obiective.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.88-92;

Bibliografie recomandat ă
Nicola, Grigore (2009), Istoria psihologiei , Bucure ști, Editura Funda ția
România de mâine;
Roulin, J.-L.(coord), Psychologie cognitive , Paris, Breal, p. 32-33

Gril ă de autoevaluare

1. Introspec ția se refer ă la:
a. o analiz ă interioar ă în scopul de a te judeca
b. o analiz ă interioar ă în scopul de a te cunoa ște, ca om de știin ță

2. Dedublarea obiect-subiect în psihologia introspe c ționist ă const ă în :
a. subiectul cunoa șterii poate cunoa ște obiecte din exteriorul s ău, dar și el, la
rândul s ău poate fi obiect de cunoa ștere pentru al ți subiec ți
b. subiectul cunoa șterii și obiectul de cunoscut este acela și

3. Eroarea stimulului se refer ă la:
a. faptul c ă oamenii î și relateaz ă senza țiile, referindu-se la obiectul perceput,
și nu la senza ția propriu-zis ă.
b. faptul c ă subiec ții percep distorsionat stimulii datorit ă interven ției
experien ței personale

4. Motivul pentru care s-a confruntat Titchener cu Școala de la Wurzburg a
fost:
a. teoria conceptului asenzorial
b. utilizarea introspec ției

5. Școala de la Wurzburg a utilizat:
a. introspec ția experimental ă
b. protocolul gândirii cu voce tare

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 6

PSIHOLOGIA OBIECTIV Ă ȘI BEHAVIORISMUL

Plan de idei:

1. Behaviorismul ca reac ție contra psihologiei subiective

2. Fundamentele filosofice ale behaviorismului: pra gmatismul

3. Conceptul de comportament

4. Reprezentan ți și orient ări
4.1. Behaviorismul clasic (J.B. Watson, E.L. Thorn dike)
4.2. Analiza experimental ă a comportamentului (B.F. Skinner)
4.3. Neobehaviorismul

5. Behaviorismul metodologic și behaviorismul teoretic

6. Valen țe și limite ale behaviorismului

7. Aplica ții practice ale behaviorismului

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– s ă în țelege ți concep ția behaviori știlor

– să critica ți behaviorismul teoretic și s ă aprecia ți behaviorismul
metodologic

– s ă aprecia ți contribu țiile aduse psihologiei de reprezentan ții
behaviorismului

– s ă eviden ția ți aportul neobehaviori știlor la dezvoltarea psihologiei

– s ă în țelege ți modul de aplicare a tehnicilor terapeutice inspir ate din
behaviorism

1. Behaviorismul ca reac ție contra psihologiei subiective
Denumirea behaviorism vine de la cuvântul „behavior ” care înseamn ă
comportament. Behaviorismul recurge la o abordare c omportamental ă a activit ății
psihice, conform schemei S-R (stimul-reac ție), respingând interven ția unor variabile
intermediare. Behaviori știi nu resping existen ța min ții și a con știin ței, dar consider ă
că sunt imposibil de observat și c ă au o contribu ție minor ă la abordarea știin țific ă a
psihologiei.
Ca doctrin ă apare la începutul secolului XX, în lucr ările lui Thorndike. Actul
de na ștere îl constituie articolul „Psychology as the Beh aviorist views It” semnat de
Watson în 1913.Watson a revolu ționat psihologia schimbându-i obiectul de studiu (d e
la studiul psihismului s-a trecut la studiul compor tamentului).

Câteva idei din articolul „Psychology as the Behavi orist
views It”.
– se atac ă accentul pus pe studiul experien țelor mentale și
pe folosirea introspec ției ca metod ă pretins obiectiv ă și
valid ă;
– se consider ă c ă psihologia trebuie s ă studieze
comportamentul observabil;
– se consider ă c ă scopul psihologiei este descrierea,
predic ția, în țelegerea și controlul comportamentului.

Watson a fost primul care a în țeles importan ța descoperirii lui Pavlov în
domeniul activit ății nervoase superioare și a asimilat metodele și rezultatele sale în
cadrul unei psihologii obiective, care înlocuie ște introspec ția, ca metod ă de cercetare,
cu studii de laborator asupra condi țion ării ca mod de înv ățare la om și animal.
Behaviori știi accentueaz ă asupra importan ței mediului în formarea omului,
minimalizând importan ța tr ăsăturilor ereditare.
Behaviorismul a influen țat psihologia timp de patru decenii, fiind consider at
curentul cel mai longeviv și cu cea mai mare influen ța, la concuren ță cu psihanaliza.

2. Fundamentele filosofice ale behaviorismului: pra gmatismul
Pragmatism provine din cuvântul grecesc „pragma”, a dic ă ac țiune. El a fost
inițiat în deceniul 8 al secolului al XIX-lea de Charle s Sanders Peirce. Principiul lui
Peirce afirm ă c ă ideile și no țiunile sunt simple „credin țe” care ne c ălăuzesc în ac țiune,
iar sensul unei idei se reduce la consecin țele ei practice. În primele decenii ale
secolului XX, pragmatismul a fost filosofia oficial ă a SUA.
Prin „teoria genetic ă a adev ărului” pragmatismul sus ține c ă nu exist ă idei care
sunt adev ărate, ci numai idei care devin adev ărate în cursul ac țiunilor, în m ăsura în
care dau randament. Adev ărul este astfel identificat cu utilul: adev ărat nu este ceea ce
concord ă cu realitatea, ci ceea ce se dovede ște avantajos.

Explica ți de ce behaviorismul se fundamenteaz ă pe
pragmatism.

3. Conceptul de comportament
Cuvântul „comportament” a fost utilizat de Blaise P ascal (1623-1662) dar
conceptul s-a dezvoltat mai târziu. Idei asem ănătoare au fost dezvoltate în Rusia de

I.M. Secenov și reluate de I. P. Pavlov, dar în accep ție fiziologic ă. J. Watson, în
articolul din 1913 define ște comportamentul ca un „ansamblu de reac ții obiectiv
observabile ale unui organism echipat cu un sistem nervos central, ca r ăspuns la
stimul ările mediului, obiectiv observabile”.
Conceptul de „comportament” a devenit un fundament epistemologic care a
permis calificarea psihologiei ca „ știin ța comportamentului” aproape o jum ătate de
secol.

4. Reprezentan ți și orient ări
4.1. Behaviorismul clasic (J. B. Watson, E.L. Thor ndike)
John Broadus Watson (1878-1958), p ărintele behaviorismului a fost
principalul teoretician al acestuia ca profesor la Universitatea John Hopkins.

Watson a fost diferit de contemporanii s ăi: venea din sudul
SUA, era fiu de fermier s ărac, în timp ce ceilal ți psihologi
erau fii de pastori sau medici, nimic nu-l predesti na carierei
universitare. În copil ărie a fost la un pas de delincven ță ,
apoi a f ăcut câteva studii de filosofie la Universitatea
Baptist ă. A devenit institutor într-o școal ă mic ă unde s-a
remarcat datorit ă talentului s ău de dresor de șobolani.
Șobolanul a devenit animalul simbol al psihologiei
americane. La începutul sec. XIX se domesticise șobolanul
brun din cauza popularit ății luptelor dintre șobolani. Printre
șobolanii bruni s-au n ăscut și șobolani albino și și
cresc ătorii au remarcat c ă sunt mai u șor de domesticit și
mai pu țin agresivi. Șobolanul alb și-a f ăcut intrarea într-un
laborator din Fran ța în anul 1860 și mai târziu în SUA
adu și de un medic elve țian cu studii în Anglia, care studia
pe ei sistemul nervos.
Utilizarea șobolanului alb s-a f ăcut pe scarp larg ă și la un
moment dat s-a spus c ă psihologia american ă ar fi o știin ță
a comportamentului șobolanului alb

Watson s-a opus introspec ționismului practicat de Wundt la Leipzig. El a
acordat importan ță lucr ărilor lui Pavlov și împreun ă cu so ția sa a f ăcut cercet ări
asupra condi țion ării emo ționale.

Cazul micu țului Albert (Watson și Raynor, 1920). Albert
avea 10 luni și se juca cu șobolanii de laborator, stricând
experimentele lui Watson. În ciuda principiilor
deontologice, Watson, pentru a suprima acest
comportament, asociaz ă un sunet scurt și foarte intens cu
vederea șobolanilor de Albert, f ăcându-l pe acesta s ă
tresar ă și s ă plâng ă. Condi ționarea se instaleaz ă rapid, și
șobolanii, pân ă acum stimuli neutrii fa ță de fric ă devin
stimuli condi ționali, f ăcându-l pe Albert s ă evite vederea
lor. R ăspunsul condi țional s-a generalizat la alte roz ătoare
și chiar la o hain ă de blan ă.

Reaminti ți-vă legile condi țion ării și explica ți care dintre
cele trei legi se aplic ă în cazul micu țului Albert.

4.2. Analiza experimental ă a comportamentului (B.F. Skinner)
Skinner a studiat condi ționarea operant ă ca o modalitate special ă de înv ățare.
Punctul de plecare a fost condi ționarea reflex ă a lui Pavlov, relevând un nou tip de
condi ționare în care se asociaz ă nu un stimul necondi țional cu unul neutru ci un stimul
înt ăritor cu o mi șcare sau opera ție (ap ăsare, tragere, învârtire). Este faimoas ă „cutia
lui Skinner” în care șobolanul prime ște hran ă dac ă apas ă pe o manet ă care deschide
cutia.
Condi ționarea operant ă se explic ă prin regularit ăți de înt ărire.
Skinner a dezvoltat un curent behaviorist autonom, numit „analiza
experimental ă a comportamentului” care are ca baz ă teoretic ă un behaviorism radical.

4.3. Neobehaviorismul
Clark Leonard Hull a elaborat o teorie sistematic ă asupra comportamentului
centrat ă pe fenomenul de înv ățare. Un aport în domeniul metodologiei experimental e
pe care îl aduce Hull este faptul c ă dup ă observa ție și elaborarea ipotezelor el a recurs
la metoda ipotetico deductiv ă. El se remarc ă prin formularea precis ă a defini țiilor și
postulatelor ceea e permite s ă se deduc ă teorii care apoi pot fi supuse verific ării
experimentale. El a introdus no țiunile de:
– drive (impuls) ca nume pentru motiva țiile primare
– habitude (obicei, deprindere) conceput ca repetar ea unei reac ții înt ărite în
prealabil
Tot Hull este cel care a demonstrat rolul acestor v ariabile intermediare în
comportament.
Edward Chace Tolman s-a specializat în psihologia înv ăță rii la animale. El
studiaz ă comportamentul în labirint și introduce conceptul de „inten ționalitate”.
Pentru Tolman comportamentul este un fenomen molar care îi permite animalului s ă
ating ă un obiectiv-scop prin alegere, fiind deci implicat e variabile intermediare de tip
motiva țional și cognitiv.
El a elaborat conceptul de „mape-making”.

În urma experimentelor cu șobolani care trebuiau s ă-și
găseasc ă hrana în labirinturi el a demonstrat c ă șobolanii au
înv ățat s ă-și g ăseasc ă hrana prin construirea unor „h ărți
mentale”ale ambientului.

Din cele spuse mai sus reiese c ă neobehaviorismul propune o psihologie S-O-
R (stimul – organism – reac ție) în care se ține seama de st ările evenimentelor interne
ale organismului. În concep ția lor nu exist ă legi generale pentru dubletul S – R ci
numai pentru tripletul S – O – R. Introducerea aces tor variabile interne constituie o
ruptur ă epistemologic ă în psihologie:
– se renun ță la golirea conduitei de activitatea mental ă a ța cum f ăceau
behaviori știi ortodoc și;
– prin unirea conduitei cu activitatea mental ă se înl ătur ă paralelismul
psihofiziologic a șa cum era el profesat de Wundt;
– se creeaz ă posibilitatea unei leg ături mai strânse între psihologie și
neuro știin țe și se elimin ă substan țializarea psihicului;

– se creeaz ă posibilitatea ie șirii din fund ătura behaviorismului clasic ca urmare
a recurgerii la determinismul liniar, rigid și univoc. Acesta va fi înlocuit cu un
determinism complex, de tip probabilist.

Enumera ți câteva dintre contribu țiile aduse psihologiei de
neobehaviori ști.

Neobehaviorismul este prezent în psihologia cogniti v ă în care se remarc ă o
asimilare selectiv ă a behaviorismului metodologic înso țit de respingerea
behaviorismului teoretic.

5. Behaviorismul metodologic și behaviorismul teoretic
Pentru a aprecia corect behaviorismul trebuie f ăcut ă o distinc ție între
concep ția teoretic ă și metodologie.
Behaviorismul metodologic pune accent pe grija pentru construirea știin ței
despre psihic pe baza faptelor observabile și pe excluderea experien ței subiective.
Este un punct de vedere care acord ă viz ă știin țific ă psihologiei.
Behaviorismul teoretic nu deriv ă cu necesitate din pozi ția metodologic ă. El
este exprimat prin urm ătoarea regul ă pozitivist ă „s ă nu ne referim decât la fenomene
observabile sau la rela țiile lor directe”. Aceast ă pozi ție este reprezentat ă de teoria
behaviorist ă S – R, care este de fapt un refuz de a teoretiza.

6. Valen țe și limite ale behaviorismului
Valen țe:
– una dintre contribu țiile majore este utilizarea metodei obiective în st udiul
comportamentului. Astfel, psihologia î și consolideaz ă prestigiul de știin ță .
– l ărge ște sfera psihologicului incluzând studiul comportam entului animal ca o
cale de a înv ăța mai multe despre oameni.
– contribuie la dezvoltarea psihologiei experimenta le și impulsioneaz ă
introducerea rigorii și a controlului obiectiv.
Limite:
– a ignorat cercet ările asupra con știin ței, considerând o asemenea preocupare
ca „misticism”

Vasile Pavelcu afirma c ă în psihologia behaviorist ă corpul
ia locul sufletului, adev ărul psihologic se deplaseaz ă din
interior spre periferia corpului. În opinia aceluia și autor,
pentru behaviori ști psihicul nu mai este „res cogitans” ci
„res extensa”.

– se discut ă faptul c ă behaviorismul se fundamenteaz ă pe cercet ări efectuate pe
animale. Diferen țele dintre animal și om încep s ă fie neglijate.

Cum se poate justifica folosirea animalelor în cadr ul
cercet ărilor psihologice:
1. Dac ă prin evolu ție toate speciile sunt înrudite biologic,
atunci pattern-urile lor comportamentale sunt și ele
înrudite. Ca și anatomia, comportamentul uman poate fi
în țeles prin raportare la alte specii.
2. Multe experimente de laborator nu ar putea fi pe rmise pe
oameni:
– experimente de reproducere încruci șat ă
– diferite tipuri de deprivare (social ă, matern ă, senzorial ă)
– cercet ări asupra creierului și a țesutului cortical.
3. Una dintre tehnicile standard ale știin ței urm ăre ște
în țelegerea sistemelor complexe pe baza studierii
sistemelor mai simple. Dac ă se accept ă continuitatea dintre
specii atunci studiul comportamentului animalelor și al
sistemului lor nervos furnizeaz ă informa ții despre om.
4. Animalele sunt subiec ți convenabili:
– se reproduc rapid (poate fi evaluat efectul exper ien țelor
anterioare și al reproducerii selective; rela ția
mo ștenit/dobândit, ereditate/mediu pot fi controlate s trict).
– implicarea emo țional ă este redus ă, ceea ce face ca
obiectivitatea s ă creasc ă.
– în etape ini țiale ale cercet ării experimentarea pe animale
poate sugera ipoteze care ulterior pot fi testate p e om.

– indivizii sunt considera ți fiin țe pasive aflate la voia mediului. Accentul pus
pe determinismul de mediu înl ătur ă no țiunea de liber arbitru al individului.
– tehnicile de condi ționare clasic ă și operant ă nu pot explica apari ția
comportamentului spontan, nou sau creativ.
– terapiile de sorginte behaviorist ă sunt acuzate c ă trateaz ă simptomele
tulbur ărilor mentale și nu cauzele acestora.

Gândi ți-vă la câteva argumente pro și la câteva argumente
contra utiliz ării animalelor în cercet ările de psihologie.

7. Aplica ții practice ale behaviorismului
Influen țe ale behaviorismului cu accentul pus pe manipulare a
comportamentului prin pattern-uri de înt ărire și pedeaps ă se observ ă în domeniile:
– educa țional
– psihoterapeutic
Înv ățarea programat ă. Skinner a aplicat principiul condi țion ării operante în
cazul situa țiilor de înv ățare formal ă. El a pus la punct înv ățarea programat ă.

Materialul de înv ățat este împ ărțit într-un num ăr de
segmente mici , module care sunt parcurse secven țial. La
sfâr șitul fiec ărui modul se r ăspunde la întreb ări.
Răspunsurile corecte primesc înt ărire sub forma FB-ului
imediat și se poate trece la urm ătorul modul.

Descrierea de mai sus se refer ă la un tip de program liniar, dar se pot folosi și
secven țe mai complexe. Sub forma unor programe ramificate.
Aplicabilitatea acestor programe nu a fost atât de mare pe cât se a ștepta
Skinner, eficien ța sa în raport cu înv ățarea conven țională fiind variabil ă.
Tehnici terapeutice
Tehnicile terapeutice bazate pe condi ționarea operant ă sunt considerate
modific ări comportamentale, în timp ce tehnicile terapeutic e bazate pe condi ționarea
clasic ă se numesc terapii comportamentale.
Modificarea comportamentelor . Aceste tehnici sunt utilizate pentru a schimba
sau a înl ătura un comportament nedorit.

Vă rug ăm s ă nu citi ți mai departe și s ă v ă aminti ți ce este
condi ționarea operant ă.

Condi ționarea operant ă ne spune c ă un comportament cu consecin țe favorabile
(înt ărit pozitiv) se va repeta, pe când un comportament ignorat seva stinge.
Comportamentul dorit este împ ărțit într-o secven ță de pa și mici iar realizarea
fiec ărui pas este imediat recompensat ă. În acela și timp comportamentul dorit începe
să fie cerut tot mai mult înainte de recompens ă. Acest proces este cunoscut sub
numele de modelare a comportamentului prin aproxim ări succesive.
Aceste tehnici au fost utilizate îndelung în clinic i pentru copii și adul ți cu
disabilit ăți mentale și mai ales la auti ști.
Terapia comportamental ă este un termen aplicat tehnicilor bazate pe
condi ționarea clasic ă,vizând comportamente reflexe sau involuntare. Scop ul este
înl ăturarea acestor comportamente și înlocuirea lor cu unele dorite.

Exemplu. Desensibilizarea sistematic ă în tratarea fobiilor.
Clientul cu frica ira țional ă va fi înv ățat s ă se relaxeze, apoi
i se va prezenta gradual obiectul fricii pân ă va tolera
contactul cu acel obiect f ără anxietate.

O alt ă tehnic ă derivat ă din condi ționarea clasic ă este terapia aversiv ă

Lang și Melamed (1969) au descris cum aceast ă tehnic ă a
salvat via ța unui copil de 9 luni, malnutrit și deshidratat ca
urmare a unei vome persistente ruminative (hrana er a
regurgitat ă și apoi reînghi țit ă). Toate tratamentele aplicate
au e șuat pân ă s-a reu șit s ă i se dezvolte copilului o
aversiune condi ționat ă la vom ă, aplicând pe gambe șocuri
electrice de câte ori ap ăreau semne de regurgitare. Pentru a
evita șocul, copilul a înv ățat s ă nu mai vomite.

Ambele tipuri de tehnici terapeutice sunt derivate din experimentale pe
animale și sunt folosite pentru tratarea diferitelor dezordi ni mentale.

Care dintre aceste tehnici terapeutice descrise cre de ți c ă se
potrive ște în cazul Micu țului Albert?

Rezumat

Behaviorism vine de la cuvântul „behavior”, adic ă comportament în limba
englez ă. Actul de na ștere al behaviorismului este articolul lui J. Watso n „psihologia
văzut ă de un behaviorist” din 1913. Behaviorismul se situ eaz ă pe pozi țiile psihologiei
obiective. Fundamentul s ău filozofic este pragmatismul american.
Behaviorismul clasic studiaz ă comportamentul animal și uman dup ă schema
S– R. Reprezentan ții s ăi sunt J. Watson, E.L. Thorndike. B.F. Skinner dezv olt ă
behaviorismul prin condi ționarea operant ă în cadrul unei concep ții proprii numit ă
analiza experimental ă a comportamentului.
Neobehaviorismul introduce variabile intermediare î ntre stimul și reac ție. C.L.
Hull elaboreaz ă metoda ipotetico-deductiv ă și inventeaz ă conceptele de „drive” și
„habitude”.E. C. Tolman dezvolt ă teoria variabilei intermediare.
În evaluarea curentului se face o delimitare între behaviorismul teoretic și cel
metodologic care a fost preluat de psihologia cogni tiv ă.
Contribu ția major ă a behaviorismului este c ă a dezvoltat metode obiective de
cercetare, stimulând psihologia experimental ă, în special prin cercet ări asupra
înv ăță rii. Limitele curentului fac referiri la ignorarea con știin ței și a lumii subiective
Influen țe ale behaviorismului se observ ă în domeniul educa țional și în cel
psihoterapeutic.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.92-101;

Bibliografie recomandat ă
Nicola, Grigore (2009), Istoria psihologiei , Bucure ști, Editura Funda ția
România de mâine;
Roulin, J.-L.(coord), Psychologie cognitive , Paris, Breal, p. 40-43

Gril ă de autoevaluare

1. Printre postulatele de baz ă ale behaviorismului lui Watson se enum ără:
a. psihologia trebuie s ă studieze comportamentul observabil;
b. psihologia trebuie s ă studieze lumea subiectiv ă cu ajutorul schemei S– O- R

2. O contribu ție major ă în ceea ce prive ște dezvoltarea psihologiei a adus-o:
a. behaviorismul teoretic
b. behaviorismul metodologic

3.Modific ările comportamentale se bazeaz ă pe:
a. condi ționarea operant ă
b. condi ționarea clasic ă

4. În concep ția neobehaviori știlor func țional ă este:
a. schema S – R

b. schema S – O – R

5. Conceptele de „drive” și „habitute” au fost teoretizate de:
a. Skinner
b. Hull

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 7

PSIHANALIZA

Plan de idei:

1. Sigmund Freud (1856-1939)
1.1 Curriculum vitae
1.2.Virtu țile și limitele psihanalizei
1.3. Psihismul uman în concep ția freudian ă
1.4. Determinismul intra-psihic
1.5. Muta țiile produse de Freud în psihologie

2. Psihanali știi diziden ți
2.1.Carl Gustav Jung (1875-1961) – psihologia anal itic ă
2.2. Alfred Adler (1870-1937) – psihologia individ ual ă

3. Hormismul lui William Mc. Dougall (1871-1938)

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:
– s ă analiza ți critic teoria psihanalitic ă

– s ă explica ți psihismul uman a șa cum a fost el explicat de S. Freud

– s ă în țelege ți modul de aplicare al psihanalizei ca metod ă de psihoterapie

– s ă explica ți psihologia analitic ă și pe cea individual ă analizându-le critic
prin compara ție cu concep ția lui Freud.

– s ă argumenta ți virtu țile și limitele psihanalizei

1. Sigmund Freud (1856-1939)
1.1 Curriculum vitae

Freud s-a n ăscut la 6mai 1856la Freiberg. Tat ăl s ău era
evreu din Gali ția, negustor de lân ă, c ăsătorit la 40 de
ani cu Amalia Nathanson , mai tân ără decât el cu 20 de
ani. Freud se mut ă cu familia la Viena, unde are o
copil ărie banal ă. La 9 ani intr ă la liceu și este premiant
timp de 7 ani. Știa franceza, engleza, spaniola, latina și
greaca, iar din familie știa germana și ebraica. Modelele
sale de via ță au fost Hannibal, Napoleon, Cromwell. De
asemenea, admira pe Shakespeare, Goethe și Darwin.
Studiaz ă medicina și concomitent un seminar de
filosofie și un curs de logic ă.
În 1885 pleac ă la Paris, la spitalul Salpetriere, care era
o Mecca a neurologilor și unde oficia Jean Martin
Charcot.
În 1886 se însoar ă cu Martha Barnays, rud ă cu Henrich
Heine, cu care va avea 6 copii.
În 1881 îi apare prima carte „Zur Auffassung der
Aphasien”, dar cartea care îl lanseaz ă este „Die
Traumdeutung” (Interpretarea viselor, 1900).
La 4 iunie 1938 este for țat s ă p ărăseasc ă Viena din
cauza nazi știlor și se stabile ște la Londra, unde moare
la data de 23 septembrie1939 de cancer.

1.2.Virtu țile și limitele psihanalizei
Psihanaliza este metoda lui Freud pentru tratarea n evrozelor. El afirma c ă
„înainte de psihanaliz ă psihologia s-a situat mereu fie dincoace, fie mult dincolo de
omul concret”.
Freud define ște trei accep țiuni ale psihanalizei:
– procedeu de cercetare al proceselor psihice
– metod ă de tratament a tulbur ărilor nevrotice
– cale de fundamentare a intui țiilor psihologilor, favorabil ă dezvolt ării unei
discipline știin țifice
Psihanaliza ca terapie este frecvent folosit ă în tratarea nevrozelor și uneori în
tratarea unor tulbur ări f ără specificitate nevrotic ă. Psihanali știi v ăd conflictele ca
ap ărând în partea incon știent ă a personalit ății iar scopul psihanalizei este s ă exploreze
incon știentul pentru a în țelege dinamica unui comportament anormal. Clientul este
încurajat s ă retr ăiasc ă evenimente traumatice și sentimente din perioada copil ăriei , s ă
le exprime într-un context securizat și s ă le readuc ă, lipsite de anxietate, în
incon știent.
În psihanaliza clasic ă, terapia implic ă transferul (dislocarea gândurilor și
sentimentelor clientului și proiec ția lor asupra psihanalistului), asocierea liber ă
(enun țarea fiec ărui gând care trece prin minte, indiferent dac ă este trivial sau
irelevant), analiza visului (analizarea de c ătre psihoterapeut a visurilor clien ților).
Întreaga sarcin ă a tratamentului psihoterapeutic poate fi rezumat f ormula
„transformarea oric ărui incon știent patogenic în con știent.

Freud afirma: „Partea decisiv ă a demersului
(psihanalitic) const ă în crearea unor noi edi ții ale
vechilor conflicte, în a șa fel încât bolnavul s ă se
comporte a șa cum s-a comportat la vremea lor, dar
punând de data aceasta în mi șcare toate for țele psihice
disponibile, spre a ajunge la o solu ție diferit ă”.

Psihanaliza este metoda lui Freud pentru tratarea
nevrozelor. Expune ți câteva dintre procedurile utilizate
în psihanaliz ă.

În concep ția lui Freud, conflictul intrapsihic dintre incon știent și con știent
impregneaz ă via ța psihic ă. „Principiului pl ăcerii” propulsat de incon știentul axat pe
via ța biologic ă i se opune „principiului realit ății”, promovat de con știin ța centrat ă pe
via ța social-moral ă, generatoare de constrângeri. Prin psihanaliz ă se aduc la lumin ă
elementele perturbatoare din incon știent, care astfel sunt aduse la t ăcere.

1.2.Virtu țile și limitele psihanalizei
Evaluarea abord ării psihanalitice. Principalele critici pot fi astf el sintetizate:
1. De și exist ă multe cercet ări care pretind c ă aduc sprijin teoriei psihanalitice,
totu și
– generarea de ipoteze precise și testabile este dificil ă pentru c ă multe procese
descrise de Freud (mecanisme de ap ărare, pulsiuni instinctuale) nu sunt direct
observabile;
– Freud utilizeaz ă metoda studiului de caz, deci nu are date cantitat ive sau
analize statistice, ceea ce duce spre o teorie vag ă și greu de verificat;
– se folose ște un e șantion limitat de adul ți, ceea ce nu permite generalizarea
teoriilor sale pentru toate fiin țele umane.
2. Exist ă numeroase controverse legate de definirea „curei p sihanalitice”
3. O alt ă critic ă se refer ă la faptul c ă psihanaliza nu-i las ă loc individului s ă
lupte singur pentru a se redresa.
Nu toate erorile și nici toate ideile nu trebuie îns ă atribuite lui Freud.

1.3. Psihismul uman în concep ția freudian ă
Freud a elaborat principiile psihologiei dinamice a personalit ății totale în care
aparatul psihic este un întreg structurat, cu p ărți articulate dup ă o form ă dinamic ă și
genetic ă.
Freud s-a referit la o topic ă în cadrul sistemului care cuprinde 2 variante:
1. Înainte de anul 1920, prima topic ă distinge în cadrul aparatului psihic:
incon știentul, precon știentul și con știentul.

Incon știentul este v ăzut ca o camer ă spa țioas ă. El
con ține pulsiuni și este sediul instinctelor sexuale. El
este guvernat de principiul pl ăcerii.
Con știin ța este imaginat ă ca o înc ăpere mai mic ă. Este
o spectatoare care observ ă și permite sau nu
satisfacerea pulsiunilor. Func ția ei este descris ă pe linie
negativ ă în sensul c ă nu are rol în socializarea
individului și în adaptarea lui la mediu. Singura ei
func ție este de a suprima în incon știent pulsiunile care

tind s ă devin ă con știente. Con știin ța este guvernat ă de
principiul realit ății.
Precon știentul este doar o sta ție de tranzit unde
poposesc tendin țele incon știente înainte de a trece în
con știin ță , și tendin țele incon știente înainte de a trece în
incon știent.

Pulsiunile din incon știent cer s ă se descarce și s ă se consume adecvat,
producând pl ăcere. Dar desc ărcarea nu se poate face oricând și oricum, ci dup ă reguli
și norme sociale. Satisfacerea lor este astfel barat ă, amânat ă, repudiat ă de con știin ță .
Se observ ă astfel dou ă sensuri de mi șcare între con știent și incon știent.
– mi șcarea descendent ă, de la con știent la incon știent, exprimat ă prin reprim ări
și reful ări
– mi șcarea ascendent ă, de la incon știent la con știent, care se exprim ă prin
deplas ări și sublim ări.

Care sunt diferen țele dintre con știent și incon știent?

2. Dup ă 1920, cea de-a doua topic ă se refer ă la personalitate și cuprinde:
Sinele (Id), Eul (Ego) și Supraeul (Super-Ego).
Între aceste instan țe exist ă raporturi dinamice, economice (investi ții
energetice, compens ări, decompens ări) și structurale.

Sinele este cea mai arhaic ă zon ă, con ține tot ce este
ereditar, instinctele în primul rând. Sub influen ța lumii
externe, a mediului, o por țiune a Sinelui sufer ă o
dezvoltare special ă și se transform ă în Eu . Aceast ă
structur ă aparte fa func ționa ca un intermediar între
Sine și lumea extern ă.
– în rela ții cu exteriorul el are sub comand ă mi șcările
voluntare cu rol în autoconsevare. Rolul s ău este s ă ia
cuno știn ță de stimuli, înmagazinând în memorie
experien ța referitoare la ei, evitând stimulii puternici,
interac ționând cu stimulii modera ți, înv ățând s ă
transforme lumea extern ă în avantajul s ău.
– în rela ție cu Sinele, Eul î și îndepline ște sarcina prin
ob ținerea controlului asupra instinctelor.
În copil ărie, în urma dependen ței de p ărin ți și educatori,
în perimetrul Eului se încheag ă o structur ă special ă,
prin care se prelunge ște influen ța matern ă și patern ă –
Supraeul . În m ăsura în care se diferen țiaz ă de Eu și i se
opune, Supraeul va deveni a treia for ță de care trebuie
să țin ă cont Eul
Astfel func ția Eului st ă în satisfacerea simultan ă a
cerin țelor Sinelui, Supraeului și realit ății.

Explica ți raporturile structurale dintre Sine, Eu și
Supraeu.

Cu toate c ă sunt diferite, Sinele și Supraeul se aseam ănă prin faptul c ă ambele
reprezint ă influen țe ale trecutului (Sinele – ereditatea; Supraeul – i nfluen țe ale altor
oameni). Numai Eul este determinat de propria exper ien ță individual ă.

Care sunt cele 3 for țe da care trebuie s ă țin ă seama Eul?

1.4. Determinismul intra-psihic
În concep ția lui Freud nu exist ă nimic arbitrar sau întâmpl ător în via ța psihic ă.
Cele mai mici idei, emo ții au o cauz ă fie con știent ă fie ascuns ă în incon știent.
Suprasolicitarea determinismului sexual a viciat ps ihanaliza. Cele cinci cazuri
psihice expuse de Freud: Dora, Micul Hans, Omul cu șobolani, Pre ședintele Schreber
și Omul cu lupi, fac apel la o etiologie sexual ă.

Exemplu. Omul cu lupi. Cauza îmboln ăvirii de nevroz ă
a unui tân ăr este un vis de când avea 3-5 ani: lupi albi,
cu cozi mari de vulpe, c ăță ra ți într-un nuc stau
nemi șca ți între crengi și privesc cu aten ție ceva pe
fereastra camerei unde doarme copilul. Visul este
determinat de un traumatism sexual tr ăit la 18 luni,
când a surprins un act sexual între p ărin ți.

Freud invoc ă determinismul sexual în leg ătur ă cu întreaga activitate uman ă.
Civiliza ția și cultura sunt în concep ția sa rezultate ale sublim ării instinctului sexual,
care î și cheltuie ște libidoul (energia) în procese secundare, în urma constrângerilor
sociale, educa ționale. Se ob țin astfel satisfac ții substitutive în domenii ce nu mai țin
de principiul pl ăcerii ci de cel al realit ății. Jung afirma despre ideea de sublimare c ă
nu este decât o performan ță de alchimist care transform ă vulgaritatea în noble țe.

Explica ți cum poate intervenii sublimarea în construirea
civiliza ției și culturii.

Freud a încercat s ă ridice psihanaliza la rang de teorie a culturii.
Studiul sexualit ății a avut și laturi pozitive:
– a ar ătat c ă sexualitatea nu este un fenomen care apare subit l a pubertate, ci
rezultatul unei maturiz ări treptate a unui element ereditar;
– a demonstrat necesitatea pedagogiei sexuale și a educ ării timpurii,
– existen ța complexului lui Oedip (atrac ția sexual ă pe care copiii ar sim ți-o de
timpuriu pentru p ărintele de sex opus și tendin ța de excludere a rivalului) i-a f ăcut pe
părin ți con știen ți de pericolul unui comportament necontrolat în fa ța copiilor.

1.5. Muta țiile produse de Freud în psihologie
Freud a creat o revolu ție intelectual ă care a schimbat radical imaginea despre
om prin:
– în țelegerea personalit ății ca sistem dinamic, ca o structur ă bio-psiho-social ă;
– dialectica con știent-incon știent;

– a contribuit la introducerea, înainte de gestalti ști, a unei concep ții
structuraliste în psihologie
– a corelat conceptele de „structur ă” și „func ție”;
– a promovat concep ția genetic ă în psihologie, privind fenomenul psihic din
punctul de vedere al genezei și evolu ției, precedându-l pe J. Piaget;
– a demonstrat c ă afectivitatea, mai mult ca inteligen ța este factorul esen țial al
vie ții cotidiene;
– a stimulat c ăutarea de noi metode de investigare a personalit ății (testele
proiective. Rorschach, TAT, Szondy;
– brainstorming-ul este o aplicare în domeniul crea tivit ății de grup a regulii
fundamentale a psihanalizei: asocia ții libere sustrase oric ărei autocritici

Care este diferen ța major ă dintre concep ția lui Freud și
behaviorismul lui Watson?

2. Psihanali știi diziden ți

În 1902 se reuneau, miercurea, la Viena, la domicil iul lui Freud un grup de
medici pentru a studia psihanaliza
În 1910, la Nurenberg a fost fondat ă IPA (International Psychoanalytical
Association).
Dou ă serii de excluderi au fost pronun țate de Freud însu și:
– Adler (1911) și Jung (1913)
– Rank (1924) și Ferenczi (1929)
Pentru primii, diferendul consta în rolul sexualit ății ca referent unic al
cauzalit ății în psihanaliz ă. Pentru ceilal ți doi, diferendul se referea la probleme
practice legate de teoria regresiei și traumatismului.
2.1.Carl Gustav Jung (1875-1961) – psihologia anal itic ă
Punctele de dezacord între Freud și Jung:
– rolul sexualit ății: pentru Jung libidoul este mai mult de natur ă spiritual ă decât
sexual ă;
– direc ția for țelor care influen țeaz ă persoana: pentru Freud omul este prizonier
și victim ă a trecutului; pentru Jung omul este modelat atât d e trecut cât și de viitor;
– diferen ța principal ă apare în problema incon știentului: pentru Freud este o
for ță atotputernic ă, care domin ă con știin ța și personalitatea; Jung ia în considerare
dou ă niveluri ale incon știentului (incon știentul personal și cel colectiv, unde exist ă
imagini, simboluri și sentimente ancestrale, cunoscute sub numele de ar hetipuri)
Arhetipurile sunt forme pre-existente, predispozi ții psihice înn ăscute, care se
transmit ereditar, dar sunt de natur ă psihoid ă (ex: eroul, copilul, mama, Dumnezeu,
moartea, puterea, în țelepciunea b ătrânului). Unele dintre ele sunt mai dezvoltate și
influen țeaz ă mai mult psyche (totalitatea con știentului și a incon știentului). Acestea
sunt persona, animus și anima și umbra.

Persona este masca, fa ța public ă a persoanei, pe care o
poart ă în prezent ca pe ceva apar ținând altcuiva, diferit
de ceea ce este realmente persoana.
Animus este arhetipul masculin din femeie
Anima este arhetipul feminin din b ărbat.
Masca este partea întunecat ă din persoan ă

Men ționa ți câteva aspecte sub care difer ă teoriile lui
Freud de cele ale lui Jung?

Jung împreun ă cu Wolfgang Pauli (laureat al premiului Nobel pent ru fizic ă în
1945) a elaborat principiul sincronicit ății , al conexiunii acauzale. Acest principiul se
refer ă la apari ția simultan ă a dou ă evenimente printr-o coinciden ță semnificativ ă, f ără
a exista o rela ție cauz ă-efect.
Principiul are în vedere co-apari ția de realit ăți fizice și psihice care de obicei
sunt independente.
În concep ția lui Jung, dincolo de universul vizibil, exist ă un continuum
nespa țial și netemporal, universul incon știentului, în care sunt abolite toate opozi țiile
lume/psyche, caracterul liniar al timpului, spa țiul, cauzalitatea. El consider ă c ă
materia și psyche sunt dou ă aspecte ale aceleia și realit ăți: unus mundus și vorbe ște
despre natura psihoid ă a universului sau despre „psihismul obiectiv.
Jung a adus multiple contribu ții în ceea ce prive ște personalitatea. Pentru el
procesul cel mai important de construc ție și reconstruc ție a personalit ății este
individuarea. Individuarea este un proces de matura ție psihic ă, de autoorganizare a
unui centru interior care între ține o pulsiune spiritual ă de centrare și sens. Prin ea se
formeaz ă și diferen țiaz ă individul.

Individuarea nu este sinonim ă cu individualitatea
(unicitatea omului). Printr-un proces de individuar e se
ajunge la individualitate. În lipsa individu ării se ajunge
la un „om de mas ă”, animal gregar care reac ționeaz ă
numai la fric ă și dorin ță .

Individu ării i se opune Altul în trei ipostaze:
– propria umbr ă (puterea obscur ă și confuz ă a incon știentului individual
– realitatea individual ă a celuilalt
– non-eul psihic format din arhetipuri
Pe drumul individu ării apare „suspensia opuselor” care traduce simbolu l
crucific ării. De aici apare îns ă Sinele ca un „complexio oppositorum” , unire a
opuselor.
Jung poate fi considerat ca un precursor al psihol ogiei umaniste americane

Argument. Individuarea seam ănă cu „teoria maturit ății
psihice a persoanei” (Carl Rogers), și cu „teoria
personalit ății optimale” (Richard Coan). Conceptul de
„autorealizare” este premisa conceptului de „self-
actualisation” al lui Maslow.

O alt ă contribu ție adus ă de Jung se refer ă la tehnicile de studiu a
personalit ății.
– testul de determinare a orient ării extraversie vs. introversie
– testul asociativ verbal
– interpretarea viselor în succesiune, pe serii de vise
– diferite teste proiective

2.2. Alfred Adler (1870-1937) – psihologia individ ual ă
Adler era la origine medic, specializat în oftalmol ogie. Concep ția sa constituie
o revan șă social ă asupra biologicului freudian.
Adler și-a întemeiat concep ția pe teoria lui Nietzsche asupra „voin ței de
putere”.
El dezvolt ă teoria „complexului de inferioritate”. A. fi om în seamn ă, în
concep ția sa, a avea un sentiment de inferioritate care ce re o compensare permanent ă
ce devine factor stimulator al dezvolt ării psihice

„Sentimentul de inferioritate” al lui Adler a fost pus pe
seama deficien țelor sale fizice (firav, boln ăvicios,
rahitic), dup ă cum „complexul lui Oedip” al lui Freud a
fost pus pe seama diferen ței de vârst ă dintre tat ăl și
mama sa. Adler s-a separat de Freud pentru c ă avea
senza ția c ă îi este subaltern, pe când dorin ța lui era s ă
fie el șeful.

În opera lui Adler se g ăsesc observa ții din domeniul caracterologiei. În
concep ția sa, în dezvoltarea caracterului un rol important îl joac ă „aspira ția c ătre
putere, conjugat ă cu sentimentul de comuniune social ă.
În caracterologia adlerian ă se g ăsesc:
– tr ăsături de caracter de natur ă agresiv ă (vanitate, invidie) și non-agresive
(izolare, angoas ă, la șitate)
– alte forme de expresie a caracterului (voio șie, atitudine școl ăreasc ă,
infatuare)
Afectele, în concep ția sa, constituie o exacerbare a tr ăsăturilor de caracter care
se manifest ă printr-o desc ărcare brusc ă sub pulsiunea unei necesit ăți con știente sau
incon știente. Ele pot fi:
– disociante (mânie, triste țe, fric ă)
– asociante (bucurie, compasiune)
Psihologia individual ă este psihologia unui tot indivizibil care se rapor teaz ă în
acela și timp la individul în sine și la rela ția sa cu comunitatea.

În ce const ă revan șa social ă pe care Adler o aduce
asupra biologicului freudian?

Concep ția lui Adler a fost calificat ă ca parapsihanalitic ă.

3. Hormismul lui William Mc. Dougall (1871-1938)
Este un curent paralel în epoc ă. El sus ține dirijarea comportamentului uman
prin instincte, for țe motiva ționale primare, numite horme (hormy în limba greac ă
înseamn ă energie, tendin ță , impuls).
Mc. Dougall, în concep ția c ăruia psihismul uman este o simpl ă continuare a
celui animal, încearc ă, la fel ca Watson, s ă transforme psihologia dintr-o știin ță a
con știin ței în una a comportamentului. Scopul primar și fundamental al
comportamentului social este atrac ția instinctiv ă spre scop, tendin ța spre ac țiune, în
sin, fiind instinctiv ă.

Mc. Dougall a l ăsat în urma sa o list ă lung ă de instincte,
care constituie motivele principale ale
comportamentelor umane: instinct de agresiune, greg ar,
dezgust, sexual. Fiind temelia vie ții sociale, tot prin
instincte explic ă apari ția religiei, r ăzboiului, luptei
politice.

În explicarea instinctului, Mc. Dougall recurge la „acumul ări energetice endogene”
care prin explozie se transform ă în instinct. Acesta este needucabil, rigid, transm is
ereditar.

Prin ce anume se aseam ănă și prin ce se deosebe ște
concep ția lui Mc. Dougall de cea behaviori știlor?

Rezumat

Psihanaliza este metoda lui Freud pentru tratarea n evrozelor. scopul
psihanalizei este s ă exploreze incon știentul pentru a în țelege dinamica unui
comportament anormal. În psihanaliza clasic ă, terapia implic ă transferul, asocierea
liber ă, analiza visului.
Freud a elaborat principiile psihologiei dinamice a personalit ății totale.
Structura psihismului uman dup ă Freud const ă în : incon știent, precon știent, con știent
(înainte de 1920) Sine, Eu Supra-Eu (dup ă 1920). Din 1923 Freud define ște Eul ideal.
Tot Freud introduce determinismul intra-psihic și elaboreaz ă principiile unei
psihologii dinamice a personalit ății.
C. G. Jung dezvolt ă psihologia analitic ă Dezvolt ă ideea de incon știent colectiv
care se manifest ă prin arhetipuri ca: persona, anima, animus, umbra. Prin introducerea
conceptului de „individuare” și a celui de „realizare de sine” Jung este precurso rul
psihologiei umaniste.
Alfred Adler întemeiaz ă un sistem propriu pe care îl nume ște
psihologie individual ă, care este o revan șă a socialului asupra biologicului
freudian. El dezvolt ă teoria „sentimentului de inferioritate” care impun e o
compensare care va avea ca efect dezvoltarea.
Curentul psihanalitic se bucur ă de cea mai mare longevitate din
istoria psihologiei

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.107-116;

Bibliografie recomandat ă
Adler, Alfred (1991), Cunoa șterea omului , Bucure ști, Editura știin țific ă;
Freud, Sigmund (1980), Introducere în psihanaliz ă. Prelegeri de psihanaliz ă.
Psihopatologia vie ții cotidiene , Bucure ști, E.D.P.

Gril ă de autoevaluare

1. Mi șcarea descendent ă, de la con știent la incon știent poart ă numele de:
a. sublimare
b. refulare

2. În rela ția cu Sinele, Eul are ca sarcin ă:
a. s ă ob țin ă controlului asupra instinctelor.
b. să ia cuno știn ță de stimuli, înmagazinând în memorie experien ța referitoare
la ei,

3.Conceptul de „individuare” se refer ă la:
a. un proces de matura ție psihic ă
b. individualitate (unicitatea omului)

4.Adler dezvolt ă teoria:
a. sentimentului de inferioritate
b. hormelor

5. Cum se nume ște psihologia dezvoltat ă de Jung?
a. psihologie individual ă
b. psihologie analitic ă

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 8

NEOFREUDISMUL

Plan de idei:

1. Post-freudieni
1.1. Anna Freud
1.2. Melanie Klein
1.3. Erik Erikson
2. Psihanaliza social ă
2.1. Herbert Marcuse (1898-1959)
2.2. Karen Horney (1885-1952)
2.3. Harry Sullivan (1892-1949)
2.4. Erich Fromm (1900-1980)

3. Psihanaliza existen țialist ă
3.1. J. P. Sartre
3.2. R.L. Szondy

4. Autoanaliza – D. Anzieu

5. Jean Marie Lacan

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:
– s ă expune ți contribu țiile aduse psihologiei de cei mai de seam ă
reprezentan ți ai neofreudismului

– s ă analiza ți critic și s ă compara ți teoriile neofreudi știlor

– s ă în țelege ți modul de aplicare al ludoterapiei

– s ă deduce ți notele comune psihanalizei sociale

– s ă deduce ți notele comune psihanalizei existen țialiste

– s ă argumenta ți specificul teoriilor neofreudiste

Freudismul se reînnoie ște dup ă anul 1930 și toate școlile și curentele care se
vor dezvolta ulterior vor purta numele de neofreudi sm.
Caracteristica comun ă o constituie renun țarea la tezele pansexualiste și
biologiste ale psihismului infantil. De asemenea, e le subliniaz ă importan ța factorilor
actuali, personali și sociali în geneza nevrozelor.

1. Post-freudieni
1.1. Anna Freud
Ea a aplicat psihanaliza pe copii și adolescen ți. Ea este cea care a descoperit
și teoretizat mecanismele de ap ărare ale Eului , ceea ce va reprezenta începutul unei
noi tendin țe în psihanaliz ă, tendin ță care acord ă mai mare importan ță Con știin ței și
Eului.
Considerând c ă s-a exagerat influen ța sexualit ății în copil ărie, ea remarc ă
totu și o cre ștere a activit ății libidou-lui în adolescen ță (se tr ăiesc sentimente și
conflicte sexuale reînnoite), intensitatea acestor impulsuri înn ăscute exprimându-se
prin tulbur ări emo ționale excesive.
1.2. Melanie Klein
A fost educatoare de gr ădini ță și a legat teoria psihanalitic ă a lui Freud de
dezvoltarea copiilor foarte mici. Ea a inventat o n ou ă tehnic ă psihoterapeutic ă,
numit ă ludoterapie , pentru a analiza jocurile copiilor. Datorit ă acestei tehnici,
principiile psihanalizei au putut fi aplicate la co pii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani.

Prin ludoterapie psihanalistul poate folosi jocul p entru a
avea acces la incon știentul copilului și pentru a-l ajuta
pe acesta s ă se confrunte cu dificult ăți de ordin
emo țional. În ludoterapie sunt folosite p ăpu și (de sex
masculin și feminin), obiecte familiare miniaturale și
materiale (hârtie, sfoar ă, lut și ap ă).
Psihanalistul interpreteaz ă fanteziile pe care copilul le
relev ă în joc.

Perspectiva și metodele lui Klein au devenit dominante pentru ma joritatea
psihanali știlor „ortodoc și”din Anglia.

Ce tehnic ă de psihanalizare se poate aplica unui copil
care de abia a început s ă înve țe s ă vorbeasc ă?

1.3. Erik Erikson
Este un psihanalist al copilului și a fost elevul Annei Freud. El consider ă a
Freud a exagerat importan ța sexualit ății și a neglijat for țele sociale care influen țeaz ă
dezvoltarea.
Erikson descrie dezvoltarea psihosocial ă ca pe o succesiune de momente în
care Eul are de „ales” între dou ă modalit ăți opuse de r ăspuns la mediu. Un asemenea
moment de r ăscruce este numit „criz ă de dezvoltare”.

Criza de dezvoltare este un conflict specific a c ărui
solu ționare preg ăte ște calea pentru stadiul urm ător.
Conflictul este între o alternativ ă pozitiv ă și una negativ ă.
Modul în care este rezolvat ă criza are impact asupra

imaginii de sine și asupra modului în care individul este
perceput social.

Fiecare stadiu are:
– obiective specifice
– realiz ări
– riscuri
Stadiile sunt interdependente, realizarea fiec ărui stadiu depinzând de modul în
care a fost rezolvat conflictul din cel anterior. D esigur pot ap ărea contexte care rup
liniaritatea).
Stadiile dezvolt ării psihice

8. Adult (integritatea eului / disperare)
7. Maturitate (generativitate / stagnare)
6. Tinere țe (intimitate / izolare)
5. Identitate / confuzie de roluri
(adolescen ța)
Eveniment: rela țiile cu cei de o seam ă
Conturarea identit ății prin exersarea de roluri specifice
ocupa țiilor, gender sau confuzie de roluri
4. Competen ță (spirit întreprinz ător) / inferioritate
(6-12 ani)
Eveniment: școala
Dezvoltarea sentimentului de competen ță sau incompeten ță în
func ție de succesul din activit ăți
3. Ini țiativ ă / vinov ăție
(3-6 ani)
Eveniment: independen ța
Dezvoltarea spiritului de ini țiativ ă sau vinov ăție în func ție de modul în
care reu șește organizarea spa țiului personal
2. Autonomie / nesiguran ță (ru șine)
(1,6-3 ani)
Eveniment: Controlul propriului corp
Dezvoltarea sentimentului de autonomie în func ție de nivelul abilit ăților de
autoservire, de reu șita autocontrolului sfincterian și al mi șcărilor
1. Încredere / neîncredere
(na șter-18 luni)
Eveniment: hr ănirea
Dezvoltarea sentimentului de încredere sau neîncred ere în mediu, fa ță de cel ce
îngrije ște copilul în func ție de felul în care acesta este îngrijit (hr ănit).

Încerca ți s ă trasa ți un traseu pozitiv și unul negativ
parcurgând aceste stadii de dezvoltare.

2. Psihanaliza social ă
Este un curent care aplic ă metoda psihanalizei individuale la cunoa șterea
nevrozelor și complexelor sociale. Reprezentan ții ei sunt: H. Marcuse Karen Horney,
H. Sullivan, Erich Fromm.

2.1. H. Marcuse
Este un reprezentant al Școlii de la Frankfurt. S-a format sub influen ța
„filosofiei vie ții”, fenomenologiei, existen țialismului și freudismului.
El și-a concentrat aten ția asupra dualismului „principiul pl ăcerii” și „instinctul
mor ții”, Eros și Thanatos. Consider ă geneza civiliza ției ca pe un proces de reprim ări
și dominare a unor porniri originale. El accept ă ipoteza unui incon știent primordial ca
strat fundamental al psihismului uman, ca univers d e instincte, sustrase istoriei și
moralei. Fiecare pas în civiliza ție este considerat de el un act de cenzur ă a unor porniri
libidice originare.

Nu uita ți! Refularea este o expulzare a impulsurilor în
incon știent. Sublimarea este o derivare a lor într-o ener gie
socialmente util ă.

Tot el constat ă c ă fiin ța și-a pierdut dimensiunea unui spa țiu interior afectat
reflec ției, autoanalizei iar pentru reg ăsirea acesteia trebuie edificat ă o lume calitativ
deosebit ă.

2.2. Karen Horney
Moto-ul ei ar putea fi: „Nevrozele sunt provocate d e factori culturali”.
Horney a elaborat conceptul de „anxietate fundament al ă” și pe cel de „neajutorare în
copil ărie”.Anxietatea fundamental ă este un sentiment de fiin ță izolat ă și neajutorat ă
fa ță de o lume poten țial ostil ă. Nevroza este o stare de perturbare a rela țiilor umane.
În concep ția sa o mare gam ă de factori ai mediului familial contribuie la
insecuritatea omului: domina ția parental ă, indiferen ța, promisiuni nerespectate,
supraprotec ția, izolarea de al ți copii, lipsa de respect pentru nevoile individual e ale
copilului.
Metodele copilului de a se adapta la anxietatea fu ndamental ă formeaz ă
pattern-uri motiva ționale durabile sau nevoi neurotice care se cristal izeaz ă ca tr ăsături
de personalitate.

Aceste nevoi neurotice sunt ni ște tehnici „coping”. Scopul
lor nu este satisfacerea instinctual ă, a ța cum credea Freud,
ci securitatea social ă.

Horney a inventariat zece astfel de pattern-uri mot iva ționale.

Nr. crt Nevoi excesive pentru Exprimare în comportament
1. Afec țiune și aprobare Str ăduin ța de a fi pl ăcut de ceilal ți,
între ținerea a ștept ărilor lor, frica de
autoafirmare
2. Trebuin ța unui partener Tendin ța de a reu și prin dragoste, teama
de a fi l ăsat singur

3. Limitarea la o via ță meschin ă Încercarea de a fi discret, f ără a cere
revendic ări și modest, mul țumit cu pu țin
4. Putere Tendin ța de a domina și controla pe
ceilal ți, teama de gre șeal ă
5. Exploatarea celorlal ți Profitarea și folosirea de ceilal ți, teama de
a ap ărea „stupid”
6. Recunoa ștere sau prestigiul
social Tendin ța de a fi acceptat public, frica de
umilin ță
7. Admira ție personal ă Infatuare, dorin ța de a fi apreciat
8. Realizare personal ă Str ăduin ța de a fi cel mai bun, ambi țios,
frica de gre șeal ă
9. Suficien ța și independen ța A nu avea nevoie de ceilal ți, men ținerea
distan ței, frica de închistare
10. Perfec țiune și infailibilitate A fi condus spre superioritate, f rica da
defecte și critic ă

Descrie ți drumul parcurs de la anxietatea fundamental ă la
anumite tipuri de comportamente

Horney a relevat trei atitudini generalizate, fieca re fiind un „întreg mod de
via ță ”, incluzând gândire, sentimente și ac țiune.
– mi șcarea spre oameni (nevoile 1,2,3), care are ca direc ție ajutorul și
complian ța
– mi șcarea împotriva oamenilor (nevoile 4,5,8) care se bazeaz ă pe ostilitate și
agresivitate
– mi șcarea de îndep ărtare de oameni (nevoile7,9,10) care are ca orientare
izolarea și deta șarea

2.3. H. Sullivan
El a fost supranumit „psihiatrul Americii”. A elabo rat teoria personalit ății ca
pattern al rela țiilor interpersonale , afirmând c ă personalitatea nu poate exista în
absen ța celorlal ți.
De asemenea, dezvolt ă conceptul de „nevoie interpersonal ă pentru tandre țe”.
A conceput dezvoltarea personalit ății în șase stadii și se refer ă la trei moduri
de experien ță :
– modul prototaxic (o stare de sim țire generalizat ă în absen ța gândirii, unde nu
exist ă con știin ță de sine separat ă de con știin ța de lume)
– modul parataxic (pe m ăsur ă ce începe copilul s ă vorbeasc ă, în țelegerea este
la nivel minim, nu face conexiuni referitoare la su ccesiunea experien țelor sale)
– modul sintactic (important în stadiul juvenil, deoarece individul devine
capabil s ă comunice experien ță prin intermediul simbolurilor)

Cele șase epoci de dezvoltare

Nr.crt Epocile Caracteristici Capacit ăți pentru:
1 Prima copil ărie Nevoia de contact cu cel care
dă ajutor Începutul vorbirii
2 Copil ăria Nevoia de a participa la
activit ăți cu adultul Limbaj
3 Era juvenil ă Nevoia de a accepta tovar ăș i
Experien ța sintactic ă Rela ții camaradere ști
cu prieteni de joac ă
4 Preadolescen ța Nevoia de schimb intim cu o
persoan ă iubit ă Închidere, rela ții cu
acela și sex (prietenii
intime)
5 Adolescen ța
timpurie – Închidere, rela ții cu
sexul opus. Modelarea
comportamentului
genital
6 Adolescen ța târzie – Dezvoltarea matur ă și
independen ță a rela ției
de dragoste, în care
cealalt ă persoan ă este
la fel de importan ță ca
Sinele

Ce afirma ție are la baz ă teoria personalit ății ca pattern al
rela țiilor interpersonale?

2.4. Erich Fromm
Fromm combin ă pe Freud cu Marx și întemeiaz ă o psihanaliz ă social ă numit ă
freudo-marxism.

El este și întemeietorul psihologiei umaniste, dezvoltând
umanismul sociopsihanalitic bazat pe sociologizarea
freudismului și umanizarea marxismului

În concep ția lui Fromm în om exist ă tendin țe incon știente spre:
– ra ționalitate
– creativitate
– iubire.
Dac ă aceste tendin țe sunt contrariate, se genereaz ă drame, nevroze,
dezechilibru sufletesc.
Pe de alt ă parte, societatea actual ă produce:
– alienare
– genereaz ă situa ții nevrotice
Deci, societatea trebuie perfec ționat ă prin resurec ție moral ă și o religie a
iubirii . Acestea constituie axul unei revolu ții a speran ței ca trecere de la speran ța
pasiv ă (când se a șteapt ă f ără s ă se ac ționeze) la o speran ță activ ă (o construire
con știent ă a viitorului). În concep ția sa, speran ța este factorul decisiv al oric ărei
tentative de schimbare, și în acest sens recomand ă crearea unui climat de speran ță .

Speran ța nu este acela și lucru cu falsa speran ță care poart ă
marca alien ării și se exprim ă prin a șteptarea pasiv ă a
viitorului. Speran ța activ ă const ă într-o revolu ție cultural ă,
fundamentat ă pe o mi șcare umanist ă.

Fromm a teoretizat conceptele „a avea” și „a fii”, afirmând c ă omul trebuie s ă
treac ă de la modul „a avea” (egoism) la modul „a fii” (al truism). „A avea prive ște
progresul material și dezumanizeaz ă. Solu ția pe care el o g ăse ște în aceast ă situa ție
este dragostea dintre oameni pentru realizarea c ăreia propune o „etic ă ra țional ă”,
opus ă celei „autoritare”

Fromm afirma: „Devenind st ăpânul lumii, omul a devenit
sclavul ma șinii pe care a fabricat-o cu propriile mâini.
Cunoa șterea sa despre materie este mare, cunoa șterea sa
despre om este nul ă. Omul ignor ă ceea ce el este, cum
trebuie s ă tr ăiasc ă și cum s ă poat ă elibera imensele energii
pe care le posed ă”.(E. Fromm, l homme par lui même,
Paris, 1968)

Ce rol joac ă speran ța activ ă în concep ția lui E. Fromm?

De ce consider ăm c ă H. Marcuse, Karen Horney, H.
Sullivan, Erich Fromm reprezint ă psihanaliza social ă? Care
sunt elementele comune din cadrul concep țiilor lor?

3. Psihanaliza existen țialist ă
3.1. J. P. Sartre
Psihanaliza existen țialistă a lui J. P. Sartre are ca obiect descoperirea
proiectului original care comand ă în mod incon știent determin ările noastre.

Sartre afirma: „Psihanaliza existen țialist ă este o metod ă
destinat ă s ă pun ă în lumin ă, într-o form ă riguros obiectiv ă,
alegerea definitiv ă prin care fiecare om se face persoan ă,
adic ă se anun ță a deveni ceea ce este”. Scopul c ăut ărilor
omului este descoperirea „fiin ței””.

3.2. R.L. Szondy
Introduce în psihologie metoda psihologic ă numit ă „analiza destinului”, care
const ă în a explica diferite alegeri individuale care ori enteaz ă destinul. Se caut ă în
destinul omului proiectul care-i formeaz ă via ța ca o totalitate.
Szondy localizeaz ă un incon știent familial , deasupra celui colectiv(Jung) și
sub cel individual (Freud).Tot el este autorul unui test proiectiv care îi poat ă numele.

Care este obiectul psihanalizei existen țialiste?

4. Autoanaliza – D. Anzieu
Autoanaliza se refer ă la explorarea incon știentului individual cu sau f ără
controlul psihanalistului, dar respectând principii le și procedeele psihanalitice.

5. J. M. Lacan
Lacan are ca deviz ă „Reîntoarcerea la Freud” care înseamn ă:
– critica psihologiei behavioriste și culturaliste
– necesitatea dezvolt ării psihanalizei pe baze noi

În Fran ța, psihanaliza a intrat în centrul aten ției în 1923
prin traducerea lucr ărilor lui Freud. În 1926 se fondeaz ă
Societatea Psihanalitic ă din Paris, unde este primit Lacan
ca membru în 1934. El expune un studiu privind „sta diul
oglinzii” la congresul de Psihanaliz ă de la Marienbad în
1936. În 1953 se produce prima sciziune a mi șcării
psihanalitice franceze și Lacan înfiin țeaz ă Societatea
Francez ă de Psihanaliz ă, care nu este îns ă recunoscut ă de
IPA. În 1963 are loc o nou ă sciziune și Societatea se fa
dizolva. În 1964, Lacan fondeaz ă Școala freudian ă de la
Paris pe care o va dizolva tot el în 1980.
Un alt grup de psihologi va fonda Asocia ția psihanalitic ă a
Fran ței care va ob ține afilierea la IPA.

Lacan propune o hermeneutic ă psihanalitic ă fondat ă pe analiza structurilor
lingvistice. Sus ține c ă incon știentul este structurat în limbaj și c ă incon știentul unui
subiect este de fapt discursul celuilalt (individ, grup, organiza ție).
Încearc ă s ă elaboreze o psihanaliz ă bazat ă pe „subiectul incon știentului” și pe
Contribu ția sa const ă în aceea c ă a făcut o leg ătur ă între formele de limbaj
puse în eviden ță de Freud și procesele descrise de lingvistic ă și retoric ă.
El crede c ă tradi ția psihanalizei americane a uitat cuvântul, definin d
incon știentul ca „discurs asupra celuilalt”. El consider ă c ă incon știentul este structurat
ca un limbaj și materialul simbolic pe care îl con ține are legile lui similare cu cele ale
limbajului vorbit. Ca urmare, utilizarea modelelor lingvistice va permite descifrarea
legilor sale. Figurile centrale ale acestui limbaj sunt metonimia și metafora.
Lacan este singurul psihanalist care afirm ă c ă dimensiunea fundamental ă în
care se realizeaz ă psihanaliza este cea a cuvântului.
Viziunea sa asupra incon știentului este dubl ă:
– o viziune structuralist ă, incon știentul ca sistem închis, cu propriile legi
gramaticale
– o viziune dinamic-procesual ă, incon știentul ca discurs al structurilor
profunde ale subiectului.

Cum consider ă Lacan c ă este structurat incon știentul?

Întocmi ți o list ă cu câteva note comune ale neofreudismului

Rezumat

Școlile și curentele care se vor dezvolta dup ă 1920 vor purta numele de
neofreudism. Caracteristica comun ă o constituie renun țarea la tezele pansexualiste și
biologiste ale psihismului infantil și sublinierea importan ței factorilor actuali,
personali și sociali în geneza nevrozelor.
Anna Freud a teoretizat mecanismele de ap ărare ale Eului acordând o mai
mare importan ță Con știin ței și Eului.
Melanie Klein a legat teoria psihanalitic ă a lui Freud de dezvoltarea copiilor
foarte mici și a inventat o nou ă tehnic ă psihoterapeutic ă, numit ă ludoterapie, pentru
a analiza jocurile copiilor.
E. Erikson descrie dezvoltarea psihosocial ă ca pe o succesiune de momente în
care Eul are de „ales” între dou ă modalit ăți opuse de r ăspuns la mediu și teoretizeaz ă
conceptul de „criz ă de dezvoltare”.
Psihanaliza social ă:
Horney a elaborat conceptul de „anxietate fundament al ă”, sentiment de fiin ță
izolat ă și neajutorat ă fa ță de o lume poten țial ostil ă și pe cel de „neajutorare în
copil ărie”.
H. Sullivan a elaborat teoria personalit ății ca pattern al rela țiilor
interpersonale.
Erich Fromm dezvolt ă umanismul sociopsihanalitic sau Freudo-marxismul.
Psihanaliza existen țialist ă
J.P. Sartre urm ăre ște descoperirea proiectului original al Fiin ței
R.L. Szondy teoretizeaz ă metoda analizei destinului
D. Anzieu promoveaz ă autoanalizarea
J.M. Lacan propune o hermeneutic ă psihanalitic ă fondat ă pe analiza
structurilor lingvistice, sus ținând c ă incon știentul este structurat în limbaj

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.116-122;

Bibliografie recomandat ă
Horney, Karen (1998), Personalitatea nevrotic ă a zilelor noastre , Bucure ști,
Ed. IRI
Fromm, Erich (1983), Scrieri alese , Bucure ști, E.D.P.

Gril ă de autoevaluare

1. Ludoterapie ca tehnic ă psihoterapeutic ă se refer ă la:
a. analizarea arhetipurilor din incon știentul colectiv
b. folosirea jocului pentru a avea acces la incon știentul copilului și pentru a-l
ajuta pe acesta s ă se confrunte cu dificult ăți de ordin emo țional.

2. Speran ța activ ă în concep ția lui Fromm se refer ă la:
a. o a șteptarea pasiv ă a viitorului

b. o revolu ție cultural ă, fundamentat ă pe o mi șcare umanist ă.

3. Dezvoltarea psihosocial ă la Erikson const ă în:
a. o succesiune de momente în care Eul are de „ales ” între dou ă modalit ăți
opuse de r ăspuns la mediu
b. parcurgerea celor trei moduri de experien ță : prototaxic, parataxic, sintactic

4. K. Horney vorbe ște în lucr ările sale despre:
a. anxietatea fundamental ă și despre neajutorarea în copil ărie
b. metoda analizei destinului

5. Neofreudismul se caracterizeaz ă prin:
a. sublinierea importan ței sexualit ății în copil ărie
b. sublinierea importan ței factorilor actuali și sociali în geneza nevrozelor.

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 9

ALTE CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
Plan de idei:

1.Psihologia umanist ă american ă
1.1. Fundamente
1.2. Abraham Maslow (1908-1970)
1.2. Carl Ransom Rogers (1902-1987)

2. Psihologia transpersonal ă

3. Mi șcarea New Age

4. Logoterapia

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– s ă analiza ți critic psihologia umanist ă american ă

– s ă explica ți problematica motiva ției și piramida trebuin țelor a lui
Maslow

– s ă în țelege ți modul în care func ționeaz ă terapia centrat ă pe client a lui
Carl Rogers

– s ă enumera ți câteva dintre problematicile abordate de psiholog ia
transpersonal ă

– s ă argumenta ți specificul New-Age-ului

1. Psihologia umanist ă american ă
1.1. Fundamente
Psihologia umanist ă american ă este numit ă și „a treia for ță în psihologie”, dup ă
behaviorism (prima for ță ) și psihanaliz ă (a doua for ță ). Ea începe s ă se dezvolte prin
anii 50 prin Maslow și Rogers.

Umani știi acuz ă psihanaliza și behaviorismul pentru pesimism în abordarea
dezvolt ării personalit ății. Concep ția umanist ă este plin ă de optimism și încredere în
natura uman ă.
Puncte de diferen țiere:
Psihanali știi sunt obseda ți de incon știent
Concep țiile behavioriste consider ă oamenii ca pe ni ște fiin țe pasive, ac ționate de for țe
exterioare, iar studiul con știin ței este privit ca un misticism
Spre deosebire de ace știa, umani știi :
– consider ă c ă oamenii î și modeleaz ă și î și construiesc activ personalitatea; sunt
oameni liberi și genero și cu poten țial pentru cre ștere și dezvoltare
– insist ă asupra con știin ței ca abilitate de a utiliza simboluri și de a gândi abstract
– extind tematica psihologic ă, incluzând experien țe umane unice precum: ur ă, fric ă,
dragoste, umor, fericire, r ăspundere, speran ță , extaz mistic

Abraham Maslow: „Eu cred c ă psihologia umanist ă
trebuie s ă se ocupe mai mult de problemele importante
ale pozi ției omului în lumea de azi, și spun acest lucru
deoarece problemele importante ale omenirii . r ăzboi și
pace, exploatare și fraternitate, ur ă și dragoste, boal ă și
sănătate, în țelegere și conflict, fericire și nefericire –
conduc la o mai bun ă în țelegere a naturii umane și la o
psihologie cu aplica ții directe pentru via ța omului.”
Charlotte Buhler: Psihologia umanist ă se vrea a fi o
solu ție la problemele umane ale timpului nostru: cum s ă
tr ăie ști o via ță plin ă de succes și cum s ă construie ști
rela ții mai satisf ăcătoare între oamenii acestei lumi.”
Carl Rogers: Omul nu are pur și simplu caracteristicile
unei ma șini, el nu este pur și simplu o fiin ță sub
controlul instinctelor incon știente ci este o persoan ă
care creeaz ă sensul vie ții, care încorporeaz ă o
dimensiune a vie ții subiective…….Vreme îndelungat ă,
omul nu s-a sim țit pe sine decât ca o p ăpu șă vie,
determinat ă de for țe economice, de for țele
incon știentului sau de for țele mediului înconjur ător. El
a fost subjugat de persoane, institu ții, de teoriile știin ței
psihologice. Dar el propune cu fermitate o nou ă
declara ție de independen ță . El denun ță alibiurile lipsei
de libertate. El se alege pe sine, angajându-se, în tr-o
lume extrem de dificil ă și adesea tragic ă, s ă devin ă el
însu și, nu o p ăpu șă , nu un sclav, nu o ma șin ă, ci Sinele
său unic și individual.”

Obiectul de studiu al umani știlor este con știin ța subiectiv ă a individului.
Umanismul s-a n ăscut s-a putut na ște numai în SUA, unde exista p o ideologie a
individualit ății.
Scopul psihologiei umaniste este s ă-i ajute pe oameni s ă-și maximizeze poten țialul
de cre ștere psihologic ă

Întocmi ți o list ă cu cele mai importante diferen țe dintre
psihologia umanist ă, pe de-o parte și psihanaliz ă și
behaviorism, pe de alta.

1.2. Abraham Maslow (1908-1970)
În psihologia sa, Maslow utilizeaz ă concepte originale precum: metamotiva ție,
piramida trebuin țelor umane, self-actualization, „peak experience” ( experien țe de
vârf)

Experiențele de vârf sunt experien țe intense, mistice
înso țite de pierderea no țiunii de loc și timp. Ele, în
concep ția lui Maslow, provin din dragoste, credin ță
religioas ă, explozii de creativitate sau din fuziunea cu
natura.

Maslow consider ă c ă pentru starea de bine psihologic este necesar ă existen ța
unei con știin țe de sine și capacitatea de a ajunge la o în țelegere cu sinele propriu.
El este considerat ca cel mai mare cercet ător al motiva ției umane. Pentru
Maslow exist ă dou ă tipuri de motiva ție:
– motiva ția datorat ă lipsei, nevoia de a reduce tensiuni fiziologice ( foame, sete
etc.) care poate fi considerat ă ca o corectare a inadecv ării
– motiva ția datorat ă cre șterii, legat ă de satisfacerea unor nevoi ca apreciere,
dragoste
Acest al doilea tip de motiva ție ac ționeaz ă conform principiului c ă atunci când
nu mai exist ă nici o lips ă, oamenii simt nevoia s ă se dezvolte, dep ăș indu-și condi ția
prezent ă.
Motivele formeaz ă un pattern care poate forma o ierarhie – ierarhia nevoilor

Nevoie de
realizare a
Sinelui
Nevoi estetice (frumuse țe,
ordine, simetrie)
Nevoi cognitive
Nevoi de apreciere
Nevoi de apartenen ță și afec țiune
Nevoi de securitate (ad ăpost, siguran ță )
Nevoi fiziologice (foame, sete)

Toate aceste nevoi sunt înn ăscute și prezente cel pu țin la început la to ți oamenii.
Nevoile bazale trebuie satisf ăcute cel pu țin par țial înainte ca cele superioare s ă devin ă
importante.
Piramida trebuin țelor are 7 niveluri și 3 paliere:

– palierul de baz ă cuprinde 2 niveluri (nevoi fizice: foame, sete și nevoi de
securitate: ad ăpost și siguran ță )
– palierul superior de baz ă cuprinde 4 niveluri (nevoia de proprietate și
dragoste, nevoia de stim ă și apreciere, nevoi cognitive, nevoi estetice: frumu se țe,
ordine, simetrie)
– palierul superior care cuprinde un nivel (self-a ctualization, adic ă împlinirea
la maximum a propriului poten țial)

Self-actualization este o meta-nevoie și const ă în
motiva ția pentru valori mai înalte, motiva ția de
realizare a sinelui prin frumuse țe, unicitate, perfec țiune,
transcenden ță , dorin ța de a crea.

Nu v ă mai uita ți în suportul de curs și încerca ți s ă
desena ți singuri piramida motivelor men ționând ce
nevoi apar pe fiecare nivel.

1.2. Carl Ransom Rogers (1902-1987)
Este cel mai important teoretician al psihologiei umaniste americane. Ca
psihoclinician a lucrat în special cu pacien ți afecta ți de tulbur ări emo ționale.

Consider ă c ă multe probleme se nasc din dilema „a
trebui/a dori”. Este vorba despre conflictul dintre ceea
ce oamenii cred c ă ar trebui s ă fac ă și ceea ce simt c ă
este mai bine pentru ei s ă fac ă. Disconfortul generat de
aceast ă dilem ă genereaz ă anxietate.

Teoria sa porne ște de la premisa c ă oamenii sunt în general buni:
– individul este unic și are nevoie bazal ă de o imagine pozitiv ă, de respect și
admira ția altora
– to ți oamenii se nasc cu tendin ța spre realizarea de sine
Conceptul central este”Sinele” (perspectiva asupra propriei persoane,
dobândit ă î n cursul vie ții) sub dou ă aspecte:
– sinele perceput, care influen țeaz ă modul în care individul percepe lumea și
propriul comportament
– sinele ideal, percep ția modului în care individul ar dori sau ar trebui s ă fie.
Când exist ă o relativ ă compatibilitate între sinele perceput și cel ideal exist ă
sănătate psihic ă. Problemele psihologice apar atunci când exist ă incongruen ță între
acestea
El ini țiaz ă terapia centrat ă pe client , ca metod ă nou ă de psihoterapie. În
concep ția clien ții (nu pacien ții) au puterea și motiva ția de a se ajuta singuri iar
facilitatorul (nu terapeutul) nu este o figur ă autoritar ă., care îl ajut ă pe client să-și
clarifice gândurile, s ă-și controleze destinul. Psihoterapia este non-direct iv ă. Rogers a
utilizat și terapia de grup.

Prin ce se deosebe ște psihoterapia lui Rogers de
psihanaliza lui Freud?

Evaluarea psihologiei umaniste
Aspecte pozitive:
– a atras aten ția asupra autoaprecierii în func ționarea psihicului
– constituie o contragreutate a abord ărilor deterministe
– a dezvoltat noi tehnici terapeutice
Critici
– terminologia nu este clar definit ă
– terapia centrat ă pe client are succes la indivizii logici și motiva ți s ă caute
ajutor și nu la cei izola ți sau cu tulbur ări psihice profunde
– valorile sus ținute de umani ști pun prea mult accent pe starea de bine a
individului, neglijând orice leg ătur ă cu starea de bine a celorlal ți.

Compara ți viziunea psihologiei umaniste asupra omului
cu cea a psihanalizei

2. Psihologia transpersonal ă
Fondatorul s ău este psihiatrul ceh Stanislaw Grof care a emigrat în SUA în
anii 70. Psihologia transpersonal ă este considerat ă a 4-a for ță în psihologie și este
continuatoarea psihologiei umaniste.

Transpersonal înseamn ă dincolo de persoan ă, adic ă se
urm ăre ște extinderea câmpului cercet ărilor prin
transcenderea limitelor obi șnuite ale self-ului și
persoanei. Conceptele utilizate sunt: proces
transpersonal, con știin ță integral ă, metanevoi, extaz și
experien ță mistic ă, transcenden ța eului, sacralizarea
vie ții cotidiene, con știin ța cosmic ă, sinergia individului
și a speciilor, medita ție transcedental ă, cooperarea
transpersonal ă, realizare și autorealizare transpersonal ă.

Transpersonalii sunt nemul țumi ți c ă psihologia se limiteaz ă la aspecte banale ale vie ții
cotidiene. Ei plaseaz ă în centru Con știin ța „ca dimensiune central ă care ofer ă baza și
contextul tuturor experien țelor.”Ei ar dori s ă r ăspund ă unor întreb ări precum:
– cum se poate eliber ă individul de cercul condi țion ărilor interioare?
– cum poate ajunge la tr ăirea plenar ă a st ărilor sale de con știin ță ?
– cum pot deveni disponibile toate poten țialit ățile con știin ței?
Și tot ei r ăspund, prin:
– eliminarea contradic țiilor defensive și a obstacolelor interne
– lini știrea și relaxarea min ții
– reducerea distorsiunilor perceptive
– controlul voluntar al st ărilor interioare
– autocunoa ștere și transformare interioar ă
– expansiunea con știin ței
Psihologia transpersonal ă pledeaz ă pentru împlinirea Self-ului prin:
– transcendere
– cosmizare
– sinergie

La început psihologia transpersonal ă s-a ocupat de
inducerea st ărilor excep ționale de con știin ță , iar dup ă
anii 60 s-au concentrat pe realizarea Self-ului.
S. Grof a demonstrat experimental existen ța unui plan
transpersonal al con știin ței (o extindere a câmpului de
con știin ță dincolo de limitele conven ționale ale
organismului și psihismului. Este vorba despre o
con știin ță în care omul se simte una cu cosmosul ca
totalitate. Lucrând în clinic ă, S. Gros a folosit 17 ani
LSD-ul și alte substan țe psihedelice în terapia
psihedelic ă fundamental ă de Humphrey Osmond. Din
cauza interzicerii acestor substan țe a fost for țat s ă
renun țe și a continuat cu practici care induc st ări
asem ănătoare (medita ție, hipnoz ă etc.)

Grof a elaborat o cartografie a incon știentului, adic ă o hart ă a fenomenelor
psihice incon știente care cuprinde 3 câmpuri:
– câmpul experien țelor psihodinamice, asociat cu evenimente din
trecutul și prezentul persoanei
– câmpul experien țelor perinatale care este în leg ătur ă cu fenomene
biologice ale partului
– câmpul experien țelor transpersonale care dep ăș ește limitele
individului, prin transcendere și cosmizare
Cartografia sa este confirmat ă de:
– psihologia lui Jung
– experien țele paroxistice ale lui Maslow
– școlile religioase și mistice din diferite culturi.
El elaboreaz ă conceptul de COEX (experien ță condensat ă) sub form ă de
proces de tr ăiri care formeaz ă un principiu psihic general.
În concep ția prof. I. Mânzat, experien țele transpersonale constatate și
verificate de Grof se refer ă la:
– expansiunea temporal ă a con știin ței (experien țe embrionare, ancestrale,
colective și rasiale, filogenetice, încarn ări trecute, precogni ții, clarviziuni, clar audi ții,
călătorii în timp)
– expansiune spa țial ă a con știin ței (transcenden ța ego-ului în rela ții
interpersonale și experien ța unit ății duale, identificarea cu alte persoane sau grupur i,
identificarea cu animale, vegetale, con știin ța materiei organice, con știin ța planetar ă,
extraplanetar ă , experien țe în afara corpului, premoni ții, telepatie)
– contrac ția spa țial ă a con știin ței )con știin ță organic ă, tisular ă și celular ă,
experien țe mediumice, întâlniri cu spirite omene ști și supraomene ști, experien țe din
alte universuri și întâlniri cu locuitorii lor, experien țe arhetipale și mitologice,
în țelegerea intuitiv ă a simbolurilor universale)
– con știin ța spiritului universal
– vidul supracosmic și metacosmic
Grof pune în rela ție experien țele transpersonale cu tanatologia.

Tanatologia este o disciplin ă medical ă care se ocup ă cu
descrierea experien țelor tr ăite de muribunzi sau de
persoanele care au fost reanimate. Relat ările acestora
din urm ă corespund cu experien țele transpersonale și

coincid între ele (experien țe extracorporale cu retr ăirea
unor momente din via ță , tunelul și lumini ța de la
cap ătul lui, înso țite de extaz. Reîntoarcerea la via ță este
resim țit ă de to ți ca fiind dezagreabil ă.

În psihoterapia reîncarn ării se lucreaz ă pe mai multe planuri cu clien ții.
Bolnavul este condus în trans ă, prin regresie pân ă la o existen ță anterioar ă concep ției.
El î și retr ăie ște experien țial na șterea, de la fecundare la expulzare. Bolnavul se
vindec ă prin reintegrarea în con știin ța actual ă a unor evenimente dramatice din via ța
anterioar ă. Aceast ă rena ștere ) reîncarnare este fenomenul cel mai controver sat al
psihologiei transpersonale. Totu și, în 1988, în Germania existau aproximativ 800 de
psihoterapeu ți care practicau vindecarea prin hipnoz ă.
Psihologia transpersonal ă recomand ă o serie de metode practice:
– psihoterapia transpersonal ă
– medita ții cu tehnici orientale
– autosugestia
– hipnoza
Se propune, de asemenea, o tehnologia care parcurg e trei faze:
– stadiul identific ării )dobândirea capacit ății de a controla emo țiile, gândurile
și de a fi responsabil de sine, proces ce seam ănă cu individuarea lui Jung)
– stadiul dezidentific ării (eliberarea treptat ă de con știin ță și de con ținuturile
sale
– stadiul autotranscenden ței (prin care se ajunge la un nou nivel de con știin ță ,
dincolo de orice limite spa țiale și temporale.

Demonstra ți c ă psihologia transpersonal ă este
continuatoarea psihologiei umaniste.

3. Mi șcarea New Age
Mi șcarea New Age s-a dezvoltat sub influen ța psihologiei transpersonale și a
filosofiei orientale. Ea promoveaz ă paradigma holist ă sau „revr ăjirea V ărs ătorului”
Herman Schulze-Berndt a formulat 5 tr ăsături definitorii pentru spiritualitatea
New Age.
– depersonalizarea lui Dumnezeu
– divinizarea panteist ă a omului
– derealizarea lumii (realitatea obiectiv ă este declarat ă iluzorie și loc vremelnic
de joac ă al spiritului pur)
– propov ăduirea mântuirii și a automântuirii prin tehnici și ritualuri de
dobândire a st ării de iluminare
– identificarea r ăului cu starea de ne-iluminare spiritual ă.

Acest curent apare sub forma unui neo-gnosticism cu
diferite denumiri: teosofie, antroposofie, scientol ogie,
mi șcarea Graal.

4. Logoterapia
Întemeietorul ei este Viktor E. Frankl, de forma ție psihiatru. Concep ția sa
teoretic ă și metodologic ă e cunoscut ă ca „a treia școal ă vienez ă de psihiatrie”.

Frankl a stat 3 ani în lag ărul de la Auschwitz, unde
aproape toat ă familia sa a fost exterminat ă. A scris
peste 20 de volume, traduse în majoritatea limbilor

Mesajul s ău este: „credin ță necondi ționat ă într-un sens necondi ționat”. Sartre
afirma c ă omul se inventeaz ă pe sine, î și proiecteaz ă propria sa esen ță . Pentru Frankl
sensul existen ței nu este inventat de om ci mai curând descoperit de acesta. Bazându-
se pe concep ția lui Spinoza care afirma c ă emo ția, care este suferin ță , încetează s ă mai
fie suferin ță din momentul în care se formeaz ă op imagine clar ă și precis ă despre ea,
Frankl consider ă c ă cine are un scop în via ță nu se mai teme de vicisitudinile acesteia.
Logoterapia este o terapie prin Logos (în gr. Sens , spirit dar și ra țiune divin ă,
Hristos). Prin aceast ă terapie clien ții sunt ajuta ți s ă-și g ăseasc ă un sens în via ță . Cele
trei modalit ăți prin care se poate descoperii sensul vie ții sunt:
– ac țiunea
– experien ța unei valori
– suferin ță (este o concep ție apropiat ă de cea cre știn ă, unde omul trebuie s ă fie
capabil s ă g ăseasc ă un sens suferin ței sale)

Rezumat

Psihologia umanist ă american ă este numit ă și „a treia for ță în psihologie”. Ea se
opune psihanalizei și behaviorismului pentru pesimismul de care dau dov ad ă în
abordarea dezvolt ării personalit ății. Concep ția umanist ă este plin ă de optimism și
încredere în natura uman ă.
Abraham Maslow este considerat cel mai mare cercet ător al motiva ției umane.
El este autorul „piramidei trebuin țelor”. Carl Rogers este cel mai important
teoretician al psihologiei umaniste americane. El i ni țiaz ă terapia centrat ă pe client, ca
metod ă nou ă de psihoterapie și teoretizeaz ă conceptele de „sine perceput” și de „sine
ideal”
Psihologia transpersonal ă a fost fondat ă de psihiatrul ceh Stanislaw Grof și
este continuatoarea psihologiei umaniste. Ea urm ăre ște extinderea câmpului
cercet ărilor prin transcenderea limitelor obi șnuite ale self-ului și persoanei.
Mi șcarea New Age s-a dezvoltat sub influen ța psihologiei transpersonale și a
filosofiei orientale
Logoterapia (Viktor E. Frankl) este o terapie prin Logos prin care clien ții sunt
ajuta ți s ă-și g ăseasc ă un sens în via ță .

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.125-135;

Bibliografie recomandat ă
Mânzat, Ion, (2002), Psihologia transpersonal ă, Ia și, Ed. Cantes

Gril ă de autoevaluare

1. Terapia lui Carl Rogers este centrat ă pe:
a. boal ă
b. client

2. Psihologia transpersonal ă este o continuatoare a:
a. neo-behaviorismului
b. psihologiei umaniste

3. Omul, în psihologia umanist ă este v ăzut ca:
a. o persoan ă capabil ă de autorealizare
b. o victim ă și un prizonier al trecutului s ău

4. Psihoterapia reîncarn ării apar ține:
a. Psihologiei transpersonale
b. Logoterapiei

5. În piramida trebuin țelor a lui Maslow, palierul de baz ă cuprinde:
a. nevoi fizice și nevoi de securitate
b. nevoia de proprietate și nevoia de apreciere
:

MODULUL II: MARI CURENTE DIN ISTORIA PSIHOLOGIEI
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 10

PSIHOLOGIA COGNITIVA

Plan de idei

1. Defini ția psihologiei cognitive.

2. Locul psihologiei cognitive în cadrul știin țelor cognitive și al
psihologiei.
2.1. Constituirea știin țelor cognitive.
2.2. Psihologia cognitivã și știin țele cognitive.
2.3. Psihologia cognitivã și știin țele psihologice;
3. Ideile fundamentale ale psihologiei cognitive.

4. Psihologia cognitivã la ora actualã.

OBIECTIVE

La sfâr șitul acestui curs ve ți fi capabili:

– sã defini ți psihologia cognitivã în sens restrâns și în sens larg

– sã descrie ți abordarea cognitivã a fenomenelor și proceselor
psihice

– sã explica ți impactul știin țelor cognitive asupra psihologiei
cognitive

– sã face ți predic ții asupra viitorului psihologiei cognitive.

1. Defini ția psihologiei cognitive

Sintagma de "psihologie cognitivã" are douã accep țiuni.
a) în sens restrâns , ea semnificã studiul detaliat al sistemului cogni tiv uman și
al subsistemelor sale (memorie, gândire, percep ție etc). În acest sens psihologia
cognitivã studiazã procesãrile la care este supusã informa ția între input-ul senzorial și
output-ul motor sau comportamental.
De aceea, urmãrind sã descrie cât mai acurat prelu crãrile de informa ție din
sistemul cognitiv, psihologia cognitivã și-a elaborat un limbaj propriu și utilizeazã o
metodologie specificã.
b) în sens extins , ea poate fi definitã ca abordarea tuturor fenomen elor psihice
și comportamentale din perspectiva mecanismelor info rma ționale subiacente.
În prezent s-au creat teorii cognitive ale emo ției și stress-ului (care încearcã sã
stabileascã modul în care procesele cognitive deter minã emo țiile sau reac ția de stress),
teorii cognitive ale motiva ției (centrate pe detectarea prelucrãrilor de informa ție în
motiva ție), psihologia socialã cognitivã (care încearcã sã explice comportamentul
social prin prisma factorilor informa ționali subiacen ți), terapii de sorginte cognitivã
etc.
Sub raport tematic, psihologia cognitivã este o pr elugire a psihologiei
gestaltiste și asocia ționiste, de la care a preluat multe teme de cercetare, dar pe care le
trateazã cu o metodologie mult mai riguroasã, prin paradigma conceptualã a teoriei
informa ției.

Exemplu. Din psihologia gestaltistã s-au preluat
principiile gestaltiste (principiile proximitã ții,
similaritã ții, al bunei închideri etc.) și au fost integrate în
procesarea secundarã a informa ției vizuale.
De asemenea, a fost preluatã ideea de bazã a
asocia ționismului, potrivit cãreia con ținuturile psihice
formeazã lan țuri asociative organizate ierarhic. Ea a fost
concretizatã în câteva modalitã ți specifice de reprezentare
a cuno știn țelor cum ar fi re țelele semantice sau schemele
cognitive.

Recapitula ți legile organiz ării perceptive din psihologia
gestaltist ă și teoriile asociani știlor

Psihologia cognitivã are un caracter bipolar. Ea e ste în același timp:
a) o disciplinã știin țificã din cadrul știin țelor cognitive;
b) o ramurã sau direc ție de specializare a însã și psihologiei.

2. Locul psihologiei cognitive în cadrul știin țelor cognitive și al psihologiei

2.1. Constituirea știin țelor cognitive.
Familia știin țelor cognitive este formatã din:
– filosofie (dar nu existen țialismul, ci filosofia analiticã, logicile filosofi ce și
epistemologia);
– lingvisticã (dar numai lingvistica teoreticã);
– inteligen țã artificialã ;

– neuro știin țe cognitive ;
– antropologie (dar numai antropologia culturalã);
– psihologie cognitivã.
Rela țiile dintre știin țele cognitive au fost schimbãtoare. Multã vreme fil osofia
și neuro știin țele nu au avut rela ții foarte bune, dar modelarea neoconexionistã a
proceselor cognitive a favorizat apropierea dintre ele. In schimb, antropologia se
plaseazã încã pe un loc secund. Aceastã uitare va f i reparatã numai când se vor
recunoa ște contribu țiile aduse de psihologia socialã, cãci nu se poate uita importan ța
factorilor sociali, afectivi, istorici și culturali în explicarea cogni ției.
Na șterea știin țelor cognitive a fost posibilã datoritã realizãrilo r din domeniul
logicii matematice, a ciberneticii și teoriei informa ției . Trei evenimente și-au adus o
contribu ție specialã:
– crearea sistemelor formale și definirea calculabilitã ții;
– construirea ma șinii Turing
– centrarea aten ției asupra fluxurilor informa ționale.
a) Într-un sistem formal manipularea simbolurilor se face pe baza unor regu li
pur sintactice, ceea ce permite demonstrarea teorem elor din axiome, pe baza unor
calcule mecanice. S-a teoretizat conceptul de « cal culabilitate »

Orice func ție este calculabilã dacã este general-recursivã,
adicã dacã ea poate fi specificatã în mod clar și descompusã
într-un numãr finit de componente.

Datoritã acestei defini ții, devenea evident faptul cã nu numai func țiile
numerice sunt calculabile ci și orice func ție general-recusivã, de la func țiile logice
elementare pânã la combina țiile lingvistice sau comportamentele de rezolvare d e
probleme. Ca urmare, dacã se descoperã o rela ție func ționalã între input-ul și output-
ul sau comportamentul unui individ și, dacã aceastã func ție este general-recursivã,
adicã se poate specifica într-un numãr finit de pa și, func ția respectivã poate fi
reprodusã cu mijloace mecanice.
b) O contribu ție deosebitã a adus-o și logicianul b, cel care în al doilea rãzboi
mondial a lucrat pentru spargerea codurilor secrete germane. El a construit o ma șinã
teoreticã cu computabilitate universalã , numitã ma șina Turing și a indicat modalitatea
operativã de stabilire a inteligen ței unui sistem artificial. Aceastã procedurã cunosc utã
sub numele de testul Turing stipulezã cã un sistem artificial este inteligent dacã
rãspunsurile pe care le dã unui observator extern n u pot fi deosebite de rãspunsurile pe
care le-ar fi dat un subiect uman.
c) În sfâr șit, cibernetica și teoria informa ției au atras aten ția lumii știin țifice
asupra importan ței fluxurilor informa ționale . Pânã în acel moment cercetãtorii au
vizat numai aspectele substan țiale și energetice ale realitã ții, neglijând dimensiunea
informa ționalã. In aceastã perioadã, s-a con știentizat faptul cã investigarea informa ției
este nu numai necesarã dar și posibilã, elaborându-se primele teorii matematice ale
informa ției (Shannon) și primele ma șini de procesare a informa ției (von Neumann).
Formalizatã și convertitã în func ții calculabile, informa ția a fãcut posibilã apari ția
calculatoarelor.
Acestor condi ții li se adaugã și faptul cã în psihologie, behaviorismul î și
epuizase poten țialul explicativ, ceea ce a determinat o reconsider are a "cutiei negre".
S-a proiectat astfel o viziune asupra psihicului ca sistem de procesare a informa țiilor .
În acest context studiul fenomenelor psihice a devenit studiul prelu crãrilor pe
care le suferã informa ția între input-ul senzoral și output-ul motor. (U. Neisser, 1967)

Descrie ți contextul care a permis apari ția știin țelor
cognitive

În vara anului 1956 se conturaserã deja douã grupu ri de cercetare a
mecanismelor de procesare a informa țiilor: unul la Masachusetts Institute of
Technology (MIT), celãlalt la Camegie-Mellon. Un ev eniment remarcabil l-a
constituit simpozionul organizat de MIT între 10-12 septembrie din acela și an. Ultima
zi a simpozionului, 12 septembrie 1956 este consideratã ziua de na ștere a știin țelor
cognitive .

În acea zi au fost prezentate trei comunicãri știin țifice de
referin țã:
– H. A. Simon și A. Newel au prezentat prima demonstra ție
pe calculator a unei teoreme logice;
– N. Chomsky a criticat behaviorismul și a inițiat lingvistica
teoreticã;
– G. Miller a prezentat celebrul sãu studiu referit or la
numãrul 7+/-2.

Termenul de "psihologie cognitivã" a fost consacra t de cãtre U. Neisser, care
în 1967 a publicat un volum intitulat: Cognitive Ps ychology.

2.2. Psihologia cognitivã și știin țele cognitive .
Impactul știin țelor cognitive asupra psihologiei cognitive este vi zibil sub cel
pu țin trei aspecte:
– nivelul de analizã al fenomenelor cognitive;
– aparatul conceptual utilizat;
– instrumentarul metodologic folosit.
a) În ceea ce prive ște nivelul de analizã al fenomenelor cognitive , acesta este
mult mai detaliat fa țã de abordarea tradi ționalã.
Dacã psihologia tradi ționalã realizeazã o analizã molarã a proceselor
cognitive, psihologia cognitivã întreprinde o anali zã molecularã .

Exemplu. În mod tradi țional, memoria era vãzutã ca o
facultate psihicã unitarã, guvernatã de câteva legi generale,
legile memoriei și putea fi mãsuratã prin teste de
recuno ștere și reproducere. O analizã minu ționasã a
memoriei cu instrumentarul tehnic și conceptual al
psihologiei cognitive a infirmat și teza caracterului unitar al
memoriei și pretinsa universalitate a recuno șterii și
reproducerii ca metode de evaluare a acesteia.
Au fost puse astfel în eviden țã memoriile diferite de care
dispune subiectul uman (memorii senzoriale, memorie de
lucru, memorie de lungã duratã, memorie episodicã,
memorie semanticã, memorie explicitã, memorie impli citã),
fiecare cu legitã ți și mecanisme proprii și cu corelate
neurobiologice specifice.

Op țiunea pentru acest tip de analizã detaliatã, molecu larã a proceselor
cognitive a fost rezultatul a douã presiuni care s- au exercitat asupra psihologiei
cognitive. Prima, a fost o presiune de sus, din partea inteligen ței artificiale . In
tentativa ei de a construi sisteme inteligente, ea s-a declarat insatisfãcutã de oferta
psihologiei tradi ționale, a conceptelor clasice, faculta ționiste, pentru cã numai o
analizã în detaliu, componen țialã putea fi relevantã pentru construc ția unor programe
de inteligen țã artificialã. Apoi, a existat o presiune de jos, din parte neuro știin țelor . In
urma descoperirii neurotransmi țãtorilor, a neuromodulatorilor, a neurohormonilor, a
sinapselor electrice, a utilizãrii tomografiei comp uterizate, a magnetoencefalografiei
etc, s-a creat un decalaj enorm între nivelul de an alizã infracelular, extrem de detaliat,
practicat de neuro știiin țe și analiza molarã, în termeni faculta ționi ști practicatã de
psihologia tradi ționalã. De aceea a fost necesar sã se recurgã la o analizã
componen țialã, molecularã a proceselor cognitive, analizã a cãrei rezultate sã poatã fi
relevante atât pentru construc ția de software inteligent cât și pentru stabilirea unor
coresponden țe adecvate cu procesele neurobiologice.

Explica ți din ce cauz ă nivelul de abordare al fenomenelor
în psihologia cognitiv ă este diferit de cel din psihologia
tradi țional ă.

b) În ceea ce prive ște limbajul reclamat de acest nou nivel de analizã al
sistemului cognitiv, psihologia cognitivã a fost ne voitã sã-și dezvolte un nou aparat
conceptual. Astfel, sunt curent folosi ți termeni ca: "spa țiul problemei", "mediul
problemei", "proces modular", "geon", "prototipical itate", "analizã ascendentã",
"analizã decendentã", "reguli de producere", "re țele semantice", "re țele
neuromimetice", "regula retropropagãrii erorii"," " regula delta generalizatã",
"prelucrãri distribuite", "scenariu cognitiv", "tes t implicit", "rest de activare",
"procesãri subsimbolice", "chunks-uri" etc.
Nu este vorba despre o simplã modificare de limbaj , despre o reformulare a
unor vechi concepte, ci despre o muta ție conceptualã , care a permis abordarea
sistemului cognitiv uman dintr-o nouã perspectivã și la un nou nivel de analizã.

Alege ți trei concepte proprii psihologiei cognitive și c ăuta ți
defini ția lor in dic ționar.

În plus, repertoriul conceptual al psihologiei cog nitive variazã în func ție de
cele douã paradigme în cadrele cãrora se realizeazã investigarea sistemului cognitiv
uman (paradigma clasic-simbolicã și pradigma (neo)conexionistã).
c) În ceea ce prive ște instrumentarul metodologic utilizat, fãrã îndoia lã cã
experimentul , ca metodã de producere și de validare a noilor cuno știn țe a rãmas axa
metodologicã principalã. Dar, se recurge în mod cur ent și la o altã axã metodologicã
formatã din tripletul modelare-formalizare-simulare pe calculator .
Un model este o construc ție teoreticã ce specificã componentele suficiente a le
unui mecanism, care genereazã output-uri specifice din procesarea unor input-uri
specifice. Modelul este astfel o ipotezã elaboratã care va fi ulterior testatã
experimental. Aceste procesãri, odatã specificate s unt formalizate , adicã transcrise
într-un limbaj logico-matematic sau de programare. Odatã formalizat, procesul
cognitiv este implementat pe calculator. Dacã modelarea și formalizarea au fost
corecte, atunci calculatorul va simula procesul res pectiv, adicã va avea acelea și
performan țe ca și subiectul uman.

Cele douã axe metodologice, experimentul și modelarea-formalizarea-
simularea, nu epuizeazã însã întregul repertoriu me todologic la care recurge
psihologia cognitivã. Alte metode utilizate sunt: analiza protocolului gândirii cu voce
tare , înregistrarea mi șcãrilor oculare, ascultarea dihotomicã (dioticã) etc.
Nota specificã a psihologiei cognitive, ca știin țã cognitivã, o constituie
îmbinarea experimentului cu modelarea, formalizarea și simularea pe calculator.

Analiza ți asem ănările și deosebirile dintre psihologia
cognitiv ă și cea tradi țional ă.

2.3. Psihologia cognitivã și știin țele psihologice
În mãsura în care sunt interesate de modul în care personalitatea umanã
proceseazã informa țiile, toate ramurile psihologiei sunt marcate de pr ezen ța
psihologiei cognitive.
– psihologia clinicã nu se mai poate dispensa de cercetaarile pe care l e-a fãcut
psihologia cognitivã asupra procesãrii informa ției în cazul depresiei, anxietã ții,
fobiilor, schizofreniei etc.
– psihologia muncii și psihologia organiza ționalã profitã din plin de
cercetãrile de psihologie cognitivã asupra luãrii d eciziei, reprezentãrii cuno știn țelor,
rezolvãrii de probleme. – psihologia educa ției recurge din ce în ce mai mult la
cercetãrile de psihologie cognitivã asupra memoriei de lucru, strategiilor rezolutive,
reprezentãrii cuno știn țelor etc.
În plus, au apãrut noi direc ții de specializare în interiorul acestor ramuri.
Trebuie sã re ținem însã cã influen ța contingen țelor (întãriri pozitive sau
negative) asupra comportamentului, expresivitatea e mo țiilor, motiva ția, rela țiile
interpersonale nu pot fi reduse integral la structu ri și prelucrãri cognitive.
Teoriile și modelele psihologiei cognitive trebuie sã aibã validitate predictivã ,
adicã sã genereze predic ții valide sau cel pu țin testabile despre comportamentul uman
în situa ții naturale, cotidiene. Formalizarea și simularea pe calculator nu sunt cerin țe
naturale și/sau suficiente pentru ca un model al psihologiei cognitive sã fie acceptat de
comunitatea psihologilor. Se pretinde ca modelul în cauzã sã genereze predic ții
testabile și relevante pentru comportamentul uman. In schimb, validitatea ecologicã a
unei teorii a psihologiei cognitive nu prezintã int eres deosebit pentru celelalte știin țe
cognitive, în special pentru inteligen ța artificialã. Mãsura în care un model elaborat
satisface unul sau celalalt dintre aceste standarde îl apropie mai mult de știin țele
cognitive sau de psihologie.

3. Ideile fundamentale ale psihologiei cognitive

Câteva idei se desprind din analiza lucrãrilor de specialitate:
a) Subiectul uman, în general și sistemul cognitiv, în special, sunt sisteme de
prelucrare a informa țiilor.
b) Un sistem de prelucrare a informa țiilor este, în esen țã, un sistem de
prelucrare a reprezentãrilor (simbolice sau subsimb olice).
c) Sistemul cognitiv dispune de o arhitecturã prop rie ce poate fi stabilitã prin
analogie cu arhitectura func ționalã a computerului (metafora "computer") sau pri n
analogie cu func ționarea creierului (metafora "creier").
d) Arhitectura sistemului cognitiv se compune din trei elemente: reprezentãri
cognitive, structuri sau scheme cognitive, opera ții sau prelucrãri cognitive,
interrela ționate.

e) Performan țele unui subiect uman pot fi modelate artificial și încredin țate
spre realizare ma șinilor (a șa -numitul "sistem expert").
f) In construc ția sistemelor expert, formate din baza de cuno știn țe, ma șina de
inferen țe, modul de învã țare și interfa ța, psihologia cognitivã se întâlne ște cu
inteligen ța artificialã.

4.Psihologia cognitiv ă la ora actual ă

În prezent, psihologia cognitivã este extrem de di versificatã și neunitarã.
Astfel, pot fi puse în eviden țã cel pu țin patru variante de cognitivism (Marc Richelle,
1987, cf. M. Zlate, 2000, p.236):
– prima variantã descrie și explicã mecanismele psihice intervenite între inp ut
și output, aducând corecturile necesare behaviorismu lui actual. Aceastã variantã are
implica ții teoretice și metodologice;
– a doua variantã, numitã cognitivism radical, con siderã fenomenele interne ca
obiect al psihologiei, reducând comportamentul la s tatutul de simplu indicator al
proceselor mentale și avându-și corespondentul în unele terapii cognitive care
interpreteazã comportamentul ca simptom al unei stã ri interne. Aceastã variantã are
implica ții epistemologice ;
– a treia variantã insistã asupra reabilitãrii sub iectului ca ini țiator al propriilor
sale conduite, de unde și frecven ța utilizãrii unor termeni ca "decizie", "alegere",
"selec ție" etc. Aceastã variantã are implica ții filosofico-morale ;
– a patra variantã se concentreazã asupra studieri i mecanismelor cognitive prin
opozi ție cu cele afective, deschizând astfel drumul cãtre cercetarea inteligenței
artificiale. Aceastã ultimã variantã are impact asu pra manierei în care se asimileazã și
se practicã psihologia.
Autorul citat ne asigurã cã prima variantã reprezi ntã un progres firesc al
psihologiei, de și ea nu a schimbat radical obiectul acesteia. A dou a variantã ridicã
semne de întrebare referitoare la articularea cerce tãrii fundamentale cu practica
clinicã, pentru cã proclamã ruptura de psihologia c omportamentului. Dacã cea de-a
treia variantã este consideratã de Marc Richelle to nifiantã pentru cã ne ajutã sã
în țelegem unicitatea persoanei, cea de-a patra variant ã este consideratã unilateralã.
Un alt autor, George Vignaux aratã cã "multiplele lucrãri din ultima vreme
evocã o mare controversã referitoare la sensul, nat ura și arhitectura cogni ției. Aceste
dezbateri se rezumã la opozi ția dintre cognitivismul clasic și cel conexionist, primul
fãcând deja școalã, al doilea abia afirmându-se. Nici o paradigm ã unificatoare nu a
depã șit aceastã opozi ție" (G. Vignaux, 1992, p.311). El vorbe ște despre "declinul
cognitivismului clasic", despre "ruptura dintre el și conexionism".
În legãturã cu psihologia cognitivã persistã între barea dacã este o modã sau
este mai mult de atât. Pentru a rãspunde la aceastã întrebare este necesarã o trecere în
revistã a criticilor ce se aduc psihologiei cogniti ve.
a) O primã categorie de critici vine din partea celor care de și clameazã natura
informa ționalã a psihicului, atribuie psihologiei cognitive statutul de curent
psihologic, alãturi de altele, hãrãzit dispari ției. Aceste critici se caracterizeazã prin
inconsecven țã logicã pentru cã recuno șterea importan ței prelucrãrilor informa ționale
implicã automat admiterea psihologiei cognitive ca demers știin țific peren.
b) O a doua categorie de critici invocã lipsa de plauzibilitate neuronalã a
modelelor psihologiei cognitive. De exemplu, se rep ro șeazã imposiblitatea gãsirii
unui corespondent neurofiziologic pentru regulile d e producere (perechi de tipul
"dacã…..atunci", unde în antecedent este o condi ție, iar în consecvent o ac țiunea sau

opera ție care se executã dacã condi ția este îndeplinitã). Aceste critici confundã
nivelele de analizã ale sistemului cognitiv, cãci i nforma ția procesatã și structurile
anatomice care o realizeazã sunt lucruri diferite. In plus, modelãrile neoconexoniste
sunt de inspira ție neuronalã evidentã, plauzibilitatea neurofiziolo gicã fiind unul dintre
atuurile lor fundamentale.
c) În fine, o a treia categorie de critici vine din partea behaviori știlor. Fãrã a
nega existen ța unor prelucrãri interne a stimulilor, behaviori știi actuali neagã
posibilitatea cunoa șterii lor prin instrumentarul metodologic utilizat sau neagã rolul
cauzal al factorilor cognitivi în inducerea unor co mportamente. In ultimul timp însã,
tot mai mul ți behaviori ști se recunosc în noile modelãri neoconexioniste al e
proceselor cognitive, re țelele neuromimetice fiind considerate de unii ca "u n
behaviorism mascat" sau "un behaviorism în haine co mputa ționale". În acela și timp,
psihologia cognitivã a început sã asimilez tot mai multe din rezultatele experimentale
ale behaviorismului, situa ție care este posibil sã favorizeze sinteze, complem entaritã ți
și asimilãri reciproce.

Care sunt criticile aduse psihologiei cognitive ?

Despre psihologia cognitivã se poate afirma îns ă, cã în mãsura în care sistemul
bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând c u mediul sãu nu numai un schimb
energetic și substan țial ci și unul informa țional, ea va avea întotdeauna propriul sãu
obiect de studiu.

Cât timp lumea știin țificã va fi de acord cã sistemul bio-
psihic uman este un sistem de prelucrare a informa ției,
psihologia cognitivã este știin ța care studiazã mecanismele
acestei prelucrãri, adicã modul în care un anumit i nput
induce un output specfic.

Se poate afirma, de asemenea, cã viabilitatea sa e ste sus ținutã și de caracterul
cumulativ și inegra ționist . Psihologia cognitivã a preluat nu numai rezultate le viabile
din curentele psihologice anterioare ci și sugestii vagi, dar fertile, pe care le-a supus
apoi unui examen experimental și metodologic riguros. În prezent ea poate explica tot
ceea ce a putut fi explicat pe baza teoriilor anter ioare dar, în plus, poate sã explic și
ceea ce acestea nu au reu șit sã explice .
Opinii asemãnãtoare sunt sus ținute de speciali ști reputa ți din alte domenii.
Roger W. Sperry, neurobiolog, laureat al premiului Nobel considerã revolu ția
cognitivã o revolu ție a știin ței în general. În incertitudinea provocatã de multi tudinea
interpretãrilor contestate, spunea el "revolu ția cognitivã rãmâne o certitudine realã,
solidã și reprezintã ceva cu totul special pentru psihologi e.

Aduce ți câteva argumente în sprijinul psihologiei cogniti ve.

Un lucru este însã limpede, și anume cã atât comportamentul uman cât și
multe alte fenomene psihice interne nu sunt reductibile la procesarea informa ției.
Aceasta înseamnã cã oricât de importantã ar fi, com ponenta cognitivã nu epuizeazã
complexitatea fenomenelor psihice. Deci, dacã între aga varietate a fenomenelor

psiho-comportamentale nu se poate rezuma la procesã ri de informa ție, atunci nici
psihologia cognitivã nu se poate substitui psiholog iei.

Dup ă p ărerea dvs. exist ă vreo leg ătur ă între apari ția
psihologiei cognitive și « era informa țiilor » în care tr ăim
ast ăzi.

Rezumat

În sens restrâns psihologia cognitivã studiazã pro cesãrile la care este supusã
informa ția între input-ul senzorial și output-ul motor sau comportamental. În sens
extins, ea desemneazã o abordare a tuturor fenomene lor psihice și comportamentale
din perspectiva mecanismelor informa ționale subiacente.
Psihologia cognitivã are un caracter bipolar. Ea e ste în acela și timp: a) o
disciplinã știin țificã din cadrul știin țelor cognitive (filosofia, lingvistica, inteligen ța
artificialã, neuro știin țele, antropologia, psihologia cognitivã) și b) o ramurã sau
direc ție de specializare a însã și psihologiei.
La crearea știin țelor cognitive și-au adus o contribu ție specialã: crearea
sistemelor formale și definirea calculabilitã ții, construirea ma șinii Turing și centrarea
aten ției asupra fluxurilor informa ționale. Impactul știin țelor cognitive asupra
psihologiei cognitive este vizibil sub cel pu țin trei aspecte: nivelul de analizã al
fenomenelor cognitive, aparatul conceptual utilizat , instrumentarul metodologic
folosit.
În mãsura în care sunt interesate de modul în care personalitatea umanã
proceseazã informa țiile, toate ramurile psihologiei sunt marcate de pr ezen ța
psihologiei cognitive.
Ideile fundameantale ale psihologiei cognitive sun t urmãtoarele: subiectul
uman și sistemul sãu cognitiv sunt sisteme de prelucrare a informa țiilor, adicã sisteme
de prelucrare a unor reprezentãri; sistemul cogniti v dispune de o arhitecturã proprie ce
poate fi stabilitã prin analogie cu arhitectura fun c ționalã a computerului sau prin
analogie cu func ționarea creierului, arhitecturã care se compune din reprezentãri
cognitive, structuri sau scheme cognitive, opera ții sau prelucrãri cognitive,
interrela ționate; performan țele unui subiect uman pot fi modelate artificial și
încredin țate spre realizare unor sisteme expert.
În ciuda criticilor ce i se aduc, în ciuda faptulu i cã în prezent, psihologia
cognitivã este extrem de diversificatã și neunitarã, validitatea ei este sus ținutã de
caracterul cumulativ și integra ționist.

Bibliografie obligatorie
MICLEA, M., (1988), Psihologia cognitivã în Revista de Psihologie, 2, p.150-153;
SCHIOPU, U., (1991), Psihologia cognitivã, inteligen ța artificialã în discu ție în
Revista de Psihologie, nr.3-4;
ZLATE, M., (2000), Introducere în psihologie, Ia și, Polirom, p.234-238

Bibliografie recomandat ă
Roulin, J.-L.(coord), Psychologie cognitive , Paris, Breal, p. 47-49

Gril ă de autoevaluare

1. Psihologia cognitivã:
a. studiazã procesãrile la care este supusã informa ția între input-ul senzorial și
output-ul motor sau comportamental
b. studiaz ă exclusiv rezolvarea de probleme

2.O func ție este calculabilã dacã:
a. poate fi specificatã în mod clar și descompusã într-un numãr
finit de componente
b. poate fi specificatã în mod clar și descompusã într-un numãr
infinit de componente

3. În psihologia cognitiv ă:
a. se realizeazã o analizã molarã a proceselor cogn itive
b. se realizeaz ă o analizã molecularã a proceselor cognitive

4. Un model este:
a. o construc ție teoreticã ce specificã componentele suficiente a le unui
mecanism, care genereazã output-uri specifice din p rocesarea unor input-uri specifice.
b. simularea pe calculator a unui proces psihic în situa ția în care calculatorul
răspunde la fel ca un subiect uman

5. Psihologia cognitiv ă are un obiect propriu de studiu pentru c ă:
a. sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul sãu un
schimb informa țional
b. sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul sãu un
schimb energetic și substan țial

MODULUL III: MARI ȘCOLI DE PSIHOLOGIE
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 11

ȘCOALA DE LA GENEVA ȘI ȘCOALA RUS Ă

Plan de idei:

1. Școala de la Geneva
1.1. Jean Piaget (1896-1986)
1.2. Colaboratorii
1.3. Contribu ții originale și opere principale

2. Școala rus ă
2.1. L.S. Vîgotski (1896-1934)
2.2. Școala de la Moscova (P.I. Galperin, A.R. Luria, A.N .
Leontiev
2.3. Școala de la St.Petersburg
2.4. Școala gruzin ă

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi ap ți:

– s ă în țelege ți contribu ția adus ă de Școala de la Geneva psihologiei

– s ă cunoa ște ți cele mai importante inven ții teoretice și conceptuale ale lui
J. Piaget

– s ă cunoa ște ți cele mai importante inven ții teoretice și conceptuale ale
Școlii ruse de psihologie

– s ă argumenta ți specificul Școlilor de la Moscova, St. Petersburg și a
celei gruzine

1. Școala de la Geneva
1.1. Jean Piaget (1896-1986)
Este un reprezentant al neora ționalismului, al ături de G. Bacheladr și F.
Gonseth. Este considerat ca fiind un sintesist în p sihologie: structuralist, func ționalist,
genetivist, opera ționist, adept al psihologiei conduitei. Gândirea lu i se hrăne ște din
genetivism și structuralism.

J. Piaget a avut o înclina ție spre știin țele naturii.
Directorul muzrului zoologic din Geneva îi permite s ă-l
ajute în observarea, colec ționarea și clasificarea
speciilor de anumale. El prezint ă interes și fa ță de
filosofie, vizând spre o teoreie biologic ă a cunoa șterii.
De asemenea, redacteaz ă o schi ță a unui
neopragmatism, în care gândirea este pus ă în leg ătur ă
cu ac țiunea și adaptarea biologic ă.
La universitate urmeaz ă studii de zoologie și paralel
cursuri de filosofie. La 21 de ani î și sus ține doctoratul
cu o tez ă despre molu ște.
Se îndreapt ă spre psihologie, privit ă ca o cale de mijloc
între zoologie și epistemologie. La Paris lucreaz ă în
laboratorul lui Binet și cu permisiunea lui T. Simon st ă
de vorb ă cu copii, luând astfel primul contact cu
procesul form ării opera țiilor logice.
A avut ca profesori pe E. Claparede, P. Janet. Din anul
1921 devine colaborator al lui Claparede la Institu tul
„J.J. Rousseau”, unde în 1933 devine director. A fo st
profesor la universit ățile din Laussane, Geneva, Paris și
a r ămas pân ă la moarte la direc ția „Centrului
Interna țional de epistemologie genetic ă”.

1.2. Colaboratorii
La Geneva, Piaget alc ătui ște un grup interdisciplinar care este cunoscut sub
numele de Școala de la Geneva. Cei mai apropia ți colaboratori ai lui au fost B.
Inhelder împreun ă cu care a scris multe c ărți și A. Szemirska.
Școala a editat 24 de volume între anii 1957 și 1968 numite „Studii de
epistemologie genetic ă”, elaborate prin colabor ări cu psihologi, filosofi, epistemologi,
logicieni, matematicieni din diferite ță ri.

1.3. Contribu ții originale și opere principale
J. Piaget a întemeiat noi domenii ale știin ței:
– psihologia genetic ă
– epistemologia genetic ă
– logica operatorie

Psihologia genetic ă nu se rezum ă la descrierea
func țiilor mentale ale adultului, ci încearc ă s ă explice
modul lor de formare. Ea se preluge ște prin
epistemologia genetic ă care este o teorie dialectic ă a
cunoa șterii știin țifice, care face apel la metoda istorico-

critic ă și la metoda psihogenetic ă. În compara ție cu
epistemologia tradi țional ă, originalitatea ei const ă în
transferul problemelor de pe t ărâmul filosofic (unde nu
exist ă decât reflec ție) pe cel al știin ței (unde avem
reflec ție plus observ ție și experiment).
Contribu ția major ă o aduce prin explicarea știin țific ă a
dinamicii inteligen ței umane . El construie ște un sistem
original, aducând inven ții metodologice și conceptuale.
Metoda de care s-a servit este metoda clinic ă (analoag ă
cu cele adoptate de psihiatrii ca mijloc de
diagnosticare).

Piaget a descoperit caracteristicile inteligen ței infantile :
– egocentrism
– juxtapunere (copilul al ătur ă faptele în mintea sa f ără a fi capabil de o sintez ă
real ă)
– sincretism (gândirea se serve ște de scheme globale care ignor ă analiza și
disocierile)
– incapacitatea de a în țelege rela țiile
– realism intelectual (atribuirea unei valori de r ealitate obictiv ă propiilor
viziuni, credin țe impresii).
El descrie particularit ățile care disting calitatea psihicului copilului de cel al
adultului:
– realismul infantil (confuzia subiect/obiect, int erior/exterior)
– animismul (tendin ța de a considera obiectele ca fiind vii și capabile de
inten ționalitate)
– artificialismul (tendin ța de a considera lucrurile toate ca fiind f ăcute de om)
O contribu ție major ă aduce Piaget prin descrierea dezvolt ării inteligen ței în
stadii :
– un an jum ătate-4 ani se constituie gândirea preconceptual ă (preconceptul este
o schem ă situat ă la jum ătatea drumului dintre concept și schema senzori-motorie,
concept-ac țiune)
– 4- 7 ani gândirea este intuitiv ă )intui ția este considerat ă o gândire în imagini,
limitat ă la planul reprezenta țional)
– 7-12 ani este stadiul opera țiilor concrete. Opeera țiile (includerea ierarhic ă a
claselor, serierea, sinteza) nu sunt realizabile de cât în raport cu obiecte concrete.
– dup ă 11-12 ani apare stadiul opera țiilor formale sau propozi ționale (se trece
de la ac țiunile mentale raportate la obiecte concrete la ope ra ții cu propozi ții).
În concep ția lui J. Piaget, stadiul este un decupaj în evolu ția genetic ă ce
satisface urm ătoarele condi ții:
– ordinea diferitelor achizi ții este neschimbat ă (ex: no țiunea de „volum” se
achizi ționeaz ă dup ă cea de „grup”)
– fiecare stadiu se caracterizeaz ă printr-o structur ă
– structurile construite la o anumit ă vârst ă devin parte a structurilor vârstei
urm ătoare (structurile inferioare se integreaz ă în structuri superioare)
– fiecare stadiu comport ă un moment preoperatoriu și un moment de închegare
– se pot distinge procese de genez ă și forme de echilibru finale care sunt
întotdeauna relative.
Cercet ările actuale efectuate în diferite culturi au confi rmat aceste stadii.
Opera ția este un concept central în teoria lui Piaget.

Piaget afirma: „Noi numim opera ții ac țiunile mentale
interiorizate, reversibile și coordonate în structuri
totale”. Una din studcturile fundamentale în care s e
integreaz ă opera țiile mentale o constituie grupul celor 4
trasnform ări (INRC): identica (I), nega ția sau
inversiunea (N), reciproca (R) și corelativa (C).
Reversibilitatea este o calitate a opera țiilor concrete și
formale și const ă în pentru opera țiile concrete:
– inversiune (nega ție) duce la anularea unui termen
(+A-A=0)
– reciprocitatea (A=B; B=A) duce la echivalen țe
În ceea ce prive ște opera țiile formale, orice opera ție
comport ă una invers ă și o reciproc ă, precum și o
corelativ ă, care este inversul reciprocei sale).
La acest nivel se constituie un grup comutativ: NR= C;
CR=N; CN=R; NRC=I, ale c ărui transform ări sunt
opera ții la puterea a 3-a, pentru c ă opera țiile pe care le
leag ă sunt la puterea a 2-a.
Puterea de a forma opera ții asupra opera țiilor permite
cunoa șterii s ă dep ăș easc ă realul.

Înainte de a citi mai departe aminti ți-vă teoria lui Piaget
despre conceptul de „structur ă” (r ăspuns în unitatea de
înv ățare 4)

Structuralismul genetic poate fi rezumat în teza: „orice structur ă este o
dezvoltare și orice dezvoltare este o organizare”. Piaget a reu șit s ă uneasc ă dou ă
concepte opuse într-o rela ție complementar ă: structur ă și genez ă.

Aceste dou ă concepte au trecut pân ă la Piaget prin
interpret ări de la „structuralism f ără genez ă” la
„genetism f ără structur ă”.

Structuralism f ără genez ă a fost o atitudine comun ă, anterioar ă ideii de
evolu ție. Faptul c ă „orice dezvoltare este o organizare” a devenit cla r când s-a
constatat c ă evolu ția filogenetic ă depinde în mare de dezvoltarea embriogenetic ă și de
formarea ontogenetic ă a fenotipurilor, și nu numai invers, cum se credea.
„Orice organizare este deja o dezvoltare” se dator eaz ă faptului c ă o conservare
a propriei organiz ări nu înseamn ă o simpl ă permanen ță a unei structuri statice ci
rezultatul unor echilibr ări continue.
Sinteza structuralismului și genetismului are la baz ă dou ă principii corelative:
– conservarea în timpul transform ării
– construc ția transform ărilor care asigur ă echilibrul.
Piaget a adus și alte inven ții conceptuale:
– asimilarea și acomodarea ca fe țe complementare ale adapt ării psihologice
– acomodarea prin dep ăș ire

2. Școala rus ă

2.1. L.S. Vîgotski (1896-1934)
Este poate cel mai de seam ă reprezentant al Școlii ruse de psihologie.

Vîgotski s-a n ăscut în acela și an cu Piaget și a tr ăit
numai 38 de ani. A studiat concomitent medicina,
dreptul, filosofia, psihologia limbile clasice și moderne,
literatura. Dup ă revolu ția din 1917 a fost un timp
deputat al Armatei Ro șii. A început s ă lucreze în
înv ăță mânt, și a creat în cadrul Institutului pedagogic
din Gomel, un laborator de psihologia copilului. În
1924, Kornilov, directorul Institutului de Psiholog ie din
Moscova l-a chemat s ă lucreze cu el, ca urmare a unei
comunic ări știin țifice prezentate de Vîgotschi la al
doilea Congres de psihoneurologie din Leningrad.
Împreunp cu A.N. Leontiev și A.R. Luria a început s ă
reformuleze teoriile psihologice punându-le pe baze
marxiste. În 1925 a pus bazele unui laborator de
psihologie pentru studiul copilului anormal
(defectologie și retard mintal). A fost profesor
universitar în mai multe universit ăți de U.R.S.S. A mirit
în 1934 de tuberculoz ă, scriind pe patul de moarte
opera sa cea mai cunoscut ă, Gândire și limbaj.

Vîgotski a elaborat teoria istorico-cultural ă asupra psihismului uman . Scopul
său principal era elaborarea unei teorii a „func țiilor psihice superioarea” prin
utilizarea metodei genetice, pe care o concepe ca p e o istorie social ă. Astfel,
inteligen ța se dezvolt ă pe baza unor instrumente psihologice pe care copil ul le g ăse ște
în mediul social, prin tre care limbajul fiind cel mai important.
El concepe limbajul ca având caracteristici social e, transformându-se la adult
în limbaj interior, ca un mediator necesar între de zvoltare și func ționarea gândirii.
Vîgotski g ăse ște unitatea dintre gândire și limbaj în semnifica ția cuvântului.
În rela ția înv ățare-dezvoltare a demonstrat c ă o înv ățare bine organizat ă este
generatoare de noi condi ții ale dezvolt ării

Vîgotski a avut dispute cu Piaget mai ales în ceea ce
prive ște dezvoltarea și formarea inteligen ței copilului,
uneori câ știgându-le.

Pe concep țiile sale s-a cl ădit ulterior Școala de la Moscova și Școala de la
Leningrad.

2.2. Școala de la Moscova
Piotr Ilici Galperin (1902-1988). A dezvoltat, pornind de la Vîgotski și
Piaget teoria form ării în etape a ac țiunilor mentale , considerate ca interioriz ări ale
ac țiunilor obiectuale.
Teoria sa se bazeaz ă pe structurarea opera țional ă a activit ății umane. Ca idee
de plecare, se consider ă c ă structura unei ac țiuni este urm ătoarea:

– scopul care trebuie urm ărit pornind de la un motiv
– obiectul supus transform ării
– modelul intern sau extern dup ă care se ac ționeaz ă
– opera țiile prin care se realizeaz ă fizic sau mintal transform ările obiectului
Func țiile îndeplinite de elementele structurale ale ac țiunii sunt:
– func ția de orientare – reflectarea ansamblului de condi ții necesare îndeplinirii
cu succes a ac țiunii
– func ția de execu ție – transformarea obiectului ac țiunii
– func ția de control – urm ărirea mersului ac țiunii, confruntarea rezultatelor cu
modelul dat, realizarea corec țiilor necesare.
În concep ția sa ac țiunea are patru caracteristici primare:
– forma sau nivelul la care se desf ăș oar ă ac țiunea în trecerea ei de pe plan ul
exterior (material) pe cel intern (mental)
– gradul de generalizare sau m ăsura în care însu șirile esen țiale se disting de
cele neesen țiale în realizarea ac țiunii
– plenitudinea opera țional ă sau gradul de desf ăș urare a ac țiunii
– grad de asimilare a aac țiunii sau nivel de automatizare
Din acestea decurg alte caracteristici secundare: caracter ra țional, grad de
con știentizare, grad de siguran ță .
În teoria lui Galperin, centrale sunt mecanismele de orientare și interiorizare.
Astfel, în varietatea ac țiunilor umane el identific ă trei tipuri de orient ări:
– Tipul 1 – este caracterizat prin cunoa șterea insuficient ă a notelor obiectului.
Ca atare ac țiunea se desf ăș oar ă lent, cu încerc ări și erori.
– Tipul 2 – este caracterizat prin completitudine. Ac țiunea se desf ăș oar ă
repede, f ără erori, este stabil ă, îns ă are capacitatea limitat ă de transfer.
– Tipul 3 – este caracterizat tot prin completitud ine, dar în plus se dispune de
metode de identificare a întregii clase de obiecte. Ac țiunea cap ătă astfel largi
posibilit ăți de transfer.
Etapele form ării opera țiilor și ac țiunilor:
– etapa 1 – construirea bazei de orientare a ac țiunii. Se formeaz ă schema
structurii fundamentale a fenomenelor unite în no țiune și algoritmul ac țiunilor.
– etapa 2 – se refer ă la desf ăș urarea ac țiunii în plan mintal, care cuprinde mai
multe sub-etape:
a) ac țiunea obiectual ă
b) ac țiunea obiectivat ă, în sensul c ă se iau în considera ție numai
însu șirile esen țiale
c) transferarea ac țiunii obiectuale și obiectivate la nivelul, prin care se
va trece de la nivel reprezenta țional la nivelul gândirii
d) comunicarea pentru sine sau în limbaj extern
e) vorbirea interioar ă sau desf ăș urarea ac țiunii în planul limbajului
intern, unde atât ac ăiunea mental ă cât și comunicarea sunt scurtate. Ca urmare schema
și algoritmul se nvor transforma în no țiuni
– etapa 3 – const ă în controlul schemei și algoritmului conform modelului
ini țial.

Teoria lui Galperin afirm ă în esen ță c ă procesul de
înv ățare eficient ă se desf ăș oar ă de la ac țiuni obiectuale
la manifestarea lor mental ă, bazat ă pe mecanismul
verbaliz ării. Astfel, gândirea devine un mecanism de
orientare a ac țiunii

Alexandr Romanovici Luria (1902 – 1977) a fost neurolog și psihoneurolog.
S-a ocupat cu studiul func țiilor superioare al omului în rela ție cu mecanismele
cerebrale
A.N. Leontiev a elaborat psihologia activit ății umane care este compus ă din
opera ții și ac țiuni.

2.3. Școala de la St.Petersburg
Școala s-a ocupat de psihologia personalit ății, în special de caracterologie
Reprezentan ți:
A.G. Konalev distinge în caracter dou ă aspecte:
– forma (temperament, voin ță , deprinderi)
– con ținut (motive, atitudini, concep ție despre via ță )
B.G: Ananiev a ar ătat c ă însu șirile de tip de sistem nervos, stabilite de Pavlov
nu sunt decât premise naturale. Esen ța construirii caracterului o constituie luarea în
st ăpânire a tr ăsăturilor native, prin modelare și encultura ție.
V.N. Measi șcev propune atitudinea ca unitate component ă a caracterului.
Aceasta este definit ă prin:
– electivitate
– constan ță
– generalitate
– dinamism
Atitudinea are o semnifica ție, reprezentând o valoare. El consider ă c ă
atitudinile rezult ă din interiorizarea rela țiilor sociale. Din punctul de vedere al
structurii, atitudinea are componente, afective, co gnitive și comportamentale.
Measi șcev consider ă c ă atitudinea are o baz ă motiva țional-afectiv ă, dezvoltat ă
intelectual și realizat ă voluntar.
În concep ția sa atitudinea are:
– o component ă incitativ-orientativ ă și selectiv-evaluativ ă
– o component ă efectorie, opera țional ă
Pornind de la Marx el a grupat atitudinile în cate gorii: atitudini fa ță de
societate, munc ă, oameni, propria persoan ă.

Aduce ți argumente în favoarea afirma ției conform c ărei
Școala de la St. Petersburg s-a preocupat de
caractgerologie

2.4. Școala gruzin ă
D.N. Uznadze, R. Natdze, M. Pranghisvili și N.L. Eliava au elaborat
conceptul de „ustanovka”, ceea ce înseamn ă orientare, atitudine, dispozi ție, tradus
prin cuvântul „montaj”. Montajul constituie o atitu dine latent ă care se impune în
comportament, o structur ă intern ă dobândit ă la nivel incon știent.
Uznadze consider ă c ă incon știentul nu este decât totalitatea montajelor.
Pranghisvili consider ă stereotipul dinamic ca substrat neurofiziologic al
montajului. De men ționat c ă montajul nu este un concept fiziologic ci unul psi hologic
pentru c ă se define ște prin con ținutul psihic al interac țiunii trebuin ță -situa ție.

Enumera ți cel pu țin patru dintre conceptele psihologice
teoretizate de Școala rus ă.

Rezumat
Școala de la Geneva a fost întemeiat ă de J. Piaget. Școala de remarc ă prin cele
24 de volume „Studii de epistemologie genetic ă”. Piaget a întemeiat mai multe
domenii știin țifice: psihologia genetic ă, epistemologia genetic ă, logica operatorie.
Este cel mai important psiholog al dezvolt ării inteligen ței umane pe care o cl ăde ște pe
concep ția structuralist genetic ă. A inventat un sistem de concepte originale:
egocentrism, sincretism, reversibilitate, opera ții de gradul 2, grupul celor 4
transform ări, acomodare, acomodare prin dep ăș ire.
Școala rus ă a fost întemeiat ă de L.S. Vîgotski care a elaborat teoria istorico-
cultural ă asupra psihismului uman și a dezvoltat o concep ție original ă asupra rela ției
gândire-limbaj și asupra rela ției înv ățare-dezvoltare.
Școala de la Moscova este reprezentat ă de Piotr Ilici Galperin care a dezvoltat,
pornind de la Vîgotski și Piaget teoria form ării în etape a ac țiunilor mentale,
considerate ca interioriz ări ale ac țiunilor obiectuale. Al ți reprezentan ți sunt Alexandr
Romanovici Luria care s-a ocupat cu studiul func țiilor superioare al omului în rela ție
cu mecanismele cerebrale și A.N. Leontiev care a elaborat psihologia activit ății
umane care este compus ă din opera ții și ac țiuni.
Școala de la St.Petersburg reprezentat ă de A.G. Konalev, B.G: Ananiev și
V.N. Measi șcev s-a ocupat de psihologia personalit ății, în special de caracterologie.
Școala gruzin ă (D.N. Uznadze, R. Natdze, M. Pranghisvili și N.L. Eliava) a
elaborat conceptul de „ustanovka”, tradus prin cuvâ ntul „montaj”ceea ce desemneaz ă
o atitudine latent ă care se impune în comportament.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.136-144;

Bibliografie recomandat ă
Petroman, Pavel (1996), Istoria psihologiei universale și române ști ,
Timi șoara, Ed. Eurobit
Parot, Francoise și Richelle, Marc (1995), Introducere în psihologie. Istoric și
metode, Bucure ști, Ed. Humanitas, p. 125-128

Gril ă de autoevaluare

1. Vîgotski g ăse ște unitatea dintre gândire și limbaj:

a. în semnifica ția cuvântului
b. în asimilare și acomodare ca fe țe complementare ale adapt ării psihologice

2. În concep ția lui Galperin:
a. ac țiunile obiectuale sunt posibile doar dup ă formarea ac țiunilor mintale
b. ac țiunile mentale sunt interioriz ări ale ac țiunilor obiectuale

3. Un concept cheie în teoria lui Measi șcev este:
a. atitudine
b. ac țiune mental ă

4. Școala de la St. Petersburg s-a preocupat de problem e legate de:
a. caracterologie
b. rela ția gândire-limbaj

5. J. Piaget teoretizat inventat conceptul de:
a. grup al celor 4 transform ări
b. montaj

MODULUL III: MARI ȘCOLI DE PSIHOLOGIE
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 12

ȘCOALA FRANCEZ Ă ȘI ȘCOALA AMERICAN Ă

Plan de idei:

1. Școala francez ă de psihologie
1.1. Premerg ătorii psihologiei franceze
1.2. Figuri reprezentative ale psihologiei franceze

2. Școala american ă de psihologie
2.1. Psihologia factorial ă și multifactorial ă (C. E. Spearman)
2.2. Psihologia creativit ății și a inteligen ței
2.3. Psihologia persoanei

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi ap ți:

– s ă argumenta ți specificul Școlii franceze de psihologie

– s ă analiza ți critic contribu țiile aduse psihologiei de c ătre Școala francez ă

– s ă cunoa ște ți marea diversitate de teme abordate de Școala american ă de
psihologie

– s ă analiza ți critic contribu țiile aduse psihologiei de c ătre Școala
american ă

– s ă în țelege ți modul de aplicare al tehnicilor brainstorming și sinectic ă

– s ă explica ți fenomene și procese psihologice prin prisma Școlii
americane

1. Școala francez ă de psihologie
A pus un accent deosebit pe probleme medicale și de neuropsihiatrie.
Contribu țiile aduse se înscriu în domeniile:
– psihologie medical ă
– neurofiziologie
– psihopatologie
Unul dintre întemeietorii Școlii franceze de psihologie este Jean Martin
Charcot (1825-1893). Doctor în medicin ă, șef de serviciu la spitalul Salpetriere, a
colaborat cu A. Vulpin la studiul patologiei b ătrânilor și al maladiilor neurologice.

La Salpetriere începe s ă se studieze epilepsia și isteria.
El este obligat s ă recunoasc ă faptul c ă istoria nu se
datoreaz ă unor leziuni anatomice ci unor leziuni
func ționale. El va descrie tabloul clinic al nevrozei cu
manifest ări critice și intercritice și evolu ția sa. Prin
hipnoz ă va vindeca multe cazuri de isterie.

Mai târziu, acest edificiu clinic va fi distrus de elevul s ău Babinski.

1.1. Premerg ătorii psihologiei franceze
Pierre Janet (1859 – 1947) este psiholog și psihiatru francez elev al lui
Charcot și a elaborat o oper ă psihopatologic ă bazat ă pe conceptele de „tensiune” și
„for ță psihic ă”. Este întemeietorul psihologiei conduitei.
Theodule Ribot (1839 – 1964), filosof și psiholog francez care a adus
contribu ții în domeniul psihopatologiei și al afectivit ății. Este considerat ca principal
promotor al psihologiei experimentale.
Henri Pieron (1881 – 1964), psiholog și psihofiziolog francez, cu contribu ții
în psihologia diferen țial ă și în psihologia experimental ă. Este considerat ca principalul
fondator al psihologiei știin țifice în Fran ța.
1.2. Figuri reprezentative ale psihologiei franceze
Henri Wallon (1879 – 1962), filosof, medic și om politic. Are o concep ție
evolu ționist ă, de sorginte marxist ă, în psihologia copilului. A fondat revista știin țific ă
„Enfance”.
Rene Zazzo (1910 – ). Este specialist în psihologia debil it ății mentale și a
gemenilor. Este un precursor al psihologiei francez e școlare. Are o dubl ă carier ă de
cercet ător și clinician. Teza sa de doctorat asupra gemenilor, cuplului și persoanei a
fost îndrumat ă de Piaget.
El devine celebru prin lucr ările sale asupra examenului psihologic global
asupra copilului și prin introducerea conceptului „heterocronie” în a bordarea
diferitelor forme de debilitate mental ă.
Paul Fraisse (1011 – ). A realizat sub conducerea lui J. Pia get „Traite de
psychologie experimentale”. El s-a afirmat ca speci alist în psihologia timpului. A fost
Director la Ecole des Hautes Etudes, profesor de ps ihologie experimental ă la
Universitatea Rene Descartes, a condus Institutul d e Psihologie al Universit ății din
Paris și Pre ședinte al Uniunii Interna ționale de psihologie știin țific ă.

Înainte de a merge mai departe, aminti ți-vă câteva
dintre contribu țiile aduse de c ătre J.M. Lacan
psihanalizei.

Jaques-Marie Lacan (1901 – 1981) este medic și psihanalist. Pledeaz ă pentru
întoarcerea la Freud. Este fondatorul Școlii freudiene de la Paris.
Daniel Lagache (1903-1972). Medic, psihanalist și psiholog este considerat
fondatorul psihologiei clinice în Fran ța.

Explica ți specificul Școlii franceze de psihologie.
Exemplifica ți.

2. Școala american ă de psihologie
Își are r ădăcinile la W. James și J. Watson. Cunoa ște un mare avânt dup ă cel
de-al doilea r ăzboi mondial. Este considerat ă ast ăzi drept cea mai avansat ă și
diversificat ă școal ă de psihologie din lume.

2.1. Psihologia factorial ă și multifactorial ă (C. E. Spearman)
Psihologia factorial ă se bazeaz ă pe analiza factorial ă.

Analiza factorial ă este un mijloc statistico-matematic de
condensare a num ărului de variabile și de stabilire a
unor rela ții structurale între variabile.

Charles E. Spearman a aplicat analiza factorial ă în psihologie în baza unei
teorii a ierarhiei factorilor, iar ulterior, în urm a unor perfec țion ări, s-a ajuns și la
determinarea unor factori generali, de grup și speciali.
Exist ă mai multe variante de analiz ă factorial ă. Cele mai cunoscute sunt:
– metoda componentelor principale
– metoda centroid ă
Analiza factorial ă s-a dezvoltat în SUA datorit ă utiliz ării calculatoarelor în
ob ținerea matricilor și tabelelor de corela ție.

2.2. Psihologia creativit ății și a inteligen ței
„Creativitate” este un concept inventat de G. Allpo rt, în anul 1938.
Joy Paul Guilford elaboreaz ă teoria tr ăsăturilor și factorilor creativit ății:
flexibilitate, fluiditate, originalitate și elaborare.
A. Taylor a realizat o interpretare sistematic ă a creativit ății ajungând la 5
niveluri de creativitate:
– creativitate expresiv ă
– creativitate productiv ă
– creativitate inventiv ă
– creativitate emergent ă
Paul Torrance a construit teste de creativitate pen tru copii.
Sunt cunoscute metode de dezvoltare a creativit ății în grup.
– braistorming (A.F. Osborn)
– sinectica (W. Gordon)
A.F. Osborn. Brainstorming-ul sau „asaltul de idei” este bazat pe principiul
libert ății de opinie în cadrul unui grup (frica paralizeaz ă imagina ția). Principiul const ă
în separarea ideilor de evaluarea lor și este de inspira ție freudian ă.
Tehnici concrete utilizate :
– suspendarea cenzurii critice a grupului (separare a momentului de generare a
ideilor de cel al evalu ării lor)

– constituirea și antrenarea specific ă a grupurilor (nr. de membri redus,
max.12)
– însu șirea și exersarea procedeelor euristice și de imaginare, cultivarea
motivelor și atitudinilor creative.
Cele 4 principii ale brainstorming-ului:
– se caut ă mai mult cantitatea de idei decât calitatea lor
– nu se critic ă de loc
– se fac asocia ții pe baza ideilor emise de al ții
– imagina ția liber ă este încurajat ă, chiar dac ă ideile par extravagante,
important fiind s ă se ias ă de pe drumul b ătut.
Procedura de aplicare a brainstorming-ului :
– managerul care conduce grupul, special instruit și antrenat, anun ță problema
de rezolvat
– sunt amintite cele 4 principii
– se stimuleaz ă și încurajeaz ă produc ția de idei (o metod ă o constituie cheek-
list-ul care con ține verbe stimulative: augmentare, adi ționare, multiplicare, combinare,
transformare etc.)
– se înregistreaz ă toate ideile emise
– o comisie de exper ți evalueaz ă și triaz ă ideile, ierarhizându-le dup ă valoare și
utilitate
O ședin ță de brainstorming dureaz ă între o jum ătate de or ă și o or ă.
William J. Gordon a început s ă se ocupe de sinectic ă în 1944. Sinectica are
aspecte comune cu brainstorming-ul, dar și aspecte specifice. Caracterul specific este
dat de utilizarea metaforelor (se utilizeaz ă 4 tipuri de analogii: personale, directe,
simbolice, fantastice) și analogiilor. Se sprijin ă pe dou ă metode principale:
– a face str ăinul familiar
– transformarea familiarului în straniu
Liderul nu îng ăduie ca vreun membru s ă fie pus în defensiv ă. Grupul sinectic
este format din 5-7 persoane: lider, clientul exper t și participan ții, iar durata nu trece
de o or ă.

Căuta ți câteva asem ănări și câteva deosebiri între
brainstorming și sinectic ă.

Joy Paul Guilford și colaboratorii au creat un model al intelectului
uman , în care se deta șeaz ă opera țiile, con ținuturile și produsele.

Opera ții. 5 tipuri de opera ții intelectuale: cogni ția
(detectarea informa țiilor la nivel intelectual), memoria ,
operarea divergent ă (produc ția divergent ă opereaz ă de
la unitate la diversitate, accept ă coexisten ța
contrariilor), operarea convergent ă (reducerea
diversit ății la unitate, cu o desf ăș urare riguros
organizat ă și care vizeaz ă o singur ă solu ție) și evaluarea
(judec ățile ce privesc exactitatea, calitatea,
coresponden ța și aplicabilitatea informa țiilor; este o
func ție a gândirii critice).
Con ținuturi . 4 feluri de con ținuturi ale proceselor
intelectuale: imagini privind propriet ățile obiectelor și
fenomenelor, simboluri (semne, coduri, limbaje), un

con ținut semantic referitor la în țelesuri, semnifica ții și
sensuri subiective, un con ținut comportamental prin
care se desemneaz ă schemele de conduit ă și raportare.
Produse . 6 produse ale activit ății intelectuale: elemente ,
clase , rela ții , sisteme , transform ări , implica ții .

Paul Popescu Neveanu consider ă c ă:
– cel mai bine delimitate sunt con ținuturile
– de la opera ții lipsesc asocia țiile
– produsele sunt discutabile pentru par a fi prea pu ține
– transform ările sunt mai curând operatori
Rezultatele lui Guilford duc spre un model multifa ctorial al compozi ției
intelectului (un paralelipiped care are pe o dimens iune opera țiile, pe alta con ținuturile
și pe o a treia produsele – 5 4 6 =120 cubule țe).

„Fiecare celul ă a acestui model desemneaz ă o anumit ă
capacitate care poate fi descris ă în termenii opera ției,
con ținutului și produsului și pentru fiecare celul ă în
punctul ei de intersec ție cu altele se realizeaz ă un mod
unic de îmbinare a unei opera ții cu un con ținut și un
produs”.

Guilford adaug ă 4 caracteristici globale ale func țion ării sistemului intelectual:
flexibilitate (restructurare sau schimbare prompt ă a direc ției), fluiditate sau
cursivitate, originalitate și elaborare.
R. Meili este autor al unei baterii de teste de inteligen ță . A stabilit
caracteristicilor inteligen ței: plasticitate (restructurare), complexitate stru ctural ă,
globalizare (reunire într-un tot al elementelor) și fluiditate (modific ări de direc ție prin
care se evit ă fixismul).
L.Thurstone a determinat 8 factori comuni pentru inteligen ța uman ă:
– ra ționamentul deductiv (D)
– ra ționamentul inductiv (I)
– memoria (M)
– aptitudinea numeric ă (N)
– rapiditatea percep ției (P)
– aptitudinile spa țiale (S)
– comprehensiunea verbal ă (V)
– fluen ța verbal ă (W)
Clarck Hull stabile ște pe lâng ă inteligen ța abstract ă, una tehnic ă, apoi
inteligen ța social ă (men ționat ă și de Paul Janet) și inteligen ța administrativ ă
(organiza țional ă).
R. B. Cattell distinge o inteligen ță cristalizat ă, aplicabil ă la situa ții ale
mediului cultural (mai puternic ă la copii și b ătrâni) și una fluid ă ce r ăspunde la situa ții
complet noi (mai puternic ă la vârsta adult ă).
Psihologia american ă a construit cele mai multe și mai eficiente baterii de teste
de inteligen ță :
– Bateria Wechsler-Bellevue (WAIS pentru adul ți și WISC pentru copii)
– Matricele progresive Raven
– Bateria Meili
– Bateriile Guilford

De men ționat contribu țiile psihologilor americani în
domeniul inteligen ței artificiale: A. Newel, G. Simon
etc.

2.3. Psihologia persoanei
Bazele psihologiei persoanei au fost puse de G. All port și R.B. Cattell.
G. Allport

Înainte de a citi mai departe, nota ți pe o foaie de hârtie
ceea ce v ă mai aminti ți despre teoriile lui G. Allport

Personalitatea a fost definit ă de Allport ca „unitate a
sistemelor dinamice prin care se efectueaz ă o adaptare
original ă”.

Tot Allport a elaborat un model ierarhic al sisteme lor de personalitate. El
păstreaz ă pentru caracter sensul original de „gravare”. În c oncep ția lui G. Allport
personalitatea nu este niciodat ă perfect unificat ă, dezvoltarea personalit ății
presupunând integrare și diferen țiere. Personalitatea este un sistem deschis și în
cre ștere.
R.B. Cattell consider ă personalitatea ca pe un sistem al deprinderilor
subiectului care permit o previziune a comportament elor sale. Scopul pe care și-l
propune Cattell este predic ția comportamentelor.
În concep ția sa factorii sau tr ăsăturile de personalitate sunt unit ăți structurale
fundamentale, constituind ni ște reac ții-tendin țe, relativ stabile ale personalit ății. În
acest sens, el distinge:
– tr ăsături de suprafa ță (coreleaz ă între ele, dar nu corespund unui factor
pentru c ă nu provin din aceia și surs ă)
– tr ăsături surs ă (provin dintr-o surs ă unic ă și pot fi:
tr ăsături constitu ționale (î și au originea în condi țiile interne ale
organismului)
– tr ăsături environmentale (deriv ă din influen țele mediului)
Prin Chestionarul 16 PF el a identificat 16 tr ăsături surs ă.
Tot Cattell a elaborat 3 tehnici de evaluare a pers onalit ății:
– tehnica L (L-data) – evalu ări realizate de observatori
– tehnica Q (Q-data) – evalu ări realizate prin chestionare, inventare și scale de
atitudini
– tehnica T (T-data) – utilizeaz ă date din teste care rezist ă la falsific ări
Cattell utilizeaz ă dou ă forme de analiz ă factorial ă:
– metoda R (mari cantit ăți de date colectate de la mari e șantioane)
– metoda P (mari cantit ăți de date culese de la un singur subiect, pe o peri oad ă
mare de timp)
În epoca actual ă psihologia american ă trateaz ă personalitatea într-o viziune
neopsihanalitic ă.

Aminti ți-vă câ țiva reprezentan ți ai neofreudismului și
concep țiile lor.

Se dezvolt ă teorii ale înv ăță rii sociale (proces de asimilare a experien ței
sociale manifestat prin schimb ări ale conduitei.
N.E. Miller și J. Dollard formuleaz ă prima teorie a înv ăță rii sociale și
conserv ă termenul în accep țiunea sa de înv ățare a experien ței concentrate în norme,
valori și roluri sociale, în modele de comportament în cont exte micro sau macro-
sociale. O extindere a teoriei lor o face A. Bandura care dezvolt ă o teorie a înv ăță rii
sociale pornind de la teoria contiguit ății mediat ă de stimul.
J. Rotter elaboreaz ă o teorie a înv ăță rii sociale având în centru „locusul de
control” care se refer ă la locul (extern-social / intern-psihic) controlul ui care produce
înt ărirea.
Lawrence Kohlberg descoper ă trei nivele ale dezvolt ării morale:
– nivelul preconven țional – regulile sociale sunt externe Self-ului (în acest
stadiu se afl ă copiii sub 9 ani, adul ții și adolescen ții criminali)
– nivelul conven țional – regulile sunt interiorizate. Se ac ționeaz ă într-un
anumit fel pentru a fi l ăudat și acceptat de al ții, mai ales de cei cu autoritate
(majoritatea adolescen ților și adul ților)
– nivelul postconven țional – atins de persoanele care î și definesc valorile în
termeni de principii alese de ei în șiși.

Preconven ționalii se concentreaz ă doar asupra
drepturilor proprii
Conven ționalii se consider ă membrii ai societ ății
Postconven ționalii consider ă c ă mai întâi este individul
si apoi societatea . Ei sunt democra ți. Calit ățile lor sunt:
demnitatea, unicitatea, binefacerea

Robert Hogan dezvolt ă teoria calit ății dramaturgice („Tu e ști rezultatul
percep ției tale asupra modului în care te v ăd ceilal ți oameni”).
George Kelly elaboreaz ă în anul 1955 teoria constructelor personale, o teo rie
cognitiv ă a personalit ății care va fi dezvoltat ă de D. Bannister. Conform acestei teorii
oamenii încearc ă s ă anticipeze viitorul construind un cadru conceptual . Constructele
personale devin astfel ni ște lentile m ăritoare legate între ele prin care oamenii privesc
propriul univers.

Constructul este un concept bipolar, care este un m od de
a categorisi asem ănările și diferen țele

Fiecare om are un sistem personal de constructe ier arhizate.

Enumera ți cel pu țin cinci teme mari abordate de
psihologia american ă. Preciza ți reprezentan ții.

Rezumat

Școala francez ă de psihologie se orienteaz ă spre psihologia medical ă,
psihopatologie și neopsihanaliz ă: H. Pieron (psihologie diferen țial ă, principalul
fondator al psihologiei știin țifice în Fran ța), P. Janet (psihologia conduitei), H. Wallon
(concep ție evolu ționist ă în psihologia copilului), R. Zazzo (psihologia deb ilit ății
mentale și psihologia gemenilor), P. Fraisse (psihologia tim pului, psihologie

experimental ă), J.M. Lacan ( Școala freudian ă de la Paris),. D. Lagache (fondatorul
psihologiei clinice în Fran ța).
Școala american ă de psihologie începe cu W. James și J. Watson. Este
considerat ă ast ăzi drept cea mai avansat ă și diversificat ă școal ă de psihologie din
lume: psihologia factorial ă și multifactorial ă (Charles E. Spearman), psihologia
creativit ății (brainstorming și sinectica), psihologia inteligen ței (P. Guilford, R. Meili,
baterii de teste de inteligen ță ), psihologia persoanei (G. Allport, R.B. Cattell), teoria
înv ăță rii sociale (J. Rotter, A. Bandura), neopsihanaliza (K. Hornei, H. Sullivan, E.
Fromm, E. Erikson), teoria constructelor personale (G. Kelly, D. Bannister).

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.136-144;

Bibliografie recomandat ă
Parot, Francoise și Richelle, Marc (1995), Introducere în psihologie. Istoric și
metode, Bucure ști, Ed. Humanitas, p. 130-133; 113-122

Gril ă de autoevaluare

1. Specificul Școlii franceze const ă în:
a. abordarea unor probleme de psihologie medical ă și
psihopatologie
b. viziunea behaviorist ă asupra fenomenelor psihice
2. Printre contribu țiile aduse psihologiei de J.P. Guilford se
enumer ă:
a. teoria înv ăță rii sociale
b. modelul tridimensional al intelectului uman

3. Modelul tridimensional al intelectului uman vorb e ște despre:
a. flexibilitate, fluiditate, originalitate și elaborare
b. opera ții, con ținuturi și produsele

4. Sinectica este o metod ă:
a. de dezvoltare a creativit ății în grup
b. de parcurgere mai rapid ă a stadiilor de dezvoltare moral ă

5. Analiza factorial ă este:
a. un mijloc statistico-matematic de prelucrare a d atelor
b. o tehnic ă de testare a inteligen ței

MODULUL III: MARI ȘCOLI DE PSIHOLOGIE
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 13

ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMÂNE ȘTI 1

Plan de idei:

1. Gândirea psihologic ă româneasc ă în a 2-a jum ătate a secolului XIX

1.1. Preocup ările din domeniul psihologiei ale lui Titu Maioresc u
(1860 – 1890)
1.2. Concep ția psihologic ă a lui Vasile Conta (1845 – 1882)
1.3. Constantin Leonardescu (1844 – 1907)
2. Primele cursuri și primele laboratoare de psihologie experimental ă

2.1. Eduard Gruber (1861 – 1896). Primul curs și primul laborator
de psihologie experimental ă
2.2. Contribu țiile lui Nicolae Vaschide (1873 – 1907) la
constituirea psihologiei române ști
2.3. Constantin R ădulescu-Motru (1868 – 1957)
2.4. Contribu țiile unor savan ți români din știin țele conexe:
– fiziologul Ion Athanasiu (1896 – 1926)
– neurologul Gheorghe Marinescu (1863 – 1938)
– endocrinologul Constantin Parhon (1874 – 1970)
2.5. Dimitrie Dr ăghicescu (1870 – 1945) și dezvoltarea psihologiei
sociale

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi ap ți:

– s ă analiza ți critic contribu țiile aduse psihologiei române ști de c ătre
precursorii s ăi

– s ă aprecia ți cita țiile f ăcute de mari psihologi și filosofi europeni din
lucr ările precursorilor psihologiei române ști

– s ă cunoa ște ți contribu țiile aduse psihologiei române ști de c ătre savan ți
din știin țele conexe (fiziologie, neurologie, endocrinologie)

– s ă marcați momente importante în istoria psihologiei române ști

1. Gândirea psihologic ă româneasc ă în a 2-a jum ătate a secolului XIX
1.1. Preocup ările din domeniul psihologiei ale lui Titu Maioresc u (1860 –
1890)
Și-a dorit mereu s ă scrie o carte de psihologie, dar nu a reu șit niciodat ă. Ceea
ce l-a împiedicat era „greutatea fireasc ă de a explica pasiunile”.
Totu și, el sus ține patru cicluri de „prelec țiuni” sub titlul „cercet ări
psihologice”, la Ia și și la Bucure ști. În concep ția sa:
– respinge concep țiile materialist-vulgare și reducerea psihologiei la fiziologie
– fiind un adept al metafizicii era preocupat de p rocesele de cunoa ștere, de
temperament, de inteligen ță , hipnotism
– a popularizat psihofizica în România și a stârnit interesul lui Șt. Mih ăilescu și
C. Leonardescu pentru ea.

1.2. Concep ția psihologic ă a lui Vasile Conta (1845 – 1882)

V. Conta a f ăcut studii comerciale la Anvers, un doctorat în
drept la Bruxelles. A fost profesor de Drept civil la Ia și și
Ministru al Instruc țiunii Publice (1880). Moare la vârsta de
37 de ani.

A fost un promotor al evolu ționismului și ateismului. În filozofie vine cu
„Teoria fatalismului” și cu o teorie original ă asupra ondula țiunii universale. Teoria
fatalismului este un adev ărat manual de psihologie:
– afirm ă că sufletul nu este o secre țiune, ci este o func țiune, și tocmai pentru
aceea el este nematerial, ceea ce reprezint ă o critic ă a materialismului vulgar.
– via ța psihic ă este expresia raportului dintre obiect și subiect, reprezentând o
unitate a obiectivului și subiectivului
– concepe imagina ția sub trei forme:
– imagina ție învigoritoare – puterea de a reînvia întip ăriturile de g radul
1 (imaginile obiectelor din exterior) în lipsa expe rien ței externe
– imagina ție creativ ă – puterea de a croi imagini care nu corespund cu
lucrurile externe, imagini create prin participarea emo țiilor
– imagina ție inventiv ă – arta de a atinge un scop în activitatea practic ă,
știin țe, arte.
– acord ă importan ță explic ării contiin ței de sine și autoobserva ției
retrospective

1.3. Constantin Leonardescu (1844 – 1907)

Leonardescu a fost profesor de filozofie la Ia și și
colaborator la convorbiri literare Este autorul unu i manual
de psihologie intitulat „Psihologie experimental ă”, iar în
1892 public ă lucrarea numit ă „Principii de psihologie”.

În lucr ările sale Leonardescu citeaz ă pe Secenov, Ribot, Wundt, Binet:
– în „Principii de psihologie” afirma c ă „sufletul nu poate fi condi ționat de o
anumit ă parte a corpului, ci de unitatea tuturor p ărților sale”. „Sufletul nu este decât
un rezultat al ciocnirii noastre cu lunea și nu un produs supranatural”.
– el define ște psihologia: „ știin ța faptelor psihice sau a st ărilor vie ții de
rela țiune și a raporturilor dintre aceste st ări.

Via ța psihic ă este via ța de rela țiune

– despre con știin ță , Leonardescu afirm ă c ă este forma cea mai înalt ă de
reflectare a realit ății, specific uman ă, „ultimul termen al dezvolt ării”, „partea
superioar ă a activit ății mentale”.

Ce aspecte vizau primele preocup ări de psihologie în
România?

2. Primele cursuri și primele laboratoare de psihologie experimental ă
2.1. Eduard Gruber (1861 – 1896). Primul curs și primul laborator de
psihologie experimental ă
Numele s ău este legat de primul curs și de primul laborator de psihologie
experimental ă, la Ia și, în 1893.

Tat ăl s ău a fost arhitect german, mama sa românc ă era
înrudit ă cu Al. Ion Cuza. Gruber a f ăcut facultatea de litere.
A fost profesor la Facultatea de litere și filozofie a
Universit ății , dar și la catedra de psihologie, pedagogie ți
estetic ă din Ia și, în calitate de suplinitor al prof. Ion
Găvănescu. În 1893 începe primul curs de psihologie
experimental ă din România.

2.2. Contribu țiile lui Nicolae Vaschide (1873 – 1907) la constitu irea
psihologiei române ști

Face Facultatea de litere și filosofie, sus ținând o lucrare de
licen ță despre „Senza țiile vizuale”. În 1895 vine A. Binet la
Bucure ști pentru a sus ține un curs de psihologie
experimental ă, la invita ția fostului s ău coleg de la liceul
Louis le Grand, Take Ionescu. Vaschide audiaz ă cursurile,
se face remarcat și e invitat s ă lucreze ca „ata șat” la
Laboratorul s ău de la Sorbona.

Vaschide va lucra la cele mai importante laboratoa re de psihologie din Fran ța,
pân ă la moartea sa, la 33 de ani. În 1904 public ă lucrarea „Techniques de psychologie
experimentale, la care colaboreaz ă și H. Pieron. Apari ția acestei c ărți constituie un
moment important în procesul de experimentalizare a psihologiei, în evolu ția sa spre
știin ță .
Vaschide a fost preocupat de urm ătoarele problematici:
– psihofiziologia organelor de sim ț
– psihopatologie
– psihologia activit ății mentale morbide(La logique morbide – 4 volume, 1 903)
– somnul și visele, visele profetice, valoarea semiologic ă a viselor, fenomenele
telepatice (Le someille et les reves, 1911 – bazat pe cercet ări personale și într-o
concep ție experimentalist ă).

Vaschide este recunoscut ca un savant care a contr ibuit la progresul
psihologiei experimentale mondiale.

2.3. Constantin R ădulescu-Motru (1868 – 1957)

Este profesor la Universitatea Bucure ști, membru al
Academiei și pre ședinte al ei. A f ăcut Facultatea de
filozofie și Litere la Bucure ști având ca profesor pe Titu
Maiorescu, pe care o continu ă la Paris (College de France
și Ecole des Hautes Etudes) și la Leipzig, 3 ani, avându-l ca
profesor pe Wundt. Teza sa de doctorat se intitula „Despre
dezvoltarea teoriei lui Kant asupra cauzalit ății în natur ă”, și
ea va fi citat ă de H. Bergson.
Întors în țar ă va fi bibliotecar al Funda ției Universitare,
apoi conferen țiar la Facultatea de Filozofie și Litere.

În anul universitar 1897-1898 va ține primul curs de psihologie experimental ă
la Universitatea Bucure ști.
El a fundamentat teoretic și metodologic psihologia ca știin ță autonom ă în
lucrarea „Problemele psihologiei” în 1898 .”Psiholo gia știin țific ă nu are câtu și de
pu țin inten ția ca s ă treac ă cu vederea deosebirile dintre legile psihice și cele mecanice;
reducerea psihologiei la fiziologie e tot atât de i nadmisibil ă ca și reducerea ei la
rezultatele dobândite prin introspec ție”

Rădulescu-Motru crede în necesitatea unei a doua
emancip ări a psihologiei, emanciparea de fiziologie, prima
fiind emanciparea de metafizica spiritualist ă.

A elaborat un sistem filosofic denumit „personalism energetic”, îmbinând
personalismul cu energetismul lui W. Ostwald, pentr u care personalitatea este o form ă
de energie, un moment al energiei. Pentru R ădulescu-Motru, personalitatea este o
direc ție a energiei. El vede în univers o finalitate iman ent ă cerut ă de conservarea
personalit ății.
În 1906 înfiin țeaz ă la Universitatea din Bucure ști primul laborator de
psihologie experimental ă.

Cu ce mari psihologi europeni pe care i-a ți studiat deja, au
colaborat precursorii psihologiei române ști. Detalia ți.

2.4. Contribu țiile unor savan ți români din știin țele conexe.
Paralele în epoc ă, apar preocup ări de psihologie la savan ți din știin țele conexe:
fiziologie, neurologie, endocrinologie:
Ion Athanasiu .

A fost medic veterinar. Pleac ă la specializare la Paris și
Bonn. Lucreaz ă cu Ch. Richet, apoi cu G. Marey la
Institutul interna țional de fiziologie experimental ă de la
Boulogne sur Seine

Este considerat un pionier al electrofiziologiei ne rvoase:
– sus ține necesitatea folosirii fiziologiei în studierea func țiilor psihice
– militeaz ă pentru constituirea psihologiei ca știin ță obiectiv ă
– în concep ția sa via ța psihic ă este rezultatul activit ății nervoase

Gheorghe Marinescu

A fost medic la Bucure ști. A studiat la Paris, la clinica lui J.
Charcot. A f ăcut c ălătorii de studii în Germania și Belgia,
Anglia, Olanda și Italia. Și-a sus ținut teza de doctorat la
Paris. Întors în țar ă devine Șeful serviciului de boli
nervoase de la spitalul Sf. Pantelimon, apoi profes or la
clinica bolilor nervoase și electroterapie de la Facultatea de
medicin ă din Bucure ști.

În 1909 public ă lucrarea clasic ă „La celule nerveuse” cu o prefa ță scris ă de
savantul Santiago Ramon y Cajal.
Preocup ările sale de psihologie sunt întâi sporadice, apoi se structureaz ă într-o
concep ție psihologic ă personal ă. Probleme de psihologie abordate:
– psihogeneza unor paralizii provocate prin interme diul imagina ției, în cazuri
de isterie
– neuropatologia unor fenomene psihice și psihopatologia limbajului
– tratamentul psihic în terapeutic ă
– studii asupra audi ției colorate
– autoscopie, automatism și somnambulism
– metodele psihologiei
– hipnotism, b ătrâne țe, localiz ări cerebrale, amnezii, isterie
G. Marinescu pledeaz ă pentru unitatea neurologie-psihologie și este considerat
întemeietorul Școlii române ști de neurologie.
În ceea ce prive ște psihologia, contribu țiile sale se înscriu pe linia emancip ării
acesteia de metafizica spiritualist ă și constituirea ei ca știin ță experimental ă.

Numi ți doi oameni de știin ță romani care au adus
contribu ții la emanciparea psihologiei de metafizic ă.

Constantin Parhon
Își începe cariera în domeniul neurologiei cu G. Mari nescu.
În 1909, împreun ă cu M. Goldstein public ă primul tratat de endocrinologie din
lume – „Les secretions internes”.
În 1943 scrie despre „Rolul hormonilor în via ța psihic ă”.

Parhon afirm ă: „psihologia este un mare capitol al
biologiei; secre țiile endocrine joac ă un rol important în
via ța psihic ă, ele putând influen ța atât intensitatea cât și
viteza proceselor”.

2.5. Dimitrie Dr ăghicescu și dezvoltarea psihologiei sociale

A fost sociolog, filosof, diplomat, militant pentru
des ăvâr șirea unit ății na ționale a românilor. A fost unul
dintre promotorii Ligii Na țiunilor.

El dezvolt ă o filozofie social ă vest-european ă, dep ăș indu-i în anumite privin țe
de E. Durkheim și G. Tarde:
– subliniaz ă specificitatea determinismului social
– consider ă c ă evolu ția social ă se face în direc ția transform ării omului în
personalitate moral ă
În anul universitar 1905-1906 pred ă pentru prima oar ă în România un curs de
Psihologie social ă.
În 1907 public ă la Paris „Le probleme de la conscience. Etudes Psy cho-
sociologiques”, care a fost citat și de G. Tarde. În aceast ă lucrare afirm ă c ă omul nu
poate fi cunoscut decât în contextul istoric și socio-cultural: „ știin ța psihologiei pentru
a merita acest nume trebuie s ă tind ă spre o psihologie inter-individual ă”.

Rezumat

Conform lui M. Bejat, istoria psihologiei române ști poate fi împ ărțit ă în 3
mari etape, dintre care primele dou ă au fost studiat în aceast ă unitate de înv ățare.
Gândirea psihologic ă româneasc ă în a 2-a jum ătate a secolului XIX (1860-
1890) are ca reprezentan ți pe Titu Maiorescu, Vasile Conta, Constantin Leona rdescu.
Psihologia româneasc ă în perioada 1890-1920 are ca reprezentan ți pe: Eduard
Gruber (primul curs de psihologie experimental ă și primul laborator de psihologie
experimental ă, 1893, Ia și), Nicolae Vaschide, Constantin R ădulescu-Motru
(fundamentarea teoretic ă și metodologic ă a psihologiei ca știin ță autonom ă).
Se pot remarca și contribu țiile aduse de unii savan ți din știin țele conexe: Ion
Athanasiu (un pionier al electrofiziologiei nervoas e), Gheorghe Marinescu
(întemeietorul Școlii române ști de neurologie), Constantin Parhon (coautor al
primului tratat de endocrinologie din lume), Dimitr ie Dr ăghicescu (primul curs de
Psihologie social ă – 1905-1906).

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p. 269-235

Bibliografie recomandat ă
Herseni, Traian (1980), Cultura psihologic ă româneasc ă, Bucure ști, Ed.
Știin țific ă și enciclopedic ă
Ralea, Mihai și Botez, C. (1958), Istoria psihologiei , Bucure ști, Ed.
Academiei

Gril ă de autoevaluare

1. „Teoria fatalismului” ce apar ține lui Vasile Conta este:
a. este un manual de psihologie
b. este un manual de parapsihologie

2. „Via ța psihic ă este via ța de rela țiune” este un citat din:
a. Gheorghe Marinescu
b. Constantin Leonardescu

3.Cu H. Pierron a colaborat în lucrarea „Techniques de psychologie
experimentale,
a. Nicolae Vaschide
b. Vasile Conta

4. Cine a afirmat „secre țiile endocrine joac ă un rol important în
via ța psihic ă, ele putând influen ța atât intensitatea cât și viteza proceselor
(psihice)?”.
a. Nicolae Parhon
b. Constantin Leonardescu

5. Un curs de psihologie social ă a fost predat pentru prima oar ă în România
de:
a. Dimitrie Dr ăghicescu
b. Titu Maiorescu

MODULUL III: MARI ȘCOLI DE PSIHOLOGIE
UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 14

ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMÂNE ȘTI 2

Plan de idei:

1. Dezvoltarea psihologiei în România dup ă cel de-al doilea r ăzboi
mondial
1.1. Școala de la Bucure ști (Constantin R ădulescu-Motru, Mihai
Ralea, Gheorghe Zapan, Traian Herseni, Paul Popescu -Neveanu, Ursula
Șchiopu, Tatiana Slama-Cazacu, Mihai Golu)
1.2. Școala de la Cluj ( Florin Ștef ănescu-Goang ă, Alexandru
Ro șca, Beniamin Zorgo)
1.3. Școala de la Ia și (Mihai Ralea, Vasile Pavelcu)

2. Ștefan Odobleja

Obiective:
La sfâr șitul acestui curs ve ți fi ap ți:

– s ă cunoa ște ți preocup ările psihologilor români din Școlile de psihologie
de la Bucure ști, Cluj și Ia și

– s ă analiza ți critic contribu țiile aduse de ace știa psihologiei

– s ă argumenta ți pionieratul unor psihologi români în anumite dome nii

– s ă aprecia ți psihologia româneasc ă

1. Dezvoltarea psihologiei în România dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial
1.1. Școala de la Bucure ști (Constantin R ădulescu-Motru, Mihai Ralea,
Gheorghe Zapan, Traian Herseni, Paul Popescu-Nevean u, Ursula Șchiopu,
Tatiana Slama-Cazacu, Mihai Golu)

Întemeietorul Școlii de la Bucure ști este Constantin R ădulesc-Motru .

Când a înfiin țat R ădulesc-Motru primul laborator de
psihologie experimental ă la Bucure ști?. În ce an universitar
a ținut el primul curs de psihologie experimental ă?

El a înfiin țat și condus Revista de filozofie și Analele de psihologie (1934-
1944). Dintre contribu țiile sale:
– a ar ătat leg ătura dintre procesele psihologice și cele fiziologice
– a încurajat dezvoltarea cercet ărilor experimentale de laborator
– a luat în considerare activitatea factorilor soc iali asupra vie ții psihice.
Mihai Ralea (1896-1964) a fost sociolog, psiholog, estetician, filosof, eseist, om
politic. A dat numele Institutului de Psihologie al Academiei Române.

Are o licen ță în filozofie, litere și drept, la Paris, un
doctorat în știin țe economice și politice. La Sorbona devine
doctor în litere. Pred ă la Universitatea din Ia și și apoi din
Bucure ști. Din 1944 devine șeful Catedrei de Psihologie a
Universit ății Bucure ști, ținând cursuri de Psihologie
general ă și Istoria psihologiei.
În 1955 a fondat Revista de Psihologie. În 1948 dev ine
membru al Academiei. Este primul director al Instit utului
de Psihologie. De asemenea este fondator și prin pre ședinte
al Asocia ției Psihologilor din România.

Cele mai fecunde idei ale sale se g ăsesc în lucrarea „Explicarea omului”
(1946), lucrare de antropologie filosofic ă și de psihologia personalit ății.
– el a subliniat capacitatea omului ide a dep ăș i condi ția biologic ă prin inhibi ție
și autoobstacolare, prin via ța în slujba valorilor și crea ției.
– a dezvoltat o dialectic ă a datului și construitului
– consider ă c ă sensul evolu ției omului îl constituie o anumit ă eliberare de
necesitatea imediat ă a condi țiilor exterioare
– a subliniat condi ția cultural ă a psihismului și rolul incon știentului
– a pus la bazele psihismului uman capacitatea de amânare (introducerea unor
momente intermediare între stimul și reac ție)
– radicalizeaz ă diferen ța dintre psihicul uman și animal în sensul c ă animalul
se comport ă extatic (impulsiv, reac ții explozive și nemijlocite), pe când omul se
comport ă ascetic, prin amânare, tr ăsătur ă specific ă a condi ției umane (ezit ări,
autocrea ție de obstacole)
– analizeaz ă func țiile psihice în lumina ideii de amânare:

Percep ția este prezentat ă ca un act suspensiv, în opozi ție cu
reflexul , care este o desc ărcare imediat ă, implicând aten ție
și izolarea obiectului percep ției.

Aten ția este nun fenomen de monoideism, opus distrac ției.
Inteligen ța presupune o func ție transformatoare care
înl ătur ă actele stereotipe.
Voin ța const ă într-o victorie asupra impulsurilor și st ărilor
naturale. Este momentul în care procesul de a șteptare în
vederea unei rezolv ări ideale se realizeaz ă deplin.
Curba evolu ției este astfel de la izbucnire la amânare .
P. Janet a vorbit despre „acte suspensive”, S. Freu d despre
refulare. Ralea a ar ătat îns ă aceast ă tendin ță este mai
general ă, cuprinzând tot psihismul.

– consider ă c ă incon știentul nu are tendin țe sociale, precum con știin ța.
Define ște incon știentul „ca o deprimare, o c ădere dintr-o faz ă sufleteasc ă superioar ă și
recent ă (con știin ța) într-o stare primitiv ă și veche, c ădere datorat ă oboselii centrilor
nervo și”.
– în psihismul uman el distinge dou ă tendin țe:
a) o tendin ță progresist ă care dezleag ă probleme noi, face combina ții
nea șteptate, con știin ța fiind cea care asigur ă adaptarea la condi ții noi (func ția
progresiv ă)
b) o tendin ță conservatoare, menit ă s ă repete ac țiuni utile, incon știentul
fiind cel care p ăstreaz ă experien țele anterioare, automatizate, stereotipizate (func ția
conservatoare)

Incon știentul este v ăzut ca un rezervor care permite
momente de repaus și reorganizare a con știin ței.

Care este principiul fundamental aplicat de Mihai R alea
în demersul s ău de explicare a omului?

Gheorghe Zapan (1897-1976)

A fost psiholog, matematician, cibernetician, pedag og,
filosof, jurist. I-a avut ca profesori pe A. Eisnte in, W.
Kohler, A. Schrodinger. Și-a sus ținut doctoratul în știin țe și
filozofie la Berlin cu teza „Exercitabilitatea unor teme.
Contribu ții la psihologia proceselor de înv ățare și
exerci țiu”.Devine conferen țiar la Catedra de psihologie a
Universit ății Bucure ști. În 1968 devine membru al
Academiei de știin țe din New York.
Forma ția sa este interdisciplinar ă pentru c ă a studiat:
psihologia experimental ă (Kohler), psihologia muncii
(H.Rupp), calcul diferen țial și integral, calculul
probabilistic și statistic ă (R. von Wries), fizic ă teoretic ă
(Einstein și Schrodinger), fizic ă experimental ă și chimie-
fizic ă, psihofiziologie.
Între anii 1940 și 1948 este Directorul Institutului
psihotehnic din cadrul Ministerului Muncii, Bucure ști și
profesor suplinitor la Catedra de psihologie. În 19 52 este

declarat necorespunz ător și retrogradat ca laborant, ceea ce
i-a marcat s ănătatea și activitatea.
În 1955 ajunge din nou conferen țiar la Facultatea de
Filozofie, Catedra de Psihologie experimental ă, având, de
asemenea, o jum ătate de norm ă la Institutul de Psihologie
(Laboratorul de psihologia muncii).
În 1964 prime ște Premiul Academiei pentru „Bazele
biofizice ale legii intensit ății și generalizarea legii Weber-
Fechner”.

Contribu ții:
– în anul universitar 1940-1941, la Universitatea Bucure ști î și expune „teoria
relativist ă a sistemelor psihofizice în ipoteza câmpurilor som atice neomogene”.
Similar teoriei relativit ății spa țiului și timpului fizic a lui A. Einstein, el a elaborat o
teorie a spa țiului și timpului psihic (1935), verificat ă experimental. Este o viziune
cosmic ă asupra fenomenelor psihice, unic ă în literatura mondial ă. Prin modul în care
el pune problema raportului materia / psihic, este o teorie a relativit ății psihice.
– a pus bazele ciberneticii calitative pe plan mon dial. A dezvoltat o cibernetic ă
a sistemelor evolutive calitative, superioar ă celor elaborate de Wiener și Shanon, care
se aplic ă doar la sistemele fizice
– a întemeiat discipline noi:
a) taxiologia ( știin ța organiz ării și progresului activit ății umane)
b) cibernetica pedagogic ă
– este autorul unor teorii originale:
a) teoria relativit ății psihice
b) teoria orient ării și selec ției profesionale
c) teoria factorilor de progres
d) teoria negentropiei taxiologice și structurale
e) teoria model ării matematice și psihologice a activit ății umane
– a inventat metoda cunoa șterii și aprecierii obiective a personalit ății
– a extins aria de aplicare a Legii Weber-Fachner

Construi ți un tabel cu trei coloane: discipline, teorii,
metode. Completa ți acest cu tabel cu disciplinele întemeiate
de Zapan, cu teoriile originale elaborate și cu metoda de
cunoa ștere inventat ă de el, f ără a consulta unitatea de
înv ățare. Apoi, verifica ți și corecta ți/completa ți.

Alte personalit ăți ale psihologiei bucure ștene
Traian Herseni , sociolog și psiholog. A studiat:
– psihosociologia succesului
– sociologia culturii
– psihologia interrela țiilor umane în procesul muncii
Paul Popescu-Neveanu . Este doctor în psihologie la St. Petersburg (V.Me asiscev) în
problema tipurilor specifice umane. La 30 de ani es te conferen țiar și din 1968
profesor (Psihologie general ă, Psihologia persoanei).
Contribu ții:
– inventeaz ă conceptul de „anticipare opera țional ă”
– introduce în psihologie principiul reflect ării și pe cel al constructivismului

– plaseaz ă creativitatea în cadrul interac țiunii aptitudine-atitudine
– inventeaz ă conceptul de „atitudine creativ ă”
Tatiana Slama-Cazacu . A fost profesor de psiholingvistic ă la Universitatea
Bucure ști și redactor-șef al revistei interna ționale „Psycholinguistiques”.
Contribu ții:
– rela ția gândire/limbaj în ontogenez ă
– limbaj și context
– comunicarea în procesul muncii
Ursula Schiopu . A fost o perioad ă lung ă de timp titularul cursurilor: Psihologia
copilului și Psihodiagnostic. Cercet ările sale s-au plasat în aria psihologiei vârstelor și
a dezvolt ării intelectuale
Mihai Golu s-a specializat la Moscova și în Statele Unite.
Contribu ții:
– introduce în psihologie conceptul de „mare siste m”
– stabile ște principiile psihologiei cibernetice
Institutul de Psihologie al Academiei

Aminti ți-vă cine a fost primul Director al Institutului de
Psihologie

Institutul de Psihologie a fost desfiin țat în 1975 și transformat în Laborator al
Institutului de cercet ări Pedagogice și Psihologice. În 1982, ca urmare a „afacerii
Medita ției Transcedentale” a fost desfiin țat. Psihologii au fost au pierdut dreptul de a
practica psihologia și au fost repartiza ți ini țial în munci necalificate, iar ulterior în
biblioteci. La 1 aprilie 1990 Institutul a fost reî nfiin țat, având ca Director pe prof.
Paul Popescu-Neveanu.
În prezent, Institutul a fost din nou desfiin țat și transformat în Departament de
Psihologie în cadrul Institutului de Filozofie și Psihologie al Academiei.

Nota ți trei domenii de cercetare în care Școala de
psihologie de la Bucure ști a adus contribu ții.

1.2. Școala de la Cluj (Florin Ștef ănescu-Goang ă, Alexandru Ro șca,
Beniamin Zorgo)

Florin Ștef ănescu-Goang ă (1881-1958). A f ăcut studii de filozofie și litere în
România și Germania, unde a lucrat la Institutul lui Wundt. Teza sa de doctorat a avut
ca subiect efectul culorilor asupra afectivit ății.
A avut ca elevi pe : N. M ărgineanu, Al. Ro șca, M. Beniuc.
Alexandru Ro șca s-a specializat în psihologie experimental ă. Între anii 1968 și 1973
a fost Director al Institutului de Psihologie.
Contribu ții în domeniile:
– psihologia handicapului
– psihologia gândirii
– psihologia creativit ății
Beniamin Zorgo a f ăcut cercet ări în domeniile model ării opera țiilor intelectuale,
voin ței și psihodiagnozei

1.3. Școala de la Ia și (Mihai Ralea, Vasile Pavelcu)
Mihai Ralea și-a început activitatea la Ia și, în calitate de conferen țiar de pedagogie
social ă și legisla ție școlar ă na țional ă și comparat ă. În 1926 devine profesor la 30 de
ani, iar din 1938 se transfer ă la Bucure ști
Vasile Pavelcu a studiat caracteristicile afectivit ății, psihologia personalit ății,
con știin ța și incon știentul.
Lucrarea sa „Drama psihologiei” este o istorie crit ic ă a psihologiei universale.
De asemenea, a analizat critic utilizarea metodelor statistice în psihologie.

2. Ștefan Odobleja (1902-1978)
În 1929 public ă un studiu intitulat „Metod ă de transsonan ță toracic ă”, unde
formuleaz ă a ța numita „lege a reversibilit ății”. În 1935 public ă lucrarea „La
phonoscopie”.
Public ă „Psihologia consonantist ă” în anul 1938. Wiener, întemeietorul
ciberneticii î și public ă lucrarea în 1948.

A f ăcut Facultatea de Medicin ă în Bucure ști, având ca tez ă
„Accidentele de automobil”.Cariera sa a fost de med ic
militar, în diferite garnizoane. În timpul r ăzboiului a fost pe
front ca medic militar. Apoi, se retrage din armat ă, nu-și
găse ște serviciu și r ămâne doar cu o pensie. Se retrage în
satul natal, Izvorul Ane știlor (jud. Mehedin ți), unde
practic ă „ilegal” medicina. Adopt ă modul de via ță ță rănesc
(poart ă opinci). Face economii și cump ără o cas ă la Turnu
Severin, cu p ământ pe jos, f ără lumin ă, mobilat ă cu l ăzi).
A trimis o comunicare la al 4-lea Congres de cibern etic ă și
sisteme intitulat ă „Diversitate și unitate în cibernetic ă” care
a avut un mare succes.

„Consonantismul” este un principiu general de organ izare, o tendin ță specific ă
a diferitelor tipuri de sisteme c ătre o stare de echilibru în raport cu mediul ambian t.
Psihologia consonantist ă este o concep ție energetist ă.
Conceptele „consonan ță ”/”disonan ță ” au o valoare paradigmatic ă. Consonan ța este de
mai multe feluri:
– puternic ă (identitatea)
– slab ă (analogia)
– spa țial ă (asem ănarea, simetria)
– temporal ă (simultaneitatea)
– perfect ă (certitudinea, sinonimia)
– imperfect ă (ipoteza, probabilitatea)
Disonan ța este fenomenul invers consonan ței (efect și cauz ă a diferen ței).
Consonantica este o știin ță a armoniei și echilibrului.

S-a speculat uneori, în mod eronat, cum c ă adev ăratul
întemeietor al ciberneticii ar fi Ș Odobleja. Aduce ți
argumente contra acestei pozi ții.

Rezumat

Conform lui M. Bejat, istoria psihologiei române ști poate fi împ ărțit ă în 3
mari etape, dintre care ultima a fost analizat ă în aceast ă unitate de înv ățare.
Școala de la Bucure ști a fost reprezentat ă de: Constantin R ădulescu-Motru (a
ar ătat leg ătura dintre procesele psihologice și cele fiziologice; a încurajat dezvoltarea
cercet ărilor experimentale de laborator, a luat în conside rare activitatea factorilor
sociali asupra vie ții psihice), Mihai Ralea (a subliniat capacitatea o mului ide a dep ăș i
condi ția biologic ă prin inhibi ție și autoobstacolare, a analizat func țiile psihice în
lumina ideii de amânare), Gheorghe Zapan (întemeiet or de noi discipline, de teorii
originale și inventator al unei metode de cunoa ștere în psihologie), Traian Herseni
(psihosociologia succesului, sociologia culturii, p sihologia interrela țiilor umane în
procesul muncii), Paul Popescu-Neveanu (inventeaz ă conceptul de „anticipare
opera țional ă”, introduce în psihologie principiul reflect ării și pe cel al
constructivismului), Ursula Șchiopu (psihologia copilului și psihodiagnostic), Tatiana
Slama-Cazacu (psiholingvistic ă), Mihai Golu (introduce în psihologie conceptul de
„mare sistem”, stabile ște principiile psihologiei cibernetice).
Școala de la Cluj a fost reprezentat ă de: Florin Ștefănescu-Goang ă, Alexandru
Ro șca (psihologia handicapului, psihologia gândirii), Beniamin Zorgo (modelarea
opera țiilor intelectuale, voin ța și psihodiagnoza).
Școala de la Ia și a fost reprezentat ă de: Mihai Ralea, Vasile Pavelcu
(caracteristicile afectivit ății, psihologia personalit ății, con știin ța și incon știentul).
Ștefan Odobleja public ă „Psihologia consonantist ă” în anul 1938, înainte ca
Wiener, întemeietorul ciberneticii s ă-și publice lucrarea, în 1948.

Bibliografie obligatorie
Mânzat, Ion, (1994 ), Istoria universalã a psihologiei . Curs . Bucure ști, Univ.
Titu Maiorescu, p.295-310

Bibliografie recomandat ă
Herseni, Traian (1980), Cultura psihologic ă româneasc ă, Bucure ști, Ed.
Știin țific ă și enciclopedic ă
Ralea, Mihai și Botez, C. (1958), Istoria psihologiei , Bucure ști, Ed.
Academiei

Gril ă de autoevaluare

1. A pus bazele ciberneticii calitative pe plan mon dial:
a. Ștefan Odobleja
b. Gheorghe Zapan

2. Fenomenul de „amânare” în psihologia lui M. Rale a este:
a. o capacitate a omului de a dep ăș i condi ția biologic ă prin inhibi ție și
autoobstacolare
b. o tehnic ă a brainstorming-ului prin care ideile emise se an alizeaz ă ulterior

3. „Drama psihologiei” în concep ția lui Vasile Pavelcu:
a. este o istorie critic ă a psihologiei universale
b. se refer ă la situa ția desfiin ță rii Institutului de Psihologie de mai multe ori în
cursul timpului

4. Rădulesc-Motru a înfiin țat primul laborator de psihologie experimental ă la
Bucure ști:
a. în 1879
b. în 1906

5. Conceptul de „atitudine creativ ă” a fost inventat de:
a. Mihai Ralea
b. Paul Popescu-Neveanu

Răspunsuri corecte la grilele de autoevaluare

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 1. CURS INTRODUCTIV
Răspunsuri corecte

1. b
2. a
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 2. NA ȘTEREA PSIHOLOGIEI ȘTIIN ȚIFICE:
PSIHOFIZICA
Răspunsuri corecte

1. a
2. b
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 3. EMPIRISMUL ȘI ASOCIA ȚIONISMUL
Răspunsuri corecte

1. a
2. a
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 4. GESTALTISMUL ȘI METODA
STRUCTURAL Ă
Răspunsuri corecte

1. b
2. a
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 5. INTROSPEC ȚIONISMUL ȘI INTROSPEC ȚIA
EXPERIMENTAL Ă
Răspunsuri corecte

1. b
2. b
3. a
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 6. PSIHOLOGIA OBIECTIV Ă ȘI
BEHAVIORISMUL
Răspunsuri corecte

1. a
2. b
3. a
4. b
5. b

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 7. PSIHANALIZA
Răspunsuri corecte

1. b
2. a
3. a
4. a
5. b

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 8. NEOFREUDISMUL
Răspunsuri corecte

1. b
2. b
3. a
4. a
5. b

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 9. ALTE CURENTE DIN ISTORIA
PSIHOLOGIEI
Răspunsuri corecte

1. b
2. b
3. a
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 10. PSIHOLOGIA COGNITIVA
Răspunsuri corecte

1. a
2. a
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 11. ȘCOALA DE LA GENEVA ȘI ȘCOALA
RUS Ă
Răspunsuri corecte

1. a
2. b
3. a
4. a
5.a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 12. ȘCOALA FRANCEZ Ă ȘI ȘCOALA
AMERICAN Ă
Răspunsuri corecte

1. a
2. b
3. b
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 13. ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMÂNE ȘTI 1
Răspunsuri corecte

1. a
2. b
3. a
4. a
5. a

UNITATEA DE ÎNV ĂȚ ARE 14. ISTORIA PSIHOLOGIEI ROMÂNE ȘTI 2
Răspunsuri corecte

1. b
2. a
3. a
4. b
5. b