Conf. Univ. Dr. Rață Bogdan-Constantin ABSOLVENT: Gheabă Florina SPECIALIZAREA: Kinetoterapie și motricitate specială NIVELUL DE CERTIFICARE I – ZI… [301447]

PORTOFOLIU DIDACTIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. [anonimizat]: [anonimizat]: Kinetoterapie și motricitate specială

NIVELUL DE CERTIFICARE I – ZI

BACĂU

2016

CUPRINS

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

CAPITOLUL 1

1. Motivația elevului……………………………………………………………………………………………..pag. 1

1.1. Fundamentarea teoretică………………………………………………………………………………….pag. 1

1.2. Partea de cercetare…………………………………………………………………………………………..pag. 5

PEDAGOGIE I

CAPITOLUL 2

2. Educația tehnologică în învățământul preuniversitar românesc ……………………………..pag.9

2.1. Delimitări conceptuale……………………………………………………………………………………pag.9

2.2. Educația tehnologică………………………………………………………………………………………pag.12

PEDAGOGIE II

CAPITOLUL 3

3.1. Calculatorul–mijloc de învățământ…………………………………………………………………..pag.18

3.2. Delimitări conceptuale……………………………………………………………………………………pag.19

3.3. Utilizarea calculatorului în învățământul preșcolar………………………………….pag.23

3.4. [anonimizat]……………………………pag.24

DIDACTICA SPECIALIZĂRII

CAPITOLUL 4

4.1. Aspecte practice……………………………………………………………………pag.25

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ I

CAPITOLUL 5

5.1. Proiect didactic………………………………………………………………………………………………pag.33

5.2. Fișa de evaluare a lecției finale………………………………………………………………………..pag.40

5.3. Fișa de caracterizare psihopedagogică………………………………………………………………pag.43

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ II

CAPITOLUL 6

5.1. Proiect didactic………………………………………………………………………………………………pag.44

5.2. Fișa de evaluare a lecției finale………………………………………………………………………..pag.50

5.3. Fișa de caracterizare psihopedagogică………………………………………………………………pag.53

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

CAPITOLUL 7

5. [anonimizat], [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………….pag.54

5.1. Partea teoretică………………………………………………………………………………………………pag.54

5.2. Partea aplicativă…………………………………………………………………………………………….pag.58

INSTRUIRE ASISTATĂ DE CALCULATOR…………………………………………………….pag.59

ANEXE

Anexa nr. 1…………………………………………………………………………………………………………pag.74

Anexa nr. 2…………………………………………………………………………………………………………pag.76

Anexa nr. 3…………………………………………………………………………………………………………pag.76

Anexa nr. 4…………………………………………………………………………………………………………pag.83

Anexa nr. 5…………………………………………………………………………………………………………pag.89

Bibliografie ……………………………………………………………………………….pag.95

Declarație de autenticitate

Raport de originalitate – Plagiarism detector

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

CAPITOLUL I

Motivația elevului

Fundamentarea teoretică

Pentru început am ales două definiții ale motivației , una dată de Sillamy (1996, p.202), iar acesta o definește ca fiind ”ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ” , iar cealaltă definiție dată de Al. Rosca (1943, p. 8) , care este ceva mai amplă , și spune că “prin motivație înțelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei , fie că sunt înăscute sau dobândite , conștientizate sau neconștientizate , simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte” .

Atunci când studiem motivația trebuie să avem în vedere “analiza factorilor ce determină comportamentul oamenilor dar și a mecanismelor care le explică efectele”. Acești factori sunt numiți “motive”.

Nu trebuie să punem semnul egal între motivație si motiv, deoarece prin motivație definim “o componentă structural-funcțională specifică a sistemului psihic uman, care reflectă o stare de necesitate în sens larg” pe când prin motiv “exprimăm forma concretă, actuală în care se activează și se manifestă o asemenea stare de necesitate” .

Modele și teorii explicative

Motivația:

Are rol de activare și de mobilizare energetică.

Este “motorul” personalității.

Energizează și facilitează procesul de învățare.

Are rol de “orientare și de direcționare a conduitei” într-un anumit sens.

Motivație și performanță

Motivația energizează învățarea, iar aceasta însoțită de succes, intensifică motivația. În această afirmație, putem spune că este vorba și de rezultatele învățării, reprezentând performanțele elevilor, la a căror bază vor sta nenumărate motive. Se știe că un elev mult mai motivat atinge performanțe mai înalte decât alt elev care este mai puțin motivat, aceasta însemnând că performanța este determinată de motivele elevului, iar aceasta exercită o importantă acțiune asupra percepției de sine a elevului. Ceea ce înseamnă că prin performanța ridicată a acestuia el se percepe ca fiind competent, iar dacă performanța avută este slabă, el se va vedea ca o persoană lipsită de calități, ca un individ mai puțin valoros.

(McClelland și colab., 1953) pornesc de la ipoteza că performanțele se manifestă în imaginația subiectului. Alți autori (R.W. Maulton, 1958), au demonstrat că în activitățile cu caracter competitiv subiecții care au o trebuință de performanță ridicată obțin performanțe ridicate, pe când cei care au trebuință de performanță slabă ajung la performanțe slabe.

S-a ajuns la constatarea că, atât supramotivarea, cât și submotivarea în activitatea de învățare duc la eșec de cele mai multe ori. Așadar, s-a eleborat problema măsurii motivației în activitate și a dozării ei în raport cu dificultățile sarcinilor în procesul de învățare. După legea Yerkes-Dodson, creșterea performanței este proporțională cu intensitatea motivației numai până la un punct, după care urmează stagnarea și de multe ori chiar regresul. Se presupune că momentul când declinul începe este dependent de dificultatea sarcinilor: în cazul sarcinilor simple această zonă critică apare la un nivel înalt, pe când în sarcinile complexe se manifestă la un nivel scăzut .

O motivație optimă este stimulatoare pentru obținerea unei performanțe școlare superioară. Nivelul motivațional optim operează atât în sensul stimulării activității de învățare, cât și în cel al reducerii tensiunii energetice, în direcția moderării sau scăderii tonusului ei, variind în funcție de particularitățile fiecărui elev, de nivelurile de autoreglare a pulsiunilor anticipative ori al nivelurilor de aspirații, după cum ne prezintă (Getzler, 1963).

Atât supramotivarea, cât și submotivarea au efecte negative pentru orice activitate, în special pentru cea de învățare. Supramotivarea, care de multe ori se corelează și cu o supraestimare poate produce blocaje psihice, dezorganizarea activității de învățare și chiar dereglări comportamentale. În situațiile de submotivare se produce o slăbire a activității de învățare, însoțită de stări de plictiseală, neatenție la lecții, implicare redusă în studiu și o performanță slabă. Aceste efecte își au cauzele ori în subiect, subestimemându-și capacitățile, în acest caz producându-se o subutilizare a acestora, ori în factorii externi, nu numai estimativi, dar chiar și demotivanți.

Una și aceeași sarcină va fi evaluată de subiecți diferiți ca fiind ușoară, potrivită sau dificilă. În cazul sarcinilor de nivel mediu, care corespund de regulă celor cunoscute subiectului, este necesar ca aceasta să se mobilizeze direct proporțional cu nivelul mediu de dificultate anticipat de elev. În științele educaționale este, de asemenea, subliniată necesitatea activării de nivel mediu (I. Cerghit, 1980, p. 116). Educatorul nu trebuie să dezvolte numai intenția și dorința elevului de a învăța, ci să stimuleze, treptat, implicarea elevului în activitatea de studiu. Acest obiectiv se poate realiza prin procedee educaționale care întăresc trăirile afective pozitive ale elevilor legate de sarcinile școlare.

Interesele cognitive

Deși (Ausubel și Robinson, 1981) menționează printre strategii și „captarea” intereselor, este util să subliniem necesitatea cultivării la elevi, în special, a intereselor cognitive. „Între activitatea cognitivă și subiect se încheagă o reacție circulară cu efecte optime” (P. Popescu-Neveanu, 1978, p. 373). Dezvoltarea intereselor cognitive (urmăresc trebuințe, motive, scopuri, etc.) se obține prin antrenarea elevilor în activități de cunoaștere, de exemplu: rezolvarea problemelor în cadrul tuturor obiectelor de învățământ, efectuarea de experiențe științifice în diferite laboratoare, elaborarea a unor lucrări cu caracter științific (în măsura posibilităților), participarea la diverse olimpiade, la sesiuni științifice și multe altele.

Interesele profesionale

În splecial pentru elevii din clasele mai mari stimularea acestui tip de interese trebuie să constituie unul dintre obiectivele importante, pentru că ei se pregătesc mult mai intens pentru alegerea viitorului tip de învățământ superior sau a unei viitoare profesii. Strategiile pentru dezvoltarea acestor interese profesionale pot fi: dezbateri cu elevii pe temele alese de aceștia, aplicarea de chestionare de interese, cunoașterea modului cum își folosesc elevii timpul liber, cunoașterea fișelor de caracterizare psihopedagogică, antrenarea elevilor în activități extrașcolare preferate, etc.

Sugestiile prezentate în legătură cu dezvoltarea motivației elevilor sunt simple, dar de asemenea sunt esențiale și utile. De altfel, nu există tipare pentru realizarea acestui obiectiv fundamental educațional, deci cum declară (D.P. Ausubel, F.G. Robinson, 1981, p. 447) ”dirijarea motivației în clasă rămâne mai mult o artă” .

Obiectivele și metodologia cercetării

Obiectivele cercetării sunt următoarele:

Surprinderea structurii motivației învățării pentru elevii claselor a XII-a de la liceul pedagogic ”Spiru Haret”, Focșani.

Elevii să conștientizeze importanța procesului intructiv-educativ în propria dezvoltare.

Ipoteza studiului

Pornind de la datele din literatura, se formulează urmatoarea ipoteză:

Dacă se utilizează un chesionar care cuprinde mai multe întrebări despre motivația învățării ca metodă de dezvoltare, se va afla dominanta în cadrul motivației elevului, iar prin faptul că acesta meditează asupra răspunsurilor, îl determină să conștientizeze importanța procesului instructiv-educativ în dezvoltarea lui.

Selecția subiecților

În cadrul experimentelor de aplicare a probelor s-au utilizat trei clase de elevi: clasa a XII-a A, clasa a XII-a B și clasa a XII-a C de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focșani (jud. Vrancea), iar totalul de elevi a fost de 20 de elevi.

Grupa I a cuprins 10 subiecți considerați ,,foarte buni “, cu vârste de 17-19 ani.

Grupa II a cuprins 10 subiecți considerați ,,de nivel mediu”, cu vârste de 18-19 ani.

Metode utilizate

Metode de cunoaștere a individualitțăii copilului :

Observația;

Analiza produselor activității;

Metode folosite în prelucrarea informației:

metoda interpretativă;

intercorelația psihică dintre probe;

metoda statistică.

Metode și tehnici de organizare a informației:

tabelul și grafice.

Partea de cercetare

Pentru partea de cercetare am ales metoda chestionarului. Am aplicat un chestionar cu un număr de 10 de întrebări unui număr de 20 de elevi din clasele de a XII-a (A, B, C) de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focșani.

CHESTIONAR:

“1. În general, îmi place să învăț.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

2. Merită să înveți doar pentru învățătura în sine.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

3. Învățătura e bună numai dacă îți permite să obții o slujbă.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

4. În ziua de azi, nu contează câtă școală ai, tot este greu să obții un loc de muncă.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

5. Cu cât ai mai multe studii, cu atât poți avea o slujbă mai bună.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

6. În ziua de azi, dacă ești necalificat, nu poți obține o slujbă bună.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

7. Mă distrez în timpul orelor.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

8. Școala este un lucru important și serios.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

9. Este important pentru tine să reușești în viață?

a)Da

b)Nu

c)Nu știu/nu răspund

10. Alege principalul motiv pentru care înveți, în general:

a) pentru a reuși în viață;

b) pentru că îmi place să fiu primul (cel mai bun);

c) pentru că îmi este rușine de părinți/familie, profesori;

d) pentru că îmi place să fiu mereu în competiție cu mine însumi/însămi si cu ceilalti;

e) învăț doar pentru note;

f) îmi place studiul, în general;

g) pentru a-i mulțumi pe părinți;

h) învăț doar pentru a promova;

i) pentru că îmi respect profesorii;

11. Merg la școală pentru că:

a) îmi place;

b) trebuie;

c) nu știu/nu răspund. “ adaptat după http://isjolt.ot.edu.ro .

Centralizarea și prelucrarea statistică a datelor

Tabel nr. 1

Analiza și interpretarea psihologică a rezultatelor obținute

Chestionarul pe care l-am utilizat a urmărit ca pe baza autoanalizei elevilor să surprindă structura motivației învățării pentru elevii de clasa a XII-a (A, B, C) de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” Focșani.

Pornind de la rezultatele obținute s-au stabilit următoarele:

11 dintre elevi sunt motivați să învețe din dorința de a reuși în viață.

5 dintre elevi sunt motivați de dorința de a fi cei mai buni.

2 dintre elevi sunt motivați de dorința de a se depăși pe sine însuși.

2 dintre ei sunt motivați de respectul pe care-l poartă profesorilor.

Concluzii:

Dacă am face o analiza a interpretărilor din probele individuale scrise se pot identifica unii factori direct legați de motivarea învățării subiecților. O mare parte dintre aceștia sunt motivați de dorința de a ajunge într-o funcție mai înaltă, iar cealaltă parte au o motivație intrinsecă. Cei din urmă vor să fie cei mai buni pentru a se simți mult mai încrezători în propriile forțe, ceea ce este specific la această vârstă.

PEDAGOGIE I

Capitolul 2

Educația tehnologică în învățământul preuniversitar românesc

Delimitări conceptuale

Analiza conceptului de educație poate fi realizată din mai multe perspective, și anume:

Perspectiva etimologică;

Perspectiva istorică;

Perspectiva procesuală;

Perspectiva acțională;

Educația, ca sistem de influențe.

Perspectiva etimologică

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „educație” poate fi sustras din latinescul „educo-educare”, care desemnează acțiunea de „a crește”, „a îngriji”, „a hrăni”. Deci, educația a fost înțeleasă ca fiind activitate de creare a condițiilor necesare creșterii (fizice, biologice), dar și activitatea de a îngriji, hrăni și de a se dezvolta calitativ din punct de vedere psihic. Atfel, au rămas unele expresii des utilizate în educație precum: „grădinița de copii”, „buna creștere”, „educatorul-grădinar”, „cultivarea calităților”, „a da hrană spirituală”, „ajutarea naturii copilului” și multe altele. Întâlnim în cultura franceză, în secolul al XVI-lea, lexemul „education” cu aceleași înțelesuri, din care va deriva și cel românesc „educație”.

Termenul „educație” mai poate fi dedus și din latinescul „educo-educere”, care indică acțiunea de „a scoate din”, „a ridica, a înălța”. Prin urmare, s-a ajuns la conceperea educației ca modificare, transformare, susținere a trecerii de la o stare anterior dobândită la una nou-formată, în procesul dezvoltării dinspre interior a particularităților individuale, prin asigurarea condițiilor adecvate (de mediu, de învățare, de climat, de participare, de susținere afectivă și socială, de comunicare, de perfecționare).

Prin urmare, alcătuind un concept actual din cele două înțelesuri oferite de către aceste două interpretări din latină, obținem sintagma „evoluție dirijată”.

Perspectiva istorică

Educația a apărut încă din antichitate, iar perspectiva istorică ilustrează modul personal în fiecare gânditor, dând expresie concepției proprii și cunoașterii din epocă, interpretând procesul și importanța educației, respectiv țelurile către care ea trebuie dirijată.

Am ales câteva opinii celebre asupra educației:

„Fiecare copil pe care îl educăm este un om pe care îl câștigăm.” (Victor Hugo)

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul doar cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devenind o comoară a fiecărui om doar prin procesul de educație. Deci, în concepția sa, educația este o activitate de hrănire a acestor „semințe”, și implicit, de dirijare a procesului de umanizare, deoarece omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Victor Târcovnicu vedea educația ca fiind „activitatea depusă de societate spre a pregăti pe om pentru viața socială.”

„Educația este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.” (Socrate)

Perspectiva procesuală

Prin educația înțelegem un proces care vizează formarea și dezvoltarea personalității umane debutând de la naștere și continuându-se pe toată durata vieții. Educația este un proces psihologic (de umanizare), social (de socializare), cultural (de enculturare) și de comunicare socială.

Educația ca proces psihologic, de umanizare ne relevă faptul că ființa biologică de la naștere este ajutată să se dezvolte corespunzător potențialului său uman, transformând zestrea sa ereditară în realitate.

Educația ca proces social, de socializarene spune că ființa umană singură, în calitate de entitate, este ajutată să devină ceea ce este în esența sa: ființă socială. Acesta fiind un proces de cunoaștere, interiorizare, acceptare și relaționare.

Educația ca proces cultural, de enculturare arată cum că ființa umană este introdusă în universul valorilor cu scopul acceptării lor în bunuri proprii până la nivelul creației de noi valori.

Prin educația ca proces de comunicare socială înțelegem faptul că tripla perspectivă din care a fost analizată și înțeleasă anterior educația nu ar fi fost posibilă dacă nu s-ar accepta ideea că cele trei procese au la bază un mecanism dublu de transmisie de mesaje, de tip comunicațional.

Perspectiva acțională

După cum declară numeroși autori educația este actul de dirijare a persoanei umane de la postura de dependență către cea de independență.

Educația, ca sistem de influențe

În sens larg, prin educație, înțelegem ansamblul influențelor care sunt sau pot fi purtătoare de educație. Sensul larg, derivat al cuvântului nu se confundă însă cu celelalte noțiuni, oarecum apropiate ca înțeles precum: dresaj, creștere, salvare, maturizare, formare, informare, instruire, predare, îndoctrinare, influențare, etc., care indică aspecte subordonate educației sau concepției asupra modurilor de înțelegere și realizare a educației, rezultând chiar sisteme, „pedagogii”, orientări teoretice sau practice, total greșite.

În sens restrâns, prin educație desemnăm ansamblul influențelor conștiente, sistematice, organizate, proiectate, explicite și implicite, educația fiind obiectul de studiu al pedagogiei.

Utilitatea educației

Educația este, în fiecare colț al lumii, „un indicator social”, alături de alți indicatori ca starea de sănătate, factorul demografic, patrimoniul cultural-spiritual, etc., utilizat în politica socială a unui stat, a unei societăți.

În prezent, educația îndeplinește următoarele funcții principale:

asigură realizarea idealului educațional format pe baza tradițiilor umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, contribuind la păstrarea identității naționale;

contribuie la dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, precum și la formarea personalității autonome și creative;

selecționează și transmite, de la o generație la alta, un sistem de valori materiale și spirituale, considerate fundamentale;

asigură pregătirea resurșelor umane, corespunzător cerințelor dezvoltării economico-sociale ale țării, ale pieței muncii;

pregătește copii, tinerii și adulții în ceea ce privește integrarea socio-profesională, ca și pentru adaptarea la schimbările care au loc în știință și în cultură, în lumea muncii și a profesorilor, în societate în general și în modul de viață al oamenilor;

pune la dispoziția oamenilor diferite mijloace necesare pentru dezvoltarea lor neîntreruptă, de-a lungul întregii vieții, potrivit principiului educației permanente.

Educația tehnologică

Educația tehnologică este cea care îl pregătește pe elev pentru contactul cu realitatea în care trăim, cu viața concretă așa cum se desfășoară ea zi de zi, de asemenea și cu specificul, dar și dificultățile lumii muncii. Perspectiva din care se realizează întregul său efort este cea orientată de valoarea ”utilului”.

Educația tehnologică reprezintă o componentă importantă a culturii generale moderne, o expresie a raportului omului modern cu tehnologia, dar și disciplina care se adresează viitorului elevului.

Școala și curriculum-ul trebuie să ofere un cadru clar și flexibil, în care cooperarea, independența în gândire, opinia exprimată liber, empatia și valorile asumate de fiecare să alcătuiască dimensiuni definitorii. Curriculum-ul Național este structurat în șapte arii curriculare care sunt desemnate pe baza unor principii și criterii de tip psihopedagogic și epistemologic. În componența Curriculum-ului Național pentru învățământul obligatoriu, educația tehnologică este o disciplina de trunchi comun, componenta ariei curriculare Tehnologii. Aceste arii curriculare conțin discipline împărțite în două ramuri: trunchiul comun – obligatoriu pentru toate categoriile de elevi și curriculum-ul opțional (la dispoziția școlii pentru învățământul liceal).

Educația tehnologică are drept scop dezvoltarea gândirii axată pe tehnică și îndrumată spre înțelegerea marilor principii, urmărind dezvoltarea curiozității intelectuale, creativității și provocarea unei atitudini față de mediul tehnic. În societatea modernă, educația tehnologică începe să capete noi valențe. Așadar tehnologia mecatronică, în mod clar compatibilă cu noua societate se deosebește de cea tradițională prin aceea că aduce alături de material și energie componenta informație. In acest context, formarea unei gândirii sistemice și a unor deprinderi de lucru în echipă devin foarte importante în stimularea creativității. Educația tehnologică este o componentă, putem spune esențială, a culturii generale a elevului, exprimând modificările majore care s-au produs în sfera de cultură generală.

Formele educației tehnologice

Formele în care se regăsește și se realizează în prezent educația tehnologică în sistemul nostru de învățământ sunt după cum urmează:

Ca disciplină distinctă de învățământ;

Ca tendință de orientare practic–aplicativă a conținuturilor școlare;

Ca demers premergător în procesul de orientare școlară și profesională;

Ca educație antreprenorială;

Educația tehnologică nu este învățământ profesional tehnic și nici învățământ teoretico-științific în sens strict, ci este o formație culturală nouă, născută din raportul omului modern cu tehnologia și pe care o considerăm o componentă a culturii de bază și o coordonată de acțiune pentru educația permanentă.

Așadar, educația tehnologică:

nu este nici învățământ tehnic-profesional și nici învățământ teoretico-științific;

nu se reduce la instruire practică, la inițiere într-un meștesug tradițional sau într-o profesie modernă;

deci, nu este o profesionalizare timpurie.

Perspectivele de abordare ale educației tehnologice

Pentru Mariana Momanu educația tehnologică trebuie abordată din perspectivă unor finalități specifice, în câmpul cărora se identifică atât o componentă de formare a unei culturi tehnologice, cât și una de formare a unor atitudini specifice și a capacității de a evalua consecințele aplicării rezultatelor cercetării tehnologice în diferite domenii.

1.În cadrul învățământului obligatoriu

Învățământul preșcolar și primar

Clasele V – IX

2.După învățământul obligatoriu

Învățământ tehnic

Licee cu profil industrial

Facultăți cu profil tehnic

Definitoriu pentru educația tehnologică în gimnaziu este faptul că învățarea vizează, prioritar, formarea de abilități de gândire critică și de abilități practice, în condiții de cooperare. Aceasta s-a dovedit a fi o disciplină plăcută și provocatoare, deopotrivă, pentru elevi și profesori, o disciplină în care negocierea între profesor-elevi și elev-elev este un proces continuu.

Analizând evoluția în timp a modului în care a fost perceput statutul disciplinei educație tehnologică de către diferiți actori educaționali , putem identifica cel puțin trei perspective de abordare:

Educația tehnologică – ca disciplină nouă, care se adaugă celor existente în învățământul gimnazial.

Educația tehnologică – ca strategie pedagogică de modernizare a curriculum-ului școlar și de modernizare a sistemului de învățământ.

Educația tehnologică – factor de creștere a competitivității naționale, într-o economie tot mai globală.

Un tablou complet al pătrunderii educației tehnologice în curriculum-ul nostru școlar ar fi următorul:

,,Tehnologii“

,,Abilități practice“

,,Abilități practice și elemente de activitate casnică“

,,Educație tehnologică“

Educația tehnologică vizează o altfel de învățare, deci se urmărește familiarizarea elevilor cu mediul înconjurător (natural, social, cultural, tehnic), dezvoltarea potențialului creator prin observarea, investigarea, proiectarea, realizarea și valorificarea unor produse simple care răspund nevoilor personale și sociale.

Cum educația tehnologică are un caracter specific interdisciplinar și totodată dual: teoretic și practic, știintific și tehnologic, este important pentru fiecare tânăr în parte să-și poată identifica propriul sistem de valori în vederea autoevaluării și autodescoperirii vocației. Datorită caracterului său interdisciplinar, educația tehnologică va aborda în ciclul liceal module care includ domenii de graniță: mecatronică, tehnologii neconvenționale, comunicații etc.

Programa școlară a disciplinei educație tehnologică:

Clasa a V-a: Organizarea mediului construit, produse alimentare de origine vegetală și animală.

Clasa a VI-a: Economia familiei, materiale și tehnologii.

Clasa a VII-a: Materiale și tehnologii; tehnologii de comunicație și transport.

Clasa a VIII-a: Energie, domenii profesionale.

Deoarece educația tehnologică pentru ciclul liceal se adresează elevilor liceelor teoretice și vocaționale are menirea de a ajuta elevii să penetreze concretul, să înțeleagă impactul evoluției tehnologice cu viața socială și culturală. În conținutul modulelor nu se specifică alocări timp/teme, deci profesorul, are libertatea de a alege și stabili ponderea activităților teoretice și practice.

Obiectivele cadru ale acestei disciplinei sunt definite în funcție de ciclul parcurs și se regăsesc ca obiective cadru pentru modulele componente. De exemplu, pentru învățământul gimnazial, obiectivele cadru sunt formulate în termeni de competențe și capacități:

dezvoltarea capacității de proiectare, realizare și evaluare a produselor;

întelegerea dezvoltării tehnicii și implicațiilor ei asupra mediului și societății;

valorificarea termenilor de specialitate în comunicare;

formarea deprinderilor de cooperare în scopul realizării unui produs.

Conținuturile oferă o gamă largă de activități prin care elevul își poate acoperi sfera de interese. Acestea sunt adaptabile la resursele locale și se realizează corelarea cu obiectele de studiu din celelalte arii curriculare. Educația tehnologică trebuie înțeleasă și ca o provocare în ceea ce privește actului educațional și creșterea eficienței acestuia. Acest obiectiv important poate fi atins doar prin acțiunea concertată și centrată pe elev, a întregului corp profesoral din școlile respective.

Activitățile în cadrul orelor opționale (curriculum la decizia școlii) pornesc de la inițierea unei probleme care să evidențieze un necesar tehnologic, social sau cultural, particularizează rezolvări concrete de teme și se încheie cu valorificarea produsului finit, parcurgându-se astfel diverse operații tehnologice ale variatelor domenii de activitate. La unele aplicații (opționale) se realizează produse prin activități de grup.

Structura disciplinei educației tehnologică presupune, în concordanță cu filosofia curriculum-ului național, două mari componente:

curriculum nucleu cu module incluse în trunchiul comun al disciplinei și are statut obligatoriu pentru toți elevii;

curriculum la decizia școlii (opțional) care reprezintă segmentul neobligatoriu și constă în:

aprofundări ale modulelor din trunchiul comun;

extinderi ale modulelor din trunchiul comun , în funcție de opțiunile elevilor, baza materială sau specificul local;

module complementare celor parcurse în cadrul curricum-ului nucleu;

module care să valorifice specificul local.

Curriculum-ul la decizia școlii este elaborat în concordanță cu, curriculum-ul nucleu. Structura și conținuturile modulelor, care valorifică specificul local, se vor elabora de către cadrele didactice din unitatea școlară unde se propune dezvoltarea acestor opționale. Evaluarea capacităților, priceperilor, deprinderilor, cunoștințelor și aptitudinilor se va face conform ghidului metodologic elaborat de Serviciul Național de Evaluare și Examinare.

Curriculum-ul pentru educația tehnologică în învățământul gimnazial urmărește cunoașterea și aplicarea procedurilor specifice mediului tehnologic, permițând alături de acomodarea tinerilor cu mediul social, economic, cultural, orientarea profesională și inserția socială a tinerilor absolvenți, cât mai ușor.

Educația tehnologică este o formație culturală nouă, născută din raportul omului modern cu tehnologia care este într-o continuă dezvoltare. În societatea informațională a secolului XXI, educația tehnologică va constitui elementul hotărâtor pentru a genera bogăție reală în societatea romanească.

Obiectivele educației tehnologice:

Aplicarea cunoștințelor științifice în activitatea socială.

Stimularea creativității tehnice trecerea de la modelul cultural al societății industrializate la modelul cultural al societății bazată pe cunoaștere.

Susținerea unității epistemice dintre cultura teoretică și cultura practică, precum și a semnificațiilor sale etice.

Concentrarea pe elemente productive avansate (automatizare, cibernetizare, informatizare) și eficiente social, în condiții de schimbare rapidă și continuă.

Concluzii:

Prin conținutul său, mai ales prin oportunitățile metodologice pe care le dezvoltă, educația tehnologică se propune ca o parte deosebit de stimulativă, atractivă și creativă a curriculum-ului, care are o largă deschidere spre cultivarea creativității elevilor. O sinteză a obiectivelor activității de orientare și consiliere, relevă în același timp, continuitatea de interese și de acțiuni pe care se înscriu toate instanțele educative, de la formal la nonfomal, de la familie la școală și societate.

În concluzie, prin exercitarea funcțiilor sale, educația asigură atât continuitatea civilizației într-o anumită zona geografică și pe planeta în ansamblu, cât și schimbările înnoitoare ce determină progresul întregii omeniri. Ea a depășit cu mult semnificația conceptului originar „educatio”, care în limba latină înseamnă „creștere”, făcând referire la plante, animale și oameni, devenind astăzi unul din conceptele cele mai complexe.

Se așteaptă mult de la educație, uneori mai mult decât se poate realiza cu ajutorul ei, pentru a modela omul, în acord cu zestrea lui ereditară, cu mediul familial și social și poate duce la performanțe superioare celor obținute de generațiile anterioare.

PEDAGOGIE II

Capitolul 4

CALCULATORUL – UN MIJLOC DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Calculatorul– scurtă istorie

Momentul de start al istoriei calculatoarelor este legat Leibnitz și Pascal (sec. XVII). Astfel, în 1642, Blaise Pascal inventează o mașină de calcul destinată gestiunii, numită Pascalina, ale cărei tehnologii erau asemănătoare cu cele ale ceasurilor mecanice din acel moment. În 1694, Wilhelm Leibnitz a realizat o mașină de calcul, care realiza cele patru operații aritmetice în mod automat. Matematicianul englez Charles Babbage a propus în anul 1839 o „mașină analitică“, strămoșul structurii calculatoarelor actuale.

Următorul moment important în acest domeniu este anul 1937, când H. Aiken, de la Universitatea Harvard, a propus „Calculatorul cu secvență de comandă automată. Iar în 1943 a fost construit și în Marea Britanie un calculator, numit Colossus, cu scopul de a sparge faimosul sistem de coduri german Enigma. Ambele calculatoare au fost proiectate la universitatea Harvard, cu sprijinul IBM.

În anul 1942 a fost proiectat primul calculator electronic digital, ENIAC, la universitatea statului Pennsylvania, și construit în anii 1945-1946, iar în 1996 a fost realizat, de către firma INTEL, un supercomputer ce utilizează peste 7000 de procesoare PENTIUM, utilizând tehnica de „calcul paralel masiv“ (utilizat pentru simularea de teste nucleare, în cercetări genetice, spațiale, meteorologice).

Primul calculator dat spre vânzare a fost calculatorul UNIVAC (UNIVersal Automatic Computer), realizat pe structura calculatorului ENIAC, în anul 1951. În anii următori, dezvoltarea calculatoarelor a luat amploare, la mai puțin de zece ani intervenind câte o schimbare, care a fost interpretată drept apariția unei noi generații de calculatoare. Pe măsură ce tehnologia avansează necesitatea de a avea acces la aceste dispozitive este tot mai mare și atât industria cât și omul se bucură de rapida evoluție în cadrul tehnologiei.

Delimitări conceptuale

Folosind calculatorul în activitatea instructiv-educativă contribuim la schimbări semnificative în ceea ce privește strategiile de lucru cu elevii, reînnoindu-se tehnicile de predare-învățare, modificându-se radical rolul învățătorului.

Trebuie să înțelegem faptul că acest dispozitiv, calculatorul, nu este utilizat pentru a înlocui activitatea de predare a cadrului didactic, ci pentru a-i veni în ajutor în momentul predării. Calculatorul îl ajută să-și îndeplinească mai bine funcția sa didactică fundamentală, fiind și atractiv pentru elevi.

Prioritatea învățământului o constituie informatizarea în perspectiva predării unor teme specifice, ceea ce reprezintă o necesitate evidentă presupusă de această prioritate, iar programul de calculator poate deveni un suport important pentru o predare eficientă.

De ceva vreme, învățământul românesc a venit în întâmpinarea dorinței elevilor de a învăța să utilizeze calculatorul, iar în acest sens, în școli sunt oferite condițiile necesare pentru ca elevii să cunoască activitatea cu calculatorul în cadrul orelor speciale pentru această disciplină.

Trebuie menționat faptul că, în cazul activităților de terapie educațională complexă și integrată, se realizează o întrepătrundere a cunoștiințelor din domenii diferite, interdisciplinaritatea fiind atributul specific acestor tipuri de activități. Și pentru a da o notă aparte acestor activități se caută atragerea elevilor prin mijloace de învățământ diferite dar, calculatorul este cel care îi cucerește în totalitate, fiind foarte atractiv pentru elevi și asigurând o participare activă a acestora pe tot parcursul activității.

Având în vedere noile tendințe în metodologia didactică, se urmărește realizarea unei adaptări optime a acesteia, în conformitate cu dorințele elevului, dar și cu evoluția rapidă a lumii tehnologice, prin integrarea unor mijloace de învățământ adecvate care aduc autenticitate în procesul de predare-învățare.

Produsă ca efect al progresului științific și tehnic, modernizarea mijloacelor de învățământ a făcut posibilă trecerea de la materialul intuitiv static la calculator. Un beneficiu important, pe care calculatorul l-a adus școlii contemporane, este eficientizarea învățământului didactic.

Acesta a reușit să aducă la un numitor comun atât metoda de învățământ modernă cât și baza informativă a acestuia. Calculatorul ca mijloc de învățământ trebuie să aibă un scop bine definit, prin aceasta înțelegându-se o strategie didactică.

“Intrarea” calculatorului în lumea educației

Calculatorul și-a făcut intrarea în curriculumul educațional nu doar ca un simplu pas al evoluției tehnologice, acesta a reprezentat un pilon de susținere, oferind mai departe fundamentul celor două căi care ne oferă informatizarea Învățământului.

Introducerea învățământului de informatică în școli,

Utilizarea calculatorului ca mijloc de învățământ.

Avantajele folosirii calculatorului în lumea educației

Calculatorul este un dispozitiv util atât elevului cât și profesorului , dar folosirea acestuia trebuie efectuată în scopul îmbunătățirii calitativ a procesul instructiv-educativ, nu în scopul de a-l îngreuna. El trebuie fi folosit astfel încât să urmărească achiziția de cunoștințe și formarea unor deprinderi care îi permit elevului o mai bună adaptare la cerințele societății care se aflată într-o permanentă și accelerată evoluție. Așadar, introducerea în școală a tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în procesul de învățământ. În ceea ce privește avantajele folosirii calculatorului în lumea educației vom enumera câteva dintre acestea:

Se adaptează perfect la particularitățile elevului

Suscitează văzul și auzul

Oferă elevilor cu rapiditate și fără greșeală un mare volum de informație

Asigură accesul concomitent și neîngrădit al unui număr mare de utilizatori la softurile educaționale

Realizează o individualizare reală și completă a învățării, generând un autentic dialog cu cel care solicită sprijinul

Îl eliberează pe învățător de o serie de sarcini, lăsându-i posibilitatea de a fi cu adevărat un educator.

Disciplinează activitatea didactică lărgind sfera de manifestare a creativității factorilor implicați.

Evaluarea devine obiectivă

Stimulează atenția

Determină o puternică participare afectivă a elevului

Amplifică motivația epistemică

Lărgește orizontul de cunoaștere

Mărește șansele de învățare prin descoperire

Cultivă sensibilitatea estetică

Creșter eficienței activităților de învățare

Dezvoltă competențe de comunicare și studiu individual

Mobilizarea funcțiilor psihomotorii în utilizarea calculatorului

Consolidarea abilităților de investigare științifică

Stimularea gândirii logice și a imaginație

Asigurarea unui feed-back permanent, profesorul având posibilitatea de a reproiecta activitatea în funcție de secvența anterioară

Asigură pregătirea elevilor pentru o societate bazată pe conceptul de educație permanentă (educația de-a lungul întregii vieți)

Determină o atitudine pozitivă a elevilor față de disciplina de învățământ la care este utilizat calculatorul și față de valorile morale, culturale și spirituale ale societății

Ajută elevii cu deficiențe să se integreze în societate și în procesul educațional

Deși avantajele utilizării calculatorului în educație sunt numeroase, elevul nu trebuie transformat într-un “robot” care să știe doar să folosească calculatorul. El trebuie să realizeze atunci când este posibil experimentele reale, deoarece îi dezvoltă spiritul de observație, capacitatea de concentrare, răbdarea, atenția, abilitățile practice. De asemenea, educația nu se realizează numai prin simpla dezvoltare intelectuală. Tot atât de importantă este și necesitatea educației pentru viață, tot ceea ce generează interes și cunoaștere. Deci nu se poate pune problema înlocuirii profesorului cu calculatorul. Acesta trebuie utilizat doar pentru optimizarea procesului instructiv-educativ, în anumite etape.

Dezavantaje

Desigur că printre numeroasele avantaje sunt și dezavantaje în ceea ce privește folosirea calculatorului în procesul instructiv-educativ, iar în continuare vom enumera câteva dintre aceste dezavantaje:

Folosirea în exces conduce la o relativă izolare a elevului, captivat și capturat de universul tehnicii

Modifică specificul relației didactice

Antrenează obligativitatea pentru educatori de a-și transforma modul de a concepe procesul didactic

Conduce la o relativă estompare a modelului educativ oferit de învățător

Generează a anumită artificializare a imaginii pe care elevii o dobândesc despre o serie de realități

Induce în diverse grade, tehnicismul

Amplifică unele afecțiuni oculare sau ale coloanei vertebrale

Atitudinile incorecte pe care le adoptă inconștient la calculator

Deoarece această parte este specifică domeniului de acțiune în care ma aflu vom enumera câteva dezavantaje în ceea ce privește atitudinile incorecte pe care le adoptă elevul, fără să realizeze, deoarece acesta nu are un reflex al posturii bine implementat datorită lipsei unei discipline specifice din cadrul programei.

Elevul fiind într-o continuă creștere și dezvoltare, adoptând pozițiile vicioase: capul prea flectat datorită faptului că monitorul este prea jos și scaunul prea sus, capul prea în extensie datorită înălțimii mici a scaunului, un umăr mai căzut din cauza lucrului la calculator cu o singură mână, se vor instala anumite deficiențe determinate de pozițiile menționate ,dar și de altele la fel de incorecte.

Poziția corectă adoptată la calculator trebuie să urmărească poziționarea tuturor segmentelor corpului astfel încât să scoată din acțiune musculatura care lucra până în momentul de față, ineficient și să relaxeze elementele care nu necesită un lucru mecanic în activitatea la calculator. Astfel, coatele se vor poziționa relazate pe lângă corp cu antebrațele pe pupitru, genunchii vor fi poziționați la un unghi de 900 la fel ca articulația coxo-femurală, iar tălpile vor fi în contact permanent cu solul sau cu un scăunel în cazul copiilor. Spatele se va păstra într-o poziție dreaptă, iar capul privește în fața perpendicular pe ecranul calculatorului.

Sarcinile calculatorului

Acesta prezintă unele sarcini bine delimitate cere îl ajută pe elev în procesul instructiv-educativ, dar și pe profesor în procesul de predare-evaluare.

Furnizarea de informații nelimitate;

Verificarea gradului de asimilare a cunoștințelor;

Evaluarea performanțelor școlare;

Sprijinirea eforturilor de autoevaluare ale celui care învață;

Efectuarea de exerciții pentru formarea unor deprinderi adecvate obiectivelor didactice;

Realizarea unor activități de recapitulare a unor teme;

Promovarea creativității.

În ceea ce privește școala, ea trebuie să se preocupe de :

profesionalismul educatorilor în direcția utilizării calculatorului, conceperii de softuri și utilizării lor;

calitatea softurilor educaționale;

integrarea echilibrată și eficientă a instruirii asistate de calculator în procesul didactic;

ridicarea gradului de dotare a școlilor cu calculatoare și mijloace tehnice.

Calculatorul – în procesul didactic din alte țări

În Italia, elevii din gimnaziu învață cum să folosescă aplicațiile multimedia la toate disciplinele.

În Marea Britanie, Canada și SUA elevii studiază în școală nu numai cum să utilizeze calculatoarele , dar și tehnologia GIS2.

În Australia elevii cu domiciliul la distanțe foarte mari „participă” la orele de la școală prin utilizarea unor calculatoare specializate în transmisie la distanță.

În Japonia copii învață să lucreze la calculator înainte de a învăța să scrie în limba japoneză, iar în România anilor 80 exista o grădiniță în Bacău în care copii erau învățați să numere și să socotească utilizând calculatoarele existente pe atunci, iar în prezent aceștia folosesc diverse programe pe calculator care îi ajută în indeplinirea sarcinilor.

Utilizarea calculatorului în învățământul preșcolar

Educația fiind într-un flux permanent de schimbare, iar evoluția societății din ce în ce mai alertă, prima devine tot mai marcată de necesitatea cunoașterii rapide, complete și corecte a realității înconjurătoare, pentru ca luarea deciziilor să fie făcută ferm, oportun și competent. Cu ajutorul unui calculator:

se pot elabora și redacta pe calculator planuri de lecții, schițe, desene, scheme, fișe de lucru individuale sau de grup, pentru elevi ;

se pot utiliza facilități multimedia pentru a susține auditiv și vizual teoria ;

se pot elabora schițe structurate ce conțin elementele esențiale din tema discutată ;

se pot accesa informații de pe CD-uri, dischete .

Utilizarea calculatorului în procesul de predare-învațare

Profesorii care au acces la un calculator conectat la internet pot:

Să se informeze

Să se înscrie în forumuri de disuții pe teme de interes școlar

Să descarce materiale

Să viziteze site-ul Ministerului

Să creeze o bibliotecă de:

CD-uri cu enciclopedii

accesibilă atât profesorilor cât și elevilor

CD-uri cu materiale didactice selectate de-a lungul timpului de diverse cadre didactice din diverse surse pentru a putea fi folosite la clasă;

CD-uri cu materiale didactice

elaborate în timp de cadrele didactice, de elevii din școală pentru un schimb de experiență cu participanți

Concluzii:

În această lume în care singurul aspect nemodificat este schimbarea, învățământul trebuie să se integreze și să își adapteze ofertele pentru a veni în sprijinul noii generații, actualizându-și permanent finalitățile și resursele, astfel încât să răspundă noilor provocări și în același timp, să le ofere subiecților educației deprinderi și instrumente de muncă eficiente.

Calculatorul este un mijloc de învățământ complex, care ajută la instruirea sau autoinstruirea elevului. Utilizarea lui devine eficientă doar în momentul în care se face metodic, prin respectarea câtorva condiții, dintre care cea mai importantă se referă la evitarea exagerării rolului acestui instrument în formarea și informarea elevului.

DIDACTICA SPECIALIZĂRII

CAPITOLUL 4

PROIECT DE LECȚIE nr.1

Proiect de lecție – An școlar 2015- 2016

Program de recuperare

Disciplina: Kinetoterapie

Locul de desfășurare al activității: Școala Specială „Maria Montessori”, Bacău. Cabinetul de kinetoterapie.

Subiect: N. Z. C.

Data nașterii:8.12.2004

Diagnostic: Retard psihic ușor.

Tema activității: Program de recuperare pentru atitudinea genunchilor în valg.

Tipul de activitate: Activitate de repetare, exersare-consolidare.

Durata programului: 45 de minute

Scopul activității: Realinierea genunchilor.

Obiective:

O1: Tonifierea în regim de scurtare a musculaturii adductoare a coapsei.

O2: Tonifierea în regim de alungire a musculaturii abductoare a coapsei.

O3: Reeducarea echilibrului static și dinamic.

Mijloace ajutătoare:

M1: cretă sau forme de pași din plastic

M2: bandă elastică

M3: bancă de gimnastică

M4: cuburi de traseu

M5: bară reglabilă

M6: burete dreptunghic

M7: gym-ball

M8: placă de echilibru

M9: saltea de burete

Metode didactice:

MD1: Expunerea;

MD2: Conversația;

MD3: Explicația;

MD4:Demonstrația;
MD5: Exercițiul;

MD6: Evaluarea.

Tipuri de contracție: izometrică, izotonică.

Student kinetoterapeut: Gheabă Florina

Resurse bibliografice:

Balint Nela T., „ Kinetoprofilaxie”, Ed. Alma Mater, Bacău, 2010;

Bratu Ionel, A. „Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice”, Ed. Consiliului Național pentru educație fizică și sport.

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.

Desfășurarea activității:

PRACTICA PREDAGOGICĂ I

Capitolul 5

Proiect de lecție finală

Coordonator : Conf. Univ. Dr. Rață Gloria

Studentă: Gheabă Florina

Anul: III

Proiect de lecție – An școlar 2015- 2016

Program de recuperare

Disciplina: Kinetoterapie

Locul de desfășurare al activității: Școala Specială „Maria Montessori”, Bacău. Cabinetul de kinetoterapie.

Subiect: Ț.A.I.

Data nașterii: 18.10.2003

Diagnostic: D. M. M

Tema activității: Recuperare pentru atitudine cifotică.

Tipul de activitate: Activitate de repetare, exersare-consolidare.

Durata programului: 45 de minute.

Scopul activității: Reeducarea posturii.

Obiective:

O1: Dezvoltarea simetrică a toracelui

O2: Tonifierea în regim de scurtare a musculaturii extensoare a spatelui.

O3: Tonifierea în regim de alungire a musculaturii abdominale.

O4: formarea reflexului de postură corectă.

O5: Prevenirea intalarii unei curburi compensatorii in regiunea supra și subadiacentă

O6: Formarea reflexului de postură corectă în dinamică.

Mijloace ajutătoare:

M1: mingea medicinală;

M2: banca de gimnastică;

M3: baston;

M4: minge de cauciuc;

Metode didactice:

MD1: Expunerea;

MD2: Conversația;

MD3: Explicația;

MD4: Demonstrația;
MD5: Exercițiul;

MD6: Evaluarea.

Tipuri de contracție: izometrică, izotonică.

Student kinetoterapeut: Gheabă Florina

Resurse bibliografice:

Balint Nela T., „ Kinetoprofilaxie”, Ed. Alma Mater, Bacău, 2010;

Bratu Ionel, A. „Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice”, Ed. Sport-Turism, 1977.

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.

Desfășurarea activității:

5.2. Fișa de evaluare a lecției finale

Școala specială Maria Montessori Profesor metodist NĂSTAC ADRIAN

Clasa a IV-a Student/profesor asistat :Gheabă Florina

Data 15.01.2016

Nota obținută ____9.5_______

Semnătura profesorului metodist: NĂSTAC ADRIAN

Fișă de observație psihopedagogică – FIȘĂ PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVULUI PERIOADA DE OBSERVAȚIE ______________

I.DATE DE IDENTITATE

Numele_____Țâncu__________ inițiala tatălui_____i.____prenumele____Andrei Ilie_______________________

Domiciliul părinților: str._____-_______ nr.__-__ bl.__-_sc.___-_ap.__-__ localitatea___Bacău_________

Jud.___Bacău_________tel.________-___ înscris în data de __-_______nr. matricol._________-______

II. STRUCTURA FAMILIEI ȘI MEDIUL FAMILIAL

Tata: profesia_______-_____locul de muncă_______-__________tel.______-________

Mama: profesia_________-__locul de muncă______-___________tel_______-________

Tutore: profesia______-_____locul de muncă______-___________tel._______-________

Alți membri ai familiei:____nu ________________________________________

Mediul familial: x Favorabil Pasiv Coercitiv Nefavorabil

III. REPERE PSIHOPEDAGOGICE

1.Starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului

Starea de sănătate: x Bună Medie Precară

Dezvolarea fizică: Armonioasă x Bună Deficitară

2.Trăsături individuale

a. Performanța școlară:

Domenii curriculare de

excelență ______ nu___________________________________________

Discipline cu rezultate foarte

bune_____________nu________________________________________

Discipline cu rezultate modeste______ matematică __________________________

b. Capacitate și stil de muncă

Capacitate: Mare x Medie Redusă Foarte redusă

Stil: Interesant,activ Sistematic x Independent Haotic

c. Inteligențe definitorii: Lingvistică x Logico-matematică Spațială Muzicală

Kinestezică Naturistă Inter-personală Intra-personală

Nivel general de inteligență: Foarte inteligent Inteligent x Mediocru Scăzut

d. Echilibru afectiv-emoțional: Calm x Controlat,stăpânit Emotiv Hiperemotiv

e. Comportamentul și activitățile în cadrul colectivului

În familie

Față de părinți: Respect Atașament x Docilitate Dependență Independență

Față de frați/surori Ocrotire Ajutorare Dependență Indiferență

În școală

Disciplinat Receptiv Politicos x Maleabil Cooperant

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ II

Capitolul 6

6.1. PROIECT DE LECȚIE finală

Proiect de lecție – An școlar 2015- 2016

Program de recuperare

Disciplina: Kinetoterapie

Locul de desfășurare al activității: Școala Specială „Maria Montessori”, Bacău. Cabinetul

de kinetoterapie.

Subiect: B.E.I.

Data nașterii:13.12.2006

Diagnostic: Retard psihic ușor.

Tema activității: Program de recuperare pentru coate în valg.

Tipul de activitate: Activitate de repetare, exersare-consolidare.

Durata programului: 45 de minute

Scopul activității: Realinierea articulațiilor coatelor.

Obiective:

O1: Tonifiearea musculaturii extensoare a mâinii în regim de alungire.

O2: Tonifierea musculaturii flexoare a mâinii în regim de scurtare.

O3: Tonifierea întregii musculaturi a membrului superior drept și a membrului superior stâng.

O4: Îmbunătățirea stabilității articulare în articulațiile coatelor.

Mijloace ajutătoare:

M1:gym-ball

M2: minge

M3: mingi moi

M4: spalier

M5: saltea de burete

M6: baston

Metode didactice:

MD1: Expunerea;

MD2: Conversația;

MD3: Explicația;

MD4:Demonstrația;
MD5: Exercițiul;

MD6: Evaluarea.

Tipuri de contracție: izometrică, izotonică.

Student kinetoterapeut: Gheabă Florina

Resurse bibliografice:

Balint Nela T., „ Kinetoprofilaxie”, Ed. Alma Mater, Bacău, 2010;

Bratu Ionel, A. „Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice”, Ed. Consiliului Național pentru educație fizică și sport.

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.

Desfășurarea activității:

6.2. Fișa de evaluare a lecției finale

Fișă de evaluare a lecției

Școala specială Maria Montessori Profesor metodist NĂSTAC ADRIAN

Clasa a IV-a Student/profesor asistat : Gheabă Florina

Data 15.04.2016

Nota obținută ________9.50________

Semnătura profesorului metodist ________NĂSTAC ADRIAN

FIȘĂ PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVULUI

PERIOADA DE OBSERVAȚIE ______________

I.DATE DE IDENTITATE

Numele____Neculai _ inițiala tatălui____G_____prenumele_________Constantin_______

Domiciliul părinților: str.____________ nr.____ bl.___sc.____ap.____ localitatea____Bacău________

Jud.____________tel.___________ înscris în data de _________nr. matricol._______________

II. STRUCTURA FAMILIEI ȘI MEDIUL FAMILIAL

Tata: profesia____________locul de muncă_________________tel.______________

Mama: profesia___________locul de muncă_________________tel_______________

Tutore: profesia___________locul de muncă_________________tel._______________

Alți membri ai familiei:____________________________________________

Mediul familial: Favorabil Pasiv Coercitiv Nefavorabil

III. REPERE PSIHOPEDAGOGICE

1.Starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului

Starea de sănătate: x Bună Medie Precară

Dezvolarea fizică: Armonioasă x Bună Deficitară

2.Trăsături individuale

a. Performanța școlară:

Domenii curriculare de

excelență _________________________________________________

Discipline cu rezultate foarte

bune________________________matematică_______________

Discipline cu rezultate modeste________________________________

b. Capacitate și stil de muncă

Capacitate: Mare x Medie Redusă Foarte redusă

Stil: Interesant,activ Sistematic x Independent Haotic

c. Inteligențe definitorii: Lingvistică x Logico-matematică Spațială Muzicală

Kinestezică Naturistă Inter-personală Intra-personală

Nivel general de inteligență: Foarte inteligent Inteligent x Mediocru Scăzut

d. Echilibru afectiv-emoțional: Calm x Controlat,stăpânit Emotiv Hiperemotiv

e. Comportamentul și activitățile în cadrul colectivului

În familie

Față de părinți: Respect Atașament x Docilitate Dependență Independență

Față de frați/surori Ocrotire Ajutorare Dependență Indiferență

În școală

Disciplinat Receptiv Politicos Maleabil x Cooperant

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Capitolul 7

7.1. Colaborerea școală-familie, parteneriatul cu familia, aplicații pentru învățământul gimnazial.

Cercetările arată că cei mai mulți profesori nu sunt prea optimiști atunci când sunt rugați să aprecieze acuratețea și eficiența comunicării cu părinții. Barierele în calea unei comunicări eficiente cu părinții sunt mult mai mari decât și le închipuie majoritatea cadrelor didactice și, în special, cadrele didactice tinere ( Romiță B. Iucu., 2000).

Această colaborare dintre școala și familie trebuie să fie una eficientă și cât mai deschisă pentru a ajuta dezvoltarea copilului. Parteneriatul cu familia este indispensabil și obligatoriu deoarece, în cazul copiilor cu nevoi speciale, trebuie să îi asigure copilului un mediu cât mai solid și stabil pentru dezvoltare.

Rolul acestei teme este de a sublinia importanța parteneriatului cu familia și această colaborare școală-familie, atât pentru copil și părinții acestuia, cât și pentru cadrul didactic.

Partea teoretică

Familia și școala sunt agenți educativi cu o influență deosebită asupra formării și dezvoltării personalității copilului. Un factor important îl constituie raporturile dintre aceștia, relațiile reciproce pe care le dezvoltă și poziția fiecăruia în relația familie-școală.

După (Agabrian M., Milea V. 2005) parteneriatul este o formulă pedagogică, noțiune relativ nouă în domeniul educației. Pedagogul (Cristea S. 2000) consideră acest parteneriat un segment ”care reflectă mutațiile înregistrate la nivelul relațiilor existente între instituțiile implicate direct și/sau indirect în proiectarea și realizarea obiectivelor sistemului de învățământ: școala, familia, comunitatea locală, agenții sociali,…, factori de asistență socială, etc.”.

După ( Romiță B. Iucu., 2000) principalele cauze ale unei comunicări ineficiente cu părinții sunt următoarele:

Problemele de ascultare;

Lipsa conexiunii inverse;

Falsa conexiune inversă;

Rezistența la critică;

Percepția selectivă și subiectivitatea;

Obținerea informației prin manipulare discretă;

Ascultarea afectivă;

Barierele culturale.

Este relația școală-familie o relație periclitată în societatea românească actuală?

Realitatea pare să confirme această supoziție. După (Neamțu C., Gherguț A., 2000) cauzele sunt variate:

Climatul familial s-a deteriorat sub presiunea șomajului, grijilor materiale, pierderii încrederii în valori;

Părinții sunt încă victime ale vechii mentalități conform căreia absolvirea școlii este garantată din start. Ei așteaptă încă totul de la școală;

Neînțelegându-și rolurile, mai exact, noile roluri, cadrele didactice și părinții se învinovățesc reciproc. Școala îi acuză pe părinți de incompetență educațională, de dezinteres, pretenții exagerate. Părinții în schimb, fie le pretind profesorilor o atitudine mai intransigentă față de elevi, confundând dialogul democratic elev-profesor cu familiarismul păgubos, fie le impută insuccesele copiilor;

Oferta educațională a școlii este redusă sau inadecvată în raport cu așteptările și nevoile de educație ale părinților , deoarece profesorii nu cunosc prea bine aceste nevoi și nici nu se preocupă de ele;

Suntem nevoiți să constatăm eșecul școlar al multor elevi din clasele sociale defavorizate. În fața acestei situații, educatorii școlari greșesc și ei adeseori, catalogând de la bun început elevii și păstrând această atitudine discriminatorie pe durată lungă, de obicei până la sfârșitul ciclului școlar.

Interacțiunea școală-familie stă sub semnul parteneriatului?

Unele opinii apărute în ultimele decenii prezentau ideea unei disjuncții care s-ar fi produs între familie și școală, fenomen provocat de caracteristicile societății specializate de tip capitalist.

Evoluția socială și constatările cunoașterii au arătat însă că părinții se dovedesc a fi departe de a accepta ideea lipsei de competență și de a ceda integral prerogativele lor educative școlii. Pe de altă parte, cadrele didactice consideră în continuare contactele cu familia ca fiind extrem de importante pentru optimizarea educației copilului.

Poziția celor două instanțe educaționale trebuie să fie însă una de parteneriat, deoarece, crescând miza școlarizării, părinții doresc să se implice din ce în ce mai mult în viața școlii. În plus „ nu se poate vorbi doar de o educare a părinților, căci și profesorii mai au de învățat de la părinți.

După cum declară (Neamțu C., Gherguț A., 2000), dincolo de orice considerente circumstanțiale, conjuncția școală-familie este fundamentată pe:

finalități primordiale ( realizarea unei personalități armonioase, integrare socială, fericire individuală);

obiective comune ( cunoașterea / autocunoașterea copilului în vederea alegerii carierei și pentru optimizarea demersurilor educative; formarea și exersarea unor convingeri și deprinderi privind munca, în general, și învățătura, în special; practicarea moralei; socializarea deplină; planificarea existenței personale).

Copilul deficient și școala

Astăzi este acceptată tot mai mult ideea că pedagogia nu se face numai în școlile normale ci și în școlile speciale pentru deficienți, că pedagogia se face nu numai în școli ci și în spitale, nu numai în clase ci și în cabinetul de consultație , că ea nu are scop numai spre educație ci și spre vindecare, că ea este nu numai un act de construcție ci și unul de reconstrucție, că ea se sprijină în unele cazuri pe tehnici clinico-terapeutice sau fizio-terapeutice care netezesc și uneori chiar îi definesc terenul de acțiune.

Actul educațional devenind terapeutic prin scopurile propuse urmează modalitățile terapiei, se structurează dimensionându-se după alți parametrii. Desigur că în acțiunea sa, actul educativ-terapeutic structurat în viziunea largă a recuperării trebuie să țină seama nu numai de parametrii deficienței, ci și de dimensiunile și parametrii personalității copilului deficient ( Arcan P., Ciumăgeanu D., 1980).

Toate componentele educației își găsesc un echivalent terapeutic, după cum urmează:

Educația intelectuală – sub aspectul asimilării unor cunoștințe, priceperi și deprinderi elementare de cultură, care trebuie să constituie programul de școlarizare al debilului mintal;

Educația fizică – sub aspectul mai ales al culturii fizice medicale, implicând tehnici de reabilitare din ce in ce mai complexe și mai adaptate deficiențelor motrice întâlnite frecvent la deficienți mintali;

Educația morală – sub aspectul psihoterapiei comportamentului și a socioterapiei;

Educația prin muncă – sub aspectul ergoterapiei și inițierii profesionale în vederea integrării socio-profesionale;

Educația estetică – sub aspectul muzico-terapiei, indicate pe larg în terapia deficientului mintal.

Cu alte cuvinte, pedagogia terapeutică instituită și instituționalizată în cazul deficienților mintali cuprinde în sfera sa de preocupări orice manifestare și activitate în care un act educațional compensează, restabilește sau vindecă.

Pedagogia terapeutică a deficienților mintali presupune o muncă în echipă. Specialistul în pedagogie trebuie să-și desfășoare activitatea sub comandamentul echipei complexe, aducându-și contribuția sa pe direcțiile schițate pentru recuperarea și reintegrarea fiecărui caz în parte.

După (Cosma T. 2008) întâlnirile părinților cu kinetoterapeutul au un rol foarte important în dezvoltarea personalității copilului, dar și în formarea încrederii părinților în kinetoterapeut.

Părinții, la rândul lor, oferă toate informațiile necesare întocmirii unei noi anamneze a copilului pe parcursul anului școlar. Aceștia dau informații despre modul în care copilul respectă programul de recuperare acasă, despre complicații care apar în legătură cu sănătatea acestuia și despre stările emoționale ale copilului.

Kinetoterapeutul este obligat să îi prezinte părintelui progresul copilului până în acel moment, dar și unele situații în care rezultatele nu au fost cele așteptate din motive diverse, iar unul dintre acestea ar fi refuzul copilului de a lucra.

După cum declară și (Cosma T. 2008) este necesar cunoașterea psihopedagogică a copilului cu probleme pentru a elabora o strategie kinetoterapeutică corectă, dar și pentru a evita devierile comportamentale ale acestuia.

Partea aplicativă

Tabelul nr. 1 Adaptat după Shapiro (1998).

Tebelul nr. 2

Concluzii:

În urma programului de jocuri efectuat împreună cu părinții și copiii am stabilit o mai bună comunicare între kinetoterapeut-părinți-copii.

Parteneriatul școală-familie este foarte important în dezvoltarea copilului, dar și în dezvoltarea încrederii părintelui în kinetoterapeut și ceilalți din instituția respectivă.

Fără îndoială, copiii cu tulburări de comportament pot fi obraznici, agresivi sau chiar periculoși. De aceea este nevoie de foarte multă răbdare și profesionalism în abordarea lor. Trebuie să ne amintim de ce se comportă acești copii astfel. Trebuie sa nu luăm atacurile lor verbale personal și să ne amintim că noi reprezentăm autoritatea, iar ei nu respectă autoritatea și nu au încredere în noi. Trebuie să le câștigăm încrederea în timp și acest lucru este de lungă durată. Controlul situației este una dintre cele mai importante realizări într-o clasă de elevi cu tulburări de comportament.

INSTRUIRE ASISTATĂ DE CALCULATOR

CAPITOLUL 8

Anexa nr. 1:

CHESTIONAR:

“1. În general, îmi place să învăț.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

2. Merită să înveți doar pentru învățătura în sine.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

3. Învățătura e bună numai dacă îți permite să obtii o slujbă.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

4. În ziua de azi, nu contează câtă școală ai, tot este greu să obții un loc de muncă.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

5. Cu cât ai mai multe studii, cu atât poți avea o slujbă mai bună.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

6. În ziua de azi, dacă ești necalificat, nu poți obține o slujbă bună.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

7. Mă distrez în timpul orelor.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

8. Școala este un lucru important și serios.

a)Total de acord

b)De acord

c)Nu sunt de acord

d)Sunt total împotrivă

9. Este important pentru tine să reușești în viață?

a)Da

b)Nu

c)Nu știu/nu răspund

10. Alege principalul motiv pentru care înveti, în general:

a) pentru a reusi în viată;

b) pentru că îmi place să fiu primul (cel mai bun);

c) pentru că îmi este rusine de părinti/familie, profesori;

d) pentru că îmi place să fiu mereu în competiție cu mine însumi/însămi si cu ceilalti;

e) învăț doar pentru note;

f) îmi place studiul, în general;

g) pentru a-i mulțumi pe părinți;

h) învăț doar pentru a promova;

i) pentru că îmi respect profesorii;

11. Merg la școală pentru că:

a) îmi place;

b) trebuie;

c) nu știu/nu răspund. “ adaptat după http://isjolt.ot.edu.ro

Anexa nr. 2:

Anexa nr. 3

Anexa nr.4

Anexa nr.5

Bibliografie:

Agabrian M., Milea V., Parteneriate școală-familie-comunitate, Editura Institutul European, Iași, 2005;

Arcan P., Ciumăgeanu D., Copilul deficient mintal, Editura Facla, Timișoara, 1980;

Ausubel, D.P., Robinson, F.G. Învățarea în școală. O introducere în psihologia pedagogică, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981;

Balint Nela T., Kinetoprofilaxie, Ed. Alma Mater, Bacău, 2010;

Bărbulescu, A., Rotaru, C., Sharing Experience to Build Effective School-Family-Comunmity Relationships, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Craiova, 2014;

Bîrzea C. – Arta și știința educației, Editura Didactică și pedagogică, București, 1998;

Bernat, S.-E., Tehnica învățării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003;

Berlyne, D.E. Conflict, Arausal and Curiosity, London, McGraw-Hill, 1965;

Berlyne, D.E., Frommer, F.D. Some Determinants of the Children′s Questions, în Child Development, nr. 37;

Bratu I. A., Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice, Ed. Sport-Turism, 1977;

Bruner, J.S. Pentru o teorie a instruirii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970;

Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Factori Determinanți Ai Calității Vieții:Educația, Religia, Cultura, Mediul De Afaceri, Valorile Socio-Umane, Editura ARGONAUT, 2005;

Barcan-Țicaliuc E., 1001 de jocuri pentru copii, Editura Sport-Turism, București, 1979;

Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare – Stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002;

Cerghit, I. Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980;

Cojocariu, V., TMI-CA~1.DOC;

Constantin, L.-V., Eficiența utilizării TIC în procesul instructiv-educativ , Conferința Națională de Învățământ Virtual, ediția a IV-a, 2006;

Cojocariu, V.-M., Fundamentele pedagogiei. Teoria si metodologia curriculum-ului. Texte si pretexte, Editura V& I Integral, Bucuresti 2007;

Cosma T., Ședințele cu părinții în gimnaziu- idei-suport pentru diriginți, Editura Polirom, 2008

Cofer, C.N., Appley, H.M. Motivation, Theory and Research, New York, John Wiley & Sons, Inc., 1966;

Cristea S., Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iași, 2001

Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002;

Cucos C., Psihopedagogie, Ed.Polirom, Iasi, 1998;

Didactica. Manual pentru liceele pedagogice , E.D.P.,1993;

Druță M.-E., Inițiere în psihologia educației, Note de curs, București, Editura ASE, 2000;

Festinger, L. A Theory of Cognative Dissonance, în Educational Psychologist, nr. 26;

Hayes N., Orrell, S. Introducere în psihologie, București, Editura ALL Educational, 1993;

Husac, M., Școlarul mic și calculatorul în Învățământul primar. Revistă dedicată cadrelor didactice, nr. 1 – 3/2006, Editura Miniped, București, 2006;

Istrate, E., Jinga I., Manual de pedagogie, Editura ALL-București;

Jinga I., Istrate, E., Manual de pedagogie, Editura All, București, 2008;

Joița, E., Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova, 2003

Joița, E., – Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1999;

Lafon, R. Vocabulaire de psychologie et de psychiatre de l′enfant, Paris, P.U.F., 1969;

Lewy-Leboyer Nivel de aspirație, în Dictionar de psihologie (sub direcția lui Roland Dorn și Françoise Parot), București, Editura Humanitas, 1999 Curs de psihologie școlară ;

Maciuc, I., Formarea continuă a cadrelor didactice, Editura Omniscop, Craiova, 1998

Maslow, A.H. Motivation and Personality, New York, Harper & Row, 1970;

Mcclelland, D.C., Atkinson, J.W., Clark, R.A., LowelL, E.L. The Achivement Motive, New York, Appleton – Century – Crowts, 1953;

Momanu, M., Introducere în teoria educației, Editura Polirom, Iași, 2002;

Moraru, I., Psihologia creativitatii, Ed.Victor, Bucuresti, 1997;

Munteanu, A.,Incursiuni in creatologie, Ed. Augusta, Timisoara, 1994;

Muster, Dumitru:Metodologia cercetarii in educatie si invatamant, Ed. Litera, Bucuresti;

Neamțu C., Gherguț A., Psihopedagogie specială, Editura Polirom, 2000;

Neculau, Adrian: Problemele de ontologie ale cercetarii in stiintele socio-umane in Revista de Pedagogie nr.1/1990;

Nicola, Ioan,: Tratat de pedagogie scolara,Ed. Aramis,Cercetarea in pedagogie, 2003;

Nicola, Gr., Stimularea creativitatii elevilor in procesul de invatamant, E.D.P., Bucuresti, 1981;

Nuttin, J. La motivation, în Traité de psychologie expérimentale (sous la direction de P. Fraiue, J. Piaget), Paris, Fasc. V, P.U.F., 1963;

Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Cretu, T.,: Psihologie-manual pentru clasa a x-a, E.D.P., Bucuresti, 1993, Creativitatea;

Popescu-Neveanu, P. Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978;

Radu ,I., Ionescu, M., Experienta didactica si creativitate, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1987;

Rawilson, J.G.,Gandire creativa si brainstorming, Ed. Codecs, Bucuresti, 1998;

Rosca,A., Creativitatea generala si specifica, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1981;

Rosca ,A.,Creativitatea, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972;

Roșca, Al. Motivele acțiunilor umane, Studiu de psihologie dinamică, Cluj-Sibiu, Editura Institutului de Psihologie al Universității, 1943;

Roșca, Al. Metodologie și tehnici experimentale în psihologie, București, Editura Științifică, 1971;

Romiță B. Iucu., Managementul și gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, 2000;

Săucan, D.-ȘT. Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării interumane, în Competența didactică (coord. Stroe Marcus), București, Editura ALL Educational, 1999;

Săvălăstru ,D., Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004;

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987;

Stan, E., Despre pedepse și recompense în educație, Editura Institutul European, București, 1999;

Turcu, F. Cu privire la interesele tehnice ale preadolescenților, în Revista de psihologie, nr. 2, 1970;

Ținică S., Repere în abordarea copilului dificil , Editura EIKON;

Vintilescu, D., Motivația învățării școlare, Editura Facla ,Timisoara ,1977;

https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=primul%20calculator%20din%20lume

https://www.google.ro/search?q=computerul+in+invatamant&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=UvhgVO0C8JLsBqfVgYAH&ved=0CAYQ_AUoAQ

https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=computerul+in+invatamant

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.scrigroup.com%2Fdidactica-pedagogie%2FDIDACTICA-SPECIALITATII-CALCUL93631.php&h=EAQHUBm0I

http://andrei.clubcisco.ro/cursuri/f/f-sym/2plas/cursuri/elearn/PLAS_2.pdf

https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/dorina-salavastru-psihologia-educatiei.pdf

Educația Tehnologică – identitate și evoluție – edtehno.info;