CONF. UNIV. DR. RADU CÂRCIUMAR U ABSOLVENT: MĂROIU GABRIEL EDUARD Târgovi ște 2018 2 PRINCIPALELE MĂ NĂSTIRI DIN SECOLUL XIV DIN OLTENIA 3 CUPRINS [621758]

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE UMANISTE
SPECIALIZAREA ISTORIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
CONF. UNIV. DR. RADU CÂRCIUMAR U

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

2

PRINCIPALELE MĂ NĂSTIRI DIN SECOLUL
XIV DIN OLTENIA

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………….. …………… …….5

CAPITOUL I. MĂNĂ STIREA COZIA ……………………………………. ……………. ……………….. 7
I.1. Stilul, arhitectura și pictura bisericii mari de la Cozia………………….. ………… ……… ………..11
I.2 Bolnița…………………………… …….. …………………. ……………………………….. ……………… ………14
I.3 Cimitirul………………………… ………………………. …….. …………………………. …………….. ………… .17
I.4 Muzeul și colecția de obiecte bisericești…… ………. …………………… ………… ……… …………. …21
I.5Adaosuri, modificări și restaurări……………. …………………….. …………………….. ………. ………..22
I.6 Fântânile ……………………………………………………………………………………. ………………. ……..23
I.7 Relațiile Coziei cu bisericile orientale dar și cu alte biserici…………………… ……….. ………..28
I.8 Mănăstirea Cozia sprijin al Ortodoxiei românești din Transilvania …………… ……… ……….30
I.9 Rolul mănăstirii Cozia ca loc de creație culturală ……………. ………….. …………… ………………31
I.10 Școala de la Cozia. …………………….. ………………………… …………… ……… ……… ………… …….33

CAPITOLUL II. MĂNĂ STIREA TISMANA ………………………………. ……………….. …………36
II.1 Originea numelui Tismana …………………………….. …………………………. …………… ……………36
II.2 Localitatea Tismana ……………………………………………. ………………….. …………….. …………..36
II.3 O ctitorie anterioară Sf Nicodim ……………………………………………….. …………….. …………..37
II.4 Sfântul Nicodim de la Tismana …………………………………… ………………………….. ……………39
II.5 Danii făcute Tismanei ………………………………………………………………………………… ………..44
II.6 Pictura monocromă si sfintirea bisericii mari ………………. …………………………. …………….45
II.7 Arhitecutra și stilul mănăstirii Tismana ………………………. …………………………. …………….46
II.8 Mormintele și cimitirul ………………………………………… ……………………. …………. ………. …..50
II.9 Îmbunătățiri aduse de Matei Basarab Voievod. ………………………….. ………… ………… …..54
II.10 Pictura și iconografie. …………………………………………………. …………… …………. ……….. …..59
II.11 Opere reprezentative. ………………………………………………. ……………… ……….. ……….. …… 63
II.12 Tezaurul de la Tismana. ……………………………………… ………………………… ………. ………..64

CAPITOLUL III. MĂNĂ STIREA VODI ȚA …………. ………. …………………. …………… ……….66
III.1 Stilul și arhitectura mănăstirii Vodița…………………… ……………………… ……………….. ……66
III.2 Vodița astăzi …………………………. ……………………. ……………. ………. …………………… ……69

4
III.3 Danii făcute mănăstirii…………… ……………………… …….. ……… ……… ……….. ……….. ………69

CONCLUZII ………………………………………………………………………………… ………………… ……….73
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………. ……………… ……..75

5
Introducere

În lucrarea „ Principalele mănăstiri din secolul XIV din Oltenia” voi arăta rolul
deosebit de important pe care mănăstirile, aceste componente importante ale patrimoniului
istoric și cultural, l -au avut în societatea medievală românească.
Construirea de schituri și mănăstiri e străveche în toată aria locuită de români. Există
dovezi privind viața monahală care preced întemeierea voievodatelor. Bisericile și mănăstirile
noastre, care au rezistat epocilor de contropire, sunt mărturii istorice care atestă permanența
poporului pe aceste locuri. De numele a cestora se leagă evenimente istorice im portante , dar și
personalități a le culturii, istoriei și civilizației românești.
Pe lângă rolul religios sau duhovnicesc , de a sădi în sufletele credincioșilor credința în
Dumnezeu care a făcut din strămoși i noștri oameni evlavioși și buni creștini, mănăstirile au
avut și un însemnat rol cultural fiind un factor de progres în multe domenii. Așezările
religioase și mai ales cele mănăstirești au fost de -a lungul veacurilor adevărate centre
spirituale în care a u apărut mai întâi primele manuscrise, apoi traduceri în românește ale
Sfintelor Scripturi și ale altor lucrări duhovnicești, primele ateliere de broderie religioasă și
domnească, școli de pictură murală, arhitectură, sculptură și argintărie.
De asemenea , mănăstirile au reprezentat primele așezăminte de asistență socială.
Bolnițele construite pe lângă mănăstiri erau un fel de spitale sau azile pentru călugării bătrâni
și bolnavi dar și pentru alți oameni suferinzi.
Mănăstirile ctitorite și înzestrate de vo ievozi și boieri sunt astăzi depozitare ale unui
bogat tezaur de cultură și civilizaț ie românească. De aceea , considerăm că este importantă
cunoașterea și valorificarea acestui patrimoniu național.
Pentru realizarea aces tei lucrări, în documentare ne -am bazat pe cărți, articole, studii
teologice, pe care le -am expus în bibliografie. Lucrarea este structurată în trei capitole fiecare
dintre acestea pre zentând o mănăstire din Oltenia: Cozia, Tismana și Vodița.
În capitolul întâi am prezentat ctitoria lui Mirc ea cel Bătrân [ 1386 -1418 ] de la Cozia,
monument restaurat integral dar care își păstrează originalitatea ințială, dar și Bolnița
mănăstirii, ctitorie a lui Radu Paisie. Așezarea Coziei aproape de hotarul Transilvaniei, pe
malul drept al Oltului, la adăpo stul muntelui, o adevărată „ fortăreață” înconjurată de piscuri
impunătoare, a făcut din aceasta un sprijin pentru locuitorii din ținuturile Almajului și
Făgărașului dar și din zone mai îndepărtate, care au găsit adăpost între zidurile mănăstirii de -a
lungul celor șase veacuri de istorie.

6
Cel de -al doi -lea capitol este despre mănăstirea Tismana, o bisericuță din lemn construită
de un călugăr sârb, Nicodim, astăzi sanctificat, care a fost înlocuită de domnitorul Radu I cu
un locaș de zid. La faima de care s -a bucurat mănăstirea Tismana a co ntribuit cu siguranță și
frumusețea locului unde a fost construită.
Al trei lea capitol al lucrării este despre mănăstirea Vodița, cea mai veche ctitorie atestată
documentar, ridicată tot de Sfântul Cuvios Nicodim, în apropierea graniței dintre Imperiul
Austro -Ungar și Țara Românească.
Am prezentat în lucrare stilul bizantin cu caracteristic ile constructive românești care
face din aceste mănăstiri o bogată sursă de documentare pentru arhitectură, sculptură în piatră
și lemn și pictură, dar și transformările suferite de -a lungul secolelor, reparațiile și lucrările de
renovare care au fost necesare ca urmare a epocilor de primejdii, pustiiri ș i jafuri la care au
fost supuse. Am menționat daniile voievozilor și boierilor pentru înzestrarea acestor mănăstiri
dar și cimitirele cu morminte în care odihnesc ,mulți dintre acești binefăcători alături de cei
care și -au petrtecut viața în aceste mănăstiri.
În muzeele din mănăstiri găsim astăzi numeroase picturi murale, icoane pe lemn, obiec te
de cult, manuscrise și cărți vechi care dovedesc că activitatea culturală a țării se concentra în
aceste mănăstiri.
Mulțumesc din suflet coordonatorului științific, domnului conferențiar universiar
doctor Radu Cârciumaru căruia îi sunt recunoscător pen tru sfaturile și sugestiile oferite pe
parcursul efecuării și redactării acestei lucrări, dar și tuturor profesorilor pentru informațiile
extrem de utile oferite în toți acești ani.

7
CAPITOUL I. MĂNĂ STIREA COZIA
Aceast ă străveche moștenire strămoșească, Cozia, reprezintă una dintre cele mai
autentice podoabe ale arhitecturii bisericești autohtone, trăiește și va dăinui în istoria noastră
având o însemnătate spirituală. În plan istoric Mănăstirea Cozi a ne va aminti de marele
voievod al Țării Românești, Mircea cel Bătrân, gloriosul ei ctitor dar și de alți mari domnitori
români de care trecutul acestui așezământ este legat. Mănăstirea Cozia care de 600 de ani
sălăjluiește pe Valea Oltului se află pe dru mul național Râmnicu -Vâlcea -Sibiu pe dreapta
Oltului între munți împodobiți cu brazi,stejari și tei. Cozia este locul ideal pentru cei ce
doresc să își refacă sănătatea dar și pentru cei ce își caută odihna, dator ită farmecului deosebit.
De asemen ea aici au poposit numeroși vlădici, mireni,pictori,poe ți,istorici așternând în
cronicile vremii pagini nemuritoare, înfățișând frumusețea și măreția mănăstirii dar și a
cadrului natural în care se află aceasta. Din acest punct de vedere este firesc ca și Mircea să fi
ales acest loc de pe Valea Oltului la poal ele muntelui cu același nume. Tot pe Valea Oltului la
aproximativ 1 kilometru de Cozia se află ruinele unei foste bisericuțe, vizibile și astăzi.
Numele este dat târziu fără vreo documentare detaliată, cei ce o descriu spun doar că este
anterioară Coziei. Aflăm din documentele aflate la Cozia cât și de la unii autori că această
bisericuță a purtat numele de „Biserica cu hramul Sf Ioan Botezătorul” dar și „Schitul Sf
Ioan” așezat „la Piatra” datorită stâncilor mari și goale ale muntelui „Narați” num it de
oamenii locului „Muntele Basarab”.
Este posibil să fi fost un schit al Coziei, un loc de sihăstrie al mănăstirii după cum
menționează cei ce au trăit aici în hrisoavele existente la mănăstirea Cozia, așa cum se vede și
în documentul din 8 no iembrie 1601 cât și în hrisovul din 8 noiembrie 1602 emise aici de
călugărul Gavriil Lotreanu de la Schit și semnate de Popa Andronie de la Piatra. Acest schit a
fost vizitat pe data de 29 iunie 1657 de Macarie1 și însoțitorul său Paul de Alep. Aici după
cum menționează Paul de Alep au găsit un pustnic, care l -a rugat pe patriarh să sădească un
nuc spre al avea ca amintire de la el. Cu timpul această bisericuță se ruinează fiind refăcută și
resfințită de Mitropolitul Țării Românești Teodosie în anul 1670. Î ntre anii 1802 -1838
bisericuța a trecut prin două mari cutremure, cel din 1838 ruinând -o în așa fel încât nimeni nu
a mai refăcut -o până în zilele noastre. Recent însă ea a fost înălțată cu aproximativ 3,80 metri
de la locul inițial pe munte ca urmare a lu crărilor de amenajări hidroenergetice de pe Olt în

1 Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie în Țările Românești, 1653 -1658 , Ediția Emilia Cioran,
București, 1960, p 183 -184.

8
perimetrul hidrocentralei Cozia Turnu. Însă nu se poate spune exact dacă este mai veche decât
Cozia sau nu2.
Unii cercetători3 își puneau problema dacă a mai existat la Călimănești o construcție
anterioară Coziei deoarece într -un document de înzestrare al mănăstirii reiese faptul că unele
bunuri imobiliare fuseseră dăruite lui Mircea de fratele său Dan I sau de tatăl său Radu I.
În decursul istoriei există numeroase descrieri ale locului în care a fost zidită Cozia. O
primă descriere îi aparține lui Gavriil Protul care la anul 1520 în lucrarea Viața Sfântului
Nifon spunea „ Aceia mănăstire avea locuri fără gâlceavă și alese, de petrecere călugărească,
departe de lume și era plină d e toate bunătățile cu munți mari și cu văi îngrădită și ocolită cu
un râu mare și izvoare mari și munte în jurul ei. Și are toată hrana călugărească pomi și
livezi și nuci și alți pomi roditori fără număr vii și grădini și acolo cură apă pucioasă….am
văzut cu ochii noștri acel loc și i -am zis pământul făgăduinței”4
Foarte frumoasă este și descrierea lui Paul de Alep ucenicul Patriarhului Macarie al
Antiohiei în urma vizitei din anul 1657. Sugestiv este actul din 20 ianuarie 1749 care îi
aparține lui Grigorie Ghica Voievod . În anul 1866 Cozia este descrisă de episcopul Buzăului
Dionisie.
Mănăstirea a fost ridicată la locul numit „Nucet5” pe Olt adică Cozia6 și i s-a spus
„Mănăstirea de la Nucet”. În decursul istoriei mănăstirea a mai fost numită și „Lăcașul
Sfintei Troițe”, „Mănăstirea Sf Troițe” după hramul ei însa cu timpul Cozia s -a impus în
detrimentul celorlalte denumiri deoarece mai există o mănăstire numită Nucet în județul
Dâmbovița7, Dan I fiind cel care a ajutat pentru prim a dată mănăstirea din Dâmbovița. Așa se
poate explica schimbarea numelui mai ales pentru a nu provoca confuzii datorită
numeroaselor danii făcute în timp. Distincția era acum necesară pentru a nu se ajunge la
revendicări din partea vreuneia din ele.
Însă există numeroase documente care arată că Mănăstirea Cozia a fost zidită într -un loc
ascuns, sărac, retras de lume având drumuri rele. În acest sens voievodul Gavriil Movilă
scutește satul Călimănești în anul 1619 de toate taxele și dările către stat cu condiția să refacă
drumul spre Cozia și să taie pietrele cu ciocanele în așa fel încât călugării să își poată duce
hrana cu căruțele.

2 Dinu C.Giurescu, Țara Românească în secolele XIV -XV, Editura Științifică, Bucureșt i, 1973, p. 362.
3 Ion Donat, Fundațiunile religioase ale Olteniei , Partea 1, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1937, p. 34.
4 Tit Semedrea, Viața Sfântului Nifon , București, 1937, p. 28.
5 Vaida Gamaliil, Mînăstirea Cozia Ieri și astăzi, Ediția I, Editată de Episcopia Râmnicului și Argeșului, 1977,
p. 10.
6 Ibidem , p. 10.
7 Constantin C.Giurescu , Două monumente religioase din veacul al XIV -lea, Nucetul sau Cozia de Vâlcea și
nucetul din Dâmbovița , Revista Mitropolia Olteniei, nr 1 -4, 1961 , p. 38 -40.

9
După cercetările recente se crede că această ctitorie a fost zidită între anii 1386 -1388 și
1392. Se pare că în primul din acești cinci ani Popa Gavriil egumenul de la Călimănești
împreună cu toată conducerea și cu o parte din călugării mai vârstnici trece la Cozia, locașul
de la Călimănești8 rămânând ca și Cotmeana doar un metoc al Coziei. Putem spune că Mirce a
a zidit Cozia la sfatul călugărului cărturar Nicodim de la Tismana9. Este o certitudine că
Nicodim a fost duhovnicul lui Mircea încă de când acesta era tânăr, iar când ajunge domn îl
poartă pe Nicodim oriunde merge. Cozia este târnosită de Nicodim al căr ui portret este redat
în partea de miazăzi a pronaosului mănăstirii. Ca locaș de cult Cozia s -a organizat sub atenta
supraveghere a lui Nicodim. Tot Nicodim îl numește pe primul stareț al Coziei și anume pe
Chir Gavriil, acest stareț fiind cel mai probabil un ucenic al lui Nicodim. Gavriil este
menționat în primul hrisov emis în 1388. În următoarea perioadă îi urmează Sofronie [ 1406 –
1418], și Iacob [1421]10.
Există totuși și o legendă11 care spune că Mircea pornind război împotriva ungurilor își
așează trupele pe Valea Oltului, iar cortul său și -l așează pe pajiștea din fața muntelui Cozia.
Chiar în prima zi pe când dormea în cortul său în vis îi apare o întruchipare dumnezeiască iar
la trezire ordonă să se zidească acolo un locaș de cult. Știm că es te doar o legendă deoarece
Mircea nu a purtat vreodată război cu ungurii.
Există două documente12 care arată clar că Mircea este ctitorul Coziei, aceste acte datând
din 20 mai 1388. În amândouă voievodul pomenește despre o mănăstire ridicată de el d e la
temelie, locaș ce poartă hramul Sfintei Treimi. Frescele ne -au păstrat chipul lui Mircea
zugrăvit pe zidul din partea dreaptă a naosului. Acesta apare îmbrăcat în cavaler medieval
apusean iar în mâini ține macheta Coziei, închinând -o Maicii Domnului c u Pruncul Iisus în
brațe. Alături de Mircea apare și fiul său asociat la domnie Mihail. Apar multe date cu privire
la asocierea lui Mihail la domnie dar primul act cu dată sigură este cel emis la 11 mai 1409. În
timp existența Coziei a pus multe probleme ș i nedumeriri. Emil Lăzărescu13 constată în urma
cercetărilor că la Biserica mare a Coziei există două date distincte pentru zidirea ei. Prima
teorie ar fi cea a zidiri în anul 6809 – 1301 teorie total greșită datorită pisaniei aflată deasupra
ușii, iar cea de-a doua dată este cea de 6894 -1386 fiind o teorie mai acceptabilă conform

8 Nicolae Șerbănescu, Nicolae Stoicescu, Mircea cel Mare [1386 -1418] 600 de ani de la urcarea pe tronul
Țării Romanești , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe române, București, 1987, p.
208.
9 Nicolae Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana , Volumul 1, Editura Online, Tismana, 2010, p 30.
10 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1991, p. 314.
11 Petre Antonescu, Monastirea Cozia , Tipografia Thoma Basilescu, București, 1903, p. 10.
12 Mircea Păcurariu, op cit, p 314.
13 Emil Lăzărescu, Data zidirii Coziei, Volumul 1, București, 1962, pp. 107 -133.

10
pisaniei din 1704 -1705. Această dată corespunde cu punerea temeliei Coziei imediat după
urcarea pe tron a lui Mircea. Din nefericire nu s -a găsit o explicație pentru aceste date di ferite
nici cu ajutorul izvoarelor narative nici cu ajutorul inscripțiilor așa că explicația trebuie aflată
cu ajutorul documentelor déjà existente.
Pe baza documentelor și a cercetărilor arheologice se poate afirma existența unui nucleu
monahal la Călimănești cât și la Cozia unde o obște monahală viețuia în așezăminte mai
sărăcăcioase fapt ce îl va determina pe Mircea să ordone construirea ansamblului de aici. Așa
se explică și daniile făcute de Mircea în timpul domniei.
După cercetarea calen darului din anul 1388 se observă în acel an cu două zile înainte de
emiterea celor două acte mai exact pe 18 mai s -a serbat Sfânta Treime14.
Astfel după practicile ortodoxe și obiceiurile de la noi putem stabili cu exactitate mersul
evenimentelor între 17 -20 mai 1388 înainte de sfințirea bisericii. Pe 17 mai a avut loc o slujbă
de seară pregătitoare. În ziua hramului s -a săvârșit sfințirea bise ricii, de dimineață
desfășurându -se ceremoniile religioase lungi și obositoare atât pentru membrii clerului cât și
pentru Mircea care avea un rol bine stabilit. În acea după amiază s -a desfășurat un important
praznic cu masă protocolară cât și cuvântări și aprecieri. În mod firesc locașul de cult trebuia
să capete legalizarea situației juridice a proprietăților ce îi vor asigura întreținerea. Mircea
emite cele două documente ambele având data de 20 mai 1388, aceste acte prevăzând trecerea
Mănăstirii Cotmean a sub autoritatea Coziei cu tot cu zestrea ei. În primul hrisov Mircea
dăruiește Coziei satele Orlești și Cricov, o moară la hotarul Piteștilor, dar și un mertic anual
de la curtea domnească. Acest mertic cuprindea 220 de găleți de grâu, 10 buți de vin, 10
burdufuri de brânză, 20 cașuri, 10 vedre de miere, 10 bucăți de ceară și 12 bucăți de postav15.
Tot în acest hrisov Mircea întărește unele danii făcute de foști domni sau de unii boieri. Se
menționează o moară la Râmnic dăruită de Dan Vodă, cât și o vi e tot acolo dată de jupân
Budu16 .Se rânduia ca după moartea egumenului, doar soborul îl putea alege pe noul egumen
fără amestecul puterii politice sau bisericești.
Prin cel de -al doilea hrisov Cozia era împroprietărită cu satele Călimănești, Jiblea,
Bărdățani, Seaca și Hinătești toate fiind scutite de dări și munci pentru următoarea perioadă,
mănăstirea este împroprietărită cu alte sate, probabil peste 10 la număr, bălți cu pește, mori,

14 Emil Lăzărescu, op cit, p. 130.
15 Mircea P ăcurariu, op.cit., p. 314.
16 Ibidem.

11
produse alimentare17. Datorită acestor danii Cozia ajunge a doua c ea mai bogată mănăstire din
Țara Românească după Tismana.
Dan I face o danie Coziei ce consta în 310 sălașe de țigani18, iar pe lângă cele două
documente din 20 mai 1388 marele voievod Mircea dă numeroase hrisoave de danie Coziei
dintre care vom ami nti câteva. Într -un hrisov Mircea scutește toate carele mănăstirești de
vamă indiferent unde vor merge în țară, dăruind totodată și satele Miclușevețul, Curila,
Gârdanovețul acestea fiind sate dunărene19. Poruncește de asemenea ca oamenii din satele
boiereș ti care vor să se mute în satul Cărăreni să fie scutiți de dijme și să nu fie împiedicați a
se muta20, întărește un loc la apa Prahovei cu locaș de cult și metoh21, și mai dispune Coziei să
poată primi danii de la oricine indiferent că este vorba de boieri, cnezi, slugă sau om fără
stare22. După moartea lui Mircea daniile lăsate de acesta vor fi întărite de numeroșii voievozi
care vor urma la cârmuirea Țării Românești.

I.1. Stilul, arhitectura și pictura bisericii mari de la Cozia
Țările Românești au împrumutat stilul bizantin în varianta sa athonită adică st ilul bizantin
curat, autentic. Acest stil se folosește și la Cozia. Cu toate acestea Cozia întruchipează
armonios trecerea de la stilul bizantin al bisericilor grecești de secol XIII la stilul biz antin
autohton. La Cozia ca și Vodița, descoperim un monument de plan treflat cu un naos spațios
mult alungit cu absidă centrală la răsărit și cu două abside laterale, naosul fiind despărțit de
pronaos de un zid gros având la mijloc o ușă. Are o singură turlă, iar pronaosul boltit cilindric
și aproape pătrat fiind acoperit cu o boltă în leagăn. Totodată și naosul are un aspect
interesant, având un sistem de boltire unic, între cilindrul tamburului și pandantivii prin care
este asigurată trecerea de la pla nul pătrat la cel circular aparținând turlei. Aici turla a putut fi
reconstituită cu precizie, ea fiind acoperită de un strat de tencuială ca și toată biserica.23 Cozia
nu este o replică după vreo biserică sârbă ci mai degrabă o variantă după monumentele di n
această zonă. Cozia este de același tip cu bisericile sârbești dar spre deosebire de acestea este
concepută cu mai mult simț al măsurii și cu gustul logicii ce caracterizează tradiția bizantină.

17 Ibidem .
18 Marta Andronescu, Repertoriul Documentelor Țării Românești publicate până azi , extras din Buletinul
Comisiei Istorice a României XVI 1937, București, 1937, p. 21.
19 Ibidem , p. 95.
20 Ibidem , p. 113.
21 Ibidem , p. 94 -95.
22 Ibidem , p. 97 -98.
23Nicolae Ghika -Budești, Restaurarea Bisericii mari de la Cozia , în Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice, Tipografia Datina Românească, Vălenii de Munte, 1938, p. 22.

12
Pentru construirea Coziei Mircea apelează la unul din arhi tecții sârbi ai cneazului Lazăr sau ai
fiului său Ștefan Dușan.
Cozia beneficiază de o serie de caracteristici de construcție bine concepute încă de la
începutul zidirii care îi vor asigura rezistența, durabilitatea timp de șase secole, în același t imp
contribuind și condițiile de teren cât și fundația foarte bine realizată. Beneficiază de asemenea
de caracteristicile arhitectonice specifice școlii sârbești din Moravia.
Cozia reprezintă în același timp și o bogată sursă de documentare pentru ar hitectură,
pictură,sculptură în lemn și piatră. În ansamblul sau Cozia este făcută din blocuri mari de
piatră alternând cu cărămida aparentă acestea alternând cu mortar alb. În exteriorul bisericii se
remarcă o bogată si variată sculptură în piatră, Cozia fiind unică datorită ornamentelor
exterioare. S -a remarcat faptul că în dreptul fiecărei ferestre cât și în dreptul fiecărei rozete
există un model unic de sculptură în piatră în acest fel evitându -se monotonia. De asemenea
cercul rozetelor este înconjura t de cărămidă. Acest tip de ornament se găsește și la arcadele
ferestrelor. Ferestrele sunt încadrate în chenare de piatră neagră descoperite recent..Aceste
chenare reprezintă o operă unică în stilul nostru ornamental. Aceste ornamente proveneau tot
din at elierele din Moravia iar pe lângă aceste forme geometrice sau florale se mai găsesc și
împletituri, balauri, dar un ornament specific este acvila bifefală24, sculptată în arhivolta
încandramentului uneia dintre ferestrele prin care intră lumină în naos. Ace astă pasăre are
două capete, cu trupul și aripile bine evidențiate, având pe ambele părți tot de două păsări,
credem că tot acvile, toate având pe cap mici coroane. Motivul acvilei bifaciale îl regăsim
pictat și în Biserica mare a Coziei cât și în paraclis ul aceste mănăstiri construit de Ioan de
Hurezi. Un al treilea monument în care regăsim acest motiv este Bolnița, unde acvile
împodobesc mantia lui Mircea. Pe mantia marelui voievod numărăm nu mai puțin de șapte
astfel de acvile, ce sunt extrem de stilizat e.
Găsim în același timp și rozete stilizate cu motive orientale. Ulterior în jurul rozetelor se
descoperă și cruciulițe din ceramică, aceste cruciulițe fiind amplasate în jurul rozetelor. Sunt
17 rozete 4 din ele fiind unicate. Aceste 4 rozete sunt amplasate la baza turlei. 11 rozete
înconjoară Cozia iar 2 sunt ascunse în fața bisericii una la dreapta și alta la stânga având și ele
sculpturi în piatră care de asemenea nu se repetă. Vechea catapeteasmă a fost distrusă de foc
iar cea de azi datează di n anul 1794 fiind făcută din zid.

24 Răzvan Theodorescu, Itinerarii m edievale , Editura Meridiane, 1979, p. 134.

13
Odată cu construcția bisericii Coziei se vor construi și chiliile care formau incinta pentru
adăpostirea monahilor. Aceste chilii aveau aspectul unei cetăți închise, având ferestre la
interior, iar la exterior având cr eneluri de apărare vizibile și astăzi în partea de Sud.
Mircea cel Bătrân împreună cu Mihail Voievod au înzestrat mănăstirea cu trei clopote.
Clopotul mic și cel mijlociu au inscripționate în slavonă data 1395, iar clopotul mare este
datat la 1413. A ceste clopote se folosesc la Cozia până în anul 1879. După anul 1879 două
dintre aceste clopote ajung la Episcopia Argeșului iar unul la Episcopia Râmnicului. Totuși
există un clopot datat la data de 1385 cu numele lui Dan Voievod pe el .În cele doua acte
emise la 20 mai 1388 Mircea spune clar că el este ziditorul Coziei. Pentru lămurirea acestei
neînțelegeri P.P Panaitescu formulează o ipoteză25 și anume că mai înainte de Mircea a mai
existat un locaș de cult la poalele muntelui Cozia. Acest locaș este pără sit, iar Mircea în urma
dăruirii pământului de către boierul Non Udovă ordonă construirea unei noi mănăstiri. Cu
timpul se vor aduce atât de multe schimbări încât este greu în zilele noastre să se poată vedea
lucrarea originală.
Originală este și pic tura bizantină de secol XIV păstrată doar în pronaosul și naosul
bisericii mari. Această pictură se realizează între 1390 -139126. Se desfășoară un intens
menolog lângă Imnul Acatist realizat după un tipar clasic bizantin, pe bolți și registrul
superior, ia r pe peretele nordic, sudic și într -o mică măsură pe cel din vest este încadrată
viziunea Sf Petru cât și cele șapte sinoade ecumenice ce formează o lungă friză.
Pe partea inferioară a zidăriei se desfășoară o amplă teorie de sfinți, în acest grup se
remarcă pe latura nordică câțiva sfinți cu figurile alungite, aceștia oferind dovada trecerii de la
acea concepție narativă la pictura mistică.
Putem spune că pictura și arhitectura monumentală constituie unele aspecte specifice
acestor perioade, dar nu mai puțin relevante sunt și obiectele de artă decorativă fie că vorbim
aici de broderii, fie că vorbim de manuscrise miniate ori piese de orfevrărie. Aici manuscrisul
miniat atribuit lui Nicodim amintește de repertoriul Bizantin făcându -se referire la frumoasele
elemente florale de un albastru deosebit, cât și la eleganța împletiturilor vegetale și animale.
Ferecătura este din argint și aparține aceluiași stil bizantino -balcanic.
Modul în care este realizat chenarul și unirea unor motive de decor fac aluzie la sculptura
în piatră de la Cozia. În prima etapă a dezvoltării sale broderia medievală românească se află

25 Petre.P.Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2002, p. 188.
26 Nicolae.Tomoniu, op, cit, p. 30.

14
strâns legată de tehnica și iconografia bizantină. Cât despre epitaful27 de la Cozia experții
spun că nu este cu nimic mai deosebit decât cele din Peninsula Balcanică. Din punct de vedere
al esteticii afirmăm că pictura slavilor și cea a românilor rămâne tipic bizantină până la
sfârșitul evului mediu fără să se aducă modificări esențiale.
Mai sus am făcut unele referiri la Epita ful Coziei, care datează din 1395. Despre acesta
putem spune că este o capodoperă a broderiei liturgice bizantine. Tema iconografică este
Plângerea. În Epitaf îl vedem pe Iisus întins pe piatra de uns avându -i lângă el pe Fecioara
Maria care îl îmbrățișeaz ă, și pe Ioan Teologul aflat la picioarele lui. Patru îngeri poartă
iorosul împărătesc, doi dintre ei au aripile deschise și au ripidele în formă de serafimi întinse,
pe când ceilalți doi țin în mâini făclii. Personajele sunt grupate în așa fel încât suger ează
durerea omenească cât și slăvirea cerească, epitaful Coziei fiind printre primele astfel de
lucrări care respectă acest model. Sobrietatea lucrării este dată de motivele decorative situate
în partea de jos, aceste elemente formând două rânduri de semi palmete, frunze de acant legate
de o brățară, și care alternează cu un șir de calicii deschise. Pe lângă faptul că este o
capodoperă a artei bizantine aflăm și elemente gotice28.
I.2 Bolni ța. Bolnița era cuprinsă în incinta Coziei înca din cele mai vechi timpuri. Atunci
când s -au spart zidurile pentru a face loc șoselei, bolnița a rămas separata de mănăstire. În
prezent se află pe muchia dealului dinspre apus. Radu Paisie este considerat ctitorul bolniței.
N Bilciurescu29 afirmă că la fos ta bolniță se află o bisericuță zidită de Petru Vodă Cercel.
Și C. Alexandrescu30 crede că Petru Cercel zidește în anul 1584 o bisericuță în stil bizantin.
Din Pisania bisericii,zugrăvită pe o fâșie albă ce merge de jur împrejurul pridvorului reiese
clar că bolnița a fost zidită în anul 7051 dată la care domnea Radu Paisie și nu Petru Cercel.
În această biserică în partea stângă se află mormântul starețului Mihail după cum
dovedește și frumoasa piatră funerară. Această piatră de mormânt este înc adrată într -un
chenar având doi cerbi în colțurile dinspre răsărit iar în partea de apus un vultur și sculpturi în
relief. Pisania ne indică și hramul bolniței și anume hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Un
obicei foarte vechi este acela de a zugrăvi pisania în loc de a fi săpată în piatră.

27 Atanasia Văetiși, Artă de tradiție bizantină în România , Tipărit la Alfoldi Printing Hous e Hungary,
București, 2008, p . 96.
28 Ana Dobjanschi, Emanuela Cernea, Carmen Tănăsoiu, Ghidul Galeriei de Artă veche românească , Editura
Muzeul Național de artă al României, Ediția II, București, 2008 p.20.
29 Constantin Bilciurescu, Mănăstiri și Biserici din România , București, 1890, p. 227.
30 C. Alexandrescu, op.cit, p. 67.

15
Acest obicei este întâlnit la Biserica Domnească din Argeș cât și la Cozia. Bolnița are
formă treflată asemenea bisericii mari de la Cozia și se remarcă printr -o frumusețe
arhitectonică deosebită.
Naos. Biserica Bolnița nu are pronaos în locul lui se află o boltă cilindrică, iar în naos se
intră direct din pridvorul deschis31. Și aici se remarcă școala sârbească de secol XIV. În
tabloul ctitorilor unde este reprezentată bolnița în forma sa originală se pot vedea 12 rozete
sculptate în piatră32. Acestea nu răspundeau în interior și se crede că erau stric decorative.
Pereții exteriori erau înconjurați de ocnițe fiecare având propria rozetă sculptată în piatră. Din
păcate acestea au dispărut locurile lor fiind zidite și tencuite. În tabloul ctitorilor se pot
remarca și formele superioare ale bisericii, baza turlei, aticul retras și frontonul din fațada
estică33. Și aceste elemente vor dispărea în urma reparațiilor aduse de -a lungul timpului.
În interiorul naosului care este treflat se găsesc cele 4 picioare proeminente34 pe care se
află arcadele care susțin turla. Pe laterale avem arcade oarbe care au rolul de a contraversa
împingerile produse de greutatea turlei. Tot de la școala sârbea scă avem arcadele
semicilindrice încadrate în fețele de la baza turlei. Aceste arcuri au rolul de a elibera presiunea
arcurilor care susțin turla, în centrul acestor arcuri aflându -se deschideri care corespund în
interiorul bolniței. Astăzi ele nu se văd c ăci sunt astupate de șindrilă. Tabloul votiv ni le
înfățișează foarte clar ele fiind vizibile din interiorul bisericii. Baza turlei are formă conică
asemănătoare celei de la biserica mare a Coziei. Această formă conică are ca scop micșorarea
diametrului tu rlei cât și a greutății acesteia. Aici găsim numeroase picturi35dintre care
amintim, Iisus Pantocrator, Serafimi, Arhangheli, Profeți, Evangheliști.
Turla . Turla este înaltă, tencuită. Putem afla arhitectura ei dacă se cercetează sub actuala
tencuial ă.
Frontonul care făcea parte din fațada de apus a bolniței a fost distrus atunci când s -au
adus modificări acoperișului. Cel mai probabil se poate reconstitui pe baza cercetărilor
corespunzătoare. Există și o poală care se află peste cornișa princi pală ea fiind ascunsă sub
învelitoarea de șindrilă care mai mult ca sigur are o pantă mult mai mare decât învelitoarea
originală.

31 Nicolae.Ghika -Budești, Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia , Editura Mervan, București, 1931, p. 20.
32 Ibidem , p. 23.
33 Ibidem , p. 24.
34 Ibidem , p.25.
35 Ioana Iancovescu, Picturile de la Bolnița Mănăstirii Cozia , tom 2, București, 2012, p. 167.

16
Acoperișul S e pare că acoperișul ar fost făcut cu pantă mică, spre deosebire de turlă care
a avut acoperișul în formă d e cupolă36. În prezent acoperișul este din șindrilă cu pantă
abruptă.Acoperișul de la turlă se aseamănă cu al unor biserici din Moldova.
Interiorul. Ca proporții se aseamănă cu exteriorul fiind elegant și frumos cu o zugrăveala
deosebită. Tot în inte rior se găsește portretul lui Mircea și al lui Mihail. Ctitorul bolniței Radu
Paisie apare aici îmbrăcat într -o haină de culoare verde de brocart37
Putem spune că acest edificiu este ultimul care depinde de școala sârbească, toate
principiile de constr ucție fiind întocmai ca cele de la Biserica mare a Coziei, însă proporțiile
diferă prin înălțime și eleganță. Din acest motiv bolnița are o înfățișare aparte, diferită de
celelalte locașuri de cult din Muntenia indiferent de originea bizantină sau sârbeasc ă. Această
caracteristică o apropie de bisericile din Moldova.
Toate monumentele din această epocă urmează trăsăturile bizantine directe adică sunt
joase cu planul strâmt. Bolnița Coziei face excepție de la această regulă. La ea învie calitățile
rafinate specifice unei școli apuse spre deosebire de celelalte care sunt exemplele unei școli
care se formează încă și care încearcă sa își croiască drum pentru a ajunge la adevărata sa
expresiune și desăvârșire.
Pe când la unele monumente vom desco perii greșeli de construcție sau nedumeriri în
compoziție, la bolnița Coziei nu putem decât să admirăm calitățile care fac din acest locaș de
cult un monument ideal pentru această perioadă.
Observăm cărămizi verticale din fațadă caracteristice monu mentelor din secolul XVI,
găsindu -și originea tot în Serbia, acest stil găsindu -se și pe Valea Moravei cât și în Serbia
bizantină. Analizând arhitectura exterioară putem afirma că decorul nu mai este sârbesc. Aici
găsim pentru prima oară elemente decorati ve specifice zonei muntenești. Acest stil se
caracterizează prin fâșii orizontale alternate de cărămizi aparente tencuite, avem așa cum am
demonstrat mai sus cărămizi verticale, avem firide lungi și înguste realizate într -un singur
registru fără brâu orizo ntal care va deveni curent la bisericile următoare. Brâul care desparte
cele două registre suprapuse de firide la bisericile realizate în stilul vechi nu este regăsit în
Serbia unde găsim pe Valea Moravei numai arcade largi care se întind pe toată înălțime a
zidurilor. Prin urmare pe baza principiilor constructive care sunt de origine sârbești cât și
înfățișarea exterioară de origine românească putem afirma că bolnița Coziei este pe de o parte
ultimul monument în care regăsim elemente ale stilului sârbesc c ât și elemente ale arhitecturii

36 Ibidem , p. 25.
37 Nicolae. Iorga, Sate și Mănăstiri din România, Editura Librăriei, București, p. 250.

17
noi și pe de altă parte bolnița reprezintă primul exemplar al stilului autohton. Putem afirma că
acest monument ocupă un loc important în istoria artei din această perioadă.
I.B.Georgescu38 afirmă că arhitectura acestei bolni țe are o influență sârbo -bizantină obișnuită
în acea perioadă iar N.Iorga susține că ea prezintă un stil cu influențe moldovenești39. Cu toate
acestea apar și elemente noi, zidurile sunt lucrate din cărămizi cufundate în mortar, așezate în
lung și -n lat înc ât formează cadre pătrate de culoare roșie în mijlocul acestora este prins câte
un bolovan de râu astfel alternanța dintre rândurile de cărămidă și zid este evidentă asemenea
bisericii mari de la Cozia. Sub streașină întâlnim încă un element de împodobire, aici
cărămizile sunt așezate în așa fel încât ies la iveală decât vârfurile care formează un zig -zag
precum și privazurile de cărămidă care cuprind pietrele. Ca dimensiuni ea are 12 metrii
lungime cu 4 metrii lărgime.
Din fericire pictura originală realizată cu mult gust artistic se păstrează în totalitate. În
pridvor pe partea stânga se află portretul lui Mircea împreună cu fiul său Mihail. Tot în partea
stângă este reprezentat Stroe marele spătar care a supravegheat lucrarea. Acesta este
reprezent at cu mâna dreaptă pe piept iar în mâna stângă având o cruce. În partea dreaptă la
intrare sunt zugrăviți ctitorii. Iese în evidența portretul lui Petru Voievod ținând biserica în
mâna. În stânga sunt executate portretele familiei, fiul său Marcu Voievod, Doamna Ruxandra
și fiica lor jupânița Zamfira. Sunt amintiți ca zugravi David și Radoslav40. Astăzi în biserica
bolniței de la Cozia se oficiază Sf Liturghie numai în ziua hramului pe 29 iunie și slujbele
ocazionale de înmormântare. În restul anului bolnița este vizitată de turiști români și străini
dornici de artă, inspirație și recreere. Pentru valoarea inestimabilă a picturilor murale păstrate
intacte dar și pentru conservarea ei în acest cadru de pe Valea Oltului cât și datorită frumuseții
inegalabile a fost numită poate pe bună dreptate „giuvaerul secolului XVI de la Cozia„.
I.3 Cimitiru l
Începând cu secolul al XIV -lea cimitirul se afla chiar în jurul ctitoriei lui Mircea. În urma
cercetărilor din incinta Coziei la restaurarea din 1958 -1962 s -au descoperit morminte pe lângă
temelia bisericii.Actualul cimitir se află lângă biserica bolnița în partea de est a ei în jurul
clopotniței. La Cozia există numeroase morminte importante care merită menționate.

38 I.B.Georgescu, Mănăstiri și Biserici din România , p. 15 .
39 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii și a vieții Religioase a Românilor , Volumul 1, Vălenii de Munte, 1908 p.137 –
138.
40 Victor Brătulescu, Zugravi de biserică în Oltenia în veacul al XIV -lea, în Revista Mitropolia Olteniei, XV, 3 –
4, pp. 197 -206.

18
Mormântul lui Mircea .
Mircea moare pe data de 31 ianu arie 1418 Marele voievod a dorit ca după moartea sa
trupul lui să fie ad us și îngropat în biserica mare de la Cozia. El a încetat din viață după o
domnie de 32 de ani și a fost înmormântat pe data de 4 februarie nu la Argeș unde erau
îngropați strămoșii lui ci la Cozia ctitoria lui cea mai importantă. Locul de veci al lui Mir cea
are aspectul unui sarcofag egiptean fiind unic în țara noastră dar caracteristic pentru
mormintele apusene. Peste mormânt s -a pus o piatră mare care a fost distrusă în timpul
ocupației germane din 1917. Tot în 1917 Cozia a fost folosită pe post de graj d pentru cai de
către germani. La 15 mai 1938 au fost convocați preoți de la șapte biserici din Râmnicu
Vâlcea. Cu acest prilej s -a așezat noua piatră de mormânt. Mitropolitul Neofit I făcând vizite
canonice41 în Oltenia ajunge în 1746 și la Cozia. Din scr ierile lui aflăm că lângă Mircea este
îngropată și doamna lui cât și copii lui.
Dan Voievod moare în 1431 ucis probabil de moldoveni deoarece se împăcase cu turcii.
După Dan moldovenii pun pe tron un urmaș al lui Mircea numit Alexandru care moare în
1435. Dacă este sau nu îngropat la Cozia depinde de urmașul lui la tron care a stat doar câteva
zile și care este necunoscut ca nume. Cel mai probabil ultimul domn îngropat la Cozia este
Vlad Dracul deoarece nu mai avem alt document sau altă sursă care sa arate dacă a mai fost
îngropat acolo cineva.
Un mormânt important este acela al Maicii Teofana mama lui Mihai Viteazul. Acest
mormânt se găsește tot în pronaosul Coziei. După asasinarea lui Mihai pe Câmpia Turzii
mama sa Teodora42 se călugărește sub numele de Teofana. Moare în anul 1605 fiind îngropată
chiar lângă mormântul lui Mircea43 . Nepoții ei îi vor așeza o frumoasă piatră de mormânt
păstrată intactă.
La 15 decembrie 1657 într -un zapis de danie aparținând logofătului Stanciu este
mențio nat faptul că vrea să fie îngropat la Cozia după moarte. La 12 ianuarie 1659 este emis
un document de Mihai Radu Voievod către nepoții lui Stanciu, document care amintește de
daniile logofătului cât și de faptul că acesta este îngropat acolo.
Tot la Cozia își doarme somnul de veci și mitropolitul Varlaam. În timpul vieții Varlaam
emite două documente datate în 15 noiembrie 1702 în care menționează că încă din timpul
tinereții își dorea să îmbrace rasa călugărească. Menționează faptul că a ajuns egumen la
Cozia și de aici mitropolit al Ungrovlahiei. Călătorește la Ierusalim și la muntele Sinai după

41 Neofit I, Notițe de călătorie în Eparhie 1746 , în Revista BOR, an II, 1875 -1876, București, p. 470.
42 Nicolae Iorga , Tudora, mama lui Mihai Viteazul , Revista Istorică anul VI,I nr. 1 -3, București, 1921, p. 135.
43E.Kretzulescu, în Revista pentru I storie , Arheologie și Filologie , Institutul de Arte Grafice Carol Gobl,
Volumul XIV, 1913, București, 1914, p. 84.

19
renunțarea la scaunul mitropolitan. Atunci când se întoarce în țară zidește de la zero schitul
Trivale din Pitești. Fiind bolnav le cere călugărilor aflați lângă el sa îl ducă la Cozia pentru a
muri și a fi îngropat acolo.
Dumitrașco biv vel Paharnic
Tot la Cozia este îngropat și Paharnicul Dumitrașco. Despre acesta aflăm din documentul
emis la 6 aprilie 1706 când frații lui au dat moșia Vițichești mă năstirii Cozia pentru a -i fi lui
Dumitrașco de pomană și ușurarea sufletului lui și a Jupânesei lui.
Cel din urmă personaj important este Ioan Groful Bălăceanu.În anul 1736 are loc un
conflict între germani și turci la Cozia. Ioan Bălăceanu fiind bolnav și aflându -se la Cozia se
retrage în refugiu spre Lotru -Brezoi. Este ajuns în cele din urmă la Gura Lotrului și ucis pe
data de 24 martie 1737. La rugămintea soției lui Ioan, care se afla atunci la Brașov, părintele
Ghenadie arhimandritul Coziei la acea vreme a adus trupul răposatului îngropându -l lângă
ceilalți răposați și fericiți ctitori.
Familia lui Ioan Bălăceanu a făcut danie Coziei moșia Belitori ca să fie mănăstirii de
chivernisire iar moșilor lor , părinților lor și chiar și lor de veșnică pomenire.
Există și un document emis la 3 februarie 1743 care atestă că Ioan Bălăceanu a fost
internat la Cozia cât și faptul că a murit de mâna păgânilor fiindu -i adus trupul de Ghenadie și
îngropat alături de ceilalți răposați. Acest docum ent este emis de ficele lui Ioan și anume
Maria, Ilinca și Smaranda.
În biserica de la Cozia există și alte morminte a căror identitate nu a fost descoperită.
Paraclisul de sud -est.
Paraclisul de pe latura sud -estică poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Este
construcția lui Amfilohie egumen al Coziei în anul 7092 adică anul 1583 pe când domnea
Mihnea II Voievod Turcitul44.
Acest paraclis a fost zidit pentru nevoile spirituale ale domnitorilor, fiind funcțional și în
zilele noastre. Pe lângă liturghia din ziua hramului se mai oficiază diferite slujbe ocazionale.
În afara paraclisului deasupra ușii de apus se păstrează pisania în limba acelor vremuri,
slavona, pisanie care este săpată cu multă pricepere și îndemânare. Data de 1594 este
interpretată de N.Iorga ca fiind greșită contrazicându -i pe Ghenadie și Tocilescu care citeau
data de 7012 adică 1504 neacceptată deoarece la acea dată domnitor era Radu cel Mare.
Din picturile originale se păstrează decât icoana h ramului aflată la cealaltă ușa a
paraclisului, pictură ce datează din secolul XVI restul picturilor fiind refăcute în secolul XIX.

44 Alexandru Ștefulescu , Documente slavo -române relative la Gorj 1406 -1665 , Tipografia Nicu D. Miloșescu,
Târgu -Jiu, 1908, pp. 200 -201.

20
În anii 1958 -1962 la aniversarea trecerii a 370 de ani de la zidirea paraclisului a avut loc
o restaurare folosindu -se cele mai noi și moderne tehnici și metode, făcându -se o întărire în
beton armat, întărire ce îi asigură existența în viitor.
Paraclisul de nord est .
Este construit în zona chiliilor de răsărit -miazănoapte, fiind simetric cu cel de la miazăzi.
Turlele celor două paraclise, alături de turla bisericii mari aflată în mijlocul lor îl vor
inspira pe poetul Grigore Alexandrescu. Vizitând mănăstirea în 1842 scrie celebra poezie
Umbra lui Mircea la Cozia . Acest paraclis este construit de Arhimandritul de Hurezi așa cum
reiese din pisania săpată la ușa de la intrare. Ctitorul acestui paraclis mai este menționat într –
un document datat 4 iunie 1720.
Pe 10 iunie același an ctitorul menționează că a făc ut paraclisul cu zugrăveală, tâmplă,
poleială, pardoseală, policandru, cărți, odăjdii, cele două camere boltite de lângă paraclis, și
foișorul.Acesta mai dă paraclisului o cruce poleită cu aur și smalț, potir, disc, dveră, lingură
de argint, acoperăminte d e hataia, bazma de legar, antimis cu moaște, masă de prestol, poală
cu proscomidie de la Misir, sfită, stihar cu flori, două epitrarhire cu flori de fir, anaforiță,
sfeșnic, o cădelniță, Evanghelie românească și Apostol, liturghier rusesc, minei, octioh,
ceaslov, psaltire românească și slavonă, policandru de Veneția și multe altele.
Paraclisul a rezistat în bună condiție un veac și jumătate, în el făcându -se slujbe, iar după
așezământul Arhimandritului de Hurezi, Ioan, s -au oficiat liturghii și slujbe de pomeniri în
fiecare zi de joi și la ziua hramului.
Valurile Oltului au înghițit o parte din el după aproximativ 150 de ani de când a fost
ridicat.
Într-un raport datat 11 martie 1859 egumenul de la Cozia demonstrează faptul că a căzut
un stâl p de beton, stâlp ce se afla stavilă împotriva apelor învolburate ale Oltului. Tot în acel
raport egumenul cere un arhitect care să constate urgent stricăciunile și să facă un plan care să
salveze clădirile de la dezastru.
Victoria Oltului asupra unei părți a Coziei ca și prăbușirea și înghițirea unei părți însemnate
din paraclisul nordic cu turla, picturi, și alte lucruri importante din biserică l -au inspirat pe
poetul George Coșbuc care a scris Cântec demonic.
După acest episod dramatic în ceala ltă jumătate se mai păstrează câteva picturi originale
din epoca brâncovenească, precum și câteva portrete ctitorești aflate pe peretele de vest al
paraclisului, portretul lui Mircea cel Mare cu inscripția Ioon iar sub picior un grafit, portretul
lui Const antin Brâncoveanu cu inscripția Constantin B. Basarab Voievod, portretul

21
Mitropolitului Ungrovlahiei Antim Ivireanu 1708 -1716, portretul Episcopului Râmnicului
Damaschin, portretul lui Ioan egumenul Coziei 1710 -1711.
I.4 Muzeul și colec tia de obiecte bi sericești.
La noi în țară există legi care definesc clar concepția de patrimoniu cultural. Aceste legi
vizează și cultele religioase pentru că multe obiecte bisericești au și o mare importanță cât și o
valoroasă însemnătate artistică, documentară și istorică.Aceste obiecte sunt păstrate în muzee
cât și în muzeele bisericești45.
În partea sud -estică a Coziei în șase camere de la parter și etaj s -a organizat o colecție de
obiecte bisericești de o mare importanță istorică, această colecție fiind vi zitată de aproximativ
200.000 turiști din toată țara dar și din străinătate. Acest număr se ia în considerare doar
pentru cei ce vin prin agențiile de transport excluzându -i pe cei care se deplasează cu vehicule
proprii cât și pe cei ce se află la tratamen t în stațiunile de la Cozia, Căciulata și Călimănești.
Aici sunt expuse icoane vechi ce datează din secolele XVI -XIX pictate pe lemn cât și pe
sticlă. De asemenea aici descoperim obiecte de cult, tipărituri în limba română cu caractere
chirilice, tip ărituri în slavonă și greacă, câteva dintre acestea fiind tipărite la vechea tiparniță
din Episcopia Râmnicului, restul fiind tipărite în alte tiparnițe de la noi din țară cât și la
tiparnițe din străinătate46.
Tot la muzeul Coziei se află manuscrise importante, evanghelii ferecate cu metal și pietre
prețioase, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, Cazania Mitropolitului Varlaam, câteva
fragmente din sculpturi în piatră datând din secolul XIV, bucăți din piatra de originală de pe
mormântul lui Mircea. Cea mai mare parte din obiectele amintite mai sus au legături directe
cu Cozia. Între multe altele s -au folosit și păstrat în colecție obiecte ale unor stareți și călugări
cozieni.
În cerdacul lui Mircea se precizează proiectul de stemă al Principatel or Unite și anume
Capul de Bour care era stema Moldovei și Vulturul care era stema Țării Românești În
celelalte camere sunt prezentate documente care prezintă evenimente din timpul domniei lui
Mircea cel Mare cât și din istoria Coziei.
Concluzionând putem afirma că mănăstirea Cozia cu toate valorile artistice, istorice și
muzeistice este un monument vechi, religios și artistic de o mare însemnătate a cărui existență
este legată de trecutul istoric și cultural al țării noastre.
În prezent din cau za așezării geografice în care se află, rolul ei istoric, cărturăresc, artistic,
poetic, dar și faptul că de 600 de ani adăpostește mormântul marelui apărător al credinței și al

45 Vaida Gamaliil, op cit , p. 48.
46 Ibidem , p.49.

22
țării, Mircea cel Mare, toate aceste lucruri fac din acest locaș cea mai vizit ată mănăstire din
țară.
În anul 1983 cu ajutorul și bunăvoința conducerii Muzeului de Istorie al județului Vâlcea s –
a organizat expoziția de obiecte vechi de la Cozia, construindu -se vitrine noi, amenajându -se
camerele muzeului și găsindu -se o tematic ă nouă. Noua structură este organizată în
următoarele teme:
1. „Cozia trepte în timp”, aici putem vedea obiecte de ceramică și monede romane,
ceramică dacică și piese care au legătură cu începutul mănăstirii, sigiliile lui Mircea cel
Bătrân și Mihai Viteazul, dar și acte de danii ale ctitorului.
2. Următoarea temă se numește „Comori de artă medievală” unde vizitatorii pot vedea
picturi pe lemn din secolul XVI -XIX.
3. O altă temă interesantă este „Cozia în civilizația scrisului românesc” un de descoperim
manuscrise, facsimile, tipărituri dar și multe alte scrieri.
4. Cerdacul lui Mircea inclus și el în cadrul muzeului este rezervat temei „Personalități de
seamă despre Cozia, poeți, scriitori, călători străini și conducători.”
În C artea de Aur a Coziei regăsim impresii și semnăturile numeroșilor oaspeți,
reprezentanți ai bisericilor din țara noastră și din alte țări, conducători de state, miniștri,
ambasadori, militari, profesori, scriitori și cărturari47.
I.5 Adaosuri, modificări și restaurări . Datorită vremii, al procesului de măcinare cât și al
diverselor întrebuințări de -a lungul celor 6 secole Cozia a suferit numeroase reparații și
restaurări.
Marele voievod al Țării Românești Neagoe Basarab ajută la reconstrucția mănăstirii în
anul 1517. Se aduc reparații turlei după cum aflăm din pisania pictată pe zidul de nord al
bisericii mari. Tot din timpul lui Neagoe Basarab datează și cele două fântâni din incinta
mănăstirii, havuzul din fața bisericii și cijmeaua de sub cerdacul aripii de nord -vest a
clădirilor.
I.6 Fântânile . Așa cum am menționat mai sus în timpul domnitorului Neagoe Basarab,
sunt construite două fântâni48 la Cozia fiecare având un scop bine definit. Cea din fața
bisericii servea ne voilor materiale și spirituale ale credincioșilor, iar cea de -a doua fântână
aflată sub foișorul chiliilor nordice servea nevoilor mănăstirii fiind situată lângă bucătăria
veche.

47 Gamaliil Vaida, Cozia locaș de gândire și cultură românească , Editura Episcopiei Rîmnicului și Argeșului,
Râmnicu Vâlcea, 1983, p. 77 -78.
48 Pavel Chihaia, Două Fiale în Țara Românească, construite de Voievodul Neagoe Basarab, în revista Glasul
Bisericii, Editura Arhiepiscopia Bucureștilor, București, 1967, p. 1145.

23
În consecință cea de -a doua fântână din incinta Coziei se află la nor dul bisericii în
ansamblul camerelor de la miazănoapte sub un foișor. Ea poartă numele „Fântâna lui Neagoe
Basarab 1517”. Aici se află o placă care are un orificiu pin care țâșnește apa și un jgheab
amândouă fiind din piatră. Bolta care acoperă această fân tână se sprijină la sud pe doi stâlpi
de piatră, cu capiteluri fiecare capitel având sculpturi diferite, iar la nord pe două console, una
din ele simbolizând un leu încovoiat din cauza balconului care este greu, pe care îl ține în
spate, având influențe bi zantine.
Fântâna din fața bisericii mari de la Cozia este foarte deosebită. Ea se află în colțul sud –
vestic al pridvorului bisericesc. Este alcătuită dintr -un bazin de piatră, și are o formă
octo0gonală, are o înălțime de 0,95 metrii și cu latura de 0, 37 metrii. Pe mijloc are o cruce de
piatră cu inscripție, iar prin brațele acestei cruci trec țevile de alimentare.Este caracteristică
perioadei domnitorului Neagoe Basarab49. Ea poartă numele de fială, baptizier sau izvorul ,
deoarece în ea la Bobotează și Izvorul Tămăduirii sau Vinerea luminată încă de la început și
până în zilele noastre se sfințesc apele pentru vindecarea bolnavilor cât și pentru aghiasma
mare care este ținută pentru trebuințele din timpul anului50.
În interiorul fântânii putem vedea un cap de om sculptat în piatră, cap ce are mustață
mare cu vârfurile răsucite în sus ajungând până în zona urechilor. Această fântână este
menționată și de Paul de Alep în anul 1657 .În interiorul bazinului erau odată patru chipuri iar
din gurile ac estora curgea apa. Din aceste patru chipuri în prezent se mai păstrează doar unul
singur. Putem afirma că în prezent cele două fântâni se găsesc în stare bună și oferă
vizitatorilor care trec pragul mănăstirii apă venită direct din izvorul muntelui51. .
O altă reparație semnificativă adusă mănăstirii pentru a o împiedica de la ruinare s -a
realizat la 200 de ani între anii 1583 -1590 pe câ nd în Țara Românească domnea Mihnea Vodă
al II Turcitul. În anul 1583 egumenul Coziei Amfilofie zid idem ește d in nou în colțul chiliilor
sud-estice un paraclis ce are hramul Maicii Domnului. În perioada construcțiilor s -au adus
modificări și întărituri în partea Oltului, din această margine pornind temelia cât și zidăria
paraclisului.
În secolul al XVIII Domnul Constantin Brâncoveanu reface ansamblul de la Cozia adică
biserica și chiliile între anii 1704 -1711. Portretul ctitoricesc se află în partea stângă a naosului.
În acest tablou îi regăsim pe Constantin Brâncoveanu domnul de atunc i, jupânul Șerban
Cantacuzino, spătarul Drăghici Cantacuzino tatăl său, jupânița Păuna mama lui Șerban,

49 Gamaliil Vaida, op cit , p. 52 -53.
50 Ibidem , p. 53.
51 Ibidem p. 53 -54.

24
jupânița Adriana cea de -a doua soție, jupânița Maria cea dintâi nevastă, și așezat lângă ele un
copil.
Tot în timpul restaurării se adaugă pridv orul bisericii mari, se refac picturile din interiorul
bisericii, în naos cât și în altar. Aceste picturi sunt refăcute de zugravii Preda și feciorii săi
Ianache, Sima și Mihail. Aceștia termină lucrările de zugrăvire de abia în anul 1705 fiind
menționați în pisania aflată în naos. O altă echipă de zugravi alcătuită din Andrei, Constantin
și Gheorghe pictează iar pridvorul între 1707 -1708. Credem că aceste lucrări durează cel puțin
un an deoarece în inscripția sud vestică a pridvorului se menționează anul 1 707 iar în partea
nord vestică găsim inscripția cu anul 1708. În anul 1710, an în care Ioan de la Hurezi zidește
Sfântul paraclis din zona chiliilor de miazănoapte, cele două camere boltite, și foișorul, reface
toată parte de nord a cetății deoarece aceast ă parte a fost lovită fără milă timp de sute de ani
de ploaie, grindină, ninsoare. Atunci când reface clădirile de la Cozia, Brâncoveanu folosește
un stil arhitectonic propriu, ridicând patru foișoare două aflate în partea sudică două în partea
de nord, ma i ridică așa cum am menționat mai sus pridvorul aflat în fața bisericii dar mai
ridică cinci camere domnești și bucătăria brâncovenească52.
În timpul conflictului din anul 1736 Cozia este distrusă de foc, urmele focului putând fi
văzute la clădirile d e locuit, beciuri, cât și la biserica mare la baza turlei, unde lemnele aflate
în zidul de piatră sunt carbonizate. Primul incendiu izbucnește în timpul lui Brâncoveanu,
care este nevoit să ordone refacerea picturilor din naos și altar. Și chiliile vor av ea de suferit
ele având nevoie sa fie refăcute.
După 1800 la Cozia au loc cele mai multe schimbări, dintre acestea putem menționa
câteva, dărâmarea unor chilii de pe latura de vest, aceste chilii se prelungeau până la drumul
internațional, construi rea unor noi edificii acestea schimbând aspectul artistic al locașului de
cult.Din aceste edificii ridicate adică cele două pavilioane Bibescu doar unul mai este în
picioare în zilele noastre, și se află la intrarea mănăstirii pe stânga. Celălalt a fost dă râmat la
restaurarea din 1958 -1962.
În perioada 1800 -1920 lipsurile materiale dar mai ales lipsa interesului pe plan socio –
cultural au condus la decăderea ansamblului monastic de la Cozia. Astfel ca sursă de
inspirație, loc de odihnă și recreere, l oc de documentare artistică, culturală și spirituală, a
devenit un banal edificiu căruia i s -au încredințat alte treburi dintre care menționăm pușcărie,
Azilul Doamna Elena, lagăr de prizonieri, și nu în ultimul rând grajd pentru cai amenajat
inclusiv în b iserica voievodală.

52 Gamaliil Vaida, op cit, p. 59.

25
În timpurile acestea triste la Cozia au ajuns stareți care au cârmuit -o cu mare pricepere și
demnitate, punând suflet în acțiunile lor. În fruntea acestora se află Nifon Sevastis care ajunge
și mitropolit al Țării Românești53 timp de 11 ani. În anul 1846 Nifon întocmește rapoarte către
Ministerul Cultelor, iar prin insistența Mitropolitului de atunci Neofit s -au obținut aprobările
trebuincioase astfel încât la data de 14 august 1847 au început lucrarile de reconstruire a
Coziei. Atunci s -au distrus cele două părți din cetate care ajungeau la șosea și clopotnița
veche care se afla în fața locașului de cult, clopotniță ce se afla în partea de sud, iar apoi s -au
refăcut iarăși cele două pavilioane care alcătuia reședința domnească pe timp de vară.
Pentru mersul rapid al lucrărilor starețul mănăstirii vine cu ideea că este nevoie de foarte
mulți muncitori care să lucreze pe toată durata consolidării locașului de cult, număr care nu se
poate strânge numai din sătenii români fiin dcă și aceștia aveau datorii consătești.
Astfel la data de 28 februarie 1848 datorită lui Nifon Sevastis aflăm locul de baștină al
lucrătorilor. În total sunt 250 muncitori 60 din Vâlcea, 60 din Romanați, 60 din Olt, 70 din
Argeș. Acești muncitori su nt de fapt foști robi ai Coziei, acești robi fiind deprinși cu astfel de
îndatoriri. Tot din menționările lui Nifon aflăm că 490 de țigani dezrobiți sunt trimiși din nou
la muncă la Cozia.
Este înaintat către Departamentul Credinței o cerere pentru eliberarea a 4000 galbeni ca
oamenii să fie plătiți pentru truda lor. La data de 20 iunie 1848 este înaintat Departamentului
treburilor bisericești de către Nifon un hrisov ce are mare însemnătate istorică. Din acest
hrisov reiese că la Cozia lucrau numero și pietrari, tâmplari, fierari, salahori aparținând mai
multor etnii cum ar fi sârbi, albanezi, germani, unguri. Toți aceștia părăsesc locul de muncă
deoarece nu au fost plătiți, urmând să înainteze lucrul de abia după achitarea obligației
bănești. La dat a de 20 iunie 1848 arhitectul I.Schlatet întocmește un raport cu privire la
restaurarea Coziei începută în vara lui 1847 și încheiată de abia în toamna lui 1848. În acest
raport se menționează faptul că s -au ridicat pivnițele pavilioanelor,și s -au înlătura t tencuielile
clădirilor de căpetenie situate în colțurile frontului.
În primăvară s -a început așezarea soclurilor care aparțineau clădirilor, aceste socluri erau
lucrate cu măiestrie în piatră mare și frumoasă. Zidăria s -a ridicat până la cercuril e de la
ferestrele catului de jos, iar la a doua clădire până la nivelul de sus acest lucru permițând să se
ridice și grinzile.Lucrarea se încheie din cauza lipsei fondurilor, de la Cozia plecând marea
majoritate a muncitorilor, la fața locului rămân doar tâmplarul, niște califi, și lăcătușul.

53 Marcu Petcu, Nicolae Lihănceanu, Adrian Pintilie, Ramona Anca Crețu, Pagini din Istoria Monahismului
Ortodox în Revistele Teologice din România , Editura Bibliotecii Naționale a României, București, 2011, pp.
95-98.

26
La 28 noiembrie 1848 starețul de la Cozia înaintează Departamentului Credinței o listă
pentru unii din țiganii dezrobiți. În listă se specifică unde locuiau aceștia și câte zile a lucrat
fiecare în parte.Primes c de la mănăstire ca hrană o oca de mălai, 100 drazi de rachiu și 15
parpezi de fiecare. O altă listă conține toți țiganii dezrobiți care au fost trimiși să lucreze la
mănăstire în urma poruncii date de Domn.Numărul total al țiganilor este de peste 4500.
În timpul concediului de trei luni a lui Neofit pe scaunul Mitropolitan ca locțiitor ajunge
Nifon. După trecerea celor trei luni Neofit se întoarce iar Nifon își continuă drumul ca și
cârmuitor al Coziei.Trebuie să precizăm că se va ocupa de clădiri le începute ale Coziei până
în anul 1850. După moartea lui Neofit în anul 1850 starețul Coziei ajunge și rămâne
Mitropolit până în 1875 când moare.
Pentru refacerea Coziei și pentru ridicarea pavilioanelor s -a lucrat în total 16 ani, aceste
lucrăr i necesitând grele eforturi și multă trudă54. În anul 1897 superiorul de atunci al Coziei,
cere acordul Ministerului Cultelor pentru a desface două hambare de scânduri de la bolniță,
iar cu materialul scos de acolo să pună pardoseală sălilor situate în afar a caselor mănăstirești,
iar cu ce îi rămâne să acopere clopotele.
Însă după anul 1880 Cozia se afla încă într -o situație destul de gravă fiind în cea mai
mare parte a ei dărăpănată. Este transformată în închisoare. Cozia se găsește în această situaț ie
timp de 13 ani. Între anii 1903 -1916 Cozia găzduiește elevele azilului Elena Doamna.
În anul 1904 arhitectul N.C.Mihăiescu înaintează Ministerului Cultelor un deviz pentru
aprobare. În acest deviz arhitectul menționează ce reparații trebuiesc fă cute neapărat la
bolniță. Amintim învelire cu șindrilă, înlocuirea șarpantei, opt ferestre cu geamuri, repararea
zidului, opt ferestre de stejar, clopotnița care urma să se asemene cu cea de la Stavropoleos.
În timpul Primului Război Mondial clădir ile Coziei au fost folosite pentru adăpostirea
trupelor cât și grajd pentru cai55.În acest timp clădirile au suferit stricăciuni de nedescris.
În anul 1928 Comisia monumentelor istorice aprobă niște fonduri pentru restaurarea
turlei bisericii mari, cât și pentru niște schelării viitoare.Adevărata restaurare a început în
timpul puterii populare, atunci când complexul Coziei, s -a bucurat de o restaurare generală
alături de celelalte monumente istorice de la noi din țară.Această restaurare a necesitat e forturi
considerabile atât umane cât și materiale, la acestea adăugându -se cele mai noi procedee de
lucru și îmbunătățire.
Primul pas a fost acela de a se hotărâ intervenția și restaurarea ctitoriei lui Mircea.

54 Nicolae Iorga, Istor ia Bisericii Românești , Ediția II, Vălenii de Munte, 1908, p . 321.
55 Gamaliil Vaida, Mănăstirea Cozia între anii 1916 -1918 în lumina documentelor vremii , Revista Mănăstiri
Ortodoxe, nr. 10 -12, 1978, p. 792.

27
Începând cu anii 1958 se vor consolid a zidăria exterioară ale mănăstirii și clădirilor. S -a
încercat păstrarea formei lor originale, aici s -au refăcut instalațiile sanitare și electrice, având
loc amenajări spre Olt operațiuni încheiate la data de 1 ianuarie 1959.
Au urmat lucrări extre m de grele, repararea paraclisului lui Amfilofie, paraclis ce era
fisurat pe toate părțile, avea de asemenea bolțile crăpate iar grinzile de lemn erau putrezite,
după aceea s -au schimbat cărămizile aparente,care erau de asemenea degradate, a avut loc
supra betonarea calotei, s -au adus reparații șarpantei și acoperișului cu șindrilă din lemn de
stejar.
A urmat restaurarea colțului nordic al chiliilor cu paraclisul lui Ioan Arhimandritul dar și
vechea bucătărie brâncovenească. Între anii 1960 -1962 se vo r amenaja malurile cât și zonele
exterioare ale monumentului,clădindu -se zid de protecție, scări care duc spre Olt, lespezi de
piatră așezate pe alei, spații verzi și bănci aflate în jurul monumentului.
În decursul anului 1970 la Cozia se introduce centrală termică, fiecare cameră beneficiind
din acest moment de încălzire. În anul 1977 se realizează lucrări de schimbare cu tablă de
aramă a învelitorilor de șindrilă, la chiliile din interiorul Coziei. În anul 1983 se desfășoară
proiectul de amenajare al muzeului Coziei, după terminarea acestui proiect muzeul este dat în
folosință chiar în același an.
Tot în anul 1983 trebuie menționat că a început lucrările pentru conservarea și restaurarea
picturil or murale de la Cozia. În ultima perioadă la Cozia apar noi schimbări aici facem
referire la Complexul balnear Cozia și Hidrocentrala Cozia -Turnu .
Complexul balnear a luat naștere în urma descoperirii unor pânze de ape termale aflate
chiar în grădin ile mănăstirii.Pe baza acestor ape se pot trata numeroase afecțiuni. Menționăm
că baza de tratament de la Cozia poate fi vizitată oricând ea funcționează permanent și a fost
construită după cele mai noi și mai moderne principii, ea concurând cu alte astfel de stațiuni
situate în Europa56.
Cât despre hidrocentrala Cozia Turnu ne vom mărgini să spunem că momentul construcției
ei a schimbat aspectul teritorial al Coziei. După construcția hidrocentralei calea ferată a fost
înălțată și trece prin două tunele ce străpung muntele Teofil ajungând în cele din urmă în gara
Turnu57.
Aleea ce mărginește zidul dinspre Olt i -a fost sacrificat farmecul, alee pe care au călcat
mulți oaspeți de seamă dar și vizitatorii care vin aici zilnic. În schimb a fost lărgită și întărită

56 Gamaliil Vaida , op cit, p.77.
57 Ibidem.

28
aici folosindu -se vagoane de balast și fier beton. Aleea s -a amenajat cu bănci și cu balustradă
aflată deasupra unui zid de protecție ce lasă sentimentul de rezistență pentru următorii ani.
Acum zidul cel vechi nu va mai fi lovit de apele Oltului ca în poezia lui Grigore
Alexandrescu deoarece umbra turlelor celor două paraclise se va întinde peste oglinda lacului
format din cauza barajului din orașul Călimănești situat mai jos de Cozia.
În schimb imaginea munților ce închid defileul Oltului, care se unesc lăsând un fior
tulburător să treacă având imaginea lor în oglindă ușor mișcătoare a lacului dar și umbra
marelui voievod Mircea cel Mare care se plimbă prin acest decor precum și Oltul care își
așteaptă poeții care să scrie versuri despre aceste meleaguri lăsându -le moștenire generațiilor
ce vor veni după noi, lăsându -le și fiori de autentică poezie pe care cu siguranță ni i -au
transmis și nouă strămoșii noștri.
I.7 Rela tiile Coziei cu bisericile orientale dar și cu alte biserici
Influența orientală își face simțită prezența și în spațiul românesc lăsându -și amprenta și
asupra culturii. Această influență se poate observa mai ales în secolele XVI, XVII, XVIII, și
se întinde până la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Această influență s -a manifestat prin intermediul grecilor cât și prin Biserica Rusă și a
avut ca rezultat numeroase traduceri din cele două limbi.
După căderea Constantinopolului în anul 1453 creștinătatea orientală, mai precis
reprezentanții ei spirituali își vor îndrepta atenția cât și pașii către teritoriile creștine care erau
libere și se bucurau încă de libertatea religioasă ca Țara Românească, Moldova, Transilvania,
Rusia. În acest fel patriarhii au avut legături cu Cozia pe care o vor vizita, îi vor lăsa cărți
patriarhale, vor hirotonisi clerici, vor acorda ranguri de arhimandrit, ranguri ce vor fi pur
onorifice și nu în ultimul rând vor întării documentele deținute de Cozia.
În cele ce urmează vom evidenția relația Coziei cu trei dintre cele m ai importante
Patriarhii.
Patriarhia de la Constantinopol . Patriarhul Ieremia al Țarigradului afirmă în documentul
din 1593 faptul că în mănăstirile românești este haos din cauza schimbării dese a stareților. În
legătura cu documentul mai sus preciz at trebuie să menționăm faptul că acesta este publicat în
1952. De asemenea Patriarhul Ieremia poruncește ca stareții să fie aleși de soborul
mănăstiresc și nu impuși de boieri58.
Și Chiril Lucaris prin cartea sa dată la 13 februarie 1639 menționeaz ă același lucru ca și
predecesorul său și anume că unii ieromonahi pentru a fi numiți ca stareți se duc la boieri cu

58 Gamaliil Vaida, op cit , p.199 -200.

29
cadouri în acest mod prăpădindu -se lucrările și buna orânduire a mănăstirilor.Asemena lui
Ieremia și Chiril poruncește ca la Cozia să se al eagă starețul de către cei din mănăstire, iar cel
ce voiește să ajungă stareț cu intervenția boierilor să fie dat afară din cler și să nu mai aibă
voie vreodată să slujească sau să revină în viața monahală59.
Patriarhia Ierusalimului . Prin actul s ău Patriarhul Teofan ia decizia ca românii din satul
Studenița, acei moși care sunt scriși în hrisovul lui Mihai Viteazul să fie dați Coziei, iar cine
nu se va afla printre aceia să fie lăsați liberi. Tot Teofan scrie în anul 1637 o carte către
egumenul de la Cozia, către toți monahii de acolo, dar și către Dolhan și Udrea logofăt și
tuturor sătenilor din Călimănești, Bogdănești, Dăiești fie ei bătrâni ori tineri, mari sau
mici.Teofan arată că înaintea lui s -a înfățișat boierul Andronic Vornicul, boier al v oievodului
Matei Basarab.Acest boier se înfățișează din cauza unei neînțelegeri între el și Cozia,
neînțelegere ce constă într -un zaton de pește. Boierul susține că înainte era apa Oltului pe
ocina Simbotinului, de către satul Călimănești dar apa Oltului s e mută din matcă rămânând
doar acel zaton. Boierul Andronic susține că acel zaton este al său pe ocina Simbotinului, iar
monahii de la Cozia susțin că este al lor pe ocina Călimănești. Pentru a lămuri lucrurile
Teofan le cere amănunte celor ce știu în amăn unt al cui a fost acest zaton60.
În 1664 noul patriarh Nectarie emite un act către egumenul de atunci al Coziei, Varlaam,
și către ceilalți călugări îndemnându -i să țină obiceiul după cum le -a fost lăsat de ctitor și
voievozi, fără a accepta vreun s prijin al boierilor în al numi pe stareț.
Patriarhia Antiohiei. Pe data de 28-29 iunie 1657 patriarhul Macarie împreună cu
arhidiaconul Paul de Alep vizitează Cozia. Cei doi au fost prezenți la Bolniță în momentul
privegherii, moment ce ține toată n oaptea. În ziua următoare, luni, a avut loc sărbătorirea
Sfinților Apostoli, iar prealuminatul patriarh a ținut liturghia în Biserica mare, iar în timpul
aceste liturghii a făcut o hirotonie de preot și de diacon. Tot în cadrul liturghiei patriarhul l -a
încins pe egumenul Coziei cu un brâu acordându -i titlul de arhimandrit, iar după încheierea
slujbei a făcut o pomenire pentru ctitori61.
A doua zi, Macarie pomenește în cartea sa patriarhală faptul că Ștefan ieromonahul
împreună cu egumenul Coziei și c u toți călugării au venit în fața sa pentru ai arăta cărțile de
milă ale regretatului Gavril Movilă, Matei Basarab cât și celorlalți care au făcut danii către
Cozia. Pe baza acestor cărți Macarie a întărit cu blestem mare pentru toți acei cămărași care
caută întărire și vor să ia și bir de la țiganii aflați la Râmnic.

59 Ibidem.
60 Ibidem , p. 202.
61 Paul de Alep, Călători străini despre Tările Române , Volumul.I, Partea I, București, 1976 , pp. 182 -184.

30
Din cărțile date de reprezentanții celor trei patriarhii putem observa în mod cert mai ales
sfaturile pentru apărarea privilegiului acordat de Mircea pentru Cozia prin însuși actul din 20
mai 1388 care ne spune că acest locaș de cult, Cozia, să fie condus după orânduiala lui
Gavriil, iar după moartea lui nici ctitorul și nici un alt voievod, nici mitropolit, nici boier, ci
numai soborul fraților care viețuiesc în pace și bună înțeleg ere în acest așezământ.

I.8 Mănăstirea Cozia sprijin al Ortodoxiei românești din Transilvania.
Datorită așezării sale geografice, Cozia, fiind construită extrem de aproape de fosta
graniță Austro Ungară de la Câineni, a însemnat peste veacuri o g aranție a vieții românești și a
ortodoxiei pe ambele părți ale Carpaților.
Deși făcută din piatră masivă granița de la Câineni a încercat pentru o bună perioadă să
rupă legăturile Transilvaniei cu Țara Românească, dar totuși românii au rămas uniți î n suflete,
oferindu -și ajutorul unul altuia la nevoie, având bucurii și suferințe împreună și tot împreună
așteptând clipa împlinirii dorinței mult așteptate, aceea de a se uni cu frații lor de dincolo de
Carpați. Această graniță a fost dată Coziei de domn itorul Mircea cel Bătrân în anul 1415.
Ierodiaconul Isaia de la Cozia fiind copist face să se nască din munca lui un manuscris și
anume Acatistul slavon scris de la Cozia pe Olt apărut în 1559.
În mod clar Cozia a întreținut relații cu ortodox ia românilor din Transilvania încă din
timpuri străvechi, fapt ce reiese și din acest manuscris ieșit de la Cozia și trimis la mănăstirea
Hodoș Bodrogaflată în eparhia Aradului62.
Din Sibiu în 1789 Guvernatorul Transilvaniei emite un salvconduct egum enului Coziei
Florian, pentru a putea circula liber în Transilvania atunci când va fi necesar să o facă, reușind
în acest fel să se întâlnească cu frații care au același neam și aceeași religie ca și noi.
În tot acest timp Cozia a fost o sursă de învățătură pentru preoții din Transilvania cât și
pentru credința străveche amenințată de învățăturile greșite ale luteranilor, calvinilor, și mai
ales cele ale catolicilor.
În anul 1756 Ioan Piuraru din c omuna Sadu aflată în județul Sibiu răspunde necesităților
sătenilor din acea regiune și se duce la Cozia unde stă timp de șase luni pentru a învăța, iar la
sfârșitul celor șase luni primește darul preoției chiar de la mitropolitul Țării Românești. Acest
Ioan Piuraru odată întors acasă slujește doi ani la biserica din satul lui fără a fi însă recunoscut
de episcopul unit Petru Paul Aron.

62 Eugen Arădeanu, Lucian Emandi, Teodor Bodogae, Mînăstirea Hodoș -Bodrog , Editura Episcopiei Aradului,
Arad, 1980, p. 41 – 42 și 171 -191.

31
Un personaj de seamă care merită menționat este și Sofronie de la Cioara care s -a născut
într- familie de preoți, el însuși fiind preot de mir în satul său o bună perioadă de timp, până
când decide să se călugărească alegând Cozia. El luptă pentru a dobândi libertatea culturală,
socială și religioasă, mai ales împotriva uniaților reușind să găsească sprijin la mănăst irile
Cozia și Robaia Argeș.
I.9 Rolul mănăstirii Cozia ca loc de crea tie culturală
Cozia a jucat un rol important în istoria neamului românesc deoarece din secolul XIV
când a fost ctitorită și până în prezent a avut o remarcabilă activitate biseri cească dar și
culturală. Cozia rivalizează ca vechime cu numeroase alte locașuri de cult dar pe acestea le va
întrece datorită activității culturale.
Astfel Cozia ne oferă un nemaipomenit și variat material de arhitectură, sculptură în
diversele ma teriale adică piatră și lemn, pictură murală și icoane vechi pe lemn. Tot aici găsim
numeroase documente care fac referire la poporul român, cât și la cei care au intrat în tangență
cu această mănăstire. Facem aici referire la voievozi, egumeni, stareți, î nalți oameni ai
bisericii, boieri. Aceste documente se păstrează în diverse arhive ale țării.
Din diversele surse existente aflăm că există 50 de dieci din Muntenia care au primit aici
învățătură în secolul XVI. Pentru secolul al XVII -lea sunt nota te aproximativ 80 de nume de
bărbați, aproape toți români care știu să mânuiască condeiul creând opere românești cât și
slavone. Din păcate nu se cunosc scrieri sau documente care fac trimitere la școlile care au
funcționat în acele perioade însă ele au ex istat mai mult ca sigur după numărul mare al
învățaților.
O întrebare logică ar fi aceea unde se găseau aceste școli din zona Olteniei și Munteniei
în aceste secole. În urma studierii documentelor, a diferitelor izvoare, cât și prin libera
deducție putem răspunde că acestea puteau lua naștere decât în mănăstiri.
La Cozia ca și în alte mănăstiri la începuturi școala nu apare ca o instituție organizată așa
cum percepem noi astăzi ci ca o formă primară ce însemna o ucenicie pe lângă maestru care
preda fără vreun program sau durată bine stabilită, acest maestru urmărea transmiterea
ucenicului unei cunoștințe într -un anumit domeniu. În acest mod învățământul avea
continuitate dar era lipsit de formalism, și de cele mai multe ori apărea în document î n mod
indirect și nu explicit cum ar fi trebuit.
În perioada de organizare a mănăstirilor și apariția mitropoliilor, nici la Cozia forma de
învățământ nu era foarte stabilă, aici era un fel de școală care lua naștere și dispărea în funcție

32
de nevoi , acest lucru înseamnă că nu era o școală perfect autentică ci mai degrabă o
școlarizare63.
O tradiție regăsită la Cozia cât și la celelalte locașuri de cult este aceea a învățării
scrisului, cititului, muzica, dar și deprinderea unei meserii ca de exemplu sculptură în lemn,
pictură, croitorie, tâmplărie, cizmărie.
O altă regulă d e bază care data din secolul III era aceea că cel ce intra în mănăstire să se
călugărească prima dată trebuia să învețe pe de rost câțiva psalmi, acestora adăugându -se și
unele părți din Scriptură, iar novicele care nu știa a citi trebuia să primească acea stă
învățătură. Știm că această învățătură dura câțiva ani dar în unele cazuri dura chiar toată viața.
Cel care se ocupa de învățătura călugărilor erau stareții, iar zilele consacrate învățăturii
erau miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica. În aces te studii erau incluse trei cateheze rostite
întotdeauna de stareț, aici studiul Sfintei Scripturi era obligatoriu pentru toți monahii,
analfabeții trebuiau în mod obligatori să învețe să citească64.
O formă elementară de învățământ o reprezintă apa riția monahismului și trăirea după
învățăturile Scripturii spre deosebire de primele secole când răspândirea creștinismului pe
teritoriul țării noastre reprezenta doar răspândirea unei credințe religioase.
În spațiu românesc slujbele și documentele emise se vor face în limba și scrierea slavonă,
deși biserica noastră era dependentă de cea de la Constantinopol, însu -și patriarhul numind
înalții demnitari65. Slujbele se vor ține în slavonă până târziu la Unirea Principatelor. Apariția
scrierii slavone o datorăm fraților Chiril și Metodiu, acest moment fiind unul de o importanță
enormă pentru istoria europeană cât și pentru istoria religioasă a țărilor noastre. Din cei doi
frați, Metodiu este cel care inventează un alfabet simplificat, și în onoarea frate lui său îl
numește alfabet chirilic66.
Prin cele spuse mai sus putem afirma că învățământul a existat în zona noastră încă de la
începutul procesului de formare al poporului român dar nu într -o stare atât de avansată,
învățământul îmbogățindu -se pe parcursul aspectelor formale cât și odată cu dezvoltarea
socială. Cum era și normal transmiterea cunoștințelor însușite sunt introduse și în tradiție.În
acest mod aspectele culturale asociate celor umanitare demonstrează rolul pozitiv pe care
Biseric a la avut mereu.

63 Barbu Teodorescu, Cultura în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei , în Revista Biserica Ortodoxă Română, anul
LXXVII, nr 7 -10, București, 1959, p. 852 -853.
64 Efrem Enăcescu, Privire generală asupra monahismului creștin , Tipografia Cozia, Râmnicu Vâlcea, 1933,
p. 40.
65 Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită tinerilor , Ediția a IV -a, Humanitas, București, 2002, p.
64.
66 Răzvan Theodorescu, Picătura de Istorie , Editura Fun dației Române, București, 2002, p. 32.

33
I.10 Școala de la Cozia .
Așa cum am precizat anterior la Cozia a existat o școală care a funcționat
se pare încă din anul 1415 fiind menționată în câteva documente și acte. Primul dascăl al
școlii a fost Sofronie starețul Cozie i. Este o certitudine că această formă de învățământ
funcționează până în veacul al XVIII -lea.
Începând cu secolul al XIV -lea Cozia ajunge unul dintre cele mai importante centre de
cultură, deoarece în acea perioadă doar în cadrul mănăstirilor se d esfășura o activitate
culturală. Pe la sfârșitul secolului al XVII -lea Cozia ajunge un fel de universitate greacă având
totodată o imensă importanță pentru cultura din acea perioadă.
În secolul următor în mănăstire funcționa o școală pentru monahi i de acolo cât și pentru
cei ce doreau să ajungă preoți de mir. Cei din urmă erau pregătiți pe o perioadă de 6 luni timp
în care erau obișnuiți și cu practicile liturgice.
Școala de pictură a Coziei. Această școală se găsește în partea nordică a pr onaosului
mănăstirii Dintr -un lemn. Aici manuscrisul privind Iconografia descris de Ghenadie al
Râmnicului pare a fi o traducere a Erminiei lui Dionisie făcută de monahii Coziei.unde avem
și lexiconul slavo -român datat în secolul XVII. Acest manuscris este dat de Gerontie . Acesta
consemnează faptul că cea mai mare parte din viață și -a petrecut -o la Cozia, și a învățat aici să
picteze iar de la el ne -au rămas numeroase biserici pictate și deosebite icoane pictate pe lemn
dintre care unele le regăsim și astă zi la Cozia67.
Școala de sculptură. La Cozia pe lângă cele două școli menționate mai sus putem
menționa și faptul că aici s -a dezvoltat un curent artistic de sculptură.în lemn. Din păcate din
cauza vremii aspre nu s -au păstrat foarte multe piese de acest gen. Se păstrează totuși niște
rămășițe ale unei catapetesme din lemn de tei lucrată undeva pe la 1794. O regăsim incluisă în
catapeteasma Paraclisului sud -estic al Coziei68.
Sculptura în lemn este o artă moștenită la Cozia dezvoltându -se armonios în special după
Primul Război Mondial iar ca reprezentanți de seamă îi avem pe Miron Rotarul care
sculptează un scaun arhieresc păstrat până în zilele noastre în stânga naosului. Cel de-al doilea
meșter este Ieronim Balintoiu care sculptează împreună cu ucenicii aflați sub îndrumarea sa o
frumoasă strană cu numeroase motive inspirate după rozetele din afara bisericii. Antonie
Ciobanu își lasă și el amprenta aici prin sculptarea mesei d e la iconostasul Axionța. Alți
monahi realizează ușile împărătești, canapele în Sfântul altar, scaune dar și catapeteasma de la

67 Gamaliil Vaida, op cit, p.232 -234.
68 Ibidem , p. 234.

34
Bolniță. Porțile altarului se găsesc în prezent la Muzeul Național.69 Monahii de la Cozia
realizează obiecte din lemn și pentru e xport, Ieronim Balintoiu este cel care a executat tâmpla
de la biserica românească de la Ierusalim. Regăsim acest meșteșug și în prezent atelierul de la
Cozia funcționează având circa 3 -4 persoane care realizează sute de obiecte sculptate.
Școala modernă. Mai sus am demonstrat faptul că la Cozia a funcționat o școală încă din
secolul XIV, dar învățământul organizat în înțelesul nostru a fost organizat de abia în anul 1925
atunci când școala de cântăreți de la Râmnicu Vâlcea se mută la Co zia, iar după anul 1929 singura
școală de cântăreți va funcționa la Cozia celelalte vor fi desființate. Din anul 1943 se înființează la
Cozia școala primară numărul 5 unde au învățat 120 de copii orfani din cel de -al doilea război
mondial. Tot aici funcțio nează școala monahală ce avea o durată de 3 ani70.
O importantă școală oltenească este și Școala de la Râmnic71 unde se tipăresc peste 90 de
cărți mai ales în veacurile XVII -XVIII. Se ajunge la acest număr și datorită istoriei locului,
Mircea Vodă îl numește în hrisoave orașul domniei mele. Aici o importanță deosebită o joacă
Antim Ivireanul72un reprezentant de seamă al clerului superior din Țara Românească având
deosebite merite culturale. Din mâinile acestuia ies cărți de o mare importanță dintre car e
amintim un Antologhion tipărit în 1705 în limba română și slavonă, Tomul Bucuriei în
greacă, Octoih în română și slavonă, și nu în ultimul rând un Molitvenic care cuprinde în
prima parte un Liturghier, atât molitvenicul cât și liturghierul sunt cele dint âi traduceri
integrale în română73. Se remarcă aici Kir Ștefan care a scris câteva manuscrise în preajma
anului 1688, și poate chiar mai devreme.Știm despre acesta că știa româna cât și slavona în
egală măsură, fiind un iscusit mânuitor al condeiului74.
După cele evidențiate mai sus putem spune că aici la Cozia sa îndeplinit rolul istoric,
cultural și artistic fiind totodată un locaș de trăire spirituală, ortodoxă dar și un centru de
diverse îndeletniciri nobile, de redactare a unor opere de o însemnăt ate nemaipomenită, aici
formându -se teologi și cărturari de seamă. Ajungând în fruntea ierarhiei bisericești vor lucra
fără încetare pentru răspândirea culturii în special atunci când mănăstirile în care lumina
culturii pâlpâia ușor, eliminând în acest fel întunericul neștiinței de carte.

69 O.G.Lecca, Dicționar Istoric, Arheologic și Geografic al României , Editura Universul, București, 1937,
p.160 .
70 Gamaliil Vaida, op cit , p. 235.
71 Costea Marinoiu , Istoria Cărții Vâlcene , Editura Scrisul Domnesc, Râmnicu Vâlcea, 1981, p. 64.
72 Adina Chirilă, Limba scrierilor lui Antim Ivireanul , Partea I, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din
Iași, 2013, p. 13.
73 Mariana Irimia, Antim I vireanul cărturar și tipograf , Colecții speciale Biblioteca națională a României, p. 43.
74 Gabriel.Ștrempel, Catalogul Manuscriselor Românești , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978,
p. 245 -246.

35
CAPITOLUL II. MĂNASTIREA TISMANA

II.1 Originea numelui Tismana
Încercând să aflăm originea cuvântului Tismana mai întâi vom preciza faptul că în zona
țării noastre există numeroase toponime și hidronime ce au sufixul Tis sau Tiz, ca de exemplu
Tisa Mica, Tisa Mare, Valea Tisei, Tisăuți75. Amintim că în județul Vâlcea, există toponimele
Tisa si Valea Tisei, tot aici fiind doua pârâiașe, Tisa Mare și respectiv T isa Mica, dar și
renumitul râu Tisa76.
Credem că acest hidronim este de origine dacică deoarece constatăm faptulă că cele mai
multe denumiri se află în vatra geto -dacă. Urmărind documentar acest hidronim îl găsim, în
anul 561 în opera lui Iordanes -Getica77.
Reluând discuția despre Tismana, putem spune că acesta este un nume de sat, de cetate,
mănăstire și apă, și constatăm că în documentele medievale apare sub următoarea grafie –
Tismena, Tismeana. Traditia monastică generalizată afirmă că mănăstirea și -ar fi luat numele
de la specia de conifer, tisă, care era foarte raspandită și din care Sf Nicodim ar fi făcut prima
biserică. Primul care aminteste de această biserică este Paul de Alep. În luna iulie a 1657 Paul
de Alep vizitează această z onă. El descrie Tismana ca având doua curți închise cu ziduri
puternice, porți de fier și un târg. Este atestată ca fiind oraș, cetate de judecată, și totodată
resedință a banilor.
În același timp înseamnă loc fortificat cu ziduri, spre această co ncluzie ne duc și
următoarele elemente și anume vechimea toponimului, poziția strategică a mănăstirii, și faptul
că un document atesta în Tismana reședinta unui ban, dar și de faptul că încă din cele mai
vechi timpuri aici au existat denumiri precum Baia d e Aramă sau Orașul Tismana78
Tismana este unul din cele mai vechi centre de viață românească și bisericească. El
marchează legăturile administrative laice și clerice ale strămoșilor noștrii cu Constantinopolul
și cu Athosul.
II.2 Localitatea Tismana
Vechimea localității Tismana este atestată într -un hrisov din anul 1385 prin care
voievodul Dan I întărește stăpânirea mănăstirii peste mai multe sate între care și Tismana.
Acest sat era împărtit în două și anume o par te „ligăcească”, și alta „rușească”79. Acestă

75 Dumitru Bălașa, Sfînta Mînăstire Tismana , Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 1978, p. 10.
76O.G.Lecca, op cit , p. 525.
77 Iordanes, Getica, Izvoarele Istoriei Românilor ,volumul XIV, Tipografia Bucovina, București, 1939, p. 16.
78 Ion Donat, Hotarele Olteniei , în Arhivele Olteniei, anul XVI, nu mărul 92 -94 p. 228.
79 Dumitru. Bălașa, op cit , p.13.

36
împărțire se referă la faptul că aici a fost cândva un guvernator roman ce purta denumirea de
Legatus, dar și de anumiți apărători ai căror comandanți aveau uniforme roșii80.
Locuitorii satului Tismana au fost scutiți de -a lungul timpului de bir, și de dări, având
obligația să facă paza acestei asezări81. Din acest motiv viața locuitorilor din această zonă a
fost legată de cea a mănăstirii Tismana. Numai la începutul secolului XVI pentru un timp,
boierii Cr aiovești deținând puterea în dreapta Oltului luaseră o jumătate din satul Tismana și o
dăduseră ctitoriei lor de la Bistrița. Cel care dăruiește jumătate din acest sat este banul Barbu
fără să demonstreze de unde o are82.
Cărămizile romane smălțuite si nesmălțuite ce se observau în perimetrul celor două
biserici, în clădirile anexe, ca și cele ce s -au observat în temelia unei biserici mai vechi cu
prilejul unui sondaj ne vorbesc de o cetate sau de un fort daco -roman ce a existat pe vatra
actualei mănă stiri. Spre această concluzie ne duce și etimologia toponimului după cum am
arătat.
II.3 O ctitorie anterioară Sf Nicodim
Vom preciza mai întâi că înainte de Nicodim în Valahia existau numeroase biserici
sătesti și călugărești. Termenii ecleziastici de origine latină dovedesc faptul că românii au
primit învățătura creștina înainte de secolul IV odată cu creștinarea83 populației și că Biserica
avea reprezentanți foarte bine pr egătiți.
Aceast proces a fost de lungă durată nefiind i mpus de autoritatea regală de exemplu,
urmând apoi restul populației sau prin forța armată cum a fost în unele situații. Evoluția
treptată în timp o regăsim mai ales în cuvintele de origine latină moștenite în limba noastră.
Aici avem ca exemple Cruce -Cruc em, Dumnezeu -Domine, Deus, Biserică -Basilica [doar la
noi se impune termenul de biserică, în celelalte state creștine se impune termenul de basilică],
Creștin -Christianus, Rugăciune -Rogationem, Sărbătoare -Dies Servatoria, Păcat -Peccatum, cât
și multe alte exemple84.
O bună organizare și funcționare a cultului se regăsește și în consolidarea societăți
feudale, consolidare căruia i se adaugă și cuvinte de origine slavă cum ar fi utrenie, vecernie,
maslu, stareț85.
Odată cu apariția cuvântului stareț este clar că în interiorul locașurilor de cult déjà se
alcătuia o ierarhizare, menționându -se la nord de Dunăre existența unor episcopi.

80 Ibidem .
81 Ibidem .
82 Ion Donat, op cit , p. 167.
83 Dinu C. Giurescu, op cit , p. 351.
84 Ibidem .
85 Ibidem , p. 352.

37
Tot prin filieră slavă avem doi termeni și anume Rai și Iad86 ceea ce sugerează
pregătirea pentru viața de dincolo.
Este suficient pentru a ne face o idée despre faptul că la Athos în timpul lui Vladislav
Vodă erau atît de multi călugări români care veniseră pentru învătătură în Mînăstirea
Cutlumușului încât grecii se temeau ca nu cumva mănăstirea să treacă sub comanda lor87. Într –
un hrisov al voievodului se specifică foarte clar că acesta a poruncit ca mănăstirea să fie
rezidită din temelie. Credem că înainte de această mănăstire a mai existat una, bazele ei fiind
puse de Alexios Comnenul dar vremea și trecerea timpului și -au spus cuvântul ruinând -o,
putând spune astfel că Vladislav este cel de -al doilea ctitor88. Este o construcție românească,
acest lucru reiese atât prin hrisovul amintit mai sus cât și printr -o scrisoare păstrată în arhiva
mănăstir ii și datată 1363 -136789.
Se crede că Nicodim „ a facut mai întâi o biserică mică din lemn dintr -un tis mare ”,
probabil în timptul domnitorului Vladislav și este posibil să fi făcut o biserică de dimensiuni
reduse. P.P.Panaitescu90 menționează faptul că Nicodim a făcut o bisericuță din lemn de tis iar
din rădăcinile sale a făcut altarul, această bisericuță fiind aporape de peștera unde s -a rugat
timp de trei zile. Nicolae Iorga spunea că în respectiva stâncă se vede poarta neagră91 a lui
Nicodim care clădește un locaș de cult de dimensiuni reduse dar armonioasă, având probabil
elemente de artă bizantină specific zonei sârbești și de ce nu chiar Sfântului Munte.
Biserica actuală a Tismanei este zidită de Radu Vodă spre sfârșitu l secolului XIV odată
cu întoarcerea lui Nicodim din Serbia , iar dintr -un document din 1385 al lui Dan I amintește
că acest locaș este început de tatăl său dar neterminat din cauza morții acestuia. Din acest
motiv, locașul este definitivat în timpul domni ei sale, adică în anul 1385. Și Mircea
menționează într -un act că finalizează cele începute de abia în anul 1387. Legat de această
traditie populara vom aminti ca sondajele făcute au scos la iveală la nord -est de actuala
biserică mare temelia unui locas de rugăciune si a unor chilii mai vechi92.

II.4 Sfântul Nicodi m de la Tismana
Nu putem vorbi despre așezământul de la Tismana fără a vorbi și despre cârmuitorul ei și
anume Nicodim, care trecând în Țara Românească a orânduit viața monahală și bisericească.

86 Ibidem .
87 Dumitru. Bălașa, op cit , p.14.
88Marta Andronescu, op cit , p. 17
89 Aurelian Sacerdoțeanu, , p .612
90 Petre.P.Panaitescu, op cit , p. 179.
91 Nicolae Iorga, op cit , p. 34.
92 Dumitru. Bălașa , op cit , p.14.

38
Știrile pe care le avem asupra originii, tinereții, și în general asupra întregii vieți a lui
Nicodim până la venirea în Țara Românească sunt foarte sărace și uneori contradictorii. Până
acum nici un istoric nu a reușit să spună care e ste originea etinică a Sfântului Nicodim, el
putând fi în egală măsură sârb, aromân, grec, albanez, valah. Totuși, Ștefan Ieromonahul în
bibliografia realizată în anul 1835 îl numea într -un mod misterios „de neam slovian”93.
Nicolae Iorga susține că Nicodim era macedonean din Prilep, din mamă sârboaică și tată
grec94, însa învățatul sârb Djordje Radojicic din Novi Sad susține că s -a născut în Prilepac, o
cetate în apropiere de Novo Brdo din tată valah și mamă sârboaică înrudită cu cneazul Lazăr
al Serb iei. Despre Prilep se știe că se află în inima Macedoniei, fiind probabil o singură
localitate cu acest nume însă în anul 2006 în urma unui proces susținut la Haga auzim de
localitatea Prilep din Kosovo95, așa că ne punem întrebarea dacă această localitate este strâns
legată de locul nașterii lui Nicodim.
Această localitate există și astăzi în ciuda ciocnirilor violente din timpul Războiului din
Kosovo, această localitate fiind mai mult un cătun, fără importanță, în multe cazuri el nefiind
trecut nic i măcar pe hărți. În schimb, pe hărțile Macedoniei apare localitatea Prilep, acest
lucru creând de multe ori confuzii, ținând cont și de mijloacele de obținere a informațiilor în
veacurile trecute, dar trebuie să ținem cont și de faptul că în zona unde se află astăzi Kosovo
au fost numeroase conflicte iar locul unde s -a născut Nicodim putea fi distrus și niciodată
refăcut. Paul de Alep considera că Nicodim s -a născut în Castoria96 situată în Macedonia.
Este înrudit totodată și cu cneazul Lazăr cât ș i cu familia Basarabilor în urma căsătoriei
dintre Ștefan Uroș și Anca fiica lui Nicolae Alexandru. Totuși, istoricul Nicolae Dobrescu
menționează că tatăl său era grec iar mama sa era sârboaică97.
Se zvonește că Nicodim s -ar fi născut în anul 132 0 și ar fi avut în jur de 7 ani când s -ar
fi început construcția la mănăstirea Visok Decani terminată de Ștefan Uroș98. Cel mai
probabil copilăria sa ar fi fost influențată de instruirea de care beneficiau doar cei de rang
înalt.
S-a călugărit la Athos după ce va fugi din casa părintească alături de monahii mai sus
amintiți probabil la mănăstirea Hilandar, acest locaș fiind unul sârbesc, fiind totodată un locaș
de legătură al Țării Românești cu Sfântul Munte, această legătură fiind întărită de Vlad

93 Nicolae Tomoniu, op cit , Partea 1, p. 5.
94 Nicolae Iorga, op cit , p. 50.
95 Nicolae Tomoniu, op cit , Partea 1, p. 5.
96 Paul de Alep, op cit , p.197.
97 Nicolae Dobrescu, op cit , p. 64.
98 Nicolae Tomoniu, op cit, Partea 1, p. 14.

39
Călugărul în anul 1492 când dă un hrisov de 5500 de așprii pe an99. Aici își continuă viața
bisericească și literară, unde datorită învățăturii alese acordată în timpul tinereții va ajunge
extrem de repede în vârful ierarhiei de la Athos. Primește numele de Nicodim probabil în
1338, iar la scurt timp în 1341 ajunge ierodiacon iar după aproximativ 2 ani preot
ieromonah100.
Dar la Athos apare între timp un nouă mișcare numită isihasm, Nicodim fiind un adept
al acestei mișcări. Acest terment provine d in greacă și înseamnă liniște. De la Athos se
răspândește foarte iute și în lăcașurile de cult din Bulgaria, Serbia, Țările Române. Acest
curent denumit și asceza ortodoxă este un efort benevol încercându -se aducerea minții în
inimă, omul funcționând norma l din punct de vedere fiziologic101.
În anul 1369 este chemat în Țara Românească pentru a organiza viața monahală din
acest teritoriu. În acest sens zidește Vodița la Porțile de Fier102.
Cert este că deși el este considerat organizatorul vieț ii monahale el nu vine totuși într -un
spațiu gol103, putem crede că el a continuat munca unor călugări care la rândul lor continuau o
tradiție poate mai veche care își are rădăcinile undeva în secolele XII -XIII104.
Despre locul prin care trece în Țara Românească nu se știe mare lucru, Rada Teodoru
menționează faptul că la momentul trecerii sale în Țara Românească se afla în Bulgaria mai
precis în Țaratul Vidinului105.
Ștefan Ieromonahul încearcă să găsească locul unde Nicodim își avea locul de rugăciun e
deoarece este de părere că isihasmul joacă un rol de o mare însemnătate mai ales în faza de
îneput a lucrării sale, scopul fiind acela de a construi un locaș de cult cu hramul Adormirea
Maicii Domnului.
În povestirea lui Ștefan Ieromonahul, atunci când Nicodim desoperea un loc bun de
zidit un locaș întotdeauna îi apărea în vis o întruchipare dumnezeiască porunc indu-i să meargă
mai departe.
Se spune că înainte de a ajunge la Tismana a făcut un popas în Valea Aninoasa106, în
imediata apropiere a Moșiei Vălarii107. În timpul acelei nopți îi apare iar întruchiuparea care îi
spune să meargă în sus pe Jiu, până dă de un râu c u apă vie ce -i zice Tismeana.

99 Documenta Romanie Historica, op cit , p. 380.
100 Nicolae Tomoniu, op cit , partea 1, p. 15.
101 Ibidem , p. 16.
102 Ibidem , p. 17.
103 Răzvan Theodores cu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești secolele X -XIV,
Editura Academiei , București, 1974, p. 220.
104 Răzvan Theodorescu, op cit , p. 220.
105 Rada Teodoru, Mănăstirea Tismana , Editura Meridiane, București, 1968, p. 6.
106 Nicolae Tomoniu, op cit , partea a -II-a, p. 58.

40
În călătoria aceasta face o ultimă oprire la Groșani108 unde pe neașteptate înt ruchiparea
dumnezeiască îi spune că este aporape. În acea noapte Nicodim a lăudat și a slăvit Divinitatea,
ceea ce înseamnă că identificarea zonei de construcție al Tismanei cât și aflarea văii Tismanei
era de o mare însemnătate. Ca si la Vodita după acela si plan Nicodim împreuna cu echipa sa
de călugări au ridicat din temelie Mănăstirea Tismana.
În anul 1375 Nicodim a participat la o misiune de împăcare între Patriarhia de
Constantinopol și Biserica Sârbă care se proclamase biserică autocefală în anul 1346 sub țarul
Ștefan Dușan fără consimțământul celei dintâi. După această misiune Nicodim a primit rangul
de arhimandrit din partea Patriarhiei ecumenice. Nicodim merge la Constantinopol având
rolul de tălmaci, dar și în calitate de rudă a cneazului Lazăr. Cu toate acestea fiind un învățat
Nicodim își va folosi folosi darul oratoriei pentru a obține anumite beneficii în sensul că
aflând că este ruda cneazului patriarhul de Constantinopol, Filotei, îl ridică la gradul de
arhimandrit, dăruindu -i o cârjă , cât și trei părți mici de moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur
ș ale Sfântului Ignatie109.
Se pare că sârbii dețin data exactă când patriarhul Constantinopolului recunoaște
autonomia patriarhiei sârbești, această dată este 1375 așa cum am arătat mai sus. Se pare
totuși că Nicodim avea un rol secundar, el este trimis în această misiune deroarece știa foarte
bine limba greacă110
Nu se stie exact când s -a reîntors Nicodim de la Constantinopol în Țara Românească.
Probabil că revine în spațiul r omânesc după anul 1377 pe când domnea Radu I. Cert este că
nu și -a mai putut continua activitatea la Vodița cuprinsă în noua unitate militară
administrativă maghiară care era Banatul de Severin.
Din această cauză a initiat zidirea unei noi mînăst iri la Tismana. Se pare că datorită
serviciilor aduse la Constantinopol la ridicarea acesteia s -a bucurat și de anumite ajutoare
materiale din partea cneazului Lazăr al Serbiei111. Datorită bunăvoinței sale de a interveni pe
lângă patriarhul de la Constantin opol cneazul Lazăr îi dăruiește lui Nicodim zece sate în
Serbia, dar din păcate hrisovul se pierde în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, prin anul
1405 sau 1406, iar satele sunt lăsate pradă turcilor. Mai putem afirma că din zece sate mai

107 Ibidem.
108 Ibidem .
109 Nicolae.Tomoniu, op cit , partea a II -a, p. 53.
110Petre.P. Panaitescu, op cit , p. 179.
111 Mircea Păcurariu, op cit , p. 309.

41
există cinci î n zilele noastre celelalte, fiind pustiite mai ales după bătălia de la Kosovopolje
sau și -au schimbat numele112.
Datorită harului Sfântului Duh se spune că după moartea lui Nicodim în anul 1406 mai
exact pe 26 decembrie, sfintele sale moaște au început să miroasă a felurite mirezme113. După
tradiția ortodoxă trupul lui a fost dus de ceilalți călugări în biserica mare. În tot acest timp
oamenii din satele dimprejur s -au adunat pentru a -și lua rămas bun. După aceea în urma
cântărilor și laudelor urm ate de plângerile monahilor, Sfântul Nicodim este îngropat în
anvonul Bisericii Mari undeva în partea dreaptă, într -un mormânt pregătit chiar de Nicodim în
timpul vieții114. Putem spune că acest mormânt stă și astăzi întru pomenirea lui, mormânt ce
are în pe rmanență o candelă aprinsă115.
Fiul lui Basarab Voieod, și anume Basarab Voievod cel Tânăr auzind de minunile făcute
de moaștele Sfântului Nicodim dorea să le aducă la București, însă în acel moment se
săvârșește o altă minune și anume că i se va ar ată în chip dumnezeiesc unui monah spunându –
i să-i zică egumenului să ascundă moaștele116. Și egumenului îi apare în vis poruncindu -i să
ascundă moaștele lăsând la vedere doar un deget de la o mână. Atunci egumenul pune degetul
arătător de la mâna dreaptă în tr-un clondir de cositor, alături de o cruce mare din plumb
purtată de Nicodim, cât și o Evanghelie scrisă de acesta117.
În timpul conflictului dintre germani și turci cârmuitorul Tismanei de atunci ascunde
acest clondir într -o peșteră situată în ap ropierea locașului de cult. După întoarcerea
egumenului din zona unde se refugiase intră în peșteră dar din păcate nu mai găsește clondirul
și nici obiectele mănăstirești neștiind nici cine le -a luat118. Aceste obiecte vor fi luate de niște
copii care umblau cu oile prin zonă, intră în peșteră și văzând aceste bunuri le iau. Obiectele
vor fi recuperate în afară de mirul alb care va fi mâncat de copii care au crezut că este lapte,
cat și clondirul care a fost topit și folosit119.
Cât despre celelalte mo aște ale Sfântului nu se știe încă nimic până în zilele noastre
deoarce în timp au intervenit răzmerițe în zonă și pustiiri ale locașului. Poate că așa a fost voia
lui Nicodim.
Se mai cunosc câteva știri privitoare la activitatea cultural -teologi că a lui Nicodim. Este
vorba despre o corespondență purtată de el cu ultimul patriarh de la Târnovo, Eftimie cerând

112 Nicolae Tomoniu, op cit , partea I, p.20.
113 Ibidem , partea a II -a, p. 68.
114 Ibidem .
115 Ibidem .
116 Ibidem , p. 69.
117 Ibidem.
118 Ibidem , p.70.
119 Ibidem.

42
explicații pentru unele probleme teologice120. Prin anii 1404 -1405 Nicodim a caligrafiat pe
pergament un frumos Tetraevanghel în limba slavă b isericească. Acesta este primul
manuscris, cu dată sigură, scris pe teritoriul tării noastre.
Pe lângă altele Sf Nicodim a fost și meșter dogar, meseria de dogar o cunoșteau și o parte
din ucenicii săi. În Mănăstirea Tismana viata monahală era deci bine organizată.
Concluzia este aceea că biserica mare a Mănăstirii Tismana a fost construit ă de o echipă
de călugări români în frunte cu Nicodim. Ei învățaseră diferite meserii în mănăstirile de la
Muntele Athos si în special în Mănăstirea Cutlumuș .
Activitatea culturală desfăsurată de Sf. Nicodim in sud -estul European dar și în spatiul
țării noastre schimbă radical concluziile eronate cu privire la așa zisele influențe din afară.
Cultura românească îmbrăcată pe alocuri în haina slavonă, limbă „sacră„ este un produs al
elementului etnic românesc format în mănăstirile de la Athos unde și reprezentantii altor
neamuri făcuseră ucenicia.
Pe stâncă din apropierea Tismanei întâlnim o pictură care poate fi interpretată cu greu,
și a cărei vârstă s -a pierdut în negura timpului. Această pictură se află la o mică distanță de
chilia unde a r fi meditat Nicodim. Se spune că Nicodim ar fi stat să mediteze aproximativ trei
zile în picioare, iar pentru a comemora acest fapt în această grotă mică descoperim o cruce.
Revenind la pictura de pe stâncă aceasta ne înfățișează trupul unui om, mai mult ca
sigur al Sfântului Nicodim, după dovezile enunțate mai sus, dar și o pictură a unui șarpe stând
în fața lui Nicodim. Poate fi interpretată că atunci când urca spre această peșteră îi iese în cale
un șarpe care se năpustește spre el. Nicodim fa ce semnul crucii spre el cu acea cruce de plumb
pomenită mai sus iar șarpele iese din peșteră, se lovește de zid și plesnește. Această pictură se
mai numește și îmblânzirea șarpelui de către Nicodim.

II.5 Danii făcute Tismanei
Cu timpul Tisman a ajunge cea mai bogată mănăstire de la noi din țară datorit ă daniilor
făcute de -a lungul timpului..
Ștefan Lazarievici, regele Serbiei, într -un document emis în 1406121reînnoiește Tismanei
stăpânirea satelor dăruite de tatăl său. În acest act li se permitea, țăranilor care se refugiaseră
fie în Ungaria fie în Bulgaria, să se întoarcă fără nici o problemă, însă cei care au făcut
nelegiuri nu mai erau bine -veniți . Acest act era valabil se pare în timpul vieții lui Nicodim

120Nicolae Stoicescu, op cit , p. 152.
121 Nicolae.Șerbănescu, Nicolae.Stoicescu, op cit , p. 150.

43
dar și după dispariția acestu ia. Prima danie importantă este făcută de voievodul Radu I care dă
locașului satul Vadul Cumanilor, Balta Bistriței, și 400 de găleți de grâu. Dan I dăruiește nucii
de la Dăbăcești, 10 burdufuri, 10 cașuri, 10 așternuturi, 10 haine, 10 postavuri, 10 perech i de
încălțăminte, miere și ceară, moară în Bistrița, și 40 de sălașe de țigani122.
Mircea cel Bătrân întărește daniile făcute de Radu I, cît și dania făcută de Dan, danie ce
constă în satele Vadul Cumanilor, Șușița, Pesticevo, Jarcovți123.
Tot Mircea dăruiește satele Pesticevo, Sușița, Jarcoveț, Sogoino, întărind de asemenea
daniile anterioare124.
Mircea dă dreptul mănăstirii de a pescui în Tismana, călugării fiind singurii care au acest
dreptul de a pescui aici și de a -și paște vitele î n zona mănăstirii125.
În 1419 regele Ungariei Sigismund de Luxemburg întărește vama de la Bistrița, câteva
posesiuni în Severin și poruncește oamenilor săi să nu se atingă de călugării de aici.
Pe data de 5 august 1424 Dan al II -lea întărește daniile lui Radu I dăruind totodată 2
pahare, 2 linguri, și un brâu de argint, întărind și morile de la Târgu Jiu. De asemenea
Tismana mai primește satele Ungurei, Ceaurii, Dușești126.
Vlad Dracul întărește daniile făcute de strămoșii lui și confirmă în același rimp
cumpărăturile făcute de Nicodim, și după cum era obiceiul lăsat de acesta lasă dreptul
monahilor de a -și alege singuri cârmuitorul fără a se implica nimeni din afară. 127
Sigismund de Luxemburg confirmă stăpânirile Tismanei inclusive pe cele din Serbia
permițând călugărilor să facă comerț și în Ungaria fără a plăti vreo vamă128
Vlad Țepeș întărește daniile făcute de tatăl său Vlad Dracul și scutește mănăstirea de
munci domnești, întărește satele, bălțile, pădurile, și sălașurile de țigani129.
Fratele său Radu cel Frumos dă un obroc anual de 10 găleți grâu și 2 butoaie vin130. Tot
el dă Tismanei munții Parângul, Oslea, Sorbele și Boul, iar cei ce trec pe aici trebuie să
plătească monahilor. Tot dintr -un act dat de el Tismana este împroprietărită cu satele
Fărcășești și Vătășești131.

122 Documenta Romaniae Historica , B.Țara Românească, Editura Academiei , Volumul I, București, 1966, p.21.
123 Ibidem , p. 35.
124 Ibidem . p. 41.
125 Ibidem . p. 71.
126 Ibidem . p. 106.
127 Ibidem, p.155 -156.
128 Petre.P.Panaitescu, op cit , p. 157.
129 Petre.P.Panaitescu, op cit , p. 239.
130 Ibidem , p. 252.
131 Ibidem .

44
Basarab cel Tânăr întărește dreptul de a pescui în Tismana și de a paște vitele pe imaș,
iar nimeni nu avea dreptul de a paște vite sau a crește fân în aceste locuri, aici monahii având
dreptul de a ara ogorul și de a cosi fânul.Cei ce ară ogorul mănăstiresc trebuie să plătească
dijmă132. În același timp doar monahii aveau dreptul de a culege roadele pomilor fructiferi
aflați în stăpânirea locașului și tot ei decideau ce se întâmpla cu aceste a133. Întărește vama de
la Calafat, cît și multe alte bălți, lăsând porunca că la Jiu să ia vamă boierii iar la Calafat
monahii. Monahii vor avea dreptul să ia vamă pentru oi, sare, vite, fiindu -le permis să -i treacă
în catastif pe cei ce refuză a plăti vămi le, putând să -i trimită în fața domnului134.
În timpul lui Basarab cel Tânăr și capitala noastră actuală, București, este dăruită
Tismanei135.
Vlad Călugărul întărește satele Bahna, Petrovița, Ploștina, și o parte din satele Fărcășești
și Brătie ști. În același timp întărește vama de la Calafat și bălțile Jiețul, Balta -Albă, Bistrețu,
Platăți, Cotlov, Caliștea.
Acestea sunt printre cele mai importante danii, iar cu timpul vor fi întărite de următorii
voievozi.
II.6 Pictura monocrom ă si sfintirea bisericii mari
Inițial bisericile erau zugrăvite monocrom de obicei în ocru fiind o tehnică mai la
îndemână și fără prea multe pretenții. Bisericile erau redate cultului imediat după ce li se
completa inventarul iconografic mobil și dupa ce în interior, dar și în exterior de multe ori se
executa zugrăvirea monocromă. Această zugrăvire era formată de obicei din decoruri simple,
liniare, geometrice sau florale.
După un timp oarecare atunci când se credea că zidurile sunt complet uscate și stabilizate
se executa picture policromă.
Nici Biserica Mănăstirii Tismana nu a făcut excepție de la această regula tradițională. Din
loc în loc pe unde tencuiala cu pictură policromă a căzut sau a fost decupată intenționat se
observă rest uri din primele decoruri simple pe o tencuială groasă de aproximativ 3 cm și
„ dintr -un material foarte rezistent”.
Biserica a fost sfințită după ce a fost împodobită monocrom și i s -a completat inventarul
mobil lucrat de Sf Nicodim și uceni cii săi. Acest act este confirmat de o notă ce se află pe un
pergament în limba slavonă „ S-a sfintit biserica în anul 6886” adică 1377 sau 1378136. Este

132 Ibidem , p.315 -316.
133 Ibidem .
134 Ibidem.
135 Nicolae.Tomoniu, op cit , partea a -II-a, p. 40.
136 Dumitru.Bălașa, op cit , p.19.

45
posibil ca sfințirea să fi avut loc pe 15 august 1378 la Stămăria Mare sau Adormirea Maicii
Domnului hra mul acestei mănăstiri.
Știm că această mănăstire rămâne zugrăvită monocrom până în 1563 nefiind greu de
înțeles de ce, motivul fiind acela că biserica ce aparținea de locașul de cult Călimănești –
Ostrov este reconstruită în anul 1522 de doamna Despina Basarab.
II.7 Arhitecutra și stilul mănăstirii Tismana
Tehnica zidurilor și anume zidurile de cărămidă ale turnurilor, brâiele orizontale, arcurile
ușii din nord, arcaturile absidelor și în orice loc unde se găsește cărămidă sunt executate mai
mult ca sigur de experți orientali137, aici r egăsindu -se stilul de lucru bizantin deoarece stratul
mortarului dintre cărămizi fiind de doar un centimetru138 în loc să fie exact cât dimensiunile
cărămizilor.
Și aici se remarcă stilul sârbesc139 specifi c bisericilor Rudenița, Crușevaț, Calenici, toate
în mod clar datând din secolul XIV140.
Deși planul locașului este asemănător cu mănăstirile mai sus amintite aici se remarcă
modul de tratare în altar al diaconicului și al proscomidiei, dar și în mod ex pres stângăcia cu
care se încearcă unirea tamburelor octogonale ale turlelor cu zidurile bisericii cu ajutorul unor
pandantive neobișnuit de lungi astfel că privindu -le din interior bazele turlelor apar ca niște
pâlnii de formă octogonală ce trec cu ușurin ță de acoperișul bisericii.
Nu trebuie trecută cu vederea nici felul cum tamburul se așează pe baza respectivă lăsând
în interior o margine de aproximativ 30 de centimetrii, liberă, ceea ce ne duce cu gândul că
meșterul care a executat lucrarea, prob abil un sas, a lucrat după un program impus de
voievod.
Un lucru extrem de curios este și existența unor frontoane triunghiulare la baza turlei mari,
și aceste frontoane fiind specifice zonei sârbești cât și a contraforților care flancau altarul,
acestea fiind caracteristici occidentului141.
Nu putem trage decât o concluzie și anume că Radu Voievod a încercat și a reușit cu
ajutorul meșterilor să realizeze o mănăstire de tip bizantin, deoarece așa cum în zona Rădăuți
și Câmpulung se încerca realizarea unor biserici cu arhitectură romană, iar în Moldova prin
unirea elementelor gotice cu cele bizantine apărea stilul moldovenesc, tot așa în zona
Munteniei Radu Voievod a încercat să facă în acest colț o construcție bizantină prin

137 Nicolae.Ghik a Budești, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice , Datina Ro mânească, Vălenii de Munte,
1934 , p. 7.
138 Ibidem.
139 Ibidem.
140 Ibidem.
141 Ibidem.

46
intermendiul meșterilor veniți din occident, meșteri ce vor realiza o clădire ce va reprezenta o
capodoperă și o mare realizare mai ales în dezvoltarea arhitecturii din țara noastră142.
Se pare că mănăstirea a avut pridvor încă de la început așa cum se vede și în gravura din
anul 1840, cât și în reproducerea panouril or voievodale din 1733 copiate la rândul lor după
cele vechi ce își au originea în anul 1541. Din aceste reproduceri reiese clar că biserica are
pridor și contraforți, acestea fiind legate în mod constructive și organic cu corpul bisericii. Și
vitraliile c are aparțin ferestrelor și turlelor sunt tot din veacul al XIV -lea143.
Bierica este clar biserica lui Radu I fiind totodată și cea mai mare locaș de cult din veacul
XIV după Cozia, ea având 18 metrii lungime și 22 metrii înălțime, fiind de altfel și f oarte
proporționată în ceea ce înseamnă dimensiuni adică are 18 6 9, așa că bolta turlei din centru
cade foarte aproape de jumătatea lungimii.
În urma numeroaselor etajări ale acoperișurilor, ale pridvorului, sânurilor, contraforților,
bazelor turle lor cât și a turlelor, care toate merg spre turla naosului, turlă ce domină toată
masa care alcătuiește zidurile putem afirma că biserica are o înfățișare , un aspect, și o înălțare
grandioasă care cu greu poate fi exprimată în cuvinte.
Trebuie rema rcat faptul că zidurile și paramentele bisericii cunosc trei aspecte datorită
materialelor din care sunt realizate dar și prin ornamentele cu care sunt împodobite, locașul de
cult având un aspect pentru pronaos, unul pentru naos și altul pentru altar144. Putem afirma că
doar unele ornamente sunt comune pentru întregul ansamblu și anume cornișa care putea fi cu
ciubuce realizate în stil clasic asemenea bisericilor din Serbia, un brâu orizontal care iese în
evidență foarte bine făcut din cărămidă așezată pe la t, acest brâu fiind realizat din cinci
rânduri de cărămidă, fiind cioplit și care înconjoară biserica de jur împrejur sub cornișe. Sub
acest brâu găsim aflăm un parament de piatră de sigă care are aproximativ un metru lățime,
care asemenea brâului înconju ra biserica145.
Soclul de piatră în trepte se află ca element comun la pronaos și altar. Arcaturile sânurilor
se regăsesc în același mod și la arcaturile altarului. Aici parametrele sunt diverse, la pronaos
sub elementele care sunt comune parametrul are forme neregulate deoarece el era întrebuințat
ca perete interior pridvorului și era de asemenea tencuit, în schimb partea de deasupra
acoperișului pridvorului ca și în toată biserica par să fi fost ca în restul construcțiilor din Evul
Mediu în apareiaj aparent.

142 Ibidem .
143 Ibidem , p. 8.
144 Nicolae Ghika Budești, op cit , p.4.
145 Ibidem .

47
Zonele absidelor sânilor și ale altarului erau înviorate de arcaturi oarbe identice, iar
suprafața naosului dintre sânuri și contraforți erau ornate cu șase panouri dreptunchiulare,
fiind suprapuse două câte două
Pronaosul. Deasupra a coperișului unde se află pridvorul în brâul de sigă se va descoperi o
fereastră de mici dimensiuni ce are trei rânduri de arcuri aflate unul în spatele celuilalt, care în
evul mediu era unic și servea ca scop luminarea pronaosului146.
Tot aici descope rim un brâu din cinci rânduri de cărămidă147, care mergea doar până la
absida sânurilor, cu el terminându -se aparteiajul aparent al pronaosului.
Vom descoperi urmele unui zid care despărțea pridvorul în două camere de dimensiuni
reduse și anume una p entru păstrarea boiectelor și alta care reprezenta mormântul lui
Nicodim148.
În acest perimetru al bisericii zidurile sunt lipsite de soclu, parametrul neavând o formă
regulată deoarece brâul servea drept perete pridvorului și din această cauză era te ncuit149. În
zona nordică a cestei porțiuni descoperim elemente comune ca zona sudică, în acest sens vom
găsi și o ușă ce dă din pronaos în pridvor, deasupra acestei uși găsindu -se o parte din hramul
Maica Domnului rugătoarea.
Naosul. În naos sânurile sunt ornate cu trei arcaturi oarbe150, ele fiind tăiate sub arc de un
brâu format din trei rânduri de cărămidă ieșită în afară și așezată orizontal.
Un alt brâu de data aceasta cu cinci rânduri de cărămidă proeminentă termină arcade le și
înconjoară toată biserica. Rozeta din piatră care se află deasupra naosului datează conform
inscripției sale din anul 1734, iar soclul este realizat din piatră poroasă așezată în trei trepte de
relief foarte puțin pronunțat.
Fereastra care a fo st lăgită în anul 1843 are cel mai probabil forma originală, iar
parametrul care este nesperat de bine îngrijit pare că a fost aparent la origini151.
În locul liber dintre sânuri și sfântul altar se vede un tor de cărămidă așezat în poziție
verticală, ieșit în afară, acest tor prin unirea cu brâiele așezate pe orizontală împărțea suprafața
în șase panouri dreptunghiulare152.
Altarul. În altar descoperim patru arcaturi153 care fuseseră îngustate în timpul restaurării
domnitorului Gheorghe Bibescu cât și alte cinci154 care sunt astupate, fiind situate în felul

146 Ibidem , p. 4 -5.
147 Ibidem , p.5.
148 Ibidem .
149 Ibidem .
150 Nicolae Ghika Budești, op cit , p.5.
151 Ibidem .
152 Ibidem .

48
următor, două la unghiurile făcute de absidele altarului cu biserica în zona sudică iar trei în
zona nordică.
Aceleași brâie menționate mai sus taie asemenea arcadelor sânului sudic biserica, e le își
păstrează încă profilul spre marea noastră fericire cu toate că au fost cioplite de restaurator, tot
aici putem spune că aceste paramente au fost aparente la un moment dat.
Și soclul altarului155 trebuie menționat deoarece aici regăsim un brâu de cărămizi
smălțuite156, din fericire aceste cărămizi mai păstrează și în zilele noastre ceva din această
smălțuire.
Pe fațada din zona vestică a locașului de cult pe ambele laturi ale ușii de intrare se vor
descoperi urmele arcurilor de cărămidă ce sus țineau a treia cupolă de pe pridvor.
Turlele. Ca formă, turlele sunt octogonale, fiind realizate din cărămidă posibil aparentă ,
acestea fiind așezate pe baze pătrate făcute din piatră alternând cu cărămidă, iar pe turla cea
mare găsim frontoane triung hiulare specifice școlilor și locașurilor de cult sârbești157.
Pe aceste frontoane putem vedea urmele de ornamentație a două șiruri de cărămidă cu
zimți separate de un rând de cărămidă așezată orizontal asemenea mănăstirii sârbești
Ravenița158.
În ceea ce privește turnul ce se găsea pe pridvorul dărâmat în timp putem trage concluzia
că și el își proptea159 una dintre laturi direct de peretele pronaosului. Tragem această concluzie
deoarece pe peretele respectiv s -a descoperit pictat un profet ce ț ine în mână o filacteră160,
astfel de figuri fiind pictate mereu numai pe turle.
Bolnița. Fiind organizată după modelul mănăstirilor de la Athos, de la mănăstirea Tismana
nu putea lipsi nici bolnița . Veștile despre acest spațiu pentru tămăduirea trupe ască le avem din
timpul lui Matei Basarab care reconstruiește în 1650 mica biserică ce poartă numele de
Paraclis161. Aflată în partea sud -estică a locașului avea o curte specială cu camera și bucătării
ridicate tot de Matei Basarab. I se vor face anumite rep arații în urma luptelor dintre austrieci
și turci , lupte ce fac parte din Războiul Austro -Turc desf ășurat între anii 1716 -1718, tot după
acest conflict i se vor face și ușile din stejar162. Ceva mai târziu după anul 1836 știm că bolnița

153 Nicolae Ghika Budești, op cit , p. 5-6.
154 Ibidem, p. 6.
155 Ibidem.
156 Ibidem.
157 Ibidem.
158 Ibidem .
159 Ibidem.
160 Ibidem.
161 Dumitru. Bășasa, op cit , p.75.
162 Ibidem.

49
din motive de curățenie se afla în afara incintei mănăstirești, având o biserică și mai multe
camere. În urma restaurărilor lui Bibescu bolnița devine inutilă163, în incinta ei rămânând doar
paraclisul.
II.8 Mormintele și cimitirul. La Tismana nu putem vorbi de foarte multe morminte
importante și nici de un cimitir extrem de mare așa cum este la Cozia.
Aici au fost înmormântați oameni de seamă ctitori și voievozi dar și cei ce au făcut danii
locașului de cult multe alte persoane fiind înmormântate în jurul mănăst irii sau chiar în
bolniță.
Mormântul lui Nicodim. După ce se stinge din viață pe data de 26 decembrie 1406, la
incredibila vârstă de 96 de ani, Nicodim, ctitorul acestui locaș este înmormântat aici mai exact
în pridvorul biericii mari într -un loc pre gătit chiar de el164. Legat de acest lucru putem spune
că la șapte ani după ce a fost înmormântat este deshumat iar trupul său era neputrezit165.
După vizita lui Paul de Alep aflăm că pentru locul în care se îngropase Nicodim se făcuse
o piatră de mormâ nt fiind încadrată de un chenar166.
La sfârșitul veacului al XVIII -lea această piatră a fost distrusă de turci și de austrieci,
aceștia fiind în căutare de avuții, iar această piatră este înlocuită în 1844 și se păstrează până
în zilele noastre. Pe ac tuala piatră de mormânt se așterne condacul din slujba sfântului.
Prin demolarea pridvorului, acest mormânt va rămâne în afara bisericii mari. La
mormântul lui Nicodim arde în permanență, zi și noapte, o candelă de care călugărițele de la
această m ănăstire se îngrijesc neîncetat, iar după cum cere tradiția, o tradiție implementată în
secole, aici în fiecare an dar și la hram se săvârșește pomenirea.
Mormântul lui Vladislav I [ ? ] . În partea sud -estică a mănăstirii găsim un mormânt de
sigă având acoperișul în pantă. Acest mormând are aproximativ 1,80 metrii iar în zona
capului care coincide cu zona apusului avem 0,50 metrii167. În interiorul mormântului se
descoperă o coroană de aur ceea ce ne duce cu gândul la un voievod. Analiza asupra
scheletului a fost aceea că aparține unui bărbat iar cei mai mulți istorici și cercetători au ajuns
la concluzia că este scheletul lui Vladislav Vodă168. Și noi credem că acolo odihnesc
rămășițele voievodului deoarece mănăstirea a fost ctitorită în timpul său, d ar și prin faptul că
pomelnicul locașului de cult începe cu el169.

163 Ibidem , p. 76.
164 Dumitru. Bălașa , op cit, p.63.
165 Ibidem .
166 Ibidem .
167 Ibidem, p. 65.
168 Ibidem.
169 Ibidem.

50
În zona pronaosului este o criptă tot din sigă care se aseamănă cu mormântul lui
Vladislav Vodă. Din păcate acest mormânt a fost profanat și nu putem spune exact dacă a
aparținut unui voievod sau nu dar tindem să credem că a aparținut unui domnitor deoarece
asemănarea cu mormântul lui Vlaadislav I este foarte mare.
Mormântul monahului Dosiotei Brăiloiu. Pe numele său adevărat Dumitrașcu Brăiloiu,
fost consilier imperial în timpu l dominației în Oltenia, mort în anul 1747. Pe criptă are o
lespede de piatră ce are înflorituri pe margini170.
Mormântul lui Matei Glogoveanu . Și el a fost consilier imperial în timpul dominației în
Oltenia, mort în 1732. Asemenea mormântului lui D osiotei și acest mormânt are deasupra o
lespede de piatră171.
În urma săpăturilor arheologice realizate în anul 1975 în pronaos s -au descoperit mai
multe obiecte ce au fost ale unor persoane care nu au fost identificate. În urma săpăturilor ies
la iveală haine din mătase, lână și in având fire de aur și argint, cât și multe alte obiecte din
care amintim o pereche de cercei din aur masiv cu pietre, un inel de aur cu diamant, un inel
de aur cu rubin, două inele din argint masiv, câteva ace de argint, 1 6 nasturi mari de argint, 24
de nasturi de mici dimensiuni din argint172.
Pentru a identifica personajele care au purtat aceste bijuterii trebuie să ținem cont de
ctitori, precum și de cei ce au făcut danii în timp dar și de cei ce au dorit să își doa rmă somnul
de veci aici, dintre aceștia ne vom mărgini să numim doar câțiva. În primul rând trebuie
amintiți Stolnicul Sârbu și fratele său Ion care au dăruit Tismanei moșiile Bistrița, Tântava și
o parte din Erghevița, toate dăruite înainte de 1602 tocmai pentru a putea fi îngropați acolo173.
Tot în același scop postelnicul Drăghici și nevasta sa Zamfira dăruiesc Tismanei moșia din
Câlnicul de Sus. Căpitanul Dumitrașcu Roșca dă moșia Frățeștii, slugerul Vlăduț și soția lui
Anca au realizat niște candele din argint dintre care una se află la Tismana, Stanca împreună
cu soțul ei Cornea Brăiloiu mare ban al Craiovei au lăsat locașului de cult mai multe moșii și
au construit casele egumenilor, fiul lui Cornea, arhimandritul Vasile Brăiloiu lasă și el un
număr mar e de moșii cel mai probabil în anul 1706, soția fostului mare șetrar Barbu Poienaru,
Ancuța moare chiar în mănăstire în anul 1778 lăsând totodată moșia Mălăești tocmai pentru a
fi îngropată în acest loc174.

170 Ibidem.
171 Ibidem , p. 66 .
172 Ibidem.
173 Ibidem.
174 Ibidem , p. 67.

51
Bineînțeles că mulți au fost îngropați în c urtea locașului de cult alături de monahii care au
făcut danii, în muzeul mănăstirii pe lângă obiectele de o mare însemnătate se păstrează și
anumite cărămizi care au fost puse sub capul celor îngropați după tradiția monahală, însă
despre aceștia din păcat e nu se poate pune problema la indentificare, mai ales cea a
mormintelor din interiorul locașului175.
În a doua jumătate a secolului XV locașurile de cult din Oltenia sunt în mare parte
distruse sau mistuite de foc, iar episcopia de la Strehaia a fos t aproape distrusă.
Voievodul Țării Românești Vlad Călugărul întărind în anul 1491 stăpânirea Tismanei
peste mai multe sate amintește și de tristul eveniment ce s -a abătut asupra zonei din dreapta
Oltului. Situația este încă neclară și în timpul V oievodului Radu cel Mare, care din pricina
insistențelor cârmuitorului Tismanei dă ordin într -un act datat undeva între anii 1495 -1500,
paharnicului Detcu pentu a merge la fața locului pentru a afla cine a cotropit satele deținute de
mănăstire cât și pentr u a restabili frontiera care era mai înainte de această grea încercare176.
Din cercetările de la fața locului reiese faptul că moșiile Tismanei au fost cotropite de
turci și unguri, însuși mănăstirea trecând printr -un astfel de episod greu fiind jef uită de străini.
Într-o mică măsură putem preciza faptul că între anul 1475, dată ce coincide cu sfârșitul
domniei lui Radu cel Frumos, și înainte de 1491 sau poate chiar mai devreme în anul 1488
locașurile de cult care aveau aspectul unor cetăți, având ziduri de apărare au fost distruse într –
un număr extreme de mare, la acestea fiind distruse în special porțile, zidurile aflate în
interiorul locașurilor dar și ușile bisericilor. Știm că în timpul domniei lui Vlad Călugărul
mănăstrea chiar avea asp ectul unei cetăți datorită faptului că avea ziduri și porți de fier177 dar
avea și cel puțin șapte tunuri178 fiind păzită și de corpuri de 50 de oameni179i din localitățile
din împrejurimi
Nici Tismana nu face excepție de la acest obicei barbar, aici ac tivitatea monahală fiind
întreruptă pentru scurt timp, mănăstirea fiind arsă aproximativ 30 de ani. Aici biserica mare
este distrusă aproape în totalitate, ruinele ei fiind la pământ, clopotnița și zidurile sunt
distruse mai mult de jumătate iar în anumit e zone fiind chiar distruse total, aceste stricăciuni
fiind făcute de turci și de tătari.
Despre reparațiile aduse locașului de cult putem spune că situația nu este încă limpede
deoarece se crede că lucrările au început în timpul lui Radu cel Fru mos dar lucrările fiind

175 Ibidem .
176 Ibidem , p. 24.
177 Ion Donat, Fundațiunile Religioase ale Olteniei, Partea I, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1937, p. 78.
178 Ibidem .
179 Ibidem.

52
terminate zece ani mai târziu de fiul său Mircea după cum arată anii săpați în piatra stâlpilor
care țin de ușile bisericii mari, iar zugrăveala se face în timpul lui Petru Vodă. Totuși o gravă
greșeală o regăsim la arhitectul Cris tian Moisescu, acesta dând ca dată de refacere al
mănăstirii în anul 1526180, refacere făcută de Radu cel Frumos, și terminată în 1541 de fiul
său181. Însă știm în mod cert că Radu cel Frumos nu mai domnea la acea dată pe tron aflându –
se Radu de la Afumați.
O inscripție spune că Radu cel Frumos zidește din temelie biserica, aici punându -ne
întrebarea cine a zidit mănăstirea și nu biserica. Răspunsul îl aflăm limpede de la Dan I care
spune că această ctitorie a fost începută de tatăl său Radu, dar d in cauza morții rapide nu mai
apucă să o termine, această ctitorie fiind continuată de Dan și de Mircea cel Bătrân, singurul
voievod care nu apare în postura de ctitor este Mircea Ciobanul care nu face absolut nimic
pentru acest locaș de cult. Este puțin p robabil ca biserica să fi fost dărâmată și refăcută din
temelie deoarece formele paramentului care sunt modeste ne face să reflectăm asupra
vechimii acesteia, deoarece nici un așezământ monahal din secolul XIV nu are un exterior atât
de modest în ceea ce p rivește aranjamentele decorative, de aceea credem că este cea originală.
În ceea ce privește partea de sus în special partea de sus a ferestrelor împreună cu turlele
ea a fost întregită de Neagoe Basarab. Ceea ce a oferit o rezistență uimitoare pă rții de sus sunt
contraforții și pridvorul care înconjoară doar o jumătate din zona de apus, care începe cu
marginea abisdei și se termină lângă cea nordică, cât și tencuiala groasă ce are aproximativ
trei centimetrii, toate acestea asigură bisericii sprij inul necesar și durabilitate în timp.
Este posibil ca în zona sudică cât și în cea nordică avem câte o cameră închisă situate în
pridvor luminate de ferestre de mici dimensiuni, crenelate, vom vedea că avem totuși un plan
mai complicat decât am cr ede fiind totodată pentru prima dată când îl întâlni în Țara
Românească. Aici pridvorul a fost construit direct pe stâncă, așa cum a fost construită întregul
complex, acest bloc uriaș de sigă a constituit la rezistența ctitoriei .
Aici sursa de insp irație a arhitecturii de la mănăstirea Tismana trebuie cercetată în special
în zonele unde Nicodim a fost ucenic și anume Athos, Constantinopol, Salonic, Atena. A fost
inspirat mai mult ca sigur de planurile bisericilor văzute în tinerețe, iar acest lucru se remarcă
în capodopera realizată la Tismana, care este deosebită de alte ctitorii din țara noastră cât și
din străinătate182.

180 Cristian Mosiescu, Din nou despre Tismana, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice , București, 1999 ,
p. 82.
181 Ibidem .
182 Dumitru. Bălașa, op cit , p. 27.

53
Ea este vechea ctitorie a lui Nicodim și a Voievodului Radu I , pentru vechime pledând și
mormântul primului cârmuitor, fiin d lipsit de sens să amintim faptul că în timpul lui Matei
Basarab sau în timpul oricărui voievod cât și după o așa numită refacere, monahii de aici ar fi
putut așeza o piatră de mormânt într -un loc care nu ar avea vreo legătură cu cel din 1406 ales
chiar d e Nicodim183.
Acest lucru este întărit și de un document din anul 1599 document ce este emis de spătarul
Dragomir, în acest act însuși spătarul spune că a fost la Tismana și a văzut lucrarea Sfântă
făcută de însuși Nicodim. Doar biserica stă până acum d eoarece au apărut în timp modificări
la ziduri cât și al celelalte clădiri din incinta locașului de cult. La o atentă privire se poate
observa că modificările sunt aduse în timp184.
II.9 Îmbunătă tiri aduse de Matei Basarab Voievod . Dezastrul din 1487 ruinează
mănăstirea timp de 30 de ani adică până în timpul lui Matei Basarab, un adevărat ctitor care
își îndreaptă atenția și spre acest locaș. Se pare că în timpul lui mănăstirea este acoperită cu
plumb, ceea ce înseamnă că aici mai e xista și o altă biserică și anume aceea a spitalului
mănăstiresc sau bolnița, aici monahii țineau slujbele tipiconale în special după ruinarea
bisericii mari.
Credem că după sfințirea bisericii de la Argeș în anul 1517, Neagoe Basarab a începutnși
el lucrările la Tismana, refăcând partea superioară și turlele acoperindu -le cu plumb185. De
asemenea el reface și clădirile din interiorul complexului, clădiri care fuseseră făcute de
monahi doar în parte. Din păcate nici Neagoe Basarab nu a reușit să termi ne lucrările.
Odată ajunși în fața intrării bisericii mari privirea ne este încântată de un frumos chenar
realizat din patru pietre fățuite care formează ancandramentul intrării. Pe piatra de sus care
formează totodată și pragul găsim inscripționat în limba slavă, scriere care este mărginită de
un ornament ce constă în doi vreji ce se împletesc lăsând în afară câte două frunze și un boboc
floral, ornament ce se repetă în lanț. Scrierea din prag menționează că aceste trei uși s -au făcut
în timpul dom niei lui Radu Paisie și a fiului său Mircea pe când egumen era Vasile,având data
de 1541186.
Aceste trei uși sunt cele două intrări în pronaos și ancandramentul de piatră al intrării
din pronaos în naos care la un momentdat a avut uși de lemn. Aces te chenare au fost așezate
mult mai târziu, acest lucru putând fi obserat la intrarea în biserică dar și la intrarea din partea
nordică unde spațiile libere au fost astupate cu colțuri de cărămidă ce aveau diverse mărimi.

183 Ibidem , p. 28.
184 Ibidem .
185 Rada Teodoru, op cit , p.12.
186 Ibidem .

54
Ancandramentul de la intrar ea în naos nu are nici un fel de decor spre deosebire de cel
din partea nordică care care are un decor floral, fiind extreme de bine cioplit.
Din păcate biserica a fost lipsită de culoare având de așteptat foarte mult timp, pe lângă
ea au trecut num eroși voievozi, dar din cauza vremii de restriște nici unul din ei nu și -a
îndreptat privirea asupra ei.
Cel ce a avut inspirata dorință de a găti locașul de cult a fost Nedelcu care era mare
vornic al voievodului Petru Cel Tânăr. Născut în satul Ba laci de unde și numele de Bălăceanu
a fost un om de încredere al voievodului Mircea Ciobanul și al fiului său Petru cel Tânăr.
Deși el împreună cu soția sa Anca aveau doi copii ei își vor îndrepta atenția spre
mănăstirea Tismana care era încă nezug răvită. În naos pe peretele dinspre apus se păstrează
până în zilele noaste o inscripție realizată în panel scrisă în limba română dar cu caractere
slavone, această inscripție având o mare însemnătate istorică.
Spațiul de sub această scriere părea ne scris și din acest motiv a început să fie restaurant,
iar pe când era curățit s -a descoperit o inscipție în al cărei text descoperim un nume care nu
este consemnat în nici un studiu de specialitate și anume Gheroghe mare ban. Acum ne
punem întrebarea dacă nu este cumva Ghiroma care a fost mare postelnic în perioada 1564 –
1568. Această întrebare rămâne fără răspuns încă.
Totuși cele două texte par să fie stereotipe deoarece sunt două inscripții în limba română
suprapuse, deoarece grafia acestui text pa re a fi făcută după cea din 1564, totodată trebuie
remarcat că inscripția începe cu un fragment din pisania voievodului Radu I. Această pisanie
începe cu „Prin Numele Tatălui” ceea ce ne duce cu gândul la faptul că o pisanie mai veche a
fost acolo.
Un locul de interpretare este dată de inscripția conform căreia Radu voievod a construit
mănăstirea Tismana „din temelie și pâmnă la sfârșit” în această inscripție nu se specifică exact
care voieod care poartă acest nume a realizat acest lucru187.
Cu toate că în decursul istoriei au existat numeroși voievozi cu numele de Radu și anume
Radu I, Radu cel Mare, Radu Bădica, Radu de la Afumați, Radu Paisie, Radu Ilie, în actele
bisericești nici unul dintre aceștia nu este amintit ca fi făcut o reconstruc ție în afară de cea a
lui Nicodim deci probabil că este vorba de primul voievod cu numele Radu și anume Radu
I188.
Inscripția latină din 1731 amintește faptul că locașul a fost ridica mai întâi de Nicodim și
de Radu voievod iar după decesul celui din urmă de fiul său Dan între anii 1385 -1386.

187 Dumitru. Bălașa, op cit , p. 53.
188 Ibidem , p. 54.

55
Caligrafia care aparține Episcopiei Râmnicului menționa că Radu a zidit -o din temelie și a
fost terminată de fii lui Dan și Mircea voievod, nici un document care a ajuns până la noi nu
amintește de o așa zisă cont ribuție a domnitorului Radu cel Mare.
Tot în inscripția din 1564189 ne este precizat faptul că Petru voievod dă poruncă lui
Nedelcu să zugrăvească acest locaș de cult deoarece era mănăstire domnească iar Nedelcu era
boier, dar din păcate cartea trimi să de Petru lui Nedelcu nu s -a păstrat.
După cele enunțate mai sus credem cu tărie faptul că mănăstirea Tismana construită
direct pe stâncă și care este susținută de contraforți și de pridvor este construcția lui Nicodim
și a lui Radu voievod mort p rea devreme, mănăstirea fiind zidită în continuare de fii săi.
Zidurile vor suferi deteriorări din pricina lui Gabriel Bathory între 1610 -1611, deci
acestea vor cunoaște îmbunătățiri după această dată190. Ajuns pe tron Matei Basarab dă
poruncă ca ceta tea Tismana să fie întărită în urma posibilităților unor atacuri din partea
dușmanilor191, dar și pentru faptul că acest locaș îi oferise adăpost în conflictul său cu Leon
Voievod.
După restaurarea zidurilor și crenelurile de apărare vor fi înzestrat e cu câte un tun fiecare,
tun ce apără mănăstirea de la o mare distanță. Mergând pe o potecă îngustă care
împrejmuiește construcția se ajungea la prima poartă. În acest loc era o fântână, iar deasupra
unui turn de mari dimensiuni care servea drept poartă descoperim numeroase creneluri care
aveau rolul de apărare192.
Trecând de această poarte se ajungea la o a doua poartă tot făcută din fier, poartă unde se
afla clopotnița. Tot Matei Basarab înzestrează mănăstirea cu un clopot care poate fi văzut și
astăzi, are ca stemă vulturul cu crucea în cioc având pe părți soarele și luna iar pe cap
coroana. Tot către mănăstire mai dă și câteva obiecte de cult adică un sfeșnic din argint, o
candelă de argint aurită, un engolpion, un căuș de argint193.
Tot pe seama lui Matei Basarab este pusă zidirea spitalului mănăstiresc de aici în anul
1650, tot el reînoind catameteasma de la biserica cea mare. În timpul lui Matei Vodă marele
comis Radu și jupâneasa Sofica din satul Pătîrlagele astăzi în județul Buzău dăruia u mănăstirii
un sfeșnic de argint aurit iar clucerul Giurea dăruia la rândul său un pocal din argint aurit.DA
Un act important ce datează din timpul lui Matei Basarab este reprezentat de Sinodul
arhiereilor, egumenilor, preoților și boierilor desfă șurat în 1639, sinod care lua hotărârea cu

189 Rada Teodoru, op cit, p.28.
190 Dumitru. Bălașa, op cit , p. 36.
191 Ibidem .
192 Ibidem , p. 37.
193 Ibidem .

56
blestem ca toate mănăstirile ctitorite de dinastia basarabilor să fie scoase din cârmiuirea
străinilor și să fie conduse demonahi români.
Deși Tismana este considerată ctitorie domnească ea a fost sprijinit ă și de înalți dregători
și demnitari. După boierul Nedelcu cel mai important personaj care sprijină mănăstirea este
Cornea Brăiloiu din satul Drăgoieni de lângă Vădenii Gorjului, despre el se poate spune că era
un oltean autentic. A fost căsătorit cu fata marelui paharnic Papa Buicescu. Cornea Brăiloiu
era o rudă mai îndepărtată a lui Constantin Brâncoveanu, și își începe activitatea ca postelnic,
iar mai apoi ca strângător de dări în Gorj, sluger, iar după aceea în timpul domniilor lui
Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu intră în marile dregătorii. Astfel, el ajunge
mare sluger, mare agă, după care ajunge mare paharnic, iar în final îl găsim în funcția de mare
ban al Craiovei. Are patru băieți dintre care doi monahi și două fete194.
Deși ave a șase copii veniturile sale îi vor permite să intre în rândul ctitorilor de la
Tismana, iar despre ceea ce a dat acestei mănăstiri descoperim din frumosul act din 20 iulie
1699. Din acest act aflăm că mai întâi zidește casele egumenilor pe propria cheltui ală, tot pe
cheltuiala lui reclădește din temelie chiliile care rămăseseră stricate195.
Tot el dă satul Trestinicul și tot hotarul care se afla lângă Cerneți și lângă alte moșii
deținute de Tismana dar dă satul fără români. Dă 10 boi de plug aflați l a Trestinicul, 100 de
stupid tot în sat, 100 de oi cu miei, 10 vaci de lapte cu 10 viței, un armăsar, o cădelniță de
argint de Veneția, o stofă scumpă de lână, un stihar de lastră, o pereche de mânecuțe, un
patrafir, un brâușor196.
Datorită acestui doc ument care din fericire a ajuns la noi nu am fi știut probabil niciodată
de refacerea caselor egumenești cel mai probabil în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino și
de rezidirea chiliilor. Moare la data de 13 iulie 1705 fiind așa cum am menționat mai sus
înmormântat la mănăstirea Tismana alături de soția sa Stanca, dar nu putem spune sigur dacă
rămășițele pământești ale părinților săi au fost aduse aici197.
Despre ușile din 1541 știm că au fost refăcute în anul 1698 tocmai datorită inscripției sale
care atestă faptul că au fost realizate de un anume meșter Nichita în timpul Domnului
Constantin Cantacuzino. Și aceste uși vor fi înlocuite cu unele de stejar de Stanca
Glogoveanca cu proria sa cheltuială. În anul 1963 ușile de stejar vor ajunge în muzeul
mănăstirii fiind înlocuite din inițiativa mitropolitului Firmilian cu sprijinul Mitropoliei198.

194 Ibidem , p 39 -40.
195 Ibidem , p. 40 -41.
196 Ibidem , p. 40.
197 Ibidem , p. 42.
198 Ibidem , p. 46.

57
Între anii 1790 -1793 s -au cheltuit 1535 de taleri pentru restaurarea locașului de cult,
acești bani fiind cheltuiți pe var, cherestea, cărămidă, cuie, șin drilă. Această cheltuială era
absolute necesară deoarece turcii au incendiat din nou locașul de cult. Se vor reface zidurile
de centură care fuseseră într -o mică măsură surpate199.
În anul 1836 cârmuitor al Tismanei ajunge egumenul Spiridon200, care er a un om extrem
de energic care aduce bisericii mari, numeroase îmbunătățiri. Între 1843 -1844 reface o parte
din pictură, icoanele împărătești, pardoseala, și lărgește ferestrele.
Aceste lucrări se regăsesc și într -o inscripție, datată anul 1844, dar credem că aceste
lucrări au început cu un an mai devreme deoarece pe tocul din piatră al ferestrei de pe partea
de răsărit a altarului găsim inscripția anului 1843. Cu ocazia acestei reînoiri a Tismanei Ștefan
Ieromonahul a dăruit mănăstirii o pereche de p aftale, iar egumenul Spiridon a dăruit un potir.
După ce vizitează Tismana domnul Gheorghe Bibescu va dori să transforme partea sudică
în palat domnesc. Datorită zonei acestui locaș de cult care prin așezare ei ne duce cu gândul la
un castel medieval îl va determina pe domnul Țării Românești să schimbe înfățișarea unei
părți din clădirile monahale prefăcându -le în reședință de vară. Lucrările de restaurare au fost
puse sub comanda unor arhitecți străini printre care îl găsim și pe Ioan Schaltt er. Chiliile din
partea nordică au rămas monahilor, pentru domnitor și alaiul său au fost restaurate chiliile cu
etaj din partea sudică, iar pentru cei ce vizitează mănăstirea casa din partea estică unde se află
muzeul201.
Cu toate că biserica Tisman ei are un plan diferit de alte locașuri de cult cu un pridvor care
flanca pe trei părți pronaosul și o mică parte din naos, după restaurarea lui Bibescu s -a ajuns
la concluzia că incinta este prea mică și s -a pus în aplicare micșorarea bisericii. În 1855 s e
remarcă faptul că arhitecții au ciuntit biserica eliminând camerele și gangul ce sprijineau pe
laturi pronaosul și o părticică din naos, iar motivul a fost acela că pridvorul nu fusese construit
odată cu restul bisericii. Cu toate acestea se poate remarc a cu ochiul liber chiar și de cineva
care nu este expert că pridvorul a fost construit odată cu biserica202.
Soclul de la altar se continuă uniform până dincolo de absidele naosului, unde se
întrerupe și unde se continua cu un soclu de mai mici dimen siuni și care iese în evidență,
deoarece scolul propriu -zis se continua la pridvorul care a fost distrus în același timp cu
contraforții care pot fi considerați rarități în arhitectura bizantină.

199 Ibidem , p.47.
200 Ibidem .
201 Ibidem , p. 49.
202 Ibidem.

58
Prin această demolare s -a distrus și partea originală, acea parte românească realizată de
Nicodim,rămânând doar la suprafață conturul vechi al părților demolate.
Aici pridovrul era boltit semicilintric, făcut din piatră și cărămidă, iar după demolarea
acetuia și după lărgirea ferestrelor zona în care b oltele se uneau cu corpul bisericii ca și al
acoperișului în pantă au fost plombate cu materialul care a fos recuperate.
Pe unele pietre putem remarca resturile de la fresca originală, iar urme policrome se pot
observa cu ochiul liber și la plombele unde au fost odată contraforții.
După restaurările realizate în deceniul al șaselea al secolului al XIX -lea un puternic
incendiu a distrus casele din zona sudică în anul 1861, după acest incendiu au urmat reformele
domnitorului Cuza, Războiul pent ru Independență, și de abia în anul 1888 s -au început
lucrările de restaurare ale palatului distrus de flăcări. Tot în acest moment se reface și
acoperișul bisericii care a fost distrus de grindină, aceste lucrări luând sfârșit de abia în anul
1891.
II.10 Pictura și iconografie.
În unele zone ale pronaosului tencuiala din secolul XVIII pe care se găsea și fresca a căzut
putându -se astfel observa că sub această tencuială era o pictură mult mai veche, apărând
totodată și la ferestre pentru prima dată acea ornamentație monocromă care în mod sigur este
foarte veche. În pronaos se poate observa foarte limpede două rânduri de pictură
monochrome.
Aceste detalii îi vor determina pe specialiști să facă lucrări de cercetare în anul 1955, din
aceste cercetări reieșind faptul că pe ziduri le din biserica mare se păstrează foarte bine prima
tencuială cu zugrăveala monocromă, această zugrăveală fiind lipsită de pe turle în special ceea
ce ne duce cu gândul la faptul că în timp au fost restaurate.
În perioada 1563 -1564 biserica este refăc ută aici fiind trecut în acest timp se aplică și
pictura peste cea monocromă, fresca fiind decupată alături de tencuiala din 1563 -1564 în
special în zona altarului și a naosului. Putem spune că a rămas numai tencuiala originală care
are și ornamentația, de asupra ei se reface o tencuială nouă pe care se va realiza frescă din
1733203.
În schimb în pronaos nu putem spune cu exactitate ce fel de ornamentație este deoareece
tencuiala nu a fost distrusă ci doar ciocănită din loc în loc pentru a se putea apli ca tencuiala
nouă, pe aceasta zugrăvindu -se aceleași scene ca pe cea din secolul XVI, iar în partea de jos
se vor zugrăvi portrete ale ctitorilor.

203 Ibidem , p. 51.

59
Un moment memorabil este acela al descoperirii portretelor celor patru domnițe din
veacul al XVI. Acest e patru figuri aveau următoarea inscripție: Stanca, Voica, Maria,
Stana204. Se aprobă atunci salvarea picturii din veacul al XVIII și așezarea lui în muzeul
mănăstiresc. Este sufficient aici să menționăm că specialiștii au reușit să salveze 304 tablouri
ele fiind așezate în tencuială pe coridoarele incintei.
Aici avem și câteva portrete ce merită menționate. Dobromir, pictorul de la Targoviște
realizează în 1564, portretul lui Radu I și al lui Mircea cel Bătrân205 ținând chivotul bisericii,
acest tablou fiind refăcut în 1733 și 1766. În naos este posibil să fi avut și portretele altor
voievozi cum ar fi Petru cel Tânăr, dar distrugându -se fresca acestea au dispărut. Lângă
aceștia îi avem pe Stanca Glogoveanca, dar și cel al lui Mihai Glogoveanu206
Tot în naos se află și portretele familiei marelui vornic Nedelcu, însuși marele vornic
apare în postura de ctitor ținând în mâini biserica alături de jupâneasa Anca, între ei fiind
pictat și fiul lor Paraschiv, iar în continuare se află portretele marelui b an Teodor și al
jupânesei Voica, șirul binefăcătorilor fiind încheiat cu egumenul Ioan.
Aflându -se între picturile ce întruchipează voievozi descoperim și portretul ce înfățișează
membrii familiei Cantacuzino. În acest portret se regăseau doamna Mari a, domnița Casandra,
cât și domnii Șerban și Gheorghe. Trebuie amintit faptul că Șerban Cantacuzino dăruiește
Tismanei un epitaf cusut cu fir de aur și argint care se păstrează foarte bine până în zilele
noastre. Acest epitaf are ca temă coborârea de pe cr uce și plângerea de îngropare, în dreapta
stând în genunchi Șerban și fiul său Gheorghe, iar pe partea cealalăt stând tot în genunchi
doamna Maria cu fiica sa Casandra. Este posibil ca această frescă sa fi fost realizată între
1680 -1681. În partea de nord a nișei lângă Mircea descoperim portretele doamnei Stanca și a
doamnei Glogoveanca. În pronaos avem portretele lui Partenie episcopul Râmnicului și al lui
Gherasie cârmuitorul locașului de cult. În stânga avem pe fostul mare sluger Ștefan
Glogoveanu, doamn a Maria, jupânul Nicoalae Glogoveanu alături de soția sa Sanda.
În ceea ce privește iconografia putem spune că pictorul Dobromir din Târgoviște pictează
biserica pe interior. Pe lângă portretele ctitorilor pe peretele de apus207 ce ține de pronaos
pictorul a realizat portretul Maicii domnului cu Iisus în brațe, având drept păzitori pe ambele
părți cite un înger. În luneta care se află deasupra ușii se poate vedea o reprezentare din timpul
copilăriei lui Iisus. O importantă scenă ce trebuie amintită se află situate pe glafurile ușii din

204 Duiliu Marcu, G. Russu, Descoperirea frescei din secolul al XVI -lea de la mănăstirea Tismana, Monumente
și Muzee , Editura Academiei Repubilcii Populare Române, 1958, p. 46.
205 Dumitru.Bălașa, op cit p. 53.
206 Rada Teodoru, op cit, p. 28.
207 Ibidem.

60
partea nordică. În partea de apus se află un om tânăr care are în ochi un spic de grâu ce are trei
Frunze, iar în partea opusă se află un om în vârstă ce are în ochiul drept o bârnă de mici
dimensiuni. Pe peretele de răsă rit regăsim portretele unor asceți ale căror vieți sunt ca niște
pilde pentru monahi. După lungul șir de sfinți descoperim pe urmă Acatistul Maicii Domnului
ce are 24 de icoane din care 20 au mai ajuns până la noi. După Acatist urmează Sinaxarul,
acesta re prezentând scenete din calendar , fiecare lună începând cu câte o zodie. Peste acest
Sinaxar avem portretele sfinților iar cu aceștia ia sfârșit opera lui Dobromir, artă lucrată după
canoane.
Vom trece acum la turlele ce țin de pronaos unde regăsim 1 6 arhangheli care au o
frumusețe nemaiântâlnită fiind așezați doi câte doi, iar patru arhangheli țin în mâini Sfânta
Mahramă. Este posibil ca acești arhangheli să fi fost lucrați în timpul domniei lui Șerban
Cantacuzino.
Cele două inscripții și anume cea din 1733 și 1766 ne amintesc faptul că pictura a fost
refăcută de două ori, neputând să precizăm ce refaceri au fost aduse cu excepția portretelor
ctitorilor. În urma cercetărilor din 1955 -1956 s -a ajuns la concluzia că fresca din secolul XVI
a fost înlăturată în altar și naos, realizându -se o nouă frescă, și în acest fel s -a refăcut
portretele ierarhilor liturghisitori, pe următorul rând câteva medalioane, iar mai jos liturghia
divină și cei 12 apostoli, în margine întruchipându -l pe Iuda care renunță la împărtășanie208.
Mai sus sunt pictate minunile săvârșite de Iisus, iar în bolta altarului avem o pictură ce
reprezintă pe maica domnului cu pruncul la piept iar pe părți Mihail și Gavriil.
Proscomisarionul și dia coniconul sunt reprezentate cu diferite picturi, medalioane cu
reprezentări de sfinți209.
Despre catapeteasmă putem spune că este făcută în 1765, și pare că este făcută asemenea
celei realizate de Matei Basarab și de mitropolitul Ștefan. Aici icoanel e nu au nimic special
respectând canoanele, neieșind cu nimic în evidență fiind lucrate de Alecsie din
Câmpulung210.
Este obligatoriu să ne întoarcem privirea spre cele două strane și spre iconostasul mic care
este sculptat din lemn masiv de stejar câ t și spre cele două tetrapoduri amândouă fiind făcute
pe cheltuiala starețului Ioan, ele fiind totodată sculptate mai mult ca sigur de Ghenadie
monahul211.

208 Dum itru. Bălașa, op cit , p. 60.
209 Ibidem , p. 60 -61.
210 Ibidem .
211 Ibidem .

61
Un ultim aspect de amintit este pictura din naos care a fost realizată din câte se pare odată
cu altarul. Naosul are o mulțime de reprezentări religioase și iconografice. La baza turlei
pictorii au realizat un frumos portret al lui Nicodim, având la gât crucea de plumb, cu mâna
dreaptă binecuvântând iar cu cealaltă ținând Tetravenghelul. Pe partea o pusă îl regăsim pe
Antonie cel Mare. Pe absida sudică descoperim Deisis scenă în care Iisus apare ca mare
arhiereu, iar pe părți apare maica domnului și ioan botezătorul, urmându -le sfinți militari care
sunt îmbrăcați în armură212.
Într-un alt regist ru întâlnim scene cu Răstignirea și anume Iisus între tâlhari, Iisus
răstignit pe cruce sub care se observă tigva lui Adam, iar pe urmă Coborârea Pe peretele de
apus deasupra este prezentată Duminica tuturor Sfinților un sobor cu un număr nemaiîntâlnit,
iar sub această reprezentare descoperim Adormirea Maicii Domnului care este și hramul
locașului. Zugravii pe nume Ranite Gligorie, Vasile Diaconu, Mihai din Tismana vor urmări
în fresca cea nouă exact modelul precedentei. Așa cum am menționat mai sus putem r emarca
faptul că aceștia erau artiști foarte pricepuți, iar materialul recuperat ne ajută să ne facem o
idée despre arta religioasă din zona Olteniei213.
II.11 Opere reprezentative .
La orice locaș de cult trebuia să existe știutori de carte, iar la înființare obligatoriu
preotul și dascălul trebuiau să știe dinainte carte iar cei ce se alăturau pe parcurs trebuiau să
învețe să citească și să scrie. Și la Tismana a funcționat o școală, unde începând chiar cu
ctitorul ei Nicodim începe să se tipăre ască lucrări însemnate pentru istoria noastră. Mai jos
vom aminti doar câteva dintre aceste lucrări cât și pe cei ce le -au scris
Nicodim. De la el ne rămâne vestitul Tetravenghel ornat cu frumoase miniaturi fiind de
asemenea cel mai vechi manuscris de la noi din țară fiind datat în anul 1405 și având motive
ce înfățișează forme orientale pătrunse în cultura bizantină214.. Câțiva autori care nu au fost
identificați încă, posibil ucenici ai lui Nicodim au făcut înainte Slujba și Paraclisul Sfântului
Nicodim care însă sunt ti părite în veacul al XVIII -lea
Serghie episcop de Muncaci în perioada 1600 -1614215. Întâia oară a fost egumen al
Tismanei, iar mai târziu este pus episcop al Maramureșului și Muncaci de Mihai Viteazul.
Mitropolitul Țării Românești Ștefan de la care moștenim Pravila cea Mare, călugăr și
cârmuitor al Tismanei. Grămăticul Fota a scris în 1 671, cu sprijinul financiar al lui Petronie

212 Ibidem, p. 61 -62.
213 Ibidem , p. 62.
214 Rada Teodoru, op cit , p. 30.
215 Dumitru Bălașa, op cit , p.82.

62
care era cârmuitorul Tismanei, cartea care a fost sursă de inspirație pentru monahi cât și
pentru laici și anume Varlaam și Ioasaf216.
Inochentie, monah la Tismana, unde dobândește o bogată cultură, tipărește numeroase
lucrări dintre care menționăm Ceaslovul, Molitfelnicul. Un important Liturghier și Catavistier
le datorăm lui Partenie care a fost monah iar mai apoi egumen al mănăstirii Visarion
Ieromonahul lasă moștenire Pomelnicul Mănăstirii Govora împodobit ă bogat cu frontispicii,
miniature, și inițiale colorate217.
Nicodim Greceanu a scris Teotocarion care înseamnă Canoane de rugăciune către Maica
Domnului, pe opt glasuri218. Grigorie Ieromonahul scrie Pomelnicul mănăstirii Tismana.
Chiril a fost n umit în isotira literaturii române drept un cronicar și caligraf. Cât s -a aflat la
Tismana a scris Miscelaneu Teologic, Vieți de Sfinți, copiază Slujba Sfântului Nicodim219.
Unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul XIX cât și unul dintre cei mai de
seamă monahi a fost Dionisie Eclisiarhul care este autorul Cronografului Țării Românești,
care traduce și copiează documente printre care se află și cele ale Tismanei220.
Ultimul reprezentant de seamă este Ștefan Ieromonahul care lasă în u rmă o scriere
important și anume Viața Sfântului Nicodim de la Tismana . Tot el lasă posterității și Toaca
metalică care este o operă de feronerie greu de întrecut, având forma unui vulture bicefal ce
are aripile întinse ce are trei medalioane pentru fiecar e aripă și unul așezat pe piept221.
Totuși în spațiul românesc din cauza lipsei de contact cu Constantinopolul, central
ortodoxiei, literatura religioasă care era de astfel cea mai răspândită se rezuma doar la
copierea unor manuscrise în limba slavo nă222, aici de foarte puține ori apărând lucrări
originale. O astfel de lucrare originală este reprezentată de un imn realizat pentru a fi
cântat223. Este făcut de un mare logofăt al lui Mircea cel Mare și anume Filotei224, care după
tradiția ortodoxă trebuia să aibă un nume laic care începea cu litera F225, ceea ce corespunde
cu un anume Filos care era logofăt în 1394226.

216 Ibidem , p. 79.
217 Ibidem .
218 Ibidem .
219 Ibidem , p. 79 -80.
220 Ibidem , p. 80.
221 Ibidem .
222 Petre.P.Panaitescu, Contribuții la Istoria Culturii Românești , Editura Minerva, București, 1978, p.18.
223 Ibidem .
224 Ibidem.
225 Ibidem .
226 Ibidem .

63
II.12 Tezaurul de la Tismana.
Tismana este păstrătoarea unui tezaur extreme de mare tocmai datorită faptului că ea a
fost cea mai bogată mănăstire pe tot parcursul evului mediu.Timp de 600 de ani în mănăstire
ajung numeroase obiecte de o importanță istorică. Multe din aceste obiecte se vor pierde sau
se regăsesc în muzee. În muzeul mănăstirii avem trei obiecte importante227, adică două
patrafire și Bedernița228lui Nicodim. Aici reg ăsim cinci candele de argint, Evanghelierul lui
Nicodim, Panaghiar de argint, două potire, cinci de argint două cădelnițe de argint, dar și
multe alte obiecte importante.
Prin cele scrise mai sus putem a firma că Tismana joacă un rol important în cultura
românească, dar și în viața sufletească a oamenilor care i -au călcat pragul în decursul istoriei,
iar ctitorul ei, Nicodim, are de asemenea un rol extreme de important deoarece desfășoară o
activitate cul turală schimbând de nenumărate ori concluziile greșite. Prin contribuția acestuia
cultura de la noi din țară este autentică. Doar pentru acest lucru noi suntem datori să cinstim
memoria lui Nicodim și să ducem mai departe obiceiurile și datinile ținute cu sfințenie în
acest locaș de cult.

227 Rada Teodoru, op cit , p. 30.
228 Ibidem .

64
CAPITOLUL III. MÂNASTIREA VODIȚA

Cel mai vechi locaș de cult din Țara Românească, mănăstirea Vodița, se află în județul
Mehedinți lângă localitatea Vârciorova229. Mănăstirea este situată la aproximativ 20 de
kilometrii de Drobeta Turnu Severin, dar și la distanța de un kilometru de locul de Dunăre.
Acest locaș de cult este zidit de același ctitor ca re a zidit și mănăstirea Tismana , și anume
Nicodim. Acesta a trecut în Țara Românească în anul 1370, mai exact în Severin alături de
câțiva frați monahi, a umblat prin zonele pustii de aici și a ales ca loc de zidire pentru
mănăstire un loc în apropierea râului Vodița230.
Fiind teritoriu de graniță, zona Vodiței era destul de periculoasă datorită schimbărilor de
stăpânire. Totuși Nicodim alege această zonă datorită faptului că Va lea Vodiței era foarte
apropiată de zona pe unde a trecut în Țara Românească, ținutul Crainei, dorind astfel să
păstreze leg ătura cu acest teritoriu231.
Faptul că această mănăstire este ridicată în timpul lui Vladislav Vlaicu între anii 1370 –
1372 reiese dintr -un document care este dat după anul 1369 deoarece domnul apare cu
titulatura „ bine-credinciosul Voievod Vladislav, cu mila lui Dumnezeu Domn a toată Ung
rovlahia ” 232.
După alegerea locului de zidire a unui locaș de cult , în mod obligatoriu urma ce rerea
sprijinului voievodului, care în acea perioadă era Vladislav Vlaicu. În consecință Nicodim
urmat de câțiva monahi a u mers înaintea domnului care s -a arătat binevoitor, sprijini nd pe
Nicodim și pe monahii lui, voind în mod clar să își consolideze drep tul la domnie, cât și
religia ortodoxă în teritoriile ocupate, fiind în același timp și primul domn care face danii unei
ctitorii din piatră, Vodița primind sate libere așa cum se dăruia mănăstirilor sârbești233.
III.1 Stilul și arhitectura mănăstirii Vod ita.
Nicodim alege extrem de bine acest loc de zidire datorită faptului că această zonă era
retrasă, foarte bogată dar și datorită frumuseții locurilor. Clădirea inițială a avut 19 metrii în
lungime și 8 metrii în lățime234 de aici putând fi văzuți munții și malul sârbesc mult mai bine
decât zonele oltenești din apropiere235.

229 O.G.Lecca, op cit , p. 579.
230 Nicolae Tomoniu, op cit , p.57.
231 Nicolae Șerbănescu, Nicolae Stoicescu, op cit , p. 147.
232 Nicolae Iorga, op cit , p. 52.
233 Ibidem , p. 52 -53.
234 Ibidem , p. 52.
235 Ibidem .

65
Maniera în care a fost realizată zidirea locașului de cult este bineînțeles aceeași ca a
meșterilor sârbi și athoniți, în aceeași manieră care deo sebește și Patriarhia din Pec, numai că
aici locașul de cult are dimensiuni mult mai mici și se folosesc materiale de proastă calitate în
special bolovani aduși din gârla din zonă, acești bolovani fiind amestecați cu cărămizi236.
Această mănăstire nu avea pridvor, însă avea un pronaos ce avea un perete care îl
despărțea de naos având la mijloc o ușă. Mănăstirea Vodița avea bineînțeles și un altar care se
mai vede și în zilele noastre cât și o absidă237.
În mod cert Nicodim și călugării săi zid esc un locaș de cult de plan triconic, plan extrem
de asemănător cu cel al locașurilor de cult sârbești, dar și cu locașurile de cult din vestul
Bulgariei238. Deși planul de construcție al Vodiței este asemănător cu cel din Serbia, acest tip
de arhitecutră f iind specific pentru Dunărea de Jos, nu există nici un fel de asemănare între ea
și o construcție în plan treflat în Dobrogea deși în acest spațiu apare cu cel puțin două secole
în urmă239.
Cu toate că în secolul XIV acest stil triconic ajunge și în spațiul românesc, mai întâi prin
construcția Vodiței iar mai pe urmă a celorlalte locașuri de cult, ne este totuși demonstrat
faptul că sunt cunoscători ai planului triconic complex, deși Nicodim împreună cu monahii săi
adoptă un stil triconic de o amploare mai mică240.
Putem menționa deci că această construcție în plan triconic dar de mici dimensiuni era pe
placul micilor comunități care nu vor simți lipsa numeroaselor coloane din interior ul locașului
de cult în timpul slujbelor241. În acest sens putem spune că Vodița este astfel prima construcție
de acest fel în zona Țării Românești242.
Putem spune că acest plan triconic se regăsește cel mai mult timp în arhitectura evului
mediu în zon a Serbiei, Bulgariei și a Țării Românești fiind specifică acestei zone mult timp.
Acest plan triconic mai poartă numele de trilobat datorită faptului că are o formă de
trifoi243. Acest plan are numeroase caracteristici pe care le găsim la marea majori tate a
locașurilor de cult din Țara Românească și Moldova. Dintre aceste caracteristici amintim

236 Ibidem.
237 Ibidem.
238 Răzvan Theodorescu, op cit, p. 125.
239 Ibidem.
240 Ibidem , p.126.
241 Ibidem.
242 Ibidem , p. 127.
243 Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor , Partea a -II-a, Fundația Regală pentru literatură și artă,
București, 1943, p. 618.

66
absidele laterale care ies destul de mult în exterior, abside ce oferă clădirii o trăsătură
arhitectonică deosebită ; aceste absite laolaltă cu absida altarului susține turla244.
Ca și trăsătură generală a aspectului din zona Serbiei putem observa faptul că locașurile
de cult sunt mai puțin spațioase dar mult mai zvelte245.
După ridicarea acestei mănăstiri mai mult ca sigur la o perioadă scurtă de timp este
zugrăvită tot de Nicodim bineînțeles tot cu sprijinul voievodului. Această zugrăvire se
realizează la cel mult câțiva ani după ridicarea locașului de cult246.
De la marele istoric Nicolae Iorga aflăm că o mare parte din monahii de la Vodița erau
neștiutori de carte, aceștia având decât grija rugăciunilor, cât și o parte reprezentată de monahi
care știau să scrie și să citească sau care știau o meserie247.
În anul 1375 știm că Nicodm participă la misiunea de împăcare dintre Patriarhia de
Constantinopol și Biserica sârbă, iar la întoarcere îi găsește pe frații lui cât și mănăstirea
Vodița încorporată în noua formă de stăpânire și anume Banatul de Severin, de acum aflându –
se sub stăpânirea maghiarilor și în consecință a celor de rit catolic.
Nicodim împreună cu câțiva monahi zidesc Tismana, iar cea mai mare parte a monahilor
rămân însă la Vodița sub cârmuirea unui nou egumen și anume Vladislav, care își ia n umele
de călugăr după voievodul care zidește locașul de cult248.
Prin documentul din 3 octombire 1385 voievodul Țării Românești Dan I poruncește ca
mănăstirea Vodița să treacă sub administrația Tismanei249.
După trecerea Vodiței sub administraț ia Tismanei, cea dintâi mănăstire își păstrează
pentru o bună perioadă de timp o conducere proprie dar mai târziu toate posesiunile acesteia
trec sub stăpânirea Tismanei.
Vodița este amintită pentru ultima dată într -un document ce datează din timpul
voievodului Radu cel Frumos care dă respectivul document pe data de 10 iulie 1464250. În
acest document mănăstirii Vodița îi sunt întărite toate daniile anterioare făcute de înaintașii
săi. Prin faptul că acesta este ultimul document care amintește de Vodiț a credem că în timp la
Vodița încetează orice activitate, activitate ce va fi întreruptă într -o mică măsură și din cauza
numeroaselor jafuri întreprinse aici.

244 Ibidem , p. 619.
245 Ibidem .
246 Mircea Păcurariu, op cit , p. 308.
247 Nicolae Iorga, op cit , p. 53.
248 Ibidem .
249 Documenta Romaniae Historica, p. 21.
250 Ibidem, p. 211.

67
Fiind părăsită se ruinează datorită faptului că turcii trec pe aici spre Ada -Kale251. Este
rezidită de Cornea Brăiloiu în anul 1689 pe când acesta era mare agă252. În anul 1700, Vodița
reapare pe harta realizată de Constantin Cantacuzino, iar în anul 1705 domnul Țării
Românești Constantin Brâncoveanu o scutește de dări și obligații față de stat253.
III.2 Vodi ta astăzi
Vodița rămâne distrusă până în anul 1990 când va lua naștere „Societatea Vodița” ce avea
ca scop rezidirea acestui locaș de cult. În anul următor vor începe lucrările de rezidire ce vor
dura până în anul 1995254.
Până la sfârșitul anului 1995 în apropierea ruinelor Vodiței se construiesc câteva corpuri
de chilii255, iar după finalizarea acestora vor începe lucrările de construcție la biserica prorpiu
zisă care este din lemn, la aceasta adăugându -se elemente specific e stilului arhitectural din
zona maramureșului256. Știm că este sfințită în anul 2001, lângă acest așezământ putând fi
observate cu ușurință ruinele celui mai vechi așezământ monahal de la noi din țară257.
În urma unor cercetări în zona Vodiței se desc operă ruinele vechi dar de dimensiuni mult
mai mici, aici fiind descoperit și un schelet uman ce avea o rană în zona craniului258.
III.3 Danii făcute mănăstirii.
Prima atestare documentară a Vodiței este în anul 1374 printr -un document emis de
Vladis lav Vlaicu, care înzestrează mănăstirea cu un Tetreavenchel care are ferecături de argint
și care este aurit, o cădelniță de argint, vase de argint, odăjdii de mătase, perdele de altar, un
epitrahil și rucavițe lucrate cu fir de argint259.
În prezent ș tim despre acest pitrahil și despre rucavițele cu fir de argint cât și despre
odăjdiile de mătase că s -au pierdut în timp distrugându -se și nemaiajungând la noi260.
De asemenea dăruiește mănăstirii satul Jidovștița care era scutit de plata taxelor ș i a
muncilor cât și de oaste. Vodița mai primește și venitul domniei de la opt pescării împreună
cu toată vâltoarea ei, zona Dunării de la Padina Orheava și oprindu -se la Mosiștea de Sus, cât
și părțile cu nuci și livezi dinspre Râșava și Vodița Mare261.

251 O.G.Lecca, op cit , p. 579.
252 Teodor Danalache, Mănăstirea Vodița , 2012, CreștinOrtodox.ro, https://www.crestinortodox.ro/biserici –
manastiri/manastirea -vodita -67891.html.
253 Ibidem .
254 Ibidem .
255 Ibidem .
256 Ibidem .
257 Ibidem .
258 Nicolae Iorga, op cit , p. 52.
259Documenta Romaniae Historica, op cit , p. 18.
260 Constantin C. Giurescu, op cit , p.657.
261 Documenta Romaniae Historica, op cit , p.18.

68
Vladislav Vlaicu hotărăște ca în fiecare an să dea Vodiței alimente și haine care urmează
să fie date de pomană săracilor în ziua sărbătoririi hramului. În consecință Vodița primește o
mie de perperi, din care 300 vor fi date de pomană, 12 burdu furi, 1 2 cașcavaluri, o maje de
ceară, 12 postavuri de îmbrăcăminte, 12 postavuri de încălțăminte și 12 pături262.
Tot Vladislav Vlaicu decide ca după dispariția lui Nicodim călugării de la Vodița să poată
să își aleagă singuri cârmuitorul. Întărește această decizie printr -un blestem pentru ca această
să rămână în veci neschimbată263.
Pe 27 Iunie 1387 Mircea cel Bătrân întărește daniile făcute de Vladislav Vlaicu și anu me
zeciuiala din cele opt pescării, zona nucilor și a livezilor, câteva mori în Bistrița, 40 sălașe de
țigani și satul Jidovștița264.
Și el întărește hotărârea ca monahii să își pună singuri câr muitorul, punând de asemenea
blestem peste această hotărâre ca nimeni să nu o schimbe în timp, nici fii lui și nici un alt
voievod265.
Între anii 1400 și 14018 Mircea mai întărește daniile făcute de mănăstirii Vodița. Acesta
întărește cele opt pescării, nucile și livezile, satele Jidovștița, Petrovița și Vîrbovița. În acest
moment Mircea face și o danie către Vodița dăruind zeciuiala la baia de la Bratilov și de la
roțile lui Ciop Hanoș266.
În anul 1406 Ștefan Lazarievici al Serbiei dă Vodiței câteva metoșe în Serbia dintre care
amint im Tri Brodi, Barici, Izvorți, Poporate267. Tot în acest document Ștefan Lazarievici
menționează faptul că oamenii care au fugit de teama pustiirii în Țara Românească, Ungaria
sau Bulgaria sunt liberi să se întoarcă în sate le lor fără să întâmpine nici o piedică268.
În anul 1418 regele Ungariei Sigismund de Luxemburg dă libertatea monahilor de la
Vodița de a trece prin Ungaria, dând ordin supușilor lui să nu îi încurce pe acești monahi când
vor veni aici cu marfă ci dinm potrivă să îi ajute atunci când vor avea nevoie269. Tot Sigismund
de Luxemburg dă poruncă în anul 1419 dregătorilor să i să nu se atingă de stăpânirile Vodiței.
Tot în acest an întărește și vama de la Bistrița270, iar toate veniturile vor ajunge la monahi,
morile și livezile din Severin și tot ce aparține mănăstirii aici. Monahii vor căpăta dreptul să

262 Ibidem , p. 19.
263 Ibidem .
264 Ibidem , p. 24.
265 Ibidem.
266 Ibidem , p. 54.
267 Ibidem , p. 69.
268 Ibidem .
269 Ibidem , p. 90.
270 Ibidem , p. 94.

69
își vândă marfa fără a fi împiedicați de oamenii regelui, acești monahi putând să meargă liberi
fără a plăti vamă271.
De asemenea monahii de la Vodița primesc dreptul de a avea în continuare aceeași
credință, neputând fi prigoniți de nimeni.
În anul 1428 într -un act emis la Bratislava, Sigismund de Luxemburg întărește toate
drepturile și privilegiile anterioare272. În acest document se specifică faptul că Sigismund
întărește stăpânirea Vodiței peste toate satele dăruite în trecut. Călugării vor căpăta dreptul să
își vândă marfa oriunde în Ungaria fără să plătească vamă și fără să fie deranjați de nici un om
al regelui . De asemenea și pescăriile de la Dunăre vor rămâne ale mănăstirii, iar călugării sunt
lăsați în propria credință273.
În vara anului 1439 mai precis pe 2 august Vlad Dracul întărea toate daniile făcute de
predecesorii săi întărind și toate cumpărăturile anterioare, întărind faptul că acest locaș de cult
este de sine stătător iar după moartea starețului de aici monahii singuri își vor numi
cârmuitorul.274
Câțiva ani mai târziu în anul 1444 Iancu de Hunedoara întărește toate daniile și
privilegiile anterioare. Prin urmare toate posesiunile acestei mănăstiri vor fi libere și scutite de
orice dări deoarece această mănăsstire, Vodița, a intrat sub protecția lui Iancu de Hunedoara.
De asemenea supușii săi primeau ordin să nu îi deranjeze cu ce va pe monahii de aici ba din
potrivă să fie un sprijin pentru aceștia. Tot Iancu de Hunedoara întărește stăpânirile asupra
satelor din Serbia275.
Și tot în timpul lui Iancu de Hunedoara călugării primesc dreptul de a -și vinde marfa fără
să plătească v amă, dar și de a rămâne în aceeași credinț ă fără a fi tulburați și prigo niți de
nimeni, iar după moartea egumenului monahii își pot pune singuri cârmuitorul276.
În anul 1464 Radu cel Frumos întărește Vodiței toate privilegiile anterioare, sate, bălți, și
un obroc anual de grâu și vin.
Pe lângă întărirea privilegiilor anterioare Radu cel Frumos mai dăruiește și satele
Farcașești, Podeani și Brătiești, iar mănăstirea primește, anual, din partea domniei 10 găleți
de grâu și două butoaie de vin277.

271 Ibidem .
272 Ibidem , p. 120.
273 Ibidem , p.121.
274 Ibidem , p. 156.
275 Ibidem , p. 170 -171.
276 Ibidem , p. 171.
277 Ibidem , p. 212.

70
Deși la Vodița activitatea culturală nu a fost atât de intensă ca la celelalte locașuri de cult
totuși ea are un rol important în istoria noastră mai ales prin faptul că ea a reprezentat un
centru de rezistență în zona județului Mehedinți în timpul stă pânirii maghiare.
Ca orice locaș de cult, Vodița, a jucat un rol important pentru alinarea suferințelor
sufletești ale oamenilor și de aceea rezidirea acesteia a fost necesară. Ruinele acestei mănăstiri
vor aminti tuturor de cel care a ctitorit -o și a organizat viața monahală pe aceste meleaguri, Sf.
Nicodim.

71
Concluzii

Rolul important pe care Biserica l -a avut de -a lungul timpului în spațiul geografic
românesc dar și în întreaga lume este binecunoscut. Statele medievale românești întemeiate la
începutul Evului Mediu și -au întărit legitimitatea odată cu organizarea instituțională a
Bisericii prin întemeierea Mitropoliilor, c are s -au dovedit , de-a lungul secolelor , aliați de
nădejde ai voievozilor români.
Mănăstirile, monumente de o importanță istorică și arhitecturală deosebită, sunt edificii de
cult care ne amintesc de cei care, cu credință, cu dragoste și trudă au re alizat aceste
construcții, în folosul comunității creștine, care are astăzi datoria de a pomenii și a se ruga
pentru ctitorii cunoscuți și necunoscuți care, de -a lungul secolelor și -au trăit viața cu credință
în Dumnezeu. Pomenirea ctitorilor, făcută la pr ăznuirea hramului mănăstirilor , dar și cu alte
prilejuri, la sărbători și ceasuri aniversare este pentru urmași o datorie și un privilegiu. Numiți
în rugăciunile Bisericii „ fericiții și pururea pomeniții ctitori ” aceștia și -au înscris numele în
pisania fun dațiilor mănăstirilor pentru ca aceste nume să rămână veșnic legate de sfintele
locașuri de cult.
Alături de cei care au conceput și au realizat aceste edificii trebuie pomeniți și cinstiți
domnii și boierii care prin daniile lor au contribuit la înze strarea cu bunuri a acestor
așezăminte, la refacerea, restaurarea și pictarea lor, devenind astfel ocrotitori și binefăcători ai
călugărilor și ai oamenilor suferinzi care au găsit sprijin și alinare între zidurile mănăstirilor.
Fiecare lăcaș de cult a ben eficiat de danii însemnate în obiecte liturgice, bani , sate, obiecte de
cult, icoane, cruci, potire și tipsii din metale prețioase, danii care au evidențiat preocuparea
față de activitatea duhovnicească din mănăstiri și au contribuit la înzestrarea acestor edificii
ortodoxe.
Un alt rol important al Bisericii a fost acela de a îndruma întreaga activitate culturală. Prin
înțelepciunea și osteneala multor slujitori ai Bisericii în mănăstirile românești s -a desfășurat o
intensă activitate cultural -artisti că, au fost scrise primele manuscrise și cronici de la noi și au
fost traduse pentru prima oară textele biblice. Primele școli în care copii învățau să scrie și să
citească, mai întâi în limba slavonă și apoi românește, au funcționat tot pe lângă biserici și
mănăstiri iar primii dascăli au fost recrutați din rândul preoților. În istoria culturii românești s –
au afirmat numeroși clerici, iubitori de țară și cultură, care au înțeles importanța folosirii
limbii române pe care au introdus -o treptat în locul cele i slavone, în școlile și bisericile
românești.

72
Dincolo de rolul duhovnicesc, mănăstirile sunt astăzi adevărate muzee nu numai datorită
arhitecturii și felului în care sunt pictate ci și datorită numeroaselor obiecte de cult făcute cu
multă îndemânare și trudă, care arată dragostea pentru frumos acelor care le -au creat.
Iată de ce consider că tânăra generație are nevoie să redescoepre toate aceste valori sacre,
de patrimoniu, ale istoriei și credinței noastre, aceste izvoare de sfințenie, de adevă r și de
frumos.

73
Bibliografie
Izvoare edite
Alep Paul, Călătoriile Patriarhului Macarie în Țările Românești, 1653 -1658, Ediția
Emilia Cioran, București, 1960.
Alep Paul, Călători străini despre Țările Române, Volumul.I, Partea I, București,
1976.
Documenta Romaniae Historica, B.Țara Românească, Editura Academiei , Volumul I,
București, 1966.
Ștefulescu Alexandru, Documente slavo -române relative la Gorj 1406 -1665,
Tipografia Nicu D. Miloșescu, Târgu -Jiu, 1908.
Lucrări generale
Alexandrescu C ., Mănăstiri și Biserici din România , București, 189 0.
Andronescu Marta, Repertoriul Documentelor Țării Românești publicate până azi , extras
din Buletinul Comisiei Istorice a României XVI 1937, București, 1937.

Arădeanu Eugen, Lucian Emandi, Teodor Bodogae, Mînăstirea Hodoș -Bodrog , Editura
Episcopiei Aradului, Arad, 1980 Buletinul Comisiei Istorice a României XVI 1937,
București, 1937 .
Bilciurescu Constantin , Mănăstiri și Biserici din România , București Giurescu Dinu C,
Țara Românească în secolele XIV -XV, Editura Științifică, București, 1973.
Brătulescu Victor, Zugravi de biserică în Oltenia în veacul al XIV -lea, în Revista
Mitropolia Olteniei, XV, 3 -4.
Chihaia Pavel , Două Fiale în Țara Românească, construite de Voievodul Neagoe
Basarab, în revista Glasul Bisericii , Editura Mitropoliei Bucureștilor, București, 1 967.
Chirilă Adina, Limba scrierilor lui Antim Ivireanul , Partea I, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași, 2013 .
Djuvara Neagu , O scurtă istorie a românilor povestită tinerilor , Ediția a IV -a,
Humanitas, București, 2002 .
Dobjanschi Ana, Emanuela Cernea, Carmen Tănăsoiu, Ghidul Galeriei de Artă veche
românească , Editura Muzeul Național de artă al R omâniei, Ediția II, București, 2008 .
Donat Ion, Fundațiunile religioase ale Olteniei , Partea 1, Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1937.
Donat Ion, Hotarele Olteniei , în Arhivele Olteniei, anul XVI, numărul 92 -94.

74
Enăcescu Efrem, Privire generală asupra monahismului creștin , Tipografia Cozia,
Râmnicu Vâlcea, 1933 .
Ghika -Budești Nicolae , Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia , Editura Mervan,
București, 1931 .
Ghika -Budești Nicolae , Restaurarea Bisericii mari a mănăstirii Cozia , în Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice, Tipografia Datina Româ nească, Vălenii de Munte, 1938.
Ghik a Budești Nicolae , Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice , Datina
Rom ânească, Vălenii de Munte, 1934 .
Giurescu Constantin C., Istoria Românilor , Partea a -II-a, Fundația Regală pentru
literatură și artă, București, 1943 .
Iordanes, Getica, Izvoarele Istoriei Românilor ,volumul XIV, Tipografia Bucovina,
București, 1939 .
Iorga Nicolae , Sate și Mănăstiri din România, Editura Libră riei, București.
Iorga Nicolae, Istoria, Bisericii și a vieții Religioase a Românilor , Volumul 1, V ălenii
de Munte, 1908.
Iorga Nicolae , Tudora, mama lui Mihai Viteazul , Revista Istorică anul VI,I nr. 1-3,
București, 1921.
Iorga Nicolae, Istoria Bisericii Românești , Ediția II, Văle nii de Munte, 1908.
Irimia Mariana, Antim Ivireanul cărturar și tipograf , Colecții speciale Biblioteca
națională a României Nicolae.
Kretzulescu E., în Revista pentru Istorie , Arheologie și Filologie , Institutul de Arte
Grafice Carol Gobl, Volumul XIV, 1913, București, 1914 .
Lecca O.G., Dicționar Istoric, Arheologic și Geografic al României , Editura Universul,
București, 1937 Marinoiu Costea , Istoria Cărții Vâlcene , Editura Scrisul Domnesc, Râmnicu
Vâlcea, 1981,
Neofit I ., Notițe de călătorie în Eparhie 1746 , în Revista BOR, an II, 1875 -1876,
București, p. 740 .
Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Ro mâne, București, 1991.
Petcu Marcu, Nicolae Lihănceanu, Adrian Pintilie, Ramona Anca Crețu, Pagini din
Istoria Monahismului Ortodox în Revistele Teologice din România , Editura Bibliotecii
Naționale a României, București, 2011 .
Panaitescu P. P. , Documentele Țării Românești , Fundația Regele Carol I, București,
1938 .

75
Panaitescu P. P, Mircea cel Bătrân, Editura Corint, București, 2002, p. 188.
Panaitescu P. P. , Contribuții la Istoria Culturii Românești, Editura Minerva, București,
1978 .
Semedrea Tit, Viața Sfântului Nifon , Buc urești, 1937.
Șerbănescu Nicolae , Stoicescu Nicolae, Mircea cel Mare [1386 -1418] 600 de ani de la
urcarea pe tronul Țării Romanești , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
ortodoxe române, București, 1987 .
Ștrempel Gabriel , Catalogul Manuscriselor Românești , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1978
Teodorescu Barbu, Cultura în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei , în Revista Biserica
Ortodoxă Română, anul LXXVII, nr 7 -10, București, 1959 .
Theodorescu Răzvan, Itiner arii medievale , Editur a Meridiane, 1979.
Theodorescu Răzvan, Picătura de Istorie , Editura Fundației Ro mâne, București, 2002.
Theodorescu Răzvan, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale
românești secolele X -XIV, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974 .
Văetiși Atanasia , Artă de tradiție bizantină în România , Tipărit la Alfoldi Printing
House Hungary, București, 2008 .
Lucrari speciale
Antonescu Petre , Monastirea Cozia , Tipografia Thoma Basilescu, București, 1903 .
Bălașa Dumitru , Sfînta Mînăstire Tismana , Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 1978 .
Danalache Teodor, Mănăstirea Vodița , 2012, CreștinOrtodox.ro,
https://www.crestinortodox.ro/biserici -manastiri/manastirea -vodita -67891.html .
Duiliu Marcu, G. Russu, Descoperirea frescei din secolul al XVI -lea de la mănăstirea
Tismana, Monumente și Muzee , Editura Academiei Repubilcii Populare Române, 1958,
Giuresc u Constantin C. , Două monumente religioase din veacul al XIV -lea, Nucetul sau
Cozia de Vâlcea și nucetul din Dâmbovița , Revista Mitropolia Olteniei, nr 1 -4, 1961 .
Iancovescu Ioana , Picturile de la Bolnița Mănăstirii Cozia , tom 2, București, 2012 .
Lăzărescu Emil , Data zidirii Coziei, Volumul 1, București, 1962 .
Moisescu Cristian, Din nou despre mănăstirea Tismana Buletinul Comisiei
Monumentelor Istorice, București, 1999 .

76
Tomoniu Nicolae , Sfântul Nicodim de la Tismana , Volumul I și II , Editur a Online,
Tismana, 2010.
Rada Teodoru, Mănăstirea Tismana , Editura Meridiane, București, 1968 .
Vaida Gamaliil, Mînăstirea Cozia Ieri și astăzi, Ediția I, Editată de Episcopia
Râmnicului și Argeșului, 1977 .
Vaida Gamaliil, Cozia locaș de gândire și cultură românească , Editura Episcopiei
Rîmnicului și Argeșului , Râmnicu Vâlcea, 1983 .
Vaida Gamaliil , Mănăstirea Cozia între anii 1916 -1918 în lumina documentelor vremii ,
Revista Mănăstiri Ortod oxe, nr. 10 -12, 1978.