CONF. UNIV . DR. OLAH NELI -KINGA ABSOLVENT: HODAN P. BIANCA ROXANA ARAD 2016 1 UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD FACULTATEA DE FARMACIE… [600044]

0

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD
FACULTATEA DE FARMACI E
SPECIALIZAREA: FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV . DR. OLAH NELI -KINGA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

1

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD
FACULTATEA DE FARMACIE
SPECIALIZAREA: FARMACIE

STUDIUL COMPORTAM ENTULUI
CROMATOGRAFIC A UNOR SUBSTAN ȚE
SINTETICE ȘI NATURALE CU ACȚIUNE
ANTITUSIVĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. OLAH NELI -KINGA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

2
CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………… ………………………… ….………… …4

Partea generală
CAP ITOLUL I
ANTITUSIVELE ………………………………………………………… ….……………… …6
1.1. Clase de compuși cu acțiune antitusivă ……………………………………… ……………………………7
1.1.1 Opiul și Morfina ………… ………………………………………………………. …………………………………7
1.1.2. Codeina ………………………………………………………………………….. …………………………………..8
1.1.3. D extrometorfanul ………………………………………………………….. …………. ………………………….9
1.1.4. Oxeladina …………………………………………………………………………… …………………… ………….10

CAPITOLUL II
ANTITUSIVE NATURALE …………………………………………………… …..….…… …12
2.1. Modul în care acționează plantele ……………………………………………… ……..…… .12
2.2 Avantajele fitoterapiei …………………………………………………………… …..………13
2.3. Dezavantajele fitoterapiei ………………………… …………………………… …..………..15
2.4. Produse naturiste pentru tusea seacă ………………………………………………… …..….16
2.5. Polygala senega …………………………………………………………………… .……….. 17
2.6. Tussilago farfara ……………………………………………………… ……………. …………18
2.7. Primula veris ………………………………………… ………………… ………… ..……….21
2.8. Grindelia robusta …………………………………………… …………………… ..………..24
2.9. Cetraria islandica …………………………………………… ….……………… .…… …….27
2.10. Ephedra distachya ……………………… .………………… ………………… .……… …….30
2.11. Petasites hybridus ……………………………………… ….………… …… .……… ..…….31

3

Partea specială

CAP ITOLUL III
STUDIUL COMPARATIV AL SUBSTANȚELOR SINTETICE ȘI NATURALE CU
ACȚIUNE ANTITUSIVĂ
3.1. Prezentarea produselor ……………………………………………… ………. ………… ….33
3.1.1. Codeină fosfat 15 mg comprimate …………….. …………………… ………. ………………………………33
3.1.2. Tussin forte 20 mg comprimate …………………………………… …… ……….. …………40
3.1.2. Tinctu rile m amă.. ………………….…………………………………… …… ……….. …………4 5
3.2. Metoda de analiză ………………………………………………………… ……. …………..4 6
3.3. Rezultate și discuții …………………… …………………………………… ……… ……….. 48

CONCLUZ II ……………………………………………………………………………….. …..50
BIBLIOGRAFI E …………………………………………………………………………… ….51

4
INTRODUCERE

Antitusivele sunt medicamente capabi le să calmeze tusea . Efectul acestora se datorează în
principal, datorită deprimării formațiunilor centrale al e centrului tusei (reflexul tusei). Este
posibilă o acțiune periferică, de deprimare a funcției receptorilor senzitivi de la nivelul mucoasei
căilor aeriene.
Tusea nu este o afecțiune, ci un simptom al afecțiunilor căilor respiratorii. Tusea este
reprezen tată de secuse expiratorii rapide, explozive, având ca rezultat expulzarea materiilor
aflate în căile respiratorii ( sânge, puroi, exudat ).
Tusea este un act reflex de apărare, însă dacă este intensă și prelungită poate avea
consecințe negative asupra organ ismului . Ca rezultat al unei excitații de o anumită intensitate,
exercitată asupra unor receptori periferici, se produc e o inspirație profundă, urmată de închiderea
glotei, presiunea în căile respiratorii crește, se produc apoi, simultan deschiderea bruscă a glotei
și contracția mușchilor respiratori, cu eliminarea rapidă a aerului din plămâni, având ca rezultat
expulzarea corpilor străini sau a materiilor aflate în căile respiratorii.
Antitusivele reprezintă o medicație simptomatică, utilă în toate situați ile în care tusea este
dăunătoare: tusea neproductivă care împiedică somnul, obosește bolnavul, favorizează
bronhospasmul, accentuează iritația mucoasei traheobronșice și laringiene, poate declanșa
hemoptizia, favorizează diseminarea aerogenă a unor infecț ii.
Eficacitatea medicației antitusive este discutabilă , in special la copii. Cochrane a
concluzionat î n 2014 că nu există niciun medicament OTC eficace pentru tratarea tusei acute.
Este posibil ca unele medicamente contra tusei să nu mai fie eficace, decâ t placebo pentru tusea
acută la adulți, inclusiv tusea legată de infecții ale tractului respirator superior.
Ca și simptom, tusea este mai puțin periculoasă pe termen scurt, în final este distructivă
pentru organism toc mai prin cronicitatea sa și deci prin necesitatea unui tratament îndelungat.
Fumătorii se obișnuiesc cu greutățile respirației lor și nu iau în considerare că aceste dificultăți se
accentuează cu fiecare zi ce trece.
În cazul tusei intense sau la tușitorii cronici este recomandat sa se utili zeze antitusive
centrale, de preferat cele care nu p rovoacă dependență. Tusea ușoară , însoțită de infecții aeriene
superioare, de obicei nu necesită antitusive, se recomandă ceaiuri care conțin mucilagii (de

5
exemplu ceaiul de tei, care calmează mucoasa far ingiană iritată). La astmatici și în tusea spastică
sunt suficiente bronhodilatatoarele.
Tusea seacă este o „tuse din gât”, provocată de iritarea terminațiilor nervoase de pe
mucoasa căilor respiratorii, fără mucozități, devenind obositoare, care se repe tă la scurte
intervale de timp. Această tuse trebuie calmată, nu inhibată, se întâlnește în alergii, carențe de
fier, TBC, afecțiunie cardiace sau ORL.
Scopul acestei lucrări este de a studia comportamentul cromatografic al unor substanțe
sintetice și natu rale cu acțiune antitusivă. Antitusivele sunt medicamente care au posibilitatea de
a diminua sau de a suprima tusea și acționează asupra centrului bulbar al acesteia sau la nivelul
altor verigi ale arcului reflex al tusei.
Tusea este de fapt reprezentată d e niște secuse expiratorii rapide, care au ca rezultat
expulzarea întregilor materii aflate la nivelul căilor respiratorii (exudat, puroi).
Obiectivul lucrării este de a evidenția clasele de antitusive, acțiunea terapeutică a acestora
cu mecanismul de ac țiune, contraindicații, posibilitățile de analiză, respectiv o comparație între
antitusivele clasice și cele naturale.

6
PARTEA GENERALĂ
CAP ITOLUL I
ANTITUSIVELE

Antitusivele sunt medicamente capabile să calmeze tusea. Efectul lor se datorea ză în
principal, deprimării formațiunilor centrale ale reflexului de tuse (centrul tusei). Este posibilă și o
acțiune periferică, de deprimare a receptorilor senzitivi de la nivelul mucoasei căilor aeriene.
Tratamentul antitusiv trebuie să țină seama că r eflexul de tuse are și caracter de apărare,
fiind un mecanism important pentru curățirea și drenarea arborelui traheo -bronșic. Staza
secrețiilor, provoacată de folosirea nejudicioasă a antitusivelor, poate fi mai dăunătoare decât
tusea.
Indicații:
– tuse neproductivă care provoacă oboseală pacientului;
– tuse cronică ce contribuie la dezvoltarea emfizemului pulmonar;
– tusea din fracturi costale și din pneumotorace;
– tusea care provoacă hemoptizie;
– tusea care accentuează iritația mucoaselor bronșice;
– tusea care favorizează bronhospamul;
– postoperator: tusea care provoacă complicații;
– tusea care provoacă infecții altora;
– în bronhoscopie, laringoscopie.
[1,2,6,7,11,14]

7
1.1. Clase de compuși cu acțiune antitusivă

Farmacoterapia tusei cuprinde două grupe de medicamente ce acționează la două nivele
ale arcului reflex:
a) Inhibitoare ale centrului tusei
 Opioide: naturale (morfina, codeina); semisintetice (codetilena=dionina); sinte tice
(dextrometorfan, falcodin, levoproxifen);
 Neopioide (noscapina, glaucina, clofedanol, butamirat, oxeladina, clobutinol);
b) Substanțe cu acțiune periferică:
 Mucilaginoase (lubrifiază mucoasa faringiană, au proprietăți hidrofile, diminuă
sensibilitatea te rminațiilor nervoase;
 Antiseptice și decongestionante nazale ;
 Anestezice locale, clofedanol , benzonatatul (diminuă iritația receptorilor);
 Bronhospasmolitice (diminuă indirect iritația receptorilor);
 Expectorante (favorizează eliminarea sputei și fluidific area acesteia , diminuă factorul
iritativ local).
[1,2,5 -7,11,14]

1.1.1. Opiul și Morfina
-sunt antitusive active, deprimând centrul tusei și liniștind implicațiile psihoafective
ale tusei supărătoare.
– sunt folosite limitat deoarece au efecte nedorite importante: risc de dependență,
deprimarea respirației, favorizarea bronhospamului, îngroșarea secreției traheobronșice, paralizia
cililor vibratili;
– pot fi utile în situații speciale, este de dorit asocierea acțiunii antitusive, cu cea
analgezică intensă (bolnavii cu cancer pulmonar, fracturi de coastă, pneumotorace, infarct
pulmonar, hemoptizii) [1,2,5,6,14] .

8
1.1.2. Codeina

Codeina (fig. 1) a fost descoperit ă în 1832 de către Pierre Jean Robiquet. Cunoscută și
sub numele de metilmorfină, este un alcaloid natural din opiu , dar obișn uit se prepară prin
sinteză , indicată în dureri moderate sau severe, tuse fără expectorație, diaree . Proprietățile
analgezice sunt mult mai slabe, poate fii asociată cu alte analgezice, cum ar fii paracetamolul ,
însă este mai avantajoasă în privința acțiun ii antitusive și antidiareice. Biotransformarea codeinei
are loc la nivel hepatic, prin demetilare, în morfină.
Este antitusivul cel mai utilizat, se administrează oral , având efect după jumătate de oră,
cu efect maxim la 2 ore . Efectul durează între 4 și 6 ore. Copiilor peste 12 ani este administrată
pentru ameliorarea durerilor moderate, care nu sunt ameliorate de alte analgezice.
Reacțiile adverse frecvente includ prurit, vărsături, delir și constipație. Codeina este
contraindicată în cazul i nsuficienței respiratorii, hepatice, renale, cardiace, traumatismelor
cranianiene , femeilor gravide și celor care alăptează, copiilor sub 5 ani poate produce convulsii,
daca se administrează concomitent IMAO (inhibitori ai monooxidazei) nu se administreaz ă
sportivilor deoarece pozitivează testele de dopaj. Codeina se administrează cu prudență în cazul
persoanelor cu astm, emfizem pulmo nar, insuficiență respiratorie.
Codeina este de asemenea frecvent comercializată în produsele care conțin codeină și alte
analgezice și relaxante musculare, precum codeina + fenacetină, naproxen, indometacin,
diclofenac și altele, precum si amestecuri mai complexe cum ar fii: aspirină, paracetamol,
cafeină, antihistaminice și alți agenți.
Codeina sau metilmorfina este un deriv at cu structură izochinolin -fenantrenică, aceasta
poate fii convertită în morfină și apoi în heroină [1,2,5 -7,11,14] .

Figura 1

9
1.1.3. Dextrometorfanul

Este o substanță sintetică, derivată din tebaină, fiind folosit ca antitusiv. A fost folosit
pentru pri ma dată ca și antitusiv în 1960. Spre deosebire de codeină, nu manifestă acțiune
narcotică și analgezică. Este indicat ca antitusiv cu acțiune non -narcotică cu acțiune centrală în
tusea uscată, datorate unei iritații a laringelui, bronhiilor sau traheei. S e utilizează de obicei în
tusea cronică uscată, acțiunea sa constând în ridicarea pragului de stimulare a centrului tusei,
inhibând stimulii căilor aferente.
Administrat pe cale orală, se absoarbe rapid în proporție mare, efectul manifestându -se
rapid (15 -20 min) și se menține 3 -6 ore.
Efectele benefice ale dextrometorfanului constau în atenuarea simptomelor sindromului
de abstinență al etanolului și opioidelor, creșterea efectelor analgezice ale morfinei și celor
antiparkinsoniene de tip L -dopa, de asemene a prezintă și activitate neur oprotectivă și
antiepileptică.
Dextrometorfanul (fig. 2) este cunoscut in rândul consumatorilor de droguri ca fiind un
drog disociativ. Consumul pe termen lung a dextrometorfanului, în doze care depășesc de cel
puțin 5 ori indi cațiile farmaceutice, duce la pierderi de memorie, instabilitate emoționala,
insuficiență hepatică, dificultăți în concentrare.
Dextrometorfanul nu se asociază cu IMAO datorită riscului crescut de colaps, hipertermie
și hiperexcitabilitate, pe întreaga dur ată a tratamentului nu se consumă alcool, deoarece
potențează depresia. Nu se administrează copiilor sub 2 ani și până la vârsta de 6 ani, se
limitează administrarea acestuia.
În cazul supradozajului cu dextrometorfan, simptomele sunt: greață și vărsături, amețeli,
confuzie, iritabilitate și nervozitate. Reacțiile adverse care pot apărea după administrarea
dextrometorfanului pot fii: somnolență, greață, cefalee, constipație și vărsături.
Dextrometorfanul este derivat de sinteză al alcaloizilor fenantrenici din opiu, utilizat sub
forma izomerului dextrogir [1,2,5 -7,11,14] .

Figura 2

10
1.1.4. Oxeladina

Este un medicament foarte puternic și eficient utilizat pentru a trata toate tipurile de tuse
de diverse etiologii. Nu este legat de opiu sau derivați ai acestuia, ast fel încât tratamentul cu
oxeladină este lipsit de riscuri de dependență sau dependență.
Oxeladina (fig. 3) nu are niciunul dintre efectele secundare (cum ar fi hipnoza, depresia
respiratorie, toleranță, constipație și analgezie), care sunt prezente atunci când antitusive
comune, cum ar fi codeina și derivații săi, sunt utilizate. Aceasta poate fi folosită la orice vârstă,
precum și la pacienții cu boli de inimă, deoarece are un nivel ridicat de siguranță și o selectivitate
mare pentru a acționa asupra cent rului bulbar al tusei. Molecula antitusivă (citratul de oxeladină)
acționează selectiv la nivelul centrilor nervoși ai tusei, fără deprimarea centrului respirator .
Oxeladina este indicată în toate tipurile de tuse. În afară de acțiunea antitusivă, ajută l a
curățarea tractului respirator, deoarece crește cantitatea de secreție și subțiază secreția bronșică.
 tuse iritativă
 tuse alergică
 tuse psihogenă
 tratamentul tusei la pacienții cu boli de inimă (nu are nicio acțiune asupra sistemului
cardiovascular)
 tuse infecțioase: traheită, bronșită, pneumonie
 tratamentul tusei în tratamentul pre – și post -operatorie pentru bronhoscopie
Cu toate că malformații fetale nu au fost raportate, oxeladin a nu trebuie utilizat în timpul
primului trimestru de sarcină. Oxeladin a este contraindica t la pacienții cu terapie IMAO.
Rareori, la unii pacienți s -au raportat erupții cutanate, amețeli, sedare sau tulburări
digestive ușoare. Acestea dispar de obicei la reducerea dozei sau întreruperea tratamentului.
Oxeladin a diferă de antitusive comune care provoacă dependență (cum ar fi etilmorfina,
codeina sau derivați ai acestuia), în sensul că nu există nici o dovadă a riscului de dependență sau
dependență.
Oxeladin a este disponibil ă sub formă de picătu ri, sirop și tablete, oferind modalități mai
simple de administrare care vor fi alese în funcție de vârsta și stadiul clinic.

11

[1,2,5 -7,11,14]

Figura 3

12
CAP ITOLUL II
ANTITUSIVE NATURALE

Fitoterapia este o ramură a tera peuticii care utilizează plantele, respectiv preparatele din
plante, ca mijloace de prevenire și tratare a bolilor. Desigur, aceste plante sunt cunoscute ca plante
medicinale. În limbajul popular plantele medicinale mai sunt denumite și ierburi sau buruien i de
leac.
Totuși, aceste denumiri nu se referă doar la plante ierboase, în sensul mai strict al
cuvântului, ci includ de la caz la caz: rădăcina, tulpina, scoarța, mugurii, frunzele, semințele,
florile și fructele unor plante.
2.1. Modul în care acționează pla ntele
Deși la ora actuală există studii extrem de numeroase care fundamentează în mod științific
proprietățile multor plante, mulți dintre adepții acestui gen de tratamente nu au o înțelegere corectă
asupra modului cum acționează preparatele fitoterapeuti ce. Unii cred că forma sau aspectul
plantelor trădează destinația terapeutică a plantei respective. De exemplu, dacă aspectul sau
conturul unei frunze seamănă cu forma sau aspectul unui organ poate ficat, stomac sau altceva,
atunci planta respectivă este u n leac potrivit pentru bolile acelui organ.
Utilizarea rațională a plantelor medicinale este o condiție esențială pentru folosirea lor fără
riscuri. Pentru a nu fi induși în eroare de diverse curente cu pretenții mai mult sau mai puțin
științifice, trebu ie să reținem:
 efectele plantelor medicinale sunt supuse legii universale a cauzalității. Nici un efect
nu apare fără o cauză. Orice cauză este urmată de un efect;
 efectele plantelor medicinale, ca de altfel și ale medicamentelor se datorează
principiilor active prezente în plante. Aceste principii active sunt substanțe chimice mai mult sau mai
puțin complexe. Introduse în organism sau aplicate pe suprafața corpului, aceste principii acționează
asupra celulelor, țesuturilor, organelor, aparatelor și sisteme lor organismului inducând efecte în
conformitate cu proprietățile lor. De exemplu, frunzele de mentă conțin uleiuri volatile, polifenoli,
taninuri și flavonoizi. Taninurile explică efectul antidiareic Flavonoizii stimulează producerea de

13
bilă, au un efect antispastic și favorizează evacuarea bilei. Aceste substanțe motivează utilizarea
mentei în afecțiunile biliare;
 s-a constatat că numeroasele principii active dintr -o plantă se influențează reciproc și
pot determina efecte diferite de cele la care ne -am a ștepta la administrarea lor separată. Acțiunea
fitocomplexelor cum au fost numite aceste principii active care acționează împreună se supune
aceleași legități generale a cauzalității;
 pentru folosirea rațională a plantelor medicinale este importantă cunoaș terea
compoziției lor chimice, a concentrației principiilor active din ele, a modului de preparare și de
administrare.
O întreită regulă de aur în ce privește tratamentul bolilor valabilă nu doar în cazul folosirii
plantelor medicinale, ci și al celorlalte mijloace de tratament, se poate formula astfel:
 constatați cauza bolii sau tulburării;
 înlăturați această cauză;
 asistați, susțineți organismul în vederea refacerii lui [3,4,13] .

2.2. Avantajele fitoterapiei
În practica medicală există situații în care se impune asoci erea unui tratament
fitoterapeutic în completarea tratamentului alopat recomandat de medicul specialist. Aceste
situații pot fi intâlnite în următoarele circumstanțe:
– pacientul solicită un tratament cu plante, deoarece nu este mulțumit de rezultatele
obținute prin administrarea unor produse alopate ;
– pacientul are o experiență pozitivă recentă în această direcție, deoarece a primit un
tratament fitoterapeutic complex în urma căruia starea generală s -a ameliorat simțitor și dorește
repetarea acestui a. În această postură el se adresează medicului curant sau medicului de familie,
care în urma coloborarii datelor oferite de pacient cu cele obținute în urma consultului medical
și analizării investigaților paraclinice, poate opta pentru o variantă cores punzătoare de tratament
fitoterapeutic;

14
– efecul repetat obținut în urma unor tratamente alopate determină orientarea către noi
soluții de tratament, între acestea existând și posibilitatea unui tratament fitoterapeutic complex,
pe care pacientul îl solici tă către medicul curant sau medicul de familie ;
– în urma absolvirii unor cursuri postuniversitare de pregătire medicală continuă
(apifitoterapie, homeopatie, medicină tradițională, indiană), medicii pot opta din proprie
inițiativă sau în urma experiențe i acumulate în acest domeniu, la formule complexe de tratament
adjuvant combinând eficient produse fitoterapeutice cu gemoderivate;
– incidența din ce în ce mai mare a reacțiilor adverse asociate în cazul unor tratamente
alopate au determinat orientarea că tre alte tipuri de tratament, unul dintre acestea fiind cel
fitoterapeutic, care printre multiplele avantaje constatate de -a lungul timpului (eficacitate, foarte
bine tolerat de organism, lipsa oricăror reacții adverse) și -a dovedit valoarea și, treptat, s -a impus
ca o metodă eficientă, optimă, necostisitoare și cu rezultate excelente în tratamentul adjuvant al
diverselor afecțiuni ale omului. În acest context se constată o creștere constantă a numărului de
medici care apelează la cursurile de pregătire co ntinuă postuniversitară de apifitoterapie, care
pun în practică cunoștințele acumulate, folosind cu succes diverse produse fitoterapeutice în
tratarea afecțiunilor.
Fitoterapia se bucură de o enormă simpatie. Totuși încrederea exagerată în aceste
mijlo ace terapeutice, acceptarea și utilizarea lor fără discernământ poate fi periculoasă. Iată de
ce folosirea responsabilă a remediilor din plante presupune cunoașterea nu doar a avantajelor, ci
și a posibilelor riscuri ale folosirii lor.
Cele mai frecvent avantaje sunt: remediile fitoterapeutice care nu produc obișnuință, nu
dau reacții adverse, nu au efecte nocive secundare, sunt mai ieftine. Adevărul este că
argumentația folosită în apărarea fitoterapiei împletește realitatea cu idealizarea.
Plantele medi cinale au desigur avantaje reale față de multe medicamente de sinteză și anume:
 cu excepția plantelor toxice, plantele medicinale nu reprezintă un risc atât de
crescut de toxicitate cum prezintă multe dintre medicamentele de sinteză;
 plantele medicinale nu au, în general, efecte adverse atât de importante și
frecvente cum au medicamentele de sinteză;

15
 în sfârșit, plantele medicinale și preparatele simple din plante medicinale sunt, în
general, mai ieftine decât medicamentele de sinteză [3,4,13] .

2.3. Dezavantajele fitote rapiei
Limitele aplicării preparatelor fitoterapeutice recunoscute de practicieni cu vederi echilibrate
ar fi următoarele:
 efectele se instalează mai lent în ciuda numărului sporit de studii științifice despre plante
efectuate și publicate în ultimii ani. Există relativ puține cercetări și dovezi științifice
indiscutabile care să constituie o bază concretă pentru stabilirea indicațiilor și dozajelor;
 sunt mai puțin eficiente sau total ineficiente la tratamentul bolilor acute;
 de multe ori nu prezintă sig uranța unui dozaj adecvat, precis, deoarece cantitatea de principii
active dintr -o plantă este variabilă și este influențată de o serie de factori greu controlabili.
Așa cum medicamentele au constituenți toxici, prezintă riscuri, tot așa și plantele care c onțin
principii active toxice prezintă riscuri. S -au raportat numeroase cazuri de intoxicații datorate folosirii
plantelor medicinale. În ultimele decenii s -au identificat zeci de plante care conțin substanțe cu
acțiune toxică asupra ficatului, stomacului, intestinelor, sistemului nervos și sângelui. În cele mai
multe cazuri, riscul este legat de depășirea dozei terapeutice, dar există și riscul obișnuinței.
Uneori, tusea are rolul ei și anume acela de a elimina corpurile străine pătrunse în căile
respirato rii, produse inflamatorii, mucozități. Înainte de a apela la tratamentele cu antitusive, este
indicat să se încerce tratarea tusei cu ajutorul produselor naturiste, care sunt ieftine și adesea mult
mai eficace comparativ cu antitusivele. Plantele precum po dbalul, salvie, ceapa, porumbarul,
cimbrișorul, ridichea neagră, iedera, macul, salcâmul, nalba -mare și mul te altele, pot fii remedii utile
în combaterea tusei.
În cazul tusei se recomandă evitarea iritării tractului respirator prin expunerea la praf, fum, gaze,
aer prea rece sau uscat, consumul de preparate picante sau condimentate, sucurile carbogazoase,
preparatele care conți n oțet. Este indicată folosirea unui dispozitiv pentru umidificarea aerului și
păstrarea camerelor bine ventilate. Un alt factor im portant este consumul de vitamine și minerale

16
direct din hrană, fructe și legume ușor de digerat și cu un conținut ridicat de substanțe nutritive, de
asemenea se recomandă evitarea stresului.
Când tusea prezintă particularități precum: febră și transpiraț ii excesive pe timpul nopții,
dificultate le respirat cu wheezing, hemoptizie , spută colorată (verde, galbenă), pierderi în greutate
este neaparat necesar să ne adresăm medicului [3,4,13] .

2.4. Produse naturiste pentru tusea seacă
În priml rând, pentru tratarea tusei uscate este nevoie de remedii emoliente și c almante. Se
recomandă siropuri și ceaiuri din extract e naturale de: cimbrișor, ridiche neagră , ciuboțica cucului,
cârcel, grindelia sa u scai vânăt.
Între administrările de sirop sunt preferate dezi nfectantele locale care conțin clorhexidină,
albastru de metilen sau salvie pentru calmare a iritației gâtului.
Pentru acțiunea bactericidă se apelează la antiinflamatoare sub formă de spray pe bază de
propolis care are a cțiune fungicidă și bactericidă. A celeași proprietăți le au și carpenul, coacăzul
negru și caprifoiul.
Cu ajutorul antiinflamatoarelor sistemice se urmărește reducere procesului inflamat or de la
nivelul căilor respiratorii . Ca medicație adjuvantă se recomanda decongestivele nazale sub formă de
picături uleioase (ulei de pin, brad, vitamina A,E) și seriul fiziologic hiperton. Se recomandă
consumul de lichide, infuzia de coada șoricelului, consumată de trei ori pe zi calmează în special
tusea seacă.
Pentru tusea iritativă, tinctura de iederă s au de violete administrată cu pâine sau z ahăr, câte 15
picături pe zi.
Infuzia de pătlagină este un remediu foarte bun pentru combaterea tusei, se administrează o
linguriță plantă uscată la 200 ml apă, se beau pân ă la două căni pe zi.
Decoctul de scai vâ năt, se fierbe 10 minute o lingurită plantă uscată la 200 ml apă, administrat de
trei ori pe zi câte d ouă sau trei linguri. Decoctul de ceapă: în 500 ml apă se fierbe aproximativ 15
minute o ceapă mare albă, după răcire se adaugă miere, se bea câte puț in de-a lungul zilei.
Aceste remedii pot fii mai mult sau ma i puțin eficiente în tratamentul tusei . Este recomandat
să nu se consume concomitent mai multe r emedii naturale, deoarece pot irita mai mult căile

17
respiratorii inferioare sau superioare și p ot obosi gâtul.
Tusea nu trebuie neglijată, dacă aceasta persistă până la patru săptămâni, trebuie să ridice
serioase semne de întrebare. Aceasta trebuie tratată cu mare atenție, deoarece poate ascunde
afecțiuni serioase. La copii, tusea de lung ă durată poate duce la apariția insuficienței respiratorii
datorită dila tării progresive a bronhiilor [3,4,13] .

2.5. Polygala senega – fam. Polygalaceae

Polygala senega (fig. 4,5) este o plantă originară din America de Nord , perenă, cu mai
multe tulpini de până la 50 cm înălțime, care crește în pădure și pe solul uscat, pietros. Frunzele
sunt alterne, mici, lanceolate, cu flori albe -rozalii, aglomerate, fructul este o capsulă prevăzut cu
două semințe negre, poroase. Rădăcina este de cul oare gălbuie până la maro, avand grosimea
unui pai, este răsucită sub forma unei spirale
Numele genului Polygala semnifică “mult lapte”, care vine de la faptul că planta conține
secreție albă -lăptoasă. Senega provine din tribul nord -american de indieni Sen eca, care foloseau
această plantă ca și remediu pentru mușcăturile de șarpe.
Planta este utilizată pentru acțiunea antitusivă, diuretică, expectorantă . Se mai utilizează
și în i nflamații, pneumonie.
Figura 4 Figura 5

18
Compoziție:

-glicozide fenolice
– saponine triterpenice (presenegenina , fig. 6 ) 6-12%

În scop fitoterapeutic se utilizează rădăcina uscată, având acțiune expectorantă, diuretică .
Senegae radix este utilizata și în tratarea convulsiilor, inflamații, răni hemoragice, în trecut se
folosea pentru tratarea pneumoniilor
Precauții și reacții adverse: utilizată în cantități mari este toxică, iar in cazul
supradozajului, se manifestă prin diaree și vărsături [15].

2.6. Tuss ilago farfara – fam. Asteraceae

Figura 6
Figura 7 Figura 8

19

Tussilago farfara (fig. 7,8) , denumită popular podbal, este o plantă care o întâlnim des în
zonele de deal și munte. Tussilago este o plantă ierboasă, perenă întalnită în locurile necultivate,
care înflorește în luna martie, având culoare galbenă și diametrul 2 -3 cm, tulpina este de ta lie
mică, pubescentă, fructule este o achenă cu papus de culoare albă . Frunzele sunt cor date, au
marginea serată, pețio lul este dezvoltat ;
Recoltarea plantei se face din aprilie până în iunie. Florile se recoltează chiar din
momentul în care încep să se d eschidă. Frunzele se recoltează în perioada aprilie -iunie, se aleg
doar frunzele întregi și se rup fără codițe. În septembrie -octombrie se recoltează din nou, când
aceasta înfrunzește iar toamna.
Partea medicinală utilizată sunt frunzele și florile , care c onțin:
– taninuri
– 6-10% mucilag ozuronic și inulină
– inulină
– carotenoizi
– acizi grași
– flavone
– fitosteroli
– substanțe minerale
– substanțe triterpenice : faradiol (fig. 9) , beta -amirin (fig. 10)
-alcaloizi pirolizidinici: tusilagina (fig. 11) , izotusilagina (fig. 12) , senecionina (fig. 13)

Figura 9 Figura 10

20

În scop fitoterapic, podbalul este utilizat pentru proprietățile lui tonice, emoliente,
secretolitice, antiinflamatoare și antispastice.
Frunzele plantei se utilizează în afecțiuni ale aparatului respirator, emfizem pulmonar,
astm bronșic, silicoză, bronșită cronică, dar și în boli hepato -biliare, ulcerații și plăgi ale pielii.
Se administrează ca infuzie din 2 lingurițe de frunze într -o cană de ap ă, se b eau 2 -3 căni
pe zi.
Extern se prepară decoctul din 2 -3 linguri de frunze la o cană de apă, se fierb 10 minute și
se lasă acoperit aproximativ 20 minute, se strecoară, după care se fac spălături locale.
Siropul cu ridiche neagră și podbal este recoma ndat în cazul infecțiilor căilor respiratorii
(stări gripale, amigdalite, traheobronșite, faringite, sinuzite), afecțiuni ale tractului urinar și
hepatobiliare.
Mod de administrare: copii peste 3 ani o linguriță de 3 ori pe zi, adulți o lingură de 3 ori
pe zi.
Figura 11 Figura 12
Figura 13

21
Atenționări: se utilizează cu precauție în cazul hipersensibilității la podbal sau ridiche
neagră, contraindicat persoanelor cu diabet zaharat [3,4,13] .

2.7. Primula veris – fam. Primulaceae

Cunoscută sub denumir ea populară de ciuboțica cucului (fig. 14,15) , această plantă este
erbacee perenă, cu rizom oblic, cilindric sau orizontal, de 2 -3 cm. Planta preferă solul mai puțin
fertil, locurile umbroase și crește în zonele colinare până la etajul subalpin. Frunzele s unt de
culoare verde închis pe partea superioară și mai deschise pe partea inferioară, reunite în rozetă
bazală, marginea este crenată sau ondulată, pețiol de 3 -8 cm lungime.
Florile, situate la capătul tulpinii, actinomorfe, parfumate, hermafrodite, tetra ciclice,
infloresceța este de tip umbela din 6 -18 flori, galben -aurii. Fructul este o capsulă elipsoidală,
dehiscentă, semințele cu suprafață verucoasă, brune.
Părțile utilizate în scop terapeutic sunt florile, frunzele și rădăcinile. Recoltarea
rădăcinilo r se face în perioada martie -aprilie, iar a florilor și frunzelor în aprilie -mai.

Figura 14 Figura 15

22

Compoziție chimică

Rădăcina conține:
– saponozide triterpenice
– flavonoide
– zaharuri
– tanin uri
– săruri minerale
– amidon
– glicozi de fenolice: primulaverina (fig. 16) – C20H28O13

Florile:
– flavonoide : rutozida (fig. 17) – C27H30O16

-saponozide

Figura 16
Figura 17

23
Frunzele:

– vitamina C (fig.18) – C6H8O6

– beta-caroten (fig.19)

Indicații terapeutice

Ciubo țica-cucului este indicată în tuse, răceală, astm, bronșită, datorita efectului
mucolitic; în afecțiuni renale și ale vezicii urinare, având efect diuretic, ușor calmant și
antispastic. Are efect antispastic și calmant in cazul migrenelor, cefaleei, nevrit ă, insomnii,
ameț eală, dureri gastrice, diaree.
În cazul rănilor, compresele din rădăcină sau flori de ciuboțica -cucului ajuta la
vindecarea acestora, datorită efectului detoxifiant. Rădăcinile se recomandă ca mucolitic și
antiinflamator, iar florile plant ei ca și calmant și diuretic.

Bronchicum Elixir S (fig. 20) este un medicament fitoterapeutic, care conține conține
tinctură de cimbru și tinctură de ciuboțica cucului. Acest medicament este utilizat în cazul
bronșitelor acute și în afecțiuni ale tractului respirator pentru efectul antitusiv și expectorant.
Mod de administrare: copii 1 -4 ani 2,5 ml de maxim 6 ori pe zi, la intervale regulate;
copii peste 4 ani, adulți și adolescenți 5 ml de maxim 6 ori pe zi, la intervale regulate.
Figura 18
Figura 19

24
Reacții adverse: Bronchicum Elixir S poate da tulburări ale sistemului imunitar
(hipersensibilitate cu reacții alergice sau dispnee) și tulburări gastro -intestinale (diaree, greață,
vărsături, crampe abdominale) [3,4,13] .

2.8. Grindelia robusta – fam. C ompositae

Grindelia (fig. 21,22) mai este cunoscută și cu denumirea de “gumă din plante ”, este o
plantă perenă erectă, originară din California. Frunzele inferioare sunt obovat -spatulate și se
îngustează la bază, cele superioare sunt alternative, asce ndente, cu baze largi, culoarea acestora
este verde deschis, cu margine dințată. Florile sunt mari, solitare, involucrul foarte rășinos,
format din mai mulți solzi groși.
Figura 20
Figura 22 Figura 21

25
Compozi ție chimică :
– poliine
– sesquiterpene
– flavonoli
– saponozide
– rezine (acizi diterp enici : acid grindelic , fig.23 )

Indicații terapeutice

Grindelia este utilizată în tratamentul bronșitelor și astmului, acționând ca un relaxant al
mușchilor cardiaci. Planta mai este utilizată ca antispasmodic , diuretic, expectorant, dar și în
hipotensiune. În cazul tuselor uscate, planta acționează ca și reglator asupra circulației
pulmonare.
Se poate utiliza ca infuzie, o cană de apă clocotită la o linguriță de plantă uscată , se
strecoară și se consumă cald . Este recomandat să se bea până la 3 căni pe zi, după masă, pentru
a-și face efectul local, este recomandat să nu se consume nimic cel puțin 30 minute de la
administrare.
Exemple de produse naturale pe bază de Grindelia: sirop Grintuss Pediatric, Grintuss
Adulți, Grintuss capsule, sirop Nera Plant.
Produsele Grintuss (fig. 24,25) conțin complexe moleculare vegetale cum ar fii:
flavonoide, rășini și mucilagii. Acestea conțin extracte din Grindelia, Plantago, Helichrysum
care au proprietatea de a adere la ni velul mucoasei respiratorii și de a calma tusea atât seacă, cât
și productivă. Pe lângă extractele naturale, produsele Grintuss conțin și miere de salcâm cu
Figura 23

26
acțiune emolientă și protectivă, conferind un gust plăcut, ideal pentru administrarea copiilor.
Mod de administrare: copii 1 -6 ani 5 ml de 2-4 ori pe zi, copii peste 6 ani 10 ml de 2 -4 ori
pe zi, adulți 15 ml de 2 -4 ori pe zi, 2 -3 tablete pe zi dizolvate ușor in gură.
Atenționări: nu se administrează copiilor su b 1 an și persoanelor diabeti ce,
hipersensibilitate la componentele produsului [15].

Figura 24
Figura 25

27
2.9. Cetraria islandica – fam. Parmeliaeceae

Lichenul de piatră (fig. 26,27) sau popular, mușchiul de munte este un lichen sub forma
unei tufe, cu dimensiuni mici, erect, de culoarea brună sau verde -măsliniu, acesta poate ajunge
până la 10 cm, divizat în numeroși lobi răsuciți . Planta este răspândită în zonele alpine, pe stânci,
expuse vânturilor, în România se găsește în Munții Făgăraș, Parând, Ret ezat, Banatului .
În scop medicinal, se utilizează întreaga plantă, aceasta se recoltează în perioada aprilie –
octombrie, pe vreme uscată.
Lichenul de piatră are proprietăți emoliente la nivelul căilor respiratorii și digestive ,
stimulând secreția biliară și pancreatică, conține cantități mari de mucilagii, datorită cărora este
utilizat în tratamentul catarului respirator, gastrite, bronșite și pentru tratarea membranele
mucoase. De asemenea este utilizat ca antivomitiv și febrifug, este recomandat în disp epsii,
anorexie, insuficiență pancreatică, afecțiuni hepatice.
Compoziție chimică :
– mucilagii, glucani 50%: lichenan (fig. 28) , izolichenan (fig. 29)

Figura 26 Figura 27
Figura 28

28

– acizi aromatici: acid procetraric, acid cetraric (fig. 30)

Produse naturale care conțin lichen de piatră: sirop Herbion lichen de piatră, sirop Nera
Plant Pneumovital, sirop Junior -Angin, Tinctura de lichen de piatră, Polygemma 3 – tuse.

Herbion lichen de piatră 6 mg/ml sirop (fig. 31) – Cetraria
islandica tallus extractum spissum
Acest produs conține mucilagii hidrosolubile care au rol de a proteja, acoperi
și de a hidrata mucoasa gâtului și a gurii, ameliorând tusea uscată și iritația.
Mod de administrare: peste 16 ani 15 ml de 4 ori pe zi, 10 -16 ani 10
ml de 4 ori pe zi, 4 -10 ani 5 ml de 4 ori pe zi, 1 -4 ani 2,5 ml de 4 ori pe zi.
Este recomandat să nu se consume lichide imediat după administrare,
deoarece medicamentul poate fii îndepartat de pe mucoasa faringiană.
Nu se cunosc reacții adverse, se utilizează cu precauție în cazul
persoanelor cu diabet sau în caz de hipersensibilitate la produsele care conțin
lichen de piatră.

Figura 29
Figura 30
Figura 31
Figura 31

29
Sirop Nera Plant Pneumovital (fig. 32) – siropul
conține părți aeriene ale următoarelor plante: Grindelia
robusta, Hyssopus of ficinalis, Mentha piperita, Plantago
lanceolata și Robinia pseudoacacia flos. Acest produs,
datorită numeroaselor plante pe care le conține, este eficient
în tratarea: virozelor, amigdalite, tuse convulsive, afecțiuni
ale sinusurilor, pneumonie, astm bronși c (redă capacitatea
de respirație), traheite, laringite, faringite
Mod de administrare: la copii 3 -4 lingurițe pe zi, la
adulți 3 -4 linguri pe zi, este recomandat în cure de 3 -4 săptămâni.
Atenționări: contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la o ricare din componente le
produsului și celor cu diabet.

Junior -Angin (fig. 33) sirop pentru copii 100 ml este
utilizat în tusea neproductivă, iritații ale mucoasei faringiene și
bucale, dureri în gât cauzate de răceală. Siropul conține ext ract
de nalbă, extract de lichen de piatră, sorbat de potasiu, gluconat
de zinc, aromă de cireșe, soluție de maltitol, apă purificată și
aroma din extract de plante.
Mod de administrare: copii 1 -6 ani 5 ml o data sau de
două ori pe zi în funcție de necesi tăți, copii 6 -16 ani 10 ml de
două ori pe zi.
Nu se cunosc reacții adverse ale acestui produs.

Tinctura de lichen de piatră (fig. 34) este utilizată
atât intern, cât și extern. Intern este utilizată pentru: faringită,
tuse uscată și iritativă, pneumon ie, diaree, intoxicații cu
metale grele, diabet, rău de mișcare, sensibilitate la boli
respiratorii. Extern, tincture de lichen de piatră este utilă în
plăgi infectate și tumori exteriorizate.
Figura 32
Figura 33
Figura 34

30
Mod de administrare: intern o linguriță de tinctură diluată în 100 ml apă de 3 -4 ori pe zi.
Acțiunea tincturii în bolile respiratorii este potențată prin asocierea în proporții egale cu tincture
de arnică și brusture [3,4,13] .

2.10. Ephedra distachya – fam. Ephedraceae

Ephedra (fig. 35,36) , cunoscută și sub d enumirea populară “cârcel” crește în apropierea
terenurilor nisipoase, lângă mare, în zona temperată și sub -tropicală . Este un arbust care poate
ajunge până la 2 metri înalțime, cu frunze solzoase și mici. Florile sunt grupate, de culoare verde
sau galbenă , fructul este cărnos și prezintă o sămânță.
Cârcelul are proprietatea de a stimula sistemul nervos vegetativ simpatic, conține
efedrina, un puternic alcaloid cu efect asemănător adrenalinei. Este puternic dilatator bronșic,
indicat în tuse și astm bronși c, ajută la scăderea tensiunii arteriale, îndepărtează starea de
somnolență și oboseală.

Compoziție chimică:
– taninuri
– substanțe rășinoase
– minerale
– alcaloizi: efedrina (fig. 37) , pseudo efedrina
– zaharuri
Figura 35 Figura 36

31
– rezine
– catechine
– mucilagii [3,4,13,15]

2.11. Petasites hybridus – fam. Asteraceae

Captalanul sau popular brusturele dulce (fig. 38,39) este o plantă erbacee, perenă,
răspândită în zonele alpine . Frunzele au marginea zimțată, acoperite cu peri, rădăcina plantei este
lungă și cărnoas ă, florile sunt de culoare roșie sau alb pătat, de dimensiuni mici, grupate, prezintă
Figura 37
Figura 38 Figura 39

32
miros plăcut și gust dulceag. În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele, florile și rozomii.

Compoziție chimică:
– petazina (fig.40)

– inulina (fig. 41)

– săruri minerale
– ulei volatile
– substanțe amare
– rezine
– protein
– mucilagii

Indicații terapeutice
Captalanul se utilizează intern, sub formă de decoct sau infuzie pentru tratarea tusei, colici
biliare, astm bronșic, hipertiroidism, b oli reumatice.
Această plantă se administrează doar la recomandarea specialistului, deoarec e petazina
poate avea efecte negative la nivelul sistemului nervos. Este contraindicată administrarea
captalanului femeilor gravide și celor care alăpteaz ă [3,4,13,15] .

Figura 40
Figura 41

33
CAP ITOLUL III
STUDIUL COMPARATIV AL SUBSTANȚELOR SINTETICE ȘI NATURALE CU
ACȚIUNE ANTITUSIVĂ

3.1. PREZENTAREA PRODUSELOR

3.1.1. Codeină fosfat 15 mg comprimate (fig. 42)

Codeina este (5α,6α) -7,8-didehidro -4,5-epoxi -3-metoxi -17-metil morfinan -6-ol cu o
moleculă de apă. Se prezintă sub forma unor cristale incolore sau pulberi cristaline albe, cu gust
amar, fără miros. Este foarte puțin solubilă în apă, solubilă în eter, ușor solubilă în cloroform și
alcool.
Codeina este un medicament c are acționează împotriva tusei, durerii și a diareei indicată
adulților și adolescenților peste 12 ani . Aceasta este foarte frecvent utilizată în cazuri selecționate
a diareei (adulți), în tuse iritativă neproductivă și în durerile moderate (în asociere cu analgesic
antipiretic).
Mod de administrare: adulți și copii peste 12 ani , pentru tratamentul tusei 1 -2 comprimate
de 3-4 ori pe zi, pentru ameliorarea durerii se administrează 2 -4 comprimate la interval de 6 ore,
în tratamentul diareei doza recomandată e ste de 1 comprimat de 3 -4 ori pe zi. În cazul diareei la
copii, se recomandă administrarea codeinei doar peste 18 ani.
Nu este recomandat să se administreze codeină în următoarele cazuri: insuficiență
respiratorie severă, traumatisme craniene, diaree acut ă toxiinfecțioasă, copii sub 12 ani, alăptare,
se administrează concomitant inhibitori ai monoaminooxidazei, se administrează agoniști sau
antagoniști morfinici [12].

Figura 42

34

35

36

37

38

39

40
3.1.2. Tussin forte 20 mg comprimate (fig. 43)

Tussin forte 20 mg conține ca și substanță activă bromhidrat de dextrometorfan anhidru,
substanță care acționează prin diminuarea tusei neproductive sau tuse însoțită de i nfecții
respiratorii și răceli.
Mod de administrare: adulți și copii peste 15 ani se recomandă 60 -120 mg bromhi drat de
dextrometorfan anhidru pe zi (3 -6 comprimate pe zi) , fracționat la intervale de cel puțin 4 ore,
între 7 -12 ani se recomandă 20 -35 mg bromhidrat de dextrometorfan anhidru fracționat la
intervale de cel puțin 4 ore, între 13 -15 ani,doza uzuală este de 35 -50 mg bromhidrat de
dextrometorfan anhidru pe zi, administrat fracționat la intervale de cel puțin 4 ore.
Nu este recomandat să se utilizeze Tussin forte 20 mg dacă se administrează concomitent
un medicament care ajută la eliminarea secrețiilor (muco litic sau expectorant). În cazul în care
tusea persistă sau este însoțită de durere de cap persistentă și febră mare, se recomandă
consulutul medicului. Se utilizează cu precauție în cazul în care pacientul suferă de afecțiuni
grave ale rinichilor sau fica tului, afecțiuni ale aparatului respirator (astm bronșic, cancer și
afecțiuni endobronșice), sau afecțiuni cardiace (insuficiență ventriculară stângă, tuse de origine
cardiacă). În aceste cazuri este necesar un tratament adecvat specific. În timpul tratame ntului cu
Tussin forte 20 mg nu se vor consuma băuturi alcoolice, trebuie evitată asocierea cu alte
medicamente pentru tuse sau răceală [12].

Figura 43

41

42

43

44

45
3.1.3. Tincturile mamă (fig. 4 4)

Primula veris TM este obținută prin macerarea în alcool etilic 70% volum a părții aeriene
proaspete . Macerarea la rece constă în introducerea plantei proaspete în alcool etil ic 70% , se
păstrează la rece timp de 10 zile și se agită zilnic de 2 ori câte 10 minute [10].
Polygala senega TM se obține din rădăcina uscată, în raport de 1:10 cu alcool etilic 90% .
Macerarea se face la rece prin menținerea rădăcinii uscate timp de 10 zile în alcool etilic 90% și
agitarea zilnică de 2 ori câte 10 minute [10].
Tussilago farfara TM, maceratul se obține din flori și frunze proaspete în proporție de 1:1
în alcool etilic 90% volum. Macerarea la rece constă în introducerea plantei proaspete în alcool
etilic 70% , se păstrează la rece timp de 10 zile și se agită zilnic de 2 ori câte 10 minute [10].
Grindelia robusta TM obținută din partea aeriană, în raport de 1:10 cu alcool etilic 70%
volum. Macerarea are loc la rece, timp de 10 zile , agitându -se zilnic de 2 ori câte 10 minute [10].
Cetraria islandica TM se obține din talul uscat , 1:10 cu alcool etilic 70% volum,
macerarea se face în decurs de 10 zile prin agitarea de 2 ori pe zi timp de 10 minute
[10].

Fig. 44

46
3.2. METODA DE ANALIZĂ

Cromatografia în strat subțire este o cromatografie de partiție, unde compuș ii dintr -un
amestec se separă pe baza solubilității fiecăruia, într -un amestec de solvent, respectiv pe baza
interacțiunilor acestora ( forțe de tip van der Waals sau London, legături de hidrogen
intermoleculare, interacții dipol -dipol) cu faza staționară.
Pentru analiza CSS am folosit o placă cromatografică de dimensiunea 2 0x16 cm cu
grosimea stratului de silicagel de 60 µm, separarea s -a realizat cu faza mobilă: acetat de etil –
etil-metil -cetona – apă purificată – acid formic (10:6:2:2, v/v).
Aplicarea s -a realizat la 1.5 cm distanță de marginea plăcii. Dimensiunea benzilor este de
2 cm, iar distanță între benzi este 1 cm.
Soluțiile preparate au fost aplicate pe placa cromatografică cu ajutorul seringii Hemilton.
Volumul substanțelor naturale luate în lucru a fost de 10 µl pentru tincturile mam ă de Primul a
veris, Polygala senega, Grindelia robusta, Petasites hybridus , 15 µl pentru tinctura mamă de
Cetraria islandica, 20 µl pentru tinctura mamă de Tussilago farfara, iar pentru substanțele de
sinteză câte 10 µl. Soluțiile etalon utilizate au fost acidul cafeic, hiperozid și rutozid, av\nd o
concentra ție de 1 mg/ml în metanol, luate în cantități egale, 5 µl [9,10] .
Profilul separării în cromatografia în strat subț ire poate fi modificat prin sc himbarea
compoziț iei faze i mobile (amestecului de solvenț i). Aleg erea el uantului este determinată de
procesul de absorbție și de natură componenților din probă. Polaritatea solvenților poate fi
obținută din seriile eluotropice, puterea de eluare a solventului în care acești solvenți sunt
aranjați în ordinea creșterii polarită ții (constantei dielectrice). Î n general este de preferat o fază
mobilă în care amestecul de solvenț i are polaritatea mai mică și conduce la o rezoluție bună a
separă rii.
Bazată pe folosirea proceselor de adsorbție și repartiție în condiții dina mice, metoda
cromatografică posedă o eficiență înaltă la separarea amestecurilor de substanțe medicamentoase
cu o structură și proprietăți apropiate, la identificarea lor și determinarea cantitativă. De aceea
această metodă este folosită pe larg în analiza farmaceutică. Cromatografia pe strat subțire
(CSS), cea mai răspândită metodă planară, este o metodă sensibilă, realizată pe un strat fin de
fază staționară. Selectarea solventului sau a amestecului de solvenți pentru developare este o

47
etapă de importanță majoră în elaborarea tehnicii de cromatografiere și este în corelare directă cu
proprietățile fizico -chimice ale substanței analizate.
Detecț ia componentelor necolora te aflate pe fiecare linie a plă cii cromatografice se poate
face p rin diferite metode: f luorescenț a, radioactivitate sau folosirea unor com puși care să permită
colorarea.
Un parametru important calcu lat după separarea cromatografică este factorul de retenț ie,
Rf, valoare care indică deplasare relativă a unui compone nt din amestec ul de separat față de
frontul solventului al fiecă rui compus. Factorul de retenț ie R f are valori cuprinse între 0 si 1.
Factorii de retenție depind de temperatură , grosimea stratul ui, gradul de saturare cu so lvent din
camera de separare, mă rimea probei, tipul de faza mobilă și staționară .
Rf=(distanța parcursă de compus)/(distanța parcursă de frontal solventului)

Codeina fosfat conține 15 mg substanță activă, avem nevoie de 45 mg, deci se iau în
lucru 3 comprimate.
Solventul utilizat pentru extracție din comprimat este alcoolul etilic.
Comprimatele de codeină se aduc la mojar, se triturează până când se obține o pulbere,
apoi se agită cu 5 ml alcool etilic până la dizolvare. Soluția necesită filtrare datorită prezenței
excipienți lor care nu sunt solubili în alcool.
Soluția obținută ulterior va fi utilizată pentru analiză, se păstr ează sigilată pentru evitarea
contactului cu microorganismele sau impurități care ar putea schimb a componența soluției
obținute.
Tussin forte conține 20 mg substanță activă, deci se vor utiliza 3 comprimate,
echivalentul a 60 mg substanță bromhidrat de d extrometorfan anhidru.
Solventul de extracție utilizat este apa.
În prelucrarea comprimatelor de Tussin forte se procedează astfel: comprimatele se
triturează la mojar pentru formarea unei pulberi fine, pulberea astfel obținuta se va solubiliza cu
5 ml apă pentru obțin erea soluții de analizat. Ulterior este necesară filtrarea soluției obținute
datorită tulburelii rezultate din excipienții insolubili în apă.
Soluția finală se va depozita în eprubetă sigilată cu material impermeabil (staniol), în
cazul în care nu se utili zează imediat, astfel se realizează o protecție de impurități și
microorganisme.

48
3.3 REZULTATE ȘI DISCUȚII

Fig. 45

Codeina – are formula moleculară C18H21NO 3 , iar masa molară este 299,4 g/mol.
Din punct de vedere al structurii chimice, codeina este esterul metilic al morfinei la
gruparea hidroxil ( -OH) fenolică.
Dextrometorfanul – are formula moleculară C 18H25NO , iar masa molară este 271,40
g/mol.
În urma efectuării analizei cromatografice în strat subțire, pe placa cromatografică s e pot
observa mai multe aspecte ca re constau în separarea mai multor component e din extractele
vegetale . Polyga la senega și Grindelia robusta formează o bandă la ac elași nivel cu
dextrometorfanul .
Se mai poate observa o prezență a acidului cafeic în extractul de Primula veris și cel de
Cetraria islandica și de asemenea se observă o variabilitate mare în compoziția e xtractelor
vegetale.
Metoda fol osită separă foarte bine codeina și dextrometorfanul, având în vedere masa
moleculară puțin mai mare a codeinei (Mr= 299,364 g/mol), față de cea a dextrom etorfanului

49
(Mr=285,338 g/mol ), respective prezența unei grupări hidroxil (-OH), care nu se mai găsește în
compoziția dextrometorfanului, fapt car e explică parametrul de retenți e mai mic al codeinei față
de dextrometorfan, respectiv legătura mai puternică a codeinei de silicagel, care este de natură
hidrofilă .
Produsele vegetale cu care s -au facut comparațiile au la rândul lor componente mai
putern ic reținute pe silicagel. Aceste componente se observă mai pregnant la Primula veris și
Polygala se nega, observându -se în zona de separare a codeinei și dextrometorfanului separare a
unei serii de flavonozide prezente în Polygala senega în concentrație mai mare, respectiv în
Grindelia robusta în concentrație mai mic ă. Componente le mai puțin reținute, adi că cele mai
lipofile, respectiv cu masa moleculară mai mic ă pot fi observate la toate extractele.

50

CONCLUZII

Lucrarea prezintă o sinteză comparativă a substanțelor medicamentoase respectiv a
plantelor cu efect antitusiv.
Substanțele medicamentoase antitusive se încadreză practic în 3 clase structurale,
opioide, derivați de opioide și esteri, pe piață existând practic c âteva substanțe mai importante:
codeina, dextrometorfanul și oxeladina.
Având în vedere tendințele actuale de înt oarcere către terapiile naturiste tot mai multe
persoane optează pentru antitusivele na turale, a căror administrare este lipsită de riscurile de
dependență date de opioide. Astfel există un număr destul de mare de plante la care s -a constati
de-a lungul anilor efect antitusiv, cele mai importante fii nd prezentate și în lucrare. Mecanismul
de acțiune al acestor plante este diferit, compușii activi prin care acționează fiind structural
diferite de substanț ele sintetice.
Lucrarea a urmărit un studiu comparativ prin crom atografie pe strat subțire a
principalelor substan țe antitusive – dextrometorfanul și codeina și o serie de extracte din diferite
specii de plante, produse vegetale naturale care se regăsesc în produse existente pe piața din
România.
Metoda cromatografică folosită a dus la o separare bună a compușilor
sintetici /semisintetici , dar și a componentelor din extractele vegetale. Ca urmare metoda se poate
folosi pentru identificare a relativ rapidă acestor substanțe și extracte vegetale.
S-au observat în zona de separare a codeinei și dextrometorfanului separare a unei serii de
flavonozide prezente în Polygala senega în concentrație mai mare, respectiv în Grindelia
robusta în concentrație mai mic ă, indicând posibile substanțe cu volum și masă moleculară
similare cu a substanțelor sintetice, care pot indica și un eventual m ecanism de acțiune similar.

51

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea Aurelia Nicoleta – Tratat de farmacologie, Ed. Medicala, Bucuresti, 2006 ;
2. Cristea Aurelia Nic oleta – Farmacia clinica, Ed. Medicala, Bucuresti, 2006 ;
3. Bojor Ovidiu – Ghidul Plantelor Medicinale si Aromatice de la A la Z, Ed Fiat
Lux, Bucuresti, 2003 ;
4. Ciulei Ioan, Grigorescu Emanoil, Stanescu Ursula – Plante medicinale, fitochimie
si fitoterapie, vo l. 1si 2, Ed. Medicala , bucuresti, 1993 ;
5. Stroescu Valentin – Bazele farmacologige ale practicii medicinale Editia a VII -a,
Ed. Medicala, Buc uresti, 2001 ;
6. Victor Dumitrașcu, Rodica Cinca, Marinela Popovici, Simona Șipoș, Dorin Ana,
Beatrice Barac, Doliborca Vlad, Ioana Ana, Ioana Malița, Adelina Chevereșan –
Curs Farmacologie Ediția III ;
7. MemoMed 2016, Ediția 20, Editura Universitară Farmacopeea Europeană Ediția
a-VIII-a, Vol. I
8. C.D. Nenițescu – Chimie organică Vol II, Ediția a VII -a, Editura Didactică și
pedagogică, București ;
9. Farmacopeea Română Ediția a -X-a, Editura Medicală, București ;
10. Farmacopeea Europeană Ediția a -VIII-a, Vol I ;
11. Hațieganu Elena, Stecoza Camelia, Chimie terapeutică, Volumul II, Editura
Medicală, București, 2008;
12. http://www.anm.ro/anmdm/med.html ;
13. Ardelean Aurel, Mohan Gheorghe, Flora medicinală a României, Editura All,
2008
14. Fulga Ion, Farmacologie, Editura Medicală, București, 2008;
15. Erichsen -Brown C. Medicinal and othe r uses of North American plants. Dover,
NY. 1979;359 –362;