CONF. UNIV. DR. NAE MARIANA/ TALOȘ ANA Absolvent: TĂTARU DIANA BUCUREȘTI 2017 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Facultatea de Geografie Domeniul: GEOGRAFIE… [309644]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător științific:

CONF. UNIV. DR. NAE MARIANA/ TALOȘ ANA

Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul: GEOGRAFIE

Programul de studii: [anonimizat] (post)socialiste. Studiu de caz Municipiul Târgu Mureș

Îndrumător

științific: CONF. UNIV. DR. NAE MARIANA/ TALOȘ ANA

Absolvent: [anonimizat]

2017

Introducere

Literatura de specialitate

Metodologie

Capitolul 1. Caracteristici ale planificării urbane (post)[anonimizat] a fost una dintre cele mai vizibile procese ale diferențierii sociale și spațiale în Estul Europei. În timp ce polarizarea socială a [anonimizat], celelalte procese macro au rezultat în specificul național.

Procesul de planificare urbană depinde de regimul politic și de cel urban al unei țări. [anonimizat]. Loyd P. și Deasley P. (1998) afirmă „Urban planning process involves the presence of power relations and its political and conflictual nature.”

[anonimizat]: [anonimizat] „sistematizare” [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat] a determinat stragii de privatizare și de a „îmbunătății și mări rolul sectorul privat”.

Numeroși cercetători au analizat transformările apărute după anul 1989 printre care amintim: Marcińczak and Sagan 2011, [anonimizat], Ruopilla and Kährik, 2003, [anonimizat], Kovács, 1998, 1999, [anonimizat]. al. 2009, [anonimizat], 2012, residential satisfaction and revitalization.

[anonimizat] s-au schimbat radical ca urmare a instaurări acestui regim.

Evoluția sistemelor urbane centralizate se deosebește de modelul occidental. Impactul transformărilor urbane s-a [anonimizat], urbanizarea s-a realizat treptat. Iar în cazul țărilor est europene impactul s-a [anonimizat] K. în 2007 „[anonimizat]”.

Procesul unei lungi urbanizări și insuficiența locuințelor au determinat extinderea periurbană a [anonimizat]-a dublat mărimea în anii 1990. Acest proces a fost foarte lent în Praga în anii 1990, însă după anii 2000, prețurile locuințelor au devenit accesibile.

[anonimizat]- estul Europei.

Mediul urban este rezistent schimbărilor. [anonimizat] – [anonimizat]: Budapesta, București, Belgrad sau Bratislava.

[anonimizat] a fost nevoit să se adapteze unor noi cerințe de planificare spațială și a schimbărilor de regim politic, a [anonimizat]m consideră Tsenkova S. în anul 2011.

Fig. 1. Adaptarea la noile cerințe de planificare spațială (Sursa: adaptat după Tsenkova, 2006) apud Dumitrache el al. (2016, pag. 3)

Hart Sonia (2006), analizează peisajul urban al Sofiei, capitala Bulgariei, unde se poate observa o tranziție post-socialistă mult mai bruscă decât în statele din Sud- Estul Europei. Aceasta se axează pe examinarea a cinci aspecte teritoriale și anume organizarea spațială, echilibrul utilizării terenurilor, amibianța estetică, scara globală și articularea spațială globală. Cele cinci aspecte pot fi considerate ca fiind aspecte cheie ale diferenței dintre orașul socialist și orașul comunist. Arătând cele mai vizibile schimbări ale peisajului urban.

Majoritatea autorilor care au scris despre orașele socialiste consideră că acesteau aveau caractere unice. Astfel că, erau mult mai compacte decât cele capitaliste (Szelenyi I., 1996). Deși orașele capitaliste erau înconjurate de suburbii, orașele socialiste au experimentat o descentralizare limitată sub forma unor cartiere, ceea ce a determinat marcarea urbană clară (Tammaru T., 2001).

O altă caracteristică socialistă dominantă și totuși negativă a fost lipsa serviciilor urbane, a diversității și a alegerii, consideră Szelenyi I. (1996). Statul a favorizat industria grea și a neglijat producția de bunuri de consum. În plus, întreprinderile private nu existau. Astfel, spațiile pentru servicii au cuprins doar o mică parte a orașului (Sykora L., 1998; Bertaud A., 2004) .

Orașele capitaliste se caracterizează prin trecerea de la industria fordistă la cea post-fordistă, la creșterea sectorului terțiar prin serviciile de retail, de afaceri și de consum, prin dezvoltarea divertismentului și a turismului. Se privatizează spațiile urbane, ceea ce duce la crearea comunităților private, închise, care asigură protecția celor cu o stare materială bună, de cei cu o stare materială mai puțin bună.

În Europa de Est, schimbările au avut loc cu întarziere, începând abia cu anii 1990. Odată cu sfârștiul socialismului, în Bulgaria s-a produs o criză ce a constat în prăbușirea economiei. Produsul Național Brut (PNB) a înregistrat scăderi până în 1997. Tot în această perioadă, mai mult de jumătate de milion de persoane au migrat în străinătate cu scopul de a începe o viață mai bună. Începând cu anul 1998, Produsul Intern Brut (PIB) înregistrează o creștere de 5% (EBRD, 2005). Pe lângă aceste schimbări economice, amintim și schimbările clasei politice.

Deconcentrarea urbană de după 1998, a determinat desființarea marilor firme de construcții și mutarea acestora spre periferia metropolitană, creșterea rapidă a sectorului terțiar și creșterea numărului de întreprinderi mici și mijlocii. Politica de privatizare a terenurilor a înclinat echilibrul dintre spațiile publice și cele private în detrimentul celor din urmă. Spațiile deschise, fiind transformate din proprietate publică în proprietate privată prin restituire sau vânzare.

Capitolul 2. Particularități ale planificării urbane (post)socialiste în România

2.1. Mutații și transformări ale sistemului urban în România

Primele orașe ale României au fost coloniile grecești de la malul Mării Negre, în secolele IV și III. Primele centre urbane au apărut datorită prezenței drumurilor romane, acestea servind în scop economic și strategic, dar și datorită funcțiilor militare și de apărare (oppdium). Totuși, procesul de urbanizare a țării este relativ recent. Evoluția urbană a țării este rezultatul celor două sisteme politice diferite și anume: socialist- comunist înainte de 1990 și democrația postsocialistă după 1990.

Chelcea L. (2012), consideră că naționalizarea reprezintă un proces urban bazat pe eliminarea proprietății private.

Decretul 545/30 decembrie 1958 reprezintă primul act care determină limitele orașelor din România. Prin acest decret, se interzice construcția locuințelor sau a alor clădiri înafara conturului stabilit. Proiectele de amenajare a teritoriului sunt denumite proiecte de sistematizare, ca urmare a procesului de naționalizare din anul 1948.

Conform Legii 19/1968, terenurile fără construcție aflate în zonele construite din orașe sunt indisponibile și expropriate chiar dacă acestea sunt deținute de persoane fizice sau juridice. Însă proprietarul are dreptul de a-și construi o locuință pe acest teren, îndeplinind condițiile prevăzute în planul de sistematizare, și anume construcția să fie gata în termen de doi ani de la autorizare.

Suditu B. et al. (2014) afirmă că „sistematizarea a vizat printre altele și limitarea extinderii spațiale a orașelor și satelor, impunând limite clare fiecăruia, fără posibilitate de a dezvolta relații de proximitate și forme de habitat la limita acestora.”

În ultimii 30 ani de comunism s-a mărit decalajul între orașe și sate. Timp de 15 ani, și anume între 1975-1990, spațiu construit al orașelor și satelor nu s-a mai extins.

În perioada comunistă orașul reprezenta habitatul „muncitorilor”, iar satul reprezenta spațiul „fermierilor”. Stitlul de viață între cele două tipuri de așezări varia foarte mult. Ca urmare a lipsei investițiilor publice în mediul rural, se creează o percepție negativă.

Până în anii 1970 s-au remarcat diferențe între zonele centrale și periferia orașelor, astfel s-a impus o replanificare a acestora, constând în modernizarea centrelor urbane. Conform Cinà G. (2010) “construirea unor noi centre urbane în locul centrelor rurale a reprezentat obiectivul important al noului program politic: o utopie urbană expeditivă care pretinde că rezolvă insuficiențele istorice ale dezvoltării economiei agricole printr-un anumit număr de microraioane și centre civice prefabricate.”. S-au creat noi centre civice, care au fost dotate cu servicii și zone rezidențiale. În acea vreme se dorea ca 55% din forța de muncă totală sa provină de la forța de muncă urbană.

Restructurarea urbană în orașele post- comuniste a fost descentralizarea funcțiilor urbane. Han Bermann (1996) afirmă că „o importantă distincție între orașele socialiste și cele capitaliste a fost lipsa periferiei suburbane în orașele socialiste.”

Fostele țări comuniste au cunoscut un proces de suburbanizare diferit față de celelalte țări. În țara noastră acest fenomen poate fi divizat în faze gradate în funcție de condițiile determinante și de politicile publice și de cadrul legislativ. De la „falsa suburbanizare” din perioada comunistă s-a făcut trecerea în decurs a 40 ani la „suburbanizarea haotică” de astăzi.

Statul a promovat industrializarea țării cu consecințele migrației populației rurale și urbane, concentrarea populației în zonele urbane prin creșterea numărului de orașe. Principalele trăsături ale urbanizării socialiste au fost centralizarea excesivă și orientarea industrială a economiei orașului. Statul a încurajat dezvoltarea economiei orașelor prin redistribuirea investițiilor centrale în zonele urbane și prin creșterea dihotomiei rurale-urbane. Investițiile de stat au fost orientate spre orașul București și spre cele mai mari orașe ale țării.

În anul 1968 teritoriul administrativ al țării era împărțit în 39 de județe, iar investițiile economice erau orientate spre reședințele de județ. Până în anul 1990, numărul orașelor ajunge la 260, în raport cu anul 1948 când existau 159 de orașe.

Consiliul de Miniștri a hotărât aplicarea Legii 10/1968 cu privire la administrarea locuințelor și reglementarea relațiilor dintre proprietari și locatari, următoarele orașe au fost declarate municipii: Arad, Brașov, Brăila, București, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Târgu- Mureș.

În această perioadă fiecare familie avea dreptul la o singură proprietate, iar închirierea imobilelor era interzisă. Conform Legii 59/1974 era interzisă scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Iar prin Decretul 68/1976, schimbarea domiciliului în orașele mari se poate realiza doar în interes de serviciu.

Înlăturarea tuturor resticțiilor cu privire la mobilitatea populației, accesul acesteia la proprietate și la libertatea de a construi reprezintă elementele esențiale care au modificat structura orașelor și așezărilor din România.

Începând cu anii 2000 suburbanizarea s-a dezvoltat foarte rapid, devenind un important proces al schimbării urbane.

Factorii suburbanizării post- comuniste pot fi împărțiți în trei categorii: factori politici, factori socio- economici și factori psihologici. Din categoria factorilor politici putem vorbi de schimbările legislative și instituționale, în timp ce în categoria factorilo socio- economici amintim trecerea la un alt tip de economie. În cazul factorilor psihologici amintim dorința de schimbare a populației.

Ca urmare a schimbării legislației, amintim abrogarea Legii 58/1974, Legea sistematizării teritoriului și localităților urbane și rurale. Aceasta a fost înlocuită în anul 2001 cu Legea 350/2001, Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Însă legea care avea ca scop principal restituirea dreptului de proprietate a fost Legea 18/1991, Legea fondului funciar.

Din punct de vedere instituțional, descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/ guvernamental, spre cel al comunitatilor regionale/ locale a determinat explozia suburbanizării.

Inexistența unor programe naționale sau a unor planuri cu privire la regenerarea urbană au determinat o expansiune suburbană necontrolată.

Factorii socio-economici au contribuit și ei la procesul de urbanizare. Cel mai important factor fiind liberalizarea economiei. Astfel că, până în anul 1989, activitățile industriale erau considerate cele mai importante activități economice. Apatiția sistemelor bancare, majoritatea cu capital străin, a determinat o explozie a creditelor ipotecare, utilizate pentru achiziționarea sau construirea caselor în zonele suburbane. Pe lângă acești factori putem aminti și creșterea nivelului de trai. Astfel, populația este dorincă de a-și schimba domiciliul, trecând de la „locuințele comuniste” la locuințe mult mai spațioase situate în zonele suburbane. În perioada 2006-2008 a avut loc un „boom imobiliar” ca urmare a creșterii economice. Aceasta fiind urmată de o perioadă de stagnare, corelată cu apariția crizei economice.

Dacă până în anul 1990 vorbim despre reducerea spațiului privat, după căderea regimul comunist, vorbim despre o nouă tendință și anume privatizarea.

Acești factori au dus la suburbanizarea haotică a orașelor din România, „urban sprawl”. Creșterea suprafeței locuite în detrimentul terenurilor agricole caracterizează multe orașe ale țării.

Acest fenomen a fost analizat din perspectiva efectelor sale pozitive și negative. Privit în ansamblu, acest fenomen este considerat de Berger ca fiind un „horizontal landscape phenomenon”. Însă luat ca și o parte din întreg, acesta generează conflicte, având un caracter haotic și neplanificat după cum afirmă și Palang H. Și Peil T. (2010), „urban sprawl has been spontaneous and chaotic driven by local developers”.

Fig. 2. Harta suburbanizării haotice în orașele din România (Prelucrat după Suditu B., anul 2010, pag. 79-87)

Declinul industriei după anul 1991 se observă prin scăderea numărului de salariați. În 1992 la recensământul populației, industria deținea 35.8% din numărul total la salariaților din România, iar în următorii 10 ani ponderea acestora ajunge să scadă la 22.9%, având însă cu o ușoară tendință stagnantă până în 2011 când s-a înregistrat o pondere de 21.3%.

Închiderea fabricilor duce la modificarea zonelor industriale în zone comerciale, rezidențiale sau în brownfielduri și la o reconfigurare a centrului urban. Pe lângă acestea rata șomajului începe să crească.

După anul 1990 multe așezări rurale au devenit așezări urbane. Astfel, „sistemul urban românesc este format mai ales din orașe mici și medii sub 100,000 locuitori care reprezintă 90% din numărul total al orașelor, mai mult de jumătate dintre ele având sub 20,000 locuitori.”

Extinderea urbană necontrolată a majoritatea orașelor din România a fost determinată de două tendințe: cea de „forțare”, care este asociată comunităților închise și cea de „informal- up”.

Efectele urbanizării sunt numeroase, Willmer R. (2006), afirmă că „impactul fizic și de mediu, cum ar fi congestionarea traficului și poluarea aerului, preocupările legate de calitatea apei, eliminarea apelor reziduale; caracterul comunitar este modificat prin pierderea spațiului deschis, transformarea terenurilor agricole și forestiere în alte utilizări rezidențiale și nerezidențiale; și considerente fiscale, inclusiv costul serviciilor comunitare oferite dezvoltării și necesitatea și îmbunătățirea furnizării unei noi infrastructuri".

În prezent, conform Legii 351/2001, orașele din România sunt clasificate în 4 ranguri. Rangul 0 este reprezentat de capitala țării, București, fiind un municipiu de importanță internațională. Rangul I corespunde municipiilor de importanță națională, cu influență potențială la nivel european, cu o populație peste 200,000 locuitori. Rangul II corespunde municipiilor de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități, cu o populație cuprinsă între 50,000 și 200,000 locuitori. Rangul III corespunde orașelor cu o popualție cuprinsă între 5,000 și 30,000 locuitori.

2.2. Modelul de construcție urbană în perioada socialistă

După cel de-al Doilea Război Mondial se construiesc locuințe mici, debicei între 4 și 8 apartamente, dar și a unor ansamblu rezidențiale, fără a se respecta normele de locuit. Suprafața locuibilă era de 7 m2/ persoană.

Între anii 1952-1955 putem vorbi despre perioada „blocurilor turn sau bară” cu 6-10 etaje. Locuința dominantă era cea cu două camere și dependințe. Locuințele cu trei camere nu erau atât de întâlnite. Suprafața locuibilă era redusă la 7- 8 m2/ persoană, iar suprafața medie construibilă era de 50-52 m2.

Locuința cu două camere, care era considerată ca fiind normală, avea o suprafață utilă curpinsă între 23-38 m2. Însă locuințele mai mici, aveau o suprafață utilă de 20-30 m2.

Materialul de construcție al blocurilor era betonul armat, cărămida fiind foarte rar folosită. Casele individuale cu două etaje nu erau numeroase, datorită necesității obținerii unor aprobări speciale.

Pe lângă construirea blocurilor s-au realizat și lucrări edilitare pentru modernizarea sistemului de filtrare a apei și extinderea rețelei de gaz. Apariția clădirilor bară sau turn sunt caracterizate prin înălțimi diferite, variind de la 3- 4 etaje, și pana la 8- 10 sau chiar 12 etaje.

Cvartalul este înlocuit cu microraionul, conform Legii 57/1974, Legii 59 /1974 și Legii 37/1975, microraionul era considerat un element urbanistic, având o suprafață de 20-50 ha și un număr cuprins între 5.000 și 15.000 locuințe. Legea 37/1975, Legea privind sistematizarea, proiectarea și realizarea arterelor de circulație în localitățile urbane și rurale, precizează că se pot amenja parcuri în cadrul ansamblurilor de locuit care au o populație cuprinsă între 8.000 și 10.000 locuitori.

În perioada 1960-1975 se remarcă ansamblurile colective, bazate pe principiul microraioanelor. Derer consideră că microraionul este cea mai mică unitate structurală complexă, reprezentând un „ansamblu de locuințe conceput organic, astfel încât să constituie o unitate a cărei populație să fie legată prin instituțiile socio-culturale de servire zilnică”. Apariția centrelor comerciale de tip socialist între anii 1970- 1975, reprezintă apariția urbanismului comercial.

În perioada 1970-1977 are loc cea de-a doua sistematizare, care are ca scop reducerea diferențelor dintre sate și orașe. Ca urmare a creșterii numărului populației și a cererii mari de locuințe, finisajele noilor locuințe vor fi minimale și de proastă calitate.

Perioada 1977-1989 este caracterizată de demolări ale clădirilor importante din punct de vedere istoric și arhitectural, în scopul reconfigurării noilor spații urbane, ce poartă denumirea de „centre civice”.

Apariția categoriilor de confort se datorează ritmului intens de construcție a locuințelor. Apartamentele confort III și IV aveau ca și suprfață utilă 9 m2, fără bucătărie și cu o baie, însă aceasta era fără cadă. Bucătăria a fost înlocuită cu un spațiu pentru gătit de aproximativ 2 m2.

Deși aceste condiții sunt considerate ca fiind improprii, în anii 1980 condițiile de viață devin tot mai grele odată cu limitarea accesului la utilități. Astfel se economisește apă caldă, energie electrică și gaze.

Odată cu schimbarea regimului, spațiul public se află într-o continuă schimbare. Cinà afirmă că „se observă o tendință inversă de apropriere a spațiului, de privatizare a acestuia, fiind considerată o reacție la colectivizarea și naționalizarea forțate din trecut.”

Arthur Silvestri amintește în articolele sale despre dezvoltarea rezidențială a orașului,

bazându-se pe expresia "principiul Kisseleff". Acesta constată că în partea central- nordică a Bucureștiului apar noi case, proprietari fiind persoanele înstărite ale orașului.

Plecând de la acest principiu în majoritatea orașelor din Româna dezvoltările rezidențiale se desfășoară din spre interior spre exterior, reprezentând prima generație de case, aceasta fiind urmată de a doua generație de case individuale, care sunt extinse în zona suburbană.

Capitolul 3. Caracteristici ale locuirii urbane (post)socialiste. Studiu de caz Municipiul Târgu- Mureș

3.1. Istorie urbană și particularități teritoriale ale orașului

3.1.1. De la sat, târg la reședință de județ

Datorită poziției favorabile în cadrul Depresiunii Colinare a Transilvaniei, orașul Târgu- Mureș a fost de-a lungul timpului un leagăn de civilizație umană. Pe teritoriul actual al municipiului și a localităților învecinate, au fost descoperite urme ale viețuirii umane, ce atestă vechimea așezărilor. De la începutului epocii neolitice și până în perioada feudală (secolele IX- XIV).

Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase dovezi materiale. Acestea fiind descoperite în mai multe puncte de pe teritoriul municipiului, după cum se poate observa în harta prezentă (Fig. 3).

Fig. 3. Târgu-Mureș. Zonarea descoperirilor arheologice ( „Parcul Sportiv”; 2 – „Cetate”; 3- „K. Bucker”; 4- „Hipodrom”; 5- „Universitatea”; 6- „Dâmbul Pietros”; 7- „Cotitura Dâmbului”; 8- „Gecse Daniel”; 9- „Fabrica de cărămizi”; 10- „Vârful cu furnici”; 11- „Vârful cu corn”; 12- „Gloduri”; „Gyera”) (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 24)

3.1.1.1 Apariția și numele orașului

Primul document care atestă așezarea Târgu- Mureșului din Scaunul Mureșului, datează din secolul al XIV- lea (1405-1410), fiind o listă de zăcuială a Papei, în care este amintit preotul Roman din Noul Târg al Secuilor, Novum Forum Seculorum, care a platit 40 denari. Menționarea târgului nou presupune existența unui târg mai vechi, fiind un centru de schimb. Se presupune că vechiul târg își avea așezarea pe teritoriul localității Miercurea Nirajului, mutându-se astfel pe teritoriul actual al orașului Târgu- Mureș, primind astfel numele de Novum Forum Seculorum.

Înființarea târgului are o probabilă legătură cu darea în boi datorată de secui regelui Ungariei, boi care se cumpărau în acest târg. Începând cu secolul al XIV, se face tot mai des pomenirea de Novum Forum Seculorum.

Încă de la începutul secolului al XII-lea elementul maghiar își face simțită prezența pe valea Mureșului, în amonte de Târgu- Mureș. Cele mai însemnate dovezi ale existenței acestui spațiu încă din perioada prefeudală și perioada feudală timpurie sunt cetățile. Și anume, cetatea de la Morești, de pe „Podei”, cetatea de pământ situată pe dealul învecinat satului Chinari, care aparține comunei Sântana de Mureș.

Stoicescu N. (1980) consideră că „unii istorici maghiari au încercat să susțină că aceste vechi cetăți de pământ ar fi opera unor războinici nomazi. Dacă „descălecători” maghiari ar fi constructorii acestor cetăți, ar fi fost firesc ca asemenea construcții să fi apărut și în Pannonia, unde s-au așezat mai întâi maghiarii; ori, asemenea cetăți nu sunt cunoscute până acum, arheologii maghiari nereușind să descopere decât vechi cetăți rămase de la romani sau altele ceva mai noi construite de slavi”.

Începând cu secolul al XVI-lea, istoricul Trausch Josephus (1847) consideră ca orașul a fost înființat în anul 1004, istoricul Orbán Balázs (1870), menționează la rândul său anul 1004, ca urmare a existenței localității romane Utidava. Istoricul Benkő Károly menționează anul 1002, în lucrarea sa dedicată orașului Târgu- Mureș.

Iezuitul Szentivány din Nagyszombat – Ungaria (1702), consideră că orașul a fost înființat în anul 1230, definindu-l ca „Asserculi”. În limba latină „asserculis” înseamnă „din scândură”, făcând referire la o localitate în care existau construcții de acest tip.

În unele documente întâlnim și alte denumiri ale orașului, cum ar fi: „Agropolis” (numele grecesc) și „Neumarkt” (numele german).

Ca urmare a inexistenței unor documente cu privire la înființarea orașului, se presupune că după invazia tătară din anul 1241, această zonă a fost locuită de o populație de călugări dominicani.

În Analele Franciscane, a fost menționată existența la Târgu Mureș a unei mănăstiri franciscane din cele patru aflate în Transilvania. Acestă mănăstire se poate considera ca fiind cea mai mare din Transilvania medievală, până în anul 1486, când a fost fondată la Cluj o altă mănăstire, fiind mult mai mare decât cea din Târgu- Mureș. Mănăstirea franciscană a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea zonei și a orașului.

Dankanits Ádám (1967) consideră că nu există nicio dovadă că înainte de secolul al XIV-lea ar fi existat vreo așezare umană în acest loc. Se consideră astfel existența orașului între anii 1296- 1304, care are un statut de târg, având denumirea de Novum Forum Seculorum.

3.1.1.2. Evoluția orașului în perioada 1350-1700 (Perioada Evului Mediu)

Fig. 4. Harta orașului Târgu Mureș în anul 1350 (A) și în anul 1400 (B); Legendă: 1 – Biserica cu mănăstirea din cetate; 2 – Biserica „Sf. Nicolae” (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 69)

De-a lungul timpului, orașul a avut o serie de denumiri cum ar fi: Zekuluasarhel, Zekeluassarhel, Zekelwasarhel, Zekelwasarhely. Astfel că, în anul 1409 numele orașului devine mai simplu „in civitate Vasarhel”. Numele de Székely-Vásárhely este păstrat până în secolul al XVII-lea.

Fig. 5. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1450 (A) și în anul 1500 (B); Legendă: 1 – Biserica cu mănăstirea din cetate; 2 – Biserica „Sf. Nicolae”; 3 – Spitalul „Sf. Duh”; 4 – Mănăstirea de călugărițe; 5 – Biserica unitariană (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 70)

Fig. 6. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1550 (A) și în anul 1600 (B); Legendă:1 – Biserica cu mănăstirea din cetate; 2 – Biserica „Sf. Nicolae”; 3 – Spitalul „Sf. Duh”;

4 – Mănăstirea de călugărițe; 5 – Biserica unitariană; 5 – Casa Köpeczi (Teleki) (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 71)

În anul 1616, Gavril Bethlen, declară localitatea „oraș liber regesc”, cu rang de municipiu, schimbându-i numele de la Târgu Secuiesc în Târgu- Mureș (Marosvasarhely), care nume se păstrează până în ziua de azi.

Evoluția orașului, de la un târg neînsemnat la un centru economic important a avut loc datorită resurselor solului, comerțului și meșteșugurilor care au luat avânt odată cu înființarea breslelor în secolul al XIV-lea. Prin întemeierea breslelor atrage locuitorii din satele învecinate să își mute locuințele în oraș.

Fig. 7. Harta orașului Târgu-Mureș în anul 1625 (A) și în anul 1650 (B); Legendă: 1 – Biserica din cetate; 2 – Casa Köpeczi; 3 – Casa Francisc Nagy Szabó (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 72)

Fig. 8. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1675 (A) și în anul 1700 (B); Legendă: 1 – Biserica din cetate; 2 – Casa Köpeczi; 3 – Casa Francisc Nagy Szabó (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 73)

Spre sfârșitul secolului al XIII-lea încep să fie atestate și satele din apropierea orașului Târgu- Mureș. Astfel că, în anul 1293 este atestat Sâncraiu de Mureș, cu numele de „siculi de Sancto Rege”. În anul 1350 acest sat se întâlnește în registre sub numele de Székelyháza. Din anul 1687, purtând numele de Sâncraiu de Mureș (Maros Szent Király). Sângeorgiu de Mureș este amint în anii 1332, 1334 și 1335 ca Sancto Georgio. Începând cu anul 1423 satul este amintit ca Zenthgywrgh (Szent György), iar din anul 1567 se întâlnește sub denumirea de Sângeorgiu de Mureș. Localitatea Sântana de Mureș este amintită în anii 1332, 1334 și 1335 ca Sancta Ana, iar din anul 1409 ca Zenthana. Localitatea Cristești apare în anul 1332 sub denumirea de Sancto Cruce, iar din anul 1567 Cristești Mureș sau Maros Keresztur.

Ca urmare a evoluției orașului, majoritatea comunelor și satelor din apropiere sunt cuprinse în teritoriul municipiului actual. Cele mai importante fiind: Șașvarul mare sau de sus, Sașvarul mic sau de jos (în anul 1567), Secuenii (în anul 1467), Gordoșfalăul, Beneșfalăul (în anul 1495), Miceștii (în anul 1567), Curlenii, Podenii (între anii 1760-1762), Remetea (între anii 1602-1603).

Fig. 9. Harta orașului Târgu- Mureș și așezările înconjurătoare (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 34)

Caracteristica principală a orașului este funcția de târg. Începând cu secolul al XIV- lea se consideră că în zona străzii Márton Áron era localizat vechiul târg. În prezent, această stradă este considerată una dintre cele mai vechi ale orașului, purtând denumirea de strada „Oborul vechi de animale” (Régi Baromvásár).

În anul 1427, regele Sigismund de Luxemburg „afirmă existența în scaun secuiesc a câte un oraș ce beneficia de drepturi sporite față de celelalte localități”. Având acest drept, orașului își putea alege primar, putea avea independență economică și politică, și își stabilea reguli cu privire la comercianții străini care participau la târgurile desfășurate aici.

Devenind capitală a secuimii din secolul al XIV- lea, Târgu- Mureșul devine cel mai important centru politic din Răsăritul Ardealului, fiind sediul mai multor diete secuiești.

Ca urmare a obținerii îndependenței economice și politice față de Scaunul Mureș, locuitorii orașului obțin din partea regelui Matei Corvin, la data de 18 aprilie 1470, dreptul la jurisdicție proprie. Același rege, acordă orașului în anul 1482, dreptul de a ține trei târguri mari de țară și anume: Ziua Domnului (care se ținea în prima joi după duminica de după Rusalii), Ziua Sfântul Martin (se ținea în data de 11 noiembrie) și Duminica Floriilor.

De-a lungul timpului, orașul obține o serie de privilegii care ajută la dezvoltarea socială și economică a târgului. Cum ar fi, legăturile cu domnitorii români, care iau orașul sub protecția lor, cum este cazul voievodului Mihai Viteazul.

La data de 29 aprilie 1616, ca urmare a reconstruirii cetății, orașul este declarat municipiu, prin diploma principelui Gabriel Bethlen. Astfel, orașul se împarte în două și anume: partea închisă cu zidurile cetății și partea aflată în exteriorul zidurilor.

Suprafața orașului între secolele XIV- XV a fost de circa 36 ha, cuprinzând străzile Avram Iancu, Mitropolit Andrei Șaguna, Mihai Viteazul, Borsos Tamás, și partea superioară a străzilor Bolyai și Márton Áron. În partea de jos a orașului curgea brațul râului Mureș, în prezent această zonă este reprezentată de centrul orașului.

Man I. E. (2006), afirmă că orașul Târgu-Mureș și-a început istoria urbană „ceva mai târziu” și anume începând cu secolul al XV-lea.

La începutul secolului al XV-lea au existat trei nuclee situate în partea nordică, sudică și estică de biserică. Străzile orașului erau înguste și s-au dezvoltat în special în partea de sus a acestuia. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea se poate vorbi de o rețea stradală conturată în mare parte. Iar suprafața acestuia la sfârșitul secolului al XVI-lea fiind de aproximativ 96 ha.

Ca urmare a înființării breslelor (tăbăcarilor, dogarilor, blănarilor, cizmarilor, frângherilor și cuțitarilor), orașul devinde un centru meșteșugăresc important în secolul al XVII-lea.

Începând cu secolul al XVII-lea, orașul se dezvoltă în partea de jos, formând „Orașul Nou”. Acesta cuprinde străzile Revoluției, Călărașilor, Morii, Arany János, Aurel Filimon, Horea și Eminescu, precum și piețele Petöfi, Trandafirilor, Victoriei, Republicii.

3.1.1.3. Evoluția orașului în perioada 1700-1850 (Perioada stăpânirii habsburgice)

Din 26 ianuarie 1699 Transilvania, și implicit orașul Târgu- Mureș intră sub stăpânirea habsburgică.

În toată această perioadă, se remarcă creșterea numărului de gospodării, a populației.

În anul 1709 au fost consemnate 571 de familii, aproximativ 3.300 persoane. Între anii 1717-1719 ca urmare a epidemiei de ciumă, mortalitatea înregistrează valori mai ridicate, astfel că aproximativ 3.500 persoane au decedat. Însă, între anii 1721-1722 au fost consemnate 838 familii, din care 559 familii contribuabile și 279 familii neimpozitabile.

Familiile erau împărțite în patru cartiere – zone- ale orașului. Acestea fiind: Sângeorgiu (Szentgyörgy), Sâncrai (Szentkirály), Sfântu Nicolae (Szentmiklos), Pocloș (Poklos).

Epidemia de ciumă din 1738-1739 a avut drept consecință o nouă reducere a populației. Însă și după această epidemie, poluația a început să crească de la an la an.

Prima reprezentare grafică a orașului aparține lui Johan Konrad von Weiss, aceasta nu oferă multe detalii. Însă prima hartă a orașului cunoscută este din anul 1750. Aceasta cuprinde zone construite, rețeaua stradală și cetatea. Rețeaua stradală este mai largă, iar suprafața teritoriului este de circa 170 ha.

Orașul este mărginit în partea nordică de râul Mureș, în partea estică de strazile Mihai Viteazul și cimitirele reformat și catolic, în partea de sud de Bulevardul 1 Decembrie 1918 și de pârâul Pocloș, iar în partea vestică cu strada Cuza Vodă și piața Matei Corvin.

Fig. 10. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1750 (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 161)

Cele patru cartiere ale orașului nu sunt delimitate în harta din anul 1750. Însă alte surse apreciază că cele patru cartiere erau formate din străzile:

Cartierul Sângeorgiu: străzile Revoluției, Republicii, pasajul Palas, străzile Avram Iancu, Mihai Viteazul, Mitropolit Andrei Șaguna, Eminescu, Sinaia, piața Petöfi, strada Poștei, Bulevardul Cetății și strada Nicolae Iorga;

Cartierul Sâncrai: străzile Călărașilor, Arany János, Morii și Aurel Filimon;

Cartierul Sfântu Nicolae: străzile Bolyai și Ștefan cel Mare, Borsos Tamás , M. Kogălniceanu, Târgului, Márton Áron și străzile Retezatului și Fântânii în formare;

Cartierul Pocloș: strada Horea și piața Trandafirilor, dar și strada Cuza Vodă care era în formare.

Primul regulament urbanistic al orașului datează din anul 1764 și este cunoscut sub denumirea de „Constitutio Szilagyanae” (Constituția Szilaghiana). În cadrul acestui regulament urbanistic sunt clasificate clădirile orașului. Astfel că se disting următoarele:

clădiri de categoria I-a: 26 case (5,28 % din total);

clădiri de categoria a II-a: 91 case (18,50 %);

clădiri de categoria a III-a: 213 case (43,29%);

clădiri de categoria a IV-a: 162 case (32,93%).

Tabel 1. Clasificarea clădirilor în funcție de cartier și numărul de case (Sursa: Man I.E., 2006)

Datele recensământului din anul 1786 arată existența a 856 case cu 1,126 familii. În următorii ani, populația orașului se află într-o continuă creștere. Astfel că în anul 1800, se înregistrează 1,282 familii și 934 case.

Ca urmare a creșterii populației, suprafața orașului crește, fiind de aproximativ 220 ha, din care orașul propriu-zis cuprinde circa 180 ha.

Fig. 11. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1800; Legendă: A – Cetatea; B – Cimitirele românești (ortodox și greco-catolic); C – Cimitirul romano-catolic; D – Cimitirul reformat; E – Râul Mureș; F – Pârâul Pocloș. a – Piața Trandafirilor; b – Strada Călărașilor; c – Piața Republicii; d – Strada Nicolae Iorga; e – Piața Bolyai (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 163)

Teritoriul orașului ajunge să aibă o suprafață de 235 ha, 211 ha reprezentând zona locuită, până la mijlocul secolului al XIX- lea.

Fig. 12. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1850; Legendă: I. Cartierul Sf. Gheorghe: a – Str. Revoluției și Republicii; b – Pasajul Palaș; c – Str. Avram Iancu; d – Str. Mihai Viteazul; e – Str. Mitropolit Andrei Șaguna; f – Str. Mihai Eminescu; g – Str. Sinaia; h – Piața Petőfi; i – Str. Poștei; j – B-dul Cetății; k – Str. Spitalul Vechi. II. Cartierul Sâncrai; a – Str. Călărașilor; b – Str. Arany János; c – Str. Morii; d – Str. Aurel Filimon; e – Piața Matei Corvin. III. Cartierul Sf. Nicolae: a – Str. Bolyai și Ștefan cel Mare; b – Str. Borsos Tamás; c – Str. Mihai Kogălniceanu; d – Str. Târgului; e – Str. Márton Áron; f – Str. Retezatului; g – Str. Fântânii; h – Str. Strâmbă; i – Str. Bolyai; j – Pasajul Mic, k – B-dul 1 Decembrie 1918. IV, Cartierul Pocloș: a – Piața Trandafirilor; b – Str. Horea; c – Str. Cuza Vodă; d – Str. Baladei. A – Cetatea; B – Cimitirul Românesc; C – Cimitirul Catolic; D – Cimitirul Reformat; E – Parcul Elba; F -Râul Mureș; G -Pârâul Pocloș (Sursa: Man I.E., 2006, pag. 164)

În toată această perioadă, orașul, nu a fost ferit hazardele naturale. Cronicarul Petri Nagy György, în anul 1804, amintește de o inundație care a cuprins aproape toată partea de jos a orașului.

În luna iunie a anului 1821, are loc o altă revărsare a râului Mureș, iar cronicarul Borosnyai Lukáts László (1822) afirmă că apa a pătruns până în piața orașului, astfel că locuitorii au fost nevoiți să se refugieze în partea de sus a acestuia.

Pe lângă aceste inundații, sunt amintite și incendiile. Cum ar fi, cel din 3 ianuarie 1704, provocat de Kaszás Pál. Petri Nagy György (1911) amintește în cronica sa de incendiul din 7 aprilie 1783.

3.1.1.4. Evoluția orașului în perioada 1850-1914 (Perioada antebelică)

În anul 1872 suprafața orașului era de 3.287 ha din care 277 ha reprezintă zona intravilană.

Fig. 13. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1857, reprezentarea intravilanului; Legendă: I. Cartierul Sfântu Nicolae; II. Cartierul Sfântu Gheorghe; III. Cartierul Sâncrai; IV. Cartierul Pocloș (Sursa: Man I.E., 2009, pag.33)

Extravilanul orașului cuprinde 22 zone și anume: Gordoșfalău, Râtul Mare, Dâmbu Coșarului, Pădurea Mare, Între vii, Viile Dealului Mare, Sub Dealul Mare, Către Movile, Către Cer (Stejeriș), Spre Dealul Mic, Coasta Dealului Budiului, Către Budiu, Lângă Fântâna Trocii, Lunga de Sus, Lunga de Jos, Între poduri la Elba, Tăietura Bercului de Sus, Lângă Remetea, Hotarul următor din Întorsătura de Jos, Pădurea Beșa, Hotarul următor din Întorsătura de Sus și Râtul Mic din Mureș- Mort.

Fig. 14. Harta orașului Târgu- Mureș în anul 1872, reprezentând intravilanul (I) și cele 22 zone ale extravilanului (II- XXIII) (Sursa: Man I.E., 2009, pag. 35)

3.1.1.5. Evoluția orașului în perioada 1918-1939 (Perioada interbelică)

După desprinderea Transilvaniei de Imperiul Austro- Ungar, orașul a fost condus de Consiliul Dirigent în calitate de Comitet Executiv. Acesta l-a numit ca prefect al județelor Mureș- Turda pe Ioan Vescan, iar ca și prefect al orașului pe Eugen Bran. Prefectul județului l-a numit în 11 ianuarie 1919 pe Valer Ghibu ca primar al orașului.

Conform cursului domnului profesor Șandor Vasile (2014), „Istoria orașului Târgu- Mureș”, Secretarul General al Transilvaniei a ordonat prin dispoziția guvernamentală din 15 mai 1920: „… să se dea străzilor numiri românești: istorice, ale familiei regale și a oamenilor mari ai țării, din trecut, cât și a celor care au făurit România Mare.”

La data de 22 decembrie 1922, Emil- Aurel Dandea devine noul primar al orașului. Odată cu acesta, administrația publică înregistrează un proces de românizare.

Începând cu anul 1923, bugetul local devine excedentar, uzina electrică începe să înregistreze pierderi tot mai mici, rețeaua electrică se modernizează, fabrica de țigle și cărămize înregistrează încasări tot mai mari, construirea sau repararea străzilor, amenajarea Platoului Cornești, introducerea mijloacelor de transport în comun, introducerea gazului metan, construirea unor noi conducte pentru a asigura o bună aprovizionare cu apă, construirea Bisericii Ortodoxe, construcția unui nou spital.

Tot în anul 1923 au fost fondate următoarele instituții educaționale: Liceul de băieți „Alexandru Papiu-Ilarian”, Liceul de fete „Unirea”, Liceul Militar „Mihai Viteazul”, Școala Normală, la care s-a adăugat Școala Superioară de Comerț de băieți și una pentru fete, Școala de Arte și Meserii.

3.1.1.6. Evoluția orașului în perioada 1945- 1990 (Perioada postbelică)

Instaurarea regimului comunist în România a impus adoptarea modelului sovietic cu privire la împărțirea administrativă a țării. Astfel, în anul 1950 a fost înființată Regiunea Mureș.

Orașul înregistrează o dezvoltare seminficativă și se impune ca un centru industrial, cultural, științific, de învățământ, comercial și turistic.

Economia acestuia este una complexă. Se conturează o zonă industrială în partea sudică a orașului unde sunt concentrate: Combinatul chimic Azomureș, Întreprinderea „Metalotehnica”, Întreprinderea chimică „Prodcomplex”, Înreprinderea de pielărie și mănuși, Fabrica de produse ceramice, I.L.E.F.O.R., Fabrica de zahăr, Fabrica de produse lactate, Fabrica de conserve, Fabrica de băuturi spirtoase și vin.

În anul 1956, localitatea Mureșeni este anexată orașului.

Conform Legii Nr. 2 din 16 februarie 1968, se revine la organizarea administrativ- teritorială a României pe județe, orașe și comune. Astfel vorbim despre „41 de județe, 236 orașe, 135 comune suburbane, 2,705 comune și 13,124 sate”

În anul 1979, municipiul Târgu- Mureș deținea o pondere a industriei de 51,6%.

Iar în perioada 15-20 martie 1990 au avut loc dispute între populația română și cea maghiară. Aceste dispute degenerând în acte de violență.

3.1.1.7. Evoluția orașului în perioada 1990- prezent (Perioada post-socialistă)

Începând cu anul 1990, două industrii încep să se dezvolte mai accentuat, construcțiile de mașini și chimică. Astfel, aproximativ 60% din poducția industrială a orașului o reprezentau cele două industrii (31,7%- industria construcțiilor de mașini și 27,8%- industria chimică).

Dacă în perioada comunistă, municipiul era specializat pe industrie, începând cu anul 1990 se trece la o economie privată, începând astfel procesul de privatizare.

În anul 1996, sectorul privat devine majoritar în realizarea Produsului Intern Brut (PIB), ajungând la 55%. Investițiile străine din această perioadă fiind mici.

Conform Planului Urbanistic General, elaborat în anul 1998, interprinderile reprezentative pentru industria municipiului erau următoarele: „SC Electromureș SA, SC Imatex SA, SC Matricon SA, SC Iseco SA, SC Azomureș SA, SC Armedica SA, SC Prodcomplex SA, SC Mobex SA, SC Textor SA, SC Confecții Mureșul SA, SC Manpel SA, SC Carne Mureș SA, SC Zamur SA, SC Industrializarea Laptelui SA, SC Mopan SA, SC Legume Fructe SA, SC Vinificație și Băuturi SA, SC Tipomur SA”

Analiza sectorială a aceluiași Plan Urbanistic General, a determinat dominanța a patru sectoare industriale ale municipiului în anul 1998. Aceste sectoare fiind: industria chimică, construcțiile de mașini,industria de prelucrare a lemnului și industria de confecții, textile, pielărie.

În perioada 1990-1998 se dezvoltă sectorul de servicii, astfel crește numărul unităților școlare, crește numărul cadrelor medicale, serviciile comerciale înregistrează și ele creșteri, accesul la informație are o evoluție pozitivă.

În anul 1998, județul Mureș a fost integrat Regiunii de Dezvoltare VII- Centru, ca urmare aa creării regiunilor de dezvoltare.

Conform Legii Nr. 4 din 22 februarie 2000, municipiul Târgu- Mureș este declarat Oraș- martir al Revoluției din decembrie 1989.

În anul 2003, conform Legii 351/2001, comunele Miercurea Nirajului, Sărmașu și Sângeorgiu de Pădure au fost declarate orașe. Ulterior, și comuna Ungheni a fost declarată oraș. Deși au fost declarate orașe, gradul de ruralizare este foarte ridicat, fiind insuficient dezvoltate.

În perioada 1980-1990 s-au extins zonele rezidențiale, în special în spre nord- vestul municipiului. S-au construit blocuri de locuințe în cartierul Unirii, astfel zona industrială a fost desființată.

În prezent, municipiul este un important centru universitar, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, având următoarele universități: Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu- Mureș, Universitatea Petru Maior Târgu- Mureș, Universitatea de Artă Teatrală Târgu- Mureș, iar în domeniul privat: Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu- Mureș, Universitatea Sapienția.

3.2. Morfologia socio-urbană

Evoluția numărului de locuitori se află în strânsă legătură cu dezvoltarea orașului. Este de la sine înțeles că la începuturi populația nu era foarte numeroasă, această crescând odată cu trecerea timpului. Astfel diferențele dintre natalitate și mortalitate sunt date de problemele întâlnite în teritoriul analizat. Valoarea sporul natural depinzând de valoarile natalității și a mortalității.

Tabel. 2. Evoluția numărului de locuitori în Târgu- Mureș (Sursa: Man I.E., Institutul Național de Statistică)

În perioada 1332-1336, existau aproximativ 70 gospodării, care cuprind o populație de aproximativ 300 locuitori. Sportul natural se află în strânsă relație cu dezvoltarea socio-economică a orașului. Conform anului 1567, datele cu privire la numărul de locuitori provin de la Registrul Fiscal, astfel că se remarcă 240-250 familii. Populația orașului fiind de aproximativ 1,250 locuitori. Această creștere se datorează oscilației localității „între starea de târg și oraș”.

Tabelele de impuneri si conscripțiile secolului XVII oferă informații aproximative în legătură cu numărul de locuitori. În anul 1611, se înregistrează 590 gospodării și o populație de aproximativ 1,350 locuitori. Începând cu secolul al XVII-lea populația orașului se confruntă cu numeroase probleme, printre care amintim foametea, epidemia de ciumă din anul 1603, dar și a molimelor din anii 1623, 1633-1634, 1646 și 1677. La sfârșitul secolului orașul cuprindea o populație de aproximativ 2,875-3,000 locuitori.

Odată cu începutul anul 1709, valoarea mortalitalității începe să crească ca urmare a unei noi epidemii. Conform cronicarului Cserei Mihály, între 1709-1711, s-au înregistrat aproximativ 3,500 decese la nivelul orașului. Iar în anul 1716, se înregistrează 3,500 locuitori.

În perioada 1738-1739, orașul se confruntă cu o noua epidemie de ciumă care afectează grav populația.

Creșterea numărului de locuitori se pune pe seama evoluției sistemului sanitar. În anul 1790 se înregistrează 5,820 locuitori, ca urmare a unei perioade de liniștite, fără evenimente seminificative.

Începând cu secolul al XIX-lea, datele statistice provin din „Extractus Summaris Familiarum Inclyii Mgni Principatus Transilvaniae juxta Conditiones e Tabellis Contributionalibus pro anno 1808 erutus”, populația anului 1880 era de 6,110 locuitori.

Analizând evoluția numerică a populației orașului, se constată că începând cu anul 1830 numărul populației este în scădere. De la 7,804 locuitori în 1830, la 7,000 locuitori în 1831.

În perioada 1857-1880, numărul locuitorilor orașului a crescut, ajungându-se la 14,575 locuitori.

Conform anului 1910, existau 3,416 case, acestea erau situate atât în Târgu-Mureș, cât și în Mureșeni, care a devenit ulterior un cartier al orașului, respectiv în anul 1956.

În toată perioada interbelică datele cu privire la evoluția populației sunt puține. Însă, în anul 1941, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, are loc ultimul recensământ din această perioadă, fiind înregistrată o populație de 46,332 locuitori.

Conform recensămintelor din secolul XX se înregistrează o creștere a populației municipiului Târgu- Mureș.

Cele mai mari creșteri ale numărului de locuitori sunt asociate anilor 1960-1980, „ca urmare a dezvoltării și modernizării” activităților industriale. Astfel că, în anul 1970, orașul are cea mai mare populație a județului Mureș și anume 97,177 locuitori, reprezentând 16,4% din numărul total de locuitori ai județului.

Aceste creșteri ale numărului de locuitori se bazează pe valoare sportului natural, care se menține pozitivă. Conform anului 1985, „sporul natural a fost de 859 locuitori, înregistrându-se 2,117 nașteri și 1,258 decese”.

Pe lângă factorii demografici, putem vorbi și de migrarea populației din comunele suburbane în oraș sau din alte zone ale județului. Acestea se datorează dezvoltării industriei și a sectoarelor de activitate.

Odată cu aceste valori aflate în creștere, densitatea orașului ajunge de la 1,478 loc/km2 în anul 1956, la 2,221 loc/km2 în anul 1970.

Schimbarea regimului politic a determinat o scădere a numărului de locuitori. Acest lucru înregistrându-se până în prezent.

Conform datelor statistice din anul 2017, populația stabilă a municipiului Târgu- Mureș este de 149,509 locuitori, din care 70,724 de sex masculin și 78,785 de sex feminin, reprezentând aproximativ 25% din populația județului Mureș.

3.3. Tipologii ale locuințelor

Conform Legii nr. 114/1996, Legea Locuinței, publicată în Monitorul Oficial al României și intrată în vigoare de la 31.12.1997, locuința sau unitatea de locuit reprezintă „unitatea funcțională, construcție de sine stătătoare sau componentă a unei construcții, formată din una sau mai multe camere de locuit situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct sau servitute de trecere și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie, pentru satisfacerea cerințelor de locuit.”

Camera de locuit reprezintă încăperea unei locuințe care are o suprafață de minim 4 m2, o înălțime de 2 m pe cea mai mare parte a suprafeței sale, care dispune de lumină naturală. Camere de locuit sunt: dormitoarele, camerele de zi, încăperile cu o dublă utilizare, holurile locuibile, alte încăperi care se încadrează în cerințele prezentate anterior.

Locuințele sunt caracterizate prin: dimensiune (numărul și suprafața camerelor), tip (casă individuală, apartament într-un imobil), vârstă (data construcției), elementele de confort (existența sau absența apei curente, prezența băii, toaletei și a sistemului de încălzire), modul de grupare, densitate, modul de finanțare, statutul de ocupare (proprietate, închiriere).

După statutul de ocupare, locuințele cu chirie reprezintă locuința dată spre utilizare de către proprietar, în regim de închiriere, pe o anumită perioadă de timp, respectându-se legislația în vigoare.

Conform Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN), în cea de-a doua secțiune a acestuiase prevede accesul la resursele de apă pentru populație și agricultură, locuințele din cadrul municpiului beneficiază de alimentare cu apă în proporție de 90%, 88% beneficind de existența rețelei de canalizare, iar aproximativ 99% beneficiază de accesul la electricitate.

Zona rezidențială se dezvoltă în jurul nucleului central. Zona rezidențială mediană are o formă circulară și este reprezentată de locuințe individuale și particulare. În zona centrală predomină construcțiile doar cu parter, sau cele cu un etaj (P+1), cele din urmă întâlnindu-se în special de-a lungul Pieței Trandafirilor. Spre periferia orașului domină clădirile de tip cvartale de blocuri, construite în perioada 1960-1980. Astfel că între 1960-1970, au fost construite peste 9,000 apartamente.

În prezent, orașul are următoarele cartiere: Unirii, Aleea Carpați (în partea de nord- vest), Cornișa, 7 Noiembrie, zona Platoului Cornești (în partea de nord- est), Tudor Vladimirescu, Livezeni (în partea de sud- est), Centru, Budai Nagy Antal (în centrul orașului), Ady Endre, Libertății, Mureșeni (în partea de sud- vest), Dâmbu Pietros, Valea Rece (în partea de sud).

O zonă mai exclusivistă a orașului, care nu este considerată ca fiind cartier, o reprezintă zona Platoului Cornești, zonă predominată de case.

Conform datelor statistice ale recensământului din anul 2002, municipiul Târgu- Mureș dispune de 10,610 clădiri de locuit. Dintre care, 65% reprezintă clădiri individuale cu o singură locuință, 7% reprezintă clădiri de locuit cu două sau mai multe locuințe, iar 22% reprezintă locuințe de tip bloc.

Fig. 15. Evoluția numărului de clădiri și a numărului de camere din anul 1992 față de anul 2002 (Sursa: Institutul Național de Statistică)

După cum se poate observa și în graficul de mai sus, numărul clădirilor în cei doi ani analizați, 1992 și 2002, au înregistrat o creștere de 275 clădiri. Din punct de vedere al numărului de camere, se înregistrează o creștere de 2,475 camere. Astfel, numărul mediu de persoane/ locuință este de 2,51.

În municipiul Târgu- Mureș, majoritatea locuințelor colective au fost construite înainte de 1944, după cum se poate vedea și în graficul de mai jos.

Fig. 16. Ponderea locuințelor colective în funcție de perioada de construcție (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Aceste clădiri vechi sunt localizate în zona centrală și în vecinătățile acesteia. Fiind reprezentate prin clădiri cu parter, sau cu cel mult un etaj (P+1).

Fig. 17. Ponderea camerelor de locuit (Sursa: Institutul Național de Statistică)

La nivelul municipiului, predomină locuințele cu două camere, acestea fiind urmate de cele cu trei, iar mai apoi de cele cu o cameră. Locuințele cu o singură cameră sunt situate de regulă în cartierele din apropierea zonei centrale, existând locuințe colective de tip bloc, doar cu garsoniere. Din punct de vedere al locuințelor cu două sau mai multe camere, acestea se întâlnesc în toate zonele orașului.

Fig. 18. Locuințe existente pe forme de proprietate (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Ponderea locuințelor private o depășește pe cea a locuințelor publice încă din anul 1993. Creșterea cea mai mare se realizează începând cu anul 2001, ca urmare a dorinței populației de a avea propria locuință. Proprietățile private ocupă peste 90% din totalul locuințelor.

Majoritatea locuințelor nou construite, sunt locuințe individuale, fiind situate în zona Platoul Cornești, precum și în cartierele rezidențiale de la periferia municipiului. Locuințele de stat, proprietățile publice, se remarcă prin construcțiile ANL (Agenția Națională pentru Locuințe).

Fig. 19. Locuințe terminate în cursul anului pe surse de finanțare (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Până în anul 1993, domină construcțiile de locuințe din fonduri publice. Cele mai multe locuințe, 41, au fost realizate în anul 1990. Începând cu anul 1992, numărul locuințelor din fonduri publice începe să scadă. Fapt care duce la creșterea construcțiilor din fonduri private, începând cu anul 1995. Din anul 1998, construcțiile din fonduri private înregistrează creșteri până în anul 2004. După care urmează o scădere a acestora și o stagnare a celor din fonduri publice. Cele mai multe locuințe din fonduri private au fost construite în anul 2008, și anume 222. În anul 2010, ca urmare a începerii derulării Programului de construire de locuințe pentru tineri, prin intermediul Agenției Naționale de Locuințe. Astfel au fost realizate, 319 locuințe din fonduri publice.În următoarea perioadă, 2011-2015, atât construcțiile din fondurile publice , cât și cele din fonduri private înregistrează stagnări, având valori apropiate.

Fig. 20. Autorizații de construire eliberate pentru clădiri pe tipul de construcții (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Cele mai multe autorizații de construire au fost eliberate pentru clădirile rezidențiale (exclusiv cele pentru colectivități), după cum se poate observa în Fig. 20., în anul 2008 și anume 245 autorizații. Ponderea autorizațiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidențiale (exclusiv cele pentru colectivități) este de peste 50% în comparație cu autorizațiile de construire eliberate pentru celelalte tipuri de clădiri. O pondere mai ridicată o au și autorizațiile de construire eliberate pentru hoteluri, clădiri pentru comerț, precum și alte clădiri similare. Astfel că, în anul 2004, s-au eliberat 70 autorizații de construire pentru clădirile rezidențiale (exclusiv cele pentru colectivități) și 68 autorizații de construire pentru hoteluri, clădiri pentru comerț. Tot în același an, s-au eliberat cele mai multe autorizații pentru clădirile administrative, 17, și pentru clădirile rezidențiale pentru colectivități, 14 autorizații.

Fig. 21. Tipologia zonelor urbane ale municipiului Târgu- Mureș (Sursa: Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, pag. 45)

Municipiul Târgu- Mureș deține peste 86,43% din populație în zone nedezavantajate, precum se poate observa în Fig. 21. Confom aceluiași proiect, la nivelul municipiului 5,22% din populație se află în zone dezavantajate pe locuire, aceste zone fiind situate în sud- vestul. Nord- vestul și anumite areale ale zonei centrale, 0,78% din populație se afă în zone dezavantajate pe ocupare, acestea fiind situate în sud- vestul și nord- vestul orașului, în apropierea zonelor dezavantajate pe locuire. 3,56% din populație se află concentrată în zone dezavantajate pe capital uman, aceste zone sunt situate la periferia municipiului, în partea nord- vestică și sud- estică. Din punct de vedere al zonelor marginalizate, acestea concentrează 2,29% din populație, zone întâlnite în partea de nord- vest, sud- vest și sud- est (Valea Rece, cunoscut cartier al minorităților rrome). Populația în zonele cu instituții sau cu cel mult 50 locuitori reprezintă 1,72%, aceste zone fiind situate în partea de nord și sud- est a orașului.

3.4. Structuri socio- culturale

3.4.1. Mișcarea naturală

Mișcarea naturală a populației reprezintă modificări ale numărului și distribuției teritoriale a populației, dar și a numărului de intrări și ieșiri dintr-un areal.

Componentele de bază ale mișcării naturale sunt: natalitatea, mortalitatea, dar și fertilitatea, nupțialitatea și divorțialitatea.

3.4.1.1. Evoluția natalității

Natalitatea reprezintă numărul de născuți vii raportat la 1000 de locuitori într-un interval de timp determinat, de regulă într-un an calendaristic (365 zile). Aceasta este influențată de politica demografică, de nivelul de dezvoltare economică, standardul de viață, ponderea populației fertile, dar și de structura pe grupe de vârstă și sexe.

Fig. 22. Rata natalității (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Valoarea maximă a ratei natalității a fost înregistrată în anul 1990, de 1,823‰. Fiind urmată de o perioadă de fluctuații, cu o ușoară tendință descrescătoare. Valoare minimă s-a înregistrat în anul 2014, de 1,247‰, conform Fig. 22.

În prezent, față de anii ’90 se observă o tendință descrescătoare cu privire la rata natalității.

Acest trend descrescător a rezultat în urma schimbării clasei politice în anul 1989, dar și ca urmare a inlăturării Decretului 770, acessul la metodele contraceptive și a celor de întrerupere a sarcinilor a favorizat acest trend.

Pe lângă aceste motive care sunt legate strict schimbarea de clasei politice, un rol important îl are și dorința de formare profesională. Astfel, cariera profesională ajunge pe primul plan, urmată fiind de dorința de a-și întemeia o familie.

Rata mortinalității reprezintă numărul de născuți- morți raportat la 1000 de născuți (vii și morți).

Fig. 23. Rata mortinalității (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Rata mortinalității atinge valori maxime de 0,017‰ în anul 2014. Cele mai mici valori ale rate mortinalității sunt înregistrate în anii 1998 și 2001, de 0,010‰.

3.4.1.2. Evoluția mortalității

Mortalitatea reprezintă numărul de decese raportat la 1000 locuitori într-un anumit interval de timp, de regulă într-un an calendaristic (365 zile). Printre factorii care influențeză mortalitatea, amintim: nivelul de trai, nivelul de dezvoltare al societății, unități sanitare precare, mortalitatea infantilă și morbiditatea. Morbiditatea reprezintă numărul de îmbolnăviri raportate la 100000 locuitori.

Fig. 24. Rata mortalității (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Conform Fig. 24. Rata mortalității, valoarea maximă a acestei rate s-a înregistrat în anul 1997, fiind de 1,552‰. Însă valoare minimă a acesteia a fost înregistrată în anul 1991, fiind de 1,235‰.

Rata mortalității se menține peste 1,350‰ pe toată perioada analizată.

Fig. 24. Rata mortalității infantile (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Mortalitatea infantilă reprezintă numărul de decese sub 1 an raportat la 1000 locuitori într-un an calendaristic (365 zile).

Rata mortalității infantile atinge valori maxime în anul 2000, de 0,03‰. Iar valoarea minimă a fost înregistrată în anul 2013, de 0,003‰, conform Fig. 23.

În cazul ratei mortalității, variațiile sunt mari, mai ales în perioada 1990-2000.

3.4.1.3. Evoluția bilanțului natural

Bilanțul natural reprezintă diferența dintre rata natalității si rata mortalității. Acesta poate fi pozitiv, în cazul în care rata natalității este mai mare decât cea a mortalității, și negativ, când rata mortalității este mai mare decât rata natalității.

Analizând atât rata natalității, cât și rata mortalității putem afirma faptul că în municipiul Târgu- Mureș, în perioada analizată, și anume 1990-2015, bilanțul natural este negativ.

Începând cu anul 1990, a avut loc o creștere a populației până în anul 1993, ca urmare bilanțul natural a fost pozitiv. În anii următori, timp de aprope un deceniu și jumătate, s-a înregistrat un declin demografic. Începând cu anul 2006 și până în anul 2009, s-a înregistrat iar o creștere a populației, însă de această dată nu atât de vizibilă. După anul 2009, rata bilanțului natural s-a menținut negativă.

Scăderea numărului populației este legată și de mișcarea migratorie.

3.4.2. Mișcarea migratorie

Mișcarea migratorie constă în deplasarea populației atât în teritoriu cât și în afara acestuia. Este reprezentată de schimbarea definitivă a domiciliului stabil.

Migrația internă se realizează în interiorul unei țări, fără a se depăți granițele naționale. Iar migrația externă presupune deplasarea în afara granițelor țării.

Începând cu anul 1990, marea majoritate a populației migreazădin mediul rural spre mediul urban, pentru a-și începe o nouă viață. Oportunitățile oferite de mediu urban fiind mari în comparație cu cele din mediul rural.

Fig. 26. Număr de persoane plecate (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Analizând Fig. 26. Număr de persoane plecate, constatăm că în municipiul Târgu- Mureș, acest număr a crescut începând cu anul 1995. Valoarea maximă a acestuia a fost înregistrată în anul 2004, 2840 persoane.

Ca urmare a dezvoltării căilor de comunicații, marea majoritate a locuitorilor orașului au ales să-și mute domiciliul în afara acestuia. Dorința de a avea propria casă, într-un mediu mai puțin poluat a determinat populația municipiului să migreze spre zonele rurale, din apropierea acestuia.

Un alt motiv pentru care rata migrației este în creștere începând cu anul 2013, este legat de domeniul educației. Astfel, mulți absolvenți de cicluri liceale migrează spre orașele mari ale României, în special spre Cluj- Napoca, București, Brașov, pentru a-și continua studiile la centre universitare importante.

Pentru a împiedica migrația tinerilor, este necesară crearea locurilor de muncă mult mai bine plătite, precum și construcția unor locuințe dedicate tinerilor.

Fig 27. Număr de emigranți în municipiul Târgu- Mureș (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Cel mai mare val de emigranți a fost în anul 1995, când au sosit în oraș 538 persoane. Începând cu anul 2004, numărul emigranților este în scădere până în anul 2008. În următoarea perioadă numărul emigranților oscilează, însă începând cu 2011 se înregistrează scădere. În anul 2014, ajung în oraș 71 emigranți.

Cifrele sunt mici ca urmare a ratei migrației foarte mari. Sunt puțini tinerii care se reîntorc în oraș după finalizarea studiilor, dar și mai puțini sunt cei care lucrează în străinătate. Motivele principale sunt legate de condițiile foarte bune de viață, precum și numeroasele oportunități.

3.4.3. Structura populație pe grupe de vârstă și sexe

Structura populației pe grupe de vârstă este determinată de ratele natalității și mortalității, de fenomenul de migrație a populației, precum și de alte probleme care pot infuența aceste rate (cum este cazul războaielor, a unor fenomene naturale devastatoare sau existența unor viruși, bacterii).

Fig. 28. Piramida pe grupe de vârstă și sexe (1996 și 2006)

Analizând Fig. 28., atât pentru anul 1996, cât și pentru anul 2006, ponderea populației tinere și adulte este mai mare decât ponderea populației vârstnice. Acestor piramide le corespunde forma de tip „amforă”. Această formă caracterizează prin valori ale natalității scăzute. Vârful piramidei este limitat determinând o populația îmbătrânită, cu o longevitate mare.

La baza piramidei se află populația tânără (0-14 ani) care înregistrează valori medii ale natalității, conform piramidei din anul 1996, determină existența unei forțe de muncă în viitor. Însă, în cazul piramidei pe grupe de vârstă și sexe din anul 2006, ponderea scăzută a populației tinere, reprezintă insuficiența forței de muncă în viitor.

În zona centrală a piramidei poate fi observată populația adultă (15-64 ani), care în ambele cazuri înregistrează ponderi ridicate. Acestea se datorează politicii pro- nataliste din perioada 1967-1989, cunsocut fiind Decretul 770. Această politică a cunoscut o ascensiune în perioada 1960-1970, perioadă cunoscută drept „baby boom” sau „decrețeii”. Începând cu anul 1977, natalitatea începe să scadă, fapt care se poate observa și în cazul piramidei din anul 1996.

Începând cu anul 1989, se înregistrează un declin demografic ca urmare a dezvoltării sistemelor sanitare, înlăturarea polictilor pronataliste, precum și accesul la metodele de contracepție.

Vârful piramidei este reprezentat de populația vârstnică (peste 65 ani), care ajunge să depășească și pragul de 85 ani. Conform celor două piramide, se înregistrează valori reduse ale populației vârstnice, aflându-se în scădere.

În ceea ce privește diferențele dintre sexe, acestea nu sunt evidente, însă predomină populația de sex feminin, în ambele piramide.

Fig. 29. Piramida pe grupe de vârstă și sexe (2016 și 2017) (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Piramida pe grupe de vârstă și sexe din anul 2016 și piramida pentru grupe de vârstă și sexe din anul 2017, nu prezintă mari diferențe din punct de vedere al ratei natalității și mortalității. În acest caz, piramidele au o formă de tip „amforă”. Se remarcă, ponderea redusă a populației tinere (0-14 ani), situată la baza piramidelor, care determină reprezintă insuficiența forței de muncă în viitor.

În centrul piramidei poate fi observată populația adultă (15-64 ani), care în ambele cazuri înregistrează ponderi ridicate. Acestea se datorează politicii pro- nataliste din perioada 1967-1989, explicată anterior.

Vârful piramidei este reprezentat de populația vârstnică (peste 65 ani), care ajunge să depășească pragul de 85 ani, populaâia vârstnică fiind în scădere.

În ceea ce privește diferențele dintre sexe, acestea nu sunt evidente, însă predomină populația de sex feminin, în ambele piramide.

Analizând cele patru piramide pe grupe de vârstă și sexe (1996, 2000, 2016, 2017), populația municipiului Târgu- Mureș este în curs de îmbătrânire demografică, ca urmare a creșterii numărului populației vârstnice. Îmbătrânirea populației fiind un fenomen de durată ce caracterizează secolul XXI.

Capitolul 4. Dezvoltări și extinderi rezidențiale noi de tip „gated communities”

4.1. Apariția noilor dezvoltări rezidențiale. Generalități

Procesul de industrializare determină procesul de dezvoltare urbană. Astfel că, începând cu anul 1948, atenția a fost îndreptată sprecele două procese, industrializare și urbanism.

Decizia Consiliului de Miniștri nr. 2447/1952, prevede construcția și reconstrucția orașelor pe baza modelului sovietic. Ca urmare a acestor prevederi, dezvoltarea urbană a orașului se realizează pe verticală, fiind determinată de construcția de blocuri, acestea fiind situate în zone mai izolate din parțile centrale, dar și în zone largi, întinse.

Odată cu schimbarea clasei politice, limitele orașului sunt clare, peisajul urban suferind modificări. Se face trecerea de la locuințele de tip bloc, la locuințele individuale, bazate pe proprietate privată.

Începând cu anul 1998, piața imobiliară este într-o continuă creștere. Dorința de a avea o locuință individuală are ca și urmări creșterea prețurilor terenurilor.

Începând cu anul 2000, se înregistrează o explozie din punct de vedere al investițiilor imobiliare. Majoritatea acestor complexe rezidențiale fiind situate în apropierea zonelor urbane, întâlnindu-se și în zonele periurbane.

Apariția acestor comunități rezidențiale închise a fost analizată din punctul de vedere al teoriei „path dependency”, conform căreia „capitalismul este construit împreună cu ruinele socialismului.”

Fenomenul urban sprawl a determinat creșterea numărului de proprietari și implicit a numărului de locuințe, în special a celor informale. Comunitățile închise și casele informale sunt specifice dezvoltării rezidențiale de tip post- comunist.

Aceste comunități închise se caracterizează prin configurații simple sau mai diversificate.

Fig. 30. Configurațiile simple ale comunităților rezidențiale (Sursa: Institut d’Aménagement et d’Urbanisme de la Région Île-de-France, L’enclavement résidentiel en Ile-de-France, Rapport de stage, 2006) apud Nae (2017, pag. 3)

4.2. Dezvoltări rezidențiale de tip „gated communities”

S-au realizat numeroaselor studii de specialitate asupra comunităților urbane închise „gated communities”, în care s-a subliniat modalitatea procesului de a afecta diviziunea socială a spațiului și întărește fenomenul de segregare socio- spațială.

Gated communities (Comunitățile închise) „sunt zone rezidențiale cu acces restrâns unde spațiile publice sunt în mod obișnuit privatizate și sunt deobicei anunțate ca o "comunitate" în care locuitorii dețin sau controlează zone comune, împărțind aceleași facilități și confort și în același timp având drepturi și obligații reciproce impuse de un organism privat de conducere .”

Însă definiția generală a acestor comunități închise este următoarea: existența unei comunități rezidențiale care este protejată de un sistem securizat, atât existența porților, cât și prezența zidurilor sau a oamenilor de pază, care sunt angajați ai unor firme, de regulă, private, precum și existența sistemelor de supraveghere.

Astfel, aceste comunități închise sunt individualizate printr-un acces minim la calea de acces principală.

Siguranța personală este uneori supraestimată, ca urmare a asocierii orașului cu pericolul, conform lui Nan Ellen (1997). Sentimentul de insecuritate se datorează fricii de insecuritate sau a vulnerabilității expunerii la riscuri. Acest sentiment se află în legătură cu cadrul de viață și calitatea acestuia. Astfel, frecventarea anumitor zone abandonate sau izolate, iluminarea insuficientă sau vandalizarea spațiului public afectează percepția umană.

Existența cartierelor „rău-famate”, cu elementele lor specifice: geamuri sparte, prezența gunoaielor, a graffitti-ului, precum și existența numeroaselor scandaluri și tulburări ale ordinii publice, influențează percepția umană, intensificându-se sentimentul de insecuritate sau pericol.

4.3. Comunitățile de tip închis. Studiu de caz: cartierul Platoul Cornești

4.3.1. Poziția și localizarea geografică a municipiului Târgu- Mureș

Municipiul Târgu- Mureș se află situat în Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei. Fiind situat în zona centrală a Podișului Transilvaniei, pe valea râului Mureș, ce separă Câmpia Transilvaniei situată la nord, de Podișul Târnavelor situat în partea de sud.

Fig. 31. Harta localizării județului Mureș în cadrul României

Totodată este reședința județului Mureș, și cel mai important centru urban al județului.

Fig. 32. Harta municipiului Târgu- Mureș

Din punct de vedere al așezării acestuia în raport cu meridianele și pararelele, acesta este situat la 16°33’ latitudine nordică și 24°34’ longitudine estică.

Fiind situat în centrul Ardealului, a fost din toate timpurile un important centru economic. Ca urmarea a poziției favorabile, s-au creat legături cu majoritatea regiunilor geografice ale țării, atât pe căile ferate, cât și pe cele rutiere. Se remarcă astfel vechiul drum roman care pornea din Sarmizegetusa (Ulpia Traiana), străbătea cursul râului Mureș, și care avea ramificații spre Cluj- Napoca și Târgu- Mureș.

4.3.1.1. Relieful și structura geologică

Din punct de vedere geologic, substratul municipiului face parte din bazinul tectonic al Transilvaniei, având vârsta paleogenă, neogenă și cuaternară, și caracterul de sedimentare.

Terenurile de pe teritoriul municipiului sunt constituite din complexe marno- argiloase și nisipoase, intercalate cu depozite proluvio-deluviale. Sub această cuvertură, pe lunca Mureșului și pe valea pârâului Pocloș, se află un strat de pietriș cu nisip.

Lunca Mureșului are o lățime cuprinsă între 4 și 5,5 km în zona municipiului. Cea de-a doua luncă este cea a pârâului Pocloș și are o lățime cuprinsă între 0,5 și 1 km. Profilul asimetric al văii Mureșului se remarcă prin terase mai puțin individualizate pe malul drept și prin patru terase bine delimitate pe malul stâng. Cea mai joasă terasă corespunde zonei de dezvoltare a vechiului oraș și are nivelul de aproximativ 10 m.

Clima

Clima zonei este temperat continentală cu nuanțe oceanice, generate de masele de aer vestice (atlantice) care traversează munții Apuseni. Valorile temperaturii medii multianuale sunt de 9°C, precipitațiile au valori 600 mm în arealele joase. Circulația maselor de aer este predominant vestică.

Temperatura medie anulă între 1961-1995 a fost de 8,8°C. Cele mai scăzute valori ale temperaturii sunt înregistrate în sezonul rece și sunt de aproximativ -4,2°C. Iar cele mai ridicate valori sunt înregistrate în sezonul cald și sunt cuprinse între 17,9°C și 19,4°C.

Temperatura maximă absolută înregistrată la stația Târgu- Mureș este de 39°C în data de 29.07.1936.

Temperatura minimă absolută este de -32,8°C și a fost înregistrată în data de 23.01.1963

Precipitațiile sunt reduse, iar media anuală este de aproximativ 569 mm.

Hidrografia

Rețeaua hidrografică principală este reprezentată de râul Mureș, care străbate municipiul. Prezența acestuia a determinat apariția și dezvoltarea orașului.

De-a lungul timpului acesta a produs o serie de inundații, producând pagube materiale. Ca urmare a producerii acestor hazarde s-a luat decizia de a se construi un sistem de apărare împotriva inundațiilor. Astfel, se construiește un nou canal, dotat cu uzină electrică, și un baraj.

Artera hidrografică secundară ce traversează municipiul este reprezentată de pârâul Pocloș, care are o lungime de aproximativ 6,6 km. În prezent acesta este un afluent al râului Mureș.

Vegetația

Este specific etajul stejăretelor. Acesta se dezvoltă la altitudini de sub 500 m. Pădurile sunt formate din specii de stejar (Quercus robur), la care se adaugă cer (Q. cerris) și gârniță (Q. frainetto), tei, arțar, frasin, ulm.

Vegetația intrazonală este bine dezvoltată în lunca râului, și este alcătuită din sălcii, plopi și fânețe higrofile. Iar ca și vegetație caracteristică sunt amintite: stuful, papură și rogozul.

Platoul Cornești reprezintă cea mai înaltă cotă a orașului. Pădurea este alcătuită din specii de stejar și carpen și oferă condiții propice animalelor prezente în Grădina Zoologică.

Fauna

Fauna este diversă, remarcându-se numeroase specii de păsări, cum ar fi: ciocănitoarea, gaița, turturica, cucul, cinteza, precum și numeroase rozătoare, ca de exemplu: căprior, iepure, pârș, nevăstuică. Însă pe lângă acestea se găsesc mistreți și urși.

Râul Mureș este gazda multor specii de pești, printre care amintim: bibanul, carasul, crapul, păstrăvul, somnul, șalăulu, cleanul și roșioara.

Solurile

Pe teritoriul municipiului se întâlnesc următoarele tipuri de soluri: erodosoluri și/sau regosoluri, soluri aluviale, soluri brune argiloiluviale, cernoziomuri argiloiluviale.

Studiu de caz: zona Platoul Cornești

Zona rezidențială a Platoului Cornești se află situată în partea nord- estică a municipiului Târgu- Mureș, după cum se poate observa în Fig. 33. Aceasta se desfășoară pe suprafața Platoului Cornești, unde se înregistrează altitudinea maximă întâlnită la nivelul municipiului și anume 450 m. Față de altimetria orașului, Platoul Cornești se înalță la 197 m deasupra acestuia.

Fig. 33. Harta comunităților marginalizate de pe teritoriul municipiului Târgu- Mureș (Prelucrat după Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, pag. 243)

„Spațiile rezidențiale reprezintă componenta fundamentală a oricărei așezări umane stabile.”. Acestea fiind alcătuite din ansambluri de locuințe.

Tipologii ale spațiilor rezidențiale după modul de formare: grupări rezidențiale planificate și grupări rezidențiale neplanificate (spontane). Grupările rezidențiale planificate respectă trama stradală, suprafețele de parcare, suprafețele verzi, iar în cazul grupărilor rezidențiale neplanificate, aceste lucruri sunt încălcate. Astfel că acestea fragmentează teritoriului, degradează peisajele, iar accesul la serviciile publice de infrastructură este îngreunat.

Din punct de vedere al densității, spațiile rezidențiale pot avea o densitate redusă, medie sau ridicată.

Începând cu anii 2000, această zonă se dezvoltă din ce în ce mai mult. În prezent, se remarcă o densitate destul de mare a spațiului locuit (Fig. 34).

Fig. 34. Zona rezidențială a Platoului Cornești

Zona rezidențială a Platoului Cornești se caracterizează printr-o densitate medie. Cartierele cu o densitate medie sunt cartiere de vile de lux sau comunități rezidențiale închise, precum este și cazul acestei zone.

Pentru realizarea acestui studiu de caz s-a efectuat un chestionar de opinie (Anexe, Chestionar privind zona rezidențială a Platoului Cornești) aplicat unui eșantion de 50 de subiecți.

În urma centralizării datelor s-a observat că persoanele de sex masculin reprezintă o pondere de 54%, față de 46% cât constituie cele de sex feminin (Anexe, Fig. ) Ceea ce reprezintă că în arealul analizat persoanele de sex masculin predomină.

Din punct de vedere al vârstei, în zona analizată predomină grupa de vârstă cuprinsă între 35-45 ani, reprezentând 40% din total, urmată de grupa de peste 45 ani, 30%, iar mai apoi de grupa de vârstă cuprinsă între 25-35 ani, care reprezintă 22%, grupa de vârstă cuprinsă între 18-25 ani, are ponderi reduse și anume, 8% (Anexe, Fig. ). Astfel că, în arealul analizat predomină grupa de vârstă cuprinsă între 35-45 ani.

Ținându-se cont de domeniul de activitate al subiecților, precum și de venit acestora, se observă o pondere mare a domeniilor medical, reprezentând 32%, și domeniul economic care reprezintă 28%, acestea fiind urmate de domeniul juridic, cu 26% și domeniul hotelier, cu 14% (Anexe, Fig. ). Din cei 50 subiecți chestionați, 20 au declarat că au venituri peste 3000 lei, 18 din aceștia au venituri cuprinse între 2000-3000 lei, 10 au venituri cuprinse între 1000-2000 lei, iar doar 2 au venituri mai mici de 1000 lei (Anexe, Fig. ).

Din punct de vedere al modalităților de plată a terenului sau locuinței remarcăm că 56% din subiecți și-au achiziționat terenul din economii proprii (Anexe, Fig. ).

Conform răspunsurilor primite în legătură cu implicarea autorităților în construcția locuinței precum și existența infrastructurii edilitare, se remarca implicarea autorităților în totalitate în doar 6 cazuri, iar în proporție de 54%, acestea nu au fost implicate în procesul construției. Astfel, predomină infrastructura privată, 52%, față de cea publică cu 48% (Anexe, Fig. )

Conform acestor date, putem spune că în acest areal predomină populația cu o stare materială bună spre foarte bună care și-a achiziționat terenul sau locuința din economii proprii. Ceea ce poate reprezenta existența unei comunități închise. Se remarcă implicarea autorităților în puține cazuri, astfel că aceste locuințe dispun de infrastructură privată. Costurile ridicate ale acestora nefiind o problemă pentru locuitorii zonei.

Fig. 35 și Fig. 36 exemplifică caracteristicile existente ale comunităților închise, precum: garduri înalte, sisteme de securitate.

Fig.35. Casă din zona rezidențială a Platoului Cornești

Fig. 36. Zona rezidențială Platoul Cornești

Capitolul 5. Politici de locuire și strategii de dezvoltare ale orașului

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR) „propune: susținere dezvoltării policentrice a teritoriului național; sprijinirea dezvoltării zonelor economice cu vocație internațională; asigurarea unei conectivități crescute a orașelor mici și mijlocii cu orașele mari; susținerea dezvoltării infrastructurii de bază prin asigurarea accesului tuturor localităților la servicii de interes general; întărirea cooperarii între autoritățile publice de la diferite niveluri administrative în scopul asigurării unei dezvoltări armonioase a teritoriului național.”

Acest document prevede dezvoltarea teritoriului național pentru orizontul de timp 2035.

Planul de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) cuprinde 8 secțiuni și anume: căi de comunicație, apă, zone protejate, rețeaua de localități, zone de risc natural, zone turistice, infrastructura pentru educație, dezvoltarea rurală.

Conform ierarhizării unităților administrativ teritoriale (UAT) din cadrul zonei metropolitane, municipiul Târgu- Mureș este unitate administrativ teritorială de rang II, fiind un „municipiul de importanță interjudețeană sau cu un rol de echilibru în rețeaua de localități.”

Municipiile reședință de județ au o populație cuprinsă între 50,000 și 200,000 locuitori, cu o rază de servire de circa 60-80 km, conform Legii nr. 351 din 6 Iulie 2001

Din punct de vedere a căilor de comunicație, drumul european E60, traversează orașul Târgu- Mureș, făcând legătura între sudul și vestul României, prin intermediul Autostrăzii Transilvaniei. Existența aeroportulului internațional „Transilvania” reprezintă un alt factor ce a dus la dezoltarea zonei.

Cea de-a doua secțiune a PATN-ului se referă la accesul la resursele de apă pentru populație și agricultură. Astfel că, aproximativ 90% din locuințe beneficiază de alimentare cu apă, 88% din locuințe beneficiază de existența rețelei de canalizare, iar aproximativ 99% beneficiază de acces la electricitate.

Din categoria zonelor protejate putem aminti la nivelul orașului, pădurea Târgu- Mureș fiind o arie protejată de interes comunitar. În apropierea orașului întâlnim și alte astfel de zone precum: rezervațiile naturale din comuna Sângeorgiu de Mureș – „Stejarii seculari de la Târgu Mureș” și rezervația mixtă dendro-ornitologică „Pădurea Sabed”. În Pădurea Săbed se găsește cel mai mare arboret de Iuniperus virginiana din țară. În vecinătatea zonei se află zona naturală protejată „Bujorii de Stepă” (comuna Zău de Câmpie).

Cetatea medievală Târgu- Mureș este considerată ca fiind un patrimoniu cultural național. Aceasta a fost ridicată în secolul al XVII- lea. În prezent au fost realizate lucrări de modernizare și de reabilitare a acesteia.

Orașul Târgu- Mureș este un important centru polarizator. Se remarcă o dezvoltare accentuată în partea de nord- vest a orașului. Această zonă este reprezentată printr-o denistate mare a populației, în special în scop agricol.

La nivelul orașului sunt prezente numeroase ramuri industriale precum: industria chimică (Combiantul Azomureș), industria prelucrării lemnului (Fabrica de mobilă Mobex), industria textilă (Textor, Textila Mureșul), industria pielăriei (Manpel), industria alimentară (Carne Mureș, Primacom, Ponderosa – industrializarea cărnii, Zamur – industrializarea laptelui, zahăr, melasă, concentrate pentru răcoritoare, Mopan, Vinalcool), industria farmaceutică (Armedica), industria construcțiilor de mașini (Electromureș, Imatex, Prodcomplex).

Cu privire la rețeaua de localități putem aminti comune care pot deveni sau au devenit deja orașe. Este cazul comunei Ungheni, care a devenit oraș în urmă cu câțiva ani. Sângeorgiu de Mureș deși are o populație de aproximativ 8,800 locuitori, și s-ar încadra în normele cu privire la existența ca oraș. Această comună are importante resurse naturale, reușind să le promoveze. Astfel s-a înființat Hotelul și Ștrandul Apollo.

În legătură cu secțiunea privind zonele cu risc natural amintim instabilitatea versanților din zona extravilană a orașului, precum și producerea alunecărilor de teren. Zona cea mai afectată este situată în partea de sud- est a orașului, comuna Corunca, pe aliniamentul drumului european E60.

Ca urmarea a localizării orașului în interiorul arcului carpatic, acesta este ferit de efectele producerii unor cutremure.

Secțiunea a șasea prezentă în PATN-ului se referă la zonele turistice, astfel că în cadrul orașului se remarcă o serie de astfel de zone. Cetatea Medievală reprezintă una dintre principalele puncte de atracție ale orașului. Modernizarea acesteia a dus la creșterea numărului de vizitatori. Un alt punct de atracție al orașului îl reprezintă zona centrală a orașului. Aici se pot vizita: Palatul Culturii, cu Sala Oglinzilor, Teatrul Național, precum și Piața Trandafirilor, o zonă pietonală situată între cele două sensuri ale rețelei de transport. Complexul de Agrement și Sport Weekend, reprezintă și el o zonă de atracție, în special în timpul verii. În partea nord- estica a orașului, pe platoul Cornești se află Grădina Zoologică.

Infrastructura pentru educație și dezvoltarea rurală sunt secțiuni ale PATN-ului în curs de aprobare. Din punct de vedere al educației, în Târgu- Mureș se remarcă existența Universității de Medicină și Farmacie, fiind considerată cea mai bună univesitate de acest profil la nivel național, având un număr foarte mare de studenți, atât români, cât și străini. Univeristatea Petru Maior și Universitatea Dimitrie Cantemir sunt alte universități care își au sediul în oraș.

Din punct de vedere al amenajării teritoriului la nivel județean există Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), care are ca și obiectiv „asigurarea dezvoltării echilibrate a rețelei de localități, prin diversificarea funcțiilor localităților cu rol polarizator.”

Analizând populația județului Mureș se remarcă o majoritate îndreptată către municipiul Târgu- Mureș. Scopul PATJ- ului este de a asigura o dezvoltare policentrică a județului, investind în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare a localităților. Un alt scop este reprezentat de reorganizarea spațiului intravilan.

Conform Programului Operațional Regional, județul Mureș este inclus Regiunea de Dezvoltare VII- Centru, alături de județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu.

Majoritatea așezărilor rurale din zona metropolitană au funcții agrar- industriale, mixte, cum ar fi în comunele: Cristești, Ernei, Livezeni, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș.

Municipiul are funcții diverse, cum ar fi: centru administrativ, de servicii (bancare, comerciale), cultural și industrial.

La nivelul zonei metropolitate se disting cinci zone cu specific de dezvoltare:

Inelul din jurul municipiului format din comunele Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș, Sâncraiu de Mureș, Cristești, care dețin un potențial ridicat în domeniul comercial, imobiliar, industrial

Zona Ernei, Ceuașu de Câmpie, Sânpaul, Pănet, având potențial ridicat în domeniul agricol

Zona Gheorghe Doja, Crăciunești, Acățari, cu un potențial în culturile leguminoase și dezvoltarea IMM-urilor (Interprinderi Mici și Mijlocii)

Zona de dezvoltare industrială și servicii în Ungheni și Sânpaul

Zona de dezvoltare a turismului de relaxare și a medicinei alternative în Ceuașu de Câmpie și Sângeorgiu de Mureș.

Planul Urbanistic General al Municipiului Târgu- Mureș (PUG) a fost elaborat între anii 1998-2002 și reactualizat în anul 2012.

În perioada 2002-2012 la nivelul municipiului au apărut cartiere de locuințe atât în zona intravilană, cât și în extravilan. Printre aceste cartiere putem aminti: zona Platoului Cornești, cartierul Unirii, cartierul Livezeni, în intravilan. În extravilan, amintim: Sângeorgiu de Mureș, Sâncraiu de Mureș, Sântana de Mureș, Corunca, Livezeni.

Zona Metropolitană Târgu- Mureș reprezintă o microregiune cu o evoluție dinamică, înființată pentri a asigura dezvoltarea socio- economică a zonei. Zona metropolitană este formată din municipiul Târgu- Mureș, orașul Ungheni și alte 12 comune (Corunca, Cristești, Ernei, Acățari, Gheorghe Doja, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș, Sâncraiu de Mureș, Ceuașu de Câmpie, Crăciunești, Pănet și Sânpaul. Populația totală a zonei metropolitane este de 211,408 locuitori.

Strategiei de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Târgu- Mureș are ca și obiective: întărirea caracterului de centru educațional și de cercetare aș Zonei Metropolitane Târgu- Mureș, promovarea competitivității și a înaltei performanțe în sectorul medical și farmaceutic în zona metropolitană (prin promovarea cercetărilor, dezvoltarea unor noi unități medicale), creșterea nivelului de protecție a mediului prin reducerea noxelor și protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi (prin conservarea energiei, crearea sistemelor de încălzire solară, reducerea cu 50% a emisiilor rezultate din transport, reducerea emisiilor de CO2 rezultate din sistemul de iluminat public, dezvoltarea și protejarea cadrului natural în zona metropolitană), creșterea mobilității intra și inter zonale (prin reabilitarea infrastructurii rutiere și realizarea arterei ocolitoare a municipiului), promovarea culturii zonei metropolitane la nivel intern, național și internațional (accesarea unor fonduri nerambursabile în cadrul Programului Cultura sau programe naționale ale Ministerului Culturii), dezvoltarea ramurilor industriale, agrare și serviciilor specifice zonei metropolitane precum și a turismului de agrement și tratament (dezvoltarea sectorului industrial prin crearea de noi parcuri industriale, valorificarea potențialului agricol, crearea unor zone de agrement la nivelul zonei metropolitane în afara arealului urban), creșterea nivelului de protecție socială a grupurilor vulnerabile (prin îmbunătățirea infrastructurii sociale, promovarea incluziunii sociale).

Anexe

Chestionar privind zona rezidențială a Platoului Cornești

Sex dumneavoastră:

Feminin

Masculin

Vârsta dumneavoastră:

18-25 ani

25-35 ani

35-45 ani

Peste 45 ani

Care este motivul pentru care ați ales această zonă?

Zonă liniștită

Zonă mai puțin poluată

Zonă vrde/ oxigenată

Stabilitate financiară

Alte motive

În ce perioadă v-ați mutat?

Înainte de 1990

1990-2000

2000-2010

După 2010

În ce domeniu de activați?

Economic

Medical

Juridic

Hotelier

Care este venitul dumneavoastră lunar?

Mai puțin de 1000 lei

1000-2000 lei

2000-3000 lei

Peste 3000 lei

În vederea construcției locuinței, ați apelat la:

Credit

Economii proprii

Împrumuturi de la rude, prieteni, etc.

Autoritățile locale au fost implicate în construcția locuinței dumneavoastră?

Da

Nu

În ce proporții au fost implicare autoritățile locale în vederea construcției locuinței:

0%-25%

25%-50%

50%-75%

75%-100%

Locuința dumneavoastră beneficiază de infrastructură:

Publică

Privată

Evaluați calitatea zonei rezidențiale

Foarte mulțumit

Mulțumit

Satisfăcător

Nemulțumit

Realizarea tabelelor și graficelor folosind programul statistic SPSS.

Fig. 37. Captură de ecran a programului statistic SPSS

Generarea tabelelor și a graficelor

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Amann W., Mundt A. (2010), Designing a new rental housing law for Romania, International Journal of Law in the Built Environment, Vol. 2 No. 2, 2010, pp. 157-177

Amin A., Thrift N. (2002), Cities: Re-imagining the urban, Cambridge, Polity.

Andrews D.K. (2005), Mastering the posts-socialist city: impacts on planning the built environment (pp. 153-186) In Hamilton Ian F.E., Andrews Dimitrovska Kaliopa, Pichler-Milanovič Nataša eds. (2005), Transformation of Cities in Central and Eastern Europe: Towards Globalization, United Nations University Press.

Barnekov T., Rich D., (1989) Privatism and the limits of local economic development policy, Urban Affairs Review, 25(2), pp. 212– 238.

Bădescu I., Dumitrescu L., Dumitrașcu V., Geopolitica noului imperialism, Mica Valahie, București, 2010

Berger A. (2006), Landscape, Urbanization, and Waste in Drosscape: Wasting Land and Urban America, Princeton Architectural Press, New York.

Bertaud A. (2006), The spatial structures of Central and Eastern European cities. In: S. Tsenkova and Z. Nedovic-Budic (eds) The urban mosaic of post-socialist Europe: Space, institutions and policy, (2006), pp. 91-110, Heidelberg: Springer.

Borén T., Gentile M. (2007), Metropolitan Processes in Post-Communist States: An Introduction, Geografiska Annaler: Series B, Human Geography, 89 (2), 95-100.

Bruegmann R. (2005), Sprawl : A Compact History, University of Chicago Press.

Căpățână C., (2012), Depresiunea Târgu Secuiesc. Studiu de Geografie Umană, Editura Universitară, București

Cinà G. (2010), București de la sat la metropolă. Identitate urbană și noi tendințe/Bucharest from village to metropolis. Urban identity and new trends, Editura Capitel, București.

Chelcea L. (2012), The Housing Question' and the State-Socialist Answer: City, Class and State Remaking in 1950s Bucharest, International Journal of Urban and Regional Research, 36, 2, 281 – 296.

Czepczyński M. (2010), Interpreting post-socialist icons: from pride and hate towards disappearance and/or assimilation, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography (2010) 4.1, 67-78

Davies M. (1990), City of Quartz. Excavating the future in Los Angeles, Verso, London, New York.

Dean M. (1999), Governmentality: Power and Rule in Modern Society, London: Sage.

Derer P., (1985), Locuirea urbană schița pentru o abordare evolutivă, București, pag.143

Dumitrache L., Nae M.M (2010), The Surveillance System, a Cultural Paradigm within the Gated Communities in Bucharest, Environment and Society Present – Day Diversity and Dynamic, Editura Universității București, p. 143-160, ISSN 978-973-749-198-5.

Dumitrescu B., Dogaru D. (2004), Sisteme urbane regionale în dinamică, in Popescu, C. R., Disparități regionale în dezvoltarea socio-economică a Românei, Editura Meteor Press, București.

EEA (2006), Urban sprawl in Europe: the ignored challenge, European Environment Agency, Copenhagen, 10/2006.

Enyedi G., (1996), “Urbanisation under Socialism,” in Andrusz, G – Harloe, M – Szelényi, I, (eds.), 1996: Cities After Socialism: Urban and Regional Change and Conflict in Post-socialist Societies, Oxford: Blackwell Publishers, 1996, pp. 100–118.

Enyedi G., (1998), ’Transformation in Central European Post-Socialist Cities’, in Enyedi G. (ed), Social Change and Urban Restructuring in Central Europe, Budapest: AkademiaKiado, 9-34.

Erdeli G., Cucu V.S., (2005), România : populație, așezări umane, economie, Editura Transversal, Târgoviște, pag. 88

Erdeli G., Dumitrache L., (2009), Geografia populației, Editura Corint, București, pag. 72

Erdeli G., Simion G. (2006), Local decentralization and extended suburbanization: A geographical approach of the metropolitanisation process in Romania, Buletinul Societății de Geografie din România, tom. XII(XXCII):107-120.

Flyvbjerg B. (1996), The Dark Side of Planning: Rationality and Realrationalitat, In S. Mandelbaum, S.. Mazza, & R. Burchell Eds., Explorations in Planning Theory, New Brunswick: Transactions.

Flyvbjerg B. (1998), Rationality and Power: Democracy in Practice. Chicago: The University of Chicago Press.

Flyvbjerg B., Richardson T. (2002), Planning and Foucault. In Search of the Dark Side of Planning Theory, In Philip Allmendinger and Mark Tewdwr-Jones, eds., Planning Futures: New Directions for Planning Theory, London and New York: Routledge, 2002, pp. 44-62.

Grigorescu I., Mitrică B., Kucsicsa G., Popovici E.A., Dumitrașcu M., Cuculici R. (2012), Post-Communist land use Changes related to urban sprawl in the Romanian metropolitan areas, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography, 6 (1), 3 5-46.

Grossmann K., Haase A., Rink D., Steinführer A. (2008), Urban Shrinkage in East Central Europe? Benefits and limits of a Cross-National Transfer of Research Approaches, p.77-99 in Marek Novak and Michal Nowosielski (eds.), Declining Cities/Developping Cities: Polish and German Perspectives, Instytut Zachosni, Poznan.

Hirt S. (2007), Suburbanization Sofia: characteristics for post-socialist peri-urban changes, Urban Geography, 28 (8), 755-80, Bellwether Publishing.

Hirt S. (2012), Iron Curtains. Gates Suburbs and Privatization of Space in Post – Socialist City, Wiley Blackwell.

Hirt S., Stanilov K. (2009), Revisiting Urban Planning in the Transitional Countries, Unpublished regional study prepared for Planning Sustainable Cities: Global Report on Human Settlements 2009.

Hossu O., (1981), Mic îndreptar Turistic. Târgu- Mureș, Editura Sport- Turism, București

Ianoș I. (2004), Dinamica urbană – aplicații la orașul și sistemul urban românesc, Editura Tehnică, București.

Ianoș I., Cercleux A.L., Pintilii R.D., (2010), Remarks on identity building of rural and urban communities in the Bucharest metropolitan area, Analele Universității din Oradea – Seria Geografie, Tom XX, no. 2/2010, 173-183

Kovacs Z., (1999), Cities from state-socialism to global capitalism: an introduction, GeoJournal 49, 1–6, 1999.

Leetmaa K., Tammaru T., Anniste K. (2009), From Priority-Led to Market- Led suburbanization in a Post-communist Metropolis, Tijdschrift voor economische en sociale geografie, 100 (4), 436-453.

Light D., Young C., (2010), Reconfiguring socialist urban landscapes: the ‘left-over’ spaces of state-socialism in Bucharest, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography, (2010) 4 (1), 5-16.

Lloyd P., Deasley P. (1998), Ethnographic description of design networks, Automation in Construction, 7 (2–3): 101–110.

Lowe S., Tsenkova, S. (Eds) (2003) Housing Change in East and Central Europe: Integration or Fragmentation? Ashgate, Aldershot.

Man I.E., (2006), Târgu- Mureș, istorie urbană de la începuturi până în anul 1850 I., Editura Nico, Târgu- Mureș

Man I.E., (2009), Târgu- Mureș, istorie urbană din anul 1850 la Primul Război Mondial II., Editura Nico, Târgu- Mureș

Man I.E., (2010), Târgu- Mureș, istorie urbană perioada interbelică III., Editura Nico, Târgu- Mureș

Man I.E., (2011), Târgu- Mureș, istorie urbană anii 1945- 1990 IV., Editura Nico, Târgu- Mureș

MacCleod G. (2004), Privatizing the city?. The tentative push towards edge urban developments and gated communities in the United Kingdom, Final Report for the Office of the Deputy Prime Minister, International Centre For Regional Regeneration and Development Studies (ICRRDS), University of Durham, England.

Marinescu C. (coord.), Staicu G., Pană M.C. , Jora O.D, Mosora C. (2011), Libertate economică și proprietate. Implicații privind reformele instituționale din România și Uniunea Europeană, Editura ASE, București, 316 p.

Miftode V., Elemente de sociologie rurală, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucharest, 1978

Murzyn-Kupisz M., Gwosd K., (2011), The changing identity of the Central European city: the case of Katowice, Journal of Historical Geography, 37 (2011) 113-126.

Nae M.M., București – Dezvoltare urbană și calitatea vieții, Editura Universitară, București

Nee V. (1989), A theory of Market Transition, American Sociological Review 54 (1989), 663:681.

Nedovic-Budic Z.,(2001), Adjustement of planning practice to the new Eastern and Central European Context, Journal of American Planning Association, 67(1): 38-52.

Palang H., Peil T. (2010), Mapping future through the study of the past and present: Estonian suburbia, Futures 42 (2010), 700-710.

Peck J. (1995) Moving and shaking: business elites, state localism and urban privatism, Progress in Human Geography, 19(1), pp. 16–46.

Petrișor A.I. (2012), Land cover and land use analysis of urban growth in Romania, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography, 6 (1), 47-5.

Phelps N.A. (2004) Clusters, dispersion and the spaces in between: for an economic geography of the banal, Urban Studies, 41(5/6), pp. 971–989.

Pickels J. (2010), The spirit of post-socialism: common spaces and production of diversity, The European and Regional Studies, 17 (2), 127-140.

Plăcintescu D., Nădejde Ș., Bădilă A. (2005), Zona metropolitană București. Ghid de informare pentru autoritățile publice locale, Proiect finanțat de Institutul pentru o Societate Deschisă – Budapesta.

Pompei C., (2007), Amenajarea Teritoriilor Periurbane. Studiu de caz: Zona Periurbană Bistrița, Presa Universitară Clujeană

Popa T., (1992), Monografia Orașului Târgu- Mureș, Tipografia „Corvin”, Târgu- Mureș

Popescu C. R. (2000), Industrial României în secolul XX. Analiză geografică, Editura Oscar Print, București.

Ruoppila S. and Kährik, A. (2003), Socio-economic residential differentiation in post-socialist Tallinn, Journal of Housing and the Built Environment 18: 49–73.

Sailer-Flige U. (1999), Characteristics of post-socialist urban transformation in East Central Europe, GeoJournal, 49, 7-16.

Sasaki L., Kobayashi, K. (2005), Change and diversification of rural communities in Bucharest Metropolitan Area post 1989, Gifu University, manuscript.

Sârbu C. (2012), Urban expansion –Urban shrinking considerations on Brașov agglomeration urban dynamics, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography, 6 (1), 53-58.

Simion G., (2010), The spatial changes of land use in the Bucharest Metropolitan Area 1970s-2000s, Human Geographies. Journal of Studies and Research in Human Geography, 4 (2), 115-123.

Simion G. (2010), Zona metropolitană București. Geografia agriculturii prin utilizarea tehnicilor GIS, Editura Universității din București, București.

Soaita A. M. (2013), Romanian Suburban Housing: Home Improvement through Owner-Building, Urban Studies 50 (10), 2084-2101.

Socaciu Emanuel-Mihail (2006), Despre naționalizarea comunistă a imobilelor și clauzele constituționale ale imobilelor, Sfera Politicii, nr.126-127.

Soja E. (2000), Postmetropolis: Critical Studies of Cities and Regions, Malden, MA, Blackwell

Stanilov K, (2007), Taking stock of post-socialist urban development: a recapitulation, p.3-18. In Stanilov, K. (eds), The Post-Socialist City: Urban Form and Space Transformation in Central and Eastern Europe after Socialism, 2007, Springer, Dordrecht, The Netherlands.

Stark, D. (1992), Path Dependence and Privatization Strategies in East Central Europe, East European Politics and Societies 6 (1992): 17-54.

Stoica C.A. (2004), From Good Communits to Even Better Capitalists? Entrepreneurial Pathways in Post-Socialist Romania, East European Politics and Societies, 18 (2004), 236-277.

Stoicescu N., 1980, Continuitatea românilor, București, pag. 31

Suditu B. (2005), Mobilitatea rezidențială în municipiul București. În Facultatea de Geografie. București: Universitatea din București.

Suditu B, Ginavar A., Muică A., Iordăchescu C.,Vârdol,A., Ghineac B. (2010), Urban sprawl characteristics and typologies in Romania, Human Geographies – Journal of Studies and Research in Human Geography, (2010) 4 (2), 79-87.

Suditu B., Nae M., Neguț S. Dumitrache L., Gheorghilaș A. (2014), Suburban landscapes in Romania: from „forting-up” to „informal-up” and limits of public action, European Journal of Science and Theology, vol. 10, 2014, 125-138

Sykora L., (1999), Change in the internal structure of post-communist Prague, Geojournal 49, 79-89.

Sýkora L., Bouzarovski S. (2012), Multiple Transformations: Conceptualising the Post-communist Urban Transition Urban Studies, 49(1) 43–60.

Szelenyi I. (1983), Urban Inequalities Under State Socialism, New York: Oxford University Press.

Szelenyi I., (1996), ’Cities Under Socialism and after’,.in Andrusz; G; Harloe, M. and I. Szelenyi (eds), Cities after Socialism, Oxford, Cambridge: Blackwell Publishers, 286-317.

Tammaru T., Kadri L., Siiri S., Rein A. (2009), Temporal and Spatial Dynamics of the New Residential Areas around Tallinn, European Planning Studies Vol. 17, No. 3, March 2009.

Temelova J., Dvoŕáková, N. (2012) Residential satisfaction of elderly in the city centre: The case of revitalizing neighbourhoods in Prague, Cities, 29 (310-317)

Totelecan S., Mann, Ș. (2012), Hedonic hybridization: suburbanized ruralities in Romania and Switzerland, International Journal on Humanistic Ideology, 5.2, 13-42. 141.

Tsenkova S. (2012), Planning Trajectories in Post-socialist Cities: Patterns of Divergence and Change, CBEES’ Working papers 1: 2012.

Tsenkova S. (2006) Beyond transitions: Understanding urban change in post-socialist cities, in Tsenkova, S. and Z. Nedolić-Budić (eds) The Urban Mosaic of Post-Socialist Europe, pp 21-50, Heidelburg: Physica-Verlag.

Tsenkova S. (2011), Venturing into unknown territory: strategic spatial planning in post-communist cities, Urbani izziv , 22 (1), 2011, p. 83-98.

Vidal R. R. (2002), Fragmentation de la ville et nouveaux modes de recomposition urbaine, L’Harmattan, Paris.

Willmer R., (2006), Planning Framework: Planning Framework or Managing Sprawl, p. 61-79, In Soule, C. D. (2006, eds)., Urban Sprawl A Comprehensive Reference Guide, Greenwood Press, USA.

Yiftachel O. (1998), Planning And Social Control: Exploring The 'Dark Side', Journal of Planning Literature, Vol. 12, No. 2. pp: 395-406.

Young C., Kaczmarek, S. (2008), The socialist past and the postsocialist past identity in central and eastern Europe. The case of Lodz, Poland, The European and Regional Studies, 15 (1), 53:70

Zoltán K. (1999), Cities from state-socialism to global capitalism: an introduction, GeoJournal 49: 1–6, 1999.