Conf . Univ. Dr. MARIANA MITRA NIȚĂ [608538]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER ȘTIINȚE PENALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. MARIANA MITRA – NIȚĂ

MASTERAND: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER ȘTIINȚE PENALE

" TERORISMUL – ÎNTRE DIMENSIUNEA GEOPOLITICĂ
ȘI CEA GEOSTRATEGICĂ "

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf . Univ. Dr. MARIANA MITRA – NIȚĂ

MASTERAND: [anonimizat]
2019

CUPRINS

Introducere. Motivarea alegerii temei. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 6

CAPITOLUL I
„Analiza în timp și spațiu a conceptului de terorism”

Secțiunea I.1. Terorismul – istoric și cauze ale apariției ………………………….. ………………………….. …………………. 8
Secțiunea I.2. – Instrumentele utilizate în comiterea actelor teroriste ………………………….. ………………………….. . 11
Secțiunea I.3. Terorismul la nivel internațional ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13

CAPITOLUL II
„Analiza conceptelor de geopolitc și geostrategic”

Secțiunea II. 1. Metodele și tehnicile de analiză utilizate în strategia geopolitică a statelor ………………………… 16
Secțiune a II.2. Tendințe și caracteristici ale mediului geostrategic ………………………….. ………………………….. …. 18
Secțiunea II.3. Geopolitica și geostrategia în epoca modernă ………………………….. ………………………….. ………… 23

CAPITOLUL III
„Instituții implicate la nivel intern și internațional în combaterea terorismului”

Secțiunea III.1. Implicarea statelor în terorismul internațional ………………………….. ………………………….. ………. 25
Secțiunea III.2. Politici pentru combaterea terorismului ………………………….. ………………………….. ……………….. 28
Secțiunea III.3. Amenințări și riscuri teroriste la adresa României ………………………….. ………………………….. …. 30

STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 31

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 38
Propuneri de „Lege – Ferenda” ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 39
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 40

Introducere. Motivarea alegerii temei.

Prezenta lucrare, cu tema „TERORISMUL – ÎNTRE DIMENSIUNEA GEOPOLITICĂ ȘI
CEA GEOSTRATEGICĂ” analizează o problemă de actualitate pentru societatea contemporană,
deoarece în ultimii ani migrația populației a luat amploare, în contextul în care actele teoris te au pus
stăpânire pe statele islamice.
Din păcate, ne place sau nu să recunoastem, suntem înconjurați o multitudine de forme ale
terorii, trăim într -o lume a terorii, a fricii, a groazei. Toate acestea ne sperie, ne înfricoșează, sunt
forme al e terorii chiar dacă oarecum, cel puțin unele dintre ele, sunt cauzate de factori independenți
de noi.
Realitatea ne demonstrează însă, că terorismul a însoțit civilizația umană încă de la
începuturile ei, iar civilizația contemporană, cel puți n în ultimii 60 de ani în permanență, atât de mult
și atât de des încât a devenit un fapt obișnuit al vieții noastre curente.
În perioada post-Război Rece1, o mare parte din cauzele ce au afectat securitatea
internațională s -au modificat radical. Fact ori precum globalizarea economică, transparența granițelor,
„explozia“ tehnologiei informațiilor au avut un rol decisiv la acest proces.
Terorismul s-a adaptat și el modificărilor mediului internațional, cunoscând după 1990 o
diversificare a modalitățilo r de manifestare. Evoluția acestui flagel în cursul ultimilor ani s-a datorat,
printre altele, revizuirii strategiei și tacticii principalelor grupări teroriste, accentuării
compartimentării și specializării, orientării acțiunilor asupra obiectivelor de i nfrastructură, proliferării
actelor de terorism prin sacrificiu și diversificării surselor de ordin logistic.
Analiza actelor teroriste ce au fost comise în ultimii ani a scos în evidență apariția unui “nou”
terorism, puternic diversificat în ceea ce pri vește motivațiile, sponsorizarea și consecințele pe care le
are pentru securitate, la nivel global . Pe măsură ce formele de organizare integrată, constituite din
celule semi -independente, lipsite de o ierarhie de comandă unică iau locul ierarhiilor teroris te
cunoscute, iar finanțarea grupărilor teroriste este tot mai subtilă și mai greu de identificat, mare parte
din experiența acumulată în domeniul prevenirii și contracarării terorismului își pierde relevanța.
Examinând terorismul asemenea unei infracțiuni ce este comisă la nivel internațional ce
amenință conviețuirea pașnică a popoarelor și statelor și subminează bazele relațiilor internaționale,
prin organizarea actelor de violență împotriva cetățenilor și bunurilor materiale ale unor țări, este
necesar a califica corect actul de terorism, ținându -se cont de trăsăturile ce dovedesc caracterul său
internațional, respectiv: amenințarea cu violența asupra cetățenilor altor state ori a persoanelor
beneficiare ale protecției internaționale, pregătirea actului t erorist într -o țară și realizarea lui pe
teritoriul altui stat, găzduirea teroristului în altă țară, după efectuarea activității criminale.
Astfel, terorismul2 a intrat într -o nouă fază de evoluție, după cum și răspunsul statelor
civilizate, care au încer cat a fi pe măsură, prin constituirea alianței antiteroriste .
În studiul efectuat prin intermediul acestei lucrări am utilizat lucrări de specialitate atât din
doctina națională, cât și din cea internațională, am analizat publicații, reviste de drept, consultând
totodată legislația în vigoare cu toate problemati cile prezentului subiect.
Din punct de vedere structural, lucrarea este alcătuită din două părți : o parte ce cuprinde
cercetarea amănunțită a problematicii terorismului și o parte ce a pres upus analiza concretă a
dimensiunilor geopolitice și geostrategice ce au luat naștere în urma nașterii flagelului ce poartă
denumirea de terorism3.
Cu alte cuvinte, în cadrul primului capitol am analizat, teoretic, fenomenul terorismului,
aducân d în prim -plan momentul de începere a tuturor activităților teroriste, principalele modalități de
desfășurare ale acestuia, dar și ceea ce presupune la nivel internațional fe nomenul de terorism. De
altfel, terorismul, fie el intern sau internațional, ca fe nomen, are rădăcini adânci în timp, în istorie.
Astfel, terorismul are origini îndepărtate, în Orientul Antic, provenind de la secta "Assan Bay" de

1 https://intelligence.sri.ro/despre -terorism/
2 Idem1
3 Victor Duculescu, "Protecția juridică a drepturilor omului", Editura. Lumina Lex, București, 1998, p.280.

unde derivă și cuvântul "asasin".
Terorismul reprezintă o amenințare extrem de gravă la adresa în tregii umanități. Gravitatea ei
constă în abilitatea rețelelor și organizațiilor teroriste de a surprinde, prin dificultatea evaluării
terorismului, prin valul de incertitudini și de angoase care însoțesc acest fenomen, greu de înțeles și
de explicat.
Oricât de importante și de acute ar fi problemele care generează nedreptăți și nemulțumiri, ele
nu explică fenomenul terorist .
Capitolul al doilea se bazează pe strategiile geopolitice, dar și strategice pe care statele
membre ale Orga nizației Tratatului Atlanticului de Nord , dar si cele ce nu sunt membre ale alianței
încearcă să pună capăt fenomenului terorismului cât mai repede cu putință.
Ultimul capitol al prezentei lucrări de cercetare se axează pe evidențierea organismelor ce se
ocupă la nivel național și intenațional de combaterea fenomenului terorist prin dezvoltarea unor
politici și strategii prin intermediul cărora să se realizeze protecția statelor la nivel global.
Lucrarea se încheie prin intermediul unui studiu de caz ce poartă denumirea de „Concepția
României privind prevenirea și combaterea terorismului” și are ca scop prezentarea poziției
pecare țara noastră o are cu privire la tot ceea ce a devenit de -a lungul timpului fenomenul
terorismului, dar și modalitățile prin care aceasta încearcă să lupte și să stopeze răspândirea acestui
flagel în lume.
La baza activității antiteroriste internaționale trebuie să fie aprobate măsuri concrete ale
organizațiilor internaționale de preîntâmpinare, inclusiv elaborarea u nor metode eficiente de
profilaxie pentru depistarea și înlăturarea factorilor și condițiilor ce contribuie la dezvoltarea
mișcărilor teroriste și extremiste.
Totodată, este oportun a se ține cont de tipurile terorismului contemporan și formele de
pregătire și efectuare a acțiunilor acestuia, de monitorizarea stării curente, pronosticul dezvoltării
terorismului, identificarea izvoarelor și cauzelor lui sociale.
Prin urmare putem concluziona afirmând că terorismul reprezintă o amenințare gravă la
adresa întregii umanități. Gravitatea acestuia constă în abilitatea rețelelor, dar și a organizațiilor
teroriste, de a surprinde prin dificultatea evaluării terorismului, prin valul de incertitudini și de
angoase ce însoțesc acest fenomen, greu de înțe les și de explicat.

Capitolul I
„Analiza în timp și spațiu a conceptului de terorism”
Secțiunea I.1. Terorismul – istoric și cauze ale apariției

Terorismul continuă să fie un pericol concret și prezent în viața politică și socială a întregii
comunități internaționale. Securitatea mondială este amenințată prin simpla extindere a activităților
organizațiilor teroriste, observând de altfel și o globali zare a acestui fenomen.
Terorismul, asemenea altor fenomene negative, a co ntribuit la schimbarea și modificarea
evoluției întregii societăți. Istoria consemnează practicarea acestuia de către diferite grupuri de
interese, iar după unele opinii, acesta ar fi fost folosit și de puterile statale. În ciuda acestor speculații,
entită țile statale au fost cele care au început să lucreze la diferite planuri ce aveau ca obiect
prevenirea și combataterea acestui fenomen mondial.
La începutul secolului XIX organizațiile teroriste se foloseau în activitatea lor de armele
clasice, dar e voluția și forța acestora a crecut ajungându -se ca în secolul XX să fie folosite armele de
distrugere în masă, omenirea confruntându -se cu o multitudine de amenințări reale venite din partea
organizațiilor de aceste gen.
După atentatele ce au avu t loc pe 11 septembrie 2001, în Statele Unite ale Americii („World
Trade Center”) au luat naștere acțiunile militare în Afganistan pentru combaterea teroriștilor, iar
ulterior și în Irak, dar de acestă dată are loc o cooperare internațională pentru combat erea flagelului
de tip terorist.
Analiza fenomenului extremist -terorist pe plan internațional a relevat o tendință de
intensificare a acestuia cu preponderență în țările occidentale, cât și folosirea din ce în ce mai des a
violențelor, ca mijloc principal de promovare și impunere a propriilor credințe și interese politice.
Este semnificativă pentru actuala evoluție a terorismului internațional intensificarea
terorismului de stat, respectiv implicarea în comiterea de infracțiuni violente a unor st ate și guverne
prin plănuirea unor serii de atentate, care, fie direct, fie prin intermediul organelor lor specializate,
pun la cale o serie de atentate sau mânuiesc din umbră comiterea unor astfel de infracțiuni teroriste,
având scopul de a -și anihila adv ersarii și de a promova diferite interese economice și politice.
Terorisimul este cunoscut sub forma uno r variante criminale, precum:

 Asasinate;
 Sechestrăr i și răpiri de persoane;
 Extorcări;
 Incendieri și distrugeri,explozii;
 Deturnări de nave și aeronave;
Acțiunile teroriste sunt motivate politic, teroristii folosind diverse mijloace si metode care
implica violenta, comițând acte deosebit de periculoase. Pentru reușita acțiunilor antiteroriste,
majoritatea experților recoma ndă să fie avute în vedere câteva elemente cheie ale terorismului:
1. Este un act premeditat, planificat cu rigoare, de puține ori fiind realizat din implusuri de
furie
2. Are implicații politice spre deosebire de grupările mafiote care se folo sesc de violențe
pentru a obține diferite sume de bani
3. Este destinat să schimbe ordinea politică existentă, îndreptându -se și împotriva civililor, și
nu doar împotriva țintelor militare

4. Este purtat de către grupuri subnaționale,iar nu de armata unei țări
De cele mai multe ori actele teroriste vizează atragerea atenției populației. Ele sunt organizate
în mod spectaculos, influențând o audiență largă dincole de victimele directe ale acțiunilor teroriste.
Scopul acestor acte teroriste este de a se folsi impactul psihologic al violenței sau amenințarea
cu violență pentru determinarea schimbarii ordinilor politice. În acest sens, exista opinii care susțin
afirmația conform căreia „ terorismul este teatru ”4 .
De-a lungul timpului au exista t numeroase încercări de a defini conceptul de terorism, dar din
varii motive toate încercările de a ajunge la o definiție a terorismului s -au dovedit imposibile.
Imposibilitatea de definirea a noțiunii de terorism se datorează tuturor contradicțiilor de
diferite naturi precum cele filozofice, politice, ideologice, dar și de natură legală. De asemenea,
imposibilitatea de a concretiza definirea terorismului se datorează și diferențelor de opinii, dar și de
abordări în ceea ce privește lupta pentru eliberare a popoarelor aflate sub teroarea războiului, a
conflictelor interne, dar și a mișcărilor de eliberare națională.
Din punct de vedere etimologic, substantivul „teroare”5 își are originea în limba latină în care
verbele „terre” și „tresere” semnifică „a tremura” , ”a face pe cineva să tremure” , din care
sintagma terror, terroris va fi cunoscută în formele de astăzi aflate în circuație: teroare, terreur,
terror, etc., al căror sensuri sunt explicate prin intermediul dicționarului ce aparține Academiei
Franceze prin:” groază, frică accentuată, tulburare, violență în fața unui r ău prezent sau apropiat”.
Studiile și cercetările care au abordat chestiunea terorismului încearcă să propună o definire a
fenomenului, făcând -o într -o manieră mai mult sau mai puțin subiectivă, în funcție de mediul în care
apare, de apartenența ideologică a autorului.
Din acest punct de vedere, se poate vorbi de încadrarea în două categorii a definițiilor date,
până acum terorismului. Este vorba, în primul rând, de acelea car e exprimă o atitudine aliniată, lipsită
de neutralitate și care încearcă să fundamenteze teoretic și aprioric o atitudine pre -existentă și, în al
doilea rând, de acea categorie a definirilor „menite” și obiective, neafectate de presiuni și apartenențe
politice sau ideologice.
În momentul în care se va reuși, pe baza acordurilor internaționale, definirea terorismului, va
fi posibilă o campanie internațională împotriva terorismului și a organizațiilor teroriste, chiar dacă
unele state ar fi de acor d cu revendicările acestora. Prin urmare, faptul că, în ciuda numărului tot mai
mare de instrumente internaționale care incriminează terorismul, o definiție general acceptată încă nu
a fost găsit ă nu este accidental.
Recunoașterea din anul 1994 a Comisiei ONU de Drept Internațional reflectă corect realitatea:
„ Până acum comunitatea internațională nu a elaborat o definiție unică a terorismului.6”. În baza
unui raport juridic, primele tentative de definire ale terorismului au apărut în timpul „Confe rințelor
Internaționale pentru Unificarea Legii Penale”, cu ajutorul lui Quintilliano Saladana, care a introdus
în cadrul Academiei de la Haga în 1925 conceptul de „crimă internațională” , cuprinzând în sfera sa
de definiție crimele împotriva drepturilor om ului și crimele împotriva șefilor de stat sau
reprezentanților diplomatici.
Conferința de la Haga din 1933 a definit terorismul ca pe „ un act voluntar comis împotriva
vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților; orice a ct care primejduiește o
comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice sau împiedicarea
acțiunilor acesteia, sau care urmărește conturbarea relațiilor internaționale .”7
De asemenea, în cadrul conferinței de la Copenhaga din anul 1935 s -a definit juridic
terorismul ca „ act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății oficialităților; orice act
care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice
sau împie dicării acțiunilor acesteia, sau care urmărește destabilizarea relațiilor internaționale .”8

4 Terorismul -istorie,forme,comba tere-Culegere de studii,Editura Omega, București, 2001, p.38.
5 dexonline.ro/definiție/teroare
6„ Convenția pentru p revenirea și pedepsirea terorismului”, 16.05.2005.
7 Conferința de la Haga din 1933.
8 Conferința de la Copenhaga din 1935.

Prima definiție a terorismului în cadrul dreptului penal internațional a fost formulată în
„Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”9, deschisă spre semnare în 1937. Conform
acesteia, erau considerate acte de terorism „ toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat și
destinate sau calculate să creeze o stare de teroare în mintea persoanelor particulare, sau unui grup
de persoane, sau marelui pu blic”10.
În articolul 1 al prezentei Convenții despre care am amintit anterior, actele de terorism erau
denumite ca fiind: „ orice act premeditat cauzând moartea sau vătămarea corporală gravă sau
pierderea libertății a șefului statului, succesorilor ereditari sau desemnați, soțiilor lor, precum și
persoanelor însărcinate cu funcții publice, când actul este ândreptat împotriva lor în calitatea lor
publică; distrugerea premeditată sau deteriorarea proprietății publice sau proprietății destinate unui
scop public; orice act premeditat calculat să pună în pericol viața membrilor comunității; orice
încercare de a comite o infracțiune din cele enumerate mai sus; prelucrarea, obținerea, posesia sau
furnizarea de arme, muniții, explozivi sau substanțe nocive în vederea comiterii de astfel de
infracțiuni în orice țară.”11
În anul 1945 a avut loc o nouă încercare de a se defini întreaga noțiune și întregul concept de
terorism, moment în care Comisia de Drept Internațional a Națiunilor Unite a schițat Codul
Infracțiunilor împotriva Păcii și Securității Omenirii. Acest Cod lim ita terorismul la „inițierea sau
încurajarea de către autoritățile unui stat a activităților teroriste în alt stat sau tolerarea de către
autoritățile unui stat a activităților organizate, planificate pentru a ândeplini acte teroriste în alte
state”12 .
În anul 2003, la propunerea Secretarului General al ONU, a fost constituită o comisie
specială, formată din 16 istorici, sociologi, diplomați, militari și filozofi, destinată să studieze istoria
terorismului și să dea o definiție exactă a termenu lui de „terorism” tocmai din cauza subiectivității
care există în folosirea noțiunii de terorism, același activist fiind denumit de o parte „terorist”, iar de
cealaltă parte „luptător pentru libertate”13.
La 2 decembrie 2004, Comisia a publicat con cluziile în Raportul intitulat „O lume mai sigură:
răspunderea noastră comună”, care conține 101 recomandări menite să permită Națiunilor Unite să
gestioneze în mai bune condiții crize de felul celei irakiene. În acest document terorismul este definit
drept „o acțiune destinată să provoace morți sau răniți în rândurile cetățenilor sau necombatanților, în
scopul amenințării populației sau al șantajării guvernelor sau organizațiilor internaționale pentru a
face sau a nu face ceva anume”.
Comisia ONU nu se opune ideii că, în anumite situații, Consiliul de Securitate ar avea
legitimitatea de a declanșa un război preventiv împotriva unei țări sau a unei organizații
internaționale teroriste, în mod special dacă este vorba de o amenințare teroristă atomic ă.
Statele Unite definesc, începând din anul 1983, „ terorismul ”, „terorismul internațional ” și
„gruparea teroristă ” astfel : termenul „ terorism ” înseamnă „ violență premeditată, motivată politic,
îndreptată împotriva unor ținte necombatante, făptuită de g rupuri aparținând unor națiuni sau de
agenți clandestini, de regulă menită să influențeze un public ”14; termenul „ terorism internațional ”
înseamnă „ terorism ce implică cetățeni sau teritorii ce aparțin mai multor state ”; termenul „ gruparea
teroristă ” înseam nă „orice grup ce practică, sau care cuprinde subgrupuri semnificative ce practică
terorismul internațional ”.
În sensul acestei definiții termenul „necombatant” cuprinde, pe lângă civili, și personalul
militar care în momentul producerii inciden tului este neînarmat și/sau nu este de serviciu. Pentru
prima dată terorismul este definit de legislația română în Legea nr.535 din 25.11.2004 privind
prevenirea și combaterea terorismului.
În capitolul I, la art.1, se precizează că „terorismul r eprezintă ansamblul de acțiuni și/sau

9 „Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”, 16.05.2005.
10 Cristian Jura, „Terorismul internațional” , Editura All Beck, București, 2004 , op.cit., p. 30.
11 Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului, 1937, aliniatul 1
12 Idem6
13 Ibidem6
14 Codului Federal al Statelor Unite

amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele
caracteristici: sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini
extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau
distructive; au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică, vizează factori umani
și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al
oricărui alt segment aparținând acestora; produc stări cu un puternic impact psihologic asupra
populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite”15.
În art.2 se încearcă o definire a actelor teroriste, enumerându -se însă doar condițiile pentru
care fapta săvârșită de o entitate devine act terorist și este sancționată potrivit legii, iar art.32, litera
„b”, prevede că „ preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea
fără drept a cont rolului asupra acesteia se pedepsesc cu detențiune severă de la 15 la 30 de ani și
interzicerea unor drepturi ”16.
Terorismul nu urmărește așadar, doar anihilarea unor indivizi sau distrugerea , ca atare, a
unor obiective administrative, cât, mai m ult, lovirea a ceea ce indivizii sau instituțiile respective
reprezintă în raport cu sau în cadrul edificiului politico -social general. Nici șeful statului, nici alți
demnitari, bunăoară, nu sunt vizați ei înșiși, ținta finală fiind sistemul politic și sta rea generală de
securitate.
Se poate afirma în cele din urmă, că „ terorismul este un act programatic, un conflict violent
prin care făptuitorul urmărește să -și impună poziția și autoritatea asupra societății și statului, în
scopul controlării r elațiilor sociale sau al schimbării sau distrugerii celor deja existente ”17.
Secțiunea I. 2.- Instrumentele utilizate în comiterea actelor teroriste

În ceea ce privește sfera de acțiune a terorismului se poate afirma că aceasta este una destul de
vastă ce curpinde actele de violență premeditată cum ar fi: crimele, vătămările corporale, răpirile,
sechestrările, amenințarea cu violența, putând vorbi, folosindu -ne de un termen mai sintetic, de acte
îndreptate direct împotriva persoanelor.
Trebuie mențio nată și o altă categorie de acte de violență care se integrează în noțiunea de
terorism, și anume: actele de distrugere, care privesc bunurile publice sau particulare, mobile sau
imobile, acte care stau la originea incendiilor, exploziilor, a ccidentelor.
Uneori, terorismul poate îmbrăca forma unor acte de violență cu caracter internațional
săvârșite de grupuri „ care pornesc de la o bază situată într -un anumit stat, traversează frontiera sau
o linie de demarcație, ori de încetare a focului sau armistițiu , și ajunge pe teritoriul altui stat unde
realizează astfel de acțiuni ”18 .
În fapt, formele de desfășurare a actelor de terorism constau în:
a) represiuni militare, duse de unele state duse împotriva altora, cunoscute sub denumirea
de terori sm de stat;
b) atentate împotriva înaltelor personalități;
c) atacuri împotriva unor obiective fixe (clădiri, construcții industriale, poduri, viaducte,
tuneluri, etc.) sau mobile (aeronave, nave fluviale sau maritime, garnituri de tren, autobuze,
autove hicule, etc.);
d) atacuri îndreptate direct sau indirect împotriva persoanelor. Este o categorie ce implică
o discuție mai amplă, considerându -se a fi o consecință a realizării uneia sau mai multor din celelalte
categorii de acte de terorism enum erate.

15 Legea nr.535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului , articolul 1
16 Terorismul -istorie,forme,combatere -Culegere de studii, Editura Omega, 2001, p.40.
17 Terorismul -istorie,forme,combatere -Culegere de studii, Editura Omega, 2001, p.35 .
18 Ion Bodunescu, op. cit., p. 110 -111.

Aceste forme de luptă teroristă corespund metodelor specifice de comitere, între care, mai
importante sunt: răpirea și luarea de ostatici, omuciderea, vătămarea corporală, deturnarea
mijloacelor de transport aeriene, navale sau rutiere sau di strugerea acestora, atacul armat împotriva
persoanelor si obiectivelor guvernamentale, ocuparea sau distrugerea unor sedii ale instituțiilor
politice sau partidelor politice, provocarea de explozii, incendii și avarii, folosirea teroriștilor
sinucigași, ex pedierea de colecte sau scrisori capcană, atacarea unor obiective industriale, amplasarea
de mașini -capcană19.
Nu poate fi exclusă nici contaminarea radioactivă, biologică sau chimică a unor localități,
grupuri de oameni sau a unor suprafețe de teren, surse de alimentare cu apă, alimente, bunuri de larg
consum.
În ultimii ani, cele mai multe acțiuni teroriste ce au fost săvârșite în lume au fost îndreptate
împotriva unor personalități marcante, cu atribuții decizionale, fiind vizați cel mai adesea șefii de
state sau de guverne, miniștrii, lideri politici, membri ai organismelor internaționale și ai altor
instituții cu caracter politic, economic, militar, polițienesc , de informații etc.
„Grupările teroriste manifestă o mare preferință pentru această formă de acțiune teroristă,
din cauza ecourilor deosebite ce se nasc în mass -media și opinia publică, mizând pe teama și groaza
răspândite în rândul cetățenilor ”20 .
Numai în ultimul deceniu s -au înregistrat aproape 300 de atentate și tentative de atentat, în urma
cărora și -au pierdut viața patru șefi de st at, cinci prim -miniștri, douăzeci și patru de miniștri și alte
personalități de asemenea importanță.
Provocarea unei catastrofe feroviare într -un stat poate duce, în același timp, un prejudiciu și
comunicațiilor internaționale, fără a mai pune la so coteală cazurile în care, cu ocazia catastrofei, au
căzut victime și cetățeni ai mai multor state.
Se dovedește chiar o predilecție pentru asemenea gen de acțiuni datorită ușurinței cu care se
pot realiza, autorii având posibilitatea să se strecoar e fără greutate spre asemenea obiective, după
cum și asigurarea retragerii se poate face fără mari dificultăți.
Mijloacele de transport urmărite cu predilecție de către teroriști sunt aeronavele civile
internaționale, frecvența unor astfel de acțiuni d eterminând apariția unui termen propriu acestei forme
de terorism și anume, „ terorism aerian ”21.
Forme deosebit de frecvente de terorism, le constituie deturnările de aeronave, distrugerea
aparatelor de zbor în aer sau la sol, luarea de ostatici din rândul pasagerilor sau din rândul echipajului
navigant.
Datorită interpretării extensive a conceptului de „terorism aerian”, considerăm necesar să
facem delimitarea între acest termen și cel de „piraterie aeriană”22. În ceea ce privește distruger ea
aeronavelor, astfel de acte au un evident caracter terorist, neputându -se pune în nici un moment
problema tratamentului politic și judiciar ce trebuie aplicat în astfel de cazuri. Unele dintre atacurile
grupărilor teroriste s -au caracterizat prin odioas e acte de violență: membrii ai echipajului, personal de
deservire a aeroporturilor, polițiști sau pasageri au fost ră niți sau uciși fără milă.
Un comando terorist palestinian a aruncat în aer patru avioane elvețiene și britanice, într -o
singură săptămân ă a anului 1970, pentru a sublinia hotărârea de a obține eliberarea camarazilor lor
deținuți în diferite țări și pentru a imprima un caracter dramatic cauzei lor. O altă formă a actelor de
terorism aerian se îndreaptă împotriva aeroporturilor.
În ace st caz,cel mai elocvent si recent atentat ce a avut loc intr -un aeroport s -a petrecut la data
de 22 martie 2016 la Bruxelles prin exploziile realizate in trei locații diferite: două la Aeroportul
Zaventem din nord -estul capitalei și a treia, la distanță de o oră, în stația de metrou Maelbeek, în
apropiere de sediul Uniunii Europene.
Mijloacele financiare obținute pe diverse căi, sunt folosite de grupări teroriste pentru
achiziționarea de arme, muniții, explozibili, pentru plata informațiilor, membril or grupării,

19 Idem20.
20 Ion Pitulescu, op. cit., p. 63 .
21 „Sociologia terorismului” – Maria Cristina Aboboaie, Editura Lumen, 2014, p.20.
22 „Sociologia terorismului” – Maria Cristina Aboboaie, Editura Lumen, 2014, p.23.

instructorilor sau mercenarilor angajați, pentru achiziționarea unor sisteme de comunicații, pentru
publicarea unor materiale propagandistice.23
Tehnica militară folosită de teroriști este destul de variată, fiind totuși preferate acele tipuri de
arme care le conferă o bună mobilitate, lucru extrem de important datorat modului specific de a
acționa, bazat pe rapiditate, surprinderea adversarului și folosirea unui număr redus de luptători.
Dotarea tehnică și echipamente militare influențe ază într -o mare măsură acțiunile viitoare ale
unei grupări teroriste, deoarece în funcție de nivelul acestei dotări se face alegerea tipului de acțiune
ce va fi realizată, putând fi vorba de asasinare, răpire, luare de ostatici, care, în general, implică u n
grad mai scăzut de dotare sau, dimpotrivă, dacă nivelul de dotare este unul mai ridicat, se poate alege
plasarea unei bombe, a unui automobil capcană sau chiar atacuri cu rachete, atacuri cu artilerie,
raiduri asupra unor obiective militare sau guvername ntale etc.
Acțiunile teroriste, însă, depind și de alți factori dintre care enumerăm: numărul membrilor
organizației teroriste și modul de organizare al acestora, gradul lor de instruire, ușurința cu care au
acces la anumite informații, modul de planif icare și pregătire a acestor acțiuni.24
În general, grupările teroriste dispun de un număr de membri ce variază între câteva sute și
câteva mii (fiind rare cazurile în care numărul membrilor se cifrează la câteva zeci), sau dimpotrivă,
la câteva zeci de mii de persoane.
S-a observat că numărul de membri se află într -un raport direct proporțional cu numărul de
acte teroriste realizate, precum și aria geografică în care acționează o grupare teroristă și invers
proporțională cu gradul de violență și cu numărul de victime ce se înregistrează în urma săvârșirii
unor astfel de acțiuni.
De regulă, foarte puține acțiuni teroriste se desfășoară întâmplător, fără o minimă informare
asupra țintei vizate. În majoritatea cazurilor, grupările teroris te recurg, în prealabil, la observarea,
studierea și culegerea de informații referitoare la obiectivele sau persoanele vizate de viitorul act
terorist.
În cazul organizării unor deturnări sau distrugeri de mijloace de transport, se apelează la
deplasarea de câteva ori cu aceste curse, pentru a se studia punctele vulnerabile privind securitatea
mijlocului de transport și posibilitățile de introducere a armamentului și explozibililor25.
În ultimii ani, datorită puternicelor reacții populare împot riva actelor cu caracter terorist
înregistrate în majoritatea țărilor afectate de acest flagel, s -a constatat că grupările teroriste au început
să fie mai selective, dar, mai ales, încearcă să cauzeze un număr cât mai mic d e victime în rândul
populației.
Secțiunea I.3. Terorismul la nivel internațional

Terorismul, ca flagel internațional, se adaptează la fenomenul globalizării hibridizându -și
formele, metodele, dar și procedeele de acțiune. Acest fapt reiese din modalitățile prin care
teroriștii exploate ază în acte și fapte consecințele negative directe și indirecte ale globalizării și
slăbiciunile mediului tot mai globalizat: interdependențele create între state și permeabilizarea
granițelor acestora; de efectul de rețea indus prin tehnologiile și mijloa cele de comunicații și
informatice avansate care le permit transmiterea mesajelor și promovarea ideologiilor proprii în
mediul virtual global; strategii moderne de management al resur selor și marketing.
Principalele caracteristici ale terorismului contem poran ca urmare a extinderii procesului de
globalizare nu diferă de cele ale terorismului tradițional din toate timpurile, dar sunt mult mai
acute, vizibile, și cunoscute. Acestea sunt într -un fel diametral opuse caracteristicilor societății
democratice m oderne și simetrice cu acestea prin natura faptului că strategiile și tacticile folosite

23 Ion Pitulescu, op. cit., p.66.
24 Idem23
25 Ion Pitulescu, op. cit., p.70.

de teroriști fac parte din sfera asimetriei ingenioase, violente, crude, răzbunătoare, surprinzătoare
și reci.
Astfel, aceste caracteristici sunt următoare le:
– dezvoltarea rețelelor teroriste transfrontaliere ce au ca punct de plecare extinderea
fenomenului de globalizare concomitent cu concertarea și coordonarea tot mai
evidentă a acțiunilor și reacțiilor împotriva sistemelor economice și sociale puternice,
ca și împotriva marilor entități și identități politice, sociale, cultu – rale și militare;
– trecerea de la terorismul infracțional la cel ideologic și fundamentalist și proliferarea
amenin – țărilor în raport direct cu vulnerabilitățile dintre societatea veche și noul tip de
societate într -un me – diu din ce în ce mai globalizat, concentrat, integrat.
– dezvoltarea unor organizații și rețele teroriste în zo nele de falie aflate la granița
sferelor de influență ale centrelor de putere;
– apariția și proliferarea terorismului cu precădere în regiunile sărace și corupte în care
domină haosul și anarhia; amploarea generalizată a tipurilor de terorism etnic și
fundamentalist religios ce au locații flexibile cu predilecție în zone din Orientul
Apropiat, Orientul Mijlo ciu și Asia de Sud -Est și care vizează îndeosebi centrele de
putere euro – atlantică, Rusia, India și China;
– accentuarea terorismului ideologic ce este îndreptat împotriva procesului de
integrare regională a unor zone de pe glob (Uniunea Europeană, Asia de Sud-Est,
Asia – Pacific etc.), ca urmare a fenomenului de globalizare;
– creșterea peric olului folosirii de către tero riști, la nivel global, a armelor de
distrugere în ma să, îndeosebi a agenților chimici și biologici;
– proliferarea la nivel global a migrației și a traficului de droguri favorizează apariția
și dezvol – tarea formelor de ter orism (mai ales în regiuni pre cum: Asia de Sud -Est,
Balcani, Caucaz, Asia Centrală, Afganistan, Marea Neagră);
– acutizarea, în plan global, a conflictelor dintre relig ii reliefat de includerea în seria
țintelor strategice vizate de atacuri teroriste a unor valori și obiective culturale și
spirituale de altă religie decât cea a teroriștilor;
– diversificarea terorismului internațional prin apariția și proliferarea unor for me noi
în domeniul tehnologic și informațional în special sub forma terorismului ciberneti c,
acționând cu mijloace sofis ticate pentru atacarea sistemelor moderne de infor – mații
și comunicații ce aparțin entităților vizate;
– amplificarea terorismului separa tist de tipul celui practicat împotriva statului și
ordinii de drept în Spania, India, Irlanda de Nord, Caucaz, Israel, Turcia, Africa și
America Latină.

În urma a ceea am precizat anterior putem afirma că în lumea globalizată de astăzi teroriștii își
pot atinge țintele mult mai rapid, în condițiile în care obiectivele potențiale sunt permanent expuse,
iar știrile și ideile care îi pot determina pe oameni să devină partizani ai unor cauze teroriste, pot fi
răspândite cu ușurință și rapiditate datorită rețelei de comunicații globale.
Primul aspect al terorismului26 international este cel al posibilității de circulație nestingherită, în
orice parte a lumii, a teroriștilor, inclusiv a unor lideri cunoscuți ai organizațiilor te roriste, care se
folosesc în acest scop de identități false și beneficiază de facilități de călătorie similare cu cele ale
turiștilor sau oamenilor de afaceri din țările democrate. Acest lucru le permite acestora să studieze în
detaliu obiectivele pe care urmăresc să le atace, să e xecute diferite operațiuni bancare și monetare, să
atragă p rozeliți de partea cauzei mili tate de grupul teroris t din care fac parte etc.
Al doilea aspect al globalizării terorismului reiese din faptul că teroriștii și -au extins la
maximum aria de desfăș urare a activităților logistice proprii, dar și a acțiunilor operative întreprinse,
determinând o monitorizare dificilă a demersurilor lor de organizare și planificare de către structurile

26 Arădăvoaice, Gh., Iliescu D., Niță L. D. – Terorism, antiterorism, contraterorism. București,2002.

de prevenire a terorismului.
Economia subterană este o realitate a vieții în întreaga lume și există semnale certe că ea se
extinde din ce în ce mai mult atingând dimensiuni inimaginabile fiind facilitată de globalizare. În acest
sens, o problemă importantă a comunității interna – ționale a apărut sub incidența grupurilo r criminale
care au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de rețele internaționale în scopul conducerii
propriei activități cu o mai mare eficiență, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate prin exploa –
tarea granițelor permisive sau d eschise.
Activitățile din sfera economiei subterane cuprind: activități nedeclarate (producția între –
prinderilor clandestine, raportări diminuate ale pro – fitului întreprinderilor, salarii, plăți nedeclarate sau
diminuate); activităț i ilicite (proxenetism și pros tituție, jocuri de noroc, corupție care implică dare și
luare de mită, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de arme, falsificarea de însemne monetare);
activități frauduloase (muncă la negru, evaziune fiscală, trafic de forță de muncă).
În domeniul financiar -bancar, crima organi zată acționează prin creditări ilegale, deturnări de
fonduri, reciclare a banilor de proveniență ilicită prin implicarea unor bănci în efectuarea de trans –
feruri valutare în străinătate, inclusiv pe piața de cap ital, evaziune fiscală sistematică și de amploare
realizată cu concursul interesat al unor repre – zentanți ai instituțiilor de stat, care oferă grupurilor
implicate protecția necesară.
Principala sursă de finanțare a organizațiilor teroriste este reprezent ată de activitățile specifice
crimei organizate, convergența dintre terorism și crima organizată realizându -se pe două căi.
O primă cale se referă la angrenarea rețelelor teroriste în acțiuni conexe crimei organizate cum
ar fi trafic de droguri, contraban dă cu arme, muniții, explozivi, substanțe chimice, radioactive, migrație
ilegală, alte forme ale economiei subterane, iar a doua este reprezentată de acțiuni complexe comune
dictate de interese conjuncturale de moment sau de perspectivă, menite să facilite ze atingerea
scopurilor propuse. Din această perspectivă, principalele forme de manifestare ale terorismului sunt
terorismul economic și cel financiar.
Terorismul economic este exercitat de unele corporații transnaționale și de acțiunile derulate de
diferi ți actori economici în zona economiei subtera – ne. Consecințele acestui tip de terorism sunt dintre
cele mai negative, cele mai importante fiind urmă – toarele: distrugerea unor obiective economice de
referință; scăderea dramatică a PIB -lui în statele afect ate; înrăutățirea condițiilor de trai ale popula –
ției; proliferarea și creșterea intensității formelor de protest social din partea unor categorii de
populații.
Terorismul financiar este considerat cea mai cumplită formă de terorism a planetei, extinzându –
se la nivel global. Acesta este exercitat de unele organisme financiare internaționale, de unele guver –
ne, de lumea interlopă și organizațiile teroriste care conlucrează în obținerea de venituri financiare
ilegale.
Este evident faptul că fenomenul teror ist s -a extins la toate dimensiunile vieții umane
îmbrăcând forme din cele mai diverse precum terorism politic, economic, informațional, etnic, religios,
cultural etc. drept pentru care a fost declanșat un război global, pentru a -l combate sub toate formel e
sale de mani – festare, prin toate mijloacele legale la dispoziție și pe toate palierele existenței umane.
Prin urmare, putem concluziona asupra faptului că fenomenul terorist actual este puternic
influențat de caracteristicile epocii globalizate și globalizante în care trăim, ale societății începutului de
secol al XXI -lea care, mai mult ca oricând, generează crize, conflicte și mai ales di – mensiuni, forme și
metode noi ale terorismului, devenind un puternic instrument politic în cadrul unui sistem d e
conducere tot mai integrat.

CAPITOLUL II
„Analiza conceptelor de geopolitc și geostrategic”
Secțiunea II. 1. Metodele și tehnicile de analiză utilizate în strategi a geopolitică a statelor

Din punct de vedere definitoriu, geopolitica este cunoscută ca fiind o știință politică ce are
drept obiect de studiu impactul pe care așezarea unui stat îl are auspra relațiilor pe care acesta le
dezvoltă atât la nivel național, cât și la nivel internațio nal față de statele vecine și nu numai.
Definiția oferită de unul dintre fondatorii acestui concept și anume Rudolf Kjellen27 este aceea
că geopolitica reprezintă „ știința care se ocupă de studi ul pătrunderii organizării politice în teritoriu
și de studiul mediului politic al poporului”28. Astfel, geopolitica este de fapt disciplina științifică ce
aparține științelor social – poltice și care asigură prin intermediul factorului geografic o legătură
permanentă cu mediul geografic al statelor vecine.
În ceea ce privește raporturile pe care geopolitica le are cu geografia, politica, istoria, dar și
geostrategia, sunt de fapt un demers obligatoriu în stabilirea unei poziții clare pe care geopoli tica o
are în sistemul științelor. Precizarea acestor raporturi este una benefică în situația în care acest
concept al geopoliticii stabilitește anumite limite ale subordonărilor științifice pentru a putea fi in
continuare o disciplină de sine stătătoare.
De-a lungul evoluției sale, geopolitica a cunoscut într -o primă fază forma unui câmp de studiu
ce era alcătuit din mai mutle discipline științifice, aflându -se într -un stadiu informal, pentru ca
ulterior să capete o formă instituționalizată, fie c a subdisciplină a unei discipline formale, fie ca o
disciplină de sine stătătoare. Majoritatea cercetătorilor situează geopolitica29 în cadrul științei
geografice, alții în al celei politice și în special în cel al relațiilor internaționale, dar în ultima
perioadă, tot mai mulți cercetători înclină spre a -i decreta autonomia științifică, geopolitica
afirmându -și, în cele din urmă statu tul de disciplină de sine stătătoare.
Rațiunile ce au stat la baza evoluției geopoliticii până la nivelul unei discipline bine conturate
sunt clare, ele explicându -se, în primul rând, prin necesitatea acoperirii vidului creat de
imposibilitatea științ elor existente de a explica și soluționa anumite probleme cu care ne co nfruntăm
în prezent.
Astfel, geopolitica începutului de secol XX era mai puțin o disciplină științifică, un holding
care regrupa cercetările din aceeași familie și care nu ma i făceau obiectul strict al disciplinelor lor de
origine. În definirea actuală a geopoliticii, deseori se confundă recombinarea cu sinteza. O
recombinare este un amestec de fragmente de discipline, în timp ce sinteza aduce o nouă interpretare.
Totuși, fără o cunoaștere aprofundată a realităților geografice, economice și sociale, fenomenul
politic, chiar privit într -o desfășurare spațială, nu face decât obiectul geopoliticii, al unei discipline
bazate pe metode și principii științifice.
Având în vede re existența relativ scurtă a demersului geopolitic, nu putem vorbi despre un set
de principii și me -tode proprii, dar putem apela la un număr de principii și metode general -valabile în
domeniul științei, care să completeze cadrul teoretic și conceptual ge opolitic. Urmărind evoluția
diverselor științe, aparținând atât sferei naturalului, cât și sferei socialului, putem afirma faptul că

27 https://ro.wikipedia.org/wiki/Geopolitic%C4%83
28 https://archive.org/details/derstaatalsleben00kjeluoft Der Staat als Lebensform, 1917
29 D. Frăsineanu. Geopolitica , Fundația Ro -mână de Mâine, București, 2007

acesta este un procedeu frecvent folosit în faza premergătoare ridicării disciplinei științifice la rangul
de știință. În a ceastă primă fază, o atenție deosebită trebuie acordată adaptării principiilor și me –
todelor generale la specificul cercetării geopolitice. Într -o fază ulterioară, principiilor și metodelor
generale trebuie să li se adauge principiile și metodele specifice .
Principiile utilizate în cercetarea geopolitică reprezintă totalitatea elementelor teoretice
fundamentale pe care se bazează orice raționament științific. Printre cele mai importante principii cu
aplicabilitate în analiza geopolitică menționăm:
 principiul repartiției spațiale30, care defi -nește legăturile indisolubile ale fenomenelor și
proceselor politice, economice, sociale și culturale de teritoriu, oferind posibilitatea studierii
repartiției geografice a fenomene -lor la nivel planetar sau regional ;
 principiul cauzalității31, care este im -plicat frecvent în explicarea schimbărilor intervenite în
structura și funcționalitatea spațiului geopolitic;
 principiul integrării32, care definește co -nexiunile ce se stabilesc între elementele ce
recompun complexu l teritorial, regional sau mondial, ca o unitate sistemică, fiecare fiind privită ca o
unitate taxonomică integrată și integratoare.
Metodele unei științe reprezintă ansamblul de reguli, norme și procedee de cunoaș -tere și
transformare a realității . Metodele de cercetare sunt subordonate principiilor și reprezintă modul
sistematic de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. Principalele metode ce
pot fi folosite în cercetarea geopolitică sunt:
 metoda inductiv -deductivă33, care constă în cunoașterea realității geopolitice de la sin -gular la
general, pe calea deducțiilor logice, ca și descoperirea ulterioară a singularului pornind de la general.
Această metodă re -prezintă, de fapt, o îmbinare dialectică între două metode, met oda inductivă și
metoda deductivă. Legătura dintre cele două metode se definește prin faptul că metoda deductivă se
bazează pe generalitățile efectuate prin in -ducție. Metoda inductivă reprezintă cunoaș -terea realității
geopolitice prin studiul singu -larului de la care se pleacă, la recompunerea pe baza deducțiilor logice
ale generalului. Metoda deductivă pleacă de la generalizările realizate prin inducție și pe baza unor
deduc -ții logice pornite de la premise ce conțin ge -neralul, în final ajungându -se la cunoașterea
singularului, ca urmare a subordonării aces -tuia genului din care face parte. Importanța acestei
metode cu largă aplicabilitate rezultă din posibilitățile oferite, pe de o parte, de a clasifica, ordona și
abstractiza bogatul mate -rial faptic în vederea generalizării, iar pe de altă parte, de a putea trage
concluzii, pe baza generalizării, asupra unor fapte particulare;
metoda analizei și sintezei , care repre -zintă tot o metodă compusă dialectic ce are la bază analiza
și sinteza ce se întrepătrun d și se condiționează reciproc. Metoda analizei materiale, funcționale sau
mentale constă în descompunerea obiectelor, fenomenelor și proceselor studiate în părțile lor
componen -te pentru observarea și cunoașterea în de -taliu a caracteristicilor și funcții lor pe care le au.
Metoda sintezei constă în integrarea mentală a părților obiectului descompus inițial, prin analiză, în
părți componente, în contextul sistemului din care fac parte;
 metoda istorică , ce oferă posibilitatea completării cercetării fenomenelor și proce -selor specifice
nu numai în desfășurarea lor spațială, ci și în cea temporală. Înregistrarea apariției unui fenomen
geopolitic, etapele evoluției și desfășurarea lui prezentă fac ca această metodă să reprezinte o
necesitate în studiere a geopoliticii;
 metoda cartografică34, ce constă în cartarea fenomenelor urmărite și întocmirea pe această bază
a hărților necesare. Harta constituie reprezentarea în plan orizontal a suprafeței terestre sau a unei
părți din ea, generalizată și micșorată co nform unei anu -mite scări de proporție. Harta reprezintă un

30 M. Țăranu. Geopolitica , în Concepte și teorii social -politice . Iași, Institutul European, 2011, p.114.
31 Idem 31
32 Ibidem 31
33 A. Burian. Geopolitica lumii contemporane . Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2003, p.36 -40.
34 Idem 33

mijloc de informare de neînlocuit, un in -strument de reprezentare evolutivă a feno -menelor și
proceselor studiate, a corelațiilor dintre acestea sau dintre caracteristicile lor, dintre acestea și
teritoriul dat. Analiza feno -menelor înscrise pe hartă permite obținerea imaginii raporturilor spațiale,
privirea sin -tetică a corelației fenomenelor geopolitice. Geopolitica apelează la această metodă ca la
un instrument de cunoaștere și expresie ce redă localizarea fenomenelor în corelația lor spațială,
surprinse în diferite etape, și rela -țiile de cauzalitate reliefate de geopolitician prin studiile sale;
 metoda statistico -matematică , ce con -stituie una dintre metodele cu cea mai largă aplicabilitate
în domeniul științelor în gene -ral. Pornindu -se de la rapida evoluție materială și informațională pe
care o înregis -trează umanitatea la începutul secolului al XXI -lea, se deduce necesitatea aprofundării
și în geopolitică a acestei metode, ce oferă posibilita tea cunoașterii fenomenelor prin analize
cantitative de detaliu. Metoda permite înregistrarea, prelucrarea și generalizarea unui volum imens de
date strânse în diferite etape ale desfășurării fenomenului. În plus, ea oferă geopoliticianului
posibilități sp orite de rezolvare a problemelor cu care se confruntă și pe care, cu metodele specifice,
nu le -ar putea rezolva. Dezvoltarea actuală a geopoliticii nu se poate concepe fără utiliza -rea pe scară
largă a indicilor statistici, care permit evidențierea anumito r aspecte ale
fenomenelor cercetate;
 metoda modelelor , care este o metodă modernă ce constă în reprezentarea mentală a unui stem
ce există în realitate prin con -struirea specială de analogii cu care sunt re -produse principiile
organizării și funcționă -rii acestuia. Ele servesc la ușurarea muncii de înțelegere a fenomenelor
complexe, prin schematizare, aducând un plus de clarități.
Cristalizarea acestei discipline, pe du -rata a peste un secol de evoluție, a însumat uzaje diferite.
Astfel, plecând de la cele mai larg acceptate definiții ale geopoliticii în comunitățile academice, la
începutul secolului XXI, geopolitica, ca știință autonomă, reprezintă astăzi provocări intelectuale
complexe .
Secțiunea II.2. Tendințe și caracteristici ale mediului geostrategic

Prin termenul de strategie se poate înțelege partea componentă a artei militare care se ocupă
cu conducerea tuturor forțelor armate de uscat, aer și apă, pe toată durata războiului și pe durata
fiecărei campanii, organizând și conducând operațiile duse de mari grupări de forțe.
Revenirea prefixului „geo” este un fenomen cu totul remarcabil al anilor 1980. Din 1950 până
în 1975 nu a fost publicată nici o lucrare al cărei titlu să facă referință la geopolitică sau geostrategie,
nici măcar în abundenta producție strategică americană . Abia la începutul anilor `80 asistăm la
creșterea în forță a geopoliticii, urmată îndeaproape de geostrategie.
Geostrategia poate fi definită ca fiind disciplina ce studiază comportamentul actorilor care își
dispută interesele într -un mediu geopolitc . Geostrategia înseamnă, de asemenea, gândirea în termeni
spațiali a faptului militar, preocupării de a identifica poziții avantajoase din punct de vedere strategic.
Astăzi termenul a căpătat un înțeles mai larg, el fiind folosit în legătură cu puncte, zon e, întinderi
care nu auneapărat o semnificație pentru domeniul militar, ci și pentru cel comercial, al potențialului
de control al diferitelor regiuni.
Sfârșitul Războiului Rece și evoluțiile pe care acesta le -a antrenat în sistemul relațiilor
internaționale au determinat o relansare a preocupărilor pentru redefinirea conceptului de geostrategie
cât și diversificarea perspectivelor de analiză a fenomenului geopolitic în raport cu analizele clasice,
geostrategia structurându -se în alți termeni decât cei la care se raportau Claus ewitz, Mahan sau Foch.
Chiar și o sumară analiză a paradigmelor fundamentale ale geostrategiei arată că s -au produs
rupturi epistemologice, metodologice, tehnologice și polemologice în raport cu orizontul clasic al
gândirii st rategice. Sfera conceptuală a geostrategiei s -a lărgit, spațiul de aplicabilitate s -a amplificat,

coordonatele de definiție s -au multiplicat, în timp ce principiile și metodele ei s -au îngemănat,
apropiindu -se de întreg. Dar, în esență, ea nu este altceva decât o modalitate de punere în operă a
politicii, geostrategia rămânând tot acolo unde a fost totdeauna, între politicăși tactică. Nu ca
mijlocitor, nu ca intermediar, ci în calitate de proiectant, constructor și pl anificator al acțiunii.
Având în vedere existența relativ scurtă a demersului geostrategic, nu putem vorbi despre un
set de principii și metode proprii, dar putem apela la un număr de principii și metode general -valabile
în domeniul științei, care să completeze cadrul teoretic și co nceptual geo politic.
Principiile folosite în cercetarea geostrategică reprezintă totalitatea elementelor teoretice
fundamentale pe care se bazează orice „raționament științific” .
Printre cele mai importante principii cu aplicabilitate în analiza geostrategic ă menționăm:
 „principiul repartiției spațiale” , care definește legăturile indisolubile ale fenomenelor și
proceselor politice, economice, sociale și culturale de teritoriu, oferind posibilitatea
studierii repartiției geografice a fenomenelor la nivel pla netar sau regional;
 „principiul cauzalității” , care este implicat frecvent în explicarea schimbărilor intervenite
în structura și funcționalitatea spațiului geopolitic;
 „principiul integrării” , care definește conexiunile ce se stabilesc între elementele ce
recompun complexul teritorial, regional sau mondial, ca o unitate sistemică, fiecare dintre
acestea fiind privit ca o unitate taxonomică integratăși integratoare.
Cât privește, metodele unei științe reprezintă acel ansamblu de reguli, norme și procede e de
cunoaștere și transformare a realității. Metodele de cercetare sunt subordonate principiilor și
reprezintă modul sistematic de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective.
Teoria geostrategică se află într -o fază incipientă în ceea ce privește epistemologia, definirea
și identificarea paradigmelorși metodelor de analizăși chiar definirea obiectului de studiu.Obiectul de
studiu al acestei discipline în curs de fundamentare este, prin u rmare, vag definit.
În acest context trebu ie subliniat că absența dezvoltării teoretice în domeniul geostrategiei se
datorează faptului că spre sfârșitul Războiului Rece, confruntarea/disputa de interese se raporta cu
precădere la forța militară. Obiectul de studiu al geostrategiei va trebui să in cludă studierea totalității
căilor și mijloacelor prin care un actor își afirmă/impune controlul într -un câmp geopolitic, de la cele
specifice strategiei, diplomației și constrângerii până la cele aparținând strategiei militare. Cel mai
adesea ea este defi nită și analizată din perspectiva determinismului geografic și a rolului mediului
înconjurător în desfășurarea c onflictelor militare.
Primele evenimente de tip terorist au determinat o schimbare de paradigmă la nivelul UE în
abordarea amenințărilor l a adresa securității europene, materializate în redimensionarea și
configurarea politicilor în materie. Primul demers în această direcție s -a concretizat în adoptarea, de
către Consiliul European – structură care definește liniile directoare politice gener ale ale UE – a unui
„Plan de acțiune antiteroristă”, ale cărui prevederi au fost transpuse, ulterior, în instrumente
legislative, implementate la nivelul tuturor statelor membre.
Documentul de bază în domeniul luptei împotriva terorismului la nivel co munitar – Decizia –
cadru 2002/475/JAI privind combaterea terorismului – a fost adoptat în iunie 2002, pentru a asigura
caracterul integrat al abordării infracțiunilor teroriste la nivelul UE. Este de menționat faptul că
anterior acestei decizii, doar șase s tate membre UE aveau în legislația națională prevederi care să
incrimineze infracțiunea de terorism. În anul 2003, Strategia de Securitate a UE „O Europă sigură
într-o lume mai bună” a inclus terorismul printre amenințările la adresa securității europene, alături
de proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, statele sărace, neguvernabile și

crima organizată.
Dinamica terorismului a determinat adoptarea, în anul 2005, a unei Strategii UE privind
combaterea terorismului, str ucturată pe patru piloni – Prevenire, Protecție, Mon itorizare și Răspuns.
Subsecvent Strategiei enunțate și derivând din liniile directoare trasate de acestea a fost
adoptat un set de documente sectoriale: Strategia și Planul de Acțiune al UE privind comb aterea
radicalizării și recrutării și Strategia de comunicare media.
Strategia UE pentru combaterea radicalizării și recrutării stabilește trei direcții principale:
destructurarea activităților rețelelor și persoanelor care recrutează în scop terorist , asigurarea
prevalenței liderilor moderați asupra celor care promovează extremismul și promovarea securității,
justiției, democrației și șanselor pentru toți.
În vederea incriminării altor fapte asimilate actelor de terorism, precum provocarea pu blică în
vederea comiterii de acte teroriste, recrutarea de persoane și pregătirea acestora în vederea
desfășurării de activități teroriste, Decizia -cadru 2002/475/JAI a fost amendată prin Decizia -cadru
2008/919/JAI privind combaterea terorismului.
Totodată, pentru asigurarea securității europene prin gestionarea adecvată a riscurilor teroriste
provenite din afara spațiului comunitar, UE a inițiat demersuri de transfer de expertiză și bune
practici în domeniul de referință către state non -UE – un ast fel de proiect vizând, spre exemplu,
statele din Balcanii de Vest.
Pentru eficientizarea luptei împotriva terorismului, ulterior atacurilor teroriste de la Madrid
din martie 2004, Consiliul European a decis crearea funcției de Coordonator UE pentr u combaterea
terorismului (CTC) însărcinat cu:
 identificarea unor măsuri pentru creșterea fluxului de informații destinate miniștrilor de
interne ai statelor membre UE, în scopul ameliorării procesului decizional circumscris
activității antiteroriste;
 monitorizarea implementării instrumentelor legislative ale UE la nivel național;
 coordonarea activității Consiliului UE în domeniul combaterii terorismului;
 supravegherea tuturor mecanismelor de combatere a terorismului aflate la dispoziția UE și
înaintare a unor rapoarte periodice către Consiliul UE.
În evaluarea nivelului amenințării teroriste la adresa UE, un rol important îl are Centrul
Întrunit de Situații al UE (SitCen), parte a noului Serviciu European pentru Acțiune Externă (SEAE).
Responsabilități le SitCen includ analizarea tendințelor în domeniul terorismului în state din exteriorul
UE și elaborarea de produse analitice destinate informării oficialilor comunitari, precum Înaltul
Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona modifică perspectiva instituțională comunitară,
cu implicații pentru organizarea și funcționarea organismelor europene, atribuțiile acestora și –
implicit – competențele decizionale ale organismelor naționale ale statelor membre (SM) în anumite
domenii.
Desființarea pilonilor comunitari a condus la schimbarea mecanismului decizional la nivelul
fostului pilon III – Cooperare polițienească și judiciară internațională în materie penală (ce acoperea
și domeniul luptei împotriva terorismului), prin eliminarea formulei interguvernamentale, care
presupunea adoptarea unei decizii prin unanimitate și trecerea la cea supranațională, în care deciziile
se adoptă prin majoritate calificată. Astfel, în conformitat e cu prevederile articolului 71 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, în februarie 2010, a fost înființat Comitetul Operațional
privind Securitatea Internă (COSI) care reunește reprezentanți din capitalele statelor membre,

responsabili în dom eniul combaterii criminalității orga nizate și terorismului.
Responsabilitățile COSI implică coordonarea cooperării polițienești și vamale, protecția
frontierelor externe și cooperarea judiciară în materie penală relevantă pentru cooperarea operațională
în domeniul securității interne. Noua structură raportează în mod regulat Consiliului UE care
informează, la rândul lui, Parlamentul European și cele naționale. De asemenea, COSI este însărcinat
cu evaluarea direcției generale și eficienței cooperării opera ționale în scopul identificării de eventuale
deficiențe și, implicit, formulării de recomandări cu privire la măsu ri de depășire a acestora.
Tratatul de la Lisabona statuează crearea unei noi structuri autonome a UE2 – Serviciul
European de Acțiune Externă – care, după cum indică și titulatura, își va asuma un rol proeminent în
cadrul politicii externe și se va afla sub autoritatea Înaltului Reprezentant. Noul serviciu va sprijini
Înaltul Reprezentant în direcționarea Politicii Externe și de Securitate Comu nă și va avea rolul de a
asigura consistența acțiunii externe a UE.
Noua structură include reprezentanți ai Comisiei Europene, Secretariatului General al
Consiliului și ai reprezentanțelor diplomatice ale statelor membre (precum și, așa cum am men ționat
anterior, SitCen).
Deși inițial cadrul determinat de Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESA) era
orientat în principiu asupra capabilităților militare și restricționat de setul de „misiuni Petersberg,
adoptate prin Tratatul de la Amsterdam (1999), evoluțiile la nivel strategic – în special atacurile
teroriste din septembrie 2001 – au determinat un proces de extindere și consolidare a acestei
dimensiuni.
Totodată, având în vedere importanța componentei civile în abor darea noilor provocări ale
mediului de securitate (inclusiv terorismul), UE a adoptat – suplimentar Obiectivului Global pe
componenta militară (Headline Goal) – Obiectivul Global UE pe componenta civilă (Civilian
Headline Goal / CHG), având ca orizont de r ealizare anul 2008. În prezent este în curs de
implementare CHG 2010 (adoptat în noiembrie 2007), care vizează, în principal, consolidarea
capabilităților necesare pentru sectoarele de poliție și justiție, precum și a celor aferente dimensiunii
de reformă a sistemului de securitate (Security Sector Reform).
La intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, PESA a fost redenumită Politica de
Securitate și Apărare Comună (PSAC), principalul obiectiv vizând integrarea instrumentelor militare
și civile î ntr-o abordare cuprinzătoare a procesului de management al crizelor.Conceptul Strategic al
NATO4 promovat în 1999 include terorismul în spectrul de riscuri cu caracter general la adresa
Alianței, alături de sabotaj, crimă organizată sau întreruperea fluxul ui resur selor critice.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 au schimbat însă, în mod fundamental, perspectiva
aliată în abordarea terorismului. Deși în perioada 2001 – 2006 nu a fost promovat un nou document
strategic, care să abordeze direcțiile de acțiun e ale Alianței în raport cu evoluția amenințării teroriste,
terorismul a constituit unul din elementele centrale ale dezbaterilor la nivel aliat privind
transformările mediului internațional de securitate.
Astfel, începând cu Summit -ul de la Praga ( 2002), NATO a inițiat un proces de transformare,
atât conceptual, cât și instituțional, necesar pentru o abordare coerentă a terorismului. Din punct de
vedere conceptual, cele mai importante dezvoltări în cadrul Summit -ului de la Praga au vizat
promovarea Conceptului Militar de Apărare împotriva Terorismului și lansarea Planului de Acțiune
împotriva Terorismului (Partnership Action Plan – Terrorism / PAP -T), în cadrul Parteneriatului
pentru Pace.
În timp ce Conceptul Militar de Apărare împotriv a Terorismului constituie baza doctrinară a
acțiunilor aliate în abordarea amenințării teroriste, detaliind elemente precum conducerea operațiilor
contrateroriste aliate, asigurarea asistenței autorităților naționale ale aliaților în gestionarea

consecințe lor unui atac terorist sau acordarea sprijinului NATO pentru operațiuni ale altor organizații
internaționale sau coaliții, PAP -T constituie platforma de cooperare a Alianței cu partenerii în acest
domeniu, implicând atât consultări la nivel politic, cât și măsuri practice (securitatea frontierelor,
exerciții specifice, dezvoltare de capabilități).
Dezbaterile aliaților la nivel strategic pe această problematică au culminat cu evidențierea, în
Directiva Politică Generală (2006) , a terorismului ca fi ind una din amenințările fundamentale pentru
următorii 10 -15 ani la adresa NATO.
Consultările la nivel înalt au continuat și în cadrul Summit -urilor Alianței de la București
(2008) și Strasbourg -Kehl (2009), declarațiile finale ale acestor evenimen te evidențiind importanța
acordată de aliați protecției cetățenilor, teritoriilor, infrastructurii și forțelor de apărare, precum și
managementului consecințelor unor atacuri teroriste, și accentuând, totodată, nevoia unei contribuții
consistente și eficie nte a fiecărui stat la implementarea rezoluțiilor relevante pentru lupta contra
terorismului.
Tot în cadrul acestor evenimente, au fost reiterate elementele vizând consolidarea capacității
Alianței de a realiza schimbul de informații în domeniu l terorismului, intensificarea dialogului și a
cooperării cu alte organizații internaționale și cu partenerii, prevenirea și combaterea proliferării
armelor de distrugere în masă, în sensul identificării modalităților de restricționare a accesului la/
utilizare a acestora în activități teroriste și nu în ultimul rând continuarea cooperării cu Rusia pe
palierul antiterorism/ contraterorism și în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă,
inclusiv de monitorizare a traficului cu produs e cu dublă u tilizare.
În cadrul dezbaterilor cu privire la Noul Concept Strategic, acțiunile de contracarare a
amenințării teroriste își păstrează relevanța, fapt evidențiat de altfel, atât de către Raportul grupului
de experți privind noul document strategic al Alianței (mai 2010), cât și de cel al Adunării
Parlamentare a NATO pe aceeași temă (aprilie 2010). În context, recomandările ambelor documente
vizează consolidarea rolului NATO în combaterea terorismului, în special prin extinderea gamei de
capabilități ne cesare în acest sens.
Conceptul Strategic, adoptat în cadrul Summit -ului de la Lisabona (noiembrie 2010),
reconfirmă, pentru terorism, poziția de lider a acestuia în lista amenințărilor importante la adresa
Alianței și delimitează strict rolul pe care îl are dezvoltarea tehnologiilor moderne în diversificarea
riscurilor și vulnerabilităților la adresa securității internaționale. Astfel, s -a putut realiza o analiză a
impactului potențial al atentatelor teroriste, prin prisma:
 facilității accesului la capacități de tip CBRN,
 existenței, dincolo de granițele NATO, a zonelor geopolitice caracterizate prin instabilitate
regională sau prin existența unor conflicte înghețate,
 elaborării unor strategii de atac cibernetic (asigură impactul scontat de cătr e autori, datorită
pagubelor materiale pe care le provoacă asupra infrastructurilor critice).

23
Secțiunea II.3. Geopolitica și geostrategia în epoca modernă

Necesitatea stabilirii cu exactitate a ceea ce semnifica, atât din punct de vedere
conceptual, cât și din punct de vedere practic, noțiunile de „geopolitică” și „geostrategie” s -a
impus cu celeritate, mai ales în conte xtul conflictual actual.
Analizar ea celor două concepte despre care am facut referire anterior a demonstrat, în
ultimii ani, că se va reveni la perspectiva clasică de realizare a strategiilor de apărare a statelor
în funcție de așezarilor geografice pe care acestea le au unele față de cel elalte. În cadrul
prezentei lucrări de cercetare s -a ajuns la concluzia conform căreia geopolitica a avut parte de
o dezvoltare la baza căreia a stat nivelul de cunoaștere a disciplinelor socio -umane, dar și a
politicii de conducere a statelor în vederea stabilirii unor planuri strategice necesare pentru
apărarea granițelor.
Însă, în ceea ce privește noțiunea de geostrategie s -a concluzionat asupra faptului că
aceasta este, de asemenea, un studiu al influenței datelor geografice asupra strategi ei statelor,
alianțelor, coalițiilor35. Este vorba, în principiu, de influența acestor date asupra marii strategii, adică
asupra strategiei generale a statelor, guvernelor, alianțelor și coalițiilor.
Cu toate acestea, conceptul este în curs de extindere. Strategia – ca știință, metodă, sistem de
poziționare a forțelor, mijloacelor și resurselor în vederea punerii în operă a unei decizii politice – are în
vedere, practic, întreaga activitate omenească.
De aceea, fiecărui tip de strategie i se asociază un tip de geostrategie, de unde rezultă că
avem de -a face cu atâtea tipuri de geostrategii câte tipuri de strategii există. Există geostrategii
economice, politice, culturale, informaționale, militare și de altă natu ră, iar epocile care marchează
trecerea de la un tip de societate la altul, se caracterizează prin revigorarea studierii influenței factorilor
geografici asupra oricărui tip de strategie.
Prin această metodă s -au identificat marile falii strategice între civilizații, religii, tipuri de
comunități, care oferă o viziune mult mai realistă asupra relațiilor internaționale, pericolelor
amenințărilor și riscurilor, și determinărilor lor geografic e. Un exemplu foarte bun de geostrategie
este începutul războiului din 1914 -1918. Se știe că în bătăliă de pe Marna, frontul german din
Prusia Orientală fiind înfundat, von Moltke a luat din vest două corpuri de armată și o divizie
pentru a le trimite acol o.
De aici se extrage ideea conform căreia succesul obținut nu a constant în norocul pe
care trupele lui von Moltke l -au avut, ci totul s -a bazat pe operațiunea bine conturată ce a stat a
baza acestui război. În secolul XX, conceptele, teoriile, premisele geopolitice au fostinfluentate
mai mult de strategiile militare axate pe politica deconfruntare, construind și menținând
polaritatea lumii. În felul acesta, din motive obiective, respectivele teorii și-au atins și
propriile limite, generând nevo ia de transformare și adaptare a conceptelor și teoriilor
geopolitice în secolul XXI. Cei care se ocupau predominantde componenta militară geopolitica
a lumii a trebuit să ținăseama de încă doi factori36
 pe de o parte, factorul uman și convingerile sale;
 pe de altă parte, economia, cu toate aspectele sale complexe, de la energie la
poluareși de la hrană la accesul la resurse.

35 Olimpiu Manuel GLODARENCO, Elemente de geopolitică și geostrategie, Editura Fundației „Andrei Șaguna”,
Constanța, 2007, pg.16 .
36 Pușcaș, Vasile, Relații interna ționale ”Transna ționale ”,Cluj Napoca, Editura, Eikon, 2007 .

Schimbările profunde ale regiunii sud -est europene sunt modelate de interesele puterilor
mondiale și regionale, dar și ale unor actori locali. Esența acestor schimbări constă în
reformele socio – politice, dar și în legitimarea surselor de putere apte să decidă noua ordine
teritorială.
Granițele tradiționale din Balcani, dar și cele trasate în epoca post – Război Rece nu
corespund în tru totul, din punct de vedere lingvistic, etnic și religios, teritorialității statului
demarcat.
Dacă un stat poate fi identificat ușor prin definiția geografică dată țării, o națiune definește
din punct de vedere cultural (istoric, lingvistic și religios) grupul ce aparține unei arii particulare,
ce poate secționa teritoriile mai multor state.
Aceasta înseamnă că, dacă mai multe națiuni au o legătură comună cu o parte dintr -un
teritoriu – sau invers, dacă mai multe teritorii au o legătură de acest tip cu o anume națiune –
atunci pot apărea unele probleme.
Din acest motiv, schimbările structurale și funcționale din interiorul statului -națiune pun,
implicit, în discuție metamorfozarea conceptulu i de identitate națională și interdependența
acestuia cu identitatea etnică, culturală și religioasă.
Pentru statele nou apărute în spațiul balcanic, garanția unui mediu de securitate stabil a
devenit foarte importantă. De aceea, una dintre preocupări o co nstituie cunoașterea și
apropierea fiecăruia de capabilitățile și intențiile vecinilor.
Deveniți actori importanți ai scenei globale și regionale, Balcanii post -Război Rece au
cunoscut un intens proces de defragmentare, marcat de apariția unui grup de puteri minore, ca
și a unor state considerate eșuate, măcinate de un întreg șir de conflicte interetnice și religioase,
care își pun amprenta asupra politicii regionale.
În prezent, starea de securitate în Europa de Sud -Est se prezintă în condiții
mulțumitoare . Există indicii că nivelul sporit de insecuritate regională este pe cale să fie
depășit. Focare de criză se mențin, încă, în Macedonia și Iugoslavia, generate de:
implementarea Constituției care oferă avantaje politice minorității albaneze; re definirea
raporturilor dintre Muntenegru și Serbia, prima vizând obținerea independenței reale; aceeași
tendință de independență reală se afirma și în Kosovo.
Identificarea unei formule politice de rezolvare democratică și durabilă a problemei
succes iunii iugoslave va fi examenul crucial al O.N.U., U.E., N.A.T.O. și O.SC.E. în Balcani,
în cursul următorilor ani. Un faliment al politicii de negociere și armonizare a intereselor între
părți în diferendele din Iugoslavia ar pune în discuție toate demersu rile de cooperare de natură
economică, instituțională și culturală în sud -estul Europei. Includerea României și Bulgariei în
N.A.T.O. și U.E. a consolidat, în mod evident, securitatea și stabilitatea regională.
Prin urmare, am putea afirma că, astăzi, nu poate exista politică37 eficientă fără
geopolitică eficientă și strategie fără geostrategie. În epoca reconstruirii lumii, a unei ordini noi,
geopolitica și geostrategia devin metode importante în configurarea acelor politici și acelor
strategii care să proiecteze noua arhitectură a unor stâlpi de susținere a civilizației societății de
tip informațional.
Astăzi, parteneriatele strategice transformă competiția pentru supremație mondială într –
o competiție pentru resurse și pentru crearea unui mediu de securitate favorabil marilor proiecte
ale globalizării planetei. Aceste parteneriate au, însă, mare nevoie de o justificare geopolitică și
de o dimensiune relevată de analiza geostrategică.

37 Olimpiu Manuel GLODARENCO, Elemente de geopolitică și geostrategie, Editura Fundației „Andrei Șaguna”,
Constanța, 2007, pg. 41.

CAPITOLUL III
„Instituții implicate în combaterea terorismului la nivel intern și internațional”
Secțiunea I II.1. Implicarea statelor în terorismul internațional

Așa cum a fost prezentat în cadrul primului capitol al prezentei lucrări de cercetare
terorismul, ca fenomen, nu mai reprezintă un factor de sc himbare al tabloului geopolitic, el
însuși fiind rezultatul acestor schimbări. S -a stabilit faptul că, terorismul apare ca un răspuns
violent și imediat la acțiunile politice ale unor state.
Dinamica schimbărilor politice, economice și militare pe pl an internațional la început de
mileniu III este rapidă și imprevizibilă. Fiecare eveniment poate avea influențe determinante
asupra strategiei puterilor care își dispută resursele economice și piețele de desfacere, astăzi
mult mai intens, sporind dificulta tea unei dezbateri privind construcția unei noi ordini
internaționale și al modificărilor geopolitice pe care aceasta le va antrena.
Faptul că mediul actual de securitate38 este caracterizat printr -un grad ridicat de
instabilitate, imprevizibilitate, ca manifestare a unor riscuri și amenin țări mai ales asimetrice,
de redefinire a rela țiilor dintre marile puteri și de creștere a libertă ții de ac țiune a actorilor
regionali, statali și nestatali , a devenit deja un loc comun al studiilor de specialitate.
Noua amploare a amenin țărilor asimetrice poate genera spirale de insecuritate greu
predicabile pentru rela țiile interna ționale contemporane. Se manifestă tot mai insistent tenta ția
și tendin ța unor actori (statali sau nestatali) de a -și depăși rangul ierar hic inferior în sistem prin
arme militare, economice, polit ice, ideologice sau religioase.
Concep țiile, capacitatea și volitivitatea ac țională a acestora pot determina unele evolu ții
interne și externe cu reflexe profunde asupra mediului de securitate a propiat sau îndepărtat.
Prin urmare, inten ția de a „securiza“ și neutraliza arcele de criză după depolarizarea ideologică
este foarte greu de realizat datorită uni/ multipolarismului actual, ca model de abordare a
relațiilor interna ționale.
Desigu r, această sedimentare a mediului interna țional după „dezghe țul“ Războiului
Rece în formula multipolarită ții asimetrice, constituie o apreciere personală, fiindcă plaja
modelelor de abordar e este foarte variată. Statele U nite reprezintă unica putere capabi lă să
gestioneze afacerile mondiale sau cel pu țin să le imprime un curs determinat – deși, după
aprecierile școlii decliniste și neorevizioniste, ca actor se află într -un „declin relativ“.

38 https://www.geopolitic.ro/586/corelatia -aparare -nationala -aparare -colectiva/

Majoritatea analiștilor sus țin totuși că se conturează, în următorii 15 -20 de ani,
perspectiva unei lumi multipolare39 cu responsabilită ți limitate, în cadrul căreia SUA vor
rămâne lider global, iar la nivel regional, prin mecanisme specifice, vor coopera cu celelalte
centre de putere /lideri regionali, precum Uniunea Europeană, Japonia, China, Rusia, India,
procesul de globalizare, se poate argumenta, a început să „spargă“ organizarea pe verticală a
culturilor.
Cele care par să ia naștere sunt culturi orizonta le provenite din noile re țele
transna ționale, iar în unele cazuri bazate pe interese și scopuri a căror coagulare și concretizare
ar constitui amenin țări la adresa securită ții statale și stabilită ții regionale sau globale.
Astfel, re țeaua de fond a prin cipalelor riscuri și amenin țări (la adresa securită ții statale
regionale și chiar globale) este formată prin dezvoltarea activită ții unor grupuri constituite în
jurul unor interese specifice, divergente oriantagoniste în raport cu interesele na țiunilor în
interiorul cărora ac ționează, periculoasă și pentru alte state. Grupurile cele mai periculoase sunt
organizate după regulile activită ții clandestine – facilitată de accesibilitatea tehnologiilor
moderne și complexe de criptare și securizare a comunica țiilor.
Aceste structuri tind să prolifereze și să se dezvolte preluând din poten țialul de putere al
statelor în care s -au constituit, prin „parazitarea“ diverselor paliere ale vie ții sociale, politice și
economice. Un aspect important din punct de vedere al serviciilor de informa ții este dat de
faptul că, pentru moment, grupările globale în curs de formare, sunt politizate – sau, cel pu țin,
se află în etapele ini țiale ale politizării.
Ceea ce înseamnă că nu constituie încă baza unor comunită ți politice pe care s-ar put ea
sprijini noi forme ale puterii. Un motiv constă în individualismul și anomia care caracterizează
perioada actuală: sentimentul că ac țiunea politică este zadarnică, având în vedere complexitatea
problemelor prezentului, dificultate a de a controla sau influen ța structura de tip reticular a
puterii, fragmentarea culturală, atât a re țelelor orizontale, cât și a loialită ților particulariste.
Acest vid politic este reflectat atât de individul cosmopolitan care, „desprins“ de
națiunea -stat își urmărește propriile interese de consum individualiste, cât și de o serie de
extremiști, infractori, agitatori sau aventurieri, care pot fi găsi ți întoate zonele excluse.
La momentul actual putem afirma că fenomenul terorismului reprezintă un factor, pe
care fiecare stat trebuie să îl ia în considerare , atât în politica sa internă, cât și în cea externă.
Actualmente, terorismul este favorizat și de progresul tehnic specific epocii contemporane, mai
ales de dezvoltarea mijloacelor de legătură și telecomunicații, de performanțele tehnologice în
domeniile înarmării, tehnicii militare și substanțelor explozibile.

39 http://www.revista.forter.ro/2009_1_t/04 -to/09.htm

Mobilitatea vieții contemporane înlesnește, de asemenea, în mod substanția l activitatea
teroriștilor, permiițâ ndu-le organizarea operațiunilor în orice colț al planetei și, practic, în
deplină securitate. în perioada care a trecut au fost comise acțiuni teroriste, îndreptate împotriva
șefilor de stat, de guvern sau a altor oameni politici, instituții ori împotriva unor grupuri de
persoane refugiate pe teritoriul unor state străine.
Dacă asemenea tipuri de acțiuni sunt realizate cu ajutorul, încuviințarea sau știința altor
state, aceste acte pot fi definite ca fiind o formă a terorism ul de stat. Conducerile statelor care
practi că terorismul poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac și
pentru consecințele care se pot declanșa, dar se fac vinovate și de violarea dreptului
internațional. Specialiștii domeniului juridic sunt de părere că acțiunile teroriste sunt îndreptate
împotriva ordinii juridice interne din statele respec tive, dar ele constituie în același timp, și o
infracțiune internațională. Î n fața unui asemenea pe ricol care în secolul nostru a devenit un
adevărat flagel, statele au luat o atitudine fermă de respingere și pentru a putea reprima acest
flagel ele trebuie să devină o singură putere .
Mijlocul principal de combatere, la nivel internațional, a l terorismului îl constituie
numeroasele convenții încheiate și documente adoptate în acest scop.
Prin „Convenția pentru prevenirea și combaterea terorismului ”(Geneva, 1937 ), statele
s-au angajat să pedepsească vinovații atentatelor împotriva șefilor de stat și a altor persoane
care ocupă funcții în stat40; faptele c e pun în pericol mai multe vieți omenești; acte diversioniste
asupra bunurilor private și de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme și alte mij loace
teroriste; falsificarea și introducerea de pașapoarte și alte documente false; pregătirea de acte
teroriste. Este cunoscut faptul că, d upă terminarea celul de -al Doilea Război M ondial,
terorismul a cunoscut o extindere , dar și o agravare, mai ales, din cauza tentei politice ce i s -a
atribuit și a implicării unor state în asemenea acțiuni.
Prin urmare, a u fost adoptat e convenții care aveau drept obiective combaterea
terorismului41 practicat contra șefilor de stat și a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura
securitatea în domeniul navigației a eriene și a navigației maritime. Î n acest sens putem
menționa convenți i precum: „Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva
persoanelor protejate pe plan internațional, inclusiv agenții diplomatici” ce a fost adoptată de
Adunarea Generală ONU în anul 1973.

40 „Convenția pentru prevenirea și combaterea terorismului” (Geneva, 1937).
41„Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internațional, inclusiv
agenții diplomatici”, 1973

Secțiunea III.2. Politici pentru combaterea tero rismului

Întreaga concepție privind combaterea terorismului nu se mai referă, de ceva vreme, la
strategiile militare pe care statele au încercat să le dezvolte în acest sens, ci se bazează pe
strategiile geopolitice, strategii aflate în plin proces de mod ificare și modernizare.
Toate politicile ce stau la baza procesului de combatere a terorismului trebuie să aibă ca
punct de plecare cunoașterea profundă a ceea ce semnifică terorismul, în concretul său, și
măsurile de eradicare ce trebuie să fie adoptate la nivel global.
Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția
prin lege și printr -un sistem coerent de const rângeri și de acțiuni a cetățea nului, comunității,
proprietății, instituțiilor, statului și sistemelor de valori împotriv a actelor teroriste42.
Politicile de combatere a flagelului terorist vizează mai multe aspecte importante ale
acestuia așa cum sunt informările corecte asupra activităților, persoanelor, organizațiilor și
instituțiilor teroriste, a celor care sprijină sa u finanțează terorismului de orice fel,
supravegherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt bănuite că generează,
încurajează sau susțin terorismul, combaterea actelor terorist e de orice tip și distrugerea
rețelelor, organizațiilor43 și baz elor terorismului din toată lumea, oriunde ar fi localizate
acestea.
Pe baza tuturor deciziilor politice pe care un stat le adoptă trebuie să fie elaborată o
strategie complexă și adecvată pentru a putea lupta împotriva terorismului. Acest lucr u este
foarte dificil, întrucât terorismul nu este o acțiune strategică de mare amploare, ci un sistem de
acțiuni disparate, fără o coordonare unitară și fără doctrine, forțe și mijloace stabile,
identificabile, împotriva cărora să se poate acționa prin mi jloace legale și prin structuri
constituite și deprinse cu astfel de activități.
O strategie antiteroristă trebuie să aibă în vede re, pe lângă celelalte componen te foarte
importante (identificarea amenințărilor și riscuri lor, concepția acțiunilor, p regătirea și
structurarea forțelor și a mijloacelor, amploarea și specificul operațiunilor), și cucerirea și
menținerea inițiativei strategice.
Acest lucru va fi foarte greu, întrucât terorismul se bazează tocmai pe surprinderea
tactică, adică pe acțiunile neașteptate , dar prima condiție a reușitei unei acțiuni de nivel
strategic este să se dețină inițiativa strategică.
Acțiunea prin surprindere, spectaculoasă, violentă și puternic mediatizată este punctul

42 https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf
43 Idem46

forte al terorismului, dar și punct ul lui cel mai sensibil și, în anumite privințe, cel mai
vulnerabil.
Convențiile încheiate și celelalte documente i nternaționale au avut toată gri ja să deceleze între
actele teroriste – care au fost considerate acț iuni ale unor extre miști pentr u a obține unele
avantaje: bani, eliberarea unor camarazi etc. – și acțiunile cu conotație politică. Se dorea să nu
se amestece lupta pentru libertăți democratice (îndeosebi din țările care, pe vremea aceea, erau
comuniste și din țările lumii a treia) și m ișcările teroriste care, în viziunea legiuitorului
internațional, erau altceva.
Fiind un fenomen politic, o expresie a disfuncționalității sociale, terorismul44 acționează
în acest spațiu, lovind în tot ce înseamnă ordine, organizare, autoritate și va -lori democratice.
Terorismul nu este doar un fenomen cu cauze aleatoare, cum s -a crezut multă vreme.
Combaterea terorismului nu este o problemă militară, ci, în primul rând, una politică.
Decizia pentru organizarea unei cruciade antiteroriste trebuie luată – și a fost luată – de
conducerea politică a Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene, a Alianței Nord –
Atlantice, precum și de organismele internaționale destinate să asigure protecția națiunilor, să
prevină războiul și să organizeze și gestioneze bunele relații dintre ele.
Politicile pentru combaterea acestui fenomen trebuie să se bazeze pe cunoașterea lui și
să vizeze eradicarea cauzelor care -l genere ază.
Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția
prin lege și printr -un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni a cetățeanului, comunității,
proprietății, instituțiilor, statului și sistemelor de v alori împotriva actelor teroriste.
Toate politicile antiteroriste trebuie să vizeze: informarea corectă asupra activităților,
persoanelor, organizațiilor și instituțiilor teroriste, a celor care sprijină sau finanțează
terorismului de orice fel; suprave gherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt
bănuite că generează, încurajează sau susțin terorismul; prevenirea oricăror acțiuni de tip
terorist; distrugerea rețelelor, organizațiilor și bazelor terorismului din toată lumea, oriunde ar
fi ele.
S-a dovedit deja că terorismul poate fi considerat un război de tip asimetric. În acest
caz, el trebuie definit ca atare de dreptul internațional, de dreptul păcii și al războiului și tratat
ca atare. Cu alte cuvinte, toate structuril e internaționale, începând cu ONU și continuând cu
cele regionale și toate statele, trebuie să se implice în combaterea terorismului în primul rând
prin mijloacele societății civile, legislație, mijloace economice și financiare, politici, sisteme
prevențio nale, educație, cultură și, la nevoie, prin folosirea forței.

44 Ibidem46

Secțiunea I II.3. Amenințări și riscuri teroriste la adresa României

Transformările mediului de securitate au fost marcate de începutul secolului al XXI -lea,
iar momentul care reprezintă reper ul în istoria lumii referitoare la securitate, în mod evident,
potrivit opiniilor multor specialiști, a fost atacul terorist de la New York din 11 septembrie
2001.
De la acest eveniment, mondializarea interesului de securitate, adică de globalizare a
securității, a căpătat o importanță vizibil crescută, dar și noi abordări la nivelul tuturor
organismelor internaționale45. Din pe rspectiva unui mediu internațio nal de securitate
caracterizat de o complexitate crescândă, comunitatea internațio nală nu pare a fi în prezent
amenințată de con -flicte de tip c lasic, constând în atacuri arma te pe scară largă, în schimb o
serie de alte noi amenințări se profilează la orizont, fiecare dintre ele fiind greu predictibile și
relativ difuze, ceea ce le face , într -un fel, mult mai greu de contracarat, în condițiile unei
ștergeri a granițelor, dintre amenințările cu caracter intern și cele cu caracter extern.
Riscurile, pericolele și amenințările au fost perm anent prezente în relațiile din tre
oameni. Mai mult ca atât, pe parcurs, acestea și -au perfecționat formele și meto dele specifice și
s-au aflat la baza cauzelor nenumăratelor stări conflictuale care au umbrit evoluția societății
omenești.
Toate aceste vulnerabilități sunt clasificate în depend ență de probabilitatea și timpul
producerii, precum și nemijlocit de impac -tul acestora asupra securității, fiind aranjate în
următoarea ordine, de la inferior la superior: risc; pericol; amenințare46.
Amenințările, conform anumitor autori, pot fi defini te în raport cu riscurile, ca fiind, de
fapt, factori de risc ce evoluează către concret, către existența reală, iar într -un anumit context
sau mediu favorabil, capătă direcție și intenție47 .
Din perspectiva teoretică, acești factori de risc, ce produc un impact asupra sistemului
de securitate, pot fi clasificați în funcție de domeniile de activitate, entitățile comunitare și
religioase, aria geografică, de timp, volum, importanță, interes, gravitate și probabilitate.

45 http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/179/178
46 Alexandrescu G. Amenințări la adresa securității. București: Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2004.
47 Dolghin N. Riscuri și amenințări la adresa securității României. Actualitate și perspecti -vă. București: Ed.
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2004 .

STUDIU DE CAZ

„Prevenirea ș i combaterea terorismului în România ”

Strategia națională de apărare a României este expresia concretă a acestei viziuni. O
Românie puternică în Europa și în lume exprimă cel mai clar obiectivul final al Strategiei și
definește profilul pe care țara noastră și -l construiește pentru următorii c inci ani și, implicit, pe
termen lung. O Românie puternică în Europa și în lume înseamnă în primul rând un stat care
asigură securitatea cetățenilor săi oriunde s -ar afla ei. Această declarație include o multitudine
de aspecte. A asigura securitatea cetățe nilor începe prin a -i respecta la ei acasă, a le proteja
drepturile și libertățile în țară și în străinătate, a pune efectiv instituțiile în serviciul
cetățeanului, așa cum le este menirea, și continuă cu o dimensiune cât se poate de practică ‐ a le
oferi securitate în comunitățile lor, precum și garanții juridice și protecție diplomatică în afara
granițelor. Acest scop poate fi atins doar prin conectarea permanentă la realitate, prin evaluarea
continuă a stării de fapt și prin înțelegerea fenom enelor și provocărilor ce caracterizează
actualul context.
Prin urmare, România puternică este un stat care își va dezvolta capacitatea de a opera
eficient și pragmatic într ‐o paradigmă schimbată, care știe să răspundă la noile realități și care
poate anticipa evoluțiile din mediul de securitate.
Recunoașterea schimbărilor care s -au produs în ultimii ani în plan geopolitic reprezintă
un prim pas necesar pentru a construi o Strategie bine ancorată în realitate și care identifică cele
mai pot rivite direcții de acțiune.
În al doilea rând, o Românie puternică își apără valorile, interesele și simbolurile care o
definesc, bunurile naționale și resursele naturale, precum și instituțiile care o reprezintă.
Prioritate trebuie acordată educa ției și sănătății, protejării patrimoniului, mediului înconjurător,
dar și susținerii domeniilor de excelență.
Ne aflăm la mai bine de 10 ani de la aderarea României la NATO și la 8 ani de la
intrarea țării noastre în Uniunea Europeană ca membru cu drepturi depline. Drumul parcurs de
la aceste momente până astăzi se cuvine a fi recunoscut și apreciat.
România s ‐a schimbat în această perioadă, iar Strategia națională de apărare vine să
reafirme, în cel mai responsabil mod, caracterul ireversibil a l acestui parcurs și al
angajamentelor pe care el le presupune. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii,
apartenența la NATO și la Uniunea Europeană sunt fundamentele politicii noastre externe.

Construcția României puternice este strâns leg ată de acestea.
Strategia națională de apărare a României ține de atribuțiile Președintelui României. Acest
document nu este și nu trebuie să fie un act de voință al unei persoane, fie ea învestită cu funcția cea mai
înaltă în stat, nici al câtorva inst ituții.
Strategia națională de apărare a țării este mai mult decât atât. Ea își propune să răspundă unor
nevoi și așteptări ale societății și privește fiecare cetățean, societatea în ansamblu, precum și instituțiile
statului. Elaborarea ei a impl icat un proces de consultare cu specialiști, cu factori politici, cu
reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai mediului academic și a i societății civile.
Convingerea mea a fost întotdeauna aceea că politica în domeniul securității națion ale, în toate
componentele ei, trebuie să facă obiectul unui dialog și consens al societății românești.
Ca țară europeană, membră a Uniunii Europene și a NATO, România este un stat de
drept, democratic și social, împărtășind aceleași valori ca și celela lte state membre: demnitatea
umană, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și
puralismul, egalitatea în fața legii.
Strategia se bazează pe respectarea următoarelor principii:
 continuitatea , principiu ce derivă din necesitatea coerenței politicilor în baza cărora
România își construiește viitorul și se integrează în comunitatea europeană și euroatlantică.
Astfel, menținerea viziunii și a direcțiilor de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene
și al part eneriatelor strategice, îndeosebi al celui cu SUA, este în măsură să asigure
României condițiile necesare sporirii capacității de prevenire a conflictelor, de gestionare a
crizelor și de creștere a capacității operaționale de reacție Ia amenințări;
 predic tibilitatea , principiu ce privește elaborarea și implementarea politicilor de securitate
națională la nivel intern, cât și în planul politicii externe, cu respectarea imperativului
conectării ferme și ireversibile la principiile, mecanismele și procedurile de consultare, de
decizie și de planificare aliate în scopul sporirii contribuției României Ia apărarea colectivă;
 legalitatea , principiu care implică îndeplinirea cu bună‐credință a obligațiilor asumate de
România în plan național, european și internați onal atunci când acționează pentru
asigurarea și garantarea apărării țării, a cetățenilor săi, a drepturilor fundamentale ale
acestora, precum și în direcția prevenirii riscurilor, combaterii amenințărilor și limitării
vulnerabilităților care le -ar putea p ericlita;
 proporționalitatea , principiu care vizează adecvarea mijloacelor de acțiune necesare
asigurării securității naționale la obiectivele stabilite și resursele alocate.

Pentru a asigura respectarea valorilor și principiilor enunțate, Strategia î și asumă un
caracter pragmatic și operațional prin încurajarea inițiativei și a efortului conjugat al instituțiilor
cu atribuții în implementarea politicilor de apărare și de securitate, precum și prin coordonarea
eficientă a acțiunilor acestora.
În definirea intereselor naționale de securitate, Strategia se raportează prioritar la
prevederile Constituției potrivit cărora România este stat național, suveran, independent și
indivizibil. De aici decurg firesc interesele naționale, inclusiv cele de se curitate, care vizează
promovarea și apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin care statul român își garantează
existența, identitatea, dezvoltarea și stabilitatea, în baza cărora își construiește viitorul și în
temeiul cărora participă la realiza rea securității internaționale.
În ciuda tuturor problemelor de eficiență, reacțiile statelor vestice la adresa atacurilor
teroriste din ultimii ani s -au încadrat de cele mai multe ori în categoria măsurilor „tradiționale”,
fiind cel mai adesea subst anțiale în termeni de costuri și de d esign instituțional.
Astfel, în urma evenimentelor emblematice din anul 2001 ce au pus stăpânire pe Statele
Unite ale Americii , primele reacții au venit din partea Marii Britanii și a Franței, ultima
asumându -și o c reștere semnificativă a bugetului de apărare, din care o cotă însemnată a revenit
jandarmeriei pentru menținerea ordinii publice și combate rea terorismului intern.
Prezența Franței în gestionarea mediului internațional de securitate a devenit
semnificativă în zone considerate furnizoare de terorism. Atacurile din 2004 ce au avut loc la
Madrid și în 2005 în capitala Marii Britanii au condus la măsuri suplimentare de siguranță
printre care ridicarea bugetului de apărare la 2,6% din PIB (angajând încă aproximativ 10
miliarde de euro) și la transpunerea normativă a directivei europene privind reținerea datelor cu
caracter personal, normă declarată neconstituțională pentru încălcarea libertăților individuale de
mai multe state membre, printre care se numără Germania, Austria, Cehia, Bulgaria și R omânia
în mai multe rânduri precum și de CEJ.
În urma atacurilor din ianuarie 2015, președintele Hollande a anunțat o nouă cre ștere a
bugetului apărării cu patru miliarde de euro și permanentizarea patrulelor de supraveghere pe
teritoriul Franței, precum și măsuri de limitare a libertății de expresie . În plus, Franța anunță că
va înjumătăți numărul de disponibilizări planificate în Armată, că va crea mii de posturi noi în
Poliție și că va da posibilitatea primăriilor să doteze cu arme de foc polițiștii local i.
Măsuri le care vizează creșterea siguranței au fost anunțate recent și în Belgia, care a
impu s gradul maxim al stării de urgență și a anunțat o creștere a bugetului de apărare și
modificări ale constituției pentru a permite măsuri de siguranță suplimentare. Măsuri similare
sunt luate și de state care nu au o legătură directă cu atacurile de la Par is. Marea Britanie ia

decizii de supraveghere suplimentară a granițelor și locațiilor strategice, anunțând și că va
achiziționa noi echipamente militare și va crește cheltuielile antiterorism cu 30% în următorul
deceniu. Suedia declară, de asemenea, grad maxim de alertă. Decizii similare sunt luate și în
Olanda.
În SUA, directorul CIA, John Brennan, a criticat dur o serie de modificări minore
promovate de președintele Obama pentru a face mai transparentă activitatea de supraveghere
desfășurată de serviciile secrete. Brennan susține că, în contextul post -Paris, este nevoie de mai
multe mijloace de supraveghere, nu de mai puține. Dezbaterea este amplificată de atitudinea
rigidă a republi canilor față de migrație, dar și de cazurile repetate de atacuri cu arme de foc în
locuri publice.
La nivel național nu putem discuta despre măsurile speciale de apărare a securității
cetățenilor, însă bugetul propus de noul Guvern pentru 2016 a adus majorări remarcabile
ale sumelor alocate pentru Ministerul Apărării (cu 16% mai mare decât suma pro pusă în 2015,
la rândul ei cu 8% în plus față de cea din 2014), și pentru Servicii: luate împreună, SRI, SIE,
STS și SPP au cu 22% mai mult decât suma propusă în 2015, la rândul ei cu 17% mai mare
decât cea din 2014.
Mare parte din atacurile ce a u lua t cu asalt țările europene în ultimii ani au vizat nu doar
distrugeri materiale, ci și destabilizarea sistemelor politice , dar și a piețelor financiare. Efectele
unor atacuri în România ar putea să fie substanțiale din cauza problemelor de funcționar e a
democrației, reflectate într -un nivel scăzut al încrederii în instituții, iar măsurile adoptate ar
trebui să țină cont prioritar de acest tip de vulnerabilitate. Mai mult, analizele atacurilor
transnaționale din ultimii ani au arătat că acestea sunt ma i probabile atunci când există un
potențial ridicat de destabilizare socială.
Ca urmare a celor precizate anterior aducem in prim – plan recomandarea a patru
categorii de măsuri care vizează reducerea șanselor de a avea atacuri si limitarea efecte lor
negative.
1. În primă instanță este necesară adoptarea unor măsuri de creștere a transparenței
instituțiilor cu atribuții de securitate națională. De asemenea, este important ca schimbările de
legislație cu implicații asupra securității naționale să a ibă loc în condiții ridicate de
transparență.
Un grad ridicat de transparență a instituțiilor publice este o condiție necesară pentru o
bună eficiență, iar instituțile cu atribuții de securitate nu fac excepție. Dimpotrivă, în cazul lor
transpar ența ar conduce la o utilizare mai bună a resurselor și ar preîntâmpina corupția și
derapajele nedemocratice.

O componentă importantă a reactualizării cadrului legislativ privind siguranța națională
trebuie să aibă în vedere controlul civil asupra serviciilor secrete. În orice democrație
consolidată sunt necesare deopotrivă existența unor servicii secrete suficient de puternice și
dotate cu resursele umane, financiare și tehnice necesare pentru îndeplinirea misiunilor, dar și
existența unor mecanis me de control din partea societății, care să prevină abuzurile și lipsa de
transparență în activitatea serviciilor.
Astfel, sunt de părere că regândirea întregului cadru legal cu privire la securitatea
națională trebuie să se axeze pe eficientizarea tuturor mecanismelor de control ce planează
asupra serviciilor secrete, prin includerea în proces a unor experți apolitici, parte a societății
civile. Aceștia pot fi incluși în comisiile parlamentare sau pot funcționa ca un corp independent ,
care se coordonează cu comisiile parlamentare de control, dar si cu Consiliul Suprem de
Apărare a Țării, și care pot acționa ca o punte între serviciile secrete și public, preluând
sesizările cetățenilor și înaintându -le factorilor de decizie sau, dacă e ste cazul, instanțelor.
Selecția acestor experți poate cădea în sarcina unor comitete mixte formate din parlamentari și
membri ai societății civile extinse și ar trebui să se desfășoare pe baze competitive, fiind
evaluate expertiza, activitatea din trecut și probitatea morală a celor care ar putea deveni
membri ai comisiei.
Existența unei astfel de comisii nu știrbește rolul Parlamentului, care rămâne principalul
for de control al activității serviciilor, în special prin intermediul comisiilor. Î n acest context,
însă, trebuie avute în vedere măsuri legislative conexe și acțiuni consecvente din partea
partidelor care să crească nivelul de competență și probitate morală al celor recrutați și apo i
propulsați în Parlament.
Nu în ultimul rând, problemele de etică și profesionalism tot mai frecvent asociate unor
structuri educaționale ale armatei și serviciilor arată că reformele în învățământul superior sunt
necesare și din perspectiva creșterii calității resurselor umane în instituții de siguranță
națională.
2. Este imperios necesară informarea populației cu privire la măsurile deja prevăzute de
cadrul legislativ, precum și iden tificarea unor mijloace care să asigure o mai bună
implementare a legislației în ceea ce privește cooperarea între instituții.
Cadrul legislativ deja existent prevede unele instrumente menite să prevină amenințările
prin intermediul cooperării și impli cării populației, însă acestea sunt prea puțin mediatizate.
Pe de altă parte, există protocoale formale similare de colaborare între instituții și pentru
alte amenințări la adresa siguranței cetățenilor, însă evenimente precum incendiul din Colectiv,

dar ș i intervențiile în cazul unor calamități precum inundațiile sau al blocajelor provocate de
ninsori ilustrează disfuncționalitățile care apar în implementarea lor.
3. Se impune adoptarea unor măsuri de îmbunătățire a mecanismelor de reprezentare
politică a cetățenilor pentru a reduce șansele de radicalizare ale unor categorii de cetățeni și
pentru a crește gradul de încredere în instituțiile politice cu atribuții privind siguranța națională.
Din perspectiva stabilității politice, a încurajării participării politice în România și a
separației puterilor în stat, sunt necesare măsuri de reformă constituțională și legislativă, menite
să crească nivelul de încredere al cetățenilor în instituțiile politice și să stimuleze implicarea
acestora. Instabilitatea polit ică, lipsa coeziunii sociale, lipsa încrederii în instituțiile statului sau
chiar pierderii legitimității statului în raport cu societatea sau cu grupuri din cadrul ei se numără
printre posibilele cauze care favorizează apariția terorismului „intern” sau a unor vulnerabilități
în fața terorismului transnațional.
Revizuirea Constituției trebuie să abordeze cât mai curând câ teva aspecte care țin de
funcționarea și relația dintre puterile statului. În primul rând, problema imunității parlamentare.
Felul în care este reglementată și utilizată acum reprezintă una dintre principalele cauze ale
încrederii scăzute a cetățenilor în Parlament. În al doilea rând, problema delegării legislative, de
la articolul 11548, pentru a stopa abuzului ordo nanțelor de urgență.
Acest abuz reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat. Concomitent,
mecanismele interne de luc ru ale Parlamentului trebuie eficientizate, pentru a limita tentația
Guvernului de a folosi aceste acte ca pe un mijloc de a grăbi implementarea unor prevederi
legale importante. De asemenea, trebuie avută în vedere și clarificarea mecanismelor de checks
and balances dintre Guvern, Parlament, Președinție, Justiție pentru a preveni crize politice
precum cea din iulie 2012, care generează neîncredere din partea cetățenilor și a comunității
internaționale.
Revizuirea Constituției ar constitui un pril ej bun pentru o dezbatere tranșantă pe tema
drepturilor minorităților și statului acestora, în special al minorității maghiare, ale cărei
solicitări au fost cel mai adesea considerate exagerate după 1990.
Revenind în zona mecanismelor generale de rep rezentare politică, legislația electorală
trebuie îmbunătățită pentru a crește gradul de transparență al alegerilor organizate în România,
prin îmbunătățirea procedurilor de organizare a alegerilor, de numărare a voturilor și prin
accesul neîngrădit al obs ervatorilor în fiecare m oment al procesului.
4. România trebuie să fie parte a efortului internațional de remediere a surselor prime ale
terorismului. Schimbul rapid de informații între țări cu privire la persoanele suspecte și
cooperarea în identi ficarea surselor de finanțare a teroriștilor și eliminarea lor sunt mijloacele

48 Constituția României

cele mai eficiente de limitare a atacurilor de amploare.
Este important ca Romania să continue să își satisfacă angajamentele internaționale în
spiritul loialității și al prudenței. Fiind un fenomen global, terorismul este în măsură să afecteze
țara noastră chiar dacă pericolele imediate sunt reduse.
Astfel, mai mulți cetățeni români au fost uciși în atentatele majore din Europa din
ultimii zece ani, iar fenomenul criminalității organizate transnaționale, unul dintre factorii
favorizanți ai terorismului, presupune cooperarea acti vă între statele europene.
Dar, în același timp, Rom ânia trebuie să urmărească un echilibru între angajamente și
suveranitatea națională – suveranitatea de a -și stabili prioritățile și de a acționa conform
nevoilor interne și geostrategice.
De aceea, considerăm că trebuie acordată atenția care se c uvine fiecărui tip de
amenințare. Transparența și consultarea largă este importantă și din acest punct de vedere, în
vederea găsirii celor mai bune căi de abordare a amenințărilor și de implementare a unor
demersuri internaționale.
În același timp , este de dorit ca România să își contureze mai clar ambițiile de actor
regional. România ocupă o pozitie strategică și contextul geopolitic și confluența de
problematici din această zonă evidențiază acest lucru. Este stat de frontieră al UE și se află
acum în proximitatea unor conflicte importante: în Ucraina, Siria și situația destabilizată din
Turcia.
Din perspectiva fenomenului terorist și în contextul intenției de sporire a securității
frontierelor externe ale UE, România devine un actor re gional important, gestionând o frontieră
largă și în proximitatea multor conflicte.
Prin urmare, România ar trebui să își asume acest rol în mod activ și să influențeze
politicile europene, mai ales acum, când se fac demersuri de regândire a modali tății de acțiune
împotriva fenomenului terorist la nivel internațional.

Concluzii

De-a lungul timpului s -a constatat faptul că, siguranța statelor și implicit a cetățenilor
săi a fost pusă în pericolul prin diverse modalități. Însă, în ultimii ani starea de teamă și
sentimentul de a fi mereu în gardă a cuprins întreg mapamondul, iar ace st lucru se datorează
teorismului și a tot ceea ce presupene acesta.
Procesul de globalizare, pe de o parte, amplifică mobilitatea si posibilitățile de
manifestare a terorismului, pe de altă parte, acest fenomen creează o motivație nouă
solidarizării la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a acestui
flagel. În literatura de specialitate s -a stabilit faptul că t erorismul este un fenomen complex
diferit față de ceea ce presupunde un război, ce trebuie să fie studiat și aprofunda t pentru a -i
întelege în primul rând mecanismul de funcționare, iar ulterior pentru a putea fi eradicat.
Acesta a devenit din ce în c e mai mult un instrument politic având drept armă principală
omul, în diferitele sale stări, utilizând o strategie a acțiun ilor de tip rapid care, însumate, redau
imaginea unui război -mozaic.
Flagelul terorist se recunoaște prin faptul că lovește prin surprindere, de regulă, în
punctele vulnerabile, astfel încât să ucidă, să distrugă și să înspăimânte, să creeze efecte
spectaculoase și o atmosferă de infern și mizerie umană, dusă până la abject și insuportabil.
Cercetătorii și nu numai sunt de părere că terorismul nu se justifică si nu se poate
justifica în nici un fel, întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situații
strategice – asa cum se prezintă, în general războiul –, nici ca o simplă reacție de răzbunare
împotriva unui dusman pe care nu -l poți lovi altfel,ci ca o agresiune intempestivă si criminală
împotriva ființei umane, a civilizație i si sistemelor de valori.
Având la bază violența, t erorismul nu a semănat teamă numai printre cetățeni, dar și la
nivelul conducerii statelor au apărut întrebări legate de modalitățile prin care poate fi stopat
acest act.
Teororismul a prod us mutații în strategia de securitate a statelor si organizațiilor de tip
militar (NATO), determinând schimbarea concepției privind poziția si rolul instituțiilor statului
față de acest fenomen cu grad mare de risc si pericol social. A impus chiar o regând ire a
conținutului interesului național si a modalităților sale de promovare si apărare, fiind de fapt o
reactivare si generalizare a realismului politic de tip american.
Pe langă aceste strategii de apărare ce trebuiau întărite, t erorismul a devenit s i un pretext
al marilor puteri de a -si disputa zonele de influență geopolitică, iar terorismul tradițional tinde
să se transforme într -un terorism de stat.

Propuneri de „Lege – Ferenda ”

1. Pentru realizarea unui plan bine structurat ce are drept obiectiv apărarea statelor
membre ale Uiunii Europene împotriva a tot ceea ce presupune terorismul este necesar
ca între Guvernele acestor state să existe o comunicare permanentă prin adoptarea de
convenții prin care să fie stabilite modalități concr ete de eradicare a atacurilor teroriste
ce au pus stăpânire pe întreaga Europa.

2. La nivel național, fiecare stat trebuie să aibă stabilit un plan de acțiune în situația în care
apar informatii conform carora sunt pregătite sau în curs de pregătire acte te roriste ce
vizează punerea în pericol a cetațenilor.

3. La nivel internațional trebuie să existe o cooperare strânsa între state pentru a oferi
ajutor victimelor rezultate în urma activitatilor teroriste ce au fost defășurate în diferite
state precum Franța .

4. La nivel național și internațional trebuie să fie consolidată o politică unanim acceptată
care să înăsprească regulile de achiziționare și deținere a armelor de foc de către
teroriști.

Bibliografie

A. Lucrări de specialitate

1. Victor Duculescu, "Protecția juridică a drepturilor omului", Editura. Lumina Lex,
București, 1998.
2. Terorismul -istorie,forme,combatere -Culegere de studii,Editura Omega, București, 2001.
3. Cristian Jura, „Terorismul internațional” , Editura All Beck, Bu curești, 2004.
4. Paul Wilkinson, "Political Terrorisme", London, Heinemann, 1974.
5. Gheorghe Arăvădoaice, Dumitru Iliescu, Dan Niță,” –
TERORISM,ANTITERORISM,CONTRATERORISM , Editura Antet, București,1997
6. Alexandrescu G. Amenințări la adresa securităț ii. București: Ed. Universității Naționale
de Apărare „Carol I”, 2004.
7. Dolghin N. Riscuri și amenințări la adresa securității Rom âniei. Actualitate și
perspecti vă. București: Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2004.
8. D. Frăsine anu. Geopolitica , Fundația Ro -mână de Mâine, București, 2007 .
9. M. Țăranu. Geopolitica , în Concepte și teorii social -politice . Iași, Institutul European,
2011.
10. A. Burian. Geopolitica lumii contemporane . Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2003.
11. Hlihor, Constantin. Geopolitica și Geostrategia în analiza relaților internaționale contemporane
–considerații teoretice și metodologice, București: Editura Universității Nationale de Apărare
“Carol I”, 2005 .
12. Lucien, Poirier Strategie theorique, Paris: Economica, 1998.
13. Olimpiu Manuel GLODARENCO, Elemente de geopolitică și geostrategie,
Editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2007, pg.16.
14. Pușcaș, Vasile, Relații internaționale”Tr ansnaționale”,Cluj Napoca, Editura, Eikon, 2007.

B. Surse informatice

1. dexonline.ro/definiție/teroare
2. https://intelligence.sri.ro/despre -terorism/

3. https://www.geopolitic.ro/586/corelatia -aparare -nationala -aparare -colectiva/
4. http://www.revista.forter.ro/2009_1_t/04 -to/09.htm
5. https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf

6. http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/17 9/178
7. https://www.democracycenter.ro/romana/publicatii/analize -si-opinii/cum -pot-serviciile –
secrete -si-transparenta -sa-incapa -aceeasi -fraza -miza -controlului -civil-al-serviciilor –
pentru -consolidarea -dem
8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Geopolitic%C4%83
9. https://archive.org/details/derstaatalsleben00kjeluoft Der Staat als Lebensform, 1917

C. Lucrări naționale și internaționale

1. Constituția României
2. Conferința de la Haga din 1933.
3. Conferința de la Copenhaga din 1935.
4. Convenția pentru preveni rea și pedepsirea terorismului adoptată la data 16.05.2005.
5. Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului, 1937.
6. Convenția pentru prevenirea și combaterea terorismului, Geneva, 1937.
7. Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe
plan internațional, inclusiv agenții diplomatici, 1973
8. Legea nr.535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
9. "U.S. News and World Report", 4 mai 1987.