Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA ABSOLVENT: BODALE DORIN 2008 UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAȘI FACULTATEA DE DREPT FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI… [609830]

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA
ABSOLVENT: [anonimizat]

2008
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA
ABSOLVENT: [anonimizat]

2008
CUPRINS
CONSIDERAȚII PRELIMINARE ………………………………………………………………………….. 6
CAPITOLUL II …………………………………………………………………………………………………… 12
NOȚIUNEA, TRĂSĂTURILE ȘI DEFINIȚIA FUNCȚIEI PUBLICE ……………………… 12
2. 1 NOȚIUNEA DE FUNCȚIE PUBLICĂ ……………………………………………………………. 12
2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCȚIEI PUBLICE ………………………………………………………….. 14
2. 3 DEFINIȚIA FUNCȚIEI PUBLICE …………………………………………………………………. 14
CAPITOLUL III …………………………………………………………………………………………………. 16
FUNCȚIONARUL PUBLIC ………………………………………………………………………………… 16
3. 1 NOȚIUNEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI ………………………………… 16
3. 2 CATEGORII DE FUNCȚII PUBLICE ȘI DE FUNCȚIONARI PUBLICI …………… 18
3. 3 CONSIDERAȚII GENERALE NECESARE PENTRU OCUPAREA FUNCȚIILOR
PUBLICE …………………………………………………………………………………………………………… 21
CAPITOLUL IV …………………………………………………………………………………………………. 24
REGLEMENTAREA FUNCȚIEI PUBLICE ȘI A FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN
STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………………………………………………………… 24
4. 1 CONSIDERAȚII GENERALE ………………………………………………………………………. 24
4. 2 RECRUTAREA ȘI PROMOVAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI ……………….. 28
4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI. ORGANIZAREA ȘI
DESFĂȘURAREA CONCURSURILOR ………………………………………………………………. 28
4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCȚIONARII DEBUTANȚI ………………………….. 33

4. 2. 3 EVALUAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEBUTANȚI ………………………. 34
4. 2. 4 DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE SPECIFICE FUNCȚIONARILOR PUBLICI
DEBUTANȚI ……………………………………………………………………………………………………… 37
4. 2. 5 NUMIREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI …………………………….. 38
4. 2. 6 EVALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE INDIVIDUALE ALE
FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI ………………………………………………………… 39
4. 2. 7 PROMOVAREA ȘI AVANSAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI ……………… 42
4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ȘI INCOMPATIBILITĂȚILE FUNCȚIEI
PUBLICE …………………………………………………………………………………………………………… 44
4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE ………………………………………………………………….. 44
4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCȚIEI PUBLICE ………………………………………… 47
4. 4 DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC ………………….. 48
4. 4. 1 DREPTURILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI …………………………………………… 48
4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………………………………………… 54
4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………………………. 57
4. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………….. 57
4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
………………………………………………………………………………………………………………………….. 61
4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………………………. 62
4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI …………………….. 64
4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE
SERVICIU PUBLIC ……………………………………………………………………………………………. 65
4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC ………………………. 65

4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU ………………………………………… 70
4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC. MODALITĂȚI DE
ÎNCETARE ………………………………………………………………………………………………………… 73
4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCȚIONARILOR PUB LICI. CORPUL DE REZERVĂ
………………………………………………………………………………………………………………………….. 77
CAPITOLUL V ………………………………………………………………………………………………….. 80
MANAGEMENTUL FUNCȚIILOR PUBLICE ȘI AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI
………………………………………………………………………………………………………………………….. 80
5. 1 AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ……………………………. 80
5. 2 COMISIILE PARITARE ……………………………………………………………………………….. 84
5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ȘI REGISTRUL DE EVIDENȚĂ A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI ……………………………………………………………………………. 89
CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………. 98
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………….. 101

Capitolul I
CONSIDERAȚII PRELIMINARE
Existența statului, înțeles sintetic ca putere organizată asupra unei populații, pe
un anumit teritoriu, a presupus, încă din momentele sale de început, o continuă adaptare
la dinamica vieții economice, sociale și politice. Răspunsurile pe care statul le-a oferit
cerințelor venite în număr tot mai mare din partea societății s-au concretizat în creșterea
volumului și a complexității funcțiilor sale, în multiplicarea atribuțiilor autorităților și
organelor sale. Pe bună dreptate, Mircea Djuvara considera că „realitatea cea mai
puternică și cea mai interesantă în drept, cea mai pasionantă de studiat este statul“1.
Potrivit teoriei separației puterilor în stat, funcțiile pe care statul le dobândește
în asigurarea suveranității sale, funcția legislativă, funcția executivă și funcția
judecătorească nu pot fi realizate decât prin exercitarea lor de către puteri independente,
reprezentate la nivel politico-juridic de organe corespunzătoare.
Pentru realizarea acestor funcții ale statului se înființează servicii publice, care,
la rândul lor, sunt înzestrate cu funcții publice – atribuții, competențe și răspunderi
specifice sarcinilor pe care acestea le realizează în scopul satisfacerii intereselor generale
ale societății2.
La nivel european au existăt puternice preocupări pentru reglementarea funcției
publice, fără a se confunda tradițiile privitoare la funcția publică cu apariția unui statut
1 Djuvara, M., Teoria generală a dreptului , București, vol. II, 1930, p. 162 Prisăcaru, V., Funcționarii publici, București Editura All Beck, 2004, p. 22

general. Funcția publică există cu siguranță cu mult înainte de a fi adoptat, în premieră
europeană, un statut general al funcției publice, în Spania anului 1852.
În România, reglementarea funcției publice, în sensul modern al accepțiunii, a
fost realizată prima dată de Regulamentele Organice. Urmează cronologic, prevederi ale
Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris și ale Legii electorale din timpul lui Cuza,
precum și cele ale Constituției din 1866, pentru ca abia prin Constituția din 1923 să se
considere oportun momentul adoptării unui statut al funcționarilor publici, concretizat
prin Legea din 19 iunie 1923, în vigoare până în 1940. Evoluția ulterioară a
reglementărilor în materie a fost determinată de cursul evenimentelor care au îndepărtat
societatea românească de pe calea unei democrații autentice. Un moment relevant în
scurta prezentare a istoricului reglementării funcției publice este adoptarea Constituției
României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a Statutului
funcționarului public, prin Legea nr. 188/1999.
Doctrina juridică nu a avut și nu are un punct de vedere unitar asupra
problematicii funcției publice, cu atât mai mult cu cât reglementările în materie diferă în
funcție de perioada istorică și de realitatea statală la care ne raportăm uneori, aceste
reglementări nefiind altceva decât un instrument de impunere a unor concepții politice.
Asupra naturii juridice a funcției publice s-au exprimat diferite puncte de
vedere, cele mai semnificative fiind cele constituite în teoria situației contractuale și în
teoria statului legal. Prima teorie a încercat definirea funcției publice fie prin intermediul
unor instituții de drept civil (contractul de mandat), fie prin intermediul unor instituții de
drept administrativ (contractul administrativ). Mai recent, s-a făcut apel la instituții ale
dreptului muncii (contractul individual de muncă) pentru a explica natura juridică a
funcției publice. Cea de-a doua teorie importantă infirmă caracterul contractual al funcției
publice și o înțelege ca pe un statut legal, instituit printr-un act de autoritate, concepție
care, așa cum vom arăta, este preluată și de legiuitorul nostru constituant.
Dintr-o asemenea perspectivă, definirea funcției publice nu pare a fi o sarcină
prea ușoară. În doctrina interbelică, funcția publică a fost înțeleasă ca fiind „complexul
de puteri și competențe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în
vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulți), persoană fizică

care, executând puterile în limitele competenței, urmărește realizarea scopului pentru
care a fost creată funcțiunea“3.
Într-o definiție mai recentă, funcția publică este considerată „situația juridică a
persoanei fizice – învestită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități
publice – ce constă în ansamblul drepturilor și obligaților care formează conținutul
juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit“4.
Prezentarea a două dintre definițiile de referință în materie nu a avut pretenția de
epuizare a posibilelor perspective de analiză a noțiunii de funcție publică, cu atât mai
mult cu cât potrivit definiției legale, întâlnită în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarului public, art. 3 și în actele normative care își au temeiul în această Lege,
funcția publică este ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea și
instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.
După o scurtă prezentare a istoricului reglementării funcției publice și a
principalelor probleme care au fost ridicate de către doctrina juridică în ceea ce privește
natura juridică și definirea noțiunii de funcție publică, vom încerca în cele ce urmează să
oferim un punct de vedere asupra semnificației unor prevederi ale Constituției României
în legătură cu funcția publică.
Cele mai importante prevederi ale Constituției privind funcția publică se
întâlnesc în art. 16 alin. (3) și art. 73 alin. (3) lit. j). În art. 16 din Constituția României
din 1991, modificată în 2003, se consacră principiul potrivit căruia funcțiile și demnitățile
publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condițiile legii, de către persoanele care au
cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între
femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
Prin legea de revizuire a Constituției a fost eliminată condiția de avea numai
cetățenia română pentru ocuparea unei demnități sau funcții publice, fiind așadar posibilă
ocuparea de funcții publice și de către persoanele care au dublă cetățenie, fapt mai
apropiat de spiritul reglementărilor europene5.
3 Negulescu, P., Tratat de drept administrativ. Principii generale , vol. I, Institutul de Arte Grafice
București, 1934, p. 5224 Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ , vol. I, București, Editura All Beck, 2001, p. 5545 Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I., Tănăsescu, S., Constituția României revizuită, comentarii
și explicații, București, Editura All Beck, 2004

Art. 73 alin. (3) din Constituție, care statuează categoriile de legi pe care le
adoptă Parlamentul, în enumerarea tuturor domeniilor care sunt reglementate prin lege
organică, menționează statutul funcționarilor publici la litera j) și, separat, la lit. p)
regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială.
Semnificația acestei prevederi este diferențierea între regimul statutar al
funcționarilor publici și regimul contractual al celorlalte categorii de salariați, pentru că,
în concepția legiuitorului constituant român, funcționarul public aparține ramurii
dreptului public, deosebindu-se fundamental de salariat. Totodată prin faptul că domeniul
de reglementare a statutului funcționarului public este cel al legii organice, este subliniată
și importanța deosebită pe care funcția publică și funcționarul public le au în sistemul
constituțional și legal.
O discuție interesantă este legată de determinarea funcțiilor publice și implicit a
categoriilor de funcționari publici. Interpretarea art. 40 alin (3) și art. 54 alin. (2) din
Constituție, în coroborare cu prevederile altor articole din Constituție care fac referire la
alte categorii de funcții publice, ne îndreptățesc să considerăm că au calitatea de
funcționari publici nu doar persoanele care ocupă o funcție publică în autoritățile sau
organele administrației publice, ci și judecătorii Curții Constituționale, magistrații,
cadrele active ale armatei, polițiștii, personalul didactic (din învățământul de stat),
personalul vamal, personalul silvic.
Categoriilor de funcționari amintite li se aplică prevederile unor legi speciale,
alături, desigur, de dispozițiile generale din materie ale Constituției și ale Statutului
funcționarului public.
Mai amintim faptul că funcția de demnitate publică, menționată de Constituție
în art. 16 alin. (3) nu presupune a fi exercitată de către un funcționar public, existând
diferențe semnificative între funcționarul public și demnitarul public (președintele
României, deputații și senatorii, miniștrii, președintele consiliului județean, consilierii
consiliului județean, prefectul, primarul, consilierii locali). Legea 188/1999 în art. 5 face
precizarea că persoanele numite sau alese în funcție de demnitatea publică nu intră sub
incidența dispozițiilor ei, iar un alt act normativ, Legea 154/1998, definește, în art. 3,
funcția de demnitate publică ca fiind acea funcție publică care se ocupă prin mandat
direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

Stadiul actual al evoluției legislației românești nu oferă o unitate de concepție
asupra problematicii funcției publice, impunându-se cu necesitate anumite modificări
pentru corelarea prevederilor diferitelor categorii de acte normative și pentru așezarea
acestora la temelia unor raporturi juridice viabile. Ne exprimăm speranța că evoluția
procesului integrării europene, pus uneori sub semnul incertitudinii, va însemna și o
reașezare a realităților juridice, a reconsiderării funcției publice.
Fiecare funcție publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor
funcțiilor publice le sunt comune următoarele:
•funcția publică reprezintă un complex de drepturi si obligații, care nu sunt
facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;
•de asemenea funcția publică are caracter de continuitate care decurge din
insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca
funcția publică nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata funcția insasi cu
realizarea ei;
•funcția publică nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este
rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care
exercita funcția;
•funcția publică este accesibila tuturor cetățenilor, in condițiile legii;
Asupra funcției publice există mai multe tipuri de conceptii pe care le au in
general, funcționarii. Funcția publică este vazuta ca:
•o meserie de contact cu publicul (funcțiile de ghiseu, funcțiile prin care se
realizeaza anumite prestatii in favoarea cetățenilor, funcțile prin care se exercita controlul
de vama, de bilete de tren etc.);
•o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, funcționarul nefiind intr-
un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia
trenurilor);
•mijloc de exprimare a autorității, funcție ce le da funcționarilor anumite
satisfactii;
•funcția publică este privita prin natura sa ca o funcție sociala; aceasta
implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa
de cauza publică.

Desi conținutul de funcție este foarte variat, se poate face, totusi, o clasificare a
lor; funcții de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director
general, sef birou si sef serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si funcții de execuție
(cu o sfera foarte larga in raport de pregatirea de specialitate a celor ce detin aceste
funcții, care nu au dreptul de decizie, ci doar caracter de prestatie).
Antonie Iorgovan6 face si o clasificare analitica a funcțiilor de conducere si a
celor de execuție si anume:
•funcții care presupun toate elementele conducerii, sau numai ale unora
dintre acestea;
•funcții prevazute numai in Constitutie (demnitari si anumite funcții
eligibile), funcții prevazute in Statutul funcționarilor publici, respectiv in statute speciale
pentru unele sectoare ori organe;
•funcții de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la nivelul
organelor interne si la nivelul compartimentelor;
•funcții de conducere cu o natura exclusiv administrative (ministru, director
general, director, rector, etc) si funcții de conducere de specialitate (director ethnic,
inginer sef, contabil sef,)
•funcții de conducere retribuite si neretribuite;
•funcții de execuție pur administrative si funcții de specialitate;
•funcții de execuție civila, respectiv cu caracter militar;
•funcții de execuție care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe baza de
alegeri;
•funcții de execuție potrivit Statului funcționarilor publici si funcții
precizate prin statutele speciale.
6 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol. I, București, Editura All Beck, 2001, p. 125

Capitolul II
NOȚIUNEA, TRĂSĂTURILE ȘI DEFINIȚIA FUNCȚIEI
PUBLICE
2. 1 NOȚIUNEA DE FUNCȚIE PUBLICĂ
Tradițional, noțiunea de funcție publică reprezintă noțiunea fundamentală a
dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate, organ
etc.7
Funcția publică apare ca o grupare de atribuții și de competențe în scopul de a
satisface anumite interese generale, întru-cât orice putere socială se legitimează numai
prin finalitatea sa de interes public, neputându-se admite ca ea să fie folosită în scopuri
personale. 8 Ea reprezintă „complexul drepturilor și obligațiilor de interes general,
stabilite potrivit legii în scopul realizării competenței unei autorități de către persoane
legal investite.”9
Constituția României, republicătă, face referire la funcția publică în art. 16, alin.
(3), precizând că Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în
condițiile legii, de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară , iar în
art. 73, alin 3, lit. j), se stabilește ca prin lege organică să fioe reglementat statutul
funcționarilor publici.
În literatura actuală de specialitate, se afirmă că adoptarea Legii privind Statutul
funcționarilor publici,10 se constituie într-unul din evenimentele legislative de răscruce
ale perioadei post-decembriste în ceea ce privește organizarea administrației publice din
România. Însemnătatea momentului rezidă, mai cu seamă din necesitatea reglementării,
într-o manieră unitară și sistemtizată a unora din problematicile fundamentale ale statului
7 Antonie Iorgovan, p. 5078 ibidem9 Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Accent 2004, p. 43710 Legea nr. 188/1999, publicătă în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999

de drept, precum funcția și funcționarul public , prin detașarea pronunțată față de
concepțiile proprii dreptului muncii de tip contractualist .11
Statul reprezintă, fără îndoială, un pas important în afirmarea teoretică și
practică a unor instituții juridice ce se găsesc la temelia dreptului public, în special din
perspectiva cristalizării posibile a unei noi ramuri de drept public în România – dreptul
funcției publice.12
În acest context, sunt confirmate multe din așteptările doctinei,13 care avansat
încă de la primele demersuri legislative, schimbarea radicală a filisofiei Statutului, prin
definirea funcționarului public și a funcției publice, a principiilor care stau la baza
exercitării funcției publice, structurii carierei funcționarilor publici, dar, mai ales, prin
recunoașterea juridică a raportului de serviciu, născut și exercitat pe baza actului
administrativ de numire , care se stabilește pentru funcționarii publici deosebit de
raportul de muncă , derivat din contractul de muncă – fundamentul legislației muncii.14
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2, alin. (1) al Legii privind Statutul
funcționarilor publici, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și
responsabilităților stabilite, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de
putere piblică de către administrația publică centrală și locală .
Cât privește principiile ce stau la baza exercitării funcției publice15 acestea sunt:
a)Legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
b)Transparență;
c)Eficiență și eficacitate;
d)Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e)Orientare către cetățean;
f)Stabilitatea în exercitarea funcției;
g)Subordonare ierarhică.
Referitor la principii, se apreciază că unele sunt mult prea sumare, iar altele sunt
inconsistente și insuficiente pentru a sta la baza întregii reglementări. De aceea, se
impune atât reconsiderarea unora, cât și completarea cu alte principii fundamentale, cum
11Legea funcționarului public. Coordonate posibile, p. 8912 ibidem13 Antonie Iorgovan, op. Cit., vol. II, p. 617 și următ.14 Cezar Manda, p.2215 Art. din Legea nr. 188/1999, republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

ar fi, de exemplu, principiul carierei funcționarului public, principiul apolitismului
funcționarului public etc.16
2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCȚIEI PUBLICE
Din analiza dispozițiilor legale, ca și din opiniile exprimate în literatura
juridică,17 rezultă unele trăsături specifice funcției publice, cum ar fi:
a)reprezintă un complex de atribuții și responsabilități, stabilite de legiutor;
b)este permanentă (are caracter de continuitate, fiind creată prin lege), în sensul că
sunt înființate pentru satisfacerea unui interes general, în mod perpetuu, adică fără
limită de timp și fără intermitență;
c)este creată de lege și în baza legii prin hotărâre de Guvern;
d)are o funcționare continuă;
e)este creată să realizeze satisfacerea intereselor generale și a celor locale;
f)persoana fizică care o deține este investită legal în funcție și o exercită în baza și
executarea legii;
g)funcția publică se ocupă prin numire, în condițiile legii;
h)nu poate constitui obiectul înțelegerii între părți și nici stabilită prin contract.
Fiind înființată pe o bază legală, ea poate fi schimbată în mod unilateral, fără
acrdul titularului, persoana fizică ce o deține.
2. 3 DEFINIȚIA FUNCȚIEI PUBLICE
Funcția publică reprezintă ansamblul de atribuții și responsaabilități, stabilite
în temeiul legii, realizate în mod continuu, de către unul sau mai mulți titulari,
16 Verdinas Verginia, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici
comentată, Lumina Lex 2000, p. 14 și următ.17 Paul Negulescu

persoane fizice legal investite, în scopul realizării prerogativelor de putere publică și a
satisfacerii anumitor interese generale sau locale pentru care a fost creată funcția.18
Factorul comun și definitoriu pentru toate funcțiile publice din cadrul
administrației publice este existența ansamblului de atribuții (drepturi și obligații)
prevăzute de lege, ce reprezintă și competența autorității sau instituției publice respective
dintr-un domeniu sau altul de activitate.
În același timp, acest ansamblu de drepturi și obligații formează și conținutul
juridic complex dintre persoana fizică respectivă și autoritatea care l-a investit,19 adică se
dă naștere unui raport juridic de funcție , în care una din părți este autoritatea publică , iar
cealaltă este funcționarul public .
Drept urmare, atribuțiile stabilite prin lege sau în baza legii, dau competență
celor care îndeplinesc funcțiile respective să facă acte juridice, operațiuni administrative
sau materiale, în mod legal. 20
18 art. 2, Legea 188/1999 republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200619 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 628 și următ.20 Alexandru Negoiță, op. cit,.p. 88

Capitolul III
FUNCȚIONARUL PUBLIC
3. 1 NOȚIUNEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI
Funcționarul public este definit de lege, ca fiind persoana numită într-o
funcție publică.21. În doctrină, noțiunea de funcționar a fost definită atât într-un sens larg,
cât și într-unul restrâns.
În sens larg, prin noțiunea de funcționar înțelegem orice persoană care lucrează
în sectorul public, adică în cadrul administrației publice centrale și locale și altor servicii
publice, chiar dacă sunt organizate de către organisme private.22
De asemenea, în sensul legii penale, prin „funcționar” înțelegem atât
funcționarul public, cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte
persoane juridice decât cele de interes public (art. 177 alin 2 C. Pen.).
Pentru ca un salariat să fie asimilat funcționarului, este necesar însă ca persoana
juridică privată să desfășoare o activitate de interes public, adică să reprezinte ceea ce în
doctrină se numește stabiliment de utilitate publică.
În sens restrâns, noțiunea de funcționar este echivalentă cu aceea de funcționar
public, adică persoană investită cu o funcție publică în cadrul autorităților și instituțiilor
publice ale statului și unităților administrativ-teritoriale.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 alin (1) și art. 5 alin (2) din Legea nr.
188/1999, potrivit cărora această lege reglementează statutul funcționarului public din
administrația publică centrală și locală și, în mod excepțional, statutul altor categorii de
funcționari publici care nu beneficiază de statut special.
Prin art. 5 alin (1) din Legea nr. 188/1999 lasă însă posibilitatea reglementării
unor statute speciale pentru funcționarii publici din următoarele servicii publice:
21 art. 2 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200622 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată (M. O. Nr. 251 din 22 martie
2007) în temeiul Legii nr. 161/2003 (M. O. Nr. 279 din 21 aprilie 2003)

structurile de specialitate ale Parlamentului României, structurile de specialitate ale
Administrației Prezidențiale, structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ,
serviciile diplomatice și consulare23, autoritatea vamală, poliția și alte structuri ale
Ministerului de Interne, alte servicii publice stabilite prin lege. Așadar, nu toate
persoanele care lucrează în sectorul bugetar au calitatea de funcționar public, ci numai
acela care sunt investite cu o funcție publică.
Noțiunea de funcționar public este reglementată prin normele Legii privind
Statutul funcționarilor publici din anul 1999,24 care, în textul art. 2, alin. (2) precizează că
funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică .
Ca atare, plecând de la clarificarea conceptului de funcție publică și a
trăsăturilor sale specifice, precum și de la precizarea noțiunii de funcționar public, prin
textul mai sus arătat, credem că, prin funcțiinar public se poate înțelege orice persoană
numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, cu caracter permanent, în cadrul
unei autorități sau instituții publice (în aparatul lor de lucru), în scopul asigurării
funcționării continue a acestora, în schimbul unui salar primit periodic.
Nu sunt considerați funcționari publici, în conformitate cu prevederile art. 5,
alin (2) din Statutul funcționarilor publici, personalul din aparatul de lucru al autorităților
și instituțiilor publice care efectuează activități de secretariat-administrație, protocol,
gospodărire, întreținere și de deservire, fiind angajațiu cu contract individual de muncă și
cărora li se aplică legislația muncii. De altfel, legiuitorul organic, prin norma de la art. 6,
circumscrie și sfera personalului asupra căruia nu i se aplică prevederile sale, menționând
personalul salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care
desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-
reparații și de deservire, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative
de putere publică.
De asemenea, personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la
cabinetul demnitarului, corpul magistraților, cadrele didactice și persoanele numite sau
alese în funcții de demnitate publică nu intră sub incidența prevederii legii funcționarilor
publici.
23 art. 5, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200624 art. 2, alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

În același timp, în doctrină,25 se precizează faptul că de la noțiunea de funcționar
public, chiar în sens larg, fac excepție persoanele fizice care alcătuiesc organele
reprezentative ale statului (cele două camere ale Parlamentului), ale județului (consiliile
județene), ale orașelor și comunelor (consiliile locale) care nu au calitate de funcționari
publici pentru că sunt reprezentanți aleși ai țării, județului, orașului sau comunei,
desfășoară o activitate nepermanentă, limitată în timp, de regulă de patru ani și în sesiuni
sau ședințe. Acceași apreciere se are în vedere și în ceea ce privește funcția de Președinte
al României, de președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, precum și de primari și
viceprimari.26
3. 2 CATEGORII DE FUNCȚII PUBLICE ȘI DE FUNCȚIONARI
PUBLICI
Funcțiile publice sunt clasificate astfel:
a)După gradul de generalizare în:
•Funcții generale – reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu
caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în
vederea realizării competențelor lor generale;
•Funcții specifice – reprezintă ansamblul atribuțiilor cu caracter specific
unor autorități și instituții public, în vederea realizării competențelor lor
specifice. Conform Legii nr 251/2006, art. 7, alin (3) funcțiile publice
specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter
specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării
competențelor lor specifice, sau care necesită competențe și
responsabilități specifice.
b)După cerințele privind nivelul studiilor absolvite în:
•Funcții publice de clasa I – pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de lungă durată;
25 26 ibidem, p. 162

•Funcții publice de clasa II – pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de scurtă durată;
•Funcții publice de clasa III – pentru a căror ocupare se cer studii medii
liceale, absolvite cu diplomă;
Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot
ocupa numai funcții publice de execuție, cu excepțiile prevăzute de legile speciale.
c)După natura competențelor funcției publice în:
•Înalții funcționari publici;
•Funcții de conducere;
•Funcții de execuție.
d)După nivelul funcțiilor în:
•Funcții publice de stat;
•Funcții publice teritoriale;
•Funcții publice locale.
Categoriile de funcționari publici stabilite prin Statutul funcționarilor publici
sunt următoarele:
1.funcționari publici debutanți sau definitivi:
a)pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care
au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu
îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții
publice definitive;
b)pot fi numiți funcționari publici definitivi :
funcționarii publici debutanți, care au efectuat
periaoda de stagiu prevăzută de lege și care au obținut rezultat
corespunzător la evaluare;
persoanele care intră în corpul funcționarilor publici
prin concurs și care au vechime în specialitate corespunzătoare
funcției publice, de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6
luni, în funcție de nivelulor studiilor absolvite;

persoanele care au promovat programe de formare
și perfecționare în administrația publică.
2.funcționari publici de execuție:
sunt funcționari publici de execuție din clasa I
persoane numite în funcții publice de: expert, consilier, inspector,
consilier juridic, auditor;
sunt funcționari publici de execuție din clasa a-II-a
persoane numite în funcția publică de referent de specialitate;
sunt funcționari publici de execuție din clasa a-III-a
persoane numite în funcția de referent.
Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, astfel:
-superior, ca nivel maxim;
-principal;
-asistent;
-debutant.
3.funcționari publici de conducere – sunt persoanele numite în una din
următoarele funcții publice:
a)secretar al municipiului, al secotorului municipiului București, al orașului
și comunei;
b)director general adjunct, director și director adjunct din aparatul
ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale;
c)director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor deconentrate ale
ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice
centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autoritaților
administrației publice locale;
d)șef serviciu;
e)șef birou.
4.categoria înalților funcționari publici – cuprinde persoanele numite în una
din următoarele funcții publice:
-secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;

-consilier de stat;
-secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de
specialitate ale administrației publice centrale;
-prefect;
-subprefect;
-secretar general al prefecturii;
-secretar general al județului și al municipiului București;
-director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale.
3. 3 CONSIDERAȚII GENERALE NECESARE PENTRU
OCUPAREA FUNCȚIILOR PUBLICE
Condiții generale necesare pentru ocuparea funcțiilor publice
a)să aibă numai cetățenia română și domiciliul în România;
Potrivit acestei condiții legale, o funcție publică nu poate fi încredințată unei
persoane cu dublă cetățenie, unui apatrid sau unei persoane cu domiciliul în străinătate.
Acestă cerință legală reprezintă o aplicare specială a dispozițiilor art. 16, alin.
(3) din Constituția României, potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice, civile sau
militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în
țară.27
b)să cunoască limba română scris și vorbit;
Această condiție izvorăște din art. 13 al Constituției, potrivit căruia limba
oficială în România este limba română, iar necunoașterea limbii române de către
funcționarii publici este de neconceput, întru-cât ei sunt agenții statului român.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 188/1999, în unitățile administrativ –teritoriale în
care persoanele aparținând unei minorități naționale dețin o pondere de peste 20%, unii
27 potrivit art. 16, alin. (7) din Constituția României, în codițiile aderării României la Uniunea Europeană,
cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile
administrației publice locale

funcționari publici din serviciile în care au contacte directe cu cetățenii au obligația să
cunoască și limba minorității naționale respective.
c)să aibă vârsta de 18 ani împliniți, întru-cât de la această vârstă o
persoană devine majoră și poartă răspunderea juridică pentru faptele și
acțiunile sale;
d)să aibă deplină capacitate de exercițiu, adică acesteia să nu-i fie afectat
discernământul de vreo deficiență mintală sau boală psihică. Starea
sănătății mintale a candidatului pentru ocuparea unei funcții publice
trebuie dovedită cu acte medicale emise de medicul de specialitate;
e)să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f)să îndeplinească condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția
publică pe care intenționează să o ocupe;
g)să îndeplinească condițiile specifice pentru îndeplinirea funcției publice;
h)să nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infrcțiuni contra
umanității, contra statului sau autorității, de serviciu sau în legătură cu
serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de
corupăție sau a unor infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o
incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care
a intervenit reabilitarea. Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu
cazierul judiciar al persoanei care ocupă sau aspiră la ocuparea unei
funcții publice;
i)Să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
j)Să nu fi desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum aceasta este
definită prin lege.
Pe lângă aceste condiții, pentru a face parte din categoria înalților funcționari
publici, persoana în cauză trebuie să mai îndeplinească și următoarele cerințe:
a)condițiile prevăzute la art. 50 din Statutul funcționarilor publici privitoare
la recrutarea funcționarilor publici;
b)are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau
echivalentă;

c)a absolvit programe de formare specializată și perfecționare în
administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate
dupa caz, de Institutul Național de Administrație sau de alte instittuții
specializate, organizate în țară sau străinătate, ori a dobândit titlul științific
de doctor în specialitatea funcției publice respective;
d)are cel puțin 7 ani vechime în specialitatea funcției publice respective;
e)a promovat concursul organizat pentru ocuparea uneia din funcțiile
publice din cadrul acestei categorii de funcții publice. În cazuri
excepționale, vechimea menționată de 7 ani poate fi redusă cu până la 3
ani de persoana care are competența legală de numire în funcția publică.
Cât privește concursul de admitere la programele de formare specializate în
administrația publică, acestea se organizează de către Institutul Național de
Administrație, în baza regulamentului de organizare și desfășurare a concursului.
Regulamentul se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Administrației și Internelor.
Numirea înalților funcționari publici se face de către Guvern, pentru funcțiile de
secretar general și secretar general adjunct al Guvernului și prefect; de prim-ministru
pentru funcțiile de consilier de stat, secretar de stat, secretar general și secretar genaral
adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și
subprefect; de ministrul administrației și internelor , pentru funcțiile de secretar general
al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București; de ministru sau,
după caz, de conducătorul autorității sau instituției publice , pentru director general în
cadrul ministerelor și celorlalte organme de specialitate ale administrației publice
centrale.
În vederea numirii în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici,
legea organmică stabilește constituirea unei comisii de concurs , formată din 5
personalități, recunoscute ca specialiști în administrația publică, numite prin decizie a
primului-ministru, la propunerea ministrului administrației și internelor.

Capitolul IV
REGLEMENTAREA FUNCȚIEI PUBLICE ȘI A
FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN STATUTUL
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
4. 1 CONSIDERAȚII GENERALE
Funcționarii administrativi pot fi grupati in mai multe categorii, in raport de
criteriile folosite:
a.in raport de gradul de competenta in exercitarea funcției nominalizam;
•funcționarii cu munci de raspundere, deci funcționarii de decizie si
control; acestia au ca principale atribuții conducerea si coordonarea activitatii celorlalti
angajati, putand adopta si acte decizionale;
•funcționarii fara munci de raspundere, deci funcționari auxiliari sau de
execuție, acestia desfasoara mai mult o activitate faptica, fie de pregatire a actelor
decizionale, fie de punere a lor in executare, activitatea lor fiind strict indrumata.
Este necesar un echilibru intre numărul functonarilor de decizie si control si
acela al funcționarilor de execuție, echilibru care nu este imuabil si strict uniform, pentru
ca depinde de o serie de factori, cum ar fi:
•introducerea tehnicii noi ce duce la reducerea funcționarilor, mai ales de
execuție;
•numărul si structura populației cu care intra in contact organul
administrativ (cu cat numărul populației este mai mare intr-o unitate administrativ –
teritoriala, cu cat numărul funcționarilor ce o deservesc nemijlocit trebuie sa fie mai
mare;)

•specificul problemelor ce intra in componenta organului administrativ si
scopul pentru care a fost creat influenteaza raportul dintre numărul funcționarilor de
decizie si control si numărul funcționarilor de execuție.
b.in raport de modul de investire se disting: funcționarii numiti (investiti) in
funcții pe o perioada nedeterminata; funcționarii alesi (investiti) in funcții pe o perioada
determinate (perioada mandatului organului care i-a ales);
c.in raport cu natura funcției avem: militarii ( a caror disciplina este stricta,
motiv pentru care drepturile si obligațiile lor au o regrlementare speciala); civilii care, la
randul lor, pot fi impartiti in sub categorii profesionale (judecatori, profesori, medici,
etc.).
Legea se impune tuturor cetățenilor, cu atat mai mult ea se impune
funcționarilor administrației publice care, de la lege, au obtinut funcția pe care o ocupa si
rolul pe care il au de indeplinit in societate.
Accesul la aceste funcții si statutul juridic in legatura cu detinerea si exercitarea
funcțiilor respective formeaza statutul funcționarului public. In tara noastra a existăt un
astfel de statut al funcționarilor publici din anul 1923. Elaborarea si adoptarea unui statut
al funcționarilor publici este o conditie sine qua non pentru toate categoriile de
funcționari publici.
Accesul la funcția publică trebuie sa prevada anumite condiții de baza pe care sa
le indeplineasca cei ce vor ocupa funcția : conditia cetățeniei si a domiciliului in
Romania; conditia capacitatii profesionale; conditia folosirii drepturilor civile fara nici un
fel de infractiune intentionata la activul persoanei; conditia unor funcții si reputatii.
In unele cazuri, pentru ocuparea unei funcții, pot fi stabilite prin lege si alte
condiții, cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei limbi straine, etc.
In acelasi timp, pentru a avea acces la funcția publică, funcționarii, de fapt
viitorii funcționari, au nevoie de o temeinica cultura generala (ceea ce presupune
cunosterea valorilor majore ale spiritului uman); o buna pregatire juridica (absolut
necesara); competenta tehnica in domeniul in care vor lucra, precum si o anumita vocatie
administrativa ce va trebui cultivata pentru munca organizatorica, atat de esentiala in
administrația publică. Aceste elemente nu pot constitui decat inceputul, baza de plecare in
formarea funcționarilor pentru administrația publică.

Funcționarii publici sunt recrutati din randurile salariatilor, cu sarcina de a servi
interesele generale ale societatii, fiind ei insisi salariati. O diferentiere neta intre situatia
lor juridica, social-politica si aceea a celorlalti angajati, nu se poate face si nu-si gaseste
un support legal. Legislatia muncii foloseste, de regula, termenul de “ persoane incadrate
in campul muncii”, pentru a desemna atat categoria funcționarilor in campul muncii, cat
si aceea a celorlalti salariati, atat timp cat nu există un statut al funcționarilor.
Numirea funcționarilor publici intr-o funcție, precum si avansarea lor se face, de
regula, prin concurs. Procedeul concursului face posibila exercitarea unui larg control al
opiniei publice asupra felului in care sunt ocupate funcțiile din administrația publică.
Un concurs pentru recrutarea si promovarea funcționarilor in administrația
publică nu trebuie sa se bazeze pe probe de memorie si cunostinte enciclopedice, ci sa
recurga la probe practice pentru a se vedea cum gandesc, pentru a distinge puterea lor de
elaborare, capacitatea de alegere a variantei optime pentru o multitudine de solutii
posibile; acei ce candideaza la funcții de execuție trebuie sa fie verificati in legatura cu
solutionarea problemelor curente, intocmirea unor acte administrative simple si
efectuarea unor operatii administrative.
In urma concursului si rezultatului obtinut se incheie in scris contractul
individual de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, odata cu numirea in
funcție, funcționarului public i se formeaza un dosar profesional care priveste situatia
profesională si disciplinara, unde va fi notat de seful tehnic cu calificative : de la slab
pana la foarte bine; pentru activitatea desfasurata in cursul fiecarui an.
Orice funcționar public se afla in raporturi juridice cu organul din care face
parte, raport ce se naste intre persoana fizica ce se oblica a indeplini o funcție si
autoritatea in cadrul careia urmeaza a indeplini aceasta funcție in schimbul salarizarii
muncii sale. Actul juridic este conventia intervenita intre persoana fizica si administrația
publică si care are drept obiect prestarea unei munci in schimbul unei remuneratii si
anume: contractul individual de munca reglementat de Codul muncii.
Contractul individual de munca pentru angajarea unui funcționar se incheie prin
manifestarea consimtamantului ambelor parti: administrația publică si persoana care se
angajeaza, adica, viitorul funcționar. Condițiile pe care trebuie sa le indeplineasca o
persoana pentru a putea incheia un contract de angajare intr-o funcție publică, există o

egalitate deplina, fara deosebire de sex, rasa, naționalitate sau religie, in conformitate cu
art. 16 din Constitutia Romaniei. Numai persoanele care executa o pedeapsa privata de
libertate, minorii si interzisii nu pot obtine calitatea de funcționar
Pentru ocuparea unei funcții publice, pesoana fizica trebuie sa indeplineasca
condițiile generale stabilite de Codul Muncii privind aptitudinile fizice si intelectuale si
pregatirea profesională in raport cu funcția concreta ce urmeaza sa o ocupe. Există si alte
condiții speciale care creeaza incompatibilitati cu funcția publică, cum ar fi :
•persoanele care ocupa funcții publice in serviciile Parlamentului, al
Guvernului, ale institutiei prezidentiale, in ministere si in institutiile centrale subordonate
guvernului nu pot indeplini o funcție salarizata in cadrul regiilor autonome, societatilor
comerciale, sau alte unitati cu scop lucrativ;
•pe timpul exercitarii mandatului de deputat sau senator, funcționarul
public este suspendat din funcție;
•funcționarii publici din categoria mentionata nu pot sa faca activitati de
comert, sa ia lucrari in antrepriza sau pamant in arenda si nu pot fi mandatari ai unor
personae in ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu funcția pe care o indeplinesc;
•este interzis funcționarilor publici sa primeasca cereri a caror rezolvarea
nu este de competenta lor;
•este interzis sa accepte daruri sau alte avantaje in considerarea situatiei lor
oficiale.

4. 2 RECRUTAREA ȘI PROMOV AREA
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI.
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSURILOR
Totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice constituie
Corpul funcționarilor publici. Potrivit art. 51 alin (1) din Legea nr. 188/1999, intrarea în
Corpul funcționarilor publici se poate face prin promovare, transfer, redistribuire și
concurs organizat de autoritatea sau instituția publică interesată, aceasta fiind,
principala metodă de recrutare a funcționarilor publici . Chiar și promovarea într-o
funcție publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen.28
Metoda recrutării funcționarilor publici prin concurs oferă o serie de avantaje:
a)concursul presupune o publicitate a procedurii recrutării și, de aceea,
permite un control al opiniei publice asupra politicii de cadre ;
b)concursul oferă, prin publicitatea sa, posibilitatea prezentării unui număr
mai mare de candidați, ceea ce permite o selecție mai riguroasă ;
c)concursul se poate ține numai dacă au fost stabilite condițiile de
participare la concurs, iar numirea pe post se va putea face numai dacă
candidatul a îndeplinit aceste condiții în cel mai înalt grad. În acest fel,
subiectivismul în alegerea personalului este limitat .
Potrivit art. 51 alin (2) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea
funcțiilor publice va fi organizat astfel:
– în cazul înalților funcționari publici, consursul se organizează de către o
comisie de consurs formată din 5 personalități , recunoscute ca specialiști în administrația
publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației
și internelor;
28 art. 56 alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

– pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante, cu excepția funcțiilor de șef
serviciu și șef birou, concursul se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor
Publici;
– pentru ocuparea funcțiilor publice de șef serviciu sau șef birou, precum și
pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, concursul se organizează de către
autoritățile sau instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, cu avizul
Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
– pentru admiterea la programelor de formare specialiozată în administrația
publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică, concursul se organizează de
către Institutul Național de Administrație cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor
Publici.
Potrivit art. 51 alin (3) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea
funcțiilor publice are la bază următoarele principii:
principiul competiției deschise , potrivit căruia orice persoană care
îndeplinește condițiile legale poate participa la concursul pentru
ocuparea unei funcții;
principiul transparenței în organizarea și desfășurarea concursului,
aceste proceduri fiind publice;
principiul competenței , potrivit căruia va fi declarat câștigător al
concursului și numit în funcția publică acel candidat care a obținut cele
mai bune rezultate la probele concursului;
principiul egalității accesului la funcțiile publice , care izvorăște din
principiul constituțional al egalității în drepturi a tuturor cetățenilor și
care impune ca înscrierea la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice
să nu fie condiționată de vreun criteriu discriminator.
Condițiile de organizare și desfășurare a concursului, precum și condițiile de
validare a rezultatelor acestuia se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.29
Persoanele nemulțumite de rezultatul concursului se pot adresa instanței de
contencios administrativ care va verifica respectarea condițiilor legale, inclusiv
procedurale, privind organizarea și desfășurarea concursului și existența motivelor pentru
29 H. G. Nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici (M. O. 757 din 29
octombrie 2003)

care conducătorul autorității sau instituției publice a validat sau invalidat rezultatele
prezentate de către comisia de concurs. Instanța judecătorească nu poate să schimbe
rezultatele concursului, care rămân la aprecierea exclusivă a autorităților sau instituțiilor
publice, însă poate dispune anularea acestor rezultate când ele sunt urmarea fraudării legii
(fraus omnia corumpif ).
În virtutea principiului egalității accesului la funcțiile publice, orice persoană
fizică are dreptul să se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice , dacă
îndeplinește condițiile de lege.30 Împotriva refuzului nejustificat al unei autorități sau
instituții publice de a înscrie la concurs o persoană fizică se poate face plângere la
instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007 privind contenciosul
administrativ.
Pentru asigurarea operativității și simplității acestei proceduri, ar fi fost necesară
includerea în Legea nr. 188/1999 a unor reguli speciale privind reducerea termenelor
procedurale și suspendarea organizării concursului până la rezolvarea definitivă a
plângerii împotriva refuzului nejustificat de înscriere a persoanei în cauză la concursul
pentru ocuparea unei funcții publice. Astfel, rezultatele concursului stau sub semnul
incertitudinii, ele putând fi anulate de către instanța de contencios administrativ la cererea
persoanei care a avut câștig de cauză în acțiunea introdusă împotriva refuzului autorității
sau instituției publice de a o înscrie la concursul pentru ocuparea acelei funcții publice.
Participarea la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice, nu-i conferă
unei persoane dreptul de a ocupa, în mod automat, funcția publică pentru care a concurat.
Participarea la un concurs reprezintă un drept, iar ocuparea unei funcții publice reprezintă
un interes pur subiectiv al unei persoane, care nu poate fi apărat și invocat decât dacă este
ocrotit de lege. O persoană poate pretinde autorității sau instituției publice să fie numită
în funcția publică pentru care a candidat, numai dacă a obținut cele mai bune rezultate la
concursul la care a participat. Autoritatea sau instituția publică are obligația să respecte
ordinea meritelor participanților la numirea acestora în funcțiile publice, indiferent că are
nevoie de toți candidații, numia de o parte sau numai de unul dintre aceștia.
Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră, direct după absolvirea
studiilor se face numai pe o funcție publică de debutant. La terminarea perioadei de
30 condițiile pentru ocupara unei funcții publice sunt prevăzute în art. 49 din Legea nr. 188/1999 și au fost
analizate la subcap. 1 din acest capitol.

stagiu, pe baza rezultatelor evaluării, funcționarul public debutant va fi numit funcționar
public de execuție definitiv, în clasa corespunzătoare nivelului de studii absolvite în
gradul profesional asistent sau va fi eliberat din funcția publică în care a obținut, la
evaluarea activității, calificativul „necorespunzător”.
Persoanele care revin în Corpul funcționarilor publici după părăsirea acesuia,
pentru motive care nu le sunt imputabile, vor fi încadrate în clasa și gradul dobândite
anterior, potrivit principiului păstrării drepturilor câștigate.
Condiții de participare la concursul sau examenul pentru promovarea
funcționarilor publici
În vederea participării la concurs sau la examenul pentru promovarea într-o
funcție publică superioară, candidații trebuie să îndeplinescă, în primul rând, condițiile
pentru ocuparea unei funcții publice prevăzute în art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici.
În afara acestor condiții generale, pentru ocuparea unei funcții publice
suprerioare, candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții speciale, după cum
urmează:31
A.pentru funcțiile publice de execuție din gradul profesional principa l:
a)să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de
execuție în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare
studiilor absolvite;
b)să fi obținut la evaluarea performanțelor individuale din ultimii 2
ani, cel puțin calificativul „foarte bun”;
c)să îndeplinească cerințele specifice prevăzute de fișa postului.
B.pentru funcțiile publice de execuție din gradul profesional superior:
a)să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție în
gradul profesional principal sau 7 ani în funcțiile publice de execuție
în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor
absolvite;
b)să fi obținut la evaluarea performanțelor individuale din ultimii 2 ani,
cel puțin calificativul „foarte bun”;
31 Art. 55-56 din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

c)să îndeplinească cerințele specifice prevăzute de fișa postului.
C.pentru funcțiile publice de conducere:
a)sunt absolvente ale programelor de formare specializată și
perfecționare în administrația publică, organizate de către Institutul
Național de Administrație, centrele regionale de formare continuă
pentru administrația publică locală, precum și alte insituții
specializate, din țară și din străinătate;
b)au fost numite într-o funcție publică din clasa I;
c)îndeplinesc cerințele specifice din fișa postului și următoarele
condiții de vechime:
– vechime minimă de 2 ani, pentru funcțiile publice de șef de birou, șef
serviciu și secretar al comunei;
– vechime minimă de 5 ani în cazul celorlaltuncții de conducere.
Conducătorul autorității sau in situției publice care organizează concursul poate
stabili, prin ordin sau dispoziție, condiții specifice de participare la concurs, pe baza
cerințelor cuprinse din fișa postului pentru fiecare din funcțiile publice vacante. La
stabilirea condițiilor specifice care trebuie îndeplinite pentru participarea la concursul de
intrare în Corpul funcționarilor publici se pot avea în vedere:
vechimea cerută de specificul funcției publice, cu excepția funcțiilor
publice de debutant;
studiile de specialitate cerute pentru ocuparea funcției publice
respective;
necesitatea și gradul de cunoaștere a unei limbi de circulație
internațională;
necesitatea și nivelul cunoștințelor de operare (programe) pe calculator;
necesitatea cunoașterii limbii unei minorități naționale în unitățile
administrativ-teritoriale în care persoanele aparținând unei minorități
naționale dețin o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor.

4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCȚIONARII DEBUTANȚI
Perioada de stagiu este etapa carierei funcționarului public, cuprinsă între data
numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în
Corpul funcționarilor publici de carieră, și data numirii ca funcționar public
definitiv.32perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale
funcționarilor publici debutanți în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei
funcții publice, formarea lor practictică, cunoașterea de către aceștia a specificului
activității autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea,
precum și a exigențelor administrației publice.
Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție
din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a și se
calculaează de la data numirii ca funcționari publici debutanți .
Potrivit art. 26 alin (3) din H. G. Nr. 1209/2003, parcurgerea perioadei de stagiu
este obligatorie și efectivă, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.
Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situația suspendării raportului de
serviciu al funcționarului public debutant, în condițiile legii. Durata suspendării
raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După
încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcțioanarul
public debutant își continuă activitatea până la acoperirea integrală a acestei perioade
În perioada de stagiu, activitatea funcționarului public debutant se desfășoară
după un program de pregătire aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice, la
propunerea compartimentului din care face parte debutantul și a compartimentului de
resurse umane.
Prin programul de pregătire se stabilesc următoarele obiective:
– alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru pentru studiu individual;
– planificarea ctivităților ce urmează a fi desfășurate în funcție de nivelul
cunoștințelor teoretice și de deprinderile practice dobândite pe parcursul perioadei de
stagiu;
32 art. 26 alin (1) din H. G. nr. 1209/2003

– frecventarea cursurilor de pregătire la care trebui sp participe funcționarul
public debutant.
În scopul cunoașterii specificului activității autorității sau instituției publice,
funcționarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea
atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici definitivi din cadrul altor
compartimente. Această activitatea se va desfășura sub coordonarea funcționarului public
definitiv sub a cărui îndrumare își desfășoară activitatea debutantul și nu poate depăși un
sfert din durata perioadei de stagiu.33
4. 2. 3 EV ALUAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEBUTANȚI
Evaluarea activității funcționarului public debutant se face, în termen de 5 zile
de la terminarea perioadei de stagiu, de către conducătorul compartimentului în care își
desfășoară activitatea, denumit în continuare evaluator.
În mod excepțional, în cazul autorităților sau instituțiilor publice a căror
structură nu este detaliată pe compartimente, evaluatorul este funcționarul public definitiv
cu cea mai înaltă funcție de conducere, desemnat de conducătorul autorității sau
instituției publice.
Evaluatorul desemnat în condițiile alin. (2) nu poate avea și calitatea de
îndrumător.
Conform art. 15, evaluarea activității funcționarului public debutant constă în
aprecierea modului de dobândire a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice
necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor aferente unei funcții publice, a cunoașterii
specificului activității autorității sau instituției publice și a exigențelor administrației
publice.
Pentru evaluarea activității funcționarului public debutant evaluatorul
completează raportul de evaluare a perioadei de stagiu. Pentru completarea raportului de
evaluare a perioadei de stagiu evaluatorul34:
33 art. 29 alin (3) din H. G. nr. 1209/200334 art 16 din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

a) analizează referatul întocmit de îndrumător și raportul de stagiu completat de
funcționarul public debutant;
b) notează criteriile de evaluare în funcție de gradul de îndeplinire a atribuțiilor
de serviciu;
c) stabilește calificativul de evaluare;
d) face propuneri cu privire la încheierea sau repetarea perioadei de stagiu.
Art. 17. prevede Criteriile de Evaluare a activității funcționarului public
debutant care sunt:
a) cunoașterea reglementărilor specifice domeniului de activitate;
b) cunoașterea principiilor care guvernează administrația publică și a
raporturilor administrative din cadrul autorității sau instituției publice;
c) capacitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu;
d) adaptabilitate și flexibilitatea în îndeplinirea atribuțiilor;
e) raționamentul, respectiv aptitudinea de a distinge corect între diverse opțiuni
în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
f) comunicare, respectiv ușurință în transmiterea ideilor, în scris și verbal,
fluență în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar și concis;
g) capacitatea de a lucra în echipă, respectiv capacitatea de a se integra într-o
echipă, de a-și aduce contribuția prin participare efectivă, de a sprijini activitatea echipei
pentru realizarea obiectivelor acesteia;
h) conduita în timpul serviciului;
i) alte calități care îl recomandă pentru cariera de funcționar public.
Notarea criteriilor de evaluare și stabilirea calificativului de evaluare se fac
astfel35:
a) criteriile de evaluare se notează de la 1 la 5, nota 1 fiind cea mai mică, iar
nota 5 fiind cea mai mare. Nota exprimă aprecierea îndeplinirii fiecărui criteriu de
evaluare în realizarea atribuțiilor de serviciu;
b) se face media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare
și se obține o notă finală;
35 art. 18, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

c) calificativul de evaluare se obține transformând nota finală, după cum
urmează: între 1,00-3,00 – necorespunzător; între 3,01-5,00 – corespunzător.
Semnificația calificativelor de evaluare este următoarea:
a) necorespunzător – funcționarul public debutant nu a făcut dovada
cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare exercitării funcției publice;
b) corespunzător – funcționarul public debutant a făcut dovada că deține
cunoștințele teoretice și deprinderile practice necesare exercitării funcției publice.
Evaluatorul consemnează în raportul de evaluare a perioadei de stagiu:
a) propunerea privind numirea funcționarului public debutant într-o funcție
publică definitivă, în situația în care calificativul de evaluare este "corespunzător";
b) propunerea de repetare a perioadei de stagiu, în situația în care calificativul
de evaluare este "necorespunzător". În acest caz evaluatorul poate recomanda schimbarea
compartimentului în care urmează să se repete perioada de stagiu, în funcție de
aptitudinile funcționarului public debutant;
c) propunerea de eliberare din funcție pentru incompetență profesională, în
condițiile legii, în situația în care funcționarul public debutant a repetat perioada de stagiu
și a obținut calificativul "necorespunzător".
Raportul de evaluare a perioadei de stagiu se aduce la cunoștință funcționarului
public debutant în termen de 3 zile de la completare. Funcționarul public debutant
nemulțumit de rezultatul evaluării poate contesta, în termen de 3 zile de la data luării la
cunoștință, calificativul de evaluare la funcționarul public ierarhic superior evaluatorului.
În situația prevăzută la art. 14 alin. (2) contestația se depune la conducătorul autorității
sau instituției publice.
Funcționarul public ierarhic superior evaluatorului analizează raportul de
evaluare a perioadei de stagiu, referatul întocmit de îndrumător și raportul de stagiu
redactat de funcționarul public debutant.
Raportul de evaluare a perioadei de stagiu poate fi modificat36 conform deciziei
funcționarului public ierarhic superior, în situația în care constată că aprecierile
consemnate nu corespund realității. Raportul de evaluare a perioadei de stagiu, modificat
în condițiile alin. (2), este adus la cunoștință funcționarului public debutant în termen de
36 art. 21, alin (2) din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

3 zile de la depunerea contestației. Funcționarul public debutant nemulțumit de rezultatul
contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
Funcționarii publici debutanți care au obținut la evaluarea activității calificativul
"corespunzător" vor fi numiți funcționari publici definitivi clasa a III-a, gradul 3, în
categoria corespunzătoare nivelului de studii absolvite, în termen de 5 zile, prin actul
administrativ emis de conducătorul autorității sau instituției publice.
În situațiile prevăzute la art. 19 lit. b) și c), la expirarea termenului prevăzut la
art. 21 alin. (3) conducătorul autorității sau instituției publice va dispune prin act
administrativ repetarea perioadei de stagiu ori eliberarea din funcție, în condițiile legii.
4. 2. 4 DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE SPECIFICE
FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEBUTANȚI
Funcționarul public debutant are drepturile și îndatoririle prevăzute de Statutul
funcționarului public, precum și unele drepturi și îndatoriri specifice statutului său, în
condițiile prezentei hotărâri.
Funcționarul public debutant are următoarele drepturi specifice:
a) să fie sprijinit și îndrumat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe parcursul
perioadei de stagiu;
b) să i se stabilească atribuții de serviciu al căror nivel de dificultate și
complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;
c) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii
cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare exercitării unei funcții publice;
d) să i se asigure, prin grija autorității sau instituției publice, accesul la sursele
de informare utile perfecționării sale.
Funcționarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:
a) să își perfecționeze pregătirea profesională teoretică și să își însușească
deprinderile practice necesare exercitării unei funcții publice;
b) să îl consulte, pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul
compartimentului, pe funcționarul public sub îndrumarea căruia își desfășoară activitatea;

c) să participe la manifestări științifice și profesionale, în vederea desăvârșirii
pregătirii profesionale;
d) să participe la formele de pregătire organizate de autoritatea sau instituția
publică și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici ori la alte forme de perfecționare.
Funcționarul public debutant nu poate fi detașat pe parcursul perioadei de
stagiu.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face în condițiile Legii nr. 188/1999 , cu
modificările și completările ulterioare. Pentru stabilirea sancțiunii disciplinare aplicabile
funcționarului public debutant comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu și pe
funcționarul public sub îndrumarea căruia își desfășoară activitatea.
4. 2. 5 NUMIREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI
La sfârșitul perioadei de stagiu funcționarul public debutant este numit ca
funcționar public definitiv gradul 2, clasa a III-a, treapta a 3-a în categoria
corespunzătoare nivelului de studii absolvite sau, după caz, obligat să repete stagiul ori
concediat pentru incompetență profesională. Stagiul poate fi repetat o singură dată.
Numirea ca funcționar public definitiv, precum și în funcții publice de
conducere se face de către conducătorul autorității sau instituției publice respective.
Funcționarul public definitiv depune jurământul de credință în fața
conducătorului autorității sau instituției publice și în prezența a doi martori, dintre care
unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit, iar celălalt, un alt funcționar
public din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.
Jurământul are următorul conținut37:
"Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să
aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce
îmi revin în funcția publică în care am fost numit și să păstrez secretul profesional. Așa
să-mi ajute Dumnezeu!"
37 art. 55, alin (2), Consitutția României

Jurământul se poate depune și fără formula religioasă de încheiere. Refuzul
depunerii jurământului prevăzut la alin. (2) atrage revocarea deciziei de numire în funcție.
4. 2. 6 EV ALUAREA PERFORMANȚELOR PROFESIONALE
INDIVIDUALE ALE FUNCȚIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI
Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale swe aplică
fiecărui funcționar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza
atribuțiilor prevăzute în fișa postului.38
Perioada evaluată este cuprinsă între zilele de 1 decembrie a anului anterior
evaluării și 1 decembrie a anului în curs, iar perioada de evaluare între 1 decembrie și 31
decembrie ale anului pentru care se evaluează performanțele profesionale individuale ale
funcționarilor publici.
Prin excepție, evaluarea performanțelor profesionale individuale ale
funcționarilor publici se face și în cursul perioadei evaluate , în următoarele cazuri:
când pe parcursul perioadei evaluate, raportul de serviciu al
funcționarului public încetează sau se modifică.
Când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu al
funcționarului public care ocupă funcția publică de conducere încetează
sau se modifică în condițiile legii.
Când pe parcursul perioadei evaluate funcționarul public dobândește o
diplomă de studii de nivel superior și urmează să fie avansat în altă
clasă.
Pentru a fi realizată evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale
este necesar ca funcționarul public să fi desfășurat o activitate de cel puțin 6 luni în
funcții publice, cu excepția cazurilor în care raportul de serviciu a încetat sau s-a
modificat.
38 fișa postului se întocmește potrivit modelului prezentat în anexa la Metodologia de evaluare aprobată prin
H. G. Nr. 1209/2003

Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarilor publici se face de către
evaluator. Potrivit art. 4, alin (2) din Metodologia de evaluare au acesta calitate următorii:
Funcționarul public de conducere care coordonează compartimentul în
care își desfășoară activitatea funcționarul public de execuție sau care
coordonează activitatea acestuia;
Funcționarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii
organizatorice a autorității sau instituției publice, pentru funcționarul
public de conducere;
Înaltul funcționar public, pentru funcționarii publici din subordine sau
pentru funcționarii publici de execuție, atunci când aceștia își desfășoară
activitatea în cadrul unor compartimente care nu sunt conduse de un
funcționar public de conducere, respectiv demnitarul, pentru funcțioanrii
publici care nu sunt î n subordinea directă a acestuia;
Primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei,
orașului sau subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari
publici se face de către o comisie de evaluare, compusă din 5 personalități recunoscute ca
specialiști în administrația publică, propuse de ministrul administrației și internelor și
nuite prin decizi a primului-ministru.39
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public de
execuție se realizează de conducătorul compartimentului în care acesta își desfășoară
activitatea, iar în cazul funcționarului public de conducere se realizează de către
funcționarul public de conducere ierarhic superior.
Procedura de evaluare se realizează în următoarele etape:
-completarea raportului de evaluare de către evaluator;
-interviul;
-contrasemnarea raportului de evaluare.
În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul:
analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate;
notează criteriile de performanță în funcție de importanța acestora;
39 art. 58 alin (4) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

stabilește calificativul final de evaluare a performanțelor profesionale
individuale;
consemnează rezultatele deosebite ale funcționarului public, dificultățile
obiective întâmpinate de acesta în perioada evaluată și orice alte
observații pe care le consideră relevante.
Notarea obiectivelor și a criteriilor de performanță se face parcurgându-se
următoarele etape:
fiecare obiectiv se apreciază cu note de la 1 la 5, nota exprimând
gradul de îndeplinire a obiectivului respectiv, din punct de vedere cantitativ,
calitativ și al termenului de realizare;
nota acordată pentru îndeplinirea obiectivelor se determină prin
efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate pentru fiecare obiectiv;
fiecare criteriu de performanță se notează cu note de la 1 la 5,
nota exprimând aprecierea îndeplinirii criteriului de performanță în
realizarea obiectivelor individuale stabilite;
nota acordată pentru îndeplinirea criteriilor de performanță
individuale se determină prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate
pentru îndeplinirea fiecărui criteriu.
Interviul, ca etapă a procesului de evaluare reprezintă un schimb de informații,
impresii și puncte de vedere care au loc între evaluatori și funcționarulpublic în cadrul
căruia:
– se aduc la cunoștința funcționarului public evaluat consemnările făcute de
evaluator;
– în cazul în care între funcționarul public evaluat și funcționarul public
evaluator există diferențe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile se
consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de evaluare
dacă se ajunge la un punct de vedere comun;
– se semnează și se datează raportul de evaluare de către evaluator și
funcționarul public evaluat.
Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului care poate fi:

funcționarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii
organizatorice a autorității sau instituției publice, ori, dacă nu există un
asemenea funcționar, contrasemnatar va fi funcționarul public cu cea
mai înaltă funcție ublică din autoritatea sau instituția publică respectivă,
iar când această soluție nu este posibilă, contrasemnatar va fi adjunctul
conducătorului autorității sau instituției respective;
prefectul, pentru secretarii unităților administrativ-teritoriale.
Calificativele care pot fi obținute de funcționarii publici definitivi la finele
procedurii de evaluare se stabilesc în funcție de notele acordate pentru îndeplinirea
criteriilor de performanță individuale.
Funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la
conducătorul autorității sau instituției publice. Contestația se depune în termen de 5 zile
calendaristice de la luarea la cunoștință de către funcționarul public evaluat a
calificativului acordat. Conducătorul autorității sau instituției publice va soluționa
contestația în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere
a contestațiilor.
Rezultatul contestației se comunică fucționarului public în termen de 5 zile
calendaristice de la soluționarea contestației. Funcționarul public nemulțumit de modul
de soluționare a contestației sale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în
condițiile legii.
4. 2. 7 PROMOV AREA ȘI A V ANSAREA FUNCȚIONARILOR
PUBLICI
In cariera, funcționarul public poate promova in funcția publica si poate avansa
in treptele de salarizare, in condițiile legii. Promovarea in clasa, promovarea in grade
profesionale si avansarea in trepte de salarizare nu sunt conditionate de existenta unui
post vacant.
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii
publice superioare. Promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut de

funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea
postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau
examenului. Fisa postului funcționarului public care a promovat in funcția publica se
completeaza cu noi atributii si responsabilitati.
Examenul de promovare in gradul profesional se organizeaza de autoritatea sau
institutia publica, cu avizul Agentiei Naționale a Funcționarilor Publici, in limita
functiilor publice rezervate promovării, cu incadrarea in fondurile bugetare alocate.
Pentru a participa la examenul de promovare in gradul profesional imediat superior celui
detinut, funcționarul public trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiții:
a) sa aiba cel putin 4 ani vechime in gradul profesional al functiei publice din
care promoveaza;
b) sa aiba cel putin 2 ani vechime in treapta de salarizare din care avanseaza;
c) sa fi obtinut cel putin calificativul "bine" la evaluarea performanțelor
individuale in ultimii 2 ani;
d) sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata in
condițiile prezentei legi.
Funcționarii publici care nu indeplinesc condițiile de vechime prevazute pentru
promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut pot participa la concursul
organizat, in condițiile legii, in vederea promovării rapide in funcția publica. Pentru a
participa la concursul de promovare intr-o functie publica de conducere, funcționarii
publici trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiții:
osa fie absolventi de masterat sau de studii postuniversitare in
domeniul administrației publice, management sau in specialitatea studiilor
necesare exercitarii functiei publice;
osa fie numiti intr-o functie publica din clasa I;
osa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului;
osa indeplineasca condițiile prevazute la art. 57 alin. (6);
osa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara
neradiata in condițiile prezentei legi.
Avansarea in trepte de salarizare se face in condițiile legii privind sistemul
unitar de salarizare a funcționarilor publici.

In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in
care isi desfasoara activitatea, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la
examenul organizat pentru ocuparea unei functii publice intr-o clasa superioara celei in
care sunt incadrati, in condițiile legii. Promovarea in condițiile alin. (1) al art. 68, se face
prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării
examenului. Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici
se face anual.
In urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public
i se acorda unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător",
"nesatisfăcător". Calificativele obtinute la evaluarea profesională sunt avute in vedere la:
a) avansarea in treptele de salarizare;
b) promovarea intr-o functie publica superioara;
c) eliberarea din funcția publica.
In cadrul procesului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor
publici se stabilesc cerintele de formare profesională a funcționarilor publici.
Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor
publici se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Naționale a
Funcționarilor Publici, dupa consultarea organizatiilor sindicale ale funcționarilor publici,
reprezentative la nivel național.
4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ȘI
INCOMPATIBILITĂȚILE FUNCȚIEI PUBLICE
4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE
Proiectul din 2004 aflat în Senat (cameră decizională) are definiții
comprehensive privind conflictele de interese și incompatibilitățile. Proiectul din 2004
definește extrem de larg conflictul de interese : ”situația in care o persoana ce exercita o

demnitate publică sau o funcție publică potrivit art. 69 are sau ar putea avea un interes
personal de natura nepatrimoniala sau patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea
cu obiectivitate si imparțialitate a atribuțiilor care ii revin potrivit Constituției si altor acte
normative, precum si interesul public.” Totodată, interesul personal este „orice avantaj
material sau de alta natura, urmărit ori obținut, direct ori indirect, pentru sine ori pentru
altul, de către persoanele prevăzute la art. 69 prin folosirea reputației, influentei,
facilitaților, relațiilor si informațiilor la care au acces in timpul exercitării demnitarii sau
funcției publice” .
Este adevărat ca definiția conflictului de interese în proiectul din 2004 este
extrem de larga, insa tocmai acest lucru va genera dificultăți majore de aplicare în
practică.
Proiectul din 2006 (elaborat de MJ) stabilește că „există conflict de interese
atunci când una dintre persoanele prevăzute în art. 14, aflată în exercițiul atribuțiilor,
emite un act, ia o decizie sau participă la emiterea unui act sau la luarea unei decizii în
legătură cu care are un interes personal de natură să influențeze exercitarea imparțială a
exercițiului demnității, funcției sau activității respective” .
Prin interes personal se înțelege orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
urmărit sau obținut direct sau indirect de una dintre persoanele prevăzute la art. 14, pentru
sine, soț sau soție, ori pentru o rudă sau un afin până la gradul III inclusiv, ori pentru o
altă persoană cu care persoana prevăzută la art. 14, soțul sau soția acesteia, s-a aflat în
relații de afaceri ori raporturi de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat
ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.”
Așa cum rezultă din citatele de mai sus, propunerile Ministerului Justiției sunt
mai clare și previzibile . În proiectul din 2004 sfera persoanelor cărora ar trebui să li se
aplice aceste prevederi este extrem de largă: „orice persoană care exercită permanent sau
temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură,
retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alta
persoana juridica de interes public, sau care are atribuții privind administrarea, folosirea
sau exploatarea bunurilor proprietate publică, a serviciilor de interes public, precum și
bunurilor de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public” . Prin urmare, în
proiectul din 2004 prevederile privind conflictul de interese se aplică nediferențiat

tuturor lucrătorilor din sectorul public, indiferent de atribuțiile și puterea acestora de
decizie. Acest tip de abordare riscă să discrediteze întregul demers legislativ și să îl
împingă spre derizoriu.
Proiectul Ministerului Justiției din 2006 extinde sfera persoanelor care depun
declarații de avere/interese, așa cum proiectul din 2004 nu o face (ex.: șefii serviciilor de
informații, persoanele din sistemul de învățământ și sănătate, public, conducătorii cultelor
religioase). Ministerul Justiției analizează posibilitatea introducerii și a altor categorii.
Cu privire la diferența intre conflictul de interese reglementat în proiectul MJ
din 2006 și cel reglementat în Codul penal, precizăm că ultimul vizează doar avantajele
patrimoniale produse pentru sine sau pentru o rudă de până la gradul doi și nu are in
vedere emiterea de acte normative. Potrivit definiției conflictului de interese din proiectul
MJ din 2006, acesta va acoperi alte domenii și nu pe cele acoperite de Codul Penal.
În schimb, proiectul din 2004 are prevederi neconstituționale în domeniul
sancționării conflictului de interese. Astfel, sancțiunea propusă pentru conflictul de
interese sau pentru nedepunerea declarației de interese este eliberarea din funcție. In lipsa
oricăror altor prevederi derogatorii, înțelegem că se poate ajunge la situația in care, spre
exemplu Președintele României, senatorii si deputații vor fi eliberați de drept din funcție,
încălcându-se în mod flagrant art. 84 si respectiv art. 70 alin. 2 din Constituție. O
sancțiune severă dar neconstituțională va bloca aplicarea legii .
O altă sancțiune regăsită în proiectul din 2004 este interdicția de a mai exercita
o funcție publică dintre cele prevăzute la art. 69 timp de 7 ani de la data aplicării
sancțiunii. Art. 36 alin. 2 si art. 37 din Constituție reglementează limitativ cazurile in care
se poate interzice dreptul de a fi ales. Situația vizată in proiectul din 2004 nu se regăsește
in enumerarea constituțională. Și în acest caz, o sancțiune severă dar neconstituțională va
bloca aplicarea legii.

4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCȚIEI PUBLICE
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către
membrii Comisiei și de către invitați, precum și a punctului de vedere al Guvernului, s-a
constatat că, în ceea ce privește regimul incompatibilităților instituit prin Recomandarea
nr. R(2000)10 a Comitetului de Miniștri asupra codurilor de conduită pentru funcționarii
publici nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 15 din Recomandarea sus menționată care
prevede – „funcționarul public nu are dreptul să se ocupe de nici o activitate sau
tranzacție și nici să ocupe vreun post sau funcție, remunerată sau nu, incompatibilă cu
buna exercitare a funcțiilor sale publice sau care aduce prejudiciul acestora. În cazurile
în care acesta are incertitudini privind compatibilitatea sau incompatibilitatea unei
activități, este dator să ceară sfatul superiorului său.”
Mai mult decât atât, scoaterea de sub incidența Legii nr. 161/2003 a
incompatibilității funcției publice cu orice activitate desfășurată în sectorul privat nu
poate fi permisă, întrucât lasă fără conținut finalitatea actului normativ în cauză și anume
prevenirea și combaterea corupției. Totodată, principiile care stau la baza prevenirii
conflictului de interese, respectiv imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei,
precum și faptul că activitățile desfășurate de funcționarii publici implică exercitarea
prerogativelor de putere publică, nu justifică o astfel de soluție legislativă.

4. 4 DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI
PUBLIC
4. 4. 1 DREPTURILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Drepturile ca și îndatoririle funcționarului public sunt prevăzute în capitolul al
V-lea din Statut, precum și în alte texte de lege. Drepturile funcționarilor publici sunt
următoarele:
a)Dreptul la opinie al funcționarilor publici este prevăzut și garantat prin
art. 25 din Legea nr. 188/1999,ca expresie a libertății conștiinței,
consacrată în art. 29 din Constituția României.
O garanție legală a acestui drept o reprezintă textul art. 25 alin (2) din Legea nr.
188/1999, potrivit căruia „este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe
criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, stare
materială, origine socială sau orice altă asemenea natură”.
Cu toate acestea, libertatea de expresie a funcționarilor publici suferă o anumită
limitare, chiar dacă ea reprezintă o libertate fundamentală, prevăzută în art. 30 din
Constituția României. Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici
au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau
manifestarea convingerilor lor politice.
Potrivit acestor dispoziții legale, limitarea libertății de exprimare este impusă
funcționarilor publici numai în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Așadar, în afara
timpului exercitării acestor atribuții, libertatea de expresie este pe deplin recunoscută
funcționarilor publici, ei având posibilitatea manifestării exterioare a gândurilor și
opiniilor politice, religioase, filozofice , prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete
sau prin alte mijloace de comunicare în public.
Această limitare legală a libertății de exprimare a funcționarilor publici nu
contravine dispozițiilor constituționale care permit restrângerea unor drepturi și libertăți

fundamentale, în anumite situații speciale. Astfel, potrivit art. 53 din Constituție,
exercițiul unor drepturi syau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai
dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a
moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale,
prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
De asemenea, potrivit art. 53 alin (2) din Consituție, restrângerea unui drept sau
a unei libertăți fundamentale nu poate aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
Limitarea libertății de exprimare este urmarea îndatoririlor de neutralitate și de
loialitate ale funcționarilor publici față de autoritatea sau instituția publică din care fac
parte. Astfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici sunt datori să își
îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de
serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor
fizice sau juridice ori Corpului funcționarilor publici.
b)Dreptul la asociere este recunoscut de lege funcționarilor publici,
aceștia putându-se asocia în partide politice, sindicate sau alte forme de
asociere.
Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 161/20 03, funcționarii publici, cu excepția
acelora care fac din parte din categoria înalților funcționari publici, pot fi membri ai
partidelor politice legal constituite.
Dreptul de asociere politică are însă o anumită limitare legală, în sensul că
funcționarii publici nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice.40
Dreptul de asociere sindicală este garantat funcționarilor publici prin art. 27 al
Legii nr. 188/1999, care prevede că cei inetresați pot, în mod liber, să înființeze
organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora. De
asemenea, funcționarii publici se pot organiza în asociații profesionale sau în alte
organizații, având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii
profesionale și protejarea statutului lor.
40 art. 98 alin (3) din Legea 161/2003

Dreptul de asociere sindicală nu este recunoscut de lege înalților funcționari
publici, funcționarilor publici de conducere și altor categorii de funcționari publici , cărora
le este interzis acest drept prin statute speciale.41
Dreptul de asociere sindicală al funcționarilor publici este o varietate a dreptului
fundamental de asociere, prevăzut de art. 70 alin (1) din Constituția României, potrivit
căruia cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de
asociere.
De altfel, art. 70 alin. 1 din Constituție a făcut din dreptul de asociere un drept
fundamental, excepțiile finnd reglementate în mod expres în alin. (3) al aceluiași articol
constituțional. Astfel, nu pot face parte din partidele politice, potrivit acestor din urmă
dispoziții constituționale, următoarele persoane:
Judecătorii Curții Constituționale;
Avocații poporului;
Magistrații;
Membrii activi ai armatei;
Polițiștii;
Alte categorii de funcționari publici, stabilite prin lege organică.
c)Dreptul la grevă este recunoscut funcționarilor publici prin art. 28 din
Statut, care prevede că acest drept trebuie exercitat în condițiile legii, cu
respectarea principiului continuității și celerității serviciului public.42
În lipsa unei legi speciale, aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu cele ale
art. 70 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora
greva nu poate fi declarată decât pe durata desfășurării conflictelor de interese, iar acestea
pot fi declanșate numai în legătură cu negocierea, încheierea și semnarea contractului
colectiv de muncă.
Întru-cât și pe timpul grevei autoritățile și insituțiile publice trebuie să asigure
continuitatea funcționării serviciilor publice, erau necesare unele reglementări legale
speciale privind declanșarea și desfășurarea grevei de către funcționarii publici. În acest
sens, art. 73 alin (2) din Constituție prevede că trebuie stabilite prin lege condițiile și
41 art. 27 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200642 V. Verdinaș, Legea nr. 188/1999 privind statul funcționarilor publici comentată , Ed. Lumina Lex,
București 2000, p. 63

limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor
esențiale pentru societate.
Chiar și Legea nr. 168/1999 reglementează, în art. 32-39, procedura de arbitrare
a conflictelor de interese atât anterior declanșării grevei, cât și subsecvent, la cererea
conducerii unității, în situația în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca
părțile să fi ajuns la o înțelegere și dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze
interese de ordin umanitar.43
Așadar, părțile pot conveni încetarea conflictului de interese pe cale arbitrală,
hotărârea comisiei de arbitraj fiind obligatorie. Este necesar însă ca procedura de arbitrare
și consituirea comisiei de arbitraj să fie reglementate în așa fel încât să existe garanția că
soluționarea conflictelor de interese are loc în condiții de maximă obiectivitate și
imparțialitate, pentru a se pune capăt cât mai grabnic conflictului apărat.
Legea nr. 188/1999 nu conține alte prevederi în legătură cu exercitarea dreptului
la grevă de către funcționarii publici, însă, potrivit art. 70 alin (1) din Constituție,
salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și
sociale. Aceste dispoziții constituționale sunt aplicabile și funcționarilor publici , întru-cât
noțiunea de „salariați” reprezintă genul proxim, ea incluzând atât angajații obișnuiți cât și
funcționarii publici. Prin urmare, greva cu caracter politic este interzisă. Această
interdicție decurge și din exercitarea dreptului la grevă cu respectarea limitării liobertății
de expresie, în sensul abținerii funcționarilor publici de la manifestarea exterioară a
opiniilor lor politice în timpul serviciului.
d)Dreptul la perfecționarea continuă a pregătirii profesionale este
consacrat în art. 31 din Legea nr. 188/1999, care prevede că funcționarii
publici au dreptul de a-și perfecționa continuu pregătirea profesională.
Pe perioada în care funcționarii publici urmează forme de perfecționare, aceștia
beneficiază de drepturile salariale cuvenite, dacă aceste cursuri:
-sunt organizate la inițiativa sau în interesul autorității sau instituției publice;
-sunt urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul autorității sau instituției
publice;
43 art. 62 alin (1) din Legea 168/1999

-sunt organizate de Institutul Național de Administrație, de centrele regionale de
formare continuă pentru administrația publică locală sau alte instituții specializate
din țară sau străinătate.
e)Dreptul la remunerație este recunoscut funcționarilor publici prin art.
29 din Legea nr. 188/1999, care prevede că, pentru activitatea
desfășurată, funcționarii publici beneficiază de dreptulo la salariu, care
se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații.
f)Dreptul la odihnă, refacerea forței de muncă și a sănătății este
recunoscut funcționarilor publici prin art. 32-34 din Legea nr. 188/1999,
având următoarele componente:
-dreptul la concediul de odihnă pe durata căruia funcționarii publici beneficiază de
indemnizație de concediu și de o primă egală cu salariul de bază din luna
anterioară plecării în concediu. Aceste drepturi bănești se acordă funcționarilor
publici înainte de începerea concediului de odihnă;
-dreptul la concedii de boală, concedii de maternitate și concedii pentru creșterea și
îngrijirea copilului. Potrivit art. 35 din Legea nr. 188/1999, în perioada acestor
concedii, raporturile de serviciu nu pot inceta și nu pot fi modificate decât din
inițiativă funcționarului public în cauză;
-concedii fără plată, în condițiile legii;44
-durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este de 8 ore pe zi și
40 de ore pe săptămână.
Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției
publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperarea sau
la plată majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Există însă o limitare a
numărului de ore suplimentare, în sensul că numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu
poate depăși 360 într-un an.
Prin reglementarea duratei normale de lucru, Legea nr. 188/1999 recunoaște
implicit dreptul funcționarilor publici la refacerea forței de muncă în timpul și la sfârșitul
săptămânii.
44 potrivit art. 148 alin (1) C. Muncii, pentru rezolvarea unor situații personale, salariații au dreptul la
concedii fără plată

g)Dreptul funcționarilor publici la protecția și igiena muncii căruia îi
corespunde obligația corelativă a autorităților și instituțiilor publice de a
asigura condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească
sănătatea și integritatea fizică.45
În mod excepțional, pentru motive de sănătate li se poate aproba funcționarilor
publici schimbarea compartimentului în care își desfășoară activitatea. Schimbarea se
poate face dacă funcționarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile
atribuții ce-i vor fi încredințate.46
h)Dreptul funcționarilor publici de a beneficia de asistență medicală,
proteze și medicamente , în condițiile legii, este prevăzută în art. 37 din
Statut.
i)Dreptul funcționarilor public la pensie și alte drepturi de asigurări
sociale sunt reglementate în art. 38 și 39 din Legea nr. 188/1999, care
fac trimitere la legea specială în această materie.47
Statul cuprinde câteva reglementări speciale privind drepturile urmașilor
funcționarului decedat. Astfel, în caz de deces al funcționarului public, membrii familiei
care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaș, primesc pe o perioadă de 3 luni
echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public
decedat.48
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina
autorității sau a instituției publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va
achita urmașilor, în continuare, drepturile salariale până la emiterea deciziei de
pensionare.49
j)Dreptul funcționarilor publici la protecția legii este prevăzut în art. 70
din Statut. Potrivit acestor dispoziții legale, autoritatea sau instituția
publică în care funcționarul își desfășoară activitatea este obligată să îi
asigure protecție împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj,
45 art. 36 alin (1)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200646 art. 36 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200647 Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (M. O. Nr. 140
din 1 aprilie 2000)48 art. 39, alin (1) din Legea nr. 19/200049 art. 39, alin (2) din Legea nr. 19/2000

cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției sau în legătură cu
aceasta.
k)Dreptul funcționarilor publici la repararea pagubelor produse de către
autoritățile sau instituțiile publice în care își desfășoară activitatea este
reglementat de art. 71 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia autoritatea
sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul
public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau
instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii
atribuțiilor de serviciu.
4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCȚ IONARILOR PUBLICI
Funcționarii publici au următoarele îndatoriri principale :
a)Îndatorirea de a se consacra funcției cu care au fost investiți sau, altfel
spus, îndatorirea de a-și consacra întreaga activitate profesională
îndeplinirii sarcinilor care le-au fost încredințate.
În acest sens, legea interzice cumulul de funcții sau activități profesionale,
inclusiv activități cu scop lucrativ. Astfel, potrivit art. 97 alin (1) din Legea 161/2003,
calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în
care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică. De asemenea, potrivit alin
(2) al articolului menționat, funcționarii publici nu pot exercita la societățile comerciale
cu capital privat, activități cu scop lucrativ care au legătură cu atribuțiile ce le revin din
funcțiile publice pe care le dețin, și nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce
privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția pe care o îndeplinesc.
Funcționarii publici nu pot avea interese personale, direct sau prin persoane
interpuse, într-o întreprindere privată supusă controlului lor, întru-cât astefl s-ar
contraveni obligației de dezinteresare sau îndatoriri de probitate a cărei respectare asigură
imparțialitatea funcționarilor publici în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Funcționarii
publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al
creației literar-artistice.

b)Păstrarea confidențialității și a secretului de stat și de serviciu .
Potrivit art.75 din Statut, funcționarii publici trebuie să păstreze
confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau
cunoștință în exercitarea funcției lor, iar potrivit art. 77 din același Statut, ei au obligația
să păstreze secretul de stat și de serviciu.
Obligația de discreție profesională nu trebuie însă absolutizată, ci, dimpotrivă,
informațiile, datele și documentele privitoare la o anumită persoană trebuie comunicate
acesteia la cerere. În schimb, aceste date, informații sau documente nu pot fi divulgate
sau publicăte fără consimțământul persoanei la care se referă, pentru a nu leză interesele
acesteia.
Acestă îndatorire a funcționarilor publici trebuie interpretată în acord cu
dispozițiile art. 31 din Constituția României care reglementează dreptul la informație.
Astfel, potrivit acestui articol, autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt
obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor politice și asupra
problemelor de interes național. Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze, însă,
siguranța națională.50
c)Obligația de subordonare ierarhică , potrivit căreia funcționarul public
trebuie să se conformeze dispozițiilor date de superiorii săi ierarhici.
În cazul în care apreciază că aceste dispoziții sunt ilegale, funcționarul public
are dreptul să motiveze, în scris, refuzul îndeplinirii dispoziției primite. Dacă cdel care a
emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu
excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală, însă îl va încunoștința despre această
situație pe superiorul ierarhic al emitentului dispoziției.51
Aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu cele ale art. 16 din Legea
557/2007 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestor din urmă dispoziții legale,
reclamantul dintr-o acțiune în contenciosul administrativ poate chema în judecată pe
funcționarul autorității publice pârâte care a eliberat actul sau care se face vinovat de
refuzul rezolvării cererii, dacă solicită și plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat
sau pentru întârziere. În continuare, același text de lege prevede că, dacă acțiunea în
50 art. 31 alin (3) din Constituția României51 art. 77 alin (2) din Legea nr. 188/1999 in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

despăgubiri se admite, funcționarul respectiv va puteanfi obligat la plata despăgubirilor
către reclamant în solidar cu autoritatea administrativă pârâtă.
În fine, în alineatul al doilea al art. 16 din Legea nr. 557/2007 se prevede că
funcționarul acționat astfel în justiție poate chema în garanție52 pe superiorul său ierarhic
de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate, totală sau parțială este
supusă judecății.
Formularea cererii de chemare în garanție are un dublu scop:53
-dă posibilitatea celui chemat în garanție, devenit parte în proces, să-și
administreze toate probele și să facă toate apărările în sprijinul părții pe care o
garantează;
-în cazul în care se pierde procesul, prin acceși hotărâre instanța va admite și
cererea de chemare în garanție, rezolvându-se deci, printr-o singură hotărâre,
ambele cereri și evitându-se astfel, un proces ulterior constând într-o acțiune în
regres.
Deci, dacă prin punerea în executare a unui act administrativ de autoritate s-au
produs prejudicii particularilor, răspunzător de repararea acestor prejudicii este
funcționarul public care a emis actul în formă scrisă și care a stăruit în executarea actului,
deși i s-a atras atenția, în scris, că actul este ilegal.
d)Perfecționarea pregătirii profesionale , prin frecventarea de cursuri de
perfecționare special organizate în acest scop.54
Aceste cursuri de pregătire și perfecționare profesională a funcționarilor publici
sunt organizate de Institutul Național de Administrație sau alte insitituții abilitate, potrivit
legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an.
Funcționarii publici care urmează programe de formare specializată în
administrația publică, cu o durată mai mare de 90 de zile, organizate de institutul
Național de Administrație sau alte instituții similare din străinătate, finanțate din bugetul
52 Insituția „chemării în garanție” este reglementată de art. 60-63 C. Proc. Civ. Potrivit art. 60 din acest cod,
partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar
cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.53 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă. Teoria generală , vol. I, Ed. Național,
București 1997, p. 33754 art. 78 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

de stat sau local, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică
cel puțin 5 ani de la terminarea programelor.
În cazul nerespectării angajamentului, funcționarii publici sunt obligați să
restituie instituției sau autorității publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru
perfecționarea lor profesională.
Aceeași obligație revine și funcționarilor publici care au urmat o formă de
perfecționare profesională, dar nu au absolvit din vina lor, în acest caz ei fiind obligați să
salariile primite pe perioada organizării cursurilor de perfecționare.
În cazul în care raportul de serviciu încetează din motive neimputabile
funcționarului public, acesta nu datorează autorității sau instituției publice chelutielile
ocazionate de pregătirea și perfecționarea sa profesională.
e)Să prezinte conducătorului autorității sau instituției publice declarația
de avere, la numirea și eliberarea din funcție , având drept scop
justificarea bucurilor și valorilor achiziționate în raport cu veniturile
obținute în perioada exercitării funcției publice. Declaratția de avere se
actuliazează anual55 și constituie unul din documentele dosarului
personal al funcționarului public care poate influența cariera acestuia.
4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARILOR
PUBLICI
4. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCȚIONARILOR
PUBLICI
Răspunderea disciplinară este una din formele răspunderii administrative, alături
de răspunderea contravențională. Ambele forme de răspundere intervin ca urmare a
55 art. 76 alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

comiterii unor abateri adminstrative, deosebirea fiind că, în primul caz, este vorba de o
abatere disciplinară, iar în cel de al doilea caz, abaterea comisă constituie o contravenție.
Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ
privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.
Abaterile disciplinare influențează negativ asupra calității serviciilor publice și
aplicării legilor, conducând la scăderea încrederii cetățenilor în autoritățile publice.
Tolerarea comiterii abaterilor disciplinare de către funcționarii publici poate determina
criza de autoritate publică și compromite însuși statul de drept. De aceea, legiuitorul a
determinat, în concret faptele care constituie abateri disciplinare și a stabilit sancțiunile
care se aplică funcționarilor publici vinovați de săvârșirea acestor fapte.
Potrivit art. 65, alin (2) din Statut, sunt considerate abateri disciplinare
următoarele fapte:
a)Întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b)Absențe nemotivate de la serviciu;
c)Nerespectarea, în mod repetat a programului de lucru;
d)Intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara
cadrului legal;
e)Nerespectarea secretului profesional sau confidențialității lucrărilor care
au acest caracter;
f)Refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
g)Neglijența repetată în efectuarea lucrărilor;
h)Manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției
publice în care își desfășoară activitatea;
i)Desfășurarea în timpul programului de lucru a unoe activități cu caracter
politic;
j)Încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități,
conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii
publici;
k)Stabilirea de către funcționarii publici de execuție de relații directe cu
pretenții în vederea soluționării cererilor acestora.

Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate funcționarilor publici sunt
următoarele:
1.mustrare scrisă;
Mustrarea constă într-o atenționare severă a funcționarului public asupra
pericolului și consecințelor faptelor sale, aducându-i-se la cunoștință faptul că pentru o
nouă abatere i se va aplica o altă sancțiune mai aspră, inclusiv destituirea din funcție.
Mustrarea se poate aplica funcționarului public care a comispentru prima dată o
abatere disciplinară de o gravitate redusă, care nu necesită, pentru îndreptarea
funcționarului public, o sancțiune mai severă.
Potrivit art. 66, alin (1) din Statut, mustrarea se poate aplica direct de către
conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului
compartimentului în care funcționează cel în cauză.
2.diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până
la 3 luni;
Aceasta este o sancțiune cu caracter patrimonial care se aplică funcționarilor
publici pentru persistența lor în săvârșirea abaterilor disciplinare, după ce au fost
sancționați cu mustrare sau pentru comiterea unei abateri mai grave, care necesită o
sancțiune proporțională cu gravitatea abaterii.
3.suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau,
după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de 1-3
ani;
Se aplică funcționarilor publici pentru comiterea repetată a unor abateri
disciplinare sau pentru săvârșirea unei prime abateri, dar care, prin gravitatea ei, impune
aplicarea acestei sancțiuni.
Acestă sancțiune vizează dreptul de avansare în gradele profesionale și dreptul
de promovare într-o funcție publică superioară în cadrul aceleiași clase, precum și dreptul
de avansare în clasă, care este condiționat, în exclusivitate, de nivelul studiilor
funcționarului public.
4.trecerea într-o funcție inferioară pe o perioadă de până la un an
cu diminuarea corespunzătoare a salariului;

Aceasta este o sancțiune disciplinară care se aplică funcționarilor publici pentru
comiterea repetată a unor abateri disciplinare pentru care li s-au aplicat sancțiuni mai
ușoare sau în cazul săvârșirii, pentru prima dată, a unei abateri grave și se apreeciază de
către conducerea autorității sau instituției publice că această sancțiune este necesară, dar
și suficientă pentru îndreptarea și recuperarea funcționarului public.
Trecerea într-o funcție inferioară se face în cadrul aceleiași clase cu diminuarea
corespunzătoare a salariului ca, de exemplu, trecerea din funcția de director în funcția de
șef serviciu sau șef birou. De asemenea, se va ține seama de pregătirea de specialitate a
funcționarului public, astfel încât acesta să fie trecut într-o funcție corespunzătoare
profesiei lui.
Nivelul funcției inferioare în care poate fi trecut funcționarul public rămâne la
aprecierea exclusivă a conducerii autorității sau instituției publice. Astfel, de exemplu, un
funcționar public care deține funcția de director poate fi trecut, pe o anumită perioadă (de
până la 1 an), în funcția de director adjunct ori în funcția de șef de serviciu.
Aplicarea sancțiunii trecerii într-o funcție inferioară, prevăzută de art. 65 alin.
(3) lit d) din Statut, nu este condiționată de acordul funcționarului public, întru-cât actul
sancționator, fiind un act de autoritate, are caracter obligatoriu pentru funcționarul public
sancționat.
Sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară este urmarea comiterii unei (unor)
abateri disciplinare și nu a incompetenței funcționarului public, care poate atrage,
eventual, eliberarea din funcție a funcționarului public și, implicit, încetarea raportului
său de serviciu.
5.destituirea din funcție.
Aceasta este cea mai gravă sancțiune disciplinară, care reprezintă, totodată, și
un mod de încetare a raportului de serviciu. Potrivit art. 84 alin (5) lit. a) din Statut,
destituirea din funcție se dispune ca sancțiune disciplinară în cazul săvârșirii repetate a
unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave. Fiind
o sancțiune disciplinară extremă și ireversibilă, legiuitorul a preevăzut în mod expres
situațiile în care această măsură poate fi dispusă, spre deosebire de celelalte sancțiuni
disciplinare pe care doar le-a enumerat.

Potrivit acestor dispoziții legale, destituirea din funcție poate fi dispusă, ca
sancțiune disciplinară, atât în cazul săvârșirii repetate a unor abateri disciplinare, cât și în
cazul comiterii, pentru prima dată, a unei abateri disciplinare, cu consecințe grave pentru
activitatea autorității sau instituției publice.
Cu totul alta este situația în care funcționarul public se află într-o stare de
incompatibilitate, când destituirea din funcție nu mai reprezintă o sancțiune disciplinară,
ci o cauză de încetare a raportului de serviciu, reglementată de art. 84 alin. (5) lit. b) dsin
Legea nr. 188/1999.
4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRA VENȚIONALĂ A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angjează în cazul în
care aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu (art.
71, alin. (2) din Statut). Deși Statutul nu prevede, sancțiunea contravențională care se
aplică de regulă funcționarilor publici este amenda. Constatarea contravențiilor și
aplicarea amenzii contravenționale se poate face de către organele care exercită controlul
administrativ extern de specialitate asupra activității funcționarilor publici, de exemplu:
Curtea de Conturi, Inspectoratul de Poliție, Grupul de Pompieri, Poliția Sanitar-veterinară
etc.
Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a am,enzii
contravenționale poate fi atacat la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul
autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul public sancționat.
Întru-cât Statutul nu cuprinde dispoziții speciale, procedura soluționării
contestației este cea reglemntată de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, care constituie Legea-cadru în această materie. Astfel, termenul în care
poate fi formulată contestația este de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, iar
contestația va fi depusă la autoritatea publică din care face parte agentul sancționator,
care o va înainta judecătoriei competente.

4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Răspunderea civilă a funcționarilor publici este reglementată de dispozițiile art.
72 și 732 din Statut, potrivit cărora repararea pagubelor produse cu vinovăție
patrimoniului autotității sau instituției publice, precum și recupera sumelor acordate
necuvenit funcționarului public se v or face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții
de imputare de către conducătorul autorității sau instituției publice prin asumarea unui
angajament de plată de către funcționarul public.
Ordinul sau dispoziția de imputare trebuie emisă în termen de 30 de zile de la
data constatării pagubei, adică de la data înregistrării la registratura generală a autorității
sau instituției publice păgubite a referatului întocmit de șeful compartimentului în care s-
a produs paguba sau al serviciului contabilitate.
Statutul nu prevede un termen în care funcționarul public își poate asuma un
angajament de plată a despăgubirilor datorate autorității sau instituției publice, însă se
deduce că, după expirarea celor 30 de zile în care poate fi emisă dispoziția de imputare,
este puțin probabilă asumarea unui astfel de angajament de către funcționarul public.
În concluzie, autoritatea sau instituția publică păgubită trebuie să ceară
funcționarului public asumarea angajamentului de plată în același termen de 30 de zile de
la constatarea pagubei. În cazul în care funcționarul public refuză luarea unui astfel de
angajament, autoritatea sau instituția publică va emite dispoziția de imputare, cel târziu în
ultima zi a termenului de 30 de zile calculat de la data constatării pagubei.56
De asemenea, Statutul prevede și un termen maxim pentru emiterea ordinului
sau dispoziției de imputare, și anume 3 ani de la data producerii pagubei (art.73 alin (3)).
Pentru valabilitatea ordinului sau deciziei de imputare este necesară respectarea
atât a termenului de 30 de zile, calculat de la data constatării pagubei, cât și a termenului
maxim de trei ani de la data producerii pagubei.
Constatarea pagubei poate avea loc oricând pe parcursul termenului de trei ani,
chiar și în ultima zi a acestuia, însă, în acest din urmă caz, emiterea ordinului sau a
56 V. Verdinaș, p. 155

dispoziției de imputare trebuie să aibă loc în aceeași zi, pentru a nu se depăși termenul
maxim prevăzut de lege.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public se poate
adresa instituției de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007.
În cazul în care autoritatea sau instituția publică a plătit despăgubiri unor terțe
persoane pentru pagubele produse de un funcționar public, în calitate de comitent al
acestuia, recuperarea sumei plătite cu titlu d despăgubiri se va face pe baza hotărârii
judecătorești definitive și irevocabile (art. 72 lit c) coroborat cu art. 73 alin (1) teza
finală). Deci, în această situație, autoritatea sau instituția publică va trebui să apeleze la
justiție pentru repararea pagubei produse din vina funcționarului public, neputând emite
un ordin sau o decizie de imputare. Cu alte cuvinte, după plata despăgubirilor către o terță
persoană, autoritatea sau instituția publică se va întoarce împotriva funcționarul public
vinovat de producerea prejudiciului, printr-o acțiune în regres, pentru repararea pagubei
suportate.
Răspunderea civilă a funcționarului public poate interveni și în cazul producerii
unui prejudiciu unei terțe persoane, prin fapte materiale, în timpul și în legătură cu
exercitarea atribuțiilor de serviciu. În această ipoteză, cel prejudiciat poate pretinde
despăgubiri de la funcționarul public, în temeiul art. 998-999 C. Civ., ori de la acesta
împreună cu autoritatea sau instituția publică, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. Civ.
Fiind vorba despre o răspundere pentru un prejudiciu săvârșit de o persoană care
are o anumită calitate – aceea de funcționar public – în literatura de specialitate s-a arătat
că denumirea cea mai potrivită a acestei forme de răspundere ar fi cea de „ răspundere
patrimonială”, care ar fi în concordanță și cu prevederile art. 52 alin (3) din Constituție
refeeritoare la răspunderea patrimonială a statului, iar în doctrină a fost consacrată deja
noțiunea de răspundere administrativ-teritorială .57
De asemenea, s-a mai arătat că pentru a contura, cu mai multă rigurozitate,
cadrul normativ general în care acționează „răspunderea civilă” a funcționarilor publici și
a o delimita de răspunderea civilă generală a oricărei persoane fizice, s-ar fi cuvenit ca
Statutul să conțină și alte prevederi în materie care să fie corelate cu dispozițiile Legii
57 M. Preda, G. Stecoza, Unele considerații și observații critice asupra Statutului funcționarilor publici,
în Dreptul nr. 8/2000, p. 82

contenciosului administrativ privind răspunderea funcționarului vinovat pentru
prejudiciile cauzate persoanelor fizice și juridice.58
4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Răspunderea penală a funcționarului public se angajează pentru infracțiunile
săvârșite de acesta în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe
care o ocupă (art. 77 alin (1) din Statut). Angajarea acestei răspunderi are loc potrivit
legii penale și, în special, a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Dintre
infracțiunile de serviciu și în legătură cu serviciul exemplificăm: abuzul în serviciu,
neglijența în serviciu, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență
și altele.
În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei
infracțiuni59 care ar atrage incompatibilitatea făptuitorului cu calitatea de funcționar
public, conducătorul autorității sau instituției publice va dispune suspendarea
funcționarului public din funcția publică pe care o deține (art. 74, alin (2) din Statut).
Punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva funcționarului public reprezintă o
cauză specială de suspendare, de drept, a raportului juridic de serviciu. Așa fiind, în acest
caz, conducătorul autorității sau instituției publice are obligația să dispună această măsură
administrativă, dispozițiile art. 74 alin (2) din Statut fiind imperative.
Potrivit art. 74 alin (3)din Legea nr. 188/1999, dacă Ministerul Public dispune
scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale sau dacă instanța
judecătorească dispune achitarea funcționarului public ori încetarea procesului penal,
suspendarea din funcția publică încetează de drept, iar funcționarul public va fi reintegrat
în funcția publică deținută anterior și va primi drepturile salariale aferente perioadei de
suspendare.
58 ibidem, p. 8359 este vorba despre infracțiunile prevăzute de art. 50 lit h) din Legea nr. 188/1999 și anume: infracțiuni
contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care
împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei alte infracțiuni săvârșite cu
intenție care ar face incompatibilă o persoană fizică cu exercitarea funcției publice.

În fine, dacă fapta comisă de funcționarul public în timpul sau în legătură cu
atribuțiile funcției sale nu întrunește condițiile unei infracțiuni, dar este considerată
abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă (art. 74 alin (4) din
Statut).
Deși statutul se referă, în art. 74 alin (1), numai la infracțiunile săvârșite în
timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, se subînțelege că funcționarii publici
răspund penal și pentru comiterea altor infracțiuni, potrivit dreptului comun.
Răspunderea penală face însă obiectul de studiu al dreptului penal.
4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA
RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC
4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC
Mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin
modificarea raporturilor de serviciu, astfel:
a) pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice;
b) în interes public;
c) în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția
publică.
Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și
funcționarilor publici de conducere are loc prin:
a) delegare;
b) detașare;
c) transfer;
d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate
juridică a autorității sau instituției publice;
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Dacă mobilitatea funcționarilor publici de execuție și a funcționarilor publici de
conducere se dispune în interes public, în condițiile legii, funcționarii publici nu pot
refuza aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. b) și d), cu excepția cazurilor
prevăzute la art. 77 alin. (3), sub sancțiunea eliberării din funcția publică. În aceste
cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispune de către persoana care are
competența de numire în funcția publică, cu avizul sau la solicitarea Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici.
Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este
încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.
Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre
următoarele situații:
a) graviditate;
b) își crește singur copilul minor;
c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an
calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcționarului public.
Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul,
iar autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral
al transportului, cazării și al indemnizației de delegare.
Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care
urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6
luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6
luni numai cu acordul său scris.
Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public
corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei,
clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o
funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2), dacă funcționarul
public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu
există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu
caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție
publică inferioară, numai cu acordul său scris.

Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele
situații:
a) graviditate;
b) își crește singur copilul minor;
c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea;
d) detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții
corespunzătoare de cazare;
e) este singurul întreținător de familie;
f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării.
Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul.
Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are
dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția
publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors,
cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare.
Transferul poate avea loc după cum urmează:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcționarului public.
Transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite
condițiile specifice prevăzute în fișa postului.
Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al
funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă
localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net
calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea
tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se
suportă de autoritatea sau instituția publică la care de face transferul, în termen de cel
mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică de aceeași
categorie, clasă și grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul public sau
într-o funcție publică de nivel inferior.
Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și
grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de

transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la
care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau
instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative
autonome ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică
locală.
În cazul funcționarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcții
publice de conducere ale căror atribuții sunt similare cu atribuțiile funcției publice de pe
care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) și (5).
Autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a asigura publicitatea
funcțiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situația în care doi
sau mai mulți funcționari publici solicită ocuparea unei funcții publice vacante prin
transfer la cerere, selecția se face pe bază de interviu.
Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate
fi definitivă sau temporară.
Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele
situații:
a) când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care
își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași
categorie, clasă și grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției
publice deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a
salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcționarului public;
b) la solicitarea justificată a funcționarului public, cu aprobarea conducătorului
autorității sau instituției publice, pe o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad
profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public;
c) în alte situații prevăzute de dispozițiile legale.
Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul
autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice,
pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a
salariului pe care îl are funcționarul public.

Funcționarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității sau
instituției publice în altă localitate, dacă se află într-una dintre situațiile prevăzute la art.
77 alin. (3).
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se
realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește
condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice și care nu are în cazierul
administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile prezentei legi.
Dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de
către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum
6 luni într-un an calendaristic, astfel:
a) cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru funcțiile din
cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală;
b) cu obligația înștiințării înainte cu cel puțin 10 zile a Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici, pentru funcțiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor
publice din administrația publică locală. În situația în care Agenția Națională a
Funcționarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind exercitarea
cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere, dispune neefectuarea măsurii
sau, după caz, încetarea acesteia.
Dacă funcția publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se
dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, până la data
încetării suspendării din funcția publică, a detașării titularului funcției publice sau, după
caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului funcției publice a sancțiunii
disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3) lit. d). Dacă salariul corespunzător funcției
publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are
dreptul la acest salariu.
Înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă
disponibilitate la numirile în funcțiile publice prevăzute la art. 11, cu respectarea
prevederilor art. 15 alin. (3). Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage
eliberarea din funcția publică.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura decontarea
cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum și locuințe de serviciu, în condițiile legii.

4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU
Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află
în una dintre următoarele situații:
a) este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada
respectivă, cu excepțiile prevăzute la art. 33;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare
activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme
sau instituții internaționale, pentru perioada respectivă;
d) desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în
condițiile legii;
e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau
mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se
află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru
însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în
condițiile legii;
h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă
mai mare de o lună, în condițiile legii;
i) carantină, în condițiile legii;
j) concediu de maternitate, în condițiile legii;
k) este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească
irevocabilă;
l) forța majoră;
în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru
săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h);

pe perioada cercetării administrative, în situația în care
funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența
cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;
m) în alte cazuri expres prevăzute de lege.
În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de
suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării
suspendării de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris persoana care
are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt. Neinformarea
persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de
drept a raportului de serviciu al funcționarului public, cu excepția cazurilor prevăzute la
alin. (1) lit. f), h), i), k) și l).
Persoana care are competența legală de numire în funcția publică are obligația
să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), condițiile
necesare reluării activității de către funcționarul public.
Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în
următoarele situații:
a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în
cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de
18 ani;
c) desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții
internaționale, în alte situații decât cele prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. c);
d) pentru participare la campania electorală;
e) pentru participarea la grevă, în condițiile legii.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului
public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) și
la art. 81 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puțin 15
zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepția situației

prevăzute la alin. (1) lit. e), când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de
declanșarea grevei.
Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1)
și la art. 81 alin. (1), precum și în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se
aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are
competența numirii în funcția publică.
Dispozițiile art. 81 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și pentru cazurile
prevăzute la alin. (1) și (2).
Reluarea activității se dispune prin act administrativ al persoanei care are
competența legală de numire în funcția publică.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea
raportului de serviciu, precum și cel prin care se dispune reluarea activității de către
funcționarul public se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de
10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice
au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o
perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu
ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu
acordul funcționarului public în cauză.
Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condițiile art. 81 alin. (1) lit. c)
și art. 82 alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcția publică.

4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC.
MODALITĂȚI DE ÎNCETARE
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act
administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are
loc în următoarele condiții:
a) de drept;
b) prin acordul părților, consemnat în scris;
c) prin eliberare din funcția publică;
d) prin destituire din funcția publică;
e) prin demisie.
Raportul de serviciu încetează de drept:
a) la data decesului funcționarului public;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții
funcționarului public;
c) dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la
art. 50 lit. a), d) și f);
d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de
pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială
ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii;
e) ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în
funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească
definitivă și irevocabilă;
f) când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească
definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 50 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei
sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de
condamnare;

g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcției, ca măsură de
siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești prin care s-a dispus interdicția;
h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată
funcția publică.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în
termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care
are competența legală de numire în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a
constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune
eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului
public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:
a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o
altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;
b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a
reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public;
c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către
funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru
motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești
prin care s-a dispus reintegrarea;
d) pentru incompetență profesională, în cazul obținerii calificativului
"nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale;
e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 50 lit. g);
f) starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public, constatată prin
decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își
îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute;
g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de acceptare a
numirii în condițiile art. 80^1.
Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) și e) – g) reprezintă motive
neimputabile funcționarilor publici.

În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este
obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția
publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic,
fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e), în perioada de preaviz, dacă în
cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare,
aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) și e), dacă nu există funcții publice
vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori
instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în
perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție
publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public
va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice
vacante de nivel inferior.
În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici
vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele
cazuri:
a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%;
b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment;
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a
atribuțiilor aferente funcției publice;
d) este schimbată structura compartimentului.
Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:
a) categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public;
b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică;
c) pregătirea profesională;
d) să fi desfășurat activități similare.
În cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de
către autoritatea sau instituția publică.

Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică
în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a
postului respectiv, referitoare la studii.
În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau
instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de
un an de la data reorganizării.
Destituirea din funcția publică se dispune, în condițiile art. 66, prin act
administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ca
sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcționarului public, în
următoarele cazuri:
a) pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri
disciplinare care a avut consecințe grave;
b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu
acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate.
Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se comunică funcționarului public în
termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie
să se facă anterior datei destituirii din funcția publică.
Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin
demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția
publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de
la înregistrare.
La modificarea, la suspendarea și la încetarea raportului de serviciu funcționarul
public are îndatorirea să predea lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea
exercitării atribuțiilor de serviciu.
La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile
dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din
motive imputabile acestuia.

4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCȚIONARILOR PUB LICI. CORPUL
DE REZERVĂ
Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de
numire, emis în condițiile legii.
Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată,
conform art. 4, alin (2) din Legea nr. 188/1999.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), funcțiile publice de execuție temporar
vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:
a) prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care
îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective;
b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condițiile legii, în
situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplinească
cerințele specifice pentru a fi redistribuiți în conformitate cu dispozițiile prevăzute la lit.
a). Persoana numită în aceste condiții dobândește calitatea de funcționar public numai pe
această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra
în corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Redistribuirea funcționarilor publici se face de către Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, astfel:
a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din aceeași localitate sau dintr-o
localitate aflată la o distanță de până la 50 km de localitatea de domiciliu;
b) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din alt județ sau aflate la o
distanță mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcționarului public.
Redistribuirea funcționarilor publici se face într-o funcție publică de aceeași
categorie, clasă și același grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul
public.
Redistribuirea se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu
acordul scris al funcționarului public.

Redistribuirea într-o funcție publică de conducere se face cu respectarea alin.
(2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcționarul public a îndeplinit atribuții similare
cu atribuțiile funcției publice de pe care se efectuează redistribuirea.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcții
publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puțin o
lună, a funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice
pentru ocuparea funcției publice respective. În cazul în care există mai mulți funcționari
publici care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective,
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau
instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă, o testare profesională
pentru selectarea funcționarului public care urmează să fie redistribuit.
Redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin
al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi
funcționarii publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar.
În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuză
încadrarea funcționarilor publici în condițiile alin. (6), funcționarul public se poate adresa
instanței de contencios administrativ competente.
Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din
funcția publică în condițiile art. 84^2 alin. (1) lit. a) – c), e) și g) și este gestionat de
Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Funcționarii publici părăsesc corpul de rezervă și pierd calitatea de funcționar
public în următoarele situații:
a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;
b) în cazul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici îl redistribuie într-
o funcție publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite și pregătirii profesionale, iar
funcționarul public o refuză;
c) angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni;
d) la cererea funcționarului public.
În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul
public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus
încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare, precum și plata de
către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri
egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi
beneficiat funcționarul public.
La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului
administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.

Capitolul V
MANAGEMENTUL FUNCȚIILOR PUBLICE ȘI AL
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
5. 1 AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Agenția Națională a Funcționarilor Publici este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, organizată în subordinea
Ministerului Afacerilor și Internelor (art. 1 alin (1) din H.G. nr. 624/2003).60
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are rolul de a elabora și aplica
strategia și Programul de guvernare în domeniul managementului funcției publice și
funcționarilor publici.
Agenția este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un
vicepreședinte cu rol de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la
propunerea ministrului administrației și internelor.
Președintele reprezintă Agenția în raporturile cu autoritățile administrației
publice centrale și locale, precum și cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,
precum și în justiție. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine cu caracter
normativ și individual.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici mai are un secretar general care face
parte din categoria înalților funcționari publici și îndeplinește atribuțiile ce-i revin,
potrivit regulamentului intern al Agenției.
Structura organizatorică a Agenției este compusă din direcții generale, direcții și
servicii, iar atribuțiile compartimentelor și ale personalului se stabilesc prin regulamentul
intern de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al președintelui Agenției,
precum și prin fișa postului.
60 H. G. Nr 624/2003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici (M. O. Nr. 410 din 11 iunie 2003)

Statul de funcții al Agenției și structura posturilor pe compartimente se aprobă
prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea președintelui Agenției,
în limita numărului de posturi aprobat prin actul de înființare.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici îndeplinește anumite funcții, care au
în conținutul lor mai multe atribuții. Aceste funcții sunt următoarele:
a)funcția de strategie – prin care se asigură fundamentarea și elaborarea
strategiei și a programelor de reformă în domeniul managementului
funcției publice și a funcționarilor publici. În exercitarea acestei funcții,
Agenția are următoarele atribuții:
-elaborează principiile, strategiile și politicile privind managementul funcției
publice și a funcționarilor publici;
-fundamentează, elaborează și propune ministrului administrației și internelor
programe în domeniul managementul funcției publice și a funcționarilor publici;
-elaborează studii, analize și prognoze privind dinamica și structura Corpului
funcționarilor publici;
-gestionează Corpul de rezervă al funcționarilor publici și asigură redistribuirea
funcționarilor publici în condițiile legii etc.
b)funcția de reglementare – prin care se asigură ințierea și elaborarea
cadrului normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice
și politicilor în domeniul funcției publice și funcționarilor publici. În
exercitarea acestei funcții, Agenția are următoarele atribuții:
-elaborează proiecte de acte normative privind funcția si funcționarii publici;
-acordă aviz, în condițiile legii, pentru stabilirea de către autorități și instituții
publice a funcțiilor publice;
-elaborează reglementări comune pentru autoritățile și instituțiile publice privind
funcțiile publice, gradarea și clasificarea posturilor, cu consultarea organizațiilor
sindicale reprezentative ale funcționarilor publici;
-elaborează propuneri de acte normative pentru crearea unui sistem unitar de
salarizare, aplicabil tuturor funcționarilor publici.

c)funcția de gestiune – prin care se asigură gestionarea programelor și
administrarea bazei de date privind funcțiile și funcționarii publici. În
exercitarea acestei funcții, Agenția are următoarele atribuții:
-gestionează programe privind funcția publică și funcționarii publici, urmărind
îndeplinirea acestora și prezintă ministrului administrației și internelor rapoarte
privind modul de derulare al acestora;
-elaborează și administrează sistemul și baza de date cuprinzând evidența funcțiilor
publice și a funcționarilor publici, precum șio a funcțiilor publice vacante.
d)funcția de reprezentare – prin care se asigură în numele statului român
reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul managementului
funcției publice și funcționarilor publici. În exercitarea acestei funcții,
Agenția are următoarele atribuții:
-reprezintă autoritățile adminsitrației publice centrale și locale în raporturile cu
persoanele juridice și fizice, române și străine, în domeniul managementului
funcției publice și funcționarilor publici;
-colaborează cu ministerele și cu alte autorități publice pentru îndeplinirea
atribuțiilor ce-i revin;
-colaborează cu instituții și organisme similare din țară și străinătate în domeniul
său de activitate;
-asigură dialogul cu organizațiile asociative ale funcționarilor publici, precum și cu
organizațiile neguvernamentale în domeniul său de activitate.
e)funcția de monitorizare – prin care se asigură urmărirea aplicării și
respectării actelor normative în domeniul funcției publice și
funcționarilor publici. În exercitarea acestei funcții, Agenția are
următoarele atribuții:
-urmărește și verifică modul de aplicare a legislației privind funcția publică și
funcționarii publici, precum și respectarea principiilor care stau la baza exercitării
funcției publice;
-coordonează și monitorizează aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 și a
celorlalte reglementări privind pe funcționarii publici;

-urmărește situația funcțiilor publice vacante, precum și ocuparea acestora potrivit
prevederilor legale;
-coordonează metodologic și acordă asistență de specialitate compartimentelor de
resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale;
-avizează strategiile sectoriale privind formarea continuă a funcționarilor publici;
-întocmește rapoarte anuale cu privire la managementul funcțiilor publice și
funcționarilor publici, precum și cu privire la respectarea legislației privind
funcționarii publici, pe care le înaintează Guvernului, prin ministrul administrației
și internelor, pentru a fi supuse spre dezbatere Parlamentului.
f)funcția de armoniazare a legislației prin care se urmărește unificarea
reglementărilor în domeniul funcției și funcționarilor publici. În
exercitarea acestei funcții, Agenția are următoarele atribuții:
-coordonează și sprijină procesul de adaptare a statutelor aprobate prin legi
speciale la prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici;
-elaborează proiectele de acte normative pewntru armoniazrea legislației din
domeniul funcției publice cu reglementările Uniunii Europene și alte acte cu
caracter internațional pe care România le-a ratificat;
-urmărește ca proiectele de acte normative elaborate de ministere și alte autorități
publice centrale și locale privitoare la funcțiile publice și funcționarii publici să
fie în concordanță cu reglementările europene în domeniu.
Agenția națională a Funcționarilor Publici consituie sistemul informațional și
administrează baza de date privind evidența funcțiilor publice și funcționarilor publici din
cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.
Autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale sunt obligate
să transmită Agenției orice modificare intervenită în evidența funcțiilor publice vacante,
în termen de 10 zile de la producerea ei.

5. 2 COMISIILE PARITARE
Comisiile paritare se consituie în cadrul autorităților și instituțiilor publice, cu
excepția celor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, în scopul participării la
stabilirea măsurilor privind condițiile de muncă, sănătate și securitate a muncii ale
funcționarilor publici în timpul exercitării atribuțiilor lor, precum și pentru buna
desfășurare a activității autorităților sau instituțiilor publice (art. 1 alin (1) din H. G. Nr.
1210/2003).
Comisiile paritare sunt compuse dintr-un număr de 7 membri titulari, astfel:
-2 membri desemnați de către conducătorul autorității sau instituției publice;
-2 membri desemnați de către organizația sindicală a funcționarilor publici din
cadrul autorității sau instituției publice.
Comisia paritară se constituie prin actul administrativ al conducătorului
autorității sau instituției publice respective. Comisia paritară se constituie pentru mai
multe autorități sau instituții publice în cazul în care acestea au mai puțin de 12
funcționari publici fiecare. Membrii comisiei paritare vor fi desemnați în număr egal, atât
din cadrul autorităților și instituțiilor publice respective, cât și din cadrul autorității
publice ierarhic superioare acestora.
În cazul constituirii comisiei paritare pentru două sau mai multe autorități
(instituții) publice se constituie prin actul administrativ al conducătorului autorității sau
instituției publice căreia îi sunt subordonate sau sub a cărei autoritate sunt organizate
autoritățile sau instituțiile publice respective (art. 39 alin (3) din H. G. Nr. 1210/2003).
Deși legea nu prevede, apreciem că, în cazul comisiilor paritare pentru două sau
mai multe consilii locale, acestea vor fi constituite prin hotărâre a consiliului județean,
deși între autoritățile publice respective nu există raport de subordonare.61 Membrii
comisiei paritare trebuie să aibă calitatea de funcționar public în cadrul autorității sau
instituției publice în care se organizează comisia paritară sau, după caz, în cadrul uneia
din autoritățile sau instituțiile publice pentru care se organizează comisia paritară.
61 Drept administrativ, p. 187

În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanți ai autorității
sau instituției publice și ai sindicatului, organizat în cadrul autorității sau instituției
publice, desemnați, după cum urmează:
-jumătate din numărul membrilor comisiei paritare sunt desemnați de către
consucătorul autorității sau instituției publice;
-jumătate din numărul membrilor acestei comisii sunt desemnați de către sindicatul
reprezentativ al funcționarilor publici din cadrul autorității sau instituției publice
ori prin votul majorității funcționarilor publici, dacă aceștia nu s-au constituit în
sindicat.
O dată cu desemnarea membrilor titulari se desemnează un număr de 2 membri
supleanți care vor fi titularizați în cazul în care are loc încetarea calității de membru al
comisiei paritare.
Stabilirea perioadei în care are loc desemnarea reprezentanților funcționarilor
publici în comisia paritară se va face prin ordin ori dispoziție a conducătorului autorității
sau instituției publice.
Împotriva procedurii de desemnare a reprezentanților funcționarilor publici în
comisia paritară pot fi depuse contestații de către orice funcționar public interesat din
cadrul autorității sau instituției publice respective, în scris și motivat, în termen de două
zile lucrătoare de la data încheierii procedurii de desemnare. Contestațiile vor fi rezolvate
de către conducătorul autorității sau instituției publice care, dacă le va considera
întemeiate, va anula rezultatul procedurii de desemnare, dispunând reluarea acesteia în
condițiile legii.
În urma finalizării procedurii de desemnare și a soluționării contestațiilor
depuse, conducătorul autorității sau instituției publice va nmumi, prin ordin sau
dispoziție, membrii comisiei paritare.
Membrii comisiei paritare sunt numiți pentru un mandat de 2 ani care poate fi
reînnoit o singură dată. Cu 30 de zile lucrătoare înainte de expirarea mandatului
membrilor comisiei paritare se va proceda la constituirea viitoarei comisii, în condițiile
legii.
Președintele comisiei paritare se alege prin votul membrilor comisiei paritare,
din rândul acestora. Președintele comisiei are următoarele atribuții:

-conduce ședințele comisiei paritare;
-coordomează activitatea comisiei paritare;
-reprezintă comisia paritară în relațiile cu conducătorul autorității sau instituției
publice.
Calitatea de membru al comisiei paritare încetează înainte de expirarea
mandatului, dacă acesta se găsește în următoarele situații:
-a fost detașat în cadrul altei autorități sau instituții publice;
-a devenit incompatibil cu calitatea de funcționar public;
-renunțarea la calitatea de membru al comisiei.
Fiecare comisie paritară are un secretar titular și un secretar supleant care au
calitatea de funcționar public în cadrul autorității sau instituției publice pentru care se
organizează comisia paritară. Ei sunt numiți de conducătorul autorității sau instituției
publice prin actul administrativ de numire a comisiei, dar nu sunt membri ai comisiei
paritare.
Secretarul titular al comisiei paritare are următoarele atribuții:
-înregistrează cererea de întrunire a comisiei într-un registru special;
convoacă, la solicitarea președintelui comisiei paritare ori a conducătorului
autorității sau instituției publice, membrii comisiei paritare și comunică ordinea
de zi a ședinței;
-pregătește desfășurarea în bune condiții a ședinței comisiei;
-întocmește, redactează și semnează alături de membrii comisiei paritare procesul-
verbal al ședinței;
-redactează avizele emise de comisia paritară și le în aintează, spre semnare,
membrilor acesteia, în termen de două zile lucrătoare de la data la care a avut loc
ședința în care s-a votat avizul.
În cazul în care secretarul comisiei se află în imposibilitatea de a-și îndeplini
atribuțiile, acestea vor fi îndeplinite de către secretarul supleant.
Comisia paritară îndeplinește următoarele atribuții:62
participă, cu rol consultativ, la negocierea de către autoritățile sau instituțiile
publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu
62 art. 53 din H. G. Nr. 1210/2003

reprezentanții acestora;
participă la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților sau
instituțiilor publice pentru care sunt constituite;
urmărește permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele
reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici cu autoritățile sau
instituțiile publice;
întocmește rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate în
condițiile legii, pe care le comunică conducerii autorității sau instituției publice,
precum și conducerii sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici.
Funcționarea comisiei paritare
Comisia paritară se întruneșteîn ședințe la cererea conducătorului autorității sau
instituției publice, președintelui acestuia, a sindicatului reprezentativ al funcționarilor
publici sau, după caz, a majorității funcționarilor publici.
Convocarea membrilor comisiei paritare și comunicarea ordinii de zi se fac în
scris de către președintele acesteia, prin secretar, în termen de două zile lucrătoare de la
data înregistrării cererii de întrunire a comisiei paritare.
Ședințele comisiei paritare sunt valabile, dacă sunt prezenți toți membrii
acesteia. În cazul în care din motive obiective nu pot fi prezenți toți membrii comisiei
paritare, ședința se amână la o dată stabilită de președintele acesteia. În cazul în care nici
la data stabilită de președinte nu se pot întruni toți membrii comisiei paritare, ședința va fi
valabilă în prezența a jumătate din numărul membrilor comisiei, cu respectarea
principiului parității.
Comisia paritară se întrunește în ședință în termen de 3 zile lucrătoare de la data
comunicării scrise a ordinii de zi, de către secretarul acesteia.
Lucrările comisiei paritare se consemnează într-un proces-verbal, care trebuie să
cuprindă următoarele elemente:63
data și ora la care s-a întrunit comisia paritară;
ordinea de zi aprobată de membrii comisiei paritare;
mențiuni privind respectarea procedurii de convocare a membrilor
comisiei paritare;
63 art. 79 din H. G. Nr. 1210/2003

problemele discutate și soluțiile adoptate;
avizul amis de comisia paritară în urma desfășurării ședinței acesteia;
opiniile separate;
numele și semnătura membrilor care au participat la ședința comisiei
paritare.
În exercitarea atribuțiilor pe care le are, comisia paritară emite avize privind
negocierea acordurilor dintre autoritățile (instituțiile) publice și sindicatele reprezentative
ale funcționarilor publici și îmbunătățirea activității (insituțiilor) publice pentru care a
fost organizată.
De asemenea, comisia paritară întocmește rapoarte privind modul de realizare a
acestor acorduri încheiate în condițiile prevăzute de lege.
Avizele comisiei paritare sunt consultative pentru autoritățile (insituțiile)
publice, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să ceară avizul comisiei și pentru încheierea
acordurilor colective cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici.
Potrivit art. 61 alin (1) din Legea nre. 188/1999, aceste acorduri colective
cuprind reglementări privind anumite aspecte legate de activitatea autorităților și
instituțiilor publice pentru care este organizată comisia paritară, și anume:
-constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă;
-sănătatea și securitatea în muncă;
-programul zilnic de lucru;
-perfecționarea profesională;
-alte măsuri referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale
organizațiilor sindicale.

5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ȘI REGISTRUL DE
EVIDENȚĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
În scopul asigurării gestionării unitare și eficiente a resurselor umane, precum și
pentru urmărirea carierei funcționarului public, conducătorii autorităților și instituțiilor
publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea și evidența dosarelor
profesionale ale funcționarilor publici și a registrului de evidență a funcționarilor publici.
Aceste activități se desfășoară în compartimentele de resurse umane din cadrul
autorităților și instituțiilor publice, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția
datelor cu caracter personal. În cazul în care nu există un astfel de compartiment,
întocmirea și gestionarea dosarelor profesionale și a registrului de evidență ale
funcționarilor publici vor fi realizate de persoana care are atribuții cu privire la evidența
personalului, prevăzute în fișa postului.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice răspund de asigurarea
condițiilor pentru satisfacerea operativă a cererilor privind eliberarea documentelor care
să ateste activitatea profesională desfășurată de funcționarul public, vechimea în muncă,
în specialitate și în funcția publică.
În vederea gestiunii unitare și coerente, la nivelul autorităților și instituțiilor
publice, a evidenței dosarelor profesionale, fiecărui funcționar public i se atribuie un
număr de referință. Numărul de referință este numărul sub care funcționarul public este
înregistrat în registrul de evidență a funcționarilor publici și se regăsește în formularul a
al dosarului profesional al acestuia.
Dosarul profesional al funcționarului public, denumit în continuare dosar
profesional, se întocmește în formatul standard prevăzut în anexa nr. 1. Pentru fiecare
funcționar public se întocmește un singur dosar profesional, în termen de 10 zile de la
intrarea în corpul funcționarilor publici.
Persoanele responsabile cu întocmirea și actualizarea dosarelor profesionale
sunt obligate să certifice înscrierile efectuate, în termenele prevăzute de lege, prin
semnătură și prin menționarea în clar a numelui și funcției deținute.

Dosarul profesional conține actele administrative și documentele care
evidențiază cariera funcționarului public de la nașterea raporturilor de serviciu până la
încetarea acestora, în condițiile legii.
Dosarul profesional cuprinde date cu caracter personal și profesional. Datele cu
caracter personal cuprinse în dosarul profesional sunt:
a) numele, prenumele și, după caz, numele deținut anterior;
b) data și locul nașterii;
c) codul numeric personal;
d) adresa de domiciliu și, după caz, reședința;
e) numărul de telefon personal și, după caz, de serviciu;
f) numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei de contact, pentru
situații de urgență, în situația în care se consideră necesar;
g) numele și prenumele soțului/soției, precum și numele, prenumele și data
nașterii copiilor minori ai funcționarului public respectiv;
h) situația serviciului militar, dacă este cazul.
Datele cu caracter profesional cuprinse în dosarul profesional se referă la:
a) pregătirea profesională;
b) experiența în muncă;
c) activitatea desfășurată în cadrul autorității sau instituției publice;
d) situația disciplinară;
e) activitatea desfășurată în afara autorității sau instituției publice.
Dosarul profesional cuprinde în mod obligatoriu:
a) copie de pe cartea de identitate sau buletin;
b) copii de pe actele de stare civilă;
c) copie de pe livretul militar, dacă este cazul;
d) adeverința medicală care să ateste o stare de sănătate corespunzătoare
exercitării funcției publice;
e) copii de pe actele de studii;
f) copii de pe certificatele de participare la cursurile de instruire sau
perfecționare;

g) copie de pe carnetul de muncă și/sau copie de pe fila din registrul general de
evidență a salariaților și/sau copie de pe fila sau filele din registrul de evidență a
funcționarilor publici;
h) recomandări de la locurile de muncă anterioare;
i) cazierul administrativ, dacă este cazul;
j) cazierul judiciar;
k) actul administrativ de numire și documentul care atestă depunerea
jurământului;
l) fișa postului;
m) actul administrativ prin care a fost modificat raportul de serviciu;
n) cererile de suspendare a raportului de serviciu, actul administrativ de
aprobare/constatare a suspendării, actul administrativ prin care se dispune reluarea
activității;
o) actele administrative care atestă modificările salariale;
p) actele administrative de desemnare în comisii, colective de lucru mixte;
q) actul administrativ prin care se stabilește participarea la activități în cadrul
unor proiecte/programe;
r) actul administrativ de încetare a raportului de serviciu;
s) declarație pe propria răspundere a titularului dosarului că nu a desfășurat
activități de poliție politică, astfel cum sunt definite de lege;
ș) cererile de concediu pentru ultimii 3 ani;
t) raportul de evaluare pentru ultimii 5 ani;
ț) declarația de avere, actualizată în condițiile legii;
u) declarația de interese, actualizată în condițiile legii.
Funcționarul public are obligația de a aduce la cunoștință persoanei care are
atribuții cu privire la evidența personalului modificările privind domiciliul sau, după caz,
reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă, în termen de 5 zile de la
producerea acestor modificări. Documentele se îndosariază în dosarul profesional în
ordinea cronologică a emiterii acestora.
Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația de a întocmi evidența
dosarelor profesionale și a funcționarilor publici pe suport hârtie și, acolo unde este

posibil, și în format electronic.Fiecare autoritate sau instituție publică va întocmi un
registru de evidență a funcționarilor publici, denumit în continuare registru.
Registrul se întocmește în regim tipizat, conform formatului standard prevăzut
în anexa nr. 2. La solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici registrul se
întocmește și în format electronic.
Prima pagină a registrului cuprinde elementele de identificare a autorității sau
instituției publice, precum și numărul de înregistrare la Agenția Națională a
Funcționarilor Publici. Registrul se numerotează și poartă ștampila Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici pe fiecare pagină. Registrul devine document oficial de la data
înregistrării și se păstrează la sediul autorității sau instituției publice.
Registrul cuprinde elementele de identificare a funcționarilor, data numirii în
funcția publică, data și temeiul legal al modificării, suspendării, încetării suspendării și,
respectiv, încetării raporturilor de serviciu, drepturile salariale, numele și prenumele,
funcția deținută și semnătura persoanei care a făcut înregistrarea. Registrul se
completează în ordinea numerelor de referință. Pentru fiecare funcționar public se
completează o filă din registru. În cazul în care pentru o nouă înregistrare nu mai există
numere curente pe fila inițială, funcționarului public i se alocă o nouă filă cu același
număr de referință însoțit de câte un indice cifric în ordine crescătoare. Ultimul număr
curent din fila completată va face trimitere la pagina din registru unde sunt continuate
înregistrările privind funcționarul public în cauză.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a solicita Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici eliberarea unui nou registru la data la care se constată că în
registrul curent mai există 20 de file necompletate.
Corectarea erorilor materiale se face prin bararea acestora, astfel încât să se
poată citi vechea înregistrare, înscriindu-se la următorul număr curent, în culoare roșie,
datele exacte.
Funcționarul public are dreptul de acces la datele cu caracter personal și
profesional înscrise în dosarul său profesional și la fila sau, după caz, filele personale din
registru. Funcționarul public poate solicita în scris compartimentului de resurse umane
sau persoanei care are atribuții cu privire la evidența personalului eliberarea unor copii de
pe documentele din dosarul profesional, eliberarea unei adeverințe care să certifice

informații cuprinse în acesta și eliberarea unor copii de pe fila sau, după caz, filele
personale din registru.
La dosarul profesional au acces, în prezența persoanei care are atribuții cu
privire la evidența personalului, și pot solicita în scris și motivat o certificare a datelor
cuprinse în acesta, în condițiile legii, următoarele persoane și autorități sau instituții
publice:
a) conducătorul autorității sau instituției publice;
b) conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea funcționarul
public sau, după caz, alt funcționar public care are calitatea de evaluator al funcționarului
public;
c) persoanele împuternicite ale unor autorități sau instituții publice cu atribuții
de control;
d) președintele și/sau membrii comisiei de disciplină;
e) consilierii juridici din cadrul autorității sau instituției publice în care își
desfășoară activitatea funcționarul public titular al dosarului profesional, în situația în
care autoritatea sau instituția publică este parte într-un proces cu acesta, iar datele
prezentate sunt relevante pentru soluționarea cauzei;
f) funcționarii publici din cadrul compartimentului de resurse umane care au
atribuții în acest sens;
g) instanțele judecătorești și organele de cercetare penală.
Accesul la dosarul profesional al persoanelor prevăzute la alin. (1) se face în
prezența titularului dosarului profesional. Accesul la dosarul profesional, în condițiile
alin. (1), se notifică funcționarului public în cauză, atunci când nu este posibilă prezența
acestuia. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e) și g), accesul la dosarul
profesional, precum și eliberarea unor copii de pe documentele conținute în acesta se
aprobă de către conducătorul autorității sau instituției publice.
Fotocopierea documentelor cuprinse în dosarul profesional este permisă numai
în situațiile prevăzute de prezenta hotărâre. Persoanele care au acces la datele cuprinse în
dosarul profesional au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal,
în condițiile legii. Datele cuprinse în dosarul profesional sau în registru pot fi rectificate
sau completate în următoarele situații:

a) la solicitarea scrisă și motivată a funcționarului public;
b) la solicitarea scrisă și motivată a conducătorului compartimentului de resurse
umane sau, după caz, a persoanei care are atribuții cu privire la evidența personalului,
prevăzute în fișa postului, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice și
cu înștiințarea funcționarului public în cauză;
c) pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
În cererea de solicitare a rectificării sau completării se menționează informația
considerată a fi incorectă sau incompletă. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) și b)
operațiunile de rectificare sau de completare a datelor pot fi efectuate cu aprobarea
conducătorului autorității sau instituției publice, iar în situația prevăzută la lit. c), cu
înștiințarea acestuia. Rectificarea, completarea datelor din dosarul profesional sau, după
caz, refuzul efectuării acestor operațiuni se aduce la cunoștință funcționarului public în
cauză.
Rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional se face pe baza
documentelor prezentate în original. Actele originale doveditoare se restituie titularului.
Copiile de pe acestea, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care
are atribuții cu privire la evidența personalului, se păstrează în dosarul profesional. În
vederea păstrării dosarelor profesionale și a registrului în bune condiții, conducătorii
instituțiilor sau instituțiilor publice sunt obligați să ia măsuri pentru organizarea în mod
special a locului unde se păstrează aceste documente. Locul trebuie să îndeplinească
condițiile necesare pentru păstrarea corespunzătoare, în condiții de siguranță.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau
instituția publică va păstra o copie de pe dosarul profesional și va înmâna dosarul
profesional, pe bază de semnătură, funcționarului public. În cazurile de transfer sau de
încetare a raportului de serviciu al funcționarului public, conducătorul compartimentului
de resurse umane sau, după caz, persoana care are atribuții cu privire la evidența
personalului certifică valabilitatea și exactitatea înregistrărilor.
Funcționarul public are obligația să predea originalul dosarului profesional
autorității sau instituției în care se transferă, în termen de 5 zile de la realizarea
transferului. Funcționarul public din corpul de rezervă, redistribuit potrivit legii, are

obligația, la data începerii raporturilor de serviciu, să predea originalul dosarului
profesional instituției sau autorității publice la care a fost redistribuit.
Dosarul profesional al funcționarului public al cărui raport de serviciu este
suspendat în condițiile legii se păstrează de către autoritatea sau instituția publică.
În cazul reorganizării autorității sau instituției publice, dosarele profesionale ale
funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu autoritatea sau instituția publică
nu se modifică sau nu încetează, precum și registrul/registrele de evidență ale
funcționarilor publici se păstrează de către aceasta.
În cazul desființării autorității sau instituției publice și al preluării atribuțiilor
acesteia de către o autoritate sau instituție publică nou-înființată, dosarele profesionale ale
funcționarilor publici preluați de către autoritatea sau instituția publică nou-înființată,
precum și registrul/registrele de evidență a funcționarilor publici vor fi transmise acesteia
pe bază de protocol de către autoritatea sau instituția publică supusă reorganizării.
În cazul desființării, în condițiile legii, a unei autorități sau instituții publice,
fără ca activitatea acesteia să fie continuată de o altă autoritate ori instituție publică,
copiile de pe dosarele profesionale, precum și de pe registre, în baza cărora se eliberează
copii certificate și extrase privind drepturile individuale ale funcționarilor publici, sunt
preluate și păstrate la casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București.
În cazul detașării funcționarului public, dosarul profesional se păstrează de către
autoritatea sau instituția publică de la care funcționarul public este detașat. Eventualele
completări intervenite pe perioada detașării sunt transmise sub semnătura conducătorului
autorității sau instituției publice la care funcționarul public a fost detașat.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau
instituția publică va înmâna o copie de pe fila/filele personale din registru. Copiile
dosarelor profesionale ale funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu o
autoritate sau instituție publică încetează se arhivează, în condițiile legii. Documentele
prevăzute la art. 5 alin. (5) lit. s) și t) se arhivează în cadrul autorității sau instituției
publice, după 5 ani de la întocmirea lor.
În caz de furt, pierdere sau distrugere a dosarului profesional, se va întocmi și se
va elibera funcționarului public în cauză un duplicat, de către ultima autoritate sau
instituție publică cu care acesta a avut raporturi de serviciu. În cazul în care autoritatea

sau instituția publică a fost supusă reorganizării, duplicatul se va elibera de către
autoritatea sau instituția publică care deține arhivele autorității sau instituției supuse
reorganizării.
Registrul de evidență a funcționarilor publici se va intocmi in format electronic
de catre institutiile publice. Potrivit prevederii aprobate de Guvern, actul normativ
modifica si completeaza HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor
publici, in vederea corelarii prevederilor legale referitoare la intocmirea registrului de
evidență si a dosarelor profesionale ale funcționarilor publici cu normele legislatiei
muncii cu privire la angajatii contractuali. Modificarile vizeaza aplicarea unitara a
normelor legale pentru tot personalul din administrația publică.
Potrivit hotararii, registrul de evidență a funcționarilor publici va cuprinde
elementele de identificare ale funcționarului public, numărul si data actului administrativ
de numire, modificare, suspendare si încetare a raporturilor de serviciu, temeiul legal al
modificarii, suspendarii si incetarii raporturilor de serviciu, durata modificarii si
suspendarii raportului de serviciu, precum si numele, prenumele si funcția persoanei care
a facut inregistrarea. Fiecarui funcționar public ii va fi alocat un spatiu individual in
registru.
Referitor la dosarul profesional al funcționarilor publici, a fost eliminata
obligativitatea includerii numărului de telefon personal si, dupa caz, de serviciu, al
funcționarului public printre datele cu caracter personal cuprinse in dosar. Pe de alta
parte, intre datele care trebuie mentionate in dosarul profesional al funcționarilor publici
a fost introdusa cetățenia.
Datele cu caracter profesional cuprinse in dosar se refera la activitatea
desfasurata in cadrul autorității sau institutiei publice, situatia disciplinara, studiile,
pregatirea profesională si abilitatile, activitatea desfasurata in afara funcției publice,
precum si accesul la informatiile clasificate.
Hotărârea de Guvern prevede ca funcționarul public are obligatia de a aduce la
cunostinta persoanei cu atribuții in domeniul evidenței personalului modificarile cu
privire la elementele din dosarul sau profesional in termen de 5 zile de la data producerii.
Persoana cu atribuții in evidență personalului are obligatia de a opera schimbarile in
termen de 10 zile de la data luarii la cunostinta a acestora.

Funcționarul public are drept de acces la datele cu caracter personal si
profesional inscrise in dosarul sau profesional, precum si la datele sale inscrise in
registru. La solicitarea scrisa a funcționarului public, adresata compartimentului resurse
umane sau persoanei cu atribuții referitoare la evidență personalului, acesta are dreptul de
a primi:
– copii de pe documentele intocmite pe suport de hartie din dosarul sau
profesional;
– extrase de pe documentele intocmite in format electronic sau de pe datele sale
inscrise in registru, certificate prin semnatura persoanei cu atribuții in completarea
dosarului sau profesional;
– adeverinte care sa certifice informatii cuprinse in dosarul sau profesional sau
in spatiul individual in registru.
Conducatorii institutiilor publice raspund de asigurarea condițiilor de securitate
privitoare la elaborarea, modificarea, completarea, pastrarea si transmiterea datelor cu
caracter personal si profesional inscrise in registru si in dosarul profesional al
funcționarului public, atat a celor realizate pe suport de hartie, cat si a celor intocmite in
format electronic, precum si accesul la acestea.
Datele cu caracter personal si profesional inscrise in dosarul profesional, atat
cele intocmite pe suport de hartie, cat si cele in format electronic, precum si datele
inscrise in registru se transmit Agentiei Naționale a Funcționarilor Publici in copie xerox
sau pe suport magnetic, dupa caz, la solicitarea acesteia.

CONCLUZII
Viața socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin
administrativ. Nevoia a dus la apariția funcției publice și a funcționarilor care s-o
îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu și-ar fi creat un
întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de
funcții statornicite de-a lungul timpului.
Problema funcționarului public reprezintă, mai ales in condițiile proaspetei
Integrări Europene o problemă de actualitate, discutându-se mai ales despre implicarea
acestuia în exercitarea funcției ăpe care o exercită.
Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică necesită
o extrem de variată gamă de prestațiuni realizate prin serviciile publice, ca și un personal
cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivității, a
nevoilor omului care trăiește într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esențială și
singura justificare a administrației publice, atât de diversificată, mai ales în prestațiunile
sale catre populație.
Privită din punct de vedere sociologic, administrația publică nu reprezintă
altceva decat o sumă de colectivități umane care organizează anumite acțiuni in favoarea
altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează in
administrație capată o importanță considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui
organism social si oricât de bune legi si decizii ar fi, rămâne doar o simpla schemă, fără
viabilitate, daca nu există oameni competenți, activi si devotați pentru realizarea scopului
stabilit.
Întreg organismul de stat are la bază puterea publică, dreptul la comandă.
Această putere pub lică este reglementată și organizată de lege, în scopul satisfacerii
intereselor generale, formând servicii publice. Dar, servicul public, ca și statul, este o
instituție ce are la bază ideea de interes general, pe care caută să o realizeze, însă nu poate
să acționeze decât prin persoanele fizice care îl compun.

Noțiunile de serviciu păublic și de funcție publică sunt în raport de parte față de
întreg, adică funcția publică face parte dintr-un serviciu public, iar aceasta, ca și un organ
de stat sau o autoritate publică, structural, cuprinde, în general, trei elemente:
a)Competența;
b)Mijloacele materiale;
c)Personalul.
Personalul, la rândul său, este structurat pe compartimente, linii ierarhice și
funcții, dintre acestea, numai unele apar ca fiind funcții publice, iar titularul unei funcții
publice este denumit funcționar public.
Rolul funcționarului public este extrem de important în desfășurarea activității
administrației publice, el fiind de fapt imaginea acesteia iîn ochii publicului. Un
funcționar irascibil sau nepoliticos pur si simplu creează imaginea unei administrații care
nu-i pasă de cetățean.
Principiile care trebuie să guverneze conduita profesionala a funcționarilor
publici sunt urmatoarele:
a) suprematia Constitutiei si a legii, principiu conform caruia functionarii
publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;
b) prioritatea interesului public , principiu conform caruia functionarii publici
au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in
exercitarea functiei publice;
c) asigurarea egalitatii de tratament a cetățenilor in fata autoritatilor si
institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a
aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia
de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta,
corectitudine si constiinciozitate;
e) impartialitatea si independenta , principiu conform caruia functionarii publici
sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic,
religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice;
f) integritatea moral a, principiu conform caruia functionarilor publici le este
interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun

avantaj ori beneficiu in considerarea functiei publice pe care o detin sau sa abuzeze in
vreun fel de aceasta functie;
g) libertatea gandirii si a exprimarii , principiu conform caruia functionarii
publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si
a bunelor moravuri;
h) cinstea și corectitudinea , principiu conform caruia in exercitarea functiei
publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu functionarii publici trebuie sa fie de
buna-credinta;
i) deschiderea si transparența , principiu conform caruia activitatile desfasurate
de functionarii publici in exercitarea functiei lor sunt publice si pot fi supuse
monitorizarii cetățenilor.
În concluzie, putem afirma că, funcția publică, respectiv prestația funcționarului
public este impetuos necesar a se desfășura în conformitate cu toate normele legale și
morale, având în vedere că reprezintă „oglinda” intențiilor statului și ale puterii la un
anumit moment. Actuala integrare europeană face necesară alinierea practicilor la nivelul
administrației publice europene.

BIBLIOGRAFIE
I.Cărți
1.Zaharia, T. Gheorghe, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a, revăzută și
actualizată, Editura Spiru Haret, Iași, 2007
2.Preda, Mircea, Drept administrativ (partea generala), ed. a III-a, București, 2006
3.Alexandru, Ioan, Sorin, Bucur, Mihaela, Cărăușan, Drept administrativ comparat,
Editura Lumina Lex, București, 2005
4.Petrescu, Rodica-Narcisa, Drept administrativ, 2003
5.Trailescu, Anton, Drept administrativ, Curs elementar , Editura All Beck, 2005
6.Manda, Corneliu, Tratat elementar de drept administrativ , Editia a III-a , Editura
Lumina Lex, Bucure ști, 2005
7.Prisacaru, Valentin, Funcționarii publici, Editura All Beck, București, 2004
8.Preda, Mircea, Vasilescu, Benonica, Drept administrativ (partea specială), Editura
Lumina Lex, București, 2007
9.Legislația funcționarilor publici (actualizat la 25.03.2007), ed.a.VI-a, Editura C.H.
Beck
10.Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ , ediția a IV-a, volumele I și II,
Editura C.H. Beck, 2005
11.Apostol, Tofan Dana, Drept Administrativ , volumele I și II, Editura C.H. Beck,
2004
12.Brezoianu, Dumitru, Drept administrativ român, Editura C.H.Beck, 2004
II.Acte normative
1. Legea nr. 251/ 2006 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici.

2. Hotărârea nr. 341/ 2007 privind intrarea în
categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților
funcționari publici.
3. Hotărârea nr. 1000/ 2006 privind organizarea și
funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
4. Ordonanță de urgență nr. 48/ 2007 privind unele
măsuri pentru îmbunătățirea activității în administrația publică centrală.
5. Ordonanța de urgență nr. 39/ 2005 din 12/05/2005
pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcționarilor
publici.
6. Ordonanta Guvernului nr. 6/ 2007 privind unele
măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor
publici pâna la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte
drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă
funcționarilor publici în anul 2007.
III.Alte surse
1.Cartea Alba a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, 2001 – 2004
2.Raportul privind Managementul funcției publice și al funcționarilor publici
(Publicația ANFP).