Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU [625768]

Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU

GIMNASTICA DE BAZ Ă
Curs în tehnologie IFR

© Editura Funda ției România de Mâine , 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscut ă de Ministerul Educaț iei, Cercet ării, Tineretului
și Sportului prin Consiliul Na țional al Cercet ării Științifice
din Învățământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
Gimnastica de baz ă/Curs în tehnologie IFR, autor: Georgeta Niculescu – Bucure ști, Editura
Fundației România de Mâine , 2012

ISBN 978-973-163-896-6

Reproducerea integral ă sau fragmentar ă, prin orice form ă
și prin orice mijloace tehnice,
este strict interzis ă și se pedepse ște conform legii.

Răspunderea pentru con ținutul și originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCA ȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

GEORGETA NICULESCU

GIMNASTICA DE BAZ Ă
– Curs în tehnologie IFR –

Realizator curs în tehnologie IFR
Conf.univ.dr. Georgeta Niculescu

EDITURA FUNDA ȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE
București, 2012

5
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….. 7

Unitatea de înv ățare 1
ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL ȘI NAȚIONAL
GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCA ȚIE FIZIC Ă ȘI SPORTIV Ă DIN ROMÂNIA
1.1. Introdu cere…………………………………………………………………………………… 9
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare ………………………………………….… 9
1.3. Con ținutul unit ății de învățare……………………………………………………………… 10
1.3.1. Gimnastica în Antichitate …………………………………………………………… 10
1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu …………………………………………………………… 12
1.3.3. Gimnastica în epoca modernă ……………………………………………………….. 12
1.3.4. Întemeietorii de școli ………………………………………………………………… 12
1.3.5. Creatorii de sisteme …………………………………………………………………. 13
1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea …………………………………………………….. 16
1.3.7. Gimnastica în România ……………………………………………………………… 17
1.3.8. Gimnastica în sistemul de educa ție fizică și sportivă din România ……………….. 18
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………… 19

Unitatea de înv ățare 2
GIMNASTICA – DISCIPLINĂ FUNDAMENTAL Ă
A ARIEI CURRICULARE EDUCA ȚIE FIZIC Ă
2.1. Introducere………………………………………………………………………………… 22
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………… 22
2.3. Conținutul unit ății de învățare…………………………………………………………….. 23
2.3.1. Obiectivele gimnasticii …………………………………………………………….. 23
2.3.2. Caracteristicile gimnasticii …….…………………………………………………… 23
2.3.3. Mijloacele gimnasticii ……………………………………………………………… 24
2.3.4. Ramurile gimnasticii ……………………………………………………………….. 25
2.4. Îndrumar pentru ve rificare/autoverificare………………………………………………… 27

Unitatea de înv ățare 3
NOȚIUNI DE BAZ Ă ÎN GIMNASTIC Ă

3.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 29
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………… 29
3.3. Con ținutul unit ății de învățare……………………………………………………………….. 30
3.3.1. Terminologia gimnasticii ……………………………………………………………… 30
3.3.2. Cerin țele terminologiei gimnasticii…………………………………………………… 31
3.3.3. No țiuni de baz ă ………………………………………………………………………. 32
3.3.3.1. Elementele care definesc exerci țiul…………………………………………… 32
3.3.3.2. Caracteristicile exerci țiului…………………………………………………… 33
3.3.3.3. Caracteristicile mi șcării……………………………………………………….. 33
3.3.3.4. Planurile și axele de mi șcare ale corpului…………………………………….. 33
3.3.3.5. Tehnica pozi țiilor……………………………………………………………… 34
3.3.3.6. No țiuni legate de „pozi ție"…………………………………………………… 35
3.3.3.7. Prescurt ări terminologice……………………………………………………… 36
3.3.3.8. Reguli privind descrierea exerci țiilor în gimnastic ă………………………….. 37
3.3.3.9. Reprezentarea grafic ă a exercițiilor de gimnastic ă…………………………… 38
3.3.3.10. Pozi țiile fundamentale și derivate în gimnastic ă……………………………. 40

63.3.3.11. Pozi țiile și mișcările segmentelor corpului……………………………….. 48
3 .4. Îndrumar pentru veri ficare/autoverificare…………………………………………………. 51
Unitatea de înv ățare 4
GIMNASTICA DE BAZ Ă-GIMNASTICA ORGANIZATORIC Ă

4.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 54
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………….. 54
4.3. Con ținutul unit ății de învățare……………………………………………………………….. 55
4.3.1. Gimnastica de baz ă (obiective, caracteristici, mijloace)…………………………….. 56
4.3.2. Gimnastica organizatoric ă…………………………………………………………… 56
4.3.3. No țiuni de baz ă……………………………………………………………………… 56
4.3.4 Sistematizare………………………………………………………………………….. 58
4.3.4.1. Ac țiuni pe și de pe loc………………………………………………………… 58
4.3.4.2. Ac țiuni din deplasare ………………………………………………………… 61
4.3.4.2.1. Deplasare în figuri…………………………………………………. 63
4.3.4.3. Alc ătuiri și schimb ări de forma ții…………………………………………….. 65
4.3.5. Indica ții metodice privind utilizarea exerci țiilor de organizare și ordine în lec ție ……. 74
4.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare…………………………………………………… 75

Unitatea de înv ățare 5
GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERAL Ă

5.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 77
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………….. 77
5.3. Con ținutul unit ății de învățare………………………………………………………………… 78
5.3.1. Obiective și caracteristici ……………………………………………………………. 78
5.3.2. Bazele generale ale mi șcărilor ………………………………………………………. 80
5.3.3. Sistematizarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală ……………………………. 81
5.3.4. Cerinț e metodice de elaborare a programelor de influen țare selectiv ă a aparatului
locomotor ………………………………………………………………………….
99
5.4. Îndrumar pentru veri ficare/autoverificare………………………………………………….. 101

Unitatea de înv ățare 6
EXERCIȚ II APLICATIVE

6.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 103
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………….. 103
6.3. Con ținutul unit ății de învățare………………………………………………………………. 104
6.3.1. Obiective…………………………………………………………………………….. 104
6.3.2. Caracteristici…………………………………………………………………………. 104
6.3.3. Sistematizarea deprinderilor motrice…………………………………………………
6.3.3.1. Deprinderi motrice aplicativ-utilitare …………………………………………
6.3.3.2. Deprinderi motrice de bază …………………………………………………… 104
105
108
6.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare…………………………………………………… 114

Unitatea de înv ățare 7
GIMNASTICA APLICAT Ă

7.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 116
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare……………………………………………. 116
7.3. Con ținutul unit ății de învățare………………………………………………………………… 117
7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate ……………………………………………………… 117
7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate ………………………………………………….. 117
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare …………………………………………………. 121
Ră spunsuri la testele de evaluare/autoevaluare ………………………………………………… 123

7INTRODUCERE

Gimnastica este un fenomen aparte, cu influen țe pe multiple planuri, ceea ce îi confer ă statutul
de disciplin ă de bază în aria curricular ă educație fizică și sport.
Gimnastica este component ă a sistemului educa țional și totodată și component ă a sistemului
social cu care interac ționează dinamic, dispunând de un con ținut bogat, diversificat, atractiv, de
mijloace, cu multiple valen țe formative și educative în dezvoltarea ontogenetic ă a omului.
Scopul acestei c ărți este să evidențieze importan ța principalelor mijloace ale gimnasticii
prevăzute în programele școlare, care au rol decisiv în dezvoltarea fizic ă armonioas ă, în
perfecționarea capacit ăților condi ționale și coordinative, în formarea deprinderilor motrice de baz ă și
specifice, ținta fiind atingerea obiectivelor educa ției și, implicit, ale gimnasticii.

Obiectivele cursului

Cursul Gimnastica de baz ă își propune s ă transmit ă studen
ților cuno ștințele teoretice și
metodologice privind formarea bazelor generale ale mi șcărilor și urmărește:
– formarea capacit ății de selec ționare, concepere și predare a mijloacelor gimnasticii de baza,
gimnastic ă acrobatic ă și sărituri cuprinse în aria curricular ă educație fizică;
– formarea și dezvoltarea capacit ății de organizare și conducere a colectivelor de elevi;
– dezvoltarea aptitudinilor motrice necesare practic ării exercițiilor fizice;
– întărirea sănătății și menținerea condi ției fizice prin utilizarea exerci țiilor de gimnastic ă.

Competen țe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cuno ștințe și abilități privind:
– inițierea, înțelegerea și însușirea terminologiei specifice gimnasticii de baz ă;
– cunoa șterea și folosirea no țiunilor specifice disciplinei;
– conducerea exerci țiilor de organizare și ordine;
– realizarea complexelor de exerci ții specifice disciplinei;
– evaluarea complexelor de exerci ții specifice disciplinei;
– predarea elementelor acrobatice și a săriturilor specifice ciclului primar și gimnazial;
– comunicarea cu elevii; – aplicarea cuno ștințelor acumulate în situa ții profesionale diferite.

Resurse și mijloace de lucru

Cursul dispune de un manual scris, s upus studiului individual al studen ților, precum și de alte
surse bibliografice existente în biblioteca facult ății. În timpul alocat lucr ărilor practice, studen ții pun în
aplicare toate no țiunile studiate.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unit ăți de învățare:

Unitatea de înv ățare 1. ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL
ȘI NAȚIONAL. GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCA ȚIE
FIZICĂ ȘI SPORTIV Ă DIN ROMÂNIA (2 ore)

Unitatea de înv ățare 2.

GIMNASTICA – DISCIPLIN Ă FUNDAMENTAL Ă A ARIEI
CURRICULARE EDUCA ȚIE FIZICĂ (2 ore)

8
Unitatea de înv ățare 3.
NOȚIUNI DE BAZ Ă ÎN GIMNASTIC Ă (2 ore)
Unitatea de înv ățare 4. GIMNASTICA DE BAZ Ă-GIMNASTICA ORGANIZATORIC Ă
(2 ore)

Unitatea de înv ățare 5.
GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZIC Ă GENERAL Ă
(2 ore)

Unitatea de înv ățare 6.
EXERCI ȚII APLICATIVE (2 ore)

Unitatea de înv ățare 7.
GIMNASTICA APLICAT Ă (2 ore)

Teme de control (TC)
În cadrul lucr ărilor practice, studen ții vor elabora și conduce exerci ții de organizare și ordine,
exerciții aplicative, complexe de exerci ții de dezvoltare fizic ă generală: exerciții libere, cu partener și
cu bastoane, vor executa o legare acrobatic ă de 5 elemente înv ățate, o săritură depărtat peste capr ă și o
săritură ghemuit pe lada de gimnastic ă.

Bibliografie obligatorie:
Niculescu, G, Gimnastica acrobatic ă
și săriturile în școală, Editura Bren, Bucure ști, (2010).
Niculescu, G, Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
(2006),.
Tudusciuc I., Gimnastic ă de bază – Pregătirea aparatului locomotor , Editura Funda ției
România de mâine, București, (2005).
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.
Curriculum na țional– Aria curricular ă – Educație Fizică și Sport – gimnaziu

Metoda de evaluare
Colocviu. Nota final ă se stabile ște ținându-se cont și de activitatea și evaluările pe parcurs ale
studentului, conform cu preciz ările din Programa analitic ă și din Calendarul Disciplinei.

9Unitatea de înv ățare nr. 1

ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL ȘI NAȚIONAL.
GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCA ȚIE FIZIC Ă ȘI SPORTIV Ă DIN ROMÂNIA

Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
1.3. Conținutul unit ății de învățare
1.3.1. Gimnastica în Antichitate 1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu 1.3.3. Gimnastica în epoca modern ă
1.3.4. Întemeietorii de școli
1.3.5. Creatorii de sisteme
1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea 1.3.7. Gimnastica în România 1.3.8. Gimnastica în sistemul de educa ție fizică și sportivă din România
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere
Originea și evoluția gimnasticii este legat ă indisolubil de
dezvoltarea societ ății române ști din cele mai îndep ărtate vremuri și
până în prezent.
Acumulând experien ță, omul a inventat, în toate treptele
evoluției sale, diferite exerci ții, jocuri, dansuri și toate sporturile
existente. Dar, pân ă la acest pas evolutiv, exerci țiile de gimnastic ă
simple, naturale, aplicative au fost cele pe care le-a utilizat, la început
ca mișcare spontan ă, apoi cu un scop bine determinat, sub form ă de
exerciții fizice. Putem afirma c ă, gimnastica de baz ă, cu elementele
ei cele mai simple, a fost forma de organizare cea mai veche a educației fizice.
Din punct de vedere istoric, gimnastica a str ăbătut etapele de
formare și dezvoltare ale societ ății omenești.

1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare:
> prezentarea începuturilor și evoluției gimnasticii pe plan
mondial și național;
> explicarea caracterului formativ al gimnasticii și a rolului ei
în formarea personalit ății omului;

10> prezentarea interac țiunilor multiple dintre activitatea de
gimnastic ă și celelalte ramuri sportive;
> explicarea importan ței studierii gimnasticii pentru preg ătirea
viitorilor profesori;
> precizarea importan ței și locului gimnasticii în sistemul de
educație fizică și sportivă din România.

Competen țele unității de învățare:
> dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare;
> capacitatea de a prezenta evolu ția gimnasticii;
> cunoașterea performan țelor din gimnastica artistic ă.

Timpul alocat unit ății: 2 ore

1.3. Conținutul unit ății de învățare

1.3.1. Gimnastica în Antichitate
Egiptul antic. Egiptenii au creat o cultur ă și o civiliza ție
impunătoare înc ă din mileniul IV î.e.n. Picturile murale și
bazoreliefurile de la Ptah-Hotep atest ă preocupările egiptenilor pentru
educația fizică. Celebrele fresce de la Beni Hassan reprezint ă o
multitudine de mi șcări cu caracter sportiv din gimnastic ă, atletism,
sporturi de lupt ă, fiind cel mai elocvent ce atest ă nivelul atins de
conceptul de educa ție fizică.

India antic ă. Poemul Vedele reprezint ă Cartea sfânt ă a
hindușilor, în care se g ăsesc instruc țiuni pentru via ța de toate zilele și
preocupări pentru educa ția fizică.
Exercițiile fizice s-au constituit într-un sistem na țional de
educație fizică denumit Pranayama . Mai târziu apare sistemul Yoga ,
bazat pe pozi ții prelungite, suspendarea respira ției și meditație. Yoga
este unirea cu sine, reprezentând drumul spre autoeduca ție.

China antic ă. Filozoful chinez Confucius (551-479 î.e.n.) a
subliniat pentru prima dat ă importan ța exercițiilor fizice, pe care le-a
inclus în cele șase „ arte liberale ” care stau la baza educa ției:
muzica, ceremonialul, caligrafia, scrima, aritmetica și arta de a
conduce carul. Mai târziu, medicul Kong-Fu, preluând o parte din
exercițiile respective, a creat un sistem de educa ție fizică medicală
ce a fost introdus în ritualul relig ios. Acest sistem se baza pe exerci ții
de respira ție, întindere și relaxare. Exerci țiile respiratorii se executau
din diferite pozi ții: stând, culcat, pe genunchi.
Grecia antic ă. Grecii au acordat cea mai mare importan ță
exercițiilor fizice ca parte integrant ă a educației, sistemul educativ
creat de ei având ca obiectiv dezvoltarea trupului și a minții.

11Grecii au creat cuvântul gimnastica , pentru a desemna cu un
nume generic totalitatea exerci țiilor fizice practicate cu scopul de a
contribui la între ținerea sănătății, la înt ărirea corpului și la
înfrumuse țarea vieții spirituale ” (Kirițescu, C., 1964).
Concepția greacă cu privire la exerci țiile fizice a evoluat în
trei direcții:
• igienică;
• militară;
• armonioas ă.

Concepția igienic ă. Reprezentan ții acestei concep ții au fost
medicii, care au scos în eviden ță importan ța exercițiilor fizice, în
general și a gimnasticii, în special, pentru îngrijirea s ănătății.
Reprezentan ții ei au fost : Herodikos din Selimbria, care a creat
normele de practicare a gimnasticii igienice și terapeutice (includea și
masajul asociat cu regimul alimentar): Hipocrate, care a descris în
lucrările sale ac țiunea binef ăcătoare ale exerci țiilor de gimnastic ă și a
masajelor ; Galen considera gimnastica un mijloc de p ăstrare a
sănătății, iar Antilu s este considerat adev ăratul părinte al gimnasticii
terapeutice.

Concepția militar ă. Reprezentan ții acestei concep ții au fost
spartanii, care practicau exerci țiile fizice dure în vederea preg ătirii
pentru război. Astfel, nu lipseau alerg ările, lupta, aruncarea cu discul
și sulița, jocul cu mingea și dansul. Elemente morale, emo ționale și
intelectuale nu g ăsim în aceast ă practică intensă, dar limitat ă a
exercițiilor fizice.

Concepția idealului armonic. Aparține educa ției fizice din
Atena, cetate a Greciei antice. Pentru atenieni, fiin ța umană perfectă
reprezenta idealul de via ță, ideal concretizat în formula Kalos kai
agatos (frumos și bun).
Atingerea perfec țiunii era idealul de via ță al atenienilor, idealul
armonic la care se putea ajunge printr-o dezvoltare armonioas ă,
sănătate trupeasc ă, bărbăție, putere, dib ăcie. Educa ția va fi dominat ă
de cultul frumosului, de necesitatea armoniei dintre form ă și conținut,
dintre dezvoltarea fizic ă și cea psihic ă a tânărului.
Unul dintre exponen ții de seam ă ai acestei concep ții a fost
Platon (437-347 î.e.n.), care a afirmat c ă, după muzică, omul are
nevoie de gimnastic ă prin care se educ ă curajul pentru a se
forma unitar în plan intelectual, moral, estetic și fizic. Concepția
idealului armonic este sus ținută și de Aristotel (384-322 î.e.n.), cel
mai mare gânditor al Antichit ății, savant, filosof, pedagog. El
includea, în educa ția tineretului, gimnastica, gramatica, muzica și
desenul afirmând: „ Corpul trebuie format înaintea spiritului,
deprinderile înaintea ra țiunii”
Grecii și-au format o concep ție asupra exerci țiilor fizice,
creând o terminologie proprie, precum și termenul de gimnastic ă
(gymnos înseamn ă gol, deoarece practicau exerci țiile fizice f ără
îmbrăcăminte în gimnazii și palestre). Astfel, gimnastica va cunoa ște
dimensiuni noi; împreun ă cu celelalte arte, ea va constitui un sistem
educativ format din gimnastica propriu-zis ă, agonistica și orchestica.

121.3.2. Gimnastica în Evul Mediu

Evul Mediu este caracterizat prin doctrine religioase, care
consideră „păcat” orice preocupare pentru s ănătatea și frumuse țea
trupească, exercițiile fizice fiind excluse din arsenalul educa ției.
Astfel, Renașterea apare ca o etapă de tranzi ție determinat ă
de condițiile economice obiective ale epocii, fiind un fenomen istoric
complex ( secolul al XIV-lea). Con ținutul epocii poart ă numele de
umanism , deoarece pune în valoare omul, personalitatea uman ă.
Pedagogii umani ști fixează un țel nou educa ției, cel al formării
omului complet.
Reprezentative sunt lucr ările Ars gymnastica , scrisă de
Mercurialis Hieronymus (1596), în care acesta define ște gimnastica
drept arta ce cuprinde efectele tuturor exerci țiilor corporale care sunt
bune nu numai pentru bolnavi ci și pentru cei s ănătoși, și Trei
dialoguri despre exerci țiul săriturilor și voltijelor în aer a lui
Archangelo Tuccaro (1599).

1.3.3. Gimnastica în epoca modern ă

Secolul al XVII-lea este considerat secolul realismului, iar
secolul al XVIII-lea cel al ra ționalismului, iar printre personalit ățile
de frunte ale acestui val de pedagogi enumer ăm:
Jan Amos Komenski (1592-1670) cel mai mare gânditor al
secolului al XVII-lea (de origine ceh), a adoptat ideea „ Un spirit
sănătos nu poate exista decât într-un corp s ănătos” , considerând
valoarea fizic ă a omului nu ca un scop final, ci ca o condi ție a valorii
lui sociale, ce permite ca omul s ă fie util societ ății.
Plecând de la principiul c ă școala trebuie s ă aibă grijă și de
sănătatea copilului, el a preconizat amenajarea de terenuri pe
lângă școli, pe care s ă se practice exerci ții și jocuri. În programul
școlar al elevului, 8 ore pe zi erau consacrate înv ățăturii, 8 ore
somnului, iar 8 ore exerci țiilor fizice, îngrijirilor igienice și mesei.
J ohn Locke (1632-1704), filosof și medic englez, sus ține că,
aptitudinile existente se fortificã cu ajutorul exerci țiului, practica
perfecționând talentul. În opera sa pedagogic ă, Câteva cuget ări
asupra educa ției copiilor , analizeaz ă educația fizică, morală și
intelectual ă a copiilor din clasele dominante, caracterul de clas ă al
concepției lui Locke despre educa ție fiind evident, iar formarea
„gentlemanului” concretizând acest lucru a constituit idealul s ău
educațional.
Ideile lui J.Locke l-au inspirat pe J.J.Rousseau (1712-1778),
omul cel mai reprezentativ al secolului al XVIII-lea în materie de educație. Principiul educa ției sale era „ întoarcerea la natur ă”,
Locke susținând că natura l-a creat pe om bun, dar societatea l-a
stricat .
Opera de baz ă a lu Rousseau este Emil ou de l' education
(Emil sau despre educa ție) și a apărut în anul 1762

1.3.4. Întemeietorii de școli

Johann Bernhard Basedow (1723-1790) întemeiaz ă școala
filantropist ă de la Dessau, în anul 1774, în care pune accent pe
educa
ția fizică, luând ca mi jloc de baz ă gimnastica greacă.

13Concepția sa privind formarea viitorilor cet ățeni este militar ă. El
aplică o metodă liberă de educa ție, și anume „Copiii trebuie s ă învețe,
jucându-se ” .
Salzmann Christian Gotthilf (1744-1811) a acordat o aten ție
deosebită educației corporale, programul s ău de educa ție fizică
bazându-se pe ideea c ă natura înt ărește omul, iar exerci țiile utilizate
cuprindeau: alerg ări, sărituri, balans ări, voltije, jocuri, c ălărie, înot.
Johann Cristoph Guts-Muths (1759-1839), profesor de
gimnastic ă, a experimentat 8 ani efectele exerci țiilor fizice în școala
în care profesa. În anul 1793 public ă Gimnastik fur die jugend
(Gimnastica pentru tineret ), operă de mare valoare pedagogic ă, ce
constituie cea dintâi carte modern ă de educa ție fizică din lume
prin profunzimea gândirii, bog ăția document ării, justețea observa ției
și claritatea expunerii.
Gerhard Ulrich Anton Vieth (1763-1836) a pus la baza
educației fizice și a practic ării gimnasticii anatomia și fiziologia
umană, susținând că „ profesorul de gimnastic ă trebuie s ă cunoască
mașina care-i este încredin țată” . Tratând mecanica mi șcărilor, el le
clasifică după diviziunile anatomice, în mi șcări ale corpului,
trunchiului, membrelor superioare, inferioare. Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1826), pedagog elve țian,
a căutat, prin concep țiile sale, să ajute masele populare s ărace,
creând, pentru ele, un înv ățământ popular, la baza c ăruia să stea o
educație morală caracterizat ă prin iubire activ ă față de om.
Pestalozzi a acordat o aten ție deosebit ă educației fizice și
modului ei de predare în școală, având la baz ă principiul s ău
fundamental, intuiția. Exercițiile fizice (gimnastice) se executau în
colectiv , metodic, începând cu exerci ții simple și cunoscute,
dezvoltându-le apoi treptat și sistematic.
Pestalozzi este întemeietorul exercițiilor libere , care se
executau în cerc, în jurul profesorului, dup ă comandă și într-o ținută
comodă și constau din mi șcări cu capul, trunchiul, bra țele și
picioarele și din combina ția lor.

1.3.5. Creatorii de sisteme

Creatorii de sisteme pedagogice în educa ția fizică au apărut în
același timp în mai multe țări:
• în Franța – Amoros;
• în Germania – Jahn;
• în Suedia – Ling;
• în Anglia – Arnold.

Sistemul francez
Don Francesco Amoros Y.Ondeano (1770-1848) s-a n ăscut
la Valencia și a devenit cet ățean francez, prin naturalizare, în anul
1816.
Amoros a fost un pedagog teoretic și practic în egal ă măsură,
creând o serie de institu ții în care se preda gimnastica dup ă principiile
sale, tipărind numeroase c ărți în care și-a fixat sistemul și metoda
pedagogic ă. Dintre acestea, se remarc ă Manualul practic al
exercițiilor corporale și al jocurilor celor mai potrivite pentru
întărirea cor pului și a membrelo r; Manualul de educa ție de

14gimnastic ă și morală; Noul manual complet de educa ție fizică,
gimnastic ă și morală, care este un atlas.
Tendin ța autorului a fost s ă sporeasc ă potențialul fizic,
intelectual și moral al cet ățenilor francezi, Amoros fiind considerat
creatorul și șeful școlii franceze de educa ție fizică. El și-a
constituit întreg sistemul bazându-se pe legile biologice, dar și ținând
cont de condi țiile în care tr ăiesc cei pentru care le-a elaborat.
În concep ția lui Amoros, gimnastica are un țel multilateral:
fizic, psihic , social etc. El a fost cel care a sistematizat exerci țiile
fizice și a fundamentat științific sistemul de educa ție fizică.
Amoros împarte exerci țiile în trei mari categorii:
I. Gimnastica civil ă;
II. Gimnastica militar ă.
III. Gimnastica medical ă.
Gimnastica civil ă este adev ărata gimnastic ă educativ ă. Ea
cuprinde dou ă feluri de exerci ții:
a) elementare;
b) de aplica ție – se execut ă cu ajutorul aparatelor.
Exercițiile de aplica ție constituie gimnastica cu aparate ,
capitolul cel mai criticat de contemporanii s ăi. Amoros este
inventatorul porticului și al piramidelor vii folosite în spectacole.
Gimnastica cu aparate a constituit marea „vin ă” ce i se imput ă lui
Amoros, deoarece punea accent pe gimnastica brahial ă, dând
brațelor un rol nenatural și exagerat.
Dintre elevii lui Amoros, cel mai activ a fost Napoleom
Laisne , care a înlocuit cântecul cu numărătoarea , pentru a puncta
mișcările.
Emul și adversar al lui Amoros, Clias are marele merit de a fi pus
bazele gimnasticii copil ăriei, cât și ale gimnasticii feminine.

Sistemul german
Progresele economice realizate c ătre sfârșitul secolului al
XVIII-lea au marcat evolu ția Germaniei în toate domeniile.
Întemeietorul școlii germane de educa ție fizică a fost Friedrich
Ludwig Jahn (1778-1852), părintele gimnasticii . Sistemul creat de
el a fost o gimnastic ă ce servea ca mijloc de preg ătire militar ă.
Activitatea sa în domeniul educa ției prin gimnastic ă a început
în 1810, când, rupând tradi ția gimnasticii școlare, Jahn a adoptat o
metodă proprie și original ă: ieșea cu elevii s ăi afară din oraș, la
câmp, la p ădure, ca s ă facă exerciții în aer liber; astfel a fost organizat
primul teren de exerci ții gimnastice lângă Berlin, numit
Turnaplatz. Deși gimnastica lui se adresa elementelor din afara
școlii, totu și ea a pătruns și în învățământ. Cartea de baz ă a sistemului
său este Arta gimnasticii germane.
Numero și sunt cei care au adus critici sistemului creat de
Jahn . Astfel, contemporanii s ăi nu au fost de acord cu metodica
exercițiilor folosite, deoarece Jahn a subordonat interesul pedagogic,
unui scop practic, creând, prin exerci țiile sale violente, o gimnastic ă
de forță proprie adul ților, neglijându-i pe cei slabi. Dar Jahn a avut
și merite:
– a mutat exerci țiile fizice în plin ă natură;
– a dezvoltat gustul pentru cunoa șterea frumuse ților morale, fiind
un precursor al stilismului;

15 – a men ținut și propagat ideea folosirii jocului, a exerci țiilor, a
cântecului, a veseliei, a sociabilit ății.
Contemporan cu Jahn a fost Adolf Spiess (1810-1858),
creatorul și organizatorul gimnasticii școlare germane . Gândirea
pedagogic ă a lui Spiess a fost cristalizat ă în cele dou ă opere ale sale:
Teoria gimnasticii și Gimnastica pentru școlari .

Sistemul suedez
Creatorul gimnasticii suedeze, Per Henrik Ling (1776-1839),
a avut ca izvor de inspira ție școala danez ă a profesorului Nachtegall ,
cel care a stabilit gradarea exerci țiilor, de la cele u șoare, la cele
grele și de la cele simple, la cele complexe, cel care a introdus
gimnastica în toate școlile, unit ățile militare și asociațiile populare.
În anul 1814, Ling înfiin țează Institutul Central de Gimnastic ă
din Stockholm. Sistemul lui Ling este reluat de discipolii s ăi, iar
opera sa Fundamentele generale ale gimnasticii a apărut după
moartea autorului ei, fiind redactat ă de fiul său, Hjalmar Ling, care a
introdus diverse note, documente și aforisme g ăsite printre hârtiile
tatălui său, sistematizând exerci țiile, principiile și metodele astfel:
1) legile organismului omenesc; 2) principii fundamentale de pedagogie; 3) principiile gimnasticii militare; 4) principiile gimnasticii medicale;
5) principiile gimnasticii estetice;
6) elemente și mijloace ale gimnasticii.
În realizarea conceptelor sale, Ling pleac ă de la om, de la
omul anatomic și fiziologic, ajungând apoi la exerci țiu. Acest
lucru îl deosebe ște pe Ling de predecesorii s ăi, care plecau de la
exercițiul în sine, considerându-l o necesitate fiziologic ă și căutând
să-l aplice omului normal.
Gimnastica lui Ling con ține mișcări care se bazeaz ă pe
criteriul utilit ății, mișcarea fiind eminamente analitică, iar coloana
vertebrală este considerat ă organul cel mai de seam ă al mișcărilor
omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului. Principala func ție
asupra căreia și-a îndreptat aten ția a fost respirația, Ling acordând
importanță mușchilor dorsali și ai centurii abdominale.
Sistemul lui Ling a inaugurat era fiziologic ă în educa ția
fizică, fiind considerat o metod ă de educa ție
științifică, deoarece
exercițiile au fost adaptate structurilor anatomice și funcțiilor
corpului uman, satisf ăcând trebuin țele strict determinate ale
organismului. Sistemul suedez a f ăcut epocă, generalizându-se în propor ții
fără precedent în mediul școlar, supravie țuind în Europa pân ă dincolo
de jumătatea secolului al XX-lea ; în Româ nia, a fost înlocuit în anul
1948 cu gimnastica sportiv ă a lui Jahn.

Sistemul englez
Realizatorul spiritului sportiv în educa ția englez ă a fost
Thomas Arnold (1795-1842). Originalitatea sistemului const ă în
faptul că a folosit mijloace fizice pentru a realiza scopuri morale.
Educația fizică a lui Arnold nu este nici gimnastica de for ță a lui
Jahn, nici
gimnastica analitic ă a lui Lin g, nici gimnastica lui Amoros,

16ci o educație prin sport , pe care a realizat-o prin practicarea
jocurilor sportive, ceea ce a dus la dezvoltarea acelei tr ăsături de
caracter moral numit ă de englezi fair-play . Arnold consider ă că
jocurile de întrecere influen țează puternic și deopotriv ă atât fizicul
tânărului, cât și trăsăturile de caracter (voin ță, perseveren ță, inițiativă,
stăpânire de sine).
În epoca ce a urmat reformei lui Arnold, educa ția fizică în Anglia
a continuat s ă se dezvolte pe diferite c ăi. Au fost înfiin țate, încă din
1850, cluburile sportive, care devin din ce în ce mai numeroase și mai
active, dezvoltând sportivismul , bazat pe tradi țiile engleze.
În 1861, Hertbert Spencer (1820-1903) publica lucrarea
Despre educa ția intelectual ă, morală și fizică, considerând educa ția
fizică temelia oric ărei educații.
În Rusia un rol important în dezvoltarea educa ției fizice l-a
avut fiziologul P.F.Leshaft (1837-1909), care a militat pentru crearea
unui sistem de educa ție fizică fundamentat din punct de vedere
științific.

1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea

Reprezentan ții de seam ă ai gimnasticii secolului XX au
delimitat importan ța și valoarea sistemelor vechi, formulând o
concepție nouă asupra gimnasticii.
Dintre toate sistemele, cele ale lui Ling și Jahn au avut o larg ă
răspândire în lume, generând școli, institu ții, activității competitive,
dar peste ele, cu o reu șită totală, care va cuprinde întreg mapamodul,
va fi sistemul jocurilor, al întrecerilor creat de Arnold în Anglia; acesta este germenele sportului, ce va deveni c ătre sfârșitul secolului
al XX-lea una dintre cele mai r ăspândite, îndr ăgite și practicate
activități din lume.
De asemenea, speciali știi au explicat și așezat termenii de
gimnastic ă și educație fizică la locul cuvenit. Termenul de
gimnastic ă, folosit atâta vreme în în țelesul de educa ție fizică, a fost
înlocuit, oficial, în anul 1910, prin Regulamentul francez de educa ție
fizică. Astfel, pentru prima dat ă, termenul de educa ție fizică
îl
înlocuiește pe cel de gimnastic ă, stabilindu-se totodat ă și conținutul
fiecărui termen.
Sfârșitul secolului al XIX–lea a fost marcat de crearea primelor
federații naționale de gimnastic ă:
• 1832 – Federa ția elvețiană
• 1860 – Federa ția german ă
• 1865 – Federa ția polonez ă
• 1868 – Federa ția olandez ă
• 1869 – Federa ția italiană
• 1873 – Federa ția francez ă
• 1885 – Federa ția ungară
• 1906 – Federa ția română
Federația Interna țională de Gimnastic ă ( FIG) a fost creat ă în anul
1881.

171.3.7. Gimnastica în România

Începuturile gimnasticii în școlile române ști dateaz ă din
timpul domniei lui Alexandru Ipsilante Vod ă, în anul 1776, când
aceasta se preda în școala domneasc ă de la Sf. Sava.
În cursul procesului de organizare a înv ățământului, au ap ărut
preocupări pentru introducerea în școli a educa ției fizice. Un pas
hotărâtor l-a reprezentat Legea instruc ției din 1864 (art.113) –
de pe vremea lui A.I.Cuza, care a introdus ca învățături obligatorii
în liceu, gimnastica și muzica, dar, din lips ă de personal, predarea
gimnasticii a r ămas mult ă vreme întâmpl ătoare. A fost perioada
eroică a educației fizice din România.
Cu Gh.Moceanu (1831-1909), începe o nou ă etapă a
organizării învățământului gimnasticii în școală și armată, a pregătirii
de profesori, a înfiin țării de societ ăți, Moceanu fiind considerat pe
drept cuvânt părintele educa ției fizice române ști.
Dar, adevăratul organizator al educa ției fizice școlare a
fost Spiru Haret , care s-a aflat de trei ori în fruntea Departamentului
Instrucției (aproximativ 10 ani). Semnalul a fost dat de reforma
învățământului primar și normal-primar din anul 1893, când s-a
introdus gimnastica în școlile primare , s-au alc ătuit programe ,
regulamente, instruc țiuni metodice, manuale; Spiru Haret a fost
preocupat de organizarea și îmbunătățirea gimnasticii sub toate
formele ei. El a stabilit obligativitatea de fapt a gimnasticii în școală,
despărțind-o de instruc ția militară și atribuindu-i o or ă pe săptămână
pentru fiecare clas ă.
În anul 1922, s-a înfiin țat Institutul Na țional de Educa ție
Fizică din Bucure ști, pentru preg ătirea cadrelor didactice de
specialitate, care de-a lungul timpului și-a schimbat denumirea de
mai multe ori. Școala româneasc ă de gimnastic ă s-a făcut remarcat ă încă de
la primele apari ții în competi
țiile interna ționale de mare anvergur ă
(J.O. de la Melbourne (1956) și Roma (1960) – locul III pe echipe la
fete). În anul 1956 se organizeaz ă Campionatele Interna ționale de
gimnastic ă ale României, aceast ă competiție fiind considerat ă cel mai
vechi turneu individual din lume; în 1957, la Bucure ști, are loc prima
ediție ale C.E. de gimnastic ă feminină.
După o perioad ă de reorganizare și reorientare a activit ății de
gimnastic ă, încep s ă se arate roadele prin cucerirea a numeroase
medalii de aur, argint și bronz la C.M., J.O. și C.E. Astfel, în 1974,
Dan Grecu cucere ște prima medalie de aur (inele) a gimnasticii
românești la Campionatele Mondiale de la Varna.
Gimnasta Nadia Com ăneci este cea care a deschis o er ă nouă
în gimnastica mondial ă, devenind o figur ă legendar ă a secolului al
XX-lea prin performan țele sale f ără precedent, fiind prima gimnast ă
care a ob ținut nota 10 în concurs. La 14 ani, a fost campioan ă
olimpică absolută la Olimpiada de la Montreal. De 3 ori consecutiv, a
fost campioana absolut ă a Europei (1975, 1977, 1979), câ știgând și
alte numeroase medalii de aur, argint și bronz în concursurile din
cadrul J.O., în Campionatele Mondiale și Campionatele Europene la
care a participat, fiind desemnat ă de forurile interna ționale cea mai
mare sportiv ă a secolului al XX-lea.

18Urmașele Nadiei Com ăneci (Ecaterina Szabo, Daniela Siliva ș,
Aurelia Dobre, Cristina Bonta ș, Lavinia Milo șevici, Gina Gogean,
Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea R ăducan, Cătălina Ponor) și
urmașii lui Dan Grecu (Marius Gherman, , Marius Urzic ă, Dan
Burincă, Ioan Suciu, Dan Potra, R ăzvan Șelariu, Alin Jivan, Flavius
Koczi, Marian Dr ăgulescu) au câ știgat în ultimii 25 de ani numeroase
titluri și medalii olimpice, mondiale și europene, situând România pe
primul loc în ierarhia interna țională. De men ționat faptul c ă echipa
feminină de gimnastic ă a cucerit de cinci ori consecutiv titlul
mondial în concursul pe echipe (Dormund – 1993, Sabae – 1995,
Lausanne – 1997, Tianjin – 1999, Gent – 2001).
Palmaresul gimnasticii române ști este impresionant: 66 de
medalii la Jocurile Olimpice dintre care 23 de aur, 115 medalii la
Campionatele Mondiale dintre care 43 de aur, 153 de medalii la Campionatele Europene dintre care 56 de aur. Din totalul medaliilor,
de 334, gimna știi au cucerit 71, iar 263 de medalii au revenit
gimnastelor.
Rezultatele deosebite ob ținute în marea performan ță
demonstreaz ă existența unui sistem și a unei școli de gimnastic ă
româneasc ă, ce a creat o tradi ție și se bucur ă de o recunoa ștere
unanimă pe plan mondial.

1.3.8.
Gimnastica în sistemul de educa ție fizică și sportivă
din România

Ca ramur ă sportivă, gimnastica dispune de un con ținut foarte
bogat de mijloace care îi confer ă statutul de disciplin ă de bază a
sistemului de educa ție fizică și sportivă, dispunând de o teorie și o
metodică proprie de predare, de mijloace și forme specifice de
organizare, bazându-se pe datele științelor conexe (anatomie,
fiziologie, biomecanic ă, biochimie, psihologie, pedagogie). Prin
natura exerci țiilor pe care le cuprinde, gimnastica se adreseaz ă și este
accesibilă tuturor vârstelor (având efecte deosebite în sfera somatic ă,
fiziologic ă, psihică și motrică), dar și celor cu calit ăți deosebite, cu
condiția ca practicarea exerci țiilor de gimnastic ă să se facă organizat,
continuu și corect.
Abordarea sistemic ă a studiului acestei discipline ne permite s ă
punem în eviden ță atât obiectivele, caracteristicile și efectele
gimnasticii cât și mijloacele și ramurile ce o constituie.
În cadrul sistemului de educa ție fizică și sportivă din țara
noastră, gimnastica se reg ăsește în:
a) Învățământul de toate gradele – este cuprins ă în planurile de
învățământ, bazându-se pe programe de instruire ascendente, pe clase
și ani de studii:
– pre școlar
– primar
– preuniversitar – profesional – special – superior

19 b) Activit ăți necuprinse în planul de înv ățământ:
– gimnastica zilnic ă;
– gimnastica de înviorare;
– momentul de educa ție fizică

c) Activit ăți de timp liber:
– necompeti ționale „Sportul pentru to ți” (serb ări școlare,
tabere de vacan ță, activități turistice, drume ții, excursii);
– competi ționale (campionatul școlii, cupe tradi ționale).

d) Activitatea sportiv ă de performan ță:
– în școli și licee cu clase speciale;
– în cluburi și asociații sportive.

1.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 1

În aceast ă unitate de înv ățare, studen ții au posibilitatea cunoa șterii evolu ției gimnasticii pe plan
mondial și național. Sunt prezenta ți în fiecare etap ă de dezvoltare ini țiatorii acestei discipline, cu
realizările lor, cu contribu țiile majore aduse la îmbun ătățirea acestei discipline sportive. Un rol
deosebit în dezvoltarea gimnasticii și, implicit, a educa ției fizice l-au avut creatorii de sisteme
pedagogice în educa ția fizică, ce au ap ărut în acela și timp în mai multe țări: în Fran ța – Amoros, în
Germania – Jahn, în Suedia – Ling, în Anglia – Arnold. De asemenea, în unitatea de înv ățare se fac delimit ări clare între termenii de gimnastic ă folosiți
de-a lungul timpului și termenul de educa ție fizică.
Sunt prezentate rezultatele deosebite ob ținute de gimna știi și gimnastele din România, care
domină pe plan mondial competi țiile majore. Școala româneasc ă de gimnastic ă este recunoscut ă ca
fiind una dintre cele mai puternice din lume. Cea care a deschis o er ă nouă în gimnastic ă
a fost și va
rămâne Nadia Com ăneci multipl ă campioan ă mondială și european ă, dar și olimpică. Este gimnasta de
nota 10 de la Jocurile Olimpice de la Montreal din anul 1976.
În cadrul acestei unit ăți de învățare este dezb ătut sistemul de educa ție fizică și sportivă din
România, care trebuie cunoscut de viitorii profesori de educa ție fizică.

Concepte și tehnici de re ținut
Gimnastica, educa ție fizică, educație fizică și sportivă, sistem de educa ție fizică

Întrebări de control și teme de rezolvat

1. Prezenta ți concepția greacă cu privire la exerci țiile fizice!
2. Care au fost întemeietorii de sisteme de educa ție fizică?
3. Care au fost întemeietorii gimnasticii în România?
4. Care au fost primele federa ții de gimnastic ă înființate?
5. Când a fost creat ă Federaț
ia Interna țională de Gimnastic ă?

206. Când s-a înfiin țat Federația Român ă de Gimnastic ă?
7. Cine a ob ținut prima medalie mondial ă la băieți și la ce aparat?
8. Cine a fost desemnat ă sportiva secolului al XX-lea?

Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
că propoziția este fals ă).

1. Întemeietorii de sisteme de educa ție fizică au fost: Ling, Amoros, Iahn, Guts-Muths.
2. Întemeietorii de sisteme de educa ție fizică au fost: Amoros, Iahn, Ling, Arnold.

• Alegeți varianta corect ă!
3. În ce an a devenit Nadia Com ăneci campioan ă olimpică la individual compus?
a) 1980 c) 1975
b) 1976 d) 1979

4. Termenul gimnastic ă este de origine:
a) francez ă
b) greac ă
c) latină
d) român ă

21
Bibliografie obligatorie

Ionescu, D., Istoricul gimnasticii și educației fizice la noi , Tipografia Revista geniului,
București, 1939.
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine București,
2006.
Popescu, G., Gimnastic ă – Prezentare general ă, Editura Perpessicius, Bucure ști, 2003.
Rusu,I.,C., și colab., Gimnastica . Cluj-Napoca, Editura G.M.I., 1998.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1974.

22Unitatea de înv ățare nr. 2

GIMNASTICA – DISCIPLIN Ă FUNDAMENTAL Ă A ARIEI CURRICULARE
EDUCAȚIE FIZIC Ă

Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
2.3. Conținutul unit ății de învățare
2.3.1. Obiectivele gimnasticii 2.3.2. Caracteristicile gimnasticii 2.3.3. Ramurile gimnasticii 2.3.4. Mijloacele gimnasticii
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere

Gimnastica în cadrul programei de educa ție fizică,
beneficiaz ă de un con ținut bogat, fiindu-i alocat un num ăr mare de
ore. Acest lucru a fost posibil datorit ă caracterului formativ și
influențelor sale multiple asupra dezvolt ării armonioase a
organismului. Mijloacele gimnasticii se reg ăsesc în con ținuturile
programei din înv ățământul preuniversitar asigurând:
• Capacitatea de organizare;
• Dezvoltarea fizic ă armonioas ă;
• Calități motrice de baz ă;
• Deprinderi motrice de baz ă, aplicativ-utilitare și
sportive.

2.2. Obiectivele și competen țele unității
de înv ățare

Obiectivele unit ății de învățare:

> prezentarea obiectivelor gimnasticii;
> examinarea caracteristicilor gimnasticii;
> sublinierea diferen țelor dintre ramurile gimnasticii;
> analiza principalelor mijloace ale gimnasticii.

23 Competen țele unității de învățare:
> asimilarea noilor cuno ștințe necesare în formarea studen ților
ca viitori profesori de educa ție fizică;
> conștientizarea importan ței învățării mijloacelor gimnasticii,
necesare în viitoarea meserie de profesor;
> dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare.
Timpul alocat unit ății: 2 ore

2.3. Conținutul unit ății de învățare

2.3.1. Obiectivele gimnasticii

Gimnastica constituie un sistem compus dintr-un num ăr
nelimitat de exerci ții fizice, care are ca finalitate rezolvarea
obiectivelor proprii ce vizeaz ă:
• dezvoltarea fizic ă armonioas ă a corpului, între ținerea și
perfecționarea marilor func ții ale organismului care constituie baza
sănătății organismului;
• dezvoltarea aptitudinilor condi ționale (for ță, viteză,
rezistență) a capacit ății coordinative (capacitatea de orientare spa țio-
temporală, capacitatea de echilibru, capacitatea de combinare și
cuplare a mi șcărilor), a mobilit ății articulare și supleței musculare
precum și dezvoltarea aptitudinilor psihice;
• formarea priceperilor și deprinderilor specifice
gimnasticii;
• formarea atitudinii corporale corecte și prevenirea
instalării deficien țelor fizice determinate de solicit ări unilaterale
sportive și profesionale;
• formarea unei baze motrice și fizice corespunz ătoare
practicării ramurilor sportive și a activităților cotidiene;
• educarea esteticii corporale, a ritmului și muzicalit ății;
• formarea obi șnuinței de a practica independent și
sistematic exerci țiile de gimnastic ă în scop sanogen, recuperator,
compensator, recreativ la orice vârst ă.

2.3.2. Caracteristicile gimnasticii

Gimnastica se caracterizeaz ă prin:
• conținut bogat, variat, specific de mijloace ce permite
diferențierea precis ă a gradului de dificultate, și de efortul solicitat;
• posibilitatea select ării exercițiilor în func ție de vârst ă,
grad de preg ătire, sex, solicit ări;

24• datorită caracterului analitic al mi șcărilor din
gimnastic ă, pot fi influen țate precis diferite grupe musculare și
articulații prin alternarea și gradarea eficient ă a mișcărilor;
• executarea mi șcărilor cu maximum de corectitudine și
amplitudine și stabilirea riguroas ă a formei de execu ție specific ă
gimnasticii;
• stăpânirea elementar ă și multilateral ă a aparatului
locomotor, în condi ții obișnuite și neobișnuite, prin folosirea
mișcărilor naturale și artificiale special create de om;
• dezvoltarea aptitudinilor psiho-comportamentale, cum
sunt: inteligen ța motrică, capacitate de înv ățare și execuție, capacitate
de refacere fizic ă și psihică, și a celor psiho-motrice: coordonare,
echilibru, percep ția kinestezic ă și spațio-temporal ă;
• dezvoltarea unor calit ăți psihice volitive ca: dârzenia,
perseveren ța, voința, stăpânirea de sine, curajul;
• dezvoltarea capacit ății de colaborare, de întrajutorare,
de autoapreciere, precum și a simțului răspunderii colective;
• folosirea, pe scar ă largă, a acompaniamentului muzical,
dezvoltând sim țul ritmului și expresivitatea mi șcării.

2.3.3. Mijloacele gimnasticii

Mijloacele gimnasticii, care alc ătuiesc de fapt con ținutul
acesteia au evoluat permanent, fiind sistematizate în mai multe grupe de exerci ții ce au dat na ștere diferitelor ramuri sportive (gimnastica
artistică, gimnastica ritmic ă, gimnastica acrobatic ă):
• Exerciții de organizare și ordine;
• Exerciții de dezvoltare fizic ă generală;
• Exerciții aplicative;
• Sărituri;
• Exerciții acrobatice;
• Exerciții artistice;
• Exerciții la aparate de gimnastic ă.

Exerciț
iile de organizare și ordine cuprind:
a) acțiuni pe și de pe loc;
b) acțiuni din deplasare;
c) alcătuiri și schimbări de forma ții.

Exercițiile de dezvoltare fizic ă generală cuprind:
a) exerci ții libere
b) exerci ții cu partener
c) exerci ții cu obiecte portative (bastoane, mingi
medicinale, de cauciuc, cercuri, corzi, e șarfe, măciuci, extensoare);
d) exerci ții la, cu, peste, pe aparate specifice gimnasticii
de bază (bănci, scară fixă) și aparate speciale pentru gimnastica de
performan ță (helcometru, banca cu c ărucior rulant, banca curbat ă,
scripeți cu autorezisten ță).

Exercițiile aplicative. Această denumire corespunde
tuturor mi șcărilor necesare în via ța cotidian ă, folosite atât pentru
formarea deprinderilor motrice de baz ă, cât și pentru dezvoltarea
calităților motrice. Didactic, ele au fost împ ărțite astfel:

25a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare:
• târâre;
• cățărare;
• ridicare și transport de obiecte și partener;
• escaladare.
b) deprinderi motrice de baz ă;
• mers;
• alergare;
• aruncare – prindere;
• sărituri.
c) parcursuri aplicative

Săriturile sunt împ ărțite în dou ă grupe:
• libere;
• cu sprijin.
Din prima grup ă fac parte: s ăriturile în adâncime, în
lungime, în în ălțime, prin fereastr ă, la trambulina elastic ă, la plasa
elastică, cu coard ă. Ele pot fi executate pe loc și cu elan, înainte,
înapoi, lateral.
Săriturile din a doua grup ă au fost sistematizate în func ție
de natura zborului: directe, laterale, prin r ăsturnare și sunt executate
la capră, cal, lada de gimnastic ă, masa pentru s ărituri.

Exercițiile acrobatice cuprind mi șcări complexe ce
prezintă un grad mare de spectaculozitate rezultat ă din execu ția
elementelor cu amplitudine, elegan ță, precizie, dezvoltând
coordonarea general ă și orientarea în spa țiu, fiind accesibile doar
celor dota ți din punct de vedere motric. Exerci țiile folosite au
caracter static și dinamic, sunt executate individual, în doi, în grup,
cu și fără aparate speciale (roat ă, basculă, plasă, trambulin ă).
Exercițiile artistice se caracterizeaz ă prin dinamism,
ritmicitate, spectaculozitate, concordan ță cu muzica și cuprind:
variații de pași de dans, s ărituri artistice, piruete, valuri, elemente de
echilibru executate cu sau f ără obiecte portative (cerc, minge,
panglică, măciuci), cultivând frumuse țea, expresivitatea, îndemânarea
specifică, educația muzical ă și estetică. Evoluția acestor exerci ții a
dus la apari ția unor ramuri noi competi ționale: gimnastica ritmic ă și
sportul aerobic.
Exercițiile la aparate de gimnastic ă cuprind: pozi ții
mișcări de for
ță și de balans cu diferite structuri dinamice
neobișnuite, executate cu o tehnic ă precisă și cu un grad de dificultate
sporit. Ele au evoluat rapid prin îmbun ătățirea continu ă a bazei
materiale și se caracterizeaz ă prin leg ări și combin ări specifice
probelor de concurs din gimnastica artistic ă.

2.3.4. Ramurile gimnasticii

Îmbog ățirea permanent ă a conținutului gimnasticii prin
apariția unor noi exerci ții a dus la diversificarea unor ramuri
independente în cadrul acestei discipline. Aceste ramuri au un conținut propriu, mijloace comune și proprii, în acela și timp, păstrând
orientarea general ă a gimnasticii ca disciplin ă sportivă.

26
Gimnastica se împarte în:
1) gimnastica de baz ă
2) gimnastica de performan ță
3) gimnastica aplicat ă

Gimnastica de baz ă și gimnastica aplicat ă vor fi tratate
distinct în capitolele urm ătoare.

Gimnastica de performan ță constituie ramura
competițională a gimnasticii și se adreseaz ă numai celor selec ționați
în funcție de capacitatea motric ă a acestora, raportat ă la solicit ările
acestei discipline sportive.
Obiectivul primordial îl constituie ob ținerea de performan țe
în competi ții naționale și internaționale prin „victorie asupra ta și
asupra altora”, practicarea ei solicitând aparate, instala ții și săli
special amenajate.
Gimnastica de performan ță include urm ătoarele ramuri
sportive:
1. Gimnastica artistic ă, practicat ă atât de b ăieți, cât și de
fete, cuprinde exerci țiile la aparate: sol, cal cu mânere, inele, s ărituri,
paralele, bar ă (pentru b ărbați) și sărituri, paralele inegale, bârn ă, sol
(pentru femei). Aceast ă ordine a aparatelor a fost stabilit ă în anul
1960 de Federa ția Interna țională de Gimnastic ă. Din anul 1994, în
concursurile interna ționale, se concureaz ă numai cu exerci ții liber
alese.
2. Gimnastica ritmic ă, ramură sportivă exclusiv feminin ă,
a devenit olimpic ă din anul 1984 (Los Angeles). Cuprinde exerci ții
individuale și de ansamblu, libere doar în competi țiile interne la
categoria copii și cu aparate portative (cerc, panglic ă, minge,
măciuci, coard ă), executate cu acompaniament muzical.
3. Gimnastica acrobatic ă a devenit ramur ă de sine
stătătoare din anul 1972. Sistemul competi țional include urm ătoarele
probe: perechi fete, b ăieți, mixt, trio fete, grup b ăieți, iar exerci țiile
sunt executate pe covorul de concurs (12 x 12 m) și cuprind elemente
de forță, echilibru, elemente de aruncare, poze.
4. Gimnastica aerobic ă este o disciplin ă nouă, cu caracter
spectacular, elementele folosite fiind din gimnastica artistic ă, ritmică,
acrobatică, dans sportiv, executate pe fond muzical modern. Primul
Campionat Mondial de gimnastic ă aerobică a fost organizat la Paris
în anul 1995, România câ știgând locul I la trio. Concursurile se
desfășoară pe un podium p ătrat, cu latura de 14 m, iar suprafa ța de
concurs este un p ătrat cu latura de 7 m, pe ntru probele de individual
feminin și masculin, perechi mixte și trio, și cu latura de 10 m, pentru
proba de grup (6). În acest sport, România de ținem suprema ția
europeană și mondial ă.
5. Trampoline – sărituri în plasa elastic ă, disciplin ă olimpică
din anul 2000 la Sydney; con ține următoarele probe: individual,
sincron perechi, torent acrobatic, plas ă mică; exercițiile cuprind o
succesiune de 10 s ărituri diferite, realizate în trei serii (o serie impus ă
și două serii libere).

27 2.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 2

În aceast ă unitate de înv ățare, studen ții iau cuno ștință de obiectivele gimnasticii care prezint ă
similitudini cu cele ale educa ției fizice – avem în vedere dezvoltarea fizic ă armonioas ă, dezvoltarea
aptitudinilor condi ționale și a capacit ății coordinative, formarea atitudinii corporale corecte și
prevenirea instal ării deficien țelor fizice determinate de solicit ări unilaterale sportive și profesionale,
formarea unei baze motrice și fizice corespunz ătoare practic ării ramurilor sportive și a activit ăților
cotidiene, formarea obi șnuinței de a practica independent și sistematic exerci țiile de gimnastic ă în scop
sanogen, recuperator, compensator, recreativ la orice vârst ă.
Sunt prezentate cele cinci ramuri de performan ță ale gimnasticii: artistic ă, ritmică, aerobică, acrobatic ă
și trampoline.
Cunoașterea con ținutului gimnasticii prin prezentarea celor 7 mijloace întrege ște aria complex ă a
acestei discipline care a evoluat atât de mult încât putem afirma c ă este cea mai spectaculoas ă
disciplină sportivă în care exerci țiile ating un nivel ridicat de precizie, spectaculozitate și interpretare
artistică.

Concepte și termeni de re ținut
Ramură sportivă, probă sportivă, disciplin ă sportivă, mijloace

Întrebări de control și teme de rezolvat

1. Obiectivele gimnasticii.
2. Care sunt caracteristicile gimnasticii? 3. Enumera ți mijloacele gimnasticii!
4. Ce cuprind exerci țiile de organizare și ordine?
5. Ce cuprind exerci țiile de dezvoltare fizic ă generală?
6. Care sunt exerci țiile aplicative?
7. Ce cuprind exerci țiile la aparatele de gimnastic ă?
8. Care sunt aparatele de concurs pentru gimnastica masculin ă?
9. Care sunt probele de concurs în gimnastica aerobic ă?
10. În ce an gimnastica acrobatic ă a devenit ramur ă de sine st ătătoare?
11. Obiectele de concurs în gimnastica ritmic ă.
12. În ce an s ăriturile în plasa elastic ă au devenit sport olimpic?

28

Teste de evaluare/autoevaluare

• Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
că propoziția este fals ă)!

1. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminin ă sunt: sărituri, paralele inegale, inele, bârn ă, sol.
2. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminin ă sunt: sărituri, paralele inegale, bârn ă, sol.

• Alegeți varianta corect ă!
3. În ce an a devenit gimnastica ritmic ă sport olimpic?
a) 1980 c) 1984
b) 1988 d) 1976

4. În opinia speciali știlor ramurile gimnasticii sunt:
a) gimnastica de baz ă, gimnastica ritmic ă, gimnastica aplicat ă
b) gimnastica acrobatic ă, gimnastica aerobic ă, gimnastica de performan ță
c) gimnastica de baz ă, gimnastica de performan ță, gimnastica aplicat ă

Bibliografie obligatorie
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București, 2006.
Popescu, G., Gimnastic ă – Prezentare general ă, Editura Perpessicius (2003), Bucure ști.
Rusu,I.,C., și colab.,(1998). Gimnastica. Cluj-Napoca, Editura G.M.I.
Stroescu, A., Podlaha, R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1974.

29Unitatea de înv ățare nr. 3
NOȚIUNI DE BAZ Ă ÎN GIMNASTIC Ă

Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
3.3. Conținutul unit ății de învățare
3.3.1. Terminologia gimnasticii
3.3.2. Cerin țele terminologiei gimnasticii
3.3.3. No țiuni de baz ă
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

3.1. Introducere

Terminologia reprezint ă „totalitatea termenilor de
specialitate folosi ți într-o disciplin ă sau într-o ramur ă de activitate”
(Dicționarul Explicativ al Limbii Române , 1996).
Toate domeniile de activitate și-au creat, de-a lungul
dezvoltării istorice, o terminologie proprie, specific ă, de natur ă să
ajute la o în țelegere unitar ă a conținuturilor acestora și să poată servi
ca mijloc de comunicare între oameni.

3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
> identificarea începuturilor și evolu ției terminologiei
gimnasticii;
> precizarea cerin țelor terminologiei;
> evidențierea planurilor și axelor de mi șcare ale corpului;
> prezentarea pozi țiilor fundamentale și derivate ale corpului, a
pozițiilor și mișcărilor segmentelor corpului;
Competen țele unității de învățare:
> asimilarea no țiunilor de terminologie specifice gimnasticii și
utilizarea lor corect ă;
> utilizarea reprezent ărilor grafice în descrierea elementelor de
gimnastic ă, în redarea complexelor de exerci ții de dezvoltare
fizică generală;
> capacitatea de a reprezenta grafic exerci țiile de gimnastic ă;

30> familiarizarea cu un vocabular științific modern, necesar
conducerii lec țiilor de gimnastic ă;
> dezvoltarea unor abilit ăți practice de a utiliza reprezentarea
grafică în planificarea curent ă.

Timpul alocat unit ății: 2 ore

3.3. Conținutul unit ății de învățare

3.3.1. Terminologia gimnasticii

Gimnastica, ca și celelalte ramuri sportive, are o terminologie
proprie, care cuprinde „ termeni folosi ți pentru redarea pozi țiilor,
mișcărilor, exerci țiilor, aparatelor și materialelor ajut ătoare utilizate
pentru practicarea ei, cât și modul de descriere al exercițiilor”
(Terminologia gimnasticii , 1974).
Descrierea terminologic ă a exercițiilor are o mare importan ță
în formarea imaginii corecte și clare despre mi șcare, în în țelegerea
conținutului, precum și în procesul form ării deprinderilor motrice,
ușurând comunicarea dintre speciali știi domeniului, dintre profesori
și elevi, sportivi și antrenori, concuren ți și arbitri, asigurând
circulația informa ției, cât și înțelegerea acesteia.
Ca orice știință care se afl ă într-o dinamic ă permanent ă, și
terminologia gimnasticii a suportat transform ări, perfecționându-se în
raport cu evolu ția disciplinei, purtând amprenta diferitelor sisteme și
metode de gimnastic ă, fiind influen țat și lexicul terminologic. Astfel,
tot ce a ap ărut nou în știință, în tehnic ă, în activitatea practic ă, s-a
reflectat și în limb ă, evoluția terminologiei de specialitate
încadrându-se organic în evolu ția limbii.
O contribu ție majoră la evoluția terminologiei gimnasticii a
avut Gheorghe Moceanu , reputat profesor de gimnastic ă, folclor. În
lucrarea Istoria gimnasticii în țara noastr ă, Gh. Moceanu recunoa ște
apartenen ța sa la sistemul de gimnastic ă german al lui Jahn, termenii
folosiți redând pozi ții și mișcări din gimnastica la aparate. În aceast ă
carte, apare termenul de „roat ă gigantică” , elementul cel mai greu de
executat, dar spectaculos în acea vreme.
Profesorul Dumitru Ionescu a elaborat prima terminologie
de specialitate în limba român ă, intitulat ă Terminologia exerci țiilor
de ordine, libere, cu instrumente și la aparat e. Aici apar preciz ări
privind pozițiile sau ținerile fundamentale, cum sunt: atârnarea,
rezemarea, șederea, starea în genunchi .
Oficializarea gimnasticii suedeze în înv ățământ a făcut ca
terminologia s ă poarte amprenta acestui sistem. Aceast ă terminologie
a fost prelucrată și ada ptată de profesorul Virgil Roșală, care i-a adus

31îmbunătățiri în concordan ță cu procesul de înnoire și perfecționare a
limbii române. Astfel apar termeni simplifica ți cum ar fi: poziție în
loc de pozi țiune, rotare în loc de rota țiune, sprijin în loc de reazem,
mers în loc de mergere, apare gerunziul stând în loc de stare, șezând
în loc de ședere, dar aceste schimb ări nu au fost suficiente,
conținutul, cât și ramurile gimnasticii evoluând în permanen ță.
Apariția, nu întotdeauna controlat ă, a unor termeni noi,
împrumutarea altora din literatura str ăină, după traduceri incorecte,
introducerea acestora în limba român ă, fără o verificare atent ă, au
făcut ca limbajul tehnic al domeniului s ă aibă unele inexactit ăți, iar
unii termeni s ă circule cu sensuri limitate, locale sau contradictorii.
În anul 1974 apare lucrarea de referin ță în domeniu „
Terminologia gimnasticii , elaborat ă de A. Stroescu și R. Podlaha,
care devine oficială, impunându-se ca un titlu de referin ță în rândul
lucrărilor de specialitate. Este bine sistematizat ă, a eliminat gerunziul
din descrierea pozi țiilor fundamentale, a adus preciz ări privind
regulile de descriere a exerci țiilor de gimnastic ă, sistematizând
exercițiile în grupe structurale.
Terminologia gimnasticii ridic ă cele mai multe probleme
dintre toate disciplinele sportive, deoarece dispune de un vast câmp terminologic, sistemele și metodele practicate în diverse țări fiind
diferite.
Evoluția ramurilor gimnasticii, în mod deosebit a celei de
performan ță, este foarte dinamic ă; în fiecare competi ție majoră au
apărut elemente și legări de elemente noi, de aceea, prin concizie în
gimnastica de înalt ă performan ță, elementele noi poart ă numele
gimnastului care le-a executat pentru prima dat ă, deoarece descrierea
amănunțită a elementului este complicat ă ( Danilova, Stalder, Endo,
Comăneci, Tsukahara, Diamidov, Dr ăgulescu, Popa, Siliva ș,
Khorkina, Șușunova, Ginger, Homma, Dr ăgulescu).

3.3.2. Cerințele terminologiei gimnasticii

Pentru a- și îndeplini func ția de comunicare, terminologia
gimnasticii trebuie sã respecte anumite cerin țe de bază:
a) să respecte particularit ățile de limb ă privind termenii
utilizați folosind cuvintele din fondul lexicului principal
și să respecte
particularit ățile gramaticale ale limbii;
b) să fie științifică, dar accesibilă. Clasificarea exerci țiilor pe
criterii morfologic, func țional, biomecanic nu trebuie s ă constituie o
greutate în în țelegerea corect ă a efectului produs de un exerci țiu;
c) să fie unitar ă. O noțiune dacã exprim ă același conținut, să
aibă același înțeles, indiferent dac ă este vorba de gimnastica de baz ă
sau gimnastica de performan ță;
d) să fie precis ă, pentru a elimina interpret ările;
e) să fie clar ă, să creeze imaginea real ă a elementului
respectiv;
f) să fie concis ă, scurtă, să nu conțină elemente suplimentare.
Între precizie, claritate și concizie trebuie s ă existe un
echilibru. Pentru a evita lipsa de claritate sau precizie și pentru a
respecta cerin ța conciziei, se pot folosi și termeni conven ționali:
podul, sfoara, s ărituri ca mingea, roata, dar numai atunci când aceste
denumiri sugereaz ă structura mi șcării;

32g) să serveasc ă drept mijloc de comunicare interna țională.
Această cerință se refer ă la gimnastica de performan ță. Limba
oficială a Interna ționale de Gimnastic ă (FIG) este franceza, iar toate
elementele se reg ăsesc în codul de punctaj.
În relațiile interna ționale, este absolut necesar ă cunoașterea
coresponden țelor termenilor române ști, în concordan ță cu limba
oficială folosită de FIG, pentru a în țelege descrierea exerci țiilor și
conținutul codului de punctaj, care se schimb ă din 4 în 4 ani și,
uneori, din 2 în 2 ani, reconsiderându-se valoarea anumitor elemente
în funcție de evolu ția lor pe plan mondial.

1.3.3. Noțiuni de baz ă

Pentru în țelegerea unitar ă a conținutului gimnasticii, este
necesară prezentarea unor no țiuni legate de elementele care definesc
exercițiul, de caracteristicile mi șcării, de planurile și axele de mi șcare
ale corpului, de tehnica pozi țiilor etc.

3.3.3.1. Elementele care definesc exerci țiul
• Exercițiul fizic reprezint ă o acțiune motric ă cu valoare
instrumental ă, conceput și programat în vederea realiz ării
obiectivelor proprii diferitelor activit ăți motrice (A. Dragnea și A.
Bota, 1999).
Termenul de exerci țiu în gimnastic ă are două accepțiuni:
– Act motric , care constituie elementul de baz ă al oricărei
mișcări, efectuat cu scopul adapt ării imediate sau al construirii de
acțiuni motrice;
– Înlănțuirea mai multor elemente structurate într-un tot
unitar, efectuate individual sau în grup, liber, la aparate sau cu obiecte portative ( Terminologia gimnasticii , 1974);
• Exercițiu liber – exerci țiu bazat pe mi șcări analitice și
globale, executat f ără aparate sau obiecte portative;
• Exercițiu liber ales – combinare de elemente conceput ă de
antrenor, coregraf sau sportiv, în vederea particip ării în concursuri pe
baza unor cerin țe stipulate în regulamente;
• Exerciț
iu impus – combinare de elemente conceput ă de
cel care organizeaz ă concursul, gimnastul fiind obligat s ă-l execute,
dar s-a renun țat la acesta din cauza monotoniei și duratei mari a
concursurilor;
• Elementul tehnic – mișcare cu structur ă unitară distinctă
sau component ă a unui exerci țiu care porne ște dintr-o pozi ție inițială
și se termin ă într-o pozi ție finală;
• Procedeu tehnic – modalitatea concret ă de efectuare a
elementului tehnic;
• Legare – executarea neîntrerupt ă a două sau mai multe
elemente în care pozi ția finală a elementului precedent constituie
poziție inițială a elementului urm ător. Exemplu : rostogolire înainte
din ghemuit în ghemuit, rostogolire înainte din ghemuit în dep ărtat,
rostogolire înainte din dep ărtat în dep ărtat, rostogolire înainte din
depărtat în ghemuit;
• Combina ție – îmbinarea mai multor elemente tehnice într-
o ordine anume;
• Compozi ție – combinarea creatoare, echilibrat ă, a
diferitelor elemente tehnice, componente ale unui exerci țiu.

333.3.3.2. Caracteristicile exerci țiului
Exercițiul se caracterizeaz ă prin conținut și formă.
Conținutul exerci țiului – este dat de totalitatea elementelor
și caracteristicile specifice care îl compun și îi determinã influen țele
asupra organismului. El este astfel structurat încât s ă conducă la
realizarea scopului final al activit ății și cuprinde:
• mișcările corpului sau segmentelor (rotare, r ăsucire,
balansare);
• efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate,
complexitate;
• efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor
psihice.

Forma exerci țiului reprezint ă succesiunea mi șcărilor
componente, precum și relațiile dintre ele, fiind legat ă de aspectul
exterior, vizibil, finisat care d ă atributul calitativ al mi șcării,
exprimând plastica mi șcării, ritmul, for ța de redare, semnifica ția sa.

3.3.3.3. Caracteristicile mi șcării
Mișcarea constituie ac țiunea de deplasare a corpului sau
segmentelor sale în spa țiu față de un punct de referin ță și este
sinonimă cu actul motric, element (tehnic), exerci țiu (fizic), fiind un
act reflex ce apare ca r ăspuns la semnalele ce vin pe c ăile senzitive și
prezintă:
• Caracteristici spa țiale, reprezentate de:
– traiectoria mi șcării – drumul parcurs de corp sau
segmentele sale între pozi ția inițială și cea final ă;
– amplitudinea – mărimea deplas ării corpului sau
segmentelor sale între dou ă repere, exprimate în grade și unități de
măsură lineare;
– forma traiectoriei – care poate fi rectilinie sau curbilinie;
– direcția –sensul de deplasare a corpului sau a segmentelor
sale în timpul mi șcării; avem direc ții principale (înainte, sus, lateral,
jos, înapoi) și direcții intermediare, care se refer ă la brațe (înainte-jos,
înainte-sus, înapoi-jos, lateral-jo s, lateral-sus, oblic-înainte– jos,
oblic-înainte-sus, diagonal).
• Caracteristici temporale , reprezentate de:
– ritm – constă în alternarea p ărților sau fazelor mi șcării;
– tempou – indică numărul sau cantitatea de mi șcări
realizate în unitatea de timp.
3.3.3.4. Planurile și axele de mi șcare ale corpului
Planurile în care se execut ă mișcările segmentelor corpului
corespund planurilor anatomice și sunt urm ătoarele (fig.1):
• frontal (A) – dispus vertical, paralel cu fruntea, împarte
corpul într-o parte anterioar ă și una posterioar ă. Planul frontal care
împarte corpul într-o jum ătate posterioar ă și una anterioar ă se
numește medio-frontal ;
• sagital (B) – dispus tot vertical, perpendicular pe planul
frontal, împarte corpul în dou ă jumătăți – stânga și dreapta. Planul
sagital care împarte corpul într-o jum ătate dreapt ă și una stâng ă se
numește medio-sagital ;

34• transversal (C) – este perpendicular pe cele dou ă planuri
(frontal și sagital) și împarte corpul într-o parte superioar ă și alta
inferioară. Planul transversal care împarte corpul într-o jum ătate
superioară și una inferioar ă se numește medio-transversal .

Toate planurile medii ale corpului sunt planuri principale.
Toate mi șcările se produc în articula ții și se efectueaz ă în
jurul unor axe.
Axa de mi șcare reprezint ă linia situat ă într-un anumit plan,
în jurul c ăruia unul dintre segmentele osoase se deplaseaz ă față de
celălalt segment. Ea nu este fix ă, ci se poate deplasa odat ă cu
segmentul. Acestea sunt:
• axul vertical – la intersec ția planului frontal cu cel sagital
și este linia imaginar ă ce traverseaz ă corpul din cre ștet în interiorul
poligonului de sus ținere și permite executarea mi șcărilor în plan
orizontal;
• axul sagital (anteroposterioar) – la intersec ția planului
sagital cu cel transversal și traverseaz ă imaginar corpul din înainte-
înapoi și permite executarea mi șcărilor în plan frontal (lateral);
• axul transversal (frontal) – la intersec ția planului frontal
cu cel transversal și străbate imaginar corpul de la stânga la dreapta și
permite executarea mi șcărilor în plan sagital.

3.3.3.5. Tehnica pozi țiilor
Partea mecanicii care se ocup ă cu studiul pozi ției corpurilor
în spațiu și al interac țiunii forțelor în men ținerea condi țiilor de
echilibru este statica .
În asigurarea pozi țiilor corpului ac ționează atât for țele
interne, cât și forțele externe, care se echilibreaz ă reciproc și se
concentreaz ă într-un punct numit centru general de greutateAB
C
Fig. 1

35(C.G.G.). Pozi ția C.G.G. este necesar ă în studiul condi țiilor de
echilibru al corpului și segmentelor sale.
Corpul se afl ă în spațiu în trei situa ții (poziții) de echilibru:
• poziția de echilibru stabil – C.G.G. se g ăsește sub
punctul de sprijin și amândou ă se găsesc pe aceea și vertical ă
(atârnat), proiec ția C.G.G. r ămâne în interiorul bazei de sus ținere;
• poziția de echilibru nestabil – C.G.G. este situat
deasupra punctului de sprijin și amândou ă se găsesc pe aceea și
verticală (poziția stând și derivate din ea). La cea mai mic ă abatere
față de poziția de echilibru, greutatea corpului nu mai trece prin
punctul de sprijin, el se dezechilibreaz ă și cade;
• poziția de echilibru indiferent – C.G.G. coincide cu
punctul de sprijin. La om, aceast ă poziție nu se întâlne ște.
Corpurile se afl ă în echilibru atunci când verticala centrului
de greutate cade, obligatoriu, în perimetrul bazei de sus ținere , iar
gradul de stabilitate este cu atât mai mare, cu cât suprafa ța de
susținere este mai mare și C.G.G. se afl ă mai aproape de ea. Cu cât
stabilitatea corpului este mai mic ă, cu atât efortul muscular depus va
fi mai mare pentru men ținerea pozi ției.
Gradul de stabilitate este dat de înălțimea C.G.G., situat
deasupra bazei de sus ținere, mărimea bazei și unghiul de
stabilitate , care este format de verticala C.G.G. cu dreapta ce une ște
C.G.G. cu marginea bazei de sus ținere. Cu cât acest unghi este mai
mare, cu atât cre ște gradul de stabilitate (fandare) (fig. 2).

3.3.3.6. Noțiuni legate de „ pozi ție”
Poziția reprezint ă situația statică a corpului sau a
segmentelor acestuia în desf ășurarea mi șcării și este o stare de
moment.
Poziția corpului fa ță de sol poate fi:
e) vertical ă (ortostatic ă);
f) orizontal ă (clinostatic ă);
g) înclinat ă.
În gimnastic ă, precizarea pozi țiilor are o importan ță
tehnico-metodic ă deosebit ă, deoarece acestea pot determina chiar
gradul de dificultate a unui element tehnic.
Pozițiile se împart în:
• poziție inițială – poziția din care începe orice mi șcare;
• poziție finală – poziția corpului la terminarea mi șcării.
• poziție fundamental ă –o poziție a corpului stabilit ă în
mod conven țional, dup ă natura reazemului fa ță de sol sau aparate:
stând, pe genunchi, a șezat, culcat, sprijinit, atârnat;

G
Fig. 2

36• poziția derivat ă se obține din pozi țiile fundamentale
prin modificarea segmentelor corpului unele fa ță de altele;
• poziție compus ă cumuleaz ă mai multe pozi ții ale
segmentelor corpului situate în planuri sau direc ții diferite;
• poziție specific ă – poziție cu structur ă complex ă, cu
caracter de for ță, echilibru sau mobilitate cu un anumit grad de
dificultate în execu ție, fiind considerat ă element tehnic (stând pe
mâini, cump ănă, pod, sfoar ă).
Rolul poziției inițiale (de plecare, de start) depinde de
scopul, structura și conținutul exerci țiului și trebuie :
• să asigure condi ții optime de execu ție (stabil ă și
comodă) ;
• să ușureze mișcarea ;
• să îngreuneze mi șcarea ;
• să asigure execu ția corectă a mișcării și continuarea
mișcărilor următoare.

3.3.3.7. Prescurtări terminologice
Pentru a descrie rapid exerci țiile la aparate, cât și exercițiile
de dezvoltare fizic ă, se utilizeaz ă prescurtările de termeni, care se fac
după anumite reguli.
Pozițiile fundamentale, p ărțile corpului, denumirea
mișcării și aparatele din gimnastic ă se scriu cu litere mari;
direcția mișcării și alți termeni se scriu prescurtat, cu liter ă mică.
După fiecare prescurtare, se pune punct.

Pozițiile fundamentale
Stând = St., Pe genunchi = Pe G., A șezat = A șez.
Culcat = Cul., Atârnat = At., Sprijin = S
Părțile corpului
Abdomen = Abd. Gât = Gt.
Gleznă = Gl. Antebra ț = Ab.
Braț = B. Mân ă = M.
Cap = C. Palm ă = Pl.
Călcâi = Cc. Picior = P.
Ceafă = Cf. Piept = Pt.
Coapsă = Cps. Pumn = Pm.
Corp = Cp. Spate = Sp. Cot = Ct. Șezută = Sz.
Creștet = Crt. Șold = Ș.
Deget = Dg. Talp ă = Tp
Față = F. Trunchi = T.
Frunte = Fr. Um ăr = U.
Gambă = Gb. Vârf = V.
Genunchi = G. Denumirea mi șcării
Alergare = Alerg.
Arcuire = Arc. Aplecare = Aplec. Apropiere = Aprop.

37Aruncare = Arunc.
Balans = Bal. Cădere = C ăd.
Cățărare = C ăț.
Coborâre = Cob.
Depărtare = Dep.
Deplasare = Deplas. Ducere = Duc.
Aparate de gimnastic ă
Bancă = Bnc.
Bară = Br.
Bârnă = Brn.
Cadru = Cdr. Cal = Cl. Capră = Cpr.
Inele = In.
Ladă = Ld.
Paralele = Prl. Paralele inegale = Prl.inl. Scarã fixă = Sc.f.
Trambulin ă = Tramb

Direc ția mișcării

Înainte = înai. Lateral = lat.
Înapoi = înap. Oblic = obl.
Diagonal = diag. Orizontal = oriz. Dreapta = drp. Stânga = stg. Jos = jos Sus = sus Al ți termeni

Alternativ = alt. Alternativ = alt.
Aplecat = apl. Sprijinit = spr. Apropiat = apr. Dep ărtat = dep.
Apucat = ap. R ăsturnat = r ăst.

3.3.3.8. Reguli privind descrierea exerci țiilor în
gimnastic ă
Pentru descrierea exerci țiilor în gimnastic ă, trebuie respectat ă
următoarea ordine:
1. Poziția inițială (plecare, start) este pozi ția din care începe
mișcarea și poate fi fundamental ă
sau derivat ă, iar la aparate se
specifică și poziția față de aparat.
Exemplu : stând dep ărtat, cu mâinile pe cre ștet – St.Dep.cu
M.pe Crt.
2. Timpul de execu ție
3. Denumirea mi șcării ce urmeaz ă a fi executat ă.
Exemplu : răsucire (R ăsuc.), îndoire (Îndoi.), ridicare (Ridic.),
aplecare (Aplec.), ducere (Duc.).
4. Segmentul care execut ă mișcarea.
Exemplu : braț (B), trunchi (T), picior (P).

385. Direcția pe care segmentul execut ă mișcarea.
Exemplu : înainte (înai.), lateral (lat.), înainte sus (înai-sus).
6. Poziția finalã poate fi una dintre pozi țiile fundamentale sau
derivate.
În legări, poziția inițială se descrie doar la început, deoarece
poziția finală a mișcării anterioare poate fi identic ă cu poziția inițială
a mișcării următoare.
După poziția inițială, se pun dou ă puncte „ : „ , iar în cazul
mișcărilor compuse, între elemen tele componente, se folose ște „ cu”
, „ și” sau „ , „ (virgul ă).
Exemplu : stând dep ărtat cu bra țele lateral:
Mâini pe șolduri, cu aplecarea trunchiului înainte și răsucirea
răsucirea trunchiului dreapta (M. Pe Ș. cu Aplec. T. înai. și Răsuc. T.
drp.).
În descrierea exerci țiilor, timpii sunt pu și înaintea mi șcărilor,
iar când o mi șcare dureaz ă mai mulți timp, sunt lega ți cu linioar ă (-).
Exemplu: 1-2.
Toate exerci țiile sunt împ ărțite totdeauna în timpi pari ( 2, 4, 8,
16 timpi etc.), deoarece, când se lucreaz ă pe muzic ă, numărătoarea
trebuie să corespund ă frazei muzicale.
Exemple :
P.I. – Stând dep ărtat cu mâinile pe șolduri:
1. Îndoirea trunchiului spre dreapta 2. Revenire 3. Îndoirea trunchiului spre stânga 4. Revenire
5. Aplecarea trunchiului înainte
6. Revenire 7. Extensia trunchiului 8. Revenire în pozi ția inițială.
Prescurtat :
P.I. St.dep.M.pe Ș.
1. Îndoi.T.spre drp. 2. Rev. 3. Îndoi.T.spre stg.
4. Rev.
5. Aplec.T.înai. 6. Rev. 7. Exten.T. 8. Rev.

3.3.3.9. Reprezentarea grafic ă a exerci țiilor de
gimnastic ă
Un rol important în gimnastic ă îl are crearea imaginii mi șcării,
obținută cu ajutorul desenului liniar.
Pentru realizarea desenului liniar, vor fi respectate anumite
reguli:

39– reprezentarea solului se face printr-o linie orizontal ă
continuă.
– reprezentarea aparatelor se realizeaz ă din lateral
scară fixă.

– corpul se deseneaz ă din lateral, din fa ță sau din spate;
lungimea picioarelor trebuie s ă fie jumătate din în ălțime.

lateral fa ță spate
– capul este reprezentat de un cerc gol, v ăzut din fa ță , cu un
cerc plin , v ăzut din spate și cu o linie din dreptul nasului, din
profil , și de sus , și reprezent ă a 7-a parte din în ălțime.

– segmentul aflat în plan apropiat se deseneaz ă cu o linie
continuă, iar cel aflat în plan îndep ărtat, cu o linie
întreruptă.

• direcția de deplasare a segmentului se realizeaz ă cu
ajutorul s ăgeților;

• întoarcerile se realizeaz ă
printr-o s ăgeată arcuită și
numărul de grade corespunz ător întoarcerilor;
180
0, 3600

• arcuirea se realizeaz ă printr-o linie frânt ă, iar num ărul
de arcuiri este reprezentat de o cifr ă care se scrie deasupra liniei;

2x

40• o mișcare cu revenire se realizeaz ă printr-o s ăgeată cu
două capete;

• mișcarea executat ă în sens opus (simetric) se marcheaz ă
cu semnul plus (+);

• cifra scris ă înaintea mi șcării reprezint ă numărul de
repetări ( 3 X).

În gimnastica de performan ță toate elementele tehnice
specifice fiec ărui aparat de concurs sunt împ ărțite după gradul de
dificultate în Tabele de Dificult ăți și se regăsesc în Codul de punctaj
elaborat de F.I.G astfel:
1. Dificultate A 0,10 P. 2. Dificultate B 0,20 P.
3. Dificultate C 0,30 P
4. Dificultate D 0.40 P. 5. Dificultate E 0.50 P. 6. Dificultate F 0,60 P 7. Dificultate G. 0,70 P.

3.3.3.10. Pozițiile fundamentale și derivate în gimnastic ă

Stând
Poziție ortostatic ă bipedă și plantigrad ă, cu călcâiele
apropiate, vârfurile u șor depărtate, trunchiul drept, genunchii întin și,
brațele întinse pe lâng ă corp, cu degetele apropiate ș
i întinse, palmele
orientate spre coapse, capul drept, privirea înainte (anterior).
Caracteristici:
– are cea mai mic ă bază de susținere;
– centrul de greutate se afl ă în poziția ce mai înalt ă și se proiecteaz ă
în mijlocul bazei de sus ținere, ușor anterior de articula ția talocrural ă;
– este cea mai instabil ă poziție fundamental ă solicitând musculatura
posturală;
– favorizeaz ă mișcările ample ale membrelor superioare și contracția
izometric ă a musculaturii capului, gâtului, trunchiului și a membrelor
inferioare;
– este indicat ă în reeducarea deficien țelor fizice globale și
segmentare, a mersului și echilibrului ( Cordun, M., 1999).
Poziții derivate :
• pe ambele picioare (fig. A):
– depărtat – frontal (1)
– anteroposterior cu piciorul stâng înainte – anteroposterior cu piciorul drept înainte (2) – încruci șat – cu piciorul drept peste (3)
– cu piciorul stâng peste – cu genunchii semiîndoi ți (4)
– cu genunchii îndoi ți (ghemuit) (5)

41

Fig. A 1 2 3 4 5
– fandat (fig. B) – înainte (1)
– lateral (2)
– înapoi (3)

Fig. B 1 2 3

• pe vârfuri (fig. C. 1):
– depărtat – frontal
– anteroposterior cu piciorul stâng înainte – anteroposterior cu piciorul drept înainte – încruci șat: cu piciorul stâng peste, cu piciorul drept
peste
– cu genunchii semiîndoi ți
– cu genunchii îndoi ți (ghemuit)
• pe un picior
– cu cel ălalt picior întins și ridicat: lateral, înainte, înapoi
(2,3,4)

Fig. C 1 2 3 4

– cu celălalt picior îndoit și ridicat: lateral (5), înainte (6),
înapoi (7)

Fig. C 5 6 7

42
– cu celălalt picior întins sprijinit: lateral (8), înainte (9),
înapoi (10)

Fig. C 8 9 10

– cump ănă: facială, dorsală, laterală, asimetric ă.

• pe un picior îndoit:
– cu cel ălalt picior întins ridicat : lateral, înainte, înapoi;
– cu cel ălalt picior întins sprijinit: lateral, înainte, înapoi.

Pe genunchi
Baza de sus ținere este pe fa ța anterioar ă a gambelor, cu vârfurile
întinse men ținute în extensie, c ălcâiele apropiate, trunchiul drept,
bărbia orizontal ă, privirea anterior, bra țele întinse pe lâng ă corp.
Caracteristici:
– bază mai mare de sus ținere;
– centrul de greutate situat jos aproape de sol; – menținerea pozi ției este incomod ă.
Poziții derivate :
• pe genunchi (fig. D 1):
– cu genunchii apropia ți: cu călcâiele dep ărtate (2);
– cu genunchii dep ărtați: cu călcâiele apropiate (3), cu c ălcâiele
depărtate (4);
– pe că
lcâie așezat: cu c ălcâiele dep ărtate, cu genunchii dep ărtați.

Fig. D 1 2 3 4

• pe un genunchi (fig. E):
– celălalt picior întins sprijinit: înainte, lateral, înapoi (1,2,3);
– celălalt picior îndoit sprijinit: lateral, înainte (4,5);
– celălalt picior întins ridicat: înainte, lateral, înapoi (cump ăna pe
genunchi) (6,7,8); – celălalt picior îndoit ridicat: lateral, înainte, înapoi (9,10,11).

43

1 2 3

4 5

6 7 8

9 10 11
Fig. E
Așezat
Trunchiul se sprijin ă pe tuberozit ățile izchiatice (regiunea fesier ă)
și pe fața posterioar ă a coapselor și gambelor, picioarele întinse pe sol
și apropiate, bra țele pe lâng ă corp.
Caracteristici:
– bază mare de sus ținere;
– centrul de greutate este situat pe sol asigurând o stabilitate
mare;
– este o pozi ție comodă, odihnitoare.
• Fără sprijin (fig. F 1):
– apropiat: cu picioarele îndoite (2); – depărtat: cu picioarele întinse (3), cu picioarele îndoite (4);
– echer: cu picioarele apropiate (5), picioarele dep ărtate (6);
– încruci șat: cu picioarele îndoite, genunchii dep ărtați, cu gambele
încrucișate (7), cu piciorul drept peste stângul, cu piciorul stâng peste
dreptul; – pe o coaps ă: stânga-dreapta, cel ălalt picior îndoit lateral.

44

1 2 3 4

5 6 7
Fig. F
Culcat (decubit dorsal)
Corpul se g ăsește în totalitate cu partea dorsal ă în contact cu
suprafața de reazem, axa lui longitudinal ă fiind paralel ă cu aceast ă
suprafață, membrele inferioare apropiate extinse din șold și genunchi,
membrele superioare pe lâng ă corp cu palmele în prona ție sau
pronosupina ție. Punctele de sprijin s unt reprezentate de regiunea
occipiatal ă, partea dorso-superioar ă a trunchiului, regiunea fesier ă și
călcâie.
Caracteristici:
– bază de susținere mare
– centrul de greutate foarte aproape de suprafa ța de sprijin ;
– este pozi ția cea mai odihnitoare, relaxant ă în care corpul
are o mare stabilitate.
• Culcat dorsal (decubit dorsal) (fig. G):
– picioarele întinse (1) sau dep ărtate pe sol (2) sau ridicate
(3,4);

1 2

3 4

– îndoite (5) sau dep ărtate pe sol (6) sau ridicate (7).

5 6 7
Fig. G

45• Culcat facial ( decubit ventral) (8) – dep ărtat (9);
• Culcat costal (decubit lateral) – dreapta (10), stânga.

10
Fig. G
Atârnat
Corpul este întins și se menține suspendat de un aparat, apucat cu
mâinile în prona ție sau supina ție, membrele superioare întinse,
coatele extinse, membrele inferioare întinse și apropiate, axa umerilor
fiind sub punctele de sprijin.
Caracteristic i:
– centrul de greutate este situat sub punctele de sprijin; – menținerea impune un efort mare ;
– este contraindicat ă bolnavilor pulmonari și cardiovasculari
deoarece blocheaz ă respirația în inspir și stânjene ște circulația.
• simplu (de mâini) (fig. H) :
a) pe vertical ă – cu bra țele întinse (1)
– cu bra țele îndoite (2)
– echer (3) – dorsal (4) – cu genunchii îndoi ți (5)

1 2 3 4 5

Fig. H
b) pe orizontal ă
– plan șa
– înainte (facial ă) (6)
– înapoi (dorsal ă) (7)

6 7

Fig. H
c) răsturnat – cu picioarele întinse (8)
– îndoit (9) – c ălare (10)

46

8 9 10
Fig. H

• agățat de o alt ă parte a corpului :
– de genunchi (11) – de un genunchi – de vârfuri (12)

11 12
Fig. H
• mixt
– la un genunchi (13)
– la genunchi (14) – de vârfuri (15) – cuib (16)

13 14 15 16

Fig. H
• combinat – atârn ările combinate sunt specifice paralelelor
inegale, corpul venind în contact cu ambele bare.

Sprijin
Corpul este întins pe vertical ă și se sprijin ă pe mâini, iar axa
umerilor se afl ă deasupra punctelor de reazem.
• simplu (fig. I)
a) cu corpul pe vertical ă – cu bra țele întinse (1)
– pe antebra țe (paralele) (2)
– pe bra țe (paralele) (3)

47 – echer (închis, dep ărtat)
– lateral (cruce) – spre stg., spre dr. – dorsal – c ălare

1 2 3
Fig. I
b) cu corpul pe orizontal ă – cumpănă, pe un cot, pe coate, liber ă
c) cu corpul r ăsturnat – stând pe bra țe (paralele)
– stând pe cap – stând pe omopla ți
– stând pe mâini
– stând pe o mân ă
– stând pe antrebra țe
– sprijin lateral r ăsturnat (inele)

• mixt
a) sprijin stând – apropiat (4) – dep ărtat
b) sprijin ghemuit (5) c) sprijin pe genunchi (6)

4 5 6
Fig. I
d) sprijin a șezat – apropiat
– dep ărtat
– pe o coaps ă
e) sprijin culcat – facial (7) – dorsal (8) – costal (9)

48

9
Fig. I
1.3.3.11. Pozițiile și mișcările segmentelor corpului

CAPUL

Poziții Mișcări

1. aplecat – înainte 1. aplecare – înainte – lateral (drp.-stg.) – lateral (drp.-stg.) – înapoi (extesie) – înapoi (extensie) 2. răsucit – dreapta 2. r ăsucire – dreapta
– stânga – stânga
3. rotare – spre dreapta – spre stânga

MEMBRELE SUPERIOARE
Pozițiile brațelor întinse
– pe direc ții principale (Fig. J): înainte (1), sus (2), lateral (3), jos (4).

1 2 3 4
Fig. J

– pe direc ții intermediare: înainte jos (5), înainte sus (6), înapoi jos
(7), lateral jos (8), lateral sus( 9).
8 7

49

5 6 7 8 9
Fig. J

– pe direc ții oblice : oblic înainte jos (10), oblic înainte sus (11), oblic
înapoi jos (12), diagonal (sagital, frontal) (13).

10 11 12 13

Fig. J

Pozițiile brațelor îndoite
– cu mâinile pe șolduri (14).
– cu mâinile la piept (15). – cu mâinile pe umeri (16). – cu mâinile la ceaf ă (17).
– cu mâinile pe cre ștet (18).

14 15 16 17 18
Fig. J

Pozițiile brațelor îndoite la 90ș
– cu antebra țele sus (19).
– cu antebra țele înainte (20).
– cu antebra țele în jos (21).

50

19 20 21
Fig. J
Mișcările brațelor
− ridicare
− coborâre
− îndoire
− întindere
− rotare
− balansare
− răsucire
− forfecare
− ducere (se efectueaz ă numai în plan paralel cu
solul).

Trunchiul
Poziții
– înclinat înainte (22). – aplecat – înainte (la orizontal ă) (23).
– îndoit – înainte (24).
– lateral (dreapta-stânga) (25). – înapoi (extensie) (26).
– răsucit – dreapta (27).
– stânga.
– îndoit răsucit – stânga.
– dreapta.

22 23 24 25 26 27
Fig. J
Mișcări

– înclinare – înainte
– aplecare – înainte
– îndoire – înainte
– lateral ă (dreapta-stânga)
– înapoi (extensie)
– întindere – mi șcarea opus ă îndoirii, se execut ă la
revenirea trunchiului dup ă îndoire

51– răsucire – dreapta
– stânga
– îndoire r ăsucită – spre dreapta
– spre stânga
– rotare – spre dreapta
– spre stânga

Membrele inferioare
Pozițiile decurg din pozi țiile fundamentale ale corpului (stând, pe
genunchi)
Mișcări:
− ridicare
− coborâre
− îndoire
− întindere
− rotare
− balansare
− răsucire
− forfecare
− ducere

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 3

Descrierea terminologic ă a exercițiilor are o mare importan ță în formarea imaginii corecte și
clare despre mi șcare, în în țelegerea con ținutului, precum și în procesul form ării deprinderilor motrice
ușurând comunicarea dintre speciali știi domeniului, dintre profesori și elevi, sportivi și antrenori,
concurenți și arbitri, asigurând circula ția informa ției, cât și înțelegerea acesteia.
În anul 1974 apare lucrarea de referin ță în domeniu Terminologia gimnasticii , elaborat ă de
A. Stroescu și R. Podlaha, care devine oficial ă, impunându-se ca un titlu de referin ță în rândul
lucrărilor de specialitate. Este bine sistematizat ă, a eliminat gerunziul din descrierea pozi țiilor
fundamentale, a adus preciz ări privind regulile de descriere a exerci țiilor de gimnastic ă, sistematizând
exercițiile în grupe structurale.
Pentru în țelegerea unitar ă a conținutului gimnasticii, este necesar ă cunoașterea noțiunilor
legate de elementele care definesc exerci țiul, de caracteristicile mi șcării, de planurile și axele de
mișcare ale corpului, de tehnica pozi țiilor etc.
Prin parcurgerea acestei unit ăți de învățare, studen ții vor înv ăța pozițiile fundamentale din
gimnastic ă (stând, pe genunchi, a șezat, culcat, atârnat, sprijin), descrierea lor, precum și toate pozi țiile
derivate, al ături de pozi țiile și mișcările segmentelor corpului: cap, bra țe, trunchi și membre inferioare
Concepte și termeni de re ținut:
Terminologie , exercițiu fizic, ac țiune motric ă, poziție, mișcare

52
Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Enumera ți personalit ățile cu preocup ări în domeniul terminologiei gimnasticii!
2. Cine sunt autorii actualei terminologii?
3. Cerințele terminologiei gimnasticii.
4. Prin ce se caracterizeaz ă exercițiul?
5. Care sunt caracteristicile spa țiale ale mi șcării? Dar temporale?
6. Prezenta ți planurile în care se execut ă mișcările segmentelor corpului!
8. Care sunt pozi țiile de echilibru ale corpului în spa țiu?
9. Ce este pozi ția? De câte feluri este?
10. Prezenta ți rolul pozi ției inițiale
11. Regulile privind descrierea exerci țiilor în gimnastic ă.
12.. Prezenta ți pozițiile derivate din stând!
14. Prezenta ți pozițiile derivate din a șezat!
15. Prezenta ți pozițiile derivate din culcat!
16. Care sunt direc țiile principale ale bra țelor? Dar intermediare?
17. Care sunt pozi țiile capului? Dar mi șcările?
18. Care sunt pozi țiile trunchiului? Dar mi șcările?
19. Prezenta ți pozițiile brațelor îndoite la 90°!
20. Prezenta ți pozițiile brațelor îndoite!
21. Prezenta ți mișcările brațelor!

Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeți adevărat (dacă considera ți ca propozi ția este adev ărată) sau fals (dacă
considera ți că propoziția este fals ă).

1. Pozițiile fundamentale în gimnastic ă sunt: ghemuit, a șezat, pe genunchi, culcat facial, atârnat,
sprijin. 2. Pozițiile fundamentale în gimnastic ă sunt: stând, pe genunchi, a șezat, culcat, atârnat, sprijin.

• Alegeți varianta corect ă!
3. În ce an a ap ărut terminologia gimnasticii?

53a) 1968 c) 1970
b) 1974 d) 1973

4. Caracteristicile mi șcării sunt:
A) amplitudine
B) spa țiale
C) temporale D) ritm A) A + B B) A + C
C) A + D
D) B + C 5. Care sunt planurile de mi șcare a corpului?
a) frontal, longitudinal, transversal b) sagital, frontal, transversal
c) vertical, sagital, median

Bibliografie

Cordun, M., Kinetologie medical ă, Editura Axa, Bucure ști, 1999.
Niculescu, G., Gimnastica acrobatic ă și săriturile în școală, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2006.
Tudusciuc I. Gimnastic ă de bază, Pregătirea aparatului locomotor , Editura Funda ției România
de mâine, București, 2005.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.

54
Unitatea de înv ățare nr. 4

GIMNASTICA DE BAZ Ă – GIMNASTICA ORGANIZATORIC Ă

Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
4.3. Conținutul unit ății de învățare
4.3.1. Gimnastica de baz ă (obiective, caracteristici, mijloace)
4.3.2. Gimnastica organizatoric ă
4.3.3. No țiuni de baz ă
4.3.4. Sistematizare
4.3.4.1. Ac țiuni pe și de pe loc
4.3.4.2. Ac țiuni din deplasare
4.3.4.2.1. Deplasare în figuri 4.3.4.3. Alc ătuiri și schimbări de forma ții
4.3.5. Indica ții metodice privind utilizarea exerci țiile de organizare și ordine în lec ție
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

4.1. Introducere

Gimnastica de baz ă, prin îns ăși denumirea ei, constituie
prima ramur ă a gimnasticii, fiind o ramur ă fundamental ă, cu caracter
formativ, care folose ște exerciții naturale și nou create, care stau la
baza celorlalte ramuri ale gimnasticii, având o larg ă aplicabilitate atât
în învățământul de toate gradele, în celelalte ramuri sportive, cât și la
persoanele trecute de prima tinere țe.
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:

> prezentarea obiectivelor, caracteristicilor și mijloacelor
gimnasticii de baz ă;
> explicarea, în țelegerea termenilor de baz ă din gimnastic ă;
> mijloacele gimnasticii de baz ă și rolul lor în lec țiile de
educație fizică și sportivă.

55 Competen țele unității de învățare:
După parcurgerea acestei unit ăți de învățare, studen ții:
> vor fi capabili s ă execute exerci țiile de organizare și ordine;
> vor căpăta abilitatea de a conduce exerci țiile de organizare și
ordine;
> vor dobândi abilit ățile necesare pentru alc ătuirea forma țiilor
din deplasare.

Timpul alocat unit ății: 2 ore

4.3. Conținutul unit ății de învățare

4.3.1. Gimnastica de baz ă (obiective, caracteristici, mijloace)

Obiectivele gimnasticii de baz ă
Aceste obiective sunt:
• dezvoltarea fizic ă armonioas ă a corpului, între ținerea și
perfecționarea marilor func ții ale organismului;
• formarea atitudinii corporale corecte și prevenirea
deficiențelor fizice;
• dezvoltarea aptitudinilor condi ționale (V.F.R),
coordinative (îndemânarea) și psihice;
• însușirea deprinderilor motrice de baz ă (aplicative);
• formarea bazelor generale ale mi șcărilor;
• formarea deprinderilor de organizare prin folosirea
mijloacelor simple și a exercițiilor de organizare și ordine;
• educarea esteticii corporale, a ritmului și muzicalit ății;
• formarea obi șnuinței de a practica independent
programe de gimnastic ă în scop sanogen și de plăcere.

Caracteristicile gimnasticii de baz ă
Caracteristicile fundamentale care deosebesc gimnastica de
bază de celelalte ramuri ale gimnasticii sunt:
• puternic caracter formativ, adresându-se tuturor
oamenilor, indiferent de vârst ă, sex, nivel de preg ătire fizică;
• se poate practica oriunde, respectând regulile de igien ă
individual ă și colectivă datorită varietății mijloacelor de care dispune;
• asigură o bună pregătire a practican ților pentru
activitățile cotidiene;
• permite localizarea efortului cu precizie, prelucrând
organismul analitic, pe segmente, grupe musculare sau în totalitate;

56• prin modernizarea permanent ă a mijloacelor, a devenit
atractivă și accesibil ă;
• creează suportul fizic necesar practic ării diferitelor
ramuri sportive;
• poate fi practicat ă individual sau colectiv, cu muzic ă
sau fără, cu sau fără comandă;
• are caracter necompetitiv.
Practicarea sistematic ă a gimnasticii de baz ă are efecte în
plan fizic, psihic, motric.

Mijloacele gimnasticii de baz ă
Mijloacele (conținutul) gimnasticii de baz ă se împart în trei
grupe de exerci ții:
• exerciții de organizare și ordine;
• exerciții de dezvoltare fizic ă generală;
• exerciții aplicative.

4.3.2. Gimnastica organizatoric ă

Exercițiile de organizare și ordine (front și formații) cuprind
o diversitate de ac țiuni și exerciții executate cu întreg colectivul, în
mod unitar, sub comanda direct ă a profesorului, asigurând
desfășurarea în bune condi ții a tuturor verigilor lec ției; ele vizeaz ă:
• organizarea colectivului în vederea desf ășurării
activității;
• realizarea unui cadru optim de comunicare;
• captarea aten ției prin crearea unei emula ții optime și
disciplinarea colectivului;
• crearea condi țiilor favorabile și egale de lucru pentru to ți
participan ții;
• formarea unei atitudini corporale corecte;
• educarea sim țului ritmului, tempoului, orient ării în spațiu
și a capacit ății de coordonare;
• crearea unei rela ții bune între conduc ător și executant;
• realizarea unei u șoare încălziri generale a organismului.
În predarea exerci țiilor de organizare și ordine, este necesar
să folosim denumirea corect ă și precisă a termenilor, precum și o
comandă corespunz ătoare, mobilizatoare.

1.3.3. Noțiuni de baz ă

În gimnastica de baz ă este necesar s ă fie însușiți termenii
specifici. Ace știa sunt:
Comanda reprezint ă exprimarea verbal ă a acțiunilor ce
urmează a fi executate; este folosit ă de profesor pentru a organiza și
conduce colectivul, fiind mijlocul de comunicare direct ă. Ea trebuie
să fie precis ă, energică, mobilizatoare, corect ă, adaptată condițiilor în
care se desf ășoară activitatea. Intensitatea sau tonalitatea comenzii
trebuie să imprime ritmul corespunz ător de execu ție, în concordan ță
cu caracterul mi șcării.
Comanda are dou ă părți distincte:

57– prevestitoare – atenționează colectivul asupra sarcinii
motrice ce urmeaz ă să fie executat ă, fiind urmat ă de o scurt ă pauză,
necesară concentrării atenției;
– executivă – indică începutul ac țiunii, folosindu-se un ton
energic, pentru a imprima promptitudine în execu ție.
În cazul în care s-a gre șit în formularea comenzii, se
anulează efectuarea ac țiunii prin „ La loc – comanda !” .

Formația reprezint ă dispunerea colectivului în vederea
realizării diferitelor ac țiuni și activități în colectiv și este aleas ă în
funcție de num ărul participan ților la lec ție, de spa țiu; ea poate fi:
a) de adunare – forma de organizare a colectivului pentru începutul
activităților (raport), pentru demonstrarea sau explicarea exerci țiilor
în anumite momente ale lec ției; ea poate fi:
– linie pe un rând

– linie pe dou ă rânduri

– linie pe mai multe rânduri

– careu

– unghi

– semicerc

– cerc

După precizarea forma ției, se dă comanda: „ În linie, pe dou ă
rânduri – adunarea!” .
b) de deplasare – forma de organizare a colectivului pentru diferite
acțiuni în deplasare (înc ălzire, schimbarea aparatelor sau a atelierelor
de lucru); este aleas ă în funcție de num ărul executan ților și spațiu.
Formația cea mai utilizat ă este:

– coloan ă câte unul

– coloan ă câte 2,3 sau mai multe șiruri
c) de lucru – forma de organizare a colectivului pentru executarea
exercițiilor de dezvoltare fizic ă generală din veriga „influen țarea
selectivă a a
paratului locomotor” . Executan ții sunt așezați în ordine

58rărită, cu un interval și o distan ță adecvate execut ării diferitelor
mișcări. Forma ția de lucru se alege în func ție de num ărul
executanților și spațiu și poate fi:
– coloan ă de gimnastic ă;
− în linie;
− trepte;
− în șah;
− în cocor;
− în cerc;
− în grup.
Particularit ățile forma ției:
– în ordine strâns ă – executan ții sunt dispu și pe linia
frontului, unul lâng ă altul;
– în ordine r ărită – executan ții sunt dispu și pe linia frontului,
la un interval de o lungime de bra ț, două lungimi de bra ț (un pas sau
mai mulți pași) sau distan ța și intervalul se iau în func ție de spațiul
existent de lucru;
– adâncimea forma ției – reprezint ă depărtarea dintre primul
și ultimul rând al unei forma ții;
– lățimea forma ției – reprezint ă depărtarea dintre flancul
drept și cel stâng;
– schimbarea forma ției – acțiunea de trecere dintr-o forma ție
în alta, precizat ă prin comand ă.
Frontul – reprezint ă direcția spre care sunt orienta ți
executanții din forma ție.
Flancul – reprezint ă extremitatea dreapt ă sau stâng ă a
formației.
Rând (linie) – reprezint ă dispunerea executan ților umăr la
umăr pe linia frontului.
Coloana (șir) – reprezint ă dispunerea executan ților unul
înapoia celuilalt.
Interval – reprezint ă spațiul (depărtarea) dintre executan ții
dispuși pe linia frontului.
Distanța – reprezint ă spațiul (depărtarea) dintre executan ții
dispuși în coloan ă.
Capul (baza) coloanei – este reprezentat de primul executant
din șir.
Coada coloanei este reprezentat ă de ultimul executant din
șir.

4.3.4. Sistematizare

Exercițiile de organizare și ordine cuprind:
• acțiuni pe și de pe loc;
• acțiuni din deplasare;
• alcătuiri și schimbări de forma ții
a) de pe loc – linie – șir
b) din deplasare

4.3.4.1. Acțiuni pe și de pe loc
Aceste ac țiuni se utilizeaz ă la începutul sau finalul lec ției,
constituind su
portul or ganizatoric prin care profesorul ca ptează

59atenția, creeaz ă o atmosfer ă de lucru bun ă, optimist ă, contribuind la
educarea spiritului de disciplin ă și responsabilitate pentru lec ție.
Aceste ac țiuni sunt:
1. Stând controlat – este pozi ția în care executantul are corpul
drept și încordat, bra țele întinse pe lâng ă corp, cu degetele lipite,
călcâiele apropiate, vârfurile u șor depărtate, spatele și capul drept,
privirea înainte.
Aceast ă poziție se realizeaz ă la comanda:
„Atenție! – Drep ți!”
„Grupă! – Drepți!”
„Clasă! – Drepți!”
2. Repaus – este o pozi ție de odihn ă (relaxare) și se execut ă pe loc
sau cu părăsirea forma ției, fiind utilizat ă când se dau indica ții
metodice, se verific ă nivelul percep ției, se corecteaz ă anumite
acțiuni:
• În forma
ție strânsă – executantul duce piciorul stâng u șor
înainte, greutatea corpului este mai mult pe piciorul drept, brațele libere pe lâng ă corp. Comanda: „Pe loc – Repaus!”
Tot în aceast ă formație executan ții pot să-și aranjeze
echipamentul, s ă vorbeasc ă încet, fără să părăsească formația.
Comanda: „ De voie, pe loc – Repaus!”
• În formație rărită (de lucru) – Executan ții fac pas lateral cu
piciorul stâng la l ățimea umerilor, greutatea repartizat ă în
mod egal pe ambele picioare, bra țele se duc la spate, de mâini
apucat.
Comanda: „Dep ărtat, pe loc – Repaus!”
• Cu părăsirea forma ției – executan ții fac trei pa și de front,
părăsind forma ția, fiind liberi pân ă la o nouă comandă.
Comanda: „În repaus, rupe ți rândurile – Mar ș!”
3. Adunarea – constituie forma de organizare a colectivului
(clasei) pentru începerea lec ției, activit ăț
ii (raport unde este cazul),
explicații, demonstra ții ( vezi forma țiile de adunare) și se alege în
funcție de num ărul executan ților și spațiu.
Comanda: „În forma ție… – Adunarea!”
„În fa ța mea… – Adunarea!”
4. Alinierea – reprezint ă dispunerea ordonat ă a executan ților
într-o forma ție precizat ă.
În linie pe un rând – alinierea se face spre dreapta; primul executant din flancul drept st ă pe loc și are privirea înainte, bra țele
întinse pe lâng ă corp, iar ceilal ți au mâna dreapta pe șold, privirea
spre dreapta și se deplaseaz ă cu pași adăugați spre stânga pân ă ating
ușor cu cotul bra țul stâng al executantului al ăturat.
Comanda: „V – alinia ți!”
Dacă alinierea se face spre stânga, atunci comanda este:
„Spre stânga, V-alinia ți!”
În coloan ă, alinierea se face în adâncime, la o lungime de bra ț.
În forma ție de lucru, alinierea se face atât pe linii, prin m ărirea
intervalului, cât și în adâncime, prin m ărirea distan ței.
Alinierea se poate executa
și spre centru:
„Spre centru…….– V-alinia ți!”

60 5. Numărătoarea – se folose ște pentru a cunoa ște numărul
executanților și pentru alc ătuirea diferitelor forma ții. Numărătoarea
se face începând din flancul drept, executan ții rostind numerele odat ă
cu răsucirea capului spre urm ătorul executant, dup ă care revin cu
privirea înainte. Ultimul executant face un pas înainte, roste ște
numărul, după care revine în forma ție.
Comanda: „În continuare (câte 2,3,4) – Num ărați!”
Numărătoarea poate fi f ăcută și din flancul stâng.
Comanda: „De la stânga spre dr eapta, în continuare (câte 2,3,4)
– Numărați!”
Numărătoarea poate fi f ăcută și de la extremit ăți spre centru și de
la centru spre extremit ăți, atunci când alc ătuim diferite forma ții.
Comanda: „De la extremit ăți spre centru, în continuare –
Numărați!”
Comanda: „De la centru spre extremit ăți, în continuare –
Numărați!”
Numărătoarea se poate realiza de pe loc și în deplasare
6. Raportul – constituie momentul organizatoric al începutului de
lecție (antrenament). El se folose ște în mod deosebit la clasele mici și
este dat de elevul (sportivul) de serviciu, în urm ătoarea succesiune:
• În linie, „pe un rând – Adunarea!”
• „Drepți!”
• „V-aliniați!”
• „Drepți!”
• În continuare – Num ărați!
• „Drepți! Pentru raport – Înainte!”
• Raportul propriu-zis, dat de elevul de serviciu, care se
deplaseaz ă în fața profesorului, la 2 m distan ță: „Domnule profesor,
clasa (grupa) … cu un efectiv de … elevi (studen ți, sportivi) este gata
pentru începerea lec ției de … Raporteaz ă elevul (studentul)…” .
După aceasta, el se deplaseaz ă în dreapta profesorului.
Urmează salutul profesorului, iar apoi comanda elevului de
serviciu: „Pe loc – Repaus!” , dup ă care acesta î și reia locul în
formație.
Raportul are un caracter educativ dezvoltând sim țul
răspunderii, influen țând pozitiv comportamentul elevilor.
7. Întoarcerile pe loc – constituie modalit ăți de schimbare a
frontului și se execut ă în 2 timpi.
Întoarcerea se realizeaz ă pe călcâiul piciorului din direc ția
întoarcerii și vârful piciorului opus (timpul 1), urmat ă de apropierea
piciorului din înapoi (timpul 2). Întoarcerile pe loc sunt în num ăr de
cinci și se realizeaz ă la comanda
• „La stân-ga” (90 °)
• „La dreap-ta” (90 °)
• „Jumătate la stân-ga” (45 °)
• „Jumătate la dreap-ta” (45 °)
• „La stânga împre-jur” (180 °)
În afara acestor ac țiuni clasice, se folosesc și:
– exercițiile de aten ție care sunt ac țiuni complexe (înl ănțuite într-o
singură comandă, care se execut ă fragmentat, pe timpi, și apoi cursiv,
în 8 timpi sau 2 x 8 timpi), executate și cu bătăi din palme.
Exemplu: „La stân-ga” T. 1-2 „Un pas lateral cu piciorul stâng” T. 3-4

61 „La dreap-ta” T. 5-6
„Un pas înainte” T. 7-8 Același lucru se execut ă pe partea opus ă.
– ruperile de rânduri – se realizeaz ă la comanda profesorului
și au ca scop captarea aten ției și crearea unui tonus bun pentru lec ție.
Se execut ă cu oprire și fără oprire, folosind anumite repere, direc ții.
Cu oprire
Exemplu – „La scara fix ă – pas alerg ător – Mar ș” „Drepți!” La
bară pas alerg ător – Drep ți!”
Executan ții, după ce s-au oprit, se întorc cu fa ța spre
profesor, a șteptând o nou ă comandă.
Fără oprire
Exemplu – „La scara fix ă, pas alerg ător – Mar ș” (când elevii
ajung aproape de scara fix ă, primesc o alt ă comandă), „La bar ă pas
alergător – Mar ș!” , „La paralele, pas alerg ător – Drep ți!” .
Executanții se întorc cu fa ța la profesor, a șteptând o nou
ă
comandă.

4.3.4.2. Acțiuni din deplasare
Deplasarea reprezint ă mișcarea executan ților într-un anumit
spațiu și se poate realiza înainte, lateral, înapoi prin:
• pas de mar ș;
• pas de front;
• pas de voie;
• pas adăugat;
• pas alergător.

Pasul de mar ș – contactul piciorului cu solul se face cu
vârful, apoi cu toat ă talpa, bra țele mișcându-se libere pe lâng ă corp,
trunchiul este drept, privirea înainte. Se poate executa de pe loc și din
deplasare. Dacă deplasarea începe din pozi ția stând, la comanda
prevestitoare, executan ții se înclin ă ușor înainte, iar la comanda
săvârșitoare se porne ște cu piciorul stâng, executându-se trei pa și
accentuați, după care urmeaz ă deplasarea în caden ță.
Comanda: „Înainte – Mar ș!”
Pasul de mar ș se execut ă și pe loc, la comanda: „ Pe loc – Mar ș!”
Pasul de front se execut ă
cu ridicarea piciorului întins înainte la
15-20 cm de sol și se așază energic pe sol, pe toat ă talpa, bra țele se
mișcă energic, pe lâng ă corp, bra țul dinainte este îndoit din articula ția
cotului, astfel încât palma cu degetele lipite și întinse s ă fie ridicate
puțin peste linia de centur ă, brațul dinapoi este întins, pendulând cât
îi permite articula ția scapulo-humeral ă.
Comanda: „Pas de front – Mar ș!”
Pasul de voie – se execut ă fără cadență, timp în care se poate
aranja echipamentul. Comanda: „Pas de voie – Mar ș!”
Reluarea mersului în caden ță se execut ă la comanda: „În caden ță –
Marș!”
Pasul ad ăugat – se utilizeaz ă pentru deplasarea lateral ă (stânga-
dreapta) a executan ților; fiecare pas se execut ă în doi timpi.
Comanda: „Trei pa și lateral spre dreapta – Mar ș!”

62 Pasul alerg ător – se poate executa pe loc sau în deplasare,
piciorul ia contact cu solul, mai întâi cu vârful, apoi cu toat ă talpa,
brațele mișcându-se liber pe lâng ă corp.
Comanda: „Pas alerg ător – Mar ș!”

Deplasarea poate să fie realizat ă și prin variantele de mers și
alergare cunoscute. În ceea ce prive ște acțiunile din deplasare , le-am sistematizat
și prezentat într-o succesiune logic ă; astfel, avem:
1. Porniri și opriri
Porniri – se porne ște din pozi ția stând cu piciorul stâng, contactul
cu solul luându-se cu vârful piciorului și apoi cu toat ă talpa.
Comanda: „Înainte – Mar ș!”
Pornire cu schimbarea frontului – se execut ă întoarcerea în 2
timpi, în direc ția indicată și apoi se porne ște cu piciorul stâng.
Comanda: „La dreapta – înainte – Mar ș!” (T.1-2) – stângul …
Opriri – se execut ă în 2 timpi, iar comanda se poate da atât pe
piciorul stâng, cât și pe piciorul drept.
Comanda: „Pe loc… Stai!” Opriri cu schimbarea frontului
Se execut ă oprirea în 2 timpi (T.1-2), iar întoarcerea în direc ția
indicată tot în 2 timp (T.3-4).
Comanda: „La dreapta… Stai!” (T.1-2)
„La front…Stai!” (T.3-4)
2. Treceri de la o form ă de deplasare la alta
Trecerea de la mers la alergare
– la comanda prevestitoare,
brațele se îndoaie din coate, iar la comanda s ăvârșitoare, care se d ă pe
piciorul stâng, se mai face un pas cu piciorul drept, dup ă care se
pornește în alergare cu piciorul stâng.
Comanda: „Pas alerg ător – Mar ș!”
Trecerea de la alergare la mers – comanda se d ă pe piciorul
drept, se mai execut ă doi pași în alergare (stâng-drept), pentru a se
reduce viteza și se trece la pasul de mar ș pe piciorul stâng.
Comanda: „La pas – Mar ș!”
3. Schimb ări de direc ție prin ocoliri și întoarceri
Ocolire – schimbarea direc ției de deplasare se poate realiza prin
ocolire la 45 °(diagonal ă), 90 °, 180 °, realizând astfel trecerea de pe o
latură pe alta a s ălii.
Comanda: 1. „Pe diagonal ă –Marș!”
2. „Cu ocolire la dreapta – Mar ș!”
3. „Cu ocolire la dreapta-mprejur – Mar ș!”

1 2 3

Întoarcerile din deplasare – sunt schimb ări de direc ție ce se
execută din pasul de mar ș, din pas de front și din alergare.

63Întoarcere la stânga – comanda se d ă pe piciorul drept – se
efectueaz ă pas cu piciorul stâng (T.1), jum ătate pas cu piciorul drept,
întoarcere 90 ° (45°) pe vârful ambelor picioare (T.2), deplasarea
continuând pe noua direc ție cu piciorul stâng (T.3).
Comanda: „La stânga – Mar ș!”
Întoarcere la dreapta – comanda se d ă pe piciorul stâng, se
efectueaz ă pasul cu piciorul drept (T.1), jum ătate pas cu piciorul
stâng și întoarcere 90 °, (45 °) pe vârful ambelor picioare (T.2) și se
continuă deplasarea pe noua direc ție cu piciorul drept (T.3).
Comanda: „La dreapta – Mar ș!”
Întoarcerea la stânga-împrejur – comanda se d ă pe piciorul
drept – se execut ă pas cu piciorul stâng (T.1 ) jum ătate pas cu
piciorul drept spre stânga (T.2) și întoarcere rapid ă pe vârful ambelor
picioare (T.3), se continu ă deplasarea în noua direc ție cu piciorul
stâng. Comanda: „La stânga-împrejur – Mar ș!”
Întoarceri din pas alerg ător – se realizeaz ă după aceleași
comenzi ca și întoarcerile din pas de mar ș, dar se realizeaz ă în 4 timpi
în cadența pasului alerg ător.

4.3.4.2.1. Deplasare în figuri

Deplas ările în figuri sunt ac țiuni în deplasare, folosite cu scopul
captării atenției executan ților, dezvolt ării capacit ății de orientare în
spațiu și eliminării monotoniei din lec ție. Ele se realizeaz ă din
coloană, câte unu, din pas de mar ș, pas alerg ător sau din diferite
variante de mers, alergare și sărituri.
După mărimea deplas ărilor, figurile pot fi mari, mijlocii, mici (în
funcție de dimensiunile spa țiului) și pot fi executate în lungime,
lățime sau pe diagonal ă.
Aceste deplas ări în figuri sunt:

• Bucla – se poate executa în lungime, l ățimea spațiului sau
pe diagonal ă. După forma de realizare, ea poate fi deschis ă și închisă.
• Bucla deschis ă – se execut ă o schimbare de direc ție prin
ocolire de 90 °, până la un anumit reper, dup ă care urmeaz ă o nouă
schimbare de direc ție, prin ocolire de 180 °. Când capul coloanei a
ajuns la punctul de unde s-a efectuat prima ocolire, se continu ă
deplasarea tot printr-o ocolire de 90 °, în sensul primei ocoliri.
Comanda: „În bucl ă deschisă (mare, mijlocie) – Mar ș!”
„În bucla deschis ă pe diagonal ă – Marș!”

• Bucla închis ă – se execut ă o schimbare de direc ție prin
ocolire de 90 ° spre stânga (dreapta), dup ă care urmeaz ă o nouă
schimbare de direc ție, prin ocolire de 180 ° stânga (dreapta) împrejur,
continuată până la punctul de unde s-a efectuat prima ocolire,
închiderea buclei f ăcându-se prin trecere cu încruci șare.

64 Comanda: „În bucla închis ă – Marș!”

• Zig-zag – este figura compus ă din mai multe unghiuri unite între
ele. Comanda: „În zig-zag – Mar ș!”

• Șerpuirea – este format ă din două sau mai multe deplas ări în
sens opus, realizate prin ocolire la stânga sau la dreapta-împrejur.
Particular, pentru aceast ă deplasare, comanda este format ă din 2 părți.
Comanda:
1. „Ocolire la stânga (dreapta) împrejur – Mar ș!” (când capul
coloanei a executat ocolirea, se d ă o altă comandă)
2. „În șerpuire – Mar ș!” (se continu ă deplasarea pân ă la o
nouă comandă).
Șerpuirea poate fi executat ă pe una din laturile s ălii sau pe
diagonală.

• Cercul – poate fi mare (diametrul este egal cu l ățimea sălii),
mijlociu sau mic.
Comanda: „În cerc (mare, mijlociu, mic) – Mar ș!”

• Arcul de cerc – reprezint ă jumătate de
cerc, profesorul constituind punctul de reper; în acest caz, comanda este: „Spre mine, în arc de cerc – Mar ș!”
După ce s-a însu ș
it această deplasare, comanda este: „În arc de
cerc – Mar ș!”

• Arcul dublu – este compus din dou ă arcuri de cerc.
Comanda: „În arc dublu – Mar ș!”

65 • Contraarcul – este compus din dou ă arcuri situate în sens
contrar, având forma litere S. Comanda: „În contraarc – Mar ș!”

• Optul – este compus din dou ă contraarcuri, prin încruci șare.
Comanda: „În form ă de opt – Mar ș!”

• Spirala (melcul) – capul coloanei se deplaseaz ă sub form ă de
cerc, cu o raz ă din ce în ce mai mic ă, până ajunge la centru, culoarul
dintre cercuri fiind de o lungime de bra ț.
Comanda: „În spiral ă – Marș!”
Desfacerea spiralei se poate realiza în dou ă moduri:
a) prin ocolire la stânga (dreapta) împrejur , în funcție de direc ția
de ocolire de la începutul spiralei. Capul coloanei ajuns în centrul spiralei execut ă ocolire în sens opus și se deplaseaz ă pe culoarul
dintre spirale, pe acela și traseu.
Comanda: „Cu ocolire, la stânga (dreapta) împrejur – Mar ș!”

b) prin întoarcere la stânga -împrejur; astfel, coada șirului devine
cap de coloan ă, desfăcând spirala prin ocolire în sens invers.
Comanda: „La stânga-împrejur – Mar ș!”

Jocurile de aten ție – se folosesc pentru captarea aten ției,
dezvoltarea memoriei, orient ări în spa țiu
și pot fi executate la
anumite semnale.

4.3.4.3. Alcătuiri și schimbări de forma ții
Pentru buna organizare și desfășurare a lec țiilor de educa ție
fizică, se folosesc schimb ări și alcătuiri de forma ții, ce pot fi
realizate:
– de pe loc:
• din linie
• din șir
– din deplasare

66FORMA ȚII DIN LINIE

Din linie pe un rând, în linie pe dou ă rânduri
Mod de realizare:
− se numără câte doi, începând din flancul drept;
− nr. doi se deplaseaz ă în fața nr. unu, în 2, 3, 4 timp;
− în 2 timpi se execut ă cu pas oblic cu piciorul drept (1) se
apropie, apoi piciorul stâng (2);
− în 3 timpi se execut ă pas înainte cu piciorul stâng (1), pas
lateral cu piciorul drept (2), se apropie piciorul stâng (3);
− în 4 timpi se execut ă pas înainte cu piciorul stâng (1), se
apropie piciorul drept (2), pas lateral cu piciorul drept (3), se apropie piciorul drept (4).

Comanda: „În linie, pe dou ă rânduri, în (2,3,4 timpi) –
Marș!”
Revenirea în linie pe un rând se realizeaz ă prin acelea și
modalități.
Comanda: „În linie, pe un rând (2,3,4 timpi) – Mar ș!”

Din linie pe un rând, în linie pe 3 rânduri
Mod de realizare:
− se numără câte trei începând din flancul drept;
− numărul unu se deplaseaz ă înapoia num ărului doi;
− numărul doi stă pe loc;
− numărul trei se deplaseaz ă în fața numărului doi;
− această formație se realizeaz ă în doi, trei, patru timpi

Comanda: „În linie, pe trei rânduri în (2,3,4 timpi) – Mar ș
!”
Revenirea în linie pe un rând se realizeaz ă prin acelea și
modalități.
Comanda: „În linie, pe un rând, în (2,3,4 timpi) – Mar ș!”
Din linie pe un rând, în forma ție câte 3,4,5 în trepte
Mod de realizare:
− se numără câte 3,4,5 etc. începând din flancul drept;
− fiecare executant execut ă numărul de pași corespunz ător
cifrei num ărate.

Comanda: „În trepte, câte (3,4,5) – Mar ș!”
(profesorul num ără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele) 1 2 1 2 1 2
2 2 2
1 2 1 2 3 31 1
3 3
1 2 4 3
1
42
3

67Din linie pe un rând, în coloan ă câte 3,4,5, prin arc de cerc
Mod de realizare:
− se numără câte 3, 4, 5 începând din flancul drept;
− numerele unu se întorc 90 ° prin pași succesiv pe loc;
− ceilalți, umăr la umăr, prin arc de cerc, schimb ă frontul
din linie în coloan ă câte 3,4,5.

Comanda: „În coloan ă, câte 3,4,5 prin arc de cerc – Mar ș!”

Din linie pe un rând în cocor închis
Mod de realizare:
− se numără în continuare de la extremit ăți spre centru;
− fiecare executant se deplaseaz ă înainte cu num ărul de
pași corespunz ător cifrei num ărate.

Comanda: „În cocor închis – Mar ș!”
(profesorul num ără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele)
Din linie pe un rând în cocor deschis
Mod de realizare:
− se numără în continuare de la centru spre extremit ăți;
− fiecare executant se deplaseaz ă înainte cu num ărul de
pași corespunz ător cifrei num ărate.

Comanda: „În cocor deschis – Mar ș!”
(profesorul num ără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele)

Din linie pe un rând în cerc
Mod de realizare:
− extremitățile se deplaseaz ă (cu sau f ără apucarea
mâinilor) în arc de cerc, pân ă la închiderea complet ă a cercului.

Comanda: „Din linie pe un rând, în cerc – Mar ș!” 5 6 1 2 4 3
6
4 2
3 7 8
7
8
1 5 4 1 2 4 3
1
4 2
3 3 2
2
31
4
5
5 1 2 5 4 2 3
52
43 3 4
435
21

68Din linie pe dou ă rânduri, în linie pe 4 rânduri
Mod de realizare:
− se numără câte doi, începând din flancul drept;
− numerele unu r ămân pe loc;
− numerele doi din prima linie se deplaseaz ă în fața
numerelor unu în 2,3,4 timpi;
− numerele doi din linia a doua se deplaseaz ă înapoia
numerelor 1, în 2 3, 4 timpi.

Variantă:
– numerele unu din linia întâi execut ă pas înainte (1-2);
– numerele unu din linia a doua execut ă pas înapoi (1-2)
– numerele doi execut ă pas lateral cu piciorul drept (T.3); apropierea
piciorului stâng (T.4).

Comanda: „ În linie, pe patru rânduri – Mar ș!”

Din linie pe dou ă rânduri în linie pe șase rânduri
Mod de realizare:
− se numără câte trei, începând din flancul drept;
− la comand ă, cele dou ă linii se dep ărtează, executând pas
înainte (linia întâi), pas înapoi (linia a doua) (timpi 1-2);
− numerele unu din ambele linii se deplaseaz ă în fața
numerelor doi, în 2 timpi (pas pe diagonal ă);
− numerele doi r ămân pe loc;
− numerele trei din ambele linii se deplaseaz ă înapoia
numerelor doi, în 2 timpi (pas pe diagonal ă).

Comanda: „ În linie, pe șase rânduri – Mar ș
!”

2 2 1 2 2 1 1 21 2 2 1 1 2
2 2 2 2
1 1 1 2 2 1 1 21 2 2 1 1 2
1 1 1 1
1
131 2 1 2 3 31 2 1 2 3 3
1 1
1 2 1 2 3 31 2 1 2 3 33 3
3

69FORMA ȚII DIN ȘIR (COLOAN Ă)

Dintr-un șir în coloan ă câte doi
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte 2;
− numerele unu r ămân pe loc, numerele doi se deplaseaz ă
în stânga numerelor unu, în 2,3,4 timpi;
− în 2 timpi se execut ă pas oblic cu piciorul stâng (T.1), se
apropie piciorul drept (T.2);
− în 3 timpi se execut ă pas lateral cu piciorul stâng (1), pas
înainte cu piciorul drept (T.2), se apropie piciorul stâng (T.3)
− în 4 timpi se execut ă pas lateral cu piciorul stâng(T.1), se
apropie piciorul drept (T.2), pas înainte cu piciorul stâng (T.3), se apropie piciorul drept (T.4)

Comanda: „ În coloan ă, câte 2 în (2,3,4 timpi) – Mar ș!”
Revenirea în coloan ă câte unu se realizeaz ă prin acelea și
modalități.
Comanda: „ În coloan ă, câte unu în (2,3,4 timpi) – Mar ș!”
Variant ă:
• numerele unu execut ă pas lateral cu piciorul drept (T.1),
se apropie piciorul stâng (T.2);
• numerele doi execut ă pas înainte cu piciorul stâng (T.3),
se apropie piciorul drept (T.4)

Dintr-un șir în forma ție câte trei, în trepte
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte trei;
− numerele unu execut ă un pas lateral spre dreapta (T.1-2);
− numerele doi stau pe loc;
− numerele trei execut ă un pas lateral spre stânga (T.1-2)

Comanda: „ În trepte, câte trei – Mar ș!”
1 1 2
1
1
2 2
1 2 1
2
2 2
1
1
22
1
1 3
2
3
2 1
1 1
33

70Dintr-un șir în forma ție câte patru în trepte
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte patru
− numerele unu execut ă trei pași lateral spre dreapta (1-2,
3-4, 5-6)
− numerele doi execut ă un pas lateral spre dreapta (1-2)
− numerele trei execut ă trei pași lateral spre stânga (1-2, 3-
4, 5-6)
− numerele patru execut ă un pas lateral spre stânga (1-2)

Comanda: „ În trepte, câte patru – Mar ș!”

Dintr-un șir în forma ție câte cinci în trepte
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte 5;
− numerele unu execut ă patru pași lateral spre dreapta;
(1-2, 3-4, 5-6, 7-8)
− numerele doi execut ă doi pași lateral spre dreapta;
(1-2, 3-4)
− numerele trei stau pe loc;
− numerele patru execut ă doi pași lateral spre stânga (1-2,
3-4);
− numerele cinci execut ă patru pași lateral spre stânga (1-2,
3-4, 5-6, 7-8).

Comanda: „ În trepte, câte cinci – Mar ș!”
1 4
2
1
4
33
2 2
1
3
2 4
1 3 4
1 4
2
1
45
2 5
3
2 4
1 2
1 3 4 5

71Din două șiruri în forma ție câte patru în șah
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte doi;
− ambele șiruri execut ă doi pași laterali spre exterior (1-2,
3-4)
− numerele unu execut ă un pas lateral spre dreapta (5-6)
− numerele doi execut ă un pas lateral spre stânga (5-6)

Comanda: „ În forma ție de șah câte patru – Mar ș!”
Din două șiruri în forma ție câte 6 în șah
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte 3;
− ambele șiruri execut ă trei pași laterali spre exterior (1-2,
3-4, 5-6);
− numerele unu execut ă doi pași lateral spre dreapta
(1-2, 3-4);
− numerele doi stau pe loc;
− numerele trei execut ă doi pași lateral spre stânga
(1-2, 3-4).

Comanda: „ În forma ție câte 6 în șah – Marș!”

FORMA ȚII DIN DEPLASARE

Trecerea din coloan ă câte unu în coloan ă câte doi
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte doi;
− la comand ă, numerele doi vor lungi pa șii, trecând în
stânga numerelor unu, dup ă care se continu ă deplasarea;

2 1 1 2
2
1 2 1 1 2
2
1 1 1 1
122
2
22
21 1
1 3
2
3
2 1
1 1
3 3
1 3
2
3
21
11
33

72ƒ se execută din mers și alergare.

Comanda: „ În coloan ă, câte doi – Mar ș!”

Trecerea din coloan ă, câte doi în coloan ă câte unu
Mod de realizare:
– numerele unu lungesc pa șii, iar numerele doi vor trece înapoia
numerelor unu, prin mic șorarea lungimii pa șilor;
– se execută din mers și alergare
Comanda: „ În coloan ă, câte unu – Mar ș!”
Desfacere
Mod de realizare:
− se execută din coloan ă câte unul, din coloana câte doi, pe
centru, pe diagonal ă, din mers și alergare, atât la extremitatea, cât și
la mijlocul s ălii;
− coloanele se despart prin ocolire, spre stânga și spre
dreapta;
− coloanele se întâlnesc apoi în partea opus ă a sălii, venind
din direcții opuse.

Comanda: „ Din coloan ă câte unul în dou ă coloane câte unu,
cu ocolire spre stânga și spre dreapta, alternativ – Mar ș!”
„Cu ocolire spre stânga și spre dreapta, pe perechi, alternativ –
Marș!”
Coloanele desp ărțite se pot apropia, contopi, încruci șa,
întrepătrunde și trece.
Apropiere
Mod de realizare:
– două formații care vin din direc ții opuse și se apropie la mijlocul
sălii sau pe diagonal ă, continuând deplasarea în forma ție dublată
(câte 2, câte 4).

Comanda: „ Pe mijlocul s ă
lii (diagonala), în coloan ă câte 2, 4 –
Marș!” 2
1
1
2 2
1 2
2
2
1 1 2 1 2
1
2 2
1 1 2
1 21
2 1 2 2

73
Contopire
Mod de realizare:

– două formații care vin din direc ții opuse și se unesc într-o singur ă
formație (pe centru, pe diagonal ă), câte 1,2, prin intercalare.

Comanda: „ Pe mijlocul s ălii (diagonala)
în coloană câte 1,2, prin contopire – Mar ș!”
Încrucișare
Mod de realizare:
– două formații care vin din direc ții opuse pe diagonal ă se
încrucișează pe centrul s ălii, cu trecerea alternativ ă a unui
executant dintr-un șir, urmat de altul din cel ălalt șir.

Comanda: „ Prin încruci șare la centrul s ălii – Marș!”

Întrepătrundere
Mod de realizare:
– traversarea unor coloane care se deplaseaz ă în direc ții opuse,
trecând prin intervalul dintre coloane, prin stânga sau prin dreapta
în pieptene.

Comanda: „ Prin întrep ătrundere – Mar ș!”
Trecere
Mod de realizare:
– două coloane ce vin din direc ții opuse și trec una pe lâng ă
cealaltă, cu um
ărul stâng sau drept.

Comanda: „ Cu trecere prin stânga (dreapta) – Mar ș!”
2 1 2
1 22
2 1
1 1

74Trecerea din coloan ă câte 1 în coloan ă câte „ n” pe centru
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte „ n”;
− la comand ă, executan ții, prin întoarcere sau ocolire, se
deplaseaz ă simultan în linie spre centru, fiind urma ți de ceilal ți
executanți care realizeaz ă aceeași acțiune.

Comanda: „ În coloan ă câte „ n” pe centru – Mar ș!”
Pentru a trece din coloan ă câte „ n” în coloan ă câte unu, la
comandă, prima linie efectueaz ă simultan o întoarcere spre stânga sau
spre dreapta, continuând deplasarea câte unu. Celelalte linii vor efectua întoarcerea în locul în care s-a primit comanda.
Comanda: „ Cu întoarcere spre stânga (dreapta), în coloan ă
câte unu – Mar ș!”

Coloana de gimnastic ă
Mod de realizare:
− se numără în adâncime câte „ n”
− la comand ă, executan ții prin întoarcere sau ocolire, se
deplaseaz ă spre centru, fiind urma ți de ceilal ți executan ți care
realizează aceeași acțiune, mărind distan ța ș
i intervalul în deplasare.

Comanda: „ În coloan ă de gimnastic ă, câte „ n” – Mar ș!”

4.3.5. Indicații metodice privind utilizarea exerci țiilor de
organizare și ordine în lec ție
În cadrul lec țiilor de educa ție fizică, în predarea exerci țiilor de
organizare și ordine, profesorul trebuie s ă țină seama de:
– principiul grad ării efortului;
– comenzile s ă fie adaptate particularit ăților de vârst ă ale
elevilor prin utilizarea comenzilor alternative;
– pozițiile statice s ă nu fie folosite abuziv;
– schimbarea permanent ă a capilor de coloan ă, pentru a stimula
participarea activ ă și conștientă a elevilor în lec ție;
– folosirea acompaniamentului muzical.
1 2 3 4
31
42
865
7

75 4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 4
Exercițiile de organizare și ordine (front și formații) cuprind o diversitate de ac țiuni și exerciții
executate cu întreg colectivul, în mod unitar, sub comanda direct ă a profesorului, asigurând
desfășurarea în bune condi ții a tuturor verigilor lec ției. În gimnastica de baz ă este necesar ca profesorii
de educație fizică să-și însușească termenii specifici pentru a putea opera cu ei și a conduce clasele de
elevi.
Exercițiile de organizare și ordine cuprind: ac țiuni pe și de pe loc, ac țiuni din deplasare,
alcătuiri și schimbări de forma ții. Utilizarea lor eficient ă în lecție dă vigoare și înlătură monotonia din
lecție.

Concepte și termeni de re ținut:
Obiective , mijloace, forma ție, comand ă.

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Care sunt obiectivele gimnasticii de baz ă?
2. Caracteristicile gimnasticii de baz ă.
3. Ce vizeaz ă gimnastica organizatoric ă?
4. Care sunt no țiunile de baz ă pe care le utiliz ăm?
5. Care sunt particularit ățile formației?
6. Care sunt ac țiunile pe și de pe loc?
7. Care sunt ac țiunile din deplasare?
8. Prezenta ți formațiile din linie!
9. Cum se execut ă formația din linie pe dou ă rânduri în linie pe șase rânduri?
10. Prezenta ți formațiile din șir!
11. Care sunt forma țiile din deplasare?
12. Cum se execut ă cocorul închis?
13. Explica ți trecerea dintr-un șir în forma ție câte 5 în trepte!
14. Prezenta ți deplasările în figuri!
15. Cum se realizeaz ă șerpuirea?
16. Cum se realizeaz ă desfacerea spiralei?
17. Explica ți trecerea din dou ă șiruri în forma ție câte patru în șah!
18. Cum se execut ă coloana de gimnastic ă?
19. Indica țiile metodice privind utilizarea exerci țiilor de organizare și ordine.

76

Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeți adevărat (dacă considera ți ca propozi ția este adev ărată) sau fals (dacă
considera ți că propoziția este fals ă).

1. Formațiile în gimnastic ă sunt: de adunare, de deplasare, de lucru.
2. Formațiile în gimnastic ă sunt: de alergare, de adunare, de lucru.

• Alegeți varianta corect ă!
3. Acțiunile de pe loc sunt în num ăr de:
a) 8 c) 9
b) 7 d) 6
4. Ce cuprind exerci țiile de organizare și ordine?
a) schimb ări de forma ții, acțiuni pe loc, întoarceri
b) buclă închisă, acțiuni din deplasare, întoarceri
c) acțiuni pe și de pe loc, ac țiuni din deplasare, alc ătuiri și schimbări de forma ții

Bibliografie

Niculescu, G., Gimnastica acrobatic ă și săriturile în școală, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2006.
Tudusciuc I. Gimnastic ă de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Funda ției România
de mâine, București, 2005.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.

77Unitatea de înv ățare nr. 5

GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZIC Ă GENERAL Ă

Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
5.3. Conținutul unit ății de învățare
5.3.1. Obiective și caracteristici
5.3.2. Bazele generale ale mi șcărilor
5.3.3. Sistematizarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală
5.3.4. Cerin țe metodice de elaborare a programelor de influen țare
selectiv ă a aparatului locomotor
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere

Dezvoltarea fizic ă reprezint ă „ nivelul calitativ al indicilor
somatici ai individului, rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de
mediu natural și predominant social în care practicarea exerci țiilor
fizice are un rol însemnat” (Terminologia educa ției fizice și
sportului , 1974).
Exerci țiile de dezvoltare fizic ă generală formează categoria cea
mai numeroas ă dintre mijloacele gimnasticii care ac ționează direct
asupra dezvolt ării fizice armonioase a organismului și constituie
acele complexe de mi șcări gândite și create de om, cu ajutorul c ărora
prelucrăm articula țiile, grupele musculare, diferite segmente
corporale, în vederea asigur ării unei dezvolt ări fizice armonioase a
organismului, preg ătindu-l mai bine pentru efort, oferind o stabilitate
fizică și psihică optimă necesară îndeplinirii tuturor activit ăților
zilnice.
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
> prezentarea obiectivelor și caracteristicilor exerci țiilor de
dezvoltare fizic ă generală;
> respectarea bazelor generale ale mi șcărilor

78Competen țele unității de învățare:
După parcurgerea acestei unit ăți de învățare, studen ții:

> vor putea con știentiza importan ța învățării complexelor de
dezvoltare fizic ă generală;
> vor dobândi abilit ăți de a concepe și conduce complexele de
dezvoltare fizic ă generală;
> vor dobândi abilit ăți de adaptare a complexelor de dezvoltare
fizică generală în funcție de colectivul cu care se lucreaz ă

Timpul alocat unit ății: 2 ore

5.3. Conținutul unit ății de învățare

5.3.1. Obiective și caracteristici

Termenul de dezvoltare fizic ă generală a suportat numeroase
modificări de-a lungul timpului în func ție de ponderea acordat ă
sensului acestuia: obiectiv al educa ției fizice sau mijloc de realizare a
acestui obiectiv, purtând denumiri ca : exerci ții formative, exerci ții de
bază pentru preg ătirea aparatului locomotor, exerci ții de preg ătire
fizică generală, exerciții de baz ă pentru preg ătirea aparatului
locomotor, exerci ții de dezvoltare corect ă și armonioas ă, exerciții de
dezvoltare fizic ă.
Termenul de dezvoltare fizic ă generală este, consider ăm, cel
mai potrivit, deoarece se refer ă atât la aspectul somatic, cât și la cel
funcțional: indicii somatici (morfologici) se refer ă la înălțime,
greutate, perimetre, diametre, lungimea segmentelor – sunt indici care se v ăd cu ochiul liber –, iar indicii func ționali (fiziologici) se
referă la frecven ța cardiac ă, respiratorie, capacitate vital ă, tensiune
arterială – sunt indici care nu se v ăd, dar care constituie motorul
întregului organism (Cârstea Gh., 1999). Dezvoltarea fizic ă reprezint ă astfel rezultatul ac ționării directe
asupra organismului, prin intermediul exerci țiilor fizice simple și
compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articulațiilor, grupelor musculare, stimulând și perfecționând indicii
morfologici și funcționali ai acestuia.
Exercițiile de dezvoltare fizic ă generală vizează următoarele
obiective :
• asigurarea suportului fizic și psihic pentru desf ășurarea
diferitelor activit ăți;
• realizarea înc ălzirii generale a organismului;
• dezvoltare fizic ă armonioas ă (armonie între indicii somatici
și funcționali);
• formarea și menținerea reflexului de postur ă (ținuta corect
a corpului);
• prevenirea instal ării deficien țelor fizice;

79• dezvoltarea aptitudinilor condi ționale (V.R.F) și
coordinative (îndemânare);
• formarea priceperii de a alterna încordarea cu relaxarea;
• îmbunătățirea tonicit ății, troficit ății și elasticit ății
musculare și mobilității articulare;
• formarea bazelor generale ale mi șcării;
• educarea sim țului estetic, a controlului și acțiunii gesturilor.
Realizarea acestor obiective duce în final la optimizarea st ării
de sănătate a popula ției.
Exercițiile de dezvoltare fizic ă prezint ă următoarele
caracteristici:
• sunt accesibile, oferind posibilit ăți multiple de combinare;
• sunt variate din punctul de vedere al influen ței asupra
corpului uman;
• sunt exerci ții create ce permit modificarea structurii
mișcărilor și a efortului solicitat;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă generală sunt mi șcări
analitice ce influen țează capacitatea de contrac ție și relaxare a
aparatului locomotor, m ărind mobilitatea articula țiilor, suple țea și
elasticitatea musculaturii segmentelor;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă general ă ajută la
perfecționarea proceselor nervoase care dirijeaz ă aparatul locomotor,
conducând la st ăpânirea mi șcărilor corpului și a segmentelor sale
într-o acțiune coordonat ă;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă generală, acționând asupra
tonicității și troficității musculare m ăresc capacitatea sistemului
cardiovascular, respirator, înt ărind reflexul de atitudine corect ă;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă generală permit dirijarea
segmentelor corpului, asigurând executarea mi șcărilor cu precizie,
amplitudine și ritm corespunz ător;
• executate sistematic, obi șnuiesc executan ții cu alternarea
încordării cu relaxarea, având o influen ță multilateral ă asupra
organismului;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă general ă influențează
favorabil latura psihic ă a executan ților, solicitând concentrarea
atenției, dezvoltarea spiritului de observa ție, de disciplin ă, de ordine,
memorie motric ă;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă general ă constituie
conținutul de baz ă al gimnasticii aplicate în alte domenii;
• exercițiile de dezvoltare fizic ă generală permit gradarea
precisă a efortului (atât din punct de vedere al volumului, cât și al
complexit ății), în func ție de vârst ă, sex, nivel de preg ătire.
În executarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă, dozarea
efortului se realizeaz ă prin:
• alegerea adecvat ă a exercițiilor;
• numărul de repet ări și pauzele între exerci ții;
• modificarea tempoului de execu ție;
• schimbarea pozi țiilor inițiale.

80Folosirea sistematic ă a exerci țiilor de dezvoltare fizic ă
generală are următoarele influențe (efecte) asupra organismului :
• prelucrarea selectiv ă și calitativ ă a musculaturii și a
articulațiilor, realizând înc ălzirea general ă a organismului;
• dezvoltarea for ței și vitezei de contrac ție muscular ă precum
și dezvoltarea mobilit ății articulare și a elasticit ății musculare;
• formarea priceperii de a dirija mi șcările segmentelor corpului
și de a alterna încordarea cu relaxarea muscular ă;
• formarea ținutei corecte, prevenirea și corectarea atitudinilor
deficiente;
• educarea sim țului estetic;
• crearea condi țiilor inițiale practic ării diferitelor ramuri
sportive.
Un rol important în folosirea eficient ă a exerci țiilor de
dezvoltare fizic ă generală îl are poziția de plecare (inițială), aleasă în
funcție de scopul, structura și conținutul exerci țiului.
Pozițiile de plecare urm ăresc:
• asigurarea condi țiilor optime de execu ție;
• ușurarea execu ției;
• îngreunarea execu ției;
• izolarea anumitor articula ții sau segmente în timpul
execuției;
• angreneaz ă în efort simultan mai multe segmente.

5.3.2. Bazele generale ale mi șcărilor

Bazele generale sunt însu șiri ale mi șcărilor care asigur ă
realizarea acestora la nivel optim în conformitate cu cerin țele
specifice de execu ție:
• direcție precisă – este reprezentat ă de direcțiile principale și
intermediare pe care se deplaseaz ă corpul sau segmentele lui (înainte,
lateral jos, sus, lateral sus);
• amplitudine maxim ă – se realizeaz ă prin folosirea la
maximum și în mod treptat a gradului optim de mobilitate articular ă
și elasticitate muscular ă a segmentului care particip ă la efectuarea
exercițiului asigurând o execu ție corect ă și estetică (mișcările
executate cu bra țele întinse m ăresc gradul de amplitudine);
• repere temporale (ritm și tempou) – ritmul de execu ție
reprezintă succesiunea temporal ă repetată a părților componente, iar
tempoul reprezint ă frecvența acțiunilor motrice pe unitatea de timp,
fiind legat de intensitate, vitez ă (mișcări lente, moderate, rapide);
• gradul de încordare și relaxare necesare execu ției este
definit de intensitatea contrac ției musculare care realizeaz ă mișcarea,
adică de num ărul de unit ăți neuro-musculare care particip ă la
contracție și este asigurat de corelarea ra țională a forțelor interne și
externe, a celor active și de inerție și reprezint ă nivelul tonusului
muscular în timpul pozi țiilor, mi șcărilor corpului determinând
consumul de energie;
• capacitatea coordinativ ă constă în colaborarea dintre
sistemul nervos și cel muscular care duce la executarea cu u șurință a
mișcărilor. Ea presupune transmiterea influxului nervos f ără
întreruperi la grupele musculare solicitate în ac țiunea respectiv ă.

81Respectarea acestor cerin țe are ca efect formarea unei ținute
corecte specific ă gimnasticii, oferind, în acela și timp, mi șcării,
cursivitate, expresivitate, eficien ță.

5.3.3. Sistematizarea exerci țiilor de dezvoltare
fizic ă generală

Exerci țiile de dezvoltare fizic ă generală, datorită conținutului
lor foarte variat, au fost sistematizate în scop didactic în func ție de
mai multe criterii:
1 . Criteriul formelor de practicare:
a) exerci ții libere (f ără obiecte);
b) exerci ții cu partener;
c) exerci ții cu și la aparate speciale (b ănci, scară fixă,
helcometru, banc ă cu cărucior rulant, banca curbat ă,
exerciții cu scripe ți);

d) exerci ții cu obiecte portative (bastoane, mingi
medicinale, de cauciuc, cercuri, corzi, e șarfe,
măciuci, gantere, sandouri, extensoare).

2 . Criteriul segmentar și articular:
a) exerci ții pentru cap;
b) exerci ții pentru bra țe;
c) exerci ții pentru trunchi;
d) exerci ții pentru picioare;
e) exerci ții pentru articula ția scapulo-humeral ă;
f) exerci ții pentru coloana vertebral ă;
g) exerci ții pentru articula ția coxo-femural ă;
h) exerci ții pentru articula ția mâinii și gleznei.

3. Criteriul activit ății musculare:
a) exerci ții pentru dezvoltarea for ței musculare;
b) exerci ții pentru dezvoltarea elasticit ății musculare și
mobilității articulare;
c) exerci ții cu caracter de relaxare.

4. Criteriul pozi țiilor de plecare:
a) exerci ții din stând;
b) exerci ții din pe genunchi;
c) exerci ții din așezat;
d) exerci ții din culcat;
e) exerci ții din atârnat.

5. Dup ă modul cum se execut ă, pot fi:
a) individuale; b) pe perechi;
c) în grup;
d) pe loc; e) din deplasare.

82Exercițiile de dezvoltare fizic ă generală constituie mijloace
eficiente pentru realizarea unei înc ălziri adecvate a corpului și
segmentelor sale, asigurând dezvoltarea calit ăților condi ționale,
coordinative și crearea suportului fizic practic ării diferitelor ramuri
sportive.
Vom prezenta, în continuare, sistematizarea exerci țiilor de
dezvoltare fizic ă generală după criteriul activit ății musculare,
coroborat cu criteriul formelor de practicare.

EXERCI ȚII LIBERE
Exercițiile libere sunt cele mai accesibile mijloace de
dezvoltare fizic ă generală, oferind o gam ă mare de combinare a
diferitelor mi șcări ale segmentelor corpului.
Ele pot fi executate cu u șurință de oricine și practicate în sal ă,
în clasă, în aer liber, de pe loc și din deplasare (mi șcări segmentare
combinate, cu variante de mers și alergare), îngreuierea în mi șcare
fiind dată de greutatea propriului corp sau a segmentelor acestuia și
de complexitatea exerci țiilor.
Având o structur ă simplă, ele sunt înv ățate rapid și pot fi
executate și fără supravegherea profesorului.
În conținutul lor, sunt cuprinse:
− exerciții cu structuri simple;
− exerciții cu structuri complexe.
• Mișcarea simpl ă este mișcarea în care intr ă în acțiune un
singur segment sau grup ă muscular ă.
Exemplu: P.I. Stând:
a. Ridicarea bra țului drept înainte
b. Revenire
c. Ridicarea bra țului stâng lateral
d. Revenire
• Mișcarea compus ă este mișcarea în care intr ă în acțiune
două sau mai multe segmente.
Exemplu: P.I. Stând dep ărtat:
1. Îndoirea u șoară a picioarelor, cu ridicarea bra țelor
înainte
2. Revenire 3. Ridicare pe vârfuri, cu ridicarea bra țelor lateral
4. Revenire

COMPLEXE DE EXERCI ȚII LIBERE

I P.I. Stând: 1. ridicare pe vârfuri cu ridicarea bra țelor prin înainte, sus
2. coborârea bra țelor lateral
3. ducerea bra țelor înainte, coborâre pe toat ă talpa
4. revenire cu coborârea bra țelor jos

83

4 1 2 3
P.I.
II P.I. Stând: 1. îndoirea picioarelor cu ridicarea bra țelor înainte
2. revenire 3. fandare lateral ă stânga simultan cu ridicarea bra țelor lateral
4. revenire
5-8. idem partea dreapt ă

2, 4 1 3
P.I.

III P.I. Stând dep ărtat, mâinile pe șold:
1. aplecarea trunchiului înainte, cu întinderea bra țelor sus
2. revenire 3. extensia trunchiului cu mâinile la ceaf ă
4. revenire
IV P.I. Stând dep ărtat, mâinile la ceaf ă:
1-2 răsucirea trunchiului spre dreapta, arcuire
3-4 răsucirea trunchiului spre stânga, arcuire
V P.I. Stând dep ărtat:
1-2 ridicarea bra țelor prin înainte sus, arcuire
3-4 îndoirea trunchiului la piciorul stâng, arcuire 5-6 ridicarea trunchiului cu bra țele sus, arcuire
7-8 îndoirea trunchiului la piciorul drept, arcuire VI P.I. Stând cu mâinile pe șolduri.
1-3 fandare înainte, cu piciorul drept, arcuire 4– revenire 5-8 idem partea stâng ă
VII P.I. Stând. 1. sprijin ghemuit 2. ridicare în stând cu trunchiul în extensie, cu bra țele sus și
balansarea piciorului drept, înapoi

84 3. sprijin ghemuit
4. ridicare în stând cu trunchiul în extensie, cu bra țele sus și
balansarea piciorului stâng, înapoi

VIII P.I. Stând, bra țele lateral:
1. balansarea piciorului drept înainte, cu b ătaia palmelor sub
picior
2. revenire 3. balansarea piciorului stâng înainte, cu b ătaia palmelor sub
picior
4. revenire

IX P.I. Stând, mâinile pe șolduri:
1. săritură în stând dep ărtat, cu întinderea bra țelor sus și bătaie
din palme
2. săritură în stând, cu b ătaia palmelor la spate
3. idem, 1 4. idem, 2
5-8 4 s ărituri ca mingea

X. P.I. Stând: 1-2 ridicarea bra țelor prin lateral sus-inspira ție
3-4 coborârea bra țelor în lateral jos-expira ție

Complexul nr. 2

I P.I. Stând:
1. pas lateral cu piciorul drept, mâini pe umeri 2. ridicare pe vârfuri, simultan cu întinderea bra țelor lateral și
extensia capului
3. coborâre pe toat ă talpa, mâini pe umeri
4. revenire 5-8. idem spre partea stâng ă

4 1,3 2
P.I.
II P.I. Stând:
1. ridicarea bra țelor lateral, vârful piciorului drept sprijinit înainte
2. ridicarea bra țelor sus și a piciorului drept înainte
3. coborârea bra țelor înainte simultan cu coborârea piciorului
drept sprijinit înainte 4. revenire
5.8. idem cu piciorul stâng

85III P.I. Stând dep ărtat.
1. ridicarea bra țelor prin înainte sus
2-3. îndoirea trunchiului înainte cu a șezarea palmelor pe sol,
arcuire 4. revenire

IV P.I. Stând dep ărtat, brațele lateral
1. îndoirea trunchiului spre stânga cu bra țul drept sus, bra țul
stâng la spate
2. revenire
3. îndoirea trunchiului spre dreapta cu bra țul stâng sus, bra țul
drept la spate
4. revenire
V P.I. Stând dep ărtat, mâini pe șolduri:
1-4. rotare mare de trunchi spre dreapta
5-8. rotare mare de trunchi spre stânga
VI P.I. A șezat:
1-2. ridicarea bra țelor prin înainte sus, arcuire
3-4. îndoirea trunchiului înainte cu arcuire

VII P.I. A șezat:
1-2. trecere în culcat dorsal cu ridicarea picioarelor la vertical ă
3-4. revenire
VIII P.I. Culcat facial, mâinile pe sol în dreptul pieptului:
1-3. întinderea bra țelor cu extensia trunchiului
4. revenire 5-7. trecere pe genunchi pe c ălcâi așezat
8. revenire
IX P.I. Stând, mâini pe șolduri
1-2. dou ă sărituri ca mingea
3. săritură în stând dep ărtat
4. săritură în stând

X P.I. Stând: 1-2. pas înainte cu piciorul stâng cu ridicarea bra țelor prin înainte,
sus, inspira ție
3-4. revenire cu expira ție

Complexul numărul 3
I P.I. Stând:
1. ridicarea piciorului drept îndoit înainte simultan cu ridicarea
bra
țelor lateral
2. revenire
3-4. idem cu piciorul stâng

86II P.I. Stând:
1-2. fandare înainte cu piciorul drept, simultan cu ridicarea brațelor înainte sus
3-4. revenire
5-8. idem piciorul stâng

III P.I. Stând:
1-2. pas lateral cu piciorul drept cu ridicarea bra țelor lateral și
aplecarea trunchiului înainte, arcuire 3. ridicarea trunchiului cu bra țele lateral
4. revenire 5-8. idem cu piciorul stâng

IV P.I. Stând îndep ărtat, mâini pe șolduri:
1. îndoirea trunchiului spre dreapta, simultan cu întinderea brațului stâng sus
2. revenire
3-4. idem partea stâng ă
5. răsucirea trunchiului spre dreapta cu întinderea bra țelor lateral
6. revenire 7-8. idem partea stâng ă

V P.I. Pe genunchi:
1. întinderea piciorului drept înainte, vârf sprijinit și ridicarea
brațelor lateral
2. revenire 3. întinderea piciorului stâng înainte, vârf sprijinit și ridicarea
brațelor lateral
4. revenire
5. întinderea piciorului drept lateral, vârf sprijinit cu mâini pe șolduri
6. revenire 7. întinderea piciorului stâng lateral, vârf sprijinit cu mâini pe
șolduri
8. revenire VII P.I. A șezat depărtat:
1-2. ridicarea bra țelor prin înainte sus cu arcuire
3-4. îndoirea trunchiului înainte cu arcuire
VI P.I. Culcat dorsal cu sprijin pe antebra țe:
1. ridicarea piciorului drept 2. revenire
3. ridicarea piciorului stâng
4. revenire 5. ridicarea ambelor picioare 6. revenire 7. ridicarea picioarelor dep ărtate
8. revenire

VIII. P.I. Culcat dorsal: 1. ridicarea trunchiului în a șezat cu piciorul drept îndoit,
piciorul stâng ridicat cu bra țele lateral

87 2. revenire
3-4. idem cu piciorul stâng îndoit IX P.I. Culcat facial cu sprijinul b ărbiei pe mâini:
1. extensia trunchiului cu întinderea bra țelor lateral
2. revenire
3. ridicarea picioarelor cu extensia trunchiului și întinderea
brațelor lateral
4. revenire 5. ridicarea simultan ă a trunchiului și a picioarelor cu bra țele
lateral
6. revenire 7-8. idem 5-6 X P.I. Stând: 1. sprijin ghemuit
2. întinderea picioarelor înapoi prin s ăritură în sprijin culcat facial
3. săritură în sprijin ghemuit
4. revenire în stând XI P.I. Stând:
1. pas lateral cu piciorul drept simultan cu ridicarea bra țelor prin
lateral sus-inspira ție
2. revenire cu expira ție

Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor libere
• Alegerea exerci țiilor se face în func ție de obiectivele care
urmează a fi realizate;
• Utilizarea forma țiilor de lucru adecvate;
• Metoda de predare este fragmentat-imitativ ă, îmbinând
eficient explica ția cu demonstra ția, numărul de repet ări și
corectarea mi șcărilor;
• Profesorul va lucra în oglind ă și va folosi terminologia
corectă.

EXERCI ȚII CU PARTENER

Exercițiile cu partener sunt exerci ții atractive, ce ocup
ă un
loc deosebit în cadrul mijloacelor de care dispune gimnastica de baz ă.
Efectuarea acestor exerci ții impune participarea a doi executan ți, ceea
ce presupune un anumit nivel de coordonare a mi șcărilor, având un
puternic caracter educativ-formativ, orientat spre colaborare, ajutor direct, favorizând spiritul de întrecere (emula ție).
În lecție, exerci țiile cu partener vor fi folosite numai la
clasele mai mari (clasa a VII-a), deoarece elevii trebuie s ă posede o
bună pregătire fizică, pentru a evita accident ările.
În funcție de obiectivul urm ărit, partenerul poate fi:
• element de îngreunare (de dozare a efortului);
• element de u șurare;
• ajutor direct;
• adversar;
• obstacol;
• punct de sprijin( localizare precis ă a mișcărilor).

88Exercițiile cu partener pot fi executate pe loc sau din
deplasare, ac țiunile partenerilor pot fi identice, desf ășurându-se
simultan sau alternativ. Ele au o eficien ță crescută, dată de spiritul de
întrecere ce-i anim ă pe executan ți, de dorin ța de a-și compara
posibilitățile cu cele ale partenerului.
În efectuarea acestor exerci ții, prizele (apuc ările) sunt
variate: apucat de mâini (sus, jos, lateral, încruci șat), de coate, de
talie, de glezne, fiind alese în func ție de exerci țiul utilizat.

Complex de exerci ții cu partener

I P.I. Stând dep ărtat față-n față, brațele înainte, sprijin pe palme:
1. îndoirea bra țului drept, cu opunere de rezisten ță
2. revenire 3. îndoirea bra țului stâng, cu opunere de rezisten ță
4. revenire

II P.I. Stând spate-n spate, de mâini jos apucat:
1. fandare înainte cu piciorul drept
2. revenire
3. fandare înainte cu piciorul stâng 4. revenire

P.I.
III P.I. Stând um ăr la umăr, cu fața în aceea și direcție, brațele dinspre
interior jos, cel exterior sus de mâini apucat:
1. fandare lateral ă (spre exterior, cu îndoirea trunchiului spre
interior)
2. revenire 3-4. idem 1-2 5-8. idem, în partea opus ă

IV P.I. Stând dep ărtat, trunchiul aplecat, bra țele sus, mâinile pe
umerii partenerului:
2,4 1,3

891-2 arcuire cu ap ăsare pe umeri
3-4 răsucire spre reperul A
5-6 arcuire cu ap ăsare pe umeri
7-8 răsucire spre reperul B

V P.I. Stând dep ărtat, spate în spate de mâini sus apucat:
1. îndoirea trunchiului înainte (A), simultan cu extensia trunchiului (B) 2-3 arcuire 4. revenire
5-8. idem, cu partenerul B
VI P.I. A șezat, sprijinit pe antebra țe, față-n față, genunchii îndoi ți,
talpă-n talpă:
1-2. întinderea picioarelor la vertical ă
3-4. revenire

VII P.I. Culcat dorsal, cap la cap, bra țele lateral, de mâini apucat:
1. ridicare simultan ă în stând pe omopla ți
2. men ținere
3-4. revenire lent ă

VIII P.I. Culcat facial, fa ță-n față, brațele sus, de mâini apucat:
1. ridicarea picioarelor și a trunchiului în extensie
2. întoarcere 180ș, prin rulare lateral ă (A) spre dreapta, (B)
spre stânga în culcat dorsal
3. întoarcere 180ș, în sens opus, prin rulare lateral ă în culcat
facial cu corpul în extensie
4. revenire
5-8. idem, spre partea opus ă
IX P.I. Stând fa ță-n față, piciorul drept ridicat întins înainte, apucat la
nivelul gleznelor, cu mâna stâng ă a partenerului, mâna liber ă pe șold:
1-4. s ărituri ca mingea pe loc, pe piciorul stâng
5-8. s ărituri cu întoarcere 180ș, spre dreapta
1-8. s ărituri pe piciorul opus
X P.I. Stând costal, um ăr la umă
r, fața în aceea și direcție, brațul din
exterior liber, cel din interior de mâini apucat:
1-2. pas înainte cu piciorul drept, cu ridicarea bra țelor sus-
inspirație
3-4. revenire cu expira ție

Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor cu partener
Exerci țiile cu partener se vor preda dup ă însușirea exerci țiilor
libere, acordându-se aten ție deosebit ă următoarelor aspecte:
– partenerii s ă fie de acela și sex, să aibă înălțime, greutate, nivel
de pregătire corespunz ătoare;
– dificultatea exerci țiilor să nu fie mai mare decât capacitatea de
efort a executan ților;
– dispunerea perechilor în forma ție să fie corespunz ătoare, astfel
încât spa țiul dintre perechi, în cazul exerci țiilor acrobatice sau de
adversitate, s ă fie suficient de mare, pentru a se evita accidentele;

90 – exerci țiile să se desfășoare sub comanda direct ă a profesorului
(unde este cazul); – profesorul va stabili codificarea partenerilor (A și B, 1 și 2),
precum și direcțiile principale ale mi șcării, în func ție de anumite
repere; – descrierea exerci țiilor să fie clară și concisă.

EXERCI ȚII CU OBIECTE PORTATIVE

Exercițiile cu obiecte portative îmbog ățesc con ținutul
exercițiilor de dezvoltare fizic ă general ă, amplificând efectul
exercițiilor asupra organismului.
Exercițiile se pot executa cu obiecte specifice:
bastoane, mingi
medicinale, de cauciuc, m ăciuci, cercuri, gantere, stegule țe, corzi,
benzi de cauciuc, e șarfe, cât și cu obiecte neconven ționale (săculeți
umpluți).
În funcție de obiectul folosit, exerci țiile pot avea caracter de
forță sau de mobilitate, necesitând o concentrare a aten ției asupra
manevrării obiectului, contribuind la dezvoltarea coordon ării
neuromusculare, permi țând o localizare bun ă a mișcărilor la nivelul
articulațiilor.
Prin angrenarea în efort a întregului sistem muscular și
articular, aceste exerci ții au o mare eficien ță, satisfacția reușitei în
manevrarea obiectelor creând o stare emo țională benefic ă a
executanților.
Folosirea obiectelor portative în cadrul complexelor de
dezvoltare fizic ă generală permite un control al ținutei segmentelor și
al corpului în întregime.
Aceste exerci ții se execut ă individual, în perechi, grup, din
deplasare și de pe loc.

EXERCI ȚII CU BASTOANE

Exercițiile cu bastoane prezint ă anumite particularit ăți date de
structura bastonului (lungime 1,00 – 1,20 m, diametrul 3 cm) și sunt
relativ ușoare, dar eficiente, mai ales în formarea ținutei corecte a
corpului.
Aceste exerci ții permit o localizare și o izolare bun ă a
segmentelor, a articula țiilor, o direc ție precisă, fiind totodat ă, un
factor limitativ al mi șcării.
Exercițiile cu bastoane pot fi executate de pe loc, din
deplasare, individual, perechi sau grup.
Manevrarea corect ă a bastonului presupune cunoa șterea
prizelor: de sus, de jos, mixt, încruci șat, răsucit, apropiat, dep ărtat,
obișnuit, de capete apucat), cât și a pozițiilor lui fa ță de corp:
– pe orizontal ă, apucat cu dou ă mâini (jos, înainte jos, înainte,
înainte sus, sus, înapoi jos) ;
– apucat cu 2 mâini la un cap ăt: lateral jos, lateral, lateral sus,
sus, înainte jos, înainte, înainte sus;
– bastonul pe vertical ă, apucat cu o mân ă sau cu dou ă mâini,
cu un braț întins, cel ălalt îndoit;

91 – bastonul apucat cu un bra ț întins, cel ălalt îndoit
– bastonul apucat cu bra țele îndoite pe orizontal ă
Pot fi executate mi șcări de aruncare-prindere, echilibru,
coordonare, exerci țiile având un puternic caracter corectiv, oferind
posibilități mari de dezvoltare a mobilit ății articulare.

Complex de exerci ții cu bastoane
I P.I. Stând cu bastonul jos de ambele capete apucat:
1. ridicarea bra țelor înainte
2. ridicare pe vârfuri, cu ridicarea bra țelor sus
3. coborârea bra țelor înainte
4. coborârea bra țelor jos

4 1,3 2
P.I.

II P.I. Stând dep ărtat, bastonul jos de ambele capete apucat:
1. ridicare pe vârfuri, simultan cu ridicarea bra țelor sus
2. coborârea bastonului la ceaf ă, revenire pe toat ă talpa
3. întinderea bra țelor sus, cu ridicare pe vârfuri
4. revenire
III P.I. Stând dep ărtat, brațele lateral sus, cu bastonul de ambele
capete apucat: 1. aplecarea trunchiului înainte
2. răsucirea trunchiului spre dreapta
3. răsucirea trunchiului spre stânga
4. revenire IV P.I. Stând dep ărtat, brațele lateral sus, cu bastonul de ambele
capete apucat:
1. îndoirea trunchiului spre dreapta cu îndoirea bra țelor, bastonul la
omoplați
2. revenire 3. îndoirea trunchiului spre stânga cu îndoirea bra țelor, bastonul la
omoplați
4. revenire
5. aplecarea trunchiului înainte 6. îndoirea trunchiului înainte 7. aplecarea trunchiului înainte 8. revenire

92V. P.I. Pe genunchi, pe c ălcâi așezat, cu bastonul pe coapse, de
capete apucat: 1-3. ridicare pe genunchi, cu extensie mare de trunchi
4. revenire
VI. P.I. A șezat cu bastonul sus de capete apucat:
1-2. coborârea bra țelor simultan cu trecerea piciorului drept peste
baston 3-4. revenire în pozi ție inițială
5-8. idem cu piciorul stâng

VII. P.I. Culcat dorsal, bra țele lateral sus, cu bastonul de ambele
capete apucat: 1. ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea piciorului drept 2. revenire 3. ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea piciorului stâng
4. revenire
5. ridicarea simultan ă a trunchiului și picioarelor în echer
6. revenire 7. idem, pct.5 8. revenire

VIII. P.I. Culcat facial, bra țele lateral sus, cu bastonul de ambele
capete apucat: 1. ridicarea trunchiului și a picioarelor în extensie
2-3. men ținere
4. revenire

IX P.I. Stând, mâini pe șolduri, bastonul a șezat pe sol:
1-8. s ărituri ca mingea de-o parte și de alta a bastonului, cu
avansare și revenire.
X P.I. Stând cu bastonul jos de ambele capete apucat:
1-2. ridicare pe vârfuri cu ridicarea bra țelor sus-inspira ție
3-4. revenire cu expira ție

Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor cu bastoane

Pentru ca aceste exerci ții să fie eficiente, trebuie respectate
următoarele cerin țe metodice:
– spațiile de lucru dintre executan ți să fie mari, pentru a se
evita accident ările;
– colectivul va lucra sub comanda profesorului; – în vederea cre șterii eficien ței exersă
rii, se va pune accent
pe manevrarea corect ă a bastonului prin precizarea prizelor, cu scopul
obținerii unei localiz ări precise a mi șcărilor.

EXERCI ȚII CU MINGI MEDICINALE

Exercițiile cu mingea medicinal ă angreneaz ă în acțiune
întregul sistem muscular și articular al executan ților, oferind o dozare
precisă a efortului, deoarece se cunoa ște greutatea mingii. Se pot
executa exerci ții de aruncare, prindere, ridic ări, coborâri, rul ări, rotări
combinate cu mi șcări ale segmentelor.

93 Exercițiile cu mingea medicinal ă se execut ă individual, cu
partener și în grup, sunt atractive, iar când sunt practicate sub form ă
de joc, influen țează starea emo țională și de emula ție a executan ților.

Complex de exerci ții cu mingea medicinal ă
I P.I. Stând cu mingea ținută jos, cu ambele mâini:
1. îndoirea u șoară a picioarelor, cu ridicarea bra țelor înainte
2. întinderea picioarelor cu ridicarea bra țelor sus
3. îndoirea u șoară a picioarelor cu coborârea bra țelor înainte
4. revenire

4 1,3 2
P.I.
II P.I. Stând dep ărtat, mingea ținută jos cu ambele mâini:
1-2. rotarea bra țelor spre dreapta, în plan frontal
3-4. idem, 1-2
5-6. rotarea bra țelor spre stânga, în plan frontal
7-8. idem, 5-6 III P.I. Stând dep ărtat, mingea ținută la ceafă, cu ambele mâini:
1. aplecarea trunchiului înainte
2. întinderea bra țelor sus
3. îndoirea bra țelor cu mâinile la ceaf ă
4. revenire IV P.I. Stând dep ărtat, cu bra țele sus, mingea ținută
cu ambele mâini:
1. fandare spre dreapta, cu îndoirea trunchiului spre stânga
2. revenire
3. fandare spre stânga, cu îndoirea trunchiului spre dreapta
4. revenire V P.I. Pe genunchi, pe c ălcâi așezat, mingea ținută cu ambele mâini
pe coapse:
1-3. ridicare pe genunchi și extensia mare a trunchiului, cu bra țele
sus 4. revenire
VI P.I. A șezat cu bra țele sus, mingea ținută cu ambele mâini:
1. îndoirea trunchiului înainte 2. revenire 3. îndoirea picioarelor cu coborârea bra țelor înainte
4. revenire

94VII P.I. Culcat dorsal, cu bra țele sus, mingea ținută între glezne:
1. ridicarea picioarelor peste cap și așezarea mingii în mâini
2. revenire în culcat dorsal 3. ridicarea trunchiului și îndoirea lui înainte, cu a șezarea mingii
între glezne
4. revenire în culcat dorsal
VIII P.I. Sprijin culcat înainte pe minge: 1. îndoirea bra țelor
2. revenire

IX P.I. Stând cu mingea ținută între glezne:
1-8. sărituri pe loc
1-4. sărituri cu deplasare înainte
5-8. sărituri cu deplasare înapoi

X P.I. Stând, mingea ținută jos cu ambele mâini:
1-2. ridicarea bra țelor sus-inspira ție
3-4. coborârea bra țelor-expira ție

Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor
cu mingi medicinale

Pentru buna desf ășurare a lec țiilor în care se execut ă exerciții
cu mingi medicinale, trebuie respectate urm ătoarele cerin țe:
– existența unui num ăr corespunz ător de mingi;
– dacă se lucreaz ă cu partener, acesta trebuie s ă aibă aceeași
talie și aceeași pregătire fizic
ă;
– greutatea mingilor va fi aleas ă în funcție de vârsta și nivelul
de pregătire ale executan ților;
– exercițiile se vor executa sub comanda profesorului, pentru a
preveni producerea accidentelor;
– exercițiile se pot executa din deplasare (variante de mers, de
alergare, printre și peste mingi) și pe loc;
– la exerci țiile în perechi, distan ța dintre parteneri trebuie s ă
fie în concordan ță cu particularit ățile executan ților;
– exercițiile pot fi practicate sub form ă de joc, influen țând
starea emo țională și de emula ție a elevilor

EXERCI ȚII CU ȘI LA APARATE SPECIALE

Exercițiile cu aparate speciale ocup ă un loc important în
pregătirea fizic ă a elevilor, cât și a sportivilor de performan ță.
Aparatele folosite sunt:
1. în școală:
– banca de gimnastic ă
– scara fixă
2. în sportul de performan ță:
– helcometru
– banca cu c ărucior rulant
– banca curbat ă
Exercițiile din aceast ă categorie sunt dinamice, atractive, în
comparație cu exerci țiile libere (care, uneori, sunt monotone),
contribuind la prevenirea și corectarea deficien țelor fizice.

95 Ele asigur ă o influen țare selectiv ă în efort a grupelor
musculare pe care dorim s ă le dezvolt ăm, permi țând o localizare
precisă, gradată și o dozare corespunz ătoare a efortului.
EXERCI ȚII LA SCAR Ă FIXĂ

Exercițiile la scar ă fixă, prin varietatea lor, prin
posibilitățile mari de dozare a efortului și de alternare a pozi țiilor de
lucru, au un efect deosebit fiziologic asupra organismului. Ele pot fi executate din stând, a șezat, culcat, atârnat, sprijinit, permi țând
executarea lor cu amplitudine mare, realizând o localizare și izolare
bună a articula țiilor. Eficiente pentru corectarea deficien țelor sunt
exercițiile execute din atârnat, în combina ție cu alte aparate: banca de
gimnastic ă, lada, capra, bârna și oferă posibilit ăți nelimitate de
organizare a parcursurilor aplicative.
Scara fix ă poate fi folosit ă ca aparat de sprijin sau de fixare
a unor segmente în înv ățarea unor elemente acrobatice statice, stând
pe mâini, stând pe cap, pod, cump ănă, sfoară.
Exercițiile la scar ă fixă sunt sistematizate astfel:
– exerci ții individuale;
– exerci
ții în perechi;
– exerci ții combinate cu folosirea altor aparate și obiecte
portative.

Complex de exerci ții la scară fixă

I P.I. Stând pe prima șipcă a scării fixe, bra țele îndoite cu mâinile
apucat la nivelul pieptului:
1. întinderea bra țelor
2. revenire 3. întinderea bra țelor cu îndoirea trunchiului înainte
4. revenire

1,4 2,3
P.I.
II P.I. Stând cu spatele la scara fix ă, apucat de șipcă la nivelul
bazinului:
1. fandare înainte cu piciorul drept 2. revenire 3. fandare înainte cu piciorul stâng 4. revenire

III. P.I. Stând lateral cu um ărul drept lipit de scara fix ă, cu mâna
dreaptă apucat de șipcă la nivelul coapsei, cu mâna stâng ă apucat de
șipcă la nivelul b ărbiei:

96 1-2. fandare lateral ă cu piciorul drept, cu îndoirea trunchiului spre
stânga 3-4. revenire 5-8. idem cu piciorul stâng
IV. P.I. Stând cu fa ța la scara fix ă, piciorul drept întins sprijinit pe
scară, la înălțimea bazinului, bra țele sus:
1-2. extensia bra țelor, cu arcuire
3-4. îndoirea trunchiului înainte, cu arcuire 5-6. ridicarea trunchiului cu extensia bra țelor și arcuire
7-8. îndoirea trunchiului la piciorul de baz ă, cu arcuire
Același exercițiu se execut ă și cu piciorul stâng întins
sprijinit pe scara fix ă.
V. P.I. Stând cu piciorul drept sprijinit întins pe scara fix ă, mâini pe
șolduri:
1– 3. îndoirea piciorului stâng cu arcuire
4. revenire 5-8. idem, cu cel ălalt picior.
VI P.I. A șezat cu spatele la scara fix ă, genunchii îndoi ți și
depărtați, brațele sus, cu mâinile de șipcă apucat:
1-3. ridicare în pod, cu arcuire 4. revenire VII P.I. Atârnat dorsal:
1. îndoirea picioarelor cu genunchii la piept
2. întinderea picioarelor înainte 3. îndoirea picioarelor 4. revenire 5. ridicarea piciorului drept înainte
6. revenire
7-8. idem piciorul stâng VIII P.I. Atârnat facial de ultima șipcă:
1-2. ridicarea picioarelor și extensia trunchiului
3-4. dep ărtarea picioarelor
5-6. apropierea picioarelor
7-8. revenire

IX P.I. Stând cu fa ța la scara fix ă, mâinile apucat la nivelul pieptului:
1. săritură pe prima șipcă

2. revenire
3. săritură pe șipca a doua
4. revenire
Se pot executa s ărituri din șipcă în șipcă și apoi coborâre prin
sărituri din șipcă-n șipcă.

X P.I. Stând cu um ărul stâng la scara fix ă, brațul stâng îndoit cu
mâna pe șipcă:
1-2. pas înainte cu piciorul stâng, cu ridicarea bra țului drept prin
înainte sus-inspira ție
3-4. revenire cu expira ție

97
Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor la scar ă fixă
În alcătuirea complexelor de exerci ții fizice, trebuie s ă se țină
seama de:
– creșterea gradat ă a efortului, prin angrenarea succesiv ă a
tuturor segmentelor corpului și a grupelor musculare în efort;
– folosirea exerci țiilor cu caracter dinamic și static;
– exercițiile de for ță să alterneze cu exerci țiile de mobilitate
activă sau pasiv ă și de relaxare;
– în cazul exerci țiilor efectuate din atârnat, trebuie precizat ă
modalitatea de coborâre (din șipcă în șipcă, fără săritură), pentru a
evita accident ările;
– poziția profesorului în timpul exers ării trebuie s ă-i permită
supravegherea întregului colectiv, precum și posibilitatea de a face
corectările necesare.

EXERCI ȚII CU, PE ȘI LA BANCA DE GIMNASTIC Ă

Banca de gimnastic ă oferă posibilități variate de folosire, fiind
un aparat multifunc țional de origine suedez ă, care permite executarea
atât a mi șcărilor cu caracter de for ță, cît și a celor cu caracter de
mobilitate.
Exercițiile executate cu și la banca de gimnastic ă prezintă o
mare diversitate, fiind accesibile tutu ror colectivelor de elevi. Banca
poate fi folosit ă ca aparat de sprijin pentru segmentele corpului, ca
suport de îngreuiere, ca mijloc ajut ător pentru s ărituri, cățărări,
exerciții de echilibru și transport, ca mijloc pentru organizarea
parcursurilor aplicative.
La acest aparat, se pot executa exerci ții:
– la banca de gimnastic ă;
– pe banca de gimnastic ă;
– cu banca de gimnastic ă;
– peste banca de gimnastic ă;
– printre băncile de gimnastic ă.
Exercițiile de gimnastic ă cu banca de gimnastic ă se împart în
două grupe:
1. exerci ții pentru prelucrarea analitic ă și selectiv ă a
aparatului locomotor, folosind exerci ții individuale, cu partener, în
grup, exerci ții cu îngreuiere (mingi medicinale, bastoane, greut ăți);
2. exerci ții pentru formarea deprinderilor motrice de baz ă și
aplicative: mers, alergare, s ărituri, cățărare, târâre, transport, și
parcursuri aplicative.
Complex de exerci ții pe și la banca de gimnastic ă

I P.I. Stând cu um ărul stâng la banc ă:
1. îndoirea piciorului stâng și așezarea lui pe banc ă, mâini pe
umeri
2. ridicare în stând pe banc ă, prin întinderea piciorului stâng și
apropierea piciorului drept, bra țele întinse sus
3. pas lateral cu piciorul stâng, mâini pe umeri 4. revenire 5-8. idem, cu piciorul drept

98
II P.I. Stând cu um ărul stâng la banc ă, piciorul stâng întins sprijinit
pe bancă, mâini pe șolduri:
1-2. îndoirea trunchiului spre banc ă, cu arcuire
3-4. îndoirea trunchiului, spre exterior
Se repet ă și cu piciorul drept pe banc ă.
III P.I. Așezat transversal pe banc ă, picioarele îndoite, bra țele întinse
înainte, cu mâinile pe umerii partenerului: 1-2. rotarea bra țului drept pe jos în plan sagital
3-4. rotarea bra țului stâng pe jos în plan sagital
5. răsucirea trunchiului spre dreapta, cu ducerea bra țului drept
lateral 6. revenire 7. idem, spre partea stâng ă
8. revenire

IV P.I. Așezat longitudinal, mâinile pe banc ă:
1. îndoirea picioarelor în a șezat ghemuit
2. întinderea picioarelor în a șezat echer
3. idem, 1
4. revenire în P.I.
4 1,3 2
P.I.

V. P.I. Sprijin culcat facial, cu mâinile pe banc ă:
1. îndoirea bra țelor cu ridicarea piciorului drept înapoi
2. întinderea bra țelor în sprijin culcat
3. idem, cu piciorul stâng
4. revenire în P.I.
VI. P.I. A șezat longitudinal, cu spatele la banc ă, brațele îndoite, cu
mâinile sprijinite de marginea apropiat ă a băncii:
1-3. întinderea bra țelor cu extensia corpului în sprijin culcat dorsal
4. revenire
VII. P.I. Culcat facial longitudinal pe banc ă, vârfurile picioarelor
sprijinite pe sol, bra țele întinse sus, sprijinite pe sol:
1. ridicarea trunchiului și a picioarelor în extensie
2-3. men ținere
4. revenire
VIII P.I. Culcat dorsal cu capul spre banc ă, mâinile apuc ă marginea
depărtată a băncii:
1-2. ridicarea picioarelor la vertical ă
3-4. revenire

99
5-6. ridicarea b ăncii de pe sol și așezarea ei pe coapse
7-8. revenire IX. P.I. Stând dep ărtat transversal, mâini pe șolduri:
1. săritură în stând pe banc ă
2. săritură în stând dep ărtat
X P.I. Așezat transversal pe banc ă, picioarele dep ărtate:
1-2. ridicarea bra țelor prin lateral sus-inspira ție
3-4. revenire cu expira ție

Cerințe metodice privind predarea exerci țiilor
cu banca de gimnastic ă

– exercițiile vor fi selec ționate pentru a asigura angrenarea
gradată în efort a grupelor musculare;
– alternarea exerci țiilor individuale cu cele de grup sub
formă de întrecere;
– executan ții vor fi repartiza ți după înălțime și grad de
pregătire
– exercițiile de ridicare vor fi folosite doar la clasele mari;
– spațiul de lucru s ă fie mare, amenajat la începutul lec ției,
iar băncile să aibă o bună stabilitate.

5.3.4. Cerințe metodice de elaborare a programelor de
influențare selectiv ă a aparatului locomotor

Pentru atingerea obiectivelor pe care le reprezint ă exercițiile
de dezvoltare fizic ă generală în alcătuirea programelor (complexelor)
de exerciții, este necesar s ă fie respectate anumite cerin țe metodice:
• programul va cuprinde 10-12 exerci ții;
• exercițiile se execut ă în 4 sau 8 timpi, în func ție de
complexitate, cu num ărătoare sau cu acompaniament muzical;
• exercițiile se execut ă de 3-4 ori în func ție de complexitatea lor;
• exercițiile în program vor fi structurate prin angrenarea
segmentelor corpului, într-o succesiune logic ă (de sus în jos), cu
exerciții simple pentru bra țe și picioare, prelucrarea grupelor
musculare ale gâtului și brațelor, apoi ale trunchiului și, în final, cu
cele ale membrelor inferioare, simultan cu prelucrarea articula țiilor
scapulo-humeral ă, coloana vertebral ă, articulația coxo-femural ă;
• creșterea gradat ă a efortului prin folosirea la început a
exercițiilor simple, accesibile, cu amplitudine moderat ă și viteză
redusă efectuate cu un segment sau cu ambele în acela și timp, din
poziția stând, apoi s ă se urmărească creșterea treptat ă a amplitudinii
mișcărilor;
• în continuare se folosesc mi șcări mai complexe efectuate
cu două sau mai multe segmente ale corpului în acela și plan sau în
planuri diferite cu pozi ții ale corpului din ce în ce mai joase, pân ă se
ajunge la pozi ția culcat;
• complexele se termin ă cu exerci ții executate din pozi ția
stând, ale c ăror mișcări de bază sunt săriturile;

100• exercițiile se aleg în func ție de nivelul de preg ătire, sex și
vârstă ale executan ților;
• obligativitatea folosirii a 3-4 exerci ții pentru prevenirea
instalării deficien țelor fizice;
• exercițiile vor urm ări realizarea parametrilor bazelor
generale ale mi șcărilor: direc ție precisă, amplitudine maxim ă, ritm și
tempou corespunz ător, grad de încordare optim, expresivitate,
execuție corectă specifică gimnasticii;
• obligativitatea lucrului simetric;
• continuitate în aplicarea complexelor de exerci ții prin
exersarea lor pe parcursul a 6-8 lec ții.

Indicații metodice privind predarea exerci țiilor de dezvoltare
fizică generală

Predarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală constituie o
activitate complex ă pentru profesor și cuprinde mai multe ac țiuni:
1. Transmiterea informa ției prin explica ție și demonstra ție;
explicația trebuie s ă fie scurtă, clară, utilizând terminologia corect ă,
tonul vocii s ă fie plăcut, mobilizator, iar prin demonstra ția realizat ă în
oglindă să se formeze imaginea clar ă a exerci țiului. În func ție de
nivelul colectivului, explica ția și demonstra ția exercițiilor se pot
desfășura simultan sau succesiv. În predarea acestor exerci ții, se
folosește metoda fragmentat-imitativ ă, ce combin ă eficient
explicația cu demonstra ția; descrierea exerci țiilor trebuie s ă cuprindă
poziția inițială, descrierea mi șcării, segmentul, direc ția și poziția
finală.
2. Exersarea și conducerea exers ării se realizeaz ă prin
numărătoare, bătăi din palme, semnale sonore sau prin muzic ă.
Exersarea se poate desf ășura prin mai multe modalit ăți:
– exersare frontal ă dirijată de profesor;
– exersare individual ă după indicația profesorului;
– exersare dup ă înregistrări pe casete video.
3. Observații generale și particulare privind calitatea execu ției
și corectarea gre șelilor.
Profesorul observ ă greșelile executan ților, făcând corect ările
necesare prin observa ții generale sau particulare. Acest lucru este
greu de realizat în timpul conducerii execu ției, presupunând
experiență și un simț al ritmului deosebit din partea profesorului.
Pentru înl ăturarea monotoniei în exersare, se recomand ă folosirea
variată a forma țiilor de lucru, precum și schimbarea direc ției de
orientare prin întoarceri (la stânga, la dreapta, jum ătate-stânga,
jumătate-dreapta).

1015.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unit ății de învățare nr. 5
Dezvoltarea fizic ă reprezint ă rezultatul ac ționării directe asupra organismului, prin intermediul
exercițiilor fizice simple și compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articula țiilor,
grupelor musculare, stimulând și perfecționând indicii morfologici și funcționali ai acestuia. În
executarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă, dozarea efortului are un rol important, iar folosirea
sistematic ă a exercițiilor de dezvoltare fizic ă generală produce asupra organismului numeroase efecte.
Toate acestea sunt posibile dac ă se respect ă bazele generale ale mi șcărilor care asigur ă realizarea
acestora la nivel optim în conformitate cu cerin țele specifice de execu ție.
Pentru atingerea obiectivelor pe care le reprezint ă exercițiile de dezvoltare fizic ă generală în
alcătuirea programelor (complexelor) de exerci ții, este necesar s ă fie respectate toate cerin țele
metodice, iar în predarea lor, profesorul va folosi metoda fragmentat-imitativ ă.

Concepte și termeni de re ținut:
Dezvoltare fizic ă, bazele generale ale mi șcării, efort fizic

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Care sunt obiectivele exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală?
2. Prezenta ți caracteristicile exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală!
3. Cum se realizeaz ă dozarea efortului?
4. Care sunt influen țele asupra organismului folosirii exerci țiilor de dezvoltare fizic ă?
5. Care este rolul pozi ției inițiale?
6. Prezenta ți sistematizarea exerci țiilor de dezvoltare fizic ă generală!
7. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor libere!
8. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor cu partener!
9. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor cu bastoane!
10. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor cu mingi medicinale!
11. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor la scara fix ă!
12. Prezenta ți indicațiile metodice privind predarea exerci țiilor cu banca de gimnastic ă!
13. Care sunt cerin țele metodice de elaborare a programelor de influen țare selectiv ă a aparatului
locomotor?

102

Teste de evaluare/autoevaluare

• Răspundeți adevărat (dacă considera ți ca propozi ția este adev ărată) sau fals (dacă
considera ți că propoziția este fals ă).

1. Rolul pozi ției inițiale este: s ă asigure condi ții optime de execu ție, să îngreuneze execu ție, să o
ușureze, să izoleze articula ții sau segmente, s ă angreneze simultan mai multe segmente.
2. Rolul pozi ției inițiale este: s ă formeze o ținută corectă, să prelucreze musculatura, s ă dezvolte
viteza, să educe sim țul estetic.

• Alegeți varianta corect ă!
3. Care sunt bazele generale ale mi șcărilor?
a) direcție precisă, amplitudine maxim ă, repere temporale
b) repere temporale, capacitate coordinativ ă, grad de încordare, amplitudine
c) direcție precisă, amplitudine maxim ă, repere temporale, grad de încordare și relaxare, capacitate
coordinativ ă

Bibliografie
Cordun, M., Kinetologie medical ă, Editura Axa, Bucure ști, 1999.
Dragnea, A., Bota, A., Teoria activit ăților motrice , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
R.A., 1999.
Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2006.
Tudusciuc I. Gimnastic ă de bază – Pregătirea aparatului locomotor , Editura Funda ției România
de Mâine, București, 2005.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.

103Unitatea de înv ățare nr. 6

EXERCI ȚII APLICATIVE

Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
6.3. Conținutul unit ății de învățare
6.3.1. Obiective 6.3.2. Caracteristici 6.3.3. Sistematizare
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere

Exercițiile aplicative constituie a treia grup ă de mijloace de
care dispune gimnastica de baz ă și sunt denumite astfel, deoarece
contribuie la formarea deprinderilor motrice de baz ă și cu caracter
aplicativ.

6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
> prezentarea obiectivelor și caracteristicilor exerci țiilor
aplicative;
> explicarea rolului exerci țiilor aplicativ-utilitare în corectarea
atitudinilor deficiente ale corpului;
> delimitarea deprinderilor aplica tiv-utilitare de deprinderile
motrice de baz ă.

Competen țele unității de învățare:
> dezvoltarea unor abilit ăți practice de a conduce și aplica
exercițiile aplicative;
> conștientizarea studentului în ceea ce prive ște utilizarea
exercițiilor aplicative;
> abilitatea de a combina exerci țiile aplicative în parcursuri
aplicative atât în curtea școlii cât și în sala de gimnastic ă.

104

Timpul alocat unit ății: 2 ore

6.3. Conținutul unit ății de învățare

6.3.1. Obiective

Exercițiile aplicative sunt mi șcări naturale și utilitare care
ajută la rezolvarea situa țiilor concrete ivite în practicarea unor ramuri
de sport sau în via ța cotidian ă și angreneaz ă în efort toate grupele
musculare, având ca ținte (obiective):
• dezvoltarea fizic ă generală a organismului, înt ărirea
sănătății și formarea ținutei corecte;
• corectarea deficien țelor fizice;
• ameliorarea calit ăților motrice;
• însușirea unor deprinderi specifice ramurilor de sport;
• dezvoltarea aptitudinilor psihice, morale și intelectuale
(curajul, perseveren ța, voința, spiritul de întrecere).

6.3.2. Caracteristici:

• sunt mișcări naturale ( au luat na ștere odată cu apariția
omului ), atractive;
• le întâlnim în via ța cotidian ă;
• oferă posibilitatea grad ării efortului (prin greutate,
număr de repet ări);
• se execută în sală și aer liber;
• sunt mijloace valoroase pentru preg ătirea fizic ă a
tinerilor;
• sunt folosite sub form ă de întrecere;
• constituie baza mi șcărilor complexe din cadrul
pregătirii de baz ă a începătorilor din diferite ramuri sportive.

6.3.3. Sistematizarea deprinderilor motrice

a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare:
• târâre
• cățărare
• escaladare
• ridicare și transport de partener și obiecte

105b) deprinderi motrice de baz ă:
• mers
• alergare
• aruncare-prindere
• sărituri aplicative

c) deprinderi motrice specifice ramurilor de sport
d) parcursuri aplicative

6.3.3.1. Deprinderi motrice aplicativ-utilitare
TÂRÂREA
Este un mijloc de deplasare cu ajutorul bra țelor și picioarelor,
în care centrul de greutate se afl ă cât mai aproape de sol. Exerci țiile
de târâre angreneaz ă în mișcare grupele musculare ale membrelor
superioare, inferioare și ale trunchiului, favorizând o ac țiune
complexă asupra sistemelor circulator și respirator.
Exercițiile de târâre sunt folosite în scop corectiv,
contribuind la formarea și menținerea atitudinii posturale a corpului.
Ele pot fi combinate cu exerci ții de transport de obiecte și partener,
aruncare, prindere, cu trecere pe sub sau peste obstacole.
Procedee de târâre:
a) târâre pe bra țe și picioare
– târâre pe genunchi și mâini
– pe genunchi și pe antebra țe
b) târâre din a șezat
– cu ajutorul bra țelor și al picioarelor
– cu ajutorul picioarelor
c) târâre din culcat:
– târâre din culcat facial, cu sprijin pe antebra țe
– târâre din culcat facial f ără ajutorul bra țelor și
picioarelor ( șarpelui)
– târâre din culcat dorsal, cu ajutorul picioarelor
– târâre din culcat dorsal, cu ajutorul bra ț
elor și
picioarelor
d) târâre lateral ă
e) târâre cu transport de obiecte și partener
f) târâre cu treceri peste, pe sub și cu ocolirea obstacolelor

g) târâre pe banc ă, cu tracțiune simultan ă sau alternativ ă pe
abdomen sau culcat dorsal cu picioarele ridicate

Târârile se pot executa pe direc țiile:
• înainte
• înapoi
• lateral
Cerințe metodice în utilizarea exerci țiilor de târâre
Pentru ca exerci țiile de târâre s ă fie eficiente, trebuie s ă se
respecte anumite cerin țe:
• exercițiile de târâre se înva ță și se exerseaz ă numai pe
covor sau saltele, în condi ții de igien ă maximă;

106• la început, se înv ăță procedeele simple și apoi cele
combinate;
• efortul va cre ște treptat, iar dup ă un număr de repet ări,
se vor introduce pauzele;
• viteza de execu ție, numărul de repet ări și distanța de
parcurs vor fi adaptate gradului de preg ătire, de vârst ă și sex al
executanților;
• târârea la clasele mici poate fi predat ă sub form ă de joc.

C ĂȚĂ RAREA

Este modalitatea de deplasare a corpului în diferite direc ții,
executată în poziția de atârnat simplu sau combinat, cu sprijin (cu
ajutorul bra țelor și al picioarelor sau numai al bra țelor).
Exercițiile de c ățărare constituie un mijloc bun pentru
dezvoltarea for ței brațelor, a centurii scapulo-humerale, a
coordonării, contribuind la dezvoltarea curajului și a perseveren ței.
Cățărările pot fi executate la aparate speciale:
• scară fixă;
• scară marinărească;
• scară obișnuită, verticală, orizontal ă, oblică;
• prăjină (verticală, oblică, orizontal ă);
• scară orizontal ă;
• la frânghie (în doi și trei timpi):
• 2 timpi – din atârnat cu un bra ț întins, cel ălalt îndoit:
1. îndoirea picioarelor, cu fixarea frânghiei între labele
picioarelor;
2. întinderea picioarelor, îndoirea bra țului, întins și mutarea
brațului de jos pe deasupra sus.

• 3 timpi – din atârnat cu bra țe întinse:
1. îndoirea picioarelor și fixarea frânghiei între labele
picioarelor;
2. împingerea cu întinderea picioarelor, bra țele se îndoaie,
prin tracțiune;
3. mutarea bra țelor alternativ ă până în atârnat cu bra țele
întinse.
• trunchi de copac;
• perete artificial pentru preg ătirea alpini știlor;
• aparatele din gimnastica artistic ă;
• gard.

Sistematizare:
• cățărări în atârnat mixt (cu bra ț și picior opus, cu bra ț și
picior de aceea și parte, cățărări cu săltare);
• cățărări cu transport de greut ăți (mingi medicinale),
partener;
• cățărări în atârnat simplu (numai cu bra țe);
• cățărări cu opriri;
• cățărări cu trecere de pe un aparat pe altul (de pe o
frânghie pe alta);
• cățărări în grup.

107 Cerințe metodice în utilizarea exerci țiilor de cățărare
Pentru a evita accidentele, este necesar s ă se respecte
anumite cerin țe:
• verificarea aparatelor și instalațiilor pe care le folosim;
• însușirea corect ă a prizelor;
• pregătirea prealabil ă a musculaturii bra țelor și centurii
scapulo-humerale;
• învățarea cățărărilor să înceapă cu forme simple, în
atârnat combinat cu sprijin;
• gradarea efortului se va realiza prin m ărirea înălțimii la
care se lucreaz ă și prin mărirea tempoului de execu ție;
• alternarea exerci țiilor de cățărare cu cele de relaxare și
respirație, deoarece acestea îngreuneaz ă respirația sau chiar o
blochează;
• evitarea alunec ărilor pe frânghie la coborâre, precum și
a săriturilor de pe aparatele înalte.

ESCALADAREA
Escaladarea este modalitatea de trecere peste aparate (lad ă, capră,
bârnă) și obstacole naturale și are rol important în dezvoltarea cu prioritate a
forței brațelor și a picioarelor. Ea presupune o c ățărare efectuat ă pe un obstacol
înalt pentru a trece pe partea cealalt ă sau pentru a continua escaladarea pe un alt
obstacol.
Escaladarea se poate realiza cu ajutorul:
• brațelor și picioarelor;
• brațelor și unui picior;
• unui braț și ambelor picioare;
• unui braț și unui picior.
În predarea exerci țiilor de escaladare, profesorul trebuie s ă
adapteze în ălțimea obstacolelor în func ție de nivelul de preg ătire,
vârsta și sexul executan ților.
Complexitatea exerci țiilor poate cre ște prin combinarea lor
cu exerciții de transport de obiecte.

EXERCI ȚII DE RIDICARE ȘI TRANSPORT

Exercițiile de ridicare și transport sunt exerci ții cu caracter
de forță cu influen ță deosebit ă asupra sistemelor respirator și
circulator, contribuind la dezvoltarea capacit ății generale de efort,
mărind rezisten ța organismului. Ele permit o dozare judicioas ă a
efortului, solicitând toate grupele musculare. Ridic ările se execut ă de
pe loc, iar transportul, în deplasare; se pot combina cu celelalte exerciții aplicative
Sistematizare
Exercițiile de ridicare și transport se împart în dou ă grupe:
1. Ridicarea și transportul obiectelor și aparatelor de
gimnastic ă
Aceste exerci ții constituie mijloace importante de
organizare în cadrul lec ției de educa ție fizică; elevii trebuie s ă posede
aceste deprinderi de transport al obiectelor și aparatelor, care pot fi
efectuate de o singur ă persoană, de două, trei sau în grup.

1082. Ridicarea și transportul partenerului.
Sunt cele mai des utilizate în lec țiile de educa ție fizică,
formele cele mai simple intrând în con ținutul exerci țiilor de
dezvoltare fizic ă generală în perechi, cu caracter de for ță și sunt
sistematizate.
Astfel:
– transportul unei persoane de c ătre alta
– transportul unei persoane de c ătre doi
– transportul unei persoane de c ătre trei
– transportul în grup
3. Tracțiuni și împingeri – se p ăstrează permanent
contactul picioarelor, cu suprafa ța de sprijin, au caracter de întrecere
și se execut ă între doi parteneri, dou ă echipe.
Cerințele metodice privind utilizarea exerci țiilor de ridicare și transport
Aceste cerin țe vizează:
– exerciții de ridicare s ă preceadă pe cele de transport;
– numărul elevilor care transport ă aparate s ă fie în concordan ță cu
greutatea aparatului;
– să se respecte particularit ățile individuale ale elevilor;
– transportul partenerului este recomandat s ă se execute la clasele
mari;
– dozarea efortului se va face prin m ărirea și micș
orarea greut ății
obiectelor, modificarea vitezei de deplasare, a distan ței de parcurs.

6.3.3.2. Deprinderi motrice de baz ă

Din aceast ă grupă fac parte mersul, alergarea, aruncarea și
prinderea, s ăriturile.
MERSUL
Mersul este un mijloc simplu de deplasare natural ă a corpului
în spațiu, o mișcare ciclic ă executată fără o solicitare fizic ă deosebită,
angrenând în efort musculatura trenului inferior și activitatea
sistemulor cardio-vascular și respirator.
În timpul mersului, greutatea corpului se afl ă când pe un
picior, când pe cel ălalt, contactul piciorului cu solul p ăstrându-se
permanent, iar bra țele se mișcă liber pe lâng ă corp, evitând oscila țiile
laterale și verticale ale trunchiului.
În cadrul lec țiilor de educa ție fizică, profesorul va acorda o
atenție deosebit ă însușirii corecte a mersului, atât sub aspectul ținutei,
cât și sub aspectul esteticii corpului, u șurinței în mișcare și economiei
de efort.
Variantele de mers se folosesc în partea de preg ătire a
organismului pentru efort în combina ție cu mi șcările de bra țe și
trunchi, având ca scop realizarea unei înc ălziri generale.

Variante de mers
− Mers obișnuit
− Mers pe vârfuri
− Mers pe c ălcâie
− Mers pe partea extern ă și internă a labei piciorului

109− Mers cu genunchii u șor îndoiți
− Mers ghemuit
− Mers pe genunchi
− Mers șchiopătat
− Mers fandat
− Mers cu balansarea unui picior întins (înainte,
lateral)
− Mers cu pa și încrucișați
− Mers cu pa și adăugați (înainte, lateral)
− Mers cu genunchii sus
− Mers cu trunchiul aplecat, mâinile pe genunchi
− Mers cu mâinile sprijinite de glezne
− Mers cu sprijinul mâinilor pe sol
− Mersul păianjenului (culcat dorsal, cu sprijin pe mâini și
tălpi)
− Mers înapoi (cu spatele pe direc ția de înaintare)
− Mers în ritm lent
− Mers în ritm rapid
− Mers în echilibru (prin mic șorarea suprafe ței de
deplasare, modificarea în ălțimii aparatului și reducerea bazei de
susținere)
− Mers cu transport de obiecte (greut ăți, mingi, partener)
− Mers cu ocoliri și treceri peste obstacole
− Combinații de mers pentru dezvoltarea ritmului
Pentru dezvoltarea sim țului ritmului, se folosesc combina ții
de mers.
Exemplu:
− 4 timpi mers pe loc
− 4 timpi mers cu genunchii sus

ALERGAREA
Alergarea constituie un mijloc simplu de deplasare natural ă a
corpului, mai rapid decât mersul bazat pe mi șcări ciclice; la trecerea
de pe un picior pe cel ălalt intervine o mic ă fază de zbor cu efecte
deosebite asupra aparatului locomotor și sistemelor cardio-vascular și
respirator. Alergarea constituie mijlocul cel mai important pentru dezvoltarea vitezei și rezisten ței, fiind folosit ă pentru angrenarea
treptată a organismului în efort, în combina ție cu exerci țiile de mers.
Variante de alergare
– alegare pe loc în tempo lent și rapid
– alergare obi șnuită
– alergare cu genunchii sus pe loc și în deplasare
– alergare cu pendularea gambelor înapoi
– alergare cu pendularea gambelor înainte
– alergare cu picioarele întinse înainte-înapoi
– alergare lateral ă cu pași adăugați
– alergare lateral ă cu pași încrucișați
– alergare cu spatele pe direc ție
– alergare cu schimb ări de direc ție
– alergare cu întoarcere de 360ș spre stânga și spre
dreapta

110- alergare pe plan înclinat
– alergare cu joc de glezne
– alergare peste obstacole
– alergare pentru dezvoltarea sim țului ritmului
– alergare ritmat ă
– alergare cu schimbarea tempoului

ARUNCARE ȘI PRINDERE
Exercițiile de aruncare și prindere constituie mijloace
adecvate pentru dezvoltarea coordon ării generale a mi șcărilor, a
musculaturii centurii scapulare și a brațelor, a vitezei de execu ție și
reacție, aprecierea distan ței și a preciziei în execu ție.
Prinderea este mai dificil ă decât aruncarea din punctul de
vedere al coordon ării, deoarece trebuie apreciat ă viteza de deplasare,
volumul, forma și greutatea obiectului aruncat.
Exercițiile de aruncare și prindere se pot executa de pe loc,
din deplasare și săritură, atât cu mâna stâng ă, cât și cu mâna dreapt ă,
pentru dezvoltarea ambidextriei.
De asemenea, trebuie avute în vedere spa țiul unde se
desfășoară activitatea, greutatea obiectelor, nivelul de preg ătire,
vârsta și sexul executan ților.
Materiale folosite: mingi de oin ă, de cauciuc, de tenis,
medicinale, bastoane, cercuri, m ăciuci.

Sistematizare:
– aruncări la distan ță (se execut ă în aer liber)
– aruncări la țintă (atât în sal ă cât și în aer liber):
• fixă
• mobilă
– aruncări și prinderi
• individuale
• în perechi
• în grup

Procedee folosite la aruncare:
− cu o mână
− cu două mâini (de sus, de la șold, de la um ăr, de la piept,
din lateral)
Pozițiile de aruncare vor fi variate (din stând, din pe
genunchi, din a șezat).
În cadrul lec țiilor de educa ție fizică, exercițiile de aruncare
a mingilor mici (de oin ă sau medicinale) se vor face sub comanda și
sub supravegherea direct ă a profesorului.

S ĂRITURILE
Săriturile sunt desprinderi singulare sau succesive efectuate
rapid, pe un picior sau pe ambele picioare.
Săriturile reprezint ă un mijloc aplicativ natural cu efecte în
dezvoltarea fizic ă generală a celor care le practic ă, angrenând în
activitate un num ăr mare de grupe musculare și de articula ții, cu
influență asupra aparatelor circulator și respirator. Ele sunt atractive,
contribuind la dezvoltarea a ptitudinilor condi ționale, a ca pacității de

111orientare spa țio-temporal ă, a echilibrului, a curaju lui, a încrederii în
forțele proprii.
Săriturile se împart în dou ă grupe:
– sărituri fără sprijin – libere ( sunt incluse toate s ăriturile care se
execută fără sprijinul mâinilor pe aparat, de pe loc, cu elan, cu
diferite mi șcări de brațe și de picioare, cu întoarceri, cu treceri peste
obstacole; – sărituri cu sprijin sunt prezentate în capitolul rezervat s ăriturilor
în gimnastic ă,

S ăriturile libere:
– simple:
• dreapta
• cu îndoirea genunchilor
• cu depărtarea picioarelor
• în echer
– s ărituri aplicative:
• în lungime (de pe loc și cu elan)
• în înălțime (de pe loc și cu elan)
• în adâncime – de pe diferite aparate
• prin fereastr ă (echer, ghemuit și prin rostogolire);
– s ărituri cu coarda (pe ambele picioare, pe un picior, de pe
loc, din deplasare);
– s ărituri la trambulina elastic ă (sărituri cu întoarcere, cu
genunchii îndoi ți, cu echer);
– s ărituri artistice – folosite în exerci țiile de la bârn ă și sol
și în toate probele din gimnastica ritmic ă.

Variante de s ărituri:
– sărituri ca mingea, pe loc și deplasare (înainte, înapoi, lateral, cu
întoarcere 180ș, 360ș);
– sărituri pe un picior, cu deplasare înainte, înapoi, lateral, cu
întoarcere 360ș;
– sărituri de pe un picior pe cel ălalt (pas s ărit);
– pe același picior (pas s ăltat);
– sărituri cu genunchii sus;
– sărituri din ghemuit în ghemuit;
– sărituri cu obiecte;
– sărituri pe aparate (banc ă, capacul de lad ă);
– sărituri pentru dezvoltarea sim țului ritmului;
– sărituri în adâncime de pe banc ă, de pe lad ă (simple, cu
întoarcere 180ș, 360ș);
– sărituri peste obstacole (partener, banc ă).

PARCURSURI APLICATIVE
Parcursurile aplicative sunt combin ări de exerci ții aplicative
specifice, nespecifice și acrobatice, aranjate într-o ordine logic ă. În
alcătuirea parcursurilor aplicative, sunt respectate particularit ățile de
vârstă și nivelul de preg ătire al executan ților, iar elementele care le
alcătuiesc trebuie s ă fie cunoscute, permi țând alegerea celui mai
potrivit procedeu de rezolvare a sarcinii concrete impuse de parcurs.
Parcursurile aplicative au influen ță directă asupra calit ăților
motrice (viteză, forță, rezisten ță, îndemânare ), dezvoltând viteza de

112reacție, de deplasare, orientarea în spa țiu, prezen ța de spirit,
creativitatea în alegerea solu țiilor de parcurgere rapid ă a traseului.
Ele trezesc un interes deosebit de participare con știentă, dezvoltând
voință, dârzenie, spiritul de ini țiativă și întrecere, înt ărind încrederea
în forțele proprii ale participan ților.
Parcursurile aplicative, din punctul de vedere al desf ășurării,
se împart în:
− treceri peste obstacole, într-o anumit ă ordine (elevii
parcurgând traseul unul dup ă celălalt sau sub form ă de torent), contra
cronometru;
− parcursuri sub form ă de ștafetă (colectivul de elevi fiind
împărțit în grupe).
Pentru realizarea optim ă a parcursurilor aplicative, trebuie
respectate urm ătoarele cerințe metodice:
• parcurgerea traseului s ă se facă cursiv;
• gradul de dificultate al parcursului s ă fie în func ție de
pregătirea și sexul participan ților;
• asigurarea aparatelor și a spațiului de desf ășurare,
pentru a evita accidentele;
• condițiile de concurs s ă fie identice pentru toate
grupele de participan ți și să cunoască regulile concursului;
• explicarea clar ă a traseului, executându-se o trecere de
probă;
• câștigătorii să fie stabili ți cu obiectivitate.

Parcursuri aplicative pentru sala de sport

1. Stând în spatele liniei de start:
• alergare pân ă la banca de gimnastic ă întoarsă, deplasare
pe bancă, alergare, c ățărare pe scara fix ă, deplasarea lateral ă cu
ajutorul bra țelor și picioarelor pe 3 sc ări fixe, coborâre cu ajutorul
mâinilor și picioarelor, întoarcere de 180°, alergare pân ă la saltea,
rostogolire înainte, alergare, mers în echilibru pe banc ă, alergare pân ă
la linia de sosire.

2. Stând în spatele liniei de start:
• alergare, s ăritură depărtat peste capra joas ă, alergare,
târâre pe sub un obstacol, alergare, c ățărare pe scara fix ă, deplasare
laterală cu ajutorul bra țelor și picioarelor pe 2 sc ări fixe, coborâre cu
ajutorul mâinilor și picioarelor, întoarcere de 180°, alergare,
rostogolire înainte pe saltea, alergare pân ă la linia de sosire.
3. Stând în spatele liniei de start:
• alergare, escaladarea l ăzii de gimnastic ă, târâre simultan ă
în brațe în culcat facial pe banca de gimnastic ă, urmată de rostogolire
înainte la cap ătul băncii pe o saltea, alergare, s ărituri succesive peste
banca de gimnastic ă, alergare pân ă la linia de sosire.

4. Stând în spatele liniei de start:
• alergare, s ărituri de o parte și alta peste banca de
gimnastic ă, alergare, rostogolire înainte pe saltea, c ățărare pe scara
fixă cu atingere șipcii de sus, coborâre cu ajutorul mâinilor și
picioarelor , întoarcere de 180°, alegare pân ă la bancă, târâre pe
banca de gimnastic ă, rostogolire.

113
5. Stând în spatele liniei de start:
• târâre alternativ ă în brațe în culcat facial pe banca de
gimnastic ă, rostogolire înainte la cap ătul băncii pe o saltea, luarea
unei mingi medicinale, alergare pân ă la scara fix ă, cățărare cu mingea
în mână, coborâre, alergare pân ă la banc ă, așezarea mingii jos,
sărituri pe dou ă picioare pân ă la linia de sosire.
Parcursuri aplicative pentru curtea școlii (nu dăm distan țe,
deoarece ele vor fi adaptate în func ție de condi țiile existente în
școală):
1. Stând în spatele liniei de start:
• săritură din cerc în cerc pe un picior (patru cercuri),
alergare, ridicarea unei mingi u șoare, aruncare la țintă, recuperarea
mingii și așezarea ei pe sol, întoarcere 180°, alergare pân ă la linia de
sosire.
2. Stând în spatele liniei de start:
• alergare, luarea a trei mingi dintr-un cerc, alergare,
așezarea mingilor în trei cercuri diferite, alergare pân ă la un punct
fix, întoarcere 180°, culegerea celor trei mingi, alergare și așezarea
lor în cerc, alergare pân ă la linia de sosire.
3. Stând în spatele liniei de start:
• sărituri cu coarda de gimnastic ă până
la un reper,
așezarea corzii jos, alergare pân ă la un reper, ridicarea mingii de oin ă
și aruncare la țintă, recuperarea mingii și așezarea ei jos, întoarcere
180°, alergare, s ărituri cu coarda de gimnastic ă până la linia de sosire
și transmiterea corzii urm ătorului executant.

4. Stând în spatele liniei de start:
• alergare cu dou ă mingi medicinale în mân ă până la un
reper, așezarea mingilor jos, s ărituri pe piciorul stâng pân ă la un
reper, întoarcere 180°, s ărituri pe piciorul stâng, ridicarea celor dou ă
mingi, alergare pân ă la linia de sosire și transmiterea mingilor
următorului executant;

5. Stând în spatele liniei de start:
• alergare printre cinci jaloane cu o minge în mân ă,
conducerea mingii cu mâna dreapt ă până la un reper, întoarcere 180°,
conducerea mingii cu mâna stâng ă până în dreptul jalonului, alergare
cu mingea în mân ă și transmiterea ei urm ătorului executant.

1146.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 6
Exercițiile aplicative constituie a treia grup ă de mijloace de care dispune gimnastica de baz ă și
sunt denumite astfel, deoarece contribuie la formarea deprinderilor motrice de baz ă și cu caracter
aplicativ.
Deprinderile aplicativ-utilitare sunt: târâre, c ățărare, escaladare, ridicare și transport de persoane
și obiecte, iar deprinderile motrice de baz ă sunt: mers, alergare, aruncare-prindere, s ărituri. Variantele
de mers și alergare sunt utilizate în veriga a II-a din lec ția de educa ție fizică, în preg ătirea
organismului pentru efort. Aceste mijloace sunt integrate în ștafete și parcursuri aplicative.

Concepte și termeni de re ținut:
Exerciții aplicative, deprinderi motrice, parcurs aplicativ.

Întrebări de control și teme de rezolvat
1. Care sunt obiectivele exerci țiilor aplicative?
2. Prezenta ți caracteristicile exerci țiilor aplicative !
3. Prezenta ți sistematizarea exerci țiilor aplicative!
4. Prezenta ți cerințele metodice privind utilizarea exerci țiilor de târâre!
5. Prezenta ți sistematizarea c ățărărilor!
6. Prezenta ți cerin
țele metodice privind utilizarea c ățărărilor!
7. Ce este escaladarea?
8. Prezenta ți sistematizarea exerci țiilor de ridicare și transport !
9. Enumera ți 10 variante de mers și 10 de alergare !
10. Prezenta ți sistematizarea exerci țiilor de aruncare!
11. Prezenta ți sistematizarea s ăriturilor!
12. Prezenta ți 8 variante de s ărituri libere !
13. Parcursurile aplicative.

115

Teste de evaluare/autoevaluare

• Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă
considera ți că propoziția este fals ă)!

1. Exercițiile aplicative constituie a treia grup ă de mijloace de care dispune gimnastica de baz ă.
2. Exercițiile aplicative constituie a treia grup ă de mijloace de care dispune gimnastica de performan ță.

• Alegeți varianta corect ă!
3. Care sunt deprinderile motrice de baz ă?
a. mers, alergare, c ățărare, aruncare-prindere
b. alergare, escaladare, s ărituri, mers
c. mers, alergare, aruncare-prindere, s ărituri aplicative

Bibliografie
Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucure ști, 2010.
Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2006.
Tudusciuc I., Gimnastic ă de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Funda ției
România de Mâine, București, 2005.
Stroescu, A., Podlaha, R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.

116Unitatea de înv ățare nr. 7

GIMNASTICA APLICAT Ă

Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
7.3. Conținutul unit ății de învățare
7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate
7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7.1. Introducere

Gimnastica aplicat ă în alte domenii constituie a treia
ramură a gimnasticii. Mijloacele pe care le folosim în aceast ă ramură
a gimnasticii de baz ă sunt pozi țiile fundamentale și derivate ale
corpului, pozi țiile și mișcările segmentelor, exerci țiile de dezvoltare
fizică generală și exercițiile aplicative, ac țiunea lor fiind profilactic ă,
corectivă, de recuperare, de reeducare.

7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
> prezentarea locului și rolului gimnasticii aplicate în
prevenirea, între ținerea, ameliorarea sau refacerea capacit ății
generale a organismului;
> cunoașterea efectelor gimnasticii aplicate în sfera somatic ă,
fiziologic ă, fizică și psihică.

Competen țele unității de învățare:
> conștientizarea studentului în ce prive ște importan ța și efectele
gimnasticii aplicate;
> dezvoltarea unor abilit ăți practice de a utiliza mijloacele
acestei ramuri a gimnasticii.

Timpul alocat unit ății: 2 ore

117 7.3. Conținutul unit ății de învățare

7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate

Gimnastica aplicat ă are urm ătoarele obiective: prevenirea,
întreținerea, ameliorarea sau refacerea capacit ății generale a
întregului corp și a segmentelor sale, asigurând o dezvoltare fizic ă
armonioas ă, cu consecin țe benefice în îmbun ătățirea stării de sănătate
a omului.
Efectele gimnasticii aplicate se reg ăsesc în sfera somatic ă,
fiziologic ă, fizică și psihică, asigurând combaterea instal ării anumitor
boli cronice, în special ale aparat ului cardiovascular, respirator, a
unor boli metabolice sau psihice; restabilirea capacit ății funcționale a
organismului; tratarea sedentarismului, a b ătrâneții, respectiv a ceea
ce numim decondiționare a organismului (Sbenghe, T., 2005), a
motricității. De asemenea, se realizează creșterea capacităț ii de
muncă, creșterea performan țelor fizice ș i psihice ale individului sau a
„stării de bine” .

7.3.2. Sistem
atizarea gimnasticii aplicate

1. Gimnastica profilactic ă are ca scop prevenirea
îmbolnăvirilor și a stărilor de disconfort, de men ținere și stimulare a
stării de sănătate, asigurând cre șterea normal ă și dezvoltarea fizic ă
armonioas ă a corpului; ea cuprinde:

a) Gimnastica de între ținere:
– gimnastica de diminea ță;
– minutul de gimnastic ă;
– gimnastica vârstelor și sexelor;
– loisir-ul.
b) Gimnastica compensatorie:
– pentru activit ăți profesionale cu solicitare unilateral ă;
– pentru activit ăți sportive cu solicitare unilateral ă.

2. Gimnastica recuperatorie (medical ă) are ca obiectiv
ameliorarea capacit ății generale de mi șcare a corpului și a marilor
funcțiuni, reeducarea func țională, corectarea deficien țelor fizice,
refacerea volumului și proprietăț ii mușchilor, redarea mobilit ății
articulațiilor și restabilirea neuromotoare în cazul tulbur ărilor de
coordonare și echilibru; ameliorarea func ției segmentului sau
segmentelor afectate; ea cuprinde: – Gimnastica posttraumatic ă;
– Gimnastica postoperatorie; – Gimnastica persoanelor cu nevoi speciale.

118Toate se realizeaz ă prin programe speciale sub îndrumarea
kinetoterapeuț ilor.
Astfel, mijloacele gimnasticii de baz ă sunt aplicate sub
formă de programe speciale persoanelor cu diferite afec țiuni
(traumatice, operatorii, deficien țe fizice) ș i cu nevoi speciale.
Conținutul acestor programe este corelat cu gravitatea bolii sau a
deficienței fizice, scopul fiind de corectare, reeducare, recuperare, iar
aplicarea lor se face în centre specializate sub îndrumarea
specialiș tilor în kinetoterapie , programul fiind strict individualizat și
aplicat pe baza unei adrese (bilet) de trimitere a medicului specialist
în care sunt stipulate urm ătoarele:
• diagnosticul clinic complet pe baza c ăruia se va aplica
programul kinetic;
• bolile asociate care pot interfera programul kinetic;
• alte informa ții clinice sau paraclinice pe care medicul le
consideră necesare kinetoterapeutului în aplicarea
programului kinetic.

3. Gimnastica aplicat ă în alte ramuri sportive, prin
mijloacele sale, asigur ă o dezvoltare fizic ă armonioas ă și o pregătire
specială, necesară practicării ramurilor sportive; ea se realizeaz ă prin:
– programe de înc ălzire;
– programe de pregă tire fizică;
– gimnastica-sport complementar.
Mijloacele pe care le folosim în această ramură a gimnasticii
de bază sunt pozi țiile fundamentale ș i derivate ale corpului, pozi țiile
și m
ișcările segmentelor, exerci țiile de dezvoltare fizic ă generală și
exercițiile aplicative, ac țiunea lor fiind profilactic ă, corectivă , de
recuperare, de reeducare.
Exercițiile utilizate sunt statice (poziț ii) prin contrac ții
izometrice și dinamice (deplasarea segmentelor în spa țiu) prin
contracții izotonice; sunt utilizate separat sau sub form ă de programe
care se aplic ă (Sbenghe, T., 2005):
• omului s ănătos, pentru a-l feri de boli sau de apari ția
sindromului de decondi ționare (pierderea antrenamentului
sau a adaptă rii) fizică (profilaxie de gradul I);
• omului vârstnic la care decondi ționarea a ap ărut, pentru a-l
feri de agravarea și organicizarea ei (profilaxie de gradul I și
gradul II);
• omului bolnav (cu boli cronice), pentru a-l feri de apari ția
unor agrav ări sau de complica ții ale acestor boli (profilaxie
de gradul II).
Toate mijloacele pot fi aplicate atât în scop profilactic, cât și
în scop recuperator, sub form ă de programe.
Programele de gimnastic ă executate pe muzic ă sunt
cunoscute sub denumirea de gimnastic ă aerobică, iar exerciț iile sunt
exerciții aerobice.
În alcătuirea program
elor de exerci ții aerobice, trebuie
respectate urm ătoarele cerințe:
• alegerea exerci țiilor are la baz ă o serie de criterii: ce
mușchi vor fi înt ăriți, ce abilităț i fizice are individul, ce
disponibilit ăți administrativ organizatorice avem;
• ordinea în care se succed exerci țiile: se începe cu grupele
mari musculare sau exerci ții mai complexe cu membrele superioare
sau inferioare;

119• numărul de exerci ții;
• repausul între exerci ții este obligatoriu ș i variază în
funcție de exerci ții;
• intensitatea, durata (num ărul de minute de exerci ții într-o
ședință) și frecvența antrenamentului;
• variația programului.
Este foarte important s ă păstrăm un raport optim între
intensitatea si durata exerci țiilor, cu toate c ă nu exist ă durate
standard: cu cât este mai intens un exerci țiu, cu atât durata lui va fi
mai mică.
În general, programele de gimnastică aerobică se repetă de 3-
4 ori pe s ăptămână cu o durată de 40-60 minute, dar num ărul lor va
ține seama de vârsta, starea de să nătate, nivelul de fitness al
practicanților, de obiectivul urm ărit în antrenament, care poate fi
antrenament pentru forță musculară , de anduran ță, pentru
flexibilitate. Indiferent de tipul de antrenament, el trebuie s ă respecte
următoarea structur ă, formată din trei p ărți:
• partea (perioada) de înc ălzire ( warm-up ), 5-10 m
inute
(introductiv ă);
• partea (perioada) de exerci ții aerobice, 30-40 minute
(fundamental ă);
• partea (perioada) de ră cire (cool-down ), 5-10 minute
(încheiere sau de revenire a organismului din efort).
S-a dovedit c ă exercițiul aerobic este singurul care poate
combate limitarea rezervelor func ționale cauzate de vârst ă, boli sau
incapacitate. El diminueaz ă stresul psihologic, amelioreaz ă toleranța
pentru activit ățile zilnice, îmbun ătățește calitatea vie ții, reduce
morbiditatea prin boli grave. În cadrul lec țiilor de gimnastic ă
aerobică, trebuie s ă lucrăm diferen țiat și să ținem cont de vârsta,
sexul, starea de s ănătate, condi ția fizică și psihică a practican ților,
condițiile materiale.

Structura și conținutul general al unei lec ții
de gim
nastică aerobică de întreținere

Partea de înc ălzire
Durata : 5-10 minute (preg ătește organismul pentru efortul care
urmează să fie realizat în partea fundamental ă).
Obiective : – pregătirea musculaturii și articulațiilor pentru efort;
– realizarea unei st ări psihice favorabile efortului.
Efecte : – creșterea temperaturii musculare și mai ales centrale.
Mijloace : – mișcări dinamice realizate prin variante de pa și;
– miș cări de întindere și respirație;
– alergare u șoară.
Recomandă ri: – încălzirea s-a realizat dac ă au apărut primele aspecte
ale unei perspira ții crescute, iar ritmul cardiac a crescut cu maximum
de 20 bă tăi/min., fără să apară senzația de oboseal ă.

Partea fundamental ă de exerci ții aerobice
Durata : 30-40 m
inute
Obiective : – dezvoltarea sau men ținerea capacit ății de efort în
regim aerob;
– dezvoltarea tonusului muscular prin prelucrarea unor
lanțuri și grupe musculare;

120 – dezvoltarea mobilit ății articulare și a elasticit ății
musculare;
– îmbun ătățirea capacităț ii de coordonare și control;
– educarea atitudinii corporale corecte.
Efecte : – adaptarea cardiovascular ă și respiratorie la efort;
Mijloace : – exerci ții cu caracter dinamic executate pe loc sau cu
mică deplasare (pa și de aerobic sau de dans cu diferite mi șcări de
brațe);
– exerci ții de prelucrare selectivă a musculaturii
segmentelor corpului;
– exerci ții de prelucrare analitic ă executate la sol;
– exerci ții speciale pentru dezvoltarea mobilit ății
articulare și a elasticit ății musculare.
Recomand ări: – exerci țiile să se situeze în cadrul toleran ței la
efort; – exerci țiile să fie peste pragul care va aduce
schimbările de debit cardiac și VO2 maxim;
– exerci țiile să se situeze sub nivelul de efort care
duce la apari ția semnelor clinice nedorite;
– metodele de antrenament utilizate pot fi:
antrenamentul continuu, care se execut ă fără întrerupere,
trecându-se progresiv de la un exerciț iu la altul în tempouri
moderate și cu un num ăr mare de repet ări, și antrenamentul cu
intervale, în care se lucrează 3-5 minute și apoi se introduc pauze
active (exerciț ii de respira ție și de stretching).

Partea de încheiere
Durata : – 5-10 minute
Obiective: – revenirea indicilor cardio-respiratori la valorile de
repaus; – prevenirea apari ției unor sem
ne neplăcute;
– dezvoltarea capacit ății de autorelaxare.
Efecte: – realizarea unei st ări de bine atât fizice, cât și psihice.
Mijloace : – exerci ții libere executate cu amplitudine;
– variante de mers;
– relaxarea segmentelor prin mi șcări de balans;
– exerci ții de respira ție.
Recomandă ri: – efortul din partea fundamental ă nu trebuie oprit
brusc; – la încheierea lec ției, executan ții trebuie s ă aibă o stare
de bine, s ă nu fie epuiza ți și să revină cu plăcere la o nou ă lecție de
gimnastic ă aerobică de întreținere.

1217.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unit ății de învățare 7
Gimnastica aplicat ă în alte domenii constituie a treia ramur ă a gimnasticii. Efectele gimnasticii
aplicate se reg ăsesc în sfera somatic ă, fiziologic ă, fizică și psihică, asigurând combaterea instal ării
anumitor boli cronice, în special ale aparatului car diovascular, respirator, a unor boli metabolice sau
psihice; restabilirea capacit ății funcționale a organismului, tratarea sedentarismului, a b ătrâneții
respectiv a ceea ce numim decondiționarea organismului, a motricit ății. De asemenea, se realizeaz ă
creșterea capacit ății de munc ă, creșterea performan țelor fizice și psihice ale individului sau a „st ării de
bine”. Toate mijloacele pot fi aplicate atât în scop profilactic, cât și recuperator, sub form ă de
programe.
Concepte și termeni de re ținut:
Profilaxie, refacere, recuperare

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce reprezint ă gimnastica aplicat ă?
2. Sistematizarea gimnasticii aplicate.
3. Care sunt cerin țele alcătuirii programelor de exerci ții aerobice?
4. Care este structura lec ției de gimnastic ă aerobică
?
5. Prezenta ți mijloacele utilizate în partea fundamental ă a lecției de gimnastic ă aerobică de
întreținere!

Teste de evaluare/autoevaluare
• Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă
considera ți că propoziția este fals ă).

1. Gimnastica aplicat ă constituie a doua ramur ă a gimnasticii.
2. Gimnastica aplicat ă constituie a treia ramur ă a gimnasticii

122

• Alegeți varianta corect ă!
3. Câte părți are lecția de gimnastic ă aerobică?
a) 5 c) 4
b) 3 d) 2

Bibliografie
Macovei, S., Gimnastica aerobic ă de întreținere , Editura Afir, Bucure ști, 2003.
Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2006.
Sabău, E. , Fitness la copii , Editura Arvin, Bucure ști, 2002.
Sbenghe, T., Kinesiologie știința mișcării, Editura Medical ă, București, 2005.
Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1974.

123
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de înv ățare 1: 1) fals; 3) b; 4) b

Unitatea de înv ățare 2 : 1) fals; 3) b; 4) c
Unitatea de înv ățare 3 : 1) fals; 3) b; 4) D; 5) b
Unitatea de înv ățare 4: 2) fals; 3) b; 4) c

Unitatea de înv ățare 5: 2) fals; 3) c
Unitatea de înv ățare 6: 2) fals; 3) c
Unitatea de înv ățare 7: 1) fals; 3) b

124