Conf. Univ. Dr. Eugenia Florescu STUDENT, Beno (Ferencz) Zita SIBIU 2009 LUCRARE DE LICENȚĂ ______________________________ LISTA DE ABREVIERI alin. -… [623166]
UNIVERSITATEA “ LUCIAN BLAGA ” SIBIU
FACULTATEA DE DREPT “ SIMION BĂRNUȚIU ”
LUCRARE DE LICENȚĂ
FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR
COMERCIALE
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. Univ. Dr. Eugenia Florescu
STUDENT: [anonimizat]
2009
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
LISTA DE ABREVIERI
alin. – alineatul
art. – articolul
C. civ. – Codul civil
C. com – Codul comercial
cit. supra – citat supra
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
dec. – decizia
Ed. – Editura
loc. cit.- locul citat
nr. – numărul
op. cit. – opera citată
p. – pagina
s. civ. – secția civilă
sent. civ. – sentința civilă
urm. – următorul
vol. – volumul
2
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
C U P R I N S
Capitolul I. – Introducere…………………………………… ……….. 4
1. Scurtă privire istorică asupra dreptului comercial …………………… 4
2. Geneza și evoluția dreptului comercial ……….……………………. 4
3. Evoluția dreptului comercial în România ……………………………… 8
4. Definiția societății comerciale ………………………………………… 10
5. Natura juridică a societății comerciale ………………………………… 12
6. Clasificarea societăților comerciale ……………………… ……………13
7. Formele societății comerciale ……………….………………………… 15
8. Funcția economică a societății comerciale……………………………… 20
Capitolul II. – Funcționarea societății comerciale ……………………… 22
1. Considerații introductive… …………………………………………… 20
Capitolul III. – Adunarea generală …………………………………….. 25
1. Noțiuni generale…………………………………………………… 25
2. Felurile adunării generale ……………………………………..…….. 25
3. Convocarea adunării generale……………………………………… . 28
4. Ședința adunării generale………………………………………… .… 29
5. Hotărârile adunării generale……………………………………… .… 31
Capitolul IV. – Administrarea și conducerea societăților comerciale …33
1. Noțiuni generale………………………………………………………. 33
2. Statutul juridic al administratorilor…………………………………… 33
3. Unele reguli speciale privind pluralitatea administratorilor …………..40
4. Răspunderea administratorilor ………………………………………… 42
Capitolul V. – Controlul gestiuni i societatilor comerciale ………………50
1. Noțiuni generale ………………………………………………………. 50
2. Cenzorii societăț ii……………………………………………………… 51
3. Auditorii financiari……………………………………………………. 54
4. Controlul asociaților asupra gestiunii societății………………………. 56
Concluzii finale………………………………………………………….. 57
Bibliografie…………………………………………………… ………….59
3
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CAPITOLUL I.
INTRODUCERE
1. Scurtă privire istorică asupra dreptului comercial
O privire asupra genezei și evoluției de-a lungul vremii a dreptului comercial-
aceea ramură de drept care a fost definită ca un ansamblu de norme juridice de drept
privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârșirea actelor juridice,
faptelor și operațiunilor, considerate de lege fapte de comerț, precum și raporturilor
juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant-permite punerea
în lumină a trăsăturilor caracteristice ale acestei ramuri de drept, care de la
începuturile sale și până în zilele noastre, au fost subordonate satisfacerii nevoilor
producției, schimbului și circulației mărfurilor.
Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerțului și, implicit, a
dezvoltării societății omenești.1
2. Geneza și evoluția dreptului comercial
Perioada antică. Odată cu apariția ideii de proprietate, au apărut și primele
manifestări ale schimbului. Pentru satisfacerea trebuințelor existenței, oamenii au
început să schimbe între ei produsele agonisite din mediul înconjurător ori realizate
prin munca lor.
1 A se vedea: I.L. Georgescu, op.cit., vol 1 p. 11-72, P-Poruțiu, Tratat de drept comercial, vol.1 Editura Universității,
Cluj, p.5-56
4
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
O formă primitivă a schimbului, numită troc, asigura în această perioadă
satisfacerea trebuințelor economice, precum și liniștea și pacea triburilor pe durata
schimbului produselor.
Creșterea nevoilor oamenilor și amplificarea relațiilor dintre ei, au impus
anumite forme de organizare, prin care s-au asigurat condițiile pentru a se putea
întâlni un număr mai mare de indivizi, la anumite perioade de timp și în locuri
determinate. Astfel, au apărut târgurile, care au jucat un rol însemnat în nașterea și
înflorirea comerțului.
Istoricii atestă că egiptenii, fenicienii și grecii s-au ocupat intens cu comerțul
de-a lungul coastelor Mării Mediterane. Grecii au fost primii care au instituit anumite
reguli pentru activitatea comercianților.
La romani, multă vreme, comerțul nu a avut o importanță deosebită, deoarece ei
agoniseau bogăția din agricultură, și mai ales prin războaie și anexare de teritorii, și
nu din comerț. De aceea, pentru comerț erau considerate suficiente regulile dreptului
civil. În epoca de înflorire a Romei, au apărut unele instituții juridice, al căror ecou îl
găsim peste timp în anumite instituții ale dreptului comercial.
Astfel, unele acțiuni create de pretor, constituie bazele exercitării comerțului
prin reprezentanti.
Apoi, în cadrul legilor civile sunt cuprinse reguli speciale pentru comercianți,
îndeosebi în materie maritimă (împrumut, avarii, etc.).
Prin unele instituții se recunoaște juridic uzul comercial, precum și executarea
forțată, întemeiată pe unele principii care, mai târziu, au fost preluate de instituția
falimentului.
Perioada evului mediu . Prăbușirea Imperiului Roman a dus la fărâmițarea
puterii politice și la formarea statelor-cetăți italiene (Genova, Florența, Veneția,
Milano și Pisa). În locul dreptului uniform, aceste state-cetăți adoptă reguli proprii de
drept.
5
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Comercianții, pentru a-și apăra drepturile, se organizează în corporațiuni,
numite”univeritas”care, cu timpul, vor dobândi autonomie administrativă,
judecătorească și legislativă.
Corporația cuprindea pe comercianții și meseriașii din aceeași ramură de
activitate și era condusă de un consul, ales din rândurile lor, asistat de consilieri.
Urmând exemplul autorităților civile, consulul emitea norme interne, bazate pe
obiceiuri, care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporației. Cu
timpul, normele interne emise de consuli au fost adunate în culegeri, numite statute.
Cele mai cunoscute statute sunt: cele din Pisa ( 1305), Roma (1317), Verona (1318),
Bergamo și Bologna.
În formularea unor reguli proprii activității comerciale, un rol important l-au
avut târgurile medievale italiene, franceze, germane, spaniole, etc. A apărut un drept
al târgurilor, cu reguli aplicabile tuturor comercianților participanți, indiferent de
originea lor, precum și o procedură specială de soluționare a litigiilor dintre
comercianți.
Datorită legăturilor comerciale cu negustorii din Franța și cei din țările nordice,
în special prin participarea la târguri, regulile comerciale italiene pătrund și în aceste
țări, mai cu seamă în domeniul maritim. Decăderea comerțului italian duce însă la
diminuarea rolului dreptului statutar în reglementarea activității comerciale.
Perioada modernă. Dezvoltarea comerțului a impus înlocuirea dreptului
statutar și consuetudinar cu un drept scris.
Prima țară în care s-a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe
întreg teritoriul său, a fost Franța.1
Un prim act, care prefigura marile monumente legislative ale Franței, îl
constituie edictul lui Carol al IX-lea din anul 1563, prin care au fost create jurisdicțiile
consulare, aplicabile numai comercianților.
1 A se vedea R. Rodiere, R.Hoiun, Droit commercial, vol.1, Daloy, Paris, 1970 p.6-7
6
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Au urmat cele două ordonanțe ale lui Colbert emise de Ludovic al XIV. Prima
ordonanță, din anul 1673, privea comerțul terestru și cuprindea reguli aplicabile
tuturor celor care făceau comerț, indiferent de calitatea lor. Cea de-a doua ordonanță,
din 1681, privea comerțul pe mare și consacra reguli specifice acestui gen de comerț.
Un moment crucial în formarea dreptului comercial l-a constituit, în perioada
de glorie a lui Napoleon, adoptarea Codului comercial francez, din 1807. Prin această
reglementare se legitimează dreptul comercial. Anumite acte juridice, fapte și
operațiuni au ieșit de sub incidența Codului civil adoptat în anul 1804 și li s-a dat o
reglementare nouă, corespunzătoare cerințelor producției schimbului și circulației.
Prin adoptarea Codului comercial francez a luat naștere o nouă ramură a
dreptului privat, alături de ramura clasică: dreptul civil, dreptul comercial.
Influența ideilor revoluției franceze, ca și cuceririle napoleoniene, au dus la
preluarea Codului comercial francez de diferite țări, fiind adoptat ca lege comercială
proprie, în Italia, Olanda, Spania, Belgia, Egipt, etc.
În Italia, Codul comercial francez a fost adoptat în anul 1808. Dar, mai târziu,
după realizarea unității politice, în Italia au existat preocupări pentru elaborarea și
adoptarea unui cod comercial propriu. Prin valorificarea tradiției, dar și a tot ceea ce
era nou în doctrina și jurisprudența franceză, belgiană și germană, în anul 1882 s-a
reușit adoptarea Codului comercial italian. Acesta reprezentat modelul care a servit la
elaborarea Codului comercial român din anul 1887.
Se remarcă faptul că, în anul 1942, în Italia a fost adoptat un nou cod civil, care
cuprinde o reglementare unitară a dreptului privat. În consecință, dreptul comercial nu
se mai sprijină pe o reglementare distinctă de valoarea unui cod comercial.
În Germania, în anul 1897 au fost adoptate Codul civil și Codul comercial, care
au intrat în vigoare în 1900. Codul comercial german are la bază sistemul subiectiv de
determinare a domeniului de aplicare a dreptului comercial.
7
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
În Anglia și Statele Unite ale Amercicii, dreptul are un caracter cutumiar-
common law-, regulile sale se aplică atât comercianților cât și necomercianților.
Există însă în aceste țări, tendința de a adopta legi speciale, care reglementează
instituțiile fundamentale ale dreptului comercial. În S.U.A. a fost adoptată o
reglementare cu caracter federal, Codul comercial uniform.
3. Evoluția dreptului comercial în România
La începuturile sale, comerțul a fost guvernat de reguli cutumiare, fie de
sorginte locală (obiceiul pământului), fie de proveniență străină, ca urmare a
legăturilor cu negustorii de pe alte meleaguri.
Primele legiuiri scrise, sunt:”Pravila lui Vasile Lupu”și “Îndreptarea legii a lui
Matei Basarab”, acestea neavând în cuprinsul lor reguli speciale pentru comerț.
În Codul lui Andronache Donici, din anul 1814 găsim pentru prima oară unele
reguli referitoare la”daraverile comerciale”și “iconomicosul faliment”.
O reglementare la fel de sumară se găsește și în Codul Caragea din 1817, apărut
în Muntenia, și în Codul Calimach, din anul 1828, apărut în Moldova.
Regulamentele organice ale Moldovei și Munteniei, adoptate în anul 1831,
reprezintă reglementări cu caracter constitutional ale celor două principate. Ele
cuprind unele reguli referitoare la comerț și dispoziții în temeiul cărora se înființează
tribunalele de comerț.
Aceste reglementări prevedeau că pricinile comerciale se vor judeca ”după
Condica de Comerciu a Franței, care se va traduce în limba românească”.
În Muntenia, în anul 1840, se pune în aplicare o reglementare, care reprezintă
traducerea Codului comercial francez, cu unele adaptări.
După anul 1859, când s-a realizat unirea celor două principate, reglementarea
de sorginte franceză se nostrifică și se pune în aplicare sub denumirea de ”Condica de
comerciu a Principatelor Unite Române”.
8
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Codul comercial din 1887 . În anul 1887 a fost adoptat Codul comercial român,
care este și în zilele noastre în vigoare. La elaborarea acestui cod comercial, s-a
folosit ca model Codul comercial italian din 1882, fiind atunci cea mai recentă și
completă reglementare în materie.
Codul comercial se înscrie pe linia vechii tradiții franceze, având la bază
sistemul obiectiv. Normele sale sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din
faptele de comerț, indiferent de persoana care le săvârșește.
Normele Codului comercial sunt grupate în patru cărți, și anume:
•Cartea I, Despre comerț în general;
•Cartea a II-a, Despre comerțul maritim;
•Cartea a III-a, Despre faliment;
•Cartea a IV-a, Despre exercițiul acțiunilor comerciale și despre durata
lor.
După adoptarea sa, Codul comercial a constituit reglementarea de bază a
activității comerciale, contribuind la dezvoltarea industriei și comerțului.
După al doilea război mondial, în 1948 s-a trecut la economia planificată,
centralizată, și Codul comercial a încetat să se mai aplice în raporturile juridice dintre
agenții economici români, locul lui fiind luat de legislația economică, specifică
economiei planificate.
Trecerea la economia de piață, după revoluția din 1989, a dus la redescoperirea
Codului comercial, acesta devenind reglementarea generală a activității comerciale,
organizată pe principiile proprietății private și liberei inițiative.1
În perioada postrevoluționară, pornindu-se de la necesitatea perfecționării
reglementării care face obiectul Codului comercial, a fost adoptată o nouă
reglementare privind instituțiile de bază ale dreptului comercial (regimul societăților
comerciale și tratamentul aplicat comercianților în dificultate).
1 A se vedea O. Căpățână, Evoluția dreptului commercial, în Tribuna economică, Supliment, nr.28/1990, p.6
9
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
1.Definiția societății comerciale
Societatea comercială, ca și toate celelalte instituții ale dreptului, își datorează
apariția unor cauze economice și sociale .
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și
sociale au crescut, oamenii și-au dat seama că energiile individuale, nu mai erau
îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi. S-a născut ideea cooperării între mai
mulți întreprinzători, care să realizeze împreună activități economice de amploare.
Această idee și-a găsit expresia, în conceptul de societate comercială, care implică
asocierea a două sau mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în
vederea desfășurării unor activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.
Pentru a-și îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută
ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri:
•ca o instituție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit
de regulă pe baze asociative, cu scopul obținerii unui anumit profit de către cei care s-
au asociat, și în vederea realizării unei activități comerciale;
•ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul
scopului pentru care sa realizat acordul de voință.
Este de observat faptul că, nici Legea nr. 31/1990 și nici Codul comercial nu
cuprind o definiție a societății comerciale. Într-o asemenea situație trebuie să apelăm
la dispozițiile Codului civil, care reglementează contractul de societate, adică
societatea civilă. Aceste dispoziții legale, întregite cu unele elemente cuprinse în
Legea nr. 31/1990 permit definirea societății comerciale.
Art. 1491, din Codul civil dispune ”Societatea este un contract prin care două
sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărți
foloasele ce ar putea deriva . ”Sensul acestei dispoziții apare și mai clar dacă avem în
10
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
vedere și prevederile art. 1492 din Codul civil, conform căruia: ”Orice societate
trebuie să aibă un obiect licit și să fie contractată spre folosul comun al părților.
Fiecare membru al societății trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri,
sau industria sa.”
Din dispozițiile citate rezultă că societatea este un contract în temeiul căruia
două sau mai multe persoane (asociați) se înțeleg să pună în comun anumite bunuri
pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în vederea realizării și împărțirii
beneficiilor care vor rezulta.
Contractul de societate are următoarele elemente esențiale (defferentia
specifica), care îl deosebesc de alte contracte:
a.)fiecare asociat se obligă să pună în comun o valoare patrimonială;
b.)asociații se obligă să desfășoare împreună o activitate care constituie
obiectul societății;
c.)toți asociații participă la realizarea și împărțirea beneficiilor.
O societate comercială se constituie în temeiul unui contract de societate, care
este actul ei constitutiv. Prin contractul pe care îl încheie, asociații realizează o triplă
înțelegere: să pună în comun anumite bunuri, să realizeze împreună o activitate
economică și să împartă între ei profitul rezultat.
Apoi, în societatea comercială, activitatea economică pe care o desfășoară
asociații, constă în săvârșirea unor operațiuni considerate de lege ca fapte de comerț.
Deci, prin îndeplinirea condițiilor și formalităților prevăzute de lege, societatea
comercială dobândește personalitate juridică, care îi conferă calitatea de subiect de
drept de sine-stătător. Elementele menționate atestă faptul că societatea comercială
poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de
societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în
comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și
împărțirii beneficiilor rezultate.
11
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
5. Natura juridică a societății comerciale
Referitor la natura juridică a societății comerciale, în doctrină au fost exprimate
concepții diferite. După ce multă vreme a dominat concepția contractuală, au fost
susținute concepții noi, cum sunt teoria actului colectiv și teoria instituției.
Teoria contractuală. Pornindu-se de la concepția clasică a dreptului roman, s-a
considerat că societatea este un contract. La baza societății comerciale se află un
contract care stabilește raporturile dintre asociați. Această concepție a fost consacrată
și de art.1491 din Codul civil.
Concepția contractuală a fost multă vreme unanim acceptată, deoarece ea
constituia expresia teoriei autonomiei de voință. În numele libertății contractuale,
această concepție a permis recunoașterea unor largi posibilități de constituire a
societăților comerciale și de adaptare a lor la nevoile comerțului.1
Teoria actului colectiv. Unii autori au susținut că actul juridic care stă la baza
societății nu este un contract, ci un act complex sau colectiv, care nu este reglementat
de Codul civil.2 Un atare act nu este contract, deoarece un contract sinalagmatic
presupune o opoziție între voințele părților contractante, care urmăresc scopuri
diferite. Or, actul de constituire a societății exprimă voințele convergente ale
asociaților. Aceștia urmăresc același scop: realizarea beneficiilor și împărțirea
acestora.
Teoria instituției. În opinia unor autori, societatea se naște dintr-un act juridic
voluntar, dar este îndoielnic că acesta este un contract. De aceea, ei explică natura
juridică a societății prin teoria instituției. În această concepție, societatea este o
reunire de persoane organizate stabil pe baza unor interese comune. Ea implică o
1 A se vedea G. Ripert, R.Roblot, Traité élémentaire de driot commercial, vol.I Librairie generale de droit et de
jurisprudence, Paris, 1974, p-423.2 Această concepție a avut susținători mai ales în doctrina germană și italiană. A se vedea M. de Juglart, B. Ippolito,
op.cit., vol.II, p.145-146.
12
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
subordonare a drepturilor și intereselor asociaților față de scopul social care trebuie
realizat.1
Teoria instituției este destul de imprecisă. Ea a apărut din nevoia de a justifica
intervenția legiuitorului, în scopul de a supraveghea acțiunea societăților comerciale
în activitatea economică. Din cauza acestui caracter, teoria instituției nu a fost
adoptată de practica judiciară.
Societatea comercială, chiar dacă nu se reduce la a fi numai un contract,
deoarece este și o persoană juridică, are o origine contractuală, care își pune amprenta
asupra constituirii, organizării și funcționării ei.
6. Clasificarea societăților comerciale
O primă clasificare a societăților comerciale a fost realizată prin intermediul
Legii privind transformarea fostelor unități socialiste de stat în societăți comerciale și
regii autonome, nr. 15/1990. Având în vedere momentul în care a fost adoptată
această lege, ea a încercat să facă o delimitare a societăților comerciale, ținând seama
de titularul de capital. Astfel, conform Legii nr. 15/1990, societățile comerciale
puteau fi:
-societăți cu capital integral de stat;
-societăți cu capital mixt (de stat și privat);
-societăți cu capital integral privat.
În ceea ce privește situația societăților comerciale cu capital integral de stat,
acestea nu aveau calitatea de persoane juridice de drept public. Patrimoniul societății
aparținea societății, statul nefiind decât unic acționar, titular al capitalului societății.
După adoptarea Legii nr. 31/1990, s-a revenit la clasificarea societăților
comerciale după natura lor, în societăți de capitaluri și societăți de persoane, având în
1 A se vedea G. Ripert, R.Roblot, Traité élémentaire de driot commercial, vol.I Librairie generale de droit et de
jurisprudence, Paris, 1974, p-423.
13
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
vedere enumerarea formelor de societate, în cuprinsul legii. Alături de societățile de
persoane și cele de capital, ca societate de graniță, care împrumută atât trăsături
specifice societăților de persoane cât și cele de capital s-a constituit societatea cu
răspundere limitată, societate care, în special în actuala conjunctură social-economică
din România, reprezintă forma cel mai des uzitată.
În doctrina de specialitate, s –au propus și alte criterii de clasificare a
societăților comerciale, respectiv:
-în funcție de răspunderea asociaților:
•societăți în care asociații au răspundere limitată;
•societăți în care asociații au răspundere nelimitată.
-în funcție de structura capitalului social:
•societăți comerciale cu capital social împărțit în acțiuni;
•societăți comerciale cu capitalul social împărțit în părți de interese.
-În funcție de titlurile de valoare:
•societăți comerciale care emit titluri de valoare;
•societăți comerciale care nu pot emite astfel de titluri.
Societățile comerciale pot fi clasificate și având în vedere modul lor de
reglementare. Din acest punct de vedere, există:
-societăți comerciale reglementate de Legea generală, (Legea nr.31/1990,
republicată);
-societăți comerciale reglementate în legi speciale, cum ar fi:
•societățile bancare, reglementate de Legea nr.58/1998;
•societățile agricole, reglementate de Legea nr. 36/1991;
•societățile de asigurări, reglementate prin Legea nr. 32/2000.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2000, s-a modificat fundamental
însăși existența regiilor autonome. În aceste condiții, o parte din aceste regii s-a
14
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
desființat, o altă parte s-a transformat, și în sfârșit, cele considerate a funcționa în
domenii esențiale ce privesc interesele statului au continuat să existe în forma inițială.
Regiile autonome transformate s-au reorganizat sub forma unor societăți naționale sau
companii naționale, care sunt considerate a fi societăți comerciale, potrivit Legii nr.
15/1990.
7. Formele societății comerciale
Formele societății comerciale sunt reglementate de Legea nr.31/17.11.1990,
care prevede că în țara noastră societatea comercială îmbracă una din următoarele
forme juridice:
-societatea în nume colectiv;
-societatea în comandită simplă;
-societatea pe acțiuni;
-societatea în comandită pe acțiuni, și
-societatea cu răspundere limitată.
Acestea fiind individualizate atât prin modul diferit de constituire cât și prin
nivelul până la care este antrenată răspunderea asociaților sau acționarilor față de terți
pentru obligațiile societății.
Formele societății comerciale reglementate de Legea nr.31/1990 sunt, în
general, aceleași, ca și cele existente în alte țări. Acest lucru se explică prin faptul că
formele juridice ale societății comerciale nu sunt expresia imaginației unor specialiști,
ci mai degrabă rezultatul practicii îndelungate în activitatea comercială din țările cu
economie de piață.
a.)Societatea în nume colectiv este societatea ale cărei obligații sociale
sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a tuturor
asociaților.
15
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Această formă de societate este potrivită pentru realizarea unor afaceri mici, în
care asociații realizează activitatea și își asumă toată riscuril e.1 Datorită structurii sale
este considerată forma tipică a societăților de persoane.
Persoanele care se asociază în aceste condiții trebuie să se cunoască bine și să
aibă deplină încredere în parteneri. Legea nu restrânge numărul asociaților, dar
prevede că la constituire, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi asociați.
Societățile în nume colectiv sunt considerate în doctrină “societăți închise”,
datorită relației intuitu personae, constituindu-se de regulă în familie sau între
persoane ale căror relații se bazează pe încredere. Acest caracter este demonstrat și
prin faptul că un asociat nu poate fi înlocuit cu o altă persoană prin cesionarea tuturor
părților sociale de care dispune, decât dacă toți ceilalți asociați sunt de acord.
În societățile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, dar
acesta trebuie să existe chiar din momentul constituirii societății, pentru că altfel nu ar
putea dobândi personalitate juridică.
Se admite a se aporta orice fel de bunuri: numerar, în natură (bunuri corporale
sau incorporale), creanțe.
Capitalul social este divizat în părți sociale, numite în doctrină ”părți de
interes”, de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile și, în
principiu, sunt netransmisibile.
Răspunderea asociaților este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu
este suficient pentru plata datoriilor societății, creditorii pot urmări pe oricare dintre
asociați pentru acoperirea creanțelor. Asociatul care a plătit va avea acțiune în regres
(recurs) împotriva celorlalți coasociați debitori, fiecare urmând să răspundă în funcție
de modul cum au convenit să participe la beneficii și pierderi. În lipsa unei asemenea
1 A se vedea Y. Guyon op.cit. p.241-242.
16
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
prevederi contractuale, asociații vor răspunde proporțional cu cota de participare la
capitalul social.
Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru
datoriile societății, inclusiv cu bunurile proprii, așa încât, în momentul constituirii
societății, asociații trebuie să declare “averea proprie”, deci bunurile mobile și imobile
pe care le au în patrimoniul propriu.
Administratorii se aleg dintre asociați, de către adunarea generală. Uneori,
administratorii pot fi aleși și din rândul terților. Regulile de funcționare ale societății
sunt înscrise în contractul de asociere, nefiind obligatorie întocmirea unui statut sau
alegerea de cenzori.
Dizolvarea societăților de persoane se produce pentru cauze generale, comune
tuturor formelor de societăți comerciale, dar și pentru unele cauze specifice, respectiv
moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat, în condițiile
prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată.
b.)Societatea în comandită simplă, este societatea ale cărei obligații
sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a
asociaților comanditați; comanditarii răspund numai până la concurența aportului lor.
Explicând termenul comandită, amintim că el vine din limba franceză, în care
verbul”comanditer”înseamnă”a finanța”, iar persoana care avansează banii într-o
întreprindere comercială capătă denumirea de comanditar. Cei care gestionează banii
comanditarilor se numesc comanditați, purtători ai răspunderii solidare cu întreaga lor
avere față de creditori.
Asociații comanditari răspund numai în limita aportului la capitalul social, iar
asociații comanditați răspund în mod solidar și nelimitat, ca și asociații în societatea
în nume colectiv.1
1 În consecință, ca și asociații în nume colectiv comanditații nu au calitatea de comerciant.Dacă asociații comanditați nu
au calitatea de comerciant, cu atât mai mult, această calitate nu o au asociații comanditari.În dreptul francez,
17
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Societatea este legal constituită dacă în denumirea sa cuprinde numele a cel
puțin unuia dintre asociații comanditați.
Societatea în comandită simplă își încetează existența în cazul decesului,
dispariției, punerii sub interdicție a unui asociat, dacă în contract nu există o clauză de
continuare a societății cu moștenitorii.
La fel ca și în cazul societăților în nume colectiv, excluderea sau retragerea
asociaților comanditați este cauză de dizolvare a societății.
c.)Societatea în comandită pe acțiuni, este societatea al cărei capital
este împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu
răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați. Comanditarii sunt obligați
numai la plata acțiunilor lor.
Prin acțiune se înțelege un înscris care dovedește că o persoană numită acționar
a depus o sumă de bani la dispoziția societății, fiind îndreptățită să participe la
împărțirea beneficiilor și să primească un dividend. Societatea în comandită pe acțiuni
se poate organiza atunci când capitalul este de cel puțin 2500 lei, iar numărul
acționarilor de minim cinci. Când inițiatorii societății, denumiți membri fondatori nu
posedă întregul capital propus, se poate apela la subscripția publică. Formele concrete
de organizare și funcționare a acestui tip de societate – în afară de contract – trebuie
prevăzute într-un statut.
d.)La societatea pe acțiuni , ale cărei obligații sociale sunt garantate cu
patrimoniul social, acționarii sunt obligați numai la plata acțiunilor lor. Ca urmare,
acționarii acestui tip de societate, a căror număr nu poate fi mai mic de 5, vor vărsa la
societate contravaloarea acțiunilor la care s-au angajat prin subscriere. Pentru
organizarea unei societăți pe acțiuni este necesar un capital minim de 2500 lei,
subscris și vărsat de acționarii fondatori.
comanditații sunt considerați comercianți, pe când comanditarii necomercianți, a se vedea M.de Juglart , B. Ippolito
op.cit., vol II p.341.
18
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și totodată, cea mai evoluată
a societății comerciale.1
Prospectul de emisiune, conceput și semnat de fondatori în formă autentică,
vizat de judecătorul de la instanța sediului Registrului Comerțului, după publicare, stă
la baza subscrierilor de acțiuni.
Fondatorii sunt răspunzători, nelimitat și solidar în faza de organizare pentru
îndeplinirea corectă și legală a formalităților de constituire, cât și pentru obligațiile
asumate cu acest prilej.
e.)La societatea cu răspundere limitată , ale cărei obligații sociale sunt
garantate cu patrimoniul social, asociații sunt obligați numai la plata părților sociale.
În această formă de organizare, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri
negociabile. Numărul asociaților în societatea cu răspundere limitată nu poate fi mai
mare de 50, iar capitalul social nu poate fi mai mic de 200 lei.
Părțile sociale într-o societate cu răspundere limitată pot aparține și unei
singure persoane, denumită în lege asociat unic-deși denumirea de asociat acolo unde
este o singură persoană nu este cea mai potrivită.
Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială apărută
mai târziu în activitatea comercială. Prima oară a fost reglementată în anul 1892 în
Germania, fiind preluată în 1925 în Franța, iar în România și-a găsit consacrarea abia
prin Legea nr.31/1990.2
Documentul principal care stă la baza constituirii tuturor tipurilor de societăți
comerciale, cu excepția celor organizate de asociatul unic, este contractul de
societate, întocmit cu deplinul acord de voință a membrilor fondatori.
1 A se vedea Y. Guyon, op.cit., p.263 și urm.2 Asupra societății cu răspundere limitată în dreptul comparat, a se vedea I.L. Georgescu, Societățile cu răspundere
limitată, București, 1997.
19
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Cu excepția societăților în nume colectiv și în comandită simplă, celelalte tipuri
pot fi organizate numai dacă, pe lângă contract, există și statut, actul prin care se
reglementează structura și funcționarea unei societăți.
8. Funcția economică a societății comerciale
Societatea comercială, ca și toate celelalte instituții ale dreptului, își datorează
apariția unor cauze economice și sociale.
Pe masură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și
sociale au crescut, oamenii și–au dat tot mai mult seama că energiile individuale,
oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulatoare pentru satisfacerea acestor
nevoi. O actiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și financiare
ale întreprinzatorului, nu mai putea face față realizării unor activități economice de
amploare. În aceste condiții s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzători,
care să realizeze împreună astfel de actvități. Aceasta idee și-a găsit expresia, pe
planul dreptului, în conceputul de societate comercială, care implică asocierea a doua
sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse în vederea desfășurării
unei activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.
Pentru a-și deplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută
ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Așa cum s-a spus, societatea comercială a fost o descoperire a timpurilor
moderne, de aceeași valoare ca și descoperirea forței aburului și cea a electricității.
Folosindu-se această cucerire a minții omenești, la început au apărut colectivități
restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile și priceperea
lor, în vederea realizării unei afaceri. Mai târziu, prin perfecționarea tehnicii juridice
au apărut colectivități mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute
20
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
între ele, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toate
domeniile de activitate.
Asemenea grupări de persoane si capitaluri, îmbrăcate în haină juridică a
societății comerciale, au făcut posibile marile realizări ale veacului al XIX-lea, cum
sunt: Canalul de Suez, Canalul Panama, exploatarea minelor si zăcămintelor, rețelele
de căi ferate etc.
Societățile comerciale au contibuit la dezvoltarea mașinismului și
comunicațiilor, care au permis extinderea piețelor, cu toate consecințele benefice
asupra civilizației moderne.
Societățile comerciale au fost și sunt și în prezent cel mai adecvat instrument
juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru rezlizarea unor scopuri
sociale, ca și pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătroilor.
21
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CAPITOLUL II
FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚIILOR COMERCIALE
Considerații introductive.
Regurile care guvernează funcționarea societăților comerciale sunt prevăzute în
Titlul III al Legii nr. 31/1990. Acest titlu cuprinde dispoziții comune (Capitolul I) și
dispoziții specifice funcționarii fiecărei forme juridice de societate comercială
(Capitolele II-VI).
Dispozițiile comune ale funcționarii societățile comerciale privesc următoarele
aspecte: regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate; dreptul asociaților la
dividende; administratorii societății; obligații referitoare la actele societății
comerciale.
Întrucât problemele privind regimul juridic al aporturilor asociaților și cel al
profitului societății au fost examinate, urmează că în această secțiune să ne ocupăm
numai de organele societății.
Trebuie observat că Legea nr. 31/1990 reține în sfera dispozițiilor comune
privind funcționarea societăților comerciale numai pe cele referitoare la
administratorii societății. Or pe lângă administratori, societatea comercială are ca
organe ale sale și adunarea generală, precum și organele de control al gestiunii
societății (cenzorii societății). Un atare mod de reglementare se explică prin aceea că
statutul administratorilor este același, indiferent de forma juridică a societății pe când
organizarea și funcționarea adunării generale și a organului de control al gestiunii
prezinta anumite particularități legate de forma societății. Cu toate acestea având în
vedere conexiunile care există între organele societății, vom înfățișa regulile comune
privind toate organele societății: adunarea generală, administratorii și cenzorii
societății.
22
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
În privința actelor societății comerciale, Legea nr.31/1990 instituie anumite
obligații ale societății, în scopul protejării terților ( art. 74).
În orice act, scrisoare sau publicație emănând de la o societate trebuie să se
menționeze firma, forma juridică, sediul, numărul de înmatriculare în registrul
comerțului și codul fiscal.
În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, se va arăta capitalul
social, precum și capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanț contabil.
În cazul societății cu răspundere limitată se cere a se arăta numai capitalul
social, fără mențiuni privi nd vărsarea capitalului.
Cu ajutorul acestor mențiuni cuprinse in actele societății, terții iau cunoștință de
elementele de identificare a societății și a garanțiilor pe care societatea le oferă pentru
îndeplinirea obligațiilor asumate.
Organele societății. Societatea comercială, ca orice persoană juridică nu are o
existență organică și, deci, nici o voință naturală. Ca atare, voința societății se
manifestă prin organele sale.
Voința socială se formează în organul de deliberare, care este adunarea
generală a asociaților, respectiv a acționarilor. Adunarea generală este un organ
colectiv format din totalitatea asociațil or.
Voința socială este adusă la îndeplinire prin acte juridice ale organului executiv
(de gestiune), care este administratorul ori administratorii societății, sau, după caz,
directoratul și consiliul de supraveghere.
Controlul gestiunii administratorilor se realizează de către asociați sau, în
anumite cazuri, de un organ specializat – cenzorii societății sau auditorii financiari.
În cazul societății pe acțiuni, care este forma cea mai evoluată, există toate cele
trei organe: adunarea generală a acționarilor, administratorii și, în anumite cazuri,
consiliul de administrație, precum și cenzorii societății.
23
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
În cazul societății în nume colectiv, datorită numărului mic al asociaților, nu
există instituționalizată o adunare generală propriu-zisă. De asemenea, controlul
gestiunii administratorului se realizează de către asociați, nefiind necesari cenzori ai
societății.
În cazul societății cu răspundere limitată, organele societății sunt aceleași, ca și
în cazul societății pe acțiuni, dar cu unele particularități.
Trebuie arătat că pentru fiecare formă juridică de societate comercială, legea
stabilește care sunt organele societății și condițiile de organizare și funcționare,
precum și atribuțiile lor.
Întrucât formarea organelor societății și puterile lor sunt stabilite prin norme
imperative, asociații nu pot să deroge de la ele, cu excepția cazurilor prevăzute de
lege. Astfel, la constituirea societății, asociații nu vor putea să convină asupra altor
organe ale societății decât cele prvăzute de lege pentru forma juridică de societate
aleasă.
Tot astfel, deoarece organele societății au atribuții diferite și, în consecință,
puteri specifice, asociații nu vor putea să confere unui organ anumite atribuții, cu
încălcarea separației atribuțiilor consacrate de lege.
Pentru a asigura realizarea rolului pe care organele societății îl au în viața
societății, Legea nr. 31/1990 stabilește anumite interdicții. Legea prevede că
administratorii, respectiv membrii directoratului sau ai consiliului de supraveghere nu
pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă fără votul acestora,
nu s-ar fi obținut majoritatea cerută (art.125 alin. 5). De asemenea, administratorii,
respectiv membrii directoratului sau ai consiliului de supraveghere nu pot vota, în
baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea
gestiunii lor, sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție
(art. 126).
24
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CAPITOLUL II I
ADUNAREA GENERALĂ
1.Rolul adunării generale . Adunarea generală este organul de deliberare și
decizie al societății comercială. Ea este formată din totatlitatea asociațiilor societății,
exprimă voința socială, care decid în toate problemele esențiale. Adunarea generală
apare ca organul suprem de conducere a societății1.
Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală, ca atare, numai în cazul
societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni si societății cu răspunderea limitată.
În cazul societății în nume colectiv și societății în comăndită simplă, chiar dacă legea
nu instituționalizează un atare organ al asocietății, deciziile privind viața societății se
iau de către asociați pe baza regulilor care guverneză adunareaa generală, afară de
cazurile când aplicarea lor ar contraveni specificului acestor societăți comerciale.
2. Felurile adunării generale .
Precizări prealabile . Ca organ de deliberare, adunarea generală este chemată să
decidă, atât asupra unor probleme obișnuite pentru viața societății, cât și asupra unor
probleme deosebite, care vizează elemetele fundamentale ale existenței societății.
În urma modificărilor aduse Legii nr. 31/ 1990 a fost instituționalizată și
adunarea specială, la care participă anumite categorii de acționari.
Adunarea ordinară . Această adunare se întrunește cel pun o dată pe an, în cel
mai mult cinci luni de la încheierea exercițiului financiar. Ea se va ține la sediul
societății și în localul indicat în convocare.
Potrivit art.111. alin. (2) . “În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la
ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
1 A se vedea I.L. Georgescu, op.cit., vol II,p. 361 și urm.; O. Căpățână Societățile comerciale, op.cit.,p.309 și urm.; P.
Demetrescu, Adunarea generală a acționarilor, Editura Lumina, București, 1930.
25
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
a) să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de
consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, și să fixeze
dividendul;
b) să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai
consiliului de supraveghere, și cenzorii;
b1) în cazul societăților ale caror situații financiare sunt auditate, să numească
și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar, precum și să revoce
auditorul financiar;
c) să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului
de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă
nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
d) să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a
directoratului;”
Adunarea ordinară poate să discute și să decidă aspra oricărei probleme înscrise
în ordinea de zi. Potrivit legii, adunarea g enerală este obligată să discute, să aprobe
sau să modifice situația financiară anuală, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul
de administrație, respectiv directorat, cenzori sau, după caz, auditorul financiar, să
fixeze dividendul cuvenit asociaților (acționarilor); să aleagă pe administratori și
cenzori; să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor; să se stabilească bugetul de
venituri și cheltuieli și după caz, programul de activitate pe exercițiul următor etc.
(art. 111 din Legea nr. 31/ 1990). Dacă adunarea generală nu poate lucra din cauza
neîndeplinirii condițiilor menționate, atunci se va întruni la o a doua convocare.
În societatea cu răspundere limitată, asupra problemelor obișnuite, adunarea
decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale,
în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel (art. 192 din Legea nr. 31/
1990).
26
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
În cazul societății în nume colectiv și societății în comăndită simplă, hotărârile
se iau prin votul asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Deși legea consacră această soluție pentru anumite cazuri exprese, totuși considerăm
că ea se aplică pentru toate hotărârile, cu excepția celor care privesc modificarea
actului constituiv1.
Cum se poate observa, luarea deciziilor în adunarea generală are la bază
principiul majorității. De regulă, legea are în vedere majoritatea în capital, iar nu
majoritatea în număr. Excepțional, în cazul societății cu răspundere limitată, legea
cere o dublă majoritate, în numărul părților sociale (capital) și în numărul asociaților.
Prin majoritate sau majoritate absolută, legea înțelege jumătate plus unu.
Adunarea extraordinară . Această adunare se întrunește ori de câte ori este
nevoie a se lua o hotărâre în probleme care reclamă modificarea actelor constitutive
ale societății. Asemenea probleme sunt: prelungirea duratei societății; mărirea sau
reducerea capitalului social; schimbarea obiectului ori formei societății; mutarea
sediului: fuziunea cu alte societăți; dizolvarea anticipată a societății etc. ( art. 113 din
Legea nr. 31/ 1990)2.
Întrucât vizează probleme grave pentru viața societății, condițiile de cvorum și
majoritate pentru luarea hotărârilor sunt mai riguroase.
În societatea pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, pentru validitatea
deliberărilor adunării extraordinare, este necesară, la prima convocare, prezența
acționarilor care dețin cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la
convocările următore, prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din
numărul total de drepturi de vot.
1 Pentru punct de vedere parțial diferit, a se vedea O. Căpățână Societățile comerciale, op.cit.,p.3032 Adunarea generală extraordinară este formată, ca și adunarea ordinară, din toți asociații. Deosebirea esențială dintre ele
privește condițiile cerute pentru luarea hotărârilor care sunt mai exigente în cazul adunării extraordinare. În acest sens ,
a se vedea Maria Moraru, Dacă adunarea extraordinară poate să hotărască în probleme de competența adunării ordinare,
în „ Dreptul” nr. 2/1994, p. 78.
27
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Pentru cazul delegării majorării capitalului social, deciziilor consiliului de
administrație, respectiv directoratului le sunt aplicabile, in mod corespunzător,
dispozițiile art. 220 ¹ referitoare la capitalul autorizat.
Pentru cazul delegării atribuțiilor prevăzute în art. 113 lit. b) și c) din lege,
deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului le sunt aplicabile
dispozițiile prevăzute de lege pentru hotărârile adunării generale (art. 114 alin 3. din
Legea nr. 31/1990).
În societatea cu răspundere limitată, pentru hotărârile având ca obiect
modificările contractului de societate sau ale statutului este necesar votul tuturor
asociaților, afară de cazurile când lege saul actul constitutiv dispune altfel (art. 192
din Legea nr. 31/1990).
Adunarea specială. Această adunare privește societatea pe acțiuni sau în
comandită pe acțiuni și cuprinde anumite categorii de acționari.
Legea nr. 31/1990 are în vedere adunare aspecială a titularilor de acțiuni
preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot (art. 96) și adunarea specială a
deținătorilor de acțiuni dintr-o anumită categorie, în legătură cu care se hotărește
modificarea drepturilor șiobligațiilor privind acțiunile lor (art. 116).
3. Convocarea adunării generale
Inițiativa convocării . Adunarea generală se convocă cel puțin odată pe an sau
de câte ori este necesar, de către consiliul de administrație, respectiv directorat, în
cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, și de administratori, în cazul
societății cu răspundere limitată.
Adunarea generală este convocată și la cererea asociaților: în cazul societății
pe acțiuni sau comandită pe acțiuni va convoca acționarii reprezentând cel puțin 5%
28
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
din capitalul social; în cazul societății cu răspundere limitată va convoca asociații
reprezentând cel puțin o pătrime din capitalul social.
4. Ședința adunării generale
Condiții de participare. Calitatea de asociat conferă dreptul asociatului de a
participa la adunarea generală. Pentru exercita acest drept, asociatul trebuie să facă
dovada calității de asociat, în condițiile legii (art. 123 din Legea nr. 31/1990). Legea
permite și reprezentarea asociaților în adunare generală (art. 125 din Legea nr.
31/1990); în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.
Acționarii nu pot fi reprezentați însă membrii consiliului de administrație,
directorii respectiv membrii directoratului sau ai consiliului de supraveghere ori de
funcționarii societății. Încălcarea interdicției are efectele prevăzute de art. 125 alin. 5
din Legea nr. 31/1990.
În cazul acționarilor care nu au capacitatea legală, pot să dea procură altor
persoane împuternicite pentru respectiva adunare generală.
Desfășurarea ședinței . Ședința adunării generale se va ține în ziua, ora și locul
arătate în convocare și se dechide de către președintele consiliului de administrație
respectiv al directoratului sau de către acela care îi ține locul. Va alege dintre acționari
unu până la secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, care arată
capitalul pe care îl reprezintă fiecare, precum și procesul-verbal întocmit de secretarul
tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor și îndeplinirea tuturor formalităților
cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea adunării.
Dreptul de vot și exercitarea lui. Potrivit legii, orice acțiune plătită dă dreptul
la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. (art.
101 din Legea nr. 31/1990).
29
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Nu au drept de vot acționarii cre dețin acțiuni peferențiale cu dividende
prioritar fără drept de vot . (art. 95 din Legea nr. 31/1990).1
Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu au achitat
vărsămintele ajunse la scadență.2
În cazul societății cu răspundere limitată, dreptul al vot al asociaților se
bazează pe același principiu , ca și în cazul societății pe acțiuni sau comandită pe
acțiuni; fiecare parte socială dă dreptul la un vot (art. 193 din Legea nr. 31/1990).
Cu privire la societate a în nume colectiv și societatea comandită simplă, legea
nu reglementează dreptul de vot, în cazul acestora trebuie reglementat prin contractul
de societate.
Legea interzice administratorilor, membrilor directoratului și ai consiliului de
supraveghere să voteze, în baza acțiunilor pe care le posedă, descărcarea gestiunii lor
sau o problemă în care persoana sau administrația lor să fie în discuție.3 Ei pot vota
însă situația financiară anuală, dacă fiind posesorii a cel puțin jumătate din capitalul
social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor (art. 126 din Legea nr.
31/1990).
Adoptarea hotărârilor . Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație,
respectiv a membrilor consiliului de supraveghere și a cenzorilor/auditorilor interni ,
pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor
organelor de administrare, de conducere și de control ale societății. (art. 130 din
Legea nr. 31/1990).
Potrivit legii, nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi
care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 si 1171. Se
1 A se vedea Infra nr. 5372 A se vedea F. Gârbaci, Considerații privind suspendarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor, în
„Revista de drept comercial” nr. 10/2001, p. 122 și urm.3 Această interdicție atrage după sine imposibilitatea administratorului de a ataca în justiție hotărârea adunării generale
(C.S.J., Secția comercială, decizia nr. 2371/2000, în „Juridica” nr. 3/2001, p. 137)
30
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
exceptează cazul în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și nici unul
dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre. (art. 129 alin. 7 din
Legea nr. 31/1990).
Dacă societatea deține o pagină de Internet proprie, rezultatele se vor publica și
pe această pagină, în termen de cel mult 15 zile de la data adunării generale (art. 131
din Legea nr. 31/1990).
Procesul-verbal al ședinței . Procesul verbal va cuprinde mențiuni cu privire la
îndeplinirea formalitățior de convocare, data și locul adunării, acționarii prezenți,
numărul acțiunilor, precum și dezbaterile în rezumat și hotărârile luate .1 La procesul-
verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, lista de prezență și va înregistra în
registrul adunărilor generale.
5. Hotărârile adunării generale
Obligativitatea hotărârilor. Hotărârile luate de adunarea generală cu
respectarea legii și a actului constitutiv sunt obligatorii pentru toți asociați chiar și
pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra (art. 132 din
Legea nr. 31/1990).
Publicitatea hotărârilor . Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării
generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi
menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României. (art. 131 alin. 4
din Legea nr. 31/1990).
Anularea hotărârilor. Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea
legii ori a actelor constituive pot fi anulate pe calea judecătorească.
Dreptul de a ataca hotărârea adunării generale considerată nelegală aparține și
membrilor consiliului de administraț ie, respectiv ai consiliului de supraveghere.
1 În lipsa dovezii convocării adunării generale, cât și a precizărilor obligatorii referitoare la prezentă și modalitatea
votării, deliberările adunării generale sunt lipsite de validitate. (C.S.J., Secția comercială, decizia nr. 157/1996, în
„Revista de drept comercial” nr. 9/1996, p. 155)
31
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Aceștia au chiar obligația să ceară anularea hotărârii adunării generale privitoare la
revocarea lor din funcție. (art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990).
Acțiunea în anularea reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990 privește
atât clauzele de nulitate relativă, cât și cele de nulitate absolută.
Clauzele de nulitate relativă pot fi invocate de persoanele ocrotite în condițiile
art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pe când clauzele de nulitate absolută pot fi
invocate de orice persoană interesată.
Cererea de anulare a hotărârii adunării generale se pot face în termen de 15 zile
de la data publicării ei în Monitorul Oficial, care începe să curgă de la data publicării
hotărârii în Monitorul Oficial.
Competența de soluționare a cererii ap arține tribunalului în a cărui rază
teritorială societatea își are sediul. (art. 132 din Legea nr. 31/1990).
32
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CAPITOLUL IV
ADMINISTRAREA ȘI CONDUCEREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
1.Noțiuni generale
Precizări prealabile. Cu privire la administrarea și conducerea societăților
comerciale, Legea nr. 31/1990 cuprinde dispoziții privind fiecare formă de societate
comercială: în societatea în nume colectiv, gestiunea societății este asigurată de unul
sau mai mulți administratori (art. 75 din lege); în societatea comandită simplă,
administrarea se va încredința unuia sau mai multor asociați comanditați. (art. 88 din
lege); societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori,
numărul acestora fiind impar (art. 137 din lege); în societatea în comandită pe acțiuni
este administrată de unul sau mai mulți administratori, care nu pot fi decât asociați
comanditați (art. 188 din lege); în societate cu răspundere limitată administrarea
societății este realizată de unul sau mai mulți administratori (art. 188 din lege);
Societatea pe acțiuni , administrarea și conducerea societății se poate realiza, la
alegerea asociaților, prin consiliul de administrație și directorii societății (sistemul
unitar) sau prin directorat și consiliul de supraveghere (sistemul dualist).
2.Statutul juridic al administratorilor
Calitatea de administrator . În calitate de administrator este numită, în mod
obișnuit, o persoană fizică. Legea nr. 31/1990, în forma sa actuală numirea în calitate
de administrator a unei persoane juridice, dar numai în cazul societății pe acțiuni (art.
15313 alin.2). În cazul în care o persoană juridică este numită administrator, ea este
obligat să își desemneze un reprezentant personal, persoană fizică, prin care să își
îndeplinească funcția.
33
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Condițiile cerute pentru numirea administratorului.
Capacitatea administratorului – Întrucât administratorul încheie acte juridice
pentru realizarea scopul societății, persoana fizică desemnată ca administrator trebuie
să aibă capcitate de exercițiu deplină.
Onorabilitatea adminstratorului – Persoana desemnată ca administrator
trebuie să aibă o moralitate neștribită.
Cetățenia administratorului – În calitate de administrator al unei societăți
comerciale poate fi desemnat un cetățean roman. Dar, această calitate o poate dobândi
și o persoană de cetățenie străină, dacă legea ori actele constitutive nu stabilesc
anumite interdicții.
Calitatea de asociat a administratorului. În prezent, în orice formă de
societate comercială, administratorul poate fi asociat sau neasociat.
Cumul de funcții. Interdicția cumulului – art. 1371 alin. 3 din lege prevede că
pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un
contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații
societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Limitarea cumulului – o persoană fizică sau juridică poate exercita, concomitent, cel
mult 5 mandate de administrator. În privința societății cu răspundere limitată, legea
prevede că administratorii nu pot primi fără autorizarea adunării asociaților, mandatul
de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, sub
sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune (art. 197 alin. 2 din Legea nr.
31/1990)
Desemnarea administratorilor. Potrivit Legii nr. 31/1990 administratorii sunt
desemnați la constituirea societății sau, ulterior, de către adunarea generală.
Candidații pentru posturile de administrator sunt nominalizați de către membrii
actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari.
34
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Durata funcției de administrator. Realegerea administratorilor.
a) Durata funcției de administrator. Pentru societatea în nume colectiv, societatea în
comandită simplă și societatea cu răspundere limitată, legea prevede că asociații care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți
administratori dintre ei, fixându-le puterile și durata sarcini.
Pentru cazul societății pe acțiuni, legea prevede că durata mandatului
administratorilor este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăși 4 ani. În
privința membrii ai consiliului de administrație, durata mandatului nu poate depăși 2
ani.
Dispozițiile legale citate conduc la soluții diferite.
În societățile de persoane, asociații sunt liberi să stabilească durata mandatului
administratorilor, atât în cazul numirii prin actul constitutiv, cât și alegerii ulterioare
de către adunarea asociaților. Soluția este aceeași și în cazul societății cu răspundere
limitată.
În societățile de capitaluri, primii administratori numiți prin actul constitutiv
pot îndeplini această funcție pe durata stabilită de asociați, fără să poată depăși 2 ani.
În cazul în care prin actul constitutiv nu s-a stabilit durata mandatului, legea
prezumă că durata este de 4 ani. Această durată trebuie avută în vedere și în cazul
alegerii ulterioare a administratorilor, de către adunarea generală a acționarilor.
b) Realegerea administratorilor. La expirarea duratei mandatului,
administratorii pot fi realeși, dacă prin contractul de societate sau nu s-a prevăzut
altfel. (art.15312 din lege). Legea consacră această soluție pentru societățiile de
capitaluri, dar ea poate fi extinsă și la celelalte forme juridice ale societății
comerciale.
Publicarea numirii administratorilor . În scopul cunoașterii de către terți a
persoanelor care administrează și reprezintă societatea, legea instituie anumite
formalități de publicitate.
35
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Potrivit Legii nr.26/1990, cererea de înmatriculare a unei societăți comerciale
trebuie să arate administratorii societății și puterile acestora (art.14). Referitor la
puterile administratorilor, în cerere trebuie să se menționeze care dintre ei au
împuternicirea să reprezinte societatea.
După înmatricularea societății, administratorii împuterniciți cu reprezentarea
societății au obligația să depună, la registrul comerțului, semnăturile lor (art.45 din
Legea nr.31/1990). Potrivit art.19 din Legea nr.26/1990, această obligație revine
administratorilor și după caz, reprezentanților societății comerciale. Textul are în
vedere situația în care unicul administrator are și reprezentarea societății, cât și
situația în care, fiind desemnați mai mulți administratori, numai unii dintre ei au fost
împuterniciți să reprezinte societatea. Deci, nu toți administratorii societății sunt
obligați să depună semnăturile, ci numai cei care au fost împuterniciți să reprezinte
societatea. Sub acest aspect, art.45 din Legea nr.31/1990 este mai precis, deoarece se
referă numai la reprezentanții societății.
Depunerea semnăturilor la oficiul registrului comerțului trebuie să facă în
termen de 15 zile, care curge, după caz, de la data înmatriculării societății sau de la
data alegerii administratorilor de către adunarea asociaților.
Cât privește depunerea specimenului de semnătură, ea se realizează în una
dintre modalitățile prevăzute de lege; administratorul desemnat ca reprezentant al
societății va semna în registrul comerțului, în prezența judecătorului delegat sau a
conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnătura; în
absența reprezentatntului în cauză, semnătura în registru poate fi înlocuită prin
prezentarea acesteia, legalizată de notarul public (art.18 alin.2 din Legea nr.26/1990).
După îndeplinirea formalităților de publicitate privind persoanele care, în
calitate de organe ale societății sunt autorizate să o reprezinte, societatea nu poate
opune terților nicio neregularitate la numirea acestora. Se exceptează cazul în care
societatea face dovada că terții în cauză aveau cunoștință de această neregularitate.
36
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Totodată, societatea nu poate invoca față de terți numirea în funcția de
administrator sau încetarea acestei funcții, dacă ea nu a fost publicată, în conformitate
cu legea (art.45 din Legea nr.31/1990).
Potrivit legii, consiliul de administrație are obligația să solicite oficiului
registrului comerțului orice schimbare în persoana administratorilor și publicarea
acestor date în Monitorul Oficial (art.15319 din Legea nr.31/1990).
Remunerarea administratorilor . Activitatea administratorului este, în
principiu, o activitate remunerată.
În privința societății în nume colectiv, societății în comandită simplă și
societății cu răspundere limitată, legea prevede că asociații care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți administratori fixându-le și
eventuala lor remunerația.
Cu privire la societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni,
remunerația administratorilor este stabilită prin actul constituiv sau prin hotărârea
adunării generale a acționarilor.
Membrii consiliului de administrație însărcinați cu funcții specifice în cadrul
consiliului au dreptul la o remunerație suplimentară, care este stabilită de consiliul de
administrație, în limitele generale prevăzute în actul constitutiv ori fixate prin
hotărârea adunării generale a acționarilor.
Pentru a proteja interesele societății și ale asociaților, legea interzice creditarea
de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni cum
sunt: acordarea de împrumuturi; acordarea de avantaje financiare cu ocazia sau
ulterior încheierii de către societate cu acestea de operațiuni de livrare bunuri, prestări
servicii sau executarea de lucrări; garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a
oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitent ori ulterioară acordării
împrumutului; garantarea directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către
37
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;
dobândirea cu titlu oneros ori plata în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept
obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație
personală a acestora.
Obligațiile administratorului. Legea nr. 31/1990 stabilește obligațiile care
revin administratorului societății.
Principalele obligații ale administratorului sunt următoarele:
a)obligația de a îndeplini formalitățile necesare construirii societății
b)obligația de a depune semnăturile la registrul comerțului, în cazul când a
fost desemnat reprezentant al socității (art. 45.)
c)obligația de a prelua și păstra documentele privind constituirea societății
(art. 30 alin 2.)
d)obligația de a administra societatea, adică de a face toate operațiile cerute
pentru îndeplinirea obiectului societății ( art. 70.)
e)obligația de a urmări efectuarea de către asociați a vărsămintelor datorate
(art. 70)
f)obligația de a ține registrele cerute de lege și corecta lor ținere ( art. 73)
g)obligația de a întocmi situația financiară anuală, precum și de a asigura
respectarea legii la repartizarea profitului și plata dividendelor ( art. 73)
h) obligația de a lua parte la toate adunările societății, la consiliile de
administrație și organele de conducere similare acestora ( art. 70. alin .2)
i)Obligația de a aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale a asociaților
(art. 73)
j) Obligația de a deplini îndatoririle prevăzute de actul constitutiv, precum și
îndatoririle stabilite de lege ( art. 73).
Puterile administratorului . Potrivit Legii nr. 31/1990, administratorul
societății poate face toate operațiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului
38
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv (art. 70) În condițiile
prevăzute de lege, administratorul este îndreptățit să reprezinte societatea în
raporturile juridice ale societății (art. 7 și art. 8).
Administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să
dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din
valoarea activelor nete ale societății1, numai după obținerea aprobării adunării
generale extraordinare în condițiile art. 115 din lege.
Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită administrat orului.
Excepțional, în cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă și cu
răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator,
afară de stipulație contrară în actul constitutiv. (art. 75. și art. 197 alin. 3).
În aplicarea principiilor generale ale mandatului, legea prevede că
administratorul care are dreptul de a reprezenta societatea nu îl poate transmite altei
persoane decât dacă această facultate i s-a acordat în mod expres (art. 71 din Legea
nr. 31/1990). Administratorul care, fără drept, își substituie eventua o altă persoană
răspunde solidar cu acesta pentru eventualele pagube produse societății.
Încetarea funcției de administrator . Funcția de administrator al societății
încetează prin: revocare, renunțarea administratorului, moartea, incapacitatea
administratorului.
a) revocarea administratorului are loc în condiții deosebite. În cazul societăților
de persoane și societății cu răspundere limitată, revocarea administratorilor se face cu
votul asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social numai când
administratorii au fost aleși de adunarea asociaților. Aceasta înseamnă că dacă
administratorii au fost desemnați prin actul constitutiv, revocarea lor se face cu votul
unanimității asociaților. În schimb, în cazul societăților de capitaluri, revocarea
1 Valoarea activelor nete ale societății se va calcula prin raportare la situația financiară aprobată pentru anul financiar
precedent celui în care are loc operațiunea ori, după caz , la valoarea capitalului social subscris dacă o asemenea situație
financiară nu a fost încă prezentată și aprobată ( art. 150 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).
39
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
administratorilor se face de adunarea generală ordinară a acționarilor, în condițiile de
cvorum și majoritate prevăzute pentru luarea hotărârilor de către acest organ,
indiferent dacă administratorii au fost desemnați prin actul constitutiv sau de adunarea
generală a acționarilor.
În toate cazurile, întrucât calitatea de administrator are caracter intuitu
personae, revocarea administratorilor este o revocare ad nutum, adică revocarea poate
interveni oricând și independent de vreo culpă contractuală a administratorului.1
Legea nr. 31/1990 în forma sa actuală, prevede că administratorii pot fi revocați
oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor (art.1371 alin 4) și că
administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din
funcție (art. 132 alin 4).
b) Renunțarea administratorului. Prin renunțarea sau demisia administratorului,
funcția de administrator încetează. În toate cazurile de încetare a funcției
administratorului, trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate, ca și în cazul numirii
în funcție.
3.Unele reguli speciale privind pluritatea administratorilor
Precizări prealabile . În cazul societății pe acțiuni și societății pe acțiuni și
societății în comandită pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată de lege
în anumite structuri specifice, care realizează gestiunea societății în condițiile legii.
Modul de lucru al administratorilor care nu se află în organe colegiale de
administrare. Art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990 prevede că în actul constituiv
trebuie să se arate asociații care administrează și reprezintă societatea, puterile ce li
s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.
1 A se vedea Y. Guyon, op. cit., vol. I, p. 335. Soluția a fost consacrată și de juresprudență română. A se vedea Cas. III,
decizia nr.474/1939, în „Revista de drept comercial” 1993, p.719.
40
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Dacă prin actul constitutiv s-a stabilit ca administratorii să lucreze împreună,
legea prevede că decizia trebuie luată în unanimitate. În cazul unei divergențe într e
adminsitratori, vor decide asociații care reprezintă majoritatea capitalului social
(art.76). Pentru cazul unor acte urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o paguvă mare
societății, legea permite ca decizia să fie luată de un singur aministrator. Acest drept
se poate exercita numai în absența celorlalți administratori, care se găsesc în
imposibilitatea, chiar temporară, de a lua parte la administrație (art.76 alin. 2).
Dacă prin actul constitutiv s-a stabilit ca administratorii să lucreze separat,
fiecare administrator poate lua decizii în limitele puterilor conferite.
Pentru cazul în care în actul constitutiv nu s-a stabilit modul de exercitare a
mandatului de către administratori, legea cuprinde anumite dispoziții referitoare la
actele care depășesc limitele operațiilor obișnuite. Articolul 78 din lege prevede că
dacă un administrator ia inițiativa unei operații ce depășește limitele operațiilor
obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea, trebuie să înștiințeze în prealabil pe
ceilalți administratori de această operație. În cazul în care unul dintre adminsitratori
se opune efectuării operației, vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută
a capitalului social.
În scopul protejării intereselor terților, legea prevede că operația încheiată în
contra opoziției este valabilă față de terții cărora nu li se va fi comunicat această
opoziție.
Potrivit legii, în czul nerespectării obligației privind înștiințarea celorlalți
administratori despre operațiunea inițială, administratorul în cauză va suporta
pierderile ce ar rezulta pentru societate. Art 389 C. com. prevede că dacă mai mulți
mandatari sunt numiți prin același act, fără să se arate că ei trebuie să lucreze
împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.1
1 A se vedea O.Căpățînă, Societățile comerciale, p. 331-332.
41
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Organele colegiale de administrare a societății . În cazul societății pe acțiuni
sau în comandită pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată de lege într-
o structură colegială de administrare: consiliul de administrație.1
Potrivit legii, societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni este
administrată de unul sau mai mulți administratori. Când sunt mai mulți administratori,
ei constituie un consiliu de adminsitrație (art. 137 din Legea nr. 31/1990).
Consiliul de admin istrație poate delega conducerea societății unuia sau mai
multor directori, numind pe unul dintre ei director general (art 143. din Legea nr.
31/1990).2
4.Răspundera adminis tratorilor.
Precizări prealabile . Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și
răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și
de cele special prevăzute în această lege. Deci, răspunderea administratorilor este
diferită.
Administratorii răspund față de societate pentru nerespectarea obligațiilor
izvorâte din contractul de mandat. Această răspundere este o răspundere civilă
contractuală.
Administratorii răspund și pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în sarcina
lor de legea privind societățile comerciale. Întrucât nerespectarea unei obligații legale
poate fi o faptă ilicită civilă (delict civil) ori o infracțiune, răspunderea
administratorilor va fi, după caz, o răspundere civilă delictuală sau o răspundere
penală.3
Răspunderea civilă a administratorilor . Această răspundere este supusă
dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și principiilor generale ale răspunderii civile.4
1 A se vedea Infra, nr.587-592.2 A se vedea Infra, nr.587-592.3 A se vedea St.D. Cărpenaru, Administrarea societăților comerciale în reglementarea Legii nr. 31/1990, în „Revista de
drept comercial” nr.2/1993, p.40-44.4 În doctrină s-a susținut că răspunderea administratorilor este o răspundere de drept comercial, denumită ”răspundere
societară”. A se vedea M. Danil, Câteva probleme ale funcționării și administrării societăților comerciale, în „Revista de
drept comercial” nr.3/1993, p.89-91.
42
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
a) Cazurile de răspundere. Administratorii răspund față de societate pentru
nerespectarea obligațiilor care le-au revenit în baza mandatului încredințat. Este vorba
obligațiile cuprins în actul constitutiv ori stabilite de adunarea asociaților precum și
cele prevăzute în lege ( art.1442 din Legea nr. 31/1990). Aceste obligații privesc, fie
constituire societății, fie funcționarea acesteia.
În cazul pluralității de administratori, fără a distinge după forma juridică a
societății legea prevede răspunderea solidară a administratorilor pentru nerespectarea
unor obligații care privesc: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; existența
reală a dividendelor plătite; existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;
exactă îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatorilor pe
care legea și actul constitutiv le impun. ( art 73. din Legea nr. 31/1990).1
În afară de răspunderea obișnuită pentru faptele proprii, administratorii
răspund, în anumite cazuri, și pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane. Potrivit
art.1442 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, administratorii răspund față de societate pentru
prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personal încadrat, când
dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle
funcției lor. Deci, administratorii au și o răspundere indirectă; ei răspund față de
societate pentru prejudiciile cauzate de directori sau personalul salariat, în cazurile în
care faptele prejudicialbile au putut fi săvârșite datorită neîndeplinirii de către
administratori a obligației de supraveghere.
Dispozițiile citate se referă la societatea pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni,
dar soluția poate fi aplicată, parțial, și în cazul altor forme juridice de societate
comercială. Avem în vedere răspunderea pentru faptele salariaților.
Cât privește răspunderea indirectă a administratorilor, acesta este o răspundere
conjunctă și subsidiară.
1 Cazurile de răspundere solidară a administratorilor sunt numai cele prevăzute expres și limitativ de Legea nr. 31/1990
(C.S.J., Secția comercială, decizia nr. 2763/2000, în Juridica nr. 3/2001, p. 138).
43
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Răspunderea este conjunctă (divizibilă) și nu solidară, deoarece, potrivit
principiilor generale, solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie să rezulte din lege ori din
convenția părților. Or, legea nu prevede solidaritatea, așa cum o face în cazurile
stabilite de art. 73 din Legea nr. 31/1990. În consecință, răspunderea aparține
administratorului căruia îi revenea obligația de supraveghere a persoanei care a cauzat
prejudiciul.
Răspunderea administratorilor are un caracter subsidiar. Ea are un rol de
garanție și nu înlocuiește răspunderea persoanei care a săvârșit fapte cauzatoare de
prejudicii. În consecință, administratorii răspund numai dacă societatea nu a putut
recupera pejudiciul de la persoana vinovată.
În sfârșit, legea reglementează și un caz special de răspundere a
administratorilor. Articolul 1442 alin.4 din Legea nr. 31/1990 prevede că
administratorii societății sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați, dacă,
având cunoștință de neregularitățile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor
sau, după caz, auditorilor interni și auditorului financiar.
În concepția legii, dacă la intrarea sa în funcție, administratorul constă că
predecesorul (ori predecesorii) său imediat a săvârșit anumite fapte păgubitoare
pentru societate, el are obligația să aducă la cunoștința cele constatate persoanelor
însărcinate cu controlul gestiunii societății. În cazul când nu își deplinește această
obligație, el va răspunde solidar cu administratorul care l-a precedat pentru prejudiciul
cauzat de acesta societății .
Soluția este prevăzută de lege pentru societatea pe acțiuni sau în comandită pe
acțiuni. Considerăm însă că ea poate fi aplicată și în cazul celorlalte forme juridice ale
societății comerciale.
44
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
b) Condițiile răspunderii. Răspunderea administratorilor față de societate pentru
prejudiciul suferit de acesta se angajează în condițiile dreptului comun al răspunderii
civile.1
Deoareace răspunderea poate fi contractuală sau delictuală, înseamnă că pentru
a se angaja răspunderea administratorilor trebuie îndeplinite condițiile cerute de lege
pentru forma răspunderii în cauză. Se impun însă unele precizări privind temeiul
răspuderii și exonerarea de răspundere a administratorilor.
Indiferent de forma ei, răspunderea are ca temei culpa administratorului.
Conduita administratorului în îndeplinirea obligațiilor trebuie apreciată pe baza
dispozițiilor Codului civil. Potrivit art. 1080 C. civ., diligența ce trebuie să depună
administratorul în îndeplinirea obligațiilor impuse de mandatul său este aceea a unui
bun administrator. Cu alte cuvinte, administratorul trebuie să asigure o bună gestiune,
care să ducă la realizarea obiectului societății.
Potrivit legii, criteriul bunului proprietar se aplică cu mai mare sau mai mica
rigoare, în funcție de caracterul oneros sau gratuit al obligației. Cum mandatul
administratorului este un act retribuit, înseamnă că răspunderea administratorului va fi
mai sever apreciată. Deci, răspunderea administratorului va fi apreciată in abstracto;
administratorul va răspunde, indiferent de forma și gradul culpei sale. (art.1540 C.
civ.)
Cu privire la exonarea de răspundere a administratorului sunt aplicabile regulile
generale ale dreptului comun (art.1083 C. civ.). Legea nr. 31/1990 cuprinde însă
anumite dispoziții specifice pluralității administratorilor.
Potrivit art.1442 alin.5 din lege, în societățile care au mai mulți administratori,
răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la
administratorii care au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului de
1 A se vedea Ș. Beligrădeanu, op. cit., în „Dreptul” nr. 9-12/1990, p. 35-36.
45
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
administrație, împotrivirea lor și au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe cenzori
sau auditorii interni și auditorul financiar.
Deci, dacă la luarea unei decizii, în cadrul consiliului de administrație, un
administrator votează împotriva deciziei care prejudiciază societatea, el nu va
răspunde pentru repararea prejudiciului. Se cere, însă, ca administratorul în cauză să fi
făcut să se constate poziția sa de împotrivire la luarea deciziei în registrul de decizii al
consiliului de administrație și totodată, să fi încunoștințat despre acesta în scris pe
cenzorii societății sau, după caz, pe auditorii și auditorul financiar. Soluția exonerării
de răspundere a administratorului se explică, evident, prin neparticiparea
administratorului la luarea deciziei păgubitoare și, deci, absența culpei acestuia.
Principiul este deopotrivă aplicabil și în cazul în care administratorul a absentat
de la ședința consiliului de administrație care a luat decizia păgubitoare. Dar, simpla
absență nu este echivalentă cu lipsa culpei administratorului. Chiar dacă a lipsit la
ședința la care s-a luat decizia, administratorul putea și era obligat să ia la cunoștință
din registrul consiliului de administrație de acea deciziei. În măsura în care,
cunoscând decizia, nu este de acord cu acesta, el trebuie să-și manifeste opoziția, prin
aceleași formalități, adică să se consemneze în registrul de decizii împotrivirea și să
înștiințeze despre acesta în scris pe cenzorii societății, respectiv pe auditorii interni și
auditorul finaciar. Numai cu respectarea acestor condiții, administratorul este exonerat
de răspundere pentru prejudiciile cauzate societății prin decizia luată în absența sa.
c) Acțiunea în răspundere. Repararea prejudiciului cauzat societății prin actele
administratorului se realizează pe calea unei acțiuni în răspundere în condițiile art.
155. și 155 din Legea nr. 31/1990.1
De remarcat că legea reglementează acțiunea în răspundere cu referire la
societatea pe acțiuni. Dar problema unei acțiuni în răspundere împotriva
administratorului se poate pune și în celelalte forme de societate comercială. De
1 Cu privire la reglementarea anterioară, a se vedea F.Garbaci, Acțiunea în răspunderea îndreptată împotriva
administratorilor societății comerciale, în Pandectele Române nr. 5/2003, p.156 și urm
46
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
aceea, considerăm că dispozițiile respective au aplicație generală, indiferent de forma
societății comerciale.1
Trebuie arătat ca, potrivit legii, aprobarea situației financiare anuale de către
adunarea generală nu împiedică exercitarea acțiunii în răspundere în conformitate cu
art. 155. din lege (art. 186 din Legea nr. 31/1990).
În concepția Legii nr. 31/1990 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor este
o acțiune socială; ea aparține societății, iar nu asociaților.
Explicația constă în aceea că, prin actele administratorilor este prejudiciat
patrimoniul societății.
Art. 155 din lege prevede că acțiunea în răspundere contra administratorilor
pentru daune cauzate societății de către aceștia prin încălcarea îndatoriilor față de
societate aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzuta la art.
112 din lege.
Prin urmare, un administrator poate fi chemat în judecată pentru recuperarea
prejudiciului cauzat societății în temeiul unei hotărâri a adunării generale, în condițiile
de cvorum și majoritate cerute pentru adunarea generală ordinară.
În aceleași condiții, adunarea generală va desemna și persoana însărcinată să
exercite acțiunea în justiție.
Adunarea generală poate lua hotărârea privind angajarea răspunderii
administratorului și în ședința în care decide cu privire la situația financiară anuală,
chiar dacă problema răspunderii administratorului nu figurează pe ordinea de zi.
De la data hotărârii adunării generale privind chemarea in judecată a
administratorului, mandatul administratorului în cauza încetează de drept și adunarea
generala va proceda la înlocuirea lui.
În mod excepțional, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor poate fi
introdusă și de acționarii societății.
1 Art. 155. din Legea nr. 31/1990 se referă nu numai la răspunderea administratorilor, ci și la răspunderea fondatorilor, a
directorilor, a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau a auditorilor financiari .
47
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Potrivit legii, dacă adunarea generală a acționarilor nu ia hotărârea privind
angajarea răspunderii administratorului care a prejudiciat societatea și nici nu dă curs
propunerii unuia sau mai multor acționari de a iniția acțiunea în răspundere, acționarii
reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social au dreptul să
introducă o acțiune în despăgubiri împotriva administratorului în cauză.
Pentru exercitarea dreptului la acțiune, legea cere ca acționarii să fii avut deja
calitatea de acționar la data la care a fost dezbătută în cadrul adunării generale
problema introducerii acțiunii în răspundere împotriva administratorului.
Acțiunea în răspundere a acționarilor este o acțiune intentată în nume propriu,
dar în contul societății. Acesta înseamnă că suma de bani la care va fi obligat
administratorul cu titlul de despăgubiri va intra în patrimoniul societății.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii instanției de admitere a acțiunii
acționarilor, adunarea generală a acționarilor va putea decide încetarea mandatului
administratorului în cauză și înlocuirea acestuia.
Întrucât acțiunea este făcută în nume propriu, acționarii în cauză suportă
cheltuielile de judecată. În cazul admiterii acțiunii, ei au dreptul la rambursarea de
către societate a sumelor de bani avansate cu titlu de cheltuieli de judecată.
Trebuie arătat că, potrivit art. 73 alin 2. din Legea nr. 31/1990, acțiunea în
răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor
exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
În prezent acest drept al creditorilor societății numai exista. Prin Legea nr.
85/2006, care a înlocuit Legea nr. 64/1995, se prevede că răspunderea
administratorilor pentru cauzarea stării de insolvență a debitorului se angajează la
cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și, cu autorizarea judecătorului-
sindic, la cererea comitetului creditorilor (art. 138 din lege).
Răspunderea penală a administatorilor.
48
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Potrivit Legii nr. 31/1990, unele fapte săvârșite de administratorii societății sunt
incriminate și pedepsite ca infracțiuni. În Titlul VIII al legii (art. 271-275) sunt
prevăzute infracțiunile, precum și sancțiunile corespunzătoare. Cu toate că art. 155
din Legea nr.31/1990 se referă în mod general la „ acțiunea în răspundere” totuși
acțiunea penală nu poate aparține adunării generale, ci ea se exercită de către procuror
(art. 264 C. Proc. Pen.). Concluzia se bazează pe faptul că reglementând infracțiunile
săvârșite de administratori, Legea nr.31/1990 nu prevede că punerea în mișcare a
acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a părții vătămate. Pe de altă
parte, nici Codul penal nu prevede pentru infracțiunea de gestiune fraudoloasă
condiția plângerii prealabile.
Constituirea ca parte civilă în procesul penal contra administratorilor se
realizează în condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii în răspundere
civilă (art.155 din Legea nr. 31/1990). Soluția se explică prin aceea că în acest caz se
exercit o acțiune civilă în cadrul procesului penal.
49
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CAPITOLUL V
CONTROLUL GESTIUNII SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
1.Precizări prealabile.
Bună funcționare a unei societăți comerciale impune necesitatea asigurării unui
control asupra actelor și operațiunilor realizate de organele de administrare și
conducere a societății.
Controlul asupra gestiunii societății se realizează în mod diferit.
În societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată,
datorită complexității activității lor, controlul gestiunii se realizează de organe
specializate, care sunt cenzorii societății și auditorul financiar.
În societățile în nume colectiv și în comandită simplă controlul gestiunii se
realizează de către asociați.
Principiile exercitării controlului gestiunii societății comerciale. În privința
organelor de control al gestiunii, art. 160 din Legea nr.31/1990 face anumite distincții.
Situațiile financiare anuale ale societăților comerciale supuse obligației legale
de auditare vor fi auditate de către auditori financiari, persoane fizice sau persoane
juridice, in condițiile legii (art. 160 alin.1 din lege).
Societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt
supuse obligatoriu auditului financiar.
Societățile comerciale ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse,
potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală a asociațiilor va hotărî
contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz (art. 160 alin.3 din
lege)
Societățile comerciale ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse
auditului financiar, potrivit legii sau hotărârii adunării asociaților, vor organiza auditul
50
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România (art.
160 alin.2 din lege).
Societățile pe acțiuni căror situații financiare anuale sunt supuse auditului
financiar, potrivit legii sau opțiunii, în acest sens, a acționarilor pot să nu numească
cenzori. Hotărârea se ia de adunarea generală a acționarilor din România (art. 160
alin.1² din lege).
1.Cenzorii societății
Precizări prealabile . Controlul gestiunii societății prin intermediul cenzorilor
este reglementat de lege pentru societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu
răspundere limitată.
Societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni va avea trei cenzori și un
supleant, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate
cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 159 din Legea nr.31/1990)
Societățile cu răspundere limitată ale căror situații financiare anuale nu sunt
supuse obligației legale de auditare poate avea unul sau mai mulți cenzori. Dacă
numărul asociaților societății trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie (art.
199 din Legea nr. 31/1990).
Legea nr. 31/1990 reglementează statutul cenzorilor societăți pe acțiuni (art.
159-166), dar dispozițiile legii prevăzute pentru cenzorii societății pe acțiuni se aplică
și cenzorilor din societate cu răspundere limitată (art. 199 alin. 4)
Desemnarea cenzorilor . Cenzorii sunt desemnați în condițiile legii. În
societatea pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, cenzorii sunt stabiliți prin actele
constitutive, care trebuie să prevadă datele de identificare ale cenzorilor (art.8 din
Legea nr. 31/1990)1. Ulterior, cenzorii sunt aleși de către adunarea generală ordinară
(art.159 din Legea nr. 31/1990).
1 În cazul constituirii societății prin subscripție publică, cenzorii se numesc de adunarea constitutivă ( art. 28 din Legea
nr. 31/1990).
51
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
La societățile pe acțiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzorii trebuie
să fie în mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor.
În societate cu răspundere limitată cenzorii sunt numiți prin actul constitutiv ori
se aleg de adunarea asociaților (art.199 din Legea nr. 31/1990).
În toate cazurile, durată mandatului cenzorilor este de trei ani, putând fi realeși.
Legea cere ca cenzorii să își exercite personal mandatul.
Cenzorii pot fi asociați, cu excepția cenzorului expert contabil, care poate fi un
terț ce exercită profesia individual ori în forme asociative reglementate de lege.
Cu privire la numirea cenzorilor și la schimbarea persoanei acestora trebuie
efectuate inregistrările în registrul comerțului (art. 160¹ din Legea nr. 31/1990).
Activitatea cenzorilor este remunerată. Cenzorii sunt remunerați cu o
îndemnizație fixă, determinată prin actul constitutiv sau de adunarea generală care i-a
numit.
Nu vor putea fi cenzori, iar dacă au fost numiți decad din mandatul lor,
persoanele prevăzute de art. 161 alin. 2 din Legea nr.31/1990.
Revocarea cenzorilor se va putea face de adunarea generală (art. 111 si art. 194
din lege).
Moartea, împiedicarea fizică sa legală, încetarea sau renunțarea la mandat a
unui cenzor are drept consecința înlocuirea cenzorului în cauza de către supleant.
Dacă însă numărul cenzorilor nu se poate completă în acest mod ori nu mai rămâne în
funcție nici un cenzor, administratorii vor convoca de urgentă adunarea generală, în
vederea desemnării unui nou cenzor (art.162 din Legea nr. 31/1990).
Drepturile și obligațiile cenzorilor. Cenzorii își pot îndeplini mandatul lor
privind controlul gestiunii societății grație drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege.
a) Drepturile cenzorilor. Aceste drepturi sunt menite să asigure informarea
cenzorilor privind activitatea societății.
52
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Cenzorii au dreptul să participe la adunările administratorilor, fără să aibă
drept de vot. De asemenea, cenzorii au dreptul să obțină în fiecare lună de la
administratori o situație despre mersul operațiunilor comerciale.
În scopul protejării intereselor societății, legea interzice cenzorilor să
comunice asociaților în particular sau terților datele referitoare la operațiile societății
de care au luat cunoștință cu ocazia exercitării mandatului lor. (art.164 din Legea nr.
31/1990).
b) Obligațiile cenzorilor. Mandatul de cenzor implică anumite obligații.
Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațile
financiare sunt legal întocmite și în corcondanță cu registrele. Ei trebuie să verifice
dacă registrele sunt regulat ținute și dacă evaluarea patrimoniului societății s-a făcut
potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea situațiilor financiare.
Referitor la constatările făcute în urma verificărilor, precum și asupra
eventualelor propuneri privind situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii
vor prezenta un raport amănunțit adunării generale. Prezentarea raportului cenzorilor
constituie o condiție fără de care adunarea generală nu va putea aproba situațiile
financiare anuale.
În sfărșit cenzorii sunt obligați să aducă la cunoștință administratorilor sau,
după caz, a adunării generale, neregularitățile din activitatea societății și încălcarea
statutare și a dispozițiilor legale.
Orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că
trebuie cenzurate, iar cenzorii trebuie să procedeze, potrivit art. 164¹ din lege.
Modul de lucru al cenzorilor . Cu privire la modul de lucru al cenzorilor, legea
face o distincție.
Cenzorii vor întocmi împreună raportul privind situațiile financiare anuale
destinate adunării generale. Tot împreună vor delibera și asupra propunerilor asupra
53
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
repartizării profitului. În cazul existenței unor neînțelegeri între cenzori, fiecare dintre
ei întocmește un raport pe care îl va prezenta adunării generale.
Pentru celelalte obligații impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Potrivit legii, cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum
și constatările făcute în timpul exercitării mandatului lor (art.165 din Legea nr.
31/1990).
Răspunderea cenzorilor . Obligațiile și răspunderea cenzorilor sunt guvernate
de regulile mandatului și de dispozițiile legii societăților comerciale (art.166 din
Legea nr. 31/1990).
Ca și răspunderea administratorilor, răspunderea cenzorilor poate fi civilă și
penală.1 Cenzorii răspund solidar pentru nerespecatrea obligațiilor prevăzute de art. 73
din Legea nr.31/1990.
Acțiunea în răspunderea civilă contra cenzorilor se exercită în condițiile art.
155 si 155¹ din Legea 31/1990.
Cât privește răspunderea penală a cenzorilor, acesta este reglementat de art. 276
și art. 277 din Legea nr.31/1990.
2.Auditorii financiari.
Auditul și auditorul financiar . Activitatea de audit financiar și statutul
auditorului financiar sunt reglementate de O.U.G. nr. 75/1990 privind activitatea de
audit financiar.
Auditul financiar reprezintă o activitate de verificare a situațiilor financiare ale
societăților comerciale de către auditori financiari, în conformitate cu standardele de
audit internaționale.
Auditorul financiar este persoana fizică sau juridică care dobândește aceasta
calitate prin atribuire de către Camera Auditorilor Financiari în România, în condițiile
ordonanței.
1 A se vedea V. Patulea, Conținutul noțiunii de “răspundere juridical” a cenzorilor, în “Dreptul” nr. 4/1996, p. 63.
54
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Auditorul își exercită activitatea în mod independent; el nu poate avea raporturi
de muncă sau civile cu societatea comercială auditată și nici un fel de alte interese
materiale directe sau indirecte in raport cu societatea, cu excepția onorariului cuvenit
pentru munca prestată în calitate de auditor.
Desemnarea auditorului financiar . Auditorul financiar este desemnat în mod
diferit.
Primul auditor financiar este desemnat prin actul constitutiv sau, în cazul
constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, de către adunare constitutivă
(art. 7, art.8 si 28 din Legea nr. 31/1990).
După constituirea societății, adunarea generală ordinară numește și revocă pe
auditorul financiar și fixează durata minimă a contractului de audit financiar (art.111
alin. 2 lit. b¹ din Legea nr. 31/1990).
Numirea unui auditor financiar impune și numirea unor auditori interni, potrivit
normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.
Cu privire la persoana auditorului financiar și a auditorilor interni, ca și orice
schimbare a acestora, trebuie îndeplinite formalitățile de înregistrare în registrul
comerțului (art.160¹ din Legea nr. 31/1990).
Drepturile și obligațiile auditorului financiar . Auditorul financiar și auditorii
interni au anumite drepturi și obligații.
Pentru a fi discutat și aprobată de adunarea generală, situația financiară trebuie
însoțită de raportul auditorului financiar.
Auditorii interni sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice
dacă situațiile financiare anuale sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele
(art.163 din Legea nr. 31/1990).
Auditorii interni trebuie să aducă la cunoștință membrilor consiliului de
administrație sau, după caz adunării generale, neregulile pe care le constată în
administrarea societății.
55
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Potrivit legii, orice acționar are dreptul să reclame auditorilor interni faptele
despre care crede că trebuie verificate, cu obligația auditorilor interni de a le verifica
și comunica constatările lor, în condițiile stabilite de art. 164¹ alin. 3 din Legea
31/1990.
Răspunderea auditorului financiar . Auditorul financiar răspunde pentru
prejudiciile cauzate societății. Răspunderea auditorului financiar se angajează în
aceleași condiții cu răspunderea membrilor consiliului de administrație, respectiv ai
directoratului și cenzorilor societății (art. 155 din Legea nr. 31/1990).
3.Controlul asociațiilor asupra gestiunii societății
Caracterizare generală. În cazurile în care legea nu reglementează controlul
specializat asupra gestiunii societății ori acesta nu este obligatoriu, controlul gestiunii
societății se realizează de către asociați. Asemenea cazuri le reprezintă societatea în
nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu raspundere limitată.
Cu privire la societatea cu răspundere limitată art. 199 alin. 5 din Legea nr.
31/1990 prevede că, în lipsa de cenzori sau, după caz de auditori financiari, fiecare
dintre asociați, care nu este administrator al societății, va exercita dreptul de control
pe care asociații îl au în societățile în nume colectiv.
Controlul asociaț ilor asupra gestiunii se realizează prin exercitarea drepturilor
pe care legea le conferă asociaților.
56
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
CONCLUZII FINALE
Crearea unei economii românești puternice si viabile au impus cu necesitate
realizarea unui cadru juridic adecvat , care să reglementeze statutul noilor agenți
economici și raporturile juridice la care aceștia participă.
Era deci absolut necesară elaborarea unui cadru juridic de reglementare a
activității comerciale.
Acest fapt s-a realizat prin apariția Legii nr.31/1990 privind organizarea și
funcționarea societăților comerciale.
Apariția Legii nr.31/1990 a fost posibilă ca urmare reconsiderării și
reactualizării dreptului comercial pe fondul transformărilor social-economice din
România după decembrie 1989.
Complexitatea legii a cresut căpătând aspectul unui adevărat cod al societăților
comerciale.
Societatea comercială este o persoană juridică – subiect de drepturi și obligații
și participă în relațiile comerciale în nume proprii, dar toate actele, faptele licite și
ilicite prin care societatea se manifestă ca subiect de drept sunt realizate de către
organele de conducere, de administrare.
Funcționarea în condiții corespunzătoare a unei societăți comerciale de orice fel
și sub orice formă dintre cele permise de lege implică o mare responsabilitate și o
bună cunoaștere a legilor de către fondator, organele de conducere și de administrare a
societăților comerciale.
57
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
Se poate afirma că Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată
asigură în prezent cadrul legal pentru funcționarea societăților comerciale din
România, cu posibilități de perfecționare continuă în funcție de evoluția reformei și a
dezvoltării economico-sociale a României.
Desfășurarea unei activități comerciale prezintă aspecte largi, și pentru o bună
evoluție a ei trebuie avute în vedere și celelalte norme care au un caracter comercial,
deoarece în desfășurarea activității sale un comerciant intră în interacțiune cu
legislația civilă, penală, legislații care, la rândul lor sunt modificate, actualizate, fapt
care duce la un adevărat complex de norme ce trebuie asimilate, sistematizate,
aplicate corect.
Legislația comercială română este departe de a fi perfectă, dar având în vedere
noile raporturi și valori spre care tinde țara noastră, sperăm ca aceasta să fie revizuită
în sensul îmbunătățirii și modernizării ei.
58
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
BIBLIOGRAFIE
1.ANGHENI, Smaranda, VOLONCIU, Magda, STOICA, Camelia, Drept
comercial, Editura All Beck, 2004;
2.BOROI, G., "Codul de procedura civila comentat si adnotat", vol. I, Editura
"All Beck", Bucuresti, 2001.
3.CĂPĂȚÂNĂ, Octavian, Societățile comerciale, Editura Lumina Lex,
București, 1991
4.CĂRPENARU, Stanciu D., Drept comercial român, Editia a VII-a ,
Universul Juridic, București, 2007
5.DEAK, Francisc, Tratat de drept civil, Universul juridic, București, 2001
6.GEOGESCU, I.L., Drept comercial român. Teoria generală a obligațiilor
comerciale, Editura Lumina Lex, București, 1994
7.PETRESCU, Raul, Drept comercial român, Editura Oscar print, București,
1997
8.RAIS, Dorin, Drept comercial, Editura Independența Economică, Pitești,
2001;
9.Revista Dreptul
10.ROȘU, Claudia, Drept comercial (curs universitar), Editura Mirton,
Timișoara, 2002
11.TURCU, Ion, Contracte comerciale. Formare și executare, vol. I., Editura
Lumina Lex, București, 1997
59
LUCRARE DE LICENȚĂ
______________________________
12.VONICA, Romul Petru, Drept comercial (partea generală), Editura Lumina
Lex, București, 2000
13.Y.Guyon, Droits des affaires, Tome 1, 8-ème edition, Economica, Paris,
1994
LEGISLAȚIE
14.Codul Comercial
15.Codul Civil
16.Codul Juristului
17.Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale
60
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conf. Univ. Dr. Eugenia Florescu STUDENT, Beno (Ferencz) Zita SIBIU 2009 LUCRARE DE LICENȚĂ ______________________________ LISTA DE ABREVIERI alin. -… [623166] (ID: 623166)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.