Conf. univ. dr. Camelia Nicoleta Olteanu Masterand: Frujinoiu Leonard 2018 UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI… [619850]

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE BRAȘOV
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Camelia Nicoleta Olteanu

Masterand: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE BRAȘOV
BUNURILE DOMENIALE ȘI
DREPTUL DE PROPRIETATE
PUBLICĂ
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Camelia Nicoleta Olteanu

Masterand: [anonimizat]
2018
1

Cuprins:
Introducere…………………………………………………………………………………………………. pag. 3
Capitolul I. Proprietatea publică și domeniul public ……………………………………… pag. 5
Secțiunea 1. Noțiuni generale privind domeniul public…………………………………… pag. 5
Secțiunea a 2-a. Clasificarea domeniului public…………………………………………….. pag. 8
Capitolul al II-lea. Regimul juridic al domeniului public ………………………………. pag. 13
Secțiunea 1. Noțiunea de regim juridic…………………………………………………………. pag. 14
Secțiunea a 2-a. Principiile proprietății publice……………………………………………… pag. 16
Capitolul al III-lea. Constituirea domeniului public ……………………………………… pag. 19
Secțiunea 1. Dobândirea dreptului de proprietate publică……………………………….. pag. 19
Secțiunea a 2-a. Încetarea dreptului de proprietate publică……………………………… pag. 24
Capitolul al IV-lea. Modalități de punere în valoare a domeniului public ………pag. 26
Secțiunea 1. Reglementări legislative privind punerea în valoare a bunurilor
domeniului public……………………………………………………………………………………… pag. 26
Secțiunea a 2-a. Concesiunea bunurilor proprietate publică…………………………….. pag. 27
Secțiunea a 3-a. Concesiunea de servicii și lucrări…………………………………………. pag. 31
Secțiunea a 4-a. Administrarea, închirierea și darea în folosință gratuită a
bunurilor domeniului public ……………………………………………………………………….. pag. 37
Capitolul al V-lea. Concesionarea bunurilor aparținând domeniului public de
către Consiliul local al municipiului Curtea de Argeș – studiu de caz ……………..pag. 41
Secțiunea 1. Administrația publică locală a Municipiului Curtea de
Argeș……………………………………………………………………………………………………….. pag. 41
§1. Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș………………………….. pag. 41
§2. Primăria Municipiului Curtea de Argeș ………………………………………………. pag. 46
Secțiunea a 2-a. Concesionarea pășunilor alpine Podul Giurgiului și Năneasa,
bunuri ce aparțin domeniului public al municipiului Curtea de Argeș…………… pag. 49
§1. Etapele procedurii de concesionare a pășunilor alpine…………………………… pag. 49
§2. Întocmirea studiului de oportunitate……………………………………………………. pag. 50
§3. Elaborarea caietului de sarcini……………………………………………………………. pag. 53
§4. Aprobarea documentației de atribuire a concesiunii……………………………… pag. 56
§5. Desfășurarea licitației……………………………………………………………………….. pag. 57
§6. Încheierea contractului de concesiune…………………………………………………. pag. 58
§7. Concluzii…………………………………………………………………………………………. pag. 59
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………. pag. 63
2

Introducere
În conformitate cu prevederile legale, singurele subiecte de drept titulare ale dreptului
de proprietate publică sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, iar „această calitate o au
fiindcă sunt și singurele subiecte de drept public, investite cu prerogative de putere”.1
Pentru asigurarea serviciilor publice, administrația publică are nevoie de o serie de
bunuri mobile și imobile, bunuri care aparțin statului sau al colectivităților locale.
În general, patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale
aparținând unei persoane fizice sau juridice. În ceea ce privește conceptul de proprietate,
acesta dă expresie accesului suprem al omului, luat individual sau în colectivitate, la însușirile
bunurilor naturale sau create prin activitatea umană.2
Diversificarea regimului proprietății este determinată de natura bunurilor aflate în
proprietate, de modalitățile de punere în valoare a bunurilor, precum și de calitatea titularilor
lor. Regimul juridic al proprietății este conceput în conformitate cu realitatea social-
economică și juridică nouă. Instituția proprietății este tratată atât în sfera dreptului civil, cât și
în cea a dreptului administrativ. Însă, proprietatea este, în esență, o instituție constituțională.
Regimul juridic al proprietății este dat de Constituția României, care consacră
proprietatea publică și privată. Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și
aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Bogățiile de interes public ale
subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național,
plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental,
precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.3
Dreptul de proprietate publică are o deosebită importanță în dezvoltarea economică și
socială a României, întrucât, pe de o parte, acest drept aparține unor subiecte de drept care
organizează însăși viața socială dintr-un stat, iar pe de altă parte, poartă asupra unor bunuri
care interesează întreaga societate.4
În acest context, prezenta lucrare, structurată în cinci capitole, tratează principalele
noțiuni și concepte privind domeniul public și regimul juridic al domeniului public,
1Eugen Chelaru, Administrarea domeniului public și a domeniului privat, ed. a 2-a, revăzută și
completată, Editura C.H. Beck, București, 2008, p.66.
2Vasilica Negruț, Domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale – curs
universitar, Universitatea „Danubius” din Galați, 2011, p. 55, sursa: http://evidentacercetare.univ-
danubius.ro/Surse/Set_007/ZaBewfYr7w.pdf , accesat la data de 04.06.2018.
3Art. 136 din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie
2003.
4Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil , Ed.
Hamangiu, București, 2013, p. 180.
3

modalitățile de constituire a domeniului public și de punere în valoare a bunurilor proprietate
publică.
Astfel, în cadrul primului capitol – Proprietatea publică și domeniul public – am
încercat să prezint câteva definiții privind domeniul public ale unor autori consacrați în
literatura de specialitate, precum și abordarea acestei teme în legislația romănească.
În cadrul capitolului al II-lea am tratat noțiunea de regim juridic al domeniului public,
abordarea acestei noțiuni în literatura de specialitate, precum și clarificările aduse prin
Constituția României asupra noțiunii regimului juridic al domeniului public.
Capitolul al III-lea – Constituirea domeniului public – cuprinde informații privind
modalitățile legale prin care se poate dobândi dreptul de proprietate publică, dar și
modalitățile de stingere a dreptului de proprietate publică.
În cadrul capitolului al IV-lea – Modalități de punere în valoare a domeniului public –
am prezentat principalele reglementări legislative, precum și modalitățile de punere în
valoare a bunurilor domeniului public (concesiune, administrare, închiriere și dare în folosință
gratuită).
În finalul lucrării, în cadrul capitolului al V-lea, am prezentat un studiu de caz privind
concesionarea unui bun aparținând domeniului public, Consiliul Local al Municipiului Curtea
de Argeș, având calitatea de concedent.
4

Capitolul I. Proprietatea publică și domeniul public
Secțiunea 1. Noțiuni generale privind domeniul public
Noțiunea de domeniu provine din cuvântul latinesc „dominium”, termen care poate fi
tradus prin „stăpânire”, „proprietate”. Termenul de domeniu public s-a conturat în momentul
punerii bazei statului, când formele de proprietate primitivă (ginta și familia) au fost
eliminate, lăsând locul unui drept de proprietate colectivă a statului asupra scalvilor – servi
publici – și respectiv asupra pământului cucerit – ager publicus.5
În istoria omenirii, proprietatea a jucat un rol deosebit de important, iar verbul „a
avea” evocă pornirea instinctuală a omului și legătura indisolubilă a individului cu
proprietatea. În toate statele au existat concepte specifice care să evoce aceste realități juridice
și economice. În țara noastră, cele două Regulamente Organice, al Valahiei și al Moldovei au
fost primele acte juridice care au consacrat termenul de „domeniu public” intr-o accepțiune
apropiată celei actuale .6
O etapă distinctă în fundamentarea legislativă a conceptului de domeniu public este
reprezentată de legiuirile adoptate de domnitorul Ioan Cuza: Legea pentru înființatarea
consiliilor județene nr. 396/1864, Legea pentru regularea proprietății rurale din 1864 și
Legea nr.1378/1864 pentru expropriațiune pentru cauză de utilitate publică. Prin aceste
reglementări, nu numai că se fundamentează noțiunea de domeniu public, dar se identifică și
bunurile care aparțin domeniului public județean, separat de cele care constituie domeniul
comunal, precum și regimul juridic al expropriațiunii pentru cauză de utilitate publică. Prin
Legea de secularizare a averilor mănăstirești din 1863 s-a declarat că toate averile
mănăstirești din România sunt și rămân ale statului, alcătuindu-se astfel domeniul privat al
acestuia.7
Considerând că în sfera noțiunii de domeniu public trebuie cuprinse, în primul rând
bunurile proprietate publică, dar și bunurile proprietate privată care au o semnificație
deosebită sub aspect istoric, cultural, etc., fiind valori naționale care trebuie transmise din
generație în generație, prefesorul Antonie Iorgovan a definit domeniul public ca reprezentând
„acele bunuri, publice sau private, care prin natura ori dispoziția expresă a legii, trebuie
5Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Editura All Beck, București,
2005, p.128.
6Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a X-a, revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic,
București, 2017, p. 473.
7Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol II, ed. a III-a, Editura C.H.Beck, București, 2015 ,
p.249.
5

păstrate și transmise generațiilor viitoare, reprezentând valori destinate a fi folosite în interes
public, direct sau prin intermediul unui serviciu public, și supuse unui regim administrativ,
respectiv unui regim mixt, în care regimul de putere este determinant, fiind în proprietatea
sau după caz în paza persoanelor juridice de drept public”.8
Domeniul public mai poate fi definit ca fiind format din ansamblul bunurilor mobile și
imobile, publice și private, care prin natura lor sau voința legiuitorului sunt supuse unor
norme speciale de protecție, deduse din faptul că au o utilitate publică, satisfăcând în mod
direct sau indirect un interes public și care sunt supuse unui regim juridic de putere, asupra lor
exercitându-se, de către o persoană morală de drept public, un drept de proprietate publică sau
un drept de pază și protecție administrativă.9
Noțiunea de domeniu public a primit și o definiție legală, prin art.3 din Legea nr.
213/1998 privind bunurile proprietate publică, precizându-se că domeniul public este alcătuit
din bunurile prevăzute la art.136 alin. (3) din Constituția României, republicată, și cele
stabilite în anexa care face parte integrantă din respectiva lege și din orice alte bunuri care,
potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau
de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.10
Conform art. 136 alin (3) din Constituția României, obiectul exclusiv al proprietății
publice este reprezentat de: bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu
potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele
naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de
legea organică.
Concluzionând, domeniul public se poate defini ca fiind totalitatea bunurilor mobile
sau imobile care, conform legii, aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale, sunt
utilizate direct sau prin intermediul unui serviciu public, precum și orice alte bunuri care sunt
de uz sau de interes public, sunt supuse unui regim administrativ, respectiv unui regim mixt,
care trebuie păstrate și transmise generațiilor viitoare, pot folosi tuturor și sunt administrate de
cel căruia îi aparțin în regim de drept public.11
Pentru ca un bun să poată fi calificat că aparține domeniului public, el trebuie să
întrunească mai multe trăsături, care se desprind din chiar definiție, după cum urmează:12
8Antonie Iorgovan, op. cit., p. 173.
9Verginia Vedinaș, op.cit. p.495.
10Art.3 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică cu modificările și completările
ulterioare, publicată inițial în M.Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
11Oana C. Moldovan, Regimul domenial în România și Italia. Fundamente constituționale și
regimul exproprierii, Editura Hamangiu, București, 2016 , p.38.
12Antonie Iorgovan, op. cit., pp. 172-175.
6

1) prin natura sa ori prin voința legiuitorului, bunul, mobil sau imobil, public sau
privat, să prezinte acele particularități care să justifice protecția specială de care se bucură.
Prin această trăsătură se evocă faptul că, deși toate bunurile aflate, la un moment dat în
societate, se bucură de un regim de protecție generală, unele din ele se particularizează prin
modul în care sunt integrate în circuitul civil, după cum satisfac necesități sociale diferite, ele
beneficiind astfel de o protecție specială.
Această trăsătură scoate în evidență faptul că nu toate bunurile din societate, ci doar
unele dintre ele trebuie conservate pentru a fi transmise generațiilor viitoare.13
2) Bunurile domeniului public au o utilitate publică, ele au rolul de a satisface
interesul public, în mod direct sau indirect, prin intermediul unui serviciu public.
Această trăsătură nu trebuie înțeleasă în sensul că toată lumea le folosește.
Identificăm o folosință directă a bunului (exemplu – mersul pe stradă) și una indirectă,
când bunul este valorificat prin intermediul unui serviciu public, exemplu amenajarea unui
parc de distracții sau transportul în comun.
3) A treia trăsătură este reprezentată de faptul că bunurile care aparțin domeniului
public sunt guvernate, în ansamblul lor, de un regim de putere publică, putând fi vorba:
a) despre un regim de putere publică exclusiv, pentru bunurile proprietate publică
aparținând domeniului public;
b) despre preeminența unui regim de putere asupra unuia de drept comun, deci despre
un regim mixt, combinație între regimul de drept comun și cel de drept administrativ.
Regimul de putere publică aplicabil unui bun domenial poate îmbrăca două forme:
– un regim de exercitare a dreptului de proprietate publică, subiectul fiind, în acest caz,
statul și unitatea administrativ-teritorială;
– un regim de limitare a exercițiului dreptului de proprietate privată pentru bunurile
private care aparțin domeniului public.
4) Ultima trăsătură este dedusă din cea anterioară, și ea vizează faptul că un bun
domenial implică o persoană morală de drept public, care poate exercita următoarele drepturi:
a) titulara unui drept de proprietate publică, fiind vorba despre stat sau unitatea
administrativ-teritorială;
b) titulara unui drept de pază și protecție. Dacă la categoria anterioară sfera
persoanelor morale de drept public este limitată de Constituantul însuși la stat sau unitatea
administrativ-teritorială, în această situație sfera este mult mai largă, ea putând viza orice
persoană publică care acționează în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale.14
13Iordan Nicola, Drept administrativ, Ed. Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007 , p.80.
14Antonie Iorgovan, op. cit., p. 61.
7

Secțiunea a 2-a. Clasificarea domeniului public
De-a lungul anilor, s-au formulat mai multe clasificări, criteriile variind datorită
concepțiilor diferite exprimate cu privire la conținutul și sfera domeniului public.
Dacă ne raportam la literatura interbelică, constatăm un mod de clasificare mai
sintetică (Paul Negulescu) și o clasificare mai analitică (Erast Diti Tarangul).15
Astfel, profesorul Paul Negulescu identifică patru dependințe ale domeniului public:
1) domeniul public maritim, care cuprinde:
a) marea teritorială;
b) țărmurile mării;
c) porturile maritime;
2) domeniul public aerian, format din spațiul atmosferic marginit între granițele statului
3) domeniul public al râurilor navigabile și flotabile;
4) domeniul public terestru, compus din:
a) soselele, căile ferate, etc;
b) porțile, zidurile, șanțurile, fortificațiile oraselor întărite;
c) imobilele afectate în mod direct și special de un serviciu public pentru a fi utilizate
în vederea satisfacerii unui interes general;
d) bunurile mobile destinate a fi folosite pentru un interes general.
O clasificare mai analitică o realizează profesorul E.D.Tarangul, care identifică șapte
categorii de dependinte:
1) domeniul public maritim:
a) marea teritorială;
b) litoralul mării;
c) lacurile sărate care au făcut parte din mare;
d) porturile maritime și farurile cu tot utilajul necesar navigatiei;
2) domeniul public terestru (ulițele, drumurile, soselele, podurile, fortificațiile militare,
terasamentul căilor ferate);
3) domeniul public fluvial (cursurile de apă navigabile și flotabile și cele ce produc forte
motrice; canalele de navigație; porturile navigației fluviale cu toate dependințele; cursurile de
apă-se precizează că intră în domeniul public apa împreuna cu albia, pe când insulele care se
nasc apartin domeniului privat);
4) domeniul public aerian (spațiul de aer de deasupra teritoriului statului);
15Oana C. Moldovan, op.cit., p.51.
8

5) clădirile afectate unui spațiu public (școlile, universitățile, cazărmile, spitalele, clădirile
diferitelor autorități, gările, observatoarele, închisorile, etc.);
6) obiectele mobile afectate unui serviciu public (cărțile dintr-o bibliotecă, obiecte de
muzeu, armamentul și echipamentul militar, mobilierul instituțiilor publice, materialul rulant
al căilor ferate, instrumentele chirurgicale din spital, materialul didactic din școli, aparatele de
experiență din laborator, etc);
7) domeniul sacru (toate obiectele afectate cultului, așa-numitele res sacre și res
benedictae).
Se observă că între cele două opinii exprimate există asemănări, dar și deosebiri,
aceasta datorită faptului ca legislația a suferit modificări, iar cei doi autori fac parte din
curente de idei diferite în ceea ce privește criteriul fundamental de domenialitate.
Luând în considerare cele de mai sus și tinand seama de legislatia noastră, o clasificare
exhaustivă a realizat profesorul Antonie Iorgovan care propune următorul tablou al clasificării
domeniului public16:
I. Din punctul de vedere al interesului pe care îl prezintă, distingem:
a) domeniul public de interes național (domeniul public național);
b) domeniul public de interes judetean (domeniul public judetean);
c) domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal – incluzând în
această sferă și localitățile urbane).
II. Din punctul de vedere al modului de determinare , distingem:
a) bunuri ale domeniului public nominalizate de Constitutie;
b) bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;
c) bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritățile administrației publice în
baza criteriilor din Constituție și legi.
III. Din punctul de vedere al naturii juridice a dreptului , distingem:
a) bunuri ale domeniului public ce aparțin proprietății publice a statului sau unităților
administrativ-teritoriale;
b) bunuri ale domeniului public ce apartin proprietății private, dar afectate de dreptul
de pază și protecție al statului (drept de poliție).
IV. Din punctul de vedere al modului de încorporare, distingem:
a) domeniul public natural;
b) domeniul public artificial.
V . Din punctul de vedere al modului de utilizare de către public, distingem:
a) bunuri utilizate direct;
16Antonie Iorgovan, op. cit., pp. 204-205.
9

b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul uni serviciu public.
VI. Din punctul de vedere al naturii bunurilor, distingem:
a) domeniul public terestru (bogațiile subsolului, căile de comunicație și instalațiile
aferente, terenurile afectate unitaților publice, rezervațiile și monumentele naturii,
etc.);
b) domeniul public maritim (marea teritorială, apele maritime interioare, țărmurile
marii, faleza și plaja mării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale,
porturile maritime, etc.);
c) domeniul public fluvial (apele de suprafață – fluviile, răurile, căile navigabile
interioare, lacurile navigabile, barajele, lacurile de acumulare, lacurile și nămolurile
terapeutice, lacurile de distracție și orice apa cu potențial energetic valorificabil; apele
subterane – izvoarele de ape potabile, izvoarele de apă minerale, izvoarele de apă
termale și orice izvoare ce pot fi folosite în interes public);
d) domeniul public aerian (spațiul aerian cuprins între limitele și deasupra României);
e) domeniul public cultural (obiecte de artă – picturi, sculpturi, mobilier, lucrări
arhitectonice; curți, palate, cetăți, mânăstiri, biserici, etc.; vestigii arheologice,
monumente, letopisețe, cronici, manuscrise, obiecte de cult, obiecte de muzeu și orice
bun mobil sau imobil care intră în patrimoniul cultural național);
f) domeniul public militar (cazărmile, cazematele, zidurile de apărare, amenajările
genistice și diferitele tipuri de adăposturi, căile de comunicație militară, căile de
telecomunicații militare, armamentul și muniția, parcul de mașini, terenurile destinate
exclusiv instrucției militare, pichetele de grăniceri și fortificațiile de apărare a țării).
De asemenea dintre autorii contemporani, demnă de menționat este și clasificarea
propusa de Liviu Giurgiu17, potrivit căruia, în raport cu modul de utilizare a bunurilor afectate
uzului public, se pot distinge două categorii de bunuri ale domeniului public:
a) bunuri destinate uzului direct și colectiv, cum sunt, spre exemplu: străzile, soselele,
piețele publice, țarmurile și plaja mării, etc.;
b) bunuri destinate uzului direct, realizat în mod individual și privat, prin intermediul
unui serviciu public, cum sunt locurile de înhumare în cimitire, mesele din piețe și
hale, etc.
Analizând clasificările mai sus enunțate, se observă asemănări și deosebiri ce se
datorează unei legislații care de-a lungul timpului a suferit multe modificări.
17L. Giurgiu, Domeniul public, Repere juridice , Editura Tehnică, București, 1997, p.62
10

Luând în considerare actuala legislație, care, de asemenea este într-o continuă
modificare, clasificarea bunurilor domeniului public se poate face după cum urmează:18
I. Din punct de vedere al modului de constituire , identificăm:
a) domeniul public natural, compus din domeniul maritim, aerian, fluvial, agricol,
silvic, precum și ariile naturale protejate;
b) domeniul public legal, constituit din bunuri care, potrivit legii, aparțin acestuia;
c) domeniul public necesar care cuprinde bunurile din domeniul militar, sanitar care se
includ în domeniul public pentru a satisface o necesitate cu caracter public.
II. Din punct de vedere al structurii bunurilor care îl compun, identificăm:
a) domeniul public care cuprinde bunurile proprietate publică;
b) domeniul public care include celelalte bunuri, altele decât cele proprietate publică,
deținute în regim de proprietate privată, dar care au o semnificație deosebita culturală,
artistică, economică,etc.
III. Din punctul de vedere al destinației bunurilor , identificăm:
a) domeniul public terestru;
b) domeniul public aerian;
c) domeniul public acvatic (maritim, fluvial, al apelor cu potențial energetic
valorificabil);
d) domeniul public cultural, artistic și istoric;
e) domeniul public economic și militar.
IV . Din punctul de vedere al titularului bunului, distingem:
a) domeniul public al statului;
b) domeniul public al judetului;
c) domeniul public al comunei sau al orașului (al municipiului).
Delimitarea între domeniul public de interes național, domeniul public de interes
județean și domeniul public de interes comunal și orășenesc se face avându-se în vedere uzul
și interesul pe care îl reprezintă bunurile respective.
Conform Anexei care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică cu modificările și completările ulterioare,19 fac parte din domeniul public
de interes național: bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, spațiul
aerian, apele de suprafață, apela subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării,
marea teritorială, căile navigabile interioare, pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele
care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată, terenurile care au
18Oana C. Moldovan, op.cit., p.54.
19Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică modificată prin Legea 18/2016 și Legea
224/2016.
11

aparținut domeniului public înainte de 6 martie 1945, terenurile institutelor și stațiunilor de
cercetări științifice și ale unităților de învățământ agricol și silvic, parcurile naționale,
rezervațiile naturale, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental,
infrastructura căilor ferate, tunelele și casetele de metrou, drumurile naționale, autostrăzile,
drumurile expres, canalele navigabile, rețelele de transport al energiei electrice, lacurile de
acumulare și barajele acestora, digurile de apărare împotriva inundațiilor, porturile,
aeroporturile, terenurile și clădirile cu destinații speciale pentru nevoile de apărare, clădirile
Parlamentului, Guvernului, autorităților administrației publice centrale și a autorităților
judecătorești, terenurile pe care se află aceste construcții, bunurile necesare desfășurării
activității acestora, rezervele statului și altele asemenea, reglementate prin lege.
Aparțin domeniului public județean: drumurile județene, terenurile și clădirile în care
iși desfășoară activitatea consiliul județean și aparatul propriu al acestuia, precum și
instituțiile publice de interes județean (biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemenea
bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau interes național sau local), rețelele de alimentare cu
apă realizate în sistem zonal sau microzonal, precum și stațiile de tratare cu instalațiile,
construcțiile și terenurile aferente acestora, porturile de agrement – terenurile pe care sunt
situate acestea, cu drumurile de acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții
hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de agrement, de croazieră, de pasageri sau a
altor nave care efectuează un serviciu public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă –
care nu sunt declarate de interes public național, pistele de decolare, aterizare, căile de rulare
și platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea și terenurile pe care sunt
amplasate care nu sunt declarate de interes public național, ansamblurile și siturile istorice și
arheologice care nu sunt declarate de interes public național, porturile fluviale civile –
terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri si alte construcții hidrotehnice
pentru acostarea navelor și pentru alte activități din navigația civilă, bazine, acvatorii și șenale
de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri și
pereuri situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităților de
navigație care nu sunt declarate de interes public național, digurile de apărare împotriva
inundațiilor care nu sunt declarate de interes public național.
Conform aceleiași Legi 213/1998 cu modificările și completările ulterioere, aparțin
domeniului public local al comunelor și orașelor: drumurile comunale, vicinale și străzile,
piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de
agrement, lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean,
rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor
uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente, terenurile și clădirile in care isi
12

desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local
(bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea), locuințele sociale, statuile și
monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național, bogățiile de orice natură ale
subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național, terenurile
cu destinatie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt
proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat, cimitirele orășenești
și comunale, porturile de agrement – terenurile pe care sunt situate acestea, cu drumurile de
acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice destinate pentru
acostarea navelor de agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care efectuează un
serviciu public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă – care nu sunt declarate de
interes public național sau județean, ansamblurile și siturile istorice și arheologice care nu
sunt declarate de interes public național sau județean, porturile fluviale civile – terenurile pe
care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice pentru
acostarea navelor și pentru alte activități din navigația civilă, bazine, acvatorii și șenale de
acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri și pereuri
situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităților de
navigatie care nu sunt declarate de interes public național sau județean, digurile de apărare
impotriva inundațiilor care nu sunt declarate de interes public național sau județean.
Titularii domeniului public sunt indicați la art.136 alin.(2) din Constituție, republicată:
„proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților
administrativ-teritoriale”.
De asemenea, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, la art.21, referindu-se
la personalitatea juridică a judetelor, orașelor și comunelor, prevede că unitățile administrativ-
teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu
propriu, fiind titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind
administrarea bunurilor care aparțin domeniului public.20
20Art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările
ulterioare, publicată inițial în M.Of. nr.204 din 23 aprilie 2001.
13

Capitolul al II-lea. Regimul juridic al domeniului public
Secțiunea 1. Noțiunea de regim juridic
Noțiunea de regim juridic al domeniului public evocă ansamblul regulilor aplicabile
bunurilor care aparțin domeniului public, precum și raporturile juridice care iau naștere între
titularii acestor bunuri și terțele persoane.
În ceea ce privește regimul juridic aplicabil celor două categorii de bunuri care aparțin
domeniului public, trebuie precizat că bunurile proprietate publică sunt supuse în exclusivitate
unui regim juridic de drept public, iar bunurile proprietate privată care aparțin domeniului
public sunt supuse, concomitent, la două tipuri de regimuri juridice diferite, de drept comun și
de putere, în care ultimul este predominant. Nu se poate pune astfel semnul egalității între
regimul de putere care guvernează bunurile proprietate publică din domeniul public și regimul
bunurilor proprietate privată ale acestuia.
Se poate determina astfel un regim de drept public general absolut, nelimitat, pentru
bunurile proprietate publică și un regim domenial (de putere) special, pentru bunurile
proprietate privată care aparțin domeniului public.21
Cu alte cuvinte, regimul juridic aplicabil bunurilor aparținând domeniului public,
precum și instrumentelor juridice de constituire a domeniului public și punere în valoare a
acestor bunuri, este un regim de drept public, adică un regim de drept administrativ.22
Actuala Constituție a României are un merit incontestabil în a tranșa dispute celebre
exprimate de-a lungul timpului în această materie, aducând următoarele clarificări:23
A) se stabilește care sunt titularii proprietății publice, art.136 alin.(2) menționând
doar statul sau unitatea administrativ-teritorială.
Conform Constituției putem identifica o proprietate publică a statului, care cuprinde
bunurile de interes național și una a unității administrativ-teritoriale (comună, oraș sau județ),
care cuprinde bunurile de interes local.
B) prin art.136 alin. (3) din constituție se exemplifică ce bunuri intră în sfera
proprietății publice, fără a epuiza toate bunurile care o compun. Se lasă posibilitatea ca prin
lege organică această sferă să poată fi extinsă.
21Verginia Vedinaș, op.cit. p. 519.
22Oana C. Moldovan, op.cit., p.57.
23Verginia Vedinaș, op.cit. pp. 481-483.
14

Legea organică la care face timitere textul constituțional este Legea 213/1998 privind
bunurile proprietate publică, lege ce a suferit numeroase modificări prin Codul Civil aprobat
prin Legea 287/2009, dar și prin Legea 18/2016 și Legea 224/2016.
C) din opoziția dintre regimul juridic de putere aplicabil unor categorii de bunuri și
regimul juridic de drept comun aplicabil proprietății private, rezultă, logic, existența a două
domenii, un domeniu public și unul privat. Noțiunea de domeniu public, la rândul ei, nu se
limitează doar la bunurile proprietate publică. Ea mai include și unele bunuri proprietate
privată care au o semnificație specială, care justifică apartenența la domeniul public24.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, regimul juridic de drept administrativ
nu este un regim juridic exorbitant, derogatoriu de la dreptul comun, ci reprezintă o altă formă
a regimului juridic specific unei societăți civilizate și democratice, ceea ce impune
„necesitatea schimbării opticii de abordare a regimului public în raport cu cel privat, regimul
public impunându-se ca o dimensiune a societății civile”.25
Această structură hibridă a domeniului public este tratată de doctrină prin sintagma
„scara domenialității ”, care presupune:26
1) reprezentarea în planul acestei realități juridice a unei „scări“ cu mai multe “trepte”
pe care sunt plasate două categorii de bunuri, publice și private;
2) aceste bunuri sunt supuse unui regim general de putere publică, regim care însă
îmbracă două forme:
a) regim exclusiv de putere, pentru bunurile proprietate publică;
b) regim mixt, combinație între regimul de putere și regimul de drept comun care
continuă să guverneze bunurile proprietate privată care aparțin domeniului public.
Între aceste două tipuri de regimuri juridice există “subtrepte“, respectiv preeminența
regimului de putere asupra celui de drept comun.
3) bunurilor domeniului public le corespund mai multe tipuri de drepturi:
– un drept de proprietate publică, aparținând statului sau unității administrativ-
teritoriale pentru bunurile proprietate publică;
– un drept de proprietate privată, pentru bunurile proprietate privată care aparțin
domeniului public, al cărui titular poate fi oricare subiect de drept, persoană fizică sau
juridică deținătoare a unui asemenea bun;
– un drept de pază și protecție, pentru bunurile proprietate privată, exercitat de
reprezentantul statului sau unității administrativ-teritoriale.
24Verginia Vedinaș, Alexandru S. Ciobanu, Reguli de protecție domenială aplicabile unor bunuri
proprietate privată”, Editura Lumina Lex, București, 2001, pp. 17-23.
25Antonie Iorgovan, op. cit., p. 206.
26Verginia Vedinaș, op.cit. p. 482.
15

4) bunurile domeniului public diferă și din punct de vedere al titularilor.
O primă categorie de titulari o reprezintă statul și unitatea administrativ- teritorială
pentru bunurile proprietate publică din domeniul public.
O situație specială o au bunurile proprietate privată, cu privire la care se pot identifica
două categorii de titulari: titularii dreptului de proprietate privată, care pot fi reprezentați de
orice subiect de drept și titularii dreptului de pază și protecție, reprezentați de persoana
juridică stabilită potrivit legii să acționeze în numele statului pentru a exercita aceste
prerogative.
D) legiuitorul constituant, în ceea ce privește proprietatea publică, a avut grijă să o
declare, pe de o parte, inalienabilă, iar pe de altă parte, să stabilească faptul că acest caracter
inalienabil nu exclude existența unor forme de valorificare și de antrenare în circuitul social și
juridic, realizat prin intermediul celor patru tipuri de contracte administrative: de administrare,
de concesionare, de închiriere și de folosință gratuită.
Atât contractele care au ca obiect bunuri private, cât și cele care au ca obiect bunuri
publice urmăresc, printre altele, și realizarea unor venituri. Numai c ă, în cazul contractelor
care privesc bunuri publice, obținerea de profit nu reprezintă un scop în sine, el este un scop
subsecvent celui principal, și anume realizarea interesului public. De altfel, suma de bani achitată
pentru exploatarea privată a unui domeniu public, tradițional are o denumire specifică, și anume
redevență.
Secțiunea a 2-a. Principiile proprietății publice
Cele patru principii aplicabile proprietății publice sunt inalienabilititatea,
imprescriptibilitatea, insesizabilitatea, precum și imposibilitatea grevării cu sarcini sau
servituți.27
A. Inalienabilitatea, reprezintă, în egală măsură, un principiu de rang constituțional și
legal, el fiind consacrat atât de art.136 alin.(4) din legea fundamentală, cât și de art.861 din
Codul civil. Acest principiu semnifică faptul că bunurile domeniului public „nu pot fi
înstrăinate”. Imposibilitatea înstrăinării lor nu exclude însă existența unor forme de punere în
valoare a bunurilor proprietate publică, ele putând fi „date în administrare, concesionate,
închiriate sau date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică”.
27Antonie Iorgovan, op. cit., pp. 210-213.
16

Caracterul inalienabil „nu permite dezmembrarea dreptului de proprietate prin
constituirea de drepturi reale derivate, cum ar fi uzul, uzufructul, abitația, servituțile sau
superficia.28
Acest principiu vizează bunurile publice care aparțin domeniului public. A admite că
toate bunurile care aparțin domeniului public, inclusiv cele private, sunt inalienabile,
înseamnă a exclude în mod nejustificat și nelegitim de la posibilitatea înstrăinării categorii
importante de bunuri. S-ar afecta, astfel, și dreptul statului sau al unității administrativ-
teritoriale, care ar pierde posibilitatea de a mai dobândi în proprietate aceste bunuri, pentru că
ele nu pot fi înstrăinate.29
Aceste bunuri private pot fi înstrăinate, însă este vorba de o alienabilitate limitată,
condiționată, care se exercită, ca întregul drept de proprietate, de altfel, sub paza persoanei
morale de drept public. Ea impune astfel autorizări, exercitarea unui drept de preemțiune al
statului etc..
Atunci când aceste bunuri ajung din proprietatea privată a unei persoane juridice de
drept privat în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ- teritoriale, lucrurile
se schimbă fundamental. În această situație regimul juridic mixt încetează, natura bunului
însuși se transformă, el devine bun proprietate publică, guvernat în exclusivitate de un regim
de drept public și aflat în proprietatea unei persoane morale de drept public. Aceasta nu poate
fi, potrivit art.136 alin. (2) decât statul sau unitatea administrativ-teritorială.30
Prin urmare, se poate vorbi despre o inalienabilitate absolută și nelimitată a bunurilor
publice din domeniul public și despre o alienabilitate relativă, limitată, a bunurilor proprietate
privată care aparțin domeniului public sau, cum se exprimă prof.univ. Antonie Iorgovan,
despre „principiul inalienabilității bunurilor domeniului public care fac obiect al proprietății
publice” și despre „principiul prohibirii ori restrângerii vânzării bunurilor domeniale care sunt
obiect al proprietății private”.31
B. Cel de-al doilea principiu este insesizabilitatea.
Dacă un bun este sesizabil, el poate fi urmărit sau executat silit, pierzându-se astfel
caracterul lui inalienabil. Constituția nu prevede expres acest principiu, dar apreciem că ea îl
prevede implicit, ca dedus din caracterul inalienabil al proprietății publice, iar Codul civil îl
menționează la art. 861 alin. (1).
28Emil Bălan, Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H.Beck, București, 2007, p. 68.
29Alexandru Sorin Ciobanu, Inalienabilitatea și imprescriptibilitatea domeniului public în dreptul
român și francez, Editura Universul Juridic, București 2012, pp. 208-210.
30Verginia Vedinaș, op.cit. p. 520.
31Antonie Iorgovan, op. cit., p. 211.
17

Insesizabilitatea semnifică astfel faptul că bunurile din domeniul public nu pot fi
supuse executării silite, mobiliare sau imobiliare, nu pot să constituie obiectul unor drepturi
reale accesorii: gaj, ipotecă, privilegii.32 Ele nu pot fi urmărite prin executare silită de
creditorii celor care le stăpânesc în vederea realizării creanțelor lor.
Dacă în ceea ce le privește bunurile propriretate publică, situația este cât se poate de
clară, ele fiind insesizabile absolut, în ceea ce privește bunurile proprietate privată, se poate
vorbi despre o sesizabilitate limitată a acestora, având în vedere, cu prioritate, un drept de
preemțiune al statului, apoi restrângerea sferei unor eventuali creditori sau excluderea
persoanelor fizice și juridice străine etc.33
Astfel, în privința bunurilor private din patrimoniul cultural național, nu se va putea
trece în nici un mod la vânzarea lor publică, decât cu respectarea strictă a prevederilor Legii
nr. 182/2000, republicată în Monitorul Oficial nr. 259 din 09 aprilie 201434 și ale Legii nr.
422/2001, republicată în monitorul Oficial nr. 938 din 20 noiembrie 200635, inclusiv a
dispozițiilor care consacră dreptul de preemțiune al statului.
Mai mult chiar, art.32 din Legea nr. 182/2000 declară bunurile mobile din patrimoniu,
care sunt proprietate publică, insesizabile, dar având în vedere că bunuri de același tip care
aparțin particularilor pot avea aceeași valoare de interes public, se poate extinde acest
principiu și la bunurile private de patrimoniu.36
C. Imprescriptilitatea este ultimul principiu al regimului juridic aplicabil domeniului
public, și ea trebuie înțeleasă atât sub aspectul extinctiv cât și achizitiv.37 Din punct de vedere
al prescripției extinctive, titularii unor astfel de bunuri pot să le recupereze oricând și fără nici
o obligație de despăgubire de la particularii care le dețin, indiferent de buna sau reaua credință
a acestora.
În raport cu prescripția achizitivă, nu este posibilă dobândirea bunurilor domeniale pe
calea uzucapiunii sau a posesiei de bună-credință.38
În final, se poate preciza că aceste principii guvernează regimul juridic doar al
bunurilor domeniului public al statului sau unității administrativ teritoriale.
32Alexandru Sorin Ciobanu, Aspecte specifice privind regimul domeniului public în România și în
Franța, Editura Universul Juridic, București 2012, p. 31.
33Verginia Vedinaș, op.cit. p. 521.
34Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil,
republicată în M. Of. nr. 259 din 09.04.2014.
35Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată în monitorul Oficial nr.
938 din 20 noiembrie 2006.
36Verginia Vedinaș, Alexandru S. Ciobanu, op. cit., p.98.
37Alexandru Sorin Ciobanu, Inalienabilitatea (…), op. cit., p.396.
38Dana Apostol Tofan, op.cit., p.280.
18

Capitolul al III-lea. Constituirea domeniului public .
Secțiunea 1. Dobândirea dreptului de proprietate publică
Modul de constituire a domeniului public reprezintă unul dintre criteriile de clasificare
a bunurilor aparținând domeniului public. Astfel, în raport cu acest criteriu, sunt bunuri care
aparțin domeniului public natural și bunuri care aparțin domeniului public artificial.39
Domeniul public natural este constituit din: bogățiile subsolului, spațiul aerian, apele
cu potențial energetic valorificabil, apele navigabile și acelea care pot fi folosite în orice alt
mod în interes public național, parcurile naționale, rezervațiile naturale și monumentele
naturii, țărmul mării, plaja maritimă și marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice și ale platoului continental, etc.
Domeniul public artificial este constituit din: autostrăzile și drumurile publice,
canalele navigabile, căile ferate și instalațiile feroviare, rețelele de distribuire a energiei
electrice, rețelele de telecomunicații, conductele de transport a țițeiului și a gazelor naturale,
lacurile de acumulare și barajele, porturile maritime și fluviale, aeroporturile etc.
Potrivit art. 863 din Codul civil, dreptul de proprietate publică se dobândește prin
următoarele moduri:40
a) prin achiziție publică efectuată în condițiile legii;
b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
c) prin donație sau legat, acceptate în condițiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau
prin voința dispunătorului, devine de uz sau de interes public;
d) prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voința
dispunătorului, devine de uz sau de interes public;
e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al
acestuia sau din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al
acestora, în condițiile legii.
f) prin alte moduri stabilite prin lege.
a) Achiziția publică efectuată în condițiile legii
Achizițiile publice efectuate de către stat sau de către o colectivitate locală trebuie să
se supună regulilor care să asigure transparența și să permită manifestarea concurenței în mod
loial. Potrivit prevederilor Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, principiile care stau la
39Oana C. Moldovan, op.cit., p.82.
40Verginia Vedinaș, op.cit. p. 491.
19

baza contractului de achiziție publică sunt: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea
reciprocă, transparența, proporționalitatea și asumarea răspunderii.41
Contractul de achiziție publică este contractul care include și categoria contractului
sectorial, cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de
o parte și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de
lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii. Procedurile de atribuire, prevede actul
normativ amintit, sunt etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către
candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul public să fie
considerat valabil.
Conform prevederilor art.68 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice,
procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică sunt:
– licitația deschisă;
– licitația restrânsă;
– dialogul competitiv;
– negocierea competitivă;
– parteneriatul pentru inovare;
– negocierea fără publicare prealabilă;
– procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii
specifice;
– concursul de soluții;
– procedura simplificată.
b) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii
Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes național, județele pentru
obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de
interes local.42
Potrivit art. 3 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local pot fi
expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau
fără scop lucrativ, și a oricăror alte entități, precum și cele aflate în proprietatea privată a
comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pe care se realizează lucrările de utilitate
publică de interes național, județean și local.
41Art 2 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.390 din 23
mai 2016.
42Art 2 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării
unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial nr.853 din 20
decembrie 2010.
20

Sistemul nostru constituțional recunoaște posibilitatea titularului domeniului public de
a folosi procedee de transmitere forțată a proprietății bunurilor, care presupun constrângerea
particularului de a ceda bunul său în numele unui interes general.
Exproprierea reprezintă o excepție de la caracterul inviolabil al dreptului de proprietate
privată prevăzut de art. 136 alin. (5) din Constituție.43
După cum se arată în literatura de specialitate, noțiunea exproprierii are două sensuri
fundamentale: instituție juridică de drept public și operațiune juridică. Astfel, exproprierea a
fost definită ca „o instituție juridică de drept public ce constă în achiziția forțată cu titlu
oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor
bunuri imobile proprietate privată”.44 In cel de al doilea sens, exproprierea este o acțiune
juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns (acte
materiale) de drept public și de drept privat, operațiune care are ca efecte principale trecerea
forțată a unui bun imobil din proprietate privată în proprietate publică, în vederea executării
unor lucrări de utilitate publică, precum si plata unor despăgubiri.
Cât privește conținutul operațiunii juridice a exproprierii, s-a pus accentul când pe
ideea actului de putere publică, când pe ideea hotărârii judecătorești ca temei al trecerii
bunului imobil din proprietate privată în proprietate publică.
Caracterul complex al exproprierii ca acțiune juridică împiedică reducerea acestei
operațiuni doar la unul dintre actele juridice componente, cum ar fi actul legislativ sau
administrativ, după caz, de declarare a utilității publice, sau hotărârea judecătorească prin care
se decide exproprierea. De asemenea, nu pot fi ignorate efectele juridice de drept privat, cum
ar fi stingerea dreptului de proprietate privată și nașterea dreptului de creanță având ca obiect
despăgubirea și nici actul juridic al plății despăgubirii, ca act juridic de drept civil.
Ținând seama de aceste considerații, se poate afirma că exproprierea este un izvor
complex de raporturi juridice concrete. Caracterul complex al acestui izvor este determinat de
reunirea în structura sa a mai multor acte și fapte juridice în sens restrâns. Ca urmare,
exproprierea nu poate fi redusă la ideea unui contract forțat, la care voința expropriatorului
este înlocuită prin voința instanței de judecată.
Efecte juridice ale exproprierii se produc nu numai ca urmare a unui asemenea
contract forțat, ci ca urmare a acțiunii conjugate a tuturor actelor și faptelor juridice integrate
in structura exproprierii. In acest fel se justifică de ce exproprierea nu se mai poate finaliza ori
de câte ori unul dintre actele juridice care intră în structura acestei operațiuni juridice este
desființat într-una dintre etapele procedurii exproprierii.
43Oana C. Moldovan, op.cit., p.133.
44Idem, p.146.
21

In concluzie, regimul juridic al exproprierii este determinat de următoarele principii:
– exproprierea este un procedeu de achiziție forțată a bunurilor imobile necesare pentru
executarea unor lucrări de interes public;
– ea poate fi hotărâtă numai pentru o cauză de utilitate publică;
– exproprierea se realizează numai conform unei proceduri speciale și numai după o
dreaptă și prealabilă despăgubire.
Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabilește o
procedură complexă care se derulează pe parcursul a două faze distincte, prima
administrativă, iar a doua judiciară.
Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrări de interes național și de
consiliile județene sau cel al municipiului București, pentru lucrările de interes local.
Declarația de utilitate publică este precedată de efectuarea unor cercetări prealabile care vor
stabili dacă există elemente care să justifice interesul național sau local, avantajele
economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susțin necesitatea lucrărilor și nu
pot să fie realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum și încadrarea în planurile de
urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Declarația de utilitate publică este un act administrativ în temeiul căruia o anumită
lucrare dobândește caracterul special de lucrare în interesul general, supusă regimului juridic
special al exproprierii pentru utilitate publică.
După cum se arată în literatura de specialitate, declarația de utilitate publică, odată
adusă la cunoștința publicului, întrunește toate elementele unui act administrativ, condiție care
declanșează procedura exproprierii.
După declararea utilității publice, expropriatorul va executa planurile cuprinzând
terenurile și construcțiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor,
precum și a ofertelor de despăgubire.
Etapele procedurii de expropriere:45
1. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes national, județean
sau local. Acești indicatori se stabilesc prin hotărâre de Guvern sau prin hotărâre a
administrației publice locale/județene.
De asemenea, trebuie stabilit și amplasamentul lucrării, ce va fi adus la cunoștință
publică prin afișare la sediul Consiliului Local sau publicare pe pagina de internet a
expropriatorului și va fi trimis spre avizare la ANCPI.
2. Consemnarea sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate proprietarilor imobilelor
ce urmează a fi expropriate, precum și afișarea listei proprietarilor.
45Art. 4 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (…).
22

Sumele vor fi conforme raportului de evaluare întocmit în urma unei expertize, iar
intenția de expropriere a imobilelor va fi transmisă prin poștă către proprietari. Lista
imobilelor ce urmează a fi expropriate va fi publicată la sediul Consiliului Local sau pe pagina
de internet a expropriatorului. După ce au primit notificarea privind exproprierea, proprietarii
imobilelor trebuie să se prezinte, în termen de 20 de zile, la sediul expropriatorului în vederea
stabilirii despăgubirilor.
3. Transferul dreptului de proprietate. În termen de 5 zile de la expirarea termenului de
20 de zile, expropriatorul are obligația de a emite decizia de expropriere, decizie care
constituie titlu executoriu. Proprietatea asupra imobilelor expropriate începe de la data
emiterii actului administrativ de expropriere, act ce este emis de expropriator.
c)Acte de donație sau legate acceptate în condițiile legii
După cum se arată în literatura de specialitate, donația este un contract unilateral,
esențialmente gratuit, translativ de proprietate, solemn și în principiu irevocabil, iar legatul
reprezintă un act juridic cuprins într-un testament, prin care testatorul desemnează una sau
mai multe persoane care la decesul său vor primi întregul patrimoniu, o fracțiune de
patrimoniu sau anumite bunuri lăsate de către cujus.
Dobândirea dreptului de proprietate publică prin acte de donație sau legate se
realizează, în condițiile legii, prin hotărâre de guvern, sau, după caz, de consiliul județean ori
local, dacă bunul în cauză intră în domeniul public. Acceptarea donațiilor făcute statului se
realizează pe baza aprobării Guvernului. Potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001, donațiile și
legatele cu sarcini în favoarea consiliilor județene și locale pot fi acceptate numai prin
hotărârea consiliului respectiv, aprobată cu votul majorității consilierilor în funcție.46
d) dobândirea dreptului de proprietate publică prin convenție cu titlu oneros, dacă
bunul, prin natura lui sau prin voința dispunătorului, devine de uz sau de interes public
Această modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică nu era prevăzută
anterior în varianta inițială a Legii 213/1998 privind bunurile proprietate publică. În literatura
de specialitate se consideră benefică includerea acesteia între modalitățile prin care statul sau
unitatea administrativ-teritorială să poată dobândi un bun de la un particular, persoană fizică
sau juridică în situația în care bunul prezintă vocația de a deveni de uz sau de interes public.47
e) Transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al
acestuia sau din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public
al acestora, în condițiile legii.
46Legea administrației puclice locale nr.215/2001 actualizată în 2007, publicată în Monitorul Oficial
nr.123 din 20 februarie 2007.
47Verginia Vedinaș, op.cit., p.492.
23

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ – teritoriale în
domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului
județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.
Legea mai precizează că hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată la instanța de
contencios administrativ competentă, în a cărei rază teritorială se află bunul. De menționat că
trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăților comerciale, la care
statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar, se poate face numai cu plată și cu
acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective. În lipsa acordului
menționat, bunurile societății comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai
prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă
despăgubire.48
f)Alte moduri stabilite prin lege
Dintre aceste moduri de dobândire a dreptului de proprietate publică menționăm:
– contracte civile și comerciale, cum ar fi vânzarea și schimbul, când sunt făcute pentru
utilitate publică; Pentru schimbul de proprietate este necesar ca operațiunea să fie supusă
aprobării prealabile a statului sau colectivității locale printr-un act de putere.
– accesiunea imobiliară artificială și accesiunea mobiliară (art. 488 și urm. C. civ.),
descoperirea unei comori aparținând tezaurului național etc.;
– darea în plată, prevăzută de Codul de procedură fiscală la art.263. Potrivit acestor
norme, creanțele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepția celor cu reținere la
sursă și a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale și a altor creanțe transmise spre
colectare organului fiscal central, precum și creanțele fiscale administrate de organul fiscal
local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea
în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor
imobile reprezentând construcție și teren aferent, precum și terenuri fără construcții, după caz,
chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent.49
Secțiunea a 2-a. Încetarea dreptului de proprietate publică
Prin art. 864 din Codul civil, sunt prevăzute trei modalități de stingere a dreptului de
proprietate publică, iar acestea trebuie să intervină toate în condițiile legii, și anume:50
48Art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată.
49Art. 263 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actualizată în 2017.
50Verginia Vedinaș, op.cit., pp. 492-493.
24

a) pieirea bunului, ceea ce atrage dispariția bunului în materialitatea sa. Pieirea bunului poate
surveni din cauze naturale, dar și ca efect al activității voluntare sau involuntare a omului.
b) trecerea bunului în domeniul privat, sau mai corect, transferul acestuia din domeniul public
în domeniul privat;
c) atunci când a încetat uzul sau interesul public căruia îi era afectat bunul respectiv.
Potrivit art.10 alin. (2) din Legea 213/1998, actualizată, trecerea din domeniul public
în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin
Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.
Ca și în cazul trecerii unui bun din domeniul privat în domeniul public, aceste hotărâri
sunt acte administrative și sunt supuse controlului de legalitate, reglementat de Legea
554/2004 privind contenciosul administrativ, la instanța de contencios administrativ și fiscal
în a cărui rază teritorială se află bunul.
Constituția nu conține nicio dispoziție referitoare la trecerea bunurilor din domeniul
public în domeniul privat, dar o astfel de dispoziție se găsește în Legea 18/1991, republicată,
art. 45, 46 și 48, care se referă la retrocedarea către foștii proprietari persoane fizice sau
moștenitorii acestora a terenurilor cu vegetație forestieră, a pădurilor, a zăvoaielor.51
51Oana C. Moldovan, op. cit.,p. 85.
25

Capitolul al IV-lea. Modalități de punere în valoare a domeniului public
Secțiunea 1. Reglementări legislative privind punerea în valoare a
bunurilor domeniului public
Art.136 alin.(4) din Constituție consacră, pe de o parte, caracterul inalienabil al
proprietății publice, iar, pe de altă parte, modalitățile juridice prin care aceasta poate fi
valorificată. Este vorba de cele patru tipuri de contracte administrative: dare în administrare,
concesiune, închiriere publică, dare în folosință gratuită.52
Articolul 124 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, mai
consacră o altă modalitate de utilizare a bunurilor domeniului public, modalitate care este
prevăzută și de actuala Constituție revizuită. Asfel consiliile locale și județene pot da în
folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile sau imobile proprietate publică sau
privată persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activități de binefacere sau de
utilitate publică ori servicii publice.
Regimul juridic al contractului de concesiune a fost reglementat, până în la 30 iunie
2006, prin Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesiunilor, dată de la care a intrat
în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007.
În prezent avem un nou cadru normativ în materia contractelor de achiziții publice, a
contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și servicii, precum și în ceea
ce privește soluționarea litigiilor derivate din aceste contracte.53
În vederea transpunerii în dreptul intern a directivelor europene privind atribuirea
contractelor de concesiune și achizițiile publice, a fost adoptată prin H.G. nr. 901/2015,
Strategia națională în domeniul achizițiilor publice, care vizează perioada 2015 – 2020.
Ulterior adoptării Strategiei, au fost adoptate actele normative care în prezent reglementează
noul cadru juridic aplicabil în materie:54
– Legea 98/2016 privind achizițiile publice, pusă în aplicare prin H.G. nr.395/2016;
– Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale, pusă în aplicare prin H.G. nr.394/2016;
– Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, prin care a
fost abrogată Legea 178/2010 privind parteneriatul public-privat;
52Verginia Vedinaș, op.cit., p. 499.
53Alexandru Sorin Ciobanu, Regimul contractelor de concesiune, Ed. Universul Juridic, București,
2015, pp.62-64.
54Verginia Vedinaș, op.cit., p. 500.
26

– Legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materia contractelor de achiziție
publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune lucrări și concesiune servicii,
precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a
Contestațiilor.
De asemenea a fost adoptată și noua Lege privind partenriatul public-privat
nr.233/2016, publicată în M. Of. nr.954 din 25 noiembrie 2016.
Secțiunea 1. Concesiunea bunurilor proprietate publică
Ordonanța de urgență nr. 54/2006 reprezintă, în prezent, cadrul general pentru
contractul de concesiune a bunurilor proprietate publică, ea preluând, în mare parte,
reglementarea din Legea nr. 219/1998.
Încercând o definiție care să respecte istoricul acestei instituții, constatăm că
activitatea de concesionare ne apare ca un mijloc juridic de punere în valoare a unui bun
public și care era guvernată de mai multe trăsături:55
– se încheia între două părți, denumite concedent (proprietarul) și concesionar, cel care
primea bunul în folosință;
– se încheia pe o perioadă determinată de timp, avea deci un caracter temporar;
– nu atrăgea după sine înstrăinarea bunului, proprietarul își păstra dreptul de a dispune
de acesta (jus abutendi), iar cel care folosea dispunea de jus utendi și jus fruendi;
– caracterul oneros, el presupunea întotdeauna anumite avantaje pentru proprietar, care
puteau îmbrăca o formă valorică sau alte avantaje materiale (în natură);
– concedentul își rezerva întotdeauna dreptul de a răscumpăra concesiunea, în
împrejurări determinate, de aici caracterul răscumpărabil care, de asemenea, este tradițional
pentru concesiune.
Aceste trăsături sunt definitorii și în prezent pentru instituția concesiunii.
Obiectul contractului de concesiune
Având în vedere sistemul constituțional și legal actual, se constată că un contract de
concesiune poate avea ca obiect două categorii de bunuri, respectiv bunuri din domeniul
public sau din domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale.
55Verginia Vedinaș, op.cit., pp. 500-501.
27

Când obiectul contractului de concesiune îl reprezintă bunuri din domeniul public al
statului sau al unității administrativ-teritoriale, el va fi guvernat în exclusivitate de un regim
de putere publică, deci va fi un contract administrativ, un contract de concesiune publică.56
Când obiectul contractului îl reprezintă bunuri din domeniul privat al statului sau al
unității administrativ-teritoriale, el va fi guvernat de un regim de drept comun, va fi deci un
contract civil, în sensul larg al termenului, deci un contract de concesiune privată.
Regimul constituțional și legal actual al contractului de concesiune publică
Una dintre modalitățile de valorificare a bunurilor proprietate publică recunoscute de
legea fundamentală prin art.136 alin.(4) este concesionarea publică, deoarece ea vizează
bunuri proprietate publică, ceea ce determină aprecierea că instituția concesiunii publice are în
prezent o determinare constituțională.57
În ceea ce priveșe regimul legal al acestui tip de contract, acesta este reprezentat de
prevederile OUG nr. 54/2006, precum și de articolele nr. 871 – 875 din Codul civil.
Definiția și trăsăturile contractului de concesiune
Articolul 871 din Codul civil nu conține o definiție a contractului de concesiune, textul
dispune, în primul său alineat, că un concesionar „are dreptul și, în același timp, obligația de
exploatare a bunului concesionat, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată,
cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a clauzelor contractului de concesiune”.
În schimb, potrivit art.1 alin.(2) din OUG nr. 54/2006 concesiune de bunuri publice
reprezintă acel „contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate poublică, denumită
concedent, transmite pentru o perioadă determinată, unei alte persoane numite concesionar,
care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun
proprietate publică, în schimbul unei redevențe”.
Din definiție rezultă următoarele trăsături ale contractului de concesiune:58
a) reprezintă un contract, care, având ca obiect bunuri proprietate publică, este un contract
administrativ;
b) caracterul temporar al contractului, el încheindu-se pe o perioadă determinată de părți,
care nu poate fi mai mare decât limita maximă stabilită de lege, respectiv cea de 49 de ani.
Înțelegem că părțile au deplină larghețe în a stabili durata contractului, că legea nu instituie
limită minimă, ci doar limita maximă și că aceasta din urmă nu poate depăși 49 de ani.
56Alexandru Sorin Ciobanu, Regimul (…),, op.cit., p. 211.
57Verginia Vedinaș, op.cit., p. 501.
58Alexandru Sorin Ciobanu, Inalienabilitatea (…), op. cit., p.359.
28

c) obiectul contractului poate fi reprezentat de un bun proprietate publică, a căror
exploatare constituie, în egală măsură, un drept și o obligație pentru concesionar;
d) concesionarul acționează pe riscul și pe răspunderea sa;
e) caracterul oneros al contractului, concretizat în plata de către concesionar a unei
redevențe.
Părțile contractului de concesiune
Contractul de concesiune se încheie între două părți, respectiv concedentul, cel care
transmite concesiunea și concesionarul, cel care primește în concesiune bunul respectiv.
Calitatea de concedent poate aparține, potrivit art.5 din OUG nr. 54/2006, în numele
statului sau al unității administrativ- teritoriale, ministerelor sau altor organe de specialitate
ale administrației publice centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului, și consiliilor
județene și locale, Consiliului general al Municipiului București și instituțiilor publice de
interes local, pentru bunurile proprietate publică a unităților amdinistrativ teritoriale.
Calitate de concesionar poate avea, potrivit art.6 din OUG nr. 54/2006 și art. 871 alin.
(2) din Codul civil, orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau
străină.
Așadar, acest contract se încheie între o persoană juridică de drept public și o persoană
juridică de drept privat, el neputându-se încheia niciodată între două persoane morale de drept
public.59
Procedura de concesionare
Ordonanța de Urgență nr. 54/2006 instituie, prin art.12, principiul aprobării
concesiunii pe baza studiului de oportunitate și a caietului de sarcini, care se elaborează în
baza studiului de oportunitate, prin Hotărâre de Guvern sau prin hotărâre a Consiliului
Județean, orășenesc sau comunal, după caz.
Cele două proceduri de concesionare60, instituite prin art.14, sunt:
A) concesionarea prin licitație publică;
B) concesionarea prin negociere directă.
Licitația la rândul ei, se derulează astfel:61
concedentul are obligația să publice în Monitorul Oficial, partea a VI-a și într-un coti –
dian de circulație națională și locală anunțul de licitație;
59Antonie Iorgovan, op. cit., p. 223.
60Alexandru Sorin Ciobanu, Regimul (…),, op.cit., p. 218.
61Verginia Vedinaș, op.cit., p. 503.
29

orice persoană interesată are dreptul de a solicita și de a obține documentația de atribu –
ire și clarificări privind aceatsă documentație;
concedentul are obligația de a răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguități, la
clairifcări și de a transmite răspunsurile către persoanele interesate,
procedura de licitație se poate desfășura numai dacă, în urma publicării anunțului de
licitație, au fost depuse cel puțin 3 oferte valabile. Dacă nu s-au depus 3 oferte, conce –
dentul este obligat să anuleze procedura și să organizeze o nouă licitație.
Concesionarea prin negociere directă se aplică atunci când, după repetarea procedurii
de licitație, nua u fost depuse cel puțin 3 oferte valabile. Și această procedură presupune
publicarea anunțului de negociere directă. Se pot solicita clarificări, pe care concedentul e
obligat să le soluționeze.
Dispoziții privind contractul de concesiune
A. Termenul în care se încheie contractul
OUG nr. 54/2006 instituie, prin art. 42 și 50, regula conform căreia contractul se
încheie într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data relizării comunicării deciziei
privind atribuirea contractului de concesiune, a cărui depășire atrage plata unor daune interese
de către aprtea în culpă.62
B. Clauze contractuale
a) OUG nr. 54/2006 instituie, prin art.8 interdicția subconcesionării de către
concesionar, în tot sau în parte, cu excepția unor situații prevăzute chiar de ordonanță.
Interdicția trebuie prevăzută în contract.63
b) Contractul de concesiune cuprinde atât clauzele prevăzute în caietul de sarcini cât și
cele convenite de părți, care nu pot contraveni obiectivelor concesiunii prevăzută în caietul de
sarcini. Conținutul orientativ al contractului urmează a fi aprobat prin normele metodologice.
c) În contract trebuie prevăzute categoriile de bunuri ce urmează a fi utilizate de
concesionar, cele care revin de plin drept, libere de sarcini, concedentului, la încetarea
concesiunii și cele care vor reveni concesionarului.
d) Termenul pentru care se încheie contractul poate fi de cel mult 49 de ani, cu
posibilitatea de a fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa
inițială, prin simplul acord al părților.
62Verginia Vedinaș, op.cit., p. 503.
63Alexandru Sorin Ciobanu, Regimul (…), op.cit., p. 228.
30

e) Instituirea, ca principiu care guvernează relațiile contractuale dintre părți, a
echilibrului financiar al concesiunii, respectiv realizarea unei posibile egalități între avantajele
care îi sunt acordate concesionarului și obligațiile care îi sunt impuse;
f) contractul se încheie în limba română, în două exemplare, câte unul pentru fiecare
parte.
C. Încetarea concesiunii
Potrivit art.57din lege, încetarea contractului de concesiune poate avea loc prin una
din următoarele modalități:64
1) regula: la expirarea duratei pentru care s-a încheiat contractul;
2) excepția: înainte de expirarea termenului, în următoarele situații:
a. prin denunțarea unilaterală din partea concedentului, cu plata unei despăgubiri juste
și prealabile în sarcina concedentului, în caz de neînțelegere fiind competentă instanța de
judecată;
b. prin rezilierea unilaterală a contractului de către concedent, atunci când
concesionarul nu-și respectă obligațiile, cu plata unor despăgubiri către concedent din partea
concesionarului, modalitate care are caracter sancționator
c. rezilierea unilaterală de către concesionar atunci când concedentul nu-și respectă
obligațiile ce-i revin, cu posibilitatea plății unor despăgubiri către concesionar.
d. în cazul dispariției, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul
imposibilității obiective a concesionarului de a exploata bunul, prin renunțare, fără plata unei
despăgubiri.
Secțiunea a 3-a. Concesiunea de servicii și lucrări
Regimul legal actual
Legislația în această materie este reprezentată de actuala Lege nr.100/2016, prin care
se transpun în practică unele prevederi ale Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune.
Astfel, art.5 lit. g) din Legea nr.100/2016 definește contractul de concesiune de lucrări
ca fiind acel „contract cu titlu oneros, asimilat potrivit legii actului administrativ, încheiat în
scris, prin care una sau mai multe entități contractante încredințează executarea de lucrări
unuia sau mai multor operatori economici, în care contraprestația pentru lucrări este
64Verginia Vedinaș, op.cit., p. 504.
31

reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor care fac obiectul
contractului, fie de acest drept însoțit de o plată”65.
Conform aceleiași legi, contractul de concesiune de servicii este definit la art.5 lit. h)
ca fiind „contractul cu titlu oneros, asimilat potrivit legii actului administrativ, încheiat în
scris, prin care una sau mai multe entități contractante încredințează executarea de lucrări
unuia sau mai multor operatori economici, în care contraprestația pentru lucrări este
reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor care fac obiectul
contractului, fie de acest drept însoțit de o plată”.
Părțile contractului de concesiune de servicii și lucrări
Contractul de concesiune se încheie între două părți, respectiv concedentul, cel care
transmite concesiunea și concesionarul, cel care primește în concesiune bunul respectiv.
Calitatea de concedent este atribuită uneia sau mai multor entități contractante, așa
cum este specificat în cadrul art.9 din Legea 100/2016, și anume:
a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale;
b) organismele de drept public;
c) asocierile care cuprind cel puțin o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. a) sau
b).
Calitatea de concesionar o poate avea orice operator economic, care este definit în
cadrul art.5 din Legea 100/2016 astfel: „ orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau
de drept privat, sau grup ori asociere, inclusiv temporară, de astfel de persoane, care oferă pe
piață, în mod licit, executarea de lucrări și/sau a unei construcții, furnizarea de produse sau
prestarea de servicii”66.
Proceduri de atribuire
Conform art. 50 din Legea 100/2016, entitatea contractantă atribuie contractul de
concesiune prin una dintre următoarele proceduri de atribuire:
a) licitație deschisă;
b) dialog competitiv.
1) Licitația deschisă se desfășoară, de regulă, într-o singură etapă, însă, entitatea
contractantă poate stabili prin anunțul de concesionare și documentația de atribuire ca
procedura de licitație deschisă să se desfășoare în două etape:
65Art. 5 alin (1) lit. g) din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii,
publicată în M. Of. nr.392 din 23 mai 2016.
66Art. 5 alin (1) lit. x) din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
32

– prima etapă – depunerea ofertelor elaborate în conformitate cu informațiile și
cerințele prevăzute în documentația de atribuire, însoțită de documentele care demonstrează
îndeplinirea criteriilor de calificare și de selecție stabilite de entitatea contractantă;
– etapa a doua – negocieri în vederea îmbunătățirii ofertelor admisibile și evaluarea
ofertelor îmbunătățite, prin aplicarea criteriilor de atribuire.
2) Dialogul competitiv se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de
concesionare, prin care entitatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de
solicitări de participare67.
Conform art. 55 alin. (2), din Legea 100/2016, în cadrul procedurii de dialog
competitiv, orice operator economic are dreptul de a depune o solicitare de participare,
urmând ca numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și de selecție stabilite de
entitatea contractantă prin anunțul de concesionare să aibă dreptul de a participa la etapele
următoare.
Procedura de dialog competitiv se desfășoară în trei etape:
a) prima etapă – depunerea solicitărilor de participare și selectarea candidaților, prin
aplicarea criteriilor de calificare și de selecție prevăzute în documentația de atribuire;
b) etapa a doua – dialogul cu candidații selectați, în vederea identificării
soluției/soluțiilor apte să răspundă necesităților entității contractante pe baza căreia/cărora se
vor depune ofertele finale;
c) etapa a treia – depunerea ofertelor finale de către candidații rămași în urma etapei de
dialog și evaluarea acestora, prin aplicarea criteriilor de atribuire.
În urma finalizării etapei dialogului, entitatea contractantă transmite simultan tuturor
candidaților rămași în competiție o invitație de depunere a ofertelor finale, însoțită de soluțiile
identificate în urma finalizării etapei dialogului.
3)Procedura atribuirii contractului de concesiune și contestarea procedurii
Conform art. 62 din Legea 100/2016, e ntitatea contractantă are obligația de a asigura
transparența procedurii de atribuire a contractelor de concesiune prin publicarea, în
conformitate cu dispozițiile acestei legi, a anunțurilor de concesionare, anunțurilor de intenție
și a anunțurilor de atribuire.
Legea 100/2016 reglementează aspectele privind regulile de publicitate și de
transparență, elaborarea documentației de atribuire, criteriile de atribuire, finalizarea
procedurii de atribuire și informarea candidaților/ofertanților.68
67Art. 55 din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
68Verginia Vedinaș, op.cit. p. 508.
33

În schimb, pentru persoanele care se consideră neîndreptățite, Legea 101/2016
reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale
administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție
publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a
unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui
act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor Legii
nr.101/201669.Oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără
personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege.
Prin Legea 101/2016 sunt reglementate următoarele remedii sau căi de atac privind
atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și de servicii:
A) notificarea prealabilă , ce reprezintă cererea prin care se solicită autorității
contractante reexaminarea unui act al autorității contractante, în sensul revocării sau
modificării acestuia.
Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată și din
oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care
se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea
de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice
sau concesiunile.70 Notificarea prealabilă se face în scris și conține cel puțin datele de
identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate și măsurile de
remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz.
B) Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională, poate fi formulată de
persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a
primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4) din lege, precum și oricare
persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea
contractantă. Orice persoană care se consideră neîndreptățită poate sesiza Consiliul Național
de Soluționare a Contestațiilor în vederea anulării actului autorității contractante, obligării
69Art. 2 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări
și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de
Soluționare a Contestațiilor , publicată în M. Of. nr.393 din 23 mai 2016.
70Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
34

acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru
recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
După primirea contestației, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de
remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației. Măsurile adoptate trebuie
comunicate contestatorului, celorlalți operatori economici implicați în procedura de atribuire,
precum și Consiliului, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării lor. Pentru a fi
aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, măsurile adoptate înainte de data-limită
de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor, se publică în SEAP
(Sistemul Electronic de Achiziții Publice ).
Autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea
deciziei Consiliului privind soluționarea contestației și cu respectarea termenului de așteptare
prevăzut pentru încheierea lui.
Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de
atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de
organizare și funcționare al acestuia.
Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de
acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt
organ cu activitate jurisdicțională competent. Decizia de declinare a competenței Consiliului
nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată
competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicțională competent.71
Procedura de soluționare a contestațiilor se desfășoară cu respectarea principiilor
legalității, celerității, contradictorialității, asigurării dreptului la apărare, imparțialității și
independenței activității administrativ-jurisdicționale.
În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea
persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la
primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate
de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației.
Persoana interesată comunică, concomitent, prin același mijloc de comunicare utilizat
pentru transmiterea către Consiliu, cererea sa de suspendare și autorității contractante, care are
obligația de a prezenta Consiliului, de îndată, punctul său de vedere asupra cererii.
Nedepunerea punctului de vedere în termenul de soluționare a cererii nu împiedică
soluționarea acesteia.72
71Art. 12 din Legea nr. 101/2016.
72Idem, art. 22.
35

Potrivit regimului juridic general al suspendării soluționării unui proces consacrat de
normele Codului de procedură civilă73, suspendarea soluționării contestației poate intervenifie
în situația existenței unui dosar penal care vizează o infracțiune săvârșită în legătură cu actul
care face obiectul contestației sau în situația în care soluționarea contestației depinde în tot
sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.74
Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când
constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
Potrivit art. 26 din Legea 101/2016, Consiliul examinează din punctul de vedere al
legalității și temeiniciei actul atacat și poate pronunța următoarele soluții:
a) pronunță o decizie prin care îl anulează în tot sau în parte;
b) obligă autoritatea contractantă să emită un act;
c) dispune orice altă măsură, în afara celor prevăzute la lit. a) și b), necesară pentru
remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire.
C) Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului . Deciziile Consiliului privind
soluționarea contestației pot fi atacate de către oricare dintre părțile cauzei, cu plângere la
instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în
termen de 10 zile de la comunicare.75
Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate
de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază
teritorială se află sediul autorității contractante. Plângerile se soluționează de complete
specializate în achiziții publice.
Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate
de Consiliu privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de
transport de interes național, astfel cum este definită de legislația în vigoare, este Curtea de
Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal.76
Soluțiile pe care le poate pronunța instanța sunt reglementate de art. 34 din Legea
101/2016, ele putând consta în admiterea sau respingerea plângerii.
În cazul admiterii, instanța modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:
a) anularea în tot sau în parte a actului autorității contractante;
b) obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;
73Art. 411-415 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea 134/2010, republicat în M. Of. nr.
545 din 3 august 2012.
74Verginia Vedinaș, op.cit. pp. 509-510.
75Art. 29 din Legea nr. 101/2016.
76Idem, art. 32.
36

c) îndeplinirea unei obligații de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea
oricăror specificații tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunțul de
participare, din documentația de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu
procedura de atribuire;
d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia achizițiilor
publice, achizițiilor sectoriale sau concesiunilor.
Secțiunea a 4-a. Administrarea, închirierea și darea în folosință gratuită a
bunurilor domeniului public
Administrarea bunurilor proprietate publică este reglementată de articolele 867-870 din
Codul civil, care au înlocuit reglementarea art. 12 al Legii nr.213/1998, articol abrogat de art.
89 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil.77
Aceste reglementări statornicesc următoarele reguli în ceea ce privește contractul de dare în
administrare:
a) Subiectul de drept care poate primi în administrare un bun proprietate publică, potrivit art.
868 din Codul civil, poate fi reprezentat de:
– regii autonome;
– autorități ale administrației publice centrale și locale;
– alte instituții publice de interes național, județean sau local.
În ceea ce privește regiile autonome și instituțiile publice, acestea sunt înființate prin
acte administrative de către autoritățile statului au colectivitățile locale, în scopul realizării
unor servicii publice și se află în raporturi juridice de subordonare față de autoritățile care le-
au înființat.78
Cât privește valorificarea bunurilor proprietate publică aparținând unităților
administrativ-teritoriale, trebuie avute în vedere și dispozițiile Legii nr. 215/2001, republicată,
mai exact ale art.124, care recunoaște consiliilor locale și județene posibilitatea de a hotărî ca
bunurile care aparțin domeniului public sau privat de interes local sau județean, după caz, să
fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie
închiriate. Consiliile locale și județene hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la
vânzarea bunurilor care fac parte din domeniul privat de interes local sau județean, în
condițiile legii.79
77Verginia Vedinaș, op.cit. p. 513.
78Emil Bălan, Dreptul (…), p. 102.
79Verginia Vedinaș, op.cit. p. 513.
37

b) Actul juridic prin intermediul căruia bunul poate fi dat în administrare diferă în
funcție de natura acestuia, astfel:
– dacă bunul respectiv este un bun care aparține domeniului public național, darea în
administrare se face prin Hotărâre de Guvern (art.867 din Codul civil);
– dacă bunul aparține domeniului public de interes local sau județean, darea în
administrare se va face prin hotărâre a consiliului local sau județean (art.867 din Codul civil).
Dreptul de administrare are o natură administrativă, neconfundându-se cu drepturile
reale derivate din dreptul de proprietate civilă.80
c) Prerogativele celui care administrează bunul, sunt reglementate de art. 868 alin. (2)
din Codul civil: dreptul de administrare conferă titularului său capacitatea de a poseda, folosi
și dispune de bunul respectiv.
Codul civil recunoaște în art.869 , posibilitatea ca dreptul de administrare să poată fi
revocat, atunci când titularul lui nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute
din actul de transmitere.81
d) Dispoziții privitoare la litigiile care se pot naște din administrarea sau închirierea
unor bunuri publice.
În aceste litigii, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitatea administrativ-
teritorială este reprezentată de Consiliul Județean (sau de Consiliul General al Municipiului
București) sau de Consiliul Local, care dau un mandat scris, în fiecare caz în parte, președintelui
Consiliului Județean sau primarului.
Legea 213/1998 nu statornicește în mod expres că litigiile privind administrarea și
închirierea bunurilor proprietate publică sunt de competența instanței de contencios
administrativ, însă prin art.8 alin.(2) se prevede competența instanțelor de contencios
administrativ în ceea ce privește hotărârile de trecere a unui bun din domeniul privat în cel
public și invers, iar prin art. 23 se dispune că litigiile cu privire la delimitarea domeniului
public al statului sau unităților administrativ-teritoriale sunt, de asemenea, de competența
instanțelor de contencios administrativ.82
În ceea ce privește închirierea bunurilor proprietate publică , dispoziții privind
regimul acestui contract regăsim în art. 14, 15 și 16 din Legea nr. 213/1998, precum și în
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările
ulterioare.
80Emil Bălan, Introducere în domeniul domenialității, Ed. All Beck, București, 2004, p.60.
81Verginia Vedinaș, op.cit. p. 514.
82Ibidem.
38

Din coroborarea acestor dispoziții, regăsim următoarele elemente privind contractul de
închiriere a bunurilor proprietate publică:83
a) Actul juridic prin intermediul căruia se face închirierea diferă, ca și la darea în
administrare, în funcție de natura bunului, astfel:
– pentru bunurile proprietatea publică a statului, închirierea se face prin Hotărâre de
Guvern;
– pentru bunurile proprietate publică a unităților administrativ- teritoriale, închirierea
se face prin hotărâre a Consiliului Județean, a Consiliului General al Municipiului București
sau a Consiliului Local.
b) Titularii contractului de închiriere, potrivit art.14 alin.(2) pot fi:
– chiriaș poate fi orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;
– calitatea de a transmite, prin închiriere, un bun proprietate publică, revine titularului
dreptului de proprietate sau a celui de administrare.
c) Instituirea principiului licitației publice pentru concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate publică (art. 15).
d) Dispoziții privind destinația sumelor încasate din concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate publică a statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind vorba,
după caz, despre:
– bugetul de stat, pentru veniturile produse din concesionarea și închirierea bunurilor
proprietate publică a statului;
– bugetele locale, pentru veniturile realizate din închirierea sau concesionarea
bunurilor proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale;
– în situația în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de
administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte de 20-50% , care se
stabilește, după caz, prin Hotărâre de Guvern, Hotărâre a Consiliului Județean, a Consiliului
General al Municipiului București sau a Consiliului Local prin care s-a aprobat închirierea .
În ceea ce privește darea în folosință gratuită a bunurilor domeniului publi , aceasta
este reglementată de articolele 874 și 875 din Codul civil.
O dispoziție similară este prevăzută și de art. 124 din Legea nr. 215/2001, republicată,
potrivit căruia „consiliile locale și cele județene pot da în folosință gratuită, pe termen
limitat, bunuri mobile și proprietate publică sau privată locală ori județeană, după caz,
persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de
utilitate publică ori serviciilor publice”.84
83Ibidem.
84Art. 124 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată.
39

Art.136 alin. (4), teza finală din Constituția revizuită prevede posibilitatea ca bunurile
proprietate publică să fie date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
La fel ca și concesionarea, administrarea și închirierea bunurilor proprietate publică și
darea în folosință gratuită a acestora este de competența Guvernului, ori, după caz, a consiliilor
județene, municipale, orășenești și comunale, prin hotărâre.85
85Verginia Vedinaș, op.cit. p. 515.
40

Capitolul al V-lea. Concesionarea bunurilor aparținând domeniului public de către
Consiliul local al municipiului Curtea de Argeș – studiu de caz
Secțiunea 1. Administrația publică locală a Municipiului Curtea de Argeș
Administrația publică în Municipiul Curtea de Argeș este organizată și funcționează în
baza principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice,
eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în
problemele locale de interes deosebit.86
Autonomia locală este administrativă și financiară, fiind exercitată în baza și limitele
legii. Municipiul Curtea de Argeș este persoană juridică de drept public, are personalitate
juridică deplină și patrimoniu propriu.
§1. Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș
Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al
Municipiului Curtea de Argeș, acesta este o autoritate deliberativă ce funcționează ca
autoritate administrativă autonomă și rezolvă treburile publice în Municipiul Curtea de Argeș,
în condițiile legii.87
Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș se constituie în conditiile legii privind
administrația publică locală și se compune din consilieri aleși în condițiile legii pentru
alegerea autorităților administrației publice locale și statutului aleșilor locali.
Conducerea lucrărilor consiliului local este efectuată de un președinte ales prin votul
majorității consilierilor în funcție, pentru un mandat de maxim 3 luni. Președintele de ședință
are următoarele atribuții:88
a) conduce ședințele consiliului local;
b) supune votului consilierilor proiectele de hotărâri, asigură numărarea voturilor și
anunță rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor contra și a abținerilor;
c) semnează hotărârile adoptate de consiliul local, chiar dacă a votat împotriva
adoptării acestora precum și procesul-verbal;
d) asigură menținerea ordinii și respectarea regulamentului de desfășurare a ședințelor;
86Art. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată.
87Art. 3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Curtea de Argeș,
disponibil la adresa web: www.primariacurteadearges.ro.
88Idem, art. 15.
41

e) supune votului consilierilor orice problemă care intră în competența de soluționare a
consiliului;
f) aplică, dacă este cazul, sancțiunile prevăzute de statutul aleșilor locali sau propune
consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni.
g) poate retrimite pentru reexaminare comisiei sau compartimentului de specialitate
care a intocmit avizul proiectele de hotarari care in urma dezbaterilor au avut modificari de
fond.
Consiliul local stabilește prin vot comisiile de specialitate formate numai din
consilieri, pe principalele domenii de activitate. Comisiile de specialitate au ca atribuții:
analiza proiectelor de hotărâri ale consiliului local; întocmirea avizelor aferente proiectelor
de hotărâri și problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local; pronunțarea asupra
altor probleme trimise de consiliul local spre avizare; analiza periodică a modului de
soluționare a petițiilor cetățenilor cu privire la domeniile de activitate ale comisiei respective,
precum și prezintarea în fața consiliului a unui raport anual de activitate, care va fi făcut
public prin grija secretarului.89
Ședințele comisiilor de specialitate se desfășoară, de regulă, cu cel puțin 7 zile
înaintea ședințelor consiliului, atunci când ordinea de zi a ședinței acestuia cuprinde probleme
sau proiecte de hotărâri asupra cărora i se solicită avizul.
Primarul participă la ședințele consiliului și are dreptul să își exprime punctul de
vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi. Punctul de vedere al primarului se
consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal de ședință.
De asemenea, secretarul municipiului participă în mod obligatoriu la ședințele
consiliului, ca responsabil de legalitate. În cadrul ședințelor consiliului local, secretarul are
următoarele atribuții: asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local, la
cererea primarului, sau a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor în funcție; asigură
efectuarea lucrărilor de secretariat; efectuează apelul nominal și ține evidența participării la
ședințe a consilierilor; numără voturile și consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă
președintelui de ședință; asigură întocmirea stenogramei sau a procesului-verbal, pune la
dispoziția consilierilor înaintea fiecărei ședințe procesul-verbal, respectiv stenograma
dactilografiată a ședinței anterioare, asupra conținutului cărora solicită acordul consiliului;
asigură afișarea la sediul consiliului local și publicarea în mass-media locală și pe site-ul
propriu a minutei ședințelor publice, care va cuprinde: numărul și titlul hotărârii precum și
votul fiecărui consilier, cu excepția cazurilor în care s-a votat secret; asigură întocmirea
dosarelor de ședință, legarea, numerotarea paginilor, semnarea și ștampilarea acestora;
89Art. 24 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Curtea de Argeș.
42

prezintă în fața consiliului local punctul său de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de
hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului; dacă este cazul, refuză să
contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale; contrasemnează, în condițiile legii și ale
prezentului regulament, hotărârile consiliului local pe care le consideră legale; poate propune
primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale
consiliului local; acordă membrilor consiliului asistență și sprijin de specialitate în
desfășurarea activității, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor
discutate și aprobate de consiliu; ia măsurile necesare ca avizele comisiilor de specialitate să
fie multiplicate și difuzate consilierilor, primarului și viceprimarului; îndeplinește orice alte
atribuții stabilite de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau
însărcinări date de consiliul local privitoare la buna organizare și desfășurare a ședințelor
consiliului.
Consiliul local se întrunește obligatoriu o dată pe lună, în ședință ordinară. Ședințele
ordinare ale Consiliului local al Municipiului Curtea de Argeș se desfășoară, de regulă, în ziua
de marți din ultima săptămână a lunii, la ora 15.00.
Consiliul Local se poate intruni și în sedinte extraordinare, la cererea primarului sau a
cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului.
Convocarea consiliului local se face în scris prin intermediul secretarului unității
administrativ teritoriale, cu cel puțin cinci zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin trei
zile înainte de sedințele extraordinare.
Pe ordinea de zi a ședințelor consiliului local sunt incluse proiecte de hotărâri, rapoarte
ale comisiilor de specialitate, rapoarte sau informări ale conducătorilor unităților subordonate
sau care se află sub autoritatea consiliului, timpul acordat declarațiilor politice, întrebărilor,
interpelărilor, petițiilor și altor probleme care se supun dezbaterii consiliului.
Ordinea de zi este înscrisă în cuprinsul invitației de ședință transmise consilierilor și se
aduce la cunoștința locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
Proiectul ordinii de zi se întocmește la propunerea primarului, consilierilor,
secretarului, comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetățenilor. Proiectul ordinii de zi se
afișează la sediul consiliului local cu cel puțin 3 zile înaintea ședințelor ordinare, este inserat
în site-ul propriu și se transmite către mass-media locală.
La ședințele ordinare nu vor fi introduse pe ordinea de zi proiecte de hotărâri care nu
au fost înscrise în ordinea de zi inițială. Proiectul ordinii de zi se supune aprobării consiliului.
Proiectele de hotărâri și celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se
înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoțite de expunerile de motive formulate de
43

inițiator, de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop și de
raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu al consiliului local.
Raportul compartimentului de resort se întocmește și se depune la secretarul
municipiului înainte de întocmirea avizului de către comisia de specialitate spre a putea fi
avut in vedere de catre aceasta comisie.
Proiectele de hotărâre cu caracter normativ se vor introduce pe ordinea de zi numai
după îndeplinirea procedurii prevăzută de Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională.
Nici un proiect de hotărâre nu va fi înscris în ordinea de zi fără avizul de legalitate al
secretarului municipiului sau, în lipsa motivată a acestuia, al înlocuitorului care poartă toată
răspunderea în caz de nerespectare a legii.
Secretarul municipiului va înființa un registru special pentru înregistrarea proiectelor
de hotărâri inițiate de consilieri și primar care va cuprinde: data depunerii, comisia de
specialitate și compartimentul de resort cărora le-au fost repartizate pentru dezbatere și
avizare, data depunerii avizelor și rapoartelor acestora.
Proiectul ordinii de zi va cuprinde, pentru ședințele ordinare, punctul „ Diverse”
consacrat declarațiilor politice, întrebărilor, interpelărilor, petițiilor, dreptului la replică și altor
probleme care se supun dezbaterii consiliului local. Inscrierea consilierilor la dezbateri la
punctul “Diverse” se va face înainte de a se intra în ordinea de zi.
Atribuțiile consiliului local
Conform art. 36 din Legea 215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște, în
condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege
în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții90:
a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale
instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor
autonome de interes local;
b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a municipiului;
c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al municipiului;
d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;
e) atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.
90Art. 36 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată.
44

Elaborarea proiectelor de hotărâri
Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Curtea de
Argeș, primarul și consilierii locali au dreptul la inițiativă pentru proiectele de hotărâri ale
consiliului local.
Proiectele de hotărâri vor fi însoțite de o expunere de motive și vor fi redactate în
conformitate cu normele de tehnică legislativă, secretarul municipiului și personalul de
specialitate din aparatul propriu al consiliului acordând sprijin și asistență tehnică de
specialitate.
Proiectele de hotărâri inițiate de către primar vor fi însoțite de un referat de specialitate
al compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu al consiliului.
În ceea ce privește p roiectele de hotărâri inițiate de către consilierii locali, acestea vor
fi însoțite de o expunere de motive și de referatul de specialitate întocmit de compartimentele
de resort ale aparatului propriu al consiliului.
Proiectele de hotărâri vor fi redactate de către cei care le propun, în conformitate cu
normele de tehnică legislativă, solicitând în acest scop sprijin și asistență tehnică de
specialitate de la secretarul municipiului și personalul de specialitate din aparatul propriu al
consiliului.
Referatul de specialitate, semnat de cel care îl întocmește și de șeful compartimentului
de resort trebuie să conțină:91
a) expunerea de motive care a condus la necesitatea inițierii proiectului de hotărâre;
b) avantajele hotărârii pentru consiliul local
c) impactul asupra populației;
d) în cazul în care prin referat se propun taxe, tarife sau plăți, se va preciza baza de calcul a
acestora;
d) dacă este cazul, referatul va fi însoțit de anexe.
Proiectele de hotărâri și celelalte materiale se transmit spre dezbatere și avizare
comisiilor de specialitate ale consiliului local, precum și compartimentelor de resort ale
aparatului propriu al consiliului, în vederea întocmirii raportului. Nominalizarea comisiilor și
compartimentelor cărora li se trimit materiale spre analiză se face de primar împreună cu
secretarul.
Proiectele de hotărâre care implică bugetul municipiului vor trebui să cuprindă
obligatoriu avizul pozitiv sau negativ, după caz, al Serviciului Buget.
O dată cu transmiterea proiectelor se va preciza și data de depunere a raportului de
către compartimentul de resort și a avizului comisiei de specialitate, avându-se grijă ca
91Art. 56 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Curtea de Argeș.
45

raportul să poată fi trimis și comisiei de specialitate înainte de întocmirea de către aceasta a
avizului.
După examinarea proiectului sau propunerii, comisia de specialitate a consiliului local
întocmește un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului ori propunerii
examinate. Dacă se propune adoptarea proiectului, se pot formula amendamente.
Avizul se transmite secretarului municipiului, care va dispune măsurile
corespunzătoare difuzării lui către primar și către consilieri, cel mai târziu odată cu invitația
pentru ședință.
Proiectele de hotărâri și celelalte propuneri, însoțite de avizul comisiei de specialitate,
de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului și de viza de
legalitate a secretarului, se înscriu pe ordinea de zi și se supun dezbaterii și votului consiliului
în prima ședință ordinară a acestuia.
§2. Primăria Municipiului Curtea de Argeș
Primăria Municipiului Curtea de Argeș este organizată și funcționează potrivit
prevederilor Legii nr. 215/2001 republicată privind administrația publică locală, cu
modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu hotărârile Consiliului Local al
Municipiului Curtea de Argeș privind aprobarea organigramei, a numărului de posturi și a
statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului.92
Primarul, viceprimarul, secretarul municipiului, împreună cu aparatul de specialitate al
primarului constituie primăria municipiului, instituție publică cu activitate permanentă care
asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor Constituției, ale legilor țării, ale decretelor
Președintelui României, ale hotărârilor Guvernului, ale actelor emise de ministere și alte
autorități ale administrației publice centrale, ale hotărârilor Consiliului județean, ale
Consiliului local și soluționează problemele curente ale colectivității.
Primarul este autoritatea executivă a administrației publice prin care se realizează
autonomia locală în municipiu. Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a
legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a
hotărârilor consiliului local.
Atribuțiile ce revin primarului, sunt stabilite de lege sau încredințate de către consiliul
local:
92Art. 1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Primăriei Minicipiului Curtea de Argeș,
disponibil la adresa web: www.primariacurteadearges.ro.
46

– primarul exercită funcția de ordonator principal de credite;
– primarul numește și eliberează din funcție personalul din aparatul de specialitate al
primarului, cu excepția secretarului;
– primarul controlează activitatea personalului din aparatul de specialitate al primarului și al
serviciilor publice de deservire.
Viceprimarul este ales de consiliul local municipal, este subordonat primarului și
înlocuitorul de drept al acestuia. Viceprimarul exercită atribuții delegate de către primar, prin
dispoziția acestuia, întocmeste și semnează actele pe care le presupune executarea atribuției.
Secretarul municipiului Curtea de Arges este funcționar public cu funcție publică de
conducere, se bucură de stabilitate în funcție și îndeplinește atribuțiile stabilite de lege și cele
încredințate de către consiliul local sau de către primar.
Aparatul de specialitate al primarului cuprinde funcționarii publici și personalul
contractual din direcții, servicii și compartimente prevăzute în organigramă. El își desfășoară
activitatea în conformitate cu prevederile legii, hotărârile și ordonanțele Guvernului și
hotărârile consiliului local.
Structura organizatorică a aparatului de specialitate al primarului, direcțiilor,
serviciilor, birourilor și compartimentelor cuprinde:
I. Primar.
I.1. Direcția arhitectului șef.
I.1.1 Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului.
I.1.2 Compartimentul investiții și achiziții publice.
I.1.3 Compartimentul management de proiect.
I.1.4 Compartimentul disciplina în construcții.
I.1.5 Compartimentul protecția mediului.
I.1.6 Compartimentul cadastru.
I.1.7 Biroul comercial și de administrare a domeniului public și privat.
I.2. Compartimentul audit public intern.
I.3. Compartimentul autorizare și control transport public local.
I.4. Cabinetul primarului.
I.5. Direcția economică.
I.1.5.1. Biroul buget – contabilitate.
I.1.5.2. Compartimentul informatică.
I.1.5.3. Serviciul impozite și taxe locale.
I.1.5.4. Compartimentul învățământ/sănătate/servicii publice.
I.1.5.5. Compartimentul executări bugetare .
47

I.6. Compartimentul implementare proiecte externe.
II. Viceprimar.
II.1. Compartimentul administrativ.
III. Secretar municipiu.
III.1. Compartimentul juridic.
III.2. Compartimentul agricol.
III.3. Compartimentul registratură.
III.4. Biroul resurse umane/ relații cu publicul / protecție civilă/arhivă.
Biroul comercial și de administrare a domeniului public și privat
Biroul comercial și de administrare a domeniului public și privat este subordonat
arhitectului șef și primarului, având relații de autoritate funcționale cu serviciile publice și
instituțiile publice de sub autoritatea consiliului local, precum și cu regiile autonome și
societățile comerciale din subordinea Consiliului Local Curtea de Argeș, în conformitate cu
obiectul de activitate, atribuțiile specifice sau competențele acordate prin dispoziția primarului
și în limitele prevederilor legale.
De asemenea, acest birou are relații de cooperare cu toate compartimentele și serviciile
publice ale autorităților administrației publice locale, cu compartimente similare din celelalte
structuri ale administratiei centrale sau locale din țară, cu Inspectoratul de Poliție, Poliția
Sanitar – Veterinară, Garda Financiară, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul
Teritorial de Muncă, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Agenția pentru Protecția
Mediului, și alte instituții ale statului pentru funcționarea în condițiile legislației a agenților
economici și instituțiilor.
Principalele atribuții ale Biroului comercial și de administrare a domeniului public și
privat sunt:
– urmărește achitarea taxelor și chiriilor de către agenții economici care au încheiate contracte
de închiriere și concesiune a unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al
municipiului;
– organizează licitațiile de închiriere sau concesiune a unor bunuri aparținând domeniului
public și privat al municipiului;
– sesizează în scris organele în drept când constată încălcări ale legilor privind utilizarea
bunurilor care aparțin domeniului public sau privat;
– întocmește contracte privind închirierea și concesionarea bunurilor mobile sau imobile care
aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale și domeniului privat al acesteia,
urmărind executarea acestora;
48

– participă la inventarierea anuală a bunurilor care aparțin domeniului public și privat al
unității administrativ-teritoriale;
– urmărește permanent întocmirea documentațiilor de carte funciară pentru bunurile care
aparțin domeniului public și privat al municipiului Curtea de Argeș;
– administrează patrimoniului municipiului Curtea de Argeș;
– urmărește și răspunde de încasarea taxei privind eliberarea și viza anuală a autorizațiilor
pentru desfășurarea activităților de alimentație publică;
– duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului privind închirierea și
concesionarea bunurilor mobile și imobile aparținând domeniului public și privat al unității
administrativ-teritoriale;
Secțiunea a 2-a. Concesionarea pășunilor alpine Podul Giurgiului și Năneasa,
bunuri ce aparțin domeniului public al municipiului Curtea de Argeș
§1. Etapele procedurii de concesionare a pășunilor alpine
Conform reglementărilor legale în vigoare și procedurilor interne ale unității
administrativ-teritoriale – municipiul Curtea de Argeș, procedura de concesionare a bunurilor
aparținând domeniului public cuprinde următoarele etape:
1. Luarea deciziei privind concesionarea unui bun proprietate publică . Inițiativa
concesionării poate aparține atât unității administrativ teritoriale – în calitate de concedent, cât
și altor persoane care, potrivit legii, pot avea calitatea de concesionar.
2. Întocmirea studiului de oportunitate . Dacă inițiativa concesionării aparține
concedentului, acesta trebuie să întocmească într-un termen de 30 zile studiul de oportunitate,
în conformitate cu reglementările O.U.G. nr. 54/2006, privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată prin Legea nr.22/2007.
3. Elaborarea caietului de sarcini. În baza studiului de oportunitate, concedentul
elaborează caietul de sarcini în conformitate cu Anexa nr.1 din Normele metodologice de
aplicare a O.U.G. nr. 54/2006, aprobate prin H.G. nr.168/2007.
4. Aprobarea prin hotărâre a consiliului local a studiului de oportunitate, a caietului
de sarcini, a regulamentului de organizare a licitației, a proiectului contractului de
concesiune, precum și a componenței comisiei de licitație .
49

5. Publicarea anunțului privind organizarea licitației . Concedentul are obligația de a
publica anunțul privind licitația în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, într-un
cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală.
6. Desfășurarea licitației . Pentru desfășurarea licitației este obligatorie participarea a
cel puțin 3 ofertanți. Ofertanții au obligația de a transmite ofertele în conformitate cu
prevederile documentației de atribuire. În cazul în care nu există cel puțin 3 oferte calificate,
comisia de evaluare va organiza o nouă licitație. Dacă nici la a doua licitație nu s-a putut
desemna un câștigător, comisia de evaluare va recurge la procedura de negociere directă. Și în
cazul procedurii de atribuire prin negociere directă, concedentul trebuie să publice un anunț
respectând aceleași condiții ca în cazul atribuirii prin licitație. Criteriul de atribuire al
contractului de concesiune este cel mai mare nivel al redevenței.
7. Anunțarea câștigătorului. Înainte de încheierea contractului, concedentul are
obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a un
anunț privind atribuirea concesiunii. De asemenea, concedentul are obligația de a-i informa în
scris pe toți ofertanții cu privire la decizia de atribuire a contractului de concesiune.
Contractul de concesiune se poate încheia numai după implinirea termebului de 20 de zile
calendaristice de la data comunicării deciziei de atribuire a concesiunii.
8. Încheierea contractului de concesiune. Procedura de atribuire a concesiunii, licitație
publică sau negociere directă, se va finaliza prin încheierea unui contract de concesiune între
concedent și concesionar.
9. Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea și încetarea contractului de concesiune, în conformitate cu dispozițiile Legii
contenciosului administrativ nr.554/2004.
§2. Întocmirea studiului de oportunitate
Inițiativa concesionării pășunilor Podul Giurgiului și Năneasa a aparținut Consiliului
local al municipiului Curtea de Argeș. În acest scop, acesta a solicitat Biroului comercial și
de administrare a domeniului public și privat să întocmească studiul de oportunitate privind
concesionarea pășunilor respective.
Studiul de oportunitate a fost întocmit în conformitate cu normele legale în vigoare și a
conținut următoarele informații:
1. Baza legală:
– Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, cu modificările și completările ulterioare;
50

– O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate
publică, aprobată prin Legea nr. 22/2007;
– Ordinul nr. 210/541/2009 pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea
activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung,
aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului
administrației publice nr. 226/235/2003;
– O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente
și pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
– Ordinul M.A.D.R. nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de
animale pe hectar de pajiște;
– Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificarile si
completarile ulterioare;
– Ordinul nr. 571/371/2015 pentru modificarea O.M.A.D.R. nr.407/2051/2013 pentru
aprobarea contractelor cadru de concesionare și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în
domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor.
2. Descrierea și identificarea bunului care urmează să fie concesionat
– Pășunea Podul Giurgiului are o suprafață pășunabilă de 610.60 ha, iar pășunea
Năneasa are o suprafață pășunabilă de 105,96 ha;
– Regimul juridic: terenurile fac parte din domeniul public al municipiului Curtea de
Argeș, fiind înscris în inventarul domeniului public al municipiului Curtea de Argeș, aprobat
prin H.C.L. nr. 107/25.10.2016.
3. Motive de ordin economic, financiar, social și de mediu care justifică acordarea
concesiunii:
sursă de venituri pentru bugetul local, prin încasarea redevenței;
îmbunătățirea nivelului de producție și utilizare a pajiștilor, care este în corelație directă cu
cantitatea și calitatea producțiilor animaliere obținute;
prin lucrările de întreținere se aduc ameliorări mediului fizic, rezultând o îmbunătățire a
habitatelor specifice zonei.
4. Nivelul minim al redevenței
La stabilirea nivelului minim al redevenței s-a avut în vedere amplasamentul terenului
și factorii umani sau naturali care determină scăderea capacității de producție a pajiștilor. De
asemenea fundamentarea valorii redevenței minime s-a făcut și ținând seama de prevederile
Ordinului nr. 571/371/2015 pentru modificarea O.M.A.D.R. nr. 407/2051/2013 pentru
aprobarea contractelor cadru de concesionare și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în
domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, conform cărora, prețul
51

de concesiune a pajiștii nu poate depăși 50% din valoarea masei verzi/ha, calculată în funcție
de prețul mediu stabilit de Consiliul Județean.
Astfel, nivelul minim al redevenței a fost stabilit la valoarea de 68.190 lei/an (111,6
lei/ha/an) pentru pășunea Podul Giurgiului și la valoarea de 12.483,52 lei/an (117,81
lei/ha/an), pentru pășunea Năneasa.
Redevența rezultată în urma licitației și stipulată în contractul de concesiune, va fi
indexată anual cu rata inflației, conform legii.
5. Procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune
Modalitatea de acordare a concesiunii va fi prin licitație publică, în conformitate cu
prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri
proprietate publică, aprobată prin Legea nr. 22/2007, H.G. nr. 168/2007 privind aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 54/2006.
Alegerea acestei proceduri se justifică prin necesitatea respectării prevederilor legale
în vigoare, dar și pentru asigurarea unei concurențe loiale.
Procedura de licitație nu se poate desfășura dacă în urma publicării anunțului de
licitație nu au fost depuse cel puțin 3 oferte valabile.
6. Durata concesiunii
Durata concesiunii pășunilor alpine Podul Giurgiului și Năneasa este de 10 ani.
7. Termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare
După aprobarea studiului de oportunitate și a caietului de sarcini, concedentul are
obligația de a publica anunțul privind licitația în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,
într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, cu cel puțin 20 de zile
calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.
Concedentul este obligat să pună la dispoziția persoanelor interesate documentația de
atribuire, într-o perioadă care nu trebuie să depășească 4 zile lucrătoare de la primirea
solicitării.
În cazul în care nu au fost îndeplinite condițiile de organizare a licitației publice,
concedentul va decide inițierea procedurii de negociere directă. Pentru negocierea directă va fi
păstrată documentația de atribuire aprobată pentru licitație.
52

§3. Elaborarea caietului de sarcini
În baza studiului de oportunitate, concedentul elaborează caietul de sarcini în
conformitate cu Anexa nr.1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 54/2006,
aprobate prin H.G. nr.168/2007.
Astfel, caietul de sarcini întocmit de concedent privind concesiunea pășunilor alpine
Podul Giurgiului și Năneasa, a conținut următoarele elemente:
1. Informații generale privind obiectul concesiunii :
1.1. descrierea bunurilor ce urmau să fie concesionate. Aceste informații au fost
preluate din studiul de oportunitate: bunurile care fac obiectul concesiunii fac parte din
domeniul public al municipiului Curtea de Argeș și constau în: pășune situată în punctul
Podul Giurgiului cu o suprafață pășunabilă de 610.60 ha și pășune situată în punctul Năneasa
cu o suprafață pășunabilă de 105,96 ha .
1.2. destinația bunurilor ce fac obiectul concesiunii. Bunul care face obiectul
concesiunii va avea destinația de pajiște pentru pășunat.
1.3. condițiile de exploatare a concesiunii și obiectivele de ordin economic, financiar,
social și de mediu. Prin concesionarea terenului respectiv, concedentul urmărește constituirea
unor noi surse de venituri la bugetul local al municipiului și menținerea în condiții optime a
acestor suprafețe.
2. Condiții generale ale concesiunii :
2.1. regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii. În derularea
concesiunii bunurile preluate de concesionari sunt reprezentate de: pășune situată în punctul
Podul Giurgiului cu o suprafață pășunabilă de 610.60 ha și pășune situată în punctul Năneasa
cu o suprafață pășunabilă de 105,96 ha .
2.2. obligații privind protecția mediului, stabilite conform legislației în vigoare. Pe
parcurul exploatarii suprafețelor concesionate, concesionarul va respecta normele de protecție
a mediului impuse de legisația în vigoare și va fi direct răspunzător pentru eventualele pagube
generate de exploatarea necorespunzatoare.
2.3. obligativitatea asigurării exploatării în regim de continuitate permanentă.
Concesionarul are obligația sa asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și
permanență a obiectului concesiunii.
2.4. interdicția subcontractării bunurilor concesionate. După adjudecarea licitației și
încheierea contractului de concesiune, concesionarul nu poate subconcesiona/subînchiria
bunurile care fac obiectul contractului.
53

2.5. durata concesiunii. Durata concesiunii este de 10 ani începând cu data semnării
contractului de concesiune.
2.6. redevența minimă și modul de calcul al acesteia. La stabilirea nivelului minim al
redevenței s-a avut în vedere amplasamentul terenului și factorii umani sau naturali care
determină scăderea capacității de producție a pajiștilor. De asemenea fundamentarea valorii
redevenței minime s-a făcut și ținând seama de prevederile Ordinului nr. 571/371/2015 pentru
modificarea O.M.A.D.R. nr.407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor cadru de
concesionare și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al
comunelor, orașelor, respectiv municipiilor.
Astfel, nivelul minim al redevenței a fost stabilit la valoarea de 68.190 lei/an (111,6
lei/ha/an) pentru pășunea Podul Giurgiului și la valoarea de 12.483,52 lei/an (117,81
lei/ha/an), pentru pășunea Năneasa.
2.7. natura și cuantumul garanțiilor solicitate de concedent. Garanția de participare
pentru pășunea Năneasa este de 3000 lei, iar pentru pășunea Podul Giurgiului este de 7000 lei.
Garanțiile de participare se depun în contul concedentului deschis la Trezoreria Curtea de
Argeș sau la casieria primăriei.
2.8. condițiile speciale impuse de natura bunurilor ce fac obiectul concesiunii. Pentru
bunurile care fac obiectul concesionării nu se impun condiții speciale, acestea nefiind situate
în interiorul unei arii protejate.
2.9. condițiile minime obligatorii privind drepturile și obligațiile concesionarului și
concedentului. În temeiul contractului de concesiune concesionarul are urmatoarele drepturi și
obligații: să exploateze pe riscul și pe răspunderea sa bunurile, să asigure exploatarea eficientă
prin pășunat, să plătească redevența la termenul stabilit în contract, să nu subcontracteze
bunurile respective, sa realizeze pe cheltuiala sa lucrări de întreținere a bunurilor, sa plătească
anual impozitul pe terenul care face obiectul contractului de concesiune,etc.
Drepturile și obligațiile concedentului sunt următoarele: să inspecteze bunurile
concesionate, verificând respectarea obligațiilor asumate de către concesionar, să nu îl tulbure
pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune, să-l notifice pe
concesionar în momentul apariției oricăror împrejurări care să aducă atingere drepturilor
acestuia.
3. Condiții de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele
Pot participa la licitație persoanele fizice și persoanele juridice interesate de
concesionare, proprietari de animale înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor, care
nu dețin pajiști suficiente.
54

Procedura de licitație se poate desfășura numai dacă s-au depus cel puțin trei oferte
valabile. Ofertele se redacteaza în limba română și se transmit în două plicuri sigilate, unul
exterior și unul interior, care se înregistrează în ordinea primirii lor în registrul de oferte. Pe
plicul exterior se va indica obiectul concesiunii și va conține următoarele documente: o fișă cu
informații privind ofertantul, o declarație de participare semnată de ofertant, acte doveditoare
privind calitățile și capacitățile ofertanților, precum și acte doveditoare privind intrarea în
posesia caietului de sarcini. Plicul interior trebuie să conțină numele sau denumirea
ofertantului, împreună cu adresa sau sediul social al acestuia și oferta propriu-zisă semnată de
ofertant. Ofertele se depun la sediului concedetului sau la locul precizat în anunțul de licitație.
4. Clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune
Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situații: la expirarea
duratei stabilite în contractul de concesiune, prin denunțarea unilaterală de către concedent cu
plata unei despăgubiri juste și prealabile în cazuri de interes public local sau național, în cazul
nerespectării obligațiilor contractuale din contractul de concesiune, de către concesionar, la
dispariția din cauze de forță majoră a bunului concesionat sau în cazul imposibilitații
obiective a concesionarului de a-l exploata, etc.
5. Instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac
Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea și încetarea contractului de concesiune, se realizează în conformitate cu
dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările
ulterioare. Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului
în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.
6. Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de concesionare
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română ori
străină.
Pentru desfășurarea procedurii licitației publice este obligatorie participarea a cel puțin
3 ofertanți. Ofertanții au obligația de a transmite ofertele în conformitate cu prevederile
documentației de atribuire.
La data fixată, comisia de evaluare constituită prin hotărâre a consiliului local va
proceda la deschiderea plicurilor exterioare, eliminând ofertele care nu conțin toate
documentele și datele cerute în documentația e atribuire și va întocmi un proces verbal în care
va menționa rezultatul deschiderii plicurilor exterioare.
În cazul în care nu există cel puțin 3 oferte calificate, comisia de evaluare va întocmi
un proces verbal în care va menționa imposibilitatea deschiderii plicurilor interioare și va
organiza o nouă licitație.
55

Dacă nici la a doua licitație nu s-a putut desemna un câștigător, comisia de evaluare va
recurge la procedura de negociere directă. Și în cazul procedurii de atribuire prin negociere
directă, concedentul trebuie să publice un anunț respectând aceleași condiții ca în cazul
atribuirii prin licitație.
Concedentul va negocia cu fiecare ofertant în parte, la data stabilită, conform
programării. Criteriul de atribuire al contractului de concesiune este cel mai mare nivel al
redevenței.
Comisia de evaluare este alcătuită dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi
mai mic de 5. Comisia este legal întrunită numai în prezența tuturor membrilor.
§4. Aprobarea documentației de atribuire a concesiunii
În data de 31 ianuarie 2017 consiliul local al municipiului Curtea de Argeș a emis
Hotărârea nr. 5/2017 pentru aprobarea studiului de oportunitate, a caietelor de sarcini și pentru
aprobarea concesionării prin licitație publică a pășunilor alpine Podul Giurgiului și Năneasa.
Prin Hotărârea nr.5/2017, consiliul local a aprobat următoarele:
– studiul de oportunitate privind concesionarea pășunilor alpine Podul Giurgiului și Năneasa;
– caietele e sarcini ale concesiunilor;
– regulamentul de organizare a licitației publice de atribuire a concesiunilor;
– nivelul redevenței de la care începe licitația;
– proiectul contractului de concesiune;
– componența comisiei de evaluare.
Consiliului local a luat decizia de aprobare în baza referatului de specialitate nr.
1871/26.01.2017, a avizelor date de Comisia economică și de Comisia juridică și a actelor
normative care reglementează concesionarea bunurilor aparținând domeniului public al
municipiilor.
În urma hotărârii nr. 5/2017, consiliul local al municipiului Curtea de Argeș publică
anunțul privind organizarea licitației în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în
cotidianul de circulație națională „Libertatea” și în ziarul local „Argeș Expres”.
În cadrul anunțului au fost menționate informații privind obiectul concesiunii, valoarea
minimă a redevenței, valoarea documentației de atribuire, taxa de participare la licitație,
garanția de participare pentru fiecare bun, modalitatea de întocmirea a plicurilor cu ofertele ce
vor fi transmise, precum și data stabilită pentru desfășurarea licitației.
56

§5. Desfășurarea licitației
La data menționată în anunț pentru desfășurarea licitației, 06.04.2017, s-a întrunit
comisia de evaluare, stabilită prin hotărârea consiliului local nr. 5/2017, formată din 7
membri. Deschiderea plicurilor cu ofertele s-a efectuat în cadrul unei ședințe publice, la care
au participat și toți ofertanții.
Până la data desfășurării licitației, au fost înregistrate în registrul „Candidaturi și
oferte”, 6 oferte pentru concesionarea pășunii Podul Giurgiului și 5 oferte pentru pășunea
Năneasa.
După deschiderea plicurilor exterioare, comisia e evaluare a constatat că toate ofertele
s-au calificat pentru faza următoare, plicurile conținând toate documentele solicitate prin
documentația de atribuire, îndeplinindu-se astfel și condiția desemnării câștigătorilor prin
licitație publică deschisă.
În urma deschiderii plicurilor exterioare s-a întocmit un proces-verbal în care s-a
consemnat finalizarea primei etape, precum și rezultatul obținut. Procesul verbal a fost
semnat de către membrii comisiei de evaluare și de către toți ofertanții prezenti.
În faza următoare, comisia a deschis plicurile interioare cu ofertele propriu-zise,
criteriul de atribuire al contractului de concesiune fiind cel mai mare nivel al redevenței. În
urma analizei și evaluării ofertelor, secretarul comisiei de evaluare a întocmit un proces-
verbal în care a menționat ofertele valabile.
La finalul licitației, comisia de evaluare a întocmit un raport în care a descris
procedura de concesionare, operațiunile de evaluare, precum și motivele desemnării
câștigătorilor. Acest raport a fost înaintat concedentului.
După primirea raportului de la comisia de evaluare, concedentul a desemnat ofertele
câștigătoare:
– persoana fizică A.C. a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru concesionarea pășunii
alpine Podul Giurgiului, nivelul redevenței oferit fiind de 486 lei/ha/an;
– persoana fizică M. P. a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru concesionarea pășunii
alpine Năneasa, nivelul redevenței oferit fiind de 499 lei/ha/an.
57

După desemnarea câștigătorilor, concedentul transmite spre publicare în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a un anunț privind atribuirea concesiunii. De asemenea, îi
informează în scris pe toți ofertanții cu privire la decizia de atribuire a contractului de
concesiune.
După încheierea licitației, niciunul dintre ofertanții pierzători nu a depus contestație cu
privire la desfășurarea licitației și modul de desemnare a câștigătorilor.
§6. Încheierea contractului de concesiune
După implinirea termenului de 20 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei
de atribuire a concesiunii, Biroul comercial și de administrare a domeniului public și privat
din cadrul primăriei municipiului Curtea de Argeș a întocmit contractele de concesiune și a
învitat ofertanții câștigători ai licitației, în calitate de concesionari, să le semneze.
Contractul de concesiune a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale,
respectând modelul aprobat prin hotărâre a consiliului local și a cuprins următoarele
elemente:
1. părțile contractante – municipiul Curtea de Argeș în calitate de concedent și persoana
câștigătoare a licitației, în calitate de cesionar;
2. obiectul contractului de cesiune – capitol în care a fost descris și localizat fiecare teren
predat în concesiune;
3. termenul/durata concesiunii – în cazul de față, durata a fost de 10 ani;
4. prețul concesiunii/redevența – capitol în care s-a specificat valoarea redevenței, contul în
care trebuie plătită, numărul tranșelor de plată, scadența acestora, precum și nivelul
majorărilor de întârziere la plată;
5. drepturile și obligațiile părților . În cadrul acestui capitol au fost enumerate drepturile și
obligațiile părților menționate și în caietul de sarcini, punctul 2.) Condiții generale ale
concesiunii;
6. încetarea contractului de concesiune – menționându-se situațiile în care contractul
încetează, respectiv: la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune, prin denunțarea
unilaterală de către concedent cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în cazuri de interes
public local sau național, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale din contractul de
58

concesiune, de către concesionar, la dispariția din cauze de forță majoră a bunului concesionat
sau în cazul imposibilitații obiective a concesionarului de a-l exploata.
7. răspunderea contractuală – capitol în care prezintă consecințele nerespectării de către
părțile contractante a obligațiilor cuprinse în contract, respectiv majorări de întârziere pentru
neplata redevenței la termenele scadente, precum și daunele interese (paguba efectivă și
câștigul nerealizat);
8. Litigii – capitol al contractului în care s-a specificat faptul că dacă s oluționarea litigiilor
apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului
de concesiune nu se realizează pe cale amiabilă, atunci se aplică dispozițiile Legii
contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
9. notificări – se prezintă modalitățile prin care părțile își pot transmite notificări. De
asemenea sunt prezentate și clarificări privind momentul în care se consideră primită
notificarea unei părți în funcție de modalitatea de transmitere de către cealaltă parte.
În ceea ce privește garanțiile de participare la licitație, câștigătorii au acceptat ca
acestea să se rețină de către concedent în contul primei tranșe aferente redevenței datorate, iar
garanțiile ofertanților pierzători au fost restituite în numerar sau prin transfer bancar, la
cererea acestora.
§7. Concluzii
În urma analizei procedurii de concesionare aplicată în cazul prezentat, s-a constatat
faptul că aceasta s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă un mare
semn de întrebare îl ridică diferența foarte mare între nivelul redevenței minime stabilită de
consiliul local (111,6 lei/ha/an pentru pășunea Podul Giurgiului și 117,81 lei/ha/an pentru
pășunea Năneasa) și prețul oferit de către câștigători (486 lei/ha/an pentru pășunea Podul
Giurgiului și 499 lei/ha/an pentru pășunea Năneasa).
Redevența minimă de la care a pornit licitația a fost stabilită corect, în conformitate cu
prevederile Ordinului nr. 571/371/2015 prin care s-a modificat O.M.A.D.R. nr.
407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor cadru de concesionare și închiriere a
suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv
municipiilor.
Formula de calcul a respectat condițiile art. 9 alin. (7^1) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 34/2013, conform cărora, nivelul minim al prețului concesiunii/închirierii se
59

stabilește prin diferența dintre valoarea ierbii disponibile pentru animale și valoarea totală a
cheltuielilor cu implementarea proiectului de amenajament pastoral, respectiv
investiții/materiale și lucrări anuale prevăzute în acesta, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare. Valoarea ierbii disponibile pentru animale reprezintă produsul dintre producția
anuală disponibilă de iarbă și prețul mediu al ierbii stabilit, în condițiile legii, prin hotărârile
consiliilor județene și, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului București, conform
prevederilor Legii 227/2015 privind Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Hotărârii nr. 319/21.12.2017 publicată pe site-ul A.N.A.F.93 a Consiliului
Județean Argeș, prețul mediu stabilit pentru masa verde a pajiștilor existente pe cuprinsul
județului Argeș a fost de 60 lei/tonă atât în anul 2017 cât și pentru anul 2018.
Conform statisticilor prezentate de municipiul Curtea de Argeș, producția medie
anuală a ierbii disponibile a fost de 8,526 tone/ha/an pentru pășunea Podul Giurgiului și 8.63
tone/ha/an pentru pășunea Năneasa, iar cheltuielile cu implementarea amenajamentului
pastoral au fost în medie de 400 lei/ha/an.
Din informațiile prezentate mai sus, se constată că redevența minimă de la care a
început licitația de concesionare a fost stabilită corect de consiliul local, și anume:
– redevența pășunea Podul Giurgiului = 8,526 tone/ha/an X 60 lei/tonă – 400lei/ha/an = 111,6
lei/ha/an;
– redevența pășunea Năneasa = 8,63 tone/ha/an X 60 lei/tonă – 400 lei/ha/an = 117,8
lei/ha/an;
Elementul care influențează semnificativ nivelul redevenței minime este prețul mediu
pentru masa verde a pajiștilor stabilit de Consiliul Județean Argeș (60 lei/tonă), preț care a
fost păstrat la același nivel din 2014.
Motivația principală pentru care ofertanții au licitat niveluri ale redevenței așa de mari
o reprezintă posibilitatea de a încasa subvenții consistente de la Agenția de Plăți și Intervenție
pentru Agricultură.
Atfel pentru anul 2017, conform programelor derulate de APIA – Scheme de
plată/Măsuri de sprijin și ajutor94, tinerii fermieri au putut cumula progresiv mai multe
93Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr. 319/21,12,2017, privind prețurile medii ale produselor
agricole, disponibilă la adresa:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Judete_PreturiAgricole_2018.htm
94Scheme de plată/măsuri de sprijin și ajutor, disponibile la adresa:
http://www.apia.org.ro/ro/despre-apia/scheme-de-plata-masuri-de-sprijin-derulate-de-apia.
60

scheme și pachete de acordare a subvențiilor APIA pe hectarul de pășune, obținând sume
consistente:95
A) dacă solicitanții subvențiilor pe pășune nu încheie angajamente pe „agromediu”, aceștia
pot încasa pe fiecare hectar de pășune următoarele sume:
1. suma de 97 euro/ha aferentă schemei de plată unică pe suprafață;
2. suma de 57 euro/ha aferentă schemei „înverzire” – schema privind practicile
benefice pentru mediu și climă;
3. suma de 24 euro/ha aferentă schemei pentru „tinerii fermieri”;
Rezultă că pentru anul 2017, fermierul va încasa o subvenție totală de 178 euro,
(echivalentul sumei de 818,68 lei la cursul stabilit pentru 2017 de 4,5993 RON/EUR).
B) Dacă solicitanții subvențiilor încheie și angajamente pe „agromediu”, fapt care se întâmplă
cel mai des, aceștia pot încasa pe fiecare hectar de pășune următoarele sume:
1. suma de 142 euro/ha aferentă pachetului 1, măsura 10 (M10) agromediu – pajiști cu
înaltă valoare naturală;
2. suma de 100 euro/ha aferentă pachetului 2 – practici agricole tradiționale, care poate
fi combinat cu pachetul 1 de mai sus.
Rezultă că pentru anul 2017, fermierul va încasa o subvenție totală de 242 euro,
(echivalentul sumei de 1.113,03 lei la cursul stabilit pentru 2017 de 4,5993 RON/EUR).
Se constată că fermierii concesionari, nu numai că își acoperă nivelul redevenței doar
din subvenții APIA, dar și câștigă sume consistente în ambele cazuri:
a) suma de 203.134 lei pe an în varianta A), respectiv suma de 382.507 lei pe an în varianta
B), pentru pășunea Podul Giurgiului;
b) suma de 33.873 lei pe an în varianta A), respectiv suma de 65.063 lei pe an în varianta B),
pentru pășunea Năneasa.
Având în vedere câștigurile ce pot fi obținute din subvenții este posibil ca, prin
acțiunea de concesionare a pășunilor, concesionarii să urmărească un obiectiv economic
speculativ și nu unul productiv, chiar dacă aceștia s-au încadrat la data licitației în condițiile
impuse de concedent (activitate desfășurată și număr de animale deținute).
Pentru a descuraja astfel de practici, s-ar impune următoarele măsuri:
95http://agrointel.ro/56199/ce-subventie-plateste-apia-pentru-un-hectar-de-pasune/.
61

1. reprezentanții consiliului local Curtea de Argeș să expună acest risc consiliului județean
Argeș și să propună majorarea prețului mediu pentru masa verde a pajiștilor, începând cu anul
2019, la o valoare care să conducă la o redevență apropiată de valoarea subvențiilor APIA;
2. persoanele desemnate de concedent trebuie să stabilească un plan de vizite la fața locului,
pentru a verifica dacă sunt respectate obligațiile asumate prin contract de către concesionar, în
caz contrar, putând solicita încetarea contractului de concesiune.
Bibliografie
62

I. Tratate, cursuri, monografii:
1. Alexandru Sorin Ciobanu, Aspecte specifice privind regimul domeniului public în România
și în Franța, Editura Universul Juridic, București 2012;
2. Alexandru Sorin Ciobanu, Inalienabilitatea și imprescriptibilitatea domeniului public în
dreptul român și francez, Editura Universul Juridic, București 2012;
3. Alexandru Sorin Ciobanu, Regimul contractelor de concesiune, Ed. Universul Juridic,
București, 2015;
4. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a IV-a, Editura All Beck,
București, 2005;
5. Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil,
Ed. Hamangiu, București, 2013;
6. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol II, ed. a III-a, Editura C.H.Beck, București,
2015;
7. Emil Bălan, Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H.Beck, București, 2007;
8. Emil Bălan, Introducere în domeniul domenialității, Ed. All Beck, București, 2004;
9. Eugen Chelaru, Administrarea domeniului public și a domeniului privat, ed. a 2-a, revăzută
și completată, Editura C.H. Beck, București, 2008;
10. Iordan Nicola, Drept administrativ, Ed. Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007;
11. Liviu Giurgiu, Domeniul public, Repere juridice, Editura Tehnică, București, 1997;
12. Oana C. Moldovan, Regimul domenial în România și Italia. Fundamente constituționale
și regimul exproprierii, Editura Hamangiu, București, 2016;
13. Vasilica Negruț, Domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale – curs
universitar, Universitatea „Danubius” din Galați, 2011;
14. Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. a X-a, revăzută și actualizată, Editura Universul
Juridic, București, 2017;
15. Verginia Vedinaș, Alexandru S. Ciobanu, Reguli de protecție domenială aplicabile unor
bunuri proprietate privată”, Editura Lumina Lex, București, 2001.
II. Acte normative:
1. Constituția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003;
63

2. Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică cu modificările și completările
ulterioare, publicată inițial în M.Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998, modificată prin Legea
18/2016 și Legea 224/2016;
3. Legea administrației publice locale nr. 215/2001, publicată inițial în M.Of. nr. 204 din 23
aprilie 2001, actualizată în 2007, republicată în Monitorul Oficial nr.123 din 20 februarie
2007;
4. Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în
M. Of. nr. 259 din 09.04.2014;
5. Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată în monitorul
Oficial nr. 938 din 20 noiembrie 2006;
6. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 390 din 23
mai 2016;
7. Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară
realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial
nr.853 din 20 decembrie 2010;
8. Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actualizată în 2017;
9. Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, publicată în M.
Of. nr. 392 din 23 mai 2016;
10. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor
de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și
concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de
Soluționare a Contestațiilor, publicată în M. Of. nr.393 din 23 mai 2016;
11. Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat în M. Of. nr. 247 din 10
aprilie 2015;
III. Surse internet:
1. www.primariacurteadearges.ro ;
2. http://evidentacercetare.univ-danubius.ro/Surse/Set_007/ZaBewfYr7w.pdf ;
3. https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Judete_PreturiAgricole_2018 ;
4. http://www.apia.org.ro/ro/despre-apia/scheme-de-plata-masuri-de-sprijin-derulate-de-apia ;
5. http://agrointel.ro/56199/ce-subventie-plateste-apia-pentru-un-hectar-de-pasune/.
64

65